Combaterea Discriminarii Intre Femei Si Barbati In Activitatile Independente

Egalitatea de șanse pentru femei și bărbați reprezintă un principiu de bază al Uniunii Europene, principiu ce este abordat în toate domeniile de politică prin norme care în decursul timpului au cunoscut o evoluție ascendentă atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.

După reglementarea egalității de șanse în domeniul ocupării, al schemelor profesionale de securitate socială și al accesului la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, Uniunea europeană a considerat că este necesar să reglementeze si aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei care desfășoară activități independente.

Astfel, în 1986 Consiliul a emis o Directivă (86/613/CEE) privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei care desfășoară activități independente, inclusiv agricole, precum și protecția maternității. Această directivă se aplica atât lucrătorilor independenți, inclusiv agricultorilor și membrilor profesiilor liberale, cât și soților acestora, dacă nu sunt salariați sau asociați, dar care contribuie la activitatea lucrătorului independent.

Conform Directivei, statele membre trebuie să ia măsurile necesare care să asigure condițiile de constituire a unei societăți între soți fără diferențe față de condițiile aplicabile pentru constituirea unei societăți între persoane necăsătorite.

De asemenea, pe durata întreruperii activității profesionale datorate gravidității sau maternității, statele membre trebuia să asigure accesul lucrătorilor de sex feminin, dar și al soților de sex feminin ai lucrătorilor independenți, la servicii care asigură înlocuiri temporare sau acces la servicii sociale naționale existente și la prestații în bani în cadrul unui regim de securitate socială sau al oricărui alt sistem de protecție socială.

Făcând un scurt istoric al evoluției legislației române în domeniul transpunerii principiului egalității de șanse se poate constata că, de regulă, s-a conformat aquis-ului comunitar, chiar dacă uneori acest lucru s-a făcut cu oarecare întârziere.

După aderare, România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, avea conform legislației comunitare obligația de a transpune în totalitate acquis-ul comunitar începând cu data de 1 ianuarie 2007, astfel că, pentru conformare, Guvernul a emis în 2007 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67 privind

aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială reglementează măsurile al căror scop este de a furniza salariaților sau persoanelor care desfășoară activități independente prestații menite să suplimenteze ori să înlocuiască prestațiile prevăzute de sistemul general public de securitate socială, indiferent dacă apartenența la aceste scheme este obligatorie sau facultativă. Prevederile acestei ordonanțe se aplică populației active, inclusiv persoanelor care desfășoară activități independente, persoanelor a căror activitate este întreruptă de boală, maternitate, accident sau șomaj involuntar, persoanelor care caută un loc de muncă, pensionarilor, persoanelor cu handicap, persoanelor care au dobândit o invaliditate, precum și cele care revendică drepturile în numele lor, în condițiile legii.

În anul 2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.61 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, stabilește cadrul pentru combaterea discriminării bazate pe criteriul de sex în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii. Prevederile ei „se aplică tuturor persoanelor fizice și juridice din sectorul public sau privat, inclusiv organismelor publice, care furnizează bunuri și servicii aflate la dispoziția publicului, independent de persoana în cauză, și care sunt oferite în afara vieții private și familiale și privesc tranzacțiile care se derulează în acest cadru.” Prin acest act normativ se dorește să se asigure că nu va exista nicio discriminare directă sau indirectă bazată pe criteriul de sex, inclusiv aplicarea unui tratament mai puțin favorabil femeilor pe motive de sarcină și maternitate.

Conform acestui act normativ „orice persoană are dreptul ca, în cazul în care se consideră discriminată pe baza criteriului de sex în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, să formuleze sesizări către furnizorul de bunuri și servicii sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat.

Transpunerea Directivei 86/613/CEE s-a realizat treptat având în vedere faptul că aceasta acoperea un spectru mai larg al domeniilor de activitate și ca atare, era necesară modificarea mai multor acte normative. Ca atare, au fost modificate, Legea Nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Legea Nr.53/2003 – Codul Muncii, Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați – republicată, Legea Nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Legea Nr.31/1990 privind societățile comerciale – republicată, Legea Nr.300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent.

În 1994, Comisia a adoptat un raport privind punerea în aplicare a Directivei 86/613/CEE, în care a ajuns la următoarea concluzie: „Din punct de vedere strict juridic, se pare că Directiva 86/613/CEE a fost pusă în aplicare în statele membre. Cu toate acestea, rezultatul practic nu este pe deplin satisfăcător, în comparație cu obiectivul primar al directivei, acela de a îmbunătăți în general statutul soțiilor/soților colaboratori”.

Prin prisma celor concluzionate în raport s-a început elaborarea unei alte directive, iar în anul 2010 Directiva 86/613/CEE a fost abrogată și înlocuită cu Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă.

Această directivă reglementează cadrul de punere în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară activități independente sau care contribuie la exercitarea acestor activități, cu privire la acele aspecte nereglementate de Directivele 2006/54/CE și 79/7/CEE.

Prevederile Directivei acopereau domenii diferite de activitate ceea ce presupunea că transpunerea acesteia în legislația internă se putea efectua prin amendarea mai multor acte normative cum ar fi: Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Ordonanță de Urgență a Guvernului nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Conform acestei directive „Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive cel târziu până la 5 august 2012.”

Având în vedere faptul transpunerea directivei nu s-a făcut în termenul prevăzut, România a fost notificată prin Scrisoarea Comisiei Europene C (2012) 6700/23 final de punere în întârziere în Cauza 2012/0399, prin care se atrage atenția asupra neîndeplinirii de către aceasta a obligației de stat membru UE de comunicare a măsurilor naționale de transpunere a Directivei 2010/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă și de abrogare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului;

De precizat că la scrisoarea de punere în întârziere a Comisiei Europene, autoritățile române trebuia să ia în considerare faptul că orice întârziere în transpunerea Directivei 2010/41/UE putea conduce la posibilitatea elaborării din partea Comisiei Europene a avizului motivat ce poate declanșa faza contencioasă prin sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru.

Angajarea răspunderii României pentru încălcarea obligațiilor de a transpune Directiva 2010/41/UE putea avea ca rezultate plata unei sume forfetare, precum și a unor penalități cu titlu cominatoriu.

Pentru evitarea unor sancțiuni și în vederea îndeplinirii obligațiilor de stat membru, transpunerea parțială a directivei s-a efectuat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, aprobată prin Legea nr.113/2013, respectiv au fost transpuse articolele 2, 3, 4, 5, 9, 10, 11, 12 și 13.

Conform directivei, „ principiul egalității de tratament înseamnă că nu trebuie să existe niciun fel de discriminare pe motive de sex în sectorul public sau privat, în mod direct sau indirect, de exemplu cu privire la constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi sau începerea sau extinderea oricărei alte forme de activitate independentă.”

Directiva are în vedere introducerea de noi definiții care clarifică noțiunile de discriminare directă, indirectă, hărțuire și hărțuire sexuală. Totodată, se urmărește ca statele membre să ia măsurile necesare pentru a se asigura că acele condiții de constituire a unei societăți între soți sau parteneri de viață, nu sunt mai restrictive decât condițiile de constituire a unei societăți între alte persoane.

De asemenea, se prevede posibilitatea Statele membre de a menține sau să adopte măsuri în sensul articolului 157 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pentru a asigura o deplină egalitate între bărbați și femei în viața profesională. Această prevedere s-a concretizat în art.4 lit. e) din Legea nr.202/2002, modificată și completată prin OUG nr.83/2012, care stipulează că „ prin acțiuni pozitive se înțelege acele acțiuni speciale care sunt întreprinse temporar pentru a accelera realizarea în fapt a egalității de șanse între femei și bărbați și care nu sunt considerate acțiuni de discriminare”.

Conform directivei, Statele membre trebuie să se asigure că există proceduri judiciare sau administrative pentru punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute de directivă, pentru toate persoanele care consideră că au suferit pierderi sau prejudicii drept consecință a neaplicării principiului egalității de tratament acestora, chiar și după încetarea relațiilor în cadrul cărora se susține că a apărut discriminarea și că asociațiile, organizațiile sau alte entități juridice, pot angaja, în numele sau în sprijinul reclamantului, cu aprobarea acestuia, orice procedură judiciară și/sau administrativă prevăzută pentru a determina respectarea obligațiilor rezultând din această directivă. De asemenea este imperios necesar ca legislația să prevadă acordarea de despăgubiri persoanelor afectate. Aceste prevederi sau concretizat în art.30-35 ale Legii nr.202/2002 modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.83/2012.

Organismul național de monitorizare a respectării principiului egalității de șanse acesta este Comisia națională în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (CONES), care își desfășoară activitatea în coordonarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Totodată, „Ministerul Muncii, Familie, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice elaborează politicile și planurile naționale de acțiune ale Guvernului în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați și coordonează aplicarea acestora.”

Conform directivei, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării îi revin sarcini în ceea ce privește elaborarea de studii și cercetări privind respectarea principiului egalității și nediscriminării, editarea publicații în materie și în asigurarea schimbului de informații, cu organismele europene din domeniul egalității de șanse între bărbați și femei, sarcini ce se regăsesc în Hotărârea Guvernului Nr.1194/2001 privind organizarea și funcționarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În ceea ce privește transpunerea articolului 7 din directivă care se referă la protecția socială a soților/soțiile lucrătorilor independenți, trebuie remarcat că aceasta s-a efectuat în mai multe etape, fiind modificate acte normative diferite care vizau asigurări pentru pensii, șomaj și sănătate.

Acest articol stipulează faptul că „în cazul în care într-un stat membru există un sistem de protecție socială pentru lucrătorii independenți, respectivul stat membru ia măsurile necesare, astfel încât soțiile/soții și partenerii de viață ai lucrătorilor independenți să poată beneficia de o protecție socială, în conformitate cu dreptul intern. Statele membre pot decide dacă protecția socială menționată este pusă în aplicare pe o bază voluntară sau în mod obligatoriu.”

În ceea ce privește transpunerea articolului 7 în legislația privind pensiile trebuie precizat că acest lucru a fost realizat prin adoptarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care la art.6 alin.(2) prevede că „se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, avocații, personalul clerical și cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum și orice persoană care dorește să se asigure, respectiv să își completeze venitul asigurat.”

Referitor la asigurarea pentru șomaj, Legea 250/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și pentru modificarea Legii nr.116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale a transpus articolul 7 din directivă prin articolul 20 lit.c) care prevede că “se pot asigura în sistemul asigurărilor pentru șomaj, persoane fizice autorizate, întreprinzători persoane fizice, titulari ai întreprinderilor individuale, precum și membrii întreprinderilor familial.”

În Hotărârea Guvernului nr.119/2014 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002, și pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.149/2002 se explicitează noțiunile introduse prin actul normativ mai sus menționat, după cum urmează: ” Prin întreprinzători persoane fizice titulari ai întreprinderilor individuale, precum și prin persoane fizice autorizate, prevăzuți la art. 20 lit. c) din lege, se înțelege inclusiv soția/soțul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care, fără a fi înregistrată/înregistrat în registrul comerțului și autorizată/autorizat să funcționeze ea însăși/el însuși ca titular al întreprinderii individuale/persoană fizică autorizată sau fără a fi salariată/salariat, participă în mod obișnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleași sarcini, fie sarcini complementare, în condițiile legii.”

Deși în unele acte normative Directiva 2010/41/UE fusese transpusă parțial, totuși reglementările care vizau desfășurarea activităților independente nu erau corelate, astfel încât a fost necesară amendarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale prin Legea nr.4/2014, în sensul definirii soției/soțului titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate ca fiind „soția/soțul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care, fără a fi înregistrată/înregistrat în registrul comerțului și autorizată/autorizat să funcționeze ea însăși/el însuși ca titular al întreprinderii individuale/persoană fizică autorizată sau fără a fi salariată/salariat, participă în mod obișnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleași sarcini, fie sarcini complementare, în condițiile legii;"

Acest act normativ reglementează totodată obligația titularului întreprinderii individuale/ persoanei fizice autorizate de a solicita înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor privind participarea în mod obișnuit a soției/soțului la activitatea desfășurată de întreprinderea individuală/persoana fizică autorizată, pe baza declarației pe propria răspundere și a certificatului de căsătorie.

De asemenea, se stipulează faptul că încetarea activității soției/soțului se menționează în registrul comerțului în termen de 15 zile, pe baza declarației pe propria răspundere a titularului întreprinderii individuale/ persoanei fizice autorizate.

Prin articolul 211 introdus în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.44/2008, prin intermediul Legii nr.4/2014, se precizează în mod expres posibilitatea soției/soțului titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate de a se asigura în sistemul public de pensii pe bază de contract de asigurare socială, în sistemul asigurărilor pentru șomaj, prin încheierea unui contract de asigurare de șomaj în condițiile prevăzute la art. 22 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, precum și în sistemul asigurărilor de sănătate.

După analiza modului în care România a transpus Directiva 2010/41/UE, Comisia Europeană a transmis avizul motivat care vizează acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligației de comunicare a măsurilor naționale de transpunere a acestei directive, acțiuni ce se aflau în ultima etapă a fazei pre-contencioase, orice amânare a intrării în vigoare a actelor normative de transpunere crescând riscul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul unei acțiuni pe necomunicare. În astfel de cazuri, de la prima pronunțare a hotărârii Curții, se impun sancțiuni în sumă minimă forfetară de 1.710.000 euro la care se pot adăuga penalități cominatorii cuprinse între aproximativ 2.000 și 130.000 euro/zi de întârziere, de la data transmiterii avizului motivat până la data conformării de către statul român, ceea ce ar fi putut avea un impact important asupra bugetului de stat.

În acest context, a fost emisă Ordonanța de urgență a Guvernului nr.68/2014 privind modificarea și completarea unor acte normative prin intermediul căreia, pe lângă alte aspecte de ordin economic și social, se reglementează modul în care soția/soțul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate se poate asigura în vederea obținerii concediilor și indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, plata contribuțiilor datorându-se asupra veniturilor declarate de către aceștia la casele de asigurări de sănătate.

Având în vedere că transpunerea Directivei 2010/41/UE, în integralitatea ei, s-a produs cu întârziere, respectiv la sfârșitul anului 2014, este dificil a analiza, în lipsa monitorizărilor și a informațiilor ce pot fi furnizate de autoritățile ce gestionează domeniile vizate de această directivă, modul de implementare și efectele acesteia în sfera socio-economică a României.