. Comert cu Amanuntul

1.1 Delimitarea statistică a comerțului interior și alimentației publice.

Între încheierea producției și achiziționarea mărfurilor în vederea consumului /utilizării există, de obicei, deosebiri de loc și de timp. Organizarea eficientă a acțiunii umane a determinat specializarea unor întreprinderi în circulația mărfurilor. Printr-un șir de operațiuni de vînzare-cumpărare și de reprezentare, aceste întreprinderi asigură înfăptuirea circuitului economic, mijlocesc raporturile între furnizori și beneficiari sub forma schimbului de mărfuri derulat în cadrul relațiilor de peață.

Importanța economico-socială a circulației mărfurilor decurge atît din contributia pe care aceasta o are la crearea și realizarea produsului intern brut, cît și din rolul jucat în ocuparea forței de muncă disponibile în cadrul economiei naționale. Prin indicatori specifici, (capital fix, stocuri de mărfuri, număr de personal muncitor și salarizare, vînzări, nivelul și dinamica diferitor categorii de prețuri etc) datele statistice referitoare la circulația mătfurilor, completează baza informațională necesară pentru aprecierea situației economice interne din fiecare țară, pentru studierea dinamicii și structurii consumului final, pentru evaluarea perspectivelor economice ale sectoarelor de activitate antrenate în satisfacerea cerințelor de consum ale populației.

Nici la nivel macroeconomic, factorii de decizie nu pot face abstracție de aceste date în analizele lor conjuncturale și în fundamentarea propriilor lor linii strategice.

Întocmite pe o perioadă mai mare de timp, statisticile comerciale pe grupe de produse și tipuri de activități permit studierea acelor segmente ale cererii care sunt specifice întreprinderii (firmei) în cauză, permit aprecierea comportamentului și gusturilor cumpărătorului, precum și cunoașterea tendințelor de evoluție a raportului dintre prețurile producătorilor, prețurile cu ridicata și cele cu amănuntul și prin aceasta evaluarea perspectivelor de cîștig în fiecare domeniu de specializare.

Circulația mărfurilor cuprinde comerțul cu ridicata, comerțul cu amănuntul, alimentația publică, aprovizionarea tehnico-materială, comerțul exterior, preluarea, contractarea și achiziționarea produselor agricole, achiziționarea și valorificarea materialelor refolosibile, achiziționarea și circulațiea ambalajelor.

În acest cadru, comerțul interior -prin cele doua verigi ale sale: comerțul cu ridicata și comerțul cu amănuntul-reprezintă circulația pe piața internă a mărfurilor alimentare și nealimentare destinate consumului și/sau uzului individual și familial, precum și a bunurilor destinate consumului colectiv și uzului gospodăresc al întreprinderilor. Comerțul cu ridicata este o verigă intermediară între producție și comerțul cu amănuntul. Aproximativ două treimi din totalul mărfurilor ce fac obiectul comerțului interior, în deplasarea lor către beneficiarul final, necesită operațiuni de transport, manipulare, recepție, stocare, formare a sortimentului comercial, organizare a mișcării mărfurilor către rețeaua magazinelor cu amănuntul, pregătire, sortare, porționare și preambalare-operațiuni efectuate de unități specializate ale comerțului cu ridicata.

Comerțul cu amănuntul este acea verigă a comerțului interior care asigură relizarea cu marfă a produselor prin vînzarea lor către consumatorul/utilizatorul final,în urma acestei operațiuni produsele părăsind sfera circulației pentru a fi consumate/folosite. Spre deosebire de comerțul cu ridicata, în care se vehiculează cantități mari de mărfuri preluate de la producători, sau loturi destinate întreprinderilor specializate în comercializarea către populație, comerțul cu amănuntul operează cu partizi mici, cantitățile vîndute unei persoane, acoperind pentru un timp consumul individual sau familial.

În această activitate de intermediere între producție și consum, mărfurile sunt vîndute fără a suferi transformări fizico- chimice.

Activitatea de comerț interior nu cuprinde circulația mărfurilor destinate consumului productiv, inclusiv materialele de protecție, acestea fiind evidențiate în cadrul aprovizionării tehnico-materiale și nici valoarea mărfurilor sau a reparațiilor executate la comanda clientului, ele fiind înregistrate în sfera serviciilor.

Un domeniu distinct al circulației mărfurilor îl reprezintă alimentația publică, în care se realizează producția și vînzarea unor preparate culinare, precum și a altor mărfuri, de obicei, în vederea consumului pe loc al acestora. Unitățile de alimentație publică prestează cu această ocazie o serie de servicii care vizează crearea unei ambianțe adecvate, servirea mesei, programe distractiv-recriative etc. Rezultă că în acest domeniu al circulației mărfurilor se desfășoară o activitate deosebit de complexă, comercializare și consum de produse, însoțite de prestări de servicii specifice.

Ținînd seama de specificul activității, regimul prețurilor practicate în unitățile comerciale și cele de alimentație publică ele diferă, după cum distanța imediată a produselor vîndute este și ea diferită.

Întrucît comerțul interior și alimentația publică fac parte din sfera mai largă a distribuției, în statistica oficială s-a acceptat includerea convențională a alimentației publice în volumul comerțului interior.

În practica statisticii internaționale, toate aceste activități sunt cuprinse în capitolul 6 din Clasificarea internațională-tip, a tuturor activităților economice, recomandată de O.N.U. În cadru acestui capitol se face distincție între comerțul cu ridicata (grupa 6100), comerțul cu amănuntul (grupa 6200) și alimentația publică (grupa 6310) -intitulată” restaurante și desfacerea băuturilor”).

Elaborarea unui sistem integrat de indicatori statistici ai comerțului interior și alimentației publice depinde în fiecare țară de metodologia de înregistrare și de talia unității de observare. În majoritatea țărilor lumii, unitatea de observare în statistică este unitatea operativă (depozitul, magazinul, restaurantul etc), deși aproape toate datele referitoare la caracteristicele supuse observării sunt preluate din documentele existente la nivelul întreprinderii comerciale cu ridicata, a întreprinderii comerciale cu amănuntul (rețea sau lanț de magazine), a sistemului de restaurante, cafenele, baruri, bufete etc, aparținînd de aceeași întreprindere de alimentație publică.

Ca metodologie de înregistrare s-a optat, în general, pentru combinarea observării directe (inventarierea stocurilor, recensămîntul rețelei comerciale și de alimentație publică, ancheta etc) cu observarea bazată pe documente (evidența tehnic-operativă, evidența contabilă și financiară). Frecvența înregistrărilor statistice în acest domeniu de activitate depinde de obiectivele cunoașterii. La intervale de 5-10 ani se organizează observări ale rețelei comerciale și de alimentație publică, vizînd numărul, mărimea și suprafața unităților, specializarea activității acestora, precum și înzestrarea lor cu mijloace fixe specifice.

Potrivit practicii statisticii internaționale, mărimea unităților comerciale și de alimentație publică se stabilește în funcție de numărul personalului angajat operativ, respectîndu-se următoarele intervale de grupare a acestei variabile;1-4,5-9;10-19;20-49;50-99;100-199;200-499;500 și peste 500de persoane ocupate într-o unitate. Lista unităților statistice înregistrate cu astfel de prelejuri stă la baza organizării cercetărilor bazate pe sondaj statistic, a calcului coeficienților de corecție a rezultatelor astfel obținute pentru indicatori lunari și trimestriali.

Observările anuale vizează activitatea curentă a unităților operative,datele cumulate servind la evaluarea activității întreprinderilor,precum și a întregului sector comercial și de alimentație publică la nivel național. Observătile anuale au totodată menirea de a actualiza fișierile întocmite cu prilejul înregistrărilor statistice special organizate la intervale mai mari de timp. Avînd în vedere mobilitatea pronunțată a micilor unități comerciale și de alimentație publică particulare, observarea anuală îmbracă de obicei forma observării părții principale, iar datele la nivel național sunt estimări ale volumului activității desfășurate.

Înregistrările lunare și trimestriale se realizează pe baza unor eșantioane reprezentative de unități operative și au ca scop elaborarea diagnosticelor conjuncturale cu privire la evoluția diferitor segmente ale cererii pe piața internă.

1.2.Indicatorii statistici privind stocurile de mărfuri.

O condiție prealabilă pentru realizarea finală a mărfurilor este aducerea lor de la producători cît mai aproape de locul de achiziționare în vederea consumului (utilizării finale). În acest proces pot interveni unul sau mai mulți intermediari, în funcție de natura mărfurilor și de organizarea mișcării mărfurilor.

Deplasarea fizică a mărfurilor este însoțită de stocarea lor, întrucît circulația neîntreruptă de la un intermediar la altul și desfacerea nestînjenită către populație nu pot fi organizate pe principii eficiente fără un proces de stocare. În plus, stocarea are menirea de a echilibra în timp și spațiu, precum și din punct de vedere structural, oferta producătorilor cu cererea consumatorilor, de a asigura cumpărătorilor posibilitatea de a alege dintr-o gamă cît mai diversificată de produse. De fapt toate mărfurile care alcătuiesc oferta trec printr-o anumită formă de stocare, fie la producător sub forma stocului de produse finite, fie în diferite verigi de intermediere sub forma stocurilor din depozitele întreprinderilor comerciale cu ridicata și/sau ale întreprinderilor comerciale cu amănuntul, ori în magaziille „de mînă”, în rafturile și galantarele magazinelor și unităților de alimentație publică.

Pentru a caracteriza statistic aceste cantități de produse se utilizează un sistem de indicatori apsoluți și derivați, care au la bază înregistrarea stocurilor de mărfuri la începutul sau la sfîrșitul unei perioade de observare, precum și stocurile consemnate în diferite momente ale perioadei, cu prilejul inventarierii.

Nivelul absolut al stocului se evidențiază fie în expresie fizică (naturală), fie în expresie valorică. Stocul fizic se urmărește în cadrul fiecărei unități comerciale sau de alimentație publică, pe baza unităților primare de evidență, care arată mișcarea mărfurilor (fișe de raft, bonuri de intrare/recepție, bonuri de ieșire, proces-verbal de constatare a fiecărei întreprinderi (firme). Cunoașterea mărimii stocului în expresie fizică este necesară pentru calcularea spațiilor de depozitare-păstrare și pentru aprecierea posibilităților concrete de satisfacere a cererii de consum la fiecare produs în parte. În expresie valorică, stocul reflectă o imobilizare de fonduri, servind, pe de o parte, la verificarea gestiunilor materiale în unitățile comerciale și de alimentație publică, iar pe de altă parte, la caracterizarea calitativă a activității fiecării unități operative și a contribuției ei la rezultatele obținute de întreprinderea de care aparține. Totodată, mărimea stocului de mărfuri exprimată valoric fundamentează volumul creditelor bancare angajate de întreprindere pentru finanțarea stocurilor.

De-a lungul unei perioade de activitate, stocurile de produse se modifică, de la stocul inițial (Si) adăugîndu-se intrările (In) și scăzîndu-se ieșirile (Ie) obținute, datorate vînzării către alți intermediari, respectiv, către consumatori sau valorificării în propriile laboratoare, bucătării, anexe ale unităților de alimentație publică, precum și ieșirile accidentale-pierderi (P) cauzate de perisabilități, degradări fizice, delapidări, furturi etc. Din această mișcare a stocurilor în perioada de observare rezultă stocul final (Sf) potrivit relației.

Caracterizarea sintetică a situației stocurilor fie în expresie fizică, fie în expresie valorică se realizează prin stocul mediu calculat în funcție de datele disponibile astfel;

-cînd se cunosc doar stocul inițial (Si) și stocul final (Sf) al perioadei cercetateăți comerciale sau de alimentație publică, pe baza unităților primare de evidență, care arată mișcarea mărfurilor (fișe de raft, bonuri de intrare/recepție, bonuri de ieșire, proces-verbal de constatare a fiecărei întreprinderi (firme). Cunoașterea mărimii stocului în expresie fizică este necesară pentru calcularea spațiilor de depozitare-păstrare și pentru aprecierea posibilităților concrete de satisfacere a cererii de consum la fiecare produs în parte. În expresie valorică, stocul reflectă o imobilizare de fonduri, servind, pe de o parte, la verificarea gestiunilor materiale în unitățile comerciale și de alimentație publică, iar pe de altă parte, la caracterizarea calitativă a activității fiecării unități operative și a contribuției ei la rezultatele obținute de întreprinderea de care aparține. Totodată, mărimea stocului de mărfuri exprimată valoric fundamentează volumul creditelor bancare angajate de întreprindere pentru finanțarea stocurilor.

De-a lungul unei perioade de activitate, stocurile de produse se modifică, de la stocul inițial (Si) adăugîndu-se intrările (In) și scăzîndu-se ieșirile (Ie) obținute, datorate vînzării către alți intermediari, respectiv, către consumatori sau valorificării în propriile laboratoare, bucătării, anexe ale unităților de alimentație publică, precum și ieșirile accidentale-pierderi (P) cauzate de perisabilități, degradări fizice, delapidări, furturi etc. Din această mișcare a stocurilor în perioada de observare rezultă stocul final (Sf) potrivit relației.

Caracterizarea sintetică a situației stocurilor fie în expresie fizică, fie în expresie valorică se realizează prin stocul mediu calculat în funcție de datele disponibile astfel;

-cînd se cunosc doar stocul inițial (Si) și stocul final (Sf) al perioadei cercetate, se face media aritmetică simplă a acestor stocuri;

-pe baza datelor din evidența analitică, pot fi preluate stocurile existente la intervale regulate de timp (de exemplu, la începutul fiecărei luni), ceea ce permite aflarea stocului scriptic sub forma unei medii cronologice simple a nivelelor extrase din evidență;

– stocurile de inventar observate de-a lungul unei perioade (astfel de operațiuni făcîndu-se la intervale neregulate de timp) conduc la aflarea stocului mediu sub forma unei medii cronologice ponderate a rezultatelor inventarierilor efectuate în perioada cercetată.

În vederea unei gestionări raționale, în întreprinderile comerciale și de alimentație publică, alături de stocurile de mărfuri care fac obiectul activității economice, se evidențiază și celelalte categorii de stocuri; combustibil, ambalaje și recipiente refolosibile, furnituri de birou etc.

Pentru o aceiași perioadă, cele trei procedee conduc, de regulă, la rezultate diferite pentru că nivelele concrete valorificate în procesul de calcul sunt ele însele deosebite.

Interdependența dintre mărimea stocurilor și (volumul vînzărilor) este relevată printr-o serie de indicatori derivați, cum sunt, rata stocului, stoc în zile desfacere, viteza de circulație a mărfurilor, rotația stocurilor, dinamica stocurilor comparativ cu dinamica desfacerilor cifrei de afaceri) etc.

Rata stocului se stabilește ca raport procentual între mărimea stocului existent într-un moment al perioadei analizate (S) și desfacerilor cu ridicata (R) sau după caz, cu amănuntul (D) și înregistrate în aceași perioadă, potrivit relației;

Rata stocului=

Indicatorul arată mărimea procentuală a stocului față de încasările din vînzarea mărfurilor .

Pentru ca stocul momentan (S) nu este întodeauna un nivel revelator al volumului stocării, se recomandă calculul ratei stocului, pe baza stocului mediu specific perioadei cercetate (lună, trimestru sau an)

Rata stocului=

Mărimea relativă a stocului poate fi exprimată și cu ajutorul indicatorului stoc exprimat în zile -rulaj (pentru unitățile comerțului cu ridicata) sau stoc exprimat în zile-desfacere (pentru unitățile comerciale cu amănuntul și cele cu alimentație publică), potrivit relației;

Stoc în zile rulaj=S:,

sau

Stoc în zile desfacere=S:,

în care:

S-este stocul existent la un moment dat (Si sau Sf, de exemplu);

R-rulajul total al lunii, trimestrului sau anului cercetat (ieșiri din depozit);

D-desfacerea sau vînzarea cu amănuntul;

Z-numărul de zile ale perioadei respective (zile efective de lucru sau 26 zile convenționale pe lună, 312zile pe an).

Acest indicator estimează numărul de zile în care desfacera este asigurată fără a face vreo reaprovizionarea unității analizate.

Dacă în locul stocului momentan se are în vedere stocul mediu al perioadei cercetate , prin raportarea la rulajul mediu zilnic , respectiv la desfacerea medie zilnică rezultă o variantă a indicatorului mai sus amintit, care se numește și viteza de circulație a mărfurilor .De exemplu, pentru o unitate comercială cu amănuntul sau de alimentație publică rezultă:

V=:

care arată în cîte zile se epuizează stocul mediu, dacă se menține deverul mediu zilnic al unității cercetate. Deoarece, creșterea vitezei de circulație a mărfurilor reprezintă o cale de sporire a eficienței economice a întreprinderilor comerciale, analiza în profil dinamic a evoluției acestui indicator, și a factorilor care îl determină, prezintă un deosebit interes pentru aparatul de decizie și se realizează prin aplicarea metodei indicelor.

Alături de mărimea absolută a stocului de mărfuri destinate vînzării, în statistica internațională se înrigistrează rotația stocurilor de-a lungul perioadei de raportare.

Acest indicator calitativ al activității întreprinderilor comerciale și de alimentație publică arată de cîte ori se reînoiesc stocurile în perioada cerrcetată și se calculează aplicînd una din relațiile de calcul de mai jos;

Numărul mediu de rotații al stocurilor sau .

Dinamica numărului mediu de rotații ale stocurilor reprezintă o altă expresie a evoluției eficienței economice a întreprinderii. Ea poate fi cercetată cu ajutorul indicilor calculați ca raport a două medii, în care factorul cantitativ este evidențiat prin ponderea diferitelor categorii de produse în stocul mediu, iar factorul calitativ este reprezentat de numărul diferențiat al rotației stocurilor la respective categorii de mărfuri. Se poate aprecia că o întreprindere își ameliorează performanțele economice dacă;

în care:

-indicele dinamicii desfacerilor de mărfuri;

–indicele numărului mediu de rotații ale stocurilor;

–indicele stocului mediu;

Relația dintre dinamica stocurilor ( ) și cea a desfacerilor de mărfuri () nu trebuie tratată simplist, birocratic. Tendința obiectivă determinată de preocuparea de eficientizare a activității, presupune luarea unor măsuri de menținere a evoluției stocului mediu sub nivelul creșterii desfacerilor de mărfuri. Evoluția rapidă a gusturilor consumatorilor și diversificarea gamei sortimentale a ofertei exercită însă o influență de temporizare a vitezei de circulație a mărfurilor. În rețeaua comercială apar în acest context stocurile de mărfuri lent vandiabile. Pentru a evita încărcarea gestiunii cu astfel de produse, în rețeaua unităților cu amănuntul se operează la încheierea fiecărui sezon cu reduceri însemnate de prețuri, care stimulează cererea.

În studierea dinamicii stocurilor de mărfuri ca de altfel și în aprecierea evoluției reale a vînzărilor cu ridicata și cu amănuntul, este necesară eliminarea influenței variației prețurilor. În acest scop, dinamica acestor indicatori exprimată în prețuri curente se corectează (prin împărțire) cu indicele prețurilor de consum în perioada analizată.

1.3Indicatorii activității comerciale cu amănuntul.

Activitatea economică desfășurată de unitățile comerciale și de alimentație publică se reflectă în volumul vînzărilor și încasărilor obținute în cursul perioadei supuse cercetării statistice.

În majoritatea țărilor lumii astfel de informații se culeg lunar, trimestrial și anual pe baza unui eșantion reprezentativ de unități operative, iar datele agregate la nivel național se ajustează cu ajutorul unui coeficient multiplicator pentru a estima totalul vînzărilor cu ridicata, respectiv, cu amănuntul. Evident, eșantionul este astfel stratificat încît să cuprindă unități operative de toate felurile.

Volumul valoric al circulației mărfurilor cu ridicata cuprinde –conform definiției recomandate de metodologia O.N.U. revînzarea (fără o prealabilă transformare) de mărfuri noi sau uzate către detailiști, sau de altă profesie, către unele colectivități:sunt cuprinse, de asemenea, activitățile acelor intermediari care cumpără mărfuri sau le vînd în nume propriu, în contul unităților specializate în comerțul cu ridicata.

Depozitele cu ridicata sunt, de regulă, specializate în funcție de natura mărfurilor vehiculate astfel: materii prime agricole, minerale și produse chimice industriale, petrol și produse petroliere; alimente, băuturi și tutun; produse textile și îmbrăcăminte; cherestea și materiale de construcție: mobilă; hîrtie și articole de hîrtie; medicamente, specialități farmaceutice și preparate diverse; articole de fierărie și aparataj electric; mașini și piese pentru industrie, comerț și agricultură: automobile și piese auto-moto; fier vechi și deșeuri etc.

Ca indicatori ai rulajului unui depozit comercial cu ridicata de-a lungul perioadei de referință se menționează;

-vînzări pe categorii de produse, conform nomenclatorului de mărfuri aplicat în țară;

-vînzări pe cont propriu;

-vînzări efectuate în contul terților;

-comisioane încasate pentru tranzacțiile efectuate în contul terților.

Analiza poate fi adîncită prin calculul unor mărimi relative de intensitate cum sunt; rulajul /metru pătrat de suprafață utilă a depozitului; rulajul/număr mediu de personal muncitor operativ; comisionul/număr mediu de personal TESA, precum și prin cerccetarea influienței factorilor care contribuie la modificarea în timp a acestor indicatori, folosind sisteme adecvate de indici în profil cronologic.

Voloumul valoric al circulației mărfurilor cu amănuntul cuprinde-vînzarea către populație a mărfurilor destinate consumului individual și familial sau uzului gospodăresc: sunt cuprinse de asemenea, vînzările de produse către întreprinderi și comunități pentru a acoperi consumul colectiv sau uzul gospodăresc al acestora.

Majoritatea comercianților cu amănuntul cumpără aceste mărfuri și le revînd fără a interveni vreo transformare fizico-chimică. Alături de activitatea acestora este însă înregistrată și vînzarea efectuată de acei intrmediari care primesc mărfuri în consignație și le comercializează în contul unor terți comitenți (mandanți). Tot în sfera comerțului cu amănuntrul este evidențiată repararea și instalarea bunurilor furnizate, precum și închirierea către populație a unor produse de uz personal sau menajer, cu excepția articolelor recreative (ambaracțiuni, motociclete, biciclete, cai dresați pentru călărie etc), aceste activități fiind clasificate în cadrul serviciilor de agrement în Clasificarea activităților economice ale ONU. Vînzarea de produse alimentare și băuturi în vederea consumului pe loc este de obicei evidențiată separat de comerțul cu amănuntul și anume; la sectorul de alimentație publică în volumul total al circulației mărfurilor cu amănuntul. Tocmai datorită diversificării metodologiilor naționale, indicatorii statistici cu privire la comerțul cu amănuntul, au în vedere;

-vînzări pe categorii de produse;

-vînzări de produse transformate (prelucrate) în unitățile comerciale cu amănuntul.

Pornind de la datele furnizate de unitățile comerciale și de alimentație publică, se pot stabili numeroase criterii de structurare a volumului valoric al circulației cu amănuntul, unele din aceste criterii fiind preluate din cercetarea tipologiei rețelei de unități operative.

Astfel, în funcție de felul mărfurilor vîndute, comerțul cu amănuntul din țara noastră este repartizat pe trei sectoare; comerț cu produse alimentare, alimentație publică și comerț cu produse nealimentare. Astfel de date sunt publicate anual pentru fiecare raion și la nivel național.

Analiza structurală poate fi adîncită în cadru fiecărui sector ținînd seama de natura mărfurilor. De exemplu, comerțul cu produse nealimentare, se detaliază în vînzări de; textile, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse fаrmaceutice; librărie, papetărie presă; fierărie, cherestea și alte materiale de construcție; mobilă; produse chimice pentru menaj; automobile, motociclete, biciclete; stații de benzină; ceasuri, bijuterii, instrumente optice și muzicale etc.

După locul unde funcționează unitățile de desfacere a mărfurilor către populație se destinge comerțul urban și comerțul rural. Această grupare este deseori completată cu structura vînzărilor de mărfuri cu amănuntul stabilită în funcție de natura proprietății; comerț de stat, comerț cooperatist și comerț particular.

Dacă se au în vedere diferitele modalități de realizare a relațiilor bănești în comerțul cu amănuntul, se pot distinge următoarele tipuri de activități:

-comerț cu plata imediată în numerar, comerț cu plata prin virament, comerț cu plata în rate, distribuția pe bază de abonament, și în unele țări vînzări prin internet.

Necesitățile practice ale cunoașterii pot apela și la alte criterii de grupare a unităților comerciale și a vînzărilor cu amănuntul, cum ar fi; apartenența de diferite lanțuri (rețele) de magazine sau restaurante; felul și mărimea magazinelor (supermagazine, magazine universale, magazine mixte, unități specializate, buticuri etc.); organizarea juridică a întreprinderii (întreprinderi individuale și asociații, societăți comerciale, în comandită, pe acțiuni, cooperative) ș.a.m.d.

Alături de indicatorii de nivel și structură, circulația mărfurilor cu amănuntul este analizată în cadrul unei întreprinderi sau rețele comerciale prin indicatori relativi de intensitate, cum sunt; vînzările/un metru pătrat de suprafață comercială utilă; vînzările (încasările )/un loc la masă întrun restaurant, cafenea etc; vînzările/o persoană direct antrenată în activitatea de desfacere etc.

Analiza evoluției în timp a vînzărilor se face prin metoda indicilor folosind datele în prețuri curente. Indicii volumului valoric sintetizează influiența factorilor cantitate și preț în modificarea lor de la o lună la alta sau, după caz, de la un an la altul, ceea ce face necesară cunoașterea dinamicii nu numai în prețuri curente, ci și în prețuri comparabile. Pentru unele categorii de mărfuri este interesantă și evidențierea intensității valului sezonier fie prin calculul indicilor de sezonalitate, fie prin raportarea vînzărilor din luna (trimestrul) cu activitate maximă la nivelul cel mai scăzut al desfacerilor lunare (trimestriale).

În profil teretorial, comparația între diferitele unități administrativ-teretoriale poate fi realizată prin raportarea vînzărilor cu amănuntul ce revin în medie pe un locuitor din fiecare raion și oraș. Cu acest prilej se constată că în timp ce circulația cu amănuntul este proporțional repartizată –față de numărul populației și structura socio-profisională a populației ocupate, circulația cu ridicata apare cu o repartiție neuniformă în teritoriu; concentrări mai importante ale depozitelor cu ridicata se remarcă în preajma zonelor și centrelor intens populate, precum și în jurul punctelor nodale ale rețelei de transporturi. Funcția de intermediere a acestor unități între mulțimea furnizorilor și marea diversitate a cererii de mărfuri explică așezarea lor în teren.

1.4.Indicatorii prețurilor în comerțul cu amănuntul.

O expresie a complexității circulației mărfurilor constă în faptul că prețul produselor cunoaște modificări succesive de la un intrermediar comercial la altul.

În condițiile economiei de piață, mărfurile întră în sfera comerțului interior la prețul de livrare (preț de producție + taxa pe valoare adăugată) și părăsesc sfera de circulație la prețul de vînzare cu amănuntul plătit de benificiarul final. Diferența între cele două categorii de preț numită rabat sau adaos comercial este principala sursă de venituri a întreprinderilor comerciale, care asigură acoperirea cheltuielilor ocazionale de activitatea fiecărui intermediar ce ia parte la circulația mărfurilor, precum și un beneficiu normal .

Cele două noțiuni-rabat și adaos comercial-se folosesc alternativ, în funcție de baza de referință. Dacă se pleacă de la prețul de vînzare cu amănuntul, atunci rabatul comercial este o parte constitutivă a acestui preț. Dacă se pornește însă de la prețul de livrare, atunci se folosește noțiunea de adaos comercial pentru a desemna diferența între acest preț și cel de vînzare cu amănuntul.

În sfera alimentației publice, prețurile de desfacere se aplică chiar și pentru acele produse care nu sunt preparate la locul consumului. Adaosul special de alimentație publică se diferențiază în funcție de gradul de preparare a produselor (preparat, semipreparat, nepreparat), de tipul unităților în care se face vînzarea, gradul de confort asigurat și momentul vînzării (în sezon sau extra sezon). Acest adaos de alimentație publică se aplică la prețurile de vînzare cu amănuntul pentru a acoperi cheltuielile și a asigura venitul net al unităților respective, precum și a regla raportul cerere/ofertă perioada de vîrf de activitate (sezon).

Din practica statisticii internaționale rezultă că alături de dinamica prețurilor de livrare ale diverșilor furnizori de mărfuri este utilă cunoașterea variației prețurilor de vînzare cu ridicata evident, a prețurilor de vînzare cu amănuntul. Datele necesare estimării acestor indici provin din anchetele lunare, efectuate asupra unui eșantion de unități comerciale, respectiv de alimentație publică, care informează asupra nivelului prețurilor la acele produse care sunt reprezentative pentru fiecare grupă de mărfuri comercializate de ele. Determinarea indicelui de prețuri se face, de obicei, printr-o medie aritmetică ponderată a indicilor individuali de prețuri , cu luarea în considerație a volumului valoric vînzărilor din perioada de bază , potrivit relației ;

Astfel de indici se calculează în unele țări de peste un secol pentru circulația mărfurilor cu ridicata, iar pentru circulația cu amănuntul constituie obiectul unui viu interes în ultimii 50-60 de ani atît pentru comercianți, cît și pentru consumatori, ei fiind principalul instrument de apreciere a dinamicii costului vieții în fiecare oraș cu populația mai mare de 1 mil. persoane și în fiecare țară.

Întrucît cumpărătorii realizează o continuă adaptare a structurii consumului lor la variația diferențiată a prețurilor, indicele de prețuri cu structură fixă este o supra-evaluare a creșterii prețurilor care se suportă de către cumpărători.

Pentru a evita erorile de mari proporții , paralel cu indicele cu structură fixă, stabilit cu o frecvență lunară în aproape toate țările lumii, odată la 3-5 ani se calculează și indicile cu structură curentă;

-indicele costului vieții.

Dacă diferența între cei doi indici este consistentă, Organul al statisticii publice din țară are datoria de a efectua înoirea bazei de referință, astfel încît noul indice cu structură fixă să reflecte mai corect mișcarea prețurilor.

Relația de mai sus conduce la aflarea indicelui costului vieții, deoarece sintetizează mișcarea acelor prețuri cu amănuntul, pe care le plătește populația. Acest indice de prețuri cu structură variabilă se calculează în țările cu economie de piață avansată tot cu frecvență lunară, fiind unul din instrumentele de exprimare cantitativă a evoluției calității vieții și a protecției consumatorilor.

1.5.Indicatorii costurilor activității comerciale cu amănuntul.

Analiza rezultatelor economico-financiare, inclusiv determinarea eficienței economice la nivelul fiecărei unități, sau pe întreaga rețea de unități aparținînd unei întreprinderi ori unei filiale a întreprinderii comerciale și/sau de alimentație publică, se efectuează pe baza unei stricte evidențe a tuturor încasărilor și cheltuielilor efectuate în perioada de referință. Astfel de date – în absența sistemului de raportări statistice – pot fi obținute anual pe două căi; prin răspunsurile primite în cadrul anchetelor anuale din partea unităților operative sau din rapoartele fiscale cu titlu de beneficiu ale fiecării întreprinderi. Dacă în primul caz se obține o estimare a indicatorilor referitori la vînzări cu ridicata sau cu amănuntul, costul achiziționării mărfurilor revîndute, cheltuielile de circulație, marja brută de rabat etc, prin rapoartele fiscale se face o înregistrare exhaustivă a tuturor fluxurilor financiare ale fiecării întreprinderei cu gestiune proprie.

Costurile activității comerciale și de alimentație publică reflectă consumul de muncă și de materiale efectuat în vederea realizării activității specifice, fie la nivel de unitate operativă, fie pe întreprindere. În statistica internațională aceste cheltuieli sunt denumite „costuri de expluatare de-a lungul perioadei la care se referă ancheta”(de obicei, anul calendaristic).

Principalele grupe de cheltuieli care se totalizează pentru a obține volumul total al costurilor sunt, remunerarea muncii personalului salariat și contribuțiile pentru asigurări sociale; cheltuielile cu caracter administrativ-gospodăresc (chiria localului, reparații și revizii ale mijloacelor fixe, cheltuieli de birou, taxe pentru telefon-telex-telefax, cheltuieli de deplasare); cheltuielile pentru iluminat și încălzire; amortizarea capitalului fix; cheltuielile de transport-depozitare; cheltuieli pentru reclamă comercială; dobînzele și spezele bancare; cheltuielile generale ale întreprinderii.

Cunoașterea nivelului absolut al costurilor pe total și pe grupe de cheltuieli permite analiza cantitativă a evoluției costurilor și stabilirea influienței diferitor grupe de cheltuieli asupra dinamicii costurilor totale.

Nivelul relativ al costurilor (n) exprimă mărimea procentuală a cheltuielilor care se fac pentru a realiza desfaceri cu ridicata sau cu amănuntul în perioada analizată;

în care C-este volumul total al costurilor, iar D-vînzarea de mărfuri realizată de unitatea, grupul de unități sau întreprinderea supusă cercetării (volumul vînzărilor).

Un alt indicator relativ este ritmul reducerii (creșterii) nivelului relativ al costurilor în perioada investigată față de perioada de bază.

notînd cu R acest ritm, el se obține astfel:

Acest indicator este o expresie cantitativă sintetică a preocupărilor fiecărui consiliu de administrație de a gestiona cît mai bine resursele financiare în condițiile dinamismului propriei activități și ale influiențelor deseori contradictorii ale conjuncturii pieții.

La numărătorul acestui indicator, diferența exprimă cuantumul reducerii (creșterii) nivelului relativ al costurilor activității comerciale sau de alimentație publică (Q), iar prin aplicarea acestei diferențe la volumul valoric curent al desfacerii de mărfuri rezultă nivelul apsolut al economiilor sau depășirele de costuri (E) față de performanțele activității din perioada de bază:

În această relație, ultimul scăzător arată cît de mare ar fi fost volumul total al costurilor dacă întreprinderea ar fi păstrat un nivel relativ constant al cheltuielilor cu propria activitate.

Pornind de la structura costurilor totale pe grupe de cheltuieli sau reparația costurilor pe unități operative și auxiliare, la nivelul fiecării întreprinderi comerciale și de alimentație publică se determină nivelul relativ mediu al costurilor ( ).

Dinamica acestui nivel mediu se cercetează pe factori de influiență, descompunînd indicele cu structură variabilă () într-un indice cu structură fixă (), care sintetizează preocuparea întreprinderii pentru o gestionare cît mai bună a resurselor și un indice de variație a structurii , acesta exprimînd influiența „exterioară”a restructurării cererii pe segmentul, de piață pe care acționează întreprinderea.

Întrucît:

se apreciază că activitatea întreprinderii este sănătoasă în măsura în care , ceea ce înseamnă că sau 100%. În celelalte situații întreprinderea se află pe o traiectorie de regres, în sensul că își vede micșorate cîștigurile, eventual înregistrînd pierderi pe seama propriei activități.

1.6.Indicatorii eficienței economice și sociale a comerțului cu amănuntul

Acoperirea cheltuielilor din veniturile proprii și obținerea unui cîștig- net reprezintă motivația mobilizării de fonduri de către orice investitor, valabilă pentru fiecare întreprindere.

În sfera circulației mărfurilor, ca urmare a practicării unor prețuri diferite la cumpărarea și revînzarea produselor, apar unele particularități în determinarea indicatorilor de rezultate. Astfel, făcînd diferența între valoarea desfacerilor de mărfuri în prețuri cu amănuntul și volumul valoric al achizițiilor de mărfuri (în vederea revînzării) la prețuri cu ridicata (sau, după caz, la prețuri de livrare ale furnizorilor) rezultă venitul brut (venitul global) al întreprinderii, ceea ce în structura prețului fiecărui produs comercializat se regăsește sub forma rabatului comercial. Deoarece cumpărarea și revînzarea mărfurilor nu coincid în timp, diferența de mai sus se corectează cu soldul mișcării stocurilor proprii de mărfuri .

Dacă din venitul brut se elimină plata serviciilor, efectuate de unități economice din alte ramuri în favoarea întreprinderilor comerciale (transporturi, energie electrică, gospodărie comunală telecomunicații) rezultă producția globală a comerțului, adică valoarea cu care contribuie această ramură la formarea produsului intern brut. Producția finală a comerțului și alimentației publice se obține scăzînd din producția globală pierderile de mărfuri, inclusiv perisabilitățile. Ea este alcătuită din cheltuielile materiale ale întreprinderilor (ambalaje, combustibil, efecte de inventar de birou, amortizarea capitalului fix etc) și producția netă care reprezintă valoarea nou creată (valoarea adăugată netă) în sfera circulației mărfurilor din țară.

Abia după eliminarea din producția netă a cheltuielilor cu salarizarea personalului angajat, rămîne profitul brut al întreprinderii comerciale sau de alimentație publică.

Masa profitului brut (MPB) se calculează la nivel de întreprindere scăzînd din rabatul comercial toate costurile activității.

Rata profitului este un indicator calitativ care permite stabilirea proporției profitului obținut în raport cu volumul de activitate (volumul vînzărilor):

Întrucît profitul intră în alcătuirea rabatului comercial alături de costurile activității întreprinderii (c), se poate stabile și o altă rată a profitului în raport de aceste costuri, care relevă capacitatea societății comerciale de a cîștiga pe seama cheltuielilor angajate de întreprindere:

În contextul privatizării întreprinderilor, o serie de alți indicatori de performanță merită să fie luați în calcul atunci cînd se apreciază eficiența economică a activității depuse de societatea comerciala:

-profitabilitatea acțiunilor sau a părților sociale:

în care PPFI = prelevări de profit pentru fondul de investiții.

-potențialul de dezvoltare (creștere) a societății:

în care, fondul de rulment = active circulante – obligații.

Toți acești indicatori se determină pe baza rapoartelor financiare anuale ale întreprinderilor comerciale și de alimentație publică.

Alături de acești indicatori, la nivelul fiecării întreprinderi se pot calcula însă și o serie de mărimi relative de intensitate, care exprimă gradul de valorificare a resurselor umane, materiale și financiare prin activitatea desfășurată în anul analizat.

Astfel, eficiența utilizării forței de muncă poate fi caracterizată statistic prin volumul mediu al desfacerilor/un lucrător comercial (productivitatea muncii), prin gradul de utilizare a timpului maxim disponibil pentru lucru, dar și prin beneficiul mediu anual/un lucrător comercial.

Gradul de folosire a bazei tehnico-materiale poate fi evidențiat prin desfaceri medii anuale/fiecare metru pătrat de suprafață comercială sau încasări din alimentația publică/un loc de masă,dar și prin beneficiul mediu anual obținut pe fiecare unitate fizică de exprimare a bazei tahnico-materiale,sau beneficiul mediu anual la fiecare un milion lei capital fix.

În sfîrșit, utilizarea mijloacelor financiare proprii și atrase poate fi analizată prin indicatori cum sunt: necesar de active circulante la fiecare un milion lei desfaceri; număr mediu de rotații ale activelor circulante într-un an și, indirect, viteza de circulație a mărfurilor.

Eficiența socială sau calitatea activității de comerț interior și alimentație publică se exprimă statistic printr-o serie de mărimi relative ce caracterizează nivelul deservirii consumatorilor. Între acești indicatori se numără cei ce caracterizează structura ofertei pe calități și sortimente, gradul de înnoire a ofertei (ponderea produselor noi în totalul sortimentelor), mărimea absolută și relativă a stocurilor din rețeaua comercială, numărul mediu de locuitori care revine la o unitate comercială sau la un metru pătrat suprafață de deservire, timpul mediu zilnic cheltuit de cumpărători pentru achiziționarea mărfurilor, numărul mediu de locuitori/un lucrător comercial din rețeaua de magazine specializate pe un anumit grup de produse, gradul de informare a consumatorilor (cheltuieli publicitare la fiecare un milion lei desfaceri), gradul de înzestrare tehnică a rețelei comerciale, indicele distribuției teretoriale a rețelei de unități comerciale și de alimentație publică etc.

Capitolul II

Activitatea de comerț cu amănuntul în municipiul Chișinău

2.1 Locul municipiului Chișinău în comerțul cu amănuntul și economia unor activități ai țării

În economia Republicii Moldova municipiul Chișinău ocupă un rol preponderent. Astfel, în anul 2004 peste 54 % din volumul total al vînzărilor cu amănuntul pe țară au fost realizate în municipiul Chișinău, iar în activitatea de alimentație publică – 69,5 %. Aceste ponderi înalte de vînzări cu amănuntul, respectiv de alimentație publică au fost datorate numărului de unități de comerț cu amănuntul și celor de alimentație publică situate în municipiul Chișinău, ponderea cărora a atins în anul 2004 respectiv 24,2 % și 38,9 % din numărul total pe țară. Volumul vînzărilor cu amănuntul în medie pe un locuitor este cel mai înalt din țară și a constituit în anul 2004 6014 lei sau cu 5257 lei de 8 ori mai mult decît în anul 1994 și de 2,5 ori comparativ cu media pe Republica Moldova.

Ponderi înalte ocupă municipiul Chișinău în celelalte principale activități economice a țării. Astfel, în anul 2004 aproximativ 55 % din volumul total al producției industriale pe țară s – a produs în municipiul Chișinău, 63 % din industria prelucrătoare și 47,8 % din industria alimentară și a băuturilor.

În anul 2004 vulumul investițiilor în capital fix a constituit 2264,7 milioane lei ceea ce reprezintă 54,6 % din volumul total pe republică, volumul lucrărilor în antrepriză a constituit 978 milioane lei sau peste 72 % din volumul total pe țară.

Investițiile în capital fix în activitatea de comerț cu ridicata și cu amănuntul au constituit 181,8 milioane lei sau 72,5 % din volumul total pe țară în această activitate. În acest an darea în folosință a caselor de locuit a constituit 172,2 mii m de suprafață totală, ceea ce reprezintă 60,2 % din vulumul total pe republică, înregistrînd 190,3 m în medie la 1000 locuitori față de 70,3 m în medie pe Republica Moldova ( sau de 2,7 ori mai mult ).

Transportul auto și aerian a transportat în anul 2004 2,8 milioane tone de mărfuri, sau 14 % din volumul total pe țară; de transportul auto, aerian, taximeter și troleibuze s – a transportat 234,0 milioane de pasageri, s – au 85 % din numărul total pe republică. Numărul de autoturisme în proprietate personală a cetățenilor în medie la 1000 locuitori a constituit 142 unități față de 75 în medie pe țară.

2.2 Numărul de unități cu comerț cu amănuntul și de alimentație

publică în municipiul Chișinău

In Statistica Internațională unitățile clasice de vînzare sunt definite astfel:

superetele, aceatea fiind unități specializate în comercializarea produselor alimentare, cu o suprafață de cel mult 400 m2 și maxim cinci raioane de mărfuri;

supermagazinele, reprezintă unități comerciale cu o suprafată de pînă la 2500mp, care asigură un sortiment mai larg de mărfuri, axat în principal pe mărfuri alimentare. Ele sunt de diverse tipuri, începînd cu cele tradiționale (magazine alimentare cu autoservire) și terminînd cu cele ce asigură diverse tipuri de servicii comerciale, generînd astfel diferite subtipuri de supermagazine, axate fie pe comodități în procesul de achiziționare a mărfurilor, fie pe practicarea unor prețuri avantajoase sau pe anumite facilități acordate cumpărătorilor;

hipermagazinele sunt unități comerciale dintre cele mai mari cu o suprafață de pînă la 3000 m2, în care predomină produsele alimentare, precum și celor nealimentare, combinînd în vînzare o serie de servicii comerciale, facilități de preț, ca, de altfel, și alte metode de atragere a unor segmente de cumpărători;

magazinele discount – sunt unități comerciale profilate, în principal, pe mărfuri nealimentare, cu o suprafață medie de 6500 m2, practicând prețuri mai mici decât cele ale pieții.

magazinele de tip hard discount păstrează tradiția magazinelor discount, propunîndu și însă în plus patru principii: înființarea fiecărei unități pornind de la o anumită cifră de afaceri și anumite costuri de exploatare; satisfacerea strictă a nevoilor consumatorilor; încercarea constantă de modificare a motivelor de cumpărare; reorientarea și modificarea gusturilor noilor generații;

drugstore sunt magazine înființate inițial pentru desfacerea produselor farmaceutice, dar care în present tind să comercializeze toate tipurile de poduse, dar într-o gamă redusă: țigări, ziare și reviste, cărți, articole de papitărie, discuri, jucării, produse de parfumerie etc. din aceeași categorie de magazinefac parte și restaurante sau discoteci. Asemenea magazine se disting de alte puncte de vînzare cu amănuntul prin cadrul, ambianța și orarul de funcționare. Ele practică formula unei distribuții în masă pentru unele produse, iar pentru altele, formula unei distribuții selective. Prima categorie cuprinde unități organizate în stil „bazar” și este amplasată în centrele comerciale, iar cea de a doua promovează stilul „boutique”, fiind amplasată în zonele selecte ale orașelor, în pasaje etc.;

automat pentru vînzări reprezintă unitate de comerț cu amănuntul ce desface unele mărfuri și produse (băuturi nealcoolice,pâine, articole de tutungerie, ziare etc.) se desfășoară continuu, fără orar de funcționare, mai ales în locuri aglomerate (gări, autogări,intersecții, școli etc.);

toneta reprezintă o construcție ușor demontabilă, care nu dispune de sală comercială și spațiu pentru păstrarea mărfurilor, este destinată pentru unu sau două locuri de lucru și dispune de un stoc de mărfuri pentru o zi.

Magazin cu sortiment de mărfuri – unitate de comerț care comercializează mărfuri ce fac parte din două sau mai multe grupe înrudite din punctul de vedere al consumului sau al caracterului cererii de mărfuri, sau pe baza asortării unor subgrupe de mărfuri pe categorii de utilizatori.

Magazin cu sortiment mixt de mărfuri – unitate de comerț ce comercializează unele tipuri de mărfuri alimentare și nealimentare.

Magazin de consignație – magazin ce comercializează mărfuri recepționate conform contractului de consignație.

Magazin discount – magazin cu un sortiment restrâns de mărfuri nealimentare de cerere curentă, care se comercializează la prețuri reduse din contul circulației rapide și reduceri cheltuielilor pentru depozitarea și comercializarea lor.

Pavilion – construcție utilată, cu o suprafața totală de peste 12 m², care dispune de spațiu pentru depozitarea mărfurilor și are două sau mai multe locuri de lucru.

Chioșc (gheretă) – construcție mică utilată, ce nu dispune de spațiu pentru păstrarea mărfurilor, cu o suprafața totală de până la 12 m², fiind destinat pentru un loc de lucru.

Tonetă – construcție ușor demontabilă, care nu dispune de sală comercială și spațiu pentru păstrarea mărfurilor, este destinată pentru unu sau două locuri de lucru și dispune de un stoc de mărfuri pentru o zi.

Tarabă – o masă plintă de 2 m². Este interzisă instalarea tarabei fără suporturi pliante, direct pe caldarâm, pământ sau trotuar.

Automat pentru vânzări – unitate de comerț cu amănuntul ce desface unele mărfuri și produse (băuturi nealcoolice, articole de tutungerie, ziare etc.).

La rândul „farmacii” se includ toate farmaciile și filialele acestora, precum și farmaciile autogestionare spitalicești și interspitalicești, care eliberează medicamente și alte materiale farmaceutice contra plată populației. Punctele farmaceutice existente se includ la rândul chioșcuri.

Capacitatea magazinelor este determinată după suprafața lor comercială. Suprafață comercială se consideră spațiul pentru activitate comercială și deservire a populației, adică totalitatea spațiilor pe care se realizează comercializarea mărfurilor și spații unde sânt amplasate serviciile pentru deservirea suplimentară a cumpărătorilor (secția de comenzi, cofetării, sala de expoziții, biroul de deservire, camera de păstrare a bagajelor, camera pentru ambalarea mărfurilor cumpărate, chioșcul gravorului, croitoria, sala pentru ajustarea confecțiilor la dimensiunile solicitate, biroul de întocmire a formelor legate pentru vânzarea în rate și alte servicii). Totodată în suprafața comercială se includ și suprafețele, ocupate de rafturi, stelaje și alte utilaje, instalate în sala de comerț.

În suprafața comercială a magazinului nu se includ încăperile destinate primirii, păstrării și sortării mărfurilor pentru vânzare, încăperile auxiliare, administrative și tehnice.

Rețeaua de comerț cu amănuntul cuprinde toate magazinele și gheretele (chioșcurile) folosite pentru comercializarea mărfurilor alimentare și nealimentare populației.

Unitate de comerț cu amănuntul – unitate, care comercializează mărfuri cu amănuntul și prestează servicii anexe comerțului.

Magazin se consideră unitatea de comerț cu amănuntul amplasată într-o clădire sau încăpere separată, cu o sală specială pentru comercializarea produselor specifice unității. Magazinul care are mai multe încăperi într-o clădire și este condus de o administrație unică se consideră drept o singură unitate de comerț. Dacă magazinul deține câteva încăperi separate în clădiri diferite, atunci fiecare încăpere se consideră ca magazin de sine stătător, chiar și în cazul când este condus de o singură administrație.

Magazin – spațiu sau o parte din acesta special amenajat și utilat, destinat pentru comercializarea mărfurilor cu amănuntul și prestarea serviciilor către consumatori, dispune de încăperi pentru recepționarea, depozitarea și pregătirea prealabilă a mărfurilor spre vânzare.

Centru comercial – întrunește mai multe unități de comerț și unități prestatoare de servicii, cu funcții centralizate de gestionare a activității comerciale, oferind consumatorilor un sortiment larg de mărfuri și servicii și este amplasat într-un teritoriu corespunzător. Centrul comercial trebuie să dispună, de asemenea, de autoparcare.

Magazin universal – unitate de comerț cu un sortiment vast de mărfuri nealimentare, dispunînd de o suprafața comercială de cel puțin 850 m² cu utilizarea unei părți din suprafața comercială pentru desfacerea unor mărfuri alimentare de cerere curentă de primă necesitate.

Hipermagazin – unitate de comerț dintre cele mai mari, cu autoservire, destinată desfacerii tuturor grupelor de mărfuri alimentare, precum și celor nealimentare, ce constituie 25-30% din volumul circulației mărfurilor.

Supermagazin – unitate de comerț ce comercializează un sortiment larg de mărfuri alimentare, îndeosebi prin autoservire, precum și de mărfuri nealimentare de cerere curentă (15-20% din volumul desfacerilor).

Magazin specializat – unitate de comerț cu amănuntul care comercializează un sortiment larg de mărfuri dintr-o singură grupă, dar de un sortiment larg, sau a unei părți a acesteia.

La 1 ianuarie 2005 în municipiul Chișinău activau 1331 de magazine, farmacii și pavilioane ( oficial înregistrate ) cu suprafața comercială 150,3 mii m² ; 891 de chioșcuri și stații de alimentație cu petrol și de întreprinderi de alimentație publică.

Comparativ cu 1 ianuarie 2004 numărul magazinelor, farmaciilor și pavilioanelor sa majorat cu 219 unități sau cu 19,7 la sută, chioșcurilor și stațiilor de alimentare cu petrol cu 81 unități cu 10 la sută.

Cele mai multe magazine, farmacii și pavilioane se găsesc în sectorul Centru al municipiului – 350 ( sau 26,3 % din total ), în sectorul Rîșcani respectiv 295 și 22,1 %, pe cînd numărul acestora în sectorul Ciocana cunstituie 168 sau 12,6 % din total. În aceste sectoare se studiază și cel mai mare număr de chioșcuri și stații de alimentare cu petrol; în sectorul Centru – 31,2 % din total și Rîșcani – 30,8 % pe cînd în sectorul Ciocana – 9,2 %.

Evoluția unităților de comerț cu amănuntul și de alimentație publică în anii 1994 – 2004 se prezintă astfel:

Tabel 1

Numărul unităților de comerț cu amănuntul și de alimentație publică în municipiul Chișinău

2,3 Volumul vînzărilor cu amănuntul pe forme de proprietate și forme organizatorico – juridice.

În anul 1994 – 2004 în activitatea de comerț cu amănuntul al municipiului Chișinău s-a produs modificări esenșiale. Acestea din urmă se referă nu numai la construcția noilor magazine și unități de alimentație publică, dar în primul rînd la schimbarea formelor de proprietate al acestora, pe seama privatizării majorității de unități și apariția pe piață noilor forme de proprietate, în conformitate cu legislația Republicii Moldova.

În anul 2004 volumul total al vînzărilor cu amănuntul a constituit 4690,9 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere comparative cu anul 1994 de peste 8,4 ori ( în prețuri comparabile ) și cu 11 % față de anul 2003. În această perioadă schimbări esențiale s -.au produs în forma de proprietate al unităților de comerț cu amănuntul. Astfel, dacă în anul 1994 74,1 % din volumul total se realiza prin unitățile cu proprietatea publică, atunci în anul 2004 ponderea acestora a atins numai 1,3 %, micșorîndu – se cu 72,8 p.p.; ponderea unităților cu proprietatea privată s-a majorat respectiv de la 37,2 p.p.; au apărut întreprinderi cu proprietatea mixtă al Republicii Moldova ( publică și privată fără participarea străină ), care în anul 2004 au realizat 7,6 % din volumul total de vînzări și întreprinderilor mixte cu capital străin, care au realizat 28 % din volumul total. În anul 1994 ultemele două tipuri de întreprinderi nu erau prezente pe piața municipiului Chișinpu.

Tabel 2

Volumul vînzărilor cu amănuntul pe forme de proprietate în profil teritorial al municipiului Chișinău în anul 2004

Din volumul total al vînzărilor cu amănuntul cea mai mare pondere o dețin societățile cu răspundere limitată – 61,8 %, urmate de întreprinderile de arendă – 34% și întreprinderile individuale – 2,1 %, deci acele forme organizatorico – juridice, caracteristice economiei de piață.

Celelalte forme organizatorico – juridice cum sunt: cooperative de consum, întreprinderi de stat, întreprinderi municipale și alte ocupă o pondere semnificativă

( între 0,1 % și 1,1 % ) în volumul vînzărilor de mărfuri totale în municipiul Chișinău.

2.4 Evoluția vînzărilor cu amănuntul pe grupe de mărfuri în municipiul Chișinău

Tabel 3

Structura

( în % față de total )

La finele anului 2004 volumul total al vânzărilor cu amănuntul a constituit 4690.9 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere comparativ cu anul 1994 de peste 3,8 ori (în prețuri comparabile) și cu 22,1% față de anul 2003 condiționată în principal de majorarea vînzărilor de mărfuri nealimentare.

Mărfurile alimentare în anul 2004 au constituit 1552,7 milioane lei majorîndu – se în termeni nominali cu 1,2% față de anul 2003, însă în termeni reali (corelate cu IPC) mișorîndu – se cu 0.6 la sută, pe cînd , față de anul 1994 înregistrând o creștere de peste 2 ori.

Vânzările mărfurilor nealimentare au constituit în anul 2004 3138,2 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere comparativ cu anul 1994 de peste 6,6 ori (în prețuri comparabile) și cu 36,0% față de anul 2003.

Din volumul total al vânzărilor cu amănuntul ponderea cea mai mare o dețin mărfurile nealimentare 66,9% iar a celor alimentare 33,1% din total vînzări de mărfuri.

În volumul total al vânzărilor cu amănuntul a produselor alimentare în anul 2004 ponderea cea mai mare o au băuturile alcoolice și alte băuturi – cu 9,1% micșorămdu – se față de anul 2003 cu 2,6 p.p. și cu 17,6% față de anul 1994după care urmează pîine, produse de patiserie – cu 7,8% înregistrând o creștere față de anul 1994 – cu 3,1 p.p. pe când față de 2003 micșorîndu – se cu 0,2 p.p; apoi carne și produse din carne – cu 5,3% fiind în creștere cu 0,8 p.p. față de anul 1994 și micșorîndu – se cu 0,8 p.p. față de anul 2003; lapte și produse lactate – cu 2,7% înregistrînd o scădere de 1,6 p.p. față de anul 2003 și de 6,0 p.p. față de anul 1994; alte mărfuri alimentare – cu 3,0% micșorîndu – se cu 0,7 p.p. față de anul 2003 și față de anul 1994.Celelalte mărfuri alimentare ocupă o pondere nesemnificativă (între 0,1% și 1,0% ) în volumul vînzărilor de mărfuri alimentare în municipiul Chișinău.

O pondere mare au înregistrat și unele grupe ale mărfurilor nealimentare ca; carburanți pentru motoare cu ardere internă – cu 12,8% micșorîndu – se cu 2,5 p.p. față de anul 2003 și cu 6,2 p.p.față de anul 1994; articole de fierărie, vopsea și sticlă – cu 7,5% micșorîndu – se cu 0,4 p.p. față de anul 2003 și cu 3,0 p.p. față de anul 1994; produsele farmaceutice și medicale – cu 5,9% care comparativ cu anul 2003 au rămas la același nivel ca și în anul 2004 micșorîndu – se cu 11,4 p.p. față de anul 1994; articole și aparate electrice de uz casnic – cu 5,9% micșorîndu – se cu 0,2 p.p. față de anul 2003 și cu 2,1 p.p. față de anul 1994; autovehicole, motociclete, piese și accesorii aferente – cu 5,2% înregistrînd o creștere de 0,5 p.p. față de anul 1994 și micșorîndu – se cu 2,2 p.p. față de anul 2003. Celelalte mărfuri nealimentare ocupă o pondere nesemnificativă (între 0,1% și 3,0% ) în volumul vînzărilor de mărfuri nealimentare în municipiul Chișinău.

2.5 Analiza stocurilor de mărfuri în întreprinderile comerciale cu amănuntul în municipiul Chișinău

Stocurile de mărfuri existente în unitățile comerciale la 1 ianuarie 2005 s – au cifrat la 860,6 milioane lei sau cu 35,4 % mai mult față de aceiași perioadă al anului 2004 și de peste 10,3 ori față de anul 1994. În anul 2004 stocurile de mărfuri la produsele alimentare au constituiut 102,0 milioane lei ceea ce reprezintă o creștere de peste 3,7 ori comparativ cu anul 1994 și cu 22,3 % față de anul 2003.

Astfel stocurile de produse nealimentare au cunstituit 758,6 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere față de anul 1994 de peste 13,5 ori și cu 37,4 % față de anul 2003.

În baza acestori stocuri sau asigurat vînzările în timp de 66 zile. În anul 2004 s – au asigurat vînzările la produsele alimentare în timp de 18 zile, mai puțin cu 2 zile sau 10 % comparativ cu anul 2003, pe cînd față de anul 1994 a rămas la același nivel ca și în anul precedent. Astfel, vînzările la mărfurile nealimentare în anul 2004 înregistrînd 79 zile micșorîndu – se cu 7 zile sau 8,1 %, pe cînd față de anul 1994 majorîndu – se de peste 2,2 ori sau 43 de zile.

Tabelul 4

Evoluția stocurilor de mărfuri în activitatea de comerțul cu amănuntul în municipiul Chișinău

milioane lei

2.6 Indicatorii principali ai activității agenților economici în municipiul Chișinău care comercializează mărfuri cu amănuntul inclusiv al alimentației publice

In sfera circulației mărfurilor ca urmare a practicii unor prețuri diferite la cumpărarea și revânzarea produselor apar unele particularități în determinarea indicatorilor de rezultate. Astfel făcând diferența între valoarea vânzărilor nete de mărfuri în prețul cu amănuntul și costul acestor vânzări în prețuri curente se determină profitul brut al unității comerciale.

Pb=Vn(p.a.)-Cv(p.c.)

Dacă din valoarea desfacerilor de mărfuri cu amănuntul se va exclude volumul valoric al achițiziilor de mărfuri în vederea revânzării la preț de livrare al furnizorilor rezultă venitul brut al întreprinderii sau venitul global ceea ce în structura prețului fiecărui produs comercializat se regăsește sub forma rabatului comercial:

DA-Achiz.m.=Vbrut(VGlobal)

Dacă din venitul brut se elimină plata serviciilor efectuate de unitățile economice în favoarea întreprinderilor comerciale( energie electrică, transport, gospodării comunale, telecomunicații) rezultă producția globală a comerțului, deci valoarea cu care contribuie această activitate la formarea PIB-ului.

Vbrut-Vserv.=Pglobală(în PIB)

Producția finală a comerțului și alimentației publice se obține scăzând din producția globală pierderi de mărfuri:

PF=Pglobală-P(m)

Producția finală este alcătuită din cheltuieli generale comerciale și producția netă care reprezintă valoarea nou creată în sfera circulației mărfurilor sau valoarea adăugată netă.

Rata profitului permite stabilirea proporției profitului brut obținut în raport cu volumul vânzărilor nete:

Intrucât profitul intră în alcătuire rabatului comercial alături de cheltuielile comerciale se poate stabili și o altă rată a profitului în raport cu aceste cheltuieli care reflectă capacitatea unităților comerciale de a câștiga pe seama cheltuielilor efectuate de întreprinderi:

In contextul privatizării întreprinderilor comerciale se calculează o serie de alți indicatori pe lângă cei menționați când se apreciază eficiența economică a activității comerciale depusă de societatea respectivă(SA de tip închis sau deschis). Printre acești indicatori se deosebesc:

1.Profitabilitatea acțiunilor sau a părților sociale:

PPFI – prelevări din profit pentru fondurile de investiții al întreprinderii

2.Potențialul de dezvoltare sau de creștere a societății comerciale:

Amf – amortizarea mijloacelor fixe

Inv – investițiile efectuate

FR – fondul de rulment=Active circulante – Datorii pe termen scurt(obligații)

Toți acești indicatori se determină pe baza declarațiilor fiscale anuale ale întreprinderilor comerciale. .Alături de acești indicatori, la nivelul fiecărei întreprinderi se pot calcula însă și o serie de mărimi relative de intensitate, care exprimă gradul de valorificare a resurselor umane, materiale și financiare prin activitatea desfășurată în anul analizat.

Astfel, eficiența utilizării forței de muncă al societății comerciale se caracterizează statistic prin indicatorul productivitatea muncii (W) care reprezintă raportul volumul mediu al desfacerilor la un lucrător comercial

(mii lei/lucrător)

– numărul lucrătorilor societății comerciale.

Productivitatea în comerț se calculează cu formula:

N – numărul unităților din societățile comerciale.

De asemenea și prin gradul de utilizare a timpului maxim disponibil pentru lucru, dar și prin beneficiu mediu anual pe un lucrător comercial. Gradul de folosire a bazei tehnico-materială poate fi evidențiat prin desfaceri medii anuale/fiecare metru pătrat de suprafață comercială sau încasări din AP/un loc de masă, dar și prin beneficiu mediu anual obținut pe fiecare unitate fizică de exprimare a bazei tehnico-materiale, sau beneficiu mediu anual la fiecare un milion lei de capital fix.

2.7 Analiza eficienței economice și sociale al întreprinderilor comerciale cu amănuntul în municipiul Chișinău

Tabel 3

Rezultatele financiare ale întreprinderilor comerciale al municipiului Chișinău

( milioane lei, prețuri curente )

Analiza rezultatelor economico – financiare inclusiv determinarea eficienței economice la nivelul fiecării unități sau pe întreaga rețea de unități se efectuează pe baza unei stricte evidențe a tuturor încasărilor și cheltuielelor efectuate în perioada de referință.

Astfel de date în absența sistemului de raportări se obțin anual pe două căi;

prin rapoartele financiare ( anexa numărul 2 și anexa numărul 5 )

rapoartele statistice numărul 5 – S “cheltuieli de producție vănzări, lucrări, servicii” se prezintă trimestrial – anual cu excepția întreprinderilor agricole.

Întreprinderile comerciale al municipiul Chișinău în anul 2003 au obținut venituri din vînzări în valoare de 20353,8 milioane lei ( în prețuri curente ), înregistrînd o creștere de 36,9 % față de anul 2002 și cu 77,3 % față de anul 2000.

În sfera circulației mărfurilor ca urmare a practicii unor prețuri la cumpărarea și revînzarea produselor apar unele particularități în determinarea indicatorilor de rezultate. Astfel, făcînd diferența între valoarea vînzărilor nete de mărfuri în prețuri cu amănuntul și costul acestor vînzări în prețuri curente se determină profitul brut al unităților comerciale care în anul 2003 a constituit 2373,6 milioane lei sau 38,8 % mai mult față de anul 2002 și cu 97,1 % față de anul 2000.

Alte venituri operaționale au înregistrat 316,7 milioane lei sau cu 10,2 % majorîndu – se față de anul 2002, pe cînd față de anul 2000 micșorîndu – se cu 45,8 %.

Cheltuielile comerciale care la rîndul său includ (cheltuieli legate de desfacerea mărfurilor privind operațiunile de marketing, de ambalaj, de împachetare, de transport, de reclamă, camere de reparații garantate de deservirea garanției mărfurilor în termen stabilit, care în anul 2003 au înregistrat o creștere de 13,5 % față de anul 2002 și cu 25,0 % față de anul 2000.

Cheltuielile generale și administrative înregistrează o majorare de 32,1 % față de anul 2002 și cu 87,9 % față de anul 2000.

Rezultatul din activitatea economico – financiară – profitul brut în anul 2003 a constituit 530,8 milioane lei sau de peste 9,4 ori în creștere față de anul 2002 și de peste 6,9 ori față de anul 2000.

Profitul net în același an a constituit 421,1 milioane lei sau de peste 9,8 ori mai mult față de anul 2002 și de peste 15,8 ori față de anul 2000

În anul 2003 revenea în mediu pe o întreprindere comercială 128,7 milioane lei din profit brut sau cu 23,8 % mai mult față de anul 2002 și cu 50,6 % față de anul 2000. Profitul net revenea 22,8 milioane lei pe o întreprindere comercială înregistrînd o creștere de peste 8,7 ori față de anul 2002 și de peste 12,0 ori față de anul 2000 care a constituit 1,9 milioane lei.

Cheltuieli comerciale reveneau pe o întreprindere comercială 32,5 milioane lei sau cu 1,2 % majorîndu – se față de anul 2002, pe cînd față de anul 2000 înregistrînd o scădere de 42,8 % . Astfel cheltuielile totale înregistrînd 93,4 milioane lei în anul 2003 majorîndu – se cu 11,5 % față de anul 2000 și micșorîndu – se cu 5,8 % față de anul 2000.

Din profitul net revenea active nemateriale pe o întrprindere comercială în anul 2003 15,3 milioane lei sau mai mult cu 53,0 % față de anul 2002 și de peste 2,7 ori față de anul 2000. Astfel, active materiale reveneau pe o întrprindere comercială 1654,3 milioane lei în anul 2003 înregistrînd o scădere de 7,3 % față de anul 2002, pe cînd față de anul 2000 înregistrînd o creștere de 61,8 %.

3.1 Evoluția prețurilor medii la unele grupe de mărfuri cu amănuntul

Pornind de la situația liberalizării prețurilor în economia de piață elasticitatea modificărilor și formării acestora depinde, pe de o parte, de funcționarea legii economice privind cererea și oferta, iar pe de altă parte, de nivelul cheltuielilor în comerț și al rentabilității întreprinderii.

Actualmente comerțul depinde, în mare măsură de interacțiunea a astfel de factori, ca cererea, oferta și prețul. Există o strînsă legătură între prețul cererii și cantitatea producției vândute. Cu cît mai redus este volumul de mărfuri oferit, cu atât mai mult consumul estimează utilitatea acestora și, efectiv, este gata să plătească pentru ele mai mult. Din punct de verede, cînd prețul cererii este ridicat există mai puțini cumpărători potențiali, iar volumul vânzărilor este relative redus. În cazul reducerii prețurilor, marfa devine mai accesibilă și numărul consumatorilor crește concomitent cu numărul mărfurilor vândute.

În economia reală interdependența dintre cerere și ofertă este cu mult mai complicată. Există o astfel de noțiune economică ca prețul cererii, el reprezintă prețul limită minim, la care mărfurile sînt vîndute cumpărătorilor. Prețul de echilibru este atins în cazul unui raport optimal între volumul mărfurilor produse și al celor vândute. Stocurile de mărfuri reprezintă o cantitate de mărfuri de un anumit tip, aflate la momentul de față în sfera circuitului de mărfuri, în transportare, la depozite în păstrare. Existența stocurilor de mărfuri este o condiție necesară asigurării continuității procesului de circulație a mărfurilor, dar în același timp ele nu pot fi excesive, deoarece în acest caz sporesc cheltuielile de circulație. Stocul de mărfuri la depozite și în magazine necesită un control (inventariere), evidență permanentă și evaluarea corectă. Inventarierea joacă un rol deosebit în comerțul cu amănuntul: cu cît mai des este operată inventarierea, cu atît mai ridicat este nivelul controlului asupra stocurilor de mărfuri.

Prețurile cu amănuntul sunt prețurile de realizare finală, prin intermediul cărora marfa este livrată în sfera consumului personal. Ele trebuie să acopere cheltuielile de producție și de circulație, să asigure venitul net – beneficiul și impozitul pe circulație. Prețurile cu amănuntul se plasează în planul circulației mărfurilor, rezervelor de mărfuri, asigurării cu mărfuri și altor indici ai dezvoltării comerțului.

Prețurile cu amănuntul, spre deosebire de cele cu ridicata, se folosesc în comerț, în cazul vânzării finite populației a obiectelor de consum personal.

De sistemul prețurilor cu amănuntul este legată rezolvarea unui șir de probleme de ordin social – economic și politic. Astfel de prețurile cu amănuntul depinde capacitatea de cumpărare și cursul leului pe piața internă și rezolvarea problemelor de creștere a nivelului de viață al populației. Prețurile cu amănuntul se află în legătură directă cu formarea veniturilor bugetului de stat.

Prețul cu amănuntul este mai mare decît prețul cu ridicata din industrie, mărimea rabatului comercial fiind în favoarea comerțului pentru acoperirea cheltuielilor circulante și formarea beneficiului necesar.

Prețul cu amănuntul este o categorie economică complexă, în care se oglindesc relațiile economice atât în sfera producției, cât și în sfera de circulație. Nivelul și dinamica lor depinde de o mulțime de factori de producție( nivelul cheltuielolor de producție, volumul producției, sortimentul etc.) și de circulație, repartiție și consum (mărimea veniturilor bănești ale populației, posibilitatea dezvoltării serviciilor plătite și a celor fără plată, componenta socialăa populației, nivelul de consum, corelația dintre cerere și ofertă etc.).

Pe măsura consolidării economiei trebuie să se perfecționeze sistemul prețurilor cu amănuntul, să se lărgească cerințele față de ele, să se modifice componența prețurilor cu amănuntul. Cerințele principale față de prețurile cu amănuntul sunt următoarele:

respectarea nivelului argumentat economic și a corelațiilor prețurilor cu amănuntul pe mărfuri;

unitatea și stabilitatea prețurilor pe aceleași mărfuri.

In dependență de forma de proprietate, deosebim următoarele tipuri de prețuri cu amănuntul:

Prețurile de stat cu amănuntul.

Prețurile cooperatiste.

Prețurile libere de piață.

Prețurile comerțului de consignație.

Prețurile de stat cu amănuntul se stabilesc de către organele de formare a prețurilor pe mărfurile produse de către întreprinderile și organizațiile statale și obșești. La preț de stat populației i se vând mărfuri prin intermediul comerțului de stat și cooperației de consum.

Prețurile cooperatiste sunt prețurile stabilite populației de către cooperative după fabricarea (ori cumpărarea) producției. In magazinele comerțului de stat și cooperatiste mărfurile produse de cooperative se realizează populației la prețurile stabilite, conform contractului stabilit cu lucrătorii responsabili din comerț. Prețurile pe producția cooperatistă depind de calitatea mărfurilor, modă, nivelul prețurilor de stat la produsele analoage. E necesar de a apropia nivelul prețurilor cooperatiste de cele de stat pe baza concurenței fiecărei cooperative cu întreprinderile sectorului de stat.

Prețurile libere pe piață se formează la vânzarea produselor agricole la piețele libere sub influiența corelațiilor dintre cerere și ofertă. Uneori se fac încercări de a regla prețurile comerțului pe piață prin intermediul metodelor administrative, însă aceste încercări nu sunt adeverite. Asupra prețurilor libere influiențează abundența sau insuficiența de produse în cooperație, comerțul de stat și cooperatist, și nivelul prețurilor de stat cu amănuntul.

Prețurile comerțului de consignație se stabilesc la vânzarea pe bază de consignație de către cooperația de consum a surplusurilor de produse agricole.

O expresie a complexității circulației mărfurilor constă în faptul că prețurile produselor cunoaște modificări succesive de la un intermediar comercial la altul. In condițiile economiei de piață mărfurile intră în sfera comerțului interior la prețul de livrare (Pl):

Pl=Pp+TVA

Mărfurile părăsesc sfera circulației la preț de vânzare (Pva) plătit de beneficiarul final. Diferența între aceste două prețuri reprezintă adaos comercial sau rabat comercial:

Pva-Pl=Ac(Rc)

Adaos comercial (în vânzările cu amănuntul) sau Rabat comercial (în vânzările cu ridicata) este principala sursă de venituri a întreprinderilor comerciale care asigură acoperirea cheltuelilor ocazionate de activitatea fiecărui intermediar ce participă la circulația mărfurilor prtecum și un beneficiu ‘normal’. Cele două noțiuni Rc și Ac se folosesc alternative în funcție de baza de referință. Dacă se pleacă de la Pva atunci Rc este o parte constitutivă al acestui preț. Dacă se pornește de la Pl, atunci se folosește noțiunea de Ac. Pentru a desemna diferența între acest preț și cel de vânzare cu amănuntul.

Prin adaosul comercial se exprimă plus produsul care se realizează în această activitate. Formula de calcul este:

Acom=V-Cmf

Unde:

Acom – reprezintă adaosul comercial

Cmf – costul mărfurilor vîndute

V – volumul vînzărilor de mărfuri(încasate)

In practică, adaosul comercial se exprimă în procente:

acom – reprezintă adoas comercial procentual.

3.2 Evoluția prețurilor medii la unele mărfuri nealimentare

Tabel 5

Evoluția prețurilor medii la unele mărfuri nealimentare realizate prin magazinele municipiului Chișinău

lei,pentru o bucată

La mărfurile nealimentare prețurile medii în magazine în anul 2004 față de anul 2003 au înregistrat majorări mai substanțiale la următoarele mărfuri : benzină, pentru 1 litru – cu 32,7 % ( sau cu 1,83 lei ), cu 46,4 % față de 2002 și față de anul 2000 nu s- au înregistrat modificări esențiale ; paturi pliante – cu 37,6 % ( sau cu 892 lei ) și cu 81,2 % ( sau cu 1463 ) față de anul 2002, pe cînd față de anul 2000 a înregistrat o creștere de peste 2,1 ori ; ardezie, 10 foi convenționale – cu 19,2 % ( sau cu 67 lei ), cu 36,8 % față de anul 2002 și cu 73,3 % ;televizoare – cu 12,1 % ( sau cu 402 lei ), pe cînd față de anul 2000 cu 33,0 % ( sau cu 918 lei ) ;frigidere, congelatoare – cu 11,0 %, majorîndu – se cu 51,7 % (sau cu 1748 lei ) față de anul 2000 ; săpun de rufe – cu 5,6 % ( sau cu 0,14 lei ), pe cînd față de anul 2000 înregistrînd o scădere cu 12,4 % ( sau cu 0,37 lei ).

Au diminuat prețurile la următoarele mărfuri nealimentare ; mese pentru sufragerie – cu 7,3 % ( sau 61 lei ) pe cînd față de anul 2000 înregistrînd o majorare de 98,5% ; garnitură de mobilă – cu 3,2 % ( sau cu 167 lei ), și cu 9,2 % față de anul 2002, pe cînd față de anul 2000 majorîndu – se cu 1,0 % ; mașini de spălat – cu 2,3 % ( sau cu 106 lei ) majorîndu – se de peste 3,6 ori față de anul 2000.

3.3 Evoluția prețurilor medii la produsele agricole la piețele orășănești

Tabel 6

Evoluția prețurilor medii la unele produse agricole comercializate la piețele orășănești

lei, pentru o kilogram (litru)

Prețurile medii la mărfurile vîndute la piețele orășănești în anul 2004 față de anul 2003 au înregistrat majorări mai esențiale la următoarele produse alimentare: castraveți proaspeți – cu 66,9% (sau cu 10,59 lei mai mult), pe cînd față de anul 2000 de peste 2,3 ori ; tomate proaspete – cu 63,9% (sau cu 9,58 lei mai mult) și cu 2,6 ori față de anul 2000; carne de vită – cu 55,7% (sau cu 10,67 lei) și față de 2000 cu 45,2%; ouă – cu 31,5% (sau cu 2,74 lei) cu 47,4% față de anul 2000; brînză de vacă – cu 31,4% (sau 5,51 lei )înregistrînd o modificare mai mare față de anul 2000 cu 74,2% ;

Au diminuat prețurile la următoarele produse: morcov – cu 52,9% ( sau cu 3,09 lei ), pe cînd față de anul 2000 a înregistrat o creștere de 8,6% ( sau cu 0,26 lei ), ceapă uscată – cu 51,2% ( sau cu 3,28 lei ) și la fel majorîndu – se față de anul 2000 cu 52,2% ( sau cu 1,07 lei ), cartofi – cu 32,4 % , majorîndu – se cu 25,7 % (sau cu 0,57 lei ) față de anul 2000, ulei vegetal, litru – cu 13,5 % (sau cu 1,77 lei ), majorîndu – se cu 41,0 % față de anul 2000, unt – cu 6,4 %, și în creștere față de anul 2000 cu 12,5 % (sau cu 3,87 lei ), mere – cu 11,1 %, înregistrînd o creștere de 10,9 % (sau 0,54 lei ).

În anul 2004, conform datelor din contul tuturor surselor de finanțare au fost utilizate milioane lei investiții în capital fix ( în prețuri curente ), din care pe activitatea de comerț cu ridicata și cu amănuntul 667,6 milioane lei sau de peste 4 ori mai mult față de anul 2003 și de peste 5,6 ori față de anul 2001.

În anul 2004 s-a intensificat activitatea de mijloace fixe puse în funcțiune pe activitatea de comerț cu amănuntul care au majorat realizările respectiv de 3,6 ori constituind 540,8 milioane lei, de peste 3,6 ori față de anul 2003, și de peste 6,9 ori față de anul 2001.

Darea în folosință a obiectivelor cu destinație social – culturale au înregistrat unități comerciale – 18534,1 m de suprafață comercială, care se datorează faptului că în anul 2004 sau construit obiecte mari ca : METRO, Jumbo, Grand – Holl.

Întreprinderile de alimentație publică în anul 2004 au constituit 753 locuri sau 7,3 % mai mult față de anul precedent , și de peste 2,3 ori față de anul 2001.

Tabelul 7

Investiții în capital fix în activitatea comercială în municipiul Chișinău

milioane lei