COMBATEREA CRIMINALITĂȚII INFORMATICE L UCRARE DE DISERTAȚIE Îndrumător științific, Prof. conf. univ. dr. Andreea -Elena MATIC A bsolvent, Gabriel… [628150]
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE
MASTERATUL DREPT
COMBATEREA CRIMINALITĂȚII INFORMATICE
L
UCRARE DE DISERTAȚIE
Îndrumător științific,
Prof. conf. univ. dr. Andreea -Elena MATIC
A
bsolvent,
Gabriel SAVA
GALAȚI-2019
15
Anexa 4
DECLARAȚIE
Subsem natul(a)________ ___________________,
absolvent(ă )/masterand: [anonimizat](ă) al(a)Universității „Dunărea de Jos” Galați,
Facultatea de Științe Juridice, Sociale ș i Politice ,
specializarea /masteratul ________________ ________________________
_____________________________ ____ , înscris la examenul de
licență /disertație la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea
de Științe Juridice, Sociale și Politice,
specializarea /masteratul ________________________________________
declar pe propria răspundere că lucrarea de față este rezultatul muncii
mele, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse
care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în
bibliografii.
Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că
nici o parte din lucrare nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale
altcuiva, persoană fizică sau juridică.
Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă
vreunei instituții de învățământ superior în vederea obținerii vreunei
diplome ori a unui grad sau titlu științific ori didactic.
DATA____________ Semnătura______________
Anexa 5
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE
MASTERATUL DREPT
COMBATEREA CRIMINALITĂȚII INFORMATICE
L
UCRARE DE DISERTAȚIE
Dreptul la respectarea vieții private și de familie – protecție și încălcare
prin mijloace informatice
Îndrumător științific,
Prof. conf. univ. dr. Andreea -Elena MATIC
A
bsolvent,
Gabriel SAVA
GALAȚI – 2019
LISTĂ DE ABREVIERI
Alin=Alineat Art=Articol
CEDO= Curtea Europeană a Drepturilor Omului (regăsită și CrEDO)
N.C.C= Noul Cod Civil
N.C.P.Civ.= Noul Cod de Procedură Civilă
N.C. P.= Noul Cod Penal
N. C. Proc. Pen.= Noul Cod de Procedură Penală
p.= pagina
ONU= Organizația Națiunilor Unite
vol. = volum(ul)
CUPRINS :
Argument
Capitolul I: Introducere.
I.1. Drepturile omului, concept general . …………………………………………………………………. pag 3
I. 2. Viața privată și de familie – de la dreptul de a fi lăsat în pace și până la ”privacy” ……pag 4
I. 2.1. Privacy- viață privată, intimitate sau confidențialitate ……………………………………….pag 6
I. 2.2. Viața privată și de familie între concept general și specific național ……………………pag 7
Capitolul II: Re glementări cu privire la dreptul la viață privată și de familie
II. 1. Drepturi și libertăți individuale. ……………………………………………………………………..pag 10
II. 1.1. Clasificarea drepturilor și a libertăților fundamentale …………………………………….pag 12
II. 2. Reglementări în legislația internațională …………………………………………………………pag 13
II. 3. Reglementări în legislația națională ………………………………………………………………..pag 15
II. 4. Armonizarea legislației internaționale cu cea națională în privința drepturilor omului.
………………………………………………………………………………………………………………………….pag 18
Capitolul III. Mediul online, mijloacele informatice și respectarea vieții private și de
familie
III. 1. Considerații generale …………………………………………………………………………………..pag 23
III. 2. Cadrul legislativ ………………………………………………………………………………………….pag 25
III. 3. Noțiune a de ”date cu caracter personal” …………………………………………………………pag 28
III. 4. Securitatea datelor personale în rețelele de socializare …………………………………….pag 30
III. 5. Metode de protectie online a datelor personale ……………………………………………….pag 34
Capitolul IV . Modalități de încălcare ale dreptului la viață privată și de familie:
Sancțiuni
IV. 1. Considerații generale despre răspunderea în cazul încălcării dreptului la viață privată și
de familie ………………………………………………………………………………………………………….. pag 36
IV. 2. Răspunderea civilă; Condiții pentru antrenarea răspunderii civile; Răspunderea civilă
delictuală; ……………………………………………………………………………………………………………pag 36
STUDIU DE CAZ : Răspunderea civilă delictuală în cazul publicării unor informații nereale
în presa online ……………………………………………………………………………………………………. pag 40
IV. 3. Răspunderea penală și sancțiuni aplicabile …………………………………………………….pag 45
STUDIU DE CAZ : Încălcarea dreptului la viață privată violarea vieții private, prin publicarea
în mediul online a unor fotografii realizare în ipostaze intime, asociate infracțiunii de șantaj
………………………………………………………………………………………………………………………….pag 51
Capitolul V. CEDO și jurisprudența în privința respectării dreptului la viața privată
V. 1. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) – Prezentare……………………………pag 55
V. 2. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în privința dreptului la viață privată
și de familie ………………………………………………………………………………………………………..pag 56
V. 2. 1. Dreptul la viață privată este unul absolut sa u poate fi supus unor limitări?…….. pag 56
V. 2. 2. Limitări între sfera publică și sfera pr ivată …………………………………………………. pag 57
V. 2.3. Notorietatea – un element important în aprecierea ingerinței în viața privată ……..pag 59
Capitolul V I. Concluzii……………………………………………………………………………………….pag 63
Bibliografie
Anexe
2
ARGUMENT
Prezenta temă de disertație ”Dreptul la respectarea vieții private și de
familie – protecția și încălcare prin mijloace informatice ” abordează un aspect
particular al unuia dintre cele mai importa nte drepturi prevăzute atât de convențiile
pactele și tratatele internaționale în domeniul protecției Drepturilor Omului, cât și în
legislația națională, respectiv Dreptul la respectarea vieții private și de familie .
Aspectele specifice ale protecției și încălcării acestui drept în mediul online vor fi
precizate separat, având în vedere specificul lor, însă vor fi tratate contextual.
Cu privire la importanța acestei teme în societatea actuală, este știut faptul că
dreptul la respectarea vieții private și de familie a făcut obiectul unor reglementări
recente, prin adoptarea și implementarea la nivelul Uniunii Europene, în mai 2016, a
pachetului legislativ cunoscut drept General Data Protection Regulation (GDPR)
având drept corespondent în limba româna Noul Regulament de Protecție a Datelor
cu Caracter Personal , care a fost implementat și se aplică și în legislația națională în
toate domeniile care presupun prelucrarea datelor cu caracter personal. Dreptul la
respectarea vieții private și de familie este legat și de un alt drept fundamental, dreptul la imagi ne care, în relație cu dreptul la liberă exprimare sunt sau ar trebui să fie repere
importante ale instituțiilor media, ale mijloacelor de comunicare în masă, ale rețelelor
de socializare și ale platformelor online. Orice act derulat în mediul online, porn ind de
la obișnuitul mail și până la postările în rețelele de socializare a unor fotografii,
înregistrări audio și video, se supun reglementărilor în vigoare privind respectarea drepturilor mai sus amintite și, din păcate, deși necunoașterea legii nu exone rează de
răspundere civilă, contravențională sau penală, practica dovedește că există un număr
extrem de mare al încălcărilor în acest domeniu.
Cu privire la conceptualizarea dreptului la respectarea vieții private și de
familie, istoricul este legat indisolubil de conceptualizarea și legiferarea de- a lungul
timpului a drepturilor omului, de la abordarea filosofică a acestora care este plasată în
perioada stoică a clasicismului, continuă cu dreptul roman și se oprește înainte de
Revoluția Industrială, c are aduce cu sine schimbări m ajore prin cele două Declarații
de pe continente diferite: Revoluția Franceză și Declaration des droites de l'homme et
du citoyen, în 1789 și cea din Statele Unite ale Americii: Bill of Rights , din 1791. Cele
3
două Războaie Mondiale și milioanele de victime atât militari cât și civili,
Holocaustul din timpul celui de -al Doilea Război Mondial și deportarea în lagărele
sovietice aduc în actualitate și subliniază necesitatea ca statele lumii să redacteze și să adere la un act, o Convenție care să statueze în mod clar drepturile omului, lucru care
se întâmplă pe 10 decembrie 1948, la Paris, unde 58 de state membre ale Organizației
Națiunilor Unite (ONU) adoptă în Adunarea Generală ”Declarația Universală a
Drepturilor Omului ”. Ulterior, transpunerea princ ipiilor de bază ale acestei declarații
se face în alte convenții și tratate internaționale și regionale, apoi, rând pe rând, în
legislația specifică a statelor membre semnatare ale acestora. O situație specifică este
cazul Uniunii Europene care, funcționând unitar, adoptă și în privința Drepturilor
Omului ”Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” care fost
proclamată de către Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene pe 7 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa. Includerea drepturilor fundamentale ale cetățenilor Uniunii în Tratatul de la
Lisabona presupune faptul că instituțiile Uniunii și statele membre sunt obligate din
punct de vedere juridic, atunci când pun în aplicare dreptul UE, să respecte aceste
drepturi.
Legislația internațională este transpusă, dacă aceasta nu exista deja, în
Constituție și în Noul Cod Civil , aspect care va fi tratat distinct într- un capitol al
prezentei lucrări, care va da o importanță deosebită și modul ui în care instanțele
internaționale în primul rând și cele naționale în al doilea rând, au interpretat și aplicat prevederile legislative. Deoarece adaptarea legislației în ceea ce privește mediul
online este în plin proces, aceasta va fi amintită punctua l, ca și sancțiunile aplicate în
cazul încălcării acesteia. Capitolul ”Concluzii” subliniază importanța legiferării
acestui drept în legislația internațională și în cea națională, pentru a asigura respectarea și pentru a sancționa punctual încălcarea lui și face trecerea de la aspecte
teoretice la cele practice dar cuprind și câteva recomandări cu privire la acest
domeniu.
4
Cap I – INTRODUCERE
I.1. Drepturile omului, concept general
Sub raport filosofic, problema drepturilor omului se presupune că a apărut de
când omul a devenit conștient de natura raporturilor sale cu lumea înconjurătoare, cu
ceilalți oameni, cu instituțiile publice și cu formele de organizare ale societății. ”Ideea
că ființa umană posedă prin natura sa anumite drepturi… s -a ivit î n mintea
omenească, după cum se știe, încă din timpuri străvechi și a fost redată în
cuvinte strălucite grație filosofiei stoice și jurisprudenței, apoi, în toate epocile următoare, uneori inspirându- se din dogmele religiei creștine, alteori numai din
lumina rațiunii ”
1. Distincția între abordarea filosofică a problemei drepturilor omului
și abordarea politico -juridică plasează în epoci diferite descoperirea conceptului. În
timp ce unii oameni de știință pretind că ar descoperit conceptul rudimentar al drept urilor omului în filosofia stoică a clasicismului, pe calea dreptului natural al
jurisprudenței și al dreptului roman, este evident că originile conceptului modern se
găsesc în revoluțiile engleze, americane și franceze ale secolelor XVII și XVIII. ”De-a
lungul vremii, noțiunile de ”drepturi civile” și libertăți civile” au început să se
dezvolte în legea engleză din secolul XVII și au găsit pe deplin înflorire aproape simultan în Franța: Declaration des droites de l'homme et du citoyen , în 1789 și în
Statele Unite ale Americii: Bill of Rights , în 1791, dar au rămas mult timp fără niciun
ecou în dreptul internaț ional”
2.
Numeroasele încercări ale oricărei forme de organizare umană de a reglementa
drepturi și obligații ale membrilor ei s -au regăsit de -a lungul istoriei în diferite legi și
apoi, mai târziu, în ceea ce avea să devină știința dreptului. Conform lui Ulpian, unul
dintre marii juriști ai Romei Antice, dreptul avea o strânsă legătură cu divinitatea și cu
omul fiind "cunoasterea lucrurilor divine și um ane, ș tiinta de a deosebi ceea ce
1 Georgio del Vecchio, ”Diritto naturale e unita europea ”, Roma, 1959 apud M. Voiculescu,
”Drepturile omului și probleme globale contemporane” București, Casa Editorială Odeon, 2003, p.20
2 M. Voiculescu , ”Drepturile omului și probleme globale contemporane” , București, Casa Edit orială
Odeon, 2003 , p.21
5
este drept de ceea ce este nedrept "3. Omul ocupă astfel locul central în toate
încercările de postulare a unor reguli, a unor drepturi în ceea ce îl privește.
Schimbările permanente ale omenirii de la prima formă de organi zare cunoscută și
până la statul de drept, democrațiile din societatea modernă și contemporană a
determinat și o schimbare a acestor drepturi, care, mai ales după terminarea celui De –
al Doilea Război Mondial, s -a dovedit că trebuie recunoscute la nivel mon dial. Astfel,
pe 10 decembrie 1948, la Paris, 58 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite
(ONU) au adoptat în Adunarea Generală Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Acest act era necesar mai ales în contextul în care, după șase ani de războ aie și
milioane de vi eți pierdute în luptele purtate dar și în lagărele de exterminare, țările
care au elaborat textul și statele care au adoptat apoi Declarația Universală a
Drepturilor Omului au considerat necesară redactarea scrisă a unui set de "reguli " care
să stabilească anumite drepturi și libertăți valabile universal și recunoscute, astfel
încât să se evite cazuri continue și complexe de încălcare a acestora, așa cum se
petrecuseră anterior lucrurile. Preambulul Declarației Universale a Drepturilor
Omului face referire la noțiuni care aveau să devină în scurtă vreme scheletul de bază
al tuturor democrațiilor funcționa le din lume precum ”recunoașterea demnității
inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și
inalienabile ” ”libertatea cuvântului și a convingerilor ” ”credința (…) în
drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și în valoarea persoanei
umane, drepturi egale pentru bărbați și femei și că au hotărît să favorizeze
progresul social și îmbunătățirea condițiilor de viață în cadrul unei libertăți mai
mari ”4
I. 2. Viața privată și de familie – de la dreptul de a fi lăsat în pace și până la
”privacy”
Viața privată și de familie sunt noțiuni relativ noi pentru știința dreptului .
Cunoscut mai degrabă drept ”privacy” c are este echivalent dreptului la viață privată
din sistemul anglo- saxon, deși nu sunt, în fapt, unul și același lucru, dreptul la viață
3 Voicu C. , ”Introducere în drept” București : Pro Universitaria, 2006 – p. 11
4http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Declaratia_Universala_a_Drepturilor_Omului.pdf
6
privată și de familie este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, fiind stabilit
în cadrul convențiilor interna ționale, în special în ”Declarația Universală a Drepturilor
Omului” din 1948, chiar dacă el nu a fost definit în acest mod. Astfel, conform art 12
din ”Declarația Universală a Drepturilor Omului” din 1948, dreptul la viață privată și de familie este defini t astfel: ” Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața
sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția
legii împotriva unor asemen ea imixtiuni sau atingeri”
5. Dacă dreptul la viață
privată a fost definit de primii autori recunoscuți în domeniu (Samuel D. Warren și
Louis D. Brandeis) ca fiind ” dreptul de a fi singur sau de a fi lăsat în pace ”6,
accentul fiind pus asupra menținerii spa țiului intim în care își trăiește viața individul,
la mijlocul secolului al XX -lea, un alt autor american (Alan Westin) identifica dreptul
la viață privată informațională, prin sublinierea voinței interne de manifestare cu
privire la utilizarea de către te rți a informațiilor ce caracterizează un individ (deci, în
afara spațiului său intim). Cu alte cuvinte, dreptul la protecția datelor personale implică necesitatea adoptării de măsuri adecvate de garantare a integrității acelor caracteristici specifice pent ru personalitatea fiecăruia, în scopul prezervării
autonomiei individuale. În prezent, este admisă existența a două drepturi, deși distincte, legate între ele: dreptul la viață privată și dreptul la protecția datelor personale.
I. 2.1. Privacy- viață pri vată, intimitate sau confidențialitate
Conceptul de ”privacy” a fost definit mai întâi ca fiind ”dreptul de a fi lăsat
în pace ” și a evoluat ulterior până în ziua de azi fiind dreptul unei persoane private de
a decide singură câtă informație personală să ofere, cui și pentru ce anume. Chiar dacă
cele două noțiuni par a fi sinonime, traducerea ”privacy” este tradus de ediția online a
celei mai cunoscute ediții a Oxford Dictionaries ca fiind ”viața privată”
7 însă acesta
5
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internation ala/Declaratia_Universala_a_Drepturilor_Omului.pdf
6 (n.trad.) din https://www.cs.cornell.edu/~shmat/courses/cs5436/warren -brandeis.pdf
7 https://ro.oxforddictionaries.com/traduceti/engleza -romana/privacy
7
este adesea tradus și înțeles în Marea Britanie și în special în Statele Unite ale
Americii ca fiind ”intimitate”, în relație directă cu ideea de confidențialitate. Dreptul
la viață privată (The Right to Privacy ) a luat ființă în Statele Unite când un avocat din
Boston, Samuel Warren, împreună cu prietenul său Louis
Brandeis, profesor la Universitatea Harvard, a scris în 1890, un eseu intitulat “Dreptul
la viață privată”, eveniment precursor recunoașterii unui drept ce a a depășit sfera problemelor personale, apropiindu- se, prin abordare, de secolul nostru
8. Aceștia au
definit dreptul la viață
privată al individului ca dreptul de a fi lăsat în pace. Într -o altă opinie9, dreptul la
viață privată reprezintă „dreptul nostru de a ne păstra o zonă în jur, care să includă acele lucruri ce fac parte din noi, precum casa, corpul, sentimentele, secretele și
identitatea. Dreptul la viață privată ne dă posibilitatea de a alege care părți din această zonă sunt accesibile celorlalți,
precum și de a controla modalitatea și perioada în care sunt folosite acel e părți pe care
alegem să le punem la dispoziția altora.” Alain Westin consideră dreptul la viață privată ca o solicitare a indivizilor de a putea determina singuri când, cum și ce informații despre ei înșiși comunică altora, arătând că acest drept poate f i descris de
patru noțiuni: singurătate, intimitate, anonimitate, rezervă10. ”Privacy” este astfel
definit ca fiind ” un drept fundamental, esențial pentru autonomie și protecția
demnității umane, care servește drept temelia pe care sunt construite multe alt e
drepturi ale omului. «Privacy» ne permite să creăm bariere și să gestionăm
limitele pentru a ne proteja de interferențele nejustificate în viața noastră, ceea ce ne permite să negociem cine suntem și cum vrem să interacționăm cu lumea din jurul nostru. «Privacy» ne ajută să stabilim limitele pentru a limita cine are
acces la corpurile, locurile și lucrurile noastre, precum și la comunicările și
8 http://www.utgjiu.ro/revista/jur/pdf/2013 -01/6_AL INA_SAVOIU.pdf
9 Yael Onn, Privacy in digital Environment, Haifa Center of Law and Technology, apud A. Săvoiu, C.
Căpățână Basarebescu, ”Dreptul la viață privată” în Analele Universității “Constantin Brâncuși” din
Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 1/ 2013
10 Alain Westin, Privacy and Freedom, 1968, New Zork, USA: Atheneum, apud A. Săvoiu, C.
Căpățână Basarebescu, ”Dreptul la viață privată” în Analele Universității “Constantin Brâncuși” din
Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 1/2013
8
informațiile noastre. Regulile care protejează confidențialitatea ne dau
posibilitatea de a ne apăra drepturile în fața unor dezechilibre semnificative de
putere. Drept urmare, viața privată este o modalitate esențială de a ne proteja pe
noi înșine și pe societate împotriva folosirii arbitrare și nejustificate a puterii,
reducând ceea ce putem ști despre noi și făcu t pentru noi, protejându- ne în
același timp de alții care ar dori să -și exercite controlul. «Privacy» este esențială
pentru cine suntem ca ființe umane și luăm decizii în fiecare zi. Ne dă un spațiu
pentru a fi noi fără judecată, ne permite să gândim liber fără discriminare și este
un element important de a ne da controlul asupra cine știe ce despre noi ”11
I. 2.2. Viața privată și de familie între concept general și specific național
În legislația fiecăreia dintre țările membre a Uniunii Europene, dreptul la viață
privată este aplicat în special în dispoziții constituționale, mai nou prin legislația
privind protecția datelor cu caracter personal și, câteodată, și în alte acte specifice
unui domeniu (cum este cel din domeniul medical ). La nivel instituționa l european, un
important rol îl au autoritățile pentru protecția datelor cu caracter personal din fiecare
stat membru. Apariția și dezvoltarea conceptului de ”privacy” este relativ târzie,
dreptul și implicit necesitatea protejării lui fiind dezvoltat treptat în dreptul privat
European și American. Ascensiunea lui la rang de normă constituțională și de ”drept
fundamental” , este situată istoric după cel de -al doilea razboi mondial. Prin art. 8 al
Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertățilo r fundamentale, semnată
la Roma pe 4 noiembrie 1950, se instituie și protejază ” dreptul la respectarea vieții
private și de familie, a domiciliului și a corespondenței ”. Î n c e p rivește conceptul
American de ”Right of Privacy” , acesta este creat de Curtea S upremă a Statelor Unite
începând cu hotărârea Giswold, din anul 1965.12 Convenția Europeană a Drepturilor
Omului consfințește la art 8 ” Dreptul la respectarea vieții private și de familie ”13.
11 https://privacyi nternational.org/explainer/56/what -privacy
12 https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2009/RSJ4/C01PreducaGrigorianaManuela.pdf
13 https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
9
Determinarea conținutului dreptului la viață privată a pus probleme deosebite
în jurisprundență și mai ales în doctrină datorită caracterului său hibrid, reglat de
variabile specifice fiecărui individ, având o extrem de vastă arie de cuprindere ”acoperind secretul, intimitatea cât și libertatea individuală de alegere î n orientarea
sexuala sau alte chestiuni.”
14 Cea mai cunoscută definiție dată noțiunii de ‘’viață
privată’’ de către literatura de specialitate din occident, este aceea potrivit cu care dreptul la viață personală, este dreptul individului l a o viață restrâns ă și anonimă
15 .
Acestei definiții i se reproșează faptul că ar reda numai aspectul psihologic al
revendicării dreptului, eliminând elementele ob iective ale acestuia cum sunt
”imaginea”, ”impozitele plătite”, ”modul de a petrece timpul liberă”, ”viața
profe sională”, ori ”sănătatea”. A supra conținutului conceptului de ” viață privată” s -a
promovat și Adunarea C onsultativă a Consiliului Europei care la 23 ianuarie 1970, a
adoptat Rezoluția 428 care prevede: ”În limitele sale esențiale, dreptul la
respectarea vi eții private constă în posibilitatea persoanei de a -și duce viața așa
cum dorește, cu un minim de ingerințe. Acest drept se referă la viață privată, la
viață familiala și la aceea a căminului, la integritatea fizică și morală, la onoare și
reputație, la fa ptul de a nu fi prezentat într -o lumină falsă, la nedivulgarea unor
fapte inutile și jenante, la publicarea fără autorizare a unor fotografii private, la
protecția împotriva spionajului și a indiscrețiilor nejustificate sau inadmisibile, la protecție împot riva utilizării abuzive a comunicațiilor private, la protecția
împotriva informațiilor confidențiale comunicate sau primite de către un
particular. ”
16
14 Urs, Ilie, ”Repararea daunelor morale”, Editura Lumina Lex, București, 2001, p. 143
15 Lindon, R., ”Le droit de la personalite ”, Dalloz, Paris, 1974, p. 16 apud G. Preduca, ”Consideratii
privind protecția dreptului la viața privată ”
16 http://www.coe.int/t/commissioner/Source/Resolution_ROUMAIN.pdf.
10
Capitolul II: Reglementări cu privire la dreptul la viață privată și de familie
II. 1. Dr epturi și libertăți individuale.
Drepturi sau libertăți individuale? Deși numite în mod diferit, Constituția
utilizează termenul ”drept” când se face referire la ”dreptul la viață” (art. 22) sau
”dreptul la vot” (art. 36), iar în cuprinsul aceluiași act normativ se face referire la
termenul de ”libertate” când sunt reglementate noțiuni precum ”libertate de
exprimare” (art. 30) ori ”libertatea întrunirilor”. ”Vom observa că t erminologia
constituțională, deși nuanțată, desemnează o singură categorie juridi că și anume
dreptul fundamental. Astfel văzute lucrurile, vom observa că, juridicește, dreptul este o libertate, iar libertatea este un drept. Nu există deosebiri de natură
juridică, suntem deci în prezența unei singure noțiuni juridice. ”
17
Doctrina juridică face vorbire despre receptarea și traducerea în limbaj juridic
al drepturilor omului despre care unii autori spun că ”numai transformarea lor în
autentice drepturi fundamentale a făcut posibilă realizarea dezideratului de a le conferi eficiență juridică . Asfel, drepturile findamentale consacră la nivel normativ ale
drepturi ale omului pe care guvernanții doresc să le garanteze; prin urmare forța lor juridică și garanțiile lor vor fi cele ale normei juridice prin care au fost cons acrate.
Subiectivitatea inerentă dreptur ilor om ului este astfel transgresată prin obiectivitatea
sistemului normativ în care ele au fost integrate, iar discuțiile legate de legitimitatea lor vor fi deplasate pe terenul legitimității normelor ce le consacră . Conceptul d e
drepturi fundamentale prezintă nu doar avantajul menționării drepturilor într- un act
juridic cu forță obligatorie, ci și pe acela al relativiz ării discuțiilor legate de numărul,
definiția, conținutul norm ativ ș i garanț iile drepturilor respective. Toate aceste
elemente vor fi obiectiv e realități date în funcție ' de sistemul normativ considerat,
variația lor în spațiu fiind explicată prin existența diferitelor state, iar variația lor în timp rezultând din evoluția normală a oricărei societăți, reflectată în voința guvenanț ilor. Prin urmare, drepturile fundamentale sunt, în egală măsură atât garanț ii
obiective cât și drepturi subiective , opozabile puterii statale ș i protejând individul
17 Muraru I., Tănăsescu E. S.- Drept constituțional și instituții politice – Ed. All Beck, București, 2003 –
Volumul I , p.141
11
inclusiv î n raporturile sale cu ceilalti membri ai colectivității di n care face part e.
Consacrarea lor la nivel normativ constituțional le asigură cea mai eficiență garantare
juridică, întrucât astfel ele beneficiază atât de mec anismele de garantare a supremației
normelor constituționale, câ t și de mecani smele juridice specifice protecției
drepturilor subiective”18. Conform acelorași autori , drepturile fundamentale sunt
drepturi subiective, ” ele fiind în ultimă instanță facultăți ale subiectelor raportului
juridic de a acționa într -un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte
subiec te o atitudine corespunzătoare și de a beneficia de protecția și sprijinul
statului în realizarea pretențiilor legitime. ”19
În aceeași caracterizare, ”drepturile fundamentale sunt drepturi esențiale pentru
cetățeni. Aceasta este cea mai importanta trăsătură . Daca drepturile
fundamentale sunt drepturi subiective, ceea ce le deosebește de acestea este
tocmai această trăsătură. Ea explică de ce, din sfera drepturilor subiective ,
numai un anumit număr de drepturi sunt fundamentale, înscrise, ca atare, în
Constituție ”20
Datorită importanței lor, drepturile fundamentale, sunt înscrise în acte cu forță juridică supremă, cum ar fi declarații de drepturi, legi fundamentale. Înscrierea în Constituție a drepturilor fundamentale este urmarea caracteristicii principale a acestora de a fi drepturi esențiale pentru cetățeni. Odată selectate pe criteriul valoric, ca fiind esențiale într-o anumită etapă istorică, li se conferă o formă și ocrotire juridică aparte. Înscrise
în Constituție, li se recunoaște caracterul de drepturi fundamentale și li se stabilesc
garanții pentru ocrotirea și exe rcitarea lor, atât la nivel norm ativ cât și instituțional.
18 Muraru I., Tănăsescu E. S., op. cit. , p.138
19 Ibidem , p.139
20 Ibidem, p.139
12
II. 3.1. Clasificarea drepturilor și a libertăților fundamentale
Profesorul Ion Deleanu21 face o clasificare a drepturilor și liber tăților fundamentale,
printre care și dreptul la respectarea vieții private și de familie, după mai multe
criterii.
A. După criteriul cronologic
1. drepturi și libertăți fundamentale din prima generație – din sfera civilă și politică
2. drepturi și libert ăți fundamentale din „generația a doua” – din sfera socială
3. drepturi și libertăți fundamentale din „generația a treia” – privind solidaritatea
umană, consacrate în plan internațional
4. drepturi și libertăți fundamentale din „generația a patra” – dreptul la
protecția vieții private, dreptul la protecția datelor personale .
În fața dezvoltării fără preceden t a noilor tehnologii ale informației și comunicării,
unii autori (G. Braibant) au făcut vorbire chiar despre o a patra generație de drepturi, care ar i nclude dreptul la protecția datelor personale, dreptul la protecția vieții private
(privacy) etc. Permanenta împrospătare și îmbogățire a domeniului este una din
trăsăturile caracteristice ale conceptului de drepturi ale omului, dar numai prac tica
poate co nfirma sau infirma existența lor la nivel juridic. Cert este faptul că protecția
datelor personale începe tot mai mult să își facă apariția chiar și la nivelul legilor fundamentale .
22
B. Pornind de la triada structurii umane (omul este o ființă bio -psihică socială)23
1. drepturi și libertăți care ocrotesc ființa umană ca entitate biologică
2. drepturi și libertăți care ocrotesc ființa umană, ca relație socială, în considerarea
apartenenței la statul român
21 Deleanu, I. ”Drept constituțional și instituții politice”, (Note de curs) p.51
22 Muraru I., Tănăsescu E. S., op. cit. , p.145
23 Deleanu, I. ”Instituții și proceduri constituționale – în dreptul comparat și în dreptul român”, Editura
C.H. Beck, București, 2006, p. 442 -443
13
3. drepturi și libertăți ale persoanei, în raporturil e ei cu societatea sau cu statul,
exercitate individual
4. drepturi ale colectivităților de persoane.
C. După criteriul conținutului24
1. inviolabilitățile (de exemplu, dreptul la viață etc.)
2. drepturile și libertățile social -economice și culturale (de ex emplu, accesul la
cultură, dreptul la muncă etc.)
3. drepturile exclusiv politice (de exemplu, dreptul la vot)
4. drepturile și libertățile social -politice ( de exemplu, libertatea de exprimare
etc.)
5. drepturile garanții (dreptul de petiționare)
D. După scopul urmărit25
1. libertăți individuale
2. drepturi social -economice
3. drepturi politice
4. drepturi social -politice (libertăți publice)
5. egalitatea în drepturi
II. 2. Regleme ntări în legislația internațională
”Declarația Universală a Drepturilor Omulu i” din 1948; art 12
”Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia
sa, în domiciliul lui sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și
24 Deleanu, I. ”Drept constituțional … ”, op.cit., p.51
25 Dele anu, I. ”Drept constituțional … ”, op.cit.,, p.53
14
reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor
asemenea imixtiuni sau atingeri ”26
„Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
fundamentale ” (4 noiembrie 1950) a Consiliul Europei amendată de Protocoalele
nr. 11 și 14, însoțită de Protocolul adițional și de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12, 13 și
16, Articolul 8
”Dreptul la respectarea vieții private și de familie 1. Orice persoană are
dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a
corespondenței sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorități publi ce în
exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege
și constituie, într -o societate democratică, o măsură necesară pentru
securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării,
apărarea ordinii și prevenire a faptelor penale, protecția sănătății, a moralei,
a drepturilor și a libertăților altora”
Art. 8 al Convenției consacră, sub titlul marginal „ Dreptul la respectarea vieții
private și de familie ” dreptul relativ , condițional, susceptibil de restrângeri, as tfel
cum reiese din chiar conținutul paragrafului 2, la respectarea vieții private și de
familie, cu tot ceea ce implică el. Restrângerile aduse acestui drept din partea
autorităților publice trebuie să îndeplinească două condiții, din perspectiva
Convenți ei: să fie prevăzute de lege într -o manieră accesibilă și să fie necesare pentru
securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică, prevenirea faptelor
penale sau protecția libertăților altora.27
„Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice”, (23 martie 1976) ,
art 17
”Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața
particulară, în familia, domiciliul sau corespondența sa, nici la atingeri
26
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Declaratia_Universala_a_Drepturilor_Omului.pdf
27 https://www.juridice.ro/534040/apararea -dreptului -la-viata -privata -prin-mijloace -de-drept penal.html
15
ilegale aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are drept la protecția
legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri ” 28
„Carta Uniunii Europene privind drepturilor fundamentale” (30.03.2010)29
Articolul 7: Respectarea vieții private și de familie Orice persoană are dreptul
la respectarea vieții pri vate și de familie, a domiciliului și a secretului
comunicațiilor.
Articolul 8: Protecția datelor cu caracter personal (1) Orice persoană are
dreptul la protecția datelor cu caracter personal care o privesc. (2) Asemenea
date trebuie tratate în mod corect , în scopurile precizate și pe baza
consimțământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum și dreptul de a obține rectificarea acestora. ( 3) Respectarea
acestor norme se supune controlului unei autorități independente.
II. 3. Reglementări în legislația națională
Constituția României- legea fundamentală a României, cuprinde un capitol distinct,
respectiv Capitolul II ”Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”, acolo unde
își are sediul și dreptul la respectarea vieții private și de familie , la art 26:
”(1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de e a însăși, dacă nu încalcă drepturile
și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri ”
30
Din conț inutul art. 26 din Constituț ie rezult ă că dreptul la via ță privată poate fi
încălcat de autoritățile publice, ca de altfel de orice persoan ă, numai în cazurile
stabilite expres de lege. Aceste situaț ii sunt cele ce protejează un interes general,
28http://www.hotararicedo.ro/files/files/PACTUL%20INTERNATIONAL%20CU%20PRIVIRE%20L
A%20DREPTURILE%20CIVILE%20SI%20POLITICE.pdf
29 https://eur -lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0389:0403:ro:PDF
30 http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=3 39&idl=1&par1=2
16
drepturile sau libertăț ile altora și ordinea public ă. Aceeasi situaț ie se desprinde și din
art. 8 al Convenț iei pentru ap ărarea drepturilor omului și a libertăț ilor fundamentale,
ratificat ă de România prin Legea 30/18 mai 1994 publicat ă în Monitorul Oficial nr.
135 din 31 mai 1994 modificat ă prin Legea 79/6 iunie 1995 publicat ă în Monitorul
Oficial nr. 147 din 13 iulie 1995, în sensul c ă Statul prin autoritățile sale, trebuie s ă
acționeze într -un astfel de mod încât sa permita celor interesati sa duca o viata de
familie normala, ferind individul de imixtiuni arbitrare ale puterii publice. Din
jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor omului, rezultă că imixtiune a unei
autorit ăți publice în via ța privat ă a unei persoane este licit ă numai dac ă satisface
condi țiile impuse de paragraful 2 al art. 8 și anume : dac ă a fost ”prev ăzut de lege”,
dacă a urm ărit unul sau mai multe din scopurile legitime și dacă a fost ”necesar ă într-
o societate democratică”31.
Unii autori au extins și la următoarele articole din Constituție (art 27 -30) sfera
aplicării dreptului la viață intimă . ”Dreptul la viață intimă este un drept fundamental
garantat atît de legislația națională, cît și de cea internațională. Astfel, făcînd o sinteză
a art. 12 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 17 din Pactul universal cu privire la drepturile civile și politice, art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO), art. 26, art. 27, a rt. art. 28, art. 29 ș i art. 30 din Constituția României,
conchidem că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie,
a domiciliului său și a corespondenței sale și nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau i legale în viața particulară”
32 Având în vedere corespondența
cu prevederile Noului Cod Civil, este de reținut că prevederile cuprinse în Constituția
României la art 27 -30, vor fi reținute ca fiind de interes în ceea ce privește Dreptul la
viață intimă – echivalent în opinia unor autori celui constituțional la respectarea vieții
private și de familie.
31 https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2009/RSJ4/C01Preduca Grigoriana Manuela.pdf
32 https://www.juridice.ro/455745/limita -dintre -dreptul -la-viata -privata -si-interesul -public -observata –
prin-prisma -jurisprudentei -cedo.html
17
Noul Cod Civil – Art. 71: Dreptul la viața privată33
(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private.
(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imix tiuni în viața intimă, personală sau de
familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său
ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, precum și a informațiilor din viața
privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor
prevăzute la art. 75.
Art. 74: Atingeri aduse vieții private
34
Sub rezerva aplicării dispozițiilo r art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieții
private:
a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuință sau luarea din aceasta a oricărui
obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal;
b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, s ăvârșită prin orice mijloace
tehnice, sau utilizarea, în cunoștință de cauză, a unei asemenea interceptări;
c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într -un spațiu
privat, fără acordul acesteia;
d) difuzarea de imagini care prez intă interioare ale unui spațiu privat, fără acordul
celui care îl ocupă în mod legal;
e) ținerea vieții private sub observație, prin orice mijloace, în afară de cazurile
prevăzute expres de lege;
f) difuzarea de știri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale
privind viața intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;
g) difuzarea de materiale conținând imagini privind o persoană aflată la tratament în
unitățile de asistență medicală, precum și a datelor cu caracter personal privind
starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanțe în
legătură cu boala și cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul
33 https://wolt erskluwer.ro/art -71-dreptul -la-viata -privata/
34 https://wolterskluwer.ro/art -74-atingeri -aduse -vietii -private/
18
persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei
sau al persoanelor îndreptățite;
h) utilizarea, cu rea- credință, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă
persoană;
i) difuzarea sau utilizarea corespondenței, manuscriselor ori a altor documente
personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reședința, precum și numerele de
telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei
căreia acestea îi aparțin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.
Art. 75: Limite35
(1) Nu constituie o încă lcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile
care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la
drepturile omului la care România este parte.
(2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună- credință și cu
respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.
Art. 77: Prelucrarea datelor personale
36
Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile și condițiile prevăzute de legea specială.
II. 4. Armonizarea legislației internaționale cu cea națională în privința drepturilor omului
Dreptul la autodeterminare ar putea funcțion a limitativ în ceea ce privește
aplicarea la scară globală a drepturilor omului? Sau acesta este un drept absolut care permite oricărei națiuni să legifereze într -un mod propriu drepturile omului? Un
interes teoretic și practic aparte suscită dreptul popoa relor de a dispune de ele însele
(dreptul la autodeterminare). În explicarea acestui drept trebuie să ținem seama de două realități și anume: este cunoscut că Declarația Universală a Drepturilor Omului
35 https://wolterskluwer.ro/art -75-limite/
36 https://wolterskluwer.ro/art -77-prelucrarea- datelor -personale/
19
și cele două Pacte au căutat să înglobeze totalitatea drepturilor posibile ale omului;
catalogul drepturilor nu poate fi pe plan intern, concret, pretutindeni același el este
formulat în raport cu posibilitățile fiecărui stat, posibilități date de nivelul lui de dezvoltare economică, socială și culturală. Dreptul la autodeterminare nu a fost înscris în Declarația Universală a Drepturilor Omului, așa cum apare înscris în celelalte documente privitoare la drepturile omului, fapt ce a fost considerat de unii drept o lacună a declarației. Cele două pacte privitoar e la drepturile omului, consacră, încă de
la început, dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, ceea ce evidențiază legătura dintre libertatea națiunilor și a celor ce le alcătuiesc. În actul final al Conferinței pentru securitate și cooperare din Eur opa (Helsinki, 1975), după ce în pct. Vll se
expune obligația statelor de a respecta drepturile omului și libertățile fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, de conștiință, religie, sau de convingere, la pct. VIII se stabilește obligația statelor d e a respecta egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul
lor de a dispune de ele însele.
37 De altfel, majoritatea tratatelor, rezoluțiilor,
declarațiilor, fac acest lucru frecvent punând în evidență legătura strânsă între drepturile omului și dreptul popoarelor și națiunilor de a dispune de ele însele. Cu privire la dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, sunt interesante opiniile formulate pentru că, într -o clară și corectă stabilire a locului său în contextul
drepturilor omului, aceste opinii sun t totuși edificatoare. Se poate spune că într -o
interpretare a dispozițiilor celor două pacte, a perspectivelor deschise de acestea,
dreptul popoarelor de a dispune de ele însele a fost considerat „ ca cel mai
fundamental dintre toate drepturile omului". De asemenea s- a susținut că dreptul
popoarelor de a dispune de ele însele este un drept al omului, pentru ca să se adauge
că egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul de a dispune de ele însele constituie un principiu fundamental al dreptului internațio nal, iar apoi să se arate că ele constituie o
condiție esențială pentru exercitarea tuturor drepturilor și libertăților omului. Karel Vasak, discutând această problemă considera că, foarte adesea, cedând prestigiului de care se bucură drepturile omului în viața contemporană, autorii fac din
autodeterminare un veritabil drept al omului. Această concepție, arăta autorul, a fost în mod egal reținută de Națiunile Unite și Pactele drepturilor omului încep prin a
37 http://www.dri.gov.ro/actul -final-de-la-helsinki/
20
declara că „ Toate popoarele au dreptul de a dispune de ele însele. În virtutea
acestui drept, el își determină liber statutul politic și își asigură liber dezvoltarea
economică, socială și culturală"38. Un alt autor, Karl Josef Partsch, se întreabă dacă
autodeterminarea constituie unul din drepturile omului sau reprezintă, așa cum adesea
se pretinde, condiția esențială a tuturor drepturilor omului, constatând că ambele interpretări sunt subiecte de controverse. El însă cercetează autodeterminarea în cadrul principiilor de bază ale drepturilor omului, aceste a fiind: autodeterminarea,
egalitatea și nediscriminarea. Explicațiile date motivează de ce stabilirea sferei drepturilor omului și cetățeanului nu este o problemă simplă, în orice caz, catalogul acestora poate și trebuie mereu amendat.
Preocupările pentr u promovarea și ocrotirea drepturilor și libertăților
cetățenești au depășit în timp limitele și granițele tradiționale, ca o consecință firească a cursului istoric în care omenirea s -a angajat, îndeosebi după cel de -al doilea război
mondial, în străduinț a de a se pune capăt exploatării și violenței, rasismului și
discriminării naționale, inegalității dintre oameni. În contextul general al evoluției statului și dreptului, proprietății, educației, culturii și științei și instituția libertăților
cetățeneșt i a cunoscut un dinamism aparte. Aceasta nu înseamnă că nu mai sunt
multe lucruri de înfăptuit în acest domeniu deși se consideră că astăzi națiunile par a fi mai apropiate decât oricând, iar omenirea dispune de resurse enorme pentru a îmbunătăți condiț iile de viață ale tuturor.
În timpul care a trecut de la crearea Organizației Națiunilor Unite și desigur
de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului (1948), instituția drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale a cunoscut o dinamică aparte,
plină de semnificații. Dar, și aceasta este o trăsătură importantă a evoluției instituției, drepturile omului, ca problemă și realitate, au depășit granițele statelor, devenind o problemă a lumii. Așa văzute lucrurile, în domeniul reg lementărilor juridice, există
reglementări internaționale și reglementări interne cu privire la drepturile, libertățile și obligațiile fundamentale. Realizarea unei corelații cât mai reușite între aceste două categorii de reglementări, implică asigurarea drepturilor cetățenilor la nivelul
38 Sepúlveda, M.; van Banning, T. și alții, ” Human rights reference handbook ”, ediția a III -a, Ciudad
Colon, Costa Rica: University of Peace, 2004
21
standardelor impuse de reglementările internaționale, lucru dificil de realizat și care
cere timp, față de marea diversitate în dezvoltarea economică, socială și culturală a statelor lumii.
Pe plan internațional preocupările pentru promovarea drepturilor omului, s -au
concretizat în câteva documente de reală valoare, intre care trebuie menționate îndeosebi Declarația Universală a Drepturilor Omului (1 decembrie 1948); Pactul internațional cu privire la drepturile economic e, sociale și culturale și Pactul
internațional cu privire la drepturile civile și politice (16 decembrie 1966); Actul final
al Conferinței pentru securitate și cooperare din Europa (Helsinki, 1975), Documentul
final al Reuniunii de la Viena a reprezentanț ilor statelor participante la Conferința
pentru securitate și cooperare în Europa (1989), Carta de la Paris (1990). De asemenea s- au adoptat și sunt în vigoare o multitudine de alte convenții, declarații,
principii, protocoale, prin care se realizează regl ementări.
Discutându- se corelația dintre reglementările internaționale și cele interne în
domeniul drepturilor omului se motivează pe larg teza în sensul căreia ” nu au nimic
comun cu colaborarea internațională încercările de a atribui exclusiv individu lui
calitatea de subiect de drept internațional, de a acredita ideea că el are acum aptitudinea și capacitatea de a se adresa mai întâi și direct organelor internaționale pentrn anumite drepturi sau revendicări. Precum se arată în
literatura juridică asem enea proceduri au un caracter limitat și derogator ”
39
Corelația dintre reglementările internaționale și cele interne poate ridica și
unele aspecte mai deosebite. Astfel, se consideră că ”probleme serioase se pot
ridica în caz de conflict între criteriile naționale de protecție a drepturilor
fundamentale și cele ale Uniunii Europene, în particular când protecția
națională merge mai departe decât cea stabilită prin dreptul comunitar. În
aceste situatii există o tensiune datorată dorinței de a oferi cetă țenilor o
protecție optimă a drepturilor fundamentale în contextul uniformizării pe care o
impune dreptul comunitar ”.40 Această problemă s- a ridicat în special în contextul
39 Muraru I., Tănăsescu E. S., op. cit. , p.153
40 Idem
22
dreptului constituțional italian (cazul Frontini) și german (afacerile Solange I și II și
Maastricht). Ea va deveni cu atât mai actuală cu cât, dacă până acum în cadrul Uniunii
Europene nu exista decât Charta drepturilor fundamentale, adoptată la Conferința Interguvernamentală de la Nisa în decembrie 2000, care nu avea forță juridică obligatorie, asistăm astăzi la un proces de codificare și redactare a unei Constituții Europene, ce va încorpora Charta de la Nisa (conferindu- i astfel caracter nonnativ
obligatoriu) și va impune obligația aderării înseși Uniunii Europene la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Deosebit de interesant este și faptul că sistemele jurisdicționale inter nationale au cunoscut o influență crescândă prin „pătrunderea" lor directă în dreptul statelor, ca și prin exemplele pe care le oferă și prin efectele lor asupra sistemelor juridice naționale. Se
subliniază astfel forța morală a reglementărilor internaționale, faptul că ele se pot impune dacă prin con ținutul lor apără valorile umane fundamentale. Sintetizând, ”se poate constata că dominantă în ansamblul preocupărilor teoretice, legislative și practice privitoare la drepturile omului este ideea în sensul căreia proclamarea și garantarea efectivă a acestora revine reglementărilor juridice interne ”.
41
41 Muraru I., Tănăsescu E. S., op. cit. , p.153
23
III. Mediul online, mijloacele informatice și respectarea vieții private și de
familie
III. 1. Considerații generale
Mediul online, internetul sau mijloa cele informatice de comunicare ar trebui să
asigure celor care le folosesc asigurarea dreptului la int imitate, așa cum este el mai
des întâlnit în literatura de specialitate. Acest lucru înseamnă că utilizarea internetului
cât și a mijloacelor informatice de comunicare ar trebui să asigure dreptul la intimitate
al utilizatorului respectivului sistem inform atic și al paginilor de internet accesate.
Numită ” intimitate informațională ”, acest aspect este unul în atenția multor oameni
de știință, mai ales după ce, ultima perioadă a fost caracterizată de eșecuri repetate în ceea ce privește respecta rea acestui dr ept.
Equifax/Harris
42, sondaj publicat în mart ie 1998 în “Business Week”, indica faptul că
2/3 din cei ce nu folosesc Internetul spun că ar folosi acest instrument dacă le- ar fi
asigurat dreptul la v iață privată în Internet. Cei care nu folosesc Internetul pun pe
primul plan acest drept la intimitate (fapt ce îi ține departe de Internet) și abia apoi pun problemă costurilor sau a complexității tehnicilor de acces.
Pe de altă parte, dintre cei ce folosesc Internetul, 78% spun că l -ar folosi mai des
dacă le-ar fi garantat acest drept la viață privată.
Trecerea de la sistemul de stocare clasică a datelor în dosare, pe format hârtie la cele
electronice, arhivate în medii de stocare electronice sau online, în binecunoscute sisteme ”cloud”, în ciuda unor sist eme avansate de securitate, dă cel puțin teoretic,
posibilitate ca persoane neautorizate să aibă acces la aceste informații, aspecte care țin de încălcarea dreptului la intimitate. Date personale precum nume, adresa, taxe,
valoarea proprietății, starea civ ilă sunt stocate în astfel de medii informatice și pot
deveni disponibile celor ce vor să afle aceste informații. Dacă vorbim de utilizatori
autorizați, în speță de lucrători de poliție autorizați să acceseze date personale în vederea legitimării unui cetă țean, vorbim de un acces legal la aceste informații, la fel
cum de un acces legal vorbim și în cazul unui inspector fiscal care poate verifica date
42 https://www.equifax.co.uk/
24
legate de plata la zi a taxelor și impozitelor, pentru eliberarea unui certificat de
atestare fiscală. Inter netul face posibilă însă, aflarea acestor date de către o mult mai
mare gamă de utilizatori, care pot avea acces la date similare, fără prea multe eforturi, cu sau fără costuri. Nu numai sondajele de opinie indică faptul că indivizii văd dreptul la viață p articulară ca o valoare fundamentală, dar pun în evidență și îngrijorarea
promotorilor Internetului că frica de a fi atins dreptul la intimitate încetinește acceptarea comerțului electronic spre exemplu, acesta fiind un motiv în plus pentru guvernele lumii să răspundă acestor îngrijorări.
Datorită politicilor de confidențialitate pe care principalii dezvoltatori în domeniul soft le -au adoptat în ultima perioadă, în mod gratuit sau oneros, la dispoziția
utilizatorilor există servicii sau programe care ascun d identitatea utilizatorilor
conectați la Internet. Însă, chiar și în acest condiții, numărul utilizatorilor care
folosesc modul de navigare anonim sau opțiunea VPN este unul scăzut , din cauza
tehnicilor complexe de folosire, a costurilor sau pur și simplu deoarece nu le pasă de
protecția vieții lor private în aceeași măsură în o fac dezvoltatorii de programe sau
legiuitorii.
43 Securitatea a fost întotdeauna o problemă extrem de importantă în mediul
online. Protecția datelor consumatorilor este un subiect extrem de sensibil. Legislativ discutând, chestiunile în acest sens par extrem de complexe. Legile în acest sens sunt destul de vagi. Site -urile și paginile lor de confidențialitate nu sunt întotdeauna
perfecte (nu respectă mereu specificațiile legale). În acest caz utilizatorii nu mai pot fi siguri de nimic. Sunt sau nu în siguranță când interacționează cu un website? Sunt sau nu în siguranță când comandă un produs online? Confidențialitatea informațiilor
personale nu mai este (chiar) așa de des întâlnită. C el puțin nu în cazul site -urilor de
joburi, având în vedere că încă de la crearea CV -ului ni se solicită informații precum
numele și prenumele, data nașterii, numărul de telefon, adresa. Mai mult decât atât, înainte de interviul decisiv de angajare, mulți angajatori formează un dosar (chiar și
fictiv) ce conține informații referitoare la viața privată a posibilului viitor angajat
(informații despre apartenența religioasă, orientarea sexuală, activitățile personale). Toate aceste depășiri ale limitelor legal e (și, poate, uneori, morale ) nu reprezintă
43 https://www.legi -internet.ro/articole -drept -it/dreptul -la-intimitate -in-internet.html
25
altceva decât o încălcare a unor drepturi legale, printre care și dreptul la intimitate al
unei persoane.
III. 2. Cadrul legislativ
În România, protecția datelor cu caracter personal este reglementată, în
princ ipal, prin Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 privind prelucrarea datelor cu
caracter personal și libera circulație a acestor date. Acest act normativ implementează
la nivel național Directiva nr. 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea
datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Relevante pentru stabilirea unui cadru juridic propice în vederea protejării datelor cu caracter personal sunt și deciziile Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Din păcate, nici la nivel european, nici la nivel național, nu există dispoziții specifice suficiente în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal în procedura de recrutare, de angajare propriu- zisă și de gestionare a resurselor
umane. Cu toate acestea, au fost elaborate de- a lungul timpului mai multe
recomandări și/sau opinii referitoare la protecția datelor personale în procesul de
angajare, un rol extrem de important în acest sens fiind ocupat de Recomandarea Rec(89)2/1989 a Consiliului Europei privind protecția datelor cu caracter personal
utilizate în scopuri de angajare.
Regulamentul nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce
privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor
date, cunoscut în spațiul public ca GDPR
44. GDPR reprezintă o variantă mult mai
simplificată a legii de protecție a datelor personale, iar aplicabilitatea se extind e la
întregul areal al Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, nu va mai trebui să treci, în calitate de utilizator web, prin toate legile și prin întreaga legislație a fiecărei țări din care cumperi sau în care vinzi. Dacă respecți normele GDPR ești în regulă la nivel
european.
44 https://www.dataprotection.ro/?page=noua%20_pagina_regulamentul_GDPR
26
Aplicabilitatea cadrului legislativ la nivel național
Regulamentul are sub protecție drepturile tuturor persoanelor aflate pe teritoriul
României, indiferent de locația geografică a operatorului de date. Regulile sunt
aplicate și asupr a operatorilor din afara spațiului statelor membre Uniunii Europene,
în măsura în care serviciile și bunurile acestora se adresează persoanelor aflate pe
teritoriul României.
Drepturi noi pentru persoanele vizate
Dreptul de a solicita ștergerea datelor, ce prevede că orice persoană fizică
are dreptul de a solicita ștergerea datelor personale în cazul în care acestea au fost
prelucrate ilegal și fără acordul acestora, dar și în cazul în care datele nu mai sunt
necesare pentru îndeplinirea scopului inițial a l prelucrării. În principal, este avută în
vedere prelucrarea datelor furnizate de mediul online.
Dreptul la portabilitatea datelor presupune ca orice persoană fizică să aibă
posibilitatea de a cere transmiterea datelor la un alt operator sau de a primi datele
personale furnizate anterior operatorului. Formatul datelor va fi unul structurat, utilizat în mod curent, prelucrabil automat, pentru a permite altor operatori să prelucreze ulterior datele respective. Acest drept se aplică în cazul în care persoana a
furnizat operatorului datele personale, iar prelucrarea a avut loc în baza
consimțământului.
Noi obligații pentru operatorii de date
Aceștia vor respecta regula „One stop shop”, ce se adresează celor care își
desfășoară activitatea de prelucrare a datelo r în mai multe state membre UE. Poate fi
ales un singur interlocutor – autoritate cu scopul de a supraveghea activitățile, iar
acesta trebuie să facă parte din statul în care este stabilit sediul principal.
Responsabilitatea operatorilor de date , atenția este concentrată asupra
transparenței față de persoanele implicate, dar și față de modul în care prelucrează
datele. O
peratorii vor efectua studii de impact asupra vieții private în cazul prelucrării
27
unor date sensibile. Rezultatele furnizate de studii vo r permite identificarea unor
potențiale riscuri dar și identificarea măsurilor de prevenire a acestora.
Regulamentul stabilește printre altele și dreptul de a fi uitat în mediul
online.
Principii le: Privacy by design și Privacy by default
Privacy by design se adresează în principal dezvoltatorilor de aplicații pentru
prelucrarea datelor, care trebuie să se asigure, încă din etapa dezvoltării, că aplicația
va respecta regulamentul în vigoare.
Privacy by default se adresează celor care furnizează o aplicați e pentru prelucrarea
datelor. Aceștia trebuie să se asigure că setările de bază ale aplicațiilor vor permite
utilizatorilor să își păstreze controlul asupra vieții private.
Alte reglementări ale Regulamentului
Persoanele vizate vor avea dreptul ca datele lor cu caracter personal să fie
șterse și să nu mai fie prelucrate, fără întârzieri nejustificate :
• în cazul în care acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile în care sunt
colectate / prelucrate;
• în cazul în care persoanele și -au retras consimțământul pentru prelucrare;
• în cazul în care persoanele se opun prelucrării datelor cu caracter personal care
le privesc;
• în cazul în care prelucrarea datelor cu caracter personal nu este conformă cu Regulamentul.
Acest drept este relevant în special în cazul în car e persoana vizată și -a dat
consimțământul când era copil și nu cunoștea pe deplin riscurile pe care le implică
prelucrarea, iar ulterior dorește să elimine astfel de date cu caracter personal, în special de pe internet. Persoana vizată trebuie să aibă posi bilitatea de a- și exercita
acest drept în pofida faptului că nu mai este copil.
28
III. 3. Noțiunea de ”date cu caracter personal”
”Datele cu caracter personal ” sunt definite ca fiind informațiile referitoare la
o persoană fizică identificată sau identificabi lă, adică informații despre o persoană a
cărei identitate este fie clară în mod evident, fie poate fi, cel puțin, stabilită prin
obținerea unor informații suplimentare. Toate aceste referințe conturează identitatea
unei persoane și se regăsesc, de obicei, în CV, chiar din momentul în care persoana
respectivă inițiază o aplicație pentru un loc de muncă pe site -urile de specialitate.
Astfel, în cadrul procesului de recrutare, de angajare propriu -zisă și/sau de gestionare
a resurselor umane, sfera datelor cu caracter personal poate cuprinde următoarele
tipuri informații:
– date personale care permit candidatului/angajatului să fie identificat: nume,
prenume, gen, dată de naștere;
– informații furnizate de către candidat care permit desfășurarea testelor
specifi c inițiale: adresă, telefon, fax, adresă de e -mail;
– informații care permit verificarea condițiilor de eligibilitate și de selecție
aferente procesului de recrutare respectiv: naționalitate, limbi străine, educație,
experiența profesională;
Prelucrarea da telor cu caracter personal
Pe de altă parte, prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice
operațiune sau set de operațiuni, care se desfașoară asupra datelor cu caracter
personal, prin mijloace automate sau manuale, respectiv: colectarea, înreg istrarea,
organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea,
29
dezvăluirea către terți prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori
combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea45.
În cadrul procesulu i de angajare, prelucrarea datelor cu caracter personal poate
fi realizată numai de către persoanele ce ocupă o poziție în cadrul unui departament de
resurse umane, aceștia fiind singurii angajați care au atribuții specifice procesului de
recrutare, de ang ajare propriu -zisă și/sau de gestionare a resurselor umane. Ulterior
procesului de recrutare, angajatorii pot păstra datele personale ale candidaților numai
dacă au obținut în prealabil consimțământul acestora și dacă stocarea acestor date este realizată î n scopurile specifice procesului de recrutare și de angajare propriu -zisă.
Așadar, datele cu caracter personal nu pot fi stocate de către angajatori pentru o
perioadă mai lungă decât cea justificată de scopul pentru care aceste date au fost
colectate. În acest sens, de exemplu, informațiile personale colectate în urma candidaturii pentru un loc de muncă ar trebui șterse de îndată ce decizia angajatorului este clar negativă față de candidatul în cauză. O excepție relevantă de la regula menționată este situaț ia în care angajatorul solicită consimțământul direct și expres al
candidatului respectiv pentru păstrarea informațiilor personale în cadrul unor recrutări specifice ulterioare, caz în care datele pot fi păstrate pentru o perioadă rezonabilă
expres menționată ( de regulă, un an).
Pentru a fi respectate drepturile angajaților, este necesară echilibrarea libertăților,
drepturilor și intereselor legitime ale fiecărui “jucător” de pe piața muncii. Astfel,
angajații, atâta timp cât fac parte dintr -o organizație, au obligația de a accepta o
oarecare ingerință a angajatorului în intimitatea lor și, totodată, aceștia trebuie să
împărtășească angajatorului anumite informații personale. În acest sens, angajatorul,
la rândul lui, are un interes legitim de a procesa date le cu caracter personal ale
angajaților săi, în scopuri legale și legitime, în vederea dezvoltării normale ale
45 Radu G. – ”Protectia drepturilor fundamentale ale omului in lupta impotriva criminalitatii
informatice ”-(note de curs) Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați, Facultatea de Științe Juridice,
Sociale și Politice, p.22
30
relațiilor de muncă și a afacerii în sine. Din această perspectivă, una dintre cele mai
dezbătute probleme la locul de muncă este monitorizarea c orespondenței angajaților46.
Deseori, angajatorii creează un sistem de supraveghere a comunicațiilor
electronice ale angajaților în vederea stabilirii dacă aceștia utilizează mijloacele de
comunicare excesiv de mult în scop personal. În sensul acesta, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului (denumită în continuare “CEDO” ) a statuat în cauza Copland vs.
Regatul Unit47 că, deseori, utilizarea telefonului, a e- mailului și a internetului de
către angajați sunt incluse în noțiunile de viață privată și corespondență. Prin urmare,
în cazul în care la momentul angajării, angajatorul nu informează despre
monitorizarea telefonului, e -mailului sau a oricăror alte mijloace de comunicare,
utilizarea acestor date cu caracter personal nu este conformă cu legea și încalcă drept urile și libertățile omului reglementate în legislația europeană și națională.
Informarea viitorilor angajați/ai angajaților propriu -ziși este necesară deoarece, pe de
o parte, angajatului îi este recunoscut dreptul la viață privată și, astfel, nu orice supraveghere poate fi considerată justificată. Însă, pe de altă parte, un angajator are
dreptul de a își proteja integritatea sistemului informatic și a informațiilor confidențiale. De aceea, în final, se concretizează oportunitatea creării unei stabilități între interesele și drepturile care intră în conflict în această situație, prin informarea viitorului angajat și/sau al angajatului propriu -zis despre monitorizarea permanentă a
tuturor mijloacelor de comunicare.
III. 4. Securitatea datelor personale în re țelele de socializare
Așa cum am prezentat încă din considerațiiile introductive ale acestui capitol, dreptul
la intimitate în mediul online și în utilizarea mijloacelor electronice ține și de protecția personală a sistemului de informatic, a rețelei etc, de partea de securitate. Printr- o
rețea socială se înțelege deseori o rețea de utilizatori de internet, bazată pe anumite site-uri web la care utilizatorii se pot înscrie și interacționa cu alți utilizatori, deja
înscriși.
46 Radu, G. op cit, p23
47 http://www.legi -internet.ro/legi -si-practica- judiciara -straina/jurisprudenta/de cizii-cedo/copland -vs-
marea- britanie -jurisprudenta -cedo -incalcarea- dreptului -la-viata -privata.html
31
Aceste rețele sociale fac part e din fenomenul relativ nou, global, numit Web 2.0.
Astfel, membrii unei rețele sociale sunt legați între ei în mod informal și, de obicei,
contribuie activ la colectarea și răspândirea informațiilor pe întregul glob prin intermediul web -ului.
La nivel global, cele mai cunoscute rețele de socializare sunt:
Facebook – cu peste 2 miliarde de utilizatori activi în toată lumea;
Flickr – rețea mondială de partajare a imaginilor și fotografiilor;
LinkedIn – 300 de milioane de utilizatori – rețea pentru manage mentul carierei și
relațiilor profesionale;
Instagram – 30 de milioane de utilizatori – rețea de partajarea a fotografiilor și
clipurilor scurte;
Pinterest – circa 70 de milioane de utilizatori;
Twitter – circa 1 miliard de membri – pentru răspândirea r apidă, în masă, a unor știri
scurte, de maxim 140 de caractere;
YouTube – 1 miliard de utilizatori – rețea de partajare a videoclipurilor;
Google+ – 180 de milioane de utilizatori.
Vulnerabilități
Facebook este sub tirul criticilor în SUA și în Europa, după dezvăluirile referitoare la
firma Cambridge Analytica din Marea Britanie, ce a exploatat datele a 50 milioane de utilizatori ai rețelei, fără știrea lor.
Experții în Social Media susțin că orice postăm, de la banala poză cu pisici,
până la alt tip de informații, lăsăm o urmă digitală care ulterior poate fi folosită în cu
totul și cu totul alte scoperuri pe care noi nici nu le conștientizăm. Două mari aspecte
se evidențiază de la bun început: securitatea părții tehnice și securitatea personală a userului. La nivel strict tehnic și funcțional, serviciile de comunicare și socializare
online permit userilor să intre în contact unii cu alții mai repede și mai puțin formal
32
decât serviciile clasice de e- mail. La fel ca oricare alte sisteme de comunicații
electronice, rețelele de socializare online permit userilor să trimită file -uri și
attachment -uri cu fotografii, precum și să folosească programe pentru video -chat sau
telefonie, iar odată ce acestea pot fi cunoscute de administratorii de sistem, pot fi
filtrate sau chiar blocate dacă se identifică vreo problemă.
Din punct de vedere al securității userului, marea slăbiciune a rețelelor sociale sunt tocmai punctele lor tari. Astfel, rețelele sociale încurajează și facilitează interacțiunea deschisă între userii care se cunosc între ei sau au preocupări comune, dar astfel
legăturile se diluează cumva sau chiar se pierd.
Experții din cadrul FBI consideră că, teoretic, există două mari tactici prin care ciber –
infractorii exploatează rețelele de socializare. În practică, aceste două metode sunt cel
mai adesea folosite împreună.
Hackerii abili sunt specializați în exploatarea vulnerabilităților sistemului pentru a
avea astfel oportunitatea de a instala un program nedorit în propriul PC, laptop sau telefon mobil de ultimă generație.
Hackerii specializați în a parazita și exploata oportunitățile oferite oricui de rețelele sociale au ajuns îndeajuns de abili pentru a manipula persoanele din lista lor de "prieteni" pentru a obține ce își doresc. Ei reușesc deseori să păcălească persoanele fără cunoștințe serioase în domeniu și reușesc astfel să treacă de parolele sau de mijloacele primare de securitate din computerele acestora.
Metode de atac asupra utilizatorilor de internet:
Baiting : înmânarea un dispozitiv USB s au alt dispozitiv de stocare deja
infestat de un malware care ajunge în computer și -i va citi tot se deține în el.
Click -jacking : constă în hyperlink- uri ascunse abil sub un link legitim pe care
dai click cu toată încrederea. Apoi, un malware se instalea ză deja în computer, sau
ID-ul ajunge deja la un site.
Numeroși experți în click -jacking și -au instalat capcanele sub butoanele virtuale pe
care scrie "Like" sau "Share" de pe rețelele sociale.
33
Cross- Site Scripting (XSS) : constă în injectarea unui cod nociv pe un site inofensiv,
de toată încrederea. Un atac informatic de tip Stored XSS are loc atunci când codul
infestant ajunge să fie instalat permanent pe un server, ceea ce va duce la "molipsirea" oricărui computer care folosește serverul respectiv. Un a tac de tip Reflected XSS se
petrece atunci când un user nebănuitor dă click pe un link infectat, iar codul -problemă
ajunge în server, de unde este retrimis înapoi în browserul victimei.
Doxing: este o formă de furt în care identitatea unei persoane, inclu zând numele
complet, data nașterii, adresa și fotografiile sale, sunt scoase de pe pagina ce cuprinde
profilul persoanei respective, de pe o rețea socială, și făcute publice, "puse pe net" la
îndemîna oricui.
Elicitation : este folosirea strategică a conversațiilor pentru a obține informații fără ca
victima să își dea seama că este, de fapt, supusă unui adevărat interogatoriu.
Pharming : constă în redirecționarea userului de la un site legitim spre unul fraudulos,
cu scopul de a extrage datele persoanei.
Phreaking : constă în obținerea accesului neautorizat în sistemele de telecomunicații.
Scam : se referă la tranzacții și afaceri false care conving userii să furnizeze sume de
bani, informații personale sau diverse servicii în schimbul unei afaceri "de zile mari".
Ciber -infractorii se folosesc deseori de link- uri cu știri de mare impact sau evenimente
sportive sau artistice drept momeli pentru persoanele care dau astfel click și ajung pe site-uri infectate.
Tot în categoria scam se încadrează escrocheriile online în urma cărora oamenii sunt
păcăliți să doneze sume de bani către organizații de caritate false.
Spoofing : constă în "înșelarea" computerelor sau chiar a userilor prin ascunderea
identității reale a ciber -infractorului.
Spoofing -ul via e -mail se f olosește de o adresă falsă de e -mail sau simulează o adresă
reală.
34
Spoofing -ul tip IP este folosit pentru a ascunde adresa IP reală a computerului
infractorului.
III. 5. Metode de protectie online a datelor personale
Blocarea cookie- urile din browserul w eb
Atunci când se navighează pe net, site -urile vizitate colectează sute de informații.
Acestea sunt apoi combinate pentru a deveni o parte a „profilului digital“ al
vizitatorului, profil care este mai apoi vândut fără consimțământul său companiilor de pe tot globul. Blocând cookie -urile, se împiedică o parte din acest proces de colectare.
• A nu se pune data de naștere completă pe rețelele sociale
• Alegerea unor nume de utilizator și parole diferite
În zilele noastre nu mai este suficient să ai doar par ole diferite: dacă ai același nume
de utilizator pe mai multe site -uri, întreaga ta viață personală, profesională și cea de
cumpărător online poate fi trasată și recreată din câțiva algoritmi simpli.
Controlarea datelor personale avute online
Majoritatea oamenilor nu știe nici măcar câte informații despre ei pot fi găsite din
câteva clickuri. Există multe site -uri pe web unde datele personale sunt stocate,
copiate, agregate și revândute. A se renunța la cât de multe site -uri de acest fel.
Atenție la serv iciile de geolocație
Smartphone -urile, aplicațiile și serviciile web marchează în mod frecvent poziția
voastră în timp. Nu se cunosc toate implicațiile acestor servicii asupra intimității și este posibil să mai dureze până se vom afla. Ca regulă primordial ă, nu ar trebui lăsați
niște terți să colecteze informații despre noi fără a ști despre ce fel de informații e vorba și cum sunt colectate. Maximizarea nivelului de siguranță al datelor din rețelele sociale. Setările de siguranță devin din ce în ce mai greu de reglat. Pentru Facebook,
se poate încerca www.privacydefender.net un serviciu gratuit care rezolvă setările
de confidențialitate în două clickuri. Închiderea conturilor vechi : Netlog, Twitter, Hi5,
Facebook, Friendster sau MySpace . O curățenie digit ală la anumite intervale de timp
ajută la reducerea cantității de informații personale vechi care plutesc în eter.
35
Reducerea amprentei digitale, reduce riscul ca profilul digital să fie construit,
catalogat și exploatat.
36
IV. Modalități de încălcare ale dreptului la viață privată și de familie: Sancțiuni
IV. 1. Considerații generale despre răspunderea în cazu l încălcării dreptului la
viață privată și de familie
Legiuitorul român a apreciat ca fiind deosebit de importantă viața privată a
individului și, îndeplinindu- și obligațiile de reglementare, a apelat, relativ recent, la
noi mijloace de drept penal pentru a reitera faptul că, garanțiile de care trebuie să
beneficieze un cetățean european, în ceea ce privește sfera vieții sale private și de
familie, nu sunt facultative. Mai mult chiar, antrenarea răspunderii civile sau penale
pentru fapte care îmbracă forma unui ilicit în această materie, trebuie să înlocuiască
treptat și în proporții infime răspunderea unui stat în fața unei instanțe in ternaționale.
Repararea prejudiciilor suferite prin încălcarea acestui drept se realizează mult mai
facil și cu un grad de celeritate ridicat în fața unei instanțe naționale. De altfel,
România, spre deosebire de alte state semnatare ale convenției, a suferit condamnări
în fața CEDO pentru încălcarea art. 8 în probleme conexe garanțiilor la un proces
echitabil, în materie penală, cu preponderență. Astfel, s- a remarcat încălcarea
dreptului la viață privată prin interceptarea convorbirilor telefonice în baza unor texte
ale codului anterior de procedură penală, texte care la o examinare minuțioasă nu
satisfăceau condițiile impuse de Convenție (este vorba despre art. 911 Cod procedură
penală 1968)48 prin luarea măsurii expulzării prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002
privind regimul străinilor49 și prin regimul aplicabil corespondenței deținuților în
sistemul ANP50.
IV. 2. Răspunderea civilă ; Condiții pentru antrenarea răspunderii civile;
Răspunderea civil ă delictuală;
Jurisprudența și doctrina juridică adm it, cu valoare de principiu, posibilitatea
reparării bănești a daunelor morale, orientare care își are fundamentul juridic în
48 https://jurisprudentacedo.com/Raducu -c.-Romaniei -Interceptare- convorbiri- telefonice -Viata –
privata.html
49 https://jurisprudentacedo.com/Lupsa -c.-Romania.htm l
50 https://jurisprudentacedo.com/Silvestru -Cotlet -contra -Romaniei.html
37
prevederile art. 998 – 999 Noului Cod civil, texte de lege în care este folosit termenul
de prejudiciu, fără a se distinge între p rejudiciul material si prejudiciul moral, acest
lucru urmând a fi apreciat de instanțe care sunt învestite cu soluționare litigiilor.
Scopul răspunderi i civile se referă, în principiu, la repararea unui prejudiciu,
această obligație de reparațiune urmăr ind totodată ca fapta susceptibilă a produce
prejudiciul să nu mai fie săvârșită. Funcția preventiv -educativă a răspunderii civile,
indiferent forma ei , aduce în centrul a tenției aspecte care sunt strict personale ale
făptuitorului, starea sa mintală, elem ente de ordin psihologic ce l -au determinat pe
făptuitor să comită fapta, acestea fiind necesare pentru fundamentarea subiectivă a
răspunderii. Culpabilitatea conduitei autorului faptei este o condiție esențială, pentru
că nu vom putea discuta despre preze nța și aplicabilitatea răspunderii civile acolo
unde nu există vinovăție. Aprecierea vinovăției cu care un autor săvârșește o faptă
păgubitoare poate fi un obstacol dificil, având în vedere procesul psihic destul de
complex care realizează structura vinovă ției, și anume factorii volitivi și intelectivi.
Instanța este cea care are obligația de a emite o judecată de valoare cu privire la fapta
ilicită și prejudiciul ce a fost produs, acestea fiind elemente cu o natura obiectivă.
Pornind de la acestea, instan ța este îndrituită să stabilească atât existența sau
inexistența, cât și forma vinovăției. Având în vedere că legiuitorul nu a intervenit
pentru a oferi criterii pe baza cărora să stabilim vinovăția, această operațiune a rămas
în sarcina doctrinei și juris prudenței, fiind dezvoltate teorii cu privire la acest
subiect51.
Așadar, atunci când analizăm vina celui care a cauzat un prejudiciu, ceea ce trebuie să
ne intereseze este latura subiectivă a faptei, respectiv atitudinea subiectivă pe care
autorul a avut -o față de faptă și de urmările acesteia, la momentul săvârșirii ei.
Cu privire la condiția vinovăției din cadrul răspunderii civile delictuale, aceasta are un
caracter dependent, marcat cu claritate atât de condiția faptei ilicite, cât și de aceea a raportu lui de cauzalitate între cea din urmă și prejudiciu. Atunci când suntem în
51 Luchin, A. în ” Vinovăția în cadrul răspunderii civile delictuale și contractuale”
https://www.juridice.ro/504047/vinovatia -cadrul -raspunderii- civile -delictuale -si-contractuale.html
38
prezența unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, sunt prezente două
elemente ale vinovăției: unul obiectiv, ce constă în încălcarea unei obligații juridice, și unul subiectiv, numit imputabilitate sau culpabilitate, acesta reprezentând atitudinea
autorului de a înțelege și de a -și asuma consecințele faptelor ce au fost săvârșite.
Analizând dispoz ițiile art. 1357 alin. (1) din N oul Cod civil și art. 16 din
aceeași reg lementare, dar și cu celelalte texte legale din materia răspunderii civile
pentru fapta proprie cuprinse în Codul civil, se poate concluziona că, în legislația
noastră, răspunderea civilă pentru fapta proprie are patru elemente de sine stătătoare,
independente, putând lua naștere numai prin concursul tuturor acestora: fapta ilicită;
prejudiciul; raportul de cauzalitate din tre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția
autorului faptei;
Codul civil actual se ocupă în mod expres de vinovăție, nedefinind- o, dar
oferind o descriere for melor acesteia. Astfel, conform alin. (2) al art. 16, „ Fapta este
săvârșită cu intenție când autorul prevede rezultatul faptei sale și fie urmărește
producerea lui prin intermediul faptei, fie, deși nu îl urmărește, acceptă
posibili tatea producerii acestui rezultat ”
52. Conform tezei I a alin. (3) al aceluiași
text normativ, „Fapta este săvârșită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei
sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă”. Așadar, în materia răspunderii civile delictuale, vinovăția se poate înfățișa fie sub forma intenției, fie sub cea a culpei.
Culpa trebuie dovedită de către cel care este păgubit, aceasta neputând fi dovedită în mod direct, căci este o atitudine psihică. Astfel, judecătorul deduce atitudinea psihică
a autorului după ce se dovedește existența faptei ilicite și a împrejurărilor în care a fost săvârșită.
Cu privire la gradele culpei în materia răspunderii civile delictu ale, s- a făcut distincție
între culpa gravă (culpa lata), culpa ușoară (culpa levis) și culpa foarte ușoară (culpa
levissima). Cea dintâi culpă este aceea de care nu s- ar putea face vinovat nici omul cel
mai mărginit, în sensul că orice persoană cu un mini m de diligență ar fi putut să
52 https://wolterskluwer.ro/art -16-vinovatia/
39
prevadă rezultatul faptei. Culpa ușoară este considerată a fi neglijența și imprudența
de care nu s- ar face vinovat un pater familias, adică un om cu o diligență medie,
normală. Și în sfârșit, culpa foarte ușoară reprezinta cu lpa care ar fi putut fi evitată
numai de un bonus pater familias, adică de către un om cu o diligență maximă, ce deține o capacitate de prevedere ieșită din comun.
În lipsa unei aptitudini de a înțelege semnificația faptei, de a discerne între licit și ilicit, nu se poate discuta despre existența vinovăției, chiar dacă prin faptă s- a produs
un prejudiciu. Astfel, vinovăția fiind o condiție necesară pentru a fi antrenată
răspunderea civilă, în lipsa acestei condiții, autorul faptei nu va răspunde civil. În
operația de stabilire a existenței ori inexistenței laturii subiective a răspunderii civile delictuale, rolul important este deținut de criteriul obiectiv de apreciere a vinovăției.
53
O primă situație ce nu atrage răspunderea civilă este cea a minorilor, regulile cu
privire la capacitatea de exercițiu deplină sau restrânsă referindu -se doar la
aptitudinea persoanelor de a încheia acte juridice. Așadar, unica cerință cerută pentru existența capacității delictuale este existența efectivă a discernământului, nu
împlinirea unei vârste.
54
Capacitatea delictuală despre care discutăm în acest subcapitol nu poate fi confundată
cu capacitatea de exercițiu, prima referindu -se la răspunderea civilă de drept comun,
iar a doua făcându -și simțită prezența atunci când se an trenează o răspundere civilă
contractuală. Capacitatea delictuală este considerată a fi capacitatea de a răspunde a
unei persoane, privită și ca aptitudinea de a evalua într -un mod coerent consecințele
juridice ale faptei sale și de a suporta toate sancțiu nile prevăzute de lege și aplicate de
organele competente în urma săvârșirii faptei.55
Angajarea răspunderii civile delictuale este condiționată de existența
discernământului, moment în care o persoană poate fi obligată la repararea
53 Dogaru, I. Drăghici, P. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor , Editura ALL BECK, 2002, pag.
255
54 Stătescu, C., Bârsan, C. op. cit., p. 203
55 Mihai, Gh. Fundamentele dreptului. Teoria răspunderii juridice, volum V, Editura C.H. Beck,
București, 2006, p. 205
40
prejudiciului cauzat al tuia. Existența sau inexistența discernământului este considerat
a fi un fapt juridic, aceasta putând fi probat prin orice mijloc legal de probă, un rol
important ocupându- l mijloacele medicale. Cu privire la probarea discernământului,
expertiza medico -psihiatrică este o probă cu o valoare destul de puternică, însă
judecătorul, fiind suveran în a aprecia probele, poate deduce existența sau inexistența discernământului și din alte probe.
56
Cu privire la sarcina probei, aceasta revine victimei prejudiciului, deoarece ea este cea
care reclamă ceva în fața justiției. Astfel, în domeniul răspunderii civile delictuale,
sarcina probei incumbă victimei, spre deosebire de răspunderea contractuală, unde
victima se bucură de prezumția de culpă a debitorului. Victima tr ebuie să facă dovada
tuturor condițiilor ce sunt necesare pentru existența răspunderii civile, fiind admisibil orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martorii și prezumțiile, dat fiind faptul că se cere dovedirea unor fapte juridice. Având în vedere că f apta ilicită, prejudiciului și
raportul de cauzalitate sunt elemente obiective ale răspunderii civile delictuale, dovedirea acestora nu ridică dificultăți, în schimb, vinovăția fiind un element de ordin psihic, impune apariția unor dificultăți cu privire l a proba acesteia.
57
STUDIU DE CAZ
Răspunderea civilă delictuală în cazul publicării unor informații nereale în presa
online
JUDECĂTORIA Buzău, Secția Civilă, Sentința Civilă NR. 804758
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată la data de 20.11.2014 s ub nr…. ,
reclamanta C. M. R. a solicitat obligarea pârâților I. D. și F. P. plata daunelor morale
pentru publicarea și difuzarea în mediul on -line și presa scrisă în cadrul articolului
intitulat „ Primarul de la Poșta Cîlnău și -a angajat amantele în prim ărie” din data
de 10.11.2014 a unor informații defăimătoare privind viața și imaginea privată
56 Motica, R.I., Lupan, E. Teoria generală a obligațiilor civile , Editura LUMINA LEX, București,
2005, p. 442.
57 Adam, I. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor , Editura ALL BECK, București, 2004, pag. 311.
58 http://www.rolii.ro/hotarari/8047c26d6e49009201a001a26
41
precum și demnitatea. In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, aceste
informații defăimătoare sunt neadevărate și false, evenimentele din viața dumn eaei
privată neinteresând persoane publice sau alte persoane, care nu fac parte din anturajul dumneaei. Apreciază că acest articol i -a adus atingere unui drept
constituțional prev. de art. 71 Noul Cod de procedură civilă, care prevede că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și nimeni nu poate fi supus
vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau familială. Apreciază că i s -a adus o
gravă atingere a dreptului la demnitate și a dreptului la propria imagine, producându- i
grave atin geri dreptului la respectarea demnității, integrității psihice și a dreptului la
propria imagine în afara spațiului privat. A mai precizat reclamanta, că aceste fapte nu pot fi considerate a fi un pamflet, întrucât această precizare nu este făcută la sfârșitul articolului, iar persoanele și întâmplările despre care fac vorbire nu au caracter satiric
și relevă aspecte negative ale unor persoane reale, fără a le satiriza. (…)
În drept, au fost invocate dispozitiile art.71- 74 Noul Cod de procedură civilă, art. 26,
30 alin. 6 Constituția României, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Desi legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare si nici nu s -a prezentat in fata
instantei, prin reprezentant legal, pentru a -si exprima un punct de vedere r aportat la
prezenta cauza.
Avand în vedere data publicării articolelor, instanta apreciaza că sunt aplicabile în
cauza, dispozitiile Noului Cod civil, conform art.3 din Legea nr.71/2011.
Astfel, instanta apreciaza ca in speta, sunt aplicabile dispozitiile art.1357 din Noul
C.civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, in
temeiul caruia „(1) cel care cauzeaza un prejudiciu printr -o fapta ilicita, savarsita cu
vinovatie, este obligat sa il repare . (2) Autorul prejudiciului r aspunde pentru cea mai
usoara culpa ”.
Din prevederile legale mentionate rezultă că pentru angajarea raspunderii civile
delictuale, se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) existenta unui prejudiciu cert, care sa nu fi fost reparat încă;
b) existenta unei fapte ilicite;
c) existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu;
42
d) existenta vinovatiei (vinei) celui ce a cauzat prejudiciul, constand în intentia,
neglijenta sau imprudenta celui care a actionat.
In ceea ce pr iveste indeplinirea primei conditii, se retine ca prejudiciul, ca element
esential al raspunderii civile delictuale consta in rezultatul, in efectul negativ suferit
de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savarsite de o alta persoana. Desi este
prima conditie, instanta o va analiza in final.
In ceea ce priveste fapta ilicită, instanta retine că aceasta poate fi atat o actiune,
cat si o inactiune , prin care, încalcandu- se normele dreptului obiectiv, sunt
cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce apartine unei
persoane.
Stabilirea existentei raportului de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul este
data de împrejurarea ca prin fapta ilicita au fost încalcate anumite interese ale
persoanei, producandu- se un prejudiciu ac elei persoane.
Insa, mai este necesar ca aceasta fapta sa fie imputabila autorului ei, adica autorul
să fi avut o vina atunci cand a savarsit -o, sa fi actionat cu vinovatie. Insă, în ceea ce
priveste existenta si întinderea obligatiei autorului de a repara prejudiciul, nu
intereseaza gradul de vinovatie cu care s- a savarsit fapta ilicita prejudiciabila. Tocmai
de aceea, in literatura de drept civil, notiunea de vinovatiei cuprinde pe aceea de
intentie, dar si de culpă.
Or, aceste elemente rezultă chiar din conținutul articolelor menționate anterior. Chiar
dacă persoana principală vizată de ac este articole este numitul S. M. , primarul
comunei Poșta Câlnău, totuș i, în conținutul acestora se menționează și numele
reclamantei, despre care se afirmă că ar avea o relație cu dl M. .
Pe de altă parte, instanta va avea in vedere si dispozitiile art.58 din Noul C.civil, care
arata: „ orice persoana are dreptul la viata, la sanatate, la integritate fizica si psihica,
la demnitate, la propria imagine, la respectarea viet ii private, precum si alte
asemenea drepturi recunoscute de lege ”. In acelasi sens, sunt si dispozitiile art.71
din Noul C.civil („ Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale
private. (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața int imă, personală sau
de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul
43
său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75. (3) Este, de asemenea,
interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenței, manuscriselor sau a altor
documente personale, precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane,
fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 ” ).
De asemenea, prin art. 26 alin. (1) din Constitutia Romaniei este impusă obligația
autor ităților de a respecta și ocroti viața intimă, familială și privată.
CEDO a interpretat prevederile art. 8 alin. (1) din Convenție, reținând că noțiunea de
„viață privată” cuprinde dreptul persoanei la viață privată intimă, personală (care
include și drept ul la imagine), dreptul acesteia la viață privată socială și dreptul
persoanei la un mediu înconjurător sănătos (a se vedea C. B_____ , Convenția
europeană a drepturilor omului, p. 604).
Prevederile art. 71 din Noul C.civil conferă noțiunii de „viață priva tă” un înțeles mai
restrâns, noul Cod reglementând distinct, prin art. 73, dreptul la propria imagine.
Noțiunea de „viață privată” se determină prin opoziție cu viața publică și cu latura
publică a vieții profesionale. Ea înglobează viața familială și conj ugală, viața
cotidiană dusă în domiciliu, domiciliul însuși, starea sănătății, viața intimă și
amoroasă ori sentimentală , relațiile de prietenie, petrecerea timpului liber, aspectul privat al muncii profesionale, modul și locul înmormântării. Din modul de redactare a
alin. (2) și (3) ale art. 71 din Noul C.civil rezultă că în conținutul noțiunii de „viață privată” mai…., alte documente personale, precum și informațiile din viața privată a
unei persoane . De asemenea, pentru a avea o imagine completă a co nținutului
noțiunii în discuție, este necesar să ne raportăm la prevederile art. 74 din Noul C.civil, care, reglementând atingerile aduse vieții private , prezintă implicit și aspectele din
viața persoanei pe care le consideră a avea caracter privat.
În esență, dreptul la viață privată îi permite persoanei să fie stăpâna unui
„teritoriu” secret, intim, la adăpost de orice indiscreție .
Acestui drept îi corespunde o obligație, care le incumbă autorităților, dar și
particularilor, de a se abține de la orice im ixtiune sau ingerință în afacerile altuia
și de la orice intruziuni în intimitatea unei persoane .
44
Deoarece protejează valori atât de intim legate de persoană și de stilul său de viață,
întinderea dreptului la viață privată nu este în mod necesar aceeași pentru toți oamenii. S -a decis astfel că întinderea dreptului la respectarea vieții private este mai
redusă, în măsura în care individul pune în contact viața sa privată cu viața publică
(cum este cazul politicienilor).
Alineatul (2) al art. 71 din Noul C.civil conturează conținutul obligației de non-
facere de care sunt ținuți terții. Astfel, nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni
în viața intimă, personală sau de familie. Nu are importanță dacă asemenea imixtiuni au sau nu ca scop obținerea de informații care vor fi publicate, așa că
sunt interzise chiar și investigațiile neurmate de divulgare. În al doilea rând, este interzisă folosirea informațiilor din viața privată a persoanei, care au fost
obținute pe alte căi.
Din modul în care sunt concepute aceste categorii de interdicții rezultă că ele se
constituie și în limite aduse libertății presei.
Necesitatea asigurării unui echilibru între dreptul la viața privată și dreptul la
informare al cetățenilor, care se realizează prin intermediul presei, dar și alt e interese
publice au condus la reglementarea unor situații de excepție în care este permisă aducerea unor atingeri dreptului protejat de art. 71 din Noul C.civil. Sub acest aspect, prevederile alineatelor (2) și (3) fac trimitere la prevederile art. 75 din Noul C.civil, care reglementează unele situații de excepție în care dreptul la viață privată , în oricare din componentele sale, poate fi limitat.
(…)
În speță, instanta apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile art.74 lit.f din Noul C.civil, care arat a : „ sub rezerva aplicarii dispozitiilor art.75, pot fi considerate ca atingeri
aduse vietii private: difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viata intima, personala sau de familie, fara acordul persoanei in cauza ”.
Punctul f) al art. 74 din Noul C.civil protejează viața intimă, personală și de familie (componente ale dreptului la viața privată) față de imixtiunile neautorizate ale presei scrise sau audiovizuale. Viața intimă include viața amoroasă sau sent imentală, starea
45
de sănătate și, în general, toate aspectele vieții care țin de intimitatea imediată a
persoanei și pe care aceasta dorește să le țină departe de curiozitatea celorlalți. Viața
personală privește modul în care înțelege persoana să trăiască în spațiul care
constituie locuința sa, dar și activitățile pe care aceasta le desfășoară în afara acestui spațiu, care nu sunt destinate publicității, inclusiv relațiile de prietenie sau altele asemenea pe care acesta le stabilește cu alte persoane. Viața de familie are înțelesul pe
care Curtea europeană a drepturilor omului l- a dat acestei noțiuni, în aplicarea art. 8
din Convenție. Familia poate fi legitimă sau nu, așa că este protejată și intimitatea
uniunilor de fapt.
Atingerile aduse acestor aspecte a le vieții private se pot concretiza în difuzarea de
știri, dezbateri, anchete sau reportaje scrise sau audiovizuale, dacă nu a fost obținut
acordul persoanei în cauză.
In speță, instanța constată că nu a existat acordul reclamantei, în difuzarea unor astfe l
de articole, dăunatoare vieții sale private.
(…)
Avand în vedere aceste considerente, instanta va admite în parte actiunea având
ca obiect „ pretenții” formulată de reclamanta C. M. R. în contradictoriu cu
pârâtul Z. „A. DE B.”. In acest sens, instan ța va obliga paratul sa plateasca
reclamantei suma de 3.000 lei – daune morale .
IV. 3. Răspunderea penală ș i sancțiuni aplicabile
Legiuitorul român a incriminat, sensibil la argumentele Curții privind
asigurarea unui echilibru între interesul public de informare și interesul de a proteja
viața privată59, pentru prima dată, prin art. 226 al Noului Cod penal, fapta de violare
a vieții private . Astfel cum rezultă la o primă lectură a textului de lege, incriminarea
acoperă acele acțiuni care au un caracter int ruziv în viața privată a individului și care
sunt specifice tehnicilor și metodelor de culegere a informațiilor al căror scop poate fi,
în concret, diseminarea lor către public. Astfel fotografierea, înregistrarea audio sau
de imagini, ascultarea de la distanță a unei persoane aflate într -o locuință, pot
59 http://www.hotararicedo.ro/files/ Cauza Von Hannover vs. Germany (I),
46
reprezenta o ingerință în viața privată sancționată cu mijloace de drept penal.
Infracțiunea prevăzută în NCP nu este limitată prin scop la săvârșirea faptelor, având
ca finalitate transmiterea informațiilo r obținute în aceste moduri către public sau chiar
către o altă persoană, art. 226 neprevăzând ca element de tipicitate, scopul diseminării
către public. Observăm că, din acest punct de vedere, ilicitul acoperă atât
investigațiile private, cât și cele deru late în realizarea obiectului de activitate a unui
trust de presă, spre exemplu.
Infracțiunea de violare a vieții private consacrată la art. 226 NCP nu poate fi săvârșită,
sub aspectul laturii subiective, decât cu intenție60. Astfel, latura subiectivă a
infracțiunii se analizează și prin raportare la elementul menționat anterior, al
săvârșirii faptei fără drept, consacrat ca și element de tipicitate. Aplicarea textului de
lege în situația ofiț erilor operativi care derulează activități de supraveghere în baza
unor acte administrative sau chiar jurisdicționale emise fără respectarea cerințelor
legii, astfel încât legalitatea întregii operațiuni să fie compromisă, presupune, pentru
îndeplinirea condiției tipicității, ca acesta să fi avut reprezentarea, cel puțin , a unor
posibile neregularități de fond sau de formă și, totuși, să fi continuat executarea
ordinului de serviciu, astfel încât, afectarea fără drept a vieții private a celui vizat să
reprezinte o urmare prevăzută și al cărui risc de producere a u fost acceptat e de cel în
cauză. Din acest punct de vedere, CEDO, s- a pronunțat în Cauza Kennedy vs. Marea
Britanie61 în sensul că, refuzul autorităților publice de a furniza informa ții despre o
posibilă acțiune de supraveghere a unei persoane juridice a cărei răsp undere nu a fost
însă antrenată ulterior pentru săvârșirea unei infracțiuni, la solicitarea aceste ia
întemeiată pe suspectarea unei posibile activități de interceptare, nu este de natură să
afecteze drepturile celui vizat, în condițiile în care legislația pentru desfășurarea
acestor activități, pentru stocarea și distrugerea datelor astfel obținute, prezintă
suficiente garanții în sensul Convenției, iar, în cazul concret , analizându -se modul de
60 Boroi A., Drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck, București, 2011, pag. 145.
61 Voicu M., Jurisprudența sel ectivă a CEDO relativă la drepturile garantate prin art. 8 – dreptul la viață
privată și familială, a domiciliului și corespondenței și prin art. 10 – libertatea de exprimare. (sinteză)
47
punere în aplicare a mandatelor de interceptare, nu s- a descoperit vreo nerespectare a
dispozițiilor legale în materie, în Marea Britanie.
Incriminarea prin N oul Cod Penal a faptelor care au impact în mod nejustificat asupra
dreptului la viață privată a in dividului, nu este însă singulară , iar dispoziții cu un
conținu t asemănător se regăsesc și în Codul penal italian. Astfel, legiuitorul italian a
prevăzut în art. 615 bis, sub denumirea marginală ” Amestecurile ilicite în viața
privată”, sancționarea procurării pe nedrept a unor știri sau imagini care au legătură
cu viața privată, prin folosirea de instrumente de înregistrare sonoră sau vizuală.
Noțiunea de viață privată face trimitere la conținutul infracțiunii de violare de
domiciliu, astfel este protejată, în mod explicit, viața privată care se desfășoară în
locurile care sunt asimilate protecției conferite de domiciliu . Conținutul infracțiunii
reglementate în România nu este în mod esențial sub acest aspect, dar tehnica
legislativă este diferită.
Astfel, sub denumirea de „Violarea vieții private”, NCP sancționează, p rin art. 226 al.
(1), cu închisoarea de la o lună la 6 luni sau cu amendă, ” atingerea adusă vieții
private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini,
ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate
într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei
convorbiri private ”62. Spre deosebire de infracțiunea din Codul penal italian, această
incriminare are două variante agravate, prevăzute în conținutul aceluiași articol, la al.
(2) și (5). ”Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a
sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă
persoană sau către public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă ”. De asemenea , plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio
sau video, în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (2), se pedepsește
cu închisoarea de la unu la 5 ani ”63. Fapta poate fi săvârșită așadar, în forma de bază,
doar pri n surprinderea persoanei care se află într -o locuință, încăpere sau dependință
ținând de aceasta (nefiind protejată persoana care se află într -un loc împrejmuit
62 https://wolterskluwer.ro/codul -penal -legea -286-2009/
63 https://wolte rskluwer.ro/codul- penal -legea -286-2009/
48
aparținând de cele de mai sus, spre deosebire de infracțiunea de la art. 224).
Petrecerea timpu lui pe terenul care se află în proprietate privată din imediata
apropiere a locuinței, fie el împrejmuit, trebuie considerată o activitate aflată într -o
arie de așteptare redusă, în ceea ce privește așteptarea excluderii tuturor imixtiunilor
nejustificate în viața privată a individului . Potrivit Noului Cod penal, acțiunea penală
se pune în mișcare la plângerea prealabilă.
Articolul 226 al. (1) din NCP descrie conținutul tip al infracțiunii făcând trimitere
la obiectul juridic , acela al vieții private și a e lementelor sale, în sensul situațiilor
anterior amintite cu privire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și
Constituția României. Valoarea socială protejată poate fi regăsită în titlul capitolului
în care este plasată fapta „Infracțiuni ce aduc atin gere domiciliului și vieții private”,
iar atingerea adusă acestei valori care privește buna desfășurare a relațiilor sociale,
printr -o serie de acțiuni limitativ enumerate, constituie infracțiunea de violare a vieții
private.
Atingerea adusă vieții private se realizează astfel numai prin acțiunile expres și
limitativ prevăzute de lege ca alcătuind elementul material al faptei. Activitatea
săvârșită în concret are o corespondență în latura obiectivă a infracțiunii atunci când
acțiunile constau în a) fotograf ierea b) captarea sau înregistrarea de imagini c)
ascultarea cu mijloace tehnice d) înregistrarea audio. Elementul material este
circumstanțiat de împrejurarea că persoana asupra căreia este exercitată acțiunea se
află într -o locuință, dependință sau încăpere. De asemenea, acțiunea mai poate fi
exercitată referitor la o convorbire privată,indiferent de mijlocul de comunicare și
indiferent de locul în care aceasta se desfășoară.
Atingerea adusă vieții private prin acțiunile de mai sus, trebuie să fie realiza tă fără
drept . Este un element esențial al laturii obiective care face ca infracțiunea să fie
încadrată în domeniul celor pentru care consimțământul victimei funcționează ca și
cauză exoneratoare de răspundere, într -un mod cu totul diferit , prin nerealizar ea
condiției de tipicitate, și nu prin înlăturarea caracterului antijuridic al faptei. Astfel, în
cazul săvârșirii unei a dintre activități amintite mai sus, având consimțământul
persoanei vizate, nu va exista nici măcar o faptă prevăzută de legea penală, l uarea
49
unei măsuri de siguranță fiind exclusă, în cazul în care, persoana surprinsă are
suspiciunea că cel care a realizat materialele intenționează să divulge publicului
aspecte ale vieții sale private. Persoana potențial vătămată va trebui să aștepte ca cel
în cauză să realizeze acțiunea de diseminare, și apoi să poată adresa organelor de
urmărire penală o plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare a
vieții private în formă agravată.
Alin. (2) al art. 226 conține o enumerare de ac țiuni realizate fără drept ( a) divulgarea
b) difuzarea c) prezentarea d) transmiterea) care privesc sunetele, convorbirile sau
imaginile prevăzute în al. (1). Aceste acțiuni sunt realizate, de regulă, ulterior
procurării pe nedrept a imaginilor sau a înre gistrărilor, în condiții spațio -temporale
diferite, fiind posibil ca autorul să transmită informațiile în baza unei noi rezoluții
infracționale, independente de ceea ce a caracterizat captarea sau chiar cu o formă de
vinovăție diferită față de cea care a caracterizat fotografierea sau înregistrarea
persoanei aflate în domiciliul său. Sub aspectul laturii subiective, fapta de violare a
vieții private poate fi săvârșită cu intenție directă sau indirect64, ceea ce permite
identificarea , existența unor elemente voliționale și de previzibilitate diferită care
caracterizează cele două acțiuni. Cu toate că, infracțiunea este una de pericol, și nu
una de rezultat65, pentru a permite analiza producerii unor rezultate diferite, prin
acțiuni diferite, acțiunile enumerate în al. (1) și (2) ale art. 226 sunt atât de eterogene,
iar modurile în care este lezată valoarea socială a relațiilor privind viața privată, atât
de diferite, încât cu greu poate fi susținut raportul de formă de bază – formă agravată
între cele două t exte. Art. 226 permite totuși analiza producerii unei stări de pericol la
adresa valorii sociale protejate, prin acțiuni complet diferite.
Cauzele justificative speciale enumerate în al. (4) al textului, diversifică sfera
împrejurărilor care înlătură caracteru l antijuridic al faptei. În opinia unuia dintre
64 Cîrstea, R. op. cit, apud. S. Bogdan, D.A. Șserban, G. Zlati și alții, Noul Cod penal. Partea specială.
Analize explicații comentarii., Universul Juridic, București, 2014.
65 Boroi, A. op.cit, p.145
50
autori66, aceste cauze justificative sunt aplicabile ambelor modalități de săvârșire a
faptei. Astfel, potrivit al. (4) al art. 226 nu constituie infracțiune fapta săvârșită :
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au
fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori auzită de
făptuitor;
c) dacă făptui torul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea
săvârșirii unei infracțiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața comunității
și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prej udiciul produs
persoanei vătămate. Referitor la acțiunea unui făptuitor care are
consimțământul subiectului pasiv , ceea ce face ca fapta să fie săvârșită cu drept67,
astfel că nu va exista o corespondență între conținutul tip al niciuneia dintre forme și
acțiunea desfășurată în concret, fără a mai proceda la analiza condiției
antijuridicității, cauzele justificative speciale reglementate acționează în cadrul
condiției de antijuridicitate și se răsfrâng asupra tuturor participanților la
infracțiune, în considerarea unor interese sociale generale care au determinat
săvârșirea faptei prevăzute de legea penală . Conform alin. (4) lit. a) se observă că
interesul legitim este apreciat în persoana celui care săvârșește fapta, astfel că, în
concret, este posibil ca un grup de persoane care participă la săvârșirea faptei să nu
poată justifica acel interes în mod individual. Totuși, în cazul participației penale,
efectele înlăturării răspunderii se vor răsfrânge asupra tuturor persoanelor care
participă la săvârșirea inf racțiunii în prima sau a doua modalitate, chiar dacă, în
concret, interesul legitim există numai în persoana autorului. Această extindere a
efectelor cauzei justif icative se explică prin antrenarea răspunderii participanților pe
66 Streteanu, F. op. cit., pag. 279.
67 Boroi, A. op.cit, p.145
51
fapta săvârșită de autor și , în subsidiar, soluția este motivată de recunoașterea
interesului legitim, în primul rând, prin norme de drept civil .
În mod obișnuit, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu în cazul acestor
infracțiuni. În condițiile în care, de regulă, acestea su nt irelevante din punct de vedere
penal (cu excepția împrejurării că acestea constituie o nouă infracțiune), legiuitorul
extinzând sfera obișnuită a incriminării, iar tentativa la violarea vieții private nu este
sancționată, nu poate fi reținut un concurs între această faptă și celelalte două
modalități de comitere.
STUDIU DE CAZ
Încălcarea dreptului la viață privată violarea vieții private, prin publicarea în mediul
online a unor fotografii realizare în ipostaze intime, asociate infracțiunii de șantaj
(Fază procesuală- APEL)68
Curtea de Apel Constanța, Secția Penală și pentru Cauze cu minori și familie, Decizia
Penală 22/P din 12.01.2017
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de libertate prin rechizitorul nr.
4444/P/2015 al Parchetului de pe lângă Ju decătoria Constanța privind săvârșirea
infracțiuni de șantaj, prev. de art. 207 alin. 2 Cpen. și violarea vieții private, prev. de
art. 226 alin. 2 Cpen., cu aplic. art. 38 alin. 1 Cpen. Prin sentința penală
nr.709/07.06.2016, pronunțată de Judecătoria Co nstanța în dosarul penal nr…., s -a
hotărât: „În baza art.207 alin.2 Cod penal si art.375 Cod pr.penală condamnă
inculpatul M.V. I. pentru infractiunea de șantaj la pedeapsa de 2 an inchisoare. În
baza art.226 alin.2 Cod penal cu art.375 Cod pr.penală condamnă inculpatul pentru
infracțiunea de violarea vieții private la pedeapsa de 1 an inchisoare. În baza art.38 și
art.39 alin.1lit.b Cod penal contopește cele două pedepse cu inchisoarea, aplică
pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare la care se adaugă sporul de 4 luni
inchisoare, condamnând în total inculpatul M. V. I. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni
inchisoare. În baza art.91 NCP dispune suspendarea executarii pedepsei sub
68 http://www.rolii.ro/hotarari/5a31eb56e4900998090000e2
52
supraveghere a pedepsei de 2 ani și 4 luni inchisoare cu termen de supraveghere de 3
ani stabilit potrivit art.92 NCP. (…) În baza art.397 in ref. la art.25 Cod pr.penală
admite in parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. B. V. și obligă
inculpatul la plata sumei de …. lei d aune morale către partea civilă.
(…)
În actul de sesizare a instanței s -a reținut că la data de 30.03.2015, M. V. I. a
amenințat -o pe M. B. V. că în cazul în care nu se va întâlni cu el pentru a discuta
despre relația lor, va posta pe internet o filmare compromițătoare pe care acesta o
realizase î n timp ce întrețineau relații sexuale. Întrucât M. B. V. nu a dat curs
solicitărilor susnumitului, M . V . I . a postat filmarea pe rețeaua de socializare
Facebook, mai multe persoane vizionând înregistrarea. La data de 31.03.2015, la
Secția 2 Poliție Rurală … a fost înregistrată plângerea persoanei vătămate M. B. V.
prin care reclama faptul că a fost șantajată d e către numitul M. V. I. În fapt, între
persoana vătămată și inculpat a existat o relație de prietenie în perioada decembrie
2014 – martie 2015, mo ment la care susnumita nu a mai dorit continuarea relației. În
ziua de 30.03.2015, în jurul orelor 07,00, M. B. V. a primit un mesaj pe telefonul
mobil, mesaj în care M. V. I.îi solicita să se întâlnească în aceeași zi, la ora 08,00, în
caz contrar va post a pe rețeaua de socializare o înregistrare pe care susnumitul o
realizase în timp ce întrețineau relații s exuale.Persoana vătămată i -a răspuns
inculpatului că nu poate lipsi de la cursuri și i -a propus să se întâlnească la ora 12,00,
însă acesta nu a fost de accord și a continuat să ii trimită mesaje in care mesaje în care
insista să se vadă la orele 08,00. Întrucât M. B. V. nu a dat curs solicitării
susnumitului, acesta a postat inregistrarea compromițătoare pe „Facebook,,
transmițându -i acest aspect văt ămate printr -un SMS, la ora 08,08. Fiind audiat în
calitate de suspect/inculpat, M. V. I. a refuzat să dea declarații. Totuși, în procesele –
verbale întocmite la 08.06.2015, respectiv 31.03.2015, el a recunoscut situația de fapt
expusă anterior.
In cauză au fost audiați martorii (…) colegi de clasă ai persoanei vătămate.
R. R. A. a declarat că la data respectivă, în timpul unor cursuri de geografie a văzut
pe pagina de „Facebook” a numitei M. B. V. confirmând că în trecut i -a dat de
53
bunăvoie inculpatului p arola de acces la contul său) un filmuleț în care o persoană de
sex femeiesc (din cauza calității proaste a inregistrării nu a realizat exact despre cine
este vorba) întreținea relații sexuale orale cu un băi at. În pauză, în urma discuțiilor pe
care le- a purtat cu mai mulți colegi, a auzit că e era colega sa, M. B. V. și că prietenul
acesteia ar fi postat filmulețul respectiv. Martorii (…) au declarat că aflându -se în
pauza unor cursuri, din discuțiile care se purtau între colegi, au aflat că pe internet
circulă un filmuleț cu co nținut sexual în care apare M. B. Organele de cercetare
penală au procedat la vizionarea SMS -urilor trimise de inculpat (de pe nr.
xxxxxxxxxx) pe telefonul persoanei vătămate, fiind întocmit în acest sens procesul
verbal din data de 11.06.2015 din care reiese că în ziua de 15, în intervalul orar 07,02
– 08,41, inculpatul i -a trimis susnumitei 38 de mesaje [„Când cobor i la liceu nu … Eu
sunt la cameră și vii să Nu mă interesează ce ore ai, fără scuze,, , „Dacă s- a întâmplat
ca la 8 să nu vii la vilă știi ce se întâmplă,, , „La 8 fix video e la tine pe pagină,, ,
„Gata, e postat etc).
Conținutul mesajelor este explicit și susține în totalitate afirmațiile victimei,
coroborându -se cu restul materialului probator administrat în cauză .
La data de 28.03.2016 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii recunoașterii
învinuirii.
Analizând probele administrate in faza de urmărire penală și detaliate mai sus,
instanța constată că este dovedită săvârșirea infracțiunilor de către inculpat car e a și
recunoscut -o.
Fapta inculpatului M. V. I. , care la data de 30.03.2015 a amenințat -o pe M. B. V. că în
cazul în care nu se va întâlni cu el pentru a discuta despre relația lor, va posta pe
internet o filmare compromițătoare pe care acesta o realizase în timp ce întrețineau
relații sexuale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. de
art. 207 alin. 2 Cpen..
Fapta inculpatului M. V. I. , care a postat filmarea menționată pe rețeaua de
socializare Facebook, mai multe persoane vizionând înregistrarea, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de violarea vieții private, prev. de art. 226 alin.
2 Cpen. (…)
54
Sub aspectul laturii civile a cauzei, Constanța reține că prejudiciul, ca element al
răspunderii civile delictual e, constă în consecințele negative, patrimoniale și morale,
suferite de o persoană. Ca orice pretenție dedusă judecății, prejudiciul moral trebuie
dovedit, repararea sa, prin compensare bănească, urmând regulile răspunderii civile
delictuale, iar instanța îl apreciază în raport de gravitatea și importanța lui.
În absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare
obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport de
consecințele negative suferit e de victima infracțiunii, importanța valorilor lezate,
intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, consecințele pe plan
familial, social și profesional.
În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o
îmbogățire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferințele morale
susceptibil în mod rezonabil a fi cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de
toate consecințele acesteia, astfel cum rezultă din ansamblul probator ad ministrat în
cauză.
55
V. Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( CEDO ) și jurisprudența în privința
dreptului la viață privată și de familie
V. 1. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) – Prezentare
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), este cea mai cunoscută
instanță care soluționează plângeri în materia drepturilor omului provenite de la
statele membre ale Consiliului Europei. Fondată în anul 1959, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului este un tribunal internațional competent pentru a statua asupra
cererilor individuale sau între state privind încălcările drepturilor enunțate de
Convenția europeană a drepturilor omului. Curtea își desfășoară activitatea în
permanență începând din anul 1998 și poate fi sesizată direct de către orice p ersoană.
În aproape o jumătate de secol, Curtea a pronunțat mai mult de 10 000 de hotărâri.
Aceste hotărâri, obligatorii pentru statele în cauză, determină modificarea legislației și a practicii administrative naționale. Datorită jurisprudenței Curții, Con venția este un
instrument puternic, capabil să facă față noilor provocări și să contribuie la consolidarea Statului de drept și democrației în Europa. Curtea își are sediul la Strasbourg, în Palatul Drepturilor Omului, clădire cunoscută în întreaga lume, construită în anul 1994 de către arhitectul britanic Lord Richard Rogers. Activitatea
Curții constă în supravegherea respectării drepturilor omului pentru 800 de milioane de cetățeni din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei care au ratificat
Convenția.
69 Sistemul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus
de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul
subsidiarității. Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garant eze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu
trebuie să intervină decât atunci când statele nu și -au respectat obligațiile .
70
69 https://www.echr.coe.int/Documents/Court_in_brief_RON.pdf
70 https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Europeană_a_Drepturilor_Omului
56
V. 2. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în privința dreptului
la viață privată ș i de familie
Pornind de la jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului prin prisma unor
hotărâri (Van Oosterwijk c. Belgia; Schüssel c. Austriei; Von Hannover c. Germaniei; Petrina c. României), s -a adus următoarea interpretare a noțiunii: dreptul la
respectarea vieții private este dreptul la intimitate, dreptul de a trăi așa cum dorești, protejat de publicitate. Noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează
la identitatea unei persoane, precum numele, fotografia, integritatea fizică și morală
ale acesteia. Garanția oferită la art. 8 din Convenție este destinată, în esență, pentru a
asigura dezvoltarea, fără ingerințe externe, a personalității fiecărui individ în raport cu semenii săi.
71
V. 2. 1. Dreptul la viață privată este unul a bsolut sau poate fi supus unor
limitări?
Jurisprudența CEDO, în interpretarea Art. 8 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, stabilește că se este permis un amestec în măsura în care acesta
este prevăzut de lege și constituie, într -o socie tate democratică, o măsură necesară
pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora. CtEDO a menționat că orice ingerință asupra unuia dintre drepturile
garantate de art. 8 trebuie să îndeplinească trei condiții și anume ca ingerința să fie:
1. legitimă și justificată;
2. în concordanță cu legea;
3. necesară într -o societate democratică;
Conform jurisprudenței CEDO , orice măsură de supraveghere trebuie să fie
bazată pe un temei legal în legislația domestică. Pentru o măsură de supraveghere
poate reprezenta o amenințare serioasă pentru respectarea dreptului la intimitate ,
71 https://www.juridice. ro/455745/limita -dintre -dreptul -la-viata -privata -si-interesul -public -observata –
prin-prisma -jurisprudentei -cedo.html
57
pentru a fi considerată ca fiin legală, o măsură de supraveghere trebuie să respecte trei
coordonate: să fie clară, precisă și detaliată. Un scop legitim se referă exclusiv la
„securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea
ordinii și prevenirea faptelor penale, prot ejarea sănătății sau a moralei, ori
protejarea drepturilor și libertăților altora ”72. Al treilea aspect se referă la
necesitatea și proporționalitatea ingerinței într -o societate democr atică. Această
condiție cere ca statul să demonstreze nu doar că ingerin ța este corespondență a unei
nevoi sociale stringente, ci că aceasta este proporțională cu scopul său. Statul ar putea
fi condamnat dacă comite sau admite o ingerință asupra dreptului respectiv și nu poate
justifica ingerința în baza criteriilor sus -mențio nate73.
V. 2. 2. Limitări între sfera publică și sfera privată
Atunci cînd Curtea europeană este chemată să soluționeze un caz pe marginea
ingerinței în viața privată, aceasta se centrează pe mai multe criterii: sfera în care
operează individul; notorietat ea persoanei vizate și obiectul reportajului; contribuția la
o dezbatere de interes general; comportamentul anterior al persoanei în cauză, conținutul, forma și repercusiunile publicării; circumstanțele în care au fost realizate imaginile. În mai multe cau ze s-a pornit de la analiza mediului și anturajului în care s –
a produs presupusa ingerință
74.
Dreptul la viață privată se aplică în mod diferit, raportat la spațiul în care se află
persoana, făcînd- se distincție dintre sfera privată și spațiul public. Noțiu nea de spațiu
public este interpretabilă și pare a fi una destul de largă și abstractă. Comisia
europeană pentru democrație prin drept (Comisia de la Veneția) consideră ca spațiul
public ” un spațiu care poate fi accesat, în principiu, de către orice persoană, în mod
liber, oricînd și în orice circumstanță ”. Exemple de zone publice relevante sunt:
parcuri publice, străzile pietonale din centrele aglomerărilor urbane , spațiile publice
destinate parcărilor , străzi rezidențiale din cartiere, arenele sportive, stațiile de metrou.
72 https://idrept.ro/EmbedView.aspx
73Soltan V., în ”Limita dintre dreptul la viața privată și interesul public observată prin prisma
jurispru denței CEDO ”- https://www.juridice.ro/455745/limita -dintre -dreptul -la-viata -privata -si-
interesul -public -observata -prin-prisma -jurisprudentei -cedo.html
74 Idem
58
Anumite zone publice, cum ar fi unitățile de învățământ, cluburile sau cafenele, intră
în categoria zone lor semi- publice . Prin urmare, pornind de la faptul că spațiul public
poate fi accesat în mod liber de către orice individ, oricând, persoana nu poate conta
pe o intimitate absolută. Dreptul la respectul vieții private și de familie nu se extinde
asupra informațiilor despre viața privată și de familie obținute în tr-un astfel de loc
public cînd persoana nu poate conta, în mod rezonabil, pe intimitate (Cauza Von
Hannover împotriva Germaniei, nr. 59320/00 din 24.06.2004) . Cu t oate acestea, nu se
poate accepta o privare totală a intimității persoanei chiar și în spațiile pu blice unde
totuși persoana își permite un anumit grad minim de intim itate. În acest sens, este
relevantă cauza Peck împotriva Regatului Unit (nr. 44647/98 din 28.01.2003).
Obiectul cauzei îl constituie dezvăluirea de către mass- media a unor imagini surprinse
cu o cameră de televiziune cu circuit închis (CCTV) instalată pe stradă, care îl
prezentau pe reclam ant cu un cuțit în mînă, încercâ nd să se sinucidă, situație care a
condus la publicarea și difuzarea pe scară largă a acestor imagini . Curtea a constatat
încălcarea art. 8 (dreptul la respectarea vieții private) din Conve nție deși ingerința era
prevăzută de lege și viza un scop legitim, anume prevenirea infracțiunilor, apărarea ordinii, protecția siguranței publice și protecția drepturilor altora. Cu privire la
necesitatea ingerinței, Curtea a admis importanța rolului CCTV în depistarea și
prevenirea infracțiunilor, rol cu atât mai eficace cu cât aceste fapte ar fi fost făcute
publice, așa cum s- a și întâmplat, de altfel, însă a considerat că municipalitatea putea
să găsească și alte soluții: să ceară consimțământul celui v izat, în speță reclamantului ,
imaginile să fie eventual cenzurate într -o manieră adecvată și să fie verificat și modul
în care mijloacele media realizează această operațiune.
Într-o altă cauză ( Minelli împotriva Elveției, decizia nr. 14991/02 din nr. 14991/02, 14
iunie 2005), Curtea a declarat capătul de cerere inadmisibil, specificând faptul că
reclamantul nu putea solicita o respectare absolută a vieții sale private, după
momentul în care el însuși s -a expus public. Speța se referă la apariția într -o publ icație
săptămânală a unui material în care domnul Minelli, avocat și jurnalist care participa
regulat la dezbateri publice în mass -media, era calificat drept „braconier”, referitor la
activitatea sa de consilier în cadrul unui lanț de supermarketuri. Invoc înd art. 8,
reclamantul s- a plâns că, prin utilizarea termenului „braconier” și publicarea
59
fotografiei sale în articolul în cauză, dreptul său la respectarea vieții private a fost
încălcat.75
Pe de altă parte, Comisia de la Veneția dă o definiție si spațiu lui privat. Astfel,
în sens material/fizic, sfera privată reprezintă un spațiu unde accesul poate fi
restricționat de lege sau de persoana care deține acest spațiu. Astfel , spațiile private nu
sunt deschise publicului și nu pot fi accesate de orice, oricî nd și în orice circumstanțe.
Regulile care reglementează aceste spații țin de domeniul dreptului privat. De
asemenea, Comisia de la Veneția a precizat că sfera privată acoperă aspectul intim al
personalității unei ființe umane. Aceasta atrage după sine dre ptul fiecărei per soane de
a fi protejat contra oricăror intruziuni nejustificate ale autorităților publice, mass –
media, oricăror instituții sau persoane fizice. Din acest motiv , viața privată include o
sferă foarte largă, care nu este ușor de definit. Aceasta nu se limitează la un ”cerc
intim” în care individul poate trăi propria viața personală. Sfera privată include
dreptul de a dezvolta relații cu alte persoane, integritatea fizică și morală a unei
persoane, incluzând și viața ei sexuală. Prin urmare, obț inerea unor imagini și a unor
informații din spațiul privat în care se află o persoană va constitui , în cele mai multe
dintre cazuri, o ingerință în viața privată a acesteia. De asemenea, s- a menționat că
aspectele din viața privată care au fost obținute întîmplător cînd se opera în spațiul
public se pot supune ș i acestea unei analize sub aspectul lezării vieții private.
V. 2. 3. Notorietatea – un element important în aprecierea ingerinței în viața
privată
Un important criteriu de la care pornește constatar ea unei ingerințe în viața intimă este
reprezentat de notorietatea persoanei. În această privință, este necesar să se facă
distincție între persoanele particulare și cele care acționează într -un context public, în
calitate de personalități politice sau per soane publice. Astfel, în vreme ce o persoană
de drept privat necunoscută publicului poate pretinde o protecție deosebită a dreptului
său la viața privată, acest lucru nu este valabil și pentru persoanele publice (cauza von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2), cererile nr. 40660/08 și 60641/08)
76.
75 Soltan V., op.cit.
76 Soltan V., op.cit.
60
Un reportaj care relatează fapte susceptibile să contribuie la o dezbatere într -o
societate democratică, care privește personalități politice în exercitarea funcțiilor
oficiale ale acestora nu poate fi asimilat, d e exemplu, unui reportaj care privește
detalii din viața privată a unei persoane care nu îndeplinește astfel de funcții. Dacă, în primul caz, rolul presei corespunde funcției sale de „cîine de pază” care are sarcina, în cadrul unei democrații, să comunice idei și informați privind probleme de interes
public, acest rol pare mai puțin important în al doilea caz. Ca și în cazul defăimării, există un standard diferit de protecție a vieții private și de familie a persoanelor publice în raport cu cele particulare . Nu va constitui o ingerință în viață privată
urmărirea modului în care persoana ce exercită funcții publice își îndeplinește atribuțiile de serviciu.
77 Persoanele „publice” trebuie să accepte ingerințe în viața lor
privată în mai mare măsură decît persoan ele obișnuite și gradul accesibil de cercetare
mai atentă urmează să fie cu atît mai mare cu cît figura publică în cauză și informația
ce se dezvăluie sunt mai importante.
De asemenea, lipsa consimțămîntului persoanei de a publica informații privind
viața privată nu conduce automat la constatarea unui comportament ilegal. În
cauza Mosley împotriva Marii Britanii (nr. 48009/08 din 15/09/2011), reclamantul, Max Mosley, fost președinte al Federației Internaționale a Automobilelor, o asociație nonprofit care s e numără printre structurile de conducere ale campionatului mondial
de Formula 1, s -a plîns pe marginea publicării în săptămînalul News of the World și
pe site -ul web al acestuia a unor articole, imagini și clipuri video care dezvăluiau
detalii referitoare la viața sexuală a domului Mosley.
78 Acesta a contestat lipsa unei
obligații legale impuse de Marea Britanie mass- mediei în legătură cu avertizarea
prealabilă a persoanelor care fac obiectul unor reportaje cu privire la intenția acestora de a le publica, astfel încât persoanele respective să dispună de posibilitatea de a împiedica publicarea acestora prin solicitarea pronunțării unei ordonanțe provizorii. Curtea a stabilit lipsa încălcării dispozițiilor art. 8, menționând că obligația impusă mass- mediei de avertizare prealabilă a persoanelor care urmează să facă obiectul unor
articole nu este conținută în textul Convenției.
77 Idem
78 Soltan V., op. cit.
61
Un rol special în acest sens îl are presa, care are sarcina de „cîine public de
pază” al democrației. Adițional, libertatea jurnalistic ă mai acoperă și posibile
recurgeri la exagerări sau chiar provocări (cauza De Haes și Gijsels împotriva Belgiei,
19983/92 din 24.02.1997). Atunci cînd persoana dorește să răspîndească o informație,
statul nu poate dicta sau critica forma în care această i nformație este răspîndită.
Totuși, în pofida „rolului iminent” jucat de presă într -un stat de drept, aceasta trebuie
să respecte anumite limite, în procesul de acumulare și răspîndire a informației, ea trebuind să respecte obligațiile profesionale. Presa a re un rol preeminent în informarea
publicului asupra problemelor de interes public și trebuie să aibă o anume libertate de decizie atunci cînd comentează unele chestiuni de interes politic sau public.
79 Cele
expuse se referă și la chestiunile funcționării j ustiției, instituție care este esențială
pentru orice societate democratică. Deși limitele criticii acceptabile la adresa personalităților politice și a persoanelor care ocupă funcții publice sînt mai largi decît pentru persoanele particulare, în privința judecătorilor gradul de toleranță este mai
redus. În acest context, în cauza Prager și Oberschlis c. Austria (nr . 15974/90 din
aprilie 1995), Ct EDO a conchis că condamnarea unui jurnalist pentru defăimarea unui
judecător, în urma publicării comentariilor c ritice, nu constituia o încălcare a art. 10
din Convenția Europeană (libertatea de exprimare). Criticele foarte severe împotriva integrității personale și profesionale ale magistratului, pe care le -a exprimat
reclamantul, erau lipsite de bună -credință și n u respectau regulile eticii jurnalistice. În
asemenea condiții, Curtea a considerat că sancțiunea aplicată nu a fost disproporționată protecției reputației altei persoane și apărării autorității puterii judiciare.
Prin urmare, faptul că persoana dispune de o anumită notorietate nu presupune
o ingerință absolută în viața intimă a acestuia. Dacă în circumstanțe speciale, dreptul publicului de a fi informat poate privi chiar aspecte din viața privată a persoanelor publice, în special atunci când este vorba de spre personalități publice, acest lucru nu
este valabil, chiar dacă persoanele vizate se bucură de o anumită notorietate, în cazul în care fotografiile publicate și comentariile care le însoțesc se raportează exclusiv la
detalii din viața lor privată sau a u ca unic scop satisfacerea curiozității publicului în
79 Idem
62
această privință. În acest ultim caz, libertatea de exprimare impune o interpretare mai
strictă. Se va reține că art. 10 al Convenției nu garantează o libertate de exprimare
nelimitată chiar și în ceea ce privește relatările presei cu privire la interes public
deosebit. Exercitarea acestei libertăți presupune obligații și responsabilități, care, conform par. 2 al art. 10 din Convenție, se aplică presei. Aceste obligații și responsabilități pot avea însemnătate cînd există o întrebare cu privire la atacul asupra reputației unor persoane private și subminarea drepturilor altor persoane (cauza
Goodwin împotriva Regatului Unit, 28957/95 din 27.03.1996). Prin urmare, un
răspuns univoc, uniform pentru toate ca uzele unde se pretinde încălcarea dreptului la
viață intimă nu există. În fiecare caz aparte urmează să se determine cu strictețe
condițiile înaintate de Curtea europeană a drepturilor omului pentru luarea unei
hotărîri corecte. 80
Reglementările din materie civilă sunt aplicabile unor cazuri concrete, fără ca aceste
reglementări să fie specifice, așa cum se întâmplă în legislația penală prevăzută de
Noul Cod Penal, în ceea ce privește încălcarea dreptului la viață privată și de familie.
Reglementându- i conținutul prin raportare la domiciliu, corespondență și informații
privind viața privată a unei persoane, atât în materie civilă, cât și în materie penală,
prin incriminarea violării de domiciliu (art. 224 Noul Cod penal), a divulgării unor
informații din vi ața privată de către anumite persoane (art. 227 NCP – divulgarea
secretului profesional) și a violării secretului corespondenței ca infracțiune de
serviciu (art. 302 NCP) a cărei sferă de protecție se extinde însă, conform legii de
punere în aplicare, și f aptelor săvârșite în afara relațiilor de serviciu (art. 244 LPA),
identificarea timpurie a riscurilor și a posibilelor soluții, a tendințelor în evoluțiile
conceptului de „privacy” nu reprezintă o preocupare nici pentru studiu, nici pentru
adaptarea cadrul ui legislativ81. Cu siguranță, importarea unor elemente suplimentare
precum sunt dreptul la propria imagine, libertatea sexuală, poate fi suficientă, în
condițiile în care cele mai mari probleme pe care le identificăm sunt interceptările
telefonice ale persoanelor cu privire la care s- a dispus începerea urmăririi penale.
80 Soltan V., op.cit.
81 Huidan, A. op.cit.
63
VI. CONCLUZII
Dreptul la respectarea vieții private și de familie, regăsit și ca dreptul la
intimitate, dreptul de a fi uitat, face parte din categoria drepturilor esențiale ale
omului, lucru care este dovedit de importanța pe care i -o acordă atât doctrina cât și
practica juridică. De la primele încercări de conceptualizare a acestor drepturi și până
la definirea lor distinctă în cadrul legislației internaționale și naționale este evidentă preocuparea statelor și a societății în general pentru individualizarea lor pentru a garanta protecția lor. Dreptul la viață privată și de familie se regăsește astfel în principalele tratate, convenții și pacte încheiate la nivel internațional, cum se regă sește
de altfel și în legea fundamentală a României, respectiv în Constituție. Protecția astfel conferită nu poate fi pusă la îndoială, mai ales în contextul aderării României la spațiul comun al Uniunii Europene, situație care obligă în mod suplimentar la
respectarea legislației europene în domeniu. De altfel, importanța acordată respectării acestui drept este completată de numeroasele Decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
Provocările venite din migrarea accelerată a societății, a activității, a muncii a noastră
a tuturor și a vieții private și de familie către mediul online au necesitat reglementări
speciale, așa cum a fost cazul noului Regulament General privind Protecția Datelor cu
Caracter Personal, aplicabil și în România din anul 2018. Nu sunt, de altfel, singurele
prevederi care țin să reglementeze mijloacele de comunicare electronică și spațiul
online având în vedere și faptul că orice interacțiune umană are două componente:
una publică și alta privată, cea din urmă fiind supusă tocmai r espectării dreptului la
intimitate. În același timp, dincolo de orice reglementare, dincolo de orice act
normativ în acest domeniu, trebuie precizat un aspect deosebit de important: protecția
oferită în mediul online de orice prevedere trebuie dublată de o cunoaștere a mediului
în care acționăm, de aspecte specifice și de o conduită pe care o punem numi preventivă, care să ne asigure, prin propria noastră protecție, necesitatea respectării dreptului la intimitate.
Orice acțiune individuală care nu este reg lată de mecanisme de autosiguranță dă
ocazia încălcării acestui drept, pornind de la simpla acceptare a unui modul cookie în
64
momentul navigării pe unele site -uri și până la refuzul de a utiliza programe de
protecție anti- malware în momentul logării p e plat forma e -commerce sau pe aplicația
de internet banking. În același timp, utilizarea excesivă și uneori inutilă a unor rețele
de socializare, cu nerespectarea confidențialității chiar din partea noastră ca utilizator, dă posibilitatea facilă a încălcării din partea altora a dreptului la viață intimă. Referitor
la protecția acestui drept în mediul online, așa cum s- a precizat de- a lungul acestei
lucrări, legislația este doar un cadru de aplicare, uneori insuficient sau incomplet, motiv pentru care, aplicarea u nor reglementări mai stricte în legislația națională,
dublate de o conduită activă din partea organismelor cu rol de supraveghere în acest domeniu, vor determina o protecție sporită a dreptului la viață privată și de familie.
BIBLIOGRAFIE
A. Lucrări cu caracter general, tratate, cursuri, monografii,
1. Adam,I. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor , Editura ALL BECK,
București, 2004
2. Boroi A., Drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck, București, 2011,
3. Deleanu I. ”Instituții și proceduri constituționale – în dreptul comparat și în
dreptul român”, Editura C.H. Beck, București, 2006
4. Deleanu, I. ”Drept constituțional și instituții politice”, (Note de curs)
5. Dogaru, I.Drăghici,P Drept civil. Teoria generală a obligațiilor , Editura ALL
BECK, 2002
6. Mihai, Gh. Fundamentele dreptului. Teoria răspunderii juridice , volum V, Editura
C.H. Beck, București, 2006
7. Motica, R.I., Lupan, E. Teoria generală a obligațiilor civile , Editura LUMINA
LEX, București, 2005
8. Muraru I., Tănăsescu E. S.- Drept constituțional și instituții politice – Ed. All Beck,
București, 2003- Volumul I,
9. Radu G.- ”Protectia drepturilor fundamentale ale omului in lupta impotriva
criminalitatii informatice” – (note de curs)
10. Sepúlveda, Magdalena; van Banning, Theo; Gudm undsdóttir, Gudrún; Chamoun,
Christine; van Genugten, Willem J.M. Human rights reference handbook , ediția a
III-a, Ciudad Colon, Costa Rica: University of Peace, 2004
11. Stătescu, C. Bârsan, C. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura C.H.
Beck, B ucurești, 2008
12. Streteanu F., Instituții și infracțiuni în Noul Cod penal, Facultatea de Tranziție,
București, 2010
13. Urs I., ”Repararea daunelor morale”, Editura Lumina Lex, București, 2001
14. Voicu C. , ”Introducere în drept” București : Pro Universitaria, 2006
15. Voiculescu M. , ”Drepturile omului și probleme globale contemporane” București,
Casa Editorială Odeon, 2003
B. Articole și studii de specialitate, in ordinea alfabetică a numelui primului autor.
1. Cîrstea R., ”Ocrotirea intimității persoanei prin norme pen ale. Infracțiunea de
violare a vieții private” (Legal Land)
2. Huidan, A. ” Apărarea dreptului la viață privată prin mijloace de drept penal” ,
Juridice
3. Luchin, A. ” Vinovăția în cadrul răspunderii civile delictuale și contractuale” ,
Juridice
4. Pop, L. Tabloul ge neral al răspunderii civile în textele noului Cod civil , RRDP,
nr. 1, 2010,
5. Săvoiu,A.. Căpățână Basarebescu, C. ”Dreptul la viață privată” în Analele
Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 1/2013
6. Soltan V., în ” Limita dintre dreptul la viața privată și interesul public observată
prin prisma jurisprudenței CEDO” ; Juridice
7. Tamba, A. ” Considerații privind cele două forme ale răspunderii civile:
răspunderea civilă delictuală și răspunderea civilă contractuală, în lumina
dreptului francez și a dreptului român. Există veritabile deosebiri între
răspunderea civilă delictuală și cea contractuală? Analiza convențiilor de
modificare a răspunderii civile, a punerii în întârziere și a probei
culpei”, Pandectele Române, nr. 3, 2009
8. Voicu M., Jurisprudența selectivă a CEDO relativă la drepturile garantate prin art.
8 – dreptul la viață privată și familială, a domiciliului și corespondenței și prin art.
10 – libertatea de exprimare ; Juridice Essentials
C. Materiale de practică judiciară in ordin e cronologică.
1. Sentința Civilă NR. 8047/2015 a Judecătoriei Buzău, secția Civilă
2. Decizia Penală 22/P din 12.01.2017a Curții de Apel Constanța, Secția Penală și
pentru Cauze cu minori și familie,
E. Legislație, in ordine cronologică, cu precizarea modificărilor și completărilor
ulterioare.
1. Declarația Universală a Drepturilor Omului (1 decembrie 1948)
2. Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (16 decembrie 1966).
3. Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (1966)
4. Actul final al Conferinței pentru securitate și cooperare din Europa (Helsinki,
1975)
5. Documentul final al Reuniunii de la Viena a reprezentanților statelor participante la Conferința pentru securitate și cooperare în Europa (1989)
6. Carta de la P aris (1990)
7. Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații
8. Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 privind prelucrarea datelor cu caracter
personal și libera circulație a acestor date
9. REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)
10. Noul Cod Civil
11. Noul Cod de Procedură Civilă
12. Noul Cod Penal
13. Noul Cod de Procedură Penală
F. Surse Internet
1. http://www .academia.ro
2. http://www.anfp.gov.ro/
3. http://www.anr.gov.ro/
4. https://www.businessintegrity.ro/
5. http://www.cdep.ro/
6. http://www.coe.int/
7. https://www.cs.cornell.edu/
8. https://www.dataprotection.ro
9. https://drept.ucv.ro/
10. http://www.dri.gov.ro/
11. https://www.echr.coe.int/
12. https://eur -lex.europa.eu
13. http://www.hotararicedo.ro/files/
14. https://idrept.ro
15. https://www.juridice.ro/
16. https://jurisprudentacedo.com
17. https://ro.oxforddictiona ries.com
18. https://privacyinternational.org/
19. http://www .scribd.ro
20. http://www.utgjiu.ro
21. https://ro.wikipedia.org
22. https://wolterskluwer.ro
ANEXA I
JUDECĂTORIA Buzău, Secția Civilă, Sentința Civilă NR. 8047
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată la data de 20.11.2014 sub nr…. ,
reclamanta C. M. R. a solicitat obligarea pârâților I. D. și F. P. plata daunelor morale pentru publicar ea și difuzarea în mediul on -line și presa scrisă în cadrul articolului
intitulat „ Primarul de la Poșta Cîlnău și -a angajat amantele în primărie ” din data
de 10.11.2014 a unor informații defăimătoare privind viața și imaginea privată precum și demnitatea. In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, aceste
informații defăimătoare sunt neadevărate și false, evenimentele din viața dumneaei privată neinteresând persoane publice sau alte persoane, care nu fac parte din anturajul dumneaei. Apreciază că acest articol i -a adus atingere unui drept
constituțional prev. de art. 71 Noul Cod de procedură civilă, care prevede că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau familială. Apreciază că i s- a adus o
gravă atingere a dreptului la demnitate și a dreptului la propria imagine, producându- i
grave atingeri dreptului la respectarea demnității, integrității psihice și a dreptului la propria imagine în afara spațiului privat. A mai precizat reclamanta, că aceste fapte nu
pot fi considerate a fi un pamflet, întrucât această precizare nu este făcută la sfârșitul articolului, iar persoanele și întâmplările despre care fac vorbire nu au caracter satiric
și relevă aspecte negative ale unor persoane reale, fără a le satiriza. (…)
În drept, au fost invocate dispozitiile art.71- 74 Noul Cod de procedură civilă, art. 26,
30 alin. 6 Constituția României, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Desi legal citat, pâr âtul nu a formulat întâmpinare si nici nu s -a prezentat in fata
instantei, prin reprezentant legal, pentru a -si exprima un punct de vedere raportat la
prezenta cauza.
Avand în vedere data publicării articolelor, instanta apreciaza că sunt aplicabile în
cauza, dispozitiile Noului Cod civil, conform art.3 din Legea nr.71/2011.
Astfel, instanta apreciaza ca in speta, sunt aplicabile dispozitiile art.1357 din Noul
C.civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, in
temeiul caruia „(1) cel care cauzeaza un prejudiciu printr -o fapta ilicita, savarsita cu
vinovatie, este obligat sa il repare . (2) Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai
usoara culpa ”.
Din prevederile legale mentionate rezultă că pentru angajarea raspunderii civile
delictuale, se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) existenta unui prejudiciu cert, care sa nu fi fost reparat încă;
b) existenta unei fapte ilicite;
c) existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu;
d) existenta vinovatiei (vinei) celui ce a cauzat prejudiciul, constand în intentia, neglijenta sau imprudenta celui care a actionat.
In ceea ce priveste indeplinirea primei conditii, se retine ca prejudiciul, ca element
esential al raspunderii civile delictuale consta in rezultatul, in efectul negativ suferit
de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savarsite de o alta persoana. Desi este
prima conditie, instanta o va analiza i n final.
In ceea ce priveste fapta ilicită, instanta retine că aceasta poate fi atat o actiune,
cat si o inactiune , prin care, încalcandu- se normele dreptului obiectiv, sunt
cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce apartine unei
persoane .
Stabilirea existentei raportului de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul este
data de împrejurarea ca prin fapta ilicita au fost încalcate anumite interese ale
persoanei, producandu- se un prejudiciu acelei persoane.
Insa, mai este necesar ca aceasta fapta sa fie imputabila autorului ei, adica autorul
să fi avut o vina atunci cand a savarsit -o, sa fi actionat cu vinovatie. Insă, în ceea ce
priveste existenta si întinderea obligatiei autorului de a repara prejudiciul, nu
intereseaza gradul de vinovatie cu car e s-a savarsit fapta ilicita prejudiciabila. Tocmai
de aceea, in literatura de drept civil, notiunea de vinovatiei cuprinde pe aceea de
intentie, dar si de culpă.
Or, aceste elemente rezultă chiar din conținutul articolelor menționate anterior. Chiar
dacă persoana principală vizată de aceste articole este numitul S____ M_______,
primarul comunei Posta Cilnau, totusi, în conținutul acestora se menționează și numele reclamantei, despre care se afirmă că ar avea o relație cu dl M_______.
Pe de altă parte, inst anta va avea in vedere si dispozitiile art.58 din Noul C.civil, care
arata: „ orice persoana are dreptul la viata, la sanatate, la integritate fizica si psihica,
la demnitate, la propria imagine, la respectarea vietii private, precum si alte
asemenea drept uri recunoscute de lege ”. In acelasi sens, sunt si dispozitiile art.71
din Noul C.civil („ Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale
private. (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau
de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limite lor prevăzute la art. 75. (3) Este, de asemenea,
interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenței, manuscriselor sau a altor
documente personale, precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane,
fără acordul acesteia ori fără respectarea li mitelor prevăzute la art. 75 ” ).
De asemenea, prin art. 26 alin. (1) din Constitutia Romaniei este impusă obligația
autorităților de a respecta și ocroti viața intimă, familială și privată.
CEDO a interpretat prevederile art. 8 alin. (1) din Convenție, re ținând că noțiunea de
„viață privată” cuprinde dreptul persoanei la viață privată intimă, personală (care
include și dreptul la imagine), dreptul acesteia la viață privată socială și dreptul
persoanei la un mediu înconjurător sănătos (a se vedea C. B_____ , Convenția
europeană a drepturilor omului, p. 604).
Prevederile art. 71 din Noul C.civil conferă noțiunii de „viață privată” un înțeles mai
restrâns, noul Cod reglementând distinct, prin art. 73, dreptul la propria imagine.
Noțiunea de „viață privată” se determină prin opoziție cu viața publică și cu latura
publică a vieții profesionale. Ea înglobează viața familială și conjugală, viața
cotidiană dusă în domiciliu, domiciliul însuși, starea sănătății, viața intimă și amoroasă ori sentimentală , relațiile d e prietenie, petrecerea timpului liber, aspectul
privat al muncii profesionale, modul și locul înmormântării. Din modul de redactare a alin. (2) și (3) ale art. 71 din Noul C.civil rezultă că în conținutul noțiunii de „viață privată” mai…., alte document e personale, precum și informațiile din viața privată a
unei persoane . De asemenea, pentru a avea o imagine completă a conținutului
noțiunii în discuție, este necesar să ne raportăm la prevederile art. 74 din Noul C.civil,
care, reglementând atingerile ad use vieții private , prezintă implicit și aspectele din
viața persoanei pe care le consideră a avea caracter privat.
În esență, dreptul la viață privată îi permite persoanei să fie stăpâna unui
„teritoriu” secret, intim, la adăpost de orice indiscreție .
Acestui drept îi corespunde o obligație, care le incumbă autorităților, dar și
particularilor, de a se abține de la orice imixtiune sau ingerință în afacerile altuia
și de la orice intruziuni în intimitatea unei persoane .
Deoarece protejează valori atât de i ntim legate de persoană și de stilul său de viață,
întinderea dreptului la viață privată nu este în mod necesar aceeași pentru toți
oamenii. S -a decis astfel că întinderea dreptului la respectarea vieții private este mai
redusă, în măsura în care individul pune în contact viața sa privată cu viața publică
(cum este cazul politicienilor).
Alineatul (2) al art. 71 din Noul C.civil conturează conținutul obligației de non –
facere de care sunt ținuți terții. Astfel, nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni
în viața intimă, personală sau de familie. Nu are importanță dacă asemenea imixtiuni au sau nu ca scop obținerea de informații care vor fi publicate, așa că sunt interzise chiar și investigațiile neurmate de divulgare. În al doilea rând, este
interzisă folosirea informațiilor din viața privată a persoanei, care au fost
obținute pe alte căi.
Din modul în care sunt concepute aceste categorii de interdicții rezultă că ele se
constituie și în limite aduse liber tății presei.
Necesitatea asigurării unui echilibru între dreptul la viața privată și dreptul la
informare al cetățenilor, care se realizează prin intermediul presei, dar și alte interese publice au condus la reglementarea unor situații de excepție în care este permisă
aducerea unor atingeri dreptului protejat de art. 71 din Noul C.civil. Sub acest aspect, prevederile alineatelor (2) și (3) fac trimitere la prevederile art. 75 din Noul C.civil, care reglementează unele situații de excepție în care dreptul l a viață privată , în
oricare din componentele sale, poate fi limitat.
Premisele unor astfel de limitări se regăsesc în prevederile art. 27 alin. (2)- (4) din
Constituție, dar și în cele ale art. 8 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului. Text ele constituționale reglementează situațiile în care dreptul la
inviolabilitatea domiciliului poate fi restricționat.
Pe de alta parte, conținutul dreptului la demnitate este dat de prevederile art. 72 alin.
(2) prin referirile făcute la onoarea și reputaț ia persoanei . Granița dintre onoare și
reputație este destul de greu de stabilit, ele putând fi considerate mai degrabă ca fiind
două fațete ale dreptului la demnitate decât două elemente disticte care compun acest drept. Onoarea este un sentiment complex, determinat de percepția pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, dar și de modul în care ceilalți o percep sub acest aspect. Onoarea nu are deci doar un caracter individual, ci și unul social, de unde decurge și legătura care există între ea și reputație, ce poate merge până la sinonimie:
o atingere a reputației înseamnă o atingere a onoarei. Pe de altă parte, dacă onoarea este înnăscută, reputația este, de cele mai multe ori, dobândită prin modul exemplar în
care persoana se comportă în viaț a privată sau în cea socială. Atingerile aduse onoarei
sau reputației unei persoane pot îmbrăca forma insultei, care constă în adresarea unor expresii jignitoare sau invective, și calomniei, care constă în afirmații sau imputări referitoare la săvârșirea u nei fapte de natură să supună persoana desconsiderării sau
oprobriului public. Nu este necesar ca fapta să constituie infracțiune, fiind suficientă
și săvârșirea unui delict civil care are consecințe ofensatoare.
Pentru a fi considerată o atingere adusă on oarei este necesar ca faptă să fie săvârșită
cu intenția de a ofensa, gafele cu potențial ofensator nefiind sancționabile.
În speță, instanta apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile art.74 lit.f din Noul C.civil,
care arata : „ sub rezerva aplicarii disp ozitiilor art.75, pot fi considerate ca atingeri
aduse vietii private: difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viata intima, personala sau de familie, fara acordul persoanei in cauza ”.
Punctul f) al art. 74 din Noul C.civil protejează viața intimă, personală și de familie
(componente ale dreptului la viața privată) față de imixtiunile neautorizate ale presei scrise sau audiovizuale. Viața intimă include viața amoroasă sau sentimentală, starea
de sănătate și, în general, toate aspectele vieții care țin de intimitatea imediată a
persoanei și pe care aceasta dorește să le țină departe de curiozitatea celorlalți. Viața
personală privește modul în care înțelege persoana să trăiască în spațiul care constituie locui nța sa, dar și activitățile pe care aceasta le desfășoară în afara acestui
spațiu, care nu sunt destinate publicității, inclusiv relațiile de prietenie sau altele asemenea pe care acesta le stabilește cu alte persoane. Viața de familie are înțelesul pe
care Curtea europeană a drepturilor omului l- a dat acestei noțiuni, în aplicarea art. 8
din Convenție. Familia poate fi legitimă sau nu, așa că este protejată și intimitatea
uniunilor de fapt.
Atingerile aduse acestor aspecte ale vieții private se pot concret iza în difuzarea de
știri, dezbateri, anchete sau reportaje scrise sau audiovizuale, dacă nu a fost obținut
acordul persoanei în cauză.
In speță, instanța constată că nu a existat acordul reclamantei, în difuzarea unor astfel
de articole, dăunatoare vieții sale private.
Deși in cadrul articolului din data de 10.11.2014, se mentioneaza ca s -a formulat din
partea reprezentantilor ziarului o cerere in baza legii nr.544/2001 (fila 6), paratul nu a facut dovada acestor sustineri, sarcina probei apartinandu -i conform art.10 alin.1 din
Noul C.proc.civ.
Raportat la cele prezentate anterior, instanta apreciaza ca fiind intemeiata, pe fondul
cauzei, capatul principal de cerere.
Totusi, conform art.1358 din Noul C.civil, „ pentru aprecierea vinovatiei se va tine
seama de imprejurarile in care s- a produs prejudiciul, straine de persoana autorului
faptei …”.
De aceea, instanta trebuie sa aiba in vedere anumite criterii obiective rezultand din
cazul concret dedus judecatii, gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite, sa aprecieze intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora.
Criteriul general in stabilirea prejudiciului cauzat este acela al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora. De asemenea, despagubi rile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu
atingerile suferite.
Astfel, instanta va avea în vedere pe de o parte, faptul ca reclamanta ocupa functia de consilier al primarului comunei Poșta Cîlnău (fapt ce determina si pentru dan sa, o
expunere publică, raportat la functia ocupata). Pe de alta parte, desi legal citata cu mentiunea de a prezenta un martor, în vederea audierii, aceasta nu si -a îndeplinit
aceasta obligatie. Or, instanta a apreciat necesar audierea unui martor, care av ea
posibilitatea de a expune instantei modul în care colegii, prietenii, familia, dar și cetatenii comunei, au perceput -o pe reclamanta, în urma acestor articole. Martorul ar
fi putut da detalii legate de profilul psihologic al reclamantei, de activitatea care o
prestează această.Or, în lipsa unor asemenea elemente, instanta se va pronunta doar
raportat la probatoriul administrat în cauză.
Avand în vedere aceste considerente, instanta va admite în parte actiunea având
ca obiect „ pretenții” formulată de rec lamanta C. M. R. în contradictoriu cu
pârâtul Z. „A. DE B.”. In acest sens, instanța va obliga paratul sa plateasca
reclamantei suma de 3.000 lei – daune morale .
ANEXA II
Curtea de Apel Constanța, Secția Penală și pentru Cauze cu minori și familie,
Decizia Penală 22/P din 12.01.2017
Inculpatul M .V. I. a fost trimis în judecată în stare de libertate prin rechizitorul nr.
4444/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judec ătoria Constanța privind săvârșirea
infracțiuni de șantaj, prev. de art. 207 alin. 2 Cpen. și violarea vieții private, prev. de
art. 226 alin. 2 Cpen., cu aplic. art. 38 alin. 1 Cpen. Prin sentința penală
nr.709/07.06.2016, pronunțată de Judecătoria Const anța în dosarul penal nr…., s -a
hotărât: „În baza art.207 alin.2 Cod penal si art.375 Cod pr.penală condamnă
inculpatul M.V. I. pentru infractiunea de șantaj la pedeapsa de 2 an inchisoare. În
baza art.226 alin.2 Cod penal cu art.375 Cod pr.penală conda mnă inculpatul pentru
infracțiunea de violarea vieții private la pedeapsa de 1 an inchisoare. În baza art.38 și
art.39 alin.1lit.b Cod penal contopește cele două pedepse cu inchisoarea, aplică
pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare la care se adaugă spo rul de 4 luni
inchisoare, condamnând în total inculpatul M. V. I. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni
inchisoare. În baza art.91 NCP dispune suspendarea executarii pedepsei sub
supraveghere a pedepsei de 2 ani și 4 luni inchisoare cu termen de supraveghere de 3
ani stabilit potrivit art.92 NCP.
In baza art.93 NCP dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul sa
respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
(…)
În baza art.397 in ref. la art.25 Cod pr.penală admite in parte acțiunea civilă formulată
de partea civilă M. B. V. și obligă inculpatul la plata sumei de …. lei d aune morale
către partea civilă.
(…)
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul nr. 4444/P/2015 a fost trimis in judecată i nculpatul M__ V_____
I____, cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunilor de șantaj,
prev. de art. 207 alin. 2 Cpen. și violarea vieții private, prev. de art. 226 alin. 2 C
.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 Cpen.
In actul de sesizare a instanței s -a reținut că la data de 30.03.2015, M. V. I.a
amenințat -o pe M. B. V. că în cazul în care nu se va întâlni cu el pentru a discuta
despre relația lor, va posta pe internet o filmare compromițătoare pe care acesta o
realizase în timp ce întreți neau relații sexuale.
Întrucât M. B. V. nu a dat curs solicitărilor susnumitului, M. V. I.a postat filmarea pe
rețeaua de socializare Facebook, mai multe persoane vizionând înregistrarea.
La data de 31.03.2015, la Secția 2 Poliție Rurală … a fost înregis trată plângerea
persoa nei vătămate M. B. V. prin care reclama faptul că a fost șantajată d e către
numitul M. V. I.
In fapt, între persoana vătămată și inculpat a existat o relație de prietenie în perioada
decembrie 2014 – martie 2015, moment la care susnumita nu a mai dorit continuarea
relației.
In ziua de 30.03.2015, în jurul orelor 07,00, M. B. V. a primit un mesaj pe telefonul
mobil, mesaj în care M. V. I.îi solicita să se întâlnească în aceeași zi, la ora 08,00, în
caz contrar va posta pe rețeaua de socializare o înregistrare pe care susnumitul o
realizase în timp ce întrețineau relații se xuale.Persoana vătămată i -a răspuns
inculpatului că nu poate lipsi de la cursuri și i -a propus să se întâlnească la ora 12,00,
însă acesta nu a fost de accord și a c ontinuat să ii trimită mesaje in care mesaje în care
insista să se vadă la orele 08,00.
Intrucât M. B. V. nu a dat curs solicitării susnumitului, acesta a postat inregistrarea
compromițătoare pe „Facebook,, transmițându- i acest aspect vătămate printr -un SMS,
la ora 08,08.
Fiind audiat în calitate de suspect/inculpat, M. V. I.a refuzat să dea declarații.
Totuși, în procesele -verbale întocmite la 08.06.2015, respectiv 31.03.2015, el a
recunoscut situația de fapt expusă anterior.
In cauză au fost audiați mart orii (…) colegi de clasă ai persoanei vătămate.
R. R. A. a declarat că la data respectivă, în timpul unor cursuri de geografie a văzut
pe pagina de „Facebook” a numitei M. B. V. confirmând că în trecut i -a dat de
bunăvoie inculpatului parola de acces la contul său) un filmuleț în care o persoană de
sex femeiesc (din cauza calității proaste a inregistrării nu a realizat exact despre cine
este vorba) întreținea relații sexuale orale cu un băi at.
În pauză, în urma discuțiilor pe care le -a purtat cu mai mul ți colegi, a auzit că e era
colega sa, M. B. V. și că prietenul acesteia ar fi postat filmulețul respectiv.
Martorii (…) au declarat că aflându -se în pauza unor cursuri, din discuțiile care se
purtau între colegi, au aflat că pe internet circulă un film uleț cu conținut sexual în
care apare M. B.
Organele de cercetare penală au procedat la vizionarea SMS -urilor trimise de inculpat
(de pe nr. xxxxxxxxxx) pe telefonul persoanei vătămate, fiind întocmit în acest sens
procesul verbal din data de 11.06.2015 di n care reiese că în ziua de 15, în intervalul
orar 07,02 – 08,41, inculpatul i -a trimis susnumitei 38 de mesaje [„Când cobor i la
liceu nu … Eu sunt la cameră și vii să Nu mă interesează ce ore ai, fără scuze,, , „Dacă
s-a întâmplat ca la 8 să nu la vilă știi ce se întâmplă,, , „La 8 fix video e la tine pe
pagină,, , „Gata, e postat etc).
Conținutul mesajelor este explicit și susține în totalitate afirmațiile victimei,
coroborându -se cu restul materialului probator administrat în cauză.
La data de 28.03.2016 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii recunoașterii
învinuirii.
Analizând probele administrate in faza de urmărire penală și detaliate mai sus,
instanța constată că este dovedită săvârșirea infracțiunilor de către inculpat care a și
recunoscut -o.
Fapta inculpatului M. V. I., care la data de 30.03.2015 a amenințat -o pe M. B. V. că în
cazul în care nu se va întâlni cu el pentru a discuta despre relația lor, va posta pe
internet o filmare compromițătoare pe care acesta o realizase în timp ce întrețin eau
relații sexuale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. de
art. 207 alin. 2 Cpen..
Fapta inculpatului M. V. I. , care a postat filmarea menționată pe rețeaua de
socializare Facebook, mai multe persoane vizionând înregistra rea, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de violarea vieții private, prev. de art. 226 alin.
2 Cpen..
Foarte relevant este și procesul verbal din data de 11.06.2015 intocmit de organul de
cercetare penală ce cuprinde consemnarea SMS -urilor primite de persoana vătămată
de la terminalul mobil ce aparține inculpatului”Cu palme nu i ți voi face rău niciodată.
Dar î n schimb am asta..E decizia ta.Vii , bine, nu , iară bine.”
La data de 9.05.2016 martorul M. D. a declarat că este tatăl părții civile și că după
cele intâmpl ate partea civilă a avut o depresie și multe probleme, tensiune oculară și
că face tratament psihiatric. Mai arată că au dat -o la o școală postliceeală la B_____ ,
iar durerea sufletească a ei și a părinților este mare. Mai arată că partea civilă s -a
schimbat total și s -a inchis in ea.
La individualizarea pedepselor instanța va face aplicarea criteriilor legale prevăzute
de art.74 Cod penal, respectiv gravitatea faptelor dată de evaluarea imprejurărilor
săvârșirii lor, cu intenție, asupra unei fete tinere, conduita de recunoaștere a
inculpatului, lipsa antecedentelor penale, prejudiciul moral săvârșit.
Pentru aceste considerente, in baza art.207 alin.2 Cod penal si art.375 Cod pr.penală
va condamna inculpatul M. V. I.pentru infracti unea de șantaj la pedeapsa de 2 an
inchisoare.
În baza art.226 alin.2 Cod penal cu art.375 Cod pr.penală va condamna inculpatul
pentru infracțiunea de violarea vieții private la pedeapsa de 1 an inch isoare.
In baza art.38 și art.39 alin.1lit.b Cod penal va contopi cele două pedepse cu
inchisoarea, va aplica pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare la care se adaugă
sporul de 4 luni inchisoare, condamnând in total inculpatul M. V. I. la pedeapsa de 2
ani și 4 luni inchisoare.
In baza art.91 NCP va dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere a
pedepsei de 2 ani și 4 luni inchisoare cu termen de supraveghere de 3 ani stabilit
potrivit art.92 NCP având in vedere că pedeapsa aplicată este de 2 ani și 4 luni
inchisoare, nu a mai fost condamnat la pedeapsa inchisorii mai mare de un an, iar din
conduita inculpatului și posibilitățile sale de indreptare instanța apreciază că aplicarea
pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai
comite alte infracțiuni, insă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o
perioadă determinată și si -a dat acordul pentru prestarea unei munci neremunerate in
folosul comunității.
(…)
Analizând probele administrate in procesul pen al, instanța constată că sunt in deplinite
parțial condiții le tragerii la răspundere civilă delictuală a inculpatului, respectiv
existența unui prejudiciu moral cert și actual, fapta ilicită, legătura de cauzalitate
dintre faptă și prejudiciu, vina făptui torului.
Astfel, din declarația persoanei vătămate, declarația martorului M___ D______,
precum și inscrisurile depuse rezultă că faptele penale ale inculpatului au produs
persoanei vătămate un prejudiciu moral constând in dezonoarea săvârșită de inculpat
prin facerea publică a relațiilor intime dintre părți intr -un mod nelegal și agresiv,
ducând la panicarea și dezechilibrarea pe plan emoțional a persoanei vătămate î n
vârstă de 19 ani.
Pentru aceste motive,in baza art.397 in ref. la art.25 Cod pr.penală ins tanța va admite
in parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. B. V. și va obliga inculpatul la
plata sumei de xxxxx lei daune morale către partea civilă .
(…)
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor
formula te, precum și din oficiu, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod
corect starea de fapt, confirmată de probe și vinovăția inculpatului, pronunțând în mod
judicios o soluție de condamnare, fiind îndeplinite cerințele art.396 alin.2 Cod de
procedură penală.
Prezent personal în fața primei instanțe, inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se
facă potrivit art.374 alin.4 Cod procedură penală, a recunoscut în totalitate săvârșirea
infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, declarând c ă își însușește probele
administrate în faza de urmărire penală.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale
rezultă că între persoana vătămată și inculpat a existat o relație de prietenie în
perioada decembrie 2014- martie 2015.
In ziua de 30.03.2015, în jurul orei 07 00 , partea c_____ M. B. V. a primit un mesaj pe
telefonul mobil, mesaj în care M. V. I.îi solicita să se întâlnească în aceeași zi, la ora
08 00 , iar în caz contrar va posta pe rețeaua de socializare o înr egistrare pe care
susnumitul o realizase în timp ce întrețineau relații sexuale. Persoana vătămată i -a
răspuns inculpatului că nu poate lipsi de la cursuri și i -a propus să se întâlnească la ora
12 00 , însă acesta nu a fost de accord și a continuat să ii trimită mesaje in care mesaje
în care insista să se vadă la orele 08 00 .
Intrucât partea c_____ M. B. V. nu a dat curs solicitării susnumitului, acesta a postat
înregistrarea compromițătoare pe rețeaua de socializare „Facebook”, transmițându- i
acest asp ect vătămate printr -un SMS, la ora 08 08 .
Situația de fapt nu a fost contestată în prezenta cale de atac, astfel că nu se impun
precizări suplimentare cu privire la împrejurările comiterii faptelor.
Ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal se constată
că instanța de fond a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât
în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări
concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile, evidențiind gravitatea faptei
comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale
inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează
strict persoana acestuia.
Pentru a -și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și
naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravității faptei și potențialului de
pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii
acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și
reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr -o
individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi
ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio -etice impuse de societate.
Analizând motivele de a___ ale Parchetului de pe lângă Judecătoria C________,
C_____ constată că nu pot fi primite susținerile în sensul aplicării unui regim
sancționator mai sever.
Raportat la elementele ce caracterizează faptele penale și persoana inculpatului,
instanța de a___ apreciază că pedeapsa rezultantă aplicată de către prima instanță a
fost just dozată și poate contribui la realizarea scopului preventiv și educativ al
pedepsei.
Fapta reținută în sarcina inculpatului prezintă un grad mediu de pericol social, având
în vedere împrejurările în care a fost săvârșită, precum și urmările produse. Sub acest
ultim aspect, subliniem că activitatea infracțională de șantaj s -a derulat a implicat o
perioadă scurtă de timp, iar imaginile compromițătoare pentru partea civilă au fost
observate de un singur coleg al acesteia, respectiv martorul R. R. A.
Totodată, trebuie menționat că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor,
manife stând o atitudine procesuală corespunzătoare și se află la primul conflict cu
legea penală.
În consecință, sunt neîntemeiate motivele de apel invocate de Parchetul d e pe lângă
Judecătoria Constanța ce vizează agravarea regimului sancționator și aplicarea d e
pedepse complementare și accesorii.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, Constanța reține că prejudiciul, ca element al
răspunderii civile delictuale, constă în consecințele negative, patrimoniale și morale,
suferite de o persoană. Ca orice pretenție de dusă judecății, prejudiciul moral trebuie
dovedit, repararea sa, prin compensare bănească, urmând regulile răspunderii civile
delictuale, iar instanța îl apreciază în raport de gravitatea și importanța lui.
În absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare
obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport de
consecințele negative suferite de victima infracțiunii, importanța valorilor lezate,
intensitatea și consecințele traumei fizice și ps ihice suferite, consecințele pe plan
familial, social și profesional.
În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o
îmbogățire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferințele morale
susceptibil în mod rezonabil a fi cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de
toate consecințele acesteia, astfel cum rezultă din ansamblul probator administrat în
cauză.
Despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și
cuan tificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real
și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui
îndreptățit să le pretindă, dar nici să nu fie derizorii.
Pentru a nu se ajunge l a o îmbogatire fara justa cauza si a nu se solicita sume care nu
au corespondent în realitate, trebuie ca sustinerile partii civile sa se coroboreze cu alte
mijloace de proba. Toate acestea trebuie raportate si la principiul echităț ii.
(…)
Astfel cum re iese din depoziția tată lui părții civile, martorul M. D., M. B. V. a suferit
în mod cert un prejudiciu moral, însă trebuie reținut că activitatea infracțională de
șantaj s -a derulat pe parcursul unei singure zile, iar imaginile compromițătoare (care
de alt fel erau neclare, martorul R. R. A. aflând ulterio r că imaginile o priveau pe M.
B.) au fost observate de un singur coleg al părții civile.
Prin urmare, în aprecierea Curții, suma de 15.000 lei poate contribui la o reparație
justă și integrală a prejudiciu lui de ordin afectiv, urmând ca hotărârea primei instanțe
să fie reformată din această perspectivă.
(…)
În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală va admite apelurile declarate de
inculpatul M. V. I.și partea civilă M. B. V. împotriva aceleiași sentințe penale.
Va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, va reduce cuantumul
daunelor morale la care a fost obligat inculpatul M. V. I.către partea civilă M. B. V.
de la 20.000 lei la 15.000 lei.
(…)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul
declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria C________ împotriva sentinței penale
nr.709/07.06.2016, pronunțată de Judecătoria C________ în dosarul penal ….
În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelurile declarate de
inculpatul M. V. I.și partea civilă M. B. V. împotriva aceleiași sentințe penale.
Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:
Reduce cuantumul daunelor moral e la care a fost obligat inculpatul M. V. I.către
partea civilă M. B. V. de la 20.000 lei la 15.000 lei.
(…)
Definitivă.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: COMBATEREA CRIMINALITĂȚII INFORMATICE L UCRARE DE DISERTAȚIE Îndrumător științific, Prof. conf. univ. dr. Andreea -Elena MATIC A bsolvent, Gabriel… [628150] (ID: 628150)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.