. Comertul Exterior Si Politica Comerciala a Canadei
Capitolul 1
Situația actuală și de perspectivă
a conjuncturii economiei canadiene
1.1 Evoluția principalilor indicatori
macroeconomici interni ai Canadei
în perioada 1990-2000
Complemetaritatea economiei canadiene cu cea americană a determinat menținerea unui ritm susținut al creșterii economice peste așteptările și în anul 1999. Deși se apreciază că nu este ușor să ai ca vecin o supraputere, Canada care împarte cea mai mare frontieră din lume cu S.U.A care sunt în prezent singura supraputere a lumii, nu are de ce să nu fie mândră de propriile performanțe economice.
Creșterea economică actuală a Canadei este puternic susținută de un factor care este esențial pentru economia sa – comerțul exterior. Ea se numără printre principalele 7 puteri comerciale ale lumii atât în ceea ce privește ponderea în exportul mondial (4% în 1998), cât și în ceea ce privește ponderea acestuia în PIB (20%). Evoluția viguroasă a economiei canadiene a fost alimentată de relațiile sale economice puternic cu principalul său puternic partener comercial., S.U.A. Legăturile istorice ale Canadei cu vecinul său de la sud au fost susținute în acest deceniu de Acordul de Liber Schimb S.U.A – Canada, încheiat în 1989 și extins prin cooperarea cu Mexicul și intrarea în vigoare a NAFTA în 1994.
Principalii indicatori economici plasează ca performanță Canada și în 1999 pe locul doi în rândul țărilor din G7, după S.U.A. În 1999 inflația s-a menținut la cote reduse, ratele dobânzilor au scăzut, iar ritmul real de creștere a PIB se estimează a se uita la 3,5% (3,1% în 1998).
Deși Canada este unul dintre cei mai mari exportatori de materii prime și mulți specialiști consideră că economia sa este axată în principal pe industria extractivă, numai 5%din totalul forței de muncă este ocupată în agricultura și în industriile sectorului primar. Peste 75% din forța de muncă este ocupată în sectorul serviciilor și 20% în industria prelucrătoare.
Materiile prime reprezintă 35% din totalul exporturilor canadiene, ceea ce înseamnă o scădere puternică față de 60% cât reprezentau în 1980. Ponderea cea mai mare în exporturile actuale ale Canadei o reprezintă autovehiculele, mașinile unelte și echipamentele pentru industrie.
De la încheierea acordului NAFTA în 1993 comerțul interzonal a evoluat în ritm susținut. Astfel în 1993 exporturile Canadei în zona NAFTA se cifrau la 112 miliarde dolari SUA, ale Mexicului la 43 miliarde iar ale SUA la 213 miliarde dolari, pentru ca în 1998 acestea să se ridice la 177 miliarde dolari, 100 miliarde dolari și respectiv, 230 miliarde dolari.
În perioada postbelică economia canadiană a cunoscut 13 recesiuni. Ultimele două recesiuni din 1989 și de la începutul anilor '90 au fost însă cele mai prelungite și mai puternice după marea depresiune din anii '30. Amintirea lor mai persistă în mintea majorității canadienilor.
Astfel, potrivit experților OCDE ritmul real de creștere al PIB a fost negativ în 1991 (-1,1 %), după ce acesta marcase o încetinire pronunțata în 1990 (0,9 %) fată de (3 %) în 1989. Pe ansamblul anului1992, ritmul real de creștere economică a fost de 1,5 %, fapt care confirmă practic ieșirea economiei canadiene din lunga fază de recesiune și intrarea acesteia într-o ușoara fază de înviorare economică.
Ritmul de creștere a PIB a atins în 1993 nivelul de 2,5 %, continuând în 1994 cu 4,1 %, ceea ce constituie un nivel record pentru țările membre ale G-7 și al doilea ritm ca mărime din rândul țărilor membre OCDE (după Australia cu 4,3 %). Acest ritm s-a încetinit la 2,3 % în anul 1995 și a continuat diminuarea în anul 1996 cu 1,2 % .
Stimulat de menținerea unui ritm de creștere a investițiilor directe deosebit de înalte (11,4 %, comparativ cu 4,8 % în 1996) ritmul real de creștere a produsului intern brut a fost de 3,8 % în 1997, ceea ce reprezintă cea mai performanta a economiei canadiene începând din anul 1994. Totodată, acest ritm de creștere a PIB este cel mai ridicat din rândul principalelor tari dezvoltate, membre ale grupului celor 7.
Volumul producției industriale mult timp în declin (-3,5 % în 1990, -2,2 % în 1991, -0,5 % în 1992) datorită regresului cererii interne și externe, înregistrează o majorare cu 1,5 % în 1993. Această majorare se explică, în principal, prin sporirea producției ramurilor și subramurilor cu pondere mare în exporturile către SUA – principalul partener comercial al Canadei – fapt resimțit în special în domeniul industriei extractive, în ramura industriei constructoare de mașini, precum și în agricultură. În anul 1994 volumul producției industriale se situează la 5,2 %, pentru ca în 1995 să se micșoreze la 3,4 %. Creșterea economică susținută din cursul anilor 1997, investițiile masive din economie, creșterea consumului privat au determinat o creștere a producției industriale cu 4,9 % comparativ cu numai 1,5 % cat s-a înregistrat în anul anterior.
În ceea ce privește cererea internă este de menționat faptul că, de la ritmuri negative înregistrate în perioada de recesiune (-1,4 % în 1991), acest indicator a fost marcat de o creștere semnificativă (1,9 % în 1992, 2 % în 1993, 3,1 % în 1994). Creșterea continuă a volumului cererii externe se consideră de către experții OCDE și experții canadieni ca fiind cel mai bun suport al relansării economiei canadiene. Volumul cererii interne înregistrat în 1995 este de 1 %. Un record al înregistrării cererii interne s-a întâmplat în numai doi ani în urma, în 1997, când acest indicativ a ajuns pana la 5,3 %. (1996 a fost decât de 1,1 %).
Comparativ cu declinul absolut înregistrat în 1990 (-2,4 %) și în 1991 (-6,3 %) și în 1993 (-0,2 %), volumul investițiilor productive a înregistrat o creștere spectaculoasă în 1992 (4,5 %) și 1994 (7,5 %). Acestă creștere este o urmare firească a sporirii investițiilor de modernizare tehnologică și restructurare industrială. De asemenea cererea de consum a crescut cu circa 4 % în 1994, fiind motivul principal al înviorării activității investiționale. În 1995 s-a înregistrat o scădere a volumului investițiilor productive (-0,1 %) În anul 1996 acest indicator s-a ridicat la 1,1 % ca să atingă pragul maxim în 1997 a volumului investițiilor productive în ultimi zece ani – 11,4 %. În cursul anului 1997 producătorii canadieni au trecut la refacerea stocurilor, numai în trimestrul IV acestea ridicându-se la 9,7 miliarde dolari. Cheltuielile pentru achiziționarea de autovehicule au continuat să ocupe primul loc în bugetul familiilor canadiene.
Pentru anul 1990, ca o consecința directă a reducerii însemnate a volumului activității productive și investiționale situația șomajului s-a înrăutățit brusc, rata șomajului la sfârșitul anului 1991 atingând nivelul de 10,3 % (8,1 % în decembrie 1990) ceea ce reprezintă cel mai ridicat nivel din perioada recesiunii anterioare (1981-1982).
Rata șomajului a cunoscut cifre îngrijorătoare, ajungând la sfârșitul anului 1992 la 11,4 %. În 1993 s-a menținut la peste 11 % (11,2 % din totalul populației active) numărul șomerilor existent în 1993 fiind de 1.565.000 persoane "localizate" în special în sectorul serviciilor și în cadrul industriei producătoare de bunuri de larg consum (lucru evident în condițiile în care importurile canadiene au o pondere mare în consumul acestor produse). Pentru stoparea creșterii șomajului autoritățile canadiene au conceput și adoptat în 1993 un program guvernamental special de asistentă economică și socială menit să creeze noi locuri de muncă. Atenția s-a concentrat în mod deosebit asupra întreprinderilor mici și mijlocii, care au fost ajutate în a avea un acces mai facil la capitaluri suplimentare necesare. Roadele acestui program sunt minime, rata șomajului scăzând în anul următor (1994) nesemnificativ, respectiv la 10,5 % , 9,5 % în 1995 și 9,7 % în 1996.. Locurile de munca cu jumătate de norma au înregistrat în 1997 creșterii notabile (18,498), tendințe ce se așteptau să continue și în anii 1998 și 1999. Aceasta a determinat reducerea ratei șomajului pana la 9,2 % în anul 1997.
Nivel similar cu cel de la începutul anilor ’90, sub nivelul de anul precedent. Secretariatul OCDE a considerat ca nivelul ratei “structurale” a șomajului în Canada trebuia să se situeze în jurul valorilor de 8,5 %. Slăbirea presiunilor de pe piața forței de munca, creșterile salariale modeste și o remarcabila îmbunătățire a productivității au determinat o reducere a costurilor cu forța de munca spre sfârșitul anului 1997 comparativ cu începutul anului.
Rata anuală a inflației – după creșterile realizate în 1990 (4,2 %) și 1991 (4,1 %), marchează o vizibilă și îmbucurătoare încetinire pe parcursul anului 1992 (1,1 % în semestrul I și 2 % în semestrul II). Cu toate acestea declinul dolarului canadian precum și modificări ale prețului energiei electrice au avut ușoare influente negative asupra nivelului ratei inflației, astfel încât la sfârșitul anului 1992 înregistra 3,0 %. În 1993 se observă nivelul deosebit de redus al inflației (1,7 % pentru ca în 1994 să se situeze la circa 1 %).
Acest nivel situează Canada pe locul doi după Japonia, în rândul țărilor dezvoltate cu cea mai scăzuta rată a inflației. La acest rezultat deosebit s-a ajuns datorită practicării unei politici monetare restrictive promovate de către guvernul canadian. În 1997 rata inflației (exprimata prin indicele prețurilor de consum) a evaluat spre pragul inferior al obiectivului guvernamental (intre 1-3 %), oprindu-se la 1,8 % ( 1,5 % în 1996).
1.2 Evoluția conjuncturii economice a Canadei în
1998,1999 și previziunile acesteia în 2000
Complementaritatea economiei canadiene cu cea americana a determinat menținerea unui ritm susținut al creșterii economice peste așteptări și în anul 1999. Deși s-a apreciat ca nu este ușor să ai ca vecin o supraputere, Canada, care împarte cea mai mare frontiera din lume cu S.U.A., care sunt în prezent supraputere a lumii, nu are de ce să nu fie mandra de propriile performante economice.
Creșterea economică actuala este puternic susținuta de un factor care este foarte esențial pentru economia să – comerțul exterior. Ea se număra printre principalele 7 puteri comerciale ale lumii atât în ceea ce privește ponderea în exportul mondial (4% în 1998), cat și în ceea ce privește ponderea acestuia în PIB (20%). Evoluția viguroasă a economiei canadiene a fost alimentată de relațiile sale economice puternice cu principalul sau partener comercial, S.U.A. Legăturile istorice ale Canadei cu vecinul sau de la sud au fost susținute în acest deceniu de Acordul de Liber- Schimb S.U.A. – Canada, încheiat în 1989 și extins p[rin cooperarea cu Mexicul și intrarea în vigoare a NAFTA (Acordul de Liber- Schimb Nord American) în 1994.
Principalii indicatori economici a plasat, ca performanta, Canada și în anul 1999 pe locul doi în radul tarilor din G-7, după S.U.A. În 1999 inflația s-a menținut la cote reduse, ratele dobânzilor au scăzut, iar ritmul real de creștere a PIB s-a estimat să se situeze la 3,5% (3,1% în 1998).
Deși Canada este unul dintre cei mai mari exportatori de materii prime și mulți specialiști a considerat ca economia să este axata în principal pe industria extractiva, numai 5% din totalul forței de munca a fost ocupata în agricultura și în industriile sectorului primar. Peste 75% din forța a fost ocupata în sectorul serviciilor 20% în industria prelucrătoare.
Materiile prime reprezintă 35% din totalul exporturilor canadiene, ceea ce a însemnat o scădere puternica fata de 60% cat reprezentau în 1980. Ponderea cea mai mare în exporturile în 1999 ale Canadei a reprezentat autovehiculele, mașinile unelte și echipamentele pentru industrie.
De la încheierea acordului NAFTA în 1993 comerțul interzonal a evaluat în ritm susținut. Astfel, în 1993 exporturile Canadei în zona NAFTA se cifrau la 112 miliarde dolari S.U.A., ale Mexicului la 43 miliarde dolari iar ale S.U.A la 213 miliarde dolari, pentru ca în 1998 aceasta să se ridice la 177 miliarde dolari, 100 miliarde dolari și, respectiv, 230 miliarde dolari.
Piața forței ca vecin o supraputere, Canada, care împarte cea mai mare frontiera din lume cu S.U.A., care sunt în prezent supraputere a lumii, nu are de ce să nu fie mandra de propriile performante economice.
Creșterea economică actuala este puternic susținuta de un factor care este foarte esențial pentru economia să – comerțul exterior. Ea se număra printre principalele 7 puteri comerciale ale lumii atât în ceea ce privește ponderea în exportul mondial (4% în 1998), cat și în ceea ce privește ponderea acestuia în PIB (20%). Evoluția viguroasă a economiei canadiene a fost alimentată de relațiile sale economice puternice cu principalul sau partener comercial, S.U.A. Legăturile istorice ale Canadei cu vecinul sau de la sud au fost susținute în acest deceniu de Acordul de Liber- Schimb S.U.A. – Canada, încheiat în 1989 și extins p[rin cooperarea cu Mexicul și intrarea în vigoare a NAFTA (Acordul de Liber- Schimb Nord American) în 1994.
Principalii indicatori economici a plasat, ca performanta, Canada și în anul 1999 pe locul doi în radul tarilor din G-7, după S.U.A. În 1999 inflația s-a menținut la cote reduse, ratele dobânzilor au scăzut, iar ritmul real de creștere a PIB s-a estimat să se situeze la 3,5% (3,1% în 1998).
Deși Canada este unul dintre cei mai mari exportatori de materii prime și mulți specialiști a considerat ca economia să este axata în principal pe industria extractiva, numai 5% din totalul forței de munca a fost ocupata în agricultura și în industriile sectorului primar. Peste 75% din forța a fost ocupata în sectorul serviciilor 20% în industria prelucrătoare.
Materiile prime reprezintă 35% din totalul exporturilor canadiene, ceea ce a însemnat o scădere puternica fata de 60% cat reprezentau în 1980. Ponderea cea mai mare în exporturile în 1999 ale Canadei a reprezentat autovehiculele, mașinile unelte și echipamentele pentru industrie.
De la încheierea acordului NAFTA în 1993 comerțul interzonal a evaluat în ritm susținut. Astfel, în 1993 exporturile Canadei în zona NAFTA se cifrau la 112 miliarde dolari S.U.A., ale Mexicului la 43 miliarde dolari iar ale S.U.A la 213 miliarde dolari, pentru ca în 1998 aceasta să se ridice la 177 miliarde dolari, 100 miliarde dolari și, respectiv, 230 miliarde dolari.
Piața forței de munca s-a ameliorat în ultimi 7 ani, rata șomajului a fost considerabil redusa de la 12% la sfârșitul lui 1992, la 7.8% în noiembrie 1999.( 8,4% în 1998)
Politica monetara a Canadei este întotdeauna corelata cu cea a S.U.A. datorita puternicilor legături economice reciproce. În timpul crizei financiare internaționale în 1998, cursul dolarului canadian s-a depreciat drastic fata de cel al dolarului american, atingând un nivel istoric de scădere în august 1998 (1,534 fata de medie de 1,36 în 1997) Banca centrala a Canadei a decis să stopeze declinul monedei prin creșterea ratei dobânzilor la creditele pe termen scurt. De atunci, dolarul canadian s-a apreciat ușor și banca Centrala a urmat politica FED-ului în reducerea ratei dobânzilor. Ultima reducere, de 0,25% de la sfârșitul lunii martie 1999, a adus nivelul dobânzilor la cel dinaintea lunii august 1998. Moneda canadiana a rămas insa considerabil depreciata fata de biletul verde (medie pe 1999 fiind de 1,4857 dolari canadieni/1 dolar S.U.A.). În viitorul apropiat politica monetara a Canadei s-a prevăzut să rămână neschimbata, bazându-se pe următorii factori: rata inflației aflaseră în 1999 aproape de nivelul minim al obiectivului propus de Banca Centrala (1.5%) și s-a prognozat să rămână scăzut, iar FED-ul a estimat o înăsprire a politici sale în viitorul apropiat.
Canada și-a consolidat, de asemenea, echilibrul bugetar în ultimul deceniu iar s-a confruntat cu o datorie substanțiala, care a atins în 1999 60% din PIB. Deși reechilibrarea bugetului federal s-a propus în 1997, cu obținerea unui excedent, politica fiscala a rămas restrictiva. Totuși, protecția bugetului federal pentru 1999 a marcat o cotitura. Ea inclusese o relaxare vădită a politici fiscale, cu o scutire de impozite asupra venitului personal mai substanțiala decât s-a așteptat, cu eliminarea supratexei de 3% asupra veniturilor foarte mari și o creștere a cheltuielilor pentru asigurările de sănătate. Totuși, exista unele rațiuni pentru care politica fiscala pentru menținerea unui buget echilibrat ar putea deveni un obiectiv ce se va perpetua pe o perioada suficient de lunga pentru a permite o stabilizare automata.
Aceasta ar putea determina schimbarea obiectivelor unei politici macroeconomice bine armonizate, reducând volatilitatea ratei dobânzilor și a cursul de schimb al monedei naționale.
Oamenii de afaceri a considerat ca deosebit de ridicat este nivelul impozitelor. De asemenea, canadienii au fost nemulțumiți de diferența față de salariile vecinilor lor americani.
După prelevarea impozitelor, venitul mediu al unei familii canadiene a fost interior cu o treime celei al unei familii americane. “Taxe de venit în Canada sunt cele mai ridicate din G-7. Aceasta a încurajat exodul creiere lor și descurajează investițiile”, a afirmat un economist din Ottawa.
Dacă totuși cetățeni canadieni au rezistat încă tentației de a se refugia la vecinii lor din sud, ei n-au ezitat să-și arate nemulțumirea: numărul de zile de greva a fost de 4 ori mai ridicat în Canada decar în S.U.A. și 2 ori superior mediei tarilor O.E.C.D.
Canadieni n-au ezitat să afirme ca societatea lor este mai umana, mai puțin brutala decât a marelui lor vecin. “Suntem diferiți din cauza istoriei și a geografiei noastre dar mai cu seama am construit o societate diferita de cea a americanilor” – a subliniat prim-ministru Jean Clnetien . “Aici nu vi se verifica mai întâi cartea de credit la spital înainte să vi se ia pulsul”. De asemenea, sistemul educațional este mai puțin costisitor fata de S.U.A. unde trebuie să plătești foarte mult pentru a frecventa o universitate buna.
În schimb, s-a recunoscut faptul ca performantele economiei americane au fost benefice evoluției economiei canadiene, ajutând-o să suporte scăderea preturilor materiilor prime pe piața mondială după 1990 și, mai recent, efectele crizei asiatice, care au redus cu o treime exporturile canadiene către tarile A.S.E.A.N.
Previziuni
Potrivit previziunilor, dar și ale principalelor bănci canadiene, creșterea economică va continua și în 2000, deși intr-un ritm moderat. Factorii ce vor stimula creșterea economică se apreciază a fi creșterea preturilor la o serie de materii prime importante, ce vor alimenta o relansare susținuta în sectorului primar, în principal în industria petroliera și de gaze și cea forestiera.
Totodată, cererea externa mai puternica va stimula exporturile. Investițiile productive se vor menține la cote ridicate, ritmul de creștere a acestora fiind estimat la 5,8% în anul 2000 (5,3% în 1999).
Pe de alta parte, un număr de factori negativi vor acționa către moderarea activității în anul 2000. Rata creditului ipotecar va creste cu un punct procentual în următoarele luni, diminuând activitatea în construcțiile de locuințe. Veniturilor personale după prelevarea impozitelor vor înregistra creșteri modeste, puterea de cumpărare nemodificându-se esențial.
În raportul Băncii Centrale de la mijlocul anului 1999 se menționează faptul ca aceasta își va redirecționa politica monetara pentru stimularea creșterii economice.
Menținerea unei rate a inflației scăzute va determina creștere competitivității exporturilor. De asemenea, reducerea datoriei publice prin utilizarea unei părți a excedentului bugetar va conduce la reducerea primei de risc perceputa activelor diminuate în dolari canadieni, ceea ce va determina o creștere a ponderii investitorilor străini în activele canadiene.
Surplusul de 20,7 miliarde dolari a fost însă anulat de deficitul guvernamental de 31,9 miliarde dolari astfel că a fost necesară efectuarea unor împrumuturi de 11,2 miliarde dolari din exterior. La finele anului 1995, obligațiile externe ale Canadei erau de 672 miliarde dolari canadieni în timp ce activele canadiene în străinătate se ridicau la numai 333 miliarde dolari. Concluzia experților canadieni a apărut clară: "datoria noastră netă fată de celelalte țări era de 339 miliarde dolari, sau de circa 12 mii dolari pentru fiecare canadian. Această cifră, denumită adesea obligația investițională netă pe plan internațional a Canadei reflectă proporția în care împrumuturile luate din exterior au finanțat consumul și Investițiile canadiene de-a lungul anilor.
Și atunci cui aparține Canada ? Iată o întrebare retorică pusă de experții canadieni în ultimul anuar de prezentare și analiză a Canadei la care toți aceștia dau un răspuns. În 1994 societățile din Canada controlate de capitalul străin realizau 30 % din încasările totale din vânzări.
În unele sectoare, acest procent este covârșitor. Astral, în industria chimică din Canada, 80 % din încasările din desfaceri aparține firmelor controlate de capitalul strai. Un alt indicator este acela al controlului asupra activelor nete. Numai firmele americane controlează circa 20 % din activele nete ale societăților din Canada
Rezultatul finanțării parțiale a deficitului guvernamental prin împrumuturi din exterior a determinat ca Canada să aibă cel mai ridicat raport datorie externă / PIB în cadrul G-7.
Pe coji de nucă
ECHIPA guvernamentală care la sfârșitul anului 1993 a preluat gestiunea băncii canadiene s-a simțit asemenea unui navigator într-o barcă subțire ca o coajă de nucă pe un ocean străbătut de trans-atlantice.
Iată câteva din consecințele economice adverse ale raportului ridicat între datoria publică și PIB, așa cum sunt prezentate de Ministerul Finanțelor din Canada și care oricând pot figura ca un capitol distinct al oricărui curs universitar prestigios din lumea occidentală.
O primă consecința negativă o reprezintă dobânzile ridicate și puternic fluctuante, deoarece, piețele financiare solicită guvernelor puternic îndatorate plata unei prime de risc la dobândă. În cazul Canadei, cu cât o provincie are un nivel mai ridicat al raportului datorie publică / PIB, cu atât dobânda cerută pe piețele financiare este mai mare. O situație similară se observă și la nivel de G-7. În același timp, dobânda la bunurile de valoare guvernamentale reprezintă un nivel de referință contra toți cei care iau împrumuturi.
A doua consecință o reprezintă un nivel ridicat al datoriei externe nete și implicit acoperirea serviciului datoriei externe care înseamnă că "o pondere crescândă a venitului generat în Canada ia calea străinătății. Platule în contul serviciului reprezintă o deteriorare permanentă a standardului de viată al tării. Acesta creează o situație în care nerezidentii exercită o influentă substanțială asupra deciziilor economice luate în Canada".
Un alt efect negativ este acela al poverii fiscale deosebit de grele determinate de faptul că guvernele puternic îndatorate măresc adesea impozitele pentru a genera acele surplusuri bugetare care să împiedice creșterea raportului datorie / PIB. Creșterea poverii fiscale a avut loc în Canada în ultimii 15 ani, nu pentru redistribuire către programe și servicii pentru îmbunătățirea performantei economice, și pentru a acoperii dobânzile scadente tot mai mari ale datoriei publice.
În același timp, dacă 1980 povara fiscală ca procent din PIB era sub nivelul din SUA, ulterior Canada a înregistrat o creștere mult mai rapidă a fiscalității care în 1995 era de 36 % din PIB, comparativ cu 31 % în SUA. Concluzia Ministerului de Finanțe a fost fără echivoc: "impozitele ridicate sunt dăunătoare pentru cresterea locurilor de muncă și a producției și subminează atractivitatea Canadei pentru investitorii străini".
În al 4-lea rând deficitele ridicate și nivelul înalt al raportului datorie / PIB au erodat mult din flexibilitatea politicii economice a guvernului și au făcut Canada deosebit de vulnerabilă fată de cresterea dobânzilor și perioadele de recesiune.
În sfârșit, problema unei datorii publice ridicate s-a pus nu numai ca o problemă de echitate și responsabilitate morală fată de generațiile viitoare.
Paul A. Samuelson a avut o concluzie pe care am regăsit-o cu aceeași esență în multe din cursurile universitare de știință economică: "Pe termen lung o datorie guvernamentală sporită poate încetini cresterea producției și consumului potențial datorită costului pe care îl implică serviciul datoriei externe, ineficientelor ce rezultă din impozitarea făcută pentru a plăti ulterior dobânda, la datoria publică și acumulării de capital diminuate prin înlocuirea capitalului particular. Datoria publică nu trebuie să fie o povară pe umerii unei națiuni ca și cum cetățenii acesteia ar fi obligați să care pietre de moară în spate.
La o astfel de datorie externă urmașii noștri se vor afla într-adevăr în situația de a plăți datoria sacrificând consumul”. Ministerul de Finanțe din Canada reia integral ideea și a aplicat-o la specificul Canadei: "În prezent, Canada îndeosebi, se confrunta cu mari modificări demografice. Peste 40 de ani, procentul populației peste 65 de ani se va dubla la 22 % din totalul populației comparativ cu 12 % în prezent.
În felul acesta, raportul între cei dependenți – atât persoane în vârstă cât și copii – de populația aptă de muncă va crește de la 48 % în prezent la peste 60 %. Numai ajustarea la aceste schimbări reprezintă o sfidare considerabilă.
De asemenea, suplimentarea necesitații de a acționa pentru reducerea raportului datorie / PIB nu trebuie pusă pe umerii generațiilor viitoare. Cei care muncesc în prezent nu au drept să lase generațiilor viitoare o
datorie uriașă de plătit.
Capitolul 2
Relațiile economice externe ale Canadei
2.1 Mediul internațional
2.1.1 Motivații naționale pentru demersul
integraționist în NAFTA a Canadei
Canada a fost ultimul venit dintre țările industrializate care s-a aliat la procesul de liberalizare a schimburilor comerciale. Acest demers nu s-a produs până la runda Tokyo, finalizată în anul 1979, chiar și în prezent media tarifară canadiană este de peste 8%, o valoare practic de două ori mai mare decât cea a SUA.
La momentul lansării NAFTA o mare parte din fluxurile americane de investiții directe se orientau spre Canada, cea mai mare parte a lor îmbrăcând forma creării de filiale și sucursale cu activității productive puternic protejate față de importuri și cu desfacere îndeosebi pe piața Canadei. Productivitatea medie a muncii în Canada nu înregistra succese notabile În diversificarea piețelor sale de export.
La începutul anilor 1970 Canada adoptase așa numită „strategie a celei de-a treia căi” având ca pivot central diversificarea piețelor totodată dependența exporturilor canadiene pe piața SUA a crescut de la 70 % din total la 80% în momentul ulterior lansării NAFTA.
Ca atare în condițiile în care deveneau evidente semnalele că în anii 1980 politica comercială a SUA poate deveni semnificativ mai protecționistă creând premise pentru izolarea exporturilor canadiene pe piața SUA prin creșterea protecției, îndeosebi a celei netarifare, soluția devenea zona de liber schimb.
Autoritățile canadiene aveau la acel moment două motive majore să insiste pentru lansarea negocierilor de creare a unei zone de liber schimb.
Impactul globalizării comerțului și producției a devenit evident și se observă atunci când se consideră atât cresterea fluxurilor comerciale cât și schimburile din structura acestora. Ca procent în PNB comerțul s-a dublat în ultima decadă în țările dezvoltate atingând circa 20 %. Sectorul manufacturier (și mărfurile prelucrate) a crescut de la 45 % la 57 % în numai 10 ani (1981-1990) depășind exporturile de produse agricole și miniere. Serviciile internaționale au crescut în ritmuri neegalate de aceste sectoare reprezentând și ele 1/5 din comerțul mondial.
Primul deriva din necesitatea de a atrage fluxuri de investiții în capacități de producție suficient de mari pentru a maximiza efectele economiei de scală.
Al doilea argument decurgea din speranța că astfel se îndepărta spectrul pierderilor determinat de creșterea și rafinarea protecținismului american.
Primul obiectiv, realizat în mare parte, a determinat modificări de fond în direcția fluxurilor investiționale, îndreptându-le și spre sud și nu numai spre vest.
Al doilea obiectiv, protejarea de prognozatul protecționism al pieței americane, nu poate fi comentat cu aceiași relaxare, deoarece deși taxele vamale au fost înlăturate, măsurile de retorsiune (antidumping și compensatorii) practicate de SUA nu s-au modificat; chiar după lansarea NAFTA, fiecare țară membră își păstrează legislația antidumping în pofida existenței zonei de liber schimb. La insistențele guvernului canadian, imediat după lansarea NAFTA, s-a creat un grup de lucru tripartit pentru a explora modalitățile de armonizare a reglementărilor privind uniformizarea practicilor comerciale considerate neloiale în relațiile reciproce. Perspectivele nu s-au dovedit fructuoase deoarece SUA nu a fost de acord să-și modifice legislația.
Cele mai multe puncte de divergență între SUA și Canada au izvorât tocmai din modul de aplicare a retorsiunii la practici considerate neloiale. Cel mai spectaculos caz care avea implicații cuantificate în milioane de dolari în exporturile canadiene se referea la cheresteaua de rășinoase.
Utilizarea sistemelor de retorsiune putea fi scumpă pentru firmele exportatoare, dar se aprecia că nu va afecta mai mult de 1-2% din comerțul SUA – Canada.
Acordul anterior, CUFSTA nu cuprindea un mecanism clar de reglementarea a diferendelor pentru cazurile în care se producea un prejudiciu sau o amenințare cu prejudiciu. De asemenea nu era clar mecanismul prin care să se determine dacă țara care declanșează anchete de dovedire a dumpingului sau a subvențiilor neloiale a exporturilor aplică corect legislația națională. S-a apreciat că sistemul actual a funcționat în principiu corect, multe acțiuni fiind respinse și ca atare el a fost preluat și în NAFTA.
Când SUA a făcut publică intenția sa de a declanșa negocieri pentru crearea unei zone de liber schimb cu Mexicul, Canada s-a aflat în fața conturării propriei poziții față de acest demers. S-a pus întrebarea dacă era fezabil să se implice în aceste negocieri.
Argumentele împotriva participării la negocieri au fost similare cu cele invocate de oponenții din SUA, și anume acceptarea unei liberalizării comerciale cu o țară în dezvoltare în care veniturile pe locuitor reprezentau doar a șaptea parte din cele din Canada, coroborată cu ponderea redusă a Mexicului în comerțul Canadian. Canada a avut de analizat și situația de schimb în care dacă SUA va negocia și cu Mexicul un aranjament de liber schimb de tipul celui negociat cu Canada, va rezulta un mecanism de tipul „hub spoke” (butuc și spițe) în care SUA va fi centrul, iar Canada și Mexicul vor fi razele, singurul câștigător va fi SUA.
Ceea ce este interesant în prezent este faptul că Mexicul a devenit un „nucleu” prin negocierea unor aranjamente individuale de liber schimb cu Chile, Bolivia, Costa Rica și apoi cu Columbia și Venezuela. În cele din urmă, Canada a intrat în mecanismul de negocieri tripartit, totuși ca un partener „șovăitor”.
Aspecte generale ale influențării strategiilor naționale de apartenență la organizații internaționale
Drumul parcurs până acum de Canada pe planul afirmării economiei sale în cadrul economiei mondiale a sugerat că această tară nu trebuie să se teamă de viitor. Cu câteva excepții, eșichierul mondial a continuat să înregistreze creșteri economice constante după cel de-al II-lea Război Mondial. Creșterea a fost mai puternică în regiunea Asia – Pacific în ultima decadă dar, cu precădere în ultimii ani, regiuni ca Africa și America Latină au început și ele să dea semnalele unor redresări economice și creșteri semnificative.
Performantele Canadei au mers pe aceeași linie cu performantele celorlalte țări industrializate din OECD. Anii '50 și '60 au reprezentat perioadele cele mai importante din economia canadiană care s-a ajustat și a devenit mai competitivă cu fiecare an care a trecut. Stagflația din anii '70 și recesiunii din perioada 1981-1982, le-au urmat perioade de creștere semnificative (7-8 ani consecutivi) pentru ca recesiunii din 1991-1992 să-i urmeze o previzibilă recuperare și expansiune în următorii ani.
De altfel, GATT și FTA (Free Trade Agreement între SUA și Canada) au constituit cel puțin până în prezent, principalele acorduri comerciale cu caracter instituțional la care a participat Canada și care au influențat strategia dezvoltării economice și măsurile de politică economică din această tară.
Evident, participării la aceste două instituții i s-a adăugat și activa prezentă a Canadei la activitatea organizațiilor financiar-bancare internaționale (FMI, BIRD și BERD) unde a contribuit și asigurat un volum de asistentă financiară cumulat de peste 16 miliarde dolari, precum și relațiile stabilite cu CEE (Declarația comună Canada CEE din 1991) sau cu ASEAN. În plus o varietate de alte instrumente juridice, în special bilaterale completează cadrul regulilor după care s-a desfășurat comerțul și cooperarea economică internațională a Canadei sau activitatea de investirii: acorduri pentru evitarea dublei impuneri pe venit, acorduri de protejare și garantare a investițiilor, acorduri privind extinderea creditelor de export etc. Toate aceste acorduri au fost realizate având la bază prevederile și reglementările cu caracter de generalitate din instituțiile cu vocație mondialistă la care Canada este parte (GATT) și la nivelul lor, au influențat sau au condus la generalizarea unor practici specifice care s-au evidențiat ca eficiente în planul relațiilor bilaterale (regionale sau nu) și pe care le-au ridicat la rang de principii universale.
Armonizarea și adaptarea permanentă a legislației naționale și a politicii economice canadiene cu reglementările cu caracter bilateral, comunitar sau cu liniile generale de politică economică promovate de organizațiile internaționale a avut, în esență, un singur scop: cresterea și diversificarea economiei canadiene și întărirea capacității acesteia de a se autosusține și proteja în contextul creșterii competiției internaționale și al procesului de globalizare a producției și piețelor de desfacere.
Asigurându-și circa o treime din venitul național prin schimburile economice internaționale și, ca urmare, considerată ca una din națiunile comerciale ale lumii, Canada afirmă clar interesul pentru amplificarea cooperării economice internaționale și participă activ la lucrările organizațiilor economice care acționează în acest sens, (GATT, G-24, G-7, ONU) considerând că sisteme de gestiune și reglare internațională nu au evoluat corespunzător și amplificarea interdependentelor dintre state.
Pe plan economic, Canada s-a pronunțat ferm pentru finalizarea rundei de negocieri comerciale multilaterale Uruguay, care a vizat reglarea problemelor comerțului internațional respectiv diminuarea obstacolelor, precum și lărgirea sferei regulilor aplicabile agriculturii și serviciilor.
În viziunea Canadei, rezolvarea unor probleme acute, așa cum este lichidarea datoriei externe a țărilor în curs de dezvoltare, trebuie să se bazeze în primul rând pe efortul propriu al țărilor în cauză, dar și al organismelor internaționale specializate și în special al Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internațional și al băncilor regionale, cărora le revin sarcini importante și pot juca un rol însemnat pe această linie.
În prezent, buna funcționare a sistemului economic mondial presupune, în concepția canadiană, realizarea unor progrese substanțiale pe planul cooperării macroeconomice și financiare, al reglementării datoriei externe și ajutorul pentru dezvoltare. De asemenea, pe această linie atât marile economii cât și celelalte state, inclusiv Canada, trebuie să doteze cu politici monetare și bugetare apte să dea stabilitate climatului economic mondial.
Canada își propune două mari obiective de politică comercială externă: ameliorarea accesului pe piețele străine și menținerea integrității sistemului GATT. Dacă în ceea ce privește primul obiectiv se are în vedere în principal liberalizarea comerțului cu SUA și Mexic prin Acordul de liber schimb care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994 pe linia GATT ea sprijină finalizarea negocierilor comerciale multilaterale din cadrul rundei Uruguay care să revitalizeze regulile actuale și să acorde atenție comerțului cu servicii și combaterii practicilor protecționiste.
Pe plan politic ca membră a Organizației Națiunilor Unite Canada considera că aceasta constituie o tribună propice soluționării diferendelor dintre state, dar constata totodată o deficientă gospodărire a resurselor și mai ales o tendința puternică de politizare a programelor economice și sociale ale organizației.
Considerând că a avut un rol important în negocierea convențiilor internaționale și ameliorarea funcționarii ONU și a instituțiilor sale specializate, Canada afirmă că va sprijini în continuare dezvoltarea acesteia, dar apreciază că este necesară înnoirea reformarea să pentru a putea contribui în mai mare măsură la întărirea sistemului politic mondial. O organizație revitalizată ar administra mai bine problemele lumii contemporane și ar contribui, totodată, la întărirea și validarea poziției Canadei în arena mondială, furnizându-i acesteia tribuna de unde să-și exprime liber opinia.
2.2 Comerțul exterior și cooperarea
economică internațională
2.2.1 Structură și tendințe
Canada este prin excelență o țară puternic angrenată în circuitul mondial al schimburilor comerciale.
Situația schimburilor comerciale a înregistrat o evoluție contradictorie, atât exporturile cât și importurile oscilând de la o perioadă la alta. Volumul exporturilor pe parcursul perioadei 1990-1995 a fost de (3,5 %) în 1990, (-0,2 %) în 1991, (3,0 %) în 1992, (10,4 %) în 1993, (10,2 %) în 1994, (12,5%) în 1995, în miliarde dolari canadieni, 205,7 în 1996, 217.8 în 1997, 230 în 1998, 243 în 1999 și 250 în 2000, observându-se în ansamblu? o evoluție pozitivă a acestuia3. Creșterea cererii de export a fost determinată de: îmbunătățirea conjuncturii economice a SUA, creșterea prețurilor materiilor prime exportate de Canada și deprecierea dolarului canadian.
O pondere însemnată în exporturile canadiene ocupă produsele energetice și agricole, precum și exportul de autovehicule. Structura importurilor se axează cu precădere pe bunuri de larg consum, precum și pe componente necesare industriei constructoare de mașini. Volumul importurilor a înregistrat o evoluție pozitivă (8,2 % în 1994, față de 8,8 % nivel înregistrat în 1993), iar în 1995 (9,8 %) în miliarde dolari, (175,7) în 1996, (200,9) în 1997, (218) în 1998, (224) în 1999 și (248) în anul 2000? Este evidentă și influența mai mult decât benefică a Acordului de Zonă de Comerț Liber încheiat între SUA, Canada și Mexic (NAFTA), ale cărui prevederi au stimulat schimburile reciproce de mărfuri.
Soldul balanței comerciale – în 1990 datorită scăderii semnificative a exporturilor (în special de autoturisme spre piața SUA) s-a realizat un deficit comercial (9,8). Abia la sfârșitul anului 1991, s-a constatat o ușoară inversare a tendinței de scădere a exporturilor, aceasta conducând și la înregistrarea unor excedente comerciale mai însemnate. Se apreciază că scăderea exporturilor, în special pe piața SUA, s-a datorat, pe de o parte reducerii cererii interne în economia americană, în urma stării de recesiune a acesteia, dar, pe de altă parte, diminuării competitivității produselor de export canadiene, ca urmare a creșterii costurilor de producție și a aprecierii cursului dolarului canadian în raport cu dolarul SUA. Potrivit unor calcule ale experților canadieni, costurile de producție în industria prelucrătoare din Canada au crescut în perioada 1986-1991 cu 50 % față de nivelul similar din SUA, în principal datorită sporirii mai accentuate a salariilor în industria canadiană și a cursului de schimb ridicat al dolarului canadian. Reducerea excedentului balanței de plăți comerciale și scăderea încasărilor valutare din comerțul invizibil au antrenat în 1991, formarea unui deficit majorat în balanța de plăți curente de 27 miliarde dolari, depășind cu 5 miliarde dolari nivelul anului 1990. În 1992 balanța de plăți curente se va încheia cu un deficit de aproximativ 30 miliarde dolari canadieni (față de 27,2 miliarde dolari sold pasiv realizat în 1991). A avut loc o majorare a soldului excedentar al balanței comerciale la 7,7 miliarde dolari SUA, în 1994, de la 7,6 miliarde dolari SUA în 1993, cu consecințe directe asupra balanței de plăți curente. Creșterea soldului balanței comerciale în 1995 era de 22,3 miliarde dolari SUA., apoi în 1996 – 30,0 miliarde dolari SUA., ca să se ajungă la un nivel foarte scăzut în anul 1998 12 miliarde dolari SUA în raport cu 1997 (16,9 miliarde dolari SUA.)?.
Astfel, soldul pasiv al balanței de plăți curente s-a redus în 1998 la –18 miliarde dolari SUA, de la –12,3 miliarde dolari SUA în 1997, cu o scădere drastica fata de 2,7 miliarde dolari SUA în 1996. (1994- 21,4 miliarde dolari SUA, de la 23,8 miliarde dolari SUA în 1993.)
Ritmul mediu anual de creștere a schimburilor comerciale ale Canadei a fost în ultima decadă (1981-1990), de 7 %, acest lucru reușind să propulseze Canada pe locul 7 în rândul țărilor lumii care au o bogată activitate comercială internațională (de la locul 10 în 1980).
De altfel, economiștii canadieni au considerat că la acest capitol (al dezvoltării comerțului exterior și al dependenței față de schimburile comerciale) Canada nu a fost devansată în ultimii 10 ani, decât de Germania, iar motivele de satisfacție sunt legitime deoarece se consideră că fiecare miliard de dolari realizat în plus în acest domeniu se traduce prin crearea a peste 15.000 de noi locuri de muncă în Canada.
Concomitent cu dezvoltarea și amplificarea cantitativă a schimburilor comerciale canadiene s-au produs și modificări calitative de structură a schimburilor astfel încât, în perioada analizată, ponderea produselor manufacturate în totalul exporturilor canadiene a crescut de la sub 10 % (în 1980) la peste 40 % (în 1990). În același timp serviciile cu caracter comercial au crescut într-un ritm impresionant atingând un nivel agregat (atât ca servicii directe cât și ca servicii încorporate în prețul produselor exportate) de circa 25 % din valoarea exporturilor.
Aceeași tendință se constată și în ceea ce privește importurile canadiene a căror structură a început să se îmbunătățească, în special după anul 1982, în sensul creșterii ponderii produselor înalt – prelucrătoare (high technology, în special echipamente de telecomunicații, computere de mare capacitate, utilaje și mijloace de producție cu comandă numerică etc.) și reducerii ponderii produselor agroalimentare (de la 20 % în 1980 la 11 % în 1990), serviciilor (de la 30 % la 24 % în aceeași perioadă) etc.
Cât privește orientarea schimburilor comerciale, dependența comerțului canadian de piața SUA a fost, este și va continua să fie caracteristica de bază a schimburilor canadiene comerciale canadiene. Peste 80 % din totalul schimburilor canadiene se realizează cu SUA, restul fiind împărțit în ordine de Asia / Japonia, Europa, America Latină și Africa.
Ceea ce trebuie subliniat însă în contextul politicii și practicii comerciale externe canadiene este pe de o parte masiva intervenție a statului pentru susținerea dezvoltării pe mai departe a acestui domeniu (prin măsuri de politică comercială adecvate și prin programe speciale de stimulare a exporturilor sau de diminuare a concurenței pentru producătorii interni canadieni din partea firmelor externe), cât și principiul de bază după care se realizează schimburile comerciale canadiene, respectiv, criteriul avantajelor comparative atât la export cât și la import. Acest lucru înseamnă că, pentru export, Canada încurajează și sprijină specializarea în domeniile în care resursele, experiența, capitalul și forța de muncă interne sunt mult mai competitive decât cele din plan internațional, iar la import, sunt stimulate acele importuri de tehnologie și echipamente de înaltă tehnicitate și randament care sunt destinate cu precădere ramurilor și domeniilor care produc pentru export, deci care au deja avantaje comparative în planul competiției internaționale.
Astfel se explică de ce importurile canadiene sunt dominate de produsele cu un grad înalt de tehnicitate (Canada neavând o industrie specializată, bine dezvoltată pentru acest gen de utilaje) pe când la export ponderea însemnată o dețin produsele cu grad mai redus de prelucrare care provin din domenii de tradiție în economia canadiană (agricultura, minerit, industrie forestieră, pescuit etc.).
Este adevărat, pe măsura îmbunătățirii condițiilor și creării unui cadru nou de dezvoltare pentru diferite sectoare (creșterea productivității muncii, ridicarea nivelului tehnologic, asimilarea unor licențe sau intrarea în parteneriat sau joint – ventures cu diferiți investitori străini) precum și în urma realizării unor acorduri sau convenții de cooperare și colaborare comercială cu diferiți parteneri externi (în special SUA și Japonia) anumite sectoare industriale canadiene care altădată erau net importatoare, au reușit să treacă pragul de separație și chiar să devină astăzi net exportatoare. Este cazul industriei de automobile și piese de schimb pentru automobile care s-au dezvoltat continuu în Canada mai ales după anul 1965 (încheierea Acordului privind producerea și comercializarea automobilelor dintre SUA și Canada) mașinile fabricate purtând emblema "Made în Canada" fiind astăzi la fel de bune calitativ și la fel de căutate ca și cele provenind de la companiile similare din SUA și Japonia sau Coreea și contribuind cu una din cele mai însemnate ponderi la exporturile Canadei.
2.2.2 Subiecți ai relațiilor economice
industriale și prestațiilor specifice
În Canada, subiecții relațiilor economice industriale și prestațiilor specifice se împart, în general în următoarele trei categorii:
a) întreprinzător unic (proprietar individual / sale proprietorship);
b) societate comercială, care poate fi, fie o companie canadiană înregistrată sau o filială a acesteia (canadian corporation), fie un parteneriat sau societate mixtă (pertenership or joint-venture);
c) o societate comercială (companie) străină în Canada sau o filială a acesteia (foreign corporation).
În ceea ce privește întreprinzătorul unic (comerciantul individual) acesta poate desfășura acte și fapte de comerț atât în nume propriu – ca persoană fizică, cât și ca persoană juridică atunci când se înregistrează ca atare în registrul comerțului.
Legea canadiană nu impune restricții și nu-i obligă pe comercianții individuali – persoane fizice să se înregistreze în registrul comerțului dacă în activitatea lor comercială aceștia folosesc numele propriu și răspund cu întregul lor patrimoniu (personal sau rezultat din afaceri) de actele și faptele de comerț întreprinse. De asemenea, deși nu există, practic, limite cu privire la domeniile și la tipurile de afaceri pe care le poate desfășura un întreprinzător particular, pentru anumite domenii există cerința licențierii comerțului (turism, activitate bancară, consultanță de specialitate, etc.).
Cerința înregistrării apare numai atunci când comerciantul – persoana fizică dorește să utilizeze în activitatea să un nume comercial, altul decât numele propriu.
În ambele situații însă activitatea ca unic întreprinzător are două dezavantaje:
– răspunderea solidară, nemărginită, cu întreg patrimoniul personal, pentru activitatea desfășurată.
– taxele fiscale – orice profit realizat din afaceri este considerat venit individual și se impozitează de legea fiscală ca atare, respectiv cu 50 % indiferent de nivel, pe când la societățile comerciale impozitul pe profiturile până la 200.000 dolari sunt de numai 25 % (crescând apoi până la 50 % pentru profiturile ce depășesc acest prag).
Sursa de inspirație a dreptului comercial canadian fiind de sorginte anglo-saxonă, societățile comerciale canadiene cu activitate în plan internațional sunt aceleași care se întâlnesc și în cadrul altor țări (Anglia, SUA) cu precizarea că, în funcție de interesele asociaților, sub aspect organizatoric, se pot constitui și alte tipuri de societăți decât cele prestabilite legislativ, ajungându-se astfel la o mare diversitate de subiecte colective de drept comercial internațional.
Cele mai răspândite forme de societăți comerciale care acționează în Canada sunt împărțite în două grupe: company (sau corporativ) partenership (sau joint ventures).
În grupa company (corporation) activează societăți comerciale pe acțiuni (limited by shares-Ltd.) în care asociații (acționarii) dețin părți sociale reprezentate prin cote fixe de capital (acțiuni) transmisibile iar răspunderea lor se limitează la valoarea acțiunilor subscrise. Astfel de companii poartă diverse denumiri (corporation, business corporation, business stock corporation etc) și pot fi atât private companies (în care capitalul și afacerile sunt de mari dimensiuni iar părțile asociaților nu sunt transmisibile, răspunderea lor fiind limitată la plafonul capitalului subscris) cât și public companies (societăți pe acțiuni având trăsăturile generale ale societăților anonime pe acțiuni din dreptul european continental).
În aceeași grupă se mai pot întâlni și unlimited companies care sunt societăți comerciale similare societăților în nume colectiv, cu un număr mic de asociați, capital mai restrâns, operațiuni limitate și răspundere solidară a societăților cu întregul lor patrimoniu pentru actele și faptele de comerț realizate de societate.
În grupa de partenership (sau joint ventures) se întâlnesc atât parteneriate generale (general partenership) care sunt din punct de vedere organizatoric similare cu unlimited companies de mai sus cât și parteneriate limitate (limited partenership) care sunt societăți în comandită simplă compuse din comanditați care răspund solidar și nemărginit și din comanditari care răspund numai proporțional cu aportul lor propriu, neamestecându-se în activitatea societății.
Ceea ce deosebește, în mod esențial, prima grupă (company) de ce-a de a doua grupă de societăți comerciale canadiene (partenership ori joint ventures) este faptul că parteneriatele și societățile mixte se constituie pentru durate determinate de timp, pentru realizarea unor obiective în comun de către mai mulți parteneri (realizarea obiectivului parteneriatului conducând automat la încetarea și dizolvarea societății) iar dizolvarea și încetarea activității societății poate fi realizată în orice moment prin acordul de voință exprimat numai de către una dintre părți (sau prin moartea sau insolvabilitatea unuia dintre parteneri). Tot ca o trăsătură specifică a parteneriatelor este faptul că societățile moxte (joint ventures) constituite în acest mod pot cuprinde parteneri sau capitaluri care provin atât din sectorul de stat, din sectorul privat sau cooperatist cât și din afara granițelor Canadei, caracterul de societate mixtă (joint) fiind dat de variatele combinații ale acestor capitaluri și parteneri.
Companiile străine pot opera în Canada prin intermediul filialelor sau sucursalelor proprii înregistrate în registrul comerțului canadian și licențiate (în provincia Ontario) pentru tipul de business sau domeniul de activitate al companiilor din țara de origine. Pentru orice alt fel de activități care nu țin de obiectul de activitate propriu al companiilor – mamă este necesară autorizarea (licențierea) filialelor și sucursalelor în funcție de legislația specifică fiecăreia dintre provinciile canadiene, indiferent de faptul dacă acea filială a fost sau nu înregistrată în registrul federal al comerțului.
Specificul canadian în materie de operare a firmelor străine în Canada îl constituie sistemul de impozite și taxe asupra activității și veniturilor acestora.
Astfel, orice filială sau sucursală a unei firme străine care desfășoară activități de afaceri în Canada este supusă unui impozit pe venit de 48 % (în 1992) și unor impozite sau taxe suplimentare care se aplică la transferarea profitului către societatea mamă (din străinătate) care pot fi:
– 25 % asupra dividendelor transferate companiei străine de către sucursala din Canada (dividend tax).
– 25 % asupra profiturilor înregistrate și transferate în contul companiei străine de către filialele acestora din Canada (branch tax)
De menționat că față de prevederile generale ale legilor referitoare la taxele și impozitele asupra activității firmelor străine în Canada prin încheierea de tratate și acorduri separate cu diferite țări nivelul acestora poate fi mai redus în anumite cazuri (ex.: în relațiile cu SUA conform unei Convenții speciale nivelul tax branch este de numai 10 % ceea ce încurajează companiile americane să acționeze în Canada mai mult prin filiale decât prin sucursale proprii).
2.2.3 Prevederi legale și practici de
expansiune economică externă
În ceea ce privește politicile și practicile stimulării expansiunii economice extinse, Canada pornește de la accepțiunea faptului că rezultatele bune obținute în cadrul negocierilor pot fi și mai mult eficientizate prin măsuri și mijloace care să sprijine eforturile de comercializare pe piața externă. Astfel de acțiuni, localizate mai ales în domeniile cercetării pieței, recrutarea și folosirea agenților de vânzări, acordarea de facilități de credit , acordarea de stimulente speciale pentru extinderea sau penetrarea pe piețele externe etc, se realizează prin diverse programe (federale sau provinciale) care au însă în comun cel puțin trei obiective majore:
– îmbunătățirea accesului produselor canadiene pe piața externă și sprijinirea eforturilor producătorilor interni de a adapta producția lor pentru a face față competiției internaționale.
– realizarea și punerea la dispoziția companiilor canadiene a unui bogat material documentar și informațional cu privire la piața internațională.
– sprijinirea directă a întreprinderilor mici și mijlocii canadiene în eforturile acestora de a pătrunde sau extinde în planul comerțului internațional.
Principalele programe canadiene prin care se stimulează expansiunea și dezvoltarea comerțului exterior sunt:
1. Program for Export Market Developement (PEMD) – principalul instrument canadian de asistență a exportatorilor și de stimulare a activității comerciale externe care consta în participarea statului (cu precădere financiar) la partajarea riscurilor și cheltuielilor lor care incumbă companiilor în legătură cu cercetarea și prospectarea piețelor externe sau cu stabilirea de contacte comerciale (inclusiv participarea la târguri și expoziții internaționale sau înființarea de birouri de reprezentare în exterior).
Programul are ca obiectiv creșterea exporturilor canadiene de mărfuri și servicii și constă în asistență tehnică, financiară și materială acordată de guvern oamenilor de afaceri canadieni pentru:
– pătrunderea pe noi piețe;
– promovarea de produse noi la export;
– reducerea riscurilor comerciale pe diferite piețe prin partajarea acestora între exportatori și Guvern;
– încurajarea agenților economici autohtoni cu activitate internă de a iniția schimburi comerciale internaționale;
– susținerea micilor exportatori (inclusiv financiară) pentru a face față competiției internaționale și pentru extinderea lor etc.
Programul se adresează numai comunității de afaceri canadiene și numai pentru activități care au orientare comercială și generează exporturi. El se realizează prin:
– sprijinirea și asistarea producătorilor interni în participarea la târguri și expoziții internaționale organizate în afara Canadei;
– sprijinirea și asistarea exportatorilor canadieni în efectuarea de vizite de prospectare a noi piețe de desfacere (inclusiv negocieri);
– întocmirea de proiecte de licitații pentru achiziții specifice (care implică o competiție internațională) pentru producătorii interni;
– efectuarea de studii de piață comună în special cu companii mici și medii care nu au experiență în exporturi;
– acordarea de facilități (spații, pavilioane, publicitate și reclamă, amenajare de standuri etc) în organizarea de expoziții de prezentare a produselor noi pentru export;
– sprijinirea producătorilor interni în deschiderea de birouri sau oficii permanente de vânzare în alte țări (unde există certitudinea unor raporturi comerciale de lungă durată);
– înființarea de misiuni comerciale sau agenții economice guvernamentale în alte țări, pentru susținerea afacerilor comerciale canadiene și pentru prospectarea pieței respective;
– organizarea de târguri și expoziții internaționale în Canada.
Între condițiile necesare pentru a beneficia de sprijinul PMED se numără:
– firma să fie înregistrată;
– să fie stabilită și să opereze în Canada având un volum de vânzări în ultimii doi ani de peste 100.000 dolari (canadieni);
– să promoveze la export produse cu conținut cel puțin 60 % canadian;
– să demonstreze că are capacitate satisfăcătoare de conducere și acționare pe piață;
– să fie capabilă din punct de vedere financiar etc.
Nu beneficiază de PMED:
– companiile neînregistrate;
– companiile de stat federale, provinciale sau municipale sau cele în care statul deține peste 50 % din capital;
– companiile care au beneficiat de PMED de patru ori sau de alocația maximă, sau cele care beneficiind de program nu au realizat totuși exporturi etc.
Forma concretă pe care o are sprijinul PMED este participarea Guvernelor (federal sau provincial) cu până la 50 % din costurile necesitate de realizarea activităților enumerate mai sus, restul fiind în sarcina aplicațiilor la Program. De regulă, această participare se referă la:
– suportarea costului transportului internațional pentru maxim doi reprezentanți ai firmei care se deplasează în străinătate, diurna și cazarea decontându-se 100 % (pentru diurnă se alocă în general 100 $ în Canada și 150 $ în afara acesteia);
– aceleași condiții pentru doi reprezentanți străini care sunt solicitați a vizita Canada de către exportatori canadieni sau de factori guvernamentali;
– suportarea a 50 % din costurile de expunere la târguri ale unor firme, dar integral cheltuielile cu amenajarea, reclama, telecomunicații;
– sprijinirea cu max 125.000 $ în doi ani a unor firme pentru deschiderea de birouri comerciale în străinătate sau 50 % din chirie, echipamente birou, taxe de stabilire și înregistrare și salariul pentru doi angajați (PMED acordă până la 37.500 $/an pentru un angajat, restul (50 %) fiind dat de firmă);
– cumpărarea de caiete de sarcini, plata tipăriturilor și a prelucrărilor pe computer, servicii juridice, de traducere sau curierat și consultanța în cazul licitațiilor internaționale etc.
2. Canadian Trade Commission Abroad (CTCA) – este programul prin care Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Internațional al Canadei prin intermediul a peste 800 (818 în 1991) de reprezentanți comerciali care activează în cadrul misiunilor diplomatice sau consulare canadiene din exterior (în peste 120 de orașe ale lumii) sau în cadrul celor 13 Centre de comerț internațional din interiorul Canadei (câte unul pentru fiecare provincie sau teritoriu independent și unul pentru Ottawa).
3. Trade Information System (TIS) care constă în furnizarea de informații comerciale tuturor companiilor sau persoanelor fizice interesate dintr-o bancă de date structurată pe produse, producători, arii geografice etc, gestionată de Departamentul Comerțului Exterior și accesibilă prin interconectarea consumatorilor prin intermediul computerelor.
4. Trade Facilitacion Office (TFO) care reprezintă o instituție neguvernamentală menită să faciliteze contactele între exportatorii din țările în curs de dezvoltare și importatorii canadieni. În ultima perioadă urmare a tendinței de reorientare a asistenței canadiene externe către țările din Centrul și Estul Europei, TFO se reorganizează pentru a îndeplini și el această funcție atât prin stabilirea de contacte cu importatorii canadieni cât și prin publicarea într-o revistă de publicitate comercială "Flash" a celor mai interesante oferte ale exportatorilor străini.
5. Trade Centres and Export Education (TCEE). Atât în cadrul centrelor de comerț internațional (13) cât și în cadrul a 8 universități canadiene s-au înființat centre pentru studii de comerț internațional în care se asigură pregătirea de specialitate și perfecționarea celor care activează în acest domeniu sau își propun să dezvolte relații de afaceri în plan internațional.
6. Canadian Internațional Trade Month (CITM) În fiecare an în luna octombrie, Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Internațional al Canadei organizează o serie de manifestări expoziționale și cu caracter propagandistic care culminează cu acordarea unor premii și distincții companiilor canadiene care au desfășurat o amplă și eficientă activitate comercială internațională.
2.3 Politici comerciale, vamale
și restricții netarifare
2.3.1 Regimul de import și export – cadrul legislativ și instituțional pentru realizarea și urmărirea importurilor
În general, importurile și exporturile canadiene sunt liberalizate, pentru majoritatea produselor nefiind necesar a se solicita sau elibera licențe sau autorizații de import, respectiv export. Pentru un număr restrâns de produse însă, din rațiuni de protecție a intereselor economice ale producătorilor sau pentru respectarea unor acorduri bilaterale sau tratate internaționale, este necesară obținerea de la Direcția specială de politică comercială din Departamentul Afacerilor Externe și Comerț Internațional din Canada, a unei autorizații (licențe) de import sau export. Aceste produse sunt cuprinse în lista produselor cu import controlat, respectiv în Lista produselor cu export controlat care se constituie ca anexe distincte la Legea Licențelor de Export și Import, se revizuiesc periodic sau ori de câte ori interesele canadiene o cer și se raportează Parlamentului cel puțin o dată pe an (de regulă după 31 decembrie al fiecărui an).
Cadrul legislativ și instituțional pentru realizarea și urmărirea importurilor
Ministerul Veniturilor (Revenue Canada) este principalul organism care, în numele guvernului federal, administrează și urmărește implementarea și respectarea întregului ansamblu de legi și regulamente care se referă la importul de mărfuri în Canada. În plus față de propriile sale atribuțiuni și reglementări în acest domeniu (conferite prin legi și decizii guvernamentale directe, specifice), Revenue Canada acordă asistență de specialitate și administrează prin intermediul Customs Canada (Vama Canadiană) majoritatea legilor și a statutelor federale, ale altor ministere sau departamente, pe bază de mandat. Motivația principală pentru această semnificativă delegare de competențe către Customs Canada este dată de faptul căacest departament al Ministerului Veniturilor, în plus față de competența și specificitatea pregătirii profesionale a lucrătorilor săi, este instituția cu cea mai largăreprezentare în Canada (în teritoriu), dispunând de 10 oficii regionale (câte unul în fiecare mare oraș din provinciile canadiene) și peste 600 de puncte vamale.
În general, legislația aferentă importurilor de mărfuri în Canada și instituțiile care administrează specific astfel de legi și regulamente sunt:
1. Legea vamală (Customs Act) prevede cadrul legal pentru exercitarea controlului vamal canadian (inclusiv metodele de evaluare vamală și penalizarea infracțiunilor) și este administrată de Revenue Canada (Ministerul Veniturilor);
2. Legea Tarifului Vamal (Customs Tariff Act) care conferă autorităților federale dreptul de a încasa taxe vamale la import, stabilește clasificările tarifare și nivelul tarifelor conform Tarifului Vamal Canadian, în care se încadrează aceste tarife, pe produs și pe țara de origine (tot aici sunt cuprinse și produsele interzise la import). Este administrată de Revenue Canada.
3. Legea licențelor de export și import (Export and Import Permits Act) care conține prevederi referitoare la limitarea sau interzicerea exporturilor sau importurilor pentru anumite produse sau a comerțului cu anumite țări, precum și la modalitățile de eliberare a licențelor. Legea este administrată de Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Internațional și este compusă din:
Lista mărfurilor cu import controlat (Import Control List), pentru care este necesară obținerea unei licențe speciale (în special produse agricole, textile, îmbrăcăminte, armament și produse periculoase).
Lista mărfurilor cu export controlat (Export Control List); similar, pentru exporturi.
4. Legea măsurilor speciale la import (Special Import Measures Act). Se referă la măsurile și procedurile antidumping necesare pentru protecția intereselor economice ale producătorilor interni, canadieni. Ca și legea de mai sus, este administrată de Ministerul Afacerilor externe și Comerțului Internațional Canadian.
5. Legea Tribunalului Comercial Internațional (The Canadian International Trade Tribunal Act) care se referă la organizarea și funcționarea Tribunalului Comercial Internațional al Canadei, în vederea determinării cazurilor de prejudiciere a intereselor economice ale companiilor canadiene prin acțiuni de concurență neloială, sau prin dumping și subvenții.
6. Legea privind ambalarea și etichetarea comercială (Consumer Packing and Labelling Act) administrată de Consumer and Corporate Affairs Canada.
7. Ordinul privind marcarea unor produse importate (Marking of Imported Goods Order) administrat de Consumer abd Corporate Affairs Canada.
8. Legea privind etichetarea produselor textile (Textile Labelling Act), administrată de Consumer and Corporate Affairs Canada.
9. Legea marcării metalelor prețioase (Precious Metals Marking Act) administrată de Revenue Canada și Consumer and Corporate Affairs Canada.
10. Regulamentul privind standardele industriale (Industry Standards Rules) administrat de Industry Canada.
11. Legea privind produsele alimentare și agricole (Canada Agricultural Product and Food Act), administrată de Ministerul Agriculturii din Canada.
12. Legea protecției contra bolilor animale (Animal Desease and Protection Act) administrată de Ministerul Agriculturii.
13. Legea inspecției cărnii (Meat Inspection Act) administratăde Ministerul Agriculturii.
14. Legea protecției plantelor și a carantinei (Plant Protection and Quarantine Act) administrată de Ministerul Agriculturii.
15. Lista speciilor de plante și animale interzise la import în Canada (Endengered Species List) administrată de MAECI Canada.
În afară de Customs Canada, singurul minister federal care mai are reprezentare în teritoriu (însă numai la nivelul capitalelor celor 10 provincii canadiene) este Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Internațional, prin intermediul așa numitului "oficiu al reprezentantului comercial" organizat, de regulă pe lângă centrele provinciale de comerț.
2.3.2 Regimul vamal. Limitele minime și maxime ale taxelor vamale
Structura tarifului vamal canadian este caracterizată printr-o mare diversitate de taxe. În general taxele vamale aplicabile la importurile de materii prime sunt 0 sau foarte reduse și sunt din ce în ce mai mari pe măsură ce gradul de prelucrare industrială al produselor importate crește. Se apreciază că taxa vamală medie aplicată în Canada este de 9 %.
Taxele vamale aplicate de Canada la import sunt cuprinse în Tariful Vamal codificat în sistemul armonizat (HS) și se diferențiază în funcție de țara de origine (de proveniență) a produsului și de tratamentul tarifar aplicat de Canada acestei țări precum și în funcție de destinația pe care ar urma să o aibă produsele importate (pentru consum intern, pentru reexport, mostre, pentru reparații, etc).
Deși există, în principal, următoarele șase mari categorii de tarife (tratamente tarifare) în vigoare, autoritățile guvernamentale canadiene își rezervă dreptul de a retrage în orice moment, funcție de considerații legate de protecția producției interne, beneficiul oricărui tratament tarifar preferențial pentru orice marfă și pentru orice țară:
1. Tariful general (General Tariff – GT) este tariful care se mai aplică numai în relațiile cu Albania, Coreea de Noprd, Mongolia și Oman și constă în aplicarea unei rate fixe de 35 % la toate produsele importate din aceste țări (sau taxa cea mai mare aplicabilăîn cadrul celorlalte tratamente tarifare în cazul când se depășește nivelul de 35 %).
2. Tariful aplicabil țărilor care beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate din partea Canadei (Most Favoured Nation Tariff – MFNT). Pentru un mare număr de poziții tarifare taxa vamală aplicabilă în cadrul MFNT este 0, dar există și multe produse de mare interes pentru unele țări, pentru care taxele vamale sunt mai mari de 20 % (ajungând chiar uneori la niveluri record ca 359,7 % pentru unt și grăsimi din lapte, livrate peste nivelul de acces stabilit, 288,1 % pentru brânzeturi livrate, de asemenea, peste nivelurile de acces, 285,6 % pentru carne și produse din carne etc).
În general se poate afirma că taxele vamale aplicabile în cazul MFNT sunt mai mari de 20 % pentru produsele lactate, produse textile, îmbrăcăminte, încălțăminte, ceasuri, articole de marochinărie, saltele, lenjerie de pat, legume congelate (conopida, brocoli, aspragus), între 15 și 20 % pentru conserve de carne și legume, pentru sucuri de fructe și sosuri din legume, pentru vesela și tacâmuri de bucătărie etc. și sub 15 % pentru celelalte produse.
Precizăm că, în urma consultării atente a Tarifului vamal canadian intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995, constatăm că taxele vamale aplicabile în cazul MFNT sunt (cu excepția pragului de 35 % pentru țările cărora li se aplică GT), cele mai ridicate pentru majoritatea pozițiilor (produselor).
3. Tariful preferențial britanic (British Preferential Tariff – BPT), care se aplică tuturor țărilor Commonwealth (fără Anglia și Irlanda) și în cadrul căruia nivelul taxelor vamale este, de regulă, mai mic decât MFNT. Acest tarif are mai multe diviziuni, funcție de localizarea geografică a țărilor în cauză: BP australian, BP neo-zeelandez, BP caraibian (CARBICAN) etc. Cele mai reduse niveluri de taxe vamale în cazul acestui tratament se întâlnesc la aplicarea CARBICAN. Cu excepția produselor textile și îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie din piele, uleiuri minerale și metanol, la toate celelalte poziții din CARBICAN nivelul taxelor vamale este 0 pentru mărfurile originare din țările respective (minim 60 % conținut autohton).
4. Tariful general preferențial (General Preferențial Tariff – GPT), care se aplică țărilor care beneficiază din partea Canadei de sistemul generalizat de preferințe vamale nereciproce și nediscriminatorii. Nivelul taxelor vamale aplicabile în acest caz este fie egal cu taxele vamale aplicabile în Tariful preferențial britanic (British Preferential), fie cu taxele vamale aplicabile în cadrul MFNT, dar reduse cu 33 – 50 %, alegându-se cel mai mic nivel dintre acestea.
De la aplicarea acestui tratament sunt însă excluse produsele textile și îmbrăcămintea, încălțămintea, produsele alimentare prelucrate, produsele metalurgice și siderurgice și televizoarele (inclusiv monitoarele).
5. Tariful aplicabil țărilor cel mai puțin dezvoltate (Least Developed Countries Tariff – LDC), este tariful care se aplică țărilor desemnate de ONU ca intrând în aceastăcategorie și care constă, de fapt, în reducerea până la 0 a taxelor vamale aplicabile în baza GPT pentru produse provenind din aceste țări, dacă se face dovada (prin certificatul de origine formular A) că cel puțin 40 % din conținutul acelui produs este originar din acea țară.
6. Tariful aplicabil în cadrul NAFTA, între Canada, SUA, și Mexic (NAFTA Tariff), care reprezintă niveluri tarifare negociate în cadrul Acordului de Liber Schimb și care, de regulă, sunt cele mai mici taxe vamale aplicabile dintre toate categoriile de tratament tarifar menționate anterior (pentru comparație, se apreciază că NAFTA Tariff este cu mai mult de 85 % mai redus decât GPT).
După destinația produsului, taxele vamale aplicabile se percep în funcție de clasificarea lor la evaluarea vamală: ele pot fi stimulative (pentru mașini și utilaje care nu se produc în Canada, sau care contribuie la dezvoltarea industrială a Canadei – se aplică scutire totală de taxe vamale) sau prohibitive (pentru protecția produselor similare indigene se percep taxe din GT majorate, indiferent de regimul aplicabil altor mărfuri din țara de origine).
România beneficiază atât de MFNT, cât și de GPT din partea Canadei, astfel cătariful vamal aplicabil mărfurilor noastre este, de regulå, mai mic cu o treime decât cel mai mic nivel din MFNT.
Se aplică deci GPT, nivelul mediu al taxelor vamale percepute la mărfurile românești fiind de circa 20 %. Exemple de taxe la mărfurile românești:
10 % la fructe deshidratate;
17,5 % la legume deshidratate;
20 % la conserve carne de vită, semiconserve șuncă, seturi de pat etc.
22 % la îmbrăcăminte din bumbac, in și amestec, la cămăși bărbătești, etc.
24,3 % la paltoane și jachete de lână;
24,3 % la lenjerie tricotată;
22 % la fețe de masă etc.
2.3.3 Bariere netarifare
2.3.3.1 Reglementări privind politica de stabilire a
nivelului prețurilor mărfurilor importate
Deși Canada a adoptat încă din 1979 noul Cod de evaluare vamală potrivit căreia valoarea în vamă a mărfurilor importate se determină în conformitate cu regulile prevăzute în Acordul privind aplicarea art.VII din GATT, noul sistem de evaluare vamală (respectiv "valoarea de tranzacție") nu a fost implementat în aceasta țară decât începând cu 1 ianuarie 1985.
Până la această dată valoarea în vamă a mărfurilor importate era considerată "Valoarea reală de piață" (fair market value) stabilită de autoritățile vamale canadiene prin utilizarea unor tehnici de calcul cu caracter evident protecționist.
Conform noului sistem, valoarea mărfurilor importate (la care se percep taxele de import) se stabilește după principiul "valorii de tranzacție" chiar și în cazul în care vânzătorul și cumpărătorul sunt "legați" atâta vreme cât autoritățile vamale canadiene apreciază că "legătura" nu este de natura a afecta (influența) prețul de import.
Evaluarea vamală se realizează pe baza informațiilor furnizate de importatorul canadian, exportatorul fiind însă obligat să pună la dispoziția importatorului informațiile corecte și documentele aferente (facturile și specificațiile) pentru facilitarea intrării mărfurilor în Canada.
Reducerile aplicabile prețului de tranzacție (atunci când există dreptul operării unor astfel de reduceri) trebuie făcute anterior calcului taxelor vamale, în caz contrar ele nemaiputând fi deduse din prețul de tranzacție.
În principiu "valoarea de tranzacție" a importului de mărfuri în Canada cuprinde toate cheltuielile efectuate sau în curs de efectuare de către importator referitoare la marfa respectivă, transportul, asigurarea, prelucrările speciale și depozitarea acesteia până la punctul exterior (port, depozit etc) de la care începe transportul direct, neîntrerupt și nemijlocit al acesteia spre Canada.
În afara acestei metode, Legea vamală canadiană (Custom Act) mai prevede încă alte 5 metode de evaluare în vamă a mărfurilor importate care se aplică în condiții speciale (când autoritățile vamale canadiene consideră că metoda valorii reale de tranzacție nu poate fi aplicabilă datorită vicierii prețului din factura comercială). Aceste metode sunt:
a) metoda valorii de tranzacție a mărfurilor identice;
b) metoda valorii de tranzacție a mărfurilor similare;
c) metoda valorii deductibile;
d) metoda valorii calculate;
e) metoda valorii reziduale.
Tariful vamal canadian aplicabil este exprimat, de regulă, ca procent din valoarea vamală a mărfurilor importate (ad valorem), ca o sumă fixă pe unitatea de măsură fizică sau ca o combinație între cele două sisteme (respectiv procent aplicabil "ad valorem", plus o suma fixă pe unitatea de măsură fizică, până la o anumită limită).
2.3.3.2 Documente și formalități care se cer la intrarea mărfurilor în Canada
Conform Legii vamale (Customs Act) toate mărfurile care intră pe teritoriul vamal al Canadei sunt supuse controlului, evaluării și taxării vamale (cu excepția mărfurilor în tranzit care sunt supuse numai controlului).
Documentele solicitate pentru realizarea acestor operațiuni sunt:
factura comercială;
documentul de transport (conosament, scrisoare de trăsura etc);
certificatul de origine : – formularul A pentru mărfuri provenind din țările cărora Canada le aplicăfie tariful general preferențial (GPT), fie tariful pentru țările cel mai puțin dezvoltate (LDDC), fie tariful pentru țările Commonwealth Caribbean (CARBICAN); – formularul B 232 F pentru mărfuri provenind din țările NAFTA (SUA și Mexic); pentru mărfuri provenind din România este necesar a se prezenta certificatul de origine formular A eliberat de Ministerul Comerțului.
alte documente specifice (dacă este cazul, funcție de produs) ca:
buletin de analiză;
certificate de calitate;
certificate fito-sanitare;
cerere de licență, etc.
În practica vamală canadiană importatorul sau agentul acestuia pot ridica marfa operativ, în momentul prezentării la punctul vamal unde aceasta se află depozitată, urmând ca evaluarea și plata taxelor vamale aferente să se facă la o dată ulterioară rezonabilă (până la 30 de zile). Este însă necesar ca importatorul să prezinte în acest scop cel puțin factura comercială.
În lipsa originalului care, fie, ar putea însoți marfa, fie ar urma să sosească prin poștă, autoritățile vamale canadiene pot accepta, temporar, pentru eliberarea mărfurilor copii ale facturii comerciale (fax, xerox etc) sau chiar facturi pro-forma scrise de mânå, atunci când acestea conțin și furnizează toate informațiile necesare. Pentru importuri valorând sub 1.200$ canadieni sau în cazurile de excepție când importatorul nu poate furniza toate informațiile cerute de autoritățile vamale, mărfurile pot fi eliberate și pe baza unor declarații ale importatorului în condițiile în care acesta precizează, cel puțin, sumele și adresele vânzătorului și cumpărătorului, prețul plătit sau plătibil și descrierea mărfurilor (inclusiv cantitatea).
În general, vameșii canadieni efectuează controlul vamal prin sondaj (un colet din zece), pentru mărfuri valorând peste 10.000$ canadieni, și în totalitate, pentru coletele sau contigentele de mărfuri care trebuie să aibă marcaje individualizate privind țara de origine (articole textile și îmbrăcăminte) sau pentru mărfurile asupra cărora există suspiciuni de neconformitate.
2.3.3.3 Norme sanitare și fitosanitare
Astfel de norme sunt aplicate la importul în Canada de produse agroalimentare, inclusiv carne și produse din carne, pește, plante și semințe, precum și la unele fructe și legume proaspete, toate aceste produse fiind supuse obligatoriu inspecției sanitare. De asemenea, inspectorii pentru carantina plantelor, aparținând de Ministerul Agriculturii și Agroalimentației, controlează prezența insectelor dăunătoare și a bolilor transmise de acestea și eliberează buletine de analiză specifice.
Reglementările canadiene impun ca plantele rădăcinoase importate să fie transportate în containere curate și să nu conțină pământ. De asemenea, sunt foarte strict reglementate nivelele reziduale maxime pentru pesticide și erbicide.
Orice persoana fizică sau juridică din Canada, ce se ocupă cu comerțul (exterior sau interior) cu fructe și legume proaspete, are nevoie de o autorizație, eliberată de Ministerul Agriculturii si Agroalimentației. Exportatorii de astfel de produse în Canada sunt avertizați să solicite importatorilor numărul autorizației pentru a avea certitudinea că, potrivit reglementărilor canadiene, importatorul are voie să introducă și să comercializeze în Canada astfel de produse.
Importul de carne și produse de carne, în stare proaspăta sau conservate, este interzis pentru produsele provenind din cele mai multe țări. Astfel de importuri sunt admise numai de la furnizori din țări ale căror standarde interne au fost aprobate de Ministerul Agriculturii și Alimentației.
Pentru pește și produse din pește, în baza unor acorduri bilaterale, având ca scop respectarea de către exportatori a normelor canadiene, produsele provenind din țările cu care Canada are astfel de acorduri în vigoare, beneficiază de un statut preferențial, permițând accesul produselor fără a se cere, anterior, o serie prea mare de mostre.
În domeniul protecției fitosanitare, în scopul ușurării formalităților privind comerțul exterior cu produse agroalimentare, Ministerul Agriculturii și Agroalimentației din Canada a încheiat o serie de acorduri bilaterale cu organisme similare din alte țări, specificând, pe tipuri de produse, testele sanitare necesare și condițiile specifice pe care trebuie săle îndeplinească aceste produse. Un astfel de acord a fost semnat și cu Ministerul Agriculturii din România, în 1992.
2.3.3.4 Norme de securitate a produselor
"Legea privind produsele periculoase" (Hazardous Products Act), administrată de Ministerul Sănătății (Health Canada) definește și restricționează condițiile în care diferite tipuri de produse pot fi vândute (sau li se poate face reclamă comercialå) și specifică simbolurile particulare cu care anumite produse considerate periculoase trebuie să fie marcate.
Reglementările în această direcție se referă la norme privind caracteristici ale produselor cum ar fi inflamabilitatea electrică și mecanică conținutul de substanțe toxice (chimice sau biologice), nivelul emanațiilor de noxe, nivelul de zgomot etc.
De regulă, majoritatea firelor și fibrelor importate sunt supuse periodic unor teste privind stabilirea gradului de inflamabilitate. De asemenea, un set specific de reguli se aplică la controlul jucăriilor importate, atât din punctul de vedere al formelor și caracteristicilor de design ale acestora ( nu se admit jucării cu forme ascuțite sau cu colțuri care pot produce răni, precum și jucării care sugerează aspecte "imorale"), cât și din punctul de vedere al nivelului de zgomot produs sau al ambalajului.
Deși o mare parte a acestor norme de securitate se referă la produsele utilizate, în principal, de sugari, copii și persoane handicapate, lista completă a produselor pentru care s-au stabilit standarde minime de securitate (conform Hazardous Products Act) cuprinde:
containere (sticle) pentru băuturi carbo-gazoase;
cărucioare pentru copii și pentru handicapați;
covoare ;
izolatori pe bază de celuloză;
cărbune pentru foc (sub formă de brichete);
obiecte din ceramică smălțuită;
biberoane și tetine;
ibrice (ceanice);
brichete;
chibrituri;
saltele ;
ecrane de protecție și ochelari, de sticlă;
materiale didactice și educative diverse;
jucării.
2.3.3.5 Norme privind necesitatea omologării produselor
de import în Canada
În Canada standardele se folosesc din ce în ce mai puțin ca o formă de barieră netarifară, dar exportatorul trebuie să fie pregătit să facă față unor astfel de influențe ale industriei și producătorilor canadieni care caută să impună astfel de restricții.
Multe produse în Canada trebuie să fie conforme cu anumite norme sau standarde pentru a asigura protecția consumatorilor sau pentru a respecta criteriile și cerințele stabilite pe plan internațional.
În principal două sunt aspectele care trebuie considerate în legătură cu standardele canadiene în cazul exportului de mărfuri din România:
a) dacă mărfurile exportate în Canada sunt conforme cu normele și standardele în vigoare în această țară;
b) dacă mărfurile exportate în Canada trebuie să fie certificate (omologate) în această țară.
Trebuie menționat că deși unele standarde sau norme (în general tehnice) canadiene sunt similare cu cele existente în alte țări, Canada își rezervă dreptul de a utiliza și folosi propriile standarde (deși 100% identice cu multe standarde nord-americane și europene) și impune obligativitatea omologării (certificării) pentru piața canadiană a tuturor produselor importate sau manufacturate în plan intern. Deși, în acest mod, Canada consideră că nu creează un avantaj comparativ pentru producătorii interni (deși neagă caracterul de barieră tarifară al acestor măsuri) prin multitudinea standardelor, a instituțiilor implicate și a procedurilor de urmat pentru obținerea omologării unor produse de import în Canada, se creează totuși restricții și discriminări.
Standardele și certificările sunt, de regulă, responsabilitatea Canadian Standards Association (CSA), dar și a altor asociații profesionale care pot impune propriile norme și standarde (prin inițiativa legislativă concretizată ulterior în legi și/sau reglementări). Aceste standarde se referă la respectarea cerințelor privind asigurarea igienei, a siguranței publice, respectarea unor norme și dimensiuni (greutate, formă, lungime, înălțime etc), toleranțe admisibile, specificații de construcții, norme electrice (110 V, 60 Hz), electronice etc și sunt aplicabile (opozabile) produselor următoare:
echipamente electronice;
articole casnice generale;
articole pentru încălzire și pentru spălare;
frigidere și articole acționate cu motoare;
echipamente pentru răcire și de condiționare a aerului;
articole electrice pentru încălzire;
aparatură electrică pentru senzori, semnalizare și control;
articole de iluminat;
echipament de prelucrare informații și alte echipamente de birou;
produse destinate comercializării;
motoare și echipamente de control în industrie;
articole și structuri pentru construcții;
echipamente pentru arderea și pentru manipularea combustibililor;
articole pentru instalații și produse din mase plastice;
echipament pentru recreere;
echipament medical profesional și echipament pentru securitatea profesională;
alte dispozitive și materiale electrotehnice.
În general dacă există standarde europene sau americane la produsele de mai sus, cu siguranță că și standardele canadiene sunt identice (deși altfel nominate), deoarece Canada se aliniază la standardele recomandate de ISO (International Standard Organization).
În funcție de produsul în cauză și de standardul canadian existent, mărfurile importate (sau de import) trebuie să fie omologate pentru vânzarea pe piața canadiană. Acest lucru se realizează printr-o acțiune conjugată a exportatorului și importatorului care trebuie să intre în discuții și să solicite omologarea (furnizând toate informațiile necesare, inclusiv buletine de analiză, teste și mostre) instituțiilor, asociațiilor profesionale sau ministerelor (departamentelor) care au pus în vigoare și administrează aceste norme sau standarde (de cele mai multe ori Industry Canada, Consumer and Corporate Affairs și Agriculture Canada). De cele mai multe ori apelarea numai la CSA poate fi suficientă și, evident, mai puțin costisitoare.
2.3.3.6 Norme de ambalare, marcare și etichetare
Ambalarea. Legislația canadiană în materie de ambalare nu cuprinde referiri și reglementări diferite de practica uzuală internațională.
În baza Legii privind Ambalarea și Etichetarea (Consumer Packaging and Labeling Act), ambalajul mărfurilor importate trebuie să fie să fie rezistent, să acopere complet marfa respectivă și să fie astfel dispus încât să nu înșele consumatorul cu privire la cantitatea sau calitatea produsului din interior. De asemenea, el trebuie să fie adaptat atât în raport cu natura produsului, cât și cu utilizarea și destinația finală pe care urmează să o aibă marfa respectivă (de ex: jucăriile pentru copii nu sunt acceptate dacă sunt ambalate în pungi de plastic) și trebuie ca, la exterior, să prevadă distinct și vizibil instrucțiuni clare privind condițiile de transport și manipulare (fragil, poziția verticală, etc) precum și datele de identificare ale coletului (greutate net/brut în kg sau lb, numărul coletului etc). Este important a se asigura că aceste informații (care pot fi cuprinse în etichete distincte sau scrise direct pe ambalaj) rămân la locul lor și să nu se piardă sau să se deterioreze în timpul transportului.
Pentru anumite produse nealimentare (și în special pentru băuturi și mărfuri îmbuteliate) există obligația utilizării de containere standardizate de diferite dimensiuni aprobate de CSA (Canadian Standard Association).
Astfel de produse sunt: deodorantele pe bază de aerosoli, parfumurile sau alte cosmetice, detergenții pudra, șamponul lichid sau sub formă de loțiune, cremă sau gel, pasta de dinți, prăjituri, biscuiți, vin, siropuri rafinate din zahăr, unt etc.
Marcarea și etichetarea. Conform Legii privind Marcarea Mărfurilor din import și a Legii privind Ambalarea și Etichetarea, toate mărfurile care intră pe teritoriul vamal canadian cu destinație de consum în Canada trebuie să cuprindă informații de bază referitoare la numele și tipul produsului exprimate atât în limba franceză cât și în limba engleză (limbi oficiale), greutatea netă și/sau numărul de unități din colet exprimate în sistemul metric (și, dacă se dorește, în unități imperiale – libere), numele și adresele producătorului și importatorului sau numai a importatorului, de așa manieră încât consumatorul să se poată adresa prin poștă direct acestuia.
În principiu aceste legi stipulează ca toate informațiile obligatorii care trebuie să apară pe produs (cu excepția numelui și adresei producătorului, care poate să lipsească sau să fie în orice limbă) trebuie exprimate în ambele limbi oficiale din Canada.
Pentru instrucțiunile de utilizare (de ex: la medicamente) sau pentru informațiile cu caracter promoțional (deși importante pentru atragerea unui număr cât mai mare de clienți) nu este obligatorie exprimarea în ambele limbi (este suficientă una dintre acestea).
Excepții de la regulile de mai sus le constituie importurile de produse destinate Provinciei Quebec (pentru consum în această provincie) pentru care sunt acceptate și produsele etichetate numai în limba franceză sau în orice combinație de două sau mai multe limbi în care limbii franceze i se acordă o importanță cel puțin egală cu cealaltă limbă (de regulă, din țara producătorului). De asemenea pentru anumite produse importate pentru testarea pietrelor (trial orders) și care nu au mai fost vândute anterior în Canada, diferind substanțial de alte produse cu aceeași destinație existente pe piața canadiană, se poate acorda, temporar, scutire de obligativitatea etichetării bilingve și de la cerințele utilizării de ambalaje standardizate.
Cerințele și reglementările privind ambalarea, etichetarea și marcarea mărfurilor alimentare importate sunt mult mai delicate și mai riguroase deoarece, în afara informațiilor și precizărilor de mai sus, pentru aceastăcategorie de mărfuri sunt necesare precizări suplimentare ca: lista ingredientelor conținute, numărul de porții, informații nutritive, datele privind fabricarea și expirarea (sau cel puțin numai data când expiră garanția de consum exprimată prin formula "de consumat înainte de… luna, ziua, anul") etc.
2.3.3.7 Alte bariere netarifare practicate de Canada
În afara barierelor de ordin netarifar prezentate anterior respectiv control administrativ exercitat prin sistemul de evaluare vamală și prin formalitățile și documentele solicitate la intrarea mărfurilor în țară, normele sanitare și fitosanitare, normele de securitate a produselor, standardele și cerințele privind omologarea produselor de import, precum și normele privind ambalarea, etichetarea și marcarea produselor, Canada mai practică și alte forme de bariere netarifare, cum ar fi:
a) Controlul administrativ
Controlul administrativ se exercită în Canada prin:
formalități impuse pentru obținerea și completarea documentelor comerciale (vize, aprobări, licențe, inspecții, obținerea formularelor, prezentarea documentelor etc);
marca de origine (care este cerută pentru majoritatea produselor importate);
evaluare vamală (prezentată anterior);
oferirea gratuită de publicitate pentru producători interni, restrângerea dreptului de reclamă și publicitate pentru neautohtoni în cazul unor comenzi importante adresate pieței internaționale etc.
se mai exercită în Canada și prin politica cursului de schimb. Astfel, prin subevaluarea dolarului canadian și prin menținerea acestuia la un nivel redus față de alte valute se ajunge la creșterea prețurilor produselor importante și, implicit, la descurajarea importurilor.
b) Restricții cantitative îndeosebi contigentele:
Canada se numără printre țările care utilizează într-o foarte mare măsură limitările cantitative sau valorice (contingentările) la importurile sale de anumite produse (în special articole textile și îmbrăcăminte, produse lactate, carne și produse din carne, animale vii etc), realizând acest lucru prin intermediul acordurilor bilaterale pe produs sau prin impuneri unilaterale de restricții cantitative la unele produse provenind din diverse surse de import (țări exportatoare). Cu România impune astfel de cote prin Memorandumul de Înțelegere între Guvernul României și Guvernul Canadei privind exportul în Canada a unor produse textile și de îmbrăcăminte provenind din România, semnat la Ottawa la 20 februarie 1995.
c) Achiziții guvernamentale
Achiziționarea sau apelarea discriminatorie de către autoritățile guvernamentale canadiene pentru achiziționarea unor servicii sau produse este o formă specifică de barieră netarifară, care se realizează prin:
licitații preferențiale sau proceduri de licitații speciale, prin care se apelează numai la producători domestici sau numai la un producător;
exonerarea de la plata caietului de sarcini pentru unele licitații pentru producătorii interni;
oferirea gratuită de publicitate pentru producătorii interni, restrângerea dreptului de reclamă și publicitate pentru neautohtoni în cazul unor comenzi importante adresate pieței internaționale etc.
d) Subvenții
Guvernul canadian sprijină promovarea și dezvoltarea exporturilor sale și încearcă descurajarea importurilor inclusiv prin subvenționarea unor cheltuieli ale producătorilor interni sau comercianților de produse indigene.
Se apelează adesea, în afara subvenționării directe a exportatorilor la:
exonerarea sau reducerea taxelor fiscale sau vamale de export a producătorilor interni;
majorarea (sau încadrarea în altăcategorie de taxe vamale) valorii vamale pentru mărfurile importate;
drawback;
amânarea încasării taxelor vamale și a impozitului pe profit, în anumite cazuri, de la producătorii autohtoni;
folosirea ratei de schimb a valutei naționale pentru descurajarea importurilor etc.
e) Politica antidumping
Deși politica antidumping este componentă a politicii vamale, ca urmare a intervenției de cele mai multe ori partinice a statului canadian în aplicarea acesteia, precum și a posibilității acordate (foarte facil) oricărui producător sau comerciant canadian de a solicita declanșarea procedurii antidumping oricând acesta consideră că-i sunt lezate interesele economice prin importul unui anumit produs, considerăm că putem califica această politică și ca o barieră netarifară, mai ales că România suferă nejustificat datorită ușurinței cu care au fost declanșate investigații și au fost impuse taxe antidumping față de produse ca: încălțăminte, geamuri, motoare electrice, tablă groasă etc, care au avut ca efect scoaterea noastră de pe piața canadiană cu aceste produse (la durata mare a investigațiilor și la suprataxele de dumping se cumulează și publicitatea negativăîn rândul importatorilor din Canada, pentru ca ei sunt ținuți responsabili și penalizați într-o situație antidumping).
2.4 Participări la activități regionale
Schimbăriel sistematice și instituționale din cadrul GATT, precum și evoluția economiei mondiale în anii ‘80 marcată de globalizarea piețelor internaționale și exacerbarea unor practici protecționiste din ce în ce mai subtile și mai diversificate, au condus inevitabil la soluții de integrare regională(zonalăsau bilateralå) în principalele zone economice ale lumii (Europa, Asia-Pacific, Australia, Noua-Zeelandă, America Latină etc).
Corespunzător acestei tendințe, decizia din 1988 a Canadei de a intra într-o astfel de cooperare regională cu SUA a constituit primul pas major îndreptat spre creșterea și îmbunătățirea eficienței comerțului canadian și a competitivității produselor canadiene, următorul pas fiind făcut în 1992, când s-au pus bazele extinderii zonei de comerț liber Canada-SUA prin includerea Mexicului și transformarea întregii zone nord-americane într-o zonă unică de comerț.
Acordul de liber schimb Canada-SUA a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1989 și în conformitate cu regulile GATT, (art.XXIV) și-a propus realizarea până în anul 1998 a unei zone de comerț liber între cele două state nord-americane caracterizată prin eliminarea completă până în 1998 a tuturor taxelor vamale între cele doua state, extinderea aplicării principiilor de bază ale GATT referitoare la investiții bilaterale, servicii și călătorii de afaceri prin aplicarea reciprocă cu produse subvenționate (agricole și metalurgice), uniformizarea sau stabilirea unor reglementari comune cu privire la achizițiile guvernamentale, taxele compensatorii sau procedurile anti-dumping, precum și prin stabilirea unei comisii bilaterale care să urmărească și să soluționeze toate problemele legate de implementarea și respectarea prevederilor acordului.
O analiză sumară a primilor trei ani de aplicare a acordului (FTA-Free Trade Agrement) arată că exporturile canadiene în SUA în această perioadă au crescut cu 31 miliarde dolari față de perioada de trei ani anterioară intrării în vigoare (324 miliarde dolari între 1989-1991 față de 293 miliarde între 1986-1988) adică o creștere de circa 11%, în același timp înființându-se în Canada peste 200.000 de noi locuri de muncă. De altfel, se consideră că orice creștere a exporturilor canadiene de 1 miliard de dolari canadieni la menținerea sau la înființarea a peste 15.000 de locuri de munca.
În 1990 însă, președintele american George Bush și noul președinte mexican Carlos Salinas de Gortari au început negocieri în vederea încheierii unui acord bilateral similar cu cel încheiat între SUA și Canada (FTA).
Canada, întrevăzând posibilitatea creării unei piețe și mai largi în regiunea nord-americană (cu peste 360 de milioane de locuitori și un PNB cumulat de peste 7.000 de miliarde de dolari) a propus să participe și ea la negocierile începute între SUA și Mexic și a sugerat realizarea unui acord trilateral care să conducă la o zonă unică de liber schimb pe întreg continentul.
Negocierile începute la 12 iunie 1991, la Toronto, între miniștri comerțului din SUA, Canada și Mexic în vederea constituirii unei zone de comerț liber în America de Nord și continuate apoi timp de 14 luni prin multiple întâlniri între reprezentanții celor trei țări, au fost finalizate la 17 decembrie 1992 prin semnarea Acordului de Liber Schimb Nord-American (NAFTA).
Evenimentul este considerat istoric deoarece este prima dată când o țară în curs de dezvoltare este acceptată să încheie un acord cu două țări puternic industrializate (prin care economia mexicană intră în concurență liberă cu economiile americană și canadiană) și este prima dată când un întreg continent devine o zonă economică unică.
În esență, NAFTA extinde asupra Mexicului reglementările Acordului de liber schimb dintre Canada și SUA (1989), întărind și diversificând domeniile de activitate prin care întreprinzătorii privați din cele trei țări pot să-și dezvolte piețele de desfacere sau oportunitățile de investiții și sporind capacitatea fiecăreia din cele trei țări în fața concurenței mondiale.
Semnarea de către Canada a NAFTA într-o perioadă de accentuată recesiune economică dar mai ales pe fondul unor acerbe lupte politice generate de reforma constituțională, a constituit un eveniment extrem de mult comentat și divers apreciat de opinia publică, politicieni, oameni de afaceri, reprezentanți guvernamentali. Au fost exprimate puncte de vedere potrivit cărora NAFTA nu reprezintă decât o nouă încercare de aservire a economiei canadiene intereselor americane care va conduce la dezastrul unor industrii de bază în Canada (automobile, textile, transporturi) precum și puncte de vedere care susțin – argumentat – avantajele noului acord pentru Canada.
Adepții aprecierilor pesimiste s-au localizat, mai ales, în rândul politicienilor din opoziție și adversarilor primului-ministru Brian Mulroney și, mai puțin, în cadrul unor sindicate din industriile textilă și construcții de autoturisme, pe când partizanii NAFTA se regăsesc în majoritatea structurilor guvernamentale și a cercurilor de afaceri.
Dincolo de pasiunile politice însă, specialiștii canadieni în materie de economie și comerț apreciază NAFTA ca un "succes pentru Canada", o versiune îmbunătățită a acordului de liber schimb cu SUA prin care se extind avantajele ce decurg din acest acord și în relațiile cu MEXIC o piață uriașă de peste 85 milioane de consumatori care pot oferi un suflu nou pentru relansarea economiei canadiene".
Un moment aparte, de asemenea comentat foarte intens, l-a constituit anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale din SUA, adversarii NAFTA încercând să speculeze faptul că, în campania electorală, Bill Clinton afirmase de mai multe ori că, în cazul alegerii sale se va opune la realizarea NAFTA.
În realitate însa, Bill Clinton nu a declarat nici o data că se opune la NAFTA ci doar că în opinia sa și a colaboratorilor săi, anumite reglementări ale NAFTA sunt susceptibile de îmbunătățire pe baza unor acorduri speciale în domeniile referitoare la mediul înconjurător și la forța de muncă.
ANEXA NR.1
EXPORTURILE ȘI IMPORTURILE DE MĂRFURI DIN CANADA ȘI SUA 1990-1995
ANEXA NR. 2
EXPORTURILE DE MĂRFURI ALE CANADEI ȘI SUA CA MEMBRE ALE NAFTA 1990-2000
* Raportul anual al Organizației Mondiale a Comerțului, 2000.
Capitolul 3
Posibilitățile de creștere și diversificare a relațiilor economice româno-canadiene,
3.1 Cadrul juridic
1. În domeniul schimburilor comerciale, cadrul juridic este asigurat de:
a) Acordul comercial, semnat în 1971; se prelungește anual prin tacita reconducțiune.
Prin Acordul comercial, România beneficiază, pe bază de reciprocitate, de tratamentul clauzei națiunii celei mai favorizate. România beneficiază, de asemenea, de schema de preferințe vamale generalizate, pusă în aplicare de Canada în anul 1974 și prelungită în 1994 pe o perioadă de încă 10 ani.
Cu ocazia sesiunii Comitetului special de preferințe, UNCTAD, care a avut loc la Geneva în perioada 16-20 mai 1994, delegația română și-a exprimat satisfacția pentru prelungirea cu încă 10 ani a schemei de preferințe vamale a Canadei, reliefându-se, totodată, necesitatea lărgirii listei produselor incluse în această schemă și mărirea marjei preferențiale.
b) Memorandumul de înțelegere privind reglementarea importurilor unor produse textile românești în Canada, semnat în 1987, memorandum în baza căruia importul de confecții și produse textile românești se face în cadrul unor limitări cantitative pentru fiecare produs.
Începând cu 01.01.1995, data intrării în funcțiune a Organizației Mondiale de Comerț (OMC) și-a încetat aplicabilitatea Acordul Internațional privind comerțul cu textile (AMF). Schimburile internaționale în acest domeniu sunt acum reglementate prin Acordul privind textilele și îmbrăcămintea (ATI), anexat la Acordul privind constituirea OMC, ratificat de România prin Legea nr. 133/22.12.1994.
Noul acord multilateral privind textilele prevede eliminarea în mod progresiv, în cursul a 10 ani, a restricțiilor existente anterior intrării în vigoare a OMC.
Având la bază cele de mai sus, la 20 februarie 1995 a avut loc la Ottawa semnarea noului Memorandum de Înțelegere privind reglementarea importurilor unor produse textile românești în Canada, document ratificat în data de 2 mai 1995 și valabil până la 31 decembrie 2005.
2. În domeniul cooperării economice, cadrul juridic este asigurat de :
a. Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Agriculturii și Alimentației și Ministerul Agriculturii al Canadei privind colaborarea în domeniul agriculturii (1980); ultima sesiune a avut loc în aprilie 1991 la București.
b. Acordul privind cooperarea în dezvoltarea și folosirea energiei nucleare în scopuri pașnice.
c. Memorandumul de înțelegere între Guvernul Canadei și Guvernul României privind cooperarea economică, semnat în 10 mai 1994 la Ottawa.
3. Alte acorduri, încheiate între România și Canada:
Acord privind schimburile tehnice cu Agenția Canadiană pentru Energia Atomică(1980).
Acord privind transporturile aeriene civile (1983).
Convenția pentru evitarea dublei impuneri pe venit și avere (1978)
Acord fito-sanitar semnat în 1992.
Acord sanitar veterinar semnat în 1992.
Acord de schimb de informații între Comisia de valori mobiliare din Quebec și Ministerul Finanțelor prin Agenția Valorilor Mobiliare din România.
Acord guvernamental privind recunoașterea reciprocă și colaborarea în domeniul controlului activității nucleare (încheiat între CNCAN și AECB în iulie 1993).
Acord de colaborare între Ministerul Industriilor din România și Ministerul Industriei și Tehnologiei din Canada în domeniul protecției mediului.
În aprilie 1995 partea canadiană a înaintat Ministerului Finanțelor din România un proiect pentru semnarea unui Acord de protejare și garantare reciprocă a investițiilor, iar în decembrie 1995 Ministerul Afacerilor Externe român a remis Departamentului Afacerilor Externe și Comerțului Internațional al Canadei observațiile asupra proiectului.
4. Comisia mixtă
În conformitate cu prevederile Acordului pe termen lung privind promovarea și dezvoltarea cooperării economice și industriale au avut loc, anual, alternativ, la București și Ottawa, lucrările Comisiei Mixte guvernamentale româno-canadiene pentru promovarea comerțului și cooperării economice.
Conform discuțiilor purtate în 1992 autoritățile canadiene au propus înlocuirea comisiilor mixte cu consultări bilaterale pe linie de comerț exterior, consultări în urma cărora să se încheie o declarație de principii care să stea la baza relațiilor viitoare dintre cele două țări. În luna noiembrie 1992 au avut loc la Ottawa consultări bilaterale, pe baza negocierilor purtate și a identificării de noi domenii de interes pentru colaborarea bilaterală, fiind convenită și parafată „Declarația de principii privind cooperarea economică dintre România și Canada". Ulterior, s-a considerat oportună ridicarea nivelului "Declarației de principii", respectiv semnarea ei ca un document interguvernamental cu conținut care s ăreflecte acest nivel.
La 10 mai 1994 s-a semnat la Ottawa "Memorandumul de înțelegere între Guvernul Canadei și Guvernul României privind cooperarea economică", document prin care cele două guverne convin să sprijine, conform competențelor lor, amplificarea legăturilor comerciale, tehnice, industriale, agricole și în domeniul pregătirii forței de muncă dintre companiile canadiene și cele din România.
În noiembrie 1992 la Ottawa, cu ocazia consultărilor bilaterale pe linie de comerț exterior dintre România și Canada, a avut loc inaugurarea oficială a Camerei de Comerț Canada – România (C.R.C.C.). Aceasta este o organizație neguvernamentală cu caracter apolitic și nonprofit având ca principal scop promovarea relațiilor comerciale dintre firmele românești și cele canadiene.
Până în prezent Camera de Comerț are șase filiale în diverse provincii canadiene.
În august 1993 s-a înființat la București Consiliul Economic Comercial România Canada, organism similar celui înființat la Ottawa.
Evoluția schimburilor comerciale bilaterale pe perioada 1991-1995 çi structura acestor schimburi sunt evidențiate în anexa.
3.2 Cooperarea economică
Cu firme din Canada au fost finalizate în România o serie de acțiuni de cooperare, cum sunt :
– Cooperarea în construcția în România de centrale nuclearo-electrice, realizate pe baza Acordului interguvernamental de cooperare în dezvoltarea și folosirea energiei nucleare în scopuri pașnice și a înțelegerilor stabilite cu Agenția Canadiană pentru Energia Atomică (A.E.C.L.).
Pe baza documentațiilor procurate de la AECL, prin contractul de licență și pe baza contractelor de cooperare cu o serie de firme din Canada producătoare de echipamente energetice și întreprinderi românești se acționează în continuare pentru asimilarea, cu asistența tehnică canadiană, a producției de echipamente și de părți componente de echipamente necesare dotării centralelor nucleare de tip CANDU (centrale care utilizează drept combustibil uraniu natural și apa grea) pentru unitățile 1 și 2 ale Centralei nuclearo- electrice de la Cernavodă.
Urmare a tratativelor purtate în luna iunie 1991 a fost negociat și parafat un nou contract între RENEL și Consorțiul AAC, format din AECL-Canada și ANSALDO- Italia, care prevede ca partenerul extern să preia conducerea lucrărilor pentru realizarea unității 1, dar cu o creștere a responsabilităților și competențelor acestuia în coordonarea activității de șantier (proiect management); în acest fel se preconizează o accelerare a ritmului lucrărilor pe șantier în vederea puneri în funcțiune în trimestrul II – 1996.
– Construirea în România a unui tunel de încercări aerodinamice (suflare trisonică), în cooperare cu firma Champlain Power Products (dat în funcțiune în 1977).
– Modernizarea fabricii de celuloză și hârtie de la Drobeta Turnu Severin, prin livrări de tehnologie și utilaje de la firma Combustion Engineering din Canada.
În perioada 20 martie 1990 – 5 ianuarie 1996 s-au înregistrat în România un număr de 526 societăți mixte româno-canadiene cu un capital de 45.612 milioane dolari, Canada ocupând locul 21 în ceea ce privește numărul de societăți și locul 12 în ceea ce privește capitalul.
Dintre acestea, cele mai importante sunt :
– ANADARBIS, în domeniul agro-alimentar, transporturi, informatică, industria ușoară, bancar, turism, cu un capital de 11 milioane $ US.
– CANADIAN OCCIDENTAL PETROLEUM LTD., în domeniul exploatării producției de hidrocarburi, cu un capital de 9 milioane $ US.
– ALBER S.A., în domeniul agricol și alimentar, cu un capital de circa 5 milioane $ US.
– ALBADARIA S.A., în domeniul industriei ușoare, agro-alimentar, transporturi, comerț interior, cu un capital de 4.352 mii $ US.
– DARIANE INTERNATIONAL OF ROMANIA, în domeniul industriei ușoare, transporturi, bancar, infrastructură, comerț interior, turism, cu un capital de 2,776 mii $ US.
– AVIFRUCT S.A., în domeniul agro-alimentar, transporturi, infrastructură, comerț interior, cu un capital de 1897 mii $ US.
– DARCADIA S.A., în domeniul industriei ușoare, agro-alimentar, transporturi, bancar, turism, infrastructură, cu un capital de 1446 $ US.
– SERCONF, în domeniul industriei ușoare, transporturi, comerț interior, cu un capital de 1096 mii $ US.
– GELCAP, în domeniul construcțiilor de mașini, comerț interior, cu un capital de 960 mii $US.
– SERCA S.A., în domeniul industriei ușoare, transporturi, comerț interior, cu un capital de 561 mii $ US.
Restul societăților comerciale, al căror capital variază între 17 și 500 mii $ US, au ca domenii de activitate industria ușoară, sistemul bancar, transporturi, comerț interior, turism.
În perioada 1 aprilie 1991- 31 decembrie 1995, Canada a acordat României asistență economică nerambursabilă, aceasta prin următoarele organisme guvernamentale:
a. Programul de cooperare în Europa Centrală și de Est din cadrul Canadian Internațional Developement Agency servește drept cadru eforturilor guvernului canadian pentru a sprijini reformele politice și economice ce au survenit în zonă.
b. Programul Renașterea Europei de Est (Renaissance Eastern Europe), din cadrul Departamentului Afacerilor Externe și Comerțului Internațional. Este un program de dezvoltare al comerțului și industriei ce are în vedere ca scop creșterea implicării companiilor canadiene pe piața Europei de Est.
Programul finanțează studii de fezabilitate, misiuni comerciale, participări la târguri economice și expoziții, seminarii de informare în domeniul afacerilor și consilii economice bilaterale.
c. Programul Franco-Quebecois pentru Tineret din Montreal (Office Franco-Quebecois pour la Jeunesse).
Valoarea asistenței canadiene, până în prezent, este de circa 15 milioane dolari canadieni (circa 11 milioane dolari SUA).
A. Principalele proiecte din cadrul Programului de Cooperare cu Europa Centrală și de Est sunt împărțite în trei componente principale.
I. Dezvoltarea economică – proiecte pentru sprijinirea restructurării economice și încurajarea stabilirii de relații economice și comerciale cu Canada:
– pregătire în domeniul managementului prin:
a. înființarea Școlii Canadiene de Management pe lângă Academia de Studii Economice din București (aprilie 1994- aprilie 1997);
b. program de burse în Canada în domeniul "Train the trainers" la care au participat 22 tineri români;
c. organizarea de seminarii, conferințe de către Asociația Universitarilor și Colegiilor din Canada;
– privatizarea și sprijinirea întreprinzătorilor particulari prin :
a. sprijin acordat ANP pentru crearea unui fond de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii și afirmarea cadrelor care vor lucra la acest fond;
b. studiu de fezabilitate privind reabilitarea cooperativelor de credit din România;
c. studiu de fezabilitate pentru crearea unui centru de consultanță pentru întreprinzătorii mici și mijlocii în colaborare cu BRD și Banca Agricolă.
d. elaborarea unui raport de evaluare preliminară a 15 întreprinderi de stat candidate pentru privatizare, la solicitarea ANP.
– promovarea investițiilor străine în România prin sprijin acordat ARD în editarea broșurii "Investiment în Romania", pregătirea de specialiști, punerea la dispoziție a unui consultant în domeniul promovării investițiilor străin.
– agricultura, prin formarea unor specialiști în domeniul conducerii și operării instalațiilor de manipulare a sistemelor de canalizare; pregătirea de specialiști în domeniul gestionării unei ferme, transfer de tehnologie în domeniul producerii și procesării furajelor, în domeniul geneticii, reproducerii și gestionării fermelor, în domeniul asigurării ameliorării cartofului, obținerea unor finanțări internaționale;
– energia, prin formarea de specialiști în domeniul asigurării calității și securității în cadrul unor centrale nucleare, formarea de manageri în sectorul energetic, crearea centrului "Management Efficiency", aceasta reprezentând o cofinanțare cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Guvernul Franței și Guvernul Olandei;
– protecția proprietății industriale prin stagii de perfecționare a doi specialiști de la OSIM;
– bănci, prin sprijin acordat Băncii Naționale pentru crearea unei Burse de Valori și Comisiei de Supraveghere, formarea personalului pentru crearea bursei; sprijin acordat BRD prin formarea specialiștilor băncii;
II. Promovarea democratizării instituțiilor politice, economice și sociale prin:
– misiuni pentru observarea alegerilor locale din România în 1992;
– participarea unor specialiști la cursuri de vară, în Canada în domeniul dreptului omului;
– finanțarea unui seminar pe probleme privind forța de muncă feminină;
– schimb de experiență pe probleme de negocieri colective, sănătate și asigurarea locului de muncă;
– restructurări de programe școlare și întărirea legăturilor cu sectorul industrial, precum și cooperarea pentru realizarea unor proiecte;
– cooperare World Business în realizarea unor numere ale revistei dedicate României;
– formarea de consilieri în domeniul restructurării forței de muncă;
III. Asistența umanitară și sănătate publică prin:
– studii de fezabilitate, seminarii și ateliere de lucru organizate în România pentru realizarea unei politici de sănătate publică;
– trimiterea de medicamente și de echipamente medicale
B. În cadrul programului Renașterea Europei de Est s-au finalizat următoarele proiecte:
– studii de fezabilitate pentru înființarea unei societăți pentru producerea de cazane de mare putere; pentru evaluarea situației ecologice din România înființarea unei societăți de producție a sistemelor de comunicații feroviare; pentru înființarea unei societăți mixte în domeniul informaticii;
– sprijin pentru participarea Canadei la licitația Băncii Mondiale privind "Reabilitarea sectorului sănătății în România".
C. OFQJ este un organism guvernamental mixt între Franța și provincia Quebec care are ca scop întărirea legăturilor între tinerii francezi și cei din Quebec. Activitățile finanțate de către OFQJ cuprind: schimburi de experiență, participări la cursuri de vară, acțiuni de promovare a culturii francofone. În anul 1991 OFQJ a decis să includă și România între țările ce pot beneficia de programele sale. Ca urmare a finanțat împreună cu Biroul de Cooperare cu Europa de Est un program de stagii de pregătire în cadrul unor întreprinderi și instituții din Quebec a 15 tineri manageri români.
Din 1993 OFQJ finanțează în exclusivitate acțiuni de cooperare între Franța și Canada.
Pentru perioada 1996-1997, asistența canadiană pentru România are în vedere dezvoltarea de noi proiecte care să răspundă necesităților reale ale societății românești în perioada actuală (circa 3 milioane dolari canadieni).
Dintre proiectele antamate, cele mai importante sunt :
operaționalizarea oficiului național al Cadastrului și înregistrării imobiliare și proiecte pilot cadastrale (580000 dolari);
pregătirea de specialiști în domeniul economiei de piață (535000 dolari);
cursuri de administrare a procedurilor de lichidare prin insolvabilitate (faliment);
instituirea unor forme de organizare la nivel local pentru asistarea financiară ți managerială a întreprinderilor;
elaborarea unei strategii de dezvoltare a sectorului antreprenorial;
cofinanțarea fazei preliminare a proiectului de reformă a învățământului preuniversitar, în cadrul proiectului creditat de Banca Mondială, vizând integrarea institutelor de cercetare și învățământul universitar
3.3 Alte aspecte
3.3.1. Credite financiare acordate României
La 17 septembrie 1991 guvernul canadian a autorizat acordarea unui credit în valoare de 319,4 milioana dolari canadieni în vederea continuării lucrărilor la Unitatea nr. 1 de la Cernavodă.
Convenția privind acest credit s-a încheiat între Regia Autonomă de Electricitate RENEL – Banca Română de Dezvoltare pe de o parte și Atomic Energy of Canada (AECL) – Export Developement Corporation (EDC), pe de altă parte. În iunie 1993 creditul a fost suplimentat cu încă 15 milioane dolari canadieni, iar în urma discuțiilor care au avut loc în ianuarie 1996 la București s-a pus problema suplimentării acestuia cu încă 34 milioane dolari canadieni în vederea încheierii lucrărilor la Unitatea 1.
3.3.2 Linii de credit comercial
Între Bancorex și EDC s-a semnat o linie de credit de 10 milioane dolari US care săfinanțeze exporturile canadiene pe piața României.
Convenția a intrat în vigoare și s-au utilizat până la această dată 3,5 milioane dolari de către societatea mixte GELCAP pentru producerea de capsule gelatinoase destinate producerii de medicamente, 1,5 milioane dolari folosiți de Insula Mare a Brăilei pentru cumpărarea de utilaje agricole și 3,6 milioane dolari de către Regia Patrimonoului de stat pentru confecționarea de pașapoarte.
Având în vedere că suma de 1,5 milioane dolari rămasă este insuficientă pentru solicitările unor noi firme canadiene care vor să colaboreze cu partenerii români, s-a decis reînnoirea plafonului liniei de credit în sistem revolving până la concurența valorii de 10 milioane dolari US. În acest sens la dispoziția companiilor interesate din ambele țări se află acum un credit de 10 milioane dolari US.
· EDC acordă și unele credite speciale (Direct buyer loans) discutate cu SNCFR (5 milioane dolari), Regia Autonomă Radiocomunicații (15 milioane dolari), SNC Lavalin Agriculture (20 milioane dolari), Bombardier Inc. (16,5 milioane dolari).
· În afara liniilor de credit menționate, EDC, la solicitarea companiilor canadiene interesate oferă și servicii de asigurare a exportatorilor de mărfuri și servicii în România.
3.4 Acțiuni de cooperare în curs de derulare
și în perspectivă
3.4.1 În domeniul industrial, construcții, transporturi
– Conducerea lucrărilor de montaj, punere în funcțiune și exploatare a primei unități de 700 Mw la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă.
– Retehnologizarea CET Drobeta Turnu Severin cu finalități în producerea și livrarea în condiții de siguranță impuse a aburului tehnologic necesar producerii apei grele la ROMAG Drobeta Turnu Severin.
– Calificarea Fabricii de Combustibil Nuclear de la Pitești ca furnizor autorizat de combustibil CANDU, pe baza unui program de retehnologizarea și modernizare a liniei existente.
– Evaluarea calității combustibilului nuclear produs anterior anului 1990 la Pitești, în scopul stabilirii acțiunilor necesare pentru folosirea acestuia la CNE Cernavodă.
– Între CONEL și Canac este în faza de finalizare un contract de cooperare pentru modernizarea sistemului de comunicații și control pe calea ferată, respectiv realizarea unui sistem de informatizare și construirea unui vagon de măsurat parametrii liniilor de cale ferată. SNCFR pregătește pentru Eksimbank documentația necesară obținerii unei garanții guvernamentale pentru un credit Export Development Corporation (EDC) de 5 milioane dolari.
– Între Turbomecanica și Pratt and Whitney s-a semnat o scrisoare de intenții pentru cooperarea în proiectarea, producerea, comercializarea și service-ul pentru motoare de aviație. Realizarea acestei cooperări este condiționată prin licitația deschisă de Tarom pentru schimbarea flotilei; majoritatea avioanelor având motoare Pratt and Whitney.
– Cooperarea între Comoti SA și MDS Aerosupport Corp în realizarea de subansamble pentru industria aeronautică.
– Între Comoti SA și Pratt and Whitney este în negociere o viitoare cooperare pentru realizarea de motoare tip Pratt and Whitney pentru utilaje industriale.
– Pentru reabilitarea centralelor hidroelectrice se discută între RENEL și Multihydro posibilitatea unei cooperări în vederea terminării a 6 hidrocentrale și găsirea modalităților dedistribuție a curentului electric în vederea recuperării investiției. Pentru realizarea acestui obiectiv va avea loc o licitație la care va participa și firma canadiană.
– Între Romgaz SA și firmele canadiene BC BAS și Kenonic Cotrol au loc discuții pentru reabilitarea sistemului de transport și distribuție a gazelor naturale.
-Cooperarea între Petrom și firmele canadiene Arakis Energy și State Petroleum Co. pentru lucrări și servicii petroliere în Sudan.
– Înființarea unei societăți mixte de construcție a unor elemente de pompă de fund pentru extracția țițeiului, parteneri fiind Petrom și Harbisson Fisher.
– Constituirea unei societăți mixte româno-canadiene având ca obiect de activitate introducerea radiotelefoniei rurale în România. În discuțiile cu EDC s-a convenit în principiu deschiderea unei linii de credit în valoare de 15-20 milioane dolari (funcție de necesități).
– Antamarea de discuții tehnice și comerciale între Ontario-Hydro și RENEL în domeniul modernizării și reabilitării unor obiective energetice, eventual prin concesionarea unor amenajări hidroenergetice aflate în diferite stadii de execuție.
– Cooperările dintre Romenergo și diferite grupuri canadiene (MC dermont International, PBK International, KMA Group LTD. pentru producerea și comercializarea în comun de utilaje energetice și pentru cooperarea pe terțe piețe : Iran, Siria, Arabia Saudită).
– Finalizarea discuțiilor legate de achiziționarea de către firma româneascăDAC AIR a 24 avioane de tipul Havilland DASH 8 (Series 300) și Canadian Regional Jet (Series 200), în valoare de circa 425 milioane dolari US, primele 4 avioane fiind livrate în septembrie 1996, iar primele Dash-uri 8 în luna septembrie 1997.
– Modernizarea sistemului de telecomunicații și informatizarea căilor ferate române prin cooperarea dintre SNCFR și Electroputere Craiova pe de o parte și Canac Montreal și General Motors pe de altă parte, inclusiv prin cooperarea în fabricarea prototipului locomotivei Diesel de 2100 CP, (partea canadiano-americană va livra grupul generator, sistemul de răcire și cel de control, care vor fi montate la Craiova).
– Modernizarea sistemului de cadastru și colaborarea în domeniul îmbunătățirilor funciare prin cooperare în cadrul unei societăți mixte constituite prin participarea Experco Corporation Montreal çi ISPIF București.
– Cooperarea dintre SC Pipera SA cu firma canadiană Les Armoires Charlevoix inc. în domeniul prelucrării și comercializării în comun de mobilă prin construirea unei societăți mixte în România.
3.4.2 În domeniul agriculturii și alimentației
– Cooperarea între SNC-Lavalin Agriculture (cea mai mare companie de engineering çi consultanță din Canada) și agenți economici din România din douădirecții:
a. întocmirea a 12 studii de fezabilitate pentru 5 asociații agricole din județele Teleorman și Constanța pentru instalații, mori, linii de brutărie, preparate din lapte, fabrici de ulei, de bere, nutrețuri combinate. Pentru plata acestor studii băncile locale au întocmite documentele care vor fi trimise, după aprobare la BRD în vederea acordării creditelor,
b. un proiect complex de amenajare a unei suprafețe de 20-30000 mp în județul Călărași (irigații, ferme de porci, abator, magazine proprii de desfacere) pentru care partea canadianăa solicitat obținerea unei garanții guvernamentale din partea României pentru un credit de 10-15 milioane dolari US oferit de Export Development Corporation. Discuțiile referitoare la modul de obținere al garanției sunt în curs.
3.4.3 În domeniul sănătății
– Între Baxter (una din cele mai mari firme producătoare de aparatură medicală, soluții perfuzabile, valve pentru inimă) și Sicomed, se duc tratative pentru constituirea unei societăți mixte care are ca obiect de activitate producerea a peste 20000 produse farmaceutice și medicale. În acest sens urmează a fi semnată o scrisoare de intenție între cele două firme, aceasta după ce se vor termina calculele de evaluare ale patrimoniului societății de către un reprezentant al părții canadiene.
ANEXA NR. 1
ELEMENTE MONOGRAFICE PRIVIND CANADA
I. SCURTĂ PREZENTARE DE ANSAMBLU
1. Denumirea oficialå: CANADA – în engleză
LE CANADA – în franceză
2. Structura de stat
– Organizarea administrativă: 10 provincii și 2 teritorii
– Forma de guvernământ : monarhie constituțională, stat federal parlamentar.
Șeful statului este regina Angliei, reprezentată la nivel federal de un guvernator general și la nivel provincial de un locotenent guvernator.
– Activitatea legislativă : la nivel federal – un parlament bicameral
la nivel provincial – un parlament unicameral.
– Șeful statului : Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii
– Guvernator general : Romeo Leblank (februarie 1995)
– Prim ministru : Jean Chretien (octombrie 1993)
– Emblema națională : frunza de arțar (provinciile și teritoriile au fiecare emblema proprie).
3. Poziția geografică: ocupă jumătate din America de Nord. Limite : oceanul Atlantic, Oceanul Arctic, SUA-granița sudică de 6415 km, Oceanul Pacific, SUA-Alaska – 2547 km.
4. Suprafața 9.997.139 km2 (a doua țară din lume ca mărime).
5. Populație 28.753.000 loc., conform recensământului din 1994.
– densitate : 2,5 locuitori / km2
– populație urbană : 70 %
– spor natural al populației : 4,5 % în perioada 1986-1991.
6. Limbi oficiale : engleza și franceza
7. Capitala și principalele orașe : Ottawa – capitala, Quebec, Montreal – în provincia Quebec, Ottawa, Toronto – în provincia Ontario, Winipeg – în provincia Manitoba, Calgary – în provincia Alberta, Vancouver – în provincia British Columbia.
8. Moneda națională : Dolarul canadian
1 dolar canadian – 0,73 dolari SUA (nov. 1995)
9. Ziua națională : 1 iulie (data fondării Confederației canadiene).
10. Religia : romano-catolică, protestantă, anglicană, mozaică.
11. Resurse naturale : principalele resurse naturale sunt : gaze naturale, țiței, cărbune, aur, minereu de fier, argint, molibden, uraniu, zinc, păduri, ape (beneficiind de 10 % din debitul total al apelor de pe glob).
ANEXA NR. 2
EVOLUȚIA SCHIMBURILOR COMERCIALE BILATERALE PE PERIOADA 1991-1999
milioane dolari
ANEXA NR. 3
STRUCTURA SCHIMBURILOR COMERCIALE BILATERALE PE PERIOADA 1991-1999
BIBLIOGRAFIE:
Activul net sau obligația netă (net worth sau net value) este egală cu active minus obligații bănești sau de altă naturå
Brooks Mary R, Donald J Patton and Philip J Rosson, The Export Edge : Advice from Successfull Canadian Companies (Ottawa : External Affaires and Internațional Trade Canada, 1990)
Canada Yearbook, pag 270, 279-280
Canada: External Affaires and Internațional Trade, Canadian Export Bibliography (Ottawa External Affaires and Internațional Trade Canada, 1995)
Conjunctura economiei mondiale, 1991, 1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000
Conjunctura economiei mondiale, Micaela Marchis, Rodica Velciu, 1990… 2000
Corneliu Păltănea "Restructurări în cadrul institutional al O.N.U.
Departamentul America de Nord
Economic Courier 1995, Information news for members of canadian/Romanian council of trade and commerce- Ottawa
Economic Courier 1995, Information news for members of canadian/Romanian council of trade and commerce- Ottawa
Nicolae Nistorescu, Tribuna Economicănr. 12, joi 20 martie 1997
Nicolae Sutăcaiet de seminar "Comert exterior și politica comercială a SUA, Canada, Japonia și Australia" ediția a II-a, Bucuresti
Notă privind relațiile economice cu Canada, Ministerul Comerțului Exterior
Paul A. Samuelson și W.D. Nordhans "Economics", 1992, pag. 638
Revenue Canada, "Customs and Excise", 1995, Ottawa
Statistics Canada Internațional Trade Data, 1995 Edition
Trade Policy Review : Canada
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Comertul Exterior Si Politica Comerciala a Canadei (ID: 131700)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.