. Comert pe Internet

Introducere :

În contextul evoluției actuale, favorabile comerțului, una dintre cuceririle științei moderne o reprezintă calculatorul. În scurta și zbuciumata sa istorie, acesta a cunoscut și cunoaște în continuare un ritm foarte rapid, fapt ce la impus societății ca un element indispensabil al zilei de azi și mai ales al viitorului. Astăzi este un lucru absolut normal ca cetățenii obișnuiți să dețină un computer puternic, pentru care orice firmă l-ar fi invidiat acum 25 de ani.

În prezent, suntem în fața unei dezvoltări de mare amploare a comunicațiilor. Dezvoltarea sateliților și a telecomunicațiilor permite comunicații pe scară largă, având un cost redus. Această perfecționare continuă a formelor de comunicație a atras atenția specialiștilor care au întrezărit posibilitatea de a crește eficiența utilizării computerelor prin folosirea lor și pentru comunicare.

Legătura dintre telecomunicații și computere a făcut posibilă creșterea explozivă a Internetului și asistăm la crearea unor tehnologii specifice, mai ales în domeniul securității sistemlor de plată, care îl vor transforma într-un instrument obișnuit de comerț.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale Internetului este globalizarea, cu informația alergând în jurul lumii la fel de ușor și rapid precum ar circula în jurul unui oraș.

În Internet nu există granițe !!!!

Mi-am ales tema pentru lucrarea de diplomă legată de aceasta temă tocmai din această cauză: Internetul este liber, oricine și oricând poate să se conecteze la Internet și mai ales, de oriunde.

Capitolul 1.1 cuprinde istoria Internetului, de la ARPANET, continuând cu Ethernet-ul și până la momentul actual.

În cuprinsul capitolului se fac referiri la primele protocoale de transmisie, serviciile Internetului precum și la Universal Resource Locators-URL.

În capitolul 1.2 se prezintă pe larg aplicațiile Internetului în afaceri.

Capitolul 1.3 este o continuare a capitolului 1.2 evidențiând avantajele și dezavantajele comerțului elctronic față de cel clasic.

Capitolul 2.1 prezintă tehnologia de generare a paginilor Web statice, și anume HyperText Markup Language. Se prezintă pe scurt originea HTML-ului după care se face o introducere în facilitățile HTML de formatare a paginilor Web.

Capitolul 2.2 conține cea mai importantă parte a lucrării și anume, dinamizarea paginilor Web folosind Active Server Pages. Se face o prezentare a obiectelor, proprietăților și metodelor pe care le poate folosi ASP, precum și a componentei ActiveXTM Data Objects .

Capitolul 2.3 după cum se și numește face o scurtă prezentare a progrmului Microsoft Access.

Ultimul capitol, al 3-lea, conține prezentarea lucrării practice, adică a magazinului virtual.

INTERNET – MEDIU DE AFACERI

INTERNET și WWW – WORLD WIDE WEB :

În perioada anilor ‘60 Departamentul de Apărare al Statelor Unite avea nevoie de o rețea de comunicare în cazul unui atac nuclear. RAND, o corporație militară a propus centralizarea comunicațiilor într-o rețea compusă din noduri capabile să transmită și să primească mesaje. Fiecare nod își avea propria adresă astfel încît mesajul putea fi transmis unui anumit nod al rețelei. Departamentul Apărării pentru Proiecte Avansate (The Defense Department's Advanced Research Projects Agency ) cunoscut sub numele de ARPA sau DARPA a decis să extindă această rețea. În 1969 primul "Interface Message Processor", predecesorul router-ului de azi a fost instalat la UCLA (University of California in Los Angeles) și astfel ARPANET-ul a inceput să se extinda. În timp ce ARPANET-ul începea să crească, companii ca Xerox dezvolta tehnologia rețelelor locale (LAN). Rețeaua cu cel mai mare impact a fost Ethernet-ul, rețea ce permitea conectarea mai multor calculatoare împreuna. Prima versiune avea teoretic o rată de transfer de 3 Mbps și mai tîrziu 10 Mbps. Cercetătorii de la ARPANET au început să creadă că ar fi folositor să conecteze LAN-urile la rețeaua lor. Pentru a putea realiza acest lucru a fost dezvoltat un protocol care putea conecta tipuri diferite de echipamente. Astfel au fost dezvolatate TCP-ul (Transmission Control Protocol) si Internet Protocol (IP). În 1983 creșterea Internetului a fost impulsionată de apariția versiunii 4.2 BSD de UNIX care conținea și protocolul TCP/IP.

TCP/IP face posibil ca modele diferite de computere, de exemplu IBM compatibile sau Mac’s, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se “înțeleaga” unele cu altele. În acest fel, Internetul era și este cu adevarat o platforma-independenta. Internetul a început ca o rețea de patru computere între Universitatile din Utah, Santa Barbara, Los Angeles si Institutul de Cercetare din Stanford. În curând, cercetătorii din alte instituții de stat au devenit interesați. Deoarece folosirea computerelor era costisitoare, ei au văzut imediat avantajele folosirii în comun a unei rețele. La sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70, când Internetul număra în jur de 50 de calculatoare, s-au dezvoltat primele programe, folosite încă și la ora actuală pentru transferul informației :

File Transfer Protocol pentru trimiterea si regasirea fisierelor

Telnet pentru accesarea si folosirea bazelor de date, a bibliotecilor si a cataloagelor din toata lumea

e-Mail pentru trimiterea mesajelor personale.

Internetul era în mod categoric în ascendență. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, Internetul a trecut prin prima sa transformare.În următoare decadă, Internetul a crescut la o rețea de 200 de calculatoare. Partea militară era organizată într-o rețea separată, Milnet. În același timp, au aparut alte rețele, mai ales în sectorul academic. Importantă printre acestea era (și este) USENET sau Users’ Network, care a început în 1979, când câteva UNIX-computere au fost conectate împreuna.

USENET – În sute de grupuri de discuții, despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de noutăți și imagini, în ciuda distanțelor și a hotarelor. Alte rețele s-au dezvoltat de-a lungul Usenetului. Toate formau baza unui spațiu de comunicație radical democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuții pe care grupul o începea, comunitații Netului i se cerea un vot de accept.

Spre deosebire de alte rețele, Usenet fusese creată de utilizatori pentru utilizatori. De aici a rezultat o atitudine generală de folosire în comun și suport mutual, care există și astăzi pe Internet. Grupurile de discuții joacă încă un rol foarte important pe Internet. Există mii și zeci de mii în întreg Internetul. Altă moștenire a Usenet este “Netiquette”, sau regulile de comportament pe Internet.

10 ani după ce Usenet începuse, Internetul a crescut la 80.000 de calculatoare. A început să fie un factor de luat în considerare chiar și în politica, și curând, expresia “Information SuperHighway” (autostrada informatiei) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul informațiilor.

În anii ’80 și începutul anilor ’90, când Internetul era folosit doar de un numar mic de cercetători, arăta mult mai diferit decât astăzi. Principalele aplicații erau atunci E-Mail si Newsgroups (grupuri de discutii) plus diverse rutine de căutare și mecanisme de transfer al fișierelor. Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicațiile existau doar ca text sau numere, și liniile de comandă trebuiau memorate și tipărite.

Când e-Mail, dar mai ales programele de căutare și de transfer al fișierelor au trebuit să facă față unor cerințe mai complexe s-au dezvoltat new navigators. Software-ul pentru fiecare trebuia să fie obținut și configurat separat. Folosirea fiecaruia trebuia să fie învățată.

Pe scurt: datorită metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restrânsă la un mic grup de oameni din universități și institute de cercetare.

Marea schimbare a început, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizică Nucleară) în Geneva a pus bazele in 1989 dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W).

WWW oferă un mod ușor de acces la abundența de surse de informații localizate în toata lumea. Fișierele care pot fi consultate sunt de diferite tipuri : text, audio, video și pot proveni dintr-o varietate de surse.

Accesul la un anumit document se face prin specificarea adresei acestuia (Universal Resource Locators-URL). Forma standardizată a unui URL trebuie să conțină protocolul de schimb, serverul și calea spre fișier.

Sintaxa unui URL este:

protocol : // nume_server / cale / nume_document

Există mai multe tipuri de URL, fiecare reprezentând un serviciu dat :

ftp://nume:parola@server/dir1/dir2 , acest tip de URL permite accesul la un server ftp pentru vizualizarea ansamblului fișierelor unui director sau pentru încarcarea fișierului pe discul local dacă este specificat numele de fișier;

file://server/fisier , pentru accesarea unui fișier present pe discul local;

gopher://server , permite deschiderea unui meniu Gopher, pentru regăsirea formației;

telnet://nume:parola@server:port , permite deschiderea unei sesiuni telnet pe mașina de la distanță;

news://grup.articol ,permite deschiderea unei sesiuni News pe un server News dat ca parametru în software client;

wais://server/ , permite accesul la un server bază de date Wais

mailto://nume@server , permite deschiderea unei sesiuni de poștă electronică, pentru scrierea și transmiterea unui mesaj către utilizatorul a cărui adresă figurează în URL.

Serverul Web reprezintă sistemul pe care rulează un software, numit demon httpd, ce are ca scop distribuția informației stocate, sub forma unor documente. Accesul la informația de pe un server Web se obține prin intermediul unui software-client numit navigator sau browser.

Navigatorul și serverul Web funcționează după modelul client-server. Browserul emite cererile și recepționează datele ce vor fi afișate. După recepția datelor, browserul formatează documentele ținând seama de etichetele limbajului HTML (HyperText MarkUp Language) și apoi le afișează.

Popularitatea WWW-ului a fost generată de dezvoltarea programului MOSAIC, creat de National Center for Supercomputer Aplications ( NCSA ). Acesta este un navigator al Web-ului (browser) care permite regăsirea si citirea fișierelor cu informații diverse din calculatoarele server din toată lumea. MOSAIC dispune de o interfață (vezi fig.1) ușor de învățat, foarte puternica și se găsește atât în versiuni pentru calculatoarele compatibile IBM-PC cât și pentru cele Macintosh. Cea mai importanta facilitate oferită de MOSAIC este că poate “ lega “ o bucată de text de alta, utilizând tehnologia numită hyper-text. Astfel, creatorii de documente hyper-text pot introduce într-un text cuvinte cheie, care asigură legătura cu un alt document și afișarea acestuia , prin simpla apăsare a butonului unui mouse pe aceste cuvinte-cheie. Acest program a făcut din Internet un mijloc foarte ușor de folosit, crescând foarte mult numărul utilizatorilor.

Mosaic a fost simultan lansat pe platformele Apple Macintosh, pe sistemele folosind MS-Windows, precum și pe cele UNIX cu X Windows. Incă din octombrie, ca urmare a folosirii Mosaic pentru X Windows, numărul serverelor Web înregistrate la CERN crescuse la 500. Un an mai târziu au fost estimate 4600 de servere. Deja în august 1994, traficul Web prin nodul central Internet din NSF a depășit traficul de poștă electronică, după ce în martie îl depășise pe cel Gopher, ajungând astfel în topul serviciilor. In 1995 se estimau 12 mii de servere, în 1997 800 de mii, iar în iunie 1999, OCLC estima 2.2 milioane de servere accesibile public dintr-un total de 3.6 milioane de servere Web, acestea punând la dispoziția publicului peste 300 milioane de pagini Web individuale.

figura 1

Din mulțimea de navigatoare care au fost dezvoltate ulterior, browser-ele Netscape (vezi interfață fig.2) și Internet Explorer (vezi inerfață fig.3) au fost primele care s-au impus, oferind următoarele facilități :

permite deschiderea mai multor .2 milioane de servere accesibile public dintr-un total de 3.6 milioane de servere Web, acestea punând la dispoziția publicului peste 300 milioane de pagini Web individuale.

figura 1

Din mulțimea de navigatoare care au fost dezvoltate ulterior, browser-ele Netscape (vezi interfață fig.2) și Internet Explorer (vezi inerfață fig.3) au fost primele care s-au impus, oferind următoarele facilități :

permite deschiderea mai multor pagini Web în același timp;

administrează scrierea și citirea pentru serviciul News;

administreză recepția și emisia poștei electronice.

figura 2

figura 3

1.2 Aplicații ale Internetului în afaceri :

Un fenomen de asemenea amploare cum este Internetul, nu putea să lase indiferenți oamenii de afaceri. Internetul s-a dovedit a fi nu numai un mijloc de comunicare deosebit de eficient, ci și un canal de distribuție pentru bunuri și servicii din ce în ce mai diverse.

Internetul poate avea un impact puternic asupra oricărei întreprinderi. Poate influența sistemul competițional, prin accelerarea realizării de noi produse sau servicii și extinderea pieței de desfacere. Se cunoaște că în orice întreprindere, factorul timp a fost și rămâne un element-cheie. Astfel, reducerea timpului de dezvoltare, al ciclului de viață al producției sau al luării unor decizii are un rol esențial.

Întreprinderea este organizația umană complexă care realizează un ansamblu de activități, scopul fiind obținerea unui beneficiu. Atunci când se dorește introducerea unei tehnologii noi, trebuie să se analizeze dacă prin aceasta se realizează unul sau mai multe dintre elementele de bază ale marketingului bunului comercializat :

să ajungă primul pe piață ;

noul produs să fie anunțat înainte de lansarea efectivă

produsului să i se aducă îmbunătățiri permanente

să ocupe o piață cât mai largă, dacă este posibil la nivel mondial

să se urmărească pătrunderea produsului pe noi piețe

Dacă cel unul puțin unul dintre aceste elemente se îndeplinește, întreprinderea poate spera într-un avantaj concurențial în domeniul său de activitate. Prin conectarea la Internet se pot obține toate elementele enumerate anterior. Astfel, comercianții au găsit în fenomenul „Internet” un mediu de afaceri cu un potențial inimaginabil de mare, dând viață la o adevărată economie : ECONOMIA INTERNETULUI.

În octombrie 1999, www.internetindicators.com, în colaborare cu CISCO System și Universitatea din Texas, au publicat o lucrare complexă, punând accentul pe modalitățile științifice de evaluare a fenomenului „comerț electronic”-„Măsurarea Economiei Internetului”.

În cadrul acestui studiu nu au fost incluse numai tranzacțiile on-line, aceasta justificându-se prin faptul că sporirea rețelei a generat creșteri extraordinare și în alte domenii, legate direct sau indirect de dezvoltarea comerțului on-line. Pornind de la această premisă, au fost indentificate patru componente ale economiei Internetului :

INFRASTRUCTURA :

Cuprinde furnizorii de servicii Internet, producătorii de calculatoare și echipamente de rețea, de fibre optice și de sisteme de securitate. Se menționează aici numele unor firme ca AT&T (www.att.com), HEWLETT-PACKARD (www.hp.com), INTEL (www.intel.com), AMD (www.amd.com), etc.

Acest nivel a generat numai în 1999, venituri de peste 197 miliarde dolari, fiind în creștere față de 1998 cu 68 %. În același an, personalul angajat în activitățile impuse de infrastructura Internet a crescut cu 68 % față de 1998, ajungând la 778.602 .

Companiile prezente în acest nivel au devenit mai puternice decât companiile prezente în celălalte straturi ale economiei Internet, primele zece cele mai puternice contribuind cu 52 % din totalul veniturilor acestui nivel. Infrastructura Internet a devenit o uriașă industrie în sine (venituri de aproape 200 miliarde dolari în 1999), mai mare decât industria farmaceutică, sistemul bancar și industria aerospațială.

Infrastructura este muncă și investiție, dar asigură coloana vertebrală a economiei Internet facilitând creșterea micilor companii din celălalte trei nivele. Mai mult, venitul pe angajat a fost în 1999 de 254.174 dolari, cu 14% mai mult decât în anul precedent.

Unele dintre cele mai puternice companii din infrastructura internet activează și în celălalte nivele, unele generând venituri semnificative în comerțul electronic sau asigurând produse și servicii pentru nivelul 2.

APLICAȚIILE :

Aplicațiile presupun produse software necesare facilității tranzacțiilor pe Web și tranzacțiilor intermediare (aplicațiile pentru comerț on-line), firme de consultanță Internet, aplicațiile multimedia, programe pentru dezvoltarea de site-uri, programe pentru motoare de căutare, baze de date utilizabile pe Web, instruire on-line .

Pe măsură ce economia Internet și infrastructurarețelei continuă să crească, se așteaptă ca dezvoltarea aplicațiilor Web să ia un puternic avânt. În 1999 , nivelul aplicațiilor infrastructurii Internetului a crescut cu 41 % față de 1998, generând venituri de peste 101 miliarde dolari. Personalul angajat în aplicațiile infrastructurii Internetului a crescut în 1999 cu 33 % față de 1998, ajungând la 681.568 de salariați.

Aplicațiile și consultanța sunt afaceri ce utilizează intens capitalul uman. În timp ce veniturile datorate aplicațiilor sunt similare cu cele ale nivelului intermadiar al Internetului, numărul angajaților este practic dublu, această situație ducând la cel mai scăzut venit pe angajat din toate nivelele Internetului, adică 148.628 dolari în 1999.

INTERMEDIARII :

Intermediarii sunt firmele care există pe Intenet, dar nu câștigă direct din tranzacții, ci din reclamă, taxe de membru, comisioane: agenții de bilete on-line, brokeri on-line, agenții de publicitate on-line.

Companiile ce operează în nivelul 3 sunt considerate companii de Internet pure. Acest grup important de companii are un impact semnificativ în timp asupra eficientizării și performanțelor piețelor electronice. ( nume ca YAHOO.COM, GOOGLE.COM sau GEOCITIES.COM sunt deja consacrate în mediul virtual).

Pagina pricipală a portalului Yahoo ! figura 4

COMERȚUL ON-LINE :

Companiile incluse în acest nivel sunt cele care fac afaceri de comerț pe Web și reprezintă o mare varietate de industrii verticale : comercianți cu amănuntul, producători care vând direct pe Internet, furnizorii de servcii pe bază de abonament, firme de transport care își vând biletele on-line, divertisment on-line, diverse alte servicii.

Stratul comerțului prin internet conține foarte multe magazine ce genereză profituri imense.

În 1999, comerțul electronic a fost stratul cu cea mai mare creștere din economia Internet, atingând 72 % creștere, generând venituri de peste 171 miliarde dolari.

Ritmul de creștere al personalului angajat în acest sector a fost de doar 26 %. Comerțul electronic fiind încă al doilea strat ca număr de angajați cu peste 726.000 de salariați.

Ritmul lent de creștere al personalului angajat a avut un afect pozitiv asupra venitului pe angajat care a crescut cu 37 % , ajungând la 253.987 dolari, ceea ce reprezintă cea mai rapidă creștere din toate nivelele (au început să se vadă investițiile făcute în anii trecuți în infrastructură și resurse umane).

Alți cercetători structurează economia Internetului pe trei componente, unind ultimele două componente într-o singură categorie :

INFRASTRUCTURA INTERNETULUI (care reprezintă suportul desfășurării tranzactiilor);

INFRASTRUCTURA COMERCIALĂ (care facilitează practicarea comerțului pe Internet);

COMERȚUL ON-LINE (care reprezintă comerțul propriu-zis).

De-a lungul timpului, structura componentelor s-a modificat și fiecare etapă în evoluția Internetului a coincis cu preponderență unuia dintre nivele. În primii ani ai Internetului, investițiile s-au axat pe tehnologii și servicii care să dezvolte infrastructura, să atragă utilizatori spre comerțul elctronic. În prezent, cheltuielile nelegate de tehnologie încep să aibă o pondere în creștere, vânzările și marketingul, împreună cu crearea de website-uri vor avea un rol important în îmbunătățirea mediului Internet și în stimularea comerțului on-line.

Ernst&Young (http:// www.ey.com /) arată că vânzările on-line au atins în anul 1999 cifra de 12-15 miliarde dolari. Cumpărătorii au fost în proporție de 54 % de sex feminin, 58 % căsătoriți, 58 % cu vârsta între 30 și 49 de ani, 23 % peste 50 de ani, 19 % între 18 și 29 de ani, 61 % au copii, iar 58 % au venituri cuprinse între 30.000 și 69.000 dolari / an. Aceste cifre se referă la utilizatorii din America de Nord, întrucât America este locul unde a apărut Internetul și încă rămâne în poziția de lider în domeniu. Din analiza acestor date se poate desprinde faptul că, segmentul de populație căruia i se adresează Internetul și vânzările on-line, este reprezentat în proporție mare de femei, paradoxal, întucât este de notorietate preocuparea sexului frumos pentru actul de cumpărare în sine și pentru evaluarea produsului în funcție de calitățile sale sesizabile prin organele de simț, lucru ce nu este oferit în momentul actual de tehnologiile Web.

Procent mare (58 %) înregistrează în utilizarea Internetului pentru cumpărături și cei de vârstă medie, explicabil prin timpul economisit datorită acestei forme de a achiziționa produse.

Un alt paradox este procentul mai mare (23 % față de 19 %) al celor peste 50 de ani ce utilizează Internetul în scopuri comerciale, comparativ cu cei tineri. O explicație poate fi comoditatea oferită de cumpărarea produselor în acest mod, fără a fi necesară deplasarea la locul de cumpărare.

Produsele cele mai cumpărate prin intermediul Internetului au fost și continuă să fie componente și programe pentru calculatoare, cărți, CD-uri, jucării, casete video, cu mici diferențe de la țară la țară (vezi tabelul 1).

tabel 1

Cu toată creșterea fără precedent a noii piețe create de Internet, navigatorii mai au încă rețineri în ași face cumpărăturile cu ajutorul calculatorului, din diverse motive, Ernst & young enumerând următoarele motive, prezentate în tabelul 2.

tabel 2

Primul motiv este legat de securitate, proporțiile fiind cuprinse între 50 % în S.U.A. și 79 % în Franța, procente ridicate, care denotă încă un nivel înalt de suspiciune în ceea ce privește tranzacțiile on-line.

În mod obișnuit se disting patru domenii ale comerțului electronic:

B-A (Business to Administration) : cuprinde tranzacții electronice între o întreprindere și o administrație ;

B-B (Business to Business) : tranzacții electronice între două sau mai multe întreprinderi. Acesta este domeniul prin excelență al comerțului electronic (98 % dintre schimburile materiale se fac între întreprinderi) ;

B-C (Business to Consumer) : tranzacțiile se efectuează între o întreprindere și o persoană privată, un consumator. Acesta este tipul de comerț despre care se vorbește mai mult în literatura de specialitate. În realitate, rata de utilizare este foarte scăzută dar cu posibilitate de extindere;

A-C (Administration to Consumer) : tranzacție electronică între o administrație și o persoană privată. În România este implementată o tehnologie Web prin care persoanele fizice își pot plăti taxele și impozitele datorate statului prin Internet. Cu toate acestea acest domeniu rămâne de studiat.

Schimbul de informații comerciale implică în special mutarea unor seturi de date de la un calculator la altul. Mesajele utilizate în contextul comerțului electronic sunt (vezi figura 5) :

mesajele tranzacției comerciale propriu-zise (1), prin care se asigură aprovizionarea cu produse : cataloage-liste de prețuri, comenzi, facturi, etc.;

mesaje pentru transport (2), prin care se asigură livrarea mărfurilor cumpărate;

mesajele bancă-întreprindere (3), care permit reglementările financiare ale tranzacțiilor.

figura 5

Analizând aplicațiile curente dezvoltate pe Internet se pot identifica următoarele modele de afaceri incluse în comerțul electronic :

magazin electronic :

Magazinul electronic este gestionat de către o companie pentru marketingul și vânzările propriilor produse sau servicii. Minimal conține catalogul de produse / servicii, cu descrieri tehnice și comerciale pentru fiecare poziție din catalog. Catalogul este descris într-un limbaj interpretabil de browserele de web (html, dhtml, java, etc). Descrierele produselor sau serviciilor sunt gestionate, în general, de un sistem de gestiune a bazelor de date (SGBD-uri). Varianta medie include facilități pentru preluarea comenzilor (prin e-mail sau forme interactive), iar varianta extinsă cuprinde și posibilitatea efectuării on-line a plății (prin cărți de credit sau alte metode electronice). Motivația principală a creării magazinelor electronice este atragerea unui număr mai mare de clienți, fără ca distanța dintre cumpărător și vânzător să mai constituie un impediment. Aceasta este cea mai scurtă cale spre oprezență globală a unei companii. Câștigurile provin din reducerea costurilor de promovare și vânzare, precum și din creșterea vânzărilor. Cel mai cunoscut site web destinat comerțului electronic este www.amazon.com (figura 6).

figura 6

aprovizionare electronică :

Pentru procurarea bunurilor și serviciilor, marile companii și autoritățile publice organizează licitații. Prin publicarea pe web a specificațiilor ofertei scade atât timpul, cât și costul de transmisie, mai importantă fiind totuși mărirea considerabilă a numărului de firme care iau cunoștință în timp util despre licitație, ceea ce conduce în final la mărirea concurenței și deci la scăderea prețului.

magazin universal electronic :

Magazinul universal electronicreprezintă o colecție de magazine electronice, reunite sub o umbrelă comună, de exemplu o marcă bine cunoscută. În general acceptă o metodă de plată comună, garantată. Un exemplu este www.ebay.com, care folosește sistemul de plată PayPell (vezi figura 7).

figura 7

piața unui terț :

În acest caz, se apelează la o “interfață utilizator” pentru catalogul de produse al companiei, interfață ce aparține unui terț (în general un furnizor de servicii Internet sau o bancă. Această interfață comună devine cunoscută cumpărătorilor prin intermediul unor canale de comunicații accesate frecvent ( de exemplu un buton de acces din cel mai popular jurnal electronic).

comunități virtuale :

Valoarea cea mai importantă a unei comunități virtuale este dată de către membri săi (clienți sau parteneri), care adaugă informațiile proprii peste un mediu de bază furnizat de companie. Fiecare membru poate oferi spre vânzare sau poate adresa cereri de cumpărare a unor produse sau servicii. Calitatea de membru al unei comunități virtuale poate presupune plata unei taxe.

furnizor de servicii cu valoare pentru canale de comerț :

Furnizorii de servicii sunt specializați pe funcții specifice, cum ar fi asigurarea logisticii, plata electronică sau expertiza în domeniul managementului producției și stocurilor. Plata acestor servicii se face pe baza unor tarife sau a unei cote procentuale .

platforme de colaborare :

Aceste platforme cuprind un set de instrumente și un mediu informațional pentru colaborarea între companii. Ele pot adresa funcții specifice, cum ar fi concepția sau proiectarea în colaborare. Câștigurile provin din managementul platformei (taxa de membru sau taxa per utilizare) și din vânzări de instrumente specializate (pentru design sau pentru managementul de documente).

brokeraj de informații și alte servicii :

Au apărut o mulțime de servicii care adaugă valoare masei de informații disponibile în rețelele deschise sau provenind din din sistemele de afaceri integrate, cum ar fi furnizarea de cataloage de clienți clasificași pe profile, vînzarea de oportunități de afaceri, sfaturi pentru investiții, consultanța în domenii specializate. O categorie specială o constituie serviciile de încredere furnizate de autoritățile de certificare sau de notariatele electronice.

Tranzacția comercială are trei faze : negocierea, plata și livrarea. Majoritatea modelelor din literatura de specialitate pune accent pe faza de plată și, în mod deosebit, pe modul de asigurare a securității plăților electronice. Tranzacțiile de comerț electronic sunt guvernate de reguli numite generic protocoale de comerț electronic. Cele mai importante protocoale de plată electronică sunt :

SET (Secure Electronic Transaction);

SNPP (Simple Network Payment Protocol)

IBS (Internet Billing Server)

Protocolul SET a fost dezvoltat de Visa și MasterCard în 1996, cu asistență din partea IBM, Microsoft, Netscape, GTE, SAIC, Terisa și Verisign. În cadrul protocolului sunt definite regulile de efectuare a plăților utilizând cărși de plată. Specificațiile przintă arhitectura unui sistem de plăți electronice bazat pe cărți de plată, sistem care satisface următoarele cerințe:

asigurarea confidențialității informațiilor ;

asigurarea integrității datelor ;

autentificarea conturilor cărților de plată și a utilizatorilor acestora ;

autentificarea comercianților ;

asigurarea interoperabilității ;

Confidențialitatea mesajelor este asigurată prin criptarea mesajelor. Integritatea informațiilor de plată este rezolvată prin utilizarea semnăturilor digitale.

1.3 Avantaje și dezavantaje față de

comerțul clasic :

Pentru toate companiile, din orice domeniu de activitate ar fi ele, “cum poți să faci bani“ și “cum poți să-i economisești“ sunt două întrebări foarte importante. Dacă o companie poate să îmbunătățească demersurile zilnice, să economisească bani, să mărească viteza tranzacțiilor și eficiența în același timp, nu contează dacă acea afacere “face bani” direct pe Internet. O companie poate să elimine de la 30 % până la 50 % din folosirea de rutină a faxului, actele pot fi transmise în orice format prin Internet fără a mai fi nevoie ca acel document să fie tipărit. De asemenea, ea poate să intre în contact cu persoane care lucrează la proiecte multiple în diferite orașe fără ca o persoana să ridice receptorul sau faxul. Cum afacerile se mișca din ce în ce mai rapid, necesitatea unui serviciu rapid de livrare a crescut. Problema importantă pe care o ridica acesta este eficiența.

Cu e-mail-ul, totul este mai rapid și eficient. Un document de 100 de pagini poate fi transmis în Germania în câteva minute la prețul unei convorbiri telefonice locale, care nu se compară cu costul unui serviciu de livrare rapidă sau al faxului. În termenii comunicării, serviciul de e-mail are un avantaj net asupra telefonului, așa cum are procesorul de text asupra mașinii de scris. E-mail-ul oferă controlul mesajului, rapiditatea și claritatea necesară oricarui document, dar în același timp, fiecare mesaj poate fi considerat atașat la mesajul anterior.

Reducerea costurilor :

Multe companii trimit întrebari frecvente, puse de clienți, tehnicieni si personal, într-un sistem acesibil Internetului. Acest lucru este eficient prin eliminarea unor factori precum repetarea acelorași întrebări și răspunsuri. Un alt mod în care se pot face reduceri de costuri este folosirea comunicarii vocale cu ajutorul Internetului. Acest lucru este posibil cu metode software deloc scumpe, care pot fi folosite în duplex și simultan. Folosind noua tehnologie, costurile telefonice de mare distanță dispar aproape definitiv. Companiile care dețin monopolul în sistemul “telefoane prin Internet” sunt : Dallas-Camelot Corp., care a pus în aplicare ideea “Personal Internet Companion Kit” (PICK) și New Sersey ,care a creat propriul său telefon prin Internet ( http://www.vocaltec.com ), acum existand câteva zeci. PICK-ul produs de Dallas-Camelot Corp. permite ecranizarea convorbirii, identificarea persoanei și a vocii sale, precum și conferința telefonică. Telefonul Internetului, care are acuratețea unui telefon obișnuit, permite angajarea unei discuții în timp ce se lucrează cu Internetul. Mulți se conectează la Internet pentru a economisi banii pe care ii dau pe telefoanele la mare distanță.

Alt mod de a economisi este ajutorul dat de Internet în luarea unor decizii de cumpărare. Cu Internetul nu există limite în căutarea unor noi parteneri de afaceri. În concordanță cu revista “Fortune Magazine” se spune că, în general, un om de afaceri cheltuieste cam 55 de cenți din fiecare dolar câștigat la un produs pentru reclamă, servicii și corespondență. Rezultă, cu ușurință, ce înseamnă o reducere de 8-10 % din acești bani ca profit net, în condițiile în care scopul fiecărei afaceri este obținerea unui profit cât mai mare.

Servicii utile pentru clienti :

Pentru unele afaceri, cum ar fi comercializarea de software și hardware, există o impresionantă cerere pentru calitate și servicii ușor accsibile clienților. Internetul asigură o posibilitate excepțională pentru vânzători, de a oferi servicii deosebite, controlând și reducănd costurile. Prin comunicare rapidă, e-mail și transfer rapid de informații pot fi rezolvate problemele complexe ale clienților.

Aproape toate companiile care sunt implicate în software folosesc Internetul pentru a trimite broșuri și informații, care până nu demult trebuiau trimise prin poștă.

Evident, dacă este posibil să se evite amânarea servirii unui client, lămurirea întrebărilor și incertitudinilor acestuia, acest fapt se transformă într-un atu foarte important pentru orice afacere. Ajutorul Internetului în afaceri este important, pentru că poate afla toate datele necesare prin metode convenționale și răspunsuri la întrebări cheie. Astfel Internetul poate oferi soluții eficiente și rapide chiar și afacerilor mici și medii, fapt care până acum nu era posibil.

Avantaje competitive :

Pentru a fi eficientă, o companie trebuie să știe că există competivitate peste tot. Multe companii plătesc sume uriașe altor companii pentru a afla date relevante, când acestea din urma nu fac altceva decât să folosească date din Internet care nu costă nimic. Ziare și reporteri folosesc informații pentru a putea concura cu ziarele mari. Astfel, mulți dintre profesioniști folosesc informații prin canalul “fedworld”, program ce le ofera acces la peste 130 de sisteme informaționale.

O problema interesantă și deosebit de importantă se referă la folosirea metodologiei de marketing. În acest sens se poate spune că un alt fel prin care se pot obține avantaje competitive este folosirea sistemelor “ABAG CONTRACT EXCHANGE”, care utilizand piețele centrale, permit companiilor să vadă și, în același timp, să raspundă cererilor cu oferte, totul petrecându-se electronic. În curând, acest sistem va permite celor care licitează să-și facă cunoscute ofertele prin Internet. Un alt sistem care a existat de ani de zile, este Commerce Business Daily, care cuprinde de la echipament și materiale până la anunțuri speciale și standarde guvernamentale.

Pentru oricine este implicat în urmărirea ofertelor, acest lucru s-a dovedit a fi foarte productiv. Specialiștii susțin că efectul marketingului on-line trebuie înțeles și văzut în condițiile a cinci componente:

partea promotională a produsului sau serviciului ;

mentinerea contactului de la om la om ;

incheierea vanzarii ;

tranzactia ;

respectarea comenzii.

Internetul excelează în acest domeniu, datorită faptului că permite accesul la informație oricarui doritor din milioanele de abonati. Pentru a avea succes în promovarea produsului, un specialist în marketing trebuie să știe să provoace interes în ceea ce prezintă pe Internet, ceea ce înseamnă că trebuie să înțeleagă și să cunoască interesele și obiceiurile celor ce folosesc Internetul. Reclama pe Internet este mult diferită de cea de la televizor sau radio. Aici nu există pause de publicitate și nimeni nu este nevoit să citeasca lucruri neinteresante. Spre deosebire de televizor, unde, vrem nu vrem, vedem reclama și așteptăm continuarea programului, aici totul este diferit. De aceea, contactul de la om la om este și va fi important în orice afacere.

Tehnologia se dezvoltă permițând simultaneitate ( sunet și imagine ) și comunicare vocală, acest lucru oferind din ce în ce mai multe posibilități de contact liber între două persoane.

Încheierea tranzacției este un lucru extrem de important, însa, și maniera în care se face plata, acuratețea informației și a transportului, dar și multe altele sunt extrem de importante într-o tranzacție. Relația dintre firmă și client este importantă, iar folosind e-mail-ul și Internet Phone se reusește încheierea unor afaceri profitabile.

Dezavantaje pentru comercianți :

Ca în orice alt domeniu, tehnologia Internetului a creat și noi posibilități de fraudare. În lipsa unui contact direct, un client poate să înșele comerciantul în privința identității sale sau a posibilităților sale reale de plată. Majoritatea magazinelor virtuale occidentale ua rețineri în a trimite mărfuri spre Europa de Est tocmai din cauza numeroaselor încercări reușite de fraudare cu cărți de credit false.

O altă problemă deosebit de importantă este cea legată de securitatea datelor. O firmă fară acces la Internet nu are prea multe motive de îngrijorare privind integritatea sistemelor sale informatice de gestiune. Conectarea la o rețea publică, în care oricine poate avea acces, mai mult, sau mai puțin autorizat, la date confidențiale din rețeaua locală, ridică probleme serioase. Apar astfel riscuri care nu exstau înainte de apariția acestui tip de comerț.

Prin comparație cu deschiderea unui magazin clasic, costurile lansării unui magazin virtual sunt mult mai reduse, dar, de multe ori nu pot fi totuși evaluate corect. O firmă care nu are implementat un sistem informatic de gestiune, sau ai cărei angajați nu au cunoștințe tehnice minime, se poate confrunta cu creșterea costului de lansare peste așteptări, datorate necesității achiziționării de sisteme sau de training pentru angajați.

Dezavataje pentru cumpărători :

Cel mai important motiv pentru care unele persoane ezită să utilizeze Internetul pentru cumpărături îl reprezintă teama de a furniza on-line informații despre cartea de credit.

O altă problemă deosebit de importantă o reprezintă atentarea la intimitatea personală. Potențialii cumpărători se tem că, prin intermediul Internetului, comercianții sau altă persoană rău intenționată pot culege informații foarte detaliate despre ei, fără ca măcar să își dea seama. Din păcate, aceste temeri sunt și rezultatul unor exagerări, mai ales în Occident, unde este la modă teoria conspirațiilor ,

Lipsa contactului uman este cel mai evident inconvenient care apare în comerțul electronic. Pe de o parte, costurile reduse de lansare și întreținere a unui magazin virtual derivă tocmai din avantajele automatizării proceselor, nemaifiind necesară angajarea de personal suplimentar. Pe de altă parte, tocmai lipsa vânzătorului la care clientul poate apela, în cazul unei nelămuriri, reprezintă un obstacol în calea răspândirii acestei forme de comerț.

Accesul la tehnologie este un alt inconvenient în promovarea comerțului electronic. Atâta timp cât un site de comerț electronic nu va fi accesibil decât persoanelor care știu cel puțin cum să lanseze browserul și să tasteze adresa de web, majoritatea potențialilor clienți vor prefera magazinele clasice.

TEHNOLOGII WEB UTILIZATE ÎN E-COMMERCE

HTML – HyperText Markup Language

Ce este HTML-ul ?

Unul din primele elemente fundamentale ale World Wide Web este HTML ( Hypertext Markup Language ), limbajul care descrie formatul primar în care documentele sânt distribuite și văzute pe Web. Multe din trăsăturile lui, cum ar fi independența față de platformă, structurarea formatării și legăturile hipertext, fac din el un foarte bun format pentru documentele Internet și Web.

Primele specificații de bază ale Web-ului au fost HTML, HTTP si URL.
HTML a fost dezvoltat inițial de Tim Berners-Lee la CERN în 1989. HTML a fost văzut ca o posibilitate pentru fizicienii care utilizau computere diferite și schimbau între ei informații utilizind Internetul. Erau prin urmare necesare câteva trasăuri : independența de platformă, posibilități hypertext și structurarea documentelor. Independența de platformă înseamnă că un document poate fi afișat în mod asemanator de computere diferite ( deci cu font, grafică și culori diferite ), lucru vital pentru o audiență atât de variată.

Hipertext înseamnă că orice cuvânt, frază, imagine sau alt element al documentului văzut de un utilizator ( client ) poate face referință la un alt document, ceea ce ușureaza mult navigarea între multiple documente sau chiar în interiorul aceluiași document. Structurarea riguroasă a documentelor permite convertirea acestora dintr-un format în altul precum și interogarea unor baze de date formate din aceste documente.

SGML si HTML

Tim Berners-Lee a utilizat ca model SGML ( Standard Generalized Markup Language ), un standard international în plina dezvoltare. SGML avea avantajul unei structurări avansate și al independenței de platformă dar proiectarea lui a avut în vedere mai mult structura semantică a documentului decât modul de formatare. Flexibil, SGML putea fi descris ca o specificare pentru descrierea altor formate. Utilizatorii puteau crea noi formate (DTD, Document Type Definitions) care puteau fi înțelese de orice produs soft SGML pur și simplu prin citirea mai întâai a definițtiilor noilor formate.

HTML este pur și simplu un DTD, deci o aplicație a SGML-ului. În primii ani de evoluție HTML a crescut lent, în principal pentru că îi lipseau posibilitățile de a descrie publicații electronice profesionale; limbajul permitea oarece control asupra fonturilor dar nu permitea inserarea graficii. În 1933, NCSA a îmbogățit limbajul pentru a permite inserarea graficii și au construit primul navigator grafic, Mosaic. Au urmat apoi contribuții ad hoc ale diverselor firme care au adus adăugiri limbajului HTML (adăugiri și nu îmbogățiri pentru că unele taguri nu erau îin conformitate cu principiile generale ale SGML) astfel îincâat, prin 1994 limbajul păarea scîapat de sub control. Urmarea a fost că la prima conferință WWW din Geneva ( Elveția ) s-a constituit un grup ( HTML Working Group ) a cărui primă misiune a fost formalizarea HTML într-un DTD al SGML, lucru care s-a concretizat in HTML Level 2 ( sau HTML 2.0; Nivelul 1, deci HTML 1.0, a fost proiectat de Tim Berners-Lee ). Importanța acțiunii acestui grup consta în faptul că, odată standardizat, limbajul poate fi apoi extins într-un mod mai controlat la alte nivele.

Standardul oficial HTML este World Wide Web Consortium (W3C), care este afiliat la Internet Engineering Task Force (IETF). W3C a enunțat câteva versiuni ale specificației HTML, printre care și HTML 2.0, HTML 3.0,HTML 3.2, HTML 4.0 și, cel mai recent, HTML 4.01. În același timp, autorii de browsere, cum ar fi Netscape și Microsoft, au dezvoltat adesea propriile "extensii" HTML în afara procesului standard și le-au încorporat în browserele lor. În unele cazuri, cum ar fi tagul Netscape , aceste extensii au devenit standarde de facto adoptate de autorii de browsere.

HTML 2.0, elaborat în Iunie 1994, este standardul pe care ar trebui să-l suporte toate browserele curente – inclusiv cele mod text. HTML 2.0 reflectă concepția originală HTML ca un limbaj de marcare independent de obiectele existente pentru așezarea lor în pagină, în loc de a specfica exact cum ar trebui să arate acestea. Daca dorim să fim siguri că toți vizitatorii vor vedea paginile așa cum trebuie, trebuie să folosim tagurile HTML 2.0.

Specificația HTML 3.0, Enunțată în 1995, a încercat să dezvolte HTML 2.0 prin adăugarea unor facilități precum tabelele și un mai mare control asupra textului din jurul imaginilor. Deși unele din noutatile HTML 3.0 erau deja folosite de autorii de browsere, multe nu erau încă. În unele cazuri, taguri asemanatoare implementate de autorii de browsere au devenit mai răspândite decât tagurile "oficiale". Specificația HTML 3.0 acum a expirat, deci nu mai este un standard oficial.

In Mai 1996, W3C a scos pe piata specificatia HTML 3.2 , care era proiectată să reflecte și să standardizeze practicile acceptate la scara largă. Deci, HTML 3.2 include tagurile HTML 3.0 ce erau adoptate de autorii de browsere ca Netscape si Microsoft plus extensii HTML răspândite. În “Bilantul asupra HTML”, W3C recomandă ca providerii de informații să utilizeze specificația HTML 3.2. Versiunile curente ale majorității browserelor ar trebui să suporte toate, sau aproape toate aceste taguri.

De asemenea există extensii Netscape și Microsoft care nu fac parte din specificația HTML 3.2, ori pentru că sunt mai puțin utilizate, ori au fost omologate dupa apariția HTML 3.2. Pentru că navigatorul Netscape a fost printre primele browsere care suporta anumite taguri HTML 3.0, iar Netscape deținea în jur de 70% din piața de browsere, mulți au crezut eronat că toate extensiile Netscape (incluzand taguri ca și facilități ca ferestrele) fac parte din HTML 3.0 sau HTML 3.2.

Documentele HTML sânt documente în format ASCII și prin urmare pot fi create cu orice editor de texte. Au fost însă dezvoltate editoare specializate care permit editarea într-un fomat “What You See Is What You Get”(ceea ce vezi este ceea ce vei obține). Au fost de asemenea dezvoltate convertoare care permit formatarea HTML a documentelor generate (și formatate) cu alte editoare. Evident conversiile nu pot păstra decât parțial formatările anterioare deoarece limbajul HTML este încă incomplet.

Conținutul unui document HTML :

Orice document HTML începe cu notația <html> și se termină cu notația </html>. Aceste “etichete” se numesc în literatură de specialitate “TAG-uri”. Prin convenție, toate informațiile HTML încep cu o paranteza unghiulară deschisă “<“ și se termină cu o paranteza unghiulară închisa “>”.
Tag-urile cuprinse în aceste paranteze transmit comenzi către browser pentru a afișa pagina într-un anumit mod. Unele blocuri prezintă delimitator de sfârșit de bloc, în timp ce pentru alte blocuri acest delimitator este opțional sau chiar interzis.

Codul dintre marcajele <html> și </html> trebuie să conțină doua sectiuni:
-sectiunea de antet <head>…</head>

-corpul documentului <body>…</body>.

Blocul <body>…</body> cuprinde continutul propriu-zis al paginii HTML, adica ceea ce va fi afisat in ferastra browser-ului.

Titlul unei pagini se obține inserând în secțiunea <head>…</head> a urmatoarei linii:

<title> Aceasta este pagina principală a magazinului meu </title>

Conținutul blocului <title>…</title> va apărea în bara de titlu a ferestrei browser-ului.

Dacă acest bloc lipsește într-o pagina HTML, atunci în bara de titlu a ferstrei browser-ului va apărea numele fișierului.

Culoarea de fond :

O culoare poate fi precizată în doua moduri:

Printr-un nume de culoare.Sunt disponibile cel puțin 16 nume de culori: aqua, black, fuchsia, gray, green lime, maroon, navy, olive, purple, red, silver, teal, white și yellow.

Prin construcția " #rrggbb " unde r (red), g (green), sau b (blue) sunt cifre hexazecimale și pot lua valorile: 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, a, A, b, B, c, C, d, D, e, E, f, F; se pot defini astfel 65536 de culori.

Culoarea unei pagini se precizează prin intermediul unui atribut al etichetei <body>.

Culoarea fondului paginii Web se stabilește cu atributul bgcolor al etichetei <body>, de exemplu: <body bgcolor = culoare>.
Urmatorul exemplu realizează o pagina cu fondul de culoare gri:

<html>
<head>
<title>culoare de fond </title>
</head>
<body bgcolor=gray>
O pagina Web cu fondul GRI!
</body>
</html>

Culoarea textului :

Acest lucru se face prin intermediul atributului text al etichetei <body> dupa sintaxa <body text=culoare>. În următorul exemplu textul are culorea roșie:

<html>
<head>
<title>culoare textului </title>
</head>
<body text=red>
Un text de culoare rosie.
</body>
</html>

O eticheta poate avea mai multe atribute. De exemplu, o etichetă cu trei atribute arată astfel: <eticheta atribut1 = valoare1 atribut2 = valoare2 atribut3 = valoare3>. Urmatorul exemplu prezintă o pagină cu fondul de culoare albastră și textul de culoare galbenă.

<html>
<head>
<title>atribute multiple </title>
</head>
<body bgcolor=blue text=yellow>
Fond de culoare albastra si text de culoare galbena.
</body>
</html>

Textul afișat este caracterizat de următoarele atribute: mărime ( size), culoare ( color ), font (style).

Acestea sunt atribute ale etichetei <basefont>. Este o etichetă singulară (fără delimitator de sfârșit de bloc).

<basefont size = număr color = culoare style = font>

unde:

număr – poate fi 1, 2, 3, 4, 5, 6 sau 7; ( 1 pentru fontul cel mai mic și 7 pentru fontul cel mai mare);

culoare – este o culoare precizată prin nume sau printr-o construcție RGB;

font – poate fi un font generic ca " serif ", " san serif ", " cursive ", " monospace ", "fantasy " sau un font specific instalat pe calculatorului clientului, ca " Times New Roman ", " Helvetica " sau " Arial ". Se acceptă ca valoare și o listă de fonturi separate prin virgulă, de exemplu:
" Times New Roman, serif,monospace ".

Domeniul de valabilitate al caracteristicelor precizate de această etichetă se întinde de la locul în care apare eticheta până la sfârșitul paginii sau până la următaorea etichetă <basefont>.

Dacă acest atribut lipsește atunci textul din pagina Web are atribute prestabilite sau atribute precizate de browserul utilizat.
Atributele prestabilite sunt: size = 3, color = black, și style = " Times New Roman " .

Poziționarea conținutului paginii Web față de marginile ferestrei browserului se poate face cu ajutorul a doua atribute ale etichetei <body>:

leftmargin ( stabilește distanța dintre marginea stânga a ferestrei browserului și marginea stânga a conținutului paginii );

topmargin ( stabilește distanța dintre marginea de sus a ferestrei browserului și marginea de sus a conținutului paginii );

<html>
<head>
<title>Configurarea textului si stabilirea marginii </title>
</head>
<body leftmargin="100" topmargin="50">
Textul are atribute implicite. <br><basefont style="Arial" color="blue" size="6">
Textul este scris cu fontul "Arial", culoare albastru si marime 6. </body>
</html>

Stiluri pentru blocurile de text :

Pentru ca un bloc de text să apară în pagină evidențiat (cu caractere aldine), trebuie inclus între delimitatorii <b>…</b> (b vine de la "bold"=îndraznet ).

Pentru ca un text să fie scris cu caractere mai mari cu o unitate decât cele curente acesta trebuie inclus într-un bloc delimitat de etichetele <big>…</big>.
Pentru ca un text să fie scris cu caractere mai mici cu o unitate decât cele curente acesta trebuie inclus într-un bloc delimitat de etichetele <small>…</small>.
Pentru ca un text să fie scris cu carcatere cursive acesta trebuie inclus într-un bloc delimitat de etichetele <i>…</i> ( i vine de la " italic ").

Pentru a insera secvențe de text aliniate ca indice (sub-script) sau ca exponent (super-script) , aceste fragmente trebuie delimitate de etichetele _… , respectiv ^….

Pentru a insera un bloc de caractere subliniate se utilizeaza etichetele <u>…</u> (u vine de la " underline "). Pentru a insera un bloc de caractere subliniate se utilizeaza etichetele <strike>…</strike> sau <s>…</s>.

In exemplul urmator se va utiliza toate etichetele mentionate anterior :

<html>
<head>
<title>Stiluri pentru blocuri de text </title>
</head>
<body>
<b>Text scris cu caractere ingrosate.</b>
<br> <big>Text cu caractere marite cu o unitate <big>mai mare<big> si mai mare<big> si mai mare.</big></big></big></big><br>
<small>Textul este scris cu caractere micsorate cu o unitate <small>mai mic.</small></small><br>
<i>Text scris cu caractere italice.</i>
<br> In aceasta linie ^sus este superscript iar _jos este subscirpt.<br>
<strike>Aceasta linie este in intregime sectionata de o linie orizontala.</strike> <br>
In aceasta linie urmatorul cuvant este <u>subliniat</u>, iar cuvantul <s>strike</s> sectoinat.
</body>
</html>

Legaturi :

Legăturile (link-urile) reprezintă partea cea mai importantă a unei pagini Web.

Ele transformă un text obișnuit în hipertext sau hiperlegătură, care permite trecerea rapidă de la o informație aflată pe un anumit server la alta informație memorată pe un alt server aflat oriunde în lume.
Legăturile sunt zone active într-o pagină Web, adică zone de pe ecran sensibile la apăsarea butonului stâng al mouse-ului.

O legătură către o pagină aflată în același director se formează cu ajutorul etichetei <a> (de la "anchor"=ancora). Pentru a preciza pagina indicată de legătură se utilizează un atribut al etichetei <a> numit href, care ia ca valoare numele fișierului HTML aflat în același director. Zona activa care devine sensibilă la apăsarea butonului stâng al mouse-ului este formată din textul cuprins între etichetele <a>…</a>. Prezența etichtetei de sfârsit </a> este obligatorie.

<html>
<head>
<title> Comutarea intre doua pagini </title>
</head>
<body>
<h3>Pagina 1 </h3>
<a href="leg_ex2.html">
Link catre pagina 2 </a>
</body>
</html>

Dacă pagina referită se află pe același disc local, dar într-un alt director atunci pentru a preciza poziția ei în structura de directoare se poate folosi adresarea relativa.

(a se vedea exemplul următor)

<html>
<head>
<title> Comutarea intre doua pagini aflate pe acelasi disc local</title>
</head>
<body>
<h3>Pagina 3 </h3>
<a href="../../exemple/list/listex_11.html">
Link catre o pagina cu liste </a>
</body>
</html>

Un alt tip de legătură este cea către un site particular. În exemplul următor se utilizeaza adresa URL www.netscape.com care încarcă pagina de start din site-ul firmei Netscape Corporation.

<html>
<head>
<title> Link catre site-ul firmei Netscape</title>
</head>
<body>
<h3>Link catre site-ul firmei Netscape </h3>
<a href="http://www.netscape.com">
Netscape Corporation </a>
</body>
</html>

Într-o pagină foarte lunga pot exista puncte de reper către care se definesc legaturi. O ancoră se definește de asemenea prin eticheta <a>. Pentru a defini ancora se utilizeaza atributul name care primește ca valoare un nume atribuit ancorei (de exemplu "leg1"). Pentru a insera o legatură către "leg1" definită în aceeași pagină se utilizează eticheta <a> având atributul href de valoare "#leg1".

Pentru a introduce o legătură către o ancoră definită în alt document (altă pagină) aflată în același director, atributul href primește o valoare de formă "nume_fisier.html#nume_ancora".

<html>
<head>
<title> Ancore definite in acelasi document si in alt doocument</title>
</head>
<body>
<h3>Ancore definite in acelasi document si in alt document </h3>
<a href="#ancora1">
Link catre ancora 1 </h3>
<a href="../../legaturi.php#anc">
Link catre o ancora din alt document </a>
<br> 1<br>2<br>3<br>4<br> 5<br>6<br>7<br>8<br> 9<br>10<br>11<br>12<br> 13<br>14<br>15<br>16<br> 17<br>18<br>19<br>20<br> 21<br>22<br>23<br>24<br>
<a name="ancora1">ancora 1
</body>
</html>

Alegerea culorilor pentru legaturi :

În mod prestabilit se utilizează trei culori pentru legături:

– o culoare pentru legăturile nevizitate (nu s-a efectuat nici un click pe ele);

– o culoare pentru legăturile vizitate (s-a efectuat cel puțin un click pe ele);

– o culoare pentru legăturile active (deasupra cărora se află mouse-ul la un moment dat).

Aceste atribute pot fi stabilite cu ajutorul a trei atribute ale etichetei <body>:

– link pentru legăturile nevizitate;

– vlink pentru legăturile vizitate;

– alink pentru legăturile active.

Valorile pe care le pot lua aceste atribute sunt culori definite prin nume sau conform standardului RGB.

<html>
<head>
<title> Culori pentru lagaturi</title>
</head>
<body link="blue" vlink="green" alink="red">
<h3>Setarea culorilor pentru link-uri:<br>rosu pentru legaturi active, verde pentru legaturi vizitate si albastru pentru legaturi nevizitate </h3>
<a href=leg_ex1.html>
Link catre pagina 1 <br>
<a href=leg_ex2.html>
Link catre pagina 2 <br>
<a href=leg_ex8.html>
Link catre pagina 11 </a>
</body>
</html>

Într-o pagina Web se poate afla legături care permit lansarea în execuție a aplicației de expediere a mesajelor electronice. Pentru aceasta se utilizează în construcția adresei URL serviciul Internet mailto: urmat de o adresa e-mail validă.

<html>
<head>
<title> Expediere de mesaje electronice</title>
</head>
<body>
<h3>Expediere de mesaje electronice</h3><br>
<a href="mailto:picasso_adi @yahoo.com">
Mesaje catre autorul paginii
</body>
</html>

Liste :

Unul din cele mai obișnuite elemente din documentele cu mai multe pagini este un set de definiții, referințe sau indexuri.

Liste neordonate :

O lista neordonată este un bloc de text delimitat de etichetele corespondente <ul>…</ul> (" ul " vine de la " unordered list " = lista neordonata). Fiecare element al listei este inițiat de eticheta <li> (list item).
Lista va fi indentată față de restul paginii Web și fiecare element al listei începe pe un rând nou.

<html>
<head><title>listex</title></head>
<body><h1 align="center">O lista neordonata</h1><hr>
Glosar de termeni de World Wide Web
<ul>Culori uzuale disponibile prin nume
<li>Black <li>White <li>Red <li>Green <li>Blue <li>Yellow <li>Purple <li>Aqua
</ul>
</body>
</html>

Tag-urile <ul> și <li> pot avea un atribut type care stabilește caracterul afișat în fața fiecărui element al listei. Valorile posibile al acestui atribut sunt:

"circle" (cerc)

"disc" (disc plin) (valoarea prestabilita);

"square" (patrat)

Liste ordonate :

O listă ordonată de elemente este un bloc de text delimitat de etichetele corespondente <ol>…</ol> (" ol " vine de la " ordered list " = listă ordonată). Fiecare element al listei este inițiat de eticheta <li> (list item).
Lista va fi indentată față de restul paginii Web și fiecare element al listei începe pe un rând nou.

<html>
<head><title>listex</title></head>
<body><h1 align="center">O lista ordonata</h1><hr>
<ol>Culori uzuale disponibile prin nume
<li>Black <li>White <li>Red <li>Green <li>Blue <li>Yellow <li>Purple <li>Aqua
</ol>
</body>
</html>

Tag-urile <ol> si <li> pot avea un atribut type care stabilește tipul de caractere utilizate pentru ordonarea listei.Valorile posibile sunt:

" A " pentru ordonare de tipul A , B , C , D etc. ( litere mari );

" a " pentru ordonare de tipul a , b , c , d etc. ( litere mici );

" I " pentru ordonare de tipul I , II , III , IV etc. ( cifre romane mari );

" i " pentru ordonare de tipul i , ii , iii , iv etc. ( cifre romane mici );

" 1 " pentru ordonare de tipul 1 , 2 , 3 , 4 etc. ( cifre arabe – opțune prestabilita );

Urmatorul exemplu este o listă ordonată cu cifre romane :

<html>
<head><title>listex</title></head>
<body><h1 align="center">O lista ordonata cu cifre romane</h1><hr>
<ol type="I">Culori uzuale disponibile prin nume
<li>Black <li>White <li>Red <li>Green <li>Blue <li>Yellow <li>Purple <li>Aqua
</ol>
</body>
</html>

Tag-ul <ol> poate avea un atribut start care stabilește valoarea inițială a secvenței de ordonare.Valoarea acestui atribut trebuie să fie un număr întreg pozitiv.

Tag-ul <li> poate avea un atribut value care satilește valoare pentru elementul respectiv al listei. Valoarea acestui atribut trebuie să fie un numar întreg pozitiv .

Tabele :

Tabelele ne permit să cream o rețea dreptunghiulara de domenii, fiecare domeniu având propriile opțiuni pentru culoarea fondului, culoarea textului, alinierea textului etc. Pentru a insera un tabel se folosesc etichetele corespondente <table>…</table>. Un tabel este format din rânduri. Pentru a insera un rând într-un tabel se folosesc etichetele <tr>…</tr> ( de la " table row "= rând de tabel ). Folosirea etichetei de sfarsit </tr> este optională. Un rând este format din mai multe celule ce conțin date.
O celulă de date se introduce cu eticheta <td>..</td>.

<html>
<head><title>tabelex</title></head>
<body><h1 align=center>Un tabel simplu format din 4 linii si 2 coloane</h1><hr>
<table>
<tr> <td>cell 11</td> <td>cell 11</td></tr>
<tr> <td>cell 21</td> <td>cell 22</td></tr>
<tr> <td>cell 31</td> <td>cell 32</td></tr>
<tr> <td>cell 41</td> <td>cell 42</td></tr>
</table>
</body>
</html>

În mod prestabilit, un tabel nu are chenar. pentru a adăuga un chenar unui tabel, se utilizează un atribut al etichetei <tabel> numit border.
Acest atribut poate primi ca valoare orice numar întreg ( inclusiv 0 ) și reprezintă grosimea în pixeli a chenarului tabelului.
Dacă atributul border nu este urmat de o valoare atunci tabelul va avea o grosime prestabilită egală cu 1 pixel, o valoare egală cu 0 a grosimii semnifică absența chenarului. Când atributul border are o valoare nenulă chenarul unui tabel are un aspect tridimensional.

<html>
<head><title>tabelex</title></head>
<body><h1 align=center>Un tabel simplu cu chenar</h1><hr>
<table border="4">
<tr> <td>cell 11</td> <td>cell 11</td></tr>
<tr> <td>cell 21</td> <td>cell 22</td></tr>
<tr> <td>cell 31</td> <td>cell 32</td></tr>
<tr> <td>cell 41</td> <td>cell 42</td></tr>
</table>
</body>
</html>

Alinierea tabelului :

Pentru a alinia un tabel într-o pagina Web se utilizează atributul align al etichetei <table>, cu următoarele valori posibile: " left " ( valoarea prestabilita ), " center " si "right ".

Alinierea este importanta pentru textul ce inconjoara tabelul. Astfel :

dacă tabelul este aliniat stânga ( <table align="left"> ), atunci textul care urmează după punctul de inserare al tabelului va fi dispus în partea dreaptă a tabelului.

daca tabelul este aliniat dreapta ( <table align="right"> ), atunci textul care urmează după punctul de inserare al tabelului va fi dispus în partea stangă a tabelului.

dacă tabelul este aliniat pe centru ( <table align="center"> ), atunci textul care urmează după punctul de inserare al tabelului va fi afișat pe toată lațimea paginii, imediat sub tabel.

Dimensionarea celulei unui tabel :

Distanța dintre două celule vecine se definește cu ajutorul atributului cellspacing al etichetei <table>. Valorile acestui atribut pot fi numere întregi pozitive, inclusiv 0, și reprezintă distanța în pixeli dintre două celule vecine.
Valorea prestabilită a atributului cellspacing este 2.

<html>
<head><title>tabelex</title></head>
<body><h1 align=center>Un tabel fara chenar de celule alipite</h1><hr>
<table cellspacing="0">
<tr> <td bgcolor="gray">gri 11</td> <td bgcolor="red">rosu 12</td></tr>
<tr bgcolor="blue"> <td>albastru 21</td> <td bgcolor="yellow">galben 22</td></tr>
</table>
</body>
</html>

Distanța dintre marginea unei celule și conținutul ei poate fi definită cu ajutorul atributului cellpadding al etichetei <table>. Valorile acestui atribut pot fi numere întregi pozitive, și reprezintă distanța în pixeli dintre celule si conținutul ei. Valorea prestabilita a atributului cellpadding este 1.

Dimensionarea unui tabel :

Dimensiunile unui tabel – lațimea și lungimea – pot fi stabilite exact prin intermediul a doua atribute, width si height, ale etichetei <table>.
Valorile acestor atribute pot fi:

numere îintregi pozitive reprezentând lățimea respectiv înălțimea în pixeli a tabelului;

numere întregi între 1 si 100, urmate de semnul %, reprezentând fracțiunea din lațimea și înălțimea totală a paginii.

<html>
<head><title>tabelex_7</title></head>
<body><h1 align=center>Un tabel de de 200 pixeli X 50 %</h1><hr>
<table border width="200" height="50%">
<tr> <td>cell 11</td> <td>cell 12</td></tr>
<tr> <td>cell 21</td> <td>cell 22</td></tr>
</table>
</body>
</html>

Atribute Internet Explorer pentru tabele :

Următoarele atribute ale etichetei <table> funcționează cu Internet Explorer 4.0 , 5.0, dar nu cu Netscape Communicator 4.5:

background permite stabilirea unei imagini pentru fondul unui tabel.Primeste ca valoare adresa URL a imaginii folosite pentru fond;

bordercolor permite stabilirea culorii pentru chenarul unui tabel;

bordercolorlight permite stabilirea culorii pentru chenarul 3D al unui tabel;

bordercolordark permite stabilirea culorii pentru chenarul 3D al unui tabel;

Formulare :

Un formular este un ansamblu de zone active alcătuit din butoane, casete de selecție, câmpuri de editare etc.
Formularele asigură construirea unori pagini Web care permit utilizatorilor să introducă efectiv informații și să le transmită serverului. Formularele pot varia de la o simplă casetă de text, pentru introducerea unui șir de caractere pe post de cheie de căutare – element caracteristic tuturor motoarelor de căutare din Web – până la o structură complexă, cu multiple secțiuni, care oferă facilități puternice de transmisie a datelor. O sesiune cu o pagina web ce conține un formular cuprinde următoarele etape:

1. Utilizatorul completează formularul și îl expedieaza unui server;
2. O aplicație dedicată de pe server analizează formularul completat și (dacă este necesar) stochează datele într-o bază de date;
3. Dacă este necesar serverul expediează un răspuns utilizatorului.

Un formular este definit într-un bloc delimitat de etichetele corespondente <form> si </form>.

Atribute esențiale ale elementului <form> :

Exista doua atribute esentiale ale elementului <form>.

1. Atributul action precizează ce se va întâmpla cu datele formularului odată ce acestea ajung la destinație. De regulă, valoarea atributului action este adresa URL a unui script aflat pe un srver WWW care primește datele formularului, efectuează o prelucrare a lor și expediează către utilizator un răspuns.

<form action="exasp1.asp">.

2. Atributul method precizează metoda utilizată de browser pentru expedierea datelor formularului. Sunt posibile urmatoarele valori:

get (valoarea implicita)-în acest caz, datele din formular sunt adăugate la adresa URL precizată de atributul action :

– nu sunt permise cantități mari de date (maxim 1 Kb) ;
– între adresa URL și date este inserat semnul "?"

– datele sunt adăugate conform sintaxei: nume_câmp = valoare_câmp. Între diferite seturi de date este introdus un "&".

post-în acest caz datele sunt expediate separat. Sunt permise cantitațti mari de date (ordinul MB)

Pentru ca un formular să fie funcțional, trebuie precizat ce se va întampla cu el dupa completarea și expediere. Cel mai simplu mod de utilizare a unui formular este expedierea acestuia prin poșta electronica (e-mail). Pentru aceasta se foloseste un atribut al etichetei <form>: și anume action care primește ca valoare " mailto: " concatenat cu o adresa validă de e-mail către care se va expedia formularul completat.

Un formular cu un câmp de editare și un buton de expediere :

Majoritatea elementelor unui formular sunt definite cu ajutorul etichetei <input>. Pentru a preciza tipul elementului se foloseste atributul type al etichetei <input>. Pentru un câmp de editare, acest atribut primește valoarea "text". Alte atribute pentru un element <input> sunt:

atributul name, permite atașarea unui nume fiecărui element al formularului;

atributul value, care permite atribuirea unei valori inițiale unui element al formularului.

Un buton de expediere al unui formular se introduce cu ajutorul etichetei <input>, în care atributul type este configurat la valoarea "submit". Acest element poate primi un nume prin atributul name. Pe buton apare scris "Submit Query" sau valoarea atributului value, dacă această valoare a fost stabilita.

<html>
<head><title>FormEx </title></head>
<body><h1> Un formular cu un camp de editare si un buton de expediere</h1>
<hr>
<form action="mailto:[anonimizat]" method="post">
Numele:<input type="text" name="numele" value="Numele si prenumele"><br>
<input type="submit" value="expedieaza"> </form></body>
</html>

2.2 ASP – Active Server Pages

(-generarea paginilor dinamice-)

Aspecte generale :

Comunicarea între navigator și browser se face cu ajutorul protocolului HTTP. În funcție de tehnica folosită de server-ul HTTP, paginile HTML pot fi generate în mod static sau dinamic. Pentru a genara HTML în mod dinamic, pot fi utilizate interfețe de tip gateway, cum ar fi Common Gateway Interface (CGI) sau Internet Server Application Progamming Interface (ISAPI).

Prima tehnologie de tip ISAPI a fost propusă de Microsoft în 1995. Internet Database Connector (IDC), căci despre ea este vorba, permitea interogarea unei baze de date și încorporarea rezulatatelor într-o pagină HTML, cu ajutorul unui limbaj scriptic simplu și al unui fișier html de tip template (șablon).

Tehnologia Active Server Pages (ASP) a fost propusă de Microsoft în 1996, având în prealabil numele de cod Denali. Această tehnologie poate fi urilizată pentru crearea paginilor Web dinamice și interactive sau pentru realizarea paginilor Web sau pentru realizarea tranzacțiilor securizate pe Web. Active Server Pages este un mediu pentru editarea scripturilor localizate pe server.

ASP funcționează pe următoarele server-e Web :

MICROSOFT PERSONAL WEB SERVER :

Microsoft Personal Web Server funcționează sub sistemele de operare Windows 95, Windows 98 sau Windows NT Workstation. Programul Personal Web Server a fost creat în două scopuri. El poate fi utilizat pentru a găzdui un site Web cu trafic foarte scăzut (de exmplu, la partajarea documentelor în intranetul companiei) sau pentru a testa prototipul unui site Web înainte de a transfera conținutul site-ului într-un program ca Internet Information Server. Programul PWS nu este adecvat găzduirii unui site activ în Internet (nu poate gestiona simultan foarte mulți utilizatori) .

MICROSOFT INTERNET INFORMATION SERVER :

Spre deosebire de PWS, probramul Internet Information Server acceptă simultan sute și chier mii de utilizatori.

Unele dintre cele mai mari site-uri Web din Internet utilizează acest server. Deloc surprinzător, firma Microsoft folosește programul IIS la propriul ei site Web de la adresa http:// microsoft.com . Site-ul Microsoft se situează, din punct de vedere al accesărilor, pe locul patru (circa 5 milioane de vizitatori zilnic).

Programul Internet Information Server nu este compatibil cu sistemele de operare Windows 95 și Windows 98. Pentru a putea fi folosit este nevoie de unul dintre sistemele de operare Windows NT Server, Windows 2000 Server sau Windows XP (IIS-ul este inclus ca parte componentă în aceste sisteme de operare).

Se pot testa ASP-uri pe un calculator pesonal, chiar dacă acesta nu este conectat la rețea. Este suficent dacă pe acel calculator este instalat unul dintre serverele mai sus menționate.

Tehnologia ASP este utilizată pentru :

editarea dinamică, schimbarea sau adăugarea de conținut la o pagină Web;

generarea de răspunsuri cererilor utilizatorilor sau informațiilor transmise prin intermediul formularelor HTML;

accesarea oricărei baze de date și returnarea de rezultate către navigator;

personalizarea paginilor Web, făcându-le mai utile pentru utilizatorii particulari;

simplitatea și viteza de execuție a ASP față de CGI și PERL;

asigurarea securității, deoarece codul ASP nu este vizibil prin navigator;

posibilitatea de a fi afișate prin orice navigator, fișierele ASP fiind returnate în format HTML;

minimzarea traficului în rețea;

la dezvoltarea unui site care utilizează ASP, pot interacționa aproape toate tehnologiile Web dinamice existente.

Caracteristica principală a ASP-ului constă în capacitatea sa de includere a scripturilor direct într-un fișier pe care îl accesază navigatorul, generând astfel pagini dinamice. Dar, față de celălalte scripturi de pe server, fișierele ASP pot conține cod HTML sau XML, incluzând chiar scripturi pentru client, și referiri la componentele COM (Component Object Model) prin care se realizează o serie de sarcini, cum ar fi conectarea la o bază de date.

Mediul ASP nu restricționează folosirea unui anumit limbaj de script. ASP-ul înglobează compilatoare pentru limbajele VBScript, Jscript, ActiveX, dar foarte ușor se pot instala compilatoare pentru PERL, REXX și Python.

Microsoft Transaction Server (MTS), inclus în Windows NT Option Pack, reduce complexitatea și costul realizării de aplicații pentru server,aplicații care au partea de securitate bine dezvoltată și implementată.

Apelarea unui fișier ASP :

În mod obișnuit, atunci când un navigator trimite o cerere către un server, acesta va începe să încarce în memorie pagina cerută. Dacă este o pagină HTML statică server-ul adaugă doar informațiile utilizate pentru transmisie, cum ar fi tipul documentului, codificarea pentru transmisia prin HTTP. Utilizatorul vede în fereastra browser-ului conținutul paginii HTML, iar codul sursă corespunde conținutului stocat pe discul de pe mașina server. În cazul în care este cerută o pggină ASP, navigatorul are acces la aceasta în mod similar. Pagina este încărcată în memorie ca o pagină statică banală. Dar, înainte de a o timite către navigator, server-ul verifică dacă paginaconține scripturi care trebuie gestionate și executate. Aceste scripturi pot genera și insera valori în pagină sau pot crea cod HTML suplimentar, eventual în funcție de context. Odată terminată modificarea paginii, aceasta este trimisă către navigator prin HTTP. La destinație, conținutul fișierului este constituit din text și cod html, ca o pagină statică normală. Aceasta este o copie a fișierului de pe server, dar modificată conform rezultatelor obținute în urma execuției scripturilor. Scripturile de pe server nu pot fi copiate, deoarece numai rezultatele scriptului sunt transmise către navigator.

Paginile ASP sunt fișiere care conțin tag-uri HTML, text și comenzi script. Acestea pot apela componente ActiveX pentru a realiza anumite sarcini, cum ar fi conectarea la o bază de date. Despre această facilitate se va discuta pe larg într-unul din subcapitolele următoare.

Limbajele folosite pentru generarea scripturilor, cum este VBScript, diferă de limbajele de programare complete, cum sunt Visual Basic sau Java, prin simplitatea regulilor și sintaxa lor. Spre deosebire de Visual Basic sau Java, o pagină ASP nu trebuie compilată într-un fișier separat înainte de a o putea executa. Când o pagina ASP este modificată, aceasta este recompilată automat la următoarea solicitare.

– exemplu de conținut al unui fișier .ASP :

<HTML>

<HEAD>

…………………………..

</HEAD

<BODY>

<%……..%>

<SCRIPTLANGUAGE=”…”>

…………………………..

</SCRIPT>

<SCRIPTLANGUAGE=”…” RUNAT SERVER>

…………………………..

</SCRIPT>

<!–#INCLUDE…..–>

<TABLE>

…………………………..

</TABLE>

</BODY>

</HTML>

Obiecte și componente Active Server Pages:

O pagină ASP ar fi strict limitată dacă nu ar putea conține decât scripturi. Nu ar putea prelua informații de la utilizatori, nu ar putea să stocheze date într-o bază de date sau să creaze fișiere pe server. Din fericire, o pagină ASP poate conține componente pe parte se server.

O componentă este ceva care, de obicei, are metode, proprietăți și colecții. Metodele unei componente determină ce acțiuni se pot efectua cu un obiect. Proprietățile unei componente pot fi citite sau stabilite pentru a preciza starea componentei. Colecțiile unei componente sunt seturi de perechi cheie și valoare, referitoare la componentă.

Paginile ASP au două tipuri de componente:

componente ce pot fi instalate;

obiecte incluse .

Un obiect este o instanță a unei componente. Obiectele ASP încorporate sunt denumite obiecte și nu componente deoarece ele au fost în mod implicit create. ASP este însoțit de mai multe componente ce pot fi instalate, de exemplu :

Ad Rotator – această componentă este utilizată pentru afișarea manșetelor publicitare pe paginile unui site Web. Se poate utiliza pentru a preciza cât de frecvent trebuie afișate diferitele manșete publicitare;

Browser Capabilities – această componentă poate fi utilizată pentru a afișa conținut HTML diferit, în funcție de capacitățile fiecărui navigator.

Content Linking – această componentă poate fi utilizată pentru a lega mai multe pagini HTML astfel încât să poată fi parcurse mai ușor;

File Access – această componentă permite lucrul cu sistemul de fișiere al calculatorului. Se poate utiliza pentru a scrie sau a citi fișiere text

Spre deosebire de componentele ASP încorporate, pentru o componentă instalabilă trebuie creată o instanță înainte de a fi utilizată într-o pagină ASP.

ASP-ul nu este limitat doar la componentele ce îl însoțesc, existând sute de componente create de terțe companii care pot fi incluse în scripturile ASP. Aceste componente se pot folosi pentru a accepta încărcarea de fișiere, transferul fișierelor între servere, emiterea sau recepționarea mesajelor de e-mail, etc. Deasemenea se pot crea componente proprii folosind limbaje de programare cum ar fi Visual Basic, C++ sau Java.

Scripturile accesează obiectele, utilizând metodele și proprietățile lor. Sintaxa de accesare a obiectelor depinde de limbajul folosit, dar în general este de forma :

Obiect.Metoda parametri

Obiect.Proprietate parametri

Cele șase componente incluse în ASP sunt următorele :

Obiectul Server

Acest obiect se află în vârful ierarhiei. Metodele și proprietățile sale permit execuția funcțiilor utilitare valabile pentru toate scripturile. Obiectul Server reprezintă mediul în care se execută paginile.

Obiectul Application

Obiectul Application reprezintă informația care poate fi partajată între toți utilizatorii unei aplicații Active Server Pages.

Obiectul ObjectContext

Acest obiect se utilizează la paginile ASP care se ocupă de tranzacții.

Obiectul Request

Reprezintă toate informațiile trimise de browser către server, inclusiv conținutul variabile de formă și șiruri de interogare.

Obiectul Response

Reprezintă toate informațiile trimise de la un server către un browser, inclusiv conținutul HTML trimis de către o pagină ASP.

Obiectul Session

Acest obiect reprezintă informația referitoare la sesiunea de lucru particulară a unui utilizator.

Noua versiune a paginilor Active Server, inclusă în sistemul de operare Windows 2000, conține un obiect suplimentar denumit ASPError. Acest obiect reprezintă informația despre o eroare care a apărut în pagina ASP.

În continuare se va prezenta o descriere a două dintre cele mai folosite componente incluse în Active Server Pages:

Obiectul Request

Obiectul Request reprezintă tot conținutul trimis de un browser Web către serverul Web. Ori de câte ori va trebui preluată informație de la un client, va trebui utilizat acest obiect. Utilizând acest obiect, accesarea informațiilor este foarte simplă. Interfața obiectului Request este formată din cinci colecții de variabile :

1. QueryString – reprezintă variabilele tip șir de interogare;

2. Form – reprezintă câmpuri de formular HTML;

ServerVariables – reprezintă anteturi de browser și variabile de server în care se găsesc cererile inițiale ale clientului. Orice antet HTTP trimis de navigatorul clientului se obține din această colecție printr-un cod de forma :

strValoare = Request.ServerVariables(”Nume_variabilă”)

Pentru Nume_variabilă se poate utiliza unul din numele variabilelor prezentate în continuare :

ALL_HTTP – toate antetele HTTP emise de client;

CONTENT_LENGTH – lungimea datelor trimise de navigator;

CONTENT_TYPE – tipul informațiilor trimise de navigator;
QUERY_STRING – conține datele transmise prin metoda GET;

REMOTE_ADDR – adresa IP a mașinii de pe care s-a lansat cererea;

REQEST_METHOD – determină tipul metodei cerute de navigator(GET sau POST);

SCRIPT_NAME – determină calea virtuală către script;

SERVER_PORT – portul prin care navigatorul a transmis cererea;

SERVER_PROTOCOL – numele și versiunea protocolului utilizat;

URL – oferă partea de bază a URL-ului.

Cookies – păstează valorile pentru Cookies (bloc de date pe care un server Web îl stochează într-un sistem client. Atunci când un utilizator revine la site-ul Web respectiv, browse-ul trimite server-ului o copie a acestui bloc de date. Cookies sunt utilizate pentru a identifica utilizatorii, pentru a instrui un server să transmită o versiune personalizată a paginii Web cerute, pentru a prezenta informații referitoare la contul utilizatorului și pentru operații cu caracter administrativ.);

ClientCertificate – păstreză valorile câmpurilor memorate în certificatul client, pentru a se asigura securitatea tranzacțiilor.

Accesul la informația conținută de acest obiect se face de obicei prin sintaxa :

Request.colecție

Request.proprietate sau Request.metodă

În mod frecvent se utilizează :

Request.NumeColecție(variabilă)

Informația conținută în obiectul Request provine de la client și este trimisă, prin cererea HTTP către server, care o decodifică și o face disponibilă prin obiectul Request.

În afara informațiilor standard conținute de antetul HTTP al cererii, navigatorul trimite informații server-ului în alte două moduri:

printr-o secțiune <FORM>, folosind colecția FORM și formulare HTML;

ca un șir de cereri adăugate la sfârșitul URL-ului, folosind colecția QueryString.

Datele dintr-o secțiune <FORM> a unei pagini pot fi transferate către server utilizând :

numele fișierului .ASP ca valoare pentru atributul ACTION ;

valoarea GET sau POST pentru atributul METHOD (atunci când se utilizează valoarea GET accesul la date se va face prin colecția QueryString respectiv prin colecția FORM atunci cănd se utilizează POST).

Indiferent de metoda folosită, datele sunt recepționate sub forma unui șir de caractere ce trebuie decodificat. În acest șir de caractere spațiile sunt înlocuite cu „+”, iar diferitele caractere speciale prin „%” urmat de codul lor în hexazecimal. În plus, numele variabilelor este despărțit de valoarea lor prin „=”. Perechile nume/valoare sunt despărțite prin „&”.

Proprietatea Count a clecției recepționează numărul de elemente ale unei colecții, ceea ce permite să se știe dacă au fost parcurse.

Obiectul Response

Obiectul Response poate fi controlat pentru a controla transferul informației de la server către client:

metoda Response.Write trimite informația direct către navigator . În locul acestei metode se poate utiliza cu succes directiva de ieșire <%=informații%>;

metoda Response.Redirect redirecționează răspunsul către un alt URL, altul decât cel inițial;

metoda Response.ContentType controlează tipul de conținut trimis către client;

metoda Response.Cookies atașează valori unice de identificare a clienților. Cookies sunt elemente de identificare asociate cu fiecare client,care se trimit atât de la client către server, cât și invers.

Blocurile ” cookies ” au fost dezvoltate de către firma Netscape în scopul rezolvăriiunui deficit observat la interacțiunea între serverele și browserele Web. Fără blocuri ”cookie” interacțiunea dintre browserele și serverele Web este lipsită de specificitate, adică, pe măsură ce un utilizator trece de la o pagină la alta într-un site Web, el nu poate fi identificat ca același utilizator.

Atunci când se adaugă un bloc cookies trebuie folosit și atributul expires al colecției cookies, altfel acel bloc va dura doar cât sesiunea curentă. Dacâ se dă valoare atributului expires atunci blocul va dura cât specifică valoarea atributului.

Durata unui bloc cookies este relativă, deoarece el poate să dispară și din alte motive diferite de împlinirea termenului (de exemplu, utilizatorul își șterge din calculator fișierul care conține aceste blocuri). Un singur calculator poate păstra maxim 300 de blocuri cookies provenite de la toate site-urile Web.În plus, un sigur site nu poate adăuga mai mult de 20 de blocuri cookies în calculatorul unui client.

Componenta Active Database și modelul ADO :

Conectivitatea la o bază de date este una din principalele facilități ale Active Server. .componenta Active Database dispune de un model obiect complet, denumit ADO ( ActiveXTM Data Objects ) care face legătura între paginile Web și diverse baze de date. ADO permite realizare unei aplicații pentru accesarea și prelucrarea datelor de pe un server baze de date direct din paginile Web. Se poate folosi tehnologia ADO pentru conectarea la surse de date compatibile OLE DB (Object Linking Embedding). Dacă se dorește dezvoltarea unor aplicații client / server sau care au la bază tehnologia Web, ADO reprezintă soluția optimă.

Principalele caracteristici ale ADO sunt :

folosirea ușoară și performanța ridicată;

controlul cursoarelor de poziționare în baza de date prin program;

tipuri complexe de cursor (cursor pe server , pe client);

posibilitatea de a returna mai multe seturi de date dintr-o singură interogare;

execuția interogărilor sincronă / asincronă sau condusă de evenimente;

proprietățile obiectelor pot fi schimbate sau refolosite;

metode evoluate de manipulare a seturilor de înregistrări;

flexibilitate : poate lucra cu tehnologiile de bază de date existente și cu furnizorii OLE DB;

fiabilitate ridicată prin interceptarea și controlul erorilor.

Prin ASP se poate scrie un program , într-un limbaj de scripturi, cum ar fi VBScript, capabil să interacționeze cu o bază de date. ADO permite crearea aplicațiilor client-server executabile prin Internet și independente de tipul navigatorului de pe mașina client.

În forma cea mai simplă, ADO este cunoscut pentru interacțiunea cu bazele de date prin ODBC (Open Database Connectivity). Sursa de date poate fi o bază de tip SQL Server, Oracle, Access sau fișiere simple (Microsoft Excel, fișiere text).

ADO conține trei obiecte principale :

Connection

RecordSet

Command

Obiectul Connection stabilește și gestionează conexiunea între o aplcație Web și sursele de date compatibile OLE DB sau bazele de date compatibile ODBC. Astfel, ADO va trebui să informeze sistemul de operare despre existența unui furnizor de date ODBC, menționând numele său (de exemplu, DSN – Data Source Name). Obiectul Connection se referă la acest nume atunci când apelează metoda Open, memorându-l în proprietatea ConnectionString.

Definirea unei conexiuni la o bază de date este o operație relativ simplă. În prima fază se creează o instanță a obiectului, implementată prin componenta Active Database, care are ca identificator ADODB :

Set con = Server.CreateObject ( ”ADODB.Connection” )

Nu este necesar să se deschidă o nouă conexiune pentru fiecare acces. Aceasta se poate crea o singură dată, iar după aceea va fi reutilizată, sau se crează cu posibilitatea să se extindă la nivel de sesiune sau aplicație și reutilizarea în mai multe pagini. Când se execută mai multe operații de acces este preferabil să se mențină conexiunea activă. În acest fel accesul la baza de date se îmbunătățește.

Metodele și proprietățile obiectului connection se pot grupa în trei clase :

deschiderea și închiderea unei conexiuni ;

execuția unei comenzi asupra sursei de date ;

controlul tranzacțiilor.

Metodele obiectului Connection :

Open : decschide o nouă conexiune;

Close : închide o conexiune;

Execute : execută o cerere, o instrucțiune SQL sau o procedură stocată;

Begintrans :lansează o nouă tranzacție;

CommitTrans : înregistreză modificările și încheie tranzacția;

RollbackTrans : anulează modificările și încheie tranzacția;

OpenSchema : obține informații despre schema bazei de date.

Tranzacții ADO :

Tranzacțiile ASP se aplică asupra unei pagini ASP luate ca întreg. Dacă într-o tranzacție se prelucrează doar operații dintr-o bază de date se poate utiliza cu succes tranzacțiile ADO. După cum se observă anterior, obiectul Connection are trei metode : BeginTrans(), CommitTrans() și RollbackTrans() care permit gestionarea tranzacțiilor. Pentru a începe o tranzacție nouă se apelează metoda BeginTrans(). Pentru a marca sfrșitul unei tranzacții se apelează metoda CommitTrans() și în final, pentru a o lua de la capăt, se apelează metoda RollbackTrans().

Obiectul Command se utilizează pentru interogarea unei baze de date și returnarea rezultatelor într-un obiect RecordSet. Aceste se crează prin metoda Server.CreateObject. Pentru folosirea obiectului generat, trebuie specificată conexiunea (ActiveConnection) care se va utiliza. De exemplu :

Set Com = Server.CreateObject( ”ADODB.Command”)

Com. ActiveConnection = Con

(unde Com este o conexiune generată anterior).

Obiectul Recorset reprezintă un set de înregistrări preluate din baza de date. Ori de câte ori se utilizează acest obiect pentru a afișa înregistrări dintr-o bază de date în interiorul unei pagini ASP, trebuie parcurse următoarele etape:

deschiderea unei conexiuni la o bază de date cu ajutorul obiectului Connection;

deschiderea unui obiect Recordset utilizând o instrucțiune SQL Select;

afișarea înregistrărilor din obiectul Recordset prin parcurgerea în ciclu a setului de înregistrări.

Când se apelează un obiect Recordset, acesta este deschis cu un anumit tip de cursor. Obiectul Recordset se poate deschide cu unul dintre următoarele tipuri de cursoare : cursor doar cu mișcare de avansare, cursor static, cursor pentru cheie și cursor dinamic.

Tipul de cursor al setului de înregistrări determină metodele și proprietățile ce vor fi acceptate de obiectul Recordset. Prin definiție un obiect Recordset este deschis cu un cursor dosr cu mișcare de avansare, însă acesta este cel mai limitat tip de cursor

Una dintre proprietățile importante ale obiectului Recordset este Locktype, care poate accepta una dintre următoarele patru valori :

adLockReadOnly – aceasta este valoarea prestabilită. Se deschide setul de înregistrări doar pentru citire (nu se poate modifica nici una din înregistrările setului);

adLockPessimistic – celorlalți utilizatori li se interzice accesul la înregistrările din set de îndată ce se începe editarea unei înregistrări;

adLockOptimistic – ceilalți utilizatori pot accesa înregistrările până în momentul efectuării reale a modificărilor;

adLockBatchOptimistic – acest tip de blocare este utilizat la efectuarea modificărilor în grup (mai multe înregistrări din grup sunt modificate simultan).

2.3 Scurtă prezentare Microsoft Access

(-funcții și moduri de operare-)

Pentru a defini o aplicație ca un sistem complet de gestionare a bazelor de date aceasta trebuie să execute următoarele patru funcții de bază distincte, fiecare având propria prezentare sau vizualizare (view) în fața utilizatorului:

Organizarea datelor – include crearea și manevrarea tabelelor care conțin date în formatul tabelar convențional (rând coloană sau foaie de calcul tabelar), denumit de către programul Access, Datashet View.

Legarea tabelelor și extragerea datelor – leagă mai multe tabele prin intermediul relațiilor dintre date, creând tabele temporare stocate în memoria calculatorului sau în fișiere temporare pe disc. Access folosește interogările (queries) la legarea tabelelor și la alegerea datelor care vor fi stocate într-un tabel temporar denumit obiect Recordset. Un obiect Recordset conține datele care rezultă în urma rulării interogării; obiectele Recordset sunt denumite tabele virtuale deoarece ele sunt stocate în memoria calculatorului, nu în fișiere de bază de date. Capacitatea de a lega tabelele prin relații deosebește sistemele de baze de date relaționale de aplicațiile de editare simple, denumite flat – file managers (gestionari ai fișierelor ordinare).

Introducerea și editarea datelor – necesită proiectarea și implementarea modului de vizualizare a datelor, a formularelor de introducere și de editare, în afară de prezentarea sub formă tabelară. Un formular permite controlul modului de prezentare al datelor.

Prezentarea datelor – necesită crearea rapoartelor, care pot centraliza informațiile din obiecte Recordset, care se pot vedea și tipări. Capacitatea de a asigura rapoarte cu sens este scopul final al oricărei aplicații de gestiune a bazelor de date.

Există patru funcții suport care se pot aplica tuturor celor patru funcții de bază ale programului Access:

Macrocomenzile sunt secvențe de acțiuni care automatizează operațiile repetitive în bazele de date;

Modulele sunt funcții și proceduri scrise în dialectul pentru Access al limbajului Visual Basic for Applications (VBA), scrise pentru a executa operații care depășesc capacitățile macroinstrucțiunilor standard;

Securitatea constă din funcții disponibile numai ca opțiuni ale meniurilor. Într-un mediu multiuser, cu ajutorul funcțiilor de securitate se poate acorda drepturi de acces unui grup de utilizatori sau în mod individual, sau se pot restrânge drepturile de vizualizare sau de modificare a tebelelor în întregime sau la unele zone ale acestora;

Tipărirea – permite tipărirea codului sursă și a tot ce se vede în modul de rulare Access.

Moduri de operare

Modul Startup permite comprimarea, convertirea, criptarea, decriptarea, repararea unei baze de date alegând comenzi din meniul Tools (instrumente), Databases Utilites (utilitarele bazei de date) și din Tools, Security (securitate) înainte de deschiderea unei baze de date;

Modul Design (proiectare) permite crearea și modificarea structurii tabelelor și a interogărilor, dezvoltarea de formulare pentru afișare și editare, formatarea rapoartelor pentru tipărire. Access denumește acest mod de operare Design View.

Modul Run (rulare) afișează proiectul tabelului, al formularului și al raportului în ferestre de document individuale (acesta este modul de operare prestabilit). Macrocomenzile se execută alegând una și apoi selectând modul Run. Procedurile din module sunt executate de către macrocomenzi sau direct în urma evenimentelor din formulare și rapoarte. Modul Run este denumit Datasheet View (vizualizarea foii de date) în cazul tabelelor și al interogărilor, Form View (vizualizarea formularului) în cazul formularelor și Print Preview (vizualizarea înaintea tipăririi) în cazul rapoartelor.

Elementele unei baze de date Access

Baza de date este o colecție de articole de date asociate, și opțional, metodele necesare pentru a selecta, afișa, actualiza și raporta datele.

Fiecare bază de date nouă ocupă la creare aproximativ 80K din spațiul de pe hard – disc. Cea mai mare păarte a celor 80K este consumată de tabelele sistem ascunse în care se adaugă informațiile necesare pentru indicarea numelor și pozițiilor altor elemente ale bazei de date pe care le conține fișierul. Din cauza modului în care sunt stocate datele în tabele Access, ceea ce apare ca fiind un spațiu rezervat în cantitate excesivă este rapid compensat de metodele eficiente de stocare.

Bazele de date Access conțin următoarele elemente într-un singur fișier bază de date .mdb:

Tabelele– stochează datele în formatul rând – coloană, similar celui folosit de aplicațiile de calcul tabelar. O bază de date Access poate cuprinde cel mult 32768 de tabele, dintre care 256 pot fi deschise în același timp dacă există resurse disponibile. Se pot importa tabele dintr-o altă bază de date, din baze de date client/server și din aplicații de calcul tabelar. În plus, se pot lega de bazele de date Access și tabele ale altor tipuri de baze de date (dBase, FoxPro și Paradox), fișiere structurate (foi de calcul Excel și text Ascii) și alte baze de date Access.

Queries (interogările) – afișează datele conținuteîn cel mult 16 tabele. Cu ajutorul lor se poate indica modul în care sunt prezentate datele alegând tabelele care compun interogarea și cel mult 255 de câmpuri (coloane) ale acestora. Se vor determina înregistrările care vor fi afișate indicând criteriile pe care trebuie să le îndeplinească datele cuprinse în interogare.

Forms (formularele) – afișează date conținute în tabele sau interogări și permit adăugarea de altele noi, actualizarea sau ștergerea celor existente. În formulare se pot include desene, grafice și chiar sunete dacă calculatorul este dotat cu o placă de sunet.

Reports (rapoartele) – tipăresc datele din tabele și interogări în orice format se dorește. Access permite adăugarea în rapoarte de elemente grafice, astfel încât să se poată tipări un catalog complet, ilustrat al produselor din baza de date.

Macros (macrocomnzile) – automatizează operațiile Access. Ele iau locul codului de progarame cerut de alte alicații de baze de date, precum xBase, pentru a executa anumite acțiuni ca răspuns la evenimentele inițiate de utilizator.

Modules (modulele) – conțin codul Access VBA care se scrie pentru a executa anumite operații neacceptate de colecția standard de macrocomenzi incluse în Access.

Tipuri de date disponibile pentru câmpurile din Access

Crearea unei baze de date :

Pentru a crea o nouă baze de date Microsoft Access, se parcurg următorii pași :

Se lansează aplicția Microsoft Access, selectând Start, Programs, Microsoft Access;

Din caseta inițtială de dialog (figura 8), se alege opțiunea de creare a unei noi baze de date, utilizând o bază de date Access goală (Blank Database); Figura 8

În interiorul casetei de dialog File New Database (figura 9), se denumește noua bază de date și se salvează. Figura 9

Crearea tabelelor :

După ce este salvată baza de date va apărea fereastra din figura 10 :

Figura 10

După cum se observă această fereastră ne oferă mai multe posibilități de a construi tabelele de care avem nevoie.

Putem construi tabelele în modul Design view (figura 11) :

Figura 11

În acest mod ne putem defini singuri numele coloanelor și tipurile de date pe care le acceptă. Dacă vom folosi Wizard-ul, procedura se va ușura relativ la șabloanele existente.

Adăugarea datelor în tabele:

Ușurința introducerii datelor este un criteriu important al mediului de dezvolatare a bazelor de date. Multe aplicații cu baze de date Access folosesc formulare pentru introducerea datelor dar în multe situații introducerea datelor în modul Table Datashet View este mult mai rapidă decât folosirea unui formular, în special în timpul procesului de dezvoltare a bazei de date.

Când se crează o tabelă în modul Datashet View, ea conține 30 de înregistrări goale, butonul de selecție al înregistrării cu numărul 31 fiind marcat cu un asterisc (*). Butoanele de selecție ale înregistrărilor sunt butoanele de culoare gri situate în prima coloană din stânga atabelei prezentate în modul Datashet View.

Se vor folosi următorii termeni:

Înregistrare provizorie – se referă la o înregistrare goală

Înregistrare selectată – se referă la înregistrarea cu simbolul săgeată în butonul de selecție a înregistrării. Simbolul săgeată indică poziția pointerului.

Când se plasează cursorul de editatre într-un câmp al înregistrării provizorie, simbolul asterisc din butonul ei de selecție se transformă în simbolul înregistrării selectate.

Când se adaugă date într-un câmp al înregistrării provizorii selectate, simbolul înregistrării selectate se transformă în simbolul de editare (un creion), iar o nouă înregistarare provizorie apare în rândul următor adăugării făcute.

Se poate anula adăugarea noii înregistrări ștergând toate introducerile de date făcute în ea înainte să fie mutat pointer – ul înregistrării. Dacă se editează numai primul câmp și pointerul înregistrării nu a fost mutat, se poate apăsa butonul Esc pentru a anula adăugarea.

Selecția, înlocuirea și ștergerea înregistrărilor din tabele :

Se pot folosi următoarele metode de selecție a unei înregistrări sau grup de înregistrări:

Pentru a selecta o singură înregistrare se execută click pe butonul ei de selecție;

Pentru a selecta un grup continuu de înregistrări, se execută click pe butonul de selecție al primeia și apoi se trage de indicatorul mouse – ului de-a lungul butoanelor de selecție, până la ultima înregistrare din grup.

O altă posibilitate de selecție a unui grup de înregistrări este prin executatrea unui click pe butonul de selecție al primeia, se menține apăsată tasta Shift și apoi se execută click pe ultima înregistare din grup.

Pentru a înlocui conținutul unei înregistrări sau a mai multora cu date din Clipboard, se selectează înregistrarea și apoi se apasă tastele CTRL+V sau se alege Edit, Paste.

Va fi înlocuit numai numărul de înregistrări selectate sau numărul acelora stocate în Clipboard în funcție de cel mai mic dintre cele două numere.

Pentru a șterge una sau mai multe înregistrări, se selectează înregistrările și se apasă tasta Delete. dacă ștergerea este permisă o casetă de mesaj va cere confirmarea ei. Nu se poate anula ștergerea înregistrărilor.

3. PREZENTAREA APLICAȚIEI

3.1 Prezentarea firmei :

Denumire : S.C. Mec Doina S.R.L.

Foma juridică : Societate cu răspundere limitată (S.R.L.).

Înființarea : Societatea a luat ființă în anul 1994, ca societate cu capital integral autohton.

Sediu : str. Laloșu, nr. 4, sector 4, București, România

Punct de lucru : str. Țepeș Vodă, nr. 14, sector 2, București

Capital social : 150 milioane lei

Cod fiscal : R 6718957

Cont bancar : 65347

Banca : Romanian International Bank (R.I.B.)

Domeniul de activitate : comerț

Activități : comercializarea produselor nealimentare

Organizare : Structura organizatorică a firmei include departamentele de comerț, financiar-contabil și administrativ.

Număr de angajați : 25

Cifra de afaceri anuală: depășește 100.000 $

Acoperirea teritorială : Firma acoperă în mod direct doar zona orașului București. Piața din provincie este acoperită în mică măsură de parteneri.

Produse: feronerie, instalații sanitare, armături, PVC-uri, fitinguri, materiale de construcții, unelte de zidărit, sisteme de prindere, obiecte sanitare, vopseluri pe bază de apă, vopseluri pe bază de ulei, soluții pentru etanșare etc.

Certificări : distribuitor autorizat al firmei ITAL PROD COMPANY

Prezentarea aplicației propriu-zise :

Aplicația constă în dezvoltarea unui magazin virtual folosind tehnologiile Web studiate în capitolul anterior.

Necesitatea unei soluții Web pentru SC Mec Doina SRL este evidentă. Soluția e-commerce va rezolva următoarele probleme:

penetrarea directă a pieței din provincie (și nu numai);

se vor cultiva mai ușor relațiile cu clienții;

preluarea mai rapidă a comenzilor;

publicitate

parteneri noi, etc.

Modelul magazinului virtual este analog cu cel real.

Într-un magazin real clientul preia de la intrare un coș cu ajutorul căruia își alege produsele pe care dorește să le cumpere. La sfârșit, el predă coșul vânzătorului care îi calculează valoarea mărfii pe care clientul trebuie să o achite. În magazinul virtual procedura este aceeași cu mici deosebiri. De exemplu, un client poate să păstreze produsele în coș, până în momentul în care se decide să le cumpere sau să le șteargă, indiferent dacă părăsește site-ul sau nu.

Obiective propuse privind procesul de cumpărare :

ușurinșa de navigare prin magazin;

personalizarea paginilor clienților;

posibilitatea, în orice moment, de a vizualiza coșul de cumpărături pesonal, precum și comenzile contractate până la momentul respectiv;

meniuri foarte prietenoase;

posibilitatea administratorului de a adăuga, modifica sau șterge produse din ofertă, de a urmări comenzile sau de a putea lua cunoștinșă cu părerile clienților în vederea îmbunătățirii site-ului

Pagina principală este cea din figura 12.

Figura 12

Se poate observa foarte ușor, structura simplă și neobositoare a paginii.

Partea de sus conține două căsuțe text (căsuța Utilizator și căsuța Parolă) prin care un utilizator își personalizează pagina.

Dacă în caz că este un utilizator nou și dorește să se înregistreze în baza de date atunci poate folosi legătura Utilizator nou care îl va duce la un formular de înregistrare (vezi figura 13).

Dacă este utilizator deja înregistrat dar și-a uitat parola, el poate folosi legătura Am uitat parola ! . Va introduce numel și adresa de e-mail și parola îi va fi returnată instantaneu.

Figura 13

Odată conectat, utilizatorul are acces la pagina lui personalizată, care va arăta ca în figura 14.

Utilizatorul va avea acces la coșul de cumpărături (vezi figura 15) sau la istoricul comenzilor (vezi figura 16). El poate deasemenea să-și modifice datele personale dacă ăntre timp au avut loc modificări (prin legătura Modifică date personale ! îi va apărea formularul de înregistrare, dar de data aceasta cu vehile date, el modificând numai unde este cazul).

În pagina coșului de cumpărături el poate să modifice și să actualizeze cantitățile. Dacă bifează căsuța de verificare sau introduce valoarea 0 în casuța „cantitate“ atunci la actualizare produsul va fi șters din coșul de cumpărături. Tot din această pagină clientul poate să comande produsele din coș, aceasta efectuându-se cu ajutorul butonului Comandă_produsele ! . După unformular scurt pentru a confirma adresa unde va fi livrată marfa, se efectuează tranzacția.

Figura 14

Figura 15

În pagina Istoricul comenzilor utilizatorul poate vizualiza comenzile făcute, reprezentate aici prin datele la care ele au fost contractate. Apăsând pe una dintre datele existente el va vizualiza desfăsurătorul comenzii respective. Figura 16

Figura 17

Legătura Contact din pagina principală va afișa următorea imagine : Figura 18

Figura 19

Secțiunea „ cum cumpărăm ? “ este destinată inițierii clientului în procedurile site-ului.( vezi figura 19).

Dacă un client a întâlnit o problemă in timpul navigării prin site, el poate anunța administratorul prin intermediul secțiunii Sugestii (vezi figura 20).

Figura 20

Oferta de produse se poate vizualiza foarte ușor datorită împărțirii produselor pe categorii și a folosirii unei proceduri de căutare a produselor după o cheie dată.

La pagina de administrare se ajunge printr-un formular cu parolă. După cum se vede în imaginea alăturată administratorul are la dispoziție următorele facilități:

poate actualiza produsele din ofertă;

poate vizualiza comenzile în vederea prelucrării și livrării;

poate vizualiza informații despre clienți.

Figura 21

Bibliografie :

Năstase, Floarea „Tehnologia aplicațiilor Web“

Editura Economică,1998

Năstase, Floarea „Arhitectura rețelelor de calculatoare“

Editura Economică,1998

Levine,Jonathan „Programarea în ASP pentru comerț

elctronic“, Editura Teora, 2001

Popescu,Gheorghe „Programarea calculatoarelor în limbajul Visual Basic“, Ed. Gestiunea

Toască, Elena „Comerț electronic“

Editura Nemira, 2001