. Combaterea Stresului Prin Masaj Si Tehnici Complementare Kinetoterapiei

INTRODUCERE

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Sentimentul reușitei în viață depinde mult de fiecare dintre noi, de propriul simț al valorilor, al obiectivelor ce trebuiesc urmărite. Mai multe “drumuri duc la Roma”, dar ceea ce pentru unii este o reușită, pentru alții nu e!

Când reacția la stres este corespunzătoare, ea pregătește eficient acțiunea, conferind individului mai multă atenție și vigilență, mai multă energie pentru reflecție și intervenție.

Când reacția este prea intensă sau durează prea mult, apar probleme de genul: insomnii, stare de tensiune permanentă, diaree, tulburări organice (gastrită, ulcer, diabet, etc.).

La instalarea stresului cronic apare oboseala și depresia (mai ales când subiectul intră în faza de epuizare). Atunci individul recurge la consumul de substanțe “miracol”: tutun, alcool, cafea, dar și tranchilizante.

Calitatea vieții se degradează și datorită alimentației haotice (prea multă sau prea puțină mâncare) și reducerii timpului de somn.

În această situație, tulburările funcționale (migrene, alergii, probleme la nivelul pielii) sunt frecvente, putându-se adăuga și boli organice: HTA, colesterol, tulburări la nivelul tubului digestiv, probleme endocrine.

Pot apărea, adesea, probleme în familie, la serviciu și probleme relaționale.

Stresul poate fi înlăturat, parțial sau total, nu numai cu ajutorul unui tratament medicamentos prescris de medic, ci și prin metode mai puțin cunoscute dar eficiente prin natura lor.

Aceste metode, mai puțin cunoscute, vor să pună în evidență ideea că stresul poate fi combătut cu succes la toate persoanele, indiferent de sex, profesie, mediul din care acestea provin, având posibilitatea de adaptare la toate tipurile de stres și de temperamente.

Cunoscând efectele masajului asupra organismului și considerând că acestea pot fi modelate în funcție de multiplele posibilități de adaptare a procedeelor și tehnicilor la scopul urmărit, mi-am propus să studiez modalitățile de adaptare a acestui mijloc în scopul combaterii efectelor stresului.

IPOTEZELE CERCETĂRII

În cercetare efectuată am pornit de la premiza că în combaterea stresului și efectelor sale, măsurile adoptate trebuie să vizeze, în general, stilul de viață al pacientului, urmărind:

evitarea situațiilor stresante, a emoțiilor îndelungate, a oboselii prelungite și exagerate;

intervenția asupra unor variabile mediatoare: astenie, sedentarism, constipație, datorate mai ales activității fizice reduse;

reconsiderarea atitudinii față de prelungirea în timp a stresului față de abuzul de medicamente, cafea, alcool;

reevaluarea mediului de viață, greșit considerat ca ”normal”, și trecerea la o alimentație bogată în vitamine, lichide multe, pilmbări în aer liber, practicarea unor sporturi;

reeducarea, în sensul respectării necesităților fiziologice de somn, de defecație, de eliminare a stărilor de iritabilitate, de înlăturare a gândurilor negative, obsesive.

Este cunoscut faptul că, în cazul conștientizării de către pacient a greșelilor care au condus la apariția unor manifestări ca urmare a efectelor stresului, a acceptării și respectării măsurilor prescrise, acesta își poate domina “boala”.

În condițiile enumerate mai sus însă, organismul poate fi ajutat să înlăture efectele stresului prin intervenții cu mijloace naturale, nemedicamentoase. Printre aceste mijloace masajul ocupă un loc deosebit de important, putând fi adoptat în vederea atingerii a divese obiective.

Date fiind aceste aspecte, pentru cercetarea de față, s-au formulat următoarele ipoteze:

Dacă masajul se adaptează corespunzător, în funcție de complexitatea și intensitatea manifestărilor specifice ale efectelor stresului asupra diverselor persoane, înlăturarea acestora se va realiza rapid și eficient?

Dacă masajul se asociază cu tehnici de relaxare preluate și adaptate din terapiile cogniti-comportamentale se va obține o adaptare mai dinamică la stres sau factori stresanți?

Dacă la adaptările realizate în aplicarea masajului se asociază și efectele antistres ale cromoterapiei, rezultatele obținute în combaterea efectelor stresului vor înregistra un spor de eficiență și durabilitate?

OBIECTIVELE CERCETĂRII

Pentru a asigura posibilitatea verificării ipotezelor stabilite inițial, cercetarea desfășurată și-a propus atingerea următoarelor obiective:

Tragerea unui semnal de alarmă cu privire la ritmul alert al diversificării și intensificării manifestărilor stresului în rândul populației.

Conștientizarea de către populație a riscurilor la care se supune prin netratarea la timp sau tratarea cu superficialitate a efectelor stresului asupra organismului.

Selectarea și stabilirea pe bază experimentală a celor mai eficiente mijloace și metode de combatere a stresului atât în cadrul programelor kinetoterapeutice, cât și în viața de zi cu zi.

Constituirea rezultatelor obținute în urma cercetării ca argumente în favoarea asocierii masajului antistres cu aromoterapia și terapiile convenționale.

Stimularea tuturor factorilor implicați în asigurarea stării de sănătate a individului în vederea demarării cercetărilor cu privire la problema în cauză, pentru ca aplicabilitatea metodei experimentate prin cercetarea de față să poată fi extinsă pe scară largă.

BAZELE TEORETICE ALE CERCETĂRII

REACȚII CORPORALE ȘI PSIHOEMOȚIONALE LA STRES

Reacții corporale la stres.

Din punct de vedere psihologic, sistemul nervos și sistemul endocrin, în corelație limitată cu hipotalamusul, controlează modul nostru de a ne adapta la mediul înconjurător.

Cele două sisteme nervoase vegetative (simpatic și parasimpatic) participă, de asemenea, la elaborarea răspunsurilor corpului cu efecte cardiovasculare (palpitații, creșterea presiunii sanguine, aflux de sânge către mușchi) și viscerale (stomac, intestine, vezică).

Principalele nivele de vigilență la om sunt ușor de reperat pe EEG:

Starea de veghe se caracterizează printr-o activitate electrică a creierului de frecvență rapidă și amplitudine joasă: unde beta (15-30 cicluri/sec.).

Starea de relaxare se caracterizează printr-o amplitudine mai ridicată și o frecvență mai lentă: unde alfa (8-12 cicluri/sec.). Creierul este în alertă, dar nu preocupat. În această stare, sugestia și autosugestia au efecte benefice importante.

Somnul comportă mai multe faze:

adormirea, unde se amestecă unde alfa și un nou tip de unde mai lente: teta (4-8 cicluri/sec.);

prima fază de somn, unde alternează unde beta foarte lente (3-6 cicluri/secundă) și unde mai rapide sigma (12-15 cicluri/secundă) în legătură cu activitatea internă a creierului (vise);

somnul profund, unde persistă numai undele cele mai lente înregistrate – delta (0,5 – 3 cicluri/secundă), când trezirea e dificilă;

o fază paradoxală, unde predomină o intensă activitate onirică și unde se regăsește aceeași activitate electrică ca la starea de veghe.

În anii '30, cercetătorii s-au concentrat pe necesitatea de a localiza în interiorul creierului, reacții emoționale.

În anul 1937, Papez începe să descrie conexiunile dintre sistemul limbic (zona cea mai veche a creierului) în procesul de evoluție și regiunile cortexului, în scopul reprezentării mecanismului intern al emoției. W.R.Hess dovedea, în anul 1955, prin experiențe pe animale, rolul fundamental al hipotalamusului în reacțiile emoționale. Cea mai mare parte a cercetătorilor au vrut să explice reacțiile prin circuite închise în interiorul creierului sau prin secreții hormonale. Lucrarea lui Pierre și Henri Loo, “Stresul permanent”, constituie sinteza rezultatelor dobândite în prezent. În anii '50 se demonstrau legăturile existente între undele observate în EEG și stările de relaxare.

Dar, ceea ce interesează practic și ceea ce caracterizează experiența unei persoane stresate, este “răspunsul global al organismului”, care integrează toate sistemele: muscular, organic, circulator, nervos și hormonal.

Edmond Jacobson a fost primul care a adoptat această poziție holistică. El a pus sub semnul întrebării ideea răspândită în mod curent după care în urma unei informații senzoriale, creierul dă ordin mușchilor să reacționeze. El a asociat fiecărei reacții emoționale, “reacții neuro-musculare” specifice fiecărei persoane.

Aceste contracții apar simultan cu reacțiile sistemului nervos și hormonal și nu la ordinul creierului. El a pus în evidență, de asemenea o "interacțiune reciprocă", un "bio-feedback" între activitățile cerebrale și musculare. Se poate spune că, "organismele reacționează direct la schimbările de mediu", de fiecare dată prin reacții organice (sistem simpatic), reacții nervoase și hormonale (SNC) și reacții musculare. Trebuie să abandonăm ideea că creierul comandă corpul pentru a o înlocui cu aceea a unei "autoreglări biologice globale".

REACȚII PSIHOEMOȚIONALE LA STRES

Omul a avut dintotdeauna intuiția că anxietatea, orele nesfârșite de muncă și condițiile în care se desfășoară aceasta, nesiguranța și amenințările viitorului, conflictele individuale, pot provoca boli somatice și psihice. Societatea postindustrializată, caracterizată prin rapiditatea schimbărilor tehnologice, complexitatea mereu mai mare a sarcinilor și a consecințelor lor organizatorice și constrângerile privind viața de familie, au exercitat o puternică influență asupra fragilului echilibru mental și biologic al ființelor umane, supuse unor tensiuni emoționale și unor frustrări greu de depășit.

Indivizii fac față zilnic unor atacuri de diverse feluri: pierderi, frustrări și amenințări cu consecințe redutabile. Sentimentele și emoțiile legate de acești diferiți factori externi de stres pot readuce în discuție “homeostazia” individuală, adică echilibrul psihic, emoțional și somatic.

Termenul “homeostazie”, bine cunoscut în fizică, chimie și fiziologie, a fost extins la fenomenele psihologice și sociologice.

L.von Bertalanffy (1933), teoretician al sistemelor, a formulat o teorie a organismelor, cuprinzând ființele vii și materia inertă. Există, spune el, o tendință universală spre economia de energie, datorată principiului constanței globale. Celulele animale, vegetale, precum și așezările omenești, poparele și chiar planetele par a fi conduse de un echilibru homeostatic. Von Bertalanffy, face o distincție între sistemele închise și sistemele deschise, referindu-se mai ales la organismele vii. Acestea par a fi dirijate de forțe biologice (care acționează asupra creșterii și îmbătrânirii țesuturilor), care modifică neîncetat nivelul de homeostazie și limitele organizării lor.

Această tendință de homeostazie implică realizarea unui echilibru optimal între instinctele legate de viață și de creștere (care conduc sistemul deschis spre o înțelegere din ce în ce mai accentuată) și instinctele legate de moarte (care induc o dezintegrare psihologică a organismului). Factorul conducător al personalității umane, pe care psihanaliștii îl numesc Ego, este o agenție de sinteză și de reglare, toate mecanismele descrise de S. Freud (1982) corespund, prin analogie, celor descise de N. Wiener (1984) în termeni de feed-back și de servo-mecanisme. Acest nivel de coordonare și sinteză este dotat cu funcții complexe; ele îi permit individului să perceapă și să aprecieze realitatea, ceea ce implică accesul la amintirile conștiente, preconștiente și inconștiente. Doar ținând seama de evenimentele externe și interne, Eul este capabil să aprecieze situațiile de stimulare excesivă, ca și gratificațiile nesatisfăcătoare acordate nevoilor instinctive. Funcția principală a Eului este de a menține echilibrul celor două subsisteme integrate (respectiv sistemul fiziologic și cel psihic ale ființelor umane), – care la rândul lor – sunt integrate în ansamblul mai complex al personalității. Eul este, așadar, în mod continuu, sub presiunea cererilor instinctuale, a nevoilor somatice și amenințărilor, și a altor doleanțe excesive provenind din mediul intern și extern. Eul este supus stresului și este important de știut care sunt mecanismele pe care le folosește pentru a face față tensiunilor polosește pentru a face față tensiunilor psihoemoționale.

BIOCHIMIA ȘI MALADIILE STRESULUI

În cursul evoluției de-a lungul câtorva milioane de ani, ființa omenească a dezvoltat cu mecanisme neurobiologice care să-i permită să se adapteze la toate schimbările din mediul înconjurător, de ordin fizic, social sau psihic.

În ceea ce privește organismul, acesta trebuie să-și mențină echilibrul intern (homeostazia) și să-și mobilizeze energia necesară procesului de adaptare. Omul trăiește într-o stare permanentă de stres; un stres stimulator. Potrivit părerii lui Claude Bernard “stresul biologic este necesar ritmului biologic și stabilității mediului interior”, în consecință, privarea de stimul sau absența stresului ar echivala cu moartea. Această constatare a dat naștere credinței în existența unui “eustres”, stres pozitiv. Excesul de stimulare este, deopotrivă, periculos și, în cazul când ar depăși capacitatea de adaptare a ființei omenești, ar provoca bolile stresului sau chiar decesul. Încă din anii '30 și mai ales la începutul anilor '40, cercetătorii au descoperit în mod progresiv mecanismele puse în funcțiune de diferitele sisteme biologice pentru a face față situațiilor de stres, iar relația stres – boală a dus la o nouă dimensiune a abordării medicale clasice.

SURSELE STRESULUI

Stresul, prin definiție, este o reacție nespecifică a individului expus acțiunii unor factori disturbatori. Se produce la nivelul fiziologic (inimă, plămâni, hormoni, transpirație), psihologic și comportamental – prin urmare, antrenează ansamblul funcțional al unei persoane.

Stresul nu este un fenomen specific uman, orice animal îl resimte: prezența une pisici pune un șoarece în stare de alertă! Inima îi bate mai repede, pompează mai mult sânge, deci mai mult O2 și mai multă energie în mușchi; în felul acesta eficacitatea fugii sporește, deci și șansa de supraviețuire a șoarecelui crește. O dată salvat din ghearele pisicii, el se liniștește încetul cu încetul și recuperează din energia risipită odihnindu-se și mâncând… Până la următoarea întâlnire cu pisica! Stresul, corespunzând primei reacții a șoarecelui, este în acest caz, destinat să-i asigure cea mai bună șansă de a rămâne în viață. Cu alte cuvinte, dacă n-ar reacționa în acest fel, pisica ar avea toate șansele să-l mănânce.

Faza de recuperare este și ea la fel de necesară. Dacă șoarecele rămâne într-o stare de stres prelungită, se instalează epuizarea, la fel de incompatibilă cu supraviețuirea ca și absența reactivității.

În consecință, o bună utilizare a stresului înseamnă a avea reacția fiziologică, emoțională și psihologică necesară acțiunii, urmată de o suficientă recuperare pentru a dispune de această cantitate de energie în caz de nevoie sau când e de dorit.

Acest echilibru între cheltuieli și economii seamănă mult cu gestionarea unui buget: a ști să-ți asiguri liniștea și să te bucuri de viață cu proprii tăi bani, fără a-ți periclita în întregime economiile! O bună gestiune asigură în final o sporire concomitentă a economiilor și a posibilităților de a cheltui.

Diferența între om și animal în fața agenților stresanți constă în posibilitatea pe care o are animalul de a reacționa activ, prin luptă sau fugă, în timp față de problemele care nu pot fi rezolvate printr-o acțiune imediată, omul suferă efectele nefaste ale acestei schimbări fiziologice repetate. Dar omul are capacitatea de a reacționa conștient la condițiile exterioare, într-o manieră mai adaptată când supraviețuirea sa nu este direct amenințată. El își poate dezvolta conștient capacitatea de apărare, dezamorsând reacția animală de luptă-fugă. Este unul din efectele fundamentale pe care le urmărește masajul practicat în scop preventiv, alături de alte metode de relaxare.

Profesorul Hans Selye din Montreal a fost primul care a definit stresul, în anul 1990, sub denumirea de “sindrom general de adaptare”. Sindromul general de adaptare este răspunsul organismului la agresiunile la care este expus, indiferent de cauza și natura agresiunii. Această reacție se împarte în trei faze (fig. Nr. 1):

I. Reacția de alarmă

Este reacția de șoc, consecutiv la expunerea de mai multe ori la stimuli exteriori la care organismul nu este adaptat. Oricare ar fi agresiunea, organismul reacționează prin modificări fiziologice: tahicardie, scăderea tonusului muscular, scăderea temperaturii și a tensiunii, aciditatea gastro-intestinală, depresie, etc.

Aceste prime manifestări sunt urmate de o reacție de contra – șoc a organismului, care are rolul de a restabili echilibrul tulburat – pentru moment – prin manifestări contrare.

II. Faza de rezistență

Ea apare atunci când organismul este supus unei agresiuni prelungite. Rezistența vis-a-vis de agentul stresant se accentuează, dar organismul devine, datorită acestui fapt, mai sensibil la alte agresiuni.

III. Faza de epuizare

Atunci când expunerea la agenții stresanți durează prea mult timp, organismul devine incapabil să producă reacța de contra – șoc necesară menținerii unui echilibru. Atunci se produce fenomenul de ruptură. Exemplul unui stres fizic: un microb care atacă pielea provoacă o inflamare locală mare (roșeață, tumefacție, durere), care este o reacție de apărare, după care se trece la reacția de rezistență (abcese, furuncule), care limitează întinderea agresiunii. În final, poate apare o leziune a țesuturilor cutanate (fistule), în faza de epuizare.

Evoluția reacției stresului

Fig. Nr. 1. Evoluția reacției la stres (după H. Selye, (1) )

Legendă:

Reacție de alarmă = care pregătește corpul pentru acțiune;

Faza de rezistență = în timpul căreia corpul se organizează;

Faza de epuizare = caracterizată prin boală.

Factorii de stres

Stresul poate avea cauze fizice, cum ar fi:

foamea, boala, dezechilibrurile alimentare;

surmenajul fizic, oboseala;

schimbările extreme de climă;

zgomotul (după un sondaj IPOP din 1978 zgomotul este factorul; numărul 1 de stres pentru 32% din persoanele interogate);

perturbările de ritm biologic (cel ce lucrează noaptea, pilot);

poluarea și intoxicațiile.

Dar, de asemenea, printre factorii cauzatori de stres se numără și aspecte psihologice, frustrări, plictiseală, emoții prea puternice, griji profesionale, schimbări de mediu, etc.

Pentru unii, un astfel de eveniment va fi primit ca stimulativ, pe când alte persoane își vor pierde capacitatea de a reacționa corect.

La fel, în fața unei agresiuni microbiene, un organism își va mobiliza toate resursele defensive și nu va permite bolii să se instaleze, în timp ce altul se va lăsa copleșit.

Boala nu este cauzată numai de cauze exterioare, ci depinde și de calitatea reacțiilor noastre de apărare și de adaptarea în fața agresiunilor. Noi reacționăm diferit în funcție de mai mulți factori: boli anterioare, constituție fizică, alimentație, educație, protecția mediului înconjurător.

Factorii alimentari au o mare importanță, în măsura în care condiționează în bună parte funcționarea sistemului nervos și glandular.

Următoarele elemente micșorează rezistența la stres:

excesul de zahăr, mai ales cel prelucrat, superior;

excesul de grăsimi, mai ales de origine animală;

excesul sau insuficiența proteinelor;

excesul de sare;

excitante: cafea, țigări, alcool;

alimentația săracă în minerale (Ca, Mg);

alimentația săracă în vitamine.

Educația primită pregătește persoana mai mult sau mai puțin, pentru a se apăra sau adapta. Deficiențele în educție pot fi generatoare de stres, în condițiile în care oamenii nu sunt învățați să-și respecte limitele și să nu se angajeze în cursa pentru bani sau putere în detrimentul nevoilor biologice.

STRESUL LA LOCUL DE MUNCĂ

O serie de surse de stres sau de tensiune sunt constituite de mediul de lucru, munca într-un post determinant, excesul sau lipsa de activitate, pericolul fizic, adecvarea dintre individ și medul său înconjurător și relația familie-muncă.

Sursele legate de mediul de muncă

Condițiile sau mediul de lucru au fost factori de stres îndelung studiați de peste un secol și jumătate și puși în discuție de specialiștii din medicina muncii și de ergonomi.

Agenții fizici cum ar fi zgomotele, emanațiile de fum, căldura, la care se adaugă conseciențele sociale și psihologice ale izolării datorate folosirii de protectoare de timpan au fost incriminate în studiile privind scăderea productivității muncii în unele sectoare de activitate.

Tabel nr.1. (după Deverenco, P. Anghel, I., Băban, A., “Stresul în sănătate și boală”, Cluj-Napoca, Edit. Dacia, 1992 )

O atenție specială s-a acordat zgomotului și vibrațiilor ca rezultante secundare, nedorite, ale mecanizării și automatizării, factori frecvent întâlniți în condiționarea stresului profesional. Zgomotul intervine nu numai prin efectele specifice asupra auzului, ci este incriminat și în condiționarea tulburărilor cardiovasculare, digestive și nevrotice.

La cei supuși zgomotelor s-a semnalat creșterea accidentelor de muncă și a conflictelor sociale, o atitudine negativă față de profesie și o stare de iritabilitate permanentă. Zgomotul de mai mică amploare nu produce leziuni anatomice dar generează stres psihologic secundar, cu reducerea eficienței în muncă și oboseală precoce.

Vibrațiile generează tulburări vasculare, nervoase și în activitatea organelor interne, dar pot avea repercursiuni negative și asupra coordonării sensorio-motorii.

Iluminatul, mai frecvent cel insuficient, dar și cel exagerat, provoacă o suprasolicitare a aparatului vizual și grăbește instalarea oboselii neuropsihice. În condiții de iluminare deficitară muncitorii acuză cefalee, amețeală, risc crescut de accidente.

Expunerea la temperaturi extreme impune organismului un efort suplimentar pentru menținerea homeostazei termice și hidroelectrolitice. Cel mai adesea temperaturile ridicate determină modificări cardiovasculare și electrolitice cu atât mai pronunțate cu cât stresul termic este mai accentuat și nivelul temperaturii ambiante variază mai mult în cursul schimbului de lucru.

Umiditatea atmosferică și viteza curenților de aer pot accentua sau diminua efectul nociv al temperaturii ridicate din mediul de lucru: o umiditate de 60% și o redusă mișcare a aerului (sub 0,2 m/sec), accentuează stresul termic.

Între noxele chimice ale ambianței de muncă menționăm concentrările ridicate de CO2, care se întâlnesc tot mai frecvent în numeroase activități proprii etapei actuale de progres tehnic (calele vaselor, submarine nucleare, unele silozuri, imersii).

Studiul asupra efectelor de scurtă și de medie durată ale concentrațiilor ridicate de CO2 asupra randamentului inițial, constată reducerea vitezei de execuție a testelor de raționament, instabilitate și disconfort, ca și tendința de alterare a memoriei de scurtă durată, în cazul în care CO2 a depășit 15 torri. Aceste manifestări s-ar datora acțiunilor directe a CO2 asupra neuronilor corticali sau ar fi urmarea scăderii PH-ului indus de acesta.

Surse legate de munca într-un post determinant

Munca în anumite posturi afectează ritmurile neurofiziologice cum ar fi temperatura, procentul de glicemie, metabolismul, ca și eficacitatea mentală și motivația față de muncă.

Un studiu referitor la controlorii traficului aerian a evidențiat că aceștia sufereau de ulcere gastrice, diabet ușor, hipertensiune, într-o proporție de 4 ori mai mare față de un grup de control constituit din navigatori aerieni. Deși s-a ajuns la concluzia că munca într-un punct fix devine din punct de vedere fizic mai puțin stresantă atunci când indivizii se obișnuiesc cu condițiile de muncă, cei care o prestează se plâng că se simt “excluși din societate”.

Pe baza “materialului” furnizat de războiul din Vietnam, cercetătorii americani au efectuat studii asupra medicilor de pe helicopterele sanitare și al veteranilor reîntorși în țară; studiul asupra militarilor angajați în operațiuni de luptă a constatat nivelul LH și al testosteronului scăzute considerabil la grupele de soldați așteptând atacul inamicului.

Surse legate de supraîncărcare și de deficiențe în muncă.

French și Caplan stabilesc, în unele dintre cercetările lor, că excesul de muncă, ca agent stresant, este fie de natură cantitativă, fie de natură calitativă (ex. considerarea unei munci prea grele), fie asociat cu comportamente disfuncționale. Unul dintre studiile lor indică astfel o puternică relație între cantitatea excesivă de muncă și consumul de țigări, consum considerat ca fiind unul din factorii de risc ai bolilor coronariene. O altă cercetare arată că excesul de muncă este asociat unor simptome cum ar fi scăderea respectului față de sine și refugiul în alcoolism.

Un studiu datorat lui Cooper, Davidson și Robinson, asupra stresului în serviciile de poliție, arată că munca în exces a sergenților din poliția britanică era la originea unei depresii trecătoare; aceștia incrimnau procedurile administrative care îi obligau să efectueze perioade lungi de activitate, la care se adăugau frustrările cauzate de procedurile judiciare prelungite și incapabile de a-i pedepsi pe delicveți.

Deficiențele în muncă reprezintă un alt agent stresant legat de mediul înconjurător, acolo unde activitatea este repetitivă, puțin stimulatoare, rutinieră, ca, de exemplu, la liniile de asamblare. Plictiseala și dezinteresul psihic față de muncă pot diminua capacitatea de reacție a muncitorilor și funcționarilor, în situații de urgență sau de neprevăzut.

Sub raport comportamental, variază și eficiența activității individuale în funcție de intensitatea stresului, nivelul optim atingându-se după Welford la un grad mediu de stres, excesul sau substimularea soldându-se cu reduceri ale productivității.

Sunt evidențiate sporirea absenteismului și a instabilității profesionale, în legătură cu intensitatea stresului ocupațional și cu gradul de insatisfacție a muncii. Schimbarea locului de muncă și absenteismul se corelează cu lipsa perspectivei de promovare și de creștere a salarizării, cu insatisfacție în ce privește relațiile cu colegii, cu activități monotone nestimulante, rol ambiguu și condiții necorespunzătoare de muncă. Fumatul excesiv se corelează cu tensiunea nervoasă și starea de anxietate. Alcoolismul, ca refugiu, este semnalat în cazurile de încărcare excesivă.

În plus, generatoare de stres psihic mai este satisfacerea inadecvată (peste măsură sau sub limita normală) a “unor trebuințe naturale” (viața sexuală abuzivă ori insuficientă) sau sociale – comunicarea mai redusă, mai ales la cei “dezrădăcinați” în procesul urbanizării.

Surse legate de pericolul fizic.

Pericolul fizic constituie o altă sursă de stres pe care o întâlnim în profesiunile de mare risc, cum ar fi : poliția, minele, armata, serviciile de luptă împotriva incendiilor. O cercetare a profesorului Cooper, asupra militarilor însărcinați cu deminarea în Irlanda de Nord, ne arată că acești experți, care duc la bun sfârșit respectivele operațiuni, par a fi personalități puțin emotive, cu dificultăți în stabilirea de relații personale durabile și care se conformează în foarte mică măsură valorilor convenționale dominante. Aceste trăsături de caracter le îngăduie să stabilească o distanță în relațiile interpersonale și le facilitează depășirea unor încercări care trezesc o mare teamă (moartea sau rănirea gravă a colegilor lor), în cursul periculoasei lor activități profesionale.

Surse legate de adecvarea persoană/mediu.

Satisfacția muncii care poate fi evaluată datorită conceptului Persoană-Mediu (adică adecvarea caracteristicilor psihosociale ale unui individ la condițiile de muncă din mediul său), este un alt criteriu de determinare a stresului-tensiune. În cazul unei inadecvări, și-ar face apariția un anumit număr de simptome cum ar fi anxietatea, depresia, nemulțumirea și boli somatice.

STRESUL ȘI ORGANIZAREA MUNCII

Activitatea organizată a omului este reglată de tonusul cerebral, depinzând într-o măsură apreciabilă de gradul activității sistemului nervos. Relația dintre activare și eficență se prezintă sub forma unui “U” inversat, activarea sporind prin creșterea stimulării până la un nivel mediu, când atinge un grad optim, peste care un plus de stimulare este urmată de scăderea activării și de reducerea randamentului.

În anii șaizeci, preocupările cercetătorilor s-au deplasat din aria de studiu a stresului în procesul muncii spre diferitele surse de stres induse de rolul jucat de un individ la locul său de muncă.

Conflictul și ambiguitatea rolului; exercitarea responsabilității

În 1964, centrul de cercetări al Universității din Michigan publică lucrările lui Kalm, Wolf, Quinn, Snoek și Rosenthal într-un volum considerat de către cercetători ca fiind de referință: ”Stresul organizațional: studii privind conflictul și ambiguitatea rolului”. Ambiguitatea rolului este definită ca lipsa de claritate în ceea ce privește rolul individului la locul său de muncă, obiectivele propuse și dimensiunile responsabilităților sale. Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au constatat că indivizii suferind de această carență în definirea rolului lor resimțeau o minimă satisfacție în activitatea lor profesională, o stare crescută de tensiune în raport cu munca lor, un sentiment al lipsei de importanță a muncii prestate în cadrul organizării muncii, însoțit de o pierdere a respectului de sine.

Un studiu efectuat de French și Coplan asupra unui grup de 205 ingineri cercetători și cadre superioare de la una din bazele NASA, “Goddard Space Flight Center”, au ajuns la aceeași concluzie, adăugând o precizare referitoare la acuzația persoanelor chestionate de a fi supuse unei amenințări la adresa bunăstării lor fizice și mentale, însoțite de simptome fiziologice, cum ar fi creșterea presiunii sanguine.

În ceea ce privește conflictul determinat de rolul jucat de un individ în procesul muncii, el este definit drept acea contradicție generată de solicitările diferite adresate acestuia și la care el, fie că nu dorește într-adevăr să răspundă, fie că socotește că respectiva solicitare nu corespunde sarcinilor sale.

La fel ca și în ancheta asupra ambiguității, rezultatele privind conflictul determinat de acest rol ajung la concluzii asemănătoare: munca oferă mai puțină satisfacție persoanelor care suferă din pricina conflictului determinat de rolul lor în procesul muncii; de altfel, cu cât cadrele care au autoritate în procesul de organizare iau mai multe decizii cu consecințe conflictuale, cu atât crește insatisfacția de muncă a subordonaților lor. Zona cea mai vulnerabilă în cadrul conflictelor de organizare a muncii se situează la nivelul articulației acesteia cu diferiți actori din mediul intern și extern. Astfel, Margolis și Kroe au constatat, ca exemplu de rol conflictual în mediul intern, într-o structură organizatorică, că potențialul de risc al prezenței ulcerului gastric era de șapte ori mai mare la maiștri, raportat la cel al lucrătorilor pe care îi aveau în subordine.

Exercitarea unei responsabilități este un alt agent de stres legat de rolul organizatoric. Responsabilitatea față de ființe umane este mai stresantă decât cea față de echipamente; asta înseamnă că individul exercitând o muncă de răspundere trebuie să petreacă mai mult timp în interacțiune cu ceilalți: să asiste la ședințe de lucru, să muncească singuri și, în consecință, să facă față termenelor de predare a rapoartelor și/sau termenelor de executare a sarcinilor. Aceste rapoarte arată însă că mai există și alte surse de stres, care se împletesc cu alte elemente variabile, cum ar fi: teama de a nu obține o avansare, creșterea factorului de izolare datorat exercitării activității de conducere, apropierea de vârsta pensionării. Reacțiile fiziologice la acest tip de stres sunt aceleași ca și în cazul altor surse: colesterolemie crescută și nivel ridicat al presiunii sanguine, riscul unor boli, orice simptom legat doar de răspunsurile corpului biologic la sursele multiple și identificabile de stres.

Deosebirile de personalitate sunt determinante importante în capacitatea de reacție a indivizilor în fața conflictelor datorate rolului jucat în procesul de activitate.

French și Coplan semnalează că indivizii cu un comportament mai adaptabil rezistă mai bine la stres decât indivizii inflexibili din punct de vedere psihologic.

STRESUL RELAȚIONAL

Este vorba de stresul legat de calitatea raporturilor umane întreținute de superiorul ierarhic cu subordonații și colegii de muncă. Numeroși psihologi au emis ipoteza că relațiile bune dintr-un grup de muncă sunt un factor primordial pentru sănătatea individului și a colectivității. Conflictul apare între dispozițiile superiorilor și interesele ori cerințele subordonaților, sau în situația în care o persoană în cauză are tendința realizării unor transformări în procesul de producție iar superiorii ori subordonații sunt rigizi sau rutinieri, împotrivindu-se schimbării. Aceste conflicte stau la baza insatisfacției în muncă și au repercursiuni negative asupra sănătății fizice și mintale a muncitorilor. În cazul unei activități de rutină, în care muncitorul nu-și poate etala capacitățile creatoare, munca sa nu este urmată de un stimulent și el nu întrezărește o progresie firească în ierarhia profesională, activitatea se realizează fără interes, fără satisfacție, generând stresul ocupațional. Influențele negative menționate sunt resimțite chiar în condițiile în care sporește retribuția, dacă aceasta nu este însoțită de o ascensiune profesională.

Dimpotrivă, în condițiile în care omul cunoaște scopul activității sale, înțelege sarcinile de muncă și stăpâște mijloacele de realizare ale acestora având putere de decizie, rezistența sa la factorii stresanți sporește.

O stare de insatisfacție și stres se înregistrează și în condițiile în care muncitorul are un autocontrol redus asupra deciziilor și nu este consultat în probleme privind propria activitate. O situație similară se înregistrează și în condițiile unui suport social insuficient din partea superiorilor, a colegilor sau a subordonaților.

Legătura dintre stres și desfășurarea cariei profesionale

Pot fi identificate două mari surse de stres în acest domeniu:

Stresul legat de diferite etape din carieră

Stresul cauzat de frustrările induse de statutul profesional

CARIERA PROFESIONALĂ

În fiecare etapă a carierei sale, un indvid este supus unor tensiuni și încercări pe care le depășește cu mai multe sau mai puține dificultăți de ordin psihologic.

În societățile industriale, la începutul carierei lor, persoanele sunt obligate să intre într-o competiție intensă, cu scopul de a câștiga rapid mai mulți bani și de a obține un statut social mai înalt; toți cei și toate cele care “eșuează”, ca și cei și cele care reușesc, plătesc un preț ridicat. Mijlocul carierei este însoțit de un cortegiu de decepții: încetinirea sau frânarea avansării, restrângerea oportunităților, constatarea atingerii “plafonului”, pot conduce la izolarea indivizilor.

Sfârșitul de carieră și pensionarea, cu alte cuvinte finalul vieții profesionale active și deci reconversia energiei psihice de la locul de muncă spre alte activități, este încă o posibilă sursă de frustrare, mai mult sau mai puțin bine depășită de indivizi; după cum se știe, decesele sunt frecvente în cei doi-trei ani de după pensionare. În plus, se mai adaugă și stresul cauzat de concedieri și reconversiile de carieră, conjugate cu incertitudinea ulterioară privind obținerea unei sume devalorizate a pensiilor.

STATUTUL PROFESIONAL

Depinde de procedeele de promovare din întreprinderi și de schimbările sociale și culturale din societate. O întreprindere poate favoriza avansarea excepțională a anumitor cadre superioare, a unor funcționari și muncitori, fără să ia în seamă consecințele emoționale și somatice, pe care aceasta le atrage: supraîncărcare și exces de activitate, un sentiment crescut de insecuritate și izolare față de mediul său de muncă.

Creșterea ritmului schimbărilor tehnologice, adaptarea continuă a întreprinderilor, obligate să creeze noi produse, să cucerească noi piețe de desfacere, modifică ritmul de desfășurare a carierelor profesionale în sânul unei întreprinderi, ca și vârsta medie a salariaților și conducătorilor ei. Tendința de a avea mereu un personal “tânăr”, împinge spre marginea societății industriale un număr apreciabil de cadre competente și eficiente. Toate acestea duc la boli psihice și somatice și, mai ales, la o stare de inconfort psihic, în creștere în unele întreprinderi.

Studii având ca subiect mediul familial în marile centre industriale, insistă asupra bolilor coronariene la indivizi care au dobândit prin ei însăși nu prin căsătorie un statut social mai ridicat decât statutul lor de origine. Stresul cauzat de schimbările rapide de statut social a devenit una din problemele cruciale ale societăților industriale occidentale.

Grupul organizat, ca sursă de stres

A trăi într-o societate organizată este, în zilele noastre, un destin împărtășit de milioane de persoane; un mediu organizat, prin însăși natura lui, poate reprezenta o sursă de amenințare a libertății, a autonomiei și a identității individuale. Problemele pot fi numeroase: o participare nesatisfăcătoare la procesul de decizie, unele deficiențe de comunicare, diverse tipuri de interdicții referitoare la comportamentul cotidian în birouri. Kets de Vries de la Mc Bill University, autor a numeroase lucrări asupra stresului și irascibilității proceselor de decizie într-o structură organizată, adaugă la această lungă listă propriile constatări: exercitarea excesivă a autorității, compartimentarea structurii organizatorice, sistemele indirecte de control de gestiune.

Cercetări extinse, teoretice și doctrinare, privind participarea muncitorilor în cadrul structurilor organizatorice, în vederea ameliorării productivității și reducerii stresului, au apărut încă din 1948. Coch și French, într-un articol despre modalitatea de a înfrânge rezistența la schimbări (studiu asupra unu atelier de croitorie), au constatat cum creșterea participării mergea mână în mână cu creșterea productivității, și deci cu satisfacția muncitorilor. În 1974, Margolis, Kroes și Quinn, într-un studiu efectuat asupra a 1400 de muncitori, au arătat că neparticiparea era un indicator serios și un semnal în ceea ce privește tensiunea și stresul la locul de muncă. Acestor variabile trebuie să-i adăugăm lipsa de apreciere a sarcinilor îndeplinite, practicată de către cei responsabili cu organizarea muncii.

Rezultatul acestor cercetări ar putea determina structurile organizatorice să adopte un program de prevenire a stresului, care ar duce la modalități noi de exercitare a autorității, la o acțiune de reașezare a structurilor, în vederea unei diminuări a compartimentării, și la o strategie adecvată de comunicare interioară și exterioară.

Surse de stres din viața cotidiană: viața familială

Personalitatea individului nu poate fi separată de mediul familial zilnic, nici de preocupările sale extraorganizaționale. Ori, nici un studiu privind stresul individual, nu poate trece cu vederea problemele familiale, dificultățile financiare, conflictul dintre ideile personale și cele ale sistemului de organizare a întreprinderii, conflictul dintre solicitările de la locul de muncă și cele familiale.

Nu există până astăzi nici un studiu global care să ia în considerare ansamblul tensiunilor cu care se confruntă individul. Cercetările efectuate începând cu anii '70, evidențiază (în lumea anglo-saxonă) un comportament identic al majorității soțiilor unor cadre medii: acestea consideră că rolul ce le revine este acela de a-și susține soții. Alte anchete, privind soțiile cadrelor superioare, insistă asupra “contractului tacit”, niciodată pomenit de cei doi interesați, contract prin care soția acceptă să joace rolul de “stâlp al familiei”, în așa fel încât soțul să poată face față în mod liber tuturor exigențelor profesionale și organizatorice.

Întreprinderea a avut de câștigat din această separare a sarcinilor, acceptată sau suportată de soții, aceasta oferind astfel “managerilor” refugiul și securitatea căminului familial.

Susținerea din partea familiei sau a prietenilor, și o bună ambianță de lucru permit controlarea cu mai multă eficiență și cu mai puțină reactivitate a situațiilor stresante. Într-adevăr, faptul că ai cu cine să stai de vorbă despre problemele tale, că te întorci, seară de seară, în sânul unei familii unite, că ai colaboratori simpatici – toate acestea favorizează calmul și dobândirea competențelor necesare pentru a face față stresului.

Situația opusă – izolarea familială sau de prieteni, o ambianță relațională tensionată – agravează reactivitatea la factorii de stres, diminuând sprijinul și adăugând noi tensiuni.

O relație bună cu cei din anturajul nostru este un factor important de echilibru, de reușită și diminuează consecințele nefaste ale stresului. Este deci de dorit “să ne cultivăm” relațiile cu ceilalți, și nu doar din motive altruiste.

STRESUL ȘI SCHIMBĂRILE DIN MEDIUL SOCIAL

Schimbările din mediul social intervin la diferite niveluri: național, comunitar, familial și individual.

Condițiile economice, perioadele de război, nesiguranța politică pot avea influențe asupra unor întregi populații; la scară individuală, evenimente ca doliul sau pierderea locului de muncă pot avea consecințe grave.

Sursele de stres legate de mediul social

Mobilitatea geografică și migrările sunt considerate ca factori de stres productori de boli mintale și de dezordini somatice. Toate cercetările în acest sens arată că populațiile migrate prezintă procente de spitalizare psihiatrică mai ridicate decât celelalte grupe de populații. Factorii explicativi ai acestei fragilități psihice sunt: diferențele culturale (între țara de origine și cultura țării de adopție), condițiile economice și sociale în noua societate și presiunile exercitate pentru asimilarea populațiilor emigrate.

Cercetătorii insistă asupra faptului că emigranții care se instalează în zonele urbane, unde există deja populații din țările lor de origine, se adaptează mai ușor decât cei care nu au o asemenea referință; stresul este și mai mare atunci când diferența culturală este importantă. S-a constatat, de asemenea, vulnerabilitatea la maladiile somatice; Graham și Reeder demostrează că oamenii mobili din punct de vedere geografic prezintă un procent mai mare de maladii coronariene decât cei stabili.

Schimbarea socială survine, de asemenea, în cazul modificărilor mediului înconjurător actual, datorită industrializării, urbanizării, reînnoirii rețelei urbane sau schimbărilor economice foarte rapide. Impactul pe care îl au astfel de modificări asupra populației se manifestă prin “fragilizarea” indivizilor. Programele de reînnoire urbană au consecințe asupra vulnerabilității crescute a populației și duc la o creștere a stresului profesional. Dispariția totală a vechilor comunități și dezintegrarea sistemelor relaționale stabilite fac ca persoanele vârstnice să fie lipsite de orice sprijin social. Pe de altă parte, Brenner a verificat ipoteza potrivit căreia atunci când activitatea economică este în declin, stresul social global crește în egală măsură cu spitalizarea mentală”. Când își face apariția stresul, coeziunea gradului social joacă un rol important în prevenirea spitalizări psihiatrice.

Dezorganizarea socială și dezintegrarea unor întregi comunități (ex. Liban în 1989, sau Rwanda în 1995) apar atunci când acestea sunt confruntate cu dezastre naturale, deportări sau transplantări, războaie civile sau orice alt șoc de dimensiunile unui cataclism.

Toate cercetările ajung să sublinieze creșterea frecvenței tulburărilor mentale, a tuberculozei, a atacurilor coronariene și a hipertensiunii, care însoțesc asemenea evenimente.

Absența și/sau dezintegrarea structurilor sociale și comunitare slăbesc rezistența mentală a indivizilor.

Sursele de stres legate de viața personală.

Stresul poate decurge nu numai din conflictul de rol dar și din ambigutatea (obiectivă sau subiectivă) a rolului.

Evenimentele de viață sunt definite ca “ schimbări în structurile și relațiile psihosociale ce determină reorganizări ale circumstanțelor uzuale și impun organismului un efort de reajustare perioadă în care individul apare mai vulnerabil la stres și consecințele lui”

În 1949, în America, s-a ținut o conferință cu titlul “Sresul și manifestările corporale”, patronată de Asociația pentru Cercetarea Maladiilor Nervoase și Mentale. Această conferință a constituit punctul de plecare al tuturor cercetărilor întreprinse asupra rolului evenimentelor din viața personală în etiologia diferitelor boli individuale. Cercetătorii au avansat ipoteze potrivit cărora asemenea evenimente acționează ca factori acceleratori în declanșarea unor boli, dar nu determină tipul bolii.

Holmes și Rahe pun în circulație ipoteza că acumularea de evenimente de viață crește predispoziția individului la diverse boli. Ipoteza emisă s-a concretizat în alcătuirea unor chestionare pentru măsurarea schimbărilor de viață, orientate în principiu asupra următoarelor domenii: familial, profesional, social, financiar, sănătate. De atunci, s-au acumulat un număr impresionant de studii ce vizează această categorie de factori de stres psihosocial (numai în primii zece ani numărul lucrărilor a depășit 100), dar datele contradictorii și controversele abundă și astăzi.

Bruglea și colaboratorii săi, pornind de la discriminarea pacienților depresivi de lotul martor, realizează o discriminare a clasificării evenimentelor de viață sub aspectul amenințării și nonamenințării.

Unii autori, încadrează evenimentele de viață în stresul acut numindu-le “crize de viață” și le disting de stresul cronic produs de tracasările psihice (hassles), care cumulate într-o perioadă scurtă de timp, produc distres (stres “negativ”).

Holmes și Rahe includ în cadrul evenimentelor de viață care “rup” echilibrul individului sau îl amenință atât evenimentele pozitive (căsătorie, promovare), cât și cele negative (decese, conflicte). Unele studii subliniază că doar schimbările indezirabile, necontrolabile, nepredictibile și grave produc stres, în timp ce alte lucrări insistă asupra capacității de control asupra evenimentului; concluzia unanimă că și evenimentele pozitive, care scapă controlului individului, sunt la fel de agresive ca și cele negative.

Studiile efectuate demonstrează, într-o manieră statistic semnificativă, legătura dintre numărul și intensitatea evenimentelor din viața individuală și posibilitatea apariției unor maladii într-un viitor apropiat. În acest mod, stresul cotidian intens a fost legat de următoarele consecințe somatice: moarte subită în urma unui atac cardiac, diferite accidente, răniri pe terenul de sport, tuberculoză, leucemie, diabet, toată gama de suferințe minore. La fel, rezultatele care depășesc 300 de puncte pe scara Holmes și Rahe au fost asociate cu simptomele unor maladii nervoase și mentale.

FACTORII INDIVIDUALI ȘI SOCIALI DE REZISTENȚĂ LA STRES

Unii indivizi sunt obligați să facă față unor evenimente stresante, sunt atinși de boli cronice și de dezordini mentale, în timp ce alții sunt fericiți. Este de la sine înțeles că sursele de stres nu pot ele singure explica declanșarea bolilor și că trebuie luați în considerare și alți factori, cum ar fi caracteristicile situației stresante, calitățile psihologice și biologice ale indivizilor, precum și, în completare, caracteristicile sistemelor sociale care acționează ca niște bariere protectoare ale indivizilor: un model biopsihosocial.

Caracteristicile situației stresante.

Caracteristicile “stresorilor” sau “agenților stresanți”, asociate cu declanșarea maladiilor, sunt evaluate în funcție de intensitatea, de dimensiunea, de durata lor, de imposibilitatea de a fi prevăzute, de “efectul de noutate”.

Intensitatea este măsurată prin variațiile schimbărilor percepute în situația personală sau în mediul înconjurător global al societății. Studii asupra perceperii unor asemnea schimbări, realizate pe studenți ai universităților americane (pe un eșantion de 678 persoane), stabilesc o corelație pozitivă între schimbarea percepută în mediul social și nivelul de anxietate și de stres, măsurat pe scala de anxietate. Nivelul de anxietate era și mai ridicat atunci când schimbarea percepută nu era una dorită și încă mai ridicat, atunci când schimbarea socială avea consecințe asupra vieții personale. Dimensiunea evenimentelor stresante (adică “mărimea” lor apreciată pornind de la situații stresante considerate ca medii sau normale), are un anumit efect (prin durată) asupra alterărilor fiziologice și psihologice individuale.

Cercetările efectuate duc la următoarele concluzii:

toate persoanle expuse unor situații de stres intens și de lungă durată nu-și mai regăsesc niciodată starea anterioară de bunăstare fizică, biologică și psihică;

toate persoanele supuse unor amenințări de durată privind viața lor, oricare ar fi caracteristicile lor psihologice, sunt proiectate într-un univers unde predomină numai reacția biologică profundă și universală a vieții individuale.

Durata unui eveniment stresant are efecte variabile; în unele cazuri, o experiență scurtă dar intensă poate avea un efect devastator, asemănător celui cauzat de situațiile de stres durabile.

Evenimentele imprevizibile au efecte mai puternice asupra persoanelor, decât evenimentele anticipate mental. În ultimă instanță, “efectul de noutate” face să crească impactul situațiilor stresante (ex. experiențele implicând privațiuni senzoriale). În cazul în care toți agenții stresanți acționează simultan sau secvențial, se manifestă un efect de “supraîncărcare” și, oricare ar fi rezistența organismului, chiar și o supraîncărcare minimă poate avea consecințe dramatice.

CARACTERISTICILE PSIHICE ȘI BIOLOGICE INDIVIDUALE ȘI MEDIUL SOCIAL

De la caracteristicile evenimentului stresant cercetătorii au trecut la studierea caracteristicilor persoanei, gândindu-se că este greu să prevezi consecințele unui eveniment, dacă nu cunoști trăsăturile de caracter ale personalității respective.

Comportamentaliștii americani, B.P.Dohrenwend și B.S. Dohrenwend au stabilit că perceperea stresului de către indivizi depinde de două mari categorii de variabile:

1. factorii personali, cum ar fi pragul senzațiilor biologice și psihologice, inteligența, capacitatea verbală, tipul de personalitate, sistemele psihologice de apărare, experiența trecută și un anume simț de stăpânire a propriului destin;

2. factorii externi, cum ar fi vârsta, nivelul școlar, veniturile, ocupația profesională.

De aceea, cercetătorii s-au orientat către acele caracteristici ale personalități care pot induce, pe termen lung anumite boli somatice. Cele mai cunoscute cercetări în materie au fost cele consacrate bolilor coronariene și personalităților denumite de tip "A", ale căror caracteristici sunt : agresivitatea, ambiția, spiritul de competiție, obsesia muncii, obsesia timpului care trece etc., prezente la numeroase persoane suferind de o boală cardiacă.

Alte cercetări au descoperit că una din variabilele critice de rezistență la stres era capacitatea emoțională de răspuns.

Pragul de anxietate sau de angoasă poate fi mai mult sau mai puțin ridicat, în funcție de individ; în consecință, indivizii cei mai vulnerabili vor fi aceia care prezintă un prag al angoasei foarte scăzut. S-a sugerat că vulnerabilitatea la stres poate varia în funcție de sursele de stres. Rezistența la stres a unui individ nu poate fi evaluată fără a se ține cont de mediul înconjurător. În ecuația stresului, poziția socială a unui individ în cadrul comunității îi influențează vulnerabilitatea la stres. Stresul este minim la toți cei implicați într-o structură socială care acționează, după modelul protecției interne individuale, ca un scut protector. Orice ruptură a legăturilor cu mediul, deschide poarta slăbiciunilor individuale: izolare socială, marginalizare socială și lipsa unui statut.

În concluzie, se poate spune că extrem de numeroasele schimbări majore sociale și individuale pot duce la creșterea vulnerabilității la stres a populațiilor și a indivizilor. Toate cercetările efectuate până astăzi au permis identificarea, datorită unui anume număr de variabile, a acestei populații cu cotă mare de risc, dând astfel posibilitatea autorităților oficiale să pună în aplicare politici de prevenire.

În schimb, aceste cercetări nu au dus la stabilirea cu precizie a riscurilor la care sunt expuse celelalte persoane, cu excepția personalităților de tipul “A”. Abordările denumite psihosomatice par a fi promițătoare, datorită capacității lor de diagnosticare a subiecților cu cotă mare de risc, cu atât mai mult cu cât, relativ recent, s-au descoperit și numeroasele mecanisme biochimice ale stresului.

PREVENIREA ȘI TERAPIA STRESULUI

Abordarea preventivă în medicină, aplicabilă și în domeniul stresului, recurge la trei modalități principale:

Identificarea atât a factorilor stresanți, cât și a indivizilor și grupurilor vulnerabile la stres (de exemplu la cei expuși la factori nocivi majori, handicapați).

Reducerea vulnerabilității și mărirea rezistenței organismului (ex. prin alimentație, efort fizic rațional, substanțe adaptogene).

Protecția, prin evitarea sau eliminarea agenților ambientali fizici sau psihosociali nocivi, demers mult mai ușor realizabil în cazul factorilor fizici, și mult mai dificil în ceea ce privește cei psihosociali, din cauza absenței unor modele conceptuale valide, a utilizării insuficiente a cunoștințelor existente și a evaluării lacunare a beneficiilor măsurilor de intervenție.

O sintetizare mai analitică a modalităților de intervenție și prevenire se poate axa pe modelele existente ale stresului.

Vom apela la modelul Kagan – Levi al ecosistemului om – ambianță, conform căruia intervențiile vizează următoarele etape:

Modificarea, moderarea și, pe cât posibil, eliminarea stresorilor ambientali.

Intervenții asupra variabilelor mediatoare, inclusiv psihosociale, unele de favorizare a adaptării (ex. suportul social), altele de intensificare a reacțiilor (ex. agresivitatea).

Întreruperea mecanismelor cu potențial patogen prin intervenții asupra factorilor psihoneuroendocrini (ex. prin psihofarmacoterapie, relaxare) și a proceselor sociale (a celor care intensifică alinierea).

Intervenții asupra precursorilor bolii și a simptomelor acute, identificate prin examinări medicale sau psihologice (a formelor ușoare de anxietate sau depresie sau a hipertensiunii incipiente).

Măsuri de prevenire secundară și de terapie a bolilor psihosomatice manifestate.

După opinia lui Levi pentru a fi eficient, programul preventiv trebuie să se bazeze pe următoarele principii:

Să se axeze pe o viziune realistă asupra omului și ambianței, luând în considerare aspectele fizice, mentale, sociale și economice.

Să promoveze o strategie ecologică care să ia în considerare interacțiunea între întregul ansamblu individual și ambiental.

Să evalueze continuu, în baza unui feed-back informațional, efectele complexe ale modificărilor și intervențiilor cu ajustare permanentă și suplă la aceste mutații.

Să asigure în mod democratic individului condiții de influențare a propriei situații și de comunicare cu factorii decizionali.

Să se bazeze pe un suport mental, solidar între individ și grupurile sociale.

De aici rezultă și necesitatea individualizării programelor de reducere a stresului.

2.1. REMEDII TRADIȚIONALE ȘI MODERNE DE PREVENIRE A STRESULUI

Simptomele stresului sunt perceptibile individual: angoasă, depresie, tensiune nervoasă, tulburări sexuale, scădere a tonusului, oboseală, scăderea atenției și vigilenței, a memoriei, tulburări somatice funcționale și organice diverse: tulburări de digestie, cardiovasculare, migrene, colite. Toți subiecții și fiecare în parte, conștient sau inconștient, resimt modificările corporale și psihice induse de stres.

Dintotdeauna omenirea a făcut apel la remedii pentru a putea face față în continuare vieții de zi cu zi; în epoca modernă, progresele farmacologiei au contribuit pe larg la furnizarea de noi remedii. În această privință, ceea ce este frapant, este sublinierea accentuată a funcției orale pentru a face față stresului. Se instalează o regresie psihică, care facilitează ființelor omenești în suferință o întoarcere la preafericita perioadă a alimentației materne.

REMEDII TRADIȚIONALE

Recurgerea la alcool, care induce o senzație de destindere și o ușoară stare de excitație, poate, în caz de exces, să provoace și să intensfice tulburări de scaun și să agraveze depresia latentă. Tutunul (nicotina), stimulând producția de adrenalină, diminuează angoasa, sporește starea de veghe și procură o senzație de energie; pe termen lung, toate studiile confirmă că folosirea sa prelungită antrenează tulburări cardiace, respiratorii și anumite forme de cancer.

Laptele, cacaua, cafeaua și infuziile fac de asemenea parte din rețetele tradiționale: laptele, remediu împotriva insomniei, conține un aminoacid întăritor, L – triptofanul, pe care organismul îl utilizează pentru producția de substanțe regularizatoare ale somnului. Stresul antrenează pierderi de energie în decursul zilei, iar absorbția de zahăr din ciocolată poate provoca o senzație provizorie de energie, urmată de o contralovitură de insulină, care face să crească iritabilitatea și oboseala; la fel, cofeina prezentă în cafea, ameliorează starea de veghe și crește puterea de concentrare, dar obișnuința duce la un consum crescut, cu consecințe manifestate prin tulburări ale ritmului cardiac, dureri de cap, tensiune musculară, iritabilitate și insomnie. Infuziile, băute ca un substitut de cafea sau de ceai, pot provoca reacții alergice imprevizibile; anumite plante sunt droguri puternice.

REMEDII MODERNE

Remediile moderne antistres, la care au recurs îndeosebi membrii societăților industriale evoluate sunt bine cunoscute: așa-zisele vitamine antistres, somniferele, tranchilizantele. Vitaminele C și B sunt necesare într-o perioadă de stres fizic (o intervenție chirurgicală, rănire, sarcină, eforturi violente, performanță de lungă durată), dar ele sunt ineficace la nivel psihologic; ele nu pot “vindeca” crizele de angoasă și depresie.

În numeroasele anchete privind stresul, s-a constat o creștere constantă a consumului de somnifere și tranchilizante la scara țărilor planetei.

Somniferele dau o senzație de destindere și acționează asupra creierului pentru a induce un somn natural, cu riscul progresiv al perturbării ciclurilor somnului, instalării unei somnolențe diurne și scăderii performanței.

Tranchilizantele procură, la fel ca și somniferele, o senzație de destindere, favorizează somnul și au o acțiune relaxantă asupra respirației și sistemului nervos. În doză mare, asociate cu alcoolul și folosită pe perioade îndelungate, pot induce dependența, provoacă oboseală și agravarea depresiilor existente.

TERAPIILE ȘI METODELE DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA STRESULUI

Din anii '30 și până în zilele noastre, medicii și psihoterapeuții au elaborat numeroase metode de luptă împotriva stresului. Aceste metode, oricât ar fi de diferite, au toate drept obiectiv diminuarea progresivă a tensiunilor psihice și musculare și o scădere a excitațiilor senzoriale (auditive, vizuale), cu importante consecințe de relaxare asupra majorității funcțiilor vitale.

Rezultatele așteptate reprezintă “dominarea stresului”; se pare că toate aceste metode, care sunt trecute în revistă pe scurt, sunt o mărturie a faptului că această abordare trebuie să constituie prima etapă a unui tratament de urmat pe plan psihoterapeutic, însoțit uneori de un tratament medical.

Indivizii nu sunt toți egali în fața acelorași traumatisme; ei sunt limitați în ceea ce privește capacitatea de stăpânire de sine chiar de propria lor funcționare mentală și psihică, de viața lor personală, de mediul familial și socio-profesional. În numeroase cazuri, este insistent recomandat să se facă apel la terapii de relaxare, ale căror efecte benefice sunt mai mult sau mai puțin durabile, în funcție de persoană. Acestea sunt:

Exerciții de relaxare corporală: gimnastică aerobică, stretghing, activități cu impact redus de stres. Aceste exerciții fizice practicate pe termen lung, fac să scadă ritmul cardiac, reduc riscurile de hipertensiune, de tensiune musculară, diminuează anumite dureri, cu consecințe psihice, cum ar fi reducerea temporară a angoasei, depresiei. Acestor exerciții corporale practicate în Orient li se pot adăuga exerciții corporale din Extremul-Orient: Tai chi, însoțit de mișcări care le amintesc pe cele ale dansului, procură o senzație de calm (punând în mișcare toate părțile corpului); Yoga, practicată de mult timp în Europa occidentală, duce la scăderea ritmului cardiac și a ritmului respirator, inducând o senzație de profundă relaxare.

Metode de relaxare mentală:

meditația, efectuată într-un mediu protejat de orice excitare senzorială și însoțită de o respirație lentă și ritmată, poate contribui la reducerea multor simptome (două ședințe de 10-20 minute pe zi);

evadarea imaginară sau creatrea de imagini mentale este o tehnică asemănătoare celei folosite de atleții de performanță pentru a-și îmbunătăți rezultatele; închipuindu-ți că te afli în diferite locuri sau situații plăcute, reactivezi astfel, printr-un proces de asociere de idei, numeroase reprezentări mentale susceptibile de a favoriza o scădere a tensiunii.

Metodele care folosesc mijloace tehnice:

“relaxarea în apă” se practică într-un compartiment special, perfect izolat, cu efecte spectaculare; pericolul este că, în unele cazuri, această izolare senzorială poate provoca angoasă;

“bio feed-back”-ul denumit și tehnică “anti-stress”, a fost introdus în științele neuro-psiho-medicale în 1969, de către Kamyia și Miller. Metoda constă într-un proces de antrenare a organismului în scopul modificării unor funcții fiziologice care în mod obișnuit sunt inconștiente, involuntare și automate. Antrenamentul se realizează asistat de un aparat electronic (monitor) care măsoară și furnizează informații fiziologice, în timp ce organismul exercită un control voluntar asupra lor. Procedeul pune subiectul în dublă ipostază de observator și controlor.

Antrenamentul implică:

un control continuu al răspunsului fiziologic, printr-un procedeu de încercare și eroare;

un avertisment imediat (feed back) care aduce la cunoștință subiectului fiecare schimbare, prin semnal vizual sau auditiv – prin frecvențe variabile;

motivație pentru modificarea răspunsului fiziologic.

Cercetările au dovedit că ședințele de bio feed-back, efectuate timp de opt săptămâni, conduc la modificarea următorilor parametri: predominarea ritmului alfa și beta de pe ECG, reducerea tensiunii arteriale și musculare, a rezistenței electrice a pielii (ce traduce nivelul de anxietate al subiectului), normalizarea ritmului cardiac și a temperaturii.

Odată dobândit controlul voluntar asupra unor procese fiziologice automate, cu ajutorul monitorului, achizițiile se transferă în situațiile cotidiene, în răspunsul organismului la stres; cercetătorii nu știu totuși cum funcționează această interrelație om-mașină și care este efectul ei asupra ritmului cardiac, tensiunii arteriale și psihicului.

Metode psihoterapeutice:

Toate metodele citate până acum au calitățile și eficacitatea lor, mai ales în sensul întreținerii stării de sănătate la indivizii care nu au ajuns până “la fund”, care mai pot încă “face față și care acceptă modalitățile” de a-și spori rezistența. Atunci când rezistența psihică individuală nu mai permite înfruntarea dificultăților zilnice, când anxietatea și depresia se instalează și apar anumite tulburări somatice, este important să se recurgă la medici, psihiatrii, psihanaliști, psihoterapeuți și psihosomaticieni. În acel moment, este insistent recomandat să se combine, de exemplu, o metodă de relaxare corporală (care facilitează autocunoașterea fizică și psihică) cu psihoterapia psihanalitică sau psihosomatică.

Relaxarea în terapia cognitiv-comportamentală

OBIECTIVELE ANTRENAMENTULUI ȘI RELAXĂRII

Să controlăm mai bine reacțiile emoționale

Să determinăm nivelul general al stresului

Să ne odihnim rapid

Să facilităm un somn odihnitor

Să reușim să fim calmi

CĂI DE ATINGERE A OBIECTIVELOR

Să controlăm mai bine reacțiile emoționale

Capacitatea de a ne relaxa este o componentă esențială în învățarea controlului și ale impulsurilor.

Învățarea controlului reacțiilor emoționale începe prin ședința de relaxare de aproximativ 25 min., ședințe destul de lungi și profunde, urmate de exerciții de relaxare rapidă și mai puțin profundă.

Obiectivul se consideră atins dacă subiectul se poate să se calmeze cu ușurință în majoritatea situațiilor stresante.

Învățarea cognitiv-comportamentală este esențială pentru tratamentul tulburărilor anxioase (fobii, tulburări obsesive, crize de panică, etc.), reacțiilor impulsive și tulburărilor somatice numite funcționale (hipertensiune arterială, cefalee hipertensivă, dureri lombare). Ea este utilă pentru persoanele care nu prezintă tulburări psihologice caracteristice dar care doresc să își diminueze tracul și alte reacții emoționale, care perturbă desfășurarea optimă a activității lor.

Utilizând această terapie, persoanele devin capabile să diminueze tensiunea psihică și mentală să devine mai sensibile la creșterea încordării corporale. Acesta este un indiciu capital pentru a asocia o procedură de autosugestie conștientă și a evita să fim implicați într-o reacție emoțională.

Controlând mai bine reacțiile emoționale, persoanele devin capabile să își diminueze în câteva secunde nivelul încordării și să se apropie astfel de activitatea fiziologică optimă pentru comportamentul dorit.

Să determinăm nivelul general al stresului

Învățarea metodică a relaxării permite:

Diminuarea excesului de încordare musculară și de tensiune psihică la persoanele stresate frecvent sau cronic

Adaptarea unui stil de viață mai puțin obositor

Prevenirea unei serii de tulburări somatice și psihice

Să ne odihnim rapid

Învățarea relaxării permite recuperarea rapidă a energiei datorită:

Ședințelor de relaxare mai lungi sau mai scurte (10-30 min.) și profunde („relaxare – recuperare” și „ relaxare – prevenire”)

Unor „mini – relaxări” (câteva secunde sau minute) repartizate pe tot parcursul zilei.

Pentru îmbunătățirea și menținerea stării de sănătate este preferabilă o pauză de relaxare de cât să consumăm în exces substanțe excitante.

Să facilităm un somn odihnitor

Când am învățat să ne destindem repede și bine, reușim să adormim repede, ne reluăm somnul mai ușor în cazul întreruperii lui, dormim mai bine, mai profund. Timpul acordat somnului, în cazul praticării acestei metode poate fi scurtat.

Să reușim să fim calmi

Ședințele de relaxare profundă au fost organizate utilizând meloterapia și vizualizarea mentală a unor scene agreabile. Aceste ședințe permit ceea ce Abraham Maslow numea „experiențe de vârf”, momente în mod deosebit fericite și revitalizante.

LOCUL RELAXĂRII ÎN TERAPIA COMPORTAMENTALĂ

Unele dificultăți psihologice și somatice se rezolvă simplu prin învățarea relaxării (în ședințe regulate de relaxare-odihnă și adaptarea cvasiinstantanee a unei atitudini relaxate o dată cu apariția situațiilor stresante):

Tulburări funcționale – hipertensiunea arterială, cefalee provocată de tensiune, dureri lombare, unele forme de insomnie, etc.

Învățarea relaxării aduce mari satisfacții majorității persoanelor care au urmat în întregime training–ul

Timpul investit este în întregime recuperat datorită ameliorării calității somnului, diminuării stresului și oboselii.

METODE DE RELAXATE ÎN TERAPIA COMPORTAMENTALĂ

Deși oamenii dispun de o capacitate înnăscută de a se relaxa fizic și mental, ceea mai mare parte dintre ei o folosesc puțin sau incorect. Horsent Benson, specialist în tulburări cardiovasculare, profesor de medicină la Universitatea Harvard definește 4 comportamente fundamentale ale relaxării.

Un mediu calm, la adăpost de surse de distragere;

O poziție confortabilă, în care încordarea musculară este redusă pe cât posibil;

O atitudine pasivă (de tipul „fie cec-o fi”) analogă celei adoptate pentru a dormi și care este la antepodul voinței crispate de a realiza performanțe;

Focalizarea întregii atenții pe un stimul determinat (sunet, cuvânt, obiect, respirație, senzații corporale)

Metodele de relaxare se observă, în principal, la nivelul 4, în diferite tehnici. De exemplu:

În tehnica yoga tradițională, atenția se centrează pe un sunet secret („mantra”) încredințat de către un maestru.

în „training-ul autogen” al lui Schultz, atenția se centrează e impresii fizice de toropeală și căldură

PRACTICA RELAXĂRII ÎN TERAPIA COMPORTAMENTALĂ

În terapia comportamentală am început învățarea relaxării printr-o versiune ameliorată și rapidă a metodei Jacobson. Această tehnică a fost punctul de plecare pentru învățarea pe etape, care a avut ca efect diminuarea rapidă asupra activării fiziologice provocată de situații stresante.

Specificul metodei lui Edmond Jacobson, rezidă în focalizarea atenției pe senzații provocate de contracții și decntracții ale grupelor de mușchi. El și-a numit metoda „relaxare progresivă” din două motive

persoana relaxează gradat unele grupe musculare,

pe măsură ce această relaxare este practicată zilnic ea se îmbunătățește calitativ și se obține mai repede învățarea relaxării a permis întreruperea cercului vicios „frică tensiune musculară amplificarea durerii intensificare fricii și a tonusului frică…”

Studii ulterioare au permis ameliorarea eficienței metodei. Versiunea actuală a relaxării progresive prezintă un raport excelent eforturi-beneficii:

procedura de bază se învață în câteva ore

ea implică un ritm de 3-4 exerciții săptămânale de-a lungul mai multor săptămâni sau luni, pentru a ajunge la o relaxare convenabilă în câteva secunde

Punctul forte al metodei Jacobson, de relaxare progresivă, este dat de faptul că implică foarte puține inconveniente, în comparație cu alte metode care antrenează uneori stări de angoasă, mai ales la persoanele care devin ușor anxioase. O eficiență deosebită a avut programul tipic „ comportamental” demonstrat de numeroși cercetători, în special de Bernstei de Borkovec (1973) și Ost (1987).

ETAPA I

Prima etapă este constituită din exerciții de relaxare prin contracție urmată de relaxare a următoarelor 13 grupe de mușchi: mușchii mâinii dominante și antebraț, braț dominant, (contracție prin bicepși), mușchii celelaltei mâini și a antebrațului, celălalt braț, mușchii piciorului și a gambei membrului inferior dominant, coapsa, membrului inferior opus, mușchii abdomenului, mușchii umerilor și părții de sus a spatelui, mușchii gâtului, gurii și obrajilor, ochilor, genelor și sprâncenelor, frunții, scalpului.

Contracția unui grup muscular se face pe inspir urmată de o scurtă apnee (durată aprox. 5-12 sec.)

Deeconectarea efectuată destul de repede este realizată pe un expir mai lent, concomitent cu enunțarea în gând a unui cuvânt cheie ce evocă relaxarea: relaxat, destins, calm. O atenție deosebită am acordat intensității contracției astfel încât să nu producă durere sau tremurături, pe concentrarea subiecților, pe contracțiile și relaxările mușchilor, pe contrastul dintre încordare și relaxare. Acest exercițiu a fost realizat cu grupa experimentală în fiecare zi, timp de două săptămâni.

CODIȚII PENTRU O BUNĂ RELAXARE

Alegerii și asigurării contextului, golirea vezicii, retragerea într-un loc calm și agreabil cu o temperatură moderată, neutralizarea surselor posibile de distragere a atenției, asigurarea unei ținute lejere

Adoptării unei poziții confortabile: culcat pe un pat/canapea, așezat pe un fotoliu cu un suport pentru cap, picioarele puțin depărtate unul de altul

Centrării întregii atenții pe exercițiu: închiderea ochilor, suspendarea provizorie a preocupărilor, proiectelor astfel încât să vă puteți concentra asupra corpului contracțiilor și relaxării. După mai multe săptămâni/luni de practică a relaxării în grup dar mai ales în activități independente, ideile intrusive au fost mai puțin frecvente și mai puțin importante.

Centrării atenției pe respirație: respirarea în mod liniștit pentru obținerea relaxării, evitând hiperventilația care poate provoca senzații dezagreabile sau angoasante,

FOLOSIREA IMAGINILOR MENTALE

S-au vizualizat situații care evocau relaxarea și starea de confort: plajă, peisaj de munte, râu în pădure, lac pe care plutește o lebădă, baie caldă, etc. Se pot imagina sunete, arome asociate vizualizării.

Această formă de relaxare calificată uneori drept cognitivă, a permis:

Să aprofundăm și să prelungim relaxarea

Să trăim un sentiment de bine profund

Să adormim în caz de insomnie

SFÂRȘITUL ȘEDINȚEI INCLUDE URMĂTOARELE EXERCIȚII:

„Respirați puțin mai repede”

„Mișcați mâinile, brațele, gambele, picioarele”

„Întindeți corpul mai ales spatele, dar fără exces, întindeți bine rațele și mâinile”

„Deschideți ochii și reluați contactul cu spațiul înconjurător”

„Ridicați-vă lent. Fiți atent la ritmul d-voastră personal.”

„Acordați atenție activităților de tranziție, ceea ce implică o încordare moderată și o cheltuială mică de energie”

TIMPUL OPTIM DE REALIZARE A EXERCIȚIILOR

Orarul exercițiilor:

În mod ideal – 1-2 ori pe zi în perioada de învățare

Pentru persoanele ocupate – 1 dată pe zi

Exercițiile pot fi făcute la ore diferite

Se recomandă:

Să se încerce a se varia orarul

Oprirea exercițiului și reprogramarea în alt moment

Evitarea exersării dimineața, după trezire, pentru că există riscul să fiți crispați sau să adormiți din nou

Efectuarea exercițiilor seara, înainte de a adormi, este cel mai bun moment pentru persoanele ocupate – atenție însă la riscul de a adormi (denotă lipsa de control)

Orarul recomandat

aproximativ ora 14 (relaxarea în momentul în care atenția este în general mai scăzută)

aproximativ ora 18 (când oboseala acumulată în timpul zilei favorizează relaxarea dar nu antrenează atât de ușor adormirea)

ETAPA a II-a

A doua etapă este constituită din aceeași procedură ca în etapa I, dar în ritmul fiecărui subiect. S-a urmărit ca fiecare să își însușească tehnica în mod convenabil, dar nu perfect: perfecțiunea fiind o atitudine contraproductivă.

O formulă bună s-a dovedit a fi exersarea alternativă a procedurii asimilate.

ETAPA a III-a

A constat din contracția și relaxarea a 13 grupe musculare mușchii mâinii dominante și antebraț, braț dominant, (contracție prin bicepși), mușchii celelaltei mâini și a antebrațului, celălalt braț, mușchii piciorului și a gambei membrului inferior dominant, coapsa, membrului inferior opus, mușchii abdomenului, mușchii umerilor și părții de sus a spatelui, mușchii gâtului, gurii și obrajilor, ochilor, genelor și sprâncenelor, frunții, scalpului. Aceste exerciții pot fi reluate în orice moment al zilei: în poziția șezând pe scaun sau în picioare în situații de așteptare (la coadă într-un magazin).

ETAPA a IV-a

A constituit-o procedeul de relaxare „pasivă” de tip „ training autogen” a lui Schultz. Atenția va fi focalizată pe senzația de încordare reziduală și relaxare, toropeală, căldură.

ETAPA a V-a

Decontracturarea a 13 grupe musculare (cele de mai sus) fără contracții prealabilă.

ETAPA a VI-a

Decontracturare a 8 grupuri musculare fără contracții prealabile, fără casetă.

Se poate însoți exersarea de procedura de numărare.

Ex: pronunță unu și relaxează o mână și un braț

Pronunță 2 și relaxează cealaltă mână și celălalt braț

….etc.

ETAPA a VII-a

Mini relaxări și atitudine de relaxare în situații nestresante.

Situații în care se poate exersa relaxarea:

De fiecare dată când așteptați (la semafor, în ascensor, la magazin)

Înainte de a porni mașina

De fiecare dată când telefonul sună când mergeți la toaletă

În timpul efectuării exercițiilor se vor respecta regulile:

Respirați profund

Expirați și spuneți: „relaxare”

Urmați un circuit personal de decontracturare – relaxarea feței, umerilor, căderea brațelor, etc.

Rămâneți câteva secunde în starea de relaxare

Practica relaxării „diferențiate” – este recomandată în timpul unor activități diferite: mers, scris, conducerea autovehiculelor, și constă în relaxarea mușchilor care nu sunt necesari activității respective. Este necesar să fie relaxate acele părți ale corpului care sunt în mod special încordate. (de exemplu dacă suferiți de dureri de spate arcuiți spatele apoi relaxați)

ETAPA a VIII-a

Sau etapa de diminuare a încordării în situații stresante. Obiectivul acestei etape este de a diminua activitatea fiziologică și psihologică până la nivelul optim pentru comportamentul dorit. În acecastă etapă se vor respecta următoarele reguli:

Atitudinea de relaxare trebuie exersat chiar de la primele semne de încordare

Controlați respirația (răriți expirația)

Utilizați comenzile – respir lent, încordarea mea este între 0 și 10 secunde, voi încecrca să o micșorez cu 1sau 2 grade – activitatea fiziologică înseamnă dinamism: ..privesc, …observ care este prima etapă a problemei

ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE CERCETĂRII

ORGANIZAREA CERCETĂRII

DURATA ȘI ETAPELE CERCETĂRII

De la alegerea temei și până la finalizarea redactării lucrării, perioada în care s-a înscris întreaga activitate a fost cuprinsă între 15 august 2003 – 15 martie 2004 (8 luni). În scopul organizării eficiente a întregii activități de cercetare, această perioadă a fost împărțită în mai multe etape astfel:

Etapa I (august – octombrie 2003), a corespuns perioadei de documentare teoretică. În acest scop, am studiat sursele bibliografice în legătură cu tema, pentru a determina nivelul la care se află cercetarea în domeniu, și pentru a afla alte date care să ofere imaginea de ansamblu a problematicii abordate.

Etapa a – II – a (octombrie – noiembrie 2003) a cuprins întâlniri cu medicii de la Secția Medicală I și Secția Cardiologie din cadrul Spitalului Județean Bacău.

S-au purtat discuții cu aceștia, pentru a înțelege mai bine cauzele și efectele stresului.

De asemenea, în această perioadă am efectuat observații asupra medicilor și i-am luat în evidență pentru alcătuirea grupelor (martoră și experimentală).

Etapa a – III – a (noiembrie 2003 – aprilie 2004) a cuprins activitatea experimentală propriu-zisă. Deoarece tema lucrării se referă la contribuții la stabilirea celor mai eficiente tehnici de masaj care pot fi folosite pentru combaterea stresului, această etapă prezintă anumite particularități astfel:

“pacienții” au fost luați în evidență în momentul când aceștia și-au dat acordul;

intervenția experimentală a constat în aplicarea masajului antistres, ședințele având loc în timpul gărzilor;

perioadele de aplicare a masajului antistres nu au coincis, activitatea desfășurându-se în general, în funcție de ziua și ora de începere a gărzii.

Etapa a – IV – a (martie 2004) a cuprins efectuarea vizitelor la locurile de muncă ale subiecților din grupele martoră și cea experimentală, pentru a constata și compara evoluția ulterioară aplicării programului de masaj și, pe baza constatărilor, pentru a efectua prelucrarea și interpretarea datelor ș redactarea lucrării.

LOCUL DE DESFĂȘURARE A EXPERIMENTULUI ȘI CONDIȚIILE DE BAZĂ MATERIALĂ

Activitatea experimentală s-a desfășurat, în cea mai mare parte în Spitalul Județean Bacău, Secțiile Medicală I și Cardiologie, și mai puțin la domiciliul pacienților.

Camera de gardă, fiind foarte bine dotată a oferit condiții optime de desfășurare a activității de “tratament” pentru cazurile luate în evidență, asigurându-se o atmosferă plăcută, relaxatoare și buna desfășurare a ședințelor.

Încăperile de acest gen sunt în general foarte bine încălzite, spațioase, bine iluminate, curate, asigurând tot confortul.

Unii au dorit ca și la domiciliu să beneficieze de ședințe de relaxare sub îndrumarea mea și, ca atare, s-au stabilit periodic și astfel de “întâlniri”.

Pentru cei cu care s-a lucrat la domiciliu, s-a putut adapta ușor spațiul pus la dispoziție pentru efectuarea masajului, folosindu-ne de o saltea.

Am folosit meloterapia cu efect relaxant și aromaterapia, în funcție de preferințele subiecților atât la domiciliu, cât și în camera de gardă.

EȘANTIONUL DE SUBIECȚI CUPRINȘI ÎN EXPERIMENT

În urma activității de depistare și selectare a unor persoane care să corespundă cerințelor temei propuse, în experiment au fost cuprinși un număr de 10 subiecți, dintre care 5 au constituit grupa martor (TABEL NR. 1), asupra căreia s-a acționat, în principal, cu masaj clasic și 5 au constituit grupa experimentală (TABEL NR. 2), asupra căreia s-a acționat, în principal, cu masaj special antistres.

Chiar dacă activitatea s-a desfășurat eșalonat în timp cu fiecare dintre ei, în fiecare dintre perioadele în care s-a aplicat masajul asupra unui subiect din grupa experimentală, s-a luat în evidență și s-a lucrat și cu un subiect din grupa martor, în vederea asigurării posibilității de comparare ulterioară a rezultatelor.

TABEL NR. 2 – GRUPA MARTOR

TABEL NR. 3 – GRUPA EXPERIMENTALĂ

METODELE DE CERCETARE ȘI SPECIFICITATEA FOLOSIRII LOR ÎN LEGĂTURĂ CU TEMA ALEASĂ

METODA DOCUMENTĂRII

Cercetarea științifică este un proces ce vizează descoperirea noului pornind de la cunoașterea cât și deplină a realului existent și a experienței anterioare.

În scopul culegerii a cât mai multe informații în legătură cu tema tratată, am consultat bibliografia anexată, din al cărei conținut am preluat o serie de date teoretice și metodele și tehnicile de lucru cuprinse în lucrare.

METODA OBSERVAȚIEI

Observația, ca orice metodă de investigație, este contemplarea intenționată a unui obiect, fenomen, proces sau document, în vederea cunoașterii științifice a acestuia prin înregistrarea și prelucrarea datelor obținute.

Pe baza observației s-a completat Diagrama de depresie H.A.R.D. (Anexa nr. 3), care a constituit unul din reperele care ne-au ajutat la diagnosticarea nivelului de stres.

Observația a fost folosită, de asemenea și pe parcursul aplicării programelor de tratament, pentru a constata reacțiile pacientelor și a opera eventuale modificări ale acestora.

METODA ANCHETEI

Metoda anchetei se numără printre metodele cercetării complexe în kinetoterapie, ea ocupând un rol important în obținerea datelor și a informțiilor necesare pentru cunoașterea subiectului în dinamica evoluției acestuia, pentru cunoașterea condițiilor și cauzelor care au generat afecțiunea și urmările aferente acestuia, pentru cunoașterea elementelor de genetică ce pot da, prin corelație, un tablou cât mai complex asupra aspectelor subiective și obiective legate de subiect și perspectiva evoluției acestora în timp.

În cadrul metodei anchetei, am folosit convorbirea cu pacienții în vederea culegerii informațiilor necesare întocmirii anamnezei.

De asemenea, am folosit convorbirea pentru a completa datele din Chestionarul de evaluare a manifestărilor somato-fiziologice-psihice induse de stres (Anexa nr. 3).

Inventarul evenimentelor trăite (Anexa nr. 3) a fost completat de subiecții din ambele grupe la începerea activității și la sfârșitul ei, datele obținute orientându-ne asupra nivelului de stres și a probabilității de îmbolnăvire, în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat datprită stresului.

METODE DE MĂSURARE (EXPLORARE ȘI EVALUARE)

În afara celor trei instrumente amintite mai sus, și anume Inventarul fenomenelor trăite (Thomas N. Holmes), Diagrama de depresie H.A.R.D. (Rufin și Ferreri, 1984) și Chestionrul de evaluare a manifestărilor somato-fiziologice-psihice induse de stre ca metode de explorare și evaluare am mai folosit:

Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului, constând mai ales în examinare palpatorie, care a urmărit decelarea contracturilor, paresteziilor și a zonelor cu tulburări de sensibilitate (în sensul hipo- sau hiperesteziilor) care pot să apară ca efect al stresului asupra organismului.

Electrocardiografia, pentru a decela eventualele modificări datorate stresului, care corelate cu celelalte informații ne pot avertiza asupra riscului apariției unor afecțiuni.

METODA EXPERIMENTALĂ

Experimentul constă în verificarea unei ipoteze sau teorii privind eficiența unor factori cu care se acționează potrivit unui scop. Metoda experimentală constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental, care prelucrează atât faptele provenite din observație, cât și din experiment.

Dintre formele stabilite de literatura de specialitate pentru experiment, am folosit experimentul de verificare (confirmare), în cadrul căruia activitățile au fost selectate, structurate, organizate și dirijate astfel încât, în final, să existe posibilitatea verificării măsurii în care se confirmă ipotezele inițiale.

METODA ÎNREGISTRĂRII, PRELUCRĂRII ȘI REPREZENTĂRII GRAFICE A DATELOR

Dintre tehnicile moderne de înregistrare, am folosit ca metodă obiectivă de susținere a conținutului cercetării și de prezentare a lucrării, înregistrarea pe peliculă fotografică, pentru a surprinde imagini sau suite de imagini care reprezintă trăsături caracteristice, stări ale subiecților, într-un anumit moment sau în momente succesive ale tratamentului prin masaj și anume la începutul activității, în timpul și la sfârșitul acesteia, efectuate în condițiile standard.

Dintre tehnicile clasice de înregistrare am folosit metoda intabelării, care a constat în introducerea în tabele a datelor rezultate în urma aplicării metodelor de măsurare. Aceste date au fost incluse în fișele pacienților (Anexele nr. 1 și 2).

În urma colectării tuturor datelor necesare la începutul cercetării, a aplicării programelor de kinetoterapie, a urmăririi permanente a progreselor realizate de pacienți (prin testări inițiale și finale), în final s-a realizat centralizarea și prelucrarea rezultatelor. Prezentarea și interpretarea acestora a fost însoțită de reprezentare grafică, pentru a scoate în evidență cât mai clar, nivelul de la care s-a pornit cu fiecare pacient, evoluția sa ulterioară și diferențele între subiecții din grupa experimentală și cea martor (Cap. IV).

METODOLOGIA EXPERIMENTALĂ URMATĂ ÎN SCOPUL ATINGERII OBIECTIVELOR CERCETĂRII

După efectuarea testărilor inițiale și stabilirea diagnosticului funcțional, s-au stabilit obiectivele generale ale intervenției prin masaj:

Combaterea durerilor de cap, ceafă, spate.

Combaterea contracturilor musculare.

Diminuarea manifestărilor vegetative: puls crescut, indigestie, constipație.

Combaterea stării de oboseală.

Îmbunătățirea tonusului psihic.

Pentru a asigura atingerea obiectivelor stabilite și posibilitatea stabilirii celei mai eficiente metode de masaj în lupta contra efectelor stresului, s-a întocmit un

Plan general al intervenției prin masaj:

Masaj special antistres:

presiuni executate de o parte și de alta a coloanei vertebrale, returul relizându-se pe flancuri, luând forma corpului (Foto nr. 1)

Fig. 1

masarea omoplatului cu scopul de a elimina tensiunile găsite în această regiune a corpului (Foto nr.2)

Fig. 2

masajul subscapular, imprimând o mișcare de dete-vino (glisare) sub marginea laterală a omoplatului (Foto nr.3 )

Fig. 3

masaj la nivelul traseului în V care începe de la nivelul taliei, coborând de-a lungul fețelor externe ale picioarelor, marcând un timp de presiune în zona pliului fesier, revenindu-se apoi în punctul de plecare

masajul profund al tălpii asociat cu rotații ale degetelor (Foto nr. 4, 5)

Fig. 4

Fig. 5

masajul gambei pe partea posterioară, executând presiuni ușoare cu scopul de a relaxa musculatura (Foto nr. 6,7)

Fig. 6

Fig. 7

frământat ușor pe partea interioară a întregului membru inferior (Foto nr. 8)

Fig. 8

test de relaxare, prin mobilizarea capului stânga, dreapta cu scopul de a îndepărta tensiunile existente, precum și masarea discretă a musculaturii paravertebrale cervicale dintr-o poziție relaxatoare (Foto nr. 9,10)

Fig. 9

Fig. 10

Fig. 11

Aromaterapia: bețișoare de santal și uleiuri speciale de masaj – combinație de ulei de măsline cu ulei de lămâie, portocale și măr

Melotearpie: muzică specială pentru relaxare pe tot parcursul ședințelor, interpretate de:

Kitaro

Gheorghe Zamfir

Jean Michel Jear

Tehnici de relaxare: relaxare musculară progresivă Jacobson – metoda pornește de la metoda reducerii necesităților reacțiilor emoționale, se realizează prin intermediul detensionării musculare, ce are ca efect diminuarea impulsurilor proprio – și interoceptive care contribuie la întreținerea stării de tensiune nervoasă

Recomandări pentru activitatea independentă:

Exerciții de relaxare corporală

Gimnastică aerobică, stretching

Plimbări în aer liber și practicarea unor sporturi (înot, tenis, etc.)

Metode de relaxare mintală: meditația efectuată într-un mediu protejat de orice excitare a senzorilor și însoțită de o respirație lentă și ritmată (două ședințe de 10-20 min/zi)

Dietoterapia – alimentație bogată în proteine, calciu, reducerea consumului de clorură de sodiu

Vitminoterapie – vitamine din grupul B și vitamina C

Diminuarea consumului de cafea și tutun

În momentele de relaxare dar și în timpul efectuării unor activități casnice, ascultarea muzicii preferate

Masajul clasic relaxator

Masajul regiunii spatelui

Masajul membrelor inferioare: regiunii fesiere, coapsei pe partea posterioară, gambei pe partea posterioară, membrele inferioare, în întregime, pe partea anterioară

Masajul peretelui abdominal

Masajul membrelor superioare

Masajul peretelui toracic

Masajul capului și gâtului

CONCLUZII

Analiza comparativă a rezultatelor grupei experimentale și a grupei martor ne dau dreptul să afirmăm că ipotezele cercetării s-au confirmat. Interpretarea datelor finale ale experimentului-cercetare conduc la reliefarea următoarelor concluzii:

Masajul antistres adaptat și individualizat la profilul bio-psiho comportamental al pacientului este eficient, fapt demonstrat de rezultatele foarte bune obținute în combaterea efectelor stresului la toți participanții din grupa experimentală. La subiecții din grupa martor au înregistrat un progres dar efectul nu a fost de durată.

La subiecții din grupa experimentală constelația de metode utilizate : masaj antisters, terapie cognitiv-comportamentală a condus la obținerea unor rezultate mai bune

Însoțirea masajului antistres de tehnici ca meloterapia, cromoterapia sau aromoterapia au condus la înlăturarea efectelor negative ale stresului concretizate în:

creșterea imunității subiecților,

scăderea riscului de declanșare a bolilor având ca sursă stresul

scădere nivelului de depresie și înlăturarea riscului de trecere de trecere spre forme patologice

diminuarea numărului de manifestări somato-fiziologico-psihice induse de stres spre deosebire de grupa martor unde nu s-a reușit decât redirecționarea acestora spre unele mai puțin importante.

Eliminarea tensiunilor musculare în exces, acumulate în diverse părți ale corpului ca urmare a influenței stresului

Rezultatele cercetării-experiment au demonstrat că utilizarea unei strategii bazate pe o constelație de metode a avut rezultate net superioare utilizării unei singure metode – rezultate deosebite au fost înregistrate în combaterea manifestărilor somato-fizico-psihice induse de stres.

Pentru asigurarea stării de sănătate a omului modern este necesară gândirea unei strategii individualizate, conduse la început de specialist

Specialistul kinetoterapeut va consilia fiecare pacient în gândirea unor scheme pentru activitatea independentă efectuată zilnic. Urmărirea constantă a modului în care pacientul desfășoară terapiile recomandate, însoțite de efectul masajului zilnic, de perseverența și voința subiectului, este o sarcină a kinetoterapeutului.

Pentru a obține efecte de durată, este necesar ca aceste tehnici să devină parte componentă a stilului de viață al pacientului astfel încât să fie schimbată atitudinea față de agenții stresori.

ANEXE

INVENTARUL EVENIMENTELOR TRĂITE

(Thomas H. Holmes)

Partea I

Aveți mai jos o listă de evenimente care pot surveni în viața oricărui om. Gândiți-vă dacă și dvs. Ați trăit astfel de situații sau evenimente în ultimul an. Dacă sa, marcați cu un X spațiul din dreptul propoziției respective.

Partea a II- a

În spațiul din dreapta abelului, arătați de câte ori ați trăit fiecare din întâmplările de mai jos , în ultimul an.

COTAREA ȘI INTERPRETAREA

Se adună punctele pe care le-a marcat subiectul la cele 42 evenimente posibile. Atenție, în partea a doua se înmulțesc punctele cu frecvența evenimentului.

Tabel cu punctajul acordat fiecărui eveniment

Interpretare:

Peste 300 pct. – 80% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat

Între 150-299 pct. – 50% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat

Sub 150 pct. – 30% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat

DIAGRAMA DE DEPRESIE H.A.R.D. (Rufin și Ferreri, 1984)

NUMELE ………………………… PRENUMELE ………………………………………

SEXUL …………………… VÂRSTA …………… DATA COMPLETĂRII ……………

EXAMINATOR …………………………………………………………………………….

H. DISPOZIȚIE (HUMEUR)

TRISTEȚE

DEZINTERES

APETIT

ANGOASA

ANXIETATE PSIHICĂ

ANXIETATE SOMATICĂ

INSOMNIE

R. ÎNCETINEALĂ (RALENTISSEMENT)

OBOSEALĂ

CONCENTRAREA

ATITUDINE

D. PERICOL (DANGER)

DEVALORIZARE

IDEI SUICIDARE

IDEI DELIRANTE (de culpabilitate și/sau de incurabilitate și/sau de persecuție)

COTARE ȘI INTERPRETARE

0-20 puncte = zonă de filtraj

21-34 puncte = depresie ușoară

35-49 puncte = depresie moderată

50-72 puncte = depresie severă

CHESTIONAR DE EVALUARE A MANIFESTĂRILOR SOMATO-FIZIOLOGICE-PSIHICE INDUSE DE STRES

În ultimul an, fără a fi diagnosticați ca bolnavi, ați avut reacții (manifestări), cum ar fi:

Dureri de cap

Tensiune mărită

Puls ridicat

Dureri de ceafă și/sau spate

Indigestie

Constipație

Diaree

Spasme (crampe) musculare

Tremurături

Stări de oboseală accentuată

Insomnie

Stări de slăbiciune fizică

Stări de iritabilitate

Gânduri negative/obsesive

Alte reacții

Considerați că reacțiile pe care le-ați selectat din lista de mai sus, v-au afectat:

relațiile cu familia

relațiile cu prietenii

relațiile cu colegii

randamentul în muncă

starea de spirit generală

La apariția reacțiilor respective, ce gânduri v-au dominat:

Frică

Furie

Disperare

Resemnare

Rușine

Speranță că nu este vorba de ceva prea grav

Gândul că v-ați îmbolnăvit grav

Alte gânduri

Reacțiile respective v-au determinat să aveți atitudini ca:

nu le-ați acordat atenție, gândindu-vă că vor trece de la sine

ameliorarea alimentației

renunțarea la unele obiceiuri nocive (fumat, consum de cafea, etc.)

solicitarea unei consultații medicale

consum de medicamente

odihnă, relaxare, încetinirea ritmului de muncă

Notă: toate instrumentele de investigare, vor fi aplicate atât subiecților din grupa experimentală, cât și celor din grupa martor, în două testări (inițială și finală).

FIȘA NR. 1

DATE PERSONALE

NUME – IOSIPESCU

PRENUME – LAURA

VÂRSTĂ – 40 ani

PROFESIE – medic

ANAMNEZĂ

În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul extrem de încărcat și solicitant atât în spital, cât și la cabinetul particular, cursuri de specializare, conflicte la locul de muncă, care au afectat starea de spirit generală; pacienta nu a acordat atenție acestor reacții, așteptând să treacă de la sine.

REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE

DIAGNOSTIC FUNCȚIONAL

Scorul obținut la Inventarul evenimentelor trăite Testare inițială – 291 pct. demonstrează că pacienta are 50% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat.

Scorul obținut la Diagrama de depresie H.A.R.D. Testarea inițială – 8 pct. demonstrează că pacienta se află în zona de filtraj, existând riscul instalării unei stări depresive.

Efectele stresului se manifestă prin: constipație, insomnie, stări de oboseală accentuată, stări de iritabilitate, tensiuni musculare excesive în unele zone ale corpului.

V OBIECTIVELE TRATAMENTULUI

Combaterea durerilor de cap, ceafă, spate.

Combaterea stării de oboseală și a stării de iritabilitate

Diminuarea celorlalte manifestări vegetative-constipație, insomnie.

Datorită faptului că doctorii sunt persoane stresate și cu foarte multe responsabilități, asupra grupei experimentale s-a aplicat masajul special antistres, aromoterapia, meloterapia, tehnici de relaxare, recomandări pentru activitatea independentă timp de șase luni, frecvența ședințelor 1/săptămână, durata acestora 60 minute.

FIȘA NR. 2

DATE PERSONALE

NUME – IONESCU

PRENUME – LIVIA

VÂRSTĂ – 49 ani

PROFESIE – medic

ANAMNEZĂ

În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul încărcat atât la domiciliu, cât și la cabinet îndeplinirea responsabilităților față de cei din jur. Pacienta nu a acordat atenție acestor reacții, așteptând să treacă de la sine.

REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE

DIAGNOSTIC FUNCȚIONAL

Scorul obținut la Inventarul evenimentelor trăite Testare inițială – 345 pct. demonstrează că pacienta are 50% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat.

Scorul obținut la Diagrama de depresie H.A.R.D. Testarea inițială – 4 pct. demonstrează că pacienta se află în zona de filtraj, existând riscul instalării unei stări depresive.

Efectele stresului se manifestă prin: puls ridicat, insomnie, stări de iritabilitate,dureri de ceafă, spate, tensiuni musculare în unele zone ale corpului.

OBIECTIVELE TRATAMENTULUI

Combaterea durerilor de cap, ceafă, spate.

Combaterea stării de oboseală accentuată și a stării de iritabilitate

Diminuarea celorlalte manifestări vegetative: puls ridicat, insomnie.

ETAPIZAREA TRATAMENTULUI

Obiective de etapă

Conținutul tratamentului

Observații de etapă

Datorită faptului că doctorii sunt persoane stresate și cu foarte multe responsabilități, asupra grupei experimentale s-a aplicat masajul special antistres, aromoterapia, meloterapia, tehnici de relaxare, recomandări pentru activitatea independentă timp de șase luni, frecvența ședințelor 1/săptămână, durata acestora 60 minute.

FIȘA NR. 3

DATE PERSONALE

NUME – LEPĂDATU

PRENUME – LAURA

VÂRSTĂ – 32 ani

PROFESIE – medic

ANAMNEZĂ

În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul extrem de încărcat și solicitant faptul că s-a căsătorit de curând, locuiește cu chirie, în curând va deveni mamă, conflicte la locul de muncă. Toate acestea au afectat relațiile cu familia, cu prietenii, cu colegii și starea de spirit generală.

REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE

DIAGNOSTIC FUNCȚIONAL

Scorul obținut la Inventarul evenimentelor trăite Testare inițială – 472 pct. demonstrează că pacienta are 80% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat.

Scorul obținut la Diagrama de depresie H.A.R.D. Testarea inițială – 2 pct. demonstrează că pacienta se află în zona de filtraj, existând riscul instalării unei stări depresive.

Efectele stresului se manifestă prin: tensiune mărită, puls ridicat, dureri de cap, dureri de ceafă și spate, indigestie, constipație, diaree.

OBIECTIVELE TRATAMENTULUI

Combaterea durerilor de cap, ceafă, spate.

Diminuarea celorlalte manifestări vegetative: puls crescut, indigestie. diaree.

Combaterea stării de oboseală accentuată

ETAPIZAREA TRATAMENTULUI

Obiective de etapă

Conținutul tratamentului

Observații de etapă

Datorită faptului că doctorii sunt persoane stresate și cu foarte multe responsabilități, asupra grupei experimentale s-a aplicat masajul special antistres, aromoterapia, meloterapia, tehnici de relaxare, recomandări pentru activitatea independentă timp de șase luni, frecvența ședințelor 1/săptămână, durata acestora 60 minute.

FIȘA NR. 4

DATE PERSONALE

NUME – NEACĂ

PRENUME – ALBERTINA

VÂRSTĂ – 31 ani

PROFESIE – psiholog

ANAMNEZĂ

În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul extrem de încărcat, faptul că lucrează foarte mult peste orele de program, și se implică în organizarea unor WORKSHOP-uri în domeniul psihologiei. Acestea au afectat randamentul în muncă și starea de spirit generală. Pacienta nu a acordat atenție acestor reacții, așteptând să treacă de la sine.

REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE

DIAGNOSTIC FUNCȚIONAL

Scorul obținut la Inventarul evenimentelor trăite Testare inițială – 576 pct. demonstrează că pacienta are 50% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat.

Scorul obținut la Diagrama de depresie H.A.R.D. Testarea inițială – 4 pct. demonstrează că pacienta se află în zona de filtraj, existând riscul instalării unei stări depresive.

Efectele stresului se manifestă prin: dureri de cap, puls ridicat, indigestie, insomnie, stări de iritabilitate.

OBIECTIVELE TRATAMENTULUI

Combaterea durerilor de cap, ceafă, spate.

Diminuarea celorlalte manifestări vegetative: puls crescut, indigestie, insomnie.

Combaterea stării de oboseală accentuată și a stării de iritabilitate

ETAPIZAREA TRATAMENTULUI

Obiective de etapă

Conținutul tratamentului

Observații de etapă

Datorită faptului că doctorii sunt persoane stresate și cu foarte multe responsabilități, asupra grupei experimentale s-a aplicat masajul special antistres, aromoterapia, meloterapia, tehnici de relaxare, recomandări pentru activitatea independentă timp de șase luni, frecvența ședințelor 1/săptămână, durata acestora 60 minute.

FIȘA NR. 5

DATE PERSONALE

NUME – TACHE

PRENUME – MARIA

VÂRSTĂ – 47 ani

PROFESIE – medic

ANAMNEZĂ

În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul încărcat, relațiile tensionate din familie, reamenajarea apartamentului; acestea au afectat-o, ducând la scăderea randamentului în muncă.

REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE

DIAGNOSTIC FUNCȚIONAL

Scorul obținut la Inventarul evenimentelor trăite Testare inițială – 425 pct. demonstrează că pacienta are 80% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat.

Scorul obținut la Diagrama de depresie H.A.R.D. Testarea inițială – 14 pct. demonstrează că pacienta se află în zona de filtraj, existând riscul instalării unei stări depresive.

Efectele stresului se manifestă prin: dureri de cap, stări de slăbiciune fizică, dureri de ceafă, spate.

OBIECTIVELE TRATAMENTULUI

Combaterea durerilor de cap, ceafă, spate.

Combaterea stării de oboseală accentuată și a stării de iritabilitate

Diminuarea celorlalte manifestări vegetative: puls ridicat, insomnie.

ETAPIZAREA TRATAMENTULUI

Obiective de etapă

Conținutul tratamentului

Observații de etapă

Datorită faptului că doctorii sunt persoane stresate și cu foarte multe responsabilități, asupra grupei experimentale s-a aplicat masajul special antistres, aromoterapia, meloterapia, tehnici de relaxare, recomandări pentru activitatea independentă timp de șase luni, frecvența ședințelor 1/săptămână, durata acestora 60 minute.

FIȘA NR. 6

DATE PERSONALE

NUME – LARION

PRENUME – DANA

VÂRSTĂ – 41 ani

PROFESIE – medic

ANAMNEZĂ

În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul extrem de încărcat și solicitant și unele probleme în familie, care au dus la consum de medicamente și au impus odihnă, relaxare și încetinirea ritmului de muncă.

REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE

FIȘA NR. 7

DATE PERSONALE

NUME – OPROIU

PRENUME – GABRIELA

VÂRSTĂ – 39 ani

PROFESIE – medic

ANAMNEZĂ

În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul încărcat și solicitant și reacțiile tensionate cu colegii, care i-au afectat randamentul în muncă și starea de spirit generală. Aceste reacții i-au impus anumite atitudini: ameliorarea alimentației, consum de medicamente, odihnă, relaxare, încetinirea ritmului de muncă.

REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE

FIȘA NR. 8

DATE PERSONALE

NUME – RĂU

PRENUME – LUCICA

VÂRSTĂ – 45 ani

PROFESIE – medic

ANAMNEZĂ

În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul extrem de încărcat atât în spital, cât și la cabinetul particular și efortul de îndeplinire a unor obiective prestabilite. Starea de stres instalată i-a afectat randamentul în muncă și starea de spirit generală. Pacienta nu a acordat atenție asupra acestor reacții, așteptând să treacă de la sine, chiar dacă a observat că ritmul de muncă este încetinit.

REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE

FIȘA NR. 9

DATE PERSONALE

NUME – ȚILEA

PRENUME – DANA

VÂRSTĂ – 50 ani

PROFESIE – medic

ANAMNEZĂ

În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul încărcat, și prezența unei stări tensionate în familie, care i-au afectat relațiile cu familia, cu colegii și randamentul în muncă. Pacienta nu a acordat atenție acestor reacții așteptând să treacă de la sine.

REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE

FIȘA NR. 10

DATE PERSONALE

NUME – ZICHIL

PRENUME – CARMEN

VÂRSTĂ – 45 ani

PROFESIE – medic

ANAMNEZĂ

În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul încărcat, și îndeplinirea sarcinilor de mamă, care i-au afectat relațiile cu familia, cu prietenii, cu colegii. Pacienta nu a acordat atenție acestor reacții așteptând să treacă de la sine; a încercat ameliorarea alimentației.

REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE

BIBLIOGRAFIE