colonel (r) lect. dr. ing. Constantin Avădanei Valențe umane dintr-un univers aparte. Trăiri interioare și exterioare ale unui militar de carieră… [304997]

colonel (r) lect. dr. ing. [anonimizat].

Trăiri interioare și exterioare ale unui militar de carieră

colonel (r) lect. dr. ing. [anonimizat].

Trăiri interioare și exterioare ale unui militar de carieră

Cu o prefață de dr. Gabriel Rustoiu

Editura Gutenberg Univers

Arad

2020

Editor: Florica R. Cândea

Prefațator: dr. Gabriel Rustoiu

Referent: Ioan Godja

Redactori: [anonimizat]: Carina Baba

DTP și concepție copertă: Ecaterina Mehesz

Procesare foto: [anonimizat] a Bibliotecii Naționale a [anonimizat]-un univers aparte : trăiri interioare și exterioare ale unui militar de carieră… / Constantin Avădanei. – Arad : Gutenberg Univers, 2020
    Conține bibliografie
    ISBN 978-606-675-266-4

94

Mulțumiri deosebite întregului colectiv al Tipografiei Gutenberg care a înțeles, [anonimizat] a [anonimizat].

Nota redactorilor

Prezentul volum reprezintă o [anonimizat] a [anonimizat]-line, cuprinzând și extrase ce consemnează implicarea acestuia în evenimente culturale și științifice. Redactorii au dorit o selecție obiectivă a [anonimizat], înscrisurilor și a [anonimizat] a autorului.

Volumul este ilustrat prin intermediul ipostazelor vizuale din arhiva personală a [anonimizat], Mircea Dan Irimescu și Ioana Nistor.

Volum apărut în regia autorului. Toate drepturile rezervate.

Nu există experiență căreia să nu-i poți supraviețui

dacă ai curajul să înfrunți viața.

Octavian Paler

*

* *

[anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Deopotrivă, închin acest volum IN MEMORIAM mult prea apropiaților vieții mele: soție, părinți, străbuni, [anonimizat].

[anonimizat] s-ar afla: rude, [anonimizat], [anonimizat] a clipelor frumoase descrise în prezentul volum.

Cuprins

CONSTANTIN AVĂDANEI sau vocația de patriot 9

Trăiri interioare și exterioare ilustrative 11

A fi Erou între Eroi e o dedicație cu valoare! 13

Astăzi despre ieri pentru mâine 14

Pledoarie pentru a fi român 15

Constantin Avădanei. Cronologie în timp 17

ISTORIA TRĂITĂ ÎN PASIUNE ȘI ONOARE 21

Mărturisitor al idealului de unitate 21

Imbold la altfel de lecții 45

La Școala Gimnazială nr. 3 Cugir s-a constituit primul Cerc „Cultul Eroilor” 46

Lauri și flori din respect pentru eroi 52

Onoruri supreme! 62

[anonimizat] 76

De la români pentru români 83

Pe cărări de cultură. Pe urmele istoriei 106

Prezențe întru condei și referințe 120

Recenzii 132

PEREGRIN PRIN PATRIA CUVINTELOR PROPRII (interviuri) 137

Închei un an frumos. Ca o carte. Cu file scrise, cu file goale. 137

Simfonia sufletului meu 139

15 Ianuarie – Ziua Culturii Naționale. Mihai Eminescu în Pantheonul spiritualității românești 141

DIN FILELE DE ISTORIE A POPORULUI ROMÂN 145

Plăcuțele de la Tărtăria și toponimia unor locuri din Transilvania. La început a fost Tărtăria și nu Sumerul 145

Galerius, un geto-dac care a reușit să ajungă împărat al Romei. A plănuit un imperiu dacic și i-a persecutat crunt pe creștini 148

Descoperire arheologică importantă la Alba Iulia – prima biserică creștină de pe teritoriul Transilvaniei 151

Bătălia de la Baia – 14/15 decembrie 1467 155

Bătălia de pe Câmpul Pâinii – victorie importantă a creștinătății împotriva expansiunii otomane 158

1848 – Anul revoluțiilor din Europa 164

Avram Iancu și arta militară la români 171

Alexandru Ioan Cuza, un domnitor al tuturor românilor 173

Trădătorii lui Cuza (I) 177

Trădătorii lui Cuza (II) 181

Mihail Kogălniceanu – artizanul Independenței de stat a României 184

Ion Creangă – fascinația copilăriei noastre 187

Ion Creangă – scriitor și reformator al învățământului românesc 189

Suntem mereu datori față de Eminescu 192

Badea Cârțan și marea unire a românilor de la 1 decembrie 1918 193

Neutralitatea României în primul război mondial 196

Modernizarea Armatei României – preludiu al marilor victorii din 1917, de la Mărăști, Mărășești, Oituz 199

Mărăști-Mărășești-Oituz 1917 – „Pe aici nu se trece” 204

Generalul Ioan Dragalina, erou al Marelui Război pentru Reîntregirea neamului românesc 210

Epopeea Oarba de Mureș – filă sângeroasă a luptei pentru apărarea ființei naționale a poporului român 213

Începutul conferinței de la Yalta, 4 februarie 1945 218

Pictorul Sava Henția 219

Traian Vuia, un român care a marcat istoria mondială a aeronauticii 220

Traian Vuia, promotor al marilor idealuri de Unire ale românilor 222

Nicolae Tesla – un geniu al istroromânilor 225

Grigore Gheba – Figură legendară a matematicii universale 230

L-ați citit pe Nicolae Labiș? 233

Ioan Boeriu, primul general român al Transilvaniei 236

Amilcar Săndulescu și povestea Eroului Necunoscut 240

Artileria română la ceas aniversar, 10 noiembrie 2017 243

Tricolorul românesc: mărturie a vechimii și dăinuirii neamului nostru 250

Sărbătoarea de Armindeni la români 255

2019 – Transfăgărășanul – 45 de ani-de la darea în folosință Transfăgărășanul – legământ pentru unitatea veșnică a poporului român 256

Ecouri din Transfăgărășan (I) 264

Ecouri din Transfăgărășan (II) 268

ÎNSEMNE. PREȚUIRI. DISTINCȚII. ITINERARII 271

Constantin Avădanei. Itinerar alfabetic al unui reprezentant militar 271

Însemne. Prețuiri. Distincții 273

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 286

POSIBILĂ SCHIȚĂ DE PORTRET 288

CONSTANTIN AVĂDANEI sau vocația de patriot

Constantin Avădanei sau vocația de patriot conturează o imagine succintă asupra vieții și activității domnului Constantin Avădanei, cel care a urmat și urmează o singură vocație: cea de patriot român. Prin intermediul celor câtorva rânduri voi încerca să explic această afirmație.

Domnul Constantin Avădanei a ales să practice meseria de militar. Prin definiție, militarul este cel care oricând este gata să-și apere țara cu arma în mână și, uneori, cu prețul vieții. Ați putea crede că este o meserie ca oricare alta! Ei bine, nu este! Nu a fost o meserie oarecare nici în cazul autorului prezentului volum. Domnia sa a făcut tot ce i-a stat cu putință pentru a excela în această meserie. A făcut tot ce a fost necesar pentru a fi mai bun, pentru a se autodepăși. Dacă urmărim cursus honorum al domnului Avădanei, vom vedea că nu s-a mulțumit în a fi doar un militar. Absolvent de academie militară a excelat în această meserie datorită programelor de perfecționare pe care le-a urmat, studiilor științifice publicate, culminând cu obținerea titlului de doctor, într-o perioadă când acesta nu se obținea ușor, mai ales în domeniul ales de dumnealui. Spunea cineva că patriotismul este modul în care îți faci datoria la locul de muncă, iar exemplul domnului Avădanei este cu atât mai lăudabil cu cât domeniul în care a lucrat este acela de a-și apăra țara.

Dar acest volum nu este despre modul în care autorul a ținut „arma în mână”. Este vorba de o armă mult mai puternică decât orice mașină infernală inventată de om, o armă a divinității: cuvântul. Nu întâmplător, geneza debutează cu acest concept numit „cuvântul”: „La început a fost cuvântul…” (Ioan 1:1). După ce domnul Avădanei a așezat „pușca” în rastel și a trecut în rezervă cu gradul de colonel, a apucat o altă armă, cuvântul, deopotrivă făcător de bine sau distrugător. Constantin Avădanei a ales calea binelui, alegând să-și servească patria cu ajutorul cuvântului. Și a făcut-o și o face în continuare, cu aceeași abnegație cu care și-a făcut meseria și și-a construit cariera de ofițer activ. În prezent, autorul activează în diferite organizații patriotice sau profesionale, dar este și corespondent al RTV Internațional Viena, locul în care activitatea sa este îndreptată spre subiecte care promovează România și poporul român, deci un caracter patriotic. Pe lângă aceasta, scrie materiale pentru diferite publicații din țară. Asociațiile cultural-patriotice în care activează, amintind aici că într-unele dintre ele deține și funcții de conducere, sunt axate în principal pe promovarea istoriei și culturii românești și de a ține vie flacăra românismului într-o epocă a globalizării.

Volumul de față se referă în principal la activitatea de președinte al Grupului de inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia 2018”, dar și ca reprezentant al altor asociații unde activează. În această calitate a avut o idee strălucită, aceea de a aduce un omagiu într-o sută de locuri sfinte ale României. Sunt locuri în care românii, înaintași ai noștri, au dat dovada jertfei supreme sau în urma sacrificiului lor s-a făcut posibil drumul spre Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Tot acest periplu s-a desfășurat în anul Centenar sau în cel premergător anului în care România a sărbătorit 100 de ani de la Întregirea firească. Nu a fost un simplu pelerinaj, ci s-a desfășurat ca un adevărat jurnal al existenței noastre de români, pe aceste meleaguri sau în locuri din străinătate unde românii au făcut istorie de-a lungul timpului (Viena, Debrețin). Toate activitățile s-au regăsit atât în intervențiile din presa scrisă atât al autorului, cât și a altor ziariști prezenți la evenimente și care au consemnat pentru publicul larg cele văzute sau trăite la modul sufletesc. „Jurnalul de front” este scris într-un mod accesibil, uneori milităresc, dar plin de metafore, însoțit de fotografii de la fața locului, care completează într-un mod fericit textul, astfel încât cititorul, pe lângă informația de tip istoric, retrăiește și emoția evenimentelor la care face referire volumul de față. În acest fel, credem noi, volumul își atinge scopul.

Nu ne rămâne decât să-l felicităm pe Constantin Avădanei și să-i urăm putere, energie și inspirație în tot ceea ce face pe drumul pe care pășește de o viață.

Dr. Gabriel Rustoiu,

Directorul general al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia

Trăiri interioare și exterioare ilustrative

Patria este gata a îmbrățișa și a răsplăti

pe toți fiii țării după merit și vrednicie.

M. Kogălniceanu

„Oriunde viața se manifestează puternic, acolo au intrat ideile în joc”, afirma A. D. Xenopol în anul 1869, tangențial referindu-se la „trezirea” inevitabilă a sufletului național românesc.

Fiecare dintre noi avem o apartenență, ontologic vorbind. Fiecare am dobândit virtuți, învățături și cultură fie prin povestiri, fie prin lecturi particularizante, însă mijlocul prin care un popor își demonstrează existența sa înaintea lumii este istoria, iar proba cea mai vie a apartenenței și originii, este limba. Iată, două pârghii, fără de care, un popor, nu poate fi nici numit, nici prețuit.

Despre o altfel de împământenire am dorit să vorbim, ilustrativ, în acest volum. Pe fondul unor trăiri interioare și exterioare, pe fondul unor călătorii mistuitoare, din care am desprins un fir, acela al sentimentului de iubire față de patrie, în scop nobil, de a nu se demola un mit, mitul unicei iubiri, unic și suprem sacrificiu, patria care nu e de dat, nu e de vânzare, am adunat, de pe o altă treaptă, aceste documente și le-am însăilat în țesătură de carte. Avem senzația unui deja-vu, trecutul nu trebuie uitat, iar prezentul trebuie înviorat tocmai din acest trecut. Se prea bine conturează ceea ce Nicolae Bălcescu vede în istorie o carte, cea dintâi. Cine să o scrie, dacă nu noi, cei din linia întâi?

Istoria, ca tezaur, în general, cuprinde în special și fapte de ordin local. Prezentul volum explică, înfățișează, demonstrează și susține aceste idei prin selecții de studii și articole concretizate în fapte și acțiuni din viața personală și comunitară, națională și internațională. Din perioadele demne de consemnat ale istoriei neamului, prezente în viața istorică și contemporană, am selectat multiple contribuții ce vor face trimitere mai târziu și vor constitui surse de inspirație pentru cei ce vor veni: materialul narativ cuprinzând relatări asupra unor evenimente istorice concrete, fapte istorice ilustrând trecutul însă reașezat în prezent, unele date istorice, comemorări, evenimente festive, monumente și edificii, generatoare de bucurii nemăsurate, reprezintă elementele fundamentale ce au coagulat aceste conținuturi într-un tot unitar.

Desigur, ca autor, aceste câteva descinderi pe firul istoriei, pentru un militar de carieră, reprezintă experiențe de viață, însă consistența volumului se dorește a fi exhaustivă doar din punct de vedere subiectiv.

Percepute prin prisma contemporanului, faptele trăite și trăirile redau un permanent zbucium, un frumos efort de autodepășire, pus în slujba neamului. În locul unor teorii despre un anume patriotism și focalizarea acestuia spre cunoaștere, am ales expunerea sugestiv-veridică a unor succesiuni de fapte, la care am fost martori, pentru ca generațiilor care vor urma să le insuflăm dragostea pentru frumosul unei flăcări vii, istoria. Din punct de vedere critic și etic, opinia personală înclină spre formarea profilului cetățenesc al viitoarelor generații ce va prinde un alt contur.

Nu a fost uitat nici ținutul natal, care, încă, freamătă, ca un clocot, în suflet. Vestigii istorice frământă sufletele încă, iar legătura dintre trecut și prezent cultivă sentimente de neasemuită conduită în rândul camarazilor cu ajutorul cărora am realizat fapte mărețe.

Activitatea de selecție și inventariere a documentelor, ilustrarea noului volum cu articole și reportaje, oferă acestuia autenticitatea faptică, garanția veridicității și un plus de a stimula interesul spre adevăruri istorice actuale. Acest volum se dorește a fi nu un jurnal, ci se bazează pe experiențe, pe tribulații și un beneficiu incontestabil de transcriere al unui propriu demers. În același timp, volumul se coagulează drept un mărunt capitol de mărturisire, un profil bazat pe un cuprins de ansamblu. Este o proprie provocare cât o schiță de portret. Sau, de ce nu, peregrin prin patria cuvintelor proprii.

Volumul „Valențe umane dintr-un univers aparte. Trăiri interioare și exterioare ale unui militar de carieră” este, de-acum, o perspectivă cauzală de percepere a unui trecut reașezat în prezent. Sau un izvor istoric, din diferite perspective. Istoria, ca pasiune, își cere acum un drept suprem, acela de a fi cunoscută, autorului revenindu-i prilejul de a deveni un bun observator și un bun exemplu.

colonel (r) lect. dr. ing. Constantin AVĂDANEI

A fi Erou între Eroi e o dedicație cu valoare!

Sentimentele de patriotism… sunt puterea și nervul unei nații.

Gheorghe Asachi

Cartea domnului colonel (r) lect. dr. ing. Constantin Avădanei vă rog să o primiți ca o Scrisoare de pe Frontul valențelor umane de la un expeditor necunoscut către destinatar un cunoscut.

Trebuie să recunosc că multe din faptele de onoare ale dânsului care se regăsesc în carte s-au petrecut și în prezența noastră, la Viena, unde am ales să trăiesc sau în țară.

Îndeletnicirile noastre au și vor avea aceeași realitate, România.

Parcursul noului volum narativ este demn de urmat deoarece dorește a contura Personalitatea și cariera militară a unicului Personaj foarte special în situații speciale.

Întâlnirea cu domnul colonel (r) Constantin Avădanei nu a fost întâmplătoare. A fost prescrisă undeva, în destinele noastre. Peste limite. Să ne renaștem și să ne ardem din cenușa Patriei Mume. Eu să o slăvesc de departe, domnia sa să o slujească de aproape.

Dacă spun că volumul induce spre un roman spectacular cu un spectru al povestirilor în ramă prin tehnica Bulgărelui de zăpadă, nu greșesc.

Pentru noi, în general, pentru dânsul, în special, timpul nu vindecă răni, tocmai de aceea, un militar s-a pus în slujba neamului său. La ora când așternem aceste rânduri un foc străbate sufletul, pentru că un militar s-ar fi vrut în Linia întâi, nu la periferia unei banale declarații.

Noul volum conține atitudini și fapte care nu trebuie prin adevăr să mai mire pe nimeni. Cartea, așa cum presimțeam, la prima dezvăluire este o mărturisire proprie învelită în staniol de lacrimă. Sau, dacă am parafraza un material din carte, „Mereu îi suntem datori lui Eminescu”. Am putea conchide: „Mereu îi suntem datori domnului Constantin Avădanei”.

Inima sa bate încă pentru oameni și tot dânsul nu uită a mulțumi.

Cartea ne dezvăluie un Fiu viu al Cerului, rămas pe Pământ să aline un trecut cu suferințe. Un neam omenesc, românesc.

Îi mulțumesc pentru ca l-am cunoscut și pentru că s-a zbătut ca Exemplul său să nu coste bani spre a fi urmat.

De-acum și scriitor, exemplul său literar vine să îl egaleze pe cel de coercitiv jurnalist gata oricând să ne reprezinte. Această a doua carte completează fericit neliniștile sale, acelea de a fi când pe Front de literatură de specialitate, când pe Front de literatură jurnalistică. E ca o Carte de vizită. La purtător.

Mulțumim domnule colonel (r) dr. ing. Constantin Avădanei că ne exiști și ne transmiți un Opis de Viață.

Onoare! Domnule colonel!

Ioan Godja

Jurnalist. Director RTV Unirea Internațional Viena

Astăzi despre ieri pentru mâine

Astăzi. În vremurile critice pe care anno domini 2020 le oferă, în momentele în care învățăm să ne schimbăm, să devenim oameni altfel, în timpul în care ne prețuim seniorii ca sursă de putere și înțelepciune. În clipele în care România trebuie să se confrunte cu un dușman… invizibil, însă letal. În clipa în care prețuiești trecutul cu toată inima ta, sperând – verbul „a spera” există încă – sperând, deci, la viitor. Un viitor, ca și trecutul. Normal. Frumos. Cu oameni. Cu părinți, cu fii și fiice, cu bunici, cu prieteni, cu oameni dragi care să îți ofere siguranța sufletului uman. Astăzi. Cu drag și dor. Pentru ziua de mâine.

Astăzi. Când omul reprezintă un complex de experiențe. Trecute. Prezente. Viitoare. Când îți vine în minte sintagma: „Când spui militar, spui patrie”. Da, optimismul perpetuu național este un multiplicator de forțe regăsite în omul CONSTANTIN AVĂDANEI. De la noțiunea de „patrie” pe care o servești cu mândria de a fi român și de la noțiunea de „patriotism” ce fundamentează sufletul, inima și mintea fiecărui român. Iar optimismul ne îndeamnă să avem speranță. Speranța ce nu pleacă de lângă tine în momentul de criză.

Astăzi. Îmi aduc aminte de momentul acela când recunoști un OM. Momentul în care vezi experiența oglindită în zâmbetul cald, amintirile regăsite în căldura umană, iubirea față de semeni în momentul în care dai mâna a onoare și respect cu d-nul colonel. Îmi aduc aminte de dorința instantanee de a-i mulțumi. Drept o datorie morală. Drept prețuire. Drept apartenență. Deoarece verbul „a mulțumi” îți vine în suflet ca un verb ce unește, apărând în tăcerea sufletului ca un moment în care provocările lumii contemporane îți vor rămâne undeva în suflet, depășind adverbul „astăzi”… pentru mâine.

Dincolo de costumul elegant, la patru ace, o adevărată uniformă de civilie, am descoperit un spirit riguros, un temperament dinamic, ce aduce bucurie și îți împărtășește mândria, loialitatea, încrederea în sine, onestitatea, demnitatea, onoarea, disciplina, dăruirea de sine, solidaritatea… Și am descoperit sacrificiul.

Sacrificiul de a fi hotărât, de a te implica în multiple evenimente culturale, istorice și ale sufletului românesc, sacrificiul de a-ți susține ideile când ceilalți blamează curajul de „a fi” și de „a face”. Astăzi, puțini oameni sunt caracterizați de voință, de determinare, competitivitate, angajare efectivă și afectivă, curiozitate intelectuală. O sumă de calități. O sumă de ani. O sumă de experiențe cu și pentru ceilalți. O sumă de articole și studii ce dovedesc aplicarea „tacticii” oferită prin descoperirea lui Gutenberg care spunea: „Tiparul este o armată de douăzeci și șase soldați de plumb cu care se poate cuceri întreaga lume”. Dincolo de gradele de colonel, descoperim astăzi un model demn de urmat prin contribuțiile științifice, prin sârguința reflectată în profesionalismul însușit ca mod de viață..

O carieră într-un mediu al disciplinei, al valorilor și al normelor militare se continuă prin patriotismul afișat cu mândria senioratului, prin steagul tricolor purtat la inimă de român, printr-o datorie de onoare, printr-un model de urmat, un exemplu de caracter puternic, integru, admirabil, citându-l pe poetul nostru național, Mihai Eminescu: „patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului fără de care nu există iubire de țară”.

MULȚUMESC. ONOR. RESPECT.

Prof. Ioana Nistor

Pledoarie pentru a fi român

Să fim vrednici de ceea ce avem:

o Țară frumoasă ca o floare și un popor mândru și viteaz.

Nicolae Iorga

Parafrazându-l pe Mihai Eminescu, iubirea de țară este un zid, care se lasă extrem de greu doborât. Să pui în practică ideea de patriotism, de patriot ar trebui să fie un lucru de rutină, intrat „în sânge”, în cotidian, fără a mai face apel la fațeta excepționalului. Din contextul experienței cotidiene trebuie să răzbată ideea permanentă de patriot, de iubitor de țară, demonstrată chiar și prin cele mai mici și mai neînsemnate gesturi.

În ziua de astăzi toată lumea caută modele, caută mentori care să îi călăuzească pe calea vieții. Prin intermediul eroilor trecutului, istoria oferă modele demne de urmat. Pentru un prezent (destul de anost), dar și pentru speranța unui viitor extraordinar, este nevoie de un trecut glorios. Și aici intervine mitul istoric. Însă istoria trebuie să treacă dincolo de mit, trebuie analizată dincolo de mit. Istoria se scrie pe două planuri, care nu trebuie să se intercaleze. Pe de o parte avem personalitățile dominante ale epocilor istorice, care sunt de obicei conducătorii, liderii, la nivel central sau local. Aceștia iau decizii în momentele cruciale ale istoriei, dar cei care le pun în practică, cei care le duc la îndeplinire sunt masele largi ale populației.

Istoria trăită ca o pasiune presupune respect pentru înaintași, dragostea de țară insuflată tinerilor, conștiință românească vie, regenerarea sevei vieții personale și comunitare din izvoare de suflet. Moștenirea străbunilor, păstrată cu sfințenie și lăsată moștenire celor ce vor urma, ar trebui să fie un testament sfânt pentru orice român.

Meditativ sau reflexiv, un pasionat de istorie și dragoste de neam se poate oricând identifica într-o limpede apetență pentru geometrii și asocieri în care să-și dezvăluie această stare. Sunt destule modele literare, culturale, din arta pură, muzică sau decoruri scripturale, în care, veritabile pasaje încântă. Nu este mai puțin adevărat că dragostea de neam se afundă în fundamentări antropologice și axiologii estetice prin care se relevă valori, proeminente și esențe, uneori interpretative.

Averea noastră spirituală este România, cu simbolurile sale – imnul, drapelul – pe care o purtăm plini de mândrie în inimă, „în cuget și simțiri”, cum spune poetul. Urmele lăsate de noi moștenire trebuie săpate adânc în conștiința generațiilor viitoare. Cel mai bun exemplu este trăirea noastră interioară și exterioară care trebuie să fie la superlativ până în momentul în care mergem să dormim somnul de veci în pământul patriei, alături de străbunii care ne-au insuflat și inspirat, la rândul lor prin acțiunile lor, IUBIREA NE NEAM ȘI ȚARĂ.

O adevărată carte de vizită a domnului Constantin Avădanei este TRICOLORUL, pe care îl poartă în suflet, dar nu se sfiește să îl arate peste tot pe unde merge (fular, insignă, fundal la acțiuni etc.). Într-adevăr, TRĂIREA, SIMȚIREA ȘI EXPRIMAREA ROMÂNEASCĂ reprezintă mărturii de ideal străbun pus în practică, un autentic muzeu viu al PATRIOTISMULUI neîngrădit.

Toate acțiunile pornesc din suflet de român și sunt îndreptate întotdeauna spre sufletele de eroi care s-au jertfit pentru apărarea ființei naționale. Mărturisirile patriotice însoțite de o imagologie vastă insuflă mândria de a fi român până în străfundurile inimii. Flamura tricoloră purtată cu mândrie fără margini, cu respect nețărmurit față de înaintași, dar și ca un exemplu demn de urmat pentru viitor, reprezintă doar una din numeroasele fațete dezvăluite de domnul col. (r) lect. dr. ing. Constantin Avădanei în peregrinările sale pe cărările istoriei, ale culturii și ale științei, atât între, cât și în afara hotarelor țării.

Cinste! Onoruri supreme! Respect!

Prof. Marco Gabriela Adina, doctor în istorie

Constantin Avădanei. Cronologie în timp

Nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite

să te jertfești pentru el, dacă îi aparții.

Lucian Blaga

Din timpuri imemoriale dragostea de neam și patrie a fost învățată acasă, de la sânul mamei, care cânta cu duioșie cântece de leagăn. Marii noștri oameni politici din trecut au recunoscut aceasta în discursurile lor. Arădeanul Vasile Goldiș aprecia efortul depus de femeile române care se străduiau să crească „buni români”, cu dragoste de neam și glia strămoșească. Iată ce spune acesta într-un articol apărut în ziarul „Românul”:

„Nu brațe bărbătești, nici luminile minților alese, nici cuvinte pline de înțelepciune a celor cu grai dulce împodobit, nici strădaniile scrierilor noastre nu vor izbuti să răpună pe dușman și să aducă soarele dreptății pe cerul întunecat al vieții noastre posomorâte, ci, tu, mamă română, vei decide lupta spre binele nostru prin nețărmurita ta iubire de mamă, îngrijorată de soarta dulcilor tăi copilași. … Tu, femeie română, ai sfânta chemare să crești luptători. Să vadă copilașii voioși din privirile voastre duioase de mamă durerea de neam, să soarbă din vorbele voastre giugiulitoare dorul de luptă, să plece din pragul cuibului dulce al casei părintești cu hotărâre bărbătească de a învinge ori a muri. … Fiți voi, femei române, mai bărbați, căci mai multă tărie este ascunsă în inimile voastre iubitoare, decât în cele mai vânjoase brațe bărbătești. Și la mari primejdii sufletul vostru își află mai vârtos seninătatea cunoașterii mântuitoare.”

Devenire în timp

Studii

Academia Tehnică Militară, inginer artilerie și rachete (mecanică fină); Academia Tehnică Militară, Curs postuniversitar pentru muniții; Academia Tehnică Militară, Doctorantură și obținerea titlului de doctor în științe inginerești, specialitatea Mecanica Fluidelor și Hidraulică; Q Academia, București, Curs de perfecționare auditori externi în domeniul sistemului de management al calității conform seriei ISO 9000:2000; SC Management Services SRL, București, Curs în domeniul – Managementul Calității și Auditori sisteme calitate, conform SR EN ISO 9001:2001; ISO 10011:1996; SR EN ISO 9004:2001; MApN, Departamentul pentru Armamente, Atestare pentru Auditor Șef în cadrul OMCAS – Organism Militar de Certificare.

Titluri științifice

Doctor în ,,Științe Inginerești”, domeniul Mecanica Fluidelor și Hidraulică, 1999; Lector universitar (fără catedră) la Academia Tehnică Militară, din 2002, specialitatea „Tehnologia construcțiilor de armament”; Atestat – Emblema de merit „Știința militară” clasa I, conferită de Ministrul Apărării Naționale, 1 decembrie 2007.

Apartenență la organizații de profil

Asociația Generală a Inginerilor din Romania, Filiala Alba Iulia; Societatea Română de Pirotehnie și Detonică; Asociația „PRO-CUGIR”; Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ,,Al. I. Cuza”, Vicepreședinte, Filiala „Gemina” Alba; Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Vicepreședinte, Filiala Alba; Președinte Grupul de inițiativă „Centenar-Alba Iulia, 2018”; ASTRA, Despărțământul Alba Iulia; Redactor RTV Unirea, Viena; membru de onoare Salon Gutenberg Arad; Președinte al cercului „ASTRA” Cugir.

Lucrări științifice publicate

80 de studii pe teme inginerești; Lucrări de istorie, științe militare, științe tehnice, publicate în „România Eroică”, „Dacoromania”, „Origini”, „Rezervistul Sibian”, „Gutenberg, Universul cărții” (Arad), ziarul „Unirea”, ziarul „Observatorul Militar”, ziarele online „InfoEST Brăila, „Buletin de Carei”, „Condeierul Diasporei” (Salzburg, Austria) și în alte periodice locale, naționale și internaționale.

LA MULȚI ANI,
DOMNULE PREȘEDINTE COL. (R) DR. ING.
CONSTANTIN AVĂDANEI!

Astăzi, 08 aprilie 2018, domnul col. (r) dr. ing. Constantin AVĂDANEI, Președintele Grupului de Inițiativă „CENTENAR – MAREA UNIRE – ALBA IULIA – 2018”, împlinește frumoasa vârstă de 65 ani!

Domnia sa este unul dintre cei mai activi membri ai tuturor asociațiilor, societăților, organizațiilor, fundațiilor cultural-patriotice din județul Alba, îndeplinind și funcțiile de Președinte al cercului „ASTRA” Cugir, vicepreședinte al Filialei Județului Alba a ANCE – „Regina Maria” și vicepreședinte al Filialei Județene „Gemina” a ANCMRR.

La acest ceas aniversar, colectivul website-ului www.centenarmareaunire.ro îi mulțumește pentru toate inițiativele și realizările pe care le-am avut împreună și îi dorește, pentru viitor, o implicare cel puțin la același nivel în neobosita sa activitate și dăruire!

Sănătate multă, bucurii și un Paște Fericit alături de persoanele dragi! LA MULȚI ANI!

Online:

https://unitate-centenar.ro/la-multi-ani-2/?fbclid=IwAR3MH9bxvsn-ksWmLPAp99STOFXSt308Guj4ccEWTVoYIbzvTCViRU9rJdQ

MESAJUL SALONULUI CULTURAL

GUTENBERG

ARAD

„Non solum armis sed libris.”

„Nu numai prin forță, dar și prin cultură.”

Astăzi, 8 aprilie, este ziua de naștere a domnului Constantin Avădanei, membru al Salonului nostru și prieten al arădenilor.

De formație inginer, cu o carieră militară, deloc de neglijat, lect. dr. Constantin Avădanei iubește Frumosul îmbrăcat în cuvinte și promovează valori autentice, descoperă și manifestă atitudini și aici în acest colț de pagină.

Legătura cu Aradul în general, cu prietenii în special, s-a conturat datorită relațiilor de prietenie literară și nu numai cu unii dintre noi, prin participarea la Sesiuni de comunicări științifice, aniversări la Salon, prezentări de carte, deplasări de grup, în scop cultural, vizite în instituții de cultură ș.a., toate având menirea unui benefic liant ce premerge unui scop bine conturat, de altfel, la Editura și Tipografia Gutenberg a devenit, ca și la Salon Cultural Gutenberg și la Radio Tv Arad, stație-pivot, Viena, o imagine conceptuala deloc de neglijat.

În calitate de președinte Salon Gutenberg, mă fac ecoul dorit al celor care citesc, mă rog, doar privesc, aceste rânduri, spre a felicita, suprem, un prieten.

Fie-ne permis, acum la aniversare, să îi dorim multe împliniri pe plaja spirituală a vieții, multe bucurii alături de cei ce îi sunt aproape, sănătate și zile liniștite.

Fiind un bun român, să se înveșmânteze de o aură lucie, pe unde pașii îl poartă, să-și poată împlini noian de năzuințe.

La mulți și frumos înfloriți ani, domnule colonel (r) Constantin Avădanei, să fiți întâmpinat de cele mai parfumate și alese flori.

Întru mulți ani, trăiască, La mulți ani!

ISTORIA TRĂITĂ ÎN PASIUNE ȘI ONOARE

E România celor de demult și-a celor de mai apoi

E patria celor dispăruți și a celor ce va să vie.

Barbu Ștefănescu Delavrancea

Mărturisitor al idealului de unitate

GRUPUL DE INIȚIATIVĂ
„CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-1 DECEMBRIE 2018”

Grupul de inițiativă are denumirea actuală adoptată de Adunarea Generală din data de 10 august 2017, de la Alba Iulia și este format din președinții tuturor asociațiilor, fundațiilor, filialelor, ONG-urilor care au aderat, inițial, prin Protocolul din 16 mai 2016, la Asociația „MAREA UNIRE – CENTENAR, ALBA IULIA”.

Grupul de inițiativă consideră că este necesară o intensificare a activității de a informa pe toți românii de pretutindeni, despre istoria adevărată în legătură cu Marea Unire de la 1918, precum și cu alte momente definitorii de constituire a statului român, fără a intra în dispute neproductive.

Președintele Grupului de Inițiativă a fost ales col. (r) dr. ing. Avădanei Constantin […].

Preț de… o horă

La Sala Unirii i-am văzut pe români
așa cum ar trebui mereu să fie – uniți!

Profitând de prevederile Convenției de la Paris privind statutul principatelor dunărene, pe 24 Ianuarie 1859, colonului Alexandru Ioan Cuza a fost ales, la București, domn al Țării Românești, după ce pe 5 ianuarie devenise, la Iași, domn al Moldovei, înfăptuindu-se astfel Unirea cea Mică, ce avea să stea apoi la baza Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Pentru sărbătorirea celor 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, Sala Unirii a găzduit ieri, 24 ianuarie, un eveniment omagial organizat de Instituția Prefectului și Garnizoana Alba Iulia.

Vicepreședintele Filialei „Gemina” Alba a ACMRR „Al. Ioan Cuza”, col. (r) Constantin Avădanei – președinte al Cercului ASTRA Cugir, le-a împărțit participanților 100 de cocarde tricolore cu chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pe care le-a confecționat cu eforturi financiare și materiale proprii.

După intonarea Imnului Național de către Fanfara Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, dirijată de Coriolan Honcaș, părintele protopop Teofil Slevaș și preotul Constantin Bratu au oficiat o rugăciune de binecuvântare. Istoricul Tudor Roșu (Muzeul Național al Unirii) a evocat importanța Unirii Principatelor, contextul extern în care s-a înfăptuit Mica Unire, după încheierea Tratatului de pace de la Paris ce consfințea sfârșitul Războiului Crimeii, respectiv interesul național.

A urmat programul artistic dedicat sărbătoririi zilei de 24 Ianuarie, prezentat de elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia și un taraf de copii și tineri al Cercului Militar Alba.

În încheiere, cu mic, cu mare, participanții, copii și vârstnici, tineri și adulți, civili și militari, români și maghiari, clerici și laici, cu sau fără rang social ori simpatii politice, au dat mână cu mână și au întins o „Horă a Unirii”.

Astfel, au jucat „Hora Unirii” senatorul liberal Alexandru Pereș de mână cu prefectul Dănuț Hălălai (susținut de PSD), „despărțiți” ulterior de poetul Ioan Mărginean, vicepreședintele CJ Alba, Alin Cucui (PNL) de mână cu subprefectul Monica Popescu (susținută de ALDE) etc. Altfel spus, preț de… o „Horă a Unirii” i-am văzut pe români așa cum ar trebui mereu să fie, adică uniți! Dacă unirea asta s-ar concretiza și în interesul poporului român, nu doar pentru o horă, am putea dansa cu toții de bucurie!

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8280, 25 ianuarie 2018, p. 7.

Am fost pe Câmpia Libertății de la Blaj

Duminică, 13 mai 2018, orele 8, o delegație numeroasă, din buni patrioți din Alba Iulia, a pornit spre Blaj, pe un traseu încărcat de multă istorie, mereu cu gândul îndreptat spre rememorarea acelor evenimente petrecute la Blaj la 15 mai 1848.

S-a ales un traseu cu simbolurile potrivite: s-a plecat din Alba Iulia din fața statuii lui Avram Iancu, iar la celălalt capăt s-a aflat Câmpia Libertății de la Blaj.

Organizatoarea acestei deplasări a fost Filiala Alba, a Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, avându-l în frunte pe neobositul președinte de onoare, profesorul Emil Jurca. Printre participanți am remarcat pe domnii: Gl. Bg (rt) ing. Ioan Belci, președintele Filialei „Gemina” Alba, a ANCMRR Al. I. Cuza; col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, președintele Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”; col. (r) Ioan Galdea, președintele Filialei Județene Alba a ANCE „Regina Maria” […]

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/campia-libertatii-blaj-am-fost-acolo.htm

Blaj – Câmpia Libertății,

13 mai 2018

În anul CENTENARULUI MARII UNIRI (1918-2018), patriotismul a fost exprimat cu putere de toate generațiile de români.

Filiala Județeană „Cultul Eroilor” Alba – contribuție remarcabilă la organizarea evenimentelor consacrate Centenarului Marii Uniri

În data de 6 iunie 2018, au avut loc la Cercul Militar Național din București, lucrările Consiliului Director al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, având ca punct principal pe ordinea de zi bilanțul activităților desfășurate în perioada iunie 2017-iunie 2018.

Tema principală dezbătută a constituit-o modul în care filialele județene își aduc contribuția la buna organizare a evenimentelor legate de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.

Din partea Filialei Județene Alba „Cultul Eroilor” a participat vicepreședintele acesteia col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei (din Cugir).

Datorită faptului că Alba Iulia este recunoscută ca fiind Cetatea de scaun a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și că toată lumea are privirea și gândul îndreptate spre acest loc sacru pentru istoria poporului român, i s-a oferit onoarea reprezentantului acestei filiale de a se înscrie primul la cuvânt.

Drapelul a fost expus la loc de cinste la tribuna lucrărilor Consiliului Director. […] (C.P.)

Online:

FOTO: Filiala Județeană ,,Cultul Eroilor” Alba – contribuție remarcabilă la organizarea evenimentelor consacrate Centenarului Marii Uniri

Marele nostru ciclist și patriot român, Vasile Hârjoc, a reușit să încheie cursa memorabilă, Alba Iulia-București, închinată Centenarului Marii Uniri.

Felicitări!!!!!!!!!

Startul a fost dat în ziua de 16 iunie 2018, ora 05,00 din fața Catedralei Întregirii din Alba Iulia și s-a terminat în fața Palatului Parlamentului României, la ora 01,57, 17 iunie 2018.

A purtat, cu cinste, pe tot traseul mesajul de unitate și iubire de țară din partea Grupului De Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”.

Sute de participanți la startul
Marșului Centenarului și aprinderea Flăcării Unirii

Marșul Centenarului va ajunge la Chișinău, după 1.300 de kilometri parcurși, în scopul strângerii unui milion de semnături pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Câteva sute de persoane din Alba Iulia, din județ și din țară, printre care și câțiva primari, s-au adunat duminică seara în fața Catedralei Reîntregirii Neamului, pentru a asista la aprinderea unor făclii cu Flacăra Unirii. Organizatorii – Platforma Acțiunea 2012 – au adus cu ei un tricolor lung de 100 de metri, pe care participanții la „Marea Adunare” de la Alba Iulia l-au ținut în mâini. Ei au afișat însă și bannere cu mesaje de unire a Basarabiei cu România, toate sub genericul „Unirea – proiect de țară”.

Mulți dintre tinerii prezenți au fost îmbrăcați în costume populare și au purtat steaguri ale României. De la eveniment nu puteau lipsi membrii Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, în frunte cu președintele acestuia, col. (r.) dr. ing. Constantin Avădanei. După alocuțiunile prefectului Dănuț Hălălai și ale altor reprezentanți ai autorităților locale, circa 100 dintre manifestanți au pornit pe jos în Marșul Centenarului spre Chișinău, fiind escortați de echipaje de poliție și jandarmerie.

Flacăra Unirii va fi purtată sub forma unei ștafete pe o distanță de 1.300 de km, în 11 etape a câte 5 zile, prima dintre acestea urmând să se desfășoare pe traseul Alba Iulia – Teiuș – Unirea – Turda – Cluj-Napoca – Căianu Mic.

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8406, 3 iulie 2018, p. 7.

Festivități desfășurate la Alba Iulia de Ziua Imnului Național

Reprezentanți ai Grupului de Inițiativă „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018” au participat duminică, 29 iulie 2018, în Piața Tricolorului din Alba Iulia la festivitățile prilejuite de sărbătorirea Imnului Național al României.

Organizarea festivităților a fost asigurată de Garnizoana Alba Iulia în colaborare cu Prefectura Alba, Consiliul Județean Alba și Primăria municipiului Alba Iulia. Au asistat reprezentanți ai principalelor instituții din Alba Iulia, parlamentari din județul Alba, numeroși turiști, aflați în zonă.

Am ascultat cu multă atenție și respect istoria Imnului Național al României, „Deșteaptă-te Române!”, descrisă într-o scurtă sinteză de reprezentantul Colegiului Militar Național „Mihai Viteazul”. Imnul Național a cunoscut șase forme de la constituirea sa, fiecare ilustrând regimul politic căruia au fost concepute și intonate.

Imnul „Deșteaptă-te, române!”, cântat pentru prima dată la 29 iulie 1848, și interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, a fost ales după Revoluția din Decembrie 1989, drept Imn Național al României.

Simbol al unității Revoluției Române de la 1848, a devenit Imn Național începând din anul 1990, iar prin Legea nr. 99 din 1998, data de 29 iulie a fost proclamată Zi a Imnului Național al României.

Grupul de Inițiativă a asigurat, simbolistica specifică anului Centenar Marea Unire, un banner, drapelul tricolor „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, sfințit la Viena, eșarfe și insigne. Au luat parte la festivități numeroși membri ai Grupului de Inițiativă, printre care, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, președintele grupului, Gl. Bg. (r) ing. Ioan Belci, Vasile Todor, col. (r) Nicolae Paraschivescu, col. (r) Ioan Bodea, col. (r) Victor Teodorescu ș.a.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/festivitati-alba-iulia-ziua-imn-national.htm

O sută de obiective la 100 de ani de la Marea Unire

Recurs la neuitare pentru personalitățile
născute în satul Straja din județul Alba

În cadrul celor 100 de obiective din programul comun al ONG-urilor cultural-patriotice din Alba și Grupul de Inițiativă Marea Unire 2018 – președinte dr. ing. col. (r.) Constantin Avădanei, propuse pentru Anul Centenar (2018), duminică, 1 iulie, s-a mai realizat un obiectiv.

Este vorba despre organizarea și participarea la slujba parastasului oficiată de preotul Gabriel Radu în biserica din satul Straja, comuna Berghin, în amintirea preotului, cărturarului, geografului, istoricului, omului politic și prof. universitar care a fost Ștefan Manciulea (născut la Straja în data de 16 decembrie 1894 și decedat în urmă cu 33 de ani la Blaj, în 12 iulie 1985, la vârsta de 90 de ani, participant activ la Marea Adunare Națională din 1 Decembrie de la Alba Iulia) și a preotului, profesorului, omului politic, publicistului Zenovie Pâclișan (născut la Straja în data de 1 mai 1886, decedat la București în arestul securității la data de 31 octombrie 1957, la vârsta de 71 de ani, participant de seamă la Unirea din 1 Decembrie 1918 ca membru al Comitetului Național Român, colaborator la primele numere ale ziarului Unirea, reprezentantul României pentru Conferința de Pace de la Paris din 1945, fost deținut politic timp de 6 ani).

Scopul tuturor acțiunilor ONG-urilor este de a revigora trecutul glorios al poporului român și a-l cinsti cum se cuvine, conectându-l la vremurile prezente.

Dragomir VLONGA

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8406, 3 iulie 2018, p. 7.

Grupul de Inițiativă „Cultul Eroilor” Alba Iulia,
pe „Axa Centenarului Marii Uniri”

Grupul de Inițiativă „Centenar – Marea Unire-Alba Iulia-2018”, în frunte cu președintele acestuia col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, sunt preocupați intens de elaborarea Proiectului de Program pe care intenționează să-l desfășoare în zilele de 5 și 6 august 2018, parcurgând un traseu plin de semnificații istorice: Alba Iulia – Cârțișoara – Sâmbăta de Sus – Făgăraș – Oituz-Mărăști – Mărășești – Focșani, și apoi participând la marile festivități de la Mausoleul de la Mărășești.

Potrivit președintelui grupului, Constantin Avădanei, Proiectul Programului de desfășurare a pelerinajului intitulat „Axa Centenarului Marii Uniri” cuprinde: În ziua de 5 august: vizitarea Muzeului Badea Cârțan din localitatea Cârțișoara. Depunerea unei jerbe de flori la statuia lui Badea Cârțan și consemnarea în cartea de onoare a unui mesaj; întâlnire cu reprezentanții primăriei din localitate, pentru a transmite salutul societății civile din Alba Iulia și a înmâna diplome aniversare, medalii, publicații cu anul Centenar Marea Unire; vizitarea Mânăstirii Sâmbăta de Sus. Transmiterea unui mesaj de unitate între toți românii, în sărbătorirea Centenarului Marii Uniri; vizitarea monumentelor de la Oituz și Mărăști și depunerea unor coroane de flori.

În ziua de 6 august: vizită la Consiliul Județean Vrancea; transmiterea salutului societății civile din Alba Iulia; înmânarea medaliei jubiliare „Centenarul Marii Uniri-Alba Iulia-1918”, președintelui Consiliului Județean Vrancea și a Diplomei Aniversare „Centenar – Marea Unire-Alba Iulia-2018”; înmânarea aceleiași diplome reprezentanților Consiliului Județean Vrancea; Programul va continua cu o vizită la Primăria orașului Mărășești; transmiterea salutului societății civile din Alba Iulia; înmânarea medaliei jubiliare „Centenarul Marii Uniri-Alba Iulia-1918”, primarului orașului Mărășești și a Diplomei Aniversare „Centenar – Marea Unire-Alba Iulia-2018”, precum și înmânarea de diplome reprezentanților Primăriei orașului Mărășești. De asemenea, va fi plantat gorunul „Centenarul-Marii Uniri-Alba Iulia-2018” în Parcul Deșteptării Naționale de la Mărășești și se va lua parte la festivitățile de la Mausoleul de la Mărășești.

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8425, 25 iulie 2018, p. 7 .

Online:

http://romanialacentenar.ro/grupul-de-initiativa-cultul-eroilor-alba-iulia-pe-axa-centenarului-marii-uniri/

Grupul de inițiativă din Alba Iulia – prezență de succes
în cadrul proiectului „Axa Centenarului Marii Uniri”

O delegație a Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, condusă de președintele acestuia, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, a participat în ziua de 6 august 2018 la festivitățile organizate la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, prilejuite de împlinirea a 101 ani de la victoriile obținute în marile campanii militare de ostașii români la Mărășești, Mărăști și Oituz. Din componența delegației au făcut parte profesoara Maria Cioica, col. (r) ing. Gabriel Grigoraș, col. (r) Grigore Toloacă ș.a. Grupul de Inițiativă a parcurs traseul Alba Iulia – Mărășești – Focșani, denumit „Axa Centenarului Marii Uniri”, care a cuprins mai multe etape în timpul zilelor de 5 și 6 august 2018. […]

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8440, 11 august 2018, p. 4

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/delegatie-alba-iulia-marasestri-2018.htm

Aspecte din activitățile desfășurate de Grupul de Inițiativă pe

„AXA CENTENARULUI MARII UNIRI”, Alba Iulia-Mărășești-Focșani,

prilejuite de comemorarea a 101 ani de la marile victorii obținute de armata română la Mărășești, Mărăști, Oituz, 1917.

Mărășești, 6 august 2018.

România este patria noastră și a tuturor românilor

La Mărășești, președintele României a spus: „Să trăiască Alba Iulia!”

Duminică, 06 august, la Mausoleul Mărășești au avut loc festivitățile prilejuite de Centenarul Luptelor de la Mărășești. De o sută de ani se comemorează eroii noștri la această dată, pentru că ziua de 06 august a fost hotărâtoare în ce privește soarta marii bătălii. În vara anului 1917, Germania împreună cu Austro-Ungaria spera să cucerească și să ocupe Moldova și Basarabia.

La Mărăști, Mărășești și Oituz, soldatul român a reușit să zădărnicească marele plan strategic al dușmanului, a salvat Moldova de catastrofa invaziei și a ocupației inamice și a adus o nouă consacrare gloriei Armatei Române, cu prețul sângelui vărsat pe câmpul de luptă.

Acum, la Centenarul acestor bătălii, putem aprecia că Mărăști, Mărășești și Oituz, august 1917, au creat premisele Unirii Basarabiei, 27 martie 1918 și a Bucovinei, 15 noiembrie 1918, cu Țara Mamă și au constituit certificatul de naștere al Marii Uniri de la 01 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, pe pământul sfânt al Daciei străbune.

A.N.C.M.R.R. Filiala Alba „Gemina”, președinte Gl. Bg. (r.) Ioan Belci împreună cu A.N.C.E. „R.M.”, Filiala Județului Alba, președinte col (r.) Ioan Galdea au realizat o frumoasă Diplomă Aniversară cu denumirea „Mărăști, Mărășești și Oituz – 100. Machetator al diplomei a fost col. (r.) dr. ing. Constantin Avădanei din Cugir. Această diplomă a fost înmânată liderilor Autorităților Locale Alba, unor personalități și membrilor participanți la festivitățile de la Mărășești.

Din delegația noastră au depus coroane de flori: A.N.C.E.( R.M.) Filiala Județului Alba; A.N.C.M.R.R., Filiala Alba „Gemina”, Fundația „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”. Aceste coroane au fost depuse spre sfârșitul ceremoniei, când a fost depusă și coroana Primăriei Municipiului Alba Iulia de către viceprimarul Gabriel Pleșa.

Înainte de a pleca înaltele oficialități, conducătorul delegației albaiuliene, col. (r.) Ioan Galdea a înmânat personal Diplome Aniversare: Președintelui României – Klaus Iohannis, care a exclamat „Să trăiască Alba Iulia!”; […]

Col. (r.) Ioan GALDEA și jurist Dragomir VLONGA

Online:

https://www.dacoromania-alba.ro/nr86/la_marasesti.htm

Tricolorul sfințit la Viena, în Focșani pentru omagierea eroilor români

Drapelul tricolor sfințit la Domul din Viena a fost adus la Mausoleul din Focșani de membrii grupului de inițiativă „Centenar Marea Unire Albă Iulia 2018”. Aceștia au participat la evenimentele comemorative dedicate omagierii eroilor români din Primul Război Mondial.

Președintele grupului de inițiativă, colonel doctor inginer Constantin Avădanei, ne-a spus că tricolorul a fost sfințit în luna mai la Domul din Viena pentru a marca centenarul sfințirii primului tricolor românesc pe teritoriul Austro-Ungariei, oficiu realizat de către generalul Ioan Boeriu care îl avea alături pe Iuliu Maniu. Senatul românilor care asigura comanda celor 60.000 de soldați români din fosta armată imperială era singura forță organizată din Viena paralizată de greva generală provocată de bolșevici. După ce au depus jurământul de credință față de națiunea română, soldații lui Ioan Boeriu au asigurat ordinea în Viena pentru 55 de zile. Au restaurat ordinea și au predat puterea celor în drept, apoi au plecat spre Transilvania pentru a pregăti Marea Unire de la 1 Decembrie.

„Am poposit pe aceste meleaguri cu prilejul sărbătoririi luptelor de la Mărăști-Mărășești-Oituz, jertfe de sânge date de către eroii români, un pas mare în realizarea Marii Uniri de la 1918. Am poposit cu mare emoție și cu mare respect față de eroii care au căzut pe aceste meleaguri. Am simțit reverberația acelor zile de mare încleștare, am simțit reverberații privind îndemnurile la luptă date de marii comandați români către ostașii care aveau în față un singur deviz, să realizăm Marea Unire”, ne-a spus colonelul Constantin Avădanei.

Articol preluat din Monitorul de Vrancea.

Online:

https://unitate-centenar.ro/tricolorul-sfintit-la-viena-in-focsani-pentru-omagierea-eroilor-romani/

Oaspeți de seamă la Alba Iulia – Cetatea de scaun a Marii Uniri

În ziua de 8 august 2018 a poposit la Alba Iulia o delegație a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala București, alături de elevii Cercurilor Cultul Eroilor „Viilor”, Cercul de folclor „Dor și dor cu mine călător” și Grupul Vocal „Cornețenii” din București.

Alba Iulia a constituit o etapă dintr-o lungă călătorie prin țară, pe urmele marilor momente din istoria patriei, pe urmele marilor Domnitori, pe urmele Eroilor și cu dorința de a descoperi noi obiective turistice, de interes istoric (cetăți, palate și curți voievodale, lăcașuri de cult, monumente, cimitire ale Eroilor, muzee, alte obiective).

Delegația a fost condusă de col. (rt) Petru Gurău, președintele Filialei București, a ANCE „Regina Maria”.

I-a fost alături neobosita profesoară și președinta Cercului Cultul Eroilor „Viilor”, Sarah DeJar, care a proiectat și a realizat itinerarul plin de evenimente și momente cultural-istorice.

La solicitarea președintelui asociației, Gl. Mr. (r) prof. univ. Visarion Neagoe, Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” a oferit tot sprijinul necesar pentru ca delegația aflată în vizită la Alba Iulia să-și desfășoare în condiții optime programul propus.

Președintele Grupului de Inițiativă, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei a însoțit permanent această delegație, furnizând date din filele de istorie ale acestui oraș, și cu precădere cele referitoare la istoria cetății din Alba Iulia și despre actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8443, 16 august 2018, p. 7.

Promoția de ofițeri M.A.I.-1968, s-a întâlnit
la Alba Iulia – Cetatea de scaun a Marii Uniri

În zilele de 26-28 august 2018 ofițerii M.A.I., din promoția 1968, au sărbătorit la Alba Iulia 50 de ani de la absolvirea Academiei de Poliție.

A fost o inițiativă minunată, gândită și pusă în practică de către col. (r) Gavril Babiciu, cel care a organizat la Viena marea sărbătoare a românilor, în zilele 25-27 mai 2018, dedicată Centenarului Marii Uniri, și a manifestărilor din mai 2017, sub genericul „Pe drumul memorandiștilor transilvăneni”.

Alături de col. (r) Gavril Babiciu, din colectivul de organizare au făcut parte și col. (r) Sabin Drăgan, col. (r) Viorel Coman.

Atât organizatorii, cât și conducătorul acestei delegații, Gl. (rt) dr. Ioan Hurdubaie, au ales să facă apelul la 50 de ani de la absolvire, în orașul cu mare rezonanță istorică, Alba Iulia, care se pregătește să primească la 1 Decembrie 2018, pe toți românii, pentru a sărbători 100 de ani de la evenimentul astral – făurirea României Mari. […]

Online:

FOTO: În Anul Centenarului, promoția de ofițeri M.A.I. 1968, s-a întâlnit în Cetatea de scaun a Marii Uniri – Alba Iulia

și

https://unitate-centenar.ro/promotia-de-ofiteri-m-a-i-1968-s-a-intalnit-la-alba-iulia-cetatea-de-scaun-a-marii-uniri/

Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”
a fost prezent la
„SERBĂRILE NAȚIONALE – ȚEBEA 2018”

Duminică, 9 septembrie 2018, o delegație a Grupului de Inițiativă din Alba Iulia, condusă de președintele acestuia, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei a răspuns invitației Prefecturii județului Hunedoara de a lua parte la marile sărbători de la Panteonul din Țebea, închinate memoriei lui Avram Iancu, de la moartea căruia se împlinesc 146 de ani.

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri a românilor, evenimentele de la Țebea au căpătat o semnificație deosebită, participanții trăind momente emoționante, de aducere aminte, prin cuvântul vorbitorilor, de evenimentele importante ale revoluțiilor de la 1848 din Țările Române, dar și de specificul revoluției din Transilvania, condusă de Avram Iancu.

La începutul ceremoniilor, președintele Grupului de Inițiativă a înmânat diploma aniversară „Centenar Marea Unire”, prefectului județului Hunedoara, domnului Fabius Tiberiu Kiszely și subprefectului județului, domnului Dorel Ovidiu Bretean.

Țebea a constituit încă o comemorare a eroilor neamului, în acest an Centenar, printre multe altele care au fost și vor fi trecute în calendarul de activități al Grupului de Inițiativă. […]

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/tebea-2018-delegatie-grup-initiativa-alba-iulia.htm

În anul Centenar, Grupul de Inițiativă „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018” a fost prezent la festivitățile de pe Câmpul Pâinii

În ziua de 13 octombrie 2018, pe locul denumit Câmpul Pâinii, în raza localității Șibot județul Alba, a avut loc un mare eveniment.

Reprezentanți ai autorităților locale, ai societății civile din județele Alba și Hunedoara și-au dat întâlnire pe acest loc, pentru a omagia împlinirea a 539 de ani de la Bătălia de pe „Câmpul Pâinii”, considerată ca fiind cea mai importantă victorie a unei armate creștine, purtată împotriva otomanilor în zona Transilvaniei.

La manifestare a participat și o delegație a Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, condusă de președintele acestuia col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei.

Coordonatorul acțiunilor a fost dr. Mihai Căstăian – cercetător științific secția Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, acesta fiind și director al Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie.

Evenimentul a debutat cu o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit în acea zi, pe câmpul de luptă, apoi participanții au depus coroane de flori.

Un cuvânt de salut, în anul Centenar, a fost transmis din partea Grupului de Inițiativă de către col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei.

La lăsarea serii, organizatorii au aprins un „foc al biruinței”, un simbol al luptei poporului român pentru unitate și neatârnare.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/fetivitatile-dela-campul-painii-2018.htm

Cadre militare în rezervă și retragere din Hunedoara,
oaspeți ai Cetății Marii Uniri

La finele săptămânii trecute au avut loc în Cetatea din Alba Iulia manifestări dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, organizate de cadre militare în rezervă și retragere de pe cuprinsul județului Hunedoara, constituite în Asociația „Sarmizegetusa”. La evenimente au participat peste 60 de membri ai amintitei asociații, în frunte cu președintele acesteia, col. (rtr.) Dănilă Moldovan. Pentru a acorda respectul și aprecierea unor colaborări recente, organizatorul a considerat onorabil să se alăture acestei asociații la manifestările de la Alba Iulia și președintele Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei.

Președintelui grupului de inițiativă, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, i-a fost înmânat de către IPS Irineu, Hrisovul prin care Asociația „Sarmizegetusa” l-a înnobilat cu titlul de „Cavaler al Centenarului Marii Uniri, Alba Iulia, 1918-2018”. […]

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8499, 22 octombrie 2018, p. 7.

Festivități la Alba Iulia, 1 noiembrie 2018.

419 ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia.

Participarea Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”

Vizită la reședința Generalului Berthelot,
din comuna cu același nume, din județul Hunedoara

În ziua de 7 noiembrie 2018 am efectuat o vizită, în calitate de președinte al Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, în comuna General Berthelot, județul Hunedoara, pentru documentare în vederea elaborării Enciclopediei Centenarului Marii Uniri. La întâlnire au participat primarul comunei, doamna Huzoni Mariana și președintele Societății „Pro-Maramureș” Cluj – Napoca, domnul Iuga Vasile.

Grupul de inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”
a participat la festivitățile din comuna general Berthelot, Hunedoara

În ziua de 24 noiembrie 2018 au avut loc, în comuna General Berthelot, județul Hunedoara, festivități de comemorare a generalului Berthelot, un mare geniu militar, care a ajutat armata română să se organizeze și să se doteze cu tehnică de luptă în vederea desfăsurării marilor campanii militare victorioase de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din vara și toamna anului 1917.

Festivitățile au fost organizate de Primăria comunei General Berthelot și Societatea Culturală Pro Maramureș „Dragoș Vodă” din Cluj-Napoca. În calitate de invitat a participat și Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”.

Un moment important al acestor festivități l-a constituit cuvântul de salut al societății civile din Alba Iulia, adresat participanților de către președintele Grupului de Inițiativă, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei. Pentru remarcabilul spirit profesional în promovarea idealurilor unității de neam și țară în rândurile românilor, primarului comunei General Berthlot, doamna Marina Huzoni, din partea Grupului de Inițiativă, i s-au decernat Medalia aniversară „Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia” și Diploma de Excelență „Centenarul Marii Uniri”.

De asemenea, Grupul de Inițiativă „Centenar Marea Unire -Alba Iulia-2018” a depus o coroană de flori la bustul generalului Berthelot.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/festivitati-comuna-Berthelot-grup-initiativa-mare-unire-alba-iulia.htm

Grupul de Inițiativă „Centenar – Marea Unire Alba Iulia – 2018,
prezent la festivitățile de comemorare a generalului Berthelot

Online:

FOTO/Grupul de Inițiativă ,,Centenar – Marea Unire Alba Iulia – 2018, prezent la fetivitățile de comemorare a generalului Berthelot

O urnă cu pământ din toate provinciile românești

…

În data de 8 noiembrie 2018 am participat la Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, la acțiunea de prelevare a pământului, în cadrul acțiunii „O urnă cu pământ din toate provinciile românești”.

Pământul prelevat a fost depus într-un săculeț colorat în culorile naționale: roșu, galben și albastru. Acest săculeț este însoțit de o listă cu martorii care au asistat la acest eveniment.

În cinstea Centenarului Marii Uniri

O urnă cu pământ din toate provinciile românești va fi depusă în Catedrala Încoronării de la Alba Iulia

Joi, 8 noiembrie 2018, un număr de 15 membri ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” (ANCE) – Filiala Județului Alba – președinte col. (r.) Ioan Galdea, într-un cadru solemn, au recoltat simbolic câteva grame de pământ din Cimitirul Eroilor Alba Iulia, pentru a răspunde unei inițiative patriotice a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, închinată marelui act istoric de la 1 Decembrie 1918 – înfăptuirea Marii Uniri a României. Pământul prelevat a fost pus într-un săculeț confecționat din material textil în culorile drapelului României, iar prin intermediul col. (r.) ing. dr. Avădanei Constantin – președintele Grupului de Inițiativă „Centenar 2018”, pământul împreună cu lista nominală a participanților, semnată de fiecare în parte, va ajunge la destinația fixată de organizatori, pentru a-și urma cursul stabilit de inițiatori. […]

Dragomir VLONGA

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8517, 12 noiembrie 2018, p. 2.

Urnă cu pământ din cimitirele eroilor din provinciile românești,
depusă la catedrala ortodoxă Alba Iulia

Pe esplanada din fața Catedralei Încoronării din Cetate s-a desfășurat sâmbătă, 17 noiembrie 2018, o ceremonie organizată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și Arhiepiscopiei Alba Iuliei, pentru a sărbători Centenarul României Mari. Cu această ocazie, asociația a depus în Sala de Onoare a catedralei, o urnă specială cu pământ prelevat din cimitirele eroilor din tonte provinciile istorice românești, unde ostașii noștri s-au jertfit în lupta pentru întregirea României. Acțiunea marchează în chip simbolic unitatea pământului și a neamului românesc. […]

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8523, 19 noiembrie 2018, p. 2.

Online:

FOTO, LIVE VIDEO: O urnă cu pământ din toate provinciile româneşti, depusă în Catedrala Încoronării de la Alba Iulia

Cetatea de scaun a Marii Uniri

Alba Iulia, 17 noiembrie 2018, Catedrala Întregirii.

Participarea membrilor FILIALEI JUDEȚENE ALBA a ANCE „Regina Maria” la Festivitățile de depunere a urnei cu pământ prelevat din toate provinciile istorice românești, din locurile de jertfă supremă ale ostașilor români, care au căzut pentru România Întregită.

Concursul „Alba Iulia-cetatea de scaun a Marii Uniri” – ediție centenară

Miercuri, 21 noiembrie 2018, ora 14,00, la Casa de Cultură a Studenților, sala Amfiteatru, din Alba Iulia, are loc concursul „Alba Iulia – cetatea de scaun a Marii Uniri”.

Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Alba Iulia, Fundația „Alba Iulia 1918, pentru unitatea și integritatea României, și Grupul de inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” și se adresează elevilor de liceu din Alba Iulia care pot participa în echipe formate din trei elevi și un cadru didactic. Participanții la concurs vor prezenta aplicația pe un suport de memorie compatibil cu cel stabilit de organizatori. Concursul este dotat cu premii.

Premiile acordate vor consta în sume de bani după cum urmează:

locul I – 1600 lei/echipă;

locul al II-lea – 1200 lei/echipă;

locul al III-lea – 800 lei/echipă.

Se vor acorda diplome de participare tuturor echipelor.

Concursul se dorește un exercițiu de autodepășire, un îndemn la reușită, la competiție, o ocazie de a pune în valoare practici educative stimulative. Dincolo de dorința de a adăuga noi lauri pe frontispiciul competenței, e un prilej de valorificare a potențialului istoric și cultural a ceea ce este orașul Alba Iulia pe harta României.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/alba-iulia-cetate-scaun-marea-unire-concurs-noiembrie-2018.htm

Grupul de Inițiativă „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018” invitat la Săptămâna Centenarului Marii Uniri

Am avut privilegiul de a participa, în calitate de invitat, la activități organizate la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, în cadrul programului Săptămâna Centenarului Marii Uniri.

Luni, 27 noiembrie 2018 am constituit la această școală Cercul Cultul Eroilor în rândul elevilor și am avut surpriza plăcută de a găsi aici un colectiv de cadre didactice și elevi, profund atașați de valorile cultural-patriotice ale poporului român, buni cunoscători a istoriei făuririi României Mari, de la 1 Decembrie 1918.

Miercuri, 29 noiembrie 2018, am fost invitatul clasei a III-a C, elevi care sunt îndrumați spre tainele cunoașterii istoriei poporului român de către doamna profesoară Uțiu Ileana Venera.

În calitate de președinte al Grupului de Inițiativă, am prezentat o lecție de istorie despre realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și despre felul cum membrii grupului au comemorat anul acesta eroii neamului românesc, aducând în atenția elevilor file de istorie legate de lupta de veacuri a poporului pentru realizarea unității de neam și țară. Elevii au rămas deosebit de impresionați de tricolorul „Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia”, sfințit la Viena cu ocazia participării la sărbătorirea Centenarului, în perioada 25-27 mai 2018.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/grup-initiativa-centenar-alba-iulia-.htm

Alba Iulia, 1 Decembrie 2018

Întâlnire emoționantă dintre președintele Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” și
sublocotenentul în retragere Laurean Deac, veteran de război

Pe timpul vizitei la Monumentul Centenarului Marii Uniri din Alba Iulia am avut plăcuta ocazie de a-l întâlni pe vrednicul veteran de război, Laurean Deac, aflat la venerabila vârstă de 97 de ani.

Se citea pe fața dânsului lumină și căldură sufletească, vedea atâta lume care se bucura de pacea și liniștea românilor.

Pe timpul discuțiilor i-am înmânat o Diplomă de Excelență a Grupului de Inițiativă „Centenarul Marii Uniri”, precum și insigne și alte simboluri ale Centenarului.

LA MULȚI ANI, Domnule Laurean Deac !

Să vă dea Dumnezeu multă sănătate și ani mulți de viață liniștită.

Ecouri de la Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri din Alba Iulia

Trăim încă sub puternicele amintiri ale unui eveniment magic din viața noastră, trăit prin participarea la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri la Alba Iulia. Pe 30 noiembrie 2018, în zori de zi, băteau clopotele din Mecca românilor – Alba Iulia, semn că pe aceste locuri pline de istorie și români buni, se vor petrece evenimente grandioase pe parcursul a trei zile.

Clopotele chemau românii de pretutindeni, la Marea Adunare din Cetatea Alba Carolina, ca să se bucure împreună de sărbătorirea a 100 de ani de la cel mai important moment din istoria milenară a poporului, întregirea neamului românesc într-o țară, numită România Mare.

Clocotele bucuriei și dorinței, de a fi la Alba Iulia în aceste zile, au vibrat cu mult timp înainte în inimile românilor. Fiecare, în locurile unde se aflau, a învățat mai întâi istoria neamului, și-a comemorat prin diferite acțiuni eroii, care s-au jertfit pentru păstrarea identității naționale, pentru neatârnare. Și-a pregătit cele mai frumoase costume populare, a învățat cântecele patriotice și poeziile care i-au îmbărbătat pe ostașii români spre marile victorii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, traducând în fapt deviza: „Pe aici nu se trece!”. Și dușmanul nu a trecut, s-a retras discret spre bârlogul său, lăsând loc manifestărilor dorinței populare de a înfăptui Marea Unire.

Au venit, fluturând în inimi și în mâini simbolul sacru al identității naționale, tricolorul roșu-galben-albastru.

Istoria a creat acest mare privilegiu, ca poporul să aibă în frunte o elită politică și intelectuală pe măsură, care a înțeles și a luptat pentru a fructifica momentul astral ivit după victoriile de pe fronturile Primului Război Mondial.

Au venit la Alba Iulia românii de pretutindeni, cu zecile de mii. Nu i-a împiedicat nici frigul năprasnic, nici înălțimea Carpaților, căci inimile lor erau mult mai înălțate decât aceștia. Români de toate vârstele au venit la Alba Iulia; singuri sau în grupuri, pe jos, cu căruțele sau cu mijloace mai moderne. Îi îndemna ceva nevăzut, dar se simțea în sufletul lor dorința de unitate, de iubire de pace, de a păstra ceea ce au lăsat înaintașii noștri mai bun pentru acest popor. Grupurile de români erau însoțiți de primari, de preoți, de profesori, dar și de cântăreți și dansatori.

La Alba Iulia am avut ocazia să văd acea Românie frumoasă, profundă și adevărată.

Diversitatea formelor de manifestare a bucuriei se împletea cu surprizele plăcute oferite de organizatorii din Cetatea de Scaun a Marii Uniri.

Încă din ziua de 30 noiembrie s-au derulat momente importante ale acestei sărbători: slujbele de la catedrale, arborarea tricolorului românesc, ceremoniale militare de depuneri de coroane de flori, desfășurarea lucrărilor Congresului Spiritualității Românești, dezvelirea busturilor unor mari personalități, lansări de carte, omagierea eroului național Avram Iancu.

Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, în frunte cu președintele acestuia a participat la toate aceste acțiuni. În calitate de gazde am primit și au fost alături de noi, la sărbătorirea Marii Uniri, delegații din Austria, Republica Moldova, din SUA, Israel, dar și din Baia Mare, Prahova, Argeș sau București. O prezență distinctă în mijlocul grupului nostru au fost președintele RTV Unirea din Viena, domnul Ioan Godja împreună cu soția, gazdele noastre pe timpul marilor sărbători ale Centenarului desfășurate în capitala Austriei în zilele de 25-27 mai 2018.

Oaspeților le-au fost înmânate, de către președintele Grupului de Inițiativă, Diploma de Excelență „Centenarul Marii Uniri”, precum și insigne și alte simboluri ale Centenarului, „pentru remarcabilul spirit profesional în promovarea idealurilor unității de neam și țară în rândurile românilor”. Aceștia ne-au făcut o deosebită surpriză, oferindu-ne revista „Unirea” nr. 8-9, editată de RTV Unirea Internațional Viena.

A fost un bun prilej de a trece în revistă principalele manifestări și acțiuni organizate de Grupul de Inițiativă pe parcursul Anului Centenar, acțiuni desfășurate, atât în țară cât și pe teritoriul Austriei, Bulgariei și Ungariei. În cadrul sărbătorilor Centenarului Marii Uniri de la Viena, am sfințit tricolorul „Centenarul Marii Uniri”, marcând 100 de ani de la sfințirea primului tricolor românesc pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar, de către generalul Ioan Boeriu. În zilele de 14-15 iulie 2018 am pășit în Bulgaria, pe „Drumul jertfelor de sânge ale ostașilor români, căzuți în războiul pentru cucerirea Independenței de Stat a României, 1877-1878”, acțiune desfășurată cu sprijinul ambasadei României de la Sofia. Am adus omagiul nostru la monumentele eroilor, prin oficierea unor slujbe religioase, depuneri de coroane de flori. Un privilegiu deosebit a fost oferit de primăria din orașul Pordim, de a planta în parcul muzeului dedicat regelui Carol I al României, stejarul Centenarului Marii Uniri.

Au urmat alte acțiuni importante desfășurate de către Grupul de Inițiativă la Mărășești, pe data de 6 august 2018, itinerarul Alba Iulia-Mărășești denumindu-l „Axa Centenarului Marii Uniri”. În data de 26 octombrie am participat la festivități desfășurate pe teritoriul Ungariei, la Debrețin, cu prilejul Zilei Armatei Române, unde am depus coroane de flori, alături de atașatul român al apărării, la monumentele ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă din această zonă.

Filiala Județului Alba m-a desemnat să transmit pământul prelevat din cimitirul eroilor din Alba Iulia, la sediul Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria”, pentru constituirea urnei, care s-a depus ulterior în Catedrala Ortodoxă a Întregirii. Nu l-am uitat nici pe generalul Berthelot, un mare prieten al românilor care a avut un rol decisiv în reorganizarea și dotarea armatei române în iarna anului 1917, pentru obținerea marilor victorii viitoare de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Acțiunile de comemorare au avut loc în localitatea cu același nume de lângă Hațeg, județul Hunedoara.

Am venit așadar la Alba Iulia, la 1 Decembrie 2018 cu un bogat program realizat pe parcursul unui an, cu mari eforturi care s-au depus cu responsabilitate și dragoste de țară și popor. Puterea noastră din interiorul sufletului este greu de înțeles de mulți din jurul nostru. Am avut și un îndemn moral, de a face ceva pentru pomenirea bunicului meu, care a căzut la datorie pe timpul luptelor de la Mărășești, și de aceea, pe lângă aceste acțiuni am reușit să reabilitez cu mijloace financiare proprii Monumentul Eroilor din localitatea în care m-am născut, Cotu-Băii, Suceava. Pe placa din marmură, stă gravat numele bunicului meu.

În aceste zile am reîntâlnit la Alba Iulia pe foarte mulți prieteni, colaboratori ai acestor acțiuni. Împreună cu ei am continuat activitățile pe 1 Decembrie 2018, chiar de dimineață. Am avut onoarea de a participa împreună cu delegația de la Baia Mare a Filialei Cultul Eroilor și cu delegația veteranilor de război din Chișinău la: Serviciul religios din Catedrala Ortodoxă a Încoronării, Te Deum, citirea „Rezoluțiunii Adunării Naționale de la Alba Iulia”, primirea Soliilor din Cetățile de Scaun, sfințirea Monumentului Centenarului Marii Unirii, inaugurarea Podului Unirii, defilarea trupelor și tehnicii militare.

Programul Grupului de Inițiativă a continuat în ziua de 3 decembrie, când președintele acestuia a luat parte la vizita efectuată în Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia, de către doamna Ariadna Anamaria Petri, reprezentantă a diasporei tinere din Tel Aviv, Madrid și Londra. A fost însoțită de o delegație a Asociației „6 Dorobanți” din București. Scopul vizitei a fost de a transmite mesaje peste timp, elevului Ioan Lupșan, din această școală, elev care a primit din partea Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” medalia „Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia”. De asemenea, elevul a fost investit în a transmite mesajele generațiilor de astăzi către cei care vor sărbători 150 de ani de la Marea Unire.

Participând la această mare sărbătoare m-am convins definitiv de ceea ce înseamnă patriotism, iubirea de țară, unitatea și solidaritatea românilor. Măreția evenimentelor petrecute la Alba Iulia va rămâne definitiv în inimile noastre, ca loc pe care putem să-l denumim: „Alba Iulia-Capitala Unității Naționale”.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/ecouri-sarbatoare-centenar-alba-iulia.htm

Imbold la altfel de lecții

„Copiii sunt esența omului și înnoirea credinței, unire între Cer și pământ, nou legământ. Prin ei se poate salva un neam întreg.”

părintele Arsenie Papacioc

CERCUL MILITAR NAȚIONAL, București, 6 iunie 2018, ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ CULTUL EROILOR „REGINA MARIA”

ȘEDINȚA-BILANȚ pentru perioada 2017-2018

La tribună a fost arborat „TRICOLORUL CENTENARULUI MARII UNIRI” sfințit la Catedrala din VIENA, în mai 2018, în prezența mea, în calitate de vicepreședinte al FILIALEI ALBA a ANCE „REGINA MARIA” și președinte al Grupului de Inițiativă „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”.

ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ CULTUL EROILOR „REGINA MARIA” – Cercul Militar Național, București, 13 noiembrie 2018, ADUNAREA FESTIVĂ DEDICATĂ ÎMPLINIRII A 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE

Filiala Județeană Alba a fost reprezentată de vicepreședintele său, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei

La Școala Gimnazială nr. 3 Cugir s-a constituit
primul Cerc „Cultul Eroilor”

La Școala Gimnazială nr. 3 Cugir a avut loc festivitatea de înființare a primului Cerc „Cultul Eroilor” din orașul Cugir.

Evenimentul s-a dovedit de o înaltă încărcătură patriotică și emoțională, deoarece s-a desfășurat în preajma sărbătoririi Zilei Eroilor și în Anul Centenar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Din partea Filialei Județene Alba a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” a participat vicepreședintele col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, iar din partea cadrelor didactice: profesoara de istorie Daniela Satmari, președintele Cercului „Micii istorici”, profesoara de religie Luminița Zgubea – consilier educativ în cadrul instituției școlare, precum și mai mulți elevi care și-au exprimat dorința să facă parte din acest cerc, dar care reprezintă și micii istorici ai cercului de istorie al unității școlare.

După cuvântul de deschidere s-a procedat la sem-narea primelor adeziuni, prilej cu care, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei a înmânat primele insigne și i-a felicitat pe primii membri ai acestui cerc. Atât elevii cât și cadrele didactice s-au arătat deosebit de entuziasmați de acest eveniment și au inclus în programul de activități pe tema comemorării eroilor mai multe acțiuni, printre care și îngrijirea monumentelor din oraș, mai ales în Anul Centenar al Marii Uniri.

„Este un început promițător, dar cu siguranță va deveni o certitudine că acest cerc își va mări numărul de membri și va deveni un exemplu demn de urmat și de alți elevi din alte școli din județ”, a spus vicepreședintele Filialei Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei.

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8371, 18 mai 2018, p. 3.

În anul Centenar, la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir a luat ființă Cercul Cultul Eroilor

La Școala Gimnazială „Singidava” Cugir a avut loc vineri, 9 noiembrie 2018, un eveniment deosebit, constituirea Cercului Cultul Eroilor în rândurile elevilor care studiază la această instituție de învățământ.

De precizat că demersul de constituire a respectivelor cercuri se desfășoară la nivel național, fiind coordonată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, în frunte cu președintele organizației, Gl. Mr. (r) Prof. Univ. dr. Visarion Neagoe.

Cu sprijinul susținut al directorului școlii, profesoara Floare Vlasea, a directorului adjunct, profesoara Stela Predescu și profesoarei de istorie, Irina Andrei, s-a reușit organizarea acestui eveniment, plin de semnificații istorice și cultural-patriotice, la care au participat numeroși elevi.

Din partea Filialei Județului Alba Cultul Eroilor a participat vicepreședintele acesteia, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, care este și președintele Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”.

Președintele Cercului Cultul Eroilor „Singidava” a fost desemnată profesoară de istorie, Irina Andrei. […]

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8517, 12 noiembrie 2018, p. 7.

Online:

FOTO/ În anul Centenar, la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir a luat ființă Cercul Cultul Eroilor

și

https://www.cugirinfo.ro/la-scoala-gimnaziala-singidava-din-cugir-s-a-constituit-cercul-cultul-eroilor-20373.html

La Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia a luat ființă Cercul Cultul Eroilor

În data de 26 noiembrie 2018 a avut loc la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia un eveniment plin de semnificații cultural-istorice: înființarea primului „Cerc Cultul Eroilor” din această școală.

Evenimentul este cu atât mai important cu cât acesta a avut loc în preajma sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

Activitatea a fost organizată cu sprijinul: directorului școlii, domnul profesor Andron Nicolae, a directorului adjunct, doamna profesoară Maierescu Mariana-Salomia și a doamnei profesoare de istorie Arhire Medina.

Din partea Filialei Județene Alba a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” a participat col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, vicepreședintele filialei.

În Anul Centenarului Marii Uniri, la Școala Gimnazială
„Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia a luat ființă Cercul „Cultul Eroilor”

Ieri, 26 noiembrie 2018 a avut loc la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia un eveniment plin de semnificații cultural-istorice: înființarea primului „Cerc Cultul Eroilor” din această școală.

Evenimentul este cu atât mai important cu cât acesta a avut loc în preajma sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8536, 6 decembrie 2018, p. 1.

Online:

https://www.albaiuliainfo.ro/in-anul-centenarului-marii-uniri-la-scoala-gimnaziala-ion-agarbiceanu-din-alba-iulia-a-luat-fiinta-cercul-cultul-eroilor-24979.html?fbclid=IwAR1ZaEUwpKhfxGze-uc3dAFYStQhF5arYjodEF4zBLA4p9GCNRM_sdLj_Uk

A luat ființă Cercul Cultul Eroilor la
Școala Gimnazială „Ioan Mihu” din Vinerea

La Școala Gimnazială „Ioan Mihu” din localitatea Vinerea a avut loc un eveniment plin de semnificații cultural-istorice: înființarea „Cercului Cultul Eroilor” din această instituție de învățământ. Momentul a fost cu atât mai important cu cât acesta a avut loc la sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea școlii și în preajma sărbătoririi Zilei Naționale a României, la 1 Decembrie 2019. Activitatea a fost organizată cu sprijinul directorului adjunct al Școlii Gimnaziale nr. 3, profesoara Laura Teban, al profesorilor: Dumbrăvescu Nicolae, Sibișan Nicoleta, Alisia Anca și Albu Maria. Din partea Filialei Județene Alba a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” a participat col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, vicepreședinte.

Un moment important al intervenției col.(r) Constantin Avădanei a fost prezentarea activităților desfășurate la Viena de delegația pe care a condus-o, în calitate de invitați de onoare la evenimentele organizate sub egida „Centenar Marea Unire”, în perioada 25-27 mai 2018.

S-a trecut apoi la semnarea adeziunilor de către elevii doritori să facă parte din cerc și la înmânarea insignelor „Cercul Cultul Eroilor” de către vicepreședintele Filialei Județene Alba.

În încheiere, Constantin Avădanei i-a felicitat pe membrii cercului , a mulțumit conducerii școlii pentru sprijinul acordat și a dăruit revista, în diferite numere, „România Eroică”, școlii și cercului nou înființat.

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVII, nr. 8818, 23 noiembrie 2019, p. 6.

Online:

https://www.cugirinfo.ro/ieri-20-noiembrie-2019-la-scoala-gimnaziala-ioan-mihu-din-vinerea-a-luat-fiinta-cercul-cultul-eroilor-22985.html

Colegiul Militar Național „Mihai Viteazul”,
Alba Iulia, 13 iunie 2019.
Festivitatea de absolvire a colegiului
de către promoția „Nicolae Bălcescu-200”

Președintele Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”. Col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei a înmânat un premiu în bani și o Diplomă de excelență, elevului sergent major Bogdan Cătană, liderul Clubului de Birotică „ARMY BOT”, din cadrul colegiului, pentru rezultate notabile obținute cu echipa în cadrul competiției internaționale de robotică „First tech chalenge”, 2019. Filiala „GEMINA” Alba, a rezerviștilor militari, al cărei președinte este domnul Gl.Bg.(r)ing. Ioan Belci, a oferit fiecărui elev absolvent câte o carte scrisă de domnul col. (r) Grigore Toloacă și câte o diplomă de onoare realizată de col. (r) dr.ing Constantin Avădanei, vicepreședintele filialei.

Fotografii de grup: absolvenți, profesori, cadre militare, invitați

Un eveniment patriotic deosebit petrecut la
Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia

Ecourile Sărbătorii de la Alba Iulia, prilejuită de marcarea Centenarului Marii Uniri mai dăinuie în inimile noastre, amintindu-ne cu emoție de diversitatea formelor prin care românii, în deplină solidaritate, și-au exprimat bucuria trăirii unui eveniment unic din viața lor.

Fiecare dintre participanții la marea sărbătoare din capitala unității naționale, Alba Iulia, va transmite generațiilor viitoare momentele Centenarului Marii Uniri, tot așa cum am primit la rândul nostru, de la părinți, bunici, străbunici, relatări despre Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

În acest context, o delegație formată din reprezentanți ai diasporei române din Tel Aviv, Madrid și Londra, însoțiți de o delegație a Asociației „6 Dorobanți” din București a poposit la Școala gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, pentru a transmite mesajele lor tinerii generații, aflate pe băncile școlii, care învață să devină adevărați români. Aceștia au misiunea nobilă de transmite generațiilor care vor sărbători 150 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, modul cum noi, cei de astăzi am știut să marcăm Centenarul acestui mare eveniment din istoria românilor.

La activitate a luat parte președintele Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei.

De asemenea, au fost invitați și reprezentanți din Batalionul 136 Geniu „Apulum”.

Ca de fiecare dată, gazda primitoare a fost directoarea școlii, distinsa doamnă profesoară Ramona Popa.

Online:

FOTO. Eveniment patriotic deosebit petrecut la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia

Lauri și flori din respect pentru eroi

Cunoscând istoria, eroii, tradiția ne facem mai sociabili,

mai altruiști, mai iubitori de om și viață.

Nicolae Iorga

Un ofițer rezervist stabilit la Cugir nu și-a uitat rădăcinile!
Constantin Avădanei a reabilitat Monumentul Eroilor
din satul natal din Suceava

Vicepreședintele Filialei Alba a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, stabilit la Cugir, nu și-a uitat locurile natale și a vrut să scoată din paragină Monumentul Eroilor din satul Cotu-Băii, județul Suceava, construit în urmă cu 80 de ani. „Am avut și obligația morală de a înfăptui acest deziderat, pentru că bunicul nostru, Costache Avădanei, și-a dat viața pe câmpul de luptă de la Mărășești, în vara anului 1917”, a spus ofițerul rezervist.

Monumentul fusese construit în anul 1937, la inițiativa și cu contribuția gospodarilor localității, urmașii eroilor căzuți la datorie în Războiul pentru Independență și în Primul Război Mondial. Pe fațeta dinspre stradă a monumentului a fost aplicată o placă din marmură pe care au fost gravate numele eroilor căzuți pe câmpurile de luptă până în anul 1918, printre care și cel al lui Costache Avădanei, bunicul ofițerului stabilit la Cugir. În anul 1993 s-a aplicat o a doua placă de marmură pe fațeta din spatele monumentului, pe care s-au gravat numele eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, pe fiecare placă fiind scris „Recunoștință eroilor morți pentru patrie”.

Odată cu trecerea timpului, monumentul s-a degradat: s-a desprins tencuiala, s-au decolorat inscripțiile și au apărut fisuri în structura de bază a acestuia.

„La inițiativa mea și a fraților mei, am hotărât, în septembrie 2016, să demarăm pașii necesari și, cu resurse financiare proprii, să facem ca acest monument să-și recapete măreția de altădată, chiar în anul când poporul român comemorează centenarul marilor campanii militare din anul 1917, de la Mărăști, Mărășești și Oituz”, a declarat vicepreședintele ANCE „Regina Maria” Alba. Resursele financiare pentru realizarea lucrării au fost asigurate de: prof. Gheorghe Avădanei, prof. Cezarina Avădanei, col (r) dr. ing. Constantin Avădanei, dr. ing. Vasile Avădanei și ec. Georgeta Avădanei. Monumentul a fost inaugurat pe 6 august 2017, ziua în care la Mărășești se marcau 100 de ani de la luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz din Primul Război Mondial.

„Acum, când monumentul este gata, împărtășesc un profund sentiment al datoriei împlinite față de eroii satului meu natal, față de bunicul meu, care și-au dat viața pentru realizarea visului de veacuri al românilor: UNIREA DE LA 1 DECEMBRIE 1918. Iar acești eroi veghează din ceruri pentru ca românii să-și păstreze unitatea de neam și țară o veșnicie! Singura lor dorință a lor atunci când s-au jertfit pentru țară a fost: «Să nu ne uitați!»„, a subliniat col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei. Felicitări!

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXV, nr. 8259, 27 decembrie 2017, p. 7.

18 aprilie – ZIUA INTERNAȚIONALĂ PENTRU
CONSERVAREA MONUMENTELOR

Monumentul Eroilor din localitate COTU-BĂII, județul SUCEAVA reabilitat de Frații AVĂDĂNEI: Georgeta, Vasile, Constantin, Cezarina, Gheorghe.

Pe timpul când la Mărășești, Mărăști și Oituz se auzeau clopotele catedralelor, marcând Centenarul marilor campanii ale armatei române din vara anului 1917, în localitatea Cotu-Băii, județul Suceava se finalizau lucrările de reabilitare a Monumentului Eroilor.

Acest monument a fost ridicat, în anul 1937, la inițiativa și cu contribuția gospodarilor localității, urmașii eroilor căzuți pe fronturile războaielor: pentru Independența de stat a României, în Primul și al Doilea Război Mondial.

În întâmpinarea inițiativei locuitorilor satului Cotu Băii a venit atunci arhitectul de origine germană Frantz Rosemberg.

Odată cu trecerea timpului, monumentul s-a degradat: s-a desprins tencuiala, s-au decolorat inscripțiile și au apărut fisuri în structura de bază a acestuia. La inițiativa mea și a fraților mei am hotărât, în septembrie 2016, să facem pașii necesari și cu resurse financiare proprii, pentru ca acest monument să-și recapete măreția de altădată, chiar în anul când poporul român a comemorat Centenarul marilor campanii militare din anul 1917, de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Am avut și obligația morală de a înfăptui acest deziderat, pentru că bunicul nostru – Avădanei Costache și-a dat viața pe câmpul de luptă de la Mărășești, în vara anului 1917.

În demersurile noastre pentru aprobările necesare, de la Oficiul Național Pentru Cultul Eroilor, am fost ajutați de Consiliul Director al ANCE „Regina Maria”, în frunte cu Domnul General Maior Prof. Univ. Dr. Visarion Neagoe – președinte și cu Domnul General de Flotilă Aeriană Dan Șerban-vicepreședinte.

În numele tuturor fraților și surorilor mele vă aducem profunde mulțumiri!

După primirea aprobărilor necesare am pornit pe calea parcurgerii etapelor necesare, conform procedurilor legale în vigoare. Proiectul de reabilitare a fost elaborat de arhitectul autorizat, lt.col.(rt) Ioan Arboreanu, un român de mare valoare, care vibrează la înalte sentimente patriotice, atunci când este vorba de eroii neamului care s-au jertfit pentru ca noi, cei de astăzi, să ne bucurăm că avem o țară, că este pace și că suntem un neam respectat de celelalte popoare. Totodată, am primit aprobările necesare și din partea administratorului monumentului, Primăria Fântâna Mare, județul Suceava.

Aducem mulțumiri sincere primarului comunei, domnului Mucilenița Vasile, care s-a arătat încântat de inițiativa noastră, și care a venit în întâmpinare cu foarte multe măsuri pentru ca lucrările să se desfășoare cât mai repede și în condiții optime. Firma autorizată a lucrat cu meșteri pricepuți, cu mare experiență în construcția și reabilitarea monumentelor. Au la activ circa 60 monumente realizate până în prezent.

Acum, când monumentul este gata, împărtășesc un profund sentiment al datoriei împlinite față de eroii satului meu natal, față de bunicul meu, care și-au dat viața pentru realizarea visului de veacuri al românilor, MAREA EPOPEE –UNIREA DE LA 1 DECEMBRIE 1918.

Iar acești eroi veghează din ceruri pentru ca românii să-și păstreze pe veci unitatea de neam și țară!

Singura lor dorință, atunci când s-au jertfit pentru țară, a fost: „SĂ NU NE UITAȚI!”

Reabilitarea monumentului eroilor din localitatea Cotu-Băii
s-a finalizat cu succes

Pe timpul când la Mărășești, Mărăști și Oituz se auzeau clopotele catedralelor marcând Centenarul marilor campanii ale armatei române din vara anului 1917, în localitatea Cotu-Băii, județul Suceava, se finalizau lucrările de reabilitare a Monumentului Eroilor.

Acest monument a fost ridicat, în anul 1937, la inițiativa și cu contribuția gospodarilor localității, urmașii eroilor căzuți pe fronturile războaielor: pentru Independența de stat a României, în Primul și al Doilea Război Mondial.

În întâmpinarea inițiativei locuitorilor satului Cotu-Băii a venit atunci arhitectul de origine germană Frantz Rosemberg.

Odată cu trecerea timpului, monumentul s-a degradat: s-a desprins tencuiala, s-au decolorat inscripțiile și au apărut fisuri în structura de bază a acestuia.

La inițiativa mea și a fraților mei am hotărât, în septembrie 2016, să facem pașii necesari și cu resurse financiare proprii, pentru ca acest monument să-și recapete măreția de altădată, chiar în anul când poporul român comemorează Centenarul marilor campanii militare din anul 1917, de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Am avut și obligația morală de a înfăptui acest deziderat, pentru că bunicul nostru – Avădănei Costache, și-a dat viața pe câmpul de luptă de la Mărășești în vara anului 1917.

În demersurile noastre pentru obținerea aprobărilor necesare, de la Oficiul Național Pentru Cultul Eroilor, am fost ajutați de Consiliul Director al ANCE „Regina Maria”, în frunte cu General Maior Prof. Univ. Dr. Visarion Neagoe – președinte și cu General de Flotilă Aeriană Dan Șerban – vicepreședinte.

În numele tuturor fraților și surorilor mele vă aducem profunde mulțumiri!

După primirea aprobărilor am pornit pe calea parcurgerii etapelor necesare, conform procedurilor legale în vigoare.

Proiectul de reabilitare a fost elaborat de arhitectul autorizat lt.col.(rt) Ioan Arboreanu, un român de mare valoare care vibrează la înalte sentimente patriotice atunci când este vorba de eroii neamului care s-au jertfit pentru ca noi, cei de astăzi, să ne bucurăm că avem o țară, că este pace și că suntem un neam respectat de celelalte popoare.

Totodată am primit aprobările necesare și din partea administratorului monumentului, Primăria Fântâna Mare, județul Suceava.

Aducem mulțumiri sincere primarului comunei, domnului Mucilenița Vasile, care s-a arătat încântat de inițiativa noastră și care a venit în întâmpinare cu foarte multe măsuri pentru ca lucrările să se desfășoare cât mai repede și în condiții optime.

Firma autorizată a lucrat cu meșteri pricepuți, cu mare experiență în construcția și reabilitarea monumentelor. Au la activ circa 60 monumente realizate până în prezent.

Acum, când monumentul este gata, împărtășesc un profund sentiment al datoriei împlinite față de eroii satului meu natal, față de bunicul meu, care și-au dat viața pentru realizarea visului de veacuri al românilor, MAREA EPOPEE – UNIREA DE LA 1 DECEMBRIE 1918.

Iar acești eroi veghează din ceruri pentru ca românii să-și păstreze unitatea de neam și țară o veșnicie!

Singura dorință a acestora, atunci când s-au jertfit pentru țară, a fost: „SĂ NU NE UITAȚI!”

Online:

https://unitate-centenar.ro/reabilitarea-monumentului-eroilor-din-localitatea-cotu-baii-s-a-finalizat-cu-succes/?fbclid=IwAR2ADwUeloZJWfyIdeBXa8CaRh3TyHIAXcG8dEqWLhZB4k8B_hiiE9IsLRQ

Reabilitarea Monumentului Eroilor din localitatea Cotu-Băii s-a finalizat cu succes

În data de 28 octombrie 2016 în articolul „Un exemplu de urmat: col. (r) dr. ing. Avădanei Constantin reabilitează, cu fonduri proprii, un monument închinat eroilor” relatam despre inițiativa domnului colonel aceea de a reda strălucirea de odinioară unui monument închinat eroilor, acum degradat. Monumentul se află în curtea fostei școli din Cotu Băii, județul Suceava. După obținerea tuturor aprobărilor necesare monumentul a fost reabilitat de col. (r) dr. ing. Avădanei Constantin împreună cu familia, cu fonduri proprii.

Lucrările la monument au fost finalizate chiar în ziua sărbătoririi centenarului luptelor de la Mărășești, Mărăști și Oituz. A fost un omagiu adus nu numai eroilor din satul Cotu Băii căzuți pe câmpul de luptă ci și bunicului Avădanei Costache care „și-a dat viața pe câmpul de luptă de la Mărășești în vara anului 1917”.

Amănunte aflăm chiar de la col. (r) dr. ing. Avădanei Constantin:

Pe timpul când la Mărășești, Mărăști și Oituz se auzeau clopotele catedralelor, marcând Centenarul marilor campanii ale armatei române din vara anului 1917, în localitatea Cotu-Băii, județul Suceava se finalizau lucrările de reabilitare a Monumentului Eroilor.

Acest monument a fost ridicat, în anul 1937, la inițiativa și cu contribuția gospodarilor localității, urmașii eroilor căzuți pe fronturile războaielor: pentru Independența de stat a României, în Primul și al Doilea Război Mondial. În întâmpinarea inițiativei locuitorilor satului Cotu Băii a venit atunci arhitectul de origine germană Frantz Rosemberg.

Odată cu trecerea timpului, monumentul s-a degradat: s-a desprins tencuiala, s-au decolorat inscripțiile și au apărut fisuri în structura de bază a acestuia.

La inițiativa mea și a fraților mei am hotărât, în septembrie 2016, să facem pașii necesari și cu resurse financiare proprii, pentru ca acest monument să-și recapete măreția de altădată, chiar în anul când poporul român comemorează Centenarul marilor campanii militare din anul 1917, de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Am avut și obligația morală de a înfăptui acest deziderat, pentru că bunicul nostru – Avădanei Costache și-a dat viața pe câmpul de luptă de la Mărășești în vara anului 1917.

În demersurile noastre pentru aprobările necesare, de la Oficiul Național Pentru Cultul Eroilor, am fost ajutați de Consiliul Director al ANCE „Regina Maria”, în frunte cu Domnul General Maior Prof.Univ.Dr. Visarion Neagoe – președinte și cu Domnul General de Flotilă Aeriană Dan Șerban – vicepreședinte.

În numele tuturor fraților și surorilor mele vă aducem profunde mulțumiri!

După primirea aprobărilor necesare am pornit pe calea parcurgerii etapelor necesare, conform procedurilor legale în vigoare. Proiectul de reabilitare a fost elaborat de arhitectul autorizat, lt. col.(rt) Ioan Arboreanu, un român de mare valoare, care vibrează la înalte sentimente patriotice, atunci când este vorba de eroii neamului care s-au jertfit pentru ca noi, cei de astăzi, să ne bucurăm că avem o țară, că este pace și că suntem un neam respectat de celelalte popoare.

Totodată am primit aprobările necesare și din partea administratorului monumentului, Primăria Fântâna Mare, județul Suceava.

Aducem mulțumiri sincere primarului comunei, domnului Mucilenița Vasile, care s-a arătat încântat de inițiativa noastră, și care a venit în întâmpinare cu foarte multe măsuri pentru ca lucrările să se desfășoare cât mai repede și în condiții optime. Firma autorizată a lucrat cu meșteri pricepuți, cu mare experiență în construcția și reabilitarea monumentelor. Au la activ circa 60 monumente realizate până în prezent.

Acum, când monumentul este gata, împărtășesc un profund sentiment al datoriei împlinite față de eroii satului meu natal, față de bunicul meu, care și-au dat viața pentru realizarea visului de veacuri al românilor, MAREA EPOPEE – UNIREA DE LA 1 DECEMBRIE 1918. Iar acești eroi veghează din ceruri pentru ca românii să-și păstreze unitatea de neam și țară o veșnicie!

Singura lor dorință, atunci când s-au jertfit pentru țară, a fost: „SĂ NU NE UITAȚI!”

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/reabilitare-monument-cotu-baii-suceava.htm

Un exemplu de urmat: col. (r) dr. ing. Avădanei Constantin reabilitează, cu fonduri proprii, un monument închinat eroilor

Pe 25 octombrie, de Ziua Armatei, s-a adus omagiu tuturor eroilor căzuți pentru apărarea patriei. La monumentele închinate acestora, răspândite în toată țara, s-au depus coroane de flori. Dar oare florile, depuse ca semn al recunoștinței pentru vitejia celor căzuți pe câmpul de luptă, pot acoperi starea de degradare în care se află multe dintre monumentele închinate lor? La nepăsarea autorităților se adaugă nepăsarea societății civile, a noastră, a tuturor. Trecem pe lângă ele, le admirăm linia elegantă, le vedem starea de degradare și… atât.

Un OM, col.(r) dr. ing. Avădanei Constantin, (poate mai sunt și alții, dar eu pe dumnealui îl cunosc) a avut inițiativa ca, împreună cu familia, să redea strălucirea de odinioară unui monument închinat eroilor, monument aflat în curtea fostei școli din Cotu Băii, județul Suceava. În primă fază au făcut curățenie în jurul monumentului, au plantat flori și au montat mai multe steaguri tricolor pregătind astfel monumentul pentru Ziua Armatei. Intenția domnului colonel Avădanei este ca, după ce obține toate aprobările, împreună cu familia, să asigure fondurile necesare pentru reabilitarea monumentului respectând configurația strictă a acestuia. Reabilitarea, dacă va primi aprobările necesare, se va face de o firmă de specialitate.

Amănunte aflăm chiar de la autorul acestei inițiative:

„Am poposit de curând pe meleagurile copilăriei mele, satul Cotu-Băii, județul Suceava. Au avut loc momente de comemorare a părinților mei, plecați de curând la cele veșnice. Cu acest prilej pașii m-au purtat și pe la școala din sat, acolo unde am învățat să scriu și să citesc, fiind primii ani de pregătire pentru viitoarea carieră pe care am parcurs-o cu deosebit succes.

În curtea școlii se află monumentul închinat eroilor căzuți în: Războiul de Independență de la 1877, în Primul Război Mondial și în al doilea Război Mondial. Odată cu desființarea școlii, acum câțiva ani, monumentul a ieșit din prim-planul activităților socio-culturale, căzând pradă uitării. Vremea l-a adus într-o stare de degradare accentuată.

Discutând acest aspect cu frații și surorile mele am hotărât să-l readucem la măreția de altădată prin contribuția noastră personală. Această lucrare a și început, în prima etapă fiind degajate toate resturile vegetale, s-au procurat drapele (tricolor) care să fie așezate în soclurile existente pe monument. La primăvară urmează să se facă intervenții asupra monumentului: tencuire, lustruirea plăcilor de marmură, refacerea gravurii cu numele eroilor. Aceste intervenții vor fi făcute de meșteri iscusiți, cu multă experiență în domeniu și cu respectarea strictă a configurației inițiale a monumentului. Dorim ca la anul viitor, de Ziua Eroilor să sfințim acest monument, să-l facem cunoscut prin semnificația acestuia, tuturor celor iubitori de țară și neam.

Făcând o scurtă documentare asupra istoricului monumentului am aflat că acesta a fost construit în anul 1937, la inițiativa și prin contribuția urmașilor eroilor căzuți pe fronturile celor trei războaie. În întâmpinarea locuitorilor satului Cotu Băii a venit atunci arhitectul de origine germană Frantz Rosemberg. Lucrările au fost coordonate la început de învățătorul școlii Gheorghe Lateș, apoi au fost continuate de învățătorul Știrbu Vasile.

Pe fațeta dinspre stradă s-a aplicat o placă de marmură pe care s-a gravat numele eroilor căzuți pe câmpurile de luptă până în anul 1918. Menționez că pe placă este gravat și numele bunicului meu, căzut la datorie în 1917.

În anul 1993 s-a aplicat o a doua placă de marmură, pe fațeta din spatele monumentului, pe care s-a gravat numele eroilor căzuți în al doilea Război Mondial. Această ultimă acțiune s-a desfășurat sub coordonarea directorului școlii din sat, profesor Avădanei Ghiorghe. Monumentul mai conține în vârf o cruce iar pe fiecare placă este scris „RECUNOȘTINȚĂ EROILOR MORȚI PENTRU PATRIE”.

Resursele financiare pentru realizarea lucrării vor fi asigurate de: prof. Avădanei Ghiorghe, prof. Avădanei Cezarina, Col. (r) dr. ing. Avădanei Constantin, dr. ing. Avădanei Vasile, ec. Avădanei Georgeta.

Așa arată monumentul după curățenia de toamnă făcută de frații și surorile mele, întâmpinând ziua de 25 Octombrie – Ziua Armatei României”.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/exemplu-de-urmat-col. (r) -avadanei-reabiliteaza-monument-cotu-baii.htm

În Anul CENTENARULUI MARII UNIRI, prin reabilitare, Monumentul Eroilor din localitatea Cotu-Băii, județul Suceava, luminează gloria ostașilor români, căzuți la datorie în Marele Război pentru Întregirea Neamului Românesc.

Reabilitarea a fost realizată din inițiativa și cu resursele proprii ale familiei Avădanei: Ghiorghe, Cezarina, Constantin, Vasile, Georgeta.

„GLORIE ETERNĂ OSTAȘILOR ROMÂNI, CĂZUȚI LA DATORIE PENTRU UNITATEA ȘI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI!”

MONUMENTUL EROILOR, din localitatea COTU-BĂII este un reper important al manifestărilor comemorative, care vor avea loc mâne în această zonă.

Acesta a fost reabilitat de frații AVĂDANEI – Geta, Vasile, Constantin, Cezarina, Gheorghe, în 2017, anul Centenarului marilor campanii militare ale armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Pe timpul acestor campanii a căzut la datorie și bunicul nostru Costache Avădanei.

Gestul nostru este o îndeplinire a dorinței eroilor care s-au jertfit:

„SĂ NU NE UITAȚI!”

Grupul de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, invitat la plantare de stejari în
Parcul Memoriei Naționale de la Mărășești

Grupul de Inițiativă „Centenar Marea Unire – Alba Iulia 2018” a primit o invitație din partea Consiliului Județean Vrancea pentru a participa la o nouă etapă de plantare, în cadrul proiectului „Ro-Mândria Stejarii României – Parcul Memoriei Naționale – 100 de ani de istorie și demnitate” inițiat de Antena 3 în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 noiembrie 2018, începând cu ora 10.00, la Mărășești, județul Vrancea. Potrivit col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, președintele Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia 2018”, organizația albaiuliană va da curs invitației, existând deja preocupare pentru constituirea echipei care va lua parte la eveniment (aproximativ 5 persoane), urmând ca puieții de stejar să fie procurați de la Romsilva Vrancea, partener în proiectul respectiv. De reamintit că acțiunea face parte din proiectul „Axa Centenar – Marea Unire”, iar Grupul de Inițiativă condus de col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei a onorat, printr-un program special, evenimentele care au avut loc la Mărășești în luna august a.c.

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8524, 20 noiembrie 2018, p. 7.

Online:

https://www.albaiuliainfo.ro/grupul-de-initiativa-centenar-marea-unire-alba-iulia-2018-invitat-la-plantare-de-stejari-in-parcul-memoriei-nationale-de-la-marasesti-24952.html?fbclid=IwAR0zKaEfjrlG19z-K8QUXiyoa0CZ9fhCYyNoXB7yrpMYl3U9xigopQVnJIY

Grupul de Inițiativă „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”- 14 iulie 2018.

Plantarea gorunului „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018” în orașul Pordim, Bulgaria, în parcul unicului muzeu dedicat regelui Carol I al României, locul de unde a comandat armata română în războiul pentru cucerirea Independenței de Stat a României, 1877-1878.

14 iulie 2018.

Plantarea Stejarului Centenar, la Grivița-Bulgaria, de către Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”.

Alba Iulia,
25 Octombrie 2018, Ceremoniile de la cimitirul eroilor români

de „ZIUA EROILOR” la Cimitirul eroilor români din ALBA IULIA

2018.

Generații de patrioți români au adus un omagiu eroilor români, pentru jertfele de sânge făcute pentru apărarea ființei naționale românești!

Onoruri supreme!

Portret de luptătoare.
Fiică adoptivă a municipiului Alba Iulia,
brăileanca Georgeta Bălan la 90 de ani

Cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, vicepreședinte al Filialei „Gemina” Alba a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, a prezentat-o în cadrul adunării festive din această lună pe Georgeta Bălan, o brăileancă pe care municipiul Alba Iulia a adoptat-o ca pe propria fiică.

Pașii vieții au condus-o mereu în ultima vreme spre Alba Iulia, unde și-a găsit cel mai bine locul pentru a-și manifesta pe deplin sentimentele și respectul față de simbolurile naționale și eroii neamului care s-au jertfit pentru libertate și democrație. Georgeta Bălan este membră a Filialelor Județene Alba ale ACMRR „Al. Ioan Cuza”, Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și Despărțământului „Eugen Hulea” al ASTRA. Ea a văzut lumina zilei la 4 decembrie 1927, în comuna Racoviță, județul Brăila, într-o familie nevoiașă, dar „toată viața ei a fost o luptătoare”, o descrie col. (r) Constantin Avădanei. A lucrat din anul 1944, încă de la vârsta de 17 ani, pentru a-și putea ajuta familia pe timpul cât tatăl și fratele ei luptau pe front. S-a căsătorit în anul 1948 cu veteranul de război Ion Bălan, care lucra la o unitate militară din Brăila, având împreună doi copii. În 1975, a rămas văduvă la vârsta de numai 48 de ani, soțul ei pierind în temnițele comunismului de la Sighet. După anul 1990, și-a dedicat aproape tot timpul participării la organizarea și desfășurarea acțiunilor comemorative în memoria celor care și-au dat viața pentru apărarea gliei străbune. […]

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXV, nr. 8259, 27 decembrie 2017, p. 7.

Doamnei Bălan Georgeta, la ceas aniversar

Doamna Bălan Georgeta este din Brăila și pe data de 4 decembrie 2016 împlinește o frumoasă vârstă. Este din Brăila dar o cunoaște o țară întreagă. O vedem întotdeauna la comemorări, la întruniri cu elevi, persoane vârstnice, militari și civili. Pentru dânsa nu există nicio opreliște în a călători la mari distanțe prin țară, pentru a fi prezentă acolo unde se comemorează eroii neamului, acolo unde se sărbătoresc simbolurile naționale. O vedem azi la Brăila, mâine la Sighetul Marmației, ca mai apoi să fie prezentă la Carei, Mărășești, Alba Iulia, Oarba de Mureș, Țebea, București, pe Transfăgărășan și oriunde vibrează în sufletul ei patriotismul, buna înțelegere între oameni, credința în Dumnezeu.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/balan-georgeta-ceas-aniversar.htm

Doamna BĂLAN GEORGETA – la 90 de ani. Portret de luptătoare

Pașii vieții au condus-o mereu, în ultima vreme, spre Alba Iulia. Aici și-a găsit locul pentru a se manifesta, în deplinătatea sentimentelor personale, față de respectul față de simbolurile naționale, față de eroii neamului care s-au jertfit pentru ca noi să fim bucuroși că trăim într-o țară liberă și democratică.

Este membră a Filialei „GEMINA” a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Al. I. Cuza”, membră a Filialei Alba a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, membră a Despărțământului „Eugen Hulea” Alba a ASTRA.

La împlinirea respectabilei vârstei de 90 de ani, este un bun prilej pentru doamna Bălan să se destăinuie în fața noastră cu diferite secvențe din viața ei. Doamna Bălan Georgeta a văzut lumina zilei la 4 decembrie 1927 în comuna Racovița, județul Brăila, într-o familie nevoiașă. După absolvirea clasei I în comuna natală, întreaga familie se mută în orașul Brăila, unde continuă cursurile Școlii generale nr.13, până la finalizarea celor 7 clase, în anul 1941.

Pentru tot ceea ce a făcut și va face pentru români, noi, colegii, îi aducem sincere mulțumiri, îi adresăm la aceste momente aniversare calde felicitări, urări de multă sănătate, multe zile senine și „LA MULȚI ANI!”.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/balan-georgeta-portret-luptatoare-autor-avadanei.htm

La ALBA IULIA a fost sărbătorită doamna BĂLAN GEORGETA
cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani

La Alba Iulia, în data de 21 decembrie 2017, a fost sărbătorită doamna Bălan Georgeta, cu prilejul trecerii pragului a 90 de primăveri.

A rostit câteva cuvinte despre filmul vieții parcurs de sărbătorită, col.(r) dr. ing. Constantin Avădanei, scoțând în evidență calitățile personale deosebite, de bun patriot, spiritul de abnegație și sacrificiu depuse în organizarea și desfășurarea acțiunilor de comemorare a eroilor neamului, în diferite localități din țară. În esență s-a realizat portretul de luptătoare-model dovedit pe tot parcursul vieții.

[…] La sfârșit s-a cântat un emoționant „LA MULȚI ANI!”.

Doamna Bălan Georgeta, profund emoționată, a mulțumit tuturor pentru atenția acordată și i-a asigurat pe colegii din filială, că atât cât o va mai ține puterile va fi alături în toate acțiunile privind sărbătorirea CENTENARULUI MARII UNIRI A ROMÂNILOR DE LA 1 DECEMBRIE 1918.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/alba-iulia-balan-georgeta-sarbatorita.htm

LA MULȚI ANI!

Domnule Col (rt) IVAN TEODOR

Într-o frumoasă zi de toamnă, 28 septembrie 2019, puternic pastelată, domnul colonel Ivan Teodor își aniversează fericit ziua de naștere.

Trece cu hotărâre, alături de cei dragi din familie și prieteni, pragul a 89 de ani de viață.

Este un moment al amintirilor, al meditației, mândru de ceea ce a realizat în viață: o carieră militară strălucită, copiii crescuți, educați și ajutați să se realizeze, în vremurile în care trăim […]

În anii tinereții îl găsim urmând Școala Militară de Ofițeri de Rezervă, iar la absolvire a primit gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 6 Pionieri Alba Iulia, devenit între timp Regimentul 52 Geniu.

A fost o performanță personală și profesională de a evolua în carieră, de la gradul de sublocotenent la gradul de colonel, în aceeași unitate militară, Regimentul 52 Geniu Alba Iulia.

De la Alba Iulia a asigurat cu resurse umane și materiale șantierul Transfăgărășanului, iar pentru rezultate deosebite a fost promovat în funcția de Șef de Stat Major la Brigada 45 Geniu Cernavodă, unitate cu care a dus la bun sfârșit construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Acumulând o mare experiență profesională, i-a venit rândul să instruiască noi și noi generații de cadre militare, la Școala de Maiștri Militari și Subofițeri de Geniu și Construcții de la Cernica.

Tot de aici, a venit momentul să iasă la pensie, trecând în rândurile rezerviștilor militari, în anul 1988. Și-a regăsit colegii mai în vârstă, dar și mai tineri pensionari, în cadrul Filialei „Gemina” Alba, a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Al. I. Cuza”, filială condusă tot de un specialist în arma Geniu, domnul General de Brigadă(rt) ing. Ioan Belci.

La ceas aniversar colegii din Filiala „Gemina” Alba îi urează „LA MULȚI ANI!”, viață lungă și liniștită alături de cei dragi ai familiei.

O nouă victorie a sublocotenentului (r) HÂRJOC VASILE
la concursurile sportive naționale

În data de 13 aprilie 2019 s-a desfășurat la Slănic Prahova, prima ediție a Campionatului național de alergare montană, proba de 6000 m. Numărul participanților a depășit cifra 100.

La categoria de vârstă +65 ani, l-am regăsit la terminarea cursei, ca de obicei, pe domnul Hârjoc Vasile pe cel mai înalt podium, locul întâi. Distanța a fost parcursă de campion în 26 minute, un nou record național la această categorie. În clasamentul general acesta s-a clasat pe locul 23. […]

Sublocotenentul (r) HÂRJOC VASILE a continuat astăzi
la Cluj-Napoca seria succeselor sportive

În data de 14 aprilie 2019 s-a desfășurat la Cluj-Napoca, maratonul internațional, „Wizz Air- Cluj-Napoca-Marathon-2019”.

Alergătorul Vasile Hârjoc a concurat la proba de semimaraton, categoria de vârstă +65 ani. După terminarea probei, Vasile Hârjoc a urcat pe treapta cea mai înaltă a podiumului, cu o strălucită victorie obținută în condiții de concurs foarte exigente. Timpul înregistrat la parcurgerea distanței de 21,097 km a fost de 1 h 29 min 44 s. Concursul a întrunit peste 5000 concurenți din 32 de țări.

O mare victorie a rezervistului militar VASILE HÂRJOC la Semimaratonul București Volkswagen, ediția 2019

În zilele de 11 și 12 mai 2019 s-a desfășurat ediția a 8-a ediție a Semimaratonului București Volkswagen, competiție internațională la care au participat peste 9000 de alergători din numeroase țări.

Rezervistul militar VASILE HÂRJOC a concurat la categoria de vârstă 65+, obținând locul 1, cu timpul de 30 min 20 sec. Victoria este categorică, pentru că următorul concurent a trecut linia de sosire după 21 minute de primul clasat.

Victorie a Rezervistului militar VASILE HÂRJOC la Maratonul Internațional Chișinău, Ediția 2018

Maratonistul Vasile Hârjoc a participat la Maratonul Internațional, organizat la Chișinău, în zilele de 29 și 30 septembrie 2018, unde a concurat la proba de semimaraton (21,097 km), categoria de vârstă „65+” ani. La ediția a 4-a, din anul 2018, au luat parte peste 3000 de alergători din 50 de țări, care au concurat la diferite probe: 5000 m, 10000 m, semimaraton (21,097 km) și maraton (42,195 km).

În condițiile unei concurențe acerbe, când la această probă au luat startul 750 alergători, Vasile Hârjoc s-a clasat pe locul I la proba de semimaraton, obținând un timp foarte bun la nivel național: 1 oră, 32 minute și 42 secunde. În clasamentul general s-a clasat pe locul 27 din cei 3000 de concurenți.

La Chișinău a transmis și mesajul Grupului de Inițiativă „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018” din Alba Iulia. La întoarcerea în țară Vasile Hârjoc a declarat că dedică această victorie Centenarului Marii Uniri.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/maraton-international-chisinau-victorie-harjoc-alba-iulia.htm

Sublocotenentul (r) HÂRJOC VASILE a obținut rezultate de excepție
la Campionatul Mondial de Atletism din Polonia

Sublocotenentul (r) HÂRJOC VASILE este membru al Filialei „Gemina” Alba, a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Al. I. Cuza” și membru al Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”.

În perioada, 23-30 martie 2019 a participat la un mare eveniment sportiv, Campionatul Mondial de Atletism, desfășurat în orașul Torun, Polonia. A concurat la categoria de vârstă +65 ani, dar acest lucru nu a constituit un impediment pentru marele alergător de a râvni la un loc pe podium, pentru diferite probe.

A fost cu atât mai dificil, cu cât condițiile de concurs presupuneau o bună pregătire fizică și psihică, datorate numărului mare de concurenți, peste 4000, din 82 de țări. La proba de 3000 m s-a clasat pe locul 7, cu timpul de 11min16sec., acesta fiind un nou record național pentru categoria de vârstă, +65 ani. La proba de cros-country de 8000m, s-a clasat pe locul 6 (individual), cu timpul de 35 min. În cadrul probei de cros pe echipe s-a clasat pe locul 3, după Polonia și Marea Britanie.

A urmat proba de 10000 m-alergare pe șosea, la care domnul Vasile Hârjoc a obținut un binemeritat loc 6, cu un timp de 41 min 01 sec.

Dar, cea mai mare satisfacție a fost pentru alergătorul nostru, obținerea medaliei de bronz la proba de semimaraton (21,097 km), distanță parcursă în 1 h 26 min 58 sec.

Atletul cugirean Vasile Hârjoc,
avansat la gradul de sublocotenent (r) și înnobilat cu titlul de
Ambasador al sportului românesc, de către Rezerviștii militari din Alba Iulia

Atletul cugirean Vasile Hârjoc, avansat la gradul de sublocotenent (r) și înnobilat cu titlul de Ambasador al sportului românesc, de către Rezerviștii militari din Alba Iulia.

Cu prilejul sărbătoririi zilei de 25 octombrie – Ziua Armatei Române, la hotelul militar din Alba Iulia a avut loc marți, 23 octombrie, adunarea lunară a Filialei „Gemina” Alba, a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Al. I. Cuza”. Printre punctele înscrise pe agenda dezbaterilor s-a aflat și prezentarea de către Gl. Bg. (rt) ing. Ioan Belci, a Ordinului de avansare la gradul de sublocotenent(r) a lui Vasile Hârjoc, unul dintre cunoscuții atleți ai Cugirului, sportiv, care, prin rezultatele sale de-a lungul timpului, a adus faima sportului din județul Alba. După citirea ordinului de avansare, președintele filialei i-a înmânat sărbătoritului o diplomă de excelență.

Ca o surpriză pentru participanții la adunare, dar mai ales pentru proaspătul sublocotenent(r) Vasile Hârjoc, a fost înmânarea diplomei „Centenarul Marii Uniri”, de către președintele Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018” col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei. […]

Constantin PREDESCU

Online:

Atletul cugirean Vasile Hârjoc, avansat la gradul de sublocotenent (r) și înobilat cu titlul de Ambasador al sportului românesc, de către Rezerviștii militari din Alba Iulia

În 20 octombrie, de Ziua Pensiilor Militare,

APROAPE 900 DE PENSIONARI MILITARI,
SĂRBĂTORIȚI ÎN JUDEȚUL ALBA

Potrivit calendarului militar al Ministerului Apărării Naționale, pe data de 20 octombrie este Ziua Pensiilor Militare, deoarece în „Monitorul Oastei” nr. 1 din 20 octombrie 1862, în cuprinsul Ordinului pe toată oastea nr. 267, semnat de generalul Ioan Emanoil Florescu, în calitate de ministru de război, se menționează prima structură specializată în domeniul pensiilor militare în cadrul tabloului cu noua organizare a ministerului.

Col. Adrian Agîrbiceanu, șeful Centrului Militar Județean Alba, ne-a declarat că, potrivit celei mai recente situații transmise de Casa Județeană de Pensii Alba, în județ sunt 883 de pensionari militari ai Ministerului Apărării Naționale. […]

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXIV, 17 octombrie 2016, p. 3.

Diplome pentru octogenarii Filialei „Gemina” Alba a ACMRR

Restaurantul Căminului Militar de Garnizoană Alba Iulia a găzduit ieri după-amiază ședința pe luna decembrie a Filialei „Gemina” Alba a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, ședință care s-a derulat într-o atmosferă festivă, având în vedere apropiatele sărbători ale Crăciunului. A urmat un frumos recital de colinde oferit de un grup de teologi, în frunte cu protopopul Teofil Slevaș.

Împreună cu col. Constantin Avădanei, g-ral. Ioan Belci a decernat diplome aniversare membrilor asociației care sunt cel puțin octogenari, decanul de vârstă fiind brăileanca Georgeta Bălan, care pe 4 decembrie a împlinit 90 de ani. Ea este membră a filialei omoloage ACMRR Brăila, dar și a Despărțământului „Eugen Hulea” Alba Iulia al ASTRA. Alături de diplomă, sărbătoriții prezenți au primit și câte un breloc personalizat cu însemnele ACMRR Alba.

Ceilalți seniori ai ACMRR Alba omagiați sunt: col. Vasile Miron (care pe 18 ianuarie 2018 va împlini 90 de ani), col. Ioan Todor, col. Neagu Iancu, col. Ștefan Sălăgean, col. Dumitru Doran, col. Vaier Cota, cpt. Ștefan Curcă, g-ral. Ioan Belci, col. Eugen Papeș, col. Grigore Toloacă și col. Costache Chișecuț, dar câțiva dintre ei au absentat din motive de sănătate.

Un grup de colindători din cadrul ASTRA Alba Iulia, condus de prof. Maria Cioica – președinte, a interpretat colinde tradiționale românești, iar două tinere au cântat și câteva melodii folclorice. La final, președintele ACMRR Alba, g-ral. bg. (rtr.) Ioan Belci, care pe 31 decembrie va împlini 81 de ani, i-a felicitat pe toți cei prezenți, urându-le „La mulți ani, cu sănătate!”. Sărbători fericite și viață lungă!

[…]

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXV, 22 decembrie 2017, p. 4.

Onoare și respect pentru foștii luptători pe front
de Ziua Veteranilor de Război

La sfârșitul săptămânii trecute, la Cimitirul Veteranilor de Război din Alba Iulia s-a desfășurat un ceremonial militar și religios prilejuit de Ziua Veteranilor de Război, Garda de onoare fiind formată din elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”.

Au ținut să-și aducă omagiul lor foștilor luptători pe front, supraviețuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial, subprefectul Monica Popescu, vicepreședintele CJ Alba, Dumitru Fulea, viceprimarul Voicu Paul, comandantul Garnizoanei Alba Iulia, col. Marcel Domșa, consilieri locali și județeni, alți șefi de instituții publice, civile și militare.

Au fost prezenți totodată veteranii de război Laurean Deac și Gheorghe Hațegan, alături de câțiva membri ai AJVR Alba (însoțiți de Gheorghe Sântei) și președintele Asociației „Pro Cugir”, Aurel Voicu. Merită evidențiat gestul genistului Simion Muntean, care l-a ajutat pe unul dintre veterani ce abia mergea sprijinit în cârje să urce treptele spre monument. Slujba de pomenire a fost oficiată de părintele protopop Teofil Slevaș și preotul militar de garnizoană, Constantin Bratu. Din mesajul transmis prin vocea mr. Lucian Moldovan de către președintele AJVR „Regele Ferdinand I” Alba, col. (rtr.) Eugen Papeș, aflat la București pentru a marca Ziua Veteranilor de Război, rezultă că în județul Alba mai sunt 102 veterani de război din cei peste 12.000 de veterani câți a avut asociația la înființare, și 1.050 de văduve din 9.000 de soții ale supraviețuitorilor celei de-a doua conflagrații mondiale.

Robert GHERGU

Unirea , Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8357, 2 mai 2018, p. 7.

29 aprilie 2018, Alba Iulia,
Ziua Veteranilor de Război,
în Anul Centenarului Marii Uniri

Rezerviștii militari și Cuza

În cadrul Adunării Generale din această lună a Filialei „Gemina” Alba a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, desfășurate în 25 ianuarie, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, pe lângă dezbaterea problemelor curente, a avut loc și un moment solemn. Cu acest prilej, au fost evocate două mari personalități ale literaturii și istoriei române: poetul național Mihai Eminescu și domnitorul Alexandru Ioan Cuza, colonelul care a făurit Unirea Principatelor Române de la 24 Ianuarie 1859. Activitatea a fost pregătită de vicepreședintele ACMRR „Gemina” Alba, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei – președinte al Grupului de inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba lulia 2018” și Comitetul Director al filialei județene.

Despre viața și opera poetului Mihai Eminescu a vorbit prim-vicepreședintele Ioan Galdea, care a evidențiat contribuția poetului la lărgirea orizontului de cunoaștere și a sensurilor de exprimare ale limbii române, așezând opera sa în locul de onoare al literaturii universale, ne-a informat Constantin Avădanei. Autorul lucrării a abordat și activitatea poetului ca publicist și activist pe tărâm cultural-patriotic, prin care Eminescu a dezvoltat în rândurile populațiilor românești spiritul de unitate în acțiunea de formare a unei Românii pe spațiul vechii Dacii a strămoșilor noștri.

Despre sărbătorirea Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 au vorbit Ioan Belci: „Al. I. Cuza – făuritorul statului român modern”; Constantin Avădanei: „Al. I. Cuza, un domnitor al tuturor românilor” și Ioan Străjan: „Mari personalități ale vremii care au contribuit la înfăptuirea Unirii Principatelor Române”, dar la dezbateri au mai participat și Ștefan Rus, Ioan Brad și Grigore Toloacă.

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, 27 ianuarie 2018, p. 3.

Aspecte de la Adunarea-Bilanț, a Filialei „Gemina” Alba, a ASOCIAȚIEI NAȚIONALE A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE „AL. I. CUZA”, desfășurată în data de 29 martie 2019, în sala de festivități a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.

COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR „MIHAI VITEAZUL” ALBA IULIA,
24 aprilie 2019. Aspecte de la Ședința lunară a rezerviștilor militari din Filiala „GEMINA” Alba, a ANCMRR „Al. I. Cuza”.

Activitate bogată și diversificată rezerviștilor militari albaiulieni

Joi, 28 iunie, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia s-a desfășurat Adunarea Generală lunară a Filialei Județene „Gemina” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere. Din prezidiu au făcut parte g-ral. bg. (rtr.) Ioan Belci, președintele ACMRR Alba, col. (r) Ioan Galdea – vicepreședinte și col. (r.) Victor Teodorescu – membru în Comitetul Director.

În deschidere, au fost înmânate noile legitimații membrilor și membrilor de onoare ai Filialei „Gemina” și a fost anunțată aprobarea avansării onorifice la gradul de colonel a lt. col. Nicolae Bolea. Totodată, a fost prezentat un fragment din materialul documentar „Contribuția genistică la realizarea Marii Uniri”, realizat de col. Dumitru Ghețe, și au fost oferite detalii privind pelerinajul în Bulgaria, din 14-15 iulie, pentru comemorarea ostașilor români căzuți în Războiul de Independență în luptele de la Grivița, Smârdan și Vidin.

Participanții au aflat că pensiile militare nu se vor majora în acest an, că vor sărbători Ziua Rezervistului Militar pe 26 iulie, cu prilejul Adunării Generale de luna viitoare, iar ACMRR Alba a fost singura asociație care i-a recompensat pe toți absolvenții promoției „Centenarul Marii Uniri” a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, nu doar pe premianți, cu diplome, pixuri și cărți avându-l ca autor pe col. (rtr.) Grigore Toloacă. De altfel, scriitorul Grigore Toloacă le-a oferit colegilor volumul „întâmplări de dincolo de moarte (peripețiile bietului meu suflet păcătos)”, apărut în acest an la Editura Unirea.

Col. Constantin Avădanei, președintele Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, l-a răsplătit cu un premiu în valoare de 300 de lei pe cel mai bun elev militar la fizică, amintind și de diplomele oferite pe 15 iunie, la comemorarea lui Mihai Eminescu.

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8404, 30 iunie 2018, p. 3.

9 Mai 2019.

Participarea rezerviștilor militari din Filiala „Gemina” Alba și din Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, la festivitățile de la Alba Iulia, ce au marcat: ZIUA INDEPENDENȚEI DE STAT A ROMÂNIEI, ZIUA VICTORIEI, ZIUA EUROPEI.

Rezerviștii albaiulieni aprind candelele recunoștinței
la mormintele eroilor

La Cimitirul Eroilor Români din Alba Iulia a avut loc un eveniment deosebit dedicat sărbătoririi Zilei Eroilor, în aceeași zi cu sărbătoarea religioasă Înălțarea Domnului.

Evenimentul a fost organizat de FILIALA „GEMINA” ALBA a ANCMRR „AL. I. CUZA” și a avut ca activitate principală, aprinderea unor candele la fiecare cruce de erou din Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.

Inițiatorul și moderatorul evenimentului a fost col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, vicepreședintele filialei.

Aprinderea acestor candele este închinată jertfelor de sânge ale tuturor eroilor români, cunoscuți și necunoscuți, sacrificiului suprem dat în lupta pentru păstrarea ființei naționale, apărarea continuității poporului român pe aceste meleaguri, realizarea unui stat național român, apărarea culturii și civilizației românești, pentru păstrarea demnității între celelalte popoare pe acest pământ. Alegerea momentului, ca acest eveniment să aibă loc seara, la orele 20,30, în preajma lăsării întunericului are o semnificație deosebită. O prezență distinctă, care a dat culoare și solemnitate evenimentului, a fost participarea unei formațiuni de elevi de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.

Cimitirul Eroilor, Alba Iulia, în seara zilei de 5 iunie 2019.

Aprinderea candelelor la fiecare cruce de erou.

Acțiune inițiată și organizată de Filiala „GEMINA” Alba, a ANCMRR „Al. I. Cuza”, președinte, Gl. Bg. (rt) ing. Ioan BELCI, vicepreședintele, col. (r) dr. ing. Constantin AVADANEI.

„SLAVĂ EROILOR PATRIEI!”

Alba Iulia, Cimitirul Eroilor,
6 iunie 2019.

Întâlnire de suflet cu patrioți adevărați: un „mugur” al neamului românesc si un veteran de război, în vârstă de 98 ani!

Ziua Eroilor marcată la Alba Iulia:
Depuneri de coroane, serviciu religios și defilarea Gărzii de onoare

Ziua Eroilor a fost marcată la Alba Iulia în 6 iunie, printr-o manifestare organizată de Prefectura Alba. Din program au făcut parte un serviciu religios, depunere de coroane și defilarea Gărzii de onoare. Manifestarea s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, începând cu ora 12.00. Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, este celebrată în fiecare an, de Ziua Înălțării Domnului, mare sărbătoare creștină, care marchează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere. Astfel, anul acesta, Ziua Eroilor este celebrată la 6 iunie, în memoria celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Programul activităților la Alba Iulia de Ziua Eroilor a debutat la ora 12.00, cu tragerea clopotelor în lăcașele de cult, intonarea imnului național, oficierea unui serviciu religios și a continuat cu depuneri de coroane din partea autorităților locale și județene, instituțiilor deconcentrate, partidelor politice, organizațiilor non-guvernamentale și societății civile.

Online:

FOTO, VIDEO. Ziua Eroilor marcată la Alba Iulia: Depuneri de coroane, serviciu religios și defilarea Gărzii de onoare

Ceremonial militar-religios și cultural

Slujbă de pomenire pentru
GEORGESCU LUCIA și DUMITRU I. DUMITRU
la Catedrala Reîncoronării din Alba Iulia

În ziua de 26 octombrie 2016 a avut loc, în cadrul slujbei la Catedrala Reîncoronării din Alba Iulia, comemorarea a două personalități care au trăit și s-au manifestat ca iubitori de neam românesc, în orașul Brăila. Acțiunea a fost organizată și coordonată de doamna Bălan Georgeta, aflată în Alba Iulia cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României.

Doamna Georgescu Lucia a plecat dintre noi acum 40 de zile și a lăsat printre noi eterne amintiri despre felul cum trebuie să ne cinstim eroii neamului. A fost veterana Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Brăila. S-a născut la Dej, unde a copilărit și a urmat școala, apoi, după căsătorie, și-a urmat soțul prin țară, acolo unde lucra în cadrul Regionalei CFR, pe post de constructor.

Deși s-a născut în Ardeal, ea se considera brăileancă, a făcut ca numele orașului Brăila să fie cunoscut și respectat în toată țara, acolo unde a participat, făcând parte din delegația Asociației Cultul Eroilor, la manifestări comemorative. Așa o regăsim printre oaspeții de seamă din Alba Iulia, la prieteni și colegi în cadrul Cultului Eroilor, participând la acțiuni comemorative încă din anul 1992, organizate și desfășurate în memoria eroilor neamului, alături de buna sa prietenă doamna Bălan Georgeta. Doamna Georgescu Lucia rămâne un exemplu pentru cei din jur, și mai ales pentru tineri, un exemplu de seriozitate, tenacitate și oglinda unei lecții de patriotism adevărat.

O moarte fulgerătoare i-a răpus viața și l-a luat dintre noi pe cel care a fost domnul Dumitru I. Dumitru, om de înaltă noblețe sufletească, care a purtat cu eroism stindardul dreptății, al luptei pentru libertate și iubire de țară și de neam. A ocupat spre sfârșitul vieții funcția de Director Comercial la Ministerul Agriculturii, Filiala județului Brăila, dar a fost și Președintele Filialei județene Brăila a Deținuților Politici și Președinte al Filialei Județului Brăila a Cultului Eroilor.

Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, să le fie țărâna ușoară!

La slujba de comemorare au participat Domnul Col. (r) Miron Vasile cu soția, col. (r) dr. ing. Avădanei Constantin.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/slujba-pomenire-braileni-georgescu-dumitru-catedrala-alba-iulia.htm

Pictorul Sava Henția a fost omagiat la Sebeșel

Marți, 21 februarie 2017, au avut loc, la bustul dedicat pictorului Sava Henția, situat în mijlocul satului natal Sebeșel, comuna Săsciori, în prezența oficialităților locale, depuneri de coroane din partea Fundației „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”, președinte ec. Ioan Străjan, cu ocazia comemorării celor 113 ani de la stingerea din viață a piciorului (21 februarie 1904). La ceremonia depunerilor de coroane au participat numeroși simpatizanți, membrii unor ONG- uri din Alba Iulia, o parte dintre oficialitățile locale, precum și localnici din Săsciori și Sebeșel. Dintre oaspeții participanți îi amintim pe ec. Ioan Străjan – directorul revistei „Dacoromania”, col. (r.) Ioan Brad, prof. Georgeta Ciobotă, prof. Maria Cloica – președinte ASTRA Alba Iulia, ec. Sabin Cioica, teolog Rimo Vlonga, col. (r.) Ioan Galdea, col. (r.) Ștefan Rus, prof. universitar Ioan Scheau, ing. Vasile Todor, col. (r.) Dorin Oaidă, col. (r.) dr. ing. Constantin Avădanei, prof. Victor Făt cu fiul Victor-Gheorghe Făt și col. (r.) Nicolae Paraschivescu, care a ținut o bogată și documentată alocuțiune despre viața și opera pictorului comemorat.

[…]

În concluzie, localitățile de pe Valea Frumoasei dețin frumuseți naturale, peisagistice și vestigii istorice și de artă nebănuite, la care se adaugă hărnicia și ospitalitatea locuitorilor din zonă, ce-și așteaptă cu brațele deschise vizitatorii, turiștii din țară și străinătate, spre desfătare și cunoaștere.

Jr. Dragomir VLONGA

Unirea, Alba Iulia, anul XXV, nr. 8013, 23 februarie 2017, p. 7.

La Sebeșel. sub semnul Centenarului Marii Uniri

PICTORUL SAVA HENȚIA, SĂRBĂTORIT LA 170 DE ANI DE LA NAȘTERE

Joi, 1 februarie 2018, au avut loc de-puneri de coroane și ample manifestări la bustul din satul Sebeșel, comuna Săsciori, marcând împlinirea a 170 de ani de la nașterea marelui pictor local Sava Henția.

Sava Henția s-a născut în ziua de 1 februarie 1848, la Sebeșel, județul Alba, dintr-o familie de preoți. A trăit doar 56 de ani, decedând din cauza unui infarct în ziua de 21 februarie 1904, la București, unde-și are mormântul. A fost un pictor realist, muralist și ilustrator de carte. După studiile liceale de la Sebeș, a continuat la Belle Arte din București, unde i-a avut ca profesori pe renumiții pictori Gheorghe I Tăttărescu și Theodor Aman, apoi la Paris. Activitatea lui se înscrie în tendințele acelor vremuri în care s-au intensificat schimbările culturale dintre Ardeal și România. Sava Henția și-a adus contribuția la cristalizarea conștiinței naționale românești. Aspirant devotat către marile compoziții, a realizat alegorii cu tematică mitologică sub influența stilistică a lui Pierre Prud’hon, cu umbre catifelate din care se detașează, scăldate într-o lumină argintie, nuduri adolescentine pline de senzualitate. A participat la Războiul de Independență (1877-1878), timp în care a pictat numeroase scene de campanie, fiind considerat un adevărat reporter de război.

După mărturisirile celor prezenți, acțiunea a fost un mare succes, iar astfel de acțiuni vor mai fi organizate în județ, omagiind oamenii de seamă ai României, nu numai în anul Centenar. Următoarea acțiune la care invităm să participe cât mai multă lume (făcând apel special la tineri și elevi), va avea loc luni, 5 februarie 2018, de la ora 13.00, la Statuia lui Iuliu Maniu situată în Alba Iulia, Orașul de jos.

Dragomir VLONGA

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, 5 februarie 2018, p. 7.

Academicianul David Prodan, patronul spiritual al Școlii Gimnaziale din Sălistea, comemorat la el acasă

La 116 ani de la nașterea academicianului David Prodan, școala gimnazială din localitatea Săliștea, instituție ce poartă numele ilustrului profesor și istoric, a organizat marți, 13 martie, o manifestare dedicată memoriei marelui savant al Transilvaniei. La eveniment au participat elevii școlii și cadrele didactice, primarul localității, Aurel Emil Stănilă, preotul Ilie Liviu, elevi ai Colegiului Național „David Prodan” Cugir însoțiți de profesoara CDI, Mariana Cunțan, precum și istorici și oameni de cultură. Printre aceștia s-au aflat: profesor doctor Gheorghe Anghel, colonel în rezervă Constantin Avădanei – președinte al grupului de inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, sculptorul Romi Adam, profesorul Ioan Bâscă, colonel-scriitor Ioan Brad, Ioan Străjan – directorul revistei „Dacoromania”, președintele fundației „1 Decembrie 1918 pentru unitatea și integritatea României”, Vasile Tudor, alți invitați și personalități locale.

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8322, 15 martie 2018, p. 7.

Comemorarea eroilor Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu, la Mănăstirea Râmeț

Martirii Horea, Cloșca și Crișan, precum și eroul Avram Iancu au fost comemorați duminică, 4 martie 2018, la Mănăstirea Râmeț, în cadrul unei slujbe de parastas, inițiativă a Filialei Alba Iulia a Societății Cultural Patriotice „Avram Iancu”. La slujbă au participat în jur de 100 de persoane de la mai multe asociații din țară.

În data de 28 februarie 2018 s-au împlinit 233 ani de la frângerea cu roata a trupurilor lui Horea și Cloșca pe Dealul Furcilor din Alba Iulia, după ce anterior Crișan s-a spânzurat în închisoare.

În prima duminică de după 28 februarie conducătorii răscoalei iobagilor din Transilvania sunt comemorați printr-un parastas organizat la Mănăstirea Râmeț, de filiala Alba Iulia a Societății Cultural Patriotice „Avram Iancu”, în frunte cu președintele de onoare, profesorul Emil Jurcă, și președintele executiv, Ioan Vesa.

La evenimentul din anul acesta au participat circa 100 persoane, membri ai Societății „Avram Iancu” din Alba Iulia, Aiud, Teiuș, Cluj Napoca, Câmpia Turzii, Târgu Mureș, dar și din Brăila. Printre participanți s-a putut remarca prezența reprezentanților: Filialei „Gemina” Alba, a ANCMRR „Al. I. Cuza”, Filialei Alba a ANCE „Regina Maria”, a Despărțământului ASTRA Alba Iulia, a Fundației „1 Decembrie 1918 pentru unitatea și integritatea României”, a AFDP, ș.a.

Online:

https://unitate-centenar.ro/comemorarea-eroilor-horea-closca-crisan-si-avram-iancu-la-manastirea-ramet/

Evocarea vieții si activității istoricului David Prodan, la Alba Iulia

Ieri, la bustul lui David Prodan din Parcul Mihai Eminescu, situat în fața Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia, s-a desfășurat un moment omagial la împlinirea a 115 ani de la nașterea istoricului, în 13 martie 1902 în satul Cioara, astăzi Săliștea, și a 25 de ani de la moartea acestuia.

Bustul a fost inaugurat cu aproximativ 3 luni în urmă, mai precis pe 29 noiembrie 2016, în cadrul Serbărilor Unirii, fiind tot o operă a sculptorului Romi Adam, prezent la eveniment. Au depus coroane Primăria și Consiliul Local Alba Iulia, reprezentate de viceprimarul Gabriel Pleșa și consilierul local Gabriel Lupea, și Fundația „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”, în frunte cu neobositul ei lider, ec. Ioan Străjan, unul dintre inițiatorii evenimentului, alături de poetul Ion Mărgineanu și col. (r) Ioan Galdea.

Au participat profesori, istorici, scriitori, bibliotecari și alți oameni de cultură, precum și ofițeri în rezervă, prof. Emil Jurca – președinte de onoare al Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” Alba, fiindu-i chiar student. în alocuțiunile lor, vorbitorii au evocat aspecte din copilăria, cariera profesională și viața istoricului, iubitor al pământului și țăranului român, precum și din opera lui, axată spre cercetarea iobăgiei, cu studiu aprofundat pe Răscoala lui Horea. Cu toții au ajuns însă la concluzia că David Prodan merită promovat mult mai mult. în județul Alba, un colegiu național din Cugir și școala din Săliștea, dar și un amfiteatru al Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia poartă nu-mele acad. David Prodan.

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXV, nr. 8029, 14 martie 2017, p. 2.

COMEMORAREA GENERALULUI IOAN STROIA,
EPISCOP AL ARMATEI ROMÂNE

Ieri, 18 aprilie, la Schitul „Sf. Ioan Botezătorul” Alba Iulia, a avut loc o slujbă de comemorare a celor 80 de ani de la trecerea la cele veșnice a fostului episcop al Armatei Române, g-ral. bg. dr. Ioan Stroia, care a slujit timp de 12 ani. Slujba de aducere aminte a fost oficiată de pr. Emanuel Scarlat, împreună cu preoții militari Constantin Bratu (Garnizoana Alba Iulia) și Ioan Cărpinișan (Garnizoana Sebeș), ajutați de câteva măicuțe. Col. (rtr.) Nicolae Paraschivescu, inițiatorul acțiunii, a prezentat date din biografia fostului episcop al armatei, cu studii universitare la Jena, Budapesta și Leipzig, subliniind rolul acestuia în revigorarea vieții preoțimii și dăscălimii din zona Sibiu și Săliște. Pe 20 mai 1925, la recomandarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, a fost numit episcop al Armatei Române și a fost avansat la gradul de general de brigadă, fiindu-i aprobată și mutarea la Alba Iulia. A fost un militant pentru păstrarea școlilor românești într-o perioadă în care autoritățile doreau maghiarizarea populației transilvane, luptând totodată împotriva pătrunderii religiei romano-catolice în armata română, tradițional ortodoxă. A trecut la Domnul pe 18 aprilie 1937, la vârsta de 72 de ani, fiind îngropat în cripta familiei de la Schit, construit sub patronajul său. În completare, părintele Cărpinișan a expus celor de față câteva obiecte din colecția personală, cum sunt veșminte, obiecte de cult și cărți bisericești pe care un preot din Sebeș le-a primit din partea generalului Ioan Stroia, unul dintre cei 3 episcopi ai Armatei Române. […]

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXV, nr. 8058, 19 aprilie 2017, p. 7.

La Alba Iulia a fost comemorat
arhiepiscopul General de Brigadă dr. IOAN STROIA

În ziua de 18 aprilie 2017, la schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia a fost comemorat episcopul militar de Alba Iulia, Grl.Bg.dr. Ioan Stroia, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la trecerea acestuia la cele veșnice. La ceremonie au participat preoți, membri ai: Filialei Alba a ANCE „Regina Maria”, Filialei „Gemina” a ANCMRR „AI.I. Cuza”, Despărțământului ASTRA din Alba Iulia, Filialei Veteranilor de război Alba, Filialei foștilor deținuți politic Alba.

Dr. Ioan Stroia a fost al treilea episcop al armatei române (20 mai 1925-18 aprilie 1937). În calitate de episcop în cetatea Alba Iulia, a muncit și a păstorit cu multă râvnă, învățătură mântuitoare a dreptei credințe în mijlocul ostașilor chemați să apere moștenirea dobândită cu jertfa sângelui vărsat de Horia, Cloșca și Crișan, tocmai în această cetate, precum și a celor ce și-au dat viața în războiul de reîntregire a patriei.

Pentru culturalizarea ostașilor și a poporului dreptcredincios, a scris și a publicat „Momente etice din cuvântarea de pe munte a lui Isus”, „Sisteme de etică”, „Istoria în școala primară”, „Examenele școlare” și alte cărți de școală. A scris de asemenea multe articole la „Telegraful Român” și „Foaia pedagogică” din Sibiu. Una din frumoasele sale realizări a fost construirea schitului “Sfântul Ioan Botezătorul”, din Alba Iulia, pe care l-a dotat cu cele de trebuință cultului divin precum și cu o plantație de vie și pomi roditori.

Catedralei i-a dat o importanță deosebită, făcându-se în ea servicii religioase zilnice, la care credincioșii din Alba Iulia și satele din jur participau cu multă pietate. Ca inspector al clerului militar a inspectat regimente, garnizoane și școli militare. În timpul păstoririi sale, s-a redactat „Regulamentul Clerului Militar”, atât de important și necesar pentru buna desfășurare a întregii vieți spirituale și disciplinare a clerului militar.

Cu o fire blândă și blajină, dornic de a vedea clerul militar totdeauna la datorie, dr. Ioan Stroia însuși și-a făcut datoria până la moarte. În aprilie 1937, în urma unei scurte, dar grele suferințe, episcopul Ioan Stroia a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă pentru generațiile viitoare, modelul unui devotat patriot pentru credința și veșnicia poporului român.

Episcopul Ioan Stroia a fost înmormântat în cripta ctitoriei sale de la schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” de lângă Alba Iulia, unde își doarme somnul de veci alături de încă doi episcopi conducători ai Catedralei Reîntregirii: Veniamin Nistor și Policarp Morusca. Pentru activitatea desfășurată ca Episcop al Armatei, a fost decorat de Regele Ferdinand, numindu-l membru al Ordinului Coroana României în grad de Mare Ofițer, dată în București, la 8 februarie 1926.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/comemorare-ioan-stroia-autor-avadanei.htm

„Noi ne-am mutat și ne mutăm mereu în Blaga”

Membrii Grupului de inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, format din reprezentanții filialelor locale ale principalelor asociații neguvernamentale cultural-patriotice din țară, s-au adunat ieri, în centrul municipiului Alba Iulia, la bustul poetului și filosofului Lucian Blaga, pentru a-i aduce un omagiu la 123 de ani de la nașterea marelui om de cultură care a văzut lumina zilei pe 6 mai 1895, la Lancrăm, lângă Sebeș. Au fost prezenți Ioan Străjan, Ioan Galdea, Emil Jurca, Ioan Bâscă, Nicolae Paraschivescu, Constantin Avădanei, Victor Făt, Dorin Oaidă, Dragomir Vlonga, Dionisie Heljoni, Vasile Todor, Maria Mărginean și mulți alți iubitori de cultură.

În numele lor, Fundația „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României” a depus o coroană de flori la bustul situat în zona Casei de Cultură a Studenților, mai precis în parcul din fața Palatului Gizella din centru. „Maestru de ceremonii” a fost și acum poetul Ion Mărginean. Parcă se aud aievea „Pașii profetului”, nemuritorul Lucian Blaga!

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8364, 10 mai 2018, p. 2.

Eminescu în anul centenarului Marii Uniri

Am pășit cu toții, cu mare emoție, pe Aleea scriitorilor din Alba Iulia și ne-am oprit cu mare plecăciune la statuia marelui Eminescu, pentru a-l comemora în acest an Centenar. Pentru noi, cei care ne-am adunat aici, nu a fost o simplă privire asupra bustului sau a plăcii pe care este gravat numele și semnătura lui Eminescu. A fost mult mai mult, a fost o intrare pe marele drum spiritual al vieții și operei poetului nepereche al românilor.

Eminescu este mereu în sufletul nostru, este un ghid în viața noastră, în demersurile pe care le facem pentru a găsi răspuns la multiplele frământări zilnice despre starea națiunii române.

Am încercat să ne apropiem de marea operă a poetului național Eminescu, dar aceasta este vastă și complexă, cât un univers. Ne-am aflat aici în ziua comemorării dureroasei zile în care, în urmă cu 129 de ani, își începea drumul în eternitate cel mai mare dintre români, adevărat spirit tutelar al neamului nostru, sinteză supremă, irepetabilă, a geniului acestui popor.

A luat apoi cuvântul col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, președintele Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, care a prezentat aspecte din viața și opera poetului, în contextul în care românii sărbătoresc în acest an Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia. Vorbitorul a scos în evidență aspecte din viața reală a marelui poet, gazetar, om politic, ideolog, adevăratul inițiator al doctrinei naționale, așezată trainic pe temelia conștiinței unității de neam și limbă a trăitorilor în vatra largă a vechii Dacii, pe care a afirmat-o strălucit nu numai în adevăratele jocuri de artificii, sau erupții vulcanice, cu luciri neuitate de flăcări, de fulgere, ale articolelor sale, dar și în nestematele șlefuite ca de nimeni altul așezate în strofe ale marilor, nemuritoarelor lui poezii, care au clădit și călit, de peste un secol și jumătate, caracterele pruncilor neamului, ce au deschis ochii și au crescut cu neprețuitul lor elixir, sorbit din gura părinților și a multor generații de dascăli dăruiți cu harul slujirii culturii și istoriei române, sau din pagina tipărită a zecilor de ediții care au umplut, de-a lungul vremii, cu milioanele lor de exemplare, rafturile bibliotecilor din toate colțurile de lume în care viețuiește un român.

În încheierea intervenției președintele Grupului de Inițiativă a venit și cu o mare surpriză, a înmânat fiecărui participant la festivitate câte o diplomă comemorativă „Eminescu în Anul Centenarului Marii Uniri”. […]

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/eminescu-in-centenarul-marii-uniri-alba-iulia.htm

De la români pentru români

De Ziua Armatei Române – Grupul de Inițiativă din Alba Iulia, la comemorarea eroilor români de la Debrețin

În an Centenar, cu prilejul Zilei Armatei Române, au avut loc în țară și străinătate ceremonii de comemorare și depuneri de coroane de flori la monumentele ostașilor români, căzuți la datorie pentru apărarea gliei strămoșești.

După ce au participat la festivitățile de la Alba Iulia, o parte din membrii Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire-Alba Iulia – 2018” s-au deplasat la Debrețin, pentru a lua parte la festivitățile organizate cu acest prilej de Ministerul Apărării, împreună cu ambasada României din Budapesta. Delegația de la Alba Iulia a fost condusă de președintele Grupului de Inițiativă, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei. Pelerinajul a fost sprijinit de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ungaria și Croația, Excelența Sa Marius Lazurca, de consulul general al României din orașul Gyula, Excelența Sa Florin Trandafir Vasiloni, de Atașatul Apărării al României în Ungaria și Croația, colonel Toma Ștefan Savu.

„Pe timpul șederii pe teritoriul Ungariei, am retrăit momente înălțătoare de patriotism, despre cunoașterea istoriei românilor care locuiesc pe aceste meleaguri, despre faptele de vitejie ale ostașilor români în cele două războaie mondiale. Am plecat de la Debrețin cu respect și recunoștință față de eroii români care acum se află la ceruri, dar cărora noi le respectăm ultima dorință, când s-au jertfit pentru țara lor, «Să nu ne uitați!». Mulțumim și pe această cale Ambasadei României în Ungaria pentru sprijinul acordat în desfășurarea activităților noastre, în Anul Centenarului Marii Uniri”, a ținut să ne relateze col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei. […]

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8506, 30 octombrie 2018, p. 6.

În anul Centenar, Grupul de Inițiativă din Alba Iulia a participat la comemorarea eroilor români de la Debrețin

Cu prilejul zilei de 25 Octombrie, Ziua Armatei Române, au avut loc în țară și străinătate ceremoniale de comemorare și depuneri de coroane de flori la monumentele ostașilor români, căzuți la datorie pentru apărarea gliei strămoșești.

Delegația de la Alba Iulia a fost condusă de președintele Grupului de Inițiativă, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei.

Pelerinajul a fost sprijinit de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ungaria și Croația, Excelența Sa Marius Lazurca, de Consulul general al României din orașul Gyula, Excelența Sa Florin Trandafir Vasiloni, de Atașatul Apărării al României în Ungaria și Croația, domnul colonel Toma Ștefan Savu.

Festivitățile au început la monumentul „Fecioara Albă” din Piața Bocskai, din centrul orașului, un monument funerar reprezentativ, ridicat în memoria ostaților români căzuți la datorie, în luptele pentru eliberarea orașului, cunoscută în istorie sub denumirea „Operația Debrețin”, desfățurată în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Monumentul funerar, este construit din marmură albă și ridicat în anul 1958, fiind rezultatul unei colaborări între ministerele apărării din cele două țări și autoritățile orașului Debrețin. Marmura albă a fost donată de autoritățile statului român. La acest monument s-a depus o coroană de flori, împreună cu Atașatul Apărării al României, domnul colonel Toma Ștefan Savu. S-a prezentat onorul și s-a păstrat un moment de reculegere în cinstea eroilor români căzuți la datorie pe teritoriul Ungariei.

A fost și un bun prilej de aducere aminte din filele de istorie, despre acele evenimente petrecute în perioada 4-20 octombrie 1944, pe timpul campaniei militare desfășurate de armata română, împreună cu celelalte armate aliate, pentru eliberarea orașului Debrețin. Victoria obținută în înfrângerea trupelor fasciste a costituit o etapă hotărâtoare în eliberarea ultimei brazde de pământ a României, de sub ocupația inamicului, împreună cu orașul Carei.

Am plecat de la Debrețin cu respect și recunoștință față de eroii români, care acum se află la ceruri, dar cărora noi le respectăm ultima dorință, când s-au jertfit pentru țara lor, „Să nu ne uitați!”. […]

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/grup-initiativa-alba-iulia-comemorare-eroi-debretin.htm

Manifestul către românii de pretutindeni care va fi prezentat de delegația din Alba Iulia la Viena

În perioada 25-27 mai 2018, la Viena, va avea loc un eveniment cultural sub genericul „Centenarul Marii Uniri”, prin care se va celebra grandioasa împlinire istorică, a neamului românesc – MAREA UNIRE a ROMANILOR, desăvârșită la ALBA IULIA, în decembrie, 1918. La manifestările organizate cu ocazia acestui eveniment va lua parte și o delegație, formată din nouă membri, a Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia” condusă de președintele acestuia Col. (r) dr. ing. Constantin AVĂDANEI.

Programul activităților pe care le va desfășura delegația din Alba Iulia cuprinde și citirea unui manifest către românii de pretutindeni. Prezentăm mai jos conținutul manifestului:

MANIFEST către românii de pretutindeni

ALBA IULIA – Capitala MARII UNIRI de la 1 DECEMBRIE 1918

Unul dintre cele mai adânci sentimente, coagulate de-a lungul vremii într-o biografie de excepție a românității, a fost și rămâne sentimentul unirii, lăsat ca demnitate și înțelepciune din tată-n fiu. El este calendarul nostru de trudă și jertfă, care s-a închegat cu strălucire la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, această vatră de lumină a Europei, cu aromă daco-romană.

Unitatea națională a românilor, rod al unei lungi evoluții istorice, pregătită cu tot ce a fost mai curat în sufletul românesc, săvârșită cu jertfa celei mai bune părți a acestui neam, este astăzi comoara noastră cea mai de preț, care a fost stropită cu sânge și sfințită cu lacrimi, demonstrându-se că merităm menținerea măreței zile de „1 Decembrie 1918”.

Este de neconceput să întâmpinăm Centenarul Marii Uniri, fără a trăi la Alba Iulia, respirația Marii Uniri Naționale, pentru care au fost sacrificate deopotrivă vise și speranțe, nopți albe ale sufletului românesc, în care să se recunoască românitatea, dorința întregului popor român pentru veșnicia lui.

Membrii Grupului de Inițiativă „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018” fac un apel solemn către românii de pretutindeni pentru unitate în gând și faptă în organizarea și desfășurarea activităților de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, în transformarea fiecărei zi în momente de cunoaștere a istoriei neamului românesc, de cinstire a eroilor care s-au jertfit pentru unitatea românilor de pretutindeni.

Totodată este necesar să cunoaștem și istoria celor 100 de ani a evoluției societății românești, să cunoaștem prezentul și proiecția spre viitor a dezvoltării unei Românii moderne în cadrul Uniunii Europene.

Vă așteptăm cu aleasă prețuire să participați la 1 Decembrie 2018 la marea sărbătoare a Centenarului Reîntregirii, să simțiți respirația și bătăile de inimă ale capitalei Marii Uniri, ALBA IULIA.

GRUPUL DE INIȚIATIVĂ
„CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/grup-initiativa-alba-iulia-centenar-manifest-romani-pretutindeni.htm

Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” a reprezentat cu cinste Alba-Iulia la sărbătoarea

„Centenarului Marii Uniri” de la Viena

O delegație a Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, condusă de președintele acestuia Col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, a participat în perioada 25-27 mai 2018 la evenimentele organizate la Viena, sub genericul „Centenar Marea Unire”.

Desfășurarea evenimentelor s-a ridicat la o înaltă ținută intelectuală, prin care s-a celebrat împlinirea a 100 de ani de la cea mai complexă realizare istorică a neamului românesc, Marea Unire a tuturor românilor desăvârșită prin exprimarea voinței colective a românilor la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918.

În organizarea acestui eveniment și-au dat concursul instituții din Viena (Cercul Cultural Româno-Austriac din Austria, Ambasada Austriei în România, RTV „Unirea” din Wiener Neuerstadt, Primăria orașului Viena, Asociația austro română din Viena, asociațiile „Unirea” și „Hora” din Viena) precum și asociații culturale din România (Asociația „Renașterea sișeșteană” din Maramureș, AGERPRES din România, Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia 2018”, ansamblurile culturale „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței – Suceava și „Muguri și mlădițe de tezaur” din Beiuș, corurile bărbătești din Chechiș și Sișești – Maramureș).

Pe parcursul acestor zile au avut loc dezbateri, conferințe, lansări de carte, programe artistice, expoziții de artă, proiecție de film documentar și spectacole de dans popular. Toți cei care au participat au fost impresionați îndeosebi de prestația ansamblurilor folclorice care au avut menirea de a afirma prin cântec, poezie și dans popular tocmai esența românismului. Identitatea noastră națională a fost regăsită cel mai plenar în aceste manifestări culturale și, trebuie să recunoaștem că, am simțit cu mai multă putere conștiința a ceea ce suntem. Poate părea exagerat, dar am simțit că suntem mai români în afara României tocmai pentru că aici, la Viena, am conștientizat cât de mult am uitat să ne gândim la ceea ce ne definește, la ceea ce este înrădăcinat adânc în sufletul nostru și la adevăratele valori ale neamului românesc.

Delegația de la Alba Iulia s-a bucurat permanent de o atenție deosebită, pentru că reprezentam „Cetatea de scaun a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, și românii de pretutindeni au mari așteptări față de frații lor din Alba Iulia privind organizarea sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Pentru noi, cei care am avut bucuria și onoarea de a fi împreună pe meleaguri străine, „Cu adevărat s-a înălțat!” Și astfel, sub ocrotirea dumnezeiască am săvârșit minunea de a fi împreună!

Vă mulțumim tuturor celor care au avut gânduri bune despre noi și pentru ceea ce am vrut să facem! La mulți ani români de pretutindeni […]

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/centenar-unire-sarbatorit-viena-grup-initiativa-alba-iulia.htm

Grupul de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, prezent la Viena la sărbătoarea „Centenarului Marii Uniri”

La Viena va avea loc, în perioada 25-27 mai 2018, o mare sărbătoare sub genericul „Centenarul Marii Uniri”, care va cuprinde o serie de evenimente culturale, de înaltă ținută intelectuală și deosebită anvergură, prin care se va celebra grandioasa împlinire istorică a neamului românesc – Marea Unire a românilor, desăvârșită la Alba Iulia, în decembrie 1918.

La aceste acțiuni vor lua parte și membri ai Grupului de Inițiativă din Alba Iulia, delegație condusă de președintele acestuia, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, care va avea în program: înmânarea ambasadorului României la Viena, E.S. ambasadorului Bogdan Mazuru, a Medaliei Aniversare „Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia”, emisă de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, din partea președintelui general maior (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe; înmânarea Diplomei Aniversare „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018” emisă de grupul de inițiativă; sfințirea unui steag – tricolorul României, care să marcheze 100 de ani de la sfințirea primului tricolor românesc (roșu-galben-albastru) de către generalul Boieriu și locotenentul Iuliu Maniu (reprezentantul Consiliului Național Român la Viena), la sfârșitul acțiunilor de reinstaurare a ordinii în oraș și a acțiunilor pregătitoare a Marii Adunări de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918); citirea unui manifest adresat românilor de pretutindeni, pentru unitate și acțiune, în sărbătorirea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918; recitarea de poezii, cântece din folclorul Apusenilor – Alba; prezentarea unor aspecte legate de Marea Unire, despre evenimente inedite petrecute la Alba Iulia pe timpul Marii Adunări a românilor de pe Câmpul lui Horea.

C. PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8376, 24 mai 2018, p. 7.

Delegație a județului Alba la sărbătoarea
„Centenarului Marii Uniri” de la Viena

O delegație a Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, condusă de președintele acestuia, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, a participat recent la un eveniment organizat la Viena, sub genericul „Centenar Marea Unire”. Desfășurarea manifestării s-a ridicat la o înaltă ținută intelectuală, prin care s-a celebrat împlinirea a 100 de ani de la cea mai complexă realizare istorică a neamului românesc, Marea Unire a tuturor românilor, desăvârșită prin exprimarea voinței colective a românilor la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918.

Ultima zi a festivităților a debutat cu o mare surpriză din partea organizatorilor, slujba de sfințire a tricolorului românesc cu eșarfă, prezentat de delegația de la Alba Iulia, pentru a marca 100 de ani de la sfințirea primului tricolor românesc – roșu-galben-albastru de pe teritoriul austro-ungar, de către generalul Ioan Boeriu și Iuliu Maniu. Slujba a avut loc la domul din Viena Nouă, numit Marktgemeinde Lichtenworth, nu departe de Academia Militară Tereziană, fiind oficiată de preotul ortodox Florin Răzvan Gâscă. Tot în această locație Maria Cioica a lansat cartea „Astra și România tuturor românilor”, dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Cartea s-a bucurat de un mare interes din partea participanților la festivități. Împreună cu românii din Maramureș, Bihor, Suceava, delegația de la Alba Iulia a participat la parada portului popular, pe traseul din fața domului și până la Academia Militară Tereziană, bucurându-se de ropote de aplauze din partea privitorilor. Spre seară s-a desfășurat spectacolul dedicat Centenarului Unirii și Zilei românilor de pretutindeni – Uniți prin Cântec și iubire de Țară” – organizat într-o locație minunată, pe Insula Lichtenworth din Wiener Neustad. Conducătorului Grupului de Inițiativă, col. (r) Constantin Avădanei, i s-a înmânat Diploma de Excelență, din partea RTV „Unirea” Viena, pentru merite deosebite în organizarea evenimentelor ce au celebrat Centenarul Marii Uniri, la Viena, în zilele de 25, 26, 27 mai 2018. Diplome și aprecieri elogioase au primit toți membrii delegației de la Alba Iulia.

C. PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8382, 5 iunie 2018, p. 7.

Drapelul tricolor „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018” prezent la manifestările de la Viena

Tricolorul ne-a însoțit peste tot, în sălile de conferințe, la parada portului popular, la festivalul folcloric, când s-a dansat Hora Unirii, la slujbele de pomenire din biserici. Pe timpul desfășurării acestui eveniment, 25-27 mai 2018, tricolorul românesc a fluturat în fața Primăriei Vechi din Viena, locul de desfășurare a acestei mari sărbători. Tricolorul românesc l-am văzut în drapelele delegațiilor prezente, în eșarfe, insigne, dar și pe frumoasele costume populare ale românilor din Suceava, Maramureș, Bihor.

Și astfel acest drapel a devenit „DRAPELUL CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”, un drapel al tuturor românilor.

Ne-am întors acasă încărcați de mult patriotism și cu convingeri că românii, acolo unde s-ar afla, simt că ca au o țară a lor, numită ROMÂNIA.

[…]

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/tricolor-centenar-prezent-manifestari-viena.htm

Viena, 25 mai 2018

Sfințirea tricolorului „Centenarul Marii Uniri”, ce a marcat 100 de ani de la sfințirea primului tricolor românesc în Imperiul Austro-Ungar, de către generalul român Ioan Boeriu.

Grupul de Inițiativă din Alba Iulia va fi prezent în Austria, la evenimentul „Izvor de suflet românesc”

Sub genericul „Izvor de suflet românesc”, la Viena va avea loc, pe data de 1 iunie 2019, un eveniment cultural artistic la care vor fi prezenți și reprezentanți ai Grupului de Inițiativă din Alba Iulia. Pe lângă aceștia, la manifestare vor fi prezenți reprezentanți ai Salonului Gutenberg Arad, reprezentanți ai Editurii „Mircea cel Bătrân” Olănești și ai Palatului Culturii Bistrița, scriitori, istorici, oameni de cultură, muzeografi și jurnaliști din diferite zone geografice ale României și Austriei. Vor avea loc recitaluri susținute de interpreți din mai multe zone ale țării, prezentare de expoziții și lansări de carte, paradă de costume populare românești, precum și o prezentare a satului românesc. Tot pe 1 iunie, pe lângă Ziua Internațională a Copilului va fi celebrată și Ziua Europei, chiar dacă aceasta se sărbătorește pe data de 9 Mai. „Ambasada României în Austria, Societatea Austro-Română din Viena au fost mereu alături de Cercul Cultural Româno-Austriac «UNIREA» Wiener Neustadt în organizarea acestei mari sărbători pentru românii stabiliți în Austria, dar și în alte țări europene, mărturie stând colajele de materiale publicate de-a lungul acestor ani”, ne-a declarat col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei – vicepreședinte al Filialei Județului Alba Cultul Eroilor, întâlnirea se va încheia într-un mod duhovnicesc, duminică, 2 iunie 2019, participând la sfânta liturghie ce va avea loc la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Parascheva” din Wiener Neustadt și la o agapă frățească.

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVII, nr. 8670, 28 mai 2019, p. 6.

Festivitate dedicată Zilei Europei Ediția a XIII-a, Zilei Românilor de Pretutindeni și Zilei Copilului în Austria

În anul omagial al satului tradițional românesc, fiecare român plecat își croiește calea înspre acasă ori își tivește valea gândurilor înspre cărări presărate cu semințe de dor. Astfel în acest an am înjghebat o Sărbătoare cu acest generic „Izvor de suflet românesc” tocmai pentru a însufleți reuniunea noastră de suflet punând pe primul loc Alba Iulia din a cărei Cetate România se vede unită, dar în același timp văduvită de cei plecați. […]

Grupul de Inițiativă din Alba Iulia, reprezentanți ai Salonului Gutenberg Arad, reprezentanți ai Editurii Mircea cel Bătrân Olănești și ai Palatului Culturii Bistrița, scriitori, istorici, oameni de cultură, muzeografi și jurnaliști din diferite zone geografice ale României și Austriei. […]

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/austria-ziua-europei-ziua-romanilor-pretutindeni-ziua-copilului.htm

Alba Iulia, prezentă la „Izvor de suflet românesc” – eveniment cultural impresionant desfășurat la Viena

La Viena, într-un cadru intim și perfect ales, a avut loc un eveniment cultural special cu titlul „Izvor de suflet românesc”, manifestare culturală aflată la cea de-a XIII-a ediție, care a marcat Ziua Copilului, Ziua Europei și Ziua Romanilor, și a fost realizată de Cercul Cultural Româno-Austriac „UNIREA” Wiener Neustadt, președinte Ioan Godja.

„La acest eveniment, fiecare inimă de român a bătut cu dor și drag, cu respect și cu apreciere față de țara natală. A fost o reuniune de suflet în care s-au format punți de comunicare, s-au întărit prietenii, s-au schimbat percepții și mentalități prin lectură în comunitatea românească”, ne-a declarat dr. ing. Constantin Avădanei – președintele „Grupului de Inițiativă – Centenar Marea Unire – 2018 – Alba Iulia”.

Asistența a fost impresionată de recitalurile susținute de micul patriot Tudor Limbean (8 ani) din județul Alba și tânăra Andra Sâiu (14 ani), interpretă a folclorului oltenesc din zona Caracal și Romanați, Olt, precum și de Corul Casei de Cultură Mihai Viteazu, județul Cluj, dirijor pr. Sebastian Zăhan. „Am fost mișcată până la lacrimi de acest eveniment, a fost pur și simplu minunat. Pe scurt, a fost o atmosferă veselă. Totul a fost foarte bine organizat, sunt fericită că am venit și recunoscătoare domnului Ioan Godja, amfitrionul acestui eveniment, pentru invitația trimisă, în acest context, îmi revine deosebita onoare și plăcere să vă transmit, din partea Asociației Scriitorilor Români din Austria, cele mai alese gânduri de succes participanților, de apreciere și sincere felicitări tuturor acelora care s-au implicat în organizarea acestui extraordinar eveniment. Felicitări tuturor participanților: Grupul de Inițiativă din Alba Iulia, reprezentanți ai Salonului Gutenberg Arad, reprezentanți ai Editurii «Mircea cel Bătrân» Olănești și ai Palatului Culturii Bistrița, scriitori, istorici, oameni de cultură, muzeografi și jurnaliști din diferite zone geografice ale României și Austriei”, li s-a adresat participanților Daniela Guman, președinta Asociației Scriitorilor Români din Austria.

C. PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVII, nr. 8675, 4 iunie 2019, p. 4.

De la Alba Iulia la Viena, la „IZVOR DE SUFLET ROMÂNESC”

În zilele de 1 și 2 iunie 2019, o delegație a Grupului de Inițiativă din Alba Iulia, condusă de președintele acestuia, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, a participat la Viena, la marea sărbătoare a românilor dedicată Zilei Europei (aflată la a XIII-a ediție), Zilei românilor de pretutindeni și Zilei copilului. În acest fel am răspuns invitației Cercului Cultural Româno-Austriac „Unirea” Wiener Neustadt, care a fost organizatorul acestui eveniment. În delegația noastră a fost cooptat și „micul patriot” Tudor Florin Limbean din Vințul de Jos, Alba.

Ne-am apropiat cu emoție, cu sfială, cu dor și nerăbdare de „Izvorul de suflet românesc”, locul de desfășurare a sărbătorii. Ne-a întâmpinat cu urarea de Bun venit, domnul Ioan Godja, în calitate de gazdă și moderator, fiind președinte al Cercului Cultural Româno-Austriac „Unirea”. Vădit emoționat, domnul Ioan Godja a deschis festivitățile spunând că „atâta timp cât ai oaspeți în casa ta, ești un om fericit și nimic nu este mai frumos pe pământ, decât să fim împreună”, preluând pasaje din opera lui Tiberiu Utan (de loc din satul său natal, Vălenii de Maramureș). A urmat intonarea Imnului național al României, interpretat de Tudor Limbean, înflăcărând asistența, atmosfera de înalt patriotism dominând astfel întreaga desfășurare a festivităților. Apoi, oaspeții au fost invitați pe rând să își descrie locul de obârșie, nu întâmplător, ci tocmai pentru că festivitatea a fost dedicată Anului omagial al Satului tradițional românesc 2019.

A urmat prezentarea, de către dl Constantin Avădanei, a Albumului Memorialistic „170 de ani de la nașterea marelui pictor Sava Henția”, album care a fost donat gazdelor. Col. (r) Grigore Toloacă, din Alba Iulia și-a prezentat volumul „Eroul de la Capul Podului. Povestiri din Război”, la care Constantin Avădanei a completat prezentarea cu o amplă recenzie, ca o porta-voce a trecutului înfășurat în memoria prezentului. Reprezentanți din zonele Olteniei, Banatului, Bistriței, Albei ne-au încântat și ne-au răsfățat cu prezentarea frumoaselor costume populare și cu descrierea tradițiilor autentice ale satului românesc. Au fost momente de adâncă simțire, de un real sentiment de românism, românitate, și așa cum scrie și doamna Daniela Gumann în Cartea Veșniciei, îndemnându-ne „să nu ne uităm țărâna pe care pășim acasă, cu talpa piciorului”. Și, când toată lumea aștepta tortul frumos ornat cu sigla RTV Unirea, col. (r) Constantin Avădanei a conferit domnului Ioan Godja, din Partea Grupului de Inițiativă, titlul de „Cavaler al Centenarului Marii Uniri”, ca semn de prețuire a promovării unității românilor de pretutindeni.

[…]

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/alba-iulia-participare-viena-izvor-suflet-romanesc.htm

Izvor de suflet românesc Austria – 1 iunie 2019

La Viena, într-un cadru intim și perfect ales, a avut loc un eveniment cultural românesc cu titlul IZVOR DE SUFLET ROMÂNESC.

Manifestarea culturală aflată la cea de-a XIII -a ediție a marcat Ziua Copilului, Ziua Europei și Ziua Romanilor, a fost realizată de Cercul Cultural Româno-Austriac „UNIREA” Wiener Neustadt, președinte domnul Ioan Godja. Domnul Mag. Lukas Marcel Vosicky a fost primul care a luat cuvântul, reprezentând Societatea Austro-Română din Viena, au urmat apoi Prof. Univ. Dr. Anton Ilica, Col (r) dr. ing. Constantin Avădanei, Prof. Florica R. Cândea, din partea Salonului Cultural Gutenberg, Arad, Alexandru Făgădar, directorul Casei de Cultură din Mihai Viteazu și lista poate continua cu multe nume sonore românești din zona Alba Iulia, Maramureș, Arad, Timișoara, ș.a.

De asemenea, au fost înmânate premii și diplome în semn de recunoștință pentru păstrarea și răspândirea culturii și spiritualității românești în țară și peste hotare.

La acest eveniment, fiecare inimă de român a bătut cu dor și drag, cu respect și cu apreciere față de țara natală! Un eveniment în care s-au format punți de comunicare, s-au întărit prietenii, s-au schimbat percepții și mentalități prin lectură în comunitatea românească.

Felicitări tuturor participanților: Grupul de inițiativă din Alba Iulia, reprezentanți ai Salonului Gutenberg Arad, reprezentanți ai Editurii Mircea cel Bătrân Olănești și ai Palatului Culturii Bistrița, scriitori, istorici, oameni de cultură, muzeografi și jurnaliști din diferite zone geografice ale României și Austriei.

Daniela Gumann

Ziua Europei la Wiener Neustdat Austria

Înfășurate în mantaua Anului Omagial al Satului tradițional românesc, festivitățile sub generic „Izvor d suflet românesc” din Lichtenworth Austria au demonstrat că Ziua românilor de pretutindeni ,Ziua Europei și Ziua Copiilor pot face casă bună când românii se adună.

Arad, Cluj, București, Caracal, Timiș, Caraș, Mehedinți, au purtat înspre Alba Iulia un stindard de onoare prin micuțul Tudor Limbean și Constantin Avădanei, unul intre inițiatori.

Artizanul festivității, Ioan Godja, președinte Radio TV Unirea a moderat în calitate de gazdă selecta adunare.

Sub platoșa unui românism de un suflu aparte, s-au perindat, rând pe rând la amvonul tărâmului austriac nume sonore din cultura, istoria, etnologia româneasca și care prin prezentarea satului sau a locurilor natale și-au declamat limba, portul, graiul din traista trecutului măcinat de istorie.

Revista Unirea Viena 10 si Gutenberg de Arad 39 au fost prezentate alături de alte albume sau cărți de referință majoră.

În Austria iată, s-a serbat cu inima deschisă românește.

Izvor de suflet românesc la Austria festivitate cu ecou!

Florica R. Cândea

Online:

https://confluente.org/florica_ranta_candea_1559981124.html?fbclid=IwAR0Ybr2M3DRu1mj7W8m0HYtI-Frm_7lbJr7caoFU1uCFuHuf-e_lTP3iYbc

VIENA, 1 DECEMBRIE 2019

În zilele de 29 noiembrie și 1 Decembrie 2019, au avut loc, la Wiener Neustdadt, două evenimente de o mare încărcătură emoțională, sub semnul unei Ședințe solemne.

Sub patronajul Cercului de prietenie româno-austriac „Unirea” și a RTV Unirea, oaspeți din diferite regiuni ale țării, au răspuns invitației evenimentului dedicat zilei de 1 Decembrie, cu genericul „Români pentru români”.

Evenimentul, a marcat însemnătatea zilei de 1 Decembrie, devenită Zi Națională, În Cuvântul inaugural, domnul Ioan Godja, președintele Cercului Româno-Austriac „Unirea” și al RTV Unirea a spus: Aniversăm azi, în prezența oaspeților din Țara Mamă, Ziua Națională, 30 de ani de Libertate și 15 ani de la constituirea Cercului Româno-Austriac „Unirea”.

Astfel, sub torța unei profunde emulații pătrunse de sentimentul dragostei față de Țara Mamă, au rostit cuvântări col. (r.) dr. ing. Constantin Avădanei, în calitate de președinte al Comitetului de Inițiativă, Centenar, 2018. Legitimitatea a permis cuvântări de mare rang, col. (r.) dr. Constantin Avădanei rostind osmoza Cuvântului de Salut de la Alba Iulia. Prof. Eugeniu Criste și prof. dr. Anton Ilica au decriptat sensul slide-urilor din Power-Point-ul dedicat prezentării evenimentelor antemergătoare săvârșirii Actului de la Marea Unire, dat fiind faptul că de la Arad la Alba Iulia, nu a fost decât un singur pas, Voința Neamului. Astfel, pe un fond muzical, prin slide-uri desprinse din poveștile Unirii, au fost împărtășite opinii despre însemnătatea Zilei Naționale, au rostit alocuțiuni sau Cuvinte de Salut, col. (r.) dr. ing. Constantin Avădanei, președintele de inițiativă al Centenarului Marii Uniri, prof. arhivist, Eugeniu Criste și prof. univ. dr. Anton Ilica.

Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, reprezentat la concertul festiv
„Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română” – Viena 2020

La Viena va avea loc în ziua de 24 ianuarie 2020 un concert extraordinar dedicat Unirii Principatelor Române, intitulat „FESTKONZERT- HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ, CEI CU INIMA ROMÂNĂ”, organizat de Prof.dr. Theodore Coresi(Viena) în colaborate cu Cercul Cultural Româno-Austriac „Unirea” și RadioTV Unirea Viena.

Unirea Principatelor Române de la 1859 a fost un pas important în crearea și modernizarea statului român și spre Marea Unire de la 1918.

În program se vor interpreta compoziții muzicale din operele clasice ale marilor muzicieni: W.A. Mozart, G. Verdi, G. Puccini, R. Leoncavallo, G. Bizat, Ch. Gounod, S.Nichifor, R. Baumgartner, ș.a. Vor evolua soliști din România, Rusia, Spania, Republica Moldova, Austria, Coreea de Sud.

În a doua parte a concertului va avea loc un recital de muzică folk, intitulat „Emoție de Iarnă” susținut de reprezentanți din Arad și Pecica, formație condusă de profesor Eugenia Ponta Pete. Vor cânta: Noemi Florina Szentesi, Monica Mihaela Cojocaru, Herman Med Cerisha.

Vor participa reprezentanți ai ambasadelor României și Republicii Moldova în Austria. Din Alba Iulia participă în calitate de invitat și redactor Șef al RadioTV Unirea Internațional Viena, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, președintele Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, care va prezenta o scurtă filă de istorie despre Unirea Principatelor Române și va oferi diplome și medalii.

(C.P.), 23 ianuarie 2020.

Online:

Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, reprezentat la concertul festiv ,,Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română” – Viena 2020

VIENA ÎN PRAG DE SĂRBĂTOARE

„UNIȚI ÎNTR-O ADEVARATĂ HORĂ A UNIRII ARTISTICE…

R. MOLDOVA, ROMÂNIA, COREEA, RUSIA, JAPONIA, AUSTRIA…”

Concert dedicat – „UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE 1859”.

24 Ianuarie 2020, 19:00, Festsaal-Pfarre-St.Georg-Kagran – (U1) – Wagramer Strasse 150, 1220 Wien.

GOD BLESS ROMANIA.

24 Ianuarie la Viena… „MICA UNIRE”

Prof. Dr. Theodore Coresi, Dr. Colonel Constantin Avadanei.

Grupul de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018” pregătește COMEMORAREA EROILOR ROMÂNI CĂZUȚI ÎN RĂZBOIUL DE INDEPENDENTĂ, ÎN BULGARIA

Patrioții români vor să planteze un stejar la Plevna

La inițiativa prof. Georgeta Ciobotă, Grupul de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018” va organiza în zilele de 14-15 iulie un pelerinaj în Bulgaria, pentru a-i comemora pe eroii români căzuți în luptele Războiului de Independență din 1877-1878 pe teritoriul țării vecine. Anunțul a fost făcut în cadrul adunării lunare a Filialei „Germina” Alba a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, de col. dr. ing. (r) Constantin Avădanei, președintele grupului de inițiativă amintit, el fiind responsabil cu organizarea acestei vizite în Bulgaria. El a precizat că acest circuit face parte din programul Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018” dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Colonelul (r) Constantin Avădanei a spus că a luat deja legătura cu Ambasada României din Bulgaria, pentru a acorda asistență delegației albaiuliene, înaintând și un proiect de program. Potrivit documentului, autocarul (sponsorizat) cu 45 de persoane va pleca din Alba Iulia sâmbătă, 14 iulie, în jurul orei 5.00, urmând să traverseze Dunărea cu bacul la Grivița, în jurul orei 14.00-15.00. Programul va include: primirea de către reprezentanții românilor și, eventual, de către cei ai Primăriei Grivița; o slujbă religioasă de pomenire a eroilor români căzuți pe teritoriul Bulgariei în Războiul de Independență oficiată de un preot român în Biserica Ortodoxă din Grivița; întâlnire cu reprezentanții comunității românești, scurt program artistic oferit de membrii delegației albaiuliene, cu momente folclorice și recital de poezii și cântece patriotice, lansarea cărții „ASTRA și România tuturor românilor”, de Maria Cioica, decernarea unor diplome, insigne, cărți și publicații, depunere de coroane la Mausoleul de la Plevna și, dacă legislația bulgară permite, va fi sădit un stejar al Centenarului Marii Uniri. Totodată, vor fi decernate medalii jubiliare „Centenarul Marea Unire” emise de Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” ambasadorului României la Sofia și reprezentanților ambasadei bulgare. În 15 iulie, delegația se va deplasa de la Grivița la Vidin, unde va fi depusă o coroană de flori la Cimitirul Eroilor de la Smârdan (n.a. – unde sunt îngropați 286 de militari români). […]

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8411, 9 iulie 2018, p. 2.

Delegația Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” a participat, în Bulgaria, la comemorarea eroilor români căzuți în războiul pentru Independența de stat a României, 1877-1878

Delegația Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, condusă de președintele acestuia, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, a participat în zilele de 14 și 15 iulie, pe teritoriul Bulgariei, la activități de comemorare a ostașilor români, căzuți în războiul pentru cucerirea Independenței de stat a României.

Activitățile s-au desfășurat în strânsă colaborare și în prezența reprezentanților ambasadei României la Sofia, și face parte din Programul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, de la 1 decembrie 1918. S-a marcat astfel un moment important din istoria poporului român, jertfe de sânge vărsate de ostașii români pe altarul marii epopei în marșul victorios spre realizarea Marii Uniri.

Delegația română a fost permanent însoțită de reprezentantul ambasadei României la Sofia, ES ministrul consilier Gligore Gherceanu, președintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, dr. Ivo Gheorghiev și directoarea muzeelor din Grivița, doamna Marieta Crâsteva.

În parcul din orașul Pordim am vizitat Muzeul dedicat regelui Carol I al României, clădire în care a avut punctul de comandă pe timpul conducerii armatei române în războiul de Independență a României. În parcul acestui muzeu, președintele Grupului de Inițiativă, col. (r) Constantin Avădanei a plantat un brad și un gorun, denumiți pomii Centenarului Marii Uniri, alăturând un mesaj către eroii români căzuți pe aceste meleaguri:”din Carpați am adus pentru voi o palmă de pământ și un pom verde, sădit la capul vostru, pentru veșnica pomenire. Dormiți în pace BRAVI EROI!”

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/delegatie-alba-iulia-bulgaria-comemorare-eroi.htm

Delegația Grupului de Inițiativă din Alba – prezentă în Bulgaria, la comemorarea eroilor români căzuți în Războiul pentru Independența României

Delegația Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, condusă de președintele acestuia, col. (r). dr. ing. Constantin Avădanei, a participat în zilele de 14 și 15 iulie, pe teritoriul Bulgariei, la activități de comemorare a ostașilor români căzuți în Războiul pentru cucerirea Independenței de stat a României.

Activitățile s-au desfășurat în strânsă colaborare și în prezența reprezentanților Ambasadei României la Sofia, iar acțiunea face parte din Programul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri de ia 1 Decembrie 1918.

Delegația română a fost permanent însoțită de reprezentantul Ambasadei României la Sofia, ES ministrul consilier Gligore Gherceanu, președintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, dr. Ivo Gheorghiev și directoarea muzeelor din Grivița, Marieta Crâsteva. Din delegația română au făcut parte 39 de persoane, printre care îi amintim pe: gl. (rt) ing. Ioan Belci, prof. Maria Cioica, col (r.) Ioan Străjan, ing. Lucian Oprean, col (r.) Ioan Galdea, prof. Georgeta Ciobotă, col (r.) Ștefan Rus, jr. Dragomir Vlonga ș.a.

„Pelerinajul a început cu o slujbă de pomenire la Mausoleul ostașilor români din Grivița, pentru toți ostașii români căzuți pe teritoriul Bulgariei în timpul Războiului Independenței de stat a României. A urmat vizitarea și depunerea de coroane de flori și jerbe la monumentele și busturile ostașilor români de la Grivița, Plevna, Pordim și Smârdan. În parcul din orașul Pordim am vizitat Muzeul dedicat regelui Carol I al României, clădire în care a avut punctul de comandă pe timpul conducerii armatei române în Războiul de Independență a României”, ne-a declarat col. (r.) dr. ing. Constantin Avădanei. În parcul acestui muzeu, președintele grupului de inițiativă, col. (r.) Constantin Avădanei, a plantat un brad și un gorun, denumiți pomii Centenarului Marii Uniri, alăturând un mesaj către eroii români căzuți pe aceste meleaguri: „Din Carpați am adus pentru voi o pală de pământ și un pom verde, sădit la capul vostru, pentru veșnica pomenire. Dormiți în pace, bravi eroi!”. S-a vizitat, de asemenea, Muzeul Plevna Panorama, care sintetizează aspecte din luptele pentru cucerirea redutelor din Plevna. […]

C. PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8418, 17 iulie 2018, p. 7.

În anul Centenarului Marii Uniri

Delegație din județul Alba, pe drumul glorios al jertfelor de sânge ale ostașilor români din Războiul de Independență al României

O delegație formată din membri ai Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia 2018”, condusă de președintele acestuia, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, se va deplasa în 14-15 iulie 2018 în Bulgaria, pentru a desfășura activități comemorative în cinstea eroilor români căzuți în Războiul pentru Independența de stat a României din 1877-1878. Acțiunea a fost inițiată de Fundația „Alba Iulia – 1918, pentru Unitatea și Integritatea României” (parte componentă a Grupului de Inițiativă), respectiv profesoara Georgeta Ciobotă, ca parte din Programul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. În program sunt cuprinse activități precum: primirea delegației de către reprezentanții românilor din Bulgaria; rostirea salutului din partea președintelui grupului de inițiativă, înmânarea unor diplome, insigne, cărți, publicații; desfășurarea unei slujbe de pomenire în biserica românească din Grivița, pentru eroii români căzuți pe teritoriul Bulgariei în timpul Războiului de Independență din 1877-1878. Vor fi oferite medalii jubiliare „Centenar Marea Unire-Alba Iulia-1918”, E.S. ambasadorul României la Sofia, Ion Gâlea și reprezentanților ambasadei, medalii emise de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”. […]

C. PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8411, 9 iulie 2018, p. 2.

Întâlnire de suflet între reprezentanții Grupului de Inițiativă din Alba Iulia și etnicii români din Vidin

În 22-23 septembrie 2018, o delegație a Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, condusă de președintele acestuia col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, s-a aflat în vizită în orașul Vidin, la sediul Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria. Deplasarea a făcut parte din programul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri în anul 2018, în contextul întăririi unității românilor de pretutindeni. Delegația de la Alba Iulia a făcut o importantă donație de cărți (400) și rechizite școlare (20 de articole), cu scopul de a sprijini învățarea limbii române, de a cunoaște istoria și cultura civilizației poporului român. Cărțile și rechizitele au fost procurate cu concursul Filialei „Gemina” a rezerviștilor militari, Filialei Alba, a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Despărțământului ASTRA Alba. La sediul uniunii ne-a întâmpinat președintele dr. Ivo Gheorghiev, doamna profesoară Lucica Gheorghiev, numeroși profesori, părinți și elevi. […]

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8477, 26 septembrie 2018, p. 7 și

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/vizita-vidin-grup-initiativa-alba-iulia.htm

Județul Alba, reprezentat la „Ziua Limbii Române” – sărbătorită
la Vidin – Bulgaria

Într-o atmosferă de înaltă ținută culturală, științifică, patriotică, dar și cu emoții presărate cu lacrimi, pe 7 septembrie a avut loc la Vidin o mare sărbătoare pentru românii din Bulgaria și românii de pretutindeni, „Ziua Limbii Române”.

Constantin Avădanei a luat cuvântul prezentând mesajul de salut al președintelui Radio TV Unirea Internațional Viena, Ioan Godja, al cetățenilor din Alba Iulia. Excelenței sale, Gligorie Gherceanu, ministru consilier al ambasadei, i s-a înmânat medalia aniversară dedicată sărbătoririi a 100 de ani de la înființarea Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, emisă de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, în semn de prețuire pentru sprijinul acordat Grupului de Inițiativă în organizarea și desfășurarea pe teritoriul Bulgariei a unor ample acțiuni cultural-patriotice și a întăririi unității între românii de pretutindeni. […]

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVII, nr. 8754, 10 septembrie 2019, p. 4.

Colinde, colinde în satul românesc Mesici

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în satele românești. Duminică pe dat de 15 decembrie a.c. grupul de cântăreți de strană de la Biserica Ortodoxă Română din comuna Macea prin cei doi organizatori ing. Valer Muler și Cristian Vuin dar și corul Cantemus Banatum a Asociației Învățătorilor Bănățeni cu președintele Elena Sorina Groza condus de către Lucia Sufală au prezentat un program de colinde la Vârșeț și Mesici. La început acești minunați colindători au fost invitați în casa consulului general al României la Vârșeț Gheorghe Dinu. Cântând, i au impresionat pe cei prezenți, dovadă fiind aplauzele prin care au fost încurajați după fiecare cântec, interpretat cu mult suflet și dăruire. Cu această ocazie a fost acordată de către colonelul dr. ing. Constantin Avădanei de la Alba Iulia o medalie „100 de ani de la înființarea a Societății Mormintele Eroilor căzuți în război” lui consulul general al României la Vârșeț Gheorghe Dinu. Excelența Sa Gheorghe Dinu a mulțumit mult pentru această medalie și colindătorilor pentru bucuria adusă prin glasurile lor. […]

Vasilie PETRICĂ

Libertatea, Pancevo, Serbia, 28 decembrie 2019)

Online:

https://libertatea.rs/program-de-colinde-la-mesici-si-varset/?fbclid=IwAR2Xn-pTnPu5tFwWWfcp795fWg0oKTQ9HLxTBCTKKumJdEs9n5ly9CMBJU0

Aur, smirnă și tămâie

Care Minune s-a fost împlinit ca „O, ce Veste minunată”, la românii din Banatul fără țară.

Am pornit să corindăm, de la Alba, Arad, Caraș, Macea, Timișoara, într-un glas și-o singură simțire, dragostea de frați și ceea ce avem mai de preț, Tradiția. La Reședința Excelenței Sale, Domnul Consul General, Gheorghe Dinu, de la Vârșeț, am potopit alean și dor, în rostiri de colinde lirice dar și foarte vechi, deodată cu Unirea, în interpretarea unui grup de cântăreți de strană, de la Biserica Ortodoxă Macea, prin doi organizatori, ing. Valer Muler și Cristian Vuin. Din acest grup, în număr de 13, au făcut parte doi veterani ai comunei, prof. Carol Feher, octogenar, care a și descris istoricul acesteia, recunoscut prin Grădina Botanică și Castelul Csernovics, precum și Tolan Traian, nonagenar, fost crâsnic al bisericii și cantor.

Au răsunat corinde de o inestimabilă valoare, „Măruț mărgăritar”, „Trei păstori”, „Doamne, a Tale cuvinte”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „ Sus la Poarta Raiului” ș.a. precum și pricesne , astfel că, un Regal autentic a încălzit sufletele asistenței.

Corala „Cantemus Banatum”, a Asociației Învățătorilor Bănățeni (care a împlinit 25 de ani de activitate, președinte, prof. Elena Sorina Groza), s-a pliat, prin repertoriu cu „glasurile” țăranilor măceni, ale căror costume, suman, cușmă, cizmă cu tureac , coboară undeva, în străfunduri de vremi.

Excelența SA, Domnul Consul, după două ore de recital(aprox.50 persoane) a spus: „Mărturisesc, înfășurat în manta-mi de Tricolor, vin din zona Bărăganului, însă o așa vizită, cu așa colindători, nu mi-a fost dat să trăiesc. Trebuie să ne păstrăm nealterate comorile, să le transmitem , așa cum le-ați interpretat, deoarece, suntem martorii unor invazii kitcs peste tot. Împreună cu soția mea, suntem copleșiți de emoționale trăiri, întru spirit și credință.”

Un moment de o înaltă simțire a fost acordarea, de către col(r)dr.ing. Constantin Avădanei, de la Alba Iulia, a Medaliei „100 de ani de la înființare a Societății Mormintele Eroilor căzuți în război” și care a spus: „Aduc, aici, în calitate de Președinte al Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unirea-Alba Iulia-2018”, un gând de pur patriotism, la dumneavoastră, în Banatul orfan și vă asigur de înaltă prețuire”.

La Biserica Ortodoxă din Mesici, prin mijlocirea prof.dr. Teodor Groza Delacodru și a Părintelui Paroh, Cornel Juică, a fost un alt prilej de comuniune frățească, de așteptare, în dangăt de clopot a Crăciunului. Un grup de elevi (șapte, atâția învață , la Școala românească, clase simultane, înv.Elena Bou) a interpretat într-o românească pur curată, colinde. La ceremonialul religios a fost prezent primarul comunei, Teodor Basarabă precum și credincioși și membri ai Consiliului Parohial.

Foto-colaj care însoțește acest material a fost realizat de Ioana Nistor, Mircea Boran, Mircea Irimescu.

Au consemnat, Ing. Constantin Avădanei, Prof. Florica R. Cândea

Mesici, Serbia

15 decembrie 2019

Momente emoționante la Biserica ortodoxă, cu părintele paroh, CORNEL JUICA și primarul comunei, TEODOR BASARABA.

Tricolorul ,,CENTENARUL MARII UNIRI”, al Grupului de Inițiativă ,,CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”, sfințit la Domul din Viena, în anul 2018, s-a bucurat aici, de o înaltă prețuire și respect suprem față de un simbol sacru al poporului român. Toți românii adunați la Mesici ne-am simțit mult mai uniți în jurul TRICOLORULUI ROMÂNESC!

La Uzdin au avut loc două manifestări culturale deosebite Salonul de Carte și Presă Românească și „Mărțișorul uzdinean”

Cele două manifestări de înaltă încărcătură românească au avut loc la centrul pastoral al Bisericii Ortodoxe Române din Uzdin și au fost organizate de către S.L.A. „Tibiscus” și Asociația Femeilor Pensionare „Bunicuțele”.

Evenimentele au reunit mulți vizitatori din ambele părți ale Banatului. Au fost aranjate nu mai puțin de 27 de standuri cu publicații și cărți, dar și cu diferite obiecte etnografice și pictură naivă. Rapsodul popular Naria Aiftincăi din Arad a expus un șnur de mărțișor lung de 7,5 cm.

La inaugurare au luat cuvântul Vasile Barbu și Ana Boier, reprezentanții cele două organizații care au organizat evenimentele. S-au mai adresat și: Loredana Vâșcu din partea Universității „Tibiscus” din Timișoara, Constantin Avădanei din Alba Iulia, Anelia Băbuț și Matea Cristiana Iacșa.

Libertatea, Serbia, nr. 10, 14 martie 2020.

Online:

https://libertatea.rs/la-uzdin-au-avut-loc-doua-manifestari-culturale-deosebite/?fbclid=IwAR2sct39BEyKXyhGX24vUD_bNXlXTCrfrOEn-PdbWO5EbN91aLqA1UXMVXI

și

https://uzp.org.ro/29587/la-uzdin-au-avut-loc-doua-manifestari-culturale-deosebite-salonul-de-carte-si-presa-romaneasca-si-martisorul-uzdinean/?fbclid=IwAR3XK7OQUr5FLyDOuWxwzL3FYXeF7qjD-_N2L-5Qaeq0T1K7yzhEQaE-0E4

A șasea ediție a Salonului de carte si presă, Uzdin, Mărțișor 2020

A șasea ediție a „Salonului de carte și presă, Uzdin, Mărțișor 2020”, a debutat ca un Vals al rozelor sau ca o Antiprimavăra căci, noaptea de dinaintea plecării a nins peste Arad, cu fulgi de ghiocei dar iată, ne-am strecurat printre ei și am ajuns la Uzdin, în Banatul de Sud, o delegație formată din zece persoane, urmând cursul firesc al Mureșului, de la Alba Iulia la Arad, trecând prin Vladimirescu si Nădlac.

Editura si Tipografia Gutenberg Arad a expus cărți din diferite domenii ale științei și culturii precum și ultimele numere ale revistei eponime, într-un nou concept grafic precum și un nou conținut începând din anul 2019.

Editura Tiparnița Arad a fost reprezentată de dr. Gabriela Marco. Aceasta a expus în stand un grupaj de cărți proprii precum și revista Ecclesia care timp de șapte ani a fost tipărită aici și pe care o conduce în calitate de redactor șef.

La ediția din acest an dar și pentru prima oară la Uzdin, Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” a fost reprezentat de însuși președintele acestuia, dr. ing. Constantin Avădanei, care a expus reviste, izvoare de istorie, cărți pe care le-a donat sub Însemne de Steag Tricolor sfințit în An Centenar la Viena.

În cuvântul său, vorbitorul a spus: „Mă încearcă un sentiment de emoție si frățietate, aici, în Patria românismului. Aduc salutul Cercului cultural Româno-Austriac” Unirea” din Viena, condus de domnul Ioan Godja și vă felicit pentru ceea ce faceți. Dar, vă rog să îmi permiteți să vă ofer Eșarfa Tricolor pentru a vă felicita, stimate domnule Vasile Barbu!”

Acest moment, când un Român fără patrie a sărutat de dor un Tricolor, a smuls aplauze pentru cei doi patrioți, Vasile Barbu și Constantin Avădanei.

Donațiile de carte care ne-au animat gânduri, de la Alba-Iulia, Arad, Nădlac, ori în mod personal ori din partea editurilor, Tiparnița și Gutenberg Univers au creat un impact deosebit pentru cei care le-au primit, Biblioteca și Casa Româneasca Uzdin, peste o sută cincizeci de volume.

În concluzie, a șasea ediție a Salonului de carte și presă românească de la Uzdin a fost o reușită deplină prin strădania artizanului Vasile Barbu și a adus un plus de frumos celor „ce se văd prin carte, având parte”.

Au consemnat

Constantin Avădanei, Florica R. Cândea, Redactori literari și culturali

Ioana Nistor, Mircea Boran, Mircea Dan Irimescu, Fotoreporteri

Gabriela Marco, Concept imagine standuri

La Alba Iulia a avut loc deschiderea Congresului studenților basarabeni din România, ediția a VIII-a

În data de 30 martie 2018, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc deschiderea oficială a celei de-a opta ediție a Congresului Tinerilor Basarabeni din România. Lucrările Congresului au fost prilejuite de sărbătorirea Centenarului Unirii Basarabiei cu România, la 27 martie 1918. Sărbătoarea a cuprins ținuturile românești de pe ambele maluri ale Prutului, începând din 25 martie, cu Marea Adunare Centenară de la Chișinău și continuând cu Sesiunea solemnă din Parlamentul României. […]

În continuare a luat cuvântul președintele Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, care a adresat un salut frățesc din partea societății civile din județul Alba și a prezentat obiectivele acestui grup privind sărbătorirea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, subliniind că anul Centenar cuprinde o sumă de activități, desfășurate zilnic, începând de la 1 Decembrie 2017 și culminând cu ziua de 1 Decembrie 2018. Aceste activități constau în aducerea la cunoștința publicului larg a momentelor istorice-trepte ale demersurilor românilor spre înfăptuirea Marii Uniri, a personalităților de seamă care au îndrumat masele de români spre împlinirea idealului de veacuri, formarea României Mari. La încheierea cuvântării a oferit studenților basarabeni diplome, cocarde și numere din revista „România Eroică” și a îndemnat studenții basarabeni să se alăture demersurilor societății civile din Alba Iulia să se alăture acțiunilor viitoare. […]

Online:

http://www.infoest.ro/cauta/Av%C4%83danei+/1.htm

Premiera națională a filmului documentar „Basarabia”

Capitala Marii Uniri, Alba Iulia, a găzduit sâmbătă, 14 septembrie 2019, premiera filmului documentar-artistic BASARABIA, o producție Sinapsa Film, realizat de cineastul, istoricul și scriitorul Horia Muntenuș.

Radio TV UNIREA VIENA a fost reprezentat de redactorul postului Constantin AVĂDANEI.

Evenimentul a fost organizat de Studioul de producție cinematografică Sinapsa Film, în colaborare cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Despărțământul ASTRA Câmpia Turzii, Despărțământul ASTRA „Eugen Hulea” Alba Iulia și „Asociația Datini Străbune”.

Autorul filmului a fost însoțit mereu de colaboratoarea principală în realizarea acestuia de doamna Nina Suruceanu. […]

Pe cărări de cultură. Pe urmele istoriei

Timpul trece, omul piere, dar a Patriei iubire

E averea cea mai rară, cea mai scumpă moștenire

Ce de la părinți de merit, nobilii fii o primesc.

Grigore Alexandrescu

Ștafeta Transfăgărășanului

Eroismul e arta de a sluji neamul prin sacrificarea ta.

Nechifor Crainic

Steagul Transfăgărășanului a apărut din necesitatea de a descrie cât mai reprezentativ istoria Țării Făgărașului și cea a Argeșului, când de milenii s-a desfășurat acea pendulare de populație românească, de pe un versant pe celălalt, în vremuri de pace sau de restriște, impuse de cotropitorii acestor meleaguri. S-a întâmplat în anii 1970-1974, când, prin talentul și hotărârea poporului român, s-a reușit să se dăltuiască în Carpații de Sud cel mai spectaculos drum din lume, Transfăgărășanul. După terminarea acestei epopei, constructorii au așternut pe hârtie momente despre eroismul constructorilor militari, care au reușit să învingă munții cu mult spirit de sacrificiu, cu abnegație, dar și cu numeroase victime.

Așa a luat naștere în anul 2014, proiectul „Transfăgărășan Via Sacra”, care cuprinde pe lângă creații literare, arte plastice și elaborarea unor simboluri reprezentative: monumente, plăci comemorative, menite să transmită generațiilor viitoare mesajul eroilor căzuți la datorie și a sacrificiilor întregului popor pentru realizarea acestei mărețe opere.

Proiectul a fost inițiat (și se derulează în continuare) de colonelul (rt) Ioan Bratu, care a participat efectiv la realizarea acestui drum și care a scris o vastă operă literară, o bogată creație de pictură, a realizat expoziții itinerante în țară și în străinătate.

Proiectul se derulează de un grup de pe versantul sudic, condus de col. (rt) Ioan Bratu și un grup de pe versantul nordic, condus de către col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei. […]

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/stafeta-transfagarasan-autor-col-avadanei.htm

Rezerviștii albaiulieni vor să construiască un monument aniversar
pe Transfăgărășan

Vineri, 29 martie, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” s-a desfășurat Adunarea Generală a Filialei „Gemina” Alba a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza”. De asemenea, a fost prezent g-ral. bg. (r) dr. Gheorghe Crețu, vicepreședinte al ANCMRR, iar ca invitați au luat parte viceprimarul Gabriel Pleșa și prof. Maria Cioica – președinta Despărțământului „Eugen Hulea” Alba Iulia al ASTRA. În deschidere, g-ral. bg. (rtr.) ing. Ioan Belci – președintele ANCMRR Alba, a prezentat bilanțul activităților desfășurate de Filiala „Gemina” în anul 2018, structurate pe capitole: problema pensiilor militare, activități multiple desfășurate pe linie cultural-patriotică și educativă, colaborarea cu alte structuri de pensionari din municipiul Alba Iulia și cu celelalte filiale ale ANCMRR din țară, schimburi de experiență cu pensionarii militari din câteva țări învecinate. Legat de pensiile militarilor, generalul Ioan Belci a arătat că forurile abilitate din conducerea ANCMRR au invocat faptul că demersurile făcute către responsabilii din acest domenii (MApN, Camera Deputaților, Senat etc.) au rămas fără rezultate concrete, modificarea legislație pentru militari urmând să fie făcută abia după aprobarea noii Legi a pensiilor pentru civili. În aceste condiții, la începutul luni martie a.c., un protest a fost transmis atât președinților filialelor județene ale PSD și ALDE „față de nepăsarea și neangajarea conducerii politice a României, prin permanenta ciuntire a Legii nr. 223/2015, prin elaborarea mai multor ordonanțe de urgență, majoritatea neținând cont de promisiunile făcute prin programul de guvernare”.

Pe de altă parte, de Centenar, rezerviștii albaiulieni și omologii lor din București au depus coroane de flori la Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, la Bustul mareșalului Prezan și la Statuia lui Avram Iancu. Totodată, Filiala „Gemina” a sprijinit celelalte filiale din țară sosite la Alba Iulia pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Pe parcursul Anului Centenar, filiala a primit vizita rezerviștilor din județele Sibiu, Vâlcea, Bihor, Hunedoara, București – Sectorul 5 și Giurgiu.

Robert GHERGU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVII, nr. 8626, 1 aprilie 2019, p. 12.

TRANSFĂGĂRĂȘANUL – la ceas aniversar

interviu cu Pavel Finta

Este pe aproape data când vom sărbători 45 de ani de la darea în folosință a Transfăgărășanului. Permanent gândul ne poartă către bravii constructori ai acestei epopei a poporului român.

După Marea Unire, perioada de tinerețe a statului român a scos în evidență, deseori, puterea unității naționale, energii noi de manifestare pe plan material, spiritual, al talentatului popor român. Prin resurse proprii statul român și-a recăpătat repede locul binemeritat în lume, alături de marile popoare ale acestui Pământ. Unitatea românilor s-a manifestat în gând și în faptă și la construcția marelui drum peste Carpați, Transfăgărășanul.

Transfăgărășanul este opera unei mari iubiri a românilor, de pe versanții Carpaților, denumit simbolic „coloana vertebrală a unității de neam a românilor” din spațiul carpato-pontic, moștenit de la strămoșii noștri geto-daci. Este o ctitorie care a pornit din legendă, va naște legende și va intra în legendă.

La realizarea acestei mari epopei și-au dat mâna constructori de pe toate plaiurile românești, hotărâți să transmită urmașilor un simbol al veșniciei unității de neam și țară. Traseul urmat în construcția Transfăgărășanului este o conexiune între fenomenul milenar al transhumanței în acest spațiu mioritic în care au pendulat de o parte și de alta a Carpaților, păstorii, dar și descălicătorii de neam și țară cu meșterii (legendari și moderni), care au fost la înălțimea imperativelor istorice pe aceste meleaguri.

Simțim mereu reverberațiile acelei lupte înverșunate cu măreția Carpaților, care nu s-au dat bătuți decât în fața acestor eroi pe care noi îi vom comemora cum se cuvine și în acest an. Acești eroi mai sunt printre noi, îi întâlnim mereu oriunde în țară, dar și în străinătate. Îi găsim, mai ales, în Alba Iulia, de unde au plecat principalele forțe militare, geniștii, pentru a modela calea montană, adică versantul nordic al Transfăgărășanului.

Vara anului 1971 îl găsea pe caporalul Pavel Finta, instructor la școala de gradați dintr-o unitate din Alba Iulia, pregătind militarii pentru misiuni cu caracter specific geniștilor. Soarta a făcut ca, împreună cu militarii instruiți de el, să primească misiunea de a se deplasa pe Transfăgărășan și de a se angrena în lupta cu forțele muntelui, pentru a dăltui acest măreț edificiu.

Am avut plăcuta ocazie de a-l întâlni pe Pavel Finta în Alba Iulia, fiind preocupat cu treburile de zi cu zi, dar mereu pătruns de fiorii amintirilor acelor ani grei de muncă și viață. Și astfel am pătruns pe firul amintirilor acelor ani!

Reporter (R): Domnule Finta, care sunt primii pași făcuți către șantierul Transfăgărășanului?

Finta Finta (F): În vara anului 1971 îmi satisfăceam stagiul militar la o unitate de geniu din Alba Iulia. Făcusem școala de gradați, am primit gradul de caporal și instruiam militarii din ciclul unu de stagiu militar. Șantierul Transfăgărășanului cerea forțe suplimentare, deoarece dificultatea condițiilor de lucru creau întârzieri mari în derularea proiectului. M-am deplasat la începutul lunii iulie 1971, împreună cu o parte din militarii instruiți de mine, la punctul de lucru de la Izvorul Ursului, aflat pe drumul spre Bâlea Cascadă.

Nu am mai avut timp să ne mai gândim la condițiile de adaptare și am intrat direct în ritmul de lucru alături de ceilalți colegi aflați acolo.

R: Ce tip de lucrări vi s-au repartizat și dacă aveați în dotare mijloace tehnice pe măsură?

F: Eu am primit calificarea de artificier. Trebuia să dislocăm roca muntelui pentru a fi apoi cărată de buldozere și basculante. Săpam locașuri în stâncă, cu ranga, cu dalta, ajutați de baros și lopată, pentru a monta explozibilul necesar, ca prin explozie să spargă roca. Aceste unelte le căram mereu cu mine, în sus și în jos, ori de câte ori se repeta operațiunea. Era o luptă crâncenă, nu era loc de poezie, de gânduri către casă, către drăguța din sat. Orice eroare însemna riscul accidentelor sau chiar pierderea vieții. Am avut multe cazuri de acest gen. Învățai să eviți pericolul prin pățaniile celor din jurul tău.

R: Cum ați reușit să înfruntați vitregiile naturii?

F: Eram în floarea tinereții pe vremea aceea! Dar munca cu lopata și târnăcopul ne ducea la epuizare. Trebuia să avem grijă și de condițiile terenului foarte accidentat, în stânga și-n dreapta erau prăpastii, terenul foarte alunecos, vânturi necruțătoare, ceață densă. De ploi și ninsori în plină vară, nici nu mai vorbesc! Seara, când ne adunam la dormitoare, mai găseam ceva timp pentru a citi câte o scrisoare, primită de acasă sau de la iubită. Mai scriam și noi, ne mai plângeam unii la alții, că nu găseam plicuri, pixuri, timbre,…, scrisorile circulau cu întârziere.

R: Cum ați reacționat la primirea primei scrisori de acasă, de la Alba Iulia?

F: Da, am scrisoarea de atunci! Le păstrez cu sfințenie! Imediat o deschid! Scria mama mea așa: „Dragă Pavel! Am așteptat foarte mult scrisoarea ta, n-am știut nimic despre tine…, deja am cumpărat lanternă, bec de rezervă și baterii, plicuri pentru scrisori și timbre. Tata ți-a luat pastă de bărbierit și lame de ras… Sora ta Măgduș a venit acasă de la București și ți-a adus două cravate frumoase,…Te sărutăm cu drag, tata, mama și Măgduș!”. Cam așa erau scrisorile noastre de la familii. De dat telefoane, nici nu se punea problema. Aflam prin aceste scrisori veștile de acasă, din familie, gospodărie, de prin sat sau oraș. Din când în când primeam și pachete de acasă, cu mănuși, ciorapi, dulciuri, fructe.

Dar stați un pic, să vă arăt scrisoarea primită de acasă, de ziua mea!

„Dragă Pavel,…înainte de toate de ziua ta îți dorim numai bine și sănătate, să poți îndeplini datoria de militar și să vii acasă sănătos… Sora ta îți trimite în pachet, de ziua ta, o sticlă de pepsi, 120 bomboane de ciocolată. Să le dai și la militarii cu care lucrezi. Îți mai trimite o ciocolată cumpărată de Ziua recoltei, mere… Te sărutăm cu drag, tata, mama și sora!”

R: Părinții tăi au avut ocazia să te viziteze?

F: Da, au ajuns la mine la începutul lui septembrie 1971. Au venit cu trenul de la Alba Iulia până la Sibiu, apoi cu autobuzul până în satul Cârțișoara, aflat la poalele munților. De acolo vreo 10 kilometri au mers pe jos, până la Bâlea Cascadă. Vizita a durat câteva ore, după care s-au întors iar pe jos, până în sat și de acolo la Sibiu, cu autobuzul.

R: Se apropia toamna, au început și ploile. Cum ați continuat activitatea în zona Bâlea Cascadă?

F: În condiții deosebit de grele. Ploile provocau torenți amenințători, ne udam la picioare, mănușile nu mai țineau de cald, nu aveam timp de foc. Ne încălzeam la tobele de eșapament, de la basculante și compresoare. Am continuat activitatea în această zonă, în diferite puncte de lucru, până la sfârșitul lunii decembrie 1971. Am plecat apoi la unitate la Alba Iulia, și în februarie 1972 m-au lăsat la vatră.

R: Ar mai fi multe amintiri de depanat, dar restul le vom regăsi în paginile unei lucrări vaste.

Încă nu s-a stins ecoul zămislirii acestei construcții monumentale și încă reverberează bucuria învingerii forțelor muntelui, vocile celor care au săvârșit prin sacrificiul suprem împlinirea unor visuri de milenii ale acestui popor. De fapt, natura a fost modelată spre bucuria omului de a avea o cale mai amplă, mai rapidă de comunicare între populațiile acestui neam, de o parte și de cealaltă a Carpaților Meridionali.

Denumirea de „Transfăgărășan” se pare că are și o trăsătură simbolică a transhumanței, acea mișcare pendulară și perpetuă a oierilor de a căuta mereu resurse suficiente pentru oile lor, care însemna de fapt resursa de bază pentru supraviețuirea populațiilor din aceste zone.

La căile cele vechi, istorice, de legendă, între Făgăraș și Câmpulung, epoca noastră a adăugat una pe măsura puterii creatoare uriașe a poporului român, a civilizației în care trăim: Transfăgărășanul. Cum vor suna oare, legendele care se vor izvodi peste veacuri, despre această îndrăzneață și monumentală operă?

Neamul românesc a născut pentru vremurile noastre și mai pricepuți meșteri care au zidit întru pomenire, alte ctitorii pe acele locuri unde s-au zămislit legende, obiective pe măsura posibilităților actuale. Aceștia, împrumutând suflul din legendă și istorie au barat Argeșul la Vidraru și au creat la umbra cetății lui Vlad Țepeș din Poienari, hidrocentrala subterană. În aval, pe râul de legendă, meșterii au înșirat salba de microhidrocentrale, în amonte s-au avântat în construcția Transfăgărășanului.

Dacă poposești pentru odihnă la fântâna Meșterului Manole, vei simți în apa mereu proaspătă, rece și în nesecată scurgere, limpezimea marii treceri a generațiilor de români, a vieții, de la începuturile istoriei, până la noi, cei de azi și de mâine.

Iată de ce românii au dăltuit în munți acest simbol al unității de neam și țară, Transfăgărășanul, pentru a transmite și un mesaj clar către viitor, un legământ pentru unitatea sa veșnică peste veacuri.

La sfârșitul lunii august 2019, la Bâlea Lac se vor organiza ample manifestări pentru a-i comemora pe cei morți și pentru a-i sărbători pe cei aflați în viață, adevărați eroi-constructori ai acestei mari epopei a poporului român. Veți avea prilejul de a asculta istoria dăltuirii în munți a acestui drum spectaculos, chiar de la eroii-constructori, participanți la acest măreț eveniment.

Reporter: col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/transfagarasan-ceas-aniversar-interviu-pavel-fintea.htm

Cugireanul Constantin Avădanei, prezență remarcabilă la
Festivalul International al Televiziunilor si Producătorilor Independenți SIMFEST 2019 – Târgu Mureș

Duminică, 1 septembrie, s-a lăsat cortina peste cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți, SIMFEST – 2019, eveniment la care a luat parte în calitate de invitat și col (r) dr. ing. Constantin Avădanei. De loc din Cugir, Avădanei este președintele Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia-2018”, iar mai nou are statutul de redactor la RadioTV „UNIREA” Viena al Centrului Cultural Româno-Austriac.

Desfășurat la Târgu Mureș, în perioada 26 august-1 septembrie 2019, festivalul s-a constituit într-o competiție de televiziune, singurul de acest gen din România.

„A fost o manifestare complexă, o competiție destinată mass-media electronice, este un punct anual de întâlnire a specialiștilor lumii televiziunii din România, din Europa, a studenților, a producătorilor independenți și a pasionaților de media. Totodată, a fost o școală de media și un eveniment cultural remarcabil”, ne-a declarat Constantin Avădanei.

În calitate de redactor și jurnalist al postului RadioTV „Unirea” – Viena, în semn de respect și apreciere pentru acesta, col. (r) Constantin Avădanei a fost desemnat să facă parte din prezidiul constituit pentru coordonarea activităților sărbătoririi Zilei Limbii Române.

„În cadrul festivităților am transmis participanților la festival salutul cetățenilor din Alba Iulia și al conducerii postului Radio TV «Unirea» – Viena, apoi am prezentat pe scurt structura, obiectivele și activitățile desfășurate de acest trust media. La sfârșitul zilei a avut loc gala laureaților, când s-au înmânat premiile pentru cele mai valoroase creații de film, momente artistice susținute de mari actori ai scenei din Târgu Mureș, București și din străinătate”, a afirmat Constantin Avădanei. […]

Constantin PREDESCU

Unirea, Alba Iulia, anul XXVII, nr. 8748, 3 septembrie 2019, p. 4.

La Arad, Gala Excelenței Revistei „Gutenberg Universul cărții”,

ediția a II-a

Sub căldura binevoitoare a unui soare din ziua de 8 februarie 2020, Consiliul editorial al publicației arădene „Gutenberg Universul cărții” a organizat „GALA EXCELENȚEI”, ediția a doua, cu referire la anul 2019.

Revistă culturală, „Gutenberg Universul cărții”, cu apariție continuă de 12 ani, alături de Tipografia și Editura eponimă arădeană, și-a sărbătorit colaboratorii, recunoscând astfel creația literară, promovând talente scrisului, încurajând și impulsionând scrisul din condei.

Pornit de la ideea și fapta scriitorului Al. T. Stamatiad de creare a unei grupări-mozaic (1925) ce formează și intuiește identificare afectivă, Salonul Cultural Gutenberg, unic prin concept, s-a reunit, continuând tradiția prin recunoașterea valorii.

D-nul colonel (r.) dr. ing. Constantin Avădanei, președintele Grupului de inițiativă „Centenar Marea Unire – Alba-Iulia – 2018”, prin salutul său, a devenit un membru de onoare al Salonului Cultural Gutenberg Arad.

„Bine v-am găsit! Vă aduc un salut prietenesc, un mesaj de unitate, de a realiza o punte între cele două orașe ale Marii Uniri, Arad, capitala politică și Alba-Iulia, capitala Marii Adunări de la 1 decembrie 1918.! Cu prilejul acestei manifestări, am întâlnit un mediu prielnic, am stabilit o legătură trainică între români de pretutindeni. La Arad am găsit atmosfera necesară pentru realitatea culturală, istorică și literară atât de necesară în zilele noastre! Felicitări din tot sufletul!”.

Sărbătoarea scrisului a fost onorată de cuvintele laudative rostite de prof. univ. dr. Anton Ilica, înv. Sorina Groza, președinte al Asociației Învățătorilor Bănățeni, precum și de membrii de suflet și de onoare, reprezentanți ai culturii și păstrători ai valențelor tradiționale din Serbia prof. dr. Teodor Groza Delacodru (Mesiciu), Ana Boer, președinte al Asociației Culturale „Bunicuțele din Uzdin”, Vasilije Petrika, redactor-șef al publicației „Libertatea” (Pancevo).

Au consemnat,

Prof. Florica R. Cândea, Prof. Carina Baba,
Prof. Ioana Nistor, Prof. dr. Gabriela Adina Marco

Salon Gutenberg – Gala Excelenței,

fiindcă lucrurile mici aduc bucurii mari

Ca de obicei, prietenii Salonului au răspuns prezent, deși bucuria le-a fost umbrită de plecarea mult prea devreme dintre ei a altui prieten, Adrian Ioanăș. Așadar, cei prezenți au rememorat momente prețioase petrecute în compania acestui Om de omenie, subliniind încă o dată, prin cele povestite printre lacrimi, că omul sfințește locul…

La prezidiu s-au aflat prieteni vechi ai revistei și ai Salonului Gutenberg: Anton Ilica, Constantin Avădanei, Sorina Groza, Teodor Groza Delacodru, Ana Boer, Valentin Voicilă, Emil Șimăndan, Vasile Petrică. După salutul acestora, scurt, deoarece timpul era deja înaintat, Florica R. Cândea a avut parte de o surpriză: intervenția telefonică a domnilor Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR, și Ioan Godja, președintele RadioTv Unirea – Viena.

Cireașa pe tort a fost pusă de Teodor Groza Delacodru și Mariana Nagy, care au oferit Floricăi R. Cândea, gazda evenimentului, o diplomă realizată ad-hoc: format A6, de culoare albastră, cu un pix desenat pe ea, simbolul muncii neîncetate pe care o depune Florica R. Cândea de 41 de numere Gutenberg încoace…

Vasile Zărăndan

Online:

https://www.arq.ro/salon-gutenberg-gala-excelentei-fiindca-lucrurile-mici-aduc-bucurii-mari/31721?fbclid=IwAR39UDK25KylSjf89Q2aXAmXf_Uy7cOs1x7KW4aG6F4oAe26fRbJAr7MY8M

Un eveniment cultural la Arad: Gala Excelenței a Salonului Gutenberg

Săptămâna trecută la Casa „Jelen” la Arad România în orele de după amiază s-a organizat Gala Excelenței a Salonului Gutenberg. La acest eveniment care a sărbătorit laureații anului 2019 au fost prezenți pe lângă oameni de cultură din România și oaspeți din Voivodina, poetul Teodor Groza Delacodru, Bunicuțele de la Uzdin în frunte cu Ana Boier și Mărioara Sârbu și ziaristul Vasilie Petrică.

Cu cuvinte alese despre acest eveniment au revenit Sorina Groza președintele Asociației Învățătorilor Bănățeni din Timișoara, Teodor Groza Delacodru, col. Ing. Constantin Avădanei președintele grupului de inițiativă „Centenar Marea Unire Alba Iulia 2018”, Ana Boier de la Bunicuțele din Uzdin, Valentin Voicilă, Emil Șimăndan, Anton Ilica.

Vasilie PETRICĂ,

Libertatea, Pancevo, Serbia, nr. 7, 15 februarie 2020.

Online:

https://libertatea.rs/un-eveniment-cultural-la-arad-gala-excelentei-a-salonului-gutenbert/?fbclid=IwAR3TDEvq02tfm3pUcvBW9hDgofs9DSZMN18-5sZfedNT0CksZtY8gDHjnt8

Prima emisiune din Arad, ca pilot al RadioTV Unirea Viena

„ROMÂNI PENTRU ROMÂNI” 1 Februarie 2020,
„UN NOU ÎNCEPUT”

În data de 1 februarie 2020, Postul RTV Unirea Viena, avându-l în frunte ca director general pe Ioan Godja a început să emită în Arad, adresându-se românilor de pretutindeni care se află dincolo de fruntariile țării.

Gongul a fost dat la orele amiezii, pe o vreme cu soare în suflet, și la propriu și la figurat, iar pentru ca, în viitor, să fie de bun augur, emisiunea își propune ca fiecare regiune istorică să devină o haltă-pivot, cum este Aradul.

Invitatul special a fost domnul Constantin Avădanei, redactor RadioTV Unirea Internațional Viena, fapt care ne îndreptățește să spunem că din Ardeal, prin Arad, înspre Viena, nu e decât un pas sigur.

Emisiunea a debutat în forță, într-un studio profesionist, și a urmat pașii unei deschideri oficiale, cu flori, tăiere de panglică și șampanie.

Redactorii, intelectuali din Arad și-au prezentat rând pe rând proiectele.

Emisiunea va fi difuzată în fiecare vineri, în intervalul orar 17-18.

Prima emisiune a fost coordonată de Florica R. Cândea, care a discutat rând pe rând dar și ad-hoc cu invitații.

Salutul Cercului Cultural Româno-Austriac și al postului Radio TV Unirea a fost rostit de Constantin Avădanei.

O intervenție în direct a fost aceea a domnului Ioan Godja care a spus: „Mă bucur că un vis mai vechi prinde contur la Arad. Aradul, ca vatră istorică are intelectuali care se pot adresa cu obiecție românilor de pretutindeni”.

O altă intervenție de bun augur, în direct a fost a directorului muzical al RadioTV Unirea, prof. Simona Tudor care a urat „un drum de succes noului post!”

Carina Baba, profesor, propune teme de învățământ românesc, de bună calitate, Ioana Nistor propune teme legate de pătrunderea cărții ca obiect imaterial în era tehnologiei informației, Gheorghe Hodrea propune divertisment, umor, muzică, Constantin Avădanei propune istorie și geografie culturală. Emisiunea a cuprins poezie, lansare de carte, umor, gastronomie, cultură, povești în grai, povești de viață desprinse simultan, cu personalitatea fiecărui invitat, presărată cu muzică din zona Ardealului.

Adresându-se românilor de pretutindeni, emisiunea va fi una interactivă, de mare impact și larg interes.

Invitat special al RadioTV Unirea: col. dr. ing. Constantin AVĂDANEI

Realizator profesor Florica R. CÂNDEA

Amintiri pentru un mâine, când azi va fi un ieri îndepărtat

Amintirile sunt călătorii și trăiri de neuitat ale sufletului. Ne putem reîntoarce în locuri pline de emoții sau revedea chipuri dragi nouă atunci când ne este dor, atunci când avem nevoie de un imbold pentru a merge mai departe, pentru a spera și a visa pentru că visele de cele mai multe ori se transformă în realitate. Retrăim clipe frumoase și ne bucurăm că amintirile și-au găsit un loc în sufletul nostru și vor rămâne mereu acolo chiar dacă în ele se regăsesc nu doar bucurii, ci și tristeți, neîmpliniri, regrete. Fiecare amintire este o emoție, o imagine, o stare, o clipă. Ele ne sunt mângâiere și alinare, zâmbet și lacrimă, nostalgie și împlinire. Trebuie să ne construim amintiri pentru că ele vor fi casa noastră mai târziu. Mă reîntorc cu drag la clipele petrecute la Hațeg cu prilejul reuniuni poeților și scriitorilor din țară și străinătate la începutul verii în cadrul Taberei „De amicitiae”, un eveniment frumos și mult dorit, organizat de poeta Mariana Moga. La sfârșitul luni iunie 2019, am plecat la drum încă de la primele ore ale dimineți pentru a mă întâlni cu Tanți, Costi, Liliana și Pandele, la Mănăstirea Lainici a cărei vechime se pierde în negura vremii necunoscându-se oficial și istoric începuturile sale.

Recunosc, clipele petrecute în tabăra de amiciție au fost frumoase, oamenii minunați și tocmai de aceea, mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte că am fost împreună, în armonie și comuniune.[…]

Zenovia Zamfir

Despre Tabăra Prieteniei Literare „De Amicitiae”

Batiz – Hunedoara, 2019

În fiecare dimineață mă trezesc amintindu-mi că Dumnezeu a ales să trăiesc. Puteam să nu mai fiu de ceva timp, însă exist, dovadă că Dumnezeu mă iubește. Așa am înțeles că mai am multe de făcut pe acest pământ. Sunt convinsă că noi, oamenii, ne asemănăm cu florile. Creștem în aceeași grădină, sub același soare, sub aceeași nori care, uneori, vin pregătiți să-și verse lacrimile purificatoare. Și privind cu atenție diversitatea florilor, a norilor, îmi pun deseori întrebarea: Oare de ce nu suntem la fel? De ce suntem atât de diferiți? Astfel, în data de 26 iunie 2019, mă aflam la Batiz-Hunedoara, așteptându-i pe ceilalți colegi, încă vreo 48 de persoane. M-a urmat acel grăunte al emoției și timidității, făcându-mă să fiu, la început, retrasă și tăcută precum un melc în cochilia sa, precum o intrusă. Cum Dumnezeu nu lasă pe nimeni singur nici la rău, nici la bine, cu fiecare oră ce trecea am reușit să mă integrez în acest grup minunat, alcătuit din oameni cu suflet mare, frumos și plin de căldura prieteniei. […]

Mihaela-Dana Chioariu-Topârcea

LA MULTI ANI! NICOLAE SABĂU, cu prilejul sărbătoririi a 90 de ani de viață.

Amintiri frumoase cu Nicolae Sabău, la festivitățile de la Ambasada României din Viena, din luna mai 2017, festivități desfășurate sub titlul „Pe drumul memorandiștilor români la Viena”.

Pe drumul făuritorilor MARII UNIRI DE LA 1 DECEMBRIE 1918

Arad, 26 noiembrie 2019

Am fost oaspetele Universității ,,VASILE GOLDIȘ” Arad. Clipe de neuitat.

Conferința Națională a istoricilor,
,,Studii și Comunicări Din Banat-Crișana”, Arad, 29 noiembrie 2019

Mulțumesc președintelui Consiliului Județean Arad și primarului Municipiului Arad pentru acordarea Ordinului ,,Centenarul Marii Uniri”, în semn de înaltă prețuire pentru activitatea mea în domeniul cercetării istorice și pentru activitatea neobosită pe tărâm cultural-patriotic!

Mulțumesc organizatorilor, gazdelor pentru deosebita onoare și prețuire pe care mi le-a acordat pe timpul Conferinței, pentru ORDINUL CENTENAR acordat, acesta fiind singurul conferit la acest eveniment.

Am creat o punte de legătură între istoricii din Alba Iulia și Arad, două orașe care au avut o contribuție hotărâtoare în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Aradul fiind denumit Capitala politică a Marii Uniri.

Președintele Grupului de Inițiativă
,,Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, la
Conferința Națională „Studii și comunicări din Banat-Crișana”

În perioada 28-29 noiembrie 2019, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad se desfășoară Conferința Națională ,,Studii și comunicări din Banat-Crișana”, eveniment dedicat Zilei Naționale a României.

Conferința, organizată de Academia Română în colaborare cu Biblioteca Județeană se va desfășura pe șase secțiuni, în care vor fi prezentate lucrări cu caracter istoric din partea a peste 80 de participanți.

Alba Iulia, va fi reprezentată la prestigioasa manifestare, de col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, președintele Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” și redactor la RadioTV ,,Unirea” Viena. Acesta va prezenta lucrarea , în cadrul secțiunii a VI-a, „Nicolae Tesla-un geniu al istroromânilor”. (C.P.)

Online:

FOTO: Președintele Grupului de Inițiativa ,,Centenar- Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, la Conferința Națională „Studii si comunicări din Banat-Crișana”

Prezențe întru condei și referințe

Un oaspete de seamă la TÂRGUL DE CARTE de la Alba Iulia,
IOAN NELU GODJA

Cu prilejul desfășurării târgului de carte la Alba Iulia „Alba Transilvania”, a XI-a ediție (17-19 mai 2018) am avut plăcuta surpriză de a-l întâlni pe distinsul domn Ioan Nelu Godja, directorul postului de radio și televiziune din Viena, Radiotv Unirea. A fost invitatul de onoare al Bibliotecii județene Alba „Lucian Blaga”.

Programul de activități, deosebit de bogat, s-a desfășurat sub semnul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Pe timpul lansărilor de carte, domnul Ioan Godja a transmis participanților, dar și tuturor românilor din țară, salutul comunității românești din Austria, pr4ezentând și ultimele apariții editoriale a unor lucrări deosebite scrise de români din Austria și de colaboratori din țară.

Ca președinte al Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” am avut o întâlnire emoționantă, deoarece acest grup s-a constituit recent și suntem dornici de a avea o colaborare amplă în viitor, să devenim parteneri de nădejde în organizarea unor acțiuni dedicate unității de neam și țară între toți românii.

Ioan Godja a demonstrat prin ceea ce a făcut că, „cultura n-o muritu”, așa cum spunea un prieten apropiat domniei sale, înființând postul RTV „Unirea” și asociația „Cercul Cultural Româno-Austriac”. Această asociație promovează arta și cultura românească oriunde s-ar afla: în țară, în Austria sau în lume.

Revista „Unirea”, pe care a editat-o, oferă un deosebit prilej pentru români de a se exprima asupra culturii și civilizației propriului popor. Revista a devenit între timp neîncăpătoare pentru toți colaboratorii și partenerii, de la 80 de pagini stabilite inițial s-a ajuns să aibă acum peste 160 de pagini. Semn că românii vor să se cunoască, să colaboreze și să mențină vie unitatea, oriunde s-ar afla.

Domnul Ioan Godja s-a ridicat la înălțimea așteptărilor de a fi o gazdă bună prin această revistă, la redacție sosesc din abundență articole și alte lucrări din Transilvania, Maramureș dar și din București, Iași, Chișinău, Londra sau Canada.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/Ioan-Nelu-godja-oaspete-targ-carte-Alba-Iulia.htm

Apariție editorială de excepție la Alba Iulia

La sfârșitul lunii aprilie 2019 a avut loc la Alba Iulia lansarea Albumului Memorialistic –„170 de ani de la nașterea marelui pictor SAVA HENȚIA”.

Albumul a fost editat de Fundația „Alba Iulia 1918 Pentru Unitatea Și Integritatea României”, avându-i ca autori pe: Nicolae Paraschivescu, Ioana Raica, Ioan Străjan.

În arta românească, pictorul Sava Henția deține un loc însemnat, ardelean la origine, acesta s-a format la școlile de pictură din București și Paris.

Patrimoniul său artistic este expus astăzi în mai multe muzee, printre care se numără: Muzeul Colecțiilor de Artă din București, Muzeul orășenesc „Ioan Raica” din Sebeș, Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea, Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul „Teohari Antonescu” din Giurgiu, Muzeul de artă din Brașov, Muzeul de artă județean Prahova „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești. Fiind și un împătimit al picturii murale, Sava Henția ia parte la lucrări de restaurare la mănăstirea Brebu, la Biserica ortodoxă din Sebeș și Vințu de Jos. În creația artistului se face simțită prezența ideilor despre progres, libertate, egalitate, rezultat al mișcării pașoptiste. Și el se află printre artiștii de seamă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care înscriu definitiv arta românească pe coordonatele artei europene.

Albumul este o idee și o dorință, născute în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, când pictorul a fost comemorat în satul nașterii sale de numeroși cetățeni ai județului Alba, reprezentând un segment al societății civile, asociați în Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018”. […]

Revista „Dacoromania”. A apărut numărul 76

Revista DACOROMANIA a Fundației „Alba Iulia 1918, pentru unitatea și integritatea României” apare la Alba Iulia în parteneriat cu Consiliul Municipal Alba Iulia și Consiliul Județean Alba. Revista are apariție trimestrială, în format tipărit și on line. Recent a apărut numărul 76. În paginile revistei puteți citi:

– Tricolorul românesc simbol configurat de Mihai Viteazul, autor prof.univ.dr. Ioan Silviu NISTOR

– Ziua Armatei Române, autor prof. dr. Ioan CORNEANU.

– 10 noiembrie – Zi marcantă a istoriei Artileriei Române, autor col.(r) dr. ing. Constantin AVĂDANEI, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Al. I. Cuza”, Filiala „Gemina”, Alba. […]

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/dacoromania-o-nou%c4%83-aparitie-numarul-76.htm

Revista Dacoromania – o nouă apariție, numărul 78

De curând a apărut numărul 78 al revistei Dacoromania. editată de Fundația „Alba Iulia 1918, pentru unitatea și integritatea României” și apare la Alba Iulia, în parteneriat cu Consiliul Municipal Alba Iulia și Consiliul Județean Alba. Revista are apariție trimestrială, în format tipărit și online. Din cuprinsul revistei:

– Proiectul de stemă a Transilvaniei, întocmit în 1849 de către Comisia heraldică constituită de către Comitetul Național Român de la Sibiu, în care românii sunt reprezentați prin simboluri proprii, autor Ioan Silviu Nistor.

– Trădătorii lui Cuza, autor col (r) ing. C.A. Avădanei.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/revista-dacoromania-nr.-78.htm

A apărut numărul 16 al revistei manifest Litera 13

Din cuprins:

Alexandru HALUPA – Nimic esențial, Lansare Valeriu Ion Găgiulescu, Lansare Tudorița Tarniță,Membrii Mișcării Litera 13 au fost prezenți la Salonul revistei Spații Culturale din Rm.Sărat, Târg de carte la Brăila, Tudor CICU – Frigul care ne va cuprinde pe toți, Marin IFRIM – Reviste literare buzoiene. Fenomen național unic?!, Poezia Mișcării Litera 13 – Alexandru HALUPA și Virgil ANDRONESCU, Constantin AVĂDANEI – Grupul de inițiativă Centenar-Marea Unire-Alba Iulie 2018 a fost prezent la Serbările Naționale – Țebea 2018. […]

Revista poate fi citită integral pe linkul

https://www.litera13.ro/2018/10/litera-13-nr162018.html

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/cultura-brailei/A-ap%c4%83rut-num%c4%83rul-16-al-revistei-manifest-Litera-13-oct-2018.htm

Un nou număr interesant al revistei literare manifest

Litera 13. nr. 20 din 2019

Este disponibilă online revista literară manifest Litera 13 nr 20.

Din cuprinsul ei:

Alexandru Halupa în editorialul intitulat Brăileanul scrie despre condiția de a fi brăilean, Valentin Popa continuă serialul despre Vasile Băncilă în regimul comunist, Nelu Ivan aduce în atenție O imagine din al II-lea război mondial.

Interviul ediției este acordat de Silviu Radu care vorbește despre trilogia Codex Aureus și despre literatură română contemporană.

George Apostoiu îl recitește pe Cioran iar Dumitru Anghel scrie despre Poarta Turcească a lui A.G.Secară. Alexandru Halupa vine cu cele mai noi poezii iar Mihai Vintila se oprește la romanul lui Cezar Amariei în recenzia Zilele noastre mărunte. Cristina Zaha publică Obscurități iar Constantin Avădanei scrie despre Nadia Urian Linul și satul poveștilor.

Schimbarea sau ne-schimbarea, după 30 de ani îl precupă pe Paul Strepol iar Virgil Andornescu amintește despre evenimentul Tradiție și cultură în satul meu – LECTURA ÎN SAT desfășurat în comuna Unirea unde Litera 13 a fost implicată.

Online:

https://www.litera13.ro/2019/10/litera-13-nr202019.html

Revista GUTENBERG, nr. 40,

lansare festivă la Arad, 21 septembrie 2019

Pentru câteva ore Aradul a fost luminat de un eveniment literar-artistic de excepție, lansarea revistei GUTENBERG nr.40. Într-o atmosferă deosebit de ospitalieră, creată de organizatoarea acestei manifestări, distinsa doamnă Florica R. Cândea, redactorul șef al revistei și sufletul acestei mărețe opere, ajunsă la numărul 40, și la al 11-lea an de apariție neîntreruptă.

Într-o atmosferă înălțătoare, de emoționante simțăminte patriotice, culturale au luat cuvântul oaspeții, invitații și colaboratorii revistei GUTENBERG. O prezentare elevată a revistei GUTENBERG nr. 40 a fost făcută de către domnul profesor universitar dr. și scriitor Anton Ilica. A pătruns adânc în conținutul revistei, arătând aspecte inedite din creațiile autorilor de articole literare și reportaje, cu un deosebit simț al criticului literar.

Din Alba Iulia, capitala Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a transmis salutul românilor din această parte a țării, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei și un îndemn la întărirea unității românilor de pretutindeni. A mulțumit organizatorilor pentru invitația adresată și a avut cuvinte de aleasă prețuire față de revista GUTENBERG, a colectivului de redacție și a adresat urarea de „LA MULȚI ANI!” revistei și Salonului Cultural GUTENBERG. Domnia sa a scos evidență acțiunile organizate și desfășurate în țară și străinătate pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, la Viena, în Ungaria și Bulgaria și a subliniat importanța antrenării tinerii generații în acțiuni de cunoaștere și răspândire a valorilor civilizației românești, de creare a convingerilor pentru iubirea de neam și țară.

Domnul Ioan Godja i-a oferit apoi prilejul doamnei Adriana Weimer, redactor șef al revistei UNIREA Viena să facă o prezentare amplă a revistei UNIREA nr.11. Dânsa este de fapt creierul și motorul trăirii acestei reviste în lumea culturii românești. Domnia sa a subliniat în încheiere: „Cel mai important lucru este să ținem aprinsă făclia culturii românești, în țară și în străinătate. Doar astfel ne putem face cunoscute valorile de neam, creațiile ancestrale și moderne și ne putem păstra identitatea, într-o lume a pierderii acesteia”. […]

A

Gânduri:

Către Doamna revistă GUTENBERG!

Sărut mâinile, vă prețuiesc talentul, rafinamentul mesajului, crezul în valorile autentice, promovarea tinerelor talente care exprimă originalitatea civilizației românești!

Ce ti doresc eu ție, dulce Românie!

Și revista Gutenberg își dorește: adevăr, talent, iubire față de români!

Așa mă adresez acestei reviste „GUTENBERG”, de înaltă ținută culturală!

…

Semnal: „Rezervistul Sibian”

A apărut revista „REZERVISTUL SIBIAN”, nr. 1, ianuarie-martie 2020. Felicit și mulțumesc pe această cale Redactor-ului Șef, Col. (r) IOAN PAREAN și Președinte al Filialei Județene Sibiu „Gl. Ilie Steflea” a ANCMRR pentru onoarea de a găzdui în cadrul revistei a unui material întocmit de mine.

A apărut primul număr din acest an al revistei „Rezervistul Sibian”, publicație trimestrială a cadrelor militare în rezervă și în retragere din județul Sibiu.

Din cuprins, vă semnalez câteva articole interesante:

Cine l-a prăbușit pe Ceaușescu? (gl. bg. rtr. prof. univ. dr. Cristian Troncotă),

Istoricul american Larry L. Watts despre unii trădători din conducerea Securității României (prof. univ. dr. Corvin Lupu),

Amintiri din viața de ofițer Protecția Civilă Sibiu, 1999-2003 (col. r. dr. Alexandru Bucur),

Horea, Cloșca și Crișan – martiri ai neamului românesc (col. rtr. dr. ing. Constantin Avădanei) etc.

„Rezervistul Sibian” este o revistă serioasă, echilibrată, cu articole bine structurate, ajunsă în al șaptelea an de apariție continuă.

N. I. DOBRA

Online:

https://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/semnal-rezervistul-sibian-151737.html

O nouă revistă în perimetrul nordului de Țară:
„Mărturii maramureșene”

Revista de cultură, tradiție și atitudine civică „Mărturii maramureșene”, fondată de scriitorul Radu Botiș din Ulmeni – Maramureș, va avea periodicitate trimestrială și apare sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și a Asociației Cultural-Creștin-Umanitare „Ars Vivat”.

Sub conducerea lui Radu Botiș, redactor-șef, componența colectivului redacțional este următoarea: Constanța Abălașei-Donosă, Andreia (Ghib) Botiș, Constantin Dobrescu, Gelu Dragoș, Angela-Monica Jucan, pr. Marius (Maxim) Morariu, Ana-Cristina Popescu, Walter Übelhart. Numărul este ilustrat cu lucrări ale artistului plastic Mihai Cătrună.

Revista, cu cele peste 180 de pagini ale primului său număr, se remarcă printr-o bogată tematică abordată în articole de diverse facturi (ca specii ale publicisticii și ca artă a redactării) tratând subiecte de interes pentru cititori cu variate preocupări, articole între care se intercalează un număr important de creații literare în versuri.

Detalii despre Ziua Națională sărbătorită de diaspora și Radio TV Unirea la Viena găsim în articolul „Cercul Româno-Austriac Viena. Viena, 1 Decembrie 2019 – Radio TV Unirea” scris în colaborare de col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei și prof. univ. Florica R. Cândea.

În calitate de director și coordonator al Editurii Verbaniana, Gabriela Verban prezintă două lucrări cu autor colectiv scoase de această editură, și anume „Istoria literaturii române contemporane” și „Enciclopedia scriitorilor români. 2019”.

Sper ca revista „Mărturii maramureșene” să aibă parte de condeie bune și în viitor și un parcurs lung și însemnat în acest colț de Țară și, pe cât posibil, nu numai în Maramureș.

Doamne ajută!

Gelu DRAGOȘ

Gânduri la apariția revistei „Mărturii maramureșene”

An II, Nr.2 Martie 2020

La jumătatea lunii martie 2020, a apărut revista de cultură, tradiție și atitudine civică „Mărturii maramureșene” Nr. 2, fondatori fiind Andreia (Ghib) Botiș și scriitor Radu Botiș din Ulmeni, Maramureș. Această publicație apare trimestrial sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și a Asociației Cultural Creștin Umanitare „Ars Vivat”, sub conducerea lui Radu Botiș.

De la un capăt la altul aceasta cuprinde: critică literară/ grafică / istorie / însemnări literare / impresii de călătorii, amintiri, memorialistică / poezie / proză scurtă / spiritualitate / teatru / tinere talente.

Revista „Mărturii maramureșene”, înconjurată de asemenea nume sugestive în ambianța cultural-spirituală, va găzdui de fiecare dată cele mai strălucitoare creații al acelor care fac să curgă din cultură un fluid continuu de iubire pentru și înspre semeni. […]

Constanța Abălașei-Donosă

Online:

https://uzp.org.ro/30678/ganduri-la-aparitia-revistei-marturii-maramuresene/?fbclid=IwAR3uBmx7wvLLVGLcftqo2PLScaFz0zxMwTad0kcoEGss6Q52IIya45f_35k

Participarea la un eveniment cultural deosebit,
la Primăria orașului Geoagiu

În calitate de președinte al Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” am participat la Primăria orașului Geoagiu(județul Hunedoara), la festivitatea lansării cărții „Povestiri din neamul lui Păcală”, autor Ionuț Copil, scriitor aparținând acestui oraș.

Autorul se află la a 9-a carte din creația sa literară și transpune într-o formă satirică, aspecte din realitatea locurilor, trecută prin propriul condei iscusit de creator.

Evenimentul s-a bucurat de o prezență deosebită: primarul orașului Geoagiu, domnul Cărăguț Vasile, împreună cu echipa sa, dintre care amintesc pe domnii Muntean Marcel, Coca Nicolae, Dînșorean Aurel, profesori, colegi prieteni.

Îi adresez autorului felicitări supreme pentru realizarea și lansarea acestei lucrări originale și-i urez sănătate, inspirație și putere de creație pentru noi opere de valoare”.

Eveniment cultural deosebit la Colegiul Tehnic Transilvania, Deva

În data de 15 mai 2019 a avut loc la Colegiul Tehnic Transilvania din Deva lansarea cărții „Povestiri din Neamul lui Păcală”, de către autorul acesteia, Ionuț Copil.

Au participat cadre didactice, scriitori, colegi, prieteni și membri ai familiei autorului. Din partea Grupului de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iuluia-2018” a participat col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei, președintele grupului. Prin grija directorului colegiului, domnul profesor Sorin Marin Demeter, s-au asigurat condiții ireproșabile pentru desfășurarea activității. Moderatorul prezentării a fost doamna profesoară Lucia Tănase, bibliotecară la Biblioteca Municipiului Hunedoara. În cuvântul de deschidere a prezentat opera autorului Ionuț Copil, precum și câteva date biografice despre acesta. Președintele Grupului de Inițiativă a adresat un cuvânt de salut și a făcut o succintă prezentare a cărții. Rând pe rând au rostit cuvinte alese despre scriitor și cartea lansată următorii invitați: scriitor Bianca Dan, cadru didactic Ioana Ganea, psiholog Nadia Bera, col. (r) Mircea Draga. A urmat apoi o dezbatere interesantă, inițiată de scriitorul Ionuț Copil, despre izvoarele de inspirație care-i dau autorului sursele necesare de creație a operei sale.

Toți cei prezenți au apreciat originalitatea lucrării și i-au adresat acestuia inspirație și putere de creație pentru noi opere de valoare.

100 de duminici la Radio Timișoara – carte de autor

Ca un sfânt corind la ceas de beteală printre selecta adunare au fost cuvintele rostit rostuite despre cartea cu acest titlu. Cuvintele cărții au fost mai întâi unde , iar acum funde de peste 500 de pagini scrise în grai local, crișean arădean. Autorul și-a ales interlocutori din satul natal, Sintea Mare ca la Hanu Ancuței spre a zgodi vremea vremurilor probabile.

Serata culturală a cuprins și o scenetă pe suport al lui Bace Toghiere, un potpuri de pricesne și corinde, recitări ale colonel Vasile Marcu, despre Creangă … de Arad. De la Alba Iulia venit anume în Cetatea Unirii, lect. dr. Constantin Avădanei i-a înmânat autorului și i-a adus Salutul RTV Unirea, o Diplomă și un Hrisov! […]

Florica R. Cândea

Online:

https://confluente.org/florica_ranta_candea_1576374581.html?fbclid=IwAR2c2Fhf0LBVeg5ArDeP0mHJuvtQe-KAL0l111WP77KKUVKDcO4VlvfH1eA

Onor și onoare: Rezerva Oștirii Române și Stindard

A apărut revista REZERVA OȘTIRII ROMÂNE, Nr.1 (40), revistă de informare, opinie și cultură a Asociației Naționale A Cadrelor Militare În Rezervă Și În Retragere „Alexandru Ioan Cuza”

A apărut la Arad revista STINDARD, nr.14, decembrie 2019.

O revistă a Filialei județene Arad „Ziridava”, a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Al. I. Cuza”

Director fondator: Gl. Mr. (r) Vasile-Ionel Heredea

Redactor șef: Mr. (r) Dorin Ocneriu.

Mulțumesc Redacției pentru reportajul dedicat evenimentului Salonului Gutenberg, care a avut loc la Arad, în data de 21 septembrie 2019, la care am avut onoarea să particip.

Satul românesc contemporan – oameni și locuri –

Maria Aiftincăi – de la pasiune la colecție. File de antropologie culturală

Apariție editorială de excepție: „CÂND CULORILE VORBESC”

Note de lector

Soarta a făcut ca tanti Maricica Aiftincăi să poposească pe meleagurile arădene, venind din dulcea Bucovină,cu mulți ani în urmă, pentru a se stabili în frumoasa comună Vladimirescu.

A venit în Banat pentru a găsi condiții mai prielnice de viață, pentru a munci și a-și realiza copiii.

A rămas aici și a muncit o viață, iar pasiunea pentru frumos a însoțit-o mereu, adunând costume populare, obiecte vechi și tot ceea ce ținea de trecutul nostru ca popor.

Ieșind la pensie și-a găsit liniștea în dezvoltarea pasiunii pentru costumele populare.

Astfel a reușit după mulți ani de muncă asiduă să înființeze și să gestioneze muzeul etnografic „MARIȚUCA” din comuna Vladimirescu, o adevărată comoară, cuprinzând foarte multe costume populare din diferite zone folclorice și naționalități, război de țesut, obiecte casnice din trecut și altele.

Am poposit la acest muzeu, găsind-o pe tanti Maricica Aiftincăi făcând pregătiri pentru lansarea unei noi lucrări personale, un Album etno de mare valoare artistică, folclorică, istorică, intitulat „CÂND CULORILE VORBESC”

Viața, meșteșugul, cântecul rapsodului popular, Maria Aiftincăi, se-ntind și se cuprind ca pe un fir de poveste.

Maria Aiftincăi a știut să îmbine, în timp, sincretic, frumusețile vieții, într-o carte. E ca un Modus vivendi plămădit în fir de tort și ață de cusut, strămutate din Legenda Moldovei în ținuturi arădene, într-un Liturgic timp, sacralizat de tămâia vremurilor.

Pe Maria Aiftincăi o mai cunoaștem și din cartea ei intitulată, „Viață. Meșteșug. Cântec”, din viața Cenaclului „Lamura” de pe vremea anilor *80, al poeților țărani, condus de regretatul Teodor Uiuiu.

Costumele pe care le-a pus, cu grijă, în Colecția privat-etnologică din Vladimirescu, sunt câștigate și la propriu și la figurat, și sunt provenite din mai toate zonele țării (Țara Moldovei, Valea Mureșului, Țara Zărandului, Țara Crișurilor, Câmpia Aradului, Oltenia ș. a.).

[…]

Diversificări selective prin contribuții de autor și apartenență în colective redacționale

Print:

– Origini, publicație editată de Fundația „ORIGINI CARPATICE”, Buzău, director: Ștefan Davidescu;

– Orizonturile bucuriei, publicație a Asociației pentru civilizația ortodoxă (ASCIOR), Buzău:

„Deasupra apusenilor a răsărit o Stea”, articol despre Marele Avram Iancu, anul II, seria I, nr. 10, pp. 16-17.

– România Eroică, revistă editată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, București, director: gen. Maior (r). prof. univ. dr. Visarion Neagoe:

„Monumentul Eroilor din Cotu Băii și-a recăpătat măreția de altădată!”, anul XX, serie nouă, nr. 2 (55), 2017, p. 15.

– Alba Iulia, publicație editată de Primăria și Consiliul Local Municipal Alba Iulia, redactor: dr. ing. Gabriel Pleșa.

„Marea Unire, fotosinteza conștiinței naționale”, nr. 32, 1 decembrie 2019, p. 10.

– Unirea, publicație editată de Cercul Cultural Româno-Austriac „UNIREA” Wiener Neustadt, Austria, președinte: Ioan Godja, redactor-șef: Adriana Weimer.

„De la Alba Iulia la Viena, la Izvor de Suflet Românesc”, anul V, nr. 11, 2019, p. 13.

– ASTRA și România tuturor românilor, publicație editată de Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA, Despărțământul „Eugen Hulea”, editura „Unirea”, Alba Iulia, 2018. Colectiv redacțional: prof. actor Maria Cioica, prof. Victor Făt, col. dr. ing. Constantin Avădanei.

„Portret de luptătoare”, doamna Bălan Georgeta – la 90 de ani, p. 27-28.

„Epopeea Oarba de Mureș – filă sângeroasă a luptei pentru apărarea ființei naționale a poporului român”, pp. 79-83.

„Pe drumul memorandiștilor transilvăneni de la 1892”, pp. 99-114.

„Bătălia de pe Câmpul Pâinii – victorie importantă a creștinătății împotriva expansiunii otomane”, pp. 117-124.

Online:

– Condeierul diasporei, revistă a Asociației Scriitorilor Români din Austria (ASRA), editor: Daniela Gumann. Adresa: https://scriitoriromaniaustria.ro/

„Badea Cârțan și Marea Unire a Românilor de la 1 Decembrie 1918”, anul 2, decembrie 2019, pp. 50-52.

Recenzii

PATRIOTISMUL LA ROMÂNI

Constantin AVĂDANEI a tipărit un volum de cercetare a modului în care dragostea de patrie a fost reprezentată în cultura română, prin artă, știință, literatură.

Cine este autorul? Colonelul în rezervă, doctor în inginerie, universitar, Constantin AVĂDANEI s-a afirmat cu vizibilitate în organizarea și desfășurarea setului de acțiuni centenare ale Marii Uniri de la Alba Iulia, prin exemplarul patriotism care i s-a impregnat în comportament, prin devotamentul cu care s-a implicat în promovarea ideii de patriotism în diferite comunități internaționale de români.

Poartă cu sine un drapel românesc – simbol al Centenarului, sfințit la Viena și aninat în decorul activităților pe care, astfel, le însuflețește cu o amplă dăruire.

E patriot desăvârșit, ca, de altfel, majoritatea celor trecuți prin școala militară și au activat în armată. Între referenți, se regăsește comandorul Ioan MOCIAR, retras la Tășad (BH), care apreciază „milităria ca o școală exemplară de patriotism și demnitate, cinste și corectitudine”.

Totodată, Ioan GODJA, un remarcabil român din Viena, consideră volumul „un câmp prin care iubirea față de patrie devine spirit viu, lecție de istorie autentică”, iar celălalt recenzor, prof. Florica R. CÂNDEA, lansează metaforic ideea că volumul e „asemenea unei icoane, care oglindește un canonic gând de existență cu o aparte și vie personalitate”.

Constantin AVĂDANEI a elaborat un text reflexiv despre conceptul de patriotism, precum și despre modul în care acest sentiment înălțător a desenat comportamente sociale și individuale în timpul evenimentelor istorice ale patriei.

Structural, cartea limpezește, din perspectiva generației actuale, conceptele de patrie și patriotism, apoi argumentează reprezentarea expresivă a acestora în desfășurarea evenimentelor esențiale din istoria poporului român și a făuririi României moderne.

Un capitol, excepțional de bine elaborat, se referă la modul în care scriitorii români au reprezentat, în operelor lor, manifestarea explicită a patriotismului, sub formă de omagiere și poetizare: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, țara mea de glorii, țara mea de dor”, după cum o esențializează M. Eminescu. Sunt analizate opere ale scriitorilor N. Bălcescu, A. Mureșan, M. Eminescu, Al Vlahuță, G. Coșbuc, a scriitorilor contemporani.

În același fel, argumentează modul de exprimare a patriotismului în artele plastice, muzicale, în sculptură și în monumente ale eroilor neamului.

În fine, participant activ la diferite evenimente omagiale cu conținut patriotic, discursurile susținute aici ori articolele de presă completează, volumul, prin atașarea de fotografii și documente fotocopiate.

Stilul în care Constantin AVĂDANEI a redactat volumul are caracteristicile unui studiu științific, cu citări și referințe critice, folosind o exprimare fluidă, clară, riguros de consistentă și atent structurată argumentativ.

Constantin AVĂDANEI face dovada unor calități stilistice, prin care conturează un elevat sentiment patriotic, de devotament față de istoria și cultura națională. În toate cele prezente în volum, capătă contur cultura istorică și literară a autorului, prin care aureolează virtuțile unui sentiment fundamental al personalității umane.

Valoarea discursului despre patriotism emană un sentiment înălțător pentru generația nouă, prezentând faptele de eroism și sacrificiu ale înaintașilor, întreținute de un fierbinte devotament pentru patria noastră, România.

Anton Ilica

CONSTANTIN AVADANEI. DEBUT DE AUTOR

Un vechi proverb afgan spune: „Nu-mi arăta pomul, arată-mi fructele”.

Mânați de acest indemn, am răsfoit de mai multe ori conținutul acestui volum (pentru a cărei apariție, în condiții grafice deosebite, dar și în condiții vitregite enorm, Editura și Tipografia Gutenberg Univers Arad, au făcut dovada unui efort și profesionalism aparte) cu un titlu deloc desuet pentru vremurile de tăgadă pe care le traversăm, am citit cartea cu sufletul la gură sub masca netemutului și, din câteva priviri printre cele aproape două sute de pagini, am trăit, parcă, aievea, trăirile autorului.

De ce…

Ideea de patriotism la români?…

De ce culoarea roșului sângeriu pe copertă?…

De ce douăzeci și cinci file imagologice, foto-document înserate în conținut?…

De ce imagini în alb-negru, dovezi ale trecerii istoriei, podobesc conținutul?…

Toate aceste întrebări, nu sunt luate aleatoriu spre a înlocui Note de lectură, nu, din contră, dorim, la o lectură foarte atentă, să ne răspundem singuri.

Astfel că, mărturisește autorul …

„La început a fost mama, care mi-a dat viață. (…) M-a învățat și am simțit ce este dragostea de mamă. (…) Patriotismul trebuie să devină o componentă a personalității și nu doar o sclipire de moment…”

Volumul este dedicat fiicelor autorului, Elena-Bianca și Maria-Costina, dar și camarazilor militari și tinerei generații ca un imbold spre o nestăvilită iubire față de patrie.

De asemenea, țesătura cărții se bucură de avizați referenți de specialitate și consultanți științifici (Dr. Doru Sinaci, comandor Ioan Mociar, prof. Eugeniu Criste) însă dominanta importantă și conturarea personalității autorului îi aparțin domnului prof. univ. dr. Anton Ilica.

„Constantin Avădanei își are originea în Fântâna Mare a Sucevei, acolo unde parcă Dumnezeu a semănat cu voia Sa însemne de genialitate. […]

Constantin Avădanei scrie această carte ca să reconstruiască ideea de patriotism și să se construiască pe sine” (Prefață, Anton Ilica).

O carte de debut, structurată pe trei mari capitole, cu subdiviziuni aparte, la care se adaugă Anexe-Document, adevărate Călătorii la pas, prin Istoria trăită a autorului (Pe urmele memorandiștilor, Anul Centenar 2018, Ziua Limbii române la Vidin, Ecouri la Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, Pe drumul glorios al jertfelor de sânge ale ostașilor români căzuți în Războiul de Independență a României, 1877-1878, Grupul de Inițiativă din Alba Iulia, participant la Festivitățile de la Viena din 1-2 iunie 2019, Anul omagial al Satului tradițional românesc), Bibliografie selectivă, fac din volum o Carte-Document, cu Lecții de istorie, care îl așează pe autor în Catalogul nestrigat al Marilor Patrioți Români.

De fapt, în calitate de Președinte al Grupului de Inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia – 2018”, autorul, lect. univ. dr. ing. col. (r) Constantin Avădanei, prin acest volum de debut, își trăiește clipa și spulberă graba unui vânt zburat al acelora, care, probabil, s-au grăbit să îl catalogheze că …nu are operă…, însă Opera unui Militar de carieră nu se măsoară în cuvinte, ci în fapte. Care fapte, desfășurate pe sute de pagini, sute de imagini, stau, acum, la rând, spre a fi așezate în alte pagini. De carte.

Nu „Momente…”, ci „Monumente”… domnule lect. univ. dr. ing. col. (r) Constantin Avădanei, parafrazându-l pe G. Ranetti, ați fi putut boteza prezentul volum documentar.

Fragmente impresive din scriitori canonici înfrumusețează această carte, pentru că ideea de patriotism răzbate și acum, în manuale sau cărți, autorul însuși fiind iscat din ținuturi moldave cu iz de Mari Cărturari.

Sacramentul cărții coboară din istorie, converge înspre istorie, autorul, are o inerție pe care, iată, o împărtășește, la prima carte, cu inserții din Lumea prin care a trăit, trăiește. În Drumul său a întâlnit Glorii, acum le avem în carte, va urma un galop de forță, a unui militar de carieră. Despre Suflet românesc se vorbește în carte.

Autorul, se prea bine vede, crede în resurse personale, emană dragoste de la mângâieri de prea scumpa mamă până la bătăi de suflet și de clopot, dar crede și în virtuți spiritual-culturale ale românismului, care nu trebuie uitate.

Fascinanta sa istorie, scris-trăită de acum, se va așeza, în Pantheon de Cultură, din Moldova în Ardeal, aici, unde, acum, cu aceleași incurabile sentimente, vecuiește.

Profund, confesiv, ușor elegiac, autorul se confundă în pagini de carte cu scriitorii pe care i-a citat în volum, limbajul ales, caracterul unui Român patriot, sunt pe măsura sufletului său, și, de-acum, este un scriitor desprins din maturitate.

Portdrapelul unor înalte idealuri, un jurat militar cu o vastă experiență, nestrăin de iubire de neam, patrie, popor, Constantin Avădanei își bea cuvintele din Fântâna de Acasă.

Om al Cetății, Constantin Avădanei, cu siguranță, prin volumul însoțit și de două aripioare (semnate de Ioan Godja și F. R. Cândea, ca un Însemn de supremă prețuire), devine un nou suflu. Patriotismul la români. De-a pururi.

Florica R. Cândea, UZPR ARAD

Online:

CONSTANTIN AVADANEI. DEBUT DE AUTOR

Recomand spre lectură:

„Ideea de patriotism la români” – Constantin Avădanei

„România este patria noastră și a tuturor românilor. E România celor de demult și a celor de mai apoi. E patria celor dispăruți și a celor ce va să vie.” Barbu Ștefănescu Delavrancea. Cu acest motto își începe autorul volumului „Ideea de patriotism la români”, Constantin Avădanei, discursul despre ceea ce înțeleg românii despre patriotism, un cuvânt și, în același timp, o stare care merită repuse la locul de cinste pe care l-au avut într-un timp nu prea îndepărtat.

Cartea a apărut în luna aprilie, la editura Gutenberg, Arad, având un design simplu, elegant, prefața aparținându-i lui Anton Ilica, referenți de specialitate fiind Doru Sinaci și Ioan Mociar, consultant de specialitate – Eugeniu Criste, lector de carte – Florica R. Cândea.

Desigur, o carte e cu atât mai prețioasă cu cât prinde suflet. „Ideea de patriotism la români” reușește acest lucru datorită Elenei și Mariei, fiicele autorului, care sunt, cum e și firesc, criticii cei mai pretențioși și cei mai prețioși, deopotrivă inspirând și impunând calitate. De asemenea, Constantin Avădanei dedică acest volum colegilor militari alături de care a „construit sentimente patriotice” în decursul vremii.

Florica R. Cândea, președinte al Salonului Gutenberg Arad, consideră, referindu-se la volumul de față, că „despre patriotism se poate scrie ca și cum am salva sângerarea unei păsări în zbor (…) Autorul, militar de carieră, și-a amanetat forțele, ca o strigare. Să-i strigi patriei despre patriotism e ca și cum îți strigi mama la durere.”, iar Ioan Godja, președinte al Cercului Cultural româno-austriac Viena, afirmă: „cartea de debut a domnului colonel (r), dr. ing, Constantin Avădanei, este ca o elegie în culori magice. Sfinte (…) Retras uneori, profund alteori autorul îmi pare acum un călător. Liber în exprimare, tonic în trăire, parcă aș spune că nici nu mă miră apariția cărții, cu atât mai mult cu cât unele fapte descrise aici s-au plămădit sub ochii mei, sub ochii noștri (…) Ochiul inimii autorului vede, acum, patria, redată unui timp ce nu moare.”

Carina Anca Ienășel

Alte recenzii

Constantin PREDESCU – Debut de autor: Cugireanul Constantin Avădanei – „Ideea de patriotism la români”, Unirea, Alba Iulia, 15. 04.2020, p. 7

și online (14.04.2020),:

https://www.cugirinfo.ro/debut-de-autor-cugireanul-constantin-avadanei-ideea-de-patriotism-la-romani-24191.html#comment-2328

PEREGRIN PRIN PATRIA CUVINTELOR PROPRII
(interviuri)

Închei un an frumos. Ca o carte. Cu file scrise, cu file goale.

Interviu cu domnul col. (r) dr. ing. Constantin AVĂDANEI

Domnule col. (r) dr. ing. Constantin AVĂDANEI, grație spațiului social virtual ne cunoaștem de mai multă vreme, însă concret și fizic a fost posibil la Viena, anul acesta la un eveniment a cărui gazdă și organizator a fost domnul Ioan Godja – director al postului de radio din Viena, Radiotv Unirea.

De la bun început, doresc să recunosc și dezvălui adevărul că am apreciat întotdeauna activitatea bogată, frumoasă, densă și consistentă, multiplă și variată care este publică în internet: articole, interviuri sau discursuri în diferite împrejurări și cu diferite ocazii în care se remarcă o vastă și solidă cultură de care dispuneți.

Daniela Gumann: Aveți ce spune, aveți și inițiativă. V-ați gândit să concentrați o idee într-o carte?

Constantin Avădanei: Bună ziua doamna Daniela. Mulțumesc de provocare. Da.. M-am gândit desigur! De fapt,viața mea a fost și este o viață ca o carte închisă. Abia acum o deschid filă cu filă, nu scriu la comanda acelora care s-au grăbit a mă eticheta că nu am operă. A elabora o operă înseamnă studiu personal și nu plagiat, cum se poartă și pe la case mai mari.

Daniela Gumann: Dacă ați scrie despre dumneavoastră, ce perioadă din viață ar căpăta cea mai mare importanță? (copilăria, adolescența, primii ani de tinerețe)

Constantin Avădanei: Nu aș alege aceste perioade, țin de călătoria și formarea mea inițiatică. Aș alege maturitatea, pentru că, după acerba educație primită acasă, am reușit să discern, să mă orientez înspre o altă călătorie, viața în doi și nu regret nimic.

Daniela Gumann: De-a lungul carierei dumneavoastră, încununarea calităților profesionale, a abnegației și pasiunii în cariera de inginer militar, dar și filosofiei cunoașterii umane, s-a răsfrânt în aprecieri și recunoașteri provenite de la oameni, instituții și organisme care v-au recompensat. Ce sentimente aveți când rând pe rând le răsfoiți în memorie?

Constantin Avădanei: Vedeți dvs., în viața mea două au fost uniformele însă au diferit vestimentațiile. Mă leagă mult de amândouă, însă prefer să spun atât. Contează ce mi-a dăinuit în memorie. Frumusețea de orice fel. Oameni. Camarazi. Experiențe.

Daniela Gumann: Domnul col. (r) dr. ing. Constantin AVĂDANEI, Președintele Grupului de Inițiativă ,,CENTENAR – MAREA UNIRE – ALBA IULIA – 2018”, Președinte al cercului ,,ASTRA” Cugir, vicepreședinte al Filialei Județului Alba a ANCE – ,,Regina Maria” și vicepreședinte al Filialei Județene ,,Gemina” a ANCMRR, Redactor al RadioTV UNIREA VIENA și de curând ați acceptat propunerea ASRA, să faceți parte din colectivul de redacție a revistei „Codeierul diasporei”, în calitate de corespondent din România. Cum reușiți?

Constantin Avădanei: Mulțumesc de întrebare. Eu reușesc pentru că mă implic, nu mă complic. Am acceptat de a pătrunde în alt univers acela al revistei dvs. știut fiind faptul că pot de aici, din Alba Iulia să fiu un mesager pentru cei care simt și trăiesc încă românește. Imi drămuiesc timpul și vibrațiile într-un confort de simbioze.

Daniela Gumann: Care a fost principiul de viață ce v-a ghidat în activitatea dumneavoastră?

Constantin Avădanei: Ca să înțelegi, apoi te izbești ca să înveți. Astfel, ca din onoare, respect, stimă, cinste, ș. a. am să aleg, „Respectă-te pe tine însuți și vei fi respectat!”

Daniela Gumann: Cu ce sentimente încheiați anul 2019? Cu ce proiecte începeți anul 2020?

Constantin Avădanei: Frumoasă întrebare. Închei un an frumos. Ca o carte. Cu file scrise, cu file goale. Am realizat și am promovat tot ce mi-am propus. Drept pentru care mulțumesc sincer tuturor. Am călătorit și așa ne-am cunoscut. Însă, din orice călătorie dacă nu te sprijini pe mentalul tău, pe ordinea ta , poți să cazi pradă pe brazdă. Vrei să faci un bine, poate la cerere și te izbești de slăbiciuni terestre, din care scapi doar mulțumită disciplinei corpului.

Daniela Gumann: La finalul acestui interviu v-aș ruga să ne dezvăluiți care ar fi oamenii cărora le sunteți recunoscător pentru ce sunteți și ați reușit în viață.

Constantin Avădanei: Vis-a-vis de proiecte, ele au fost și se întrepătrund. Culturalul, esența acestuia va prima cu valențe de ordin al cercetării al propriei documentări dar și al unei bune cunoașteri al adevărului istoric. Cu oameni. Nu am să dau nume spre a elogia vreo persoană care ar merita. Din contră! Însă un parcurs în viață trebuie îndreptat nu în mod egal ci fragmentar. Nu sunt străin de cei care au investit în mine pe plan educațional sau cel de carieră. Rămân recunoscător familiei care e sincer pilon. Apoi ar fi cercul de mentori, apoi de prieteni. Aici intervine valul. Rămâne doar cel care trece malul.

Vă mulțumesc pentru interviu și vă prețuiesc efortul, cu atât mai mult cu cât ne unește dulcea patrie, Moldova!

Daniela Gumann: La finalul discuției noastre, cu speranța că nu am tulburat pacea sfintelor sărbători, vă rog domnule col. (r) dr. ing. Constantin AVĂDANEI , să-mi permiteți a vă mulțumi pentru acest scurt interviu și să vă urez mult succes în activitățile de cercetare și documentare în slujba neamului românesc.

La mulți ani!

Interviu realizat de Daniela Gumann, în exclusivitate pentru ASRA.

Online:

Închei un an frumos. Ca o carte. Cu file scrise, cu file goale. – Interviu cu domnul col(r).dr.ing. Constantin AVĂDANEI

Simfonia sufletului meu

Dialog prof. Florica R. Cândea – col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei

FC: Bună ziua, stimate domnule Constantin Avădanei, aș propune să începem acest dialog neconvențional, pentru că, nu-i așa, se spune, potrivit tradiției, că primul care colindă la ceas de Mare Praznic, trebuie musai să fie un bărbat.

Așadar, am pătruns în atmosfera de sărbătoare, să ne întoarcem puțin în copilărie, cine sunteți, de unde veniți, câteva secvențe din viața dvs. vă rog.

CA: M-am născut și am copilărit în locuri pline de legende, de istorie și cultură românească. Acolo unde reverberațiile istoriei și trăirii unor mari oameni de cultură se manifestă cu putere, încă: luptele de la Baia, unde Ștefan cel Mare a obținut o mare victorie împotriva lui Matei Corvin, semn dat dușmanilor că pământul românesc nu poate fi călcat în picioare; locul prin care s-a plimbat în grabă, de la Fălticeni la Humulești, Ion Creangă, dornic să ajungă la tradiționalele clăci făcute cu oameni dragi lui sau Mihail Sadoveanu, care a locuit și a creat o mare parte din operă în locurile pline de basm ale dulcelui târg al Fălticenilor. Am trăit anii copilăriei și adolescenței printre eroii basmului „Dumbrava minunată”, unde Sadoveanu poposea la umbra răcoroasă a codrilor și își astâmpăra setea de inspirație din apa cristalină a izvoarelor cu apă vie, apă care poartă și acum mituri și legende, secvențe de iubiri împlinite sau dezamăgiri ale tinerilor îndrăgostiți. Se aude încă întrebarea fără răspuns a lui Nicolae Labiș, despre moartea căprioarei, simbolul gingășiei, speranței, oglinda unei copilării și adolescențe veșnice.

Nimic nu mi-a scăpat din această simfonie a istoriei și culturii românești, chiar dacă după absolvirea liceului la Fălticeni a trebuit să iau calea definirii mele în cariera militară și în căsnicie.

Destinul a făcut să mă împlinesc în toate, așa cum au dictat visele mele din tinerețe.

Am cunoscut-o pe viitoarea soție, tot în dulcea Bucovină, dar care era de loc din Geoagiu Băi, iar anii, destinul au luminat calea stabilirii noastre în Ardeal, acolo unde am construit cu migală, cu dragoste, cariere profesionale, familia, de care sunt mândru de ele, și de fetele mele, frumoase și deștepte, acolo unde îmi găsesc întotdeauna echilibrul sufletesc.

Continui să cred în familie, în destin, în Dumnezeu. Numai așa pot să-mi duc în continuare o viață împodobită cu iubirea față de fetele mele, față de tot ce are mai bun o familie.

Continui să cred în oamenii sinceri, corecți și frumoși la suflet, în modestie. Detest oamenii trădători, invidia, egoismul.

FC: Frumos parcurs, frumoasă devenire. În satul meu, exista un Pichet de grăniceri, la munca în câmp, cu părinții, admiram ordinea și ținuta ce se degaja pe fețele dumnealor. Cum sunteți, în viața civilă, dezbrobodit de viața cazonă?

CA: Este o continuitate în ceea ce înseamnă viața disciplinată, de bun familist și gospodar. Cariera de inginer militar mi-a oferit prilejul de a dobândi acele deprinderi și cunoștințe teoretice, ajungând în stadiul de a stăpâni arta meseriei, brățara de aur a vieții mele. Așa pot să practic cu succes pasiuni personale, cum ar fi: mecanică fină-ceasornicărie, rodio-electronică, informatică, dar și activități reportericești.

Viața cazonă mi-a conferit deprinderi de bune maniere, spirit de colegialitate, sentimente de patriotism, sete de cultură și de cunoaștere.

FC: Interesante ziceri, frumoasă despodobire! Aș vrea să vă întreb, dacă ați colindat întru început, cum s-a pregătit Omul Avădanei de aceste minunate sărbători, când, parcă, totul stă, sub semnul divinului.

CA: Este un prilej de mare bucurie așteptarea Sărbătorilor de Iarnă. Această bucurie o împart cu fetele mele, cu cei apropiați ai familiei, cu prietenii de încredere.

FC: Mulțumesc! Să trecem, acum, să devenim puțin patetici.

Vă plac florile, prăjiturile, mâncărurile, grădina sufletului dvs. are și alte preocupări. Vă rog să spuneți puțin din toate.

CA: Să încep cu florile. Dintotdeauna mi-au plăcut florile. Concepția mea despre flori este puțin cam complicată. Eu nu privesc florile numai în ghivece, în vaze, în grădini sau parcuri. Ele fac parte dintr-o simfonie a sufletului meu. O simfonie pentru toate anotimpurile. Amestecate cu muzică bună, florile pătrund în sufletul meu, îmi generează sentimente și vise frumoase. Îmi creează acel echilibru sufletesc, cu care mă reconfortez și cu care mă exprim și trăiesc frumos. Este, de fapt, una din condițiile de a vedea viața în fațetele ei frumoase, pline de optimism, cu o mare valoare psihoterapeutică.

Îmi plac nespus de mult prăjiturile, servite în atmosferă aleasă, plină de romantic și poezie, cu persoane agreabile.

Prăjiturile împreună cu decorul de flori formează un tablou al gusturilor și sentimentelor, într-o deplină armonie, indiferent de locul unde se petrece concertul frumosului.

Toate acestea se petrec într-un context elevat, când descopăr o altă lume, desfășurând activități pe tărâm științific, cultural-patriotice, drumeții, călătorii de documentare, etc.

Gătesc la bucătărie mai puțin, în împrejurări mai deosebite, dar îmi plac mâncărurile selecte de la restaurante.

FC: Da, iată cum împletiți plăcutul cu utilul.

Aș mai vrea să vă întreb, dacă înainte de a fi participat la Conferința Națională din noiembrie, deci, dacă ați mai fost la Arad.

Cum, când, ce impresii ați sădit în sufletul dumneavoastră?

CA: În decursul carierei profesionale am vizitat de nenumărate ori Aradul, prilej cu care am cunoscut viața culturală, științifică și istoria orașului.

Conferința Națională din noiembrie 2019 mi-a oferit un prilej deosebit de a cunoaște oameni de cultură, de știință, activitatea de cercetare istorică, viața universitară, tradițiile și obiceiurile locurilor.

În acest fel am reușit să îmi îmbogățesc zestrea modului de abordare a unor noi demersuri științifice, cultural-patriotice pentru răspândirea în rândurile românilor de pretutindeni a ideii de unitate, de cunoaștere a istoriei românilor, de prețuire a tot ceea ce este un bun românesc.

FC: Interesantă mărturisire din timp.

Nu aș vrea să încheiem, până nu vă corind și eu, pentru ca, vreme de câteva luni ați promovat imaginea satului meu preluând pasaje diverse în scrisori on line, așadar:

„Nouă azi ne-a răsărit

Domnul Iisus Hristos

Mesia cel mult dorit

Domnul Iisus Hristos”

Sunt frânturi acum de corinde pe care, desigur, le îngânăm, Sus la Poarta Raiului, acolo unde florile nu mor niciodată. Am considerat astfel, să vă mulțumesc.

Într-un final, dacă veți găsi de cuviință, că nu v-am întrebat ceva ce se dorea împărtășit, vă rog să ne pliem în dialog, dacă nu, vă mulțumesc, puteți cu o întrebare să mă descoaseți…

Vă doresc, dvs. și familiei, să aveți parte de toată magia acestor zile.

Mulțumesc.

15 Ianuarie – Ziua Culturii Naționale.
Mihai Eminescu în Pantheonul spiritualității românești

Convorbiri cu doamna Florica R. CÂNDEA

Redactor literar la RadioTV UNIREA VIENA

Realizator: dr. ing. Constantin AVĂDANEI

Redactor Șef la RadioTV UNIREA VIENA

Conform Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naționale, reprezintă data nașterii poetului național al românilor, prozatorul, dramaturgul, ziaristul și gânditorul, Mihai Eminescu (1850-1889).

Ziua Culturii Naționale reprezintă nu numai o zi în care celebrăm „Luceafărul” poeziei românești (anul acesta 170 de ani), dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, a esenței românismului din sufletul oricăruia dintre noi.

CA: Bună ziua Doamnă profesor! Dintru început, aș dori să vă propun ca prin acest dialog să ne ferim a pune pe tapet biografia și opera poetului Mihai Eminescu, nu de alta, dar sunt exegeți care pot fi consultați cu aplomb, aș dori, așadar, să punctăm câteva crâmpeie semnificative care să contureze freamăt de codru, de pădure, de viață.

FC: Bună ziua, stimate domnule Redactor Șef al radioTV UNIREA VIENA!

Desigur, cu multă plăcere. Cu atât mai mult cu cât, trăim în era tehnologiilor, Google e prin tablete, așa că puținul din Eminescu studiat la școală, încă mai mă îndeamnă la visare: „Hai în codrul cu verdeață / Care tremură pe prund…”

O să încerc să răspund la întrebări nu prin prisma didacticului, ci a firescului.

Întrebarea dvs. are un anume conținut intrinsec. Ziua Culturii Naționale nu s-ar fi instituit în urmă cu zece ani dacă Eminescu nu ar fi fost Poetul unui neam.

Aș dori să îi invoc amintirea prin poemul „La steaua… „. De fapt Eminescu e unul, e un El, geniul singular bântuit de filosofii, iubiri cuantice, mărturii, simfonii, înnodate în doine, romanțe sau lieduri, sonete cantabile, poeme dezrobind aforisme, glosse, scrisori, atâtea și atâtea stări, îi inundă opera încât Marin Sorescu, îl confundă cu un tot. „Și pentru ca toate acestea / Trebuiau să poarte un nume, / Un singur nume, Li s-a spus / Eminescu” (poezia „Trebuiau să poarte un nume”, Marin Sorescu).

CA: „Eminescu n-a existat”, spunea Marin Sorescu. Trebuia să poarte un singur nume. Însă Eminescu are un loc întâi, bine așezat în Pantheonul spiritualității românești. Cum ați evidenția drumurile poetului în cultura românească?

FC: Drumurile eminesciene au fost ca o pecete, lăsând însă urme, incursiunile sale pornind din Botoșani, Ipotești, Cernăuți, Blaj, Oradea, Arad, Timișoara, Oravița, Giurgiu,Berlin, Viena, Iași, București.

CA: Emil Cioran, în volumul „Ispita de a exista”, Editura Humanitas, 1972, afirma: „A exista – o deprindere pe care mai sper încă s-o capăt”. Anul acesta, iată se împlinesc 170 de ani de la nașterea poetului. Este Eminescu Povestea unei vieți?

FC: Oarecum, viața lui Eminescu avea o curgere aparte. Sinuoasă în timp, cu umbre din care s-a eliberat sui generis. Biografia romanțată a poetului este de fapt o viață care nu putea fi trăită altfel, el și-a asumat o individualitate creatoare, o pedalare dinspre nemărginire sau dezmărginire, eliberând mereu starea sa față-n față cu Ființa lumii „Timpul care bate-n stele / Bate pulsul și în tine” (Glossă,variante – Z.D. Bușulenga). Astfel că, dacă vom sta aproape sau departe de trăirile omului Eminescu, le vom putea pe acestea să le coroborăm cu dramatismul sau viața intimă deopotrivă, însă semantizând cu un imperativ anume legat de geniul său creator.

CA: Doamna Cândea, peste opera vastă a lui Eminescu tronează Columna lui Traian, ideea de o Dacie perpetuă. Cum îl vedeți pe Eminescu un vizionar?

FC: Pentru mine ca filolog, îmi este ușor să declam „De la Nistru pân’ la Tisa” („Doina”). În anul 2008 în Serbia, la Torac, în cadrul cenaclului literar Folomoc s-a cântat și mai apoi aveam să constat pentru prima oară la românii fără țară, un spirit vizionar eminescian. Eminescu era un căutător de țară sub bolta cea senină. Dacia era numele unei țări sub o candelă licărindă de milenii. Numele unei țări este o carte de vizită unică peste timp sau memorabile versuri interogative:”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?!” Dacia este în timp Unirea lui Cuza, omniprezentă în spiritul de atunci. Cu siguranță, spiritul epocii nu va uita nici de consemnarea acestui ideal în operele altor oameni de seamă.

CA: Continuând convorbirea noastră v-aș întreba dacă să te apropii de opera lui Eminescu azi, nespecialist fiind, este curaj, îndrăzneală sau admirație totală. Asta, în condițiile în care, pentru posteritate, prin Eminescu, se deschide o altă fereastră.

FC: Domnule Constantin Avădanei, Eminescu visa ferice, se ascundea ades, la mijloc de codru des, ori cătă sara pe deal. Dorința dvs. deci este de a afla în Eminescu nu numai un romantic ci și un patriot inveterat.

Ei bine, vă spun că la Arad cu Trupa de teatru Pascaly (august 1868), A. Marienescu a recitat o poezie din creația proprie, „Adu-ți aminte, Maică Românie!”, iar Matilda Pascaly, în splendid costum național a dat glas unei poezii a acestuia, în prezența lui Iosif Vulcan.

CA: Ne apropiem de un dialog de luceferi, dincolo de unde am vrut să eliminăm sau să genializăm ceea ce s-a tot spus Eminescu-Patrie: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” sau s-a doinit prin „Doina”, crăiasa sa rugându-se cum am putea să readucem dragostea lui Eminescu aici. La Voroneț, pe mormântul Veronicăi Micle este scris un catren (care rezumă o filozofie de viață sau despre o iubire care se va regăsi și în ciclul de corespondențe inedite, dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle din cartea „Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit”, anul 2000).

Îmi revine în minte sentențios acest catren: „ Și pulbere țărână din tine se alege / Căci asta e a lumii nestrămutată lege / Nimicul te aduce nimicul te reia / Nimic din tine-n urmă nu va rămânea.” Care nimic poate fi un Luceafăr, un Sărman Dionis, un Geniu pustiu.

E de ajuns un soclu, o hartă, un piedestal, întru nemurire?

FC: Nimic nu e de ajuns. Posteritatea va judeca.

CA: Ca profesor, înainte de a încheia acest dialog evocatoriu, aș dori să lămurim unele probleme legate de opera lui Eminescu, știți, sunt parte a acelei zone a Moldovei, „Călin, file de poveste”, e poem, e basm, e poveste?

FC: E foarte bună intervenția dvs.! „Călin, file de poveste” este o narațiune lirică și are la bază un basm popular, „Călin Nebunul”. Motivul Zburătorului captează taine erotice transpuse în lente alunecări, care aduc sau seduc iubiri pământene. Tema aceasta e specifică lui Eminescu, astfel că în „Luceafărul” tocmai se preia o formulă de adresare specifică basmului „A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată…”.

CA: Nu aș vrea să trecem prea ușor, legat de acest subiect, cu atât mai mult cu cât în vremurile noastre a povesti pare a fi un verb care se pierde în volumul de stiluri de comunicare. Spuneți dvs., acum povestiți, narați, vă adresați direct, indirect unui auditoriu sau ce alte mijloace folosiți?

FC: Pentru mine este foarte binevenită această intervenție.

Dar să nu uităm că formula exprimării eminesciene a conferit limbii române o frumusețe aparte, cu toate licențele poetice specifice.

Trebuie să vă spun însă, cu amărăciune că între poveste, povestire și povestioară este o mare diferență. Nu îmi sunt străine povestirile din sat, rămase în mentalul colectiv așa, nealterate, pe care eu le-am inclus în monografii spre a spori farmecul. O povestire este o specie a genului epic în proză, în care predomină relatarea unor fapte sau întâmplări și redate de un narator care urmează un fir narativ. De fapt a nara e sinonim cu a povesti, de unde derivă narațiunea, o povestire de mică întindere,cu personaje puține, cu descrieri, decoruri, de ex. „Hanu Ancuței”(Mihail Sadoveanu), Ion Creangă, un remarcabil povestitor, este concludent în acest sens, scriind povești, povestiri, amintiri dar și basme, spre a le bine distinge.

CA. Să înțeleg că vă îndepărtați de sat și de poveștile care se țes acolo sau cum să înțeleg, povestirea e poveste?! „Că ’nainte mult mai este”. Îmi aduc aminte de unele basme în care trebuia să se țină cont de anumite secvențe sau formule, de început, mediane, de sfârșit. Deci acum ce faceți, narați, spuneți povești sau…?

FC: Văd că vă prindeți bine în epic. Nu, acum nu povestesc. Povestea nu e totuna cu povestirea. Povestea e asemeni unui basm, cu o formulă de adresare „A fost odată…”. Este, de fapt, o simplă istorisire scornită, un fel de Poveste a vorbei, o specie a epicii populare, cu personaje imaginare, unele nefaste, care nu ar trebui să facă parte din peisaj, ci din imaginar, din fabulos este de fapt ceea ce azi, mai în glumă, mai în serios e o născocire cât o palavră, de unde și butada „Nici poveste, nici pomeneală!”. Din păcate se cade foarte des în confuzii, satul are oameni și povestiri pline de farmec, scriitori… și scriitori, scriituri și maculaturi care falsifică tot ceea ce a mai rămas din crengismele lui Creangă. Povestirea satului e unică, povestitorul e martor omniscient, omniprezent. Există și situația când povestitorul preia anumite povestiri din sat, despre care este obligat să menționeze sursa (nume, vârstă, ocupație).

Iar povestea e una ce ține de fantastic, născocire. De ce toate acestea, simplu, și noi aici am creat o povestire (cât o evocare) căci, a vorbi despre Eminescu, este loc și de Creangă sau Slavici. Din păcate, a ne zălogi în snoave e greu.

Dar parcă se cuvine să cinstim acum Poetul, lecțiile sunt pentru cei ce uită să le predea. Iată cum rostește George Călinescu: „Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate” […] („Opera lui Mihai Eminescu”).

CA: „Să-i fie somnul lin / Și codrul aproape!” Vă mulțumesc pentru felul dvs. în care ați înțeles sensurile adevărate ale convorbirii noastre.

FC: Eu vă mulțumesc pentru ideea de a ne aminti de Eminescu, de a-i fi mereu datori. Uneori chiar ar trebui să-i invocăm versurile: „Iar te-ai cufundat în stele / Și în nori și-n ceruri ’nalte? / De nu m-ai uita încalte, / Sufletul vieții mele” (poezia „Floare-Albastră”).

DIN FILELE DE ISTORIE A POPORULUI ROMÂN

Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca

un copil care nu-și cunoaște părinții.

Nicolae Iorga

Plăcuțele de la Tărtăria și toponimia unor locuri din Transilvania. La început a fost Tărtăria și nu Sumerul

Ecourile descoperirii celor trei tăblițe celebre de lut de la Tărtăria pe Mureș în anul 1961 nu s-au stins nici până astăzi. Această epocală realizare a cercetătorului clujean N. Vlassa își păstrează întreaga sa valoare universală, fiind apreciată, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.

Mulți patrioți români au avut ca pasiune cercetarea originii scrisului la geto-daci, dar posibilitățile lor, la timpul respectiv, au fost limitate, deoarece studiile și informațiile existente în acest domeniu, au fost puține. Azi putem afirma că secolul al XX-lea s-a manifestat ca o explozie informațională, mai ales că și cercetările arheologice au condus la rezultate pe măsura așteptărilor. Problema fundamentală a dezbaterilor care se derulează între cercetători români și străini este în a afla adevărul civilizației geto-dacilor și apoi a urmașilor lor dacoromâni, anume acela al inventării scrierii și al folosirii acesteia. Se face o distincție esențială între „a cunoaște scrierea” și „a folosi scrierea”.

Potrivit academicianului Bulgar Vladimir Georgiev „Plăcuțele de la Tărtăria sunt mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene(mileniul IV î.Hr.)”. Atunci tăblițele descoperite la Tărtăria, Karanovo și Gracialnița (Bulgaria) conduc la ipoteza că acestea conțin urmele cu cea mai veche scriere din lume, datând de la mijlocul mileniului V î.Hr.

În anul 1961 evenimentul arheologic senzațional, care a făcut ocolul lumii științifice, a răsunat nu din Egipt, ci din Transilvania, din mica așezare românească Tărtăria. Cele trei plăcuțe sunt împodobite cu enigmatice semne în formă de desene, care amintesc de scrierea pictografică sumeriană. Desigur, dezbaterile privind originea și vechimea acestor tăblițe continuă și astăzi, dar totuși s-a conturat un consens privind vechimea acestora, 7500 de ani.

Majoritatea laboratoarelor din Rusia, Italia, Anglia, Bulgaria, care au analizat foarte multe materiale arheologice conexe, au ajuns la următoarele concluzii:

– tăblițele de la Tărtăria sunt un fragment dintr-un sistem de scriere larg răspândit, de origine locală;

– textul unei tăblițe enumeră 6 totemuri antice, care coincid cu „manuscrisul” din orașul sumerian Djemdet-Nasra și, de asemenea, cu „manuscrisele” din săpăturile ce aparțin culturii Keres;

– semnele de pe această tăbliță trebuie citite în sens contrar mișcării acelor de ceasornic;

– conținutul inscripției este întărit și de descoperirea în același loc a unui schelet al unui bărbat, ceea ce indică existența, la anticii din Tărtăria, a unui ritual antropofagic;

– numele zeului local Șaue este identic cu zeul sumerian Usmu. Această tăbliță a fost tradusă astfel: „în cea de a patruzecea domnie pentru gura zeului Șaue, cel mai vârstnic după ritual, a fost ars. Acesta-i al zecelea.”

Totuși tainele profunde ale mesajelor de pe cele trei tăblițe descoperite la Tărtăria, vor putea să ne apropie de adevăr doar după definitivarea studiului asupra întregului complex al monumentelor culturii Turdaș-Vincea, de care este legată și acestă localitate. Primul pas spre adevăr a fost făcut atunci când s-a constatat, pe baza unor analize de laborator, că materialul (lutul) din care au fost confecționate tăblițele, este din zona Tărtăria.

Tehnica scrierii tărtărienilor consta în zgârierea cu un obiect ascuțit a unor tăblițe confecționate din lut umed, după care se ardeau în cuptor. Comparația simbolurilor de pe tăblițe cu semnele de pe vasele descoperite, aparținând culturii Turdaș-Vincea, a condus la concluzia că scrierea de la Tărtăria nu a apărut într-un loc pustiu, ci constituie o parte componentă a scrierii pictografice din cultura balcanică Vincea, răspândită în mileniul VI-V î.Hr.

Dar să vedem ce spun istoricii despre descifrarea mesajelor conținute pe tăblițe:

plăcuța 1 plăcuța 2 plăcuța 3

Prima tăbliță dreptunghiulară are inscripționat doi țapi. Între ei este așezat un spic. Poate că aceste simboluri reprezintă bunăstarea, în baza căreia aflăm că ocupația populației era agricultura și creșterea animalelor. Dar poate reprezenta și o scenă de vânătoare, această temă fiind reprezentată și pe tăblițele sumeriene.

A doua tăbliță este împărțită prin linii orizontale și verticale, în sectoare pe care sunt gravate imagini simbolice, probabil totemuri. Cercul totemurilor sumeriene este cunoscut. Și dacă se compară desenele de pe tăblița noastră, cu imaginea de pe vasul ritual găsit în săpăturile de la Djemdet-Nasra se remarcă din nou o coincidență izbitoare. Primul semn de pe tăblița sumeriană este un animal, mai mult ca sigur, un ied, al doilea reprezintă un scorpion, al treilea, după toate probabilitățile un cap de om sau de zeu, al patrulea simbolizează un pește, al cincilea o construcție, al șaselea o pasăre.

Totemurile tăblițelor de la Tărtăria nu numai că sunt în aceeași coincidență cu cele sumeriene, dar sunt aranjate în aceeași succesiune. Să fie oare o întâmplare uimitoare? Uimitor de asemănătoare sunt, de exemplu, diverse semne ale enigmaticei scrieri aparținând civilizației protoindiene Mohendjo-Daro și Harappa, dar și cu cele descoperite în insula Paștelui. Concluzia exprimată de cercetătorii istorici constă în faptul că aceste asemănări conduc la ipoteza originii comune a concepțiilor religioase ale locuitorilor de la Tărtăria și de la Djemdet-Nasra.

Tăblița circulară de la Tărtăria are trasate semne ale scrierii despărțite prin linii, numărul lor în fiecare pătrat fiind destul de mare, ceea ce însemnaă că scrierea de pe tăbliță și scrierea arhaică sumeriană, a fost ideografică, neexistând încă semne silabice și indici gramaticali. Zeul local Șaue este reprezentat pe această tăbliță asemănător celei sumeriene și ar conține informații scurte despre ritualul uciderii și arderii unui sacerdot care și-a săvârșit slujba într-un anumit termen al conducerii sale.

Ecouri îndepărtate ale scrierii de la Tărtăria, Vincea, Turdaș le găsim în scrierea pictografică a Cretei antice. Sumerologul rus Boris Perlov redă într-un tabel semnele asemănătoare ale scrierilor: Tărtăria (mijlocul mileniului V î.Hr.), ale Sumerului (sfârșitul mileniului IV – începutul mileniului III î.Hr.) și ale Cretei (începutul mileniului II î.Hr.), care este reprodus mai jos:

De asemenea, savantul Boris Perlov constată că scrierea sumeriană a apărut în sudul țării, între Tigru și Eufrat, dar într-o formă deplin dezvoltată.

2. Toponimie sumeriană în Transilvania

Tăblița rotundă de la Tărtăria mai dezvăluie un secret: numele zeului local Șaue. Întrebarea logică ce se pune este: acest zeu nu a lăsat nici o urmă pe pământul care l-a adăpostit? Cercetând toponimia Transilvaniei, se poate constata că în zona adiacentă Tărtăriei există localități și râuri cu rezonanțe care amintesc de acest zeu local.

Pe Valea Mureșului, la sud de Turdaș, se află satul Șăulești, aparținând azi de orașul Simeria. În județul Alba, imediat la nord de Tărtăria, tot pe malul stâng al Mureșului, există satul Șeușa, comuna Ciugud. Mai la nord întâlnim Șeulia de Mureș, comuna Cucerdea, iar la o distanță mică este satul Șăușa, comuna Ungheni, județul Mureș.

În dreptul comunei Șeulia de Mureș, se varsă în Mureș pe partea dreaptă râul Luduș, care are ca afluent pârâul Șăulia. În județul Mureș, la confluența acestui pârâu, se află comuna Șăulia și satul Șăulița. Între izvoarele Crișului Repede și ale pârâului Căpușu (afluent al Someșului Mic), se dezvoltă satul Șăulia, comuna Izvorul Crișului, județul Cluj.

Dar cea mai frumoasă amintire a zeului Șaue pare a fi satul Șauaeu, comuna Nojorid, județul Bihor. Parcă ar vrea să spună:”Eu Șaue”. Foarte multe localități le întâlnim în județul Bistrița-Năsăud. La confluența dintre Someșul Mare și pârâul Ilișua găsim satul Ilișua. Pe Valea râului Șieu, între izvoare și confluența cu Someșul Mare, întâlnim o suită întreagă de localități, amintind de zeul Șaue: Șieuț, Șieu, Șieu-Măgheruș, Șieu-Măgheruș-Vale, Cristur-Șieu-sat, comuna Șieu-Odorhei, Șieu-Sfântu etc. Găsim, de asemenea, în județul Sălaj, localitatea Ilișua udată de apele râului Zalău.

Analizând harta cu urmele zeului Șaua, se poate concluziona că zona topografică Șaue este destul de întinsă, ceea ce constituie o dovadă că acest zeu era cunoscut pe un teritoriu foarte întins, și deci populația care îl adora era destul de numeroasă.

Zona Tărtăria, cu localități și ape cu nume topice, care păstrează amintirea zeului Șaue, reprezintă încă un argument în plus, în dovedirea continuității neîntrerupte de locuire a urmașilor celor care l-au adorat pe acest zeu în Ardealul nostru, de-a lungul celor 7500 de ani de când sacerdotul descoperit de N. Vlassa a fost sacrificat ritual.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/placute-tartaria-toponimie-locuri-transilvania-autor-avadanei.htm

Galerius, un geto-dac care a reușit să ajungă împărat al Romei.
A plănuit un imperiu dacic și i-a persecutat crunt pe creștini

Se presupune că împăratul roman Galerius avea origine dacică. A reușit să obțină în mod miraculos puterea în cel mai mare imperiu al antichității târzii și visa să organizeze un imperiu dacic.

În secolul al III-lea d. HR, Imperiul Roman, strălucitul „imperium mundi”, nu mai era decât o umbră a trecutului său glorios. Minat din interior, de corupție, desfrâu și decrepitudine, atacat din exterior de valuri barbare greu de stăpânit și de oprit, Imperiul Roman își juca ultima carte pe scena istoriei. Culmea, către finalul existenței sale, marele imperiu a ajuns să fie salvat, consiliat și chiar condus de barbarii împotriva cărora luptase secole de-a rândul. De altfel legea lui Caracalla din 212, prin care toți oamenii liberi din imperiu primeau cetățenia, barbarii înglobați deja în provinciile imperiului aveau calea deschisă funcțiilor, în special celor militare. Așa se face că urmând o carieră militară fulminantă, o parte a acestor barbari ajung să conducă imperiul.

Printre ei s-a aflat și un dac, un văcar născut la sud de Dunăre. Se numea Galerius și a visat chiar la întemeierea unui Imperiu Dacic. Văcarul dac, Galerius, ajuns în armata romană, s-a născut în jurul anului 250 d. Hr. lângă Serdica, orașul Sofia de astăzi, sau în zona orașului sârbesc Zajecar în apropiere de Dunăre. Părerile în acest caz sunt împărțite. Cert este însă că a văzut lumina zilei în provincia romană Moesia. Galerius avea origine dacică. Mai ales prin intermediul mamei sale, Romula, care ar fi trecut în 245 d. Hr. Dunărea, în Moesia, pentru a fugi în urma invaziei carpilor din nord. Cel puțin asta susține autorul latin Lactantiu în „De mortibus persecutorum”.

„În această fiară sălbatică clocotea o barbarie nativă și o sălbăticie străină sângelui roman; și nici nu este de mirare, fiindcă mama sa a fost născută dincolo de Dunăre și a fost obligată de o incursiune a carpilor să treacă fluviul și să caute refugiu în Noua Dacie”, scria Lactantiu.

Nimeni nu și-ar fi imaginat însă, că tânărul Galerius va ajunge împărat. Nici nu ar fi avut cum. S-a născut într-o familie săracă, tatăl său, despre care se bănuiește că și el era dac mutat la sud de Dunăre, era agricultor. Mai mult decât atât, prima meserie a lui Galerius a fost aceea de văcar. Adolescentul, sătul de păscut vitele, s-a înrolat însă în armata romană în timpul împăratului Aurelian, adică prin anul 270 d. Hr. Era foarte priceput în cariera armelor și urcă rapid pe scara rangurilor militare.

„Era un om cu obiceiuri cinstite și fără egal în arta militară”, spunea despre acesta, Eutropius. Datorită calităților sale excepționale, Galerius ajunge în preajma împăraților romani. Proaspătul împărat roman Dioclețian, ajuns la putere în 284 d. HR, îl remarcă pe Galerius. Acesta urma să devină comandantul gărzii personale a împăratului, sub titulatura de prefect al pretoriului.

O carieră militară de succes

Acest dac născut în Moesia, începe să câștige tot mai mult încrederea lui Dioclețian. Din bodyguard ajunge să devină administrator de provincie. Mai precis Galerius este trimis de Dioclețian în 286 d HR să administreze provincia Scythia Minor. Este vorba inclusiv de teritoriul Dobrogei actuale, noua provincie fiind formată prin desprinderea acestui teritoriu de Moesia Inferior. În această zonă răvășită de atacurile frecvente ale barbarilor, calitățile militare ale lui Galerius erau esențiale. Aici Galerius poartă numeroase lupte împotriva carpilor, goților și sarmaților.

Galerius poartă numeroase lupte și în alte părți ale Imperiului. În 293 d Hr, de exemplu, este trimis să reprime răscoala din Egipt. În urma unor victorii strălucite și după cucerirea Alexandriei devenită capitală a insurgenților primește titulaturile de Thebaicus și Aegypticus. Cea mai mare victorie pe care o va obține Galerius va fi cea împotriva sassanizilor din Persia. Mai precis în 297, regele acestora Narses invadează provincia romană Mesopotamia. Galerius este trimis împotriva lor. Prima dată eșuează și este înfrânt. Mai apoi reface trupele, recrutează noi oameni din provinciile dunărene cu precădere și mai apoi pleacă din nou contra perșilor. Va reuși să-i înfrângă decisiv și capturează haremul și tezaurul lui Narses. De altfel activiatea militară a lui Galerius este lăudată de autorii latini.

Dacul care a obținut puterea și i-a persecutat pe creștini

De altfel Galeriu în 293 d. Hr., face primul pas către purpura imperială, când este ales cezar al lui Diocletian, adică un fel de adjunct al împăratului, în zona de răsărit a Imperiului. Pentru a se apropia și mai mult de Dioclețian, Galerius renunță la soția sa, alături de care avea un copil și se căsătorește cu fiica împăratului. În noua funcție, Galerius continuă de fapt cariera militară, luptând mai ales în zona răsăriteană și danubiană pentru apărarea granițelor. Duce lupte grele cu sarmații, carpii și goții.

Puterea stârnește ambiția lui Galerius, își dorește să devină augustus, adică împărat roman în adevăratul sens al cuvântului. Visul i se îndeplinește la moartea lui Dioclețian în 305 d HR. Domnește ca august până în 311 d HR. Se implică puternic în politica imperiului și în intrigile numirii „adjuncților”. Totodată Galerius a devenit un prigonitor al creștilor. Era un adept al vechilor credințe și nu vedea cu ochi buni noua religie. Mai precis se spune că venera zeii munților după obiceiurile păgâne ale mamei sale de origine dacică. Mai mult decât atât Galerius se spune că a dat foc intenționat Palatului Imperial și a dat vina pe creștini pentru a-i persecuta. Începând cu 303 d. Hr. dă edicte împotriva creștinilor și inaugurează un val fără precedent de persecuții. În afacerile interne înăbușă revoltele și luptă cu insurgenții.

Visul unui imperiu dacic

Totodată Galerius este acuzat de autorii latini, că a încercat să-și răzbune neamul. Mai precis ar fi aplicat măsuri austere romanilor, cu taxe deosebit de apăsătoare, tocmai ca o compensare a bogățiilor luate de Traian din Dacia.

„El a îndrăznit să procedeze cu romanii și cu supușii lor, la fel cum cum au procedat strămoșii noștri cu cei învinși, conform legilor războiului. Și asta fiindcă părinții lui au fost supuși recensământului pe care Traian, după ce i-a învins pe daci, l-a introdus ca pedeapsă, sub forma plății impozitelor”, scria Lactantiu.

Mai mult decât atât Galerius s-ar fi comportat despotic cu romanii, tocmai ca răzbunare, exact așa cum se purtaseră ei cu strămoșii săi. Tot Lacantiu scria, că împăratul Galerius ar fi dorit să constituie un Imperiu dacic în locul celui roman, șocând Senatul și populația Romei.

„Cu mult timp în urmă, în momentul când a o obținut puterea suverană, s-a declarat dușman al numelui de roman și a propus ca imperiul să se numească imperiul dacic”, scria același autor roman. „Galerius era înalt și puternic”.

Totodată autorii latini au lăsat și câteva descrieri ale acestui dac ajuns împărat roman. De exemplu Lactantiu îl descrie ca fiind „înalt de stat, uriaș în cărnuri și revărsat și umflat până la o grosime înspăimântătoare, astfel încât și cu vorbele și cu faptele și cu înfățișarea îi băga pe toți în sperieți”. Un alt autor, Ioannes Malalas îl descrie ca fiind „înalt și puternic, cu părul încărunțit și țepos, cu barbă mare”.

Galerius moare în 311, în urma unei suferințe cumplite. Se spune că avea probabil cancer de intestine. În orice caz în urma bolii dă un edict de toleranță creștinilor. A fost înmormântat în ținuturile natale.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/galerius-dac-ajuns-imparat-roman-autor-avadanei.htm

Descoperire arheologică importantă la
Alba Iulia – prima biserică creștină de pe teritoriul Transilvaniei

În contextul amenajărilor recente a Cetății Alba Iulia s-au investigat arii întregi de teren din jurul construcțiilor existente, printre care și zona din fața catedralei Romano-catolice „Sf. Mihail”, construită în secolul al XIII-lea.

Anumite izvoare istorice relatau încă din vremuri străvechi despre o biserică bizantină, dar existând acum oportunitatea resurselor financiare s-au efectuat cercetări sistematice și, surpriză! S-au scos la lumină zidurile primei Episcopii Bizantine din această parte de lume, unde se rugau românii, încă din secolul X.

Este dovada că românii existau pe acest pământ, în Transilvania și că aveau o organizare administrativă bine închegată și cu o viață spirituală creștin-ortodoxă bine organizată, fapt care atestă continuitatea existenței românilor și după retragerea romană din secolul al III-lea e.n.

Materialele arheologice acumulate așteaptă încă definitivarea investigațiilor de specialitate pentru a așeza definitiv în istoria poporului român și acest segment de istorie și care leagă între ele toate capitolele continuității existenței românilor pe aceste meleaguri. Zona săpăturilor a intrat în conservare, fiind acoperită înapoi cu pământ, așteptând momentul prielnic pentru punerea în valoare și redarea în circuitul turistic al orașului Alba Iulia.

Lucrările au fost coordonate de arheologul expert dr. Daniela Marcu Istrate, care împreună cu soțul său Anghel, au pus bazele Asociației Culturale „Hieronymus” în anul 2002, la Brașov. Arheologul expert dr. Daniela Marcu Istrate a cunoscut bine zona cercetată, întrucât în anii anteriori a condus, de asemenea, lucrările de săpături și cercetări arheologice din zona Catedralei Romano-Catolice din cetate.

Constatările au fost prezentate în importanta lucrare „Catedrala Romano-Catolică „Sf. Mihail” și Palatul Episcopal din Alba Iulia – cercetări arheologice (2000-2002)”, volum realizat și răspândit în limba maghiară cu sprijinul Fundației „Teleki Laszlo” de la Budapesta. În limba română, lucrarea s-a realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Alba.

Înainte de încheierea lucrărilor de cercetare arheologică din fața Catedralei Romano-Catolice, la data de 13 aprilie 2011, arheologul expert dr. Daniela Marcu Istrate, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat „Descoperirea întâmplătoare a primei BISERICI CREȘTINE RĂSĂRITENE DIN TRANSILVANIA LA ALBA IULIA”. În sfârșit harul divin s-a aplecat și asupra românilor din Transilvania, prin excepționala descoperire de pe Platoul Romanilor din Alba Iulia, privind edificarea primei biserici episcopale din arealul Transilvaniei a episcopului Ierotei din secolul al X-lea.

Se consideră că această descoperire de la Alba Iulia, pe lângă altele, reprezintă o mărturie elocventă și sigură a existenței creștinismului organizat și într-un stadiu avansat pe meleagurile județului Alba. Această descoperire înlătură toate interpretările greșite care au ajuns prin pagini de istorie până astăzi la noi, pe această temă, dându-ne posibilitatea să demonstrăm lumii întregi faptul că noi, românii, încă de la început am fost un popor creștin cu calitățile respective, alăturându-ne marilor idealuri ale umanității.

În mod sigur această descoperire, după peste 1000 de ani, este de o importanță crucială pentru Istoria României, iar pentru noi românii din Transilvania și mai ales pentru cei de pe meleagurile Albei, această descoperire „visată” confirmă cu certitudine existența și continuitatea neamului românesc pe aceste meleaguri, precum și existența creștinismului răsăritean organizat prin Episcopia de Alba Iulia a Sfântului Ierotei, de la sfârșitul mileniului I. În ceea ce privește confuziile, existente în diferite lucrări (voite și nevoite), referitor la numele (denumirea) și etnia unor personalități precum și despre locul de reședință a episcopului Ierotei și rolul său în consolidarea și răspândirea creștinismului în această zonă este ușor de stabilit în continuare.

O serie de specialiști români – istorici și arheologi – au intuit, iar alții au fost convinși de existența la Alba Iulia a unei biserici episcopale, care sperau să fie descoperită într-un viitor cât mai apropiat. În acest sens se poate da un singur exemplu convingător: în lucrarea „Istoria României – Transilvania” – vol. I a Societății Cultural-Științifice „George Barițiu” Cluj-Napoca, 197, prof. univ. dr. Mircea Rusu și coordonatorul prof. univ. dr. Anton Drăgoescu, la pagina 302 menționează: „această biserică modestă (se referea la Rotonda Baptisteriu, care a fost lăcașul de cult creștin folosit până la construirea bisericii episcopale a lui Ierotei) nu putea fi biserica episcopală a lui Hierotheus. De aceea până la descoperirea ei pe cale arheologică…”

Această „rotondă baptisteriu” (biserică rotundă) a fost formată dintr-un templu roman, la care s-a adăugat o absidă, fiind folosită din cele mai vechi timpuri ca lăcaș de cult la Alba Iulia. Importanța acestei Rotonde baptisteriu rezultă și din preocupările istoricilor și a arheologilor în decursul timpului. Arheologul Radu Haitel, a efectuat cele mai importante lucrări de săpături și cercetări în incinta Catedralei Romano-Catolice „Sf. Mihail” descoperind existența urmelor acestei rotonde, atât de importante, pentru istoria creștinismului pe aceste meleaguri. Astfel de rotonde în perioada respectivă au fost răspândite pe Valea Mureșului, fiind descoperite și de Radu Haitel la: Orăștie, Geoagiu, la Vinești lângă Săvârșin și chiar la Kis Zambor pe teritoriul actual al Ungariei.

Existența unui centru creștin puternic la Alba Iulia, la mijlocul secolului al X-lea era binecunoscut în această parte a Europei, fapt ce l-a determinat pe împăratul Bizanțului Constantin Porfirogenetul (care a fost un bun creștin și istoric) să-l invite la Constantinopol pe Iuliu cel Bătrân împreună cu călugărul Ierotei. Delegația de la Alba Iulia a fost primită cu mult fast la Constantinopol, cu regulile protocolare ale timpului, privind primirea înaltelor personalități. Împăratul Constantin Porfirogenetul i-a acordat titlul de onoare de „Patricius” lui Iuliu Întemeietorul, iar călugărul Ierotei a fost hirotonit ca primul episcop al acestor meleaguri românești.

Pentru a înțelege mai bine importanța descoperirilor arheologice de la Alba Iulia este necesară o incursiune prin câteva file de istorie, cu mărturii concrete care descriu acea epocă a secolului al X-lea. În unele cărți vechi de istorie a religiei din țara noastră acest moment istoric a fost prezentat astfel: „În veacul al X-lea era aici (la Alba Iulia) Biserica Răsăriteană organizată, căci altfel n-ar fi fost de lipsă ca principele Iuliu să-l ducă pe monahul Ierotei spre a fi hirotonit întru episcop al acestor părți de însuși Patriarhul Constantinopolului – Theophilact”.

În lucrarea „Românii și maghiarii în grădina Maicii Domnului”, istoricul Mircea Dogaru, printre alte date importante și mai puțin cunoscute referitor la această temă, menționează: „Iuliu – Geula – a fost întemeietorul primei țări românești de sine-stătătoare – VALACHIA TRAN-SIUANA între Carpații Orientali și Tisa, care și-a stabilit capitala la Alba iar, în mod firesc, orașul i-a preluat numele, devenind ALBA lui IULIU – ALBA IULIA”.

În „Chronicon Rithmicum Henrici de Mugeln” Iuliu apare ca REX (rege) în trei din capitolele sale 14, 19 și 25.

Important este faptul că la Alba, Geula – Iuliu a întreprins o operă constructivă transformând așezarea în sediu episcopal răsăritean la mijlocul sec. Al X-lea mărturie stând, după Radu Heitel, rotonda baptisteriu pe care odată intrată în familia arpadiano-română a lui Geysa (tatăl lui Voicu) Șarlota o va copia în Catedrala de la Vesprem și la Alba Regală, rivala ungară a Albei Transilvane”.

Importanța recunoscută și în exterior a orașului, din punct de vedere istoric, economic și strategic, a contribuit ca Episcopia de Alba Iulia a lui Ierotei să aparțină direct de patriarhia Bizanțului. Confuzia numelui de Gylas în decursul istoriei a fost determinată de faptul că denumirea de gylas reprezenta în epoca respectivă o demnitate, care putea fi revendicată și purtată de mai multe căpetenii, din regiuni diferite, termen, care în timp, a devenit nume propriu.

În Transilvania și pe meleagurile Albei a existat creștinism în forme mai puțin organizate până la momentul Ierotei, fapt constatat de specialiști arheologi și istorici și prezentat în lucrările respective.

Exemplele reproduse în continuare sunt edificatoare în acest sens.

„Momentul Ierotei” a fost și în atenția arheologului din Alba Iulia Mihai Blăjan, care s-a preocupat îndeaproape de perioada respectivă, cercetând împreună cu Elvira Rațiu cimitirul medieval timpuriu (secolele al X-lea și al XI-lea) de la Alba Iulia – „Izvorul Împăratului”. Acest cimitir medieval timpuriu se află pe drumul antic roman Sarmisegetusa – Apulum – Brucla (Aiud) Potaisa, unde s-a păstrat tradiția romană privind amplasarea cimitirelor la intrarea în localități. În urma săpăturilor și a cercetărilor efectuate s-au constatat o varietate de piese de inventar, de factură locală și bizantină, care asigură încadrarea cronologică a mormintelor, în secolul al X-lea. Cu această ocazie s-a descoperit și un mormânt mai deosebit. În antebrațul stâng al scheletului s-a aflat crucea episcopală bizantină, relicvă specifică secolului al X-lea, care ar fi putut fi a episcopului Ierotei.

În același cimitir medieval timpuriu de sec. X-XI s-au mai descoperit trei cruciulițe „tip bizantin” mai deosebite, care după afirmațiile specialistului Mihai Blăjan „documentează prezența masivă a românilor în așezarea de la Bălgrad, amplasată în bazinul mijlociu al Mureșului și reprezintă descoperiri bizantine unice în Transilvania secolului X”.

La finalizarea cercetărilor arheologice din anul 2011, arheologul expert, dr. Daniela Marcu Istrate, a prezentat principalele descoperiri printre care „CERTIFICAREA EXISTENȚEI PRIMEI BISERICI CREȘTINE DIN TRANSILVANIA LA ALBA IULIA”.

„În data de 13 aprilie 2011 am anunțat descoperirea întâmplătoare a unei biserici, la o distanță de circa 24 m vest față de Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia. În acel moment apăruseră în săpătură ruinele unei abside semicirculare, cu fundații late de 1,15 m din bolovani de piatră și rare fragmente de cărămidă, cu o deschidere estimată la 6 m. Contextul stratigrafic al descoperirii ne-a determinat să afirmăm că biserica a fost construită în intervalul cuprins între mijlocul sec. XI și începutul secolului X. Ea nu a funcționat mai mult de un secol”.

„Dimensiunile exterioare ale bisericii sunt 20,70 m pe axa est-vest, respectiv 12 m pe axa nord-sud, grosimea medie a zidurilor fiind de 1,20 m. Absida semicirculară are o deschidere de circa 8 m, iar lungimea în ax este de circa 7,30 m. Nava bisericii este un pătrat cu latura de 12 m iar în zona centrală se află fundațiile a patru arhitecturi bizantine și confirmă datarea timpurie a bisericii”, a precizat Daniela Marcu Istrate.

S-a propus ca la terminarea lucrărilor de cercetare, ruinele acestei biserici episcopale a Sfântului Ierotei să fie reacoperite cu pământ și marcate la suprafața pământului. Având în vedere importanța acestei descoperiri pentru ISTORIA NAȚIONALĂ, dar mai ales pentru orașul Alba Iulia, aceste vestigii trebuiesc conservate în așa fel încât să poată fi vizitate și văzute direct, devenind în viitor (în mod sigur) obiectivul cel mai important de vizitat din interiorul CETĂȚII ALBA IULIA. Păstrarea la vedere a acestei dovezi incontestabile de creștinism românesc organizat, aici la Alba Iulia, se impune având în vedere rolul și importanța Sfântului Ierotei ca prim episcop de Alba Iulia. Acest obiectiv istoric românesc din CETATEA ALBA IULIA este singurul care a rezistat și a rămas în starea și forma actuală.

Descoperirile recente ale arheologului expert dr. Daniela Marcu Istrate pot descifra o bună parte din enigmele acestei perioade, dar numai cu sprijinul instituțiilor statului și a celor specializate din municipiul Alba Iulia.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/descoperire-arheologica-Alba-Iulia-autor-avadanei.htm

Bătălia de la Baia – 14/15 decembrie 1467

Acum 549 de ani, la 14/15 decembrie 1467, avea loc bătălia de la Baia, care opunea oastea condusă de domnitorul Țării Moldovei și cea maghiară condusă de regele Ungariei, Matei Corvin. Ștefan cel Mare obținea o victorie de mare prestigiu, Baia fiind punctul culminant al campaniei întreprinsă de Matei Corvin în Moldova, în anul 1467. În deceniul șapte al veacului al XV-lea Ștefan cel Mare a căutat să-și consolideze domnia, atât pe plan intern cât extern.

Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor militare, loialității față de domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea a sprijinit foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța umană pentru a avea o armată de masă – „oastea cea mare”.

Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și Hanatul Crimeei – și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei – să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.

În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de fortificații permanent la granițele țării – în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de cetăți de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate moderne cu o componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de masă, formată din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.

Motivele ostilității lui Ștefan cel Mare față de coroana regală ungară erau nenumărate. Regele de la Buda îi oferise adăpost lui Petru Aron, fostul domn al Moldovei care îl ucisese pe Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare. De asemenea, regele maghiar dorea să lanseze un atac împotriva Sucevei și să-l instaleze acolo pe pretendentul Berindei.

Ștefan cel Mare intră în alianță cu regele Poloniei, adversar al Ungariei, îi atacă pe secui în 1461, cucerește Chilia de la maghiari și, cel mai important, sprijină răscoala ardelenilor împotriva regelui Matei Corvin. Matei Corvin, ofensat de Ștefan, pregătește o expediție de pedepsire. Pe 28 septembrie 1467 regele maghiar era la Cluj unde începea pregătirile. În prima parte a lunii noiembrie ajunge la Brașov unde angajează mercenari, își dotează oastea cu numeroase piese de artilerie, armata ajungând acum la 40.000 de oameni. Oastea maghiară pătrunde în Moldova prin pasul Oituz.

Domnitorul român, fiind bine informat de intențiile Ungariei, ia decizia de a întări cu arbori și stânci trecătoarea și trimite o ceată pentru apărare. Mica oștire moldoveană rezistă eroic în fața invadatorilor, dar până la urmă se recunoaște învinsă, nu înainte de a fi pricinuit multe pagube adversarilor. Pe 13 noiembrie Mateiaș cu trupele lui ocupă târgul Trotuș, continuând jaful spre nord, cu o amploare mai mare decât a păgânilor, a turcilor, a tătarilor, distrugând inclusiv biserici. Pe 19 noiembrie Bacăul are aceeași soartă ca Trotușul. În toată această perioadă armata ungară era permanent hărțuită de cete ale lui Ștefan care atacau în special liniile de aprovizionare. Cetatea Roman este ocupată și ea. Regele a rămas aici până pe 7 decembrie, la plecare tăciunarii (incendiatorii) regali dând foc orașului. Aceeași soartă au avut și întăriturile de lemn ale cetății Smedorova, așezată pe malul stâng la Siretului.

Situația devine critică pentru moldoveni când și orașul Târgu Neamț este cucerit și ars. Matei Corvin avea intenția să atace capitala Suceava, dar Ștefan îi barase drumul, așa că ungurii s-au îndreptat spre Baia. Acolo, pe lângă populația românească, mai trăia și o comunitate de sași care însă nu-l simpatiza pe rege. Regele s-a instalat în reședința episcopului romano-catolic din localitate, imobil ce se afla la intersecția celor două străzi principale care înconjurau biserica. Clericii, nobilii și comandanții au fost încartiruiți în jurul locuinței regale pentru a fi gata de luptă. După măsurile luate, s-ar părea că fiul lui Iancu de Hunedoara ar fi vrut să stea mai mult în Baia, ba chiar să serbeze Crăciunul acolo, deoarece întăriturile orașului au fost dublate de frica unui atac supriză din partea oastei lui Ștefan ce Mare.

Pe 14 decembrie 1467 Ștefan cel Mare s-a apropiat de Baia din direcția sud, oprind la mică distanță de oraș, între râurile Moldova și Șomuz. Aici a ordonat întregii cavalerii să descalece, adică de la cel mai înalt dregător până la ultimul ostaș și să pornească pe jos spre Baia.

Între timp, la masa de seară, a fost adus în fața regelui maghiar un secui care sosise în Baia, unde avea bunuri după soție și care a dat de știre că nu departe de oraș a văzut o oaste de aproximativ 12.000 de moldoveni care se pregăteau de atac. Imediat s-a dat alarma. Au fost plasate pe străzi și la toate intersecțiile detașamente, iar în piața unde-și avea suveranul cartierul general a fost concentrată garda și 200 de veterani căliți în lupte crâncene.

Iscoadele lui Ștefan au reușit să dea foc orașului, creând mare confuzie în rândul inamicilor. Lupta a început în seara de 14 decembrie, de la căderea nopții și a ținut până în zorii zilei de 15 decembrie. Cronicarul venețian Bonfinius, aflat în anturajul lui Mateiaș, relatează că ungurii la presiunea moldovenilor, au început să se retragă spre piața centrală. Pentru moment, soldații experimentați ai regelui au reușit să-i oprească, salvându-l pe Corvin. Oamenii lui Ștefan au început atunci să se concentreze pe luptele de pe străzile secundare și de pe ulițe. Regele maghiar văzând situația disperată în care se afla s-a avântat în primele rânduri fiind rănit întâi de o lance în braț. Zgomotul și învălmășeala erau de nedescris. Incendiile făceau ca lupta să se dea ca la lumina zilei. Mulți unguri au pierit arși în case. Regele, pe lângă rana de la braț, a fost lovit în spate de o săgeată getică cu trei vârfuri, iar „Cronica breviter scripta” a menționat ironic faptul că a fost lovit de două săgeți pe care Mateiaș „le-a purtat cu el afară din țară”.

După cum relatează cronicarul vremii Bonfinius, aceste lovituri i-au pricinuit regelui dureri mari timp de patru ani. În luptă au murit mulți căpitani ai armatei ungare, inclusiv voievodul Transilvaniei Ioan Darokzy împreună cu cei 4000 de ostași ce-i avea sub comandă.

Cronicarul polonez Jan Dlugosz, foarte informat de această luptă, probabil de un martor ocular, a menționat că după ce a fost rănit, Matei era în pericol să fie luat prizonier, dar l-a salvat un moldovean care l-a scos din luptă. Mai târziu acesta a fost decapitat din ordinul lui Ștefan.

În dimineața zilei de 15 decembrie, pe timpul unui contraatac al armatei maghiare regrupate, domnitorul Ștefan a fost la un pas de capturare, dar a reușit să scape prin vitejia gărzilor de corp. Matei Corvin a fost scos pe targă din Moldova, în timp ce oastea sa era urmărită de detașamente moldovenești. Pretendentul Berindei se pare că a fost ucis la Baia, deoarece cronicile nu-l mai menționează.

Prada căzută în mâinile biruitorilor a fost considerabilă. Ștefan, într-o scrisoare către regele Poloniei spune: „Și carele și corturile și diferite bombarde, mașini și tunuri mari și mici le-am luat aducând laudă lui Dumnezeu”. Trupurile ungurilor căzuți – circa 10000 – au fost strânse într-o movilă mare. „Și pe lângă aceștia – adaugă domnul – mai sunt mulți ale căror leșuri n-au fost adunate”.

Cronicile vremii mai relatează că partea cea mai mare a oștilor ungurești revenind în munți și aflând drumurile înțesate cu arborii care fuseseră tăiați de moldoveni, a ars carele și bogăția și au îngropat 500 de bombarde, pentru ca moldovenii să nu se poată folosi de ele, a trecut în fugă în Ardeal. Au fost capturate și câteva steaguri de luptă, pe care Ștefan vodă le-a trimis regelui polon Cazimir IV (1447 – 1492) prin solii săi, în semn de biruință.

Victoria de la Baia se pare că a avut și o pată de umbră, o parte din oastea moldoveană, în frunte cu vornicul Crasneș, l-a trădat pe voievod. Nu peste mult timp la Suceava a avut loc o judecată și 24 de boieri mari au fost decapitați, iar circa 40 de rang inferior au fost trași în țeapă, unii pentru trădare, iar alții pentru că nu s-au luptat cum trebuie.

Prin victoria de la Baia, poziția internațională a Moldovei și prestigiul militar și politic al lui Ștefan cel Mare s-au consolidat. S-a recunoscut că Moldova dispunea de o puternică forță armată și că devenise un factor de stabilitate în această parte a Europei.

Ștefan a socotit însă cu nu era de ajuns. De aceea a trecut în iunie 1468 „ca o furtună” în Ardeal făcând mari prădăciuni. Îndată după această expediție trimite lui Petru Aron o scrisoare falsă ca din partea boierilor nemulțumiți, poftindu-l să ia domnia. Rivalul mușcă momeala, se prezintă la locul stabilit, unde îl așteptau oamenii lui Ștefan, iar călăul a dat pedeapsa ce o merita un ucigaș de domn.

După dezastrul din Moldova, Mathias Corvin probabil a dorit să întreprindă o expediție de revanșă, dar evoluția situației internaționale, îndeosebi izbucnirea războiului ungaro-boem, nu i-a mai permis.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/batalia-baia-1467-autor-avadanei.htm

Bătălia de pe Câmpul Pâinii – victorie importantă a creștinătății
împotriva expansiunii otomane

La 13 octombrie 1479 avea loc pe Câmpul Pâinii, în zona Șibot-Vinerea (azi în județul Alba) o mare bătălie între o coaliție de armate creștine și oastea otomană.

Deznodământul bătăliei a constituit o mare victorie a creștinătății împotriva pericolului turcesc, aflat în plină expansiune în Europa.

Totodată, ecourile acestei victorii au scos în evidență modelul unității creștine în evul mediu în fața unui dușman comun, Imperiul Otoman.

Printre actorii luptei se aflau nume sonore, cu aură de legendă: Ștefan Bathory, voievodul Transilvaniei, Paul Kinizsi (Paul Chinezu), comite de Timișoara și comandantul părților de sud ale armatei regatului maghiar, Laiotă Basarab, fost domn al Țării Românești, refugiat în Transilvania la Brașov, Basarab al IV-lea cel Tânăr (Țepeluș), domnitorul Țării Românești, despotul sârb Demeter Jacsic, celebrul Isa-bei, sfetnic al sultanului Mohamed II, ș.a.

În plan istoric și politic, deznodământul luptei a însemnat un moment de respiro pentru lumea creștină.

În planul mentalului colectiv, lupta a creat unul dintre cei mai mari eroi ai Ungariei medievale, Paul Kinizsi. Nu întâmplător este faptul că, în sudul Transilvaniei, și în mod special în zona Câmpului Pâinii, s-au conservat nenumărate legende care îl au în centru pe artizanul victoriei din toamna anului 1479.

Au rămas relatări, documente scrise și legende care au dat naștere odată cu trecerea timpului la versiuni adevărate și neadevărate despre mitul eroului de la Câmpul Pâinii.

Faptul că din oastea otomană făceau parte și domnitorul Țării Românești, Basarab al IV-lea, împreună cu Laiotă Basarab, l-a determinat pe N. Iorga să caracterizeze bătălia ca „O luptă de Români contra Românilor”.

Situația era foarte complicată la nivelul întregii Europe în epoca medievală, evoluția social-politică și militară o putem lăsa pe seama istoricilor să o definească mai bine.

Revenind la izvoarele documentare ale vremii, care relatează despre lupta de pe Câmpu Pâinii, lucrarea scrisă de un autor contemporan evenimentului este cea mai completă: „Rerum Hungaricarum decades quatour cum dimidia” a lui Antonio Bonfini, aflat la curtea regelui maghiar Matia de Hunedoara.

Alte izvoare istorice importante merită să fie consemnate: cronica de familie a Dragheștilor, „Chronicum Dubnicense”, redactată în anul 1480, cronicile turcești, precum și lucrarea lui Nicolaus Olahus, în „Hungarica”, scrisă în prima jumătate a secolului al XVI-lea și a italianului Giovan Andrea Gromo, scrisă în aceeași vreme.

O altă cronică interesantă, scrisă în secolul al XVII-lea de către Gheorghe Brancovici, conține și lucrarea sub titlul „Războiul de la Jebăt”.

O descriere a câmpului de luptă o găsim într-o lucrare deosebit de valoroasă a istoriografului francez Auguste de Gerando, intitulată „La Transylvanie et ses Habitants” (Paris, 1845) și care ne ajută să ne apropiem mai mult de adevăr privind locul exact în care s-a desfășurat bătălia.

Pătrunderea turcilor în Europa de vest era planificată să se desfășoare pe mai multe direcții, printre care una era pe direcția Transilvaniei.

Expediția transilvăneană reflecta intenția turcilor de consolidare a influenței lor în Țara Românească, avertizând astfel regatul maghiar că orice acțiune de sprijin a creștinilor de la est și sud de Carpați nu va rămâne netaxată.

Voievodul Bathory era informat cu câteva luni despre intențiile turcilor și pătrunderea lor în Muntenia, de către domnitorii din Moldova și Țara Românească și de către spionii sași.

Problema înaintării armatei turcești spre teritoriile transilvănene a fost larg dezbătută de istorici. O doză mare de adevăr este conținută în acele documente istorice care indică varianta pătrunderii pe traseul Jiu-Gilort-Novaci, de unde se făcea trecerea peste Carpați prin Obârția Lotrului, după care se cobora pe Valea Sebeșului.

Totuși, o parte din cronici indică un al doilea traseu, Valea Oltului iar la Turnu Roșu armata turcească făcea jocțiunea cu grupul de oști condus de Țepeluș, domnitorul Țării Românești.

De aici, înaintarea s-ar fi produs pe direcția Sibiu-Sebeș.

Conform cronicii „Chronicum Dubnicense”, intrarea turcilor în Ardeal s-a produs cu patru zile înainte de Sf. Gallus(16 octombrie), 12 octombrie 1479.

Modul de operare a oștilor turcești consta în acțiuni de jaf, concomitent cu organizarea unor grupuri care să acționeze pe un teritoriu cât mai extins.

Acțiunile de jaf au fost întreprinse sub conducerea celor trei căpetenii: Isa-bei, Ali-bei și Mihaloglu Iskender, care a avut ca arie de distrugeri zona Sebeș-Orăștie.

Circa 200 de localități au fost nimicite, amploarea distrugerilor întrecând pe cele produse în 1420, așezările săsești având cel mai mult de suferit.

Zona Sebeșului a fost distrusă în mare parte, însuși voievodul Bathory aflându-se la fața locului a ordonat populației să se refugieze în munți iar pasurile montane să fie închise.

În următoarele zile turcii, aflându-se în zona Orăștiei, plănuiau o retragere în Țara Românească, se pare că au stabilit ca ea să se producă pe același traseu, pe care au venit.

În fața acestor evenimente, despre a căror iminentă desfășurare regele Matia de Hunedoara fusese înștiințat încă din prima jumătate a lunii august, voievodul Transilvaniei, Ștefan Bathory își concentrează trupele în cetatea de la Alba Iulia, de unde are sprijinul comitelui de Timiș, Paul Kinizsi. În timp ce turcii înaintaseră mult spre Orăștie, aceștia au fost urmăriți de Bathory până în zona Șibotului, unde își ridică tabăra, pe marginea deluroasă ce împrejmuiește Câmpul Pâinii, numită astăzi Tăbărâște. Oștile turcești aflate în retragere spre Țara Românească, aflând de intențiile ardelenilor se opresc la Șibot și se pregătesc de confruntarea cu armata voievodului Transilvaniei.

Lupta a pus față în față, pe de o parte, armata lui Bathory și aliații săi creștini, iar pe de altă parte oștile turcești, împreună cu cele ridicate de domnul Țării Românești, ce pătrunseseră în Transilvania într-o expediție de jaf devastatoare.

Confruntarea a reprezentat actul final al acestei expediții, care se pare că a fost planificată inițial să aibă loc la Sibiu.

Armata creștină, aflată sub comanda voievodului Ștefan Bathory, avea în componență trupele secuilor, comandate de Anton Kendy, alături de judele și primarul Sibiului, Georg Hecht, comandantul trupelor săsești, o parte a nobilimii transilvănene, trupe sârbești comandante de sârbul Demeter Jaksic și de celebrul Vuk Brankovic. O prezență aparte o reprezenta în această alianță și oastea lui Laiotă Basarab, fost domn al Țării Românești, refugiat în Transilvania, cu soldații săi în armură.

Mare parte din izvoarele istorice dau certă prezenta comitelui Paul Kinizsi pe câmpurile de luptă încă înainte de începerea confruntărilor. Voievodul Bathory avea strictă nevoie de armatele comitelui de Timiș, numit în această funcție în anul 1478, de către regele Matia de Hunedoara. Concomitent a fost numit de către rege și comandant suprem al armatei regale. Noile măsuri strategice luate de rege au condus la fragmentarea în două a armatei regale, partea sudică fiindu-i încredințată lui Paul Kinizsi pentru a putea riposta mai eficient împotriva atacurilor otomane.

În data de 11 iulie 1479 comitele primește ordin din partea regelui maghiar să strângă armată potrivit potențialului de luptă turcesc. Se atașează în același timp și mercenarii curții regale, precum și cei 900 de husari conduși de sârbul Demeter Jaksic. În armata otomană, elita militară, de cavalerie ușoară, era formată din frații Mihaloglu, Ali-bei și Iskender-bei.

Coordonarea directă a raidului din Transilvania a fost atribuită de sultanul Mohamed al II-lea lui Isa-bei, considerat de regele Ungariei omul numărul doi la curtea împăratului. Acest lucru demonstra importanța pe care o acorda sultanul acestei invazii, mai ales că acesta a ordonat trecerea peste Carpați și a tunurilor de război, fiind pregătiți pentru orice fel de luptă.

Armatei otomane i s-a alăturat oastea domnitorului Țării Românești, Basarab al IV-lea cel Tânăr, cu 2000 de oșteni, al cărui interes major era acela de a-i elimina pe Laiotă Basarab și Udriște, cei doi pretendenți la tronul său, refugiați în Transilvania, și de a-și recupera Țara Făgărașului trecută sub autoritatea coroanei ungare.

Pregătirea luptei de către alianța creștină s-a derulat sub semnul unei bune organizări strategice și tactice, fiind bine evaluate avantajele oferite de configurația terenului cât și adeziunea tuturor păturilor sociale, a etniilor din Transilvania la cauza comună antiotomană. Efectivele militare angajate în lupte sunt evaluate de istoriografia recentă la maximum 40000 de luptători în armata turcă și între 15000-25000 de partea oștilor creștine.

Alegerea locului bătăliei, din punct de vedere strategic, a fost una foarte bună, motivele fiind multiple. În primul rând, în zona hotarului estic al localității Șibot, culoarul Mureșului se îngustează brusc, imediat ce se trece pe malul drept al Cugirului. În al doilea rând, dispunerea trupelor având spatele asigurat de apele Mureșului și Cugirului, impuneau adversarului un câmp limitat de manevră. Alegerea locului de dispunere a oastei creștine a ținut cont și de caracteristicile naturale ale terenului de pe cele două maluri ale Cugirului.

Pentru localizarea reală a locului de desfășurare a bătăliei trebuie luată în considerare toponimia actuală, care indică două zone ce păstrează amintirea existenței în trecut a unor suprafețe mlăștinoase. Una se numește Lacuri, aflată la hotarul dintre Șibot și Vinerea, traversată de Calea Lacurilor. Cealaltă se numește La Baltă și În Baltă, situate pe terasa II și III a râului Mureș, aflate în vatra actuală a satului Șibot. De asemenea, cronicile descriu partea de nord a câmpului ca fiind acoperită de păduri, la adăpostul cărora Ștefan Bathory și Paul Kinizsi și-au organizat atacul împotriva turcilor.

Nu există un consens între istorici privind modul de dispunere a celor două armate. Totuși, în baza informațiilor date de izvoare istorice diferite se pot defini fronturile de luptă.

Prima linie a frontului creștin era dispus între locul numit Lacuri și malul Mureșului. Aici vom găsi la flancul stâng trupele comandate de Paul Kinizsi, în număr de 10000 luptători, la flancul drept trupele săsești comandate de Georg Hecht, în număr de 5000 luptători, din care 700 constituiau cavaleria ușoară. Tot în flancul drept erau dispuse și cavaleria ușoară comandată de sârbul Demeter Jaksic.

În zona centrală, puțin mai retras se găsea dispus corpul de luptători format din 7000-8000 de călăreți în cămăși de zale.

Linia a doua a frontului creștin avea la flancul drept trupe ale sașilor și un grup de 2000 de români, iar flancul stâng era ocupat de trupe ungurești.

Dispozitivul de luptă al turcilor era cu flancul stâng pe malurile Mureșului, iar flancul drept se întindea până la dealurile dintre Orăștie și Vinerea.

Partea centrală a frontului turc era ocupată de trupele domnitorului Țepeluș, iar flancurile erau ocupate de pedestrime și cavalerie ușoară turce, comandate de Ali-bei, Isa-bei și Bali-bei.

Dispunerea în teren a celor două armate combatante s-a petrecut în primele trei ore ale zilei de 13 octombrie 1479. Distanța între ele fiind estimată la 1500 m.

Potrivit cronicarului turc Semseddin, lui Paul Kinizsi i-a revenit să lupte împotriva lui Ali-bei, Bathory urma să se confrunte cu experimentatul Ia-bei, iar pentru Laiotă Basarab s-a decis confruntarea cu Malkocioglu Bali-bei.

În acest timp, de partea forțelor creștine a fost oficiată slujba religioasă, urmată de o cuvântare a voievodului Transilvaniei, pentru întărirea moralului supușilor săi.

De partea turcă, se auzeau strigătele de îmbărbătare ale dervișilor, pe fondul cunoscutei fanfare otomane, meterhaneaua.

Începerea luptelor este relatată de documentele vremii în douăvariante. Prima variantă descrie gestul unui soldat turc călare, care ieșind din rândurile trupelor turcești merge în fața lui Paul Kinizsi și scuipă sfidător în fața sa,gestul repetându-se și în fața lui Bathory și a despotului sârb, Jaksic. Ajuns în fața sașilor, același gest a fost răsplătit de un luptător care, neîndurând umilința l-ar fi urmărit și i-ar fi tăiat capul, pe care l-a ridicat în sabie. Acesta fiind semnalul începerii luptelor înverșunate între cele două tabere.

Conform versiunii a doua, atacul ar fi fost declanșat de trupele săsești din armata creștină, fiind profund motivate pentru distrugerile provocate lor la Sebeș și Orăștie. După prima serie de succese turcii contraatacă și sașii bat în retragere. În ajutorul sașilor intervin în primă fază trupele de români stabilizând pentru moment frontul. Oastea turcească atacă susținut și determină ca flancul stâng formată din luptători sași să bată în retragere. Intervine în luptă cavaleria grea condusă de însuși Bathory. Din acest moment luptele cele mai violente se vor desfășura pe centrul liniilor de atac.

Intervenția voievodului a avut ca efect scoaterea din luptă a trupelor muntene comandate de Țepeluș și înaintarea trupelor creștine până în linia a doua a turcilor.

Rezistența opusă de trupele turcești comandate de iscusitul Isa-bei va da naștere unei încleștări corp la corp, moment în care Bathory rămâne fără calul său și cade la pământ. Confruntarea a devenit dramatică și extrem de sângeroasă.

În aceste clipe critice, oastea transilvăneană intră în panică, iar nobilimea cere voievodului o retragere în cetatea Sebeșului.

Voievodul Bathory, deși rănit, încurajează oastea creștină intrând în luptă cu ajutorul unui soldat numit Antal. Astfel trupele creștine reușesc să învingă contingentul condus de Ali-bei, fapt ce va determina o repliere a tuturor forțelor turcești pentru anihilarea atacului transilvănenilor. Se aruncă în luptă și ultimele rezerve ale turcilor conduși de Bali-bei pe flancul drept de atac al lor, situație care are ca rezultat o modificare categorică a raportului de forțe în favoarea acestora. Se contura astfel o victorie în luptă a turcilor.

În acest moment decisiv al confruntării au loc două episoade: intrarea în luptă a lui Paul Kinizsi cu trupele sale și rănirea lui Isa-bei. Acesta a fost ucis de săbiile și sulițele trupelor creștine.

Dispărând din luptă cel mai important comandant, turcii au început să se împrăștie, astfel că pe zona centrală a frontului au început lupte de hărțuire și urmărire.

Dar lupta urma să se decidă pe flancul sudic, acolo unde acționa Malkocioglu Bali-bei asupra fostului domn muntean, Laiotă Basarab. Acesta din urmă s-a recunoscut învins și a bătut în retragere. Acum trebuia să atace Ali-bei cu akingii săi, însă aflându-se în fața puternicei grupări conduse de Paul Kinizsi, Ali-bei se va retrage printr-un gest de lașitate, fiind ajutat de unii localnici să treacă Carpații și să se refugieze în sudul Dunării.

Comanda trupelor turcești a fost preluată de către Malkocioglu Bali-bei, încercând o contraofensivă. Dar Paul Kinizsi atacând din lateral obținea noi avantaje, învăluind oastea turcească care rezista cu înverșunare. Rândurile turcilor au fost fragmentate și eliminate rând pe rând, astfel Bali-bei a renunțat la luptă și a luat-o la fugă.

Ultimul nucleu de rezistență l-a constituit oastea munteană, care a fost anihilată în totalitate doar la intervenția în forță a cavaleriei grele comandate de Bathory. Abia din acest moment se poate considera victoria sigură a oastei creștine.

Documentele istorice ale sașilor relatează că lupta a durat între orele 1 și 5 după-amiază. Înainte de lăsarea serii tabăra turcească a fost prădată de luptătorii creștini, au fost eliberați robii și s-a trecut la urmărirea turcilor până în munți.

Fuga turcilor ar fi avut loc pe văile râului Cugir, prin satul Laure(Loman?).

Luptătorii munteni fiind măcelăriți pe câmpul de luptă nu au mai fost pe rol de călăuze pentru turci, asfel fiind facilitată anihilarea lor mai ușoară. Totuși, un pâlc de turci au încercat să opună rezistență la hotarul Romosului, în locul numit Făgădău, turcii uciși fiind aruncați într-o vale, numită și astăzi Pârâul Turcului. De asemenea, găsim pe Râul Mare al Cugirului un loc numit Moara Turcului, deci dovezi ale trecerii turcilor în retragere, pe aceste locuri.

De pe câmpul de luptă a fost recuperat voievodul Transilvaniei, rănit fiind, de chiar Paul Kinizsi. Victoria de pe Câmpul Pâinii a fost sărbătorită direct pe locul de luptelor, ostașii întrecându-se în a improviza versuri prin care să elogieze vitejia unora dintre artizanii reușitei. Sărbătorirea victoriei a durat toată noaptea.

Bilanțul pierderilor a fost estimat de contemporani la peste 30000 morți de partea turcă și în jur de 10000 de creștini. Istoria îl va consemna ca principal artizan al victoriei creștinilor pe comitele Timișoarei, Paul Kinizsi.

Pe 14 octombrie 1479, a doua zi după încrâncenata confruntare de pe Câmpul Pâinii, trupele victorioase au intrat în cetatea Alba Iulia, pentru a sărbători succesul. Vestea răsunătoarei victorii, ajunsă între timp, pe 21 octombrie, la regele Matia de Hunedoara, împreună cu steagurile capturate de la turci, va fi transmisă de acesta în scurt timp papei (la 22 octombrie), iar Câmpul Pâinii (Kenyrmezo) va intra definitiv în istoria luptei creștinătății împotriva Imperiului Otoman.

A fost cea mai mare victorie a creștinătății după răsunătoarea victorie de la Belgrad, din 1456, a lui Iancu de Hunedoara și după succesul remarcabil al lui Ștefan cel Mare din 1475 în bătălia de la Vaslui.

Pe câmpul însângerat se vor ridica mausoleul lui Matia de Hunedoara și capela lui Ștefan Bathory, monumente despre care se cunosc astăzi foarte puține lucruri. În schimb, în gara din Șibot se află monumentul lui Paul Kinizsi (Chinezul), ridicat acum 100 de ani, care parcă vrea să transmită generațiilor viitoare, ecourile acestei mari încleștări de forțe ce dominau epoca feudală în această zonă.

Totodată acest monument constituie o piedică în calea uitării istoriei populației de pe aceste meleaguri.

Câmpul Pâinii se va transforma cu timpul într-un loc de pelerinaj, într-un ținut de legendă care nu doar a născut eroi, ci și i-a întreținut.

Trubadurii le-au cântat vitejia în strune, cronicarii le-au eternizat numele pe piedestalul istoriei, oamenii de rând ai locului i-au dat copiilor ca exemplu de luptă, de dârzenie, de neînfricare. Istoriografia română și maghiară i-au recuperat, dar i-au și revendicat, rând pe rând.

1848 – Anul revoluțiilor din Europa

Secolul al XIX-lea este caracterizat de istorici și economiști drept una dintre cele mai agitate perioade istorice ale Europei.

Revoluțiile de la 1848 o afectează aproape în întregime, cu excepția Rusiei, Marii Britanii, Spaniei și țărilor scandinave.

După cum declara un istoric din acel timp, aceste revoluții au constituit o „surpriză minunată a vremurilor”, o primăvară a popoarelor europene.

Și totuși, acumulările unor dezechilibre și tensiuni între generații, între păturile sociale, prevesteau aceste mari mișcări cu caracter revoluționar: mutațiile populațiilor, care deveneau din ce în ce mai urbane, conservatorismul majorității guvernelor, nerecunoașterea aspirațiilor naționale ale popoarelor, duritatea condițiilor sociale, subestimarea gravității crizei economice care se manifesta încă din anul 1845.

Europa de vest se găsea în plin proces de industrializare și căuta noi căi de descătușare a barierelor vechi, pentru extinderea piețelor de desfacere și găsirea de noi resurse pentru dezvoltare.

Economia medievală dădea semne de slăbiciune, curentul liberalismului se manifesta cu putere în unele țări din vestul Europei, astfel încât apar primele tentative de reorganizare a autorității statale pe principii democratice și naționale. Se înființează partide politice, liberale și conservatoare care, prin alternanța la putere vor încerca să mențină pacea socială în statele respective.

Rolul conducător în cadrul Revoluției de la 1848 a fost atribuit burgheziei care a ridicat popoarele la luptă.

Statele care au acceptat reformarea pe principiile liberale constituiau un nucleu de mică întindere în vestul Europei, având în frunte Franța.

Regimurile Europei Centrale și de est erau mai dispersate. Confederația Germanică avea un simulacru de organizare politică. Italia părea și mai puțin avansată decât Germania, pe calea unității și liberalismului.

În Austria exista o monarhie după modelul unui stat multinațional, intersecție a raselor germanice, latine, slave și maghiare, însă primatul germanilor din Austria era cert, supunând după această caracteristică, cu legile ei, celelalte popoare pe care le stăpânea. Austria încerca să păstreze Ungaria ca pe o provincie cu caracteristica dominantă agrară, cu un regim conservatorist, de tip medieval.

Puterea autorității feudale se întindea și asupra țăranilor din Slovacia și din Transilvania.

În aceste condiții, o reformă politică a statului austriac era greu de conceput, care era o monarhie în care aristocrația își conservase toate privilegiile.

În est, Rusia a introdus măsuri protecționiste pentru limitarea curentului liberalist, izolându-se de lumea occidentală.

Țara Românească și Moldova erau țări autonome și se aflau sub protecția Rusiei, având regimuri autoritare, cu caracteristici preponderent feudale, conservatoriste.

Ideile revoluționare pătrund tot mai adânc în Franța, determinând intensificarea mișcărilor revoluționare pentru înfăptuirea unor reforme de reorganizare politică cu caracteristici liberale.

Parisul a devenit capitala liberalismului european, refugiul persecutaților politici polonezi, germani, italieni, români, școala unde se formează o trupă de profesori și studenți străini; franceza, încă limba lumii bune, vehiculează până în Țările Române ideile liberale.

În Europa Centrală mișcarea revoluționară tinde către o revoluție națională și liberală, mai mult decât republicană și socială.

Criza de natură agricolă, financiară și industrială, care se manifesta în preajma anului 1848, a provocat grave dezordini sociale în Europa și punea imperios în fața guvernelor chestiunea unor reforme în sectorul vamal, pentru crearea unui cadru de liber schimb între state. Era o dovadă că regimul economic nu răspundea condițiilor noi ale industriei.

Această criză a contribuit puternic la explozia revoluției din anul 1848.

Sub integritatea ei aparentă, Europa veche era condamnată în instituțiile ei politice și în ierarhia ei socială, ca și în structura ei economică: la cel mai mic șoc ea se va prăbuși.

Italia este țara în care debutează mișcarea revoluționară, dar se amplifică foarte mult la Paris.

Aceste mișcări au la bază idei liberale, naționaliste și socialiste, însă cu ideologii diferite. Conducătorii naționali ai mișcărilor revoluționare nu au înțeles sensul unei asocieri pentru a obține efectul scontat la nivel global. Conducătorul revoluției din Italia urmărea constituirea unei națiuni italiene puternice, dar îndemna și la o solidaritate a revoluțiilor la nivel global. Până la urmă acestea s-au limitat la orizontul lor inițial.

Franța a refuzat să joase rolul de organizatoare a unei cruciade în Europa contra guvernelor conservatoriste.

Începând din 14 februarie 1848, Parisul intră în efervescența revoluționară, antrenând atât masele populare cât și instituțiile statului. Masele s-au organizat împotriva regelui Ludovic Filip și a ministrului său, Guizot.

Opoziția cerea reforme economice, votul universal și înlocuirea monarhiei cu republica.

Situația se radicalizează după 22 februarie, datorită exceselor exercitate de regimul monarhic, când se înregistrează și primele victime, în urma mișcărilor de stradă.

Guvernul a încercat să împrăștie cu armata mulțimea adunată la protest. Dar revoluționarii s-au baricadat pe străzi, au cerut abdicarea regelui, au ocupat Palatul regal și au incendiat tronul.

Regele Ludovic Filip, după încercări eșuate de a salva vechea orânduială statală, părăsește tronul în grabă, în ziua de 24 februarie, lăsând terenul liber pentru instaurarea republicii, eveniment petrecut în următoarea zi, 25 februarie 1848. Tot în această zi s-a format guvernul provizoriu, care avea în componență printre alții și pe poetul Alphonse de Lamartine, socialistul Louis Blanc, muncitorul Albert. A fost aleasă o adunare constituantă în martie 1848, care a emis constituția republicii. Puterea executivă era exercitată de guvernul provizoriu, iar puterea legislativă de adunarea națională.

Se introducea votul universal pentru bărbați și drepturile și libertățile cetățenești. Atunci când adunarea națională a hotărât desființarea atelierelor naționale create cu scopul asigurării de locuri de muncă pentru muncitorime, s-a ajuns la confruntări de stradă între muncitori și burghezie. Acestea au fost câștigate de burghezie. Președinte al Franței a fost ales Louis-Napoléon Bonaparte, care va profita de situația politică și, în decembrie 1852, se va proclama împărat sub numele de Napoleon al III-lea, iar Franța va intra în al doilea imperiu.

În Țările Germane curentul revoluționar avea la bază cerințe progresiste:

libertăți economice, sociale, politice, dar și din dorința de a participa la conducerea țării și unificarea Germaniei. Fața de Franța, apare pentru prima dată scopul național.

Revoluția a pornit din statele din sud și a ajuns în 15 martie la Berlin, capitala Prusiei. Pe fondul demonstrațiilor populare regele Frederic Wilhelm al IV-lea aduce armata, dar masele se apără pe baricade. După 3 zile de lupte grele, regele cedează. Se formează o Adunare Națională Constituantă. În aceeași perioadă are loc și revoluția polonezilor din regiunea Poznan, care se afla sub stăpânirea Prusiei.

Pentru a se înfăptui unificarea Germaniei, se constituie o adunare a reprezentanților poporului german, care a fost denumită Parlamentul de la Frankfurt, după orașul unde și-a desfășurat lucrările. Acesta votează Constituția pentru întreaga Germanie și oferă coroana regelui Prusiei, care o refuză, pentru că nu vrea să domnească conform unor principii democratice.

Muncitorii din Berlin nemulțumiți la aflarea veștii că burghezia începuse să se înțeleagă cu monarhia și aristocrația, încep din nou lupta în iunie 1848.

Guvernul burghez, împreună cu regele aduc trupe care înăbușesc sângeros insurecția. Este dizolvată Adunarea Națională Constituantă.

Regele Frederic Wilhelm al IV-lea trimite trupe și spre alte zone din Prusia cu populație răsculată.

Polonezii sunt înfrânți de trupele prusace cu ajutorul trupelor țariste.

În primăvara lui 1849 Marx, Engels și alți revoluționari comuniști sau democrați au încercat să reaprindă scânteia revoluției. După lupte anevoioase pe baricade, în mai multe orașe, și această încercare este înfrântă. Parlamentarii de la Frankfurt sunt împrăștiați cu forța și burghezia se mulțumește cu dreptul de a participa la formarea guvernului și cu unele avantaje economice.

În Imperiul Habsburgic mișcarea revoluționară a avut un caracter mult mai complicat, deoarece cuprindea popoare și naționalități diverse: italieni, cehi, polonezi, slovaci, unguri, sârbi, croați, ucraineni și români, care se simțeau asuprite național de habsburgi și de nobilimea austriacă sau maghiară și suportau tot mai greu greutățile economice și sociale.

Revoluția izbucnește pentru prima dată la Viena în 13 martie 1848, când populațiile cereau cu prioritate înlăturarea dominației absolutiste. Cancelarul Metternich este nevoit să fugă din fața revoluționarilor. În alte părți din imperiu se înregistrează răzvrătiri și împăratul este nevoit să promită libertăți și o Constituție. Se retrage la Innsbruck, unde pregătește cu pricepere o contrarevoluție. Ca un prim pas ațâță națiunile, una împotriva alteia, pentru a le slăbi forța revoluționară, apoi trimite trupe împotriva lor. În iunie 1848 armata imperială a bombardat Praga și a înfrânt revoluția cehilor. În octombrie 1848 trupele asediază Viena și pentru că sunt mai bine dotate reușesc să câștige.

În Ungaria, mișcarea revoluționară cuprindea în rândurile sale nobilimea mijlocie și intelectualii patrioți, iar printre conducători se număra și Ludovic Kossuth. Revoluționarii desființează iobăgia, atrăgând astfel de partea lor și pătura țărănimii. Cu ajutor acesteia creează o armată revoluționară care va îndepărta stăpânirea habsburgică. Se formează un stat independent maghiar, Republica liberală.

Însă conducătorii maghiari ai revoluției au acționat unilateral, fără a ține seama și de revendicările celorlalte popoare: români, sârbi și slovaci.

Disensiunile majore dintre conducătorul maghiar Kossuth și ceilalți lideri revoluționari ai acestor popoare au permis împăratului Franz Iosef să înfrângă mișcările lor.

Când maghiarii au trebuit să țină piept trupelor țariste și habsburgice, Kossuth a realizat că greșise și a acceptat să se înțeleagă cu revoluționarii români. Dar era prea târziu, pentru că, atacată din toate părțile, armata maghiară a capitulat la Șiria în 13 august 1849 și Ungaria a căzut din nou sub stăpânirea Habsburgilor.

În Italia, scânteia care a aprins revoluția se producea la Milano și la Veneția, de unde sunt alungate trupele imperiale. Revoluționarii au creat Republica de la Roma, al cărui conducător desemnat a fost Giuseppe Mazzini, care avea puternice idealuri democratice.

Programul revoluției italiene cuprindea ca doleanțe: libertățile economice și sociale, drepturile politice, înlăturarea asupririi străine și unitatea națională.

Curentul de unificare a Italiei era predominant. Regele din statul Piemon, dorea acest lucru și a pornit un război împotriva habsburgilor, cu teama că revoluționarii puteau să facă din Italia o Republică.

Nesigur și lipsit de ajutorul populației, regele este învins. Preferă să facă o înțelegere cu împăratul Franz Iosif, gest care a avut drept urmări, cucerirea Veneției de către trupele austriece.

Împotriva Republicii romane sunt trimise trupe habsburgice, franceze și ale regelui din Sudul Italiei. Deși au apărat eroic Roma, revoluționarii lui Garibaldi sunt înfrânți.

În Țările Române și în provinciile românești aflate sub stăpânire habsburgică, spiritul revoluționar se manifestă sub impresia evenimentelor revoluționare europene, începând din luna martie 1848.

Evenimentele revoluționare s-au declanșat succesiv în Țările Române, începând cu mișcarea din Moldova, de la sfârșitul lunii martie 1848.

Revoluțiile din provinciile românești aveau cauze profund interne, revoluția europeană, cum aprecia N. Bălcescu, fiind numai „ocazia, iar nu cauza revoluției române”.

Mânați de dorința schimbărilor din propria lor patrie, tinerii români, moldoveni și munteni, aflați la Paris la începutul anului 1848, au aderat la spiritul revoluției franceze, participând la luptă pe baricadele Parisului, așa cum relata N. Bălcescu.

La Paris, în cercul tinerilor organizați în „Societatea studenților români”, s-a pus la punct primul proiect de declanșare a unei revoluții comune moldo-muntene.

Printre tinerii revoluționari și patrioți români, aflați la Paris s-au remarcat Nicolae Bălcescu, frații Ion și Dumitru Brătianu, C. Negri, V. Mălinescu ș.a.

Nicolae Bălcescu considera că revoluția română putea fi realizabilă doar printr-o solidaritate și conlucrare desăvârșite, la nivelul Principatelor dunărene, în raport cu o acțiune care se întrevedea imediată, iar proiectul său se prevedea și o solidarizare cu românii din celelalte provincii românești – aflate în cu totul alte situații politice.

La Paris, după izbucnirea revoluției din Viena, la 20 martie, N. Bălcescu a convocat o întrunire, la locuința sa, cu fruntașii revoluționari munteni și moldoveni, schițând un program minimal de revendicări și hotărând declanșarea simultană a revoluției în Țara Românească și Moldova, în acest scop stabilindu-se reîntoarcerea imediată în țară.

Proiectul unei revoluții românești unitare nu s-a putut realiza, deoarece, între timp, liderii moldoveni aflați în țară declanșaseră deja mișcarea, 27 martie 1848. Patrioții moldoveni de la Iași procedau la acțiune în raport cu situația specifică din țară, cunoscând-o mai bine decât cei aflați în străinătate.

Între fruntașii revoluției din Moldova se disting: Gh. Cuza, Lascăr Rosetti, C. Rolla, Al. I. Cuza, Vasile Ghica, frații Moruzzi, poetul Vasile Alecsandri, cel care a avut un rol principal în redactarea programului de revendicări, denumit „Petiție-proclamațiune”, care cuprindea 35 de articole si avea un evident caracter moderat.

În Țara Românească frământările de tip revoluționar se resimțeau încă din luna martie 1848. S-a format un Comitet revoluționar, compus din primii români întorși în țară de la Paris: N. Bălcescu, Al. G. Golescu-Negru, frații Dumitru și Ion Brătianu, la care s-au alăturat C. A. Rosetti, I. Ghica, I. Heliade Rădulescu, dar și Nicolae Kretzulescu, frații Golești, Christian Tell, Gh. Magheru .

O Comisie executivă formată pentru conducerea revoluției, constituită din: N. Bălcescu, Al. G. Golescu-Negru, C. A. Rosetti, a procedat la definitivarea programului revoluției, care avea să fie încorporat ulterior de Ion Heliade Rădulescu în binecunoscuta Proclamație de la Islaz.

În răstimpul acestor pregătiri, evenimentele din Transilvania sunt urmărite cu un viu interes, cu atât mai mult cu cât autoritățile, mai ales după Adunarea de la Blaj din3-5 mai, intensifica măsurile de izolare a Țarii Românești.

Înainte de Adunarea de la Blaj, cu prilejul plecării lui August Tr. Laurian în Transilvania, acesta primea „instrucțiuni” din partea lui I. Ghica și N. Bălcescu, mai exact recomandări, privind comportarea românilor din Transilvania, în sensul unei coordonări cu românii de la sud, pe de alta, în vederea realizării unei alianțe cu revoluționarii maghiari („să nu rupă cu ungurii, țiind însă pentru drepturile românilor și să caute a aduce pe unguri să înțeleagă că în unirea lor cu românii este salvarea amândurora naționalităților de către nemți și de către slavi, oprindu-i d-a se uni”). Autoritățile de la București au refuzat lui N. Bălcescu pașaportul pentru Transilvania, precum și dascălilor ardeleni – Laurian și Axente Sever.

În Transilvania mișcarea românească a avut un caracter preponderent național. O parte din români au aderat la revoluția burgheză maghiară. S-a constituit Dieta de la Cluj, care a avut în componența ei 3 români și 24 sași.

Burghezia maghiară revoluționară, care a pus pe picioare o armată bine organizată, a căutat să-și impună controlul asupra întregului Ardeal.

acest context au fost reprimate toate mișcările de împotrivire ale românilor, sașilor și ungurilor rămași fideli Casei de Habsburg.

La 29 mai 1848 Dieta de la Cluj a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt care a nemulțumit deopotrivă părți importante ale românilor transilvani, ale sașilor și maghiarilor.

Ideea de libertate și de unitate națională era înțeleasă de burghezia maghiară în sensul formării unei națiuni civice maghiare după modelul preconizat de Revoluția franceză, adică neținând seama de componența etnică eterogenă a țării, ba tocmai prin asimilarea etniilor diferite de cea maghiară și omogenizarea forțată a specificului diferitelor regiuni și prin impunerea unei singure limbi oficiale, adică maghiarizare. Liderii românilor din Transilvania nu au împărtășit ideea creării unui stat național maghiar de acest tip unde românii ardeleni, majoritari în Ardeal, ar fi urmat să rămână mai departe fără drepturi politice egale cu ale maghiarilor, minoritari în Transilvania și au convocat o adunare proprie în care să discute problemele care îi preocupau. Adunarea românilor transilvăneni a avut loc la Blaj pe 15 mai 1848, fiind cunoscută istoriografic, ca Adunarea de la Blaj. Printre fruntașii revoluției românilor din Transilvania se disting: Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Ioan Axente Sever, Simion Bărnuțiu, Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Eftimie Murgu, Andrei Șaguna, Simion Balint, Ioan Buteanu, Petru Dobra, Ioan Dragoș, Ioan Sterca-Șuluțiu, David Urs de Margina.

Se formează în Munții Apuseni o armată de voluntari români condusă de avocatul Avram Iancu. Aceștia reușesc două victorii importante împotriva armatelor revoluționare maghiare, la Abrud și Mărișel.

Nicolae Bălcescu a fost desemnat drept mediator între revoluționarii români conduși de Avram Iancu și cei maghiari, conduși de Kossuth . Acesta s-a deplasat la Budapesta pentru a încerca aplanarea conflictului revoluționar româno-maghiar, dar Kossuth și membrii nobilimii maghiare au refuzat în context să acorde drepturi egale românilor transilvani, încercând doar să câștige timp trimițându-l pe Bălcescu să negocieze pacea cu moții lui Avram Iancu, în numele revoluționarilor unguri și încercând să îl convingă pe acesta din urmă să se alăture defensivei maghiare împotriva forțelor austro-ruse. În lupta de la Șiria lângă Arad, armatele revoluționare ungurești au fost cu totul zdrobite de ruși, iar Ungaria și Transilvania vor fi predate de ruși austriecilor potrivit prevederilor Sfintei Alianțe.

Declanșarea separată a revoluției, în Moldova și Țara Românească, precum și în provinciile românești aflate sub stăpânire habsburgică, nu anulează semnificația proiectului de solidaritate moldo-muntean gândit de patrioții români la Paris, ca și semnificația altor proiecte sau idei de solidaritate românească existente la acea dată, unele dintre ele vizând chiar unitatea națională deplină. În martie 1848 existența un proiect politic patronat de domnitorul Gh. Bibescu, vizând constituirea unui stat românesc, încorporând nu numai Principatele dunărene, ci și provinciile românești aflate sub stăpânire habsburgică și țaristă. Real sau nu, acest proiect se făcea, în orice caz, ecoul unei anumite stări de spirit.

Situația specifică din provinciile românești nu au permis desfășurarea simultană a mișcărilor revoluționare, Țara Românească și Moldova se aflau sub suzeranitatea Porții Otomane și protectoratul Rusiei, acesta din urmă fiind obstacolul principal în calea emancipării românilor, inclusiv, în calea revoluției. Transilvania, Banatul și Bucovina, în modalități diferite, se aflau sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, și în lupta lor pentru libertate socială și națională românii din aceste provincii urmau să acționeze în raport de această situație specifică. În ceea ce privește Basarabia, încorporată de Imperiul rus, nici măcar nu putea fi vorba de posibilitatea unei mișcări revoluționare.

Pe de altă parte, desfășurarea separată, în linii generale, a revoluției în Țările Române, nu a exclus, în același timp, existența acțiunilor de solidaritate, de colaborare și într-ajutorare între revoluționarii români, de o parte și de alta a Carpaților, pe linia obiectivelor finale, în anumite momente, în raport de evoluția concretă a situațiilor, asemenea acțiuni putând să ia aspectul unor tentative de transformare într-o „revoluție unitară”.

În acest context s-au desfășurat numeroase acțiuni: participarea unor fruntași revoluționari moldoveni la Adunarea de la Blaj din mai 1848, solidarizarea revoluționarilor moldoveni cu cauza revoluționarilor munteni, în faza triumfului acesteia din urmă, participarea unor revoluționari munteni, după reprimarea revoluției din Țara Românească, la lupta românilor transilvăneni ș.a.

Dacă se ține seama de aceste acțiuni, ca și de dezideratele fundamentale comune, se poate considera că a avut loc o „revoluție unitară” în spirite, care prevestea înfăptuirea, mai devreme sau mai târziu, a statului național român.

În ciuda unor desfășurări separate a evenimentelor revoluționare, existau aspirații generale comune pe linie națională și a libertăților epocii, care se exprimau în diferite programe de la 1848, elaborate într-o provincie sau alta.

Popoarele europene au încercat între 1848 și 1849 să își dobândească libertatea sau unitatea națională.

Deși nu au reușit, a fost un prim strigăt pentru ceea ce avea să urmeze.

Avram Iancu și arta militară la români

Avram Iancu este simbolul luptei de eliberare națională și socială a populației române din Transilvania, de sub jugul asupririi austro-ungare.

În 1848 se aprinsese vâlvătaia revoluțiilor progresiste, care a cuprins și Țările Române, acestea găsindu-se în plin proces de modernizare a societății, iar la orizont se întrezăreau elementele coagulante pentru realizarea visului milenar al românilor – crearea României Mari.

Istoria a creat și a adus în fruntea poporului român acele personalități politice și culturale, menite a defini și a sintetiza căile de urmat pentru înfăptuirea dezideratului suprem – Unirea cea Mare.

În Transilvania mersul revoluției de la 1848 a fost extrem de complicat, datorită stăpânirii de veacuri a Imperiului Austro-Ungar, fapt care a determinat populația românească să se unească și să lupte contra ambițiilor revoluționarilor maghiari, de a alipi Transilvania de Ungaria.

Respingerea hotărârilor de la Blaj din 3/15 mai 1848, proclamarea de către Dieta de la Cluj a anexării Transilvaniei la Ungaria și mai ales măcelul de la Mihalț din 21 mai/2 iunie, când au fost omorâți 12 țărani români, l-au convins pe Avram Iancu, dar și pe alți conducători transilvăneni ai revoluției (Simion Bărnuțiu și George Barițiu), că doar lupta armată a rămas singura soluție pentru ca românilor să li se recunoască drepturile lor legitime. În acest scop, Avram Iancu a chemat poporul la arme, organizând direct mobilizarea acestuia în mai multe localități. La 28 mai/9 iunie 1848, vorbind la târgul de la Câmpeni, în fața unei numeroase asistențe, a spus: „Toată Europa se înarmează pentru a izbândi libertatea. Românii să se pregătească, de asemenea, fiindcă a sosit timpul să fie și ei liberi… Să vă faceți lănci și să vă îndreptați coasăle”. Îndemnul său a fost primit cu multă însuflețire de către cei de față și mulți alții, care au pornit să se înarmeze, în condiții extrem de dificile, întrucât „românului în patria sa nu-i era iertat să se înarmeze”.

Și totuși românii transilvăneni și mai cu seamă cei din Munții Apuseni, moții din Mogoș, Ponor și Râmeț, din orașul Câmpeni și din comunele Sohodol, Certeje, Albac, Scărișoara, Neagra, Ponorel, Vidra de Jos și Vidra de Sus, ș.a. și-au prefăcut coasele în lănci, și-au ascuțit topoarele și furcile de fier, și-au construit tunuri din lemn, așteptând semnalul declanșării luptei.

Concomitent cu înarmarea febrilă a maselor, Avram Iancu a desemnat comandanții zonelor probabile de apărare.

El trebuia să adune și să conducă locuitorii din ținutul Câmpenilor, Simion Balint pe cei din Roșia Montană și ținutul Abrudului, Petru Dobra urma să se ocupe de mobilizarea locuitorilor Zlatnei și a celor din perimetrul înconjurător, Ion Ciurileanu răspundea de ridicarea la arme a zonei Clujului și a Turdei.

După organizarea militară a acestor zone de apărare, Avram Iancu a luat unele măsuri pentru o rapidă instruire a celor înrolați și a organizat un exercițiu de alarmă la 29 mai/10 iunie 1848. La apelul lui, prin străjile trimise pe toate dealurile și prin semnalul clopotelor care-i vesteau să se strângă pentru luptă într-un timp foarte scurt s-au adunat-gata de acțiune-mii de lăncieri.

Cu ocazia alarmei a fost experimentată și organizarea celor prezenți pe grupe de luptă, cete, fiecare dintre ele comandată de un căpitan.

Avram Iancu devenea Prefectul Legiunii Auraria Gemina, de numele căruia se leagă atât apărarea munților, cât și izbânda ideii de libertate națională a tuturor locuitorilor din Transilvania, adevăratul comandant al rezistenței armate în Munții Apuseni, care a întocmit un plan de rezistență clar și ingenios.

Planul se întemeia pe utilizarea condițiilor naturale ale terenului muntos, bine cunoscut moților, și pe împrejurarea că adversarul nu s-ar fi putut folosi pentru transportul trupelor sale și armamentul greu din înzestrare decât de trei șosele mai importante de pătrundere în cetatea Apusenilor. Avram Iancu a stabilit ca fiecare dintre acestea să fie apărate de către un prefect: apărarea văii Arieșului a fost încredințată lui Simion Balint, drumul de la Zlatna lui Axente Sever, iar controlul drumului Zarandului a revenit lui Ioan Budeanu.

Toate căile de comunicații au fost asigurate contra oricărei tentative de pătrundere a inamicului prin diferite procedee: folosind cete țărănești, blocarea unor drumuri prin baricade din copaci tăiați și bolovani, instalarea serviciilor de cercetare și alarmare la punctele obligatorii de trecere.

Aprovizionarea oastei cu alimente era asigurată de comandamentele de centurii, tribunate și legiuni, apelându-se la sprijinul locuitorilor, la rechiziție din zonele unde se găseau concentrate forțele revoluționare și, în ultimă instanță, la capturi de la inamic.

Măsurile de apărare întreprinse de Avram Iancu și colaboratorii săi apropiați s-au dovedit judicioase și oportune. La 29 septembrie/10 octombrie 1848 Kossuth Lajos a lansat un ultimatum către românii transilvăneni prin care le cerea ca în termen de 8 zile să depună armele și să dea ascultare guvernului de la Pesta.

Ultimatumul nu a fost acceptat de români și, în consecință, Consiliul Național Român de la Sibiu a aprobat, la 9/21 octombrie 1848, ca forțele revoluționare române să riposteze cu armele.

Oastea populară a vitejilor lăncieri-moți, condusă de „Craiul Munților” și eroicii lui prefecți, tribuni, centurioni, etc. au înscris, pe timpul celor aproape zece luni de lupte grele, una dintre cele mai dramatice și mai eroice pagini din întreaga noastră istorie a luptei pentru eliberare socială și națională.

În prima jumătate a anului 1849, guvernul ungar și-a intensificat agresiunea militară, transferând în Transilvania o puternică armată permanentă, condusă de generalul Iosif Bem.

Încercările inamicului din iarna, primăvara și vara anului 1849 de a pătrunde în cetatea naturală a Munților Apuseni, organizată de jur împrejur pentru apărare, au fost concentrate îndeosebi pe văile Someșului, Calatei, Arieșului, Crișului Alb și Crișului Negru.

Toate acțiunile de a pătrunde în munți au fost sortite eșecului.

În acțiunile militare purtate de oastea revoluționară, comandanții legiunilor au dovedit iscusință și au aplicat cu măiestrie principiile tactice ale luptei armate: și-au proporționat just forțele avute la dispoziție în raport cu obiectivul urmărit, ilustrative în acest sens fiind luptele din împrejurimile Blajului și Aiudului; și-au concentrat forțele și mijloacele în sectoarele principale ale luptelor, cum au fost cele de pe văile Arieșului, Ampoiului, la Ponor, Baia de Criș, ș.a. unde, de altfel, s-au obținut succesele cele mai însemnate; și-au conceput dispozitivul de așa manieră încât apărarea a fost organizată circular și eșalonat. Ceea ce a permis lovirea inamicului succesiv și permanent, pe măsura înaintării forțelor acestuia; au recurs la cele mai ingenioase metode, forme și procedee de luptă-apărarea pe direcții, bararea trecătorilor, ambuscade, lovirea inamicului pe căile de apropiere, hărțuirea, învăluirea flancurilor adversarului, etc.

Elementele strategiei militare utilizată de Avram Iancu au fost sesizate și de adversari. Ofițerul Pataky-Pieringer din armata de represiune arăta următoarele despre felul de luptă al moților: „Peste tot românii au făcut cu foarte multă iscusință acest război de guerilă. Un asemenea popor este aproape de neînvins, când se apără disperat în munții săi, profitând din plin de avantajele terenului… În afară de aceasta, ei aveau și avantajul că erau desprinși cu urcușul dealurilor de acasă și, îmbrăcați ușor, cunoșteau fiecare copac, fiecare tufă”.

Numai prin efortul conjugat al tuturor, Avram Iancu instaurează o adevărată „republică românească” în Apuseni, acel „ținut al minelor” care a devenit „centrul adevăratului război național”.

Avram Iancu, în calitate de comandant al forțelor revoluționare din Apuseni a utilizat în mod judicios și exact forme superioare de pregătire tactică și de luptă, variate forme și procedee de ducere a luptei, importante principii ale artei militare, cum ar fi concentrarea eforturilor pe direcțiile cele mai probabile de atac din partea inamicului, repartizarea proporțională a forțelor și mijloacelor în funcție de situațiile create în momentele decisive ale luptei, realizarea surprinderii în acțiuni, ș.a.

Este meritul lui Avram Iancu de a fi știut să adapteze împrejurărilor excepționale create de revoluția de la 1848, modalitatea tradițională de luptă a poporului român în fața invadatorului puternic-războiul popular. Acesta a realizat o serioasă și solidă sinteză între experiența luptei multiseculare de apărare a independenței și principiile noi de organizare și acțiune a armatei în epoca modernă, sinteză care va sta la baza creării sistemului militar național modern.

Alexandru Ioan Cuza, un domnitor al tuturor românilor

În fiecare an, la 24 ianuarie, sărbătorim Unirea Principatelor Române, înfăptuită în 1859 și care ne oferă un plăcut prilej de răsfoire a filelor de istorie, care oglindesc evoluția românilor spre unitate de neam și țară.

Încă din timpuri străvechi exista la români o conștiință populară și una cărturărească asupra unității etnice românești, dar în schimb, nu exista și o unitate politică.

Exista o pendulare permanentă a populațiilor românești peste Carpați, practicând transhumanța sau comerțul cu diferite produse.

Cărturarii noștri, cum ar fi Grigore Ureche și Miron Costin, stăruiseră încă din secolul al XVII-lea asupra acestei unități, arătaseră că moldovenii cu muntenii și cu transilvănenii una sunt și cu toții „de la Rîm ne tragem”, din nobila obârșie a Romei.

Odată cu veacul al XIX-lea, ideea unirii politice a românilor de pretutindeni devine tot mai puternică și ajunge să se impună ca o necesitate obiectivă.

Cărturarii români pregătesc trezirea conștiinței de neam, prin publicarea unor lucrări fundamentale și diferite publicații.

Astfel, apare imaginea Daciei vechi, a țării lui Burebista și Decebal, întinzându-se pe ambele laturi ale Carpaților, care domină spiritele. Încă în 1818, învățatul Dionisie Fotino publicase „Istoria vechii Dacii”; Mihail Kogălniceanu scoate la Iași, în 1840, „Dacia literară”; transilvăneanul August Treboniu Laurean Laurian și cu munteanul Nicolae Bălcescu încep să dea la iveală, în 1845, la București, „Magazinul istoric pentru Dacia”, în cinci volume. Oltenii, cer printr-un memoriu, domnului Gheorghe Bibescu să lupte pentru înființarea „regatului dacic”. Numele țării strămoșilor ajunge să aibă semnificația unui adevărat program politic: înfăptuirea statului românesc unitar.

Această înfăptuire răspunde deopotrivă unei necesități economice, căreia îi dă expresia uniunea vamală dintre Muntenia și Moldova, uniune aplicată de la 1 ianuarie 1848 și precedată de convenția de comerț din 1835.

Contextul istoric în care s-a făcut primul pas spre unirea celor două principate, Moldova și Țara Românească la 1859, era deosebit de complex, disputele marilor imperii pentru resurse materiale și umane, precum și pentru dominarea drumurilor comerciale din zonele Mării Negre și a bazinului Mării Mediterane, atingând cote maxime.

Disputele au culminat cu războiul Crimeii(ruso-turc), desfășurat între anii 1853-1856, în care au ieșit învingători Turcia cu aliații din vest: Anglia, Franța și Austria.

Tratatul de pace de la Paris, încheiat la 30 martie 1856, cuprindea și clauze privitoare la Principate: 1. Moldova va primi cele trei județe din Basarabia, Cahul, Bolgrad și Ismail; 2.Principatele vor rămâne sub suzeranitatea Porții otomane, cu garanția marilor puteri europene; 3.Regulamentele organice se vor revizui conform dorinței românilor; 4.Se va asigura libertatea navigației pe Dunăre și neutralitatea Mării Negre.

Imediat după semnarea Tratatului de pace de la Paris, în Principate încep pregătirile în vederea convocării divanurilor.

Curentul unirii crescuse în intensitate, lumea își dădea seama că numai astfel se va putea păși temeinic pe calea progresului politic, se va forma un stat care să ajungă independent și puternic .

Erau însă și forțe care se opuneau unirii: Austria, Turcia, dar și Anglia.

Intervenția energică a Franței, prin împăratul Napoleon al III-lea, a făcut ca balanța să se încline în favoarea unirii Principatelor Române, dovedindu-se a fi un mare prieten al românilor.

Proiectul Adunărilor ad-hoc a fost prezentat reuniunii de la Paris din 1858 și prevedea: unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România, conducerea să fie preluată de un prinț din familie europeană, respectarea autonomiei țării și trecerea sub garanția colectivă a celor șapte puteri.

Reuniunea Marilor Puteri adoptă un act numit Convenția de la Paris(1858), care va avea rol de constituție pentru Principate. Aceasta prevedea: unirea Principatelor într-un stat, numit Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, cu domni separați, cu câte o Adunare fiecare, instituții comune stabilite la Focșani, Comisia Centrală și Înalta Curte de Justiție și Casație; puterile în stat să fie: puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească; domnul să fie ales pe viață, Adunarea să fie aleasă prin vot pe 7 ani; se mai prevedeau drepturi și libertăți cetățenești și desființarea privilegiilor.

Cu toată opoziția Marilor Puteri, românii au reușit realizarea unirii, profitând de faptul că în Convenția de la Paris nu se specifica interdicția ca aceeași persoană să nu poată ocupa funcția de domnitor în ambele principate.

Principalele evenimente care au dus la realizarea unirii au evoluat astfel: la 5 ianuarie 1859, Al. I. Cuza este ales domn în Moldova de către Adunare; la 24 ianuarie 1859 Al. I. Cuza este ales domn și în Țara Românească (cu unanimitate de voturi); în martie 1859 are loc o nouă Conferință la Paris unde cinci din Marile Puteri recunosc inițial dubla alegere a lui Cuza, pentru ca ulterior să se alăture Austria și Turcia.

Astfel domnitorul Al. I. Cuza dobândește autoritatea necesară pentru a trece la desăvârșirea unor reforme aflate în așteptare, pentru modernizarea statului român. În anul 1860, domnitorul hotărăște unificarea Adunărilor și guvernelor, deci realizarea unei uniri depline.

La Conferința de la Constantinopol din 1861, Marile Puteri recunosc unirea deplină doar pe timpul lui Cuza, gest care va fi considerat un amestec brutal în treburile tânărului stat român.

Totuși, Al. I. Cuza va merge hotărât înainte pe calea reformelor progresiste.

În ianuarie 1862 este alcătuit primul guvern unic, condus de conservatorul Barbu Catargiu. Adunările se reunesc la București, oraș care devine capitala României.

De fapt, Al. I. Cuza continuă realizarea principalelor puncte ale proiectului pașoptist. În viața politică s-au format două „grupări politice”, provenite din Partida națională: conservatorii, reprezentați de marii proprietari funciari, și liberalii(foști revoluționari din 1848). Liberalii și conservatorii nu erau încă partide politice în adevăratul sens al cuvântului, dar aceste grupări erau reprezentate de personalități care aveau în comun aceleași concepții privind organizarea statului.

Proiectul de modernizare gândit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza cuprindea rezolvarea a două probleme fundamentale ale societății românești: împroprietărirea țăranilor și extinderea dreptului de vot. Cuza a colaborat la întocmirea acestui program cu liberalii moderați, deoarece liberalii radicali doreau limitarea la minim a puterii președintelui.

Conservatorii erau ostili reformelor inițiate de Cuza, și totuși primul guvern a fost conservator, în frunte cu Barbu Catargiu(1862). Acesta refuza realizarea reformei agrare și prin discursul rostit în Adunare și-a exprimat opoziția înverșunată, chiar cu prețul vieții. În aceeași zi el a fost asasinat, cazul fiind până astăzi considerat un mister.

Cel mai important guvern a fost cel liberal moderat, condus de Mihail Kogălniceanu(1863-1865), în timpul căruia s-au realizat marile reforme: legea secularizării averilor mânăstirești(1863), reforma agrară(1864), legea instrucției publice(1864): învățământul primar devenea gratuit și obligatoriu. Se înființează universitățile din Iași(1860) și București(1864) și se adoptă Codul civil și Codul penal(1865).

O preocupare a domnitorului Al. I. Cuza au fost românii din afara hotarelor; unirea celor două Principate fiind numai prima fază a unui proces mai larg, la capătul căruia stătea unirea tuturor românilor. Chiar din 1859, acesta avea intenția de a se folosi de războiul ce izbucnise între Austria de o parte, Italia și Franța de cealaltă, spre a ajuta pe românii din Ardeal. În acest scop, domnitorul încheie o convenție secretă cu revoluționarul maghiar Klapka, care ar fi fost aplicată în cazul când insurecția habsburgică ar fi avut loc.

Pentru aromâni Al. I. Cuza a înființat o școală în București, la Mânăstirea Sfinții Apostoli; primii elevi sunt aduși din Pind de călugărul aromân Averchie.

Tot în București se tipăresc în același timp o serie de lucrări destinate aromânilor: două gramatici și un abecedar. Dimitrie Bolintineanu, aromân de origine, este trimis de domnitor într-o documentare în Macedonia pentru a afla modul de viață a românilor din zonă și a dezvolta relațiile de colaborare și într-ajutorare frățească.

Anul 1864 a marcat o cotitură în domnia lui Cuza. Datorită faptului că Adunarea a refuzat să adopte legea rurală, domnitorul a procedat la dizolvarea acesteia, definită ca o lovitură de stat. În aceste condiții Cuza supune votului popular o nouă constituție și o nouă lege electorală. Noua constituție era numită „Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris”, și prevedea puteri foarte mari domnitorului, atât executive cât și legislative.

Domnitorul a reușit, prin negocieri dificile, să obțină recunoașterea schimbării constituționale de către puterile garante, dar și-a îndepărtat de lângă el aproape pe toți oamenii politici cu care a colaborat anterior.

În aceste condiții, domnitorul a fost silit să abdice, în februarie 1866, de către o alianță alcătuită din conservatori și liberali radicali, acțiune intrată în istorie sub numele de „monstruoasa coaliție”. Singura idee comună care a unit aceste forțe a fost înlăturarea lui Cuza.

După abdicarea lui acestuia, puterea a fost preluată de o Locotenență domnească, alcătuită din trei persoane.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele statului român modern, deoarece în această perioadă au fost create sau reorganizate o serie de instituții fundamentale: armata națională, universitățile, Arhivele Statului, Curtea de Conturi, CEC-ul. S-a introdus sistemul metric și greutăți, s-a creat moneda națională-leul, s-a adoptat o legislație modernă în multe domenii.

România a deschis agenții diplomatice în străinătate, fapt care a făcut ca suzeranitatea otomană să fie aproape formală.

Mica Unire de la 1859, înfăptuită sub Alexandru Ioan Cuza, constituie preludiul la evenimentul astral din viața românilor, realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dorință de veacuri a poporului de a avea o Românie Mare.

Trădătorii lui Cuza (I)

Alexandru Ioan Cuza a intrat în istoria României ca domnitorul care a pus bazele statului român modern – însă stilul său autoritar a dus la neînțelegeri aprige cu clasa politică românească. După șapte ani de domnie, Alexandru Ioan Cuza a căzut victimă “Monstruoasei Coaliții” a liberalilor și conservatorilor. Mai mulți militari care îi juraseră credință domnitorului și-au călcat cuvântul și au participat la acțiunea de detronare. Însă mai înainte de această ultimă trădare, Alexandru Ioan Cuza fusese trădat în repetate rânduri de omul său de încredere, Dimitrie A. Sturdza – care avea să ajungă prim-ministru.

Trădarea coloneilor

Considerații potrivite și pentru lovitura de palat din 11/23 februarie 1866, prin care domnitorul Al. I. Cuza a fost obligat să abdice, deschizându-se calea aducerii pe tronul țării a unui domn străin, în persoana lui Carol de Hohenzollern – Sigmaringen. Lucru mai puțin obișnuit și cunoscut, unul dintre principalii participanți la conspirație, colonelul N. Haralambie a trădat nu pentru foloase materiale sau de altă natură, ci pentru a obține grațiile unei frumoase femei, aparținătoare unei familii liberale, misterioasa doamnă C.

O samă de naturi criminale

La 14 ani de la producerea evenimentului, gazetarul Mihai Eminescu, în spiritu-i caracteristic, scria în presa vremii că respectiva conspirație „n-ar fi izbutit nicicând dacă o seamă de naturi criminale, care spre rușinea țării și a oștirii, făceau parte din puterea armată, n-ar fi ridicat cu lașitate mâna lor nelegiuită contra Domnului țării”. A fost vorba, printre alții, de maiorul Dimitrie Leca, șeful gărzii palatului domnesc și de colonelul Nicolae Haralambie, comandantul artileriei.

Lista întocmită de Nicolae Iorga mai cuprindea pe coloneii: D. Crețulescu, Berindei, I. Călinescu, Gheorghiu, căpitanii: Mălinescu, Lipoianu, Handoca, Costiescu, Camdiano-Popescu, Constantin Pilat. Fiecare dintre aceștia fuseseră atrași de gruparea liberală condusă de Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti, formată în jurul „Societății Progesului” și au primit, pentru ajutorul dat loviturii de palat răsplată pe măsură.

Ion. C. Brătianu

Într-adevăr, pentru continuarea programului stabilit prin Convenția de la Paris din 1858 de marile puteri și speculând nemulțumirile tot mai mari, generate de guvernarea „camarilei domnești”, în iunie 1865, 8 importanți lideri politici (Gr. Brâncoveanu, I.C. Brătianu, C. Brăiloiu, D. Ghica, I. Ghica, C.A. Rosetti, Gh. Știrbey, A. Panu) semnează actul secret de constituire a ceea ce avea să se denumească de unii „monstruoasa coaliție”. În esență semnatarii se legau, sub cuvânt de onoare, să aducă, în caz de vacanță a tronului, un principe străin dintr-una din familiile domnitoare din Occident, așa cum se stabilise inițial, prin alegerile din 1857, decizia Divanurilor ad-hoc din 1858 și Adunarea de la Iași din 5 ianuarie 1859.

Evenimentele sunt îndeobște cunoscute: la 11 februarie 1866, ora 4,00 dimineața, după o noapte nedormită, pierdută la jocul de cărți și de dragoste cu Maria Obrenovici, Cuza este trezit din somn de ofițerul de gardă, urmat de 3 căpitani și câțiva civili și obligat să semneze actul de abdicare: „Noi, Alexandru Ioan Cuza, conform dorinței națiunii întregi și a angajamentului ce am luat la suirea mea pe tron, depun astăzi, 11/23 februarie 1866, cârma Guvernului în mâinile unei Locotenențe Domnești și a unui Minister ales de popor”.

C.A. Rosetti

Ce n-au putut politicienii, a făcut femeia

La 1866, la numai 31 de ani colonelul Nicolae Haralambie era comandantul regimentului de artilerie al garnizoanei București. Fusese avansat în grad și numit în funcție de Domnitorul Al. I.Cuza, care manifesta mare simpatie pentru el, ca un om provenit dintr-o familie de oameni simpli, considerat a fi de caracter și care a promovat în carieră prin merite personale și capacitate profesională. Cu o săptămână înainte de noaptea fatidică de 11 februarie Cuza văzându-l pe Haralambie că e trist, abătut, l-a întrebat care este motivul; i-a răspunsul polcovnicului că lipsa banilor, care îl face să nu-și poată nici scoate hainele cele noi de la croitor, galant, Domnitorul bătându-l pe umăr și râzând i-a oferit banii necesari. Este astfel lesne de înțeles de ce atunci când conjurații i-au propus să intre în complot, Haralambie a respins cu energie propunerea, conștiința datoriei ostășești și a recunoștinței umane împiedicându-l de la orice compromis.

Dar implicarea comandantului artileriei în răsturnarea lui Cuza era absolut necesară, lăsarea lui la o parte și posibila ripostă a militarilor săi putând zădărnici acțiunea. Față de această situație, aparent fără ieșire, complotiștii au recurs la o altă stratagemă, bazată pe exploatarea slăbiciunilor omenești, invocată adesea în istorie.

S-a aflat că N. Haralambie avea o puternică pasiune pentru o doamnă din aristocrația bucureșteană, aparținătoare însă a unei familii de orientare politică liberală. C. Bacalcașa o numește enigmatic doamna C. Ea fu însărcinată ca, apelând la farmecele și abuzând de pasiunea amoroasă a colonelului să-l determine pe acesta să iasă din pasivitate și să treacă de partea „monstruoasei coaliții”.

Așa că, ceea ce nu au putut face oamenii politici, a făcut misterioasa C. și astfel comandantul artileriei a intrat în conspirație. Așadar, dragostea a învins orice conștiință a datoriei și recunoștinței! Și aceasta în condițiile în care Domnitorul continua să creadă în loialitatea și recunoștința comandantului său!

Colonelul Nicolae Haralambie

Într-adevăr, în ajunul loviturii de stat, o scrisoare anonimă sau o anumită persoană – unii au pretins că a fost vorba de N.T.Orășanu, redactorul ziarului „Ghimpele” – ar fi anunțat pe Cuza-Vodă cum că N. Haralambie a intrat în conspirație și va trăda. Acesta ar fi primit cu dispreț denunțul și ar fi răspuns: „Colonelul N. Haralambie trădător?…asta nu se poate!” Cu așa încredere în oamenii săi Al. I. Cuza s-a limitat ca pentru noaptea de 10/11 februarie să ceară chiar trădătorilor să “se îndoiască“ santinelele la toate posturile.

Mărturia Elenei Doamna

Într-un interviu publicat cu câteva luni înainte de deces, survenit la 2 aprilie 1909, Doamna Elena Cuza descria un alt moment semnificativ al acestei trădări: „Era în seara de 10 februarie pe la orele 7, când treceam la masă împreună cu Cuza. Vedem un băiat de prăvălie care, nu știm prin ce minune, pătrunsese în palat, că se apropie de noi și spune că la noapte mii de oameni au să năvălească cu armele în palat. Cuza reținu băiatul și trimise între alții și după colonelul Haralambie, la care bărbatul meu ținea foarte mult și care avea comanda trupelor din garnizoana Capitalei.

Elena Cuza

Stăteam în sala de mâncare când a venit Haralambie.

– Auzi, măi Haralambie, ce se vorbește, îi spune Vodă cu aer de plictiseală. Se pregătește pentru la noapte revoluție mare și tu nu știi nimic.

– Nu știu, Măria Ta, răspunse flegmatic Haralambie.

– Ba încă au să năvălească în palat în timpul nopții, adăugai eu, sculându-mă de la masă.

– Nu crede, mărită doamnă, zise el. Poporul Capitalei are admirație pentru Măria Voastră, iar Domnitorul

poate conta pe armata sa, legată prin jurământ. Și, apoi, ca să ajungă cineva la Măriile Voastre, doar va trebui să treacă mai întâi peste corpul meu.

Trecurăm din sala de mâncare în biroul de lucru. Cuza rugă atunci pe Haralambie ca, pentru orice eventualitate, să îndoiască garda în acea noapte la Palat”.

După această discuție, ieșind de la Palat, Haralambie a fugit la unul dintre șefii conspirației, cerându-i să se procedeze de urgență și chiar în acea noapte, întrucât Cuza devenise suspicios și putea să le de-a peste cap planurile.

Teza trădării acestuia din motive sentimentale este confirmată și de fosta primă-Doamnă a țării: „Mulți din conjurați au regretat mai apoi fapta lor. Și colonelul Haralambie a fost unul din aceia care s-au căit foarte mult, căci în actul său a fost convins de o femeie pentru care el avea o mare pasiune”, arăta ea în interviul mai sus-citat.

Așa se făcea că în noaptea fatidică tunurile colonelului Haralambie, orbit de patimi pentru femeia iubită, având roțile înfășurate în paie, treceau fără zgomot pe Podul Mogoșoaia (Calea Victoriei) și împresurau Palatul princiar, pregătite ca, la nevoie, să tragă.

Prețurile trădării

Imediat după abdicarea forțată a lui Cuza, colonelul a fost numit, alături de generalul N. Golescu și Lascăr Catargiu în Locotenența Domnească, organism menit să exercite interimar funcția de șef al statului până la 30 aprilie 1866, când a fost ales drept nou domnitor Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Refuzând revenirea asupra actului de abdicare și solicitând numai să i se permită părăsirea țării spre a găsi „ospitalitatea unei străinătăți oarecare”, Domnitorul Unirii avea să-i trimită colonelului N. Haralambie o scrisoare în care scria, printre altele: „D-ta știi că principiul proclamat de Corpurile Statului a fost și rămâne scopul meu; căci, după a lor părere, numai un prinț străin poate asigura viitorul României; cred inutil să adaug că, dacă, în calitate de Domnitor al României, am lucrat totdeauna pentru realizarea acestei dorinți, tot așa, ca prinț român, nu voi lipsi un moment să fac, în acest sens, tot ce va atârna de mine…Trăiască România!”.

După ce principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a intrat în țară și a preluat tronul principatului, la 10 mai 1866, tot lui i s-a făcut cinstea să citească în Adunarea Deputaților jurământul noului Domnitor: „Jur a fi credincios legilor țării, a păzi religiunea României, precum și integritatea ei și a domniei ca Domn Constituțional”.

Câteva zile după eveniment, 103 ofițeri, în frunte cu generalii Em. Florescu și Manu, au adresat noului domnitor o cerere de protest contra acelora care pătaseră onoarea armatei prin încălcarea jurământului de credință. Se cerea principelui să se facă cercetări și să se afle cine sunt aceia care s-au făcut vinovați de trădarea din noaptea de la 10-11 februarie 1866. Lucru pe care, evident, Carol nu l-a făcut niciodată.

Haralambie a devenit apoi ministru de război (6 august 1866 – 8 februarie 1867), după care, poate și în urma remușcărilor a demisionat din armată. Rechemat în activitate cu ocazia războiului de independență (1877 – 1878), este avansat la gradul de general de brigadă și se distinge în calitate de comandant al corpului de vest la atacul Smârdanului. După această nouă împlinire se retrage definitiv în viața privată, poate sub povara aceluiași sentiment de vinovăție.

Dacă răsplata politică a fost generoasă, se pare că în plan amoros a rămas efemeră. După ce l-a ademenit în conspirație, misterioasa doamnă C., l-a părăsit pentru totdeauna.

Generalul Haralambie a murit în aprilie 1908 și la înmormântarea sa din cimitirul Bellu au vorbit: generalul Coandă, din partea armatei, Dimitrie A. Sturza, din partea guvernului și Costescu Comăneanu, vicepreședinte al Senatului. În discurile rostite cu acest prilej funebru, faptele de om politic și distins militar au rămas în penumbră; cum ne precizează C.Bacalbașa, cu această ocazie „a fost apărat de acuzația ce i s-a adus cum că și-a călcat jurământul militar și a contribuit la detronarea lui Cuza”, din pasiune pentru o frumoasă liberală.

(Va continua)

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/tradatorii-lui-cuza-autor-col-Avadanei-Constantin.htm

Trădătorii lui Cuza (II)

Trădările omului său de încredere, Dimitrie A. Sturdza

Prima trădare. În 1909, soția domnitorului, Elena Cuza, împlinea 83 de ani. Cum se împlinea jumătate de secol de la Unirea Principatelor, soția domnitorului a fost vizitată de Vespasian Pella, care a consemnat amintirile doamnei referitoare la trădătorul Dimitrie A. Sturdza:

„Măria Sa Cuza avea ca secretar al său pe Mitiță Sturdza, văr primar cu mine, căci mama mea era sora bună cu tatăl lui Sturdza. Prin 1863, Cuza, rugat de mine, permite revoluționarilor poloni să treacă prin țară arme și muniții pentru o mare revoluție ce o preparau polonii. Mitiță Sturdza află acest secret și găsește cu cale să-l divulge după cum mai făcuse și alte acte de asemenea măsură. Și atunci soțul meu, într-un moment de mare indignare l-a luat de gulerul hainei și l-a azvârlit pe scările palatului… De atunci a încetat de a mai fi secretarul Domnitorului… dar tot de atunci s-a născut și acea ură neîmpăcată pe care i-a purtat-o lui Cuza vodă și după moarte. De aceea, la detronare, vărul meu Mitiță Sturdza a avut rolul său în conspirațiune și din tot ce l-a preocupat mai mult au fost corespondența și actele Domnitorului Cuza, pe care în noaptea detronării s-a grăbit să i le sustragă.

Desigur că în cutiile biroului lui Sturdza pe care s-a telegrafiat acum de la Paris ca să i le sigileze, se vor fi găsind și o parte din actele bărbatului meu”.

A doua trădare. Subiectul detronării lui Alexandru Ioan Cuza a rămas unul fierbinte până în secolul al XX-lea – în mare parte și datorită faptului că trădătorul D.A. Sturdza era încă activ în viața politică a României. Astfel, în anul 1903 ziarul bucureștean “Țara” publica un articol sub titlul “Trădarea lui Sturdza față de Cuza”, din care redăm principalele pasaje în rândurile următoare:

“Împăratul Napoleon al III-lea avea o simpatie deosebită pentru Cuza, de când cu lagărul de la Furceni (Prahova) și gândindu-se cum ar putea să-l mărească în fața românilor îi trimite o scrisoare printr-un curier special, în care îi scrie: «Strânge oricâtă armată ai și concentreaz-o în câteva puncte pe malul Dunării, apoi proclamă independența țării, căci eu voi sili pe Turcia să primească pe aceasta ca fapt împlinit».

Bucuros de o asemenea veste, Domnitorul a avut funesta idee de a o comunica și secretarului său particular de atunci, nimeni altul decât Dimitrie A. Sturdza. Acesta, în înțelegere cu Ion Ghica, fostul Bey de Samos, s-a grăbit să înștiințeze consulii englez, austriac și prusian de uluitoarea tentativă napoleoniană. Pe dată a fost alarmată presa occidentală, spre penibila impresie a împăratului Franței. Drept urmare, telegrama laconică a lui Napoleon al III-lea către Cuza vodă suna așa: <>. Telegrama era însoțită de extrase din presa engleză ce publicase textul scrisorii lui Napoleon către Cuza.

Indignarea lui Cuza-vodă n-a mai avut margini, a așteptat cu nerăbdare sosirea necredinciosului secretar particular de la palat și întâmpinându-l în capătul de sus al scărilor din interiorul edificiului domnesc ieșean din strada Lăpușneanu i-a aplicat corecția meritată: „Mișelule, ceea ce publică ziarele engleze, le-au cunoscut Napoleon, eu și cu tine: cine este trădătorul între noi?” și fără să mai aștepte un răspuns îl pălmui pe Dimitrie A. Sturdza, dându-i un picior în spate care îl făcu să se rostogolească pe scara palatului.

După ce furia îi trecu, Cuza vodă își dete seama ce trebuia să facă și trimise să-l prindă și să-l aresteze pe D. A. Sturdza. Însă în zadar îl căutară prin toate părțile căci trădătorul înțelesese situația sa critică, fugise la Giurgiu și de acolo trecu Dunărea în Turcia pe care o servise în detrimentul patriei și națiunii române”.

Hoțul de documente tot ziarul „Țara” publica, tot în 1903 o altă investigație referitoare la relația Sturdza – Cuza; de data aceasta fiind vorba de documentele sustrase de către fostul secretar: “Este stabilit astăzi că domnul D. A. Sturdza e acela care a sustras documentele rămase în palat în urma abdicării domnului Cuza. Rămâne de stabilit în ce condiții D. A. Sturdza a sustras aceste documente ale fostului său protector și ce a voit să facă cu ele. După cercetări minuțioase și ajutați și de întâmplare, am reușit să dăm peste sentinela postată în cabinetul unde se aflau aceste hârtii prețioase în ziua când au fost sustrase de către Sturdza”.

Martorul principal în 1903 era un soldat din garda civilă care a fost prezent la evenimente: „Păream foarte mirat de ce m-a postat să păzesc acea încăpere, când căpitanul meu văzându-mi nedumerirea îmi zise: <>. Abia postat acolo văzui trecând pe generalul Haralambie și apoi pe Golescu. Locotenenții Domnești, care veneau să vadă dacă mobilele ce mi s-au încredințat spre pază erau în bună stare. (…) După o jumătate de oră a venit și Dimitrie Sturdza care încerca să se apropie de dulapul de nuc. Eu însă l-am somat să se depărteze și dânsul se supuse la somația mea. Puțin mai târziu, domnul Sturdza pătrunse în acea cameră însoțit fiind de colonelul meu Serurie care mi-a dat ordin să ies de acolo și să rămân de pază la ușă, nelăsând pe nimeni să intre în acea cameră. Căpitanul meu, Nita Radovici, veni atunci spre mine întrebându-mă de ce mi-am părăsit postul? I-am explicat cele întâmplate și atunci dânsul îmi zice: <>.

Nu trecu mult și domnul Sturdza iese din acea cameră insoțit de Serurie și ținând sub braț un voluminos pachet de hârtii.

Domnul Sturdza care părea foarte radios, ajungând în dreptul scării strânse mâna lui Serurie și crezând că nu înțeleg îi zise pe franțuzește: „Iți mulțumesc, ai făcut un serviciu cauzei noastre”…

D.A. Sturdza avea să moară în 1914 – ultimii șapte ani din viață petrecându-i în ospicii. Fiul său, colonelul Alexandru Sturdza avea să trădeze trecând la nemți în anul 1917 cu planurile de luptă ale armatei române.

Loialitatea lui Cuza după detronare

Alexandru Ioan Cuza avea să primească în 1868 propunerea de a se reîntoarce pe tronul României – propunere venită din partea Franței și pe care avea s-o refuze spunând că nu își dorește să se reîntoarcă în România cu sprijinul unei puteri străine. La momentul detronării, „Monstruoasa Coaliție” a lansat o amplă campanie de dezinformare prin presă în care susținea că domnitorul Cuza intenționează să se alieze cu Rusia. D.A. Sturdza avea să susțină mai apoi că deține acte – dintre cele furate din cabinetul lui Cuza – care probează această acuzație, însă nu a publicat niciodată aceste presupuse dovezi. În orice caz, campania de dezinformare avea să-și atingă ținta și să blocheze relația lui Cuza cu împăratul Napoleon al III-lea. Diplomația franceză avea să-și dea seama de greșeală abia doi ani mai târziu, când ducele de Grammont, ambasadorul francez, avea să poarte următorul dialog cu principele detronat Cuza, dialog reprodus în volumul editat de istoricul Stelian Neagoe:

„Ducele: Ei bine ne-am săturat de Carol, este destul.

Cuza: Pentru ce?

Ducele: Ei, dar este cât se poate de prusac. Și-a uitat toate angajamentele, cele luate de familia sa, de doamna Cornu. Alianța cu împăratul, miniștrii săi sunt în relații supravegheate cu Rusia. Delicatețuri de ambele părți – evident pe fond de autoapărare. Se joacă (indescifrabil), ce credeți?

Cuza: Că rușii se folosesc de acei oameni și se vor servi până când vor fi câștigat ceea ce este de câștigat și că-i vor abandona atunci când nu le vor mai fi de vreun folos. Dar acest lucru nu mi se pare la fel de grav ca faptul că dumneavoastră păreți a vă teme. Încearcă să se păcălească unii pe alții.

Ducele: Da. Rapoarte alarmante. Bratianu vrea să răstoarne pe Carol și să proclame republica.

Cuza: Credeți că țara îi va urma?

Ducele: Nu știu ce să cred. Vă mărturisesc că sunt foarte stânjenit. Mai înainte politica din Principate se făcea la Constantinopol și la Paris. Acum este deplasat. Se face la Viena, de când suntem în alianță cu Austria pe problemele Orientului. Sau nu mai sunt eu la curent cu aceste chestiuni. Primesc rapoarte contradictorii de la București, Iași și v-aș fi recunoscător să vă știu părerea.

Cuza: Permiteți-mi domnule duce să vorbim în termeni academici și să vorbim despre lucruri mai agreabile. Situația politica din România este un subiect care nu mă atrage. Sunt jenat. Dumneavoastră sunteți ambasador; eu sunt un principe detronat. Vedeți domnule ambasador, vreți cumva să mă faceți principe al hazardului; ați venit să-mi faceți niște propuneri?

Ducele: Dar principe fiți încredințat că noi nu am fost niciodată ostili persoanei dumneavoastră, noi am fost dezolați și nu am fi uimiți deloc dacă v-ați relua locul. Numai dumneavoastră puteți restabili ordinea. Nimeni nu mai are influență în afară de dumneavoastră.

Cuza: Sunteți sigur că interesele franceze nu ar avea nimic de pierdut?

Ducele: Da.

Cuza: În acest timp la Paris m-au considerat implicat în amenințările dinspre Rusia.

Ducele: Ah, s-au făcut prostii; da, am crezut-o; ne-am lăsat înșelați.

Cuza: Dar permiteți-mi să vă spun ceva: orice s-ar întâmpla, nu voi consimți niciodată a intra în România printr-o intervenție străină, cu ajutorul Franței, tot atât de puțin ca și cu cel al Rusiei. Nu aș vrea să ajung altfel decât prin țară.

Ducele: Cu dumneavoastră principe, suntem siguri că influența rusă nu va ajunge să predomine în România.

Cuza: Între timp, am fost luat drept rus la Paris.

Ducele: Acum știm adevărul, dar am fost prost informați, am făcut și prostii”.

Ca peste tot în lume, înalta trădare (hiclenirea sau hainia Domnului țării) și complotul de înaltă trădare au fost considerate crime și pedepsite dintotdeauna, începând cu „Legea țării” și până la codurile penale moderne prin pedeapsa capitală. Totuși, folosirea trădării în scopuri politice a condus adesea la impunitate și chiar la considerarea autorilor săi, ieșiți învingători, drept eroi naționali. (Vezi decembrie 1989). Iar butada lui Napoleon „iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători” a rămas și ea, în toate cazurile, valabilă…

Dacoromania, Alba Iulia, 2016, nr. 78, pp. 28-32.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/tradatori-cuza-autor-col-Avadanei-Constantin.htm

Mihail Kogălniceanu – artizanul Independenței de stat a României

Mihail Kogălniceanu a fost una dintre personalitățile dominante ale societății românești dintre anii 1840 -1890, implicat în toate evenimentele și evoluțiile care au condus la modernizarea României până în pragul secolului al XX-lea.

Numele lui Mihail Kogălniceanu îl găsim în toate componentele istoriei românești din secolul al XIX-lea – istoria politică, istoria literară, istoria presei, istoria învățământului, istoria teatrului și chiar istoria culinară. A colaborat cu revoluționarii pașoptiști din Moldova și Țara Românească, până la principele și apoi regele Carol, fiind mereu activ și consecvent în pozițiile sale democratice, fapt care a generat și conflicte cu prietenii săi cei mai apropiați, cum ar fi: Vasile Alecsandri sau Alexandru Ioan Cuza.

S-a născut la 6 septembrie 1817, la Iași, într-o familie de boieri moldoveni, ca fiu al vornicului Ilie Kogălniceanu și al soției lui, Catinca, născută în Basarabia. A fost strănepotul lui Constantin Kogălniceanu, cunoscut pentru faptul că a semnat în anul 1749 un document emis de Prințul Constantin Mavrocordat prin care a fost desființată iobăgia în Moldova.

Mihail Kogălniceanu era rudă prin alianță și cu Mihail Sturdza (domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849), deoarece nașa Marghioala Callimachi a fost căsătorită cu unul Sturza, devenind mama viitorului domnitor.

A fost educat la Mănăstirea „Trei Ierarhi” din Iași, înainte de a fi instruit și de către Gherman Vida, un călugăr care aparținea Școlii Ardelene și care era asociat cu Gheorghe Șincai.

Continuă cursurile școlii primare la pensionul francezului Cuénim din Miroslava, devenind pasionat de istorie(cercetând vechile cronici moldave) și i-a cunoscut pe trei dintre viitorii săi prieteni, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza și Costache Negri.

Din 1834 își continuă studiile în Franța, ajutat fiind și de prințul Sturdza, inițial în orașul francez Lunéville (unde a fost îngrijit de fostul tutore al lui Sturdza, abatele Lhommé), și mai târziu la Universitatea Humboldt din Berlin.

În timpul perioadei petrecute la Berlin, i-a cunoscut și a fost influențat de juristul hughenot Friedrich Carl von Savigny, de Alexander von Humboldt, Eduard Gans și în special de profesorul Leopold von Ranke, ale cărui idei asupra necesității politicienilor de a fi la curent cu știința istoriei au fost rapid adoptate de Kogălniceanu.

În paginile pe care le-a dedicat influenței exercitate de Georg Wilhelm Friedrich Hegel asupra gândirii românești, Tudor Vianu a afirmat că mai multe principii legate de hegelianism au fost un atribut comun al mai multor profesori din Berlin în timpul șederii lui Kogălniceanu. Kogălniceanu a adoptat punctul de vedere care se afla în rezonanță cu cel al lui Hegel, mai ales principiul conform căruia legile trebuia să se adapteze spiritului individual al națiunilor.

Kogălniceanu avea să scrie mai târziu cu mândrie că a fost primul dintre studenții români ai lui Ranke și a susținut că, în conversațiile cu Humboldt, a fost prima persoană care a folosit echivalentele moderne din limba franceză a cuvintelor „român” și „România” („roumain” și „Roumanie”) înlocuind referirile la „moldovean” și „valah”, precum și variantele vechi folosite înaintea sa de intelectualul Gheorghe Asachi; istoricul Nicolae Iorga afirma că, Kogălniceanu a jucat un rol important în popularizarea acestor denumiri ca fiind cele standard.

În timpul călătoriilor în Pomerania, în orașul Heringsdorf, l-a întâlnit pe romancierul Willibald Alexis, cu care a devenit prieten, și care i-a ținut o prelegere despre reforma agrară a regelui prusac Frederic Wilhelm al III-lea. Mai târziu, Kogălniceanu a observat efectele reformei în vizita lui la Alt Schwerin și a avut posibilitatea de a reproduce rezultatele sale în țara sa natală.

Familiarizându-se treptat cu subiectele sociale și istorice, Kogălniceanu și-a început munca la primele sale două volume: un studiu de pionierat despre romi și lucrarea în limba franceză „Histoire de la Valachie, de la Moldavie, et des Vlaques transdanubiens „(„Istoria Valahiei, Moldavei, și a valahilor transdunăreni”), primul volum într-o sinteză a Istoriei române. Ambele au fost publicate pentru prima dată în 1837 în Confederația Germană. În plus, el a scris o serie de studii despre literatura română.

În anul 1838 se întoarce în țară și începe să desfășoare o activitate intensă de publicist: scoate o primă ediție a cronicilor moldovene, editează mai multe ziare și reviste, printre care: „Alăuta românească”, „Dacia literară” și „Propășirea”. Ultimele două au fost suspendate, dar programul „Daciei literare” a rămas cunoscut până în zilele noastre, întrucât în acesta Mihail Kogălniceanu se arăta preocupat de promovarea tinerei literaturi originale românești într-un moment în care maturizarea ei era amenințată de mulțimea copleșitoare a traducerilor.

O expresie a naționalismului lui Kogălniceanu din anii premergători revoluției de la 1848 o găsim în discursul pe care l-a ținut în 1843, la Academia Mihăileană, cu prilejul deschiderii cursului de istorie națională: „Țara mea este orice loc de pe Pământ unde se vorbește românește și istoria națională este istoria întregii Moldove și a Țării Românești, și cea a fraților din Ardeal”.

În jurul anului 1843, Kogălniceanu era suspectat de autoritățile din Moldova din cauza entuziasmului său pentru reformă. În 1844 i s-a revocat dreptul de a ține prelegeri de istorie. În timp ce călătorea în Viena ca reprezentant secret al opoziției politice moldovene (încercând să se apropie de Metternich și să discute despre detronarea prințului Sturdza), i-a fost suspendat pașaportul.

Pe timpul revoluțiilor europene din 1848, Kogălniceanu a fost prezent în prima linie a politicii naționaliste. Deși nu a semnat „Petițiunea-proclamațiune” din martie 1848, care a dus la declanșarea revoluției în Moldova, el a fost considerat a fi unul din instigatori, iar domnitorul Sturdza a ordonat să fie arestat. Kogălniceanu a scăpat de arestare, a lansat unele dintre cele mai dure atacuri împotriva lui Sturdza și, astfel, în iulie, se oferise o recompensă pentru prinderea sa „viu sau mort”.

A fost unul dintre ideologii Revoluției de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiției „Dorințele partidei naționale din Moldova”. La nouă ani de la Revoluția din 1848, Kogălniceanu participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iași unde este chemat să se pronunțe în privința Unirii. Mihail Kogălniceanu nu numai că vroia Unirea Principatelor Române, ci era și un partizan hotărât al independenței românilor. „Dar, spune el, nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, nu vom fi puternici decît atunci cînd vom fi uniți”.

La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza, se realizează Unirea Principatelor. Noul domnitor este întâmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. În ziua în care Cuza a ajuns domnitor, Mihail Kogălniceanu l-a primit cu un discurs emoționant. La sfârșitul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea ca Bucureștii să devină capitală a Principatelor. Din 1859 până în 1865, Kogălniceanu a fost numit de mai multe ori liderul cabinetului Principatelor Unite, fiind responsabil pentru multe din reformele asociate cu domnia lui Cuza. Cele mai importante sunt secularizarea averilor mănăstirești din 1863, un pas spre reforma agrară din 1864, introducerea codului napoleonian în justiție, serviciul militar obligatoriu etc.

După detronarea domnitorului Al. I. Cuza de către o coaliție de conservatori și liberali, în luna februarie 1866, a urmat o perioadă de tranziție în care s-au făcut numeroase manevre pentru a evita separarea din nou a Moldovei și Țării Românești, un Principat unit al României, care a obținut recunoașterea internațională, avându-l ca monarh pe Carol de Hohenzollern și fiind guvernat după o nouă Constituție.

În perioada noiembrie 1868 – ianuarie 1870, Kogălniceanu a fost din nou ministru de Interne în guvernul lui Dimitrie Ghica. În calitate de ministru de Externe în guvernul Ion Brătianu (primăvara-vara 1876, și apoi din nou din aprilie 1877 până în noiembrie 1878), Kogălniceanu a fost responsabil pentru intrarea României în Războiul ruso-turc din 1877-1878 de partea Rusiei, ocazie cu care țara și-a declarat independența.

După Războiul Crimeii, prințul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat revista unionistă „Steaua Dunării”. La sfârșitul războiului ruso-turc din 1877-1878, el și Brătianu s-au aflat în fruntea delegației României la congresul de la Berlin. În această calitate, ei au protestat împotriva ofertei Rusiei de a schimba Dobrogea de Nord (anterior parte a Imperiului Otoman) cu porțiunea din sudul Basarabiei primită de România prin tratatul de la Paris din 1856.

După ce s-a retras din viața politică, Kogălniceanu, care fusese ales ca membru al Secțiunii Istorice a Academiei Române în 1868, a fost președinte al Academiei între 1887 și 1889. Îmbolnăvindu-se grav în 1886, el și-a petrecut ultimii ani publicând documente istorice din fondul Eudoxiu Hurmuzachi, mediatizând descoperirile arheologice din perioada Greciei și Romei antice în Dobrogea de Nord și colecționând documente străine legate de istoria României.

Mihail Kogălniceanu a murit la Paris, în anul 1889, în timpul unei operații, iar locul său de la Academie a fost luat de Alexandru Dimitrie Xenopol.

A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/kogalniceanu-artizan-independenta-romaniei-autor-avadanei.htm

Ion Creangă – fascinația copilăriei noastre

La 31 decembrie 1889 trecea la cele veșnice scriitorul Ion Creangă. Este considerat a fi unul din clasicii literaturii române, mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”.

Ca să putem cunoaște rădăcinile geniului său creator este necesară o apropiere de condiția nașterii lui, de habitatul cosmic, ambianța socială, spița, familia și deci de leagănul lui moral, care i-au dat materia de exprimare. Așadar, să ne apropiem de satul Humulești, de lângă Târgu-Neamț, localitate care la vremea nașterii lui era populată de oameni modești, care își înfruntau sărăcia cu bogăția spiritului care schimbau fața lucrurilor.

Așa cum este descris în general satul românesc din acele vremuri de către marii oameni de cultură, și locul nașterii sale se caracterizează printr-un profund spirit humuleștean: credința în vrăji, interpretarea superstițioasă a fenomenelor naturale, familiaritatea cu întâmplări și personaje fabuloase, cu o mitologie folclorică bogată. Toate acestea au constituit izvoare de inspirație pentru creația operei acestuia de mai târziu.

Scriitorul vede lumina zilei în anul 1837 și copilărește până la școlarizare în casa din Humulești, care se vede până astăzi, fiind transformată în muzeu. Era fiul lui Ștefan a Petrei și al Smarandei Creangă, familia mai având și alți patru copii. Este meritul mamei, Smaranda, de a-l pune pe alt drum decât al tatălui analfabet, cel de a învăța carte. Norocul vine de la bunicul David, care pe cheltuială proprie, îl ajută să facă primii pași spre învățătură, la școala din Broșteni.

Unele restricții ale administrației vremurilor îl fac să se reîntoarcă la Târgu Neamț și să continue studiile la Școala Domnească. Aici îl întâlnește pe profesorul, ieromonahul Isaiia Teodorescu („Popa Duhul”) care va transmite învățăcelului din Humulești întreaga sa comportare în viață, dragostea de adevăr, libertatea spiritului, istețimea răspunsurilor în pilde mușcătoare și darul științei pedagogice.

Un episod neplăcut trăit la această școală îl face să părăsească și acest loc de învățătură, și la insistențele mamei și ale fratelui acesteia, preotul Gheorghe Creangă, pleacă la Fălticeni la școala de catiheți, fiind înscris în catalog cu numele de Ion Creangă, nume care îl va purta toată viața spre marea glorie scriitoricească.

Abia a apucat în clasa I să deslușească catihismul, buchile, gramatica, scrisul și socotitul, că Seminarul Socola din Iași cere de la această școală din Fălticeni un grup de școlari buni și cu vocație, printre care se afla selecționat și Ion Creangă. Plecarea la Iași a însemnat pentru acesta o rupere dureroasă de sine, așa cum o va arăta în „Amintiri din copilărie”, dar care a însemnat în realitate ruperea de copilărie și trecerea la altă vârstă spirituală. Dar imaginile de viață humuleșteană și nemțeană nu vor putea fi șterse din conștiința acestuia, acestea se vor sedimenta sub o nouă experiență de viață, urbană și intelectuală.

Rezultatele bune și foarte bune obținute la învățătură, la seminarul de la Iași, îi dau curajul de a îmbrățișa cariera preoțească, obținând titlul de diacon la biserica Sfânta Treime din Iași. Datorită comportamentului nonconformist și spiritului progresist de care dă dovadă Ion Creangă, în 1871, i se hotărăște de o instanță a Mitropoliei Moldovei suspendarea din viața preoțească. A prins gustul vieții de oraș și de aceea se hotărăște să se stabilească în „mahalaua” Țicăului de unde putea să-și ajute frații și surorile veniți și ei la Iași.

Este preocupat mereu să-și completeze studiile și frecventează des mediul cultural și intelectual al Iașilor, căutând mereu o slujbă care să-i dea siguranța traiului de orășan. Intrând în contact cu viața culturală a Iașului, Ion Creangă evoluează spre o calitate intelectuală superioară. Este descoperit de Titu Maiorescu în anul 1864, care era director la Institutul Pedagogic de la Trei Ierarhi, și-l încadrează la această școală ca suplinitor, apreciindu-l pentru calitățile deosebite de pedagog. Primește sarcini în comisiile de elaborare a manualelor școlare și pune pentru prima dată problema schimbării stilului tradițional de învățare cu metoda interactivă de predare și asimilare a cunoștințelor.

În anul 1868, după o colaborare fructuoasă cu alți învățători înaintați, cu experiența sa pedagogică, definitivează abecedarul intitulat „Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară”, care introduce metoda fonetică în locul metodei vechi a silabisirii în învățarea scrierii și citirii de către școlari. Titu Maiorescu definea această propunere de reformă ca fiind trecerea de la mecanismul mort al memorării de lucruri neînțelese de copii, la mecanismul viu și intuitiv, făcând deosebirea dintre „pedagogie și dresură”.

În perioada 1868-1875 îl găsim activând la societatea „Junimea”, adus fiind de Titu Maiorescu și Mihai Eminescu. Ion Creangă venea mereu împreună la ședințe cu Mihai Eminescu, legându-se în marea lor glorie literară cu o prietenie nerepetabilă. Dar odată ajuns între oamenii aceștia cu adevărat orășeni, „boieri”, intelectuali autentici și spirite foarte cultivate, Ion Creangă înțelege că alta este conduita care i-ar da o prezență între ei. De aceea, trecând prin mari frământări de regăsire a personalității proprii, alta decât cea dată de „orășenire”, el își reactualizează în vorbă, în gest și atitudine, fondul sufletesc humuleștean.

Îndrumat fiind și de Mihai Eminescu, îl vom găsi citind pentru prima dată în anul 1875 la Junimea poveștile scrise de el. Publicarea primelor scrieri în „Convorbiri Literare”, începând din 1873, îi dă imboldul necesar de a scrie „Amintirile din copilărie”, inspirație care provine din substratul primei sale experiențe de viață, direct țărănească, pe care „junimiștii” și îndeosebi Eminescu o gustau foarte mult. Adevăratul debut literar se consideră a se produce în anul 1875, tot la această revistă cu povestea „Soacra cu trei nurori”.

Relațiile de colaborare stabilite cu Iacob Negruzzi la această revistă îi aduc o deosebită prețuire și recunoaștere a geniului său creator, fapt care-i permite să publice cea mai mare parte a creației personale, cu toate că Titu Maiorescu își manifesta deseori rezerve față de valoarea scrierilor sale. Până în 1878, sunt publicate celelalte povești. Este perioada de mare efervescență spirituală a povestitorului, încurajat și susținut de junimiști, îndeosebi de Mihai Eminescu. Între anii 1881-1888 scrie „Amintiri din copilărie”, ultima parte va fi publicată postum.

După 1884, o boală necruțătoare a scriitorului se agravează și puterea lui de muncă scade și se va stinge din viață la 31 decembrie 1889, la Iași.

Ion Creangă rămâne una dintre cele mai pitorești figuri ale literaturii române, a lăsat o operă redusă cantitativ dar cu o substanță extraordinar de bogată. A intrat destul de repede în conștiința criticii, George Călinescu prin excelenta sa monografie „Viața lui Creangă”, 1938, îi definește pentru prima dată imaginea, ca fiind un erudit, un artist în esență, creator de excepție, comparabil cu Eminescu sau Caragiale.

Unirea, Alba Iulia, anul XXV, nr. 7971, 4 ianuarie 2017, p. 7.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/creanga-fascinatia-copilariei-autor-avadanei.htm și

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/sa-ni-l-amintim-ion-creanga-autor-col-Avadanei.htm

Ion Creangă – scriitor și reformator al învățământului românesc

Scriitorul Ion Creangă este recunoscut ca unul din marii clasici ai literaturii române datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, dar mai ales prin prisma operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”.

S-a născut la 1 martie 1837, la Humulești, județul Neamț și trece în neființă la 31 decembrie 1889.

Anii tinereții îi cunoaștem bine prin prisma operei sale „Amintiri din copilărie”.

În anul 1847 începe cursurile școlii primare de pe lângă biserica din satul natal, iar în 1853 este înscris la Școala Domnească din Târgu Neamț.

La insistențele mamei sale, care dorea să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Pe timpul școlii acesta își conturează numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții.

După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola.

În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta l-a remarcat și l-a apreciat foarte mult pentru calitățile de bun pedagog, numindu-l învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.

Timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași. A avut parte atât de succese în activitate didactică și de creație literară, cât și de momente triste. Este exclus definitiv din rândurile clerului, iar în 1872 și din învățământ.

În anul 1873 se mută într-o casă din Țicău, cunoscându-l între timp pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește.

La îndemnul lui Eminescu frecventează societatea Junimea, unde citește din creațiile sale. În perioada anilor 1875 și 1883, își scrie cele mai importante opere.

Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare.

Ion Creangă s-a remarcat nu numai ca mare scriitor dar și ca un dascăl cu o mare vocație și devotament.

După Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, domnitorul Al. I. Cuza a înfăptuit ample reforme pentru modernizarea noului stat român.

O contribuție importantă în reformarea și modernizarea învățământului românesc a avut-o Spiru Haret, Titu Maiorescu, dar și Ion Creangă, mai ales în domeniul învățământului primar.

Acesta a elaborat două manuale destinate deprinderii cititului, dar și unul de geografie, care au avut o largă răspândire și erau foarte folosite în școli.

Mai mult decât atât, Creangă a conceput și o metodă de predare, prima de acest fel din România.

Învățământul din România era în suferință, în perioada lui Ion Creangă, din cauza pregătirii deficitare a cadrelor didactice.

Titu Maiorescu vorbea despre situația școlilor, înainte ca el să devină ministru al Instrucțiunii Publice: „Înainte de a avea învățători sătești am făcut școli prin sate și înainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii și universități și am falsificat instrucția publică”.

Slaba pregătire a cadrelor didactice a fost dur criticată și de alți oameni de cultură ai vremii, cum ar fi poetul Mihai Eminescu.

Ion Creangă a reușit să conceapă un manual foarte util și apreciat, pe care l-a folosit și Mihail Sadoveanu.

Profesionist desăvârșit, activitatea didactică a lui Ion Creangă nu s-a rezumat doar la parcurgerea programelor școlare.

A realizat deficiențele existente și s-a implicat activ în îmbunătățirea metodelor și tehnicilor de predare-învățare. Adeseori a fost pus în situația de a completa programa școlară venind la clasă cu teme noi și material didactic de concepție proprie. Experiența acumulată cu proprii săi elevi și rezultatele obținute l-au încurajat să împărtășească propria rețetă de succes și altora.

Astfel, în școlile românești și-au făcut apariția și s-au impus peste tot manualele semnate de institutorul Ion Creangă, nu atât prin ordin ministerial cât, mai ales printr-un evident salt calitativ.

Împreună cu C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Receanu și A. Simionescu, Ion Creangă a elaborat în anul 1868 „Metoda nouă de scriere și cetire pentru usul clasei întîi primare”, catalogat ca fiind cel mai bun abecedar de până atunci, primul abecedar românesc modern, în grafie latină.

De pe acest manual a învățat și Mihail Sadoveanu și de aceea spunea că Ion Creangă i-a fost învățător.

Cunoscutul romancier își amintea în scrierile sale: „Cu o clipă mai înainte eram ca în fața unor hieroglife. Acum, cu bătăi de inimă, înțelegeam că am găsit cheia care deschide taina cetirii“.

Manualul este riguros structurat. Partea I cuprinde literele mici de scris și de tipar, iar partea a doua conține sunete, silabe, cuvinte și propoziții. În partea a treia sunt incluse texte ușoare, morale, alături de poezii, proverbe și rugăciuni. La sfârșit, manualul conținea un tabel în care sunt notate în paralel buchiile și literele latine, pentru a veni în ajutorul elevilor care treceau de la învățatul în grafie chirilică la cel în grafie latină.

A urmat un alt manual la care Ion Creangă a avut o contribuție importantă. În 1871, institutorul, împreună cu o parte din colaboratorii cu care lucrase la primul manual (C. Grigorescu și V. Receanu), observând necesitatea de a crea un ajutor și pentru elevii claselor mai mari, au scos de sub tipar a doua lucrare didactică: «Învățătorul copiilor – carte de citire pentru celelalte clase primare». Ea este împărțită în patru capitole distincte: Partea întâi cuprinde descrieri ale obiectelor din jur, ale unor animale sau plante și alte informații legate de lumea înconjurătoare. A doua parte conține lecții de intuiție și pilde. În al treilea capitol sunt inserate noțiuni de științele naturii. În ultima parte predomină textele inspirate din istoria românilor. Cartea a fost la fel de bine primită ca și precedenta,.

Scriitorul Ion Creangă a elaborat și prima carte de metodică din țară.

Cadrele didactice nu aveau o metodă după care să predea sau să le prezinte cele două manuale elevilor. Deși aceste două lucrări au fost aprobate de ministerul învățământului, mulți învățători nu cunoșteau încă noua metodă ori manifestau rezerve să o aplice în clasă. Astfel, după o inspecție făcută în țară în 1875, ministrul de atunci al învățământului, Titu Maiorescu i-a trimis o scrisoare institutorului Creangă rugându-l să alcătuiască „un conducător sau o călăuză pentru învățători, în întindere de cel mult 2-2,5 coale de tipar”.

Astfel, la sfârșitul anului 1875 a apărut „Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetic㔄, lucrare care poate fi considerată prima carte de metodică din țară. În primele zile, învățătorul trebuia să așeze elevii în bănci, de la mic la mare, și să încerce să-i cunoască, aflându-le numele și cât mai multe informații despre rude, vecini și modul lor de viață. Apoi, timp de o săptămână, el purta discuții cu școlarii despre ce este în jur, despre obiecte și însușirile acestora, așezarea lor în spațiu, etc. Toate acestea erau însoțite, în măsura timpului rămas, de exerciții fizice, ieșiri în aer liber și jocuri tradiționale ale copilăriei. În săptămânile următoare începea deprinderea elevilor cu scrisul: se făceau diverse semne (liniuțe, bastonașe, semicercuri, zale), apoi combinații de semne, pentru a le fi apoi mai ușor să treacă la alcătuirea literelor. De asemenea, se făceau exerciții cu adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. Creangă menționează foarte frecvent că toate aceste cunoștințe trebuie introduse gradual, câte puțin în fiecare zi iar după fiecare oră copiii trebuie să aibă câte o pauză în care să se joace și să facă exerciții de dezmorțire a degetelor.

Și Mihai Eminescu, multă vreme revizor școlar, a lăudat noua metodă pe care o considera reformatoare: „Deosebirea între metoda propusă de această broșură și învățarea rutinară și mecanică, precum se profesează ea în genere în școalele noastre, este deosebirea dintre învățământul viu și intuitiv și mecanismul mort al memorărei de lucruri, neînțelese de copii și este deosebirea dintre pedagogie și dresură… Oricât de modestă în aparență ar fi cartea, ea însemnează începutul unei reforme adânci în instrucția elementară: ea a rupt-o cu dogmatismul, isvorul metodei propuse este însăși natura inteligenței, procesul ei de desvoltare”.

Tot în această perioadă Ion Creangă, împreună cu V. Receanu și Gh. Ienăchescu au elaborat Geografia județului Iași, în care sunt incluse hărțile plaselor, precum și cea a întregului județ. Și în acest domeniu, manualul a adus un suflu nou, o viziune diferită de predare a geografiei față de lucrările anterioare. Această abordare a geografiei era diferită de tot ce se făcuse până atunci și foarte utilă pentru elevi. Prin studierea materiei, treptat pornind de la lucrurile bine cunoscute (poziționarea unor obiecte din clasă, a clasei în cadrul școlii ș.a.m.d.), se crea o înlănțuire logică ușor de înțeles și de reținut pentru copii.

În 1878, pentru activitatea sa didactică, este decorat cu ordinul Bene-merenti.

La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este înmormântat la 2 ianuarie 1890, la cimitirul Eternitatea din Iași.

Suntem mereu datori față de Eminescu

Pe Eminescu l-am cunoscut din fragedă pruncie, când mama ne-adormea un pic, cu „Somnoroase păsărele”. Am aflat de la părinți, profesori și din opera lui, că era ca un „Făt-Frumos din lacrimă”, un tinerel frumos, tras ca prin inel, cu fața luminoasă. Dar de fapt, ne-am dat seama, până la urmă, că era chiar el, poetul nepereche.

Contemporanii lui îl admirau pentru talentul și măiestria în mânuirea versului, pentru talentul în interpretarea cântecelor populare românești, prin profunzimea gândirii filozofice.

L-am reîntâlnit pe Eminescu, când eram mari, la vârsta primelor iubiri, brodând esența unei firi „în lacul lui, cu-albastra-i floare”. Pe băncile școlii l-am studiat și am încercat să-l înțelegem, dar am înțeles doar o fărâmă din opera lui, pentru că era un „poet întreg” al neamului românesc. A lăsat moștenire urmașilor o operă fabuloasă, a lăsat o limbă română perfectă, pe care a introdus-o în universalitate.

Mereu ne raportăm la Eminescu, găsindu-i în opera lui noi sensuri artistice și filozofice. Nu ne săturăm de Eminescu. Dacă îl căutăm pe pământ, îl vom găsi în codrii deși, în lacuri și izvoare, în cântul păsărilor, dar și al marilor cântăreți, îl vom găsi seara pe deal sau pe aleea plopilor fără soț. Dacă îl căutăm pe cerul înstelat, îl vom vedea în Luceafăr și un întreg univers.

Îl vom găsi pe Eminescu și atunci când pătrundem în istoria zbuciumată a neamului românesc, în lupta continuă, plină de jertfe supreme, pentru refacerea unității într-o singură țară, Dacia (România Mare). Prin opera lui, poporul român a ajuns în universalitatea lumii.

Prin frământările noastre de zi cu zi, abordându-l pe Eminescu, ne dăm seama că de fapt, Eminescu este în noi. Cu cât ne apropiem mai mult de sensul vorbelor sale din carte, ni se pare că el este tot mai departe, depășind orizontul cunoașterii noastre. Eminescu a fost un mare vizionar, a trasat cu limpezime neegalată calea de urmat pentru definirea ca țară a națiunii române.

Limba și credința au constituit stâlpii fundamentali în supraviețuirea peste veacuri a românilor, care au ajuns în acel magic an 1918, să-și îndeplinească visul de aur, Marea Unire. Același Eminescu ne-a învățat cât de necesară este cunoașterea istoriei acestui neam, pentru cunoașterea prezentului și încrederea în privirea spre viitor. A avut un mare rol în reformarea învățământului românesc, în secolul al XIX-lea.

Acum, facem apel la Eminescu, pentru a afla cine am fost în cei 100 de ani de la Marea Unire. Tot Eminescu ne poate învăța, prin viziunea lui, ce trebuie să facem și în următorii 100 de ani. Un lucru simplu trebuie să facem, să ascultăm de Eminescu.

Pentru români, Eminescu rămâne un vis, un Titan, și în cultură rămâne de neatins. Mereu trebuie să-l căutăm pe Eminescu în trăirile noastre, căci fără el am fi cu toții goi.

Până la urmă o să-l găsim pe Eminescu, căci „Eminescu este chiar în noi”!

Badea Cârțan și marea unire a românilor de la 1 decembrie 1918

Gheorghe Cârțan, cunoscut românilor ca Badea Cârțan, s-a născut la 24 ianuarie 1849 în satul Cârțișoara, județul Sibiu de la poalele Munților Făgăraș, într-o familie de țărani săraci. Încă de mic, Badea Cârțan a fost obligat să muncească pentru a-și câștiga o bucată de pâine. De când se topea zăpada și până cădea alta se ducea cu animalele la pășune. Din această cauză nu a putut urma nici o clasă primară. Când a fost mai mare se ducea cu oile în pășunea alpină.

Badea Cârțan a fost un țăran român autodidact care a luptat pentru independența românilor din Transilvania, distribuind la sate cărți românești, cărți aduse clandestin din România (Vechiul Regat). Trăind într-o vreme în care românii din Transilvania aparțineau Imperiului Austro-Ungar și nu se bucurau de drepturi, Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă armă: cartea. Cel mai mare serviciu pe care l-a adus neamului său a fost acela că timp de peste 30 de ani a răspândit în Ardeal cărți scrise în limba română. Peste munți, cu mari greutăți, pe cărări numai de el știute, a cărat în desagii săi peste 250 000 exemplare, în greutate totală de peste 20 tone. Această muncă de ridicare culturală a românilor transilvăneni nu era pe placul autorităților maghiare, din care cauză toată viața sa a fost urmărit, arestat, iar cărțile confiscate și distruse.

La 18 ani a plecat în Bărăgan, la stâna lui Ion Cotigă, un intelectual brașovean. Acesta a fost primul dascăl al lui Badea Cârțan. În tovărășia lui, timp de 10 ani, a învățat să scrie și să citească, a învățat despre strămoșii săi, despre daci și romani, despre moartea regelui Decebal și despre Columna lui Traian.

Printre localnici mai circulă încă întâmplarea care i-a deșteptat tânărului fiu de cioban iubirea față de neamul românesc: „Aflat împreună cu părintele său și cu turma de oi pe crestele munților, într-o zi senină de vară, în care panorama Făgărașilor se distingea până departe în zare, acesta a avut curiozitatea de a-și întreba tatăl ce se află dincolo de crestele semețe ale munților. Răspunsul cum că acolo sunt români, l-a nedumerit pe puști care i-a replicat: “- Dar noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?“ De atunci a simțit nevoia să treacă dincolo, în vechiul regat”.

În anul 1877, Badea Cârțan și-a pus turma de oi la dispoziția armatei române, de aproape 1000 de capete, iar el s-a înrolat voluntar în Războiul de Independență al României. După aceea îi încolțește în minte gândul că împăratul de la Viena va înțelege plângerea lui și-i va împlini dorința ca românii să fie împreună. Așa că pleacă pe jos la Viena, capitala Imperiului Austro-Ungar.

Ajuns de mai multe ori la București, a cunoscut mai mulți oameni de cultură de la care a învățat istoria românilor și mai ales ideea romanității poporului, adică formarea poporului român în urma amestecului dintre daci și romani.

Slujitorul prof. V. A. Urechia (decan la Facultatea de Litere din București) l-a găzduit și l-a dus prin toate muzeele Bucureștiului. Acesta este momentul când ciobanul Gheorghe Cârțan devine Badea Cârțan. Nu după mult timp îi spune lui Urechia că vrea să plece la Roma pentru a vedea cu proprii săi ochi Columna lui Traian și celelalte mărturii ale vechimii și latinității poporului român, ceea ce a și făcut. A ajuns de trei ori la Roma, mergând pe jos.

Prima călătorie a făcut-o în ianuarie – februarie 1896. După 43 de zile a ajuns la Roma. Badea Cârțan s-a dus mai întâi la Columna lui Traian. S-a învârtit în jurul stâlpului uriaș până când a citit toată istoria de pe el, apoi a vărsat la picioarele Columnei săculețul cu pământ și grăunțe aduse, în traista sa, din curtea părintească. Rupt de oboseală, s-a învelit în cojoc și a adormit. Dimineață a fost găsit dormind de către un sergent de stradă, care a exclamat plin de mirare: „A căzut un dac de pe columnă!”, întrucât îmbrăcămintea sa era exact ca a dacilor sculptați pe columnă.

Ziarele de a doua zi titrau mare: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”.

I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, fiind primit cu simpatie și prietenie peste tot. A fost găzduit la ambasada României din Roma. Duiliu Zamfirescu, ministrul nostru, i-a dat un însoțitor și a vizitat monumentele istorice mai importante din oraș. A fost prezentat parlamentului și senatului italian și a legat o strânsă prietenie cu primarul Romei. De acum Badea Cârțan devenise „om politic”.

Întors acasă a început să cumpere cărți pe cont propriu și să le răspândească în comuna sa natală.

Pentru realizarea scopului său, de ridicare culturală a românilor transilvăneni, Badea Cârțan a depus eforturi supraomenești. În primăvara anului 1911, simțindu-se bolnav și epuizat fizic, s-a retras la Poiana Țapului, unde soția prietenului său generalul Lahovary, i-a oferit adăpost și îngrijirile necesare.

La 7 august 1911, la 62 de ani, Badea Cârțan și-a încheiat nobila sa misiune pe acest pământ, cu șapte ani înainte de Marea Unire. S-a stins din viață cu regretul că nu a apucat să vadă cu ochii lui ziua întregirii tuturor românilor, idealul pentru care a luptat și în care a crezut tot timpul.

Scriitorul Mugur Gheorghe, care i-a privegheat ultimele clipe din viață, i-a spus: „Bade Gheorghe ești un erou. Ai luptat toată viața ca nimeni altul, pentru țara și poporul românesc. Urmașii nu te vor uita!”.

Conform dorinței sale a fost înmormântat în cimitirul din Sinaia, în mormânt liber românesc. Pe crucea de piatră ce-i străjuiește mormântul, se află următoarea inscripție: „Aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său”.

Muzeul Etnografic și Memorial Badea Cârțan” din Cârțișoara, înființat în anul 1968, deține:

– obiecte care i-au aparținut renumitului țăran: cărți românești pe care Badea Cârțan le-a cărat pe propria cheltuială peste munți din România în Transilvania aflată în Imperiul Austro-Ungar, gospodăria țărănească compusă din casă și șură dotată cu mobilierul specific zonei și perioadei;

– o colecție de icoane pe sticlă;

– o colecție de fotografii vechi reprezentând portul popular;

– lăzi de zestre executate de meșteri locali;

– ceramică lucrată de meșteri olari din comună.

Acest cioban simplu a rămas în istoria românilor ca un luptător pentru unirea românilor din Transilvania cu cei din Vechiul Regat, toată viața sa dedicând-o acestui scop. De-a lungul vieții sale, BADEA CÂRȚAN a călătorit pe jos prin Ungaria, Austria, Italia, Franța, Elveția, Germania, Spania, Belgia, Egipt, Grecia, Ierusalim și prin țară pentru a vizita toate locurile unde domnii Țării Românești și ai Moldovei au purtat războaie.

Dacă alți călători celebri și-au dedicat viața expedițiilor din dorința de a descoperi noi teritorii ori pentru a se îmbogăți, Badea Cârțan a călătorit pentru a vedea cu ochii săi strămoșii poporului român și din dragoste pentru istoria lor.

Badea Cârțan a fost cunoscut, îndrăgit, prețuit de bărbații politici, de oamenii de cultură, de mediile patriotice din Vechiul Regat.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/badea-cartan-marea-unire-romani-1918-autor-col-Avadanei.htm

Neutralitatea României în primul război mondial

Dacă răsfoim filele istoriei Primului Război Mondial, se poate observa că anul 2016 marchează centenarul intrării României în acest conflict, alături de alianța de state numită Antanta. Se cuvine, cu acest prilej, să analizăm și perioada 1914-1916, când România a trecut prin mari frământări privind luarea unei decizii de stabilire a atitudinii față de marele război.

La 15/25 iulie 1914 Austro-Ungaria declara război Serbiei, ca urmare a evenimentului de la Sarajevo din luna iunie a aceluiași an. La 1 august, Germania declară război Rusiei, iar la 3 august Franței. În 2 august 1914 Anglia declară război Germaniei, astfel că într-o săptămână șapte state europene, printre care cele cinci mari puteri, erau în stare de beligeranță. Actorii de război se regăseau, fie în Tripla Alianță, fie în tabăra adversă numită Antanta.

Pentru România, intrarea în război era o problemă cu două soluții: aveam revendicări naționale și peste Carpați și peste Prut. Cele dintâi duceau România în conflict cu Austro-Ungaria iar în planul celălalt, cu Rusia. Trebuia aleasă una dintre cele două soluții, ținând cont de capacitatea de luptă a țării, de probabilitatea de izbândă cât și de considerații de ordin moral în legătură cu anumite obligații ce decurgeau din tratatele semnate anterior.

Hotărând războiul împotriva Serbiei, Austro-Ungaria ținea să-și asigure atitudinea binevoitoare a României. De aceea, în același timp când ultimatumul austriac era predat Serbiei, contele Czernin se prezintă regelui Carol I spre a-i comunica o copie de pe textul acestui ultimatum.

Regele Carol I, prin vocea primului ministru Brătianu, transmite un ultim apel Austriei, la conciliere și moderație. Și diplomația rusă și franceză procedează la fel, dar vântul nebuniei pornise și glasul înțelepciunii nu mai putea străbate. Regele Carol I se angajează să păstreze neutralitatea României în conflictul cu Serbia, dar că în cazul unui război cu Rusia, va fi greu ca Austro-Ungaria să conteze pe ajutorul militar al țării noastre.

La începutul lunii august, odată cu declarația de război făcută de Germania către Rusia, se fac presiuni puternice asupra regelui Carol I de a trece de o parte sau de alta a celor două puteri europene. Pentru regele Carol I era lucru stabilit că simpla obligație a unui tratat secret nu poate abate România de la dreptul ei de a cumpăni situația și de a hotărî în conformitate cu porunca intereselor țării și a conștiinței naționale.

Pentru a fixa atitudinea României față de marele război, regele Carol I convoacă la 3 august 1914 Consiliul de Coroană, în sala de muzică a Castelului Peleș. Au participat principele Ferdinand, întregul guvern în frunte cu Ion I.C. Brătianu, președinții corpurilor legiuitoare, foștii prim-miniștri și șefii partidelor politice. Acest Consiliu nu era, desigur, un organ constituțional. El corespundea însă tradiției: în vremuri de grea cumpănă domnitorul țării cerea sfatul tuturor bătrânilor și înțelepților țării. Totodată, convocarea Consiliului corespundea și sentimentului public, care a primit cu satisfacție știrea că reprezentanții fruntași ai tuturor curentelor politice au fost chemați la această importantă consfătuire, care avea să hotărască asupra existenței și viitorului țării.

Regele Carol I și-a exprimat opinia ca România să adere la Tripla Alianță, întemeindu-și discursul pe un tratat secret, încheiat de el pentru întâia oară în 1883 și contrasemnat de Ion C. Brătianu-tatăl, apoi reînnoit la fiecare 5 ani sub guvernele miniștrilor Catargiu, Sturza și Maiorescu. De asemenea, acesta arăta că politica românească era de 30 de ani îndreptată spre Tripla Alianță și este o chestiune de onoare pentru întreaga țară să-și respecte cuvântul dat. O țară care rămâne neutră în acest război riscă să fie lăsată în planul al doilea la tratatele de pace viitoare și să fie expusă la o serie de umilințe. La sfârșitul discursului, regele arăta că la sfârșitul domniei și a vieții sale, mai avea o singură dorință: să asigure României un viitor strălucit, care se putea realiza doar alături de marile puteri.

Expunerea acestuia, cu toată autoritatea și venerația de care se bucura monarhul, nu avu darul să convingă sfatul; aceasta cu atât mai mult cu cât ea apărea în contradicție cu atitudinea fermă, împotriva politicii austro-ungare, pe care regele o manifestase în timpul din urmă. Conflictul dintre Austro-Ungaria și Serbia se transformase într-unul european și trebuia ales între Germania și Rusia, cu toate implicațiile lui istorice și actuale. Singurul care s-a alăturat demersului regelui a fost Petre Carp. Majoritatea vorbitorilor: Marghiloman, T. Rosetti, I. Lahovary, Take Ionescu, I.C. Grădișteanu, Costinescu s-au pronunțat împotrivă, motivând considerente de ordin moral și juridic. Alința României cu Tripla Alianță era de natură defensivă. În cazul de față însă, puterile Triplicei erau agresoarele: ele provocaseră și declaraseră războiul. România nu fusese nici consultată, nici măcar prevenită asupra ultimatumului trimis de guvernul austro-ungar la Belgrad, care avea să provoace conflagrația și s-o târască într-un război ofensiv. Pe lângă acestea, desfășurarea evenimentelor din urmă făceau imposibil moralmente să mergem mână în mână cu Austro-Ungaria, spre a ajuta la trimful maghiarismului la nord și, pe cât se putea prevedea, a bulgarismului la sud. Ar fi fost sinuciderea noastră politică.

Primul ministru Brătianu a vorbit în același sens, arătând că România a intrat în alianță pe picior de egalitate și nu ni se poate impune târârea în război iar sentimentul public nu poate fi neglijat într-o acțiune politică de așa gravitate.

Pe timpul Consiliului de coroană, tocmai a sosit o telegramă citită în plen de primul ministru Brătianu, prin care Italia își anunța neutralitatea, refuzând să intre în război alături de Germania și Austro-Ungaria. La sfârșitul ședinței toți membrii Consiliului au votat pentru neutralitatea României, în afară de rege și Petre Carp și s-au stabilit măsurile necesare pentru întărirea apărării frontierelor. Hotărârea Consiliului de Coroană era de importanță capitală: ea însemna înmormântarea tratatului de alianță cu Tripla Alianță. Era un tratat secret, încheiat fără participarea reprezentanților legali ai țării, fără știrea și consimțământul ei. Legătura de vasalitate căzuse, România era de acum stăpână pe soarta ei.

Neutralitatea proclamată de România nu putea fi o soluție definitivă. Era practic o temporizare, la adăpostul timpului câștigat, România trebuia să-și facă toate pregătirile politice și militare, pentru ca la momentul potrivit să intre în luptă cu maximum de putere și de șansă de izbândă.

Argumentele erau desigur puternice și impresionante pentru a intra în război alături de Germania. O eventuală victorie în război a Rusiei, însemna o stăpânire a strâmtorilor Bosfor și Dardanele, ceea ce însemna robia noastră economică, prin controlul total asupra comerțului pe Marea Neagră și în Mediterana. România, din punct de vedere al geografiei economice respira prin Dunăre, Marea Neagră și Strâmtori. De partea cealaltă, o alipire de Germania în război întărea, pe de o parte politica tradițională dar, pe de altă parte o victorie în război a Austro-Ungariei ar fi însemnat o consolidare a dușmanilor noștri naturali, ungurii.

Mai presus de argumentele logice, se ridica însă instinctul maselor. El se manifestă cu acea putere elementară care aduce marile izbânzi, în cazul de față lozinca era „Eliberarea Ardealului” și această țintă se identificase cu idealul național român. Întreaga noastră educație din ultimele decenii se făcuse în această direcție; sufletele tinerelor generații se frământaseră și se formaseră cu această idee. Chestiunea priorității revendicărilor noastre era deci determinată și de durabilitatea unirii așteptate cu Transilvania.

Realitatea era că Austro-Ungaria se afla într-o profundă criză structurală, și România avea șansa de a grăbi producerea catastrofei imperiului, prin alăturarea la țările Antantei. Desfășurarea acțiunii politice și militare a războiului mondial aducea elemente noi în cumpăna judecății și hotărârilor conducerii din România. Cum marile tragedii sunt întotdeauna bogate în victime, în tragedia neamului românesc, care începea să-și desfășoare scenele ei pline de durere și măreție, cea dintâi victimă, doborâtă de lovitura nemiloasei soarte a fost regele Carol I. A murit cu gândul că și-a făcut datoria față de poporul care l-a condus spre modernizare și civilizare. Neutralitatea în război a avut la bază datoria față de țară și poporul său, deasupra convingerilor și sentimentelor lui personale.

Noul rege al României, Ferdinand I, se urca pe scaunul domniei în împrejurări neasemuit de grele. Încingându-și fruntea cu coroana regală, regele Ferdinand a dat de la primii pași și de la primele cuvinte dovada că poseda o inimă caldă și că gândirea și simțirea lui, formate alături de poporul peste care avea să domnească, îl călăuzeau pe calea cea bună, care se identifica cu aceea a poporului său. Sprijinit de soția sa, regina Maria, și de sfetnicul său, Brătianu, regele Ferdinand își însușise aspirațiile neamului românesc, a căror realizare o va urmări cu chibzuiala și discreția impuse de împrejurări, dar cu hotărâre și tenacitate.

Pe fondul unei situații complicate pe teatrele de război și a unei puternice diplomații a țărilor Antantei, la 4/17 august 1916 Ion Brătianu, ca șef al guvernului român, încheia cu reprezentanții Rusiei (Poklevski), Franței (Saint-Aulaire), Angliei (Barklay) și Italiei (Fasciotti), tratatele prin care România se obliga ca, cel mai târziu la 15/28 august 1916, să declare război și să atace Austro-Ungaria. Erau două tratate: unul politic și o convenție militară, care garantau României integritatea teritorială în toată întinderea frontierelor sale și dreptul de a se uni cu teritoriile românești de sub monarhia austro-ungară.

Astfel, în dimineața zilei de 14/27 august 1916 s-a ținut în sala de mese a Palatului Cotroceni, al doilea Consiliu de Coroană, convocat de regele Ferdinand I, cu scopul de a cere fruntașilor țării aprobarea pentru intrarea în acțiune a țării, hotărâtă de guvernul Brătianu, precum și sprijinul lor. În același moment (14/27 august 1916), când declarația de război era înmânată la Viena (la orele 21,00), de-a lungul Munților Carpați, prin toate trecătorile și de prin toate plaiurile, soldații României, eliberați de lanțurile greoaie ale unei neutralități ce ținuse doi ani, își luau avântul, repezindu-se spre Câmpia Ardealului ca să ducă fraților, în vârful baionetelor, cuvântul scump al libertății. România începuse sfântul război pentru eliberarea fraților subjugați și pentru întregirea neamului.

Dacoromania, Alba Iulia, 2016, nr. 80, pp. 50-51.

România eroică, București, anul XIX, 2016, nr. 1 (52), pp. 14-16.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/neutralitate-romania-primul-razboi-mondial-autor-avadanei.htm

Modernizarea Armatei României – preludiu al marilor victorii din 1917, de la Mărăști, Mărășești, Oituz

Începutul anului 1917 găsea linia frontului în sudul Moldovei, singurul petec de pământ care mai constituia țara românească independentă. În această Moldovă, știrbită și ea în partea de sud-vest, se concentrase toată puterea statului român: suveranul, guvernul, parlamentul, autoritățile, armata. Iașiul, vechea capitală a Moldovei, devenise inima rezistenței românești.

Toamna anului 1916 și perioada de iarnă a anului 1917 au fost perioade de mari analize și concluzii despre tactica și strategia adoptate de armata română la intrarea în război, precum și cauzele eșecurilor pe majoritatea câmpurilor de luptă din Muntenia și Dobrogea. Trupele române au fost nevoite să se retragă datorită superiorității numerice și tehnice zdrobitoare a inamicului, ca și a faptului că aliații nu i-au acordat ajutorul cu care se angajaseră.

Pe timpul campaniei din 1916, conducerea politică și militară a României a avut de rezolvat probleme deosebit de grele. Ele au rezultat din faptul că România nu a fost ajutată de aliați, forțele ei erau angajate pe două fronturi foarte largi în comparație cu posibilitățile lor: în Dobrogea și în Muntenia. Situația creată pe frontul de sud, prin pătrunderea inamicului în Dobrogea și în special prin pierderea capului de pod Turtucaia, a influențat comandamentul român determinând-l să schimbe planul de campanie: a oprit ofensiva spre Transilvania și a deplasat o parte de forțe în Dobrogea.

În plan operativ, trupele au desfășurat atât operații ofensive cât și de apărare. Ofensiva desfășurată în Carpați de către cele trei armate s-a desfășurat cu un pronunțat caracter de independență, pe fâșii largi, fără o bună comunicare între ele, pe un teren muntos, dificil. Planurile de luptă au fost întocmite corect, contând pe colaborarea comandamentului țarist, conform înțelegerilor, pentru a realiza acea superioritate de forțe față de inamic și a duce acțiunile de luptă în ofensivă și în mare viteză. Astfel s-ar fi putut realiza o primă victorie în forțarea trecătorilor Carpaților și regruparea armatelor în Transilvania. În realitate acest lucru nu s-a petrecut, nici în Dobrogea, și nici în partea de nord a Moldovei.

Pe frontul de vest s-a stabilit un echilibru relativ de forțe, iar comandamentul armatelor inamice a schimbat planul de luptă trimițând în mare grabă forțe puternice, cu scopul de a grăbi înfrângerea armatelor românești și a scoate România din război. Inamicul folosea metode de acțiune, atât în apărare cât și în ofensivă, pe care forțele românești nu erau instruite suficient pentru a le contracara. Această superioritate de resurse umane era completată de o înzestrare cu tehnică de luptă modernă: armament automat, tehnică de artilerie, tehnică de aviație, tehnică de comunicații. În școlile militare românești, ofițerii urmau cursuri mai mult de istorie militară, decât cele care trebuiau să le formeze abilitățile necesare la nivelul armatelor moderne care se pregăteau să intre în primul război mondial. Înzestrarea tehnică era precară, ca și echiparea în general.

Înainte de a începe războiul, concepția generală era că rolul principal în luptă îl avea infanteria iar artileria era lăsată în plan secundar, situație care s-a schimbat radical în scurt timp, mai ales în tabăra inamică, unde și puterea economică a permis acest lucru, astfel au apărut pe câmpul de luptă noi arme de foc, cu performanțe deosebite. Tehnica de luptă a influențat major schimbarea modului de acțiune al forțelor militare. De fapt România era un stat tânăr, care își consumase o mare parte din resurse în războiul de independență, economia abia începea să se dezvolte iar industria de apărare era ca și inexistentă.

Pe timp de pace nu s-au luat măsurile necesare pentru pregătirea teritoriului pentru apărare, nu s-a asigurat o instruire a rezerviștilor la nivelul cerințelor. Totuși campania din anul 1916 a avut și aspecte pozitive. Marii comandanți români au înțeles situația creată pe front, când forțele inamicului au preluat inițiativa pe întreg teatrul de operații, și au adaptat în grabă planul de luptă pentru apărare, combinat uneori și cu ofensive rapide și scurte pentru a stagna înaintarea spre București. Dotarea modestă cu tehnică de luptă și slaba instruire au fost compensate cu adevărate acte de eroism, zădărnicind pătrunderea prin Carpații Orientali sau au organizat linii de apărare puternice pe Jiu, Olt, Argeș, Neajlov și Dunăre.

Evenimentul major care a avut loc între 15-28 decembrie 1918, a fost retragerea întregului dispozitiv pe aliniamentul format de Carpații Orientali-râul Putna-Siretul inferior, unde au fost oprite toate atacurile forțelor Puterilor Centrale. Ca urmare, la 28 decembrie 1916, comandamentul german a dat ordin de oprire a ofensivei și de trecere la apărare.

Toată activitatea guvernului, toate preocupările națiunii, toată viața care pulsa, agitată și febrilă, în bătrânul oraș Iași, erau îndreptate în acest timp de grea încercare spre un singur țel: reorganizarea armatei, punerea acesteia din nou în stare de luptă, pentru apărare mai întâi și apoi pentru ofensivă, în vederea eliberării întregului pământ românesc.

Pe măsură ce trupele române, decimate, obosite și dezorganizate, soseau în Moldova dinspre sud, în aceeași măsură soseau dinspre nord și est trupele rusești, deplasându-se spre miazăzi, ca să întărească frontul și să oprească inamicul. Pe lângă toate acestea, a acționat ca un blestem asupra populației, un nou flagel, mai teribil ca toate celelalte, tifosul exantematic, care a răpus mii și mii de vieți omenești.

Totuși, în aceste condiții grele guvernul și celelalte instituții ale statului român, retrase la Iași, au reușit să întocmească planuri eficiente de ameliorare a situației. Căci, prin toate vicisitudinile prin care treceau și prin toate suferințele ce le îndurau, fiecare român, de la suveran până la cel din urmă sătean, era conștient că principala sforțare, către care se îndreptau toate energiile și în vederea căreia trebuiau să se facă toate sacrificiile, era reorganizarea armatei, renașterea din dezastru a puterii noastre militare.

Resturile armatei de operații din Muntenia, retrase în Moldova, au fost împărțite în două. O parte, aproximativ șase divizii, constituind Armata a II-a, a rămas pe frontul de luptă, în regiunea Vrancei, intercalată între unitățile rusești, care ocupau tot restul frontului român. Cealaltă parte, formată din restul diviziilor celor mai dezorganizate, a fost scoasă cu totul din luptă și transportată în nordul Moldovei, în zonele de refacere. Ea a constituit Armata I.

Principiile după care s-a condus comandamentul român în reorganizarea armatei, au fost următoarele: efectivul armatei a fost micșorat la cifra pe care o îngăduiau resursele țării, pentru o campanie de lungă durată. De aceea, s-a redus numărul diviziilor de infanterie la 15 unități și două de cavalerie, câte au fost la începutul războiului. Astfel, diviziile au devenit unități omogene ca efectiv, încadrare și armament, iar acestea au format corpurile de armată, considerate unități de comandament, putând fi formate dintr-un număr mai mare sau mai mic de divizii, după necesitățile operative. Astfel, au fost reorganizate artileria de câmp, cavaleria, aeronautica, transmisiunile.

Totalul forțelor combatante ale armatei române se ridica la aproape 460000 de oameni. Datorită sprijinului Franței, armata a fost dotată cu tehnică de luptă modernă și echipată cu haine, mijloace antiglonț, căști de protecție, măști de gaze. Cum s-a transformat ostașul român dintr-un individ înfrânt, decăzut moral după retragerea în Moldova, prost echipat și hrănit? Ostașul român se supunea cu tragere de inimă la munca de refacere a armatei. El căpătase, prin propria intuiție, convingerea că rezultatul dezastruos al campaniei precedente se datora inferiorității armamentului și ignoranței lui în metodele de luptă.

Treptat, treptat, cu reorganizarea unităților, cu completarea echipamentului și a armamentului, cu apropierea unor metode de luptă, pe care inteligența lui simplă, dar robustă, i le arăta ca avantajoase, încrederea îi revenea. Cuprins de dorul de acasă, care pentru cei mai mulți era dincolo de linia inamicului, îmbărbătat de siguranța succesului, sentimentul său ostășesc se exaltase și un patriotism instinctiv, clădit pe dragostea pentru ogorul lui părăsit, de vatra lui spulberată, de ura împotriva cotropitorului, de încrederea în biruință, transformase pe ostașul resemnat și umilit al retragerii, într-un voinic dârz și războinic, a cărui dorință arzătoare era reînceperea luptei pe viață și pe moarte împotriva dușmanului.

Regele țării vizitase însuși, rând pe rând, centrele de refacere, trecea în revistă trupele, îi îmbărbăta pe soldați, îi răsplătea pe viteji, iar cuvântul său, grav și cald, toarnă balsam în suflete și deschide perspective mărețe: „…Vouă, fiilor de țărani, care ați apărat cu brațul vostru pământul unde v-ați născut, unde ați crescut, vă spun eu, regele vostru, că, pe lângă răsplata cea mare a izbânzii, care vă asigură fiecăruia recunoștința neamului nostru întreg, ați câștigat totodată dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul, pe care v-ați luptat. Vi se va da pământ. Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pildă. Vi se va da și o largă participare la trebile statului…”.

Reorganizarea armatei a fost însoțită și de o schimbare importantă în compunerea comandamentului. Regele Ferdinand al României era conducătorul de căpetenie al „frontului român” al armatelor aliate, cuprinzând sub această titulatură totalitatea forțelor ruse și române de la Bucovina până la Marea Neagră. Conducătorul de căpetenie avea două ajutoare: un general rus (Zaharov, schimbat apoi cu Lecițki) și un general român, Prezan. Generalul Prezan era un militar care făcuse proba calităților sale eminente de comandant al Armatei de Nord și apoi al grupului armatelor de sud, în timpul marilor bătălii de pe Neajlov și Argeș.

Conform unor convenții încheiate între țările care compuneau Antanta, completarea armamentului necesar reorganizării armatei s-a făcut cu cel primit din Franța și Anglia. Generalul Henri Mathias Berthelot sosise în România la 3/16 octombrie 1916 în fruntea misiunii militare franceze, cu scopul de a ține legătura cu armatele statelor de pe frontul de est, aparținând Antantei. Inițial, acesta a fost însoțit de patru ofițeri de stat major, adjuncți ai șefului misiunii, nouă ofițeri instructori de infanterie (patru locotenent-colonei, doi maiori și trei căpitani), un ofițer superior instructor de cavalerie, cinci ofițeri superiori de artilerie, un locotenent pentru serviciul cifrului, în total 21 de ofițeri în frunte cu șeful misiunii. Până la începutul anului 1917, numărul acestora avea să crească în funcție de evoluția operațiilor și de necesitățile frontului român, producându-se, totodată, o schimbare a structurii și a rolului misiunii franceze. Rolul ofițerilor francezi era stabilit de comun acord între generalul Berthelot și Statul Major General român.

Cei 430 de ofițeri și 1.150 de soldați aveau să contribuie la ampla acțiune de refacere și de reorganizare a armatei române din perioada decembrie 1916 – iunie 1917. În 1917, Misiunea militară franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, a participat activ la acțiunea de reorganizare a armatei române, retrasă în Moldova, și la elaborarea planurilor de operații în vederea desfășurării bătăliilor din vara anului 1917 contra trupelor germane. În acest sens, generalul Berthelot a colaborat cu generalul Constantin Prezan, devenit, în decembrie 1916, șef al Marelui Cartier General. Biruințele de la Mărăști, Mărășești și Oituz din iulie-septembrie 1917 au fost și un rezultat al reorganizării armatei române întreprinse de generalul Berthelot.

Din Franța au sosit armament, muniție și echipament modern. S-au primit: 150000 puști, 1957 mitraliere, 2736 puști-mitraliere, 1300000 de grenade, 87 tunuri ușoare, 147 tunuri și obuziere grele, 130 mortiere de tranșee, avioane de cercetare și de luptă. A fost completat echipamentul, s-au primit căști, măști de gaze, material de transmisiuni, etc.

Era necesar ca armata română să fie organizată și instruită pentru noua tehnică de luptă și pentru a se familiariza cu noua tactică de război. Comandamentu român a organizat 15 divizii de infanterie, 2 divizii și 4 brigăzi de cavalerie, o brigadă de grăniceri, artileria grea și aeronautica. Toate forțele române au fost grupate în două armate față de patru cât avea la intrarea în război.

Deși numărul diviziilor s-a redus de la 23 la 15, forța combativă a armatei creștea, ca urmare a unei înzestrări tehnice mai bogate, în special cu armament automat. Divizia, marea unitate tactică de bază, își micșora simțitor efectivele, devenind astfel mai mobilă, mai manevrieră, dar, în același timp, își mărea mult puterea de foc. A ajuns să fie comparabilă, ca organizare și înzestrare, cu diviziile celorlalte armate care luptau pe frontul român. Generalul Berthelot a acordat o atenție deosebită școlilor militare, unde au fost repartizați ofițeri instructori francezi foarte calificați. Concomitent, acesta a avut în vedere și reorganizarea aviației române. La toate regimentele de infanterie, cavalerie, artilerie, geniu, intendență etc., s-au repartizat ofițeri, subofițeri și soldați francezi.

La 10 mai 1917, cu ocazia sărbătoririi zilei naționale a României, s-a organizat defilarea trupelor pe platoul Șorogari din apropierea Iașilor, prilej cu care regele Ferdinand I împreună cu generalul H. M. Berthelot au trecut în revistă trupele și au decorat drapelele unor regimente care s-au evidențiat pe câmpul de luptă.

În cadrul Misiunii militare franceze, un rol deosebit de important l-au avut Misiunea Aeronautică și Misiunea Serviciului Sanitar. Membrii Misiunii Aeronautice franceze (în total aproximativ 300) au efectuat operații tehnice curente de întreținere a aparatelor de zbor, de instruire a personalului navigant românesc, realizând, totodată, diverse misiuni speciale. În ceea ce privește Misiunea Serviciului Sanitar, aceasta era alcătuită, în februarie 1917, din 88 de medici, în frunte cu medicul Claude Coullaud, peste jumătate dintre aceștia fiind chirurgi. Ulterior, au mai sosit în România încă 16 medici. Toți aceștia au lucrat în sălile de operații și de tratamente din spitale.

În vara anului 1917, generalul Berthelot și-a continuat inspecțiile pe front și, împreună cu statul său major, au conlucrat nemijlocit cu Marele Cartier General în vederea elaborării planurilor de operații. La 1 iunie 1917, Ministerul de Război din Franța i-a comunicat generalului Berthelot menținerea lui în funcția de șef al Misiunii militare franceze din România. La 5 iunie 1917, după încheierea procesului de reorganizare a armatei române, generalul Berthelot a cerut generalului C. Prezan extinderea competențelor ofițerilor francezi pe lângă corpurile de armată și divizii, în cadrul pregătirii planurilor de operații necesare în cadrul campaniei ce se apropia, lucru aprobat prin ordin de Marele Cartier General român.

Conducătorul Misiunii Militare franceze a avut, astfel, un rol deosebit de important în obținerea marilor victorii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din vara anului 1917. Unii ofițeri francezi au luat parte la operațiunile militare, mulți dintre ei căzând pe câmpul de luptă. Alături de ei, mulți medici și membri ai personalului auxiliar francez și-au pierdut viața în lupta dusă alături de personalul român pentru combaterea epidemiilor. La 21 mai 1917, Parlamentul refugiat la Iași a votat acordarea titlului de cetățean de onoare al României generalului Berthelot, „pentru marile servicii ce le-a adus apărării naționale a țării noastre”. La 23 iulie 1917, i-a fost înmânat, de către regele Ferdinand, ordinul militar „Mihai Viteazul”, pentru merite deosebite „în conducerea operațiunilor militare din 1916 și la reorganizarea armatei române în 1917”.

Misiunea militară franceză, condusă de generalul Berthelot, a fost nevoită să părăsească România la 9 martie 1918. În noiembrie 1918, generalul Berthelot a fost trimis în Balcani și a condus armatele aliate de la Dunăre, operând joncțiunea cu armata română și contribuind la alungarea trupelor Puterilor Centrale de pe teritoriul românesc (noiembrie-decembrie 1918).

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/modernizare-armata-romana-autor-col-avadanei.htm

Mărăști-Mărășești-Oituz 1917 – „Pe aici nu se trece”

Bat clopotele la Mărășești, prevestind marea sărbătoare de la 6 august, când românii se adună pentru a-și comemora eroii. Peste cei 99 de ani străbat ecourile marilor încleștări de forțe, ale luptelor crâncene pentru neatârnarea neamului românesc, pentru reîntregire și libertate. Acest măreț eveniment ne îndeamnă să rememorăm câteva aspecte legate de contextul intern și internațional legate de marile bătălii.

Începutul anului 1917 găsea linia frontului în sudul Moldovei, singurul petec de pământ care mai constituia țara românească independentă. În această Moldovă, știrbită și ea în partea de sud-vest, se concentrase toată puterea statului român: suveranul, guvernul, parlamentul, autoritățile, armata. Iașul, vechea capitală a Moldovei, devenise inima rezistenței românești.

Toată activitatea guvernului, toate preocupările națiunii, toată viața care pulsa, agitată și febrilă, în bătrânul oraș, erau îndreptate în acest timp de grea încercare spre un singur țel: reorganizarea armatei, punerea acesteia din nou în stare de luptă, pentru apărare mai întâi și apoi pentru ofensivă, în vederea eliberării întregului pământ românesc. Trei erau greutățile cele mai considerabile cu care se confruntau autoritățile pentru restabilirea unei vieți normale: problema alimentării cu hrană și materiale, dificultatea organizării transporturilor și lipsa combustibililor.

Pe măsură ce trupele române, decimate, obosite și dezorganizate, soseau în Moldova dinspre sud, în aceeași măsură soseau dinspre nord și est trupele rusești, coborându-se spre miazăzi, ca să întărească frontul și să oprească inamicul. Căile ferate erau blocate, gările aglomerate, locuințele ocupate, astfel că trupele române au fost nevoite să se retragă în Moldova pe jos, în condiții de iarnă cumplite, care au echivalat doar cu retragerea armatelor lui Napoleon de la Moscova și Berezina. Moldova se aglomeraseră cu trupe și populație civilă și greu se făcea față aprovizionării cu cele necesare traiului. În multe localități se instalaseră panica de foamete și boli.

Ceea ce a dat însă proporții catastrofale situației a fost influența rușilor. Aproape un milion de ruși au pătruns în Moldova pentru a întări frontul în zona sudică, impunând autorităților române o aprovizionare corespunzătoare cu toate resursele necesare frontului. Pe lângă toate acestea, a acționat ca un blestem asupra populației, un nou flagel, mai teribil ca toate celelalte, tifosul exantematic, care a răpus mii și mii de vieți omenești.

Totuși, în aceste condiții grele guvernul și celelalte instituții ale statului român retrase la Iași au reușit să întocmească planuri eficiente de ameliorare a situației. Căci, prin toate vicisitudinile prin care treceau și prin toate suferințele ce le îndurau, fiecare român, de la suveran până la cel din urmă sătean, era conștient că principala sforțare, către care se îndreptau toate energiile și în vederea căreia trebuiau să se facă toate sacrificiile, era reorganizarea armatei, renașterea din dezastru a puterii noastre militare.

Resturile armatei de operații din Muntenia, retrase în Moldova, au fost împărțite în două. O parte, aproximativ șase divizii, constituind Armata a II-a, a rămas pe frontul de luptă, în regiunea Vrancei, intercalată între unitățile rusești, care ocupau tot restul frontului român. Cealaltă parte, formată din restul diviziilor celor mai dezorganizate, a fost scoasă cu totul din luptă și transportată în nordul Moldovei, în zonele de refacere. Ea a constituit Armata I.

Principiile după care s-a condus comandamentul român în reorganizarea armatei, au fost următoarele: efectivul armatei a fost micșorat la cifra pe care o îngăduiau resursele țării, pentru o campanie de lungă durată. De aceea, s-a redus numărul diviziilor la 15 divizii de infanterie și două de cavalerie, câte au fost la începutul războiului. Astfel, diviziile au devenit unități omogene ca efectiv, încadrare și armament, iar acestea au format corpurile de armată, considerate unități de comandament, putând fi formate dintr-un număr mai mare sau mai mic de divizii, după necesitățile operative. Astfel, au fost reorganizate artileria de câmp, cavaleria, aeronautica. Totalul forțelor combatante ale armatei române se ridica la aproape 400000 de oameni. Datorită sprijinului Franței, armata a fost dotată cu tehnică de luptă modernă și echipată cu haine, mijloace antiglonț, căști de protecție, măști de gaze.

Cum s-a transformat ostașul român dintr-un individ înfrânt, decăzut moral după retragerea în Moldova, prost echipat și hrănit? Ostașul român se supunea cu tragere de inimă la munca de refacere a armatei. El căpătase, prin propria intuiție, convingerea că rezultatul dezastruos al campaniei precedente se datora inferiorității armamentului și ignoranței lui în metodele de luptă. Treptat, treptat, cu reorganizarea unităților, cu completarea echipamentului și a armamentului, cu apropierea unor metode de luptă, pe care inteligența lui simplă, dar robustă, i le arăta ca avantajoase, încrederea îi revenea. Cuprins de dorul de acasă, care pentru cei mai mulți era dincolo de linia inamicului, îmbărbătat de siguranța succesului, sentimentul său ostășesc se exaltase și un patriotism instinctiv, clădit pe dragostea pentru ogorul lui părăsit, de vatra lui spulberată, de ura împotriva cotropitorului, de încrederea în biruință, transformase pe ostașul resemnat și umilit al retragerii, într-un voinic dârz și războinic, a cărui dorință arzătoare era reînceperea luptei pe viață și pe moarte împotriva dușmanului.

Regele țării vizitase însuși, rând pe rând, centrele de refacere, trecea în revistă trupele, îi îmbărbăta pe soldați, îi răsplătea pe viteji, iar cuvântul său, grav și cald, toarnă balsam în suflete și deschide perspective mărețe: „…Vouă, fiilor de țărani, care ați apărat cu brațul vostru pământul unde v-ați născut, unde ați crescut, vă spun eu, regele vostru, că, pe lângă răsplata cea mare a izbânzii, care vă asigură fiecăruia recunoștința neamului nostru întreg, ați câștigat totodată dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul, pe care v-ați luptat. Vi se va da pământ. Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pildă. Vi se va da și o largă participare la trebile statului…”.

Reorganizarea armatei a fost însoțită și de o schimbare importantă în compunerea comandamentului. Regele Ferdinand al României era conducătorul de căpetenie al „frontului român” al armatelor aliate, cuprinzând sub această titulatură totalitatea forțelor ruse și române de la Bucovina până la Marea Neagră. Conducătorul de căpetenie avea două ajutoare: un general rus (Zaharov, schimbat apoi cu Lecițki) și un general român (Prezan). Generalul Prezan era un militar care făcuse proba calităților sale eminente de comandant al Armatei de Nord și apoi al grupului armatelor de sud, în timpul marilor bătălii de pe Neajlov și Argeș.

Ziua de 10 mai 1917 a fost una din zilele cele mai înălțătoare din viața capitalei pribegiei și a durerilor, Iașiul. A fost ziua când armata română a prezentat raportul suveranului și reprezentanților poporului român, că este gata de luptă, bine pregătită și echipată. Era armata nouă care purta în raniță cinstea, soarta și nădejdea țării. Era 10 mai al războiului, sărbătoarea jertfelor și a vitejiei. Trupele au defilat cu însuflețire și bărbăție, lumea privea și plângea. Regele decora steagurile eroicelor regimente 4 și 9 de vânători și pe bravii lor comandanți. Generalul Berthelot împarte și el decorații, iar pe câmpul imens al Copoului se ridică accentele mărețe ale imnului „La arme!”, ieșit din șapte mii de piepturi de soldați și din instrumentele de metal ale celor patru muzici militare.

În luna iunie 1917 au început să sosească primii voluntari români din Ardeal și Bucovina de nord, mulți provenind din cei 120.000 de prizonieri deținuți în diferite lagăre rusești. Generalul Prezan i-a salutat pe noii veniți iar pe platoul Șorogari, de lângă Iași, regele a primit jurământul de credință și i-a salutat pe cei dintâi soli ai unirii neamului: „Pe voi, regele, căruia i-ați jurat credință, vă privește cu dragoste și cu încredere, căci sosirea voastră salută chezășia cea mai puternică că visul atâtor veacuri se va înfăptui, că dorul unui neam, în sfârșit, se va stinge”.

În primele șase luni ale anului 1917, Armata a II-a română, care rămăsese pe linia frontului, împreună cu trupele rusești, a menținut vigilența față de inamic, desfășurând lupte deosebit de înverșunate în zona localității Momîia, considerată o zonă deosebit de importantă din punct de vedere tactic. Generalul Averescu reușise să păstreze cu sfințenie postul de santinelă la porțile Moldovei refugiului, refacerii și revanșei, organizând frontul de rezistență și de așteptare. Între timp, în luna iulie Armata I română, sfârșindu-și pregătirile, pornește din zonele de refacere din nordul Moldovei ca să-și ocupe sectorul de luptă pe malul Siretului. Marșurile trupelor Armatei I s-au făcut în cea mai mare parte pe jos și noaptea, spre a nu fi observate de avioanele inamice. Armata I a luat poziție între armatele a IV-a și a VI-a ruse, adică sectorul de front cuprins între Siret și Prut.

Situația frontului se poate vedea și în schița de mai jos, așa cum se prezenta în vara anului 1917:

frontul vara 1917Inamicul își fortificase foarte puternic pozițiile, dirijat de feldmareșalul Mackensen, generalii Bahr, von Morgen ș.a. Ziua marii ofensive era așteptată cu nerăbdare. Țara întreagă își pusese încrederea în frumoasa armată și în destoinicii ei comandanți. Planul de atac al armatei române prevedea ca întâiul obiectiv atins în sectorul Corpului III armată era cucerirea primei linii inamice pe un front de 6 km, de la Podu-Huroaia la Crângeni. Al doilea obiectiv era linia intermediară Măicănești-Olăneasca, la 3 km adâncime. Al treilea obiectiv era a doua linie inamică, Râmniceni-Gulianca, la 5-6 km adâncime.

Din comparația forțelor rezulta o superioritate a forțelor noastre față de cele ale adversarului, o divizie română pentru fiecare 5 km, față de inamic care avea o divizie la 9 km. Situația a devenit complicată când s-a constatat că inamicul pregătea o ofensivă pe același sector de front. Decada a doua a lunii iulie a fost trăită cu deosebită încordare pe amândouă fronturile adverse. În așteptarea clipei supreme, cei doi adversari își măreau vigilența, își îndeseau încercările de a surprinde pe dușman și a afla pregătirile pe care le făcea.

La 23 iulie dimineața, pe toată linia frontului Armatei I, aproape șase sute de guri de tun trimiteau dușmanului, în liniile sale, salutul zgomotos al armatei române, reintrate în luptă după șase luni de tăcere. Pregătirea de artilerie durase trei zile și a fost cea mai mare acțiune de acest fel de pe frontul românesc. Asaltul infanteriei fusese fixat, la început pentru ziua de 25 iulie, la ora 5 dimineața, pe tot frontul armatelor IV, VI ruse și I română. Până la urmă s-a lăsat la înțelegerea între comandanți momentul începerii asaltului pentru a permite o sincronizare cât mai eficientă a acțiunilor. Așa că s-a amânat momentul pentru 26 iulie.

Dar, în după-amiaza zilei de 25 iulie, pe când ofițerii și trupa se găseau în cea mai înaltă dispoziție sufletească, în așteptarea mult doritei zile a asaltului, comandantul Armatei I române primește copiile telegramelor adresate de generalul Șterbacev armatelor ruse de pe frontul român. Armata a VI-a care trebuia să coopereze cu Armata I română la atac, a primit ordin să oprească pregătirea de artilerie, până la noi ordine. A fost cea mai mare lovitură morală dată de comandamentul rusesc armatei române, care se văzuse nevoită să renunțe la ofensivă.

n Rusia revoluția începuse iar reverberațiile se transmiteau pe front, conducând la panică și dezordine pe întreg frontul rusesc, de la Baltica la Marea Neagră. Comandamentul Armatei I române a renunțat în aceste condiții la ofensivă, concomitent cu comandamentul german, datorită evenimentelor deosebite petrecute în alt sector de front, acolo unde Armata a II-a română obținea succese răsunătoare, reușind să străpungă frontul în zona Mărăști.

Linia pe care se oprise Armata a II-a română și pe care se menținea de șase luni, avea o direcție generală nord-vest-sud-est, urmând înălțimile platoului cuprins între râurile Zăbrăuți și Șușița și paralel cu cursul lor. Terenul era foarte accidentat, nu era potrivit pentru dezvoltarea unor operații de mare amploare. Aproape de extremitatea sud-estică a platoului, la cota 500, se găsea satul Mărăști care, așezat la centrul tactic al teatrului de operații, a dat numele său bătăliei. Inamicul organizase puternic frontul său cu lucrări de apărare.

La 14 iulie toate unitățile române erau la postul de luptă. Armata a II-a era organizată pe două corpuri de armată: Corpul IV, sub comanda generalului Văleanu și Corpul I, sub comanda generalului Arthur Văitoianu. Trupele acționau sub imboldul dat de generalul Averescu; prin ordinul de zi acesta făcea apelul suprem la încordarea tuturor puterilor pentru „cea mai dreaptă și mai sfântă cauză – izgonirea cotropitorului din căminele noastre”.

În după-amiaza zilei de 22 iulie artileria Armatei a II-a a început să verse foc din cele 228 de guri de tun. În noaptea de 23-24 iulie trupele Diviziei a 3-a au luat cu asalt tranșeele inamice iar în seara zilei de 24 iulie linia înaintării române era lângă valea Șușiței și se pregătea asaltul asupra satului Mărăști, puternic fortificat de inamic. Brigada a 6-a din Divizia a 3-a avea însărcinarea să atace și să cucerească acest sat. Și, astfel în dimineața zilei de 25 iulie satul Mărăști a trecut în mâinile trupelor române.

Armata a II-a română repurtase o biruință strălucită. Frontul dușman fusese sfărâmat pe o lungime de 30 de km și împins pe o adâncime de 20 km. Zguduirea puternică a frontului rus, produsă de înfrângerea din Galiția a oprit în mers victorios ofensiva Armatei a II-a la Mărăști și a înăbușit-o din fașă. La 3 august Bucovina era din nou în mâna austro-germanilor, linia dușmană cea mai înaintată atingea frontiera rusă și română.

Planul german prevedea atacarea Moldovei din două părți: arhiducele Iosif trebuia să continue ofensiva dinspre Bucovina înspre nordul Moldovei, iar Mackensen primi ordinul să pregătească marea ofensivă de la Siret. Atacul german trebuia să se dea în regiunea Fundeni-Nămoloasa. Morgen trebuia să forțeze trecerea peste Siret cu cinci divizii și să învăluie, de la sud la nord, trupele noastre. Însă planul a fost dat peste cap datorită ofensivei victorioase a Armatei a II-a de la Mărăști.

Pentru apărarea nordului Moldovei, comandamentul româno-rus decisese formarea unei armate de manevră care se aduna la Roman. Germanii aveau în plan străpungerea frontului în sectorul ocupat de trupele rusești. Știau că rușii dispun de doar trei divizii care se opuneau la șapte divizii germane. În noaptea de 6-7 august trebuia să aibă loc o mișcare de înlocuire a trupelor rusești de pe malul drept al Siretului, cu trupe din Armata I română. Astfel dușmanul a trecut la ofensivă și a lovit un front în transformare, neorganizat.

Bătălia de la Mărășești au început-o germanii împotriva rușilor și au sfârșit-o, luptând pe același front cu trupele române. Bătălia de la Mărășești s-a desfășurat pe parcursul a 14 zile, cu jertfe mari de ambele părți, cu forme de luptă dintre cele mai diverse: acțiuni în ofensivă și defensivă, asalturi pe diferite aliniamente ale inamicului, atacuri la baionetă, manevre de inducere în eroare a inamicului, focuri puternice de artilerie etc.

Pentru a revitaliza acțiunile Armatei I în câmpul tactic și ai conferi o viteză de reacție potrivit condițiilor impuse de vigoarea inamicului, pentru a face față riscului crescut ca armata germană să treacă la o ofensivă generală și să cucerească Moldova, Înaltul Comandament român a luat o hotărâre gravă, înlocuirea generalului Christescu, prea prudent în asemenea situații, cu generalul Eremia Grigorescu, eroul de pe frontul de la Oituz.

Generalul Eremia Grigorescu era o figură emblematică și interesantă a războiului nostru. Era întruparea chipului clasic al soldatului de rasă, mândru ca un mușchetar, viteaz ca un cavaler medieval. Pe lângă acestea, o solidă educație militară și tehnică, un ochi sigur și o energie de fier. Optimismul său robust își găsea expresia în formule romantice, ce deveneau populare, impresionau corpul ofițeresc și masele soldățimii și le ridica moralul. Deviza lui „Pe aici nu se trece!” devenise celebră: cu faima ei trecuse generalul de pe frontul Oituzului pe acela al Mărășeștilor. Domina cele mai grele situații printr-o netulburată încredere în sine și în puterea împrejurărilor, declarând de nenumărate ori că acel obuz care să-l ucidă încă nu a fost turnat.

Într-un moment de acalmie generalul a explicat înaltului Comandament român situația critică din sectorul frontului Panciu-Mărășești și a propus și soluții pentru rezolvare. Eremia Grigorescu era hotărât să mențină linia frontului la sud de Mărășești și pregătirea noilor atacuri de pe acest aliniament, inclusiv relocarea în noaptea de 13-14 august a unor divizii române de o parte și de cealaltă a râului Siret. La cererea generalului Prezan, generalul rus a ridicat comanda armatelor ruso-române generalului rus Ragoza și a încredințat-o generalului român Grigorescu. România putea să respire ușurată; apărarea pământului strămoșesc încăpuse pe mâini sigure.

Bătălia de la Mărășești a fost, prin durata, proporțiile și intensitatea ei, cea mai mare bătălie care s-a dat pe frontul românesc în decursul războiului mondial. Aceasta s-a dat pe un front complet închegat, fără nici o soluție de continuitate și de divizii proaspăt refăcute de o parte și de alta, cu efective și armament pus la punct, ridicate la maximum de putere combativă. Caracteristica desfășurării tactice a bătăliei o formează substituirea trupelor rusești de pe linia frontului cu trupe române, datorită dezordinii instaurate în rândurile armatei ruse. Mărășeștii au venit, după Mărăști, ca să facă dovada că vigoarea sufletului românesc nu se alterase și că se putea lua iarăși un loc, cu fruntea sus, în rândul prietenilor și aliaților.

Concomitent cu ostilitățile de la Mărășești, la Oituz începuseră pe 8 august loviturile de artilerie, pregătind ofensiva trupelor austro-germane conduse de generalul Rohr, cu planuri de a face joncțiunea către Mărășești cu trupele conduse de generalul Mackensen. Se manifesta și pe acest front, unde era dislocată Armata a II-a română, indisciplina forțelor rusești, dornice de abandonare a frontului. Se creau mereu goluri în liniile de apărare ale trupelor româno-ruse, prin retragerea rușilor, fapt care crea dificultăți suplimentare în organizarea apărării.

Din nenorocire pentru planurile comandamentului german, pe Rohr îl aștepta la Oituz aceeași neplăcere, pe care o avusese cu două zile înainte Mackensen pe malul Siretului. În locul rusului, plictisit de luptă, el va găsi pe românul dârz, care știa că nimeni nu-și apără mai bine poarta casei lui, decât stăpânul însuși. Luptele au continuat cu înverșunare până în ziua de 22 august, când trupele române, întărite cu forțe din stânga Siretului și cu unități refăcute în nordul Moldovei, resping ultimul atac al inamicului la Târgu Ocna.

Bătălia de la Coșna, ultim ecou al marii bătălii de la Oituz, se încheia la lumina sinistră a incendiului orașului pustiit. Dar cu ea, se stinsese definitiv și nădejdea străpungerii frontului românesc din Munții Oituzului și a cuceririi Văii Trotușului. Generalul Rohr trebuia să imite gestul prietenului său, Mackensen de a renunța definitiv la ofensiva pe Valea Oituzului. Marele plan strategic a lui Ludendorff se prăbușise în cel mai complet eșec. Cleștele celor două armate austro-germane, care trebuia să opereze de-a lungul Trotușului și de-a lungul Siretului, zăcea la pământ cu brațele sfărâmate.

Bătălia de la Oituz e o izbândă a puterii de rezistență a soldatului român. În strânsă legătură cu bătălia de la Mărășești, ea a reușit să zădărnicească marele plan strategic al dușmanului, a salvat Moldova de catastrofa invaziei și a ocupației inamice.

Campania română din 1917 ținuse cincizeci de zile. Ea începuse pe 22 iulie în bombardamentul năprasnic de la Nămoloasa și Mărăști, pentru ca să-și dea sufletul înaintea rețelelor de sârmă de la Cireșoaia. Din punct de vedere strategic, campania din 1917 a fost o dublă izbândă a românilor: una ofensivă la început, când ne-a dat admirabila victorie de la Mărăști, iar a doua în defensivă când armatele române au fost nevoite să pareze loviturile inamicului. Oțelit trupește și sufletește, soldatul român era acum un luptător conștient și viteaz, înflăcărat pentru apărarea patriei lui, disprețuitor al oricărui pericol, gata la orice jertfă.

Este marea biruință a sufletului românesc în campania anului 1917.

Unirea, Alba Iulia, anul XXV, nr. 7848, 2 august 2016, p. 6, partea I.

Unirea, Alba Iulia, anul XXV, nr. 7850, 4 august 2016, p. 6, partea II.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/marasti-marasesti-oituz-1917-autor-avadanei-constantin.htm

Generalul Ioan Dragalina, erou al
Marelui Război pentru Reîntregirea neamului românesc

Istoria anului 1916 găsea România în fața unor decizii majore, cu o situație internațională caracterizată prin mari încleștări de forțe umane, determinate de izbucnirea Primului Război Mondial.

În societatea românească, pe timpul celor doi ani de neutralitate, 1914-1916, au avut loc dezbateri foarte agitate, antrenând casa regală, dar și lumea politică, cuprinsă în parlament și guvern. La 21 iulie/3 august 1914 avea loc la Sinaia Consiliul de Coroană, la care au participat Carol I, prințul Ferdinand I, membri ai guvernului și partidelor politice. La acest consiliu trebuia să se decidă dacă Regatul României va adera la Antanta, la Tripla Alianță sau va păstra neutralitatea. Decizia majorității a fost de păstrare a neutralității temporare, astfel încât România să aibă timp să-și pregătească armata.

Catalizatorul în limpezirea viziunii asupra avantajelor intrării României în război, a fost regele Ferdinand I, care s-a autointitulat în primul rând rege al poporului român și astfel s-a hotărât intrarea României în război, alături de țările aliate din Antanta.

În august 1916, România primea un ultimatum de a decide dacă dorește să se alăture Antantei, „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român a acceptat să intre în război, deși situația de pe fronturile de luptă nu era dintre cele mai bune. De fapt cauza principală a întârzierii intrării în război a României a fost neîncrederea cvasigenerală a liderilor politici și militari români în jocurile pe care le făcea Rusia pe plan internațional.

România și-a negociat cu grijă condițiile pentru intrarea în război de partea Aliaților. Astfel, Bucureștiul cerea recunoașterea drepturilor României asupra teritoriului Transilvaniei. Și astfel România intra în Marele Război pentru Reîntregirea neamului românesc. În acea zi de Sfântă – Mărie, 15 august 1916, România întreagă a auzit cuvântul de îndemn la datorie, de însuflețire a regelui Ferdinand:

„De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și de pe plaiurile Bucovinei, unde Ștefan cel Mare doarme somnul de veci. În noi, în virtuțile, în vitejia noastră, stă putința de a le da dreptul, ca într-o Românie întregită și liberă, de la Tisa până la Mare, să propășească în pace, potrivit destinelor și aspirațiunilor gintei noastre.

ROMÂNI!

Însuflețiți de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâți să înfruntăm cu bărbăție toate jertfele legate de un crâncen răsboiu, pornim în luptă cu avântul puternic al unui popor, care are credința neclintită în menirea lui. Ne vor răsplăti glorioasele roade ale izbândei.

Cu Dumnezeu înainte!”

În aceste condiții își face apariția în teatrul de război un mare lider militar: generalul Ioan Dragalina. Generalul Dragalina provenea dintr-o familie cu tradiție militară, tatăl său fiind ofițer al armatei austriece, iar în anul 1887 a demisionat din armata imperială și a fost primit în armata regală română, unde a evoluat în cariera militară pas cu pas.

După intrarea României în Primul Război Mondial, în noaptea de 14-15 august 1916, și trecerea Carpaților – la începutul lunii octombrie, armata română s-a trezit că trebuie să apere cu înverșunare fiecare palmă de pământ din trecătorile munților. La vremea respectivă, regele Ferdinand a luat mai multe decizii la comanda unor mari unități; l-a destituit pe generalul Culcer, iar în locul acestuia a fost numit la comanda Armatei I generalul Ioan Dragalina.

Pe Valea Jiului, dispozitivele conduse de generalul Dragalina erau pregătite începând cu 10 octombrie 1916 să reziste masivului asalt al trupelor dușmane. Strategia gândită de general în Valea Jiului a dat roade în prima fază, dar în luna noiembrie 1916 valul oștilor dușmane a spulberat orice rezistență românească în zonă, apoi în întreaga Muntenie, până la stabilizarea frontului din sudul Moldovei.

Strategia generalului Ioan Dragalina, numit comandant al Diviziei I de Infanterie, ce apăra frontiera de vest a țării, a fost de a ocupa și fortifica înălțimile munților, pentru a nu risca o confruntare pe teren deschis având în vedere superioritatea numerică și tehnică a dușmanului. Divizia sa a luptat vitejește și, după ce au atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda sa au reușit să ocupe culmile muntoase și să stopeze ofensiva inamică până la începutul lui octombrie.

Situația devine disperată atunci când inamicul străpunge apărarea română prin trecătorile Vulcan și Lainici. Generalul scria în carnetul său personal: „Câte și câte idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburându-mi mintea. Capul sus, Dragalina! Nu te lăsa sclavul gândurilor rele. Cu trupe multe oricine știe să lupte. Arată că știi și cu puține să faci mult. Încrede-te în Dumnezeul părinților tăi și în steaua ta ce întotdeauna te-a luminat. Doamne, fii cu mine!”

Însă înainte de acest lucru, o inspecție a sa din 12 octombrie 1916 în zona înaintată a trecătorii, în dreptul mânăstirii Lainici, s-a sfârșit tragic pentru acesta. Rănit într-un schimb de focuri, generalul Dragalina, împreună cu șoferul și doi ofițeri s-au deplasat în Valea Jiului, pentru a se întâlni cu comandanții aflați în primele linii. La întoarcere, mașina în care se afla generalul a fost surprinsă într-un schimb de focuri, iar două gloanțe l-au atins în braț și omoplat.

Ofițerul a fost transportat de urgență la postul sanitar, pentru bandajarea rănii, iar ulterior dus la spital, la Târgu Jiu și Craiova, unde medicii au găsit ca soluție amputarea brațului. Pentru că medicii au ezitat în efectuarea operației, generalul a fost urcat în tren, din ordin al Marelui Cartier General, și transportat la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București, unde ajunge pe 13 octombrie. Prea târziu însă, pentru că rana i s-a infectat.

Aflat încă în viață, pe patul de spital, generalul a fost vizitat de Regele Ferdinand I al României, care i-a conferit importanta distincție reprezentată de Ordinul Mihai Viteazul. Fiind internat, Generalul l-a întrebat pe medic: „Dar ia spune doctore, cum aș putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce în luptă, păstrându-mi brațul sau tăindu-l?” „Prin amputarea brațului vindecarea ar fi mai grabnică”, răspunde medicul. „Ei bine, taie-l doctore, o să-mi ajungă și un singur braț.”

Transferul pacientului și venirea greoaie a medicilor au întârziat așa de mult intervenția, astfel încât nu s-au mai putut împiedica infecția și moartea generalului în noaptea de 24 spre 25 octombrie 1916. Învingătorul de pe Valea Jiului a închis ochii pentru vecie. Rănile pricinuite de dușman au putut învenina sângele acesta nobil și prețios.

Generalul Dragalina rămâne unul din comandanții glorioși ai rezistenței în Carpați. De mintea, iscusința și bravura sa s-au zdrobit legiunile teutone pe Valea Jiului. Pe patul spitalului, în durerile ranei, el a mai continuat comanda victoriei, urmărind pe inamicul învins. Testamentul lui va fi executat: dușmanul nu va trece Carpații.

După ce Generalul a fost rănit în inspecția pe front, totuși, planul său de operații a fost continuat și dus la îndeplinire de către colonelul Ioan Anastasiu, ceea ce a făcut ca, după alte trei zile de lupte înverșunate, trupele germane să fie respinse dincolo de fosta frontieră.

Viteazul general se afla în spitalul din palatul regal unde era și fiul său rănit, căpitanul Dragalina. Rănit la mână și la umăr, generalul Dragalina a trebuit să sufere operația amputării brațului, operație făcută de dr. Toma Ionescu și doamna dr. Reiner. Starea bolnavului mergea spre bine, doctorii Danielopol și Mămulea îl vedeau și îl îngrijeau în fiecare zi. Cu toate îngrijirile devotate ce i s-au dat, starea sănătății sale s-a înrăutățit brusc, generalul Dragalina încetând din viață.

Soția sa, fiii și fiicele sale, care nu se mai dezlipeau de lângă patul soțului și tatălui lor, au asistat împietriți de durere la ultimele lui momente, în vreme ce Regele aștepta palid lângă ușă.

Simțindu-și sfârșitul aproape, este împărtășit și i se adresează lui Corneliu: „Îndreaptă-mă cu fața spre Banat. Tu să le spui că am murit cu ei în gând!”. Corpul a fost așezat pe un catafalc improvizat până ce va fi transportat la Biserica Albă din București.

Generalul Ioan Dragalina se stingea din viață la vârsta de 56 de ani, scriind o pagină de eroism care nu se va șterge niciodată din istoria și memoria noastră.

Învingătorul de la Jiu poate dormi liniștit somnul celor bravi.

Marele istoric Nicolae Iorga (care îi dedică Generalului pagini în valoroasele sale cărți de istorie) a spus, în discursul rostit la funeraliile eroului: „Generalul care a apărat cu mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat și cu calda lui inimă de bănățean Oltenia, nu mai este! (…) Cu pietate fiecare va privi ultimul lui drum între noi. Căci lacrimile le-am isprăvit! Dar mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când colo departe-n Caransebeș va flutura steagul supt care el și-a vărsat sângele, vom ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz întru pomenirea curatei figuri de erou care se ascunde acum vederilor noastre.”

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/gen-ioan-dragalina-erou-marele-razboi-reintregire-neam.htm

Epopeea Oarba de Mureș – filă sângeroasă a luptei pentru apărarea ființei naționale a poporului român

Toamna anului 1944 găsea armata română angajată în lupte aprige pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupația hitleristă. După episodul tragic de după 23 August 1944, armata română a fost decimată de forțele sovietice, peste 175000 de militari români fiind dezarmați și trimiși în Siberia. Cu greu își refăcea capacitatea de luptă, pentru a duce o ofensivă generalizată în Transilvania.

Semnarea armistițiului cu URSS, care conținea destule condiții împovărătoare impuse României, a fost tărăgănată până la 12 septembrie 1944. Rușii refuzau să semneze acest armistițiu înainte ca România să le predea tezaurul, care fusese ascuns într-o grotă de la Mănăstirea Tismana.

Protocolul militar dintre armata română și armata sovietică a fost semnat abia la 25 septembrie 1944, ceea ce a făcut ca armata română să se angajeze singură în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reușind ca până către jumătatea lunii septembrie să respingă forțele hitleriste de pe teritoriul de atunci al României, până la frontiera vremelnică, impusă prin tratatul Ribbentrop-Molotov și să mențină la nord și la vest de Carpați, în Transilvania, un cap de pod pentru concentrarea trupelor sovietice în vederea angajării lor în luptă.

Pe măsura încheierii victorioase a luptelor cu inamicul de la sud de Carpați, din București și de pe Valea Prahovei, trupele române sunt trimise peste munți, în Transilvania, unde, între 1-4 septembrie 1944, participă la consolidarea dispozitivului de acoperire.

În acest timp a fost reînființată Armata a 4-a română, comandată de generalul Gheorghe Avramescu, iar punctul de comandă al armatei a fost instalat la Făgăraș. Armata a 4-a română a preluat o parte din sectorul de acoperire încredințat inițial Armatei 1-a între Brașov și Gilău, acesteia din urmă rămânându-i pentru acoperire sectorul de frontieră dintre Gilău și Orșova în Crișana și Banat. Astfel, la 4 septembrie se încheie operația de acoperire a frontierei, trecându-se la o altă formă a acțiunilor de luptă.

La 5 septembrie 1944, Armata a 2-a ungară, întărită cu Divizia 8 SS germană trece la ofensivă în podișul Transilvaniei planificându-și loviturile pe trei direcții: Cluj – Aiud – Alba Iulia, direcția principală, Sărmășel – Luduș – Blaj și Târgu Mureș – Târnăveni celelalte două direcții, reușind să pătrundă până la aliniamentul Mirăslău – Veseuș – Târnăveni – Suplac. La 7 septembrie ofensiva inamicului este oprită de către Armata 4-a română. Concomitent, pe direcția Brașov – Sfântul Gheorghe, Corpul de munte român a continuat ofensiva. Trebuie menționat că tot la 7 septembrie 1944 Armata Română a intrat în subordinea comandamentelor rusești iar Marinei militare i s-a făcut dezonoarea de ai fi fost debarcate echipajele, începând cu 3 septembrie și înlocuite cu echipaje rusești.

În dimineața zilei de 9 septembrie, forțele principale ale Armatei a 4-a române – Corpul 6 Armată, Corpul Motomecanizat, Corpul 6 Teritorial au trecut la ofensivă în centrul Podișului Transilvaniei. Pe direcția Târnăveni – Ungheni Corpul 6 Armată a zdrobit rezistențele opuse de inamic între Târnava Mică și Mureș, iar la 14 septembrie au ajuns la Mureș în mai multe puncte și au început pregătirile pentru forțarea râului. Pe direcția Aiud – Turda Corpul 6 Teritorial a dus lupte pe căile de acces spre orașul Turda zdrobind rezistența Corpului 2 Armată ungar, ieșind până în seara zilei de 15 septembrie pe râul Arieș, între Poiana Aiudului și Cornești. În acest timp Divizia 2 Munte Română, de la flancul stâng al Armatei a 4 – a a atacat pe direcția Ocoliș-Băișoara ajungând la nord de Arieș. În a doua jumătate a lunii septembrie și în primele zile ale lunii octombrie Armata a 4 – a Română a dus lupte grele pe cursul mijlociu al Mureșului și pe Arieș între Câmpia Turzii și Târgu Mureș.

În cadrul acestor lupte a avut loc și bătălia de la Oarba de Mureș care, datorită subordonării Armatei române comandamentelor rusești, a devenit cel mai tragic moment din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, un adevărat „Katin” pentru armata română. Ordinul de a ataca frontal și fără sprijin de artilerie Dealul Sângeorgiu din zona Iernut a fost dat de comandantul rus, generalul Trofimenco, căruia i se subordona Armata a 4-a română. În luptele pentru cucerirea pozițiilor germane de pe deal, puternic organizate genistic și apărate de către Divizia 8 Cavalerie SS germană, au căzut peste 11.000 de ostași români din Diviziile 9 și 11 Infanterie române din Corpul 6 Armată pe un front cu o lărgime de numai 400 metri.

După cum spune și cântecul popular: „La Oarba și la Iernut o ținut bătaia mult/Cădeau tații și feciorii/Cum se scuturau bujorii” și așa vărsare de sânge a fost. Au fost chemați sub arme și tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani. Pe 17 septembrie 1944, începea bătălia de la Oarba de Mureș și a continuat 20 de zile, până pe 6 octombrie 1944.

Soluția de a ataca frontal, impusă de comandantul rus, a avut loc, fie pentru că el nu avea încredere în români după patru ani de luptă contra lor, fie pentru că urmărea, din motive personale, să se răzbune pe Armata Română.

Este acest masacru și o consecință a actului de la 23 august 1944.

Misiunea grea de a începe ofensiva pe sectorul din zona Oarba de Mureș îi revenea Regimentului 3 Dorobanți, care a primit ordin să forțeze râul Mureș, în dreptul localității Cipău. Pe Mureș, inamicul avea doar elemente de acoperire (avanposturi), iar cu grosul forțelor sale era organizat pe creasta Dealului Sângeorgiu. Avea astfel avantajul unui întins câmp de vedere și supraveghere pe valea râului și în adâncime, dincolo de Mureș, pe pantele Dealului Cucerdea, zonă ocupată de armata română, până pe culmea acestui masiv deluros. În acest spațiu se putea supraveghea orice mișcare. În plus, avea în față cursul râului Mureș, destul de dificil de traversat.

Ordinul primit era temerar, căci atacarea pieptiș a acestui deal, după forțarea Mureșului, părea imposibilă. Dar obstacolul trebuia înlăturat. El rămânea o piedică în aprovizionarea cu muniție și evacuarea răniților, pe lângă avantajul câmpului vizual și de executare a focului de care beneficia inamicul și-i făcea poziția greu de cucerit. La nord de Mureș, pe pantele de sud ale dealului Sângeorgiu, se afla localitatea Oarba de Mureș, pe care inamicul organizase un punct de sprijin destul de puternic pentru dejucarea unei acțiuni de forțare a acestui important curs de apă, de către unitățile române.

Ca urmare a diversiunilor executate de R. 3 Dorobanți la Cipău, Regimentul 115 Infanterie, din Detașamentul Motomecanizat General Niculescu, aflat la stânga R. 3 Dorobanți, a reușit să forțeze Mureșul și să facă un cap de pod în zona localității Iernut. Prin manevre complexe, executate sub comanda unui corp de comandanți iscusiți, în zorii zilei de 18 septembrie 1944 întregul Regiment 3 Dorobanți, împreună cu statul său major, se găsea la nord de Mureș, făcând legătura tactică la stânga cu Regimentul 115 Infanterie. În aceeași noapte a reușit să treacă Mureșul, în capul de pod și Regimentul 4 Vânători Moto. Prin ordinul Detașamentului Motomecanizat General Niculescu s-a dispus formarea unei grupări alcătuite din cele 3 regimente, aflate în capul de pod: stânga – Regimentul 4 Vânători Moto, centru – Regimentul 115 Infanterie și dreapta – Regimentul 3 Dorobanți, comandată de colonelului Alecu Nicolae, comandantul Regimentului 3 Dorobanți, sub denumirea „Gruparea de atac colonel Alecu”, cu misiunea de a ataca și a ocupa cotele 495 si 463. Descriind mai jos derularea luptelor, se poate deduce puternica încleștare de forțe și spiritul de jertfă supremă a ostașilor români pentru eliberarea teritoriilor răpite României prin tratatul odios Ribbentrop-Molotov.

În dimineața zilei de 18 septembrie 1944, după o pregătire de artilerie, întreaga grupare a pornit la atac. Dar inamicul rezistă, răspunzând cu un foc puternic. Se înregistrează pierderi importante în ambele tabere aflate în luptă. Către ora 12,00, Regimentul 4 Vânători Moto ocupa cota 495, iar Regimentul 115 Infanterie a ocupat drumul dintre cotele 495 si 463. Cu pierderi mari și Regimentul 3 Dorobanți ocupă cu Batalionul II/3 D, cota 463, apoi creasta Dealului Sângeorgiu.

În jurul orei 13,30, inamicul a contraatacat, sprijinit de un puternic foc de artilerie pe tot frontul Grupării de atac – colonel Alecu. Batalionul II/3 D nu poate păstra cota și se repliază la 100 m sub creastă. La stânga sa, R. 115 Infanterie s-a repliat mult mai la sud, punând în dificultate Batalionul II/3 D, al cărui flanc stâng a rămas descoperit. Această eroare tactică va face dificilă situația pentru ziua următoare, când se reia atacul, iar Gruparea de atac colonel Alecu se vede nevoită să se retragă, abandonând cota 463 sub contraofensiva puternică a inamicului. În această zi, 19 septembrie 1944, își pierde viața și comandantul Regimentului 115 Infanterie, locotenent colonelul Brădețeanu.

În ziua de 20 septembrie sectorul de front al grupării suferă modificări, primind întăriri cu Divizia 9 Infanterie, înlocuind Regimentele 115 Infanterie și 4 Vânători Moto. În perioada 21-26 septembrie 1944 au fost inițiate numeroase atacuri, la care inamicul a ripostat cu contraatacuri. Cotele și creasta Dealului Sângeorgiu treceau succesiv de o parte sau alta a forțelor aflate în încleștare, cu pierderi mari de ambele părți.

Ziua de 27 septembrie 1944 aduce noi modificări pe sectorul de front, Divizia 9 Infanterie este înlocuită cu Divizia 21 Infanterie, comandată de generalul Dumitrescu Polihrom și care a inclus și Regimentul 3 Dorobanți. Acesta a suferit unele modificări de organizare cu scopul măririi forței combative în luptă și o mai bună cooperare cu unitățile aflate pe flancurile acestei fâșii ale frontului. În luptele desfășurate de trupele Regimentului 3 Dorobanți s-a evidențiat cu precădere căpitanul (rz) Iosif Ion, cel mai brav ofițer din cadrul regimentului care dispunea de o rară capacitate de manevră. Aici, la Oarba de Mureș, folosind această capacitate în terenul frământat al localității, cu acoperiri pomicole, vii și crânguri, prin care s-a strecurat cu compania, a ocolit așezarea pe la sud-vest, învăluind flancul drept și spatele inamicului și, cu pierderi minime, a ocupat-o. Obiectivul zilei fusese atins.

Dar la ordinele primite, a continuat lupta în vederea ocupării cotei 421 de pe creasta Dealului Sângeorgiu. Folosind porumbiștea și celelalte acoperiri s-a apropiat de înălțime instalându-se pe o poziție favorabilă pornirii la atacul de a doua zi, pentru ocuparea cotei. În cursul nopții inamicul a încercat un nou atac nereușit. Lupta a fost reluată a doua zi, 28 septembrie 1944, cu întregul Batalion de Marș/Regimentul 3 Dorobanți. A fost una dintre cele mai crâncene confruntări din acest sector. Încă din primele ore ale atacului, maiorului Drăgan, comandantul batalionului, a fost rănit și evacuat, transmițând comanda, printr-un curier, căpitanului (rz) Iosif Ion. Acesta reușește să cadă în spatele inamicului, înlesnind astfel accesul tuturor subunităților Batalionului de Marș pe cota 421.

Dar inamicul a dezlănțuit imediat un acerb bombardament de artilerie, de toate calibrele, pe cota și creasta dealului cucerit. Batalionul de Marș a fost întărit cu un batalion de pionieri și un escadron de cavalerie, formând „Detașamentul Capitan Iosif”, cu care s-a continuat atacul. După intrarea Diviziei 21 Infanterie în dispozitiv, în capul de pod, pe același timp ploios, au continuat atacurile și contraatacurile, care uzau forțele încleștate, fără a se produce vreo modificare în aliniamente. Numărul morților și al răniților creștea. Cad morți și grav răniți mulți din tinerii recruți care au venit la Oarba de Mureș cântând „Treceți batalioane române Carpații”. În jurul postului de comandă al Regimentului 3 Dorobanți se întindea o mare baltă de sânge. Era sânge scurs din rănile celor ce așteptau să fie evacuați la postul de prim-ajutor aflat la sud de Mureș, în localitatea Cipău.

Dimineața zilei de 29 septembrie 1944 găsea taberele în lupte înverșunate pentru cucerirea Dealului Sângeorgiu, cu faimoasele cote 495 și 463. Luptele din capul de pod de la Oarba de Mureș au continuat cu aceeași intensitate în zilele de 30 septembrie și 1-5 octombrie 1944, fără ca aliniamentul atins la 28 septembrie să sufere modificări. Doar efectivele se împuținau.

În noaptea de 5 spre 6 octombrie 1944 Diviziile 11 Infanterie si 21 Infanterie au fost scoase din capul de pod de la Oarba de Mureș, fiind înlocuite de Regimentul 3 Călărași, prin extinderea marilor unități ale Corpului 2 Armată Română. După masacrul de la Oarba de Mureș a intervenit, în sfârșit, armata sovietică bombardând pozițiile inamice și rezolvând numai într-o noapte nimicirea forțelor aflate pe Dealul Sângeorgiu.

Era sfârșitul unei etape eroice: „Oarba de Mureș”. În această localitate de pe Mureș s-a făcut și un joc politic. A fost, poate, o încercare a rușilor de a demonstra că România este neloială și cu o capacitate militară scăzută, deși contrariul acestora fusese dovedit în luptele de până atunci. În plus, Oarba de Mureș poate fi și o provocare. Dacă nu ne supuneam ordinelor armatei rusești, nu am fi avut dreptul de a fi a patra putere militară participantă la înfrângerea Germaniei, am fi pierdut dreptul de a ne numi aliați, am fi pierdut dreptul nostru istoric asupra Transilvaniei.

Comandamentul român care a condus trupele la acest măcel, nu neprevăzut, a înțeles marea miză politică a momentului iar ostașii căzuți la Oarba de Mureș sunt niște martiri ai neamului. Fără capitularea necondiționată de la 23 august 1944 nu ar fi avut loc nici masacrul de la Oarba de Mureș și alta ar fi fost și soarta României și a elitei sale politice, culturale și militare românești.

Acești eroi-martiri își duc somnul de veci în cimitirul eroilor din localitatea Oarba de Mureș.

Singura rugăminte și mesaj ale acestor eroi, către generațiile viitoare, a fost: „SĂ NU NE UITAȚI!”.

ASTRA și România tuturor românilor, Alba Iulia, ed. Unirea, 2018, pp. 79-83

și online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/epopeea-oarba-mures-autor-avadanei.htm

Începutul conferinței de la Yalta, 4 februarie 1945

Apropierea sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial a adunat la masa tratativelor principalii actori participanți în cele două tabere la marea conflagrație și marea nenorocire pentru multe popoare.

La data de 4 februarie 1945 au început lucrările Conferinței de la Yalta, conferință desfășurată pe parcursul a 7 zile și în cadrul căreia au fost discutate numeroase probleme legate de configurarea lumii după acest război.

Conferința de la Yalta este asociată cel mai mult cu împărțirea sferelor de influență între marile puteri: SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, a căror delegații au fost conduse de către șefii de state Roosevelt, Churchill și Stalin.

Întâlnirea de la Yalta a fost cea de-a doua întâlnire a celor trei mari conducători, prima avusese loc la Teheran în anul 1943. În cadrul celor două conferințe s-au dezbătut și s-au luat decizii, care vor schimba cu adevărat cursul istoriei.

La lucrările conferinței de la Yalta fiecare dintre cele trei mari puteri ale lumii avea propriile interese, pe care doreau să le obțină. Astfel, Statele Unite doreau să se asigure că rușii vor intra în război contra Japoniei, în luptele din Oceanul Pacific, urmând să negocieze după război aranjamentele influenței în zonă, deși în această privință Stalin era oricum nerăbdător să se răzbune pentru înfrângerea din războiul ruso-japonez, când Uniunea Sovietică a pierdut influența în Manciuria.

Marea Britanie dorea să-și mențină imperiul colonial și o poziție cât mai privilegiată în împărțirea zonelor economice, pe când Uniunea Sovietică era interesată să obțină mai mult teritoriu, să-și consolideze poziția în teritoriile deja ocupate și să aibă o influență cât mai mare în țările est-europene.

Roosevelt, președintele SUA a acceptat condițiile lui Stalin, sperând că va reuși în viitor să tempereze pretențiile Uniunii Sovietice, prin cooptarea acesteia în Organizația Națiunilor Unite. Dar aceste concesii făcute sovieticilor au fost de rău augur, deoarece nehotărârea Statelor Unite și a Marii Britanii a încurajat extinderea sferei de influență sovietică în estul Europei, fapt ce va duce în scurt timp la crearea blocului comunist.

Mai mult decât atât, Uniunea Sovietică a fost de acord să se alăture Națiunilor Unite doar cu condiția, secretă de altfel, ca membrii permanenți sovietici din Consiliului de Securitate să aibă drept de veto, dându-se astfel și mai mult control sovieticilor pe plan internațional.

Unii istorici sugerează ideea că starea de sănătate precară a lui Roosevelt a fost de vină pentru concesiile făcute rușilor, deși se poate spune și că Roosevelt a vrut să prevină și un conflict deschis cu sovieticii, din moment ce Stalin controla cea mai mare parte din estul Europei, având o armată de trei ori mai mare decât cea a generalului Eisenhower din toată Europa.

Astfel la Yalta, cei trei mari lideri mondiali au ratificat înțelegerile anterioare legate de divizarea Germaniei, urmând ca nu peste mult timp, la terminarea războiului să fie formate patru zone de ocupație, una pentru fiecare din cele trei națiuni dominante, plus una pentru Franța. Berlinul urma, de asemenea, să fie divizat în patru sectoare, orașul devenind între timp un simbol al războiului rece, datorită ridicării zidului Berlinului în anul 1961.

Deciziile luate la Conferința de la Yalta au fost considerate de majoritatea popoarelor din estul Europei ca un act de trădare din partea occidentalilor, deoarece au lăsat aceste națiuni la mâna sovieticilor pentru mai bine de 45 de ani.

Pictorul Sava Henția

La 1 februarie 1848 venea pe lume Sava Henția, în satul Sebeșel, localitate aflată în apropierea orașului Șebeș-Alba, cel care avea să devină unul dintre cei mai mari pictori români din secolul al XIX-lea.

După absolvirea școlii primare în satul natal, în anul 1862, acesta pleacă la București, unde continuă studiile, avându-l ca profesor pe cunoscutul pictor Theodor Aman. În perioada cât a studiat la București a pătruns adânc în tainele misterioase ale picturii, fiind influențat de primul artist român modern, pictorul Theodor Aman.

Între timp, artistul obține o bursă de studii la Paris, unde s-a înscris la „Academie des Beaux-Arts”, devenind elevul pictorului Alexandre Cabanel. Tânărul Sava Henția se întoarce după terminarea studiilor la București, pentru a deveni cadru didactic. Participă la Războiul de Independență (1877-1878), fiind martorul ocular al acelor scene sângeroase, artistul pictează numeroase scene de campanie, fiind considerat un adevărat reporter de război care a așezat pe pânză istoria României.

Să nu uităm că pe frontul Războiului de Independență a participat în același timp și pictorul Nicolae Grigorescu.

Campaniile militare din Războiul de Independență i-au marcat cariera artistică, definitivându-i stilul ce a lăsat amprente semnificative pe manuscrisele istorice ale picturii românești. Din acea perioadă au rămas desenele Soldat călare, Trecerea Dunării la Corabia, Lângă Lagărul din Calafat. Alte desene au devenit ulterior compoziții executate în acuarelă și ulei, între care se disting lucrările Întâlnirea și Transport de provizii pe front. Moștenirea sa artistică cuprinde peste 500 lucrări, atât compoziții mitologic – alegorizante, opere de inspirație mitologică și istorică, portrete, scene de război, vânătoare, natură statică și pictură murală.

Patrimoniul său artistic este expus astăzi în mai multe muzee, printre care se numără: Muzeul Colecțiilor de Artă din București, Muzeul orășenesc „Ioan Raica” din Sebeș, Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea, Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul „Teohari Antonescu” din Giurgiu, Muzeul de artă din Brașov, Muzeul de artă județean Prahova „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești.

Fiind și un împătimit al picturii murale, Sava Henția ia parte la lucrări de restaurare la mănăstirea Brebu, la Biserica ortodoxă din Sebeș și Vințu de Jos.

La 21 februarie 1904 steaua artistului s-a stins, memoria acestui mare corifeu al picturii românești ocupând o pagină importantă în marea carte a culturii neamului. Înscriindu-se în tendințele vremurilor în care s-au intensificat schimburile culturale dintre Ardeal și România, se poate spune că Sava Henția și-a adus contribuția la cristalizarea conștiinței naționale românești.

În fiecare an, la 1 februarie, noi cei din Alba Iulia îl omagiem pe marele pictor Sava Henția în satul său natal, alături de profesori, elevi și cetățeni ai acestei localități.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/pictor-sava-hentia.htm?fbclid=IwAR0YO_rOTOeANXA7MYHqALogftmUXXTu4t9OMhsOd-NhN3-tpgShN1lelVQ

Traian Vuia, un român care a marcat istoria mondială a aeronauticii

Pe câmpul Montesson de lângă Paris, la data de 18 martie 1906, Traian Vuia efectua primul zbor din lume cu un aparat autopropulsat, mai greu decât aerul. Cu acest zbor Traian Vuia avea să intre în istorie ca un pionier al aviației mondiale. El este considerat inventatorul primelor avioane care aveau propriile sisteme de decolare, de propulsie și de aterizare. Astfel, el îndeplinea visul aprig împletit cu istoria cunoscută a omenirii: zborul.

Încă de la 16 februarie 1903, Traian Vuia a depus la Academia de Științe a Franței un memoriu pentru obținerea unui brevet de invenție pentru un „aeroplan-automobil”. Aparatul poreclit „liliacul” a fost realizat și pregătit de zbor încă din luna decembrie 1905.

Documentele vremii descriu modul cum a decurs zborul: „după o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care palele elicei s-au oprit și avionul a aterizat”. Zborul a îndeplinit toți parametrii tehnici propuși de Traian Vuia.

Parcurgând datele biografice, putem afla că Traian Vuia s-a născut în 1872, în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi Traian Vuia, județul Timiș) din (fostul comitat) Caraș-Severin, fost în Austro-Ungaria, în prezent în România. Părinții săi au fost preotul Simion Popescu și Ana Vuia; aceasta fiind cea de-a doua lui soție.

A urmat cursurile primare la Bujor (azi Traian Vuia) și Făget. Între 1884 și 1892, urmează liceul la Lugoj. Aici petrece mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta și încuraja mai târziu în cariera sa.

Traian Vuia a dovedit de când urma cursurile primare, și apoi secundare, o atracție irezistibilă și o predilecție pentru mecanica aplicată și de fizică. La zece ani asista la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvolta o mare pasiune pentru zmeie. El urmărește atent detaliile lor și încearcă să construiască altele mai perfecționate.

Ajuns la liceu, Traian Vuia își însușește noțiuni de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie, ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forțele care acționează la lansarea și menținerea lui în aer, condițiile de echilibru etc. Voia să înțeleagă zborul și, mai ales, voia să mânuiască zmeie, să le facă a se mișca în văzduh după propriile idei. Astfel putem considera că acesta crea și fundamentele unei noi științe: aerodinamica.

După absolvirea liceului și trecerea cu succes a bacalaureatului în 1892, Traian Vuia se înscrie la Politehnica din Budapesta. A urmat pentru un an cursurile Politehnicii, secția mecanică, la seral. Neavând destui bani, se va înscrie la Drept și va practica în birouri de avocatură din Banat pentru a-și putea asigura mijloacele de trai. Astfel o bună parte din studenția lui Vuia este deviată de la adevăratele lui aspirații și aptitudini.

Tânărul reușește să se afirme și în domeniul științelor juridice. Astfel la 6 mai 1901, Traian Vuia își ia doctoratul în Științe Juridice cu teza: „Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”. După terminarea facultății Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman și începe să-și construiască primul aparat de zbor, pe care-l numește aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reușește să-și ducă la capăt proiectul și decide în schimb să plece la Paris, în iulie 1902. Vuia spera că aici va găsi pe cineva interesat să-i finanțeze proiectul, mai ales a pasionaților de aerostate însă s-a lovit de mult scepticism asupra ideii că o mașină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura.

Înainte să plece în capitala Franței, i-a spus mamei sale: „Mă duc departe, la Paris, dar lasă, mamă, să nu-ți pară rău; că am să viu de acolo în zbor sau n-am să mai vin niciodată acasă”. Traian Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect dar încearcă și să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut pentru că-i lipsește un motor adecvat și este instabil.

În iarna lui 1902/1903, Vuia începe construcția aparatului, perfecționând până în minime detalii planurile originale la care lucrase cu un an înainte la Lugoj. Se lovește din nou de probleme de natură financiară, dar reușește să le depășească, ajutat și de mentorul său Coriolan Brediceanu. În toamna lui 1904 începe să-și construiască și un motor, tot invenție personală.

Vuia însă continuă să-și promoveze proiectul și-l trimite Academiei de Științe de la Paris pe 16 februarie, 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât și procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul cu motivația că ar fi prea utopic, cu mențiunea că: Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis.

În ciuda acestor obstacole, Vuia nu renunță la proiect și se înscrie pentru un brevet, acordat pe 17 august 1903 și publicat pe 16 octombrie 1903. Invenția brevetată se numește aeroplan automobil. În 1904 obține un brevet pentru această invenție în Marea Britanie.

Întreaga parte mecanică e terminată în februarie 1905. Aparatul este gata în decembrie 1905, după ce i se montează motorul, și este numit Vuia I, poreclit Liliacul, din cauza formei sale. Avea prevăzută o greutate totală de 250 kg, o suprafață de susținere de 14 m² și un motor de 20 CP. Primele experimente au început în 1905, ca pe un automobil, cu aripile demontate, pentru a căpăta experiență în manevrarea lui.

Multe ziare din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare. De atunci a fost scoasă în evidență și propagată ideea că Vuia a reușit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii, „la bord”, fără „ajutor extern” (pantă, cale ferată, catapultă etc.). Totuși, au fost și mai există multe contradicții și dezbateri asupra definiției de primul aeroplan.

Traian Vuia a continuat să își perfecționeze avioanele, primul motor utilizat fiind înlocuit cu altul, de 24 cai-putere, astfel că aparatul Vuia nr. 1 a devenit Vuia nr. 1 bis, apoi Vuia nr. 2. În colaborare cu Marcel Yvonneau, a realizat și brevetat două elicoptere (între anii 1918-1922) care aveau mai multe rotoare de sustentație, și cu axe separate.

Pe lângă acestea, Vuia a construit și o torpila aeriană, în 1917, în colaborare cu Victor Tatin, și generatoarele de aburi de joasă și înaltă presiune. În 1946, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Patru ani mai târziu, s-a stins din viață, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din București.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/traian-vuia-roman-marcat-istoria-aeronauticii-autor-avadanei.htm

Traian Vuia, promotor al marilor idealuri de Unire ale românilor

La 17 aprilie 1918, aflându-se la Pais, începe demersurile pentru a pune bazele „Comitetului Național al Românilor din Transilvania”, acțiune încheiată cu succes la 30 aprilie, în același an.

Noua societate, avea drept organ de presă revista „La Transylvanie”, unde Vuia a publicat numeroase articole prin care să susțină cauza de unire a Transilvaniei cu România.

Traian Vuia s-a stabilit la Paris pentru a studia și pentru a-și materializa invențiile în domeniul aeronauticii.

La 18 martie 1906, inventatorul român Traian Vuia realiza la Paris primul zbor autopropulsat din lume, cu un aparat de construcție proprie, mai greu decât aerul. Aparatul de zbor, proiectat și realizat de Traian Vuia, era denumit Vuia-I, zis și „Liliacul”, s-a ridicat un metru în aer, a zburat 12m după care a căzut la sol, din cauza unor defecțiuni tehnice.

Evenimentul epocal a fost marcat însă, dându-i inventatorului curaj și speranțe pentru acțiuni de perfecționare a proiectului.

Traian Vuia întreprinde o serie de cercetări privind parametrii de zbor pe modelul Vuia-I, și ajunge la concluzia că pentru asigurarea stabilității de zbor este nevoie de un motor mult mai puternic pentru propulsie. Astfel, inventatorul achiziționează un motor de tip Antoinette modificat, și aparatul Vuia-I devine Vuia-II, brevetat în anul 1907 în Belgia. Acest aparat avea performanțe mult sporite, astfel că, în 1907, el avea să zboare pe o distanță de 70 de metri, la o înălțime variabilă.

Traian Vuia s-a bucurat de recunoașterea rezultatelor activității sale, chiar dacă multă vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită francezului de origine braziliană, Alberto Santos-Dumont. Contemporanii lui foloseau pentru aparate de zbor diferite artificii tehnice pentru decolare:catapultarea sau tracțiunea cu alte vehicule. În cazul fraților Wright, aceștia foloseau șine pentru lansarea mașinii lor de zbor.

Viitorul inventator român s-a născut la 17 august 1872, în localitatea Surducu Mic, județul Timiș, copilărind și urmând cursurile școlii primare în această localitate. Urmează apoi cursurile liceale la Lugoj, între anii 1884-1892. Încă din copilărie îl pasionau științele tehnice, îl fascinau zborurile păsărilor și a zmeielor. Pe timpul când urma cursurile liceale la Lugoj a construit mai multe modele de aparate de zbor de tipul zmeielor.

După ce a trecut examenul de bacalaureat, în anul 1892, Traian Vuia a plecat la Budapesta. S-a înscris mai întâi la Politehnică, dar veniturile pe care le avea nu i-au permis să urmeze cursurile acestei facultăți, și de aceea se va transfera la Facultatea de Drept. La 6 mai 1901, Traian Vuia își ia doctoratul în știinte juridice solicitând, în conformitate cu drepturile minime pe care le avea un student român, ca diploma eliberată să fie redactată în limba latină și nu în limba maghiară.

Aflat în capitala Franței, Traian Vuia a luptat neobosit pentru realizarea dorinței de unire a românilor din Transilvania, ducând o adevărată campanie pentru unificarea cu România. Totodată, Traian Vuia s-a manifestat nu numai pe plan științific și tehnic, dar și în domeniul diplomației, cunoștințele juridice și relațiile pe care și le crease în Franța i-au permis să acționeze eficient pentru apărarea drepturilor românilor de pretutindeni și de acasă.

La Conferința de pace de la Paris (1919-1920) a participat în calitate de consilier, în cadrul delegației române, la consfințirea realizării României Mari și recunoașterea actului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 pe plan internațional. Cu această ocazie a publicat lucrarea „Le Banat” spre a face cunoscute realitățile conaționalilor de aici. În aceeași perioadă, a publicat sub pseudonim o colecție de articole apărute în Austro-Ungaria, în care erau calomniate celelalte puteri participante la Conferința de pace: Rusia, Franța și Marea Britanie.

Mereu activ, nu numai în cercetarea aviatică, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, inginerul român a creat în 1943 „Frontul Național al Românilor din Franța”. Această organizație a acționat în legătură cu rezistența franceză, în lupta împotriva ocupației germane. Dar Traian Vuia nu a abandonat nici un moment cercetările în domeniul aerodinamicii și a mecanicii avioanelor. A aprofundat studiul asupra parametrilor de stabilitate a aparatelor pe timpul zborului și a caracteristicilor de manevrabilitate. Astfel, el a fost preocupat de zborul vertical și de menținerea aparatului la punct fix în zbor. Numeroasele experimente întreprinse se vor concretiza în brevetul „Perfecționări la mijloacele de propulsie, de tracțiune și de sustenație”, cu aplicabilitate la nave, elicoptere sau roțile cu palete ale turbinelor.

În perioada 1818-1925, după numeroase cercetări de succes, a proiectat și realizat prototipurile a două elicoptere, pe care intenționa să le introducă în fabricație în România. Aceste realizări le prezintă la o conferință științifică pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigație Aeriană, precum și direcțiile de perfecționare a soluțiilor constructive și a domeniilor de utilizare ca zboruri comerciale pe distanțe scurte. Propunerile lui Traian Vuia au contribuit la definirea căii de evoluție tehnică a avioanelor în detrimentul dirijabilelor, care erau mult prea riscante și cu viteze de zbor limitate.

În 1923 intenționa să treacă la producția de serie a aparatelor sale de zbor și a unor elicoptere, la uzinele Reșița. Inventatorul i-a dat unui prieten următorul mesaj pe care să-l ducă în țară: “Povestește prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat ‘mai greu decât aerul’. (…) Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va crește rapid, specialiștii vor realiza motoare speciale, aviația va avea o industrie înfloritoare pe temeiul experienței mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alții, tot mai mulți. Așa se realizează progresul…” Din nefericire, el nu a primit sprijinul pe care l-a solicitat și a fost nevoit să-și amâne revenirea în România. Inventatorul român a colaborat eficient cu francezul M. Yvonneau, iar la Expoziția „Traian Vuia” de la București din anul 1957, acesta declara cu entuziasm că: „Vuia proiectase pe vremea aceea un aparat cu patru rotoare, în tandem, înzestrat cu o cabină pentru 100 de pasageri. Din nefericire, ideea a rămas în suspensie”.

Vuia nu era interesat numai de aerodinamică, ci și de ameliorarea performanțelor tehnice ale motoarelor. În plus, în 1925, a realizat un generator de abur original, cu circulație forțată unică, cu presiune si temperatură înaltă și cu randament termic ridicat.

Calitățile lui de inventator desăvârșit i-au atras aprecieri deosebite din partea guvernului francez, care i-a oferit resursele necesare pentru a proiecta și realiza, împreună cu Victor Tatin, a unei torpile folosită cu succes de marina militară. De asemenea, Traian Vuia a fost desemnat să țină a cuvântare la Expoziția Internațională de Aeronautică de la Paris, din anul 1937, din partea conducerii pavilionului românesc. Dar a ratat acest eveniment datorită faptului că directorul Dimitrie Gusti s-a îmbolnăvit și noua conducere nu a mai avut interesul pentru a desfășura această acțiune. Acest episod l-a marcat profund pe Traian Vuia, fiind împiedicat și cu alte ocazii să aducă în România rezultatele muncii lui în domeniul aeronauticii, și în general al mecanicii.

În 1950, Traian Vuia revine în țară, grav bolnav, și la 3 septembrie în același an se stinge din viață la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

Astfel trecea la cele veșnice încă un mare patriot român care a depus toate eforturile pentru realizarea visului de veacuri a poporului român, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și formarea ROMÂNIEI MARI.

Unirea, Alba Iulia, anul XXVI, nr. 8444, 17 august 2018, p. 5.

Nicolae Tesla – un geniu al istroromânilor

Nicolae Tesla – a Genius of the Istro-Romanians

Abstract

Nikola Tesla, of Istro-Romanian origins, was an engineer, scientist and inventor who discovered and patented the rotating magnetic field, the basis of most alternating-current machinery. He also developed the three-phase system of electric power transmission. He immigrated to the United States in 1884 and sold the patent rights to his system of alternating-current dynamos, transformers, and motors to George Westinghouse. In 1891 he invented the Tesla coil, an induction coil widely used in radio technology.

Keywords: Istro-Romanians, Nikola Tesla, engineer, scientist, inventor.

Marele savant și inventator Nicolae Tesla (Nikola Tesla) s-a născut la 10 iulie 1856, în satul croat Smilian, provincia Lica, cu centrul la Gospici. Era fiul lui Milutin Teslea și al Gicăi Mandici. Tatăl provenea dintr-o familie de grăniceri antiotomani din provincia Croația, anexată pe atunci Austriei.

În vremea aceea provincia Lica era locuită de istroromânii morlaci (așa cum se denumeau în limba croată), poposind pe aceste meleaguri în Evul Mediu, unde au migrat din Transilvania și de la sud de Dunăre. Așa susțin majoritatea istoricilor și lingviștilor români și străini.

Deoarece biografia marelui inventator este cuprinsă de mister și existând dispute aprige între istorici, oameni de cultură, politicieni, privind apartenența lui la o națiune sau alta din zonă, sunt necesare câteva elemente de documentare asupra originii istroromânilor din zonă.

Istroromânii reprezintă o ramură a românilor care au migrat în Evul Mediu din aria de formare a poporului român spre vest și s-au așezat în Peninsula Istria, astăzi aparținând Croației. Încă din perioada stabilirii în Istria, aceștia s-au aflat într-un continuu proces de asimilare de către populația majoritară croată, iar în prezent numărul istroromânilor, considerându-i ca atare pe cei care vorbesc limba istroromână, este estimat la aproximativ o mie de suflete.

Istroromâni mai trăiesc în prezent într-un sat, Žejân (Jeiăn, Žejane), la nord-est de muntele Učka, și în alte șapte sate și cătune la sud de acest munte. Alții sunt răspândiți în orașe din Croația și în emigrație, mai ales în Europa Occidentală, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.

Etnonimul „istroromâni” este un exonim creat de lingviști. Cei de la sud de muntele Učka își zic vlåš „vlahi” (singular vlåh), iar cei din Žejân – žejånci „jeiăneni”. De istroromâni, dar mai ales de limba lor s-au ocupat relativ mulți cercetători, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar locul lor de origine exact este controversat și în prezent.

Specificitățile culturale ale istroromânilor s-au pierdut aproape total, iar limba lor este puternic influențată de limba croată, fiind considerată de UNESCO în pericol grav. În prezent există unele acțiuni de salvare și păstrare a identității și a limbii istroromâne, desfășurate de către asociații culturale, cu un oarecare sprijin din partea autorităților.

Numele de familie inițial era de Drăghici, dar acesta a fost înlocuit în timp, prin porecla de Teslea, după meseria de dulgher(teslar), transmisă în familie din generație în generație. Tatăl viitorului savant a îmbrățișat inițial cariera militară, dar din cauza privațiunilor insuportabile pentru acesta, o abandonează trecând la seminarul teologic. După absolvire devine preot ortodox în 1845 la biserica din comuna Smilian. Om cult, avea cunoștințe aprofundate despre literatură, filozofie, științele naturale și matematică. Fenomenul de deznaționalizare de către croați i-a adunat pe istroromânii morlaci sub stindardul bisericii ortodoxe.

Mama lui Nicolae Tesla, Gica Mandici, româncă și ea după nume, a rămas orfană din fragedă copilărie, având ca ocupație grea, să se ocupe de creșterea celor șase frați mai mici. Tatăl ei a refuzat să o trimită la școala cu limbă străină, dar ca autodidactă și-a completat cultura după căsătorie, ca elevă a soțului ei.

În casa Tesla se adunaseră o bibliotecă vastă, cu lucrări din diferite domenii, inclusiv științifice și tehnice. Smilian era un cadru ideal pentru creșterea copiilor de către soții Tesla. Unul din modurile lor preferate de recreere era o moară de apă, un dispozitiv care cuprindea concepte intrinseci, care mai târziu aveau să formeze fundamentul inovatoarelor turbine cu aburi Tesla, fără lame. Alte invenții din copilărie cuprindeau o pocnitoare din tulpină de porumb, care conținea principii pe care mai târziu Tesla avea să le adapteze când a conceput armele cu raze de particule, un cârlig special pentru prins broaște, capcane pentru păsări și o umbrelă de soare folosită într-o încercare nereușită de zbor de pe acoperișul hambarului.

Dar creația lui cea mai ingenioasă a fost o elice pusă în mișcare de șaisprezece gândaci de mai și care funcționa ore întregi.

Urmărea îndeaproape zborul păsărilor de curte, un subiect de interes, care a făcut ca, mai târziu în cursul vieții, să inventeze o mulțime mașini de zbor.

Nicolae Tesla a avut privilegiul de a aduna foarte multe informații de la tatăl său, iar talentul de inventator se pare că l-a moștenit de la mama lui, o femeie care inventa fel de fel de mijloace pentru a-i ușura munca în gospodărie. Când tatăl său a fost promovat și a primit o nouă parohie în orașul Gospici, s-a mutat aici întreaga familie, iar Nicolae a început învățătura la gimnaziul real din localitate. Era o școală nouă, cu o catedră de fizică bine dotată. Chiar el povestea în memoriile sale: „Am fost interesat de electricitate încă de la începutul învățăturii.,…, Am citit tot ce exista pe acest subiect… și am făcut experiențe cu baterii și bobine de inducție”. De asemenea, a început să facă experiențe cu turbine de apă și motoare care utilizau puterea obținută din diferențe de presiune, gândind serios la realizarea unei mașini perpetue.

După ce a văzut un desen sau o fotografie a cascadei Niagara, Tesla l-a anunțat pe unchiul lui, Josip, că într-o zi avea să amplaseze o roată gigantică sub cascadă pentru generarea curentului electric.

În anul 1870, la vârsta de 17 ani, Nicolae s-a mutat de la Gospici la Karlovac (Carlstadt) – Zagreb, pentru a urma gimnaziul real superior. Aici a aprofundat pregătirea la limbi străine și matematică. Profesorul cu cea mai mare influență a fost Martin Sekulic, care preda fizica și care făcea experiențe în laborator cu aparate inventate chiar de el. Aceste experimente i-au provocat ecouri profunde în sufletul său, ambiționându-l să învețe cu sârguință și să termine seminarul în trei ani față de patru cât prevedea structura de învățământ.

Problema cea mai grea a fost ca Nicolae să își convingă tatăl că nu dorește o carieră clericală ci vroia să urmeze calea ingineriei. Îmbolnăvindu-se de malaria care bântuia prin orașul Gospici, a zăcut 9 luni de zile, gata-gata să se prăpădească. Într-un moment de liniște i-a spus tatălui că poate să se facă bine numai dacă îi promite că-l lasă să urmeze ingineria. Atunci tatăl i-a explicat solemn: „Te duci la cea mai bună școală tehnică din lume.” Și, astfel, îl vom găsi bătând la ușa Politehnicii din Graz, la sud de Viena, unde a reușit la examenele de admitere. Dar cum trebuia să satisfacă mai întâi stagiul militar de trei ani în armata austriacă, și fiind în pregătiri un mare război cu turcii, acesta a ales calea de a evita recrutarea prin a se ascunde în munți până în 1875, când s-a întors la Gospici. Cu o nouă bursă din partea Autorității Militare de Frontieră, a început cursurile universitare la școala din Austria. Milutin Tesla a ales pentru fiul său această școală deoarece era una dintre cele mai avansate din regiune. Acolo predase și marele fizician și filozof Erns Mach.

Plănuind să devină profesor, Nicolae Tesla a urmat cursurile de aritmetică și geometrie, cursurile de fizică teoretică și practică, dar și cursurile de calcul integral ale profesorului Alle. Alte cursuri urmate au fost: chimia, mineralogia, construcțiile de mașini, botanica, teoria undelor, optica, limba franceză și engleză. Astfel a ajuns să cunoască nouă limbi străine, ușurându-i accesul la studiul asupra operelor lui Descartes, Goethe, Spencer, Voltaire și Shakespeare.

Studia cu mare intensitate programa școlară, fiind atent la orice experiență de laborator în domeniul electrotehnicii. Așa a intrat în conflict cu profesorul său Poeschl, asupra unui generator de curent alternativ, echipat cu colector. Ideea lui Tesla era că „electricitatea, în stare ei naturală, este alternativă” și de aceea generatorul nu trebuia să fie echipat cu colector. Ani în șir l-a frământat această problemă, până a reușit să-l combată pe profesorul său. Efortul intelectual deosebit, surmenajul l-au făcut la un moment dat să neglijeze școala și să se apuce de probleme lumești, fapt care aveau să-i provoace ruinarea financiară și exmatricularea de la școala din Austria.

După moartea tatălui său, în 1880 Nicolae Tesla a plecat în Boemia, înscriindu-se la Universitatea din Praga, unde îl regăsește pe profesorul Mach, fiind numit rectorul acestei universități. La Praga, prin cursurile ținute de profesori renumiți, și-a format o linie de gândire, care avea să domine punctele de vedere ale lui Tesla în privința lumii și aveau să servească ca tipar pentru creațiile lui originale în domeniul inventicii. Când a părăsit universitatea, la sfârșitul cursurilor, Tesla făcuse pași importanți, atât sub aspect teoretic, cât și practic, în sensul rezolvării dilemei curentului alternativ. Tesla scria: „Am făcut un progres decisiv, care a constat în detașarea colectorului de pe mașină și studierea fenomenelor sub acest nou aspect”. Tesla a rezolvat până la urmă problema, dar conceptualizarea sa presupunea noi principii de abordare. Astfel invenția a fost cunoscuta în lumea tehnicii și tehnologiilor cu denumirea de „Crearea curentului alternativ sau câmp magnetic rotativ”.

După moartea tatălui său își va câștiga singur existența lucrând la diferite firme din Europa. Astfel îl vom găsi angajat la Budapesta, la noua centrală telefonică „American”, unde a avut posibilitatea să învețe, la prima mână, cum funcționa cea mai modernă invenție a vremii. Aici avea să intre în contact cu invențiile lui Thomas Edison: o formă perfecționată a telefonului lui Bell, telegraful multiplex, microfonul cu grafit. Cu aceste acumulări, Tesla a reușit să inventeze primul difuzor audio.

În baza unei recomandări, Tesla pleacă la Paris, unde este angajat la „Compania continentală Edison”. Aici, modifică dinamo-mașina Edison. În cadrul aceleiași companii, construiește o centrală electrică la Strasbourg. Deși i se promiseseră 25.000 dolari, la încheierea dificilei lucrări a fost frustrat de gratificații. Unul din asistenții lui Edison, Charles Bechelore, îi propune să emigreze în America și îi dă o scrisoare de recomandare pentru Edison personal (1884). După unele peripeții (i s-au furat banii în gara Le Havre), se adresează proprietarului vasului, care îi înțelege situația (biletul și locul îi aparțineau, fiind nominalizat) și pe baza documentului de bord se îmbarcă pe vas, cu destinația New-York, unde se prezintă la Edison. Este primit cu dificultăți și răceală, dar în baza recomandării scrise, este angajat în atelierele companiei, ca inginer-electrician pentru repararea motoarelor și generatoarelor de curent continuu „Edison”.

O situație neprevăzută îl face să se remarce în mod deosebit (1885). Transatlanticul Oregon, dotat cu generator „Edison”, care se defectase, și care trebuia să plece spre Europa la dată fixă; avea toate locurile vândute și întârzierea le-ar fi adus armatorilor mari pagube. Firma lui Edison îl însărcinează pe Tesla să repare scurt-circuitul generatorului, cauză pe care o descoperă în spirele înfășurării bobinei și o remediază, rebobinând-o în 20 de ore. Edison îi promisese un premiu de 50.000 dolari dacă defecțiunea este îndepărtată în timp util plecării vasului la dată programată. Nava pleacă la timp, dar promisiunea premiului se transformă în explicații: fusese o glumă. Nici alte gratificații promise, de exemplu pentru perfecționarea generatoarelor și motoarelor electrice Edison în 24 de variante, înzestrate cu un regulator și un nou tip de întrerupător, nu i se acordă.

Edificat asupra conduitei lui Edison, Tesla va lucra de acum înainte pe cont propriu și va realiza definitivarea sistemului sau original, bazat pe curenți alternativi polifazați. Trecerea timpului îi va da dreptate lui Tesla în competiția sa cu Edison și, treptat, teoria sa privind curentul alternativ se impune.

Din primăvara anului 1885, mândrul Tesla refuză să mai colaboreze cu Edison și lucrează independent, înființându-și propria firma, „Tesla Arc Light Company”. Întâlnirea lui Coandă cu Tesla s-a petrecut în 1893, când acesta se afla în țară, datorită morții mamei sale. Era deja celebru în lumea întreagă, în România însă mai puțin.

Henri Coandă îl caracteriza ca fiind unul dintre savanții foarte importanți, care a schimbat poate toată viața omenirii și se mândrea cu el pentru că era istroromân.

În noiembrie 1933, recent emigrat în SUA, Albert Einstein află de cercetările lui Tesla asupra fisiunii nucleare și caută să-l cunoască.

Apropierea se face cu ajutorul unui tânăr reporter științific, Kenneth Sweasy, care se prezintă la Tesla cu o scrisoare de recomandare din partea lui Einstein. Tesla avea 75 de ani, în 1931, când primește scrisoarea lui Einstein. Cu prilejul aniversării zilei sale de naștere, el mărturisește că lucra la o nouă sursă de energie, informație care-l va incita pe Einstein spre a-l cunoaște.

Tesla se ocupă de câmpurile gravitaționale (asemenea celui electromagnetic). Einstein ia cunoștință de articolul savantului român din „Scientific American”, bazat pe experiențele efectuate la instalația să de la Institutul Tehnologic din Massachusetts (1934), pentru obținerea tensiunilor înalte, cu ajutorul unui generator Van den Graaf, destinat cercetării nucleului atomic.

La 13 martie 1885, un incendiu distruge laboratorul lui Tesla din New York. Flăcările mistuie toate instalațiile de telegrafie și întreaga aparatură pentru obținerea curenților de înaltă frecvență.

Catastrofa îl lasă sărac la bătrânețe pe Tesla, fără mijloace financiare, dar savantul își recompensează secretarele care-l părăsesc, tăind în două medalia de aur Edison pe care o primise. După ce incendiul laboratorului l-a lăsat în stradă (nefiind asigurat), Tesla s-a mutat într-o modestă cameră de hotel. Dar și în aceste condiții precare, el își continuă cercetările.

În primăvara lui 1898, Tesla demonstrează public dirijarea prin radio, la mare distanță, a unui vas fără echipaj. Experiențele au fost efectuate în largul mării, în apropiere de New York.

În 1899, Tesla construiește la Colorado un mare post de radio, cu o putere de 200 kW, și realizează transmisii prin telegrafie fără fir, la peste 1000 km, face să se aprindă lămpile orașului de la distanță, obține tensiuni de 12 milioane de volți.

Edison și Tesla au fost propuși împreună să împartă premiul Nobel pentru fizică pe anul 1915, ca oameni care își închinaseră viață pentru descoperiri și realizări tehnice utile omenirii. Tesla a refuzat premiul, din cauza animozităților din trecut. Dar a fost propus și în anul 1916 pentru premiul Nobel, dar premiul pe acel an nu a mai fost acordat, din cauza războiului mondial.

Nicolae Tesla moare la New York, în noaptea de 7-8 ianuarie 1943 și este înmormântat la 12 ianuarie, participând la procesiune peste 2000 de oameni.

A fost o covârșitoare personalitate care a marcat două secole prin geniul său. A fost izvorul de inspirație pentru crearea radioului, roboților, radarelor și multe alte aparate din domeniul automobilistic, al aviației și tehnicii militare.

Este considerat sfântul protector al electricității moderne.

Grigore Gheba – Figură legendară a matematicii universale

Răsfoind prin biblioteca personală mi-am dat seama că profesorul, matematicianul copilăriei noastre, Grigore Gheba mai este printre noi și încă mai scrie culegeri de matematică. Profesorul – și generalul în retragere – Grigore Gheba, omul care a scos la tablă țara întreagă, va scoate în curând o culegere de matematică la 91 de ani.

Cel mai cunoscut autor de culegeri de matematică din România, profesorul Grigore Gheba, așteaptă în aceste zile să-i apară o nouă lucrare, „Teme fundamentale în studiul matematicii – Clasele IV-X”. Culegerea, este prima pe care venerabilul profesor nu o testează mai întâi pe elevii săi și are pe copertă „figura Gheba”, model geometric ce a limpezit ani de-a rândul mințile elevilor.

Într-o dimineață nehotărâtă de primăvară din anul al 91-lea al existenței sale, Grigore Gheba a făcut roata cu gândul peste întâmplările ce-i umplu ființa: anii de școală, anii de război și de lagăr, două neveste, copiii, o iubire care l-a readus din morți, altele mai mici ce doar i-au reamintit că e în viață. Și culegerile de matematică, 34 la număr, tipărite în peste șase milioane de exemplare.

Rândurile de mai jos încearcă să recompună povestea profesorului Gheba.

Profesorul – și generalul în retragere – Grigore Gheba își trăiește viața în condiții modeste, în cartierul bucureștean Drumul Taberei. Profesorul își deapănă gândurile cu mare pasiune: „M-am născut într-un sat de munte din judetul Vrancea, se cheama Poienița – Dumitrești, ca unul dintre cei șapte copii ai unei familii sărace. Mama mea, Maria, punea gaz în lampă doar sâmbăta și duminica, în restul săptămânii culegeam surcele ca să țin focul treaz în sobă și să pot face socoteli cu condeiul pe tăblița din piatră moale. Lucram dintr-o carte, se numea „1001 de probleme de matematică”, primită de la un unchi, inspector de matematică”, povestește profesorul Gheba.

Băiatul nu împlinise încă 12 ani când știa pe dinafară cartea de probleme, stârnind uimirea unchiului. La imboldul acestuia, într-o dimineață, Maria Gheba aruncă într-o traistă patru ouă fierte lângă un pumn de mămăligă și, cu Grigore de mână, o luă peste dealuri, cale de 30 de kilometri pe jos, să-și dea feciorul la liceul din Râmnicu-Sărat. Ajunseseră înainte de căderea soarelui, plini de praf și flămânzi. Femeia începu să plângă fără să poată spune de ce. Îi agăță copilului traista pe umăr, făcu o cruce mare cu dreapta și-l împinse pe poarta școlii. Puiul de țăran intra într-un hohot de râs. Uniformele apretate din bănci se hlizeau de opincile lui. Se opriră doar când directorul Gherda își slobozi glasul către nou-venit:

„Ce știi tu din matematici, băiete !?”.

„Știu tot din cartea asta!”, îndrăzni Grigore, scoțând din traistă cărțulia de la uncheș. Peste clasă se lasă o tăcere curioasă.

„Ia scrie-mi tu pe tablă trei milionimi!”.

Nou venitul apucă creta și scrijeli cu zgomot ascuțit…0,000.003.

Gherda zâmbi, apasă un buton și-n câteva clipe pe ușă apărea contabilul școlii:

„Îl iei pe țărănoiul ăsta, îl îmbraci la magazinul „Mireasa” și-l pui la internat, o să fie elevul școlii mele”.

Lui Grigore i-au trebuit trei săptămâni să învețe să meargă în ghetele galbene cu toc de patru centimetri pe care le primise de la școală.

După ce a fost prizonier la Cotul Donului tânărul Gheba urmează apoi Școala de ofițeri în rezervă de la Bacău și obține gradul de sublocotenent. Își amintește că a rămas concentrat permanent la Râmnicu-Sărat „pentru că nevestei colonelului Anastasescu, comandantul regimentului, îi plăcea cum dansam”. Știa ea, coloneasa, ceva, de vreme ce, tocmai în timpul unui bal, sublocotenentul a cucerit inima unei frumoase învățătoare, Lilica Popescu, care, în 1936, avea să-i devină soție.

Războiul îl purtă pe sublocotenentul de artilerie Grigore Gheba în Transnistria, să lupte împotriva rușilor. Pe 3 noiembrie 1942 căzu prizonier la Cotul Donului. El scrie în amintirile sale: „In vagonul meu aveam nouă morți și, în mijloc, o grămadă mare de excremente. Într-un alt vagon, cei rămași în viață tăiaseră fesele morților și le mâncaseră. După ce am trecut prin trei lagăre, dintr-un bărbat voinic, la 26 de ani, ajunsesem să cântăresc 39 de kilograme. Atunci a apărut îngerul vieții sale.

„Marusia, îngerul cu ochi albaștri. Era medicul lagărului, avea gradul de căpitan, era blondă cu ochi albaștri. O chema Marusia Anka. S-a așezat lângă patul meu, plângeam, convins că mai am câteva ore de trăit. M-a întrebat de ce plâng, i-am răspuns că nu voi mai vedea niciodată țara. M-a mutat într-o altă cameră și s-a îngrozit de oasele mele când m-a dezbrăcat să mă consulte. A revenit cu niște lapte și ouă. Nu mai văzusem de doi ani așa ceva. Mai târziu am aflat că erau din rația ei…”

Așa începu între cei doi o poveste de dragoste care a continuat tot războiul. La îndemnul Marusiei, Grigore Gheba s-a înscris în Divizia Tudor Vladimirescu și a luptat împotriva nemților.

A fost de două ori rănit și decorat de opt ori. În ciuda acestei evoluții, a avut relații tensionate cu câțiva conducători sovietici, accentuate imediat după război, când, ca prefect, pentru scurt timp, al județului Râmnicu-Sărat, a fost acuzat de antisovietism.

„Am părăsit toate structurile și m-am înscris la Facultatea de Matematică din București. Nu mi s-a permis să acced la catedre înalte pentru că am refuzat să mă înscriu în partid”. În 1955 prima lui soție a murit, iar Gheba s-a recăsătorit doi ani mai tirziu cu Lucreția, care-i stă și astăzi alături.

Dintre culegerile care l-au făcut faimos, cea dintâi a scris-o în 1958.

Erau vremuri tulburi, când învățământul românesc suferea de lipsa profesorilor calificați de matematică. Profesorul își amintește în continuare: „Fiind cooptat într-o brigadă de inspecție în școli, am constatat că profesorii necalificați făceau erori grosolane în rezolvarea unor probleme din manualul de matematică. La o astfel de vizită, făcută chiar în comuna mea natală, profesorii m-au rugat să le rezolv problemele din manual și să le trimit prin poștă. Am lucrat două luni împreună cu soția, le-am multiplicat în 50 de exemplare și le-am expediat Inspectoratului Școlar din Râmnicu-Sărat. Am primit apoi cereri din toată țara. Atunci am scos prima culegere în 350.000 de exemplare. S-au epuizat în câteva zile”.

Nici una dintre culegerile care au urmat nu dădea greș pentru că profesorul proba toate exercițiile cu elevii pe care ii avea acasă, la meditații. „Țin minte că, odată, la un concurs de matematică, din 18 câștigători, 16 erau pregătiți de mine. Aveam două serii pe zi, a câte 3-4 copii, nu acceptam mai mulți într-o serie pentru că nu era eficient. Mă sună și acum din America să-mi mulțumească foștii elevi”.

Culegerile sale au fost vândute în șase milioane de exemplare! Profesorul – și generalul în retragere – Grigore Gheba Gheba nu s-a sfiit niciodată să critice concepția manualelor școlare, fapt care i-a atras antipatia autorilor, dar și simpatia profesorilor din țară. El a avut marea inteligență pedagogică să împartă probleme pe genuri de soluții, „a ipotezelor, a restului din rest, a comparației”, lucru care avea darul să facă algebra, dar mai ales geometria, punctul forte al lui Gheba, mult mai ușor de înțeles.

În 1975, când faima lui era la apogeu, Suzana Gâdea a încercat să-i interzică să mai publice dar la intervenția altor capi ai regimului, a lui Gogu Rădulescu, în special, profesorul și-a putut continua munca. A publicat 34 de culegeri într-un tiraj total de peste șase milioane de exemplare. Cot la cot cu Gheba au lucrat Lucreția Gheba, actuala soție, și Carmina Gheba Dragomir, fiica adoptivă a cuplului.

La 15 aprilie, Editura Univers va scoate pe piață cea mai recentă dintre culegerile profesorului Gheba, pentru ca „ultima” nu îndrăznim să spunem. Profesorul e un pic emoționat. Nu mai are, de ani buni, copii la pregătire și nu a probat pe ei, ca în atâtea alte rânduri, metodele de rezolvare. „Dar n-am cum să dau greș, e experiența mea de-o viață acolo!”, a spus profesorul.

Nu a uitat să scrie și despre o amintire frumoasă din viața sa, povestea căpitanului cu zulufi și ochi albaștri. În 1998, cu acordul soției și cu 340 de ruble în buzunar, a zburat la Moscova, să dea de urma îngerului. Când a ajuns în fața blocului de pe Bulevardul Maxim Gorki, unde s-a petrecut o noapte din dragostea lor, i s-a oprit inima în loc. N-a mai găsit-o pe Marusia. A rămas la locul ei doar pădurea de molizi de la marginea Moscovei.

Nu-i așa că resimțiți fiorii admiterii la liceu? Desigur, întrebarea este adresată doar oamenilor normali, cu comportament general acceptat ca firesc, nu și „geniilor” insensibile sau capitaliștilor precoce care fiind ei anticomuniști încă de mici, într-o formă de protest bine mascată, refuzau să se pregătească într-un așa regim totalitar, așteptând cu răbdare vremuri mai bune, când va fi posibilă ofensiva tuturor descreieraților și analfabetismul, în variile lui forme, va fi promovat la rang de virtute!

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/grigore-gheba-figura-legenara-matematica-universala-autor-avadanei-constantin.htm

L-ați citit pe Nicolae Labiș?

Desigur, foarte mulți dintre noi l-au citit și recitit pentru deplina înțelegere a poeziei marelui poet. Acum 60 de ani, la 22 decembrie 1965, trecea în lumea umbrelor marele poet național Nicolae Labiș, lăsându-ne o neuitată „amintire frumoasă”.

Un tragic accident, survenit în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, curmă nemilos destinul aceluia ce se anunța a fi marele poet al contemporaneității. În drum spre spital poetul a mai avut puterea să-i dicteze prietenului său Aurel Covaci versurile testamentare ale poeziei „Pasărea cu clonț de rubin”: „Clonțul de fier al pasărei de pradă, acel care împinge și sfâșie, este un simbol. Când i-a simțit ascuțișul și trupul, s-a desfăcut din legături, a glumit ca un nou Villon. A văzut puii gaiței, ciugulind urmele poetului Nicolae Labiș <o amintire frumoasă>„.

Îi pronunțăm numele, ni-l reamintim, îi citim poeziile, mergem mai departe. Avea cincisprezece ani când debuta în poezie și douăzeci și unu când a tăcut. Iată pe scurt firul vieții marelui poet. Nu făcea niciodată pe Poetul, deși, evident, el era Poetul.

Nicolae Labiș s-a născut la 2 decembrie 1935, în casa învățătorilor Ana-Profira și Eugen Labiș din Mălini, Poiana-Mărului, județul Suceava, sat aflat la confluența lumii lui Creangă cu umanitatea păstrătoare a vechilor tradiții din „Baltagul” sadovenian. Tatăl, Eugen Labiș, fecior de brigadier silvic, a trecut ca sergent prin șapte ani de concentrări și de front participând, în timpul celui de-al doilea război mondial, la luptele din Câmpia Turzii, Dealul Feleacului, Careii Mari. Mama, Ana-Profira, se născuse în Toplița, sat menționat de Creangă în „Amintiri din copilărie”. Bunica mamei, Zamfira Blendea, era din Humulești, rudă prin alianță cu tatăl lui Ion Creangă, Ștefan Apetrei Ciubotarul.

Primii ani de viață ai copilului stau sub semnul cunoașterii realității înconjurătoare și al pătrunderii în lumea fascinantă a basmului. Cu ajutorul tatălui său a receptat cu o aviditate uluitoare natura Moldovei, de la o vârstă neînchipuit de fragedă. Pădurile de brazi, tremurând verde-negru în depărtări, fumegând sub razele soarelui ori contorsionându-se sub furtună, surprinse în coloritul pastelat al toamnei, în verdele crud al primăverii, în lumina curată a lunilor de vară ori sub cerul cenușiu al verii, căprioarele, cerbii, păsările de munte, urșii, lupii vor constitui imaginile durabile ale copilăriei spre care poetul Labiș va reveni nostalgic, ca spre un paradis pierdut.

Universul miraculos al literaturii populare și culte i l-a dezvăluit inițial Zamfira Cojocaru, mama Profirei, în a cărei locuință din Humuleștii lui Creangă, copilul își petrecea verile. Ea își găsea timpul necesar pentru a-i astâmpăra nerăbdarea de a asculta poveștile, povestirile, amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă. Cu emoție avea să afle de rudenia prin alianță cu genialul humuleștean și cu un firesc sentiment de mândrie la doisprezece ani va scrie: „A fost odată unul, Ion Creangă,… Și-acela mi-i străbun de sânge mie”. Poezia „Străbunul meu” va rămâne îngropată printre hârtiile poetului. O nativă modestie l-a oprit să-și dezvăluie descendența ilustră, dar a păstrat mereu nestinsă admirație marelui înaintaș.

Nicolae Labiș a început școala în satul natal, ca elev al mamei sale, apoi s-au refugiat din cauza războiului în sudul țării, în comuna Mihăilești, unde a urmat clasa a III-a. În anul 1945 familia se reîntoarce la Poiana Mărului, unde elevul Nicolae Labiș va continua clasa a IV-a. Peste sat trecuse, pustiitor, războiul. Tatăl, împreună cu familia și sătenii din localitate au reparat casele, școala, dar, în 1946 începe o secetă cumplită, fapt care-i determină să găsească soluții pentru supraviețuire. Adesea, tatăl și fiul colindau pădurile în căutarea vânatului și viitorul poet va deveni martorul involuntar al „morții căprioarei”.

Războiul și seceta, obsesia foamei și lupta pentru supraviețuirea biologică, sărăcia și copilăria fără copilărie vor constitui o altă serie de motive tematice ale viitoarei opere.

Nicolae Labiș învățase buchiile pe furiș, înainte de vârsta școlarității, ajutat și de un elev mai mărișor. Trecuse cu câteva luni peste cinci ani, când tatăl său l-a surprins silabisind din cartea „Motanul încălțat”. La șase ani citea „Capra cu trei iezi” pentru ca, imediat, să citească și cărți mai voluminoase ca de exemplu „Ana Karenina”. Tot de timpuriu a început să se manifeste ca un talent precoce la desen dar avea și atracție spre spectacol și scenă.

În toamna anului 1946, Profira și Eugen Labiș au hotărât să-și înscrie copilul la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni. Despărțirea de sat nu s-a făcut ușor și copilul a trecut printr-o accentuată stare de neliniște și tristețe, stare pe care o va retrăi după opt ani la fel de vie: „Către școală, la târg, voi porni curând…/ Sufla prin frunzare o boare subțire,/ Treceam prin cărări murmurând, lăcrimând,/ Și mângâiam copacii pentru despărțire./ M-am urcat pe cuptor, pentru ultima oară,/ Pe culcușul bătrân și fierbinte de lut” (Minunea de atunci).

La Fălticeni, hazardul a voit ca părintele să-i găsească gazdă locuința unde a stat cu 100 de ani în urmă Ion Creangă. La același liceu a studiat și Mihail Sadoveanu; numele străzilor, plăcile comemorative de pe zidurile caselor rechemau stăruitor numele înaintașilor: N. Gane, E. Lovinescu, I. Dragoslav. Cu numai șase ani în urmă absolvise același liceu Mihai Gafița, care avea să-i fie lui Nicolae Labiș profesor la Școala de literatură „Mihai Eminescu” din București.

Pe timpul anilor de liceu, Labiș s-a dovedit un foarte bun elev. A beneficiat de îndrumarea profesorului Aurel George Stino, fiul acelui profesor Stino care-i fusese dascăl lui Mihail Sadoveanu. Fără a neglija, în genere, celelalte obiecte de învățământ, Nicolae Labiș a început să manifeste în cursul superior de liceu preferințe exclusive pentru literatură unde se remarcă, la compuneri și teze, prin ușurința improvizației, prin fluența și patosul ce răzbăteau din fiecare frază.

Părinții își aminteau că fiul lor începuse să scrie versuri și povestioare îndată după terminarea clasei întâi primare. La opt ani compusese poezia intitulată „S-a întors Vasilică din război!” și „Telegramă” pe care o recita pe scenă. Din clasa a IV-a primară, versurile se vor ivi tot mai des în caietele sale. În timpul liceului, Nicolae Labiș a ținut un jurnal, cu titlul „Antologie și informații literare”, în care consemna titlul cărților citite, scurte rezumate, unele pasaje considerate interesante. Din acest jurnal rezulta că el citea aproximativ patruzeci de volume lunar.

În noiembrie 1950, Nicolae Labiș a fost invitat să participe la Consfătuirea tinerilor scriitori din Moldova, ținută la Iași. La festivitatea de închidere, frenetic aplaudat de asistență, Labiș a recitat poezia-confesie „Fii dârz și luptă, Nicolae!” apărută în revista „Iașul Nou”. Cu convingerea că se află în fața unui virtual scriitor, filiala din Iași a Uniunii Scriitorilor a intervenit și a obținut transferarea elevului Labiș, în trimestrul al II-lea al anului școlar 1951-1952, la Școala Medie „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde i s-a încredințat responsabilitatea conducerii cenaclului literar din capitala Moldovei.

La Iași se produce adevăratul debut literar al lui Nicolae Labiș: revista bucureșteană „Viața românească” îi publică poezia „Gazeta de stradă” și îl elogiază printr-o scrisoare semnată de Eugen Jebeleanu, Mihu Dragomir și Cristian Sârbu. De acum în colo, Nicolae Labiș își va consuma existența cu o intensitate sporită.

În toamna anului 1952, va fi trimis la Școala de literatură „Mihai Eminescu” din București, pe care o va absolvi doi ani mai târziu. Va lucra în redacțiile revistelor „Contemporanul” și „Gazeta literară”, iar poezia sa va fi implicată în toate evenimentele importante ale epocii. În această perioadă, se cristalizează personalitatea viitorului poet și se conturează tot mai pregnant imaginea unui scriitor original, deosebit de înzestrat. Poeziile sale sunt întâlnite în aproape toate periodicele anilor 1950-1956: „Iașul Nou”, „Viața românească”, „Tânărul scriitor”, „Gazeta literară”, „Contemporanul” ș.a.

Volumul „Primele iubiri”, elogios întâmpinat de critică, anunță începutul unei cariere lirice de excepție. Tot în anul 1956 apare și volumul de poezii „Puiul de cerb”. O vacanță binemeritată la Mălini îi oferă inspirația și puterea de creație pentru a finaliza volumul de versuri „Lupta cu inerția”.

Cu excepția poeziei „Moartea căprioarei”, Labiș își scrie între 20 și 21 ani aproape toate piesele majore ale unei creații investite cu semnele durabilității: „Meșterul”, „Cozma Răcoare”, „Miorița”, „Dracul Șchiop”, „Ștefăniță-Vodă”, „Sânt spiritul adâncurilor”, „Omul comun”, „Baladă”, „Marină”, „Pierderile”, „Cleo”, „Albatrosul ucis”.

Însă tragicul accident, survenit în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, curmă nemilos destinul aceluia ce se anunța a fi marele poet al contemporaneității.

În ziua de 24 decembrie, după o adunare de doliu la Casa Scriitorilor, unde este evocat de către Eugen Jebeleanu, Paul Georgescu, Paul Anghel și Gheorghe Tomozei, cortegiul funerar străbate Bucureștiul și ajuns la cimitirul Șerban Vodă-Bellu, înainte de a încredința pământului trupul lui Nicolae Labiș, face un ocol pentru a poposi o clipă în fața mormântului lui Mihail Eminescu.

Merită să-l citim și să-l recitim pe Labiș, deoarece este o cale sigură spre pătrunderea în oaza de liniște și echilibru sufletesc, așa cum și poetul se inspira în scrierile sale din natura plină de farmec a meleagurilor românești.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/l-ati-citit-pe-Nicolae-Labis-autor-avadanei.htm

Ioan Boeriu, primul general român al Transilvaniei

În anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 avem datoria morală, de suflet, de a afla și de a cinsti eroii neamului care au luptat și s-au jertfit pentru continuitatea trăirii pe acest pământ a neamului românesc.

Unirea cea Mare, înfăptuită la 1 Decembrie 1918, atât de dorită de întregi generații de români, nu s-ar fi înfăptuit dacă acest popor nu-și avea eroii proprii, care să-l conducă spre marile izbânzi din istoria sa milenară.

Este o oportunitate să ne reamintim acum, în an Centenar, de o figură ilustră a unui participant la Marea Unire de la Alba Iulia, generalul Ioan Boeriu, devenit primul general de corp de armată a Transilvaniei din România Reîntregită.

Generalul Ioan Boeriu, numit și baron de Polichna, este de origine brașoveană și a urmat o carieră militară strălucită, fiind un mare om de arme și unul din puținii care și-au păstrat gradul de general în două regimuri politice, atât de diferite: Imperiul Austro-Ungar și Regatul României.

Participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a consfințit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Boeriu a devenit ulterior comandantul tuturor forțelor militare ale Transilvaniei, primul din istoria Transilvaniei reunită cu România.

Vienezii îi datorează lui Ioan Boeriu înăbușirea revoltei bolșevice din 1918. Fără aportul lui, poate că astăzi s-ar fi vorbit rusește la Viena. Generalul a fost decorat cu distincții pe care puțini eroi ajung să le primească. Există o casă memorială în comuna Recea, însă puțini turiști îi trec pragul.

De Ziua noastră Națională, la împlinirea a 100 de ani de la realizarea României Mari, avem ocazia să-l cunoaștem pe primul general al Transilvaniei. La 10 octombrie 1859, se năștea în Vaida-Recea, un sat din Comitatul Făgăraș al Austro-Ungariei, Ioan Boeriu.

Tatăl său, grănicerul român Ioan Boeriu, a fost cel care l-a inspirat în alegerea profesiei. Cei din neamul Boeriu, ale căror rădăcini ajung până în secolul al XVII-lea, erau pedestrași. Numele familiei vine de la faptul că li se spunea „boeri“, doar ei având drept de vot. În anul 1765, locuitorii din Vaida-Recea au fost militarizați, aici înființându-se Regimentul I Grăniceri (1763-1851). Tot la Vaida-Recea, a fost sediul Companiei a IX-a și a Batalionului 2 din structura regimentului grăniceresc, care-și avea comandamentul în comuna Orlat (Sibiu), regiment românesc ce avea în jurisdicție 82 de sate, așezate între Hațeg și Zărnești.

Cazarma grănicerilor era fosta „școală capitală“ și actuala clădire a școlii din Recea. Dintre fiii grănicerilor, Ioan Boeriu a ajuns o mare personalitate militară. Și-a început studiile la această școală grănicerească, instituție la care erau dați, prin tradiție, toți copiii grănicerilor români din Țara Făgărașului. După absolvirea cu rezultate meritorii, s-a înscris la Gimnaziul Romano-Catolic din Sibiu, unde a învățat și limba germană. Mama lui, Ana, l-a îndemnat să urmeze teologia, astfel că Ioan s-a întors în satul natal ca preot ortodox.

Unul dintre mentorii săi, care a fost colonelul pensionar David Urs de la Margina, decorat cu Ordinul Maria Terezia, președintele „Fondului scolastic grăniceresc“ din Sibiu și conducător al școlilor grănicerești din sudul Transilvaniei. La sfatul lui, Ioan Boeriu s-a înscris la Școala de Cadeți de Infanterie (Kadettenschule) a armatei austro-ungare din Sibiu.

Kadettenschule din Sibiu era o școală militară pregătitoare. Candidații trebuiau să aibă vîrsta de cel puțin 16 ani și patru clase secundare. Elevii urmau aici patru ani, după care, absolvenții erau distribuiți la regimente, cu gradul de stegari (Fähnrich), echivalentul gradului de plutonier. După executarea unui stagiu obligatoriu de un an (care pentru unii putea să dureze și 4-5 ani), în funcție de locurile bugetate și de calificativele primite și respectându-se cu strictețe ordinea mediilor de absolvire, absolvenții erau înaintați la gradul de sublocotenenți activi. După terminarea studiilor militare cu calificativul „eminent“, tânărul Ioan Boeriu a fost repartizat ca sublocotenent la Regimentul (austro-ungar) de infanterie nr. 68 al Corpului de armată nr. 4 din Budapesta, unde în 1900 ajunsese deja căpitan.

A primit diferite funcții în regimentele din Bosnia, Budapesta și Viena. În anul 1905 a fost avansat la gradul de maior și numit comandant de batalion al Regimentului nr. 76 din Esztergom (Ungaria). La 1 mai 1909 a fost avansat la gradul de locotenent colonel. În această perioadă se găsea în statul major al Regimentului de infanterie nr.33 din garnizoana Arad, unitate formată în cea mai mare parte din ostași români. La 1 septembrie 1909 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, iar la 1 mai 1914 a fost avansat la gradul de colonel.

În fruntea Regimentului de infanterie nr. 76, a participat la campaniile armatei austro-ungare în anii Primului Război Mondial, pe frontul rusesc. Începutul războiului îl găsea pe colonelul Ioan Boeriu, în fruntea acestui regiment, pe frontul de est al Imperiului Austro-Ungar, în dreptul localității Polichna, nu departe de Krasnik, apărând o fâșie de 10 km lungime contra ofensivei armatei țariste. A obținut o importantă victorie, în ziua de 23 august 1914, capturând trei steaguri de luptă, o importantă cantitate de armament și 6000 de prizonieri ruși. Cucerirea satului Polichna a pregătit victoria austriacă în bătălia de la Krasnik.

Pe 24 noiembrie 1914, Boeriu a reușit, după mai multe zile de lupte grele, să recupereze pozițiile rusești de la Jangrot, care însă nu au putut fi menținute din cauza numărului superior de luptători inamici. Colonelul Ioan Boeriu a cerut retragerea regimentului său, slăbit după trei zile de lupte grele. În bătălia de la Sulozcsova, Boeriu a fost grav rănit, fiind transportat la un spital din Viena. Rămas infirm, a fost transferat la Ministerul Cezaro-Crăiesc de Război, unde a lucrat ca expert militar, dar a fost și președinte al Consiliului de Onoare al Ministerului.

În anul 1917 a obținut Ordinul Imperial al Coroanei de Fier de clasa I, ceea ce impunea și acordarea unui rang nobiliar, primind astfel titlul de baron cu denumirea „de Polichna“, după numele localității unde s-a remarcat în luptele cu armata țaristă.

În decursul carierei sale militare, Ioan Boeriu a primit mai multe distincții înalte, cea mai râvnită fiind Crucea de Cavaler al Ordinului Maria Terezia. A devenit astfel al doilea ofițer român decorat cu acest ordin militar habsburgic, după David Urs, dar și ultimul, înainte de prăbușirea imperiului. Înainte de a primi medalia, Ioan Boeriu a mărturisit colegilor săi: „Dacă mi s-ar acorda Ordinul «Maria Tereza», m-ar bucura numai fiindcă s-ar consacra astfel eroismul regimentului meu“.

Pentru merite deosebite în serviciul militar al armatei austriece, la 11 noiembrie 1918 a fost avansat la gradul de general (Feldmarschalleutnant). Sfârșitul războiului, din toamna anului 1918, l-a găsit pe generalul român în fruntea Senatului Militar Român din Viena, unde conducea Sfatul central al ofițerilor și soldaților români din Ardeal și Bucovina.

În Viena, Ioan Boeriu și politicianul Iuliu Maniu au scris o importantă pagină de istorie, care a împiedicat instaurarea comunismului în capitala Austriei, aflată în pragul revoluției bolșevice. Armata austro-ungară era la un pas de dezmembrare, în urma unui val uriaș de dezertări. Întreaga Vienă era în haos, greva generală, provocată de bolșevici, cuprinsese și autoritățile, inclusiv armata și poliția, iar populația era înspăimântată de violențe, violuri și tâlhării.

În aceste împrejurări apocaliptice, Maniu și Boeriu s-au prezentat în audiență la Ministerul de Război, la generalul von Straeger Steiger, și au cerut să li se dea putere deplină pentru restabilirea ordinii.

Au solicitat, și li s-a acordat conducerea cazărmilor Carol și Ferdinand, unități militare în care luptau mulți români. Cei doi lideri au format o adevărată armată națională românească, ce dispunea de 60.000 de soldați în Viena și în împrejurimi, plus alți 100.000, răspândiți în tot Imperiul Austro-Ungar.

Militarii români din armata austriacă au fost organizați sub conducerea unui stat-major prezidat de baronul Ioan Boeriu. Au instalat comandamentul chiar într-o aripă a Ministerului de Război din Viena. Senatul românilor a fost autoritatea care a condus Viena timp de 55 de zile, până când autoritățile austriece au reușit să stăpânească situația.

Astfel, unitățile comandate de Boeriu au scăpat capitala austriacă de un dezastru imens: instaurarea republicii bolșevice. Soldații români au impresionat prin disciplină și prin vitejie. Dacă nu ar fi fost românii, Austria ar fi riscat să aibă soarta Ungariei.

La Budapesta, soldații bolșevici din fosta armată austro-ungară creaseră Republica Ungară a Sfaturilor, primul stat comunist din Europa Centrală, condus de Bela Kun. Această republică avea să fie desființată în anul 1919 tot de către Boeriu, aflat în fruntea armatei regale române, care a ocupat Budapesta, după ce bolșevicii maghiari atacaseră Transilvania.

În urma ocupației armatei române, la Budapesta a venit la putere amiralul-regent Miklos Horthy, cel care avea să ocupe, două decenii mai târziu, Transilvania de Nord. Spărgătorul de comunism, Ioan Boeriu, a restaurat pacea și ordinea și în Praga.

Iuliu Maniu a avut și el un rol decisiv. El a organizat într-o Legiune Românească miile de români staționați în Praga și proveniți din Cluj, Brașov și Oradea. Timp de 20 de zile, Legiunea Românească a ocupat Praga și a predat administrația publică în mâinile noilor autorități. După aceste acțiuni de răsunet, ostașii români care luptaseră sub steag străin, în frunte cu Boeriu, s-au întors în Transilvania.

La plecarea din Viena, trupele române au participat la sfințirea primului drapel tricolor din Imperiul Austro-Ungar. Generalul Ioan Boeriu și ostașii au depus jurământul: „Jur credință națiunii române și supunere în toate Consiliului Național Român. Nu voi sta decât în serviciul neamului românesc, pe care nu-l voi părăsi la nici un caz și sub nicio împrejurare“.

Întorși acasă, ardelenii conduși de generalul Boeriu s-au pregătit pentru Unirea cu România.

La Alba Iulia, unitățile militare subordonate generalului Ioan Boeriu au asigurat ordinea necesară pentru ca liderii, adunați în sala Cazinei militare, să poată lucra în liniște, în cadrul Marii Adunări Naționale. Astfel, a fost elaborată Declarația de la Alba Iulia prin care românii au decis Unirea Transilvaniei cu Regatul Român.

Ordinea era absolut necesară, dat fiind faptul că au venit 1.228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, plus episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Dar pe lângă delegații oficiali, oamenii veneau cu miile din toate zările, în căruțe, cu trenul, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte. Peste 100000 de oameni s-au adunat în acea zi, spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei românilor, realizarea României Mari.

Faptul că această mulțime imensă atât de entuziastă a participat la eveniment, fără să se fi produs niciun incident, este meritul bunei organizări a unităților militare subordonate lui Ioan Boeriu. Astfel că, la ora 12,00, pe 1 Decembrie 1918, prin votarea unanimă a Rezoluției, Unirea Transilvaniei cu România era săvârșită.

După Unire, generalul Boeriu a fost numit, încă din ianuarie 1919, general de corp de armată în România Regală, având în subordine toate forțele militare ale Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Cu alte cuvinte, Ioan Boeriu a devenit primul comandant al primei armate a Transilvaniei întoarsă la Patria Mamă.

Iuliu Maniu, Președintele Consiliului Dirigent Român, îi adresa următoarea scrisoare, la aniversarea primului an de la Marea Unire: „ Domnule General, la prima aniversare a zilelor de înălțare națională, când poporul românesc din Transilvania, Banat, Maramureș și Crișana, ascultând îndemnurile și aspirațiunile sale seculare, cu bărbătească hotărâre a rupt lanțurile robiei streine, îmi reamintesc cu adâncă recunoștință rolul hotărâtor, pe care l-au avut în această prefacere istorică ofițerii și soldații români ai fostei armate austro-ungare. Ofițerii români în frunte cu Dvoastră, Domnule General, ascultând porunca sângelui și a demnității naționale, au desființat legătura streină impusă de vitregia timpurilor trecute și punându-se în fruntea feciorilor români însuflețiți de același dor de libertate, au dat ființă începuturilor oștirei române de dincoace de Carpați. Vă rog, Domnule General, să primiți în numele tuturor ofițerilor și soldaților români ai fostei armate austro-ungare, cari înțelegând glasul vremii, au conlucrat la înfăptuirea independenței noastre, ca pe urma ei să putem înfăptui pe vecie unirea tuturor românilor, asigurarea neștersei noastre amintiri și a recunoștinței întregului neam românesc. Primiți, Vă rog, Domnule General, expresiunea înaltei mele considerațiuni”.

După dizolvarea Consiliului Dirigent de către guvernul de la București, generalului Ioan Boeriu i-a fost încredințată comanda Corpului VII Armată din Sibiu. El a sprijinit înființarea în 1920 a Școlii Militare de Infanterie nr. 2, care a funcționat în vechiul local al Școlii de Cadeți, unde fusese elev și acesta.

O perioadă a fost membru al Senatului României. Ioan Boeriu a primit Ordinul „Coroana României“ în grad de mare ofițer, acordat de Regele Unirii, Ferdinand I, și a ieșit la pensie pe 21 februarie 1921, când a predat comanda Corpului VII Armată generalului Henri Cihosky.

Trecut în rezervă, Generalul Ioan Boieriu s-a implicat în activități culturale. Astfel, timp de un deceniu, a fost membru al asociațiunii ASTREI, iar între anii 1921-1922 și 1939-1940 președinte al Comitetului Administrativ al Fondului Scolastic Grăniceresc.

S-a stins din viață la vârsta de 90 de ani, pe 2 aprilie 1949, la Sibiu, dar a cerut să fie înmormântat în Recea. Aici, sătenii au înființat, după 1989, o casă memorială în onoarea marelui general Ioan Boeriu.

Noile generații nu cunosc acest nume, trecut însă cu merite militare excepționale în toate enciclopediile și cărțile de istorie ale Primului Război Mondial. Ioan Boeriu n-a avut copii, însă urmașii lui au fost toți românii care s-au regăsit într-o singură patrie.

Există o casă memorială în comuna Recea, în zona Făgărașului, însă puțini vizitatori îi trec pragul. În onoarea generalului Ioan Boeriu, Grupul de Inițiativă „Centenar-Marea Unire-Alba Iulia-2018” a sfințit tricolorul românesc, în luna mai 2018 la Catedrala din Viena Nouă, marcând 100 de ani de la sfințirea primului tricolor românesc pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar de către acest mare erou al înfăptuirii Marii Uniri.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/ion-boeriu-primul-general-roman-al-transilvaniei-autor-avadanei.htm

Amilcar Săndulescu și povestea Eroului Necunoscut

Marcarea a 101 ani de la Marile Campanii militare de la Mărășești, Mărăști și Oituz, din anul 1917, în Anul Centenarului Marii Uniri, ne îndeamnă să ne aplecăm mai profund asupra filelor de istorie, asupra evenimentelor care au creat condițiile hotărâtoare pentru împlinirea visului de veacuri al poporului român, acela de a avea din nou o singură țară: „România Dodoloață”.

Peste 300.000 de soldați și ofițeri români și-au pierdut viața în luptele din Primul Război Mondial. Mulți dintre ei au sfârșit eroi necunoscuți. Cei morți pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei au fost înmormântați în zilele de război unde s-a nimerit: la marginea satelor, a drumurilor sau pe câmpuri.

Mormântul Eroului Necunoscut este un simbol al eroismului ostașilor neamului în lupta pentru apărarea patriei, cunoscut de toți românii.

Puțini știu că, în spatele poveștii Eroului Necunoscut și a simbolului eroismului soldaților români, se ascunde povestea cutremurătoare a unui copil de doar 12 ani, Amilcar Săndulescu, care a fost erou pentru o zi și a rămas în istorie drept fiul Eroului Necunoscut.

Pentru cei mai mulți, primul loc de veci a fost chiar locul unde și-au găsit sfârșitul. Cum majoritatea nu aveau asupra lor acte de identitate, singura modalitate de identificare a oștenilor morți a fost bănuțul metalic, agățat de gât, pe care exista un cod numeric pentru fiecare unitate militară.

Mulți soldați și-au pierdut în timpul luptelor și singura modalitate de a fi identificați și au rămas simpli eroi necunoscuți, îngropați acolo unde au murit.

După Primul Război Mondial se punea acut problema alegerii și în țara noastră a Eroului Necunoscut, dintre miile de eroi, fără identitate, căzuți pe câmpurile de luptă.

Prin decizie a Ministerului de Război, în 1919, în fiecare localitate s-au amenajat cimitire militare. Trupurile neînsuflețite ale ostașilor neidentificați au fost deshumate din locurile de veci improvizate imediat după război și reîngropate în perimetrele stabilite de comunități drept cimitire militare.

Societatea „ Mormintele eroilor căzuți în război” înființată în același an prin decretul 4106 și aflată sub patronajul Reginei Maria a fost responsabilă de găsirea locurilor de veci pentru eroii necunoscuți.

După ce mai multe țări din Europa, precum Franța, Belgia sau Maria Britanie, își aleseseră astfel de simboluri pe care le înmormântaseră la loc de cinste, în 1923 a venit și rândul României să instaureze această tradiție.

Dintre miile de morminte în care se odihneau eroii necunoscuți ai patriei, urma să fie ales un singur sicriu.

Prin ordin al Ministerului de Război în 1923 se stabilește ca, în zece localități din țară, din zone diferite, să fie deshumate zece sicrie ale unor eroi necunoscuți.

Misiunea de a alege simbolul României a revenit unui copil de doar 12 ani, Amilcar Săndulescu.

Amilcar Săndulescu a rămas în istorie drept fiul Eroului Necunoscut și care a avut un destin cumplit.

Zece sicrie au fost deshumate pentru a fi aduse la Mărășești, pentru a fi ales Eroul Necunoscut.

În fiecare dintre cele zece localități au avut loc slujbe religioase, iar trupurile eroilor au fost puse în sicrie identice de stejar, căptușite cu tablă zincată și urcate în trenuri, în vagoane special amenajate, cu destinația Mărășești.

Ajunse aici, la data de 12 mai 1923, toate cele zece sicrie au fost depuse în Biserica „ Adormirea Măicii Domnului”.

Tot prin ordin al Ministerului de Război a fost decis și modul în care, din cele zece sicrie, urma să fie ales unul singur drept Eroul Necunoscut al României.

Sarcina a revenit unui copil de 12 ani.

Potrivit ordinului 567 din 1 mai 1923, cel care urma să aleagă sicriul Eroului Necunoscut trebuia să fie un copil de clasa I la un liceu militar, orfan de război.

Desemnarea „fiului Eroului Necunoscut” a fost anunțată în data de 5 mai 1923 : „Din cele patru rapoarte sosite de la liceele militare din Iasi, Craiova, Chișinău și Mănăstirea Dealul, cel mai bun orfan de război este elevul Amilcar Săndulescu, din clasa I a Liceului militar D.A. Sturdza din Craiova“.

Elevul Amilcar Săndulescu rămăsese orfan la vârsta de 6 ani, când tatăl său pierise pe front în 1917.

Copilul a fost informat că în data de 14 mai, însoțit de un ofițer, va pleca în cea mai importantă misiune din viața sa, la Mărășești pentru a alege sicriul Eroului Necunoscut.

„Acesta este tatăl meu”

Ceremonia din data de 14 mai a fost, dincolo de importanța sa istorică, un moment de mare emoție pentru copilul orfan care devenea astfel fiul Eroului Necunoscut.

Cele 10 sicrie au ajuns în data de 13 mai la Mărășești.

Amilcar Săndulescu a venit a doua zi, cu un tren special.

A urmat o ceremonie impresionantă în care miile de oameni care au asistat la alegerea sicriului au stat cu ochii ațintiți asupra copilului de 12 ani.

Ce a trăit și ce a simțit copilul Amilcar Săndulescu în cea mai importantă zi din viața sa, 14 mai 1923 a descris chiar el într-un jurnal descoperit la liceul din Craiova.

Mărturiile sale, descoperite de Valeria Bălescu, muzeograf al Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” au stat la baza realizării cărții „Eroul necunoscut”.

„În sfârșit, sosi și ora trei, ora divină, când trebuia ca eu să aleg pe acela ce odinioară s-a jertfit pentru scumpa lui patrie. Când am ajuns la biserică stăteam ca pe ghimpi, abia așteptam momentul când să intru, să văd cele zece sicrie. Când intru în biserică, văzui biserica veche, care cu mult mai înainte îndurase atâtea și atâtea gloanțe care o ciuruiseră. Înăuntru erau înșirate, pe două rânduri, osemintele acelor zece eroi care se jertfiseră pentru întregirea neamului. Ce mulțime mai era!”, avea să noteze copilul în jurnal.

În momentul alegerii Eroului Necunoscut, Amilcar s-a oprit în fața sicriului cu numărul patru. „M-am dus înaintea celor zece sicrie tremurând și stăteam la îndoială pe care să pun mâna. Dar, deodată, m-am dus la sicriul al patrulea.

Îndemnat de conștiință, am pus mâna pe el. În momentul acela, un mare fior mi-a străbătut tot sufletul și mi-au venit pe buze cuvintele: Acesta este tatăl meu! Îngenunchind, m-am rugat: Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toți eroii neamului, ai și pe tatăl meu“, a povestit Amilcar Săndulescu în jurnalul descoperit la Liceul Dimitrie Sturza din Craiova.

După alegerea sicriului Eroului Necunoscut, celelalte nouă sicrie au fost înhumate în cimitirul din Mărășești.

Sicriul ales de Amilcar a luat drumul spre capitală și misiunea copilului a continuat până la București. A mers și el în capitală și asistat, în ziua de 17 mai 1923, la înhumarea Eroului Necunoscut în Parcul Carol. Se spune că, în cadrul ceremoniei de aici, Amilcar Săndulescu i-ar fi cunoscut pe Regele Ferdinand și pe Regina Maria.

Pe placa de mormânt a Eroului Necunoscut a fost scris : „Aici odihnește fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut săvârșit din viață în jertfa pentru unitatea Neamului Românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României Întregite. 1916-1919“.

Fiul „ Eroului Necunoscut” a murit înecat la două luni de la ceremonie

Copilul de 12 ani a avut parte de un destin tragic.

A terminat anul școlar ca elev fruntaș și a fost răsplătit, împreună cu alți colegi de-ai săi cu o tabără la mare în vacanța de vară. La finalul lunii iulie, Amilcar Săndulescu se afla la Stațiunea Techirghiol. S-a înecat în după-amiaza zilei de 28 iulie 1923, sub ochii colegilor care n-au putut să îl salveze.

A fost înmormântat în Cimitirul Sinești din Craiova, la două luni de la ceremonia în cadrul căreia alese Eroul Necunoscut.

Mormântul Eroului Necunoscut așezat în 1923 în Parcul Carol I din București, în locul care a găzduit Muzeul Militar, a fost demontat în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, iar sicriul a fost strămutat la Mausoleul din Mărășești.

În baza unei hotărâri de Guvern din 1991, Eroul Necunoscut a fost exhumat și, timp de o lună, a fost depus în interiorul Mausoleului de la Mărășești.

Pe 26 octombrie 1991, Eroul Necunoscut a revenit în Parcul Carol I, însă nu pe locul inițial. Abia la data de 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Eroului Necunoscut la locul originar, din 1923.

Artileria română la ceas aniversar, 10 noiembrie 2017

În fiecare an, la 10 noiembrie, Artileria Română își îmbracă haine de sărbătoare pentru a raporta poporului român izbânzile obținute, atât pe câmpurile de luptă cât și în plan tehnologic, fiind în pas cu mutațiile petrecute în modul de ducere a războiului modern și cu noile provocări în domeniul geostrategic din mediul apropiat. La 10 noiembrie 1843 lua ființă prima Baterie de artilerie, prin Porunca Domnească nr.198 și care era formată din 4 tunuri dăruite domnitorului Gheorghe Bibescu de către sultanul Imperiului Otoman. Aceasta a fost încadrată cu ofițeri, subofițeri și militari, conform regulamentelor din acea vreme. Primul comandant al primei baterii de artilerie a fost căpitanul Pavel Lenz.

Artileria este principala forță de sprijin cu foc din compunerea Forțelor terestre. Astăzi, a devenit un domeniu complex de aplicare a științelor tehnice. Generalul Alexandru Tell arăta în scrierile sale că: „cunoștințele armei noastre formează o știință proprie care îmbrățișează tot felul de arme”.

Începuturile artileriei se pierd în negura vremurilor, deși noțiunea de artilerie a apărut destul de recent la scara istoriei, pe la mijlocul veacului al XV-lea. Termenul „artilerie” derivă din verbul arhaic francez „artiller”, care înseamnă arta de a construi și mânui, pe timpul luptelor, diferite mașini de război.

Cronicarul polonez L. Gorecki arăta că: „,.. pe această mașină de război, tunul, se reazemă toată puterea pedestrimii, toată splendoarea călărimii, cu un cuvânt toată puterea războiului”. De aceea, comandanții militari, din toate timpurile, au învătat că Știința folosirii acestei arme puternice este o datorie pentru ei. Napoleon Bonaparte declara direct: „…un comandant care nu știe să folosească această puternică armă din subordine, care nu are considerații pentru nevoile artileriei, nu ar trebui să o comande niciodată”.

Mergând pe firul istoriei, se observă că evoluția artileriei române a ținut pasul cu timpul, în strâns context internațional. Artileria este o prezență constantă pe câmpurile de luptă din cele mai vechi timpuri. Apărută din necesitatea lovirii la distanță și cu precizie a adversarului, artileria a parcurs un complex proces evolutiv. Istoria evoluției mijloacelor de luptă bazate pe principiul aruncării obiectelor grele la distanță își găsește începuturile în antichitate. Tocmai de aceea „balista”, primul mijloc de luptă de acest tip și cele ce i-au urmat într-un lung proces evolutiv – scorpionul, catapulta, frontibola și bricola – sunt considerate în mod just predecesorii artileriei de azi.

Primele mașini de război capabile să ducă lupta la distanță se pare că au fost întrebuințate în Asia, în secolul VII î.Hr. de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.), din Babilon, la asediul Ierusalimului (587-581 î.Hr.) și cetății Tyr (574 î.Hr.)1. Mașinilor de război, balistele și catapultele, considerate strămoși ai artileriei de astăzi este o etapă importantă deoarece de la începuturi și până la dispariția lor în secolul al XVI-lea au marcat decisiv istoria confruntărilor militare iar performanțele pe care le-au atins unele dintre acestea sunt comparabile cu cele obținute de armele de foc, mult mai târziu.

În general, mașinile de război antice, considerate predecesoarele pieselor de artilerie de astăzi, sunt denumite generic de istoricii militari, „catapulte” pentru toate armele. Un moment important în evoluția balistelor îl constituie invenția generalului Demetrius, în armata lui Alexandru cel Mare, care conferă o mobilitate deosebită acestei arme, numită „helepola” (cuceritoare de cetăți), și care prin utilizarea eficientă la asediul cetăților grecești, au contribuit la cucerirea Atenei, în anul 307 î.Hr. Aceasta a fost prima platformă de artilerie mobilă și blindată din istorie.

Romanii au preluat de la greci tehnica construcției mașinilor de război, dovedindu-se tot atât de pricepuți organizatori ai „artileriei” antichității. Astfel, împăratul Iulius Cezar, în jurul anului 50 î.Hr. “dotează fiecare legiune romană cu câte 30 baliste” iar în secolul al IV-lea, în timpul împăratului Constantin cel Mare fiecare legiune avea în jur de 50 de mijloace de lovire la distanță. Se presupune că și regele Burebista, având în dotare asemenea mijloace artileristice, după anul 55 î.Hr. a cucerit în numai 3 ani cetățile grecești de pe țărmul Mării Negre.

Referindu-se la războaiele de cucerire a Daciei, 101-102, 105-106, istoricul roman Dio Casius scria în lucrarea sa „Istoria Romană”: „După ce Traian puse mâna pe munții cei întăriți de ziduri se găsiră întrânșii armele, mașinile de război, prizonierii și steagul luat mai înainte de la Fuscus”, pe timpul ofensivei armatelor romane trimise de către împăratul Domițian, în anul 87 d.Hr., împotriva dacilor. Aceasta este prima mențiune istorică referitoare la existența mașinilor de război în Dacia. În două basoreliefuri de pe Columna lui Traian sunt prezentate mașinile de război ale dacilor. Cele două basoreliefuri constituie dovada materială incontestabilă a utilizării mașinilor de război de către strămoșii noștri daci.

Una din marile invenții ale omenirii a fost inventarea prafului de pușcă în China, în anul 300 î.Hr. În Europa această invenție a ajuns în secolul al XIII-lea, potrivit unui manuscris din anul 1249, al naturalistului englez Roger Bacon, publicat în lucrarea „De secretis operibus et naturae et nullitate magiae”. Primii care au folosit armele de foc după chinezi au fost arabii, în asediul cetății Sidgilmessa, în anul 1273. De la arabi invenția a trecut la spanioli, arme pe care le-au utilizat în cucerirea Gibraltarului (1308) și în luptele de la Baja (1325).

Primele arme de foc erau denumite „bombarde” (în limba engleză „bombard”), denumire sub care au fost cunoscute în majoritatea țărilor europene. În țara noastră, în cronicile vremii le întâlnim sub denumirea de „pușci”. Bombarda era o mașină de război care servea la lansarea unor pietre mari și care, odată cu perfecționările tehnice, realizate în timp s-a transformat în ceea ce numim astăzi “tun”. Cele dintâi mențiuni privind construcția lor în Țările Române datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Astfel, în Transilvania, la Brașov este amintită o familie de turnători de tunuri (1372), la Sibiu (1386) și la Sighișoara(1393).

În Țara Românească Mircea cel Bătrân (1386-1418) a fost primul domnitor român care a folosit artileria pe câmpul de luptă. În Moldova, Alexandru cel Bun (1400-1432) avea în cadrul oastei sale câteva bombarde de lemn, legate cu cercuri, procurate din Polonia.

Preocuparea pentru studiul proiectării și fabricării armelor de foc, în țara noastră, datează încă din secolul al XV-lea, în manuscrisul de la Sibiu, numit și „tratat de pirotehnie” elaborat între anii 1380-1400.

Sunt prezentate diferite tipuri de tunuri: tunul de cetate, mobil, tunul dispus pe căruță-afet cu scut de lemn mobil, tunul de cetate adaptat pentru a trage de pe căruță și căruța-afet rigid. Domnitorii români: Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș sau Ștefan cel Mare au înscris adevărate fapte de glorie în istoria militară a poporului nostru și prin folosirea artileriei. Iancu de Hunedoara are meritul de a fi fost printre primii comandanți de oști europeni care a înțeles rolul mobilității artileriei de câmp. Folosind care de luptă împrumutate de la husiți a montat pe acestea tunuri ușoare (“falconete”) și le-a transformat în artilerie mobilă pe care a utilizat-o cu succes în timpul “Campaniei celei lungi” din anul 1443. În această campanie a dispus de aproximativ 150 de tunuri cu care a străbătut aproximativ 300 de km în luptele contra turcilor. În anul 1456, în bătălia de la Belgrad a instalat tunuri pe unele din cele aproape 200 de nave fluviale care au luat parte la lupte și a fost primul domnitor care a realizat cooperarea dintre artileria de uscat și nave, realizând sprijinul lor cu tunurile de câmp de pe malul nordic al Dunării.

Contemporan cu Iancu de Hunedoara a fost și transilvăneanul Nicolae Orban sau „Orban-dacul” așa cum l-a denumit cronicarul grec Laonic Chalcocondil în lucrarea sa intitulată „Expuneri istorice”. Nicolae Orban este inventatorul artileriei grele și constructorul de tunuri cu ajutorul cărora turcii au cucerit, în anul 1453, orașul Constantinopol. Încă din anul 1452, Sultanul Mehmed al II-lea l-a angajat pe Orban pentru a dota cetatea Bogazi Kessen, de pe țărmul european al strâmtorii Bosfor, cu tunuri care să distrugă orice navă inamică pe o distanță de 4 km.

Secolul al XV-lea, dominat de figura istorică a marelui domnitor Ștefan cel Mare reprezintă o perioadă de lupte eroice pentru apărarea națională în care dezvoltarea artileriei și a fortificațiilor au avut un rol important. Bătăliile duse de către domnitorul Ștefan cel Mare ilustrează modul iscusit în care a întrebuințat artileria. În acea epocă lupta începea cu artileria care era dispusă la intervalele dintre liniile pedestrimii având rolul de a dezorganiza dispozitivul ofensiv al inamicului, precum și de a descuraja.

În Țara Românească, Vlad Țepeș s-a preocupat în prima parte a domniei din perioada 1446-1462 de întrebuințarea armelor de foc și de fabricarea lor, mai ales a munițiilor.

În secolul al XVI-lea au apărut guri de foc mult mai mari, produse de zeci de arsenale și manufacturi din Europa, folosindu-se materiale ca: bronz, fontă sau aliaj de fier, calibrul variind între 40 și 190 mm. După anul 1500, artileria s-a structurat în 3 categorii: de câmp, de cetate și de asediu. Cronicarul Grigore Ureche menționează că artileria domnitorului Ioan Vodă cel Viteaz era compusă din tunuri ușoare „din cele moldovenești”, pe două roți (artilerie de însoțire) și obuziere („hușnițe” sau „hubițe”) care constituiau artileria grea de câmp.

Pe teritoriul țării noastre s-au dezvoltat o serie de orașe-cetăți în care au funcționat centre pentru fabricarea pieselor de artilerie la Sibiu, Brașov, Sighișoara, Bistrița, Alba Iulia sau Târgoviște. În secolul XVI exista la Sibiu o puternică breaslă a constructorilor de arme.

În anul 1961 s-a descoperit Manuscrisul de la Sibiu (Varia II 374) din care rezultă că cinstea de a fi considerat părinte al rachetei moderne îi revine Șefului Arsenalului dintre anii 1529-1569, Conraad Haas. Studiile acestui inventator (partea a treia) reprezintă cel mai vechi document din Europa cunoscut până acum în care sunt descrise detaliile tehnice ale construcției rachetelor: schițe, modele de rachete, baterii de rachete, principiul de funcționare a rachetei cu mai multe trepte, modalități de experimentare.

Domnitorul Moldovei Ioan Vodă a ridicat gloria militară a țării și în mod special a artileriei moldovenești la nivelul de performanță atins de puterile militare ale Europei de la acea vreme. În acea vreme acumulase 140 de guri de foc, cifră impresionantă care nu se va mai întâlni în Țările Române decât în preajma războiului de independență de la 1877.

Voievodul Mihai Viteazul a utilizat artileria în lupta sa antiotomană în faza premergătoare atacurilor infanteriei, fiind considerat ca predecesorul pregătirii de foc de mai târziu. După intrarea în Alba Iulia, domnitorul Mihai Viteazul s-a preocupat de fabricarea de noi guri de foc.

Din secolul al XVII-lea muniția a început să aibă încărcătură explozivă din pulbere neagră, ceea ce a mărit foarte mult efectul la obiectiv al focului artileriei. În Europa, artileria a făcut progrese privind construcția și întrebuințarea sa pe câmpul de luptă. Ca noutăți tehnice, au apărut: mecanismul de ochire în înălțime și îndreptătorul. De menționat, totodată, că italianul Nicola Fontana (1600-1657) a devenit primul teoretician al artileriei prin elaborarea bazelor balisticii.

În plan general, dezvoltarea artileriei a avut ca efect reducerea rolului orașelor-cetăți și a reședințelor fortificate din cauza scăderii capacității de protecție în fața gurilor de foc grele. Din punct de vedere politic, această situație, împreună cu factorii economici ce favorizau dezvoltarea întreprinderilor manufacturiere și al relațiilor de producție de tip capitalist, au influențat mișcarea populației și au marcat începutul procesului de dispariție a societății bazate pe relații economice de tip feudal.

Secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea au marcat o diminuare a rolului armatelor domnitorilor de a apăra Țările Române, și deci a slăbit și rolul artileriei. Astfel se menționează în documente că până în 1849 Moldova a ajuns să aibă a singură piesă de artilerie. Pe baza prevederilor regulamentelor organice, în anul 1830 au început să ia ființă în Țările Române primele unități de infanterie și cavalerie, iar artileria reapare, în armatele naționale.

Perioada de la înființarea primei baterii de artilerie,10 noiembrie 1843 și până la încheierea războiului de independență a fost o perioadă plină de evenimente, cu multe semnificații pentru istoria acestei arme.

Astfel, principalele evenimente de natură organizațională au fost: înființarea în anul 1849 a primei baterii în Moldova, urmată de înființarea în anul 1857 a celei de-a doua baterii, constituirea la 21 decembrie 1860 a primului regiment de artilerie (comandant, maiorul Tobias Gherghel); înființarea la data de 1 august 1868 a Regimentului 2 Artilerie, iar la 5 februarie 1877 a Regimentelor 3 și 4 Artilerie. Sub domnia lui Gheorghe Bibescu s–au obținut de la turci 4 tunuri de calibru de 80 mm, piese care au constituit baza primei baterii de artilerie din 1843, pentru ca în etapa următoare să se recurgă la achiziții de tunuri moderne de la firma Krupp.

În timpul revoluției din Transilvania de la 1848-1849 oastea lui Avram Iancu a dispus de 10-15 tunuri. O parte dintre acestea erau construite din lemn, întărite cu cercuri de metal iar o altă parte erau din fontă sau din aramă, precum tunul „Decebal”, dar care avea o bătaie redusă, efectul principal fiind cel moral.

De la începuturile organizării ei pe fundamente moderne, artileria se impune ca o armă complexă. Devenirea ei privește nu numai organizarea, ci și, dotarea, reglementarea și instrucția. Existența și funcționarea ei ridică probleme de ordin logistic din ce în ce mai grele. Secțiile pirotehnice, atelierele de reparat armament, precum și depozitele existente încă dinaintea Unirii Principatelor, atât în Moldova, cât și în Țara Românească, nu mai satisfăceau exigențele în creștere impuse de funcționarea structurilor acestei arme. Se cerea, de asemenea, o concepție unitară și o coordonare eficientă în acest domeniu vital pentru capacitatea artileriei de a-și îndeplini misiunile, cum este cel al asigurării cu material, muniții și al întreținerii.

În consecință ministrul de război propune înființarea „Direcției stabilimentelor de material de artilerie” care să se ocupe cu: construirea trăsurilor de artilerie (chesoane și antetrene, pentru transportul muniției), depozitarea și repararea armelor, fabricarea de pulbere, depozitarea pulberii, turnarea proiectilelor de artilerie. Este emis Înaltul ordin de zi nr. 254 pentru centralizarea „atelierelor, fabricilor de pulbere, capsulăria și fonderia din diferite părți ale țării, sub numirea de Direcția stabilimentelor de materiale ale artileriei”. La 23 noiembrie 1861, în baza aprobării domnitorului Al. I. Cuza, este emis Înaltul ordin de zi nr. 344 prin care Direcția Stabilimentelor de material de artilerie se organizează pe 3 secții: Pirotehnie, Arsenalul de construcții al armatei și Fabrica de pulbere.

În septembrie 1860 este publicat în Monitorul oastei primul regulament de trageri pentru artileria română, întocmit de maiorul George Manu și intitulat „Teoria dării”. Semnificativ pentru acel timp este faptul că acest regulament (constituit, de fapt, dintr-un ciclu de studii al autorului) a tratat probleme de cea mai mare actualitate pentru noua etapă de organizare a artileriei române, ca de pildă: principiile organizării artileriei, organizarea instrucției de specialitate și a tragerii, executarea focului asupra obiectivelor fixe și în mișcare, explicarea fenomenelor de balistică interioară și exterioară pe bază de scheme și schițe etc.). În decembrie 1860 este publicată „Legea organizării puterii armate” potrivit căreia în cadrul armatei române se constituie „Corpul de artilerie”, compus din statul major al armei și unitățile de artilerie.

Într-un interval de timp relativ scurt, artileria română a cunoscut o dezvoltare remarcabilă. Putem spune că în anii domniei lui Al. I. Cuza și până la războiul pentru independență din anul 1877 s-au pus bazele organizării artileriei române moderne, înzestrării acesteia cu tehnică de luptă la nivelul celor mai dezvoltate state din Europa acelui timp, creării unei industrii proprii de armament și muniții și pregătirii cadrelor în concordanță cu evoluția artei militare universale.

Considerentele care au determinat modificările structurale în cadrul armatei române au stat și la baza organizării și înzestrării unităților de artilerie. Noile cerințe ale câmpului de luptă, multitudinea misiunilor și rolul tot mai important al artileriei în luptă au dus la împărțirea artileriei în categorii bine distincte. În concordanță cu întrebuințarea diferitelor guri de foc pe câmpul de luptă, cu mărimea calibrelor etc. au fost create următoarele categorii de artilerie: artileria de câmp, artileria de munte, artileria de cetate și artileria antiaeriană.

Pentru îmbunătățirea sistemului de pregătire a personalului militar din artilerie, principele Carol I aprobă la 7 aprilie 1881, prin Decret nr. 998, înființarea unei Scoli de aplicație pentru armele speciale cu denumirea de „Scoală specială de artilerie și geniu”, „în care ofițerii să poată primi instrucția teoretică și practică în raport cu adevăratele cerințe ale acestor arme de specialitate”.

Primul Război Mondial găsește artileria română în plin efort de dezvoltare, organizare și reorganizare, pregătire a personalului și integrare în structurile la fel de mobile pentru căutarea drumului optim al devenirii lor în unitatea armatei. Războiul este momentul adevărului. Cât de viabile au fost măsurile de pregătire, cât de bine zidiți în caracterul lor au fost ofițerii și trupa s-a vădit în război. Participarea artileriei române la operațiile desfășurate și în special la ducerea cu succes a bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz a dat posibilitatea verificării unor principii de întrebuințare a artileriei în luptă, a unor metode și procedee tehnice, îmbunătățirii acestora în raport cu evoluția artei militare și a tehnicii din înzestrare și îmbogățirii experienței trupelor și cadrelor din comandamentele de la toate eșaloanele.

Perioada interbelică reprezintă o etapă importantă în evoluția artileriei, sub toate aspectele: din punct de vedere al organizării și dotării, motorizării artileriei grele, apariției noilor categorii de artilerie, pregătirii cadrelor și trupei, dezvoltării și modernizării întreprinderilor de reparat și fabricat armament. Rezultatele acestei etape au fost confirmate din plin în timpul participării artileriei române la războiul antifascist, pe timpul luptelor desfășurate până la înfrângerea definitivă a Germaniei naziste. Organizarea și înzestrarea unităților și marilor unități au fost îmbunătățite continuu pe tot timpul perioadei participării României la războiul antihitlerist. Structura organizatorică a trupelor române participante la războiul antihitlerist a avut anumite trăsături proprii, care au influențat în mod pozitiv tactica și arta operativă a armatei române, imprimându-le un pronunțat caracter de originalitate. Experiența câmpului de luptă a confirmat justețea concepției adoptate de către strategii români privind organizarea unităților și subunităților de artilerie.

În perioada postbelică, până în anul 1989, armata română a cunoscut consecințele transformatoare impuse de aberanta cursă a înarmărilor generată de factorii politici sub semnul zodiei războiului rece. Pentru a asigura o conducere competentă a artileriei, la 1 septembrie 1948, a fost înființat Comandamentul Artileriei ale cărui sarcini de bază au constat în: elaborarea concepției de organizare și întrebuințare în luptă a artileriei; stabilirea sistemului de pregătire a cadrelor de artilerie; îndrumarea instrucției și verificarea capacității de luptă a unităților; întocmirea regulamentelor specifice armei; asigurarea cu armament și muniții a întregii artilerii. În 1961 au luat ființă unitățile de rachete cu diferite destinații.

Plecând de la considerentul că, în condițiile ducerii unor acțiuni de luptă împotriva unui inamic superior din punct de vedere numeric și bine înzestrat cu mijloace de luptă moderne, creșterea puterii de foc a tuturor eșaloanelor căpăta o importanță deosebită, s-a acordat atenție dezvoltării subunităților de artilerie batalionare și regimentare, măririi puterii de foc a artileriei divizionare, de armată și din rezerva comandantului suprem și dotării acestora cu armament corespunzător. Un loc însemnat a fost atribuit, în același timp, mijloacelor de luptă antitanc, prin constituirea unor subunități și unități capabile să acționeze împotriva tancurilor performante. După 1989, reorganizarea artileriei române face parte din procesul general de reorganizare al armatei în contextul internațional al erei post-război rece.

Mediul operațional viitor nu mai este al armatelor de masă, ci al armatelor de calitate. În toate tipurile de acțiuni, de la misiunile altele decât războiul până la cele de război, factorul uman va continua să joace un rol esențial. Semnificativ în succesul viitoarelor operațiuni militare este criteriul cunoașterii și gradului de educație al participanților la ostilități. Nu cantitatea de tunuri, ci calitatea sistemului de artilerie integrat în structura forțelor armate angajate în luptă, după cum se vede, are deja relevanță.

În aceste condiții este foarte important ca și în armata română să se conceapă și să se pună în operă un sistem artileristic capabil să ofere: disponibilitate îmbunătățită, siguranță mai mare, timp de ripostă redus, interoperabilitate în NATO, precizie ridicată, eficiență sporită. La fel ca și în armatele occidentale, și în Armata României termenul „artilerie” înseamnă mai mult decât un simplu tun sau obuzier. Prin artilerie înțelegem sistemele văzute ca un tot unitar, precum sunt elementele componente ale unei ființe vii: sistemele de supraveghere, recunoaștere și de determinări meteo și balistice; sistemele de comandă și control; sistemele de armament și sistemul de foc; sistemul logistic.

Modernizarea și achiziționarea sistemelor de armament de artilerie trebuie să fie concepute și realizate prin prisma principalelor tendințe conturate în acest sens pe plan mondial și pentru satisfacerea deplină a cerințelor de interoperabilitate, interschimbabilitate și capabilitate cu structurile similare ale armatelor statelor membre NATO. În funcție de orientarea politico-militară a statului nostru, structurile militare și firmele abilitate din România ar urma să angajeze un dialog profitabil cu structurile și firmele din țara respectivă, pentru realizarea unor programe comune care să asigure dotarea Artileriei Armatei României cu sisteme de armament standard NATO, asigurându-se totodată un prim pas spre apropierea de ASCA (structură separată în cadrul NATO, compusă din armatele SUA, Marea Britanie, Germania, Italia și Franța, având ca scop principal asigurarea compatibilității și interschimbabilității între echipamente).

La ceas aniversar, adresez felicitări colegilor artileriști,

iar Artileriei Române LA MULȚI ANI!

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/artileria-romana-ceas-aniversar-autor-avadanei.htm

Tricolorul românesc: mărturie a vechimii și dăinuirii neamului nostru

Cele trei culori ale drapelului românesc – roșu, galben și albastru – sunt de origine străveche, iar reunirea lor pe stindardul național are adânci semnificații istorice, exprimând dăinuirea noastră neîntreruptă pe aceste locuri în care ne-am plămădit ca popor, legăturile permanente între românii de pe versanții Carpaților, idealurile de unitate și independență, nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existențe.

Mihail Kogălniceanu și generația sa primiseră tricolorul, prin tradiție de la străbuni și o dată cu el și explicația însemnătății pentru toti românii. Este, deci, fără îndoială că în perioada modernă s-a păstrat o tradiție mai veche, din bătrâni, a tricolorului.

Dar unde se află izvorul de la care pornește tradiția? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacrată Transilvaniei și publicată la Brașov în 1851, se face mențiunea că cele trei culori ale drapelului românesc sunt o moștenire de pe timpul Daciei Traiane. Mergând înapoi, pe firul istoriei, se constată că cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacice, se află în Novella XI, dată la 14 aprilie 535 de împăratul roman Justinian (527 – 565) cu prilejul fixării teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea, alături de regiuni din Panonia Secunda, părți din fosta Dacie română, formată din Dacia Cisdanubiană (Dacia Mediteraneea și Dacia Ripensis) și Dacia Transdanubiană, aceasta din urmă fiind alcătuită din ținuturile vecine cu Dunărea, de la gura Tisei până la vărsarea Oltului, ale Banatului și Olteniei.

Decretul imperial, care stabilea și însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: „Din partea dreaptă, în prima diviziune, scut roșu, în mijlocul căruia sunt văzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo, în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adică albastru), cu semnele tribului burilor, ale cărui două laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele două scuturi) auriu (galben)”.

Se știe că armatele lui Justinian, urmărind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord – vest de la vandali, Italia de la ostrogoți, sudul Spaniei de la vizigoți, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa și Dunărea de jos, întinzându-și stăpânirea în Banat, Munții Apuseni, Oltenia și Muntenia. Imperiul roman de răsărit era exprimat prin prezența pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpaților, cât și a celor de la nordul lor.

Prin urmare, cele trei culori, roșu la dreapta, galben la mijloc și albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, așezate în ordinea și în poziția culorilor drapelului românesc de astăzi, se referă la Dacia Traiană, confirmând afirmația lui J. F. Neigebaur că tricolorul românesc este o moștenire de la începuturile primului mileniu.

Transmise din generație în generație, ele dovedesc, împreună cu celelalte mărturii de cultură materială, statornicia românilor, rezistența lor în fața vremurilor și a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptă pentru afirmarea idealurilor de unitate și independență.

Puternic legați de tradițiile și marile virtuți ale înaintașilor, românii au păstrat neîntinate, cu demnitatea ce le e caracteristică, vechile culori ale Daciei Traiane (roșu, galben, și albastru), dar obligați să trăiască timp îndelungat despărțiți în trei principate – Moldova, Muntenia și Transilvania -, ei au făcut din fiecare culoare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimii și dăinuirii lor pe pământul strămoșesc, pe care nu l-au părăsit niciodată, iar din reunirea acestora pe același drapel, adică din tricolor, simbolul unor grele și necontenite eforturi pentru realizarea unității naționale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, și Sf. Gheorghe călare pe un cal alb în luptă cu balaurul, pe cealaltă parte, era de culoare roșie. Făurit de Bogdan I (1359 – 1365), la întemeierea țării, care a preluat culoarea roșie, transmisă de tradiție, din vremea Daciei, el a fost păstrat identic de urmașii săi în domnie.

În Muntenia, steagul cel mare al țării pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 – 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben – auriu, având la centru o acvilă neagră, stând pe o ramură verde de ienupăr și ținând în cioc o cruce patriarhală roșie. Același stindard e menționat – fără să fie și descris – de două știri de origine poloneză, din 19 și 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai și Movilă.

Acest steag cu câmpul galben, ce „era foarte vechi și privit de români ca sfânt”, după cum precizează același Spontoni, fusese „semnul și marca cea mai importantă a Țării Românești” sub Neagoe Basarab (1512 – 1521) și Vlad Tepeș (1456 – 1462) și îl însoțise pe Mircea cel Bătrân (1386 – 1418) și pe voievozii de dinaintea lui pe câmpurile de bătălie, fiind cu siguranță o moștenire de la Basarab cel Mare (1317 – 1352), care-l primise la rândul său, prin tradiție, din vremea Daciei și-l păstrase la întemeierea țării, ca simbol al legăturilor cu înaintașii.

Datorită asupririi naționale la care au fost supuși de stăpânirea maghiară și apoi de cea austro – ungară, români ardeleni deși constituiau majoritatea populației și erau locuitori autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea să-și aleagă singuri culoarea drapelului și n-au fost reprezentați printr-un simbol aparte pe steagul și stema principatului, nici în evul mediu și nici în epoca modernă. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru – azur (cer), moștenită din vremea Daciei, pe care, dacă n-au putut s-o impună pe însemnele țării, datorită împrejurărilor vitrege ale istoriei, au păstrat-o pe stemele de familie și au transmis-o, astfel, din generație în generație, ca expresie a vechimii și înfrățirii lor cu glia străbună.

În sprijinul celor de mai sus, menționăm că în perioada dominației maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sași și unguri au în majoritatea lor culoarea roșie, cele date familiilor de origine română sunt în exclusivitate de culoare albastru – azur (cer). În colecția heracleitică J. Siebmcher, de pildă, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar, pe lângă armenii, maghiare, săsești și secuiești, peste 500 de steme ale familiilor nobile românești, care se prezintă sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), oșteni călări sau pedeștri, înarmați cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum și felurite animale și diverse alte însemne.

De altfel, culoarea albastră a fost introdusă și pe însemnele heracleitice ale unor familii boierești din Muntenia și Moldova, tocmai pentru a desemna deținerea unor posesiuni în Transilvania și, totodată, legăturile existente în evul mediu între țările române. În stema familiei Văcărescu, de exemplu, apare ca o dovadă a apartenenței districtului Făgăraș la Țara Românească, o cetate crenelată, având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru.

Adunarea la un loc, pe același drapel, a celor trei culori, roșul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni și albastrul – azur al românilor transilvăneni, reprezintă o singură țară, alcătuită din provinciile ei Moldova, Muntenia și Transilvania și un singur popor. Nu mai încape nici o îndoială că la acest adevăr se gândea Mihail Kogălniceanu când spunea, în 1867, că tricolorul românesc înseamnă „neamul nostru, din toate țările locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel și când s-a înfăptuit acesta? Cercetarea istorică ne conduce, cum e și firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al țărilor românești, care a întrunit sub sceptrul său, în anul 1600, stăpânirea Munteniei, a Transilvaniei și a Moldovei. Călăuzit de dorința de a-i uni pe toți românii sub un singur stindard, temerarul conducător, care se intitula „Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tării Românești și Ardealului și a toată Tara Moldovei”, a făurit drapelul național prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românești, care de la el a devenit simbolul unității noastre naționale. Această constatare se bazează pe cercetarea diplomelor și a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat, potrivit obiceiurilor vremii, după bătălia de la Șelimbăr, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât și nobililor români și unguri din Transilvania care i s-au alăturat. Pe diploma acordată lui Preda Buzescu, de pildă, apare un scut militar timbrat cu un coif închis cu gratii, pe care stă o coroană antică, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului și de sub coroană iese o flamură cu aspect de mantie, în trei culori așezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvăneni), galben la mijloc (steagul românilor munteni) și roșu la stânga (steagul românilor moldoveni).

Biruință temporară din punct de vedere politico – militar, izbânda lui Mihai avea să dureze, însă, în planul conștiinței naționale. Cei ce și-au asumat după Mihai conducerea țărilor române au căutat, în funcție de împrejurările istorice, să-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc făurit de el a fost păstrat cu sfințenie secole de-a rândul și transmis din generație în generație, întruchipând până azi idealul de peste veacuri al unității tuturor românilor.

În perioada de după Mihai Viteazul, datorită stabilității interne, Tara Românească va continua să îndeplinească rolul de port-drapel al luptei pentru neatârnare și al unității românești. De aici vor porni cele mai multe inițiative atât pe plan politic, cât și spiritual. Faptul s-a reflectat și pe tricolor, unde culoarea galbenă, reprezentându-i pe românii munteni, este așezată la mijloc, fiind încadrată, de-o parte și de alta, de culoarea roșie și de cea albastră, atestându-se și în felul acesta că unirea tuturor românilor s-a făcut având Tara Românească, cu capitala ei București, drept centru de activitate și realizare a unității naționale.

Înfăptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de voință al întregii națiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generații de înaintași și, în același timp, temelie pentru cucerirea independenței și desăvârșirea statului național unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominație străină, trebuie întărită printr-o serie de reforme largi și radicale.

I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istorică de a da viață cerințelor legate de consolidarea statului național. Domnul Unirii a inițiat un vast program de măsuri care au modificat structural aspectul societății românești. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficială a tricolorului ca drapel național al Principatelor Unite.

Adoptarea tricolorului căpăta în noile condiții sensuri mai adânci, care aveau să fie exprimate de însuși domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul ținut cu ocazia înmânării noilor drapele unităților militare: „Steagul e România, acest pământ binecuvântat al patriei, stropit cu sângele străbunilor noștri și îmbelșugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții noștri și unde se vor naște copiii voștri… Steagul e totodată trecutul, prezentul și viitorul țării, întreaga istorie a României!”

El avea însă culorile redate orizontal, în ordinea : roșu sus, galben la mijloc și albastru jos.

Prin Constituția din 1866 și prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 și 1872 s-a stabilit ca tricolorul să aibă culorile așezate vertical, în ordinea albastru alături de hampă, galben la mijloc și roșu la margine „flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fețe stema țării”.

Tricolorul, astfel instituit, avea să triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga națiune, a proclamat Independența noastră de stat. Că Independența de stat a fost gândul ce domina cugetele și simțământul ce încălzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mărețe. Un întreg popor a acționat ca un singur om însuflețit de o unică hotărâre, să-și cucerească neatârnarea. Statul român și-a cucerit independența deplină prin sângele ostașilor săi, alături de care s-au jertfit și frații lor din teritoriile aflate sub stăpânire străină, veniți să lupte sub stindardul tricolor al țării în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea Independenței de stat a României a dat un puternic imbold mișcării de eliberare națională a românilor din Transilvania, constituind o premiză importantă a desăvârșirii unificării național – statale, ce se va înfăptui la 1 Decembrie 1918.

În acea memorabilă zi, seminția lui Decebal și-a dat întâlnire între zidurile cetății Alba Iulia, devenită neîncăpătoare. Îndreptându-se din toate părțile și de pe toate văile Transilvaniei spre cetatea Albei, pe jos sau călări, cu trenurile și căruțele, asemenea fluviului care își adună apele din vărsarea râurilor într-o singură matcă, miile și zecile de mii de români, îmbrăcați cu cele mai frumoase straie naționale, purtând steaguri tricolore din pânză de casă și citind „Deșteaptă-te române” și „Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit să afle, prin glasul autorizat al aleșilor lor, supremul testament al tuturor generațiilor multimilenarei noastre istorii, proclamarea libertății lor naționale, dreptul lor de a trăi liberi și demni pe străvechiul lor pământ, de a așeza temelii trainice unității lor național statale.

Au venit, de asemenea, și cei de altă naționalitate, pe care soarta îi așezase alături de ei, animați de dorința de a clădi împreună un viitor mai bun pentru toti fii acestui pământ, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect și colaborare reciprocă.

Erau acolo, aievea coborâți parcă de pe columnă, din hrisoave, peceți și steme, plăieșii lui Ștefan, moșnenii lui Mihai, moții lui Horea și ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptătorii pașoptisti, făuritorii Unirii de la 1859 și dorobanții de la 1877.

Un popor întreg dorea fierbinte unirea și era ferm hotărât s-o înfăptuiască. Tricolorul românesc păstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul și Avram Iancu, s-a înălțat demn în acea zi, îndemnându-i pe românii din cele patru zări să se unească spre a putea birui în lupta lor dreaptă.

Un vis de veacuri biruise.

Așteptată și pregătită de lucrarea multor generații, era firească venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtită, prin voința și puterea poporului, cu spița dreptății spre viitorul demn al neamului românesc.

Sărbătoarea de Armindeni la români

La 1 mai se ține Armindenul sau Pomul de Mai, simbol al vechiului zeu al vegetației, care protejează recoltele și animalele. Este ziua de nume a profetului Ieremia, de unde și numele. Armindenul era simbolizat printr-o ramură verde de fag, de stejar sau de salcie, pe care oamenii o prindeau la poarta casei. Ramura rămâne prinsă în poartă, până când se macină grâul nou. Când se coace pâinea din acest grâu, atunci se aprinde cuptorul cu armindenul.

În această dimineață se împodobesc cu ramuri verzi stâlpii porților și caselor, dar și intrările în adăposturile vitelor, pentru ca oamenii și animalele, deopotrivă, să fie protejați de forțele distrugătoare ale spiritelor malefice.

Semnificația acestei sărbători o găsim în diferite izvoare istorice și religioase, amintind de prigonirea lui Iisus, crezându-se că, atunci când Irod omora copiii, a pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi început măcelul în ziua următoare. Însă, a doua zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai știut unde să-l caute pe Iisus. Așa a scăpat de la moarte pruncul Iisus.

Etnologul Sim. Fl. Marian descrie într-o lucrare obiceiurile de Arminden la românii de la poalele Munților Apuseni.

La 1 mai este un prilej de voie bună, și ca în orice sărbătoare în care nu se lucrează, se ține Armindenul cu lăutari, friptură de miel, pelin și liliac înflorit la pălărie. În unele zone, în noaptea de 1 mai se pune un pom, în secret, la poarta iubitei. Se spune că în ajunul acestei zile, pentru ca viforul și grindina să nu se abată asupra satului, femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp.

În satele din Banat, Armindenul se pune la casele oamenilor harnici și ale fetelor de măritat. Creanga verde o așează feciorii noaptea, fără să fie văzuți. Cei la casa cărora s-a pus Armindenul trebuie să îi caute pe feciorii care l-au pus și să le dea de băut. O descriere originală a acestei sărbători o face poetul George Coșbuc în poezia „Armingenii”.

În tradiția populară, acestei zile i se mai spune și „ziua pelinului” sau „ziua bețivilor” și semnifică începutul verii. Armindenul se serbează pentru rodul pământului, ca să nu bată grindina, împotriva dăunătorilor, pentru sănătatea vitelor. Se petrece la iarbă verde, unde se mănâncă miel și caș, apoi se bea vin roșu cu pelin. La întoarcerea în sat, bărbații își pun liliac sau flori de pelin la pălării.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/sarbatoare-armindeni-romani-autor-avadanei.htm

2019 – Transfăgărășanul – 45 de ani-de la darea în folosință
Transfăgărășanul – legământ pentru unitatea veșnică a poporului român

În anul 2018 am sărbătorit împreună, cu mare respect și bucurie Centenarul înfăptuirii Marii Uniri a românilor de la 1 Decembrie 1918, când am răsfoit filele de istorie ale acelor momente și am comemorat personalitățile care au condus civilizația românească în urcarea treaptă cu treaptă spre realizarea României Mari.

Momentul astral al Marii Uniri a venit după secole de acumulări materiale și spirituale, de lupte înverșunate cu fel și fel de dușmani, din est și din vest, din nord și din sud, care au zădărnicit refacerea unității românilor.

Dar atunci când nația română și-a creat propria elită intelectuală și politică, când eroii neamului au creat adevărata stare de spirit în rândurile maselor, nu a întârziat să se săvârșească visul de secole, Marea Unire.

Iar perioada de tinerețe a statului român a scos în evidență deseori puterea unității naționale, energii noi de manifestare pe plan material, spiritual, al talentatului popor român.

Prin resurse proprii statul român și-a recăpătat repede locul meritat în lume, alături de marile popoare ale acestui Pământ.

Unitatea românilor s-a manifestat în gând și faptă și la construcția marelui drum peste Carpați, Transfăgărășanul, iar acum în 2019, sărbătorim 45 de ani de la darea în folosință.

Transfăgărășanul este opera unei mari iubiri a românilor, de pe versanții Carpaților, denumit simbolic „coloana vertebrală a unității de neam a românilor” din spațiul carpato-pontic, moștenit de la strămoșii noștri geto-daci. Este o ctitorie care a pornit din legendă, va naște legende și va intra în legendă.

La realizarea acestei mari epopei și-au dat mâna constructori de pe toate plaiurile românești, hotărâți să transmită urmașilor un simbol al veșniciei unității de neam și țară.

Traseul urmat în construcția Transfăgărășanului este o conexiune între fenomenul milenar al transhumanței în acest spațiu mioritic în care au pendulat de o parte și de alta a Carpaților, păstorii, dar și descălicătorii de neam și țară cu meșterii(legendari și moderni), care au fost la înălțimea imperativelor istorice pe aceste meleaguri.

Asemenea ostașilor voievodului Basarab I, care au zdrobit armata regelui ungar Carol Robert de Anjou, constructorii militari și civili au învins cerbicia muntelui și vicisitudinile naturii, creând o operă fără egal cu multiplă utilitate: strategică-militară, economică și turistică.

Potrivit aprecierii unanime a specialiștilor, a turiștilor români și străini, Transfăgărășanul reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase și pitorești drumuri montane din Europa și chiar din lume, ceea ce dovedește că pilda jertfei de sânge a ostașilor din evul mediu și din războiul pentru reîntregire a neamului românesc a fost aureolată de ostașii constructori ai drumului ce unește frații de frați din cele două provincii istorice românești.

Prin jertfele de sânge date de constructori în realizarea acestui mare drum, se amintește de repetarea legendei meșterului Manole pe acest șantier, și de aceea este proclamat uneori și „Drum al Eroilor”, o Via-SACRA.

Astăzi Transfăgărășanul există. Transfăgărășanul este împlinirea dorințelor de veacuri ale românilor.

Încă nu s-a stins ecoul zămislirii acestei construcții monumentale și încă reverberează bucuria învingerii forțelor muntelui, vocile celor care au săvârșit prin sacrificiul suprem împlinirea unor visuri de milenii ale acestui popor. De fapt, natura a fost modelată spre bucuria omului de a avea o cale mai amplă, mai rapidă de comunicare între populațiile acestui neam, de o parte și de cealaltă a Carpaților Meridionali.

Denumirea de „Transfăgărășan” se pare că are și o trăsătură simbolică a transhumanței, acea mișcare perpetuă a oierilor de a căuta mereu resurse suficiente pentru oile lor, care însemna de fapt resursa de bază pentru supraviețuirea populațiilor din aceste zone.

Acest teritoriu a fost o țintă de mii de ani pentru năvălitori și prădători de tot felul. Și totuși, populațiile de pe acest teritoriu nu au abandonat istoria și s-au adaptat mereu condițiilor vitrege de trai, acumulând o cultură a supraviețuirii, care avea la bază o organizare spirituală profundă.

În general oamenii munților au fost crescători de animale și au jucat un rol fundamental în perpetuarea neamului românesc pe aceste meleaguri.

Pașii ne poartă pe acest drum pentru a asculta și a înțelege ecourile acestei construcții monumentale.

Ecourile Transfăgărășanului ne îndreaptă spre amintirea unor simboluri ale strămoșilor noștri daci, funia și șarpele.

Șarpele este un simbol extrem de răspândit și cu o plurivalență de înțelesuri, atât pozitive(divine) cât și negative. Una din principalele semnificații simbolice ale șarpelui se referă la curenții cosmici care nu sunt altceva decât expresia acțiunilor și reacțiunilor forțelor emanate din cer și, respectiv, de Pământ. Unirea dintre cer și Pământ se manifestă tocmai prin acești curenți pentru că fără ei aceasta nu s-ar produce. Atunci când șarpele are această semnificație, este cel mai adesea asociat unor simboluri axiale, cum ar fi arborele vieții sau bastonul.

Și nu cred că greșim când, adiacent acestor simboluri, alăturăm spiralele celor doi versanți ai Transfăgărășanului, sub forme asemănătoare celor doi șerpi.

Istoria acestor locuri ne ajută să mergem mai departe cu interpretarea simbolisticii strămoșilor noștri și să translatăm semnificațiile către zilele noastre.

Asemuirea celor doi versanți ai Transfăgărășanului cu cei doi șerpi ne arată că năzuința de veacuri a românilor de a croi această cale numai pe acest traseu a devenit realitate și că simbolizează dorința și credința nestrămutată de unitate a acestui popor.

Se poate spune că cei doi șerpi formează acea spirală dublă care se regăsește și pe motivele ornamentale ale Columnei Cerului.

În cazul acestui drum găsim o asemănare între punctul de întâlnire a celor două tronsoane, la Bâlea Lac și punctul de întâlnire a capetelor celor doi șerpi din simbolistica veche la români. Lanțul Carpaților poate fi asemuit cu acea funie sau axă din simbolul de mai sus, iar punctul de întâlnire al capetelor celor doi șerpi este situat pe altarul cel mai aproape de cer, platoul de la Bâlea Lac.

Putem compara de asemenea, că spiralele celor două tronsoane de drum, de nord și de sud, evoluează după o axă imaginară care se constituie ca o coloană vertebrală a unității de neam și de cultură ale poporului român.

Momentul construcției acestui drum a fost de fapt, unul din momentele istoriei când acest popor s-a exprimat prin talentul său de mare constructor al simbolurilor naționale.

Drumețind pe acest fir al prezentului, putem călători și face popasuri la diferite momente istorice ale acestor meleaguri. Nu ca să ne îndepărtăm de prezent ci, ca să-i aflăm rădăcinile, temelia și mai puternic să-l prețuim, să-l înălțăm și să ne pomenim constructorii eroi.

Orice călătorie pe Transfăgărășan este o dorință, o râvnă, o ispită, în cazul de față o drumeție prin istorie, prin istoria așa cum s-a scris pe pământul țării, anume, spre a o conjuga cu prezentul și a aspira spre viitor.

O drumeție pe Transfăgărășan înseamnă nu atât a ieși în vacanță din cotidian, din propriul timp prezent, ci înseamnă o trăire din izvoarele istoriei strămoșilor noștri, locul sfânt unde se adună duhurile strămoșilor să stea de vorbă cu strănepoții.

Pentru călătoria aceasta, cu popasuri, amintiri și cu evocări de fapte, de oameni și întâmplări mai deosebite, cu răscoliri de documente și cu descrieri de momente de azi și din alte vremuri, cu slăviri de eroi vrednici de baladă, nu-i necesar a ne pregăti în chip deosebit.

E de ajuns să avem la noi în inimă, bunăvoința, răbdarea, înțelegerea, interesul și, mai ales, dragostea de țară și de popor. Căci e vorba doar de țara noastră, de România, de pământul pe care ne-am născut și trăim, de faptele și de viața strămoșilor, ca și de propria noastră creație și viață.

Și cine nu-și are țara în inimă, zadarnic o caută pe hartă. Cine nu are strămoșii în sânge, degeaba îi pigulește din documente ori din tomuri de geografie.

Transfăgărășanul este simbolul drumului prin istoria acestor locuri, este un cânt al faptelor strămoșilor noștri, al împlinirilor ori înfrângerilor, al umbrelor și luminilor vremurilor trecute.

Dau dreptate marelui scriitor Lucian Blaga: „Există două realități a căror imensă, zdrobitoare greutate nu o simțim, dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria”.

Aflăm că oamenii acestor locuri interacționau mereu cu natura, îi căutau mereu condițiile prielnice de adaptare pentru supraviețuire.

De ce au ales tocmai crestele munților pentru a trăi și evolua ca societate umană, pentru a făuri un popor și o țară ?

Este tocmai crezul dacilor care aveau o cultură spirituală dintre cele mai profunde și complexe, care știau că marile altare ale zeilor se găseau în cele mai înalte creste ale Carpaților și că acolo se realiza legătura între lumea pământeană și Univers.

Și mai știm că dacii au creat o simbolistică vastă și complexă, cu care au intrat în universalitate.

Dar să privim istoria și geografia de sus, din Făgăraș, de pe vârful Negoiul, una dintre cele mai înalte coloane din centura montană a țării. Unul dintre turnurile marilor perspective, în seninul și-n liniștea nesfârșitului, a largurilor cu zări stinse în cețurile subțiri ale nemărginirii.

Totul e mai jos decât noi: Transfăgărășanul, Bâlea Lac, Bâlea Cascadă, ținuturile Argeșului, ale Câmpulungului.

Asculți tăcerea cum povestește, cu mirificul ei glas, mii și mii de fapte, întâmplări, victorii și înfrângeri, legende și balade. Povestește despre oameni și despre poporul trăitor și zămislitor de istorie pe aceste meleaguri.

În repedea lor depănare prefigurează marea epopee a pământului și poporului nostru: Transfăgărășanul.

În mileniile istoriei, mediul geografic a jucat un rol mai mare decât cel pe care-l are astăzi.

Carpații au constituit coloana vertebrală a geografiei și istoriei românești. Aceștia au fost, sunt și vor fi casa românilor.

De-a lungul mileniilor, piscul înalt și podișul adăpostit, dealul înfrățit cu șesul, codrul cu lunca, văile și trecătorile, toate au făcut o unitate organică, o ființă cu poporul.

Putem spune că omul munților rezona mereu cu natura, cu puterea munților.

Și, mai putem spune că această rezonanță este ondulatorie, marcată din când în când de armonice în plan spiritual, material, social, cultural.

Aceste armonice reprezentau de fapt materializarea acumulărilor în timp a unor idei, proiecte, dorințe de veacuri, prin simboluri și opere. Ca armonice recente putem aminti: realizarea Marii Uniri a românilor de la 1 Decembrie 1918, realizarea drumului Transfăgărășan, ș.a. Putem să le definim și ca fiind orele astrale ale românilor.

O bună bucată de vreme, încă din timpul geto-dacilor străbuni, până în epoca modernă, o ocupație străveche a oamenilor din Carpați a fost păstoritul transhumant, acea pendulare dintre munte și șes, ca o respirație biologică a geografiei carpatine. O respirație sezonieră, în acele epoci, a ținut locul drumurilor moderne, al căilor ferate, al aviației, al radioului și televiziunii.

Din preistorie, cultura s-a mișcat în tot spațiul românesc după pasul turmelor de oi. S-a perindat din primăvară până-n toamnă și din toamnă-n primăvară, purtând aceeași povară a vieții, întreținând aceeași structură etnică, același grai și aceeași cultură; cultura spațiului mioritic, caracteristicile gândirii și simțirii românești.

Și, aceasta a fost posibil pentru că poporul român stă aici de peste două milenii. Aici s-a zămislit, a trăit și s-a înveșnicit, s-a adăpostit în „țările”, în poienile și codrii Carpaților.

Dacă Burebista și Decebal au reușit să mențină unitatea statală a dacilor, dacă Traian a impus în țara dacilor pecetea Romei, dacă acei voievozi care au descălecat în Țara Românească și Moldova, și s-au ambiționat să stăpânească Transilvania, ori Mihai Viteazul, care a unit cele trei țări săltând Carpații, aceștia ne apar azi ca geniali deschizători de drumuri. Descălecători și dătători de legi și datini, ei n-au făcut totuși, decât să pășească pe căile străbătute de păstori, de caravanele de neguțători, de alaiuri de nuntă cu cadență de baladă, care au făcut din Carpați casa de nădejde a românilor.

Carpații au, deoparte și de alta o structură alveolară, de depresiuni intramontane, găvane, adăposturi interioare, în care s-au zămislit acele „țări” ale Făgărașului, ale Câmpulungurilor…, țări sau vetre de adăpost în vremuri de primejdie, care comunicau între ele pe cărări numai de români știute.

La porțile înguste ale acestor adăposturi naturale s-au apărat Rubobostes, Burebista ori Decebal. În Evul Mediu aceste adăposturi au devenit „Românii populare”, așa cum le denumește Nicolae Iorga și în care se adăposteau românii de huni, avari sau de pecenegi, de cumani sau de tătari.

Carpații, dealurile și câmpiile acestor locuri au condiționat astfel activ și pe toată întinderea lor, constituirea unei unități etnoculturale, predominant autohtone și de factură carpatică. Acest edificiu și-a pus amprenta asupra desfășurării vieții sociale, a stimulat activitatea umană din antichitate și până astăzi.

Coloana vertebrală a pământului românesc, Carpații au fost locuiți de una și aceeași populație, care a creat, de o parte și de alta a versanților lor, fonduri culturale autohtone identice, s-a practicat o continuă circulație de valori. Pajiștile de munte au stat la baza creșterii animalelor, au stimulat păstoritul local și transhumant legat de ogorul stabil, generator de forme și structuri rurale, factor de omogenizare și continuitate etno-culturală.

Totodată, acestea au constituit elemente esențiale de progres în orânduirea medievală.

Documentele arpadiene, de la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, vorbesc de acele „terrae valahice” pline cu vlahi, care se închegaseră în zonele alpine ale Făgărașului. Numeroase argumente demonstrează că pământenii erau oameni legați de avuția munților, nedeile (târguri și bâlciuri) fiind semnalate pe aceste locuri de sute de ani.

În condițiile sociale create în Transilvania, ca urmare a accentuării aservirii feudale a unei părți însemnate din populația ei, procesul de migrare a locuitorilor spre Muntenia capătă proporții însemnate, mărginenii oieri și agricultori trec cu sutele și miile Carpații, ale căror poteci ascunse nimeni nu le cunoșteau mai bine ca ei și se așezară în sud, unde viața era mult mai liberă, înființând sate de „ungureni”. Aceste deplasări de populație spre sud au avut loc neîntrerupt, intensitatea acestora variind în funcție de cauzele economice, sociale, politice, religioase.

De altfel, grupările acestor sate de mocani subcarpatici din sud, s-au format prin filiație, cu locuitorii veniți de peste munte și așezați definitiv acolo, întemeind sate cu același nume cu cele de unde au plecat, ceea ce explică mulțimea denumirilor „dublete” de localități, dintr-o parte în alta a Munților Făgăraș. Cei veniți de peste munte au fost numiți de localnici „ungureni”, adică oameni din țara ungurească. Multă vreme aceștia s-au ținut diferențiați de localnicii „pământeni”.

Migrări de mai mare amploare, prin treceri peste Munții Făgărașului, sunt menționate în documentele vremii de la începutul secolului al XIII-lea.

De pe vârful Negoiul, întorcând privirea spre sud, călătoria se continuă pe Valea Argeșului. Cu încrengătura lui de afluenți, Argeșul își trage puterea din inima de granit a Făgărașilor. Valea lui este o străveche vatră de milenii, locuită de daci, de daco-romani, de români. Aici s-a dezvoltat cu milenii în urmă așa-zisa „cultură de prund”, cu primele unelte rudimentare din piatră.

Și epoca dacică a semănat, pe Valea Argeșului, semne deosebit de valoroase. Tribul dacic al ordenssensilor (argessensilor), care a și dat numele râului Argeș. Soldații romani au construit, în această rodnică și frumoasă vale, castrul Argias, puternic centru de romanizare a spațiului de la sud de Carpați, conjugat desigur cu numeroasele așezări geto-dacice și romane din Transilvania.

Așa se face că valea Argeșului a fost „țară”, vatră de adăpost în vremea migrațiilor și, apoi, unul din locurile cele mai prielnice pentru organizarea primelor cnezate și voievodate românești.

Aici, pe această vale, cnezii s-au unit între ei, ca să înfrunte răvășirile migratorilor și vicisitudinile istoriei.

Aici, la Curtea de Argeș, și-a clădit cetatea și și-a statornicit centrul apărării Basarab I întemeietorul.

De la poalele maiestuoase ale munților cu frunte împărătească, de la stâncile abrupte cu chip statuar, se înșiră, la vale, culmi tot mai joase, mai coborâtoare, ca niște trepte de templu uriaș, sculptate de apele Argeșului și ale afluenților săi, azi toți îmbuchetați în lacul de la Vidraru.

Peisajul a impus, din străvechi timpuri până astăzi, ceva din calmul lui în gustul pentru liniște, pentru măsură, pentru frumos: frumosul în mersul oamenilor, în vorbă, în cântec, în costumele tradiționale, în construcțiile artistice și utilitare. Plutește la Curtea de Argeș un stăruitor și odihnitor aer de nobleță, în înțelesul cel mai bun al cuvântului. Poate pentru că aici, ca și la Câmpulung, la Târgoviște, la Alba Iulia, la Făgăraș, au funcționat, încă din începuturi de istorie, scaune domnești.

În acest peisaj oamenii au muncit întotdeauna, sârguincios, cu spor, cu dragoste. Muncind și creând, cu o măsurată mândrie, argeșenii au învățat de la strămoși, păstrând semnele vieții lor și, în același timp, au înțeles tot ce-i nou și necesar, construind lacul și hidrocentrala de la Vidraru.

Azi, ca și altădată, pe-aici, pe Argeș în jos, parcă fiecare deal și fiecare arbore, fiecare piatră și fiecare floare – scandează balada Meșterului Manole.

Se spune în documentele vremii că pe aceste meleaguri a stăpânit „Seneslau, voievodul românilor”, cum este numit în Diploma Cavalerilor Ioaniți, din 1247.

Mai târziu, aici a stăpânit Basarab I, unul dintre cei mai străvechi „dătători de legi și datini”, unul dintre cei mai de seamă voievozi ai evului mediu românesc. El a avut talentul, măiestria de a uni voievodatele și cnezatele de la sud de Carpați. El a avut puterea, ajutat de popor, să înfrunte și să înfrângă la Posada pe Carol Robert, să facă țara slobodă și să se intituleze domn de sine stătător.

Românii nu erau doar niște simpli ciobani și țărani, apărători ai țării cu măciuca, arcul și stâncile prăvălite din munte, ci un popor vrednic a construi capodopere, ca Biserica domnească, precum și străluciți voievozi de talia cavalerilor și crailor vestiți din apus.

De aici, din Curtea de Argeș a ocârmuit și Mircea cel Bătrân, voievodul viteaz și înțelept care a dobândit victoria de la Rovine și a ctitorit mânăstirea Cozia.

Și tot aici a strălucit mai cu seamă, Neagoe Basarab, un domn ales, învățat, blând, temător de Dumnezeu și iubitor de pace.

Dar sacrificiul pentru triumful Binelui și Frumosului nu se curmă aici. Au urmat alți și alți voievozi care au continuat organizarea și progresul neamului românesc pe aceste meleaguri: Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu. De necontestat sunt și dovezile precum că au asigurat cu tenacitate sincronizarea vieții românilor așezați la sud și la nord de Munții Făgăraș. În vremea furtunilor și viscolelor istoriei, românii se adăposteau în cetățile Făgărașului și Câmpulungului.

Voievodul Negru Vodă a ctitorit mânăstirea care-i poartă numele, iar Brâncoveanu ridică mânăstirile de la Sâmbăta de Sus și Făgăraș. Cetatea Făgărașului este cetatea de baștină a lui Negru Vodă, descălecătorul legendar al Țării Românești.

Secole la rând făgărășenii s-au confruntat cu lăcomia invadatorilor străini, fie tătari, austro-ungari sau otomani. Dar au fost întotdeauna dârji, neînfricați luptători, țineau, așa cum le dicta originea, ocupațiile, graiul, tradițiile obiceiurile, credința, geografia să trăiască independenți și uniți.

Mersul istoriei îi va găsi și mai organizați în lupta pentru unirea tuturor românilor într-o aceeași țară.

Dintre făgărășeni s-a ridicat dârzul și neînfricatul Gheorghe Șincai, pe care Nicolae Iorga îl numea ultim mare cronicar și prim temeinic istoric român modern, care a cuprins în opera sa, întreaga istorie a poporului nostru, de pretutindeni. A unit pe români în sfânta carte a istoriei lor, o Hronică, veritabil prolog la Unirea lor statală.

Din țara făgărășană, de la Avrig, a pornit și Gheorghe Lazăr, înțeleptul, dascălul și românul neînfricat, neobositul luminator al unei generații și al unei revoluții. Lazăr a salvat prin opera sa limba română de la grecizare și a făcut știința și cultura pe graiul acestui popor.

La o jumătate de mileniu de la descălecatul politic, tot din acele locuri urca și cobora munții și „cel dintâi învățător de ideal românesc” al istoriei noastre moderne.

Descălecători au fost și voluntarii din 1877, care au luptat contra turcilor pentru independența României, alături de frații români de dincolo de Carpați.

De aici, dintre ciobanii Făgărașului, a pornit badea Gheorghe Cârțan, peregrinul pământului românesc, eroul unei adevărate odisei europene, călătorind împovărat, totdeauna, cu desaga de cărți și sprijinit de toiag, a umblat, fără odihnă, în căutarea și adeverirea, pentru cei mulți, a originii poporului nostru. A fost numit de Nicplae Iorga „un fanatic țăran al romantismului național”, expresie vie a voinței poporului din Transilvania de a se elibera și de a se uni cu „Țara”.

Trăind într-o vreme în care românii din Transilvania aparțineau Imperiului Austro-Ungar și nu se bucurau de drepturi, Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă armă: cartea. Cel mai mare serviciu pe care l-a adus neamului său, a fost acela că timp de peste 30 de ani a răspândit în Ardeal, cărți scrise în limba română. Peste munți, cu mari greutăți, pe cărări numai de el știute, a cărat în desagii săi peste 250 000 exemplare, în greutate totală de peste 20 tone. Această muncă de ridicare culturală a românilor transilvăneni nu era pe placul autorităților maghiare, din care cauză toată viața sa a fost urmărit, arestat, iar cărțile confiscate și distruse.

Printre localnici mai circulă încă întâmplarea care i-a deșteptat tânărului fiu de cioban iubirea față de neamul românesc: „ Aflat împreună cu părintele său și cu turma de oi pe crestele munților, într-o zi senină de vară, în care panorama Făgărașilor se distingea până departe în zare, acesta a avut curiozitatea de a-și întreba tatăl ce se află dincolo de crestele semețe ale munților. Răspunsul cum că acolo sunt români, l-a nedumerit pe puști care i-a replicat: “ – Dar noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?“ De atunci a simțit nevoia să treacă dincolo, în vechiul regat”.

A ajuns de trei ori la Roma, mergând pe jos.

Prima călătorie a făcut-o în ianuarie – februarie 1896. După 43 de zile a ajuns la Roma. Badea Cârțan s-a dus mai întâi la Columna lui Traian. S-a învârtit în jurul stâlpului uriaș până când a citit toată istoria de pe el, apoi a vărsat la picioarele Columnei săculețul cu pământ și grăunțe aduse în traista sa, din curtea părintească.

Rupt de oboseală, s-a învelit în cojoc și a adormit. Dimineață a fost găsit dormind de către un sergent de stradă, care a exclamat plin de mirare: „A căzut un dac de pe columnă!”, întrucât îmbrăcămintea sa era exact ca a dacilor sculptați pe columnă.

Ziarele de a doua zi titrau mare: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”.

I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, fiind primit cu simpatie și prietenie peste tot.

La căile cele vechi, istorice, de legendă, între Făgăraș și Câmpulung, epoca noastră a adăugat una pe măsura puterii creatoare uriașe a poporului român, a civilizației în care trăim: Transfăgărășanul. Cum vor suna oare, legendele care se vor izvodi peste veacuri, despre această îndrăzneață și monumentală operă?

Neamul românesc a născut pentru vremurile noastre și mai pricepuți meșteri care au zidit întru pomenire, alte ctitorii pe acele locuri unde s-au zămislit legende, obiective pe măsura posibilităților actuale. Aceștia, împrumutând suflul din legendă și istorie au barat Argeșul la Vidraru și au creat la umbra cetății lui Vlad Țepeș din Poienari, hidrocentrala subterană.

În aval, pe râul de legendă, meșterii au înșirat salba de microhidrocentrale, în amonte s-au avântat în construcția Transfăgărășanului.

Dacă poposești pentru odihnă la fântâna Meșterului Manole, vei simți în apa mereu proaspătă, rece și în nesecată scurgere, limpezimea marii treceri a generațiilor de români, a vieții, de la începuturile istoriei, până la noi, cei de azi și de mâine.

Iată de ce românii au dăltuit în munți acest simbol al unității de neam și țară, Transfăgărășanul, pentru a transmite și un mesaj clar către viitor, un legământ pentru unitatea sa veșnică peste veacuri.

Ecouri din Transfăgărășan (I)

Transfăgărășanul există. Transfăgărășanul este împlinirea dorințelor de veacuri ale românilor. Încă nu s-a stins ecoul zămislirii acestei construcții monumentale și încă reverberează bucuria învingerii forțelor muntelui, vocile celor care au săvârșit prin sacrificiul suprem împlinirea unor visuri de milenii ale acestui popor.

De fapt, natura a fost modelată spre bucuria omului de a avea o cale mai amplă, mai rapidă de comunicare între populațiile acestui neam, de o parte și de cealaltă a Carpaților Meridionali. Denumirea de „Transfăgărășan” se pare că are și o trăsătură simbolică a transhumanței, acea mișcare perpetuă a oierilor de a căuta mereu resurse suficiente pentru oile lor, care însemna de fapt resursa de bază pentru supraviețuirea populațiilor din aceste zone.

Trebuie să amintim că acest teritoriu a fost o țintă de mii de ani pentru năvălitori și prădători de tot felul. Și totuși, populațiile de pe acest teritoriu nu au abandonat istoria și s-au adaptat mereu condițiilor vitrege de trai, acumulând o cultură a supraviețuirii, care avea la bază o organizare spirituală profundă. În general oamenii munților au fost crescători de animale și au jucat un rol fundamental în perpetuarea neamului românesc pe aceste meleaguri.

Ne purtăm pașii pe acest drum pentru a asculta și a înțelege ecourile acestei construcții monumentale.

Ecourile Transfăgărășanului ne îndreaptă spre amintirea acelui simbol al strămoșilor noștri daci, funia și șarpele. Șarpele este un simbol extrem de răspândit și cu o plurivalență de înțelesuri, atât pozitive (divine) cât și negative. Una din principalele semnificații simbolice ale șarpelui se referă la curenții cosmici care nu sunt altceva decât expresia acțiunilor și reacțiunilor forțelor emanate din cer și, respectiv, de Pământ. Unirea dintre cer și Pământ se manifestă tocmai prin acești curenți pentru că fără ei aceasta nu s-ar produce. Atunci când șarpele are această semnificație, este cel mai adesea asociat unor simboluri axiale, cum ar fi arborele vieții sau bastonul.

Și nu cred că greșim când, adiacent acestor simboluri, alăturăm spiralele celor doi versanți ai Transfăgărășanului, sub forme asemănătoare celor doi șerpi.

Istoria acestor locuri ne ajută să mergem mai departe cu interpretarea simbolisticii strămoșilor noștri și să translatăm semnificațiile către zilele noastre.

Asemuirea celor doi versanți ai Transfăgărășanului cu cei doi șerpi ne arată că năzuința de veacuri a românilor de a croi această cale numai pe acest traseu a devenit realitate și că simbolizează dorința și credința nestrămutată de unitate a acestui popor. Putem să spunem că cei doi șerpi formează acea spirală dublă care se regăsește și pe motivele ornamentale ale Columnei Cerului.

În cazul acestui drum găsim o asemănare între punctul de întâlnire a celor două tronsoane, la Bâlea Lac și punctul de întâlnire a capetelor celor doi șerpi din simbolistica veche la români. Lanțul Carpaților poate fi asemuit cu acea funie sau axă din simbolul de mai sus, iar punctul de întâlnire al capetelor celor doi șerpi este situat pe altarul cel mai aproape de cer, platoul de la Bâlea Lac. Putem compara de asemenea, că spiralele celor două tronsoane de drum, de nord și de sud, evoluează după o axă imaginară care se constituie ca o coloană vertebrală a unității de neam și de cultură ale poporului român.

Momentul construcției acestui drum a fost de fapt unul din momentele istoriei când acest popor s-a exprimat prin talentul său de mare constructor al simbolurilor naționale. Drumețind pe acest fir al prezentului, putem călători și face popasuri la diferite momente istorice ale acestor meleaguri. Nu ca să ne îndepărtăm de prezent ci, ca să-i aflăm rădăcinile, temelia și mai puternic să-l prețuim, să-l înălțăm și să ne pomenim constructorii eroi.

Orice călătorie pe Transfăgărășan este o dorință, o râvnă, o ispită. A noastră va fi o drumeție prin istorie, prin istoria așa cum s-a scris pe pământul țării, anume, spre a o conjuga cu prezentul și a aspira spre viitor. O drumeție pe Transfăgărășan înseamnă nu atât a ieși în vacanță din cotidian, din propriul tău timp prezent, ci înseamnă a te odihni trăind, încă o dată, din izvoarele istoriei strămoșilor noștri, locul sfânt unde se adună duhurile strămoșilor să stea de vorbă cu strănepoții.

Pentru călătoria aceasta, cu popasuri, amintiri și cu evocări de fapte, de oameni și întâmplări mai deosebite, cu răscoliri de documente și cu descrieri de momente de azi și din alte vremuri, cu slăviri de eroi vrednici de baladă, nu-i necesar a ne pregăti în chip deosebit. E de ajuns să avem la noi în inimă, bunăvoința, răbdarea, înțelegerea, interesul și, mai ales, dragostea de țară și de popor. Căci e vorba doar de țara noastră, de România, de pământul pe care ne-am născut și trăim, de faptele și de viața strămoșilor, ca și de propria noastră creație și viață. Și cine nu-și are țara în inimă, zadarnic o caută pe hartă. Cine nu are strămoșii în sânge, degeaba îi pigulește din documente ori din tomuri de geografie.

Transfăgărășanul este simbolul drumului prin istoria acestor locuri, este un cânt al faptelor strămoșilor noștri, al împlinirilor ori înfrângerilor, al umbrelor și luminilor vremurilor trecute.

Dau dreptate marelui scriitor Lucian Blaga: „Există două realități a căror imensă, zdrobitoare greutate nu o simțim, dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria”. Aflăm că oamenii acestor locuri interacționau mereu cu natura, îi căutau mereu condițiile prielnice de adaptare pentru supraviețuire. De ce au ales tocmai crestele munților pentru a trăi și evolua ca societate umană, pentru a făuri un popor și o țară ?

Este tocmai crezul dacilor care aveau o cultură spirituală dintre cele mai profunde și complexe, care știau că marile altare ale zeilor se găseau în cele mai înalte creste ale Carpaților și că acolo se realiza legătura între lumea pământeană și Univers. Și mai știm că dacii au creat o simbolistică vastă și complexă, cu care au intrat în universalitate.

Dar să privim istoria și geografia de sus, din Făgăraș, de pe vârful Negoiul, una dintre cele mai înalte coloane din centura montană a țării. Unul dintre turnurile marilor perspective, în seninul și-n liniștea nesfârșitului, a largurilor cu zări stinse în cețurile subțiri ale nemărginirii. Totul e mai jos decât noi: Transfăgărășanul, Bâlea Lac, Bâlea Cascadă, ținuturile Argeșului, ale Câmpulungului… Pe Negoiul te afli cu fruntea-n cer și toate-s la picioarele tale. Asculți tăcerea cum povestește, cu mirificul ei glas, mii și mii de fapte, întâmplări, victorii și înfrângeri, legende și balade. Povestește despre oameni și despre poporul trăitor și zămislitor de istorie pe aceste meleaguri. În repedea lor depănare prefigurează marea epopee a pământului și poporului nostru: Transfăgărășanul.

În mileniile istoriei, mediul geografic a jucat un rol mai mare decât cel pe care-l are astăzi. Carpații au constituit coloana vertebrală a geografiei și istoriei românești. Aceștia au fost, sunt și vor fi casa românilor. De-a lungul mileniilor, piscul înalt și podișul adăpostit, dealul înfrățit cu șesul, codrul cu lunca, văile și trecătorile, toate au făcut o unitate organică, o ființă cu poporul. Putem spune că omul munților rezona mereu cu natura, cu puterea munților. Și, mai putem spune că această rezonanță este ondulatorie, marcată din când în când de armonice în plan spiritual, material, social, cultural.

Aceste armonice reprezentau de fapt materializarea acumulărilor în timp a unor idei, proiecte, dorințe de veacuri, prin simboluri și opere. Ca armonice recente putem aminti: realizarea Marii Uniri a românilor de la 1 Decembrie 1918, realizarea drumului Transfăgărășan ș.a. Putem să le definim și ca fiind orele astrale ale românilor.

O bună bucată de vreme, încă din timpul geto-dacilor străbuni, până în epoca modernă, o ocupație străveche a oamenilor din Carpați a fost păstoritul transhumant, acea pendulare dintre munte și șes, ca o respirație biologică a geografiei carpatine.

O respirație sezonieră, în acele epoci, a ținut locul drumurilor moderne, al căilor ferate, al aviației, al radioului și televiziunii. Din preistorie, cultura s-a mișcat în tot spațiul românesc după pasul turmelor de oi. S-a perindat din primăvară până-n toamnă și din toamnă-n primăvară, purtând aceeași povară a vieții, întreținând aceeași structură etnică, același grai și aceeași cultură; cultura spațiului mioritic, caracteristicile gândirii și simțirii românești.

Balada „Mioriței” este exprimarea poetică a dragostei poporului pentru natura carpatică cu brazi și paltini, pentru plaiuri asemenea raiului. Este exprimarea profundă și metaforică a sentimentului și filozofiei perfectei comuniuni cu natura, a totalei încadrări și topiri în spațiul carpatin. Și, aceasta a fost posibil pentru că poporul român stă aici de peste două milenii. Aici s-a zămislit, a trăit și s-a înveșnicit, s-a adăpostit în „țările”, în poienile și codrii Carpaților.

Dacă Burebista și Decebal au reușit să mențină unitatea statală a dacilor, dacă Traian a impus în țara dacilor pecetea Romei, dacă acei voievozi care au descălecat în Țara Românească, Moldova și s-au ambiționat să stăpânească Transilvania, ori Mihai Viteazul, care a unit cele trei țări săltând Carpații, aceștia ne apar azi ca geniali deschizători de drumuri. Descălecători și dătători de legi și datini, ei n-au făcut totuși decât să pășească pe căile străbătute de păstori, de caravanele de neguțători, de alaiuri de nuntă cu cadență de baladă, care au făcut din Carpați casa de nădejde a românilor.

Carpații au, de o parte și de alta, o structură alveolară, de depresiuni intramontane, găvane, adăposturi interioare, în care s-au zămislit acele „țări” ale Făgărașului, ale Câmpulungurilor…, țări sau vetre de adăpost în vremuri de primejdie, care comunicau între ele pe cărări numai de români știute. La porțile înguste ale acestor adăposturi naturale s-au apărat Rubobostes, Burebista ori Decebal. În Evul Mediu aceste adăposturi au devenit „românii populare”, așa cum le denumește Nicolae Iorga și în care se adăposteau românii de huni, avari sau de pecenegi, de cumani sau de tătari.

Carpații, dealurile și câmpiile acestor locuri au condiționat astfel activ și pe toată întinderea lor, constituirea unei unități etnoculturale, predominant autohtone și de factură carpatică.

Acest edificiu și-a pus amprenta asupra desfășurării vieții sociale, a stimulat activitatea umană din antichitate și până astăzi. Coloana vertebrală a pământului românesc, Carpații au fost locuiți de una și aceeași populație, care a creat, de o parte și de alta a versanților lor, fonduri culturale autohtone identice, s-a practicat o continuă circulație de valori. Pajiștile de munte au stat la baza creșterii animalelor, au stimulat păstoritul local și transhumant legat de ogorul stabil, generator de forme și structuri rurale, factor de omogenizare și continuitate etno-culturală. Totodată, acestea au constituit elemente esențiale de progres în orânduirea medievală.

Documentele arpadiene, de la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, vorbesc de acele „terrae valahice” pline cu vlahi, care se închegaseră în zonele alpine ale Făgărașului. Numeroase argumente demonstrează că pământenii erau oameni legați de avuția munților, nedeile (târguri și bâlciuri) fiind semnalate pe aceste locuri de sute de ani.

În condițiile sociale create în Transilvania, ca urmare a accentuării aservirii feudale a unei părți însemnate din populația ei, procesul de migrare a locuitorilor spre Muntenia capătă proporții însemnate, mărginenii oieri și agricultori trec cu sutele și miile Carpații, ale căror poteci ascunse nimeni nu le cunoșteau mai bine ca ei și se așezară în sud, unde viața era mult mai liberă, înființând sate de „ungureni”. Aceste deplasări de populație spre sud au avut loc neîntrerupt, intensitatea acestora variind în funcție de cauzele economice, sociale, politice, religioase.

De altfel, grupările acestor sate de mocani subcarpatici din sud, s-au format prin filiație, cu locuitorii veniți de peste munte și așezați definitiv acolo, întemeind sate cu același nume cu cele de unde au plecat, ceea ce explică mulțimea denumirilor „dublete” de localități, dintr-o parte în alta a Munților Făgăraș. Cei veniți de peste munte au fost numiți de localnici „ungureni”, adică oameni din țara ungurească. Multă vreme aceștia s-au ținut diferențiați de localnicii „pământeni”. Migrări de mai mare amploare, prin treceri peste Munții Făgărașului, sunt menționate în documentele vremii de la începutul secolului al XIII-lea.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/ecouri-din-transfagarasan-I-autor-col-Avadanei-Constantin.htm

Ecouri din Transfăgărășan (II)

De pe vârful Negoiul, întorcând privirea spre sud, ne continuăm călătoria pe Valea Argeșului. Cu încrengătura lui de afluenți, Argeșul își trage puterea din inima de granit a Făgărașilor. Valea lui este o străveche vatră de milenii, locuită de daci, de daco-romani, de români. Aici s-a dezvoltat cu milenii în urmă așa-zisa „cultură de prund”, cu primele unelte rudimentare din piatră. Și epoca dacică a semănat, pe Valea Argeșului, semne deosebit de valoroase: tribul dacic al ordenssensilor (argessensilor), care a și dat numele râului Argeș. Soldații romani au construit, în această rodnică și frumoasă vale, castrul Argias, puternic centru de romanizare a spațiului de la sud de Carpați, conjugat desigur cu numeroasele așezări geto-dacice și romane din Transilvania. Așa se face că valea Argeșului a fost „țară”, vatră de adăpost în vremea migrațiilor și, apoi, unul din locurile cele mai prielnice pentru organizarea primelor cnezate și voievodate românești.

Aici, pe această vale, cnezii s-au unit între ei, ca să înfrunte răvășirile migratorilor și vicisitudinile istoriei. Aici, la Curtea de Argeș, și-a clădit cetatea și și-a statornicit centrul apărării Basarab I întemeietorul. De la poala maiestuoasă a munților cu frunte împărătească, de la stâncile abrupte cu chip statuar, se înșiră, la vale, culmi tot mai joase, mai coborâtoare, ca niște trepte de templu uriaș, sculptate de apele Argeșului și ale afluenților săi, azi toți îmbuchetați în lacul de la Vidraru.

Peisajul a impus, din străvechi timpuri până astăzi, ceva din calmul lui în gustul pentru liniște, pentru măsură, pentru frumos: frumosul în mersul oamenilor, în vorbă, în cântec, în costumele tradiționale, în construcțiile artistice și utilitare. Plutește la Curtea de Argeș un stăruitor și odihnitor aer de nobleță, în înțelesul cel mai bun al cuvântului. Poate pentru că aici, ca și la Câmpulung, la Târgoviște, la Alba Iulia, la Făgăraș, au funcționat, încă din începuturi de istorie, scaune domnești. În acest peisaj unde cireașa rumenă și mărul de aur al dealurilor cu livezi bogate se întâlnesc cu bobul de grâu și floarea soarelui de pe câmpie, oamenii au muncit întotdeauna, sârguincios, cu spor, cu dragoste.

Azi, ca și altădată, pe-aici, pe Argeș în jos, parcă fiecare deal și fiecare arbore, fiecare piatră și fiecare floare scandează balada Meșterului Manole. Se spune în documentele vremii că pe aceste meleaguri a stăpânit „Seneslau, voievodul românilor”, cum este numit în Diploma Cavalerilor Ioaniți, din 1247. Mai târziu, aici a stăpânit Basarab I, unul dintre cei mai străvechi „dătători de legi și datini”, unul dintre cei mai de seamă voievozi ai evului mediu românesc. El a avut talentul, măiestria de a uni voievodatele și cnezatele de la sud de Carpați. El a avut puterea, ajutat de popor, să înfrunte și să înfrângă la Posada pe Carol Robert, să facă țara slobodă și să se intituleze domn de sine stătător. Românii nu erau doar niște simpli ciobani și țărani, apărători ai țării cu măciuca, arcul și stâncile prăvălite din munte, ci un popor vrednic a construi capodopere, ca Biserica domnească, precum și străluciți voievozi de talia cavalerilor și crailor vestiți din apus. De aici, din Curtea de Argeș a ocârmuit și Mircea cel Bătrân, voievodul viteaz și înțelept care a dobândit victoria de la Rovine și a ctitorit mânăstirea Cozia. Și tot aici a strălucit mai cu seamă, Neagoe Basarab, un domn ales, învățat, blând, temător de Dumnezeu și iubitor de pace.

Dar sacrificiul pentru triumful Binelui și Frumosului nu se curmă aici. Au urmat alți și alți voievozi care au continuat organizarea și progresul neamului românesc pe aceste meleaguri: Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu. De necontestat sunt și dovezile precum că au asigurat cu tenacitate sincronizarea vieții românilor așezați la sud și la nord de Munții Făgăraș. În vremea furtunilor și viscolelor istoriei, românii se adăposteau în cetățile Făgărașului și Câmpulungului. Voievodul Negru Vodă a ctitorit mânăstirea care-i poartă numele, iar Brâncoveanu ridică mânăstirile de la Sâmbăta de Sus și Făgăraș. Cetatea Făgărașului este cetatea de baștină a lui Negru Vodă, descălecătorul legendar al Țării Românești. Secole la rând făgărășenii s-au confruntat cu lăcomia invadatorilor străini, fie tătari, austro-ungari sau otomani. Dar au fost întotdeauna dârji, neînfricați luptători, țineau, așa cum le dicta originea, ocupațiile, graiul, tradițiile obiceiurile, credința, geografia să trăiască independenți și uniți. Mersul istoriei îi va găsi și mai organizați în lupta pentru unirea tuturor românilor într-o aceeași țară. Dintre făgărășeni s-a ridicat dârzul și neînfricatul Gheorghe Șincai, pe care Nicolae Iorga îl numea ultim mare cronicar și prim temeinic istoric român modern, care a cuprins în opera sa, întreaga istorie a poporului nostru, de pretutindeni. A unit pe români în sfânta carte a istoriei lor, o Hronică, veritabil prolog la Unirea lor statală.

Din țara făgărășană, de la Avrig, a pornit și Gheorghe Lazăr, înțeleptul, dascălul și românul neînfricat, neobositul luminator al unei generații și al unei revoluții. Lazăr a salvat prin opera sa limba română de la grecizare și a făcut știința și cultura pe graiul acestui popor. La o jumătate de mileniu de la descălecatul politic, tot din acele locuri urca și cobora munții și „cel dintâi învățător de ideal românesc” al istoriei noastre moderne. Descălecători au fost și voluntarii din 1877, care au luptat contra turcilor pentru independența României, alături de frații români de dincolo de Carpați. De aici, dintre ciobanii Făgărașului, a pornit badea Gheorghe Cârțan, peregrinul pământului românesc, eroul unei adevărate odiseei europene, călătorind împovărat, totdeauna, cu desaga de cărți și sprijinit de toiag, a umblat, fără odihnă, în căutarea și adeverirea, pentru cei mulți, a originii poporului nostru. A fost numit de Nicolae Iorga „un fanatic țăran al romantismului național”, expresie vie a voinței poporului din Transilvania de a se elibera și de a se uni cu „Țara”.

Trăind într-o vreme în care românii din Transilvania aparțineau Imperiului Austro-Ungar și nu se bucurau de drepturi, Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă armă: cartea. Cel mai mare serviciu pe care l-a adus neamului său, a fost acela că timp de peste 30 de ani a răspândit în Ardeal, cărți scrise în limba română. Peste munți, cu mari greutăți, pe cărări numai de el știute, a cărat în desagii săi peste 250000 exemplare, în greutate totală de peste 20 tone. Această muncă de ridicare culturală a românilor transilvăneni nu era pe placul autorităților maghiare, din care cauză toată viața sa a fost urmărit, arestat, iar cărțile confiscate și distruse.

Printre localnici mai circulă încă întâmplarea care i-a deșteptat tânărului fiu de cioban iubirea față de neamul românesc: „Aflat împreună cu părintele său și cu turma de oi pe crestele munților, într-o zi senină de vară, în care panorama Făgărașilor se distingea până departe în zare, acesta a avut curiozitatea de a-și întreba tatăl ce se află dincolo de crestele semețe ale munților. Răspunsul cum că acolo sunt români, l-a nedumerit pe puști care i-a replicat: „- Dar noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot România?“ De atunci a simțit nevoia să treacă dincolo, în vechiul regat”.

A ajuns de trei ori la Roma, mergând pe jos. Prima călătorie a făcut-o în ianuarie – februarie 1896. După 43 de zile a ajuns la Roma. Badea Cârțan s-a dus mai întâi la Columna lui Traian. S-a învârtit în jurul stâlpului uriaș până când a citit toată istoria de pe el, apoi a vărsat la picioarele Columnei săculețul cu pământ și grăunțe aduse în traista sa, din curtea părintească. Rupt de oboseală, s-a învelit în cojoc și a adormit. Dimineață a fost găsit dormind de către un sergent de stradă, care a exclamat plin de mirare: „A căzut un dac de pe columnă!”, întrucât îmbrăcămintea sa era exact ca a dacilor sculptați pe columnă. Ziarele de a doua zi titrau mare: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, fiind primit cu simpatie și prietenie peste tot.

La căile cele vechi, istorice, de legendă, între Făgăraș și Câmpulung, epoca noastră a adăugat una pe măsura puterii creatoare uriașe a poporului român, a civilizației în care trăim: Transfăgărășanul. Cum vor suna oare, legendele care se vor izvodi peste veacuri, despre această îndrăzneață și monumentală operă? Neamul românesc a născut pentru vremurile noastre și mai pricepuți meșteri care au zidit întru pomenire, alte ctitorii pe acele locuri unde s-au zămislit legende, obiective pe măsura posibilităților actuale. Aceștia, împrumutând suflul din legendă și istorie au barat Argeșul la Vidraru și au creat la umbra cetății lui Vlad Țepeș din Poienari, hidrocentrala subterană. În aval, pe râul de legendă, meșterii au înșirat salba de microhidrocentrale, în amonte s-au avântat în construcția Transfăgărășanului.

Dacă poposești pentru odihnă la fântâna Meșterului Manole, vei simți în apa mereu proaspătă, rece și în nesecată scurgere, limpezimea marii treceri a generațiilor de români, a vieții, de la începuturile istoriei, până la noi, cei de azi și de mâine.

De pe vârful Negoiul asistăm la apusul soarelui, învăpăind zarea de dincolo de Parâng și Retezat. Apar stelele, stihiile nopții prind să urce din văi și să cuprindă o lume fantastică. De la o vreme, când stihiile se potolesc și adorm, se trezesc toate umbrele trecutului, se aud ecourile, care pe fir cronologic, deșiră istoria acestui pământ românesc.

Dacoromania, Alba Iulia, 2016, nr. 81, pp. 24-28.

Online:

http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/ecouri-transfagarasan-II-autor-col-avadanei-constantin.htm

și

ECOURI DIN TRANSFĂGĂRĂȘAN

ÎNSEMNE. PREȚUIRI. DISTINCȚII. ITINERARII

Constantin Avădanei. Itinerar alfabetic al unui reprezentant militar

Constantin Avădanei – adevăruri

– Alba Iulia

– amintiri

– aniversări

– armată

– atitudini

– axa Centenar

Constantin Avădanei – bătălii

– biruință

Constantin Avădanei – carieră

– cărturar

– Centenar

– ceremonial

– colonel

– comemorări

– comunicate de presă

– confesiuni

– consacrare

– consemnări

– corifeii

– Cotu-Băii

– copaci

– cronică

– Cugir

– cult

Constantin Avădanei – dârzenie

– decorații

– diplome

– distincții

– doctor în știință

– dovezi

– drapel

– drumuri

Constantin Avădanei – educație

– efigii

– elevi

– elogii

– emblemă

– eroi

– evenimente

– evocări

Constantin Avădanei – familie

– fanion

– fapte eroice

– Fântâna-Mare

– festivaluri

– festivități

– file de istorie

– film

– flacără

– fotografii

– frățietate

Constantin Avădanei – gesturi

– generali

– generații

– glorie

Constantin Avădanei – hartă

– hotărâre

– hrisov

Constantin Avădanei – ideal

– istorie

– imn

– inginer

– interviu

– întregitori

– izvoare de suflet

Constantin Avădanei – înaintași

– îndemn

– întâlniri

– însemne

– învățăminte

Constantin Avădanei – jubileu

– jurământ

Constantin Avădanei – lauri

– legende

– lupte

Constantin Avădanei – mărturii

– medalii

– memorie

– mesaj

– monumente

– muzee

Constantin Avădanei – națiune

– năzuințe

– neam

– notabil

Constantin Avădanei – omagii

– onoruri

– opere

– ordin

– ostași

– oștean

Constantin Avădanei – parcursuri

– patrie

– patriotism

– pavăză

– personalități

– popor

– portret

– prețuire

Constantin Avădanei – radio

– ramuri

– rememorări

– reporter

– relatări

– respect

– resurse istorice

– reverență

– reviste

– rezervist

Constantin Avădanei – saloane culturale

– sat

– scriitori

– simboluri

– simpozion

– soldat

– steag

– străvechi

– studii

Constantin Avădanei – ștafetă

Constantin Avădanei – tărâm

– teatru de exerciții

– torță

Constantin Avădanei – țară

– țărână

– țel

Constantin Avădanei – Unire

– urmași

– urme

– urnă

Constantin Avădanei – vatră

– veteran

– viață

– vizite

Constantin Avădanei – ziar

– zel

– zestre

Prof. dr. Gabriela Adina Marco

Însemne. Prețuiri. Distincții

Recunoștință față de trecutul istoric, manifestări ale sufletului românesc concretizate în însemne ale Grupului de inițiativă „Centenar – Marea Unire – Alba Iulia 2018”.

CAVALER AL CENTENARULUI MARII UNIRI

ALBA IULIA, 1918-2018

Hrisov de recunoștință, acordat de Asociația Sarmisegetuza a Cadrelor Militare în Rezervă și Retrage, județul Hunedoara, „pentru credința, destoinicia, vrednicia și patriotismul dovedite în serviciul Patriei sub DRAPELUL TRICOLOR”.

Cuvinte de gratitudine și prețuire pentru activitatea desfășurată
în cadrul Armatei Române

Efigie acordată cu prilejul celui de-al IX-lea Congres de Dacologie:
1750 de ani de la eliberarea DACIEI.

21 iunie 2008

Efigie acordată cu prilejul celui de-al XII-lea Congres de Dacologie.
O provocare a istoriei – Dacia Revival International Society

13 august 2011

Diplomă de excelență acordată de „Fundația Alba Iulia -1918, pentru unitatea și integritatea României”, Redacția revistei Dacoromania, 1 Decembrie 2016.

Dovezi conceptuale reflectate în vizualul faptic

Diplomă de recunoștință. Congresul Spiritualității Românești.

1 Decembrie 2016

…

Ordinul și Insigna CENTENAR, Arad, 29 noiembrie 2019.

Conferința națională pentru civilizația creștină. ASCIOR, 2019.

Diplomă de excelență. ASCIOR, 20-21 octombrie 2018

Medalie acordată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”.

Medalia aniversară și certificat de autenticitate. 100 de ani de la înființarea Societății „MORMINTELE EROILOR CĂZUȚI ÎN RĂZBOI”

Viena, mai 2017 100 de ani de la înființarea Colegiului

Ambasada României în Republica Austria Național Militar „Mihai Viteazul”.

Medalia Brevet. ASCIOR. Diplomă de excelență. 30 martie 2017.

Diplomă de merit. Asociația Națională a Parohia ortodoxă română

Cadrelor Militare în Rezervă și în Sărmașu, jud. Mureș.

Retragere. 25 mai 2018. Diplomă de recunoștință.

Diplomă de onoare. ANCE

„Regina Maria”. 7-9 august 2018.

Brevete: ASCIOR și Asociația Veteranilor Războiului 1992 „Tiras-Tighina”

Despărțământul ASTRA „Vasile Moga” Tabăra prieteniei literare

Sebeș, 29 iunie 2019 „De amicitiae”, Hațeg, 30 iunie 2019

Diplomă de onoare. Gala Excelenței, Gutenberg, Arad, 2019

Diplomă. Uniunea Etnicilor Români Diplomă omagială. OSW și RadioTv

din Bulgaria, 15 iulie 2019 Unirea Viena, 24 ianuarie 2020

Însemn de recunoștință. Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Parohia Cristeștii Ciceului, 8 noiembrie 2019

Diplomă aniversară. RTV Unirea, Viena. Diplomă de excelență. Radio Unirea

1 Decembrie 2019. Viena, 25-26 mai 2018

Cuvânt de recunoștință consemnat în

Cartea de Onoare a Colegiului Național Militar „Mihai viteazul, Alba Iulia.

Act de recunoștință. ASCIOR, 2017 9 septembrie 2019.

Diplomă de participare. Conferința Națională „Studii și Comunicări din Banat-Crișana”, Arad, 29 noiembrie 2019.

Societatea Culturală Pro Maramureș „Dragoș Vodă”,

Cluj Napoca, iulie 2018.

Gânduri și înscrise dedicative

Mulțumesc pe această cale președintelui Filialei Județene Sibiu
,,Gl. Ilie Șteflea” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, col. (rt) Ioan Parean pentru emoționantele urări adresate în pragul Sărbătorilor de iarnă.

Consider acest gest colegial ca o expresie a bunelor relații de colaborare și a respectului de care mă bucur în rândul colegilor din Sibiu.

„Mulțumesc pentru acest dar, care mă onorează. Este o lucrare-reper pentru cunoașterea și înțelegerea istoriei românilor.

Autoarea ne introduce printr-o nouă fațetă în atmosfera unor evenimente petrecute în lupta poporului român, pentru unitate națională, pentru demnitate și suveranitate în familia națiunilor.

Relatările istorice sunt trecute cu măiestrie prin spiritul propriu de creație și inspirație, obținând o „istorie frumoasă”, pe placul și înțelesul tuturor, dar fără a denatura adevărul. Această lucrare ne ajută să înțelegem mai profund ce este patriotismul.

În Anul Centenar am răsfoit multe lucrări și reviste, iar unele dintre ele trădau graba și superficialitatea, ca mai apoi acești autori să se autointituleze scriitori cu operă. Nu este suficient să culegi din arhive anumite pagini și să le postezi în paginile unei cărți. Ele trebuie înțelese, trecute prin filtrul istoric adevărat și redate apoi spre citire generațiilor prezentului.

Am întâlnit, de asemenea, în anul Centenarului și pe acei „paraziți” ai patriotismului, care s-au alăturat unor proiecte și acțiuni, doar pentru imagine personală, fără a contribui cu ceva la reușita unor acțiuni sau la înțelegerea istoriei acestui popor. Când acțiunile, proiectele unor mari evenimente au fost realizate din convingere, responsabilitate și întotdeauna cu gândul la eroii neamului, acestea au fost pe deplin apreciate numai de către patrioții adevărați.”

ARAD, Casa de Cultură, 13 decembrie 2019

Am avut onoarea de a participa, în calitate de invitat, la un eveniment deosebit, lansarea cărții ,,O SUTĂ DE DUMINICI LA RADIO TIMIȘOARA”. Autor – Diacon doctor GHOERGHE HODREA.

Mulțumesc pentru invitație!

Mulțumesc autorului pentru darul oferit, cartea cu autograf.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Periodice

Colecția ziarului Cugireanul, Cugir 2016, 2017, 2018, 2019, 2020.

Colecția revistei Dacoromania, Alba Iulia, 2015, 2016.

Colecția ziarului Libertatea, Pancevo, 2019, 2020.

Colecția revistei România eroică, București, 2016, 2017.

Colecția ziarului Unirea, Alba Iulia, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020.

Românul, Arad, anul I, nr. 12, 16/29 ianuarie 1911.

Lucrări de specialitate

ASTRA și România tuturor românilor, Alba Iulia, edit. Unirea, 2018.

Băncilă, Vasile, Portrete și semnificații, București, 1987.

Bratu, Ion, Transfăgărășanul, așa cum a fost, ediția III revizuită și adăugită, Costești, edit. Ars Libri, 2014.

Bratu, Ion, Transfăgărășanul, așa cum a fost, ediția IV revizuită și adăugită, Cluj-Napoca, edit. Ecou Transilvan, 2017.

Burgan, Michael, Nikola Tesla: Inventor, Electrical Engineer, Minnesota, Capstone, 2009.

Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, edit. Minerva, 1982.

Dicționar cronologic de literatură română, coordonator I. C. Chitima, București, Editura Academiei, 1971.

Dicționar de literatură română contemporană, coordonator Marian Popa, București, Editura Albatros, 1977.

Georgescu, Vladimir, Istoria romanilor. De la origini până în zilele noastre, București, edit. Humanitas, 1992.

Giurescu, C. Constantin, Viața și opera lui Cuza Vodă, București, edit. Științifică, 1966.

Hitchins, Keith, România. 1866-1947, București, edit. Humanitas, 2004.

O’Neill, John J., Prodigal Genius: The Life of Nikola Tesla, New York, Cosimo, 2007.

Scriitori români, colab. Mircea Zaciu, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1978.

Scurtu, Ioan, Alba Iulia 1 decembrie 1918, București, edit. Sport-Turism, 1988.

Seifer, Marc J., Wizard: the life and times of Nikola Tesla: biography of a genius, New York, Citadel, 2001.

Webografie:

www.ziarulunirea.ro

http://www.infoest.ro/cauta/Av%C4%83danei+/1.htm https://scriitoriromaniaustria.ro/

https://www.cugirinfo.ro/debut-de-autor-cugireanul-constantin-avadanei-ideea-de-patriotism-la-romani-24191.html#comment-2328

https://confluente.org/florica_ranta_candea_1576374581.html?fbclid=IwAR2c2Fhf0LBVeg5ArDeP0mHJuvtQe-KAL0l111WP77KKUVKDcO4VlvfH1eA

https://uzp.org.ro

https://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/semnal-rezervistul-sibian-151737.html

https://libertatea.rs

https://www.arq.ro/salon-gutenberg-gala-excelentei-fiindca-lucrurile-mici-aduc-bucurii-mari/31721?fbclid=IwAR39UDK25KylSjf89Q2aXAmXf_Uy7cOs1x7KW4aG6F4oAe26fRbJAr7MY8M

https://unitate-centenar.ro/?s=Av%C4%83danei

https://www.albaiuliainfo.ro

https://www.dacoromania-alba.ro

http://romanialacentenar.ro/?s=Av%C4%83danei

POSIBILĂ SCHIȚĂ DE PORTRET

„Timp fără patrie

dragoste-amară

roiuri tânjind după raiuri

și ceară.”

Lucian Blaga

Descălecător din Țara Moldovei, înzestrat cu un talent de povestitor împrumutat din povestirile lui Mihail Sadoveanu, Constantin Avădanei nu cedează nici acum la a-și pomeni înaintașii de care se simte legat și de care este foarte mândru. Mai cu seamă că familia, o parte,îi este acasă. Cu o ținută pudrată și cadențată de lecții de ofițer, iată, autorul se află la a doua carte.

La orice discuție, îl putem auzi cum se prezintă a fi din Alba Iulia, deși a lăsat acasă un monument la răscruce de drumuri și de timpuri, în memoria străbunilor. Și bunicul, trăsnit pe câmp la munci de vară, și grădina, și părinții i-ar recunoaște astăzi patosul și zeloasa trudă pentru a conserva, cu melos, întâmplările frumoase din acest volum și de care, parcă ar povesti fără încetare.

În noul volum, avem de-a face cu o reconstituire a climatului din „Lumea” în care s-a format, a trăit, trăiește, omul Constantin Avădanei, devenit ofițer de carieră. Acum, câteva cuvinte se impun: torța nu s-a stins!

Autorul a trăit aceste aspirații, nu ca niște defuncte zboruri printre arse de iubire de patrie suflete, ci le-a întreținut prin forța exemplului său personal. E o datorie, pentru noi, contemporani cu autorul, să-i dăm acelui timp trăit, aceleași patrii, onorul. Acum.

Capitolele cărții se deapănă prin memorii cu un mărturisit impresionism, relatarea acestui univers aparte este aproape cinematografică, un adevăr demn de luare aminte, care face parte din experiența istorică, în general, pentru autor, și care se confundă și se cufundă prin aceste pagini de carte, cu onestitatea și demnitatea ce-i sunt cuvinte de ordine, și în special pentru noi, potențiali cititori.

În noua carte avem o singură voce, pe un fond de monolog liric, dar, în fundalul scenei, sunt actorii, actanții, garanți ai evenimentelor care se privesc, se citesc. Nu sunt simple succesiuni… de front, discursul din carte este unul monodic, însă ecourile par a fi un liant înspre primul volum cu note pur teoretice, pur practice despre ideea de patriotism la români. Generațiile de azi trebuie să-și amintească de eroi și de faptele lor, de nemurirea lor, de jertfa lor.

Dar, ce înseamnă azi să fii erou? Ce înseamnă să fii înconjurat de veterani, de copii, pe care să îi strângi în brațe sau să îi ții de mână?

Succesiune de extrase din presă, din reviste de specialitate, sporesc taina cărții, sporesc sentimente care, fără de încetare, ne înlemnesc privirea, simțirea, aidoma trăirilor interioare și exterioare ale unui reprezentant militar.

La o primă lectură, pentru cunoscători, s-ar putea crede că autorul poposește acasă, în Dumbrava minunată, așteptând un anume Patrocle să îi aline calea, obolul, dorul. Poala anilor și-o duce acum în Ardeal, de care se simte foarte mândru.

Lăsarea la vatră i-a oferit prilejul să se dedice și să continue să-i slujească unei necondiționate iubiri, patria și neamul, dar, care, fără un crez, unul aparte, nu ar fi fost posibil. Autorul își trăiește acum dragostea prin fapte de un zguduitor și feroce, pe cât de ferm, pe atât de patetic eroism. Drumul spre târgul dulce al ținuturilor natale se confundă cu drumul unui inginer care s-a dedicat profesiei, într-o uzină din Cugir.

Să lași Cetatea Sucevei, Mălinii lui Labiș, Ozana oglindind în ea ochi de copil, să pornești cu pași de copil nestrămutat de acasă, la un liceu cu profil realist, să pornești înspre Bistrița Năsăud, în clasa a X-a, în 1970, să defilezi cu Fanfara, învățând Premilităria, să nu mai voiești să de dezlipești de casă fiindcă frica unei prime călătorii cu trenul te poate speria precum prima pușcă, în …misiunea …de la Bistrița e memorabilă.

Dar, când slujești patria, ai o primă învoire, și te urci pe un necunoscut piedestal să mănânci porumbele, de dor, să îți amintești, în 2020, de bunicul răpus de fulger, pe câmp, în 1970, să nu te abați o viață de la principii devenite legăminți, credință, neam, graniță, familie, patrie, este rezultatul unei alese educații primite de la tatăl care a rămas acasă pentru că frații să învețe carte.

Să simți să povestești, prin tehnica Bulgărelui de zăpadă, cum Satul a rămas… acolo… unde…

Conacul boieresc nu mai este, dar sunt rămase scrijelite în minte iată, acum, amintirile unui copil, care vara culegea fructe, iarna sfărma porumb, este răsunător de duios, dar frumos! Este viața un Teatru de operații? Retorică întrebare, dar simbiotica trăire, cât o inițiatică, dar sublimă Călătorie.

Ține de sufletul uman și de adopția sufletească să fii Personaj în propria carte, asemeni unui păpușar care-și croiește singur marionetele, ca stare de a fi. Scrisul, de-acum, pentru dr. ing. Constantin Avădanei este printre file si coperte, precum două andrele de croșetat Vremea. Cronicar cu elogii, colonel cu grade necenzurate, călător neobosit cu Eul sau cu Ei, erou printre eroi, iată câteva atribute de respirație, originalitate și raportări la tehnici fără camuflaj. Cu o tactică a discursului impecabil, cu torța confesiunii la butoniera anilor, autorul prorogă o calitate de mărturisitor prin documente, demnă de o invidie pozitivă. Care, această invidie tot pozitivă o îndreptăm și înspre doctor în istorie Gabriela Adina Marco, care a răsfoit și răsfirat sute, sute de articole, reportaje, fotocolaje, documente, reviste ș.a. pentru ca această nouă carte să fie un volum de Studii și cercetări, deloc de ocolit (cum nu este de neglijat nici activitatea de redactor, supervisor a prof. Ioana Nistor, care printr-o observație amănunțită a dat noi înțelesuri conținuturilor).

Cartea are un limbaj simplificat dar fotografia poartă ochii sufletului și fruntea mintii în geamantane de soldat în misiune. Cât o viață. Autorul devine acum un creator la umbra istoriei, că pasiune. Și, ce poate fi mai frumos, decât o Lectură care te fură, în imagini, încărcate de melancolii și dorinți de contemplare, de depășire, prin prisma unei pregătiri speciale. Axa, Ca un modus vivendi… indoor, outdoor. În afara cu tine înlăuntrul altora!

Cartea surprinde Valențele umane prin Momente de Înălțare. Maldăre de materiale, pagini incarnate de elogii, atribute de eroism, paveze de pomeniri, portrete și popasuri, masuri și glasuri și multe alte îndemnuri și înscrisuri le vom regăsi în volum atunci… când …narațiunea …pleacă …în vacanță!

O carte centrată pe Memorie involuntară, colectivă și pe nobila idee de a trezi conștiințe. O carte cât un Buletin caleidoscopic de știri când alții, ce-i drept, un cerc minor, am mai spus, te condamnă, la foc mocnit, că …nu ai operă …când intenția bună de a promova nonvalori a creat …false interpretări. O, Tempora!

Acum, autorul, suntem convinși își pregătește o altă carte.

Din peste optzeci de comunicări doar de specialitate, inginerești, din Jurnal părintesc în manuscris, din brevete de invenții și inovații, din distincții și medalii, din reviste de specialitate sau de cultură generală, istorică, antropologică, care reviste sunt numeroase ca număr, dintr-un profund cult pentru jertfe și eroi, dar și din foarte multă dragoste pentru Poezia mintii, col. (r) dr. ing. Constantin Avădanei nu se va opri aici.

Îl obligă prezentul familiei și familia trecutului. Drumul spre dulcele târg al amintirilor țesute prin trecut se confundă cu drumul unui inginer care și-a trăit viața într-o continua dragoste. Casa, familia, uzina, copiii.

Camarazii, călătoriile l-au însoțit peste tot, ca un steag-felinar. Model de conduită morală, demn de tot ce a realizat, autorul își adună gândurile, scriind. De aceea nu e singur. Moldoveanul …ardelean …cugireanul albaiulian coboară în livada cu miresme de întâlniri dedicate slujirii unui neam la care aparține cu o convingere de nestrămutat.

Această a doua carte, desprinsă tot din vasta experiență, va servi, prin trăiri interioare și exterioare, unor valențe împletit-încrucișate, cariera și viața. Viața… ca o călătorie… iată, onoruri care nu se văd, dar se resimt. În pagini, în glorii aduse altora.

Mulțumiri…

În acest nou volum, în zile de țintuire acasă, un militar de carieră, credem, nu are stare. De aceea, cere găzduire nouă, cei pe care ne molipsește. Nu invocă decât în subsidiar, Nada Florilor sau Dumbrava minunată, ci ne invită pe noi, cititorii, la o meditație reflexivă, care îmbie la înclinare.

În concluzie, aceste rânduri se doresc a fi o parte dintr-o Posibilă schiță de Portret. Schițată în urma unor călătorii de suflet în care autorul… ca povestitor …a știut să discearnă minuțiosul din general și invers, spre a captiva … atenții, urechi sau minți deschise, cu plăcerea introspecției și a unei, din umbră, oglinzi, retrovizând un trecut prin prisma unui prezent.

Iar noi, care l-am ascultat, am notat …neîncetat!

Cartea aceasta, a doua, este una cvasiexhaustivă a unui Mecena neîndoios, neobosit și candele de respect vor arde în cale-i, cuvintele ni se par acum facile, cu gust de trăire, simțire, onor.

Undeva, parcă, între stufărișurile locurilor natale, unde autorul și-a trăit copilăria descălțată de plăcerile de azi, dar încălțată în bucuriile de atunci, cu frații și surorile sale, cu părinții și bunicii, cu megieșii și pruncașii, deci, undeva, stă pitită Doamna. Amintirea.

Undeva, parcă în străfunduri, zace, printre citatele din Nada Florilor, un ceva, care i se aseamănă, acum, în toată splendoarea acestei cărți…

„Tata mă asculta distrat și obosit. Abia se întorsese de la treburile lui inginerești. Sta cu cotul sprijinit de brațele jilțului, cu tâmpla în palmă. Frunzărise o gazetă și o aruncase. Aștepta cina.” (M. Sadoveanu, Nada Florilor, ESPLA, 1954).

Valențe umane într-un univers aparte. Trăirile interioare și exterioare ale unui militar de carieră.

Onor prin pagini. Vocație și amestec de trăiri ale unui Fecior de oaste cât un Badea Cârțan al zilelor noastre.

Florica R. Cândea

8 aprilie 2020