Combaterea Evaziunii Fiscale
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. EVAZIUNEA FISCALA
1.1. Notiune si scurt istoric al evaziunii fiscale
1.2. Evaziunea fiscală între rău evident și rău necesar
1.3. Formele de manifestare ale evaziunii fiscale
CAPITOLUL II. CAUZELE, FACTORII FAVORIZANTI SI EFECTELE
EVAZIUNII FISCALE
2.1. Cauzele evaziunii fiscale
2.2. Factorii favorizanți ai evaziunii fiscale
2.3. Efectele evaziunii fiscale
2.4. Tehnici de fraudare
CAPITOLUL III. Evaziunea fiscală la nivel internațional –
Paradisurile fiscale
3.1. Generalități
3.2. Origini și caracteristici
3.3. Paradisurile fiscale
3.3.1. Concept și caracteristici
3.3.2. Analiza comparativă a unor paradisuri fiscale
3.3.3. Clasificarea paradisurilor fiscale
CAPITOLUL IV. COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE
4.1. Cadrul juridic privind combaterea evaziunii fiscale
4.2. Obstacole și dificultăți în realizarea controlului fiscal, depistarea și combaterea
evaziunii fiscale
4.3. Masuri de combatere a evaziunii fiscale
4.4. Institutii abilitate in combaterea si prevenirea evaziunii fiscale -reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală
JURISPRUDENȚĂ
CONCLUZII
INTRODUCERE
Natura omeneasca are întodeauna tendința să pună interesul general în urma interesului particular; ea este înclinată să considere impozitele și taxele mai mult ca un prejudiciu și nu ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice și să nu tolereze pe cei care încearcă să-i micșoreze patrimoniu.
În condițiile economiei de piață, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce ia proporții de masă, din cauza tendinței de a fi sustrase de sub incidența legii venituri cât mai substanțiale.
Statul trebuie sa se preocupe sistematic și eficient de preîntampinarea și limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate și sa incite la evaziune fiscala, urmarind in principal doua scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorința de a stimula formarea capitalului și un scop "negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecințe.
Evaziunea fiscala, unul din fenomenele economico – sociale complexe de maxima importanța cu care statele de astazi se confrunta și ale carei consecințe nedorite cauta sa le limiteze cât mai mult, a fost condamnată din totdeauna.În economia de piața, organele fiscale se confrunta cu un fenomen evazionist ce ia proporții de masa din cauza tentației de a fi sustrase de sub incidența legii veniturilor impozabile cat mai substanțiale.
În țara noastră, democratizarea finanțelor publice a produs o serie de reacții antifiscale, motiv pentru care, este nevoie de o atitudine de eficacitate față de fenomenul evazionist, în ceea ce privește administrarea, identificarea, previzionarea, controlul și valorificarea acestuia, în perspectiva asigurării veniturilor bugetare proiectate.
I.EVAZIUNEA FISCALA
1.1.Notiune si scurt istoric al evaziunii fiscale
Pretutindeni și din totdeauna evaziunea fiscală a fost condamnată. Cu toate acestea, perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a lungul timpului. Ea persistă în toate țările și în toate perioadele, în ciuda sancțiunilor.
Evaziunea fiscală e o noțiune foarte dificil de precizat, în plus nu există o definiție legală a fraudei fiscale. Dacă se vorbește de fraudă, atunci se vorbește în aceeași masură de fraudă legală sau legitimă, de fraudă ilegală, de evaziune internațională, de fraudă ilegală, de evaziune ilegală, evaziune legală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fața impozitului, de libertatea alegerii căii celei mai puțin impozitate sau subestimare fiscală, frauda la lege, sau economia subterană.Cel mai adesea, frauda fiscală desemnează “stricto senso”, o infracțiune la lege și se distinge de evaziunea fiscală care se definește ca o utilizare abilă a posibilităților oferite de lege.
Prima definire a evaziunii fiscale a fost dată între cele două razboaie mondiale. Conform acesteia, frauda îmbracă o concepție extensivă, noțiunea de evaziune fiscală e inclusă în cea de fraudă. Ea a fost susținută de Lerouge. Cel mai cunoscut sens dat evaziunii fiscale e “arta de a evita căderea în câmpul atracției a legii fiscale” concept care aparține lui M.C. de Brie si P.Charpentier. La noi, evaziunea fiscală e clasificată de Virgil Cordescu astfel: ilicită și legală. Evaziunea ilicită are un caracter fraudulos. Prin aceasta se ințelege acțiunea contribuabilului ce violează o prescripție legală cu scopul de a nu plăti impozitul cuvenit. Evaziunea fiscală e frauduloasă când contribuabilul obligat să furnizeze date în sprijinul declarației sale recurge la disimularea obiectului impozabil, subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.
Evaziunea fiscală trebuie privită întotdeauna în strânsă legătură cu existența finanțelor publice de-a lungul istoriei. Este cunoscut că primele elemente de finanțe publice ( relații economice bănești – impozite, taxe, împrumuturi ) au apărut în orânduirea sclavagistă, odată cu dezvoltarea economiei de schimb. Până atunci erau folosite prestațiile în muncă și dările în natură. Aceste elemente de finanțe publice s-au dezvoltat în orânduirea feudală, unde relațiile marfă – bani au cunoscut o mare amploare.
Pentru a se trasa o frontieră între domeniul evaziunii fiscale legale și cel al evaziunii frauduloase, J. C. Martinez propune împărțirea contribuabililor în trei categorii, respectiv:
categoria contribuabililor cinstiți (zona albă);
categoria contribuabililor necinstiți (zona neagră);
categoria contribuabililor care „evadează”, fie legitim, prin abilități, fie ilegal, prin acrobații sau abuz de lege (zona gri).
Într-o definiție mai complexă, evaziunea fiscală reprezintă „sustragerea de la impunere, în întregime sau în parte, prin orice mijloace, în scopul diminuării obligațiilor de plată, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice și persoanele juridice române și străine”.
Diversitatea cuvintelor utilizate pentru a desemna acest fenomen, au aceeași semnificație – neîndeplinirea voită de către contribuabili a obligațiilor fiscale legale.
Efectele fenomenului evazionist sunt multiple, atât asupra economiei naționale și societății, cât și asupra contribuabililor.
Pe termen scurt, evazioniștii au de câștigat, în timp ce bugetul de stat are de pierdut. Pe termen lung, au de pierdut cei ce nu au recurs la acte și fapte de evaziune fiscală, prin ridicarea posibilă a fiscalității, pentru acoperirea resurselor financiare publice. În urma evaziunii fiscale, pe termen lung, s-ar putea să aibă de câștigat economia în întregul ei, dacă eficiența cu care sunt utilizate resursele rezultate din evaziune este mai mare decât cea pe care ar fi putut să o obțină puterea publică pentru aceste fonduri.
Cele menționate mai sus, ne determină să afirmăm că incidența evaziunii fiscale se face simțită în plan politic (se manifestă ca o contestare a puterii statului, din partea contribuabililor ce nu sunt mulțumiți de modul în care sunt redistribuite veniturile în societate, de sacrificiul cerut pentru acoperirea banului public, comparativ cu alte grupuri sociale și față de avantajele obținute), financiar (este influențată în sens negativ evoluția echilibrului bugetar), economic (formele de evaziune fiscală influențează asupra concurenței, în sensul distorsionării acesteia) și social (inechitate în distribuția primară și secundară a produsului intern net).
1.2.EVAZIUNEA FISCALĂ ÎNTRE RĂU EVIDENT ȘI RĂU NECESAR
Evaziunea fiscala este unul din fenomenele economico-sociale complexe de maxima importanta cu care statele de astăzi se confrunta si ale cărui consecințe nedorite caută sa le limiteze cat mai mult, eradicarea fiind, practic, imposibila. Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra nivelurilor fiscale, conduce la distorsiuni in mecanismul pieții si poate contribui la inechitati sociale datorate „accesului” si „înclinației” diferite la evaziunea fiscala din partea contribuabililor. Daca nu ar fi decât aceste „rele” aduse de evaziunea fiscala, dar ele nu se rezuma la atât, si statul ar trebui sa se preocupe sistematic si eficient de preîntâmpinarea si limitarea fenomenului evaziunii fiscale.
Cu toate acestea, statul prin puterile publice, poate si sa incite la evaziune fiscala urmărind, in principal, doua scopuri:
un scop „pozitiv” argumentat de dorința de a stimula formarea capitalului si
un scop „negativ” reflectat in sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecințe.
De aici desprindem chiar rolul evaziunii fiscale ca element, dorit sau
nu, al politicii fiscale, decurgând direct din cel al fiscalității, in general.
Unul din secretele japonezilor in ce privește formarea capitalului este
evaziunea fiscala care este încurajata oficial. In mod legal un japonez adult este scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia are de cinci ori mai multe conturi de acest fel decât numărul populației, inclusiv copiii. Din aceasta cauza au rata cea mai mare de formare a capitalului. Astfel orice tara care vrea sa fie competitiva intr-o era antreprenoriala trebuie sa-si construiască un sistem de impozite de tipul celui japonez care, printr-o atitudine de ipocrizie semioficiala, încurajează formarea capitalului.
„Intervenția” statului in menținerea unui anumit grad de evaziune fiscala, trebuie analizata prin prisma raportului dintre efect (formarea capitalului) si eforturi (o mare risipa de resurse, bugetare sau nu, crearea de inechitate in veniturile disponibile ale contribuabililor, etc.). De asemenea trebuie sa se tina seama ca „Efectul benefic al intervenției statului, in special sub raportul legislativ direct, imediat si, ca sa spunem așa vizibil, in timp ce efectele ei nefaste sunt treptate si indirecte, neperceptibile. Unul din aceste efecte este fenomenul corupției care este practic inevitabil însoțitor al evaziunii fiscale.
Deși nu se știe care sunt efectele fraudei, putem considera frauda fiscala ca fiind șansa sistemelor fiscale ca ele sa devina viabile.
Departe de a fi contrara democrației, frauda fiscala nu este, din contra, decât manifestarea bruta a vitalității sale. De aceea, tocmai in interesul democrației, este necesara o „lupta” permanenta si bine condusa pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.
1.3..Formele de manifestare ale evaziunii fiscale
Din punct de vedere al procedeelor utilizate de plătitori se disting două forme de evaziune – evaziunea fiscală legală (licită sau legitimă) și frauda fiscală (ilicită sau ilegitimă). Se mai poate considera că frauda fiscală constituie o formă particulară de manifestare a evaziunii fiscale.
În țările anglo-saxone această deosebire se face de mult timp, în timp ce evaziunea fiscală (tax avoidance) este licită întrucât utilizează textele fiscale pentru a apăra mai bine interesele contribuabililor, frauda fiscală (tax evasion) este ilicită și este sancționată prin lege.
În materie fiscală este, totuși, dificil de trasat o frontieră între legal și ilegal; între aceste două extreme nu există o ruptură, ci o continuitate, care-l duc pe contribuabil din sfera licită la fraudă după cum reiese din anexa 1.
Din punct de vedere spațial se pot identifica evaziunea fiscală la nivel național – sub forma evaziunii fiscale legale și fraudei fiscale, și evaziunea fiscală internațională stimulată de proliferarea paradisurilor fiscale.
Evaziunea fiscală legală
Evaziunea fiscală legală reprezintă un fenomen social, care constă în sustragerea de către contribuabilii de drept a unei părți din materia impozabilă, prin utilizarea lacung două forme de evaziune – evaziunea fiscală legală (licită sau legitimă) și frauda fiscală (ilicită sau ilegitimă). Se mai poate considera că frauda fiscală constituie o formă particulară de manifestare a evaziunii fiscale.
În țările anglo-saxone această deosebire se face de mult timp, în timp ce evaziunea fiscală (tax avoidance) este licită întrucât utilizează textele fiscale pentru a apăra mai bine interesele contribuabililor, frauda fiscală (tax evasion) este ilicită și este sancționată prin lege.
În materie fiscală este, totuși, dificil de trasat o frontieră între legal și ilegal; între aceste două extreme nu există o ruptură, ci o continuitate, care-l duc pe contribuabil din sfera licită la fraudă după cum reiese din anexa 1.
Din punct de vedere spațial se pot identifica evaziunea fiscală la nivel național – sub forma evaziunii fiscale legale și fraudei fiscale, și evaziunea fiscală internațională stimulată de proliferarea paradisurilor fiscale.
Evaziunea fiscală legală
Evaziunea fiscală legală reprezintă un fenomen social, care constă în sustragerea de către contribuabilii de drept a unei părți din materia impozabilă, prin utilizarea lacunelor legislative în favoarea lor. Frecvența acesteia este mai crescută în special în perioadele în care se modifică sau se introduc noi legi, precum și atunci când statul utilizează în mod deliberat impozitul, în scopul promovării unor politici economice stimulative în anumite domenii de activitate, sau față de anumite categorii de contribuabili. Lipsa voinței politice sau incapacitatea organului legislativ în direcția elaborării unei legislații clare și precise constituie factori favorizanți. Singura soluție viabilă aplicabilă ar fi modificarea legislației în scopul eliminării lacunelor legislative și a permisivității unei legi.
Acordarea unor facilități fiscale sub forma unor exonerări, scutiri parțiale, reduceri, deduceri, constituie un cadru favorabil pentru ocolirea sau prevalarea de la plata obligațiilor fiscale prin anumite procedee. Scutirea impozitului pe imobilele deținute a unor categorii sociale (veteranii de război) determină înregistrarea pe numele acestora a imobilelor deținute de alți membri ai familiei acestora, limitarea scutirilor acordate în acest caz la un singur imobil sau la locuința principală poate duce la limitarea evaziunii fiscale.
Acordarea unor scutiri delimitate temporal în cazul înființării de noi societăți, de la plata impozitului realizat constituie un alt exemplu. Pentru a se sustrage temporar de la plata obligațiilor fiscale, contribuabilul solicită și obține înființarea unor noi societăți cu același obiect de activitate, restul societăților sunt menținute într-o stare de cvasi-funcționare. Acest procedeu se repetă permanent fără a determina apariția unor noi forme de organizare și exploatare a unor factori de producție. Societățile de persoane au dreptul de a opta în unele țări, ca venitul realizat să fie impus regimului fiscal aplicat societăților de capital sau persoanele fizice, cum nivelul cotelor și facilitățile fiscale sunt mult mai avantajoase în cazul alegerii primului regim, apare o evaziune fiscală legală. Neimpunerea veniturilor aferente depozitelor bancare și a celor provenite din plasamente sub formă de titluri financiare obligatare constituie un alt exemplu.
Un alt caz este posibilitatea supraevaluării cheltuielilor generale ale societăților, prin realizarea unor cheltuieli fără justificare economică și excesive.
Supraevaluarea amortizării, prin constituirea pe baza metodelor legale a unui fond de amortizare într-un cuantum superior investițiilor necesare constituie o modalitate de diminuare legală a bazei impozabile. Un exemplu de evaziune legală apare în cazul impunerii beneficiilor agricole – daca veniturile determinate sunt inferioare venitului real, obligația fiscală suportată de venitul real, este inferioară în raport cu celelalte venituri calculate. Astfel în toate cazurile în care un venit este stabilit după norme sau criterii exterioare, care determină un venit impozabil inferior celui realizat, apare o evaziune legală. În asemenea situații administrația fiscală nu poate stopa cazurile de evaziune și nu poate solicita plata obligației fiscale sustrase.
Existența „paradisurilor fiscale” – reprezintă o posibilitate suplimentară de producere a evaziunii fiscale legale prin stabilirea domiciliului și respectiv a sediului social în cazul persoanelor fizice și societăților tip holding, bănci, companii de asigurări, trusturi.
Modificări ale cadrului legislativ sunt utilizate de guvernele țărilor ca expresie a limitării fenomenului evazionist.
Venitul total al membrilor familiei poate fi împărțit, în mod egal, între aceștia, indiferent de contribuția fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obținându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit care este datorat statului; scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă, publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu ș.a.
Frauda fiscală
Frauda fiscală – o evaziune fiscală ilicită sau nelegitimă, care presupune eludarea în mod deliberat a legislației fiscale, fiind sancționată de lege prin măsuri pecuniare și privative de libertate. Definit ca un fenomen social cu implicații asupra finanțării obligațiilor publice, frauda fiscală constă în ascunderea ilegală în mod parțial sau total a materiei impozabile de către contribuabili, în scopul de a reduce sau elimina obligațiile fiscale care le revin. Frauda fiscală constituie o problemă morală deoarece accentuează inegalitatea dintre contribuabilii frauduloși și cei care se achită onest de obligațiile fiscale care le revin.
Din punct de vedere social frauda influențează asupra presiunii fiscale, iar sub aspect economic influențează jocul normal al concurenței.
Este un fapt constatat că amploarea evaziunii fiscale este mai mare în țările latine comparativ cu țările anglo-saxone și nordice. Posibilitățile practice de a comite fraude, imaginația contribuabililor reprezintă mai degrabă stimulente pentru producerea evaziunii fiscale decât corectitudinea morală sau nivelul de viață.
Este mai dificilă comiterea unei fraude în cazul veniturilor salariale care sunt declarate la fisc de societate în cazul impozitului pe venitul net global, sau pentru care societatea calculează și virează impozitul ca în cazul impozitului prin stopaj la sursă, decât atunci când contribuabilii sunt implicați în diverse activități economice aducătoare de profit. La fel în cazul veniturilor obținute din plasamente în titluri financiare, datorită controlului fiscal efectuat în mod indirect (încrucișat), atât asupra organismelor bancare care intermediază recompensarea titlurilor financiare, gestionarea portofoliilor cât și asupra contribuabililor investitori în asemenea plasamente. În schimb frauda este frecventă în cazul impozitului pe societate, pe vânzările de bunuri mobile, a fondurilor de comerț, a succesiunilor și chiar a TVA.Deși evaziunea fiscală este reprezentată în practică de o diversitate a procedeelor, este posibilă o clasificare a fenomenelor de evaziune fiscală ilegală – fraudă tradițională, juridică, contabilă, prin evaluare.
Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlnește pe o scară largă și se înfăptuiește cu încălcarea prevederilor legale, bazându-se, deci, pe fraudă și pe rea credință. Drept urmare, acest fenomen antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul public un volum important de resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau economic.
Pentru a putea înțelege dar și cuantifica mai bine efectele evaziunii fiscale este prezentată în continuare o evoluție a evaziunii fiscale identificate în România, în perioada 1997-2007 (anexa 2).
Disciplina fiscală la nivel național dar și atitudinea organelor abilitate în descoperirea și sancționarea evaziunii fiscale frauduloase sunt relevate de următoarele date, date care privesc numărul verificărilor și rezultatele acestora pentru perioada menționată. Datele prezentate denotă faptul că deși, numărul verificărilor efectuate de organele de control și numărul contribuabililor depistați că au încălcat legislația fiscală, au scăzut, fiecare, în perioada menționată, cu circa 57%, frecvența cazurilor de evaziune fiscală s-a menținut, mai ales după anul 2000, aproximativ constantă, în jur de 40% din numărul verificărilor efectuate. Menținerea aproximativ constantă a frecvenței evaziunii fiscale, ca indicator care descrie disciplina fiscală, poate fi apreciată prin faptul că, în această perioadă, conformarea fiscală a contribuabilului român nu a suferit îmbunătățiri. Din contră, luând în considerare ușoara creștere a frecvenței evaziunii fiscale identificate, în perioada 1998 – 2007, se poate observa că numărul celor care se sustrag impunerii prin orice mijloace ilegale a crescut, astfel dacă în 1998 din 100 de evazioniști se depistau 31 de evazioniști, în 2002 numărul lor ajungea la 40, iar în anul 2006, 44 de evazioniști.
Organizarea controlului fiscal și îndreptarea acestuia către contribuabilii cu risc sporit din punct de vedere al evaziunii fiscale reprezintă un fapt important în depistarea evazioniștilor, pe de altă parte sporirea ușoară a frecvenței cazurilor de evaziune fiscală poate fi apreciată și ca o îmbunătățire a activității de identificare a cazurilor de evaziune fiscală. Cu o anumită marjă de eroare se poate ușor constata că ceva mai puțin de jumătate din contribuabilii români se sustrag, prin procedee ilicite, de la plata obligațiilor fiscale. Reducerea numărului de verificări efectuate și, în același timp a probabilității ca un contribuabil evazionist să fie descoperit, determină o reducere a costurilor actului de control fiscal, dar neavând în același timp un impact favorabil asupra gradului de conformare fiscală a contribuabilului român.
CAP.II CAUZELE,FACTORII FAVORIZANTI SI EFECTELE EVAZIUNII FISCALE
2.1 Cauzele evaziunii fiscale
Condiția esențială în elaborarea și aplicarea de măsuri eficiente împotriva unui fenomen este în majoritatea cazurilor cunoașterea profundă a acestuia. Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple – excesivitatea sarcinilor fiscale; insuficiența educației cetățenești și educației fiscale a contribuabililor, precum și excesul de zel al organelor fiscale, predispune uneori la exagerări.
Unul dintre impedimentele majore în combaterea evaziunii fiscale îl reprezintă sistemul legislativ fiscal care, pe lângă faptul că este incomplet, prezintă numeroase goluri, imprecizii și chiar ambiguități, ceea ce face ca eventualul contribuabil evazionist să aibă un spațiu larg de manevră în încercarea sa de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale legale. O altă cauză o reprezintă considerentele de ordin subiectiv: psihologia contribuabilului și insuficiența educație fiscale.
Posibilitățile de eludare fiscală reprezintă o altă cauză; aceasta fiind diferită de la o categorie socială la alta, în funcție de natura și proveniența veniturilor ori averii supuse impunerii, de modul concret de stabilire a materiei impozabile, de modul de organizare a controlului fiscal și alți factori specifici.
Dintre toate categoriile sociale, salariații sunt aceia care dispun de cele mai reduse posibilități de eludare a fiscului, deoarece impunerea acestora se face pe baza unui terț – a întreprinzătorului. În același timp, industriașii, comercianții, liber profesioniști beneficiază din plin de posibilități de eschivare de la impozit, pe care le oferă impunerea pe bază de declarație. În SUA, referindu-se la impunerea federală pe venitul persoanelor fizice profesorul A. Samuelson scria: „Pe hârtie volumul impunerii americane lasă impresia că este progresiv. Cu toate acestea multe elemente de venit scapă impunerii”.
În România, referindu-ne la condițiile sociale și economice ale perioadei de tranziție, la abaterile fiscal-financiare și deficiențele din activitatea agenților economici se datorează următoarelor cauze:
posibilitatea oferită prin prevederile Legii nr. 31/1990 de a autoriza și înființarea și funcționarea de societăți comerciale cu foarte multe activități în obiectul de activitate, fără a se verifica în prealabil dotările și condițiile reale de desfășurare a acestora în cadru legal;
limita minimă a capitalului social de 200 lei pentru SRL-uri, care nu asigură condițiile pentru recuperarea sumelor cuvenite bugetului statului;
lipsa reglementărilor procedurii de suspendare a agenților economici, deși Legea nr. 31/1990 prevede posibilitatea suspendării agenților economici la care s-au constatat abateri repetate;
procedura necorespunzătoare de judecare a contestațiilor împotriva confiscărilor dispuse de ANAF, în sensul că nu este citat, ca parte în proces, și organul de control, situație ce permite agenților economici să prezinte instanțelor doar probele care le convin sau chiar probe confecționate ulterior datei controlului;
lipsa de operativitate sau chiar refuzul organelor vamale în furnizarea de informații legate de operațiunile de vămuire în vederea identificării operative a cazurilor de contrabandă și, implicit, de evaziune fiscală;
lipsa unor prevederi legale și a unor sancțiuni mai severe pentru inexistența documentelor de însoțire a mărfurilor pe tot circuitul parcurs de acestea, în vederea eliminării posibilităților de producere ulterioară a unor documente justificative în cazul operațiunilor surprinse de organul de control.
Pe de altă parte printre cauzele fenomenului evazionist se mai pot enumera:
colaborarea insuficientă a aparatului de control fiscal cu alte instituții ale statului, în special cu organele de poliție, generează percepția slăbiciunii instituțiilor statului pentru descoperirea marii evaziuni și sancționarea drastică a acesteia;
existența unor structuri de control fiscal neperformante, lipsite de abilitatea luptei cu evaziunea fiscală brutală practicată pe cele mai diverse căi, precum și capacitatea redusă de anticipare a căilor de practicare a evaziunii fiscale, de prevenire și combatere a acesteia;
stimularea insuficientă a aparatului de control fiscal, necorelarea nivelului salariilor cu importanța socială a muncii, dificultățile, riscurile și presiunile psihologice pe care le presupune această activitate
2.2 Factorii favorizanți ai evaziunii fiscale
Controalele efectuate de organele de control economico-financiar și fiscal au permis identificarea unor elemente care incită contribuabilii la evaziune fiscală și fraudă. Din analizele efectuate la nivelul Ministerului Finanțelor Publice și al ANAF, factorii generatori de evaziune și fraudă fiscală identificați, sunt următorii:
desfășurarea de activități nelegale (sub aspectul obținerii autorizației de funcționare sau a respectării obiectului de activitate declarat);
intenția de eludare sau nerespectarea intenționată a legislației fiscale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor către stat;
tergiversarea sau refuzul achitării efective a obligațiilor fiscale corect determinate;
conducerea incorectă sau incompletă a evidențelor privind elementele de determinare a obligațiilor fiscale;
exploatarea unor incoerențe sau interpretări ale legislației, îndeosebi pe linia unor facilități fiscale acordate de lege;
practicile în sfera fiscală, ale firmelor care funcționează ilegal, sub denumirea de „fantomă”;
interpunerea unor companii și bănci „offshore” în activitățile comerciale ale unor agenți înregistrați în România;
intenția unor agenți economici de a „masca” profitul obținut, prin efectuarea unor cheltuieli supradimensionate, comparativ cu valoarea reală a acestora
2.3 Efectele evaziunii fiscale
Impozitele sunt, prin natura lor, legale și destinația lor clasică fiind o sarcină contributivă normală pe care cetățeanul o suportă față de stat, în vederea îndestulării nevoilor reclamate de existența statului și pentru realizarea condițiilor de dezvoltare a societății. Impozitele constituie o formă de prelevare a unei părți din venitul sau din averea persoanelor fizice sau juridice, la dispoziția statului, pentru acoperirea cheltuielilor sale; această prelevare se face în mod silit, fără contraprestație și cu titlu nerambursabil. Astfel, analizând funcțiile impozitelor și taxelor, cât și fenomenul de evaziune/fraudă fiscală se poate constata că acest fenomen provoacă mai multe tipuri de efecte, și anume:
efecte asupra formării veniturilor statului
efecte economice
efecte sociale
efecte politice
2.4.Tehnici de fraudare
Întrucât frauda fiscală este în primul rand socială, ea reflectă, prin procedeele sale, atât structura societății cât și nivelul tehnic al sistemului fiscal al acesteia. Indiferent de locul ocupat pe scara socială, contribuabilul evazionist folosește cele mai diverse tehnici, de la cele mai elementare, până la cele mai sofisticate. Tehnicile de fraudare se pot clasifica după mai multe criterii :
Criteriul fiscal este criteriul în baza căruia se distinge frauda care se sprijină pe așezarea impozitului și cea care are loc în stadiul plății obligației fiscale. Evaziunea fiscală care are loc cu ocazia plății obligațiilor fiscale se referă în special la taxele vamale ( evaziunea vamală ) și taxa pe valoarea adăugată ;
Criteriul material permite să se distingă două mari tehnici de fraudă: prima, ascunderea materiei impozabile, și cea de-a doua, majorarea cheltuielilor deductibile ;
Criteriul selectiv, ce ține de autorii fraudei, distinge între evaziunea fiscală săvârșită de persoanele juridice ;
Criteriul cantitativ opune frauda artizanală, foarte larg răspândită, fraudei industriale, acesta din urmă putând fi caracterizată ca o componentă a crimei organizate ;
Criteriul geografic delimitează evaziunea fiscală națională de cea internațională, chiar dacă granița dintre aceasta a fost deja surmontată.
CAPITOLUL III Evaziunea fiscală la nivel internațional-Paradisurile fiscale
3.1. Generalități.
Evaziunea fiscală nu este numai imaginea fiscalității ei ci și a climatului politic, social, specificului național și chiar a celui religios.Generalizarea fenomenului la scară planetară ține de
condiția umană, de caracterul egoist al firii acestuia, de sentimentul de confiscare a rezultatelor muncii fără a primi echivalentul în schimb sub altă formă (servicii publice).
Nu toate categoriile socio-profesionale sunt egale în fața posibilităților de evaziune (fraudă) fiscală, astfel încât există o sociologie a evaziunii (fraudei) fiscale. Evaziunea fiscală există în mai multe țări, variind în interiorul fiecăreia în funcție de regiuni.
Un exemplu elocvent ar fi Italia care se confruntă cu venituri nedeclarate în valoare de 49,24 de miliarde de euro, în 2010, cu 46% mai mult față de anul precedent, informează Garda de
Finanțe, în raportul anual prezentat la Roma, și citat de cotidianul Il Sole. În Spania situația este diferită, trei milioane de persoane își câștigă existența fără contract de muncă legal și fără a cotiza la asigurările sociale. Rezultatul este că între țări există deosebiri mari în ceea ce privește frecvența și mărimea evaziunilor fiscale.
Este deosebit de important de precizat și concluziile profesorului german G. Schmolders: „ Exagerând puțin s-ar putea spune că în țările latine frauda este considerată până la un anumit punct ca fiind legală. Infracțiunea lege constituie cazul normal și nu excepția. Ori în țările latine, dorința de a colabora nu mai este deci un factor capabil să explice comportamentul contribuabililor și disciplina fiscală aici nu este cerută, nici așteptată.
Dacă, în cazuri excepționale, un contribuabil vrea să aplice legile fiscale în litera lor, nu are din aceasta nici un avantaj. Ceva mai mult, nerespectarea obișnuită a legilor existente nu antrenează nici un inconvenient și nu este sancționată. Această impunere grosieră este rezultatul resemnării administrației în fața sarcinii de a-i determina pe contribuabili să colaboreze.”
Evaziunea fiscală în țările în curs de dezvoltare atinge, după datele publicate cu diferite ocazii, proporții impresionante.M. Kaldor estima în ceea ce privește evaziunea în lumea a treia, între 4/5 și 9/10 din veniturile fiscale prevăzute.
În vederea evitării de a fi supus la două impozitări distincte, contribuabilul dorește de fapt să le evite pe amândouă, iar pentru a evita să fie supus la oricare ar fi impozitarea, el se refugiază în zone protejate fiscal. Tehnicile sunt numeroase și țin de imaginația contribuabilului. Ele conțin o serie de combinații subtile și abile de utilizare a disparițiilor dintre sistemele fiscale recurgând uneori la mecanisme frauduloase. În sprijinul afirmațiilor de mai sus putem aminti activitatea profitabilă a băncilor care a fost realizată prin dosirea banilor cetățenilor germani din Luxemburg în vederea evitării impozitelor.
Evaziunea internațională este legată, în mare măsură, de ramificarea producției anumitor întreprinderi spre țări cu legislații fiscale și sociale mai favorabile. Acest tip de evaziune este încurajat și de existența zonelor libere, enclave teritoriale, veritabile „stat în stat”, care beneficiază de extrateritorialitate vamală și care scapă total sau parțial, legislațiilor naționale. Investitorii străini sunt invitați să înființeze aici unități industriale și să producă pentru export în condiții salariale și de cheltuieli sociale foarte avantajoase.
3.2.Origini și caracteristici
Evaziunea fiscală internațională încurajată de existența unor mici entități juridice cu statut special sau de tip statal, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de paradisuri sau oaze fiscale, nu este un fenomen caracteristic doar lumii contemporane, fenomenul existând din toate timpurile. După cel de-al doilea război mondial însă se înregistrează o creștere a importanței paradisurilor fiscale. Unul dintre principalele motive ar fi fost după D.K. Eiteman și A.L. Stonehil creșterea numărului filialelor unei societăți-mamă. Aceste filiale la origine au servit extinderii societăților mamă în străinătate, pe picior de egalitate cu alte societăți din țări care permiteau anumite amânări fiscale și pentru a servi ca loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi repatriate sau reinvestite. La o dată ulterioară urmând ca filialele străine să fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscală.
În conformitate cu acest scop, filialele au început să fie implantate în țări cu monedă stabilă, care nu exercitau un control al schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil și un guvern care încuraja investițiile străine pe teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile investitorilor străini sau beneficiile societăților rezidente, precum și dividendele vărsate de filiale societății-mamă.
Definițiile date paradisurilor fiscale diferă de la autor la altul, astfel în Raportul Gordon apare următoarea definire „paradisul fiscal este orice țară care este considerată ca atare și care se vrea astfel”. Roger Brunet – „se numește paradis fiscal un teritoriu în care persoane fizice sau societăți au impresia de a fi mai puțin impuse decât altundeva”. Putem trage concluzia că definițiile date paradisurilor fiscale nu sunt satisfăcătoare.
A considera paradisul fiscal drept un mijloc de producere ca fraudelor fiscale apare în opinia unor analiști puțin exagerat, această afirmație are ca suport faptul că de regulă frauda fiscală este sancționată pecuniar și penal, în timp ce contribuabilii care utilizează avantajele oferite de aceste entități teritoriale nu sunt sancționați. Așadar este mai corect a susține că paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin care se realizează evaziunea fiscală internațională, de către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos.
3.3.Paradisurile fiscale
3.3.1.Concept și caracteristici
Paradisurile fiscale sunt reprezentate de acele piețe financiar-bancare care oferă la prețurile cele mai avantajoase o gamă diversificată de servicii precum dreptul de a constitui orice fel de societate comercială, chiar și fictivă, asigurându-se cel mai strict anonimat, protejarea secretului bancar, dreptul de a realiza orice fel de tranzacții, scutiri de taxe, asistență, etc. Principala caracteristică a paradisurilor fiscale este aceea că legile pot fi utilizate pentru a se evita reglementările de natură fiscală, iar obligațiile de natură fiscală sunt minimizate.
În anul 1998 OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) definește paradisul fiscal ca teritoriul care:
Nu are taxe sau are doar taxe nominale (stabilite pentru anumite condiții) și oferă sau este perceput ca un loc care poate fi utilizat de nerezidenți pentru a scăpa de impozitele din țările lor de rezidență;
Are legi sau practici administrative care nu permit schimbul liber de informații cu alte guverne asupra beneficiarilor de asemenea reguli;
Este caracterizat prin lipsa transparenței;
Absența unor cerințe ca activitățile derulate să fie substanțiale, din moment ce tranzacțiile și investițiile sunt atrase doar de latura fiscală
Istoria paradisului fiscal ia naștere în Grecia Antică, unde pentru a scăpa de taxa de 2% la importuri și exporturi, comercianții se mută în insulele învecinate. În Evul Mediu, Londra este scutită de toate impozitele. (Wikipedia)
În anul 1889, Banca Noua Scoție, a doua ca vechime din Canada, și-a deschis primul său birou în Jamaica, pentru a permite clienților săi să beneficieze de facilitățile fiscale legate de operațiile bancare și de credit internațional de aici. Țări ca Andorra, Insulele Bermude, Cayman, Monaco, Sark&Pitcarin, nu au perceput niciodată impozit pe profit. La acestea, s-au adăugat apoi încă multe alte paradisuri fiscale, dintre care unele pe perioade scurte – Algeria, Maroc (Casablanca), Germania (Danzig), Hong Kong, iar altele permanent – Luxemburg, Liechtenstein, Insulele Canalului Mânecii, Insula Man,Panama, Malta. (Wikipedia)
După cel de-al doilea Război Mondial, numărul și importanța paradisurilor fiscale au crescut vertiginos, datorită avantajelor oferite de aceste teritorii. De ce? Pentru că după război, legislația fiscală de odinioară s-a transformat într-un sistem agresiv si neiertător, care a ordonat creșterea exagerata a impozitelor și taxelor. (Kiss L. Gyorgy, 2000)
Paradisurile fiscale prezintă următoarele caracteristici (Broyer, 2002):
Refuzul acestora de a comunica altor societăți informații juridice și de ordin financiar;
Un înalt nivel de protecție a secretului afacerilor și un secret bancar quasi-absolut;
Echipamente performante în domeniul noilor tehnologii informatice și de comunicații;
O importantă activitate turistică care generează fluxuri de bani lichizi și utilizarea dolarului american ca monedă locală;
Existența unor autorități guvernamentale insensibile la presiunile exterioare, care solicită informații și date despre entitățile înregistrate pe teritorul respectiv;
Preponderența serviciilor financiare în economia locală;
Legăturile aeriene regulate cu țările vecine foarte bogate;
Prezența cazinourilor și a zonelor libere;
Ospitalitatea și puterea de seducție a paradisurilor fiscale este în creștere surpinzătoare chiar și după scandalurile de mari proporții generate de prăbușirea gigantului american Enron și a puternicului Parmalat din anul 2001, respectiv 2003.
Credibilitatea și forța de atracție a acestor teritorii este dată, în opinia analiștilor, de faptul că “aici există filiale ale marii majorități a puternicelor bănci europene și americane, cele mai mari firme de avocatură sunt la curent cu fiecare dolar care trece prin conturile clienților lor, iar marile companii și firme de audit controlează derularea acestor acțiuni, pe care le consideră perfect legale, dar care refuză să comenteze pe marginea spectaculoaselor prăbușiri amintite și nici despre afacerile dubioase ale marilor corporații globale” (Ziarul Financiar , 2004)
Realitatea pune în evidență că paradisurile fiscale sunt perfect integrate în structurile corporatiste și în piața globală. Cele mai reprezentative dintre acestea sunt recunoscute la Bursa din Londra, fiind admise la tranzacționare titlurile emise de acestea, cu deosebire cele ale fondurilor speculative din Insulele Cayman.
Rene Ricol, fost președinte al Federației Internațională a Experților Contabili (IFAC) declara, la sfârșitul lunii ianuarie 2004, cotidianului Le Figaro: “putem să ne amăgim cu ideea că am putea reda transparența acestor centre off-shore, dar în realitate acest lucru nu este posibil.”
În privința atitudinii organizațiilor internaționale și a marilor puteri față de propunerea de suspendare a tuturor relațiilor financiare cu centrele off-shore necooperante, propunere recomandată de organizația Transparency International și agreată de OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), atât Uniunea Europeană cât și SUA sunt puțin dispuse să o aplice în practică.
Evenimentele din 11 septembrie 2001 au determinat autoritățile americane să forțeze paradisurile fiscale să coopereze cu statele dezvoltate pentru identificarea ți neutralizarea circuitelor prin care se asigură finanțarea terorismului. Cu toate acestea, autoritățile americane nu consideră paradisurile fiscale vinovate pentru practicile lor. În cadrul dezbaterii asupra acestui subiect, amintim că în anul 2002 OCDE a reușit să convingă aproape 30 de paradisuri fiscale, printre care Cipru, Malta, Cayman, Bermude, să transmită acestei organizații informații privitoare la deținătorii de conturi bancare. Cu toate acestea, în anul 2003, Uniunea Europeană a permis ca trei din statele sale membre (Austria, Belgia și Luxemburg) să nu furnizeze informații de ordin fiscal organizației mondiale. Imediat după acest gest, UE se opune măsurii luate de Elveția de a menține în vigoare reglementările privind secretul bancar, amenințând Confederația cu sancțiuni dure în cazul refuzului de cooperare cu OCDE. În cele din urmă Elveția a primit încuviințarea de a se alătura celor trei state (Austria, Belgia și Luxemburg) în privința raporturilor cu OCDE. (Wikipedia)
Avantajele constituirii unei societăți în paradisurile fiscale sunt (Grigorie, 2007):
Impozite reduse. De regulă nominale pentru nerezidenți, indiferent de veniturile realizate. În anumite țări, companiile înființate de nerezidenți pot obține doar venituri din străinătate, iar acestea sunt neimpozabile. Se plătește doar o taxă fixă anuală, independentă de cifra de afaceri și de profitul entității. Astfel de teritorii sunt: Insulele Britanice Virgine, Bahamas, Belize. În Insulele Britanice Virgine taxa este de 300 USD.
Alte paradisuri fiscale permit desfășurarea de activități atât externe cât și pe teritoriul lor, dar scutesc de impozit numai veniturile obținute din străinătate. În zone precum Panama, Cipru și Hong Kong veniturle obținute din activități comerciale interne se impozitează cu o anumită cotă. În alte țări, cum este Liechtenstein, impozitul depinde de capitalul înregistrat al societății și este de 0,1%, cu un minim de 1.000 de franci elvețieni.
Deși pare ciudat ca paradisurile fiscale să nu impoziteze aproape deloc veniturile realizate în străinătate, o mare parte a lor sunt țări mici cu câteva zeci de mii de locuitori, care se bazează pe locurile de muncă create de companiile off-shore care au nevoie de servicii și de reprezentanță locală. De exemplu Insulele Virgine Britanice au 17.000 locuitori și 460.000 companii off-shore și cum fiecare companie plătește anual un impozit de 300 USD, din taxele plătite se asigură un venit anual de peste 8.000 USD pe cap de locuitor.
Secretul bancar și comercial. Multe din țările considerate paradisuri fiscale asigură protecția informațiilor bancare și comerciale, ele refuzând să furnizeze informații despre conturi și companii chiar și atunci când este vorba de comiterea unor infracțiuni în alte țări. Secretul bancar și comercial este reglementat prin legi, uneori exagerat de dure, încălcarea confidențialității fiind sancționată cu amenzi foarte mari sau chiar cu închisoarea. În urma presiunilor internaționale, majoritatea paradisurilor fiscale au adoptat sau au promis să adopte în viitorul apropiat legi care să facă posibilă cooperarea în investigarea cazurilor infracționale.
Libertate asupra monedei. Deși locuitorii paradisului fiscal sunt supuși controalelor asupra monedei, cetățenii străini sunt exceptați de la această regulă. O companie creată într-un paradis fiscal și al cărei proprietar este un cetățean străin, care își desfășoară cea mai mare parte a activității în afara paradisului fiscal, este consideraă ca entitate cu regim străin în ce privește controlul asupra schimburilor valutare. Companiile pot primi astfel fonduri sub formă de numerar sau virament bancar, în orice tip de valută și pot face plăți către orice persoană, în orice țară, sau pot retrage numerar, fără nicio explicație sau documente cerute de bancă. Astfel, compania operează într-un sistem bancar nerestrictiv.
Obligativitatea ținerii contabilității. În unele paradisuri fiscale, cum ar fi Bahamas, Belize și Insulele Virgine Britanice, companiile off-shore nu sunt obligate să întocmească registre contabile. Aceste țări nu sunt interesate de cunoașterea cifrei de afaceri sau a profitului, deoarece impozitul este fix. Acest sistem asigură o reducere substanțială a costurilor, compania poate să își țină contabilitatea pentru propria informare, dar nicio autoritate externă nu are dreptul să intervină în contabilitatea companiei. În alte țări, cum este Cipru, întocmirea registrelor contabile este obligatorie, în conformitate cu reglementările în vigoare în țara respectivă iar anual trebuie vizate de un expert contabil local.
Identitatea acționarilor și directorilor. În unele paradisuri fiscale, cum ar fi Bahamas, Belize și Insulele Virgine Britanice nu sunt restricții cu privire la directori și acționari. Companiile pot fi înființate cu participarea unui singur director și a unui singur acționar. Alte țări, precum Panama, obligă o companie la minim trei directori. În Liechtenstein directorii trebuie să fie cetățeni ai acestei țări sau să aibă domiciliul permanent în această țară.
Una din cele mai mari facilități oferite de unele paradisuri fiscale este anonimitatea acționarilor și directorilor. În țări ca Bahamas, Belize și Insulele Virgine Britanice, Seychelles, detaliile privind directorii și proprietarii nu sunt disponibile publicului. Mai mult, proprietarii nici măcar nu apar trecuți în Registrul Comerțului, ei deținând compania prin acțiuni la purtător. Alte țări (Panama) asigură o anonimitate parțială, acționarii nu sunt declarați public dar datele despre directori sunt publice.
În Cipru toate detaliile despre companie sunt disponibile publicului iar în această situație se recurge la acționari și directori nominali fiind reprezentați de persoane fizice sau juridice care, contra unei remunerații, acceptă să fie înscrise în documente în aceste calități. Dacă proprietarul real dorește, directorii nominali vor fi implicați nu numai în înființarea companiei, ci și în semnarea contractelor realizate în viitor de societate, precum și în diferite operațiuni bancare. În practică, utilizarea directorilor și acționarilor nominali necesită o încredere completă și perfectă între părți. De obicei directorii nominali sunt angajați ai cabinetelor locale de avocatură care reprezintă compania pe plan local. Aceste cabinete au grijă să lucreze numai cu parteneri de încredere. Această activitate reprezintă un mijloc de trai pentru aceștia și orice scandal în care ar fi implicați ar avea ca rezultat pierderea încrederii în respectivul birou de avocatură și, prin urmare, o scădere dramatică a numărului de comenzi. De aceea, regula cea mai importantă este aceea că directorii nominali conduc compania doar pe baza instrucțiunilor beneficiarilor, adevăraților proprietari. Directorii și acționarii nominali lucrează simultan pentru câteva sute de companii și au un venit anual important din taxele de comision plătite de companii.
Capitalul social. Majoritatea paradisurilor fiscale au stabilită o limită minimă a capitalului social dar nu cer întotdeauna ca acesta să fie și vărsat. În Insulele Virgine Britanice capitalul social minim este de 10.000 USD dar compania se poate înregistra și fără vărsarea acestuia. În țări ca Elveția sau Liechtenstein se cere vărsarea capitalului social în contul societății.
Contabilitatea creativă, așa cum s-a observat în modulele anterioare, urmărește utilizarea flexibilității din reglementările contabile sau fiscale pentru atingerea unor obiective, în general ale managerilor. Paradisurile fiscale reprezintă o formă evoluată de manifestare a tehnicilor de contabilitate creativă deoarece toată activitatea companiilor este mutată într-o locație geografică specială, astfel încât presiunea fiscală să fie minimizată cât mai mult. Nici nu se mai pune oficial problema organizării unei contabilități în unele paradisuri fiscale. Este o legătură directă între utilizarea tehnicilor de contabilitate creativă propriu-zise și existența unor filiale ale companiilor în paradisurile fiscale. (Grigorie, 2007)
3.3.2. Analiza comparativă a unor paradisuri fiscale
Avantajele paradisurilor fiscale determină folosirea acestora atât de entități economice care vor să-și reducă presiunea fiscală într-un mod legal cât și pentru evazioniștii fiscali, care doresc să complice sau să împiedice încercările de a documenta veniturile nedeclarate.
Una din practicile curente ale entităților constă în manipularea prețurilor de vânzare. Companiile multinaționale își vând produsele unei filiale situată într-un paradis fiscal, fără profit sau cu profit minim, care apoi le revine în lume fără să plătească taxe și impozite. Acest proces care permite transferul profiturilor într-o zonă în care nu sunt impozitate sau în care impozitele sunt reduse, reprezintă conform OCDE, 50% din comerțul internațional. Paradisurile fiscale oferă discreție în cazul în care nu se dorește declararea averii personale sau a proprietarilor. (Buziernescu, 2007)
De multe ori transferurile de fonduri între firmă se fac în baza unor contracte de prestări servicii fictive, fiind aproape imposibil pentru organele de control să dovedească faptul că respectivele servicii nu au fost prestate niciodată. (Buziernescu, 2007)
În lume există peste 70 paradisuri fiscale, dintre care amintim (Booijink L., 2007): Andorra, Antigua&Barbuda, Aruba, Bahamas, Bahrain, Barbados, Belgia, Belize, Bermude, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Costa Rica, Cipru, Republica Dominicană, Dubai, Germania (Frankfurt), Hong Kong, Irlanda, Italia (Campione d’Italia&Trieste), Liechtenstein, Luxemburg, Monaco, Macao, Maldive, Malta, Mauritius, Olanda, Antilele olandeze, Panama, Portugalia (Madeira), Rusia (Ingushetia), Samoa, San Marino, Seychelles, Singapore, Somalia, Elveția, Vietnam, Turcia, Marea Britanie (City of London), SUA (New York, Statul Delaware) s.a.
În continuare vom face o prezentare succintă a unora din paradisurile fiscale amintite (Aniței):
Cipru
Cipru are cel mai scăzut nivel al impozitului pe profit din Uniunea Europeană (10%), iar capitalul social minim penru înființarea unei societăți este de aproximativ 1.600 EUR. Cipru a încheiat la nivel mondial un număr important de tratate de evitare a dublei impuneri, inclusiv cu țara noastră. Nu se percep impozite prin reținere la sursă asupra dividendelor plătite către nerezidenți și nici asupra sumelor reprezentând dobânzi către nerezidenți.
Statul Delaware (SUA)
În statul american Delaware, impozitul pe profit la nivel statal este 0%. Societățile cu răspundere limitată pot evita dubla impunere, în sensul de a nu plăti taxe la nivel federal, dacă respectă procedurile de înregistrare pentru scutirea de taxe.
Elveția
În anumite cantoane companiile sunt aproape scutite de impozit pe profit. Capitalul social minim al unei societăți cu răspundere limitată este de 20.000 franci elvețieni. Elveția a atras și persoanele fizice foarte bogate (Boris Becker sau Michael Schumacher) datorită nivelului redus de impozitare a veniturilor.
Malta
Societățile din Malta care nu au acționari rezidenți au cota de impunere a profitului de 4,17% iar holdingurile 0%. Capitalul social minim este de 1.500 USD. Proprietarii sunt anonimi, iar înmatricularea se face prin intermediul unei companii împuternicite.
Liechtenstein
Această țară atrage prin puternica politică a secretului bancar și prin rate foarte scăzute de impozitare. Liechtenstein a semnat un singur tratat de evitare a dublei impuneri, cu Austria.
Andorra și Monaco
Acestea protejează căutătorii de paradisuri prin neimpozitarea veniturilor, câștigurilor de capital, bogăției și asigurarea secretului bancar.
Olanda
Olanda este considerată paradis fiscal deoarece asigură în mod deliberat companiilor care nu sunt rezidente, condiții pentru ca acestea să-și reducă sarcinile fiscale, mai ales în ceea ce privește dobânzile, dividendele și capitalurile câștigate prin intermediul filialelor. Statiscile oficiale ale Băncii Centrale olandeze au identificat 12.500 de instituții financiare speciale, definite drept companii care își canalizează fluxurile bănești către Olanda, cel puțin din motive fiscale, fluxuri care au depășit în anul 2002 de 8 ori PIB-ul olandez
Irlanda
Cota de impozit pe profit este de 10% pentru societățile din zonele libere, nu există un control al schimburilor pentru societățile nerezidente. Irlanda a semnat 12 tratate de evitare a dublei impuneri.
Irlanda este considerată paradis fiscal pentru Microsoft și altor companii din industria tehnologiei informației sau farmaceutică.
Microsoft și-a deschis o filială în Irlanda, la Dublin, sediul fiind în clădirea unei societăți de avocatură iar în acest fel se realizează o economie de impozite de cel puțin 423 milioane euro (Matei, 2005). Filiala din Dublin are un număr foarte mic de angajați, dar valoarea cumulată a activelor deținute este de 14 miliarde euro, devenind una din cele mai mari companii, cu un profit brut în 2004 de 7,61 miliarde euro. Impozitul total pe profit plătit a fost de 254 milioane euro, în condițiile în care populația țării este de doar 4 milioane persoane. Prin filiala din Irlanda se realizează brevetarea celei mai mari părți din produsele software concepute de Microsoft și vândute în Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Ca urmare Microsoft plătește impozite de doar 14 milioane euro către alte 20 de țări a căror populație depășește 300 milioane persoane.
3.3.3. Clasificarea paradisurilor fiscale
Statele-paradis fiscal capata astazi o rezonanta din ce in ce mai profunda atat in lumea marilor gigantic ai mapamondului cat si in tari cu niveluri de trai mult sub cel al subexistentei. Legislatia independenta a acestor tari sau teritorii incurajeaza investitorii straini in infiintarea companiilor pe teritoriul respectiv.In majoritatea zonelor respective functionarea companiilor,securitatea investitiilor straine sunt garantate prin lege.
Orice țară poate deveni un paradis fiscal (dacă aceasta are un anumit obiectiv economic) sau poate să înceteze de a mai fi considerată astfel. Obiectivul nu este împărțirea entităților teritoriale într-un mod permanent valabil, ci mai mult de a reliefa considerentele pentru care se atribuie unor entități un astfel de calificativ.
Paradisurile fiscale se pot clasifica în – principale și secundare.
În cadrul celor principale se pot identifica șase tipuri de țări, această împărțire are la bază principalele dispoziții legale căci în realitate multe țări aparțin mai multor categorii:
țări care nu aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor și creșterilor de capital – „zero havens” pentru persoane fizice (Bahamas, Bahrein, Bermude, Insulele Cazman, Nauru, Saint-Vincent, Turks și Caicos, Vanuatu și Principatul Monaco).
țări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială (Costa Rica, teritoriul Hong Kong, Liberia, Malaiesia, Panama, Phlipine, Venesuela, Marea Britanie – pentru societățile nerezidente). În aceste țări contribuabilii beneficiază de o exonerare a beneficiilor, obținute prin operațiuni realizate în afara teritoriului.
țări în care cotele de impunere sunt un pic ridicate (Liechtenstein, Elveția, Insulele Virgine britanice, Antilele olandeze, Jersez, Guernesez, Man, Irlanda), cotele au un nivel scăzut, întrucât sunt astfel stabilite de state sau ca urmare a unor reduceri de cote, datorate acordurilor fiscale privind dubla impunere.
țări care oferă avantaje specifice societăților de tip holding sau societăților off-shore (Luxemburg, Singapore, Țările de jos)
țări care oferă exonerări fiscale industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor – Irlanda pentru societățile create înainte de 1981.
țări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăți (Antigua, Anguilla, Grenada, Jamaica, Barbados).
CAP IV COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE
4.1.Cadrul juridic privind combaterea evaziunii fiscale
Posibilități de perfecționare a legislației în domeniul combaterii evaziunii fiscale
Până la apariția Legii nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale și sancționarea unora din faptele de nerespectare a disciplinei fiscale se realiza numai prin aplicarea de amenzi contravenționale, deoarece singura reglementare în materie o reprezenta O.G. nr. 17 din 20 august 1993 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la reglementările financiar-gestionare și fiscale, situație ce nu era în măsură să asigure o reacție corespunzătoare gravității încălcărilor de lege din acest domeniu.
Legea nr.87/1994, în vigoare până în august 2005, definea evaziunea fiscală ca fiind „sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine”.
Trebuie menționat că, nici în forma sa republicată, această lege nu făcea distincție între frauda și evaziunea fiscală, confundând aceste două noțiuni, cu implicații asupra înțelegerii cauzelor care generează cele două forme de eludare a plății impozitelor și mai ales asupra măsurilor ce trebuie luate pentru combatere, aceasta pentru ca măsurile de reprimare a fraudei implică un anumit risc specific iar cele referitoare la evaziune, fiind de altă natură, implică mai curând perfecționări legislative. În textul legii era folosită noțiunea de evaziune fiscală în sensul de fraudă fiscală, adică forma evaziunii fiscale care constă în eludarea legilor fiscale și care este sancționată de lege. Faptele sancționate de Legea nr.87 erau împărțite în funcție de gravitate în două categorii: infracțiuni și contravenții.
Cadrul legislativ al Legii nr.87, ca lege de bază privind faptele de evaziune fiscală (în sensul de fraudă fiscală), a fost completat și de alte legi și ordonanțe, care veneau cu precizări punctuale, completări detalieri privind unele activități subterane identificate sau intrate ulterior în preocupările organelor abilitate. Printre acestea pot fi enumerate:
Legea Contabilității nr. 82/24.12.1991, republicată în M.O. nr.48/14 ianuarie 2005
O.G. nr. 92/ 24 decembrie 2003 privind Codul de Procedură Fiscală, publicată în M.O. nr.941/29.12.2003, republicată M.O. nr.863/26 septembrie 2005 și rectificată în M.O. nr.974/2 noiembrie 2005;
Legea nr. 656/07.12.2002, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, publicată în M.O. nr. 904/12.12.2002.
Legea nr. 78/08.05.2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în M.O.nr.219/18.05.2000.
Legea nr.161/19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în M.O. nr.279/21.04.2003;
O.G. nr. 75/30 august 2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, publicată în M.O. nr.540/1 septembrie 2001, republicată în M.O. nr. 664/23 iulie 2004.
Începând cu luna august 2005, a intrat în vigoare o nouă lege pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Se cuvine menționat că noua lege statuează numai sancțiuni specifice răspunderii penale stabilită în sarcina contribuabililor, celelalte abateri, de natura contravențiilor în domeniul fiscal nu mai constituie obiectul noilor reglementări, acestea fiind stabilite și sancționate de Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală.
Din examinarea structurii infracțiunilor prevăzute de Legea 241/2005 rezultă că, o parte din acestea sunt reglementate pentru prima dată, în timp ce altele au fost preluate din Legea nr.87/1994 și reformulate. Comparativ cu vechea legislație în domeniu, legiuitorul a instituit, prin noua reglementare, măsuri mai severe de sancționare a faptelor de evaziune fiscală.
LEGEA NR. 50/2013 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a apărut în Monitorul Oficial, nr. 146 din 19/03/2013.
Legea instituie măsuri în legătură cu combaterea evaziunii și alte măsuri în legătură cu infracțiuni din aceeași speță, cea a fraudei fiscale. Conform acestei legii (art.1), se dau niște definiții unor termene precum:
a) bugetul general consolidat – reprezintă ansamblul tuturor bugetelor publice, componente ale sistemului monetar cu scopul de a forma un intreg;
b) contribuabilul – orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat;
c) documentele legale – documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedura fiscală, Codul vamal, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată și de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora;
d) formularele tipizate cu regim special utilizate în domeniul fiscal – documente legale ale caror tipărire, înseriere și numerotare se realizează în condițiile actelor normative în vigoare;
e) obligațiile fiscale – obligațiile prevazute de Codul fiscal și de Codul de procedura fiscală;
f) operațiunea fictivă – disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există;
g) organele competente – organe care au atribuții de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii.
Legea 50/2013 prevede care sunt tipurile de infracțiuni și pedepsele aferente lor:
-constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă de la 5000 RON la 30.000 RON fapta contribuabilului care, cu intenție, nu reface documentele de evidență contabilă distruse, în termenul înscris in documentele de control;
-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, dupa ce a fost somată de 3 ori, documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, vamale sau fiscale.
-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă impiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite cu reținere la sursă.
-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi punerea în circulație, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate in domeniul fiscal cu regim special.
-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 12 ani și interzicerea unor drepturi tipărirea sau punerea în circulație, cu stiință, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate in domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
-constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensari datorate bugetului general consolidat.
Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile taxabile;
b) omisiunea, în tot sau in parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operatiunilor comerciale sau veniturilor realizate;
c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale, ci numai fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale;
e) executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală;
Dacă prin faptele prevăzute mai sus s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majoreaza cu 5 ani.
Dacă prin faptele prevăzute s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.
În cazul în care, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, nu se pot stabili, pe baza evidențelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condițiile Codului de procedură fiscala.
Legea nr.50/2013 a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei in Monitorul Oficial al Romaniei. La data intrării în vigoare a legii se abrogă:
legea nr. 241/2005 pentru combaterea evaziunii fiscale.
4.2. Obstacole și dificultăți în realizarea controlului fiscal, depistarea și combaterea evaziunii fiscale
Obiectivele de realizare a posibilităților de perfecționare a controlului financiar nu pot fi atinse decât după o atentă ierarhizare și depistare a lor pentru început; acestea referindu-se în principal la:
Legislația fiscală
1.Menținerea unei legislații stufoase, confuze, interpretabile, care a generat dificultăți în aplicare și a tensionat relațiile între organele de control și contribuabili;
2.Instabilitatea legislației fiscale, modificarea frecventă a acesteia, precum și apariția cu întârziere în Monitorul Oficial a actelor normative republicate;
3.Menținerea unui cadru legislativ fiscal permisiv și tolerant;
4.Cuprinderea în normele de aplicare a unor prevederi care exced celor prevăzute în legi, ordonanțe, ordonanțe de urgență, care conduc la pierderea în instanță a proceselor privind obligațiile fiscale stabilite prin actele de control fiscal;
5.Publicarea cu întârziere a normelor de aplicare a legilor, ordonanțelor de urgență;
6.Instituirea prin lege a obligativității efectuări controlului fiscal în situații în care, în alte țări occidentale, solicitările contribuabililor sunt soluționate nu prin control fiscal, ci pe bază de balanță și declarații fiscale primite de la contribuabili (rambursare TVA, acordare facilități ș.a.);
7.Lipsa de apărare prin lege a aparatului de control fiscal de eventualele abuzuri ale organelor de cercetare, precum și inexistența asigurării riscului profesional;
8.Primirea cu mare întârziere, iar în unele cazuri reduse la număr, neprimirea răspunsurilor de la direcțiile de specialitate din minister pentru clarificarea și încadrarea în prevederile legale a unor spețe întâlnite în activitatea de control fiscal;
9.Lipsa de coordonare și corelare în unele cazuri, a soluțiilor date în aplicarea legislației fiscale de către direcțiile de specialitate și Direcția Generală Juridică, elaborarea de către acestea a unor puncte de vedere contradictorii, uneori complet opuse, care creează dificultăți în activitatea de control fiscal;
10.Nedelimitarea clară prin legislația actuală a atribuțiilor fiecărei verigi din administrația fiscală, menținerea unor sarcini paralele generatoare de confuzii și nedumeriri pentru contribuabili.
Asigurarea bazei materiale necesare desfășurării activității de control fiscal
1. Insuficiența, în unele cazuri, a spațiilor și birourilor pentru desfășurarea activității aparatului de control fiscal;
2. Dotarea redusă cu calculatoare, programe și aplicații specifice activității de control fiscal;
3.Alocarea de resurse financiare reduse pentru procurarea de materiale necesare desfășurării normale a activității (hârtie de scris și multiplicare, materiale consumabile, rechizite de birou ș.a.);
4.Dotarea în prezent a direcțiilor controlului fiscal numai cu un singur mijloc de transport;
5.Accesul greoi al organelor de control fiscal la prevederile legislației fiscale, în special la aplicațiile informatice privind legislația fiscală, absența totală a unor publicațiii și reviste de specialitate (Revista de Finanțe, Credit și Contabilitate, Tribuna Economică Economistul).
Organizarea, desfășurarea și managementul activității de control fiscal
1.Inexistența unei strategii privind managementul activității de control fiscal în condiții de risc;
2.Inexistența în cadrul direcțiilor controlului fiscal a unei structuri de analiză a informațiilor fiscale, prelucrarea și utilizarea acestora de către întregul aparat fiscal pentru dezvoltarea capacității anticipative privind căile și metodele de practicare a evaziunii fiscale de către contribuabili.
3.Lipsa la nivelul direcției generale de inspecție fiscală a unei structuri de verificare a modului de aplicare a metodologiei de control și a legislației fiscale de către aparatul de control fiscal în județe și municipiul București.
4.Menținerea structurilor de control fiscal la impozitul pe venit global în afara direcțiilor de control fiscal din județe și municipiul București;
5.Coordonarea insuficientă de către conducerile direcțiilor generale ale finanțelor publice a activității direcțiilor controlului fiscal și a Gărzii Financiare;
6.Insuficienta colaborare între direcțiile de control fiscal și direcțiile de metodologie și administrarea veniturilor statului;
7.Lipsa de colaborare, în unele județe, între conducerea direcției generale și conducerea direcției de control;
Resursele umane, stimularea și formarea profesională a aparatului de control fiscal
1.Necorelarea numărului de posturi alocate activității de control fiscal cu sarcinile;
2.Un caz aparte privind încărcarea exagerată a aparatului de control fiscal îl reprezintă Direcția Controlului Fiscal din municipiul București unde fiecărui inspector îi revin peste 500 agenți economici, în timp ce în țară gradul mediu de încărcare este de circa 180 agenți economici/inspector.
3.Inexistența unei instituții de învățământ superior specializate pentru formarea personalului care urmează să-și desfășoare activitatea în administrația fiscală;
4.Slaba pregătire profesională a unei părți din aparatul de control fiscal, în special a celui provenit din structurile de control fiscal de la administrațiile fiscale teritoriale;
5.Inexistența unui program de formare profesională continuă corelat cu necesităție actuale;
6.Necorelarea nivelului salariului din activitatea de control fiscal cu importanță socială a muncii, dificultățile, riscurile și presiunile neuropsihice pe care le presupune această activitate.
7.Menținerea la nivelul Ministerului Finanțelor Publice a mai multor grile de salarizare pentru structurile specializate de control (control fiscal, audit intern, control preventiv delegat), cele mai reduse salarii aparținând, în mod nejustificat, activității de control fiscal.
4.3.Masuri de combatere a evaziunii fiscale
România are o legislație instabilă, echivocă și agresivă în domeniul finanțelor. Nivelul și cotele taxelor și impozitelor, precum și ale celorlalte contribuții pe care contribuabilul – persoana fizică sau juridică – trebuie să le plătească sunt în continuă creștere; iluzia ca uneori anumite aspecte ale fiscalității scad constă tocmai în constatarea ca o scădere este compensată și devansată chiar de o creștere a altui element de fiscalitate. România este o țara care s-a angajat pe un drum spre modernizare și înnoire în toate domeniile vieții sociale, politice și economice, desigur în vederea aderării la structurile economice și de apărare europene și euro-atlantice.
Evaziunea fiscală este rezultatul defectelor, permisivității unei legislații imperfecte corelate cu o aplicabilitate defectuasă, plină de evazioniști care iși urmăresc câștigurile proprii. Și fiscalitatea excesivă provoacă evaziune.
Una dintre cele mai dificile probleme, adusă în fața opiniei publice de presă, problema care se adresează atât organelor fiscale cât și juriștilor, este identificarea și cunoașterea numărului foarte mare de acte normative care instituie obligații fiscale și prevăd detalii privind așezarea impunerii și totodată prelevarea. Ambiguitatea, contradictiile și instabilitatea sunt cuvintele de ordine în definirea cadrului legislativ în domeniu, iar consecința firească a unei astfel de situații este lipsa de corelație între soluțiile date de diverse instanțe în judecarea diferitelor litigii având tangență cu subiectul pe care îl dezbatem în prezenta lucrare. Așa cum în orice știință, teoria trebuie să fie relaționată natural și eficient cu practica, tot așa și in acest domeniu, elementul legislativ și cel instituțional trebuie să fie într-o interdependență profesionistă și productivă.
Practica fiscală internațională atestă că un sistem fiscal modern trebuie sa aibă și elemente care să conducă la informarea și educarea promptă a contribuabilor în legătură cu obligațiile lor; privind întocmirea corectă a declarațiilor de impunere, a ținerii unor evidențe corecte a veniturilor și cheltuielilor rezultate din activitatea desfășurată, pedepsele și sancțiunile care se aplică celor care încalcă prevederile legale.
Printre măsurile ce se pot lua sau elemente ce ar putea fi conținute de viitoare acte normative în domeniu se pot înscrie:
1) corelarea sistemului fiscal cu realitățile socio-economice și realizarea unor strategii fiscale de minimum 4 ani, perioade pentru care cuvântul de ordine să fie stabilitatea;
Este nevoie de o corelare și perfecționare a legii nu până în intrarea ei în vigoare, ci mai ales dupa intrare și aplicarea ei. Dupa aplicare, lipsurile și neajunsurile constate de cei care aplica legea, apoi de organele de control să fie luate în calcul și apoi respectiva lege să fie modificată. Modificarea legii să nu apară în Monitorul Oficial doar ca titlu de modificare și doar cu părțile care se modifică. Măsura necesară ar fi republicarea legii în întregime cu modificările ulterioare încorpoarate. Drept rezultat legislația nu ar mai fi așa de stufoasă și s-ar perfecționa legea tot timpul.
2) aplicarea unei fiscalități specifice, adaptate fiecărui sector de activitate economică, de asemenea conform respectivei strategii, această măsura fiind extrem de utilă în condițiile lipsei inițiale de capital.
3) în urma acestor strategii supuse principiului publicității, să fie urmărită dezvoltarea câte unui domeniu de interes social, prin aplicarea unor niveluri de fiscalitate scăzute pentru respectivul domeniu;
4) micșorarea numărului cheltuielilor nedeductibile atunci când se calculează profitul impozabil, în mod gradual;
5) utilizarea unor modalități de rambursare a TVA mai eficiente pentru vânzările de bunuri și prestările de servicii în favoarea persoanelor fizice nerezidente;
6) eliminarea tratamentelor preferențiale în ceea ce privește obligațiile de plată către bugetul de stat și orice alt fel de obligații fiscale;
7) distribuirea plății taxelor și accizelor între producătorii și comercianții de băuturi alcoolice și țigări, astfel încât să se responsabilizeze comercianții finali atât cu privire la originea produselor vândute cât și la plata contribuțiilor către stat.;
8) organizarea unui sistem informatic integrat privind contribuabilii de orice fel si istoricul lor fiscal (inclusiv locurile de muncă anterioare, salariile obținute, impozitele plătite, codul fiscal personal)
9) introducerea aceluiași sistem informatic în stare să coreleze activitățile de colectare de fonduri cu cele ale trezoreriilor;
10) elaborarea prevederilor necesare pentru implementarea dosarului fiscal pentru persoanele fizice – toate aceste măsuri vor conduce la descurajarea muncii la negru;
11) anularea facilităților pentru adevărații sau așa-zisii revoluționari;
12) asigurarea unui sistem de pedepse/recompense pentru toți cei care lucrează în domeniul fiscal de stat, precum și realizarea unui sistem de salarizări satisfăcător și suficient pentru a indeparta tentațiile;
13) înființarea unui organ administrativ, care să aibă atributiile și logistică suficiente astfel încât să poată depista și trimite direct în judecată pe oricine a înfăptuit o fraudă.
14) utilizarea frecventă a controlului prin sondaj și trecerea pe un plan secundar a controlului permanent;
15) circulația banilor de la consumatorul final să se execute prin intermediul conturilor bancare sau cardurilor;
16) scăderea ratei inflație;
Pe lângă măsurile propuse pentru legiuitorii sistemului, mai sunt necesare de asemenea și prezentarea obligațiilor contribuabililor de a preveni producerea faptelor de evaziune fiscală:
a) efectuarea de activități permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile, poate avea loc numai în baza unei autorizații emise de organul competent sau a unui alt temei prevăzut de lege.
b) obligația de declarare, la organul fiscal, în termen de cinci zile de la înregistrarea actelor în legătură cu subunitățile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine și oricare alte locuri în care se desfășoară activități producătoare de venituri, băncile în lei și în valută indiferent unde funcționează, în țară sau străinătate.
c) obligația de a declara organului de control bunurile sau valorile impozabile depozitate în alte locuri decât cele în care desfășoară activități producătoare de venituri.
d) obligația de evidențiere a veniturilor realizate și a cheltuielilor efectuate din activitățile desfășurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente legale.
e) obligația declarării cu sinceritate a veniturilor realizate, bunurilor mobile și imobile aflate în proprietate sau obținute cu orice titlu legal, precum și alte valori care generează titlul de creanță fiscală. Atunci când legea nu prevede obligația de depunere a declarației de impunere, contribuabilii răspund de calcularea corectă a impozitelor și taxelor pe care trebuie să le verse la buget.
f) obligația de plată la termen a impozitelor, taxelor datorate pentru veniturile sau bunurile impozabile.
g) obligația de a permite efectuarea controlului și de punere la dispoziția organelor de control a tuturor documentelor contabile, a evidențelor și oricăror alte materiale sau valorice solicitate în vederea cunoașterii realității obiectelor sau surselor impozabile/taxabile.
4.4.Institutii abilitate in combaterea si prevenirea evaziunii fiscale-
reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală
ANAF-AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost înființată la data de 1 octombrie 2003 în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, prin Ordonanța Guvernului nr. 86/2003, ca organ de specialitate al administrației publice centrală. Începând cu ianuarie 2004 a devenit operațională, dobândind calitatea de instituție cu personalitate juridică proprie, prin desprinderea direcțiilor cu atribuții în administrarea veniturilor statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția, se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează.
A.N.A.F are misiunea de a asigura resursele pentru cheltuielile publice ale societății prin colectarea și de a administra eficace și eficientă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, precum și de a îmbunătăți starea relațională instituție – contribuabil, contribuabil – instituție prin care se răspunde noilor cerințe ale cetățeanului în dubla sa ipostază de utilizator și beneficiar.
ANAF se bazează pe respectarea a două principii:
– egalitatea contribuabililor în fața impozitului;
– eficiența colectării veniturilor bugetare.
A.N.A.F își îndeplinește misiunea acționând în baza a trei orientări prioritare:
1) încurajarea conformării voluntare pentru prevenirea fraudei fiscale, prin diversificarea și creșterea calității serviciilor și asigurarea unor proceduri simplificate.
2) combaterea fraudei prin promovarea unui control fiscal de calitate și orientat mai mult spre sectoarele cu risc ridicat de fraudă;
3) eficacitate și eficiență crescută în activitatea de colectare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru a garanta veniturile bugetare necesare.
Art. 1. ‐ Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția, se
reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și
prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează.
Art. 2. –
(1) Preluarea personalului Autorității Naționale a Vămilor în cadrul Agenției sau în structurile
subordonate, după caz, se va face în limita numărului de posturi aprobat, în condițiile legii.
(2) Personalul din cadrul Autorității Naționale a Vămilor va fi încadrat pe funcții publice generale
sau specifice, în limita numărului de posturi aprobat pentru Agenție ‐ aparat propriu și structuri
subordonate, în condițiile legii.
2
Art. 3. ‐
(1) În cadrul Agenției se înființează Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate
juridică, cu atribuții de prevenire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală și
vamală.
(2) Direcția generală antifraudă fiscală este coordonată de un vicepreședinte, cu rang de
subsecretar de stat, numit prin decizie a prim‐ministrului, și condusă de un inspector general antifraudă,
ajutat de inspectori generali adjuncți antifraudă.
(3) În cadrul structurii centrale a Direcției generale antifraudă fiscală funcționează pe lângă
structurile de prevenire și control Direcția de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de
specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico‐
financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcții sunt detașați în cadrul parchetelor,
în condițiile legii, pe posturi de specialiști.
(4) În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a
fraudelor efectuează, din dispoziția procurorului:
a) constatări tehnico‐științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii;
b) investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri;
c) orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror.
Inspecția Muncii este organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar subordinea Inspecției Muncii funcționează Inspectoratele Teritoriale de Muncă în fiecare județ și în Municipiul București.
Inspecția Muncii este înființată și organizată în baza Legii nr. 108/1999 și a H.G. nr. 767/1999, cu modificările și completările ulterioare, are ca principal scop urmărirea îndeplinirii obligațiilor legale de către angajatori în domeniul relațiilor de muncă, precum și a celor referitoare la condițiile de muncă, apărarea vieții, integrității corporale și sănătății salariațiilor și a altor participanți la procesul de muncă, în desfășurarea activității.
Inspectoratul Teritorial de Munca are următoarele atribuții:
1 ) în domeniul stabilirii relațiilor de muncă controlează:
– încadrarea în muncă și încetarea activității persoanelor care desfasoară orice activitate în temeiul unui contract individual de munca sau al unei convenții civile de prestări de servicii;
– stabilirea și respectarea duratei timpului de lucru;
– stabilirea și acordarea drepturilor salariale, precum și a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată;
– accesul fără nicio discriminare pe piața muncii al tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea normelor specifice privind condițiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum și ale unor categorii de persoane defavorizate;
– respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislația muncii și a clauzelor contractelor colective de muncă;
2) în domeniul securității și al sănătății în muncă:
– acordă asistență tehnică persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale și controlează realizarea acestora;
– efectuează sau solicită măsurători și determinări, examinează probe de produse și de materiale în unități și în afara acestora, pentru clarificarea unor situații de pericol;
– dispune sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor tehnice, în cazul în care constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
– acordă angajatorilor, persoane juridice și fizice, autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în muncă;
– retrage autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în muncă, daca constată că prin modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respectă prevederile legislației în vigoare;
– cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidența accidentelor de muncă;
– coordonează activitatea de instruire și informare a angajaților în domeniul securității, sănătății și al relațiilor de muncă și urmărește activitatea de formare a specialiștilor în domeniu;
– controlează aplicarea dispozițiilor legale referitoare la certificarea produselor, mașinilor, utilajelor și a echipamentelor de protecție din punct de vedere al securității în muncă, la intrarea acestora pe teritoriul național, prin inspectorii de muncă sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale;
– controlează respectarea îndeplinirii cerințelor legale referitoare la sănătatea în muncă și la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.
JURISPRUDENȚĂ
Patronul Autoimpex DC Timișoara, cercetat penal
Capetele de acuzare: evaziune fiscala, fals, uz de fals
După semnalele de alarma trase de redactorii TIMPOLIS, in urma investigațiilor făcute in ceea ce privește afacerile derulate de indivizi de teapa lui Brienza Tiziano, Said Fares, Dinu Calin, care au luat sume imense din bănci, dar se eschivează sa le mai returneze, Politia Timiș a mai făcut un act de dreptate. Ofițerii Serviciului pentru Combaterea Criminalității Economico-financiare din cadrul Inspectoratului de Politie al Județului Timiș au finalizat cercetarea penala împotriva lui Dinu Calin-Ioan găsindu-l vinovat. Cum era de așteptat. S-a ajuns la concluzia ca, in calitate de asociat si administrator la S.C. Autoimpex DC S.R.L. Timișoara, Dinu Calin, in vârsta de 33 de ani, a ridicat, in intervalul anilor 1994-1997, de la casieria societatii, mai multe sume de bani, fara sa poată in final justifica decontarea sumei totale de peste 2.237.000.000 de lei. In plus, s-a constatat ca nu a înregistrat in evidentele financiar-contabile ale firmei obligațiile financiare datorate bugetului de stat privind salariile, creând astfel un prejudiciu de aproape 50 de milioane de lei. Pe parcursul urmăririi penale, in cauza au fost efectuate sase expertize grafologice, altele contabile, de tehnica judiciara in construcții si de tehnica judiciara in agricultura. Cercetările demarate de ofițerii de la “economic” au fost finalizate in 4 februarie curent de Serviciul Cercetări Penale Timiș. Acesta a înaintat dosarul Parchetului de pe langa Tribunalul Timiș cu propunere de trimitere in judecata. Acuzele care i se aduc lui Dinu Calin sunt evaziune fiscala, incalcari ale Legii contabilității, ale Legii societatilor comerciale, fals si uz de fals. S-a dovedit de asemenea ca suma de bani nejustificata de patronul timișorean, ca avans spre decontare, provine din creditele acordate de Bancorex. In prezent, firma Autoimpex DC se afla in faliment judiciar. Acesta nu este unicul matrapazlâc al vestitului deja Dinu Calin. Așa cum TIMPOLIS a mai scris, in 20 octombrie 1997, datoria patronului către Bancorex a fost de 21.030.887.934 de lei, 842.414,50 de dolari SUA si 512.697,79 de guldeni olandezi. In perioada 5 septembrie – 31 decembrie 1995, Dinu Calin a beneficiat de la Bancorex, Sucursala Lipscani, de un plafon de lucru in lei, al cărui sold debitor a fost, in 31 decembrie 1995, de 13.160.544.699 de lei. Bani primiți pentru achiziționarea a 802 vaci de lapte Frizer si Red Holchstein, din Olanda, o fabrica ultramoderna de lapte, o fabrica de nutrețuri, o moara performanta si utilaje pentru abator. Numai ca vacile au fost lăsate sa moara de foame… Cu toate ca S.C. Autoimpex DC S.R.L. a beneficiat de la Bancorex, in ianuarie 1997, de o linie de credit de un miliard de lei, strict pentru furaje. In pofida datoriei pe care firma nu o rambursase. Interesant este de ce i-a mai acordat Bancorex-ul acea linie de credit daca activitatea devenise neprofitabila?… Din 1997, firma lui Dinu Calin a fost administrata de judecătorul sindic Aurel Mihaies. O parte din vaci, (cu toate ca erau gajate la Bancorex), i-au fost vândute lui Brienza Tiziano – așa-zisul investitor italian, care chiar daca a prejudiciat B.C.I.T. Timișoara cu peste sase miliarde de lei, continua sa sfideze! Deși s-au invartit cam in aceleași cercuri, cazul lui Brienza inspira, se pare, teama atât la D.G.F.P.C.F.S. Timiș, cat si la Parchet, cauza trenând de luni de zile…
Anchetat pentru evaziune si spălare de bani
Conform declarației de avere a șotiei afaceristului, Stana Anghelescu, averea familiei era de 100 de miliarde de lei. Florian Anghelescu făcea afaceri in mai multe domenii, cele mai profitabile din ele fiind fabricarea si vânzarea de țigarete si distribuția de produse petroliere.
Florian Anghelescu era urmărit penal in doua dosare, sub acuzațiile de spălare de bani si evaziune fiscala, cu un prejudiciu creat statului de peste doua milioane de dolari. Controversatul personaj deținea si o fabrica de țigarete in comuna prahoveana Ceptura. In urma vizitei din luna aprilie 2005 a procurorilor, au fost confiscate din sediul firmei Industry SRL peste 100.000 de pachete de tigari si circa 300.000 de timbre cu aceeași serie. Anghelescu mai era acuzat de concurenta neloiala si mai multe infracțiuni prevăzute de Codul Vamal, motiv pentru care avea interdicție de părăsire a tarii.
Câteva sute de mii de pachete de tigari cu timbre false au fost descoperite si confiscate si in noiembrie 2005. Atunci, Florian Anghelescu a fugit cu câteva dube cu tigari de la unul din depozitele din comuna Voluntari chiar in timpul unei descinderi a comisarilor gărzii financiare. Numai in urma acelui control, ANAF a descoperit o evaziune de aproape 700 de mii de euro.
La acel moment, firma lui Anghelescu nu deținea evidente exacte si actualizate cu privire la materiile prime si produsele finite, fiscul identificând si un minus de inventar de 27.530 de kg de tutun. ANAF ceruse atunci anularea autorizației de antrepozit fiscal pentru firma lui Anghelescu
Gheorghe Ciorba, trimis in judecata pentru evaziune fiscala
Omul de afaceri Gheorghe Ciorba, implicat intr-un scandal de coruptie împreuna cu cei doi foști miniștri Decebal Traian Remes si Ioan Avram Muresan, a fost trimis in judecata pentru evaziune fiscala de Parchetul de pe langa Judecătoria Negrești Oaș, transmite corespondentul ROMPRES.
Potrivit unui comunicat de presa transmis vineri de Inspectoratul Județean de Politie Satu Mare, Ciorba este acuzat ca, in perioada ianuarie 2003 – mai 2004, in calitate de administrator al societatii Mitrut Com SRL Certeze, a înregistrat in evidentele contabile cheltuieli care nu aveau la baza operațiuni reale.
Acesta a înregistrat in contabilitate zece contracte de subantrepriza cu diverse societatea comerciale, unele dintre ele fictive si altele cu care nu a avut niciodată raporturi comerciale.
Prin omisiunea înregistrării in actele contabile a operațiunilor comerciale realizate si a veniturilor obținute, respectiv diminuarea lor cu cheltuieli fictive in valoare de peste 3,6 milioane lei, Ciorba a produs un prejudiciu de peste 1,3 milioane lei vechi la bugetul statului, reprezentând TVA suplimentar si impozitul pe profit.
Totodată, susțin anchetatorii, Ciorba a ridicat in numerar sume de bani, in valoare totala de aproximativ 7,2 milioane lei, pentru care a completat declarații de justificare cu date nereale.
Declarațiile respective nu s-au mai regăsit in actele contabile, iar sumele au fost ridicate pentru salarii, achiziții materiale si aport propriu, in condițiile in care societatea figura cu doi angajați si nu avea înregistrata nici o operațiune de aport propriu la capital.
Gheorghe Ciorba a mai fost implicat in alte doua cazuri de coruptie la Satu Mare.
In primul dosar, din 2005, el a denunțat un funcționar din Primăria Satu Mare, Cosmin Vasile Tuturas, după ce a primit de la acesta 40.000 de euro pentru a interveni intr-un dosar de spălare de bani si evaziune fiscala.
Ciorba susținea ca i s-ar fi cerut sa intervină pe langa procurori pentru a obține soluționarea favorabila a unui dosar.
Tot el a fost implicat, in martie 2007, intr-un dosar in care secretarul executiv al PSD Satu Mare, Vasile Fernea, fost sef al Corpului de Control al Prefecturii Satu Mare, a fost trimis in judecata de DNA pentru trafic de influenta in forma continuata.
Potrivit DNA, si in acest dosar, Ciorba a făcut autodenunț după ce i-a dat lui Vasile Fernea 13.000 de lei si 1.000 de dolari in urma unor controale ale funcționarilor Direcției Generale a Finanțelor Publice la firmele administrate de omul de afaceri.
Scandalul a fost cu atât mai mare cu cat DNA l-a acuzat pe Fernea ca a depus cei 13.000 de lei la casieria PSD Satu Mare, pentru susținerea campaniei electorale.
In ultimul dosar, Ciorba s-a autodenunțat la DNA după ce a încercat sa obțină diverse lucrări in tara cu sprijinul fostului ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remes.
Procurorii DNA au efectuat cercetări penale fata de Ioan Muresan, pentru complicitate la savarsirea a doua infracțiuni de cumpărare de influenta, prevăzute de art. 61 din Legea 78/2000, si fata de Gheorghe Ciorba, om de afaceri, pentru savarsirea a doua infracțiuni de cumpărare de influenta.
Din probele administrate pana in prezent de procurori a rezultat ca, in cursul lunii septembrie 2007, fostul ministru Ioan Avram Muresan ar fi înlesnit transmiterea promisiunii si darea unor produse in valoare de 1.500 de lei si a sumei de 15.000 de euro, de la învinuitul Gheorghe Ciorba, unui demnitar al statului roman, pentru ca acesta din urma sa favorizeze firmele omului de afaceri la licitații publice organizate de instituții publice.
Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casație si Justiție l-a sesizat, luni, pe președintele Traian Basescu pentru ca sa ceara urmărirea penala a lui Decebal Traian Remes, pentru savarsirea infracțiunii de trafic de influenta.
Decebal Traian Remes este acuzat ca ar fi luat mita de la Gheorghe Ciorba printr-o tranzacție mijlocita de fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Muresan.
Procurorii DNA efectuează cercetări penale si fata de Muresan, pentru complicitate la savarsirea a doua infracțiuni de cumpărare de influenta.
"Din probele administrate pana in prezent de procurori a rezultat ca, in cursul lunii septembrie 2007, fostul ministru Ioan Muresan a înlesnit transmiterea promisiunii si darea unor produse in valoare de 1.500 lei si a sumei de 15.000 euro, de la învinuitul Gheorghe Ciorba, unui demnitar al statului roman, pentru ca acesta din urma sa favorizeze firmele omului de afaceri la licitații publice organizate de instituții publice aflate in subordinea demnitarului", anunța Direcția Naționala Anticorupție.
CONCLUZII
În România, modul de organizare a activității de inspecție fiscală, precum și desele modificări ale structurii a aparatului specializat în acest domeniu au avut un impact negativ asupra îndeplinirii eficiente a menirii activității de inspecție fiscală. Mai mult, o bună perioadă de timp, aparatul fiscal nu a avut la îndemână instrumentul necesar pentru a sancționa corespunzător frauda fiscală. Ulterior, Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, în vigoare până la mijlocul anului 2005, a conținut o serie de neclarități, nefiind făcută o delimitare clară a infracțiunilor și contravențiilor, astfel că unele fapte puteau fi interpretate și încadrate, în funcție de dorința sau pregătirea persoanei care efectua controlul. Dacă la acestea adăugăm și elementul „corupție”, existent în rândul inspectorilor fiscali, înțelegem de ce din punct de vedere legislativ și administrativ puterea publică nu a avut capacitatea de a acționa eficient în lupta împotriva acestei practici.
Eforturile statului de a reduce evaziunea fiscală care să conducă la diminuarea economiei subterane, trebuie să includă, în final, creșterea gradului de colectare a impozitelor și taxelor, concomitent cu reducerea impozitării, creșterea investițiilor străine și promovarea de măsuri legislative care să vizeze accelerarea dezvoltării economiei de piață. În legătură cu măsurile generale de politică ce urmează să fie adoptate imediat după integrare în spațiul comunitar, abordarea trebuie să aibă în vedere unele elemente care să permită o analiză complexă a fenomenului evaziunii fiscale.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Combaterea Evaziunii Fiscale (ID: 137662)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.