Codul Vestimentar
CUPRINS
Rezumat
Cuvinte cheie
Codul JEL
Introducere
4.1 Motivația
4.2 Structura
4.3 Încadrarea în spațiu cognitiv
CAPITOLUL III
Metodologia cercetării
Principalele ipoteze
CAPITOLUL IV LIBAJUL VESTIMENTAȚIEI ÎN AFACERI
Stilul vestimentar și succesul în afaceri
Evaluarea mesajului transmis prin vestimentație în afaceri
Chestionar privind rolul vestimentației în afaceri
CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
Rezumat
Ca vorbitori ai unei limbi, suntem in acelasi timp „producatori” si „consumatori” ai acesteia. Acesta este si cazul codului vestimentar , „limbajul” vestimentatie : ne imbracam intr-un anumit fel si astfel trimitem mesaje catre altii , percepem cum altii sunt imracati si astfel primim mesaje de la ei.
Codul vestimentar este o norma sociala scrisa sau nescrisa referitoare la modul de a se îmbrăca, pot fi considerate ca fiind comunicare nonverbală.
Codul vestimentar nu este de obicei regulat prin lege, dar există excepții, precum obligația de a purta năframă de către femei în Iran. Tot în Iran există o fatwa referitoare la purtatul cravatelor. Codul vestimentar adoptat poate uneori da indicii referitoare la statutul social, sau chiar clasa socială, ocupația, religia, preferințele politice, situația familială etc. a purtătorului.
Unele firme le impun angajaților un cod vestimentar, în special pentru acei angajați care au contact cu clienții.
Vechea zicala „Haina nu-l face pe om” se pare ca nu mai este valabila in secolul XXI, cand totul se rezuma la aspect. Fie ca mergem in parc, la o petrecere sau la serviciu, trebuie sa aratam bine. Acest lucru este si mai important atunci cand mergem la un interviu de angajare.
Lucrarea de fata incearca sa surprinda importanta vestimentatiei si rolul ei in formele actuale de manipulare psihologica.
Cuvinte cheie : comunicare non-verbală, business, look, seriozitate, simplitate, manageri
Codul JEL:
Introduce
mETODOLOGIA CERCETĂRII
În perioada actuală, caracterizată de o importanță particulară asociată dimensiunii economice a vieții, comunicarea nu mai reprezintă un proces arbitrar; definirea mesajului ce va fi transmis spre indivizi/organizații implică existența unor procese de planificare și dezvoltare de strategii, realizate cu scopul obținerii rezultatelor dorite. Activitățile de natură economică proiectate, dezvoltate și realizate de indivizi și organizații sunt susținute în mare măsură și de comunicare, aceasta fiind de altfel o condiție esențială a existenței individuale sau colective.
Ca bază a oricărei activități umane – socială sau economică – comunicarea a constituit obiect de studiu încă din cele mai vechi timpuri. Începând cu perioada Greciei antice, continuând cu cea a Renașterii și a epocii moderne și ajungând în zilele noastre, o multitudine de specialiști, proveniți din diferite câmpuri de expertiză – sociologie, antropologie, filosofie, matematică, filologie – au încercat să studieze și să elaboreze într-un mod sistematic teorii referitoare la comunicarea umană. Aceste teorii constituie un element de referință important pentru o multitudine de activități economice, printre care și demersul de marketing, mai ales în contextul societății informaționale în care trăim cu toții astăzi.
Definițiile date comunicării, de-a lungul timpului, pleacă de cele mai multe ori de la sensul etimologic al cuvântului comunicare. Conform DEX, acesta înseamnă a face cunoscut, a da de știre, a informa, a înștiința, a spune… sau ca fiind acțiunea de a comunica și rezultatul ei. Dacă sintetizăm aceste definiții am putea vedea comunicarea umană ca o activitatea de distribuire sau de schimb de informații care are ca scop final împărtășirea acestora.
Dincolo de semnificațiile semantice ale cuvântului comunicare, o serie de autori au încercat să surprindă conținutul comunicării, formulând o serie de definiții mai mult sau mai puțin explicite. Unii autori definesc comunicarea ca un proces prin care un emițător transmite informații receptorului, prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte”.
Ion Ovidiu Pânișoară face, de asemenea, în lucrarea sa „Comunicarea eficientă”, un inventar al tipurilor de definiții. Reținem câteva:
„Comunicarea reprezintă un proces de viață esențial, prin care animalele și oamenii generează, obțin, transformă și folosesc informația pentru a-și duce la bun sfârșit activitățile sau viața” (Brent D. Ruben);
„Comunicarea (…) constă(…) în atribuirea unui sens semnelor…, perceperea înțelesului” (Gary Cronckhite);
„Comunicarea reprezintă interacțiunea socială prin sistemul de simboluri și mesaje” (George Gerbner).
Profesorul universitar doctor Alexandru Puiu consideră comunicarea ca fiind încercarea de a stabili o legătură cu cineva, de a pune în comun informații, idei, atitudini, de a le asocia, raporta sau de a stabili legături între ele.
Indiferent de formele pe care le iau aceste definiții, trebuie menționat faptul că procesul și finalitatea comunicării umane sunt strâns legate de existența unui „teritoriu comun” al celor care pun în comun acele idei, sentimente etc.; acest „teritoriu comun” include factori interni sau externi celor care comunică, printre aceștia numărându-se: relații interumane comune, experiențe comune, cunoștințe comune, valori sau obiective comune.
Orice act de comunicare implică o succesiune de evenimente – un proces, care cuprinde: decizia de a transmite un mesaj, formularea semnificației într-un limbaj comun, actul de transmitere în sine și receptarea. În această optică, o schemă simplificată a comunicării se poate reprezenta grafic astfel:
Figura nr. 1.1
Schema simplificată a comunicării
Sursa: Gabriela Rusu-Păsărin (coordonator) – Fundamentele comunicării, Editura Independența Economică, Pitești, 2011, pag. 36
Prin comunicare se transmit informații, însă la fel de importantă este relația care se creează între comunicatori. Modelul elementar al comunicării, la care ne limităm în acest capitol, indică participarea, în cadrul comunicării a câtorva elemente fundamentale ale procesului de comunicare, elemente care în opinia majorității autorilor, se intercondiționează: emițătorul, receptorul, mesajul propriu-zis cu aspectele sale specifice (inclusiv fenomenele de codificare și decodificare), canalul prin care are loc comunicarea, efectele pe care orice act de comunicare le produce asupra comunicatorilor, și feedback-ul. Prin urmare, comunicarea devine un proces prin care un emițător transmite un mesaj receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte – definiție acceptată de majoritatea specialiștilor în comunicare.
Comunicarea, ca proces activ social este un summum de tipuri de comunicare, unele funcționând simbiotic pentru obținerea unui efect preconizat menit să amplifice efectul la distanță (persistența indicilor de identificare în memoria afectivă a receptorului). Din această perspectivă comunicarea verbală și comunicarea non-verbală reprezintă exemplul elocvent pentru potențarea interesului de decodificare a mesajului pentru receptarea sincretică (cu ajutorul mai multor simțuri).
Comunicarea non-verbală reprezintă transmiterea voluntară sau involuntară de informații și exercitarea influenței prin intermediul elementelor comportamentale și de prezență fizică ale individului sau ale unor unități sociale (grupuri și comunități umane), precum și percepția și utilizarea spațiului și timpului, ca și a artefactelor.
A. Mehrabian și M. Weiner în “Decoding of inconsistent communication” (1975) au stabilit următorul raport al percepției informației de către receptor într-o comunicare orală: 7% – cuvinte; 38% – paralimbaj (în principal intonația și inflexiunile vocii); 55% – limbaj non-verbal.
Septimiu Chelcea, profesorul sociolog care a elaborat în România primul manual universitar de comunicare nonverbală în anul 2004, a formulat cinci axiome ale comunicării nonverbale, în acord cu Mark L. Knapp:
comunicarea nonverbală este filogenetic și ontogenetic primordială;
în relațiile interpersonale directe este imposibil să nu comunicăm nonverbal;
comunicarea nonverbală reprezintă un element în sistemul comunicării umane și trebuie analizată ca atare, nu independent de comunicarea verbală;
comunicarea nonverbală se realizează printr-un sistem de semne și semnale (discrete și analogice), de coduri și de canale de transmitere a informației și trebuie analizată integral, nu fiecare element separat;
în comunicarea nonverbală, semnificația semnelor transmise prin multiple canale trebuie stabilită în termenii probabilităților și în funcție de contextul socio-cultural concret.
Abordarea este din perspectivă psihosociologică. Comunicarea nonverbală se desfășoară în aceeași schemă clasică Emițător – Mesaj – Receptor cu particularități derivate din contextele determinante și din influența socială exercitată într-o circumstanță dată.
R. P. Harrison a identificat patru tipuri de coduri care funcționează în comunicarea nonverbală:
coduri de execuție (mișcările corporale, expresiile faciale, privirea, atingerile și paralimbajul);
coduri spațio-temporale (utilizarea spațiului și timpului);
coduri artefactuale (utilizarea materialelor și a obiectelor de la îmbrăcăminte la arhitectură);
coduri mediatoare (efectele speciale produse de interpunerea media între emițător și receptor – de exemplu, unghiul de filmare).
Funcțiile și disfuncțiile comunicării nonverbale
Michael Argyle precizează patru funcții ale comunicării nonverbale:
exprimarea emoțiilor;
transmiterea atitudinilor interpersonale (dominanță/supunere, plăcere/neplăcere etc.);
prezentarea personalității;
acompanierea vorbirii, ca feedback, pentru a atrage atenția.
Când se analizează componentele comunicării nonverbale funcțiile sunt mult mai multe.
Disfuncțiile cele mai evidente sunt:
parazitarea mesajului;
întreruperea comunicării;
prelungirea: oo, aha, îhî.
Componentele comunicării nonverbale pot fi clasificate după:
canalul senzorial implicat;
în funcție de importanța semnalelor nonverbale transmise prin canale.
Semnalele recepționate de către analizatorul vizual pot fi încadrate în domeniile:
kinetică,
proxemică,
expresii faciale,
oculezică,
artefacte.
Semnalele transmise activează simțurile:
auditiv (vocalică),
olfactiv,
tactil.
Cronemica (percepția timpului) nu are un organ specializat, presupune un proces psihic complex.
1.2 Identificarea limbajului non-verbal
Oamenii cred că doar cuvintele sunt capabile să poarte un mesaj, când, de fapt, orice gest, mimică, stil vestimentar, culoare, miros, formă contribuie la crearea dispoziției în care omul primește cuvintele. Deși oamenii sunt educați să prefere cuvintele pentru a comunica, în procesul comunicării interpersonale doar 7% din mesaj este comunicat verbal, în timp ce 93% este transmis non-verbal, din care : 38% este prin tonurile vocale si 55% prin expresiile faciale.
Figura nr. 1.2
Procesul comunicării interpersonale
Sursa: Irena Chiru – Comunicarea interpersonală, Editura Tritonic, București, 2003, pag. 38
Un mesaj complet este transmis atât de comunicarea verbală cât și de cea non-verbală. Mișcările picioarelor, variațiile de voce, expresiile faciale sunt toate modalități de comunicare non-verbală prin care individul transmite mesaje altora. Limbajul trupului este cel mai vechi limbaj. Adesea este o mare discrepanță între cuvintele cuiva și acțiunile sale fizice. De aceea, de multe ori apar confuzii în receptarea unui mesaj. Adesea, în asemenea situații, mesajele verbale și non-vebale sunt în conflict. Când ești în dubiu, experții spun să ai încredere în mesajul non-verbal (în ceea ce vezi). Cuvintele pot fi manipulate, dar gesturile sunt mai greu de controlat.
Kinetica constă în observarea tuturor gesturilor și este o axă fundamentală pentru înțelegerea dinamicii comunicării. Kinetica devine o gramatică a gesturilor.
Comunicarea prin expresia feței include mimica (încruntarea, ridicarea sprâncenelor, încrețirea nasului, țuguierea buzelor etc.), zâmbetul (prin caracteristici și momentul folosirii), și privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcția privirii, etc.).
Fața este cea mai expresivă parte a corpului și expresia acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. În mod normal, ochii și partea de jos a feței sunt privite cel mai intens în timpul comunicării. Se consideră, de exemplu, că într-o conversație cu o femeie, ceea ce exprimă ochii este mult mai important decât ceea ce exprimă cuvintele.
Mimica este acea parte a feței noastre care comunică: fruntea încruntată semnifică preocupare, mânie, frustare; sprâncenele ridicate cu ochii deschiși – mirare, surpriză; nas încrețit – neplăcere; nările mărite – mânie sau, în alt context, excitare senzuală; buze strânse – nesiguranță, ezitare, ascunderea unor informații.
Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil să exprime o gamă largă de informații, de la plăcere, bucurie, satisfacție, la promisiune, cinism, jenă.
Interpretarea sensului zâmbetului variază însă de la cultură la cultură (sau chiar subcultură), fiind strâns corelată cu presupunerile specifice care se fac în legatură cu relațiile interumane în cadrul acelei culturi.
Privirea
Se spune că ochii sunt „oglinda sufletului”. Modul în care privim și suntem priviți are legătură cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere și prietenie.
Chiar și a privi sau a nu privi pe cineva are un înțeles. Privind pe cineva confirmăm că îi recunoaștem prezența, că există pentru noi; interceptarea privirii cuiva înseamnă dorința de a comunica. O privire directă poate însemna onestitate și intimitate, dar în anumite situații comunică amenințare. În general, o privire insistentă și continuă deranjează.
Realizarea contactului intermitent și scurt al privirilor indică lipsa de prietenie. Mișcarea ochilor în sus exprimă încercarea de a ne aminti ceva; în jos – tristețe, modestie, timiditate sau ascunderea unor emoții. Privirea într-o parte sau a nu privi pe cineva poate denota lipsă de interes, răceală. Evitarea privirii înseamnă ascunderea sentimentelor, lipsă de confort sau vinovăție.
Pupilele dilatate indică emoții puternice. Pupilele se lărgesc, în general, la vederea a ceva plăcut, față de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micșorează ca manifestare a nesincerității, neplăcerii. Clipirea frecventă denotă anxietate.
Corpul comunică prin gesturi, poziție și prin modul de mișcare.
♦ Gesturile
Pentru a ne da seama cât de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem să încercăm să vorbim cu mâinile la spate.
Câteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strângerea pumnilor – denotă ostilitate și mânie, sau depinzând de context, determinare, solidaritate, stres; brațe deschise – sinceritate, acceptare; mâna la gură – surpriză și acoperirea gurii cu mâna – ascunderea a ceva, nervozitate. Capul sprijinit în palmă semnifică plictiseală, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotrivă, denotă interes extrem. Mâinile ținute la spate pot să exprime superioritate sau încercare de autocontrol.
Trebuie atenție însă și la diferențierile culturale. De exemplu, prin mișcarea capului de sus în jos spunem „da”, în timp ce oamenii din Sri Lanka redau același lucru prin mișcarea capului de la dreapta la stânga. Gestul de arătare cu degetul este considerat nepoliticos la noi, insultă în Thailanda și absolut neutru, de indicare, în SUA.
Utilizarea gesticulației excesive este considerată ca nepoliticoasă în multe țări, dar gesturile mâinilor au creat faima italienilor de popor pasional.
Modul în care americanii își încrucișează picioarele (relaxat, mișcări largi, fără nici o reținere) diferă de cel al europenilor (controlat, atent la poziția finală); cel al bărbaților diferă de cel al femeilor. Un american va pune chiar picioarele pe masă dacă aceasta înseamnă o poziție comodă sau dacă vrea să demonstreze control total asupra situației.
La noi oamenii tind să fie destul de conștienți de modul în care fac acest gest și îl asociază în moduri diferite cu formalitatea, competiția, tensiunea.
Bâțâitul picioarelor denotă plictiseală, nerăbdare sau stres.
♦ Postura corpului
Postura/poziția comunică în primul rând statutul social pe care indivizii îl au, cred că îl au, sau vor să îl aibă. Sub acest aspect, constituie un mod în care oamenii se raportează unii față de alții atunci când sunt împreună. Urmările posturii corpului ne dau informații și despre atitudine, emoții, grad de curtoazie, căldură sufletească.
O persoană dominantă tinde să țină capul înclinat în sus, iar cea supusă în jos. În general, aplecarea corpului în față semnifică interesul față de interlocutor, dar uneori și neliniște și preocupare. Poziția relaxată, înclinat pe scaun spre spate, poate indica detașare, plictiseală sau autoîncredere excesivă și apărare la cei care consideră că au statut superior interlocutorului.
♦ Modul de mișcare a corpului
Modul de comportament al unei persoane într-o comunicare din punct de vedere al modului de mișcare a corpului poate fi:
caracterizat de mișcări laterale, se consideră buni comunicatori;
caracterizat de mișcări față-spate, se consideră om de acțiune;
caracterizată de mișcări verticale, se consideră om cu putere de convingere.
♦ Prezența personală
Prezența personală comunică, de exemplu, prin intermediul formei corpului, a îmbrăcămintei, a mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor și a altor accesorii vestimentare.
Îmbrăcămintea, în măsura în care este rezultatul unei alegeri personale, oglindește personalitatea individului, este un fel de extensie a eului și, în acest context, comunică informații despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor din jur. Îmbrăcămintea se poate folosi pentru a crea un rol. Îmbrăcămintea și accesoriile pot marca statutul social real sau pretins. De exemplu, femeile care acced la o funcție managerială înaltă vor tinde să se îmbrace într-un mod particular (costum sobru din două piese), purtând accesorii similare celor bărbătești (servietă diplomat). Îmbrăcămintea non-conformistă comunică faptul că purtătorul este un original, răzvrătit social, posibil creator de probleme sau artist. Pentru situații de afaceri este apreciată îmbrăcămintea elegantă și de calitate, dar nu sofisticată.
Obiectele, elementele de vestimentație, decorațiunile interioare selectate cu un anume scop reprezintă artefacte, care oferă indicii de interpretare a personalității individului care le-a selectat și le folosește. Interiorul unui birou (cu obiectele de pe birou, din cameră: mobilier, plante, tablouri) este în concordanță cu personalitatea celui ce îl ocupă. Cosmetizarea artefactuală se dezvăluie prin obiectele din jurul persoanei în contextul transmiterii mesajului. Obiectele personale, ca și vestimentația sunt artefacte, purtătoare de semnificații. Mesajele artefactuale variază în funcție de cultură și chiar între subculturi.
♦ Proxemica
Limbajul spațiului trebuie interceptat simultan în funcție de 5 dimensiuni: mărime, grad de intimitate, înălțime, apropiere – depărtare, înăuntru – în afară.
Fiecare din noi are preferințe în legătură cu distanța față de cei cu care comunicăm. În majoritatea culturilor europene, nu se apreciază apropierea cu mai mult de 40-50 cm decât în cazul celor din familie sau a persoanelor iubite; aceasta definește spațiul intim. „Invadarea” acestui spațiu produce senzația de disconfort.
Pentru americani, variațiile intensității vocii sunt determinate de schimbările de distanță specifice.
Figura nr. 1.3
Proxemica și intensitatea vocii
Sursa: Gabriela Rusu-Păsărin (coordonator) – op. cit., pag. 174
Apropierea exagerată poate comunica amenințare sau relații de natură strict personală; depărtarea excesivă poate comunica aroganță, importanță, statut social superior. Cu cât o persoană este mai importantă, cu atât va tinde să aleagă o masă de birou mai mare, care impune o distanță mai mare față de interlocutor.
Dacă urmărim modul în care oamenii tind să-și aleagă locul într-o încăpere (atunci când există posibilitatea de a alege) și cum își marchează spațiul personal prin împrăștierea foilor, întinderea picioarelor etc, devine evident ce vor acestea să ne comunice.
♦ Limbajul culorilor
Culoarea, dincolo de percepția și trăirea ei afectivă, este și o oglindă a personalității noastre și deci influențează comunicarea. Gândirea creatoare are loc optim într-o încăpere cu mult roșu, iar cea de reflectare a ideilor într-o cameră cu mult verde. Culorile strălucitoare sunt alese de oamenii de acțiune comunicativi, extravertiți, iar cele pale de timizi, introvertiți.
Semnificația culorilor poate fi diferită în diverse culturi. De exemplu, roșu este asociat în China cu bucurie și festivitate, în Japonia cu luptă și mânie; în cultura indienilor americani semnifică masculinitate; în Europa dragoste, iar în SUA comunism. În țările cu populație africană, negru sugerează binele, iar albul răul. Pentru europeni, negru este culoarea tristeții, în timp ce aceste stări sunt exprimate la japonezi și chinezi prin alb. Verdele semnifică la europeni invidie, la asiatici bucurie, iar în anumite țări speranță în timp ce galbenul comunică la europeni lașitate, gelozie, la americani este culoarea intelectualității, iar la asiatici semnifică puritate.
Culoarea afectează comunicarea sub următorul aspect: culorile calde stimulează comunicarea, în timp ce culorile reci inhibă comunicarea; monotonia, precum și varietatea excesivă de culoare, inhibă și-i distrag pe comunicatori.
♦ Limbajul timpului
Timpul este tratat ca un limbaj și drept organizator al priorităților. Timpul constituie una din bazele pe care se sprijină orice cultură și în jurul căreia se structurează toate activitățile. Înțelegerea diferenței dintre timpul monocronic și timpul policronic este esențială. Timpul monocronic este linear măsurat în clipe, minute,… ani. Timpul policronic este cel ce permite efectuarea mai multor activități în același timp.
Pentru a comunica este necesar ca omul să cunoască și limbajul timpului alături de limba țării în care se află.
Modul în care putem comunica prin limbajul timpului este corelat cu:
precizia timpului
lipsa timpului
timpul ca simbol.
Precizia timpului
Timpul este considerat ca ceva prețios și personal și, în general, atunci când cineva își permite să ni-l structureze, acesta comunică diferența de statut.
A veni mai târziu sau ceva mai devreme la o întâlnire de afaceri sau a fi punctual sau nu la o ședință are anumite semnificații: comunică atitudinea față de interlocutor sau față de activitatea respectivă, percepția statutului și a puterii, respectul și importanța acordată. Întârzierea poate irita și insulta.
Cu cât oamenii sunt făcuți să aștepte mai mult, cu atât ei se simt mai umiliți; se simt desconsiderați și inferiori ca statut social. Astfel, limbajul timpului se poate folosi, în mod voit sau nu, pentru a manipula, supune și controla sau pentru a comunica respect și interes.
Lipsa timpului
Percepem timpul ca pe o resursă personală limitată și, de aceea, modul în care fiecare alegem să îl folosim comunică atitudinea noastră față de cel care solicită o parte din această resursă. Dacă nu acordăm timp pentru o anumită comunicare se va percepe ca neacordare de importanță. Studiile sociologice au arătat că, în general, relația de comunicare pozitivă se dezvoltă proporțional cu frecvența interacțiunii (deci timp petrecut împreună).
Specialiștii pledează pentru recunoașterea unei gramatici culturale „ascunse”. Există un nivel al culturii subdiacente, ascunse și foarte structurală, un ansamblu de reguli de comportament și de idei neexprimate, implicite, care controlează tot ceea ce noi facem. Partea nonverbală a sistemului de comunicare, aceea a comportamentului, este patrimoniul fiecărui individ și constituie un fond cultural care-l ghidează în toate situațiile pe care le întâlnește în viață.
Scurt istoric al vestimentației
„Ideea pe care omul și-o face despre frumos se întipărește în toată găteala lui, îi boțește sau îi scrobește haina, îi rotunjește sau îi îndreaptă ținuta și, cu timpul, se insinuează subtil în trăsăturile chipului. Omul sfârșește prin a semăna cu ceea ce ar vrea să fie”, scria Baudelaire. Idealul uman de frumusețe către care tinde o anumită colectivitate, la un anumit moment dat al istoriei sale, devine, astfel, idealul estetic al epocii. Acest ideal general-valabil angrenează rezultantele sociale și economice, cutumele societății respective și definește caracterologic nația și timpul pe care le reprezintă. De milenii, veșmântul, care la origini apăruse doar pentru a-l apăra pe om de vitregiile naturii, devine simbolul situației economice și politice ale unei nații sau a unei grupari sociale și diferențiază radical clasele. Este evidentă tendința utilitară a veșmintelor populare și faptul că ele nu suferă transformări majore, în decursul timpului.
Epoca primitivă cuprinde începuturile dezvoltării societății și primele manifestări ale artei. Idealul uman este dat de ocupațiile omului primitiv: de posibilitatea de a-și procura hrana (vânătoare, agricultura rudimentară) și de necesitatea de a se proteja împotriva fenomenelor naturale, împotriva atacului animalelor și al celorlalte grupări umane. Femeia dorea să atragă bărbatul, iar bărbatul să respingă dușmanul. În preistorie, costumul rămâne funcțional. Blănurile și pieile animalelor erau folosite pentru a-l feri pe om de intemperii și de colții fiarelor. În plus, înveșmântarea în aceste blănuri „împrumută” omului neanderthalian vigoarea animalului, sporindu-i forța. Astfel, costumul devine un mijloc de apărare și de semnalizare. În funcție de temperatură, veșmintele puteau fi făcute și din fibre vegetale (în zonele calde). Războiul de țesut apare încă din Neolitic. Roata olarului reprezintă o adevărată revoluție pentru omul primitiv. Ceramica devine din ce în ce mai bogat ornamentată, în special cu figuri geometrice. Apar bijuteriile și obiectele de cult.
Numeroase descoperiri arheologice din perioada glaciară, cum ar fi pandelocurile din fildeș, mărgelele din fildeș și os decorate cu triunghiuri și cruci, permit să formulam ipoteza potrivit căreia nici homo sapiens sapiens nu era străin de funcția simbolică a vestimentației și podoabelor sale. Precuparea lui homo sapiens sapiens de a reda în picturile epocii neolitice femei îmbrăcate cu veșmânte și purtând podoabe este un alt argument al faptului că omul din cele mai vechi timpuri a fost conștient că vestimentația conferă semnificație indiferent cât de simplă și de sumară era.
În Antichitate, omul începe să devină conștient de sine. Diferențele dintre clasele sociale se adâncesc, iar idealul uman capătă noi valențe, specifice diferitelor culturi și zone geografice: Egiptul, Grecia, Imperiul Roman, China, Japonia, India, Persia, civilizații diferite, comunități diferite, stiluri de viață și credințe diferite.
Funcția de semnificare a îmbrăcămintei a început o dată cu prima uniformă militară instituită de Ramses al II-lea (1292-1225 î.Chr.), când soldații simpli se distingeau de cei cu grad superior prin ceea ce ei denumeau pannus. Ofițerii superiori purtau calasiris, prevăzută cu o armură de in împletit sau de piele.
Măreția, forța și permanența Egiptului erau reprezentate plastic de mormintele și templele cu forme geometrice regulate, statice, ca piramidele. Idealul uman era în concordanță cu armonia cosmică, echilibrul suprem întrupate în figura zeului-faraon care întruchipa perfecțiunea: proporții perfecte, ținută solemnă fixată în legea frontalității – expresie de liniște netulburată de pasiunile pământești. Costumul sublinia măreția prin supradimensionări, compoziția simetrică, bogăția decorației. Veșmintele antice egiptene modelau sculptural trupul, în volume mari stilizate cu linii drepte și curbe regulate. Costumul faraonului era gândit pentru a fi văzut de la distanță, iar prin modul lui de realizare, supradimensiona statura (prin tiare, peruci voluminoase, sau robe largi). Bineînțeles, nu toate păturile sociale beneficiau de aceleași veșminte. Omul de rând purta doar un simplu drapaj în jurul șoldurilor, cu falduri masate în față. Preoții erau clar departajați de restul populației, datorită blănurilor de leopard purtate pe umeri. Până în 1900 î. Hr. rangul social va impune moda vestimentară. Faraonul și soția acestuia erau purtați în care alegorice luxuriante, pentru a impresiona masele. Pe cap purtau diademe cu însemnul cobrei (simboliza înțelepciunea) și în dreptul bărbiei aveau agățate bărbi tronconice false (însemnele conducătorilor). Machiajul și bijuteriile erau foarte importante.
Grecii jinduiesc la asemănarea cu modelele. Ei nu și-au îmbrăcat costumul, ci doar și-au acoperit trupul. Hainele erau foarte sumare, realizate în sistemul specific grecesc, prin draparea țesăturilor necroite. Costumul modela volume cilindrice, statice, animate de culoarea motivelor decorative țesute în materialul suplu dar gros al stofei, gen homespun. La bărbați, barba era însemnul vârstei mature, iar pe cap, părul lung, bogat, era rulat în coc sau împletit în coadă. Chitonul (tunica) dreptunghiular, prins pe umăr, era scurtă pentru uz zilnic și lungă pentru ceremonie. La femei, părul era strâns în coc, sau era lăsat în șuvițe ondulate.
Roma se constituie ca republică la finele secolului al VI-lea î. Hr., fiind cel mai mare imperiu al Europei antice. În idealul uman, romanii erau mai puțin înclinați să caute frumusețea atemporală, prețuind mai degrabă virtuțile utile ale statului: forța de convingere a oratorului, bărbăția și stăpânirea de sine a militarului. Tipul preferat era sportiv, dar mai vânjos decât cel grecesc, cu umeri mai lați, gâtul mai gros, iar costumul amplifica ponderea și prestanța. Femeia trebuia să fie frumoasă, armonioasă și echilibrată. Costumul ei a rămas mai departe de croiala grecească, folosind în plus modele și materiale orientale. Veșmântul tradițional reprezentativ, toga, lățea silueta mascând corpul prin pliurile scurte. La costumul feminin amplificarea era obținută prin suprapunerea mai multor straturi drapate drept, ca și prin purtarea unor peruci monumentale. Toga era prinsă pe umăr printr-o fibulă. În picioare purtau sandale. Treptat, toga a fost înlocuită cu piese vestimentare mai practice.
Datorită pătrunderii creștinismului, viața spirituală a bizantinilor este deviată, exclusiv, spre religie, iar viața socială va purta marca austerității exacerbate. Toate acestea se vor reflecta în artă și costum și, bineînțeles în idealul uman al epocii – Hristos, înconjurat de alaiul de sfinți. Astfel, potrivit concepției teologice, sufletul divin trebuie separat de trupul păcătos. Accentul este pus asupra ochilor (oglinda sufletului), iar corpul este mascat prin țesături rigide. În costum, stratificarea socială era precis indicată prin semne ierarhice (dungi, cercuri, pătrate, broderii). Era moda reprezentărilor simbolice, a formelor abstracte, hieratice, lipsite de relief, din linii drepte și planuri seci, dar păstrând volume mari, monumentale. Materialele folosite la executarea veșmintelor erau deosebit de scumpe, rigide, cu modele mari simetrice, cu figuri geometrice regulate sau cu motive animaliere fantastice (păsări, dragoni, lei înaripați, vulturi cu două capete). Predominau broderiile, picturile și incrustațiile cu pietre prețioase și perle.
Ca prim stil internațional, stilul romanic (sec. X-lea – XII-lea) se manifesta, cu precădere în arhitectură, prin castelul întărit (fortăreața), prin construcțiile masive cu zidul plin, solid, având deschiderile foarte mici, prin cetățile de apărare prevăzute cu creneluri, construite în zone mai înalte și înconjurate cu canale. Idealul de frumusețe, care exprima puterea și bogăția, era privilegiul stăpânitorilor războinici și al marilor biserici creștine. În perioada romanică apare cavalerul, puternic, majestuos, îmbrăcat în camașa lui de zale, cu părul lung și barba stufoasă. El are un trup statuar și picioarele bine înfipte în pământ, exponent al armatei care apăra cetatea de năvălirile popoarelor migratoare. Costumul militar proteja trupul, dând cavalerilor o înfățișare agresivă și era alcătuit din armură (dezvoltată în vremea cruciadelor) și un fel de husă cu emblema castelului; pe cap, casca metalică de formă emisferică (precum bolțile semicirculare ale arhitecturii romanice). Costumul era potrivit ierarhiei feudale. Împăratul avea aceleași veșminte ca și episcopul, deosebite prin însemnele puterii lumești (coroană, sceptru, sabie, glob pământesc) și prin luxul fastuos, preluat de la bizantini, de cele ale plebei. Materialele erau mai puțin nobile decât la bizantini: predomina stofa de lână garnisită cu țesături mai scumpe, drapată în falduri moi și ample, amintind de corporalitatea clădirilor. Țăranii continuau să utilizeze doar pânzeturi și stofe de casă îngălbenite cu șofran iar îmbrăcămintea era practică, scurtă și strâmtă.
În etapa următoare a civilizației europene, orașele – municipii medievale, adăpostind cetățeni liberi și negustori, au devenit focarele vieții noi. Orășenimea începe să-și spună cuvântul în artă și costum încălcând ordonanțele care-i interziceau purtarea unor țesături și blănuri scumpe. Începe perioada gotică (sec. XII), perioada nervurilor de piatră și a pantofilor ascuțiți. Astfel, era la modă silueta tânără, adolescentină chiar, silueta înaltă, care se curbează în formă de „s”, în conformitate cu goticul flamboiant (motivul flăcării). Conform stilului general, costumul se strângea pe corp pentru a-l face cât mai subțire și, neapărat, era alcătuit din mai multe straturi și croieli, colorate diferit, pentru ca silueta, uneori plinuță, să nu se distingă foarte clar (costumul putea fi comparat cu un vitraliu). La femei, rochia se umfla în dreptul abdomenului (pentru contrast), iar talia urca spre rebordurile costale (pentru crearea iluziei de înalt și slab). Bărbații purtau ciorapi-pantalon închiși la culoare și prinși cu jartiere, iar în picioare aveau pantofi cu botul extrem de lung și ascuțit, uneori prins de gleznă cu lănțișoare sau șnururi. Foarte importante erau beretele, turbanele sau bonetele, glugile cu moț, toate ciudate și amuzante. La bărbați, părul era retezat sub urechi, iar la femei era strâns (uneori se epila părul deasupra frunții, pentru a prelungi figura). Vizual, totul trebuia să pară subțire, înalt, vertical, agitat, instabil, gata să-și ia zborul spre cer.
Nu același lucru se întamplă începând din secolul XIII, în timpul Renașterii, când se produce o puternică revenire la tradițiile antichității, când personalitatea umană și opera personală reprezintă elementele primordiale în cultură. Idealul de frumusețe este opus celui gotic. Primează omul voinic, echilibrat. Era preferat adultul, omul realizat, cu prestanță și încredere în sine, cu mișcări largi, liniștite, nobile – grandezza. Costumul se conforma idealului, iar materialele erau alese special pentru a mări volumele: catifea, mătase grea sau stofă țesută cu motive mari. Hainele aveau mânecile bufante, supradimensionate, iar talia era îngroșată intenționat. Ciorapii-pantaloni ai bărbaților s-au deschis la culoare, pentru ca picioarele să pară mai puternice, iar pantofii din piele aveau botul pătrat. În general, elementele costumului se orientează către pătrat și sferă, iar pe cap, beretele și pălăriile subliniază orizontala și cercul. Era la modă mantaua scurtă tivită cu blană. Apar pantalonii bufanți până la genunchi și pliseurile. Culorile folosite erau cele de bază (roșu, albastru).
Barocul tinde spre monumental, spre grandios, spre tot ce poate impresiona. Epitetele exagerat, declamatoriu sunt potrivite epocii. Lipsa de sobrietate și exagerările au împins arta pe calea convenționalismului și au îndepărtat-o de viață. Personajul baroc, în idealul său uman, pare nefiresc, cu gesturi teatrale, cu mișcări și expresii agitate, elemente regăsite în ornamentație, mobilier, costum. El reprezintă ființa superioară prin har divin, distantă și inaccesibilă. Bineînțeles, toate acestea erau apanajul clasei conducătoare, al curții regale.
Costumul gotic diferenția evident clasele sociale: nobilimea se distingea de vulg prin mărimea nefirească a siluetei, prin bonete înălțate, cu panaș, fuste pe cercuri de sârmă, prin veșmintele care măreau volumul. Incomode, proclamau privilegiul de a nu munci. Aspectul cel mai somptuos era atins de ținuta feminină de curte spaniolă. În picturile lui Velasquez, infantele par copleșite de carapacea imensă a perucilor și rochiilor rigide în formă de clopot, din mătăsuri și catifele scumpe.
Dacă stilul rococo integrează, armonios, arhitectura în natură, făcând-o mai intimistă, nu același lucru se întâmplă costumului. La începutul secolului al XVIII-lea, ca ideal de frumusețe, femeia trebuia să fie minionă ca o păpușă, cu proporții de copil, cu cap rotund și expresie de candoare afectată, cu umeri șterși, membre cilindrice, extremități efilate. Ca și femeia, bărbatul trebuia să aibă aspectul fragil, trăsăturile și statura delicate, într-un cuvânt, să aibă o efeminare vizibilă. Păstrarea iluziei tinereții presupunea luarea unor măsuri de mascare a ravagiilor timpului. Astfel, încărunțirea era prevenită de pudrarea părului sau perucii, oboseala feței era ascunsă de machiaj, ridurile gâtului de zgarda din panglici sau dantele, trupul era menținut de corset și fusta pe sârme. Pentru prima dată, apar culorile pastelate în costum, în tapițerie și în tapet.
În Franța, la finele secolului al XVIII-lea, în focul revoluției a încetat să mai fie admirat nobilul pudrat și grațios. Astfel, a apărut pe scena istoriei o nouă ținută, cea a republicanului plebeu, numit sans-culotte, care purta în locul bufanților până la genunchi, pantaloni lungi și largi. Era perioada în care se descoperea frumusețea trupului, pe care veșmintele nu trebuiau să-l ascundă. Noul ideal uman al revoluționarilor a fost întrupat în picturile lui Louis David, ca pildă de virtute cetățenească și eroism iar omul trebuia să fie robust, natural, armonios, potrivit principiilor umaniste, democratice ale Romei republicane. În realizarea costumului, silueta feminină (merveilleusa) tindea să semene cu cea a unei statui de marmură, prin drapajul de țesături albe transparente, mulând corpul, iar silueta masculină (incroiable) tindea spre asemănarea cu Hercule și Napoleon Bonaparte, împrumutând elemente din vestimentația acestuia din urmă. Ca și în cazul clasicismului, curentul romantic are o pronunțată latură realist-progresistă, canalizând năzuințele și aspirațiile artiștilor. În secolul al XIX-lea, idealul de frumusețe se manifestă în artă prin aspectul descătușat, marcând viziunea ideală asupra omului – un suflet fără trup, un înger, iar costumul urmărea să transforme ființa vie într-un vis fără substanță, parcă rod al fanteziei. Astfel, romanticul avea privirea arzătoare, chipul spiritualizat, consumat de trăiri intense. Costumul contrazicea natura, ștergea linia firească a articulațiilor, modelând o siluetă voit diferită de cea reală. Predilecția pentru natura sălbatică se manifesta prin apariția de floricele pe rochii, ca și în epoca rococo. Trebuia oglindită sensibilitatea sufletească, grația, și nu forța fizică. Bărbatul purta frac, pantalon care se strâmtează spre glezne, iar la gât eșarfă sau cravată. Apare „cilindrul” – pălăria din fetru, legată cu panglică.
Față de romantismul retrograd, realismul este în opoziție, dar continuă linia romantismului progresist, de aceeași orientare. Este perioada modei burgheze, a „respectabilității” afișate de oamenii de afaceri. Idealul uman părea să se maturizeze, să atingă vârsta gravității, a solemnității, exprimată prin forme severe, impunătoare. Dezvoltarea industriei capitaliste transformă costumul burghezului înstărit într-un „coș de fabrică”, datorită austerității și a formelor țepene, datorită „țilindrului”, a mânecilor și pantalonilor tubulari și a culorii dominante a hainelor care era negrul. Începând de acum, moda masculină va rămâne aceeași, cu trasformări minime, de la o epocă la alta. Femeia, oglinda bogăției acumulate de bărbat, este nevoită să poarte, însă, rochii complicate și scumpe, croite din zeci de metri de material. Soția devenea, ca și caleașca sau vitrina din salon, mijlocul de afișare a rangului social al soțului. Astfel, după 1850, costumul s-a amplificat și s-a încărcat: pe trup, peste lenjeria bogată (cămașa, corsetul și pantalonii lungi cu dantele, vizibili la fetițe), se îmbrăca rochia cu corsajul ajustat, cu decolteu larg pentru seară, ziua acoperit de pelerina „berthe” cu mânecile strâmte la umăr, lărgindu-se la încheietură, cu fustă involtă, cu volane orizontale.
În deceniul al 7-lea al secolului XIX-lea, la Paris, apare impresionismul. Costumul masculin se mai degajează, iar femeia își scoate imensa crinolină de sub fusta care rămâne plată în față și cu trenă triunghiulară din profil. Poala rămasă mai lungă, incomodând, era uneori suflecată și prinsă cu benzi, lăsând să se vadă pantoful, fapt senzațional în epocă. Fusta creată până la genunchi, peste pantalonii lungi bufanți, a sfârșit ridiculizată pe scenele teatrelor de revistă de la Paris. Fusese doar un capriciu pasager al modei. În contrast cu luxul celor avuți, aspectul mizer al sărăcimii părea izbitor. Muncitorii industriali îmbrăcau, adeseori, la lucru, bluza de pânză albastră a țăranilor francezi și șapca, devenită, mai târziu, un însemn al proletariatului. În ultimul sfert al secolului XIX-lea și până la primul război mondial, Europa a cunoscut o perioadă de pace și relativă bunăstare. Este perioada Art Nouveau. Începe o epocă agitată și capricioasă care anunța mari transformări, toate în viteză, conform planetei care începe să se grăbească – începe secolul XX. Tendința de creare a unei arte noi a cuprins toată lumea de la est la vest sub nume diferite: Secession și Jugend-stil în Germania și țările de limbă germană; Modern Art și Modern Style în Anglia; Style 1900, L’Art Moderne, Style bouche de metro, Style Jules Verne în Franța; Arte Joven în Spania. Costumul anului 1900 a creat silueta ce amintea, prin talia strangulată, de clepsidra. Trupurile apăreau ca liane suple, misterioase, pudic ascunse sub falduri mișcătoare. Bărbatul avea, totuși, o lejeritate în mișcări, deși costumul lui era țeapăn.
În timpul primului război mondial, restricțiile economice determină femeia să recurgă la găsirea unor soluții practice, în toate domeniile (inclusiv în ceea ce privește costumul). Asta pentru că femeia este cea care rămâne „la vatra”, bărbații fiind la luptă. Pentru prima dată în istoria modernă, femeia merge „la serviciu”, în mod oficial. Și tot pentru prima dată, ea poarta pantalonul (de cele mai multe ori, pantalonul soțului plecat la război). Chiar dacă admiratia tuturor mergea atunci către eroul militar călit de viața de campanie și spre sora de caritate care constituiau idealul de simplitate și demnitate umană al epocii, în această perioadă începe și drama eliberării femeii, lupta pentru egalitate cu bărbatul, pentru emancipare. Paleta curentelor artistice este variată, direcțiile diferite.
Moda care s-a răspândit larg era simplă și practică. Tipul feminin preferat era cel al adolescentei cu corpul băiețesc, ca o scândură, purtând taior (Greta Garbo). Atributele feminine erau voit mascate: parul tuns scurt, pieptul aplatizat prin croiala în fir drept, fără pense, cordonul era coborât pe șolduri pentru a nu marca talia. Femeia modernă și liberă și-a făcut apariția, cu silueta ei geometrizată, compusă din fragmente tubulare, cu contururi drepte.
De-a lungul diferitelor epoci ale civilizației umane, pictorii și sculptorii au arătat contemporanilor lor idealul uman către care tindeau fără să-și dea seama. Acțiunea de transformare a indivizilor pentru a semăna cu aceste prototipuri s-a îndeplinit prin costumație, coafură, machiaj.
PRINCIPALELE IPOTEZE
Îmbrăcămintea și efectele acesteia
O primă „lectură” a articolelor de îmbrăcăminte ce compun vestimentația unei persoane indică motivații practice și de confort, însă raporturile dintre corpul uman și îmbrăcăminte, dintre îmbrăcăminte și accesoriile acesteia pot fi privite și din perspectiva comunicațională și descrise în termeni de „efecte”. De asemenea, este cunoscut faptul că, la nivelul cunoașterii spontane, oamenii folosesc informația provenită din aspectul exterior al celor pe care îi văd zilnic pentru a deduce sentimentele, atitudinile, dispozițiile, stările emoționale, pentru a regla interacțiunile sociale și pentru a atribui caracteristici în baza acestora. Fiind o formă vizuală extrem de complexă, corpul uman constituie un emițător de semnale sociale, „e imposibil să purtăm haine fără să transmitem semnale sociale”.
În cadrul interacțiunilor sociale, se pare că vestimentația unei persoane oferă observatorilor informații accesibile ce permit formarea impresiilor despre ceilalți, ceea ce psihosociologii denumesc efectul primei impresii (primacy effect), adică „influența exercitată preponderent de primele informații primite, comparativ cu cele ulterioare, datorită procesării mesajului în funcție de acestea”.
Astfel, valoarea pozitivă sau negativă atribuită costumației unei persoane se extinde și se generalizează și asupra altor aspecte, de exemplu asupra competențelor, asupra personalității, asupra caracterului etc. M. Lapitsky și T.S. Smith au efectuat în anul 1981 un studiu pe 160 de studente și au descoperit că până și într-o situație clară – abilitatea de a scrie un eseu – vestimentația atractivă purtată de o persoană (folosită ca stimul în situația de experiment) poate influența pozitiv evaluările observatorilor. Astfel, efectul de primă informație, și anume vestimentația atractivă, a dat naștere efectelor de ultimă informație: stilul scrisului și calitatea eseului, în general, au fost apreciate ca pozitive. Subiecții interesați mai mult de vestimentație tindeau să exprime opinii pozitive cu privire la persoana-stimul, și anume „inteligent”, „talentat”, „sincer”, „imaginativ” și „cu calități”.
Încă din 1955, J.W. Thinbaut și H.W. Riecken au demonstrat modul în care o anumită costumație, raportată la un status social, poate influența imaginea observatorilor. în cercetarea acestora subiectul de experiment, un student, avea ca sarcină să convingă alți doi studenți („complici” de experiment) să participe la o acțiune de caritate, și anume să doneze sânge. Unul din cei doi studenți complici s-a prezentat ca fiind un student în ultimul an la doctorat și era îmbrăcat îngrijit; celălalt s-a prezentat ca student și avea o vestimentație neîngrijită. Au rezultat diferențe evidente de status social în legătură cu subiectul care avea ca sarcină să-i convingă pe ceilalți doi, acesta adoptând o strategie personală bazată pe zece argumente din cele 38 de posibilități. Cei doi studenți complici au declarat că au fost convinși să doneze sânge în urma argumentelor. În același timp, subiectul din experiment a fost întrebat care sunt motivele pentru care ceilalți doi au fost convinși să doneze sânge, în 90 la sută din cazuri, studentul era convins că persoana cu status social inferior a fost influențată de argumentele sale și că cea cu status social superior a decis să doneze sânge ca o alegere proprie.
R.D. Coursy a studiat influența pe care vestimentația unui individ o are asupra formării primelor impresii, gradul în care vestimentația reprezintă o variabilă a efectelor de primă (primacy) și ultimă informație (recency effectts). Scopul cercetării era de a afla dacă vestimentația unui profesor afectează semnificativ impresiile studenților despre acesta și dacă aceste impresii rămân neschimbate în timp. In această cercetare, un profesor universitar se prezintă unei grupe de studenți îmbrăcat într-un costum tradițional (cămașă și cravată) și altei grupe de studenți îmbrăcat într-o cămașă neagră cu un guler alb din veșmintele preoților catolici. Subiecții din experiment au avut sarcina să completeze o grilă de evaluare a cadrului didactic, atât în prima oră de curs, cât și după nouă săptămâni de la începerea acestuia. La început, când profesorul era îmbrăcat în cămașa cu guler alb, asemenea unui preot, studenții l-au perceput ca pe o persoană retrasă, închisă în sine, rigidă și cu o formare profesională mai puțin științifică. La sfârșitul semestrului, după nouă săptămâni de curs, unele dintre primele impresii au dispărut. Un stereotip care a persistat a fost acela al izolării sociale, gulerul simbolizând segregare emoțională și fiind perceput ca neobișnuit pentru studenți. Astfel, cercetarea a confirmat existența unui stereotip provenit tocmai din vestimentația profesorului (ibidem).
Influența îmbrăcămintei asupra imaginii percepute a unei persoane se poate extinde chiar și asupra organizației și instituției pe care această persoană o reprezintă, ca un efect secundar („efectul ultimei informații"). De exemplu, E.W. Stuard și B.K. Fiiler (1991) au studiat imaginea pe care doi agenți de vânzări din două companii diferite o au în legătură cu vânzătorul și cu firma pe care acesta o reprezintă. Confruntând șapte moduri diferite de vestimentație (tradiționale și informale) reproduse prin fotografii, s-a observat că atunci când vânzătorul era îmbrăcat într-una dintre cele patru variante de vestimentație tradițională era perceput ca fiind mai competent, mai ambițios, stăpân pe sine și optimist, iar firma la care era angajat ca având o ofertă diversificată de produse.
Rolul vestimentației în comunicarea organizațională
Vestimentația, în funcție de epoci și timpuri de civilizație, a furnizat indicii cu privire la rolul și status-ul persoanei, apartenența la un anumit grup sau la o anumită arie geografică.
Influența îmbrăcămintei asupra imaginii percepute a unei persoane se poate extinde și asupra organizației și instituției pe care această persoană o reprezintă ca efect secundar (efectul ultimei informații).
De exemplu, E.W. Stuard și B.K. Fuler au studiat imaginea pe care doi agenți de vânzări din două companii diferite o au în legătură cu vânzătorul și cu firma pe care acesta o reprezintă. Confruntând șapte moduri diferite de vestimentație (tradiționale și informale) reproduse prin fotografii, s-a observat că atunci când vânzătorul era îmbrăcat în una din cele patru variante de vestimentație tradițională era perceput ca fiind mai competent, mai ambițios, stăpân pe sine și optimist, iar firma la care era angajat ca având o ofertă divesificată de produse.
Chiar dacă tindem să fim de acord cu expresia „important este cum gândim și nu cum ne îmbrăcăm”, în viața de zi cu zi vestimentația joacă un rol important în percepția persoanelor. Oamenii au dreptul să adopte orice formă de îmbrăcăminte doresc, ei trebuie totuși să facă distincția între muncă și distracție și să-și adapteze vestimentația „atmosferei de afaceri create de patronul lor”.
Hainele sunt semne ale statutului social, simboluri ale puterii sociale influențând stima de sine a celor care le poartă și de asemenea, influențând modul în care ceilalți se comportă față de noi. Pentru argumentarea acestor afirmații este sugestiv experimentul lui M. Lefkovitz, R.R. Blake și J.S. Monton. Pentru a testa influența „hainelor cu autoritate asupra comportamentului celorlalți, autorii menționați au folosit un complice, un tânăr de 32 de ani care a primit indicația să traverseze o stradă pe trecerea de pietoni în timp ce semaforul pietonilor indica culoarea roșu. S-a constatat că numărul pietonilor care l-au urmat pe complice a fost de 3,5 ori mai mare în situația în care vestimentația complicelui sugera autoritate – „costum de foarte bună calitate și cravată scumpă” – decât în situația în care complicele era îmbrăcat modest.
Din acest experiment se poate deduce un sfat simplu pentru cei care vor să devină manageri: îmbracă-te „cu autoritate” dacă vrei ca subordonații să „te urmeze”. Pentru orice manager gestionarea impresiei pe care subordonații și-o formează despre el este o condiție importantă pentru succes, vestimentația reprezentând un important mijloc de management al impresiei. Într-o lucrare dedicată puterii de influențare a vestimentației ca mijloc de comunicare a impresiilor despre noi, Jacqueline Murray stabilește mai multe categorii de vestimentație în funcție de mesajul pe care acestea îl transmit despre noi.
Nici un emițător nu se poate desprinde de realitatea socială și culturală în care este implicat. Importante sunt și locul său în acest sistem, rolurile pe care și le asumă, prestigiul său, imaginea sa despre lume, credințele sale și valorile dominante, atitudinile sale, dar și așteptările celorlalți în privința sa. Mediul social și cultural determină cuvintele pe care oamenii le folosesc în discuții, canalele de comunicare ales pentru comunicare, motivațiile celor spuse sau scrise.
Principiul gestaltismului funcționează și în cazul vestimentației: reconstituim impresia despre o persoană (întregul) pe baza informațiilor accesibile (pe baza cunoașterii anumitor părți ale întregului): astfel, valoarea pozitivă sau negativă atribuită costumației unei persoane se extinde și se generalizează și asupra altor aspecte, de exemplu asupra competențelor, asupra personalității, asupra caracterului. Confruntați cu dorințele și emoțiile noastre, cu realitatea noastră și cu cea a persoanei de lângă noi trăim comunicarea ca pe o reflexie a lumii noastre interioare. Asadar, a comunica înseamnă a exprima lumea nostră interioară, însă doar fragementar; înseamnă a exprima doar o reflexie a ei.
A. Rafaeli și M.G. Pratt ne oferă un model de analiză a vestimentației organizaționale ținând cont de relațiile pe care organizațiile le au cu mediul social. Conform acestui model, vestimentația organizațională este privită ca un indicator al influențelor atât din interiorul organizației, cat si din exteriorul acesteia, din mediul socio-cultural. În interiorul unei organizații există atât presiuni formale – care își au expresia în codurile și regulamentele interne, cât și presiuni informale – care își au expresia în anumite modele care se pot impune la un moment dat într-o organizație în vederea adoptării unui anumit tip de vestimentație.
Acest model de analiză cuprinde trei dimensiuni ale vestimentației organizaționale:
Atributele vestimentației constând în culorile, materialele și stilul vestimentației;
Omogenitatea vestimentațională – se referă la gradul de variație în ceea ce privește vestimentația, printre membrii aceleiași organizații;
Diferențierea – se referă la gradul de diferențiere al vestimentației angajaților dintr-o organizație în raport cu vestimentația persoanelor din afara organizației.
Tabel
Operaționalizarea conceptului de „vestimentație organizațională”
Sursa: *** Semnificația vestimentației masculine și feminine în afaceri, www.editorialweb.ro
Această grilă poate fi utilă atât din punct de vedere al analizei unei organizații, cât și din punct de vedere al expertizei în organizații. Astfel, dacă într-o organizație strategia organizațională promovată de către top management merge pe ideea diferențierii interne între departamentele reprezentative ale organizației, criteriul „omogenitatea vestimentației” (în sensul de omogenitate stratificată), devine foarte important. Acesta se traduce prin vestimentații diferite, pentru angajații unor departamente diferite. De asemenea, în cazul în care strategia vizează diferențierea organizației față de alte organizații concurente, criteriul „evidențiere prin vestimentație” primează. Aceste dimensiuni ale vestimentației în organizații pot fi observate și în viața de zi cu zi. Băncile, companiile multinaționale etc, optează atât în interior cât și în exterior pentru vestimentații specifice care să permită pe de o parte o mai bună definire a rolurilor în interior, iar pe de altă parte să permită o mai bună diferențiere a organizații lor în exterior. De ceea, regulamentele de ordine interioară din cadrul acestor tipuri de organizații, includ și norme clare în ceea ce privește vestimentația angajaților din cadrul diferitelor departamente.
Culorile în cadrul vestimentației organizaționale au la bază informația simbolică pe care o transmit și depinde de cultura individului. Organizațiile optează pentru anumite culori ale vestimentației angajaților în funcție de semnificația socială a acestora. Culorile influențează și ele comunicarea, evidențiind atitudinea omului față de viață și față de cei din jur. Culoarea vestimentației folosită ne comunică o serie de lucruri despre acesta:
Roșu – om plin de sentimente
Portocaliu – sunt organizat și hotărât să-mi realizez planul
Galben – doresc să discutăm
Verde – îmi place schimbarea
Bleu – sunt inventiv
Bleumarin – îmi place să fiu șef și să dau ordine
Negru – știu foarte bine ce am de făcut
Semnificația culorilor poate fi diferită în alte culturi. De exemplu: în timp ce în Europa negrul este culoarea tristeții, în China și Japonia albul înseamnă tristețe.
Culorile calde (roșu, portocaliu, galben) favorizează comunicarea iar cele reci (gri, verde, albastru) o inhibă. Comunicarea se desfășoară greoi și în cazul monotoniei sau varietății excesive de culori.
Materialul vestimentației este important datorită asocierilor pe care le declanșează. Astfel, utilizarea unei vestimentații din fibre sintetice sugerează apartenența la clasa de jos, iar utilizarea unei vestimentații din fibre naturale sugerează un status social ridicat. În cadrul organizațiilor, vestimentația din materiale naturale este specifică staff-ului managerial, în timp ce în cazul uniformelor angajaților de la baza ierarhiei manageriale se poate opta și pentru fibre sintetice.
4. studiu de caz
4.1 Stilul vestimentar și succesul în afaceri
Dincolo de modă, de mituri și de mofturi, îmbrăcămintea, accesoriile, gestica, expresia feței, postura și liniile trupului constituie primele elemente care conferă identitate vizuală unei persoane oarecare. În mediul afacerilor, ca și în lumea mondenă, identitatea vizuală imediată este cea care generează prima impresie, clasificând și poziționând oamenii, tot așa cum blana animalelor sau penele păsărilor fac acest lucru în pădure.
Puterea înfățișării
În mod implacabil și doar aparent nedrept, prima impresie, la prima întâlnire, este și cea decisivă și durabilă pentru majoritatea sfidătoare a contactelor interumane. Identitatea vizuală imediată, adică îmbrăcămintea, accesoriile și limbajul trupului sunt principalul suport de imagine sursă pentru prima impresie. Ca și în dragostea la prima vedere, look –ul unei persoane este principalul generator de credibilitate și atracție la prima întâlnire de afaceri. Suspiciunea și respingerea se insinuează, desigur, tot la prima vedere.
În afaceri, doar orbii și cei care ignoră voit faptul că îmbrăcămintea și accesoriile vestimentare transmit puternice mesaje sociale se mai pot îndoi de faptul că „haina face pe om”. La o extremă, hainele luxoase și perfect croite sugerează bunăstarea, siguranța, puterea și profesionalismul. La cealaltă extremă, hainele sordide sugerează umilința și sărăcia. În plus, îmbrăcămintea excesiv uzată mai sugerează și neglijența sau disprețul pentru colectivitate și pentru aparențe. Astfel, la prima impresie, ținuta ca atare poate conduce spontan la riscul identificării unei persoane ca lipsită de profesionalism sau aparținând claselor inferioare.
În cifre și proporții, ținuta vestimentară și limbajul trupului – înălțimea, greutatea, îmbrăcămintea, coafura, culorile, accesoriile, machiajul și bijuteriile la femei, ca și ceasurile, stilourile și gențile, pentru bărbați – contează în proporție de 55% la formarea primei impresii. Ele pot transmite instantaneu o imagine de seriozitate, încredere și respect pentru clienți și parteneri, în întâlnirile de afaceri. Desigur, la fel de ușor, pot transmite exact contrariul.
Credibilitatea înfățișării
În afaceri, încrederea este cel mai tânjit și prețuit sentiment. Ca orice pasăre rară, este greu de câștigat și păstrat. Chiar dacă se întâmplă uneori să inspirăm încredere pur și simplu, fără să știm cum anume o facem, atunci când participăm la o întâlnire sau o reuniune de afaceri, nu ne putem permite să lăsăm încrederea insuflată de prima impresie la voia întâmplării și a norocului. În afaceri, avem nevoie să fim priviți ca persoane de încredere de către toți acei potențiali clienți sau parteneri care contează pentru noi. Ori de câte ori nu vom reuși să le inspirăm destulă încredere, vom risca pierderea unor relații de afaceri, ca și pierderea unor prietenii sau iubiri.
Îmbrăcămintea și înfățișarea sunt surse de credibilitate imediată aflate oarecum mai la îndemână decât contul în bacă, titlurile și proprietățile imobiliare. Ni se întâmplă să experimentăm instinctiv acest lucru, atunci când mergem la bancă pentru un credit, atunci când facem o achiziție în leasing sau când mergem la un restaurant sau un hotel de lux.
Invariabil, ne vom bucura de mai multă atenție când alegem un costum bun, o încălțăminte decentă și niște accesorii asortate. Invariabil, vor exista diferențe semnificative în ceea ce privește modul în care suntem tratați. Practic, diferența o va face puterea primei impresii create numai și numai prin atitudine și înfățișare.
Practic, este mai riscantă îmbrăcămintea prea sport, dând impresia de lipsă de profesionalism și respect, decât ținuta prea formală pentru o anumită ocazie. Aceasta din urmă comunică un plus de respect față de sine și ceilalți.
Există coduri vestimentare în afaceri? Răspunsul la această întrebare este afirmativ chiar și acolo unde nu par să existe coduri vestimentare, în sensul că nu sunt înscrise sau cerute explicit în regulamente.
În peisajul afacerilor, au existat și încă există organizații, mai cu seamă bănci și companii de asigurări, care tratează cu seriozitate și rigoare codul vestimentar. La unele dintre acestea, culorile recomandate sau chiar singurele culori admise sunt doar nuanțele de negru, bleumarin și gri închis. Manșeta cămășilor trebuie să depășească mâneca hainei de la costum, dar nu cu mai mult de doi centimetri. Parfumul trebuia sa fie discret sau neutru.
Machiajul și decolteul feminin trebuie să fie de asemenea discrete. Fusta scurtă se poate afla sub un drastic embargo sau cu totul dimpotrivă, ca și încălțămintea decupată în vreun fel sau altul, fie și vara. Ciorapii din mătase sunt aproape obligatorii, inclusiv vara. Se poate merge chiar până acolo unde bărbaților le este interzisă barba sau mustața, ca și părul prea lung. Femeilor, în schimb, nu li se tolerează purtarea părului prea scurt. Coafura trebuia sa fie aranjată, fără gel și fără culori stridente ale părului.
În business, codul vestimentar diferă de la un domeniu la altul, ca și de la o companie la alta. În domeniul vânzărilor, de pildă, codul va fi semnificativ mai restrictiv decât în lumea artei. În primul caz, identitatea vizuală va trebui să indice o persoană responsabilă, organizată, chiar meticuloasă, iar în cel de-al doilea, o persoană inventivă și originală. În domeniile artistice, precum cele ale creativilor din publicitate sau din industria modei, regula discreției poate fi înlocuită cu cea a ostentației. Accesoriile pur și simplu nu mai au limite. În schimb, în domenii precum băncile, finanțele, asigurările, vânzările, expertiza contabilă, autoritățile de reglementare sau altele cu statut oficial, codul vestimentar cotidian va include costumul și va restrânge drastic libertatea accesoriilor.
Ca regulă generală, în profesiunile care nu interacționează în mod direct cu clienții – back office, sectorul IT, laboratoare, sala mașinilor – codul vestimentar rămâne mai curând unul permisiv; ținuta poate fi lejeră, prea puțin formală și cât mai ușor de întreținut.
Aparent, în privința ținutei, majoritatea mediilor de afaceri sunt prea puțin rigide. Dimpotrivă, sunt mult mai lejere și mai colorate. Cu toate acestea, câteva reguli vestimentare elementare sunt respectate adesea și au rolul de a transmite unele mesaje sugestive pentru gradul de competență și imaginea profesională.
Accentul cade pe distincția dintre formal și informal, în sensul că ținuta formală este percepută mai curând ca potrivită pentru lumea afacerilor, în timp ce cea informală este percepută mai curând la polul opus.
Ținuta business se află într-un oarecare acord cu ramura și domeniul afacerilor, cu genul de activitate prestată, cu postul ocupat și cu poziționarea în ierarhie. Atunci când o persoană reprezintă o corporație, ea pierde o parte din libertatea de a-și afișa preferințele și gusturile vestimentare subiective. Standardele impun mai curând costumul în culori sobre sau, cel puțin sacoul cu pantalon de stofă, în cazul bărbaților, ca și costumul taior, fusta cu bluză sau pantalonul cu bluză și sacou în cazul femeilor, care reprezintă o organizație.
Vestimentația managerilor trebuie sa fie în acord cu postul și tipul de activitate. Ca regulă generală, costumul cu pantaloni nu este recomandat pentru femei; ținuta cel mai adesea potrivită fiind sacoul cu fustă. Adesea, în negocierea afacerilor, simplitatea și onestitatea sunt principalele ingrediente ale succesului, astfel încât discreția și moderația primează înaintea opulenței.
Standarde internaționale minimale
Începând cu ultimul deceniu al secolului trecut, după revoluția anticomunistă din România și, probabil, sub influența comunicațiilor mobile și a tranzacțiilor on-line, s-a produs o oarecare prăbușire a rigorilor și tabuurilor vestimentare, în special ale celor legate de uniforme și de ținuta scorțoasă, la patru ace sau foarte scumpă.
Uzul curent înclină tot mai adesea spre ideea că este mai important să ne simțim bine în pielea și hainele noastre. Vestimentația tinde mai curând să sugereze personalitatea și stilul personal. În primul rând, îmbrăcămintea trebuie să placă și să fie comodă pentru purtătorul său. Doar așa se poate concentra mai bine asupra cauzelor și subiectului întâlnirilor de afaceri.
Cu toate acestea, în orice situație socială și de afaceri, ținuta vestimentara continuă să fie interpretată ca o chestiune de respect pentru partenerii sociali și de afaceri. Pur și simplu.
În linii mari, standardele internaționale minimale pentru ținuta (occidentală) de afaceri fac distincție între următoarele trei clase vestimentare, cu unele recomandări specifice și graduale, din perspectiva intensității sobrietății și rigorilor: ținuta „Casual”, ținuta „Business –Casual” sau „Smart – Casual” și ținuta Business.
Ținuta „casual”
Emblematică pentru ținuta „casual” este libertatea de mișcare și dezinvoltura. Cel mai adesea, acestea sunt oferite de tandemul blue – jeans și tricou sau blue – jeans și cămașă căzută peste pantalon, atât la bărbați cât și la femei. În aceeași notă relaxată, vestimentația casual poate fi extrem de variată, începând de la hainele muncitorești până la cămașa hawai și moda hip-hop, care a include chiar și bijuterii sofisticate sau țesături luxoase în ținuta din genul sport.
Practic, ținuta casual nu interzice nicidecum extravaganța. În nici un caz, bijuteriile purtate de bărbați sau pantalonii scurți purtați de femei.
Expunerea trupului destul de pronunțată în acest gen de ținută rămâne limitată de pudoare și tradiții locale. Decolteul poate fi larg și adânc, iar fusta poate fi foarte scurtă, chiar și în sezonul rece. Totuși, în cazul bărbaților, expunerea umerilor este mai curând limitată.
De regulă, ținuta feminină se întrece în croieli mai strâmte, care evidențiază formele trupului, fără restricții de nici o culoare. Bijuteriile pot fi strălucitoare, iar machiajul și parfumul pot să abunde, pur și simplu. Tocurile, cel mai adesea, vot fi subțiri și înalte, dar pot fi și joase sau în genul sport.
În replică, bărbații își vor exprima adesea masculinitatea prin pantalonii bine strânși pe fese și cămășile larg descheiate la nasturii de sus. Vor fi, desigur, gata să înfrunte primejdiile cu pieptul gol.
Practic, ținuta casual exprima liber personalitatea și interesul sexual, ca și eventuala disponibilitate. Mesajele nonverbale pot fi conturate foarte clar.
În esență, prin ținuta casual căutăm cu toții relaxarea, confortul și expresia personală, afișând fiecare dorința de a face lucrurile altfel. Din păcate, ținuta casual se potrivește doar în activitățile care nu au misiunea expresă de a relaționa direct cu clienții și cu publicul extern, în organizațiile cu un management mai flexibil, care nu-și dădăcesc și cicălesc angajații.
Ținuta „business casual” sau „smart-casual”
Ținuta business-casual reprezintă un standard vestimentar internațional ceva mai restrictiv sau relativ permisiv, aflat undeva la mijlocul distanței dintre îmbrăcămintea casual, de stradă și de week end și îmbrăcămintea gomoasă, strict formală în afaceri. Practic, ținuta business-casual constituie un compromis care conferă purtătorului atât atitudinea unui om relaxat, cât și imaginea profesională necesară în unele afaceri.
Acest standard lejer este cel mai potrivit pentru majoritatea job-urilor în care, simultan, este nevoie atât de imaginea și credibilitatea unui om de afaceri, cât și de avantajul lejerității și al sportivității unor haine comode, ușor personalizate. Business-casual este ținuta ideală pentru întâlnirile mai mult sau mai puțin aparent întâmplătoare cu un client sau cu un partener de afaceri, atunci când avem nevoie de o atitudine relaxată, dar avem și nevoie să ne impunem prin imaginea business.
Business-casual pentru bărbați
Câteva dintre elementele de identitate vizuală vestimentară, asociate recuzitei masculine specifice ținutei business-casual ar putea fi: cravata, cămașa, tricoul, pantalonul, pantofii, șosetele, cureaua, bijuteriile, barba, mustața și unele accesorii.
Cravata rămâne opțională. Ca regulă generală, cravata nu este necesară pentru ținuta business-casual, cu excepția reuniunilor la care, în invitație, este invocată în mod explicit sintagma „cu cravată”. Totuși, în situațiile de dubiu, este mai bine cu decât fără cravată, mergând pe considerentul că aceasta poate fi scoasă discret, dacă este cazul.
Cămașa cu mânecă lungă este preferabilă celei cu mânecă scurtă. Asta chiar și în arșița verii și nu atât pentru a ne proteja de razele soarelui, cât pentru a reduce suprafața expusă privirilor. În situațiile de negociere, este notoriu faptul că majoritatea bărbaților se simt cu atât mai vulnerabili cu cât suprafața dezgolită a trupului lor este mai mare. Nici o altă restricție privind cromatica și țesătura.
Tricoul, mai curând alb și cu guler, decât colorat și decoltat, poate fi o alegere potrivită pentru un bărbat atletic și un eveniment în locație deschisă, out-doors.
Pantalonii comportă unele restricții în cazul ținutei, în sensul că nu sunt admiși blue-jeans, pantaloni de gimnastică, bermude, pantaloni scurți sau de ciclist. Standardul business-casual comportă cerințe minimale privind bumbacul, inul, dock, lână și unele țesături sintetice, ca și exigența de a fi curați și călcați.
Șosetele vor fi mai curând închise la culoare, asortate cu pantalonul și suficient de lungi încât să nu expună pielea la vedere, atunci când persoana se așează.
Pantofii, la o ținută smart-casual, vor fi numai și numai din piele. Cureaua va fi asortată cu pantofii. Sandalele sunt excluse, ca și pantofii sport.
Bijuteriile se rezumă adesea la un ceas de buna calitate. Daca cineva poartă și alte bijuterii la ținuta smart-casual, va avea grijă ca acestea sa rămână discrete.
Barba și mustața nu ridică probleme în cazul ținutei business-casual, desigur, în măsura în care sunt potrivite fizionomiei și păstrate impecabile. Există și domenii de business în care merită să reflectăm asupra oportunității păstrării părului facial.
Accesoriile contează și ele în sublinierea statutului social; parfumul, port-card-ul din piele, dimensiunea și modelul genților, telefonul mobil și, desigur, marca și modelul mașinii.
Business-casual pentru femei
În cazul doamnelor, stilul vestimentar va nuanța și delimita unele mesaje profesionale de altele senzual-sexuale. Părul, gâtul, încheietura mâinii, zona genunchilor și coapsele sunt puternici transmițători senzuali, chiar dacă semnale emise nu sunt decodificate neapărat conștient și explicit. Între elementele de identitate vizuală, asociate recuzitei feminine specifice ținutei business-casual, ar merita menționate următoarele: cămașa, decolteul, fusta, slits-ul, pantalonii, pantofii, ciorapii, bijuteriile și accesoriile.
Cămașa sau bluza vor fi, de regulă, din bumbac, în, mătase sau amestecuri echivalente. În business-casual vor fi evitate catifeaua și materialele stralucitoare. Chiar dacă pune frumos în evidență silueta cambrată, cămașa prea strâmtă va fi mai curând evitată. Decolteul generos nu este considerat tocmai potrivit pentru business sau pentru interviul de angajare.
Fusta este emblematică pentru ținuta feminină business casual. În ceea ce privește lungimea, regula uzuală spune că atunci când persoana stă în picioare, fusta trebuie să ajungă la cel puțin 10 cm sau o lățime de palmă deasupra genunchiului. Când persoana stă jos, pe scaun, coapsele trebuie să fie acoperite.
În concluzie, în mediul business, fustele scurte și strâmte care se ridică la jumătatea coapsei în poziția așezat, sunt considerate nepotrivite.
Slits-ul care facilitează prea mult expunerea picioarelor dezgolite nu este considerat potrivit cu mediul business. De regulă, slits-ul trebuie sa fie discret sau ascuns și situat la spate, în centru, pentru a ușura mersul și urcatul scărilor.
Din studiile psihologilor (publicate de “Psychology of Women Quaterly”) rezultă că femeile care se îmbracă sexy la serviciu și la întâlnirile de afaceri sunt considerate ceva mai puțin inteligente și competente, dar mai disponibile.
Pantalonii nu comportă restricții majore în cazul ținutei business-casual pentru femei. Culorile vor fi mai curând sobre. Albastru, negru, gri, maro și kaki sunt mereu alegeri bune. În ceea ce privește lărgimea, vor fi evitate extremele, nici prea strâmți, nici prea largi.
Pantofii se recomandă a fi doar din piele, în culori potrivite: negru, maro și albastru, asortate cu celelalte accesorii vestimentare. Un aspect mai sobru și conservator cere ca degetele să fie acoperite. Sandalele și pantofii sport nu intră în calcule. Tocurile nu trebuie să fie prea înalte, dar este mai bine să existe pentru a oferi un plus de înălțime și prestanță.
Ciorapii nu sunt obligatorii dar sunt recomandați în mediile de business mai formale, cum ar fi băncile, asigurările și hotelăria, mai ales dacă fusta este scurtă.
Geanta business feminină este de dimensiuni reduse, simplă și bine structurată în interior. O servietă fină, din piele sau microfibră, poate fi indicată, cu grija de a o folosi pentru documente și destinații care să justifice prezența ei în afaceri.
Cosmeticele nu trebuie să estompeze aspectul natural. De regulă, pentru un aspect îngrijit și finisat, puține cosmetice înseamnă mai bine decât deloc. Unghiile vor fi, desigur, curate și bine întreținute, de lungime moderată și în culori mate, estompate, fără strălucire. Machiajul de preferat este cel aflat cât mai aproape de aspectul natural.
Bijuteriile și accesoriile ocupă un spațiu mai amplu în recuzita feminină. Specialiștii recomandă restrângerea bijuteriilor, a cerceilor zornăitori, a inelelor moștenire de familie, a brățărilor de aur. Trebuie eliminate aproape total bijuteriile din lemn și pene, din sfori și plastice. Fac impresie cam cât și gențile tip sacoșă. Doua motive justifică diminuarea bijuteriilor în business: distrag atenția de la obiectul negocierilor și transmit o imagine prea feminină, asociată adesea cu vulnerabilitatea. Soluția indicată este aproape masculină; un ceas conservator și alte câteva alegerile simple și de calitate.
Între interdicțiile uzuale se mai amintesc: pantofii cu tocuri exagerate, ciorapii cu model șocant, sandalele și șlapii, maiourile sumare, bluzele conturate strident, rochiile transparente sau obiectele vestimentare false.
Ținuta „business”
Ținuta business comunică identitatea vizuală și imaginea persoanei care o poartă, dar nu se rezumă la aceasta. Ea comunica și informații despre compania pe care o reprezintă persoana și, de asemenea, despre atitudinea acestei persoane și acelei companii față de partenerul de afaceri și față de gazda întâlnirii și persoanele prezente acolo. Hainele transmit informații importante despre statusul social, ocupațional și interesul sexual al purtătorului.
Costumele comune, „de gata”, pot fi adesea surclasate de costumele de comandă, eventual, produse de reputați creatori de modă. De regulă, hainele de comandă, pantofii confecționați manual sau ceasurile costisitoare indică putere financiară și poziții ierarhice pe măsură. Totuși, atunci când ținuta nu se potrivește cu job-ul sau cu statusul financiar, riscăm să fim percepuți ca „prețioși” sau de prost gust.
Pentru ambele sexe, ținuta business este una mai curând simplă, dar de foarte înaltă calitate, foarte scumpă și de o eleganță sobră.
Ținuta business pentru bărbați
Ținuta business pentru bărbați constă în costum, cămașă cu mânecă lungă, și, în mod obligatoriu, cravată. Manșetele cămășii vor fi cu aproximativ două degete peste lungimea mânecilor sacoului. Butonii de la manșete vor fi mai curând niște bijuterii sobre, decât niște simple accesorii vestimentare. Acul de cravată și ceasul sunt accesorii conservatoare care merg pe aceeași linie. Pantofii sunt din piele, de regulă, de culoare neagră. Uzual, este considerat ca fiind cumva prea conservator portul cravatelor negre sau albe. Acestea rămân strict obligatorii la reuniunile cu ținută în alb și negru, în mediile de afaceri mai rigide, ca și la diversele evenimente mondene, dublate de ritualuri religioase, cum ar fi nunțile și funeraliile.
Ținuta business pentru femei
În rezumat, ținuta business pentru femei constă în costum cu bluză sau cămașă. Ciorapii și pantofii de o eleganță sobră sunt practic obligatorii. Picioarele dezgolite și sandalele lejere nu se potrivesc cu întâlnirile de afaceri. Producătorii de ciorapi au creat destule linii speciale pentru vară.
Deși multă vreme s-au evitat pantalonii, deoarece riscau să deranjeze pe acei bărbați care consideră că femeile n-ar trebui să poarte pantaloni, astăzi acest tip de costum este din ce în ce mai larg acceptat, chiar și în cele mai conservatoare medii de afaceri.
De regulă, condiția business impune ca fusta să depășească ușor genunchii, atunci când femeia de afaceri stă așezată pe scaun. Se pare că o fustă mai scurtă riscă să amestece unele dintre semnalele corpului. În cel mai fericit caz, ca și bijuteriile, ea va accentua feminitatea, dar va produce un șir de asocieri inconștiente, între care vulnerabilitatea și sexualitatea.
Pentru a sugera o imagine business, părul femeilor trebuie strâns sau orientat astfel încât cadrul feței să rămână liber. Gâtul feminin însă trebuie să fie mai curând acoperit. În mod normal, cămașa va fi închisă până la ultimul nasture. În cazul persoanelor care nu suporta presiunea unui guler, cămașa poate rămâne deschisă la primii nasturi, cu condiția ca gâtul să fie mascat de o eșarfă. Totul trebuie să fie curat și călcat.
Accesoriile pot completa sau infirma imaginea business. Cu cât o femeie este mai atrăgătoare, cu atât mai mult simplitatea devine o regulă în aria business. Culoarea și calitatea lacului de unghii, calitatea ciorapilor, discreția și calitatea parfumului, modul în care femeile scot în evidență sau ascund anumite trăsături prin machiaj, numărul și calitatea bijuteriilor, precum și modul în care acestea completează personalitatea femeii de afaceri pot accelera succesul. Parfumul de calitate se poartă numai pe piele, nu și pe haine. Mirosul de țigară nu-i nicidecum o opțiune.
4.2 Evaluarea mesajului transmis prin vestimentație în afaceri
În mod spontan, tindem să asociem persoanele îmbrăcate corect cu unele însușiri precum inteligența, rafinamentul, eleganța, credibilitatea, (non)conformismul, exigența și chiar succesul. Deși asocierea poate fi eronată în destule cazuri, putem folosi aceste mesaje non-verbale în interesul nostru. Există legături puternice între ținută, identitate vizuală și imagine personală. Practic, nici nu este posibilă o schimbare de imagine și de look, fie și în lumea celebrităților, fără o schimbare semnificativă în stilul vestimentar.
Ținuta personală comunică identitatea vizuală și imaginea persoanei care o poartă, dar nu se rezumă la aceasta. Totodată, ea comunică informații despre compania pe care o reprezintă persoana și, de asemenea, despre atitudinea acestei persoane față de relația cu partenerul de afaceri de la locul întâlnirii.
Mesaje despre purtător
La o primă întâlnire de vânzări sau o primă rundă de negocieri, ținuta comunică despre persoana purtătorului său cel puțin câteva informații despre:
tipul său personalitate, dominant conservatoare și conformistă sau dominant creativă, novatoare și nonconformistă, ca și despre atenția acordată detaliilor;
statutul social și nivelul veniturilor sale. De exemplu, hainele de calitate și accesoriile de bun gust sugerează bunăstare și succes;
nivelul și factura educației primite. De exemplu, un stilou asortat cu bricheta, butonii și acul de cravată pot sugera rafinament și educație aleasă;
experiență și profesionalism. Ținuta perfect adecvată ocaziei sugerează experiența acumulată în astfel de întâlniri și statutul de profesionist;
atașamentul față de compania pe care o reprezentată și față de valorile ei.
Mesaje despre organizație
Angajații unei organizații sunt și cei mai credibili purtători de imagine ai acesteia. De pildă, vânzătorul este omul din prima linie, omul din tranșee. Prin el clientul ia contact cu afacerea. Dacă vânzătorul e bun, firma este văzută bine. Dacă este penibil, firma este văzută rău. Comportamentul, șarmul, diplomația și abilitatea de comunicare și negociere a agenților de vânzări sunt elemente decisive pentru imaginea afacerii. Un vânzător prost îmbrăcat transmite automat mesajul ca este prost plătit.
Mesaje despre relația cu clientul
La întrebarea dacă ne îmbrăcăm pentru noi înșine sau pentru cei din jur, psihologii și lumea modei au dat diverse răspunsuri de-a lungul anilor. În afaceri, însă, este cert că oamenii nu se îmbracă și pentru clienți. Ținuta comunică întotdeauna mesaje legate de respectul acordat clientului. Când persoana pe care o întâlnești va purta un costum impecabil, a merge la întâlnire în costum sport poate fi sinonim cu lipsa de respect. În schimb, când recunoști raportul de forțe și valoarea clientului, vei evita să porți un costum mai bun ca al lui și cele mai scumpe accesorii cu putință. În plus, lipsa de atenție fată de propria ținută sugerează lipsa de importanță acordată întâlnirii de afaceri.
În cadrul interacțiunilor sociale, vestimentația unei persoane oferă observatorilor informații accesibile ce permit formarea impresiilor despre ceilalți, ceea ce psihosociologii denumesc efectul primei impresii (primary effect), adică influența exercitată preponderent de primele informații primite, comparativ cu cele ulterioare, datorită procesării mesajului în funcție de acestea.
Valoarea pozitivă sau negativă atribuită vestimentației unei persoane se extinde și se generalizează și asupra altor aspecte, de exemplu asupra competențelor, asupra personalității și asupra reușitei în afaceri. Pentru vestimentația profesională unitatea de măsură este adecvarea la ocazie și partenerii de discuție. Factorii care dau măsura acestei adecvări sunt stilul, codul vestimentar, culorile și accesoriile. Stilul vestimentar este un element foarte personal și internalizat, o semnătură personală.
De pildă, o femeie care se regăsește în stilul casual va purta un minimum de accesorii și se va îmbrăca mai curând într-un costum cu pantalon și probabil va fi tunsă scurt sau va avea părul aranjat cu naturalețe; în schimb, o femeie care preferă un stil clasic, va opta pentru un set asortat de cercei și colier, purtați la un taior sobru, cu părul strâns într-un coc. Fiind o reflexie a personalității și gusturilor stilul vestimentar dă partenerilor de discuții indicii despre temperamentul sau stilul de viață al persoanei respective prin factori atât de mărunți precum texturile, culorile sau imprimeurile alese, tipul de accesorii și felul în care acestea sunt purtate.
Chiar dacă tindem să fim de acord cu expresia „important este cum gândim și nu cum ne îmbrăcăm”, în viața de zi cu zi vestimentația joacă un rol important în percepția persoanelor. Un renumit consultant în domeniul managementului și dezvoltării resurselor personale, Richard Denny, susținea într-o lucrare a sa că, deși oamenii au dreptul să adopte orice formă de îmbrăcăminte doresc, ei trebuie totuși să facă distincția între muncă și distracție și să-și adapteze vestimentația „atmosferei de afaceri create de patronul lor”. Cuvintele care caracterizează costumul de afaceri ideal sunt aceleași ca și cele care descriu o afacere reușită: seriozitate, simplitate, impact maxim.
Cercetările asupra percepțiilor umane arată cum anumite reguli vestimentare transmit mesaje care sunt decodate drept profesionale. Putem fi percepuți ca profesioniști prin simpla prezență și alegere vestimentară. În mod evident, este nevoie să completăm această impresie printr-un comportament potrivit situației în care ne aflăm.
Adesea este nevoie de numai jumătate de minut pentru formarea unei prime impresii despre un om. Și totul depinde de imaginea sa. În viata profesională aceste 30 de secunde capătă o importanță capitală atunci când de ele atârnă semnarea unui contract. Oricât de superficială ar părea, această lege nescrisă din lumea businessului poate fie să te ridice pe culmile gloriei, fie să aducă „falimentul profesional”.
Vestimentația business se adaptează cu fiecare sezon, iar oamenii de afaceri și managerii de pretutindeni încearcă și ei să țină pasul. Imaginea are o importanță din ce în ce mai mare, mai ales în lumea business. Prima și cea mai importantă regulă în vestimentație este că haina îl face pe om, cel puțin în mediul de business și cel politic. Atunci când ne întâlnim cu cineva, 90% din informație este transmisă de vestimentație și doar restul de discursul persoanei în cauză, sunt de părere specialiștii în resurse umane.
4.3 Chestionar privind rolul vestimentației în afaceri
Pentru a reliefa tendințele și importanța acordată de către oamenii de afaceri din România vestimentației folosite de aceștia în cadrul profesiei lor, am decis să aplic un chestionar oamenilor de afaceri din București.
Chestionarul reprezintă o metodă puțin costisitoare de culegere de informații de la un număr mare de persoane intervievate. Adesea ele constituie cea mai fezabila modalitate de a culege suficiente date pentru analiza statistică a rezultatelor. Un chestionar bine întocmit și folosit eficient poate aduna atât informații cu caracter general cât și informații specifice.
Observând de-a lungul timpului vestimentația oamenilor de afaceri din România, specialiștii în imagine au constatat o reală problemă în a accepta faptul că exista reguli și limitări în abordarea ținutei potrivite mediului de afaceri, situație care în alte țări nu este valabilă.
În străinătate, oamenii de afaceri, bărbați și femei deopotrivă, au înțeles că în lumea de afaceri se duce, de fapt, un război și că armele necesare sunt cunoștințele și experiența fiecăruia. Încercarea de a intimida sau deturna atenția partenerilor de afaceri prin vestimentație nu este privită cu ochi buni ci, dimpotrivă, se consideră că ascunde lipsa uneia dintre calitățile menționate mai sus. În același timp, diferențele principale se observă în mod special în înțelegerea hainelor care compun ținuta acceptată în mediul de afaceri și diferitele niveluri ale ținutei business.
Metodologie
Chestionar constituit din 14 întrebări, fiecare cu câte două – patru variante de răspuns. Chestionarul a fost aplicat în perioada mai-iunie a.c. Eșantionul a fost format din 15 persoane selectate din rândul persoanelor de afaceri și specialiștilor din diferite domenii din oraș, din care 10 femei și 5 bărbați. Am aplicat chestionarul la locul lor de muncă după orele de program. Fiecare respondent a avut de ales din cele patru variante pe cea pe care o considera potrivită, completarea chestionarului durând aproximativ 15 minute.
Specificați mediul de provenienta:
Urban
Rural
Specificați sexul dumneavoastră:
femeie
bărbat
. În ce categorie de vârstă vă încadrați?
Ultimele studii sunt:
Gimnaziale
Liceale
Universitare
Postuniversitare
5. Cum ați defini stilul dvs. vestimentar ?
casual
sport
elegant
clasic
6. Cât de mulți bani alocați lunar pentru a vă cumpăra haine, bijuterii sau încălțăminte?
mai puțin de 200 lei
între 200 și 500 lei
între 500 și 1000 lei
mai mult de 1000 lei
7. Atunci când vă cumpărați un articol vestimentar, ce criteriu are prioritate?
încadrarea acestuia în tendințele specifice profesiei
utilitatea acestuia
calitatea
nu țin neapărat de un criteriu, dacă îmi place, mi-l cumpăr
8. La cumpărarea unui produs vestimentar, cât de importante sunt pentru dvs?
marca
prețul
calitatea materialelor
stilul vestimentar
9. Atunci când vă cumpărați un obiect vestimentar țineți cont de brand ?
da, cumpăr doar de la brand-uri cunoscute la nivel internațional
nu neapărat, dacă îmi place un lucru, îl cumpăr indiferent de brand
nu, consider că aș plăti mai mult brand-ul decât produsul în sine
brand-ul nu contează deloc, ci calitatea
10. Atunci când vă creați o ținută vă inspirați din stilul oamenilor de afaceri renumiți?
întotdeauna mă uit pe ținutele recente adoptate de oameni renumiți din lumea afacerilor
doar atunci când am nevoie de o ținută pentru un eveniment mai special
îmi place să le urmăresc stilul și mă las puțin influențat
nu, consider că e o pierdere de timp
11. Cât de mult timp vă ia să vă găsiți o ținută atunci când plecați la o întâlnire de afaceri?
deschid dulapul și aleg mai mult aleatoriu hainele
acord foarte multă atenție acestui aspect și de cele mai multe ori stau câteva zeci de minute încercând să îmi găsesc ținuta dorită
în general 10 minute, dacă nu mă pregătesc pentru nici un eveniment mai special
mă schimb uneori și de 4-5 ori până să găsesc ceva care să mă mulțumească
12. Vedeți în modul de a vă îmbrăca o modalitate de a afirma idei sau opinii?
da, tot ceea ce port mă reprezintă
nu neapărat, încerc doar să mă îmbrac cât mai comod
mă îmbrac cât mai adecvat situației
nu, consider că felul în care mă îmbrac nu are nici o relevanță asupra persoanei mele
13. Care este primul lucru pe care îl observați când vedeți o persoană la o întâlnire de afaceri?
vestimentația
trăsăturile fizice
detalii și accesorii deosebite potrivite stilului vestimentar adoptat de persoana respectivă
14. Cât de mult contează în opinia dvs. accesoriile vestimentare? Sunt importante în alcătuirea unei ținute de efect pentru o întâlnire de afaceri?
foarte importante, ele pot da o strălucire aparte unei ținute banale
importante
nu sunt prea importante
deloc importante sau necesare
15. Care dintre următoarele accesorii sunt must have pentru dvs?
ochelarii de soare
bijuteriile
gențile
pantofii
eșarfele (cravatele)
16. În viitor o să acordați mai multă atenție modului în care vă îmbrăcați?
da, cu siguranță
da, dar fără să exagerez cu timpul petrecut pentru aceasta
din păcate, timpul nu îmi permite
nu
https://docs.google.com/forms/d/1cUR5XR0VdPr9K3DC2XLqcz9o9OeP8Z97XmQpnQEOoLw/viewform?usp=send_form
Obiectivele cercetării
identificarea stilului vestimentar predominant al persoanelor de afaceri și specialiștilor din diferite domenii din București;
stabilirea criteriilor care stau la baza alegerii vestimentației persoanelor de afaceri și specialiștilor din diferite domenii din București;
gradul de relevanță și a vestimentației și a accesoriilor acesteia în comunicarea de afaceri.
Ipotezele cercetării
se prezumă că stilul vestimntar al oamenilor de afaceri are un rol important în reușita în afaceri;
se prezumă că majoritatea oamenilor de afaceri au un stil vestimentar elegant.
Interpretarea răspunsurilor persoanelor intervievate
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Codul Vestimentar (ID: 111687)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.