Combaterea Si Prevenirea Daunatorilor la Cultura de Rapita

Combaterea și prevenirea dăunătorilor la cultura de rapiță

CUPRINS

LISTA TABELELOR ȘI A FIGURILOR

INTRODUCERE

STADIUL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL CULTURII RAPIȚEI

1.1. Importanța economică a culturii de rapiței

1.2. PARTICULARITĂȚILE BIOLOGICE

1.3. CERINȚELE RAPIȚEI FAȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI

1.3.1. Cerințele față de temperatură

1.3.2. Cerințele față de umiditate

1.4. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A RAPIȚEI

1.4.1. Rotația și amplasarea culturii

1.4.2. Fertilizarea

1.4.3. Lucrările solului

1.4.5. Sămânța și semănatul

1.4.6. Lucrările de îngrijire

CAPITOLUL II

SCURTĂ PREZENTARE A CADRULUI NATURAL

2.1. Caracterizarea climatică a zonei

2.1.1. Temperatura

2.1.2.Precipitațiile

2.1.3. Regimul eolian

2.2. Caracterizarea pedologică

2.3. Vegetația

2.4.Flora și fauna

2.5. Amplasarea și organizarea societății

2.6. Condițiile climatice din perioada obsevațiilor (2013-2014)

CAPITOLUL III

OBIECTIVELE STUDIULUI, CONDIȚIILE DE EXPERIMENTARE, MATERIALUL ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Scopul, obiectivele și activitățile propuse

3.2. Metoda de lucru și activitățile propuse

3.3. Colectarea materialului entomologic

3.4. Estimarea densității numerice, a daunelor și pagubelor

CAPITOLUL IV

RĂSPÂNDIREA, DESCRIEREA, BIOLOGIA, ECOLOGIA ȘI COMBATEREA PRINCIPALILOR DĂUNĂTORI DIN CULTURILE DE RAPIȚĂ

5.1. Viespea rapiței – Athalia rosae

ordinul Hymenoptera, familia Tenthredinidae

5.2. Păduchele cenușiu – Brevicoryne brassicae L.,

ordinul Homoptera, familia Aphididae

5.3. Gândacul roșu al rapiței – Entomoscelis adonidis Pall.,

ordinul Coleoptera, familia Chrysomeliadae

5.4. Gândacul lucios al rapiței – Meligethes aeneus,

ordinul Coleoptera, familia Nitidulidae

5.5. Gândacul pământiu – Opatrum sabulosum L.

ordinul Coleoptera, familia Tenebrionidae

CAPITOLUL VI REZULTATE OBȚINUTE

6.1. Observații privind biologia speciilor dăunătoare

6.1.1. Observații privind biologia speciei Meligethes aeneus F.

6.2. FIȘA BIOLOGICĂ A DĂUNĂTORULUI Entomoscelis adonidis în anul 2013

6.4. FIȘA BIOLOGICĂ A DĂUNĂTORULUI Entomoscelis adonidis în anul 2014

6.4. Măsurile de combatere chimică prin tratamente aplicate la semințe

CAPITOLUL VII

SITUAȚIA PRIVIND AVERTIZĂRILE PENTRU COMBATEREA AGENȚILOR PATOGENI ȘI A DĂUNĂTORILOR DIN CULTURILE DE RAPIȚĂ ȘI TRATAMENTELE APLICATE

7.1. Avertizările emise împotriva dăunătorilor în perioada de cercetare

7.2. Tratamentele aplicate împotriva dăunătorilor din culturile de rapiță în perioada de cercetare în cadrul Societății S.C. MOTOPROFIT SRL

CONCLUZII

Bibliografie

Lista figurilor

No table of figures entries found.

Partea I –CONSIDERAȚII GENERALE

INTRODUCERE

Pe plan mondial, rapița se cultivă pe o suprafață de circa 24 mil. ha. Țări mari cultivatoare sunt: China, India, Canada și Australia.

În țara noastră rapița ocupă (2001) cca 60.000 ha cu o producție medie de 1250 kg/ha. În țară, suprafața cultivată cu rapiță a crescut comparativ cu anii anteriori (2009 – 2010), ajungând în anul 2011 la aproximativ 80000 ha.

Soiurile cultivate în țara noastră au un conținut în ulei de 43,3-48,3%. Uleiul conține cca 60% acid oleic, 21% linoleic. Semințele conțin 19,6-23,8% substanțe proteice.

Rapița este plantă anuală (forma annua) sau bienală (forma bienis), cu rădăcină pivotantă, profundă (50- 60 cm), cu ramificații laterale puține. La rapiță coletul este ușor îngroșat și proeminent. Tulpina este ierboasă, cu talia 110 – 150 cm și mult ramificată. Formează 20 – 22 frunze simple, alterne, de culoare verde glauc, brumate, asemănându-se din acest punct de vedere cu frunzele de varză.

Florile, dispuse în inflorescențe racem sunt caracteristice familiei crucifere. Fructul este silicvă, lungă de 5 – 10 cm, cu două carpele, despărțite printr-un perete membranos, de care rămân prinse semințele când acesta se deschide .O silicvă cuprinde 11 – 24 semințe.

La maturitate silicvele plesnesc foarte ușor, putându-se înregistra din această cauză mari pierderi de recoltă. Țesuturile interioare ale fructelor se usucă mai repede decât cele exterioare din care cauză fructele se răsucesc și plesnesc cu ușurință, producându-se mari pierderi la recoltare. Culoarea petalelor este galbenă-aurie.

Pentru obținerea de producții mari această cultură impune o serie de lucrări de întreținere și îngrijire.

Cu o deosebită importanță sunt lucrările de prevenire și combatere a bolilor și dăunatorilor.

Rapița este afectată de numeroase boli, cu efecte mai pronunțate asupra producțiilor fiind: putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea) și boli care afectează aparatul foliar (Alternaria sp., Erisiphe comunis.). Acești patogeni se manifestă pe tot parcursul perioadei de vegetație.

Măsurile de combatere sunt în primul rând preventive, adică prin măsuri fitotehnice (fertilizare echilibrată, semănatul în epoca optimă, evitarea excesului de umiditate, combaterea buruienilor, interzicerea cultivării rapiței după plante cu boli comune – fasole, soia, lucernă, floarea soarelui). Nu trebuie exclus tratamentul semințelor înainte de semănat. În timpul vegetației se fac, la avertizare tratamente cu unul din produsele recomandate.

În perioada de vegetație, rapița mai este atacată și de numeroși dăunători, care pot produce pagube însemnate de pâna la 50 – 60 %. O prezență seminificativă o au păduchele cenușiu al verzei (Brevicoryne brassicae) puricele negru și păduchele vărgat al verzei (Phyllotreta atra și Phyllotreta nemorum ), gărgărița semințelor de rapiță (Ceutorrhynchus assinilis), gândacul lucios al rapiței (Meligethes aeneus), viespea rapiței (Athalia rosae) și molia verzei (Pllutela xylostela). Dăunătorii respectivi atacă cultura începând cu aparatul foliar și continuând cu organele de fructificare.

Se pot efectua una două tratamente de avertizare, cu o cantitate de soluție de 300 – 400 l/ha. Chinook 200 FS (betaciflutrin 100 g/l + imidacloprid 100 g/l) este un insecticid destinat tratării semințelor de rapiță pentru combaterea dăunătorilor din sol și a celor care atacă cultura în prima parte a perioadei de vegetație. Tratamentul se efectuează de preferință cu mașini de tratat în șarje și nu în flux continuu, pentru că primele asigură o distribuție mai uniformă a produsului în masa de semințe și pe suprafața acestora. Dacă mașina de tratat nu este dotată cu dispozitiv de uscare a semințelor tratate, este bine ca la sfârșitul operațiunii de tratare să se adauge pudră de talc în cantitate de 2 – 4 kg/100 kg semințe. Se evită astfel riscul declanșării premature a procesului de germinație datorită excesului de umiditate.

Rapița este cunoscută și tradițional utilizată ca o cultura oleaginoasă. Semănăturile de rapiță în agricultura modernă ocupă locul trei după soia și alunele de pământ. Producătorii principali de ulei de această cultura sunt: India, China, Canada și Germania.

Sămânța de rapiță este o sursă foarte importantă de obținere a uleiurilor vegetale și a nutrețurilor cu un procent sporit de proteină, conținând pâna la 20-23 % de proteină și peste 40% ulei.

Până nu demult, rapița se cultiva ca și cultură pura dar și în amestec cu alte culturi, îndeosebi ca nutrețuri verzi. Însă odată cu apariția soiurilor de rapiță cu puțin acid erucic și cu un conținut redus de glucozilonate, uleiul acestei culturi a capatat o răspândire largă în industria alimentară, atât în stare naturală pentru pregătirea salatelor, cât și pentru prepararea margarinei și a altor grăsimi vegetale alimentare.Uleiul de rapiță deține un procent bun de grăsimi polinesaturate omega 3, 10% comparativ cu uleiul de porumb care are numai 0,5%.

Uleiul de rapiță ajută la scăderea nivelului de colesterol și a grăsimilor din sânge la pacienții care au avut colesterolul mare încă de la naștere. Uleiul de rapiță poate reduce nivelul de colesterol și trigliceride cu până la 29% după doar cinci luni de la începerea folosirii. Totodată uleiul de rapiță se folosește și în scopuri tehnice.

În lume de mulți ani se utilizează biocombustibilul de tip „motorină” (utilizat pentru motoarele diesel), ca surse de obținere ale căruia servesc uleiurile vegetale din rapiță, floarea soarelui și soia.

CAPITOLUL I

STADIUL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL CULTURII RAPIȚEI

1.1. Importanța economică a culturii de rapiței

Rapița se situează în prezent pe locul patru în lume ca sursă pentru ulei comestibil, după soia, floarea – soarelui și palmier. În Evul mediu rapița a pătruns a pătruns în Europa (în ordine: Olanda, Germania, Franța, Danemarca, Suedia, Polonia, Rusia), unde s-a extins mult în cultură, în special în zonele mai umede și răcoroase.

Uleiul de rapiță a fost folosit din cele mai vechi timpuri în Orientul Îndepărtat și Mijlociu în alimentație și pentru iluminat.

Canada care a început să cultive rapița în anul 1942 a devenit primul producător și exportator mondial de sămânță și ulei de rapiță după cum suprafețele cultivate și producțiile globale au crescut simțitor în Europa Occidentală și Polonia.

Uleiul de rapiță, ca atare sau în urma transformărilor suferite prin hidrogenare, oxidare are multe întrebuințări în industria textilă, industria pielăriei, a vopselelor, a lacurilor, în industria poligrafică, a săpunurilor, la ungere etc.

Uleiul rafinat se folosește în alimentație în mod direct, sau la obținerea margarinei.

Turtele (făinurile de extracție) au o bună valoare furajeră, fiind bogate în proteine. Cu privire la valoarea alimentară a uleiului și turtelor de rapiță există discuții ample legate de influența acizilor erucic și eicosenoic, pe care o serie de specialiști în nutriție îi consideră a avea influențe negative ca: micșorarea apetitului, întârzierea în creștere, îmbolnăviri ale inimii, tiroidei, ficatului și glandelor suprarenale.

Paiele de rapiță sunt foarte economic folosite, în industria plăcilor aglomerate, silicvele după treierat pot fi utilizate ca furaj (în amestec cu suculente).

Extinderea în cultură a rapiței se explică însă și prin multe avantaje: se semănă și se recoltează în afara campaniilor aglomerate, permite mecanizarea completă și folosirea acelorași sisteme de mașini ca la cereale, folosește foarte bine îngrășămintele, este o excelentă premergătoare pentru grâul de toamnă, ridică fertilizarea solului prin cantitatea mare de resturi vegetale pe care le lasă în sol, este o bună plantă meliferă, poate asigura venituri nete superioare celor obținute la o producție de grâu de 5000 kg/ha (P. Parini și G. Mosia, 1976).

Rapița prezintă și unele dezavantaje date de: seceta din perioada semănatului produce pagube, alternanța între îngheț și dezgheț în primăvară și brumele din perioada de îmbobocire – înflorire, pot distruge plantele.

Planta permite îmbunătățiri în procesul de ameliorare, obținându-se deja rezultate foarte bune în ceea ce privește productivitatea, conținutul în ulei, uniformitatea de coacere și rezistența la boli și dăunători, se apreciază ca fiind posibilă obținerea de soiuri cu semințe cu pigmentare redusă a tegumentului și cu un procent mic de celuloză.

În România rapița s–a cultivat în perioada 1934-1938 pe o suprafață medie de 41500 ha, pentru ca în anul 1962 ea să dispară practic din cultură.

Tabelul 1.1.

Suprafețele cultivate cu rapiță și producția medie

(FAO Yearbook, 2007)

Măsuri de extindere a culturii s-au luat după anul 1970, dar în anul1973/1974, când s-au semănat cu rapiță 70000 ha, suprafețe întinse au suferit din cauza secetei de toamnă.

Extinderea culturii este legată de zonarea unor soiuri mai valoroase, care asigură producții mari, foarte rentabile.

Randamentele la rapiță în țara noastră, în anii normali sunt ridicate (2500 kg/ha, în anul 1976).

Cercetări cu privire la speciile dăunătoare și utile din culturile de rapiță în funcție de fenofaza în care aceștia atacă

Prin calitățile sale, precum și prin suprafețele întinse de cultură, rapița atrage și oferă condiții deosebite de hrănire și de dezvoltare, unei palete largi de insecte, dintre care unele cu impact mare asupra producției (Baicu, Săvescu, 1986; Bărbulescu, 1998; Bărbulescu și colab. , 1998; Boguleanu , 1994; Paulian și colab., 1979; Popov și colab., 2003; Rogojanu, 1968; Rogojanu, Perju, 1979; Săvescu, 1962-1964).

Florica Vilău publică în anul 1991, în revista ,,Probleme de Protecția plantelor” nr. 3-4 lucrarea ,,Influența tratamentului chimic asupra atacului dăunătorilor rapiței pentru sămânță, semănată la diferite epoci și densități,, și „metode de combatere a dăunătorilor din culturile de rapiță”. În lucrare se prezintă rezultatele obținute privind influența tratamentului chimic asupra atacului produs de purici (Phyllotreta spp. și Psylliodes spp.), gărgărițele cruciferelor (Ceuthorrhynchus napi Gyll.) și gândacul lucios (Meligetes aeneus F.) al culturilor de rapiță pentru sămânță, funcție de epoca de semănat și densitatea de plante la unitatea de suprafață.

Se constată că, încă de la înființare, culturile de rapiță sunt atacate de insecte, unele din acestea dezvoltând populații foarte numeroase. Se evidențiiază astfel atât unele insecte polifage (viermi sârmă, omizile diferiților fluturi, diverse specii de fluturi și de afide) dar și altele, strict specializate, caracterizate printr-o oligofagie restrânsă la crucifere (gândaci, gărgărițe, viespea rapiței, diferite diptere). Este de remarcat faptul că, dacă în toamnă problemele de protecție sunt mai reduse, fiind reprezentate în special de atacul viermilor sârmă și, uneori de viespea rapiței, în perioada de primăvară-vară culturile sunt supuse unui adevărat asediu provocat de o mare diversitate de specii.

Cercetări privind rolul și importanța carabidelor în ecosistem

Având o înaltă plasticitate ecologică, coleopterele sunt întâlnite în toate ecosistemele – de la regiunile polare până la pădurile ecuatoriale. Sunt frecvente aproape în toate tipurile de habitate și se hrănesc cu orice fel de hrană. Numeric, coleopterele sunt superioare celorlalte grupe de insecte, constituind în majoritatea ecosistemelor peste 80% din totalul speciilor de insecte existente.

Speciile familiei Carabidae L. sunt cele mai feroce prădătoare nevertebratele din fauna agroecosistemelor și ecositemelor. Datorită rolului lor potențial în controlul biologic al biocenozelor sunt unul dintre cele mai bine studiate grupuri de insecte: Forbes 1883, Lindroth 1949-1992, Thiele 1997, Hengeveld 1980, Dajoz 1987, Luff 1987, Lovei și Suderland 1996, etc.

Carabidele trăiesc în vecinătatea plantelor și se hrănesc cu precădere cu moluște, viermi, crustacee și insecte dăunătoare. Pentru cunoașterea rolului carabidelor din diferite ecosisteme și agroecosisteme este necesară mai întâi cunoașterea speciilor și densitățile populației în diferite ecosisteme. Cunoașterea biologiei speciilor are importanță pentru protejarea și stimularea pe cât posibil a speciilor existente în agroecosisteme sau cel puțin pentru păstrarea echilibrelor în cadrul biocenozelor.

Printre metodele biologice de protecție a plantelor este întotdeauna amintit rolul pe care îl au carabidele. Acestea sunt prădătoare feroce, majoritatea atacând prada vie. Pe baza acestor observații este unanim acceptată ideea că implicațiile acestora în echilibrul biocenozelor nu este deloc de neglijat.

Agrobiocenozele sunt un caz aparte în care metodele de control ale agroecosistemului se răsfrâng indirect și asupra acestui grup de insecte. Soren Toft și Trine Bilde împart carabidele în funcție de grupele sistematice utilizate ca hrană:

carnivore în acest grupe se încadrează majoritatea speciilor de carabide însă cu anumite limite. Au ca hrană diferite specii de nevertebrate mai ales Annelide, Gasteropode și Arthropode dar dieta poate include și diferite materiale vegetale (Lindroth 1992, Cornie 1973, Sota 1985, cit. prunar, 2006). Un exemplu de polifagism foarte ridicat este specia Pterostichus melanarius care poate consuma indivizi ce aparțin la 49 de specii din diferite familii, inclusiv limacși, râme sau diferite insecte. De asemenea cu preferințe largi de hrană sunt și speciile de Carabus sp., Abax sp., Pterostichus sp. (Thiele, 1977, Loreau, 1994, cit. Prunar, 2006).

insectivore de obicei insectele de dimensiuni mai mici care consumă în limite restrânse Moluște și Anellide sau materiale vegetale însă acceptă o gamă variată de insecte. Dintre aceste insecte amintim speciile Agonum dorsale, Trechus sp., Bembidion sp., Calathus sp.

granivore speciile genurilor Harpalus, Amara, Zabrus, Synuchus, Ditomus și Diachromus se hrănesc predominant cu semințe. Prin analize ale conținutului stomacal (Skuharavy 1959), experimente de laborator (Hagley 1982, Brandmayr 1990, Jorgensen 1997) sau observații (Schremmer 1960, Trautner 1998) s-a constatat că acest grup nu este specializat foarte strict ci preferă să consume suplimentar și diferite insecte.

Cele mai numeroase citări pentru speciile de carabide prădătoare se referă la microcarabide (Tabelul 3).

Tabelul 1.2.

Prădătorismul în cadrul familiei Carabidae (Neculiseanu, 2004)

Cunoașterea speciilor utile, ale densității lor și comportării în cadrul agrobiocenozei date, este deosebit de utilă în integrarea mijloacelor de combatere. Fără aceasta nu se poate trece la elaborarea combaterii integrate pe baze științifice.

Nu este suficient să cunoaștem principalii dăunători ai culturilor și biologia lor, ca în cazul metodelor obișnuite de combatere ci și întregul complex de organisme care iau parte într-un fel sau altul la evoluția lor în cadrul agrobiocenozei.

Se consideră că carabidele reprezintă unul din grupurile principale de insecte care sunt recomandate pentru indicarea tipului de sol, a vegetației și a chimismului mediului. Ele sunt foarte sensibile la insecticide și pesticide și speciile pot fi ușor observate.

1.2. PARTICULARITĂȚILE BIOLOGICE

Rădăcina este pivotantă, slab ramificată; pătrunde în sol la 70 – 100 cm adâncime. Masa principală de rădăcini este răspândită la adâncimi de 25 – 45 cm. Capacitatea de solubilizare a compușilor greu solubili este mai redusă.

Tulpina este erectă, ramificată, înaltă de 1,2 – 2 m, rezistentă la cădere;gradul de ramificare este mult influențat de densitatea culturii.

Frunzele bazale sunt pețiolate, lirate, penat – sectate; cele mijlocii și de vârf sunt sesile, lanceolate sau oblong – lanceolate.

Inflorescența este un racem. Florile sunt alcătuite pe tipul patru. Polenizarea este predominant alogamă, entomofilă (Fig.1).

Fructul este o silicvă cu 10 – 30 semințe. Pe o plantă se pot forma până la 800 de silicve. La maturarea deplină, silicvele putându-se scutura.

Semințele sunt rotunde, cu suprafața neregulată – reticulară. MMB=3,5 – 5,6 g, MH=61 – 68 kg.Conținutul de grăsimi este de 37,2 – 49,6%.Germinația este epigeică.

Perioada de vegetație a soiurilor de toamnă este de 270 – 300 de zile, iar a soiurilor de primăvară de 110 – 130 de zile.

1.3. CERINȚELE RAPIȚEI FAȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI

1.3.1. cerințele față de temperatură

Sursa de căldură care întreține viața pe pământ o constituie soarele. O parte din energia solară ce pătrunde în atmosfera terestră este absorbită de către acesta, altă parte este difuzată, o altă parte poate fi reflectată de către nori și restul ajunge la suprafața pământului sub formă de radiație directă sau insolație.

Regimul termic al solului depinde de căldura specifică și conductivitatea termică ale părților lui componente și ca urmare de proporția de participare a acestora în masa solului.

Căldura specifică reprezintă cantitatea de căldură exprimată în calorii, necesară pentru a încălzi cu 1ºC un gram de sol sau un 1 cm3 de sol.

Prin particularitățile biologice rapița este o plantă a zonelor temperate cu ierni blânde, veri răcoroase și umede.

Suma gradelor de temperatură pentru soiurile de toamnă este de 2100-2500ºC. Temperatura minimă de germinare este de 1-3ºC. În faza de rozetă soiurile actuale de toamnă rezistă peste iarnă până la -15 – -18ºC, chiar fără strat acoperitor de zăpadă, dacă gerul nu survine brusc și solul nu a fost prea umed.

Stratul de zăpadă asigură o bună protecție plantelor, dacă nu este prea gros și solul este umed și neînghețat.

Crusta de gheață distruge cultura. Odată cu desprimăvărarea și intensificarea ritmului de creștere, rapița devine sensibilă la îngheț. Alternanțele între îngheț și dezgheț pot produce „descălțarea” culturii . Brumele târzii din perioada îmbobocirii – înfloririi compromit cultura.

În primăvară rapița „Colza” de toamnă crește foarte bine la temperaturi de 15-20ºC. În total pe perioada de vegetație se mulțumește cu 2300-2500º.

1.3.2. Cerințele față de umiditate

Plantele au nevoie de apă pe tot parcursul perioadei de vegetație, începând de la germinarea semințelor și până la maturitate.

Cerințele plantelor față de apă în cursul perioadei de vegetație, sunt diferite, diferențierile apar atât în cadrul aceleiași specii, sau hibrid și între specii. Astfel, pentru desfășurarea normală a proceselor de germinație, este necesar ca semințele să se îmbibe cu multă apă. Adâncimea stratului de sol, în care este necesară o umiditate optimă, este cuprinsă între 0-10 cm.

Față de umiditate rapița este o plantă pretențioasă. Coeficientul de transpirație este ridicat, de 600-740.

Favorabile sunt zonele umede unde cad anual 450-650 mm precipitații, din care 100-150 mm în intervalul august-septembrie.

Îi sunt dăunătoare mai ales secetele din toamnă, care împiedică răsărirea, sau formarea unui sistem radicular puternic și a unei suprafețe foliare mari, care să permită acumularea de substanțe nutritive în vederea bunei iernări și pornirii viguroase în vegetație primăvara timpuriu (A. V. Vrânceanu, 1969).

Critice față de apă sunt perioadele de răsărire – formarea rozetei și înflorire – fructificare.

Randamentul poate fi puternic diminuat și de secetele din primăvară, mai ales dacă solul nu are suficientă apă acumulată din iarnă. În asemenea situații plantele ramifică slab, florile avortează sau silicvele rămân sterile (V. Dumitrache, 1978), în funcție de faza de vegetație în care intervine lipsa de apă.

1.3.3. Cerințele față de lumină

Energia luminii solare este folosită în sinteza substanțelor organice din plante, prin intermediul clorofilei, în procesul de fotosinteză. Intensitatea fotosintezei la rapiță este dependentă de suprafața foliară, activitatea enzimatică etc. Asupra fotosintezei plantelor de rapiță influențează intensitatea și calitatea luminii precum și durata de iluminare.

Intensitatea luminii la rapiță condiționează parcurgerea fazelor de vegetație (creșterea, înflorirea, fructificarea), rezistența la cădere și calitatea boabelor. Este o plantă adaptată la intensități luminoase mai ridicate, altfel spus „plantă de lumină”.

Calitatea luminii prin componentele ei spectrale influențează cantitatea și calitatea recoltei. Durata iluminării sau lungimea zilei este specifică fiecărei plante, ca rezultat al adaptării în condițiile de formare. Ca rezultat la durata iluminării, rapița este o plantă de zi lungă. Cunoașterea cerințelor acestei specii față de lumină în funcție de principalele faze de vegetație permite amplasarea acestei culturi și în zone mai puțin favorabile aplicând tehnologii diferențiate, în funcție de zonă pe baza cărora să se poată crește producția și calitatea semințelor.

Zilele mai scurte din timpul primei părți a vegetației determină o influență profundă asupra morfologiei și fiziologiei plantei concretizată într-o creștere vegetativă importantă cu ramificare puternică ceea ce duce ulterior la apariția unui număr mai mare de inflorescențe. În condiții de zi lungă pe lângă o înflorire rapidă și prelungesc perioada de formare a boabelor, determinând nu numai creșterea producției dar și a conținutului în ulei.

Utilizarea mai eficientă luminii de către rapiță, în câmp, se poate face printr-o zonare rațională și prin diferite mijloace agrotehnice, cum ar fi: amplasarea pe expoziții, semănat la distanțe corespunzătoare și în epoca optimă, orientarea rândurilor nord-sud, combaterea buruienilor, respectarea densității optime.

Rapiță are o plasticitate ecologică largă, o eficiență economică ridicată rezultat al interdependenței tuturor factorilor edafoclimatici.

1.3.4. Cerințele față de sol

Rapița este o specie care se adaptează bine la o mare diversitate de soluri.

Solul pentru rapiță trebuie să fie profund, permeabil, de textură mijlocie, bogat în humus și calciu, cu pH neutru, cu o mare capacitate de reținere a apei.

Foarte indicate sunt solurile de luncă, reavăne și fertile, cât și cernoziomurile (Gh. Bîlteanu, A, Vrânceanu, V. Bârnare). Rezultate bune se pot obține și în zona solurilor brune – luvice, în condiții tehnologice adecvate (P. Zahan, 1983; I. Pop, 1985). Nu dă bune rezultate pe solurile cu profil subțire sau pe acelea pe care stagnează apa, precum nici pe cele nisipoase sau pe cele prea acide sau prea alcaline.

1.3.5. gradul de favorabilitate pentru rapiță

Zona I-a de cultură a rapiței de toamnă cuprinde partea de vest și est a țării, Podișul Transilvaniei și zonele colinare adăpostite care asigură condiții de răsărire și de iernare a culturii, fără pierderi.

Zona a II-a de cultură cuprinde câmpia din sudul țării în care rapița se cultivă în condiții de irigare în vederea asigurării unei răsăriri uniforme și în timp scurt, în vederea pregătirii plantelor pentru iernare. După rapiță irigată pot urma culturii succesive.

În zona foarte favorabilă florii soarelui rapița nu va ocupa suprafețe în defavoarea acesteia.

1.4. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A RAPIȚEI

Aplicarea corectă a tehnologiei de cultivare, recomandată de cercetarea științifică de practica agricolă, constituie modalitatea de bază a obținerii unor producții ridicate și superioare calitativ.

Neglijarea, sau aplicarea incompletă a unei verigi, determină diminuarea considerabilă a producției. Concomitent cu crearea de noi soiuri se face studiul comportării acestora în cele mai variate condiții de climă și de sol, pentru stabilirea capacității lor de adaptare și se verifică reacția lor la factorii agrofitotehnici.

La rapiță, ca și la celelalte specii cultivate, lucrările de fitotehnie cuprind, în mod detaliat, tehnologia de cultivare recomandată pentru diferite zone de cultură, pe baza aplicării căreia să se realizeze producții cât mai ridicate.

1.4.1. Rotația și amplasarea culturii

Amplasarea se face pe soluri cu textură mijlocie, bogate în humus, bine aprovizionate în elemente nutritive și cu reacție neutră până la slab acidă.

Bune premergătoare sunt culturile care eliberează terenul până la începutul lunii august, pentru a asigura condiții bune de pregătire a terenului și acumularea apei necesare răsăritului.

Cele mai bune premergătoare sunt: cerealele de toamnă, cartoful timpuriu, mazărea, borceagul de toamnă și trifoiul roșu după prima coasă.

Nu se cultivă soia și floarea soarelui, pentru a preveni extinderea atacului de Sclerotinia sclerotiorum.

După rapiță se seamănă grâu de toamnă și orz, iar în cultură irigată se obține a doua recoltă până în toamnă de porumb furajer, porumb boabe, varză, fasole pentru păstăi etc.

1.4.2. fertilizarea

Rapița este o cultură foarte pretențioasă la fertilizare fiind o mare consumatoare de elemente nutritive. Un hectar de rapiță cu o producție normală (2500 kg/ha) consumă: 140 kg azot (N), 60 kg fosfor (P2O5), 120 kg potasiu (K2O) și 160 kg calciu (CaO).

Absorbția elementelor nutritive are loc cu intensitate din primele faze de vegetație. Cele mai mari cantități, însă, sunt absorbite în perioada de la desprimăvărare și până la începutul fructificării.

Îngrășămintele cu azot și potasiu se aplică la fertilizarea de bază, deși în unele cazuri o parte se pot aplica și primăvara împreună cu îngrășămintele pe bază de azot, având o foarte bună eficacitate (P. A. Cernomaz, 1971). Rapița este foarte recunoscătoare fertilizării cu azot. Azotul trebuie aplicat fracționat toamna și primăvara. Aplicarea întregii doze de azot toamna sensibilizează cultura față de temperaturile scăzute, precum și la creșteri vegetative luxuriante, la consumuri foarte mari, din care cantități importante se pierd din plantă până în primăvară .

Fosforul este indicat să se aplice la pregătirea terenului pentru semănat, el având un rol important la formarea rădăcinilor și la creșterea rezistenței la ger.

Gunoiul de grajd, aplicat direct culturii de rapiță în cantitate de 20-30t/ha a determinat obținerea de sporuri ale recoltei atât la rapiță cât și la cultura succesivă care a urmat sau la grâul semănat în toamnă. În cazul aplicări îngrășămintelor organice se reduc dozele reduc dozele de îngrășăminte chimice cu 1-1,5 kg azot, 0,75 kg fosfor și 2-2,5 kg potasiu substanță activă pentru fiecare tonă gunoi de grajd.

1.4.3. lucrările solului

În vederea realizării unui pat germinativ foarte bun lucrările de pregătire a solului sunt esențiale pentru reușita culturii. După recoltarea plantei premergătoare, se execută arătura, la adâncimea de 20-25 cm, în funcție de resturile vegetale care trebuie încorporate și de umiditatea solului.

În situația când solul este uscat și arătura nu poate fi efectuată fără a scoate bolovani, se impune prelucrarea solului cu grapa cu discuri în agregat, cu grapa cu colți reglabili, urmând ca arătura să se realizeze după prima ploaie.

Până la semănat arătura se menține curată de buruieni, mărunțită și afânată prin lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți.

Ultima lucrare se execută cu combinatorul la adâncimea de semănat, dacă terenul prea afânat se tăvălugește înainte de semănat, pentru a asigura încorporarea seminței la adâncimea optimă.

La data semănatului terenul trebuie să fie bine mărunțit și așezat, și suficient de umed pentru a asigura o bună germinare a semințelor.

Cele mai bune rezultate s-ar obține cu tehnica „no-till” economisindu-se mari cantități de carburanți care sunt solicitați pentru lucrările solului.

1.4.4. soiuri și hibrizi: caracterizarea celor din zonă și experiența

În funcție de condițiile de climă și de sol, regiunea în care se află S.C. MOTOPROFIT S.R.L. se încadrează în zona foarte favorabilă pentru cultura rapiței.

Rapița „Colza” (Brassica napus L. ssp. oleifera DC) aparține familia Cruciferae și a rezultat din încrucișarea spontană între Brassica campestris L. (2n = 20 și Brassica oleracea (2n = 18), a rezultat o specie nouă Brassica napus (2n = 38) (după Bîlteanu).

Din construcția sistematică a noii specii, rezultă că trebuie o atenție deosebită pentru a se evita orice posibilitate de încrucișare cu rapița sălbatică existentă pe câmp ca plantă. Toate soiurile cultivate în ultimul timp sunt de tipul „00” adică nu au în compoziția chimică a uleiului, acid erucic și glicozinolați.

Tabelul 1.3.

Soiuri de rapiță cultivate în România

Materialul biologic luat în studiu a fost reprezentat printr-un soi Astra.

Principalele caracteristici ale acestui soi sunt:

-este un soi creat în anul 2002 în Germania cu talie înalta, semitimpuriu, cu o bună rezistență la iernare, scuturare și la atacul de Phoma;

– MMB – 3,9 g;

– Mh – 63 kg și conținutul, în ulei de 41,01 %;

-este lipsit de acid erucic;

– producția de semințe 19,48 q/ha.

1.4.5. sămânța și semănatul

Sămânța trebuie să aparțină unui soi zonat, să aibă puritatea de cel puțin 98 %, capacitatea de germinație de minim 85 % și masa a o mie de boabe cât mai ridicată.

Sămânța se tratează cu Royal Flo, Rapca T7 (6 kg la 100 kg sămânță), sau cu alte produse ca Ranilan 50WP, Sumilex WP.

Rapița de toamnă are nevoie în România de 800-900ºC pentru a vegeta normal în toamna în care se însămânțează. Pentru acestă epoca de semănat la rapiță corespunde cu ultima decadă a lunii august – prima decadă a lunii septembrie, plantele formându-și astfel până la venirea iernii o rădăcină puternică, cu pivotul adânc în sol și o rozetă de frunze cu diametrul de 30-35 cm, care este considerată ideală (N. Zamfirescu, 1965).

Semănatul efectuat mai târziu poate duce la scăderi de randament de 35-50 % (Gh. Bîlteanu, 1974), rapița nedezvoltându-se suficient în toamnă și nerezistând la ger. Este dăunător, semănatul mai timpuriu, plantele prea dezvoltate suferind din cauza gerului, situație în care cultura se rărește și se îmburuienează, plantele se dezvoltă și se maturizează neuniform.

Densitatea la semănat trebuie să asigure realizarea a 80-110 plante/m2. Pentru asigurarea acestor densității se seamănă 100-150 boabe germinabile/m2.

Cantitatea de sămânță corespunzătoare acestei densității variază între 6-10 kg/ha, în funcție de umiditatea solului, textura și calitatea pregătirii patului germinativ.

Semănatul se realizează cu semănătorile pentru cereale, la distanța între rânduri de 12,5 cm. La această distanță, culturile luptă mai bine cu buruienile, nu necesită prașile, sunt mai rezistente la cădere și se pot recolta mecanizat în condiții bune. Adâncimea de semănat este de 2,5-3,5 cm, în funcție de umiditatea solului și textură. După semănat se recomandă tăvălugirea ușoară, pentru a crea condiții mai bune de germinare și răsărire.

1.4.6. lucrările de îngrijire

Combaterea buruienilor, a bolilor și a dăunătorilor trebuie să se efectueze integrat, prin lucrări mecanice, manuale și tratamente cu erbicide și insecto-fungicide.

Lucrările menționate sunt absolut obligatorii pentru realizarea unor producții ridicate, corespunzătoare soiului folosit.

Combaterea buruienilor

Cele mai mari pierderi survenite în producția agricolă se datorează buruienilor (mai mult decât cele datorate agenților patogeni), deoarece intră în concurență cu plantele agricole, sub următoarele aspecte:

-au un ritm de vegetația accentuat, fiind în general mai puțin pretențioase față de temperatură și lumină;

-sunt gazde intermediare pentru o gamă largă de agenți patogeni.

Dată fiind cunoașterea influențelor negative pe care le au buruienile asupra plantelor de cultură, cercetările privitoare la găsirea de metode cât mai eficiente de combatere a lor au fost intensificate, încât pe plan mondial acest aspect este considerat la nivel de știință, întâlnindu-se sub denumirea de „herbologie” .

Pentru combaterea buruienilor, în practica agricolă se cunosc mai multe metode, iar această acțiune poate fi dusă la bun sfârșit numai prin îmbinarea lor, în funcție de situațiile concrete.

În prezent, literatura și practica de specialitate folosesc termenul de „combatere integrată a buruienilor”, care corespunde conceptului de „agricultură durabilă” și care, în sinteză, înseamnă producții mari și rentabile, conservarea resurselor și protecția mediului înconjurător.

O verigă importantă a acestui sistem o reprezintă „managementul integrat de protecție a plantelor” care se raportează la combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. O latură specifică a MIPP o reprezintă MIB (Integrated Weed Management), însemnând un sistem de măsuri integrate:

-pentru menținerea îmburuienării culturilor sub nivelul pragului de dăunare;

-cu impact minim asupra mediului înconjurător și activităților social-economice.

MIB este o treaptă superioară a herbologiei. Pentru elaborarea lui sunt necesare cunoștințe deosebite de ecologia buruienilor și interferența lor cu plantele de cultură, având ca obiectiv principal reducerea sau modificarea influenței buruienilor până la nivelul tolerabil.

Cunoștințele privind dinamica evoluției diferitelor specii și a comunității acestora servesc la prevenirea gradului de infestare și mai departe la stabilirea metodelor de realizare a acestui aspect.

Cele două noțiuni managementul și combaterea integrată, nu trebuie opuse, deoarece în noua concepție, combaterea trebuie integrată în management, întrucât acesta prevede și măsuri de combatere până la nivelul tolerabil de către plantele de cultură.

Managementul combaterii integrate a buruienilor trebuie fundamentat științific și practic. El se precizează pentru fiecare fermă agricolă, solă sau cultură în funcție de gradul de îmburuienare, condițiile pedoclimatice locale, specia și tehnologia de cultură a acesteia, precum și posibilitățile tehnico-organizatorice ale producătorilor.

Buda Gh. (1966) scoate în evidență acțiunea de combatere a buruienilor că poate fi dusă la bun sfârșit numai prin îmbinarea mai multor metode posibile de aplicat în fiecare caz în parte.

Metodele trebuie să fie integrate, să formeze un complex de măsuri care să se completeze unele pe altele, iar aplicarea lor să conducă la realizarea și a altor cerințe ale tehnologiilor de cultură. Același autor introduce pentru prima dată în literatura de specialitate din România noțiunea de MIB, arătând că această tehnologie „prietenească” față de mediu se încadrează mai bine în sistemul de agricultură durabilă, care se bazează pe considerente economice, ecologice și productive.

Se pune problema dacă agricultura durabilă se pune în practică. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci în procesul producției agricole componentele economice și ecologice sunt egale (Penescu A. și Ciontu C., 2001).

Dacă unul din aceste sectoare dezechilibrează intensitatea activității agricole, atunci nu se mai poate vorbi de MIB.

Aceasta presupune gestionarea și utilizarea resurselor astfel încât să se realizeze un echilibru între producție, ecologie și rezultatul financiar, ca atare MIB presupune:

-conservarea biodiversității plantelor în ecosisteme specifice;

-un program de monitorizare a buruienilor sub pragul economic de dăunare;

-cunoașterea biologiei populațiilor de buruieni, a evoluției și relațiilor acestora cu plantele de cultură, pentru elaborarea metodelor de menținere a lor sub pragul economic de dăunare;

-perfecționarea tehnologiilor de cultură, fără a elimina utilizarea erbicidelor, dar reducerea acestora pentru diminuarea efectului lor poluant (reducerea dozelor, aplicarea lor în zona rândului sau în vetre, folosirea bioerbicidelor).

Conceptul de „combatere integrată a buruienilor” presupune utilizarea și îmbinarea tuturor metodelor cunoscute și care au rol important în această direcție.

Măsurile preventive au rolul de a împiedica răspândirea buruienilor, iar cele curative de a distruge buruienile deja existente în cultură.

De-a lungul timpului, baza combaterii buruienilor au constituit-o măsurile preventive și agrotehnica, iar în ultimele decenii s-a extins și folosirea erbicidelor.

Metodele agrotehnice au avut și continuă să aibă rolul primordial, dar trebuie menționat faptul că separarea acestora este relativă, deoarece fiecare dintre ele pot să aibă la un moment dat ambele roluri, într-o măsură mai mică sau mai mare, depinzând de momentul utilizării.

Măsuri de prevenire și combatere a buruienilor

Acestea reprezintă o importanță deosebită deoarece este mai ușor și mai necesar de a le preveni decât a le stârpi, după ce s-au instalat.

Organizarea și desfășurarea unui sistem rațional de prevenire a îmburuienării este posibil numai prin cunoașterea particularităților biologice ale buruienilor, căile de înmulțire și răspândire, însușirile morfologice și biologice ale semințelor pentru a le putea identifica în sursele de îmburuienare, respectiv în gunoiul de grajd, sol, apă etc., precum și de recunoaștere a plantelor în primele faze de vegetație, deoarece sunt mult mai ușor de combătut.

Ca metode preventive, în practică se utilizează organizarea serviciului de carantină, rotația culturilor, fertilizarea și administrarea amendamentelor, pregătirea corespunzătoare a gunoiului de grajd în vederea utilizării, curățirea materialului de semănat, curățirea apelor de irigat de semințele de buruieni etc.

Monocultura favorizează înmulțirea bolilor și dăunătorilor, iar buruienile invadează cultura uneori distrugând-o, iar o rotație bine stabilită limitează mult activitatea acestora.

În vederea folosirii pentru fertilizarea organică, pregătirea gunoiului are o mare importanță deoarece conține cantități însemnate de semințe de buruieni, iar acestea nu-și pierd decât într-o mică măsură germinația. Atunci când trec prin tubul digestiv al animalelor speciile agricole ale căror semințe se extrag în urma recoltării și batozării conțin într-o proporție mai mare sau mai mică semințe de buruieni, în funcție de modul de întreținere curată a culturilor semincere, de gradul de dezvoltare a acestora, de gradul de maturare a semințelor de buruieni. Folosite ca atare pentru înființarea culturilor, contribuie la îmburuienarea solului și a culturilor.

Acest aspect poate fi înlăturat prin curățirea semințelor, folosindu-se mijloace specifice: vânturătoare, trioare, selectoare în funcție de proprietățile semințelor plantelor de cultură, cât și ale semințelor de buruieni. Semințele plantelor de cultură trebuie să corespundă standardelor în vigoare privind puritatea fizică.

Semănatul la epoca optimă asigură o încolțire rapidă a semințelor plantelor de cultură, iar efectuarea acestei lucrări imediat după pregătirea patului germinativ favorizează germinarea semințelor și creșterea plantelor de cultură, care împiedică îmburuienarea.

Întârzierea semănatului în raport de momentul pregătirii terenului duce la o îmburuienare mai puternică. O repartizare mai uniformă a semințelor la unitatea de suprafață, în funcție de specia cultivată, asigură o mai bună acoperire a terenului de către plante și înăbușirea buruienilor.

În culturile agricole care solicită cel mai mult forța de muncă manuală în vederea efectuării lucrării de întreținere, ponderea este deținută de lucrările aplicate în vederea distrugerii buruienilor. Reducerea însă a forței de muncă manuală din agricultură, intensivizarea culturilor, desimile mari la unitatea de suprafață, suprapunerea în aceeași perioadă de timp a mai multor lucrări, apariția eșalonată a buruienilor și ritmul lor accentuat de creștere fac practic aproape imposibilă executarea la timp a lucrărilor mecanice și manuale pentru distrugerea lor. De aceea se folosește din ce în ce mai mult, metoda chimică de combatere.

Folosirea erbicidelor reprezintă una din cele mai eficiente măsuri pentru combaterea buruienilor dar nu înlocuiește și nici nu exclude celelalte lucrări de întreținere ale solului.

Utilizarea lor constituie un proces complex și pretențios, deoarece ridică probleme foarte variate care impun respectarea anumitor norme.

Momentul de aplicare este foarte important și la stabilirea lui se ține seama de natura erbicidului, cultura, compoziția floristică a buruienilor etc., fiind precizate mai multe epoci:

-înainte de însămânțare (ppi) se aplică înainte sau în același timp cu lucrările de pregătire a patului germinativ;

-erbicide ce necesită încorporare în sol în cel mult 20 minute după administrare. Se folosesc erbicidele sistemice sau de absorbție;

-în timpul însămânțării, în care caz mașinile de semănat ,trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de distribuire a soluțiilor de erbicide;

-în intervalul de la semănat la răsărire a culturilor și a buruienilor (preemergent) aplicându-se erbicide care au dublă acțiune, de contact și absorbție;

-după ce au răsărit plantele de cultură, având 2-3 frunze adevărate (postemergent), folosindu-se erbicide de contact;

-în timpul perioade de vegetație când se observă că efectul erbicidului aplicat inițial este diminuat, existând pericolul apariției unui nou val de buruieni;

Efectul și eficacitatea erbicidelor sunt influențate de mai mulți factori:

-tipul și compoziția solului determină stabilirea dozei de erbicid, în sensul că la un conținut de humus mai ridicat și o structură mai fină a solului doza de erbicid este mai mare;

-umiditatea optimă a solului mărește eficacitatea erbicidelor iar umiditatea în exces micșorează acțiunea lor;

-umiditatea relativă a aerului, cu cât este mai ridicată, cu atât este mai mare eficacitatea erbicidelor, în special a celor de contact și invers, aceasta nu trebuie să scadă sub 65 %.

Precipitațiile survenite după aplicarea erbicidelor pot fi dăunătoare în cazul celor de contact, administrate postemergent, sau pot avea un efect favorabil în cazul celor de absorbție aplicate preemergent. Dacă la 4-5 ore după aplicarea erbicidelor cade o ploaie moderată de 10-12 mm eficacitatea erbicidelor de contact crește. Lipsa precipitațiilor timp de 10-12 zile după aplicarea erbicidelor de absorbție, reduce mult efectul acestora.

Pentru administrare erbicidele lichide se toarnă în rezervoarele cu apă, apoi se face o uniformizare a soluției.

Alături de erbicidare se caută si alte metode chimice de combatere a buruienilor.

Astfel, o metodă chimică experimentata cu succes de oamenii de știință americani este pulverizarea pe sol, cu circa o lună înainte de executarea însămânțării a unei soluții de alcool etilic cu o concentrație de 6%. S-a ajuns la concluzia că acesta favorizează procesul de germinare a milioane de semințe de buruieni după care ele pot fi ușor înlăturate prin procedee mecanice (Popescu V., 1998).

Măsurile agrotehnice privind amplasarea culturilor după premergătoare care lasă terenul curat de buruieni, efectuarea corectă a lucrărilor solului, executarea la timp a lucrărilor de semănat și de întreținere mecanică contribuie foarte mult la diminuarea gradului de îmburuienare a culturii.

Combaterea buruienilor se face numai cu erbicide antigramineice. Erbicidele volatile Treflan, Balan, sau Ro-Neet sunt de preferat, deoarece combat foarte bine samurasla de grâu sau orz și numeroase specii de buruieni anuale, inclusiv Sorghum halepense din semințe. Se aplică preemergent și se încorporează prin dublă discuire.

Speciile monocotilidonate anuale și perene pot fi combătute prin aplicarea în vegetație a erbicidelor selective ca: Fusilade forte – 1-1,3 l/ha; Pantera, Targa super, Leopard – 1,5 l/ha; Select super, Galant super – 1,0 l/ha.

combaterea bolilor și a dăunătorilor

Pentru prevenirea atacului unor patogeni care se transmit prin sol și resturi vegetale și care în condiții favorabile de umiditate și temperatura, pot reduce semnificativ procentul de plante răsărite, se recomandă respectarea cu strictețe a verigilor tehnologice referitoare la rotație, epoca de semănat. Combaterea buruienilor și aplicarea tratamentelor pentru puricii de pământ (Phyllottreta sp.), prin tratarea semințelor cu Chivook 200FS 20l/t

Păduchii cenușii (Brevicoryne brassicae) se combat cu Sinoratox 35CE sau Carbetox 37, în doză de 1,5 l/ha.

Gândacul lucios al rapiței (Meligethes aeneus) se combate cu Fastac 10CC – 0,075 l/ha, prin două tratamente, cu interval de pauză de 7-10 zile, sau cu Sumicidin 20CC – 0,025 %în perioada înfloritului.

combaterea bolilor

Plantele de rapiță pot fi afectate de putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea), alternarioză (Allternaria sp.), rugina albă a cruciferelor (Albuga candida).

Rugina albă a cruciferelor (Albuga candida) este o boală comună, fiind întâlnită pe cruciferele cultivate și spontane.

1.4.7. evaluarea producției, recoltarea și păstrarea

Recoltarea este diferită din cauza scuturării ușoare a semințelor. Momentul optim de recoltare este atunci când plantele au culoare galbenă, iar semințele au început să se brunifice și au o umiditatea, de 25-30 %.

Tăierea plantelor se realizează cu vindroverul la „miriște” înaltă de 20-25 cm. După câteva zile în care semințele își desăvârșesc maturitatea și umiditatea scade la 12-14 %, plantele se treieră din mers cu combina făcându-se modificările necesare pentru prevenirea pierderilor și spargerea sau decojirea semințelor.

Recoltarea directă cu combina va fi efectuată la 5-7 zile după aplicarea desicantului Reglone – 2-3 l/ha și a 150-200 l apă, în faza când silicvele au devenit galben-liliachii și a început colorarea semințelor.

În momentul declanșării recoltatului, umiditatea semințelor trebuie să fie în jur de 16 %. Lucrarea se execută seara, dimineața și în cursul nopții.

Producțiile ce se pot realiza oscilează în limite mari. Pentru zona de sud-est a Moldovei, în care este amplasată și S.C. MOTOPROFIT SRL Sivita producțiile, în condiții normale sunt estimate la 2300-2800 kg/ha.

După recoltare, semințele de rapiță se mențin în straturi subțiri de 5-10 cm, lopătându-se zilnic până ce ajung la umiditatea de 9 %. Operația repetându-se de mai multe ori, devine mai avantajoasă uscarea pe cale artificială.

Redarea sumară a principalelor parametri tehnologici ai rapiței ne permite să apreciem că aplicarea corectă a tuturor verigilor de cultivare a acestei specii este posibilă în fiecare exploatație agricolă și va avea, ca efect, realizarea unor producții ridicate, de calitate superioară și cu eficiență economică scontată. În mod cert, buna pregătire a specialistului agronom constituie o parte integrantă a acestui proces, acesta reprezentând persoana care stăpânește și aplică, cu rigurozitate, tehnologia modernă, recomandată de cercetarea științifică.

PARTEA A II-A – CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL II

SCURTĂ PREZENTARE A CADRULUI NATURAL

2.1. Caracterizarea climatică a zonei

Comuna Vlădesti este așezată la hotarul de răsărit al țării, pe malul drept al râului Prut, la granița cu Republica Moldova și se învecinează la nord cu comuna Oancea, la sud cu comuna Măstăcani, la est Republica Moldova și la vest cu comuna Fârțănesti. Comuna Vlădesti are în componență două localități: satul Vlădești și satul Brănești, care sunt străbătute de DN 26-Galați-Oancea. Comuna este situată în partea de vest a județului Galati, la 45 km nord de reședința de județ.

Comuna ocupă o suprafață de 6105 ha, din care 316 ha intravilan si 5789 ha extravilan si are o populație de 2255 locuitori.

Din punct de vedere morfologic, are structura aglomerată, cu case așezate una lângă alta, având ieșire fie la sosea, fie în ulițe perpendiculare pe sosea.

Clima este influențată de așezarea geografică a teritoriului, de relief si de circulația generală a atmosferei, incluzându-se în provincia climatic continental. În zonă se constată un climat temperat continental, caracterizându-se vara prin predominarea timpului senin, uscat si călduros, ca rezultat al transformării(continentalizării) maselor de aer, sub influența valorilor mari ale bilanțului radiativ si caloric, teritoriul respectiv găsindu-se sub influența maselor de aer continental-estice și mai puțin sudice, lipsind aproape cu totul influența aerului vestic.

Vânturile dominante sunt cele din direcțiile nord și nord-est. Viteza medie a vântului se situeaza în jurul valorii de 3-4 m/s.

Din punct de vedere al vegetației, pe teritoriul administrativ al comunei Vlădești o largă dezvoltare o cunoaște etajul stepei și într-o proporție mai mică etajul silvostepei.

2.1.1. Temperatura

Temperatura medie anuală este de 10 – 10.5º C. Cu toate acestea caracterul continental al climei este destul de accentuat, așa cum reiese din amplitudinea temperaturilor medii lunare care însumează 29,12º C, fapt explicabil dacă ne gândim că întreg teritoriul se află sub influența maselor de aer din nord-est.

Nebulozitatea este destul de ridicată (5-5,5 zecimi) dar apropiată de valori înregistrate, în general în Moldova. Numărul mediu de zile cu cer senin (nebulozitate medie 0-3,5 zecimi) ating 127,4 (maximele fiind în lunile august 18,5, septembrie 17,2 si iulie 16,6). Celelalte zile ale anului au cerul acoperit, nebulozitatea având valori diferite.

Asprimea climei rezultă nu atât din verile fierbinți uscate,cât mai ales din iernile reci,cu viscole frecvente. Izotermele lunii ianuarie arată că cea mai mare parte a teritoriului are temperaturi medii cuprinse între -3,5 – 3,1ºC.

În general, verile sunt foarte calde, temperatura medie a lunii iulie fiind de 21.7 – 22.6º C. 

Temperaturile medii lunare și pe anotimpuri înregistreaza valori oscilante, cea mai rece lună a anului având -1,2ºC, urmată de februarie cu 1,31ºC. Temperaturile medii lunare ale primăverii au treceri bruște de la acelea ale lunii martie la aprilie si de la aceasta la mai. Așa de exemplu,la 8,41ºC media lunii martie, se trece la 11,35ºC în aprilie și 16,39ºC în mai. Aproape același ritm rapid înregistrează și temperaturile medii ale lunilor de toamnă, numai că în sensul descreșterii,de la 15,93ºC în septembrie, la 12,06ºC în octombrie și 5,67ºC în noiembrie.

Temperaturile medii anuale ale lunilor de vară sunt constant ridicate: iunie 21,53ºC, iulie 22,69ºC și august 25,2ºC fiind cea mai caldă lună.Totuși în timpul iernii se înregistrează zile cu polei, 2-4 în medie anuală, chiciura, 6-10 zile, frecventă fiind ceața, în medie 10 zile numai în lunile decembrie și ianuarie.

Sunt și ani excepționali când se înregistrează valori peste sau sub mediile obișnuite. Cele mai călduroase ierni au fost acelea ale anilor 1910 (media lunii februarie 3,5ºC) și în 1936 (media lunii februarie 3,9ºC), iar cele mai reci acelea ale anilor 1929 (-11,9ºC media lunii februarie) si 1924 (ianuarie -11,1ºC).

Se pare că cea mai calduroasă vară- dar și cea mai secetoasă, rămâne aceea a anului 1946 (24,5ºC media verii).

Se înregistrează anual cam 15 zile cu brumă, cele de primăvară având o frecvența de 2,1 zile în martie și 0,8 în aprilie.

Frecvența zilelor cu diferite temperaturi caracteristice înregistrează aceleași variații teritoriale. Durata medie a intervalului anual fără îngheț este de 200 de zile. Această durată a intervalului fără îngheț este determinată de data medie a apariției primului îngheț (toamna), care se situează în a doua jumătate a lunii octombrie (19 X) și a producerii ultimului îngheț (14 IV). Datele extreme ale producerii primului și ultimului îngheț sunt situate cu aproape o lună înainte și după față de datele medii. Astfel, în unii ani primul îngheț poate să apară ceva mai devreme, la începutul decadei a treia a lunii septembrie și cu ceva mai târziu în a doua sau a treia decadă a lunii noiembrie. Ultimul îngheț înregistrează, la rândul său, date extreme, cel mai timpuriu putându-se produce la jumătatea lunii martie, iar cel mai târziu în prima decadă a lunii mai, când se provoacă pagube și întârzieri în efectuarea lucrărilor agricole din primăvară. Numărul mediu anual al zilelor cu îngheț( temperatura minina<0ºC) este aproximativ 42, iar al acelor de iarna (temperatura maximă < 0ºC) este de 11.

Trecerea temperaturilor medii zilnice prin anumite praguri (> 0ºC, >5ºC, >10ºC, >15ºC si >20ºC) are deosebită însemnătate. Intervalul cu temperaturi medii zilnice >0ºC , care marchează, de fapt posibilitatea de începere a lucrărilor agricole de primăvară, se situează la mijlocul lunii februarie , intre 12 si 15 , având o durată de 311-314 de zile până la 13 decembrie si însumând 3788-3981ºC. Temperaturile medii pozitive zilnice apar după a doua decadă a lunii februarie și încetează la sfârșitul primei decade a lunii noiembrie, cu o durată de 262 de zile si 3643-3876ºC. Trecerea temperaturilor peste 10ºC se începe după 7 aprilie și scăderea acestui prag după 17 octombrie durând 193 de zile și temperaturi însumate de 3300-3523ºC. Pragul cu temperatură >15ºC se desfășoara între 13-15 mai și 13-15 septembrie cu o durata de 120 de zile și temperaturi însumate 2678-2894ºC. Temperaturile medii zilnice >20ºC apar în luna iunie, între 10 si 15 , ținând până la 5-10 septembrie, cu o durată de 87-90 de zile și 1512-1737ºC. În ceea ce privește numărul mediu de zile de vară propriu-zisă (temperatura maximă >25ºC), acesta este de 75. Cele mai multe, adică peste 50%, se situează in lunile iulie si august.Numărul de zile tropicale (temperaturi >30ºC) este de 60 de zile , cel mai mare număr se înregistrează în lunile iulie și august.

2.1.2.Precipitațiile

Precipitațiile atmosferice însumează, valori din cele mai reduse din

țară. Acest fapt este nu numai rezultatul influenței estice, continentale, dar și o consecință a foenizarii maselor de aer ce circulă înspre est și nord-est.

Cele mai mari valori se înregistrează în septembrie, aproape pe tot teritoriul, cantitățile fiind cuprinse între 90 și 95 de mm. Pe tot cuprinsul comunei cele mai mici valori se înregistrează în luna februarie când cantitățile de precipitații ajung la valori apropiate de 3 mm. Cu toate că mediile anuale sunt dintre cele mai scăzute din țară, acest fapt este compensat de repartiția precipitațiilor în decursul anului. Se constată, din analiza datelor existente pentru 51 de stații pluviometrice, ca majoritatea precipitațiilor cad între lunile aprilie-septembrie, în proporție de peste 70% din total.

Precipitațiile lunare pe anotimpuri și anuale înregistrează fluctuații uneori impresionante,constituind și acestea dovezi ale continentalismului climei. În anul 1930, toată vara au căzut numai 41,5 mm.Mediile anuale cele mai mari s-au înregistrat în anii 1901, 1933, 1937 și 1941( maxima anuală situându-se la 830,5 mm în 1941) , iar cele mai mici în anii 1903, 1934, 1935 și 1951(minima absolută fiind de 64,4 mm)

2.1.3. Regimul eolian

Date cu privire la dinamica atmosferei arată o diferențiere teritorială, mișcarea maselor fiind foarte activă pe suprafața comunei, calmul fiind numai de 14,1%. Calmul variază însă, din punct de vedere al anotimpurilor cele mai mari frecvențe avându-le iarna(42,6%) și toamna(42%), în nord și toamna(16,3%) și vara (15,7%) în alte zone.

2.2. Caracterizarea pedologică

Solul predominant pe teritoriul comunei aparține tipurile cernoziomice, alături de care apar și soluri cenușii și brune podzoloite și levigate.

Majoritatea tipurilor de sol au roca parentala, loess-ul, mai puține fiind formate pe argile si pe marne. Textura variaza de la o grupă la alta.La cele mai multe predomină textura nisipoasa și mai puțin cea argiloasă.

Aluviunile din lunci,bogate în mâl fin, au în general o fertilitate bună până la excepțională în cultura plantelor fapt cauzat de condițiile bune de umiditate, de mare valoare nutritiva a mâlului fin, cât și al coloizilor depuși prin aluvionare și provenind în mare parte din materialul fin de sol erodat și transportat de apa.

Cernoziomurile levigate, sunt soluri bogate in humus, bine structurate, cu mobilizare bună a substanțelor nutritive, fapt care le conferă o fertilitate potențial ridicată. De asemenea apar soluri cenușii, rezultate din degradarea înaintată a cernoziomurilor levigate, ca urmare a împuținarii humusului și a pierderii din profilul solului a unei importante părți de argilă și de hidroxid de fier.

2.3. Vegetația

Aparține, în cea mai mare parte pajiștilor de graminee și diverse ierburi xerofile determinate de condițiile de climă precum și de substratul litologic alcătuit din loess, care ocupă cea mai mare suprafață.Predomină grupări de Poabulbosa(firuța cu bulbi), Artemisia austriaca( pelnița de stepă), Cynodom dactylon(pir gros), Festuca vallesiaca(paiuș), Agropiron cristatum(pir crestat).

Elementele xerofiale pătrund din stepele orientale euro-asiatice, cum sunt : Stipa lessingiana (colilia), Adonis wolgensis(ruscuța), Centaurea orientalis(maturica), etc. În afara de aceste asociații de vegetații stepică,mai sunt răspândite asociații vegetale derivate sau secundare, reprezentate prin Andropogon ischaemum, care este rezistentă la pășunat și se instalează ușor pe terenurile degradate. Pe nisipurile solificate apar: Salsona rutherica(sărăcica), Cecatoca ipussarenarius(ciulinii) etc.Datorită masivelor integrări în cultura a terenurilor, vegetalele primare de stepă au fost înlocuite cu culturi agricole sau cu o vegetație erbacee secundară.

2.4.Flora și fauna

Specifică zonei de stepă si silvostepă, fauna din partea de sud a Moldovei este bine reprezentată de rozătoare ca popândăul( Spermophiuls citellus) care se hrănește mai cu seamă din culturile de cereale, harciogul( Cricetus cricetus) a cărui lăcomie o depășește pe cea a popândăului,orbetele( Spalax graecus) și numeroase specii de șoareci de câmp(Microtus arvalis) și iepuri(Lepus europaeus). Dintre păsări mai des intalnite sunt potârnichea( Gavia stellata), prepelița(Coturnix ypsilophora) care călătorește toamna spre sud,ciocârlia( Lullua arborea), rața( Podiceps cristatus) și gâsca sălbatică( Anser anser) etc.Animalele sunt reprezentate de șopârlă( Sphaerodactylus ariasae), șarpe colubar( Python regyus), șopârla de stepă ( Lacerta agilis).Sunt și insecte specifice zonei de câmpie: lăcuste (Lacusta migratoria), cosași ( Phylliidae sp.) , greieri(Syringa josikaea)

2.5. Amplasarea și organizarea societății

S.C. MOTOPROFIT SRL s-a înființat în anul 2002 în baza legii 31/1990, având RO14394371 și J17/33/2002.Societatea are capital privat și are ca obiect de activitate cultivarea și comercializarea cerealelor și plantelor tehnice precum și prestări servicii către populație.

Societatea își are sediul în Galați, strada General Eremia Grigorescu,nr. 1, Bl D5E, sc. 1, ap. 6, etaj 1 și activitatea și-o desfășoară în localitatea Șivița,comuna Tulucești,județul Galați (Fig.2.).

S.C. MOTOPROFIT SRL lucrează o suprafață de 250 de ha teren arabil,luat în arendă de la 105 cetățeni din comuna Vlădești. Toată suprafața societății se găsește pe teritoriul comunei Vlădești.

Societatea are în dotare toată gama de tractoare și utilaje agricole necesare cultivării pământului precum și o capacitate de stocare a cerealelor de 1800 to compusă din 3 magazii, o stație de condiționare, tratare, însăcuire a semințelor,laborator pentru analiza probelor la cereale,cântar basculă de 25 to, depozit carburanți (bazin 9 to omologat),toate pe raza localității Șivița.

Parcul de tractoare și utilaje agricole este format din:

-un tractor Landini 145 CP

-un tractor Landini 125 CP

-un tractor JohnDeer 80 CP

-o combină New Holland CS 540

-o combină New Holland TC 56

-echipament extensie recoltat rapiță

-echipament extensie recoltat porumb și floarea soarelui Olimac Drago 6 rânduri

-instalație erbicidat Nodet 2500 l-24 m

-semănătoare SUP 29DK

-semănătoare SPC8+F8

-remorcă cisternă transport apă 8to

-mașină administrat îngrășăminte chimice

-disc GD 3,4

-combinator vibromix 3,2

-plug KUHN Master 3

-plug reversibil 3 brazde

-ifron

-2 remorci de 7,5 to

În anul agricol 2012-2013 societatea a lucrat o suprafață de 230 ha și a cultivat următoarele:

-115 ha orzoaică de primăvară lot semincer

-38 ha orzoaică de toamnă lot semincer

-7 ha lucernă

-36 ha floarea soarelui

-4 ha soia

-30 ha grău

În anul agricol 2013-2014 societatea a lucrat o suprafața de 240 ha și a cultivat următoarele:

-95 ha orzoaică de toamnă

-32 ha rapiță

-57 ha orzoaică de primăvară

-8 ha mazăre

-29 ha floarea soarelui

-3 ha păsune

-18 ha porumb cultură dublă

2.6. Condițiile climatice din perioada obsevațiilor (2013-2014)

Clima reprezintă un factor de risc (direct sau indirect) pentru agricultură și în general pentru ecosistem.

Ultimii ani s-au remarcat printr-o accentuare puternică a încălzirii atmosferice,a arșiței și a secetei, ceea ce s-a materializat printr-o exacerbare a evoluției organismelor dăunătoare, prin creșterea abundenței acestora și a pagubelor produse culturilor. Abundența acestora pe fondul rezervei biologice crescute de la un an la altul și agresivitatea atacului în etape successive de vegetație, în condițiile de seceta și temperaturi ridicate, au determinat daune, datorate unui complex de specii dăunătoare.

Secetele prelungite din toamnă, debutul brusc al iernilor cu temperaturi foarte scăzute(în oscilație cu temperaturi mai ridicate decât normal), seceta la desprimăvărare, arșița și oscilații de temperatură dintre zi și noapte, stresul termic, trecerea bruscă de la iarnă la vară (desprimăvărare târzie cu creșterea bruscă a temperaturii la peste 30ºC în luna mai), șocul termic asociat cu deficitul hidric prelungit, grindină si furtuni, etc. Sunt caracteristicile climatic dominante ale ultimilor doi ani care s-au manifestat accentuat pe aproape întreg teritoriul României și cu precădere in S-E.

Debutul brusc al sezonului cald,pornind cu temperaturi ridicate și lipsa de precipitații, a creat condiții optime pentru înmulțirea “în forță” a populațiilor de insecte, acarieni. Abaterile climatice ale ultimilor ani au indus puternice modificări în evoluția populațiilor dăunătoare,fiind vorba de momentul apariției acestora, durata lor de atac, nivelul de agresivitate si numărul de generații pe sezon.

În momentul actual putem aprecia că la majoritatea speciilor de dăunători s-a întâlnit o devansare a apariției acestora cu 1-3 săptămâni față de normal cu toate implicațiile ce decurg din acestea.Modificările insectelor dăunatoare sub influența schimbărilor climatice sunt:

-modificări în metabolismul insectelor, care pot genera reacții de ordin biologic,comportamental și ecologie;

-dăunătorii evolueaza și se dezvoltă rapid;

-se înmulțesc mai frecvent și își schimbă rapid numărul de generații întru-un an;

-dăunătorii își schimbă efectivele, intensitatea, frecvența și momentul atacului; în absența unor concurenți și aprovizionate abundent cu hrana, insectele dăunătoare cunosc o creștere exponențială a efectivelor și provocând rapid pagube;

-se extind foarte repede colonizând arii foarte întinse, destabilinzând echilibrul ecosistemului;

-sunt mai rezistenți față de schimbările naturale;

-se adaptează destul de ușor;

-prezintă cicluri biologice de dezvoltare adaptate factorilor limitatori de mediu;

-multe din cele mai periculoase insecte sunt susceptibile să migreze odată cu retragerea barierelor de temperaturi.

Rapița deține o slabă rezistență contra înghețului, care ajunge la -15 până la -20 ºC la un sol fără zăpadă . La un sol care este protejat cu un strat de zăpadă , atunci poate suporta și temperaturi mai scăzute .De aceea regiunile unde temperaturile sunt scăzute fără zăpadă prezintă un risc.

Situația privind temperatura și precipitațiile din perioada 2013-2014

Tabelul .2.1.

Tabelul .2.2.

Tabelul .2.3.

Tabelul 2.4.

Tabelul 2.5.

Tabelul 2.6.

CAPITOLUL III

OBIECTIVELE STUDIULUI, CONDIȚIILE DE EXPERIMENTARE, MATERIALUL ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Scopul, obiectivele și activitățile propuse

Scopul cercetărilor care vor fi efectuate este acela de a determina cu cât mai multă exactitate dăunătorii care afectează sau pot afecta culturile de rapiță din zona de SE a Transilvaniei, măsurile de prevenire și combatere care se impun, cunoașterea faunei utile din culturile de rapiță, posibilitățile de protejare a acesteia.

Obiectivele propuse sunt:

Cunoașterea stadiului actual al cercetărilor privind fauna dăunătoare din culturile de rapiță din zona Vrancea

Cunoașterea stadiului actual al cercetărilor privind fauna de coleoptere utile din culturile de rapiță .

Identificarea faunei dăunătoare din culturile de rapiță.

Identificarea speciilor utile din culturile de rapiță.

Studiul comparativ al faunei utile și dăunătoare din culturile de rapiță, în funcție de tehnologia aplicată.

3.2. Metoda de lucru și activitățile propuse

Pentru atingerea obiectivelor propuse, se vor efectua mai multe activități și anume:

studiul bibliografic a literaturii din domeniu, atât pe plan mondial cât și la noi în țară;

întocmirea schemelor de lucru în câmp și a suprafețelor fiecărei variante de lucru;

observații efectuate direct în câmp;

colectarea materialului biologic prin metoda capcanelor de sol etc;

prelevarea de probe și efectuarea analizelor specifice pentru cuantificarea unor indicatori, cum ar fi: frecvența atacului, intensitatea, gradul de dăunare etc.

adaptarea metodicilor curente de prognoza și avertizare pentru protecția fitosanitară a culturilor de rapiță, avându-se în vedere în același timp protejarea faunei utile.

Ca și elemente originale care se aduc prin aceste cercetari sunt preconizate următoarele:cunoașterea faunei utile din culturile de rapiță , tratamentele chimice aplicate în combaterea dăunătorilor; rolul fiecăreia dintre speciile utile în menținerea dăunătorului sub PED; dinamica speciilor dăunătoare și a speciilor antagoniste; momentele aplicării tratamentelor chimice împotriva dăunătorilor astfel încât să se realizeze o cât mai bună protejare a faunei utile etc.

3.3. Colectarea materialului entomologic

Materialul entomologic se dă cu ajutorul capcanelor de sol. De asemenea vor fi făcute numeroase observații directe, în câmp asupra plantelor.

Recoltarea materialului se va face periodic, la intervale cuprinse între 7 și 14 zile. La fiecare recoltare materialul biologic rezultat va fi etichetat, pe etichete precizându-se: lotul, staționarul, data recoltării, numărul probei .Materialul astfel colectat va fi adus în laborator, mai târziu va fi pregătit corespunzător și apoi determinat.

3.4. Estimarea densității numerice, a daunelor și pagubelor

Prin densitatea numerică (Dn) se înțelege numărul de indivizi dintr-o specie oarecare raportat la unitatea de suprafață, lungime, volum sau greutate. De obicei se calculează densitatea numerică la m2, prin raportarea numărului total al indivizilor unei specii, găsit în urma sondajelor făcute, la numărul sondajelor.Densitatea numerică a unei populații precum și gradul de dăunare al culturilor, se poate estima cu ajutorul unor scări de estimare.

Prin scară de estimare se înțelege gradația densității numerice, a gradului de dăunare sau a pagubelor, pe intervale de clasă, în funcție de limitele critice de dăunare.

Scările de estimare se împart în intervale de clase a căror limite au valori ale densității numerice, a gradului de atac sau a pagubelor și sunt specifice fiecărui dăunător. Valorile intervalelor de clase sunt specifice fiecărei insecte și depinde de gradul de dăunare și de particularitățile culturii.

Densitatea numerică a dăunătorilor dă indicații asupra necesității aplicării măsurilor de combatere. Astfel, practic se iau măsuri de combatere numai atunci când densitatea numerică este mijlocie și mare, ceea ce corespunde cu un atac mijlociu sau puternic.

Densitatea numerică, gradul de dăunare și pagubele produse de dăunător se exprimă prin 4 intervale de clasă, cu următoarele semnificații:

Atacul lipsește – nu există dăunători, nu există risc;

Atac slab – densitatea mică, riscul este tolerabil se poate agrava însă nu se intervine;

Atac mijlociu – densitatea numerică este mijlocie și poate deveni mare, atacul este intolerabil și se intervine cu tratamente chimice;

Atac puternic – densitatea numerică este mare și poate deveni foarte mare, riscul fiind foarte mare se intervine cu tratamente chimice.

Tabelul 3.1.

Aprecierea intensității atacului- procentul de atac al plantei

Paguba sau pierderea este rezultatul unui atac puternic în urma căruia se înregistrează pirderi evaluabile de recoltă.

Paguba (P%) reprezintă produsul dintre frecvența (F%) și intensitatea atacului (I%) în expresia cantitativă și se calculează după formula:

P% =

Când o cultură este atacată de mai mulți dăunători, paguba finală este rezultatul însumării tuturor pagubelor de diferiți dăunători în timpul perioadei de vegetație, calculându-se după formula: Pt% = P1 + P2 + P3 + ––––- Pn,

în care: Pt – paguba totală P1 – paguba produsă de un dăunător

CAPITOLUL IV

RĂSPÂNDIREA, DESCRIEREA, BIOLOGIA, ECOLOGIA ȘI COMBATEREA PRINCIPALILOR DĂUNĂTORI DIN CULTURILE DE RAPIȚĂ

5.1. Viespea rapiței – Athalia rosae

ordinul Hymenoptera, familia Tenthredinidae

Răspândire. Viespea rapiței este răspândită în Europa, Africa, unele regiuni din Asia și America de Nord. La noi în țară este semnalată în toate regiunile.

Descriere. Adultul are 5,0 – 9,0 mm lungime, corpul de culoare neagră; pronotul, mezonotul, scutelul și picioarele sunt galbene.

Oul este eliptic de culoare alb – gălbuie, de 0,7 – 0,9 mm lungime.

Larva are 14,0 – 18,0 mm lungime, dorsal de culoare cenușie (verde murdar), iar ventral mai deschisă la culoare.

Biologie și ecologie. Viespea rapiței iernează în stadiu de pupă în sol și are 2 – 3 generații pe an. Adulții apar la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai și sunt mai activi în zile călduroase, când se hrănesc pe diferite crucifere spontane sau cultivate. După împerechere, femela depune ouăle în frunzele speciilor de crucifere (muștar, rapiță, varză ), care prezintă mici umflături rotunde, sub forma unor pustule. Incubația durează una – două săptămâni.

Larvele care apar se hrănesc cu parenchimul frunzelor pe care au eclozat.Stadiul larvar durează 10 – 20 zile, larvele mature retrăgându-se în sol, unde își formează un cocon acoperit cu particule de pământ, unde se transformă în pupă. Acest stadiu durează 8 – 14 zile, după care apar adulții generației a doua.

Plante atacate și mod de dăunare. Athalia rosae este o specie oligofagă. Larvele rod frunzele la rapiță, muștar, hrean, etc., scheletuindu-le; la completa dezvoltare rod florile și fructele verzi.

Măsuri de prevenire și combatere. Pentru limitarea atacului viespii rapiței, se recomandă: distrugerea cruciferelor spontane, care constituie gazde intermediare pentru acest dăunător; efectuarea arăturilor imediat după recoltare; tratamente chimice, care se vor aplica la apariția larvelor utilizând produse organofosforice: Alphaguard 0,175 l/ha; Cipetrin 0,1 l/ha, produse aplicate și pentru combaterea gândacului lucios al rapiței.

5.2. Păduchele cenușiu – Brevicoryne brassicae L.,

ordinul Homoptera, familia Aphididae

Răspândire. Este răspândit în Europa, America, Asia etc. În țara noastră apare în unii ani sub formă de invazii, mai ales în regiunile de stepă și a pădurilor de stejar.

Descriere. Prezintă două forme:

femela apteră are corpul globulos de 1,8 – 2,5 mm lungime, verde-gălbui, acoperit cu o secreție abundentă, ceroasă, de culoare cenușie-albăstruie. Antenele și corniculele sunt de culoare mai închisă. Coada este tot atât de lungă ca și corniculele, cu câte 3 peri pe fiecare parte (Figura 2).

femela aripată are corpul de 1,6 – 2,3 mm lungime; capul și toracele brun-închis, iar abdomenul galben-verzui; corpul este acoperit cu o secreție ceroasă, de culoare cenușie. Abdomenul prezintă câte un rând de pete pe părțile laterale și câteva dungi transversale, de culoare mai închisă. Antenele sunt verzui-negricioase și aproape tot atât de lungi ca și corpul. Corniculele sunt scurte și umflate median. Coada este mai lungă decât corniculele (Figura 2).

Biologie și ecologie. Iernează în stadiul de ou, depus în toamnă pe tulpinile sau pețiolurile frunzelor diferitelor plante crucifere cultivate sau spontane. Într-un an poate avea 15 – 16 generații. La temperatura optimă (18 – 20°C), o generație se dezvoltă în 10 – 14 zile. În lunile martie, aprilie apar larvele, iar în luna mai apare fundatrixul care formează colonii de fundatrigene, pe partea inferioară a frunzelor. În luna iunie apar virginogenele, cele aripate migrând pe culturile de crucifere. Într-o vară afidul poate avea 16 generații. În luna august apare forma sexupară și în septembrie forma sexuată. La începutul lunii octombrie fiecare femelă depune oul de iarnă.

Cei mai importanți prădători care limitează coloniile de afide sunt: Coccinella spp., Adalia spp., Scymnus spp., iar dintre paraziți: Aphidius spp. și Diaeretiella rapae.

Plante atacate și mod de dăunare. Păduchii formează colonii masive pe diferite crucifere: varză, conopidă, hrean, gulii, ridichi, etc., înțepând și sugând seva din țesuturi.

Datorită atacului, pe frunze apar pete galben-deschis sau rozii, astfel că plantele stagnează în creștere, rămân pipernicite sau se usucă. Pot fi atacați și semincerii, astfel că tulpinile florifere se colorează în albastru-verzui, iar florile avortează sau se usucă. Sunt atacate și semințele, care rămân nedezvoltate, astfel că producția este redusă cu 30 – 40%.

Măsuri de prevenire și combatere. Adunarea și distrugerea tuturor resturilor de plante rămase după recoltare, pe care se găsesc ouăle hibernante ale păduchelui. Distrugerea buruienilor din familia Cruciferae, ce constituie gazde intermediare în dezvoltarea dăunătorului.

Efectuarea de tratamente chimice la apariția primelor colonii de păduchi, cu unul din următoarele produse: Actellic 50 CE – 0,05%, Basudin 60 CE – 0,15%, Pirimor 25 WG – 0,1%, Sumithion 50 CE – 0,1 %, Fernos 50 PU –0,05%, Decis 2,5 CE – 0,05%, Polytrin 200 EC – 0,015 %, Sumicidin 20 EC –0,025%, Supersect 10 EC – 0,03% etc.

5.3. Gândacul roșu al rapiței – Entomoscelis adonidis Pall.,

ordinul Coleoptera, familia Chrysomeliadae

Răspândire. Este răspândit în Europa și în unele state din America de Nord. În țara noastră a fost semnalat în unii ani, în Câmpia Română, Dobrogea, Moldova și Banat.

Descriere. Adultul are 7 – 11 mm lungime, corpul bombat, dorsal de culoare roșie-cărămizie, iar ventral neagră. Pe cap prezintă o pată neagră iar pe pronot 3 pete negre. Pe elitre se găsește câte o dungă discoidală și una comună, de culoare neagră (Figura 3).

Oul este oval, de culoare galben-portocaliu la depunere și castaniu pe măsură ce se dezvoltă.

Larva este de culoare galben-portocalie la apariție și neagră-brună în celelalte vârste, de unde și denumirea de „viermi negri”. Larva matură are 12-14 mm lungime.

Biologie și ecologie. Entomoscelis adonidis iernează în stadiul de ou, în sol și are o generație pe an. În primăvară, în lunile februarie-martie, apar larvele, care de obicei stau grupate. Dezvoltarea larvară durează 20-60 zile, în funcție de condițiile climatice ale zonei, de hrană, etc.

Transformarea în pupă are loc în sol în interiorul unui cocon de pământ. Primii adulți apar la sfârțitul lunii aprilie, începutul lunii mai și se hrănesc cu diferite plante crucifere. La sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, adulții se retrag în sol, în diapauză estivală.

În toamnă, la începutul lunii septembrie, apar adulții care se împerechează și depun ouăle, grupate (20-200 ouă) pe sub bulgării de pământ, în crăpăturile solului, etc.

Plante atacate și mod de dăunare. Gândacul roșu al rapiței atacă cruciferele cultivate și spontane, însă pagube mari produce în culturile de rapiță.

Adulții rod frunzele și florile, uneori și tulpinile plantelor. Larvele neonate rod frunzele marginal sau rod una din epiderme și parenchimul, larvele mature distrug frunza în întregime, rămân doar nervurile principale.

Măsuri de prevenire și combatere. Se aplică măsuri curative ce constau în distrugerea sistematică a buruienilor crucifere, lucrări ale solului, etc.

La apariția adulților sau a larvelor în culturi se vor aplica tratamente chimice cu aceleași produse utilizate pentru combaterea gândacului lucios al rapiței.

5.4. Gândacul lucios al rapiței – Meligethes aeneus,

ordinul Coleoptera, familia Nitidulidae

Răspândire. Gândacul lucios al rapiței este aproape în toată Europa, Africa de Nord, America de Nord și Asia.La noi în țară se întâlnește mai ales în regiunile de silvostepă și în regiunea pădurilor de stejar și fag.

Descriere. Adultul are 1,5 – 2,7 mm lungime, corpul turtit, alungit, de culoare neagră cu luciu metalic verzui și este acoperit cu o pubescență fină, cenușie.Antenele sunt clavate, de culoare neagră – cenușie; picioarele sunt negre – brunii, cu femurele anterioare roșcate sau galbene.

Oul este de culoare albă, oval – alungit.

Larva are aproximativ 4,0 mm lungime, în ultima vârstă corpul de culoare alb – palid, acoperit cu mici tuberculi negri; capul și picioarele sunt brun-închis.

Biologie și ecologie. Gândacul lucios al rapiței iernează în stadiul de adult în sol, pe sub frunzele căzute, în resturile vegetale și are o generație pe an.

Adulții părăsesc locurile de hibernare, în primăvară, la sfârșitul lunii aprilie, fenologic la înflorirea salciei sau a unor pomi fructiferi (corcoduș, cais ). La început se întâlnesc pe inflorescențele unor plante spontane (Taraxacum, Ranunculus; Lamium), iar mai târziu trec pe rapiță sau alte crucifere (varză, conopidă, muștar ). După o perioadă de hrănire, are loc împerechereași depunerea pontei din prima decadă a lunii mai și până în luna iunie. Ouăle sunt depuse în perforațiile făcute de femelă în butonii florari ai plantelor crucifere, câte 1 – 2 ouă lipite de organele interne ale florilor. Incubația durează 4 – 12 zile, în funcție de condițiile climatice ale regiunii. Larvele apar odată cu deschiderea butonilor florari ai cruciferelor și se hrănesc cu organele florilor timp de 3 – 4 săptămâni.

Larva matură părăsește butonul floral și se afundă în sol,unde într-o celulă specială are loc transformare în pupă. Noii adulți apar în luna iulie, se hrănesc o perioadă scurtă, după care se retrag pentru iernare.

Plante atacate și mod de dăunare. Gândacul lucios al rapiței atacă speciile de crucifere cultivate și spontane, pagube mari produce în culturile de rapiță, muștar, în culturile semincere de varză, conopidă, etc.

Adulții se hrănesc cu organele interne ale bobocilor florali (antene, ovule, petale) care cu timpul se usucă. Larvele consumă organele interne ale bobocilor florali.În anii de invazii într-un boboc se găsesc 10 – 15 larve.

Măsuri de prevenire și combatere. Pentru combaterea gândacului lucios al rapiței se aplică o serie de măsuri: efectuarea arăturii imediat după recoltare, cultivarea de soiuri cât mai precoce, semănatul să se facă cât mai timpuriu, în terenuri bine pregătite, distrugerea buruienilor crucifere, lucrări ale solului (prașile) în perioada transformării larvelor în pupe, etc.

Tratamentele chimice aplicate constau în aplicarea următoarelor produse: Victenon 0,75 kg/ha, Nurelle 0,4 l/ha; Fastac 0,075%; Sumicidin 0,025%; Alphaguard 0,175 l/ha; Cipertrin 0,1 l/ha etc.

5.5. Gândacul pământiu – Opatrum sabulosum L.

ordinul Coleoptera, familia Tenebrionidae

Descriere. Adultul are capul oval-alungit, de culoare negră-mată, acoperit cu pământ, mai ales dorsal dobândind o mantie pământie (de unde și denumirea populară); pronotul este mai lat decât lung; elitrele prezintă striuri longitudinale precum și interstriuri prevăzute cu mici tuberculi tociți; lungimea corpului este de 6,0-11,0mm (Figura 5).

Oul este oval, de culoare albă având 1,4-1,9 mm lungime.

Larva este subcilindrică, cu tegumentul chitinizat (vierme sârmă fals); corpul este de culoare castanie, prezentând la vârful abdomenului 14-20 peri; lungimea este de 14,0-18,0 mm .

Pupa este liberă și are culoarea albă .

Biologie și ecologie. Gândacul pământiu are o singură generație pe an și iernează în stadiul de adult în sol, sau sub resturile vegetale în câmp. Gândacii apar primăvara devreme, în perioada 20 martie-5 aprilie și încep să atace diferite buruieni pe plante abia răsărite. După împerechere, care are loc la sfârșitul lunii aprilie și imediat femelele depun ouăle în pământ în grupe de 4-6 ouă, în total 100-150 ouă, (în medie 80-230).

După 6-10 zile și chiar 15-20 zile de pontă, larvele eclozează și se dezvoltă timp de 60-80 zile, până la sfârșitul lunii august, perioadă în care năpârlesc de 6 ori. Larvele complet dezvoltate se transformă în pupe, în interiorul unor căsuțe special construite în pământ. După 14-20 zile apar noii adulți, care rămân aici de obicei, până în primăvară.

Gândacii pot trăi 2-4 ani. Evoluția unei generații, după unii autori, se poate prelungi pe 2 ani în raport cu condițiile de mediu, mai ales climatici și edafici. Opatrum sabulosum L., preferă solurile ușoare, luto-nisipoase, unde specia este monovoltină.

Plante atacate și mod de dăunare. Adulții rod semințele abia încolțite, cotiledoanele, frunzele bazale de la diferite plante cultivate în zona coletului și chiar calusul puieților din pepiniere. Pagube mari provoacă la culturile de floarea soarelui și alte prășitoare mai timpurii. În anii secetoși ele pot ajunge la 25-60 %, când pot reteza plantele de-a lungul rândurilor, mai ales noaptea, sau în zilele înnorate, intensitatea maximă fiind la apariția în totalitate a plantelor.

Larvele atacă rădăcinile, ca și viermii sârmă fără să producă pagube apreciabile. Opatrum sabulosum L., este un dăunător polifag, preferând floarea soarelui (pagube 20-65%), sfecla, cerealele și tutunul, apoi legumele, lucerna și vițele din pepinierele viticole. După unii autori, mai atacă soia, muștarul, cânepa, dovlecii, garoafele (P. Sorauer, 1954).

CAPITOLUL VI REZULTATE OBȚINUTE

6.1. Observații privind biologia speciilor dăunătoare

6.1.1. Observații privind biologia speciei Meligethes aeneus F.

Tabelul 6.1.

Fișa biologică a dăunătorului Meligethes aeneus F în anul 2013 în staționarul Vlădești

Legendă : p – pupă; l – larvă; o – ou ; ♀ ♂– adult

Tabel de sinteză a speciei Meligethes aeneu în anul 2013

Tabelul 6.2

Fișa biologică a dăunătorului Meligethes aeneus F în anul 2014 în staționarul Vlădești

Tabelul 6.3.

Legendă : p – pupă; l – larvă; o – ou ; ♀ ♂– adult

Tabel de sinteză a speciei Meligethes aeneu în anul 2014

Tabelul 6.4.

6.2. FIȘA BIOLOGICĂ A DĂUNĂTORULUI Entomoscelis adonidis în anul 2013

Tabelul 6.5.

Legendă : p – pupă; l – larvă; o – ou ; ♀ ♂– adult

Tabel de sinteză a speciei Entomoscelis adonidis în anul 2013

Tabelul 6.6.

6.4. FIȘA BIOLOGICĂ A DĂUNĂTORULUI Entomoscelis adonidis în anul 2014

Tabelul 6.7.

Legendă : p – pupă; l – larvă; o – ou ; ♀ ♂– adult

Tabel de sinteză a speciei Entomoscelis adonidis în anul 2014

Tabelul 6.8.

6.4. Măsurile de combatere chimică prin tratamente aplicate la semințe

Împotriva gândacului roșu, viespea rapiței și a celorlalți dăunători se efectuează tratamente la avertizare, mai ales în perioada formării butonilor florali, moment ce coincide cu apariția adulților. Se folosesc cu rezultate bune produse organofosforice,cum sunt : Carbetox 37 CE (3 – 4 l/ha) ; Sinoratox 35 CE (2-3 l/ha); Clorofos 80 sau Onefon 80 (1,2 kg/ha) și amestecul Clorofos sau Onefon 80 (0,6 kg/ha) + Melipax 60 CE (1 l/ha ),care are o eficacitate maximă.

Pentru protejarea faunei și în special a albinelor se iau măsuri de protecție corespunzătoare, mai ales că tratamentele se execută cu aviația utilitară.

După recoltarea rapiței se recomandă efectuarea arăturii de vară pentru a distruge reyerva de dăună tori și agenți patogeni.mpotriva atacului gândacului pământiu în faza de răsărire în solele unde sămânța nu a fost tratată cu Heptaclor se pot aplica tratamente cu produse organoclorurate : Lindatox 3 PP (20kg/ha) sau tratamente cu produse granulate pe bază de Furadan 10 G (15 kg/ha ) sau Sinoratox 5 G ( 15 kg/ha ). Pentru combaterea afidelor și a moliei se folosesc produsele : Sinoratox 35 (2 l/ha ), evitându-se perioada de înflorire.

După recoltarea culturii resturile vegetale de plante se adună, se ard, iar terenul se ară adânc pentru a se încorpora în sol resturile contaminate ale plantelor.

Pentru distrugerea unor agenți localizați la exteriorul silicvelor și în parte pentru combaterea celor din interiorul lor, se tratează semințele cu o gamă de produse eficace, mai ales împotriva atacului de Botritis, Sclerotinia și Alternaria .

Pentru a proteja sămânța în faza de germinare și plantulele în faza de răsărire de atacul viermilor sârmă în cazul unui atac slab, sămânța se tratează cu unul din produsele : Heptaclor 40 CE, 0,3 l la 100 kg; Furadan 35 ST 0,3 l/100kg, evitându-se astfel aplicarea de pesticide pe întreaga suprafață cultivată cu rapiță; se face astfel economie de pesticid și se diminuează pericolul poluării solului.

În ultimii ani, pentru limitarea efectului negativ al pesticidelor aplicate pe întrega suprafață și în cantități mari,se utilizează tot mai mult tratamente cu produse granulate ce se distribuie odată cu semănatul pe rând, cu ajutorul unor dispozitive denumite granuloaplicatoare ce se montează pe semănătoarea SPC-6. Unul dintre produse este Carbofuranul, întâlnit sub denumirea comercială de Furadan 10 G.

În mod excepțional, se execută tratamente la plante în cazul infestărilor culturilor de către afide care produc deformări foliare, reducerea suprafețelor de fructificare sau defolierea culturilor. Atacul s-a reușit a fi înlăturat în cea mai mare parte prin folosirea soiurilor rezistente fără a mai fi nevoie de tratamente cu fungicide. Rapița mai este atacată de o serie de agenți patogeni ca: Sclerotinia sclerotiorum, botrytuis cinerea, Alternaria sp., față de care nu s-au putut crea soiuri rezistente până în prezent.

Prin aplicare a 2 – 3 tratamente se reduce gradul de atac foarte mult și se sporește producția cu 700 – 900 kg/ha.

CAPITOLUL VII

SITUAȚIA PRIVIND AVERTIZĂRILE PENTRU COMBATEREA AGENȚILOR PATOGENI ȘI A DĂUNĂTORILOR DIN CULTURILE DE RAPIȚĂ ȘI TRATAMENTELE APLICATE

7.1. Avertizările emise împotriva dăunătorilor în perioada de cercetare

În anul 2013 pentru combaterea principalilor dăunători din culturile de rapiță, Centru de prognoză si avertizare Vrancea a emis un număr de 4 avertizări (tabelul 7.1), astfel:

prima avertizare a fost emisă la data de 25.09.2012 la depășirea PED pentru viespea rapiței și la apariția primelor simptome în cazul putregaiului uscat al rădăcinilor, cu produse ca Proteus OD 110 și Folicur Solo 250 EW.

a doua avertizare a fost emisă la data de 14.03.2013 ,înainte ca tulpina să ajungă la 20 cm înălțime pentru combaterea gărgăriței tulpinilor și în fenofaza de muguri florali uniți, sau în faza de muguri florali separați și alungirea pedunculului floral în cazul atacului gândacului lucios, iar pentru aceasta sau recomandat folosirea produselor: Actara 25 WG0 (1 Kg/ha), Mospilan 20 SP (0,15 Kg/ha), Folicur Solo 25 EW (1 l/ha).

a treia avertizare a fost emisă la data de 13.08.2013 în stadiul când este depașit PED-ul, adică 1-2 larve/plantă și 5 % plante populate. În caz de focare izolate se tratează vetrele de atac și o bandă înconjurătoare de 1-2 m cu produsele recomandate: Actara 25 WG (0,1 Kg/ha), Nurelle D 50/500 EC (0,4 l/ha).

a patra avertizare a fost emisă la data de 21.04.2013 în stadiul când este depașit PED-ul, adică 2 adulți/plantă și 5 % plante populate, iar pentru gândacul lucios PED-ul este de 3 adulți /plantă și 5 % plante populate,cu produsele recomandate: Mospilan 20 SP (0,15 Kg/ha), Folicur Solo 250 EW(l /ha) și Calypso 480 (0,1 l/ha).

Tabelul 7.1

Situația privind avertizările tratamentelor în culturile de rapiță în județul Galați, în anul 2013

În anul 2014 pentru combaterea dăunătorilor principali din culturile de rapiță, Centru de prognoză si avertizare Vrancea a emis un număr de 3 avertizări (tabelul 7.1), astfel:

prima avertizare a fost emisă la data de 31.03.2014 la depășirea PED, 2-3 adulti / planta în stadiul de muguri florali separați și alungirea pedunculilor florali în stadiul de mugure floral uniți, acoperiți de frunze+ faza fenologică, iar în cazul agenților patogeni la semnalarea atacului, cu produse ca: Actara 25 WG0 (1 Kg/ha), și Folicur Solo 250 EW în concentrație de 1l /ha.

a doua avertizare a fost emisă la data de 24.04.2014 , La depasirea PED-ului

(PED gargarita= 2 adulti/planta si 5 %plante populate), (PED gandacul lucios= 3 adulti/ planta si 5 % plante populate), iar pentru aceasta sau recomandat folosirea produselor: Mospilan 20 SP (0,15 Kg/ha) și Fury 10 EC (0.1l/ha).

a treia avertizare a fost emisă la data de 15.06.2014 pentru lăcuste, în stadiul când este depașit PED-ul (PED peste 5% plante atacate), cu produsele recomandate: Cipertrin 10 CE(0.2 l/ha) și Faster 10 CE(0.2 l/ha).

Tabelul 7.2

Situația privind avertizările tratamentelor în culturile de rapiță în județul Galați, în anul 2014

7.2. Tratamentele aplicate împotriva dăunătorilor din culturile de rapiță în perioada de cercetare în cadrul Societății S.C. MOTOPROFIT SRL

în cadrul Societății S.C. MOTOPROFIT SRL principalele specii dăunătoare din culturile de rapiță au fost speciile Meligethes aeneus F., Phyllotreta atra F., ceuthorrhynchus assimilis și Meligethes maurus.

În anul 2013, la sămânța de rapiță a fost efectuat un tratament cu produsul Cruiser OSR 322 FS (insectofungicid), 15 l//t sămânță (Tabelul 7.3).

În câmp au fost efectuate un număr de 5 tratamente astfel:

primul tratament a fost efectuat împotriva buruienilor utilizând produsul Fusilade Forte în doză de 1 l/ha, în luna septembrie;

la al doilea tratament s-a utilizat produsul Karate Zeon în doză de 0,15 l/ha împotriva gărgăriței tulpinilor, în luna martie 2011;

al treilea tratament s-a efectuat în luna aprilie împotriva gândacului lucios utilizând Karate Zeon în doză de 0,15 l/ha;

Tabelul 7.3

Tratamentele chimice aplicate în anul 2013

al patrulea tratament a avut în vedere unii agenți patogeni utilizând produsul Amistar Xtra în doză de 0,75 l/ha;

ultimul tratament s-a făcut pentru desicare utilizând produsul Glifosat în doză de 3 l/ha, în luna iulie 2011.

În anul 2013 (Tabelul 7.4), la sămânța de rapiță a fost efectuat un tratament cu produsul Cruiser OSR 322 FS (insectofungicid) 15 l/t sămânță.

În câmp au fost efectuate un număr de 7 tratamente astfel:

tratamentul numărul 1 a fost efectuat împotriva buruienilor utilizând produdsul Fusilade Forte în doză de 1 l/ha, în luna septembrie;

al doilea tratament a fost făcut cu produsul Calypso 480 SC, în doză de 0,1 l/ha pentru combaterea viespei rapiței;

al treilea tratament s-a utilizat produsul Karate Zeon în doză de 0,15 l/ha împotriva gărgăriței tulpinilor, în luna martie 2012;

al patrulea tratament s-a efectuat în luna aprilie împotriva gândacului lucios utilizând Karate Zeon în doză de 0,15 l/ha;

al cincilea și al șaselea tratament au avut în vedere unii agenți patogeni și gărgărița semințelor utilizând produsul Yamato și Novadim Progress în doze de 1,5 l/ha;

ultimul tratament s-a făcut pentru desicare utilizând produsul Reglone Forte în doză de 3 l/ha, în luna iulie 2012.

Tabelul 7.4

Tratamentele chimice aplicate în anul 2014

În urma observațiilor din perioada de cercetare 2013-2014, în cadrul Societății S.C. MOTOPROFIT SRL după aplicarea tratamentelor chimice, rezultă că produsele chimice aplicate pentru combaterea principalilor dăunători și patogeni din culturile de rapiță (Calypso 480 SC în doză de 0,1 l/ha, Karate Zeon în doză de 0,15 l/ha și Novadim Progress în doză de 1,5 l/ha), au avut o eficacitate foarte bună dar și o selectivitate bună pentru entomofauna utilă atât din punct de vedere al abundenței speciilor, dar și al familiilor la care aparțin acestea.

CONCLUZII

Bibliografie

Axelsen J., Nielsen P.S., 1990 – Compensation in spring sown oilseed rape after attack by pollen beetles (Meligethes aeneus F.). Tidsskrift for Planteavl, 94,195 – 199.

Axelsen J.A., 1993 – The damaage caused by single specimens of the pod weevil (Ceutorrhyn-chus assimilis Payk.) and the pollen beetle (Meligethes aeneus F.). IOBC/WPRS Bulletin 16(9), 150 – 159.

Baicu T., 1989 – Pragurile economice de dăunare și rolul lor în combaterea integrată a bolilor și dăunătorilor culturilor de câmp. Prod. Veg. Cereale si plante tehnice. 2 : 43-48;

Baicu T., 1990 – Metode selective de aplicare a produselor fitofarmaceutice în cadrul sistemelor de combatere integrata. Cereale si plante tehnice. 1 : 37-40.

Barari H., Cook S.M., Watts N.P., Williams I.H., 2003 – Effects of a turnip rape (Brassica rapa) trap crop and insecticide treatment on infestation of winter oilseed rape (Brassica napus) by coloeopteran stem-mining pests and their parasitoids. Proceedings of the 11th International Rapeseed Congress, 6-10 July 2003, Copenhagen, Denmark, p. 1015-1017.

Bărbulescu Al., Voinescu I., Gheorghe Magdalena, Mateiaș M.C., Bratur Bucurean Elena, Săpunaru T., 1985 – Tratamentul chimic al seminței componentă a luptei integrate împotriva unor dăunători din culturile de câmp. Ann., I.C.C.P.T., p. 367-376.

Dulămea V., 2005 – Gândacul lucios al muștarului și rapiței. Revista Sănătatea plantelor nr. 4, pg. 5

Hălmăjan H.V., Minodora Tudose, Roxana Ciceoi, 2006 – Monitorizarea populațiilor de dăunători ai rapiței. Rev. Sănătatea plantelor nr. 2, pg. 18

Kirchner, 1974 – Krankhneiten und Schadlinge von Raps, Rupsen und Senf.(Boli și dăunători la rapiță, ridichi și muștar).In:Klinkowski, M., Muhle E., Renmuth E., und Bochov H., Phytopatologie und Planzenschutz. Bd. II, Akademie-Verlag Berlin, 440-466.

Manolache Florica, 1941 – Cercetări morfologice, biologice și de combatere asupra insectei Entomoscelis adonidis Pall. în România. București, Imprimeria națională

Manole Liliana, M.Tălmaciu; Nela Tălmaciu, 2009 – contributions to knowledge of species coleoptere rapeseed crop. Annals of the University of Craiova, Series Agriculture Vol. 39:207-215

Râșnoveanu Luxița, 2006 – Despre gândacul lucios al rapiței. Rev. Sănătatea plantelor nr. 3/2006, pg. 23.

Tălmaciu M., 1995–Studiul faunei carabidelor (Coleoptera-Carabidae) insecte prădătoare, din punct de vedere sistematic, morfologic, biologic și economic, în vederea combaterii dăunătorilor din plantațiile de viță de vie din Moldova. Teză de doctorat. USAMV Iași

Tălmaciu M., Georgescu T., 1998 – Fauna de carabide (Coleoptera-Carabidae) din plantațiile de viță de vie din Moldova. Ed. “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Tălmaciu M., Nela Tălmaciu, Liliana Manole, 2010 – Some aspects on the fauna from the rape cultures from the S.E. part of Transylvania. Lucrări științifice USAMV Iași, seria Horticultură, vol. 52:649-654.

Tălmaciu Nela, M.Tălmaciu, Liliana Manole, 2010 – Structure, dynamic and abundance of species coleoptere for rapeseed crop-autumn. Lucrări științifice, Editura agroprint timișoara, vol. 42(2): 119-122.

Tălmaciu Nela, M.Tălmaciu, Liliana Manole, 2010 – Research to knowledge of species coleoptere rapeseed crop. Lucrări științifice, Editura agroprint timișoara, vol. 42(2): 115-118.

Ulber B., Wedemeyer R., 2004 – Incidence o larval parasitism of Psylliodes chrysocephala within oilseed rape crops in Germany. Bulletin IOBC/wprs Integrated Control in Oilseed Crops 27 (10), 275-280.

Vilău Florica, 1991 – Influiența tratamentului chimic asupra atacului dăunătorilor rapiței pentru sămânță la diferite epoci și densități. Rev. Probleme de protecția plantelor, Vol XIX, nr 3-4, pg. 195-204.

Williams IH., 2003 – Parasitoids of the brassica pod midge. Chapter 7 In: D.V. Alford (ed) Biocontrol of Oilseed Rape Pests. Blackwell Publishing, Oxford, UK..113-123.

– Completare la Codexul produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în România. Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, București.

***2009 – Anuarul statistic al României. Institutul Național de Statistică, București