Combaterea Integrată A Dăunătorilor DIN Plantațiile Pomicole DE Prunidoc

=== COMBATEREA INTEGRATĂ A DĂUNĂTORILOR DIN PLANTAŢIILE POMICOLE DE PRUNI ===

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ IAȘI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific: Talmaciu Mihai

Absolvent:

IAȘI

2016

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ IAȘI

Specializarea: Protecția Plantelor

COMBATEREA INTEGRATĂ A DĂUNĂTORILOR DIN PLANTAȚIILE POMICOLE DE PRUNI

Coordonator științific: Talmaciu Mihai

Absolvent:

IAȘI

2016

Cuprins

Considerații generale

Pomicultura a evoluat de-a lungul anilor ca știință, întrucât cultura pomilor fructiferi este importantă din punct de vedere alimentar, social și economic.

Fructele reprezintă unul dintre alimentele indispensabile unei alimentații sănătoase.

Prunul este specific zonelor cu climat temperat și nu au cerințe speciale de creștere și dezvoltare, necesitând o tehnică relativ simplă și are o capacitate productivă foarte mare. Culturile de prun sunt specifice solului mai puțin pretențios iar în țara noastră a ajuns prin migrarea dinspre orientul asiatic.

Pentru români, prunul sau pomul vieții sau al speranței, este o specie pomicolă răspândită de la câmpie până în zona dealurilor subcarpatice și uneori până la poalele munților. În țara noastră, prunul si produsele sale, au reprezentat un mijloc de existență, asigurându-și totodată faima în afara țării.

Culturile de prun se pot adapta ușor la diferite condiții de climă și de sol, astfel că se poate ca prunul să crească și să producă spontan, astfel că în present există peste 2000 de soiuri de prun.

Se presupune că formarea prunului ar fi avut loc pentru prima dată în sudul și vestul Europei, prin încrucișarea naturală dintre porumbar și corcoduș.

În prima parte a secolului I, romanii au extins cultura de prun în Galia, Belgia, Germania și Anglia ajungând până în Valea Rinului. Extinderea culturii de prun a fost făcută de alți romani, împărații Probus (Roma, 276-282) și Dioclețian (Bizant, 274-305), care ajuns până pe malurile râurilor Drava și Sava din Bosnia.

Se cunoaște faptul că prunele se pot consuma atât în stare proaspătă cât și în stare deshidratată, dar și sub formă de gem, marmeladă, dulceață, compot, jeleu, lichior și vestita țuică românească. Lemnul de prun are la rândul său întrebuințarea sa: fabricarea fluierelor și a cavalelor, obținerea cărbunelului activ și a creioanelor.

Prunele au o valoare nutritivă foarte mare, comparativ cu alte fructe și au proprietăți diuretice, laxative, depurative și descongestionare hepatică. Acestea conțin elementele necesare pentru om: potasiu (170 mg%), Ca (12 mg%), Mg (10 mg%), fosfor (18mg%),Na(1mg%),Fe(0,5mg%),Cl(1,5mg%), vitamina C (sub 4,0mg%), caroten (0,9 mg%), B (10,83 mg%), B1 (0,03 mg%), PP (1,0 mg%) și altele. Prunele asigură echilibrul normal al vieții sănătoase din punct de vedere al vitaminelor, elementelor minerale, glucidelor și alte substanțe nutritive.

În lume, cultura prunului ocupă locul al XI – lea, după cultura de mere, citrice, banana și piersici, și locul al II – lea, din punct de vedere al producției, în zonele temperate.

În Europa, cea mai mare producție o are Germania, Bulgaria, Franța, România.

Conform ediției 151 a Anuarului F.A.O din anul 1997, cea mai mare producție de prune aparține României cu 600 de mii de tone, Germaniei cu o producție de 350 mii de tone, Rusiei cu 166 de mii de tone, Ucrainiei 167 de mii de tone și altele.

În ultimii ani au fost înregistrate scăderi masive ale producției de prun în Europa de Est și Centrală, printre care România, Bulgaria, Ungaria, Polonia datorită schimbărilor climatice.

Cultura de prun din România s-a situat mult timp pe locul II în Europa iar în fruntea clasamentului s-a situat județul Argeș, urmat de județele Vâlcea, Buzău și Iași. Acestea cultivă, în principal, Tuleu gras și timpuriu, Vinete Românești, Centenar, Pescăruș, Blue Free.

Pentru zonele specifice de deal înalt și mijlociu se recomandă următoarele soiuri: Gras românesc și ameliorat, Piteștean, Albatros, Stanley, Vinete de Italia, iar pentru zonele mai joase, se recomandă soiurile: Anna Spath, Renclod, Althan, Carpatin și Centenar.

În tabelul de mai jos se regăsesc câteva caracteristici ale celor mai importante soiuri din țara noastră:

Prunul se cultivă de sute de ani în țara noastră și se întâlnește pretutindeni, fiind o dovadă că acesta se adaptează unor condiții de climă și sol, relativ ușor.

Rezultatele excepționale obținute de România se datorează unor nume mari, cum ar fi: profesorul Nicolae Constantinescu și V. Cociu. N. Constantinescu a pus baza unui program de ameliorare genetică a prunului, utilizând soiuri autohtone ca bază. În continuare, munca sa a fost menținută și valorificată de către V. Cociu.

Cultura de prun este atacată de foarte multe boli și dăunători care duc la pagube majore, în special pentru fructele sale. Bolile care au un impact major asupra culturii de prun sunt bolile virotice, respectiv bolile criptogamice

plumpox sau vărsatul prunului;

prundwarf sau piticirea prunului;

prunus ring spot sau pătarea inelară necrotică;

plum decline;

plum pseudopox sau mozaicul liniar;

polystigma rubrum sau pătarea roșie a frunzelor de prun;

Monilinia laxa sau monilioza;

Taphina pruni sau nurlupii;

Coryneum beijerinckii sau ciuruirea micotică a frunzelor.

Dăunătorii cei mai periculoși ai culturii de prun sunt:

Eurotoma schreineri sau viespea semințelor de prun;

Hoplocampa minuta sau viespea neagră a prunelor;

Laspeyresia funebrana sau viermele prunelor;

Quadraspidiotus perniciosus sau păduchele din San Josè;

Panonychus ulmi sau acarianul roșu al pomilor.

Bolile și dăunătorii culturii de prun pot fi prevenite parțial prin plantații cu soiuri tolerante, utilizarea prunilor proveniți din pepiniere ce dețin certificat de garanție biologic, scoaterea pomilor bolnavi din livezi, aplicarea la timp a lucrărilor de tăiere a pomilor.

Pe lângă toate aceastea se utilizează si alte metode de prevenire, dintre care cea mai modernă ar fi combaterea integrată.

Alte metode de tratament împotriva bolilor și a dăunătorilor culturilor de prun se regăsesc în Anexa 1.

Bolile și dăunătorii afectează în multe feluri culturile de prun, atacând, în funcție de specie frunzele, fructele, lăstarii nelignificați

Capitolul 1

Studiul actual al cercetărilor pe plan mondial și la noi în țară

1.1. Istoricul culturii de prun

Descoperirile arheologice atestă faptul că pomii au fost cultivați de către om încă din cele mai vechi timpuri, mai exact din epoca neolitică (5500 – 1900 î.e.n).

Prunii au fost cultivați încă din perioada preistorică, aflându-se printre primii pomi cultivați, mai exact al doilea după măr, în funcție de loc. Pentru prun nu există date precise care să îi ateste apariția nici în istoria Europei, nici în istoria mondială. Întrucât, în România, porumbarul crește sălbatic iar corcodușul și goldanul cresc semicultivat, se poate considera că acestea au apărut în țara noastră încă din cele mai vechi timpuri.

Se consideră că prunul a fost adus în vestul și sudul Europei unde a avut loc încrucișarea sa naturală dintre corcoduș și porumbar.

Prunul (Prunus Domestica) a fost pentru prima dată menționat în anul 479 î.e.n de către Confucius, cel care a deținut o listă cu mâncăruri populare specifică culturii chineze, în care a apare ca ingredient și prunele. În mitologia chineză, prunul este asociat cu întelepciunea și cu vârsta înaintată.

În Europa, cultura porumbarului (Prunus spinosa) a fost menționată prima dată de către Teofrast, în secolul IV î.e.n, iar Pliniu cel Bătrân a amintit, pentru prima dată, de cultura prunului comun (Prunus domestica) în secolul I î.e.n.

Dovezile arheologice atestă faptul că Prunus domestica își are originea în plantațiile de pe valea râurilor Drava și Sava (în Bosnia), pe vremea lui Probus (276 – 282) și Dicloțian (284 – 305), și tot de atunci, se poate considera că prunul comun a apărut și pe teritoriul țării noastre.

Documentele istorice românești atestă faptul că în secolul XIV pomicultura, grădinăritul și viticultura ocupau un loc foarte important în ecomnomie. (1) Dimitrie Cantemir (1716) menționa că în Câmpiile Moldovei se aflau „nu livezi ci păduri întregi” (2) de pomi fructiferi. Primele articole, broșuri sau tratate dedicate în mod special prunului au apărut în Transilvania („Cultura prunului”, Franz Dietrich 1812), zonă de atfel foarte prielnică culturii de prun datorită condțiilor sociale și economice avansate.

În anul 1895, Nicoleanu semnalează, începând cu multiplicarea călătoriilor în străinătate, apariția unui număr mare de soiuri străine, cum ar fi: Anna Spath, Kirke, Agean, Reine Claude Althan și apar și primele documente ce conțin soiuri recomandate: Nectarina Roșie, Mirabelle de Metz, Vinete de Italia, Timpuri Ungurești, Damascena Mare (Pomologia R.P.R. vol. 1, 1963).

Referitor la suprafețele cultivate cu prun, în anul 1892, apar primele date statistice și la acea vreme culturile de prun ocupau 52.000 ha.

La începutul XX, culturile de prun au avut un caracter extensiv, astfel procentul a crescut simțitor din anul 1905, ajungând-se la peste 60 de milioane de pruni în anul 1938. În secolul XX au fost întreprinse acțiuni de regenerare a livezilor de prun, prin altoire cu soiuri precum Agen și Tuleu gras.

Alte acțiuni de modernizare, în secolul XX, au fost lucrarea de raionare, ce a constat în măsuri de zonarea soiurilor, aplicarea unor tehnologii omogene, diversificarea și valorificarea sortimentelor. Unul dintre cei care a urmărit modernizarea culturii prunului a fost Dumitru Ștefănescu.

Tot secolul XX a fost marcat de apariția unor cursuri de “Pomicultură generală și specială” și lucrări de cercetare efectuate de către: M. Mitu, în anul 1961, M. Popescu și V. Cociu, în anul 1964, C. Pâslaru, în anul 1975, I. Botu, în anul 1978, R. Roman, în anul 1982, I. Godeanu, în anul 1992, Elens Voica, în anul 2001. Aceste lucrări de cercetare evidențiază secvențe tehnologice, metode de combatere a dăunătorilor și a bolilor.

Până în secolul XX, producția de prune avea un caracter local, comerțul extern fiind foarte slab dezvoltat. (1)

1.2. Tehnologii aplicate

Protecția împotriva dăunătorilor se poate realiza prin întocmirea și urmarea unui plan ce conține un număr atent selecționat de măsuri. Acestea, după caracteristici se pot grupa în:

măsuri preventive conțin toate acele măsuri de prevenire și protecție a plantelor: măsuri de carantină fitosanitară sau agrofitotehnice;

măsuri curative cuprind toate acele măsuri fizice, mecanice, biologice și chimice.

1.2.1 Măsuri de carantină fitosanitară

Carantina fitosanitară reprezintă toate acele măsuri aplicate ce au drept scop prevenirea pătrunderii unor dăunători pericoloși ce nu au fost specificați până în acel moment sau pentru a restrânge sau elimina unui focar deja existent. Carantina fitosanitară este de două feluri: internă și externă.

Carantina internă, în țara noastră, este asigurată de Inspectoratele de carantină teritoariale, care urmăresc eventualii dăunători de carantină.

Carantina externă este întocmită la vămile vămile feroviare, maritime sau în aeroporturi. La depistarea dăunătorile de carantină marfa este returnată sau se stabilește distrugerea ei prin gazare sau refrigerare.

1.2.2. Măsuri agrofitotehnice

Presupune aplicarea următoarelor măsuri:

alegerea terenului;

asolamentul;

lucrările solului

aplicarea îngrășămintelor;

recoltatul la timp;

cultivarea speciilor rezistente la atacul dăunătorilor;

irigarea/desecarea terenurilor.

1.2.3. Măsuri mecanice de prevenire/combatere a dăunătorilor

Metodele mecanice necesită un volum de muncă mai mare și nu oferă rezultate satisfăcătoare, motiv pentru care nu sunt des utilizate. Cele mai importante măsuri mecanice sunt redate în figura de mai jos:

1.2.4. Măsuri fizice de combatere a dăunătorilor

În acest caz, în vedere distrugerii dăunătorilor se utilizează elemente fizice: temperaturi ridicate sau scăzute, focul, lumina, raze X și Y (raze X pentru depistarea infestărilor la insecte și raze Y ce duce la sterilizarea masculilor)

1.2.5. Măsuri chimice de combatere a dăunătorilor

Măsurile chimice de combatere a dăunătorilor folosește produse fitofarmaceutice sau pesticide. Aceste măsuri sunt foarte utile în cazul în care se dorește eliminarea dăunătorului într-un interval de timp scurt.

1.2.6. Măsurile biologice de combatere a dăunătorilor

Măsurile biologice de combatere a dăunătorilor mai poartă numele de „luptă integrată”. Procedeul acesta a fost dezvoltat din dorința de a stopa folosirea excesivă a pesticidelor. Măsurile biologice au fost folosite pentru prima dată cu secole în urmă. În China de Sud, locuitorii folseau furnici „Oechophylla smaragdina” pentru pomii combaterea „viermănoșirii fructelor”. În țara noastră păduchele de San Jose a putut fi combătut cu ajutorul speciei parazite „Prospaltella perniciosi”.

Comparativ cu alte metode, metoda biologică nu prezintă efecte adverse pentru om sau animale, nu detemină apariția fenomenului de rezistență și poate fi, în funcție de situație, o metodă economică.(3)

1.2.7. Combaterea integrată

Combaterea integrată este considerată a fi un sistem de combatere și reglare împotriva dăunătorilor și se bazează pe metode chimice, fizice, biologice și agrotehnice, îmbinate cu factorii naturali, avându-se în vedere nedepășirea PED-ului (Prag Economic de Dăunare), așadar combaterea integrată are în vedere reducerea cât mai mare a efectelor negative ce rezultă, de exemplu, din folosirea substanțelor chimice. Această cerință necesită continua cercetare în domeniul producerii și utilizării pesticidelor.

Combaterea integrată poate fi definită ca o formă de ecologie aplicată (Grison, 1969), mai exact dirijarea dăunătorilor din cadrul unei culturi.

Combaterea integrată a dăunătorilor este formată din patru faze:

stabilirea dăunătorilor;

stabilirea, cu aproximație, a densității dăunătorilor;

anticiparea apariției altor dăunători pe suprafața examinată;

atenționarea în cazul depășirii PED-ului.

Întrucât se cunosc caracteristicile fiecărei culturi, speciilor de dăunători și agenți patogeni, se pot alege cu ușurintele metodele folosite pentru obținerea unei combateri integrate eficiente, cu respecterea următoarelor elemente:

alcătuirea hărților de răspândire a dăunătorilor;

dinamica speciilor dăunătoare împreună cu speciile antagoniste (paraziți și prădători);

ciclul biologic al speciilor dăunătoare într-o zonă, în strânsă corelație cu factorii ecologici;

densitatea numerică la speciile cheie.

În urma utilizării metodei de combatere integrată pot apărea două fenomene specifice:

apariția și dezvoltarea fenomenului de rezistență al dăunătorilor;

rezistența încrucișată.

Prin utilizarea de lungă durată a pesticidelor, ce conțin același tip de substanță activă. Acest fenomen poate fi definit ca acea caracteristică a dăunătorilor de a tolera o doză de pesticide care, în mod normal, pentru alte tipuri de dăunători este letală. Rezistența dăunătorilor poate fi determinată de anumite cauze: specie, modificarea comportamentului dăunătorului în funcție de pesticide, corpul dăunătorului.

Despre rezistența încrucișată se poate vorbi în cazul în care are loc scădere a eficacității nu numai față de substanța care a provocat apariția acestui fenomen, dar și în cazul în care dăunătorul capătă rezistență față de alte substanțe înrudite.

În vederea prevenirii fenomenului de rezistență se recomandă următoarele:

utilizarea unui număr de tratamente strict necesare;

utilizarea tratementelor doar cazuri bine stabilite;

respectarea concentrațiilor recomandate;

utilizarea alternantă cu alte metode. (3)

1.3. Soiuri utilizate

În vederea micșorării numărului de tratamente pe bază de produse de uz fitosanitar, prunii trebuie plantați în funcție de capacitatea de rezista bolilor și dăunătorilor, timpul necesar coacerii și polenizare. Soiurile de prun cu coacere timpurie și mijlocie cum ar fi Chișinecscaia Raniaia, Renclod Alitana, Persicovaia sau Renclod Hramova, specii rezistente la boli, trebuie plantate cât mai departe de cele târzii cum ar fi Ana Șpet, Parniati Costina sau Tuleu Gras, la care pentru combaterea bolilor sunt necesare tratamente adiționale.

Repartizarea soiurilor de prun în funcție de rezistența lor la boli și dăunători face posibilă aplicarea produselor fitosanitare în mod rațional.

Soiurile târzii de prun pot fi afectate de viermele prunelor sau pătarea bacteriană a frunzelor, împotriva cărora se aplică tratamente pe bază de cuproxat (34,5% s.c. – 5,0 l/ha) respectiv, oxiclorură de Cu (90% – 6,0 kg/ha). Repetarea tratamentelor are loc la un interval de 10 – 12 zile și pot fi aplicate și în cazul moniliozei, ruginii sau moliei frunzelor de prun.

În cazul în care soiurile de prun sunt puternic afectate de monilioză, înainte de culesul fructelor, se aplică tratamentul cu fungicide. (4)

1.4. Dăunători și pagube

Protejarea plantațiilor de prun împotriva dăunătorilor a fost în atenție sporită o lungă perioadă de timp.

1.4.1. Viespea semințelor de prun

Daune foarte mari plantațiilor de prun sunt produse de viespea semințelor de prun – Eurytoma schreineri Schr. Aceasta a fost semnalată în anul 1907 de către Schreiner în Rusia (5) și continuat să se extindă și pe alte teritorii. Această specie face parte din clasa Insecta, secțiunea Holometabola, subordinul Apocrita, suprafamilia Chalcidoidea, familia Eurytomidae.

Dezvoltarea viespii semințelor de prun, de la ou, larvă, pupă și adult se petrece în interiorul sâmburelui, timp de 9-10 luni. Transformarea larvelor în pupe are loc la o temperatură de până la 10oC și depinde de temperatura aerului și a solului, în medie 2 – 3 săptămâni. (6) Dezvoltarea normală a normală a pupelor și apariția adulților are loc la o temperatură de 21 – 21oC și durează 15 – 20 zile.

Adulții rod sâmburii (Figura 1.3); adulții masculi ies primii iar la un interval de 3 – 5 zile ies și femelele.

Aceștia populează coroana pomilor, stabilindu-se pe suprafața inferioară a frunzelor (7). Viespea semințelor de prun începe să depună ouă la 10 – 15 zile după înflorirea prunului, când fructul atinge o dimensiune de 5 – 6 mm sau mai mare. (8)

În cazul atacului viespei semințelor de prun, fructele atacate cad și se usucă puternic (Figura 1.4). Fructele căzute devin o sursă de contaminare pentru livezile de prun și pentru alte specii sâmburoase.

Gava (9) spune că fructele afectate pot fi identificate înainte de cădea din pom, prin culoarea lor violancee, asimetrie ușoară și începerea vestejirii. Prin spargerea sâmburilor se identifică insecta, prin remarcarea larvelor ce urmează să își petreacă toamna și iarna în învelișul tegumentar.

Viespea semințelor de prun atacă, în primul rând prunul (Prunus domestica, Prunus Spinosa, Prunus Divaricata, Prunus italica, Prunus mirobolana, Prunus Aeconomica, Prunus Demoscena) dar și vișinul, cireșul și caisul. (10)

1.4.2. Păduchele țestos al prunului

Dăunătorul, Parthenolecanium corni Bche (Figura 1.5), este răspândit în întreaga lume iar în țara noastră se regăsește pe pomii răzleți din zonele de silvostepă și pădure. Acesta face parte din ordinul Homoptera, familia Lecaniidae și are o singură generație de un an.

Pe perioada iernii se regăsește sub formă de larvă de vârsta a II – a, pe partea inferioară ramurilor sau la baza mugurilor. După trecerea iernii, larvele migrează spre ramurile subțiri de unde se hrănesc iar după 18 – 25 zile încep să se diferențieze între mascul și femelă. Împerecherea are loc la maturitate, ouălele sunt depuse sub corpul femelei, iar după moartea sa, corpul ei are rol protector. Larvele de vârsta I încep să apară la jumătatea lunii, după aproximativ 30 zile și încep să se fixeze de-a lungul nervurilor frunzelor. Spre sfârșitului lunii septembrie apar larvele de vârsta a II-a, care încep să se retragă spre adăposturi, pentru a ierna.

Pe lânga atacul prunului, acest dăunător poate afecta și alți pomi: piersic, cireș, nuc, agriș, vișin, dar și plante ierboase, cum ar fi: troscot, păpădie, pătlagina, sfeclă.

Păduchele țestos al prunului introduce, prin înțepare, salivă și alte enzime care produc necrozarea țesuturilor scoarței. Frunzele încep să se etioleze și cad. Păduchele favorizează apariția ciupercii Capnodium Salicinum care duce la înnegrirea părților afectate.

1.4.3. Păduchele țestos din San Jose

Păduchele țestos din San Jose, Quadraspidiotus perniciosus, face parte din ordinul Homoptera, familia Diaspididae și este originar din China. În România a fost menționat pentru prima dată în anul 1933 în județele Bihor, Timiș și Arad. Este considerat un dăunător de carantină și are 2 – 3 generații /an: I – luna mai/iunie; II – a – iulie – august.

Larvele de vârsta I, după ce trec de iarnă, se transformă în larve de vârsta a II-a, începând să se diferențieze în masculi și femele. Spre sfârșitul lunii mai, deja adulți, încep să se împerecheze, femelele depunând larve repetat, pe o perioadă de 6-7 săptămâni. Larvele neouate ajung pe tulpini, frunze și ramuri și se hrănesc cu sucul celular. În aceeși perioadă se formează scutul protector din mătase și pe parcurs devine mai rezistent. Larvele cresc și năpârlesc, după care ciclul se reia.

Păduchele țestos din San Jose atacă aproximativ 200 de specii, dar în special pe cele lemnoase.

Formele adulte se regăsesc atât pe părțile lemnoase cât și pe frunze și fructe, sugând sucul celular.

Metode de combatere eficientă se regăsesc în Anexa 1.

1.4.4. Păduchele cenușiu al prunului

Numit și Hyalopterus pruni Geoffr, acesta face parte din ordinul Homoptera, familia Aphididae. Dăunătorul este prezent pe plantațiile de prun din toată lumea, iar în țara noastră se regăsește în zonele de stepă și silvostepă dar și zonele specifice pădurilor de stejar.

Femela apteră are corpul alungit, de 2,0-2,4 mm, de culoare verde-gălbuie și acoperit cu o secreție pulverulentă, ceroasă, pulverulentă, de culoare cenușie. Antenele sunt galben-verzui, cu articulele de la bază și de la vârf, mai închise. Corniculele sunt de culoare neagră, dilatate la vârf și ușor curbate. Coada este mai lungă decât corniculele (Figura 1.6).

Femela aripată are corpul de 2,0-2,1 mm lungime. Capul și lobii toracici sunt de culoare brun-închisă, iar abdomenul este verde palid. Corpul este acoperit cu o secreție ceroasă, pulverulentă, albastră cenușie (Figura 1.6).

Planta gazdă primară este prunul iar gazdele secundare sunt diferite specii de graminee: Phragmites, Calamagrostis, Agrostis etc. Iernează în stadiul de ou de rezistență pe scoarța ramurilor și tulpinilor de prun sau alte specii ale genului Prunus.

Primăvara la dezmugurirea prunului, din ouăle de rezistență apar larvele din care vor lua naștere femele fondatoare (fundatrixul), care la maturitate, vivipar dau naștere la fundatrigene nearipate. Acestea se înmulțesc, tot partenogenetic și vivipar, dând naștere la mai multe generații (3-5) de fundatrigene, până în luna iulie. După primele 3-4 generații apar pe lângă formele nearipate și forme aripate. Acestea migrează pe plante gazde secundare, unde dau naștere pe cale partenogenetică și vivipar la mai multe generații de virginogene nearipate și aripate. În ultima decadă a lunii septembrie, în coloniile de virginogene apar sexuparele, care se reîntorc pe prun, unde dau naștere la forma sexuată, masculi și femele. După împerechere, femelele depun oul de iarnă (hibernant), pe planta gazdă primară, urmând ca ciclul biologic să se reia în anul următor.

Pentru combatere se recomandă folosirea unui tratament din Anexa 1, anume specificat pentru păduchele cenușiu al prunului. (1)

Anexa 1

Tratamente împotriva bolilor și a dăunătorilor culturilor de prun

Bibliogrfie

1. GRAPHOLITHA FUNEBRANA TR. ȘI HYALOPTERUS PRUNI GEOFFR. SPECII PERICULOASE. Țucă, Ovidiu Andrei. Craiova : Editura Universitară, 2012.

2. Descrierea Moldovei. Cantemir, Dimitrie.

3. TĂLMACIU MIHAI, TĂLMACIU NELA. ENTOMOLOGIE AGRICOLĂ. Iasi : s.n., 2004.

4. Boubatran, Ion. Agenția de Consultanță și școlarizare în Agricultură. Combaterea bolilor și a dăunătorilor în plantațiile pomicole.

5. SHREINER, J. Eurytoma sp., novyj vrediteli cernoj domasnej slivy i cernoslivy, pg 26 – 28. 1908.

6. Gatineau, E. Bolile si daunatorii prunelor . Chișinău : s.n.

7. Zakharenko, V. Protecția plantelor. Moscova : s.n., 1985.

8. Protejarea plantelor împotriva dăunătorilor, a bolilor și a dăunătorilor. 1973.

9. GAVA, A. Biologia, ecologia și combaterea viespii sâmburilor de prun. Sănătatea plantelor, pag 23. 1998.

10. Sergiu, Panuta. VIESPEA SEMINȚELOR DE PRUN (EURYTOMA SCHREINERI SCHR.): BIOLOGIE, ECOLOGIE, DAUNE ȘICOMBATERE ÎN CONDIȚIILE REPUBLICII MOLDOVA”. Teză de doctor în biologie. Chișinău : s.n., 2009.