Colonel Vasile MARINEANU [617274]
Coordonator
Colonel Vasile MARINEANU
M A N U A L
PENTRU PREG ĂTIREA PSIHOLOGIC Ă
ȘI CONTROLUL STRESULUI OPERA ȚIONAL
– Ediția I –
Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei
BUCURE ȘTI – 2015
2
Coordonator: Col. Vasile MARINEANU
Autori: Col. Leonard VOLO ȘIN
Mr. Elena PÎRLITESCU
Lt. Andra NISTOR
F.p. Ilona VOICU
P.c.c. Simona DUNE
Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
Manual pentru preg ătirea psihologic ă și controlul stresului opera țional/
șin, mr. Elena
Pîrlitescu, lt. Andra Nistor, … – Bucure ști: Editura Centrului
Tehnic-Editorial al Armatei, 2015
ISBN 978-606-524-150-3
I. Marineanu, Vasile (coord.)
II. Voloșin, Leonard
III. Pîrlitescu, Elena
IV. Nistor, Andra
159.9:355.4
coord.: col. Vasile Marineanu; col. Leonard Volo
Editură recunoscut ă de către CNCSIS/CNATDCU – Panel-4
Domeniul „ Științe militare, informa ții și ordine public ă“
Colecția Psihologie
Tehnoredactare și copertă: Daniela TOMA
Corectură: Jenica NICOLAE
Eleonora DINC Ă
Operațiile tehnice, editoriale și tiparul
au fost executate la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei
sub comanda nr. 3878/2015
3
C U P R I N S
Pag.
Cuvânt introductiv………………………………………………………….………
Argument ……………………………………………………………………..…… 5
7
CAPITOLUL I Aspecte generale ……………………………………………………………….. 9
SECȚIUNEA 1 Necesitatea preg ătirii psihologice și a controlului
stresului opera țional …………………………………………………………………………………… 9
SECȚIUNEA a 2-a Obiectivele preg ătirii psihologice și ale controlului
stresului opera țional ………………………………………………………………………………….. 10
CAPITOLUL II Desf ășurarea activit ăților de preg ătire psihologic ă și de
control al stresului opera țional ………………………………………………..… 11
SECȚIUNEA 1 În perioada de preg ătire a misiunii ………………………………. 11
SECȚIUNEA a 2-a În perioada de desf ășurare a misiunii ……………………… 11
SECȚIUNEA a 3-a În perioada post-misiune ……………………………………….. 12
CAPITOLUL III Stresul opera țional …………………………………………………………. 13
SECȚIUNEA 1 Descrierea reac țiilor la stresul opera țional ……………………. 13
SECȚIUNEA a 2-a Factori de risc implica ți în apariția stresului
operațional …………………………………………………………………………………………………. 20
SECȚIUNEA a 3-a Controlu l stresului opera țional ………………………………. 22
SECȚIUNEA a 4-a Rolul comandan ților în controlul stresului
operațional …………………………………………………………………………………………………. 27
SECȚIUNEA a 5-a Verificarea cuno ștințelor ………………………………………. 29
CAPITOLUL IV Rezilien ța ……………………………………………………………………….. 30
SECȚIUNEA 1 Obiective și tipuri de rezilien ță …………………………………….. 30
SECȚIUNEA a 2-a Strategii de dezvoltare a rezilien ței …………………………. 31
SECȚIUNEA a 3-a Antrenament în rezilien ță ………………………………………. 33
SECȚIUNEA a 4-a Verificarea cuno ștințelor ……………………………………….. 42
CAPITOLUL V Tehnici de optimizare a performan țelor individuale
focalizate pe propria persoan ă……………………………………………………………………. 44
SECȚIUNEA 1 Tehnici de relaxare ……………………………………………………. 44
SECȚIUNEA a 2-a Tehnici de restructurare cognitiv ă sau de schimbare a
perspectivei ………………………………………………………………………………………………… 48
SECȚIUNEA a 3-a Tehnici de distragere/refocalizare a aten ției ……………. 55
SECȚIUNEA a 4-a Verificarea cuno ștințelor ……………………………………….. 60
CAPITOLUL VI Tehnici de optimizare a performan țelor individuale
focalizate pe problem ă (stresor) ………………………………………………………………….. 62
SECȚIUNEA 1 Tehnici de comunicare asertiv ă ……………………………………. 62
SECȚIUNEA a 2-a Tehnici de negociere ………………………………………………. 64
SECȚIUNEA a 3-a Managementul timpului …………………………………………. 66
SECȚIUNEA a 4-a Managementul conflictului …………………………………….. 68
SECȚIUNEA a 5-a Verificarea cuno ștințelor ……………………………………….. 69
CAPITOLUL VII Tehnici de grup pentru reducerea stresului ……………………. 70
SECȚIUNEA 1 Tehnici de prim ajutor psihologic ……………………………….. 70
SECȚIUNEA a 2-a Tehnici de defusing ……………………………………………….. 73
SECȚIUNEA a 3-a Rolul asisten ței religioase …………………………………….. 76
SECȚIUNEA a 4-a Verificarea cuno ștințelor ………………………………………. 76
4CAPITOLUL VIII M ăsuri de sus ținere a performan ței subunit ății……………… 78
SECȚIUNEA 1 Rolul echipei în medii complexe sau în misiuni cu grad
ridicat de risc …………………………………………………………………………………………….. 78
SECȚIUNEA a 2-a Dezvoltarea și menținerea coeziunii subunit ății,
motivarea subordona ților……………………………………………………………………………… 81
SECȚIUNEA a 3-a Consolidarea moralului …………………………………………. 85
SECȚIUNEA a 4-a Dezvoltarea competen țelor interculturale ………………… 89
SECȚIUNEA a 5-a Verificarea cuno ștințelor ………………………………………. 91
CAPITOLUL IX Tulbur ări relaționate cu stresul și evenimentele traumatice 92
SECȚIUNEA 1 Aspecte generale ………………………………………………………… 92
SECȚIUNEA a 2-a Rolul comandan ților în abordarea tulbur ărilor
relaționate cu stresul și evenimentele traumatice …………………………………………….. 95
SECȚIUNEA a 3-a Verificarea cuno ștințelor ………………………………………. 97
CAPITOLUL X Manifest ări similare tulbur ărilor rela ționate cu stresul și
evenimentele traumatice ………………………………………………………… 98
SECȚIUNEA 1 Traumatisme cranio-cerebrale minore ………………………….. 98
SECȚIUNEA a 2-a Tulbur ări de personalitate ……………………………………… 100
SECȚIUNEA a 3-a Verificarea cuno ștințelor………………………………………. 104
CAPITOLUL XI Manifest ări agresive, suicid și parasuicid …….…………… 105
SECȚIUNEA 1 Considera ții generale ………………………………………………….. 105
SECȚIUNEA a 2-a Factori de risc …………………………………………………….. 107
SECȚIUNEA a 3-a Rolul comandan ților în prevenirea apari ției
manifestărilor agresive, suicidului și parasuicidului ………………………………………… 108
SECȚIUNEA a 4-a Verificarea cuno ștințelor ……………………………………… 113
CAPITOLUL XII Deprivarea de somn ……………………………………….… 114
SECȚIUNEA 1 Aspecte generale ………………………………………………………… 114
SECȚIUNEA a 2-a Rolul comandan ților în gestionarea efectelor
deprivării de somn ………………………………………………………………………………………. 117
SECȚIUNEA a 3-a Verificarea cuno ștințelor………………………………………. 120
CAPITOLUL XIII Dependen țe…………………………………………….…… 121
SECȚIUNEA 1 Dependen ța/consumul excesiv de alcool ……………………….. 121
SECȚIUNEA a 2-a Dependen ța de substan țe……………………………………….. 124
SECȚIUNEA a 3-a Dependen ța de calculator și de jocuri video …………….. 126
SECȚIUNEA a 4-a Dependen ța de fumat …………………………………………….. 128
SECȚIUNEA a 5-a Verificarea cuno ștințelor………………………………………. 129
CAPITOLUL XIV Implica ții psihologice ale misiunilor asupra vie ții de
familie ………………………………………………………………..……….…… 130
SECȚIUNEA 1 Implica țiile particip ării la misiuni asupra vie ții de
cuplu ………………………………………………………………………………………………………….. 130
SECȚIUNEA a 2-a Implica țiile particip ării la misiuni asupra
copiilor ………………………………………………………………………………………………………. 132
SECȚIUNEA a 3-a Elemente de suport înaintea plec ării, în timpul
misiunii și după revenirea din misiune …………………………………………………………… 135
SECȚIUNEA a 4-a Verificarea cuno ștințelor ………………………………………. 146
ANEXA Nr. 1 Verificarea cuno ștințelor – răspunsuri corecte……………………………. 147
ANEXA Nr. 2 Resurse bibliografice ……………………………………………………………… 149
Resurse suplimentare ……………………………………………… 151
5
CUVÂNT INTRODUCTIV
Manualul pentru preg ătirea psihologic ă și controlul stresului
operațional, elaborat de Centrul de investiga ții sociocomportamentale, se
adresează tuturor militarilor, dar mai ales comandan ților de grup ă, pluton și
companie, care particip ă la misiuni în teatrele de opera ții, precum și structurilor
constituite pentru sprijinul familiilor acestor militari. Informa țiile cuprinse în
manual și relevan ța practică a acestora pentru misiunile cu grad ridicat de risc
constituie puncte forte ale preg ătirii militarilor și, implicit, pentru men ținerea
sănătății mentale a militarilor, pentru asigurarea s ănătății organiza ționale și
pentru cre șterea performan țelor profesionale.
Pregătirea psihologic ă înainte de executarea unor misiuni în afara
teritoriului statului român este o component ă esențială a instruirii militarilor,
întrucât dezvoltarea abilit ăților fizice, mentale, spirituale și sociale pentru
realizarea unei adapt ări cât mai eficiente la condi țiile teatrului de opera ții și la
cerințele unei misiuni riscante reprezint ă un factor de influen ță semnificativ
pentru succesul misiunii. De asemenea, abilit ățile individuale pentru a face
parte dintr-un grup coeziv, men ținerea unui optim motiva țional al militarilor de
a acționa împreun ă pentru atingerea obiectivelor comune, sprijinul reciproc și
comunicarea eficient ă sunt esen țiale pentru eficien ța unei echipe.
Mai mult decât atât, acest manual ofer ă principalii indicatori pentru
identificarea nivelului moralului militarilor și a factorilor de stres opera țional
ce influen țează funcționarea eficient ă a subunit ăților. Evaluarea moralului și a
factorilor de stres reprezint ă activități importante pentru orice lider militar,
întrucât ace știa sunt responsabili de ob ținerea succesului în executarea
misiunilor, iar moralul bun și adaptarea la stres sunt în strâns ă legătură cu
starea de bine, s ănătatea și performan ța militarilor. În acest sens, identificarea
reacțiilor la stresul opera țional pe timpul misiunilor este foarte important ă
pentru a surprinde simptomele ini țiale ale unor disfunc ționalități, iar direc țiile
de acțiune pentru consolidarea moralului reprezint ă cele mai eficiente metode
pentru cre șterea rezilien ței la stresul opera țional.
Înainte de executarea misiunilor, militarii sunt evalua ți pentru a-i
cunoaște pe cei care prezint ă vulnerabilit ăți ce pot predispune la dezvoltarea
unor probleme psihocomportamentale. În aceast ă fază, un rol important îl are și
pregătirea comandan ților, în special a celor de pluton, pentru a fi capabili s ă
gestioneze situa țiile critice. Este foarte important ca fiecare comandant s ă știe
dinainte cum s ă acționeze în rela ția cu subordona ții, atunci când se confrunt ă
6cu explozia unui dispozitiv improvizat, cu un atac al insurgen ților sau cu
oricare alt ă situație de risc major.
După terminarea misiunilor, atât în teatrul de opera ții, cât și la revenirea
în țară, este foarte important s ă cunoaștem în ce m ăsură fiecare militar este
afectat de stresul cauza t de executarea unor ac țiuni militare. Cei care prezint ă
reacții la stresul traumatic vor face obi ectul unor programe de interven ție în
faza acut ă, astfel încât s ă nu se ajung ă la apari ția tulbur ării de stres
posttraumatic. Totu și, este bine ca înainte de o evaluare psihologic ă,
comandan ții și militarii s ă cunoască modalitățile de acordare a primului ajutor
psihologic în situa ția unui eveniment traumatic și să intervină imediat dup ă
producerea acestuia.
Prin toate aceste activit ăți de cunoa ștere a subordona ților, de gestionare
a reacțiilor la stresul opera țional, de acordare a primul ui ajutor psihologic sau
de aplicare a unor tehnici de optimizare a performan țelor urmărim ca militarii
să beneficieze de un ajut or suplimentar în preg ătirea pentru misiune, în
procesul de adaptare, de la primele s ăptămâni în teatrul de opera ții, până la
întoarcerea acas ă și reintegrarea complet ă atât în via ța unității, cât și în viața de
familie. De asemenea, un element care trebuie avut în vedere îl reprezint ă
sprijinul familiilor, manualul oferind informa ții necesare comandan ților și
militarilor pentru preg ătirea familiilor în dep ășirea stresului separ ării și al
reunirii dup ă terminarea misiunii.
Considerând înc ă o dată importan ța informa țiilor cuprinse în acest
manual, îmi exprim convingerea c ă documentul de fa ță este util în
fundamentarea și desfășurarea acțiunilor de preg ătire psihologic ă și control al
stresului opera țional, domenii înc ă insuficient explorate în Armata României, și
va asigura o mai bun ă înțelegere a rolului pe care îl are fiecare militar,
executant sau comandant, în sprijinul psihologic al camarazilor cu care participă la misiunile cu grad ridicat de risc din teatrele de opera ții.
ȘEFUL DIREC ȚIEI MANAGEMENT RESURSE UMANE
General-maior Marian TASE
7
ARGUMENT
Intervențiile psihologice moderne sunt gândite ast ăzi în paradigma
„personalized/evidence-based”, mai precis spus a interven țiilor psihologice
personalizate validate științific. Așadar, pentru a promova o interven ție
psihologic ă aceasta trebuie s ă se bazeze pe teorii validate științific, iar
intervenția practic ă propriu-zis ă trebuie s ă treacă testul unor studii clinice
riguroase. Orice alt demers alte rnativ (ex. a promova o interven ție, deoarece
place cuiva; este sus ținută de cineva cu influen ță etc.) este considerat ast ăzi
neprofesionist și riscant. Într-adev ăr, beneficiarii serviciilor de interven ție
psihologic ă au dreptul s ă aibă acces la cele mai eficiente interven ții psihologice
existente, iar acestea sunt definite în paradigma interven țiilor psihologice
personalizate validate științific.
Manualul „Preg ătirea psihologic ă și controlul stresului opera țional” este
un exemplu de cum Ministerul Ap ărării Naționale se conecteaz ă cu cele mai
noi evolu ții din știința psihologic ă internațională. Altfel spus, se încearc ă
manualizarea flexibil ă – care permite personalizarea interven țiilor – a
intervențiilor psihologice cu rol în preg ătirea psihologic ă a personalului militar
și în controlul stresului opera țional. Cele mai multe din procedurile incluse în
manual au fost testate anterior, riguro s, în studii clinice controlate din țară
și/sau străinătate, dovedindu- și astfel eficien ța psihologic ă. Alte proceduri
incluse în manual se bazeaz ă pe reglement ări legislative și/sau pe cuno ștințe
derivate direct din experien ța practică militară, care, deși nu au fost înc ă testate
direct, se integreaz ă însă perfect în cadrul general al cunoa șterii derivate din
studiile riguroase de psihologie ( și care merit ă testate în viitor și în condi ții mai
controlate).
Această inițiativă a Ministerului Ap ărării Naționale și a psihologilor din
cadrul acestui minister este de apreciat, este ancorat ă în tendin țele
internaționale și este una de urmat și de alte structuri guvernamentale care
utilizează intervențiile psihologice.
Prof. univ. dr. Daniel David
9CAPITOLUL I
Aspecte generale
Secțiunea 1
Necesitatea preg ătirii psihologice și a controlului stresului opera țional
Necesitatea preg ătirii psihologice și a controlului stresului opera țional
decurge din responsabilitatea armatei fa ță de militarii care execut ă misiuni cu
grad ridicat de risc și față de familiile lor.
Pregătirea psihologic ă și controlul stresului opera țional sunt atribu ții ale
comandan ților nemijloci ți și direcți ai militarilor care particip ă la misiuni cu
grad ridicat de risc. În executarea acestor activit ăți, comandan ții solicită și
primesc sprijinul necesar din partea psi hologului din aria de responsabilitate a
unității, ori de câte ori consider ă acest sprijin necesar.
Pregătirea psihologic ă și controlul stresului opera țional au un rol
benefic, atât pentru militarii care particip ă la misiuni cu grad ridicat de risc, cât
și pentru membrii de familie ai acestora:
a) pentru militari – contribuie la dezvoltarea unui nivel optim de
rezistență psihică la solicit ările și privațiunile impuse de misiunile cu grad
ridicat de risc;
b) pentru membrii de familie – reprezint ă un sprijin în dep ășirea
momentelor dificile reprezentate de separa ție, precum și un ajutor în adaptarea
mai rapid ă la noua situa ție creată de plecarea în misiune.
Pregătirea psihologic ă și controlul stresului opera țional au un caracter
permanent și se desf ășoară în perioada de preg ătire a misiunii, pe timpul
executării misiunii și după revenirea din misiune, pân ă la finalizarea
reintegrării familiale, sociale și profesionale a militarilor.
Activitatea de preg ătire psihologic ă și control al stresului opera țional
are la baz ă principiile generale enumer ate în Ordinul ministrului ap ărării
naționale nr. M.105/2014, pentru aprobarea Instruc țiunilor privind asisten ța
psihologic ă în Armata României, publicat în Monitorul Oficial. Acestea stau la
baza tuturor activit ăților de preg ătire psihologic ă și control al stresului
operațional, indiferent de etapa de desf ășurare. Principiile generale sunt
respectate întocmai de c ătre toate persoanele cu responsabilit ăți în domeniul
pregătirii psihologice și al controlului stresului opera țional.
10Secțiunea a 2-a
Obiectivele preg ătirii psihologice și ale controlului stresului opera țional
Activitatea de preg ătire psihologic ă și control al stresului opera țional
constă în elaborarea și implementarea programelor care con țin măsurile pentru
prevenirea, identificarea și gestionarea reac țiilor la stresul opera țional și
dezvoltarea rezilien ței militarilor. Aceste efecte se ob țin pe de o parte prin
activități specifice de preg ătire psihologic ă pentru cre șterea eficien ței
individuale și de grup și, pe de alt ă parte, prin activit ăți de control al stresorilor
și al efectelor acestora.
Activitatea de preg ătire psihologic ă și de control al stresului opera țional
are scopul de a asigura un nivel optim de rezisten ță psihică a militarilor la
solicitările specifice misiunilor cu grad ridicat de risc.
Activitatea de preg ătire psihologic ă și de control al stresului opera țional
are următoarele obiective:
a) asigurarea unei bune preg ătiri psihice înainte de plecarea în
misiune, în vederea adapt ării mai rapide a militarilor la condi țiile specifice
misiunilor cu grad ridicat de risc;
b) facilitarea adapt ării familiilor militarilor la schimb ările produse ca
urmare a situa ției create de plecarea militarilor în misiune;
c) asigurarea unui nivel optim de coeziune și de comunicare între
militarii participan ți la misiuni cu grad ridicat de risc;
d) diminuarea riscului apari ției unor tulbur ări relaționate cu stresul
și/sau evenimentele traumatice din teatrele de opera ții militare;
e) prevenirea apari ției unor manifest ări agresive și/sau suicidare în
rândul militarilor care particip ă la misiuni cu grad ridicat de risc.
11CAPITOLUL II
Desfășurarea activit ăților de preg ătire psihologic ă
și de control al stresului opera țional
Secțiunea 1
În perioada de preg ătire a misiunii
În vederea asigur ării pregătirii psihologice, în perioada de preg ătire a
misiunii, comandan ții nemijloci ți ai militarilor care particip ă la misiuni cu grad
ridicat de risc desf ășoară următoarele activit ăți:
a) asigură, în rândul militarilor din subordine, un climat motivant/
coeziv pentru participarea la misiuni și însușirea unor competen țe
interculturale, în conformitate cu direc țiile de ac țiune precizate în
capitolul VIII;
b) sprijin ă realizarea unor activit ăți de informare și de suport cu
membrii de familie ai militarilor din subordine, care urmeaz ă să execute
misiuni cu grad ridicat de ri sc, în conformitate cu cuno ștințele și direcțiile de
acțiune referitoare la elemente le de suport înaintea plec ării precizate în
capitolul XIV;
c) instruiesc și încurajeaz ă subordona ții să exerseze tehnicile de
control al stresului opera țional prezentate în capitolele III-VII;
d) instruiesc subordona ții cu privire la poten țialele efecte ale
deprivării de somn, în conformitate cu informa țiile prezentate în capitolul XII.
Secțiunea a 2-a
În perioada de desf ășurare a misiunii
În perioada de desf ășurare a misiunii, comandan ții monitorizeaz ă
comportamentul verbal și non-verbal al militarilor din subordine, în vederea
depistării unor manifest ări:
a) corelate cu apari ția stresului opera țional, în conformitate cu
informațiile furnizate de capitolul III;
b) relaționate cu stresul și evenimentele traumatice, în conformitate cu
informațiile furnizate de capitolul IX;
c) determinate de apari ția unor traumatisme cr anio-cerebrale minore
sau de existen ța unor tulbur ări de personalitate ne depistate anterior plec ării în
misiune, în conformitate cu informa țiile furnizate în capitolul X;
d) legate de tendin țele agresive sau suicidar e, în conformitate cu
informațiile furnizate de capitolul XI;
12e) corelate cu comportamentele de dependen ță, în conformitate cu
informațiile furnizate de capitolul XIII.
În situațiile în care depisteaz ă oricare dintre manifest ările menționate
anterior, comandan ții nemijloci ți raporteaz ă ierarhic situa ția și se consult ă cu
psihologul care are unitat ea în aria de responsab ilitate, în vederea adopt ării
direcțiilor optime de ac țiune, atât pentru unitate, cât și pentru militarul
respectiv.
Secțiunea a 3-a
În perioada post-misiune
La întoarcerea din misiune, comandan ții desfășoară următoarele
activități:
a) asigură un climat motivant și coeziv, care s ă faciliteze reinser ția
profesional ă a militarilor din subordine, în conformitate cu informa țiile
furnizate în capitolul VIII;
b) se asigur ă, prin discu ții cu militarii din subordine și/sau cu
membrii de familie ai acestora c ă nu exist ă manifest ări comportamentale
specifice apari ției unor tulbur ări relaționate cu stresul sau evenimentele
traumatice sau a celor de tip agresiv sau suicidar, în conformitate cu informațiile furnizate în capitolele IX și X;
c) în cazul în care aceste manifest ări îi sunt aduse la cuno ștință,
raportează ierarhic și ia legătura cu psihologul care are unitatea în aria de
responsabilitate, în vederea adopt ării direcțiilor optime de ac țiune, atât pentru
unitate, cât și pentru militarul respectiv și familia acestuia.
13CAPITOLUL III
Stresul opera țional
Secțiunea 1
Descrierea reac țiilor la stresul opera țional
1.1. Definirea termenilor
Stresul opera țional cuprinde reac țiile emoționale, cognitive, fizice și/sau
comportamentale (cel mai frecvent combina ții ale acestora), predictibile, ale
personalului militar care a fost expus la evenimente stresante de diverse tipuri (stresori opera ționali), în timpul desf ășurării operațiilor militare.
Stresorii opera ționali reprezint ă evenimente, incidente, situa ții specifice
mediului opera țional cu impact psihologic, fizic și mental semnificativ asupra
militarului/structurii militare, cu ac țiune de moment sau de lung ă durată, de
natură să afecteze capacitatea de lupt ă și desfășurarea activit ăților specifice în
teatrele de opera ții. Reacțiile la stres reprezint ă schimbările semnificative în
funcționarea psihofiziologic ă a persoanei, resim țite, de obicei, pe moment, în
condițiile acțiunii factorilor de stre s din teatrele de opera ții.
1.2. Categorii de reac ții la stresul opera țional
Reacțiile la stresul opera țional sunt manifest ări normale ale
organismului, produse în situa ții anormale, prin ac ț
iunea stresului opera țional.
Intensitatea acestora este diferit ă de la individ la individ, determinând
comportamente diverse, unele cu ca racter adaptativ (dezvoltarea abilit ăților de
supraviețuire), altele cu caracter negativ dezadaptativ (asupra
individului/unit ății):
a) reacțiile adaptative la stres pot ap ărea atunci când stresul opera țional
acționează asupra unei subunit ăți în care exist ă relații coezive, de încredere, de
camaraderie și o conducere eficient ă, iar efectul ac țiunii factorilor de stres poate
consta în îmbun ătățirea performan ței individuale și colective pe mai multe
dimensiuni, cum ar fi:
– relaționarea pe orizontal ă – se dezvolt ă relațiile personale
caracterizate prin în credere, loialitate și coeziune între militarii afla ți la același
nivel ierarhic;
– relaționarea pe vertical ă – se dezvolt ă relațiile caracterizate prin
încredere, loialitate și coeziune între comandan ți și subordona ți;
– spiritul de corp – militarii se identific ă cu istoria și principiile
unității luptătoare din care fac parte, fie c ă este vorba de structur ă (batalion,
brigadă etc.), fie c ă este vorba de arm ă (infanterie, artile rie etc.) – un exemplu
este blazonul fiec ărei subunit ăți în parte;
– coeziunea – ca rezultat al cunoa șterii interpersonale și a încrederii
stabilite între membrii grupului (pe orizontal ă și pe vertical ă), înțelegerea
14responsabilit ății îndeplinirii sarcinilor comune, în ciuda pericolului și a
vicisitudinilor;
– actele de curaj excep țional – reprezint ă expresia suprem ă a
reacției adaptative la stres și pot ajunge pân ă la sacrificarea propriei vie ți –
exemplu: extragerea r ăniților dintr-un câmp de mine sau de pe raza de ac țiune a
unui dispozitiv explozibil.
b) reacțiile dezadaptative la stres pot ap ărea în situa ții foarte diverse,
sub forma unor:
– manifest ări asemănătoare simptomelor celor specifice unei
tulburări mentale, cum ar fi panica, anxietatea extrem ă, depresia, halucina țiile
etc.; aceste manifest ări sunt cauzate de acumularea stresului și sunt, de regul ă,
tranzitorii;
– comportamente dezadaptative, începând de la înc ălcări minore ale
regulamentelor militare, pân ă la încălcări majore ale acestora și nerespectarea
regulilor de angajare din teatrele de opera ții.
Un model al tipurilor de reac ții la stresul opera țional este prezentat în
figura de mai jos.
3.1.1. Modelul efectelor stresului opera țional (F.M.6-22.5, 2009)
Comandan ții, atunci când evalueaz ă reacțiile la stresul opera țional,
trebuie să aibă în vedere urm ătoarele:
a) efectele reac țiilor la stresul opera țional pot ap ărea sau persista și
după ieșirea din situa ția stresoare;
b) erorile de conduit ă, chiar dac ă sunt făcute sub ac țiunea stresului
operațional, nu trebuie scutite de sanc țiunea legal ă/regulamentar ă
corespunz ătoare, îns ă se recomand ă ca analiza situa ției și stabilirea sanc țiunii
să se facă după ameliorarea efectelor stresului opera țional;
c) când se constat ă disfuncții vizibile în via ța profesional ă sau social ă
a militarului, se recomand ă evaluarea clinic ă (de către psiholog/psihiatru).
Din punct de vedere al intensit ății și duratei de manifestare a reac țiilor la
stresul opera țional, putem întâlni:
a) reacții ușoare la stresul opera țional, în general, cu caracter
temporar;
15b) reacții severe la stresul opera țional, în general, cu o durat ă de
manifestare mai îndelungat ă.
În cazul în care r ămân ignorate și netratate, reac țiile severe la stresul
operațional pot deveni cronice (se permanentizeaz ă).
Tipurile de reac ții la stresul opera țional sunt prezentate în schemele de
mai jos.
3.1.2. Reac țiile ușoare și reacțiile severe la stresul opera țional
Reacții ușoare la stresul opera țional Reac ții severe la stresul opera țional
• Tremurături/tresăriri bruște;
• Privire fix ă/în gol;
• Agitație;
• Transpirație rece, gur ă uscată;
• Palpitații;
• Amețeală/amorțeală;
• Greață, stare de vom ă, diaree;
• Oboseală;
• Insomnii u șoare;
• Lipsa capacit ății de concentrare/uitare;
• Dificultăți de gândire/vorbire;
• Indecizie;
• Dificultăți ușoare de
relaționare/comunicare;
• Iritabilitate/nemul țumire/insatisfac ție;
• Anxietate;
• Furie:
• Indispoziție;
• Lipsa încrederii în sine și în lideri. • Agitație psihomotorie vizibil ă
(nu poate sta locului, este într-o mișcare permanent ă de colo-colo);
• Tremor/frisoane (nu- și poate stăpâni
corpul să tremure, senza ție de
cutremurare etc.);
• Imobilizare/contractare a unei p ărți
a corpului f ără să existe o cauz ă
fizică (rană) – simte corpul (bra ț,
picior etc.) ca fiind paralizat;
• Probleme de vedere/auz/tactile;
• Epuizare fizic ă/nervoasă;
• Lipsă de reacție/indiferen ță în
prezența pericolului;
• Panică/fugă în prezența stimulilor
periculoși;
• Retragere/izolare social ă;
• Vorbire rapid ă/făr
ă sens/pe lâng ă
subiect;
• Pierderi de memorie;
• Bâlbâială severă/mutism;
• Insomnii/co șmaruri;
• Halucinații;
• Apatie/frenezie/istericale;
• Comportamente bizare;
• Certăreț/reacții dispropor ționate.
163.1.3. Caracteristicile reac țiilor la stresul opera țional
1.3. Modelul continuumului stresului
Obiectivul urm ărit în combaterea efectelor stresului constă în
aducerea persoanei din starea de „persoană afectată” la cea de „persoan ă
pregătită să facă față situației”.
17Pentru a atinge acest obiectiv, este util s ă privim stresul din perspectiva
acțiunii continue a acestuia, de la dificult ățile cu care ne confrunt ăm zi de zi
până la stresul cumulativ (acumularea în timp a diferitelor tipuri de stres) și la
traumele severe care dep ășesc capacitatea organismului de a face fa ță.
3.1.4. Caracteristicile mode lului continuumului stresului
Afectat sever
(pacient) Afectat ușor Reactiv Preg ătit
Efecte ale
stresului care
necesită ajutor
specializat pentru a fi vindecate;
Simptomatologie
prezentă mai mult
de 60 de zile care se agraveaz ă sau,
deși inițial pare că
se amelioreaz ă,
se agraveaz ă
din nou. Distres sau
deteriorare
psihofizică
(reacții la stres)
mai severe și
persistente;
Pierderi de
memorie/
amintiri
persistente;
Schimbări
comportamentale și ale personalit ății
(reacții și așteptări
modificate). Distres sau
deteriorare
psihofizică
(reacții la stres)
ușoare și temporare;
Anxietate,
iritabilitate, triste țe;
Manifestări fizice sau
comportamentale. Gata de misiune;
Bine instruit;
Pregătit fizic și psihic;
Sănătos și concentrat;
Coeziune în
subunitate;
Familie suportiv ă.
3.1.5. Caracteristicile specifice fazelor stresului
Descriere Semne M ăsuri
Afectat
sever Tulburări ale
stresului care
necesită ajutor
specializat pentru a fi vindecate. Simptome care dureaz ă
mai mult de 60 de zile dup ă
terminarea situa ției stresante
sau după reîntoarcerea acas ă;
Agravare în loc de
ameliorare;
Impact negativ asupra
vieții profesionale sau a
relațiilor cu ceilal ți;
Ar putea determina
tulburări precum
abuzul/dependen ța de
substanțe, depresie major ă,
tulburări anxioase sau
tulburări relaționate cu
stresul și evenimentele
traumatice. Trimitere
către speciali ști:
medic/psiholog/ psihiatru;
Monitorizare
până la reintegrarea
profesional ă.
18 Descriere Semne M ăsuri
Afectat
ușor Distres sau
deteriorare psihofizică (reacții
la stres) mai severe
și persistente;
Modificări mai de
durată ale
comportamentului sau personalit ății. Pierderea interesului pentru
activități care îi făceau
plăcere;
Tulburări de somn:
Coșmaruri repetitive;
Retragere social ă;
Modificări ale greut ății
corporale;
Confuzie;
Pierderea controlului
emoțional;
Episoade de panic ă/furie;
Pierderea interesului pentru
activitățile uzuale/
(hobby-uri);
Abuz de substan țe. Trimiterea c ătre
intervenția de
specialitate timpurie
– psiholog, medic;
Primul ajutor
psihologic pentru
normalizarea
reacțiilor la stres.
Reactiv Ușoare dificult ăți în
relaționarea cu
familia sau colegii;
Reacții la stres
ușoare și
temporare.
Ușoară anxietate, iritabilitate
și tristețe;
Dificultăți cu
somnul/hr ănirea;
Apatie/pierderea interesului; Negativism, pesimism;
Schimbări în
comportamentul obi șnuit. Asigurarea odihnei și
a somnului;
Încurajare,
comunicare,
ascultare;
Trimiterea c ătre
psiholog, dac ă nu
există o ameliorare.
Pregătit Se adapteaz ă și
gestioneaz ă stresul;
Funcționare
eficientă;
Sănătate mental ă și
emoțională. Obiceiuri bune;
Tonus și forță;
Simțul umorului;
Își îndepline ște sarcinile;
Atitudine pozitiv ă;
Legături sociale bune. Capacitatea de
gestionare a
stresului se dobândește în
procesul de
instruire;
Obținerea coeziunii
subunității;
Monitorizarea
semnelor de distres
sau a reacțiilor la
stresul opera țional.
191.4. Principii de lucru pentru prevenirea și reducerea stresului
operațional
Pentru gestionarea reac țiilor la stresul opera țional, se vor lua în
considerare urm ătoarele principii de lucru care contribuie la procesul de
recuperare, astfel:
a) Durata redusă a recuper ării presupune:
– odihnă și refacere pe termen scurt, nu mai mult de 3 zile;
– dacă nu sunt amelior ări, se trece la nivelul urm ător – direc ționare
către interven ție specializat ă.
b) Intervenția imediată presupune:
– acțiunea prompt ă la apariția reacțiilor/manifest ărilor/simptomelor;
– suportul moral al comandan ților și al colegilor.
c) Menținerea legăturii cu subunitatea presupune:
– încurajarea militarului s ă nu se considere ca fiind pacient/bolnav;
– implicarea direct ă a comandantului de companie/pluton/grup ă
în procesul de refacere și revenire „la datorie” a militarului, p ăstrând
permanent contactul cu acesta;
– accesul și relaționarea militarului cu grupul de suport (colegi);
– cooperarea comandan ților de subunit ăți cu grupul de suport și
cu speciali știi (psiholog/medic) pentru a sprijini reintegrarea militarului.
d) Expectanța (la ce să se aștepte militarul) presupune transmiterea
următoarelor informa ții:
– manifest ările de acest fel sunt normale în condi țiile date și nu este
considerat „bolnav”;
– reac țiile/manifest ările/simptomele sale pot fi trec ătoare, iar
recuperarea este rapid ă;
– obiectivul urm ărit vizeaz ă reechilibrarea psihic ă și
revenirea în organiza ție și nu ieșirea din aceasta.
e) Proximitatea desfășurării recuper ării presupune:
– recuperarea militarilor în apropierea subunit ății din care fac parte,
astfel șansele de recuperare sunt mai mari;
– implicarea camarazilor pe ntru a oferi suport emo țional;
– dacă militarul nu poate continua misiunea, întrucât are nevoie
de asisten ță de specialitate, se recomand ă ca aceasta s ă fie, pe cât posibil,
acordată în afara serviciilor medicale, pent ru a evita eticheta de „bolnav”.
f) Simplitatea desfășurării recuper ării presupune:
– utilizarea unor m ăsuri simple, la înde mâna celor care sunt
implicați în gestionarea reac țiilor la stresul opera țional: asigurarea persoanei
privind normalitatea reac țiilor sale la stresul opera țional; asigur area odihnei;
asigurarea nevoilor vitale (confort termic, hidratare, hran ă, igienă personal ă,
somn); restaurarea încrederii în sine prin implicarea în activit ăți utile și
menținerea contactului cu subunitatea;
– utilizarea medica ției doar dac ă este necesar și sub supraveghere
medicală strictă.
20Pentru prevenirea situa țiilor în care militarii s-ar putea identifica cu
„statutul de victim ă”, respectiv de „pacient/bolnav”, comandan ții se pot folosi
de următoarele sugestii/recomand ări:
– respectarea de c ătre toți militarii a regulamentelor și standardelor
impuse;
– obligativitatea purt ării uniformei și a însemnelor militare;
– separarea militarilor afecta ți de stres de cei r ăniți sau grav bolnavi;
– evacuarea și spitalizarea se fac doar atunci când exist ă tulburări
severe care nu pot fi gestionate la fa ța locului de c ătre personalul specializat;
– monitorizarea atent ă a indicatorilor privind declan șarea/agravarea
reacțiilor la stresul opera țional.
Secțiunea a 2-a
Factori de risc implica ți în apari ția stresului opera țional
Stresorul opera țional este considerat orice incident sau condi ție a
mediului opera țional care are impact semnifica tiv pentru individ sau unitate.
Din perspectiva ac țiunii, factorii streso ri se împart în dou ă categorii:
fizici și mentali.
În tabelul urm ător sunt prezenta ți stresorii fizici, care pot ac ționa direct
asupra organismului/corpului.
3.2.1. Stresorii fizici
Fiziologici De mediu
• Deprivare de somn;
• Deshidratare;
• Alimentație necorespunz ătoare;
• Igienă deficitară;
• Oboseală muscular ă/epuizare;
• Suprasolicitare sau subsolicitare
musculară;
• Imunitate sc ăzută;
• Boală/rănire;
• Frustrare sexual ă;
• Folosirea excesiv ă a substan țelor
cu potențial de toxicitate (tutun,
cofeină, alcool, psihotrope-
calmante etc.);
• Condiție fizică deficitară;
• Poziție deficitar ă. • Căldură, frig, umezeal ă, praf;
• Vibrații, zgomot, explozii;
• Noxe (fum, otrav ă, chimicale);
• Radiații ionizante;
• Agenți infecțioși;
• Muncă fizică solicitant ă;
• Vizibilitate sc ăzută;
• Teren dificil sau accidentat;
• Altitudine mare.
21În cazul în care se constat ă sau se estimeaz ă o acțiune de lung ă durată a
stresorilor opera ționali sau c ă aceștia au o intensitate mare și/sau un caracter de
surpriză/imprevizibilitate, se recomand ă să fie luați în considerare ca factori de
risc majori, care impun m ăsuri de contracarare sau de prevenire a unor efecte
de îmboln ăvire gravă/contagiune a personalului.
De exemplu, pentru o subunitate dislocat ă într-un obiectiv aflat la o
distanță considerabil ă de bază, în care efortul principal este îndreptat spre
securizarea perimetrului, iar personalul este nevoit s ă execute misiuni
îndelungate în pozi ții statice (ochitori, șoferi etc.) pot fi folosite urm ătoarele
măsuri:
a) asigurarea rezervei de ap ă/săruri minerale, pentru prevenirea
deshidratării și a efectelor acesteia;
b) cunoașterea condi țiilor de mediu în care se desf ășoară misiunile și
prevenirea efectelor acestora (de șert/temperaturi excesive – asigurarea
echipamentului corespunz ător; altitudine/raref ierea oxigenului – m ăști de
oxigen; scorpioni – antid ot la venin etc.);
c) o bună pregătire fizică, pentru men ținerea capacit ății de efort și a
tonusului muscular.
În tabelul urm ător sunt prezenta ți stresorii mentali, care ac ționează
direct asupra persoanelor.
3.2.2. Stresorii mentali
Cognitivi Emo ționali
• Informația (prea mult ă/prea
puțină/„nevoia de a cunoa ște”);
• Deprivarea sau supraînc ărcarea
senzorială;
• Ambiguitatea, incertitudinea,
imprevizibilitatea;
• Presiunea timpului/a șteptarea;
• Deciziile dificil de luat;
• Dinamica organiza țională și
schimbările;
• Alegerile grele vs. a nu avea de
ales;
• Conștientizarea dificult ăților în
funcționare;
• Sarcinile care dep ășesc
cunoștințele/abilitățile
profesionale;
• Eșecurile anterioare.
• Cel mai nou membru al echipei, izolare,
însingurare;
• Amenințările care produc fric ă și
anxietate (moartea, r ănirea, eșecul,
pierderea);
• Procesul de doliu în urma unei
pierderi suferite;
• Resentimentele, furia, mânia care
conduc la frustrare și vinovăție;
• Inactivitatea/plictiseala;
• Conflictele interpersonale;
• Pierderea intimit ății;
• Dorul de cas ă, grijile referitoare la
cei de acas ă;
• Victimizarea/h ărțuirea;
• Expunerea la lupt ă/cadavre;
• Posibilitatea de a ucide sau de a fi
ucis.
22 De exemplu, pentru o subunitate dislocat ă într-un obiectiv aflat la o
distanță considerabil ă de bază, pe toată durata de executare a misiunii, se pot
utiliza urm ătoarele măsuri:
a) asigurarea posibilit ății de păstrare a leg ăturii cu familia/grupul de
suport (linie fix ă, internet, cartele telefonice reînc ărcabile);
b) informarea adecvat ă în privința timpului de dislocare în obiectiv;
c) susținerea moralului și asigurarea condi țiilor de refacere;
d) menținerea unei atitudini colegiale s ănătoase (respect,
camaraderie);
e) ajutorul specializat în cazul constat ării unui dezechilibru psihic
major și evitarea stigmatiz ării.
Secțiunea a 3-a
Controlul stresului opera țional
În funcție de natura stresorilor opera ționali, comandan ții iau măsuri
pentru controlul acestora și a efectelor lor asupra subordona ților și a eficien ței
unității/subunit ății în executarea misiunilor. În tabelele urm ătoare sunt
prezentați factorii de risc și măsurile de control specifice acestora.
3.2.3. Factori de risc general și măsurile de control al stresului opera țional
Factori de risc (stresori) M ăsuri de control
• Acțiuni de lupt ă intense;
• Imposibilitatea de a r ăspunde
atacurilor;
• Trăirea sentimentului de
victime neajutorate;
• Imobilitate – p ăstrarea
aceleiași poziții/posturi, timp
îndelungat, în timpul luptelor intense (ghemuit, culcat etc.);
• Imobilizarea în bunc ăre sau
ruine;
• Transportul în teren dificil. • Evaluarea nevoilor de asisten ță
specializat ă și a posibilit ății de
acordare a acesteia în teatrul de
operații;
• Asigurarea în țelegerii regulilor de
angajare și a regulilor de
comportament în timpul desf ășurării
misiunii;
• Susținerea rela ționării adecvate, în
vederea cre șterii coeziunii și a
spiritului de echip ă;
• Pregătirea/instruirea în condi ții cât mai
aproape de cele reale;
• Instituirea m ăsurilor de protec ție în
buncăre;
• Conștientizarea faptului c ă durata și
intensitatea luptelor pot m ări
posibilitatea de a fi afecta ți de stresul
operațional.
233.2.4. Factorii de risc de natur ă fizică și de mediu și măsurile de control
Factori de risc (stresori) M ăsuri de control
• Perioada lung ă și continu ă de
dislocare;
• Temperaturile extreme;
• Precipitațiile;
• Condițiile austere de trai;
• Nisipul și furtunile de nisip;
• Calitatea deficitar ă a aerului
respirabil (oxigen rarefiat, noxe);
• Schimbările în alimenta ție;
• Expunerea la infec ții/boli;
• Condițiile de locuit și lipsa
intimității;
• Acomodarea la schimbarea
fusului orar și calendar;
• Solicitările fizice;
• Extenuarea, ca efect al ritmului
activităților și odihnei reduse. • Pregătirea în condi ții cât mai apropiate
de cele reale;
• Promovarea m ăsurilor de igien ă;
• Asigurarea echipamentului conform
condițiilor de clim ă;
• Instituirea unui program de activitate –
odihnă/refacere;
• Asigurarea hidrat ării și hrănirii
adecvate;
• Inițierea și susținerea m ăsurilor de
gestionare și combatere a stresului;
• Dezvoltarea și instituirea m ăsurilor sau
procedurilor de securitate și protecție;
• Promovarea preg ătirii fizice
individuale și colective;
• Aplicarea unor m ăsuri de securitate și
sănătate în munc ă;
• Cooperarea cu speciali știi (medic,
psiholog etc.);
• Încurajarea militarilor s ă solicite ajutor
la nevoie;
• Încurajarea solicit ării tratamentului,
odată cu identificarea simptomelor, în
mod preventiv, înainte de instaurarea
unei boli mai severe;
• Interzicerea automedica ției; tratament
medicamentos sub supraveghere medicală.
3.2.5. Factorii de risc și măsurile de control al stresului opera țional
în situații de deces, r ănire sau alte evenimente traumatice
Factori de risc (stresori) M ăsuri de control
• Rănirea sau uciderea
militarilor;
• Victimele multiple, care sunt
de natură să scadă încrederea
militarilor în propria șansă de
supraviețuire; • Informarea periodic ă a militarilor cu
privire la starea r ăniților/decesurilor;
• Asigurarea leg ăturii cu familia și
informarea militarului r ănit cu privire la
șansele de recuperare;
24Factori de risc (stresori) M ăsuri de control
• Pierderea comandantului sau
a colegului apropiat, care reprezintă un șoc emoțional și
este de natur ă să afecteze
puternic eficien ța și moralul
militarilor din subunitatea respectivă. • Oferirea de informa ții concrete și prompte
pentru a combate r ăspândirea zvonurilor și
a dezinform ării care afecteaz ă direct
moralul militarilor;
• Constituirea, accesul, încurajarea activ ării
grupului de suport (colegi, lideri, personal specializat) și participarea activ ă la
acordarea sprijinului și a suportului moral
necesar unei bune refaceri fizice și psihice;
• Normalizarea reac țiilor emoționale
(suferință, tristețe, teamă etc.) prin tehnici
de prim ajutor în stres traumatic, în condițiile pierderii/r ănirii unui camarad;
• Observarea/monitorizarea
comportamentelor militarilor pentru a fi în măsură să se intervin ă pentru reducerea
reacțiilor la stres sau chiar a simptomelor
tulburărilor severe;
• Asigurarea serviciului religios și a
consilierii spirituale, dac ă militarii resimt
această nevoie.
3.2.6. Factorii de risc care vizeaz ă integrarea noilor membri și
măsurile de control al stresului opera țional
Factori de risc (stresori) M ăsuri de control
• Lipsa coeziunii și încrederii;
• Experiența redusă a militarilor
din rezerv ă;
• Adaptarea dificil ă a
membrilor subunit ății (din
cauza unor motive personale
care intervin ca rezultat al
dinamicii grupului). • Acordarea de șanse egale tuturor militarilor,
pentru a asigura integrarea și acomodarea cât
mai eficient ă în grup sau a grupului în
ansamblu;
• Încurajarea militarilor s ă împărtășească
propria experien ță cu noii-veni ți;
• Acordarea unor sarcini pe m ăsura abilit ăților
noului-venit;
• Asigurarea unei preg ătiri în conformitate cu
nivelul cuno ștințelor și deprinderilor noului-
venit;
• Desfășurarea unor activit ăți în comun – cum
ar fi pregătirea fizic ă.
253.2.7. Factorii de risc privind probleme/griji legate de via ța de acasă și măsurile de control
Factori de risc (stresori) M ăsuri de control
• Grija față de cele întâmplate acas ă,
care poate constitui o distragere a
atenției militarilor, ce îi oblig ă să-și
folosească energia pentru a face
față acestor îngrijor ări și le reduce
implicarea în gestionarea stresului
operațional;
• Impactul negativ asupra
militarului, creat de apari ția unor
probleme maritale, financiare,
îmbolnăvirea unui membru de
familie etc.;
• Nașterea unui copil în perioada
cât este plecat, care, de și
reprezintă un eveniment fericit în
viața familiei, poate provoca
îngrijorare cu privire la modul în care se descurc ă soția sau
sentimente de vinov ăție pentru
absența de la eveniment;
• Îngrijorare cu privire la o posibil ă
pierdere a locului de munc ă;
• Opinie public ă nefavorabil ă
misiunii la care particip ă
militarul. • Pregătirea familiei din timp în leg ătură cu
absența de acas ă a membrului de familie
care este militar;
• Consilierea militarilor astfel încât s ă
prevadă soluții pentru diversele tipuri de
probleme care pot ap ărea în absen ța lor
(defecțiuni la instala țiile casnice,
gestionarea finan țelor etc.);
• Asigurarea unei leg ături suficiente cu
familia – internet, linie fix ă, mobil;
• Posibilitatea de a primi sau trimite
pachete;
• Pregătirea familiei privitor la incidentele
din timpul misiunii (modul de anun țare,
comunicare etc.);
• Informarea familie i cu privire la
persoanele la care pot apela dac ă au
nevoie de informa ții;
• Încurajarea militarilor s ă solicite ajutor
de specialitate atunci când simt nevoia.
3.2.8. Factorii de risc care vizeaz ă pierderea încrederii, lipsa coeziunii, sc ăderea
moralului și măsurile de control al stresului opera țional
Factori de risc (stresori) Măsuri de control
• Informații insuficiente și eșecul
în acordarea sprijinului a șteptat;
• Pierderea/lipsa încrederii în:
– comandan ți;
– pregătire;
– unitate;
– echipament;
• Relații tensionate/conflictuale
în cadrul subunit ății.
•Pregătirea în condi
ții cât mai apropiate
de cele reale;
• Comunicarea eficient ă: asigurarea
fluxului informa țional pe orizontal ă, pe
verticală, între structuri și
compartimente;
• Planificarea atent ă și clară a misiunilor;
• Abordarea misiunilor în concordan ță cu
nivelul de preg ătire, experien ța și
abilitățile subunit ății;
• Conducerea eficient ă cu rezultate asupra
încrederii și loialității subordona ților;
26Factori de risc (stresori) Măsuri de control
• Transmiterea ordinelor trebuie s ă fie
făcută într-o manier ă clară, concisă și
precisă;
• Clarificarea obiectivelor misiunii înainte
de planificarea și desfășurarea efectiv ă a
acesteia;
• Convingerea militarilor s ă adere la
obiectivele misiunii în care sunt implicați (motivația);
• Valorizarea contribu ției fiecărui militar
la îndeplinirea misiunii;
• Promovarea valorilor militare, aderarea
la regulile de anga jare, regulamentele și
legile specifice misiunii;
• Încurajarea militarilor s ă își ocupe
timpul în mod activ și productiv, prin
activități recreaționale sau între ținerea
tehnicii, echipamentului și armamen-
tului, continuarea preg ătirii fizice și
antrenarea deprinderilor abia dobândite;
• Recunoașterea stresului opera țional ca
parte inerent ă a particip ării la misiune;
• Promovarea colegialit ății
și rezolvarea
situațiilor tensionate/a conflictelor;
• Încurajarea exprim ării deschise, în cazul
constatării apariției reacțiilor la stres.
3.2.9. Factorii de risc care pot ap ărea înainte de dislocare,
după redislocare și măsurile de control
Înainte de dislocare
Factori de risc (stresori) M ăsuri de control
• Anxietatea legat ă de separarea de
familie;
• Durata redus ă de timp necesar ă
rezolvării problemelor domestice;
• Lipsa controlului asupra celor ce se
întâmplă cu familia în absen ța
militarului;
• Reacțiile emoționale negative ale
copiilor sau ale partenerilor de via ță,
referitoare la absen ța de acas ă a
militarului. • Încurajarea militarilor s ă discute deschis
cu familiile despre pa rticiparea la misiune
și să ia o decizie de comun acord, sprijinul
familiei fiind vital;
• Căutarea de solu ții posibile pentru
rezolvarea problemelor anticipate s ă apară
pe durata misiunii;
• Oferirea de informa ții suficiente despre
misiune, pentru lini știrea membrilor
familiilor.
27Înainte de dislocare
Factori de risc (stresori) M ăsuri de control
• Dificultățile de reacomodare;
• Dificultățile de reintegrare;
• Dificultățile de rela ționare în
familie, societate, la locul de munc ă.
• Discutarea, înainte de redislocare a
aspectelor legate de reuniunea cu familia, relațiile cu copiii, reluarea rolului în
familie, con știentizarea schimb ărilor
apărute pe perioada cât au fost în misiune;
• Informarea militarilor cu privire la
posibilitatea acord ării suportului psihologic
în vederea medierii reuniunii familiale;
• Asigurarea timpului de refacere
(recuperare) în afara mediului militar,
pentru a permite tranzi ția de la condi țiile
specifice teatrului de opera ții la via ța
obișnuită (militarul nu mai trebuie s ă fie
permanent în stare de vigilen ță).
Secțiunea a 4-a
Rolul comandan ților în controlu l stresului opera țional
În vederea reducerii și combaterii ac țiunii stresului opera țional,
comandan ții pot interveni, atât la nivel individual cât și la nivel de grup, dup ă
următorul algoritm:
– pregătirea militarilor în condi ții cât mai apropiate de realitatea din
teatrul de opera ții, contribuind la ob ținerea și menținerea coeziunii, folosirea
judicioasă a resursei materiale și umane;
– diminuarea efectelor stresului, prin identificarea f actorilor stresori și
a resurselor individuale care contribuie la cre șterea rezisten ței la stresul
operațional;
– recunoașterea simptomelor specifice tulburărilor rela ționate cu
stresul și evenimentele traumatice și luarea în considerare a efectelor acestora;
– orientarea militarilor, la nevoie, c ătre serviciile specializate, în
funcție de severitatea manifest ărilor;
– reintegrarea militarilor ref ăcuți și recupera ți fizic și monitorizarea
acestora.
Pentru gestionarea reac țiilor la stresul opera țional, comandan ții pot
aplica urm ătoarele măsuri:
– asigurarea timpului necesar pentru odihn ă și somn;
– asigurarea hr ănirii corespunz ătoare, din punct de vedere calitativ și
cantitativ;
28- reducerea consumului de tutun;
– reducerea consumului de cafea;
– promovarea coeziunii și a colegialit ății;
– identificarea militarilor cu tendin țe de izolare/retragere social ă
evidentă;
– observarea schimb ărilor semnificative din comportamentul
militarilor;
– cunoașterea militarilor pe timpul desf ășurării unor activit ăți comune
de petrecere a timpului liber;
– ascultarea opiniilor tuturor militarilor;
– cooperarea cu liderii informali și cunoașterea fiecărui subordonat în parte;
– încurajarea preg ătirii fizice;
– contracararea ac țiunii zvonurilor, print r-o informare adecvat ă și la
timp, pe baza principiului „nevoia de a cunoa ște”;
– concentrarea for țelor pe îndeplinirea obiect ivelor comune, concrete;
– canalizarea efortului comun spre îndeplinirea misi unii, acordând
importanță fiecărui militar în parte pentru îndeplinirea sarcinilor;
– evitarea stigmatiz ării militarilor care sunt afecta ți de stresul
operațional și solicitarea ajutorului specia lizat în cazul în care manifest ările nu
se amelioreaz ă în timp scurt sau se agraveaz ă;
– asigurarea accesului la s uportul specializat (asisten ță psihologic ă și
medicală);
– asigurarea condi țiilor corespunz ătoare de locuit, hr ănire și igienă;
– încurajarea militarilor s ă apeleze la speciali știi din echipa
comandantului, în conformitate cu nevoi le lor psihice, spirituale, medicale,
juridice etc.
– utilizarea metodelor pentru controlul stresului opera țional la nivel
individual și de grup descrise în capitolele V, VI și VII.
În aplicarea acestor m ăsuri, comandan ții trebuie s ă aibă în vedere
următoarele aspecte și recomand ări:
– stresul opera țional îi poate afecta pe to ți militarii, indiferent de grad,
funcție, vârstă sau sex;
– efectele acestuia nu trebuie, sub nicio form ă, minimizate sau ignorate;
negarea existen ței reacțiilor la stresul opera țional poate pune în pericol siguran ța
sau viața celor din jur;
– prevenirea instal ării unor tulbur ări mai severe men ține militarul în
situația de a putea participa în continuare la misiuni;
– aplicarea m ăsurilor necesare la mome ntul potrivit va cre ște încrederea
personalului în factorii de decizie și coeziunea, ceea ce duce la refacerea și
reintegrarea profesional ă mai rapid ă a militarului afectat.
29Secțiunea a 5-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre
enunțurile de mai jos. La sfâr șitul manualului ve ți găsi răspunsurile corecte.
1. Din punct de vedere al efectelor asupra militarilor, exist ă două tipuri
de reacții la stresul opera țional, adaptative și dezadaptative.
a) A b) F
2. Intensitatea reac țiilor la stresul opera țional este aceea și la toate
persoanele.
a) A b) F
3. Greața, starea de vom ă și diareea sunt reac ții severe la stresul opera țional.
a) A b) F
4. Obiectivul urm ărit în combaterea stresului const ă în aducerea
persoanei din starea de „persoan ă afectată” la cea de „persoan ă pregătită să
facă față situației”.
a) A b) F
5. Stresorul opera țional este considerat orice incident sau condi ție a mediului
operațional care are impact semnificat iv pentru individ sau unitate.
a) A b) F
6. Încurajarea preg ătirii fizice poate fi una dintre m ăsurile pentru gestionarea
reacțiilor la stresul opera țional.
a) A b) F
7. Negarea existen ței reacțiilor la stresul opera țional poate ameliora efectul
stresului opera țional.
a) A b) F
8. Proximitatea desf ășurării recuper ării presupune implicarea camarazilor
pentru a oferi suport emo țional.
a) A b) F
30CAPITOLUL IV
Reziliența
Secțiunea 1
Obiective și tipuri de rezilien ță
Reziliența reprezint ă adaptarea psihologic ă pozitivă în fața unui factor
stresor semnificativ care afecteaz ă dezvoltarea, evolu ția sau chiar
supraviețuirea.
În organiza ția militară, reziliența descrie for ța interioar ă a militarilor de a
înfrunta frica și diversitatea ac țiunilor ce pot ap ărea în timpul opera țiilor militare.
Reziliența se bazeaz ă pe capacitatea de adaptare mental ă, emoțională,
comportamental ă și spiritual ă a militarilor. Factorii de stres pot oferi acestora
oportunități de dezvoltare ajutându-i, de exemplu, s ă-și consolideze unele abilit ăți de
rezolvare a problemelor. Rezilien ța combină abilitățile fizice, psihice și sociale
pentru a genera performan țe optime.
Antrenamentul pentru rezilien ță este specific pentru fiecare component ă
a acesteia, astfel încât pot fi adoptate strategii specifice. Obiectivele dezvolt ării
rezilienței militarilor, din perspectiva form ării și menținerii componentelor
sale, sunt prezentate în figura de mai jos.
4.1.1. Tipuri și obiective ale rezilien ței
31Secțiunea a 2-a
Strategii de dezvoltare a rezilien ței
Managementul stresului și dezvoltarea rezilien ței constituie elemente
esențiale ale preg ătirii psihologice a militarilor. Strategiile comandan ților
pentru dezvoltarea rezilien ței au în vedere ac țiuni pentru poten țarea acesteia în
fiecare dintre cele patru componente: fizic ă, mentală, spiritual ă și socială. O
unitate sau subunitate care este dislocat ă într-un teatru de opera ții trebuie s ă fie
constituită din militari care au o capacitate de adaptare ridicat ă la mediu și la
solicitările fizice și psihice impuse de dificultatea și riscurile misiunilor, ceea
ce presupune formarea și dezvoltarea rezilien ței înainte de executarea misiunii.
O bună reziliență constituie, de asemenea, un element de baz ă pentru controlul
stresului opera țional și pentru managementul stresu lui în perioada de tranzi ție
de la întoarcerea din misiune pân ă la reintegrarea social ă, familială și socială.
De aceea, dezvoltarea rezilien ței se desf ășoară atât înainte de misiune,
cât și după executarea acesteia.
2.1. Dezvoltarea rezilien ței militarilor înainte de misiune/în timpul
misiunii
Dezvoltarea rezilien ței militarilor trebuie concentrat ă pe amplificarea
punctelor forte deja existent e (caracteristici fizice și psihice și abilități de
supraviețuire în lupt ă), mai mult decât pe gestiona rea efectelor negative ale
luptei sau ale stresorilor opera ționali. De aceea, rezilien ța presupune
dezvoltarea curajului, a puterii de a face fa ță fricii de r ănire sau de pierdere a
vieții, de a răspunde la acte de agresiune și de a supravie țui.
Pentru a dezvolta componentele mental ă, spiritual ă și socială, este
necesară o component ă fizică puternică. Aceasta presupune dezvoltarea unor
strategii ale comandan ților pentru formarea și menținerea unei st ări bune de
sănătate și de rezisten ță fizică a militarilor:
a) asigurarea unei nutri ții corecte și a unui program de hr ănire
regulat;
b) menținerea st ării de s ănătate a militarilor și reducerea
consumului de medicamente;
c) formarea rezisten ței fizice, prin programe speciale de preg ătire
fizică;
d) controlul somnului, evitarea c onsumului de energizante care
perturbă ciclul normal somn-veghe.
Componenta mental ă a rezilien ței este reprezentat ă de:
a) consolidarea încrederii militarilor în propriile abilit ăți;
b) rezistența psihică.
Strategia de dezvoltare a rezilien ței constă în programe speciale de
instruire, atât pe ntru cei cu func ții de execu ție, cât și de comand ă, care să se
32concentreze asupra însu șirii tehnicilor și a acțiunilor necesa re pentru
gestionarea reac țiilor la stresul opera țional. Rolul comandan ților în controlul
stresului opera țional este detaliat în capitolul III.
Aptitudinile necesare a fi dezvoltate pentru o bun ă reziliență, ce crește
șansa de a supravie țui a militarului în condi țiile angaj ării într-o misiune
riscantă, sunt:
a) capacitatea de a contribui la formarea și menținerea unui grup
coeziv;
b) responsabilitatea;
c) direcționarea agresivit ății către țintă;
d) vigilența în timpul ac țiunilor tactice;
e) controlul emo țional;
f) păstrarea secretului ac țiunilor;
g) energia și motivația pentru angajarea în ac țiuni de lupt ă;
h) disciplina și respectarea ordinelor.
Reziliența spiritual ă poate fi dezvoltat ă prin consolidarea moralului
militarilor, prin ob ținerea unei atitudini pozitive, optimiste fa ță de depășirea
dificultăților misiunii, prin în țelegerea sensului și a obiectivelor misiunii, prin
atașamentul fa ță de unitate/subunita te pe baza integr ării valorilor și credințelor
organizației.
Componenta social ă a rezilien ței poate fi dezvoltat ă prin cre șterea
coeziunii subunit ății și întărirea rela țiilor interpersonale, precum și prin
suportul familial care vor sus ține pe timpul misiunii efortul adaptativ al
militarilor. Ac țiunile ce pot fi întreprinse de c ătre comandan ți pentru
dezvoltarea rezilien ței spirituale și sociale sunt detaliate în capitolul VIII ca
măsuri de sus ținere a performan ței subunit ăților.
2.2. Rezilien ța militarilor dup ă misiune
Odată formate abilit ățile fizice și psihice pentru lupt ă și cele sociale
pentru sus ținerea coeziunii grupale și a moralului militarilor pe timpul misiunii,
comandan ții trebuie s ă conștientizeze faptul c ă terminarea misiunii și
întoarcerea la vechile roluri sociale și familiale necesit ă un efort adaptativ
similar cu cel de la debutul misiunii. De aceea, instruirea militarilor în acest sens, poate continua și după misiune, astfel:
a) în primele dou ă săptămâni de la revenirea în țară, se va pune accent
pe siguran ța fizică și psihică, prin normalizarea și controlarea reac țiilor
obișnuite la stresul opera țional și pe consolidarea rela țiilor din familie;
b) după 3 și, respectiv 6 luni, vor predomina activit ăți prin care militarii
sunt învățați să se autoevalueze și să-și recunoasc ă dificultățile de reintegrare
socială și profesional ă, să aprecieze dac ă au nevoie de ajutor specializat în
situația apariției unor simptome ale stresului posttraumatic.
Aceste forme de instruire a militari lor se pot realiza pe grupuri mici,
pentru a încuraja dialogul și sprijinul reciproc, în ședințe de discu ții care s
ă nu
depășească 45 de minute.
33Managementul stresului și dezvoltarea rezilien ței după misiune se pot
realiza și prin sprijinul colegilor: nivelul ridicat al coeziunii și legăturile
puternice dintre militari pot constitui un suport foarte eficient. De aceea,
instruirea militarilor trebuie s ă se realizeze în sensul form ării modalit ăților de
ajutorare între colegi, a posibilit ăților prin care militarii pot interveni în ac țiuni
de răspuns la expunerea subunit ății sau a indivizilor la evenimente traumatice.
Acest sprijin reciproc poate, de cele mai multe ori, suplini lipsa interven ției din
partea comandan ților sau a personalului medical și al psihologului, devenind
parte a primului ajutor în st resul traumatic. A fi rezistent și puternic este un
deziderat pentru to ți militarii, iar aceste abilit ăți sunt mult mai simplu de
obținut în cadrul unui grup coeziv, în care membrii s ăi acționează împreună și
știu cum să ofere și să primeasc ă sprijinul colegilor.
Reziliența individual ă poate fi format ă, menținută și crescută dacă se
înțelege faptul c ă este un proces dinamic, co ntinuu care a fost ini țiat prin
instruirea militarilor . De asemenea, formarea și dezvoltarea rezilien ței
militarilor trebuie s ă fie parte a culturii organiza ționale , iar comandan ții de
la toate nivelurile ierarhice trebuie s ă sublinieze importan ța acesteia pentru
îmbunătățirea capacit ății operaționale a unit ăților. Comandan ții au obliga ția de
a susține un climat supor tiv în cadrul unit ăților, să trateze militarii cu respect
și demnitate și, în acela și timp, să acționeze împreun ă ca o for ță coezivă și
rezilientă.
Secțiunea a 3-a
Antrenament în rezilien ță
Antrenamentul în rezilien ță înseamn ă însușirea unor abilit ăți și/sau
practicarea unor exerci ții care să contribuie la cre șterea capacit ății militarilor
de a face fa ță unor situa ții stresante, f ără a dezvolta reac ții și comportamente
disfuncționale, de a se adapta la schimb ările pe care le presupune atât perioada
de desfășurare a misiunilor, cât și revenirea acas ă.
Ideea de antrenament în rezilien ță pleacă de la constatarea faptului c ă, în
timp ce unele persoane au capacitatea de a atinge un anumit nivel de rezisten ță
psihică în mod natural, altele pot înv ăța diferite comportamente care s ă le ajute
să facă față unor situa ții dificile.
Comandan ții pot contribui la cre șterea rezilien ței subordona ților
lor prin:
a) includerea în preg ătirea misiunii a unor aspecte care vizeaz ă
creșterea rezisten ței la stres;
b) urmărirea constant ă, pe perioada derul ării misiunii, a p ăstrării în
rândul subordona ților a unei st ări pozitive și a unui nivel ridicat de coeziune;
c) pregătirea militarilor din subordine pentru schimb ările cu care s-ar
putea confrunta la întoarcerea din misiune.
343.1. Antrenament în rezilien ță în perioada de preg ătire a misiunii
Creșterea rezisten ței la stres se poate realiza înc ă din perioada de preg ătire
a misiunii, astfel:
a) în plan fizic – prin asigurarea unei preg ătiri adecvate a militarilor,
astfel încât solicit ările pe care le presupune mi siunea, din acest punct de
vedere, să poată fi mai ușor depășite. În acest scop, pot fi urma ți pașii de mai
jos.
4.3.1. Pașii de urmat în asigurarea unei preg ătiri fizice adecvate
– asigurați-vă că, pe perioada de preg ătire a misiunii, militarii din
subordine î și realizeaz ă exercițiile fizice în mod regulat și că au atins o
formă fizică adecvată;
– sfătuiți-vă subordona ții să nu consume, în perioada preg ătirii, în
exces alimente care ar putea contribui la pierderea formei fizice adecvate:
dulciuri, gr ăsimi, carbohidra ți;
– recomanda ți-le să evite consumul de alcool;
– asigurați-vă că au, încă din perioada de preg ătire a misiunii, un program
adecvat de somn (pentru mai multe deta lii cu privire la acest aspect, folosi ți
precizările din capitolul referitor la deprivarea de somn).
b) în plan mental – se recomand ă:
– construirea unei gândiri pozitive realiste cu privire la abilit ățile/
capacitățile subordona ților, întrucât un nivel adecvat al încrederii în sine joac ă
un rol important în construirea unor mecanisme adecvate de a face fa ță
stresului;
– încurajarea unei at itudini pozitive în raport cu poten țialii factori
stresori, prin care ace știa să fie privi ți ca provoc ări și/sau posibilit ăți de
dezvoltare profesional ă și personal ă.
În acest scop, comandan ții pot ține cont de recomand ările prezentate
mai jos.
4.3.2. Pașii de urmat în asigurarea unei preg ătiri mentale adecvate
– utilizați cu grijă recompensele și pedepsele și nu uitați că laudele
adresate subordona ților, atunci când au o realizare, sunt nu numai o
modalitate de recompensare, ci și o cale de a le spori încrederea în for țele
proprii;
– nu face ți glume/ironii/sarcasme la adresa capacit ății subordona ților
de a face fa ță dificultăților din teatrul de opera ții și nu încuraja ți nici
militarii între ei s ă facă astfel de remarci; a-i spune, de exemplu, unui
militar „dac ă acum te mi ști așa, în misiune or s ă te ajung ă și copiii din
urmă” ar putea s ă nu aibă efectul scontat de dumneavoastr ă (acela de a-l
impulsiona), ci s ă ducă la scăderea stimei de sine și a dorinței de a se
implica, f ăcându-l mai vulnerabil la factorii de stres;
35- explica ți-le militarilor din subordine faptul c ă o misiune poate
presupune experien țe pozitive, care s ă-i ajute la promovarea în carier ă, la
îmbunătățirea situației lor materiale, dar și la călirea lor ca militari;
– folosiți-vă de experien ța militarilor care au ma i participat la misiuni și
care au o atitudine pozitiv ă în raport cu aceast ă participare și încurajați-i să le
povesteasc ă camarazilor efectele benefice ale particip ării la misiune (de
exemplu, promovarea în carier ă, achiziția unei locuin țe/a unei ma șini,
creșterea stimei de sine etc.);
– oferiți-le toate informa țiile pe care le de țineți, referitoare la condi țiile de
derulare a misiunii, pentru c ă, adesea, teama de necunoscut poate fi la fel de
stresantă ca și confruntarea cu un pericol real;
– instruiți-i cu privire la tehnicile de optimizare a performan ței
individuale și de grup, detaliate în capitolele urm ătoare.
c) în plan spiritual – se recomand ă încurajarea unei conduite bazate
pe valori și reguli morale și spirituale, care s ă confere un sens vie ții, în general,
și acțiunilor ce urmeaz ă a fi întreprinse în teatrul de opera ții, în special. În acest
sens, comandan ții pot avea în vedere urm ătoarele recomand ări:
4.3.3. Pașii de urmat în asigurarea unei preg ătiri spirituale adecvate
– explicați-le militarilor di n subordine, înc ă din perioada de preg ătire a
misiunii, care este sens ul valoric al particip ării lor la aceast ă misiune:
apărarea democra ției, a drepturilor om ului, protejarea popula ției civile etc.;
– sublinia ți, atunci când ave ți ocazia, dimensiunea altruist ă a misiunii
lor, faptul c ă vor contribui la ameliorarea situa ției altor persoane, a
membrilor popula ției civile din zona de di slocare, oferindu-le protec ție,
posibilități de a avea o via ță mai bună;
– explica ți-le faptul c ă este posibil s ă apară situații sau momente
tensionate, în care s ă simtă furie împotriva altor persoane, dar c ă a încerca
să înțelegi și să ierți comportamentul altora poate fi un sentiment pl ăcut,
care să te facă să te simți mai bine decât resentimentele sau r ăzbunarea;
– în cazul militarilor care au convingeri religioase, coopera ți cu preotul
unității, în preg ătirea lor spiritual ă pentru viitoarea misiune.
d) în plan social – se recomand ă construirea unor rela ții coezive, de
prietenie între militari și bazate pe încredere reciproc ă între comandan ți și
subordona ți, precum și implicarea tuturor militarilor în activit ățile de grup,
crearea sentimentului de apartenen ță la grup. Dac ă un militar face parte dintr-un
colectiv coeziv, în care rela țiile sale cu ceilal ți militari sunt foarte bune și în care
camarazii s ăi manifest ă o atitudine pozitiv ă față de misiune, atunci vor cre ște și
șansele ca el s ă se raporteze într-o manier ă pozitivă la dificult ățile misiunii,
36știind că are pe cine s ă se bazeze în caz de confrunt are cu un pericol sau cu o
situație mai dificil ă și că nu va fi niciodat ă singur. Pentru aceasta, comandan ții
pot avea în vedere urm ătoarele recomand ări:
4.3.4. Pașii de urmat în asigurarea unei preg ătiri sociale adecvate
– încuraja ți-vă subordona ții să aibă o relație de camaraderie, deschis ă,
în care să discute problemele cu care se confrunt ă, să ceară sfaturi, s ă știe
că pot apela la colegi, dac ă au nevoie de ajutor;
– asigura ți-i că vă pot cere oricând sfatul, atât în problemele
profesionale, cât și în cele personale;
– tratați cu seriozitate orice solic itare a unui subordonat de a v ă
împărtăși o problem ă și, chiar dac ă nu aveți o soluție concret ă pentru
rezolvarea ei sau nu dispune ți de mijloacele/competen ța de a o rezolva, nu-i
spuneți acest lucru militarului în mod direct; asigura ți-l că înțelegeți
problema lui, dar c ă ar fi mai potrivit s ă se adreseze, pentru rezolvare, altei
persoane (comandantul unit ății, psiholog, medic etc., în func ție de
problemă) și oferiți-vă sprijinul în a-l pune în leg ătură cu persoana
respectivă.
3.2. Antrenament în rezilien ță în perioada de desf ășurare a misiunii
Perioada de desf ășurare propriu-zis ă a misiunii reprezint ă, de fapt,
etapa cea mai solicitant ă din punctul de vedere al rezisten ței la diferi ții factori
stresori pe care îi presupune aceasta și, chiar în condi țiile unei bune preg ătiri
din perioada predisloc ării, este important s ă se aibă în vedere men ținerea și
consolidarea rezilien ței, prin promovarea în rândul subordona ților a unei
atitudini generale pozitive și a unui nivel ridicat de coeziune. În acest scop,
comandan ții pot avea în vedere urm ătoarele:
4.3.5. Pașii de urmat în men ținerea și consolidarea rezilien ței
pe perioada misiunii
– concentra ți-vă atenția asupra militarilor care, în urma expunerii la factori
de stres, devin descuraja ți, își pierd încrederea în for țele proprii și:
• adoptați o atitudine optimist ă, de încurajare;
• încredințați-le, în m ăsura posibilit ăților, sarcini/misiuni mai simple, în
care aveți convingerea c ă nu vor eșua, astfel încât s ă își recapete stima de sine
și încrederea în for țele proprii;
• încurajați-i pe ceilal ți militari s ă fie alături de ei, s ă-i angreneze în
activități de refacere a capacit ății de luptă;
• încuraja ți-i să utilizeze tehnicile de optimizare a performan ței
individuale și de grup, detaliate în capitolele urm ătoare;
37- acordați atenție menținerii unui nivel ridicat de coeziune al grupului, prin:
• petrecerea în comun a timpului liber;
• valorificarea experien țelor trăite, în discu ții de grup, în cadrul c ărora
militarii s ă poată împărtăși experien țele trăite: adesea, în cadrul unor
asemenea discu ții, se poate descoperi faptul c ă evenimentele nepl ăcute la care
au participat au condus la o maturizare emo țională, cognitiv ă, spiritual ă, care
îi va ajuta s ă se confrunte mai u șor cu situa ții similare, dac ă vor apărea.
3.3. Antrenament în rezilien ță pentru perioada post-misiune
Încheierea misiunii și întoarcerea acas ă pot fi, la rândul lor, evenimente
cu poten țial stresant, pentru c ă reprezint ă situații ce presupun schimb ări
radicale, renun țarea la o rutin ă și revenirea la o alta. Aceast ă schimbare va
solicita, la rândul ei, mobilizarea capacit ăților adaptative ale militarilor și, în
timp ce unii revin f ără probleme la situa ția și modul de via ță de dinainte de
plecarea în misiune, al ții au nevoie de anumite elemente de cre ștere a
capacității de a se readapta la via ța de familie, la cea social ă și profesional ă. De
aceea, se recomand ă ca, începând cu o perioad ă de cel pu țin 2 săptămâni
înainte de repatriere, comandan ții să-și pregătească subordona ții pentru
reunirea cu familia, re vederea cu colegii r ămași în unitate sau cu prietenii .
Această pregătire ar putea consta într-o ședință de informare cu privire la
principalele schimb ări la care se pot a ștepta la revenirea acas ă, precum și cu
privire la cele mai adecvate modalit ăți de a reac ționa la aceste schimb ări.
Principalele aspecte care pot fi abordate în cadrul acestei ședințe sunt
prezentate mai jos. Pentru o de taliere a acestora, se recomand ă utilizarea
aspectelor prezentate în capitolul destinat implica țiilor psihologice ale misiunii
asupra vie ții de familie.
4.3.6. Elemente de cre ștere a rezilien ței în raport cu stresul
presupus de întoarcerea acas ă
– restabilirea vechilor rela ții, redefinirea rolurilor și a
responsabilit ăților și revenirea la vechile obiceiuri necesit ă timp, flexibilitate,
răbdare și comunicare;
– este posibil ca militarii s ă fie nevoi ți să construiasc ă noi rela ții
(cu colegi noi, cu prieteni de familie ap ăruți pe perioada cât ei au fost pleca ți);
este firesc s ă se simtă iritați sau puțin dispuși să o facă, însă trebuie s ă ia
lucrurile treptat;
– este recomandat s ă păstreze leg ătura cu colegii din teatrul de opera ții,
dar, treptat, este bine ca în grupul respectiv s ă fie integra ți și cei care nu au
participat; separarea colegilor în „noi” („cei care am participat la misiune”) și
„ei” („cei care nu știu despre ce vorbim”) poate fi d ăunătoare atât pentru
militari, împiedicându-i s ă se readapteze, cât și pentru coeziunea unit ății de
apartenen ță;
38- este recomandat s ă li se atrag ă atenția militarilor asupra faptului c ă
abilitățile de lupt ător pe care le-au dobândit de-a lungul misiunii este posibil
să nu mai conteze atât de mult sau s ă nu mai conteze deloc, la întoarcerea din
misiune, în special în rela ția cu familia și prietenii;
– este bine s ă li se spun ă militarilor faptul c ă este posibil s ă se fi
produs schimb ări, atât în familie, cât și în unitate, s ă fi apărut noi definiri de
roluri în familie, noi specifica ții de post la locul de munc ă;
– este important s ă se sublinieze faptul c ă, dacă au apărut schimb ări,
acestea sunt fire ști, că ei, la rândul lor, s-au schimbat, chiar dac ă nu
conștientizeaz ă asta și că trebuie s ă dea dovad ă de răbdare, calm, s ă aibă o
atitudine pozitiv ă și atunci lucrurile vor reintra mai u șor într-o rutin ă
confortabil ă pentru toat ă lumea.
3.4. Interven ția cognitiv-comportamental ă în antrenamentul
pentru rezilien ță
3.4.1. Modelul ABC cognitiv Înțelegerea principiilor f undamentale ale interven țiilor cognitiv-
comportamentale și aplicarea practic ă a tehnicilor specifice reprezint ă
modalități eficiente de reducere a stresului opera țional și de creștere a
nivelului de adaptare la solicit ările misiunilor din teatrele de opera ții.
Astfel, la baza acestor interven ții stă modelul ABC cognitiv (Ellis,
1962; Beck, 1976) (figura nr. 4.3.7.), care are urm ătoarele elemente
componente:
A – evenimentele activatoare – pot fi de tip „situa ții externe” (fapte și
evenimente de via ță) sau de tip „situa ții interne/subiective” (emo ții,
comportamente, aspecte psi hofiziologice/bi ologice);
B – cogni țiile (convingerile, modul în care gândim sau interpret ăm
realitatea) – reprezint ă modul de percepere și de reprezentare a evenimentelor
activatoare în mintea noastr ă. Cognițiile pot fi flexibile/ra ționale sau
rigide/iraționale;
C – consecin țele modului în care interpret ăm sau în țelegem (B)
evenimentele activatoare (A) – r ăspunsuri afectiv-emo ționale/subiective,
comportamentale și psihofiziol ogice/biologice .
La aceste componente se adaug ă alte două, cu rol major în interven ția
cognitiv-comportamental ă (vezi Capitolul V la Sec țiunea a 2-a, tehnici de
restructurare cognitiv ă):
D – disputarea sau restructurarea cogni țiilor iraționale;
E – asimilarea unor cogni ții eficiente, func ționale și/sau raționale în
locul celor disfunc ționale și/sau iraționale.
39Cognițiile raționale/ira ționale (B), întrucât evalueaz ă evenimentele
activatoare (A) și condiționează apariția consecin țelor, în special a reac țiilor
afective (C) se numesc și „cogniții calde”. Acestea se reg ăsesc în monologul
interior și adesea se exprim ă sub forma unor gânduri automate (spontane, care
„scapă” controlului con știent, reflexiv) și sunt asociate frecvent (în mod
automat, incon știent) cu evenimentele activatoare, generând aparen ța falsă că
faptele, evenimentele de via ță (A) sunt direct r ăspunzătoare de consecin țe (C).
Cognițiile pot fi identificat e direct în cazul cogni țiilor conștiente sau
indirect, prin indicatori comportamentali, în cazul cogni țiilor incon știente.
Odată identificate, cogni țiile iraționale care genereaz ă răspunsuri
dezadaptative/disfunc ționale pot fi modificate prin tehnici psihologice
specifice, astfel încât s ă fie schimbate cu unele ra ționale care genereaz ă
răspunsuri adaptative/func ționale, utile pentru sus ținerea rezilien ței individului.
Din perspectiva interven ției cognitiv-comportamentale, pentru a fi
raționale cogni țiile trebuie s ă fie: 1) utile; 2) logice și 3) în acord cu realitatea
obiectivă. În opozi ție, iraționalitatea blocheaz ă atingerea scopurilor de baz ă ale
unei persoane, este ilogic ă și inconsecvent ă cu realitatea obiectiv ă.
4.3.7. Modelul ABC cognitiv
Principalele cogni ții iraționale/raționale sunt urm ătoarele:
a) Trebuie absolutist (gândire absolutist ă) versus preferințe (gândire
flexibilă). Omul are caracteristica de a avea scopuri în via ță și acestea sunt
exprimate prin dorințe („Mi-aș dori să reușesc primul la examen, dar e pu țin
probabil”) sau așteptări („Îmi doresc s ă reușesc la acest examen, dar nu cred s ă
fie așa”). Acestea fac diferen ța între ideal și real. Discrepan ța între ceea ce ne
dorim (mai ales la nivelul a șteptărilor reale) și ceea ce se întâmpl ă este una
dintre cauzele principale ale suferin ței psihologice. Ra ționalul poate accepta
faptul că ne dorim cât mai multe lucruri, dar s ă nu uităm că simplul fapt c ă ne
dorim ceva, oricât de mult, nu înseamn ă că acel lucru trebuie s ă se întâmple.
Astfel, în timp ce formularea rigid ă, absolutist ă a scopurilor/dorin țelor în
termeni de „trebuie cu necesitate” este un proces cognitiv ira țional, formularea
lor preferen țială și flexibilă, dublată de acceptarea faptului c ă ceea ce ne dorim
este posibil s ă nu se întâmple, este un proces cognitiv ra țional.
40b) Catastrofarea versus noncatastrofarea . A catastrofa înseamn ă a
evalua un eveniment negativ ca fiind cel mai r ău lucru care se poate întâmpla.
A evalua astfel un eveniment este un proces ira țional, întrucât putem g ăsi
oricând un eveniment poten țial care să fie mai r ău decât ceea ce definim la un
moment dat ca fiind cel mai r ău. Procesul ra țional este de a evalua r ăul pe un
continuum, ținând cont de faptul c ă ceea ce s-a întâmplat nu este cel mai r ău
lucru care se poate întâmpla.
c) Toleranță scăzută la frustrare versus toleranță (crescut ă) la
frustrare. Toleranța scăzută la frustrare se refer ă la evaluarea unei situa ții ca
fiind insuportabil de acceptat și de trăit cu ea. Procesul cognitiv ra țional se
referă la faptul c ă evaluăm o situa ție ca fiind foarte dificil de tolerat, dar acest
aspect nu înseamn ă că este imposibil de tr ăit cu ea și facem tot ceea ce putem
să o schimb ăm.
d) Evaluarea global ă versus evaluarea contextual ă. Evaluarea în
termeni globali este ira țională, dar tipic ă speciei noastre. Avem, în mod natural,
tendința de a ne judeca pe noi în șine, pe ceilal ți sau realitatea înconjur ătoare în
termeni absoluti ști (bun/rău, drept/nedrept, inutil/val oros). Logic, astfel de
raționamente sunt eronate, nu putem trage concluzii ferme și generale din
raționamente de tip inductiv. Trebuie s ă ne accept ăm așa cum suntem și să ne
evaluăm comportamentele care, dac ă sunt neperformante, pot fi îmbun ătățite.
Cognițiile iraționale, atunci când sunt as ociate cu evenimente
activatoare specifice genereaz ă consecin țe disfunc ționale/dezadaptative și, în
opoziție, cognițiile raționale asociate unor astfel de evenimente genereaz ă
consecințe funcționale/adaptative. Cea mai important ă categorie de consecin țe
sunt emoțiile negative.
Emoțiile negative disfunc ționale se caracterizeaz ă prin faptul c ă:
a) pot conduce la experimentarea durerii și a disconfortului psihic;
b) pot motiva persoana s ă recurgă la comportamente contrare
propriilor interese;
c) pot împiedica persoana s ă se angajeze în ac țiuni pentru atingerea
propriilor scopuri.
Emoțiile negative func ționale sunt denumite astfel pentru c ă:
a) nu imobilizeaz ă acțiunile individului, doar aten ționează că
atingerea scopurilor este împiedicat ă;
b) motivează persoana pentru a recurge la comportamente care vor
sprijini dezvo ltarea personal ă;
c) susțin punerea în practic ă a comportamentelor necesare atingerii
scopurilor.
Având în vedere cele de mai sus, obiectivul nostru nu îl constituie
înlocuirea unor emo ții negative cu unele pozitive, care ar anihila „motorul
motivațional”, ci înlocuirea emo țiilor negative disfunc ționale cu emo ții
negative func ționale.
41În tabelul de mai jos sunt prezentate cele mai importante probleme
emoționale (pentru care se poate recurge la interven ția cognitiv-
comportamental ă pentru schimbarea cogni țiilor iraționale în cogni ții raționale –
vezi Capitolul V, Sec țiunea a 2-a – tehnici de restructurare cognitiv ă) și
alternativele lor func ționale, adaptative (Dryden și DiGiuseppe, 2003).
4.3.8. Emo țiile negative func ționale sau disfunc ționale
Evenimentul activator – A Tipul
cogniției – B Emoția – C Tipul emo ției
Amenințare sau pericol Irațională Anxietate Disfunc țională
Rațională Îngrijorare Func țională
Pierdere (cu implica ții
pentru viitor); e șec Irațională Trăire depresiv ă Disfunc țională
Rațională Triste țe Func țională
Încălcarea unor reguli
personale; amenin țare la
adresa propriei persoane; frustrare Irațională Furie Disfunc țională
Rațională Nemul țumire Func țională
Încălcarea propriului cod
moral Irațională Vinov ăție Disfunc țională
Rațională Remu șcare Func țională
Trădare din partea altei
persoane Irațională Sentimente de
rănire Disfuncțională
Rațională Dezam ăgire Func țională
Amenințare la adresa unei
relații care se dorea
exclusivă Irațională Gelozie morbid ă Disfunc țională
Rațională Gelozie Func țională
Slăbiciuni personale
manifestate public Irațională Rușine Disfunc țională
Rațională Regret Func țională
3.4.2. Tehnici de optimizare a performan țelor și de reducere a
consecințelor disfunc ționale
Schimbarea cogni țiilor iraționale care conduc la comportamente
dezadaptative și la emoții disfunc ționale poate fi realizat ă dacă se însușesc
următoarele trei principii fundamentale:
1) evenimentele trecute sau prezente nu pot „cauza” emo ții
disfuncționale, mai degrab ă sistemul nostru de convingeri/credin țe este cel care
determină emoțiile disfunc ționale și comportamentele dezadaptative;
2) indiferent de modul în care am ac ționat în trecut, în prezent ne
creăm dificult ăți, deoarece continu ăm să persistăm în credin țele noastre
iraționale;
3) suntem oameni și avem tendin ța de a ne crea probleme și de a ne
cultiva emo ții și comportamente dezadaptative. Pe termen lung, putem dep ăși
problemele printr-un efort sus ținut de a ne confrunta cu credin țele iraționale și
consecințele acestora și de a le schimba.
42Pentru a ajunge la o gândire ra țională, care s ă conducă la
consecințe funcționale și adaptative, urm ătoarele întreb ări pot fi utile în
autoevaluarea st ării curente:
1) pot să accept via ța, ceilalți oameni și pe mine a șa cum sunt, cu bune și
rele?
2) pot să fac distinc ție între valoarea unui om și performan ța acestuia într-o
situație particular ă?
3) când mi se întâmpl ă lucruri foarte rele, pot s ă le privesc ca pe o parte
integrantă (chiar dac ă nu plăcută) a vieții și să mă centrez pe c ăutarea solu țiilor
practice?
4) când sunt nedrept ățit sau tratat cu dispre ț, pot să tolerez situa ția fără a
pretinde ca to ți ceilalți oameni s ă vadă lucrurile din punctul meu de vedere?
5) când greșesc sau constat c ă alții sunt mai buni decât mine într-un anumit
domeniu, pot s ă îmi păstrez respectul pentru mine și încrederea c ă pot face mai mult?
Tehnicile de optimizare a performan țelor detaliate în capitolele
următoare se fundamenteaz ă pe modelul ABC cognitiv, astfel:
A – evenimentele activatoare nu sunt direct responsabile de reac țiile sau
răspunsurile persoanei, îns ă pot fi gestionate eficient prin intermediul tehnicilor
focalizate pe stresor detaliate în Capitolul VI ( tehnici de comunicare asertiv ă,
de negociere, de management al timpului și al conflictului );
B – cognițiile iraționale pot fi modificate în cogniții raționale cu
consecințe adaptative/func ționale prin aplicarea tehnicilor focalizate pe propria
persoană detaliate în Capitolul V, Sec țiunea a 2-a ( tehnici de restructurare
cognitivă sau schimbarea perspectivei și pastilele psihologice ) și Secțiunea a
3-a (tehnici de distragere /refocalizare a aten ției);
C – stările afectiv-emo ționale disfunc ționale pot fi ameliorate sau
modificate atât prin modificarea cogni țiilor iraționale, cât și prin intermediul
tehnicilor focalizate pe propria persoan ă prezentate în Capitolul V, Sec țiunea 1
(de relaxare ) și Secțiunea a 3-a ( de distragere/refocalizare a aten ției) și al
tehnicilor de grup pentru reducerea stresului detaliate în Capitolul VII.
Secțiunea a 4-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre
enunțurile de mai jos. La sfâr șitul manualului ve ți găsi răspunsurile corecte.
1. Rezilien ța reprezint ă o adaptare psihologic ă pozitivă a militarilor la
factori stresori semnificativi.
a) A b) F
432. Rezilien ța se refer ă strict la abilit ățile mentale de a face fa ță unei
situații stresante.
a) A b) F
3. Dezvoltarea rezilien ței se realizeaz ă numai în perioada de preg ătire a
misiunii.
a) A b) F
4. Consolidarea încrederii milita rilor în propriile lor capacit ăți constituie
o component ă a dezvolt ării rezilien ței.
a) A b) F
5. Componenta social ă a rezilien ței poate fi dezvoltat ă prin creșterea
coeziunii subunit ății și întărirea relațiilor interpersonale.
a) A b) F
6. Dezvoltarea rezilien ței depinde doar de capacit ățile individuale,
colegii/camarazii neput ând avea niciun rol.
a) A b) F
7. Încurajarea unei atitudini pozitive în raport cu poten țialii factori
stresori, prin care ace știa să fie privi ți ca provoc ări și/sau posibilit ăți de
dezvoltare profesional ă și personal ă poate contribui la cre șterea rezilien ței.
a) A b) F
8. Evenimentele nepl ăcute la care pot lua parte militarii pe timpul
derulării misiunii pot conduce la o maturizare emo țională, cognitiv ă,
spirituală, care îi va ajuta s ă se confrunte mai u șor cu situa ții similare, dac ă
sunt gestionate corespunz ător.
a) A b) F
44CAPITOLUL V
Tehnici de optimizare a performan țelor individuale focalizate
pe propria persoan ă
Secțiunea 1
Tehnici de relaxare
1.1. Aspecte generale
Tehnicile de relaxare pot fi utilizate în scop de deconectare, de lini știre a
organismului, atât în situa ții de oboseal ă accentuat ă, de stres puternic, dar și de
pregătire înaintea unui efort in tens, iar în unele situa ții limită pot înlocui, pentru o
perioadă de timp, somnul (o jum ătate de oră de relaxare total ă poate înlocui circa
4 ore de somn, îns ă nu înseamn ă că somnul poate fi înlocu it de tot cu astfel de
tehnici).
Relaxarea poate fi folosit ă cu succes și în cazul persoanelor care au
reacții emoționale exacerbate, inclusiv reac ții la stresul opera țional, în urma
cărora întâmpin ă greutăți în rezolvarea anumitor sarcini. În acest sens, este
esențial ca militarii s ă cunoască anumite tehnici de relaxare, astfel c ă acestea
trebuie incluse în antrenamentul zilnic, având în vedere c ă odată însușite,
relaxarea este posibil ă mai ușor și mai repede, chiar în condi ții de stres.
Beneficiile relax ării/efectuării tehnicilor de relaxare sunt:
a) trăirea unei st ări de bine la nivel mental și senzorial;
b) eliberarea de gâ nduri care pot produce st ări de agita ție;
c) eliberarea de gânduri negative;
d) eliminarea tensiunilor musculare; e) ameliorarea unor tulbur ări psihosomatice și a durerilor de cap.
Pentru optimizarea performan țelor individuale privind reducerea
stresului, comandan ții pot lua unele m ăsuri, astfel:
– inițierea și sprijinirea programelor de management al stresului;
– informarea corect ă și oportun ă a subordona ților în leg ătură cu
aspectele relevante ale misiunilor în sc opul aprecierii obiec tive a stresorilor
operaționali;
– asigurarea înv ățării de către fiecare militar a cel pu țin două tehnici de
relaxare (una lent ă, de relaxare profund ă și una rapid ă).
Tehnicile de relaxare cuprind exerci ții de respira ție abdominal ă și exerciții de
relaxare muscular ă.
1.2. Tehnici de control al respira ției
Respirația abdominal ă este eficient ă în controlul stresului, iar cu antrenament
poate fi efectuat ă simultan cu executarea sarcinilor care cer aten ție concentrat ă.
Exercițiile de respira ție sunt cel mai simplu de înv ățat și practicat.
45Acestea constau în in spirarea aerului încet și adânc pe nas (cu umplerea/
umflarea pieptului și a abdomenului), ținerea respira ției de la 2 la 5 secunde,
apoi expirarea încet și complet, pe gur ă (prin împingerea aerului afar ă din
stomac și nu din piept).
Respirația abdominal ă completă (inspirație și expirație) se poate efectua
de cinci ori în vederea calm ării, „limpezirii” min ții ori se poate continua peste
cinci serii de inspira ție/expirație, dacă scopul este de a provoca somnul.
Exercițiile de respira ție abdominal ă simplă se pot desf ășura urmând
pașii de mai jos.
5.1.1. Respira ția abdominal ă
Închideți ochii, și încercați să respirați adânc, lent, ceea ce face
fiecare respira ție mai profund ă decât precedenta. Inspira ți pe nas și expirați
pe gură. Puneți o mână pe stomac. Inspira ți pe nas, introducând în corp
o cantitate de aer, astfel încât capacitatea stomacului s ă se mărească. Apoi
expirați ușor pe gur ă, astfel încât stomacul s ă se elibereze u șor de aer.
Veți inspira pân ă numărați la trei, iar apoi expira ți până numărați la trei.
Puteți încerca s ă prelungiți fiecare expira ție.
De asemenea, exerci țiile de respira ție abdominal ă simplă se pot
desfășura prin combinarea cu formule autosugestive cu caracter reglator, astfel:
5.1.2. Formule autosugestive
a. Pentru relaxare:
Mintea activ ă – inspirație;
Corpul relaxat – expira ție.
b. Pentru concentrare:
Mă concentrez asupra problemei de rezolvat – inspira ție;
Dar sunt relaxat și liniștit – expira ție.
c. Pentru înviorare:
Sunt treaz și alert – inspira ție;
Dau afară toată oboseala – expira ție;
Sunt vioi și activ – inspira ție;
Dar corpul este lini știt – expira ție.
d. Pentru cre șterea rezisten ței organismului:
Sunt ca un munte – inspira ție;
De rezisten ță – expirație;
Simt o for ță puternică în mine – inspira ție;
Rezistența e fără margini – expira ție.
e. Pentru reducerea anxiet ății:
Curajul p ătrunde în mine – inspira ție;
Teama iese afar ă – expirație.
46În tabelele de mai jos sunt prezentate câteva variante de exerci ții de
respirație, în func ție de obiectivul urm ărit.
5.1.3. Respira ția de încărcare energetic ă a organismului
Din poziția culcat sau șezând, cu coloana vertebral ă dreaptă, se respir ă
ritmic (4 timpi inspira ție; 4 timpi sau mai mult expira ție), utilizându-se
respirația abdominal ă. În timpul inspira ției, vă imaginați că introduce ți în
organism o cantitate de en ergie, apoi, expirând, v ă imaginați că, odată cu
aerul expirat, da ți afară din organism toate toxinele.
5.1.4. Respira ția cu distribuirea energiei în organism
Din pozi ția culcat, într-o pozi ție relaxat ă, cu palmele la nivelul
plexului solar se respir ă ritmic (4-2-4-2 sau 6-3-6-3). Dup ă ce v-ați
familiarizat cu ritmul respirator, v ă imaginați că la fiecare inspira ție se
introduce în organism o mare cantitate de energie pe care o înmagazina ți la
nivelul plexului solar. V ă imaginați apoi că odată cu inspira ția, energia se
distribuie în tot organismul , ajungând la nivelul fiec ărui organ al corpului: în
artere, în vene, în nervi, în mu șchi, în toate celulele și țesuturile, înviorând și
vitalizând tot organismul.
5.1.5. Respira ția pentru calmarea durerii
Din poziția culcat, într-o pozi ție relaxată sau șezând cu spatele drept,
respirați ritmic, imaginându-v ă că, odată cu aerul, p ătrunde în organism mai
multă energie. V ă imaginați, în continuare, c ă odată cu expira ția se trimite un
curent de aer în zona dureroas ă, pentru a restabili circula ția sângelui în regiunea
respectivă. Inspirați, din nou, imaginându-v ă că starea organismului se
amelioreaz ă, iar la o nou ă expirație vă imaginați că senzația de durere dispare.
Deci, la o expira ție vă imaginați că vitalizați regiunea dureroas ă, iar la alt ă
expirație vă imaginați că eliminați durerea.
5.1.6. Respira ția pentru cre șterea capacit ății de concentrare a aten ției
Din poziția stând, cu corpul relaxat, inspira ți lent pe nas. Imagina ți-vă
că aerul pătrunde prin c ăile respiratorii pân ă în plămâni și de acolo în zona
abdominal ă. Expirați lent pronun țând cifra 1 și imagina ți-vă că cifra 1 se
așează odată cu expira ția la nivelul abdomenului. Inspira ți din nou lent,
concentrându-v ă asupra cifrei 1. În timpul urm ătoarei expira ții, pronun țați
cifra 2 și o plasați lângă cifra 1, la nivelul abdomenului. Respira ți din nou,
concentrându-v ă atenția asupra cifrelor 1 și 2.
Repetați exercițiul până se ajunge la cifra 10.
Atenție! Trebuie procedat treptat și progresiv, exerci țiul riscând altfel
să devină obositor.
471.3. Tehnica relax ării musculare progresive
Exercițiile de relaxare muscular ă sunt complexe și constau în
concentrarea pe diferite grupe de mu șchi, încordarea, apoi relaxarea acestora în
scopul destinderii întregului corp.
Varianta rapid ă a tehnicii const ă în încordarea tuturor mu șchilor,
simultan, men ținerea încord ării 15 secunde sau mai mult timp și apoi, relaxarea
și „scuturarea” tensiunii acumulate în mu șchi.
Varianta relax ării musculare progresive profunde începe cu mu șchii
picioarelor și urcă treptat (sau începe cu musculatura fe ței și a craniului și
coboară spre picioare), pe por țiuni din corp (grupe musculare), încordând și
apoi, relaxând fiecare grup ă, pe rând, în timp ce observ ăm că fiecare grup ă de
mușchi se înc ălzește după ce se relaxeaz ă.
Este important s ă nu se foloseasc ă tehnicile de relaxare profund ă atunci
când este necesar ă vigilența/atenția crescut ă la pericolele înconjur ătoare.
În tabelele urm ătoare sunt prezentate exerci țiile pentru relaxarea
musculară progresiv ă.
5.1.7. Relaxarea muscular ă (varianta rapid ă)
Când sunte ți foarte tensionat încerca ți relaxarea muscular ă rapidă.
Încordați toți mușchii din corp, strânge ți pumnii, ridica ți umerii pân ă la
nivelul urechilor, încrunta ți-vă și strângeți tare degetele de la picioare, pân ă
când toți mușchii din corpul dumneavoastr ă sunt foarte tensiona ți și
încordați. Apoi cu un sunet brusc de u șurare (Ahhh) l ăsați toți mușchii liberi
și complet relaxa ți.
5.1.8. Relaxarea muscular ă progresiv ă (varianta complet ă)
Alegeți un loc lini știt unde s ă nu fiți întrerupt. Înainte de a începe,
faceți câteva exerci ții de întindere pentru a reduce tensiunea muscular ă.
Găsiți o poziție confortabil ă, fie că stați întins, fie c ă sunteți așezat. Începe ți
să respirați rar și profund într-un mod lini știt și fără efort. Încorda ți ușor,
mențineți încordarea 10 secunde și apoi relaxa ți fiecare parte a corpului,
începând cu picioarele și urcând pân ă la față și cap. Concentra ți-vă pe fiecare
zonă, gândindu-v ă că se încălzește și se relaxeaz ă. Nu face ți niciun efort s ă
vă relaxați. Pur și simplu l ăsați tensiunea s ă dispară din mușchi și dați-le voie
să se relaxeze u șor. Stați în aceast ă poziție 20 de minute, apoi trage ți adânc
aer în piept și deschide ți ochii, îns ă mai stați puțin întins înainte de a v ă
ridica. Dup ă ce învățați unele tehnici de relaxare, ve ți putea deveni capabili
să controlați tensiunea și alte senza ții fizice sau stresul. Odat ă ce veți ști ce
tip de răspuns ave ți la stres, ve ți fi conștient încă de la început ce tip de
relaxare s ă practicați pentru a v ă detensiona. Aminti ți-vă că tehnicile de
relaxare sunt doar ni ște căi. Prin aceste c ăi, abilitatea de a v ă relaxa va cre ște
48odată cu practica. Fi ți înțelegători cu voi. R ămâneți motivați în a reduce
impactul negativ al stresului asupra corpului și, odată cu experien ța, calmul
și liniștea vor căpăta un nou sens în via ța dumneavoastr ă. A accepta c ă aveți
nevoie de momente de odihn ă, de liniște, de pace, reprezint ă momentul
declanșator al câștigării războiului cu inamicul care este stresul.
Secțiunea a 2-a
Tehnici de restructurare cognitiv ă sau de schimbare a perspectivei
2.1. Tehnicile de restructurare cognitiv ă sau de schimbare a
perspectivei
Aceste tehnici pornesc de la premisa, dovedit ă științific, că modul
personal în care oamenii gândesc, felul cum evalueaz ă evenimentele, împreun ă
cu afirma țiile din cadrul monologului interior , sintetic spus modul în care
oamenii interpreteaz ă realitatea controleaz ă în principal emo țiile și
comportamentul uman în diferite contexte.
Percepția realității este foarte diferit ă de la un om la altul, ceea ce face
ca doi sau mai mul ți oameni s ă interpreteze în mod diferit unul și același aspect
al vieții cotidiene. În func ție de cuno ștințele lor și de experien ța de viață,
fiecare om d ă alt sens și altă semnifica ție unor evenimente sau situa ții, obiecte,
cuvinte, atitudini sau co mportamente ale celorlal ți oameni. De și realitatea este
una singur ă, oamenii o interpreteaz ă diferit, ceea ce înseamn ă că de multe ori
se înșeală în unele privin țe.
Pentru a complica și mai mult lucrurile, atunci când oamenii fac
evaluări, apeleaz ă la experien țe din trecut pentru a putea face leg ături și a-și
forma o p ărere. De multe ori, îns ă, aceste experien țe sunt fie inexacte, fie în
dezacord cu realitatea, deoarece memoria și amintirile oamenilor au foarte
multe goluri, iar mintea uman ă încearcă să umple aceste go luri improvizând.
Mai mult decât atât, acela și om în momente diferite vede acela și eveniment în
moduri diferite. Chiar dac ă realitatea nu s-a schimbat, el o vede diferit, pentru
că privește lucrurile din alt unghi, din al t punct de vedere, le analizeaz ă după
alte criterii sau dup ă noile circumstan țe ale momentului. De aceea, uneori ca
urmare a percep ției eronate a realit ății pot apărea:
− stări emoționale nes ănătoase, rezultate din neîn țelegerea unor oameni
sau evenimente și a situațiilor legate de acestea;
− ratarea unor oportunit ăți din cauza faptului c ă oamenii nu le
sesizează;
− neînțelegerea propriei persoane, a celorlal ți sau a vie ții în general;
− trăirea unei vie ți conflictuale, mai pu țin satisfăcătoare din cauz ă că
anumite credin țe greșite blocheaz ă îndeplinirea scopurilor personale și/sau
profesionale;
49− dificultăți și întârzieri în dezvoltarea și evoluția personal ă, deoarece
nu sunt identificate la timp metodele cel e mai potrivite sau calea cea mai scurt ă
pentru atingerea obiectivelor.
Pentru a îmbun ătăți acest aspect al vie ții și pentru a avea o percep ție cât
mai clară a realității, este necesar ă schimbarea perspectivei sau analizarea
problemei din unghiuri diferite . Cu cât oamenii sunt mai flexibili, cu atât mai
ușor pot vedea situa țiile din alt ă perspectiv ă și pot ajunge s ă aibă o percep ție
mai sănătoasă a realității, mai apropiat ă de adevăr. De aceea, flexibilitatea în
gândire este una dintre tr ăsăturile cheie ale oamenilor de succes. Ea îi ajut ă să
aibă o percep ție bună a realității, mai apropiat ă de adev ăr, ceea ce le d ă
posibilitatea s ă ia decizii corecte care îi vor conduce la rezultate pline de
satisfacție și la succes.
Prin urmare, aceste tehnici de restructurare cognitiv ă sau schimbare a
perspectivei vizeaz ă modificarea credin țelor eronate, nes ănătoase. Altfel spus,
problema psihologic ă generatoare de distres rezid ă în modul gre șit în care
oamenii interpreteaz ă situațiile din realitate, interpretare care intr ă în
discrepan ță cu așteptările și dorințele acestora. Schimbarea perspectivei
modifică modul în care persoana interpreteaz ă realitatea, reducând discrepan ța
cognitivă și, în consecin ță, distresul. Distresul reprezint ă consecin țele
nesănătoase, negative și distructive ale evenimentelor intense și prelungite care
depășesc resursele fiziologice și psihologice ale unei persoane și conduc la
scăderea performan țelor, insatisfac ție și/sau diferite tipuri de tulbur ări.
Demersul schimb ării perspectivei și găsirea unei perspective alternative
mai echilibrate și mai sănătoase necesit ă un proces de gândire reflexiv ă prin
care oamenii s ă își modifice stilul de gândire rigid, c ăutând răspunsuri la una
sau mai multe din urm ătoarele întreb ări:
(1) Care sunt dovezile c ă modul în care este perceput ă realitatea la un
moment dat este singura cale spre adev ăr? Dar dovezile c ă nu este singura
posibilitate de a în țelege situa ția?
(2) Există o explica ție alternativ ă?
(3) Care este cel mai r ău lucru care s-ar putea întâmpla? Ar putea s ă-i
facă față într-un mod rezonabil? Care este cel mai bun lucru care s-ar putea
întâmpla? Care este cel mai realist rezultat?
(4) Care este efectul dac ă persoana r ămâne ancorat ă în această percepție
a realității ca singura variant ă posibilă? Care ar fi efectul dac ă ar schimba
modul de gândire?
(5) Ce ar putea s ă facă în legătură cu asta?
(6) Dacă altcineva ar fi în aceast ă situație și ar avea aceste gânduri,
ce i-ar spune?
În tabelul urm ător oferim un exemplu de exerci țiu de schimbare
a perspectivei.
505.2.1. Exerci țiu de schimbare a perspectivei
Atunci când te confrun ți cu o problem ă care te sup ără, o situație nouă
sau simți nevoia de a lua o decizie important ă, după ce îți faci o prim ă
impresie, încearc ă să te gânde ști cum ar fi dac ă te-ai înșela. În aceast ă
situație, problema s-ar pune di ntr-un unghi total opus. Încearc ă să privești de
parcă situația ar fi total invers. Dac ă ți se pare mai u șor, gânde ște-te cum ar
vedea lucrurile un om care te-ar contrazice și ar spune c ă te înșeli, că
lucrurile sunt exact pe dos. Aceast ă variantă diametral opus ă este doar una
dintre multele variante posibile. Problema respectiv ă poate fi, îns ă, văzută și
din alte unghiuri. Lucrurile nu sunt neap ărat albe sau negre, ele pot fi și gri,
chiar în mai multe nuan țe de gri. Adev ărul poate fi la mijloc, fie mai aproape
de varianta ta, fie mai aproape de varianta opus ă sau într-o variant ă diferită
decât cea pe care o vezi în situa ți a î n c a r e e ști copleșit de gândurile sau
emoțiile negative.
În baza cercet ărilor recente din terapia ra țional-emotiv ă și cognitiv-
comportamental ă, psihologul Daniel David a ela borat, în anul 2012, o tehnic ă
simplă și extrem de eficient ă de schimbare a credin țelor iraționale, publicat ă sub
denumirea de Decalogul ra ționalității (David, 2012).
DECALOGUL RA ȚIONALIT ĂȚII
Pentru o via ță rațională și fericită a se citi zilnic, diminea ța sau
seara înainte de culc are, timp de o lun ă, iar apoi, cu rol preventiv, o dat ă
pe lună:
1. AR FI PREFERABIL s ă reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce
depinde omene ște de tine în acest sens, DAR DAC Ă NU REU ȘEȘTI, nu
înseamnă că ești fără valoare ca om, ci doar c ă ai avut un comportament mai
puțin performant, care probabil poate fi îmbun ătățit în viitor. Ca om e ști
valoros prin simplul fapt c ă exiști. Așadar, este bine s ă te accepți necondiționat,
dar asta nu înseamn ă că trebuie s ă-ți accepți imediat și necondi ționat și
eșecurile, fără să încerci m ăcar să le corectezi, atât cât este omene ște posibil.
2. AR FI PREFERABIL s ă reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce
depinde omene ște de tine în acest sens, DAR DAC Ă NU REU ȘEȘTI,
amintește-ți că este doar (foarte) r ău, fără a fi însă catastrofal (cel mai r ău lucru
care ți se putea întâmpla) și că poți găsi mulțumire în alte activit ăți, chiar dac ă
este mai greu la început. Indiferent cât de r ău este răul care ți s-a întâmplat, nu
este cel mai mare r ău care ți se poate întâmpla!
3. AR FI PREFERABIL s ă reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce
depinde omene ște de tine în acest sens, DAR DAC Ă NU REU ȘEȘTI, poți
tolera/suporta acest lucru nepl ăcut și poți merge mai departe, g ăsind bucurie în
alte activit ăți, chiar dac ă este mai greu la început.
514. AR FI PREFERABIL ca ceilal ți să se comporte corect și/sau frumos
cu tine, DAR DAC Ă NU SE COMPORT Ă AȘA, nu înseamn ă că tu sau ei
sunteți fără valoare ca oameni, ci doar c ă au avut un comportament inadecvat
care, în principiu, poate fi schimbat în viitor. Ceilal ți sunt valoro și ca oameni
prin simplul fapt c ă există. Așadar, este bine s ă-i accepți necondi ționat ca
oameni, dar asta nu înseamn ă că trebuie să le accepți imediat și necondiționat și
comportamentele inadecvate, f ără să încerci, atât cât este omene ște posibil, s ă-i
faci să și le corecteze.
5. AR FI PREFERABIL ca ceilal ți să se comporte corect și/sau frumos
cu tine, DAR DAC Ă N U S E C O M P O R T Ă AȘA, aminte ște-ți că este doar
(foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai r ău lucru care se putea întâmpla)
și că poți găsi mulțumire în alte activit ăți, chiar dac ă este mai greu la început.
6. AR FI PREFERABIL ca ceilal ți să se comporte corect și/sau frumos
cu tine, DAR DAC Ă NU SE COMPORT Ă AȘA, poți tolera/suporta acest
lucru nepl ăcut și poți merge mai departe, g ăsind bucurie în alte activit ăți, chiar
dacă este mai greu la început.
7. AR FI PREFERABIL ca via ța să fie în general corect ă (cu tine și/sau
cu ceilalți) și plăcută/ușoară, DAR DAC Ă NU ESTE, nu înseamn ă că viața este
nedreaptă și/sau că tu ești fără valoare ca om. Via ța este un amestec de bun și
rău, iar noi ar trebui s ă maximiz ăm (dacă se poate) și/sau să vedem binele,
reducând (dac ă se poate) și/sau învățând din rău.
8. AR FI PREFERABIL ca via ța să fie în general corect ă (cu tine și/sau
cu ceilalți) și plăcută/ușoară, DAR DAC Ă NU ESTE, aminte ște-ți că este doar
(foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai r ău lucru care se putea întâmpla)
și că poți găsi mulțumire în activit ăți specifice, chiar dac ă este mai greu la
început.
9. AR FI PREFERABIL ca via ța să fie în general corect ă (cu tine și/sau
cu ceilalți) și plăcută/ușoară, DAR DAC Ă NU ESTE, po ți tolera/suporta acest
lucru și poți merge mai departe, g ăsind bucurie în activit ăți specifice, chiar
dacă este mai greu la început.
10. SINGURUL LUCRU CARE TREBUIE – de și și acesta este
condițional, non-absolutist: doar dac ă dorești să fii sănătos și fericit – ESTE
CĂ NIMIC NU TREBUIE CU NECESITATE. Faptul c ă îți dorești un lucru
foarte mult și faci tot ceea ce este omene ște posibil s ă-l obții, nu înseamn ă că
acest lucru trebuie s ă se întâmple cu necesitate. Altfel spus, este bine s ă
înțelegem și să acceptăm faptul c ă nu scrie nic ăieri că dorința noastră, fie ea
intensă și justificat ă prin efortul angajat în atingerea ei, trebuie s ă devină
realitate doar pentru c ă noi dorim și luptăm pentru asta. Numai
cerințele/dorințele lui Dumnezeu pot dobândi ob ligatoriu realitate ontologic ă
52(devin realitate); dorin țele noastre devin uneori realitate, iar alteori, chiar
justificate fiind, r ămân simple dorin țe, deoarece via ța și/sau ceilal ți ni le
blochează (sau chiar nu dau doi bani pe ele). A șadar, este bine s ă ne dorim
lucruri, s ă luptăm pentru ele, dar, în acela și timp, să fim gata s ă acceptăm
faptul că, în ciuda efortului nostru, s-ar putea s ă nu se întâmple ceea ce ne
dorim. Ar fi bine s ă înțelegem și să acceptăm acest lucru!
Într-o variant ă prescurtat ă:
Nucleul s ănătății (A se citi zilnic, diminea ța sau seara înainte de culcare)
1. Acceptă ceea ce nu se poate schimba.
2. Fă tot ceea ce este omene ște posibil s ă schimbi ce se poate schimba,
amintindu- ți însă mereu că uneori lucrurile nu trebuie să se întâmple
cum vrei tu.
3. Fă diferența dintre 1 și 2.
DECALOGUL IRA ȚIONALIT ĂȚII (Merit ă cunoscut pentru a-l evita)
1. Trebuie să reușești în tot ceea ce faci, altfel ești fără valoare ca om
(ești neimportant/inferior/slab).
2. Trebuie să reușești în tot ceea ce faci, altfel este groaznic și
catastrofal (este cel mai r ău lucru care ți se putea întâmpla).
3. Trebuie să reușești în tot ceea ce faci, altfel nu poți tolera/suporta
acest lucru (este insuportabil).
4. Trebuie ca ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu tine, altfel
ești fără valoare ca om (e ști neimportant/inferior/slab) și/sau ei sunt f ără
valoare (r ăi).
5. Trebuie ca ceilal ți să se comporte corect și/sau frumos, altfel este
groaznic și catastrofal (este cel mai r ău lucru care ți se putea întâmpla).
6. Trebuie ca ceilalți să se comporte corect și/sau frumos, altfel nu poți
tolera/suporta acest lucru (este insuportabil).
7. Trebuie ca viața să fie dreapt ă cu tine și ușoară, altfel ești fără
valoare ca om (e ști neimportant/inferior/slab) și/sau viața este nedreapt ă.
8. Trebuie ca viața să fie dreapt ă și ușoară, altfel este groaznic și
catastrofal (este cel mai r ău lucru care ți se putea întâmpla).
9. Trebuie ca viața să fie dreapt ă și ușoară, altfel nu poți tolera/suporta
acest lucru (este insuportabil).
10. Eu, ceilal ți și/sau viața trebuie cu necesitate s ă…
53Într-o variant ă prescurtat ă:
Nucleul nebuniei – triada ira ționalității
(Merită cunoscut pentru a-l evita)
1. Eu trebuie cu necesitate s ă….
2. Ceilalți trebuie cu necesitate s ă…
3. Viața trebuie cu necesitate s ă…
2.2. Pastile psihologice
Intervenția cognitiv-comportamental ă recunoaște faptul c ă omul trebuie
să-și găsească singur solu țiile sau drumul prin via ță și implementeaz ă acest
element ca referin ță în abordarea unor st ări de suferin ță psihologic ă și/sau a
unor comportamente dezadaptative. Pentru asistarea omului s ănătos, dar care
are anumite probleme în via ță, „prescrip țiile fundamentate științific”, oferite
într-o manier ă empatică, pot deveni „pastile psihologice” care ne ajut ă să
depășim dificult ățile vieții (să modificăm stări emoționale disfunc ționale).
Pentru persoanele care accept ă nucleul s ănătății și prin autoevaluare
constată că își pot schimba convingerile ira ționale cu unele ra ționale
/funcționale, sfaturile pentru o via ță rațională și pastilele psihologice pot fi de
ajutor (David, 2012).
SFATURI PENTRU O VIA ȚĂ RAȚIONALĂ ȘI FERICIT Ă
(A se citi zilnic, diminea ța sau seara înainte de culcare)
1. Urmează „Decalogul Ra ționalității” și evită „Decalogul Ira ționalității”.
2. Asimileaz ă „Nucleul S ănătății” și renunță la „Nucleul Nebuniei”.
3. Să dorești și să faci tot ceea ce depinde de tine ca lucrurile s ă se
întâmple a șa cum vrei tu, dar în acela și timp să ții minte c ă nu scrie nic ăieri că
lucrurile trebuie cu necesitate s ă se întâmple a șa cum vrei tu.
4. Nu uita c ă ar fi de dorit ca ceilal ți să te trateze corect, dar asta nu
înseamnă că și trebuie cu necesitate s ă o facă.
5. Nu uita c ă ar fi de dorit s ă reusești în tot ceea ce faci, dar asta nu
înseamnă că și trebuie cu necesitate s ă reușești.
6. Nu uita c ă ar fi de dorit ca via ța să fie ușoară și dreaptă, dar asta nu
înseamnă că și trebuie cu necesitate s ă fie așa.
7. Nu uita c ă dacă lucrurile nu se întâmpl ă așa cum ți-ai dorit, asta nu
înseamnă că ești fără valoare ca om, ci doar c ă ai avut un comportament mai
puțin performant, care, probabil, poate fi îmbun ătățit.
8. Nu uita c ă dacă lucrurile nu se întâmpl ă așa cum ți-ai dorit, asta nu
înseamnă că este o catastrof ă (cel mai r ău lucru care ți se putea întâmpla), ci
este doar un lucru nepl ăcut (poate pân ă la extrem de nepl ăcut), fără ca asta s ă
54însemne totu și că este cel mai r ău lucru care ți se poate întâmpla și că nu te mai
poți bucura de via ță.
9. Nu uita c ă dacă lucrurile nu se întâmpl ă așa cum ți-ai dorit, po ți
tolera asta și merge mai departe bucurându-te de via ță, deși este mai greu la
început.
10. Nu uita că este plăcut să ai aprobarea și dragostea celorlal ți și fă tot
ceea ce este omene ște posibil s ă le obții, dar aminte ște-ți că și fără ele te po ți
accepta ca fiin ță umană care are dreptul s ă se bucure de via ță.
11. Nu uita c ă este de preferat s ă faci lucrurile perfect, dar este
omenește să greșești.
12. Nu uita că oamenii reac ționează așa cum doresc ei, nu cum dore ști
tu, și amintește-ți că ei, ca și tine, nu sunt perfec ți.
Prescripții psihologice – pastile psihologice
Notă: prezentăm mai jos trei „pastile psihologice”, fiecare pentru
probleme psihologice țintă. Este indicat s ă nu fie combinate, luându-se la
început pastila psihologic ă pentru cea mai dificil ă problemă.
INSTRUC ȚIUNI: citi ți afirmațiile de mai jos (1) de trei ori pe zi
(diminea ța și seara); (2) înainte de a v ă confrunta cu situa ții de via ță
negative și (3) de câte ori sim țiți emoții intense, negative, sup ărătoare.
Mai ales: furie, nemul țumire, vinov ăție
• „Mi-aș dori ca situa ția să fie alta, îns ă știu că dorința mea nu devine
obligatoriu realitate doar pentru c ă vreau eu asta”.
• „Pot să accept c ă în viață mi se întâmpl ă și lucruri pe care nu le
doresc, de și este nepl ăcut”.
• „Pot suporta s ă mi se întâmple a șa ceva, de și nu îmi doresc și nu
îmi place”.
• „Pot tolera ceea ce simt, chiar dac ă nu simt ceva pl ăcut”.
• „Pot să suport prezen ța acestei emo ții și să merg mai departe, de și
nu îmi place”.
• „Pot accepta c ă am făcut asta, chiar dac ă preferam s ă nu o fac”.
• „Pot accepta comportamentul celorlal ți, chiar dac ă aceștia nu fac
întotdeauna ce mi-a ș dori eu”.
• ”Deși este nepl ăcut, pot tolera și merge mai departe, bucurându-m ă
de viață”.
55Mai ales: frică, îngrijorare, team ă, anxietate, preocupare
• „Mi-aș dori ca situa ția să fie alta, îns ă știu că dorința mea nu
devine obligatoriu realitate doar pentru c ă vreau eu acest lucru”.
• „Pot să accept că în viață mi se pot întâmpla și lucruri pe care nu le
doresc, de și este nepl ăcut și am făcut tot posibilul ca s ă le evit”.
• „Este extrem de nepl ăcut că mi s-a întâmplat a șa ceva, îns ă nu este
cel mai rău lucru care mi s-ar fi putut întâmpla”.
• „Cred că pot face fa ță și unor situa ții mai rele decât cea în care m ă
găsesc acum”.
• „Este extrem de nepl ăcut, însă nu catastrofal dac ă în această situație
nu voi putea de ține controlul a șa cum mi-a ș dori”.
• „Este rău, dar nu dezastruos s ă trăiesc astfel de emo ții; mă pot
bucura de via ță în continuare”.
Mai ales: tristețe, dezamăgire, deprimare, regret
• „Mi-aș dori ca situa ția să fie alta, îns ă știu că dorința mea nu
devine obligatoriu realitate doar pentru c ă vreau eu acest lucru”.
• „Pot să accept că în viață mi se întâmpl ă și lucruri pe care nu le
doresc, de și este trist”.
• „Am greșit comportându-m ă astfel, îns ă eu rămân întotdeauna o
persoană valoroasă, prin simplul fapt c ă sunt om”.
• „Poate că această reacție a mea este o dovad ă de slăbiciune, îns ă
asta nu arat ă valoarea mea ca persoan ă”.
• „Chiar dac ă nu mă descurc întotdeauna a șa de bine cum mi-a ș dori,
rămân o persoan ă bună și valoroas ă și merit să mă bucur”.
• „Sunt mul țumit de mine, de și știu că nu sunt perfect”.
Secțiunea a 3-a
Tehnici de distragere/refocalizare a aten ției
3.1. Tehnici de distragere
Scopul tehnicilor de distragere vizeaz ă întreruperea temporar ă a
gândurilor negative care duc la instalarea anxiet ății, a depresiei sau a unor
comportamente nes ănătoase. Tehnica poate fi folosit ă când gândurile și
emoțiile sunt atât de intense încât persoana în cauz ă nu le poate gestiona în alt
fel sau când nu st ăpânește tehnicile prezentate în sec țiunile anterioare. De
aceea, distragerea este o tehnic ă care poate fi folosit ă doar ca o solu ție
temporară. În unele situa ții, gândurile negative, imaginile și amintirile intruzive
vor trebui gestionate prin a lte tehnici aplicate de speciali ști.
56În vederea distragerii, se poate folo si orice tip de activitate care abate
atenția persoanei de la gândurile negative, astfel încât militarii sunt încuraja ți
să experimenteze și să identifice activitatea cea mai potrivit ă pentru acest scop.
Exemple de astfel de activit ăți sunt: rezolvarea unui rebus, lectura unei c ărți
captivante, urm ărirea unui film interesant, discu țiile cu un prieten sau
practicarea unui sport. Activit ățile de rutin ă, care nu necesit ă depunerea unui
efort mental intens, cum ar fi activit ățile casnice sau privitul la televizor, s-au
dovedit ineficiente, întrucât nu solicit ă suficient resursele mentale ale
persoanei.
Tehnica poate fi aplicat ă în cadrul unei ședințe, sub îndrumarea
psihologului de unitate, prin îndemnarea persoanei s ă se gândeasc ă prima dat ă
la un eveniment sau imagine stresant ă până când devine deprimat sau anxios.
În continuare, persoana se gânde ște la o activitate care necesit ă implicare
mentală intensă, cum ar fi s ă numere cu voce tare, invers din 7 în 7 începând de
la 1000, sau s ă numere câte obiecte de aceea și culoare sunt într-o anume
încăpere. De multe ori, persoanele sunt pl ăcut surprinse cât de repede le scade
astfel nivelul de distres.
Persoanele trebuie informate în leg ătură cu posibilitatea ca, la prima
încercare de a aplica aceast ă tehnică, să experimenteze ocazional gânduri sau
emoții deranjante. Îns ă, dacă vor continua s ă își orienteze aten ția spre
activitățile de distragere a aten ției, treptat vor fi absorbite de aceste activit ăți.
Ca orice abilitate, și distragerea aten ției trebuie exersat ă și, cu cât o practic ă
mai des, cu atât ef ectul va fi mai bun.
Este important s ă nu se foloseasc ă tehnica distragerii aten ției pe timpul
operațiilor militare, atunci când este necesar ă vigilența/atenția crescut ă la
pericolele din mediul înconjur ător.
3.2. Tehnica con științei depline (medita ție de tip mindfulness)
Tehnica meditativ ă de tip mindfulness reprezint ă o metod ă de
autocontrol emo țional prin care indivi dul este încurajat s ă fie atent și conștient
la momentul prezent.
Deși greu de tradus în limba român ă, „mindfulness” ar însemna acea stare
a minții care presupune o aten ție activă, o percepere clar ă a ceea ce se petrece în
fiecare moment cu persoana și cu cei din jur, o atitudine inten ționată de a dirija
atenția pe fiecare moment, cu calm și claritate, de a participa la realitate observând
și descriind ceea ce se petrece „aici și acum”, f ără a face judec ăți.
Mindfulness reprezint ă un angajament de a aduce aten ția mereu în acea
starea de în țelegere clar ă a ceea ce e perceput, a repeta și a intona în cadrul
monologului interior aces t demers, în ciuda tendin ței minții de a „r ătăci”, de a
pierde concentrarea și a trece pe „pilot automat” pentru a genera gânduri sau
emoții nefolositoare, comparând în permanen ță prezentul cu trecutul și ambele cu
un standard ideal, analizând f ără întrerupere ceea ce ar trebui s ă fie sau să nu fie.
57De aceea, tehnicile meditative de tip „mindfulness” promoveaz ă o
acceptare a experien ței din fiecare moment, prin deschiderea fa ță de context și
acceptarea realit ății ca pe un deznod ământ de în țeles și nu ca pe o problem ă
care trebuie rezolvat ă, pornind de la ideea c ă oamenii puternici și înțelepți
acceptă ceea ce nu poate fi schimbat, încearc ă să schimbe ceea ce poate fi
schimbat și fac diferen ța între cele dou ă.
Meditația de tip „mindfulness” poate fi practicat ă oriunde, f ără poziții
speciale sau un mediu anume. Adesea, pentru a men ține orientarea asupra
prezentului se utilizeaz ă ca ancoră respirația.
O variant ă de exerci țiu meditativ de tip mindfulness care vizeaz ă
acceptarea gândurilor și a emoțiilor, precum și ancorarea în momentul prezent
prin concentrarea aten ției pe respira ție este prezentat ă mai jos.
5.3.1. Scenariul accept ării emoțiilor
Așezați-vă confortabil, cu picioarele perpendiculare pe sol, bra țele și
corpul sprijinindu-se confortabil. Închide ți ochii și începeți să vă concentra ți
atenția pe respira ție, inspirând și expirând adânc de câteva ori pentru a v ă
liniști.
Începeți să vă ghidați atenția cu blânde țe spre felul în care v ă simțiți
în acest moment din punct de vedere emo țional. Observa ți orice emo ție care
apare în interior, indiferent dac ă este pozitiv ă, neutră sau negativ ă. Indiferent
dacă este puternic ă sau slabă în intensitate, toate sunt doar emo ții, toate sunt
doar senza ții pe care le sim țiți. Orice tr ăire apare, reaminti ți-vă că este în
regulă să vă simțiți astfel. Reaminti ți-vă că nu sunte ți parte a acestor emo ții
ci doar observatorul acestor senza ții. Acorda ți-vă răgazul să vă observați
experiența emoțională, fără a încerca s ă schimbați modul în care v ă simțiți.
Dați un nume emo ției pe care o sim țiți (de exemplu calmitate/
fericire/indiferen ță/surpriză/plictiseal ă/frustrare/team ă/tristețe etc.). Descrie ți
unde și cum sim țiți această emoție în corp. Acorda ți-vă răgazul de a lua la
cunoștință indicatorii fiziologici care semnaleaz ă că vă simțiți în felul acesta.
Observați cum emo țiile se schimb ă în intensitate. Imagina ți-vă ceva
care vă ajută să fiți privitorul, observatorul emo țiilor voastre ( de exemplu,
imaginați-vă emoțiile ca valurile unu i ocean, ca un tren expres, ca norii care
plutesc pe cer sau frunzele unui copac în b ătaia vântului, o camer ă goală,
un copil neastâmp ărat etc. ).
Nu acorda ți prea mare importan ță acestor emo ții și nu vă lăsați
absorbiți. Nu le schimba ți, nu lupta ți contra lor sau nu sc ăpați de acestea.
Sunteți aici doar pentru a observa, privi și experimenta ce se întâmpl ă în
acest moment. Vede ți dacă puteți face loc acestor emo ții ca parte a peisajului
extins din voi, ce con ține o mul țime de lucruri precum alte sentimente,
gânduri, amintiri, senza ții corporale etc. Emo țiile voastre sunt doar emo ții.
Sentimentele voastre sunt doar sent imente. Nimic mai mult, nimic mai pu țin.
58Când ați experimentat toat ă gama de emo ții prezente, iar acestea și-au
urmat cursul lor natural, îndrepta ți-vă atenția către respira ție. Simțiți fiecare
inspirație și fiecare expira ție. Fixați-vă atenția pe mi șcările stomacului,
înainte și înapoi, din timpul respira ției. Observa ți senzațiile din corp.
Acordați-vă acum răgazul de a permite respira ției să fie ancora voastr ă în
momentul prezent.
Dacă mintea rătăcește și se abate de la respira ție la o emo ție, un gând
sau o senza ție anume, nu v ă îngrijora ți, este în regul ă, este ceea ce face de
obicei mintea. Felicita ți-vă pentru că ați remarcat acest lucru și acordați-vă
timpul necesar pentru a observa din nou ceea ce experimenta ți în acest
moment. Când observa ția și-a urmat cursul natural, din nou ghida ți cu
blândețe atenția spre respira ție ca ancor ă a momentului prezent. Încerca ți să
practicați în continuare aceste abilit ăți în următoarele 10 minute sau mai
mult. Când sim țiți că ați terminat, pute ți deschide u șor ochii, progresiv și
finalizați exercițiul.
În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva exemple de imagini mentale
care pot ajuta practicarea tehnicii/exerci țiului prezentat anterior.
5.3.2. Metafore utile în practicarea medita ției de tip mindfulness
Unele persoane î și imagineaz ă emoțiile ca pe valurile unui ocean .
Vă puteți panica în mijlocul unui val, c ălcând apa cu înver șunare și agitându-v ă
brațele împotriva valului, ajungând epuiza ți și aproape de a v ă fi înnecat.
Practicând abilit ățile meditative de tip mindfulness, pute ți aborda propriile
emoții, acceptându-le f ără a lupta împotriva valului, permi țându-i acestuia s ă
vă poarte pe creasta lui sau de o parte și de cealalt ă. Aveți libertatea de a
alege să navigați pe val dându-i posibilitatea acestuia de a v ă purta spre țărm.
Alte persoane gândesc st ările lor emo ționale ca pe un tren expres ,
imposibil de oprit, în care este foarte periculos s ă urci în timp ce se afl ă în
mișcare. Privi ți emoțiile trecând asemenea unui expres pân ă când acesta se
află în stație și este suficient de sigur s ă urci.
Unii oameni î și imagineaz ă emoțiile ca norii pe cer sau frunzele în
copaci . Asemenea lor nu pute ți opri emo țiile, dar v ă puteți imagina fiecare
nor sau frunz ă ca pe o emo ție. Prin urmare, pute ți privi cum emo țiile plutesc
pe lângă voi, ieșind în cele din urm ă din câmpul vizual.
Unele persoane î și imagineaz ă că sunt o cameră goală, cu o ușă în
partea din fa ță și una în partea din spate. Emo țiile trec prin aceste u și, intrând
pe ușa din față și ieșind pe ușa din dos. Unele emo ții pot zăbovi în camer ă,
altele se pot mi șca foarte repede, iar altele pot s ă intre și să iasă de mai multe
ori. Într-un final, toate p ărăsesc camera.
59Alte persoane gândesc st ările lor emo ționale ca pe un copil obraznic ,
care face un acces de furie la supermarket. Nu are rost s ă încercați să opriți
copilul, deoarece nu ve ți face decât s ă-i înrăutățiți starea, dar nici s ă-l
abandona ți, deoarece ar fi periculos pe ntru el. În schimb, monitoriza ți copilul
de la distan ță până când acesta obose ște și se calmeaz ă din proprie ini țiativă.
3.3. Tehnici meditative concentrative
Concentrarea meditativ ă este con știentizarea care apare atunci când se
acordă maximă atenție lucrurilor, a șa cum sunt acestea la un moment dat, f ără a
folosi rațiunea. Concentrarea înseamn ă acordarea aten ției lucrurilor a șa cum se
prezintă în momentul de fa ță, oricum ar fi, nu cum am dori s ă fie. Acest aspect
ajută, dacă s e i a î n c o n s i d e r a r e c ă starea de spirit contemplativ ă este opusul
modului de gândire obseda nt, obositor, pe o singur ă temă, care accentueaz ă stările
afective nes ănătoase.
Concentrarea meditativ ă ia în considerare prezentul și are avantajul c ă este:
– intențională, astfel se urm ărește dezvoltarea con științei, în raport cu
realitatea cu care ne confrunt ăm;
– experien țială, se axeaz ă pe experien ța din momentul de fa ță;
– nu este critic ă, are calitatea de a permite în țelegerea lucrurilor a șa cum
sunt de fapt.
Un exerci țiu simplu de fixare a min ții asupra unui singur obiect este
concentrarea asupra respira ției. După ce persoana a ob ținut controlul asupra
respirației și a relaxat corpul, șezând sau culcat cu ochii închi și, fixează atenția
asupra aerului care intr ă și iese din organism. Aten ția se orienteaz ă asupra
nărilor, urm ărindu-se intrarea și ieșirea aerului, cu con știentizarea clar ă a
actului respirator. Se men ține atenția concentrat ă asupra procesului respirator.
Dacă persoana are dificult ăți în menținerea aten ției asupra respira ției, e bine s ă
numere în gând 1 (sau multipli) la inspira ție și 2 la expira ție. Dacă mintea
continuă să vagabondeze, persoana se concentreaz ă pentru a reduce aten ția
încet înapoi la obiectul concentr ării, fără a deveni agitat din cauza acesteia.
Meditația concentrativ ă simplă asupra respira ției poate fi practicat ă
urmărind algoritmul prezentat în tabelul urm ător.
5.3.3. Algoritmul desf ășurării medita ției concentrative simple
– Stai într-o pozi ție confortabil ă, fără a încruci șa picioarele sau
mâinile.
– Inspiră și expiră încet și profund (de preferat cu ochii închi și, dacă
este confortabil pentru persoan ă).
– Concentreaz ă-te pe inspira ție și expirație.
60- Repetă mental și concentreaz ă-te pe ceea ce spui „Eu sunt aici și acum
în prezent, cu corpul meu relaxat și cu respira ția mea profund ă și calmă” (de
mai multe ori, tr ăind ceea ce spui).
– Inspiră și expiră încet și profund.
Având în vedere algoritmul prezentat anterior, exerci țiile privind
desfășurarea medita ției pot decurge în diferite moduri, prin abordarea mai
multor aspecte. Un exemplu de astfel de medita ție cu focalizare pe aspectele
experiențiale este prezentat în tabelul urm ător.
5.3.4. Medita ția experien țială
Natura este obiectul cel mai potrivit pentru contemplare. Persoana
poate obține o stare de pace interioar ă intrând în rezonan ță cu natura. Se pot
utiliza astfel de indica ții:
– așezați-vă sub un copac și contempla ți minunatele paji ști înverzite;
– stați relaxat în gr ădină și savurați mirosul de fân cosit;
– ascultați sunetul valurilor m ării sau cel al unei c ăderi de ap ă, uitați
de sine în timp ce asculta ți; lăsați ca vibra ția sunetului s ă vă umple mintea,
trupul întreg, vibra ți odată cu acesta;
– țineți un măr în mână; căutați să-i simțiți forma și textura, privi ți-l și
examinați-i culoarea cu aten ție, mirosi ți-l; apoi închide ți ochii și încercați să
păstrați în minte tot ce a ți văzut și simțit;
– simțiți mirosul vântului; ce poart ă el? mirosul s ărat al mării sau mirosul
de brad al mun ților?
– relaxați-vă pe nisipul unei plaje și căutați să deveniți una cu aceasta,
complet destins, f ără niciun pic de tensiune;
– priviți picăturile de ploaie care cad pe p ământ; căutați să vedeți unde
cade fiecare pic ătură.
Secțiunea a 4-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre
enunțurile de mai jos. La sfâr șitul manualului ve ți găsi răspunsurile corecte.
1. Tehnicile de relaxare pot fi utiliz ate în scop de deconectare, de lini știre a
organismului, atât în situa ții de oboseal ă accentuat ă, de stres pu ternic dar și de
pregătire înaintea unui efort intens.
a) A b) F
61
2. Eliberarea de gânduri care agit ă starea psihic ă este unul dintre
beneficiile efectu ării tehnicilor de rela xare propriei persoane.
a) A b) F
3. Învățarea și practicarea tehnicilor de relaxare optimizeaz ă
performan țele individuale privi nd reducerea stresului.
a) A b) F
4. Respira ția abdominal ă nu este eficient ă în controlul stresului.
a) A b) F
5. Exerci țiile de respira ție abdominal ă simplă se pot desf ășura prin
combinarea cu formule autosugestive cu caracter reglator.
a) A b) F
6. Ca urmare a percep ției eronate a realit ății pot apărea stări emoționale
nesănătoase rezultate din neîn țelegerea unor oameni sau evenimente și a
situațiilor legate de acestea.
a) A b) F
7. Afirma ția „trebuie s ă reușeșc în tot ceea ce fac, altfel nu am nicio
valoare ca om” reprezint ă o convingere ra țională, benefică și motivatoare.
a) A b) F
8. Tehnicile de distragere vizeaz ă întreruperea temporar ă a gândurilor
negative care duc la instalarea anxiet ății, a depresiei sau a unor comportamente
nesănătoase.
a) A b) F
62CAPITOLUL VI
Tehnici de optimizare a performan țelor individuale focalizate
pe problem ă (stresor)
Secțiunea 1
Tehnici de comunicare asertiv ă
Comunicarea reprezint ă un proces de interac țiune între persoane sau
între grupuri, ca rela ție mijlocit ă prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn.
Prin intermediul aces teia, persoanele î și împărtășesc cunoștințe, experien țe,
interese, atitudini, sim țăminte, opinii și idei. Privit ă ca proces, comunicarea
constă în transmiterea și schimbul de informa ții (mesaje) într e persoane. Prin
comunicare po ți transmite celor din jur cine e ști, ce dore ști, pentru ce dore ști
un anumit lucru și care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a- ți atinge
obiectivele. Din acest punct de ve dere, comunicarea este definit ă ca un proces
prin care un emi țător transmite o informa ție receptorului prin intermediul unui
canal, cu scopul de a fi în țeles, acceptat și/sau a provoca o reac ție specific ă
(schimbare de comportament, de atitudine sau a unei opinii).
Formele comunic ării se regăsesc în urm ătoarele tipuri:
a) comunicarea intrapersonal ă – se referă la monologul in terior (felul în
care comunic ăm cu noi în șine). În cadrul acestui tip de comunicare se construiesc
înțelesuri și se evalueaz ă conexiunile inverse;
b) comunicarea interpersonal ă – se refer ă la comunicarea cu cei din
jurul nostru, în care fiecare se adreseaz ă fiecăruia, într-o manier ă formală și
structurat ă sau informal ă și nestructurat ă;
c) comunicarea în grup restrâns – se refer ă la comunicarea cu trei sau
mai multe persoane având ca obiective aj ungerea la un consens, stabilirea unor
convingeri de grup, rezolvarea de probleme etc.;
d) comunicarea public ă – se refer ă la comunicarea cu grupuri mari.
Acest tip de comunicare implic ă angajarea în rela ția vorbitor-auditor, realizarea
unor conexiuni inverse etc.;
e) comunicarea în mas ă – presupune utilizarea mass-media (radio,
televiziune, ziare, reviste, Internet). Vorbitorul și auditorul sunt izola ți și,
astfel, conexiunea invers ă este limitat ă.
Comunicarea asertiv ă face parte din tipul comunic ării interpersonale,
iar persoanele asertive sunt cele care î și exprimă opiniile, manifestând în
același timp respect fa ță de alții. La polul opus, pers oanele agresive atac ă sau
ignoră opiniile altora, urm ăresc doar interesul personal și tind spre o form ă de
control și manipulare a celorlal ți. Există și persoane pasive, care în încercarea
de a evita confrunt ările, nu exprim ă opiniile personale, ajungând deseori la
stări de nemul țumire sau de frustrare emo țională.
63Comunicarea asertiv ă presupune:
a) exprimarea gândurilor și a sentimentelor;
b) influen țarea modului în care se comport ă ceilalți;
c) capacitatea de a vorbi despre conflictele interpersonale într-un
mod care s ă maximizeze probabilitatea de a rezolva conflictul;
d) exprimarea dorin țelor și nevoilor, luând în considerare drepturile
și dorințele celorlal ți;
e) dezvoltarea abilit ăților de rezolvare a problemelor;
f) capacitatea de a stabili limite; g) creșterea sentimentului încrederii în sine și a respectului de sine;
h) îmbunătățirea controlului stresului și al anxiet ății.
Comunicarea asertiv ă poate fi dezvoltat ă prin:
a) valorizarea propriei persoane;
b) identificarea propriilor dorin țe și nevoi, ac ționând pentru
satisfacerea lor;
c) recunoa șterea că fiecare persoan ă este responsabil ă pentru
propriul comportament;
d) exprimarea gândurilor negative și a sentimentelor într-un mod
sănătos și pozitiv;
e) apărarea propriilor drepturi și ale subordona ților, fără a se lăsa
manipulați de ceilal ți;
f) învățarea de a spune „NU” at unci când este nevoie.
Comandan ții își pot dezvolta maniera de comunicare asertiv ă urmând
anumiți pași, astfel:
a) exprimarea dorin țelor și nevoilor într-o manier ă respectuoas ă,
ținând cont de context;
b) adoptarea unei posturi deschise și relaxate, men ținând contactul
vizual, cu corpul u șor aplecat ă în față și cu brațele deschise, pentru a încuraja
dialogul;
c) folosirea calm ă a vocii, f ără a ridica tonul, astfel încât mesajul s ă fie
ascultat și bine înțeles;
d) ascultarea în mod dezinteresat și activ a subordona ților, fără a-i
întrerupe;
e) apărarea drepturilor și a punctelor de vedere, f ără a permite
manipularea de c ătre ceilalți;
f) solicitarea unui interval mai mare de timp atunci când nu sunt
găsite cele mai bune solu ții;
g) asumarea responsabilit ății pentru propriile afirma ții.
În tabelul urm ător sunt prezentate dou ă variante de sfaturi utile
comandan ților pentru realizarea unei comunic ări asertive.
646.1.1. Exemple de comunicare asertiv ă
Varianta 1
Pe timpul comunic ării, raporta ți-vă la propria persoan ă, folosind
pronumele ,,Eu” (,,Eu cred cu t ărie că putem ajunge la o în țelegere”);
Fiți empatic, ar ătați înțelegere fa ță de subordona ți (,,Am în țeles că ai
unele dificult ăți… oricum, programul tre buie respectat întocmai”);
Fiți precis și persistent („Aceasta este a treia oar ă în aceast ă
săptămână când întârzii la program. Dac ă se mai repet ă, voi lua m ăsuri
disciplinare”);
Cereți mai mult timp (,,Cererea ta m-a luat prin surprindere. Voi
reveni cu informa ții peste o jum ătate de oră”);
Schimbați verbele (Folosi ți ,,nu se va …” în loc de ,,nu se poate” și
,,aleg să” în loc de „trebuie s ă”);
Folosiți ,,aș vrea” în loc de ,,am nevoie” și ,,ar putea” în loc de ,,ar
trebui”.
Varianta 2
O altă tehnică presupune preg ătirea răspunsurilor, folosind o abordare
în patru pa și:
a) evenimentul – spuneți celeilalte persoane exact cum vede ți
situația sau problema („Eu cred c ă…”, „Aș aprecia dac ă …”);
b) emoțiile – descrieți cum vă simți și exprima ți emoțiile în mod
clar („Mă deranjeaz ă…”, „Apreciez faptul c ă…”);
c) dorințele – spuneți celeilalte persoane de ce anume ave ți
nevoie, astfel încât aceasta s ă nu trebuiasc ă să ghicească („Aș vrea…”);
d) consecințele – descrieți rezultatul pe care l-a ți obține, în cazul
în care cererile dumneavoastr ă ar fi îndeplinite.
Secțiunea a 2-a
Tehnici de negociere
2.1. Aspecte generale
Negocierea este un proces care vizeaz ă soluționarea unor probleme, în
care două sau mai multe p ărți discută și încearcă să atingă obiectivele sau
interesele prin decizii comune. Comandan ții, în anumite situa ții, dincolo de
autoritatea ierarhic ă și puterea ordinului , folosesc abilit ățile de negociere
pentru a ob ține cooperarea și suportul necesar îndeplinirii misiunilor.
Negocierea vizeaz ă, ca obiectiv, realizar ea unui acord de voin ță, a unui
consens și nu a unei victorii.
Realizarea obiectivului prin negoc iere, impune respectarea unor cerin țe,
cum ar fi:
a) transformarea intereselor divergente în scopuri comune sau
realizarea consensului, chiar în condi ții de dificultate;
65b) capacitatea de accepta re a compromisurilor sau de adaptare la
situațiile noi ap ărute prin cooperare;
b) menținerea autocontrolului (a ști când trebuie s ă te oprești);
d) obținerea succesului f ără a forța exploatarea sl ăbiciunilor de
conjunctur ă ale partenerilor;
e) cunoașterea partenerului, pentru a asigura reu șita unei negocieri;
f) crearea sentimentului c ă partenerii au realizat maximum posibil
din ce și-au propus la încheierea pr ocesului de negociere.
2.2. Rolul comandan ților
În cadrul procesului de negociere, comandan ții iau în considerare
următoarele:
a) manifestarea în țelegerii și a deschiderii la toate op țiunile privind
persoanele implicate, situa ția, rezultatul dorit și negocierea în sine;
b) pregătirea minu țioasă, atât din perspectiv ă personal ă, cât și a
document ării situației, într-un mod care sprijin ă rezultatul dorit și procesul
negocierii;
c) construirea rela țiilor de lucru bazate pe leg ături autentice și respect;
d) încurajarea comunic ării între p ărți, prin posibi litatea adres ării unor
întrebări, admiterea faptelor, argumen tarea punctulu i de vedere;
e) generarea op țiunilor și a soluțiilor creative care îndeplinesc cât mai
bine interesele p ărților implicate;
f) utilizarea criteriilor și standardelor obiec tive, echilibrate și echitabile,
pentru evaluarea op țiunilor;
g) utilizarea alternativelor la acor dul negociat (alte rnativele sunt c ăi prin
care fiecare parte î și poate atinge interesele, chiar dac ă nu au ajuns la o în țelegere
în cadrul negocierii);
h) aderarea la un acord se realizeaz ă numai dac ă este mai bun decât
alternativele;
i) revederea periodic ă a fiecărei negocieri și utilizarea înv ățămintelor de
la o interac țiune la alta.
În tabelul urm ător, sunt prezenta te unele sfaturi pe ntru o comunicare
eficientă în cadrul procesului de negociere.
6.1.2. Sfaturi privind o comunicare eficient ă în negociere
Comunicarea eficient ă presupune:
– folosirea verbelor la prezent;
– construirea frazelor scurte și coerente;
-evitarea utiliz ării expresiilor vagi,
limitarea la discu ții concrete;
-aducerea în discu ție a exemplelor
pozitive, a rezultatelor unor misiuni asemănătoare, a m ărturiilor unor militari
care au trecut prin situa ții similare etc.;
– neacapararea discu ției. Evitarea urm ătoarelor aspecte:
– etichetarea, acuzarea, criticarea, dezaprobarea sau insultarea; – provocarea; – respingerea unei propuneri f ără
argumente; – întreruperea vorbitorului; – încercarea de a izola persoana de restul echipei din care face parte;
66- abordarea unor subiecte delicate, cum
ar fi: apartenen ța etnică, religioas ă,
orientarea sexual ă, situația familial ă,
copiii, veniturile în familie, situa ții
trecute și prezente delicate;
– crearea unei atmosfere neprietenoa-se
în timp ce persoana vorbe ște (foșnet al
unui ziar, zgomot produs de un pix, ciocnirea cu degetul în mas ă).
2.3. Tehnica formul ării întreb ărilor și a răspunsurilor
În funcție de inten ția sau de scopul urm ărit, se pot folosi diferite tehnici
pentru formularea întreb ărilor, cum ar fi:
a) întrebările închise , se utilizeaz ă atunci când sunt a șteptate
răspunsuri rapide și precise. Întrucât excesul întreb ărilor închise sau tonalitatea
nepotrivit ă ar putea crea impresia unui inte rogatoriu, este de preferat s ă nu se
abuzeze de acest tip de întreb ări.
Exemple de întreb ări închise: Unde ați fost plecat? Ce document ave ți
în lucru?
b) întreb ările deschise, faciliteaz ă obținerea unor informa ții
suplimentare, creeaz ă o atmosfer ă de relaxare și ajută la relansarea dialogului.
Exemplu: Ce credeți despre situa ția creată?
c) întrebările sugestive, se utilizeaz ă pentru a facilita progresul
dialogului și pentru a aduce elemente noi cu privire la modul de a gândi al
interlocutorului. Dac ă se primesc r ăspunsuri negative, relans area dialogului se
poate face cu ajutorul întreb ărilor deschise.
Exemplu: Știați că …..? (și insinuați răspunsul) Nu-i așa că v-a plăcut
discursul ?
d) contra întreb ările, se utilizeaz ă pentru a facilita ob ținerea de
timp suplimentar, pentru a gândi r ăspunsul, mai ales atunci când sunt adresate
întrebări capcan ă. În acela și timp, în func ție de răspunsul primit, faciliteaz ă
reorientarea discu ției într-o alt ă direcție.
Exemplu: Dar dumneavoastr ă ce credeți?
e) întrebările alternative , se utilizeaz ă pentru a influen ța răspunsul sau
pentru luarea rapid ă a deciziei.
Exemplu: Preferați ceai sau ap ă plată?
Secțiunea a 3-a
Managementul timpului
Managementul timpului reprezint ă unul dintre criter iile de succes în
realizarea obiectivelor și constă în prioritizarea celor mai importante sau a
celor mai urgente sarcini, pe ntru a nu irosi timpul f ăcând ceva ce se poate face
mai târziu și riscând ca lucrurile urgente s ă rămână nerezolvate.
Pentru un bun management al timpului, comandan ții stabilesc obiective
clare și bine definite, astfel încât sarcinile care duc la îndeplinirea acestora s ă
fie înțelese și rezolvate rapid.
67La întocmirea obiectivelor, trebuie avute în vedere urm ătoarele
caracteristici ale acestora:
a) să fie specifice – exprimate suficient de clar și detaliat, astfel încât
să evidențieze caracteristicile particulare și distinctive ale activit ăților care sunt
întreprinse pentru îndeplinirea acestora;
b) să fie cuantificabile – formulate astfel încât s ă permită evaluarea
îndeplinirii acestora din punct de ve dere cantitativ și calitativ;
c) să fie realizabile – formulate în mod realist și în concordan ță cu
resursele individuale și organiza ționale;
d) să fie relevante – s ă exprime și să respecte obiectivele
organizaționale și principalele atribu ții din fișa postului;
e) să fie încadrate în timp – s ă se stabileasc ă orizontul de timp și
termenele în care se pot realiza.
După stabilirea obiectivelor și a resurselor, urm ătoarea etap ă constă în
stabilirea corect ă a priorității sarcinilor și a timpului alocat pentru îndeplinirea
acestora.
Pentru o bun ă gestionare a timpului, se recomand ă următoarele căi:
a) stabilirea unei rutine zilnice;
b) întocmirea listei cu prioritizarea activit ăților, după importanța acestora;
c) valorificarea momentel or în care se manifest ă o bună dispoziție,
pentru rezolvarea sarcinilor dificile;
d) stabilirea de pauze pentru momentele de energie sc ăzută;
e) respectarea termenelor limit ă, pentru evitarea unei eventuale
suprapuneri de activit ăți;
f) rezolvarea cu prioritate a celor mai importante probleme; g) abordarea situa ției în ansamblu, dar f ără pierderea detaliilor;
h) alocarea unei perioade mai mari de timp decât cea estimat ă inițial,
pentru eventuale situa ții neprevăzute.
De asemenea, pentru managementul timpului, militarii pot utiliza o
metodă care vizeaz ă analiza a șase elemente esen țiale, astfel:
a) sarcina – se analizeaz ă importan ța acesteia, care se poate identifica
prin întrebarea: Este important ă și trebuie f ăcută imediat sau poate fi l ăsată pe
mâine sau pentru s ăptămâna viitoare? În cazul în care trebuie f ăcută mai
devreme, atunci va deveni prioritar ă;
b) urgența – se analizeaz ă rapiditatea cu care trebuie rezolvat ă sarcina,
în corela ție cu resursele disponibile și se poate identifica prin întrebarea:
Resursele necesare sunt disponibile? În cazul în care materialele necesare
pentru sarcin ă trebuie s
ă fie aduse dintr-o alt ă locație, atunci sarcina va avea
prioritate;
c) beneficiul – se analizeaz ă potențialul rezultat, ob ținut dup ă
îndeplinirea sarcinii; cu cât este mai mare recompensa, cu atât sarcina va avea
prioritate mai mare;
68d) timpul – se analizeaz ă intervalul de timp avut la dispozi ție, importan ța
sarcinii și resursele disponibile. Se poate identifi ca prin întrebarea: În cât timp se
poate face? Pentru sa rcinile care necesit ă mai mult tim p, se efectueaz ă o
ierarhizare a priorit ăților;
e) efectul – odat ă ce sarcina este rezolvat ă, se adreseaz ă întrebarea:
Care va fi efectul de ansamblu? Va avea un impact mai mare asupra
organizației sau asupra persoanei?;
f) claritatea – în cele din urm ă, se adreseaz ă întrebarea: Este sarcina
clară și concisă? Nicio sarcin ă nu se poate face rapid și eficient cu informa ții
incomplete. Proiectele vagi iau mai mult timp, de aceea este important s ă se
identifice pa șii de urmat pentru atingerea obiectivului.
Această metodă poate fi completat ă și adaptată în funcție de situa ția
concretă.
Secțiunea a 4-a
Managementul conflictelor
Conflictul este un fenomen care poate s ă apară și la locul de munc ă,
fiind o situa ție în care interesele, nevoile, obiectivele sau valorile p ărților
implicate interfer ă în mod contradictoriu unele cu altele.
Conflictul la locul de munc ă se poate produce:
a) când persoanele intr ă în competi ție pentru resurse limitate;
b) când exist ă un dezacord între persoane, în leg ătură cu un anumit
subiect sau cu privire la modul în care trebuie f ăcut un lucru;
c) dacă interesele personale și cele de grup nu coincid;
d) când persoanele sunt tensionate și stresate;
e) dacă apar ciocniri între personalit ăți conflictuale.
În managementul conflictelor, comandan ții/șefii pot avea la un
moment dat, atât rolul de „g enerator de conflicte”, cât și rolul de „mediator de
conflicte”.
Pentru a evita situa ția în care ar putea deveni „generator de conflicte”,
comandan ții trebuie s ă aibă în vedere:
a) sprijinirea valorilor celorlal ți, dar și a valorilor proprii,
argumentând pozi ția fiecăruia;
b) concentrarea pe corectitudine, nu pe for ță;
c) identificarea solu țiilor creative și ingenioase;
d) stimularea comunic ării asertive, prin încurajarea militarilor care nu- și
exprimă opiniile și prin sanc ționarea celor care devin agresivi în exprimare;
e) interven ția comandantului ierarhic sa u a personalului specializat
(psiholog, sociolog, jurist), atunci când conflictul escaladeaz ă sau erodeaz ă
unitatea grupului și coeziunea subunit ății.
69În situația în care comandan ții se află în rol de „mediatori”, pot
întreprinde urm ătoarele măsuri:
a) identificarea ne voilor subordona ților implica ți în conflict și
întâmpinarea acestora;
b) dialogul cu militarii implica ți, pentru a-i convinge de importan ța
rezolvării conflictului și a menținerii unei atmosfere lini știte de lucru;
c) analizarea obiectiv ă și disocierea problemelor în rela ția cu
persoana (s ă fie duri cu problema, dar blânzi cu oamenii);
d) influen țarea intereselor subordona ților aflați în conflict, prin
mijloace administrative (mutarea într-un alt spa țiu, schimbarea echipelor,
redistribuirea sarcinilor).
Secțiunea a 5-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre
enunțurile de mai jos. La sfâr șitul manualului ve ți găsi răspunsurile corecte.
1. A fi acceptat este unul dintre scopurile comunic ării.
a) A b) F
2. Comunicarea asertiv ă poate fi dezvoltat ă prin valorizarea propriei
persoane.
a) A b) F
3. Comunicarea eficient ă presupune folosirea verbelor la viitor.
a) A b) F
4. Pentru o comunicare eficient ă, este de evitat întreruperea
vorbitorului.
a) A b) F
5. Pentru un bun management al timpului, obiectivele trebuie s ă fie
cuantificabile.
a) A b) F
6. Pentru o bun ă gestionare a timpului, se recomand ă stabilirea unei
rutine zilnice.
a) A b) F
7. Conflictul la locul de munc ă se poate produce când persoanele sunt
tensionate și stresate.
a) A b) F
8. Pentru un bun management al conflictelor se pot influen ța interesele
subordona ților aflați în conflict, prin mijloace administrative (mutarea într-un
alt spațiu, schimbarea echipelor, redistribuirea sarcinilor).
a) A b) F
70CAPITOLUL VII
Tehnici de grup pentru reducerea stresului
Secțiunea 1
Tehnici de prim ajutor psihologic
1.1. Primul ajutor psihologic
Prim ajutor psihologic reprezint ă o interven ție suportiv ă centrată pe
nevoile de baz ă, în scopul reducerii efectelor distresului ini țial cauzat de un
eveniment traumatic, promov ării comportamentelor func ționale și inducerii
sentimentului c ă persoanei i se acord ă grija și respectul cuvenit.
Primul ajutor psihologic se acord ă imediat dup ă producerea unui
dezastru, a unui act terorist sau a unei alte situa ții de urgen ță pentru a ajuta
copiii, adolescen ții și adulții, militari, poli țiști, pompieri sau oricare alte
categorii de profesioni ști care intervin în situa ții de urgen ță.
Scopul primului ajutor psihologic es te acela de a reduce distresul ini țial
cauzat de un eveniment traumatic și de a facilita, pe termen scurt, dezvoltarea
unor mecanisme de a face fa ță situației și, pe termen lung, revenirea la
modelele comportamentale și afective anterioare producerii evenimentului.
Primul ajutor psihologic poate fi acordat de c ătre speciali ști în domeniul
sănătății mentale (psihologi, medici psihiatri), dar și de către alte categorii de
persoane care se pot implica în eforturi le de remediere a efectelor dezastrului/
evenimentului traumatic, respectiv: persoane oficiale, preo ți, lucrători din
serviciile social e, voluntari.
Acordarea primului ajutor psihologic se poate realiza în orice loc: în
adăposturi, școli, zone de triaj al r ăniților, centre de primire și asistență a
familiilor, puncte de prim ajutor medical, locuin țe, birouri etc.
Dată fiind starea de haos/dezorg anizare care poate urma dup ă un
dezastru/eveniment traumatic, precum și diversitatea preg ătirii persoanelor care
pot furniza prim ajutor psihologic, se recomand ă ca acordarea lui s ă se
realizeze într-o manier ă profesional ă, care să includă următoarele aspecte:
a) operarea doar în cadr ul sistemului de pr im ajutor general,
autorizat pentru respec tiva stare de lucruri și limitarea interven ției la nivelul de
expertiză pe care îl presupune sarcina primit ă;
b) în cazul în care nevoile/cererile supravie țuitorilor/persoanelor
afectate dep ășesc nivelul de competen ță al celui care acord ă primul ajutor
psihologic, acesta trebuie s ă fie în măsură să-i redirecționeze rapid și eficient
către cei care le pot satisface aceste nevoi;
c) utilizarea de reac ții/răspunsuri adecvate situa ției: calme,
politicoase, organizate și centrate pe ajutorul celor care au nevoie;
71d) acordarea de aten ție propriilor st ări fizice și emoționale și
întreruperea, temporar ă sau permanent ă, a primului ajutor psihologic în cazul
în care are efecte negative eviden te asupra propriei persoane.
1.2. Primul ajutor în stresul traumatic
Primul ajutor în stresul traumatic reprezint ă o formă particular ă de prim
ajutor psihologic în mediul militar și constă în interven ția imediat ă, în cazul
apariției unor evenimente traumatice (un atac terorist soldat cu moartea sau
rănirea unuia sau mai mul ți dintre colegi, de exempl u), care poate fi efectuat ă
atât de către comandant, cât și de către colegii militarului afectat.
Nu este obligatoriu ca to ți militarii implica ți într-un eveniment cu
potențial traumatic s ă dezvolte ulterior probleme de s ănătate, așa cum este
sindromul de stres posttraumatic, de exemplu, îns ă orice persoan ă care asist ă
sau este implicat ă într-un eveniment grav va trece prin st ări psihice și fizice
imediate, determinate de respectivul eveniment, care pot fi diferite, de la o persoană la alta. Toate aceste reac ții sunt semne ale unui distres puternic, care
îi pot împiedica pe militari s ă facă față în mod adecvat situa ției și să
se
adapteze la noua realitate. De aceea interven ția imediat ă a persoanelor aflate în
apropierea lor, pentru a-i ajuta s ă treacă mai ușor peste ce s-a întâmplat, se
poate dovedi benefic ă.
Pentru a-și dovedi eficien ța, primul ajutor în stresul traumatic trebuie s ă
aibă în vedere următoarele obiective:
a) să creeze sentimentul de siguran ță – după producerea unui
asemenea eveniment, unii militari pot tr ăi sentimentul puternic de insecuritate,
pot avea senza ția că următoarea acțiune la care vor participa se va solda, cu
certitudine, în acela și mod. De aceea, este bine ca orice interven ție de prim
ajutor să aibă în vedere transmiterea unor mesaje clare cu privire la faptul c ă:
– probabilitatea ca un al doilea eveniment de acela și tip să se
producă este foarte redus ă;
– nu vor fi singuri în ac țiunile viitoare, se po t baza pe sprijinul
comandantului și al camarazilor.
De asemenea, oferirea de informa ții cât mai detaliate cu privire la ceea
ce s-a întâmplat poate reduce nivelul de incertitudine și riscul apari ției unor
speculații care să amplifice starea de team ă.
b) să fie produs cu calm, pentru a-i lini ști pe militari – evenimentele
cu potențial traumatic pot produce team ă și anxietate, de aceea este important
ca persoana care acord ă primul ajutor (comandantul de subunitate sau un coleg
care nu a asistat la respectivul eveniment) s ă realizeze interven ția păstrându-și
calmul; calmul de care dau ei dovad ă se poate transfera c ătre militarul afectat
de eveniment;
c) să aibă în vedere p ăstrarea permanent ă a legăturii cu militarii
respectivi – se poate trece mai u șor peste efectele unor evenimente cu poten țial
traumatic, dac ă militarii p ăstrează contactul atât cu cei cu care au trecut prin
respectivul eveniment, cât și cu alte persoane apropiate (membri de familie,
prieteni);
72d) să aibă în vedere restabilirea încrederii în sine a militarilor – dup ă
implicarea într-un eveniment cu poten țial traumatic, militarii se pot sim ți
depășiți de situație și vulnerabili. În primul ajutor psihologic acordat este bine
să se facă apel la punctele tari ale fiec ărui militar, s ă i se aduc ă aminte care
sunt acestea.
Se recomand ă ca, pe cât posibil, acțiunile destinate acord ării primului
ajutor în stresul traumatic s ă fie particularizate în func ție de caracteristicile
psihologice ale fiec ărui militar și de reacțiile pe care le dezvolt ă în raport cu
evenimentul. Cu toate acestea, exist ă anumite obiective comune pe care trebuie
să le urmărească orice acțiune de prim ajut or psihologic:
a) stabilirea contactului/rela ției cu militarul respectiv trebuie s ă se
realizeze într-o manier ă non-intruziv ă (nu trebuie for țat să interacționeze) și
plină de înțelegere și compasiune pentru ceea ce simte;
b) crearea imediat ă a sentimentului de siguran ță, prin plasarea
militarului într-un mediu fizic și emoțional în care se simte confortabil;
c) obținerea de informa ții rapide și concrete despre ce simte, ce-l
îngrijoreaz ă și ce nevoi are (unii pot resim ți nevoia de a dormi, al ții, de a se
implica în activit ăți recreative etc.);
d) încurajarea militarilor s ă se implice activ în propria lor recuperare;
e) luarea în calcul a posibilit ății ca unii dintre militari s ă nu răspundă
la primul ajutor acordat de c ătre comandant sau de c ătre camarazi și să aibă
nevoie de o interven ție din partea unei persoane specializate (medic, psiholog);
în general, dac ă după cel mult 72 de ore, reac țiile dezadaptative persist ă,
persoana care acord ă primul ajutor se poate ocupa de realizarea leg ăturii dintre
militar și specialist.
Pașii concreți care pot fi urma ți în acordarea primului ajutor în stresul
traumatic sunt prezenta ți mai jos.
7.1.1. Primul ajutor în stresul traumatic
Verificarea – presupune anali zarea, observarea și ascultarea.
Ați întâlnit vreodat ă un militar care se agit ă sau rămâne într-un loc ca
paralizat? Intuitiv, prima reac ție este să verificați unele reac ții pentru a
determina severitatea și nevoia de a ac ționa în consecin ță. Verificarea este o
acțiune permanent ă pentru a monitoriza reac țiile militarilor și modificarea
comportamentelor.
Coordonarea – presupune organizarea ac țiunilor prin care s ă se
asigure militarilor afecta ți îngrijirea specializat ă necesară. Aceste ac țiuni au
un caracter continuu, pentru a put ea asigura comunicarea permanent ă cu
structurile specializate în ajut orul medical sau psihologic.
Protecția – presupune protejarea militarilor care manifest ă intenția
de a-și face rău sau de a r ăni alte persoane. Direc ționarea militarilor c ătre o
zonă sigură din punct de vedere fizic și emoțional, este necesar ă cât mai
repede posibil.
73Calmarea – presupune reducerea manifest ărilor fizice și
psihocomportamentale, identificate prin observa ție, măsurarea pulsului și a
frecvenței respirației. Într-o situa ție de criză, organismul descarc ă o cantitate
mare de hormoni care modific ă funcționarea normal ă a sistemului nervos și
circulator. Primul pas const ă în captarea aten ției militarului și ulterior
aplicarea unor m ăsuri pentru calmare (ex.: te hnici de control al respira ției).
Coeziunea – presupune amplificarea suportului social și a coeziunii
grupului. Asigurarea c ă militarul nu se simte izolat sau persecutat de alte
persoane din grup. De aceea, este important pentru grup s ă existe spiritul de
echipă, care faciliteaz ă relațiile interumane dup ă un eveniment traumatic.
Competen ța – presupune implicarea activ ă pentru a ajuta militarul
să-și recapete abilit ățile și competen țele, astfel încât s ă-și îndeplineasc ă
misiunea. Aceasta este etapa de reintegrare a militarului în cadrul grupului.
Încrederea – asigurarea c ă militarul este ajutat s ă revină la
funcționarea sa complet ă și eficient ă. Pentru a asigura o reintegrare
completă, militarul trebuie s ă aibă încredere în propriile capacit ăți de a-și
îndeplini misiunea și, de asemenea, s ă obțină încrederea și ajutorul celorlal ți
colegi. Refacerea abilit ăților și a încrederii poate dura câteva s ăptămâni.
Secțiunea a 2-a
Tehnici de defusing
Tehnicile de defusing constau în interven ții suportive, la nivel de grup
mic (maximum 30 persoane), în ve derea reducerii distresului ini țial,
desfășurate la câteva ore de la un eveniment traumatic, centrate pe explorarea
și normalizarea reac țiilor legate de acesta și oferirea informa țiilor pentru
adoptarea unor comportamente func ționale.
2.1. Adun ări de calmare/remontare a ef orturilor (Cool-Down Meetings)
Tehnica presupune organizarea unor scurte adun ări a personalului,
imediat dup ă ce acesta s-a întors de pe câmpul de lupt ă sau din misiune.
Întâlnirile se organizeaz ă, de regul ă, după expunerea la un pericol, la unele
situații traumatizante sau la apari ția unor schimb ări ale misiunii care creeaz ă
disconfort ridicat și este absolut necesar ă după un eveniment cu poten țial
traumatizant.
Aplicarea tehnicii presupune parc urgerea cu militarii a urm ătoarelor
etape (F.M. 6 – 22.5, 2009):
a) adunarea personalului în tr-un loc relativ sigur și confortabil, pentru
o perioadă scurtă de timp (aproximativ 15 minute);
b) distribuirea unor alimente și băuturi răcoritoare, evitându-se
energizantele sau b ăuturile cu efect stimul ant asupra organismului;
74c) acordarea permisiunii ca militarii s ă discute între ei despre misiunea
la care au luat parte;
d) exprimarea recuno știnței și a mândriei pentru misiunea dificil ă pe
care tocmai au încheiat-o cu succes;
e) furnizarea de informa ții privind locul și modul de asigurare a
odihnei și a refacerii dup ă misiune;
f) revederea programului urm ător și informarea personalului cu privire
la desfășurarea altor activit ăți de recreere sau de control al stresului
operațional;
g) informarea cu privire la preg ătirile necesare și timpul estimat pân ă
la reluarea misiunii.
2.2. Analiza post-ac țiune a unui eveniment traumatic/incident critic
(Leader-Led After-Action Debriefing)
Analiza post-ac țiune a unui incide nt critic se desf ășoară după o misiune
care nu a decurs conform planului sau care s-a soldat cu producerea unui incident
ori eveniment cu poten țial traumatic și este condus ă de către comandantul de
echipă, grupă sau pluton. Ea nu trebuie confundat ă cu analiza misiunii din punct
de vedere militar și nici cu debriefingul psihologic (care poate prod uce chiar efecte
negative din cauza interferen ței cu mecanismele naturale de refacere dup ă un
eveniment traumatic), ci trebuie s ă fie orientat ă către evaluarea imp actului cognitiv
și emoțional pe care l-a avut respectivul eveniment/incident asupra militarilor din
subordine, în vederea normaliz ării acestuia.
Cel mai potrivit moment pentru desf ășurarea analizei post-ac țiune este
imediat dup ă ajungerea echip ei/grupei/plutonul ui într-o loca ție relativ sigur ă,
după ce militarii și-au satisf ăcut nevoile fiziologice și nu mai sunt într-o stare
de încordare ridicat ă.
Dacă este bine organizat ă și condusă, tehnica reprezint ă cea mai bun ă
opțiune pentru a gestiona evenimentele cu poten țial traumatic pe timpul unei
misiuni . Excepția la aceast ă regulă este atunci când un incident/eveniment a
declanșat deja reac ții care amenin ță coeziunea grupului și/sau are o
probabilitate ridicat ă de a provoca un comportament perturbator.
În aceste situa ții, comandan ții vor lua în considerare urm ătoarele:
– trebuie (este potrivit) s ă desfășoare analiza post-ac țiune?
– se impune și prezența personalului specializat (psihologi, medici)?
– trebuie înaintat ă o solicitare pentru mana gementul evenimentului
traumatic și controlul stresului opera țional de c ătre alte persoane specializate?
Recomand ările cu privire la modul de desf ășurare a unei analize
post-acțiune după un eveniment traumatic/incident critic sunt prezentate în
continuare.
75 7.2.1. Pașii de urmat în realizarea unei analize post-ac țiune
1. Deschide ți analiza post-ac țiune, spunându-le militarilor care sunt
scopurile întâlnirii și stabiliți de la început climatul și regulile dup ă care se
va desfășura:
• explicați-le faptul c ă întâlnirea are drept scop analiza efectelor
evenimentului/incidentului în plan emo țional și nu acela de a stabili vinova ți
sau de a schimba aspecte organizatorice;
• explicați-le faptul c ă fiecare militar are dreptul s ă se exprime, se pot
exprima pe rând/nu se vor întrerupe între ei, în timp ce vorbesc; dac ă au o
opinie contrar ă, și-o vor exprima, dar vor avea dreptul s ă argumenteze doar
împotriva opiniilor și nu să lanseze atacuri verbale la adresa colegilor;
• stabiliți o modalitate concret ă/semne conven ționale prin care pot
cere să vorbeasc ă sau să întrerupă pe cineva (prin ridicarea mâinii, de
exemplu).
2. Furniza ți-le cât mai multe informa ții, fapte și detalii cu privire la
eveniment, astfel încât to ți militarii s ă înțeleagă clar ce s-a întâmplat și să nu
existe neîn țelegeri sau s ă apară, ulterior, zvonuri.
3. Explica ți-le faptul c ă reacțiile lor emo ționale la eveniment/incident
sunt normale și încercați să calmați eventualele reac ții de furie sau de
vinovăție; în special, concentra ți-vă atenția asupra militarilor care au un
discurs de genul „dac ă aș/am fi ac ționat altfel, poate nu s-ar fi întâmplat
nimic sau poate c ă lucrurile ar fi st at altfel”, întrucât acest tip de afirma ție
constituie un semn al autoblam ării; aminti ți-le militarilor c ă asemenea
gânduri sunt comune, c ă aceste misiuni nu pot fi predictibile în totalitate și
că au făcut tot ceea ce se putea face în respectivele circumstan țe.
4. Permite ți-le militarilor s ă-și exprime reac țiile la eveniment,
întrucât răspunsurile camarazilor lor se pot dovedi cel mai bun suport.
5. Încerca ți să întăriți comportamentele pozitive, subliniind doar ce
s-a făcut conform procedurilor de operare standard; eventualele deficien țe
sau abateri trebuie ana lizate separat de aceast ă întâlnire.
6. Reîntăriți principiile dup ă care acționează subunitatea, faptul c ă vă
bazați pe profesionalismul și pe sprijinul lor în viitoarele ac țiuni pe care le
veți derula.
7. Explica ți-le că, dacă există lucruri/st ări despre care nu pot vorbi în
grup, le sta ți oricând la dispozi ție pentru discu ții individuale sau c ă pot
discuta și cu alte persoane cu atribu ții de sprijin (medic, psiholog, preot).
76Secțiunea a 3-a
Rolul asisten ței religioase
Asistența religioas ă răspunde nevoilor și dreptului militarilor de a
dispune de un sprijin moral și religios, ca drept fundamental al oric ărei
persoane, în respectul propriei libert ăți. În acordarea asisten ței religioase,
trebuie s ă se aib ă în permanen ță în vedere faptul c ă dreptul la
religie/confesiune religioas ă (inclusiv cel de a nu avea niciun fel de
confesiune/credin ță religioasă) este garantat de legile fundamentale și nu poate
fi încălcat în niciun fel de circumstan ță, nici măcar în cea excep țională pe care
o reprezint ă producerea unui eveniment traumatic, de exemplu. De asemenea,
militarii trebuie instrui ți cu privire la faptul c ă este obligatoriu respectul pentru
camarazii de alte credin țe/confesiuni religioase decât cea ortodox ă.
Asistența religioas ă poate contribui la prevenirea manifest ărilor
antisociale, a celor îndreptate împotriva capacit ății de lupt ă a militarilor, la
creșterea moralului, la formarea unor deprinderi de conduit ă principial ă etc.
În teatrul de opera ții, poate ap ărea un interes crescut pentru credin ța
religioasă, iar angajamentul religios poate conduce la adoptarea unor
comportamente și relații interumane optime.
Prezența preotului poate contribui la eliminarea conflictelor
interpersonale, dificult ăților de adaptare, inten țiilor de suicid și, totodată, poate
optimiza rela țiile dintre comandan ți și subordona ți.
Exercitarea dreptului la asisten ță religioasă a militarilor se poate realiza
în mai multe modalit ăți, care includ:
a) discuțiile cu preotul despre sentimentele de team ă, speranță etc.;
b) păstrarea momentelor de recu legere pentru camarazii c ăzuți;
c) ritualurile și slujbele religioase;
d) ritualurile sau discu țiile privind fac ilitarea accept ării pierderilor
suferite;
e) ritualurile, liturghiile periodice și ceremoniile organizate în
onoarea camarazilor c ăzuți la datorie.
Secțiunea a 4-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre
enunțurile de mai jos. La sfâr șitul manualului ve ți găsi răspunsurile corecte.
1. Primul ajutor psihologic presupune rela ționarea uman ă într-un mod
plin de compasiune.
a) A b) F
772. Comandan ții nu pot fi afecta ți de incidentele critice.
a) A b) F
3. Dacă după primul ajutor simptomele sunt îngrijor ătoare sau persist ă
în timp, se solicit ă ajutor specializat (medic sau psiholog).
a) A b) F
4. Acordarea primului ajutor psihol ogic se poate realiza numai în spa ții
special amenajate.
a) A b) F
5. În cadrul analizei post-ac țiune, comandantul trebuie s ă aducă în
discuție atât aspectele care au decurs conform SOP-urilor, cât și abaterile de la
acestea.
a) A b) F
6. Asisten ța religioas ă răspunde nevoilor și dreptului militarilor de a
dispune de un sprijin moral și religios, ca drept fundamental al oric ărei
persoane.
a) A b) F
7. Furnizarea a cât mai multe informa ții cu privire la un incident, pe
parcursul adun ării de calmare, nu este recomandat ă, întrucât poate spori
disconfortul emo țional al militarilor.
a) A b) F
8. Adunarea de calmare presupune ca personalul s ă fie într-un loc
relativ sigur și confortabil, pentru o perioad ă scurtă de timp (aproximativ
15 minute).
a) A b) F
78CAPITOLUL VIII
Măsuri de sus ținere a performan ței subunit ății
Secțiunea 1
Rolul echipei în medii complexe sau în misiuni cu grad ridicat de risc
1.1. Cum form ăm o echip ă
Cea mai mare parte a activit ății militarilor se desf ășoară în echipe și nu
individual. Echipa este un tip special de grup care presupune ac țiunea comun ă
a membrilor s ăi, orientat ă spre atingerea obiectivel or, astfel încât rezultatul
obținut depășește suma eforturilor individuale.
De multe ori, performan ța unei subunit ăți în misiune depinde de
succesul lucrului în echip ă. Pentru a construi echipe care s ă aibă eficiența
dorită, mai ales în ac țiuni militare riscante, este foarte important ă selecția
membrilor acestora. Atunci când un comandant de subunitate vrea s ă formeze o
echipă, trebuie s ă aibă în vedere câteva criterii care pot fi esen țiale pentru
viitorul acesteia:
a) valorile de baz ă, inițiativa, identificarea cu obiectivele
unității/subunit ății, rezisten ța și abilitatea militarului de a gestiona stresul
operațional;
b) comportamentul fa ță de ceilalți: empatia, capacitatea de a acorda
sprijin celorlal ți, onestitatea în rela țiile cu ceilal ți;
c) capacitatea de comunicare: disponibilitatea și abilitatea de a
dialoga, de a argumenta logic, de a comunica în scris;
d) abilitățile administrative: de planificare și organizare, de ac țiune
și de evaluare.
e) atitudinile pozitive: dorin ța de a înv ăța, de a- și dezvolta
abilitățile, de a atinge scopurile comune ale echipei.
Principalele aspecte ale muncii în echip ă sunt legate de comunicare,
scopuri comune, coeziune și leadership. Scopurile comune reprezint ă direcția și
motivația pentru ac țiune, iar angajamentul fa ță de scopurile comune formeaz ă
echipa.
Valorile care pot influen ța potențialul unei echipe de a deveni
performant ă sunt: existen ța concepțiilor asem ănătoare despre via ță și muncă,
încrederea între membrii echipei și între ace știa și liderul grupului, capacitatea
de a acționa împreun ă, onestitatea, loialitatea, nevoia de performan ță a liderului
și a membrilor echipei.
1.2. Etapele form ării echipei
La început, individul î și caută locul și rolul în grup, ulterior în procesul
de cunoaștere și comunicare se clarific ă sarcinile, se iau decizii cu privire la
79realizarea sarcinilor și, după atingerea scopurilor, se decide asupra continu ării
activității sau a dizolv ării echipei. Etapele form ării unei echipe și efectele
pozitive ale lucrului în echip ă sunt prezentate schematic mai jos.
8.1.1. Etapele form ării unei echipe
8.1.2. Efectele lucrului în echip ă
1.3. Factori determinan ți pentru eficien ța echipei
Eficiența echipei în contextul unei misiuni cu grad ridicat de risc este de
maximă importan ță pentru reu șita misiunii. În misiunile din teatrele de opera ții,
acțiunea este, de multe ori, desf ășurată de echipe mixte multina ționale,
necesitând abilit ăți tehnice complexe, capacit ăți de relaționare interpersonal ă și
de adaptare, care sunt cruciale pentru supravie țuire și succesul misiunii.
Eficiența acțiunilor unei echipe este condi ționată de selecția adecvat ă a
membrilor acesteia , de instruirea și dezvoltarea echipei, de conducerea
acesteia și de structura organizației.
80Impactul pozitiv cel mai evident asupra eficien ței echipei îl are
instruirea în comun a membrilor acesteia. Pentru a evita erorile în activitatea
echipei, instruirea trebuie s ă se concentreze asupra cunoa șterii procedurilor și
formării, în rândul tuturor membrilor echip ei, a deprinderilor necesare pentru
manipularea tehnicii și pentru executarea sarcinilor, astfel încât fiecare membru
al echipei s ă-l poată suplini la nevoie pe oricare altul.
Exercițiile de simulare pot fi foarte utile în exersarea acestor abilit ăți,
întrucât permit observarea, monitorizarea și feedback-ul diferitelor
comportamente și acțiuni. Instruirea prin exerci ții contribuie semnificativ la
formarea coeziunii membrilor echipei , întrucât presupune comunicarea și
acțiunea comun ă pentru îndeplinirea unor sarcin i complexe, luarea unor decizii
mult mai bune și mai îndr ăznețe.
O echipă coezivă analizeaz ă activitățile desfășurate, le testeaz ă, le
aprobă sau nu, evalueaz ă permanent alegerile f ăcute, fiind mai capabil ă să ia
decizii în condi ții riscante decât un singur in divid, întrucât responsabilitatea
devine comun ă în cadrul echipei. Toate ace ste caracteristici ale activit ății în
echipă reprezint ă atuuri, în condi țiile unei misiuni cu gr ad ridicat de risc.
Conducerea echipei este cea care influen țează direct modelele mentale
de acțiune și percepțiile membrilor echipei asupra climatului, iar prin acestea,
conducerea poate determina comportamentul echipei și eficiența ei.
Comandan ții influen țează echipa prin stabilirea obiectivelor, a
strategiilor de dezvoltare și oferirea unui feedback corespunz ător, care va regla
nivelul recompenselor și comportamentele în func ție de rezultatele echipei.
Structura unit ății are o influen ță asupra eficien ței echipei prin tipul
relațiilor interpersonale în cadru l proceselor de coordonare și colaborare dintre
membrii echipei și celelalte niveluri ierarhice din cadrul unit ății, prin lan țul de
autoritate, tipul de comunicare și alte mecanisme prin care indivizii sunt
cooptați în îndeplinirea unor sarcini.
De multe ori, antrenarea echipelor în luarea deciziilor la nivel tactic,
disciplina, respectarea conduitei militare și a comportamentelor induse de
lanțul ierarhic sus țin eficiența echipei.
Pentru a sus ține performan ța echipelor în timpul mi siunilor cu grad ridicat
de risc, este foarte important ă evaluarea post-ac țiune după executarea unor
exerciții de instruire în co mun cu militari care de țin diferite grade sau apar țin unor
unități diferite. Pentru a fi eficiente, aceste discu ții post-acțiune ar trebui s ă se
desfășoare într-un cadru informal, colegial și fără a ține cont în mod rigid de
ierarhii sau grade, as tfel încât fiecare s ă poată exprima un punct de vedere sau s ă
evalueze comportamentele și deciziile care le afecteaz ă activitatea. Aceste exerci ții
care oferă un feedback imediat sunt foarte utile în sus ținerea performan ței
echipelor, întrucât ofer ă o evaluare din dife rite perspective.
81Secțiunea a 2-a
Dezvoltarea și menținerea coeziunii subunit ății,
motivarea subordona ților
2.1. Menținerea coeziunii subunit ății
Între coeziune, ca factor determinant al moralului, și stres exist ă o relație
inversă, coeziunea influen țând pozitiv procesele motiva ționale care genereaz ă
adaptarea eficient ă la stresul opera țional și funcționarea productiv ă a subunit ății.
Astfel, formarea unei echipe pres upune dezvoltarea coeziunii, a ata șamentului fa ță
de grup și acțiunea pentru atingerea scopurilor comune grupului.
Menținerea coeziunii grupului se poate realiza prin monitorizarea
permanent ă de către comandant a comportamentelor membrilor și prin
păstrarea unor rela ții bune între membrii gr upului, prin cooperare și sprijin
reciproc, prin adecvarea recompenselor și a pedepselor la rezultatele ac țiunii
echipei, astfel încât indivizii s ă fie motiva ți pentru a continua s ă acționeze
împreună pentru atingerea obi ectivelor stabilite.
2.2. Motivarea subordona ților
Menținerea unui optim motiva țional al militarilor pentru executarea
misiunilor este necesar ă pentru dep ășirea eforturilor de adaptare la stresul
specific misiunilor. Motivarea subordona ților trebuie s ă fie o permanent ă
preocupare a comandan ților, în mod deosebit atunci când ace știa acționează
într-o misiune cu grad ridicat de risc.
Climatul din unitate, atmosfera în care lucreaz ă atât comandan ții, cât și
subordona ții, este esen țială pentru modul în care ace știa din urm ă se raporteaz ă
la sarcinile pe care le au de îndeplinit, inclusiv la perspectiva de a participa la o
misiune riscant ă, ce le poate pune via ța în pericol. Un climat foarte bun, în care
subordona ții au încredere și își respectă în mod real comandantul, în care exist ă
un nivel înalt de coeziune și de satisfac ție nu trebuie privit doar ca un fapt
care-i face pe subordona ți să se simtă confortabil, ci și ca pe un aspect
avantajos pentru unitate în general, întrucât „oblig ă” subordona ții să participe,
să obțină performan ță, să acționeze luând în calcul și binele unit ății, nu numai
pe cel propriu. Aceast ă orientare a comportamentului c ătre colectiv, c ătre
unitate influen țează și modul de raportare la o misiune riscant ă.
În tabelul urm ător, sunt prezentate o serie de caracteristici esen țiale ale
unui climat motivant, precum și căile de ac țiune pe care comandan ții de
subunități le pot utiliza și rezultatele scontat e în rândul subordona ților.
828.2.1. Căi de acțiune pentru asigurarea unui climat motivant
Caracteristici
ale unui
climat
motivant Ce trebuie s ă faceți pentru a asigura
respectiva caracteristic ă Rezultatul scontat în
rândul subordona ților
Flexibilitate – Asigura ți-vă că toată lumea în țelege
care este scopul tuturor prevederilor regulamentare și al regulilor aplicate.
– Asigura ți-vă că regulile nu au devenit
mai importante decât activitatea pe
care o reglementeaz ă: regulile nu sunt
un scop în sine, ele ar trebui s ă fie cele
care ajut ă la realizarea eficient ă a
muncii. Subordona ții nu vor
percepe nici una dintre
reguli ca fiind inutil ă
sau, mai r ău, menită să-i
încurce și vor fi mai
dispuși să le respecte.
Repartizarea
eficientă a
sarcinilor – Asigura ți-vă că sarcinile sunt
împărțite în mod echitabil, c ă toți
subordona ții dumneavoastr ă primesc
sarcini pe m ăsura îndatoririlor și
competen țelor.
– Asigura ți-vă că sarcinile pe care le au
de îndeplinit subordona ții nu sunt
inutile.
– Evitați ca sarcinile s ă fie repartizate
unor subordona ți care nu au atribu ții și
competen țe în domeniul respectiv. Sarcinile vor fi
îndeplinite mai u șor și
mai bine și nu vor exista
suspiciuni cu privire la
repartiția acestora, fapt
ce ar influen ța negativ și
relațiile interpersonale.
Claritate – Asigura ți-vă că v-ați făcut înțeles de
către subordona ți, punând întreb ări în
acest sens, astfel încât subordona ții
dumneavoastr ă să primeasc ă ordine
clare și precise.
– Evitați situațiile în care anumite
ordine vin în contradic ție cu cele date
anterior: acest fapt creeaz ă confuzie și
duce, aproape sigur, la neîndeplinirea ambelor.
– Comunica ți cu claritate care sunt
standardele la care trebuie îndeplinite activitățile.
– Asigura ți-vă că sarcinile și ordinele
pe care le primesc subordona ții
dumneavoastr ă sunt transmise într-un Fiecare dintre
subordona ți va ști mult
mai clar ce are de f ăcut
și va acționa mult mai
eficient pentru
îndeplinirea sarcinilor ce
îi revin.
83Caracteristici
ale unui
climat
motivant Ce trebuie s ă faceți pentru a asigura
respectiva caracteristic ă Rezultatul scontat în
rândul subordona ților
limbaj adaptat nivelului lor de
înțelegere/preg ătire/cultur ă și pe
nivelurile lor de competen ță,
dezvoltate pân ă la clarificare și
însușire, fără a face presupuneri c ă vor
utiliza și informațiile anterioare.
Responsabili-
zare – Atunci când este posibil, delega ți
autoritatea și lăsați-i pe subordona ți să
gestioneze resursele destinate unei anumite activit ăți.
– Încuraja ți și lăudați inițiativele
subordona ților dumneavoastr ă, dacă
ele contribuie la realizarea eficient ă a
activităților din unitate.
– Acordați fiecărui subordonat un grad
rezonabil de autonomie, astfel încât
aceștia să-și exercite activitatea cu
eficiență, conștientizând valoarea
personală și finalitatea propriei munci. Subordona ții vor fi
astfel antrena ți să ia
mult mai u șor decizii în
care să ia în calcul atât
binele personal, cât și pe
cel al unit ății.
Utilizarea
corectă a
recompense-
lor – Recompensa ți realizările subordo-
naților; oamenii, chiar și cei mai
materialiști, se simt flata ți de laude, în
special, când sunt primite în fa ța
colegilor, pentru c ă nimeni nu este
motivat numai de câștig material.
– Asigura ți-vă că atunci când adresa ți
laude unui subordonat, acestea sunt pe deplin meritate; altfel, ceilal ți
subordona ți își vor pierde încrederea în
corectitudinea dumneavoastr ă.
– Evitați, pe cât posibil, utilizarea
pedepselor, înc ărcătura motiva țională a
acestora este mult mai s ăracă decât cea
a recompenselor și poate conduce la
alte efecte decât cele scontate.
– Nu pedepsi ți în mod automat orice
eșec, ci analiza ți, mai întâi, care sunt
cauzele care au condus la e șec și Multe situa ții cu
potențial conflictual nu
vor evolua în conflicte,
va crește încrederea
subordona ților în
capacitatea
dumneavoastr
ă de
evaluare și, nu în
ultimul rând, motivarea
și implicarea acestora în
realizarea sarcinilor.
Ei își vor spune „dacă
muncesc bine sau dac ă
fac acest lucru, voi fi
recompensat”
și nu
84Caracteristici
ale unui
climat
motivant Ce trebuie s ă faceți pentru a asigura
respectiva caracteristic ă Rezultatul scontat în
rândul subordona ților
pedepsiți atunci când acestea sunt
delăsarea, individualismul, trufia,
reaua-inten ție, lipsa de implicare etc.
– Încuraja ți competi ția și cultiva ți
spiritul de înving ător, astfel, îi
obișnuiți pe subordona ți să se
orienteze c ătre obținerea succeselor.
„orice aș face și oricât
m-aș strădui, oricum nu
voi fi remarcat sau voi fi
pedepsit”.
Relații de
cooperare/
coeziune – Încuraja ți construirea unor echipe de
lucru coezive.
– Nu ezita ți să penaliza ți
individualismele, dac ă împiedic ă
realizarea eficient ă a unor sarcini.
– Îndemna ți-vă subordona ții să spună
ceea ce simt și gândesc, pentru c ă
numai astfel ve ți fi în m ăsură să
acționați în acord cu ei.
– Considera ți munca subordona ților
dumneavoastr ă esențială pentru reu șita
misiunii; ei trebuie considera ți
competen ți până la proba contrarie.
– Încuraja ți relațiile de prietenie între
subordona ții dumneavoastr ă.
– Încuraja ți manifest ările altruiste în
relațiile dintre subordona ți. Dacă un militar face parte
dintr-un colectiv coeziv,
în care rela țiile sale cu
ceilalți militari sunt
foarte bune și în care
camarazii s ăi manifest ă
o atitudine pozitiv ă față
de misiune, atunci
șansele ca el s ă fie în
acord cu grupul de
apartenen ță sunt mult
mai mari (opinia
dominant ă a grupului
are, adesea, câ știg de
cauză în fața celei
individuale).
Recunoaș-
terea post-
misiune a
meritelor
militarilor
participan ți – Acorda ți importan ța cuvenit ă
acțiunilor de suport social și public la
întoarcerea din misiune a militarilor.
– Organiza ți (sau utiliza ți-le pe cele
deja existente, acolo unde este cazul) încăperi muzeale, special destinate
acestui tip de misiune, în care s ă
expuneți fotografii din misiune ale
acestora, plachete, diplome, medalii
obținute etc.). Valorizarea militarului
poate reprezenta o cale
pentru motivarea sa de a
participa la o alt ă
misiune, fiind, în acela și
timp, o surs ă de
motivare și pentru cei
care nu au luat parte la
asemenea misiuni.
85Secțiunea a 3-a
Consolidarea moralului
3.1. Factorii determinan ți și consecin țele moralului
Moralul reprezint ă o stare motiva țională pozitivă relaționată cu
performan ța sub stres, cu adaptarea la cerin țele misiunii și cu atitudinea
pozitivă, proactiv ă față de sarcini (Britt și Dickinson, 2006). Acesta se refer ă la
nivelul de energie, entuziasm și motivare cu care militarii se implic ă în
realizarea obiectivelor misiunii unit ății sau ale grupului din care fac parte, se
manifestă și poate fi m ăsurat doar în contextul existen ței unei misiuni sau a
unui obiectiv perceput ca un obstacol ce trebuie dep ășit. Evaluarea moralului
militarilor se realizeaz ă în raport cu caracteristicile misiunii și ale contextului
organizațional și de mediu în care se execut ă aceasta.
Evaluarea moralului și a factorilor de stres reprezint ă activități
importante pentru orice comandant, întrucât ace știa sunt res ponsabili de
obținerea succesului misiunilor, iar moralul bun și adaptarea la stres sunt în
strânsă legătură cu starea de bine, s ănătatea și performan ța militarilor.
Cunoașterea efectelor ac țiunii factorilor de stres specifici misiunilor,
precum și a factorilor determinan ți ai moralului constituie o premis ă a
consolidării acestuia și a prevenirii apari ției unor tulbur ări cauzate de stres,
care pot avea consecin țe directe negative asupra performan ței militarilor.
Măsurarea nivelului de stre s pe timpul misiunilor, concomitent cu cel al
moralului sunt foarte importante pentru a surprinde simptomele ini țiale ale
unor disfunc ționalități, având în vedere faptul c ă un nivel ridicat de stres poate
coexista cu un moral bun al militarilor.
Factorii determinan ți ai moralului pot fi identifica ți atât la nivel
organizațional – în leg ătură cu misiunea, cu calitatea actului de comand ă/de
conducere, cu coeziunea și eficiența unității, cât și la nivel individual.
Determinantul „Misiunea” este centrat pe convingerile militarilor c ă
misiunea are un scop clar și obiective realizabile, iar succesul este previzibil.
Factorii identifica ți la nivel organiza țional, rela ționați cu misiunea specific ă,
care influen țează semnificativ moralul sunt:
a) încrederea militarilor în tehnic ă, armament și echipament;
b) satisfac ția față de suportul logistic opera țional;
c) satisfac ția față de condițiile de trai, de comunicare cu familia;
d) satisfac ția față de informa țiile despre misiune și teren;
e) satisfac ția față de suportul social, care induce optimismul și
încrederea în reu șita misiunii, curajul și devotamentul necesar dep ășirii
dificultăților misiunii;
86Determinantul „Conducerea” este un important factor contextual,
caracteristic liderilor militari și se exprim ă prin clarificarea obiectivelor
misiunii, insuflarea încrederii subordona ților prin instruire și puterea
exemplului personal, accentuând și recunoscând rezultatele pozitive.
Încrederea militarilor în c onducere poate fi identificat ă din aprecierea
militarilor fa ță de trei calit ăți esențiale ale liderilor militari:
a) competen ța profesional ă;
b) grija și atenția pentru nevoile militarilor;
c) calitatea de surs ă credibilă de informa ții.
Determinantul „Unitatea” const ă în:
a) indicatorii de coeziune pe orizontal ă și pe vertical ă între diferite
niveluri ierarhice;
b) identificarea cu unitatea;
c) nivelul de motivare pentru îndeplinirea misiunilor unit ății sau ale
subunităților;
d) relațiile de camaraderie și respect reciproc dintre militari.
Determinantul „Factori individuali” se exprim ă prin:
a) încrederea în sine a militarilor;
b) satisfac ția profesional ă;
c) încrederea în performan ța unității sau a grupului din care militarii
fac parte.
Consecințele unui moral bun asupra performan ței militarilor constau în
rezistența la stres și îndeplinirea misiunilor în orice condi ții, în timp ce un
moral scăzut poate duce la comportamente cont raproductive, consum abuziv de
alcool, tutun, înc ălcarea disciplinei.
Din perspectiva determinan ților și a consecin țelor moralului, dar și a
factorilor de stres specifici misiunilor, comandan ții trebuie s ă urmărească
prezența comportamentelor ce indic ă existența unui moral bun sau sc ăzut al
militarilor.
Liderii militari în interac țiunea zilnic ă cu subordona ții sau pe timpul
diferitelor tipuri de mi siuni au posibilitatea s ă adune impresii, s ă vorbeasc ă, să
asculte, s ă observe și să monitorizeze problemele membrilor unit ății, în
încercarea de a aprecia nivelul moralului celor pe care-i conduc și de a
identifica principalii factor i de stres care le pot afecta executarea sarcinilor și,
implicit, eficien ța unității.
873.2. Indicatori specifici moralului militarilor
Indicatorii specifici unui moral bun al militarilor , care pot fi identifica ți
de către comandan ți sunt:
a) nivelul angajamentului fa ță de unitate – expunerea diferitelor tipuri
de insigne, steaguri, embleme și însemne militare care sugereaz ă prezența
spiritului de corp și mândria apartenen ței la unitatea/grupul respectiv;
b) încrederea militarilor în func ționarea și performan ța unității și în
conducerea acesteia – prezen ța planurilor și a proiectelor referitoare la alte
activități după finalizarea misiunii și întoarcerea acas ă, glume optimiste și
absența zvonurilor;
c) comportamente civice manifestate prin altruism, camaraderie,
conștiinciozitate, ini țiativă – procente ridicate de solda ți care se ofer ă voluntari
pentru pozi ții/misiuni periculoase și care își oferă sugestiile, opiniile pentru
creșterea eficien ței activităților;
d) performan ța sub stres;
e) încrederea în performan ța, în motiva ția și pregătirea colegilor din
cadrul subunit ăților, în situa ții de criză.
Indicatorii unui moral sc ăzut se eviden țiază prin:
a) creșterea num ărului cererilor de renun țare la misiune sau a
situațiilor de evitare a sarcinilor care implic ă riscuri;
b) creșterea progresiv ă a indiferen ței și a lipsei de implicare în
executarea sarcinilor;
c) comportamente contraproductive, manifestate prin consum abuziv
de alcool, tutun, droguri, acte de indisciplin ă;
d) apariția bancurilor cu privir e la defecte ale organiza ției militare;
e) difuzarea cu u șurință a zvonurilor;
f) încredere sc ăzută în colegi, în comandan ți și în funcționarea unit ății;
g) apariția simptomelor stresului.
Cunoașterea factorilor de stres contribuie la ameliorarea moralului,
creșterea stresului inducând modific ări ale atitudinii militarilor fa ță de
executarea misiunilor.
Factorii de stres variaz ă în funcție de misiune și de mediul opera țional.
Factorii de stres cu cea mai frecvent ă apariție pe timpul diverselor opera ții
militare sunt:
a) izolarea/lipsa intimit ății;
b) ambiguitatea sau incertitudinea programului; c) lipsa de putere în luarea deciziilor; d) rutina activit ăților;
88e) pericolul;
f) mediul fizic – zgomot, praf, temperaturi extreme;
g) încărcarea cu sarcini;
h) lipsa familiei și a suportului afectiv;
i) modificarea mediului rela țional.
3.3. Acțiunea comandan ților pentru consolidarea moralului
Acțiunea pozitiv ă a comandan ților în scopul reducerii stresului ajut ă
militarii s ă se descurce în sarcinile zilnice și să-și îmbunătățească reacțiile de
adaptare la stres. Astfel, urm ătoarele recomand ări pot face parte din strategia
oricărui comandant:
a) să recunoasc ă semnele stresului atât în comportamentul propriu, cât
și al celorlal ți, să conștientizeze faptul c ă indivizii și subunitățile au reac ții
diferite la aceia și factori de stres;
b) de câte ori este posibil, s ă asigure odihna sau re pausul, în special în
timpul opera țiilor de lung ă durată și mai ales pentru pers oanele implicate în
procesele de luare a deciziei;
c) să fixeze obiective realiste pe ntru dezvoltarea progresiv ă a
indivizilor și a echipei și, sistematic, s ă verifice realizarea acestor obiective;
d) să planifice și să desfășoare activitatea de instruire în mod cât mai
realist, în raport cu viitoarea misiune și condițiile de mediu, ceea ce poate oferi
militarilor încrederea în propriile abilit ăți și în comandan ții care vor face tot ce
este posibil spre binele lor;
e) să fie ferm, pozitiv și deschis în comunicare;
f) să demonstreze competen ță și corectitudine în actul de comand ă;
g) să recunoasc ă faptul că frica este un sentiment normal în timpul
acțiunilor de lupt ă și că face parte din reac țiile la stres;
h) să implice grupul în elaborarea planurilor de viitor;
i) să motiveze și să dea sens scopurilor comune/de grup;
j) să fie atent la randamentul sc ăzut, atitudinile de indiferen ță, de
evitare a sarcinilor, lipsa spiritului de corp, insatisfac ția particular ă sau
generală.
Evaluarea moralului la nivelul grupurilor militare poate furniza căile
principale de ac țiune pentru reducerea factorilor destabilizatori la nivel
individual, organiza țional și instituțional prin:
a) creșterea încrederii militarilor în sine, în colegi și în comandan ți;
b) organizarea eficient ă a activit ăților și a timpului, prin cre șterea
timpului liber petrecut în activit ăți de grup organizate (pentru evitarea
obiceiurilor toxice – consum exces iv de alcool, tutun, droguri);
89c) rotirea milita rilor în misiuni , în scopul evit ării rutinei, a cre șterii
moralului și a reducerii apari ției/propag ării diferitelor zvonuri demoralizatoare;
d) adoptarea unui stil de conducere eficient și a unei atitudini
suportive fa ță de militari;
e) asigurarea unui suport l ogistic adecvat instruirii și misiunilor;
f) acordarea aten ției pentru condi țiile de munc ă și facilitățile de odihn ă
și refacere a capacit ății fizice și psihice dup ă misiuni (paturi, du șuri, iluminat,
condiții climatice, zgomot, insecte);
g) asigurarea suportului soci al (rude, prieteni, colegi, șeful nemijlocit,
preot, psiholog etc.) și sublinierea importan ței coeziunii;
h) utilizarea adecvat ă a recompenselor și a pedepselor;
i) utilizarea corect ă a expertizei militarilor.
Secțiunea a 4-a
Dezvoltarea competen țelor interculturale
4.1. Ce sunt competen țele interculturale
Având în vedere faptul c ă cele mai multe conflicte militare se
desfășoară într-un mediu multina țional și multicultural, întâlnirile interculturale
sunt inerente pentru experien ța militarilor. Conflictele din ultimii ani, precum
cele din Irak și Afganistan, adesea au însemnat interac țiunea cu localnicii, ceea
ce a condus la foarte multe probleme de comunicare și înțelegere cu ace știa. În
același timp, personalul unit ăților din teatrele de opera ții este din ce în ce mai
divers, existând diferen țe de gen, etnie, religie și status social atât între militarii
aparținând aceleia și armate, cât și între militarii na țiunilor aliate. Grupuri
diferite provin din culturi diferite, care se raporteaz ă la seturi de norme și valori
diferite.
Culturile se transmit și se perpetueaz ă prin pove ști, ritualuri, simboluri,
legi, valori și norme sociale. Acestea se nasc din experien ța împărtășită de
membrii unui grup în timpul adapt ării la cerin țele externe și al integr ării lor în
cadrul grupului. Fundamental , culturile se dezvolt ă pentru a împlini nevoile
oamenilor pentru stabilitate, sentimentul valorii și al apartenen ței. Problemele
apar atunci când oamenii încearc ă să aplice normele și valorile propriei
culturi pentru a în țelege o societate sau un grup cu o cultur ă diferită.
Interacțiunile interculturale au adesea ca rezultat neîn țelegeri, întrucât
indivizii folosesc reguli diferite pentru a interpreta acela și comportament sau
situație.
Abilitatea unui individ de a rela ționa și de a se adapta la diferite culturi
este cunoscut ă drept competen ță intercultural ă sau inteligen ță culturală.
90Acest termen include trei componente :
a) cognitivă – cunoașterea limbii, a obiceiurilor și credințelor;
b) fizică – limbajul trupului și al gesturilor;
c) emoțională – încredere, adaptabilitate , flexibilitate în gândire.
Pentru misiuni în teatre de opera ții, un element-cheie este selec ția,
instruirea și dislocarea militarilor care au aceste calit ăți și sunt capabili s ă
funcționeze eficient în mai multe culturi.
4.2. Cunoa șterea unei a doua limbi și abilitatea de negociere
Pentru militarii participan ți la misiuni în teatre de opera ții, în primul
rând sunt foarte importante cunoa șterea unei alte limbi și abilitatea de
negociere intercultural ă. Astfel, este esen țial ca fiecare patrul ă să aibă un
militar care poate comunica în limba loca lnicilor, evitându-se folosirea unui
interpret care adesea nu poate fi de încr edere din punct de vedere al securit ății
informațiilor sau al opera ției militare. De asemenea, cunoa șterea unei limbi
străine este cea mai simpl ă modalitate pentru o persoan ă de a-și însuși obiceiuri
și mentalit ăți caracteristice pentru popula ția vorbitoare a acelei limbi.
Cunoașterea unei alte limbi, pentru militarii care încadreaz ă aceste
detașamente, nu este îns ă necesară la un nivel ridicat. De aceea, într-un timp
scurt, în perioada de preg ătire pentru misiune, este suficient ca doar câ țiva
militari s ă cunoască bine limba localnicilor, pentru ceilal ți fiind necesar un
nivel de baz ă, care să permită comunicarea adecvat ă într-un limbaj comun
(similar cu abilit ățile de conversa ție necesare unui turist). Este binecunoscut
faptul că persoanele bilingve î și vor însu și mult mai repede o a treia limb ă
străină, în special cea cu r ădăcini comune, având formate deja abilit ățile
necesare pentru înv ățarea unei limbi str ăine.
Intervențiile militare sunt, aproape prin defini ție, generate de situa ții de
conflict. Chiar dac ă forța este principala modalitate folosit ă de militari pentru a
rezolva un conflict, de multe ori, militarii care au ac ționat în teatrele de opera ții
au negociat cu popula ția locală sau chiar au fost medi atorii unor dispute între
localnici.
Succesul negocierii depinde de capacitatea de în țelegere și de
respectare a obiceiurilor și mentalit ăților fiecărui partener de negociere. Spre
exemplu, negociatorii cu o cultur ă individualist ă așteaptă ca partenerii de
negociere s ă fie competitivi, iar cei proveni ți dintr-o cultur ă colectivist ă se
bazează pe cooperarea celorlal ți.
Militarii în timpul misiunilo r pot fi mult mai eficien ți ca negociatori
dacă vor conștientiza rolul pe care-l joac ă presiunea normelor sociale într-o
cultură anume. În procesul de negociere, con știentizarea cauzei conflictului
este foarte important ă, ceea ce înseamn ă că și aspectele culturale joac ă un rol
major în în țelegerea contextului în care s-a declan șat un conflict. De exemplu,
interdicția dezvăluirii feței de către femei în fa ța unui bărbat ce nu apar ține
91familiei, prezent ă în culturile musulmane, în cazul înc ălcării, poate declan șa un
conflict pentru a r ăzbuna rușinea, în timp ce, în alte culturi, conflictele pot s ă
apară mai degrab ă din cauza viol ării drepturilor. De aceea, este esen țială
cunoașterea valorilor și a normelor sociale specifice unei culturi pentru a
înțelege mai bine cauzele și modalitățile de rezolvare a conflictelor.
Tehnicile specifice de negociere care pot fi utilizate pe timpul
misiunilor în teatrele de opera ții sunt detaliate în capitolul VI, sec țiunea a 2-a.
Secțiunea a 5-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre
enunțurile de mai jos. La sfâr șitul manualului, ve ți găsi răspunsurile corecte.
1. Comunicarea și personalitatea membrilor unei echipe sunt criterii
suficiente pentru eficien ța acesteia.
a) A b) F
2. Formarea unei echipe presupune ac țiunea comun ă pentru atingerea
obiectivelor individuale ale fiec ărui membru.
a) A b) F
3. Exerci țiile de simulare pot fi foarte utile în formarea unei echipe,
întrucât permit observarea, monitorizarea și feedback-ul diferitelor
comportamente și acțiuni.
a) A b) F
4. Repartizarea eficient ă a sarcinilor, respons abilizarea indivizilor și
dezvoltarea coeziunii sunt ac țiuni suficiente pentru men ținerea unui climat
motivant la nivelul subunit ății.
a) A b) F
5. Moralul reprezint ă o stare motiva țională pozitivă relaționată cu
performan ța sub stres.
a) A b) F
6. Moralul se manifest ă și poate fi m ăsurat doar în contextul existen ței
unei misiuni sau a unui obiectiv perceput ca un obstacol ce trebuie dep ășit.
a) A b) F
7. Încrederea sc ăzută în colegi, în comandan ți și în funcționarea unit ății
nu reprezint ă un indicator al moralului sc ăzut.
a) A b) F
8. Creșterea stresului induce modific ări ale atitudinii militarilor fa ță de
executarea misiunilor.
a) A b) F
92CAPITOLUL IX
Tulburări relaționate cu stresul și evenimentele traumatice
Secțiunea 1
Aspecte generale
Tulburarea sau sindromul reprezint ă totalitatea semnelor și simptomelor
care caracterizeaz ă o afec țiune. Tulbur ările rela ționate cu stresul și
evenimentele traumatice pot ap ărea în urma expunerii la un incident critic,
eveniment cu poten țial traumatic sau la un stresor opera țional de intensitate
variabilă.
Manifestările psihocomportamentale caracteristice acestor tulbur ări
sunt asem ănătoare cu reac țiile la stresul opera țional, dar difer ă ca intensitate și
durată.
Factori de risc pentru dezvoltarea unei tulbur ări relaționate cu stresul și
evenimentele traumatice pot fi:
a) descoperirea întârziat ă a reacțiilor la stresul opera țional;
b) negarea, autoînvinov ățirea pentru ceea ce s-a întâmplat;
c) severitatea reac țiilor dezadaptative la stresul opera țional;
d) gravitatea evenimentului trauma tic/intensitatea stresorului opera țional;
e) ritmul continuu și stresant de via ță;
f) lipsa suportului social sau reac țiile negative din partea celorlal ți;
g) vârsta tân ără la momentul expunerii la evenimentul traumatic/
stresorul opera țional;
h) existen ța unor vulnerabilit ăți psihologice pentru dezvoltarea acestui
tip de tulbur ări;
i) consumul excesiv de alcool/substan țe;
j) tulburări psihologice în istoricul membrilor familiei;
k) evenimentele traumatice sau abuz în trecutul persoanei;
l) tulburările relaționate cu stresul și evenimentele traumatice în
trecut.
Tulburările relaționate cu stresul și evenimentele traumatice sunt
tulburări psihice, caracterizate prin manifest ări psihocomportamentale severe
care includ, conform clasific ărilor de specialitate: tulburarea de stres acut,
tulburarea de adaptare, tulbur area de stres posttraumatic ( Hightlights of
changes from DSM-IV-TR to DSM-5 , 2013).
1.1. Tulburarea de stres acut
Conform „Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale –
DSM-IV-TR”, apari ția tulburării de stres acut pr esupune ca individul s ă fi trăit
un eveniment traumatic:
a) direct – a fost r ănit sau a asistat la moartea/r ănirea celorlal ți militari
sau a popula ției civile;
93b) indirect – i s-a relatat un eveniment soldat cu moartea/r ănirea unor
persoane apropiate/altor militari.
Caracteristice pentru tulburarea de stres acut sunt:
a) deteriorarea semnificativ ă în funcționarea social ă și profesional ă
normală a persoanei;
b) prezen ța simptomelor/manifest ărilor pentru o perioad ă d e l a 2 l a
maximum 30 de zile, de la expunerea la un eveniment traumatic.
Simptomele asociate tulbur ării de stres acut sunt:
a) retrăirea evenimentului traumatic în cel pu țin unul dintre
următoarele moduri: imagini, gânduri, vise, ilu zii, episoade scur te de revenire a
unor amintiri;
b) stare afectiv ă negativă la vederea unor obiecte care amintesc de
trauma trăită;
c) incapacitatea amintirii unor aspe cte importante ale evenimentului
traumatic;
d) evitarea stimulilor care reamintesc experien ța traumatic ă;
e) anxietate și excitabilitate crescut ă;
f) lipsa de reac ție, detașarea sau absen ța unui răspuns emo țional.
Pentru persoanele care nu au experien ța unui eveniment traumatic, dar
care se încadreaz ă în unele dintre caracteristicile men ționate mai sus, este de
luat în considerare posibilitatea existen ței unei tulbur ări de adaptare (DSM-IV-
TR, 2003).
1.2. Tulburarea de adaptare
Tulburarea de adaptare apare și se manifest ă pentru o perioad ă cuprinsă între
2 și 90 de zile, îns ă poate dura pân ă la 180 de zile. Tulburarea poate fi declan șată
de factori stresori de orice severitate și implică o serie larg ă de simptome
posibile, spre deosebire de tulburarea de stres acut sau cea de stres posttraumatic, caracter izate prin prezen ța unui factor de stres extrem și de
simptome specifice.
Caracteristice pentru tulburarea de adaptare sunt (DSM-IV-TR, 2003):
a) reacțiile dezadaptative severe la stres, prin manifest ări
psihocomportamentale semnificative și observabile, în exces fa ță de ceea ce se
așteaptă de la expunerea la factorul stresor;
b) deteriorarea semnificativ ă în funcționarea social ă și profesional ă;
c) faptul c ă manifest ările specifice apar în de curs de 3 luni de la
expunerea la stresor și nu dureaz ă mai mult de 6 luni de la încetarea ac țiunii
stresorului sau a consecin țelor sale.
Simptomele asociate tulbur ării de adaptare sunt:
a) dispozi ție depresiv ă, disperare, plâns;
b) anxietate/nervozitate/fric ă;
c) mixte – anxietate cu dispozi ție depresiv ă; anxietate cu depresie și
modificări de conduit ă;
d) modific ări de conduit
ă, constând în înc ălcarea drepturilor altora, a
regulilor și normelor sociale majore;
94e) reacții dezadaptative/acuze somatice (dureri de cap, dureri
musculare etc.);
f) izolare social ă, inhibiție în activitatea profesional ă.
Tulburarea de adaptare se asociaz ă cu un risc crescut de tentative de
suicid sau suicid, uz excesiv de substan țe și acuze somatice.
1.3. Tulburarea de stres posttraumatic
Tulburarea de stres posttraumatic pr esupune expunerea la un factor de
stres extrem, care pune în pericol via ța sau integritatea corporal ă și poate fi
(DSM-IV-TR, 2003):
a) acută – dacă problemele dureaz ă mai puțin de 90 de zile de la
expunere;
b) cronică – dacă problemele dureaz ă între 90 și 180 de zile;
c) cu apari ție întârziat ă – dacă problemele dureaz ă peste 180 de zile.
Tulburarea de stres posttraumatic reprezint ă o afecțiune asociat ă cu
evenimente traumatice severe caracterizat ă prin 3 mari categorii de
probleme/simptome:
a) retrăirea persistent ă a evenimentului traumatic;
b) evitarea situa țiilor asociate cu trauma;
c) simptome persistente de activare exagerat ă a sistemului nervos sau
lipsa de reac ție.
Caracteristice pentru tulburarea de stres posttraumatic sunt:
a) simptomele similare cu cele specifice tulbur ării de stres acut, îns ă
se poate vorbi de tulburar e de stres posttraumatic dup ă o perioad ă de cel pu țin
30 de zile de manifest ări specifice;
b) prezen ța distresului semnificativ, a dificult ăților de adaptare
socială, profesional ă sau referitoare la domeniile de func ționare a persoanei,
generate de experien ța traumatic ă.
În general, dup ă un incident cu poten țial traumatic, la majoritatea
persoanelor, intensitatea manifest ărilor se diminueaz ă treptat, îns ă unele
persoane pot dezvolta reac ții post-traum ă care necesit ă o abordare specializat ă
și tratament.
Reacțiile prelungite po t afecta activitatea la locul de munc ă și se pot
transforma în tulburare sau si ndrom de stres posttraumatic.
Simptomele asociate cu tulburar ea de stres posttraumatic sunt:
a) retrăirea evenimentului traumatic în cel pu țin unul dintre
următoarele moduri: imagini, gânduri, vise, ilu zii, episoade scur te de revenire a
unor amintiri (fla sh back-uri);
b) simptome persistente de cre ștere a excitabilit ății: iritabilitate,
comportamente agresive, ac țiuni necontrolate și comportamente
autodistructive, dificult ăți de concentrare, hipervigilen ță, insomnie, reactivitate
crescută;
c) lipsa de reac ție la stimuli obi șnuiți;
d) distres puternic, reac ții semnificative la anumi ți stimuli care amintesc de
evenimentul traumatic;
95e) evitarea în mod repetat a stimulilor asocia ți cu trauma (gânduri,
sentimente, conversa ții, locuri, activit ăți) și lipsa reactivit ății;
f) persisten ța gândurilor și a stărilor emoționale negative;
g) sentimentul de deta șare și înstrăinare de ceilal ți, restrângerea
manifestării emoțiilor sau a sentimentelor.
Secțiunea a 2-a
Rolul comandan ților în abordarea
tulburărilor relaționate cu stresul și evenimentele traumatice
Când se constat ă ori sunt suspiciuni privin d manifestarea simptomelor
specifice tulbur ărilor rela ționate cu stresul și evenimentele traumatice,
comandan ții vor desf ășura următoarele activit ăți:
a) asigură participarea mili tarilor la evalu ările de tip screening psihologic,
atât înaintea particip ării la misiuni, cât și după, prin care se urm ărește identificarea
personalului militar care prezint ă vulnerabilitate pentru dezvoltarea unor tulbur ări
relaționate cu stresul și evenimentele traumatice și/sau descoperirea timpurie a
cazurilor care prezint ă simptome ale acestor tulbur ări;
b) asigur ă participarea militarilor la activit ățile de preg ătire
psihologic ă, vizând controlul stresului opera țional, managementul incidentelor
critice/ evenimentelor traumatice, înv ățarea tehnicilor de prim ajutor în caz de
stres traumatic sau de defusing etc.;
c) asigură normalizarea reac țiilor emoționale imediat dup ă incidentul
critic/evenimentul cu poten țial traumatic, prin tehnici de reducere și control al
stresului opera țional aplicate atât la nivel individual, cât și la nivel de grup, a șa
cum sunt prezentate în capitolele V, VI și VII.
Militarii care prezint ă simptome ale tulbur ărilor relaționate cu stresul și
evenimentele traumatice sunt direc ționați pentru a beneficia de evaluarea și
intervenția psihologic ă specializat ă, luând în considerare urm ătoarele:
a) evaluarea se solicit ă atunci când se observ ă sau se consider ă că
starea militarului poate reprezenta un risc pentru sine și/sau pentru ceilal ți ori
capacitatea acestuia de îndeplinire a misiunilor este serios afectat ă;
b) evaluarea ofer ă informații esențiale care permit luarea unor m ăsuri
administrative ori de speci alitate, inclusiv direc ționarea c ătre serviciile
medicale și psihologice specializate.
Pentru a distinge nevoia evalu ării specializate, comandan ții pot analiza
situația, luând în considerare urm ătoarele:
a) militarul are/a avut o problem ă comportamental ă sau
neuropsihiatric ă care ar putea contribui la starea sau situa ția actuală?
b) militarul este capabil s ă poarte și să mânuiasc ă arma în momentul
respectiv?
c) militarul poate avea acces la informa ții clasificate?
d) militarul dispune de poten țialul și resursele necesare pentru a reveni
la capacitatea normal ă de func ționare dup ă administrarea unei interven ții
eficiente?
96Planificarea unei evalu ări psihologice la solicitarea comandan ților, în
afara evalu ărilor psihologice periodice, presupune parcurgerea urm ătoarelor
etape ( Navy leaders guide for managi ng soldiers in distress , 2012):
a) consultarea psihologul ui clinician din zona de responsabilitate a
unității; comandan ții trebuie s ă comunice motivele care au determinat
direcționarea militarului pentru evaluare și ce informa ții doresc s ă obțină;
b) oferirea informa țiilor necesare psihologului pentru o evaluare
completă;
c) informarea militarului cu cel pu țin 2 zile înaintea desf ășurării
evaluării, cu privire la locul și data acesteia, motivele care au condus c ătre
necesitatea evalu ării și cu privire la drepturile sale;
d) stabilirea/recomandarea de c ătre psiholog a demersurilor privind
tipul evalu ării;
e) evaluarea psihologic ă propriu-zis ă, elaborarea raportului de evaluare
psihologic ă și transmiterea acestuia comandantului.
Situațiile care necesit ă evaluare de urgen ță sunt:
a) suspiciunea existen ței unei tulbur ări mentale severe sau a
consumului de substan țe;
b) violența, intenția sau amenin țarea cu acte violente.
Pașii de urmat în astfel de situa ții sunt:
a) asigurarea securit ății fizice a militarului și a celor din apropierea sa;
b) observarea/monitorizarea militarului și asigurarea prezen ței unor
persoane în apropierea sa;
c) interzicerea accesului la arme, muni ție, medicamente sau orice
obiect care ar putea re prezenta un pericol;
d) informarea celor care ar putea fi ținte posibile ale agresiunii
militarului afectat;
e) consultarea medicului și a psihologului din zona de responsabilitate
a unității, înainte de a trimite militarul la o evaluare de urgen ță, dacă este
posibil;
f) transportarea în siguran ță a militarului c ătre cel mai apropiat
specialist (psiholog sau medic);
g) informarea în scris a militarului și a speciali știlor despre motivele
care au condus la necesitatea desf ășurării evaluării de urgen ță.
Persoana care trece printr-o experien ță copleșitoare are nevoie de timp
pentru a g ăsi un sens și pentru a se proiecta în viitor în noile condi ții.
Reacțiile rămân deseori și după încetarea evenimentului traumatizant, pot
dura zile sau s ăptămâni pân ă la dispari ția acestora, îns ă dacă persoana
beneficiaz ă de suport și susținere din partea familiei, a prietenilor, a colegilor,
acestea trec mai u șor. Uneori trauma poate fi profund ă, iar stresul provocat atât
de copleșitor, încât apare nevoia de asisten ță specializat ă.
97Pentru sus ținerea procesului de recuperare, dup ă un eveniment
traumatizant, se recomand ă ca militarii:
a) să fie conștienți și să recunoasc ă anumite reac ții (negarea excesiv ă
sau refuzul de acceptare pot întârz ia procesul de recuperare);
b) să știe și să-și repete că trăirile sunt normale și că pot fi dep ășite;
c) să evite consumul de alcool sau alte substan țe;
d) să evite deciziile majore sau schimb ările importante;
e) să evite blocarea gândurilor referi toare la ceea ce s-a petrecut
(confruntarea gradual ă cu evenimentele conduce la dep ășirea acestora);
f) să dialogheze cu ceilal ți, să povesteasc ă propriile experien țe;
g) să se odihneasc ă și să practice exerci țiile fizice;
h) să-și exprime sentimentele pe m ăsura experiment ării acestora (pot
fi discutate cu cineva sau notat e într-un jurnal, întrucât ajut ă în procesul de
recuperare).
Secțiunea a 3-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre
afirmațiile de mai jos. La sfâr șitul manualului, ve ți găsi răspunsurile corecte.
1) Caracteristicile tulbur ării de stres acut apar în urma unui eveniment
traumatic.
a) A b) F
2) În tulburarea de stres acut simptomele dureaz ă de la 2 la maximum
30 de zile.
a) A b) F
3) Anxietatea și excitabilitatea crescute fac parte din simptomele
asociate cu tulbur area de stres acut.
a) A b) F
4) Tulburarea de adaptare poate dura mai mult de 90 de zile.
a) A b) F
5) Caracteristice pentru tulburarea de adaptare sunt: dispozi ția
depresivă, disperarea, plânsul.
a) A b) F
6) Tulburarea de stres posttraumatic poate fi: acut ă, cronică, sau cu
apariție întârziat ă.
a) A b) F
7) Tulburarea de stres posttraumatic poate avea simptome similare cu
cele specifice tulbur ării de stres acut.
a) A b) F
8) Intenția persoanei de a se r ăni pe sine sau pe al ții nu necesit ă
evaluare de urgen ță.
a) A b ) F
98CAPITOLUL X
Manifestări similare tulbur ărilor relaționate cu stresul
și evenimentele traumatice
Secțiunea 1
Traumatisme cranio-cerebrale minore
1.1. Aspecte generale
Traumatismele cranio-cerebrale minore, cunoscute și sub denumirea de
contuzii, apar în urma unor lovituri la cap și pot genera scur te pierderi ale
conștienței sau modific ări ale acesteia, cum ar fi dezorientarea sau confuzia,
fără afectarea vizibil ă a creierului.
Semnele/indicatorii unui traumatis m cranio-cerebral minor sunt:
a) În plan fizic:
− dureri de cap intense și/sau prelungite;
− tulburări de somn, traduse prin insomnie sau tendin ța de a dormi
mai mult decât de obicei, f ără o cauză obiectivă, cum ar fi deprivarea de somn
într-o perioad ă anterioar ă;
− amețeală, senzația de pierdere a echilibrului;
− senzație de oboseal ă permanent ă;
− slăbirea forței musculare, „furnic ături”;
− tulburări de vedere (vederea „în cea ță”);
− tulburări de echilibru;
− lentoare în mi șcare;
− sensibilitate la lumin ă (evitarea lumi nii puternice);
− „țiuit” în urechi;
− senzație de grea ță/vomă.
b) În plan mental și emoțional:
− lentoare în gândire și/sau în vorbire;
− dificultăți de concentrare;
− tulburări de memorie (amintirea cu dificultate a ceea ce s-a
întâmplat înainte și imediat dup ă producerea traumatismului);
− decizii pripite sau rezolvarea sarcinilor în mod defectuos;
− confuzie u șoară, senzația că este depășit repede de situa ții;
− anxietate (nelini ște fără motiv);
− iritabilitate f ără cauze evidente;
− depresie (triste țe, sentimente de inutilitate etc.);
− apatie (indiferen ță, nepăsare la ce se întâmpl ă în jur);
− instabilitate emo țională (trecerea cu u șurință de la o stare
la alta).
99Semnele/indicatorii traumatismului cranio-cerebral minor, spre
deosebire de cele ale stresului posttraum atic, apar imediat sau relativ repede
după producerea even imentului.
Persoanele care au suferit un trau matism cranio-cerebral minor pot
susține că sunt bine, f ără a realiza c ă cei din jur observ ă anumite schimb ări în
comportamentul lor. În primele ore sa u zile de la producerea traumatismului
pot apărea simptome noi sau complica ții neașteptate, iar starea militarului se
poate agrava brusc, fiind necesar ă urmărirea timp de 24-72 de ore.
1.2. Rolul comandan ților
Întrucât semnele/indicatorii specifici traumatismelor cranio-cerebrale
minore sunt, uneori, greu de recunoscut, se recomand ă orientarea/înso țirea
militarului pentru evaluare medical ă de către personalul specializat, cât mai
curând posibil dup ă producerea r ănirii.
Recuperarea dup ă un traumatism cranio-cerebral minor difer ă de la o
persoană la alta, timpul variaz ă de la câteva zile, la 1 sau 2 s ăptămâni.
Pentru a facilita procesul de recuperare, comandan ții vor lua în
considerare indica țiile prezentate în tabelul urm ător.
10.1.1. Indica ții pentru facilitarea pr ocesului de recuperare
DA! NU!
– în primele 24-72h de la
producerea traumatismului nu l ăsați
militarul nesupravegheat;
– oferiți militarului posibilitatea de
a se odihni sau de a dormi, acestea sunt cele mai bune modalit ăți de
recuperare;
– reimplica ți gradual militarul în
activități, încredin țându-i, la început,
o sarcină simplă, apoi adăugând câte
o nouă sarcină, după ce constata ți că
cea anterioar ă a fost îndeplinit ă
corespunz ător;
– îndemna ți militarul s ă-i consulte
pe cei apropia ți, dacă are de luat
decizii importante; – implicarea în activit ăți care ar
putea duce la un alt traumatism cranio-cerebral (activit ăți sportive,
activități de preg ătire care
presupun contact fizic etc.); un nou traumatism de acela și tip poate
agrava starea militarului sau, în cel mai bun caz, poate încetini procesul de revenire dup ă primul
traumatism;
– consumul de alcool, cafea,
energizante, tutun, substan țe;
consumul acestora duce la încetinirea recuper ării;
– consumul în exces al unor
somnifere, chiar și în cazul în care
100DA! NU!
– recomanda ți să noteze ce are de
făcut, chiar și în cazul sarcinilor
simple, cotidiene, pentru care înainte
nu avea nevoie;
– explica ți că este o afec țiune
temporară, pentru c ă problemele
provocate de trauma suferit ă vor
dispărea;
– dacă în zona lovit ă apar
umflături, se aplic ă local o pung ă cu
gheață. apar insomniile; excesul de
somnifere poate accentua problemele de memorie sau de gândire deja existente;
– automedica ția sau adminis-
trarea unor medicamente f ără
indicația medicului (va lua
medicamente doar la indica ția
medicului);
– statul prelungit în fa ța
televizorului/PC;
-expunerea la soare și efortul
fizic intens.
În situația în care se constat ă persisten ța modific ărilor de comportament
sau de dispozi ție mai mult de dou ă săptămâni de la producerea traumatismului,
se recomand ă trimiterea militarului la un consult/control medical, în vederea
diagnostic ării și stabilirii tratamentului potrivi t. De asemenea, se recomand ă
contactarea psihologului din zona de responsabilitate, pentru interven ție și
managementul nonfarmacologic al simptomelor cu care se confrunt ă militarul.
Secțiunea a 2-a
Tulburări de personalitate
2.1. Aspecte generale
Tulburările de personalitate constau într-un set caracteristic de tr ăsături
psiho-comportamentale, considerate în anumite situa ții ca fiind disfunc ționale
și rigide, incompatibile cu rolurile specifice personalului militar.
Acestea nu se încadreaz ă în tabloul clasic de boal ă, nu au un debut și
manifestare limitate în timp, o perioad ă de stare și apoi o vindecare în urma
unui tratament.
Tulburările de personalitate au anumite caracteristici generale, cum ar fi:
− sunt schițate și se dezvolt ă încă din copil ărie;
− se cristalizeaz ă la adolescen ță;
− însoțesc persoana de-a lungul existen ței sale.
101Tulburările de personalitate su nt de mai multe tipuri și categorii, iar
încadrarea în tabloul specific fiec ărui tip intr ă obligatoriu în competen ța
psihologului clinician și a medicului psihiatru.
Pentru a în țelege diferen țele dintre comportamentele func ționale,
caracteristice personalit ății echilibrate, adaptate situa țiilor și cele care pot
semnala existen ța unei tulbur ări de personalitate, precum și riscurile presupuse
de acestea din urm ă, în tabelul de mai jos sunt prezentate o serie de elemente
specifice.
10.2.1. Indicatori compor tamentali specifici tulbur ărilor de personalitate
Manifest ări psiho-comportamentale Implicații în cazul misiunilor
cu grad ridicat de risc
Instabilitate emo țională (trece cu mare
ușurință de la bucurie la triste țe, fără un
motiv real, a șa cum fac copiii)
Poate ignora nevoile
grupului/echipei sau poate
dezvolta ata șamente emo ționale
exagerate pentru una sau mai
multe persoane/sl ăbește
coeziunea grupului
Emotivitate superficial ă (în mod repetat,
în situațiile care ar presupune o emo ție
profundă, cum este cea a pierderii unei
ființe apropiate, de exemplu, starea lui
emoțională este mult „diluat ă”)
Nevoie excesiv ă și constant ă de sprijin
afectiv (trebuie s ă i se spun ă în
permanen ță că este iubit, apreciat, c ă
cineva îl în țelege etc.)
Nu poate lua singur decizii, nici
în situații în care acest lucru
este obligatoriu
Dependen ță/sugestibilitate/caut ă în
permanen ță sfaturi/direc ționare
Nu poate tr ăi singur/refuz ă să rămână
singur pentru mult timp
Inflexibilitate/reac ționează în același mod,
indiferent de context, astfel încât, în
anumite situa ții, comportamentul lui este
total inadecvat/nu are niciodat ă simțul
umorului Nu este capabil s ă-și ajusteze
comportamentul în func ție de
context/reac țiile lui pot periclita
atât derularea misiunilor
propriu-zise, cât și coeziunea
grupului Fixare permanent ă și exagerat ă pe detalii,
„nu vede p ădurea, din cauza copacilor”
Incapacitate a se ata șa emoțional/
egocentrism exagerat Nu contribuie la crearea
coeziunii de grup
102Manifest ări psiho-comportamentale Implicații în cazul misiunilor
cu grad ridicat de risc
Impulsuri necontrolate/tendin ța constant ă
de a-și satisface impulsurile imediat,
indiferent de context Poate dezvolta reac ții
agresive/necontrolate, în
situația în care nu- și poate
satisface nevoile/impulsurile
(de hrană, sexuale etc.)
Evită în mod constant responsabilitatea
propriilor ac țiuni/dă dovad ă de
iresponsabilitate Își poate risca în mod constant
propria via ță sau pe a altora,
fără ca situația s-o impun ă
Evită să-și asume
responsabilitatea pentru
propriile ac țiuni
Poate să-și încalce
promisiunile/angajamentele
(formale sau informale)
O parte dintre caracteristicile/manifest ările comportamentale care apar
în cazul tulbur ărilor de personalitate pot fi asem ănătoare celor prezente în
tulburările relaționate cu stresul și evenimentele traumatice: instabilitate
emoțională, reacții exagerate la unii stimuli di n mediu, nivel foarte redus al
stimei de sine/sentimente de autoînvinov ățire etc. Îns ă, între cele 2 tipuri de
probleme exist ă următoarele deosebiri esen țiale:
a) tulburările de personalitate apar și se manifest ă indiferent dac ă în
viața persoanei respective apare sau nu un stresor semnificativ, în timp ce
tulburările relaționate cu stresul și evenimentele traumatice presupun, în mod
obligatoriu, prezen ța unui stresor opera țional de intensitate variabil ă sau a unui
eveniment cu poten țial traumatic;
b) tulbur ările de personalitate se declan șează, de regul ă, în
adolescen ță sau la vârsta maturit ății timpurii, în timp ce tulbur ările relaționate
cu stresul și evenimentele traumatice se pot declan șa aproape la orice vârst ă;
c) în situații deosebite, cu poten țial ridicat de risc, în situa ții cu
potențial traumatizant, sau în condi ții de factori favorizan ți (alcool, rela ții
tensionate etc.) este de a șteptat ca un militar care prezint ă o tulburare de
personalitate să manifeste comportamente dezadaptative , însă aceste
comportamente au existat și anterior, chiar dac ă au fost latente sau mai reduse
ca intensitate și frecvență, în timp ce simptomele tulbur ărilor rela ționate cu
stresul și evenimentele traumatice apar numai în contextul stresorilor
operaționali/evenimentelor cu poten țial traumatic ;
d) dacă un militar prezint ă o tulburare de personalitate, nu înseamn ă
că nu poate dezvolta și o tulburare rela ționată cu stresul și evenimentele
traumatice , acestea putând coexista.
1032.2. Rolul comandan ților
Pentru prevenirea situa ției de a avea, pe timpul misiunii, subordona ți cu
tulburări de personalitate sau manifest ări caracteristice acestora, comandan ții
desfășoară următoarele activit ăți:
a) se asigur ă de cunoa șterea cât mai bun ă a militarilor, înc ă din
perioada de preg ătire a misiunii, le observ ă comportamentul în situa ții cât mai
diverse și, dacă este posibil, îi pune în contexte cât mai ap ropiate de cele cu
care se vor confrunta în misiune;
b) folosesc toate sursele avute la dispozi ție: informa ții obținute de
la colegi sau alte persoane apropiate, informa ții furnizate de c ătre psiholog,
date din memoriul personal etc.;
c) asigură participarea militarilor la evalu ările psihologice periodice
și urmărește dacă au obținut avizul APT; în situa ția în care avizul psihologic
este APT CONDI ȚIONAT/INAPT TEMPORA R, militarul î și desfășoară
activitatea sub supr aveghere direct ă și parcurge un program de interven ție
psihologic ă specializat ă, dacă este cazul.
Dacă există suspiciuni temeinice c ă un militar prezint ă o tulburare de
personalitate, comandan ții desfășoară următoarele:
a) limiteaz ă accesul la armament, muni ție, documente clasificate și
participarea la activit ăți cu grad de risc crescut;
b) solicit ă sprijin administrativ (d in partea superiorilor) și de
specialitate (de la psihologul din zona de responsabilitate), pentru a asigura
evaluarea și, eventual, diagnosticarea corect ă;
c) utilizeaz ă răspunsuri cu înc ărcătură emoțională pozitivă și
explică în termeni cât mai neutri sau chiar pozitivi necesitatea efectu ării
controlului de specialitate;
d) evită judecarea/dezaprobarea militarului în prezen ța altora,
pentru comportamente care conduc c ătre suspiciunea existen ței unei tulbur ări
de personalitate.
În cazul în care suspiciunea este confirmat ă de către evaluarea de
specialitate, este recomandat ca militarul respectiv s ă fie înlocuit, pentru
executarea misiunii în teatrul de opera ții, pentru c ă riscul dezvolt ării unor
comportamente dezadaptative este relativ ridicat.
Dacă suspiciunile cu privire la o tulburare de personalitate apar după
dislocarea în teatrul de opera ții este necesar ă parcurgerea urm ătoarelor etape:
a) informarea imediat ă a superiorului ierarhic și a psihologului din
zona de responsabilitate a unit ății; decizia de repatriere trebuie luat ă având în
vedere recomand ările speciali știlor (medic, psiholog);
b) în situația în care se decide repatrierea militarului, se procedeaz ă
cu discreție și se evită judecarea sau blamarea acestu ia, pentru a nu amplifica
comportamentele sau st ările emoționale dezadaptative deja existente.
104Secțiunea a 3-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre
enunțurile de mai jos. La sfâr șitul manualului ve ți găsi răspunsurile corecte.
1. Traumatismele cranio-cerebrale sau contuziile se produc f ără
afectarea vizibil ă a creierului.
a) A b) F
2. În cazul producerii unui traumatis m cranio-cerebral, starea victimei
trebuie urm ărită 24h-72h de la pr oducerea traumei.
a) A b) F
3. După un traumatism cranio-cerebral este recomandat ca militarul s ă
se relaxeze privind la TV sau utilizând computerul.
a) A b) F
4. După producerea unui traumatism cranio-cerebral, dac ă militarul
afirmă că se simte bine, poate s ă-și reia activitatea imediat, exact ca înaintea
producerii traumatismului.
a) A b) F
5. Expunerea la soare nu d ăunează în cazul victimelor unui traumatism
cranio-cerebral.
a) A b) F
6. Militarul care a suferi t un traumatism cranio-cerebral se recupereaz ă
mai repede dac ă se va odihni și va dormi.
a) A b) F
7. Tulburările de personalitate pot s ă apară și să se manifeste indiferent
dacă în viața persoanei respective apare sa u nu un stresor semnificativ.
a) A b) F
8. Dacă
există suspiciuni temeinice c ă un militar prezint ă o tulburare de
personalitate, comandan ții evită judecarea/dezaprobarea în fa ța altora, pentru
anumite comportamente observate.
a) A b) F
105CAPITOLUL XI
Manifest ări agresive, suicid și parasuicid
Secțiunea 1
Considera ții generale
1.1. Manifest ările agresive
Manifestările agresive reprezint ă forme de comportament orientat în
sens distructiv, în vedere a producerii unor daune, fie el e materiale, psihologice,
morale sau mixte.
Comportamentul agresiv poate fi îndreptat c ătre obiecte (armament,
tehnică, mobilier etc.) sau c ătre ființe (propria persoan ă, alte persoane,
animale).
Comportamentele agresive pot fi:
a) verbale: injurii, vorbe dur e, care pot afecta persoana c ăreia îi sunt
adresate;
b) gestuale: expresii faciale amenin țătoare, gesturi care mimeaz ă o
agresiune, amenin țări adresate prin ridicarea palmei sau a pumnului c ătre o altă
persoană, fără a o lovi;
c) fizice: agresarea fizic ă a unei persoane, distrugerea efectiv ă a unor
obiecte.
Două dintre cele mai frecvente elemente care pot conduce la
declanșarea manifest ărilor agresive sunt reprezentate de nivelul sc ăzut al stimei
de sine și de percep ția că altcineva s-a comporta t incorect. Astfel, dac ă stima
de sine și încrederea în capacit ățile proprii sunt mai sc ăzute sau dac ă persoana
consideră că a fost nedrept ățită și are o toleran ță redusă la frustrare, riscul
declanșării unor comportamente agresive es te mai mare. De obicei, aceste
manifestări sunt precedate de o stare subiectiv ă de mânie, furie. Aceasta nu
înseamnă, însă, în mod automat, c ă o persoan ă cu o stim ă de sine redus ă sau
care consider ă că a fost nedrept ățită va deveni agresiv ă, ci doar c ă aceste
elemente constituie factori cu un poten țial ridicat de a conduce la apari ția
agresivității.
Uneori, agresivitatea poate re prezenta un comportament înv ățat social,
în principal în copil ărie, prin observarea și imitarea unor modele de conduit ă
ale altor persoane:
a) în familie, în cazul în care unul dintre membrii acesteia are un
asemenea comportament, direc ționat către o altă rudă sau către persoana în
cauză;
b) în grupurile de prieteni, în care modelele de conduit ă agresivă sunt
acceptate, încurajate și admirate sau reprezint ă o condiție de apartenen ță;
c) din mass-media, în special de la televiziune, care ofer ă zilnic
modele de conduit ă agresivă, fizică sau verbal ă.
106Sursele actelor de tip agresiv pot fi multiple:
a) surse care țin de individ, de conduita și modalit ățile sale de a
reacționa: frustrarea, reac ția la o provocare direct ă, răzbunarea, durerea fizic ă
sau moral ă;
b) surse care țin de caracteristicile mediului fizic: c ăldura excesiv ă sau
spațiile mici, în care locuiesc multe persoane;
c) consumul de substan țe: alcool, droguri.
Agresivitatea nu trebuie confundat ă cu delincven ța sau cu
infracționalitatea. Aceast ă diferențiere funcționează în dublu sens:
a) nu orice act agresiv are implica ții antisociale; de exemplu, o
manifestare agresiv ă poate consta în spargerea une i farfurii, dar acest gest nu
reprezintă o infracțiune sau un act delincvent, întrucât nu înseamn ă o încălcare
a unei norme/legi scrise și nu presupune o sanc ționare legal ă;
b) nu orice infrac țiune presupune, în mod automat, o component ă
agresivă; o infracțiune bancar ă sau o înșelăciune se poate realiza f ără niciun fel
de act agresiv.
1.2. Suicidul și parasuicidul
Suicidul reprezint ă actul prin care un individ caut ă să se autodistrug ă fizic,
cu intenția mai mult sau mai pu țin autentic ă de a-și pierde via ța, fiind con știent
mai mult sau mai pu țin de motivele sale.
Parasuicidul reprezint ă orice act non-fatal, prin care o persoan ă își
provoacă o leziune sau î și administreaz ă în exces o substan ță, situație care i-ar
putea periclita mai mult sau mai pu țin existen ța.
Comportamentul suicidar este unul care poate merge de la idea ția
suicidară (gânduri legate de sinucidere), prin parasuicid și se poate încheia cu
suicidul fatal.
Din punctul de vedere al manifest ărilor comportamentale, exist ă două
mari categorii de sinuciga și (Voicu, 2005):
a) unii la care gestul autoagresiv este consecin ța unei prăbușiri psihice
relativ bru ște (de tip depresiv, în general) și care sunt foarte „discre ți” înainte
de gestul lor suicidar; pentru ace știa, proiectul de a- și pune cap ăt zilelor este
greu de anticipat (poate fi reperat aproape exclusiv numai în situa ția în care au
o tentativ ă eșuată în antecedente);
b) o a doua categorie este format ă din persoane mai „zgomotoase” ca
manifestare și la care actul intervine, de cele mai multe ori, ca un r ăspuns brusc
și brutal la diverse frustr ări.
Manifestările parasuicidare includ:
a) tentativele de suicid – încerc ări de a se sinucide, ratate ca urmare a
unei interven ții externe; în multe cazuri, te ntativa de suicid se repet ă, uneori
finalizându-se cu suicidul fatal;
b) șantajul suicidar – atunci când persoana respectiv ă nu dorește cu
adevărat să moară, ci încearc ă doar să obțină anumite „beneficii”; de și
107persoana nu dore ște în mod real s ă moară, există situații în care, accidental,
acest lucru se poate întâmpla.
Din cauza gravit ății consecin țelor comportamentului suicidar, singura
modalitate de ac țiune eficient ă este preven ția.
Secțiunea a 2-a
Factori de risc
2.1. Factori de risc ai manifest ărilor agresive
Se crede, de obicei, c ă persoanele calme, lini știte tind să manifeste acest
tip de comportament în orice situa ție și că nu vor dezvolta, niciodat ă,
comportamente agresive; în realitate, comportamentul um an este variabil și orice
persoană, în anumite circumstan țe, poate avea un comp ortament agresiv, iar o
serie de evenimente sau situa ții care pot ap ărea pe timpul derul ării misiunilor cu
grad ridicat de risc se pot dovedi capabile s ă declanșeze tendin țe și
comportamente agresive.
Manifestările agresive, începând cu gândul de a face r ău cuiva și
mergând pân ă la acțiuni violente propriu-zise, pot ap ărea ca reac ții la stresul
operațional sau presupus de o misiune cu grad ridicat de risc. Moartea sau
rănirea unui coleg, moartea une i persoane din rândul popula ției civile îi pot
determina pe militari s ă aibă gânduri de r ăzbunare sau s ă simtă nevoia de a se
manifesta agresiv, pentru a- și descărca furia pricinuit ă de aceste evenimente.
Militarii cu o preg ătire mai precar ă sau care sunt mai indisciplina ți sunt
expuși unui risc mai mare de a dezvolta comportamente agresive, în urma unor
incidente.
Chiar și în absen ța unor incidente, unii militari pot reac ționa agresiv, ca
urmare:
a) a expunerii îndelungate la condi ții neprielnice de mediu, în special la
temperaturi ridicate etc;
b) a depriv ării de somn;
c) a precarit ății calității vieții, fără o anumit ă doză de intimitate;
d) a conflictelor cu colegii, nerezolvate anterior plec ării în misiune.
2.2. Factori de risc în apari ția suicidului și parasuicidului
Principalii factori de risc pentru apari ția unui comportament suicidar în
cazul militarilor participan ți la misiuni sunt:
a) o tentativ ă de suicid anterioar ă care este, prin ea îns ăși, factorul
de risc cel mai clar pentru o tentativ ă viitoare; recidiva se produce, de obicei,
într-un termen scurt, de cel mult 12 luni;
b) exprimarea inten ției de a se sinucide, prin viu grai sau prin
intermediul unor documente personale (scr isori, e-mail-uri, jurnale personale);
c) sinuciderea unui membru de familie, în special a unui p ărinte,
108sau sinuciderea unei persoane apropiate; în aceast ă situație, apare riscul
transmiterii acestui comportament, al imit ării lui de c ătre militar;
d) apariția sau recidiva unor boli grave, incurabile sau foarte dureroase;
e) apariția unor st ări depresive și/sau anxioase, ca urmare a unui
eveniment traumatic în teatrul de opera ții; adesea, cei care au gânduri suicidare
sau care recurg la acest gest simt durere emo țională sau se simt deprima ți, ca
urmare a asist ării la moartea sau r ănirea grav ă a unui camarad sau a unui civil
și au sentimentul c ă aceste trăiri nu vor disp ărea niciodat ă;
f) alte situa ții existențiale cu poten țial traumatic, produse în timpul în
care militarii se afl ă în misiune: pierderea unei fiin țe dragi (p ărinți, soț/soție,
copil), separarea de part enerul/partenera de via ță, neînțelegeri majore cu
partenerul/partenera de via ță;
g) consumul excesiv de alcool sau de droguri;
h) posesia armei.
Cele mai comune simptome pe care le pot prezenta militarii cu risc
suicidar, în contextul un or misiuni cu grad ridicat de risc sunt:
a) probleme de somn; b) impulsivitate; c) incapacitate de a sta lini știți sau de a se concentra;
d) sentimente de inutilitate; e) sentimente de vinov ăție;
f) sentimentul de incapacitate de a sc ăpa dintr-o stare emo țională
neplăcut
ă, se simt „prin și în capcan ă”.
Secțiunea a 3-a
Rolul comandan ților în prevenirea apari ției manifest ărilor agresive,
suicidului și parasuicidului
3.1. Cunoa șterea subordona ților și monitorizarea comportamen-
tului acestora
Militarii care pot ajunge s ă aibă manifest ări agresive sau s ă se
gândească la sinucidere se afl ă, de cele mai multe ori, în situa ția de a nu se
putea ajuta singuri, nu pot dep ăși prin propriile for țe momentele dificile pe care
le traverseaz ă.
Rolul comandan ților în prevenirea apari ției manifest ărilor agresive sau
suicidare porne ște de la faptul c ă ei sunt al ături de militari, atât pe timpul
pregătirii misiunii, cât și pe parcursul derul ării acesteia.
Primul element al acestui rol îl constituie buna cunoa ștere a
subordona ților, a problemelor cu care se confrunt ă aceștia. În acest scop,
comandan ții trebuie s ă aibă în vedere urm ătoarele aspecte referitoare
la comportamentul subordona ților:
109a) izbucnirile agresive/violente sau cele suicidare nu apar, de obicei,
pe neașteptate, fără nimic care s ă le anunțe; de fapt, în multe situa ții, un
comportament agresiv sau o încercar e de sinucidere sunt precedate de
declararea verbal ă a intenției, în discu ții cu persoanele mai apropiate, sau de
schimbări de comportament/mimic ă: perioade de t ăcere prelungit ă, lipsă de
atenție, expresii faciale rigide;
b) comportamentele individuale car e pot precede producerea unui act
agresiv sau suicidar includ:
– exprimarea verbal ă cu privire la: furia resim țită față de o pierdere
(a unui camarad, a unui membru de familie) sau fa ță de lipsa de sprijin a
comandan ților; sentimentul de triste țe profund ă și/sau de dezam ăgire produse
de același evenimente; inten ția de a se r ăzbuna sau de a- și pune cap ăt zilelor;
– schimbări comportamentale: adoptarea unei ținute militare mai
lejere/mai pu țin regulamentare; pare a fi „pe cale s ă izbucneasc ă” sau „pe punctul
de a claca”; î și asumă riscuri exagerate, în mod inten ționat; pare deprimat și are
contacte minime cu ceilal ți militari; are probleme de somn și/sau de conduit ă
alimentară (mănâncă în exces sau refuz ă să mănânce); consum ă frecvent alcool;
c) Riscul apari ției unor comportamente agresi ve sau suicidare este mai
mare, atunci când, la nivel de grup/subunitate:
– există incidente critice, în special une le repetate la intervale scurte
de timp sau în care au fost implica ți aceiași militari;
– există un ritm foarte ridicat de derulare a misiunilor, cu foarte pu ține
momente de respiro între ele;
– regulile de angajare (ROE) sunt insuficient în țelese și/sau aplicate
sau sunt confuze și restrictive;
– se confrunt ă cu un inamic greu de distins de popula ția civilă;
– există o puternic ă percepție, în rândul militarilor, c ă nu se bucur ă
de sprijinul comandan ților.
3.2. Asigurarea unei comunic ări adecvate
Realizarea unei comunic ări adecvate cu militarii din subordine poate s ă
reprezinte o prim ă modalitate de diminuare a riscurilor apari ției unor comporta-
mente violente și/sau suicidare în rândul militarilor din subordine.
În acest scop, comandan ții trebuie s ă aibă în vedere, în comunicarea cu
subordona ții, următoarele obiective (Ram chand, Acosta, Burns, Jaycox, Pernin, 2011):
a) crearea sentimentului c ă îi pot ajuta: militarilor li se poate explica
faptul că, în condi țiile unor misiuni de tipul ce lor pe care le îndeplinesc, s ă te
simți depășit de situa ție, deprimat sau furios sunt tr ăiri obișnuite, de care nu
trebuie să le fie ru șine; pot fi asigura ți că, în cazul în care tr ăiesc asemenea
stări, a cere ajutor este în regul ă și nu reprezint ă o dovadă de slăbiciune sau de
lașitate;
110b) discutarea cu militarii din subordine despre ceea ce simt cu privire la
unele evenimente din via ța lor sau a subunit ății: pot fi întrebați ce fac, cum se
simt și ce simt nevoia s ă facă în legătură cu ceea ce s-a întâmplat; se poate
vorbi despre tenta ția de a comite un act agresiv sau despre sinucidere în mod
direct cu militarii la care se consider ă că există acest risc, ținând cont de
următoarele preciz ări:
– a vorbi despre sinucidere cu cineva nu va determina persoana
respectivă să recurgă la asta, iar a vor bi despre violen ță înseamnă, în fapt, a
mai descărca din agresivitate și nu a o accentua;
– a întreba pe cineva despre aceste inten ții, poate p ărea dificil,
intimidant sau ciudat, îns ă, aceste dificult ăți pot fi dep ășite dacă se are în
vedere faptul c ă un asemenea dialog poate salva cariera sau chiar via ța unui
militar din subordine;
– cea mai bun ă cale de a întreba pe cineva despre inten țiile de a se
sinucide sau de a agresa pe cineva este cea direct ă;
– în dialogul cu ace ști militari, trebuie evitat ă atât utilizarea unui ton
glumeț/sarcastic, întrucât starea lor emo țională este deosebit de fragil ă și ar
putea interpreta acest ton ca pe un semn c ă nu sunt lua ți în serios, cât și a unui
ton supărat, pentru c ă militarii ar putea crede c ă ei sunt cauza sup ărării, iar
autoînvinov ățirea, adesea prezent ă, s-ar putea accentua;
c) încurajarea unui tip de dialog de schis între militarii din subordine:
dacă militarii vor ajunge s ă aibă o relație deschis ă și să comunice adecvat între
ei, se evit ă apariția unor situa ții conflictuale care pot duce la acte agresive și
pot fi cunoscute mai u șor eventualele inten ții de suicid, întrucât, de multe ori,
acestea sunt împ ărtășite persoanelor mai apropiate.
Toate aceste elemente contribuie la crearea unui climat de încredere, în
care militarii vor sim ți că este în regul ă să ceară ajutor, dac ă au nevoie de el și
că se pot baza pentru ob ținerea acestui ajutor atât pe comandan ți, cât și pe
camarazii lor.
3.3. Tratarea cu precau ție și seriozitate a oric ărui indiciu de
comportament agresiv sau suicidar
Comportamentele agresive și cele suicidare reprezint ă aspecte grave,
care pot pune în pericol atât pe militarii care le comit, cât și pe cei din jurul lor.
Prin urmare, comandan ții trebuie s ă le trateze cu toat ă responsabilitatea, prin
luarea în serios a oric ărui semn al inten ției de a comite un act agresiv sau
suicidar. Aceast ă cerință poate fi realizat ă dacă:
a) se discut ă, încă din perioada de preg ătire a misiunii, cu militarii din
subordine, în mod serios și deschis, despre posibilitatea apari ției unor
asemenea comportamente pe timpul misiunii și cât de important este ca ele s ă
fie aduse la cuno ștință comandan ților, dacă sunt observate la camarazii lor;
b) li se explic ă militarilor din subordine faptul c ă a aduce la cuno ștința
comandantului informa ții referitoare la un camarad de-al lor care vorbe ște
111despre inten ția de a se omorî sau se întreab ă cum ar fi dac ă ar împușca pe
cineva nu înseamn ă că-și trădează camaradul, ci c ă-l poate salva dintr-o situa ție
dificilă; comandan ții trebuie s ă-și asigure subordona ții că vor păstra
întotdeauna confiden țialitatea cu privire la acest gen de informa ții;
c) afirma țiile de genul „îmi vine s ă mă împușc” sau „îmi vine s ă-l
omor pe x”, repetate în diverse contex te nu sunt tratate ca simple glume sau
vorbe spuse la sup ărare; este mai bine ca aceste semnale s ă fie luate în serios și
să se dovedeasc ă, ulterior, c ă sunt false, decât s ă fie neglijate;
d) se adopt ă un comportament adecvat și se iau primele m ăsuri care se
impun, atunci când exist ă indicii cu privire la pos ibilitatea produc erii unui act
agresiv sau suicidar. Pentru aceasta, se recomand ă ca:
– în momentul în care constat ă sau i se aduce la cuno ștință faptul că
un militar din subordine are tendin țe agresive sau suicidare, s ă rămână calm;
dacă va deveni nervos și agitat, anxietatea îl poate împiedica s ă acționeze
adecvat și va amplifica problema, în loc s ă o atenueze;
– după ce există convingerea c ă riscul este real, s ă se apeleze la
ajutorul altor persoane abilitate: comandantul unit ății și psihologul; împreun ă
cu aceștia, se va decide asupra m ăsurilor care se impun a fi luate în continuare;
– arma proprie și orice ar putea s ă foloseasc ă pentru a- și produce
leziuni să fie îndep ărtate din preajma militarului;
– militarul respectiv s ă nu rămână niciodată singur; fie comandantul
de subunitate, fie camarazii lui pot r ămâne alături de el, îns ă într-o manier ă
prieteneasc ă, care să nu-i creeze sentimentul c ă a făcut ceva r ău și se află sub
pază;
– să fie inițiate, împreun ă cu ceilal ți factori decizionali, procedurile
de repatriere a militarului.
În situația în care militarul este repatriat, se recomand ă trimiterea
acestuia c ătre un serviciu medical specializat, care s ă decidă tipul de tratament
sau de interven ție cel mai adecvat.
3.4. Informarea membrilor de familie ai militarilor
Uneori, tendin țele sau comportamentele agre sive sau suicidare se pot
manifesta și după întoarcerea din misiune, de aceea este important ca ele s ă poată fi
ușor recunoscute de c ătre membrii de familie ai militarilor și aduse la cuno ștință
celor care pot oferi ajutor specializat militarilor.
În acest scop, se recomand ă să fie organizate întâlniri ale
comandantului cu membrii de familie, dup ă întoarcerea din misiune, în care s ă
li se ofere acestora informa țiile necesare cu privire la factorii de risc, posibilele
indicii ale unui asemenea comportament și măsurile pe care le pot lua pentru a
preveni producerea unui eveniment nedorit.
Un model de informa ții care pot fi oferite membrilor de familie este
prezentat în tabelul urm ător.
11211.3.1. Informa ții utile despre comportamentele agresive și suicidare
pentru membrii de familie ai militarilor
Identifica ți din timp semnele unui comportament agresiv
sau suicidar!
Este posibil ca so țul/soția dumneavoastr ă/fiul/fiica dumneavoastr ă să fi trăit, în
timpul misiunii, unul sau mai multe even imente traumatizan te sau solicitante
din punct de vedere emo țional: moartea sau r ănirea unui coleg, asistarea la
decesul sau r ănirea unui civil, interac țiuni cu insurgen ții, contact cu membri ai
populației locale afla ți în situa ții dificile (copii bolnavi, femei victime ale
violenței domestice etc.). Prin urmare, apari ția unor sentimente precum furia,
tristețea, nevoia de singur ătate sau chiar vinov ăția este de în țeles, iar aceste tr ăiri
pot persista și după revenirea din misiune, a șa că nu trebuie s ă vă alarmați.
Totuși, este posibil ca pentru unele persoane, ele s ă reprezinte semne ale unor
probleme mai serioase, care nu vor trece de la sine, a șa că este bine s ă fiți
atent/atent ă la ele și, în cazul în care sunt înso țite de unul sau mai multe dintre
trăirile sau comportamentele de mai jos, este bine s ă luați legătura cu unitatea
și/sau cu un serviciu medical/psihologic specializat:
– vă mărturisește că îi vine să rănească pe cineva sau s ă-și pună capăt zilelor;
– scrie despre r ăzbunare, moarte, sinucidere;
– este incapabil( ă) să doarmă noaptea, iar aceste insomnii se repet ă (nu se
întâmplă doar într-o singur ă noapte);
– are tendin ța de a petrece tot timpul singur( ă), vă evită pe dumneavoastr ă,
copiii, prietenii;
– bea mai mult decât obi șnuia înainte de plecarea în misiune sau consum ă alte
substanțe (droguri);
– se angajeaz ă sau dorește să se angajeze în activit ăți foarte riscante sau care
implică agresiune/violen ță: curse ilegale de ma șini, partide de vân ătoare,
sporturi periculoase;
– povestește în permanen ță unul și același lucru: experien ța periculoas ă sau
traumatizant ă prin care a trecut;
– are stări foarte schimb ătoare, trece u șor de la veselie la triste țe sau apatie, f ără
vreun motiv aparent.
Cum îl/o pute ți ajuta?
– nu ignora ți aceste comportamente și trăiri, sperând c ă vor trece;
– nu-l/n-o condamna ți, nu fiți moralizator/moralizatoare, asculta ți-l/ asculta ți-
o cu înțelegere, aceasta ar putea s ă-l/s-o ajute s ă mai elibereze din tensiunea
psihică acumulat ă;
– încercați să fiți dumneavoastr ă cel/cea organizat ă, creați un program zilnic în
care să includeți activități plăcute, puțin solicitante, care-i pl ăceau înainte de
plecarea în misiune;
– dacă este o persoan ă mai introvertit ă, sfătuiți-l/sfătuiți-o să țină un jurnal în
care să-și exprime toate sentimentele și emoțiile pe care le resimte;
– nu vă izolați de prieteni sau rude, încerca ți să reveniți la viața socială de
dinainte de plecarea în misiune;
– întrebați-l/întreba ți-o direct dac ă intenționează să agreseze pe cineva sau
113să-și facă rău și rămâneți calm(ă) în cazul în care v ă răspunde afirmativ,
încercați să aflați cât mai multe detalii despre un eventual plan pe care și l-a
făcut și urmați indicațiile din rubrica de mai jos.
Ce faceți dacă soțul/soția/fiul/fiica și-a exprimat inten țiile sau devine
agresiv(ă) față de alții sau față de propria persoan ă?
– nu încerca ți niciodat ă să folosiți forța, reproșurile, șantajul emo țional: ele nu
fac decât s ă provoace mai mult ă suferință persoanei de lâng ă dumneavoastr ă
și nu rezolv ă problema;
– este posibil s ă resimțiți dumneavoastr ă înșivă rușine sau vinov ăție pentru
ceea ce se întâmpl ă, dar nu trebuie s ă uitați că a ține secret un asemenea
comportament nu face decât s ă-l întărească și el se va repeta, iar data
următoare, poate fi chiar mai grav;
– îndepărtați din casă orice obiect care ar putea deveni o arm ă (cuțite, lame,
substanțe nocive care pot fi ingerate etc.);
– luați legătura cu unitatea de apartenen ță (comandantul și/sau psihologul) și
cereți informa ții despre cum s ă proceda ți în continuare, c ărei unități
medicale s ă vă adresați.
Secțiunea a 4-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre enun țurile de
mai jos. La sfâr șitul manualului ve ți găsi răspunsurile corecte.
1. Comportamentul agresiv poate fi orientat atât c ătre obiecte, cât și către
persoane.
a) A b) F
2. Un nivel sc ăzut al stimei de sine poate duce la apari ția unor comportamente
agresive.
a) A b) F
3. Agresivitatea reprezint ă un comportament care poate fi înv ățat în familie, în
grupul de prieteni, din mass-media.
a) A b) F
4. Consumul de substan țe (alcool, droguri) diminueaz ă riscul producerii unor
comportamente agresive sau suicidare.
a) A b) F
5. Un militar care inten ționează să se sinucid ă își va mărturisi întotdeauna
intenția unei persoane apropiate.
a) A b) F
6. Persoanele care sunt calme, lini știte pot avea, în anumite situa ții,
comportamente agresive.
a) A b) F
7. Sinuciderea unui membru de familie sau a unei persoane apropiate reduce
riscul de suicid .
a) A b) F
8. Riscul apari ției unor comportamente agresive sau suicidare este mai mare
atunci când ritmul de derulare a misiunilor este foarte ridicat.
a) A b) F
114CAPITOLUL XII
Deprivarea de somn
Secțiunea 1
Aspecte generale
Deprivarea de somn apare atunci când somnul este insuficient pentru a
contribui la s ănătatea și performan ța unei persoane, fie pentru c ă perioada
totală de somn a fost redus ă, fie pentru c ă a fost fragmentat ă în intervale scurte
de somn.
Deprivarea de somn are dou ă forme: acut ă și cronică.
Deprivarea acut ă de somn se referă la o lips ă a somnului sau la o
reducere a timpului uzual de dormit pentru o perioad ă de 1 sau 2 zile.
Deprivarea cronic ă de somn apare atunci când o persoan ă ajunge s ă
doarmă, în mod frecvent, mai pu țin decât îi este necesar pentru o func ționare
optimă.
Somnul se desf ășoară pe parcursul a 5 etape, astfel:
a) prima etap ă, în care somnul este foarte u șor, iar trezirea foarte
rapidă; în aceast ă etapă, se pierde tonusul muscular, ceea ce poate cauza
spasme (tres ăriri) și totodată, se face tranzi ția de la starea de veghe la cea de
somn; poate dura între 5 și 10 minute, fiind, de altfel, cea mai scurt ă etapă;
b) a doua etap ă, cea în care temperatura corpului și activitatea
musculară încep s ă scadă, ritmul inimii încetine ște, iar con știentizarea
referitoare la mediul extern dispare; aceast ă etapă ocupă aproximativ 45%-55%
din somnul total al unui adult;
c) etapa a treia, reprezint ă începutul somnului adânc; în aceast ă etapă
trezirea este dificil ă, iar dacă se întâmpl ă, poate ap ărea confuzia pentru câteva
minute; totodat ă în aceast ă etapă pot ap ărea spaimele nocturne,
somnambulismul, parasomniile;
d) etapa a patra, asem ănătoare cu cea anterioar ă, este caracterizat ă prin
somn adânc, iar în aceast ă etapă se produce reînc ărcarea cu energie fizic ă și
mentală; fără suficient somn în aceast ă etapă, organismul nu se poate reface;
e) etapa a cincea, reprezentat ă de somnul REM (mi șcări rapide ale
ochilor), este etapa caracterizat ă de apari ția viselor, mi șcările rapide ale
ochilor, ritmul accelerat al respira ției și activitatea sporit ă a creierului; este
denumită etapa somnului paradoxal, deoarece în timp ce creierul și alte organe
ale corpului prezint ă o activitate crescut ă, mușchii devin tot mai relaxa ți; după
trezire, în aceast ă etapă, reluarea somnului se face direct în somnul REM.
Pentru ob ținerea unui management eficient al somnului, pot fi utile unele
informații, astfel:
a) somnul reprezint ă o necesitate biologic ă, esențială pentru sus ținerea
115abilităților fizice și mentale pe care le solicit ă derularea misiunilor cu grad
ridicat de risc. Pentru a ati nge nivelul optim de performan ță, militarii au nevoie
de 7 – 8 ore de somn la fiecare 24 de ore;
b) capacitatea opera țională a subunit ății depinde de ini țiativa,
motivarea, rezisten ța fizică și capacitatea de gândire clar ă și rapidă a fiecărui
militar în parte. Dac ă un militar va sta mai mult timp f ără să doarmă,
capacitatea sa de gândire și de luare a deciziilor va fi mai lent ă, va deveni mai
confuz și va face mai multe gre șeli. De asemenea, deprivarea de somn poate s ă
producă schimbări de dispozi ție, scăderea nivelului motiva țional și reducerea
inițiativei;
c) datorit ă ritmurilor naturale ale or ganismului uman, influen țate de
alternanța zi-noapte („ritmuri circadiene”), somnul de cea mai bun ă calitate
este în intervalul orar 23.00 – 07.00 . Ritmurile naturale fac ca somnul din
timpul zilei s ă fie mai dificil și mai puțin odihnitor, chiar și în cazul militarilor
foarte obosi ți;
d) dacă nu este posibil ă asigurarea timpului de 7 – 8 ore de somn
continuu, este preferabil ca acesta s ă fie împărțit în 2 sau mai mult e perioade, astfel
încât, într-un interval de 24 de ore, s ă se asigure cele 7 – 8 ore necesare (pe cât
posibil între orele 01 p.m. și 07 a.m., și între orele 01-03 p.m.);
e) perioadele de timp cele mai pu țin propice pentru somn (în care
adormirea și/sau men ținerea somnului este mai dificil ă) sunt cele de diminea ța
târziu sau primele ore ale serii, atunci când ritmurile biologice naturale sunt
cele de alert ă a organismului;
f) somnul și odihna nu reprezint ă procese similare. Odihna înseamn ă
relaxare în absen ța activității impuse sau oblig atorii, poate s ă îmbunătățească
starea militarilor, îns ă, pe termen lung, nu poate înlocui, sub nicio form ă,
somnul;
g) contactul cu aerul rece, ap a rece, zgomotul sau practicarea
exercițiilor fizice pot s ă creeze, pe moment, impresia c ă nevoia de somn nu mai
este atât de presant ă, însă nu înlocuiesc bene ficiile somnului și nici nu
îmbunătățesc performan țele;
h) o măsură care poate men ține, pe termen scurt, performan ța la
același nivel sau o poate îmbun ătăți, în timpul depriv ării de somn, este
consumul de cafea sau de b ăuturi energizante. Totu și, această măsură se poate
dovedi eficient ă doar pe termen scurt (2 sau 3 zile), îns ă nu îmbun ătățește
calitatea proceselor psihice care cont ribuie la realizarea sarcinilor (cre ște
atenția, dar nu aduce efecte pozit ive în planul dispozi ției afective sau al
motivației);
i) deprivarea de somn cre ște riscul ca militarii s ă adoarmă în timpul
îndeplinirii unor sarcini monot one, cum ar fi cele care vizeaz ă serviciul de
pază, șofatul, supravegherea unui monitor etc.;
116j) somnul ajut ă creierul la fixarea, stocarea și consolidarea informa-
țiilor noi. S-a constatat c ă oamenii care dorm dup ă o etapă de învățare, obțin
rezultate superioare la testele ulterioare de verificare a cuno ștințelor.
Lipsa somnului poate fi indicat ă de anumite semne fiziologice și/sau
comportamentale, astfel:
a) ochii ro șii;
b) ținută neglijentă;
c) lipsa igienei personale;
d) dureri de cap; e) amețeli;
f) postură instabilă (se clatin ă pe picioare);
g) vorbire lent ă;
h) nervozitate, iritabilitate;
i) dificult ăți de înțelegere;
j) pierderi fragmentare ale memoriei; k) halucina ții;
l) creșterea timpului de reac ție (întârzierea r ăspunsurilor la stimuli);
m) tremur ături.
Lipsa somnului sau deprivarea prelungit ă poate produce schimb ări mai
puțin vizibile, dar care afecteaz ă starea general ă de sănătate, determinând:
a) afectarea sistemului imunitar; b) riscul de diabet;
c) creșterea ritmului cardiac și/sau bătăi neregulate ale inimii;
d) obezitatea; e) tensiunea arterial ă crescută
.
În abordările cotidiene și limbajul curent privind deprivarea de somn,
sunt regăsite frecvent unele idei gre șite, cum ar fi (Stevenson, 2012):
a) se crede , că poți fi activ și poți să realizezi sarcinile la un nivel înalt
de performan ță, chiar și atunci când se aloc ă doar 4 ore de somn în 24 de ore;
în realitate , dacă o persoan ă doarme doar 4 ore, timp de 5 sau 6 nop ți
consecutive, nivelul de performan ță nu va fi mai bun decât al uneia care
ramâne treaz ă 24 de ore încontinuu;
b) se crede că unele persoane sunt mai pu țin vulnerabile la efectele
deprivării de somn decât altele, pentru c ă au nevoie de mai pu țin somn; în
realitate , credința este indus ă de faptul c ă nu realizeaz ă care sunt efectele
deprivării de somn privind diminuarea performan ței (unele m ăsurători
obiective demonstreaz ă că deprivarea de somn afecteaz ă capacitățile tuturor);
c) se crede că unele persoane sunt capabile s ă doarmă oriunde sau c ă
nu le deranjeaz ă zgomotul ori lumina, atunci când dorm; în realitate , s-a
demonstrat faptul c ă, în medii zgomotoase sau iluminate puternic, somnul este
superficial și în consecin ță, mai puțin odihnitor;
117d) se crede că, unele persoane care „a țipesc”, în afara perioadei de
executare a unor sarcini, dau semne de nep ăsare sau sl ăbiciune; în realitate ,
există posibilitatea ca ac est comportament s ă fie semnul unei depriv ări de somn
care nu trebuie neglijat ă, cu atât mai pu țin blamată.
În tabelul urm ător sunt prezentate unele recomand ări și sfaturi utile
pentru a avea un somn odihnitor pe timpul nop ții.
13.1.1. Recomand ări pentru un somn odihnitor
Ce este recomandat Ce nu este recomandat
– Fixarea orelor de culcare și de trezire
care să fie respectate și în zilele libere;
– Evitarea a țipirii în cursul zilei;
– Evitarea consumului de alcool și
cofeină cu 4-6 ore înainte de culcare;
– Evitarea mânc ărurilor grele,
condimentate sau dulci înainte de culcare; – Asigurarea unei temperaturi optime și
a unei bune aerisiri a camerei de dormit; – Protejarea de zgomote; – Consumarea de alimente u șoare la
masa de sear ă;
– Verificarea efectelor secundare ale medicamentelor; – Practicarea exerci țiilor de relaxare
înainte de culcare.
– Gânduri nepl ăcute înainte
de culcare; – Exerciții fizice solicitante
înainte de culcare; – Consumul de cafea și
fumatul dup ă masa de sear ă;
– Consumul excesiv, mai mult de dou ă pahare de
lichide înainte de culcare; – Mese abundente înainte de culcare; – Orice activitate care presupune activarea crescut ă
a organismului.
Secțiunea a 2-a
Rolul comandan ților în gestionarea efectelor depriv ării de somn
În vederea gestion ării eficiente a situa țiilor care implic ă deprivarea de
somn, comandan ții pot lua în considerare urm ătoarele aspecte:
a) Instruirea militarilor în perioada de preg ătire a misiunii
În condițiile unei misiuni cu grad ridica t de risc, deprivarea de somn
devine, adesea, inevitabil ă. De aceea, este bine ca militarii s ă știe din timp
acest lucru și să fie instrui ți cu privire la acest aspect.
Comandan ții trebuie s ă le explice subordona ților faptul c ă oricare dintre
ei, dacă se va afla într-o situa ție în care nu va dormi pentru o perioad ă de cel
puțin 24 de ore, pot avea reac ții, cum ar fi:
– dureri de cap și amețeli;
118- lipsă/incapacitate de concentrare;
– stări de iritabilitate;
– indiferen ță la stimulii externi;
– nevoie imperioas ă de a dormi ori senza ția depășirii nevoii de somn.
În timpul preg ătirii militarilor pentru misiune, comandan ții pot expune
subunitățile pe care le conduc la situa ții care presupun deprivarea de somn:
exerciții pe timpul nop ții; exerciții de preg ătire cu o durat ă mai lung ă decât cea
a unei zile normale de lucru; exerci ții care presupun fragmentarea somnului (cu
trezire din 4 în 4 ore, de exemplu); modificarea treptat ă a programului de
somn, în func ție de schimbarea de fus orar presupus ă de dislocare. Oricare
dintre exerci țiile desfășurate, trebuie s ă fie precedate de explicarea scopului
urmărit, acela de a testa capacitatea de rezisten ță la situații privative de somn.
În caz contrar, acestea vor fi percepute doar sub aspectul lor negativ: ca
modalități inutile de a-i „chinui” sau de impunere a puterii.
b) Recunoașterea și identificarea semnelor depriv ării de somn , prin
adresarea unor întreb ări simple: „Când ai dormit ultima oar ă și pentru cât timp?” /
„Cât timp ai dormit în ultimele 24 de ore?”.
Dacă răspunsurile primite indic ă deprivarea de somn (exemplu: „am
dormit acum 2 nop ți” sau „nu am dormit deloc în ultimele 24 de ore”), se
adresează întrebarea „De ce nu a ți dormit?”.
Răspunsurile primite pot indica: existen ța unor situa ții obiective (misiuni
prelungite, misiuni neplanificate, misiuni desf ășurate pe timpul nop ții) care au
determinat deprivarea de somn; existen ța unor probleme personale (lipsa
veștilor sau ve știle proaste de acas ă, conflicte cu camarazii); absen ța unor
condiții adecvate de somn (prea mult zgomot, prea mult ă lumină).
Chiar dac ă sunt descoperite cauzele pentru care militarii nu au dormit în
ultimele 24 de ore sau au dormit foarte pu țin/în reprize, comandan ții trebuie s ă
se asigure că este vorba despre o deprivare de somn și nu despre alt tip de
problemă, cum ar fi, spre exemplu, o insomnie ca reac ție la un eveniment
traumatic. În acest caz, deprivarea de somn reprezint ă doar un element al unei
situații problematice mai serioase (vezi capitolele referitoare la stresul
operațional și/sau tulbur ările rela ționate cu stresul și evenimentele
traumatice) .
Pentru a exclude po sibilitatea unei reac ții severe la stresul opera țional,
comandan ții trebuie s ă analizeze urm ătoarele aspecte:
– dacă a existat în timpul misiunii vreun eveniment cu poten țial
traumatic, în care s ă fi fost implicat militarul cu probleme de somn;
– dacă în viața personal ă a militarului au intervenit evenimente grave,
cum ar fi spre exemplu decesul unei persoane apropiate, r ămasă în țară.
În urma analizei situa țiilor prezentate, comandan ții decid dac ă măsurile
vor fi orientate doar c ătre eliminarea/diminuarea efectelor depriv ării de somn
119și/sau a cauzelor punctuale care au dus la producerea acesteia sau dac ă este
nevoie de interven ție specializat ă, asigurată de psiholog.
c) Supravegherea militarilor pe timpul derul ării misiunii
Comandan ții planific ă alternan ța veghe-somn, luând în considerare
următoarele elemente:
– militarii care îndeplinesc sarcini co mplexe sau sarcini unicat (care nu
pot fi preluate de c ătre alți militari) vor beneficia în programul de somn, de 5-6
ore pe noapte sau cel mult 2 reprize de somn frac ționate care, însumate, s ă
totalizeze acela și număr de ore;
– militarilor care nu au dormit suficien t sau deloc nu li se repartizeaz ă
sarcini care presupun un num ăr mic de stimuli; se evit ă, astfel, ca ace știa să
adoarmă involuntar, în timpul execut ării sarcinilor primite;
– locurile în care dorm militarii s ă dispună de un nivel de zgomot și de
iluminare cât mai redus; dac ă militarii vor dormi ziua, este bine s ă fie instrui ți
să utilizeze m ăști pentru somn și dopuri pentru urechi;
– temperatura din mediul în care militarii dorm s ă fie una adecvat ă; dacă
este prea frig, se recomand ă utilizarea unor p ături suplimentare, dac ă este
foarte cald, este bine ca locurile de dormit s ă fie prev ăzute cu sisteme de
ventilare și/sau de reducere a temperaturii (aer condi ționat).
d) Supravegherea/dozarea consumului de cafea
Când nu exist ă posibilitatea respect ării programului veghe-somn (misiuni
obligatorii de noapte, de exemplu), pe termen scurt, deprivarea de somn poate
fi compensat ă prin utilizar ea unor substan țe stimulante, cum ar fi cafeaua.
În cazul unor activit ăți susținute un timp mai lung (deprivare total ă de
somn pe timpul nop ții, continuat ă cu activitate în timpul zilei), se recomand ă o
dozare adecvat ă a consumului de cafea în func ție de ecua ția personal ă a
fiecăruia, astfel:
– maximum 250 ml la miezul nop ții;
– repetarea dozei, dac ă este necesar, la un inte rval mai mare de 4 ore;
– evitarea, pe cât posibil, a c onsumului în timpul zilei;
– durata maxim ă admisă de utilizare a cafelei /cafeinei ca modalitate
de combatere a efectelor depriv ării de somn este de 72 ore; dup ă această
perioadă, indiferent de cantitatea de cafea consumat ă, este imperios necesar
somnul, deoarece militarii vor deveni incapabili s ă mai îndeplineasc ă sarcini și
pot apărea halucina țiile.
În cazul invers ării perioadelor de veghe cu cele de somn (tur ă de noapte,
urmată de somn în timpul zilei), se recomand ă o dozare a consumului de cafea,
astfel:
– maximum 250 ml la miezul nop ții;
– maximum 250 ml, 4 ore mai târziu;
– ultima cafea, cu 6 ore înainte de ora anticipat ă ca oră de culcare.
120Secțiunea a 3-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre
enunțurile de mai jos. La sfâr șitul manualului ve ți găsi răspunsurile corecte.
1. Există cinci etape ale somnului pe car e orice om le parcurge atunci
când doarme.
a) A b) F
2. Etapa a cincea a somnului este etapa în care apar visele, caracterizat ă
prin mișcări rapide ale ochilor.
a) A b) F
3. S-a constatat c ă perioadele de timp cele mai potrivite pentru somn
sunt diminea ța târziu sau în prim ele ore ale serii.
a) A b) F
4. Pentru a adormi u șor este recomandat s ă faceți exerciții fizice
solicitante chiar înainte de culcare.
a) A b) F
5. În general, militarii au nevoie de mai pu țin somn, fiind mai capabili
decât alții să reziste fără să doarmă.
a) A b) F
6. Schimbarea de fus orar afecteaz ă calitatea somnului, de aceea este
recomandat ca programul de somn s ă fie modificat treptat, înaintea disloc ării.
a) A b) F
7. Este recomandat ca militarilor care nu au dormit suficient s ă nu li se
repartizeze sarcini care presupun un num ăr mic de stimuli.
a) A b) F
8. Militarii care îndeplinesc sarcini complexe trebuie s ă doarmă cel
puțin 5-6 ore.
a) A b) F
121CAPITOLUL XIII
Dependen țe
Secțiunea 1
Dependen ța/consumul excesiv de alcool
1.1. Aspecte generale
Dependen ța/consumul excesiv de alcool reprezint ă incapacitatea de a
controla nevoia exagerat ă sau inadecvat ă de a consuma alcool, care conduce la
extenuarea fizic ă și psihică, având implica ții directe asupra performan ței în
îndeplinirea sarcinilor și calității vieții personale. Unele persoane care duc o
viață stresantă recurg la consumul excesiv de alcool, considerând c ă vor face
față cerințelor sau diferitelor probleme, astfel c ă pot deveni dependen ți de
alcool.
Dependen ța de alcool creeaz ă dificult ăți comportamentale, iar
alcoolismul ca afecțiune, reprezint ă o problem ă majoră.
Primele semne/indicii ale consumului excesiv de alcool pot fi:
a) mirosul de alcool în respira ție (halena alcoolic ă);
b) amețeala sau chiar be ția în timpul programului de lucru;
c) mahmureala afi șată în repetate rânduri;
d) semne ale sevrajului (ale priv ării persoanei dependente de
alcool), precum tremor, transpira ție, anxietate și iritabilitate;
e) lentoare în mi șcări și dificultăți de gândire.
De asemenea, pe lâng ă indiciile enumerate anterior, pot ap ărea unele
semne/indicii adi ționale ale consumului ex cesiv de alcool, astfel:
a) relaționarea interpersonal ă deficitară (cu membrii fami liei, prietenii
și colegii de serviciu);
b) schimb ări în modul de prezentare la program (întârzieri
frecvente, plec ări înainte de terminarea programului);
c) dificult ăți în atingerea performan țelor profesionale;
d) schimb ări ale aspectului fizic (dezinteres privind ținuta
vestimentar ă și igiena personal ă);
e) schimb ări semnificative de dispozi ție și de comportament;
f) discuții frecvente despre b ăuturile alcoolice.
122Dependen ța/consumul excesiv de al cool poate avea consecin țe negative
atât asupra propriei persoane, cât și asupra celor din jur (colegi, membri de
familie, prieteni sau rude), cum ar fi:
a) comportament iritabil sau agresiv;
b) stare de agita ție;
c) suprasolicitarea organismului;
d) malnutri ție din cauza consumului de alcool pe „stomacul gol”;
e) afectarea celulelor nervoase; f) afectarea stomacului, a pancreasului, a ficatului și a mușchiului
cardiac;
g) afectarea capacit ății de gândire, de discern ământ și a randamentului
în sarcină;
h) neliniște interioar ă;
i) tulburări ale somnului;
j) teamă, deprimare, complexe de inferioritate sau grandomanie;
k) reducerea sferelor de interes;
l) neimplicarea în sarcin ă, neasumarea r ăspunderii;
m) deteriorarea rela țiilor cu membrii familiei/neimplicarea în educa ția
copiilor;
n) neglijarea aspectului exterior; o) abateri disciplinare;
p) accidente de circula ție;
r) cheltuieli financiare inutile; s) scăderea imunit ății organismului;
t) probleme de ordin sexual;
u) imposibilitatea men ținerii unui stil de via ță sănătos.
Indicatorii consumului responsabil, respectiv ai consumului
iresponsabil de alcool sunt prezenta ți în tabelul de mai jos.
13.1.1. Indicatorii consumului responsabil/iresponsabil de alcool
Consumul responsabil Consumul iresponsabil
– Impunerea limitelor (în privin ța
cantității, dar și a banilor cheltui ți
pentru cump ărarea alcoolului);
– Raționalizarea sau stabilirea unui
plan; – Participarea la concursuri sau jocuri pe
teme privind consumul de alcool;
– Pierderea cuno știnței sau uitarea celor
întâmplate în seara respectiv ă;
123Consumul responsabil Consumul iresponsabil
– Combinarea cu hrana sau consumul în
timpul meselor;
– Ocazional și nu pentru a face fa ță
vieții cotidiene;
– Nu constituie un obiectiv în sine;
– Autocontrolul privind agresiunea împotriva persoanelor sau a
proprietății;
– Cantități mici respectiv 1 sau 2
unități*;
– Nu sunt afectate rela țiile interumane. – Combinarea cu diferite medicamente;
– Lipsa autocontrolului chiar și în
situațiile sau zonele cu risc crescut;
– În timpul sarcinii, sau a unor situa ții de
boală;
– Înainte de o petrecere sau un eveniment; – Cantități mari într-o perioad ă foarte
scurtă;
– Gândul sau verbalizarea repetat ă cu
privire la alcool;
– Ingerarea ca și condiție pentru a putea
„funcționa”.
* 1 unitate de alcool = 1 bere (350 ml) = 1 pahar vin (150 ml) = 1 shot de t ărie (40 ml)
1.2. Rolul comandan ților
Pentru prevenirea dependen ței/consumului excesiv de alcool și a
consecințelor acestora, comandan ții pot lua unele m ăsuri, cum ar fi:
a) informarea și educarea personalului privind consecin țele în plan
individual și profesional;
b) integrarea adecvat ă a persoanelor pr edispuse, în medi i profesionale și
grupuri de persoane;
c) monitorizarea permanent ă privind riscul individual sau
organizațional;
d) orientarea c ătre serviciile specia lizate (medic, psihol og) sau solicitarea
sprijinului acestora.
Identificarea persoanelor predispuse la dependen ță sau care recurg la
consumul excesiv de alc ool se poate face în urm ătoarele situa ții:
a) în cadrul examin ărilor medicale;
b) în cadrul evalu ărilor psihologice;
c) în timpul activit ăților profesionale;
d) în timpul controalelor efectuate la diferite intervale de timp;
e) în condi ții de lucru izolat și independent;
f) la sesizarea colegilor sau a comandan ților nemijloci ți;
g) în urma solicit ării ajutorului pentru ame liorarea problemei, direct
de către persoana în cauz ă.
124Secțiunea a 2-a
Dependen ța de substan țe
2.1. Aspecte generale
Dependen ța de substan țe apare atunci când este instalat ă nevoia
consumului de substan țe, caracteristic fiind faptul c ă persoana nu se simte
confortabil ă cu sine, are dificult ăți de adaptare sau de efectuare a sarcinilor
zilnice la standarde obi șnuite. În sens strict, termenul de substan ță reprezint ă
un produs de sintez ă, obținut în laborator, îns ă există și substanțe naturale care
acționează ca un drog – opiumul.
Dependen ța de substan țe se instaleaz ă treptat, ca o nevoie zilnic ă de
consum a unei anumite cantit ăți. În timp, se instaleaz ă toleranța, ceea ce duce la
nevoia de a m ări cantitatea de substan ță consumat ă.
Dependen ța privind consumul de substan țe este caracterizat ă prin:
a) dorința irezistibil ă de a continua consumul și de a obține substan ța cu
orice preț și pe orice cale;
b) tendința de a cre ște doza;
c) dependen ța psihică sau fizic ă semnalat ă prin diferite simptome
(semne, manifest ări) în situa ția întreruperii consumului;
d) efecte d ăunătoare asupra individului și a societății;
e) nevoia de a consuma periodic substan țe pentru a ob ține plăcerea sau
risipirea senza ției de indispozi ție.
Semnele/indiciile dependen ței de substan țe sunt:
a) schimb ările bruște și imprevizibile de dispozi ție;
b) pierderea poftei de mâncare; c) starea de oboseal ă neobișnuită;
d) insomnia; e) răspunsurile evazive sau ascunderea adev ărului;
f) efortul de a proc ura bani pentru cump ărarea substan țelor;
g) efectuarea de apeluri tele fonice pe care le ascunde;
h) explica țiile nesatisf ăcătoare pentru absen țele nejustificate;
i) performan țele scăzute;
j) accesele de mânie; k) dilatarea pupilelor; l) scăderea în greutate.
125Efectele psihice ale dependen ței privind consumul de substan țe sunt:
a) stările confuzionale, pierderea identit ății;
b) starea de disconfort;
c) atacurile de panic ă;
d) euforia, râsul f ără motiv;
e) incapacitatea de concentrare;
f) problemele de ra ționament logic;
g) iluziile senzoriale și distorsiunile spa țio-temporale;
h) halucina țiile;
i) stările de team ă, frica, anxietatea.
2.2. Rolul comandan ților
Este de re ținut că nu întotdeauna prezen ța unora dintre aceste semne
indică o persoan ă dependent ă de consumul substan țelor. Acestea constituie
doar un indiciu și nu o certitudine. În fa ța greutății de a distinge care este
explicația manifest ărilor disfunc ționale, comandan ții trebuie s ă verifice pe cât
posibil motivele acestor manifest ări.
Totodată pentru a preveni consumul de substan țe, comandan ții au un rol
esențial în educarea personalului. Informarea și educarea personalului pot fi
realizate atât individual, cât și în grup. Educa ția individual ă prezintă avantajul
că persoana se simte liber ă să își exprime ideile și trăirile, având în vedere c ă
poate beneficia de confiden țialitate, iar educa ția în grup prezint ă avantajul c ă
fiecare persoan ă poate afla p ărerile celorlal ți.
În situațiile când comandan ții sau personalul subunit ății identific ă sau
suspecteaz ă anumite persoane c ă au consumat substan țe ori acestea prezint ă
unele semne/indicii ale disconfortului fizic și psihic din cauza dependen ței de
substanțe, manifestate prin atacuri de panic ă, vor proceda astfel:
a) solicită sprijinul medical;
b) identific ă un loc potrivit și așază persoana într-o pozi ție
confortabil ă;
c) încearc ă liniștirea persoanei, spunându-i c ă se află în siguran ță;
d) explică cu blânde țe că teama pe care o simte dispare treptat;
e) îi recomand ă respirația abdominal ă profundă.
126Secțiunea a 3-a
Dependen ța de calculator și de jocuri video
3.1. Aspecte generale
Dependen ța de calculator și de jocurile video const ă în folosirea
excesivă a acestora, având ca scop ob ținerea plăcerii. Dependen ța conduce
către unele implica ții directe, cum ar fi:
a) investirea timpului și efortului sus ținut pentru ob ținerea plăcerii;
b) apariția disconfortului fizic sau psihic în absen ța obiectului
dependen ței (simptomatologie de sevraj);
c) apariția gândurilor obsesive referitoare la ob ținerea sau accesul la
obiectul dependen ței.
Cauzele dependen ței de calculator și de jocurile video pot fi
următoarele:
a) caracterul de noutate și imprevizibilitatea medi ului virtual în sine;
b) principiul condi ționării operatorului, pe baza c ăruia func ționează
jocurile;
c) stimularea și eliberarea în organism a unor substan țe care genereaz ă
o stare subiectiv ă de bine (de exemplu, dopamina);
d) caracterul imprevizibil al recompensei, astfel încât juc ătorul nu știe
când anume va fi recompensat, ceea ce face ca activitatea s ă fie și mai intens ă,
așteptând urm ătoarea recompens ă (eliberare a dopaminei).
Semnele/indiciile care sugereaz ă dependen ța de calculator și de jocurile
video pot fi urm ătoarele:
a) o schimbare dramatic ă a dispozi ției, în lipsa accesului la jocuri sau
la navigarea pe internet;
b) neglijarea responsabilit ăților, a igienei, a hranei sau chiar a familiei
în favoarea jocului;
c) petrecerea timpului mai mult în mediul on-line, în defavoarea
apropiaților;
d) verbalizarea repetat ă și preocuparea permanent ă pentru accesarea
calculatorului și a internetului;
e) reproșurile celor din jur (prieteni, fa milie) cu privire la alocarea
unui timp foarte mare pentru jocuri sau calculator;
f) performan țele scăzute la serviciu și/sau deteriorarea rela țiilor
interpersonale.
127Ciclul comportamental al dependen ței de calculator și jocuri video este
prezentat în figura de mai jos:
13.3.1. Ciclul comportamental al dependen ței de calculator și jocuri video
3.2. Rolul comandan ților
În situația în care comandan ții suspecteaz ă o persoan ă sau dispun de
informații referitoare la dependen ța de calculator și de jocuri video, pot verifica
existența semnelor/indiciilor prezentate anterior și aborda persoana, utilizând
următoarele teme/subteme:
a) costurile/beneficiile unei astfel de activit ăți;
b) stabilirea de obiective personale și profesionale realizabile și
îndeplinirea lor;
c) modificarea rutinei zilnice; d) căutarea unor prieteni cu interese multiple;
e) conectarea la lumea real ă;
f) tratarea internetului ca pe un instrument;
g) păstrarea unui isto ric al activit ăților on-line;
h) stabilirea obiectiv elor de navigare;
i) înlocuirea navig ării cu activit ăți mai utile pentru evolu ția personal ă.
128Secțiunea a 4-a
Dependen ța de fumat
4.1. Aspecte generale
Dependen ța de fumat include atât asp ecte de ordin biologic, cât și aspecte
psihologice. Renun țarea la fumat poate constitui, la un moment dat, un obiectiv
al fiecărui fumător, însă acest fapt presupune activarea unor procese
condiționate de motiva ția persoanei de a renun ța la fumat și prezența sau
absența unor stimuli/factori favorizan ți în mediul înconjur ător.
Principalii factori favorizan ți ai dependen ței de fumat pot fi:
a) stresul prelungit; b) plictiseala;
c) anumite situa ții sociale favorizante;
d) anturajul; e) consumul de cafea și alcool;
f) trezirea foarte devreme.
În ceea ce prive ște motivația de a renun ța la fumat, prezent ăm unele aspecte
majore:
a) reducerea riscului de stop cardiac sau infarct miocardic;
b)
reducerea riscului de apari ție a cancerului pulmonar sau a
emfizemului (dilatarea excesiv ă și permanent ă a plămânilor, precum și
pierderea elasticit ății acestora);
c) reducerea halenei și a mirosului din haine, p ăr, casă, mașină și, nu
în ultimul rând, respira ție mai proasp ătă;
d) creșterea capacit ății de efort fizic prelungit, f ără a avea senza ția că
rămâne „fără aer”;
e) lipsa tusei de diminea ță;
f) reducerea num ărului îmboln ăvirilor;
g) dispunerea de mai mult ă energie pentru a desf ășura toate activit ățile
preferate;
h) controlul sporit asupra propriei vie ți.
Pentru a renun ța la fumat este necesar ă parcurgerea unor pa și, cum ar fi:
a) găsirea motiva ției necesare;
b) stabilirea unui plan;
c) identificarea poten țialelor obstacole;
d) dezvoltarea planului pentru dep ășirea obstacolelor.
4.2. Rolul comandan ților
Educarea personalului în sensul con știentizării avantajelor renun țării la
fumat contribuie cu prec ădere la îmbun ătățirea stilului de via ță sănătos.
129În situația în care comandan ții identific ă persoane care solicit ă sprijin
pentru renun țarea la fumat, pot oferi urm ătoarele sfaturi:
a) înlocuirea tutunului cu ceva mai s ănătos (fructe, gum ă de mestecat,
exerciții fizice);
b) evitarea situa țiilor și a împrejur ărilor în care apare impulsul de a fuma;
c) evitarea activit ăților desfășurate în preajma fum ătorilor;
d) evitarea situa țiilor stresante;
e) invocarea sau amintirea motivelor privind renun țarea la fumat;
f) recomandarea de a ține mâinile ocupate;
g) conștientizarea privind riscurile la care se expune;
h) recompensarea cu ceva pl ăcut pentru efortul depus;
i) orientarea c ătre serviciile spec ializate, oferite de psiholog și/sau medic.
Secțiunea a 5-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre enun țurile
de mai jos. La sfâr șitul manualului ve ți găsi răspunsurile corecte.
1. Dificult ățile de gândire și lentoarea în mi șcări pot fi semne/indicii ale
abuzului de alcool.
a) A b) F
2. Consumul de alcool ocazional este un indi cator al consumului
iresponsabil de alcool.
a) A b) F
3. Dependen ța de calculator și de jocuri video poate afecta s ănătatea
persoanei.
a) A b) F
4. Nu se pierde nimic în cazul dependen ței de calculator și jocuri video.
a) A b) F
5. Renunțarea la fumat reduce riscul de a face un stop cardiac sau un
infarct.
a) A b) F
6. Anturajul poate fi unul din factorii favorizan ți ai dependen ței de fumat.
a) A b) F
7. Dilatarea pupilelor poate fi un indi ciu pentru consumul excesiv de
substanțe.
a) A b) F
8. Shimbările bruște și imprevizibile de dispozi ție pot fi semne/indicii ale
dependen ței de substan țe.
a) A b) F
130CAPITOLUL XIV
Implicații psihologice ale misiunilor asupra vie ții de familie
Secțiunea 1
Implicațiile particip ării la misiuni asupra vie ții de cuplu
1.1. Stresul de separare
Misiunea într-un teatru de opera ții, chiar dac ă nu are o durat ă foarte
mare, aduce o serie de modific ări în viața de familie. Cunoa șterea și controlul
acestora reprezint ă două dintre premisele esen țiale ale men ținerii lor la un nivel
care să nu afecteze în mod negativ stabilitatea și buna func ționare a familiei
militarilor.
Rutina este modificat ă de plecarea în misiune a unuia dintre parteneri, iar
cel care r ămâne acas ă și copilul mai în vârst ă, dacă este cazul, vo r prelua toate
responsabilit ățile celui plecat. De multe ori, redefinirea rolurilor nu este
conștientizată și sarcinile sunt preluate f ără a fi discutate în prealabil. Separ ările de
mai scurtă sau de mai lung ă durată și repetarea aces tora afecteaz ă inevitabil fiecare
membru al familiei, de aceea este important ă pregătirea familiei înainte de
dislocarea militari lor în misiune.
Pe lângă problemele de ordin practic, plecarea în misiune a partenerului
de viață schimbă, fără îndoială, relația afectiv ă dintre membrii familiei.
Perioada de separare va genera o va rietate de sentimente, printre acestea
regăsindu-se dragostea, pr eocuparea pentru via ța celuilalt, dar și neliniștea,
teama cu privire la ce se va întâmpla și dacă se vor descurca si nguri etc. Pentru
unele cupluri, cel mai simplu mod de a evita sentimentele puternice declan șate
de anticiparea separ ării este impunerea unei distan țe afective și a implic ării în
aspecte practice. Adesea, membrii familiei nu discut ă despre plecarea în
misiune, din cauza sentimentelor contradictorii. Dar, discu țiile deschise sunt,
de obicei, cel mai bun mod de a dep ăși anxietatea și de a preveni apari ția unor
probleme în familie. De asemenea, pe timpul misiunii, sentimentul izol ării și al
singurătății este destul de frecvent pentru cei r ămași acasă, iar orientarea c ătre
relații sociale cu membrii familiilor altor militari participan ți la misiune este
dificilă, deși efectul pozitiv al acestora este con știentizat. În timp ce unele
persoane se orienteaz ă spre socializare și dezvoltarea unor rela ții cu alți
membri ai familiilor militarilor, altele se izoleaz ă și pot dezvolta anumite
tulburări de anxietate și depresie.
131Pentru militarii pleca ți în misiune, stresul separ ării poate proveni din
mai multe surse: comunicarea deficitar ă, certurile conjugale, sarcina sau
problemele medicale ale partenerului, a numite probleme financiare sau nevoile
speciale ale membrilor familiei etc.
1.2. Stresul reunirii
Perioada misiunii aduce, f ără îndoial ă, o anumit ă stare de
„independen ță” în viața partenerului care va r ămâne acas ă, rezolvând singur/ ă
o serie de probleme ce nu intrau înainte în atribu țiile sale. Odat ă cu întoarcerea
din misiune, militarii vor dori s ă revină la rolul și sarcinile familiale avute
înainte de plecare, fapt ce ar putea pr ovoca o serie de momente tensionate.
Reîntoarcerea acas ă devine un prilej de bucurie, dar și de griji, declan șând o
adevărată „furtună emoțională”.
Stresul indus de reunirea familiei este o stare normal ă atât pentru militari, cât
și pentru cei dragi lor. Exist ă multe schimb ări în viața unui cuplu pe timpul separ ării
partenerilor, de aceea ele trebuie con știentizate și gestionate corespunz ător. În caseta
de mai jos, sunt precizate câteva dintre modific ările posibile ce trebuie luate în
considerare în planificarea reunirii partenerilor dup ă misiune.
14.1.1. Schimb ări în viața de cuplu pe timpul misiunii
Schimbări:
– ale partenerilor: aspectul fizic, at itudinea, comportamentele, sentimentul
de independen ță.
– ale relației de cuplu: înainte de a interveni separarea de partener, nu a ți
știut dacă relația va func ționa, însă acum la întoarcere rela ția există, dar apar
anumite îngrijor ări în ceea ce prive ște sentimentele partenerului, ceea ce va
crește inevitabil stresul reunirii cuplului.
Încrederea:
– respectarea promisiunii fiec ărui partener de a comunica pe timpul
misiunii. De multe ori este suficient ca altcineva s ă primeasc ă o scrisoare/ un
telefon de la familie pentru a declan șa îngrijorarea fiec ărui militar fa ță de
relația cu partenerul de via ță. Reasigurarea sentimentelor și a încrederii
trebuie transmis ă pe timpul misiunii.
Independen ța:
– adesea, partenerul care r ămâne acas ă își descoper ă multe abilit ăți de a
rezolva problemele casnice singur/ ă, ceea ce poate îngrijora pe cel care
132se întoarce, întrucât se poate sim ți inutil. De aceea, cuplurile trebuie s ă
discute despre diferen țele între a fi iubit și a fi dependent de cel ălalt.
Viața de acas ă:
– pe timpul misiunii, cel de acas ă e posibil s ă-și fi simplificat via ța, să aibă
prieteni noi, un loc de munc ă și angajamente noi, de aceea cel care se
întoarce va avea nevoie de timp pentru a se obi șnui cu noul program al
partenerului.
Controlul:
– partenerul de acas ă s-ar putea s ă constate faptul c ă este plăcut să aibă
control asupra decizi ilor ce privesc gospod ăria, copiii și tot ce ține de via ța
familiei și este posibil ca, la întoarcer ea din misiune, aceste roluri s ă fie
negociate din nou, iar rezultatul s ă fie diferit de cel dinainte.
Întoarcerea partenerului: – militarii se întorc dintr- un mediu unde toate activit ățile s-au derulat dup ă
un program strict (timpul de odihn ă, de misiune, de relaxa re), iar partenerii
de acasă sunt obișnuiți să facă ce vor, atunci câ nd vor. De aceea, cei care
revin în mediul familial este posibil s ă-și dorească
să petreacă mai mult timp
singuri și să aibă un spațiu doar pentru ei.
Secțiunea a 2-a
Implicațiile particip ării la misiuni asupra copiilor
2.1. Stresul separ ării
Un aspect distinct care trebuie avut în vedere, înc ă din perioada de
pregătire a misiunii, este cel al imp actului afectiv asupra copiilor. Dac ă până la
o anumit ă vârstă (aproximativ 5 ani), unui copil îi este destul de greu s ă
înțeleagă ce înseamn ă absența temporar ă a unuia dintre p ărinți, peste aceast ă
vârstă, principala problem ă care poate ap ărea este reprezentat ă de lipsa
comunicării deschise și a inform ării lor cu privire la plecare, situa ție în care
copiii pot sim ți că au fost min țiți, iar autoritatea p ărintelui cu care r ămâne acas ă
este serios amenin țată (tot ceea ce i se va spune ulterior va fi pus sub semnul
îndoielii). Prin urmare, copilul/copiii trebuie inclus/inclu și în discu țiile cu
privire la plecarea în misiune, dac ă au o vârst ă care să le permit ă înțelegerea
acestui eveniment și sunt încuraja ți să-și exprime deschis sentimentele cu
privire la aceast ă separare.
133Pentru copii, f ără ca aceasta s ă fie o regul ă, pot apărea diverse
probleme, în func ție de vârsta pe care o au:
a) la copiii între 0 – 3 ani nu există noțiunea de timp. În consecin ță,
pentru ei, „a pleca” este echivalent cu „a nu mai fi” și nu-și pot reprezenta
plecarea p ărintelui ca pe o dispari ție temporar ă, ci ca pe o pierdere ireparabil ă.
Totodată, achizițiile de limbaj fiind extrem de sumare, ei î și vor exprima
protestul fa ță de aceast ă pierdere și nevoia de continuitate prin suplimentarea
cererii de aten ție față de părintele cu care a r ămas acasă sau prin modific ări de
conduită alimentar ă sau de somn. Toate aceste manifest ări trebuie tratate cu
mult calm. Copilului trebuie s ă i se ofere în permanen ță sentimentul de
siguranță, eventualele st ări de furie sau de triste țe ale părintelui amplificându-i
disconfortul;
b) la vârsta de 3 – 5 ani, copiii se pot percepe ca fiind cauza
separării: „tata/mama a plecat pentru c ă am fost r ău” sau „tata/mama a plecat
pentru că nu mă mai iube ște” sunt exemple ale modului în care pot percepe
acest eveniment. Aceast ă modalitate de raportare la separare se poate exprima
simbolic prin crize de furie, de triste țe sau chiar prin regresie de vârst ă
(enuresis nocturn – udar ea patului în timpul nop ții). Aceste manifest ări nu
trebuie ignorate și, în funcție de specificul lor, este bine s ă se apeleze la sfatul
unei persoane avizate (psiholog, medic);
c) la copiii între 6 – 12 ani , noțiunea de timp este deja conturat ă și,
în consecin ță, separarea poate fi perceput ă ca una temporar ă, ei având no țiunea
întoarcerii p ărintelui din misiune. De aceea, este bine ca ei s ă fie informa ți cu
veștile primite de la p ărintele plecat și încurajat s ă comunice cu acesta, nu
numai telefonic sau prin intermediul Internetului, ci și în scris sau prin desene,
acestea din urm ă având nu numai rol de comunicare, ci și de exprimare a
stărilor emo ționale pe care, adesea, copiii nu vor sau nu pot s ă le exprime
verbal. Uneori, în încercarea de restabilire a autorit ății, părintele rămas acasă
face o gre șeală: aceea de a amenin ța copilul cu întoarcerea p ărintelui absent
(„o să vezi tu când vine tata/mama acas ă!”), situa ție care-l
transform ă pe acesta din urm ă într-o autoritate amenin țătoare și, în consecin ță,
nedorită, afectând, ulterior, rela ția copilului cu p ărintele întors din misiune.
Prin urmare, se recomand ă să se descopere modalit ăți de exercitare a propriei
autorități, neapelând la aceast ă cale, chiar dac ă este ușoară și dă și rezultate;
d) la adolescen ți, principalele probleme pot fi generate de
caracteristicile aces tei etape de tranzi ție de la starea de dependen ță din
134copilărie la cea de autonomie afectiv ă și socială a vârstei adulte. Aceast ă
tranziție se negociaz ă, în principal, în mediul familial, iar absen ța unuia dintre
părinți poate provoca serioase probleme, fie întârziind aceast ă autonomizare a
adolescentului, fie accelerând-o printr-o maturizare prea rapid ă și forțată,
determinat ă de autoasumarea rolului p ărintelui absent (în special, în cazul
băieților). În acela și timp, adolescen ța este perioada în ca re grupul de prieteni
este major investit din punct de vedere emo țional, iar absen ța unuia dintre
părinți poate spori aceast ă investiție, accentuând conflictul dintre genera ții. În
plus, absen ța temporar ă a tatălui poate determina o suprasolicitare a rolului
maternal, fapt care poate c onduce fie la o invazie brutal ă în viața
adolescentului, fie la încercarea mamei de a- și manifesta afec țiunea și
atașamentul în forme pe care adolescentul nu le mai consider ă, adesea,
conforme vârstei sale.
2.2. Stresul reunirii familiei Este foarte dificil pentru copii s ă se obișnuiască din nou cu p ărintele
care a fost plecat o perioad
ă mai lung ă de timp. Partenerul care se întoarce din
misiune trebuie ajutat s ă înțeleagă aceste lucruri, s ă rămână liniștit, calm,
pentru că revenirea la normal poate dura o lun ă sau mai mult. Copiii sunt
adesea cople șiți de sentimente contradictorii, ei se bucur ă de întoarcerea
părintelui, dar pot s ă simtă și teama fa ță de reacția părintelui la felul în care
s-au schimbat. Este foarte important ă comunicarea cu copiii despre
sentimentele lor și cum să se pregătească pentru reîntâlnirea cu p ărinții. Câteva
dintre reac țiile copiilor la reunirea familiei pot fi urm ătoarele:
a) copiii mai mici de un an nu- și recunosc p ărintele care a venit,
percepându-l ca pe un str ăin;
b) copiii între 1 și 3 ani pot fi mai timizi, le este team ă și se retrag fa ță de
părintele care a absentat;
c) copiii între 3 și 6 ani se pot sim ți chiar vinova ți de plecarea
părintelui;
d) copiii între 6 și 12 ani ar putea dori s ă acapareze toat ă atenția părintelui
care a fost în misiune;
e) adolescen ții pot fi capricio și și pot să nu arate prea mult interes
părintelui reîntors acas ă.
La întoarcerea din misiune, to ți membrii familiei, inclusiv copiii trebuie s ă
se adapteze noilor interac țiuni, ceea ce poate fi st resant, iar lipsa comunic ării, a
toleranței și înțelegerii poate avea efecte distructive asupra familiei.
135Secțiunea a 3-a
Elemente de suport înaintea plec ării, în timpul misiunii
și după revenirea din misiune
3.1. Rolul comandantului în preg ătirea militarilor și a membrilor
familiilor pentru misiune
Suportul oferit de echipa de comand ă a unității sau subunit ății, de către
psiholog și colegii de subunitate reprezint ă unul din cele mai frecvente resurse
folosite pentru a dep ăși dificultățile de adaptare la misiune și pentru controlul
stresului opera țional. Colegii sunt, de obicei, primii care observ ă o problem ă și
pot interveni în situa ția reacțiilor la stresul opera țional. Exist ă, însă, multe
mijloace prin care comandan ții pot ajuta militarii și familiile acestora în
gestionarea comportamentelor rela ționate cu stresul particip ării la o misiune în
teatre de opera ții.
Un prim pas ar fi preg ătirea acestora pentru misiune din punct de
vedere al implica țiilor practice și psihologice ale separ ării o perioad ă mai lung ă
de timp. Pentru a preg ăti militarii și familiile acestora, este necesar ă organizarea
unor întâlniri cu membrii familiilor, în care s ă fie prezentate obiectivele ac țiunilor
de sprijin familial care pot fi întreprinse atât de c ătre echipa de comand ă și
reprezentan ți ai unități, cât și de voluntari, membri ai familiilor mi litarilor care
participă la misiuni.
Activitatea de sprijin al fa miliilor militarilor care particip ă la misiuni în
afara teritoriului st atului român are urm ătoarele obiective:
a) sprijin în preg ătirea militarilor și a familiilor acestora pentru
acomodarea mai rapid ă la cerințele misiunii și la situația nou creat ă;
b) furnizarea în mod sistematic a informa țiilor generale despre
desfășurarea misiunii și situația militarilor afla ți în misiune, conform normelor
de protecție a informa țiilor clasificate;
c) identificarea problemelor existe nte în rândul fam iliilor militarilor
aflați în misiune și luarea m ăsurilor pentru rezolvarea lor;
d) asigurarea m ăsurilor organizatorice pentru prevenirea apari ției și
limitarea efectelor situa țiilor de criz ă și a evenimentelor deosebite;
e) facilitarea comunic ării între militarii afla ți în misiune și familiile
acestora;
f) sprijinul familiilor militarilor pentru dep ășirea situa țiilor
deosebite;
g) susținerea moralului militarilor afla ți în misiune;
136h) asigurarea, la cerere, pe timpul execut ării misiunii, a unor servicii
de consiliere juridic ă, asistență medical ă, religioas ă, socială, precum și
asistență psihologic ă, pentru solu ționarea unor probleme ale familiilor;
i) readaptarea la via ța de familie, profesional ă și socială a militarilor
sosiți din misiune;
j) dezvoltarea în rândul membrilor de familie a sentimentului
apartenen ței la comunitatea militar ă.
Un aspect important în preg ătirea familiilor este con știentizarea
acestora cu privire la importan ța planific ării aspectelor financiare, legale care
necesită pregătirea unor documente sau luarea unor decizii. Pentru operativitate
și cunoașterea nevoilor speciale de sprijin pentru fiecare familie, membrii
acesteia împreun ă cu militarii pot completa o fi șă cu informa ții care vor fi
gestionate de c ătre unitate.
14.3.1. Fi șă cu informa ții pentru sprijinul familial
Numele militarului Data na șterii
Numele so ției
(soțului) Data nașterii
Domiciliul (adresa) Codul po ștal
Numărul de telefon fix:
Mobilul so ției (soțului):
Informații despre persoanele pe care le ave ți în întreținere
Numele Data na șterii Sexul
Alte persoane ale familiei militarului cu nevoi speciale de sprijin
Numele Gradul de rudenie Nevoia (problema)
Informații suplimentare
Soția (soțul), copilul (copiii) sau p ărinții dumneavoastr ă au vreo problem ă medicală
care ar putea necesita asisten ță medicală în cazul absen ței dvs.? Dac ă da, vă rugăm
specificați-o.
Soția (soțul) dvs. are serviciu? Da Nu
Soția (soțul) dvs. are permis de conducere? Da Nu
Aveți mașină? Da Nu
137Aveți locuință proprietate personal ă? Da Nu, locuim ______________
(se precizeaz ă modul de locuire a familiei: cu chirie, la p ărinți, în cămin etc.)
Aveți credite? Da Nu La ce institu ții bancare?
Locuința dvs. este în garnizoan ă? Da Nu
Este soția (soțul) dvs. interesat ă să fie voluntar în Comitetul reprezentan ților
membrilor familiilor?
Da Nu
Dacă nu sunteți căsătorit/căsătorită, ce membru de familie sau alt ă persoană doriți să
fie contactat ă de unitate?
Menționați calitatea (mam ă, tată, soră, logodnic ă etc.), numele, adresa și numărul
de telefon:
______________________________________________________________________________________________________________________________________
__________________________
Această persoană este interesat ă să fie voluntar în Comitetul reprezentan ților
membrilor familiilor? Da Nu
Ce considera ți că poate face unitatea pentru a v ă ajuta pe dvs. și familia dvs. pe
timpul misiunii?
Toate informa țiile din aceast ă fișă sunt confiden țiale și vor fi utilizate doar în vederea
desfășurării activității de sprijin familial. Nicio informa ție nu va fi furnizat ă altor persoane
fără permisiunea dvs.
Comandan ții vor recomanda militarilor dialogul în cadrul familiei, având
în vedere urm ătoarele aspecte:
a) modul de rezolvare a problemelor financiare (modul de plat ă a
datoriilor, taxelor și impozitelor, carduri de credit, conturi etc.);
b) rezolvarea unor eventuale pr obleme juridice (împuterniciri,
asigurări notariale, testament);
c) modul de rezolvare a ev entualelor probleme de s ănătate (asigur ări
de sănătate, ajutoare , accidente);
d) problemele referitoare la între ținerea locuin ței (chirie, între ținere,
încălzire, plata telefonului, instala ții tehnico-sanitare etc.).
Este recomandat ca aceste discu ții să se finalizeze cu întocmirea unui
dosar cu documente, împ ărțit pe domenii/capitole pentru a fi mai u șor de găsit
ulterior. Câteva sugestii și recomand ări, care pot fi adresate de c ătre
comandan ți militarilor și membrilor familiilor acestora, în timpul întâlnirilor
pentru preg ătirea misiunii sunt prezentate în casetele urm ătoare.
13814.3.2. Fi ți gata pentru plecarea în misiune
O bună pregătire pentru perioada separ ării vă va ajuta pe amândoi s ă vă
simțiți mai în siguran ță. Fiți siguri că vă veți descurca în orice situa ție!
Petreceți cât mai mult timp posibil cu partenerul de via ță, înainte ca acesta
să plece. În acela și timp, preg ătiți-vă pentru desp ărțire într-un mod practic.
Știți de ce resurse ave ți nevoie?
Dumneavoastr ă și toți copiii trebuie s ă figurați în eviden țele unității.
Solicitați să vi se comunice ce servicii ave ți la dispozi ție.
Știți unde se afl ă documentele legale și financiare?
Păstrați documentele, ca certificate de na ștere și de căsătorie, asigur ări de
sănătate, testamente și împuterniciri, într-un loc sigur. Dac ă partenerul de via ță are
un plan pentru îngrijirea familiei pe timpul misiunii, face ți-vă o copie și cunoașteți-i
conținutul.
Ați discutat despre ce informa ții ați putea avea nevoie?
Partenerul de via ță poate avea în responsabilitate îndeplinirea unor sarcini în
familie, cum ar fi asigurarea îngrijirii copiilor. Asigura ți-vă că aveți toate
informațiile necesare pentru realizarea acestei sarcini pe perioada desp ărțirii.
Încercați să anticipați împreun ă ce se poate întâmpla dup ă separare. Gândi ți-vă cum
o să rezolvați problemele practice, chiar dac ă sperați că ele nu vor interveni. De
exemplu, hot ărâți ce faceți dacă se strică mașina.
V-ați planificat cu aten ție fondurile financiare?
Stabiliți împreun ă un buget înainte de misiune. Banii trebuie s ă acopere
nevoile amândurora. Dac ă este nevoie, încheia ți împuterniciri legale.
Ați discutat cu copilul/copiii despre plecarea în misiune?
Nu evitați să includeți și copilul/copiii în discu țiile cu privire la plecarea în
misiune, dac ă au o vârst ă care să le permit ă înțelegerea acestui eveniment și
încurajați-i să-și exprime deschis sentimentele cu privire la aceast ă separare.
14.3.3. Plecarea în misiune implic ă multe schimb ări
Ocupați-vă de fiecare schimbare, pe rând – adaptarea se va realiza f ără
piedici!
Cunoașterea a ceea ce v ă așteaptă vă poate ajuta.
Adaptarea la separare este dificil ă.
La început, s-ar putea s ă vă simțiți singur(ă) și copleșit(ă). Unora li se pare
greu să mănânce și să doarmă. Alții se simt bine, dar se resimt ulterior.
Vă stabiliți un nou program
După dezamăgirea inițială a separării, unii oameni descoper ă că au o energie
sporită. S-ar putea s ă fie interesant s ă vă asumați noi provoc ări. În curând, ve ți intra
într-o nou ă rutină. Viața de zi cu zi revine la un ritm normal.
Partenerii pleca ți în misiune se vor confrunta cu provoc ări diferite
Dumneavoastr ă și partenerul dumneavoastr ă veți avea experien țe diferite pe
perioada misiunii. Nu v ă așteptați să simțiți la fel în acela și timp. Sprijini ți-vă unul
pe altul, chiar dac ă nu simțiți același lucru.
139Construirea unui nou tip de încredere
În timp, experien ța dumneavoastr ă vă va oferi un nou sens al împlinirii. V ă
puteți descurca singur( ă)! Creșterea încrederii nu înseamn ă că nu simțiți lipsa
partenerului! Rezolvarea tuturor lucrurilor de unul singur înseamn ă că vă dați seama
cât de valoroas ă e contribu ția partenerului când acesta e acas ă.
3.2. Elemente de suport pentru me mbrii familiilor militarilor pe
timpul misiunii
La debutul misiunii, echipa de comand ă a unității care rămâne în țară
are posibilitatea s ă inițieze un grup de sprijin familial la nivelul unit ății, format
din militari și membrii ai familiilor care, în mod voluntar, se pot implica în
diverse activit ăți de suport.
Pentru a dezvolta încrederea în sprijinul institu țional și a obține
participarea voluntar ă în acțiuni de sprijin al familiilor, comandantul unit ății
sau reprezentan ți ai acesteia pot trimite familiilor o scrisoare prin care î și
exprimă disponibilitatea de a coordona un grup de sprijin al familiilor. Modelul
scrisorii este prezentat în caseta de mai jos.
14.3.4. Model de scrisoare c ătre membrii familiilor
MINISTERUL AP ĂRĂRII NAȚIONALE
UNITATEA MILITAR Ă _________
Adresa______________________
Stimată doamnă/domn________,
Numele meu este _______________ și sunt coordonatorul comitetului
reprezentan ților membrilor de familie din unitatea________. Sper c ă aveți timp să
citiți această scrisoare prin care dorim s ă vă spunem c ă suntem con știenți de faptul
că treceți printr-o perioad ă dificilă, deși sunteți obișnuit/ă cu plecările în misiune ale
soțului/soției dumneavoastr ă. De aceea, noi am organizat acest grup, pentru a ne
sprijini reciproc în dep ășirea acestei experien țe. Chiar dac ă familia este aproape de
dumneavoastr ă, este bine s ă obțineți sprijinul din partea celor care parcurg aceea și
perioadă grea în care familia se separ ă.
Fiecare dintre cei care au r ămas acasă are un punct de vedere și o percep ție
unică asupra implica țiilor misiunii, care pot fi împ ărtășite cu ceilal ți din cadrul
grupului nostru din care sper ăm să faceți parte și dumneavoastr ă. Poate ve ți avea
nevoie de noi…îns ă noi știm sigur c ă avem nevoie de dumneavoastr ă. Există o
multitudine de moduri în care putem s ă ne experiment ăm abilitățile și talentele
împreună, astfel încât timpul s ă treacă mai ușor și în beneficiul tuturor. Singur ătatea
va fi mai u șoară dacă ne vom petrece timpul împreun ă cu cei care ne în țeleg, ne
putem ajuta și încuraja reciproc.
140Depinde doar de dumneavoastr ă cât de activ/ ă vreți să fiți în grupul nostru,
dacă o să luați parte la evenimentele speciale or ganizate pentru familiile noastre, la
ședințele de informare sau doar o s ă fiți disponibil/ ă oricând, noi vom fi bucuro și că
faceți parte din grupul nostru. Dac ă aveți nevoie de ajutorul nostru în aceast ă
perioadă, doar spune ți-ne, suntem aici pentru dumneavoastr ă.
Cu sinceritate,
–––––––
Pentru facilitarea adapt ării membrilor familiilor la perioada misiunii,
având în vedere implica țiile de ordin practic și psihologic ale separ ării acestora
și ale conștientizării riscurilor la care se expun militarii în teatrele de opera ții,
echipa de comand ă și reprezentan ții unității desemna ți să gestioneze sprijinul
familiilor pot oferi urm ătoarele recomand ări, prin intermediul discu țiilor din
cadrul întâlnirilor sau prin telefon, la solicitarea membrilor de familie.
14.3.5. Exemple de recomand ări pentru membrii familiilor
Pentru a dep ăși această etapă, este bine s ă nu vă izolați și să încercați să vă
păstrați, atât cât este posibil, obiceiurile și modul de via ță de dinaintea plec ării
partenerului în misiune. Astfel, lucrurile vor intra treptat pe un f ăgaș de
„normalitate”, v ă veți face noi obi șnuințe pe care este bine s ă le păstrați. În acest
scop, vă prezentăm o serie de recomand ări ce vă pot ajuta în p ăstrarea unei st ări de
confort psihic:
a) Confruntarea emo țiilor
S-ar putea s ă faceți față cu greu emo țiilor pe perioada misiunii.
Nu trebuie s ă vă interioriza ți: vorbiți cu un prieten, un consilier, cu preotul sau cu
orice altă persoană apropiată dvs..
Plecarea în misiune poate produce o diversitate de emo ții.
Indispoziție
Puteți să vă simțiți bine azi, iar urm ătoarea zi s ă fiți indispus, s ă simțiți rău.
Reamintiți-vă că sentimentele dumneavoastr ă sunt normale. Ascenden țele și
descenden țele moralului dumneavoastr ă vor dispărea curând.
Furie
Indiferent din ce cauz ă sunteți furios(oas ă), nu vă interioriza ți. Găsiți
modalități sănătoase de a face fa ță furiei. De exemplu, face ți o listă cu problemele
din cauza c ărora sunte ți furios(oas ă) și gândiți-vă cum să le rezolva ți.
Vină
După ce vă adaptați, s-ar putea s ă vă simțiți vinovat( ă) pentru c ă vă
simțiți bine când partenerul dumneavoastr ă este plecat. P ăstrați-vă tonusul optimist
și buna dispozi ție.
141Singurătate
Uneori, s-ar putea s ă vă simțiți singur(ă). Faceți un efort s ă vă întâlniți cu
prietenii și să cunoașteți noi oameni. Viziona ți filme comice sau citi ți romane
vesele.
Angoasă
Este posibil s ă aveți stări de nelini ște cauzate de incertitudinea cu privire
la starea de siguran ță a partenerului plecat în misiune; nu trebuie s ă uitați, însă, că
știrile despre situa ția lui vor ap ărea în curând.
b) Menținerea unei st ări afective pozitive
Faceți ceva ce a ți dorit întotdeauna s ă faceți – participa ți la un curs sau
căutați un nou hobby.
Descoperirea activit ăților care v ă plac va avea o semnifica ție important ă
asupra modului în care v ă simțiți pe perioada misiunii.
Fiți ocupați tot timpul
Dacă aveți timp liber, profita ți de ocazie s ă încercați un nou hobby sau s ă
cunoașteți alți oameni. Fiind ocupat( ă) tot mai mult, timpul trece mai repede!
Dezvoltați-vă cunoștințele
Aceasta s-ar putea s ă reprezinte o șansă pentru a urma acele cursuri pe
care le-ați dorit dintotdeauna. Înv ățând ceva nou, v ă poate ajuta s ă căpătați mai
multă încredere în propriile dumneavoastr ă forțe!
Implicați-vă mai mult!
Găsiți-vă o activitate care v ă place. Participa ți la activit ățile organizate de
un grup de sprijin familial sau un club social, înscrie ți-vă într-o echip ă sau ca
voluntar pentru o cauz ă pe care o sprijini ți.
c) Păstrarea sănătății
Așa cum vă doriți ca partenerul dumneavoastr ă să fie sănătos și în
siguranță, la fel a avea grij ă de sănătatea dumneavoastr ă reprezint ă o
investiție pentru via ța voastră împreun ă.
Bucurați-vă de recompensele unei s ănătăți bune.
Stiluri de via ță sănătoase pot fi abordate din orice moment al vie ții.
Mâncați sănătos
O dietă corectă trebuie s ă cuprindă nutrienții de baz ă reprezenta ți de
proteine, lipide (gr ăsimi), glucide și vitamine. Aceasta se poate realiza printr-o
alimentație echilibrat ă și cât mai diversificat ă. Alimentele cele mai bogate în
nutrienți sunt: carnea și produsele din carne, laptele și derivatele din lapte, ou ăle,
legumele și fructele. Respectarea orarului zilnic de servire a mesei (mic dejun,
prânz și cină) și varietatea alimenta ției constituie secretul unei diete s ănătoase!
142Faceți exerciții în mod regulat
Exercițiile regulate v ă ajută să vă păstrați inima s ănătoasă, vă sporește
vigoarea și puterea și reduc stresul. Încerca ți să faceți cel puțin 30 de minute de
activități fizice moderate în cea mai mare parte a zilelor s ăptămânii. Include ți
activități care vă plac. Întotdeauna consulta ți un specialist înainte de a începe un
program de exerci ții.
Dormiți îndeajuns
Somnul e o parte important ă a unei sănătăți bune. V ă veți simți mai puțin
stresat dac ă nu sunteți obosit(ă).
Fiți atenți la apariția semnelor de stres
Acordați atenție semnelor de stres care sunt din cele mai variate:
iritabilitate sau furie, anxietate (team ă fără obiect), depresie, dureri de cap și de
spate, crampe musculare, tulbur ări digestive (senza ția de arsur ă în stomac,
diaree/constipa ție), bătăi rapide ale inimii, respira ție rapidă, extremit ăți reci.
Recunoașterea acestor semne clinice este important ă și dacă devin permanente sau
se accentueaz ă, solicitați consilierea unui medic.
d) Utilizarea eficient ă a timpului
Folosindu-v ă eficient (cu aten ție) timpul pute ți reduce stresul.
S-ar putea s ă constatați că nu vă ajunge timpul în aceste zile. Încerca ți
aceste căi de economisire a timpului:
Faceți un program
Stabiliți un program exact. Aloca ți timpul necesar pentru tot ce ave ți de
făcut într-o s ăptămână și includeți timp pentru distrac ție și relaxare. Apoi încadra ți-vă
în program, pân ă devine o rutin ă – vă va salva mult timp, pe o perioad ă mai lung ă.
Cereți ajutor
Un ajutor este întotdeauna binevenit. Pute ți împărți unele treburi cu
prietenii, cum ar fi cump ărăturile.
e) Extinderea cercului social
Cunoașterea altor oameni v ă poate ajuta s ă vă perfecționați ca
persoană și partener.
Faceți efortul de a întâlni oameni noi și de a vă face noi prieteni.
Faceți cunoștință cu alte familii de militari
Luați parte la ac țiunile inițiate de Comitetul reprezentan ților membrilor
familiilor. Împ ărtășirea experien ței poate fi o surs ă de sprijin mutual. Descoperi ți
alte persoane care se confrunt ă cu acelea și nevoi ca ale dumneavoastr ă și găsiți
modalități de a vă ajuta reciproc.
Întâlniți oameni care sunt interesa ți de acelea și lucruri ca și
dumneavoastr ă
143Puteți întâlni astfel de oameni la cursurile pe care le urma ți sau în
grupurile de hobby la care participa ți.
Implicați-vă în evenimentele comunit ății
Dacă aveți timp, oferi ți-vă voluntar la planificarea sau organizarea
evenimentelor. Indiferent c ă evenimentele au loc în comunit ățile militare sau civile,
implicarea în desf ășurarea lor reprezint ă o modalitate de a v ă face noi prieteni.
De asemenea, cei care r ămân acas ă pot contribui la men ținerea
moralului militarilor pe timpul misiun ii, printr-o comunicare permanent ă.
Pentru sprijinirea partenerului de via ță trebuie folosite cât mai multe mijloace
de comunicare, iar acest ea trebuie aduse la cuno ștința membrilor familiilor în
cadrul întâlnirilor de preg ătire pentru misiune. Câteva recomand ări care pot fi
furnizate membrilor familiilor sunt prezentate mai jos:
14.3.6. Recomand ări pentru comunicarea cu partenerul plecat în misiune
Sunteți o parte important ă a echipei militare – sprijinul
dumneavoastr ă e de nepre țuit!
Indiferent cât de mare este distan ța dintre voi, sunte ți o familie!
Păstrați legătura
Scrisorile, e-mail-urile și apelurile dumneavoastr ă telefonice îl ajut ă pe
partener să păstreze legătura cu casa – și să știe că este iubit și dorit. Reaminti ți-i
partenerului c ă-l sprijiniți în angajarea în misiune.
Scrisorile. Acestea nu sunt costisitoare și pot transmite multe
informații despre activit ățile zilnice, nout ăți din familie, articole de interes
din ziarele locale etc. Scrie ți scrisori cât mai des posibil! Scrisoarea este un
spațiu de intimitate la care se poate reveni pentru o reechilibrare emo țională.
Pachete cu bunuri care să transmită o parte din ce este drag acas ă.
Aveți grijă la bunurile perisabi le sau prea intime.
Convorbirile telefonice. Acestea pot fi costisitoare, planifica ți-le din timp
în bugetul dumneavoastr ă!
CD-uri/DVD-uri cu înregistr ări audio-video. Militarii vor s ă știe
că cei de acas ă sunt sănătoși și fericiți. Înregistr ările sunt un bun mijloc
pentru a transmite gânduri și sentimente.
Fotografii și desene ale copiilor
Mesaje aniversare transmise prin e-mail, telefon etc.
Fiți un bun ascult ător
Partenerul dumneavoastr ă de viață și-ar putea exprima teama, furia, frustrarea
sau preocuparea legate de evenimente le de la locul misiunii sau de acas ă. El ar
putea dori s ă vă împărtășească noile experien țe. A fi un bun ascult ător, e una
dintre cele mai bune c ăi pentru a-i demonstra sprijinul dumneavoastr ă.
144 Respectați planurile f ăcute împreun ă
Realizarea planurilor pentru bun ăstarea familiei pe perioada misiunii va
ajuta la reducerea stresulu i tuturor. De exemplu, men țineți-vă în limitele bugetare
stabilite și cereți ajutor, dac ă aveți nevoie.
Aduceți-vă aminte, partenerul dumneavoastr ă de viață se confrunt ă cu
provocări
Partenerul de via ță poate p ărea distrat. Fi ți răbdător/răbdătoare și
înțelegător/înțelegătoare. Recunoa șteți provoc ările cu care acesta se
confruntă și lăudați-i realizările.
3.3. Elemente de suport pentru militari și membrii familiilor la
întoarcerea din misiune
Întoarcerea din misiune reprezint ă o schimbare important ă pentru to ți
membrii familiei. În general, orice schimbare, chiar pozitiv ă creează o stare
de tensiune, iar reunirea familiei nu face excep ție. De aceea, sentimentele
vor fi mai puternice, bucuria ca și dezamăgirea vor fi resim țite mult mai
intens. Preg ătirea din timp a reunirii familiei trebuie s ă fie unul dintre
obiectivele comandan ților pe timpul misiunii, dar și al militarilor și
membrilor familiilor, întrucât de reintegrarea social ă și familială a militarilor
va depinde și cea profesional ă. Întrebările la care membrii unei familii caut ă
răspuns în perioada imediat înai nte de întoarcerea militarilor acas ă pot fi:
a) întrebări ale partenerului r ămas acas ă: „Cât de mult s-a
schimbat so țul/soția mea pe timpul misiunii?”; „Oare am luat decizii bune cu
banii noștri?”; „M-am descurcat bine cu copiii?”; „O s ă-mi vizitez prietenii
la fel de des?”; „O s ă mai avem subiecte de discu ție?”
b) întrebări ale militarilor înainte de revenirea din misiune:
„Familia mea mai are nevoie de mine?”; „Copiii m ă vor recunoa ște?”; „Oare
cum au decurs lucrurile acas ă cât am fost plecat?”; „Vor fi ferici ți să mă
vadă?”
c) întrebări ale copiilor : „Se vor schimba regulile în cas ă?”; „Cât
va sta mama/tata acas ă?”; „Oare mama/tata vrea s ă se întâlneasc ă cu
diriginta mea?”; „Voi fi pedepsit pentru c ă nu am fost cuminte?”
Pentru a oferi suport militarilor și familiilor acestora, trebuie încurajat ă
comunicarea deschis ă prin orice mijloace, ob ținerea răspunsurilor la
întrebările prezentate anterior înainte de revenirea acas ă, compararea
răspunsurilor cu a șteptările și discutarea lor, încurajarea copiilor s ă-și
exprime sentimentele, discutarea acestei experien țe a reunirii cu al ți militari
sau membri de familie care se afl ă în aceeași situație.
145Comandan ții pot oferi militarilor pe timpul misiunii și membrilor
familiei, prin reprezentan ții grupului de sprijin familial sau al membrilor de
familie, urm ătoarele sfaturi practice care vor reduce stresul reunirii familiei:
14.3.7. Ce trebuie s ă rețină partenerul de acas ă
– Așteptați-vă ca partenerul dumneavoastr ă să fie schimbat. Gândi ți-vă
cât de mult v-a ți schimbat și dumneavoastr ă.
– Amintiți-vă că partenerul dumneavoastr ă a avut în perioada misiunii
un program strict și o rutină zilnică. Poate va fi sup ărat dacă îi veți face un
program sau ve ți planifica evenimente f ără el/ea. Lăsați-i mai mult spa țiu
pentru spontaneitate.
– Așteptați-vă să aibă probleme cu somnul o perioad ă. Este obi șnuit cu
un pat mai mic sau cu prezen ța altor oameni.
– E posibil ca pe timpul misiunii s ă nu conduc ă o mașină, lăsați-i timp
și conduce ți dumneavoastr ă.
– Nu fiți defensiv/ ă în legătură cu modul în care v ă descurca ți cu
copiii. Discuta ți cu calm toate criticile care vi se aduc.
– Așteptați-vă să treacă o perioad ă până veți restabili rela țiile intime.
– E posibil ca partenerul dvs. s ă doreasc ă să-și sărbătorească
întoarcerea cheltuind mai mul ți bani pe cadouri sau evenimente. Dac ă nu vă
permiteți, încercați să limitați accesul la bani și nerăbdarea de a cheltui banii
poate va trece.
– Nu fiți suspicios/oas ă în legătură cu o altă relație, nu căutați semne
ale infidelit ății, nu pune ți astfel de întreb ări care pot doar s ă distrugă
încrederea.
– Așteptați-vă ca partenerul dvs. s ă fie surprins sau chiar r ănit de
faptul că v-ați descurcat atât de bine singur/ ă. Asigurați-l că aveți nevoie de
el/ea fără să renunțați la independen ța pe care a ți obținut-o.
14.3.8. Ce trebuie s ă rețină militarul care revine acas ă
– Nu deranja ți rutina și programul familiei care a func ționat atât de
bine fără dvs. Încerca ți să vă adaptați treptat și să vă bucurați de statutul de
„oaspete” pentru un timp.
– Încercați să nu fiți insistent și să vă impuneți în fața copiilor mai ales
atunci când este necesar ă disciplinarea lor. L ăsați un timp s ă funcționeze
regulile stabilite și rutina impus ă de partenerul care a r ămas acasă.
– Nu încerca ți să stricați aranjamentele financiare dac ă partenerul dvs.
s-a descurcat bine. Gândi ți-vă că probabil pre țurile au crescut cât timp a ți
fost plecat.
146- Așteptați-vă ca soția/soțul dvs. să fie invidioas ă/os pe posibilit ățile
dvs. de a vedea lumea. Împ ărtășiți experien țele dvs.
– Nu solicita ți partenerului s ă trimită copiii la p ărinți pentru a relua
relația intimă. Este vital s ă refaceți legătura afectiv ă cu copiii. Mai târziu
puteți avea o a doua lun ă de miere.
– Așteptați-vă ca rela țiile intime s ă fie la început mai ciudate.
Discutați, nu acuza ți partenerul de infidelit ate, indiferent ce v ă închipuiți că
s-a întâmplat în timp ce a ți fost plecat/ ă, nu are sens s ă aduceți în discu ție.
Așteptați-vă ca partenerul dvs. s ă fie diferit, s ă fie mai în țelegător, mai
independent cu o stim ă de sine crescut ă.
Secțiunea a 4-a
Verificarea cuno ștințelor
Răspundeți cu ADEV ĂRAT (A) sau FALS (F), la fiecare dintre
afirmațiile de mai jos. La sfâr șitul manualului ve ți găsi răspunsurile corecte.
1. Misiunea în teatrele de opera ții nu aduce modific ări în viața de
familie a militarilor.
a) A b) F
2. Comunicarea deficitar ă și certurile conjugale pot fi surse ale stresului
separării.
a) A b) F
3. Copiii cu vârste între 0-3 ani nu sunt afecta ți de plecarea p ărintelui în
misiune, fiind prea mici pentru a în țelege ce se întâmpl ă.
a) A b) F
4. Comunicarea deschis ă cu privire la plecarea în misiune în cadrul
familiei nu este recomandat ă întrucât poate amplifica stresul de separare.
a) A b) F
5. Pentru a preg ăti militarii și familiile acestora pentru plecarea în misiune,
se recomand ă organizarea de c ătre comandan ți a unor întâlniri cu membrii
familiilor.
a) A b) F
6. Facilitarea comunic ării între militarii afla ți în misiune și familiile
acestora reprezint ă un obiectiv al activit ății de sprijin al familiilor.
a) A b) F
7. Stabilirea și respectarea unui program zilnic pot contribui la
adaptarea mai rapid ă a membrilor de familie la noua situa ție creată de plecarea
în misiune a militarului.
a) A b) F
8. La revenirea din misiune, militarii se pot a ștepta ca via ța de familie s ă
revină imediat la rutina de dinaintea plec ării.
a) A b) F
147Anexa nr. 1
VERIFICAREA CUNO ȘTINȚELOR – R ĂSPUNSURI CORECTE
Capitolul III
Stresul opera țional
1 A 5 A
2 F 6 A
3 F 7 F
4 A 8 A
Capitolul IV
Reziliența
1 A 5 A
2 F 6 F
3 F 7 A
4 A 8 A
Capitolul V
Tehnici de optimizare a performan țelor individuale
focalizate pe propria persoan ă
1 A 5 A
2 A 6 A
3 A 7 F
4 F 8 A
Capitolul VI
Tehnici de optimizare a performan țelor individuale focalizate pe problem ă
(stresor)
1 A 5 A
2 A 6 A
3 F 7 A
4 A 8 A
Capitolul VII
Tehnici de grup pentru reducerea stresului
1 A 5 F
2 F 6 A
3 A 7 F
4 F 8 A
Capitolul VIII
Măsuri de sus ținere a performan ței subunit ății
1 F 5 A
2 F 6 A
3 A 7 F
4 F 8 A
148Capitolul IX
Tulburări relaționate cu stresul și evenimentele traumatice
1 A 5 A
2 A 6 A
3 A 7 A
4 A 8 A
Capitolul X
Manifestări similare tulbur ărilor relaționate cu stresul
și evenimentele traumatice
1 A 5 F
2 A 6 A
3 F 7 A
4 F 8 A
Capitolul XI
Manifest ări agresive, suicid și parasuicid
1 A 5 F
2 A 6 A
3 A 7 F
4 F 8 A
Capitolul XII
Deprivarea de somn
1 A 5 F
2 A 6 A
3 F 7 A
4 F 8 A
Capitolul XIII
Dependen țe
1 A 5 A
2 F 6 A
3 A 7 A
4 F 8 A
Capitolul XIV
Implicații psihologice ale misiunilor asupra vie ții de familie
1 A 5 A
2 A 6 A
3 F 7 A
4 F 8 F
149Anexa nr. 2
RESURSE BIBLIOGRAFICE
1. Beck, A.T. (1976), Cognitive Therapy form Emotional Disorders ,
International Universities Press, New York;
2. Britt, T.W., & Dickinson, J.M. (2006), Morale during military
operations: A positive psychology approach . in T.W Britt, C.A. Castro, & A.B.
Adler (Eds.), Mind in the military: Psycholog y and life in the armed forces
(Vol. 1), Westport, CT: Praeger Security International;
3. Boxmeer, F. van (2008), Assessing morale and psychological
distress during modern military operations, Netherlands’ Defense Services
Centre Behavioral Sciences, Military Psychology ;
4. Boxmeer, F. van (2010), Assessing soldiers’ morale in a
challenging environment. Multilevel psychological climat e information,
Netherlands’ Defense Services Cent re Behavioral Sciences, Annual
International Military Testing Associ ation Congress, Luzerne, Switzerland;
5. Boxmeer, F. van (2007), A direct measure of morale in the
Netherlands Armed Forces, Netherlands’ Defense Servi ces Centre Behavioral
Sciences, Annual International Military Testing Association (IMTA) Congress,
Gold Coast, Australia;
6. Blascovich, James J.; Hartel, Christine R . (ed.) (2008), Human
Behavior in Military Contexts , Committee on Opportunities in Basic Research
in the Behavioral and Social Sciences for the U.S. Military, National Research
Council, http://www.nap.edu/catalog/12023.html , accesat la data de
09.06.2014;
7. David, D. (2012), Tratat de psihoterapii cognitive și
comportamentale , Editura Polirom, Ia și;
8. Dryden, W., DiGiuseppe, R. (2003), Ghid de terapie ra țional-
emotivă și comportamental ă, Editura ASCR, Cluj-Napoca;
9. Ellis, A . (1962), Reason and Emotio n in Psychoterapy , Lyle Stuart,
New York;
10. Liefooghe, A. (2003), The definition and measurement of morale,
Report for the Royal Air Force, Bir kbeck College, University of London;
11. Mitton, T. (2007) New considerations in morale for Canadian
operational commanders, Canadian Army Journal, vol. 10.3;
12. Neri, David F.; Dinges, D avid F., Rosekind, Mark R. (1997),
Sustained Carrier Operations: Sleep Loss, Performance, and Fatigue
Countermeasures, Unit for Experimental Psychiatry, University of
150Pennsylvania, Philadelphia, http://www.nps.navy.mil/orfacpag/ resumePages/
projects/Fatigue/N eriDingesNimitz.pdf , accesat la data de 12.06.2014.
13. Ramchand, R. ; Acosta, J.; Burns, R.M.; Jaycox, L.H.; Pernin,
C.G. (2011), The War Within. Preventing Suicide in the U.S. Military,
RAND/Center for Military Health Policy Resear ch, http://www.rand.org/
pubs/monographs/MG953.html , accesat la data de 13.06.2014.
14. Stevenson, Don (2012), Sleep Deprivation and Military
Operations, Part 2 – Coping with Sleep Deprivation on Operations ,
www.crossfit.com/…/Sleep_Depriva tion_and_Military_Operation_part_2-
21467.doc , accesat la data de 10.06.2014.
15. Voicu, I. (2005) , „Factori de risc în conduita suicidar ă. Abordare
psiho-patologic ă”, în Organiza ția militar ă – coordonate psi hosociale, Caiet
documentar al Sec ției de investiga ții sociologice, nr. 3/2005, pp. 80-86.
16. Manual de diagnostic și statistic ă a tulbur ărilor mentale –
DSM-IV-TR (2003), Edi ția a IV-a, text revizuit, Editura Asocia ției Psihiatrilor
Liberi din România, Bucure ști.
17. Hightlights of changes from DSM-IV-TR to DSM-5 (2013) ,
American Psychiatric Associa tion, http://www.psychiatry.org , accesat la data
de 27.05.2014.
18. Combat and operational stress cont rol. Manual for leaders and
soldiers . F.M. 6-22.5 (2009), http://www.us.army.mil , accesat la data de
29.05.2014.
151
RESURSE SUPLIMENTARE
1. Navy leaders guide for Managing Sailors in Distress (2012),
http://www.med.navy.mil/sites/nmcphc /Documents/LGuide/index.aspx ,
accesat la data de 09.06.2014.
2. Quick Guide – Patient/Familiy: Traumatic Brain Injury , http://
www.mirecc.va.gov/docs/visn6/TB I-pocketcards-vet-familiy.pdf , accesat la
data de 16.06.2014.
3. PFA Application, www.ncts n.org/content/pfa-mobile , accesat la
data de 29.09.2014.
4. Task force report: predicting violent behavior (2012), Defense
Science Board, Department of Defense, http://www.acq.osd.mil.dsb/
reports/PredictingViolentBehavior.pdf , accesat la data de 11.06.2014.
5. https://dvbic.dcoe.mil/material/signs-symptoms-fact-sheet-
romanian , accesat la data de 16.06.2014.
6. A Guide to Establishing Familiy Support Groups (1993),
Department of the Army, Washington, DC.
7. A Guide to Family Readine ss for the National Guard (1998),
Educational Publicati ons, Inc., Jenkintown,.
8. Family Support Group Handbook (1992), Alabama State Family
Program Office, Montgomery, Alabama.
9. Leaders Guide to Family Readiness (2001), Fort Bragg, North
Carolina.
10. Ordinul ministrului ap ărării pentru aprobarea „ Instrucțiunilor
privind înfiin țarea și funcționarea sistemului de sprijin al familiilor militarilor
români care particip ă la misiuni în afara teri toriului statului român” ,
nr. M 69/2006.
11. Mission: Readiness – A Personal and Family Guide (2001), XVIII
Airborne Corps and Fort Bragg, North Carolina.
12. The Army leaders’ Desk referen ce for Soldier/Family Readiness
(2002), The United States Army Community and Family Support Center.
13. Recommendation for Acute Stress Management and Prevention of
PTSD (2010), http://www.ptsd.va.gov/pt sd/m/professional/PTSD_101/
recommendations_acute_stress_management.asp .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Colonel Vasile MARINEANU [617274] (ID: 617274)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.