Coloana Vertebrala Si Afectiunile Sale

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial al corpului uman.Aceasta îndeplinește un rol important fiind axul de susținere al corpului protejând maduva spinări și paticipând la executarea direritelor mișcări. La executarea mișcărilor participă coloana vertebrală cât si mușchi spatelui. De coloana vertebrală sunt legate toate celelante segmente care alcătuiesc trunchiul și tot pe ea se prinde membrele superioare și inferioare.Coloana vertebrală ne deferențiază pe noi oamenii și încă câteva speci de animale de celelante specii numeroase dar mai puțin dominante cum ar fi viespile, viermi și gărgărițele. Coloana vertebrală ne conferă simetria corpului și direcția de mișcare.Ea înconjoară și protejeazã sistemele noastre centrale și face posibilă atât mobilitatea cât si stabilitatea noastră. Pe cât de tare este coloana vertebrală mai apar și deformări în ceea ce o privește. De obicei deformările coloanei sunt datorate efortului fizic mult prea excesiv dar și vârstă este un factor destul de important. În cele mai multe cazuri cu probleme la coloana vertebrală sunt peroane trecute de prima tinerețe dar și sportivi de performanță cum ar fi harterofili sau baschetbaliști.

Capitolul 1 Spondilozele

Se mai numesc și artoze vertreblale . Leziunea intresează cele două elemente constructive ale coloanei vertrebrale : nucleul pulpos și inelul fibros. Anatomia patoloigică în spondiloza acționează același proces de uzură cu aceleași caracteristici ca în artoza , intresând discul și corpul vertrebral. Se vor produce acealeași caracteristici în artroza , intresând discul și corpul vertrebal. Se vor produce : protruzia discală , hernia discală , osteofitoza .Etiologoie : sunt mai multi factori care constribuie la declanșarea boli , dintre aceștia cităm : traumatisme vertrebrale fie :

– majore sau unice , de obicei directe :

– fie minore dar permanente , obezitatea , hiperpefuncțiile coloanei cervicale și lombare , mai ales în solicitarile sportive de performanță , tulburarile statice , poziți gresite în muncă profesională , anomaliile congenital , insuficiență musculo-ligamentară și relaxarea chingii abdominale . Nu putem vorbi de spndiloze profesionale dar vrobim despre frecvența spondilozelor în anumite profesiuni. Examenul radiologic arată : osteofitoza, osteoporoza, osteoscleroza. De multe ori putem constata spondilozele radiologice, fară fenomene de spondiloza clinică. Formele clinice după localizare deosebim spondiloza cervicală , spondiloza toracica și spondiloza lombară.

Spondiloza cervicală

Sintomele caracteristice sunt : durerea cervical, redoarea cefei, cracmente în mișcări, se adaugă denomene iritative ale radăcinilor nervoase putându-se produce :

– nevralgii cervico-brahiale;- periatrită scapula-humerală ( P.S.H.) ;

– simpatalgii cu fenomene algodistrofe, realizând sindromul umăr-mână, angioneuroze vasospastice periferice ;

– troticolis ;

-brahialgie , nevralgia Arnold sau nevralgia occipital ;

– astenie nervoasă care împreună cu spondiloza cervicală realizează sindroamul Barre’-Lie’ou .

Spondiloza toracalã Este mai rarã și se manifestã prin nevralgii intercostale . O formã specialã de spondilozã dorsalã este boala Scheurman sau spondiloza juvenilã, care debuteazã la copii chiar înainte de 10 ani, pentru cã între 10 și 20 de ani sã se constituie cifoza. Sunt prezenți noduli Schmorl și vertrele cuneiforme, conderind coloanei o rigiditate deosebitã. De asemenea o alta formã este sindromul Forestier-Rotes, caracterizat printo osteofitozã gigantã și formarea de punți osoase, denumite sindesmofite, realizând un adevãrat “boambus vertrebral” . Spondiloza lombarã Este poate cea mai frecventã. Durerea sau lombalgia prezentã de fiecare data , dã ceea ce se cheamã lumbago. Durerile sunt mai vii dimineața la mișcãri sau catre searã , dupã obosealã . Aceste manifestãri algice iradiazã de obicei spre regiunile fesiere sau sacru , iar alte ori pe membrul inferior sub forma unei sciatici , nevralgi crurale sau meralgii parestezice de demuroculant- fenomene care sunt explicate prin alterarea discului , care declanseazã iritații ale rãdãciunilor nervoase . Este conflictul discoradicular . Punctele cele mai dureroase sunt cele la nivelul L4-L5 și L5-S1 . Frecvent aceste deteriorãri discale produc alunecãri vertrebrale . Tratament și recuperare în artoze și spondiloze Tratamentul și recuperarea funcționalã a artrozelor recunosc aceleași indicatii și recomandãri de individualizare ca și în celelante afecțiuni reumatice . Bilanțul articular și muscular se va evalua funcționalitatea , adicã se va testa articulația lezatã atât din punctual de vedere al mobilitãți sale , cât și din din punctual de vedere al forței musculare . Coloana vertebrală în ansamblul ei , supusă la atâtea acțiuni reuseste sî-și păstreze forma ei prin existența a două echilibre, unul intrinsec asigurat de discurile inter-vertebrale și ligamente, altul extinsec asigurat mai ales de corestul muscular perirahidian și musculatura trunchiului care prin tonicitatea normală mentine toate piesele osoase ale acestuia în raportul lor unele cu altele , iar prin contracția mușchilor permite mișcarile acestor segmente . În tulburările de statică vertebrală este necesar să se instituie un tratament de recuperare cât mai precoce. Este util să se efectueye chiar un tratament profilactic în fiecare formă de deviație . Tratamentul medicamentos se efectuează și el ori de câte ori este nevoie , în unele situati este necesar chiar un tratament ortopedo-chirugical . Dar in vederea unei recuperări funcționale se impune un tratament kinetoterapic. Recuperarea care folosește terapia prin mișcare se va referi la anumite porțiuni sau segmente va trebui să fie localizată fără compensări din partea unor segmente învecinate ,va fi de analitică si se va da importanță nivelului de la care se pornește mișcarea precum și poziției de plecare . Repetația mișcarilor are un rol important . Prin mișcarile repetate se produc o irigație crescută în mușchi și o hrănire mai bună a acestora. Repetiția mișcării pe de altă parte exersează memoria fizologică a celulelor nervoase care comandă mișcarea corectă . Oricare ar fi formele sub care se prezintă tulburările de statică vertebrală caracteristicile activităti de recuperare sunt determinate de deficiențe în statica bolnavului precum și de faptul că aceasta este inconștient de tulburarea respectivă. Obiectivele principale ale activitatăți de recuperare constau tocmai în câștogarea posturi corecte precum și în menținerea și automatizarea ei în toate activitățile cotidiene.

Capitolul 2.

Noțiuni de anatomie și biomecanicã ale coloanei vertrebra

Coloana vertebrală este formată din 33 sau 34 de segmente osoase , 344 de suprafețe articulare, 23 de discuri intervertrebrale și 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție . Asupra coloanei vertebrale acționează nu mai puțin de 730 de muschi cu acțiune directă ,la toate acestea trebuind adăugate dormațiunile nervoase , vasculare, etc. Segmentele osoase care alcătuiesc coloana vertebrală se numesc vertebre.Coloana vertebrala este împărțită în patru regiuni , fiecare din ele ajută la formarea numărului fix de de vertebre :

-regiunea cervicalã :7 vertebre ;

-regiunea dorsalã : 12 vertebre;

– regiunea lombarã : 5 vertebre ;

-regiunea sacroccigianã : 9sau 10 vertebre ;

Vertebrele au caracteristici morfo-funcționale legate de îndeplinirea celor două funcții importante ale coloanei vertebrale umane : funcția de a suporta greutatea capului, trunchiului și a menbrelor superioare și funcția de a asigura o mobilitate sufficientă . Suprafețele de sprijin dintre corpurilor vertebrale își modifică forma de la prima vertebră la ultima , forma suferă modicari datorită solicitarilelor dinamice, în regiunea cervicală și în cea lombară , diametrul transversa al corpurilor vertebrale este mult mai mare și așa se explică posibilitățile mult mai mari pentru a se produce mișcările de flexie și extensie . Fiecare vertebră prezintă și diferențieri morfo-funcționale rezultate în urma mecanismelor de adaptare la solicitările static și dinamici .

Scheletul coloanei vertebrale Coloana vertebrală reprezintă segmentul axial scheletului unam, fiind așezată pe linia mediană și posterioară a trunchiului. Coloana vertebrală se întinde de la scheletul craniului cu care se articuleazã până la bazin. Coloana vertebrală este alcatuită din piese osoase si din piese fibrocartilaginoase. Urmarite de sus în jos vertebrele corespund : -gâtului ; -toracelui ; -regiuni lombare ; -plevisului ; În alcătuirea coloanei vertebrale intră 33-34 de vertebre ce sunt grupate în 5 regiuni : 1 Regiunea cerviclă – 7 vertebrele cervicale ; 2 Regiunea toracală – 12 vertebre toratice ; 3 Regiunea lombară – 5 vertebre lombare ; 4 Regiunea sacrală – 5 vertebre sacale sudate ce formează osul sacru ; 5 Vertebrele coccigiene – 4 – 5 vertebre coccigiene ce formează coccigele;

Regiunea cervicală – vertebrele ce formeazãcoloana vertebrală Vertebrele regiuni cervicale sunt în număr de 7 sunt notate in termini medicali C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7 .

Aceste corpuri vertebrale sunt relativ mici comparative cu restu din coloana vertebrală deoarece este o greutate mai mică de suportat comparativ cu alte regiuni. Suprafețele articulare sunt mai mobile pentru ca în acestă regiune există un rând mai mare de mișcare coparativ cu alte părți ale coloanei .

Caracterele regionale

Corpul vertebrelor este mai mic și mai mult alungit transversal, gaura vertebrală având forma triunghiulară . Apofizele transversal sunt străbătute în bazã de catre un orificiu la vârf terminându-se cu doi tuberculi , unul anterior și altu posterior . Importanșta vertebrelelor 3-7 este dată de prezența a două mici proeminențe situoate pe lateralele marginilor ale fețelor articulare superioare și care stabilesc direcția antero-posterioară. Pe fețele articulare inferioare ale corpurilor vertebrelor subiacente și vor forma articulațiile unco-vertebrale. Procesul spinos este scurt și are vârful bifind. Procesele transversal au următoarele caracteristici :

-baza lor este străbătută de gaura transversal prin care trec artera și vena vertebrelor ;

– vârful este împărțit într-un tubercul anterior și într-un tubercul posterior; – pe fața superioară a procesului transvers se gasește șantul nervului spinos;

Caractere speciale Primele două vertebre din coloana vertebrală cervical au funcți și forme foarte specializate. Îmbinarea dintre vertebra C1 și craniul este responsabilă în proporție aproximativă de 50% de rotirea laterală a capului.

Acesta este format din două mase laterale care se unesc printr-un arc anterior și un arc posterior. Masele laterale construite din :-cavitatea articulară superioară pentru articulația cu condilul occipitalului; -fața articulară inferioară; -fața mediană pe care se prinde ligamentul transvers al atlasului ; Acest ligament tranvers împarte gaura vertebrală a atlasului într-un segment anterior și într-un segment posterior – adevărata gaură vertebrală. –fața laterală de unde pleacă procesul transers; Procesul transevers prezintă caracterele proceselor transverse ale celorlante vertebre cervicale. Arcul anterior prezintă pe fața sa anterioară iar pe partea posterioară o fetișoară articulară destinată articulației cu dintele axisului.

Arcul posterior prezintă pe fața sa posterioară tuberculul posterior iar pe fața lui superioară arterei vertebrale prin care trece artera omonimă.

Modificarea la aceasta vertebră privește numai corpul : pe fața superioară a corpului găsindu-se o proeminența verticală numită dinte. Dintele prezintă o față articulară anterioară destinată fetișoarei de pe arcul transversal al atlasului. A șasea vertebră cervicală – Tuberculul anterior al procesului transvers este mai proeminent, fiid cunoscut sub numele de tuberculul Chassaignac sau tuberculul carodian. Tuberculul carotidian se poate palpa fiif un reper important. Prin comprimarea puternică a arterei carotide comune pe acest lucru tubercul se poate realiza hemostaya proviyorie a arterei. A șaptea verebră cervicală – Vertebra proefonentă; Este caracteriză prin lungimea procesului spinos, care poate fi palpat cu ușurință sub piele reprezentând un reper important în anatomia topografică și în medicină. Regiunea lombară – vertebrele lombare ce alcătuiesc coloana lombară Vertebrele lombare sunt 5 la număar și se numeroteazã în termeni medicali de la L1-L5 . Regiunea lombară este alcautita din : 1. Corpul vertebrei are dimensiuni mari, diametrul transversal depășind pe cel antero-posterior . Gaura vertebrală este de formă triunghiulară. 2. Procesul spinos este dreptunghiular și foarte bine dezvoltat, care are o direcție orizontală fiind orientat în sus si în jos. 3. Procesele costale sunt rămașițe de coastă. Acestea sunt mari și presate dinainte înapoi, care pot fi confundate cu procesele transverse. 4. Procesele articulare au o direcție verticală și sunt dispuse în plan sangial. Fațetele articulare ale proceselor superioare privesc medial și se prezintă ca segmente de cilindru gol în timp ce fațele articulare ale proceselor inferioare privesc lateral și se prezintă ca segmente de cilindru gol în timp ce fațetele articulare alea proceselor inferioare privesc lateral și se prezintă ca segmente cilindru plin.

Capitulul 3.

Arțiculatiile corpurilor vertebrale

Între vertebre se unesc o serie de linii articulare care sunt clasificate în : articulațiile corpurilor vertebrale, articulațiile apofizelor spinoase și articulațiile apofizelor transverse. Suprafețele articulare sunt dade de fețele superioare si inferioare care sunt ușor concave ale corpurilor vertebrale. Discurile intervertebrale sunt formațiuni fibrocartilaginoase alcatuite din o porțiune periferică fibroasă și una central. Discul intervertebral și părțile lui componente încep să se constituie încă de la embrionul de 40mm. Văzute la microscop în plan vertical fibrele inelului se încrucișeayă oblic sub un anumit unghi. Când discul este încărcat unghiul se miscoreazã, discul diminuă în înălțime și se lațește. Nucleul pulpos central este alcătuit dintr-o masă cu aspect gelatinos care este oval . În regiunea dorsală și lombară nucleul pulpos este așezat la unirea treimi mijlocii cu tremea posterioară iar în regiunea cervicală ceva mai înainte. Coloana se articulează superior, cu contribuția primei vertebre cervicale, cu craniul, iar inferior prin calea sacrului cu oasele coxale. Orice vertebră prezintă anterior un corp vertebral și posterior un arc vertebral. Partea vertebral este corpul cea mai masivă și are forma unui cilindru scurt, care arată doua fețe (superioară și inferioară) și o circumferință. Arcul vertebral are o formă neregulată. Posterior și median prezintă o apofiză spinoasă, lateral două apofize transverse și deasupra și dedesubt câte două apofize articulare. Intre apofiza spinoasă și apofizele articulare se gasesc lamele vertebrale. Porțiunile care unesc arcul vertebral de corpul vertebral poartă denumirea de pediculi.

Arcul vertebral este format dintr-un peduncul, 2 lame vertebrale,2 procese articulare superioare, 2 procese articulare inferioare si un proces spinos. Fațetele articulare prezintă articulațiile mobile ale coloanei vertebrale care leagă o vertebră la altă vertebră. Fară fațeta articulară, nu am avea elasticitate in coloana vertebrală și foarte țepeni în mișcări simple.

În ceea ce privește vascularizația, la persoana adultă prezența vaselor de sânge se intâlnește numai în condiții patologice. Hrănirea cartilajului se face prin inhibiție prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale.

Rolul discurilor intervertebrale sunt mutiple:

a) ajută la menținerea curburilor coloanei;

b) favorizează, prin flexibilitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea mișcării;

c) prezintă greutatea corpului in toate părțile diferitelor segmente ale coloanei vertebrale;

d) ușurează șocurile sau presiunile la care este supus fiecare segment în general în cursul mișcarilor sau eforturilor.

Articulațiile lamelor vertebrale – Între lamele vertebrale nu constă propriu zis articulații. Totuși, ele sunt legate prin ligamente speciale care poartă numele de ligamente galbene. Dispozitivul ligamentar cel mai important al coloanei vertebrale este format din două ligamente,care constituie două benzi ce se întind pe toată suprrafața lungimi coloanei vertebrale.

Mobilitatea coloanei vertebrale este segmentul motor, care este alcatuit din discul intervertebral și ligamentele acestuia, găurile de conjugare, articulațiile interapofizare și apofizele spinoase cu ligamentele lor.
Segmentul motor este împarțit într-un stalp anterior și unul posterior. Stalpul anterior este mai puțin mobil, mai solid, prezintă relativ rare inserții musculare și este elementul principal de susținere mecanică și pasivă a coloanei vertebrale.Așazisul stalp posterior prezintă numeroase inserții musculare și este principalul element motor pentru coloane vertebrală.

Canalul maduvei spinării

Irigația măduvei spinării se execută de o manieră cu totul deosebit și cunoașterea ei este absolut necesară cunoașterii semnelor ischemice , cu deficitele lor neurologice grave care pot să apară în urma diverselor afecțiuni. Măduva cervicală este irigată de mai multe artere deosebite, care provin din arterele spinale anterioare și posterioare (ramuri ale arterei vertebrale și ale arterei cerebeloase posterioare). Măduva lombară este irigată de artere care rezultă din arterele sacrate laterale, iar măduva dorsală este irigată de arterele cervicale și lombare. Zona vasculară cea mai critică se gasește la nivelul D 4, la localizarea celor două teritorii vasculare.

Mușchii coloanei vertebrale

Mișcările coloanei vertebrale sunt produse de un mare număr de mușchi, care se prinde pe coloana vertebrală fie la distanță de aceasta, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii abdominali.
Mușchii gâtului: mușchiul sternocleidomastoidian; mușchi scaleni; mușchiu drept anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gâtului; (pielosul gâtului; splenius al gâtului și al capului; fasciculul superior al mușchiului trapez).
Mușchii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul oblic al abdomenului; transversul abdomenului; mușchii lomboiliaci (pătratul lombelor, psoasul iliac).
Mșchii posteriori ai trunchiului: mușchiul trapez; mușchiul marele dorsal; mușchiul romboidul;mușschiul unghiularul;mușchiul micul dințat posterosuperior; mușchiul micul dintat posteroinferior; mușchii cefei (splenius, marele complex, micul complex, transversul gâtului, marele și micul drept posterior ai gâtului, marele și micul oblic posterior ai gâtului); mușchii spinali, se gasesc în șanturile vertebrale formate din apofizele spinoase și coaste (m. sacrospinali, paravertebrali) sunt în număr de trei: iliocostalul, lungul dorsal și spinotransversalul; mușchii intertransversali și mușchii interspinosi.

Așezareacoloanei vertebrale

Coloana vertebrală trebuie sa aibă o poziție corectăcare depinde de întinderea paramelor. Dacă întinderea paramelor nu este facută cum trebuie atunci coloana vertebrală poate să aibe devieri.

Curburile coloanei cervicale

În ortostatism și în repaus coloana vertebrală are o direcție verticală și o formă ușor sinuoasă mai ales în plan sagital. Curburile atenuează socurile și favorizează mentinerea echilibrului coloanei pe bazin, ușurand deci eforturile centurii musculare a coloanei.

Această atitudine și această formă se mențin datorită jocului tonicitații musculare, elasticitații ligamentelor și discurilor, precum și datorită îmbinării anatomice a celor 24 de segmente osoase din care este compusă coloana vertebrală, segmente care își adaptează unul altuia diferitele suprafețe articulare.

Pentru păstrarea echilibrului în stațiune bipeda se instalează, la începutul celui de al doilea an de viață, curbura lombară cu convexitatea înainte (lordoza compensatorie).
Datorită curburilor coloanei, proiecția centrilor de greutate ai diferitelor segmente nu se gasește pe linia proiecției centrului general de greutate al corpului. De aceea, acțiunea gravitației determină de la o vertebră la alta, solicitari rotaționale, care tind să accentueze curburile și care trebuie neutralizate, deoarece altfel coloana s-ar prabuși.

Elementele care se opun solicitarilor rotaționale sunt ligamentele. La coloana dorsală proiecția centrului de greutate trece anterior coloanei. Aceasta s-ar prabuși înainte dacă nu ar interveni forța ligamentului vertebral comun posterior, a ligamentelor interspinoase și a ligamentelor galbene. Situația este inversă la coloana lombară și cervicală; proiecția centrului de greutate trece posterior coloanei, iar forțele care se opun prăbușirii sunt reprezentate de rezistența ligamentului vertebral comun anterior. Ligamentul vertebral longitudinal anterior . Este o panglică lungă fibroconjunctivă, albă-sidefie așezată pe fața anterioară a coloanei vertebrale. Ea este întinsă de la porțiunea bazinală a occipitalului până la vertebra a 2 a sacrată. Ligamentul longitudinal anterior aderă intim de corpurile vertebrale și mai slab de discxurile intervertebrale între ligamente , marginea vertebrei și disc se află un spațiu ocupat de țesut conjunctiv lax plexuri venoase și terminatii nervoase sensitive. Ligamentul vertebral longitudinal posterior se prezintă tot ca o formațiune fibroconjunctivă comparabilă cu o lungă panglică albă-sidefie aplicată pa fața posterioară a corpurilor vertebrale dar în interior canalul rahidian înaintea maduvei spinarii și a durei mater, se întinde pe fața endocraniana a porțiunii bazilare a occipitalului până la baza coccigeluieste mai lat la nivelul vertebrelor adevarate ,însă în carnalul sacrat se reduce la dimensiunile unui cordon subțire numai ligamentul sacroccigian dorsal profund.

Tipurile de Ținută

Echilibrul coloanei vertebrale nu este realizat mod în la toți oameni. Aceasta face ca ținuta coloanei vertebrale să difere de la individ .Se deosebesc astfel cinci tipuri generale de ținută:
• Spatele normal. Este tipul de ținută în care curburile vertebrale prezintă o arcuire normală. Este ținută de drepți “ostasesc” , în care înclinarea bazinului este normală.
• Spatele rotund. Este un tip de ținută foarte frecvent întalnit. Convexitatea dorsală coboară și cuprinde și vertebrele lombare, iar concavitatea regiunii lombare se micsorează și ca întindere și ca profunzime. Bazinul este înclinat ușor înainte și in jos.
• Spatele plat. Este un tip de ținută mai puțin frecvent întâlnit. Convexitatea dorsală și concavitatea lombară dispar, dar înclinarea bazinului ramane mică. Scapulele apar reliefate înapoi. Acest tip de spate provoacă scoliozele cu evoluția cea mai gravă.
• Spatele concav – plat (sau lordotic). Este și mai puțin frecvent întâlnit. Concavitatea lombară se accentuează mult prin înclinarea puternică a bazinului înainte, în timp ce convexitatea dorsală dispare.
• Spatele rotund. Este tipul de postură cel mai puțin întalnit.

Coloana vertebrală trebuie să fie ca o unitate funcțională și fiecare tip de postură trebuie să fie considerat ca o adaptare spontană la anumite condiții deosebite de statică și dinamică.

De asemenea trebuie luat în considerare rolul deosebit al bazinului în determinarea atitudinii coloanei vertebrale. Bazinul se costituie în suportul funcțional al coloanei vertebrale, participând activ la statică și dinamică acesteia. Orice disfuncție la nivelul acestuia (suferința, asimetrie funcțională sau statica) având severe repercursiuni asupra ansamblului funcțional – biomecanic al coloanei vertebrale.

Bazinul împreună cu membrele inferioare se constituie biomecanica coloanei vertebrale.

Biomecanica organului axial
Mișcarile coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care se unesc toate segmentele vertebrale. Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasari ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații. Aceste mișcari sunt limitate de rezistența ligamentelor, forma articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este alcătuit discul.

Micile deplasări intervertebrale sunt posibile numai grație prezentei nucleului pulpos, care trebuie să aibă consistență, forma și asezare normale. Mișcările vertebrale se execută pe nucleul pulpos ca pe un ax, nucleul jucând rolul unei adevărate bile mecanice (rulment). Se poate întelege ca pe un astfel de suport toate mișcările sunt posibile; totuși, acestea vor fi limitate ori călăuzite de feluritele conformații și poziții ale apofizelor articulare, de ligamentele coloanei vertebrale și de corsetul muscular al acesteia.

Proprietățle mișcărilor coloanei vertebrale sunt înlăturate efectele dăunatoare ale presiunilor excesive sau ale socurilor suferite de rahis. Într-o atitudine de flexie forțată are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – în partea lor anterioară – prin comprimarea parțială a discului în jumatatea lui anterioară și prin împingerea ușoară posterioară a nucleului pulpos, în extensie lucrurile se petrec invers. Nucleul pulpos este rulmentul pe care se execută mișcările coloanei vertebrale, inelul fibros rămane elementul foarte important fără care disculul intervertebral, nu poate rezista forțelor de compresiune și decompresiune.

Mișcarea de flexie ventrală a trunchiului pe membrele inferioare se executăprin participarea și a șoldurilor.

Sacrul fiind fixat, restul coloanei poate sa execute în întregime o mișcare de flexie, dar nu toate segmentele participă în aceeași masură. Amplitudinea cea mai mare în flexie se realizează în regiunea cervicală și în cea lombară. Mișcarea de flexie are cea mai mare responsabilitate la nivelul ultimelor două vertebre dorsale și al vertebrelor lombare.

Arcul cu adâncitura anterioară pe care-l formează coloana în întregul ei, nu este un arc de cerc, ci o linie curbă, compusă din trei segmente.În mișcarea de flexie, porțiunea anterioară a discurilor intervertebrale este foarte comprimată.În poziție ortostatică, mușchii care inițiază mișcarea de flexie sunt cei care aparțin ai peretelui abdominal, mai ales dreptul abdominal și cei doi oblici, psoasul iliac, precum și mușchii subhioidieni și sternocleidomastoidien. Odată mișcarea inițiată, grupul antagonist al extensorilor intră în acțiune și grăduează flectarea trunchiului, învingând forțele gravitaționale.

În ceea ce privește mișcarea de extensie în poziție ortostatică, în extensie, lucrurile se petrec exact invers. Mușchii șanturilor vertebrale, deci mușchii extensori, sunt cei care initiază mișcarea, apoi mișcarea este controlata de grupul anterior. Dacă însă mișcarea de extensie se realizează în poziția de decubit ventral, extensorii vor continua să susțină mișcarea.

În mișcarea de extensie, porțiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt comprimate. Extensia este blocată în ultima fază de intrare în contact a apofizelor articulare și în ultima instanță și a apofizelor spinoase.

Mișcarea de înclinare laterală are maximum de amplitudine în segmentul dorsal. Cand are loc și un oarecare grad de rasucire a coloanei, atunci trunchiul se înclină și mai mult lateral.

Mișcarea de rotatie este maximă în regiunea cervicală. Coloana dorsală se rotește puțin și numai dacă se înclină lateral, în coloana lombară mișcarea de rasucire se execută cand coloana este în extensie, mai ales în segmentul dorsolombar. Cand coloana este flectată, mișcarea de rasucire din segmentul lombar nu este posibilă, deoarece condilii vertebrelor sunt asezați vertical în articulații și opresc mișcarea; din aceeași cauza, în flexie nu se poate face nici înclinarea laterală a segmentului lombar.

Biomecanica articulației atlantoaxoidiene

Mișcarile care se execută între atlas și axis reprezintă unele particularitați, deoarece între aceste două vertebre nu există nici o articulație între corpii vertebrali, atlasul neavând corp vertebral. Atlasul nu exprimă nici apofize articulare inferioare, care sunt micșorate la simple suprafețe articulare, aflate pe fețele inferioare ale maselor lui laterale. Împreună cu acestea, proeminențele superioare ale axisului execută articulațiile atlantoaxoidiene laterale, articulații plane ca și cele dintre apofizele articulare ale celorlalte vertebre. Există însă în plus o articulație atlantoaxoidiană mediană de partea axisului realizată de apofiza lui odontoidă, iar de partea atlasului de un inel osteofibros în care patrunde apofiza odontoidă. În articulația atlantoaxoidiană se face doar mișcarea de rotație a capului. În timpul acestei mișcări apofiza odontoidă rămâne pe loc, ca un pivot, în timp ce inelul atlasului se rotește în jurul ei. Pentru ca rotirea atlasului să fie posibilă, acesta alunecă pe fețele articulare axoidiene laterale. Mișcarea de rotație aprobată de complexul articular atlantoaxoidian este de numai 30º pe ambele parți. Rotațiile de amploare mari se fac prin implicarea articulațiilor vertebrelor subiacente.

Biomecanica articulatiei occipito-atlantoide

Aceasta articulație permite mișcări de flexie și de extensie și mișcări de înclinare laterală a capului dar nu permite mișcări de rotație.

Mișcarea de flexie – extensie se face în jurul unui ax transversal ce trece prin partea superioară a cavitaților glenoide ale atlasului, capul acționând pe coloana ca o parghie de gradul 1, unde forța este dată de mușchii cefei, rezistentă este dată de

Mișcarea de înclinare laterală este limitată la numai 15º în articulatia occipitoatlantoidă și se face în jurul unui ax sagital, care trece prin fiecare condil occipital.

1. Medicamente – Dacă analgezicele fară prescriptie medical nu ajută, medicul vă poate recomanda:

acetaminofen

miorelaxante

anticonvulsivante

antiinflamatoare

injectii cu steroizi

2. Terapie – Un terapeut vă poate învața exercitii, pentru a ajuta la întinderea și consolidarea muschilor de la nivelul gâtului și umerilor. Unele persoane cu spondiloză cervicala trebuie sa facă tracțiuni pentru a mari spațiul în care se află presate rădăcinile nervoase.

3. Chirurgie – În cazul În care tratamentele convenționale nu reusesc sau dacă semnele și simptomele neurologice – cum ar fi slabiciunea brațelor sau a picioarelor – se agravează, este nevoie, probabil, de intervenție chirurgicală, pentru a mari spatiul alocat pentru maduva și radacini nervoase. Intervenția chirurgicală poate implica eliminarea unui disc herniat sau osteofite ori indepartarea unei parți a unei vertebre.

Capitolul 4

Bolile coloanei vertebrale

Apariția bolilor de coloană vertebrală este grabită de traumatisme ale coloanei , poziți incorecte ale coloanei în timpul activității,căratul greutăților prea mari , osteoporoza, cifoza, scolioza etc. Aceste cauze pot produce în timp la hernie de disc, sciatica , stenoza spinal și spondiloza. În cazurile în care articulațiile de la nivelul coloanei vertebrale tind să se inflameze poate să apară spondilita anchilozantă. Deteliorarea discului intervertebral Cea mai întâlnită afecțiune la coloană este deteriorarea discului sau osteoartrita. Organismul îmbătrânește în timp iar discurile se deshidrateazã sau se usucă și își pierd capacitatea de a amortize șocurile. Oasele și ligamentele ce alcătuiesc coloana vertebrală devin și ele mai puțin flexibile. Deteriorarea deiscurilor este o reacție normală a organismului și nu constituie o reală problemă . Problema apare atunci când aceste discuri încep să pună presiune asupra ramificațiilor nervoase din apropierea sau pe măduva spinării. Stenoza spinală

Un alt rezultat al degenerării coloanei vertebrale este stenoză spinală lombară . Aceasta boală implică o îngustare a canalului care găzduiește măduva spinării și ramnificațiile nervoase. Deoarece canalul rahidian se reduce, măduva spinării este adesea comprimată în totalitate și nu doar un singur nerv. Paciențti care suferă de stenoză spinală lombară simt uneori o senzație de slăbiciune și dureri la nivelul picioarelor , o durere surdă în zona lombară a spatelui, înțepături în picioare atunci câand merg sau stau în picioare. Sintomele de stenoză spinală lombară apar de obicei la pacienții cu vâarsta trecută de 50 de ani. Spondiloza este o afecțiune care apare în mod natural ca urmare a înaintări îm vârstă . Este un process normal de degradare a coloanei vertebrale și elemtelor adiacente după solicitări repetate. Spondilolisteza-degenerarea coloanei poate produce și apariția unei afecțiuni numită spondilosistezã. Coloana vertebrală reda trunchiului forma sa și reprezintă principalul suport pe verticală. Măduva spinării ajunge doar pînă la nivelul L2 și mai jos de acest nivel canalul vertebral conține doar prelungiri nervoase ce asigură inervația organelor pelviene (bazinul mic), și a membrelor inferioare.. Fiecare vertebră conține două de astfel de zone interarticulare, dispuse lateral (pe dreapta și pe stînga). Aceasta zonă se cunoaște a fi ca cea mai vulnerabilă zonă a inelului osos al vertebrei. Discul vertebral separă corpii vertebrali și are menirea de a atenua șocurile. Discurile protejază coloana de forța gravitațională care acționează zi de zi pe coloana vertebrală. Discurile de asemenea mai protejează coloana în timpul activităților ce o suprasolicită (alergat, săritură, ridicărea greutăților). Coloana vertebrală lombară este susținută de ligamente și de mușchi. Ligamentele reprezintă structuri care unesc oasele intre ele și sunt aranjate în straturi și în multiple direcții. Între vertebre la fiecare segment vertebral se află articulațiile zigapofizeale, situate pe colana vertebrală din posterior. Sunt câte două articulații zigapofizeale între 2 vertebre, câte una de fiecare parte a coloanei vertebrale. Articulațiile zigapofizeale sunt formate din două excrescențe osoase, care sunt aranjate dea lungul colanei vertebrale din posterior. Aceste articulații unesc între ele două vertebre și permit mișcarea liberă de flexie și extensie în coloană. Simptomele cele mai frecvente acuze din partea bolnavilor cu spondilolisteză sunt prezentate de durerea în regiunea lombară și cea fesieră. Durerea se accentuează la flexia posterioară a coloanei vertebrale pe când la flexia anterioară durerea se ameliorează. Spasmul mușchilor al regiunii lombare este un semn frecevnt întâlnit. Mușchiul semitendinos al coapsei devine foarte încordat. Durerea poate fi de origine mecanică, atunci când ea este cauzată de degenerarea structurilor coloanei vertebrale. Atunci când vertebra este alunecată asupra discului intervertebral și articulațiiolor zigapofizeale se exercită o solicitare adăugătoare. Alunecarea determină și compresia nervoasă la nivelul unde nervii care spinali părăsesc canalul vertebral. Compresia nervoasă determină o serie de simptome cum ar fi: senzatii de amorțeli, furnicături, diminuarea reflexelor și atrofie musculară în partea inferioară a corpului. Compresia poate detemina durere în regiunea lombară, care frecvent iradiază în unul sau ambele membre inferioare și senzație de amorțeală și furnicături în regiunea perineală (între picioare) cu care aveți contact în timp ce ședeți. Lordoza-reprezintă o deviație a coloanei vertebrale în plan sagital cu concavitatea îndreptată posterior prin accentuarea curburilor diziologice. Lordozele sunt fiziologice în regiunea cervical și lombară până la un anumit grad. Exagerarea lor mai ales în regiunea lombară la bolnavi cu scolioza idiopactică , toracală. Pune problem terapeutice deosebite. Limita dintre normal și pathologic este destul de greu de precizat în cayul lordozelor. Cifozele sunt deviați ale coloanei vertebrale în plan sagital prin extragerea curburilor normale ale coloanei vertevrale . Cifoza se manifestă prin curbarea excesivă a coloanei în regiunea toracică în față provocând cocoașa compensată fiind printr-o hiperlordoză cerviclă lombară pentru echilibrarea coloanei. Cifoscolioza este o deviație dublă a coloanei vertebrale cu convexitate posterioară și curbura lateral. Scolioza este o modificare a curburilor fiziologice mai ales în regiunea lombară în plan frontal luând forma literei” C” urmată uneori de o modificare compensatorie apărută în zona următoare realizând litera “S” . Aceasta deformare observată mai bine din spatele persoanei sau din fața se poate realiza spre dreapta sau spre stânga în funcție de greșelile de poziție ale coloanei.

Concluzii

Pacienților de spondiloă cervicală li se recomandă un tratament de recuperare medicala specializat ce se poate efectua in centrul oricarei baze de tratament si recuperare bazat în exclusivitate pe metode naturiste . În cadrul fiecărei sedințe de tratament de recuperare se pregatește mai întâi zona cervicală cu un masaj reflex, un masaj medical și apoi se aplică o tehnică numită mezoterapie ce folosește produse naturiste, homeopate .
Recuperarea pacienților se va face zilnic, toate sedințele de tratament recomandate precum și ședintele de întreținere în ritmul de una pe saptămână.
Încă de la primele ședințe de tratament simtomele se reduc tot mai mult și starea pacientilor se îmbunătățesșe mereu .La terminarea tratamentului declara ca se simte foarte bine și ca intraga lui stare s-a schimbat în bine .
La final recomandam pacienților regimul de viață pe care să-l urmeze în continuare, i se spune cum să se menajeze, cum să facă mișcare, i se dau recomandari legate de alimentație și i se recomandă să vină la control după o perioadă de 6 luni sau mai mare. Procedeele de fizioterapie urmăresc decontracturarea musculaturii cervicale prin ionizări, curenți diadinamici, magnetodiaflux, ultrasunet , masaj, kinetoterapie etc.

Bibliografie

1. Chautrain A. –La therapeutuque physique dans les arthroses, Rev.mėd. Ligėge,1970,25,600. 2. Cope j., green j-Lumbar disc problems, Brit.med.J, 1972, 3, 285. 3. Debray M., Pineau Valencienne M.- Coxite rhumatoide et coxarthrose, Thė-rapie, 1969, 45, 420. 4. Dimitru C. Gh.- Reumatologie clinicã, Ed. Medicalã, 1960, p.327. 5. Durant J.-Traiement de la gonarthrose, Clinque 1969,64,835. 6. Falconnet M, Chapy P ., Bied J.C. –Traitement de la coxarthrose, Clinique 1969,64,841. 7. Franchimont P.- Les arthroses . Pathogėnie, Diagnostic, clinique, Rev. Mėd. Liėge , 1970, 25, 649. 8. Françon F.- Coxarthrose , Folia Rheumatologica Geigy,1968. 9.Françon J. – Rėsultats de la crėnothėrapie Dans la caxarhrose, Thėrapie, 1968,44,29. 10.Lequesne M- Le choix difficile du traiment dans la coxarthrose, Concours mėd., 1969,91,3287. 11. Libon J. Franchiumont P.-Le traitement mėdical de ĺ arthrose, Rev. Mėd. Liėge, 1970, 25, 664. 12. De Sėze S.- Le diagnostic, radiologique des hanches douloureuses chroniques, Rev. Mėd Liėge, 1970,25,1. 13. Simon L., Godebout J.- y a-t-il un traiment mėdical de la coxarthrose? Thėrapie,1969,45,168. 14. Stora Ph- Les dorsalgies, Gaz. HôP.1969,25,725.

Cuprins

1.Capitolul 1……………………………………………………………………………………………….pag 1

2.Capitolul 2 ………………………………………………………………………………………………pag 4

3 Capitolul 3………………………………………………………………………………………………..pag 8

4.Capitolul 4 ………………………………………………………………………………………………pag 23