. Combaterea Pietei Negre. Necesitatea Unor Masuri Concertate In Combaterea Criminalitatii Econom

CAPITOLUL I

CRIMINALITATEA ECONOMICO-FINANC1ARĂ

SI PIAȚA NEAGRĂ

Secțiunea 1.

Conținutul si caracteristidle pieței negre

Criminalitatea economico-fmanciară conduce la obține-rea de profituri fabuloase,care se găsesc in afara circuitului financiar legal, respectiv în așa-numitul" al doilea circuit economic", si alimentează economia subterană. Creșterea spectaculoasă a nivelului criminalității economico-financiare reprezintă una din cele mai semni-ficative si mai alarmante tendințe ale timpului nostril. Nivelul activităților criminale trans-frontiere a crescut așa de mult încât se poate spune că astăzi, în Europa si în întreaga lume, conturul periculos al structurilor crimei organizate nu poate să nu includă si potențiala creștere a dimensiunilor economiei subterane, în care vor fi injectate, îndeosebi, fondurile rezultate din actele ilicite. Așadar, cea mai mare parte din creșterea economiei subterane provine din acti-vitatea criminală, care rămâne ilicită chiar dacă veniturile obținute ar fi declarate.

În sens larg. economia subterană include activități variate. Cele mai multe sunt activități ilegale (trafic, corup-ție, evaziune flscală, etc.), dar sunt si unele activități legate, care nu sunt luate în considerare de către conta-bilitatea națională (munca în cadrul gospodăriei, serviciile sociale voluntare, serviciile de ajutor mutual între vecini, etc.) sau nu sunt declarate pentru plata obligațiilor sociale si fiscale (frauda fiscală, munca clandestină, etc.).

Formele si dimensiunile economiei subterane variază în funcție de sistemul economic, de legislația existentă precum si de alte particularități locale. In funcție de criteriile adoptate există mai multe forme ale economiei subterane. Cel mai frecvent, abordarea începe cu investigarea relațiilor dintre economia subterană si contabilitatea națională. în acest context, ținând cont de caracterul raporturilor cu statul, anumiți autori opun activitățile subterane sau, în general, economia subterană, economiei oficiale (private sau publice). Tranzacțiile economiei subterane, efectuate în afara controlului statului,îmbracă două moduri distincte:

a) ascunderea (economia ocultă);

b) autonomia (economia autonomă).

Economia ocultă cuprinde totalitatea activităților eco-nomice ilegale si a veniturilor corespunzătoare realizate din acestea, care nu sunt introduse în circuitul financiar legal, si constituie marea masă a fondurilor economiei subterane (evaziunea fiscală, corupția, contrabanda, traficul de stupe-fiante, etc.).

Economia autonomă cuprinde ansamblul activităților considerate legale, dar ale căror venituri nu sunt supuse impozitării, deci sunt tolerate de legislație si de societate. cu toate că aceste fonduri nu sunt evidențiate în sistemul conturilor naționale, ele completând avuția economiei subterane (munca în gospodărie, benevolatul, menajele, aju-torul mutual între vecini, servicii sociale voluntare, etc.).

Sistemul conturilor naționale se fundamentează pe noțiunea de producție, înțeleasă în sensul sau larg, adică incluzând tranzacțiile de piață efectuate de către agenții economiei instituționalizați. O atare definiție permite, eel putin din punct de vedere teoretic, evaluarea, în cadrul conturilor naționale, a activităților productive clandestine, dar ea exclude, prin convenție, activitățile ascunse neco-merciale care sunt exercitate în cadrul domestic. Totuși. în ultimii ani, contabilitatea națională încearcă să ia în consi-derare economia subterană pornind de la sondaje si ajustări.

Comunitatea Europeană defînește economia subterană. în special, prin două componente esențiale ale acesteia: frauda fiscală si munca "la negru". Prima se referă la activitățile productive legale exercitate de unități legal înregistrate, care însă fac declarații subevaluate privitoare la venituri. Cea de-a doua reunește activitățile legale productive exercitate însă de către unități nedeclarate (clandestine) si activitățile productive ilicite, adică economia criminală sau delictuală (producția si vânzarea drogurilor, comerțul ilicit, contrabanda, traficul ilicit, etc.)

Unii cercetători ai economiei subterane sunt concentrați pe identificarea, una câte una, a componentelor economiei subterane si pe clasificarea motivațiilor pe care acestea se bazează. O asemenea abordare permite evaluarea amplitu-dinii diverselor activități de acest gen, discutarea cauzelor si a implicațiilor lor precum si emiterea unor aprecieri globale obținute prin însumare. Aceasta reprezintă așa-numita metodă analitică. Adepții metodelor globale sau "compozite" folosesc o abordare în sens invers. Ei obțin. pe baza metodelor si modelelor agregate, estimații de o manieră globală ale întregii dimensiuni a economiei subterane, după care sunt căutate explicații economice pentru rezultatele obținute si este apreciat locul pe care-l ocupă fiecare componentă în ansamblul sectorului economiei subterane. Aceasta reprezintă așa-numita metodă sinteticâ. Abordarea analitică a economic! subterane pornește de la considerarea unei structuri detaliate, pe activități. a economic! subterane, cum ar fi:

a. activități penale, care includ transferuri (furturi, încasarea unor despăgubiri necuvenite de la societățile de asigurări, falsificarea banilor, etc.). producția si distribuția ilegală de bunuri (droguri, pornografie, arme, etc.), producția si distribuția ilegală de servicii (proxenetism, jocuri de noroc ilegale, etc.) si crimele contra ființei umane;

b. activități frauduloase, care includ frauda fiscală si munca "la negru", inclusiv emigrarea clandestină;

c. activități necomerciabile. dar legale si morale, cum ar fi munca în gospodărie (pregătirea hranei, întreține-rea locuinței, grădinăritul, servicii de vecinătate. etc.) si activitățile voluntare sau benevolatul (în beneficiul asocia-țiilor sau persoanelor).

Toate clasificările de acest gen reclamă însă o serie de rezerve. Ele sunt mai mult empirice decât sistematice si, în plus, există numeroase interferențe între diversele compo-nente ale economiei subterane, cu toate că, de regulă, se încearcă aplicarea convenției de a plasa fiecare activitate într-o singură categoric, în funcție de motivația sa majoră.

Mulți autori consideră că între structura pe componente a economiei subterane si tipul sistemului economic există o relație puternică. Astfel, în țările membre ale OCDE. economia subterană prezintă multe similarități, atât în ceea ce privește modalitățile de disimulare, cat si în privința motivațiilor activităților din această categoric. Activitatea subterană în aceste țări are caracter parazitar. In fostele țări socialiste, economia subterană era regulatoare a penuriilor de tot felul si se manifesta ca economic paralelă si secundară în raport cu economia socialistă. In economia de tranziție. Economia subterană a supraviețuit, s-a adaptat din mers la mutațiile economice în curs de derulare din aceste țări, și-a extins motivațiile si dimensiunile. Pentru țările din lumea a treia, economia subterană este un factor de existență si dezvoltare.

În ciuda unor situații economice destul de eterogene, economia acestor țări se caracțerizează prin existența unui vast sector traditional, care scapă oricărui control al statului. Această "economic informală" constituie, într-un nuinăr mare de cazuri, modul dominant de producție, concurând sectorul oficial. dacâ nu la dezvoltare eel puțin în ceea ce privește supraviețuirea populației.

Într-o caracterizare generală se poate afirma că. în prezent, în vreme ce în țările occidental există tendința de contabilizare si control a activităților economice subterane, în țările în curs de dezvoltare predomină tendința de a se țolera acest gen de activități. In țările post-socialiste, eel puțin până în prezent, există o atitudine ambiguă în ceea ce privește controlul acțivităților economice subterane. De asemenea, conform estimărilor. economia subterană sub forma economiei casnice si a benevolatului reprezintă doar o fracțiune din economia oficială, în cazul țări lor occidentale. dar aceasta depășește economia oficială, în cazul țări lor în curs de dezvoltare.

Sistemul actual al conturilor naționale exclude, prin convenție, activitățile subterane necomercializabile. îndeo-sebi acelea din domeniul economiei casnice. Această parte a "contabilității uitate" are consecințe limitate în cazul țărilor occidentale, în special al celor europene, unde activitățile legale nedeclarate reprezintă cea mai importantă parte a economiei subterane. în țăriie în curs de dezvoltare. auto-consumul rămâne încă important, iar producția non-oficială conținuă să reprezinte, adesea, partea cea mai importantă a economic! comercializabile. In țările estice, între care si Romania, există o situație intermediară.

La nivel mondial, economia informală reprezintă peste 25% din Produsul Mondial Brut. Cuantumul total al tranzac-țiilor subterane este substantial la scară mondială, iar răul a lovit toate țările în cursul ultimilor ani, mai ales acelea unde reglementările încâlcite si restrictive, flscalitățile si controa-lele dure, au împins la fraudă. Abordată statistic, eco'nomia subterană, la nivelul cifrelor comerțului mondial, crește în mod periculos. Suma totală a patrimoniului monetar ocult de origine obscură este estimată la 1000 miliarde dolari pe an.

Economia subterană, după cum s-a văzut anterior, este rezultanta unor componente a căror natură si motivație diferă de la o țară la alta si de la un grup de state la altul. Pentru nuanțarea conceptului de economic subterană, în funcție de preponderența si importanța unor componente ale acesteia, considerăm că trebuie utilizati câțiva termeni complemen-tari, cum ar fi ''economia secundară'', "economia paralelă", "economia informală", "economia neagră", "economia de penurie" s.a. care, chiar dacă nu sunt foarte riguroși din punct de vedere strict științific, sugerează aspecte importante si particularități noționale ale fenomenului cercetat. Din acest punct de vedere, economia subterană poate să fie o "economic paralelă'' cu cea oficială, îndeplinind in raport cu aceasta, fie rolul de "economic secundară" care completează economia oficială și-i reglează toate penuriile. fie o "eco-nomie principală", care asigură supraviețuirea populației în țările slab dezvoltate. De asemenea, economia subterană poate să fie o economic preponderent frauduloasă, parazitară si provenind din acțiuni penale sau o "economic informală" necomercială (pentru consum), o economic care se desfă-șoară "la vedere" sau o "economic ascunsă".

Economia formula este formată din marea majoritate a unităților producătoare de bunuri si prestatoare de servicii. care își înregistrează corect activitatea, potrivit normelor legale în vigoare. Rezultatele activității acestor unități se regăsesc în principalii indicatori de performanțâ macroe-conomică, cum sunt: produsul intern brut, produsul national brut, etc.

Economia informală este constituită din agent!i economic! care desfășoară activități economice la vedere, dar care nu sunt obligați să facă înregistrări economice sau statistice. Aceștia produc pentru consumul propriu (autocon-sum) o serie de bunuri economice cum sunt: produse agri-cole, îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilă, etc. Tot aici se pot încadra menajele urbane sau rurale. în cazul economiei informale se pot produce si o serie de bunuri care depășesc autoconsumul, devenind obiect al economiei subterane.

Economia subterană mai poate fi definită drept peri-metrul în care se creează si se amplifică un important volum de "capital negru", neevidențiat legal în produsul intern brut. Ea este o umbra a economiei formale, care se întețește si se domolește în funcție de interesele politice si economice aflate în joe la un moment dat. Acest tip de economic, cunoscută si prin termenul de "economic neoficială", include toate activitățile a căror existență, produse si venituri nu fac obiectul vreunei declarații în fata autorităților economice responsabile si al căror produs financiar responsabile si al căror produs financiar nu este depus. eel mai adesea, într-un organism bancar local. Două categorii de activități obscure sunt caracteristice economiei subterane. ceie ascunse pentru că sunt ilegale si cele ascunse pentru a evita plata taxelor si a altor obligații financiare datorate statului.

Cunoașterea mecanismelor de funcționare ale economiei subterane implică o analiză profundă a modului de formare a "veniturilor negre", a elementelor concrete care generează acumularea capitalului ilicit si a fenomenelor criminale care le influențează. Principalele caracteristici ale economic! subterane în țările aflate în tranziție, care generează acumularea "capitalului negru", sunt:

a. se produc mutatii esențiale în structura si dinamica vieții economice, atât la nivel macroeconomic cat si la nivel microeconomic. Aceste mutatii, precum si evoluția firească a agenților economici, determină activități complexe pentru a se putea delimita volumul scurgerilor de capital către zona ilicită. Dimensiunile "capitalului negru" pot fi aproximate prin diverse metode de calcul, dar sunt necesare date concrete referitoare la o serie de factori care concură la realizarea acestuia: numărul si tipul societăților comerciale existente legal si situația financiară a acestora. dimensiunile șomajului, categoriile de activități productive si comerciale pe care le desfășoară partenerii de afaceri, activitățile de cooperare mixtă, stadiul inventarierilor gestionare si al reviziilor de fond, etc.;

b. se produce o masivă scurgere de capital din proprie-tatea de stat către proprietatea privată, prin diverse metode si mijloace, între care cele mai cunoscute sunt: furturile de mari proporții, actele de delapidare si gestiune frauduloasă, creditarea ilegală a unor agenți economici privați. casarea ilegală a unor elemente de patrimoniu si valorificarea acestora, vânzarea la prețuri subevaluate a unor active, închirieri de spații la prețuri derizorii, achiziționarea de materii prime si materiale la prețuri foarte mari prin intermediul unor societăți comerciale private, realizarea unor exporturi la prețuri mici. cu evidente nuanțe de favorizare a unor agenți economici cu capital privat, care se interpun între furnizor si partenerul extern;

c. atracția pe care o reprezintă obiectivele economice pentru partenerii străini. In acest sens se subevaluează patrimoniul societăților autohtone, iar cetățenii străini nu depun integral capitalul social, de cele mai multe ori aducând ca aport social utilaje sau instalații uzate moral. care sunt supraevaluate fata de valoarea lor reală;

d. destrămarea structurilor de control din unitățile cu capital de stat a determinat desființarea oricăror mijloace de cunoaștere si stăpânire a criminalității economico-financiare si producerea unui veritabil "jaf" în gestionarea patrimon-iului acestor societăți, favorizând alimentarea progresivă a " capitalului negru";

e. înflințarea de societăți comerciale cu capital privat pe lângă cele cu capital de stat, având obiect de activitate identic si fiind coordonate, practic, de aceleași persoane. realizându-se o preluare formală a activității comerciale. sarciniie concrete fiind executate de societățile cu capital de stat. Astfel, prin societățile private nu circulă decât docu-mentele, în acest mod încasându-se comisioane si procente de adaos comercial destul de consistente, fără a se între-prinde măcar vreo acțiune practică;

/. extensia, fără precedent, a actelor de mare contra-bandă, cu o gamă diversă de bunuri, favorizată în principal. de corupția existentă în sistemul nostru vamal;

g. tendința defuziune între puterea locală si grupurile criminale, astfel că afaceri ilegale de mari proporții se declanșează si se derulează deseori la adăpostul si sub garanția puterii .

h. creșterea temerii instituțiilor abilitate ale statului si incapacitated acestora fata de expansiunea criminalității globale. Corupția crește, criminalitatea economico-fman-ciară se diversifică si se perfecționează, ambele an tendința

să se globalizeze, dar credibilitatea si capacitatea instituțiilor publice nu crește în aceeași măsură sau în unele cazuri, scade.

Economia subterană reprezintă un mod de rezolvare a contradicțiilor dintre declinul economic general, care antrenează deteriorarea nivelului de trai si comportamentul nativ. perfect adaptiv al indivizilor. Granița între economia oficială, înregistrată si economia subterană nu este totdeauna foarte clară.

La nivel macroeconomic, economia subterană este cea care acoperă ansamblul bunurilor si serviciilor destinate si nedestinate pieței, care participă în trei modalități la produc-ție si schimb: activități nedeclarate remunerate, pro-ducția gospodăriilor, ajutorul reciproc.

Printre aceste activități trebuie să distingem două categorii:

a. activitățile de producție si de schimb care nu prezintă un caracter ilicit prin ele însele, chiar dacă sunt în contradicție cu reglementările sociale si fiscale;

b. activități criminate propriu-zise, care intră sub incidența legilor penale (traficul de droguri, jocurile ilicite. proxenetismul, prostituția, transferurile ilegale de ban! si devize, corupția, contrabanda, traficul de frontieră. etc.)

Acestea nu sunt înglobate în sistemul contabilității naționale, în primul rand, datorită lipsei unor reglementări juridice adecvate si. în al doilea rand, ca urmare a carac-terului lor fraudulos, care le ascunde obligației de impunere fiscală.

Secțiunea 2

Relatia de interdependență dintre criminalitatea

economico-financiară si piața neagră

Criminalitatea economico-financiară. fiind într-o legă-tură de cauzalitate reversibilă cu economia subterană, rezultă că fondurile care compun ''capitalul negru" finanțează si contribuie la evoluția si agravarea criminalității economico-financiare, cele două segmente ilicite corelându-se si condi-ționându-se reciproc.

"Capitalul negru" reprezintă o categoric de bunuri produse si utilizate în scopul producerii altor bunuri economice, realizate în afara cadrului legal si nee\ idențiate în produsul intern brut. Prin funcționarea sa. se creează fluxuri de venituri, atât pentru deținătorii de capital, cat si pentru lucrătorii angrenați în activitățile ilicite, venituri evazioniste care se sustrag fluxului monetar legal si impo-zitării.

Formarea "capitalului negru" implică existența unor activități ilicite, între care cele mai semnifîcative sunt:

a. activități "ascunse" în produsul intern brut calculut oficial. construcția de case,comercializarea produselor pro-prii, producția controlată de grupuri criminale (producția clandestină controlată de organizațiile de tip mafiot), sala-riile plătite pentru munca în gospodăriile mici. furturile de bunuri, foiosirea bunurilor si serviciilor private ale firmei în scopuri personale, fară achitarea contravalorii acestora:

b. bunurile si serviciile care lipsesc (nu sunt evidențiate) din produsul intern brut: veniturile nedeclarate ale agenților economici si salariile neimpozitate, producția si activitatea comercială a "firmelor fantomă'" (neînregistrate sau clandestine), închirierea ilegală a locuințelor (nedecla-si neimpozitarea sumelor rezultate din chiriile încasate ilegal), angajarea si plata de personal casnic fară a se face declararea legală, afaceri neînregistrate între firme cu capital de stat, producția si comercializarea clandestină de alcool. medicamente, droguri, etc., prostituția, proxenetismul si avorturile ilegale, sustragerile de la plata consumului real de energie electrică, apă, căldură, etc.,diferența de valoare la bunuri si servicii (plata suplimentară pentru obținerea de bunuri si servicii, corupția, actele de contrabandă, comercializarea mârfurilor furate, traficul de valuta pe piața neagră, traficul de armament, traficul de came vie, împru-mutul cu dobânzi mari), venituri invizibile (evaziunea fiscală si vamală, contrabanda, fraude în asigurări. jocurile de noroc clandestine, spălarea banilor murdari).

"Economia neagră", ca parte ilicită a economiei subterane, este reprodusă atât prin criminalitatea economică tradițională, ordinară.cât si prin "frauda alba", respectiv criminalitatea "gulerelor albe". "Frauda alba" reprezintă acțiunea deliberată a unei persoane de a obține beneficii nejustificate lucrând într-o economic legitimă si oficială. iar criminalitatea "gulerelor albe" surprinde caracteristicile per-sonale ale infractorului si esența fraudei este descrisă drept "înșelătoria intenționată, șarlatania sau amăgirea, folosite în scopul unui avantaj", acțiunea deliberată de înșelare sau complexul detrucuri făcute în scopul obținerii unui avantaj.

Natura insidioasă, cameleonică a crime! cu "guler alb" si diversitatea acesteia, implicând acele acte care aparent sunt considerate legitime, due la concluzia că asemenea activități prezintă, un impact mai profund asupra societății decât ace la pe care l-ar produce o infracțiune convențională. Criminalitatea cu "guler alb" reprezintă eel mai grav aspect. deosebit de periculos si redutabil, întrecând substantial frauda simplă, tradițională, deoarece, la prima vedere. ope-rează cu aspecte ale cinstei si corectitudinii, pe scară deosebit de largă si în cele mai complexe strucțuri ale puterii.

Primele si cele mai motivate enunțuri ale criminalității cu "gulere albe"datează din anul 1907 când E.M.Ross a descris mizeria, provocată de către "marii criminali" ce invârteau afaceri uriașe de pe poziția pe care o ocupau, ca fund "eel mai periculos dușman al societății, cu mult mai de l£mut decât simplul criminal, deoarece el etalează haina virtuții si operează pe scară uriașă.

În anul 1940, Sutherland E.H. a folosit pentru prima data termenul de infracțiune cu "gulere albe", defmind-o ca

fiind "aproximativ o infracțiune comisă de o persoană res-pectabilă si cu un înalt statut social, pe timpul desfășurârii activităților specifice ocupației sale".

Această definiție urmărește două scopuri:

a) de a prezenta faptul că si membrii claselor socio-economice "înalte", "înstărite", comit infracțiuni si acestea ar trebui introduse în teoriile generale ale comportamentului criminal;

b) există si pot fi analizate ipoteze care să explice once comportament criminal, de exemplu cele cauzate de "asocierea diferențiată" si "dezorganizarea socială", generată de lipsa unor standarde sociale sau morale în existența unui individ sau a societății.

Luând în considerate concepțiile contemporane despre criminalitatea "gulerelor albe" constatăm că defmiția lui Sutherland .este restrictivă. având o semnificație redusă. Astfel, în anul 1979 Hazel Croall sublinia că, deși criminalitatea "gulerelor albe" este, în mod traditional, asociată cu statutul "înalt" si "respectabil " al infractorilor, un studiu efectuat asupra fraudelor cu produse alimentare săvârșite împotriva consumatorilor, a demonstrat că făptuitorii au fost. tipic, mici negustori, funcționari si chilipirgii. Hazel Croall sugerează că analizele asupra infracțiunilor economice si cele din sfera criminalității "gulerelor albe" s-ar putea concentra prea mult asupra infractorului comun, trecând astfel peste deosebirile simpliste, dintre comun si alte forme ale criminalității cu "gulere albe". Prin tradiție. frauda "alba" se asociază cu un statut înalt, cu pături sociale bine situate, respectabile, cu funcționari ai puterii si administrației de stat, etc. Ipoteza este nerealistă si se bazează pe o falsa corelație între rol. norme specifice si caracteristicile prezentate de către cei care ocupă aceste roluri; se confundă faptele cu faptașii, normele cu cei care le încalcă si "modus operandi" cu operatorul.

Alături de frauda "alba" se proliferează si se extinde cu repeziciune frauda "neagră" care, de asemenea. alimentează substantial economia subterană, "banii negrii" circulând cu o viteză amețitoare, net superioară banilor aflați în circuitul economic legal. Devine posibilă axioma potrivit căreia orice succes în combaterea fraudei "albe" determină creșterea fraudei "negre", cei descoperiți fiind nevoiți să treacă de cealaltă parte a baricadei.

Frauda "neagră" generează "bani negri" si "bani mur-dari". "Banii negri" sunt banii proveniți direct din acte de criminalitate. Ei defmesc mijloacele financiare obținute ca urmare a unor tranzacții neoficiale cu caracter infracțional sau chiar insensibil, din punct de vedere penal.

Etiologia expresiei "bani murdari" este legată de perioa-da prohibiției în SUA. Infractorii organizați ce se îndelet-niceau, înainte de toate, cu producția si traficul de alcool la scară întinsă, au creat necesitatea de a face credibilă proveniența legală a banilor obținuți fraudulos; aceștia erau adăugați la câștigurile zilnice ale magazinelor si spălătoriilor aflate în gestiunea organizațiilor mafiote. In prezent. injectarea zilnică pe piața eurodolarilor a "banilor negri"și "murdari" generați de activitățile economice ilegale ale cnmei organizate si sporirea valorii "banilor spălați" prin operații speculative, reprezintă doar o parte a scenariului financiar general, cauză a destabilizării globale.

La nivelul sistemului financiar international, prezenta banilor de proveniență criminală în masa monetară globală, poate declanșa, în orice moment, procese de o incalculabilă pavitate. Aparatul economic infracțional devine un circuit economic integral, conturându-se "modele mafiote" ce cuprind elemente de tactică si mijloace de acțiune foarte sofisticate si periculoase. Se promovează atât pe plan intern cat si international un mare număr de scheme comerciale atractive, dar total frauduloase. Personalități politice si specialiști în combaterea criminalității economico-financiare organizate au sesizat că unul din rezultatele "Europe! tară frontiere" este si crearea unui "sindicat al crimei organizate " si că, înainte de a se crea "Parteneriatul European pentru Pace'" va fi creat •'parteneriatul pentru crimă " . iar crimina-litatea organizată, sub multiplele sale manifestări, amenință nu numai statul constitutional ci si democrația. în ansamblul său. Criminalitatea economico-financiară si profiturile ilicite rezultate din aceasta, reprezintă until din prețurile pe care societatea trebuie să le plătească pentru democrație. dar ea trebuie stăpânită de așa natură încât acest preț să fie cat mai puțin dureros.

In cadrul circuitului financiar legal, prin sisteinele de comunicații interbancare computerizate circulâ ziinic sume totalizând peste 1.000 miliarde dolari, acești bani intrând în așa-numitul "circuit electronic", în care nu mai există posibilitatea de identificare probantă a ordonatorului initial ori a beneficiarului final al transferului bancar. Pe lângă acestea. se estimează că sumele aflate în afara circuitului legal, în așa-numitul "al doilea circuit financiar" si care constituie capitalul economic! subterane, reprezintă circa 15-20% din totalul capitalului aflat în circulație. Statisticile mai atestă că o pierdere de 50% din "investiția inițială". constituită din "bani negri", altminteri catastrofalâ pentru orice companie care ar fi folosit "bani curațr, este consi-derată un succes pentru marii traficanți care pot, în aceste condiții, să-și permită achitarea unor comisioane legale si confidențiale, cu mult peste procentele obtinute din sectorul bancar. Actele de corupție ale funcționarilor din organismele de control social, definite ca ,,abuz ilegal al puterii publice". abuz care se referă la nenumărate cazuri si situații de încălcare a intereselor colective, pentru obținerea, cu ajutorul unor decizii oficiale, a unor beneficii cu caracter privat, reprezintă un alt domeniu de interdependență între crimi-nalitatea economico-financiară si economia subterană. în aparență, deciziile în cauză sunt bine fundamentate. iar conduita funcționarului public sau demnitarului este sau pare perfect legală, dar orientarea sa, scopul emiterii deciziilor si beneficiul material obținut în urma acestora dovedesc clar că aceasta conduita posedă un profund caracter ilicit, în contradicție cu normele legale si morale.

Problema corupției în rândul funcționarilor din organismele de control social este unul din subiectele cele mai dezbătute în lucrările criminologice dedicate devianței ,,gulerelor albe", lucrări care postulează trei moduri prin-cipale de operare si anume:

a. modal de operare participativ sau al cooperării subiectitor asupra cărora se exercită controlul social de către funcționarii publici sau demnitarii din cadrul organismului sau instituției de control social. Acest mod de operare determină unii membri ai organismului de control social să între în legături de cooperare cu persoane din cadrul socie-tă|ilor comerciale sau altor instituții supuse controlului social ft împreună, desfășoară activități ilicite în scopul obținerii de foloase reciproce;

b. modul de operare realizat prin ,,capturarea", atra-gerea într-un lanț infracțional a unor funcționari cu atribuții de decizie sau demnitari ce fac parte din organismele de control social;

c. modelul ,,dominației" care constă in aceea că în conducerea unui organism de control social se strecoară indivizi puși pe căpătuială, incorecți si afaceriști, care dirijează acțiunile funcționarilor din subordine în interesul lor sau al legăturilor criminale. pentru obținerea de profituri personale.

Pericolul social deosebit al infracțiunilor comise de ,,gulerele albe" ca si dificultățile mari întâmpinate la descoperirea si probarea acestora. sunt determinate de trei factori principali, respectiv:

a. poziția socială si profesională avantajoasă a acestor indivizi, care le oferă accesul facil la finanțele sau bunurile societăților sau instituțiilor unde lucrează;

b. veniturile legate mid, realizate de regulă din salarii. care nu le satisfac nevoile cotidiene;

c. în toate situațiile, aceste persoane maschează fraudele si acțiunile lor delictuoase, înainte de a le comite. astfel încât acestea să fie considerate licite. Această mascare. denumită ,,tehnica de neutralizare", este necesară si este practicată pentru a justifica din punct de vedere legal si moral actele de fraudă comise si a păstra imaginea de responsabilitate pe care și-o atribuie, în mod fals, persoanele care au comis asemenea delicte.

Economia subterană nu poate coexista fară crimina-litatea economico-fmanciară, deoarece aceasta din urmă îi crează fondurile necesare care în marea lor majoritate, provin din trafic ilicit, corupție, contrabandă si evaziune fiscală. întrucât toate veniturile ilicite sunt, în ultima instanță, sustrase impozitării, deoarece acesta este scopul final al tuturor delicvenților, se impune, cu necesitate. o analizâ a fenomenului evaziunii si fraudei fiscale care să reliefeze caracterele generale ale acestuia, formele principale pe care le îmbracă si metodele utilizate pentru aprecierea si măsurarea sa.

Secțiunea 3

Evaziunea si frauda fiscală

. Fiscalitatea si impozitul

Fiscalitatea este, indiscutabil, o inoportunitate pentru orice contribuabil, oricât civism fiscal ar dovedi acesta. Ea devine, în plus, o povară si cauză de nemulțumiri publice când "întrece măsura" sau când gestionarea ei este necon-formă intenției declarate a puterilor publice si încuviințată prin vot de către contribuabili. Studiile ce sunt consacrate fiscalității urmăresc tocmai limitarea efectelor negative sau nedorite ale acesteia asupra contribuabilului, asupra initiative! de a munci, a înclinației de a consuma si economisi; într-un cuvânt asupra comportamentului sau fiscal.

Fiscalitatea este, indubitabil, necesară. Nimeni, până acum, nu a putut înlocui acest mijloc de fmanțare si de susținere a statului oricare ar fi fost tipurile acestuia din urmă surprinse de analizâ politică. S-a dovedit astfel că impozitul este un rău necesar. Un rău necesar cu atât mai evident cu cat impozitului i s-au găsit virtuți intervenționiste în mediul economic de către analizâ keynesistă si post-keynesistă.

Pericolele care pot afecta, în general, economia datorate presiuni fiscale excesive pot fi incluse în trei mari categorii:

a. pericole sociale manifestate prin tulburări sociale si revoke fiscale;

_ o. pericole economico-sociale: evaziunea si frauda nscală, corupția;

c. pericole economice: inhibarea dorinței de a munci, înclinația spre economisire si investire.

Definirea impozitului nu variază prea mult de la un autor la altul.Astfel, Gaston Jeze reține că ''impozitul este o prestație pecuniară, pretinsă pe cale de autoritate, cu titlu defmitiv si fară contraprestație, în vederea acoperirii cheltu-ielilor publice". Intr-o lucrare mai recentă. Lucien Mehl si Pierre Beltrame defmesc impozitul ca o "prestație pecuniară", pretinsă de autoritatea publică de la persoane fizice si morale, după capacitățile lor contributive si fară contra-pres-tație determinată. în principal pentru acoperirea cheltuielilor publice, si, în mod accesoriu, cu scopuri intervenționiste ale puterii publice". "Webster's Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English Eanguage'" defmește impozitul ca fund "o sumă de bani cerută de guvern pentru întreținerea sa sau pentru anumite facilități sau servicii percepută asupra venitului, proprietății, vânzării. etc.".Pe aceeași linie se situează si economistul american Acvin Hansen când spune că ''impozitele sunt prețuri stabilite prin constrângere pentru serviciile guvernamentale".

Definiție si terminologie

Discursul politic de la noi sau de aiurea, condamnă unanim evaziunea si frauda fiscală în decursul timpului. Cu toate acestea, perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat. El persistă în toate țările si în toate perioadele în ciuda sancțiunilor. Mai mult, el lasă indiferente convingerile multor oameni.

Multitudinea obligațiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca si, sau mai ales, povara acestor obligații au facut să stimuleze, în toate timpurile. Ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligațiilor fiscale."Evaziunea fiscală a fost întotdeauna, în special, activă si ingenioasă pentru motivul că fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc".

Evaziunea fiscală este o noțiune foarte dificil de precizat si, în plus, nu există o defmiție legală a fraudei fiscale. Dacă se vorbește întradevăr de frauda, se vorbește în aceeași măsură de frauda legală sau legitimă, de frauda ilegală. de evaziune internațională, de evaziune legală, de evaziune ilegală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata impozitului sau subestimarea fiscală, frauda la lege sau economia subterană. Autorii care se ocupă de evaziunea fiscală se învârt în jurul unei game de cuvinte care fac foarte dificilă cuprinderea fenomenului. Confuzia terminologică este cu atât mai importantă cu cat aceleași cuvinte au sensuri diferite de la un autor la altul. Totuși,cel mai adesea, frauda fiscală desemnează, stricto sensu, o infracțiune la lege si se distinge de evaziunea fiscală care se defmește ca o utilizare abilă a posibilităților oferite de lege. Sunt cazuri în care anumiți autori asimilează, în parte, cele două noțiuni. C.V.Brown si P.M.Jackson defmesc evaziunea fiscală ca pe o rearanjare legală a unei afaceri încât să se minimalizeze obligația fiscală, iar frauda fiscală Capeo reorganizare ilegală a unei afaceri, în același scop. In leelași spirit, într-o lucrare americană se precizează că literature fiscală privitoare la evaziunea si frauda fiscală este abundentă si totuși nu există indicii precise referitoare la diferențele dintre acestea". Evaziunea fiscală este minimi-Zarea excesului de impozitare prin utilizarea alternativelor ȘCceptabile, reale. Frauda fiscală, pe de altă parte, este Oeterminată de contribuabili sau consilierii lor profesioniști, |ț Pre°cupați de intenția de a nu tine seama de legea fiscală în

vigoare. In multe cazuri, schema evaziunii fiscale este expri-matâ într-o forma care nu înfățișează realitatea.

Având în vedere diversitatea de opinii privind noțkmile de evaziune si fraudă fiscală se poate concluziona câ există un singur fenomen care aduce atingere veniturilor fiscale ale bugetului de stat. acela al evaziunii fiscale care, în funcție de raportul fata de lege al acțiunilor de atingere a acestor drepturi fiscale, poate fi: evaziune fiscală licită (adică este îngăduită,implicit de lege), precum si evaziune fiscală ilicită, care este sinonimă cu frauda fiscală.

Prin evaziune fiscală ilicită se înțelege acțiunea contri-buabilului care violează prescripțiunea legală cu scopul de a nu plăti impozitul cuvenit. Aceasta este frauduloasă atunci când contribuabilul obligat să furnizeze în sprijinul decla-rației sale justificări, le-a stabilit într-un mod neregulat, cu scopul de a înșela fiscul sau când veniturile nedeclarate. prin natura lor. nu sunt justificate materialicește, insuficiența lor atingând un așa grad încât voința fraudatorului să apară evidentă. Evaziunea fiscală este definită ca ''totalitatea procedeelor ilicite si licite cu ajutorul cărora cei interesați au sustras, în totalitate sau în parte, din averea lor obligațiunilor stabilite prin legile fiscale". Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor si inadvertențelor unei legislații imper-fecte si încă rău asimilată, a metodelor si modalităților de-fectuoase de aplicare, precum si neprevederii si neprice-perii legiuitorului, a cărui fiscalitate excesivă este tot așa de vinovată ca si cei pe care îi provoacă prin această evaziune.

Secțiunea 4

Clasificarea juridică a evaziunii si fraudei fiscale

Există forme diferite de frauda fiscală.:

a. frauda fiscală administrativă este supusă doar penalitătilor fiscale

b. frauda fiscală penală suportă sancțiuni penale

c. frauda simplă sau reaua credință este definită ca orice acțiune sau omisiune comisă cu rea credință pentru sustragerea de la impozitare. Aceasta este o practică foarte răspândită care furnizează majoritatea cazurilor de aplicare a penalităților fiscale în materie de impozite pe profit. Această fraudă este urmată doar de sancțiuni fiscale, nu si de cele penale.

d. frauda complexă sau voința frauduloasă, este frauda tip, prin excelență. Aceasta nu reprezintă decât o proporție destul de mica din infracțiunile fiscale.

e. frauda fiscală națională se manifestă între granițele unui stat si cuprinde două forme:

-frauda fiscală artizanală se caracterizează prin faptul că este definită mai puțin de modalitățile de realizare sau amploarea sustragerilor de impozite de la plată către bugetul de stat, ci mai ales de modul izolat, pe cont propriu, de acțiune a autorilor acesteia. Cei care realizează frauda artizanală acționează singur sau eel puțin fără să recurgă la o organizație cu acest scop, adică nu acționează în legătură cu âlții. Frauda artizanală este cea care se întâlnește "cotidian".

-frauda fiscală industrială se manifestă prin recur-gerea la procedee complexe si la aranjamente juridice ingenioase. Acest tip de fraudă are atât caracter fiscal cat si penal si se realizează printr-o divizare a acțiunii de comitere a fraudei în cadrul unei rețele subterane care are scopul de a sprijinî si acoperi operațiunile fictive. în acest scop sunt implicate mai multe persoane fizice sau juridice pentru ffealizarea de profituri. de regulă foarte importante, prin sustragerea în mod fraudulos de la plata impozitelor.

Frauda fiscală internațională.Recurgerea la frauda fiscală internațională își găsește explicația atât în jocul adesea pervers al dublei impuneri. datorită autonomiei regimurilor fiscale naționale, cat si presiunilor fiscale rezultate de aici. Pentru a evita să fie supus la două impozitări distincte, contribuabilul caută să nu fie supus la nici una si pentru a evita orice impozitare se refugiază în zone protejate din punct de vedere fiscal. Asemenea tehnici sunt numeroase si pe măsura contribuabilului. Ele conțin o serie întreagă de combinații subtile si abile de utilizare a disparităților dintre sistemele fiscale recurgând deseori la mecanisme frauduloase.

Evaziunea internațională este în mare măsură legată de ramificarea producției anumitor întreprinderi spre țări cu legislații fiscale si sociale mai favorabile. Ea este facilitată si încurajată. de asemenea , de existența zonelor libere, enclave teritoriale, veritabile "stat în stat". care beneficiează de extrateritorialitate vamală si care scapă, total sau partial, legislațiilor naționale. Investitorii străini sunt invitați să implanteze aici unități industriale si să producă pentru export în condiții salariale si de cheltuieli sociale deosebit de avantajoase.

Liberalizarea mișcării capitalurilor poate avea drept consecință agravarea fraudei si evaziunii fiscale si poate provoca fenomene de dislocare a plasamentelor financiare în detrimentul țărilor în care impozitarea veniturilor ăcestor plasamente este cea mai ridicată si cea mai bine controlată.

Modalitățile cele mai răspândite de fugă din fata impozitelor, la nivel international sunt: abstinența si disimularea.

Abstinența este forma cea mai simplă si cea mai radicală a fugii de impozit. Descurajat de o presiune fiscală prea ridicată, contribuabilul se abține să producă. Să muncească sau să investească si se îndreaptă spre țări cu o fiscalitate mai redusă.

Disimularea (ascunderea) materiei impozabile presu-pune nedeclararea veniturilor castigate în străinătate sau a averii amplasată acolo, contribuabilul dând informații inexacte fiscului despre tot ceea ce trece în afara frontierelor naționale.

Secțiunea 5

Metode de estimare si instrumente de masurare

a evaziunii si fraudei fiscale

Modul curent de exprimare a evaziunii fiscale este eel sub forma relativă, ca raport între totalitatea veniturilor cuvenite statului estimate a fi sustrase de la această des-tinație si produsul inten brut (PIB), sau prin raportarea numărătorului definit mai sus la totalitatea veniturilor fiscale cuprinse în bugetul de stat anual. Totuși evaziunea fiscală se exprimă si în cifre absolute sau, mai frecvent, atât sub forma relativă cat si absolută.

Evaziunea fiscală este o mărime endogenă, dar si exogenă, adică ea depinde atât de autoritățile fiscale (parlament, guvern) cat si de factorii exterior! (variabile economice, sociale, culturale, psihologice).

Funcția generală pentru aprecierea evaziunii fiscale în țnărime absolută are un caracter empiric si valoarea ei poate varia de la o țară la alta si de la o perioadă la alta. Ea are următoarea reprezentare:

E=E(U,X,Y) în care:

E = funcția evaziunii fiscale;

Y = o mărime reprezentativă a variabilelor reale ale economiei (produs intern brut,venit national);

X = o mărime reprezentativă a politicii fiscale (mărimea presiunii fiscale, permisivitatea legislației fiscale, rigurozitatea aplicării acesteia si severitatea sancțiunilor);

U = o mărime reprezentativă a gradului de înclinație a contribuabilului spre evaziune fiscală (ce depinde, între altele de cultură, tradiții, starea de sănătate socială si econo-mică a societății, etc.).

Evaziunea fiscală. ca parte integrantă si importantă a criminalității economico-fmanciare. este una din "marile industrii" ale acesteia prin proporția veniturilor pe care le atinge si a numărului autorilor implicați. Odată cu creșterea rapidă a taxelor si ca urmare a înăspririi legislației fiscale a crescut, în ritm mult mai rapid si evaziunea fiscală, asociată cu alte categorii de delicte ale "gulerelor albe". O dovadă indirectă a acestei afirmații este creșterea mare a banilor lichizi aflați în circulație. Pentru determinarea moduiui optim de măsurare a evaziunii fiscale trebuie să se țină seama de următoarele elemente:

a. pagube. Paguba care este produsă prin comiterea evaziunii fiscale constă în sumele de bani sustrase de la plata lor către bugetul de stat de către delicvenți. Convingerea societății că ea este pusă în primejdie de o astfel de activitate constituie motivația pentru punerea în afara legii si limitarea acestei activități.

Mărimea daunelor provocate de evaziunea fiscală va tinde să crească în raport cu nivelul activității frauduloase, ca în relația:

H=H(A)

74

unde:

H- dauna provocată societății de evaziunea fiscală;

A- nivelul activității frauduloase.

Pe de altă parte, valoarea socială a câștigurilor delicvenților din evaziunea fiscală, tinde, de asemenea. să crească în raport cu numărul de fraude comise, după relația

G=C(A)

Costul net sau pierderea societății din evaziunea fiscală este diferența dintre daună si câștig si poate fi exprimată astfel:

D(A)=H(A)-G(A)

. Deci,

C=C(I)

I=f(n,m,a)

unde,

C = costul descoperirii evaziunii fiscale, arestării si condamnării evazioniștilor;

F = este funcția care rezuină "gradul de înzestrare" în lupta împotriva evaziunii fiscale

N = consumul de energie umană;

M = consumul de energie materială;

C = consumul de capital.

Rentabilitatea activității de descoperire a evaziunii fiscale, de arestare si condamnare a infractorilor va fi cu atât mai mare cu cat vor costa mai puțin fiscul, poliția, judecătorii, avocații si cu cat va fi mai dezvoltat gradul de înzestrare determinat de tehnologi.

c. numărul de delicte. In analiza numărului de delicte trebuie plecat de la ipoteza că o persoană săvârșește un act de evaziune fiscală dacă utilitatea probabilă a acelei fraude depășește utilitatea pe care o poate obține folosindu-și timpul si celelalte resurse în alte activități.

Această abordare implică existența unei funcții care leagă numărul de acte de evaziune fiscală, comise de once persoană, de probabilitatea de a fi condamnată si de alte variabile (venitul din activități legale sau ilegale, frecvența arestărilor si înclinația acelei persoane de a comite un act ilicit). Aceasta se poate reprezenta astfel:

A=A(p,f,w)

în care,

A = numărul de acte de evaziune fiscală pe care le va comite o persoană într-o anumită perioadă;

P = probabilitatea/fraudă ca acea persoană să fie condamnată;

f = pedeapsa/fraudă;

w = o variabilă care cuprinde toate celelalte influențe (venitul din alte activități legale sau ilegale, frecvența arestărilor, înclinația persoanei de a comite un act ilicit, etc.)

Funcția infracțiunii de evaziune fiscală: O = 0(p,f,w)

are proprietatea că este invers proporțională cu p si f si depinde mai mult de primul factor (p) decât de ultimul (f) dacă, si numai dacă, delicvenții preferă, la echilibru. riscul.

d. pedepse. Pentru compararea costului diferitelor pe-depse administrate infractorilor se convertesc pedepsele în echivalentul lor monetar (amenda este măsurabilă direct). De exemplu, costul unei pedepse cu închisoarea este diferența dintre veniturile pe care

le-ar fi obținut infractorul în libertate si valoarea restricțiilor impuse asupra consumului si libertății sale. Pe fiecare infractor îl va costa cu atât mai mult cu cat pedeapsa cu închisoarea este mai mare. Pedepsele nu-i afectează doar pe infractori ci si pe ceilalți membrii ai societății. Astfel, amenzile plătite devin venituri pentru ceilalți, iar în cazul închisorii sunt ocazionate cheltuieli publice (suportate din impozite de toți contribuabilii) cu g&idienii, personalul administrativ, cazarea, masa, etc.

Costul social total al pedepselor este costul cu care sunt afectați infractorii plus costul sau minus câștigul celorlalți membri ai societății.

După prezentarea si analiza sumară a elementelor care contribuie la stabilirea costurilor sociale legate de evaziunea fiscală se poate trece la exprimarea funcției care măsoară pierderea socialâ din evaziunea fiscală:

L=L(D,C,bf,A)

în care:

L= pierderea socială din evaziunea fiscală:

D=costul descoperirii evazioniștilor;

A=numărul de fraude fiscale;

C=costul descoperirii actelor de evaziune fiscală:

bf=costul pedepselor.

Deci, pierderea socială din evaziunea fiscală este o funcție ce depinde de următoarele variabile:costul net sau pierderea societății din evaziunea fiscală; costul descoperirii evaziunii fiscale si pedepsirii evazioniștilor; costul social total al pedepselor si numărul infracțiunilor de evaziune fiscală.

Deși sunt numeroase, nu există instrumente precise de măsurare a evaziunii fiscale datorită dificultăților practice existente. Unele instrumente utilizate se bazează pe metode aproximative, iar altele utilizează o metodă mai precisă. având la baza ancheta asupra unui eșantion.

a. Metodele aproximative relevă fie o simplă afirmație politică, fie, din contra, o estimare mai științifică.

-Incantația politică constă în avansarea de cifre speculative pentru obținerea unui impact asupra opiniei publice. Obiectivul este, în acest caz, mai puțin de a da o informație reală utilizabilă ci de a determina o reacție în favoarea unor măsuri urmărite de eel care lansează aceste cifre. Incantația politică este o metodă pifometrică (după miros) cu utilizare frecventă în fmanțele publice. Ea este folosită mai ales pentru aprecierea economiei subterane. adică producția si veniturile nedeclarate. Se lansează cifre pur speculative pentru a convinge cetățenii, oamenii politici, etc., că fenomenul există în stare acută.

-Estimarea metodică se face plecând de la instru-mentele economice si sociologice.

Instrumentele economice sunt utilizate pentru a măsura atât frauda cat si fenomenul mai vast al economiei subterane. Această metodă utilizează agregatele contabilității naționale. cum ar fi venitul national. Conturile naționale dau, în fiecare an, o descriere exhaustivă a veniturilor realizate. Ele pot fi comparate cu statisticile anuale elaborate de către fmanțele necărui stat. Ecartul care apare prin comparare poate fi interpretat, sub rezerva unor multiple precauții, ca măsurând evaziunea si frauda fiscală. în plus este necesar ca, pe cat posibil, contabilitățile naționale să nu evalueze ele însele venitul pornind de la statisticile fiscale.

Instrumentele sociologice pentru măsurarea evaziunii fiscale au fost elaborate pornind de la statistici ale controlului fiscal sub forma anchetelor particulare în rândul anumitor profesii. Deși rectificările care se fac în cursul si în urma verificărilor flscale pot fi unnarea unor erori constatate din cauza unei greșite aplicări a legislației, totuși, în cele mai multe cazuri aceste rectificări au ca rezultat reintegrarea în baza de impozitare a veniturilor sustrase de la impozitare.

Anchetele particulare în rândul anumitor profesiuni sau în anumite sectoare sunt, de asemenea, un instrument de măsură.

Metodele de evaluare a fraudei fiscale dau rezultate ce variază între 1 si 5, astfel că anumite metode evaluează frauda fiscală la 4% din PNB si altele la 22%. Deși frauda fiscală există si se proliferează, este virtual imposibil de a măsura întinderea acesteia, deoarece oamenii nu vor admite că încalcă legea.

b. Metoda eșantionului reprezentativ al contribuabili-lor este o metodă foarte răspândită care este utilizată în asociație. fie cu un sondaj pentru o anchetă de opinie. fie cu verificări fiscale aprofundate.

-Asocierea umii control fiscal aprofundat si a mini eșantion reprezentativ de contribuabili constă în efectuarea unui control fiscal la un număr selectat de contribuabili. Controlul fiscal poate fi: sumar sau aprofundat. Selecția contribuabililor presupune, în primul rand, determinarea sectoarelor cu riscuri majore de frauda fiscală si alegerea dosarelor cu rise ridicat pornind de la mari evazioniști si de la mari contribuabili.

-Asocierea unei anchete prin chestionar cu un eșantion reprezentativ al populației. Piedicile în aplicarea instrumentelor si tehnicilor metodice si științifice pentru măsurarea evaziunii fiscale se datorează, nu imobilității în nianevrarea acestor instrumente ci, în special, multiplelor imperfecțiuni si "particularități5' din domeniul fiscal: evaziu-nea masivă realizată de diverse grupuri de interese si de unii agenți economici special apăruți pentru a profita de largile breșe din legislația fiscală, comparativ cu evaziunea fiscală nesemnificativă a contribuabililor persoane fizice: impor-tante handicapuri legate de organizarea activității fiscale; nefolosirea, încă, a metodei contabilității naționale pentru evidența macroeconomică, etc.

Rezultatele măsurării fenomenului evaziunii fiscale sunt foarte aproximative. Cifrele avansate nu sunt, adesea, justi-ficate.

Sistemul actual de colectare a impozitelor funcționează foarte bine când este vorba de contribuabilul sărac, proprie-tar al unui apartament insalubru sau al unei "gioarse" pe patru roți dar are "motoarele gripate" când este vorba de marii rechini ai evaziunii. Practica demonstrează că soluția fraudei fiscale constă mai puțin în schimbarea comportamen-tului subiecților impozabili, ci mai ales în rațiunile existenței sale.

Secțiunea 6

Spălarea banilor murdari: noțiune, trăsături,

factori, etape, forme si dimensiuni

Spălarea banilor este totul despre prestidigitație. Este un true magic pentru a crea averi. Este, poate, punctul eel mai apropiat de alchimie la care s-a ajuns vreodată. Este putere aeyiață pentru traficanții de droguri, pungași, cantrabandiști. răpitori, traficanți de arme, teroriști. speculanti. evazioniști. etc. Legenda spune că termenul de "spălarea banilof" a tost inventat de Al Capone care, precum vicleanul său rival George "'Bugs" Morgan, folosea o serie de mașini de spălat cu fisă, împrăștiate prin Chicago, pentru a-și ascunde câștigurile obținute din jocurile de noroc. prostituție, escrocherii si eludarea legilor prohibiției în comerțul cu alcool, lucru deosebit de inteligent si profitabil.

Se numește "spălarea banilor'1 pentru că descrie perfect ceea ce se întâmplă; banii ilegali sau murdari sunt introduși într-un ciclu de tranzacții sau spâlați, astfel încât ia sfârșit apar ca bani legali sau curați. Cu alte cuvinte, sursa fondurilor obținute ilegal este ascunsă printr-o succesiune de transferuri si tranzacții pentru ca, aceleași fonduri să-și poată face apariția, în cele din urmă, ca venit legal.

Cea mai nouă definiție a spălării banilor murdari este formulată de Directivele Consiliului Europei din 10 iulie 1991, având drept scop prevenirea folosirii sistemului financiar în spălarea banilor murdari. În accepțiunea Directivelor, spălarea banilor murdari cuprinde următoarele fapte comise deliberat :

– schimbarea sau transferal obiectelor – bunuri, cu conștiința faptului că provin din activitatea ilicită. cu scopul de a ascunde sau masca sursa lor reală:

– ascunderea sau mascarea realității în privința naturii, provenienței, situației, folosirii sau rulării obiectelor – bunuri, fie a adevăratei lor proprietăți sau a drepturilor corespunzătoare, cunoscând faptul că acestea provin din surse ilicite;

– achiziționarea, deținerea sau folosirea obiectelor-bunuri, dacă persoana care efectuează aceste activi.ăți cunoștea că ele provin din surse ilicite;

– participarea la una din activitățile menționate mai sus, asocierea pentru efectuarea acestui gen de activitate. încercarea de a realiza o asemenea acțiune. sprijinirea, incitarea sau consilierea la comiterea faptei amintite sau facilitarea înfăptuirii ei.

După Ch. Muller, trăsăturile criminologice ale proce-sului de spălare a banilor sunt :

a. obiectul, adică banul gheață. banul depozitat sau alte bunuri din proprietate provenind din activitatea ilicită;

b. scopul, constă în a proceda astfel încât banii supuși măsurilor de spălare să capete o forma indispensabilă utilității legale. Acest lucru oferă baza recunoașterii si a aprecierii acestor mijloace financiare ca fiind venituri legale în țară si cu perspective deosebit de avantajoase în obținerea de câștiguri . Ca să se întâmple acest lucru banii trebuie să fieeliberați de orice forma privind proveniența inițială :

c. procedeu, constă în ștergerea si lichidarea urmelor. care ar fi putut duce la trecutul ilicit, prin transformarea banilor murdari în alte forme de bunuri, necesitând a fi stabilite tranzacțiile comerciale care urmeazâ să servească drept baza relevantă pentru folosirea sumelor respective :

d. persoane participante, sunt diverse, detașându-se organizațiile cu caracter mafiot.

Intre axiomele spălării banilor murdari se numără, în principal, două elemente :

– așa-numitul internationalism al tranzacțiilor efectuate:

– implicarea sistemului bancar.

Internaționalismul tranzacțiilor de spălarea banilor murdari rezidă în faptul că desfășurarea diferitelor etape de Iransformare (si în primul rand a transferului) a mijloacelor inanciare destinate curățirii creează necesitatea depășirii. sau cu ajutorul transferuri lor electronice, a granitelor

de stat. Formele locale sau Rationale de spălare a banilor murdari au în continuare justificarea lor, dar numai ca treaptă premergătoare a unui proces de proporții Internationale.

Implicarea sistemului bancar se leagă de poziția centrală a băncilor în problemele fmanciare si de credit, ceea ce le transformă în prima sau a doua verigă a procesului de spălare a banilor murdari. Deocamdată, numai sistemul bancar este capabil să transforme si să facă transferul enormelor sume de bani destinate în fiecare an curățirii.

Există patru factori comuni tuturor operațiunilor de spălare a banilor si anume:

-pentru început, adevăratul proprietor si sursu reală a banilor trebuie ascunse. Spălarea banilor nu are nici-un sens dacă toată lumea știe ai cui sunt atunci când ies la suprafață;

-forma pe care o ia banii trebuie schimbată. Nimeni nu intenționează să spele o sumă din bancnote cu valoare mare în bancnote cu valoare mica, doar ca să se aleagă cu alte bancnote. Printre altele, atunci când este implicată o cantitate mare de bani, schimbarea formei înseamnă si reducerea volumului.

-urma lăsată de procesul de spălare trebuie ytearsă. Scopul este anulat dacă cineva poate urmări banii de la început până la sfârșit;

-trebuie păstrat controlul permanent asupra banilor. La urma urmei, mulți din cei care intră în scenă în timpul procesului de spălare înțeleg că este vorba de bani murdari si, dacă îi pot fura, proprietarul original nu mai poate face prea multe pe cale legală.

în complicatul proces de curățire a banilor murdari se deosebesc doua etape fundamentale :

-prima etapă – spălarea banilor murdari de gradul unu (money laudering)- cuprinde toate acțiunile cu ajutorul cărora bunurile private murdare pot fi, în eel mai scurt timp posibil, curățate de urmele ce indică proveniența sau caracterul lor ilicit. Scopul fundamental al acestei etape este împiedicarea identificării si distrugerea urmelor ce conduc la autorii faptei principale.

– a doua etapă – denumită spălarea banilor murdari de gradul doi (recycling) – cuprinde operațiunile de durată medie si lungă, cu ajutorul cârora bunurile care au fost deja curățate continuă să facă obiectul diferitelor operațiuni până când nu mai este posibilă descoperirea legăturii lor cu frauda concretă. Scopul celei de-a doua etape de curățire a banilor este introducerea acestor valori, din nou, în circuitul economic legal. Realizarea ei nu este însă o regulă, deoarece k>. mijloacele financiare curățate, în prima fază. pot fi folosite din nou direct în finanțarea activităților ilegale.

După alți autori există trei etape distincte în ciclul spălării banilor:

-imersiunea, ceea ce înseamnă fuziune si plasament..

-layering, ar putea fi numită si '"săpunire''. Acesta fiște momentul când spălătorul desparte câștigurile de sursa ilegală. Mișcându-și banii între cat mai multe conturi. Wm companii din toată lumea pe care le-a înființat în acest sens bazându-se pe discreția bancară pentru a-și ascunde propria identitate. el creează în deliberat o țesătură complexă de tranzacții financiare.amintindu-și la fiecare pas că principala lui sarcină este aceea să șteargă orice urmă contabilă;

-stoarcerea, este etapa finalâ. descrisă uneori ca repatriere si integrare. Acesta este momentul în care fondurile spălate sunt repuse în circulație, de această data sub forma unui venit curat si adesea impozabil.

În timp ce grupurile implicate în marea criminalitate economico-fmanciară au acces ușor la cele mai sofisticate tehnici de spălare a banilor, guvernul si publicul sunt. de regulă, în stare de ignoranță asupra mecanismelor de curățire, în special asupra celor de evoluție recentă.

Există, în prezent, multe si diversificate tehnici de spălare a banilor, la fel ca metodele de contrabandă, evitarea taxelor fiscale sau de schimb valutar ilegal. Varietatea infinită a metodologiei de spălare a banilor este limitată doar de imaginația si rațiunea celor care aplică asemenea tehnici.

Principalele forme de spălare a banilor murdari pot fi categorisite astfel:

a) Forme legate de depășirea granițelor de stat. care cuprind:

-transportul banilor în numerar – este o metodă arhaică de transport fizic din "țara activității criminale" în "țara de curățire" dar, totodată, cea mai eficace:

-contrabanda – constituie metoda tradițională de eludare a obligației privind declararea devizelor

în "țara activității criminale".

-trimiteri directe, electronice – care reprezintă eel mai simplu mod de trecere a graniței, deoarece constau în vărsarea electronică a banilor dintr-un cont în altul;

-compensația – constă în încheierea de înțelegeri, acorduri între anumite organizații sau specialiștii lor în finanțe, care fac posibilă plata datoriilor, a prestațiilor, partenerilor. de fiecare data în propria lor țară:

-refeaua bancară subterană (ascunsă) – este deter-minată de continuarea sistemului compensator si se bazează pe încrederea reciprocă, cu consecințele cunoscute în caz de abuz, fără a lăsa, în principiu, urme sub forma de documente.

b) Forme legate de plasarea de capital (placement formen).

Prin noțiunea de plasament se înțelege dispunerea fizică de venituri în numerar provenite din activitatea ilegală. In această categorie sunt cuprinse:

-inducerea în eroare – constă în implicarea. cu ajutorul prezentării unor fapte neadevărate, a unor persoane care acționează cu buna credință în afaceri financiare:

-compția – este considerată, tehnic, unul din cele mai simple moduri de eludare a obligațiilor legate de declararea devizelor si a rigorilor privind identificarea. Scopul ultim al corupției este obținerea așa-numitului statut liber.

-smurfing – constă în achiziționarea organizată de bunuri (în sume sub limita obligatorie a dobândirii sau identificării) cu bani murdari, în scopul curățirii lor;

-exempt transactions-constâ în faptul că tranzacțiile libere se află în legătură directă cu excepțiile de la obligația restrictivă a declarării operațiunilor financiare, care vizeazâ atât băncile, cat si întreprinderile cu așa-numita limitâ (întreprinderi de stat).

c) Forme de transformare a veniturilor nelegale (layering formen).

Layering-înseamnă delimitarea (spălarea) veniturilor nelegale de proveniența lor, prin crearea unui complex de trepte sub forma tranzacțiilor financiare. orientate spre ascunderea urmelor calculelor si asigurarea anonimatului. Aceste forme cuprind două modalități concrete de realizare:

-spălarea banilor murdari în interiorul țării – proce-deu care joacă astăzi rolul etapei introductive în curățirea banilor sau este folosit fata de banii care trebuie să se caracterizeze printr-un "grad de curățire absolut".

-transfer urile(vărsâmintele) internaționale-conslsa în orice fel de tranzacții care nu au drept scop aducerea de mijloace financiare în țara de destinație, ci servesc exclusiv mascării banilor sau depunerii lor într-un anumit loc.

d) Forme de punere în circulație a mijloacelor financiare (integration formen).

Aceste forme au drept scop inventarea, pentru banii care au fost eliberați de urmele lor ilegale, a unei noi origini. Intre formele de integrare se disting următoarele:

-aprecierea bunurilor proprietate sub valoarea lor, care constă, de fapt, în achiziționarea de bunuri al căror preț a fost stabilit oficial sub valoarea realâ, ulterior aceste bunuri fiind valorificate la valoarea lor reală;

-supraaprecierea – constă în tranzacții în care obți-nerea bunurilor proprietate se realizează, categoric, peste valoarea lor reală (cumpărarea la orice preț);

-transfer pricing – constă în prezentarea unor calcule fictive sau neconforme cu starea reală a lucrurilor in favoarea unor întreprinderi internaționale sau a unor persoane particulare pentru servicii care, fie nu au fost prestate, fie au fost, dar la o altă mărime a sumei:

-împrumuturile (plata dobânzilor). In această sferă acțiunile sunt întreprinse, în general, de către conglomerate internaționale de firme. In măsura necesităților. banii sunt exportați sau importați cu luarea în considerare a nivelului procentual recunoscut de prevederile impozitare;

-cheltuielile (costurile) mtreprinderii – constau în plata unor cheltuieli diverse care nu există în realitate;

-investiții directe. Aceste operațiuni se plasează în faza fmală a procesului de spălare a banilor murdari. In această etapă devine posibilă intrarea mijloacelor financiare curățate în afaceri legale:

-industria jocurilor de noroc – constituie prima "branșă" pentru spălarea banilor murdari. In casinouri există condiții foarte bune pentru a face anonimi banii de proveniență dubioasă.

Fiecare din formele prezentate mai sus îndeplinesc următoarele funcții:

-învingerea barierelor legate de declararea devizelor laexportul si importul banului în numerar;

-camuflarea la intrarea în sistemul financial" legal:

-aducerea banilor curățați în țara de destinație. Vulnerabilitatea statelor mici în fata manipulării financiare si spălarea banilor nu trebuie subestimate deoarece. în multe din acestea, venitul statului este considerabil mai mic decât profiturile realizate de organizațiile criminale. Riscul constă în faptul că asemenea țări pot să devină locul de spalare a unor uriașe sume de bani de origine frauduloasă.

Multe din aceste state mici încearcă să devină centre financiare. deși ele nu au infrastructurile financiare si legale necesare.

In mod virtual este imposibil să se estimeze cu exac-titate dimensiunea spălării banilor.

Dacă specialiștii nu pot să cuantifice dimensiunea traficului de droguri, criminalității economico-financiare sau corupției "gulerelor albe", atunci este si mai dificil ca aceștia să poată calcula volumul finan-țelor provenite din fraude si respectiv, volumul fraudelor financiare implicate în spălarea banilor. Fondul Monetar International (F.M.I.) si Banca Internațională pentru Inves-tiții au constatat că nu este relevantă o estimare având la baza fluxul financiar din criminalitatea economico-fman-ciară dat de statisticile bancare internaționale si de balanțele contabile de plăți. Discrepanțele contabilității financiare pot fi analizate, dar nu exista posibilitatea separării fmanțeîor criminalității economico-fmanciare de fmanțele traficului de droguri sau finanțele provenite din alte acte criminale. Se prezumă că volumul financiar în flux continuu, provenit din criminalitatea economico-fînanciară, reprezintă numai o parte din totalul finanțelor ilicite.

Se presupune că suma anuală a banilor supuși spălării se ridică la aproximativ 800-900 miliarde de dolari. Estimarea grupului Pompidou este de 211 miliarde dolari numai pentru Europa. O cifră mai mica, de 100 miliarde dolari, este cea asupra căreia a căzut de acord Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economică, cu sediul la Paris, si Forța Operativă pentru Acțiuni Financiare, organizată de G7 (cele mai bogate 7 țări din lume). Care, în paranteză fie spus, nu include nici-unul din statele membre, unde volumul spălării este destul de consistent.

Dificultățile în definirea fluxurilor financiare internaționale ca fund "spălări de bani" fac ca estimările privind importanța relativă a acestui fenomen în economiile nationale să varieze între limite mari. Astfel. se apreciază că fluxurile financiare care implică spălarea banilor echivalează cu 4-12% din PIB-ul Australiei, 2-1 1% din PIB-ul Germaniei, 4-15% din PIB-ul Japoniei. 10-33% din PIB-ul Italiei, 1-15% din PIB-ul Marii Britanii, 4-33% din PIB-ul SUA. Oficialii americani si britanici estimează că banii spălați anual reprezintă 2% din produsul brut global. Un studiu recent reaiizat sub patronajul FMI a evidential faptul. paradoxal, că o creștere a activității de spălare a banilor determină o reducere a cererii globale de bani. Aceasta înseamnă că metodele de spălare a banilor s-au perfecționat. trecând de la fluxurile cash si implicarea băncilor. la piețe financiare paralele, derivatele financiare si barther.

CAPITOLUL II

PARTICULARITĂȚI ȘI MODALITĂȚI DE MANIFESTARE A PIEȚEI NEGRE ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

Secțiunea 1

Economia subterană în țările puternic dezvoltate

În țările occidental, o anumită parte din fiecare componentă a economiei subterane este deja inclusă în Conturile nationale, cu excepția activităților frauduloase si criminale. După unii autori, doar în Italia si SUA se pare că afost inclusă si o parte a acestor activități în PIB-ul oficial. Munca în cadrul domestic ocupă un loc preponderent nu printre componentele economiei subterane, dar chiar în producției societății în ansamblu. Pe de altă parte, așa-numita economie comunitară sau benevolatul reprezintă ocomponentă a economiei subterane. În țările dezvoltate asistăm la o tranziție accentuată a unor sectoare productive de la sistemul formal de organizare la cel domestic de organizare, ceea ce ar constitui mutația economică cea mai semnificativă în domeniul economic.

Astfel, unii cercetători refuză să considere ca singură baza a dezvoltării economice creșterea în sens unic. adicâ trecerea de la predominanța sectorului primar la aceea a sectorului secundar si, în final, la aceea a sectorului terțiar. Se susține ideea unei tranziții de la economise de tip formal la cele de tip informal, adică la economise denumite marginale, domestice si comunitare. Conform celor mai recente studii, valoarea producției casnice este estimată,în cazul țărilor occidentale, între 1/3 si 1/2 din produsul national brut, în același context se poate plasa si ideea centrală a teoriei lui Becker, care susține că timpul este o resursâ economică a cărei amploare optimală între diferite activități, precum procurarea hainelor si hranei, somnul, distracțiile. munca în gospodărie, călătoriile. exercitarea profesiei, etc.. permite familiei să atingă nivelul său maxim de bunăstare.

Alte studii insistă pe posibilitatea substituției între munca domestică si munca în sistemul de piață. In unele țări s-a reușit verificarea acestui model pe baza datelor empirice. Totodată, s-a emis ideea măsurării, cu o anumită precizie. a efectelor pe care o modificare a variabilelor sociale si demografice le are asupra unei oferte de munca, rezultatele promițătoare, deja obținute, justificând continuarea cerce-târilor pe această linie.

Cu toate că există numeroase discuții în literatura de specialitate cu privire la rolul serviciilor umanitare voluntare în cadrul unei societăți moderne, există o unanimitate de păreri în a se aprecia explozia acestora în ultimii ani. In general, benevolatul este considerat mai extins în Statele Unite ale Americii decât în Europa si practical pe o scară mai mare în țările nordice fata de cele mediteraneene. Se consideră că persoanele mai bogate sunt mai inclinate spre acest gen de activități. comparativ cu cele din categoriile mai sărace, existând totodată o serie de diferențieri între țări, in ceea ce privește structura populației angajate îu această munca (în funcție de vârstă, sex. ocupație, religie. etc.). Ca ordin de mărime, aprecierile, de regulă fără acoperire statistică, converg spre o pondere a benevolatului de aproximativ 5% din PIB.

La nivelul Uniunii Europene economia subterană este apreciată la 15-25% din Produsul National Brut al țărilor constituente,an de referință 1995. Aceste date estimează âctivitățile subterane comercializabile sau "economia neagră" la aproximativ 15% din PIB. din care frauda fiscală si munca "la negru" ar reprezenta în jur de 13%. iar activitățile criminale propriu-zise. cca 2%. In funcție de metoda folosită pentru evaluare si de specificul fiecărei țări. există diferențe semnificative între estimări, mergând până la 33% din PIB, ca limită maxima si 2%, ca limită minima.

Astfel, o evaluare a datelor disponibile pentru Europa, an de referință 1995, a evidential următoarele diferențe. pe Jări, în ceea ce privește ponderea "economic! negre" în PIB: între 0,5-17,2%, în Suedia, între 3,8-12,7%, în Belgia. între 2,4-16%, în Marea Britanie, între 25-30%, în Grecia, între 15,4-30%, în Italia.

La nivelul anului 1990. "economia neagră" reprezenta: 15% din PIB, în Anglia, 27% dm PIB, în Germania. 26%- din PIB, în SUA.

La nivelul anului 1995, economia subterană avea o | pondere de: 26% din PIB, în SUA. 15-20% din PIB, în Marea Britanie, 20% din PIB, în Germania, 30% din PIB, în Italia.

Conform estimărilor economiștilor si statisticienilor occidental! este împărtășită, aproape unanim, părerea că economia subterana deține o cotă medie de 10-15% din producția brută a țărilor dezvoltate. Alte surse apreciazâ că "economia paralelă" reprezintă, pentru principalele țări dezvoltate, procente cuprinse între 5-13%' din PNB. Europa Occidentală înregistrează o dublare a economic! subterane in ultimii 10 ani. Mai mult chiar, o mare parte a cetățenilor occidental! trăiesc. partial, din troc (contabilul întocmește actele contabile pentru lăptar in schimbul produselor lactate . zarzavagiul plătește în legume si fructe pentru nunta tlicei sale, etc.)- Dacă "economia neagră': ar înceta să mai funcțio-neze o zi, în ziua urmâtoare întreaga economic legalâ s-ar prăbuși. în schimb, dacă toți cei care lucrează "la negru" ar începe sâ-și declare, peste noapte, venitul si să-și plătească toate taxele, contribuțiile la asigurările sociale. etc.. deficitul bugetar al oricărui stat din Uniunea Europeană ar fi eliminat cu rapiditate.

La "economia neagră" participă indirect si Uniunea Europeană. Investigațiile efectuate în rândul constructorilor străini care muncesc in Germania atestă că aproximativ 20% primesc ajutor de șomaj în țările de unde provin. Pentru depistarea acestui gen de fraudă sunt necesare acorduri multilaterale cu toate statele Uniunii Europene. Insăși legislația Uniunii Europene ar trebui modificată pentru a permite transferal datelor de la serviciile sociale privind persoanele, de la o țară la alta. Pe de altă parte. aceste modificări trebuie făcute cu respectarea directivelor Uniunii Europene privind protecția secretului asupra persoanei .

În ultimul deceniu asistăm la o diversificare a acti-vităților subterane, cat si la un proces de internațio-nalizare a acestora. Printre formele noi de economic subterană aflate într-o rapidă expansiune, cele mai des uzitate an devenit următoarele:

-extinderea activităților speculative pe piețele financiare, în special asupra burselor financiare;

-internationalizarea rețelelor de producție. transport si distribuție a drogurilor. apariția unor zone noi din cate-goria denumită generic "paradis fiscal1';

-extinderea comerțului international ilicit sau a contrabandei internaționale precum si evoluția rapidă a crimei organizate trans-frontiere.

În aceste condiții tot mai multe organizații devin interesate de cercetarea "feței ascunse" a economiei mon-diale, însăși combaterea economiei subterane diversificându-se si internaționalizându-se.

Secțiunea 2

Caracteristicile economiei subterane în țările

în curs de dezvoltare

Prezentând o situație eterogenă, totuși, țările în curs de fjfefcvoltare se pot caracteriza prin existența unui larg sector lițional din care statul este absent, în aceste țări economia i-oficială constituie, în general, modul dominant de lucție si determină, în parte, nivelul de dezvoltare. De :1, adesea ele sunt calificate ca având economii duale. Importanța sectorului informal sau non-structural. me creată de instituțiile bancare internaționale la "itul anilor 1970 în țările lumii a treia, poate fi partial si >xal explicată prin interventia puternică a statului în iomie. Chiar dacă astăzi este în curs o puternică dezvoltare economică, statele lumii a treia continuâ să fie atașate ideii de stimulare a dezvoltării, îndeosebi prin planuri si prin implantarea de industrii care se așteaptă a fi "industrial stimulaloare".

Acest intervenționalism nu a integral modurile tradiționale de activitate. O astfel de idee a dezvoltârii, condamnând o buna parte a economiei să rămână în zona tradițională, nu a făcut altceva decât să o transforme într-o economie de tip informal. Remarcând puternica separație între un sector economic oficial, planificat de către stat si un sector informal reunind activitățile care evită orice fel de controale, se constată că sectorul informal, singur. permite supraviețuirea si chiar dezvoltarea acestor societăți.

Se disting, în mod traditional, două forme fundamentale ale economiei informale în țările în curs de dezvoltare:

a. o "forma primitivă", care acoperă, în special auto-producția agricolă si, în plus, autoaprovizionarea zonelor rurale. Aceasta se desfășoară în continuarea imediată a muncii domestice, fiind dificil de trasat o frontieră;

b. o forma care reunește activitățile de piață comer da-lizabile, deci acelea care fac obiectul schimbului. Aici sunt incluse activități artizanale sau comerciale si servicii, în general la scară mica. Ele se multiplică odată cu exodul rural si explozia demografică, ceea ce provoacă creșterea orașelor si a periferiilor acestora. Deși proliferarea acestor activități se desfășoară în afara oricăror obligații legale si prin evitarea regularizărilor din partea slatului, totuși autoritățile publice locale le tolerează. Aceasta, deoarece tocmai asemenea activități permit atenuarea tensiunilor sociale prin absorbția unei părți a șomerilor si a penuriei unor produse si servicii.

O posibilitate de a aprecia extensia economiei informale o constituie evaluarea proporției pe care o reprezintă economia non-monetară în ansamblul economiei naționale.

Semnificația problemei este mai mare în țările mai puțin dezvoltate unde guvernele pot întâmpina mari dificultâți in supravegherea tranzacțiilor ilegale care au loc în economie. Pentru acestea economia subterană se estimează a fi 4/5 si 9/10 din încasările fiscale prevăzute. în țările în curs de dezvoltare, probabil mai accentual decât în celelalte țări, se confruntă două teze opuse în ceea ce privește efectele induse de economia subterană. denumită informală în acest caz, si deciziile de politică economică pe care aceasta le reclamă. Se prezumă că pierderile înregistrate de stat sunt considerabile, fraudele înregistrându-se la toate nivelurile. Economia informală se repercutează nociv asupra ansamblului economiei naționale,astfel: -neîncasarea de către stat a drepturilor sale si a impo-zitelor reprezentând sume considerabile;

-pierderile înregistrate în faza de marketing (taxele indirecte);

-diminuarea rezervelor valutare ale țării. .„ , Contabilitatea națională subevaluează PIB-ul si nivelul de trai al locuitorilor. Toate acestea reprezintă un ricol pentru însăși securitatea statului sărăcit. în acest fontext, obiectivul imediat îl reprezintă maximizarea înca-r fiscale directe sau indirecte, care îl dublează pe eel al ității statului, indiferent de ce fel ar fi: "jandarm" sau fidență".

Pentru susținătorii celui de-al doilea curent de gândire. liberal, economia informală reprezintă un răspuns " la incapacitatea statului de a satisface aspirațiile iției cele mai sărace. Legislația actuală în materie de Zitare este mult prea restrictivă, ceea ce face, conform " Laffer, ca agenții economiei să fie forțați să opereze

la marginea legilor. Dacă ar putea scăpa de un astfel de sistem, agenții economiei informale ar fi, de departe, mai productivi decât statul. Deci, în aceste condiții, criza invocată de prima teză prezentată si recesiunile. reprezintă doar o iluzie statistică. Mai mult, politicile economice conduc la o catastrofă, dacă majoritatea activităților si agenților scapă complet deciziilor publice. Toate aceste piețe nu numai câ există, deși nu sunt integrate de economiști în planurile lor, dar au virtutea principală că de ele beneficiază întreaga populație (fermieri, comercianți. comisionari, etc.)

Există păreri care consideră că țările dezvoltate tind, astăzi, să formalizeze economia informală si să restrângă câmpul de acțiune al activităților informale, ceea ce gene-rează adesea efecte perverse, cum ar fi acea categoric de persoane apte de muncă, fără lucru, dar care nu primesc nici ajutorul de șomaj (așa-numitul fenomen al excluziunii). Contrar acestei tendințe, în unele țări în curs de dezvoltare, economia informală este considerată drept principalul factor de dezvoltare, precum ar fi economiile din zona Maghreb.

Ca ordin de mărime, după unele estimări. economia informală reprezenta în 1990: 40% din PIB si cuprindea jumătate din populația activă în Peru, 46% din PIB, în Brazilia, 40% din PIB, în Mexic, 29% din PIB, în Chile, 26% din PIB, în Argentina.

Estimări mai recente, vizând anul 1995, pentru țările din nordul Africii care au adoptat politic! de susținere a secto-rului informal, dau următoarele valori: 50% din PIB si 57% din populația activă, în Maroc, 36% din PIB si 26% din populația activă,în Tunisia si Algeria.

Introducerea piețelor libere în toate statele foste conui-niste a determinat extinderea îngrijorătoare a economic' subterane. Astfel, economiștii unguri apreciază că PIB-ul ar fi cu 30% mai mare dacă i s-ar adăuga activitatea economică neînregistrată în evidențele contabile oficiale, care oscilează de latrafic de droguri si prostituție, la evaziune fiscală fațișă.

CAPITOLUL III

REFLECTAREA ECONOMIEI SUBTERANE ÎN REZULTATELE MACROECONOMICE. POSIBILITĂȚI DE MĂSURARE (APRECIERE)

Macroeconomia are în vedere analiza si gestiunea & indicator!lor economiei si financiari sintetici, pe baza unor evaluări sistematice, acești indicatori având rolul de a E rezuma multitudinea de operații economice elementare care se derulează în fiecare țară.

Asa cum managerul întreprinderii își etalează politica și pornind de la informațiile contabilității care sintetizează în puțini indicatori activitatea întreprinderii, la fel si guvernele trebuie să dispună de o sinteză cifrată a vieții economice a națiunii. In timp ce proprietarul întreprinderii își măsoară profitul si evoluția patrimoniului său, statul evaluează principalele componente ale vieții economico-sociale si balanța de plăți externe a națiunii.

Contabilitatea națională constituie instruinentul care ne termite măsurări si evaluări. Ea este o prezentare sintetică, conform unui cadru contabil riguros, a ansamblului informațiilor relative la activitatea economică a unei națiuni. jijescriind fenomenele fundamentale ale producției, distri-Șuției, repartiției si acumulării.

Sistemul de conturi naționale oferă o descriere completă pp realității economice analizând principalele funcții econo-i*'Ce ȘÎ corelațiile acestora. Acest adevărat proces de delare se face utilizând concepte ce trebuie să răspundă anitor exigențe. Conceptele utilizate în contabilitatea națională sunt complet corelate într-o structure contabilă integrată care asigură coerența conținutului lor.

Contabilitatea națională permite analiza circuitelor economice, existând o interacțiune complexă si continuă între toate elementele vieții economice. Aceasta furnizează informații globale asupra desfașurării activității economice. Existența datelor globale si coerente asupra economic! unei țări a devenit o necesitate. Cu ajutorul contabilității naționale se poate evalua rata expansiunii si se pot urmâri in timp perioadele de expansiune sau recesiune, de inflație sau de stabilitate a prețurilor, dimensiunile criminalității econo-mico-financiare, etc.

Contabilitatea națională asigură coerență previziunilor în așa fel încât valorile tuturor indicatorilor la nivel national să nu fie contradictorii. Aceasta constituie un cadru în care se regrupează toate informațiile valorice disponibile.

După ce a fost uitată în decursul inai multor ani, econo-mia subterană este acuin de mare actualitate. Interesul crescând pentru o asemenea economic este legat si de faptul că acest gen de activitate amortizează efectul crizei economice a ultimilor ani. Ea poate funcționa fară a respecta reglementările fiscale si de securitate socială, putând fi alternativa economiei oficiale în perioadele în care aceasta nu reușește să integreze toată forța de muncă disponibilă.

Intrucât activitățile din sfera economiei subterane nu au o exprimare statistică, rezultă că o parte a producției si veniturilor obținute se găsesc în afara surselor statistice, acest lucru putând avea consecințe negative la nivelul estimărilor realizate de Contabilitatea națională. In țările Uniunii Europene aceasta problemă s-a discutat la nivelul de exhaustivitate si comparabilitate al estimărilor Produsului National Brut la prețul pieței (PNBpp). începând cu anu1 990, Cotnitetui de Gestiune PNB, după analiza metodelor de elaborare a Conturilor Naționale ale flecărui stat. a început discutarea mai multor propuneri de ameliorare în domeniul exhaustivității si al comparabilității evaluărilor PNB. Se consideră că exhaustivitatea PNB este asigurată prin includerea producției veniturilor primare si a cheltu-ielilor observate, plecând de la anchete statistice sau de la fîșierele administrative, dar si prin fluxul corespunzător al unităților neobservate direct.

Absența unei observații statistice se poate referi la următoarele situații:

: -neînregistrarea în fișiere a unităților statistice legale si economic-active;

-evaziunea fiscală, celelalte fraude economico-finan-ciare si cotizațiile de securitate socială prin neprezentarea de l^leclarații sau prin declarații incorecte;

-scutirea de a prezenta declarații pe lângă autoritățile ale si de securitate socială.

Pe de altă parte, țările în tranziție către economia de între care si Romania, au interes din ce în ce mai cut fata de economia subterană. Ponderea din ce în ce mare a sectorului privat da naștere unui ansamblu de ații tipice acestui gen de economic, între care: dezvoltarea initiativei private la nivelul unităților de "dimensiune redusă pune probleme de actualizare a fișierelor statistice, crescând si nivelul de absență a răspunsurilor la anchetele statistice.

CAPITOLUL IV

NECESITATEA UNOR MĂSURI CONCERTATE ÎN COMBATEREA CRIMINALITĂȚII ECONOMICO-FINANCIARE

Secțiunea 1

Preocupări Internaționale In lupta împotriva

criminalității economico-financiare.

Datele și informațiile ce se transmit pe diferite canale atestă preocuparea. fără precedent, a organismelor abilitate care lupta împotriva criminalității economico-financiare de a găsi și întreprinde. pe plan național și internațional, măsuri corespunzătoare de prevenire și combatere a acestui flagel. Semnificative, în acest sens, sunt luările de poziție ale președintelui B.K.A.. directorului F.B.I. și ale șefului autorităților antimafia din Italia, în cadrul Simpozionului desfășurat în anul 1994 la Munchen. con-sacrat combaterii criminalității economico-financiare organizate. Astfel, principala idee susținută a fost aceea a trecerii de la obținerea ofensivă de informații, criticându-se actualul principiu al reacției statului numai la și doar după încălcarea legii și afirmându-se imperativitatea aplicării ,,principiului prevenirii".

Președintele B.K.A. s-a pronunțat, în context, și pentru extinderea aplicării metodelor de infiltrare a informatorilor în mediile de interes cărora, pentru protecție și eficiență. să le poată fi acordat dreptul de a încălca, în perioada respectivă, unele norme legale. S-a pledat, de asemenea, pentru folosirea mijloacelor tehnice în cadrul acțiunilor specifice, fiind susținut în această direcție și de către invitații americani și italieni care au prezentat, la rândul lor, succesele obținute de instituțiile pe care le conduc prin folosirea unor astfel de mijloace.

Mobilitatea sporită și capacitatea de a folosi sistemul bancar mondial pentru a ..deplasa" și ,,spăla" beneficiile obținute din activități ilicite, au impus cooperarea inter-națională ca o condiție esențială în controlul criminalității internaționale. Scopul final al acestei cooperări îl reprezintă crearea unui cadru represiv pentru organizațiile de acest gen, prevenirea și distrugerea structurilor acestora astfel încât activitățile pe care le desfășoară să devină cat mai riscante și mai costisitoare posibil. Se urmărește, de asemenea. întărirea capacității de ripostă a celor care se află în slujba criminalității economico-financiare la tentativele de infiltrare și preluare sub control de către criminalitatea organizată.

Pe plan bilateral, cele mai uzitate forme de cooperare internațională în domeniul criminalității economico-financiare sunt: schimbul de personal, schimbul de informații. extrădarea și asistența culturală.

Pe plan regional, au fost constituite și funcționează diferite organisme și organizații care își propun coordonarea eforturilor statelor membre pentru eficientizarea luptei împotriva criminalității economico-financiare organizate. Dintre acestea cele mai semnificative sunt: Organizația Internațională de Politic Criminală; Grupul de Lucru Americano-Italian pe Probleme de Crimă Organizată și Narcotice; Grupul de Acțiune Financiară Caraibiană, care are în preocupări lupta împotriva ,,spălării profiturilor obținute din activități ilicite": Comisia Inter-Americana de Luptă împotriva Abuzului de Droguri; Grupul de Cooperare Georges Pompidou pentru Combaterea Consumului și Traficului Ilicit de Droguri. In cadrul Secretariatului O.N.U. funcționează Centrul de Prevenire a Criminalității Organizate având rolul de a acorda asistență de specialitate statelor membre care solicită acest lucru.

Având în vedere amploarea pe care a luat-o criminalitatea economico-financiară și perspectivele sumbre ale acesteia. încă din 1981 Comitetul Miniștrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei a adoptat Recomandarea R (81) 12, cu privire la Criminalitatea în Afaceri, care stipulează, între altele:

a. să se acorde o atenție sporită prevenirii criminalității în afaceri, mai ales elaborând reglementări ca: fondurile minime necesare înființării și funcționării unei societăți comerciale; modalitățile și conținutul înscrierii societăților comerciale în registrele instituite ad-hoc de stat: contabilitatea societăților comerciale și controlul lor de către organele competente: controlul permanent al societăților de către administrație și anchetele administrative conduse asupra societăților care sunt suspectate a avea grave nereguli.

b. să ia toate măsurile susceptibile a ușura depistarea infracțiunilor în afaceri;

c. să ia toate măsurile necesare a asigura o justiție (Judecată) penală rapidă și eficace în domeniul criminalității în afaceri:

d. să-și revadă legislația referitoare la sancțiunile penale aplicabile delictelor în afaceri.. Raportul Comisiei Europene pentru Libertățile Publice și Afacerile Interne cu privire la criminalitatea economico-financiară din Europa, adresat Parlamentului European, menționează: ,,Crima organizată este o încercare de modificare a regulilor democratice în societatea europeană. Scopul crimei organizate este de a obține avere și putere. Ea caută. în același timp. să minimalizeze riscul descoperirii actului infracțional. Crima organizată înseamnă o amenințare crescândă pentru stat și societate în Europa".

Cooperarea internațională în combaterea criminalității economico-financiare este o consecință inevitabilă a internaționalizării. în raportul Comisiei se mai afirmă: Măsurile de combatere a crimei organizate, luate de statele membre ale Uniunii Europene, au demonstrat că, deși s-a căzut de acord că trebuie să existe o cooperare mai strânsă la nivel european, structurile acestei cooperări sunt controversate".

Lupta împotriva criminalității economico-financiare la nivel internațional implică următoarele etape:

a. preacțiunea, constă în îndepărtarea unor cauze structurale de nesiguranță, ca de pildă: interzicerea unor anumite forme de Industrie: cunoașterea și combaterea actelor de contrabandă; întărirea și dezvoltarea culturii civice pentru respingerea actelor de corupție, etc.

b. prevenirea, implică responsabilitatea de a preveni cauzele directe de nesiguranță economico-financiară și de a limita cat mai mult cu putință consecințele unei activități criminale;

c. pregătirea, este activitatea propriu-zisă anterioară combaterii criminalității economico-financiare;

d, represiunea, este combaterea propriu-zisă a criminalității economico-financiare;

e. îngrijirile ulterioare, constau în identificarea tuturor mijloacelor necesare pentru a se reveni la condițiile normale, pe cat posibil foarte repede, realizându-se o stare de normalitate completă.

Secțiunea 2

Instrumente ONU în prevenirea și combaterea criminalității

Principiile, obiectivele și instrumentele statuate la nivelul Națiunilor Unite pentru prevenirea și combaterea criminalității internaționale sunt percepute de toate națiunile afectate de acest flagel. ca fiind convergente unei direcții fundamentale care concentrează atenția și hotărârea fermă a statelor de a face fata acestei provocări mortale, prezentată metaforic ca o extindere incontrolabilă a unui virus pe computer, cu un potențial real de distrugere a economiilor naționale si, în final, la nivel mondial. In acest sens, națiunile lumii acordă un interes aparte eforturilor care au ca obiectiv armonizarea măsurilor legislative naționale care au în structură prevederi pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen si, respectiv, instrumente pentru o cooperare internațional reală și fără rezerve.

O.N.U. este principalul for internațional de armonizare a legislațiilor naționale în combaterea fenomenului criminalității, ale cărui congrese pe această temă continuă tradiția stabilită de fosta Comisie Internațională Penală și Penitenciară înființată în 1885 și dizolvată în 1950, funcțiile și arhivele acesteia fiind preluate de Națiunile Unite, în anul 1950. Adunarea Generală a O.N.U. a decis organizarea, la intervale de cinci ani, a unui Congres Internațional pentru Prevenirea Criminalității și Tratamentul Delicvenților. în paralel fiind înființat un Comitet de Experți având caracter consultativ, pentru definirea politicilor și programelor destinate prevenirii creșterii criminalității și umanizării pedepselor. Scopurile acestor acțiuni s-au modificat, odată cu trecerea timpului, în paralel cu nevoia de a asocia planurile de prevenire a criminalității cu dezvoltarea politicilor economico-sociale și orientarea lor către apărarea drepturilor omului.

Amploarea deosebită pe care a luat-o fenomenul criminalității pe plan mondial a determinat luarea unor măsuri de îmbunătățire a calității cooperării internaționale in domeniul criminalității. Cel de al Vll'ea Congres pentru Prevenirea Criminalității, care a avut loc la Milano în 1985, a reprezentat deschiderea unui proces de restructurare, proces continuat de Congresul al VIII1", din 1990 și Conferința Ministerială de la Versailles, din 1991.

Declarația de Principii și Programul de Acțiune adoptate, în unanimitate. la Versailles și aprobate de Conferința Generală au fixat următoarele obiective:

a. crearea unor mecanisme esențiale pentru cooperarea efectivă în problemele criminalității;

b. înființarea unor structuri specifice pentru cooperarea între state împotriva criminalității transnaționale;

c. promovarea schimbului de informații și mărirea ariilor de aplicare a instrumentelor O.N.U.;

d. asigurarea unor instrumente tehnice necesare cooperării;

e. asigurarea resurselor necesare pentru o acțiune globală și mai concretă.

Odată cu înființarea Comisiei Interguvernamentale de Prevenire a Criminalității și Justiție Penală în 1992, bătălia împotriva criminalității capătă dimensiuni politice. Comisia a fost mandatată să definească liniile directoare pentru acțiunile O.N.U. și să înregistreze sprijinul statelor. Toate inițiativele derulate până în prezent în acest sector sunt coordonate de Biroul pentru Prevenirea Criminalității și Justiție Penală, cu sediul la Viena. Biroul lucrează în cooperare cu statele membre și alte organizații internaționale non-guvernamentale, având un buget de 4 milioane dolari pe an. Acest Birou urmărește adaptarea și includerea în legislative naționale a instrumentelor O.N.U. și coordonează activitatea unor structuri specializate cum sunt: Agenția pentru Prevenirea și Controlul Drogurilor a O.N.U.; Centrul pentru Drepturile Omului; Biroul pentru Probleme Legale, etc.

Cea de-a treia întrunire a Comisiei Interguvernamentale de Prevenire a Criminalității și Justiție Penală, desfășurată la Viena în perioada 26.04-06.05.1994, s-a axat pe: controlul criminalității naționale și transnaționale, inclusiv al spălării banilor și infracțiunilor ecologice: prevenirea criminalității urbane și delicvenței juvenile: îmbunătățirea sistemelor justiției penale.

Din inițiativa Comisiei. Consiliul O.N.U. pentru Consultanță Științifică și Profesională în domeniul criminalității și justiției a organizat o conferință pe tema spălării banilor. care a avut loc între 17-21 iunie 1994 la Courmayeur. Conferința a recomandat crearea unei rețele globale pentru monitorizarea bunurilor obținute prin activități ilicite, aplicarea unor măsuri de limitare a secretului bancar și raportarea tranzacțiilor suspecte.

La inițiativa guvernului Italiei, Conferința Interministerială Mondială care a avut loc la Neapole. între 21-23 noiembrie 1994, s-a axat pe dezvoltarea unei noi strategii de luptă împotriva criminalității transnaționale. In perioada 3-14 aprilie 1995 la Tunis a avut loc o nouă conferință referitoare la prevenirea și tratamentul infractorilor. Reuniți la Neapole pentru prima data în istorie, în ajunul celei de-a 50'1 aniversări a O.N.U.. pentru a studia mijloacele de consolidare și ameliorare a capacităților naționale de luptă contra criminalității organizate, reprezentanții la nivel înalt ai statelor participante și-au exprimat voința politică de a asigura o aplicare deplină și rapidă a planului mondial de acțiune în acest domeniu, convinși de necesitatea urgentă de a institui mecanisme internaționale mai eficace pentru sprijinirea statelor membre și în special a țărilor în curs de dezvoltare sau în tranziție către economia de piață. șefii de state sau de guverne au adoptat măsuri pentru facilitarea aplicării strategiilor comune de prevenire și combatere a criminalității organizate. întărind rolul central al O.N.U. în acest domeniu.

Secțiunea 3

Cooperarea europeană sub egida ONU pentru prevenirea

și combaterea criminalității economico-financiare.

Odată cu tratatul de la Maastricht, Europa și-a asumat rolul stimulării comunității internaționale in vederea reali-zării unei strategii comune pentru combaterea criminalității transnaționale. Deși tratatul nu conține măsuri vizând o strategic originală în acest domeniu. mulți observatori argumentează că singura cale prin care Uniunea Europeană poate să combată extinderea crime! organizate este aceea a unei politici comune în domeniul justiției penale și a sistemelor penale.

Parlamentul European, prin Rezoluția din 1 1 iunie 1992, consideră drept nucleu al strategic! europene necesitatea implicării instituțiilor Uniunii Europene în lupta împotriva crime! organizate, recomandând formarea unui organism comunitar polițienesc – EUROPOL"' – precum și introdu-cerea în legislative naționale a unor măsuri anti-mafia. In declarația comună de la Berlin, țările membre ale Uniunii

Europene, precum și cele aparținând Europe! Centrale și de Est s-au angajaț să coopereze mai sțrâns în lupța împotriva crime! organizate, spălării banilor, traficului cu materiale nucleare și carne vie".

Opțiunea fundamentală a politicii internaționale a statului român, de integrare în structurile democratice europene și internaționale a reprezentat și continuă să fie obiectivul esențial al relațiilor externe, element activ în procesul de reformă, modernizare și eficientizare a activității economico-sociale a țării noastre.

Ca elemente definitorii ale strategiei în domeniul integrării în structurile internaționale de combatere a criminalității se detașează:

a. realizarea unui sistem relațional care să permită constituirea bazelor de informații și date asupra instrumentelor juridice și documentelor de orientare în politica penală a O.N.U., care interesează în mod special România, analizarea lor și promovarea de soluții opționale pentru valorificarea acestora, inclusiv propuneri de ratificare și introducere în procedurile interne, acolo unde este cazul. în mod prioritar. în cooperare cu alte instituții abilitate vor fi elaborate proiecte de legi pentru încriminarea spălării banilor și a celorlalte produse realizate din infracțiuni. a formelor crimei organizate, introducerea unor reglementări specifice privind substanțele chimice care concură la fabricarea drogurilor, precum și consumul ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope;

b. participarea, prin instituțiile specializate ale statului, la activitățile specifice ale organismelor de integrare;

c. diversificarea și amplificarea acțiunilor și măsurilor de cooperare cu statele membre și cu celelalte state, pe domenii prioritare, mai ales privind: criminalitatea în domeniul drogurilor; furtul și traficul ilicit de produse nucleare radioactive; traficul de carne vie; criminalitatea legată de filierele de emigrare clandestină; traficul de vehicule furate;

d. dezvoltarea cooperării în materie de crimă organizată și de droguri cu statele membre și celelalte state;

e. obținerea sprijinului la solicitările de asistență tehnică de specialitate;

/ informarea reciprocă, la intervale regulate, între statele membre privind cooperarea în domeniul afacerilor interne;

g. imprimarea unui spirit modern în ceea ce privește funcționarea structurilor organizaționale nou constituite. cat și legal de deontologia personalului si, în general, la sfera relațiilor publice.

Caracterul atotcuprinzător al sferei criminalității transnaționale, diversitatea formelor de manifestare a acesteia, aria largă de cuprindere a domeniilor economice. sociale și politice, gradul de complexitate pe care-1 presupune lupta de prevenire și combatere a acestui fenomen, impun cu necesitate o armonizare a eforturilor tuturor statelor, concretizate în măsuri de cooperare la nivel bilateral, regional și mondial. Prin realizarea unei cooperări la nivel internațional se urmărește ca: organizațiile criminale transnaționale să se confrunte cu un grad înalt de risc, indiferent dacă operează în țara de origine sau în alte state; instituțiile legitime să poată opune o puternică rezistență eforturilor de infiltrare și penetrare depuse de organizațiile criminale transnaționale; guvernele, instituțiile comerciale și justiția să opună rezistență actelor de corupție și violență la care încearcă să le supună organizațiile criminale transnaționale; activitățile organizațiilor criminale transnaționale să fie în mod gradat limitate, iar în final interzise.

Prin urmare, scopul general este de a crea un cadru ostil și neospitalier pentru organizațiile criminale transnaționale. să se distrugă și să se dezbine rețeaua structurilor pe care unele din aceste organizații sunt bazate, iar activitatea lor criminală transnațională să devină din ce în ce mai dificilă și mai costisitoare.

Secțiunea 4

Opinii și propuneri vizând diminuarea

criminalității economico-finandare

Măsuri de ordin legislativ. Armonizarea legislației românești cu legislația țărilor dezvoltate

Lupta împotriva crimei organizate, în general, trebuie dusă, în primul rând din rațiuni economice și sociale, naționale și Internaționale, dar și pentru că reprezintă un sistem de putere diferit de cel al statului și pretinde că poate supraviețui în ciuda și contra existenței acestuia. Mai trebuie combătută și pentru că proclamă reguli și aplică sancțiuni care fac abstracție de orice referire la drepturile omului. Aceasta trebuie contracarată și pentru esența sa; nu pot exista, concomitent, două forme ale statului de drept.

Evoluția fenomenului criminalității economico-financiare se află în strânsă corelație cu dinamica întregului ansamblu economico-social, constituind o reflectare indirectă a carențelor și disfuncționalităților acestuia. Este un adevăr unanim acceptat potrivit căruia activitățile judiciare împotriva indivizilor care practică forme de criminalitate economico-financiară pot elimina făptuitorul, dar nu pot eradica fenomenul. In consecință, combaterea criminalității economico-financiare nu poate fi realizată eficient decât prin redresarea economică, politică și morală a societății, ca premisă hotărâtoare pentru respectarea legalității. Sub acest aspect, măsurile menite să asigure un trai decent pentru populație, combinate cu o preocupare constantă de impunere a legii. vor crea condiții hotărâtoare pentru diminuarea criminalității economico-financiare.

Pentru reducerea criminalității economico-financiare un rol important ar urma să revină mass-mediei, care poate să identifice și să dezvăluie fraudele, să diminueze și să diversifice dezbaterile politice și cetățenești pe această linie. să creeze curente de opinie în direcția delimitării de acte de criminalitate și a sancționării autorilor acestora. Specialiștii în domeniul combaterii criminalității economico-financiare afirmă că statele lumii se confruntă. pentru prima oară, cu o globalizare și o internaționalizare a organizațiilor criminale.

Deschiderile largi ale României spre exterior și integrarea în structurile europene, au permis și vor permite nu numai mișcarea fără precedent a bunurilor, persoanelor. serviciilor și capitalului, dar și a fenomenului criminalității economico-financiare, cu elemente de extranietate. în acest context, activitatea de prevenire și combatere a criminalității economico-financiare impune realizarea unei strategii globale, incluzând măsuri economice, sociale, tehnico-organizatorice și legislative referitoare la toate sferele economico-sociale. Legislația penală în vigoare nu corespunde necesităților societății românești în tranziție de a acționa eficient în vederea prevenirii și combaterii acestui flagel. Se impune necesitatea elaborării unor norme legislative care să definească și să încrimineze activitățile cuprinse în sfera criminalității economico-financiare organizate. să permită ridicarea operativă a imunității unor personalități oficiale care s-ar afla în astfel de structuri. să confere statut de imunitate și protecție socială martorilor să permită folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere și dreptul de a ataca ordonanțele prin care s-a decis eliminarea unor probe. De asemenea, este necesară o înăsprire a sancțiunilor pentru persoanele depistate că practică acte de criminalitate economico-financiară.

Analiza criminalității economico-financiare atestă faptul că, urmare a neadoptării unei legislații adecvate economiei de piață precum și dezincriminării unor fraude privind avutul public, s-a produs o amplificare îngrijorătoare a acestui fenomen. în acest context, aplicarea legislației referitoare la fraudele care lezează avutul public, prin cuantumul redus al sancțiunilor, nu mai realizează aspectul unei prevenții eficiente.

Amenințarea pe care o reprezintă criminalitatea economico-financiară impune aplicarea stringentă a unor strategii preventive destinate, în special, ocrotirii instituțiilor financiar-bancare, care să vizeze: instruirea în domeniul tehnic, economic și juridic a organelor abilitate să lovească în criminalitatea economico-financiară. în scopul unei mai bune înțelegeri a operațiunilor financiare; limitarea secretului bancar; întărirea rolului instituțiilor financiare în semnalarea operațiunilor dubioase; extinderea cooperării dintre sistemul financiar-bancar și organele abilitate pentru combaterea și estomparea criminalității economico-financiare. cu privire la sistemul educațional și a domeniilor de comunicare eficientă.

Pentru ca România să poată contracara mai eficient actele de criminalitate economico-financiară în etapa actuală. se impun, de urgență, măsuri legislative ferme, canalizate în următoarele direcții prioritare:

a. perfecționarea legislației și constituirea de structuri de luptă eficientă împotriva crimei organizate;

b. adoptarea unor măsuri legislative care să vizeze ameliorarea sistemului nostru juridic , întărirea structurilor financiare și de credit, consolidarea reală a cooperării internaționale;

c. adoptarea unei legislații care să lărgească câmpul de încriminare a infracțiunilor de spălare a banilor în sensul includerii tuturor infracțiunilor grave și a celor care generează profituri materiale importante. La fundamentarea propunerilor pentru încriminarea ca infracțiune a spălării banilor murdari trebuie avute în vedere Concluziile și Recomandările Conferinței Consiliului Europei asupra spălării banilor în statele aflate în tranziție, ținută la Strasbourg, în perioada 29.11-01.12.1994.

În lupta cu criminalitatea economico-financiară esențialul nu este eliminarea imposibilului ci asigurarea condițiilor social-economice la nivel de individ și de socio-grup, care să nu genereze tendințe de a depăși frumusețea erorii acțiunii umane dincolo de limitele pieței și vieții acceptate democratic.

Secțiunea 5

Strategii de prevenire și combatere a pieței negre

Activitatea de prevenire și combatere a criminalității economico-financiare trebuie adaptată, în primul rand, la modificarea structurilor sociale care permit organizațiilor criminale să se implice în comiterea unor acte criminale aducătoare de profituri. Existența cererii de bunuri și servicii prohibite oferă organizațiilor criminale posibilitatea de a obține profituri fabuloase. Apariția unor noi bunuri și servicii ilicte. pentru care există cerere, determină consti- tuirea unei noi "piețe negre" si, în consecință, a unei cate-gorii aparte de vânzători specializați.

O anumită legislație, insuficient fundamentată, poate avea ca efect secundar nedorit, apariția posibilităților pentru infiltrarea crimei organizate în anumite domenii, oferind întreprinzătorilor legal! posibilități de extindere și conso-lidare a activității. Atitudinea tolerantă fata de anumite aspecte ce apar în cadrul comunităților locale poate constitui. de asemenea, un factor de rise. Deși anumite considerente de ordin strategic ar putea conduce la aplicarea unei politici permisive, trebuie înțeles că, în același timp, acestea ar putea să ofere circumstanțe favorabile de infiltrare și dezvoltare a crimei organizate. Abordarea corectă a problemei criminalității economico-financiare organizate presupune, din partea administrației publice, o apreciere critică a propriului sistem și a modului său de funcționare, precum și asumarea unor obligații corespunzătoare.

Guvernul nu este singurul care, prin acțiuni insuficient fundamentate, creează oportunități pentru amplificarea criminalității organizate. Lumea afacerilor și a industriei joacă, de asemenea, un rol important în acest sens. Implicarea sistemului bancar international în ,,spălarea banilor" proveniți din acte criminaie și protejarea fondurilor rezultate din comiterea unor fraude fata de acțiunile autorităților, reclamă o atenție sporită din partea guvernului și organelor abilitate cu prevenirea și contracararea actelor de criminalitate.

Strategia de prevenire a criminalității economico-financiare organizate acoperă un domeniu foarte întins și diversificat, iar sectoarele și subiectele care solicită atenție sunt într-o continuă schimbare. Pentru elaborarea unei strategii coerente de prevenire trebuie fundamentate diferite studii de perspectivă privind factorii care favorizează apariția sau infiltrarea crime! organizate în diferite domenii. Din păcate, numărul criminologilor, juriștilor și expert! lor care stăpânesc problematica în domeniul taxelor și al afacerilor financiar-bancare este extrem de mic. In con-secință va trebui să se acționeze pentru constituirea unui grup permanent de experți în abordarea globală a crimei organizate. Acest grup va trebui să identifier sectoarele de activitate cele mai vulnerable și să le ofere soluții viabile de protecție; de asemenea, în sarcina acestora rămâne efec-tuarea cercetărilor de specialitate și elaborarea măsurilor de completare și corecție a strategiilor preventive.

Datorită responsabilităților care îi incumbă, administrația publică joacă un rol important în abordarea problematicii legată de criminalitatea economico-financiară organizată. Prin administrația publică trebuie înțelese toate nivelurile administrative, începând cu organele de stat centrale, până la cele municipale. orășenești și comunale. Organizațiile criminale sunt interesate să-și creeze și firme legale. Acționând în acest fel, lumea interlopă penetrează sistemul economic legitim dar, în același timp, devine vulnerabilă la reglementările legale. lată de ce organizațiile criminale sunt interesate să influențeze acțiunile guvernului sau să-și asigure cooperarea cu unii dintre membrii săi marcanți în încercarea de realizare a propriilor interese, mergând de la obținerea unor licențe de funcționare pentru societățile comerciale ce servesc ca acoperire a activităților ilegale. până la acțiuni de compere a unor înalți funcționari sau la infiltrări în pozițiile cheie din instituțiile de stat. O administrate publică integră și transparentă. a cărei activitate poate fi controlată în permanență este, prin ea însăși, o piedică serioasă în calea infiltrării crimei organizate.

Organizațiile criminale care dispun de firme legale pot intra în contact cu autoritățile pentru solicitarea unor permise, licențe sau scutiri de taxe, angajarea forței de muncă sau prezentarea de oferte privind realizarea unor proiecte guvernamentale. în asemenea situații trebuie să se stabilească în ce măsură există legi, regulamente sau proceduri, prin aplicarea cărora să se poată evita pătrunderea lumii interlope în afacerile legale. Guvernul nu trebuie să manifeste timiditate în abordarea acestei probleme ci să-și asume responsabilități până la limita prerogativelor cu care este investit, pentru a evita cooperarea cu organizațiile criminale. Chiar dacă există suficiente motive pentru promovarea unei politici tolerante într-un anumit domeniu, organismele guvernamentale au obligația de a manifesta, în permanență, o atitudine vigilentă, evaluând cu atenție atât periculozitatea comiterii unor ilegalități cat și eventualele avantaje ce s-ar crea organizațiilor criminale ca urmare a aplicării unor astfel de măsuri.

Pentru combaterea criminalității economico-financiare organizate se impun acțiuni represive deosebit de ferine. Aceste acțiuni trebuie să lovească criminalitatea atât în ceea ce are ea specific, adică ,,delicvența organizată1' ca și în caracterul ei de complicitate la activitățile criminale. în sectoarele cele mai vulnerable unde penetrează, respectiv: credit, antrepriză, agricultură și administrate publică. Trebuie ingenios identificate și documentate grupurile și personalitățile politice care, dintr-un calcul electoral, rezultat al conștiințelor cetățenești și democratice reduse, întrețin raporturi ce îngăduie criminalității să realizeze nu numai avantaje objective de ordin practic ci și o autoritate morală extrem de negativă în sfera socială cu care se află în contact direct. Ele trebuie, de asemenea, lovite pentru a elibera de incertitudine pe toți cei care doresc să colaboreze cu autoritățile, dar care sunt dezorientați în fata intangibilității unor persoane care acumulează averi ilicite, dar sunt în anturajul unor politicieni sau organe de ordine. Astfel se pun numeroase întrebări:

– cum se poate angaja, din punct de vedere moral, un cetățean care a avut ocazia să servească, să sprijine sau să însoțească un individ cunoscut cu preocupări ilicite în camera sau la masa omului politic și care a fost martor la călduroasele și afectuoasele primiri (faimoasele sărutări pe obraji), chiar dacă ulterior resping sau neagă o asemenea prietenie?

– la ce grad de nedumerire și încredere poate ajunge populația din localitățile unde raporturile dintre cei angrenați în marea criminalitate economico-financiară și conducătorii politic! sunt cunoscute de toți cetățenii?

– ce gândește populația care a fost martoră la spec-tacolele de forță oferite de politicieni și guvernanți cu ocazia unor turnee electorale cu coloane de mașini în care, printre alții. se aflau și protagoniștii criminalității economico-financiare din zona respectivă?

– ce garanție morală și politică oferă oamenii politici care au fost văzuți la masă, în călătorii, la reuniunile publice. în sălile hotelurilor și restaurantelor împreună cu indivizi despre care mijloacele mass-media au afirmat permanent că suntagenții viciului și ai corupției?

– se pot lua oare măsuri împotriva ..amicilor" unor înalte personalități care de multe ori sunt membrii de vază ai guvernului?

– cu ce autoritate, prestigiu, conștiință și liniște își îndeplinesc atribuțiile de serviciu organele abilitate ale statului. când populația cunoaște destul de bine ce întâlniri și câte întâlniri au avut loc (cu stranger! de mână și îmbrățișări) între elemente cu activitate ilicită în domeniul economico-financiar, de multe ori cercetați sau achitați din lipsă de probe și oamenii politici de vază, membrii ai parlamentului si, uneori, chiar membrii ai guvernului?

Un prim răspuns la aceste întrebări îl poate da Comisia Parlamentară pentru Cercetarea Abuzurilor și a Actelor de Corupție, aducând la cunoștința opiniei publice rezultatele diferiteloranchete pe care le-a întreprins. Secretul și rezerva, justificate și legitime numai în cazurile când actele au fost predate justiției, constituie un factor negativ. care nu ajută la destrămarea stării de intimidare și solidaritate tacită care apasă asupra oamenilor și asupra mediului.

Pentru aceste motive se impun formulate câteva soluții privind fenomenul criminalității economico-financiare sub aspectele sale locale, sociale, economice și politice, cu convingerea că unele dintre ele trebuie considerate ca stringente:

a. actele comisiilor de anchetă asupra activităților ilicite să devină publice. pentru a provoca un ampin schimb de opinii;

b. listele persoanelor supravegheate de politic și considerate periculoase ar trebui publicate, cu scopul de a da societății posibilitatea să se apere de ele și să existe un control just și necesar asupra lor;

c. averea persoanelor implicate în criminalitatea economico-financiară ar trebui verificată cu precizie; ar trebui evidențiată mișcarea conturilor curente în bănci. cat și numele beneficiarilor de cecuri emise de către și în favoarea unor elemente criminale cunoscute, mergându-se până la investigarea mobilurilor plăților;

d. în cazul în care se stabilesc indicii serioase și grave ale unor legături politico-electorale cu elemente din zona criminalității economico-financiare, chiar dacă ele nu sunt dovedite din punct de vedere juridic, ar trebui să se pronunțe o sentință morală împotriva acestora,

e. în cooperarea dintre diversele organe numite în

vederea asigurării ordinii publice și a aplicării legii. există deficiențe. Acesta este unul din aspectele care-i fac pe cetățeni să fie dezorientați și îngrijorați. Atâta timp cat acțiunea se desfașoară pe un plan minor, la nivelul unor funcționari inferiori, iar faptele sunt circumscrise și limitate la câțiva oameni și la zone restrânse, problema se pune și rămâne ca o simplă slăbiciune a autorităților și ca o cedare a oamenilor în fata corupției; când ea se desfășoară însă la un nivel mult mai înalt, pentru fapte de mare importanță, problema capătă un aspect mult mai greu de explicat.

Lupta împotriva crimei organizate este destul de riscantă. A te ocupa de anchetă asupra acestui fenomen înseamnă a avansa pe un teren minat; nu trebuie să faci nici un pas dacă nu ești perfect sigur că nu vei pune piciorul pe o inină. Ești cu atât mai expus cu cat explorezi un teren virgin, cum este cazul crimei organizate din Romania, și nimeni nu evită să te ignore: chiar cei din sânul instituției unde lucrezi.

Crima organizată acționează totdeauna foarte rational. Ea încearcă să reducă la minim asasinatele. La început trece la alte mijloace de intimidare. Ea mobilizează oameni de cultură, oameni politici, parlamentari. uneori chiar îi obligă să facă sesizări scrise împotriva unor polițiști sau magistrați incomozi și exercită presiuni până când aceștia vor fi mutați în altă funcție. Numai într-un târziu, dacă celelalte mijloace rationale eșuează. se recurge la asasinat. De obicei, acest ultim demers este încununat cu succes.

Pentru prevenirea și combaterea criminalității econo-mico-fmanciare au fost elaborate și vor fi promovate strategii distincte. ce urmează să se aplice separat sau concomitent, în funcție de situația concretă. și îndeosebi:

a. strategia erodării, prin care se realizează depistarea, arestarea și judecarea rapidă a persoanelor aparținând criminalității economico-financiare organizate;

b. strategia discreditării, realizată prin investigații complexe, larg mediatizate, efectuate de comisii oficiale ca să prezinte opiniei publice imaginea reală a membrilor organizației criminale;

c. strategia subversivă, fondată pe acțiuni tactice de natură a crea disensiuni interne în structurile criminalității organizate;

d. strategia alienării, care are drept scop demascarea publică a statutului de membru al unei astfel de organizații criminale;

e. strategia fragmentării, cuprinzând tactic! și tehnici de reducere sau deturnare a fondului crimei organizate. crescând astfel costul acțiunilor respective;

/ strategia penetrării de personal calificat în structurile organizațiilor criminale pentru obținerea de informații din interior și racolarea de informatori;

g. strategia blocajului. prin acțiuni desfășurate pentru educația publică în scopul interzicerii, limitării sau eliminării activităților specifice crimei organizate în diferite domenii din viața economico-socială.

Practica demonstrează că, în perioada actuală, creșterea explozivă a criminalității dovedește că măsurile represive. cărora li s-au acordat resurse considerabile, au un elect limitat, acest lucru impunând ca eforturile colectivității să fie canalizate și în direcția organizării unei ample prevent! i realizate cu mijloace nerepresive, adiționale celor de ordin penal. Această recrudescență a criminalității a generat un sentiment de acută insecurițate în rândul majorității popu-lației, persoanele încadrate în normele de conviețuire socială simțindu-se frustrate, fapt ce a determinat modificarea unor comportamente ale conviețuirii sociale . In aceste condiții paliere importante ale calității vieții se află în curs de deteriorare, suspiciunea fiind sentimentul pregnant al perioadei actuale. Astfel, a devenit imperios necesar sâ se recurgă la o utilizare optima a resurselor umane si financiare, mai mult sau mai puțin limitate, alocate sistemului represiv, urmârindu-se instituirea unei direcții mai susținute de canalizare a acestor eforturi către mijloace de prevenire nepenală. Ideea că este mai avantajos să previi criminalitatea decât să-i repari daunele nu este nouă. În prezent, deoarece sistemele represive și-au dovedit ineficiența în controlul fenomenului criminalității. Interesul se îndreaptă spre elaborarea unor strategii complexe si. evident, complementare de prevenire a criminalității economico-financiare.

O primă dimensiune a prevenției se realizează prin existența legii penale, care impune o anumită conduită și are caracter inhibator asupra individului, data de sancțiunea stipulată în norma juridică penală. De aici derivă cele două coordonate ale prevenirii: prevenirea generală, exercitatâ fata de toți cetățenii țării și prevențiu specială. care se adresează unui grup mai restrâns, respectiv celor care au violat norma juridică penală. asupra acestora exercitându-se măsuri represive prevăzute de lege. A doua dimensiune constă în prevenirea criminalității economico-financiare prin mijloace nepenale, cu caracter social, economic, educational, curativ, etc., diverse teorii și practici sociale punând în evidență un palier extrem de bogat și variat de implicare a unor factori cu caracter nepenal în prevenirea criminalității.

Dintre diversele strategii posibile este considerată ca fiind cea mai actuală și eficientă prevențiu sociala, statuându-se că există o relație directă între condițiile sociale ale delicvenței economico-financiare și comiterea delictelor.

Această abordare a prevenției sociale are în vedere acțiunile de prevenire care urmăresc să modifice condițiile defa-vorabile individului, mai mult sau mai puțin predispus la acte de criminalitate. In consecință, prevenția sociala vizează, mai ales, ameliorări generate în domeniul sănătății publice, educației, condițiilor de locuit și de muncă, de transport, condițiilor de consumare a timpului liber, scontându-se că, prin îmbunătățirea acestora, se va antrena și o reeducare a delicvenților și implicit o reducere a criminalității economico-financiare.

Prevenirea se poate aplica și în profiluri mult mai restrânse, cum ar fi prevenirea situațională care se fondează pe ideea că anumite forme de delicte se produc într-o anumită conjunctură economică și în diferite circumstanțe. Pentru realizarea unei prevenții situaționale eficiente trebuie să se realizeze o corelație între structure situației crimi-nogene și modalitățile de acțiune ale organelor abilitate în depistarea și prinderea făptuitorilor posibili, creându-se un rise major pentru aceștia. în concluzie, prevenția situațională se întemeiază pe teza că un delict economico-financiar se produce atunci când protagoniștii acestuia întâlnesc o situație favorabilă în absența unei supravegheri adecvate. Dacă, în general, asupra motivației comiterii unor acte de criminalitate economico-fmanciară se acționează prin eforturi educative și măsuri de ordin social, aceste eforturi pot fi completate prin măsuri de ordin situațional, cum ar fi cele care vizează reducerea profitului obținut în urma săvârșirii unor delicte sau deturnarea făptuitorului potential de la scopul sau.

În societatea românească actuală a devenit evident faptul că prevenirea nu poate fi eficace decât dacă reușește să mobilizeze, într-o manieră sistematică și coordonată. resursele sociale. Din acestă cauză se impune crearea unor

organisme naționale cu structură și forme variate vizând planificarea și coordonarea activității de prevenire la toate nivelurile. Aceste organisme, cuprinzând reprezentanți ai diverselor servicii publice și private și ai diverselor categorii sociale, vor trebui să puna în practică programe de prevenire și cercetări în domeniu, oferind informații utile autorităților responsabile de politica penală.

Majoritatea strategiilor de prevenire a criminalitâții sunt conexate sistemului de justiție criminală, ele operand în cadrul acestuia. Strategiile directe cumulează, în special, categoria măsurilor preventive, cu un pronunțat caracter practic- aplicativ prin care se restrâng posibilitățile de comitere a actelor criminale. Strategiile indirecte au ca finalitate, pe de o parte, identificarea, structurarea și imple-mentarea posibilităților societății pentru îmbunătățirea calității generale a vieții, iar pe de altă parte, restrângerea câmpului de acțiune a criminalității. Strategiile directe au ca element definitoriu integrarea activităților de politic și justiție sau alte structuri similare, iar cele indirecte presupun. în marea lor majoritate, înglobarea de structuri non-poliție (organizații și instituții guvernamentale).

Este necesară intensificarea preocupării pentru crearea și implementarea unor programe naționale prin care să se asigure organizarea și perfecționarea coordonării pe scară largă , în care să fie incluși "factori non-poliție", în special prin creșterea implicării comunităților locale și folosirea voluntarilor. în acest fel agențiile de stat nu ar mai avea exclusivitate în ceea ce privește răspunderea pentru prevenirea criminalității. Strategiile la nivel national trebuie să prevadă tot mai mult cooperarea pe plan local, în care responsabilitatea trebuie împărțită cu societatea. De asemenea. se impune creșterea interesului pentru cooperare internațională, precum și schimbarea opiniei tradiționale prin care statul este singurul responsabil în relațiile cu cetățenii sau cu alte state. Cetățenii au deja formate rațiuni conform cărora prevenirea criminalității le revine ca sarcină socială. atât lor ca indivizi cat și comunității, astfel că societatea. în special când se face referire la micile comunități. devine sursă și mijloc în prevenirea criminalității. Analiștii consideră că extinderea rolului comunităților în prevenirea criminalității va avea un impact pozitiv în cooperarea interstatală în acest domeniu. Cunoașterea experienței practice, prin schimburile Internationale în prevenirea criminalității economico-financiare, poate să determine erodarea rolului central, exclusiv al statului, pentru realizarea acestor schimburi.

În consecință, dinamica și formele cooperării pentru prevenirea și combaterea criminalității pot să se schimbe de la caracterul de cooperare inter-instituții la strategii de colaborare inter-state, fiind promovate de către toate țările interesate. Numai în acest mod se poate adopta o strategic comună care să ducă la găsirea celor mai adecvate mijloace și metode pentru stoparea și diminuarea actelor de criminalitate.

Secțiunea 6

Mijloace folosite pentru subminarea economiei subterane

Limitarea procesului de acumulare de capital ilicit, contracararea mijloacelor de alimentare a economiei subterane și protejarea produsului national brut în etapa de tranziție către economia de piață. necesită găsirea mini complex de mijloace specifice care să lovească în ascensiunea alarmantă a criminalității economico-financiare

si să stopeze extensia economiei subterane, contribuind la stabilizarea situației economico-sociale a țării.

Între mijloacele capabile să submineze economia subterană și acumularea de capital ,.negru", cele mai semnificative ar putea fi:

a. stoparea procesului de dezacumulare manifestat prin transferul ilegal de capital din sectoral public în eel privat (furturi de mari proporții de materii prime și materiale. utilaje, instalații, produse finite etc.) precum și prin subevaluarea patrimoniului societăților comerciale privati-zabile;

b. limitarea extensiei actelor de contrabands organi-zată (evaziune fiscală, exploatarea forței de muncă, trafic de droguri, etc.);

c. integrarea eflcientă în activitatea de contracarare a criminalității economico-fmanciare a structurilor financiar-bancare (depistarea fraudelor de mari proporții și repatrierea capitalului rezultat din exportul de produs* indigene);

d. circuitele bancare, necontrolate de nimeni în ultima perioadă, sunt utilizate pentru spălarea banilor murdari rezultați din afacerile de mari dimensiuni finalizate în Romania, precum și pentru transferul ilegal peste frontieră a unor impresionante sume în valuta. Corupția a înfășurat tot ceea ce înseamnă sistem bancar (creditele se acordă preferential, se acceptă documente de plață fară acoperire și garanții fictive, etc.);

e. supravegherea modului de gestionare și utilizare a creditelor guvernamentale alocate pentru rezolvarea nevoilor strategice ale națiunii.

Este cunoscut faptul că banul public este principala sursă financiară care întreține grupările mafiote. Banul public generează capital ,,murdar";

f. controlul permanent asupra modului de justificare a fondurilor de investiții alocate de la bugetul de stat. Aceste fonduri sunt însușite în proporție de 50% de grupările criminale care, mascat, concură la realizarea acestor investiții;

g. verificarea modului de plată a ajutorului de șomaj.

Sunt persoane care, deși beneficiază de ajutorul de șomaj lucrează ,,la negru", obținând profituri care ocolesc sistemele de impozitare;

h. respectarea întocmai a prevederilor legale privind constituirea societăților comerciale cu capital mixt, în special sub aspectul depunerii integrate a capitalului social și evaluării corecte a patrimoniului românesc;

L contracararea maifermă și limitarea corupției;

j. protejarea, prin mijloace specifice, a patrimoniului cultural national întrucât, în prezent, unul din cele mai înfloritoare acte de comerț ilegal este eel cu opere de artă:

k. contracararea tra/îcului de droguri, metăle prețioase și mijloace de plată străine;

1. cunoașterea și combaterea mijloacelor utilizate de

grupurile criminale organizate pentru spălarea banilor murdari, îndeosebi prin scoaterea valutei din țară, transferul ban-car ilegal, achiziționarea de bunuri cu valoare deosebitâ, etc.; m. reducerea șomajului și creșterea salariului real, n. combaterea fermă și legalîzarea prostituției, creșterea fermității fata de traficul cu emigranți și stoparea traficului cu copii;

o. realizarea unui cadru legislativ adecvat prin adop-tarea unei legislații economico-financiare stricte. specifice perioadei de tranziție a României către economia de piață.

Radiografia marilor afaceri ilegale pune în evidență faptul că acestea sunt derulate de grupuri criminale bine organizate, care dispun deja de o forță financiară consistentă, cu posibilități nelimitate de a corupe funcționarii public! și persoanele din structurile financiar-bancare, pe prim plan situându-se formele de ,,privatizare subterană", existând un adevărat ,,mecanism de prejudiciere a economiei legale și de extensie a economiei subterane".

Cauzalitatea criminalității economico-financiare genera-toare de profituri subterane evidențiază persistența și accentuarea continuă a unor grave deficiențe existente în sistemul general de protecție a economiei legale, care favorizează scurgerea masivă de capital către economia subterană prin operații speculative și de mare contrabandă. Este o constatare certă că economia legală stagnează și regresează, sau înregistrează creșteri insignifiante, în funcție de anumite etape pe care le parcurge, în timp ce economia subterană devine prosperă și are tendințe fundamentale de creștere și dezvoltare.

Deoarece această nouă economic trebuie mai întâi ferită de variațiile violente ale cursurilor de schimb sau ratei dobânzilor, apoi mărită și dezvoltată, este, deci, condamnată să facă speculații asupra monedelor și a materiilor prime. Marii mafioți și marile afaceri, creierele mai mult sau puțin neștiute ale economiei subterane, continuă să acționeze în umbra legii si, uneori, în conivență cu factorii de răspundere politică și administrativă de la înalte niveluri, economia subterană fiind parcă la concurență cu cea oficială.

BIBLIOGRAFIE:

Adams, J.,-The Financing of Terror, New English Library. London, 1986

Astaloș, G. Mirosul banilor, Editura Europa Nova. București, 1995

Anastasiu, A.,O.,-Forme principale ale evaziunii fiscale, Editura Cartea Româneascâ, București, 1932

Arlacchi, P.,-Mafia Business: The Mafia Etnic and the Spirit of Capitalism, Oxford University Press, Oxford, 1988

Baciu, D.,Rădulescu, S.,-Corupția și crima organizată în Romania, Editura Continent XXI, București, 1994

Beardshow, J.,-Economics, Student's Guide, Pitmann Publishing, London, 1992

Becker, S.,G.,-Comportamentul uman – O abordare economică, Editura ALL, București, 1994

Benard, J.,-Comptabilite nationals et modeles de politique economiques, PUF, Paris, 1972

Benyon, J.,-Police Co-operation in Europe: An investigation, Centre for the Study of Public Order, University of Leicester. 1993

Brown, V.,C., Jackson, M.,P.,-Public Sector Economics, Second Edition, Basil Blackwell. Oxford, 1982

Brucan, S.,-Stâlpii noii puteri în Romania, Editura Nemira. București, 1996

Brunhes, B.,-La presentation de la comptabilite nationale francaise, Nouvelle edition refondue et mise a jour, Dinoud. Pans, 1991

Campbell, R., Connell, Me.,- Stanley and Blue-Economics. GraawHill, 1990

Clutterbuck, R.-Terrorism, Drugs and Crime in Europe after 1992. Routledge and Kegan Paul, London, 1993

Corm, G.,-Noua dezordine economică mondială. La izvoarele insucceselor dezvoltării, Editura Dacia, Cluj-Napoca. 1996

Suceavă Ion – Codul Vamal comentat și adnotat, Editura Cris Book Universal, Costică Voicu – Spălarea banilor murdari, Tditura Trei, București 1995