Comertul Electronic In Mediul Antreprenorial din Romania

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………

1. Aspecte teoretice privind comertul electronic…………………..

1.1. Ce este comertul electronic?………………………………………

1.2. Avantajele si dezavantajele comertului electronic………………………….

1.3. Modelele comertului electronic………

1.3.1. Modelul B2C…………………………………….

1.3.2. Modelul B2B…………………………………….

1.3.3. Modelul colaborativ……………………………………

1.4. Domeniile de comert electronic……………………………………..

1.5. Riscurile, fraudele si disputele in comertul electronic………………………..

1.6. Tehnologia comertului electronic………………………………………….

Introducere

„Orice afacere în prezent concureaza în doua lumi: o lume fizica cu resurse pe care managerii pot sa le vada si sa le atinga si o lume virtuala constituita din informatie. Ultima dintre acestea a dat nastere lumii comertului electronic , un nou loc de creare a valorii”. Aceasta declaratie a fost facuta de doi cercetatori Rayport si Sviokla în Harvard Business Review, în anul 1995. De atunci timp de doua decenii, marile companii au realizat comert electronic prin retelele EDI, dar multe se confrunta si acum cu problema de a transforma comertul electronic într-un aspect natural al afacerilor lor de zi cu zi.

Cel mai probabil, pietele din prezent vor suferi schimbari majore în deceniile urmatoare.

Factorul care va promova aceasta schimbare rapida în Economia Informtionala de astazi este nimeni altul decât Internetul si toate tehnologiile legate de acesta care vor permite ca acest

fenomen sa devina realitate. Având în vedere ca domeniul comertului electronic este foarte vast este necesara în aceasta faza de început o scurta definire a ceea ce termenul de comert

electronic va presupune în cadrul acestei lucrari. Exista mai multe definitii disponibile. Comisia Europeana mentioneaza urmatoarele despre comertul electronic si formele pe care le ia: „orice forma de tranzactie de afaceri în care partile interactioneaza electronic în loc de schimb fizic sau contact fizic direct”.

„Un caz special al comertului electronic este vânzarea electronica (electronic trading) în care un distribuitor ofera bunuri sau servicii unui consumator în schimbul unei plati”.

„Un caz special al vânzarii electronice este vânzarea electronica cu amânuntul (electronic retailing) în care clientul este un consumator obisnuit în loc de o alta companie.” Conform acestei largi definitii comertul electronic nu cuprinde numai tranzactia comerciala în sine, dar si toate interactiunile si schimburile de informatie dintre vânzator si cumparator care apar înainte si dupa tranzactia în sine. ( ex: publicitate, acordarea de suport tehnic la produsul cumparat)

Comertul electronic nu este nici pe departe un aspect nou. Mediul electronic a fost folosit în scopuri comerciale si în trecut, dar odaca cu rapida evolutie a Internetului, oportunitatile si incertitudinile comerciantilor sunt din ce în ce mai mari si mai complexe decât au fost în trecut.

În ultimi ani un numar considerabil de companii au site-uri de comert electronic pe Internet. În cele mai multe cazuri acestea au fost create cu scopul de a asigura o prezenta pe Internet a companiei respective, putini dintre ei incercand sa exploateze Internetul ca o posibila piata. Conform unui recent studiu al Ernst & Young, companiile ce conduc atât comert traditional cât si comert electronic se asteapta la o crestere de la 3% astazi la 9% în 2005 a produselor vândute on-line în totalul vânzarilor. Pentru a avea un impact puternic si hotarâtor pe piata, este necesar sa devina o parte naturala a vietii de zi cu zi, un instrument ce poate fi folosit fara dificultati de oricine. In zilele noastre viitorul investitiilor asociate de Internet este înca nesigur si acesta fiind unul din motivele pentru care firmele se confrunta cu o nevoie din ce în ce mai mare de a întelege mai bine factorii care determina rezultatul investitiilor lor on-line.

Capitolul 1. Aspecte teoretice privind comertul electronic

1.1.Ce este comertul electronic?

Revista britanica The Economist a publicat în mai 2004 un raport special destinat comertului electronic, din care citez câteva afirmatii semnificative: ”Comertul electronic nu numai ca a devenit ceva mare, în sine, dar a crescut într-un asemenea mod, încât va schimba felul în care se fac afacerile, cu sau fara Internet”; ”nici o companie nu îsi mai poate permite sa ignore Internetul”; “competitia pe Internet este feroce… transparenta preturilor este o regula…consumatorii au acces la un volum fara precedent de informatii asupra produselor… comportamentul consumatorilor se schimba, ei folosesc Internetul pentru a lua decizii privind cumparaturile pe care le fac si în afara Internetului”; “raspândirea conexiunilor rapide la Internet a constituit un factor cheie în cresterea comertului electronic”; “… îngrijorarea referitoare la fraude reprezinta cel mai mare pericol pentru comertul pe Internet”; “companiile de software, proiectantii de site-uri si furnizorii de servicii care au contribuit la constituirea Internetului trebuie de urgenta sa-l faca un loc mai sigur pentru desfasurarea afacerilor”

Termenul de „comert electronic” este din ce în ce mai mult discutat pe masura ce Internetul apare ca un mediu viabil pentru desfasurarea actiunilor de comert. Acest lucru s-a întâmplat mai mult în ultimi cinci ani datorita popularitatii din ce în ce mai mari pe care Internetul o cunoaste.

Totusi originile comertului electronic se gasesc mult mai departe în timp, chiar mai departe 1980 când termenul de "electronic data interchange" (EDI) face senzatie pe scena

economica din acele timpuri.

Mai mult, dezvoltarea rapida a infrastructurii comunicatiilor si calculatoarelor în ultima

jumatate a deceniului a fost mai mult decât impresionanta, având o influenta enorma asupra viitorului comertului electronic.

Preturile tehnicii de calcul au scazut într-un ritm galopant în ultimele doua decade, devenind un lucru pe care toata lumea si-l poate permite. Sistemele de operare si

software-ul au devenit mai puternice si usor de folosit devenind top mai tentante pentru domeniul afacerilor.

Totusi, efortul depus pentru asigurarea compatibilitatii în scopul facilitarii schimbului

de date a trecut în cea mai mare parte neobservat. De cea mai mare importanta este

efortul depus pentru standardizarea interfetelor dintre diferite platforme.

Procesul de standardizare denumit Open System Integration nu trebuie sa fie confundat cu International Standards Organisation (ISO), care ratifica aceste standarde.

Disponibilitatea tehnicii de calcul si a standardizarii a fost foarte importanta deoarece

multe companii au vazut oportunitatea de a lega computerele între ele pentru a înlesni procesul de comert.

Termenul de e-commerce trebuia înca inventat, dar reprezinta în esenta telul pe care

acele companii încercau sa îl atinga. Cea mai importanta realizare urma sa fie elaborarea de formate comune pentru sistemele de mesagerie de care era nevoie pentru a realiza schimbul de date între comunitatile de afaceri.

Ca rezultat, au fost create pachete de standarde atât Americane cât si europene pentru a defini caracteristicile ce trebuiau îndeplinite de câtre sistemele de mesagerie. Au existat proiecte pilot cum ar fi DISH si SHIPNET în industria transporturilor navale, dar nu toate au fost încoronate de succes în termini comerciali, totusi au contribuit la promovarea acestui subiect. Astfel de sisteme pentru comunitatile portuare au fost create si în Europa ca de exemplu Felixstowe, Southampton si Rotterdam.

În jurul anilor 1980 multe alte retele interne (VAN) au fost create pentru a crea legaturi de comunicare sigure în interiorul diverselor companii si afaceri.

Constituirea de numeroase asociatii cum ar fi: Electronic Commerce Association,

The European Electronic Messaging Association, Data Interchange Standards Association si Electronics Industry Data Exchange Association a impulsionat si contribuit la crearea unor sisteme de mesagerie care sa corespunda cerintelor impuse de diferite sectoare din industrie.

Pe masura de diferite proiecte în domeniu erau implementate, la începutul anilor optzeci, asteptarile fata de retelele EDI începeau sa creasca. La fel ca si în cazul cresterii pe care Internetul o cunoaste astazi, multi analisti s-au grabit si au facut predictii ale unor cresteri fara precedent pe care acest tip de retea avea sa le cunoasca, astfel încât numarul

utilizatorilor avea sa se dubleze anual, iar nici o afacere nu îsi va putea permite sa ramâna pe dinafara. Totusi, în ciuda predictiilor încurajatoare, doar unu la suta din potentialii

utilizatori ai acestui tip de retea au ajuns sa o foloseasca. Astfel masa critica

necesara pentru a provoca explozia retelelor EDI nu a fost niciodata atinsa.

Brusca aparitie si avântul comertului electronic schimba lumea afacerilor , amenintând existenta nu mai a unor firme ci a întregi industrii. Unele industrii au fost

obligate la restructurari puternice în timp ce alte noi afaceri si alte cai de a conduce vechile afaceri se dezvolta. Acest nou mediu de afaceri este în acelasi timp înspaimântator ca si ofertant de noi oportunitati.

O componenta importanta în definirea comertului electronic o reprezinta mediul în care acesta are loc si anume Internetul. Internetul este o retea mondiala de zeci de mii de

computere de mare capacitate, conectate între ele. Persoane particulare si oameni de afaceri intra pe Internet prin intermediul unui furnizor local de servicii Internet, care ofera astfel accesul la posta electronica (e-mail) si la sistemul de informare " www" (World Wide Web) precum si la multe alte categorii de servicii informationale. Internetul ofera

potentialilor clienti posibilitatea de a "vizita" afacerea pe "Web" si sa analizeze ofertele

on-line de produse si servicii ale firmelor.

– 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData –O multitudine de firme utilizeaza Internetul pentru

publicitate. Marketingul prin Internet este o oportunitate pentru a crea imaginea unei firme si pentru a atrage clientii. Firmele furnizeaza informatii tehnice si utilizeaza pagina de Web ca o platforma pentru mediatizarea noutatilor ce apar în cadrul firmei.

Folosind propriul Website ca pe un magazin, ele ofera produse si preiau comenzi.

– 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData –Poate din cauza incertitudini si vitezei cu care se

schimba aceste mediu, exista foarte putina îndrumare strategica disponibila oamenilor de afaceri pentru ai ajuta sa se descurce în acest teritoriu neexplorat. Exista putine lucrari de

relevanta si o multime de teorii si curente cu privire la acest nou mediu de afacerii.

Din acest punct de vedere încercarea de a defini comertul electronic nu ar avea un rezultat concret.

Primele intentii de a definii comertul electronic au fost facute din nevoia de a legifera

comertul electronic, cum ar fi de exemplu definitia elaborata de Parlamentul European si publicata în Directiva 31/2000 a Comisiei Europene cunoscute si sub numele de „Directiva asupra comertului electronic”.

În afara de aceasta la ora actuala exista o multitudine de definitii ale comertului electronic:

„ … cumpararea si vânzarea bunurilor si serviciilor pe Internet, în special cu ajutorul World Wide Web-ului. În practica acesta si un nou termen „e-business” sunt adesea

folositi ca sinonime. Pentru vânzarea on-line cu amânuntul termenul „e-tailing” este folosit câteodata.”

(www.whatis.com)

„ … aplicarea integrala a tehnologiei informatiilor si comunicatiilor la început si pâna la finalul întregului lant de valori a procesului de afaceri ce are loc electronic si are ca scop obtinerea de profit. Aceste procese pot sa fie partiale sau complete si de asemene pot sa fie tranzactii business-to-consumer sau business -to-business.”

(Wigand, 1997)

„În definitia sa simpla comertul electronic este un mijloc electronic folosit pentru

a face tranzactii de afaceri… Pe masura dezvoltarii tehnologiei si a folosirii

Internetului pe scara larga, comertul electronic a ajuns sa se refere la o gama mai larga de mijloace de afaceri cum ar fi: e-mail, Web-situri informationale, cataloage on-line comenzi de bunuri si servicii prin Internet, livrarea directa de produse si alegerea caracteristicilor produsului… Cele mai raspândite forme de comert

electronic sunt:

• Business to Business – o afacere vinde catre alta afacere;

• Business to Consumer – o afacere vinde unui consumator;

• Business to Government – diverse firme liciteaza pentru programe

guvernamentale;

• Consumer to Consumer – consumatorii vând altor consumatori prin intermediul unor site-uri de licitatii.

(www.wvebiz.com)

Pentru unele firme, comer¸t electronic înseamna orice tranzactie financiara care utilizeaza tehnologia informatica. Pentru altele, notiunea de comert electronic acopera circuitul

complet de vânzari – inclusiv marketingul si vânzarea propriu-zisa. Multi oameni considera comertul electronic ca fiind orice tranzactie comerciala condusa electronic pentru cumpararea unor produse cum ar fi carti, Cd-uri, bilete de calatorie si altele. Dar, comertul electronic are, în sens larg, un impact mult mai profund asupra evolutiei afacerilor si

cuprinde, în fapt, nu numai noile achizitii comerciale ci si totalitatea activitatilor care sustin obiectivele de marketing ale unei firme si care pot include, spre exemplu, publicitate, vânzari, plati, activitati post-vânzare, servicii catre clienti, etc.

Aceasta evolutie are un impact major asupra economiei, în ceea ce priveste crearea de noi întreprinderi, diversificarea celor existente si, în special, asupra potentialului pietei, fortei de munca si a gradului de ocupare a acesteia în viitor. Datorita acestei diversitati a conditiilor de piata ce cuprinde un mare numar de furnizori de servicii si care este într-o permanenta schimbare, se impune ca o necesitate punerea la dispozitia întreprinderilor si în special a întreprinderilor mici si mijlocii, a unei "surse" unde sa gaseasca sprijinul adecvat pentru aplicarea solutiilor comertului electronic în activitatea proprie.

Industria comertului electronic face în general, distinctie între tranzactiile Business-to-business

(B-2-B sau BTB), tranzactiile Business-to-consumer (B-2-C sau BTC) si tranzactiile User-to-User:

B-2-B cuprinde toate tranzactiile ce se efectueaza între doi sau mai multi parteneri de afaceri. Aceste tranzactii se bazeaza, de obicei, pe sisteme extranet, ceea ce înseamna ca partenerii de afaceri actioneaza pe Internet prin utilizarea de nume si parole pentru paginile de Web proprii. Acest tip de comert electronic se împarte în 2 clase:

Tipul (B2Bi) este cazul în care exista un contract de parteneriat între întreprinderi, un exemplu în acest sens fiind o aplicatie pentru un lant de desfacere;

Tipul (B2M2B) este cazul unui e-MarketPlace care se interpune între cele doua afaceri, deci existenta unei piete electronice în care interactioneaza mai multi cumparatori si mai multi furnizori.

B-2-C se refera la relatiile dintre comerciant si consumatorul final, fiind considerat comert electronic cu amanuntul. Acesta se împarte în:

User-to-Business (U2B) Este cazul general în care un utilizator (intern sau extern) interactioneaza asupra datelor si tranzactiilor unei întreprinderi. În caz particular se poate aplica la o întreprindere care ofera servicii sau bunuri care nu pot fi prezentate si vândute prin catalog. Poate fi vazut ca acoperind toate interactiunile de tip User-to-Business care nu sunt acoperite de modelul User- to-Online Buying.

User-to-Online Buying (U2OB) Este folosit pentru a descrie un caz special (un subset al modelului User-to-Business) în care bunuri sunt vândute printr-un catalog folosind un card de cumparari, un portofel, etc. Acest model include ambele cazuri de consumatori: care cumpara bunuri si care se aprovizioneaza de la un singur furnizor. Poate cuprinde legaturi cu sisteme de gestiune, de verificare de carti de credit, de livrare etc.

O noua optiune în comertul electronic este tranzactia Business-to-Employee (B2-E),

care se refera la tranzac¸tiile din interiorul unei firme, destinate personalului angajat al firmei si efectuate prin sistemul intranet propriu.

In tranzac¸tiile comerciale clasice se disting patru etape diferite:

informarea comerciala referitoare la tranzac¸tie: cercetarea de marketing;

încheierea contractului comercial;

vânzarea produsului sau a serviciului;

plata produsului sau a serviciului;

1.2. Avantajele si dezavantajele comertului electronic

Un prim pas în analizarea avantajelor si limitelor comertului electronic îl constituie prezentarea succinta a cauzelor care au stat la baza aparitiei diferitelor sale forme si a motivatiilor lansarii comertului electronic pe Internet. Primele forme de comert electronic existente de câteva decenii se bazau pe retele private, telefonice si retele între companii. Etapa urmatoare a comertului electronic dateaza din anii ’95-’96 si reprezinta vânzarea cu amanuntul catre consumatori. Din 1995, companii cu nume de rezonanta precum Dell, Cisco si Amazon au pornit o campanie agresiva de utilizare comerciala a Internet-ului. Au aparut primele site-uri Web comerciale care ofereau acces rapid si facil la informatii despre produse, dar nimic mai mult, fiind doar niste vitrine mobile, fara legatura, din cyberspatiu. Un alt val al evolutiei comertului electronic a adus posibilitatea de a trimite comenzi sigure, utilizând carti de credit. În aceasta perioada au fost integrate aplicatiile de retea cu bazele de date, oferind consumatorilor posibilitatea de a accesa o cantitate considerabila de informatii si de a furniza optiuni convenabile pentru achizitii. Nivelul actual al comertului electronic a devenit posibil datorita dezvoltarii produselor software, a marilor producatori de baze de date care si-au orientat produsele spre Web, a legaturilor din ce în ce mai performante dintre browsere si bazele de date (ODBC, JDBC etc.), precum si a perfectionarii protocoalelor de securitate.

Comertul electronic permite integrarea întreprinderilor, realizând un întreg, un tot unitar. De fapt, scopul comertului electronic este de a integra retelele vaste de întreprinderi mici, agentii guvernamentale, corporatii mari, furnizori independenti, într-o singura comunitate, cu posibilitatea de a comunica între ei prin retele de calculatoare, indiferent de platforma de lucru hardware si software. Integrarea înseamna mai mult decât o reuniune externa de platforme, componenta interna fiind vitala, deoarece comenzile pot fi receptionate electronic si

pot parcurge automat toate compartimentele organizatiei. Totodata, integrarea interna înseamna si faptul ca datele sunt stocate în formate digitale, ceea ce permite regasirea rapida si transmisia lor electronica. Daca tehnologia este considerata importanta pentru integrare, resursele umane sunt indispensabile.

Comertul electronic implica dinamic ¸si în timp real clientii si concurentii vânzatorului, ceea ce determina imbunatatirea serviciilor, crearea de noi produse si de noi piete. Esenta comertului electronic este durata de viata a datelor, concept care reflecta posibilitatea dispunerii de date înregistrate, modificate si stocate într-un mod în care sa se permita utilizarea lor pe parcursul ciclului de viata a produsului vândut.

Exista, în principal, doua motive pentru care o companie doreste sa se lanseze în comertul electronic pe Internet:

Posibilitatea de a-si largi clientela: pe Internet, orice companie poate avea o prezenta

globala, beneficiind de clienti din toata lumea. De exemplu, oricine este conectat la Internet

poate vizita paginile Web ale unei companii, indiferent de localizarea geografica a utilizatorului.

Reducerile costurilor pentru distributie si pentru serviciile asigurate clientilor. Utilizarea

Internet-ului antreneaza scaderi semnificative ale costurilor de distribuire a informatiilor, care au un rol important în orice afacere. Astfel, trimiterea prin posta a unei brosuri de prezentare implica un cost mult mai mare decât cel al trimiterii brosurii electronice echivalente” prin e-mail sau cel al plasarii acesteia pe un site Web. Prezenta pe Internet implica unele costuri initiale, care difera în functie de serviciile dorite (e-mail, Web, etc) dar acestea se amortizeaza relativ repede. Un alt avantaj al costurilor mici de distributie este posibilitatea de a distribui mult mai multa informatie si de a o actualiza rapid.

Avantajele utilizarii comertului electronic pot fi evaluate din perspectiva celor trei participanti implicati: compania, consumatorii si societatea.

Din punctul de vedere al companiei vânzatoare, avantajele utilizarii comertului electronic sunt:

Extinderea zonelor de activitate pentru pietele nationale si internationale; cu un capital

minim, o companie poate rapid si usor sa localizeze clientii, furnizorii potriviti si cei mai buni parteneri de afaceri din lume.

Cresterea vitezei de comunicare.

Îmbunata¸tirea eficientei (datele sunt în format electronic, reducând erorile de retestare).

Reducerea efortului de inventariere si al managementului stocurilor.

Reducerea timpului dintre cheltuirea capitalului si încasarea contravalorii produselor si serviciilor.

Reducerea unor costuri de creatie, procesare, distributie, stocare si regasire a informatiilor bazate pe hârtii (prin e-mail se reduc costurile privind mesageria, iar EDI (Electronic Data Interchange) determina reducerea stocurilor si costurilor legate de ciclul de cumparare)

Întarirea relatiilor cu furnizorii si clientii (site-ul Web contine informatii la zi utile tuturor partilor, iar EDI (Electronic Data Interchange) implica o strânsa legatura a partenerilor pentru stabilirea standardelor de comunicare).

Asigurarea unor cai rapide si moderne de furnizare a informatiilor despre companie (prin paginile Web).

Asigurarea unor canale alternative de vânzare (prin Web).

Posibilitatea întreprinderilor mici de a concura cu cele mari. Prin costurile reduse pe care le implica deschiderea unui magazin virtual, întreprinderile mici pot intra pe pietele dominate de obicei de companiile mari. Mai mult, o organizatie mica, prin flexibilitatea si deschiderea specifica, îsi poate crea un avantaj fata de o întreprindere mare, dominata, de regula, de birocratie si conservatorism.

Facilitarea intrarii pe pietele internationale. Internet-ul nu este îngradit de granite, nu este în posesia nimanui, iar accesul si costurile de publicare sunt reduse. Comunicarea cu un client de pe fata cealalta a globului este la fel de facila ca si comunicarea cu o persoana din cealalta încapere. O societate producatoare îsi poate vinde produsele în orice tara prin intermediul unui site Web, fara a mai fi nevoie sa stabileasca contacte cu întreprinderi locale sau sa faca investitii suplimentare.

Scaderea costurilor de functionare prin automatizarea procesului de comanda. Exista posibilitatea automatizarii complete printr-o integrare cu sistemul de gestiune, ceea ce duce la o crestere a productivitatii generale a societatii.

Din punctual de vedere al consumatorului, avantajele sunt: efectuarea rapida a cumparaturilor sau altor tranzactii la orice ora, în orice zi; cautarea rapida a produselor si servciilor, cu

posibilitatea cumpararii tehnice si economice a ofertelor; transportul rapid al produselor si

serviciilor, mai ales ale celor digitale; posibilitatea participarii la licitatii virtuale, la reuniuni

electronice din comunitatile virtuale, unde au loc schimburi de idei si de experiente; facilitarea competitiei, având ca rezultat reduceri substantiale de preturi.

Avantajele societatii în urma introducerii comertului electronic sunt urmatoarele: permite mai multor persoane sa lucreze si sa faca cumparaturi de acasa, reducându-se astfel traficul si

poluarea; face posibila vânzarea unor marfuri la preturi mai mici, astfel încât si oamenii cu

venituri mici sa poata cumpara mai mult, ridicându-le standardul de viata; asigura oamenilor din “lumea a treia” si a celor din zonele rurale accesul la produse si servicii care altfel nu le-ar fi fost accesibile; faciliteaza furnizarea serviciilor publice, cum ar fi sanatatea, educatia, distribuirea serviciilor sociale ale guvernelor, la un cost redus si cu o calitate îmbunatatita.

Limitarile si dezavantajele comertului electronic pot fi grupate în doua mari categorii: tehnice si nontehnice. Dintre dezavantajele tehnice se pot distinge: lipsa unor sisteme de securitate ieftine, a unor standarde adecvate si a unor protocoale de comunicatie de mare eficienta; insuficienta largimii de banda; instrumentele de dezvoltare sunt în transformare si se schimba rapid;

dificultatea de integrare a accesului la Internet si a sistemelor software de comert electronic cu unele aplicatii existente si sisteme de baze de date; vânzatorii au nevoie de servere Web

speciale si alte infrastructuri; unele sisteme software de comert electronic nu sunt compatibile cu

unele sisteme hardware si sisteme de operare etc. În categoria dezavantajelor nontehnice se includ:

Costul si justificarea. Dezvoltarea unui sistem propriu este destul de scumpa si poate

ridica probleme datorita lipsei de experienta. De asemenea, se justifica si cuantifica greu unele servicii îmbunatatite aduse clientilor sau valoarea reclamelor.

Securitatea si anonimatul. Se adreseaza, în special, aplicatiilor de tip B2C (business-to-consumer), unde anonimatul este foarte important. Desi, în ultimul timp, s-au dezvoltat multe sisteme de securizare, exista dificultati în a-i convinge pe utilizatori ca tranzactiile lor sunt complet sigure.

Lipsa încrederii si mentalitatea utilizatorului. Clientii nu au încredere în vânzatori, daca nu îi vad la fata, fapt care determina o încetinire a trecerii de la magazinele obisnuite la cele virtuale.

Alti factori: imposibilitatea clientilor de a avea un contact fizic prin simturi (vaz, auz, pipait, gust, miros etc.) cu obiectele; lipsurile cadrului legal, a reglementarilor si standardelor; evolutia rapida a domeniului, care devanseaza posibilitatea de adaptare atât a vânzatorilor, cât si a cumparatorilor; insuficienta suportului de service (de exemplu, expertii pentru taxele de comert electronic sau evaluatorii de calitate sunt rari, centrele de copyright pentru tranzactiile on-line nu exista); în multe domenii de activitate nu sunt suficienti cumparatori si ofertanti pentru a avea operatii profitabile de comert electronic; o anumita degradare a relatiilor interumane; inaccesibilitatea unor clienti potentiali la Internet, care este înca scumpa etc.

Avantajele si dezavantajele comertului electronic trebuie privite si din perspectiva globalizarii, una dintre premisele inerente dezvoltarii macro- si microeconomice. Din acest punct de vedere, comertul electronic trebuie sa reprezinte o piata libera, globala, care sa includa comercianti

liberi, cu mobilitate mare, cu taxe mici si flexibilitate în angajarea oamenilor. Desi o piata

electronica globala exista de circa 20 ani, în zona tranzactiilor dintre întreprinderi mari

comerciale sau financiare, aceasta este scumpa si greu accesibila întreprinderilor mici si mijlocii. Principalele piedici care stau în calea realizarii globalizarii comertului electronic tin de urmatoarele aspecte:

Cadrul legal. În prezent diverse organizatii internationale lucreaza la cadrul legal global

al comertului electronic. Problemele din aceasta zona sunt legate de jurisdictiile, reglementarile de export/import, proprietatile intelectuale, securitatea informatiilor si criptografie, contractele, legalizarile documentelor, procedurile de autentificare, protectia anonimitatii, tranzactiile la frontiere, protectia datelor, controlul continutului, protectia consumatorului etc.

Accesul la piata. Se refera la infrastructura de telecomunicatii care trebuie sa ajunga în toate zonele globului, la largimea de banda necesara desfasurarii în bune conditii a activitatilor, la limitarile – tehnice si economice – de acces al utilizatorului. Întreprinderile care vor sa adere la comertul electronic global trebuie sa fie la curent si sa aplice rapid

standardele legislative, tehnice, economice, mereu în schimbare.

Financiare. Se refera la taxe, reglementari financiare locale si sisteme electronice de

plata. Unele tari pretind taxe pentru produsele comandate din alte tari, ceea ce duce la cresterea pretului catre cumparator. Alt factor financiar este cursul de schimb, care trebuie sa fie disponibil în timp real în sistemele de plata electronice si sa tina cont de zecimale, care în unele monede sunt mai importante decât în altele. Alte aspecte financiare se refera la: impozitul pe taxele de vânzare, taxele de import/export, integrarea tranzactiilor de comert electronic cu sistemul informatic intern financiar-contabil al vânzarilor etc.

Alte aspecte, în cadrul carora pot fi integrate: rolul si politica guvernelor; identificarea cumparatorului sau vânzatorului; încrederea în tranzactie; securitatea; diversitatile

culturale; acordurile internationale si multilaterale; limba folosita si traducerile dintr-o

limba în alta; folosirea la cumparare a monedei locale. Cursul se poate schimba în fiecare minut, ceea ce face dificile tranzactiile. Pentru eliminarea acestei disfunctionalitati, PSINet a oferit o solutie (WorldPay Net), care permite comerciantilor sa ofere produse în 126 de monede si sa primeasca platile în 16 monede. Sistemul se bazeaza pe protocolul SET (Secure Electronic Transaction) si ofera ratele de schimb în timp real. De obicei, cumparatorii nu stiu exact cât platesc pâna la sfârsitul lunii, când primesc facturile, iar multe banci percep taxe pentru tranzactiile dintr-o moneda în alta.

1.3. Modelele comertului electronic

Comertul electronic este raspândit astazi în diferite forme, una dintre cele mai semnificative

modalitati de grupare fiind în functie de natura tranzactiei. Corespunzator acestui criteriu, se disting urmatoarele modele de comert electronic:

Companie-la-companie (B2B: Business-to-business). Reprezinta forma cea mai raspândita a comertului electronic si include tranzactiile electronice între organizatii, numite si de tip IOS (Inter-organizational Information Systems). Exista mai multe tipuri de sisteme inter-organizatii: interschimbarea electronica a datelor (EDI – Electronic Data Interchange) prin retele cu valoare adaugata (VAN – Value Added Network), transferul electronic de fonduri (EFT), Extranet-urile conectate securizat prin Internet, mesajele integrate care combina EDI, posta electronica si formularele electronice, bazele de date partajate între Extranet-uri, managementul lantului de aprovizionare (supply chain management).

Companie-la-client (B2C: Business-to-consumer). Se refera la tranzactiile cu amanuntul catre cumparatori individuali (de exemplu, un cumparator de la Amazon.com este consumator în acest model).

Consumator-la-consumator (C2C: Consumer-to-consumer). Este un model în care consumatorii vând direct consumatorilor. De exemplu, persoane care vând proprietati, case, masini, alte bunuri, reclame pe Internet/Intranet-ul companiei pentru serviciile individuale, vânzari de cunostinte, expertize, licitatii individuale.

Consumator-la-companie (C2B: Consumer-to-business). În aceasta categorie sunt incluse persoanele care vând produse sau servicii unor organizatii, precum si cei care cauta vânzatori, negociaza cu ei si, în final, are loc o tranzactie.

Afacerile organizatiilor nonprofit (Non-business). Se refera la activitatile organizatiilor nonprofit, institutii academice, religioase, sociale, agentii guvernamentale, care folosesc diverse forme ale comertului electronic în vederea reducerii cheltuielilor, îmbunatatirii activitatilor sau a serviciilor prestate. Implicarea guvernelor în activitatile economice au creat modele particulare, de tip guvern-la-cetatean (G2C), guvern-la-guvern (G2G) etc.

Afaceri intraorganizationale (Intra-business). Contin activitati interne, care de obicei au loc într-un Intranet si care implica schimburi de bunuri, servicii, informatii. Activitatile pot varia de la vânzarea produselor corporatiei catre angajati, pâna la instruirea on-line a lor.

Colaborativ. Reprezinta un model în plina ascensiune. El se bazeaza pe colaborarea mai multor societati – chiar concurente – în producerea si vânzarea produselor si serviciilor.

1.3.1. Modelul B2C

Acesta este eComertul, cel care implica numarul cel mai mare de participanti, chiar daca

volumul sau valoric este nesimnificativ în comparatie cu volumul valoric al eComertului ce are loc între companii (B2B).

Pentru comertul B2C exista o serie de produse specifice, topul vânzarilor de produse cu amanuntul pe Internet având urmatoarea structura: calatorii, hardware si software IT, bacanie, carti, îmbracaminte si accesorii, bilete, cadouri, muzica, video, jucarii, electronice etc.

Pentru ca un produs sa poata fi vândut într-o piata electronica, trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii: sa aiba marca recunoscuta; sa asigure garantie, provenind de la

producatori de încredere; sa aiba un pret acceptabil; sa fie o marfa cu specificatii standard; sa fie cumparat frecvent; sa aiba proceduri de utilizare simple si difuzabile prin mijloace

audiovizuale. De asemenea, sunt bine vândute produsele digitale (cartile, muzica, filmele,

software-ul etc) si cele care nu pot fi vazute, pipaite, mirosite, gustate nici în magazinele reale.

Pentru ca o companie sa reziste si sa aiba succes în zona comertului electronic pe Internet, trebuie sa controleze trei elemente de baza: competitia, clientii si schimbarea. Competitia are în vedere calitatea produselor sale, schimbarea tine de managementul companiei, iar clientii se castiga cu greu si se mentin si mai greu.

1.3.2. Modelul B2B

Modelul business-to-business este cel mai raspândit pe Internet. Partenerii de afaceri sunt

corporatii, întreprinderi, societati, alte organizatii comerciale. Internet-ul este cadrul cel mai

economic pentru B2B , permitând companiilor sa se conecteze, fara implementari aditionale de retea. B2B contribuie la scaderea costurilor marfurilor, reducerea inventarelor, cresterea

eficientei logisticii, cresterea vânzarilor, scaderea costurilor de vânzare si de marketing.

Produsele care se preteaza cel mai mult comertului de tip B2B, în ordinea folosirii lor, sunt:

calculatoare, componente de calculatoare, electronice de consum (17,5); servicii publice (5,7%); transport si depozitare de marfa (2%); vehicule cu motor (2%), produse petrochimice (2%); hârtie si produse de birotica (0,7%); produse alimentare si pentru agricultura (0,4%).

Modelul B2B acopera o gama larga de aplicatii, care le ofera întreprinzatorilor acces la o serie de informatii utile, din urmatoarele categorii: produsele – specificatii privind produsele, preturi, istoricul vânzarilor; clientii– istoricul vânz˘arilor si previziuni; aprovizionarea – termenele de vânzare, planurile de productie, linia de productie si timpii; procesul de productie – capacitatile, planurile, angajamentele; transportul – costurile, încarcarile, timpii; stocurile – nivelurile si

localizarile lor; aliante privind lantul de aprovizionare – contractele-cheie în aprovizionare, rolul partenerilor si al responsabilitatilor, programul de aprovizionare; concurentii – pietele partajate, ofertele de produse concurente, analizele comparative; vânzarile si marketing-ul – punctele de vânzare, promotiile; procesul lantului de aprovizionare si performantele – descrierea procesului, masurarea performantelor, calitatea, timpul de predare, satisfacerea consumatorului.

1.3.3. Modelul colaborativ

Modelul colaborativ poate fi implementat în platforme, companii sau comunitati virtuale.

Platformele cuprind instrumente si medii informationale pentru colaborarea între companii.

Acestea pot viza functii specifice, cum ar fi conceptia sau proiectarea în colaborare (de exemplu, proiectantii unui nou autoturism din compania A colaboreaza cu proiectantii de motoare din compania B si cu proiectantii de cabluri de acceleratie din compania C). Câstigurile provin din managementul platformei (taxa de membru sau de utilizare) si din vânzari de instrumente

specializate (pentru design, workflow sau management de documente).

Corporatia virtuala este o organizatie compusa din câtiva parteneri de afaceri care îsi partajeaza costurile si resursele, în scopul crearii, producerii si întretinerii unor produse sau servicii.

Corporatia virtuala este posibila datorita platformelor de comunicatie B2B (Internet si Extranet), care permit partenerilor de afaceri sa utilizeze e-mail-ul, video conferinta, partajarea

cunostintelor, grupurile de lucru, EDI (Electronic Data Interchange), EFT (Electronic Fund

Transfer). Un exemplu de corporatie virtuala este IBM Ambra, care si-a propus sa produca si sa comercializeze un calculator-clona. Rolurile celor cinci parteneri de afaceri erau: proiectarea si realizarea componentelor, asamblarea calculatorului, telemarketing-ul, satisfacerea comenzii si livrarea, întretinerea si suportul tehnic pentru clienti.

Interconectarile dintre centru si zonele secundare sunt posibile datorita platformei de comert electronic B2B, care permite comunicatii si colaborari între parti, prin e-mail, discutii on-line (chat), acces direct la date, indiferent de loc. Extranet-urile avansate pot lega zonele centrale de cele subsidiare si de furnizorii acceptati, facilitând derularea afacerilor.

1.4. Demeniile de comert electronic

Domeniile comertului electronic s-au diversificat în ultimii ani, multe companii fiind implicate în ambele modele, B2B si B2C. Pentru exemplificare se ilustreaza câteva dintre ele:

publicitatea pe Internet;

cererea electronica de ziare;

serviciile bazate pe broker-i;

serviciile de turism si calatorii – clientii se conecteaza la o agentie virtuala, unde îsi

prezinta planul de vacanta dorit, durata si pretul dispus sa-l plateasca, urmând sa

primesca oferte diverse si sa aleaga (manual sau cu ajutorul unui agent inteligent)

variant optima;

licitatiile de bilete de calatorie;

piata fortei de munca, plasamentul, planificarea carierei – CV-urile candidatilor sunt

comparate cu ofertele disponibile;

tranzactiile de proprietati, vânzarile imobiliare, închirierile on-line;

comertul cu stocuri on-line;

bancile cibernetice (electronice) – on-line banking – devenite deja un mod “natural” pentru clienti de a lucra cu institutiile financiare;

licitatiile pe Internet – reprezinta un domeniu în plina expansiune; vânzatorii primesc oferte, contra unor comisioane mici, iar cumparatorii pot gasi ce doresc “navigând” pe Internet;

anunturile, publicatiile on-line – reprezinta livrarea electronica pe Internet a ziarelor,

revistelor, stirilor si a altor informatii;

învatamântul la distanta si universitatile virtuale – permit crearea de clase virtuale,

examinarea la distanta si oferirea de diplome în format electronic;

consultanta on-line – este un domeniu cu o crestere puternica, care vizeaza, în general,

consultanta financiara, legislativa, de management etc;

asigurarile on-line – realizarea asigurarilor de sanatate, pentru casa, de viata etc.,

permitând si compararea între diferitele oferte;

îngrijirea si consultant medicala ofera consultatii on-line, sfaturi; creeaza un spital virtual,

cu laboratoare de analize, teste, diagnostic, recuperare;

livrarea digitala de documente – serviciul postal din SUA, împreuna cu alte companii (www.eparcel.com) au gasit un nou mod de afaceri, si anume de a furniza documente

on-line, într-un mediu securizat;

timbrele electronice – în SUA, clientii pot cumpara timbre de pe Internet, pe care apoi le listeaza pe plicuri.

1.5. Riscurile, fraudele si disputele in comertul electronic. Modalitati de prevenire

Riscul de frauda în comertul electronic e datorat, în principiu, caracterului public al retelei de

telecomunicatii a Internet-ului si faptului ca nici detinatorul de card si nici cardul nu sunt prezenti în fata comerciantului în momentul efectuarii tranzactiei de cumparare.

Conform legislatiei nationale din multe tari, raspunderea pentru o tranzactie frauduloasa revine comerciantului (reprezentat de acceptatorul sau) sau emitentului cardului. Din acest motiv, detinatorul de card este puternic încurajat, ¸stiind ca nu va pierde bani în cazul unei fraude, atâta

vreme cât îsi respecta propriile obligatii (fata de emitent, fata de comerciant si fata de regulile acestora).

Un agent fraudulos care recunoaste domeniul, numit fraudator, poate intercepta mesajele transmise si poate extrage datele cardului. Mai târziu, fraudatorul poate efectua o tranzactie,

introducând în comanda datele de card astfel obtinute. Acest tip de frauda poate fi eliminat

numai printr-o procedura de autentificare a detinatorului de card (prin PIN, printr-o parola, sau expresie, de control). Evident, detinatorul legal al cardului va nega efectuarea tranzactiei si se va declansa o disputa, a carei rezolvare presupune costuri.

Fraudatorul poate modifica o comanda de cumparare, de exemplu, schimbând lista de

cumparaturi sau cantitatea acestora, astfel încât comerciantul va livra produsele gresit, iar cump˘ar˘atorul va refuza receptionarea acestora si va cere banii înapoi. Comerciantul îsi va putea pierde clientii.

Fraudatorul poate modifica paginile din site-ul comerciantului, în scopul dezinformarii

cumparatorilor, care se vor îndrepta astfel spre alt comerciant.

Fraudatorul poate deveni chiar comerciantul, daca va utiliza datele de card primite în cursul unei plati (în cazul în care are acces la aceste date) pentru a efectua el însusi tranzactii în locul

detinatorului de card legitim. Aceasta reprezinta una dintre cele mai mari temeri ale

cumparatorilor pe Internet, care ar prefera sa stie ca datele lor de card nu se pastreaza în site-ul comerciantului.

Fraudatorul poate sa creeze un site fals de comerciant, care arata ca un magazin virtual legitim, dar care nu e legat de nici o banca acceptoare sau sistem de plati. El va capta astfel toate

datele de card pe care le vor furniza cumparatorii pacaliti, atunci când vor face o cumparatura.

Un detinator legitim al unui card legitim poate deveni fraudator daca, dupa ce a efectuat o cumparatura si a primit produsele, neaga efectuarea tranzactiei si încearca sa obtina banii înapoi.

De asemenea, fraudatorii pot încerca sa faca nefolosibil un site de comerciant, generând un numar foarte mare de tranzactii cu date de card inventate, tranzactii care vor fi respinse, iar

site-ul devenind practic inutilizabil de catre cumparatorii legitimi, fiind supraîncarcat cu respingerea tranzactiilor invalide.

Mecanisme de securitate

Proliferarea în Internet a tehnicilor de transfer electronic de fonduri sau titluri de valoare (actiuni, bonuri de tezaur, certificate de investitor etc), precum si a comertului electronic are ca efect

intensificarea actiunilor de protectie si securizare a tranzactiilor de acest tip. Internet-ul nu a fost conceput pentru un mediu de afaceri si, implicit, nu ofera conditiile propice dezvoltarii afacerilor electronice si a transferurilor electronice de fonduri, în special datorita problemelor de securitate. De aceea, eforturile specialistilor, companiilor de software, forumurilor stiintifice, organizatiilor de standardizare s-au îndreptat spre proiectarea si implementarea unor algoritmi, metode si tehnici de securitate care sa fie incluse în protocoalele si produsele software destinate dezvoltarii

afacerilor on-line. Prin securitatea unei retele se înteleg, de regula, integritatea, acesibilitatea, încrederea si protectia resurselor ei. În literatura de specialitate exista mai multe definitii privind securitatea, ele diferind chiar si în viziunea institutiilor internationale de standardizare.

Proiectarea si implementarea securitatii se realizeaza, principal, în urmatoarele etape:

[1.] Analiza vulnerabilitatii (identificarea elementelor poten¸tial slabe), amenintarilor

(determinarea problemelor ce pot aparea) si riscurilor (evaluarea consecintelor). În urma analizei se obtine o lista cu operatiile care se executa, entitatile existente, resursele disponibile, probleme posibile care pot aparea, operatiile ilegale, defectele de functionare. Rezultatul

principal al analizei consta în determinarea cerintelor de securitate. Definirea politicii de

securitate consta în identificarea amenintarilor care trebuie eliminate si care se permit, a resurselor care trebuie protejate si a nivelului lor de protectie, a mijloacelor cu care poate fi

implementata securitatea, determinarea costurilor pentru masurile de securitate. Selectia

serviciilor de securitate consta în stabilirea regulilor operationale care sta la baza controlului operatiilor. Alegerea mecanismelor si metodelor pentru implementarea solutiilor de securitate,

adica a serviciilor. Fiecare serviciu de securitate poate fi implementat prin metode variate.

Implementarea serviciilor de securitate, prin realizarea protocoalelor de securitate.

1.6. Tehnologia comertului electronic

Tehnologia comertului electronic este ampla, incluzând elemente din diverse domenii, cum ar fi hardware, software, legislatie, securitate, inteligent˘a artificiala, comunicatii. Dezvoltarea sa depinde de toate aceste elemente, de evolutia lor atât individuala, cât si colectiva, în cadrul

ansamblului complex care formeaza comertul electronic.

Tehnologia bazata pe Internet ofera o dimensiune suplimentara comertului electronic.

Capacitatile sale sunt mult mai extinse fata de sistemul EDI (Electronic Data Interchange)

traditional, prin facilitati care sunt, de exemplu: posibilitatea de realizare si prezentare a paginilor Web în limbajul HTML (Hyper Text Markup Language) sau XML (Extended Markup Language);

interactivitatea; transportul de fisiere; posibilitatea de a antrena un numar mare de persoane.

Comertul electronic este un concept integrativ care desemneaza o gama larga de servicii,

incluzând: