Cognitivism Si Lingvistica

Cognitivismul este una dintre mișcările importante în psihologie, fiind esențial în teoriile învățării. Manifestările acestui curent s-au extins foarte mult în anii ’60-’70 ai secolului al XX-lea, prin faptul că prelucrările interne erau neglijate de behaviorism. Subiectul cercetării cognitivismului este interacțiunea sistemelor de tehnologia informației, percepția și reprezentarea, construirea de modele de cunoaștere. Cognitivismul în psihologie propune ideea că omul trebuie să fie studiat ca un sistem de prelucrare a informațiilor, iar comportamentul uman trebuie descris și explicat din perspectiva interiorității sale. În lingvistică, abordarea comunicativă și cognitivă vizează stabilirea modelelor de învățare asupra fenomenelor lingvistice, precum și dezvoltarea unor tehnici și strategii de achiziție a elementelor de limbă și comunicare, cu privire la dezvoltarea capacității de a preda eficient, scopul fiind acela de a construi reprezentări mentale ale limbajului și de a îmbunătăți utilizarea lor de exprimare.

Cuvinte cheie: cognitivism, lingvistică, învățare.

***

Cognitivismul este una dintre mișcările importante în psihologie, fiind esențial în teoriile învățării. Apărut ca alternativă la teoria behavioristă (după unii autori M. Zlate, M. Miclea, Ion Mânzat), este un curent-protest la adresa behaviorismului și a neobehaviorismului. Manifestările acestui curent s-au extins foarte mult în anii ’60-’70 ai secolului al XX-lea, prin faptul că prelucrările interne erau neglijate de behaviorism.

Subiectul cercetării cognitivismului este interacțiunea sistemelor de tehnologia informației, percepția și reprezentarea, construirea de modele de cunoaștere. Graumann și Sommer (1984, cit. de Zlate, M., 1999) arătau că psihologia trebuie înțeleasă „ca studiu al prelucrării specific umane de informații, un studiu care acoperă toate domeniile tradiționale ale psihologiei experimentale generale”.

O contribuție importantă în impunerea noii orientări au adus Jerome Seymour Bruner (un pioner în domeniul psihologiei cognitive), Allen Newell, John Clark Shaw și Herbert Alexander Simon, în 1958, Ulric Gustav Neisser, în 1967, care propun abordarea gândirii umane în termeni de procese informaționale, de scheme, strategii, inferențe, reguli. Gândirea este procesul prin care se execută anumite operații centrale asupra reprezentărilor ce conțin informații din mediul extern (Zlate, M, 1999). Schema reprezintă pentru Neisser, cel numit „părintele psihologiei cognitive”, o structură psihică relativ stabilă, care organizează și ordonează datele lumii externe, acceptă influența senzorială, dirijează activitatea gândirii, făcând disponibilă o mare cantitate de informație. Inferența se referă la transformările pe care le suportă informația în porcesul prelucrării ei în plan mintal, vizând deci planul operațional. Bindra (1984, cit. de Zlate, M, 1999) enumeră anumite sensuri ale noțiunii de cognitiv, care acoperă și problematica gândirii: sfera proceselor activate conștient în vederea prelucrării/ tratării informațiilor, abilitățile/ operațiile necesarerezolvării problemelor, conceptele explicative ale prelucrării informațiilor (inferență, gândire cauzală, ipoteză).

După cognitiviști, gândirea este alcătuită modular și ierarhic, ea funcționează serial, servindu-se de simboluri și de structuri simbolice. Gândirea este abordată din punctul de vedere al strategiilor rezolutive.

Structuraliștii propun mai degrabă ierarhii ale achizițiilor, spre deosebire de Piaget și alți cognitiviști similari. Acestea implică parcurgerea anumitor niveluri și stadii. De exemplu, Fischer a stabilit o ierarhie cu 4 niveluri și 7 stadii. El precizează că fiecare copil dispune de un nivel optimal, ce se dezvoltă gradat în funcție de vârstă și experiență.

Nativiștii afirmă că la copil există un potențial înnăscut pentru învățare și dezvoltare, care va fi realizat cu condiția expunerii acestuia la cunosșterea corespunzătoare a mediului, așadar, copiii sunt programați biologic să învețe. Printre susținătorii acestei idei se află și Noam Chomsky.

Neo-piagetienii cred că dezvoltarea capacităților cognitive ale copilului este, mai degrabă, rezultatul creșterii abilităților de prelucrare a informațiilor decât al celor de structurare informațională. Dacă Piaget a fost influențat într-o mai mare măsură de biologie, neo-piagetienii fac apel mai mult la neuropsihologie, la teoria învățării și la teoria socio-culturală.

Cognitivismul în psihologie propune ideea că omul trebuie să fie studiat ca un sistem de prelucrare a informațiilor, iar comportamentul uman trebuie descris și explicat din perspectiva interiorității sale. Conform V.Z. Demyankova, în psihologia cognitivă a anilor 1960 a fost creat un nou metalimbaj științific. Acest lucru s-a întâmplat sub influența teoriei informației. “Conceptul de procesare a informației a fost aplicat la om, iar ideea generală a fost: oamenii folosesc reprezentarea pe plan intern și să realizeaza operațiuni de calcul  cu privire la aceste reprezentări. Cunoașterea este acum un obiect controlat, în analogie cu calculatoarele” (cit. de Demyankov V.Z.)

Dezvoltarea metalimbajului științific a creat premisele pentru abordarea cognitivă a subiectului și a rezultatelor cercetării în discipline conexe, în primul rând în lingvistică, deoarece limba este direct implicată în cunoaștere, iar studiul utilizării sale poate da indicii despre gândirea și comportamentul uman. Lingvistica cognitivă se referă la perceperea limbii ca un mecanism cognitiv general. Domeniul de interes al lingvisticii cognitive include baza “mentalului” pentru înțelegere și vorbire.

Preocuparea pentru conexiunile dintre mecanismele cunoșterii și lingvistică a apărut prin 1970, în contextul unei dezbateri științifice care a avut loc în Statele Unite. S-a discutat despre utilizarea metodelor cognitive de predare a limbilor străine.

Până în prezent, termenul de lingvistică cognitivă presupune folosirea excelentă a limbii, în sensul de norme și reglementări ce trebuie respectate în actul de vorbire, evidențiindu-se importanța componentei cognitive a procesului de învățare. În predare, modelul oferit de teoria învățării cognitive este folosit adesea pentru școala primară sau pentru copiii cu dizabilități intelectuale, cu scopul formării unor abilități mentale și strategii care să faciliteze adaptarea socială a elevilor. Treptat, metoda conduce către formarea deprinderilor intelectuale necesare rezolvării de probleme și sporirea capacităților senzorial-intuitive în dobândirea noilor cunoștințe.

În lingvistică, abordarea comunicativă și cognitivă vizează stabilirea modelelor de învățare pentru studenți asupra fenomenelor lingvistice, precum și dezvoltarea unor tehnici și strategii de achiziție a elementelor de limbă și comunicare, cu privire la dezvoltarea capacității de a preda eficient, scopul este acela de a construi reprezentări mentale ale limbajului și de a îmbunătăți utilizarea lor de exprimare. Termenul de abordare comunicativă și cognitivă s-a impus la sfârșitul anilor 1990 și a devenit cunoscut prin lucrarea lui I.L. Bim „Conceptul de a învăța a doua limbă străină (germană – engleză)”. Învățarea implică o mai intensă activitate intelectuală a studentului atunci când învață o a doua limbă străină. Astfel, se impune utilizarea tehnologiei de căutare a problemelor în etapa de prezentare a noului material de limbă, oferind câteva idei despre succesiunea și organizarea în prezentarea fenomenelor gramaticale în manualele pentru a doua limbă străină. Dealtfel, raportarea la stilurile cognitive individuale ale elevilor duce la o înțelegere sporită a principiului individualizării învățării. Organizarea fundamentală a activității metacognitive de către elevi și gradul de conștientizare a activității lor mentale presupun o structură: stabilirea în sine sarcinii, alegerea modul de a atinge obiectivele, reflecție, evaluare a eficienței activităților sale, inclusiv o evaluare a gradului de adecvare a structurilor cognitive create sau actualizate. Pe scurt, acest proces este compus din trei etape: stadiul de conceptualizare (formarea de reprezentări, cunoaștere, analiză, sinteză), etapa internalizării (formarea de abilități de vorbire prin realizarea unor de acte de vorbire) și etapa de instruire în utilizarea abilităților de vorbire. Psihologia cognitivă lărgește astfel cadrul privind rezolvarea problemei, întrucât este depășită maniera în care subiectul/elevul asociază un răspuns la un stimul oarecare și apare o activitate complexă care cuprinde elaborarea ipotezelor, stabilirea strategiilor de căutare, elaborarea informațiilor etc. Cognitiviștii percep rezolvarea problemelor și ca un proces de prelucrare a informațiilor. De aici, accentul pus pe noțiunea de spațiu-problematic (ansamblul stărilor situației-datele problemei, acțiunile premise), construirea operatorului, explorarea euristică, prezente în teoriile învățării.

Bibliografie:

Zlate, Mielu (1991) – Fundamentele psihologiei

Zlate, Mielu (1999) – Psihologia mecanismelor cognitive, Ed. Polirom, Iasi

Demyankov V.Z. – Lingvistica cognitivă ca un mod de interpretare și abordare

Fillmore C. J. – Mecanismele construcțiilor gramaticale, pg. 35-55

Webografie:

Jerome Bruner Theory of Cognitive Development

https://en.wikipedia.org/wiki/Jerome_Bruner

https://en.wikipedia.org/wiki/Ulric_Neisser

https://ro.wikipedia.org/wiki/Allen_Newell

https://en.wikipedia.org/wiki/Cognitive_revolution

https://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Piaget

https://en.wikipedia.org/wiki/Herbert_A._Simon