Combaterea Traficului de Droguri In Legislatia Romaneasca
Introducere
Lucrarea intitulată „Combaterea traficului de droguri în legislația românească” îmbracă forma unui studiu monografic care tratează aspecte teoretice, legislative și de practică judiciară.
Actualitatea temei de cercetare este determinată de faptul că, în ultimii ani, flagelul drogurilor reprezintă fenomenul cel mai complex, profund și tragic al lumii contemporane, în condițiile în care, anual, miliarde de euro și sute de mii de oameni sunt angrenați în acest mariaj al morții numit „Traficul și consumul ilicit de droguri”.
În perspectiva anilor viitori, amploarea acestui fenomen este deosebit de îngrijorătoare și datorită faptului că nu există o statistică clară și precisă a producției, traficului, consumului și numărului celor decedați din cauza drogurilor.
Criminalitatea creată de droguri, prin consecințele sale de ordin social, economic, medical, cultural și politic cauzează prejudicii considerabile nu numai intereselor de stat, dar și celor ale societății, ale multor persoane particulare, atentează la viața și sănătatea cetățenilor, influențează în mod demoralizator asupra conștiinței și comportamentului oamenilor.
Îngrijorarea specialiștilor în materie (medici, psihologi, sociologi, profesori, jurnaliști, funcționari din diferite organisme statale, specialiști cooptați în organizații neguvernamentale) este alimentată, în primul rând, de mondializarea crescândă a acestei problematici și de ștergerea, tot mai rapidă, a distincției, existente într-o recentă anterioritate, între țările producătoare, consumatoare și de tranzit.
Un exemplu elocvent, din acest punct de vedere, îl constituie escaladarea problematicii în România începând cu anul 1990, când traficul ilicit și abuzul de droguri au surclasat toate pronosticurile specialiștilor, astfel că dintr-o țară de „tranzit” a devenit una „consumatoare de droguri”.
Alarma socială născută din proliferarea, fără precedent, a drogurilor conduce la ideea, deloc mulțumitoare, că strategiile de luptă adoptate împotriva acestui fenomen, în general vorbind, de către comunitatea mondială și de Guvernul României, în special, s-au dovedit a fi ineficiente.
În prezent, traficul ilicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă, cu caracter supranațional, care acționează în conformitate cu legile economiei de piață, având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum și, ca finalitate, obținerea unor enorme beneficii, ceea ce presupune, în mod justificat, interesul statului de a-și orienta, în mod cât mai eficient, propria politică în lupta antidrog, pentru apărarea sănătății propriilor cetățeni și salvarea valorilor socio-morale.
Însă, fiecare stat (ba chiar colectivitățile sociale din interiorul unei țări) are anumite„particularități”, create de așezarea geografică, de tradiții, religie, cultură și nu în ultimul rând, de diversitatea și disponibilitatea drogurilor, la un anumit moment dat. Aceste specificități trebuie corelate cu calitatea măsurilor preventive și punitive luate de organele statale cu asemenea atribuțiuni. Iată de ce la orientarea politicii noastre, trebuie să se ia în considerație „profilul”traficului ilicit de droguri existent pe teritoriul României în raport cu numeroși alți factori. Or, acest lucru presupune, în primul rând, o atentă și complexă analiză și concretizare a celor trei vectori care constituie structura fenomenului aflat în discuție și anume: drogul – individul – societatea.
Scopul lucrării constă în: analiza profundă atât sub aspect teoretic, cât și sub aspect practic a reglementărilor penale privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, evidențierea tendințelor comune și a specificului diferitelor țări în acest domeniu; a carențelor din legislații și a problemelor ce au apărut în practica judiciară a României , cu propunerea soluțiilor pentru optimizarea relațiilor de colaborare între state pentru contracararea acestui fenomen și îmbunătățirea legislațiilor acestora.
Pentru realizarea scopului indicat, s-au propus următoarele obiective:
elucidarea noțiunilor cheie din domeniul cercetat, respectiv: „trafic ilicit, consum ilicit de droguri, drog, substanță narcotică, substanță psihotropă, precursori, toleranță, toxicomanie, dependență, utilizare nocivă și sevraj” venind cu opinii proprii în definirea acestora;
analiza detaliată și argumentată a multiplelor tipuri și forme de droguri licite și droguri ilicite și a fenomenului de consum licit și consum ilicit de droguri, din punct de vedere juridic;
prezentarea caracteristicilor de bază ale traficului și consumului ilicit de droguri, cât și tendințele manifestate în prezent de acestea pe plan intern și internațional;
fundamentarea necesității prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri;
analiza comparată a tratamentului juridic aplicat stupefiantelor și substanțelor psihotrope în lumina convențiilor internaționale, în legislațiile unor țări europene și a altor state;
Cadrul metodologic al studiului îl constituie teoria de cunoaștere și cea dialectică, investigațiile fundamentale și aplicative ale științei contemporane de drept penal și criminologie, sociologie, teoria generală a dreptului, alte domenii ale jurisprudenței, cum ar fi, spre exemplu, ramura dreptului internațional public, dreptul internațional penal etc.
În elucidarea subiectului propus spre investigare au fost utilizate și alte metode de cunoaștere științifică, cum sunt: metoda logică, care reprezintă aplicarea procedeelor analizei și sintezei, argumentarea pe cale deductivă; metoda juridică, penal – comparativă, care constă în evidențierea trăsăturilor comune și a particularităților reglementărilor penale privind regimul drogurilor; metoda istorică, care are la bază elucidarea sensului evenimentelor trecutului, în scopul perfecționării mecanismelor actuale de colaborare a autorităților legislative și executive în adoptarea unei legislații eficiente în domeniul cercetat; metoda cantitativă, care facilitează sistematizarea și evidența legislației și a informației juridice științifice; metodele pedagogice și statistice, care au permis o cercetare riguros științifică a problematicii traficului ilicit de droguri, aceasta și ca urmare a cercetărilor efectuate și a experienței acumulate de către autor în activitatea practică de peste trei decenii în Poliția Română, a activităților desfășurate în calitate de membru fondator a Fundației Antidrog din România, al Asociației Naționale a Tinerilor Juriști din România și al Asociației Criminaliștilor din România.
Pentru atingerea scopurilor și realizarea obiectivelor lucrării, utilizând unele metodologii de investigație, au fost analizate dispozițiile penale ale diverselor legislații din diferite state vizând problema în cauză și infracțiunile convenționale cu semnele distinctive ale traficului și consumului ilicit de droguri pe plan intern și internațional, flagelul drogurilor fiind deja globalizat.
Lucrarea este bazată pe acte normative internaționale, convenții, legislații penale naționale,documente ce prevăd problema dată, rezultatele cercetărilor și opiniile specialiștilor în domeniu.
Capitolul I
Aspecte generale privind traficul și consumul ilicit de droguri
Abordare istorică a reglementărilor în materia drogurilor
Astăzi nu mai poate fi ignorată trista realitate reprezentată de faptul că, în toată lumea, se constată o perfecționare deosebită și o “profesionalizare” a mediilor criminale implicate în traficul de droguri, pe fondul unei pronunțate consolidări a structurilor de tip mafiot. Prin amploarea și dimensiunile lui, acest gen de trafic se manifestă ca un fenomen la scară planetară și la ora actuală, îmbracă fără dubiu haina crimei organizate transnaționale.
Există numeroase referiri, izvoare scrise sau tradiții orale care atestă rolul drogurilor în viața oamenilor încă de la începutul istoriei. Există, așadar, o istorie a drogurilor? Da, de ce nu. Oamenii, din timpuri imemoriale (unii cercetători indică pliocenul), au constatat că unele plante și minerale au proprietăți ce pot înlătura diferite dureri, pot vindeca anumite afecțiuni, totodată pot provoca unele senzații plăcute sau stranii, deformând trecerea timpului, percepția sunetelor și culorilor.
Dorința autorităților de pretutindeni de a se opune consumării abuzive a drogurilor nu datează din secolul trecut, așa cum s-a acreditat greșit ideea. Începuturile contracarării acestui fenomen dăunător din punct de vedere social pot fi observate cu câteva veacuri bune în urmă, ceea ce echivalează cu o timpurie și necesară stabilire a caracterului nociv al acestor substanțe și produse.
Trebuie subliniat faptul că obârșia drogului este, deci, contemporană cu cea a nașterii practicilor mistico-religioase, cu apariția primelor altare de cult din temple, ele constituind o parte intrinsecă a culturii religioase la multe popoare, inspirând uneori, ritualuri ciudate, exotice, la care s-a făcut apel vreme îndelungată. Acordând drogurilor esență divină, omul credea că, prin consumarea lor, poate accede în lumea zeităților responsabile de viața și sănătatea sa.
Urmările „războiului opiului”, desfășurat la mijlocul secolului al XIX-lea între Anglia și China, au făcut înțeleasă necesitatea adoptării unor măsuri cu caracter internațional în sfera de cuprindere a controlului drogurilor. Guvernul Statelor Unite ale Americii a avut inițiativa organizării în anul 1900, la Shanghai, a primei „Conferințe internaționale asupra stupefiantelor”, la care au participat 13 state ce aveau interese în Orient. Cele 9 rezoluții adoptate, deși fără obligativitate pentru țările semnatare, au pregătit terenul pentru consacrarea problemei drogurilor ca o chestiune de drept internațional. China a interzis în anul 1906 cultivarea macului opiaceu, iar în Filipine a fost prohibită utilizarea opiului în alte scopuri decât cele medicale.
La 23 ianuarie 1912, un număr de 12 state semnează la Haga prima „Convenție internațională privind stupefiantele”, care marchează începutul cooperării internaționale în domeniul controlului drogurilor. Preconizată a intra în vigoare cel mai târziu la 31 decembrie 1914, convenția a fost ratificată și a început să-și producă efectele odată cu Tratatul de la Versailles, semnat la 28 iunie 1919, după încheierea primului război mondial.
Prevederile Convenției de la Haga vizau adoptarea unor legi naționale prin care producția, desfacerea și distribuția opiului brut să fie supuse controlului, trebuind să îndeplinească formalitățile înregistrării și licențierii și putându-se adresa exclusiv scopurilor medicale ori legitime.
După crearea, de către puterile învingătoare în război, a Ligii Națiunilor, care îngloba un „Comitet consultativ pentru traficul opiului și altor droguri periculoase”, va fi semnată la Geneva, la 19 februarie 1925, „Convenția internațională asupra opiului”, care – reglementând licențele de export și import pentru substanțele și produsele cu conținut stupefiant – solicita guvernelor să prezinte anual rapoarte statistice referitoare la producția, stocurile, consumul și comerțul internațional de droguri.
Această convenție fusese precedată de semnarea la 11 februarie 1925, tot la Geneva, a „Acordului privind producerea, comerțul interior și folosirea opiului preparat”. O altă „Convenție internațională privind limitarea fabricării și reglementarea distribuirii narcoticelor”, semnată la Geneva la 13 iulie 1931, avea scopul de a reduce cantitățile de droguri disponibile în fiecare țară sau teritoriu.
La 26 iunie 1936 a fost încheiată, la Geneva, „Convenția pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare”, intrată în vigoare la 26 septembrie 1939 și care prevedea măsuri de asistență juridică internațională, pe lângă sancțiunile severe ce trebuiau aplicate traficanților. Anterior acestei convenții fusese semnat la Bangkok, la 27 noiembrie 1931, „Acordul privind controlul consumului de opiu fumat în Extremul Orient”.
Sfârșitul celui de-al doilea război mondial va duce la înființarenființarea Organizației Națiunilor Unite (prin Carta adoptată la Conferința de la San Francisco din 1945), care își asuma în totalitate responsabilitățile Ligii Națiunilor în privința controlului și a combaterii traficului de droguri. Astfel, la prima sa sesiune din luna februarie 1946, Consiliul economic și social a creat Comisia pentru Stupefiante – compusă inițial din 15 membri, apoi din 21 în anul 1961 și din 30 de persoane în anul 1973-, a cărei primă activitate notabilă a fost „Protocolul din 1946”, semnat la 11 decembrie la Lake Success și prin care s-au adus amendamente convențiilor și acordurilor anterior încheiate.
„Protocolul de la Paris”, semnat la 19 noiembrie 1948 și intrat în vigoare la 1 decembrie 1949, autorizează Organizația Mondială a Sănătății să supună controlului internațional orice drog nou, susceptibil de a crea dependență și nereglementat în Convenția din 1931.
La 23 iunie 1953 se semnează la New York „Protocolul asupra opiului”, intrat în vigoare la 8 martie 1963, care viza reglementarea și limitarea culturilor de mac, precum și producerea, utilizarea și comerțul en-gros ale opiului, autorizând doar 7 țări să producă opiul pentru export.
„Convenția unică asupra stupefiantelor” a fost adoptată la 30 martie 1961, intrând în vigoare la 13 decembrie 1964 și a înlocuit toate convențiile, acordurile și protocoalele încheiate până atunci, aducând un suflu nou în lupta contra narcoticelor prin simplificarea organizării controlului internațional, sub care au fost puse pentru prima dată și plantele din care se extrag drogurile naturale.
Dispozițiile acestei convenții vizează înființarea Organului Internațional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S), tratamentul medical și readaptarea toxicomanilor, reglementarea exportului și a importului de droguri. „Protocolul din 1972”, intrat în vigoare la 8 august 1975, amendează Convenția din 1961, prevăzând limitarea producției de opiu și a fabricării stupefiantelor sintetice, distrugerea suprafețelor cultivate ilegal cu mac opiaceu și cannabis, precum și măsuri de protecție socială a toxicomanilor.
„Convenția asupra substanțelor psihotrope”, adoptată la Viena în data de 28 februarie 1971 și intrată în vigoare la 16 august 1976, dispune restricții în materia drogurilor ce nu se regăsesc în prevederile Convenției din 1961 și interzice operațiunile comerciale de export și import de substanțe psihotrope, cu excepția cazului în care contractele se încheie la nivel interguvernamental sau între entități legal abilitate în acest sens, fiind necesară o licență specială pentru deținerea, producerea ori desfacerea pe piață a drogurilor.
Către sfârșitul anilor 1970, la sugestia Adunării Generale a ONU, Comisia pentru Stupefiante a început studierea posibilităților lansării unei strategii globale pe termen lung privind controlul abuzului de droguri, activitate finalizată în 1981. ”Strategia internațională pentru controlul abuzului de droguri”, viza, pe o perioadă de cinci ani (1982-1986), toate segmentele luptei antidrog. La 14 decembrie 1984 a fost adoptată de către Adunarea Generală a ONU „Declarația privind controlul traficului și abuzului de droguri” care adresa îndemnul de îmbunătățire a legislației în materie, la nivel național, zonal și internațional.
În perioada 25 noiembrie–20 decembrie 1988 s-a desfășurat la Viena conferința internațională în urma căreia a fost adoptată „Convenția împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope”, care a intrat în vigoare la 11 noiembrie 1990 și a cărei specificitate rezidă în dispozițiile referitoare la depistarea, sechestrul și confiscarea bunurilor și mijloacelor financiare ale infractorilor, la operațiunea „livrării supravegheate”, la extrădare și asistența judiciară mutuală; la această convenție au aderat, până la 1 noiembrie 2001, 162 de state reprezentând 85% din ansamblul țărilor lumii.
La data de 13 decembrie 1990, Consiliul de Miniștri al Comunității Europene edictează „Regulamentul nr. 3677/90 privind măsurile de descurajare a deturnării folosirii anumitor substanțe în fabricarea ilicită a narcoticelor și a substanțelor psihotrope”, act a cărui ultimă amendare, dintr-o lungă listă de modificări succesive, a fost Regulamentul Comisiei Europene nr.260/2001 din 8 februarie 2001, care a înlocuit anexa primului regulament.
În aceeași categorie de măsuri legislative se înscrie și „Directiva Consiliului de Miniștri al Comunității Europene nr. 92/109 din 14 decembrie 1992 privind producerea și desfacerea pe piață a anumitor substanțe folosite în fabricarea ilicită a narcoticelor și a substanțelor psihotrope”; ultima modificare adusă acestei directive o constituie Regulamentul Comisiei Europene nr.1533/2000 din 13 iulie 2000.
Organizația Națiunilor Unite se dovedește a fi cel mai activ – dar nu și unicul– organism internațional în lupta antidrog. În cadrul structurilor sale funcționează Comisia pentru Stupefiante – una din cele 6 comisii tehnice ale Consiliului economic și social, înființată în 1946 –, compusă din experți reprezentând 40 de state, cu atribuții de organ director însărcinat cu toate problemele ce vizează lupta împotriva abuzului de droguri și având în subordine câteva subcomisii regionale, ce se reunesc în cadrul sesiunilor anuale.
Organul Internațional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S.), înființat în 1961 sub egida ONU, este compus din 13 membri aleși de Consiliul economic și social, cu titlul personal, în calitate de experți care au ca principală atribuție supravegherea producerii și a comercializării drogurilor în sensul observării disponibilităților existente la nivel mondial pentru cercetarea științifică ori scopuri medicale;
O.I.C.S. administrează regimul evaluărilor privind stupefiantele– analizând informațiile furnizate de diferite guverne, cărora le acordă asistența necesară depășirii dificultăților în aplicarea la nivel național a tratatelor și a convențiilor internaționale – și întreține relații de colaborare cu toate organismele a căror competență vizează controlul drogurilor: Secretariatul O.I.C.S. (unitate administrativă a P.N.U.C.I.D. –Programul Națiunilor Unite pentru controlul internațional al drogurilor, care elaborează în cadrul Oficiului ONU pentru controlul drogurilor și prevenirea crimei statistici anuale referitoare la producția, traficul și consumul de droguri ilicite la nivel regional și mondial) are relații de cooperare, sub forma rapoartelor și a avizelor consultative, cu O.I.C.S. și cu Comisia pentru Stupefiante.
O.I.C.S. dispune de o legătura directă de natură constituțională/administrativă cu Consiliul economic și social și Comisia pentru Stupefiante, colaborând – în egală măsură – cu alte organisme specializate ale ONU (Organizația Mondială a Sănătății – OMS) sau care nu aparțin sistemului Națiunilor Unite (INTERPOL și Organizația Mondială a Vămilor).
Atribuții similare are și Divizia de Stupefiante din cadrul Secretariatului ONU. O.I.C.S. editează anual „Lista galbenă” (a stupefiantelor puse sub control internațional) și „Lista verde” (a substanțelor psihotrope puse sub control internațional) și, periodic, „Lista roșie” (a celor 22 de substanțe chimice esențiale și precursori).
Cea de-a două zecea sesiune extraordinară a Adunării Generale a ONU, desfășurată în iunie 1988 la New York și care s-a bucurat de o numeroasă participare a șefilor de stat și guvern, a aprobat o declarație politică dedicată luptei comune împotriva problemei mondiale a drogurilor, impunând statelor elaborarea de strategii naționale care să asigure coordonarea perfectă a acțiunilor și participarea tuturor autorităților și a sectoarelor sociale pertinente, pe o perioadă cuprinsă între anii 2001 și 2008.
O sarcină deosebit de importantă în realizarea obiectivelor strategiei antidrog o are INTERPOL-ul. Creat în 1914 și funcționând în baza celui de-al doilea „Congres internațional al poliției criminale” din 1923, sub denumirea de Comisia Internațională de Poliție Criminală (C.I.P.C.), autodesființat în timpul celui de-al doilea război mondial ca urmare a acaparării sale de către naziști și renăscut în 1956 sub numele de Organizația Internațională de Poliție Criminală (O.I.P.C.), Interpol își propune facilitarea colaborării internaționale a polițiilor naționale în lupta pentru prevenirea și reprimarea criminalității prin coordonarea activităților birourilor înființate în fiecare stat membru al acestei organizații.
Preocupările pentru combaterea stupefiantelor se manifestă și la nivel comunitar european; Biroul European de Poliție (EUROPOL) apare în decembrie 1991, ca urmare a acordului de la Haga, și are ca atribuție principală centralizarea și analizarea informațiilor provenite de la statele membre cu privire la evoluția „morții albe”;
Centrul european de monitorizare a drogurilor și toxicomaniilor (OEDT)-agenție autonomă a UE înființată la Lisabona în 1993 pentru a furniza Comunității Europene date obiective, de încredere și comparabile în acest domeniu – are un rol esențial în aplicarea „Planului de acțiune antidrog al UE” (2001-2004), care – deși fusese aprobat de Consiliul European la 11 decembrie 1999, la Helsinki – a fost adoptat în mod oficial în urma summit-ului european din iunie 2000 (Portugalia). Actualul plan european este o continuare a celui adoptat în iunie 1995 la Cannes, pentru perioada 1995-1999.
Preocuparea pentru reglementarea juridică română a combaterii traficului ilicit de droguri apare încă din secolul al XVII-lea, odată cu Pravila lui Vasile Lupu și capătă amploare pe măsura trecerii timpului .
Astfel, diferite regulamente (1830-1864) privind exercitarea profesiunii de spițer sau farmacist, legile sanitare din 1874, 1885, 1893 și revizuirile lor din 1886 si 1893, referitoare la regimul toxicelor, impuneau autorizarea prin obținerea unei diplome de specialitate; „Regulamentul drogurilor și vânzării substanțelor medicamentoase brute”, edictat la 21 aprilie 1921, dispunea instituirea controlului asupra drogurilor de către Direcțiunea Generală a Serviciului Sanitar din cadrul Ministerului Sănătății și Ocrotirii Sociale, înființat în același an.
România va adera la „Convenția internațională asupra opiului” din 1925, de la Geneva, prin Decretul nr.1578 din 21 iunie 1928, promulgând apoi Legea nr.58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante – în categoria cărora sunt incluse opiul și derivatele sale – care interzicea consumul în public ori cel abuziv, deținerea, producerea, comercializarea fără autorizație medicală și facilitarea traficului ilicit de stupefiante, prevăzând și necesitatea coroborării proceselor-verbale constatatoare ale infracțiunii flagrante cu alte mijloace de probă. În iulie 1933 va fi instituit monopolul de stat al stupefiantelor.
Prin Legea nr.84 din 9 aprilie 1933, România aderă la „Convenția internațională privind limitarea fabricării și reglementarea distribuirii narcoticelor” semnată la Geneva, la data de 13 iulie 1931.
Decretul nr.456 din 18 decembrie 1952 prevedea obligativitatea înregistrării la organul Miliției a agenților economici ce urmau a desfășura activități în care se folosesc substanțe și produse toxice; la 7 noiembrie 1960, HCM nr.1626 ratifica Protocoalele încheiate la 11 decembrie 1946 și 19 noiembrie 1948, care amendaseră convențiile anterioare, privind instituirea controlului drogurilor.
Decretul nr.12 din 27 ianuarie 1965 prevede sancțiunile aplicabile în cazul săvârșirii faptei de comercializare a drogurilor.
Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor și substanțelor stupefiante și Instrucțiunile nr.103/1970 pentru executarea prevederilor acestei legi încadrează în categoria infracțiunilor „producerea, deținerea sau orice operație privind circulația produselor ori a substanțelor stupefiante, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin asemenea substanțe, prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau a substanțelor stupefiante, organizarea sau îngăduirea consumului acestora în anumite locuri” prevăzându-se o listă a acestor droguri și a organelor competente să efectueze controlul în această materie.
„Convenția unică asupra stupefiantelor” semnată la 30 martie 1961 la New York și „Protocolul din 1972”ce amendează această convenție au fost ratificate de România la 31 decembrie 1973.
Decretul nr. 476/1979 privind regimul produselor și substanțelor toxice va preciza distincția între stupefiante, pe de o parte, și produsele și substanțele toxice, pe de altă parte.
România a aderat, prin Legea nr.118/1992 din 8 decembrie 1992, la „Convenția asupra substanțelor psihotrope” – încheiată la 28 februarie 1971 la Viena – și la „Convenția împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope” semnată la 20 decembrie 1988 la Viena.
Până la apariția Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, traficul de stupefiante era sancționat prin art. 312 din Codul penal, modificat prin Legea nr140/1996; inclus în capitolul II -„Infracțiuni contra sănătății publice” – al titlului IX („Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”) din Codul penal, acest articol avea următorul conținut:
„Producerea, deținerea sau orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârșită organizat, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanțelor stupefiante, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse ori substanțe în locuri anumite se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepsește.”
Acțiunile diferitelor organizații internaționale constituie un adevărat catalizator al răspunsurilor naționale la fenomenul drogurilor, dovedind necesitatea unui cadru legislativ pan-european și chiar mondial, ce beneficiază de o sferă de cuprindere infinit mai largă decât reglementările juridice specifice fiecărui stat, justificând participarea României la politica antidrog internațională.
Însăși Constituția României prevede în art.11 că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
Astfel, pe lângă aderarea la convențiile internaționale din 1925, 1931, 1961, 1971 și 1988, România a încheiat numeroase protocoale, memorandumuri de înțelegere și acorduri bi- sau multilaterale privind eradicarea traficului ilicit de stupefiante și reprimarea celor ce se fac vinovați de proliferarea lui.
Asemenea acte internaționale au fost semnate de România, în anul 1995, în parteneriatul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, al Regatului Maroc în 1997, cu Bulgaria și Grecia în anul 1998, cu Peru și Austria în 1999, cu Slovenia în 2000 și cu Israelul în 2001; „Scrisoarea de înțelegere între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii, privind controlul drogurilor și aplicarea legii” – semnată la 3 iulie 2001 la București – reprezintă încă un exemplu al eforturilor cooperării internaționale.
Comitetul Interministerial de luptă împotriva drogurilor, înființat prin H.G. nr.534/1999, se constituie într-un organism național menit să asigure durabilitatea, înlesnirea și coordonarea lucrărilor dialogului dintre Ministerul de Interne și alte autorități statale în ceea ce privește eficientizarea măsurilor ce se impun a fi luate în cadrul războiului declarat stupefiantelor.
În cadrul Poliției Române, la nivelul Inspectoratului General al Poliției, funcționează Direcția de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, D.C.C.O.A., alcătuită din două brigăzi (Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Brigada Antidrog); potrivit dispozițiilor art.26 din Legea nr. 143/2000, D.C.C.O.A. este singura instituție română competentă a centraliza și valorifica totalitatea informațiilor referitoare la droguri, substanțele chimice esențiale, precursori și inhalanții chimici toxici, în vederea coordonării acțiunilor luptei împotriva traficului și consumului ilicit de droguri.
„Inițiativa de cooperare pentru Europa de Sud-Est” a înființat, la București, Centrul de luptă împotriva criminalității transfrontaliere, care folosește o bază comună de date a statelor din această parte a continentului pentru a trasa liniile directoare generale ale luptei antidrog la nivel zonal.
1.2. Definiții și concepte în materia drogurilor
În sensul larg al cuvântului, prin drog se înțelege orice substanță utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este, uneori, incert și nociv pentru organismul uman. În vorbirea curentă prin droguri înțelegem produsele stupefiante sau toxice, definite astfel și prohibite de legislațiile naționale și internaționale. În sensul strict farmaceutic, drogul este materia primă de origine vegetală, minerală sau animală din care se prepară anumite medicamente, iar stupefiantele sunt definite ca substanțe care inhibă centrii nervoși, producând o stare de inerție fizică și psihică.
Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) include în categoria drogurilor orice substanță chimică absorbită de organism care generează schimbări în starea emoțională, în comportamentul și funcționarea acestuia, dar nu toate substanțele la care O.M.S. se referă pot fi considerate stupefiante în adevăratul sens al cuvântului.
În 1931 Societatea Națiunilor Unite a cerut experților săi să dea o definiție clară „drogurilor dăunătoare”, sintagmă care desemna stupefiantele la acea dată, fără ca acest deziderat să fie pe deplin îndeplinit. Organizația Națiunilor Unite, pornind de la conturarea lacunară a drogului, avansează în 1952 o primă definiție a toxicomaniei care, deși a suferit mutații și schimbări importante, diferenția doar acele fenomene care se suprapuneau („obișnuința și toxicomania”) și paradoxal, prin acestea, drogul.
După 13 ani, același for mondial, în scopul evitării contradicției dintre normele juridice internaționale în materie și acele substanțe și produse care dau naștere toxicomaniei, recomanda renunțarea la noțiunile de „obișnuință și toxicomanie” și inlocuirea lor cu termenii „toleranță și dependență”, apreciați a fi mai evoluați din punct de vedere conceptual.
Nici sintagma „abuz de droguri”, menită să descrie o stare deosebită asociată cu utilizarea drogului în afara cadrului terapeutic, nu mai corespunde astăzi cerințelor, ceea ce a determinat alte schimbări importante în terminologia specialiștilor precum și în mandatul încredințat Comitetului de experți ai O.M.S.
Acest Comitet va formula (bazându-se pe elementul comun diferitelor forme de abuz-dependență) alte două definiții, disociind astfel dependența psihică de cea fizică.
La cea de a 16-a sa reuniune, Comitetul de experți ai O.M.S definește farmacodependența ca fiind „o stare psihică ori uneori chimică rezultând din interacțiunea dintre un organism viu și un medicament, caracterizată prin modificări de comportament și prin alte reacții care cuprind, totdeauna, tendința de a lua medicamentul, în mod continuu sau periodic, în scopul regăsirii efectelor sale psihice și câteodată, pentru a evita neajunsurile privării. Această stare poate să fie însoțită sau nu de toleranță. Același individ poate fi dependent de mai multe medicamente.”
Reacțiile specialiștilor în materie la luarea la cunoștință a acestei noi definiții n-au fost în întregime favorabile. Ca atare, pentru a defini cu mai multă acuratețe noțiunea juridică de drog, experții renunță la controversata, de acum, distincție dintre dependențele fizică și psihică introducând în terminologie „sindromul de sevraj” (simptomele – fizice și psihice – care apar în situația în care un individ este privat de drogul care l-a adus în starea de dependență) și recomandă substituirea „abuzului de droguri” cu „utilizarea nocivă”.
Pe parcursul dezvoltării istorice a conținutului lor noțional, substanțele și produsele dependogene s-au disociat în stupefiante și psihotrope. În conformitate cu prevederile „Convenției unice asupra stupefiantelor” din anul 1961 se considera a purta aceasta denumire generică „orice substanță naturală sau sintetică ce figurează pe lista stupefiantelor”, adică pe cele patru tablouri-anexă ale respectivei convenții, ce au regimuri juridice aplicabile în mod diferit. Potrivit însă Organului Internațional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S.), care editează periodic lista galbenă, consecință a edificării consecvente în timp a mecanismului internațional de control al drogurilor, apartenența unor substanțe și produse în conținutul altor tratate și convenții le poate califica automat drept stupefiante.
Convenția din anul 1971 privind substanțele psihotrope precizează că este apreciată și tratată juridic ca psihotropă acea substanță care poate provoca:
• o stare de dependență;
• o stimulare sau o depresie a sistemului nervos central, dă naștere la halucinații sau tulburări ale funcției motrice ori de judecată sau de comportament, de percepție ori a umorului.
Categorisirea drogurilor în stupefiante și substanțe psihotrope este menținută de către „Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope”, semnată la Viena, în anul 1988.
Substanțele psihotrope – drogurile, în general – pot fi clasificate, în raport cu acțiunea lor, în : analgezice, sedative, hipnotice, stimulente și halucinogene.
Analgezicele sunt deprimante neselective ale sistemului nervos central și servesc – așa cum o arată și denumirea – pentru atenuarea durerilor, fără ca persoana care le utilizează să-și piardă cunoștința.
Sedativele sunt tot deprimante neselective ale sistemului nervos central care – în anumite doze terapeutice – au drept efect diminuarea hiperexcitabilității psihomotorii și aducerea la parametrii normali a tonusului funcțional al acestuia. Luate în doze mari, sedativele duc la deprimarea intensă a sistemului nervos central.
Hipnoticele – somniferele – sunt substanțe care provoacă somnul, prin deprimarea sistemului nervos central. Din rândul hipnoticelor amintim barbituricele, metaqualona, chloral-hidratul ș.a.
Stimulentele activează sistemul nervos central și măresc activitatea creierului și a măduvei spinării, principalele droguri de acest fel fiind cocaina și amfetaminele. Important este faptul că anumite stimulente au o întrebuințare terapeutică legală, cum ar fi anorexigenele (ex. pentru scăderea greutății corporale) și psihostimulentele (folosite în tratarea depresiunilor nervoase).
Halucinogenele sunt substanțe ce acționează asupra sistemului nervos central, provocând atât denaturarea percepțiilor, cât și iluzii senzoriale. Cunoscute sub denumirea de „droguri psihodisleptice” sau „droguri psihodelice”, în rândul halucinogenelor se înscriu, în special, L.S.D.-ul (dietilamida acidului lisergic) și psilocybina.
1.2.1. Accepțiuni ai termenilor: dependență, obișnuință, toxicomanie, toleranță, utilizare nocivă și sevraj
Dependența este înțeleasă ca un comportament psihopatologic prezentând caracteristici biologice, psihologice și sociale. Principalele criterii care contribuie la definiția sa sunt: dorința acerbă a produsului, dificultatea controlului consumării, luarea produsului pentru a evita sindromul de dependență, subordonare, nevoia de a mări dozele pentru a atinge același efect, locul central ocupat de produs în viața consumatorului.
Aceste definiții internaționale, elaborare într-o perspectivă clinică, ridică discuții în anumite privințe. Astfel, anumite consumuri periculoase, dar punctuale nu sunt luate în considerație ca abuz. De asemenea, definiția dependenței poate fi pe larg discutată. În plus, aceste concepte sunt dificil inventariate de statistică. În anumite cazuri, e posibil să distingi folosirea nocivă de dependență și trebuie făcute multe investigații în acest sens. Cu toate acestea, în analizele făcute conceptele de consum nociv, abuz și dependență sunt percepute în manieră globală sub denumirea empirică de „consum cu probleme”, complementarul lui „consum” fiind înțeles ca neantrenând probleme grave și repetabile.
Termenii „consum / a consuma și consum / consumator” vor fi deci folosiți nu doar pentru a acoperi trei categorii de comportament mai înainte descrise ci, în mod egal, metodele de consum ale produselor psihoactive și ale consumatorilor lor. Termenii toxicomanie / toxicoman vor fi folosiți conform cu accepțiunea lor obișnuită, legată de fenomenul de dependență față de drogurile ilicite.
Comitetul Organizației Mondiale a Sănătății al Experților în Farmacodependență, cu prilejul celei de a șaisprezecea reuniune de la Geneva, din 1969, a definit abuzul de droguri ca fiind “folosirea excesivă, persistentă sau sporadică, incompatibilă sau fără legătură cu o motivare medicală acceptabilă”.
Același for de decizie recomandă “utilizarea”, în locul sintagmei perimate a expresiei ”utilizare nocivă”.
Ca atare, reprezintă modul de consum al unei substanțe sau al unui produs chimic de natura celor prezentate anterior, dar și al altora, cu proprietăți psihoactive, dăunătoare pentru sănătatea omului, din punct de vedere mental și fizic, care depășește sfera normalității, ajungând până la abuz.
Consumarea abuzivă a acestor substanțe și produse are efecte negative asupra individului (antrenând dependență psihică) familiei, a comunității și a societății în general.
De regulă, ne aflăm în fața unui abuz de droguri, atunci când există probleme de sănătate, de ordin familial sau social.
Autorul apreciază toleranța ca fiind proprietatea posedată de organismul uman de a suporta, fără manifestări de reacție, administrarea dozelor obișnuite, active, ale unei substanțe determinate.
În materie de droguri, această toleranță poate conduce la o mărire a dozelor în scopul regăsirii efectului căutat, ca urmare a diminuării progresive a efectului drogului la repetarea administrării lui.
În literatura de specialitate și în practica medicală se utilizează și termenul de toleranță încrucișată, acesta desemnând capacitatea unui individ care după ce a consumat o perioadă un anumit drog, poate suporta doze mai mari dintr-un alt drog, neutilizat anterior.
După o “pauză” de administrare a drogului, toleranța corpului începe să scadă, aici întâlnindu-se cele mai multe cazuri de supradoză, datorită faptului că, de multe ori, se administrează aceeași cantitate de drog cu care corpul era obișnuit înainte de întrerupere (când toleranța a scăzut).
Experții O.M.S. reușesc, după doi ani de studii, să redacteze, în anul 1952, prima definiție a toxicomaniei, relativ unanim acceptată, făcând totodată în premieră pe plan științific mondial, o diferențiere netă între două fenomene care se suprapuneau: obișnuința și toxicomania, calificând în mod paradoxal, drogul.
Astfel, noțiunea de obișnuință este definită ca fiind o stare rezultată din consumarea repetată a unui drog.
Caracteristicile acestei noțiuni sunt:
dorință (dar una obligatorie) de a continua luarea drogului din cauza senzației de bine pe care el o creează;
dependență de ordin psihic cu privire la efectele drogului, abstinența fizică lipsind, în consecință lipsind și sindromul de abstinență;
efectele dăunătoare care, dacă există, privesc înainte de orice individul.
Toxicomania este definită ca fiind acea stare de intoxicare cronică sau periodică, născută din consumarea repetată a unui drog natural sau de sinteză.
Cele mai semnificative caracteristici ale toxicomaniei sunt:
dorință nestăvilită sau o nevoie de a continua să consume drogul și a și-l procura prin toate mijloacele;
tendința de mărire a dozelor;
efecte dăunătoare asupra individului și a societății.
Toxicomania este ecuația unui flagel manifestându-se întotdeauna la interferența mai multor componente: Drog, Mediu, Individ.
Mediul socio-familial și individul – ca personalitate deficitară sunt doi factori decisivi în constituirea ecuației de consum de droguri.
Pentru că, deși foarte multă lume este expusă acestui pericol, este cert că devin consumatori și uneori dependenți numai unii, puțini față de majoritatea populației, în cadrul unei multitudini de factori care favorizează ajungerea la situația de criză.
Drogul poate fi o rezolvare a problemelor existenței sau o posibilitate de sustragere pentru cei cu instabilitate emotivă, pentru cei ce nu pot înfrunta responsabilitățile vieții, pentru cei excesiv protejați în copilărie.
În procesul educațional pot fi depistate aceste componente ale toxicomaniei, urmând ca tocmai spre astfel de personalități în formare să se îndrepte, cu predilecție, efortul nostru conjugat.
Să ne referim la un alt termen al ecuației și anume la mediul social care poate conduce la consum abuziv.
O viață ordonată, în care activitatea se completează cu odihna, trebuie să fie plină de preocupări interesante, fie ele școala, recrearea, hobby-urile, toate sub o supraveghere eficientă, din partea tuturor factorilor răspunzători.
Un permanent dialog copil-părinte, elev-profesor, profesor-părinte, va reduce șansele apariției consumului de droguri la minimum.
A fi toxicoman este o tragedie: pentru cel ce se droghează, conștient ori inconștient de decizia asumată zilnic, pentru societatea care pierde o parte din potențialul ei uman și suportă totodată consecințele nocive, medicale, economice și infracționale ale fenomenului, precum și pentru părintele ce își vede copilul ajuns dependent de droguri.
De aceea, a fi mamă, tată, soră, frate, prieten, coleg, învățător, profesor, medic, jurist, polițist înseamnă să nu te declari niciodată neputincios în fața pericolului reprezentat de droguri și să lupți împotriva acestora.
Dependența este starea fizică și/sau psihică ce rezultă din interacțiunea unui drog cu o substanță ale cărei efecte sunt caracterizate prin modificări de comportament și alte reacții, însoțite de nevoia de a consuma substanța în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimți efectele psihice și pentru a evita suferințele produse de drog (O.M.S.).
În accepțiunea autorului, dependența psihică este definită ca fiind starea în care un drog produce un sentiment de satisfacție și o înclinație psihică care cere o administrare periodică sau continuă a drogului pentru obținerea plăcerii ori evitarea stării de rău.
În ceea ce privește dependența fizică, noi o considerăm ca o stare adaptivă caracterizată prin apariția unor tulburări fizice intense atunci când administrarea drogului este întreruptă sau când acțiunea este contracarată de un antagonism specific.
Aceste tulburări, adică simptomele de sevraj ori abstinență, se compun din simptome de natură fizică sau psihică, caracteristice fiecărui drog.
Sevrajul reprezintă totalitatea tulburărilor fizice și psihice, uneori grave, care apar la întreruperea administrării drogului sau la scăderea dozajului acestuia, de care individul a devenit dependent.
Acest sindrom de sevraj dispare la administrarea drogului, dependența fiind astfel mascată.
Clasificarea drogurilor
Datorită faptului că majoritatea substanțelor incluse în clasa stupefiantelor sunt naturale, nu există o nomenclatură sistematizată. Pe cale de consecință, drogurile care dau aparenta și înșelătoarea stare de extaz și în care individul e acoperit de mirajul voluptății nu pot fi grupate în anumite clasificări stricte.
Acest fapt se datorează atât multitudinii acestor substanțe și deci caracteristicilor diferite ale grupărilor specifice, cât și dificultăților de a corela gruparea chimică a acestora cu efectul produs asupra organismului uman.
Substanțele psihoactive și cu caracter dependogen, în viziunea autorului, pot fi clasificate în funcție de criterii de ordin științific, medical și juridic, căutând de fiecare dată a determina și diferenția efectele pe care le au asupra individului și, ca atare, periculozitatea lor socială.
O clasificare realizată în funcție de acțiunea substanțelor asupra psihicului, apreciată de specialiști a fi clasică, aparține marelui toxicolog Louis l. Lewin care propune cinci grupe:
Euphorica – substanțe ce dau subiectului o stare agreabilă de bine fizic și psihic.
Phantastica– substanțe cu proprietăți halucinogene;
Inebrantica – substanțele îmbătătoare: alcoolul, eterul, benzenul etc.;
Hypnotica (agenții inductori ai somnului) – cloratul, barbituricele etc:
Excitanția (substanțe cu proprietăți stimulente și tonifiante) – drogurile cafeinice.
Clasificarea lui L .L. Lewin este de natură psihofarmacologică, evidențiind, înainte de orice, aspectul acțiunii substanțelor și produselor respective asupra sistemului nervos central, fără a face însă același lucru și cu privire la efectele secundare care, uneori, le pot estompa chiar pe cele principale.
După opinia prof. Stancu E. substanțele psihoactive care generează abuzul pot fi, la rândul lor, clasificate în nouă categorii principale:
1. Stupefiante naturale, sintetice și semisintetice;
2. Produse extrase din cannabis;
3. Cocaina și celelalte substanțe extrase din coca,
4. Tranchilizante minore;
5. Barbituricele și celelalte sedative hipnotice;
6. Amfetaminele și stimulentele analoage;
7. LSD și alte halucinogene;
8. Droguri aflate sub control;
9. Solvenți organici și inhalanți.
Cu titlu de excepție se pot reda și alte clasificări ce nu au în vedere diverse criterii – regim juridic, dependența dobândită în urma consumului, nivelul efectelor, formă de administrare – fapt ce confirmă, o dată în plus lipsa unui sistem rigid de clasificare a stupefiantelor. Specialiștii în domeniu întrevăd posibilitatea adaptării unei metode de clasificare bazată pe principiile sintezei.
Astfel, în raport cu regimul juridic care le reglementează, stupefiantele pot fi legale și ilegale, în timp ce raportate la dependența dobândită în urma consumului, acestea pot fi grupate în trei categorii, adică stupefiante care dau dependență fizică, stupefiante ce conduc la dependență psihică și stupefiante ce dau dependență mixtă.
În sfârșit, după nivelul efectelor stupefiantele pot fi dure sau ușoare, iar în funcție de modul de administrare – consumul este injectabil, ingerabil, de prizare, de masticare, de fumare, de inhalare etc.
Drogurile reprezintă orice substanță străină de organismul uman și care, ajunsă în organism, produce modificări structurale și funcționale ale acestuia. Drogul este o substanță psihotropă, acționând cu predilecție asupra sistemului nervos central ca stimulent (excitant) al acestuia sau ca sedativ al activității mentale.
Drogurile au ajuns o problemă de sănătate, atât pentru individul consumator, cât și pentru cei din jurul lui, adică o problemă de sănătate publică prin tulburările de comportament ale acestuia. El devine asociabil, se izolează, poate fi violent, comite acte antisociale, se poate sinucide sau poate omorî pe alții direct sau prin comiterea de accidente rutiere.
Prima doză de drog, de regulă, nu determină moartea individului, ci un fenomen mult mai grav, dependența. Organismul se obișnuiește cu drogul, iar individul trebuie să continue utilizarea lui în doze din ce în ce mai mari.
Substanțele psihotrope cuprind: depresivele, halucinogenele, analgezicele, hipnoticele, stimulentele etc., iar consecințele consumării acestora pot fi:
Depresivele micșorează activitatea sistemului nervos central (SNC) încetinind funcțiile vitale și reflexele. Ele calmează și totodată relaxează. În doze bine determinate, ele sunt utilizate în medicină, mai ales ca sedative și pentru a induce somnul.
Halucinogenele conduc la apariția iluziilor senzoriale sau a halucinațiilor care stimulând funcțiile psihice, senzație de forță, încredere în sine, iar la doze mai mari produc delir, panică, comportament agresiv și irațional.
Analgezicele influențează reacția la durere, diminuând sau înlăturând tulburările psihice care o însoțesc (anxietate, indispoziție).
Stimulentele sunt cele care stimulează SNC și intensifică activitatea creierului și a unor centrii nervoși din măduva spinării.
Narcoticele provoacă o slăbire fizică a organismului sau stări halucinogene, din punct de vedere psihic consumatorii sunt indiferenți față de familie, slujbă etc.
Pentru îngrădirea și eradicarea flagelului toxicomaniei, pentru prevenirea efectelor nocive ale drogsploziei se impune prevenirea abuzului, dezintoxicarea consumatorilor și reinserția lor socială. În acest sens Javier Perez de Cuellar, fostul secretar general al ONU declara: “drogurile ilicite, oriunde ar fi produse și consumate, contaminează, corup și slăbesc chiar țesutul social.
În întreaga lume abuzurile crescute distrug nenumărate și prețioase vieți. Aceste probleme rănesc deja în mod profund toate regiunile lumii.”.
Abuzul de droguri este contagios, iar drogul însuși este un factor de contaminare a celor din jur.
1.4. Droguri licite și droguri ilicite. Analiza comparată a fenomenului
de consum licit și consum ilicit de droguri
Cunoașterea regimului juridic de care se bucură un anumit drog califică, în mod concomitent, și activitățile economice al căror obiect material este ori poate fi drogul respectiv. Din această aserțiune rezultă că separarea drogurilor licite și ilicite are la bază, în ultimă instanță, doar criteriul economic și, așa cum arată unii specialiști în materie, drogul este, într-adevăr, o marfă reglementată de lege.
Drogurile licite se divid, potrivit unor origini, la rândul lor, în droguri recreative și droguri utilitare.
Experții francezi includ în categoria drogurilor ilicite produsele stupefiante (în afara cadrului prescripției medicale) cât și anumite produse neclasate ca stupefiante și deturnate de la folosirea lor normală (dizolvanți, solvenți, ciuperci halocinogene, substanțe de sinteză, medicamente dezinhibitoare etc.).
În rândul celor dintâi întâlnim: alcoolul, ceaiul, cafeaua, tutunul, cola, betelul etc., iar printre cele din urmă – produsele farmaceutice și chimice cu multiple utilizări terapeutice.
Drogurile recreative nu sunt, cu rare excepții, îngrădite în ceea ce privește fabricarea, depozitarea, transportul, deținerea și consumarea.
Cele din a doua categorie fac însă obiectul unui regim juridic bine stabilit, căutându-se pe această cale, prevenirea deturnării lor din circuitul legal și alimentarea piețelor subterane de consum.
Această distincție ne obligă să revenim la clasificarea drogurilor de către documentele internaționale, când, după cum am văzut, divizarea între utilizarea legală și cea ilegală era hotărâtă doar de utilizarea lor terapeutică ori științifică.
Condiționată, așadar, de artificiala clasare, ambigua distincție dintre drogurile licite și cele ilicite este însă foarte importantă pentru noi și sub aspectul juridic, nu numai cel economic.
Printre drogurile recreative – licite – se numără alcoolul, ceaiul, tutunul, în continuare prezentând succint efectele acestora.
Alcoolul, motivat (aniversări, recepții etc.) sau nu, reprezintă un obicei cotidian din viața fiecăruia dintre noi, încât trecem cu o ușurință de neiertat, peste faptul că acesta este unul dintre drogurile cu proprietăți dependogene marcante.
„Nu exista o cauza de suferința, de boala si de mizerie mai puternica decât alcoolismul, care aduce mai multe pierderi omenirii decât ciuma și holera”. Charles Darwin.
Deși nesemnificative la prima vedere, consecințele consumului de alcool nu sunt de neglijat:
– alcoolul afectează sistemul nervos central al consumatorului, îi reduce funcțiile cognitive și îl face indiferent la tot ce se întâmplă în jurul-i, ajungând la un timp un „mare absent”;
– atacă vorbirea consumatorului și îl împiedică să se facă înțeles – vorbirea, fiind al doilea sistem de semnalizare, reprezintă principalul mod de exprimare și comunicare între oameni;
– scade acuitatea vederii consumatorului și îl expune accidentelor;
– estompează logica. Logica specifică ființei umane în evoluția sa conduce la progres și civilizație, întrucât fără rațiune viitorul nostru înseamnă doar degradare fizică și mizerie morală.
Tutunul conține nicotină (alcaloid) care se regăsește în țigări, tutun pentru pipă, trabucuri, plasturi și ajunge în organism prin fumat, mestecat sau absorbție cutanată.
În afară de nicotină, fumul țigărilor conține circa 4.000 de substanțe chimice, dintre care enumerăm: gudronul, monoxidul de carbon, amoniacul, cianura, arsenicul, creozolina, fenolina, D.D.T., piridina, nichelul ș.a.
Tutunul, dincolo de alura de falsă virilitate pe care o dă celor care îl utilizează, poate cauza:
– creșterea tensiunii arteriale, iritarea mucoasei nazo-faringiene și a laringelui, convulsiile, starea de slăbiciune musculară, colapsul, lezarea mucoaselor buzelor;
– cancer localizat la gură, căile respiratorii sau la plămâni;
Specialiștii au stabilit că fumatul antrenează dependență fizică și psihică.
Cafeina (cofeina) este un alcaloid extras din boabe de cafea, din frunze de ceai etc. întrebuințat în medicină ca tonic al sistemului nervos central, cardiac etc. Cafeaua, alături de tutun și alcool, sunt considerate „toxice de plăcere” și reprezintă droguri foarte accesibile, larg răspândite și utilizate, fiind consumate de cele mai multe ori împreună.
În mod curent, ele nu pun probleme individuale și sociale, însă abuzul, consumul exagerat al acestora, poate determina efecte nedorite și induce dependență.
Substanțele volatile sunt acele substanțe chimice organice ce emană vapori cu proprietăți psihoactive, care, la prima vedere, cu greu ar putea fi etichetate droguri. Consecința „aspirării” de substanțe chimice se poate manifesta prin: sufocări, leșinuri, convulsii, stopuri cardiace, afecțiuni hepato-biliare, leziuni cerebrale, boli de plămâni, cu caracter temporar sau permanent.
Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961 arată că drogurile ilicite, așa cum sunt ele definite în lege, reprezintă substanțe ori produse naturale, sintetice sau semisintetice care, consumate în mod inutil și în afara prescripțiilor medicale, în exces, conduc la dependență sigură a consumatorului față de ele. În toată lumea aceste substanțe sunt supuse unui regim strict tocmai din cauza efectelor negative la care se poate ajunge, fiind considerate substanțe psihotrope și supuse controlului internațional.
Exemplificăm în acest sens:
Opiul – se obține din capsulele speciei de mac papaver somniferum, care sunt crestate înainte ca plantele să ajungă la maturitate. Rezultă un latex alb, care, în contact cu aerul, devine brun și se întărește. Este fumat sau înghițit.
Morfina – denumită astfel în onoarea lui Morfeu, zeul somnului, este un alcaloid obținut prin extracție din opiu. Se prezintă sub formă de pulbere albă, bej sau maro, solubilă în apă, cu gust amar.
Heroina – se obține prin tratarea morfinei cu anhidridă acetică sau cu clorură de acetil. Se prezintă sub formă de pudră albă, brună sau bej, cu miros specific, înțepător, asemănător oțetului.
Codeina – este un opiaceu natural ce însoțește morfina extrasă din opiu. Are o utilizare medicală datorită proprietăților sale analgezice și antitusive.
Drogurile prezentate fac parte din categoria opiaceelor, sunt considerate psiho-leptice
(inhibitoare ale SNC) și au ca efecte reducerea sensibilității și reacției emoționale la durere, disconfortului și anxietății, senzația de bunăstare fizică, relaxare psihică și euforie, reverie, detașare de realitate, tulburări ale atenției, miosis (contractarea pupilelor), somnolență, tremurături,reflexe diminuate sau absente, inconștiență, convulsii, comă ș.a.
La toate acestea se adaugă riscul apariției infecțiilor datorate injectării drogurilor (seringi folosite în comun, absența asepsiei): infecții pulmonare, hepatite virale B și C, septicemii, endocardită, virusul HIV (boala SIDA).
Cocaina – este un alt drog, foarte tare, din clasa psihoanalepticelor (stimulente ale SNC), obținută din frunze de coca, cultivată în America de Sud, India, Indochina.
În afara Americii de Sud ea este utilizată după rafinare prealabilă sub formă de praf – crack – care are efecte mai puternice.
Termenul de crack este folosit cu referire la cocaina de bază găsită pe străzi.Praful de cocaină este în general inhalat, iar crak-ul este fumat. Efectele cocainei depind în mare măsură de persoana și de doza utilizată. Când efectele scad, cocaina este prizată tot mai mult, generând astfel dependența.
Ecstasy sau MDMA – este o metamfetamină psihotropă care se prezintă sub formă de tablete și uneori sub formă de pudră. Efectul acestui drog este foarte rapid dând naștere în primă fază la confuzii, depresii, anxietate.
Când efectele sunt depline, se resimte o stare de euforie; stimulare; reducerea gândurilor critice și cinice; reducerea inhibițiilor.
Marijuana obținută din planta cannabis indica reprezintă, de regulă, pentru preadolescenți, primul contact cu un drog veritabil, precum și pășirea în socio-sfera creată de droguri, aparent o lume plină de fascinație și mister, dar, din păcate, atât de irațională și degradantă.
Marijuana (și produsul superior extras din aceasta–hașișul) sunt de pe acum relativ ușor de procurat atât în Republica Moldova, cât și în România.
În funcție de dozaj, pot surveni accese de paranoia și intoxicații ce pun cu certitudine în pericol viața.
Pericolul reprezentat de acest drog rezidă din faptul că marijuana este o cale de acces către drogurile tari, cu un pronunțat caracter dependogen, iar în combinație cu alcoolul ori cu alte droguri scade pragul instalării nedoritei dependențe, un pericol major care trebuie luat în considerație întotdeauna.
Fiind cunoscut din cele mai vechi timpuri consumul de droguri a luat o deosebită amploare pe plan mondial în ultimele cinci decenii. O dată cu sporirea numărului consumatorilor de droguri crește și numărul celor decedați din aceste cauze.
Acest fenomen este deosebit de îngrijorător în perspectiva anilor viitori și datorită faptului că nu există o statistică clară și precisă a producției, traficului, consumului și numărului celor decedați din aceste cauze.
O.N.U., în studiile sale de specialitate, face referiri la acest fenomen, menționând consecințele nefaste ale drogurilor care sunt multiple.
Omenirea a devenit conștientă de pericolul traficului și consumului ilicit de droguri o dată cu amplificarea acestuia și descoperirea efectelor nocive asupra organismului, fapt pentru care organizațiile internaționale au adoptat o serie de convenții pentru îngrădirea și chiar interzicerea acestuia.
În pofida apariției și concurenței unor noi forme de criminalitate – sau poate tocmai de aceea– și cu toate eforturile umane și financiare depuse în ultimii ani de comunitatea mondială, fenomenul consumului și traficului de droguri reprezintă încă o tristă permanență a începutului de mileniu și o sfidare mereu prezentă pentru serviciile de aplicare a legii.
Ca atare, putem aprecia că efectele consumului de droguri, indiferent de sfera din care provine (licită sau ilicită), se resimt nu numai pe plan social ci și sub aspect juridic.
Astfel, pentru drogurile apreciate tradițional ca fiind licite, consumul este nerestrictiv, putând fi comercializate pe orice piață, încurajându-se chiar promovarea și publicitatea lor, pe când în ceea ce privește regimul juridic al drogurilor considerate ilicite, acesta este total diferit, în sensul că producția și vânzarea sunt sever încorsetate, iar propaganda în favoarea lor este considerată ca fiind apologie și ca atare este nepermisă și sancționată penal.
Drept urmare, calificarea juridică în acest caz este diferită: „consumul devine abuz, comercializarea se transformă în trafic, promovarea devine incitare”.
Ca o altă consecință, dacă pentru drogurile licite se aplică regulile economiei de piață, cu valențele sale, pentru cele considerate ilicite se instituie, în schimb, un riguros program de contracarare, la toate nivelurile, în scopul eradicării lor. Pe de altă parte, se impune să evidențiem și faptul că această distincție arbitrară ori chiar cu semnificație politică are numeroase conotații și de altă natură, care alimentează mișcările născute pe plan internațional dar și la nivel național, tot mai numeroase, ce solicită dezincriminarea penală pentru consumul unor droguri ilicite.
Art.1 din Legea nr.143/2000 definește consumul ilicit de droguri ca fiind consumul de droguri aflate sub control național fără prescripție medicală. În cuprinsul textului de lege mai întâlnim noțiunea de toxicoman, adică cel care se află în stare de dependență fizică și/sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una dintre unitățile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătății.
Traficul de droguri prezintă o serie de caracteristici generale desprinse din numeroasele anchete efectuate de organismele naționale și internaționale însărcinate cu prevenirea și reprimarea acestui flagel al lumii contemporane.
Caracterul comercial și organizat al traficului ilicit este dat de legea cererii și ofertei și de faptul că obținerea unor profituri cât mai mari pe această cale este unicul scop al rețelelor de transport și de vânzare al drogurilor.
Caracterul clandestin este ilustrat de faptul că cei care dirijează acest trafic sunt necunoscuți pentru marea masă a traficanților de rând, camuflându-și activitățile ilegale în anumite acțiuni permise de lege. Intermediarii în acest trafic sunt aleși în funcție de posibilitățile de deplasare pe care le oferă profesia sau calitatea lor uzând frecvent de identități false.
Profiturile obținute de pe urma afacerilor cu droguri sunt plasate în general, în țări ale căror bănci admit practicarea unor conturi bancare anonime și le garantează secretul.
Luarea în considerare a riscului este o altă caracteristică, motiv pentru care itinerariile și modurile de operare folosite variază în funcție de anumite dificultăți cunoscute sau prevăzute. Sunt preferate rute indirecte și mai lungi, dacă prezintă mai multă siguranță, intermediarii sunt schimbați, dacă pot fi descoperiți, iar uneori chiar suprimați, dacă „vorbesc prea mult”.
Legătura cu mediile criminale este o altă caracteristică importantă a traficului ilicit de droguri.
Sunt foarte multe cazurile în care traficanții de droguri au legături cu bande organizate specializate în exploatarea prostituției, a jocurilor clandestine, precum și în falsificarea și plasarea de monedă falsă. Pe de altă parte, foștii specialiști ai hold-up-urilor ori proxeneții se reconvertesc în traficanți de droguri.
Traficul individual este o ultimă caracteristică a traficului internațional de droguri. Numeroși indivizi originari din zonele producătoare de droguri efectuează pe cont propriu transporturi de mici cantități de drog, în special frunză și rășină de cannabis și substanțe psihotrope.
De-a lungul istoriei, fenomenul drogurilor a avut o evoluție ascendentă, de la simpla folosire în scopuri medicale și terapeutice de către vindecători, în perioada antică, până la cultivarea, producerea și comercializarea acestora de către rețele infracționale aparținând crimei organizate, în perioada contemporană.
Toate aceste activități ilegale de cultivare, producere, fabricare, depozitare, transport, comercializare și utilizare a stupefiantelor și substanțelor psihotrope, ca și multe alte aspecte legate de droguri presupune în mod firesc existența unor norme juridice ca o reacție normală de apărare a societății care se simte direct amenințată, norme juridice care la nivel internațional și intern constituie arma cea mai eficace de contracarare a acestui fenomen.
Îngrijorarea specialiștilor în materie, dar și a opiniei publice, în general, este alimentată, în primul rând, de mondializarea crescândă a acestei probleme și de ștergerea, tot mai rapidă, a distincției dintre țările producătoare, consumatoare și de tranzit.
Pe de altă parte, traficul ilicit internațional de stupefiante și substanțe psihotrope pune la dispoziția organizatorilor capitaluri enorme, iar cartelurile drogurilor și rețelele traficanților ilegali sunt organizate și structurate de o asemenea manieră încât ele pot acționa simultan84, în interiorul economiilor naționale ca și pe plan mondial, cu același succes, în pofida măsurilor de contracarare luate de organismele internaționale specializate și de către guverne.
Evoluția traficului și consumului ilicit de droguri din România în perioada 1999-2003 reflectă o tendință ascendentă, evidențiată de nivelul crescut al confiscărilor de droguri .
Din datele statistice existente rezultă că în anul 2002, în România, a fost capturată o cantitate de droguri mai mare decât pe întreg parcursul ultimilor 10 ani. Astfel, dacă din 1991 și până în anul 2001 au fost depistate 35.000 kg de droguri, în anul 2002 au fost confiscate peste 43.000 kg..
Așadar, în cursul anului 2001 consumul de droguri s-a extins pe întreg teritoriul țării, cuprinzând segmente diverse ale populației, gama de droguri utilizată fiind extinsă, incluzând cannabis, amfetamine, heroină, opiu, cocaină.
Calea de administrare diferă în funcție de drogul utilizat, dar și de efectul pe care consumatorul de droguri îl urmărește. S-a extins uzul unor medicamente cu conținut psihotrop, al benzodiazepinelor și barbituricelor administrate direct sau în amestec cu alcool. S-a constatat că fumatul țigaretelor care conțin cannabis sau marijuana a luat amploare în rândul elevilor. Au fost semnalate frecvent decese cauzate de utilizarea în supradoză a drogurilor.
Datele obținute în urma studiului respectiv ne permit să concluzionăm că în România:
– se înregistrează creșteri în ceea ce privește numărul consumatorilor;
– există pericolul escaladării unor boli cu transmitere virală de tipul HIV – SIDA, hepatita C etc., ca urmare a expansiunii formei de consum prin injectare;
– se dezvoltă rețeaua de distribuție, prin atragerea în activități de acest gen a unor persoane impulsionate de necesitatea de a-și procura droguri pentru consumul propriu;
– crește numărul cetățenilor români implicați în activitățile de trafic – în calitate de curieri, depozitari, intermediari – și se amplifică rolul lor în distribuire;
– veniturile deosebite obținute îi îndeamnă pe dealeri să se implice mai activ în activități de spălare a banilor, racolând în acest sens specialiști din domeniul economic și financiar-bancar. Se vor înmulți faptele de corupere a funcționarilor și altor persoane cu funcții oficiale;
– se vor extinde relațiile cu organizațiile criminale ce acționează în străinătate, colaborarea va fi directă, cu intermediari din ce în ce mai puțini;
– a crescut și va crește periculozitatea infractorilor implicați (în special prin achiziționarea de armament sau prin apelarea la serviciile unor criminali profesioniști);
– având în vedere lipsa unei rețele sanitare capabile să preia toxicomanii și să asigure un tratament corespunzător, numărul celor care apelează la aceste servicii va fi redus și astfel se vor înmulți cazurile de deces, consecința administrării unor supradoze etc.
Pe plan internațional în ultimi ani, a apărut ideea liberalizării controlului narcoticelor, pentru a se încerca forme de control mai permisive, ca de exemplu neincriminarea posesiei de mici cantități de drog pentru uzul propriu, posibilitatea prescrierii acestor substanțe celor dependenți, de către medici, ori vânzarea drogurilor fără restricții. Astfel de sugestii au fost promovate de savanții doctrinari în domeniul juridic din Olanda și anumite state din S.U.A.
Propunerile formulate au vizat neincriminarea posesiei pentru uzul personal și consumul unor cantități mici de droguri, în timp ce comercializarea ar fi considerată, în continuare, infracțiune. În practică, aceasta ar conduce la procurarea unor cantități de drog de pe stradă. Se mai avansează ideea ca medicii să aibă în mod legal posibilitatea prescrierii unor substanțe stupefiante, celor cunoscuți și înregistrați ca dependenți de droguri. De asemenea, legalizarea trebuie să reprezinte abolirea completă a controlului guvernamental și să permită vânzări libere ori manifestării acestui monopol ca în cazul alcoolului, instituindu-se taxe mărite, restricții de vârstă etc.
Toate aceste propuneri au avut la bază mai multe argumente bazate pe considerente economice, filosofice și sociale pe care vom încerca să le enumerăm și să le combatem în continuare.
Riscurile asociate consumului moderat de drog au fost mult exagerate. Cercetările din ultimele decenii au arătat că toate tipurile de narcotice dăunează sănătății, provocând dependență și neputându-se realiza un consum moderat, deoarece organismul cere în continuare drog, chiar dacă acesta este dăunător.
Este greșit să pedepsești boala în sine. Se incriminează în legislație operațiunile și folosirea drogurilor și nu dependența în sine.
O societate nu are nici un drept să interzică membrilor săi să consume droguri pentru a-și influența psihicul. Prin Convenția Internațională a Națiunilor Unite privind ` Drogurile s-a arătat că acestea pot fi folosite numai în scop medical și științific. Folosirea drogurilor pentru uz personal, în scopuri recreative, religioase ori pentru a-și provoca halucinații nu este permis de vreme ce drogurile nemedicale includ și riscuri majore atât pentru individ cât și pentru societate.
Dacă dependența are efecte nefaste, atunci este o activitate autodistructivă iar responsabilitatea o poartă numai dependentul. Totuși uzul non-medical va avea întotdeauna consecințe și asupra altor persoane ca rudele, colegii de serviciu și vecinii dependentului. Orice societate sănătoasă va trebui să plătească pentru prejudiciul cauzat de droguri, pentru bolile, rănirile, infracțiunile etc., interzicerea consumului personal de droguri fiind importantă pentru protejarea sănătății publice, a sistemului de sănătate și a sistemului juridic.
Interzicerea drogurilor a făcut ca acestea să prezinte un mai mare interes, ca în cazul fructului oprit. Motivul pentru care drogurile sunt considerate excitante este că provoacă efecte plăcute, cel puțin la început, creând în timp dependența care împinge consumatorul să-și procure cu orice preț sursa plăcerii. Faptul că dependența este greu de contracarat este un motiv important pentru a controla drogurile.
Controlul a dat rezultate în ținerea sub observație a folosirii nemedicale a drogurilor, protejându-se astfel sănătatea publică.
Controlul drogurilor a creat o oportunitate de îmbogățire pentru sindicatele crimei și a generat infracțiuni grave care ar dispărea dacă drogurile ar fi legalizate. Profiturile sunt posibile prin generarea dependenței la toxicomani care sunt dispuși să plătească sume enorme pentru achiziționarea drogurilor și satisfacerea nevoilor.
O piață liberă ar face ca și mai mulți oameni să devină dependenți, creând profituri și mai mari producătorilor. Dacă societatea prin educație, tratament și sancțiuni penale elimină aceste necesități, sindicatele crimei ar fi private de profit.
Prin prescrierea legală a drogurilor pentru dependenți, sub control medical, societatea iar scoate pe aceștia din circuitul pieței negre și i-ar elibera de nevoia de a comite infracțiuni pentru a-și plăti drogurile. Unele țări au încercat să implementeze acest sistem, prin prescrierea drogurilor către dependenți, aceștia fiind liberi să le consume în ce mod doresc, însă rezultatele au fost catastrofale. Astfel, drogurile au ajuns în rândul unor noi grupuri, fiind consumate fără restricție. De exemplu, un proiect implementat în Stockholm între anii 1965 – 1967 a dus la răspândirea extraordinară a abuzului de droguri, într-un singur an numărul dependenților prin injectare dublându-se, înregistrându-se totodată și o creștere a deceselor.
Având în vedere aceste argumente, se poate concluziona că societatea ar trebui să renunțe la readucerea dependenților la normalitate, la o viață fără droguri și să accepte toate consecințele negative și costurile mari ce decurg de aici.
Asemenea idee nu poate fi acceptată, în mod obligatoriu lupta împotriva acestui flagel trebuie continuată, obiectivul principal fiind reducerea numărului de consumatori și a celor care le comercializează. În sprijinirea acestei soluții putem reține mai multe argumente.
Narcoticele provoacă dependență și îl împiedică pe consumator să acționeze rațional.
Dependența îl determină pe consumator să-și procure drogul în orice fel, fără a ține cont de lege sau de morală. Sănătatea acestuia se deteriorează, mintea îi este confuză, comportamentul capătă valențe negative, iar de aici până la izolarea socială nu este decât un pas.
Decesele apar foarte repede în cazul dependenței de heroină, cocaină și alți compuși, chiar dacă aceste substanțe sunt în stare pură. Narcoticele produc, de asemenea, efecte negative, în mod indirect, prin acțiuni inconștiente, infracțiuni sau accidente.
Izolarea socială este rezultatul direct al consumului de droguri, procurarea acestora devenind prioritară în fața oricărei alte nevoi, diminuând interesul față de societate. Libera comercializare ar însemna că tot mai mulți oameni ar fi scoși în afara societății.
Violența și alte tipuri de infracțiuni sunt deseori generate de intoxicarea cu droguri. Acest risc este cu atât mai mare, cu cât substanța consumată stimulează sistemul nervos central, înlătură inhibițiile, produce psihoze.
Copiii și tinerii sunt, în special, grav afectați de consumul de droguri. Într-o perioadă foarte scurtă, consumul abuziv poate distruge existența unui tânăr și îi poate aduce chiar moartea. Viața de familie este și ea devastată de consumul de droguri. Copiii și tinerii sunt afectați în mod indirect de consumul de droguri de către părinții lor, fiind supuși amenințărilor, violenței și neglijenței părințilo6. Dacă drogurile ar fi liberalizate, societatea ar trebui să ia măsuri de precauție mai puternice pentru protecția copiilor și a tinerilor.
Pericolul pentru alte persoane, la serviciu sau în trafic, este rezultatul reacțiilor întârziate ale persoanelor intoxicate cu droguri, persoane tulburate psihic. Măsurile de prevenire a abuzului de droguri reprezintă pași importanți în prevenirea accidentelor și vătămărilor în toate sectoarele sociale.
Poluarea mediului înconjurător, atât social, cât și mental și fizic, este o rezultantă a consumului de droguri. Poluarea creierului dependenților este cu atât mai gravă cu cât afectează capacitatea de a gândi independent. O minte nealterată de droguri reprezintă o necesitate pentru oameni, pentru a-și putea rezolva problemele și a putea depăși dificultățile vieții.
Controlul drogurilor a avut un rol decisiv. Răspândirea drogurilor și creșterea posibilităților de procurare a dus la o creștere a numărului dependenților, care numai prin operațiuni stricte ar putea fi ținuți sub control. Nimeni nu poate estima nivelul pe care l-ar putea atinge consumul dacă s-ar proceda la legalizarea drogurilor. Apreciem, în lumina celor arătate mai sus, că o eventuală legalizare a consumului de droguri nu ar putea avea decât consecințe negative asupra individului prin prisma efectelor pe care le poate produce o atare soluție legislativă.
Capitolul II Traficul de droguri
2.1 Crima organizată transnațională
Prin crima organizată se înțelege orice asociație de persoane care, în vederea atingerii scopurilor ilicite, recurge la violență și la intimidare, creând la nivelul populației o situație de supunere.
Crima organizată se răspândește , combaterea ei devenind o preocupare a guvernelor , națiunilor , și organizațiior internaționale . Grupurile criminale se implică în migrația ilegală în acte de corupție la nivel guvernamental ,în scopul subjugării sistemelor financiare subminării puterilor politice și aservirii națiunilor . Statele lumii au sesizat aceste atacuri periculoase și au luat măsuri, semnând acorduri și elaborând documente, care să permită combaterea criminalității organizate .
Traficul de droguri este cel mai frecvent asemănat cu crima organizată deoarece se află în topul celor mai profitabile activități criminale și s-a extins la scară planetară , cuprinzând zone sărace, unde se cultivă plante și se extrag stupefiante cât și zone bogate ale lumii unde sunt valorificate produsele finite.
În traficul de droguri sunt implicate milioane de persoane. Programul Națiunilor pentru Controlul Internațional al Drogurilor (PNUCID) preciza că sunt peste 200 milioane de persoane care consumă droguri pe planetă ).
Pe lângă organizațiile mafiote cu vechime în domeniu în traficul de droguri se implică tot mai mult bandele, grupurile nou formate construindu-se rețele bine ierarhizate care extind traficul de droguri în fostele state comuniste, dar și în alte zone.
Profiturile considerabile obținute în traficul de droguri a permis organizațiilor criminale să reinvestească pentru lărgirea fluxului economic, astfel își permit să dețină în posesie mii de hectare de teren arabil utilizat pentru cultivarea plantelor din care se obțin astfel de substanțe, tehnică de vârf pentru laboratoarele chimice, mijloace de transport moderne și specialiști în domeniul chimiei, informaticii, bancar, economico-financiar.
Totodată traficanții au cele mai moderne sisteme informatice , radare dintre cele mai performante și mijloace de transport sigure și rapide . De asemenea sunt dotați cu armament superior politiei cu care se confruntă.
Asistăm în prezent, odată cu globalizarea consumului de droguri la o cooperare tot mai strânsă între organizațiile criminale.
2.2 Tendințele actuale ale crimei organizate transnaționale
În Uniunea Europeană sunt recunoscute grupările criminale transnaționale. Aceste grupări sunt:
• predispuse la crimă
• sunt structurate ierarhic într-un sistem complex de relații personale menite să întărească în permanență structurile existente
• folosesc violența intimidarea și corupția, controlând teritorii oameni și piețe de pe urma cărora obțin profituri fabuloase
• folosesc procedee complexe pentru a marii averile și a înfiltra economiile legale.
• se extind în noi activități peste frontierele naționale
• finanțează terorismul
• cooperează cu alte structuri criminale, în scopul slăbirii puterilor politice
• infiltrează guverne parlamente sisteme de poliție justiție și vămi.
Grupările criminale între care și grupările traficanților de droguri instituie monopoluri locale de prețuri prin orice mijloace, inclusiv prin eliminarea fizică a concurenței.
Diversificarea activității și exploatarea noilor prețuri oferă grupărilor naționale organizate nenumărate posibilități de a elabora strategii de afaceri, studii de marketing pentru a obține profit financiar sigur.
Arsenalul de mijloace folosit de organizațiile criminale este deosebit de variat, începând cu traficul de droguri care a fost și rămâne activitatea predominantă și coloana vertebrală financiară a dezvoltării grupărilor criminale. Celelalte activități criminale au fost întotdeauna complementare traficului de droguri. Piața neagă a înflorit acolo unde autoritatea statului de drept și resursele sale nu au fost suficiente pentru a contracara activității grupurilor criminale. De multe ori organizațiile criminale au controlat tot procesul de tranziție, au obținut controlul activelor comerciale de stat și au influențat cadrul legislativ pentru privatizare.
Falimentul intenționat evaluarea nereală a valorilor întreprinderilor, licitații trucate, jefuirea proprietății de stat dovedesc că componenții grupărilor de crimă organizată sunt profesioniști și au știința descurajării, contracarării și eliminării funcționarilor onești care au încercat să apere statul.
Traficul de droguri element de crimă organizată
Organizația Internațională a Poliției Criminale (INTERPOL) s-a consolidat drept instrumentul cheie de luptă împotriva traficului de droguri. Din anul 1996, când s-a adoptat , planul de acțiune pentru combaterea crimei organizate și a traficului de droguri, statele membre au creat Europol-ul, un organism care a inclus integrarea activităților juridice și polițienești ale țărilor membre ale UE și ale țărilor candidate, organism prin intermediul căruia s-au putut întreprinde acțiuni de combatere a traficului de droguri pe teritoriul statelor care s-au asociate împotriva criminalității organizate.
Parlamentele europene au elaborat legi pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. Mai mult decât atât Organizația Națiunilor Unite sesizând efectul drogurilor în schimbarea gândirii comportamentelor și al simțurilor, dar și creșterea alarmantă a consumului de droguri care afectează în principal populația tânără s-a mobilizat elaborând norme și directive astfel au fost înființate organisme între care un Centru Pentru Prevenirea Crimei Internaționale și un Oficiu Pentru Controlul Drogurilor și Prevenirea crimelor.
Se estimează că în prezent există peste 250.000.000 de utilizatori de droguri numai în SUA cantitatea de drog consumată pe populație atingând peste 70 miliarde de dolari anual.
2.4. Traficul și consumul de droguri în România.
Consumul de droguri reprezintă o provocare pentru umanitate, efectele lui directe sau indirecte producând fenomene îngrijorătoare. Populația tânără lipsită de experiență, dar deschisă la nou, este expusă la acest risc.
Tinerii din statele fostului bloc comunist sunt vulnerabili, deoarece nu au informații despre pericolul prezentat despre consumul de droguri, la fel ca în societatea capitalistă care a investit mulți bani în lupta anti-drog. Flagelul drogurilor este un fenomen complex profund și tragic care preocupă guverne și personalități.
În România până în anul 1990, noțiunea de drog era vagă deoarece în sistemul totalitar închis se putea practica cel mult trafic de droguri nu și consum.
În anii 1990-1996 România a devenit ținta unei trafic organizat de droguri din orient spre occident, cuiburi de traficanți și consumatori de droguri înregistrâdu-se în căminele studențești.
Heroina din Asia Centrala ajungea la noi prin Moldova și Ucraina .
Din căminele studențești drogurile au ajuns în baruri discoteci la rețele de romi care le-au adus la colt de stradă. În scurt timp traficul de droguri a devenit cea mai rentabilă afacere din România câștigurile obținute de traficanți fiind de-a dreptul fabuloase.
În paralel în locul cenzurii politice a mass-mediei s-a instalat o explozie nediscriminativă a informației pe piața audio-vizualului.
Tinerii au devenit ținta unui bombardament informațional masiv, în care consumul de droguri este prezentat ca o alternativă indezirabilă din punct de vedere social, de a face față problemelor vieții.
Este important cum este prezentată publicului larg informația deoarece se impune cu necesitate o ținută corectă în ceea ce privește expunerea ei. Exagerată sau diminuată informația induce un deserviciu publicului exigent și avid de cunoaștere, dar dezarmat de necunoașterea complexității pericolului consumului de droguri care afectează personalitatea umană în ansamblu caracteristicelor sale bio -psiho –sociale.
În doar 17 ani România a devenit o zonă importantă de tranzit pentru droguri și în același timp o vastă piață de consum. Drogurile cele mai consumate sunt heroina și extasy.
Escaladarea consumului de droguri a luat prin surprindere societatea românească care nu era organizată instituțional nu avea legi și nu era pregătită medical și social să înfrunte aceste pericole complexe.
Autoritățile au acționat lent și neprofesionist, cauze datorită cărora toxicomania a ajuns un fenomen devastator.
Ce poate fi mai tragic decât sa vezi copii de 13-14 ani alergând înnebuniți după doza zilnică de heroină? Ce poate fi mai îngrijorător decât sa vezi o femeie însărcinată aflată în sevraj cum îi poruncește cu violență partenerului de viață să-i prepare doza .
Ce poate fi mai tragic decât să vezi un prunc zbătându-se chiar în pântecele mamei sale cerând, la rândul lui porția de drog. Drogul este deprimant și devastator deoarece distruge bunăstarea inițială a familiei sau a individului, deoarece pentru procurarea lui sunt cheltuiți toți banii disponibili, sunt vândute bijuterii și bunuri de preț din casă.
Clinicile de dezintoxicare din România sunt insuficente, în acestea nu ajung decât 30% din numărul total al consumatorilor estimați a se afla în diverse stadii ale toxico dependenței .
Drogul cel mai folosit este heroina injectabilă. Distribuitorii de droguri sunt recrutați din rândul consumatorilor care ajung în această dublă postură pentru a-și câștiga banii necesari procurării dozelor personale .
2.5. Agresiunea drogurilor asupra copiilor și adolescenților
În România a crescut simțitor delicvența minoră legată de droguri și trafic de droguri. Traficul de droguri este un delict nociv, deoarece creează dependență, ceea ce mărește consumul și sporește profitul traficanților mai mult decât orice alta marfă .Traficul de droguri se realizează cu strategii deosebite privind tinerii.
Se oferă droguri întâi gratuit, constituindu-se centre mascate în imediata apropiere a școlilor. Unii tinerii încep sa ia droguri din curiozitate “Unii zic că e cool , vreau să vad și eu cum e “, datorită presiunii prietenilor “Dacă o sa iau și eu o să fiu unul de-al lor”. Alții pentru a protesta “Știu că nu ar trebui, dar de ce sa fac numai ce trebuie “, pentru a uita de probleme “iau ca să uit ca m-a înșelat cu aia”. Uneori drogurile cad la îndemână ” Dacă tot există , de ce să nu încerc și eu ?”. Este suficient un moment de neatenție, o glumă a unui prieten și treci în lumea cealaltă.
Într-o lume foarte tristă, în care necazurile te întâmpină când te trezești și te duc noaptea la culcare. Trebuie să-ți găsești doza să tragi sau să injectezi drogul ca să te poți simți normal. Dacă la început erau la îndemână, nu după mult timp traficantul crește prețul odată cu creșterea dependentei de droguri. Adolescentul se transforma treptat într-un delicvent care poate fi manipulat.
Specialiștii în trafic de droguri preferă tinerii puberi pentru că sunt ușor se manipulat, în general băieții consumă droguri în comparație cu fetele, exceptând anfetaminele, barbituricele, și tranchilizantele, pe care fetele le folosesc mai des. Folosirea substanțelor de abuz deteriorează sănătatea și pun în pericol viața consumatorului.
Tinerii cu categoria de vârstă 16-28 ani sunt predispuși la consumul de droguri. Statisticile organizațiilor non-guvernamentale arată că de la consumul de droguri ușoare se trece la heroină și aceasta se datorează practicilor promoționale sau chiar gratuite așa cum am mai spus.
Revenind putem afirma că primul simptom îngrijorător este răspândirea utilizării drogurilor la adolescenți. Al doilea simptom la fel de important, este că rata celor care utilizează droguri crește de la o zi la alta în proporție geometrică .
Când studiem fenomenul actual al consumului de droguri la adolescenți nu trebuie să despărțim problema individuală de cea socială.
Toxicomania la adolescenți și copii pune în discuție însăși societatea actuală. Pentru a înțelege fenomenul toxicomaniei trebuie să răspundem la problema “Ce reprezintă drogul pentru adolescent?”. Răspunsul este unul singur: Drogul reprezintă un mijloc de izolare, de depersonalizare și de ce nu, o formă de agresivitate , desigur cea mai periculoasă din toate pentru că în cazul tinerilor drogul devine un obiect de cult și ritual psihosocial.
Lumea drogurilor reprezintă pentru adolescent o lume aparte cu regulile și legile sale, care acceptă supusă modul de organizare necesar acestui “cult”: căutarea drogului, prepararea prizei, eroizarea injecției (toxicomania seringii).
Adolescentul pornește de la o simplă experiență sau manifestare la hiperpersonalizare. Din simplu oficiant sau participant la un ritual, el devine repede o persoană dependență de “stările sale” și de nevoia imperioasă a consumului de droguri.
Dacă tânărul a dorit și a idealizat partea plăcută a experienței în cadrul ritualului, faptul acesta determinat în mod perfid, stabilirea unor raporturi noi între el și droguri asemănătoare cu cele dintre stăpân și sclav. Dintr-un consumator de substanță “demonică”, pentru ași domina angoasa, conflictele și problemele, frica, insecuritatea, el devine sclavul ritualului, al nevoi, al traficanților, trăind în pendularea dintre reverie și puterea acaparatoare a nevoi de drog.
Drogul a devenit un instrument pentru a obține o plăcere fizică sau pentru a executa acte antisociale ajungându-se la ruină.
Oricare ar fi modalitățile de contact cu drogul, devină sunt starea psihoafectivă a persoanei și de cele mai multe ori, motivația profundă, inconștiența, revolta contra familiei, instituțiile, legile coercitive, frustrarea, opoziția eului împotriva lumii, a elementului agresiv, nedrept și opresiv.
Astfel, drogul constituie mijlocul lor de fugă, de evitare, nevoia unei stări de împlinire, beatitudine. Cu alte cuvinte în locul acceptării lucide a condițiilor de existență tânărul preferă o lume construită, determinată și întreținută de drog pierzând contactul cu realitatea, el caută stări de fericire pe care le mai poate avea doar daca consumă droguri. El depinde de drog și preferă paradisul artificial creat de dependența de drog.
Adolescenții consumatori de droguri, din punct de vedere intelectual au nivele diferite în dezvoltare mintală. Ei pot fi persoane cu rafinament intelectual sau persoane defavorizate. Motivația drogării cunoaște un evantai extrem de larg și divers. De multe ori motivele invocate sunt inventate și maschează o structură discordantă.
Consumul de droguri se întâlnește cu o frecvență ridicată la tinerii introvertiți, cu un complex acut de inferioritate care au fost răsfățați, crescuți în familii perturbate, care sunt revoltați sau disprețuiesc lumea adulților.
Unii caută în drog un mod de a exista și de a supraviețui. Trăsăturile de personalitate ale tinerilor dependenți sunt: dependența afectivă, angoasa de separație, izolarea, nefericirea pe care o resimte în grupurile relaționare, toleranța scăzută la frustrare, depresie, o nevoie vie de dragoste și acceptare, satisfacerea imediată a dorinței, lipsa încrederii în sine, pasivitatea, inadaptare, instabilitate, lipsa de competitivitate, timiditatea și hipersensibilitatea, provocare și agresivitate.
Toxicomanii sunt din toate clasele sociale. În lupta lor pentru obținerea drogurilor manifestă compartimente agresive date de nevoia de bani pentru cumpărarea drogurilor. Ei execută acte sexuale perverse, atacuri la moravuri, furturi, violuri și crime. O influență negativă a adolescenților delicvenți a avut-o însuși familia care l-a tratat ca pe un copil minimizându-l sau reducându-i obligațiile sale sociale, împingându-l la anonimat și rutină.
De aici se naște necesitatea de a ieși din anonimat și rutină trezindu-i nevoia să dovedească că reprezintă ceva. Insatisfacțiile, dorințele, reprimarea adolescenților își pot găsii rezolvarea prin acte antisociale. Evident adolescentul este capabil să comită fapte rele, deviante.
Singur adolescentul îndrăznește mai puțin, în doi curajul începe să crească, când sunt mai mulți există un proces de reciprocitate de influență primejdios. Cauzele drogării adolescenților sunt intrinseci și extrinseci. Cele intrinseci sunt curiozitatea, sau tendința fructului oprit, dorința de senzații tari, lipsa de maturitate sau responsabilitate, problemele personale, disperarea, necazurile, singurătatea sau lipsa prietenilor, teribilismul sau nevoia de a ieși din anonimat, plictiseala, lipsa unor preocupări intresante.
Cauzele externe sunt: anturajul, grupul de prieteni dubioși, climatul familial defavorabil, nivelul cultural și educațional redus, lipsa informațiilor sau informații false cu privire la droguri, lipsa banilor.
Capitolul III Combaterea traficului de droguri în România
3.1 Reacția autorităților în fața pericolului drogului
În paralel cu dezvoltarea rețelei de trafic a drogurilor și a creșterii numărului de consumatori, în România s-au dezvoltat legislația, organizațiile și instituțiile antidrog. În anul 2004 Parlamentul României a adoptat Legea 522 prin care se introduce, în cazul consumatorilor de droguri posibilitatea de a opta pentru tratamentul medical ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea. Aceeași lege introduce și definește noțiunea de consumator dependent și de circuit terapeutic.
S-a adoptat Strategia Națională Antidrog pentru perioada 2005-2012 prin Hotărârea Guvernului Românie nr.73, din 27 ianuarie 2005 și s-a elaborat Planul de Acțiune 2005-2008 prin care instituțiile statului și societatea civilă acționează coordonat pentru eradicarea consumului și traficului de droguri până la sfârșitul anului 2007. Banii necesari reducerii cererii de droguri sunt alocați în mod eșalonat ,fondurile fiind sporite substanțial pentru a permite înființarea unor structuri noi care să completeze lanțul terapeutic: centre de distribuție a metadonei și centre post cură.
În ultimii ani sistemul de tratament și asistență destinat consumatorilor de droguri a fost supus presiunii subfinanțării deoarece numărul consumatorilor de droguri a depășit estimările.
Observatorul Român pentru Droguri și Toxicomanie, Direcția de Prevenire a Consumului de Droguri din cadru Agenției Naționale Antidrog au obținut în cadru programului Fondul Global HIV/SIDA un răspuns cuprinzător coordonat și multiectorial de finanțare pentru 3 activități. Implementarea indicatorului “cerere de tratament ca urmare a consumului de droguri”; desfășurarea “studiului în populația generală privind atitudinile cunoștințele și practicile referitoare la consumul de droguri; redactrea standardelor naționale de asistență medicală psihologică și socială a consumatorilor de droguri.
Principala instituție delegată să îndeplinească toate sarcinile statului și comunității internaționale pe probleme legate de droguri este Agenția Națională Antidrog.
Organizațiile non-guvernamentale au cooperat cu instituțiile statului sub coordonarea Agenției Naționale Antidrog. S-au organizat conferite de presa, studii, cursuri, seminarii, acțiuni comune cu grupul de lucru și contacte cu partenerii externi ai Agenției Naționale Antidrog în lupta împotriva drogurilor.
Lupta împotriva drogurilor a fost finanțată prin programe PHARE, iar în aceasta acțiune au cooperat: Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Inspectoratul general al Poliției de frontieră, Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog.
În fiecare an s-au întreprins acțiuni de combatere a traficului ilicit de droguri, au fost penetrate și anihilate rețele întregi de traficanți, au fost confiscate cantități importante de droguri, au fost arestați dealeri și au fost confiscate sume mari obținute în urma traficului de droguri.
Cu toate acestea impactul negativ al drogului asupra societății românești nu a putut fi stopat datorită existenței în continuare a producției și ofertei de droguri pe piața românească. S-au făcut demersuri pentru depistarea și desființarea culturilor interne de canabis sau mac opiaceu și a laboratoarelor ilegale dar traficul de droguri este greu de stopat datorită faptului ca România este țara de tranzit pentru traficul de droguri, deoarece căile rutiere pornesc din Afganistan trec prin Istambul Sofia București sau Belgrad și se îndreaptă spre Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania și Olanda.
Agenția Națională Antidrog a întocmit anual rapoarte, ultimul dintre ele la sfârșitul anului 2005 cuprinzând datele referitoare la 2004. Rapoarte din care rezultă progresele făcute ca urmare a cooperării dintre instituțiile statului dar și sprijinului primit de la organisme similare din străinătate.
3.2. Legislația privind încriminarea actuală a traficului și ilicit de stupefiante în România
România a adoptat un set de legi în conformitate cu convențiile internaționale și cu reglementările europene cu privire la consumul și traficul de droguri. Potrivit legii române singura posesie pentru consumul de droguri constituie infracțiune. În anul 2004 s-a adoptat Legea 522 pentru modificarea și completarea legi 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Aceasta lege introduce elemente noi legate de asistența consumatorilor de droguri, măsurile de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri și a circuitelor informaționale. Legea reconsideră poziția autorității față de consumatorii de droguri introducând și definind termenii de consumator și consumator dependent și noțiunile de circuit terapeutic și evaluare.
Legea redă faptul că tratamentul persoanelor dependente de droguri se realizează individual, prin includerea consumatorului într-un program de asistență socială care impune planificarea, monitorizarea, evaluarea și adaptarea terapiei de caz în funcție de consumator.
Strategia este decisă în baza unor evaluări succesive de către un manager de caz. Instituțiile implicate în prevenirea traficului și consumului de droguri colecționează date pe care le prelucrează în directă legătură cu obiectivele Agenției Naționale Antidrog pentru perioadă 2005- 2012.
În același timp în conformitate cu reglementările Europene în domeniu s-a emis legea 381/2004 prin care sumele realizate din valorificarea bunurilor confiscate ca urmare a săvârșirii de infracțiuni în regimul drogurilor și precursorilor, constituie venituri ale bugetului de stat urmând a fi alocate pentru finanțarea programelor și proiectelor de prevenire și combatere a traficului și consumului ilicit de droguri.
Organismul abilitat să elaboreze aceste programe și proiecte este Agenția Națională Antidrog. Tot în anul 2004 a fost adoptată legea 505 pentru modificarea și completarea legii 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor.
S-a modificat de asemenea în codul penal, articolul 387, majorarea pedepselor cu închisoarea pentru infracțiunile legate de punerea la dispoziție a unui local, locuințe, loc amenajat pentru consumul de droguri sau privind tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, administrarea drogurilor de mare risc a unei persoane sau a unui minor.
În sfârșit în noiembrie 2004 s-a emis Legea numărul 552 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport. S-a stabilit ca Agenția Națională Antidrog este instituția abilitată să prevină și să combată dopajul în sport.
În anii 2004 /2005 cadrul legislativ a fost întărit prin elaborarea regulamentelor de aplicare ale legilor adoptate.
Regulamentul de aplicare a Legii numărul 522/2004 stabilește norme referitoare la caracteristicele programelor integrate de asistență, etapele de acordare a serviciilor de asistență medicală psihologică și socială.
Sunt stabilite criteriile de orientare pentru fiecare program în parte sunt introduse noțiuni de management conceptul de manager de caz și este descris circuitul terapeutic al persoanelor incluse în programele de combatere a consumului de droguri. Regulamentul întărește rolul centrelor de evaluare prevenire și consiliere anti-drog al căror personal are obligația de a coordona, planifica și monitoriza serviciile de asistența medicală, psihologică și socială.
Începând cu anul 2004 au scăzut sancțiunile aplicate consumatorilor de droguri datorită eficienței anihilării rețelelor de cartier.
3.3. Colaborarea inter-instituțională la nivel național
Procesul de consolidare a administrației naționale și de creștere a capacității de implementare a recomandărilor primite de România de la organizațiile internaționale pe linia consumului de droguri au permis organizațiilor naționale sa facă pași importanți în dezvoltarea lor.
Pentru reducerea ofertei de droguri s-a înființat Oficiul pentru Combaterea Traficului de Substanțe Interzise și Biroul de Analiză a Riscurilor în cadrul general al Poliției Române de Frontieră, iar în cadrul Ministerului Public s-a înființat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism .
În cadrul Agenției Naționale Antidrog a fost extinsă sfera de personal la nivel central și teritorial. Astfel în Hotărârea de Guvern 1093/2004 cele 47 de centre de evaluare consiliere și prevenire antidrog au devenit structuri teritoriale ale Agenției Naționale Antidrog reprezentând cele 6 sectoare ale municipiului București și cele 41 de centre reședință de județ. În cadru acestor centre funcționează 5 angajați un profesor un specialist în prevenirea consumului de droguri ,un medic, un psiholog sau un sociolog și un asistent social .
România este parte activă a Centrului European de Monitorizare a Drogului și dependenței de droguri din 5 aprilie 2004 dată la care a fost parafat un acord între comunitatea Europeană și Guvernul Român. Pe plan intern coordonatorul cooperării inter-instituționale este Agenția Națională Antidrog (ANA). Acest organism a evaluat periodic situația consumului, prevenirii consumului și traficului de droguri organizând reuniuni periodice a principalilor actori în domeniu .
Ca urmare a acestor reuniuni s-au schimbat date în legătură cu evoluția consumului și a traficului de droguri, regimul drogurilor, operațiunile cu precursori, dar și date referitoare la programele de reinserție socială și prevenire .
Un protocol asemănător s-a semnat între ANA și IGP cu scopul reducerii ofertei, dar și a cererii de droguri .
Între ANA și Institutul Național de Medicină Legală a fost semnat un protocol de colaborare în vederea constituirii registrului de mortalitate.
Strategii națională ANA a elaborat Strategia națională antidrog , in baza căreia au avut loc în anii 2003-2004 evaluarea nivelului traficului și consumului de droguri și identificarea posibilităților de acțiune în acest domeniu ale instituțiilor de stat și al organizațiilor societății civile. Obiectivele acestei perioade au fost:
susținerea unor dezbaterii publice menite să determine o abordare unitară a luptei împotriva drogurilor.
încurajarea participării persoanelor fizice, asociaților, organizațiilor non-guvernamentale și a instituțiilor private în implicarea acțiunilor de luptă împotriva consumului de droguri.
diversificarea activităților de prevenire a consumului de droguri urmărindu-se activitățile legate de debutul consumului de droguri dar și realizarea studiilor socio –criminologice privind persoanele care distribuie și consumă droguri.
În anul 2004 ANA a coordonat elaborarea strategiilor naționale pentru perioada 2005-2012 în corelație legislativă cu proiectul strategiei UE pentru aceeași perioadă.
Colective interministeriale cu atribuții în domeniul drogurilor și reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale, au stabilit obiective generale și specifice în vederea scăderii cererii și ofertei de droguri, a întăririi cooperării transfrontaliere și dezvoltarea unui sistem de informare globalizat în legătură cu fenomenul drogurilor.
3.4. Obiectivele strategiei naționale 2005-2012
Obiectivele strategiei naționale 2005-2012 sunt în primul rând legate de scăderea consumului de droguri și combaterea criminalității pe piața drogurilor .
Până la sfârșitul anului 2012 vor funcționa în sistem integrat organizații non-guvernamentale, instituții și servicii publice care vor asigura reducerea incidenței consumului de droguri, vor îmbunătății sistemele de asistență medicală și socială și vor găsi mijloace eficiente prin care traficul și producția de droguri să fie combătute.
Prevenirea consumul de droguri creșterea calității asistenței medicale și psihologice ca si reinserția consumatorilor de drog în societate va constituii o primă componentă a noii strategii.
Asistența medicală se va dezvolta pe trei nivele: rețeaua de sănătate mintală , rețeaua de asistență medicală primară și rețeaua de servicii sociale. În acest scop se vor înființa organisme publice, private și mixte coordonate de către ANA cărora li se vor impune standarde de calitate la nivel European .
Având în vedere escaladarea pieței drogurilor liniile de acțiune prioritare prevăzute de Strategia Națională Antidrog 2005-2012 sunt reprezentate de profesionalizarea angajaților, îmbunătățirea dotărilor materiale și a cooperării dintre instituții, dar și delimitarea competențelor și administrarea în regim de parteneriat a resurselor informaționale pană la nivelul organizațiilor non-guvernamentale și al societății civile.
În plan internațional strategia presupune dezvoltarea relațiilor cu organismele specializate a le UE, intensificarea relațiilor bilaterale cu alte state și structuri internaționale implicate în programe privind reducerea cererii și ofertei de droguri .
Prin Strategia Națională Antidrog se urmărește conștientizarea și implicarea întregii populații în special a copiilor și tinerilor în programe de prevenire a consumului de droguri. Aceste programe trebuie să ducă la reducerea cererii și consumului de droguri în rândul populației.
Evaluarea rezultatelor politicilor induse de Strategia Națională Antidrog prevede :
Monitorizarea anuală a situației drogurilor printr-un sistem internațional și facilitarea accesului la informații prin diseminarea acestora către instituții și organizații cu atribuții în reducerea cererii și ofertei de droguri. Altă direcție prioritară este imbunătățirea calității datelor prin introducerea unor instrumente de lucru performante: indicatori , tabele standard, chestionare , precum și dezvoltarea capacității instituționale și operaționale a organismelor create.
În aceste momente Agenția Națională Antidrog înregistrează succese în calitate de coordonator național al luptei împotriva traficului de droguri.
3.5. Modul de lucru al Strategia Națională Antidrog
Combaterea traficului și consumului ilicit de droguri este o priorate pentru Guvernul României. Sănătatea publică reprezintă o valoare socială de mare însemnătate, prin ea înțelegându-se starea de sănătate a oamenilor din cadrul societății. Grija deosebită pentru sănătatea publică își găsește expresia în reglementările juridice menite să ocrotească această valoare. Conform articolului 502 din Legea 522/2004, orice persoană ce consumă droguri este inclusă intr-un program de asistență medical psihologic și social prin semnarea unui document reglementar. În urma acestor reglementări persoana este supusă unui program terapeutic în unități medicale. Aceste proiecte pentru programele terapeutice sunt elaborate de Ministerul Sănătății prin structurile sale specializate și Colegiul Medicilor din România.
Concomitent cu programele terapeutice au loc programe psihologice și sociale elaborate de către Agenția Națională Antidrog în colaborare cu Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. Stabilirea programului psihologic și social individualizat se face de către centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog pe baza evaluării psihologice și sociale și în concordanță cu examinările medicale solicitate unei unități medicale.
Programul terapeutic și programul psihologic și social se desfășoară integrat astfel încât consumatorul dependent de droguri să poată beneficia de asistență medicală, psihologică si socială concomitentă și continuă .Cheltuielile efectuate pentru tratarea și derularea programelor psihologice și sociale sunt suportate de bugetul de stat prin bugetul Agenției Naționale Antidrog și în funcție de posibilitățile materiale ,de către persoana în cauză, de familie sau de un organism privat, în condițiile stabilite printr-un ordin comun al Ministerului Administrației și Internelor , al Ministerului Sănătății și al Ministerului Finanțelor Publice.
Aceste programe de sănătate și consiliere sunt create pentru a reduce cererii de droguri. Cheltuielile pentru un consumator de droguri asigurat prin sistemul de asigurări sunt suportate de casele de asigurări de sănătate și Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate .Sumele încasate de centrele de prevenire evaluare și consiliere antidrog reprezintă venituri extrabugetare ale Agenției Naționale Antidrog și se utilizează pentru finanțarea programelor de prevenire a traficului și consumului ilicit de droguri.
După cum se observă se fac demersuri continuii în reducerea cererii dar și a ofertei de droguri până la colaborarea cu organizațiile non-guvernamentale interne și internaționale deoarece problema drogurilor a devenit o problema la nivel global.
Activitatea în favoarea populației consumatoare și neconsumatoare de droguri se desfășoară prin intercoordonare sub egida ANA. Toate instituțiile și organizațiile implicate acționează în deplină legalitate și cooperează respectând convențiile și tratatele la care România este parte. De aceia datele cu privire la consumatorii de droguri cu regim personal sunt protejate. Cu toate acestea activitatea este transparentă deoarece scopul reducerii consumului de droguri este un principiu politic național .
3.6. Evoluția cererii de droguri la nivel național
Organismele abilitate de stat au constatat o creștere continuă a cererii de droguri mai ales în rândul populației tinere. Presiunea cererii de droguri se resimte mai ales în centrele naționale studențești sau aglomerările urbane cu specific turistic sau economic. La nivelul anului 2003 1% din populația Bucureștiului se droga cu heroină injectabilă, în condițiile în care Bucureștiul are cea mai avansată organizare a luptei împotriva consumului de droguri.
S-a întocmit și un studiu ESPAD 2003, unde pe baza unei cercetări s-a constatat că prevalența consumului de tutun în rândul tinerilor de 16 ani ajunge la 64%, a consumului de alcool 80%, consumul de anfetamine s-a dublat în câțiva ani, iar cel de ecstazy s-a triplat.
Cea mai mare amploare a luat-o heroina injectabilă care pe lângă efectele dramatice din plan psihic contribuie la creșterea infectării cu HIV/SIDA, hepatite și tuberculoză, datorită folosirii în comun a echipamentelor de injectare.
Statul a investit în sistemul de asistență socială, medicală și psihologică și menține trendul ascendent in această direcție .Un grad sporit de implicare se așteaptă din partea societății civile deoarece cu excepția Bucureștiului organizațiile non–guvernamentale implicate în combaterea consumului și traficului de droguri sunt foarte puține .
Strategia națională își propune pe anii 2005-2012 reducerea consumului ilicit de droguri în rândul populației prin măsuri de prevenire și prin dezvoltarea sistemului public și privat de asistență medicală, psihologică și socială.
Aceste măsuri ale strategiei naționale cu privire la reducerea cererii de droguri sunt:
diversificarea mijloacelor de prevenire a consumului și abuzului de droguri;
promovarea educației pentru sănătate în rândul populației;
informarea populației despre riscurile și daunele asociate consumului de droguri;
sensibilizarea opiniei publice și formarea atitudinilor favorabile prevenirii consumului și abuzului de droguri.
consolidarea și dezvoltarea rețelei centrelor de prevenire în toate județele țării .
atragerea și implicarea autorităților publice locale în activități de prevenire sau combatere a consumului ilicit de droguri;
cooperarea și dezvoltarea ONG-urilor și a organizațiilor profesionale ori religioase cu preocupări în domeniul prevenirii consumului ilicit de droguri și resocializarea consumatorilor dependenți;
dezvoltarea la nivel universitar a unor cursuri de formare și specializare în prevenirea consumului și abuzului de droguri;
implicarea activă a domeniului privat în realizarea unor servicii de prevenire și tratament privind consumul și abuzul de droguri;
dezvoltarea și diversificarea cooperării între instituțiile naționale și internaționale care au ca obiect prevenirea consumului de droguri;
realizarea de studii criminologice pe baza datelor înregistrate privind traficanții și consumatorii de droguri;
Programe în domeniu prevenii consumului de droguri s-au întocmit și de Comisia internațională pentru prevenirea consumului ilicit de droguri (C.I.P.C.I.D ) care a colaborat cu societatea civilă și cele mai reprezentative organizații neguvernamentale cu activități în domeniul prevenirii consumului și abuzului de droguri.
Cu sprijinul financiar al Guvernului României și în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice și reprezentanță UNICEF în România s-a derulat la nivel național proiectul Consumul de droguri: încotro?. Cu ocazia acestui proiect au avut loc desfășurarea unor activități educative în vederea prevenirii consumului ilicit de droguri în rândul tinerilor și promovarea unui stil de viață sănătos fără droguri. În paralel cu activitățile educative sub deviza Depinde numai de tine, a avut loc o campanie la nivel național realizată prin intermediul spoturilor TV și Radio ale televiziunilor naționale și locale. Tot în acest proiect au avut loc concerte expoziții concursuri seminarii.
Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Ministerul Sănătății și cu unele organizații neguvernamentale au elaborat un program de educație pentru sănătate prin care elevii erau informați despre efectele nocive ale consumului de droguri de către profesori .
Prevenirea consumului de droguri include orice activitate care vizează modificarea reducerea întârzierea inițierii consumului de alcool,tutun droguri intr-o anumită perioada de timp. Scopurile generale sunt:
promovarea non-uzului sau abstinenței
ajutarea tinerilor să refuze consumul de substanțe psihoactive
informarea tinerilor asupra riscurilor consumului /abuzului de substanțe psihoactive
întârzierea debutului consumului, în special în cazul drogurilor licite, ca alcoolul și tutunul .
promovarea alternativelor sănătoase, non-drog .
Consumul de droguri are repercursiuni grave asupra sănătății, dar și asupra vieții sociale determinând activități criminale inconștiente ale dependenților . Este nevoie tot mai mult de politici riguroase de prevenire a consumului de droguri prin implicarea întregii societăți: familii, scoli, cluburi sportive, lăcașuri de cult, mass-media organizațiile non-guvernamentale.
Capitolul IV Măsuri în prevenirea consumul de droguri
4.1. Prevenirea consumului de droguri
Prevenirea consumului de droguri este necesară din mai multe motive de ordin financiar și social. Un prim motiv ar fi ca statul cheltuiește foarte mult din fondurile bugetului de stat pentru tratarea drogo-dependenței. Cheltuielile legate de drogo-dependență sunt suportate din bugetul de stat, din impozitele, taxele, accizele plătite de fiecare cetățean.
Un alt motiv de ordin social este ca, traficul și consumul de droguri tulbură ordinea publică și securitatea populației. Pentru instaurarea ordinii publice statul trebuie să intervină prin angajarea unui număr mai mare de persoane responsabile cu ordinea publică (poliție jandarmi) .
De asemenea consumul de droguri conduce la o creștere a infracționalității a cărei consecință firească este creșterea numărului populației din penitenciare și implicit a cheltuielilor de întreținere a deținuților .
Pentru prevenirea consumului de droguri se desfășoară campanii de informare publică cu programe de prevenire au vizat trei domenii: școala, familia, comunitatea.
În școli au loc programe de educare pentru sănătate prin care elevii sunt informați de efectele nocive ale drogurilor asupra organismului.
Modelul oferit de părinți în ceea ce privește consumul de alcool tutun și alte droguri va fi urmat de către copii. Familia reprezintă cadru esențial de socializare de unde copilul achiziționează limba, atitudinile, valorile sociale, își asumă normele valorile obiceiurile societății în care trăiește. Familia joacă un rol important în prevenirea uzului și abuzului de droguri.
La combaterea consumului și traficului de droguri participă mai mulți actori sociali: școala, instituțiile, biserica, guvernul, mass-media.
Prevenirea în comunitate crește nivelul de cunoștințe și creează atitudini realiste cu privire la droguri și produce schimbări realiste de comportament.
4.2. Măsuri profilactice și programe terapeutice în dependența de heroină
La multitudinea de concepte se adaugă cele privind prevenția primară, secundară și terțială.
Activitatea de prevenție primară sau generală implică intervenția înainte de apariția unei probleme de sănătate, ceea ce înseamnă penetrarea rețelei de factori care contribuie la dezvoltarea unei probleme de sănătate și încercarea de destrămare a ei prin înlăturarea uneia sau mai multor verigi.
Prevenția primară se concentrează în special asupra influențării comportamentului și atitudinilor grupului vizat, ceea ce implică motivarea indivizilor sau influențarea lor în sensul menținerii sau schimbării stilului lor de viață în direcția dorită (de exemplu menținerea unui stil de viața sănătos, fără consum de droguri).
Educarea și informarea joaca un rol important în acest proces. Prin prevenția secundară (sau selectivă) se înțelege detectarea precoce a unei boli sau probleme de sănătate deja existente, dar încă nemanifestată clinic, astfel încât o intervenție precoce să rezolve problema. Acest tip de prevenție are de cele mai multe ori ca rezultat creșterea numărului de intervenții realizate de medicii generaliști și de alți profesioniști care activează în domeniul asistenței medicale pentru tineri.
Activitatea de prevenție terțială implică prevenirea recăderilor în cadru unei boli sau limitarea efectelor nocive ale consumului de drog într-o fază precoce a acestuia. Această formă de prevenție este strâns legată de intervențiile terapeutice.
Așa cum s-a întâmplat în majoritatea țărilor vest-europene în urma cu 10-15 ani. Metodele de prevenție aplicate în Europa de est constând în furnizarea de informații factuale cu o doză apreciabilă de intimidare au fost considerate ca fiind suficiente în reducerea consumului de droguri.
Deseori metodele de intimidare (de exemplu imaginile unor siringi uriașe pentru droguri sau a unor dependenți vizibil deteriorați) erau aplicate în detrimentul activității de informare sau chiar diminua încrederea tinerilor în informațiile corecte. În prezent, ei cunosc mai mult despre droguri decât părinții și profesorii lor astfel încât atunci când argumentele aduse în sprijinul prevenirii uzului sau abuzului de droguri nu sunt realiste, efectul preventiv va fi mult diminuat.
O astfel de abordare nici de tendință naturală a tinerilor de a încerca noi experiențe . Adesea aceste experimentări sunt abandonate după o perioadă de timp variabilă. Un principiu foarte important a metodelor de prevenție recunoscut astăzi afirma ce este mult mai util și eficace a ghida acest comportament inevitabil de experimentare în direcția corectă, fapt realizabil prin oferirea de informație onestă și completă tinerilor cu privire atât la efectele negative cât și cele pozitive ale consumului de substanțe psihoactive.
Pe ansamblu se poate concluziona că scopul activității de prevenție nu poate fi schimbarea comportamentului doar conștientizarea poate schimba în mod pozitiv comportamentul. Creșterea gradului de conștientizare stă la baza formării trăsăturilor de caracter (stima și încredere de sine, abilitatea de a lua decizii, aptitudini sociale etc.) ceea ce poate duce la atingerea scopului preventiv propus: schimbarea comportamentului de consum, de substanțe psihoactive reducere sau abandonare.
Oamenii consumă astăzi droguri mai mult decât oricând pentru că doresc să simtă altceva decât de obicei
Este greșit să spui și să faci: încerc doar o dată de curiozitate. Dacă iei o dată vei dori să mai iei odată și astfel vei ajunge fără să-ți dai seama la dependență. Suntem ușor de influențat, iar pentru unii anturajul este distrugător . Cercul de prieteni în care ne învârtim este una din cauzele care duc la dependență de droguri. Dacă ia el de ce să nu incerc și eu și așa începe totul, apoi urmează chinul.
Foarte mulți din cei care au luat droguri regretă enorm că au făcut acest pas negativ în viață. Unii au reușit să renunțe alții nu au reușit. Însă pentru toți integrarea sau reintegrarea în societate va fi foarte dificilă. O persoană care este cunoscută că ia droguri sau că a luat droguri este oarecum respinsă de societate. Lumea te va privi altfel , se va feri de tine .Să nu te miri dacă nu îți vei găsii un loc de muncă.
În fond, cine va angaja pe cineva care se droghează? Suferă și cei care au consumat droguri și au reușit să se lase de ele. Deși nu ar trebui lumea îi privește altfel. Totuși ,acei oameni au fost bolnavi , dar s-au vindecat și merită o noua șansă. Vreau să le spun celor care sunt pe punctul de a consuma droguri să nu facă acest lucru.
Societatea îi va respinge, prietenii și familia îi vor părăsi, traficanții îi vor urmării și îi vor folosi pentru scopurile lor .Dependența nu este o joacă ,este o dramă greu de descris la adevărata ei intensitate. Lipsa drogului produce stări de criză manifestate prin nervozitate excesivă violență tâlhărie și criminalitate .De ce să fi bolnav de o boală pe care o poți evita ? De ce să fi jucăria altora . Drogul te scoate dintr-o stare de normalitate, sau de tulburare , te introduce in lumea falsei bucurii,după care te aruncă cu brutalitate în cumplitele chinuri ale iadului ,afectând atât trupul cât și sufletul . Spune nu drogurilor în orice situație .Viața ta nu va mai fi la fel niciodată .
Un rol important în preîntâmpinarea consumului de droguri îl au părinții ,care trebuie să-și educe corespunzător copiii din punct de vedere moral și spiritual , pregătindu-l pentru a face față realităților dure ale vieții, atmosfera sănătoasă din familie, dragostea, afecțiunea , comunicarea între părinți și copii, constituie astfel principalul aliat în lupta acestui flagel.
Deoarece tratamentul este foarte dificil și cu o eficiență scăzută, un efort considerabil trebuie făcut în direcția prevenirii consumului de droguri. Cea mai importantă măsură de prevenire o reprezintă limitarea disponibilităților, acest lucru depinzând foarte mult de politica guvernamentală. Apoi educația este vitală, informațiile legate de abuzul de droguri trebuie puse la dispoziția tinerilor , prin programe școlare și prin mass-media .O altă cale de prevenire o reprezintă identificarea și tratarea problemelor familiale care pot fi o cauză care generează consumul de drog .
Dacă se începe consumul de drog , șansele obținerii unor rezultate bune sunt mai mari dacă tratamentul este început în stadiul în care dependența și toleranță nu s-au instalat cu totul iar complicațiile administrării intravenoase nu au apărut .
Modificările de comportament sunt un indiciu clar al începerii consumului de drog prin absențele de la școală sau de la locul de muncă, declinul profesional, neglijarea aspectului fizic izolarea de foștii prieteni pentru a-și face alții din mediu drogurilor În acest stadiu pasul esențial constă unei motivații pentru consumul de droguri. Această se realizează prin explicarea efectelor nocive ale continuării consumului și prin oferirea de ajutor din partea unor persoane competențe ( psihologi, sociologi).
Principalul scop al tratamentului dependenței de drog este întreruperea consumului acordarea de sprijin social și tratament psihologic.
4.3. Primii pași spre dezintoxicare
Atunci când starea de dependență este instalată primul demers ce trebuie făcut este dezintoxicarea, care este doar o verigă , un prim pas dintr-un lanț terapeutic , care presupune ca ultim pas , reiserția și reabilitarea socială. Sunt foarte puțini cei care ajung până aici . Dacă persoana dependentă nu este de acord cu internarea în secția de detox se va lucra foarte greu cu ea, iar recăderea se va produce imediat după ieșirea din secție.
Acest studiu este denumit de către Prochasca și Diclemente, specialiști în toxicomanie, stadiu de precontemplare. Este acel stadiu în care consumatorul de drog nu consideră dependența o problemă pentru el , invocând tot felul de raționamente pentru a-și justifica comportamentul .Drogul îți oferă numai avantaje “Este modul meu de a mă distra” “Mă ajută să mă simt bine și nu există nimic care să mă facă să mă simt bine așa de repede .Altfel mă plictisesc .Toți prietenii mei consumă”Aceste justificări sunt tipice pentru această fază de precontemplare .
În acest stadiu un rol important îl are psihologul, sociologul care poate lucra cu toxicomanul asupra sistemului de motivație ,având suportul părintelui. Pentru a renunța din proprie inițiativă , la consumul de droguri, toxicomanul are nevoie de motivație. Reproșurile , suspiciunea , atitudinea moralizatoare din partea părinților pot menține dependența.
Sunt situații în care ceea ce îl determină pe toxicoman să renunțe la consum și să ceară ajutor este un eveniment din viața lui: supradoza unui prieten de consum , lipsa banilor , părinții care nu mai vor să-i acorde adăpost sau bani, amenințarea cu părăsirea din partea soției sau iubitei. Acestea țin de o motivație exterioară care îl poate ajuta pe consumatorul de drog să se decidă să renunțe. Aceasta determină situația în care el se poate prezenta la un specialist .
Poate veni însoțit de părinți, de alte rude, de un prieten, de iubită, sau singur. Caracteristic pentru această fază pe care Prochasca și Diclemente, o numesc contemplare , este acceptarea faptului că dependența a devenit o problemă :Toxicomanul recunoaște această problemă dar nu se simte capabil de a face ceva.
Această acceptare a faptului că există o problemă in legătură cu consumul de droguri poate fi numai rezultat al constrâgerii exercitate din exterior. De multe ori consumatorul ajunge la dezintoxicare fără să fie convins că ar avea o problemă. Bineînțeles, în acest caz recăderea bate la ușă. La întrebarea: Dacă ai sta singur și ai avea bani ai consuma în continuare ?, mulți dintre cei care veniseră cu ideea că trebuie să renunțe la consum, răspund afirmativ .
În acest caz este vorba de falsă motivație. Consumatorul va renunța la drog atunci când este motivat real, când admite că dependența de drog a devenit o problemă pentru ei .
Momentul când toxicomanul a admis că are o problemă este un moment cheie. El ajunge să admită acest lucru după o perioadă de consum sau după multiple experiențe de abstinență- recădere.
La un moment dat apare în istoria unui consumator de drog, în care conflictele și inconfortul legat de droguri sunt prea mari , decizia de a face ceva ca urmare a unei hotărâri proprii . Această este denumită de Prochasca și Diclemente faza de determinare.
Reabiliatrea unui toxicoman presupune multă răbdare, înțelegere și dragoste din partea celor apropiați. Dependența nu este o joacă, este o dramă pe care nu există cuvinte să o descrie la adevărata ei intensitate. Lipsa drogurilor produce stări de criză manifestate prin nervozitate excesivă , violentă , tâlhărie și criminalitate .
Sevrajul la heroină se manifestă prin tremur puternic, dureri articulare și musculare, dureri abdominale însoțite de simptome specifice stării de gripă (greața, vărsături, febră, frisoane, transpirații) neliniște și insomnie acută. Readministrarea drogului readuce într-o stare de aparență normalitate și aceasta durează doar câteva ore.
Impresia că drogul îl salvează pe toxicoman este o iluzie. Pentru a scăpa cu adevărat de acest coșmar toxicomanului îi trebuie multă voință și stăpânire de sine, dar și mult ajutor și înțelegere din partea celor apropiați.
4.3. Psihoterapii și metode terapeutice de dezintoxicare
Dezintoxicarea se face prin medicamente ca metadonă și naltrexonă în funcție de cantitatea de morfină din organismul toxicomanului.
Pacienții internați în secția de dezintoxicare au în fiecare zi întâlnire cu psihologul sau sociologul. Toxicomanii sunt antrenați în diverse activități: ergoterapie, terapii de grup, terapii cognitiv-comportamentale, activități gospodărești. După externarea din secția de detox , ei vor urma în continuare programul psihoterapeutic stabilit de psiholog .
Pacienții internați în ambulatoriul de toxicodependență urmează și ei acest program psihoterapeutic, având întâlnire cu psihologul o dată sau de două ori pe săptămână. În plus aceștia mai facilitează de întâlniri periodice cu psihologi și asistenți sociali de la Organizația “Salvați copiii”care vin în centrul de dezintoxicare în general o dată pe săptămână.
Aceste psihoterapii terapeutice vizează schimbarea credințelor a modului de gândire , a comportamentelor și așteptărilor care se creează în spatele dependenței, precum și dezvoltarea depriderilor pentru controlul afectelor, agresivității și relațiilor impersonale învățarea metodelor de refuz a consumului, încurajarea schimbărilor în viața socială și învățarea metodelor de a face față situațiilor care pot declanșa recăderea .
Consumul de droguri reprezintă o problemă a tuturor societăților moderne. Progresele tehnologice, dispariția unor valori tradiționale, fenomenele de marginalizare socială și economică, lipsa unor perspective clare pentru tineri au condus la o accentuare a stărilor de neliniște, nesiguranță sau stres, ceea ce a dus la o creștere a consumului de droguri.
Concluzii
În societatea românească drogurile și-au făcut apariția imediat după evenimentele din 1989, când tranziția la o societate democratică a adus nu numai libertatea cuvântului și economia de piața, dar și importante probleme de sănătate publică, precum consumul de droguri ilegale..
În ultimul deceniu, ca urmare a contextului geopolitic internațional și a schimbărilor sociale interne, în România consumul de droguri ilicite a crescut considerabil, atingând dimensiunile unui fenomen social. În numai câțiva ani România a devenit dintr-un punct de tranzit o importantă piață. Consumatorii de droguri sunt, cei mai mulți tineri cu vârstele între 18-28 ani .
Fenomenul consumului de droguri a păstrat aceeași traiectorie: scăderea vârstei medii a consumatorilor, concomitent cu mărirea numărului de consumatori și mai ales a celor care se injectează.
Scăpate într-o anumită măsură de sub controlul autorităților, drogurile au pătruns și în arii sociale în care rezistența la tentația de imitare a comportamentelor nonconformiste e foarte scăzută, și anume în licee.
Există o anumită vulnerabilitate a adolescenților la consumul de droguri, direct legată de faptul că drogurile au devenit accesibile, consumul acestora fiind deseori asociat cu grupul de prieteni. Cu certitudine, situația drogurilor ilegale este alarmantă, dar, în același timp, nu se poate trece cu vederea și consumul drogurilor acceptate de către lege, precum alcoolul, produsele din tutun, substanțele psihotrope, care înregistrează o creștere la nivelul tinerilor, și mai ales al femeilor.
În ceea ce privește factorii care determină copiii și adolescenții să consume droguri, putem aminti concluziile unor cercetări întreprinse în scopul determinării percepțiilor și atitudinilor consumatorilor, părinților și profesorilor. Studiul a dovedit că, în opinia adolescenților, principalul factor intern favorabil consumului de droguri este curiozitatea, asociat cu dorința de senzații tari, singurătate, lipsa de prieteni.
Principalul factor extern favorizant al consumului de droguri este reprezentant de anturaj sau grupul de prieteni. Ca principali factori inhibitori, adolescenții au menționat instinctul de conservare, talia de caracter, urmați de familie și credința religioasă.
Comunitatea în care „prinde" consumul de droguri se regăsește în faza de dezorientare culturală. Aceasta dezorientare privește în special tinerii ce se află în căutarea propriei identități sociale. În acest context, consumul de droguri este deseori asociat de către tinerii în dificultate cu o cultura alternativa, a contrariilor, opusă unei comunități în care nu se simt integrați.
O altă arie sociala este strada. Aici, condițiile de viață pot fi privite cauzal într-o relație directă cu consumul de droguri. Informațiile vehiculate cu privire la copiii străzii în presa scrisă sau cea vizuală sunt aproape fără excepție însoțite de imaginea copilului care inhalează substanțe dintr-o pungă de plastic.
Lucrarea de față este realizată în contextul în care consumul și traficul de droguri au devenit evidente, iar autoritățile statului doresc să dezvolte programe eficiente de prevenire și de tratament pentru persoanele afectate de consumul de droguri.
Consumul de droguri în rândul tinerilor reprezintă consecința unui proces de învățare socială, rezultat al interacțiunii sau asocierii individului cu alți indivizi dependenți.
Robert R. Bell arată faptul că există o relație între sărăcie și consumul de droguri, dependența fiind mai frecvent întâlnită în comunitățile caracterizate prin multe probleme sociale, cum ar fi: delicvența, abandonul școlar, vagabondajul, șomajul, dezorganizarea familiei, iar majoritatea indivizilor dependenți sunt adulți.
Robert Merton, autorul teoriei anomiei sociale, arată că individul dependent de droguri este de cele mai multe ori membru al unor clase sociale defavorizate. Ca urmare, el este nevoit să recurgă la mijloace ilegitime de procurare a drogului .
Erich Fromm caracteriza familia ca fiind "agenția psihologică a societății", mediul prin care societatea imprimă structurile specifice copilului și, astfel, adultului. Toxicomanii pot proveni fie din familii organizate, fie din familii dezorganizate.
În cazul familiilor organizate structural, se constată de multe ori existenta unor disfuncționalități care constau, cel mai frecvent, din relații perturbate cu unul dintre părinți, cel mai adesea cel de sex opus, în timp ce celalalt părinte manifestă o atitudine distantă, punitivă sau absentă. Consumatorii de droguri pot proveni și din familii exagerat de tolerante față de comportamentele descendenților.
Cercetând o populație de tineri toxicomani, Peter Laurie desprinde trei condiții necesare pentru apariția dependenței de droguri: un deficit psihologic cu caracter predispozant; o criză care apare în cursul vieții, o ofertă oportună de drog.
Bibliografie
I. Acte normative
Constituția României
Codul Penal
Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în M. Of. partea I nr. 362 din 03.08.2000
Strategia Natională Antidrog din 27 ianuarie 2005 pentru perioada 2005 – 2012 publicat în Monitorul Oficial nr. 112 din 3 februarie 2005
II. Tratate, Cursuri, Monografii
Alis Diana Ivașcu, Andreea Teodorescu, Fenomenul consumului de droguri, Ed. Psihomedia, București 2010
Abraham Pavel, Drogurile – aspecte juridice și psihosociale, Ed. Mirton, Timișoara 2004
Abraham Pavel ,Trifan Gabriela, Moartea albă – prevenire, depistare și combaterea consumului și traficul ilicit de droguri, Ed. Olimpiada, Brăila 2002
Abraham Pavel, Larussen – de droguri, toxicomanii și dependenți, Ed. Științelor, București 2005
Abraham Pavel, Capcana drogurilor, Ed. Detectiv, Bucurelti 2005
Arthur W. Blume, Consumul și dependența de droguri, Ed. Polirom, București 2011
Campbell Ross, Copiii noștrii și drogurile, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2001
Daniela Baconi, Dan Balalau, Abuzul și toxicodependența, Ed. Medicală, București 2008
E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, București 2010
Florin Sandu, Stop drogurilor, Ed. Sylvi, București 2002
Ferreal Gilles, Adolescenții și toxicomania, Ed. Polirom, Iași, 2002
Gh. Alecu, Traficul și consumul de droguri – o amenințare continuă,. Evoluție și preocupări, Brașov: 2002
Gh. Alecu, Manual de educație antidrog, Ed. C.N.A.P.M.-S.A., Constanța, 2003
Gh. Alecu, Criminalistică,
H. Ardelean ș.a., Droguri și toxicomani, Ed. Europrint, Oradea, 2001
I. Mitrofan, Terapia toxicopendenței, Ed. S.P.E.R, București 2003
I. Suceavă, J. Drăgan ș. a. Manual Antidrog, Ed. Fadrom, București, 1998
J. Drăgan, Gh. Alecu, M. Țipișcă, Dreptul Drogurilor, Editura Dobrogea, Constanța, 2001
Jenica Dragan, Dicționar de droguri, Ed, C.H. Beck, București 2012
M. David, Drept penal, partea specială,
S. Zamfir, Metode de prevenire, depistare, și intervenție în cazul adolescenților care consumă droguri sau sunt în pericol de a o face, Ed. Salvați Copii, București 2002
Traian Dima Traficul și consumul ilicit de stupefiante, combaterea prin drept penal, Ed. Luminalex, București 2001
Traian Dima, Alina Gabriela Păun, Droguri ilicite, Ed. Universul Juridic , București 2010
T. Liteanu, T. Ștefan, C. Stoica, Traficul de droguri. Repere. Dimensiuni și perspective, Editura ANI, București, 2005
V. Stanciu, D. Sgarciu, Drogurile, o realitate care poate ucide, Ed. Centru de Creatie, Brăila 2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Combaterea Traficului de Droguri In Legislatia Romaneasca (ID: 126779)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.