Comertul Electronic In Romania din Perspectiva Integrarii In Ue

CUPRINS

CAPITOLUL 1.

COMERȚUL ELECTRONIC. CONCEPTE ȘI DEFINIȚII

1.1. Definirea activitătii de comerț

„Comerțul reprezintă schimbul de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură a economiei in cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor”. Primele manifestări ale schimbului au apărut odata cu ideea de proprietate.Pentru satisfacerea trebuințelor existenței, oamenii au început să schimbe între ei produse agonisite din mediul înconjurător ori făcute prin munca lor. Trocul reprezintă cea mai primitivă formă de schimb. Creșterea nevoilor oamenilor și amplificarea relațiilor dintre ei au impus anumite forme de organizare, prin care se asigurau condițiile pentru a se putea întâlni un număr mare de indivizi la anumite perioade de timp și in locuri determinate. Așa au apărut târgurile, care au jucat un rol însemnat în nașterea și îmflorirea comerțului.

Evoluția de ansamblu a economiei mondiale, scoate în evidență că, peste tot în lume, comerțul, în special, a devenit, în mod progresiv, un sector economic foarte dinamic, aparatul comercial cunoscând profunde mutații pe toate planurile: metode de vânzare, forme de distribuție, repartiție geografică a managementului întreprinderilor. De asemenea, se constată că respectiva activitate – comerțul cu amănuntul – ca ultimă verigă a lanțului care duce pe producător spre consumatori, este foarte sensibil și vulnerabil la evoluția mediului ambiant, dovedind însă o mare capacitate de a se adapta la noile condiții ale pieței.

În cadrul circuitului comercial al produselor, un rol important revine comerțului cu amănuntul, ca verigă intermediară în fluxul relațiilor producător – consumator. Cunoașterea multiplelor aspecte pe care le ridică ansamblul proceselor ce dau profilul acestei activități, oferă atât orientarea , cât și instrumentul de acțiune de care au nevoie întreprinderile din domeniul circulației mărfurilor.

Comerțul cu amănuntul reprezintă o formă a circulației mărfurilor a cărei funcție constă în a cumpăra mărfuri pentru a le revinde consumatorilor sau utilizatorilor finali, în cantități mici și în stare de a fi întrebuințate.

Economia modernă a generat însă noi exigențe față de comerțul cu amănuntul, determinându-l ca față și alături de vânzarea propriu-zisă, să includă în preocupările sale ți realizarea unor servicii care să conducă la îmbunătățirea sistemului de satisfacere a nevoilor consumatorilor sau utilizatorilor finali și implicit la creșterea gradului de satisfacție a acestora. Este vorba atât de servicii pe care le pot realiza însăși comercianții cu amănuntul, cum ar fi cele de consulting, ajustajul unor produse, cât și de o serie de servicii ce sunt asigurate împreună cu alte unități de specialitate cum sunt cele privind asigurarea transportului mărfurilor la domiciliul consumatorului, instalarea și garanție postcumpărare, asistență socială, diverse servicii personale.

Un studiu realizat în anul 1987, de către o comisie de specialitate a ONU, preciza, cu privire la activitățile de comerț, câteva aspecte deosebit de importante care pot reprezenta adevăratele elemente cadru pentru urmărirea evoluției comerțului cu amănuntul în preajma anilor 2000. Dintre acestea, un interes deosebit, prezintă:

recunoaștere rolului comerțului ca determinant în evoluția economică a diferitelor țări;

dinamizarea puternică a comerțului de către tehnica electronică și îndeosebi de cea informativă, ce va favoriza modalități rapide de informare și plată, în raporturile sale cu cumpărătorii;

penetrarea informaticii va modifica gestiunea funcțiilor vânzării;

cărțile de credit vor modifica sistemul de raporturi atât cu cumpărătorii cât și cu sistemele bancare;

comerțul cu amănuntul va cunoaște puternice influențe din partea unor revoluții geografice atât de ordin tehnologic cât și de ordin politic;

influențe care vor modifica concomitent, circuitele economice și fluxurile de cumpărători;

formele de organizare ale ansamblului de activități ce dau profilul de organizare ale comerțului cu amănuntul se vor caracteriza prin ritmuri rapide, atât sub aspectul evoluției, cât și sub aspectul conducerii acestora;

atribuțiile așa-zise “generaliste” vor cunoaște un ritm mai slab de dezvoltare.

Comerțul cu amănuntul a fost puternic influențat, în ceea ce privește evoluția sa, de o multitudine de fenomene, fiecare dintre acestea punându-și amprenta pe anumite laturi ale acestuia. Asemenea fenomene împărțite în două categorii:

unele care țin de cumpărător;

altele generate de însăși activitatea comercială.

În ceea ce privește influențele care vin din partea cumpărătorilor, ele sunt generate de mutațiile intervenite în structura pe vârste a populației, în creșterea puterii de cumpărare și în transformările continue care intervin în modul de viață.

Modificarea structurii pe vârste a populației generează, îndeosebi, prin gusturile și inovațiile fiecărei categorii de consumatori, în mod continuu, noi exigențe cu privire la evoluția comerțului, în sensul modernizării sale sub toate formele.

Sporirea puterii de cumpărare favorizează evoluția comerțului cu amănuntul, atât prin redimensionarea și restructurarea nevoilor de consum ale populației cât și prin disponibilizarea și facilitarea unor căi de satisfacere a nevoilor respective.

În ceea ce privește transformările intervenite în modul de viață, acestea au la rândul lor multiple influențe asupra evoluției de perspectivă a comerțului cu amănuntul.

Trebuie avut în vedere:

urbanizarea crescândă a mediului rural,

apariția unor orășele satelit în preajma marilor aglomerații urbane etc.

fenomene care generează o nouă orientare a relației comerciale stabile cât și necesitatea apelării la noi metode de vânzare pentru acoperirea unor astfel de zone.

Referitor la fenomenele generate de însuși sistemul de distribuție al mărfurilor, de subliniat că acestea pot fi grupate, la rândul lor în:

fenomene de ordin managerial;

fenomene de ordin material;

fenomene de ordin comercial.

Aspectele de ordin managerial au în vedere penetrarea și extinderea continuă, în cadrul comerțului cu amănuntul, a unor metode moderne de gestiune a stocurilor, a noi sisteme de aprovizionare, precum și influența puternică a informaticii de activitate managerială.

Pe plan material, fenomenele se referă la:

îmbunătățirea sistemelor și mijloacelor de transport;

mecanizarea și automatizarea manipulării de mărfuri;

apariția de noi materiale și tipuri de ambalare a mărfurilor, care permit tehnologii moderne de prezentare și etalare a mărfurilor și chiar de vânzare a produselor.

Fenomenele de ordin comercial, ca factor de influență au în vedere trecerea la aplicarea pe scară largă a tehnicilor de marketing, realizarea diferitelor studii de piață și de motivație, în vederea cunoașterii și atragerii clienților, perfecționarea sistemului de prezentare a mărfurilor, utilizarea design-ului și merchandising-ului.

Evoluția de ansamblu a activității comerțului cu amănuntul va fi marcată de încercările întreprinderilor de a face față unui mediu înconjurător în continuă transformare. Aceste încercări se vor materializa în dezvoltare și perfecționarea conceptelor manageriale, precum și în promovarea unor noi practici și tehnologii comerciale.

Dezvoltarea și perfecționarea conceptelor manageriale.Această tendință se va contura ca una dintre cele mai importante tendințe ale viitoarelor evoluții ale comerțului cu amănuntul pe plan mondial. Fenomenul va îmbrăca aspectul unui proces ale cărui coordonate vor fi date de diverse preocupări privind perfecționarea modalităților de orientare și conducere a activității comerciale.

Între acestea ar putea fi avute în vedere:

concentrarea conducerii activității comerciale;

scăderea numărului de unități și creșterea sensibilă a suprafeței medii a acestor preocupări pentru crearea continuă de noi tipuri de comerț;

internaționalizarea unor tipuri de comerț și promovarea diferitelor forme de vânzare bazate pe acordurile de franciză.

Concentrarea activității comerciale trebuie avută în vedere atât sub aspectul gradului de independență și mărime a firmelor comerciale, cât și sub forma raporturilor de mărime a diferitelor tipuri de unități gestionate de o firmă comercială. Cu privire la gradul de independență și mărimea firmelor comerciale trebuie subliniat faptul că în majoritatea țărilor cu o economie dezvoltată, modernizarea activității comerciale are loc în cadrul unui proces concentrare a activității comerciale prin dispariția a numeroase firme comerciale mici, familiale și consolidarea unor firme comerciale care dispun de mari suprafețe de vânzare sau folosesc diverse variante ale comerțului fără magazine.

Comerțul integrat este cel care va înregistra progresele cele mai rapide. Trebuie subliniat că este vorba de un nou tip de comerț integrat, realizat de întreprinderi ce dispun de mari suprafețe comerciale și care combină diverse forme de vânzare.

Scăderea numărului de unități și creșterea sensibilă a suprafeței medii a acestora constituie o altă tendință în evoluția comerțului cu amănuntul. Atât evoluția comerțului european, cât și a comerțului din America de Nord, s-a caracterizat în ultimele decenii, printr-o diminuare a numărului de unități mărunte și apariția unor mari suprafețe comerciale. Fenomenul de diminuare a numărului de unități a avut o intensitate mai mare la începutul intervalului analizat, după care în ultimii ani s-a diminuat. El apare ca efect mascat al unor modificări de structură în cadrul rețelei comerciale. Respectivul fenomen își pune amprenta și pe evoluția mărimii medii a unităților, apreciindu-secă acestea se va dubla într-un interval de 20-25 de ani.

Promovarea unor practici și tehnologii comerciale. Desfășurându-și activitatea în condițiile unui cadru de piață deosebit de complex și în continuă schimbare, comerțul cu amănuntul a fost nevoit să-și concentreze, concomitent, căutările și eforturile, pentru a găsi, elabora și adopta noi practici și tehnologii comerciale.

Între practici le și tehnologiile comerciale care specialiștii apreciază că se vor constitui în tendințe ale evoluției comerțului cu amănuntul pot fi consemnate în mod deosebit:

îmbunătățirea conceptelor de distribuție existente;

crearea de noi concepte de comercializare a mărfurilor;

integrarea marketingului în practica comercială cotidiană și diversificarea continua a activității comerciale.

Îmbunătățirea conceptelor de distribuție existente,ca tendință a evoluției comerțului cu amănuntul, are în vedere creșterea nivelurilor performante ale sistemului sau practicilor existente, prin identificarea și adoptarea unor proceduri și metode care să aducă la atragerea și permanentizarea a noi contingente de consumatori.

Cea mai importantă tendință în evoluția practicilor comerciale cu amănuntul, care se va impune în viitor, ca răspuns al comerțului la modificările mediului economico-social, o va constitui crearea de noi concepte de distribuție. Acestea au apărut și vor apărea, în continuare, fie ca tipuri derivate din formele existente, fie ca noi creații menite să asigure noi modalității de comunicare cu comunicare cu consumatorii potențiali. Vor fi create noi tipuri de magazine:

specializate pe expoziții cu vânzare a articolelor casnice,

magazine de uzină,

magazine-depozit,

drudstore, care să practice noile sisteme cât și noile forme de discount.

S-a impus și se va impune, în continuare, ca tendință și integrarea funcțională a practicilor de marketing în activitatea comerțului cu amănuntul. Procesul are în vedere, pe lângă orientarea integratoare de ansamblu a comerțului în evoluția mecanismului de piață și fundamentarea întregii sale dezvoltări pe baze științifice, și o serie de elemente specifice, generate de concurență, care obligă la cunoașterea și satisfacerea diferențiată a fiecărui segment de cumpărători.

O latură importantă ce contribuie la conturarea noilor tendințe în evoluția comerțului cu amănuntul pe plan mondial o constituie mutațiile care vor interveni în tipol în tipologia vânzărilor. Pentru a asigura o mai bună urmărire a tendințelor acestea, ele vor fi structurate cu ajutorul acelorași grupe pe baza cărora a fost analizată anterior tipologia formelor de vânzare, respectiv:

comerțul stabil;

comerțul mobil;

comerțul fără magazine.

Comerțul stabil va înregistra, potrivit unor sociologi francezi, cele mai semnificative transformări, conturând tendințele care într-adevăr, vor oglindii necesitățile timpului viitor.

Una din principalele tendințe ce vor apărea în cadrul procesului de vânzare, se referă la asigurarea unor acțiuni comerciale de tipul “cumpărare-spectacol”. Prin asemenea acțiuni firmele comerciale vor încerca să-și transforme magazinele în centre de atracție ale populației, deplasarea la cumpărături fiind determinată de noua imagine a respectivelor unități comerciale.

O asemenea imagine va fi creată, prin procese de aclimatizare artificială, asigurarea unei ambianțe specifice sortimentelor de mărfuri comercializate, jocuri de ape și lumini etc., ca la un adevărat spectacol astfel încât, cumpărătorul să resimtă atmosfera folosirii reale a unui anumit produs.

O a doua tendință o va constitui – în cadrul comerțului cu amănuntul – penetrarea și conturarea unor preocupări cu privire la organizarea diferitelor tipuri de vânzări așa-zise tehnico-informatizate. În cadrul unor asemenea sisteme de comercializare a produselor, o serie de cumpărători va putea fi efectuate de acasă, cumpărătorul putând consulta rețeaua televiziunii de specialitate, care va asigura gama informațiilor de rigoare cu privire la marcă, preț, calitate, mod de utilizare, comparații și, la cererea cumpărătorului, și unele demonstrații. Prin intermediul tehnicilor informative se va asigura preluarea comenzilor, onorarea cu maximă promptitudine a comenzilor respective, precum și plata electronică a contravalorii mărfurilor prin intermediul moneticii.

Cea de-a treia tendință se referă la promovarea unor metode de vânzare practice și rapide. Preocupările vor consta în folosirea unor metode de vânzare care să transforme magazinele într-un fel de săli de expoziție, unde prezentarea produselor va fi cvasiunitară. Asemenea practici au în vedere că solicitorul, va introduce cartea de credit înt5r-unul dintre lectorii magnetici instalați în dreptul produsului expus și dorit, iar la ieșirea din fluxul de cumpărare se va face plata prin introducerea aceleiași cărți de credit într-un lector optic, bancar.

Pe lângă transformările avute în vedere referitor la vânzările din rețeaua tradițională de unități ale comerțului stabil, o serie de noi metode de vânzare vor fi introduse în comerțul bazat pe automate comerciale. Comerțul clasic, realizat prin automate, va asimila noi metode de automate comerciale, având domenii de exploatare necunoscute până de curând. Vor apărea automate pentru vânzarea diferitelor articole alimentare, pentru tipuri de gustări și pentru tipuri de programe, destinate calculatoarelor personale.

Comerțul mobil va cunoaște și el impactul influențelor generate de mediul înconjurător și de posibilitățile perfecționării și modernizării sale oferite de revoluția tehnico-științifică.

Între acestea, cea mai importantă tendință este aceea de a se trece la realizarea vânzărilor pe baza unui program bine organizat atât sub aspectul itinerarului, cât și sub aspectul orelor de oprire și a timpului de staționare în fiecare dintre punctele stabilite pentru zonele aprovizionate. Se va trece la proiectarea și realizarea unor linii de automatizare care urmează un parcurs calculat cu grijă, care să staționeze în locuri dinainte fixate și cu o durată de servire specifică fiecărei localități. Automagazinele vor practica metoda autoservirii și vor avea stabilit un flux unic.

În cadrul comerțului fără magazine, principalele tipuri de comercializare care vor cunoaște mutații esențiale, sunt vânzările prin corespondență și vânzările electronice. Se remarcă astfel trei mari tendințe:

Prima tendință are în vedere, pentru cele două metode de vânzare, o modernizare mai accentuată. Întreprinzătorii încearcă să realizeze acest lucru printr-o extindere a tehnicilor computerizate în procesul de primire al comenzilor, tratarea acestora și pregătirea mărfurilor pentru expediere. Se încearcă perfecționarea proceselor de vânzare și prin lărgirea posibilităților lingvistice de corespondență sau de dialog între diversele firme de specialitate și clientela acestora.

O altă tendință privește încearcă de a se asigura treptat o împletire între practicile comerciale sau diversele forme de vânzare fără magazine cu sistemele, procedurile și metodelor de vânzare realizate prin intermediul marilor suprafețe comerciale din cadrul comerțului stabil. Astfel, vânzarea pe bază de catalog a fost introdusă ca formă activă de comercializare a mărfurilor în marea majoritate a marilor magazine din Europa și din continentul nord-american.

O a treia tendință consemnează o întrepătrundere a însăși metodelor de vânzare caracteristice comerțului fără magazine, completându-și și potențându-se reciproc.

Un exemplu în acest sens, îl poate constitui penetrarea tot mai puternică a telematicii (ca metodă de vânzare electronică) în cadrul vânzărilor prin corespondență, reușindu-se o creștere a operativității acestora din urmă și o valorificare mai eficientă a valențelor moderne oferite de metoda vânzărilor electronice.

Alături de cele două importante categorii de tendințe care se referă la evoluții de ansamblu a activității comerțului cu amănuntul și la mutațiile intervenite în tipologia vânzările, în ultimele decenii au intervenit fenomene interesante cu privire la conectarea activității comerțului cu amănuntul din fiecare țară la circuitul comercial internațional, asemenea fenomene definind un pronunțat proces de internaționalizare.

Se apreciază, astfel, că, date fiind condițiile economice și politice ce caracterizează evoluția lumii contemporane, tendința de internaționalizare a comerțului cu amănuntul, în general, și cea a comerțului specializat, în mod deosebit, se va accentua puternic în viitori ani, devenind o trăsătură de profil a comerțului interstatal.

1.2. Definirea comerțului electronic

Kalakota și Whinston: „… o metodă modernă de afaceri, care se adresează nevoilor firmelor, piețelorși clienților prin reducerea costurilor, concomitent cu îmbunătățirea calității produselor și serviciilor, precum și creșterea vitezei de livrare sau prestare. Comerțul electronic nu poate fi tratat fără a avea în vedere rețelele de calculatoare, utile în căutarea și găsirea informațiilor necesare sprijinirii luării diferitelor decizii atât de către firme, cât și de către consumatori”.

Kestenbaum și Straight: „Comerțul electronic reprezintă o integrare a e-mailului, transferului electronic de fonduri, schimbului electronic de date și alte asemenea tehnici într-un sistem electronic atotcuprinzător de funcții economice”.

Dennis P. Geller: „colecția de instrumente și practici ce presupun utilizarea tehnologiilor Internet și care permit unei firme de a crea, întreține și optimiza relațiile de afaceri cu alte firme și consumatorii individuali”.

În Buyer’s Guide to Electronic Commerce: „Comerțul electronic constă în utilizarea tehnologiilor informaționale pentru îmbunătățirea relațiilor dintre partenerii de afaceri”.

Există și alte modalităti de definire a comerțului electronic, plecând de la modul în care este perceput de diferite grupuri, respectiv de utilizatori, lumea afacerilor, instituțiile guvernamentale și furnizorii de tehnologie informațională (hardware și software).

În Microsoft Press Computer Users’ Dictionary, comerțul electronic este definit ca fiind „activitatea comercială care are loc prin intermediul calculatoarelor conectate între ele”.

O imagine generală a comerțului electronic este descrisă în raportul Casei Albe din iulie 1997, intitulat „Cadrul general pentru comerțul electronic global” (A Framework for Global Electronic Commerce), în care apar următoarele afirmații:

„Așa după cum Internetul democratizează societățile și oferă o mai mare putere cetățenilor prin informații, și comerțul electronic impune modificări majore asupra paradigmei economice clasice cu privire la cumpărători și vânzători. Noile modele de interacțiune comercială se dezvoltă astfel încât să permită firmelor și consumatorilor să facă parte din piața electronică și să obțină beneficii”.

„Internetul, intraneturile și alte rețele de calculatoare pot reduce substanțial costurile tranzacțiilor și pot facilita noi tipuri de tranzacții comerciale, precum și noi acorduri între cumpărători și vânzători, care să le permită desfășurarea activităților de comerț mult mai ușor.”

În ultimul deceniu , Internetul a evoluat într-o unealtă formidabilă având un impact major în toate aspectele vieții. La fiecare jumătate de an apar schimbări așa de importante încat este imposibil de prevăzut unde se va ajunge în urmatorii 10 ani . În prezent , participam cu toții la o revoluție care are loc în comerț și telecomunicații .Marile companii ale secolului își vor avea originile în aceasta decadă . Conform unor statistici , utilizatorul tipic de Internet este american (84%) , alb (87%) , vorbitor de limbă engleză (93%) , în vârsta de 35 de ani, educat și având un salariu bun .

Comerț electronic înseamnă, în accepțiune "tradițională", utilizarea în rețele cu valoare adaugată a unor aplicații de tipul transferului electronic de documente (EDI), a comunicaților fax, codurilor de bare, transferului de fișiere și a poștei electronice. Extraordinara dezvoltare a interconectivitații calculatoarelor în Internet, în toate segmentele societății, a condus la o tendință tot mai evidentă a companiilor de a folosi aceste rețele în aria unui nou tip de comerț, comerțul electronic în Internet, care să apeleze – pe lânga vechile servicii amintite – si altele noi.

Comerțul electronic (e-commerce, pe scurt EC) este acea manieră de a conduce activitățile de comerț care folosește echipamente electronice pentru a mări aria de acoperire (locul în care se pot afla potențialii clienți) și viteza cu care este livrată informația.

EC oferă oportunitatea de a comercializa produse în intreaga lume, sporind numărul de potențiali clienți în primul rând prin eliminarea barierelor geografice dintre clienți și comercianți

Este vorba, de exemplu, de posibilitatea de a se efectua cumpărături prin rețea, consultând cataloage electronice "on" pe Web sau cataloage "off" pe CD-ROM si plătind prin intermediul carților de credit sau a unor portmonee electronice.

Pentru alții, comertul Internet reprezintă relațiile de afaceri care se derulează prin rețea între furnizori si clienți, ca o alternativă la variantele de comunicații "tradiționale" prin fax, linii de comunicații dedicate sau EDI pe rețele cu valoare adaugată.

În fine, o altă formă a comertului Internet implică transferul de documente – de la contracte sau comenzi, pâna la imagini sau înregistrări vocale.

Chiar dacă definițiile comerțului electronic diferă, totuși, au un element comun: efectuarea de tranzacții într-un mediu electronic și obținerea de avantaje de către toți partenerii de afaceri, îmbunătățirea calității produselor și serviciilor, precum și creșterea vitezei de realizare a tranzacțiilor comerciale.

Dezvoltarea fără precedent din ultimele două decenii a tehnologiilor informaționale determinate de necesitatea stocării și a transmiterii rapide a informatiilor cu cele mai mici costuri, a revoluționat comerțul global, comerțul direct sau cu amănuntul, redefinind principiile clasice ale marketingului. Astăzi, termenul de comerț electronic a devenit sinonim cu creșterea profitului.

Comerțul electronic constă in derularea unei afaceri, ca activitate generatoare de valoare, având ca suport reteaua Internet și utilizarea unor pachete de programe software specifice.

Comerțul electronic este cheia competitivității intreprinderilor în era informațională, asigurând:

accesul la noi segmente de piață (noi clienți);

creșterea vitezei de derulare a afacerilor;

flexibilitate ridicată a politicilor comerciale;

reducerea costurilor de aprovizionare, de desfacere, de publicitate, etc.;

simplificarea procedurilor;

cresterea competitivității.

Pe plan mondial, comerțul electronic nu mai este o simplă activitate care concentrează doar eforturile intreprinderilor, aflate în competiția de a caștiga noi clienți și de a răspunde cât mai bine exigențelor acestora. În prezent, comerțul electronic a devenit o componentă principală a politicilor de dezvoltare economică ale guvernelor țărilor dezvoltate (SUA, Comunitatea Europeană, Japonia, etc.).

Prin măsurile luate la nivel guvernamental de către țările puternic industrializate în vederea stabilirii unor reglementări unice în ceia ce privește realizarea tranzacțiilor comerciale pe suport electronic, Comerțul Electronic a devenit o componentă fundamentală a comerțului mondial.

Accesibilitatea tehnologiilor informaționale legate de Internet, costul scăzut al acestora, precum și relativa independență de tehnologiile clasice, toate acestea permit economiilor țărilor mai puțin dezvoltate și agenților economici din aceste țări o integrare rapidă în acest nou domeniu de activitate.

1.3. Avantajele si dezavantajele comerțului electronic

Din poziția cumpărătorului avantajele sunt legate de:

Timp: cumpărătorul poate vizita mai multe magazine virtuale într-un timp foarte scurt(mult mai scurt decât timpul pe care îl implică prezența fizică a unei persoane într-un magazin real);

Libertatea de a alege: datorită numărului mare de magazine pe care clientul îl poate vizita, acesta va avea posibilitatea de a alege un produs în funcție de un număr mult mai mare de opțiuni (pret, data livrării, culoare,etc.);

Din punctul de vedere al companiilor ce utilizează comerțul electronic ,se disting următoarele avantaje:

Creșterea semnificativă a vitezei de comunicare, în special pentru comunicațiile internaționale: mai multe companii pot stabili o platformă de colaborare, prin intermediul căreia să poată conceapă și să dezvolte diverse concepte împreună; comunicarea prin telefon sau fax ar însemna o încetinire drastică a acestor procese de concepție și dezvoltare

Reducerea unor costuri: de exemplu, utilizând e-mail(poșta electronică) se reduc costurile cu posta sau mesageria , dar și costurile referitoare la mișcarea hârtiilor (circa 7% din cheltuielile făcute cu comerțul tradițional se datoreaza mișcărilor hârtiilor)

Intărirea relațiilor cu furnizorii și clienții: printr-un site Web, clienții companiei vor fi puși la curent cu ultimile produse apărute, li se va oferi suport tehnic pentru produsele cumpărate, putând chiar sa ofere sugestii pentru eventulele îmbunătățiri ale produselor, serviciilor, etc.; pe unele situri cumpărătorii pot „constitui” produsul pe care vor să-l cumpere(culori, materiale, înscrisuri etc.); furnizorilor li se poate oferi în cadrul acestui site un domeniu special în care își pot prezenta și ei la rândul lor ultimile noutăți;

Magazinele virtuale nu se închid niciodată. Ele sunt la dispoziția clienților 24 de ore din 24

Un magazin virtual nu presupune un spațiu costisitor. Se evită astfel, cheltuielile legate de chirie, întreținere și depozitare. De asemenea, numărul personalului care administrează un magazin online este mult mai mic decât în cazul unui magazin real

De foarte multe ori, clienții se sperie de bunăvoința, exagerată a unei vânzătoare. Sunt oameni și oameni. Unii sunt mai îndrazneți, alții sunt mai timizi. Cei timizi vor să fie lasați în pace, sa studieze îndelung marfa. Sunt mai nehotărâți, comanda ceva și apoi se razgândesc. Magazinul virtual oferă o mare intinmitate clientului și, în plus, daca acesta dorește să renunțe la unul dintre produsele comandate, poate rezolva acest lucru cu un simplu click de mouse.

Internetul nu ține cont de granițe. Dacă există versiuni în engleză, franceză, germană, italiană și spaniolă ale magazinului, clienții pot fi din toată lumea.

Costuri de publicitate mai mici: firmele care folosesc cataloage clasice (de hârtie) își reduc considerabil costurile de imprimare și distribuție

Instrument puternic de promovare și marketing: Cataloagele online oferă și următoarele caracteristici:

monitorizarea comportamentului consumatorului prin verificarea paginii și a opțiunilor pe care a mers acesta;

evaluarea corectă a campaniilor de promovare, ceea ce implică dezvoltarea unui plan efectiv și receptiv al comunicării promoționale;

actualizarea online a informațiilor despre produse si preturi

scurtarea perioadei de timp necesară pentru lansarea pe piață a unui nou produs.

Costuri de desfacere și ale activității de marketing mult mai reduse.

Reducerea stocurilor de produse și constituirea lor numai din produsele solicitate.

Canale alternative de vânzare: desfășurarea afacerilor prin intermediul unui astfel de site.

Dezavantajele comerțului electronic:

Principalul dezavantaj al comerțului electronic îl constituie necesitatea unui computer care trebuie să fie conectat la internet iar clientul trebuie să aibă cunoștința necesară folosirii lui și implicit al internetului;

Gradul de nesigurantă.Datorită nenumaratelor cazuril de fraudă cumpărătorii sunt sceptici în privința achiziționării de produse prin intermediul comerțului electronic și al internetului;

Infrastructura. Internetul a fost conceput ca un mediu deschis, comunitar, bazat pe interacțiune, dar nu neapărat sigur. Sistemele de securitate se dezvoltă as we speek, pentru a asigura suportul necesar dezvoltării și răspândirii comerțului electronic

Mentalitatea – probabil unul dintre cele mai mari păcate ale unei societăți; Întotdeauna un serviciu nou este privit cu suspiciune, iar mentalitatea aparte a unor persoane de a profita ilegal de pe urma comerțului electronic nu este în nici un caz in măsură să permită acceptarea acestuia ca o formă de comerț concurentă;

Nu în ultimul rând, ignoranța multor persoane, refuzul de a accepta tehnologiile noi și progresul tehnic, dar și lipsa unei infrastructuri de telecomunicații adecvate. Costurile aferente unui acces Internet pentru acasă sunt încă nejustificat de ridicate, și o piedică probabil mai mare decât cea a mentalității.

Principalele bariere de utilizare a Internetului pentru comerțul electronic sunt:

securitatea: riscul aplicațiilor client/server, riscul de transfer al datelor, riscul virușilor.

costurile implementarii (pentru faza de inițiere a comerțului electronic pe Internet):

costuri de conectare la Internet;

costurile cu achiziția/upgrade-ul hardware-ului și software-ului;

costurile pe care le presupune numărul de ore lucrate pentru instalarea sistemului;

costurile cu întreținerea sistemului.

aspectele legale. Problemele pot fi rezolvate prin stabilirea unor acorduri, standarde comune la nivelul legislațiilor diferitelor țări, organisme internaționale.

personal instruit. Pentru a iniția, actualiza și întreține facilitățile oferite de Internet este nevoie de personal bine instruit, care să fie capabil, pe de o parte, să asigure funcționarea sistemului de comerț electronic, iar pe de altă parte, să aibă controlul asupra politicilor firmei pe care le presupune acesta.

nesiguranța și lipsa informațiilor. Pentru o firmă care nu a mai apelat la mijloace electronice de comunicare cu partenerii de afaceri, Internetul este încă o necunoscută. Măsura în care acesta poate să asigure cunoașterea pieței și a clienților rămâne ascunsă și, uneori, nesigură.

Pentru a elimina aceste neajunsuri în utilizarea Internetului pentru comerțul electronic pot fi respectate următoarele recomandări:

autoeducarea. Înainte de a alege Internetul ca mijloc de realizare a activității comerciale este necesar să se caute o serie de informații și soluții privind următoarele aspecte:

depistarea riscurilor securității asociate Internetului;

identificarea mijloacelor și tehnicilor pentru eliminarea riscurilor depistate;

cunoașterea legislației specifice tranzacțiilor pe Internet;

start mai lent și acționare prudentă. Realizarea afacerilor pe Internet este un fenomen relativ nou, iar implicațiile nu sunt încă pe deplin cunoscute, ceea ce impune firmelor să înceapă acțiunea de implementare a sistemului în mod metodic și cu precauție.

protejarea adecvată a averilor informaționale. În momentul în care o firmă s-a hotărât să treacă la comerțul electronic, apelarea la firewall, criptare, tehnici de autentificare, precum și de protecție împotriva virușilor este necesară pentru a asigura securitatea datelor clienților, ca și a propriilor date împotriva intrușilor sau a amenițărilor provocate de hazard.

alocarea de resurse suficiente. Ca pentru orice altă activitate economică, și în cazul comerțului electronic trebuie să se asigure suficiente resurse umane, materiale și financiare. De aceea, este necesar să se obțină sprijinul conducerii strategice (top-management) și abia după aceea se poate trece la transpunerea în realitate a inițiativei de comerț electronic.

1.4. Infrastructura comerțului electronic

Pentru a construi un sistem de e-commerce, din punct de vedere arhitectural este nevoie de colaborarea a patru componente (subsisteme electonice/informatice) corespunzătoare urmatoarelor roluri:

Client. Un echipament, clasic un PC, conectat direct prin intermediul uniu furnizor de internet(ISP) sau indirect, clientul făcând parte dintr-o rețea a unei corporații cu acces la internet. Clientul folosește acest echipament pentru a naviga și a face cumparaturi. Pentru o mai usoară căutare a unui magazin virtual ,clientul, folosește Browser-ul. Cumpărătorul poate primi mesaje pentru comfirmarea încheierii tranzacției sau a unor informații suplimentare prin intermediul poștei electronice

Comerciant. Sistem informatic (hard & soft), situat de regulă la sediul comerciantului, care găzduiește și actualizeaza catalogul electronic de produse disponibile a fi comandate on-line pe Internet.

Sistemul tranzacțional. Sistemul informatic (hard & soft) responsabil cu procesarea comenzilor, inițierea plăților, evidența inregistrărilor și a altor aspecte de business implicate în procesul de tranzacționare.

Dispecer plăți. (Payment Gateway). Sistem informatic responsabil cu rutarea instrucțiunilor de plata în interiorul rețelelor financiar-bancare, cu verificarea carților de credit si autorizarea plăților; acest sistem joacă rolul unei porți care face legătura dintre rețeaua globală Internet și subrețeaua financiar-bancară (supusă unor cerințe de securitate sporite), poarta prin care accesul este controlat de un "portar" (gatekeeper); pe baza informațiilor specifice carții de credit (tip_card, nr_card) din instrucțiunile de plată "portarul" redirecteaza informația către un centru de carduri (CC – un server certificat în acest scop și agreat de banca emitentă); în acest loc este identificată banca care a emis cardul iar instrucțiunile de plată sunt trimise mai departe către serverul acestei bănci conectat în rețeaua interbancară; odată informațiile ajunse în rețeaua băncii cu care lucreaza cumpărătorul, sunt efectuate (automat) o serie de verificari privind autenticitatea și soldul disponibil în contul cardului implicat în tranzacție; în funcție de rezultatul acestor verificări, banca decide fie efectuarea plătii (transfer bancar – către contul comerciantului care poate fi deschis la orice altă bancă), fie refuză să facă această plată. În ambele cazuri, rezultatul deciziei (confimare plată sau refuz) este trimis în timp real, parcurgând acest lanț de servere în sens invers, către client. Cu alte cuvinte, în cateva secunde cumpărătorul află dacă banca sa a operat plata sau nu. "

Transmiterea și primirea mesajelor și a datelor

Datele transferate prin Internet sunt divizate în părți numite pachete, transmise unul câte unul și reasamblate la destinatar. Sarcina de reasamblare revine receptorului, cu ajutorul unor aplicații specializate. Fiecare pachet include un header cu metadate, cum ar fi:

identificatorul mesajului;

numărul secvenței din mesaj.

Transmiterea și recepționarea mesajului în această formă sunt redate în fig.1.1

Fig. 1.1 Transferul datelor pe Internet

Există două forme de interacțiune pe Internet:

formularea cererilor și primirea răspunsurilor;

realizarea tranzacțiilor

Formularea cererilor și primirea răspunsurilor

Există două modalități de interacțiune pentru a formula cereri și a primi răspunsuri:

apelând la un browser Web pentru transmiterea cererilor și primirea răspunsurilor de la un server Web, sub forma unor copii ale unor fișiere (pagini Web) existente pe server.

apelând la o aplicație de baze de date, cererea se poate concretiza într-o interogare pentru obținerea unor date din baza de date, în funcție de anumite criterii de selecție. Serverul de baze de date răspunde printr-o copie a datelor ce răspund parametrilor specificați în cererea de interogare.

Responsabilitatea modului de formulare a cererii și de afișare a rezultatelor obținute de serverul Web sau de baze de date revine browser-ului sau aplicației ce lucrează cu baza de date.

Tranzacțiile

Din punct de vedere al interacțiunii pe Internet, tranzacția este un set de operațiuni care modifică conținutul unui fișier sau fișiere și/sau date.

Fiecare tranzacție trebuie să aibă proprietățile ACID, adică să fie:

atomică;

consistentă;

izolată;

durabilă.

Pentru a finaliza o tranzacție, fie întregul set de operațiuni care stă la baza ei trebuie executat, fie nici una din ele nu trebuie realizate. În terminologia bazelor de date, o tranzacție este setul de operațiuni care, în final, fie este comisă (commit), fie anulată (roll back).

Exemplu:

Transferul bancar. Banii se scad din soldul unui cont și sunt adăugați în altul.

Dacă scăderea dă greș, atunci valoarea nu trebuie adăugată nici în celălalt cont. Sau invers, dacă adăugarea unei sume într-un cont eșuează, deducerea nu trebuie să aibă loc.

Transferul bancar, ca set de operațiuni, poate arăta astfel:

Begin Transaction

Deduct from account #1

If Error Then

Rollback Transaction

Else

Add to account #2

If Error Then

Rollback Transaction

Else

Commit Transaction

End If

Internet, Intranet, Extanet

Internetul este o rețea formată din mii de LAN-uri, WAN-uri și noduri de rețele (calculatoare și alte dispozitive atașate rețelelor).

Un Intranet este un Internet privat ce aparține unei organizații sau firme. Folosește standardele tehnologiei Internet pentru a oferi o largă varietate de informații salariaților.

Un Intranet este alcătuit dintr-un LAN al firmei, protejat de lumea exterioară printr-un firewall. În figura 1.2 este prezentată configurația tipică pentru un Intranet.

Fig1.2 Configurația Intranetului

Extranetul este un Intranet extins. El oferă posibilitatea accesării externe a Intranetului. Astfel, folosind un browser Web, angajații, partenerii de afaceri pot să obțină accesul la datele și aplicațiile interne ale unei organizații, pe baza unui protocol stabilit între cei care au nevoie de mpărțirea informațiilor.Configurația uzuală pentru un Extranet este redată în figura 1.3

Fig. 1.3 Configurația Extranetului

Arhitectura client/server

Client/server este conceptul de bază ce face posibilă funcționarea Web-ului pe Internet. În figura 1.4 este prezentată arhitectura de bază client/server.

În sistemele client/server, un client transmite o cerere și parametrii acesteia către server.

Serverul procesează cererea și o satisface, dacă este posibil, transmițând răspunsul la client.

În mod obișnuit, clientul este cel care afișează și prelucrează local datele, aduse și manipulate prin intermediul serverului.

Fig. 1.4 Arhitectura client/server

Clientul este un program ce solicită servicii de la un alt program (serverul). Platforma client pe care rulează programul este, de obicei, un dispozitiv de tip desktop. Softul de tip browser Web este un program client ce rulează pe o platformă client. Browserul interpretează limbajul HTML și afișează textul sau graficele care rezultă în cadrul ferestrei browserului.

Serverul este un program care oferă servicii clienților ca răspuns la solicitările lor.

Platformele server variază foarte mult, cum ar fi Win NT, Unix și platforme proprietare (OS/390). Software-ul de server Web are nevoie de spațiu suficient pentru memorarea paginilor Web.

Provideri de servicii Internet și tipuri de servicii

Toate site-urile Web sunt sprijinite printr-un număr variat de servicii. Totul pleacă chiar de la primul pas al dezvoltării unei pagini Web, respectiv faptul că aceasta poate fi implementată de către proprietarul site-ului sau un provider de servicii.

ISPs (Internet Service Providers)

Providerii de Servicii Internet sunt firme ale căror principal obiect de activitate îl constituie oferirea accesului la Internet. Pentru aceste servicii, providerii percep tarife, care apar, de obicei, sub forma subscripțiilor lunare și variază în funcție de tipul serviciului oferit.

Serviciile de bază pe care le pot oferi providerii de Internet sunt:

accesul la rețeaua Internet;

utilizarea programelor de e-mail;

acces la grupurile de știri de pe Internet;

asistență clientului în utilizarea tehnologiilor specifice navigării pe Internet.

Dar, o dată cu noile tendințe apărute în zona afacerilor electronice, providerii au început să ofere și alte servicii specifice, cum ar fi:

crearea și dezvoltarea conținutului paginilor Web;

găzduirea paginilor Web pentru firmele mici;

asistență în dezvoltarea comerțului electronic pentru întreprinderile mici și mijlocii;

reclamă și publicitate pentru produsele și serviciile firmelor.

Accesul la Internet

Există patru modalități de bază pentru accesarea Internetului, fiecare având costuri și performanțe diferite, după cum urmează:

providerii oferă acces la Internet pe lângă alte servicii;

conexiuni bazate pe semnal analogic oferă posibilitatea utilizatorului de a contacta și de a avea acces limitat la serviciile Internet prin intermediul unui terminal bazat pe semnal analogic;

servicii online prin care se oferă acces nelimitat la serviciile Internet prin intermediul unei interfețe prietenoase, ușor de folosit;

multe firme au accesul la Internet asigurat prin intermediul liniilor dedicate închiriate.

Acestea sunt fie conectate direct la Internet, fie printr-un provider. Calculatoarele au acces constant la Internet, cu performanțe foarte bune.

Conectarea la Internet

Există trei mijloace de obținere a conexiunii pentru Internet, și anume:

conturi deschise prin dial-up. Utilizatorii fac apeluri la provideri și își accesează contul de la provider prin intermediul unui emulator bazat pe semnale analogice. Utilizatorul folosește servicii cum ar fi e-mailul sau grupurile de știri, dar nu poate avea avantajele serviciilor orientate-grafic (Web).

nod la distanță prin dial-up. Utilizatorul sună providerul și cu ajutorul unui soft special încarcă protocolul TCP/IP folosit pentru Internet, cum ar fi Point-to-Point Protocol sau Serial Line Internet Protocol, care acționează ca un instrument de accesare a Internetului.

conectarea directă. Calculatorul utilizatorului este conectat la un LAN pentru Internet (posibil și printr-un provider), prin intermediul unui router și a unui firewall.

Serviciile Internet

Așa cum am observat, sunt mai multe servicii Internet, ele diferențiindu-se în funcție de tipul conexiunii existente, de nevoile utilizatorilor, precum și de resursele disponibile. Pentru a ști cum lucrează fiecare serviciu este necesar să se cunoască posibilitățile de implementare ale acestora.

Implementarea serviciilor Internet

Cele mai importante și mai utilizate servicii ale Internetului sunt e-mailul și Web-ul. Fiecare serviciu este implementat prin unul sau mai multe programe. Toate serviciile pot fi alocate unei singure platforme Web (calculatorul), așa cum rezultă și din figura1.5, sau mai multor platforme.

Fig1.5 Implementarea unui serviciu Internet

Deși în figura apare doar o singură platformă client, există posibilitatea existenței mai multor platforme client care să transmită sute de solicitări concurente (paralele, în același timp). Serverul Web le recepționează și le accesează de pe discul pe care au fost memorate. Accesul se face în funcție de solicitarea primită, fie de pe discul ce conține baza de date, fie de pe discul cu paginile Web.

În mod similar, serverul de poștă citește și scrie fișierele de mesaje de pe și pe disc. Bineînțeles, poate fi un singur disc care să păstreze paginile Web, bazele de date și fișierele sau pot fi discuri multiple pentru fiecare tip, în funcție de cantitatea de informații ce trebuie memorată și vehiculată și de capacitatea discurilor de stocare.

Descrierea serviciilor Internet

Poșta electronică.Serverul de e-mail este folosit pentru păstrarea conturilor de e-mail ale utilizatorilor. El poate fi un server dedicat pentru acest serviciu sau un nod al rețelei locale. Poșta electronică funcționează în conformitate cu protocolul SMTP (Simple Mail Transfer Protocol), care reglementează modul de transport al mesajelor între sursă și destinație. Funcționarea poștei electronice presupune existența următoarele entități:

utilizatorul;

agentul utilizator;

agentul de transfer al mesajelor;

depozitul de mesaje;

cutia poștală a utilizatorului – inbox și outbox.

Sistemul de transfer al fișierelor

Sistemul de transfer al fișierelor permite copierea fișierelor între două noduri ale unei rețele, vizualizarea conținutului directoarelor existente pe nodurile aflate la distanță, ștergerea unor fișiere ș.a. Fișierele pot să conțină programe sursă, date, texte informative ș.a. Programul care realizează această funcție este FTP (File Transfer Protocol), destinat transferului de fișiere de pe un calculator pe altul, indiferent de locul de dispunere al acestora, de modul de conectare sau de sistemul de operare cu care se lucrează, ca și în cazul e-mailului. FTP transferă două categorii de fișiere:

tip text;

cele ce conțin informații în format binar (programe executabile, codificări de imagini, sunete, documente, baze de date, foi de calcul ș.a.).

Există mai multe categorii de transferuri prin FTP, și anume:

transferul între două calculatoare pe care utilizatorul are conturi;

transferul de fișiere din noduri aflate la distanță deschise accesului public (anonymous ftp), frecvent utilizat pentru transferul programelor gratuite (free software) din colecții publice de programe;

transferul de fișiere FTP prin e-mail. În terminologia Internet, calculatoarele care conțin fișiere accesibile prin FTP se numesc FTP-sites sau centre FTP. Serviciile FTP pot fi folosite și prin e-mail. În acest caz, centrul FTP dorit nu este adresat direct, în mod conversațional, ci printr-un calculator intermediar numit server ftpmail.

Serverele HTTP (HyperText Transfer Protocol)

Serverele HTTP sunt utilizate pentru site-urile Internet și Intranet în vederea afișării documentelor HTML, a fișierelor asociate și a scripturilor, când sunt solicitate de client. Mai sunt cunoscute și sub numele de servere Web.

De fapt, World Wide Web-ul se bazează pe servere HTTP. Termenul WWW este utilizat greșit cu sensul de Internet. WWW are două mari semnificații:

întreaga constelație a resurselor care pot fi accesate folosind FTP, HTTP, telnet,

USENET, Gopher și alte instrumente asemănătoare;

universul serverelor hypertext care permite mixarea între ele a textelor, graficelor,

clipurilor audio, imaginilor ș.a.

Cu alte cuvinte, este vorba despre un serviciu care oferă posibilitatea căutării informației în întregul spațiu Internet (World Wide) și folosirea tehnicilor hypertext în organizarea informației pentru navigarea cu ușurință de la un obiect la altul. Hypertextul este o metodă de organizare a informației în care anumite cuvinte dintr-un document sunt marcate pentru a fi legate de alte documente, ce conțin informații suplimentare. În hypermedia, legăturile se pot face și la grafice, imagini, clipuri audio și video. Metoda este asociată cu un mod specific de prezentare a informației, în care cuvintele marcate sunt evidențiate printr-un format de afișare diferit de restul documentului. Selecția unui astfel de cuvânt are ca efect afișarea documentului care a fost legat de el. Arhitectura serviciului WWW se bazează pe modelul client/server. Clientul permite utilizatorului să navigheze (browsing) documente locale sau situate pe alte noduri de pe Internet. De aceea, el este denumit și program de explorare sau, pe scurt, de navigare (browser). Clienții WWW dialoghează cu serverele Web prin protocolul HTTP (HyperText Transfer Protocol). HTTP este protocolul folosit pentru transferul documentelor hypertext între serverul Web (pe care sunt plasate documentele) și client. El are o funcționare destul de simplă. Ca urmare a selectării de către utilizator a unui cuvânt marcat, clientul determină adresa documentului, stabilește o conexiune cu un server Web și îi transmite o cerere în care specifică adresa identificată. Serverul, la rândul său, transmite conținutul documentului solicitat, după care închide conexiunea.

Pentru crearea și recunoașterea documentelor, WWW folosește un limbaj specific, HTML (HyperText Markup Language), DHTML (Dynamic HyperText Markup Language), care stabilesc modul de afișare a elementelor de tip text, cum ar fi paragrafe, liste ș.a., sau XML (eXtensible Language Markup) pentru crearea legăturilor cu bazele de date.

Alte tipuri de servicii

De mare utilitate sunt și următoarele servicii:

servere de căutare (motoare de căutare) oferă un conținut indexat de informații și pagini Web, care permit regăsirea ușoară a informațiilor după cuvinte cheie;

servere directoare conțin informații despre utilizatori, firme, autori de cărți, produse, informații memorate într-un director centralizat. Există un protocol special ce permite accesarea unui astfel de director, respectiv Lightweight Directory Access Protocol (LDAP), care oferă o interfață comună pentru apelarea de directoare multiple.

serverele PPP (Point-to-Point Protocol) permit utilizatorilor accesul de la distanță la siteuri prin intermediul TCP/IP-ului printr-o linie ce se bazează pe conexiunea de tip modem;

protocolul de transfer al știrilor pe rețea (Network News Transfer Protocol – NNTP) stabilește și oferă accesul la grupurile de știri și de discuții.;

protocolul de administrare a rețelei (Simple Network Management Protocol – SNMP) este un standard folosit pentru gestionarea rețelelor de tip IP (Internet Protocol).

Componentele de bază ale Internetului pentru comerțul electronic

Componentele esențiale pentru comerțul electronic pe Internet sunt: rețelele; programele de e-mail; browserele Web; serverele Web.

Rețelele

Platformele client și server trebuie să fie conectate la o rețea care suportă protocolul TCP/IP. Majoritatea sistemelor de operare vin cu TCP/IP-ul instalat.

Interfețele de rețea trebuie să fie instalate atât pe server, cât și pe client. De obicei, acestea sunt cartele de rețea Ethernet, huburi, switch-uri și routere. Sunt echipamentele pentru conexiuni directe. În cazul utilizării conexiunii de tip dial-up, softul PPP este folosit pentru a transforma portul serial al calculatorului și modemul într-o interfață de rețea. Important pentru rețele și pentru viteza de transmisie sunt tipurile de conexiuni și lățimea de bandă, diferențiate în funcție de modul de conectare la Internet, de provider și de serviciile solicitate acestuia.

Alături de rețea, ca și configurație de calculatoare, principala componentă a Internetului prin care se administrează traficul poartă numele de backbone, care utilizează căi multiple de transmisie, cu viteze diferite și tipuri de conexiuni variate, în funcție de mărimea rețelei care se leagă la el. Backbone-ul este, de fapt, o linie sau o serie de conexiuni care formează canalul principal de transmisie al rețelei.

Programele de e-mail

Sunt instrumente folosite pentru citirea, transmiterea și gestiunea mesajelor electronice. Cele mai utilizate sunt Microsoft Outlook, Netscape Navigator și Eudora Mail. Poșta electronică presupune utilizarea unui server de e-mail și a unui client. De obicei, utilizatorul va scrie un mesaj apelând la un client de mail și apoi îl va trimite către receptor. Mesajul va ajunge inițial la server, care este capabil să acceseze resursele Internet pentru a direcționa mesajul către destinatar. În cele mai multe cazuri, serverul și clienții de mail folosesc protocolul SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) pentru transfer. Multe protocoale de mail pe Internet au o serie de trăsături de bază folosite la transmiterea mesajelor, dar care sacrifică viteza de transmisie sau alte avantaje oferite de sistemul de mesaje al unei rețele obișnuite și chiar ale Internetului. Una din aceste trăsături o constituie criptarea informațiilor, cum ar fi numele utilizatorului și a parolei de autentificare.

Browserele Web

Utilizatorii pot localiza informațiile pe Internet prin două modalități:

1. scrierea URL-ului paginii de bază de pe Internet, care conține legături hypertext cu alte informații de pe Internet;

2. utilizarea unui motor de căutare pentru găsirea informațiilor folosind cuvinte cheie.

Browserele Web trimit solicitări serverului Web ce conține URL-ul paginii cerute. Serverul pune la dispoziția browserului pagina, supusă unei interpretări a HTML-ului primit, pentru a-i afișa conținutul. Cel care trebuie să conceapă conținutul unei pagini Web va crea un fișier HTML, în diferite moduri și anume:

scris direct într-un editor de texte;

producerea de fișiere HTML apelând la pachete program specializate, cum ar fi Adobe Pagemill, Microsoft FrontPage, Netscape, Dreamweaver. Aceste instrumente oferă o metodă grafică de generare a HTML-ului;

utilizarea de convertoare a documentelor în HTML, încorporate în procesoare de texte sau alte produse program, cum ar fi Word, Lotus Note, Framemaker.

Paginile Web sunt fișiere de tip text, scrise în html, ce conțin etichete prin care se definește conținutul ce va fi afișat, respectiv text, imagine, tabele ș.a. În tabelul 2.1 sunt prezentate etichetele HTML cele mai utilizate.

Serverele Web

Serverul Web răspunde solicitărilor URL-ului și localizează pagina Web, iar în funcție de solicitare oferă ca răspuns pagini Web statice sau dinamice.

Pagini Web statice

Această categorie de pagini Web este o metodă tradițională de interacțiune pe Web. Utilizatorul selectează un URL și face click pe hyperlink-ul afișat pe pagina Web pentru a încărca o nouă pagină. Pagina Web solicitată este un fișier de pe discul serverului. Serverul încarcă în memorie pagina, o codează pentru a putea fi transmisă prin HTTP și o trimite clientului. La client, pagina solicitată este afișată exact cum este memorat fișierul pe server.

Pagini Web dinamice

Conținutul dinamic al unei pagini presupune existența scripturilor sau unor programe oferite de providerul Internet. Mecanismele comune de realizare a scripturilor sunt Common Gateway Interface (CGI), Java servlets, Microsoft Active Server Pages (ASP).

Pașii parcurși în aceste condiții sunt:

1. utilizatorul invocă o pagină Web de la server, ce conține un form;

2. utilizatorul completează form-ul și îl transmite, moment în care informațiile sunt trimise serverului, apelând la protocolul HTTP;

3. serverul Web apelează la scriptul CGI sau Java servlet, care se execută pe o platformă

server;

4. scriptul sau servletul prelucrează datele din form și transmite rezultatele serverului Web, care, la rândul lui, le returnează browserului Web pentru a fi afișate.

Scriptul sau servletul poate avea nevoie să acceseze o bază de date pentru a scrie date din

formular sau pentru a citi date, în funcție de elementele solicitate prin form. Rezultatele se constituie într-o pagină Web dinamică, ce nu poate fi anticipată, pentru că depinde de rezultatele obținute în urma executării scriptului sau servletului.

Cele mai utilizate produse server Web sunt:

Apache Web Server

Netscape Enterprise Server

Microsoft Internet Information Server

Website Web Server

Sun Microsystems Web Server

Servere de aplicații pentru Web

În loc de a dezvolta scripturi CGI sau servleturi necesare accesării unei baze de date se pot folosi servere dedicate de aplicații. Aplicațiile rulează pe o platformă server și comunică cu serverul Web.

Pașii care se parcurg în aceste condiții sunt:

1. browserul client transmite o cerere către serverul Web;

2. serverul Web invocă serverul de aplicații și transmite datele din form;

3. serverul de aplicații citeste datele primite și interoghează baza de date;

4. rezultatele obținute sunt formatate în HTML și returnate clientului. Există, de obicei, un template preconfigurat care definește formatul pentru rezultate.

Concluzii cu privire la infrastructura comerțului electronic

Aplicațiile care fac parte din comerțul electronic depind de insfrastructură, în special de rețelele disponibile, așa cum rezultă din fig. 1.6.

Fig 1.6 Aplicațiile și infrastructura comerțului electronic

Principala componentă o constituie infrastructura de rețea, care cuprinde mijloacele necesare transferului de informații, adică Internet, televiziune prin cablu, rețele de telecomunicații și rețele private ale firmelor. Însă, sunt necesare și alte elemente de infrastructură, asigurate în interiorul firmelor, și anume:

infrastructura de producție;

infrastructura de distribuție;

infrastructura alte servicii.

Pe lângă infrastructura fizică, comerțul electronic are nevoie de componente software atât la dispoziția furnizorului, cât și a clientului. Astfel, făcând o sinteză a aspectelor prezentate anterior, în arhitectura software se regăsesc următoarele componente, redate și în figura 1.7

Fig. 1.7 Arhitectura software a comerțului electronic

un navigator Web la client;

serverul Web sau front-end-ul aflat la vânzator;

serviciile back office, care aparțin tot vânzătorului.

Considerații privind securitatea infrastructurii comerțului electronic

O dată cu utilizarea explozivă a Internetului și cu utilizarea din ce în ce mai mult a comerțului electronic, securitatea a devenit unul din aspectele cele mai importante. Mass media a conștientizat publicul asupra existenței utilizatorilor rău voitori care intră pe rețelele guvernamentale și ale firmelor, furând sau modificând datele.

Amenințările securității

Există mai multe surse care se constituie în amenințări ale securității. Metodele de atac sunt:

obstrucționarea;

interceptarea;

modificarea;

mascarada.

Asupra datelor rezidente într-o rețea internă trebuie să li se asigure următoarele trei elemente de securitate:

secretul datelor;

integritatea datelor;

disponibilitatea datelor.

Se întâlnesc două categorii mari de atacuri:

1. externe care pot să apară sub diverse forme, și anume:

obținerea accesului neautorizat la datele interne;

aducerea în stare de nefuncționare a serviciilor rețelei;

furtul de informații.

2. interne, care pot lua multe din aceleași forme ale atacurilor externe. Totuși, ele sunt mai puțin puternice din moment ce este mult mai ușor să se ia măsuri punitive împotriva

salariaților care le cauzează.

Mecanisme de securitate

Există mai multe modalități de asigurare a securității rețelelor interne și, implicit, a datelor, respectiv:

izolarea rețelei – rețeaua nu este conectată la Internet;

instalarea unui sistem firewall – se monitorizează adresa IP, numărul portului fiecărui pachetIP care intră sau pleacă în/din rețeaua internă și se aplică un set de restricții configurabile prin software.

servere proxy – sunt programe speciale prin care sunt preluate solicitările utilizatorului pentru serviciile Internet și retransmise către serviciile curente;

mecanisme de autentificare – folosite pentru verificarea celui care se loghează la rețea (amprentele digitale), a ceea ce știe pentru a intra pe rețea (o parolă) și a ceea ce deține pentru a avea acces în rețea (un smart card).

Controlul accesului

Controlul accesului poate fi realizat prin următoarele modalități:

fișiere de control al accesului. Schema username/password este folosită destul de puțin chiar dacă poate fi configurată destul de bine pentru a contola accesul la diferite resurse ale unui server Web. Fișierele de control al accesului sunt fișiere de configurație, care specifică resursele de pe serverul Web protejate prin autentificarea parolei și care sunt publice;

restricții prin adresele IP. Orice sistem conectat la o rețea ce folosește protocolul TCP/IP trebuie să aibă o adresă IP. Această adresă poate fi folosită pentru a restricționa accesul;

Securitatea în HTTP

Protocolul HTTP oferă câteva niveluri minime de control al accesului la resursele unui server Web. Utilizatorii sunt asignați unor niveluri de securitate care au acces diferit la resursele serverului. Serverul Web întreține o bază de date cu aceste privilegii. Când un utilizator solicită o informație din zone restrictionate ale serverului, serverul va iniția un dialog pentru client. Browserul client afișează acest dialog, sub forma unui prompter pentru un User ID și pentru o parolă. După ce utilizatorul introduce aceste informații, ele sunt transmise la server, care verifică validitatea informațiilor, comparându-le cu cele existente în baza de date. Dacă în urma dialogului rezultă că informațiile sunt reale, serverul oferă serviciile solicitate de client.

Pentru a asigura integritatea User ID și a parolei transmise, răspunsurile fizice sunt descompuse în mai multe părți reasamblate la destinație. Cu ajutorul acestora, câmpul parolă este criptat. Criptarea convertește datele într-un format ilizibil, folosind un algoritm de criptare matematic. Procesul invers, decriptarea, returnează datele în formatul lor original la destinație.

Criptarea

Criptarea oferă două garanții deosebit de utile pentru conținutul mesajelor transmise: protecția și autentificarea. Din punct de vedere al transmiterii, datele sunt codificate folosind un algoritm matematic, bazat pe o valoare a unei anume chei. Mesajul criptat nu este reasamblat în forma originală a datelor în orice mod. Din punct de vedere al receptorului, mesajul este decodificat în formatul original, folosind din nou un algoritm matematic și o cheie.

Există două tipuri de criptare: cu cheie privată și cu cheie publica.

Atunci când se folosește o cheie privată, expeditorul și receptorul folosesc aceeași cheie

secretă pentru a cripta și decripta mesajul. Este imposibil să se trimită un mesaj secret unei persoane dacă acea persoană nu deține cheia, cu alte cuvinte comunicarea trebuie să aibă loc pe baza unor înțelegeri prealabile între expeditor și receptor.

Criptarea cu cheie privată a început să-și facă apariția în anii ’70. Cu acest sistem, un proces matematic generează două chei legate între ele. Dacă un mesaj este criptat cu prima cheie, cheia publică poate fi decriptată numai cu a doua cheie, care este o cheie privată. Astfel, mesajul este criptat folosind cheia publică, știută de receptor, decriptândul cu ajutorul propriei chei private. Avantajul acestei metode decurge din faptul că orice cheie publică poate fi făcută disponibilă oricui, din moment ce orice mesaj criptat cu ea poate fi decriptat numai cu o cheie privată. Criptografia cu ajutorul cheii publice oferă și posibilitatea de a semna mesajele sub forma semnăturilor digitale.

Cheile publice sunt, în general, actualizate de către o autoritate de certificare, care verifică identitatea fiecărui utilizator când are loc o tranzacție. Criptografia cu cheie publică a devenit foarte importantă pentru Web, ca și controalele care sunt parte a paginilor Web ce pot fi semnate pentru a verifica sursa de origine și validitatea codului. Acest lucru înseamnă că site-urile pot respinge controalele nesemnate în momentul în care se încearcă realizarea de download-uri, pentru că ele nu pot fi verificate și pot conține viruși sau alte amenințări.

Algoritmi de criptare cu cheie privată:

Data Encryption Standard (DES) este un standard guvernamental și un standard ANSI, și implementează o cheie de 56 biți;

Triple-DES este un algoritm care folosește algoritmul DES de trei ori, cu două chei diferite pentru a face DES-ul de două ori mai sigur;

Rivest’s Code algoritms (RC2 și RC4) sunt algoritmi proprietari distribuiți prin RSA Data

Security și permit chei cu lungimi de la 1 la 1024 biți;

International Data Encryption Algorithm (IDEA) este un algoritm de criptare în bloc, dezvoltat în Elveția;

SkipJack este un algoritm secret dezvoltat de National Security Agency pentru utilizare civilă.

Algoritmi de criptare cu cheie publică:

Diffie-Hellmane este un sistem proiectat pentru a fi folosit de către doi participanți activi la o conversație electronică și folosește o a treia cheie, numită cheie de sesiune;

RSA este un algoritm care criptează informațiile cu o cheie publică disponibilă, cu

decriptarea informațiilor numai prin cunoașterea cheii private. Este adesea folosit pentru

semnăturile digitale și este una din cele mai puternice forme de criptografiere cu cheie

publică a datelor calendaristice.

Opțiuni de criptare

Implementarea criptării într-un Intranet poate să solicite ajutorul unui expert în securitate.Dacă site-ul urmează să fie implicat în comerțul electronic, atunci se impune să se folosească una sau mai multe opțiuni de criptare pentru asigurarea securității informațiilor clienților, cum ar numerele de la credit carduri. Aceste opțiuni includ:

Secure HTTP (S-HTTP) este o extensie a protocolului HTTP care folosește criptarea pentru a oferi siguranța tranzacțiilor;

Secure Sockets Layer (SSL) este un protocol de pe stratul de transport al rețelelor,

proiectat inițial de Netscape, inclus acum, sub diferite forme, de majoritatea serverelor și

browserelor Web;

Private Communications Technology (PCT) este o versiune Microsoft a SSL-ului. Este foarte similar cu SSL, dar are o autentificare mai bună a clientului;

Kerberos, dezvoltat de MIT, este o tehnologie de criptare folosită de standardul

Distributed Computing Environment (DCE). Kerberos a fost proiectat pentru a oferi autentificarea și criptarea asupra modificărilor efectuate de clienți și servere. El asigură o puternică autentificare într-un mediu distribuit;

Trusted Information System’s Firewall Toolkit (TIS FWTK) este un server de

autentificare folosit pentru a verifica utilizatorii de pe Internet. El sprijină câteva

implementări ale tenhologiei smart cardurilor;

Secure Electronic Transaction (SET) este un standard folosit de către VISA și Mastercard pentru securitatea tranzacțiilor;

Pretty Good Privacy (PGP) este un program ce folosește criptarea pentru a proteja intimitatea e-mailurilor și fișierelor, dar poate fi utilizat și pentru semnăturile digitale. Se bazează pe algoritmul de criptare cu cheie publică RSA

CAPITOLUL 2.

COMERȚUL ELECTRONIC ÎN UNIUNEA EUROPEANÃ

2.1. Sisteme de plăți

Comerț electronic înseamnă, în accepțiune "tradiționlă", utilizarea în rețele cu valoare adaugată a unor aplicații de tipul transferului electronic de documente (EDI), a comunicaților fax, codurilor de bare, transferului de fișiere și a poștei electronice.

Extraordinara dezvoltare a interconectivității calculatoarelor în Internet, în toate segmentele societății, a condus la o tendință tot mai evidentă a companiilor de a folosi aceste rețele în aria unui nou tip de comerț, comerțul electronic în Internet, care să apeleze – pe lânga vechile servicii amintite – și altele noi. Este vorba, de exemplu, de posibilitatea de a se efectua cumpărături prin rețea, consultând cataloage electronice "on" pe Web sau cataloage "off" pe CD-ROM și plătind prin intermediul cărților de credit sau a unor portmonee electronice. Pentru alții, comerțul electronic reprezintă relațiile de afaceri care se derulează prin rețea între furnizori și clienți, ca o alternativă la variantele de comunicații "tradiționale" prin fax, linii de comunicații dedicate sau EDI pe rețele cu valoare adaugată. În fine, o alta formă a comerțului electronic implică transferul de documente – de la contracte sau comenzi, pâna la imagini sau înregistrări vocale.

Acest nou tip de comerț a stimulat însa cererea pentru noi metode adecvate de plată. În cadrul noului concept de "sat global" (global village), dezvoltarea unor activități comerciale între participanți situați la mari distanțe geografice unii de alții nu poate fi concepută fără folosirea unor sisteme electronice de plăți. Aceste noi mijloace de plată permit transferarea comodă, sigură și foarte rapidă a banilor între partenerii de afaceri. De asemenea, înlocuirea monedelor și bancnotelor (actualele forme tradiționale de numerar) prin ceea ce denumim bani electronici conduce, pe lânga reducerea costurilor de emitere și menținere în circulație a numerarului, și la o sporire a flexibilității și securității sistemelor de plăți. În domeniul mijloacelor electronice de plată, cercetările sun în plină desfășurare.

Exisa numeroase sisteme în curs de experimentare, altele abia au fost cercetate și supuse analizei. Este normal ca prudenșa și securitatea să fie cuvintele cheie ale acestor demersuri.Iata câteva sisteme de plăți electronice mai cunoscute, grupate în patru categorii:

sisteme cu carduri bancare

sisteme on-line

microplăți

cecuri electronice.

2.1.1. Sisteme de plăți în Internet bazate pe carduri bancare

SET

Multe cumpărări de bunuri și servicii prin Internet se fac plătindu-se cu carduri bancare obișnuite (Visa, MasterCard etc.). Însă tranzacțiile cu carduri conțin informații confidențiale privind cardul și informațiile personale ale clienților, informații ce pot fi interceptate în timpul transmisiei prin Internet. Fără un soft special, orice persoană care monitorizează traficul pe rețea poate citi conținutul acestor date confidențiale și le poate folosi ulterior. Este necesară elaborarea unor standarde specifice sistemelor de plăți, care să permită coordonarea părților legitime implicate în transfer și folosirea corectă a metodelor de securitate.

În 1996, MasterCard și Visa au convenit să consolideze standardele lor de plăți electronice într-unul singur, numit SET (Secure Electronic Transaction). Protocolul SET își propune șapte obiective de securitate în e-commerce:

Să asigure confidențialitatea instrucțiunilor de plată și a informațiilor de cerere care sunt transmise odată cu informațiile de plată.

Să garanteze integritatea tuturor datelor transmise.

Să asigure autentificarea cumpărătorului precum și faptul că acesta este utilizatorul legitim al unei mărci de card.

Să asigure autentificarea vânzătorului precum si faptul că acesta acceptă tranzacții cu carduri prin relația sa cu o instituție financiară achizitoare.

Să folosească cele mai bune metode de securitate pentru a proteja părțile antrenate în comerț.

Să fie un protocol care să nu depindă de mecanismele de securitate ale transportului și care să nu împiedice folosirea acestora.

Să faciliteze și să încurajeze interoperabilitatea dintre furnizorii de soft si cei de rețea.

Aceste cerințe sunt satisfacute de următoarele caracteristici ale acestei specificații:

Confidențialitatea informației – Pentru a facilita și încuraja comerțul electronic folosind cărțile de credit, este necesară asigurarea deținătorilor de cartele ca informațiile de plată sunt în siguranța. De aceea, contul cumpărătorului și informațiile de plată trebuie să fie securizate atunci când traversează rețeaua, împiedicând interceptarea numerelor de cont și datele de expirare de către persoane neautorizate. Criptarea mesajelor SET asigură confidențialitatea informației.

Integritatea datelor – Această specificație garantează că nu se alterează conținutul mesajelor în timpul transmisiei acestora prin rețea. Informațiile de plată trimise de cumpărător la vânzator conțin informații de cerere, date personale și instrucțiuni de plată. Dacă una din aceste informații este modificată, tranzacția nu se va face corect. Protocolul SET folosește semnătura digitală pentru integritatea datelor.

Autentificarea cumpărătorului – Vânzătorul are nevoie de un mijloc de verificare a clientului sau, a faptului că acesta este utilizatorul legitim al unui număr de cont valid. Un mecanism care face legatura dintre posesorul cărții de credit și un număr de cont specific va reduce incidența fraudei și, prin urmare, costul total al procesului de plată. SET utilizează semnatura digitală și certificatele cumpărătorului pentru autentificarea acestuia.

Autentificarea vânzătorului – Această specificație furnizează un mijloc de asigurare a clientului că furnizorul are o relație cu o instituție financiară, permițându-i acestuia să accepte cărțile de credit. SET utilizează semnătura digitală și certificatele vânzătorului pentru autentificarea acestuia.

Interoperabilitate – Protocolul SET trebuie să fie aplicabil pe o varietate de platforme hardware și soft. Orice cumpărător trebuie să poată să comunice, cu softul său, cu orice vânzător. Pentru interoperabilitate, SET folosește formate de mesaje și protocoale specifice.

Cumpărarea electronică – Într-un scenariu tipic de e-commerce, etapele procesului de cumpărare sunt următoarele:

Cumpărătorul poate căuta bunuri și servicii având mai multe posibilități:

– Folosește un browser pentru a consulta cataloage online din pagina de Web a vânzătorului;
– Consultă un catalog suplimentar aflat pe un CDROM;

– Consultă un catalog pe hârtie.

Cumpărătorul alege bunurile pe care dorește să le cumpere.

Cumpărătorului îi este prezentată o listă a bunurilor, incluzând prețul acestora și prețul total, cu tot cu taxe. Această listă trebuie furnizată electronic de serverul vânzătorului sau de softul de cumpărare electronică din calculatorul clientului.

Uneori se acceptă negocierea prețului.

Cumpărătorul alege mijloacele de plată. Să considerăm că este ales ca mijloc de plată cartela de credit (cardul).

Cumpărătorul trimite vânzătorului o cerere împreună cu instrucțiunile de plată. În aceasta specificație, cererea și instrucțiunile de plată sunt semnate digital de către cumpărătorii care posedă certificate.

Vânzătorul solicită autorizația de plată a clientului sau de la instituția financiară a acestuia.

Vânzătorul trimite confirmarea cererii.

Vânzătorul trimite bunurile sau îndeplinește serviciile solicitate în cerere.

Vânzătorul solicită plata bunurilor și serviciilor de la instituția financiară a cumpărătorului.

Criptografia în SET – Pentru a asigura securitatea plăților, SET folosește perechi de chei RSA pentru a crea semnături digitale și pentru secretizare. Prin urmare, fiecare participant în procesul de tranzacționare posedă doua perechi de chei asimetrice: o pereche de chei "de schimb" – folosită în criptare si decriptare – și o pereche "de semnătură", pentru crearea și verificarea semnăturii digitale. De menționat faptul că rolul cheilor "de semnătură" este inversat în procesul de semnare digitală unde cheia privată este folosită pentru criptare (semnare), iar cea publică este folosită pentru decriptare (verificare a semnăturii).

Autentificarea este întărită de utilizarea certificatelor. Înainte ca un destinatar B să primească un mesaj semnat digital de către un emitator A, el vrea să fie sigur ca deține cheia publică a lui A și nu a altuia care s-a recomandat drept A prin rețea. O alternativă ar fi ca receptorul B să primească cheia publică direct de la A printr-un canal de comunicație securizat. De cele mai multe ori, însă, această soluție nu poate fi practicată

Transmisia securizată a cheilor este realizată de un "terț de încredere" numit Autoritate de Certificate (AC), care-l asigură pe B că A este proprietarul cheii publice pe care o deține. Autoritatea de Certificate furnizează certificate care fac legătura dintre un nume de persoana și o cheie publică. Utilizatorul A prezintă AC-ului informații de identitate. AC-ul crează un mesaj cu numele lui A și cheia publică a acestuia. Acest mesaj, numit certificat, este semnat digital de către Autoritatea de Certificate. El conține informații de identificare a proprietarului, precum și o copie a cheii publice (de schimb sau de semnătură). Participanții SET vor avea, de asemenea, doua certificate pentru cele doua perechi de chei: certificate "de semnătura" și certificate "de schimb". Certificatele sunt create și semnate în același timp de către AC.

Protocolul SET introduce o nouă aplicație a semnăturilor digitale, și anume conceptul de semnătură duală. Să considerăm următorul scenariu: vânzătorul B trimite o ofertă cumpărătorului A și o autorizație băncii sale pentru a transfera banii, dacă A acceptă oferta. Însă B dorește ca banca să nu vadă termenii ofertei, și nici cumpărătorul informațiile sale de cont. În plus, B vrea să facă o legatură dintre ofertă și transfer, astfel încât banii vor fi transferați doar dacă A acceptă oferta sa. El realizează toate acestea semnând digital ambele mesaje într-o singură operație care creează semnătura duală.

O semnătură duală este generată prin calcularea rezumatelor ambelor mesaje și concatenarea celor doua rezumate. Rezultatului obținut i se calculează, la rândul sau, un rezumat și, în cele din urmă, acest ultim rezumat este cifrat cu cheia privată de semnătura a emitatorului. Trebuie inclus și rezumatul celuilalt mesaj pentru ca oricare din cei doi primitori să valideze semnătura duală. Un primitor al oricărui mesaj îi poate verifica autenticitatea prin generarea rezumatului acestuia, concatenarea cu rezumatul celuilalt mesaj, și calcularea rezumatului rezultatului concatenării. Dacă noul rezumat se potrivește cu semnătura duală decriptată, primitorul poate fi sigur de autenticitatea mesajului.

Dacă A acceptă oferta lui B, trimite un mesaj băncii indicând acceptul sau și incluzând rezumatul ofertei. Banca poate verifica autenticitatea autorizației de transfer a lui B și se asigură că acceptul este pentru aceeași ofertă prin utilizarea rezumatului autorizației pe care l-a primit de la B și a rezumatului ofertei prezentat de A pentru a valida semnătura dualș. Astfel, banca poate controla autenticitatea ofertei, dar nu poate vedea termenii ofertei.

În cadrul protocolului SET, semnătura duala este folosită pentru a face legătura dintre un mesaj de comandă trimis vânzatorului și instrucțiunile de plată conținând informații de cont trimise achizitorului. Când vânzatorul trimite o cerere de autorizație achizitorului, include instrucțiunile de plată primite de la cumpărător și rezumatul informațiilor de comandă. Achizitorul folosește rezumatul primit de la vânzator și calculează rezumatul instrucțiunilor de plată pentru a verifica semnătura duală.

În prezent, tot mai multe produse de e-commerce implementează protocolul SET, ceea ce conferă securitate plăților Internet cu card, prin mijloace criptografice.

CyberCash

Fondată în august 1994, firma CyberCash Inc. din SUA propune în aprilie 1995 un mecanism sigur de tranzacții de plată cu carduri, bazat pe un server propriu și oferind servicii client pentru vânzători. Folosirea serverului CyberCash asigură posibilitatea de trasare și control imediat al tranzacțiilor.

Pe de altă parte, trecerea prin server face sistemul mai lent și dependent de timpii de răspuns ai acestuia. Aceste lucruri fac CyberCash mai puțin confortabil și mai costisitor, în special pentru tranzacțiile de plată cu sume mici. Însă cifrarea cu chei publice asigură un nivel înalt de securitate.

CyberCash implementează un sistem care realizează protecția cardurilor de credit folosite în Internet. Compania – care furnizează soft atât pentru vânzatori, cât și pentru cumpărători – operează un gateway între Internet și rețelele de autorizare ale principalelor firme ofertante de carduri. Cumpărătorul începe prin a descarca softul specific de portofel, cel care acceptă criptarea și prelucrarea tranzacțiilor. La fel ca un portofel fizic care poate conține mai multe carduri bancare diferite, portofelul soft al cumpărătorului poate fi folosit de către client pentru a înregistra mai multe carduri, cu care va face ulterior plățile. Un soft similar furnizează servicii la vânzător.

Mesajele sunt cripate folosind un algoritm simetric (DES) cu cheie de 56 de biți generată aleator, anvelopată și ea în mesaj prin criptare cu cheia publică a receptorului. Sistemul de criptare cu chei publice folosit este RSA, cu o lungime de 1.024 biți.

Cheia publica CyberCash este memorată în softul de portofel și în cel al vânzătorului. Atunci când va înregistra în softul portofel cardurile cu care va face plățile, cumpărătorul își va genera și propria pereche cheie publică – cheie privată. Apoi cheia sa publică va fi transmisă la CyberCash, care o va înregistra într-o baza de date. Deși toți participanții în sistem (cumpărători, vânzători și CyberCash) au propriile lor perechi de chei publice și private, numai CyberCash știe cheile publice ale tuturor. Ca urmare, compania poate schimba informații în mod sigur cu orice cumpărător sau vânzător, dar aceștia comunică în clar unii cu alții. Revine ca sarcina lui CyberCash să autentifice toate semnăturile, cu cheile publice pe care le deține în mod sigur.

Atunci când se face o cumpărătură, produsul dorit este selectat printr-un browser Web. Serverul vânzătorului trimite portofelului cumpărătorului un mesaj cerere de plată în clar, semnat criptografic, cerere care descrie cumpărarea și tipurile de carduri care sunt acceptate pentru plată. Softul portofel afișează o fereastră care permite cumpărătorului să aprobe achiziția și suma și să selecteze cardul cu care se va face plata.

Se trimite înapoi vânzătorului, un mesaj de plată ce include o descriere a tranzacției criptată și semnată digital de cumpărător, precum și numărul cardului folosit. Vânzătorul trimite mai departe mesajul de plată la gateway-ul CyberCash, împreună cu propria sa descriere a tranzacției, criptată și semnată digital.

CyberCash decriptează și compara cele doua mesaje și verifică cele doua semnături. Dacă lucrurile sunt OK, el autorizează cererea vânzătorului trimițând un mesaj specific la softul acestuia. Apoi softul vânzătorului confirmă plata portofelului cumpărătorului.

CyberCash operează propriul său gateway ca un agent al bancii vânzătorului. De aceea, el trebuie sa fie de încredere pentru a decripta mesajele și a le transfera pe rețelele de autorizare convenționale ale băncilor. Întrucât informațiile sunt criptate cu cheia publică a lui CyberCash, cunoscută de softul ce operează sistemul, vânzătorul nu poate vedea care este numărul cardului folosit de cumpărător, eliminându-se riscul refolosirii acestui card la alte cumpărături neautorizate.

Recent, firma CyberCash a extins sistemul inițial de plată bazat pe transmisia sigură a cardurilor cu alte facilități pentru plăti cu bani electronici: Secure Cash/Check și Secure Check, precum și CyberCoin, folosit pentru valori mici. De asemenea, în strânsa legatură cu CyberCash, la Universitatea California de Sud au fost dezvoltate alte doua sisteme asemănătoare: NetCash, pentru plăți cu sume mici, bazate pe bani electronici și NetCheque, un sistem bazat pe cecuri electronice.

2.1.2. Sistem on-line de plată cu moneda electronică

ECash

ECash reprezintă un exemplu de sistem electronic de plăți, care folosește poșta electronică sau Web-ul pentru implementarea unui concept de portofel virtual. A fost dezvoltat de către firma DigiCash Co. din Olanda, firmă fondată de către celebrul cercetător al sistemelor criptografice, David Chaum. Prima demonstrație a sistemului a fost făcută în 1994 la prima Conferința WWW, printr-o legătură Web între Geneva și Amsterdam. Ulterior a fost implementată de bănci din SUA (Mark Twain Bank of Missouri), Finlanda și din alte țări. Este prima soluție totalmente soft pentru plățile electronice.

ECash reprezintă un sistem de plăți complet anonim, ce folosește conturi numerice în bănci și tehnica semnăturilor oarbe. Cumpărătorii trebuie să înștiințeze banca cu privire la faptul că doresc să transfere bani din conturile lor obișnuite în așa numitul cont eCash Mint. În orice moment, cumpărătorul poate interacționa de la distanță, prin calculatorul său, cu contul Mint și, folosind un client soft, poate retrage de aici fonduri pe discul calculatorului său. Formatul acestor fonduri este electronic – suite de 0 și 1 protejate criptografic. Ca urmare, discul cumpărătorului devine un veritabil "portofel electronic". Apoi, se pot executa plăți între persoane individuale sau către firme, prin intermediul acestor eCash.

Principiul funcționării lui ECash – ECash are un caracter privat: deși banca ține o evidență a fiecărei retrageri eCash și a fiecărui depozit Mint, este imposibil ca banca să stabilească utilizarea ulterioară a lui eCash. Aceasta proprietate se datorează folosirii unor criptosisteme cu chei publice RSA, cu o lungime a cheii de 768 biți. Pe lângă anonimitatea plăților, eCash asigură și ne-repudierea, adică acea proprietate care permite rezolvarea oricăror dispute între cumpărător și vânzător privind recunoașterea plăților. De asemenea, prin verificare în baza de date a băncii, este împiedicată orice dublă cheltuire a lui eCash.

La fel ca și banii reali (bancnote, monede), banii electronici eCash pot fi retrași din conturi sau depozitați, pentru a fi tranzacționați. De asemenea, la fel ca în cazul banilor fizici, o persoană poate transfera posesia unui cont eCash unei alte persoane. Însa, spre deosebire de banii convenționali, atunci când un client plătește unui alt client, banca electronică joacă un rol aparent modest, dar esențial.

ECash reprezintă o soluție de plăți soft on-line, care constă în interacțiunile dintre 3 entități:

– banca, care emite monede, validează monedele existente și schimbă monede reale pentru eCash;

– cumpărătorii, care au cont în bancă, din care pot încărca monede eCash sau în care pot depune monede eCash;

– vânzătorii, care acceptă monede ECash în schimbul unor bunuri sau servicii.

ECash este implementat folosind criptografia cu chei publice RSA. Fiecare utilizator are propria-i pereche de chei (publica – E si privata – D). Este nevoie de un soft special pentru gestiunea eCash:

– pentru client un program numit portofel electronic (cyberwallet);

– pentru vânzător un program special eCash.

Retragerea de monede eCash de la bancă – Software-ul cyberwallet al clientului calculează câte monede digitale și de ce valori sunt necesare pentru a satisface cererea de plată. Apoi, programul generează în mod aleator numere de serie pentru aceste monede. Aceste numere sunt suficient de mari (100 de cifre zecimale) pentru ca să fie foarte mică probabilitatea ca altcineva să genereze aceleași valori. Aceste numere de serie sunt apoi făcute "anonime", cu ajutorul tehnicii semnăturilor oarbe. Acest lucru se realizeaza prin multiplicarea lor cu factor aleator. Acești bani "anonimi" sunt apoi împachetați într-un mesaj, semnați digital cu cheia privată a clientului, cifrați cu cheia publică a băncii și apoi trimisi electronic la bancă.

Când banca recepționează mesajul, ea verifică semnătura. Apoi suma retrasă poate fi debitată din contul clientului care a semnat cererea. Banca semnează monedele electronice cu cheia sa privată și le returnează la client, criptate cu cheia publică a acestuia. Prin folosirea semnăturii oarbe, se previne ca banca să poată recunoaște monedele ca venind dintr-un anumit cont. În loc ca banca să creeze monezi electronice "albe", calculatorul unui utilizator (în exemplul nostru Dan) este cel care creează în mod aleator monezile. Apoi ascunde aceste monezi, fiecare într-o anvelopă digitală specială, și le trimite pe rând catre bancă. Banca retrage la fiecare recepție dolari din contul lui Dan și construiește validarea digitală a monedei, ca o "ștampilă" pe plicul pe care Dan tocmai l-a trimis. Plicul astfel "ștampilat" este returnat către Dan. Atunci când calculatorul lui Dan va înlătura plicul, va obține o monedă digitală după cum și-a dorit, însă validată de ștampila băncii. Dar pentru că banca nu a văzut moneda ascunsă în plic, aceasta nu va putea spune, atunci când va recepționa o plată, din partea cui provine aceasta – adica cui aparțin acei bani. Dupa ce clientul primește banii anonimi semnați de bancă, decriptează mesajul și anulează anonimitatea banilor prin împărțire la factorul aleator. Moneda digitală, care urmează să fie retrasă din contul lui Dan din bancă, va fi depozitată pe discul PC-ului său.

Cheltuirea monedelor eCash – Atunci când Dan are eCash pe discul său, poate cumpăra ceva de la magazinul lui Vlad .Primind o cerere de plată de la Vlad, Dan o aproba prin apăsarea butonului "Yes" din fereastră. Programul său eCash va alege din portofelul lui (pe disc) monedele electronice potrivite pentru a forma totalul de plată. Dupa aceasta, va șterge aceste monede și le va trimite prin rețea către magazinul lui Vlad. Atunci când programul lui Vlad a recepționat monedele, le va trimite automat către bancă. Apoi va aștepta pâna când acestea sunt acceptate sau respinse, înainte de a trimite bunurile cumpărate către Dan.

Clientul lansează în execuție softul cyberwallet și clientul Web. Cu acesta din urmă navighează până găsește un magazin virtual pe rețea. Softul client eCash lucrează împreună cu serverul și clientul Web. Un magazin virtual nu este altceva decât un document HTML, cu URL-uri reprezentând articolul cu produsele de vânzare. Pentru a cumpăra un produs, clientul selectează un URL care reprezintă articolul. Cumpărarea se face în următorii pași:

1. Utilizatorul clientului Web trimite un mesaj HTTP de cerere a URL-ului către serverul Web al vânzătorului. URL-ul va apela un program CGI (Common Gateway Interface).

2. Programul CGI apelat este softul eCash al vânzătorului. Lui i se vor transmite detalii ale articolului selectat în URL. Localizarea calculatorului cumpărătorului va fi transmisa printr-o variabilă de la server la softul eCash al vânzătorului.

3. Softul vânzătorului va contacta programul portofel al cumpărătorului printr-o legatură TCP/IP, cerându-i plata.

4. Când portofelul de la client primește cererea, el va întreba cumpărătorul dacă acceptă plata. În caz afirmativ, va trimite catre vânzător exact monedele electronice necesare. Acestea vor fi criptate cu cheia publică a vânzătorului:

EVÂNZATOR (Monede)

În cazul în care nu se dispune de monedele care să satisfacă exact cererea de plată, se trimite un refuz vânzătorului.

5. Când vânzătorul primește monedele, le decriptează cu cheia sa privată; apoi trebuie să verifice validitatea lor și eventuala dublă cheltuire. Pentru aceasta, se contactează banca și i se trimite un mesaj format din monedele, semnate cu cheia a vânzătorului și apoi criptate cu cheia publică a băncii: EBANCA (DVÂNZĂTOR (Monede)

6. Banca decriptează mesajul cu cheia sa privată și apoi validează banii, verificând numerele de serie cu cele înscrise în baza sa de date ca fiind deja cheltuite. Daca seriile trimise de vânzător sunt găsite în baza de date, înseamnă că banii sunt invalidați, ei fiind deja cheltuiți. Dacă însă ei nu sunt în baza de date și sunt semnați corect de banca cu cheia sa privată, banii sun validați. Valoarea lor creditează contul vânzătorului, banii sunt distruși iar seriile le sunt memorate în baza de date. Softul băncii notifică vânzătorului încheierea cu succes a depunerii.

7. Se returnează un mesaj-chitanță semnat electronic către softul portofel al cumpărătorului.

8. Un mesaj de confirmare se trimite apoi de la portofel către serverul Web.

9. Serverul Web înaintează informația către clientul Web al cumpărătorului.

NetCash

NetCash reprezintă un alt exemplu de sistem electronic de plăți de tip on-line. A fost elaborat la Information Science Institute de la University of Southern California. Cu toate că sistemul nu asigură anonimitatea totala a plăților ca eCash (banii pot fi identificați), NetCash oferă alte mijloace prin care să se asigure plăților un anumit grad de anonimiatate. Sistemul se bazează pe mai multe servere de monede distribuite, la care se poate face schimbul unor cecuri electronice (inclusiv NetCheque) în moneda electronică.

Sistemul NetCash constă din următoarele entități:

– cumpărători,

– vânzători,

– servere de monedă (SM).

O organizație care dorește să administreze un server de monedă va trebui sa obțina o aprobare de la o autoritate centrală de certificare. Serverul de monedă va genera o pereche de chei RSA, publică și privată. Cheia publică este apoi certificată prin semnătura autorității centrale de certificare. Acest certificat conține un identificator (ID), numele serverului de monedă, cheia publică a serverului de monedă, datele de eliberare și expirare, toate semnate de autoritatea centrală: De autoritatea-centrala (ID, Nume-SM, ESM , Data-eliberării, Data-expirării)

Monedele electronice eliberate de serverul SM constau în următoarele:

– Nume-SM;

– Adresa rețea a SM;

– Data-expirării;

– Numărul de serie;

– Valoarea.

Banii sunt apoi semnați cu cheia privată a serverului SM: SM (Nume-SM, Adresa-rețea-SM , Data-expirării, Numărul-serie, Valoarea)

SM ține evidența tuturor seriilor de bani emiși de el. În acest caz, validitatea și dubla cheltuire pot fi verificate de fiecare dată când se face o cumpărare sau un schimb de cec. Atunci când se face verificarea unor bani ce se cheltuiesc, seriile lor sunt șterse din baza de date a SM iar banii sunt înlocuiți cu alte serii. Un cec electronic poate fi schimbat la un SM cu bani electronici.

Pentru asigurarea anonimității plăților, SM nu este autorizat să memoreze persoanele și adresele lor rețea cărora le emite bani electronici. Deținătorul unor astfel de monede poate merge apoi la orice alt SM pentru a le schimba, cu altele monede emise de acel SM.

În procesul de cumpărare cu NetCash cumpărătorul ramâne anonim, întrucât vânzătorul vrea sa știe doar adresa de rețea de unde acționează cumpărătorul. NetCash face presupunerea ca orice cumpărător poate obține cheia publică a vânzătorului, iar acesta din urmă are cheia publică a SM.

Tranzacția de cumpărare folosind NetCash se face în 4 pași:

1. Cumpărătorul trimite monedele electronice în cadrul mesajului de plată, identificatorul serviciului de cumpărare (S-Id), o cheie secretă generată doar pentru acea tranzacție (KCUMPĂRĂTOR) și o cheie publică de sesiune (ECUMPĂRĂTOR), toate criptate cu cheia publică a vânzătorului. Cheia secretă K va fi folosită de vânzător pentru a stabili un canal criptat cu cumpărătorul. Cheia publică E este folosită ulterior pentru verificarea cererilor de plată venite de la acel cumpărător.

EVÂNZĂTOR ( Monede, KCUMPĂRĂTOR, ECUMPĂRĂTOR , S-Id)

2. Vânzătorul trebuie să verifice validitate monedelor electronice primite. Pentru aceasta, le va trimite SM pentru a le schimba cu alte monede electronice sau cu un cec. Vânzătorul generează o noua cheie secretă simetrică de sesiune KVÂNZĂTOR pe care o va trimite împreună cu banii la SM. Întreg mesajul este criptat cu cheia publică a serverului:

ESM ( Monede, KVÂNZĂTOR, Tip-tranzacție)

3. Serverul SM verifică faptul că banii sunt valizi, consultând baza sa de date. Un ban este valid daca numărul sau seria apare în baza de date. SM va returna vânzătorului noi monede electronice sau un cec, criptate cu cheia secretă de sesiune a vânzătorului:

KVÂNZĂTOR (Noi-monede).

4. Primind noii bani (sau cecul), vânzătorul se convinge că a fost corect plătit de cumpărător. Acum el va returna acestuia o confirmare, semnată cu cheia sa privată și cifrată cu cheia secretă de sesiune a cumpărătorului:

KCUMPĂRĂTOR (DVÂNZĂTOR (Suma, Id-tranzacție, data)).

Avantajele folosirii NetCash sunt scalabilitatea sistemului și securitatea. El este scalabil, întrucât se pot instala SM multiple. Securitatea este asigurată de protocoalele sale criptografice. Însa spre deosebire de eCash, sistemul NetCash nu este complet anonim. Este dificil – dar nu imposibil – pentru un SM să păstreze înregistrări despre persoanele cărora li se emite monede și de la care se primesc acești bani înapoi. Abilitatea cu care se folosesc mai multe servere SM crește gradul de anonimitate al plăților.

2.1.3. Sisteme de micro-plăți

Există deja, așa cum s-a văzut pâna acum, un număr de protocoale de plată în comerțul electronic destinate unor tranzacții "mari", de 5 USD, 10 USD și mai mult. Costul per tranzacție este, de obicei, de câțiva cenți plus un procent din suma vehiculată. Atunci când aceste costuri sunt aplicate la tranzacții cu valori mici (50 de cenți sau mai puțin), costul devine semnificativ în prețul total al tranzacției. Ca urmare, pentru a obține efectiv un preț minim pentru anumite bunuri și servicii "ieftine" ce urmează a fi cumpărate, vor trebui utilizate noi protocoale.

Există o serie de servicii on-line, care promovează ziare, magazine, referințe de munca și altele, toate având articole individuale care sunt ieftine dacă sunt vândute separat. Avantajul de a cumpăra articole individuale ieftine poate face aceste servicii mai atractive utilizatorilor ocazionali ai Internet-ului. Un utilizator care nu agreează ideea de a deschide un cont de zece dolari cu un editor de publicații necunoscut, poate fi dispus să cheltuiască câțiva cenți pentru a cumpăra un articol interesant la prima vedere. O aplicație "ieftină" frecventă o reprezintă plata vizitării site-urilor în Internet.

Sub forma de concept și proiecte experimentale, micro-plățile se adresează nevoii existenței unei scheme simple, ieftine, care să poată suporta economic plăți foarte mici, câțiva dolari, cenți și chiar fracțiuni de cenți. Vom analiza câteva propuneri din această categorie de sisteme electronice de plăți.

MilliCent

MilliCent este un protocol simplu și sigur pentru comerțul electronic în Internet. A fost creat pentru a accepta tranzacții comerciale în care sunt implicate costuri mai mici de un cent. Este un protocol bazat pe o validare descentralizată a banilor electronici pe serverele vânzătorilor, fără comunicații adiționale, criptări scumpe sau procesări separate.

Cheia inovației MilliCent este aceea de a introduce utilizarea broker-ilor si a scrip-urilor. Broker-ii (cei care vând scrip-uri) au ca sarcină managementul conturilor, facturări, menținerea funcționalității conexiunilor și stabilirea de conturi cu vânzătorii. Scrip-ul este moneda digitală, specifică fiecărui vânzător în parte. Vânzătorii au sarcina de a valida local scip-ul pentru a preveni furtul, cum ar fi de exemplu dubla cheltuire din partea clienților.

O piesă de scrip reprezintă un cont al clientului, care a fost stabilit cu vânzătorul. În orice moment, vânzătorul are de rezolvat scrip-urile (conturile deschise) cu clienții cei mai recenți. Balanța contului este actualizată dupa valoarea scrip-ului. Atunci când clientul face o cumpărătura cu scrip, costul cumpărăturii este dedus din scrip-ul total, iar valoarea care ramâne formează noul scrip (cu o nouă valoare/balanța cont), care este returnat ca rest. Atunci când clientul a terminat mai multe tranzacții, el poate "încasa" valoarea rămasă a scrip-ului (închide contul).

Broker-ii servesc drept conturi intermediare între clienți si vânzători. Clienții intră într-o relație de lungă durată cu broker-ii, în mare cam în același mod cum s-ar face o înțelegere cu o bancă, o companie de carduri de credit sau un ISP (furnizor de servicii Internet). Broker-ii cumpăra și vând scrip-uri aparținând vânzătorilor, ca un serviciu către clienți și vânzători. Serverele de scrip ale broker-ilor au o monedă comună pentru clienți (folosită pentru cumpărarea scrip-ului vânzătorilor) și pentru vânzători (pentru a returna banii pe scrip-ul nefolosit).

MilliCent reduce costurile pe mai multe căi:

– Costul comunicației este redus prin verificarea locală a scrip-ului, pe situl vânzătorului; se elimină astfel costurile comunicațiilor (care sunt absente), costurile pentru aparatură informatică ce ar da o puterea de calcul suficientă pentru o derulare normală a unui număr mare de tranzacții; de asemenea, nu este nevoie de servere centralizatoare, de protocoale scumpe etc.

– Costurile criptografice sunt reduse deoarece nu este necesară o schemă criptografică puternică și scumpă la valorile foarte mici care sunt tranzacționate. Este nevoie de un cost care să nu depașească valoarea scrip-ului însuși.

– Costurile conturilor sunt reduse prin utilizarea broker-ilor care mânuiesc conturile și facturile. Clienții stabilesc conturi cu un broker; broker-ul stabilește propriul său cont cu vânzătorul. Această separare reduce numărul total de conturi prin eliminarea tuturor combinațiilor client-vânzător.

Modelul de securitate și încredere – Modelul de securitate pentru MilliCent este bazat pe presupunerea ca moneda "scrip" este folosită pentru plăți mici. Oamenii obișnuiți și cei de afaceri tratează monedele diferit, în funcție de valoarea lor; la fel se întâmplă și în cazul facturilor, când facturile mici sunt tratate diferit de facturile mari. Ca și atunci când un om cumpără o bomboană de la un automat și nu are nevoie de o chitanță, el nu are nevoie de chitanță nici atunci când cumpără un articol utilizând scrip-ul . Dacă o persoană nu dorește să plătească pentru ceva, renunță și va primi înapoi suma implicată. Dacă această sumă (monedă) se va pierde, persoana respectivă nu va fi foarte suparată. Se presupune că un utilizator va avea, la un moment dat, doar câțiva dolari sub forma de scrip. Rezultă că nu este rentabil să se fure un scrip.

Modelul de încredere MilliCent se bazează pe o relație asimetrică de încredere compusă din trei entități – clientul, broker-ul și vânzătorul. Broker-ii sunt presupuși ca fiind mult mai de încredere decât vânzătorii, și în final, clienții. Se tinde ca broker-ii să fie instituții financiare redutabile, mari și bine cunoscute, (cum ar fi Visa, MasterCard, sau băncile) sau un mare furnizor de servicii Internet sau servicii on-line (cum ar fi CompuServe, NETCOM, sau AOL). Se așteaptă să fie mulți vânzători, acoperind un spectru larg de activități si, de asemenea, un număr mare de clienți, iar relațiile de încredere să fie la fel ca și în lumea reală.

Trei factori fac fraudă broker-ilor în micro-plăți să fie nerentabilă:

– programele client și vânzător pot să analizeze în mod independent scrip-ul și să mențină balanța contului, deci orice fraudă a broker-ului poate fi detectată;

– clienții nu dețin, la un moment de timp, multe scripuri – deci broker-ul va trebui să comită mai multe tranzacții frauduloase pentru a obține vreun câștig, iar acest lucru îl face mai ușor de depistat;

– reputația broker-ilor este importantă pentru atragerea clienților, iar un broker poate să piardă rapid aceasta reputație daca există probleme în tranzacțiile clienților săi. Faptul de a avea mulți clienți activi este mult mai valoros pentru un broker decât furtul de scrip din conturi.

Frauda vânzătorului constă în nelivrarea bunului sau serviciului pentru un scrip valid. Dacă acest lucru se întâmplă, clientul se va plânge la broker-ul său, iar broker-ul va renunța la un vânzător care a cauzat mai multe plângeri. Acest act înseamnă un mecanism coercitiv, deoarece vânzătorii au nevoie de broker-i pentru a li se facilita desfășurarea afacerilor cu MilliCent.

Ca urmare, protocolul MilliCent este întărit pentru a preveni frauda clienților (falsificarea și dubla cheltuire) și promovează detecția indirectă a fraudelor broker-ilor și vânzătorilor.

Securitatea tranzacțiilor MilliCent cuprinde următoarele aspecte:

– Toate tranzacțiile sunt protejate: fiecare tranzacție cere ca clientul să știe parola asociată scrip-ului. Protocolul nu va trimite niciodată o parolă în clar, deci este eliminat riscul ca cineva, tragând cu "urechea", să asculte ceva util. Nici o unitate de scrip nu poate fi reutilizată. Fiecare cerere este semnată cu o parolă, deci nu există nici o cale pentru a intercepta și a reutiliza un scrip.

– Tranzacțiile cu valoare mica limitează valoarea fraudelor: tranzacțiile mici cer o securitate ieftină; nu este rentabilă folosirea unor resurse computaționale scumpe pentru a fura scrip-uri ieftine. În plus, folosirea ilegală a scrip-ului în mai multe acțiuni ilegale, pentru a strânge mai mulți bani, face mult mai probabilă depistarea hoțului.

Frauda este detectabilă și eventual localizabilă: detectarea se face atunci când clientul nu obține bunul dorit sau atunci când balanța returnată către client nu este corectă. Daca un client trișează, atunci vânzătorul pierde doar costul scrip-ului fals detectabil. Dacă vânzătorul trișează, clientul va raporta problema broker-ului. Atunci când broker-ul primește plângeri de la mai mulți clienți împotriva unui vânzător, poate localiza cine provoacă frauda și va anula toate înțelegerile cu respectivul vânzător. Dacă broker-ul trișează, vânzătorul va primi scrip fals de la mai mulți clienți, toți având legatură cu un singur broker.

Interacțiunea dintre Client, Broker și Vânzător – Se prezintă în continuare pașii pentru o sesiune completă MilliCent, incluzând cumpărarea de către broker a scrip-ului vânzătorului.

– Pasul inițial se petrece doar o sigură data pe sesiune. Clientul face o conexiune sigură cu broker-ul pentru a obține un scrip de la broker. Clientul cere un scrip de la broker, de exemplu la începutul zilei. Broker-ul returnează scrip-ul broker inițial și secretul asociat.

– Al doilea pas se petrece de fiecare dată când clientul nu mai are scrip pentru un vânzător. El contactează broker-ul, folosind scrip-ul broker-ului pe care îl deține din pasul 1, cerând să cumpere un scrip vânzător.

– Al treilea pas apare doar dacă broker-ul trebuie să contacteze vânzătorul pentru a cumpăra scrip. Dacă broker-ul nu are deja scrip de la vânzător, îl cumpăra. Va cere un scrip de la vânzător iar acesta i-l va returna împreună cu secretul asociat.

– În al patrulea pas broker-ul furnizează scrip-ul vânzătorului către client. Broker-ul returnează la client scrip-ul vânzătorului și restul (în scrip broker).

– În al cincilea pas clientul, utilizând scrip-ul, face o cumpărătură de la vânzător. Acestă returnează restul (în scrip-ul vânzătorului) la client.

Într-o tranzacție tipică MilliCent, atunci când clientul are deja scrip-ul vânzătorului, îl utilizează direct pentru a face o cumpărătură. Aici nu mai există vreun mesaj suplimentar sau interacțiune cu broker-ul.

CyberCoin

Sistemul de micro-plăți CyberCoin poate realiza în Internet plăți de la sume mici de câțiva cenți, pâna la 10 $, acoperind astfel o zona în care sistemul ce utilizează cărțile de credit nu este economic. Vânzătorii de pe Web ce vând servicii și produse la prețuri foarte mici și doresc să livreze imediat respectiva marfă, au nevoie de o metodă de plată diferită de cartelele cu microprocesor, dar asemănatore cu plata cash ce se efectuează și în magazine. Serviciul CyberCoin de la CyberCash a fost lansat în septembrie 1996, ca un prim sistem de micro-plăți în Internet. Consumatorii pot folosi conturile existente deja în bănci pentru a transfera valori în softul portofel electronic propriu.

Altă posibilitate este de a încărca fonduri direct de pe o carte de credit, printr-o tranzacție obișnuită cu astfel de mijloace. În ambele cazuri, banii reali ramân în custodia băncilor.

Odată portofelul "umplut "cu fonduri, consumatorul poate începe să efectueze micro-plăți pe situri Web ce sunt înregistrate de CyberCash și dețin un program numit CashRegister. Acest soft suportă, de asemenea, și plăți cu cărți de credit (VISA, MasterCard, American Express și Discover) și cecuri electronice PayNow.

Din perspectiva utilizatorului, protocolul CyberCoin lucrează asemănător cu un browser de Internet; trebuie aleasă o adresă URL – comandă HTML get. Comerciantul prezintă în pagina sa HTML o adresă de plată (payment URL), împreună cu prețul afișat. Utilizatorului nu-i rămâne decât să selecteze adresa URL respectivă pentru a achiziționa bunul sau serviciul ales.

Serviciul CyberCoin este implementat utilizând un concept cunoscut sub numele de sesiune CyberCoin. O sesiune îndeplinește o singură funcție primară: inițierea unui sub-cont tranzitoriu, sub contul portofelului, pentru fiecare sumă care este cheltuită sau colectată. O sesiune poate semăna cu un carnet de cecuri ce conține n cecuri. Fiecare "cec" poate fi utilizat doar o singură dată. Sesiunea se termină atunci când s-au consumat toate cecurile sau acestea au expirat. Un cec poate fi folosit doar pentru o singură plată sau depozitare.

Pe timpul rulării unei sesiuni, protocolul CyberCoin realizează o viteză de procesare optimă și un cost redus, prin criptarea mesajelor cu cifrul DES. Inițierea se face printr-un schimb al unei chei generate aleator si transportate (anvelopate) într-un mesaj criptat cu RSA, pe 768 de bțti. Fiecare "cec" de plată utilizează o cheie de tranzacție DES unică. Deci prin spargerea cheii după sesiune nu se poate obține nici un profit, deoarece aceasta nu mai este folosită la criptarea altor mesaje.

2.1.4. Plăți prin cecuri electronice

Cecurile electronice au fost dezvoltate printr-un proiect al lui FSTC -Financial Services Technology Consortium. FSTC cuprinde aproape 100 de membri, incluzând majoritatea marilor bănci, furnizorii tehnologiei pentru industria financiară, universități și laboratoare de cercetare. Partea tehnică a realizării proiectului cecului electronic a fost realizată într-un număr de faze: generarea conceptelor originale, realizarea cercetărilor preliminare, construirea și demonstrarea unui prototip, formularea specificațiilor pentru un sistem pilot și implementarea acestui sistem. În prezent, cecurile electronice încep să fie utilizate într-un program pilot cu Departamentul Trezoreriei Statelor Unite care plătește furnizorii Departamentului de Apărare.

Cecurile electronice sunt create pentru a realiza plăți și alte funcții financiare ale cecurilor pe hârtie, prin utilizarea semnăturilor digitale și a mesajelor criptate, pe suportul rețelei Internet. Sistemul cecurilor electronice este proiectat pentru a asigura integritatea mesajelor, autenticitatea și nerepudierea proprietății, toate condițiile suficiente pentru a preveni frauda din partea băncilor sau a clienților lor.

Un cec este un document pe hârtie, semnat, care autorizează banca să plăteasca o sumă de bani din contul celui ce a semnat cecul, după o dată specificată. Cecurile pe hârtie sunt cele mai utilizate instrumente de plată (dupa folosirea banilor cash) în majoritatea statelor occidentale. Acestea au avantajul că plătitorul și cel care încasează suma pot fi persoane individuale, mici afaceriști, bănci, corporații, guverne sau orice alt tip de organizații. Aceste cecuri pot fi transmise direct de la plătitor la încasator.

Cecurile electronice (e-cecurile) sunt bazate pe ideea că documentele electronice pot substitui hârtia, iar semnăturile digitale cu chei publice pot substitui semnăturile olografe. Prin urmare, e-cecurile pot înlocui cecurile pe hârtie, fără a fi nevoie să se creeze un nou instrument, înlăturându-se astfel problemele de legalitate, reglementare si practică comercială ce pot fi provocate de schimbarea si impunerea unui instrument de plată nou.

Pentru că un e-cec trebuie să conțină împuternicirea specifică, informațiile opționale și semnătura digitală (criptografică), acesta este scris în limbajul FSML (Financial Services Markup Language), un limbaj specific, care utilizează standardul SGML (Standard Generalized Markup Language). Structura documentului și datele care compun un e-cec sunt delimitate de tag-ur", similar cu cele folosite în HTML (HyperText Markup Language), un alt limbaj definit utilizând SGML.

FSML este creat pentru a accepta structura de date și semnăturile criptografice de care este nevoie pentru cecurile electronice, dar nu poate fi generalizat și extins pentru alte documente de servicii financiare. Cecurile electronice scrise în FSML vor conține toate informațiile care se găsesc în mod normal în cecurile clasice, incluzând pe cele scrise de mână, pre-tipărite și cele cu bandă magnetică. Structura FSML și mecanismul de semnare oferă posibilitatea de a încapsula și cripta alte documente atașate, cum ar fi avize de plată, facturi, sau informații de remitere.

Pentru promovarea verificărilor semnăturilor cu cheia publica a e-cecurilor, este utilizat protocolul pentru certificate X.509. Banca emite un certificat atunci când un client își deschide un cont pentru cecuri electronice și va înnoi acest certificat înainte ca el să expire, realizând cu această o protecție a contului și a expunerii semnăturii cu cheie privată a semnatarului. Certificatul X.509 doar informează verificatorul semnăturii despre faptul că respectiva cheie publică a fost legitimată în asociere cu un semnatar și un cont de bancă, la data la care certificatul a fost emis. Un certificat X.509 nu implică faptul că e-cecul este garantat în ambele sensuri. Alte verificări asupra semnăturii cecului electronic pot oferi încredere că cecul a fost semnat cu o cheie privată ce aparține unui deținător legitim de cont pentru cecuri electronice și e-cecul nu a fost alterat.

Pentru protejarea împotriva furtului și folosirii abuzive a cecului electronic, este utilizat un smart-card. Utilizarea hardului criptografic al cardului oferă semnăturii mai multă confidențialitate. Astfel, cheia privată pentru semnarea cecurilor nu este niciodată transferată către computerul semnatarului, deci nu este niciodată expusă furtului din respectivul computer conectat în rețea. Procesorul smart-cardului numerotează automat fiecare cec electronic, atunci când îl semnează, în ordine, pentru a se asigura unicitatea e-cecurilor și păstrează o istorie a cecurilor pentru a fi consultată în cazul unei dispute. Smart-cardul este protejat prin introducerea unui cod PIN, cunoscut numai de posesorul cardului.

Semnarea criptografică este suficientă în sistemul cu cecuri electronice ca masura de securitate împotriva fraudelor prin falsificări de mesaje. În afară de acestea, sistemul cu cecuri electronice și nivelul aplicație criptografică pot fi exportate și utilizate internațional. Atunci când este nevoie de confidențialitate între oricare doua părți, criptarea poate fi folosită la nivelul legatură de date.

Standardele actuale pentru cecuri electronice între bănci sunt ANSI X9.46 si X9.37. Electronic Check Clearing House Organization (ECCHO) a adoptat o serie de reguli pentru clearingul inter-bancar cu cecuri electronice, care sunt considerate a avea statutul de "instrumente negociabile".

Caracteristici ale prelucrării cecurilor electronice

Tranzacția de afaceri începe cu trimiterea de către încasator a unei facturi către plătitor. Atunci când sosește momentul pentru plata unei facturi, informațiile referitoare la această factură sunt trimise de la sistemul încasatorului, iar aceste date sunt utilizate pentru a crea un cec. Acest cec electronic va include informații din cecurile obișnuite (cum ar fi numele încasatorului, suma și data). Pentru a semna e-cecul, plătitorul introduce codul PIN pentru a debloca smart-cardul ce deține "carnetul de cecuri". Formatul facturii nu este fix, putând fi flexibil, cu condiția de a respecta lungimea, forma și datele ce trebuie conținute.

Cecul electronic semnat și factura sunt transmise către încasator (plătit) prin e-mail sau printr-o tranzacție Web. Încasatorul verifică semnătura plătitorului din e-cec și factura, separă informațiile facturii și pune suma platită în contul de primire. Încasatorul introduce codul sau PIN pentru deblocarea smart-cardului sau, utilizează acest "carnet electronic de cecuri" pentru a aproba e-cecul și semnează un depozit electronic pentru a încasa suma din e-cec. Cecul aprobat (semnat de încasator) este dat mai departe băncii încasatorului pentru depozitare. Ambele bănci, cea a plătitorului și cea a încasatorului, între care se realizează de fapt tranzacția reală a sumelor, verifică toate semnăturile și aprobările din e-cec, utilizând doua nivele de certificate. Banca plătitorului verifică dacă cecul electronic transmis nu este duplicat, dacă certificatul încasatorului și contul sunt în prezent valide, dupa care depoziteaza e-cecul în contul de stocare a cererilor plătitorului. În final, plătitorul primește un articol care descrie întreaga tranzacție.

Semnături digitale pe cecuri electronice – Atunci când este creat un cec electronic, în el este scris un set minim de informații și cecul este semnat.

Odată cu vehicularea e-cecului, alte informații și alte semnături sunt adăugate atunci când acesta este transmis între părți. De exemplu, e-cecul trebuie să fie:

– creat de plătitor,

– co-semnat de co-plătitor,

– certificat de bancă,

– aprobat de încasator (plătit),

– co-aprobat de co-încasator,

– depozitat și

– plătit.

Unele din informațiile adiționale, cum ar fi certificatele și aprobările, sunt părți permanente ale e-cecului și ramân intacte pâna în momentul returnării la plătitor. Alte informații, cum ar fi timpul de întârziere, pot fi asociate e-cecului pentru o perioadă a existenței sale și vor fi înlăturate și procesate separat. Acestea cer o structură flexibilă a documentului și mecanismelor de semnare. Principalele caracteristici ale mecanismului FSML de semnare sunt:

– Documentul constă dintr-o secvență de blocuri, iar blocurile trebuie să fie delimitate.

– Semnătura implementează algoritmi criptografici și/sau funcții hash, și există blocuri speciale ce se referă la acestea;

– Blocurile semnătura referite prin blocurile nume sau numar serial, referă blocul certificat ce face corespondența cu cheia publică.

Semnatarul e-cecului poate opta pentru a include alte date personale, cum ar fi nume, adresă, număr de telefon, adresa e-mail etc. Aceste date sunt înregistrate în carnetul de cecuri electronice, la inițializare, de către bancă și pot fi schimbate doar dupa ce carnetul respectiv a fost de-protejat, utilizând codul de administrare PIN al băncii. Această metodă de promovare a informațiilor personale nu este la fel de sigură ca atunci când aceste informații sunt incluse în certificatul X.509 sau în blocul cont.

Carnetul de cecuri electronice

O semnătură olografă este influențată de mișcarea mușchilor mâinii și de particularitățile biometrice ale semnatarului. Acestea fac foarte dificil pentru un falsificator să realizeze o semnătura falsă perfectă, chiar dacă falsificatorul dispune de un exemplu al semnăturii. În opozitie, o falsificare perfectă a semnăturii criptografice poate fi facută de către orice persoană care deține cheia privată a semnatarului de drept. Este foarte greu să stabilești, dispunând de o cheie publică, dacă un e-cec este autentic sau falsificat. Smart-cardurile ce conțin carnete de cecuri electronice sau alte dispozitive hard criptografice sunt utilizate tocmai pentru a ajuta la asigurarea că o cheie privată este protejată cât mai bine și, în consecință, semnăturile se realizează doar de către semnatarii legitimi. Aceste dispozitive hard standardizează și simplifică generarea cheilor, distribuția și utilizarea lor, deci se poate stabili un înalt nivel de încredere.

Distribuția carnetelor de cecuri electronice poate diferi considerabil de la o banca la alta; ramân însa cerințele de bază care includ:

– Certificatele X.509 semnate de bănci și conturile să corespundă specificațiilor FSML.

– Partea hard și soft a cecurilor electronice să corespundă cerințelor și specificațiilor API referitoare la carnetele de cecuri electronice.

– Politicile de autorități de certificare ale băncilor să corespundă cerințelor și reglementărilor legale.

Unele dintre operații, cum ar fi inițializarea cardului și autoritatea de certificare a băncii, pot fi îndeplinite de alte firme, ce acționează ca agenți ai băncii.

Serverele băncilor

Serverele de cecuri electronice din bănci sunt utilizate pentru recepționarea e-cecurilor de la clienți prin e-mail, procesarea e-cecurilor primite și realizarea unei interfețe cu sistemul de menținere a înregistrărilor despre conturile cec – DDA. Funcțiile executate în mod tipic de un server de cecuri electronice dintr-o bancă, sunt următoarele: – acest server primește de la încasatori e-mail-uri care conțin e-cecuri aprobate și depozite. E-cecurile sunt procesate și reținute în baza de date, pâna când sunt plătite cu bani cash (clearingul). E-cecurile ramân pe server și depozitele sunt trimise la sistemul DDA pentru procesare. E-cecurile problematice sunt returnate către o stație specială, pentru o analiză manuală și intervenții.

Viteza cu care evoluează tehnologia Internet-ului este impresionantă. Dacă acum se apreciază că există câteva milioane de oameni care folosesc serviciile Internet în fiecare moment, numărul lor va crește exponențial în anii următori. Dintr-un recent sondaj a reieșit că, dacă cu un an în urma 70% din utilizatorii Internet-ului apreciau e-mail-ul ca principal beneficiu si doar 30% Web-ul, astăzi 50% din persoane consideră pe primul loc e-mail-ul, 40% Web-ul și, deja 10%, comerțul și plățile electronice. În acest domeniu revoluția abia a început: să observăm că plățile electronice reprezintă un fel de e-mail în raport cu banii reali, așa cum poșta electronică reprezenta, acum câțiva ani, o adevarată revoluție în comunicațiile dintre persoane. Departe de a fi rezolvate problemele de securitate și acceptabilitate necesare, sistemele electronice de plată, puternic cercetate și experimentate azi, vor progresa rapid, devenind o realitate a Cyberspace-ului anilor viitori.

2.2. Sisteme de livrări

În funcție de produsele comandate ,mai exact de greutatea lor, există mai multe modalități de livrare puse la dispoziția clienților :Curier rapid, Prioripost, Poșta Română T.N.T.,UPS,etc.

TNT este liderul european în furnizarea de servicii de transport express tip business-to-business. Compania livrează săptămânal 3,6 milioane colete, documente și marfă în peste 200 de tări prin intermediul rețelei sale ce cuprinde 891 oficii, depozite și centre de sortare. TNT Express operează cu peste 20.000 de vehicule rutiere și 43 avioane și are cea mai mare retea aeriana și rutieră din Europa.

Înființat în 1946, TNT Express este acum un integrator global și oferă o gamă de servicii unice de livrare expres pentru mai mult de 200 de tări. Servicii de livrare express de o calitate fară egal sunt de asemenea oferite în majoritatea țărilor mari din Europa, Asia și Australia. TNT Express are peste 40.000 de angajati în toata lumea și este prima organizație care a obținut recunoașterea mondială de “Investor in People”. TNT deține o flotă de 43 de avioane și 20.000 de vehicule organizate într-o rețea ce leagă circa 1000 de depot-uri care sunt, de asemenea, proprietatea companiei. Resursele noastre includ totodată centre de sortare de ultima generație ca dotare tehnica, toate aceste facilități eficiente permitind TNT să furnizeze cele mai rapide și de încredere servicii de curierat rapid door-to-door din industria de profil.

În România TNT și-a definit pozitia pe piață în 1999 prin achiziționarea în proporție de 100% a acțiunilor companiei ROMCARGO SRL. Prin investiția TNT în România, parcul auto s-a extins la mai mult de 180 de vehicule de curierat și numeroase linehaul-uri, ce deservesc circa 10.000 de clienți. TNT România are peste 360 de angajați specializați în domeniu, 22 de oficii situate în principalele orașe ale țării și asigură livrarea la destinație a peste 10.000 colete și documente săptămânal. În 2001 România este conectată la Rețeaua Rutieră Europeana a TNT și se lansează serviciul Economy Express, iar un an mai târziu primul avion TNT operează zilnic pe Otopeni. La nici 15 luni de la aceast moment (pe 16 Iunie 2003) TNT Express aduce cel mai mare avion cargo care operează regulat în România. Terminalele cargo ale TNT România din Aeroportul Internațional Otopeni (deschis în 1995) și Aeroportul Internațional Timișoara (deschis în 2000), ca și cel din Aeroportul Internațional Cluj – Napoca (cel mai recent inaugurat, în toamna 2004), au devenit în scurt timp principale porți de primire – expediere ale României în traficul rutier și aerian internațional, ceea ce permite prelucrarea unui volum de marfă în continuă creștere și acoperirea integrală a teritoriului prin oferta de preluări și livrări în 24 ore în majoritatea țărilor lumii.

TNT România are o serie de facilități care contribuie la oferirea unor servicii de calitate clienților săi: personal dedicat pentru import, depozit bancar pentru operațiuni vamale, echipa dedicată de curieri și software gratuit de administrare a expedierilor (myTNT, Express Shipper, Express Manager). TNT dispune de specialiști, know-how și de un sistem informatic construit pe tehnologie de ultimă oră, cu acoperire mondială (al doilea ca mărime după sistemul informatic al guvernului SUA), care permite accesul permanent al tuturor celor peste 3.000 de oficii din lume la baza de date globală. TNT România dorește să-și respecte promisiunea facută clienților săi: “De a fi cel mai rapid și de încredere” distribuitor de servicii de curierat expres.

UPS

Fondată în 1907 ca o companie de mesageriat în Statele Unite, UPS a crescut într-o corporație de 36 bilioane de dolari , țintind asupra comerțului din întreaga lume. Astăzi UPS(United Parcel Service Inc.) este o companie globală având un brand recunoscut și admirat. Este una dintre marile companii de cureirat rapid ,de livrare de mărfuri, oferind și servicii de transport special , logistică, capital, servicii e-commerce.Zi de zi compania gestionează transporturi de bunuri ,monetar, sau infotmații în mai mult de 200 de țări sau teritorii de pe întregul mapamond.

Poșta Română și-a început adevărata revigorare în anul 1991, prin punerea în aplicare a "Conceptului Național al R.A. Poșta Română" și dezvoltarea acestuia prin documente strategice și programe guvernamentale.

În acest context, au fost stabilite obiective concrete de dezvoltare a infrastructurii postale, de realizare a unui cadru legislativ corespunzător, de diversificare și modernizare a serviciilor poștale. Prin acțiunile întreprinse, s-a urmărit atingerea și menținerea unui nivel calitativ superior al serviciilor poștale și alinierea acestora la cerințele impuse de integrarea în serviciile intercomunitare

Poșta Română este operatorul național în domeniul serviciilor poștale se ocupă de asemenea cu emiterea, editarea, comercializarea timbrelor și a efectelor poștale și este și un furnizor de servicii cu valoare adaugată, cum ar fi: dezvoltare de programe informatice, schimb valutar, servicii de consultanță, servicii de trasport. Poșta Română este entitatea responsabilă de indeplinirea obligațiilor rezultând din aderarea României la Uniunea Poștală Universală. În această calitate trebuie să asigure condițiile necesare integrării serviciilor poștale naționale în sistemul celor internaționale și să se alinieze la tehnologia de ultimă oră din domeniu.

Poșta Română dispune de urmatoarele servicii de cureirat rapid:

PRIORIPOST este serviciul de curierat rapid intern al Poștei Române cu cea mai extinsă rețea din țară care permite expedierea de documente și mărfuri. Documentele sau coletele ajung la destinație în maxim 6 ore în aceeași localitate , în 24 de ore în principalele localități din țară și în 36 de ore în restul localităților din rețeaua Prioripost.greutatea maximă admidsă a coletului este de 15 kg sau 20 kg conținut indivizibil.

ULTRAPOST este cel mai rapid serviciu de curierat intern oferit de Poșta Română care permite expedierea de marfuri si documente. Trimiterile ajung la destinație în 2 ore în aceeași localitate din rețeaua Ultrapost și în 24 de ore între 18 orașe ale țării: București, Alexandria, Bacău, Brasov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Giurgiu, Iași, Miercurea Ciuc, Ploiești, Sibiu, Sf. Gheorghe și Timișoara. Greutatea coletelor poate fi de maxim 31,5 kg.

EMS – Express Mail Service este serviciul de curierat rapid extern oferit de Poșta Română care asigură expedierea de documente și colete în întrega lume. Exista două tipuri de servicii EMS și anume:

EMS tip "Document": din această categorie fac parte mesaje scrise, informații sau date inregistrate pe diverse suporturi ce sunt sau au fost destinate schimbului informațional de mesaje și nu sunt importante în cadrul unei cumpărări sau al unui contract, fiind astfel fără valoare comercială și nepasibile de taxe și drepturi vamale.

EMS tip "Marfa" serviciul specializat în expediția de mărfuri.

Avantajele acestiu serviciu sunt : tarifele accesibile care sunt diferențiate pe clase de greutate din 500 în 500 de grame; oferă posibilitatea expedierii rapide de documente și colete către 90 de țări din orice zonă a lumii; adaptibilitate și simplitate în utilizare. Greutatea maximă a coletelor expediate prin EMS este de 31,5 kg.

SkyPak este un produs de curierat rapid internațional, deschis în relație cu 220 de țări și teritorii, creat printr-un parteneriat între Poșta Română și TNT România. Serviciul este oferit în toate oficiile poștale cu asistență vamală, precum și în punctele/centrele de prelucrare pentru curieratul rapid (92 de oficii la nivel național).

Pe bază de apel telefonic, se asigură preluarea de la domiciliul/sediul clienților a trimiterilor SkyPak, atât a celor care conțin documente, cât și a celor care conțin mărfuri, aceasta fiind o nouă facilitate oferită de Poșta Română în ceea ce privește curieratul extern rapid. SkyPak este un serviciu cu timp garantat de distribuire, având o structură de tarife clara și avantajoasă pentru clienți. Clientul beneficiază de timpi de tranzitare reduși, de identificarea simplă a documentelor. În cazul încheierii unui contract se vor acorda tarife preferențiale ce urmează a se stabili ulterior, în funcție de volumul de trimiteri SkyPak prezentate lunar.

În plus, clienților li se oferă posibilitatea urmăririi directe a traseului transportului prin Internet în toate fazele sale (pe site-ul www.skypak.com). Greutatea maximă admisă pentru o trimitere SkyPak este de 30 de kilograme, iar pentru o serie de trimiteri ale aceluiași expeditor către o anumită destinație, este de 500 de kilograme, în condițiile în care expeditorul trebuie să completeze un singur formular (scrisoare) de transport pentru întreaga serie de trimiteri.

CAPITOLUL 3

COMERȚUL ELECTRONIC ÎN ROMÂNIA

3.1. Particularitățile comerțului electronic în România

România este singura țara din răsăritul Europei în care funcționează comerțul electronic (online) prin intermediul cardului bancar. Nici Polonia, nici Cehia, Ungaria sau alte țări mai avansate nu au create condițiile pentru funcționarea acestui sistem comod de plată a produselor și serviciilor, reprezentat prin comerț electronic . Cei interesați, adică statul, băncile și comercianții, nu fac publicitate sistemului, iar populația nu este informată. Cu toate acestea, situația poate evolua extrem de spectaculos în urmatorii trei ani, conform studiilor copyright.

Volumul tranzacțiilor online intermediate de sistemul 3D Secure romanesc, unde plata se efectuează prin card, a crescut continuu după lansarea sa, in martie 2004, ajungând la suma de patru milioane de dolari în aprilie 2005. Valoarea pentru comerț electronic ar putea ajunge, la sfârșitul acestui an, la 80 milioane de euro, ponderea covarsitoare, de aproximativ 90%, fiind detinută de tranzacțiile operate de catre clienții din afara tarii.

În România există mai mult de 500 de site-uri care derulează tranzacții în sistem electronic (din care numai 160 active – înregistrate în sistemele de plată online) . Comerțul electronic înregistrează o rată de crestere lunară foarte mare, de 17-20%. România este singura țara din Europa Centrală și de Est care are comerț electronic.

Tendința comerțului electronic românesc este ascendentă. Numarul magazinelor virtuale creste vertiginos ca și numărul clienților care fac cumpărături online. Potrivit RomCard, în primele cinci luni din 2005 s-au efectuat aproximativ 138.000 de tranzacții în sistem 3D Secure, valoarea cumpărăturilor generate de aceste tranzacții ridicându-se la 26 milioane USD. În 2004, posesorii de carduri VISA emise în România au efectuat 33.742 de tranzacții în valoare totală de 4.565.440 dolari. Dintre acestea, valoarea tranzacțiilor făcute în România a fost sub 6%. Media tranzacțiilor se invarte in jurul a 45.000 pe lună, ceea ce inseamnă că la sfârsitul anului ne vom apropia de jumatate de milion. Însă din valoarea totală a tranzacțiilor procesate prin RomCard în sistem 3D Secure, cardurile românesti generează sub 10%. Nu toate magazinele virtuale sunt înrolate, însă, in sistemul 3D Secure. La 4 milioane de utilizatori Internet si 6 milioane detinatori de carduri de debit (majoritatea) si credit in Romania, valoarea tranzactiilor cu cardurile emise în România a crescut de la 1,8 milioane de euro, in 2003, la 2,8 milioane în 2004.

În prezent, 160 de comercianți sunt înregistrați și se asteaptă ca numarul acestora să crească la 300 până la sfârșitul acestui an. De asemenea, nici numărul clienților care prefera plata prin card nu este foarte mare, mulți optând încă pentru tipul de plată "cash on delivery" (sau ramburs, folosind termenul românesc).

În 2001 s-au înregistrat 193.413 pagini de comerț electronic vizitate, vizualizate de 10.538 de persoane. În 2005, luna mai , s-au afișat 4.184.094 de pagini de comert electronic vizitate de 491.817 persoane În total, în fiecare săptămână, aproape 400.000 de utilizatori români de Internet vizitează site-urile de comerț electronic din România.

3.1.1. Legislație

Principalele legi care reglementează activitatea de comerț electronic în România:

LEGEA Nr. 365/2002 privind comerțul electronic;

HOTÃRÂREA GUVERNULUI Nr. 1308/2002 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea legii 365/2002 privind comerțul electronic;

LEGEA Nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal;

ORDINUL Nr. 52/2002 privind aprobarea cerințelor minime de securitate a prelucrărilor de date personale;

LEGEA Nr. 455/2001 privind semnătura electronică;

HOTÃRÂREA GUVERNULUI Nr. 7/2004 privind protecția juridică a serviciilor bazate pe acces condiționat sau constând în accesul condiționat;

REGULAMENTUL 4/2000 al BNR privind instrumentele de plată la distanță.

LEGEA nr. 365/2002 privind comerțul electronic, publicată în Monitorul Oficial nr. 483 din data de 5 iulie 2002:

Legea prezintă următoarele definiți:

1.serviciu al societății informaționale – orice activitate de prestări de servicii sau care presupune constituirea, modificarea, transferul ori stingerea unui drept real asupra unui bun corporal sau necorporal, activitate efectuată prin mijloace electronice, ce prezintă următoarele caracteristici:

2. mijloace electronice – echipamente electronice și rețele de cablu, fibră optică, radio, satelit și altele asemenea, utilizate pentru prelucrarea, stocarea sau transmiterea informației; 3. furnizor de servicii – orice persoană fizică sau juridică ce pune la dispoziție unui număr determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societății informaționale;

4. furnizor de servicii stabilit într-un stat – un furnizor de servicii având un sediu stabil pe teritoriul unui stat și care desfășoară efectiv o activitate economică utilizând acel sediu stabil pe teritoriul unui stat, pentru o perioadă nedeterminată; stabilirea unui furnizor de servicii într-un stat nu este determinată în mod necesar de locul în care sunt amplasate mijloacele tehnice și tehnologice necesare furnizării serviciului;

5. domeniu – o zonă dintr-un sistem informatic, deținută ca atare de o persoană fizică sau juridică ori de un grup de persoane fizice sau juridice în scopul prelucrării, stocării ori transferului de date;

6. destinatar al serviciului sau destinatar – orice persoană fizică sau juridică ce utilizează, în scopuri comerciale, profesionale sau de altă natură, un serviciu al societății informaționale, în special în scopul căutării de informații sau al furnizării accesului la acestea;

7. consumator – orice persoană fizică ce acționează în alte scopuri decât cele ale activității sale comerciale sau profesionale;

8. comunicare comercială – orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant ori membru al unei profesii liberale; nu constituie prin ele însele comunicări comerciale următoarele: informații permițând accesul direct la activitatea unei persoane fizice sau juridice, în special un nume de domeniu sau o adresă de poștă electronică, comunicări legate de produsele, serviciile, imaginea, numele ori mărcile unei persoane fizice sau juridice, efectuate de un terț independent față de persoana în cauză, mai ales atunci când sunt realizate cu titlu gratuit;

9. legislație coordonată – prevederile în vigoare ale legilor naționale, aplicabile activităților ce fac obiectul serviciilor societății informaționale sau furnizorilor de servicii în privința:

10. instrument de plată electronică – un instrument care permite titularului său să efectueze următoarele tipuri de operațiuni:

a) transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de către instituții financiare;

b) retrageri de numerar, precum și încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică;

11. instrument de plată cu acces la distanță – instrument de plată electronică prin intermediul căruia titularul său poate să își acceseze fondurile deținute într-un cont la o instituție financiară și să autorizeze efectuarea unei plăți, utilizând un cod personal de identificare sau un alt mijloc de identificare similar;

12. instrument de monedă electronică – instrument de plată electronică reîncărcabil, altul decât instrumentul de plată cu acces la distanță, pe care unitățile de valoare sunt stocate electronic și care permite titularului său să efectueze tipurile de operațiuni menționate la pct. 10;

13. titular – persoană care deține un instrument de plată electronică pe baza unui contract încheiat cu un emitent, în condițiile prevăzute de lege;

14. date de identificare – orice informații care pot permite sau facilita efectuarea tipurilor de operațiuni menționate la pct. 10, precum un cod de identificare, numele sau denumirea, domiciliul ori sediul, numărul de telefon, fax, adresa de poștă electronică, numărul de înmatriculare sau alte mijloace similare de identificare, codul de înregistrare fiscală, codul numeric personal și altele asemenea.

Aceasta lege are ca scop stabilirea condițiilor de furnizare a serviciilor societății informaționale, precum și prevederea ca infracțiuni a unor fapte săvârșite în legătură cu securitatea domeniilor utilizate în comerțul electronic, emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronică și cu utilizarea datelor de identificare în vederea efectuării de operațiuni financiare, pentru asigurarea unui cadru favorabil liberei circulații și dezvoltării în condiții de securitate a acestor servicii.

Furnizarea de servicii ale societății informaționale de către persoanele fizice sau juridice nu este supusă nici unei autorizări prealabile și se desfășoară în concordanță cu principiile concurenței libere și loiale, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Furnizarea de servicii ale societății informaționale de către furnizorii de servicii stabiliți în statele membre ale Uniunii Europene se face în condițiile prevăzute în Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte.

Efectuarea de comunicări comerciale prin poșta electronică este interzisă, cu excepția cazului în care destinatarul și-a exprimat în prealabil consimțământul expres pentru a primi asemenea comunicări.

Comunicările comerciale care constituie un serviciu al societății informaționale sau o parte a acestuia, în măsura în care sunt permise, trebuie să respecte cel puțin următoarele condiții:

a) să fie clar identificabile ca atare;

b) persoana fizică sau juridică în numele căreia sunt făcute să fie clar identificată;

c) ofertele promoționale, precum reducerile, premiile și cadourile, să fie clar identificabile, iar condițiile care trebuie îndeplinite pentru obținerea lor să fie ușor accesibile și clar prezentate;

d) competițiile și jocurile promoționale să fie clar identificabile ca atare, iar condițiile de participare să fie ușor accesibile și clar prezentate;

e) orice alte condiții impuse prin dispozițiile legale în vigoare.

Furnizorul de servicii este obligat să pună la dispoziție destinatarului, înainte ca destinatarul să trimită oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii, cel puțin următoarele informații care trebuie să fie exprimate în mod clar, neechivoc și într-un limbaj accesibil

Furnizorul de servicii are obligația să ofere destinatarului posibilitatea de a utiliza un procedeu tehnic adecvat, eficace și accesibil, care să permită identificarea și corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei sau acceptării acesteia.

Furnizorii de servicii sunt supuși dispozițiilor legale referitoare la răspunderea civilă, penală și contravențională, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.

Furnizorul unui serviciu al societății informaționale care facilitează accesul la informația furnizată de alți furnizori de servicii sau de destinatarii serviciilor oferite de alți furnizori, prin punerea la dispoziție destinatarilor serviciului său a unor instrumente de căutare a informațiilor sau a unor legături cu alte pagini de web, nu răspunde pentru informația în cauză, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:

a)furnizorul nu are cunoștință despre faptul că activitatea sau informația la care facilitează accesul este nelegală și, în ceea ce privește acțiunile în daune, nu are cunoștință despre fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea ori informația în cauză ar putea prejudicia drepturile unui terț;

b) având cunoștință despre faptul că activitatea sau informația respectivă este nelegală ori despre fapte sau circumstanțe din care să rezulte că activitatea sau informația în cauză ar putea vătăma drepturile unui terț, furnizorul acționează rapid în vederea eliminării posibilității de acces oferite sau a blocării utilizării acesteia.

Furnizorii de servicii sunt obligați să informeze de îndată autoritățile publice competente despre activitățile cu aparență nelegală desfășurate de destinatarii serviciilor lor sau despre informațiile cu aparență nelegală furnizate de aceștia.

Furnizorii de servicii sunt obligați să întrerupă, temporar sau permanent, transmiterea într-o rețea de comunicații sau stocarea informației furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, în special prin eliminarea informației sau blocarea accesului la aceasta, accesul la o rețea de comunicații sau prestarea oricărui alt serviciu al societății informaționale, dacă aceste măsuri au fost dispuse de o autoritate publică, din oficiu sau la primirea unei plângeri ori sesizări din partea oricărei persoane.

Furnizorii de servicii și destinatarii pot supune litigiile născute între ei arbitrajului, în condițiile prevăzute de lege, precum și celorlalte căi extrajudiciare de soluționare a litigiilor.

Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii corespunzătoare se fac, la sesizarea oricărei persoane sau din oficiu, de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității de reglementare în comunicații și tehnologia informației sau ai autorității de supraveghere prevăzute de Legea nr. 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Falsificarea unui instrument de plată electronică se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează punerea în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deținerea lor în vederea punerii în circulație.

Fabricarea ori deținerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Transferul de fonduri sau retrageri de numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 12 ani.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează efectuarea retragerilor de numerar sau a transferurilor de fonduri, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

Infracțiunile prevăzute în prezenta lege se constată de către autoritățile publice competente, care înaintează actul de constatare la organul local de urmărire penală.

LEGEA nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date:

Prezenta lege are ca scop garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viața intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu poate fi restrânsă decât în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege.

Prezenta lege se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate, în tot sau în parte, prin mijloace automate, precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidență sau care sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem.

Legea se aplică:

a) prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităților desfășurate de operatori stabiliți în România;

b) prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităților desfășurate de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României;

c) prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităților desfășurate de operatori care nu sunt stabiliți în România, prin utilizarea de mijloace de orice natură situate pe teritoriul României, cu excepția cazului în care aceste mijloace nu sunt utilizate decât în scopul tranzitării pe teritoriul României a datelor cu caracter personal care fac obiectul prelucrărilor respective.

Prezenta lege conține următoarele definiții:

a) date cu caracter personal – orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulți factori specifici identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;

b) prelucrarea datelor cu caracter personal – orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terți prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea;

c) stocarea – păstrarea pe orice fel de suport a datelor cu caracter personal culese;

d) sistem de evidență a datelor cu caracter personal – orice structură organizată de date cu caracter personal, accesibilă potrivit unor criterii determinate, indiferent dacă această structură este organizată în mod centralizat ori descentralizat sau este repartizată după criterii funcționale ori geografice;

e) operator – orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritățile publice, instituțiile și structurile teritoriale ale acestora, care stabilește scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal;

dacă scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt determinate printr-un act normativ sau în baza unui act normativ, operator este persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care este desemnată ca operator prin acel act normativ sau în baza acelui act normativ;

f) persoană împuternicită de către operator – o persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritățile publice, instituțiile și structurile teritoriale ale acestora, care prelucrează date cu caracter personal pe seama operatorului;

g) terț – orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritățile publice, instituțiile și structurile teritoriale ale acestora, alta decât persoana vizată, operatorul ori persoana împuternicită sau persoanele care, sub autoritatea directă a operatorului sau a persoanei împuternicite, sunt autorizate să prelucreze date;

h) destinatar – orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritățile publice, instituțiile și structurile teritoriale ale acestora, căreia îi sunt dezvăluite date, indiferent dacă este sau nu terț; autoritățile publice cărora li se comunică date în cadrul unei competențe speciale de anchetă nu vor fi considerate destinatari;

i) date anonime – date care, datorită originii sau modalității specifice de prelucrare, nu pot fi asociate cu o persoană identificată sau identificabilă.

Condiții de legitimitate privind prelucrarea datelor:

Consimțământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri:

a) când prelucrarea este necesară în vederea executării unui contract sau antecontract la care persoana vizată este parte ori în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia, înaintea încheierii unui contract sau antecontract;

b) când prelucrarea este necesară în vederea protejării vieții, integrității fizice sau sănătății persoanei vizate ori a unei alte persoane amenințate;

c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului;

d) când prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este învestit operatorul sau terțul căruia îi sunt dezvăluite datele;

e) când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terțului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate;

f) când prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, conform legii;

g) când prelucrarea este făcută exclusiv în scopuri statistice, de cercetare istorică sau științifică, iar datele rămân anonime pe toată durata prelucrării.

La încheierea operațiunilor de prelucrare, dacă persoana vizată nu și-a dat în mod expres și neechivoc consimțământul pentru o altă destinație sau pentru o prelucrare ulterioară, datele cu caracter personal vor fi:

a) distruse;

b) transferate unui alt operator, cu condiția ca operatorul inițial să garanteze faptul că prelucrările ulterioare au scopuri similare celor în care s-a făcut prelucrarea inițială;

c) transformate în date anonime și stocate exclusiv în scopuri statistice, de cercetare istorică sau științifică.

Prelucrarea codului numeric personal sau a altor date cu caracter personal având o funcție de identificare de aplicabilitate generală poate fi efectuată numai dacă:

a) persoana vizată și-a dat în mod expres consimțământul; sau

b) prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziție legală.

Prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la săvârșirea de infracțiuni de către persoana vizată ori la condamnări penale, măsuri de siguranță sau sancțiuni administrative ori contravenționale, aplicate persoanei vizate, poate fi efectuată numai de către sau sub controlul autorităților publice, în limitele puterilor ce le sunt conferite prin lege și în condițiile stabilite de legile speciale care reglementează aceste materii.

Un registru complet al condamnărilor penale poate fi ținut numai sub controlul unei autorități publice, în limitele puterilor ce îi sunt conferite prin lege.

Orice persoană vizată are dreptul de a obține de la operator, la cerere și în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, în situația în care prelucrează date cu caracter personal care privesc solicitantul, să comunice acestuia, împreună cu confirmarea, cel puțin următoarele:

a) informații referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere și destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele;

b) comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum și a oricărei informații disponibile cu privire la originea datelor;

c) informații asupra principiilor de funcționare a mecanismului prin care se efectuează orice prelucrare automată a datelor care vizează persoana respectivă;

d) informații privind existența dreptului de intervenție asupra datelor și a dreptului de opoziție, precum și condițiile în care pot fi exercitate;

e) informații asupra posibilității de a consulta registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal, prevăzut la art. 24, de a înainta plângere către autoritatea de supraveghere, precum și de a se adresa instanței pentru atacarea deciziilor operatorului, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

(1) Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate și legitime legate de situația sa particulară, ca date care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare. În caz de opoziție justificată prelucrarea nu mai poate viza datele în cauză.

(2) Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit și fără nici o justificare, ca datele care o vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct, în numele operatorului sau al unui terț, sau să fie dezvăluite unor terți într-un asemenea scop.

(3) În vederea exercitării drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) persoana vizată va înainta operatorului o cerere întocmită în formă scrisă, datată și semnată. În cerere solicitantul poate arăta dacă dorește ca informațiile să îi fie comunicate la o anumită adresă, care poate fi și de poștă electronică, sau printr-un serviciu de corespondență care să asigure că predarea i se va face numai personal.

(4) Operatorul este obligat să comunice persoanei vizate măsurile luate în temeiul alin. (1) sau (2), precum și, dacă este cazul, numele terțului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în termen de 15 zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei opțiuni a solicitantului exprimate potrivit alin. (3).

Orice persoană are dreptul de a cere și de a obține:

a) retragerea sau anularea oricărei decizii care produce efecte juridice în privința sa, adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată prin mijloace automate, destinată să evalueze unele aspecte ale personalității sale, precum competența profesională, credibilitatea, comportamentul său ori alte asemenea aspecte;

b) reevaluarea oricărei alte decizii luate în privința sa, care o afectează în mod semnificativ, dacă decizia a fost adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date .

Autoritatea de supraveghere poate investiga, din oficiu sau la primirea unei plângeri, orice încălcare a drepturilor persoanelor vizate, respectiv a obligațiilor care revin operatorilor și, după caz, persoanelor împuternicite, în cadrul efectuării prelucrărilor de date cu caracter personal, în scopul apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate.

Atribuțiile de investigare nu pot fi exercitate de către autoritatea de supraveghere în cazul în care o cerere în justiție introdusă anterior are ca obiect săvârșirea aceleiași încălcări a drepturilor și opune aceleași părți.

În exercitarea atribuțiilor de investigare autoritatea de supraveghere poate solicita operatorului orice informații legate de prelucrarea datelor cu caracter personal și poate verifica orice document sau înregistrare referitoare la prelucrarea de date cu caracter personal.

Secretul de stat și secretul profesional nu pot fi invocate pentru a împiedica exercitarea atribuțiilor acordate prin prezenta lege autorității de supraveghere. Atunci când este invocată protecția secretului de stat sau a secretului profesional, autoritatea de supraveghere are obligația de a păstra secretul.

Transferul către un alt stat de date cu caracter personal care fac obiectul unei prelucrări sau sunt destinate să fie prelucrate după transfer poate avea loc numai în condițiile în care nu se încalcă legea română, iar statul către care se intenționează transferul asigură un nivel de protecție adecvat. Nivelul de protecție va fi apreciat de către autoritatea de supraveghere, ținând seama de totalitatea împrejurărilor în care se realizează transferul de date, în special având în vedere natura datelor transmise, scopul prelucrării și durata propusă pentru prelucrare, statul de origine și statul de destinație finală, precum și legislația statului solicitant. În cazul în care autoritatea de supraveghere constată că nivelul de protecție oferit de statul de destinație este nesatisfăcător, poate dispune interzicerea transferului de date.În toate situațiile transferul de date cu caracter personal către un alt stat va face obiectul unei notificări prealabile a autorității de supraveghere.

Autoritatea de supraveghere poate autoriza transferul de date cu caracter personal către un stat a cărui legislație nu prevede un nivel de protecție cel puțin egal cu cel oferit de legea română atunci când operatorul oferă garanții suficiente cu privire la protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor. Aceste garanții trebuie să fie stabilite prin contracte încheiate între operatori și persoanele fizice sau juridice din dispoziția cărora se efectuează transferul. Toate acestea nu se aplica in cazul in care transferul datelor se face în baza prevederilor unei legi speciale sau ale unui acord internațional ratificat de România, în special dacă transferul se face în scopul prevenirii, cercetării sau reprimării unei infracțiuni. Prevederile legii nu se aplică atunci când prelucrarea datelor se face exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, dacă datele au fost făcute publice în mod manifest de către persoana vizată sau sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor în care este implicată.

Prelucrarea datelor cu caracter personal de către un operator sau de o persoană împuternicită de acesta, cu încălcarea prevederilor legale constituie contravenție, dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât să constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 250.000.000 lei.

Refuzul de a furniza autorității de supraveghere informațiile sau documentele cerute de aceasta în exercitarea atribuțiilor de investigare prevăzute in lege constituie contravenție, dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât să constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 150.000.000 lei

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către autoritatea de supraveghere, care poate delega aceste atribuții unor persoane recrutate din rândul personalului său, precum și de reprezentanți împuterniciți ai organelor cu atribuții de supraveghere și control, abilitate potrivit legii.

LEGEA nr. 455 /2001 privind semnătura electronică, publicată în Monitorul Oficial nr. 429 din 31 iulie 2001

Prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice.

Legea definește următoarele:

1. date în formă electronică sunt reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice;

2. înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informațic sau al altui procedeu similar;

3. semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare;

4. semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este legată în mod unic de semnatar;

b) asigură identificarea semnatarului;

c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;

d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă;

5. semnatar reprezintă o persoană care deține un dispozitiv de creare a semnăturii electronice și care acționează fie în nume propriu, fie ca reprezentant al unui terț;

6. date de creare a semnăturii electronice reprezintă orice date în formă electronică cu caracter de unicitate, cum ar fi coduri sau chei criptografice private, care sunt folosite de semnatar pentru crearea unei semnături electronice;

7. dispozitiv de creare a semnăturii electronice reprezintă software și/sau hardware configurate, utilizat pentru a implementa datele de creare a semnăturii electronice;

8. dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice reprezintă acel dispozitiv de creare a semnăturii electronice care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să poată apărea numai o singură dată și confidențialitatea acestora să poată fi asigurată;

b) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să nu poată fi deduse;

c) semnătura să fie protejată împotriva falsificării prin mijloacele tehnice disponibile la momentul generării acesteia;

d) datele de creare a semnăturii să poată fi protejate în mod efectiv de către semnatar împotriva utilizării acestora de către persoane neautorizate;

e) să nu modifice datele în formă electronică, care trebuie să fie semnate, și nici să nu împiedice ca acestea să fie prezentate semnatarului înainte de finalizarea procesului de semnare;

9. date de verificare a semnăturii electronice reprezintă date în formă electronică, cum ar fi coduri sau chei criptografice publice, care sunt utilizate în scopul verificării unei semnături electronice;

10. dispozitiv de verificare a semnăturii electronice reprezintă software și/sau hardware configurate, utilizat pentru a implementa datele de verificare a semnăturii electronice;

11. certificat reprezintă o colecție de date în formă electronică ce atestă legătura dintre datele de verificare a semnăturii electronice și o persoană, confirmând identitatea acelei persoane;

12. certificat calificat reprezintă un certificat care satisface condițiile legele și care este eliberat de un furnizor de servicii de certificare

13. furnizor de servicii de certificare reprezintă orice persoană, română sau străină, care eliberează certificate sau care prestează alte servicii legate de semnătura electronică;

14. furnizor de servicii de certificare calificată este acel furnizor de servicii de certificare care eliberează certificate calificate;

15. produs asociat semnăturii electronice reprezintă software sau hardware, destinat a fi utilizat de un furnizor de servicii de certificare pentru prestarea serviciilor legate de semnătura electronică sau destinat a fi utilizat pentru crearea ori verificarea semnăturii electronice.

Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificate, calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată

Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.

În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Furnizarea serviciilor de certificare nu este supusă nici unei autorizări prealabile și se desfășoară în concordanță cu principiile concurenței libere și loiale, cu respectarea actelor normative în vigoare.

Furnizarea serviciilor de certificare de către furnizorii stabiliți în statele membre ale Uniunii Europene se face în condițiile prevăzute în Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte.

Cu 30 de zile înainte de începerea activităților legate de certificarea semnăturilor electronice persoanele care intenționează să furnizeze servicii de certificare au obligația de a notifica autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu cu privire la data începerii acestor activități.

Furnizorul de servicii de certificare va asigura accesul la toate informațiile necesare utilizării corecte și în condiții de siguranță a serviciilor sale. Informațiile respective vor fi furnizate anterior nașterii oricărui raport contractual cu persoana care solicită un certificat sau, după caz, la cererea unui terț care se prevalează de un asemenea certificat.

Persoanele fizice care prestează, conform legii, în nume propriu servicii de certificare, precum și personalul angajat al furnizorului de servicii de certificare, persoană fizică sau juridică, sunt obligate să păstreze secretul informațiilor încredințate în cadrul activității lor profesionale, cu excepția celor în legătură cu care titularul certificatului acceptă să fie publicate sau comunicate terților.

Autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu și furnizorii de servicii de certificare au obligația să respecte dispozițiile legale privitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal

Furnizorii de servicii de certificare au obligația de a crea și de a menține un registru electronic de evidență a certificatelor eliberate.

Responsabilitatea aplicării dispozițiilor prezentei legi și a reglementărilor legate de aceasta revine autorității de reglementare și supraveghere specializate în domeniu.

Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației poate delega, în tot sau în parte, atribuțiile sale de supraveghere, în sensul prezentei legi, unei alte autorități publice aflate în coordonare.

La data intrării în vigoare a prezentei legi se înființează Registrul furnizorilor de servicii de certificare, denumit în continuare Registru, care se constituie și se actualizează de către autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu. De la data înființării autorității publice specializate Registrul va fi preluat și actualizat de această autoritate.

Registrul constituie evidența oficială:

a) a furnizorilor de servicii de certificare care au sediul în România;

b) a furnizorilor de servicii de certificare cu sediul sau domiciliul în alt stat ale căror certificate calificate sunt recunoscute conform legii

Registrul are rolul de a asigura, prin efectuarea înregistrărilor prevăzute de prezenta lege, stocarea datelor de identificare și a unor informații legate de activitatea furnizorilor de servicii de certificare, precum și informarea publicului cu privire la datele și informațiile stocate.Conținutul și structura Registrului se stabilesc, prin reglementări, de către autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu.Registrul este public și se actualizează permanent. Furnizorii de servicii de certificare au obligația de a facilita exercitarea atribuțiilor de control de către personalul anume împuternicit în acest sens.

Constituie contravenție, dacă, potrivit legii, nu constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 5.000.000 lei la 100.000.000 lei fapta furnizorului de servicii de certificare care:

a) omite să efectueze notificarea prevăzută in lege

b) omite să informeze autoritatea de reglementare și supraveghere specializată în domeniu asupra procedurilor de securitate și de certificare utilizate, în condițiile și cu respectarea termenelor prevăzute

c) nu își îndeplinește obligația de a facilita exercitarea atribuțiilor de control de către personalul autorității de reglementare și supraveghere specializate în domeniu, anume împuternicit în acest sens;

Încălcarea de către agenția de omologare a obligației de a facilita exercitarea atribuțiilor de control de către personalul autorității de reglementare și supraveghere specializate în domeniu, anume împuternicit în acest sens, constituie contravenție și se sancționază cu amendă de la 15.000.000 lei la 250.000.000 lei.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute, sunt de competența personalului cu atribuții de control din cadrul autorității de reglementare și supraveghere specializate în domeniu.

3.1.2. Infrastructura

Pentru ca e-commerce-ul să fie operațional este nevoie de Internet. Internetul este o retea mondială de zeci de mii de computere de mare capacitate, conectate între ele. Persoane particulare și oameni de afaceri intră pe Internet prin intermediul unui furnizor local de servicii Internet, care oferă astfel accesul la postă electronică (e-mail) și la sistemul de informare " www" (World Wide Web). Internetul oferă potențialilor clienti posibilitatea de a "vizita" afacerea pe "web" și să analizeze ofertele online de produse și servicii ale firmelor. O multitudine de firme utilizează Internetul pentru publicitate.

Marketingul prin Internet este o oportunitate pentru a crea imaginea unei firme și pentru a atrage clienti. Firmele furnizează informații tehnice și utilizează pagina de web ca o platformă pentru lansarea noutăților firmei. Folosind propriul website ca pe un magazin, ele oferă produse și preiau comenzi. Tranzacționarea electronică a mărfurilor și serviciilor constituie o extensie a comerțului actual. Se obtine astfel o eficientă sporită, în sensul reducerii costurilor și în ceea ce privește efectul marketingului și se imbunătățește relația beneficiar-client.

Comerțul electronic facilitează și cooperarea între firme. Reduce costurile de marketing și de livrare, susține strategia de marketing a firmei și oferă acces pe noi piețe. In viitorul apropiat, comerțul electronic va avea un impact puternic asupra competitivității firmelor. Comerțul electronic nu este restricționat de frontierele statelor dar depinde de existența sau inexistența rețelelor de computere. Comerțul electronic permite chiar si celor mai mici furnizori, indiferent de proveniența lor geografică, să fie omniprezenți și să facă afaceri in intreaga lume. Comerțul electronic influențează pozitiv nu numai activitatea intreprinderilor mici și mijlocii dar vine și în sprijinul clienților, oferindu-le nenumarate optiuni.

Comerțul electronic se află încă în faza incipientă. Clienții manifestă temeri în ceea ce privește furtul cardurilor de credit, a confidențialității datelor personale, etc. Multe firme nu au adoptat modelul electronic potrivit pentru derularea comerțului lor electronic sau intâmpină dificultăți în integrarea comenzilor și a informațiilor culese online, in activitatea curentă a firmei. Cu toate acestea, este o certitudine faptul că numărul clientilor magazinelor electronice și a firmelor care adoptă soluțiile comerțului electronic este în creștere. Mulți furnizori de servicii Internet popularizează sistemul de cumpărare online tocmai pentru a induce un plus de încredere și considerație.

Pentru unele firme, comerț electronic înseamnă orice tranzacție financiară care utilizează tehnologia informatică. Pentru altele, noțiunea de comerț electronic acoperă circuitul complet de vânzări – inclusiv marketingul și vânzarea propriu-zisă. Mulți oameni consideră comerțul electronic ca fiind orice tranzacție comercială condusă electronic pentru cumpărarea unor produse cum ar fi cărti, CD-uri, bilete de călătorie și altele. Dar, comerțul electronic are, în sens larg, un impact mult mai profund asupra evoluției afacerilor și cuprinde, în fapt, nu numai noile achiziții comerciale ci și totalitatea activitătilor care susțin obiectivele de marketing ale unei firme și care pot include, spre exemplu, publicitate, vânzări, plăți, activități post-vânzare, servicii către clienți, etc.

Ca urmare, s-a lărgit gama de servicii care sprijină și acordă asistența acestui nou domeniu al afacerilor. Aceste servicii se referă la furnizorii de Internet, la sistemele de securitate și semnăturile electronice, la tranzacțiile online sau rețelele de magazine, precum și la serviciile cu caracter general, cum ar fi consultanță, designul de pagini web, elaborarea site-urilor, s.a. Aceasta evoluție are un impact major asupra economiei, în ceea ce privește crearea de noi intreprinderi, diversificarea celor existente și, în special, asupra potențialului pieței forței de muncă și a gradului de ocupare a acesteia în viitor.

Datorită acestei diversități a condițiilor de piața ce cuprinde un mare număr de furnizori, de servicii si care este într-o permanentă schimbare, se impune ca o necesitate punerea la dispoziția intreprinderilor și în special a intreprinderilor mici și mijlocii, a unei "surse" unde să găsească sprijinul adecvat pentru aplicarea soluțiilor comerțului electronic în activitatea proprie.

Industria comertului electronic face, în general, distincție între tranzacțiile Business-to-Business (B-2-B sau BTB) și tranzacțiile Business-to-Consumer (B-2-C sau BTC):

B-2-B cuprinde toate tranzacțiile ce se efectuează între doi sau mai mulți parteneri de afaceri. Aceste tranzacții se bazează, de obicei, pe sisteme extranet, ceea ce înseamnă că partenerii de afaceri acționează pe Internet prin utilizarea de nume și parole pentru paginile de web proprii.

B-2-C se referă la relațiile dintre comerciant și consumatorul final, fiind considerat comerț electronic cu amănuntul.

O noua opțiune în comerțul electronic este tranzacția Business-to-Employee (B-2-E), care se referă la tranzacțiile din interiorul unei firme, destinate personalului angajat al firmei și efectuate prin sistemul intranet propriu.

Există multe modele pentru derularea afacerilor pe Internet. Acestea pot fi clasificate în funcție de numarul de furnizori, prestatori de servicii către clienți, astfel: 1-către-1 (e-shop), mai mulți-către-1 (e-mall), mai mulți-către-mai mulți (e-licitatie). Se constituie astfel, un lanț de servicii în cadrul căruia fiecare element poate fi dominant.

Magazinul electronic (e-shop)

Ideea de bază a comerțului electronic este aceea de a transpune afacerea fizică, materială, în pagina de Internet. Astfel, firma își prezintă catalogul de produse precum și serviciile prin Internet.

Produsele sunt oferite, în general, la diferite categorii de preț, ținând seama de tendința clienților de a testa calitatea, viteza și eficiența livrării înainte de a decide să cumpere produse mai scumpe. Produsele adecvate comercializării prin Internet sunt, de obicei, cele care pot fi descrise cu ușurință și nu necesită folosirea simțului tactil: bilete de avion sau de concert, CD-uri, cărți, software, unelte, piese de schimb, anumite alimente sau chiar autoturisme. Pe de altă parte, produse care au fost considerate inițial ca nefiind potrivite pentru comercializarea pe Internet – cravatele, spre exemplu, se vând acum foarte bine pe Internet.

Serviciile completează de obicei oferta de produse dar se circumscriu deseori unei sfere mai largi: spre exemplu, în cazul în care se comercializeaza cravate, site-ul poate prezenta și un desen/schita despre cum se face nodul de cravata. În plus, site-ul poate include și un ghid de culori și stiluri pentru oamenii de afaceri, un îndrumar pentru succesul în afaceri sau, magazinul de cravate poate decide să vândă și sosete, pantofi și pălării prin includerea pe site și a altor vânzători.

Prețurile produselor vândute prin Internet ar trebui să fie mai mici decat cele practicate pentru comenzile clasice. Cărțile, spre exemplu, sunt oferite pe Internet cu o reducere de 10-50% sau, cel puțin, fără a se percepe taxe adiționale de livrare. Serviciile și în special serviciile de informare ar trebui să fie în mare parte gratuite. Serviciile de informare prin publicații periodice sunt oferite gratuit la început, prin acces liber sau abonamente gratuite; ulterior, ofertanții vor iniția servicii suplimentare de tipul accesului la arhive și vor extinde posibilitățile de căutare, solicitând utilizatorului să se aboneze și să plătească pentru a beneficia de acestea. S-a constatat că impactul abonamentului online asupra utilizatorilor este foarte mic: majoritatea rămane fidelă abonamentelor clasice și, în general, numai clienții noi apelează la acest nou sistem de abonament. Cu toate acestea, abonamentele contra cost online pentru accesul la știri de ultimă oră sau la dezbateri cu participare restrictivă de exemplu, suscită interesul doar daca serviciile oferite sunt de valoare excepțională.

Magazinul universal electronic (e-mall)

Un e-mall oferă un front comun pentru mai multe e-shop-uri și poate fi realizat utilizând diverse modele de tranzacții, în funcție de tipul de servicii pe care proprietarul mall-ului dorește să le ofere. Tot proprietarul este cel care se ocupă și de marketingul aferent mall-ului, astfel încât alegerea mall-ului potrivit este o decizie esentială pentru deținătorul unui magazin. Mall-ul potrivit se definește ca fiind un mall cu o retea puternică, cu o strategie de marketing bună, cu un front de prezentare potrivit și din care să se poată accesa direct și pe mai multe căi e-shop-ul; cu o structură adecvată de magazine și care să ofere și servicii, cum ar fi furnizarea de informații curente regionale sau sectoriale. Revenind la exemplul menționat, al magazinului pentru cravate: în cazul în care proprietarul dorește să-și prezinte magazinul în cadrul unui mall, el trebuie să decida dacă să opteze pentru un mall destinat modei sau pentru unul specializat în accesorii.

Pentru unele domenii este benefică participarea în cadrul unui mall alături de produse competitive cum ar fi bijuteriile. Aceasta duce la cresterea traficului în mall și astfel la creșterea cifrei de afaceri a fiecărui magazin din structura acestuia. Pe de altă parte, deținătorul mall-ului poate obține profit din reclamă, taxe percepute membrilor și/sau taxe asupra tranzacțiilor.

Achizitia publica electronica (e-procurement)

Achiziția publică prin modelul B-2-B este aplicabilă în cazul în care organisme guvernamentale sau mari organizații lansează apeluri pentru licitarea achiziționării de bunuri sau servicii. Sfera de cuprindere a licitațiilor tipice include de la serviciile din construcții și bunurile pentru investiții până la studii și alte lucrari ample. Achizițiile publice prin Internet pot include negocierea electronică, contractarea și licitarea în colaborare, spre exemplu. Pentru ca acest model să poată fi și la îndemâna intreprinderilor mici, s-au înființat platforme in cadrul cărora vânzâtorii acționează împreună pentru a obține oferte mai avantajoase de la producători. Spre exemplu, industria modei este un important utilizator al acestor consorții.

Licitația electronică (e-auction)

Licitarea produselor și obiectelor pe Internet s-a dovedit a fi un model de mare succes. Poate fi utilizat atât pentru comerțul electronic B-2-B cât și pentru cel B-2-C și, datorită faptului că este un domeniu de mare interes, poate fi de asemenea integrat și în e-shop-urile obișnuite. Produsele vândute prin licitatia electronică pot fi produse de ultimă ora, de suprastoc sau cu stoc fluctuant sau obiecte de valoare pentru colecționari specializați și includ de la bunuri materiale, metale și materii prime agricole, la obiecte de artă unicat. Spre exemplu, firmele de hardware vând prin licitații electronice specializate și deja bine cunoscute, atât modele noi cât și produse folosite.

Asemeni unui e-mall, o licitație electronică include de obicei mai mulți vânzători. Operatorul licitației elaborează mecanismele pentru plasarea obiectului licitației, pentru licitare (de obicei prin e-mail) și poate oferi în plus servicii de plăți și de livrare

Comunitatea virtuală (virtual community)

Pe Internet – exact ca și în realitate, oameni având interese comune se întrunesc în comunități pentru a discuta sau a asculta tematicile preferate. Aceste forumuri – cum sunt forumul de discuții, grupul de discuții interactiv (chat) sau lista de corespondenți (mailing list) – sunt utile atât pentru timpul liber cât și pentru comunicările de afaceri și sunt denumite "comunitati virtuale". Instrumentele menționate sunt adesea oferite ca servicii gratuite, în scopul sporirii traficului pe pagina de Internet și pentru stimularea atașamentului emoțional fată de aceasta. Dar, comunicările de afaceri se pot face și prin intermediul unui serviciu contra cost.

Canalul de comunicare directă sau video-conferințele sunt instrumente atractive care reduc costurile de calatorie și sunt utilizate de firmele mari atât pentru comunicari stiințifice cât și pentru cele comerciale. În funcție de rolul organizatorului de conferintă (firma, prestator de servicii, asociație) și obiectivele pe care și le propune (marketing, beneficii), taxele pot fi de participare sau specifice evenimentului, sau nu se percep deloc.

Platformele de colaborare oferă un set de instrumente și un mediu de informare pentru colaborarea între intreprinderi, între acestea și colaboratorii externi și intre experți, acționând ca o intreprindere virtuală fața de lumea exterioara. În cazul în care platforma nu aparține unei anume intreprinderi, operatorul trebuie să acorde o atenție specială statutului de neutralitate, protecției datelor și siguranței comunicării, pentru a nu permite scurgeri de informații de interes pentru concurență. Viteza de transmisie are, de asemenea importanță majora mai ales în domeniul tehnic. În aceeasi măsură, semnatura digitala devine un instrument indispensabil pentru derularea activității în general sau pentru domeniul contractual in special

Furnizare de servicii pentru comerțul electronic (e-service providing)

Serviciile care susțin activitatea de comerț electronic nu sunt oferite exclusiv de către furnizorii de Internet, care se rezumă în general la găzduirea paginilor de web sau la asigurarea accesului pe Internet. De exemplu, există magazine universale electronice (e-mall) conduse de producători, vânzători, furnizori de Internet, designeri de web sau asociații. Există și servicii electronice externe cum ar fi cele de management, de informații, de prelucrare a datelor, de consultanță, de integrare a serviciilor de livrare, care pot fi prestate în diferitele variante de comerț electronic. In mod evident, oricare dintre verigile acestui lant valoric poate oferi servicii electronice și poate deveni placă turnantă pe piata specifică. Activitatile se pot concentra spre atragerea a cât mai mulți participanți în cadrul unei verigi a lanțului, astfel încât să se creeze o structură puternică de tipul B-2-C (e-mall) sau o platformă B-2-B.

Brokeraj de informații

Informațiile competente sunt necesare pe tot parcursul lanțului valoric de furnizori de servicii. Această necesitate nu mai poate fi în prezent satisfăcută de cunoscutele motoare de cautare sau de cataloage, astfel încât detinatorii de baze de date consacrate au migrat către web oferind arhive indexate pentru publicații periodice, brevete și informații de piață, dar și literatura stiințifică de specialitate. Unele dintre aceste servicii comerciale sunt prestate contra cost, fie în baza unui sistem de abonament, fie prin intermediul banilor electronici de tipul e-cash sau cybercash. Au fost înființate unități și agenții de cercetare care încearcă să creeze mecanisme de detectare semantica, dar serviciile de informare care au la bază experiența umană, respectiv experți în domeniu, rămân în continuare servicii de importantă capitală pentru lumea afacerilor.

Siguranța,protecția informațiilor

Există un protocol – SSL -, care protejază informațiile transmise către un server de Internet. Adresele paginilor de Internet care încep cu "http" sunt protejate prin acest protocol. Sistemul este utilizat astăzi efectiv in toate tranzacțiile codificate, bazate pe cărti de credit, din cadrul comerțului electronic.

Funcțiile principale ale sistemului de protecție sunt:

confirmarea server-ului, astfel încât utilizatorii să fie siguri că au accesat pagina de Internet căutată

crearea unui canal de comunicație sigur, prin codificarea informațiilor transmise de la utilizator la server, astfel încât să se bareze accesul hackeri-lor la date, în timpul transmiterii acestora.

SET este un nou sistem destinat asigurării securității tranzacțiilor pe Internet, efectuate prin cărți de credit. De fapt, toate marile firme care au tangență cu comerțul electronic, ca Microsoft, Netscape, Visa și MasterCard și-au însușit sistemul SET.

Utilizând semnăturile digitale, SET va permite comercianților să verifice identitatea cumpărătorilor. Sistemul oferă protecție și cumpărătorilor printr-un mecanism care transferă numarul cărților de credit direct la emitentul acestora, pentru verificare și debitare. Astfel, comerciantul nu va vedea numarul cărții de credit a cumpărătorului

Modalități de plată

Cărți de credit: Până acum, cea mai utilizată modalitate de plată pentru produse și servicii oferite pe Internet este cea prin cărți de credit Clientul completează "online" un formular de comandă, specificând toate informațiile necesare despre cartea de credit. Cu cât aria de acoperire a comerciantului include mai multe tipuri de cărți de credit, cu atât cresc sansele de sporire a vânzărilor prin lărgirea segmentului cumpărătorilor potențiali.

O modalitate aparte de debitare a cărții de credit este așa-numitul "PIN Virtual". Serviciul "PIN Virtual" oferă un plus de securitate pentru clienții care ezită să furnizeze informații confidențiale pe Internet. De fapt, se emite un nou cod PIN pentru cumpărător, dupa ce acesta a furnizat numarul cărții sale de credit printr-un sistem de telefonie vocală. Astfel, cumpărătorii vor utiliza PIN-ul Virtual în corelație cu numărul cărții de credit. Pentru fiecare acțiune de cumpărare, se transmite posesorului de PIN Virtual un mesaj prin posta electronică, solicitându-se confirmarea tranzacției în vederea autorizării comerciantului să efectueze livrarea. Pentru tranzacțiile de valoare mica însa, comisionul relativ mare ce trebuie plătit de către comerciant constituie o bariera în utilizarea cărților de credit ca modalitate de plată în comerțul electronic.

Cărți ATM / Cărți de debit: Aceste cărți sunt foarte utilizate în Europa și sunt cunoscute sub numele de "EC cards". Avantajul major pe care îl oferă comerciantului constă în costurile semnificativ mai mici aferente tranzacțiilor, în comparație cu cele efectuate prin intermediul cecurilor obisnuite.

Cărți de cumpărător: Acestea au același rol ca și cărțile de credit – firmele emit astfel de cărți de cumpărător pentru angajații lor în vederea cumpărării de produse și servicii din anumite domenii de afaceri. Volumul tranzacțiilor derulate prin cărțile de cumpărător (40 miliarde de Euro in SUA, in 1998) va determina transformarea acestui gen de tranzacții în tranzacții de tip B-2-B pe Internet.

Cecuri electronice: Cecurile electronice au aceleași caracteristici ca și cecurile pe suport de hârtie. În forma lui cea mai simplă, acest sistem necesită completarea de către client a unui formular în cadrul magazinului electronic. Datele astfel furnizate vor fi transferate comerciantului, unde vor fi transpuse pe un cec obișnuit, prin listare la imprimantă pe formulare de cec necompletate. Dar, această modalitate de plată se află încă în faza incipientă.

Portofel digital: Acesta poate fi definit ca fiind o aplicație electronică de codificare care acționează ca un portofel autentic în timpul tranzacțiilor din comerțul electronic. Un portofel poate păstra pentru utilizator o informație aferentă unei plăți, un certificat digital pentru identificarea utilizatorului, precum și informații despre livrare pentru a mări viteza de tranzacție. Consumatorul beneficiază de codificarea informației și, astfel, de protecția acesteia impotriva pirateriei; de asemenea, unele portofele vor insera automat condiții de livrare pe pagina comerciantului și vor oferi cumpărătorului opțiuni de plată prin cec sau numerar digital. Comerciantii beneficiază, la rândul lor, de protecție impotriva fraudei.

În general, portofelele sunt găzduite pe PC-ul utilizatorului, dar există versiuni recente care plasează portofelele pe server-ul emitentului cărții de credit. (Netscape si Microsoft aplică în prezent tehnologia portofelelor). Portofelul digital este o altă soluție pentru asigurarea securității cărților de credit. În procesul de inițiere a portofelului, utilizatorul furnizează informațiile aferente cărții de credit și primeste în schimb un cod corelat cu cartea de credit. În timpul unei achiziții din cadrul unui magazin electronic, codul portofelului este decisiv pentru desfășurarea tranzacției, care va fi verificată de către firma emitentă a cărtilor de credit.

"Debitarea electronică" (eCHARGE) este un sistem care permite utilizatorilor să încarce factura proprie de plată a convorbirilor telefonice, cu contravaloarea achiziției făcute prin Internet. Acest sistem este, deocamdată, accesibil doar comerciantilor din SUA si Canada, dar se prevede și o extindere spre Europa a sistemului.

Numerar digital: Pentru utilizarea acestui sistem este necesar ca atât clientul cât și comerciantul să dețină un cont în banca emitentă. Așa-numita aplicație electronică a portofelului, care coordonează și transferă numerarul digital, va fi furnizată de banca. Economiile acumulate în conturile curente sunt convertite în numerar digital și apoi transferate în "portofel", unde vor fi pastrate.

Metode de plată tradiționale: Sistemele electronice de plată sunt abia la început și mulți clienti optează încă pentru utilizarea metodelor de plată tradiționale, cum sunt cecurile pe suport de hârtie, numerar la livrare sau numerar înainte de livrare, așa-numita comandă contra cost.

Variantele de comerț electronic ofera avantaje punctuale, reciproce, care pot fi sintetizate astfel:

Avantaje pentru client:

comoditate sporită

opțiuni multiple

informații ușor de găsit

pagini personalizate

Avantaje pentru comerciant:

atragerea de noi clienți prin intermediul unui nou canal de distribuție

vânzări sporite către clientii existenți

vânzare la cerere

cheltuieli reduse de inventariere și de operare

3.1.3. Promovare

Pe langă vânzările directe și sistemul abonamentelor, reclamele găzduite pe pagina de Internet respectivă sunt și ele, deseori, generatoare de profit pentru magazinele electronice și pentru paginile de Internet în general. Dar, reclama pe Internet nu este întotdeauna posibila sau adecvata: designul magazinului universal electronic permite sau nu, publicitatea în magazinele proprii, în funcție de tipul de tranzacții practicate în cadrul e-mall.

În mod obișnuit, banerele publicitare – cea mai cunoscută formă de publicitate – sunt plasate pe paginile de Internet cu un conținut corespunzător, cum ar fi pagina-gazdă, subpagini atractive, pagini rezultate în urma căutărilor prin cuvinte-cheie, s.a. Cu toate acestea, activitatea de reclamă poate genera profit doar în cazul în care site-ul beneficiază de un trafic intens. Agențiile de publicitate vor fi interesate de un anumit site, doar în cazul în care există garanții in ceea ce privește numărul mare de vizitatori lunar.

Având în vedere faptul că rata de accesare a banerelor publicitare este relativ scăzută și depinde în mare măsură de design, prețurile pentru publicitate se bazează în prezent mai mult pe vizibilitatea paginii de Internet (numărul de vizitatori). S-a constatat că rata de accesare a banerelor publicitare găzduite pe o pagină de Internet se situează frecvent între 0,05 – 0,3 %, uneori crescând până la 3% sau mai mult. Dar, numărul de accesări al banerelor poate fi identificat direct de beneficiarul reclamei, pe site-ul propriu, spre deosebire de numărul de accesări al paginii de Internet care găzduiește reclama și care nu poate fi monitorizat decât de proprietarul acestei pagini.

Prețurile pentru publicitate se diferențiază foarte mult în funcție de importanța contractului, valoarea specifică și specializarea paginii de Internet gazdă (cu cât e mai specializată cu atât e mai scumpă) și de alte criterii (spre exemplu, într-un motor de căutare, utilizarea în scop publicitar a cuvântului-cheie "e-commerce" este cotata cu un pret mai mare decât alte astfel de cuvinte-cheie cum ar fi "provider" sau "business"). Prețurile actuale sunt cuprinse între 0,01 si 0,30 euro/accesare a paginii de Internet, gazdă a reclamelor.

În practică se întalnesc și cazuri cand proprietarii de pagini de Internet acceptă banere publicitare pe paginile lor, in schimbul găzduirii banerelor proprii pe alte pagini de Internet. Acest schimb de banere publicitare este organizat în cadrul "inelelor de web" (cercuri pe domenii), create cu miile pe diferite tematici. În cadrul unui astfel de inel, paginile de Internet aferente unui anumit domeniu sunt legate prin link-uri, în baza dorinței exprimate de proprietarii paginilor și, evident, a intereselor lor comune

3.2. Tendințe de dezvoltare în contextul integrării

Ultimii ani au stat mărturie unei adevărate explozii a atenției acordate în plan internațional rolului crescând al noilor tehnologii din domeniul informației și comunicațiilor (TIC), și mai ales al Internetului, în configurarea peisajului economic global. Există dovezi tot mai multe că expansiunea și difuziunea TIC și a aplicațiilor lor comerciale – îndeosebi a comerțului electronic – stimulează creșterea și dezvoltarea economică, în special prin accelerarea comerțului inter-național și a procesului de integrare în economia mondială.

Mai recent, în primplanul interesului cercurilor politice și de afaceri de pretutindeni s-au plasat oportunitățile pe care le oferă comerțul electronic pentru țările aflate pe trepte mai joase de dezvoltare. Conform unor păreri larg împărtășite, noile TIC și în particular comerțul electronic au potențialul de a atenua unele probleme tradiționale de dezvoltare din aceste țări, ajutându-le să beneficieze de unele din avantajele actualului val de globalizare. Întrucât înlesnesc accesul la piețe, la informații și la alte resurse, Internetul și comerțul electronic pot plasa aceste țări într-o poziție mai favorabilă în vederea utilizării comerțului internațional și a celorlalte canale ale globalizării drept instrumente ale dezvoltării.

În termeni de dezvoltare, dimensiunile comerțului electronic care par a preocupa la ora actuală în cel mai înalt grad factorii de decizie economică vizează noile oportunități pentru creșterea productivității, pentru expansiunea rapidă transfrontieră a tranzacțiilor comerciale, pentru participarea sporită a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) la comerțul internațional, pentru creșterea competitivității firmelor și, nu în ultimul rând, oportunitățile de creștere generate prin facilitarea furnizării serviciilor pe plan internațional. De aceea, elaborarea și implementarea unor planuri de acțiune destinate accelerării adoptării și difuziunii comerțului electronic figurează printre subiectele prioritare ale agendelor politice curente deopotrivă în țările dezvoltate și în cele în curs de dezvoltare sau în tranziție. Provocările pe care le ridică pentru România adoptarea și aplicarea la scară largă a noilor strategii de afaceri axate pe comerțul electronic rămân apreciabile, numeroase probleme necesitând a fi rezolvate înainte ca țara noastră să beneficieze într-o măsură sporită de avantajele inerente comerțului electronic și noii economii.

În mediile economice internaționale este tot mai larg împărtășită opinia că Internetul și comerțul electronic au un potențial ridicat pentru atenuarea unor probleme tradiționale de dezvoltare cu care se confruntă țările mai puțin dezvoltate. Se argumentează că, într-un număr de domenii, TIC și Internetul pot influența în mod decisiv procesul dezvoltării prin intermediul globalizării (Yusuf, 2001).

Întrucât determină o scădere rapidă a barierelor de intrare pe piețele internaționale în favoarea țărilor care sunt dispuse să-și deschidă piețele și să investească în infrastructura fizică și în competențele tehnice necesare, Internetul este considerat a deschide noi oportunități în termeni de creștere și dezvoltare economică. Înlesnind țărilor mai sărace accesul la piețe, la informații și la alte resurse, care nu ar fi altfel disponibile, noile TIC și Internetul au în același timp un potențial efect de nivelare (Goldstein și O’Connor, 2000). Ca atare, adoptarea comerțului electronic poate plasa țările cu venituri mai scăzute, inclusiv țările în tranziție, într-o poziție mai favorabilă pentru a utiliza, drept instrumente ale dezvoltării, comerțul internațional și celelalte canale ale globalizării, cum ar fi fluxurile de capital, fluxurile de forță de muncă sau transferul de tehnologie.

Datorită abilității de a crea sisteme de comunicații globale publice și private, care pot fi operate în condiții de securitate și de ieftinătate, Internetul și comerțul electronic dispun de un potențial notabil pentru expansiunea transfrontieră a tranzacțiilor. Comerțul electronic facilitează tranzacțiile internaționale pe mai multe căi: prin diminuarea costurilor tranzacțiilor la distanță și creșterea eficienței operațiunilor comerciale, extinderea scării relațiilor comerciale internaționale (eliminarea barierelor impuse de spațiu și de timp) și creșterea vitezei comerțului. Prin reducerea semnificativă a costurilor de tranzacționare, comunicare și vânzare indiferent de granițele geografice și de dimensiunea firmelor, Internetul și comerțul electronic permit companiilor limitate odinioară la piețele locale să vândă bunuri și servicii pe piețele internaționale. Oportunitățile deschise pentru noile forme de activități comerciale nu sunt restrânse la marile companii, de acestea putând beneficia deopotrivă IMM (Hellerstein, 2002).

În fine, Internetul facilitează comerțul în acele zone care în mod tradițional au fost considerate necomercializabile. Astfel, serviciile, care până nu demult au fost furnizate aproape exclusiv de furnizorii naționali, pot fi prestate în prezent oriunde în lume cu condiția ca furnizorii și cumpărătorii să aibă acces la comunicații moderne. Noile TIC și rețelele de telecomunicații reprezintă acum pentru servicii ceea ce au reprezentat, în generațiile anterioare, transporturile pentru bunurile materiale: un suport sigur și eficient de transmisie-distribuție (OECD, 2001). Înlesnind accesul la piețe, la informații și la alte resurse inaccesibile în trecut, comerțul electronic oferă IMM un instrument pentru depășirea unor obstacole tradiționale în calea participării lor la comerțul internațional, permițându-le să devină astfel mai competitive pe piețele internaționale.

Pentru IMM, Internetul poate deveni o sursă ieftină și accesibilă de informații privind cererea de pe piețe, un mecanism eficient pentru derularea contractelor, pentru deservirea clienților, pentru achiziționarea de produse, pentru creșterea eficienței proceselor de vânzare și de plăți; totodată, poate să deschidă calea pentru produse radical noi care pot fi livrate online (Yusuf, 2001).

3.2.1. Gradul de pregătire a României pentru adoptarea comerțului electronic

Dimensiunile comerțului electronic care concentrează la ora actuală în cel mai înalt grad interesul factorilor de decizie politică și al cercurilor de afaceri din toată lumea sunt cele care vizează noile oportunități deschise de acest comerț pentru: creșterea productivității, expansiunea rapidă a tranzacțiilor comerciale transfrontieră (inclusiv oportunitățile de creștere pe care le generează prin facilitarea furnizării serviciilor pe plan internațional), pentru participarea IMM la comerțul internațional și pentru creșterea competitivității firmelor. Dintr-o asemenea perspectivă, adoptarea și utilizarea comerțului electronic ca nou canal de desfășurare a tranzacțiilor comerciale se configurează tot mai mult ca o componentă esențială a arsenalului de strategii la nivel de firmă, indispensabile creșterii competitivității și integrării în piețele globale. Experiența internațională arată că pentru a beneficia de noile oportunități pe care le deschid TIC și aplicațiile lor comerciale, o țară trebuie să își construiască, înainte de toate, o infrastructură tehnologică și informațională care să înlesnească adoptarea și difuziunea la scară largă a comerțului electronic.

În al doilea rând, alături de infrastructura fizică propriuzisă, o țară trebuie să dispună de o infrastructură dezvoltată de servicii. Aceasta întrucât există o strânsă corelație între capacitatea unei țări de a adopta și promova comerțul electronic, pe de o parte, și gradul de dezvoltare a sectorului său de servicii, pe de altă parte. În al treilea rând, experiența internațională furnizează numeroase exemple care confirmă rolul reformelor în materie de politici economice generale și sectoriale în susținerea capacității unei țări de a beneficia de potențialul comerțului electronic. Analiza prin prisma acestor coordonate a realităților economice românești conduce la concluzii extrem de îngrijorătoare cu privire la gradul de pregătire a României în vederea adoptării comerțului electronic și, pe cale de consecință, cu privire la capacitatea țării noastre de a exploata potențialul acestuia.

3.2.2. Potențialul de dezvoltare a comerțului electronic prin prisma infrastructurii tehnologice și informaționale

“Pregătirea” sau “propensiunea” unei țări de a adopta comerțul electronic este redată de un set de indicatori – numiți și “indicatori ai societății informaționale” – care reflectă utilizarea curentă și potențială a TIC pentru tranzacțiile comerciale online, respectiv: (a) infrastructura de telecomunicații (infrastructură fizică, acces, cost) și infrastructura Internetului (calculatoare, gazde, servere); (b) difuziunea (utilizatorii Internet, volumul tranzacțiilor) și (c) resursele/competențele umane din domeniul TIC (Lopez-Bassols și Vickery, 2000). Tendințele recente în evoluția acestor indicatori în România relevă, fără echivoc, manifestarea unui decalaj digital consistent și în curs de agravare, atât în raport cu țările membre ale UE, cât și cu celelalte țări candidate la aderare. Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât decalajul digital dintre țările membre și cele candidate la UE tinde să se îngusteze, în timp ce în cazul țării noastre se manifestă tendința opusă, de amplificare a discrepanțelor față de ambele grupuri de țări. În aceste condiții, există riscul ca decalajul digital să accentueze și mai mult inegalitățile curente în termeni de venituri și bunăstare dintre România și UE.

Câteva aspecte susțin aceste constatări

1) Prin prisma indicatorilor vizând infrastructura de telecomunicații și cea infor-mațională (accesul la telefonia fixă și mobilă, dotarea cu calculatoare personale), precum și a indicatorilor privind difuziunea Internetului (numărul de calculatoare racordate la Internet, numărul utilizatorilor Internet, rata de creștere a acestuia etc.), România se situează la o distanță considerabilă nu numai față de țările membre ale UE, ci și față de celelalte țări candidate la integrare, ocupând ultimele locuri din Europa. Singurul indicator la care România este bine situată sub aspectul propensiunii pentru utilizarea comerțului electronic este dotarea cu resurse umane, țara noastră dispunând de una dintre cele mai puternice baze de specialiști TIC, dominând zona europeană și deținând un loc de frunte în lume. Potrivit unui raport al BrainBench Global IT, o companie specializată în testare online, România s-a situat pe primul loc în Europa în 2001, cu un număr de 16.122 specialiști atestați în domeniul TIC, fiind urmată de Marea Britanie și Bulgaria și a ocupat locul șase în ierarhia mondială a furnizorilor de spe-cialiști TIC, după SUA, India, Rusia, Ucraina și Canada (Ghibuțiu ș.a., 2002b). Numărul total al specialiștilor TIC din România este estimat la 63.600, din care 45.444 persoane sunt asociate cu sectorul privat, iar 18.800 persoane sunt implicate în dezvoltarea de software. Rămâne însă în continuare o mare problemă punerea în valoare a acestui capital uman, inclusiv stoparea exodului către Occident, chiar dacă în 2002 acest fenomen a înregistrat o scădere la 2%, comparativ cu 15% în anul precedent (‘Adevărul’, 2002).

2) Diferențele majore între România și celelalte țări candidate sub aspectul progresului în direcția dezvoltării infrastructurii fizice se traduc prin decalaje corespunzătoare în ceea ce privește nivelul de dezvoltare a comerțului electronic. În baza puținelor date disponibile se poate aprecia că piața românească este încă subdezvoltată în termenii tranzacțiilor electronice, iar percepția importanței acestora la nivel de întreprindere se află încă într-un stadiu incipient. Posibilitățile de diversificare și de dezvoltare a afacerilor oferite de comerțul electronic sunt exploatate doar de câteva firme românești (în special din domeniul TIC, bancar și media) și chiar și de către acestea numai parțial, marea lor majoritate considerând Internetul doar un mijloc de publicitate și o sursă suplimentară de informații.

3) Volumul precar de investiții alocat dezvoltării TIC pe parcursul ultimului deceniu constituie o cauză majoră a rămânerii în urmă a României sub aspectul pregătirii sale pentru adoptarea comerțului electronic în raport cu țările membre ale UE și cu celelalte țări candidate. În timp ce expansiunea dinamică a Internetului și a comerțului electronic în țările membre ale UE, dar și în majoritatea țărilor candidate, a fost susținută de investiții de proporții, România se singularizează prin nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor destinate TIC atât în termeni absoluți pe locuitor, cât și ca pondere în PIB.

4)Experiența internațională dovedește că performanța sistemului de telecomunicații, și mai ales a furnizorilor de telefonie fixă, condiționează accesul la Internet și dezvoltarea susținută a comerțului electronic. De aceea, investițiile în sectorul de telecomunicații asociate cu reforme corespunzătoare în planul reglementării acestui sector sunt determinante. În România, investițiile cu participare privată în proiecte vizând infrastructura de telecomunicații au fost extrem de modeste în prima jumătate a anilor 1990, țara noastră plasându-se cu un volum de 5 milioane USD pe ansamblul perioadei 1990-1994 pe ultimul loc în grupul țărilor candidate (la extrema maximă fiind Ungaria, cu 1,6 miliarde USD). Deși investițiile respective au sporit notabil în a doua parte a anilor 1990, totalizând 2,3 miliarde USD în 1995-2000, acestea au fost sensibil infe-rioare nivelului din Polonia, Republica Cehă și Ungaria, care au investit un volum de 3-4 ori mai mare în perioada respectivă.

3.2.3. Potențialul de dezvoltare a comerțului electronic din perspectiva infrastructurii de servicii

Nivelul de dezvoltare a sectorului românesc de servicii generează serioase restricții în calea expansiunii comerțului electronic în prezent și în perspectivă.

1) Restricțiile rezidă înainte de toate în dimensiunea modestă a sectorului de servicii sub aspectul aportului la crearea PIB (de circa 50%) și mai ales la ocuparea forței de muncă (de circa o treime). Ponderile respective sunt cele mai scăzute din grupul țărilor candidate. La aceasta se adaugă deficiențele legate de calitatea și eficiența ofertei de servicii, structura valorii adăugate în cadrul sectorului care este dominată încă de serviciile tradiționale (transporturi, comerț) în detrimentul serviciilor moderne (servicii financiare și servicii de afaceri) și, desigur, capacitatea redusă de a genera fluxuri internaționale de servicii, în general, și fluxuri de servicii comercializabile electronic, în particular.

2) Subdimensionarea ofertei de servicii – atât în raport cu nevoile unei economii funcționale de piață, cât și cu potențialul de dezvoltare existent în sfera serviciilor – alături de compoziția ofertei de servicii sunt în mare parte responsabile pentru volumul redus și gradul scăzut de diversificare a fluxurilor internaționale de servicii ale României, precum și pentru deficitele cronice ale balanței serviciilor. În pofida dinamicii susținute a fluxurilor internaționale de servicii în ultimul deceniu, România deține o poziție marginală în comerțul mondial cu servicii, revenindu-i doar 0,1% din exporturile și, respectiv, din importurile globale de servicii – pondere menținută practic neschimbată din 1990.

3) Volumul exporturilor românești de servicii și cel al importurilor de servicii, sunt sensibil inferioare nivelului majorității țărilor candidate. De asemenea, ponderea serviciilor în comerțul cumulat de bunuri materiale și servicii al României (de 14% la exporturi și de 13% la importuri, în 2002) se situează sub media UE (de peste 20%) și a țărilor candidate

4) Prin prisma schimburilor internaționale cu servicii ale țării noastre, potențialul existent pentru comerțul electronic este restrâns în comparație cu celelalte țări candidate.

Astfel, potențialul pentru exportul de servicii pe cale electronică al României s-a ridicat la doar 620 milioane USD în anul 2000, comparativ cu circa 2 miliarde USD în Republica Cehă, 1,9 miliarde USD în Polonia și 1,7 miliarde USD în Ungaria. În același an, potențialul de servicii comercializabile pe cale electronică a totalizat circa 238 miliarde USD pe ansamblul UE, conform aceleiași metodologii de estimare .

Noile T IC și comerțul electronic ridică, așadar, la adresa României provocarea majoră de a accelera procesul de ajustare structurală pentru a se transforma într-o economie în care să prevaleze serviciile, ca premisă și platformă pentru funcționarea Internetului și pentru dezvoltarea comerțului electronic. Fără o ofertă puternică de servicii, eficientă și diversificată, România nu are șanse reale să aspire la avantajele promise de comerțul electronic și de Noua Economie, iar decalajele față de UE ca și față de celelalte țări candidate se vor mări în ritmuri exponențiale proprii dezvoltării și difuziunii TIC.

3.2.4. Considerente de politică economică

În virtutea naturii sale complexe și multidimensionale – locale, regionale și globale –, comerțul electronic trebuie abordat cu toată seriozitatea deopotrivă de factorii de decizie politică și de comunitatea de afaceri din România dacă se dorește valorificarea oportunităților pe care le deschide în termeni de creștere economică, de competitivitate și de integrare. În primul rând, câștigurile în materie de productivitate și de eficiență generate de comerțul electronic pe ansamblul economiei sunt atât de promițătoare încât practic orice încercare de a ignora acest nou canal de derulare a vieții de afaceri ar fi contraproductivă.

În al doilea rând, presiunile exercitate de marile companii, în special de CTN aflate în avangarda tranziției către comerțul electronic și noua economie, nu lasă firmelor din România altă alternativă decât cea a angrenării rapide în noul mediu electronic dacă doresc să se mențină competitive. Întreprinderile românești care sunt implicate – sau intenționează să se implice – în comerțul internațional și doresc să derive câștiguri din globalizare trebuie să accelereze încorporarea noilor TIC și a comerțului electronic în strategiile lor de afaceri.

Pe de altă parte, prin adoptarea comerțului electronic, firmele românești au posibilitatea de a participa la sistemele globale de producție și de distribuție aflate sub controlul CTN și să beneficieze de sinergia rezultând din legăturile cu aceste companii. În prezent, aceasta pare a fi soluția cea mai eficientă pentru integrarea în economia mondială și pentru valorificarea avantajelor actualului val de globalizare. Perspectiva adâncirii decalajului digital deopotrivă la nivel global și regional este cât se poate de reală, existând pericolul accentuării discrepanțelor în termeni de venituri între diferitele regiuni și țări, ca și în cadrul aceleiași țări. Cu toate acestea, noile TIC și aplicațiile lor comerciale pot avea și un potențial efect de nivelare, oferind țărilor mai puțin dezvoltate – inclusiv României – posibilitatea ”arderii” unor etape în cadrul tranzi-ției către noua economie.

Ușurința intrării pe piață în anumite zone, asociată cu reducerea costurilor de tranzacționare, cu diminuarea avantajelor integrării verticale și ale dimensiunii firmelor deschid noi oportunități pentru producătorii și consumatorii din România. Înlesnind accesul IMM la piețe, la informații și la alte resurse inaccesibile altfel, Internetul și comerțul electronic pot plasa țara noastră într-o poziție mai favorabilă pentru a utiliza comerțul internațional și celelalte pârghii ale globalizării (fluxurile de ISD, de forță de muncă, transferul de tehnologie etc.) ca instrumente ale dezvoltării.

În timp ce comerțul electronic deschide noi oportunități în termeni de creștere economică și dezvoltare, este la fel de adevărat că acesta nu poate acționa ca un panaceu. Nici computerele și nici Internetul în sine nu pot face o economie mai productivă sau mai competitivă (UNCTAD, 2001). După cum, nici comerțul electronic nu este un substitut pentru strategiile de export. Accesul online la piețe sau la informații nu rezolvă în sine ansamblul aspectelor legate de competitivitatea firmelor. Sporuri radicale de productivitate și de competitivitate pot fi așteptate doar cu condiția ca România să-și construiască capacitatea de a exploata în mod real potențialul noilor TIC și al comerțului electronic de a eficientiza procesele economice.

Valorificarea noilor oportunități inerente comerțului electronic în termeni de eficiență, precum și a avantajelor globalizării prin implicarea mai intensă în acest comerț nu este o sarcină ușoară, întrucât aceasta depinde de o mare varietate de factori și de condiții, iar schimbările pozitive scontate nu vor apărea peste noapte. România va trebui să înfrunte numeroase provocări și să depășească numeroase constrângeri care necesită a fi abordate concomitent pe multiple fronturi: tehnologic, economic, social, juridic etc.

Înainte de toate, România trebuie să-și dezvolte și să-și consolideze infrastructura tehnologică și informațională (facilități de telecomunicații, echipamente TIC, computere etc.) reclamată de accelerarea difuziunii comerțului electronic la nivelul întregii economii. Aceasta înseamnă, în primul rând, extinderea accesului la serviciile de telecomunicații și de Internet la niveluri de preț, calitate și viteză presupuse de comerțul electronic. În acest scop, România va trebui să valorifice atât ultimele progrese tehnologice, cât și experiențele internaționale pozitive în materie de reforme în domeniul reglementării telecomunicațiilor și a celorlalte servicii infrastructurale.

Experiența internațională ne arată că a ține pasul cu avansul tehnologic în acest domeniu presupune investiții de mare anvergură pe care numai sectorul privat este capabil să le genereze. De aceea, un obiectiv prioritar vizează implementarea unor politici menite a implica sectorul privat în dezvoltarea TIC și a atrage investiții în infrastructura fizică de telecomunicații, mai ales printr-un aport sporit de ISD. În acest context, privatizarea utilităților publice și redesenarea sistemului de reglementări astfel încât să înlesnească intrarea pe piață și să stimuleze concurența reprezintă cerințe esențiale.

Depășirea constrângerilor în termeni de infrastructură fizică este cu atât mai urgentă cu cât harta utilizatorilor de Internet relevă – după cum s-a văzut – existența unui decalaj digital considerabil și în curs de accentuare între România și țările membre ale UE, pe de o parte, și între România și celelalte țări candidate, pe de altă parte. Setul de indicatori relevanți pentru propensiunea de a adopta comerțul electronic evidențiază cât se poate de limpede că România are cea mai scăzută rată de difuziune a Internetului și, respectiv, că se situează la o distanță apreciabilă față de grupul țărilor candidate, în special datorită infrastructurii precare de telecomunicații și informaționale. Țara noastră deține o poziție favorabilă doar la un singur indicator: înzestrarea cu resurse umane de înaltă calificare din domeniul TIC.

În timp ce nivelul tehnologic, precum și cel al veniturilor sunt determinante pentru ritmul difuziunii Internetului și comerțului electronic, în spatele discrepanțelor sensibile dintre România și celelalte țări candidate se află și alți factori, care sunt atribuibili în mare măsură modalităților specifice în care au fost concepute și implementate reformele generale și sectoriale (mai ales în sfera telecomunicațiilor, dar și în alte sectoare ale economiei), spre deosebire de celelalte țări reformatoare. Diferențele în materie de viteză, consecvență și consistență a reformelor explică, în mare parte, întârzierile în cristalizarea unui mediu economic stimulator pentru dezvoltarea comerțului electronic în România.

În strânsă legătură cu eforturile de consolidare a infrastructurii fizice și cu promovarea unui mediu de afaceri favorabil expansiunii comerțului electronic se află nevoia dezvoltării unei infrastructuri avansate de servicii menite a stimula difuziunea tranzacțiilor electronice, în dubla sa calitate: de suport și de conținut al acestor tranzacții. De aceea, printre obiectivele prioritare în termeni de politici industriale trebuie să figureze extinderea ofertei românești de servicii, atât ca volum cât și ca grad de diversificare, calitate și eficiență – ca premisă și platformă pentru “decolarea“ și expansiunea dinamică a comerțului electronic. Această cerință este cu atât mai stringentă cu cât România a moștenit o infrastructură subdezvoltată de servicii, iar după anul 1990, din cauza progreselor lente pe frontul ajustărilor structurale, nu a reușit să recupereze decalajul sub aspectul dezvoltării serviciilor în raport cu UE. Drept urmare, România se situeză pe ultimul loc în grupul țărilor candidate prin prisma contribuției serviciilor la crearea PIB și mai ales la ocuparea forței de muncă și, implicit, a gradului de angrenare a acestor activități în fluxurile comerciale internaționale.

Stimularea concurenței pe piețele de servicii prin intermediul privatizării, dereglementării și liberalizării este o cerință majoră pentru întărirea capacităților productive ale sectorului românesc de servicii și, implicit, pentru creșterea eficienței pe ansamblul economiei naționale.

Liberalizarea serviciilor infrastructurale – atât în plan unilateral cât și în context regional și multilateral – și deschiderea largă a acestor piețe ar genera importante câștiguri în termeni de eficiență economică. Înainte de toate, deschiderea economică și creșterea concurenței ar spori eficiența furnizorilor autohtoni de servicii. Aceasta ar stimula, la rândul său, eficiența și competitivitatea industriei prelucrătoare întrucât numeroase categorii de servicii constituie inputuri esențiale pentru producția industrială.

În aceași timp, un sector mai eficient de servicii ar atrage un volum mai ridicat de ISD, în condițiile în care industriile de servicii sunt principalul atractor de ISD în plan european și global. Potențialul ISD pentru economia românească rezidă mai ales în efectele dinamice induse prin transferul de tehnologie și de know-how, prin îmbunătățirea calității și varietății produselor și serviciilor și prin creșterea eficienței economice în virtutea legăturilor interindustriale. De asemenea, deschiderea economică și concurența sporită ar înlesni importurile de servicii mai ieftine și de calitate superioară, care sunt necesare modernizării industriilor autohtone de servicii.

Pe de altă parte, s-ar contura noi oportunități pentru exporturile românești de servicii, inclusiv prin intrarea României pe noi segmente de piață și recurgerea într-o măsură sporită la exporturi de servicii livrate pe cale electronică.

Și, în fine, deschiderea piețelor de servicii cuplată cu utilizarea mai intensă a Internetului și a comerțului electronic ar ataca în mod direct disfuncțiunile și ineficiențele din economia națională, forțând deopotrivă factorii de decizie politică și comunitatea de afaceri să reconsidere obiceiurile vetuste și ineficiente și să identifice noi căi pentru rezolvarea sau eliminarea rigidităților pieței.

Pentru autoritățile guvernamentale, costul neacționării în conformitate cu reformele cerute de piață ar putea fi mult mai mare, așa cum o dovedește experiența existentă.

Experiența țărilor avansate arată că dezvoltarea și difuziunea Internetului reclamă implicarea a numeroși actori – autorități guvernamentale, universități și instituții de cercetare, firme private și asociații de afaceri, agenții și organisme internaționale etc. –, precum și o strânsă cooperare la nivelul acestora.

Dacă modernizarea infrastructurii de telecomunicații și a Internetului trebuie lăsată, pe cât posibil, în seama investitorilor din sectorul privat, guvernului îi revine un rol important în facilitarea și promovarea comerțului electronic prin crearea unui mediu economic stimulator. Politicile publice trebuie astfel concepute încât să implice mai profund sectorul privat în dezvoltarea TIC și să canalizeze resurse financiare spre infrastructura fizică de telecomunicații și informații (facilități de telecomunicații, echipament TIC, computere etc.).

Dincolo de elaborarea și implementarea unui cadru instituțional și de reglementare stimulator (începând cu crearea unei autorități independente și eficiente de reglementare), rolul guvernului trebuie să vizeze, printre altele, și asigurarea ofertei de resurse umane (educația și formarea competențelor tehnice și profesionale), formarea unei culturi de afaceri aferente comerțului electronic și, nu în ultimul rând, generarea de efecte de demonstrație. În același timp, autoritățile guvernamentale trebuie să abordeze provocările de natură juridică și de reglementare pe care le ridică gestionarea comerțului electronic pe plan național și, respectiv, consolidarea încrederii în acest comerț deopotrivă la nivelul utilizatorilor și al consumatorilor. Printre aspectele care trebuie avute în vedere în acest context se numără cele vizând protecția consumatorilor, protecția confidențialității, securitatea tranzacțiilor, protecția drepturilor de proprietate intelectuală, plățile online

În timp ce dezvoltarea comerțului electronic în România trebuie să constituie parte integrantă a programului edificării „societății informaționale” – ca obiectiv prioritar al dosarului politic al UE –, având drept fundament orientările strategice convenite la Lisabona, promovarea comerțului electronic nu este un scop în sine. Politicile menite a stimula dezvoltarea și difuziunea comerțului electronic – fie la nivel general, fie sectorial – se cer integrate în contextul economic și social mai larg al tranziției României către economia de piață și al ajustărilor structurale reclamate de realizarea convergenței economice cu UE. Este nevoie de un ansamblu de politici coordonate, bazate pe o viziune sistemică și integratoare, care să abordeze concomitent și într-o manieră intercorelată nu-meroasele provocări pe care le ridică în contextul comerțului electronic problemele specifice din domeniul tehnologiei, al concurenței, pieței muncii, educației și pregătirii profesionale și, desigur, al politicilor fiscale și al politicilor comerciale.

În fine, dar nu în ultimul rând, în modul cel mai responsabil trebuie abordate și provocările asociate cu dimensiunea globală a gestionării comerțului electronic, ceea ce presupune o strânsă cooperare în cadrul preocupărilor la nivel național și internațional.

Dacă România a reușit să adopte într-un timp relativ scurt legile și normele juridice fundamentale presupuse de funcționarea comerțului electronic în plan național și, respectiv, european (de exemplu, legea comerțului electronic, legea semnăturii electronice etc.), ea va trebui să dovedească aceeași preocupare și pentru demersurile în plan multilateral de convenire a regulilor de joc menite a guverna piața electronică globală, demersuri care sunt în curs de desfășurare sub auspiciile forurilor internaționale competente.

Înainte de toate, România trebuie să-și asume un rol sporit și mult mai activ în cadrul actualelor negocieri comerciale multilaterale din cadrul OMC (“Runda Doha“) care urmăresc, între altele, și ajustarea regulilor și mecanismelor siste-mului comercial multilateral la noile cerințe ale comerțului electronic și, respectiv, convenirea unui set minim de principii și reguli chemat să gestioneze acest comerț la nivel global. Iar în acest cadru, asumarea de către țara noastră a unor angajamente sporite de liberalizare a industriilor de servicii în baza GATS (Acordul General pentru Comerțul cu Servicii) ar fi de natură să multiplice eforturile depuse în context național în direcția promovării comerțului electronic și a noii economii.

În concluzie, poziționarea dinamică a României în noul mediu electronic și, respectiv, în arhitectura noii economii este o cerință stringentă. Aceasta cu atât mai mult cu cât România se află în urma țărilor membre ale UE și a celorlalte țări candidate în privința gradului de pregătire pentru adoptarea și dezvoltarea comerțului electronic.

Potențialul de care dispune comerțul electronic în termeni de productivitate și de competitivitate este atât de semnificativ, încât orice întârziere în asigurarea premiselor tehnologice și in-frastructurale necesare difuziunii sale la scară largă atrage după sine riscul adâncirii decalajului digital și, implicit, al rămânerii în urmă sub aspectul integrării în structurile economice europene și globale.

3.3. Studiu de caz

Studiul de caz se realizează în cadrul magazinului virtual NEOMAX

Magazinul poate fi accesat direct www.neomax.ro , sau poate fi găsit prin intrmediul unui motor de căutare ,de exemplu Google, aflându-se pe lista de link-uri sponsorizate.

Accesând sit-ul ne putem da seama de la prima vedere că magazinul virtual neomax.ro este un magazin complex având o gama foarte largă de produse. Fiind complex nu înseamnă că este un magazin greu de vizitat.

Odata “intrați” în magazin se poate alege produsul dorit fie prin intermediul catalogului de produse, al meniurilor de navigare, fie prin opțiunea de cautare rapidă (este o opțiune pusă la dispoziția clienților pentru o mai ușoară găsire a produsului dorit numai prin simpla introducere a numelui acestiua).

Pe pagina principală a site-ului, pe lângă catalogul de produse, sunt prezentate produsele aflate la ofertă specială și produsele care sunt nou introduse în magazin.

Există de asemeni un spatiu rezervat publicității prin care magazinul promovează propriile produse.

În partea superioară a paginii web este redată data, aceasta însemnând că magazinul este actualizat zi de zi, prețurile afișate sunt corecte iar produsele prezentate sunt disponibile.

Catalogul de produse este structurat pe nouă mari categorii principale de produse și anume: IT, Electronice, Electrocasnice, Telecom-GSM, Foto-video, Sport, Articole copii, Genți, Hobby-lux.

Prima categorie de produse, IT, cuprinde:

Calculatoare

Dispozitive externe

Monitoare

Imprimante

Scanner

Aparate Fax

Copiatoare

Rețea

Protectie tensiune

Plotter

Subcategoria de produse Calculatoare are în componență:

Laptop

PDA

Navigație GPS

Desktop

Servere

Accesorii Notebook

Selectând opțiunea Laptop, magazinul prezintă haotic toate tipurile de laptop-uri pe care clientul le poate achiziționa. Lucrurile pot fi simplificate datorita unei opțiuni prin intermeduiul căreia produsele (Laptop-urile în acest caz) sunt grupate în funcție de firma producatoare: Acer, Dell, Fujitsu Siemens, Hp, Sony, Toshiba. Produsele sunt listate în ordine crescătoare, determinată de prețul de achiziție.

Fiecare produs are o poză de prezentare însoțită de unele detalii cum ar fi: date tehnice sau alte informații suplimentare.

Magazinul oferă clienților și posibilitatea achiziționării produselor prin intermediul ratelor. Astfel sunt prezentate cele doua prețuri ale produsului: cel propriuzis și prețul ratei.

Sistemul de rate este finanțat prin Raiffeisen Bank și este disponibil în orice localitate din țară în care există o filială a băncii. Suma creditata poate fi între 150 Euro (echivalent lei) și 5000 Euro (echivalent lei). Durata de rambursare a creditului este de până la 48 de luni și poate fi un multiplu de 6 luni. Solicitantul de credit trebuie să indeplinească urmatoarele condiții: sa fie angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau pe o durată cel puțin egala cu perioada de creditare (minim 3 luni vechime la locul de muncă prezent sau min.1 an la locul de muncă anterior); să realizeze venituri  cu caracter permanent din exercitarea profesiei, în cazul persoanelor care desfașoară profesii independente în baza unor legi speciale; minim 2 ani de desfășurare a activității sau sa realizeze venituri din pensii(cu caracter permanent).

O alta categorie de produse este cea de Electronice:

Televizoare

Video\DVD

Audio\Hi-Fi

Home cinema

Electronice audio

Proiectoare video

Categoria de produse Foto-Video cuprinde:

Camere foto digitale

Camere foto analogice

Camere video

Carduri de memorie

Categoria de produse Telecom-GSM are în componență:

Centrale telefonice

Telefoane

Categoria de produse Electrocasnice cuprinde:

Aer condiționat

Aparate frigorifice

Mașini de spălat

Aragazuri

Hote

Cuptoare cu microunde

Cafetiere

Automate băuturi-Vending

Roboți de bucătărie

Fiare de călcat

Mixere-Blendere

Prajitoare pâine-sandwich

Rașnițe de cafea

Friteuse

Mașini de tocat

Storcătoare

Feliatoare

Cuptoare de pâine

Cântare

Îngrijire personală

Centrale termice

Boilere

Convectoare

În cadrul categoriei de produse Sport găsim:

Fitness

Culturism

Moto

Categoria de produse Genți cuprinde următoarele subcategorii clasificate în funcție de mărime și marcă:

Genți Business

Genți Diplomat

Genți Laptop

Genți de Calculatoare

Valize

Genți de Umăr

Genți de Damă

Genți de Copii

Ultima categorie de produse Hobby-Lux se adresează unei categorii de clienți mai elitiste și cuprinde:

Aparate Foto\Video

Hi-Fi

Machete

Moto

După „răsfoirea “ catalogului de produse urmează pasul doi si anume cumpărarea. Fiecare client are un coș de cumpărături unde poate aduna produsele pe care dorește să le cumpere. Odată ales produsul dorit, pentru a-l introduce în coșul de cumpărături nu trebuie decât să lelecteze opțiunea În coș.

Următoarea etapa pe care trebuie să o parcurgă clientul este: înregistrarea sau

Identificarea, care constă în completarea datelor personale în cazul clientul care face pentru prima dată cumpărături de la magazinul neomax.ro, sau de precizarea adresei de e-mail și a parolei în cazul în care clientul a mai facut cumpărături în cadrul magazinului.

Urmează apoi etapa de comfirmare a comenzii în cadrul căreia se selectează sau introduc datele de facturare; se alege modalitatea de plată preferată; se verifică datele personale de catre operatorii magazinului după care se plasează comanda.

Livrarea: Dupa ce clientul a plasat comanda va primi un e-mail de confirmare cu produsele comandate și datele acestuia, după care va fi contactat telefonic de catre un operator al magazinului pentru a stabili detalii legate de livrare

Modalitati de livrare: Produsele comandate se pot livra în orice oraș din țară utilizând modalitatea și termenul de livrare ales de către clent. Produsele se află în ambalajul original, sigilat al producatorului și sunt asigurate pe tot parcursul transportului până la livrare.

Taxe de transport:

Livrarea comenzilor în București se face:

– gratuit la domiciliul clientului dacă valoarea (cu TVA) depășește 500 RON;

– cost transport 17,5 RON +TVA dacă valoarea comenzii (cuTVA) este sub 500 RON;

Livrarea comenzilor în afara Bucureștiului se face:

– gratuit la domiciliul clientului- daca valoarea (cu TVA) depășește 1200 RON;

– cost transport 17,5 RON +TVA daca valoarea comenzii (cu TVA) este sub 1200 RON;

– Taxa ramburs 2% din valoarea facturii, doar în cazul în care clientul plătește numerar la livrare (taxă percepută de firma de curierat);

– pentru localitățile care nu se află în rețeaua de distribuție a curierului se calculează un cost suplimetar pe km, în funcție de distanța până la cel mai apropiat oraș în care curierul are o sucursală. Această valoare va fi comunicată telefonic clientului.

– pentru livrarea electrocasnicelor și electronicelor în afara Bucureștiului, prețul transportului coletului va fi comunicat telefonic și poate fi mai mare decât cel standard pentru produse cu greutate sau gabarit mare.

În cazul plății în avans prin virament bancar, termenul de livrare se măsoară din momentul intrării întregii sume în contul Neomax Online srl. În cazul în care clientul nu poate fi găsit la data și ora stabilite pentru livrare, Neomax Online srl va păstra bunurile comandate timp de cinci zile lucrătoare, interval în care firma va încerca să contacteze clientul din nou pentru a definitiva livrarea. În cazul în care nici de această dată clientul nu poate fi găsit, comanda va fi anulată.

Durata livrări este variabilă în funcție de produsele comandate și de modalitatea de plată și de livrare aleasă. În mod normal durata livrării variază între cateva ore și 5 zile lucrătoare daca produsul este în stoc.

Ultima etapă: Plata peoduselor se face:

– în numerar, la livrare (clienți persoane fizice și juridice) (se plătește taxa de ramburs în afara Bucureștiului)

– prin ordin de plată/virament bancar (clienți persoane juridice sau clienți persoane fizice) (nu se plătește taxa de ramburs).

Plata în numerar, pentru produsele livrabile din stoc (termen de livrare pentru produsele din stoc, maxim 2 zile pentru București și până la 5 zile în alte orașe), se face la livrare, în lei, la valoarea din momentul confirmării telefonice a comenzii

Plata prin virament bancar se poate face în conturile:

NEOMAX ONLINE SRL
Str. Călușei nr. 41,
Sector 2, București
CUI: 17592500

IBAN: RO54 BACX 0000 0001 3180 7310
HVB România – Sucursala Millenium

IBAN: RO03 MIRO 0000 1075 0131 0001
Pro Credit Bank – Sucursala București

IBAN: RO61 RZBR 0000 0600 0719 0196
Raiffeisen BankIBAN: RO58 TREZ 7025 069X XX00 6272
Trezoreria Sectorului 2 – București

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În ultimul deceniu, Internetul s-a dezvoltat într-un ritm foarte rapid având un impact major în toate aspectele vieții economice și sociale. La fiecare jumătate de an apar schimbări atât de importante încât este imposibil de prevăzut unde se va ajunge în viitor.

În prezent, se poate vorbi de o adevărată revoluție care are loc în comerț și în telecomunicații. Comerțul electronic înseamnă, în accepțiunea tradițională, utilizarea unor aplicații de tipul transferului electronic de documente, a comunicațiilor fax, a codurilor de bare, a transferului de fișiere și a poștei electronice. Dezvoltarea Internetului, în toate segmentele societății, a condus la o tendință tot mai evidentă a companiilor de a folosi acest mediu în comerț, care să apeleze – pe lângă vechile servicii amintite – și altele noi, specifice tehnologiilor world wide web. Industria comerțului electronic face, în general, distincția între tranzacțiile Business-to-Business (B-2-B sau BTB) și tranzacțiile Business-to- Consumer (B-2-C sau BTC):

▪ B-2-B cuprinde toate tranzacțiile ce se efectuează între doi sau mai mulți parteneri de afaceri. Aceste tranzacții se bazează, de obicei, pe sisteme extranet, ceea ce înseamnă că partenerii de afaceri acționează pe Internet prin utilizarea de nume și parole pentru paginile de web proprii.

▪ B-2-C se referă la relațiile dintre comerciant și consumatorul final, fiind considerat comerț electronic cu amănuntul.

Evenimentele care au avut loc în ultimii ani în lumea tehnologiei informației au avut un impact major asupra tuturor actorilor de pe această piață și au influențat economia mondială. Această evoluție are un impact major asupra economiilor, în ceea ce privește crearea de noi întreprinderi, diversificarea celor existente și, în special, asupra potențialului pieței forței de muncă și a gradului de ocupare a acesteia în viitor.

Tranzacțiile on-line desfășurate între firme vor contribui cu 22% la volumul total al comerțului din Uniunea Europeană a anului 2006, potrivit studiului „The Future Of Europe's Online B2B Trade”, întocmit de instituția de cercetare a pieței Forrester Research. Pentru realizarea studiului, Forrester Research a analizat indicatorii de creștere aferenți unui număr de 13 sectoare industriale în cele 15 țări ale Uniunii Europene din anul 2003. Potrivit autorilor studiului, comerțul electronic la nivelul Uniunii Europene va ajunge până în 2006 la valoarea de 2.200 de miliarde de euro, deși în 2001 nu s-a ridicat decât la 77 de miliarde de euro.

Tranzacțiile cu echipamente electrice, produse chimice și cele din cadrul activităților de logistică vor cunoaște o dezvoltare puternică. Aproximativ 11,7% din comerțul cu echipamente electrice se va realiza on-line. De asemenea, peste 7% din tranzacțiile cu produse chimice și cu cele din activitățile logistice se vor realiza prin Internet.

Dezvoltarea comerțului electronic în sectoare precum cel alimentar, textil și al produselor de uz casnic, se va produce în 2005. Între 2004 și 2006, comerțul on-line din industria alimentară și a băuturilor non-alcoolice se va tripla. Dacă, în ansamblu, la nivel european se va simți o explozie a comerțului electronic, ratele de creștere și perioada de timp în care această evoluție se va manifesta diferă foarte mult de la o țară la alta.

Cea mai rapidă evoluție va fi înregistrată în comerțul on-line din statele scandinave unde și sectorul IT este mai dezvoltat. Volumul comerțului on-line va crește puternic și în Franța, Germania și Marea Britanie, tendință care nu se va manifesta însă în statele din sudul Europei.

În Suedia și Danemarca, 17% din tranzacțiile comerciale s-au realizat prin Internet în 2004, iar cele două țări au contribuit cu 10% la volumul total al comerțului electronic din UE, dublându-și astfel „cota de piață”.

În 2006, cele trei piețe majore ale Europei – Marea Britanie, Germania și Franța – vor contribui cu cel puțin 23% la vânzările on-line. Volumul total al comerțului electronic efectuat în cele trei state va reprezenta 64% din cel al UE. Evoluția comerțului electronic din cele trei țări va produce o presiune asupra statelor vecine precum Belgia, Austria și Irlanda în direcția accelerării procesului de migrare către Internet, se mai arată înstudiu.

În ciuda dimensiunilor economiei italiene și a celei spaniole, aici comerțul electronic se va dezvolta mai lent, din cauza investițiilor reduse în IT. În Italia cheltuielile IT pe cap de locuitor se ridică la 57% din media europeană de 588 de euro, iar în Spania la 46%.

În România, comerțul electronic s-a ezvoltat puternic în anul 2004, pe portalul www.trafic.ro fiind înregistrate este 70 de situri care realizează această tivitate și care sunt vizitate zilnic de cel puțin 1.000 de persoane. Conform datelor publicate în ianuarie 2005 de Visa International, cifra totală de vânzări pentru anul 2004 aratăcă, în România, comerțul electronic derulat prin intermediul cardurilor Visa a depășit 5,7 milioane USD, deținătorii de carduri Visa români și străini efectuând peste 41.000 de tranzacții de cumpărare prin intermediul Internetului. Cea mai spectaculoasă creștere înregistrată în anul 2004 s-a produs în luna decembrie, când deținătorii de carduri Visa au preferat să își utilizeze cardul pentru a face cumpărături on-line, mai mult decât în oricare altă lună a anului. Astfel, valoarea totală a vânzărilor realizate on-line în decembrie a atins peste un sfert (28%) din suma totală cheltuită on-line în tot anul 2004.

Datele făcute publice de Visa International arată că, în anul 2004, deținătorii de carduri Visa din România au cheltuit 4,6 milioane USD pentru a cumpăra bunuri și servicii prin Internet, în magazinele virtuale din România și din străinătate, valoarea medie a unei tranzacții fiind de 135 USD. Aceste cifre reprezintă o creștere substanțială față de datele corespunzătoare anului 2003, numărul și valoarea tranzacțiilor pe Internet prin intermediul cardurilor Visa crescând cu 193%, respectiv cu 226%. Americanii au fost cei care au cheltuit cel mai mult în magazinele virtuale românești, reprezentând 75% din cifra totală a cheltuielilor.

Faptul că românii au început să cumpere tot mai mult prin intermediul Internetului se vede și din vânzările realizate de magazinele on-line. Spre exemplu, firma Spot Digital, caregăzduiește magazine on-line Digital Word, specializate în vânzarea produselor electronice și IT, a înregistrat în anul 2004 o creștere a vânzărilor de aproximativ 20% față de anul 2003. Cel mai bine s-au vândut echipamentele multimedia, aparatele foto digitale sau cele audio-video. Statisticile furnizate de www.trafic.ro arată că site-urile de comerț electronic sunt accesate fie în urma căutărilor pe motoarele de căutare precum Google, fie direct de cei care știau de ele dinainte. Magazinele virtuale care se bucură de cel mai mare succes sunt librăriile, site-urile de calculatoare, electronice și electrocasnice.

Creșterea competiției pentru câștigarea pieței au determinat reorientarea a numeroase magazine către alte tipuri de servicii sau produse, ori chiar schimbarea caracterului site-ului. Contextul evoluției comerțului on-line este marcat însă și de câteva blocaje de natură psihologică – neîncrederea si conservatorismul cumpărătorilor, de natură instituțională – nu este posibilă implementarea unei proceduri reale de plată on-line, datorită lipsei unui organism care să gireze și să coordoneze plățile online, de natură tehnică – numărul încă mic al utilizatorilor de Internet, raportat la numărul populației, și de natură media – promovarea insuficientă în mass-media a acestui tip de comerț. În ciuda tuturor piedicilor, comerțul electronic va continua să crească atât în ceea ce privește numărul operatorilor, cât și ca cifră totală de afaceri.

Comerțul electronic se află în plin proces de dezvoltare, iar succesele sunt numeroase și evidente. Tranzacții on-line au loc peste tot în lume, comerțul electronic urmând îndeaproape dezvoltarea rapidă a tehnologiilor Internet și World Wide Web.

Impactul comerțului electronic asupra firmelor și asupra societății va fi deosebit, atât ca întindere cât și ca intensitate. Pentru firme, comerțul electronic oferă ocazii unice de reorganizare a afacerilor, de redefinire a piețelor sau de creare de noi piețe. Inițiativele de comerț electronic pot genera scăderi ale costurilor, creșteri ale veniturilor și eficiență operațională pentru companiile care urmăresc să dobândească un avantaj în mediul economic competitive din zilele noastre.

BIBLIOGRAFIE

Dictionar Eplicativ al Limbii Romane Def. Comerțului.

Effy Oz, Foundations of E-Commerce, Hardcover, 2001

Geller, D.P. – The Yin and Yang of Electronic Commerce, http://idm.internet.com

Ghibuțiu, A. (coord.), Pencea, S. și Boureanu, M., ‘Comerțul electronic – mijloc de integrare în economia globală Oportunități și provocări pentru Romania’ Academia Română, Institutul de Economie Mondială, Bu-curești, 2002

Hellerstein, W. Electronic Com-merce and the Challenge for Tax Ad-ministration, Referat Geneva 2002.

Kalakota, R, Whinston – „Frontiers of Electronic Commerce” Addison, Wesley, Reading MA, 1996.

Kaminski, B. și Smarzynska, , Foreign Direct Investment and Integration into Global Production and Distribution Networks. B.K. 2001.

Kestenbaum, M.I., Straight, R.L. – Paperless grants via the Internet, in Public Administration Review, 1996.

LefebvreL.A.,Lefebvre.E., E-com-merce and Virtual Enterprises: Issues and Challenges for Transition Economies, ‘Technovation’

Lopez-Bassols, V.,Vickery, G., e-Commerce: “Readiness”, United Nations Economic Commission for Europe, Forum on Electronic Commerce for Transition Economies in the Digital Age, Geneva, World Market Series, Business Briefing, June, 2000

Mesniță Gabriela – Introducere în afaceri electronice Ed. Junimea Iasi, 2002.

Nath, R., Akmanligil, M., Hjelm, K., Sakaguchi, T., Schultz, M. – „Electronic Commerce and the Internet: Issues, Problems, and erspectives”, in Internationl Journal of Information Management, vol. 18, No. 2, 1998.

Plant, R. – eCommerce formulation of Strategy, Prentice Hall PTR, Upper Saddle River, Nj 07458, 2000.

[anonimizat] Commerce. A Introduction, ZD University, 1999.

UNCTAD, E-commerce and Develop-ment Report 2001.Trends and Executive Summary, Internet Edition, United Nations, New York and Geneva, 2001.

Victor-Valeriu Patriciu, București 2001 Sisteme electronice de plati Editura ALL București 2002

*** Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, Monitorul Oficial nr. 483 din data de 5 iulie 2002

*** Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, Monitorul oficial nr. 790/12 dec. 2001

*** Legea nr. 455 /2001 privind semnătura electronică, Monitorul Oficial nr. 429 din 31 iulie 2001

Buyers Guide to Electronic Commerce.Glossary of Terms http://www.wentworth.com

http://www.accentnet.ro

Acasa

http://www.businnes-online.ro

http:// www.euro-info.ccir.ro/com

http://www.forrester.com

http://www.international.visa.com

http://www.internetmagazin.ro

http://www.mcti.ro

http://www.neomax.ro

http://www.postaroamna.ro

http://www.tnt.com/ro

http://www.trafic.ro.

Feel web

http://www.ups.com