Combaterea Inflatiei In Romania

Cap 1. Notiuni teoretice privind inflatia

DEFINIREA INFLATIEI.

Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.

Inflația este un indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc la o stabilitate a prețurilor de consum.

CAUZELE INFLATIEI SI EFECTE

Efectele inflației

 „Din punct de vedere al economistilor, inflatia are efecte mult mai importante, chiar daca unii le considera preponderent negative, altii preponderent pozitive, mai ales in cazul unei rate mici a inflatiei. Printre consecintele cele mai importante ale inflatiei in economie se numara:

  Scaderea puterii de cumparare a populatei, care duce, pe de o parte, la o scadere a nivelului de trai, dar si la scaderi ale vanzarilor si deci ale profiturilor companiei, precum si la presiuni sociale in sensul maririi salariilor. Se poate astfel intra in ceea ce se numeste spirala inflationista.

 Redistribuirea veniturilor si a avutiei este un proces prin care anumiti actori economici pierd, putand chiar sa ajunga la faliment, in timp ce altii castiga din cauza cresterii inegale a preturilor si a veniturilor.

 Inflatia stimuleaza inclinatia spre consum si o descurajeaza pe cea spre economisire. Acest fapt are si o cauza psihologica, legata de pierderea increderii in moneda, dar si o cauza strict economica si anume presiunea preturilor in crestere pe disponibilul de lichiditati.

 Inflatia determina o fuga de lichiditati si o tendinta de plasare a disponibilitatilor banesti in bunuri durabile neproductive. Acest proces poate atrage dupa sine o incetinire a cresterii economice sau chiar o stagnare.
Privita la nivel macroeconomic, inflatia poate fi astfel considerata un fenomen cu influenta masurabila si controlabila, depinzand in mare masura de nivelul asteptarilor si anticipatiilor”.

CLASIFICAREA INFLATIEI

TIPOLOGIA INFLAȚIEI

Clasificarea inflatiei se poate realiza in functie de mai multe criterii, astfel:

a)     in functie de modul de fuctionare al pietei avem:

-inflatie deschisa

-inflatie reprimata

Daca inflatia este deschisa, economia de piata continua practic, sa functioneze ca un mecanism in care preturile sunt fixe. Orice exces de cerere (insuficienta a bunurilor sau fortei de munca) conduce la o crestere a preturilor si a salariilor. Inflatia reprimata apare atunci când controlul guvernamental inpiedica cresterea preturilor bunurilor de consum si a salariilor, astfel incât excesul de cerere este doar reprimat, nu si redus. Odata cu indepartarea controlului guvernamental, trebuie sa ne asteptam la cresteri de preturi si de salarii.

b)in functie de amploarea procesului inflationist (adica in functie de ritmul de crestere al preturilor) exista:

inflatie moderata (târâtoare) caracterizata prin cresterea generalizata a preturilor

cu 2-3% anual. Ea este un fenomen fiziologic, de regula, reflexul politicilor de stabilizare. In conditiile acestei forme de inflatie se manifesta o mare incredere in moneda; agentii economici au tendinta sa incheie contracte economice pe termen lung fiind convinsi ca preturile bunurilor pe care le vând si le cumpara vor cunoaste evolutii previzibile si moderate. Se manifesta totodata o preocupare redusa daca plasarea economiilor sa se realizeze in active reale sau in titluri. Ca regula generala, productivitatea muncii cunoaste evolutii ascendente pe fondul unor anticipari pozitive din partea agentilor economici.

inflatia galopanta; este cea care conduce la dublarea preturilor in decurs de un an, expresie si sursa a unor mari dezechilibre de economie. Prezenta unei astfel de inflatii, impune indexarea contractelor cu indicele preturilor sau printr-o valuta considerata stabila. Moneda nationala cunoaste o pierdere rapida a valorii sale economice (a puterii de cumparare); rata dobânzii creste rapid; viteza de rotatie a banilor se accelereaza, posesorii acestora ajungând sa pastreze asupra lor doar cantitatea de moneda strict necesara tranzactiilor cotidiene; o parte din economii parasesc economia nationala fiind plasate in strainatate.

hiperinflatia este caracterizata prin cresteri ametitoare al preturilor; cererea de moneda nationala scade considerabil deoarece exista o neincredere aproape totala in puterea sa ; o parte foarte importanta a tranzactiilor se efectueaza sub forma unei troc modern (barter[1] ) sau in moneda alternativa. Preturile devin deosebit de instabile, iar salariul real unei persoane se reduce lunar cu aproximativ 30%. P. Cagan defineste inflatia care se manifesta sub aceasta forma ( adica hiperinflatia) drept o stare in care nivelul general al preturilor creste cu peste 50% lunar.

c)in functie de cauzele inflatiei putem distinge:

-inflatie prin costuri;

-inflatie prin cerere;

-inflatie structurala.

Datorita importantei deosebite pe care o prezinta aceasta ultima clasificare, ea va fi dezvoltata pe parcursul urmatorului subcapitol.

CAP 2 COMBATEREA INFLATIEI IN ROMANIA

2.1 Politicile antiinflationiste. Def. Tipuri

INFLATIA: FACTORI SI CAUZE . COSTURILE/EFECTELE INFLATIEI. POLITICI DE COMBATERE A INFLATIEI

Inflația reprezintă unul din cele mai perverse dezechilibre macroeconomice care afectează, mai mult sau mai puțin, toate economiile naționale.

Cercetările teoretice și practice asupra inflației deși tot mai laborioase, și cu succese evidente încă nu au afirmat că fenomenul este indeajuns de cunoscut în toată complexitatea sa, și că prin diagnoza și profilaxia teoretică și practică ar putea fi pe deplin stăpânit.

Definind sintetic fenomenul inflației se poate afirma că este un dezechilibru profund și structural ce se manifestă între economia reală și economia simbolică (dezechilibru monetaro-material) care constă în existența în circulație a unei mase monetare superioare în raport cu nevoile economiei, fapt ce generează deprecierea banilor, respectiv creșterea generalizată a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a banilor.

Autorii care s-au ocupat în mod special de inflație evidențiază necesitatea luării în considerare a complexității factorilor și cauzele care influențează apariția, extinderea și generalizarea inflației. De subliniat faptul că fiecare cauză, factor, ce influențează inflația are determinari multiple (sunt efecte ale unor cauze anterioare) ceea ce justifică natura complexă și controversată a inflației.

Dintre cauzele și factorii care generează apariția, extinderea și consolidarea – generalizarea inflației într-un sector economic, economie națională și mai departe, în economia mondială, subliniem:

1) – Emisiunea excesivă de monedă sau inflația prin monedă, respectiv, asa cum susține M. Friedman, inflația este legată de oferta de monedă. Studiind independent această cauză parțială este adevărat că dacă nu se realizează o supraveghere pe piața monetară sub aspectul “multiplicatorului” de credite se ajunge la un dezechilibru între cantitatea de bani necesari la un moment dat în economie și cantitatea de bani existentă în mod real. Surplusul exagerat de monedă “generează” o psihoza negativă, respectiv o disproporție între cantitatea de bani (care sunt mulți) și oferta de bunuri/servicii (care sunt puține), rezultând astfel creșterea nejustificată a prețurilor și scăderea puterii lor de cumpărare.

2) – O altă cauză parțială a inflației este excesul de cerere solvabilă; subiecții de cerere diversă (bunuri de consum, bunuri industriale) având solvabilitate vor cere aceste mărfuri pe piață; oferta este însă cu mult mai mică (este vorba de un foarte mare dezacord ce se manifestă pe piețele reale de bunuri și servicii: cererea solvabilă foarte mare și oferta mult mai mică; acest dezechilibru este cunoscut în teorie sub denumirea de “absorbție”; aici vânzătorii se comportă ca un monopolist; rezultă prețuri înalte);

3) – O altă cauză a inflației o reprezintă asa-zisa “inflație prin ofertă” caz în care este vorba de un dezechilibru generat de nerespectarea concordanței dintre sporirea veniturilor salariaților și nivelul de creștere al producției realizate (aici creșterea salariilor nu are acoperire în creștere, cel puțin în același ritm al productiei – ofertei de mărfuri.

4) – Inflația poate fi cauzată (sau impulsionată) și prin creșterea exagerată (fără control) a creditelor (de consum sau de producție) pe care băncile, în goana lor dupa profit, le acordă debitorilor, persoane fizice și/sau juridice. Masa suplimentară de monedă obținută prin credite generează o cerere suplimentară de consum de bunuri industriale/personale, în timp ce capacitățile de producție nu oferă o producție suplimentară, absolut necesară.

5) – Inflația are drept cauză și sporirea costurilor de producție, așa-zisa “inflație prin costuri”. Este de observat ca o creștere “normală” a costurilor determinată de “raritatea“ factorilor de producție utilizati nu conduce automat la apariția inflației; o creștere exagerată, fără justificare a diferitelor elemente ale costului de producție, inclusiv a profitului impus pe diverse piețe “de monopol” poate însă amplifica unda inflaționsită.

6) – Inflația poate avea pe lângă cauze interne și cauze externe: este vorba de “importul de inflație”; apare în situația în care ponderea bunurilor importate (care au prețuri de vânzare pe piața țării importatoare) este mare și foarte mare în volumul total al importurilor. Transferul de inflație se realizează mai ales către țările rămase în urmă din punct de vedere economic care au o structură a comerțului exterior nefavorabilă: împortă bunuri relativ scumpe și exportă bunuri relativ ieftine (politica foarfecelui prețurilor este nefavorabilă).

Efectele inflatței diferă de la țară la țară și de la perioadă la perioadă; intră de asemenea în calcul formele și intensitatea ei.

Există totuși în literatura de specialitate o apreciere a punctelor de vedere în legatură cu efectele negative (costurile deosebit de mari) pe care le generează inflația.

Printre aceste costuri vom sublinia:

1 – Inflația viciază corelațiile normale dintre prețurile și tarifele diferitelor bunuri și servicii. Banii existenți la populație se depreciază.

2 – Inflația descurajează investițiile productive, având în vedere starea de incertitudine pe care o propagă. Inflația potentează incertirudinea și riscul în economie.

3 – Inflația accelerează oscilațiile cursurilor valutare; oamenii pierd încrederea în propria monedă națională și-și transformă economiile în devize.

4 – Inflația puternică (hiperinflația) contribuie la decăderea societății civile în general, a relațiilor sociale în special.

5 – Inflația antrenează redistribuirea arbitrară și inechitabilă a avuției și veniturilor între operatori persoane fizice și juridice. Cei mai mulți vor pierde și tot mai puțini vor câștiga, ceea ce generează o polarizare aberantă a bogăției.

6 – Costurile sociale, politice și psihologice sunt efecte distrugătoare ale inflației; nu numai că sunt spulberate vechile norme, instituții, atitudini (unele greșite, pe care s-au edificat structuri economice și sociale o îndelungată perioadă de timp) dar nu se acoperă acest gol cu nimic sau aproape cu nimic care să redea speranțe, orizonturi pentru o societate solidă pusă pe criterii mai bune. 

Inflația, apreciată ca fiind cel mai pervers dezechilibru, se asociază cu alte boli de nivel macroeconomic: somajul, penuria și absorbția pe piața bunurilor, criminalitatea, consumul de droguri și altele, ceea ce zguduie din temelii structurile economice,  sociale, politice și morale ale societății.

Analizele și observațiile statistice la nivel macroeconomic, au permis economistului englez de origine neozeelandeză Arthur W. Philips să identifice o relație inversă între ritmul salariului nominal (rata inflației în esență) și rata somajului. Această relație este cunoscută în doctrina economică de specialitate sub numele de curba Philips și evidențiază că nivelul șomajului a fost mai mare când ritmul de creștere a salariului nominal a fost mai lent și invers. 

Modelul contemporan al curbei Phillips prezintă unele nuanțări; în esență curba Phillips este un instrument util în fundamentarea politicilor ofertei agregate. Se ajunge la fundamentarea alegerii între inflație și șomaj, avandu-se ca țintă – obiectiv un anumit nivel de creștere a ofertei agregate.

Așa cum se subliniază în literatura de specialitate, inflația ca și șomajul sau alte boli ale activității nu sunt boli incurabile; o dovadă în acest sens o reprezintă succesele înregistrate în unele țări pe linia redresării economice și a ținerii sub control a fenomenului inflaționist.

Toate instituțiile publice și/sau private sunt interesate să evite sau să reducă pe cât posibil efectele negative ale inflației. Deoarece nu toți agenții economici receptează la fel inflația (unii dintre ei dețin chiar avantaje; de exemplu debitorii), este foarte importantă, în lupta contra efectelor negative, să se anticipeze cauzele și factorii care pot genera inflația, să se evalueze durata și intensitatea ei pentru ca apoi, în cunoștință de cauză să se proiecteze “un pachet de măsuri adecvate” care să contracareze efectele negative care ar fi provocate.

Teoretic au fost elaborate seturi de măsuri specifice pentru fiecare cauză care generează o anumită formă de inflație, inclusiv de intensitate. Printre aceste seturi de măsuri semnalam:

1 – măsurile pentru controlul cererii agregate de bunuri și servicii se referă la:

         a ) – măsuri de blocare a creșterii masei monetare; limitare a creditului de consum; folosirea de instrumente ce generează “politica banilor scumpi”;

 – blocajul cheltuielilor publice; restrangerea cheltuielilor publice până la colectarea veniturilor necesare inițierii cheltuielilor;

– blocajul creșterii veniturilor, inclusiv al salariilor;

2 – măsuri de susținere a ofertei agregate, a creșterii economice reale, vizează instrumente precum:

– reducerea costurilor de producție, ceea ce determină stoparea reducerii ofertei, chiar creșterea ei;

– politici de creștere a productivității muncii (încurajarea R.T.S.), a inovației, a cercetării – dezvoltării.

– adaptarea și schimbarea ofertei la schimbările cererii de mărfuri (introducerea mai rapidă a produselor noi în producție);

3 – măsuri de apărare și protecție a populației împotriva efectelor negative de reducere a nivelului de trai; se folosesc pârghii precum:

– indexarea salariilor și pensiilor lunar, annual , după caz , astfel că impactul scăderii puterii de cumpărare (erodarea) să fie cât mai ușor resimțită;

– creșterea dobânzilor plătite de băncile comerciale pentru depozitele persoanelor fizice;

– subvenționarea prețurilor și tarifelor pentru unele bunuri și servicii esențiale pentru calitatea costului vieții.

Având în vedere impactul deosebit de complex al inflației asupra echilibrului economic și social al societății, teoria și practica economică subliniază necesitatea învățării din experiența luptei cu succes contra inflației din țări precum Franța – guvernul R.Borre între anii 1976 – 1981 sau U.S.A sub președinția lui Ronald Reagan în anii 1980.