Comentariile In Presa Scrisa

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: COMENTARIUL ȘI SPECIFICUL LUI

I.1. Jurnalismul de opinie, comentariul

I.2. Tehnici de redactare, Etapele realizării comentariului

CAPITOLUL II. COMENTARIILE ÎN PRESA SCRISĂ. STUDIU DE CAZ

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Presa este a patra putere în stat, care are mai multe funcții în dependență de efectul dorit și interes redacțional. Pe lângă funcții precum transmiterea informației, de educație și divertisment, presa mai are funcția de formare, influențare și de manipulare a opiniei publice.

Jurnalismul de opinie reprezintă un element foarte important în presă, al doilea ca importanță după jurnalismul de informare. Spre deosebire de articolele de informare, care au ca scop prezentarea faptelor, relatarea evenimentelor, evidențierea personajelor etc., articolele de opinie își propun să dezvolte idei, să livreze opinii, să afirme poziții.

Situația în cauză a determinat alegerea temei respective spre fi cercetată și ajustată la situația din Republica Moldova, luând în considerare importanța de a avea influență asupra opiniei publice într-un stat post sovietic.

Actualitatea temei este determinată de interesul tot mai mare de a avea influență asupra opiniei publice de către mass-media, cauzată în mare parte de partidele politice care urmează interese personale. Pentru a obține efectul dorit se recurge și la comentariu, fiind unul din principalele genuri jurnalistice. Aici apare importanța unei monitorizări a presei din Moldova și elaborarea unui studiu privind formarea opiniei publice prin intermediul comentariului de presă.

Scopul lucrării îl constituie cercetarea modului în care comentariul influențează asupra formării opiniei publice cât și impactul acestuia. Astfelm scopul impune următoarele sarcini:

Identificarea comentariilor în presa scrisă din Moldova;

Analiza comentariilor;

Identificarea specificul acesteia;

Identificarea impactului comentariului în formarea opiniei publici;

Elaborarea recomandărilor, concluziei în cazul situației privind impactul formării opiniei publice prin comentariu.

Întru atingerea sarcinilor propuse s-a recurs la analiza ziarului ”Săptămâna”, ”Economist”, și portalul de știri ”jurnaltv.md”.

Suportul metodologic al studiului. În acest studiu am apelat la metoda analitică și studiul de caz, întru a cerceta trăsăturile, noțiunea, specificul, tehnicile de redactare a comentariului, cât și influența acestuia asupra mediului social din Republica Moldova. În realizarea studiului de caz, am folosit cercetarea calitativă a materialelor jurnalistice prezente în mass-media din Moldova, pentru a constata rolul comentariului, ce impact are acesta în societate, de ce este un comentariu, cât și analiza concluziei comentatorului.

Gradul de studiere a temei investigate. Studii asupra comentariului au fost făcute de mai mulți jurnaliști, specialiști cât și cercetători. Dintre acestea pot menționa autori precum Sorin Preda, Cristian Florin Popescu, Mihai Coman, Dorin Popa sau David Randall.

O cercetare bună făcută la tema comentariului a făcut-o Sorin Preda în cartea lui ”Jurnalismul cultural și de opinie” (2006). Acesta a abordat jurnalismul d opinie din perspectiva importănții acesteia, și a făcut o analiză complexă a tuturor genurilor a jurnalismului de opinie, caracterizândule pe fiecare și demonstrând specificul fiecărei.

În Republica Moldova cu părere de rău sunt puține studii care s-au axat la jurnalismul de opinie și în special la comentariu și importanța acestuia cât și influența lui asupra societății. Sunt întălnite mai multe studii sociologice cât și influența jurnalismului asupra opiniei publice, însă axări asupra comentariului nu sunt atestate de mine.

Analizând mai multe studii, am constatat că literatura specializată este insuficienta, această temă fiind puțin discutată. Studiile atestate în domeniu fiind destul de noi, astfel ne dăm seama că rolul comentariului este dese ori neapreciată în mass-media, accentul punându-se în special pe editoriale ce ține de jurnalismul de opinie.

Noutatea științifică a studiului. Studiul de față este axat pe o cercetare complexă a modului în care comentariul din presa autohtonă influențează opinia publică, ca factor social, politic și cultural în societate. Originalitatea ecestei teze se încadrează în studiul comentariilor din mass-media a Republicii Moldova, în publicațiile ”Săptămâna”, ”Economist” și portalul de știri ”jurnaltv.md”, la momentul actual.

Singura problemă întălnită în analizarea materialelor jurnalistice a fost numărul comentariilor extrem de mică în presa națională, care se datorează monopolizarea jurnalismului de opinie de către editoriale, cât și posibilitatea neîncrederii în specialiști, de către cititorii din Republica Moldova.

Structura lucrării. Teza ”Rolul comentariului de presă în formarea opiniei publice” cuprinde: introducerea, două capitole, bibliografia și anexele.

Astfel în introducere m-am referit la actualitatea temei, motivul alegerii unei asfel de teme, suportul metodologic al studiului și gradul de studiere a temei cercetate, cât și scopul acestei investigații.

Primul capitol ”Comentariul și specificul lui”, este un studiu asupra comentariului, noțiuni, specific cât și tehnici de redactare a comentariului.

Al doilea capitol reprezintă studiul de caz unde materialele jurnalistice sunt examinate, din punctul de vedere a impactului acestuia asupra societății, importanței lui, cât și studierea autorului și concluziei acestuia.

Studiul este încheiat cu o serie de concluzii referitor la tema cercetată, cât și recomandări practice de analiză a comentariului.

COMENTARIUL ȘI SPECIFICUL LUI

I.1. Jurnalismul de opinie, comentariul

Jurnalismul de opinie are ca scop primordial arătarea, prezentarea și relatarea faptelor și evenimentelor. Articolele de opinie aparțin autorilor, astfel sunt articole subiective. Însă importanța jurnalismului de opinie nu poate fi minimalizat atât timp cât autorii ajută publicul la analizarea faptelor și evenimentelor petrecute. Editorialul, tableta, analiza, critica, comentariul, recenzia, cronica și dosarul au rolul nu doar de a analiza, ci și sunt un dezvoltator de idei, opinii care ajută publicul de a-și forma o poziție mai ușor față de un subiect sau altul.

Dex-ul ne propune următoarea definiție pentru comentariu : COMENTÁRIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (în spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentând o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., făcută adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr.commentaire, lat. commentarium. 

Comentariul fiind unul din principalele genuri a jurnalismului de opinie, are un rol foarte important în formarea opiniei publice. În unele cazuri fiind chiar mai important, deoarece educă și formează cititorul.

Impactul acestui gen de articole în viața cotidiană a fiecărui om este unul foarte mare în cazul autorilor cu o încredere sporită în rândul populației. În foarte multe cazuri comentariul are un feed-back mai mare în rândul oamenilor decât un editorial, sau tabletă, din momentul când comentariile sunt semnate de personalități din exteriorul redacțiilor, care sunt la rândul lor specialiști în diferite domenii precum, știință, politică, economie etc.

Deseori comentariul este confundat cu editorialul, care par să urmărească același scop, și anume acela de a nu expune fapte, ci interpretarea lor. Diferența dintre comentariu și editorial o face tipurile de argumentare a faptului, și că comentariul nu reprezintă punctul de vedere al redacției. Astfel în mare parte redacțiile nu poartă răspundere de comentariile publicate, fiind scrise și semnate de experți independenți. Uneori, comentariul, în special cel politic este confundat cu editorialul marginal. Diferența este făcută prin faptul că articolul de comentariu aduce o lectură nouă evenimentului și analizează mai multe posibilități de dezvoltare a evenimentului din motiv că autorul comentariului nu se supune unei politici editoriale.

Comentariul în presă au rezervat dimensiuni veritabile în pagini, acesta fiind în general mai lung decât un editorial sau o tabletă. De regulă este separat de articolele pur informative, însă aceasta nu înseamnă că comentariile nu aduc informație nouă, de obicei autorii vin cu informație adăugătoare la informația deja cunoscută, cât și prezentarea sondajelor sau studiilor de caz. Astfel comentariul nu impune punctul de vedere a autorului asupra unui fapt, ci oferă o perspectivă, o viziune a unui fenomen, necesară cititorului care nu deține toate datele pentru a putea realiza de unul singur o părere chibzuită nefiind destul de informat asupra unui fenomen.

Comentatorul nu are nevoie de argumente în exces, rolul lui este de a analiza ca expert un fapt și să ofere informația nevoită și de a evoca fără distorsiuni sau intenții ascunse un eveniment. Pentru că cititorului îi rămâne de ași face concluziile finale.

Comentariul este o știre disociată și asociată cu mai multe unități informaționale, asupra unui eveniment la zi asupra căruia autorul își exprimă cu claritate poziția personala față de subiect. Aici apare prima trăsătură specifică genului analitic în comentariu. Prin urmare, asupra comentariului se exercită două forțe foarte puternice: presiunea realității exterioare (evenimente, catastrofe, drame, iubiri etc.) și presiunea argumentării, în care contează nu în primul rând adevărul, cât contează credibilitatea, astfel autorul când se dă cu părerea poate transforma albul în negru, și apa în vin etc. Astfel autorul abordează individual evenimentul pentru a aduce un impact dorit în societate. De aceea în linii generale se consideră că un autor în mod special trebuie să îndeplinească următoarele calități :

Atitudini pentru analiză și sinteză.

Experiență, să fie expert în domeniul despre care urmează să scrie.

Să posede o gândire filosofică.

Stil literar dezvoltat puternic.

Pregătire multilaterală.

Capacitate de creație.

Când autorul trece la scrierea unui comentariu, acesta trebuie din timp să stabileasca, și să-și răspundă la următoarele întrebări, care reprezintă la rândul lor scopul jurnalistului :

Ce eveniment vrea să elucideze?

Ce are a spune cititorului ?

Ce cunoștințe trebuie să transmită ?

Ce sentimente vrea să provoace ?

Ce nedumeriri pot apărea la potențialele componente în legătură cu afirmațiile sale ?

Care ar fi metodele și modul de interpretare, ca cele scrise să aibă eficiență ?

Poziționarea corectă sau greșită a comentatorului față de instanțele politice sau morale exterioare influențează decisiv și celelalte constrângeri discursive: raționamentele și argumentele folosite de către ziarist. Este foarte clar și de la sine, că un articol scris la comandă sau cezurat, va pierde din senceritate, respectiv și din încrederea cititorului. Astfel aplicarea unor bune strategii de argumentare a faptului vor înlătura orice presiune la care este supus autorul sau redacția.

Comentariul fiind un gen analitic, necesită un efort intelectual, o confruntare a faptelor și a factorilor, pentru a putea înțelege cum anume s-a creat o anumită situație. Iar pentru a scrie un articol în genul analitic, cum am spus și mai devreme este nevoie de capacități intelectuale dezvoltate multilaterale, ca să poți face diferența între informație cu adevărat importantă și mai puțin importantă, cât și de materiale de actualitate de cele secundare. Este nevoie de asemenea și de capacități în a descrie lucrurile, să ai simțul știrii, evenimentului, ăentru a reda pe înțelesul cititorului.

Pentru a scrie un articol analitic bun, în cazul nostru un comentariu, autorul trebuie să însușească foarte bine toate speciile jurnalistice, pentru că acesta în final este autor de articole jurnalistice, el trebuie să transmită informație. Astfel autorul trebuie să însușească tehniciile interviului, deoarece pentru a scrie un articol analitic reușit este necesar să înțelegi ce gândesc privitor la evenimentul sau fenomenul analizat economiștii, politicienii, oamenii de afaceri și experți în diferite domenii. Însă nici aceasta nu este destul, acesta trebuie să știe a scrie reportaje, schițe de portret, știri, chiar și anchete.

Articolele analitice abordează, de regulă, problematica politică sau economică. Mult mai rar apar analize dedicate sferei sociale sau altor domenii. La acest gen se apelează frecvent și cu eficiență și în scopuri manipulatorii. Căci nu prezintă nici o dificultate să substitui o analiză onestă și la obiect printr-un articol în care autorul îi bagă cititorului în cap cum anume trebuie să interpreteze un eveniment sau altul.

Unul dintre scopurile care le urmează autorul unui comentariu este acel de a transmite un gând cititorului, pentru ca acesta să fie acceptat la rândul său, autorul trebuie să-și argumenteze absolut orice ideie, gând și afirmație. Pentru a convinge cititorul de adevărul lor, autorii de comentarii recurg deseori la citate a specialiștilor în domeniu, oameni politici sau scriitori. Valeri Paniușkin, consideră că un material de analiză bun trebuie să ofere răspunsuri la paisprezece întrebări pentru a fi destul de convingător:

1) Cine?

2) Ce?

3) Unde?

4) Când?

5) Cum?

6) Cu ce scop?

7) Din ce cauză?

8) Cine sunt adversarii?

9) Cine sunt aliații?

10) Cine profită?

11) De ce profită?

12) Cine e dezavantajat?

13) De ce e dezavantajat?

14) Ei și? (Ce e de făcut? Ce va urma?)

Astfel observăm că un comentariu trebuie să răspundă la mult mai multe întrebări decât spre exemplu o știre.Din această cauză comentariul, rămâne considerat a fi unul dintre cele mai complexe genuri jurnalistice, de aceea am spus în nenumărate rânduri despre capacitățile care trebuie să le posede autorul. Motivul de ce nu fiecare jurnalist își poate asuma responsabilitatea de a scrie un comentariu îi revine anume responsabilității etice care decurge din accederea la poziția de lider de opinie, de aceea, majoritatea comentatorilor au o experiență profesională dobândită în timp, și în cel puțin intr-un domeniu. Mass-media permanent a influențat opinia publică, și cu cât un jurnalist este „mai citit”, cu atât responsabilitatea sa crește față de public.

I.2. Tehnici de redactare, Etapele realizării comentariului

Ca și oricare alt material jurnalistic, este foarte important ca și comentariul să corespundă unei structuri, norme, limbaj, semne de punctuatie etc. Mark Grygorian în cartea „Manual de jurnalism”, propune următoarea formă de structurare a unui comentariu, care conține șapte puncte plus și exemplu:

Lied: „Ministerul educației a anunțat ieri opinia publică că reforma sistemului educațional este în curs de reformă”.

Citat: „Reforma prevede o serie de schimbări importante, datorită cărora copiii noștri vor căpăta studii competitive la nivel mondial”, a declarat ministrul, prezentând proiectul de reformă».

Esența reformei. În două-trei fraze, se va arăta cum se va prezenta sistemul educațional după ce va fi reformat.

De ce a fost adoptat tocmai acest proiect de reformă? De ce asistență a beneficiat ministrul la elaborarea lui – ar putea fi Banca Mondială, ONU sau Ministerul învățământului din Federația Rusă…

Ce cred învățătorii și profesorii despre această reformă? Aici ar fi bine să fie date mai multe opinii „pro” și „contra”.

Ce șanse are proiectul pentru a fi adoptat în Legislativ? Deputații proguvernamentali se pronunță pentru reformă, în timp ce opoziția consideră că sistemul sovietic de învățământ a fost unul dintre cele mai bune din lume și că nu e cazul să fie inventată bicicleta – cei din guvern mai bine ar majora salariile învățătorilor și ar aloca mai multe fonduri pentru reparația școlilor.

Încheiere. Un articol de acest tip este bine să se încheie cu opinii ale părinților, pe care nu-i interesează, evident, politicile educaționale, ci rezultatele concrete: „Nu mai vreau să plătesc meditatori care să corijeze greșelile și să lichideze lacunele admise de școală!”.

Astfel avem o schemă după care este structurat un articol:

Un lead direct, rezumativ. Se comunică pe scurt ce s-a întâmplat. Răspunde de regulă la întrebările „cine” și „ce”, însă în articolele analitice se cere să răspundă și la întrebarea „Când”. Astfel timpul când a avut loc evenimentul va fi indical în lead, sau în următoarele 2 aliniate, și de regulă este răspunsul la întrebarea „unde” este dat, de asemenea, la începutul textului.

O explicație a importanței evenimentului, deci trebuie să conțină răspunsul la întrebarea „de ce” și, dacă este cazul, la întrebarea „cum”. Dând un citat în cel de al doilea alineat al articolului, vă achitați de această sarcină.

Al treilea punct o reprezintă esența evenimentului sau a faptului analizat, care este expusă în două-patru aliniate.

Dacă este necesar (în dependență de eveniment) se va face o preistorie a evenimentului. Preistoria este necesară de regulă în evenimente care au o durată lungă de timp de dezvoltare, și avem nevoie de preistorie pentru a răspunde la întrebarea „cum am ajuns la stadia actuală”.

Care sunt aspectele pozetive și cele negative ale evenimentului, sau ce desfășurare posibilă va avea acesta. Tot aici este foarte important într-un comentariu să adoptăm o poziție proprie față de eveniment, însă să nu uităm că această poziție trebuie să fie cât mai echilibrată. Și nu în ultimul rând necesitatea de a fi convingători confirmând cât se poate mai correct părerea autorului.

Încheierea. Articolul poate fi încheiat cu un citat care să-l readucă pe cititor la realitate, sau să atragă atenția acestuia asupra consecințelor pe care le va avea asupra oamenilor simpli evenimentul analizat.

În mare parte, articolul este construit în conformitate cu principiul piramidei: informația cea mai importantă este dată la început, pe măsură ce ne apropiem de final aceasta fiind tot mai puțin semnificativă. Poate fi utilizat și principiul zigzagului, adică se va respecta o desfășurare sinuoasă de la fapte spre culori și nuanțe, și viceversa. Menționăm, totodată, că pentru textele de acest gen faptele contează mult mai mult decât culorile. De regulă, un asemenea articol va începe prin expunerea faptului, a evenimentului sau a fenomenului, iar culorile vor fi folosite mai târziu, pentru ilustrarea acestora. Cu cât ne apropiem de sfârșitul articolului, cu atât faptele sunt mai mărunte și opiniile mai puțin semnificative.

În unele cazuri este necesar ca textul să fie împărțit în mai multe fragmente care au o anumită integritate din punct de vedere logic și care vor fi subintitulate. Textul va deveni astfel mai lizibil, iar autorul își va putea organiza mai bine ideile, conferind articolului o structură cât mai motivată logic. De regulă, redacțiile sunt cele care decid dacă vor fi sau nu utilizate subtitlurile în articolele de analiză.

Dintotdeauna, în ziare s-au comis greșeli, și trebuie de acceptat astfel de lucruri în paginile de presă. De aceea un autor trebuie să se asigure cât e posibil mai bine să nu comită greșeli, și să le corecteze cât mai repede posibil. Presa permanent a fost supusă presiunii timpului, iar materialele sund editate de redactori, care la rândul său sunt ființe umane care au funcția de a omite greșeli. Astfel există șase tipuri de erori:

Erori detaliu – nume, vârstă, adresă etc.

Erori narative – o informație falsă dintr-o relatare în rest adevărată.

Farse și mistificări – întregul articol reprezintă o ficțiune.

Erori de context – context incorect sau incomplet, determinând o relatare inexactă.

Erori de omisiune – o relatare care devine neverosimilă din cauza unu fragment care lipsește.

Erori de interpretare – unu cu unu egal cu trei.

Redacțiile dintre cele mai cunoscute precum Chicago Tribune, au o sistemă proprie de recunoaștere și corectare a erorilor. Aceștia au studiat fiecare etapă a jurnalistului care a generat o eroare. Iar majoritatea redacțiilor din lume nu dispun de astfel de dispozitive.Iar omiterea erorilor este cu atât mai importantă cu cât vrei să sporești credibilitatea în cele scrise. Astfel un autor de comentarii, care sunt experți în domeniu nu î-și poate permite ca comentariile semnate de dânșii să conțină erori, pentru a nu-ți pierde reputația. Deoarece nimic nu distruge reputația unui autor decât un trecut resat cu multe erori.

În acest caz, autorul de comentariu, trebuie să-și asume responsabilitatea în mod serios și să conștientizeze două lucruri importante: în primul rând, fapul că acuratețea articolelor este responsabilitatea lor și că nu poate fi transferată pe alt cineva precum editorul sau corectorul; în al doilea rând, comentatorul trebuie să înțeleagă că erorile se strecoară foarte ușor în în pagini, de aceea trebuie să fie foarte atent și să verifice orice rând și pagină. Nu trebuie să se învețe doar din greșelile proprii, ci și din a altora.

Pe lângă cunoștințele proprii în diferite domenii, autorul are nevoie să redăie informație diferită în comentariul lor, precum nume, date, vârste etc., informație care acesta le colectează de la diferite surse. Însă în unele cazuri aceste surse pot da informație incorectă, de aceea este atât de important de a controla de câte ori mai mult posibil informația colectată. Trebuie în astfel de cazuri autorul să se întrebe dacă sursa este de încredere, dacă această sursă este în drept să cunoască informația comunicată, și să fie foarte atent la indiciile care semnalează orice inexactilitate, precum („Cred că”, „Proabil că”, „așa am auzit”, și altele).

Notițile defectuoase – sunt notițile care pornesc de la o stenogramă neclară la un cuvânt care ar putea fi interpretat în două feluri. Aceste notițe sunt întâlnite prin comentarii, însă autorul comentariilor nu trebuie să uite că cititorii articolului sun oameni din diferite domenii, mulți autori comit această eroare, cât și folosirea unor termeni științifici cărora nu li se dă explicații. De aceea autorul ar fi mai bine să ignore aceste erori.

Comentariul fiind o specie analitică, autorul va avea scopul de a verifica informația. Adesea, o sursă declară un lucru, iar altă sursă declară cu totul alt ceva. În acest caz, autorul fiind expert în domeniu discutat va trebui să analizeze toate sursele, și să stabilească care dintre surse este cel corect, și să argumenteze de ce, pentru ca cititorul să-și poată construi o concluzie finală referitor la faptul dat.

Cu toții facem greșeli de redactare când lucrăm în grabă și avem în minte idei care nu se reflectă în notițele noastre. O lectură de dragul acurateței, pe lângă cea pentru corectarea stilului și pentru posibile tăieturi, elimină multe dintre greșeli.

Neâncrederea în sine, poate fi încă o greșeală pe care o poate face un autor. Nefiind sigur acesta de sine personal, acesta poate ignora unele evenimente. Aceasta poate fi cauzată de greșeala care constă în a merge înainte, de teama că prevederea s-ar putea să răpeasă prea multă glorie în paginile ziarului. La fel poate apărea teama de a nu fi destul de intruit și nu posedă destulă informație.

Una dintre cele mai mari erorri care poat apărea în cazul comentariului cât și în orice gen jurnalistic, este fixarea autorului asupra unei imagini prestablite a unei situații, înainte de a afla toate elementele sale, chiar dacă nu este posibil să le cunoști niciodată pe toate. Aceasta reprezintă un pericol peranent în cazul evenimentelor importante, deaoarece există o presiune mare de a oferi o relatare cât mai exhausivă a evenimentului, precum și o explicație rezonabilă.

Fără îndoială cea mai des întâlnită greșeală făcută de autori este graba de a da articolul la tipar. Astfel se pierde foarte mult din acuratețea materialului. La fel o problemă care poate apărea în cazul grăbirii este teama de a pierde exclusivitatea evenimentului, în acest caz se poate ajunge la dezacordul cu alți specialiști, exagerării evenimentului, cât și la insuficiență de informație sau argumente, care duce la pierderea încrederii în autor.

Comentariul este o specie analitică, de aceea nu este primit ca un comentariu să conțină o aglomerare sufocantă de cifre, prezența nepotrivită a mărcilor de oralitate, fraze arborescente și necare. Neavând o idee bine argumentată, textul se transformă într-o banală recapitulare de cifre. Fără a refuza ornamentele stilistice sau elementele ironice de sancțiune, comentariul combină ceva din sobrietatea editoeialului. Ziaristul trebuie să fie un bun cunoscător al domeniului, nu un specialist titrat, așa cum se cere în analiză.

Subiectele alese sunt, spre deosebire de însemnare, de actualitate șe de interes pentru cititori. În presa din Republica Moldova, comentariile cu tematică politică par scrise pentru a fi citite de către politicieni. Așa se explică numeroasele neglijențe, lipsa unei idei clare, opinia ezitantă, aluziile la fapte cunoscute doar de către cei inițiați.

Luând în considerare că oricum greșelile în presă sunt de neivetat, trebuie să analizăm posibilitatea acțiunilor în cazul când greșelile și erorile au fost comise.. Trebuie de înțeles faptul că avem timp să corectăm greșelile înainte de apariția articolului sau, în cazul ziarelor mai mari, să fie corectată de la o ediție la alta. Chiar dacă e prea târziu, o mărturesire rapidă ajută la ameliorarea consecințelor. În cazul greșelilor grave, este nevoie de a contacta susra afectată. Ameliorarea greșelilor trebuie făcută din punctul de vedere juridic, în ceea ce privește ziarul, cât și în ceea ce privește autorul. Dacă eroarea nu este grosolană, jurnaliștii care recunosc rapid greșeala și își asumă responsabilitatea scapă cu o reputație mai bună decât cei ce ascund în umbră, așteptând să fie găsiți vinovați. Aceste riscuri aduc la consecințe grave.

Odată ce eroarea a fost identificată ca atare, trebuie publicată rapid o erată, de preferință într-un spațiu anume alocat. Unele ziare, publică eratele chiar pe prima pagină, ce demonstrează o simplă chestiune de onestitate și de informare eficientă a cititorului.

Onestitatea nu este singurul motiv pentru corecția greșelilor. Și evitaeea unui proces este o motivație destul de puternică pentru o corecțieimediată. Astfel de judecate deseori au adus la pierderi financiare foarte mari redacțiilor, autorilor. În multe cazuri autorii au avut foarte mult de suferit, pierzând enorm din încredere sau locul de muncă. Gilbert Cranberg, a fost coordonator al paginii de editorial de la „Des Moines Register”, care în 1987 a cercetat 164 de acuzații de calomnie, a descoperit că majoritatea persoanelor care făceau acuzații nu pretindeau inițial la despăgubiri bănești. Doar după ce ziarele le respingeau acuzațiile se ajungea la plângeri penale.

Totuși, în afară de cazul în care tribunalul obligă oficial să se publice dezmențiri sau scuze, trebuie doar de amintit eroarea și să fie amendată. Astfel nu e nevoie de temenele , promesiunile că nu se va mai întâmpla, scuze sau lansări în explicații despre cum s-a făcut că era tocmai ziua când asistentul nu era, sai redactorul trebuia să controleze și să corecteze. Ca expert, un comentator în primul rând trebuie să-și recunoască vina, și să se semneze sub recunoașterea lui.

Comentariul este o specie foarte complicată, nu mulți riscă să se publice înțeligând responsabilitate pe care și-o asumă autorul. Pentru că riscă foarte mult, în cazul când în mare parte ziarele nu își asumă responsabilitatea de ceea ce se publică din numele comentatorilor.

COMENTARIILE ÎN PRESA SCRISĂ. STUDIU DE CAZ

Pentru analizele comentariilor din presă am ales ziarul „Săptămâna”, „eco.md” și „jurnaltv.md”.

Primul articol analizat a fost publicat în ziarul săptămâna (anexa 1), cu titlul ”Reforma administrativă-teritorială în Republica Moldova: de la constrângeri la prerogative”, este semnat de Doctor habilitat Valeriu Cușnir, director al Institutului de cercetare juridice și Politice și Doctor habilitat Alexandru Stratan, director al institutului Național de Cercetări Economice. Articolul a fost dat publicării vineri, 23 ianuarie 2015, Specialiștii în domeniu s-au axat pe situația administrativ-teritorială din Republica Moldova și au dat date și statistici argumentate prin articole din Lege privind numărul de localități din Unitatea Teritorială Administrativă Găgăuzia, și implimentarea legii în practică. La fel autorii au adus la cunoștințe informație despre populația medie din unitățile teritoriale dministrative din alte state în cadrul Uniunii Europene.

În corpul comentariului autorii au atras atenția publicului anume la eficienizării cheltuielilor bugetare, descentralizării factorului decizional, redistribuirii finanțelor publice și consolidării autonomiei autorităților administrative publice locale, aprofundării relațiilor de cooperare transfrontalieră, sporirii gradului de participare în cadrul Congresului puterilor regionale și locale al Consiliului Europei și contractării mai efeciente a mijloacelor din cadrul fondurilor comunitare, în special pentru dezvoltarea regională și a agricultorilor.

Fiind cunoscut faptul că Unitatea teridorială administrativă Găgăuzia având un interes sporit de politică externă apropiată de Rusia și Uniunea Vamală, fapt ce nu se interacționează cu politica centrală de la Chișinău de la moment. Astfel autorii au dus la discuție noua reformă ce urmează să se bazeze pe trei piloni:

Furnizarea serviciilor publice de calitate.

Promovarea dezvoltării social-economice în teritoriu.

Extinderea participării în procesul decizional la nivel local.

Ei au subliniat obiectvele reformei, și au analizat mai multe dintre ele aducând argumente la unele dintre ele.

Exemplu: „din perspectiva economică, mărirea UTA de nivelul II este justificată, însă este necesară o analiză a impactului unei astfel de reforme din perspectiva creării costurilor adiționale pentru populație. În situația în care economiile bugetare de pe urma optimizării UTA Găgăuzia de nivelul II cor fi sub nivelul costurilor adiționale suportate de populație, ar trebui de analizat opurtunitatea realizării acestei reforme”.

În general autorii au pus accentul pe necesitatea Autonomiei Găgăuzia de a se conforma mai bine cu autoritățile centrale pentru a facilita soluționarea problemelor de interes local fără implicarea autorităților locale centrale, asigurându-se descentralizarea administrativă, în contextul în care Chișinăul dorește apropierea de Uniunea Europeană.

Părerea mea personală este faptul că la începutul textului, autorii au făcut cam abuz de date, deoarece în fond constiuie o treime din tot articolul. Ce ține de rolul comentariului dat în formarea opiniei publice, funcția dată este îndeplenită foarte bine, ei au demonstrat foarte bine prin argumentări concrete de ce Unitatea Terirorială Administrativă Găgăuzia ar avea facilități importante în cooperarea cu Chișinăul, și Uniunea Europeană, cât pe plan economic cât și social. Impactul așteptat de la articol este acel de a forma în rândul populației o opinie pozitivă față de interesul și pașii întreprinși de Chișinău pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. La fel contează și foarte mult consolidarea populației în primul rând din UTA Găgăuzia pentru a avea un singur țel și convingere de a dezvolta Moldova împreună cu europenii.

Un comentariu cu titlul „Îndrăzneala de a ne aminti de Bulgaria dinainte de 1989”, semnat de Maria Todorova, profesoară de istorie europeană la Universitatea Illinois-Urbana Champaign, Statele Unite ale Americii, articolul a apărut inițial la rubrica Comment is Free a cotidianului „The Guardian” și a fost tradus în română cu acordul autoarei de către jurnalistul de la „Săptămâna”, Vitalie Sprînceană. Articolul a fost publicat în numărul de vineri, 3 aprilie 2015(anexa 2).

Autoarea comunică despre Bulgaria înainte de anul 1989, anume despre perioada Bulgariei în timpul socialist și după. Maria Todorova în comparație cu autorii primului comentariu analizat, este expertă în istorie, și acest fapt se cunoaște în materialul publicat încă din primul aliniat al comentariului. „Pe măsuă ce memoria comunismului slăbește, nostalgia este privită cu suspiciune, dar desplîngerea pierderilor nu înseamnă neapărat a dori o întoarcere la socialism”.

Autoarea a pus accentul în comentariul său pe scimbarea socială ce a avut loc în Bulgaria, despre problemele prin care a trecut, și perioada de tranziție în domeniul social, administrativ, juridic și moștenirii comuniste.

Ea a descris foarte bine fenomenul din zilele de azi din Bulgaria, care se atestă în toate statele post sovietice în societate. Anume acel de „nostalgie postcomunistă”.

În general tot articolul nu are nimic alt ceva decât o propagandă a comunismului Bulgar până în anul 1989. Plus la aceasta autoarea nu face nici într-un fel să argumenteze vreo ideie scrisă de dânsa. La sfârșitul materialului când comentatorul trebuie să expună un sfat, un îndemn, autoarea încearcă să exemplifice totul printr-un banc. „O femeie se trezește dintr-odată în toiul nopții, fuge la baie și se uită în trusa de medicamente. Apoi se aruncă la bucătărie și deschide frigiderul. În sfîrșit deschide fereastra și se uită în stradă. Se întoarce apoi mulțumită în dormitor. Soțul o întreabă: „Ce-i cu tine?”.„Am avut un coșmar groaznic, răspunde femeia. Am visat că ne putem permite să cumpărăm medicamente, că frigiderul e plinochi și că străzile sînt curate și sigure.” „Și de ce asta ar fi un coșmar mă rog?”Femeia dă din cap: „M-am gîndit că comuniștii au venit din nou la putere.” După părerea mea acest tip de exemplificare este foarte prost.

Autoarea a avut țelul să trezească o opinie în rândul cititorului precum în Bulgaria comunistă se trăia mult mai bine, pe străzi era mai sigur, stabilitate, locuri de muncă și produse. La fel autoarea în articol a scris că și tot mai puțină populație din Bulgaria văd regimul comunist de până în anul 1989 ca pe unul criminal, argumentând aceast fenomen ca efect a prăbușirii dramatice a nivelului de treai din Bulgaria în anii 1990.

Personal nu am găsit articolul fiind unul important în formarea unei opinii publice, nu conține suficientă informație, la fel nici ideile propuse nu sunt argumentate, este o opinie personală a autoarei Maria Todorova, care își expune părerea despre Bulgaria trăind în Statele Unite ale Americii. La fel articolul nu conține nici prognoze pe viitor, nici statistici sau vreun sondaj, care cred că ar fi fost bune venite în cazul opiniei publice din Bulgaria referitor la ce părere au ei despre Bulgaria comunistă.

„Ce ar putea urma pe piața valutară din Moldova”, este un alt comentariu publicat vineri, 27 martie 2015 în ziarul „Săptămîna”, autorul articolului este Vitalie Rapcea, expert economic(anexa 3). Este primul comentariu care conține subtitluri, acestea în mare parte sunt întrebări la care autorul urmează să răspundă:

Ce este o bancnotă?

Cîtă masă monetară trebuie să fie în circulație?

Masa monetarp în Republica Moldova

Ce a făcut BNM și complicii săi de la BEM, Banca Socială, Unibank, Parlament și Guvern?

Ce se întîmplă astăzi?

Ce va urma?

Personal consider că astfel de structură pentru scrierea unui articol analitic este foarte bun. Comentariile fiind scrise de experți, cum avem în cazul cu Vitalie Rapcea, fiind expert economic, ei vin în majoritatea cazurilor cu o analiză și răspunsuri la întrebări. Astfel astfel de structură în materialele analitice sunt deseori întălnite, pentru a face încă mai ușor asimilarea informației de către cititori.

Autorul acestui material analitic în introducere răspunde la întrebarea „Ce este o bancotă?”, vine cu date istorice de unde provine bancnota, și ce reprezintă aceasta, evoluția și funcțiile acestuia.

În a doua parte a articolului Bitalie Rapcea explică importanța masei monetare pusă în circulație în Moldova cât și importanța controlului acestuia. La fel autorul a anexat la material și două diagrame ca să fie observat grafic deficitul balanței de plăți a Republicii Moldova 2011-2014 și evolușia masei monetare M3 din 2012 până în decembrie 2014.

În corpul cmentariului autorul ne face și o prezentarea la situație economică a Republicii Moldova și a masei monetare din Moldova. Explică ce rol are creditul ca mecanism de cresștere a economiei, și funcța acestuia. La fel expertul economic ne explică de ce este foarte importantă stabilitatea economică în Moldova, și la ce duce inflația.

După ce a făcut cunoștință cu baza economiei de credit din Moldova, autorul trece la subiectul culminant al articolului, și anume „Ce a făcut BNM și complicii săi de la BEM, Banca socială, Unibank, Parlament și Guvern.” El a explicat cum au fost emise creditele în sumă de aproximativ 1 miliard de euro, li efectul acesta asupra economiei naționale.

Autorul a făcut referire și la leul moldovenesc în raport cu alte monede internaționale. Lucru care a pus pe har în primăvara anului 2015, când oamenii au pierdut încredere în leul moldovenesc, ceea ce a dus la disperarea persoaelor fizice, care căutau să compere valtă străină. Iar în lipsa unor intrări de valută la fel de mari ca și cererea de valută, rezultă un decalaj, care a dus la scumpiri din partea produselor importate cu valută străină, care s-a întărit substințial în raport cu leul.

Vitalie Rapcea a făcut o analiză a posibilelor acțiuni a guvernului în această situație complicată, care în cazul unui eșec în acțiuni , leul poate iarăși să se pomenească pe patul de moarte, condiționând grave revolte sociale. Pentru că deciziile complicate luate de guvern pot duce la riscul de a fi demis.

La sfârșit autorul vine cu o prognoză ăe termen mediu și lung. La fel cum pot cei ce ne conduc șă folosească problemele cauzate tot în folosul lor, și ce putem face pentru a scoate economia țării din criza prin care trece acuma Republica Moldova.

Autorul vrut să ducă la cunoștință cum am ajuns în situașia actuală, cine se face vinovat, și cel mai important ce putem face pentru a ieși cât mai rapid din situația complicată în care se află moneda națională. „Pentru cei care cumpără macaroane, orez, televizoare și mobilă: dacă se va contracta masa monetară, atunci o să scadă și cererea, iar o diminuare a cererii, cel mai probabil, va determina reducerea prețului.” Pentru că până în final cetățeanul de rând are de suferit cel mai mult de la furturile de miliarde din banii statului.

Gheorghe Costandachi, expert, este următorul autor al comentariului analizat. „Surprizele impactului investițional în 2015” este titlul comentariului publicat vineri, 13 martie 2015, în pagina 6 a ziarului „Săptămîna” (anexa 4).

Gheorghe Costandachi a făcut o analiză la investițiile în materiale de lungă durată din Republica Moldova. A lămurit de ce aceste investii sunt importante pentru economia unei țări, cum lucrează acestea, și a prezentat statistici care oferă o înțelegere mai ușoară a situației și evoluției investițiilor din Republica Moldova de la un an la altul.

În comentariul analizat, autorul a făcut referire și la riscul la care aduce nefolosirea cât și scăderea de la an la an a investițiilor în materiale de lungă durată. La fel el a discutat și despre scăderea investițiilor stăine în Republica Moldova. Fapt ce diminuiazî optimismul cererii pe piață. Iar aceasta reflectă direct nivelul de deszvoltare social-economic.

Autorul a prezentat statistici, și date privind invvestițiile de lungă durată în întreprinderele de stat, care reprezintă aproximativ 70% din mediul de afaceri din Republica Moldova. Și scăderea masivă a investițiilor în întreprinderile de stat.

Spre final de material autorul a făcut o prognoză pentru anul 2015, și la ce va duce scăderea continuă a investițiilor în materiale de lungă durată. Articolul este destul mic, ca structură simplu, cred că autorul a dorit să trimită un mesaj simplu cititotilor, și anume faptul că Republica Moldova are nevoie de investiții pentru o creștere economică și prosperare în primul rând a întreprinderilor mari și medii.

Încă un comentariu cu tema reformelor se intitulează „Problemele economice privind reforma teritorială-administrativă”, semnat de Alexandru Stratan, directorul Institutului Național de Cercetări Economice, doctor habilitat și profesor. Materialul a fost publicat în data de 27 martie 2015, vineri (anexa 5).

Din punctul de vedere structural, materialul este împărțit foarte bine, având și subtitluri, după cum am precizat la un comentariu analizat mai devreme „Ce ar putea urma pe piața valutară din Moldova”, aceste subtitluri are ca funcție ușurarea înțelegerii a informației de către cititor. Astfel avem următoarele subtitluri:

Experiența internațională în domeniul RAT este vastă, iar din aceasta pot fi desprinse cîteva idei, important a fi luate în considerație, atunci cînd în discuție este pusă problema reoganizării teritoriale.

Cuantificarea efectelor economice ale reformei teritorial-administrative.

Etapa 1

Etapa2

Astfel avem un comentariu foarte bun, autorul materialului în introducere a dat o analiză a experților INCE, care au făcut parte din echipa implementare a proiectelor-pilot în raioanele Rîșcani și Ocnița, unde au fost constatate toate punctele tari, oportunitățile și riscurile. Pornind de la această informație, Alexandru Stratan a făcut o analiză, și a explicat la ce riscuri pot aduce și cum ar fi implimentate reformele teritorial-administrative.

Spre final de material, în baza cunoștinților și analizei, autorul a întocmit două etape care ar trebui implimentate pe rând pentru a facilita reformele teritorial-administrative. În concluzie autorul a propus că în caza reformelor contează foarte mult de analizat toată statistica regională și cheltuielile ce țin de administrația publică locală. La fel autorul spune că este foarte important în acest caz consultarea BNS vizavi de indicatorii ce vor fi selectați pentru analiză, pentru a fi luată în considerare perioada pentru care datele sunt disponibile și specificul evalării indicatorilor dați în profil teritorial de către biroului național de statistică.

Autorul cred că a dorit prin acest material analitic să pună în discuție importanța de informare foarte bine în ceea ce ține de reforma teritorial-administrativă. Pentru că riscurile pentru instituțiile locale publice sunt foarte mari din punct de vedere social-economic. În caz de eșec reformele pot duce la:

Compensarea pentru micșorarea bazei impozitabile la impozitul pe venit vine cu o întțrziere de 1 an conform formulei noi.

Micșorarea numărului populației pe teritoriu este la fel un risc foarte mare. Luând în considerare că se măresc numărul satelor pustii.

Lipsa unor condiții la semnarea contractelor de arendă a pământurilor.

Riscul de a nu avea posibilitatea de sporire a veniturilor locale suplimentare.

Astfel avem o analiză amplă făcută de Directorul institutului Național de Cercetări Economice, Alexandru Stratan, a reformei administrativ-teritorială, plusuri, minusuri, riscuri, și un plan propus foarte bun pentru o implimentare a reformelor teritorial-administrative cu o mai mare rată de succes. Având un material foarte constructiv, cu opinii, idei, argumente nu văd cum acest material nu ar stârni încredere în rândul cititorilor. Astfel pot considera că acest comentariu are tot ce trebuie pentru a-și lăsa o mică parte de influență, având rolul său în formarea opiniei publice.

În general materialele analizate din ziarul „Săptămîna” sunt scrise de experți cunoscuți în domeniile în care activează, bine instruiți, care au capacitatea de a compune un comentariu, care la rândul său să lase un impact asupra opiniei publice din Moldova. Comentariul în ziar sunt des întâlnite, astfel ca aproximativ fiecare număr conține câte un comentariu. Fapt ce bucură este faptul că ziarul dă posibilitatea cititorului de a analiza un material cu problematici diferite din partea unor experți independenți, care nu sunt influențați de politica editorială a redacției. La fel ziarul dă posibilitatea experților de a-și expune părerea asupra unor evenimente, ce sporește încrederea cititorului față de material și comentariu în general. La fel și redacția are avantajele sale în urma publicării materialelor, sporind încrederea în redacție promovând idei argumentate bine de către experți independenți.

Umătorele comentarii analizate aparțin redacției „Economist”, materialele fiind selectate de pe siteul www.eco.md. Astefel autorul primul material analizat este Qimiao Fan, Directorul regional al Băncii Mondiale pentru Belarus, Moldova și Ucraina. Titlul materialului este ”BANCA MONDIALĂ: Moldova: e timpul să fie accelerate reformele!” (anexa 6). Materialul a fost plasat pe site vineri, 15 Noiembrie 2013. Autorul în introducere se referă la progresele făcute de către Republica Moldova începând cu anul 2002 până în anul 2013. A prezentat mai multe date referitor la progres precum creșterea economică, PIB-ului, dezvoltării asistenței sociale cât și progresele semnificative făcute în combaterea bolilor infecțioase.

Corpul comentariului începe cu expunerea problemei în care se confruntă Republica Moldova. Astfel autorul începe corpul știrii cu propoziția „În pofida acestor realizări, Moldova rămâne una din cele mai sărace țări din Europa.”, identificând problema autorul materialului reprezintă deja date referitor la venitul național brut al țării, care este foarte mic chiar dacă crescuse foarte mult în perioada 2002-2013, creșterea PIB-ului a întâlnit multe probleme pe parcursul timpului fiind foarte vulnerabil la șocurile economice, fapt ce a dus la negenerarea locurilor de muncă. La fel autorul a identificat probleme la calitatea serviciilor de educație și sănătate, care rămân să fie joasă și să afecteze persoanele, în special cele mai sărace, „Circa 60 de procente de elevi nu au nivelul de proficiență de bază în citire și matematică, iar elevii din zonele rurale au o performanță cu mult mai proastă.”. La fel a fost indentificată problema mortalității sporite a persoanelor cuprinse între 15-60 de ani, care este cu mult mai mare decât în majoritatea statelor europene. Și Republica Moldova fiind un stat agrar, la acest sector productivitatea agriculturii rămâne relative scăzută și creșterea este constrânsă de evenimentele climatic extreme frecvente.

După ce autorul a identificat problema Republicii Moldova, acesta vine cu soluționarea, care reprezintă și tema principal a articolului de analiză. Astfel Qimiao Fan propune pentru susținerea progreselor din țară și pentru a se depăși provocările existente, Moldova trebuie să accelereze reformele în mai multe domenii:

„Moldova trebuie să sporească competitivitatea întreprinderilor sale private prin îmbunătățirea în continuare a mediului de afaceri, sporirea eficacității instituțiilor publice și asigurarea accesului la finanțare pe termene mai lungi, în special pentru companiile mici și mijlocii. O prioritate majoră este necesitatea consolidării stabilității și transparenței în sectorul financiar.”

„ În al doilea rând, țara trebuie să continue creșterea calității educației și serviciilor de sănătate, să abordeze provocările demografice și să protejeze persoanele sărace și vulnerabile.”

„ În al treilea rând, este imperativ să fie abordate efectele devastatoare ale evenimentelor climatice asupra agriculturii și mediului rural, să fie ameliorată gestiunea resurselor naturale și să fie asigurată o dezvoltare durabilă prin consolidarea eficacității și securității energetice.”

„ Moldova trebuie să-și intensifice eforturile de îmbunătățire a guvernării, transparenței și responsabilizării tuturor instituțiilor publice și să combată corupția.”

La rândul său ca expert independent, acesta a venit cu argumentări de ce aceste reforme sunt atât de importante, pentru fiecare propunere în parte autorul a adăugat părerea proprie privind îmbunătățirile care pot urma după implimentarea acestor acțiuni. Exemplu: „ Aceste acțiuni îi vor proteja pe cei mai vulnerabili și vor stimula rezistența țării la șocurile externe.” La fel autorul a prezentat anumite sfaturi cum aceste reforme vor fi mai ușor de aplicat, care este un comunicat direct pentru cititor care implică acțiunea acestuia ca persoană locuitoare a Republicii Moldova. Exemplu: „ Acest lucru va fi realizat doar cu eforturi ferme și determinate menite să amelioreze performanța instituțiilor de învățământ și medicale, calitatea personalului și eficacitatea, eficiența și echitatea cheltuielilor publice.”.

Qimiao Fan a închiat comentariul cu o referire la parafarea Acordului de Asociere și Acordul de Liber schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană în cadrul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, care reprezintă o oportunitatea istorică pentru Republica Moldova și o susținere enorma pentru a se ușura reformele. La fel autorul s-a adresat cititorului direct, spunând că Grupul Băncii Mondiale, sunt pregătiți să susțină Moldova pentru a devein un stat mi bun pentru cetățenii săi.

Din materialele analizate recent, consider că acest material scris de de Qimiao Fan are cea mai mare influență asupra unei posibile formări a opiniei publice, și aceasta se datorează foarte mult anume faptului adresării directe a autorului spre cititor, la fel și argmentările sale sunt scrise simplu și pe înțelesul fiecărui cetățean. Un lucru foarte important pentru un material jurnalistic este aranjarea în pagină, aliniatele sunt despărțite foarte bine, unde s-a păstrat de toate cerințele pentru a se scrie un articol.

Al doilea comentariu analizat de la „Economistul” a apărut joi, 10 Octombrie 2013, titlul materialului este „Gradul de satisfacție a angajaților, în relație directă cu profibilitatea companiilor”. Autorul comentariului este Mihaela Roșcova, Consultant, AXA Management Consulting.

Autoarea începe introducerea c o statistic prezentată de agenția de recrutare Kelly Services, conform căreia aproape jumătate dintre angajați din întreaga lume sunt nefericiți la locul de muncă. Și experții în domeniu spun că în următorii ani acest procentaj va crește. Autoarea în introducere face doar aluzii la ce temă și problem se va referi în corpul comentariului, și nu arătă direct la problema care va fi analizată. La fel autoarea articolului atrage atenție la ignorarea satisfacției profesionale a angajaților de către companii, și că acestea nu înțeleg că anume acest lucru este un factor foarte important în garantarea succesului companiei.

După introducere autoarea ne prezintă problematica comentariului. Orice companie dorește anumite lucruri, acestea sunt bazele pe care sunt lansate aceste companii, și anume:

Obținerea profiturilor.

Performanțe organizaționale optime.

Personal profesional calificat și competent.

Astfel angajații care contribuie cel mai mult la productivitatea înaltă a companiei, au necesitaea de a avea un nivel ridicat de satisfacție în activitatea pe care o are. Iar satisfacșia ca urmare și reprezintă cheia succesului profesional, a rezultatelor bune opținute. Pentru a face un lucru care îți place îl faci din inimă, respective depui mai multă forță pentru a opține cele dorite.

De aceea autoarea face o analiză la faptul cât e de important să nu fie uitat rolul comapaniilor în ceea ce privește satisfacția profesională a angajațiilor. La fel propune diferite sfaturi pentru angajatori, cât și îndrumări pentru angajatori. Pentru că sunt cerințe față de angajați, dar ce propune în schimb companiile. Astfel în corpul comentariului identificăm următoarele puncte:

„Din păcate, numeroase companii nu realizează care ar putea fi repercusiunile ignorării nivelului de satisfacție al angajaților și că acesta ar putea reprezenta un factor cheie care să garanteze succesul companiei.”

„…performanța este direct proporțională cu nivelul profitului…”

„… satisfacția în muncă este semnificativă deoarece atitudinea și convingerile unei persoane îi afectează necondiționat comportamentul, ceea ce poate duce la faptul că angajatul să lucreze productiv, cu implicare maximă, sau din contra, să demonstreze ineficiență.”

„ În calitate de angajator, trebuie să realizăm că există două tipuri de satisfacție în muncă, în funcție de emoțiile pe care le are personalul în raport cu locul de muncă.”

Corpul comentariului la fel cuprinde factorii care duc la nesatisfacție față de locul de muncă (salariul mic, condiții proaste de lucru, imposibilitatea de promovare, puține beneficii, lipsa securității), și mai multe idei a autoarei care ar soluționa aceste lucruri:

„… avem nevoie de anumite instrumente care să măsoare gradul de satisfacție al angajaților…”

„… să evaluăm starea actuală perceptibilă, per companie.”

„… să identificăm factorii motivaționali, necesitățile și așteptările pe care le au angajații de la locul lor de muncă.”

„ Apoi să facem o analiză amplă a posibilităților companiei și ce parte poate acoperi aceasta…”

„… să elaborăm un program de motivare, care să includă obligatoriu și un plan personal de dezvoltare…”

Finalul materialului conține o concluzie a autoarei referitor la lucrurile care trebuie puse în aplicare de către companii, pentru a asigura o performanță înaltă în paralel cu nivelul de satisfacție al angajaților.

Eu cred că acest material analitic este unul scris pentru angajatorii, directorii sau șefii companiilor, care au nevoie de o strategie bine pusă la punct pentru a asigura o productivitate cât mai înaltă. Și această temă a apărut de la problema decalajului dintre cererea companiilor față de angajați, și așteptările muncitorilor față de companie. De aceea cred că comentariul dat nu are mare rol în formarea unei opinii publice pentru că este scris pentru o parte foarte mică din societate. Cu părere de rău în Republica Moldova cred că mai mult din jumătate din munciori nu sunt satisfăcuți de locul de muncă. Astfel publicarea acestui material pe siteul redacției „Economistul” nu este deloc de presos. Din contra cred că un imbold pentru companiile din Moldova pentru a propune condiții de lucru mai bune pentru cetățeni este un lucru pozitiv.

Încă un comentariu publicat de către „Economistul” are titlul de „Iluzia integrării euroasiatice (III) – De ce proiectul este nociv pentru Rusia și vecinii săi?”, a apărul Vineri, 20 Septembrie 2013 (Anexa 8). Este semnat de către Stanislav Secrieru.

Stanislav Secrieru este expert afiliat CRPE. A desfășurat cercetare la NATO Defense College (Rome) și Institute for European Politics (Berlin). A colaborat în proiecte de cercetare cu European Council on Foreign Relations (London), DemosEuropa (Warsaw), Friedrich Boll Foundation (Berlin), Finnish Institute for International Affairs (Helsinki), și Freedom House. Domenii de interes major: politică internă și externă rusă, relațiile UE-Rusia, politica europeană de vecinătate.

Din titlu se înțelege despre ce se va comunica în materialul propus de către Stanislav Secrieru. Problema identificată de către autor este în primul rând, proiectul este extreme de personalizat, iar instituțiile supranaționale nu se bucură de autonomia și competețele Comisiei Europene. Altă problem identificată de autor este că economia stagnează și structura politică artificial a uniunii vamale se prăbușește.

În prim plan în discuție se aduce minusurile Uniunii Vamale, precum criza economic, politică cât și tensiunea dintre fostele țări membre cândva a U.R.S.S.-ului. Autorul atrage atenția publicului asupra politicii externe pe care o duce Rusia în frunte cu Vladimir Putin, cât și conducătorii Kazahstanului și Belarusului, care după părerea autorului aceștia nu prezintă credibilitate într-un proiect inițiat de acest triplu. Acest lucru este de fapt demonstrate și de către natura autoritară a regimurilor politice din aceste țări. La fel încă un minus identificat de către autor o reprezintă instabilitatea acestui triplu, luând în considerare că liderul Kazahstanului cât și a Belarusului pot renunța în orice moment la proiect, dacă aceștia vor percepe că Rusia devine periculoasă pentru puterea lor în interiorul țării.

Autorul în corpul comentariului are părerea că oferta Rusiei este una „, înșelătoare și are termen de valabilitate scurt. De pildă, prețul redus la gaze naturale. Rusia urmează să ridice prețurile interne la gaze, scumpind automat gazele pentru țările membre UV RKB care au promisiunea că primesc gaze la prețul intern din Rusia.” Iar astfel de exemple au fost întâlnite în raport cu alte state, exemplu Armenia. La fel se aduce în discuția și problema unui șantaj economic din partea Rusiei față de statele post-sovietice care sunt dependete de Rusia pe plan energetic sau economic. Astfel autorul a identificat următoarele puncte de șantaj:

„ piața muncii pentru membrii UV RKB vine în contradicție cu un curent tot mai pronunțat anti-imigraționist în Rusia”

„închiderea pieții muncii pentru state post-sovietice care nu se alătură UEA”

„Creșterea prețurilor la gaze în cazul statelor care nu se alătură la UEA”

Impunerea embargourilor.

Astfel imaginea Rusiei pe politică externă insuflă teamă, ceea ce slăbește fundamental oricărui proiect regional de parteneriat economic. Autorul a făcut referire și la relațiile dintre Republica Moldova și Rusia, și la vizitele ministrului de externe de la Kremlin, Dmitri Rogozin și Patriarhul Rusiei Kiril, care în discursurile lor nu căutau nimic alt ceva decât să insufle superioritatea Rusiei, și cât e Republica Moldova dependent de gazul rusesc. Astfel Stanislav Secreiru a prezentat cititorului si câteva statistici din Ucraina referitor la cât din populație văd Rusia ca pe un stat prieten. La fel el a făcut referire și la schimbările politice din cadrul Partidului Comunist din Republica Moldova care permanent au ținut o politică pro Rusă, acuma după mai multe măsuri întreprinse de Kremlin referitoare la Republica Moldova, au început să piardă din simpatizanții unii colaborări Moldova-Rusia în cadrul Uniunii EuroAsiatice.

Astfel autorul a dorit să afirme că principala contradicție a integrării euroasiatice, este acel că Rusia dorește să construiască un proiect regional bazat pe înșelăciune, frică și șantaj. Conflictul armat din Ucraina care ia amploare și în present demonstrează la ce sunt gata autoritățile ruse pentru a duce până în final acest proiect de colaborare euroasiatic. Atât timp cât Rusia vor avea robleme interne la capitolul statul de drept și cu instituțiile politice și economice, este imposibil să genereze un proiect regional economic. Așa se face că pe plan internațional, Rusia militează pentru neimplicarea în afaceri interne (exceptând cazuri când interesele Rusiei impun așa ceva) și reclamă prin vocea președintelui Curții Constituționale Valeri Zorkin limitarea suveranității sale judiciare de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Astfel avem un punct greu de imaginat care ar lucre într-o astfel de organizație precum UEA. Din potrivă Rusia caută să se impună și să se implice în afacerile interne a statelor membre a uniunii pentru ași promova interesele proprii.

Pentru că UEA deja există cu trei membri cunoscuți, Rusia, Belarus și Kazahstan, autorul a venit cu aspectele negative care deja au influențat în rău state membre a uniunii cât și posibilitățile înrăutățirii economiei în cazul alte state dacă se aliniază și acestea la UEA. Exemplu: „ Alinierea la tariful vamal unic al UV RBK a redus din competitivitate Kazahstan-ului (costul de a face afaceri a crescut) și a împins sus prețurile de consum. Un pas similar în cazul Armeniei va diminua intensitatea schimburilor comerciale a Erevan-ului cu principalul său partener comercial – UE. Subvenționarea industriei Belarus-ului prin prețul la gaze sub nivelul pieții menține în viață o economie de altfel neperformantă. Promovarea UEA nu aduce mai multă securitate. În Ucraina și Moldova contribuie la polarizarea societății și încurajează tensiuni inter-etnice. De asemenea, instrumentalizarea conflictelor intractibile din Nagorno-Karabah și Transnistria pentru a convinge Armenia și Moldova de atractivitatea UEA împiedică identificarea unor soluții sau implementarea măsurilor de sporire a încrederii între părți. Eventuala restricționare a accesului la piața muncii sau expulzare în masă a muncitorilor riscă să accentueze tensiuni sociale în state post-sovietice, care depind în mare măsură de remitențe din Rusia.” Astfel pornind de la aceste exemple autorul ne dă de înțeles că Rusia nu reprezintă nimic alt ceva decăt o putere manipulatorie care dorește să supună restul state membre întru interesul personal. Ceea ce vine să distrugă orice ideie de colaborare între 2 sau mai multe state precum este Uniunea EuroAsiatică.

După ce autorul a prezentat efectele negative asupra statelor membre a UEA, a prezentat și mai multe efecte negative cu care se confruntă și Rusia în cazul dat:

„ restricționarea accesului la piața muncii din Rusia, poate destabiliza state din vecinătatea Caucazului de Nord”

„prelungirea captivității autoritare a Rusiei”

„Președintele Putin reproduce metoda de control a elitelor corupte din Rusia în relațiile cu state din periferia sa.”

„ În 2013 Duma de Stat a adoptat legea care interzice funcționarilor de rang înalt să dețină conturi bancare și acțiuni în societățile comerciale din afară țării.”

„Conservarea regimului autoritar în Rusia are impact direct asupra economiei, prin inhibarea dezvoltării instituțiilor economice inclusive și consolidarea elitei care se hrănește din exploatarea resurselor naturale, ambii fiind factori esențiali care explică de ce eșuează națiunile.”

Stanislav Secrieru în închiere vine cu o concluzie, fapt ce e normal să fie în toate comentariile. Astfel în concluzia autorului el face din nou trimitere la planurile și dorințile malefic a Kremlinului de a controla în continuare fostele state sovietice și prezentarea puterii pe care o are ca supraforță ca stat fost imperial. La fel în concluzie autorul spune că încercările brutale ale lui Putin de a deține controlul Kremlinului nu face nimic alt ceva decât să piardă tot mai mult încrederea în primul rând a poporului său, anume prin acțiunea de preluare a mandatului prezedențial din 2012. „ Încercarea de a supraviețui politic prin cârpirea sistemul centralizat, tot mai lent, opac și din ce în ce mai disfuncțional condamnă Rusia la o lungă și dureroasă dezintoxicare de efecte nocive ale proiectului eurasiatic.” Și astfel în rândul populației pro-ruse și pro euroasiatică, apare o masă critică contra Putic și anti-eurasiatică.

Autorul a dorit să vină cu un mesaj populației din Republica Moldova conform căreia integrarea Moldovei în Uniunea EuroAsiatică nu este o decizie corectă de continuitate a politicii externe. Și această funcție a fost îndeplenită cu success datorită limbajului critic folosit în adresa Rusiei și lui Vladimir Putin. Astfel pot spune că acest comentariu dacă nu vine cu multă informație concretă pentru a trezi mai multă credibilitate în autor, totuși el nu a făcut nimic alt ceva decât să spună informație deja cunoscută de cititori. De aceea consider că impactul articolului asupra formării opiniei publice este foarte mare . Lipsește după părerea mea părerea profesională a autorului ce ține de acțiunile corecte ce trebuie puse în acțiune pentru a iesși din această situație politică extreme de gravă în care se află la moment Republica Moldova.

Următorul comentariu analizat de la „Economistul”, este numărul precedent a analizei făcut de către Stanislav Secrieru, expert afiliat CRPE. A desfășurat cercetare la NATO Defense College (Rome) și Institute for European Politics (Berlin). A colaborat în proiecte de cercetare cu European Council on Foreign Relations (London), DemosEuropa (Warsaw), Friedrich Boll Foundation (Berlin), Finnish Institute for International Affairs (Helsinki), și Freedom House. Domenii de interes major: politică internă și externă rusă, relațiile UE-Rusia, politica europeană de vecinătate. Titlul materialului este „Iluzia integrării eurasiatice (II) – Georgia, Ucraina, Moldova” apărut Vineri, 20 Septembrie 2013.

Acest material nu are introducere, începe direct cu corpul. Însă tot corpul articolului este despărțit în trei părți.:

Georgia.

Ucraina.

Moldova.

Fiecare parte are introducerea proprie, care reprezintă un scurt istoric pe plan politic extern a țărilor analizate. Prima țară este Georgia, introducerea conține informație de ultimii președinți și cum aceștia au ajuns la putere. Tot în introducere autorul a prezis ce s-ar putea întâmpla la alegerile următoare.

Corpul primei părți începe direct cu interesul populației de integrare Europeană, „ Însă indiferent de persoana președintelui, cererea pentru integrarea europeană în Georgia este impunătoare. Printre țările Parteneriatului Estic Georgia este țara cu cel mai înalt nivel de sprijin popular pentru aderarea la UE (sondaj de opinie NDI din iunie 2013 – 79% pentru aderare la UE)”. La fel autorul prezintă încă o statistic referitor la părerea populației față de politica externă Rusă, „ același sondaj – 37% consideră Rusia amenințare reală pentru Georgia, în timp ce 34% consideră că Rusia este o amenințare, dar una prea exagerată”. Pe lângă faptul că populația dorește integrare europeană, populația în Georgia are sprijin politic substanțial. Autorul oricum crede că integrarea Georgiei în Uniunea Europeană este una foarte puțin posibilă, mai ales că președintele Georgiei din 2013 Ivanashvili se înscrie în politica de normalizare a relațiilor cu Rusia lansată în 2012. Fapt care poate distabiliza relațiile Georgiei cu Uniunea Europeană. Autorul susține ideia că Relația dintre Tbilisi cu Moscova este una foarte imprudent, și această relație poate porni un joc foarte periculos pentru Georgia.

Ucraina este cea de-a doua parte a analizei făcută de Stanislav Secrieru. Introducerea celei de-a doua parte începe cu relatarea ultimelor evenimente și relațiile în care se află Ucraina cu Rusia. Această necolaborare existent și în ziua de azi, este cea mai complicată dintre țările analizate de către autor. Astfel Stanislav Secrieru în introducere a dus aminte de blocajele la vama rusă de la mijlocul lunii august 2013, „războiul comercial”, staționarea flotei marine Ruse de la Marea Neagră în Crimeea cât și inceperea importului de gaze natural de către Ucraina din Germania.

Corpul celei de a doua parte începe cu aliații Rusiei de la Kiev și acțiunilea acestora privind parafarea Acordului de Asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană. Astfel autorul a pus bază aspectului influenței Rusiei asupra Ucrainei, și deciziilor politice luate de Kiev. „ Așadar Rusia a reușit să unească temporar puterea și opoziția în Verhovna Rada într-un efort concentrat, lucrul pe care nu a reușit să-l realizeze până recent înalți oficiali UE.”

Cea dea treia țară analizată este Republica Moldova. „Copilul iubit a Uniunii Europene”, cum am fost numiți după parafarea Acordului de Asocere cu Uniunea Europeana, și în 2013 după părerea autorului Moldova a fost cumva păzită de influența Kremlinului. Acest fapt se datorează „patrulării” Chișinăul-ui de oficiali europeni și din state membre a Uniunii Europene. Autorul susține că și Tiraspolul a fost mai deschis cu autoritățile și presa de la Chișinău, iar Rusia a pus conflictul din stânga nistrului într-un regim defensive. La fel autorul a semnalat mai multe mesaje a diplomaților europeni precum, „Rusia nu vrea să fie percepută ca principalul vinovat pentru încetinirea sau suspendarea negocierilor. Ea ar vrea să creeze un context în care să poată acuză Moldova pentru tensiuni din zona de conflict”. Însă el nu exclude faptul că Rusia ar aștepta să acuze Chișinăul pentru anumite tensiuni în zona de conflict.

Totuși autorul nu a scăpat de șirul de amenințări lansate de Dmitri Rogozin, vice-președintele Rusiei la Chișinău și Tiraspol. Amenințările aduse în adresa Moldovei au stârnit diverse reacții, iar aceste amenințări nu au răzgândit clasele politice de la Chișinău să se dezică de la cursul European la Moldovei. Presiunile din partea Rusiei nu au încetat de a continua, după amenințările lui Rogozin, Rospotrebnadzor a venit cu noi embargouri. Nici acest lucru nu a oprit Moldova de a se apropia de Europa, astfel a fost continuat proiectul gazoductului Iași-Ungheni cât și finalizarea legăturii pe cale ferată pe ecartamentul European Giurgiulești-Galați. Astfel încât Republica Moldova să nu fie atât de dependenți de piața rusească. La fel Rusia a recurs la expulzări ocazionale ale cetățenilor moldoveni aflați la muncă în Rusia, pe care autoritățile de la Chișinău le-au calificat ca jocuri politice. Autorul a dorit să aducă în vedere și faptul că chiar dacă pe plan extern pare că Moldova se îndreaptă cu pași mari spre Uniunea Europeană, atunci pe plan intern Moldova face pași enormi în urmă. Acest factor el presupune că se datorează evoluțiilor în sectorul bancar și cel de transporturi din anul 2013, care au vulnerabilizat Moldova intern având influență asupra politicii externe.

Acest comentariu nu conține sfârșit, însă după părerea mea corpul articolului conține suficiente argumentări și idei care ar putea avea influențe importante în formarea opiniei publice. Materialul analizat mai devreme scris de același autor cred că este unul mai bun după structură cât și argumentare a multor idei, astfel și impactul asupra societății este mai mare după părerea mea.

Mircea V. Ciobanu, critic literar este autorul următorului comenatriu, a fost publicat în Jurnal de Chișinău. Titlul comentariului este „Acțiuni, inacțiuni și contraacțiuni electorale” (Anexa 10).

Articolul a apărut înaintea alegirilor parlamentare din anul 2014, introducerea îl aduce în prim plan pe Dorin Chirtoacă ca fiind un actor politic, care ar căuta faimă prin anumite „ieșiri în avanscenă”.

Corpul articolului este împărțit în 3 părți, fiecare parte fiind întitulat diferit, astfel avem următoarele subtitluri:

Bătălii și bătăi politice.

Spectacole… ca în filme.

Efectele terapeutice ale alegerilor.

Eu cred că autorul a dorit să explice ce înseamnă cu adevărat acțiunile politicienilor înainte de alegeri. Astfel critical literar explică că orice nu ar face un actor politic este , acțiuni sau inacțiuni sunt electorale. Iar lupta politică este cea mai crâncenă luptă care există pe pământ. Se datorează faptelor:

Stres permanent.

Dușmanul e schimbător.

Publicul, electoratul e capricios și imprevizibil.

Adepții pot să tradeze.

Linia frontului e insensizabilă.

Și fiecare actor politic trece prin aceste greutăți, ne luând în seamă posibilitatea ca acest politician să vină pe scena politică cu cele mai curate și mai bune intenții de a ajuta, de a fi cinstit sau a face tot pentru popor.

Astfel că un politician folosește chiar și acțiunile concurentului doar pentru a se face cunoscut. Chiar și reclama proastă rămâne reclamă. Sau cum propune autorul, „ Simplu spus, nu poți să mizezi permanent pe niște acțiuni populiste (proprii), dar atunci când oponentul face la fel, să-l arăți cu degetul.”.

În cea dea doua parte a corpului autorul vine cu exemplul lui Dorin Chirtoacă, când a fost prins beat la volan. El propune astfel ideia că toate aceste întâmplări sunt cu tente politice electorale. Motivează acest fapt prin antrenarea multor forțe, primăria și inspectoratul ecologic, acest eveniment avea să genereze un lanț de comentarii referitor la „criza microbuzelor”, circul din Chișinău, sau care vine în avanscenă – Igor Dodon, cu inițiativa de demitere a primarului general a capitalei Dorin Chirtoacă.

S-a dovedit că în goana primarului, acesta s-a dovedit a fi treaz, astfel Dorin Chirtoacă după părerea autorului în acest caz rămâne persoana pozetivă, iar concurenții ”au cam rămas cu buza umflată”. Autorul nu a lăsat fără privre și cazul microbuzelor, considerând-o regizată, a încercat să vină cu anumite păreri, concluzii, însă din nou fără dovezi, un lucru foarte important pentru un comentariu care lipsește în materialul dat. Îmi aduce aminte de un alt material analizat din ziarul „Săptămîna”, autoarea fiind Maria Todorova, „Îndrăzneala de a ne aminti de Bulgaria dinainte de 1989”. E foarte important părerea unui expert într-un comentariu, dar nu trebuie de uitat de argument.

Foarte mult autorul pune accent pe concurența dintre Igor Dodon președintele Partidului Socialist din Republica Moldova și primarul general Dorin Chirtoacă. și într-un articol analytic nu cred că e tocmai potrivit să ții parte unuia dintre dânșii, lucru care se observă în textul dat, „ Dacă ajunge lumea sa-l creadă mai mult pe Dodon decât pe Chirtoacă, atunci e mai grav decât bănuiam.”, „ În bătăliile enumerate mai sus (parte mică a unui război de durată), primarul a ieșit și învingător, și perdant, și la egalitate de puncte.”

Ultima parte a corpului e mai mult un comunicat pentru persoanele politice și nu pentru cititorul simplu. Parcă e un îndemn și un sfat unui actor politic cum să joace o scenă din teatru mai bine. Exemplu:

„ nu trebuie să te revolți că cineva te bate cu intenții electorale.”

„ tu ești într-o funcție politică deoarece ai știut să speculezi o situație, să-i bați pe alții cu arme electorale, fie cu floreta unei competiții elegante (rar de tot, dar se întâmplă), fie cu toporul sau buzduganul perfid al unor metode haiducești, fie cu furcile revoltelor altora, pe care i-ai provocat în același scop electoral.”

„Urmează doar să-i faci față ori să te retragi.”

„Există o metodă sigură să nu dai mită poliției: e suficient să nu încalci regulile de circulație.”

Concluzia nu reprezintă nimic alt ceva decât o legătură dintre actorul politic și „fanii” (electoratul). Că până la urmă ce acțiuni, inacțiuni și contraacțiuni nu ar face actorii politici, tot până la urmă electoratul îl judecă și electoratul își dă votul pentru unul sau pentru altul la alegeri. Astfel tot jocul politic este oschemă bine determinată în istorie a sistemului, pentru că dacă ești gata să fii politician trebuie să fii foarte atent pentru că vei avea concurenți.

Eu cred că nu este cel mai bun material citit și analizat până acuma. Autorul fiind critic literar are un stil de a scrie mult prea complicat pentru presă, plus până la urmă orice material jurnalistic indiferent că e reportaj, știre editorial sau comunicat, are rolul primordial de a informa. Materialul dat practice nu conține apsolut informație.

Ce ține de rolul acestui comentariu de presă în formarea opiniei publice, cred că fără argumentări bine structurate a ideilor pe care vrea autorul să le împărtășească cititorului nu prea are efect. Doar în cazul comunicarii acestuia cu personae cu aceleași idei, se vor înțelege perfect.

Din toate materialele analizate părerea mea că cele mai bune material și cu efect important în formarea opiniei publice au fost:

C ear putea urma pe piața valutară din Moldova, Vitalie Rapcea, expert economic.

Problemele economice privind reforma territorial-administrativă, Gheorghe Duca, acamedician, președinte al Academiei de Științe a Moldovei.

BANCA MONDIALĂ : Moldova : e timpul să fie accelerate reformele! , Qimiao Fan, Directorul regional al Băncii Mondiale pentru Belarus, Moldova și Ucraina.

Iluzia integrării eurasiatice (III) – De ce proiectul este nociv pentru Rusia și vecinii săi? , Stanislav Secrieru, expert afiliat CRPE. A desfășurat cercetare la NATO Defense College (Rome) și Institute for European Politics (Berlin). A colaborat în proiecte de cercetare cu European Council on Foreign Relations (London), DemosEuropa (Warsaw), Friedrich Boll Foundation (Berlin), Finnish Institute for International Affairs (Helsinki), și Freedom House.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Comentariul este unul dintre cele mai complicate specii jurnalistice. Scrierea unui comentariu necesită cunoștințe vaste în domeniu. Anume acest fapt îl face special. Plus pe lângă aceasta comentariul are un plus foarte important, este scris de experți idependenți, care nu se supun politicilor editoriale. Acesta este în același timp un plus, dar este și un minus. Dacă unele redacții răspund de cele publicate în ziar și în cazul unei erori jurnalistul este apărat, atunci în cazul comentariului toată responsabilitatea cade pe umerii autorului.

Eu cred că un comentariu bun trebuie să corespundă următorilor criterii:

Să fie Bine structurat (titlu, introducere, corpul, închiere).

Să fie analizată o situație actuală.

Orice opinie a autorului trebuie să fie argumentată clar.

Stilul de a scrie trebuie să fie cât mai simplu posibil de a fi înțeles de toți.

Un autor de comentariu trebuie să corespundă următorilor criterii:

Profesionalism.

Experiență vastă în domeniu.

Capaciatatea de a scrie.

Capacitatea de analiză.

În cazul în care autorul posedă aceste criterii și compune un material care să corespundă criteriilor unui comentariu bun, atunci pot garanta că acest material jurnalistic va avea influență asupra maselor prin formarea opiniei publice. Scăparea unui punct din cele scrise mai sus pot duce la pierderea credibilității în material cât și în autor. Precum am întâlnit și în materialele analizate în „Studiul de caz”, după opinia mea cel mai important lucru care trebuie să-l conțină un comentariu este argumentarea opiniei personale ca fiind un expert. Dacă acest lucru este omis, atunci cu greu poți spune că articolul este unul analitic, astfel e complicat să-l clasezi ca comentariu.

În Republica Moldova majoritatea comentariilor sunt scrise de experți economici, cu tematică economică, la fel sunt foarte multe comentarii întâlnite cu tematică politică, însă din cele studiate am observat că editorialele atrag mai mult experți în politică.

Luând în considerare faptul că globalizarea se observă tot mai mult pe zi ce trece, populația se informează mai mult la cele văzute la televizor, sau în internet, de aceea am decis ca 2 surse din 3 pentru analize să fie în format electronic, astfel am depistat faptul că comentariile în comparație cu știrile obișnuite sau alte materiale publicate au vizualizări mult mai puține, numărul vizualizărilor fiind de două sau chiar și patru ori mai mică. Astfel putem spune că rolul comentariului în formarea opiniei publice nu este totuși la nivelul așteptat dacă nu este citit. În acest sens în zilele de azi comentariile sau trasferat la televizor sub emisiuni speciale de analitică unde sunt invitați experți în platou unde se analizează diferite evenimente sau probleme. Și este practic imposibil de oprit globalizarea în acest sens.

Totuși comentariile vor rămâne permanent în atenția cititorilor datorită credibilității mai sporite cât și a specialiștilor în diferite domenii care sunt autorii acestor materiale. Dacă în Republica Moldova comentariile nu sunt atât de populare, atunci în alte țări un expert bun este foarte popular, și poate scrie pentru mai multe redacții în același timp.

Redacția precum Bloomberg din Statele Unite ale Americii este un exemplu foarte bun, fiind unul din cele mai populare reviste cu tematică economică din lume, comentariile din cadrul revistei influențează foarte mult masele din întreaga lume, astfel rolul comentariului de presă este foarte important în formarea opiniei publice.

După materialele analizate pot spune, că comentariile cu tematică politică după părerea mea au interes mai mare de a forma opinia publică, chiar dacă sunt întâlnite mai rar în paginile ziarelor sau paginele unui portal de știri, anume aceste comentarii au un impact mai mare în formarea opiniei publice.

Unul dintre scopurile care le urmează autorul unui comentariu este acel de a transmite un gând cititorului, pentru ca acesta să fie acceptat la rândul său și să formeze o opinie publică, autorul trebuie să-și argumenteze absolut orice ideie, gând și afirmație. Să fie încrezut în ceea ce scrie și tot odată să trezească simțuri cititorului. Pentru că trezind anumite sentimente, cititorul mai ușor primește anumită informație. De aceea trebuie de analizat probleme care îl deranjează pe omul simplu.

Pentru a obține rezultate importante putem folosi citate, întrebări spre cititor după care răspudem la dânsele, iar pentru asta nu trebuie să ne oprim din creat. Creația contează cel mai mult în compunerea unui articol care face parte din jurnalismul de opinie. Într-un comentariu libertatea de alegere cum creezi materialul crește, nu sunt atât de multe regori și interdicții, mai ales că comentariul este practic cel mai mare dintre speciile jurnalistice.

În final pot spune că locul comentariului niciodată nu va fi omis din paginile de ziar, dacă editorialul reprezintă coloana vertebrală a redacției, atunci comentariul nu este nimic alt ceva decăt sistemul nervos al redacție, pentru că are meseria să completeze cu o funcție vitală pentru organismul care poartă numele de jurnalism.

BIBLIOGRAFIE

Studii științifice:

Mark Grigoryan. Manual de jurnalism red.: Gheorghe Chiriță.- Ch. Centrul Independent de Jurnalism, 2008 (Tipogr. “T-Par” SRL). – 191 p.

Sorin Preda. Jurnalismul cultural și de opinie. București, 2006, Polirom, 216 p.

Mihai Coman. Manual de jurnalism: Tehnici fundamentale de redactare. Iași, 1997, 229 p.

Cistian-Florin Popescu. Manual de jurnalism. București, 2005, Tritonic, 223 P.

David Randall. Jurnalistul universal: Ghid practic pentru presa scrisă. Iași, 2007, Polirom 356 p.

Publicații periodice:

Săptămîna, 2015.

www.Eco.md

www.Jc.md

Anexe

Anexa 1

REFORMA ADMINISTRATIV – TERITORIALĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA: DE LA CONSTRÂNGERI LA PREROGATIVE

Republica Moldova prin forma de organizare teritorială este un stat unitar centralizat, formă care se exprimă prin lipsa autonomiei financiar-fiscale a unităților administrative de nivelul doi și constrângeri în procesul decizional. Această deficiență este complementată de extenuarea financiar-fiscală a autorităților administrației publice locale de nivelul întâi și predominarea caracterului etatist-paternalist al concepțiilor despre lume, mai ales în mediul rural.

Aceste carențe, dar și alți factori, cu predilecție politică, au condus la înlocuirea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr. 191 din 12.11.1998, care a stabilit formarea a 12 unități administrativ-teritoriale de nivelul doi, inclusiv 10 județe cu Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr. 764 din 27.12.2001, în vigoare din 2003, care a prevăzut formarea a 32 de raioane, 4 municipii, dar și Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, în partea dreaptă a Nistrului, iar în partea stângă a unităților administrativ-teritoriale pot să li se atribuie autonomie în forme și condiții speciale.

În prezent un număr mare de localități „există” contrar legislației în vigoare (conform actelor normative în vigoare, o localitate primește statut de UTA nivel I dacă în ea locuiesc oameni). Mai mult, pentru ca localitatea să posede perspective de dezvoltare economică, este necesar ca populația să fie de câteva mii. Majoritatea primăriilor UTA de nivelul I nu sunt funcționale din punct de vedere economic. Astfel, în majoritatea localităților din țară, colectările de impozite nu permit nici acoperirea cheltuielilor pentru salarizarea funcționarilor publici din primării.

Studiile efectuate până în prezent arată că în ultima jumătate de secol, tendința europeană generală a fost de a reduce numărul autorităților administrației publice locale prin fuzionarea localităților învecinate în unități administrativ-teritoriale mai mari. De cele mai multe ori, această fuzionare nu a fost un eveniment unic, ci un proces îndelungat, implementat gradual. Totuși, în multe state fuzionarea localităților în unități administrativ-teritoriale mai mari a fost realizată relativ rapid, autoritățile centrale încercând să majoreze eficiența prestării serviciilor publice și să optimizeze costurile administrative ale sistemului.

În prezent, dimensiunea medie a unităților administrativ-teritoriale (UTA) variază semnificativ în cadrul UE, de la 1510 locuitori în Cipru pana la peste 150 mii în Marea Britanie, dimensiunea medie a unei unități administrativ-teritoriale de nivelul întâi în UE era 5530 locuitori în anul 2009. Creșterea unităților regionale este o alta trăsătură a țarilor europene. Ele trebuie sa presteze neapărat servicii publice care generează economii de scară și externalități, dar și să corespundă cerințelor UE privind dimensiunea demografică a regiunilor pentru a beneficia de anumite fonduri structurale europene.

În UE există trei modele de bază de organizare a administrației sub-naționale: modelul cu un nivel, răspândit în special în țările mici (Cipru, Estonia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Malta, Slovenia, dar și Bulgaria și Finlanda); modelul cu două niveluri predomină numeric în UE-27 și este răspândit în țările cu suprafață medie (Austria, Cehia, Danemarca, Grecia, Ungaria, Irlanda, Olanda, Portugalia, România, Slovacia, Suedia); iar în ceea ce privește modelul cu trei niveluri, el este mai răspândit în țările mari sau divizate din punct de vedere cultural/etnic (Belgia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania, Regatul Unit).

În contextul eficientizării cheltuielilor bugetare, decentralizării factorului decizional, redistribuirii finanțelor publice și consolidării autonomiei autorităților administrației publice locale, aprofundării relațiilor de cooperare transfrontalieră, sporirii gradului de participare în cadrul Congresului puterilor regionale și locale al Consiliului Europei și contractării mai eficiente a mijloacelor din cadrul fondurilor comunitare, în special pentru dezvoltare regională și a agriculturii, ținând cont de procesele globale de eroziune a suveranității de stat, amplificare a ponderii autorităților regionale și extindere a politicilor regionale, se impune o nouă reformă a organizării administrativ-teritoriale a Republicii Moldova.

Dat fiind că raioanele s-au dovedit a fi unități administrativ-teritoriale mici, cu potențial economic slab, reforma administrativ-teritorială este condiționată de necesitatea modernizării și optimizării autorităților publice locale, în scopul prestării serviciilor publice de calitate și accesibile în condițiile asigurării eficienței economice.

Reforma urmează să se bazeze pe trei piloni: furnizarea serviciilor publice de calitate; promovarea dezvoltării social-economice în teritoriu; extinderea participării în procesul decizional la nivel local.

Obiectivele reformei vizează:

–          ajustarea cadrului juridic național la standardele europene și la procesele de regionalizare;

–          transformarea Republicii Moldova într-un stat unitar descentralizat prin consolidarea autonomiei financiar-bugetare și decizionale a autorităților administrației publice locale în domeniile de competențe atribuite constituțional-legislativ, fără a atinge calitatea de stat unitar prevăzută în art. 1 și 109 al Constituției;

–          elaborarea și prezentarea concepției fezabile și asumate privind atribuirea statutului special, cu largă autonomie, localităților din stânga Nistrului, creându-se suportul politico-juridic fundamentat și clar definit pentru soluționarea conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova;

–          definirea modului în care vor fi organizate UTA de nivelul întâi și prerogativele care vor fi atribuite primăriilor și consiliilor din aceste localități.

–          reducerea numărului unităților administrativ-teritoriale de nivelul doi, prin formarea a 6-7 entități, inclusiv din stânga Nistrului, cât și de nivelul întâi, procesul de reformă fiind susținut financiar, logistic, decizional și mediatic;

–          crearea mecanismelor regionale de dezvoltare a potențialului uman, sub aspect educațional, științific, antreprenorial și inovativ;

–          crearea premiselor pentru realizarea reformei sistemului electoral, în vederea adoptării tipului mixt pentru alegerile parlamentare.

Acțiuni politico-juridice care trebuie întreprinse:

–          amendarea Capitolului VIII Administrația Publică  (art. 110, 112 și 113) din Constituție;

–          adoptarea pachetului de legi necesar, inclusiv privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova în a patra redacție.

Dificultăți în procesul de pregătire și realizare a reformei:

–          neacceptarea reformei, în special reducerea numărului unităților administrativ-teritoriale de nivelul doi, de către fracțiunile parlamentare de stânga, PSRM sau PCRM, făcând imposibilă amendarea Constituției;

–          insuficiența mijloacelor financiar-bugetare pentru susținerea și consolidarea procesului de reformă, dificultății în redistribuirea resurselor;

–          rezistența la schimbare a autorităților administrației publice locale, insuficiența cadrelor calificate, capabile să-și desfășoare activitatea în conformitate cu exigențele noi;

–          deprinderile etatist-centralizatoare ale oamenilor, neîncrederea în autoritățile locale, simptomatic fiind că gradul de participare la alegerile parlamentare este mai ridicat decât la alegerile locale. Cercetările sociologice denotă că 34 % se pronunță pentru raioane, 29% – pentru județe și 37 % n-au răspuns. O treime din respondenți sunt mulțumiți de activitatea autorităților publice locale, circa o treime nu sunt mulțumiți, iar altă treime nu s-au pronunțat pe marginea acestui subiect;

–          din perspectivă economică, mărirea UTA de nivelul II este justificată, însă, este necesară o analiză a impactului unei astfel de reforme din perspectiva creării costurilor adiționale pentru populație. În cazul în care economiile bugetare de pe urma optimizării UTA de nivelul II vor fi sub nivelul costurilor adiționale suportate de populație ar trebui de analizat oportunitatea realizării acestei reforme;

–          Problema prerogativelor de care vor dispune primăriile este pertinentă. Or, luând în calcul nivelul dezvoltării Republicii Moldova va fi nevoie de o perioadă mai îndelungată în care resursele necesare atrase din localități să asigure un nivel rezonabil al cheltuielilor administrației locale.

Având în vedere prioritatea strategică de integrare europeană, asociată cu modernizarea statului și economiei, fondurile europene vor contribui la dezvoltarea teritorială echilibrată a Republicii Moldova și vor facilita rezolvarea problemelor de interes local fără implicarea autorităților centrale, asigurându-se descentralizarea actului administrativ.

 — Valeriu CUȘNIR,Dr. hab, Alexandru STRATAN, Dr. hab.

Anexa 2

Îndrăzneala de a ne aminti de Bulgaria dinainte de 1989

Pe măsură ce memoria comunismului slăbește, nostalgia este privită cu suspiciune, dar deplîngerea pierderilor nu înseamnă neapărat a dori o întoarcere la socialism.

Aniversarea [căderii Zidului Berlinului – nota pzf]  a fost dominată de ceea ce fac de obicei toate aniversările festive: comemorarea și celebarea victoriei. Și pentru că victoria e una oficială, comemorările au avut și ele un caracter în mare parte prescriptiv, centrate în jurul a doi piloni cu formulele lor înrădăcinate: ”revoluția pașnică” și „reconcilierea cu trecutul” (germ. Vergangenheitsbewältigung), ca în Germania. În Bulgaria, anul 1989 este cunoscut în general nu ca o revoluție, ci sub numele mult mai puțin patetic de ”schimbare” (промяната), la fel ca echivalentul german Die Wende.

De fapt, schimbarea din 1989 a început ca o revoluție intelectuală liberală, dar a evoluat ulterior într-o drastică revoluție socială ce a transformat o societate destul de egalitaristă în una în care diferențele de bogăție sunt enorme, iar intelectualitatea e marginalizată. Chiar și în acest an jubiliar, 1989 nu se află în centrul atenției publice, cu excepția unor mici cercuri intelectuale. Aș fi înclinată să cred – în mod contra-intuitiv – că, odată cu atenuarea sa treptată, memoria comunismului apare și evoluează în multe moduri noi. Prezența comunistă a fost eliminată cel mai repede din sfera vizuală și simbolică: în perioada de după 1989, în Bulgaria au fost redenumite aproape 100 de localități, au fost schimbate denumiri de străzi, a fost adoptat o nouă stemă de stat, un nou steag și un nou sistem de sărbători naționale. Un număr impresionant de monumente din perioada comunistă au fost demontate, iar momentul culminant a reprezentat dinamitarea mausoleului lui Dimitrov în 1999. Monumentele socialiste au fost înlocuite cu monumente rivale ce comemorau memoria victimelor comunismului. Cu toate că vestigiile monumentale ale perioadei comuniste au devenit tot mai rare, ele au au devenit mai vizibile ca oricînd din moment ce prezența lor a încetat a mai fi obligatorie. Monumentele socialiste capătă statutul monumentelor pre-comuniste, prețuite odinioară cu sfințenie.

În sfera juridică, memoria comunismului e încă prezentă, deși scade ireversibil. Procesele de judecată intentate unor foști politicieni din perioda comunistă (puține dintre care s-au încheiat cu condamnări) nu și-au atins efectul scontat de purificare și catarsis. Măsuri precum anularea legislației restrictive, restabilirea proprietății private asupra pămîntului, adoptarea legii cu privire la retrocedări – aveau drept scop crearea unei clase noi de proprietari cu o orientare de piață, însă formarea noilor elite înstărite a urmat alte căi. Arhivele secrete au fost și ele deschise, însă, în comparație cu alte societăți est-europene, încercarea de a condamna trecutul prin intermediul dezvăluirilor n-a avut succes. Doar un număr mic de bulgari mai văd regimul dinainte de 1989 ca pe unul criminal în mod incontestabil. Pentru marea majoritate, regimul a fost restrictiv în privința libertăților politice și economice, dar oferea securitate, iar prăbușirea dramatică a nivelului de trai în anii 1990 a contribuit destul de mult la consolidarea acestei percepții. Criminalizarea generalizată a regimului comunist bulgar a suferit eșec.

Dezbaterile în privința moștenirii comuniste au fost extrem de vii în primul deceniu după 1989, dar ”rescrierea istoriei” a fost lăsată aproape în întregime în grija presei, memorialisticii și a istoriei de bulevard. De la sfîrșitul anilor 1990, cînd perioada de tranziție s-a încheiat și ireversibilitatea procesului a devenit evidentă, o literatură academică tot mai consistentă și în permanență creștere a reevaluat perioada comunistă din perspective și abordări diferite: totalitarism, capitalism de stat, paternalism, economie a deficitului, ”a doua” și ”a treia” teorie a rețelelor, socialism ”domesticit”, elitism și chiar dadaism. Conceptul de ”modernizare” a devenit o cheie de interpretare hegemonică chiar dacă acesta atrage învinuiri de ”normalizare”.

Fenomenul cel mai interesant astăzi este ”nostalgia post-comunistă” – un caz special de memorie. Deplîngerea pierderilor care a apărut odată cu prăbușirea socialismului de stat nu înseamnă neapărat a-i dori întoarcerea. Nu toate aspectele îi sînt regretate. Interpretarea ideologică dominantă vrea să ne facă a crede că lucrurile nu pot fi separate, că nu se poate imagina ocuparea deplină a populației fără deficit de mărfuri, pace interetnică fără omogenizare forțată ori medicină gratuită fără totalitarism. Și așa cum, chipurile, nu-ți poți dori un aspect fără a-ți dori întregul, orice mențiune pozitivă a trecutului socialist este văzută ca una ideologic suspectă. Ne grăbim să catalogăm drept nostalgie comunistă un clip video reprezentînd mărfuri din perioada socialistă, dar nu aplicăm termenul de ”nostalgie otomană” unui clip video cu femei învirtindu-se semidezbrăcate sub acorduri orientale. Nostalgia postcomunistă nu înseamnă doar o tînjire după securitate, stabilitate și prosperitate, ci și sensul pierderii unei forme specifice de sociabilitate. Înainte de toate există o dorință printre cei care au trăit în perioada comunistă, chiar dacă s-au opus regimului sau au fost indiferenți față de ideologia sa, de a-și trăi viața cu rost și cu demnitate, de a nu fi considerați niște ”perdanți” sau „sclavi”. Un fenomen destul de recent e și curiozitatea crescîndă din partea tinerelor generații față de experiența comunistă.

Această atitudine ambivalentă în privința trecutului comunist este exprimată foarte bine de următorul banc ce exemplifică răspunsul ironic al bulgarilor dinainte și de după căderea comunismului. O femeie se trezește dintr-odată în toiul nopții, fuge la baie și se uită în trusa de medicamente. Apoi se aruncă la bucătărie și deschide frigiderul. În sfîrșit deschide fereastra și se uită în stradă. Se întoarce apoi mulțumită în dormitor. Soțul o întreabă: ”Ce-i cu tine?”. ”Am avut un coșmar groaznic, răspunde femeia. Am visat că ne putem permite să cumpărăm medicamente, că frigiderul e plin ochi și că străzile sînt curate și sigure.” ”Și de ce asta ar fi un coșmar mă rog?” Femeia dă din cap: ”M-am gîndit că comuniștii au venit din nou la putere.”

Maria Todorova este profesoară de istorie europeană la Universitatea Illionois-Urbana Champaign, SUA.

Anexa 3

Povestea leului sau despre ce ar putea urma pe piața valutară din Moldova

Ce este o bancnotă?

Este un document, un bilet la purtător care da dreptul posesorului să-l preschimbe pe orice bun sau serviciu cu o valoare egală cu valoarea nominală înscrisă pe acel document. Acest document are valoare atât timp cât posesorul lui este încrezut că-l va putea preschimba cu ușurință, în caz contrar posesorii acestor bilete vor încerca să scape de ele.

Primele monede erau din metale prețioase, astfel, valoarea lor nominală fiind determinată, de cele mai multe ori, de valoarea metalului din care erau bătute. Treptat, imputându-se rezervele limitate de metale prețioase în raport cu necesitățile nelimitate ale economiei reale etalonul monedă – metal prețios a fost abandonat.

În 1971 dolarul SUA încetează să mai fie convertibil în aur, iar întreaga lume pășește într-o nouă eră a incertitudinii sporite. În această nouă eră valoarea monedei nu mai este asigurată decât de credibilitatea acesteia. Urmare a acordului de la Breton Woods principalele economii mondiale erau legate de dolar grație convertibilității acestuia în aur. După ce dolarul nu mai este convertibil în aur economiile statelor continuă să apeleze la dolar pentru a-și acoperi propriile emisii.

Câtă masă monetară trebuie să fie în circulație?

Orice emisie de monedă trebuie să fie acoperită, în caz contrar aceasta va duce la inflație. De cealaltă parte un exces controlat de monedă va determina o creștere sporită a cererii, ceea ce va crește inclinația spre investiții, determinând, la rândul său creștere economică.

Astfel, o inflație controlată poate condiționa creștere economică, în timp ce o inflație prea mare poate duce la erodarea încrederii în acea monedă. O emisie suplimentară de monedă poate fi acoperită de active gen monedă străină, metale prețioase, DST, etc.

Intrările de valută trimise de conaționalii noștri, alimentau consumul. În momentul în care destinatarii acestor transferuri preschimbau valuta străină în lei se condiționa creșterea masei monetare crescând în același timp rezerva BNM de valută.

Experții FMI și ale altor instituții financiare internaționale avertizau factorii de decizie din Republica Moldova să relanseze cel de-al doilea motor al economiei care este producția, remitențele fiind un motor cu potențial redus care amplifica expunerea țării noastre la șocurile ce se pot produce pe piețele unde conaționalii noștri muncesc.

În anul 2014 avem o creștere foarte mică a remitențelor în comparație cu 2013 și creșterile înregistrate în 2011 și 2012 (fig.1). Dacă este să luăm în calcul și faptul că moldovenii aflați la muncă în Federația Rusă vor transfera mult mai puțini bani în 2015 atunci putem anticipa o scădere a remitențelor și deci și o scădere a creșterii economice. Deficitul balanței de cont curent se va mări, iar asta va pune presiune inflaționistă pe leu.

Deficitul balanței de plăți indică sumele pe care Republica Moldova le datorează pentru plata importurilor. Acest deficit rezultă din diferența dintre exporturile autohtone și importurile din exterior, inclusiv ieșirile și intrările de capital. Din fig. 2 putem observa că deși deficitul la balanța de plăți la capitolul bunuri și servicii este relativ constant, atunci deficitul global scade. Aceasta s-a întâmplat grație creșterii creditelor pe care le-a primit Republica Moldova. Deci în realitate deficitul balanței de plăți va începe să crească din momentul în care se va diminua creditarea economiei moldovenești.

Masa monetară în Republica Moldova

În ianuarie 1997 masa monetară M3 (M3 = banii in circulație + depozitele la vedere + depozitele la termen + depozitele în valută), ajustată sezonier era de 19341 de milioane de lei. În ianuarie 2014, M3 era 62052 de milioane de lei. Astfel, expansiunea masei monetare, în tandem cu o inflație moderată, ne vorbește despre o creștere economică fig. 3. 

În condiții de stabilitate și creștere economică la nivel global, masa monetară crește condiționând o majorare a cererii și a investițiilor în economie. În condițiile unei incertitudini sporite, capitalul se retrage din economia reală în favoarea unor active ce permit o mai bună prezervare a valorii. Astfel, economia reală se contractă.

În cazul în care economia reală se contractă, iar masa monetară continuă să crească survine, inevitabil inflația.

Cum funcționează creditul ca mecanism de creștere a economiei: Prin intermediul creditului agenții economici își măresc disponibilul de lichidități astfel cresc investițiile în economia reală. Crește cererea de bunuri și servicii industriale, se creează locuri de muncă, iar garanția creditului este întreprinderea și patrimoniul acesteia. Astfel, creditul în calitate de instrument monetar condiționează creștere economică.

Ce a făcut BNM și complicii săi de la BEM, Banca Socială, Unibank, Parlament și Guvern?

În cazul creditelor acordate de BEM acestea nu au avut ca destinație economia reală și nu au crescut cererea de bunuri și servicii industriale, și nici nu a creat locuri de muncă. Aceste credite au devenit, imediat cerere de valută. Garanțiile care stau la baza acestor credite sunt supraevaluate de sute de ori, iar unele dintre aceste garanții în general pot să nu prezinte valoare. Astfel, creditul de un miliar de euro nu a mers în economia reală ci s-a transformat în cerere de valută care a fost ulterior scoasă din țară. În concluzie, am asistat la o emisie suplimentară, neacoperită de aproximativ 20 de miliarde de lei (cifra care sper să fie concretizată după auditul contractat de BNM), adică o cerere de un miliard de euro. Figura 4 ilustrează comparativ cum arată emisiunea creată în 2015 față de masa monetară aflată în circulație din 2012 până în decembrie 2014.

Astfel, masa monetară a fost mărită cu aproximativ 30% față de decembrie 2014, fără ca economia reală să beneficieze de pe urma acestor emisii. Nu mă voi opri la cei care se fac vinovați de aceasta, dar din păcate, după modul în care lucrează justiția în Republica Moldova, pot să vă zic că îi vom vedea zâmbind încă mult timp pe la televizor.

Ce se întâmplă astăzi?

Dacă masa monetară a crescut cu 30% atunci putem presupune o diminuare a valorii leului în raport cu valutele de referință tot cu 30%. Deci, cel puțin teoretic, cursul ar trebui să se stabilizeze la o valoare de  24,69558 lei pentru un euro.

La moment, s-a periclitat încrederea în leu, iar aceasta a dus la aceea că leul este privit drept o monedă de risc și trebuie abandonat în favoarea altor monede de tezaurizare. Persoanele fizice merg la casele de schimb valutar și cu disperare caută valută străină.

În lipsa unor intrări de valută la fel de mari ca și cererea de valută rezultă un decalaj. Acest decalaj este compensat de preț. Astfel, casele de schimb valutar cresc prețul de vânzare a valutei străine până la punctul în care cererea de valută devine egală cu oferta.

La 18.02.2015 BNM a intervenit masiv prin asigurarea caselor de schimb valutar cu valută străină. Oferta a fost cu mult peste cererea pieței încât s-a ajuns la o situație inversă – casele de schimb valutar nu mai aveau lei pentru a satisface cererea de lei.

În astfel de situație putem asista la un efect invers. În speranța realizării unui profit cei care au euro vor fi tentați sa-l vândă pentru ca atunci când cursul pică și mai mult să cumpere cu aceeași sumă de lei mai mulți euro.

Cei care au câștigat cel mai mult din panica cetățenilor și din fluctuațiile cursului sunt proprietarii de case de schimb valutar. Oare cat impozit pe venit o sa plătească aceștia?

Votarea Guvernului a venit să ușureze o parte din povara leului. În cazul în care este un Guvern plenipotent se poate acționa pe filieră administrativă și se pot cere împrumuturi pentru a reduce presiunea inflaționistă exercitată pe leu. Cu toate acestea, un Guvern ce are susținerea unei coaliții minoritare va fi mereu sub riscul de a fi demis. Acest risc va limita posibilitățile de însănătoșire a monedei naționale, iar în cazul materializării acestui risc leul poate iarăși să se pomenească pe patul de moarte condiționând grave revolte sociale.

Ce va urma?

Pe termen mediu, lung masa monetară se va contracta. Aceasta înseamnă că întreprinderile și persoanele fizice vor dispune de mai puține lichidități astfel limitându-se consumul și tot așa mai departe pe spirală. Scăderea consumului și scumpirea creditului va fi cauza falimentării multiplelor întreprinderi, în special de distribuție și din industria constructoare.

Falimentările vor duce la proiecte nefinalizate, angajați disponibilizați și revolte sociale. Iar cei care se declară că ne vor duce în UE – vor beneficia de pe urma acestor revolte. Astfel, dacă aflați că ne schimbăm vectorul politic atunci să știți de unde vine.

P.S. Pentru cei care cumpara macaroane, orez, televizoare și mobilă: Daca se contractă masa monetară atunci o sa scadă și cererea, iar o diminuare a cererii, cel mai probabil, va determina reducerea prețului.

Vitalie Rapcea, Expert economic, Vicepreședinte al Asociației Naționale de Marketing,

Membru al Grupului de Consultanță și Avocatură LEXCONSULT

Anexa 4

Surprizele impactului investițional 2015

Modelul economic bazat pe investiții în materialele de lungă durată este unul inovațional, dacă acestea depășesc o creștere anuală de 10-12%, sau reprezintă 4-5% în comparație cu BIP. Așa model există doar în țările cu economie de piață funcțională dezvoltată. Materialele de lungă durată implicate în procesul de producție este un factor determinant și își reflectă direct impactul asupra sectorului real al economiei. Ca pondere de influență, acest indicator deține până la 35-40% în formarea PIB. Adică, fiecare descreștere a acestui indicator cu 10% trage după sine o  descreștere a PIB-lui de până la 2,0%. Pentru Moldova, în valori absolute, aceasta ar constitui o reducere de aproximativ 2,2 miliarde lei, sau o reducere a veniturilor la bugetul de stat cu aproximativ 750,0 milioane lei.

Analiza datelor relevă că în anul 2014, în Republica Moldova, agenții economici au efectuat investiții în active materiale de lungă durată pe toate domeniile de activități economice în total de circa 20,35 miliarde lei. Relativ, aceasta nu este o cifră mare, dacă se compară cu perioada anului 2013, în care a înregistrat o creștere cu doar 1,8 procente. Pentru o creștere economică calitativă, este nevoie de o creștere anuală cu cel puțin 7-10 la sută a acestor investiții, deoarece anume acestea reprezintă baza dezvoltării producției.

În structura sa, investițiile în materiale au fost concentrate în lucrările de construcții și montaj în valoare de 10,7 miliarde lei, reprezentând cea mai mare pondere de 52,5% din totalul investițiilor. Aceasta a înregistrat și cel mai mare ritm de creștere de 4,4% față de anul 2013. Valoarea investițiilor în echipamente, utilaje, mașini și mijloace de transport a constituit 8,7 miliarde lei, având o pondere de 42,6% din totalul investițiilor în materiale de lungă durată, însă înregistrând un ritm de creștere net inferior în raport cu cele din lucrările de construcții și montaj numai de 1,7%.

Pe restul tipuri de investiții, valoarea lor a înregistrat o reducere de aproximativ de 19,4%, ce denotă faptul că dispoziția agenților economici față de investiții este rezervată. În ultimii 5-10 ani agenții economici se așteptau la o supraîncălzire a investițiilor în materiale de lungă durată, însă atât afacerile mari, cât și medii au fost influențate de factorii de așteptare. Pe de altă parte afacerile mici și mini au fost cele mai active, însă situația ultimilor 2 ani de pe piața bancară și financiară au provocat formarea unei ambianțe confuze, de aceea volumul investițiilor în materiale pe termen lung s-a conservat.

Analiza în structura investițională, după formele de proprietate, relevă că agenții economici mici și persoanele fizice au efectuat investiții de 8,3 miliarde lei, adică  40,5% din total investițiilor realizate. Dacă comparăm această valoare cu anul precedent 2013, atunci observăm o descreștere de 15,5%. În așa fel, se confirmă concluziile despre o conservare și înclinare a tendințelor investiționale spre reducere.

Anul 2015 ne va aduce surprize în acest sens. Dacă situația pe piața bancară se va menține neschimbată sau se vor înăspri condițiile de accesare a creditelor, atunci investițiile în materiale de lungă durată, efectuate de agenții mici și persoane fizice, s-ar putea reduce până la 30%. Aceasta de fapt este o reacție normală a mediului de afaceri mic și mini la procesele din mediul de afaceri în situații de criză financiar-economică.

Indiferent de faptul că întreprinderile de stat și cu participarea statului reprezintă aproximativ 70% din mediul de afaceri din Moldova, acestea au efectuat investiții doar de 8,97 miliarde lei, sau 44,1% din investițiile utilizate în total pe țară. Totuși acestea au înregistrat o creștere față de anul 2013 cu 36,3%.

Totodată întreprinderile cu capital străin au înregistrat o descreștere simțitoare a investițiilor în materiale de lungă durată cu 4,9%, iar în pondere le-au revenit numai 6,9% din investițiile utilizate în total pe țară, astfel valoarea lor constituind 1,41 miliarde lei.

Analiza datelor statistice prezentate de Biroul Național de Statistică relevă că principalele surse de finanțare au fost mijloacele proprii ale agenților economici și populației. Astfel valoarea investițiilor acestora în materiale de lungă durată a constituit 11,2 miliarde lei, constituind 55,0% din volumul total al investițiilor pe țară cu o descreștere de 5,5% față de anul 2013. Sursele bugetare au constituit numai 20,0% sau valoarea a 4,1 miliarde lei.

Volumul mijloacelor investitorilor străini a constituit 0,9 miliarde lei, constituind doar 4,4% în volumul total al investițiilor pe țară. Totodată investițiile din sursele străine au înregistrat o reducere îngrijorătoare de 49,3% față de anul 2013.

Astfel dinamica generală a investițiilor în materiale de lungă durată devine deplorabilă cu tendințe de descreștere și pentru anul 2015. Acest indicator ne vorbește despre faptul că economia națională va înregistra e descreștere în anul 2015 de cel puțin 2,5% din cauza reducerilor investițiilor în materialele de lungă durată. Dacă ceilalți factori vor fi negativi, atunci PIB ar putea înregistra o reducere dramatică mai mare ca în anul 2008-2009.

Din datele analizate se vede foarte clar că investițiile străine s-au redus considerabil, fapt ce diminuează optimismul cererii pe piață. Iar aceasta reflectă direct nivelul de dezvoltare social-economic.

Gheorghe Costandachi, expert

Anexa 6

BANCA MONDIALĂ : Moldova : e timpul să fie accelerate reformele!

În ultimii zece ani Moldova a realizat progrese importante în dezvoltarea sa. Economia a crescut în mediu cu 4,7 procente, în timp ce rata sărăciei s-a redus de la 29 procente în 2003 la 16,6 procente în 2012. Țara a depășit cu bine criza economică globală și cu un management macroeconomic prudent și continuu se prognozează atingerea unei creșteri a PIB-ului de 5,5 procente în 2013. De asemenea, Moldova se poate mândri cu un acces aproape universal la educație și progrese semnificative în combaterea bolilor infecțioase. În ultimii ani ea a pus bazele unui sistem mai durabil de asistență socială, care direcționează mai bine beneficiile către sărăci. În rezultat, din 2009-2012 cota transferurilor bănești direcționate în cheltuielile generale pentru asistență socială s-a majorat de la 9 la 31 procente.

În pofida acestor realizări, Moldova rămâne una din cele mai sărace țări din Europa. Venitul național brut al țării a fost de 2.250 dolari SUA în 2012. În pofida creșterii cuadruple față de 2002, acesta reprezintă doar o pătrime din indicele vecinului său vestic din UE, România. Creșterea PIB a fost volatilă și vulnerabilă la șocurile economice și nu a generat locuri de muncă. Țara se clasează pe poziția 89 din 148 economii în Indicatorul Competitivității Globale pentru 2013-2014, realizat de Forumul Economic Global. Calitatea serviciilor de educație și sănătate rămâne a fi joasă și afectează cel mai mult persoanele cele mai sărace. Conform Programului de evaluare internațională a elevilor (PISA) din 2009, Moldova figurează la coada clasamentelor europene în materie de calitate a educației. Circa 60 de procente de elevi nu au nivelul de proficiență de bază în citire și matematică, iar elevii din zonele rurale au o performanță cu mult mai proastă. Rata mortalității în rândul adulților cu vârsta între 15-60 de ani este în mediu cu 50 procente mai înaltă decât în UE, în timp ce incidența mortalității cauzată de boli cronice este înaltă. Pe lângă aceasta, productivitatea agriculturii rămâne relativ scăzută și creșterea este constrânsă de evenimente climatice extreme frecvente.

Pentru a susține progresele recente și pentru a depăși provocările existente, Moldova trebuie să accelereze reformele în mai multe domenii.

În primul rând, Moldova trebuie să sporească competitivitatea întreprinderilor sale private prin îmbunătățirea în continuare a mediului de afaceri, sporirea eficacității instituțiilor publice și asigurarea accesului la finanțare pe termene mai lungi, în special pentru companiile mici și mijlocii. O prioritate majoră este necesitatea consolidării stabilității și transparenței în sectorul financiar. Evenimentele recente legate de Banca de Economii și atacurile raider asupra altor bănci comerciale au accentuat necesitatea urgentă de a avea reglementatori puternici și independenți care pot asigura o supraveghere adecvată și pot întreprinde acțiuni prompte de sancționare, atunci când e nevoie.

În al doilea rând, țara trebuie să continue creșterea calității educației și serviciilor de sănătate, să abordeze provocările demografice și să protejeze persoanele sărace și vulnerabile. Acest lucru va fi realizat doar cu eforturi ferme și determinate menite să amelioreze performanța instituțiilor de învățământ și medicale, calitatea personalului și eficacitatea, eficiența și echitatea cheltuielilor publice.

În al treilea rând, este imperativ să fie abordate efectele devastatoare ale evenimentelor climatice asupra agriculturii și mediului rural, să fie ameliorată gestiunea resurselor naturale și să fie asigurată o dezvoltare durabilă prin consolidarea eficacității și securității energetice. Aceste acțiuni îi vor proteja pe cei mai vulnerabili și vor stimula rezistența țării la șocurile externe.

Dar cel mai important lucru este că Moldova trebuie să-și intensifice eforturile de îmbunătățire a guvernării, transparenței și responsabilizării tuturor instituțiilor publice și să combată corupția. Acest demers este esențial pentru a reduce în continuare sărăcia și a asigura prosperitate tuturor.

Parafarea Acordului de Asociere și Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE, în cadrul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, luna aceasta, prezintă o oportunitate istorică pentru Moldova de a accelera ritmul reformelor. Noi, Grupul Băncii Mondiale, suntem pregătiți să susținem Moldova în eforturile sale de a face țara un loc cu adevărat mai bun pentru toți cetățenii săi.

AUTOR : Qimiao Fan, Directorul regional al Băncii Mondiale pentru Belarus, Moldova și Ucraina

Anexa 7

Gradul de satisfacție a angajaților, în relație directă cu profitabilitatea companiilor

Aproape jumătate dintre angajații din întreaga lume sunt nefericiți la locul de muncă, conform unui studiu al agenției de recrutare Kelly Services. De asemenea, cercetătorii previzionează că nivelul satisfacției angajaților va scădea în continuare în următorii ani, acesta fiind un motiv de îngrijorare din cauza impactului pe care-l are asupra productivității, retenției, creativității, asumării de riscuri și, per general, asupra motivației angajaților și interesului pe care îl depun în muncă.

Din păcate, numeroase companii nu realizează care ar putea fi repercusiunile ignorării nivelului de satisfacție al angajaților și că acesta ar putea reprezenta un factor cheie care să garanteze succesul companiei. Este știut faptul că atunci când angajații sunt mulțumiți și clienții sunt satisfăcuți, ceea ce contribuie inevitabil la sporirea vânzărilor, respectiv la o activitate profitabilă a unității economice.

Aflându-ne pe o piață în care concurența ia amploare iar orientarea spre profitabilitate este criteriul de bază al companiilor de succes, performanța, care este direct proporțională cu nivelul profitului, devine un criteriu apreciat și studiat în organizațiile moderne.

Nu putem nega faptul că există o strânsă legătură între satisfacția muncii și performanțele angajaților, precum și între gradul de satisfacție resimțit de angajat și procesul de dezvoltare a carierei. Orice companie care își dorește succesul: obținerea profiturilor, performanțe organizaționale optime, satisfăcătoare; are nevoie de un personal calificat, motivat, competent care să obțină performanțele profesionale superioare, în mod individual. Prin urmare, angajații care contribuie preponderent la productivitatea înaltă a companiei, au un nivel ridicat de satisfacție.

Ca să înțelegem ce înseamnă satisfacția în muncă, recurgem la cea mai pe larg acceptată explicație, care a fost prezentată de Locke (1976), definind satisfacția angajaților drept ”o stare emoțională plăcută sau pozitivă ce rezultă din aprecierea propriei slujbe, a muncii”. Astfel, satisfacția în muncă este semnificativă deoarece atitudinea și convingerile unei persoane îi afectează necondiționat comportamentul, ceea ce poate duce la faptul că angajatul să lucreze productiv, cu implicare maximă, sau din contra, să demonstreze ineficiență.

Satisfacția în muncă, de fapt, este cheia succesului profesional, a rezultatelor extraordinare obținute în ceea ce întreprinzi, iar munca nu mai este percepută ca o povară, dar ca o plăcere.

Aplicabilitatea conceptului de satisfacție în muncă în cadrul organizației este dificilă și complexă atât timp, cât presupune abordarea naturii individuale și circumstanțiale. Ce solicită un angajat pentru locul său de muncă, nu l-ar putea interesa pe un alt angajat. De exemplu, cineva consideră salariul o condiție necesară pentru obținerea satisfacției, altcineva ar putea considera autonomia cea mai importantă. Doar un singur aspect nu poate determina nivelul de satisfacție al angajaților, astfel trebuie luați în considerație multitudinea de factori care ar putea contribui la sporirea gradului de satisfacție în muncă.

În calitate de angajator, trebuie să realizăm că există două tipuri de satisfacție în muncă, în funcție de emoțiile pe care le are personalul în raport cu locul de muncă. Primul și cel mai studiat este satisfacția globală ceea ce cuprinde aspectul general al muncii (de exemplu, ”Îmi place meseria mea”). Al doilea tip este satisfacția de fațetă, care se referă la particularitățile specific al muncii: salariu, beneficii, program, calitatea relațiilor cu colegii (”Îmi place munca mea, însă am un program exagerat de încărcat”). Astfel, îmbunătățirea aspectelor de fațetă, duc la ridicarea nivelului global de satisfacție.

Important de menționat este că putem identifica și satisfacție în muncă intrinsecă, care depinde de tipul muncii, de sarcinile care necesită a fi realizate, și satisfacție în muncă extrinsecă, care ține de condițiile de lucru, de supervizor, de condiții ce nu depind direct de noi. Prin urmare, cunoscând factorii care garantează satisfacția angajaților noștri putem contribui la creșterea nivelului sau înlăturarea particularităților ce ar putea duce la  insatisfacția în muncă.

Interesant este să urmărim cum mulți din angajatorii noștri consideră salariul ca fiind factorul care aduce satisfacție angajaților, astfel când văd că personalul dorește să părăsească compania, li se oferă creștere salarială, și surprinzător pentru directori este că, angajații oricum pleacă. De ce se întâmplă asta? Pentru că încă nu am reușit să facem distincția dintre factorii care duc la insatisfacție și cei care asigură satisfacția. Astfel, factorii care ar putea provoca insatisfacția sunt: salariul mic, condiții proaste de lucru, imposibilitatea de promovare, puține beneficii, lipsa securității. Deci acești factori demotivează, însă nivelul lor optim nu va contribui la creșterea satisfacției angajaților, fiindcă ei sunt interpretați ca o normalitate. Ceea ce va spori nivelul satisfacției este: practica bună de leadership, relații manageriale bune, aprecierea, avansarea, creșterea personală, feedback și suport, direcții și obiective clare. Prin urmare, este necesar de identificat și de urmărit ce anume motivează fiecare angajat în parte și de utilizat acești factori atât în avantajul angajaților, cât și al companiei.

Astfel, necondiționat avem nevoie de anumite instrumente care să măsoare gradul de satisfacție al angajaților, ca să evaluăm starea actuală perceptibilă, per companie. Aceste instrumente ar putea măsura satisfacția globală în muncă, satisfacția de fațetă, sau ar putea avea la bază anumiți indicatori care sunt importanți în cadrul companiei și care vizează satisfacția angajaților. După care, cu un pic de efort în plus este necesar să identificăm factorii motivaționali, necesitățile și așteptările pe care le au angajații de la locul lor de muncă. Apoi să facem o analiză amplă a posibilităților companiei și ce parte poate acoperi aceasta (resurse, posibilități de creștere și promovare, cultură organizațională, etc.), să elaborăm un program de motivare, care să includă obligatoriu și un plan personal de dezvoltare, iar în final să implementăm acest program, care va asigura satisfacția angajaților.

Ca să concluzionăm, pentru a avea o afacere de succes e nevoie de performanță înaltă, care merge mână în mână cu nivelul de satisfacție al angajaților. Acesta trebuie măsurat constant și, ca urmare, de elaborat strategii de îmbunătățire a corelației dintre nevoi, așteptări, factori motivaționali și ceea ce oferă compania. Respectiv, pentru a vă menține angajații mulțumiți, pentru a crește nivelul implicării în muncă, fapt ce va contribui garantat la sporirea profitului companiei, este indispensabil de a avea o politică de personal care să ia în considerare gradul de satisfacție în muncă al angajaților.

Mihaela ROȘCOV, Consultant, AXA Management Consulting

Anexa 8

Iluzia integrării eurasiatice (III) – De ce proiectul este nociv pentru Rusia și vecinii săi?

Iluzii dăunătoare

Analizele anterioare demonstrează cu precădere capacitatea limitată a elitei politice ruse de a învăța lecțiile istoriei recente.

Prima lecție: când teama dispare, iar economia stagnează structura politică artificială se prăbușește.

A doua lecție: trebuie totuși ținut cont de deciziile statelor mici, iar punctul de vedere trebuie impus prin persuasiune și atractivitate, nu prin măsuri de forță. Însă dezintegrarea Uniunii Sovietice dar și valurile succesive de extindere a UE și NATO în Europa Centrală și de Est sunt în continuare interpretate de Kremlin prin prisma jocului cu suma nulă.

Din start integrarea eurasiatică relevă numeroase contradicții și slăbiciuni care fac din UV RBK/EUA un proiect iluzoriu.

În primul rând, proiectul este extrem de personalizat, iar instituții supranaționale (Comisia Economică Eurasiatică) nu se bucură de autonomia și competențele Comisiei Europene. Forța de atracție a proiectului este președintele Putin, un politician uzat de cei 13 ani la putere, vlăguit de energie și vizibil îmbătrânit. Vladimir Putin a trecut de vârful carierei sale politice și a demonstrat după preluarea mandatului de președinte în 2012 că este incapabil să se reinventeze. Dispariția sau chiar slăbirea pozițiilor sale pe plan intern va ridica un semn mare de întrebare cu privire la supraviețuirea UV RBK (sau crearea EUA).

În al doilea rând, colegii de uniune, președintele Kazahstan-ului Nazarbaev preocupat la cei 73 de ani de identificarea succesorului și imprevizibilul președinte al Belarus-ului Lukashenka, nu sunt actori care inspiră multă credibilitatea acestui proiect. Natură autoritară a regimurilor politice în Kazahstan și Belarus nu exclude renunțarea sau sabotarea integrării eurasiatice dacă cei doi lideri vor percepe că Rusia devine prea periculoasă pentru puterea lor în interiorul țării.

În al treilea rând, oferta Rusiei este una limitată, înșelătoare și are termen de valabilitate scurt. De pildă, prețul redus la gaze naturale. Rusia urmează să ridice prețurile interne la gaze, scumpind automat gazele pentru țările membre UV RKB care au promisiunea că primesc gaze la prețul intern din Rusia. Deseori, după ce preia controlul asupra infrastructurii energetice Rusia crește prețul la gaze indiferent de promisiuni inițiale (ex. Armenia). Există exemple când Rusia, deși oferă o reducere la gaze în schimbul păstrării prezenței militare, țara achită un preț la gaze peste media europeană (vezi Ucraina). Oferta Rusiei de a păstra deschisă piața muncii pentru membrii UV RKB vine în contradicție cu un curent tot mai pronunțat anti-imigraționist în Rusia, în special la adresa cetățenilor din Caucazul de Sud și Asia Centrală. În același timp, închiderea pieții muncii pentru state post-sovietice care nu se alătură UEA, riscă, pe fundalul declinului demografic din ultimele două decenii, să accentueze criza forței de muncă în unele sectoare economice din Rusia. Dar efectele pot fi vizibile din prima zi pe străzile Moscovei. Un expert rus a mărturisit că după o razie în cartierul lui împotriva imigranților din Asia Centrală, străzile nu au fost curățate de zile bune.

În al patrulea rând, oferta Rusiei este suplimentată de constrângeri, amenințări și șantaj economic. Rusia insuflă teamă, care nu poate fi un fundament solid pentru un proiect regional de cooperare economică. În consecință puterea blândă (soft power) a Rusiei, în care Moscova a investit în ultimul deceniu și ar trebuie să fie o componentă importantă în spatele proceselor de integrare, are de suferit. Așadar, este evident că imaginea proastă a Rusiei în lume, reliefată în ultimul sondaj global a PEW (Global Attitudes 2013), are cu totul alte cauze decât cele invocate de către diplomați ruși – tendențiozitate față de Rusia și eșecul Rusiei de a explica clar poziția sa pe un dosar sau altul. Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Research and Branding Group, numărul ucrainenilor care consideră Rusia un stat prieten a scăzut de la 24% în aprilie la 16% în august 2013. În Moldova, Dmitri Rogozin a creat teren neprielnic pentru proiecția forței blânde de către Patriarhul Rusiei Kiril, care a vizitat Chișinău la scurt timp. Contrastul între mesajul cu privire la unitate spirituală și solidaritate ortodoxă și amenințările lui Rogozin creează disonanță cognitivă puternică în rândurile populației. Blocarea produselor din Ucraina la vama rusă și discurs agresiv a lui Rogozin au slăbit pozițiile exponenților integrării eurasiatice din Moldova și Ucraina. De exemplu, în Partidul Comunist din Republica Moldova (PCRM) nu toți simpatizează cu ideea aderării la UV RBK. Asertivitatea agresivă a lui Rogozin nu va contribui la coalizarea forțelor eurasiatice în interiorul PCRM. După măsuri punitive împotriva Ucrainei trebuie să fii tare inventiv să poți argumenta convingător în spațiul public pentru aderarea la UV RBK sau eventual la UEA.

Cele afirmate scot în evidență principala contradicție a integrării eurasiatice. Rusia încearcă să construiască un proiect regional post-modern cu mijloace moderne. Dar Rusia – cu deficit imens la capitolul statul de drept și cu instituții politice și economice șubrede – este incapabilă să genereze un proiect post-modern economic la nivel regional. Pe plan internațional, Rusia militează pentru neimplicarea în afaceri interne (exceptând cazuri când interesele Rusiei impun așa ceva) și reclamă prin vocea președintelui Curții Constituționale Valeri Zorkin limitarea suveranității sale judiciare de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Astfel, este greu de imaginat ca Rusia lui Putin va transfera real o parte din suveranitate spre instituții comunitare UEA sau va crea mecanisme funcționale de arbitraj în cadrul EUA cărora se va conforma în caz de conflict comercial, de exemplu cu Belarus.

Marșul eurasiatic al Moscovei este nociv pentru vecinii Rusiei. Alinierea la tariful vamal unic al UV RBK a redus din competitivitate Kazahstan-ului (costul de a face afaceri a crescut) și a împins sus prețurile de consum. Un pas similar în cazul Armeniei va diminua intensitatea schimburilor comerciale a Erevan-ului cu principalul său partener comercial – UE. Subvenționarea industriei Belarus-ului prin prețul la gaze sub nivelul pieții menține în viață o economie de altfel neperformantă. Promovarea UEA nu aduce mai multă securitate. În Ucraina și Moldova contribuie la polarizarea societății și încurajează tensiuni inter-etnice. De asemenea, instrumentalizarea conflictelor intractibile din Nagorno-Karabah și Transnistria pentru a convinge Armenia și Moldova de atractivitatea UEA împiedică identificarea unor soluții sau implementarea măsurilor de sporire a încrederii între părți. Eventuala restricționare a accesului la piața muncii sau expulzare în masă a muncitorilor riscă să accentueze tensiuni sociale în state post-sovietice, care depind în mare măsură de remitențe din Rusia. Așadar, aceste exemple demonstrează că Rusia este o superputere regională destructivă. Dar putere în relații internaționale înseamnă nu doar capacitatea de a obstrucționa voința altor state ci și a genera o agendă pozitivă, propune și implementa soluții. Privită astfel, Rusia este o putere unidimensională, care excelează la capitolul obstrucție și este repetentă la cel de construcție.

Însă proiectul eurasiatic este dăunător și pentru Rusia. De pildă restricționarea accesului la piața muncii din Rusia, poate destabiliza state din vecinătatea Caucazului de Nord, regiunea declarată de oficiali ruși una din principalele probleme de securitatea națională. Dar probabil cel mai păgubos efect ai iluziilor eurasiatice este prelungirea captivității autoritare a Rusiei. Președintele Putin reproduce metoda de control a elitelor corupte din Rusia în relațiile cu state din periferia sa. În 2013 Duma de Stat a adoptat legea care interzice funcționarilor de rang înalt să dețină conturi bancare și acțiuni în societățile comerciale din afară țării. În spatele planului, supranumit de experți „naționalizarea elitelor”, stă logica șantajabilității, adică se permite acumularea licită (și probabil ilicită) a averii, dar nu și transferul acesteia în afara țării deoarece te face independent față de regimul politic coercitiv. Conservarea regimului autoritar în Rusia are impact direct asupra economiei, prin inhibarea dezvoltării instituțiilor economice inclusive și consolidarea elitei care se hrănește din exploatarea resurselor naturale, ambii fiind factori esențiali care explică de ce eșuează națiunile.

Integrarea eurasiatică este un drog menit să demonstreze potența regimul în interiorul țării și să întrețină iluzii imperiale în vecinătatea imediată. Utilizarea brutală a șantajului pentru a limita spațiul de manevră îndepărtează până și cele mai binedispuse față de Rusia state post-sovietice. Să ne amintim că președintele Yanukovych a fost considerat un politican pro-rus imediat după alegeri prezidențiale din 2010. Clasa de mijloc din Rusia care a stat în spatele protestelor anti-guvernamentale din 2011-2012 se trezește gradual la realitate. Atât în interiorul țării cât și în spațiul post-sovietic se formează o masă critică anti-eurasiatică. Dintre cele cinci identități contradictorii atribuite lui Putin într-un studiu recent (etatist, supraviețuitor, omul pieții libere, ofițer operativ și outsider), cea de supraviețuitor a ieșit pregnant în evidență după preluarea mandatului prezidențial în 2012. Încercarea de a supraviețui politic prin cârpirea sistemul centralizat, tot mai lent, opac și din ce în ce mai disfuncțional condamnă Rusia la o lungă și dureroasă dezintoxicare de efecte nocive ale proiectului eurasiatic.

Stanislav Secrieru

Anexa 9

Iluzia integrării eurasiatice (II) – Georgia, Ucraina, Moldova

Georgia

În Georgia situația politică nu este certă. Alegerile prezidențiale care se vor desfășura cu o lună înainte de summit-ul de la Vilnius și intenția lui Ivanishvili de a demisiona după scrutin din funcția de prim-ministru (dacă va avea loc) cel mai probabil vor duce la reașezări pe eșichierul politic. Reformatarea alianței de guvernare ”Visul Georgian” este posibilă. Importanța alegerilor este greu de subestimat. Primii doi președinți ai Georgiei (Zviad Gamsahurdia și Eduard Șevardnadze) au fost deposedați violent sau forțați să plece în urma protestelor de stradă. Așadar Georgia este în fața unei noi tentative de a asigura succesiunea în mod pașnic și democratic după cele două mandate consecutive ale lui Mihail Saakashvili. Nu este exclus ca alegerile să aducă în fotoliu de președinte reprezentantul opoziției. Atunci clasa politică georgiană va fi forțată ca în loc de un an (cât a durat tandemul Saakashvili-Ivanishvili) să accepte cel puțin trei ani de coabitare, care se poate dovedi foarte turbulentă.

Însă indiferent de persoana președintelui, cererea pentru integrarea europeană în Georgia este impunătoare. Printre țările Parteneriatului Estic Georgia este țara cu cel mai înalt nivel de sprijin popular pentru aderarea la UE (sondaj de opinie NDI din iunie 2013 – 79% pentru aderare la UE) și cea mai critică opinie vizavi de Rusia (același sondaj – 37% consideră Rusia amenințare reală pentru Georgia, în timp ce 34% consideră că Rusia este o amenințare, dar una prea exagerată). De asemenea, integrarea în UE se bucură de sprijin politic substanțial, fapt reflectat în rezoluția bipartizană cu privire la politica externă, adoptată de parlamentul Georgiei în martie 2013. Documentul interzice autorităților de a intra în alianțe politice, militare sau economice cu statele care au recunoscut independența Abhaziei și Osetiei de Sud (citește Rusia) și reafirmă primordialitatea integrării europene. Parafarea și semnarea AA cu UE se bucură în Georgia de consens social larg. Tocmai acest sprijin masiv și modelul economic georgian hiper-liberal, uneori prea liberal pentru gustul UE (pentru Rusia cu atât mai mult), fac scenariul inversării vectorului european puțin probabil. Deși ridică multe semne de întrebare, declarația lui Ivanashvili se înscrie în politica de normalizare a relațiilor cu Rusia lansată în 2012. Doar că ultima tentativă de a ademeni Rusia este foarte imprudentă, deoarece trece dincolo de linia roșie în relația cu Moscova unanim acceptată la Tbilisi și angajează Georgia într-un joc periculos.

Ucraina

În Ucraina blocajele la vama rusă de la mijlocul lunii august au avut efecte diametral opuse celor intenționate de Moscova Rinat Ahmetov, oligarhul din regiunea de Est a Ucrainei (considerată tradițional conservatoare și filorusă), a dat un mesaj de coagulare a forțelor politice și economice din Ucraina. Ferindu-se să califice evenimentele din august un ”război comercial”, el a exprimat convingerea că ”această experiență va face Ucraina mai puternică”. Conducerea Ucrainei a evitat un război verbal cu Rusia deși nu a rezistat tentației de a tachina Moscova pe marginea flotei militare de la Marea Neagră staționate în Crimeea. Se pare că Ucraina a cerut Rusiei să facă rost de aprobare sau să evacueze în caz contrar nave hidrografice care fac parte din efectivul flotei militare ruse din Crimeea. În același timp, Ucraina a continuat să reducă gradual importurile de gaze din Rusia. După ce a semnat și a început importuri de gaze din Germania via Polonia și Ungaria la un preț mai avantajos, ministrul Energiei Eduard Stravytsky a anunțat continuarea negocierilor cu Slovacia și România în vederea încheierii unor acorduri similare de tranzit, care ar mări capacitatea de import a gazelor din Europa (fie din Germania, fie de pe piața spot de gaze).

Prietenii Rusiei de la Kiev, printre care se numără Victor Medvedchuk fostul șef al administrației prezidențiale în al doilea mandat a lui Kuchma (Vladimir Putin este nașul de botez al copilului său), au publicat o serie de analize din care reiese că unele prevederi din AA cu UE ar fi anti-constituționale. Aceste idei au găsit simpatizanți în rândurile deputaților din Partidului Regiunilor aflat la putere. Însă la începutul lunii septembrie președintele Yanukovych a participat la o întâlnire a fracțiunii Partidului Regiunilor la finalul căreia a fost anunțat că deputații vor vota unanim legile necesare conformării condițiilor stabilite de UE pentru a semna AA (concluziile Consiliului European din 10 decembrie 2012). Iar a doua zi Verhovna Rada a reluat procesul de legiferare în vederea ajustării legislației la standardele europene. Printre cele 11 legi, codul electoral și legea cu privire la procuratură (ultima a primit pe 7 septembrie aviz pozitiv de la Comisia de la Veneția) fiind acte normative esențiale pentru parcursul european al Ucrainei. Așadar Rusia a reușit să unească temporar puterea și opoziția în Verhovna Rada într-un efort concentrat, lucrul pe care nu a reușit să-l realizeze până recent înalți oficiali UE.

Moldova

Deși se prefigura o vară ”caldă” în Transnistria, semnale de alarmă transmise de Moldova și „patrularea” Chișinău-lui de oficiali europeni și din state membre UE a redus temporar pofta Rusiei de a escalada conflictul și a pus în defensivă regimul de la Tiraspol. Într-un gest fără precedent, liderul de la Tiraspol a oferit un interviu amplu postului de la Chișinău TV7. Tot atunci Șevciuk a devenit mai maleabil în legătură cu organizarea unei întâlniri cu prim ministrul Moldovei. Un diplomat UE comentând cele întâmplate în vară spune: „mesajul nostru a fost că Rusia nu poate să facă orice vrea și acest mesaj a fost înțeles.” Motivul recepționării mesajului este foarte pragmatic: „Rusia nu vrea să fie percepută ca principalul vinovat pentru încetinirea sau suspendarea negocierilor. Ea ar vrea să creeze un context în care să poată acuză Moldova pentru tensiuni din zona de conflict” explică un diplomat. În această vară Vladimir Putin aparent a anulat pe ultima sută de metri o întâlnire cu Evgheni Șevciuc la Soci unde obișnuiește să găzduiască pe liderii regiunilor separatiste din spațiul post-sovietic. Trebuie remarcat că și Ucraina, în calitate de stat care deține președinția OSCE, a contribuit la calmarea situației, fiind interesată de o întâlnire Leancă – Șevciuk pentru a demonstra o realizare a mandatului, chiar modestă.

Deși tirul de amenințări lansat de Dmitri Rogozin la Chișinău și ulterior la Tiraspol, a stârnit reacții emoționale, clasa politică în general s-a pronunțat pentru menținerea cursului european. Reclamațiile șefului Rospotrebnadzor cu privire la calitatea producției din Moldova au fost primite cu disponibilitatea calmă de a le examina și redresa defecte dacă sunt constatate. Între timp, Moldova a continuat proiectele de racordare la infrastructura energetică (lansarea construcției conductei Iași-Ungheni) și de transport europeană (finalizarea legăturii pe cale ferată pe ecartamentul european Giurgiulești-Galați preconizată până la finele anului 2013), ceea ce va scădea în viitor capacitatea Rusiei de a cauza prejudicii economiei și populației țării. Parafrazând faimoasa lozincă sovietică din perioada celui de al II-lea Război Mondial, Moldova se pare că face „totul pentru frontul european, totul pentru victorie la Vilnius”. Însă fără îndoială până la summit-ul PE, Rusia va exercita mai mare presiune pe Moldova. Date fiind declarațiile șefului Rospotrebnadzor în legătură cu calitatea producției vinicole din Moldova, un embargou parțial sau total în această toamnă este inevitabil. De asemenea, nu pot fi excluse din acest scenariu expulzări ocazionale bine mediatizate ale cetățenilor moldoveni aflați la muncă în Rusia. Însă parcursul european al Moldovei pe lângă factorul extern este periclitat de derapaje interne. Ultimele evoluții în sectorul bancar (Moldova-Agroindbank și Banca de Economii) și cel de transporturi (aeroportul Chișinău) au vulnerabilizat Moldova intern și pe plan extern.

Stanislav Secrier

Anexa 10

Acțiuni, inacțiuni și contraacțiuni electorale

Deși alegerile parlamentare din toamnă sunt prioritare, iar alegerea primarului este o problemă de viitor, Dorin Chirtoacă a devenit subit un personaj central pe scena spectacolului electoral. În general, aceste ieșiri în avanscenă sunt benefice actorului politic. Ele amintesc lumii de existența eroului, iar atunci când acesta chiar are cu ce să uimească lumea, episodul este aducător de puncte necesare în pușculița electorală. Politicienii pragmatici chiar își creează artificial asemenea situații, indiferent de semnificația lor – pozitivă sau negativă,și de consecințele imediate. Totul se face pentru gloria și legenda politică.

Bătălii și bătăi politice

Lupta politică este una crâncenă. Nu știu dacă cineva a făcut vreun studiu comparativ, dar bătăliile electorale par a fi printre cele mai feroce dintre toate confruntările umane. E o luptă și un stres permanent, dușmanul e schimbător, arbitrul care declarăînvingătorii (= publicul, electoratul) e capricios și imprevizibil, adepții pot să trădeze. Linia frontului e insesizabilă, trecând prin inimile familiilor sau, uneori, prin capetele oamenilor, fie că aceștia sunt adepți, adversari sau chiar înșiși jucătorii.

Pânăși cei care intră, inocenți, pe acest ring al confruntărilor fără reguli, având o anumită candoare sau dorință tainică de a ferici poporul, ajung într-un timp să aplice adversarilor (pentru el: dușmani ai poporului) lovituri sub centură. Ori să-și neutralizeze oponentul, scoțându-l din spațiul de joc cu niște procedee de sumo.

Politicienii ar trebui să fie conștienți de asta, pentru că nu numai acțiunile lor premeditate, gândite ca mișcări electorale, trebuie să aibă efect asupra publicului, ci și contraacțiunile oponenților sunt gândite în același scop. Simplu spus, nu poți să mizezi permanent pe niște acțiuni populiste (proprii), dar atunci când oponentul face la fel, să-l arăți cu degetul. Ori, atunci când acesta îți strică imaginea, să te plângi că o face în scop electoral (cu consecințe negative pentru tine). În general, toate acțiunile sau inacțiunile politicianului sunt electorale.

Spectacole… ca în filme

Câteva dintre cele recente. A fost impresionantă tentativa de prindere a primarului beat la volan. Nu exclud (dimpotrivă!) că a fost o goană cu țintă electorală: cum de anume mașina primarului deranja tot traficul, încât au fost antrenate atâtea forțe? Pare a fi o acțiune cu efect electoral – din ambele părți: a primăriei și a inspectoratului ecologic – operația numită„curățirea Bâcului de nămol”; e mult comentat din aceeași perspectivă electorală (și chiar pare a fi declanșat de oponenții politici ai primarului) ceea ce ar putea fi numit criza microbuzelor; A revenit în atenția publică circul (ce fel de bâlci electoral fără circ?); Revine în avanscenă – pentru a câta oară? – Igor Dodon cu inițiativa de demitere a primarului general al capitalei.

Dar spectacolul cu goana (ca în filme!) pentru prinderea primarului – care, spre surprinderea gonașilor, s-a dovedit a fi treaz! – a fost difuzat de primarul însuși. Se explică simplu: în acest episod el s-a dovedit a fi personajul pozitiv. Și a cules aplauzele binemeritate. Iar oponenții au cam rămas cu buza umflată. Ideea curățirii Bâcului de nămol e pur și simplu genială, ca acțiune cu efect electoral. Dar inspectoratul ecologic – chiar dacă am presupune că a acționat și el „în scop electoral” – are absolută dreptate. Aici nu trebuie să te superi, crezând că tu, primarul, ești plin de grijă pentru popor, iar cei de la ecologie bagă bețe în roțile progresului. La urma urmei, e atât de simplu (și necesar!) să respecți toate exigențele ecologice. Și să plătești amenzi atunci când nu reușești să le respecți.

Criza microbuzelor pare a fi una regizată. În măsura în care au provocat-o controalele inspectorilor auto, ea poate fi una „complementară” episodului cu vânatul primarului „beat”. Un fel de reacție la triumful primarului după rateul gonașilor poliției rutiere din ziua semnării acordului de asociere. Să admitem că e așa. Dar dacășoferii de maxi-taxi într-adevăr încalcă regulile, nu au trusă medicală (orice șofer amator o are!), ticsesc până dincolo de refuz microbuzele cu oameni vii, de ce s-ar revolta că sunt pedepsiți pentru asta? Adevărat, eu nu prea înțeleg de ce pentru asta trebuie să pătimească primarul, dar aici povestea e lungă. Esențial este că, de când există sistemul și până azi, microbuzele sunt nu numai și nu atât salvarea cetățenilor, cât mica năpastă permanentă a orașului (se pare că ele rezolvă mai mult problema angajării șoferilor și a patronilor, decât problemele orașului). Și primarul o observă doar atunci când lucrurile se acutizează la maximum. Când toate scenele, dizgrațioase, enervante, tensionate sunt numai bune de arătat la televizor, în loc de seriale.

Cu circul problema pare a fi limpede: într-o fierbințeală populistă, primarul se angajase să rezolve problemele, dar a uitat de ele, copleșit de alte priorități. Iar guvernul și Ministerul Culturii le-au rezolvat, ori, cel puțin, le-au deblocat… și instituția renaște. Cine e vinovat de acest… rateu electoral al lui Dorin Chirtoacă? Cât privește campania lui Dodon de demitere a primarului, pe de o parte, o poți privi ca pe un fel de aflare în treabă a liderului socialist, nimic mai mult. Guvernul e mereu atacat de moțiunile de cenzură ale comuniștilor și… rezistă! De ce nu ar rezista și primarul, de vreme ce este convins că are suficiente fapte bune ca argumente împotriva campaniei lui Dodon (eu cred că le are). Rămâne doar să le pună pe tapet într-o formă convingătoare. Și să acumuleze bile albe acolo unde oponentul îi pregătea o demitere rușinoasă. Dacă ajunge lumea sa-l creadă mai mult pe Dodon decât pe Chirtoacă, atunci e mai grav decât bănuiam.

În bătăliile enumerate mai sus (parte mică a unui război de durată), primarul a ieșit și învingător, și perdant, și la egalitate de puncte. Rămâne să valorifice această experiență cumva, or, până la bătălia decisivă, până la Austerlitzul sau Waterloo-ul său, mai este.

Efectele terapeutice ale alegerilor

În consecință: nu trebuie să te revolți că cineva te bate cu intenții electorale. Or, până la urmă, tu ești într-o funcție politică deoarece ai știut să speculezi o situație, să-i bați pe alții cu arme electorale, fie cu floreta unei competiții elegante (rar de tot, dar se întâmplă), fie cu toporul sau buzduganul perfid al unor metode haiducești, fie cu furcile revoltelor altora, pe care i-ai provocat în același scop electoral. Din păcate, nu există – în acest război – o deosebire între efectele unor fapte și argumente solide (ca arme electorale) și ale unor trișări. Dar ai știut unde vii, de vreme ce te-ai băgat în politică. Îmi amintesc, în acest sens, cum trișa, pe vremurile copilăriei sale politice, actualul primar general, declarând senin, în timpul revoltelor jurnaliștilor de la TV, că el îi susține dezinteresat și că nu are ambiții politice.

Așadar, bătălia este anunțată. Urmează doar să-i faci față ori să te retragi. Apropo, uneori e simplu să faci față. Există o metodă sigură să nu dai mită poliției: e suficient să nu încalci regulile de circulație. Și să plătești amenda dacă le-ai încălcat. În acest sens (comparativ, cum ar veni), îi este mai dificil omului simplu să nu dea mită unor funcționari publici, care pot să sustragă bani de la om fără ca acesta să poarte vreo vină. Pot să cred că acțiunile poliției rutiere din Chișinău erau dirijate cumva de… intenții electorale. Dar nu văd nimic criminal în a-i obliga pe șoferii de maxi-taxi să fie amabili (unii sunt!), să circule ritmic, să nu înghesuiască oamenii în mașini ca pe niște scrumbii în cutie, să nu depășească viteza, să nu înjure, să-și spele ciorapii, să aibă trusa medicală, să nu lucreze peste program, ca să nu conducă obosiți etc.

Acțiunile, inacțiunile și contraacțiunile actorilor politici sunt evaluate diferit. Fanii se bucură de orice succes, real sau aparent, al „alesului”. Oponenții se bucură de orice insucces, de orice rateu al adversarului. Iar alegătorul mediu observă cum se developeazăîn aceste situații adevărul. Și acționează în consecință. Pentru el, orice criză politică e un moment al adevărului.

În ultimă instanță, alegerile intermitente sunt bune pentru diagnoze politice și chiar au efect terapeutic pentru sistem. Ele nu numai că-i fac pe politicieni să-și respecte promisiunile, ci îi mai și stimulează pe oponenții protagonistului să fie ochiul de veghe, să-i caute nod în papurăși să aflăm și noi, alegătorii, că unii indivizi pe care am mizat, în care am investit speranțe, pe care i-am ales și i-am iubit, au trădat cauza, ori sunt… niște elementari impostori, care au nimerit sus, fiind împinși de vreun val favorabil.

Mircea V. Ciobanu