Codul Etic al Profesionistilor Contabili
Introducere
În ultimii ani domeniul contabilității și implicit profesia contabilă s-a schimbat vizibil. Cazurile intens mediatizate ale firmelor care au falsificat rapoarte financiare (Enron, WorldCom, Parmalat, Tyco etc.) au condus la scăderea credibilității profesiei contabile în rândul publicului. Creșterea complexității domeniului contabilității, supraîncărcarea cu informații ce nu mai pot fi gestionate eficient și la timp, schimbările frecvente ale legislației, toate acestea reprezintă probleme de natură etică pentru contabilitate. Pornind de la aceste considerente lucrare tratează unele aspecte privind etica și moralitatea profesiei contabile și prezintă un exemplu de încălcare a eticii în contabilitate de către un profesionist contabil. Scopul lucrării fiind acela de a încerca să arate că comportamentul neetic al profesionistului contabil nu apare doar atunci când se fac raportări financiare eronate ci mai sunt situații în care acesta își folosește cunoștințele din domeniul financiar-contabil pentru a putea realiza delapidări în scop personal.
Natura activității desfășurate de către contabili și auditori necesită un nivel ridicat de etică. Acționarii, investitorii și alți utilizatori ai situațiilor financiare au încredere în situațiile financiare anuale ale unei companii, deoarece folosesc informațiile furnizate de acestea pentru luarea unei decizii cu privire la investiție. Cunoașterea eticii poate ajuta profesionistul contabil în depășirea dilemelor etice, pentru ca acesta să facă alegerile potrivite; chiar dacă de această alegeri nu va beneficia compania, ci va beneficia publicul care se bazează pe profesionistul contabil și auditor.
Contabilitate etică se ocupă cu judecăți morale, bazate pe valorile și deciziile cu care se confruntă zi de zi profesionistul contabil în practică. Având în vedere natura muncii lor, de comunicatori de informații economico-financiare pentru conducere, acționari, precum și pentru alte categorii de utilizatori, profesionistul contabil trebuie să respecte cele mai înalte standarde de moralitate și transparență în ceea ce privește informațiile pe care trebuie să le transmită. Neutilizarea standardele etice pentru contabilitate, creează posibilitatea de manipularea a faptelor și informațiilor, care dacă de exemplu sunt folosite în scopul de a induce în eroare, ar determina o persoană să investească sub false pretexte, sau s-ar prezenta în mod fraudulos situația financiară a entității către acționarii săi.
De-a lungul anilor, la nivel mondial au existat numeroase scandaluri contabile, care au provocat pierderi de miliarde de dolari investitorilor și acționarilor, atunci când firmele de contabilitate au utilizat practici lipsite de etică, falsificând informațiile sau prezentându-le incorect. Scandalul de la Enron este, probabil unul din exemplele cele mai concludente în care evidența contabilă a fost lipsită de etică și care a avut efecte negative la scara largă, conducând la pierderea de către acționari a 25 miliarde de dolari, închiderea firmei de audit Arthur Anderson și pierderea a 85.000 locuri de muncă, atunci când practicile lipsite de etică au fost descoperite și raportate.
Aplicarea eticii în contabilitate nu este importantă numai entităților pentru informațiile fiabile furnizate cu privire la situația financiară, ci are și o responsabilitate față de public în furnizarea de evaluări transparente a acestor entități. Datoria etică a unui profesionist contabil trece dincolo de limita financiarului; aceasta se extinde în arii cum ar fi responsabilitatea social-corporativă în încercarea de a asigura că afacerile și indivizii pe care aceștia îi consiliază sunt conștienți de propriile lor responsabilități etice. Acest fapt este important pentru că afacerile și profesioniștii care le gestionează se afla în atenția sporită a publicului. Conducerea entităților se afla sub o presiune mai mare acum, deoarece trebuie să demonstreze că atât strategia, cât și performanța lor este în concordantă cu așteptările acționarilor și cu interesul public în general.
În lucrarea prezentată am făcut referire la obiectivele și principiile fundamentale ale profesioniștilor contabili care nu sunt destinate să fie folosite pentru a rezolva problemele etice ale profesioniștilor contabili într-un caz bine determinat. Totuși, Codul oferă anumite linii directoare în ceea ce privește aplicarea în practică a obiectivelor și principiilor fundamentale cu privire la numărul situațiilor tipice care se întâlnesc în profesia contabilă. Prevederile Codului au ca rațiune protecția fiecărui profesionist contabil cât și a terților deoarece Corpul este garant:
pentru public, al calității și fiabilității prestațiilor experților contabili și contabililor autorizați;
pentru membrii Corpului, a unei sănătoase și libere concurențe pe piața produselor și serviciilor contabile.
Codul are trei părți:
Partea A: se aplică tuturor profesioniștilor contabili în afară de cazul când s-a specificat ceva contrar;
Partea B: se aplică numai liber-profesioniștilor contabili;
Partea C: se aplică pentru profesioniștii contabili angajați.
Demersul deontologic al expertului contabil începe cu destinatarii expertizelor contabile și se finalizează cu scopul expertizelor contabile. Traseul dintre cele două componente este guvernat de principiile etice fundamentale. Cunoașterea și respectarea normelor de comportament profesional constituie nu doar parte integrantă a demersului deontologic al misiunilor de expertiză contabilă, ci și punct de referință în acceptarea mandatului. Principiile etice profesionale fundamentale stipulate de codul de conduită și etică profesională, a căror respectare asigură atingerea obiectivelor profesiei contabile, sunt următoarele:
Integritatea;
Obiectivitatea;
Independența;
Competența profesională și bunăvoința;
Confidențialitatea;
Comportamentul profesional;
Normele tehnice și profesionale.
Necesitatea și importanta unor norme de etică și conduită profesională și personală rezidă din rolul important pe care îl au liber profesioniștii contabili față de stat și societate. Codul presupune ca o cerință esențială a calității serviciilor știință, competență și conștiință, independență de spirit și dezinteres material, moralitate, probitate și demnitate.
Datorită faptului ca practic este imposibil de a stabili cerințe etice pentru toate situațiile cu care se pot întâlni profesioniștii contabili în activitatea lor, codul reprezintă un ansamblu de principii și obiective a căror respectare conduce la realizarea dezideratului de etică și calitate a activităților. Profesionistul contabil va trebui sa-și exerseze raționamentul profesional pentru a se asigura de respectarea principiilor pentru situația pe care o analizează.
Pe lângă vegherea cunoașterii și aplicării eticii și normelor profesionale, trebuie asigurată o competiție și o concurență loială între profesioniștii contabili, descurajând orice tendință agresivă sau abuzivă pe piață, prin mijloace care lezează interesele publice.
Etica va reprezenta pentru toți profesioniștii contabili, prestigiul și independența în raporturile cu societatea economică și socială, încurajând prin serviciile oferite, transparența și credibilitatea informațiilor financiare, contribuind astfel la procesul de reformă pentru integrarea europeană. Importanța cunoașterii și aplicării principiilor de bază fundamentale ale profesiei contabile independente de către fiecare membru CECCAR reprezintă garanția unui profesionalism modern și performant, răspunzând celor mai înalte exigențe.
Respectarea acestor norme este cu atât mai importantă cu cât ea asigură apărarea onoarei, independenței și prestigiului Corpului, dar și a fiecărui membru în parte.#%l!^+a?
Cap. 1. Teoriile etice relevante și codul de conduită etică profesională
1.1. Profesionistul contabil și etica
Profesionistul contabil își poate desfășura activitatea în diferite domenii cum ar fi contabilitate fiscală, contabilitate managerială, audit, consultanță, planificare financiară etc.. În fiecare dintre aceste sfere, apar probleme etice și contabilii percep că există oportunități în activitatea lor de a se angaja în comportament neetic. Profesia contabilă este în mare măsură auto-reglementată prin diverse asociații profesionale acestea dispunând de mijloace interne pentru a pune în aplicare coduri de etică.
La nivel internațional, unul din organismul care și-a concentrat atenția asupra eticii în contabilitate, este I.F.A.C. – International Federation of Accountants. Concret, aceasta și-a direcționat atenția către: etică în educație și coerența codurilor de etică pentru diferitele organisme profesionale care operează în anumite locații geografice. Integritatea, expertiza și transparenta sunt valorile reflectate în Codul Etic al IFAC pentru profesioniștii contabili, I.F.A.C. urmărind să consolideze aderarea profesioniștilor contabili la aceste valori.
Codurile de conduită profesională ale contabililor trasează liniile directoare pentru un comportament corect în profesie. Pentru contabili, ca în orice altă profesie, codurile sunt forma culturală cea mai concretă prin care profesiile își recunosc obligațiile față de societate . Valentine&Fleischman subliniază în cuprinzătoarea lor cercetare a literaturii de specialitate, că codurile etice:
• sunt utilizate de către firme și organismele profesionale pentru a "crea moraliste" paradigme;
• "pot reduce comportamentul lipsit de etică" și pot crește sau inspira conduita etică și de performanță;
• pot crește încrederea indivizilor în competențele lor și pot crește credința lor în conduita etică a firmei (sau profesie);
• demonstrează că în societate, (sau profesie) există valori morale de conduită în afaceri;
• demonstrează existența responsabilității sociale.
Cerințele practice pentru contabili la nivel internațional în ceea ce privește integritatea, obiectivitatea, prudența profesională, diligență, confidențialitatea și comportament profesional au fost stabilite de la început de către I.F.A.C. în proiectul lor din iulie 2008 privind etică profesioniștilor contabili, (I.F.A.C., 2007, 2008a, 2008b, 2008c).
O caracteristică importantă a profesionistului contabil o reprezintă acceptarea responsabilității acestuia față de investitori, clienți, guvernanți, angajatori, angajați, și alte categorii de utilizatori ai serviciilor contabile, ce tratează integritatea și credibilitatea profesioniștilor contabili, în vederea dezvoltării și funcționării economice. Încrederea în profesionistul contabil impune o răspundere publică, interesul public fiind definit drept o bunăstare colectivă a comunității și instituțiilor în care profesioniștii contabili sunt angajați. Comportamentul și activitatea profesioniștilor contabili, au un impact relevant asupra creșterii economice din țara în care ei operează.
Phillip G. Cottel afirma că, în vederea susținerii unei etici puternice, un profesionist contabil "trebuie să aibă un puternic simț al valorilor, abilitatea de a reflecta la o situație pentru a determina implicațiile etice, și un angajament pentru bunăstarea altora". Iris Stuart recomandă un model de etică constând din patru etape: contabilul trebuie să recunoască că o dilema etica are loc; identifică persoanele care ar fi interesate de rezultatul acestei dileme; determină alternative și evaluează efectele acesteia asupra fiecărei alternative cu privire la părțile interesate, și apoi selectează cea mai bună alternativă.
Una din teoriile privind etica o reprezintă modelul dezvoltării morale a lui Kohlberg. Acesta descrie dezvoltarea morală ca o serie de șase etape progresive ce descriu logica utilizată în luarea deciziilor în situații care implică componente etice. În modelul lui Kohlberg, nivelul individual de dezvoltare morală este la un nivel distinct în orice punct dat. Modelul lui Kohlberg a fost utilizat în numeroase studii de contabilitate etică din care a reieșit că studenții în contabilitate și practicienii au obținut scoruri mai mici decât populația generală de studenți și absolvenți.
Situațiile contradictorii cu privire la rolul moralități, apar cel mai frecvent în domeniul dreptului, afacerilor, și administrației. În domeniul contabilității, obligațiile profesionale pot plasa profesionistul contabil într-o situație în care este susceptibil la presiunile rolului moralității. După Applbaum rolul moralității poate fi definit ca "revendicarea unei permisiuni morale de a face rău altora cu condiția în care, dacă pentru rol, nu ar fi greșit". Profesia contabilă este implicată în producția și verificarea informațiilor contabile, considerate vitale pentru luarea deciziilor de către utilizatori. Dependența completă cu privire la informațiile contabile, derivă din convingerea pe care o are publicul larg cu privire la standardele morale înalte folosite de contabili pentru îndeplinirea îndatoririlor lor. Prin urmare, moralitatea este factorul crucial în contabilitate ce ajută profesioniștii contabili să mențină profesia lor la un nivel ridicat de prestigiu și integritate. Putem afirma că o bună apreciere a aspectelor de moralitatea în contabilitate este esențială pentru o utilizare mai eficientă a încrederii în profesionistul contabil și în datele contabile de către publicul larg.
1.2. Principii fundamentale
În scopul atingerii obiectivelor profesiunii de auditor financiar, auditorii financiari trebuie să respecte un anumit număr de principii fundamentale. Acestea sunt:
1. Integritatea: un auditor financiar profesionist trebuie să fie direct și onest în desfășurarea serviciilor profesionale;
2. Obiectivitatea: un auditor financiar profesionist trebuie să fie corect și nu trebuie să îngăduie ca obiectivitatea să fie afectată de prejudecăți, conflicte de interese sau influențe externe;
3. Competența profesională și atenția cuvenită: un auditor financiar profesionist trebuie să desfășoare serviciile profesionale cu atenția cuvenită, competență și conștiinciozitate și are datoria permanentă de a menține cunoștințele și aptitudinile profesionale la nivelul necesar pentru a se asigura că un client sau un angajator beneficiază de avantajele unui serviciu profesional competent, bazat pe cele mai noi aspecte de practică, legislație și tehnică;
4. Confidențialitatea: un auditor financiar trebuie să respecte confidențialitatea informațiilor dobândite pe parcursul derulării serviciilor profesionale și nu trebuie să dezvăluie nici o astfel de informație fără o autorizare corespunzătoare și specifică, cu excepția situațiilor în care există un drept sau o obligație legală sau profesională care impune dezvăluirea acelor informații.
5. Conduita profesională: un auditor financiar profesionist trebuie să acționeze într-o manieră corespunzătoare reputației profesiei și trebuie să evite orice comportament care ar putea discredita profesiunea. Obligația de a evita orice comportament care ar putea discredita profesiunea impune organismului profesional să ia în considerare, în momentul în care elaborează cerințe etice, responsabilitățile auditorilor financiari profesioniști față de clienți, terțe părți, alți membri ai profesiunii de auditor financiar, personal, angajatori și public în sens larg.
6. Standardele tehnice: un auditor financiar profesionist trebuie să desfășoare servicii profesionale în concordanță cu standardele tehnice și profesionale relevante. Auditorii financiari profesioniști au datoria de a îndeplini, cu grijă și competență, instrucțiunile clientului sau angajatorului, trebuind să corespundă cerințelor de integritate, obiectivitate și, în cazul auditorilor financiari profesioniști, de independență. În plus, aceștia trebuie să se conformeze standardelor tehnice și profesionale promulgate de:
standardele internaționale de audit;
comitetul pentru standarde internaționale de contabilitate;
organismele profesionale membre sau alte organisme cu atribuții de reglementare;
legislația relevantă.
Atât obiectivele, cât și principiile fundamentale sunt de natură generală și nu sunt desemnate a fi utilizate pentru a soluționa problemele de etică ale unui auditor financiar într-un anumit caz. Totuși, Codul furnizează unele îndrumări referitoare la aplicarea în practică a obiectivelor și principiilor fundamentale în ceea ce privește un număr de situații specifice ce apar în profesia de auditor financiar.
Codul este împărțit în trei părți:
Partea A care se aplică tuturor auditorilor financiari profesioniști;
Partea B care se aplică doar auditorilor financiari de practică publică; b#%l!^+a?
Partea C care este aplicabilă auditorilor financiari angajați și care poate fi, de asemenea, aplicabilă, dacă corespund condițiilor și auditorilor financiari angajați de practica publică.
Partea A – aplicabilă tuturor auditorilor financiari
Integritate și obiectivitate
Integritatea implică nu doar onestitatea, ci și desfășurarea corectă a activităților și sinceritatea. Principiul onestității impune tuturor auditorilor financiari obligația de a fi corecți, onești din punct de vedere intelectual și neimplicați în conflicte de interese. Auditorii financiari profesioniști își desfășoară activitatea în diferite ipostaze și trebuie să-și demonstreze obiectivitatea în circumstanțe variate.
Auditorii financiari profesioniști de practică publică au sarcini de raportare și furnizează managementului servicii de consultanță în domeniul fiscalității și al altor aspecte financiare. Alți auditori financiari profesioniști elaborează situații financiare, efectuează servicii de audit intern sau își desfășoară activitatea ca manageri financiari în industrie, comerț, sectorul public și învățământ. De asemenea, ei îi pregătesc profesional pe cei care doresc să intre în această profesie.
Audit și control financiar
Indiferent de serviciile furnizate sau de calitatea în care acționează, auditorii financiari profesioniști trebuie să protejeze integritatea serviciilor lor profesioniste și să păstreze obiectivitatea în analiză și decizie. În procesul de selectare a situațiilor și practicilor care să fie în mod specific tratate în cadrul cerințelor de etică legate de obiectivitate, o atenție adecvată trebuie acordată următorilor factori:
1. Auditorii financiari profesioniști sunt expuși unor situații care implică posibilitatea exercitării de presiuni asupra lor. Aceste presiuni pot afecta obiectivitatea auditorilor financiari.
2. Nu este posibilă definirea și prezentarea tuturor acelor situații în care pot exista aceste presiuni. În elaborarea standardelor pentru identificarea relațiilor care pot, sau par, a afecta obiectivitatea auditorilor financiari profesioniști trebuie să prevaleze caracterul rezonabil.
3. Relațiile care ar putea permite apariția de prejudicii sau influențarea din partea altor persoane pentru a renunța la obiectivitate trebuie evitate.
4. Auditorii financiari profesioniști au obligația de a se asigura că personalul implicat în serviciile profesionale aderă la principiul obiectivității.
5. Auditorii financiari profesioniști nu trebuie să accepte sau să ofere cadouri de orice natură care pot fi considerate a avea o influență considerabilă și necorespunzătoare asupra deciziilor lor sau ale celor ce derulează activități. Definirea unui cadou, de orice natură, ca fiind excesiv variază de la țară la țară, dar auditorii financiari profesioniști trebuie să evite situațiile care ar discredita poziția lor profesională.
1.3. Soluționarea conflictelor etice
Uneori, auditorii financiari profesioniști întâlnesc situații care determină apariția unor conflicte de interese. Astfel de conflicte pot apărea într-o varietate de forme, de la o dilemă relativ fără importanță la situații extreme de fraudă sau activități ilegale similare. Nu este posibil să se încerce realizarea unei liste exhaustive a cauzelor potențiale care pot determina apariția conflictelor de interese. Auditorul financiar profesionist trebuie să fie permanent conștient și atent la factorii care pot determina conflicte de interese.
Trebuie precizat că o diferență de opinie onestă între un auditor financiar profesionist și o altă parte nu constituie, în sine, o problemă de etică. Totuși, datele și circumstanțele fiecărui caz necesită investigarea de către părțile implicate. Totuși, se admite faptul că pot exista anumiți factori a căror apariție poate determina ca responsabilitățile unui auditor financiar profesionist să intre în conflict cu solicitări interne sau externe, de un tip sau altul.
De exemplu:
– poate exista pericolul de exercitare de presiuni din partea unui supraveghetor, manager, director sau partener sau, în cazul în care există relații de familie sau personale, acestea pot da naștere la posibile presiuni exercitate asupra auditorilor financiari profesioniști. Într-adevăr, trebuie descurajate relațiile care pot influența sau afecta în sens negativ sau pot amenința integritatea auditorului financiar
– unui auditor financiar profesionist i se poate solicita să acționeze contrar standardelor tehnice și/sau profesionale;
– pot apărea probleme de „divizare” a loialității între superiorul auditorului financiar profesionist și standardele de conduită solicitate. Pot apărea conflicte în situația în care sunt publicate informații care induc în eroare, care pot fi în avantajul angajatorului sau clientului și de care poate sau nu beneficia auditorul financiar profesionist.
În procesul de aplicare a standardelor de conduită, auditorii financiari profesioniști pot întâlni probleme în identificarea compartimentului lipsit de etică sau în soluționarea conflictelor legate de etică.
În cazul în care se confruntă cu aspecte de etică semnificative, auditorii financiari b#%l!^+a?profesioniști trebuie să urmărească politicile existente ale organizației angajatoare pentru a găsi rezolvarea unui astfel de conflict. Dacă aceste politici nu soluționează conflictele etice, trebuie avute în vedere următoarele:
– analizarea problemei conflictuale cu superiorul direct. În cazul în care problema nu este rezolvată cu superiorul direct și auditorul financiar profesionist decide să apeleze la următorul nivel de conducere, această decizii trebuie comunicată superiorului direct. Dacă superiorul este implicat în problema conflictuală, auditorul financiar profesionist trebuie să discute problema cu conducerea imediat superioară. Dacă superiorul imediat este Directorul general (sau un echivalent), următorul nivel de analiză poate fi Comitetul Executiv, Consiliul de Administrație, Directorii ne-executivi, Comisia de supraveghere, Comitetul de conducere al partenerilor sau acționarilor;
– apelarea la consultanță și îndrumare, pe bază de confidențialitate, din partea unui consultant independent sau a organismului specializat aferent pentru a obține indicații despre o posibilă modalitate de acțiune;
– în cazul în care conflictul etic continuă să se manifeste și după epuizarea tuturor nivelurilor interne de analiză, în ultimă instanță, auditorul financiar profesionist nu poate avea altă soluție la problemele semnificative (de exemplu, frauda) decât demisia și prezentarea unui memorandum de informare reprezentantului corespunzător al acelei organizații.
În plus, în legislațiile unor țări, reglementările sau standardele profesionale pot solicita ca aspectele importante să fie raportate unui organism extern, cum ar fi autoritățile de implementare sau control. Orice auditor financiar profesionist aflat la un nivel ierarhic superior trebuie să depună eforturi pentru a se asigura că, în cadrul organizației sale, sunt elaborate politici în scopul soluționării conflictelor. Camera Auditorilor din România trebuie să ofere, în mod confidențial, consultanță și îndrumare pentru membrii implicați în conflictele de etică.
1.4. Competența profesională
Auditorii financiari profesioniști nu trebuie să se prezinte ca având expertiza sau experiența pe care nu o au.
Competența profesională poate fi divizată în două etape separate:
1. Atingerea competenței profesionale
Atingerea competenței profesionale cere, inițial, un înalt standard al studiilor generale urmate de studii de specialitate, pregătire profesională și examinări susținute în legătură cu subiectele profesionale relevante și, dacă este cerut sau nu, o perioadă de experiență profesională.
2. Păstrarea competenței profesionale
Păstrarea competenței profesionale impune o cunoaștere permanentă a ultimelor evoluții din domeniul profesiunii de auditor financiar, inclusiv hotărârile relevante luate la nivel național și internațional în domeniul contabilității, auditului, precum și alte reglementări și cerințe statutare. Un auditor financiar profesionist trebuie să adopte un program orientat spre asigurarea controlului calității performanței serviciilor profesionale, în conformitate cu reglementările corespunzătoare la nivel național și internațional.
1.5. Confidențialitatea
Auditorii financiari profesioniști au obligația de a respecta confidențialitatea informațiilor dobândite în cursul derulării serviciilor profesionale, informații referitoare la activitatea unui client sau a angajatorului. Datoria de confidențialitate continuă chiar după ce relația dintre auditorul financiar profesionist și client sau angajator se încheie. Auditorul financiar profesional trebuie să respecte întotdeauna confidențialitatea, cu excepția situației în care, în mod specific, i s-a dat permisiunea de a dezvălui informații sau, în cazul în care există o datorie legală sau profesională, de a prezenta informații. Auditorii financiari profesioniști au obligația de a se asigura că subordonații lor și persoanele de la care se obține consultanță și asistență respectă principiul confidențialității.
Confidențialitatea nu se referă numai la furnizarea de informații. Ea impune, de asemenea, ca un auditor financiar profesionist care dobândește informații în cursul desfășurării de servicii profesionale să nu utilizeze acele informații în beneficiul personal sau al unei terțe părți. Un auditor financiar profesionist are acces la informații foarte confidențiale cu privire la activitatea unui client sau a angajatorului, informații care nu sunt făcute publice. Prin urmare, auditorul financiar profesionist trebuie să prezinte încredere că nu va furniza neautorizat informații unor alte persoane. Acestea nu se aplică în cazul prezentării unor astfel de informații care ar elibera auditorul financiar profesionist de responsabilitate, în conformitate cu standardele profesionale.
Este în interesul public și al profesiei ca standardele profesionale referitoare la confidențialitate să fie definite și să conțină îndrumări asupra naturii și gradului obligației de confidențialitate, precum și circumstanțele în care prezentarea de informații dobândite în cursul furnizării de servicii profesionale pot fi permise sau solicitate. Trebuie recunoscut că, totuși, confidențialitatea informațiilor constituie o parte a statutului sau a dreptului comun b#%l!^+a?și, prin urmare, cerințe detaliate referitoare la etică vor depinde de legislația țării respective.
Următoarele situații reprezintă exemple ale elementelor care trebuie luate în considerare, în încercarea de a stabili dacă pot sau nu fi dezvăluite informațiile confidențiale:
– În cazul în care prezentarea de informații este autorizată. Dacă autorizarea de a prezenta informații este dată de client sau de angajator, trebuie avute în vedere interesele tuturor părților implicate, inclusiv ale părților terțe care vor fi afectate.
– Dacă prezentarea de informații este cerută prin lege. Exemple de situații în care un auditor financiar profesionist este obligat prin lege să furnizeze informații sunt:
pentru elaborarea de documente sau furnizarea de probe, în derularea unei proceduri juridice;
pentru dezvoltarea încălcării legii către autoritățile publice corespunzătoare.
– În cazul în care există o datorie sau un drept profesional referitor la prezentarea de informații:
− pentru a respecta standardele tehnice și cerințele de etică; o acțiune de acest fel nu este în contradicție cu această secțiune;
− pentru a proteja interesele profesionale ale auditorului financiar profesionist în cadrul procedurilor legale;
− pentru a fi în conformitate cu controlul de calitate (sau cu controlul încrucișat) al unui membru sau organism profesional;
− pentru a răspunde unei anchete sau investigații a unui organism profesional sau de reglementare.
– În situația în care auditorul financiar profesionist a stabilit că pot fi prezentate informații, trebuie să ia în considerare următoarele elemente:
– dacă toate faptele relevante sunt cunoscute și confirmate sau nu, în măsura în care se poate aprecia acest lucru. Dacă situația implică fapte sau opinii neconfirmate, auditorul financiar profesionist va utiliza experiența sa pentru a putea stabili tipul de informații ce pot fi prezentate (dacă va fi cazul de prezentare);
– tipul de comunicare așteptat și beneficiarul informațiilor; în mod special, auditorul financiar profesionist trebuie să fie încredințat că părțile cărora li se prezintă informațiile sunt cele desemnate și au responsabilitatea utilizării respectivelor informații;
– dacă auditorul financiar profesionist prin prezentarea respectivelor informații își asumă vreo obligație legală și consecințele aferente.
În toate situațiile de acest fel, auditorul financiar profesionist trebuie să aibă în vedere necesitatea apelării la un consilier juridic și/sau la organizația profesională din care face parte.
1.6. Consultanța în domeniul fiscal
Un auditor financiar profesionist ce acordă servicii fiscale profesionale este îndrituit să determine cea mai bună poziție în favoarea unui client sau a unui angajator, cu condiția ca serviciul să fie acordat cu competență profesională, să nu afecteze în nici un fel integritatea și obiectivitatea și să fie în opinia auditorului financiar profesionist în conformitate cu legea. Dilemele pot fi rezolvate în favoarea clientului sau a angajatorului dacă există un suport rezonabil pentru acest punct de vedere.
Un auditor financiar profesionist nu ar trebui să ofere unui client sau unui angajator asigurarea că declarația fiscală pregătită și consultația fiscală oferită sunt inatacabile. În schimb, auditorul financiar profesionist trebuie să se asigure că, totuși, clientul sau angajatorul își dau seama de limitele fixate de consultația fiscală și serviciile oferite astfel încât ei să nu interpreteze greșit o exprimare de opinie ca fiind o aserțiune relativă la fapt. Un auditor financiar profesionist care își asumă sau ajută la pregătirea unui declarații fiscale ar trebui să comunice clientului sau angajatorului că responsabilitatea pentru conținutul declarației revine, în primul rând, clientului sau angajatorului. Auditorul financiar profesionist trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că declarația fiscală este pregătită corespunzător pe baza informației primite. Consultația fiscală sau opiniile cu consecințe semnificative date unui client sau unui angajator trebuie să fie înregistrate fie sub formă de scrisoare, fie sub formă de memoriu pentru dosare.
Un auditor financiar profesionist nu trebuie să fie asociat cu nici o declarație sau informație despre care există motiv să se creadă că:
– conține o informație falsă sau care induce în eroare;
– conține situații sau informații furnizate în mod nechibzuit sau fără orice cunoștință necesară a faptului dacă ele sunt adevărate sau false;
– omite sau nu prezintă clar informația cerută pentru a fi prezentată și asemenea omisiuni sau neclarități vor induce în eroare autoritățile fiscale.
Un auditor financiar profesionist poate pregăti declarații fiscale ce presupun folosirea b#%l!^+a?de estimări dacă o asemenea folosire este în general acceptată sau dacă nu este, practic, în circumstanțele respective să se obțină date exacte. Când tehnica estimării este folosită, estimările trebuie să fie prezentate ca atare în așa fel, încât să nu rezulte o acuratețe mai mare decât în realitate. Auditorul financiar profesionist trebuie să fie mulțumit că valorile estimate sunt rezonabile în circumstanțele date.
În pregătirea unei declarații fiscale, un auditor financiar profesionist, în mod obișnuit, se bazează pe informația furnizată de client sau de angajator cu condiția ca informația să pară rezonabilă. Deși examinarea sau revizuirea documentelor, sau a altor probe în sprijinul informației, nu sunt cerute, auditorul financiar profesionist trebuie să încurajeze, când este cazul, ca asemenea date de sprijin să fie furnizate.
În plus, auditorul financiar profesionist:
– trebuie să folosească declarațiile clientului pentru anii anteriori oricând acest lucru este posibil;
– trebuie să facă investigații rezonabile când informația prezentată apare ca fiind incorectă sau incompletă;
– este încurajat să facă referire la dosarele și înregistrările operațiunilor comerciale.
Când un auditor financiar profesionist află despre o eroare sau o omisiune semnificativă în declarația fiscală a anului anterior (cu care a fost sau nu asociat) sau despre neînregistrarea unei declarații fiscale, auditorul financiar are responsabilitatea:
– de a informa prompt clientul sau angajatorul asupra erorii sau a omisiunii și de a recomanda aducerea la cunoștință autorităților fiscale. În mod normal, auditorul financiar profesionist nu este obligat să informeze autoritățile fiscale și nici nu poate să facă aceasta fără permisiune;
– dacă clientul sau angajatorul nu corectează eroarea, auditorul financiar profesionist:
a) trebuie să informeze clientul sau angajatorul că nu este posibil a acționa pentru ei în legătură cu acea declarație sau cu alte informații conexe prezentate autorităților;
b) trebuie să ia în considerare dacă continuarea asocierii cu clientul sau cu angajatorul, în orice calitate, este în conformitate cu responsabilitățile profesionale;
– dacă auditorul financiar profesionist decide că o relație profesională cu clientul sau cu angajatorul poate fi continuată, toate măsurile rezonabile trebuie să fie luate pentru a se asigura că eroarea nu mai este repetată în declarațiile fiscale ulterioare;
– cerințele profesionale sau legale în unele țări pot, de asemenea, impune auditorului financiar profesionist să informeze autoritățile fiscale că nu mai există nici o asociere cu declarația sau cu alte informații implicate și că reprezentarea pentru clientul respectiv, sau pentru angajator, a încetat.
În aceste circumstanțe, auditorul financiar profesionist trebuie să informeze clientul sau angajatorul asupra poziției luate înainte de informarea autorităților și trebuie să nu dea nici o altă informație autorităților fără consimțământul clientului sau angajatorului, în afară de cazul când i se cere să procedeze astfel prin lege.
1.7. Activități internaționale
Când vorbim despre aplicarea cerințelor etice în activitățile internaționale pot apărea mai multe situații. Dacă un auditor financiar profesionist este membru al profesiei numai într-o țară sau este, de asemenea, membru al profesiei în țara în care serviciile sunt executate, aceasta nu trebuie să afecteze modul în care se ocupă de fiecare situație. Un auditor financiar profesionist autorizat să-și exercite profesia într-o țară poate avea reședința legală în altă țară sau poate fi temporar în vizită în acea țară pentru a executa servicii profesionale.
În toate circumstanțele, auditorul financiar profesionist trebuie să îndeplinească servicii profesionale în conformitate cu standardele tehnice relevante și cu cerințele etice. În toate celelalte privințe însă, auditorul financiar profesionist trebuie să fie ghidat de cerințele etice care urmează să fie evidențiate.
Când un auditor financiar profesionist execută servicii într-o țară, alta decât țara de origine, și există diferențe asupra problemelor specifice între cerințele etice ale celor două țări, următoarele proceduri trebuie să fie aplicate:
– când cerințele etice ale țării în care serviciile sunt executate și sunt mai puțin severe decât Codul Etic al IFAC, atunci trebuie să fie aplicat Codul Etic al IFAC;
– când cerințele etice ale țării în care serviciile sunt executate sunt mai severe decât Codul Etic al IFAC, atunci trebuie să fie aplicate cerințele etice din țara în care serviciile sunt executate;
– când cerințele etice ale țării de origine sunt obligatorii pentru serviciile executate în afara acelei țări și sunt mai severe decât cele stabilite la alineatele precedente, atunci cerințele etice ale țării de origine trebuie să fie aplicate.
Publicitate b#%l!^+a?
În marketing și în promovarea lor și a activității lor, auditorii financiari profesioniști trebuie:
– să nu folosească mijloace care aduc profesiunii faimă proastă;
– să nu aibă pretenții exagerate pentru serviciile pe care ei sunt capabili a le oferi, pentru competența pe care ei o au sau pentru experiența pe care au câștigat-o;
– să nu deranjeze activitatea altor auditori financiari.
Cap. 2. Principii etice profesioanale aplicabile membrilor profesiei: contabili și auditori
2.1. Independența
Când își asumă un angajament de audit, auditorii financiari profesioniști de practică publică trebuie să fie și să apară ca fiind lipsiți de orice interes care poate fi privit, indiferent de efectul lui real, ca incompatibil cu noțiunile de integritate, obiectivitate și independență.
Următoarele paragrafe indică unele din acele situații în care lipsa reală sau aparentă a independenței vor da unui observator rezonabil motive de îndoială asupra independenței unui auditor financiar profesionist în exercitarea în practica publică a profesiei.
Legăturile financiare cu clienții sau cu afacerile acestora
Legăturile financiare cu un client afectează independența și pot determina un observator rezonabil să decidă că aceasta a fost încălcată. Asemenea implicații pot apărea într-un număr de situații, cum ar fi:
– interesul financiar direct cu privire la un client;
– interesul financiar indirect semnificativ cu privire la un client, de exemplu, fiind un administrator al oricărei societăți sau un executor, ori administrator al oricărei proprietăți dacă o asemenea societate sau proprietate are un interes financiar într-o societate a clientului;
– împrumuturi date clientului sau luate de la acesta, sau de la orice funcționar, director sau acționar principal al unei companii a clientului;
– deținerea unui interes financiar într-o asociere în participațiune cu un client sau cu angajați ai unui client;
– deținerea unui interes financiar cu privire la o entitate ce nu este client care are o relație de investitor cu clientul sau o relație în care acea entitate are calitatea de subiect de investiție.
Independența este afectată atunci când un auditor financiar profesionist de practică publică a dobândit sau are de gând să dobândească un interes financiar semnificativ direct sau indirect într-o societate pentru care furnizează servicii profesionale care cer independență. Un interes financiar direct cuprinde un IFAC – Federația Internațională a Contabililor, interes deținut de soțul sau de copilul aflat în întreținerea auditorului financiar profesionist respectiv și, în unele țări, poate fi extins pentru a include alte rude apropiate.
Când auditorul financiar de practică publică deține o investiție în acțiuni la un client b#%l!^+a?de audit din partea unui terț sau dă consultanță cu privire la o asemenea investiție, de exemplu, o societate, aparenta independență este sub semnul întrebării. Aceasta se întâmplă pentru că responsabilitățile terțului sunt în conflict cu responsabilitățile clientului de audit.
În cazul unui consiliu de încredere, dacă o persoană care își practică profesia individual sau ca partener într-o firmă, sau soțul ori copiii aflați în întreținerea acelui practician individual sau a partenerului este membru în consiliul de încredere al unei societăți cu o deținere de acțiuni semnificativă pentru mărimea capitalului social emis al societății sau relativ la activele totale ale societății, firma nu trebuie să accepte un angajament de audit la acea societate. Această regulă trebuie să se aplice în cazul celor care îndeplinesc funcția de executori sau administratori. Acțiunile deținute la un client pot fi involuntar achiziționate atunci când un auditor financiar de practică publică moștenește asemenea acțiuni sau se căsătorește cu un acționar sau este într-o situație de preluare.
În aceste cazuri, auditorul financiar trebuie să înstrăineze acele acțiuni cât mai repede cu putință sau trebuie să decline orice alte angajamente de raportare cu privire la acea societate. Un auditor financiar profesionist de practică publică ca și soțul sau soția, ori copilul aflat în întreținerea sa, nu trebuie să dea împrumuturi unui client sau să garanteze împrumuturile clientului ori să accepte un împrumut de la un client ori/să aibă împrumuturi garantate de un client. Această ultimă interdicție stabilită de lege nu se aplică împrumuturilor acordate băncilor sau obținute de la bănci, ori de la alte instituții financiare similare când sunt făcute conform procedurilor termenelor și cerințelor normale de împrumut, ipotecilor pe case sau conturilor curente ori de depozit la bănci etc. În general, auditorul financiar trebuie să fie independent față de client și față de toate entitățile tutelare, sucursalele și afilierile sale.
Când auditorii financiari profesioniști de practică publică sunt sau au fost pe perioada auditată sau în perioada imediat anterioară:
a) membri ai Consiliului de Administrație, funcționari sau angajați ai societății;
b) asociați ai unui membru al Consiliului sau ai unui funcționar, sau angajați ai unei societăți ori în serviciul uneia dintre acestea, ei vor fi considerați ca având un interes care ar putea prejudicia independența în cazul raportării asupra acelei societăți.
Când un auditor financiar profesionist de practică publică în plus față de îndeplinirea unei funcții de audit sau a altor funcții de raportare, furnizează alte servicii unui client, trebuie să aibă grijă să nu execute funcții de conducere sau să ia decizii de conducere, responsabilitate care rămâne Consiliului de Administrație și conducerii.
Pregătirea situațiilor contabile este un serviciu care este frecvent cerut unui auditor financiar profesionist de practică publică, în special de către clienții mai mici ale căror societăți nu sunt suficient de mari pentru a angaja un personal contabil intern adecvat. Este probabil ca, în afară de circumstanțele excepționale, clienții mai mari să nu aibă nevoie de acest serviciu. În toate cazurile în care este cerută independența și în care un auditor financiar profesionist de practică publică se ocupă de pregătirea situațiilor contabile pentru un client, trebuie avute în vedere următoarele cerințe:
a) auditorul financiar profesionist de practică publică nu trebuie să aibă nici o relație sau asociere
b) de relații cu clientul sau nici un conflict de interese care va afecta integritatea sau independența;
c) clientul trebuie să accepte responsabilitatea pentru situațiile respective;
d) auditorul financiar profesionist de practică publică nu trebuie să-și asume rolul angajatului sau al conducerii coordonând operațiunile unei societăți;
e) personalul însărcinat cu pregătirea înregistrărilor contabile, în mod ideal, nu trebuie să participe la examinarea unor asemenea rapoarte.
Faptul că și auditorul financiar profesionist de practică publică a prelucrat sau a făcut anumite înregistrări nu elimină necesitatea de a se efectua suficiente teste de audit. Relațiile personale și de familie pot afecta independența. Este mai cu seamă necesar să se asigure că nici un audit nu este pus în pericol de asemenea relații.
Când primirea unor onorarii periodice de la un client sau de la un grup de clienți asociați reprezintă o proporție mare a onorariilor brute totale ale auditorului financiar de practică publică sau ale firmei în ansamblu, dependența de acel client sau grup de clienți trebuie să fie neapărat examinată în detaliu și ar putea genera îndoieli în privința independenței. Cu excepția unor prevederi prevăzute, serviciile profesionale nu trebuie să fie oferite sau acordate unui client conform unui acord prin care nu se percepe nici un onorariu, în afară de cazul în care o constatare sau un rezultat specificat sunt obținute sau când onorariul este condiționat în alt mod de descoperirile sau rezultatele serviciilor respective.
În unele țări în care încasarea onorariilor condiționate este permisă fie de statut, fie de o organizație profesională, asemenea angajamente trebuie să fie limitate la acele cazuri pentru care independența nu este cerută. Acceptarea bunurilor și serviciilor oferite de un client poate reprezenta o amenințare asupra independenței. Acceptarea ospitalității exagerate prezintă un risc similar. În mod ideal, capitalul unei firme de audit trebuie deținut b#%l!^+a?în totalitate de auditori financiari de practică publică. Totuși, participarea altora la capital poate fi permisă cu condiția ca majoritatea, atât a proprietății asupra capitalului, cât și a drepturilor de vot să aparțină numai auditorilor financiari de practică publică.
Un partener într-un cabinet poate părăsi societatea prin demisie, încheiere a contractului, pensionare sau vânzare a cabinetului. Un asemenea asociat poate accepta o funcție la un client al cabinetului, la care el sau ea au fost responsabili de misiune în timpul auditului sau a altui angajament efectuat de cabinet. În asemenea circumstanțe, independența cabinetului nu va fi afectată. Plățile sumelor datorate unui fost partener pentru interesul lui sau al ei în cabinet și pentru drepturile legitime de pensionare, altele decât cele provenind din fonduri de pensii, sunt efectuate în conformitate cu un scadențar fix, atât în privința datei de plată, cât și a sumelor. În plus, valorile datorate trebuie să fie astfel încât să nu cauzeze îndoieli majore despre capacitatea cabinetului de a-și continua activitatea.
Fostul partener nu participă sau nu apare ca participând la afacerile cabinetului sau la activitățile profesionale, fie ele remunerate sau nu. Un birou și alte facilități puse de către cabinet la dispoziția fostului partener pot fi indicii de continuare a colaborării. Litigiile în care sunt implicați auditorii financiari de practică publică și un client pot naște temerea că relațiile normale cu clientul respectiv sunt tulburate în măsura în care independența auditorului financiar și obiectivitatea acestuia pot fi afectate. Folosirea aceluiași personal cu experiență într-un angajament de audit pe o perioadă de timp prelungită poate pune în pericol independența. Auditorul financiar de practică publică trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că obiectivitatea și independența sunt păstrate pe durata desfășurării misiunii respective.
2.2. Competență profesională și responsabilități referitoare la utilizarea serviciilor celor care nu sunt auditori financiari
Auditorii financiari de practică publică trebuie să evite să accepte efectuarea serviciilor profesionale pe care aceștia nu au competența necesară să le realizeze, în afara cazului când este obținută o asistență și o îndrumare competentă care să le permită efectuarea în mod satisfăcător a unor asemenea servicii. Dacă un audit financiar nu are competența de a efectua o anumită parte a îndatoririlor profesionale, îndrumarea tehnică necesară poate fi căutată la experți, cum ar fi alți auditori financiari, avocați, experți în asigurări, ingineri, geologi, evaluatori.
În asemenea situații, deși auditorul financiar se bazează pe competența tehnică a expertului, cunoașterea cerințelor etice nu poate fi automat asumată. Din moment ce responsabilitatea ultimă pentru serviciul profesional rămâne în sarcina auditorului financiar, acesta trebuie să urmărească respectarea cerințelor de conduită etică.
Atunci când folosesc serviciile unor experți care nu sunt auditori financiari, auditorul financiar trebuie să întreprindă acțiuni pentru a se convinge că asemenea experți sunt puși în temă cu cerințele etice. Atenția primordială trebuie să fie acordată principiilor fundamentale ale acestui cod. Aceste principii vor fi extinse asupra oricăror angajamente în care vor participa asemenea experți.
Gradul de supraveghere și de îndrumare care va fi necesar va depinde de persoanele implicate și de natura angajamentului. Exemple ale unor asemenea îndrumări și supravegheri pot include:
– cererea ca persoanele fizice să citească codurile etice adecvate;
– cererea unei confirmări scrise de înțelegere a cerințelor etice;
– oferirea de consultanță atunci când apar conflicte potențiale.
Auditorul financiar trebuie, de asemenea, să fie atent la cerințele specifice de independență sau alte riscuri specifice pentru angajamentul respectiv. Asemenea situații vor necesita atenție și îndrumare/supraveghere specială pentru a vedea dacă cerințele etice sunt respectate. Dacă auditul financiar nu este convins că în orice moment poate fi respectat sau asumat un comportament etic corespunzător, angajamentul nu trebuie acceptat sau dacă angajamentul era început, acesta trebuie încheiat.
Onorarii și comisioane
Auditorul financiar de practică publică care îndeplinesc servicii pentru un client își asumă responsabilitatea de a derula astfel de servicii cu integritate și obiectivitate și în concordanță cu standardele tehnice adecvate. Această responsabilitate este îndeplinită prin aplicarea cunoștințelor profesionale și a cunoștințelor pe care auditorii financiari de practică publică le-au obținut prin pregătire și experiență. Pentru serviciile prestate, auditorul financiar de practică publică este îndreptățit să primească o remunerație.
2.3. Onorarii profesionale
Onorariile profesionale trebuie să reprezinte o reflectare corectă a valorii serviciilor profesionale derulate în favoarea clientului, luând în considerare:
a) îndemânarea și cunoștințele cerute pentru tipul de serviciu profesional implicat;
b) nivelul necesar de pregătire și experiență al persoanelor angajate în derularea serviciilor profesionale;
c) timpul necesar petrecut de către fiecare persoană angajată în derularea serviciilor b#%l!^+a?profesionale;
d) gradul de responsabilitate necesar în derularea serviciilor impuse.
Onorariile profesionale trebuie să fie calculate, în mod normal, în baza unui tarif/oră sau / zi adecvat pentru fiecare persoană angajată în derularea serviciilor profesionale. Aceste tarife trebuie să fie bazate pe premisa fundamentală că organizarea și derularea practicilor de auditor financiar de practică publică și serviciile oferite clienților sunt bine planificate, controlate și administrate. Acestea sunt influențate de condițiile legale, sociale și economice ale fiecărei țări. Este sarcina fiecărui auditor financiar de practică publică să-și determine tarifele adecvate.
Un auditor financiar de practică publică nu trebuie să declare că va efectua servicii profesionale specifice în perioada curentă sau pe viitor pentru un onorariu anume sau un onorariu estimat sau un onorariu ce poate fi cuprins într-un anume interval, dacă aceste onorarii vor fi mărite substanțial față de perioada în care au fost prezentate și dacă eventualii clienți nu au fost avizați despre această probabilitate. Atunci când sunt derulate servicii profesionale pentru un client, poate fi necesar sau convenabil perceperea unor onorarii prestabilite. Nu este nepotrivit pentru un auditor financiar de practică publică să aplice unui client un onorariu mai mic decât cel aplicat anterior pentru un serviciu similar oferit.
Serviciile profesionale nu trebuie să fie oferite sau acordate la schimb unui client în cadrul unui acord prin care nu se percepe nici un onorariu, în afară de cazul când sunt obținute anumite constatări sau rezultate sau dacă onorariul are caracter condiționat în funcție de constatările sau rezultatele unor astfel de servicii. Cheltuielile conexe, în particular cheltuielile legate de călătorie, atribuibile direct serviciilor profesionale derulate pentru un client anume vor fi acoperite de către client, în plus față de onorariile profesionale.
Este în interesul ambelor părți, client și auditor financiar în serviciu public, ca baza după care sunt calculate onorariile și oricare alte aranjamente de plată să fie clar definită, de preferat în scris, înainte de începerea angajamentului pentru a se evita neînțelegerile cu privire la onorariile și oricare alte angajamente de plată, să fie clar definită, de preferat în scris, înainte de începerea angajamentului pentru a se evita neînțelegerile cu privire la onorarii. Plata și încasarea unui comision de către un auditor financiar de practică publică poate fi definită ca obiectivitate și independență.
Un auditor financiar de practică publică nu trebuie, în consecință, să plătească un comision pentru a obține un client și nici nu va accepta un comision pentru trimiterea unui client către o terță parte. Un auditor financiar de practică publică nu trebuie să accepte un comision pentru o trimitere la produsele sau serviciile altora. Plata și încasarea unor onorarii de trimitere între auditori, financiari de practică publică, atunci când nu sunt derulate servicii de către auditorul financiar care face trimiterea, sunt privite drept comisioane. Un auditor financiar de practică publică se poate angaja într-un contract pentru achiziționarea integrală sau a unei părți dintr-un cabinet de audit pentru care urmează să facă plăți către persoanele angajate anterior în cabinet sau către moștenitori sau legatari. Astfel de plăți nu sunt privite ca fiind comisioane.
În acele țări unde plata și încasarea de comisioane sunt permise prin statut sau de către un organism profesional, astfel de angajamente trebuie să fie limitate la aceia a căror independență nu este necesară, iar auditorul financiar de practică publică va trebui, cu toate acestea, să prezinte situația clientului.
Activități incompatibile cu practica auditorilor financiari publici
Un auditor financiar de practică publică trebuie să nu se angajeze în același timp într-o afacere, ocupație sau activitate care deteriorează sau poate deteriora integritatea, obiectivitatea sau independența sau buna reputație a profesiunii sale și, în consecință, să fie incompatibilă cu oferirea acestor servicii profesionale.
Oferirea a două sau a mai multor tipuri de servicii profesionale în același timp nu deteriorează, prin ea însăși, integritatea, obiectivitatea sau independența. Angajarea simultană în alte afaceri, ocupații sau activități fără legătură cu serviciile profesionale oferite și care are ca efect împiedicarea derulării activității auditorului financiar de practică publică în bune condiții în concordanță cu principiile etice fundamentale ale profesiei de auditor financiar, trebuie să fie privite ca incompatibile cu practica contabilității publice.
Fondurile clienților
În unele țări, legea nu permite unui auditor financiar de practică publică să păstreze fondurile clientului, iar în alte țări există impozite legale impuse auditorilor financiari de practică publică care dețin astfel de fonduri. Auditorii financiari de practică publică nu trebuie să păstreze fondurile clientului dacă există motivul să se creadă că aceștia au fost obținuți din sau sunt folosiți pentru activități ilegale.
Un auditor financiar de practică publică însărcinat cu păstrarea fondurilor altora trebuie să:
– păstreze astfel de fonduri separat de fondurile personale sau cele ale firmei;
– folosească astfel de fonduri numai pentru scopul în care sunt destinate;
– să fie gata în orice moment să explice utilizarea acestor fonduri oricărei persoane b#%l!^+a?îndreptățită să primească această explicație.
Un auditor financiar de practică publică trebuie să mențină unul sau mai multe conturi bancare pentru fondurile clientului. Astfel de conturi bancare pot include un cont client general în care să fie plătiți banii ce provin de la un număr de clienți. Fondurile clientului primite de către un auditor financiar de practică publică trebuie să fie depozitate fără întârziere într-un cont client sau dacă sunt sub formă de documente sau titluri care pot fi convertite în bani să fie protejați împotriva folosirii neautorizate. Banii pot fi retrași dintr-un cont client numai cu instrucțiuni de la client.
Onorariile datorate de către un client pot fi retrase din fondurile clientului cu condiția ca și clientul, după ce a fost notificat asupra valorii onorariilor să fi fost de acord în ce privește o astfel de retragere. Plățile efectuate dintr-un cont client nu trebuie să depășească soldul creditor al clientului. Atunci când se pare că fondurile clientului vor rămâne în cont pentru o perioadă semnificativă de timp, auditorul financiar de practică publică, cu acordul clientului, plasează acești bani într-un cont bancar purtător de dobândă într-un interval de timp rezonabil. Toate dobânzile obținute din fondurile clientului trebuie să fie creditate contului acestuia. Auditorii financiari de practică publică trebuie să țină evidența acestor conturi astfel încât să fie capabili, în orice moment, să stabilească clar tranzacțiile efectuate cu fondurile clienților, în general, și cu fondurile fiecărui client, în particular. Un extras de cont trebuie prezentat clientului cel puțin o dată pe an.
2.4. Relațiile cu alți auditori financiari profesioniști de practică publică
Extinderea operațiilor unei afaceri implică adeseori formarea de sucursale sau filiale în locuri unde auditorul financiar existent nu practică. În aceste circumstanțe, clientul sau auditorul financiar existent, după consultarea cu clientul, poate cere unui auditor financiar primitor ce practică în zona geografică respectivă să deruleze serviciile profesionale necesare pentru finalizarea angajamentului. Aria de aplicabilitate a serviciilor oferite de către auditorii financiari profesioniști de practică publică continuă să se extindă, iar nivelul cunoștințelor care sunt necesare pentru a servi publicul necesită adeseori aptitudini speciale. Deoarece este imposibil ca un auditor financiar profesionist de practică publică să acumuleze experiență în toate domeniile contabilității, anumiți auditori financiari profesioniști de practică publică au decis că nu este nici preferabil, nici de dorit să dezvolte în cadrul cabinetelor lor o gamă completă de servicii și aptitudini care pot fi cerute.
Auditorii financiari profesioniști de practică publică vor trebui să efectueze doar acele servicii pe care ei consideră că le vor îndeplini cu competență profesională. În consecință, este esențial pentru profesie și în interesul clienților lor ca astfel auditorii financiari profesioniști de practică publică să fie încurajați să obțină asistență, atunci când este cazul, de la cei care sunt competenți să o ofere. Dorințele unui client trebuie să fie esențiale în alegerea consultanților potriviți, indiferent dacă sunt implicate aptitudini speciale sau nu. În consecință, un auditor financiar profesionist de practică publică nu trebuie să încerce să restricționeze în vreun fel liberul arbitru al clientului în a alege consultanță specială și, atunci când este adecvat, să încurajeze clientul în acest sens.
Serviciile sau sfatul unui auditor financiar profesionist de practică publică cu aptitudini speciale (specializat) pot fi căutate într-una din modalitățile următoare:
a) de către client:
– în urma unei discuții și consultări cu auditorul financiar existent;
– la cererea specifică sau la recomandarea auditorului financiar existent;
– fără referire la auditorul financiar existent;
b) de către auditorul financiar existent cu respectarea îndatoririi de confidențialitate.
Auditorul financiar primitor trebuie să-și limiteze serviciile oferite la îndatoriri specifice primite prin trimitere de auditorul financiar existent sau de la client, dacă nu este cerut de către client altfel. Auditorul financiar primitor are, de asemenea, sarcina de a întreprinde demersurile necesare pentru a sprijini relația curentă a auditorului financiar existent cu clientul și nu va trebui să-și exprime dezacordul față de serviciile profesionale ale auditorului financiar existent fără să-i ofere ultimului posibilitatea să asigure toate informațiile relevante.
Un auditor financiar primitor care este rugat de către un client să preia o însărcinare, ale cărei caracteristici sunt clar distincte față de cele avute de auditorul financiar existent sau față de cele care au fost primite inițial prin trimitere de la auditorul financiar existent, sau de la client, trebuie s-o ia în considerare ca pe o cerere separată de a asigura servicii sau consultanță. Înainte de a accepta orice angajament de o asemenea natură, auditorul financiar primitor trebuie să avizeze clientul despre obligația profesională de a comunica cu auditorul financiar existent și trebuie să facă acest lucru imediat și de preferință în scris, comunicând abordarea făcută de client și natura generală a cererii, precum și să ceară toate informațiile relevante necesare, dacă există, pentru a derula sarcinile primite.
Auditorul financiar primitor va trebui să:
– se conformeze cu instrucțiunile primite de la auditorul financiar existent sau de la client, în măsura în care nu intră în conflict cu legislația în vigoare sau cu alte cerințe;
– se asigure, pe cât posibil, că, în general, auditorul financiar existent este informat asupra naturii serviciilor profesionale ce sunt desfășurate.
Atunci când doi sau mai mulți auditori financiari profesioniști de practică publică efectuează servicii profesionale în favoarea clientului, în funcție de natura serviciilor oferite, poate fi notificat numai unul dintre ei. Atunci când e cazul, auditorul financiar existent, în plus față de instrucțiunile emise referitoare la afacerea la care a fost făcută trimiterea, trebuie să mențină contactul cu auditorii financiari primitori și să coopereze cu aceștia în cazul tuturor cererilor rezonabile de asistență. Atunci când un auditor financiar profesionist, altul decât cel existent, este consultat în chestiuni ce țin de contabilitate, de audit, de raportare sau privind alte standarde sau principii referitoare la circumstanțe sau tranzacții specifice, auditorul financiar profesionist va trebui să fie atent la posibilitatea ca opinia exprimată să inducă presiuni inutile asupra judecății și obiectivității auditorului financiar.
Proprietarii unei afaceri au dreptul indestructibil de a-și alege consultanții profesioniști și de a-i schimba cu alții, după dorință. În vreme ce este esențial ca interesele legitime ale proprietarilor să fie protejate, este, de asemenea, important ca un auditor financiar profesionist de practică publică, care este rugat să înlocuiască un alt auditor financiar profesionist de practică publică, să aibă posibilitatea să se asigure de faptul că nu b#%l!^+a?există motive profesionale pentru care numirea să nu fie acceptată.
Comunicarea permite unui auditor financiar profesionist de practică publică să se asigure că toate circumstanțele în care o nouă numire este propusă sunt de o astfel de manieră încât numirea poate fi acceptată și, de asemenea, că există dorința de a se prelua angajamentul. Măsura în care un auditor financiar existent poate discuta afacerile clientului cu un auditor financiar profesionist de practică publică propus depind de:
– obținerea permisiunii clientului pentru a face acest lucru;
– cerințele legale sau etice referitoare la astfel de informări care pot fi diferite de la o țară la alta.
Auditorul financiar profesionist de practică publică propus va trebui să trateze cu cea mai strictă confidențialitate și să dea importanța cuvenită oricărei informații oferite de către auditorul financiar existent.
Comunicarea între părți servește, în consecință, la:
– protejarea unui auditor financiar profesionist de practică publică în acceptarea unui angajament în circumstanțele în care toate faptele pertinente nu sunt cunoscute;
– protejarea minorității proprietarilor afacerii care pot să nu fie complet informați despre circumstanțele în care este propusă schimbarea;
– protejarea intereselor unui auditor financiar existent atunci când schimbarea propusă ia naștere din, sau este o încercare de a influența îndeplinirea cu conștiinciozitate de către auditorul financiar existent a obligației sale de a acționa ca un profesionist independent.
Înainte de a accepta un angajament care implică servicii profesionale recurente îndeplinite până la momentul respectiv de către alt auditor financiar profesionist de practică publică, auditorul financiar profesionist de practică publică propus va trebui:
a) să se asigure de faptul că posibilul client a avizat auditorul financiar existent despre însărcinarea propusă și că și-a exprimat acordul, de preferat în scris, de a discuta afacerile clientului în întregime și liber cu auditorul financiar profesionist de practică publică propus;
b) în cazul în care este satisfăcut de răspunsul primit de la clientul potențial, va trebui să ceară permisiunea de a comunica cu auditorul financiar existent. Dacă o astfel de permisiune îi este refuzată sau dacă permisiunea de care se face referință la punctul a) de mai sus nu este acordată, auditorul financiar profesionist de practică publică propus trebuie, în absența unor circumstanțe excepționale care sunt cunoscute întru totul și în afară de cazul în care s-a obținut informația necesară despre contextul faptic prin alte mijloace, să decline angajamentul;
c) la primirea permisiunii, să ceară auditorului financiar existent, de preferat în scris:
– să furnizeze informații asupra oricăror motive profesionale care trebuie că fie cunoscute înainte de a decide dacă să accepte sau nu angajamentul, dacă există astfel de aspecte;
– să furnizeze toate detaliile necesare pentru a fi capabil să ajungă la o decizie.
Auditorul financiar existent, la primirea comunicării la care se face referire la paragraful c) anterior trebuie:
a) să răspundă, de preferat în scris, avizând dacă există orice motive profesionale pentru care auditorul financiar profesionist de practică publică propus nu ar trebui să accepte angajamentul;
b) dacă există orice motive de acest fel sau de altă natură care trebuie să fie prezentate, să se asigure că și clientul și-a dat permisiunea de a oferi detalii despre aceste informații auditorului financiar profesionist de practică publică propus. Dacă permisiunea nu este acordată, auditorul financiar existent va trebui să anunțe acest fapt auditorului financiar profesionist de practică publică propus;
c) primirea permisiunii de la client, va trebui să prezinte toate informațiile necesare auditorului financiar profesionist de practică publică propus pentru ca acesta să fie capabil să decidă dacă este cazul sau nu să accepte angajamentul și să discute liber cu auditorul financiar profesionist de practică publică propus toate problemele referitoare la angajament asupra cărora ultimul ar trebui să fie avertizat.
Dacă auditorul financiar profesionist de practică publică propus nu primește răspuns, într-un interval de timp rezonabil de la auditorul financiar existent și nu există motiv să se creadă că există circumstanțe excepționale legate de schimbarea propusă, auditorul financiar profesionist de practică publică propus va trebui să se străduiască să comunice cu auditorul financiar existent prin alte mijloace. Dacă este incapabil să obțină un rezultat satisfăcător în această direcție, auditorul financiar profesionist de practică publică propus va trebui să-i trimită o scrisoare în care să menționeze că presupune că nu există nici un motiv profesional pentru care angajamentul nu poate fi acceptat și că are intenția de a accepta.
Faptul că pot exista onorarii de plătit auditorului financiar existent nu este un motiv profesional pentru care un alt contabil profesionist de practică publică să nu accepte angajamentul. Auditorul financiar existent va trebui să transfere prompt noului contabil profesionist de practică publică toate registrele și actele clientului care sunt sau pot fi deținute după ce schimbarea de angajament a fost efectuată și va trebui să aducă la b#%l!^+a?cunoștință clientului că a procedat în consecință, în afara cazului când auditorul financiar profesionist de practică publică are dreptul legal să le păstreze.
2.5. Amenințări și măsuri de protecție privind respectarea eticii profesionale
Expertul contabil solicitat în efectuarea unei expertize contabile este obligat să fie independent față de părțile interesate în expertiză, evitând orice situație care ar presupune o lipsă de independență sau o constrângere care ar putea să-i impieteze integritatea și obiectivitatea. Independența expertului contabil trebuie să fie absolută în cazul experților contabili numiți din oficiu de către organele în drept și relativă în cazul experților contabili recomandați de părți sau în efectuarea de expertize contabile extrajudiciare. Independența absolută derivă din obligația acestuia de a ține seama de toate cazurile de incompatibilitate, abținere și recuzare prevăzute de Codul de procedura civilă și alte reglementări procedurale speciale, care sunt aceleași cu cele privind judecătorii. Independența relativă deriva doar din reglementările profesiei contabile mai restrictive decât cele din reglementarea generală.
La primirea fiecărei lucrări de expertiză contabilă expertul contabil parcurge un examen de independenta și completează declarația de independenta care însoțește lucrarea depusă la Corp în vederea efectuării auditului de calitate. Independența expertului contabil implică două componente fundamentale:
1. Independență de spirit (de drept), adică acea stare de spirit care permite emiterea unei opinii fără a fi afectat de influențe care compromit judecata profesională și care permite individului să acționeze cu integritate, să-și exercite obiectivitatea și scepticismul profesional.
2. Independență în aparență (fapt) care constă în evitarea faptelor și a situațiilor care sunt atât de importante încât o terță parte informată și rezonabilă, care cunoaște toate informațiile relevante, inclusiv măsurile de protecție aplicate, ar concluziona în mod rezonabil ca integritatea, obiectivitatea sau scepticismul profesional al firmei sau al unui membru al echipei de certificare au fost compromise.
În activitatea practica se pot manifesta un ansamblu de circumstanțe sau asocieri de circumstanțe generatoare de amenințări la adresa conformității cu principiul independenței. Natura acestora și măsurile de protecție cele mai adecvate sunt specifice fiecărei misiuni și combinațiilor pe care le generează asemănător unor modele matematice.
În funcție de natură, distingem următoarele tipuri de amenințări:
1. Amenințarea generată de interesul propriu apare atunci când profesionistul contabil sau un membru al familiei acestuia are un interes financiar sau de alt gen;
2. Amenințarea generată de autoexaminare (autocontrol) poate apărea atunci când un raționament anterior trebuie să fie reevaluat de către profesionistul contabil responsabil de acel raționament;
3. Amenințarea generată de favorizare poate apărea atunci când un profesionist contabil promovează o poziție sau o opinie până la un punct în care obiectivitatea să poată fi compromisă;
4. Amenințarea generată de familiaritate poate apărea atunci când, în virtutea unei relații strânse, un profesionist contabil simpatizează prea mult cu interesele altor părți;
5. Amenințarea generată de intimidare poate apărea atunci când un profesionist contabil poate fi împiedicat să acționeze obiectiv prin intermediul unei amenințări, reale sau presupuse.
Pentru evitarea constrângerilor cu efecte nefavorabile asupra statutului expertului contabil și imaginii profesiei contabile , se adopta măsuri de protecție ce pot fi grupate astfel:
Măsuri de protecție împotriva amenințărilor care compromit conformitatea cu principiile etice fundamentale
Tabelul 1
Este de datoria organismelor profesionale să elaboreze standarde profesionale pentru fiecare dintre activitățile de interes propriu:
– de autoexaminare (autocontrol)
– de favorizare
– de familial
– de intimidare
a) Exemple de circumstanțe care pot genera amenințări de interes propriu pentru un contabil profesionist independent includ, dar nu sunt limitate:
un interes financiar în relația firmă – client sau deținerea unui interes impreună cu un client;
dependența neadecvată față de onorariile loiale primite de la un client al certificării;
întreținerea unei relații de afaceri strânse cu un client;
preocuparea cu privire la posibilitatea pierderii unui client
potențiala angajare la un client;
onorarii neprevăzute legate de angajamente de certificare;
un împrumut către sau de la un client sau de la oricare dintre directorii sau funcționarii acestuia,
b) Exemple de circumstanțe care pol genera amenințări de autoexaminare (autocontrol) includ, dar nu sunt limitate la:
descoperirea unei erori semnificative în timpul unei reevaluări a muncii profesionistului contabil independent;
raportarea asupra operării sistemelor financiare după ce tot acea persoană a fost implicată în elaborarea sau implementarea lor;
pregătirea datelor originale utilizate pentru realizarea unor înregistrări care fac obiectul unei misiuni de certificare;
un membru al echipei de certificare care ocupă, sau a ocupat recent, funcția de director sau funcționar al clientului de certificare;
un membru al echipei de certificare care este, sau a fost recent, angajat al clientului de certificare într-o poziție in care exercită o influență directă și semnificativă asupra subiectului în cauză;
prestarea unor servicii pentru un client al certificării care afectează direct subiectul in cauză.
c) Exemple de circumstanțe care pot genera o amenințare de favorizare includ, dar nu sunt limitate la:
promovarea acțiunilor într-o entitate cotată atunci când acea entitate este un client de audit al situațiilor financiare;
apărarea unui client al certificării in cazul unor litigii sau în rezolvarea disputelor cu terțe părți.
d) Exemple de circumstanțe care pot genera o amenințare de familiarități includ, dar nu sunt limitate la : b#%l!^+a?
un membru al echipei de certificare are o rudă de gradul I sau un afin care ocupă funcția de director sau funcționar al clientului de certificare
un membru al echipei de certificare are o rudă de gradul 1 sau un afin care ca angajat al clientului, este în poziția de a exercita o influență directă și semnificativa asupra subiectului misiunii de certificare;
un fost partener al firmei ocupa funcția de director sau funcționar al clientului sau este angajat într-o poziție în care exercită o influență directă și semnificativă asupra subiectului misiunii de certificare;
acceptarea unor cadouri sau a ospitalității din partea clientului, cu excepția cazului in care valoarea acestora este nesemnificativă;
asocierea de lungă durata a unui membru important al echipei de certificare cu clientul certificării.
d) Exemple de circumstanțe care pot genera amenințarea de intimidare includ, dar nu sunt limitate la:
amenințarea înlocuirii sau a concedierii făcută de clientul certificării;
amenințarea cu litigiul;
exercitarea unei presiuni in vederea reducerii inadecvate a cantității de muncă executate pentru a reduce onorariile.
Un profesionist contabil independent va observa, de asemenea, că situațiile specifice dau naștere unor amenințări specifice la conformitatea cu unul sau mai multe principii fundamentale. Astfel de amenințări specifice, evident, nu pot fi clasificate. Fie în relații profesionale sau de afaceri, un profesionist contabil independent ar trebui să reziste tot timpul la astfel de cazuri de amenințări.
Măsurile de protecție care ar putea elimina sau reduce amenințările la un nivel acceptabil se împart în două mari categorii:
măsuri de protecție generale de profesie, legislație sau reglementări
măsuri de protecție în mediul de lucru
Profesioniștii contabili în general și cei în practica publică în special, oricare ar fi activitatea profesională pe care o efectuează, având în realitate reputație, iar reputație fără educație si etică nu există. Organismele profesionale membre IFAC au obligația să prevadă în statutele și regulamentele lor reguli cu privire la Investigația și disciplina în caz de conduită greșită, inclusiv pentru abaterile de la standardele profesionale.
Conduita greșită include:
activitățile cu caracter penal;
acțiunile sau inacțiunile celor pot periclita profesia contabilă
abaterile de la standardele profesii nule
neglijența profesională gravă
un număr de cazuri de neglijențe mai puțin importante care, cumulate, pot indica nepotrivirea de a exercita drepturi de practică
activitatea necorespunzătoare.
Organismele profesionale membre IFAC trebuie să elaboreze un regim eficient de investigare și disciplinar care să permită ca cei care judecă să impună o serie de penalizări cum ar ti sancțiunile ca:
mustrarea
pierderea serviciului
restricționarea drepturilor de practică
amenda (plata costurilor)
pierderea titlului profesiei sau retragerea autorizării
excluderea din organismul profesional
Organismele profesionale trebuie sa informeze flecare membru în parte în legătură cu toate prevederile Codului etic, standardelor profesionale, regulilor și reglementărilor, și cu consecințele neconformării. Organismele profesionale trebuie să asigure resursele financiare necesare care să permită efectuarea la timp a acțiunilor de investigare și disciplinare. De asemenea, organismele profesionale trebuie să elaboreze și să mențină un proces de examinare independentă a plângerilor clienților sau altor părți în cazurile în care s-a decis, ca urmare a investigației, că problema în cauză nu va fi deferită unei instanțe disciplinare.
Nici o persoană care este membră a comitetului de investigare sau a instanței de judecată nu trebuie să servească în același timp sau în legătură cu același client. Instanța de judecată trebuie să-și dovedească independența, trebuie evitată influența altor structuri ale organismului profesional în activitatea instanței de judecată, luarea deciziilor sau impunerea sancțiunilor. Numai o instanță de apel poate modifica sau retrage o decizie a instanței de judecată.
2.7. Rolul contabilului în întreprinderea modernă
Profesiunea de economist contabil și contabilitatea ocupă de multă vreme o b#%l!^+a?responsabilitate majoră în procesul angajării capitalului. Profitabilitatea unei faceri, credibilitatea partenerului și bonitatea întreprinderii sunt legitimate prin calculele contabilității. Datorită acestui limbaj formalizat de comunicare, în lumea afacerilor s-a produs o mutație esențială: trecerea de la empirism la rigoare, de la aprecieri arbitrare la adevărul economic și la imaginea fidelă.
După incursiunea întreprinsă în lumea afacerilor și asperitățile ei, constatăm serioase preocupări pe linia „normalizării” comportamentului contabil. Arbitru al disputei desfășurate între diferiți utilizatori prezenți pe piața informației, economistul trebuie să exprime într-un limbaj formalizat, adevărul economic. Comanda socială reclamă informații reale, inteligibile, pertinente, neutre, evident la un cost rezonabil. Realizarea unui corp curent de norme nu se poate realiza decât prin punerea în valoare a energiilor profesioniștilor contabili organizați pentru ca vocea lor să poată fi auzită de mediul economic de afaceri și de mediul social.
Rolul școlii este de crea buni contabili, însă valorile nu se opresc la nivelul unei pregătiri universitare. Perfecționarea continuă este cerința unei bune stăpâniri a fenomenului contabil în toată splendoarea lui. Expertul profesionist contabil este care a avut, are și va avea întotdeauna un cuvânt de spus în demersurile normalizării și armonizării contabilității.
Pe de altă parte, nu trebuie neglijat rolul contabilului în „organizarea întreprinderilor moderne, deoarece lui îi sunt încredințate spre dirijare și armonizare cifrele privind mișcarea mijloacelor și resurselor unei întreprinderi, care ordonate pe anumite categorii, după o schemă bine stabilită, pot demonstra la un moment dat situația – oricât de complexă – a unei întreprinderi.”
Profesia contabilă trebuie să-și îndrepte mai mult atenția spre eficiența și monitorizarea riscurilor, neignorând însă latura formală, aceasta în condiții de independență, confidențialitate și transparență profesională. Rolul contabililor a evoluat o dată cu evoluția contabilității, de la tehnică de înregistrare a schimburilor comerciale, până la mijloc de control, element probatoriu și miză socială. De-a lungul timpului, delegarea atribuțiilor privind producerea informațiilor pe care le oferă contabilitatea a creat premisele apariției unei profesiuni contabile de sine stătătoare, cu o importanță tot mai mare și având drept scop legitimarea informațiilor degajate de întreprinderi.
Profesiunile liberale (sau libere) trebuie înțelese ca profesiuni independente, noncomerciale,străine de orice spirit speculativ, constituite în ordine, corpuri, companii sau camere, cu componențe de autoreglementare și disciplinare, recunoscute social prin promovarea unor norme proprii de executare a misiunilor ce le sunt date în responsabilitate, dar și a unor norme de etică și deontolgie profesională.
Organizarea profesiunii contabile este legată, în mod organic de sistemul contabil pe care îl are drept referință, sistem care, în majoritatea cazurilor, este un sistem național. Factorii și demersul istoric care au condus la configurarea actualelor sisteme contabile naționale au influențat, în mod decisiv, formarea și dezvoltarea profesiunii contabile.
Lecția de istorie a contabilității ne arată cum s-au format și s-au dezvoltat două culturi contabile diferite, unii autori le numesc rivale, sistemele contabile anglo-saxone și sistemele contabile europene continentale. Studiul conjuncturilor în care au apărut ne poate oferi răspunsuri la o serie de întrebări referitoare la problemele de armonizare și internaționalizare a contabilității zilelor noastre. Este legic și logic faptul că apariția și dezvoltarea profesiunii contabile , în diferite forme de organizare, a urmat drumul parcurs de sistemele contabile, încercând să răspundă solicitărilor acestor sisteme vizavi de cerințele de informare ale utilizatorilor informațiilor financiare. De asemenea, este tot atât de adevărat că această profesiune influențează, la rândul ei, instituțiile și sistemele de contabilitate. Factorii care au influențat apariția diferitelor sisteme de contabilitate, precum și sistemele contabile înseși, au influențat în mod decisiv și formele de organizare ale profesiunii contabile.
Întreprinderea modernă își va desfășura activitatea într-un mediu global informatizat. Sistemul informațional contabil al întreprinderii, definit ca setul de resurse umane și de capital dintr-o organizație care se ocupă cu pregătirea informațiilor contabile și, de asemenea, de informațiile obținute prin colectarea și prelucrarea tranzacțiilor economice, va deveni tot mai informatizat și se va baza un sistem informatic cu o pondere în continuă creștere. Utilizarea principalelor tehnologii informaționale, precum INTERNET-ul și diversele sale aplicații (Intranet, Extranet, poșta electronică, e_marketingul, comerțul electronic ș.a), recunoașterea optică a caracterelor, utilizarea bancomatelor, întâlnirile virtuale conduc întreprinderile spre modernitate. Pentru profesiunea contabilă, dobândirea unei competențe în acord cu aceste tehnologi constituie un imperativ.
Tehnologiile informaționale joacă un rol vital în realizarea activității tuturor organizațiilor, orientate atât spre obținerea de profit cât și spre activități non-profit. b#%l!^+a?Profesioniștii contabili trebuie să utilizeze pe scară largă variatele tipuri ale tehnologiilor informaționale. Ei trebuie să joace un rol activ de organizarea, avizarea și evaluarea procedurilor de adaptare, dezvoltare și utilizare a tehnologiilor informaționale de către organizații de toate tipurile și mărimile. Societatea contemporană așteaptă ca profesioniștii contabili să dobândească nivelul cerut de competență, pentru a efectua aceste servicii așa cum am mai arătat, profesiunea contabilă are o arie diversă de acțiune, profesioniștii activând în industrie și comerț, ca liber-profesioniști sau în sectorul public. În această arie, ei își asumă diferite roluri, precum acela de manager financiar, de membru al echipei care configurează sistemul de producere a informațiilor financiare, auditor intern, auditor extern sau expert contabil.
Tehnologiile informaționale afectează modurile în care organizațiile sunt structurate, conduse și își desfășoară activitatea și, ca urmare, sunt în măsură să schimbe natura și aspectul financiar al activității profesioniștilor contabili. Tehnologiile informaționale modifică mediul competitiv la care participă, printre alții, și, profesioniștii contabili, și de aceea ei sunt chemați să participe la procesele de creare a informațiilor și de stabilire a arhitecturii sistemului informațional. Ei trebuie, de asemenea, să participe la conducerea, controlul și evaluarea acestui sistem.
Pentru a face față schimbărilor și pentru a obține beneficii de pe urma oportunităților create, dobândirea competenței în domeniul tehnologiilor informaționale nu trebuie neglijată. Cerințele de pregătire a profesioniștilor contabili vor trebui să acopere toate aspectele privind tehnologiile informaționale. Mai mult decât atât, condițiile de acces la profesiunea contabilă trebuie să cuprindă și asemenea competențe. Programele de formare continuă nu pot să prevadă menținerea competenței profesionale în absența perfecționării în domeniul tehnologiilor informaționale. Și, în sfârșit, pentru a-și putea menține competența, profesioniștii contabili trebuie să se perfecționeze cu aceeași „viteză”, ca cea a dezvoltării tehnologiilor informaționale.
Deontologia contabilă exprimă ansamblul regulilor și uzanțelor care reglementează raporturile dintre profesionistul contabil, producător al informației contabile și utilizatorul acesteia. Prin comportament deontologic, profesionistul contabil trebuie să-și impună o manieră de lucru compatibilă cu buna reputație a profesiunii, evitând orice activitate care poate aduce atingere acestei reputații.
Realitatea economică contemporană, aflată într-o perpetuă transformare, are ca singură constantă schimbarea însăși. Într-o lume a modificărilor spectaculoase în timp relativ scurt, contabilitatea – ca limbaj al afacerilor – trebuie să se adapteze noilor cerințe ale peisajului internațional. Deciziile financiare sunt luate zilnic de indivizi care se bazează direct sau indirect pe acuratețea și relevanța informațiilor contabile. Dacă aceste informații se dovedesc însă neconforme cu evenimentele economice pe baza cărora au fost generate sau sunt greșit înțelese, rezultatul deciziilor va fi departe de nivelul scontat.
Rezolvarea acestei paradigme constituie preocuparea actuală esențială a profesiei contabile. Să ne imaginăm o singură oră în care contabilitatea și implicit ideea de ordine și prevedere ar fi abandonate total în plan economic. Haosul, declinul și falimentul reprezintă sancțiunea pe care legile „naturale” ale economiei le-ar aplica. O decizie neinspirată în strategia întreprinderii, o singură tranzacție efectuată imprudent în acest interval, pot arunca societatea din zona profitabilă în cea a pierderilor sau a unui risc imprudent. Aceasta nu înseamnă că, contabilitatea elimină integral riscul, dar în mod evident, îl poate diminua, iar uneori chiar anticipa. Faptul că unul din cei mai bogați oameni din lume, celebrul miliardar Bill Gates, proprietarul Microsoft Corporation a fost la originile lui…contabil, ne spune ceva. Deși a pierdut aproape 1/5 din propria avere în anul 2001, respectiv 11 miliarde USD, „nefericitul” posedă încă o avere mai mare decât PIB-ul României.
În fața unor asemenea paradoxuri și performanțe, e greu să știi cum să reacționezi. Să-l compătimești pentru ceea ce a pierdut sau să-l invidiezi pentru ceea ce ia rămas. „În a șaptea zi a săptămânii, în loc să se odihnească, Dumnezeu a creat…contabilul. Apropriindu-se de el, l-a binecuvântat și ia spus: fii sănătos și prolific, înmulțește-te, domină industria, comerțul, afacerile și tot ceea ce se mișcă pe fața pământului…”. De un sarcasm evident, gânditorul francez Michel Barba, ne reamintește, într-o formă inedită, un mare adevăr: în drumul către progres și civilizație, societatea umană nu poate ocoli ideea de ordine, disciplină și prevedere în plan economic.
Contabilitatea este un limbaj economic, deoarece reflectă printr-o construcție specifică realitatea economică, utilizând un vocabular propriu, inteligibil pentru membrii grupului căruia i se adresează. Ea concurează cu succes la statutul de limbaj universal al afacerilor, vocația sa internațională inducând, pe lângă fenomenele de normalizare și armonizare, procesul de dată recentă numit convergența standardelor contabile. Pe de altă parte, construcția socială a sistemelor contabile naționale, reclamă, în același timp, existența unor reguli contabile care să conserve culturile contabile naționale.
Acestea sunt doar câteva aspecte care configurează rolul jucat de profesioniștii contabili pe scena multor spectacole ce reprezintă premiere contabile. Acești „preoți ai b#%l!^+a?ritualului contabil” sunt chemați să contribuie semnificativ la crearea unui climat de încredere între diferiții protagoniști ai lumii afacerilor și să ofere asigurări care să crească încrederea în informațiile financiare.
În anii de tranziție, începând din 1990, reglementările legale care au vizat în mod direct sau măcar tangent problemele legate de contabilitate și de profesioniștii contabili, au cunoscut mai multe modificări și completări, astfel încât constatăm tendința de armonizare a reglementărilor naționale cu reglementările internaționale în materie. Totuși, mai există multe puncte de referință care ne conduc la concluzia că, nu în toate cazurile, eforturile de armonizare au dat rezultatele așteptate. Modificarea periodică a prevederilor legale privind organizarea și conducerea contabilității, precum și acelor privind activitatea profesioniștilor contabili, stau dovadă în acest sens.
Trebuie să recunoaștem, de asemenea, că în mediul de afaceri românesc funcționează încă unii operatori economici, ai căror reprezentanți au dobândit un nivel educațional necesar care să susțină și să accepte reformele în domeniul contabil. Din acest punct de vedere, există, încă, în mediul economic românesc, destule persoane care nu stăpânesc noțiunile elementare ale „limbajului afacerilor”, așa cum mai este denumită contabilitatea. Problemele de fond, se află, însă, și în interiorul profesiunii contabile. Imperfecțiunile existente solicită măsuri serioase de remediere a acestora, pentru a pregăti profesioniștii contabili, cu privire la provocările pe care le au de depășit în perioada următoare.
Contabilitatea nu a luat naștere, și mai ales, nu a evoluat decât în condițiile în care raritatea resurselor a impus o eficientizare tot mai mare a alocării acestora în vederea satisfacerii necesităților alternative ale oamenilor și, în perioada modernă, ca urmare a unor necesități crescânde de informare în vederea luării celor mai bune decizii sau, așa cum s-a intuit de peste cinci sute de ani, cel puțin pentru a evalua impactul luării deciziilor: ”Conturile nu sunt altceva decât exprimarea în scris a ordinii afacerii pe care un negustor o are în afacerea sa și va știi exact dacă afacerea merge bine sau nu”.
De puțin timp, se încearcă o schimbare a opticii conform căreia contabilitatea s-a dezvoltat ca răspuns la practică, în favoarea încercărilor de anticipare a nevoilor de informare contabilă și, implicit, a tehnicilor și instrumentelor contabile care trebuie dezvoltate în perspectivă. Pornind de la această necesitate (o altă necesitate!) se poate observa o schimbare a modului de abordare a contabilității, încercându-se crearea științifică de noi tehnici contabile pornind de la necesități viitoare, care, datorită naturii comportamentului socio-economic uman (care este impredictibil și pe termen scurt, nu numai pe termen lung), pot fi destul de abstracte, uneori chiar utopice.
Pentru toată lumea de astăzi, contabilitatea este o activitate practică desfășurată de profesioniștii care au rolul de a furniza informații utile pentru luarea deciziilor la nivelul organizațiilor. Însă, mai puțini știu că practica reprezentării contabile a tranzacțiilor economice are o istorie multimilenară și este izvorâtă din nevoia omului de a-și construi mediul economic. Cu timpul, această practică a devenit apanajul unor oameni specializați, care posedă anumite cunoștințe pentru exercitarea profesiei lor. Altfel spus, a apărut contabilitatea, în sensul modern al cuvântului, practicată astăzi de contabili care activează în organisme profesionale constituite la nivel național și internațional, iar disciplina contabilității este un domeniu științific care se studiază în universități și oferă un câmp de cercetare oamenilor de știință.
Contabilitatea este o formă de reprezentare a unei organizații (o întreprindere de producție, o bancă, o asociație caritabilă, o școală publică etc.). „Arta” acestei reprezentări se practică de către persoane abilitate, profesioniștii contabili, care au o pregătire (universitară) adecvată. În acest sens vorbim de contabilitate ca de o „o tehnică de gestiune” care permite sesizarea (prin întocmirea documentelor primare), colectarea, prelucrarea și analiza informației privind tranzacțiile și evenimentele unei organizații.
Treptat odată cu noile provocări la care trebuie să răspundă contabilitatea, s-a conturat un nou tip de profesionist contabil. O încercare de a schița un portret robot al acestuia trebuie să surprindă, în primul rând, capacitatea acestuia de a pune în valoare credibilitate și comparabilitate informațiilor contabile pe care le-a pregătit sau asistat pentru a fi pregătite.
Un bun profesionist în zilele noastre știe ce înseamnă reforma contabilă românească cu toate hățișurile ei, învață să înțeleagă și să aplice Standardele Internaționale de Raportare Financiară, este conștient de importanța și amplitudinea aplicării raționamentului profesional, consiliază manageriatul întreprinderii în crearea politicilor contabile, se supune codului de etică profesională și este conștient de limitele judecăților sale. Se formează în permanență și activează în cadrul unui organism profesional. Profesionistul de succes este tânăr sau vârstnic, bărbat sau femeie? Răspunsul este: competența este cea care primează. b#%l!^+a?
Un profesionist contabil trebuie să fie sincer și corect în realizarea serviciilor profesionale. El trebuie să fie imparțial și nu trebuie să admită prejudecăți sau abateri, conflicte de interese sau influențarea sa de către alții în privința încălcării obiectivității. În același timp el are datoria permanentă de a-și menține cunoștințele profesionale și aptitudinile la nivelul cerut, pentru se asigura că un client este beneficiarul unui serviciu profesional competent, bazat pe ultimele evoluții din domeniul practicii, legislației și tehnicii. Să nu uităm însă că profesionistul contabil trebuie să respecte confidențialitatea informațiilor dobândite în timpul îndeplinirii serviciilor profesionale și nu trebuie să utilizeze sau să divulge aceste informații fără autorizare clară și expresă sau numai dacă există un drept legal sau profesional sau datoria de a face acest lucru. Un profesionist contabil trebuie să-și îndeplinească sarcinile profesionale în conformitate cu normele tehnice și profesionale relevante. Profesioniștii contabili au datoria de a executa cu grijă și abilitate instrucțiunile clientului, în măsura în care sunt compatibile cu cerințele de integritate, obiectivitate și în cazul liber-profesioniștilor contabili, cu independența. În plus, ei trebuie să se conformeze normelor profesionale și tehnice emise de: I.A.S.B., I.F.A.C., M.F.P., C.E.C.C.A.R. și Camera Auditorilor Financiari.
Dincolo de orice diferențe firești în nuanțarea sau formularea ideilor și, implicit, în stilul de exprimare, trebuie să ne unească esențial adevăruri fundamentale și elemente de strategie comună.
Dintre acestea, în opinia mai multor autori, trei merită a fi reținute în mod special:
• Prin natura și obiectivele ei, profesia contabilă deține o mare responsabilitate în universul complex al afacerilor. O contabilitate riguroasă este esențială pentru angajarea eficientă a capitalului și implicit pentru credibilitatea pe care trebuie clădită orice afacere. În consecință, o contabilitate performantă se autoimpune în praxis-ul economic prin relevanța ofertei sale informaționale. Acesta este premisa fundamentală pentru perceperea corectă a dimensiunilor profesiei noastre.
• „Profesiunea contabilă are pe alte meridiane un statut bine definit, o anumită „bonitate bucurându-se de mai multă considerație în plan social. Firesc, prin efort, vocație, competență și probitate profesională va trebui să dobândim locul pe care-l merităm cu adevărat. Existența unei profesii se afirmă, nu se discută. Utilizarea unui limbaj coerent și inteligibil, evitarea „dadaismului în știință”, arta comunicării și a dialogului cu „restul lumii” ne vor ajuta să fim înțeleși într-o altă manieră, să progresăm în această direcție. Deviza noastră este „Economistul contabil nu trebuie să fie numai contabil” sau să știe numai că Debit = Credit. Cultura generală și de specialitate, realizată prin procesul unei instrucții și educații permanente, modifică esențial statutul profesiei noastre.
Economistul nu mai poate fi un simplu și docil executant al unor operații de rutină. Comanda socială impun specialistul de performanță, dinamic și creativ în gândire, mobil și eficient în acțiunile sale.
• Recunoaștem sau nu, profesia noastră nu este iubită, fapt pentru care și imaginea ei se află uneori în suferință. Printr-un demers specific, contabilitatea se adresează cu prioritate laturii mercantile și reci din existența noastră, respectiv, afacerea și într-o mică măsură, emoționalului, laturii afective.
Capitolul 3. Standarde internaționale ale profesiei contabile
3.1. Standarde Internaționale de Etică
Standarde Internaționale de Educație
Consiliul pentru Standarde Internaționale de Educație Contabilă al IFAC elaborează standarde internaționale de educație pentru cotabilii profesioniști care prevăd referințele pentru educația contabilă.
IFAC emite trei tipuri de documente:
Standarde Internaționale de Educație pentru Profesioniștii Contabili (IES);
Îndrumările Internaționale de Educație pentru Profesioniștii Contabili (IEG);
Documentele Internaționale de Educație pentru Profesioniștii Contabili (IEP).
Raportul între cele trei tipuri de documente este următorul: Standardele sunt mai autorizate decât Îndrumările, iar acestea din urmă sunt mai autorizate decât Documentele.
Până în prezent, IFAC a emis opt Standarde Internaționale de Educație pentru Profesioniștii Contabili (IES-uri):
IES 1 “Cerințe de intrare într-un program de educație contabilă profesionistă”;
IES 2 “Conținutul programelor de educație profesională”;
IES 3 “Aptitudini profesionale”;
IES 4 “Valori profesionale, etică și atitudini”;
IES 5 “Cerințe de experiență practică”;
IES 6 “Evaluarea capacităților profesionale și competenței”;
IES 7 “Dezvoltarea profesională continuă”;
IES 8 “Cerințe privind competența profesioniștilor contabili din domeniul auditului”.
Standarde Internaționale de Calitate
Controlul calității este abordat la trei niveluri:
La nivelul misiunii –control intern;
La nivelul cabinetului (firmei) – control intern;
La nivelul organismului profesional – control extern.
Sistemul de control al calității la nivelul cabinetului ( firmei) trebuie să includă politici și proceduri care să se refere la fiecare dintre elementele următoare;
Responsabilitățile conducerii pentru calitatea din interiorul cabinetului (firmei) constau în:
Stabilirea de politici și proceduri al căror scop este de a promova o cultură internă bazată pe recunoașterea faptului că în realizarea misiunilor calitatea este esențială;
Stabilirea structurilor sau persoanelor care își asumă responsabilitatea finală pentru sistemul de control al calității în cadrul firmei;
Persoanele care au atribuții cu privire la sistemul de control al calității în cadrul firmei trebuie să dețină experiență și capacități suficiente și adecvate, precum și autoritatea necesară.
Cerințele etice constau în stabilirea de politici și proceduri care să-i ofere firmei asigurarea rezonabilă că firma și personalul acesteia respectă cerințele etice relevante: integritatea, obiectivitatea, competența profesională, confidențialitatea, profesionalismul și independența.
Acceptarea și continuarea relației cu clienții și misiuni specifice presupun:
Stabilirea de politici și proceduri pentru acceptarea clienților;
Stabilirea de politici și proceduri pentru continuarea relațiilor cu clienții și pentru retragerea din misiune sau din relațiile cu clienții.
Resursele umane se referă la:
Stabilirea de politici și proceduri pentru a oferi asigurarea rezonabilă că firma deține suficient personal cu capacitățile și competențele necesare, care se referă la. Recrutarea personalului, evaluarea performanței, capacitățile, competența, b#%l!^+a?dezvoltarea carierei, promovarea, stimulentele etc;
Stabilirea echipelor pe misiuni.
Realizarea misiunilor presupune stabilirea de politici și proceduri pentru:
Asigurarea realizării misiunilor în conformitate cu standardele profesionale și cu cerințele legale;
Modul de acordarea consultațiilor;
Modul de soluționare a divergențelor de opinii în cadrul echipei misiunii sau dintre echipă și celelalte structuri ale firmei;
Examinarea independentă a controlului de calitate;
Documentarea misiunilor.
Monitorizarea presupune stabilirea de politici și proceduri pentru:
Asigurarea rezonabilă că politicile și procedurile cu privire la sistemul de control al calității sunt: relevante, adecvate,funcționează eficient și sunt respectate în practică;
Analiza și evaluarea continuă a sistemului de control al calității;
Inspecția periodică a unor misiuni deja încheiate.
Pentru misiunile de audit și servicii conexe, IFAC a emis Standardul Internațional de Audit (ISA) 220 și Standardul Internațional de Contol al Calității (ISQC) nr.1.
Obligația membrilor IFAC cu privire la asigurarea calității se referă la:
Existența unui program obligatoriu de examinare și asigurare a calității;
Depunerea celor mai susținute eforturi pentru încurajarea celor responsabili să implementeze prevederile Standardelor Internaționale de Calitate, atunci când Guvernul sau alți reglementatori au atribuții pe linia calității serviciilor contabile.
Standarde Internaționale de Etică
Consiliul pentru Standarde de Etică pentru Contabili (IESBA) din cadrul IFAC a emis Codul etic al profesioniștilor contabili care cuprinde standarde de înaltă calitate, precum și alte prevederi pentru profesioniștii contabili din întreaga lume.
Codul etic IFAC stabilește principiile fundamentale ale eticii profesionale pentru profesioniștii contabili și furnizează un cadru conceptual și îndrumări pentru aplicarea acestor principii.
Obligațiile organismelor profesionale membre IFAC se referă la următoarele:
Organismele membre nu trebuie să aplice standarde mai puțin stringente decât cele stipulate în Codul etic IFAC;
Acolo unde responsabilitățile elaborării codurilor naționale de etică revin terților, organismele membre trebuie să urmărească convergența codului național cu codul IFAC, depunând cele mai susținute eforturi pentru ai convinge pe cei responsabili cu elaborarea codurilor naționale să încorporeze Codul IFAC.
În România, Codul etic IFAC a fost adoptat, cu unele mici modificări, drept Cod etic național al profesioniștilor contabili, încă din 2002.
Standarde Internaționale de Contabilitate
IFAC, prin Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSASB), emite Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS), iar Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) emite Standarde Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).
Obligațiile organismelor membre IFAC în legătură cu standardele internaționale de contabilitate se referă în principal la depunerea celor mai susținute eforturi pentru:
Încorporarea cerințelor IPSAS – urilor în cerințele naționale de contabilitate pentru sectorul public sau, acolo unde responsabilitatea elaborării cerințelor naționale de contabilitate pentru sectorul public revine guvernelor sau altor terți, convingerea acelor responsabili să se conformeze IPSAS – urilor;
Asistență la implementarea IPSAS – urilor sau a standardelor naționale de contabilitate pentru sectorul public care încorporează IPSAS – urile;
Conformarea sau convergența standardelor naționale cu IFRS – urile;
Asistența la implementarea IFRS – urilor sau a standardelor naționale care încorporează IFRS – urile.
Standarde Internaționale de Audit
IFAC, prin Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurări(IAASB), emite următoarele categorii de standarde:
Standardele Internaționale de Audit (ISA);
Standardele Internaționale pentru Misiunile de Examinare (ISRE);
Standardele Internaționale pentru Misiunile de Certificare (ISAE);
Standardele Internaționale pentru Serviciile Conexe (ISRS).
IAASB emite, de asemenea, Declarații aferente de practică, norme metodologice și îndrumări pentru profesioniștii contabili.
Obligațiile organismelor membre IFAC în legătură cu aceste standarde și alte documente se referă la depunerea celor mai susținute eforturi pentru:
Încorporarea standardelor internaționale și a celorlalte documente emise de IAASB în standardele naționale, sau, acolo unde responsabilitatea emiterii standardelor b#%l!^+a?naționale revine terților, convingerea acestora să încorporeze în standardele naționale standardele și celelalte documente emise de IAASB.
Asistarea la implementarea standardelor internaționale sau a standardelor naționale care încorporează standardele internaționale;
Implementarea unui proces care să furnizeze membrilor la timp traducerea corectă și completă a standardelor internaționale și a celorlalte documente emise de IAASB.
3.2. Reglementări la nivelul Uniunii Europene
În cadrul Uniunii Europene, procesul de reglementare este rezultatul conlucrării între Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European. Comisia Europeanã are ca misiune promovarea interesului general al Uniunii Europene. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Comisia participã la procesul decizional prin prezentarea de propuneri pentru legislația europeanã și prin supravegherea punerii corecte în aplicare a tratatelor și a legislației europene. Pe de altă parte, Consiliul Uniunii Europene, ca organism principal de decizie al Uniunii Europene, examineazã propunerile legislative ale Comisiei Europene și le adoptã cu sau fără modificări. Consiliul legiferează, în mod normal, împreună cu Parlamentul European, care este un participant activ în cadrul acestui proces legislativ.
Principalele instrumente legislative aflate la dispoziția Uniunii Europene sunt următoarele:
– regulamentele – sunt aplicabile în mod direct și obligatoriu în toate statele-membre, fără necesitatea unui act de transpunere pe plan național;
– directivele – au caracter obligatoriu în ceea ce privește rezultatul care trebuie atins la nivel economic, juridic sau social, însă forma și mijloacele de transpunere a directivei rămân la latitudinea statelor-membre;
– deciziile – sunt obligatorii în toate elementele lor; destinatarii unei decizii pot fi state membre, persoane fizice sau persoane juridice ;
– recomandãrile și avizele – nu au caracter obligatoriu, dar pot furniza indicații cu privire la interpretarea și conținutul dreptului comunitar.
Actele legislative emise de-a lungul timpului în Uniunea Europeană cu privire la profesia contabilă (în general) și aspecte de etică în această profesie (în particular) sunt numeroase și variate, reflectând interesul crescut acordat acestui domeniu.
În această direcție, au fost publicate:
– Cartea Verde a Comisiei Europene din 13 octombrie 2010. Politica de audit: lecțiile crizei
– Cartea Verde a Comisiei din 24 iulie 1996. Rolul, poziția și rãspunderea auditului statutar în cadrul Uniunii Europene
De asemenea, s-au publicat decizii:
– Decizia Comisiei din 29 iulie 2008 privind o perioadã de tranziție pentru activitățile de audit ale auditorilor și entităților de audit din anumite țări terțe;
– Decizia Comisiei din 14 decembrie 2005 de instituire a unui grup de experți pentru consilierea Comisiei și facilitarea cooperãrii între sistemele publice de supraveghere a auditorilor legali și a cabinetelor de audit;
Comisia Europeanã și-a fãcut cunoscute și unele recomandări, comunicări și opinii:
– Recomandarea Comisiei din 5 iunie 2008 privind limitarea răspunderii civile a auditorilor legali și a societăților de audit;
– Recomandarea Comisiei din 6 mai 2008 privind asigurarea calității externe pentru auditorii legali și firmele de audit care auditează entități de interes public;
– Recomandarea Comisiei din 16 mai 2002 – Independența auditorilor statutari în UE: Un set de principii fundamentale;
– Recomandarea Comisiei din 15 noiembrie 2000 privind asigurarea calității pentru auditul statutar în Uniunea Europeană: cerințe minime;
– Comunicare de la Comisie către Consiliul și Parlamentul European din 21 mai 2003. Consolidarea auditului statutar în UE;
– Comunicare de la Comisie din 8 mai 1998 privind auditul statutar în Uniunea Europeană: calea de urmat;
– Opinia Comisiei Economice și Sociale din 28 aprilie 1997 privind „Cartea verde – Rolul, poziția și răspunderea auditului statutar în cadrul Uniunii Europene”
Pentru asigurarea completitudinii au fost propuse și elaborate directive relevante pentru audit:
– Propunerea unei Directive a Parlamentului European și a Consiliului din 22 decembrie 2006 pentru modificarea Directivei 2006/43/CE privind auditul statutar al conturilor anuale și al conturilor consolidate, în ceea ce privește puterile de implementare oferite Comisiei;
– Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006, privind auditul statutar al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului; b#%l!^+a?
– Propunerea unei Directive a Parlamentului European și a Consiliului din 16 martie 2004 privind auditul statutar al conturilor anuale și al conturilor consolidate de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului;
Recomandarea Comisiei din 16 mai 2002 menționează obiectivitatea, integritatea și independența drept cele mai importante principii pe care auditorul trebuie să le respecte în emiterea opiniei de audit. Obiectivitatea (ca expresie a unei atitudini interioare) nu poate fi verificată din exterior, iar integritatea nu poate fi evaluată în avans. În plus, auditorul financiar este cel care poartă răspunderea ca cerința independenței să fie respectată. Potrivit recomandării mai sus-menționate, independența este modalitatea principală a profesiei de a demonstra publicului și autorităților de reglementare că auditorii statutari și firmele de audit își îndeplinesc sarcinile la un nivel care respectă principii etice stabilite, în particular acelea de integritate și obiectivitate.
Conform Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul statutar al conturilor anuale și al conturilor consolidate, pe lângă integritate, obiectivitate și independență, auditorii financiari ar trebui să se caracterizeze prin competență profesională și atenție cuvenită și, în plus, ar fi datori sã respecte confidențialitatea privind entitatea auditată. La stabilirea acestor principii esențiale pentru profesionistul în domeniul auditului, interesul public se află în prim plan, fiind amintit adeseori în prevederile legislației europene.
Capitolul al II-lea al Directivei 2006/43/ CE conþine prevederi referitoare la accesul la profesie, formarea continuă a auditorilor și autorizarea auditorilor statutari din alte state membre. Deoarece credibilitatea auditorului statutar este esențială, numai persoanele fizice sau firmele cu o bună reputație pot fi autorizate de autoritățile competente ale unui stat membru. În plus, o persoană fizică poate fi autorizată să efectueze un audit statutar numai după ce a atins un nivel de admitere la universitate sau un nivel echivalent, apoi a urmat un curs de instruire teoretică, a efectuat un stagiu de pregătire practică și a promovat un examen de competență profesională la încheierea cursurilor universitare sau de nivel echivalent, organizat sau recunoscut de statul membru în cauză.
De asemenea, este prevăzut și un stagiu de pregătire practică de cel puțin trei ani, dintre care cel puțin doi ani se desfășoară pe lângă un auditor statutar sau o firmă de audit autorizată în orice stat membru. Prin excepție de la prevederea referitoare la pregătirea teoretică, pot fi autorizate și persoanele care au fost angajate timp de 15 ani în activități profesionale care le-au permis să dobândească suficientă experiență în domeniile financiar, juridic și contabil și au promovat examenul de competență profesională menționat sau persoanele care au o experiență profesională relevantă de 7 ani, au efectuat stagiul de pregătire practică și au promovat examenul de competență profesională.
3.3. Reglementări la nivelul Statelor Unite ale Americii
În Statele Unite ale Americii, auditul financiar a fost marcat în primul rând de American Institute of Certified Public Accountants (AICPA), înființat în anul 1887. În urma colapsului burselor nordamericane în anul 1929, care a fost declanșat în parte și de deficienþele privind obligațiile de raportare financiară ale firmelor cotate, AICPA a înființat, în colaborare cu Bursa de Valori din New York, un comitet responsabil cu dezvoltarea de măsuri pentru a corecta aceastã situație. Drept consecință, au fost emise normele privind prima înregistrare și cotarea titlurilor de valoare (Securities Act 1933 – SA) și cele privind comercializarea titlurilor de valoare (Securities Exchange Act 1934 – SEA) (Müller K., 2006). În aproximativ aceea și perioadă a fost înființat, de către Congresul Statelor Unite ale Americii, Securities and Exchange Comission (SEC), ca autoritate independentă de supraveghere a bursei de valori.
Anul 2002 a reprezentat un alt moment semnificativ în evoluția reglementărilor relevante pentru auditori. Ca reacție la diverse scandaluri în domeniul financiar- contabil, în special ca urmare a cazului Enron, la 30.07.2002 a fost emis Sarbanes-Oxley Act of 2002 (SOA). Obiectivul acestei inițiative legislative a fost de a contracara cauzele scandalurilor contabile prin implicare în autoreglementarea auditorilor și guvernanța corporativă a companiilor cotate la Bursa de Valori din New York. Aria de aplicare a SOA cuprinde toți emitenții de titluri de valoare care se supun prevederilor SA și SEA, precum și auditorii acestora. Relevant în acest context este și Independence Standards Board (ISB), înființat în mai 1997 cu scopul de a dezvolta un cadru conceptual pentru a transpune într-un mod unitar standardele disparate ale SEC. Un alt comitet, înființat tot drept comitet subordonat SEC și supravegheat de acesta este așa-numitul Public Company Accounting Oversight Board (PCAOB).
Majoritatea principiilor fundamentale se regăsesc în Codul de Conduită Profesională emis de AICPA. Acesta este alcătuit din douã părți: principiile și regulile. Principiile oferă cadrul general pentru reguli, care guvernează performanța serviciilor profesionale prestate de membrii AICPA. Codul de Conduită Profesională este destinat tuturor membrilor din practica publică, din industrie, din guvern și din educație. Principiile menționate în Cod b#%l!^+a?exprimă recunoașterea de către profesie a responsabilităților față de public, clienți și colegi și solicită angajamentul nestrămutat al membrilor AICPA pentru un comportament onorabil, chiar și cu prețul sacrificării avantajului personal.
Printre principiile stabilite în Codul de Conduită Profesională emis de AICPA se numără: integritatea, obiectivitatea, independența și atenția cuvenită. Integritatea presupune ca munca prestată și încrederea publicului să nu fie suborsubordonate câștigurilor și avantajelor personale. Obiectivitatea și independența implică lipsa oricãror conflicte de interese în îndeplinirea responsabilităților profesionale. Nu în ultimul rând, atenția cuvenită presupune ca serviciile să fie prestate cu competență și conștiinciozitate.
Pentru a obține autorizarea ca Certified Public Accountant (CPA) în Statele Unite ale Americii, este necesară promovarea diverselor examene dezvoltate și notate de AICPA. Este prevăzut și un stagiu de practică, precum și participarea la programe de pregătire profesională. Deoarece profesia contabilă trebuie internaționalizată, cariera în S.U.A. a devenit din ce în ce mai atractivă și întrucât nivelul profesional al participanților la examenul de certificare a fost criticat, în ultimii ani au existat eforturi intensive de reformare a acestui examen. Responsabil pentru configurarea, desfășurarea și evaluarea așanumitului „Uniform-CPA-Examination” este Board of Examiners (BOE) al AICPA.
3.4. Comparații între sistemele contabile
Din reglementările etice prezentate mai sus se constată faptul că, per ansamblu, principiile fundamentale pe care membrii profesiei contabile sunt datori să le respecte sunt similare, o cauză fiind mult-discutata internaționalizare, concretizată inclusiv în eforturile de armonizare a profesiilor contabile din întreaga lume. În plus, evoluția în timp a reglementărilor etice arată nevoia resimțită de autoritățile de reglementare de a rafina permanent regulile și principiile impuse auditorilor. Această preocupare își are originea în importanța pe care implicit aceste autoritãþi au acordat-o aspectelor de etică în profesia contabilă în sens larg, respectiv în auditul financiar în sens restrâns. Tabelul 1 sintetizează informațiile prezentate în secțiunile anterioare: Corpurile profesionale din diverse țări (inclusiv Camera Auditorilor din România) impun membrilor lor participarea la cursuri de etică. Aparent, această proliferare a cursurilor obligatorii în această arie implică tocmai o lipsă de etică din partea profesioniștilor contabili. Dacã astfel de cursuri nu ar fi necesare, ele nu ar fi solicitate. Pe de altă parte, dintre toate celelalte profesii se pare că profesia contabilă este aproape singura care impune membrilor săi sã urmeze cursuri în materie de etică și deontologie profesională .
Considerăm cã această particularitate a profesiei contabile se explică prin scandalurile contabile atât de intens mediatizate la începutul secolului al XXI-lea, cum ar fi Enron sau WorldCom, care au avut un impact major și au condus în Statele Unite ale Americii la o modificare a legislației, respectiv la emiterea Sarbanes-Oxley Act. În plus, studii recente indică faptul că, în urma acestor scandaluri, profesioniștii contabili (atât contabilii, cât și auditorii financiari) au încetat sã fie percepuți ca integri prin însuși statutul lor de profesioniști, iar ținuta lor morală a început să fie pusă la îndoială de către unii dintre utilizatorii situațiilor financiare.
Preocuparea pentru comportamentul etic al profesioniștilor contabili s-a intensificat în prezent și din cauza faptului că, în special în Statele Unite ale Americii, dar și în alte þãri, a intervenit o schimbare în percepția profesiei contabile asupra ei înseși. Astfel, în contextul unei concurenþe din ce în ce mai intense pe piața de audit și unui interes din ce în ce mai mare acordat de firmele de audit obiectivelor de natură economică, profesioniștii contabili s-au îndepărtat treptat de ideile de servire a interesului public și de altruism asociate în mod tradițional cu profesia.
b#%l!^+a?
Cu toate acestea, reacția publicului la scandalurile contabile și impunerea de reglementări și cerințe în materie de etică ar putea părea exagerate, având în vedere cã situațiile în care profesioniștii contabili au dat dovadă de comportament lipsit de etică au fost rare dealungul timpului. De fapt, în spatele acestui interes crescut pentru profilul moral al profesionistului contabil stă însăși natura profesiei contabile, care impune preocupări legate de etica membrilor săi, publicului și legiuitorilor, dupã cum explică Cheffers și Pakaluk. Din aceeași perspectivă, autorii identifică patru caracteristici principale ale profesiei contabile, considerate probleme persistente și generale ce afectează profesia. În primul rând, auditorii financiari nu sunt plătiți de cei ale căror interese le reprezintă. Conducerea companiei auditate este cea care îi mandatează și remunerează. Aceasta, însă, este numai factorul responsabil cu gestiunea eficientă a unor resurse încredințate de proprietarii lor de drept, care sunt, de fapt, principalii interesați de rezultatul muncii respectivului profesionist contabil. Totodatã, cercul celor pentru care munca auditorului prezintă interes este mult mai larg și include: investitori potențiali, guvern, angajați ai companiei auditate ș.a. Prin urmare, profesia contabilă prezintă particularitatea cã remunerația auditorului financiar nu provine de la principalii factori interesați de produsul muncii sale, pe care, de regulă, auditorul nici nu îi cunoaște.
În al doilea rând, comparativ cu profesiile tradiționale, precum avocatura sau medicina, profesia de auditor financiar este o profesie de dată recentă. Ritmul ei de dezvoltare ca profesie a coincis, în mare parte, cu ritmul de dezvoltare a afacerilor și a economiei de piață. În al treilea rând, obiectivul profesiei contabile este de a conferi încredere în mediul modern al economiei de piață. Prin auditarea situațiilor financiare ale unei entități, auditorul financiar le conferă acestora credibilitate în ochii celor care le utilizează, îndeplinindu-și astfel misiunea de a crea încredere în contextul actual al economiei de piață. Auditorul caută și revelează adevărul cu privire la situațiile financiare ale entității auditate, așadar, este necesar ca profesia contabilă să fie orientată către adevăr. În al patrulea rând, auditorii protejează interesul public, respectiv interesul creditorilor, investitorilor, guvernului etc., de aceea literatura de specialitate (în special cea nord-americană) consideră că au statutul de „gardieni”. Însă pentru a-și duce la îndeplinire acest rol, este de dorit ca auditorii să reziste tentației de a-și urmări interesul propriu, tentație adeseori puternică în contextul sumelor mari de bani care sunt la mijloc.
Având în vedere particularitãțile profesiei contabile, care ar putea fi considerate chiar probleme structurale, inerente profesiei, reglementãrile și cerințele etice își relevã pregnant necesitatea. Cu toate acestea, potrivit argumentelor lui Cheffers și Pakaluk (2007), ele nu reprezintă soluția ideală pentru consolidarea încrederii în profesia contabilă și formarea unor profesioniști contabili de o moralitate fără cusur. În primul rând, oricât ar fi de cuprinzătoare și de clar formulate și oricâte cazuri speciale ar menționa, reglementările nu vor putea trata toate situațiile ce pot apărea în practică. Pe de altă parte, punerea lor în aplicare necesită o interpretare adecvată, pe baza unui proces de raționament și în urma aprecierii corecte a circumstanțelor specifice în care se aplică.
În al doilea rând, reglementările etice sunt impuse din exterior, de către o autoritate de reglementare, dupã cum s-a precizat în subcapitolele anterioare. În mod firesc, aceste reglementări conțin penalizări pentru încălcarea lor și uneori chiar recompense dacă sunt respectate. Din acest motiv, reglementările etice reprezintă o motivație extrinsecă pentru a alege un comportament moral, care este însă inferioară motivației intrinseci și mult mai puțin adecvată pentru un profesionist. În mod ideal, acesta ar trebui să fie motivat interior de conștiința faptului că munca sa este de valoare și nu exterior, prin sancțiuni și recompense.
Dacă profesionistul contabil alege un comportament etic numai pentru a evita sancțiunile sau a obține recompensele stabilite în reglementări, dezvoltarea sa cognitivă morală s-ar afla la cel mai jos nivel, potrivit cu modelul lui Kohlberg – nivelul pre-convențional (vezi figura 1).
Dacă în schimb opțiunea sa în rezolvarea rezolvarea unei dileme etice date se bazează pe preocuparea de a respecta regulile valabile în societatea din care face parte (în speță, reglementările etice în vigoare), din punctul de vedere al dezvoltării sale morale s-ar b#%l!^+a?afla în perioada moralității convenționale. De dorit este însă ca profesionistul contabil să acționeze din conștientizarea profundă a misiunii sale, pe baza unui cod moral personal și în virtutea unor principii morale universale – ceea ce ar corespunde perioadei moralității autonome, post-convenționale.
În plus, aceste consecințe imediate ale respectării sau nerespectării reglementărilor etice ar putea avea de fapt rezultatul opus celui scontat (Cheffers și Pakaluk, 2007). Astfel, auditorul financiar ar putea deveni mai preocupat de evitarea sancțiunilor sau de obținerea recompenselor decât de respectarea idealurilor profesiei, care de fapt au stat la originea emiterii reglementărilor etice în discuție. Nu în ultimul rând, proliferarea unor reguli complicate și dificile poate încuraja ideea (greșită de altfel) cã respectarea acestor reguli este suficientã. Însă, în majoritatea cazurilor, regulile și reglementările reprezintă doar un minim care trebuie respectat, iar a tinde spre ideal necesită mult mai mult efort din partea profesionistului contabil.
În opinia noastrã, demersurile de normalizare în domeniul eticii profesioniștilor contabili din partea autorităților de reglementare sunt justificate de nevoia de legitimare a profesiei, pe de o parte, și de preocupările profesionistului contabil legate de reputație, pe de altă parte. O nevoie similară de legitimare a statutului se regăsește nu numai în profesia contabilă și în mediul privat, ci și în entitățile sectorului public.
În prezent, schimbările din mediul economic și cadrul legislativ existent stabilesc noi cerințe cu privire la relația între entitățile sectorului public, publicul larg și grupurile cu care aceste entități interacționează. În consecință, în sectorul public, sprijinul, implicarea și dialogul devin mai semnificative decât controlul.
Pe acest fundal, reputația – înțeleasă ca totalitatea atitudinilor din mediul exterior față de entitățile sectorului public – crește în importanță și trebuie construită și menținută cu grijă, pentru ca sectorul public să-și păstreze poziția, așadar în scopuri de legitimare a statutului său.
În ceea ce privește profesia contabilă, interesul acesteia și al membrilor ei rezidă în a-și menține puterea de auto-reglementare, fără însă ca serviciile oferite să aibă de suferit în ceea ce privește calitatea.
Pentru realizarea acestui interes, profesia emite noi reglementări, le îmbunătățește pe cele existente și revizuiește cerințele privind accesul la profesie. Astfel de acțiuni reprezintă practici de legitimare și constau în strategiile profesiei de negociere și renegociere a propriului statut. Persoanele care formează o profesie au un statut privilegiat, care le permite să-și descrie acțiunile ca fiind ale unor profesioniști. Pentru a-și menține acest statut, grupurile profesionale își legitimizează în mod permanent poziția în competiție cu alte grupuri ce urmãresc recunoașterea în aceeași arie îngustă de expertiză.
În concluzie, apreciem că argumentul cel mai elocvent în favoarea reglementărilor în materie de etică îl reprezintă tocmai această nevoie de legitimare a profesiei (la nivel macro) și de menținere a reputației profesionistului (la nivel micro).
Concluzii
Profesia contabilă are un rol important în societate. Acționarii, investitorii, creditorii, angajatorii, guvernul etc. bazează pe profesioniștii contabili pentru realizarea contabilității financiare, elaborarea raportărilor economico-financiare, consultanță în materie fiscală, management financiar eficient etc. Comportamentul și atitudinea profesioniștilor contabili în furnizarea acestor servicii are impact asupra bunăstării economice a entităților în care aceștia activează, a comunității precum și a țării.
Profesionistul contabil este acea persoană care nu face doar să raporteze ci care poate și influența deciziile conducerii companiei astfel că modul cum acesta își desfășoară activitatea este extrem de important. Astfel în ultimul deceniu interesul privind etica în contabilitate a înregistrat o creștere. Cu toate acestea, în ciuda interesului crescut persistă unele deficiențe importante cu privire la reguli, principii, valori acestea fiind prezentate într-o manieră segmentată.
Etica în contabilitate este importantă atât pentru profesionistul contabil cât și pentru cei care se bazează pe serviciile acestuia. Astfel cei care folosesc serviciile lor, mai ales factorii de decizie se așteaptă ca situațiile financiare să fie extrem de competente, obiective și să ofere încredere. Profesionistul contabil modern trebuie să evolueze în același timp cu dezvoltarea legislației în vigoare, a mediului de afaceri și a noilor tehnici de management. Datorită faptului că foarte mulți oameni se bazează pe deciziile avizate și pe hotărârilor luate de profesioniști contabili, menținerea unui nivel ridicat de obiectivitate și integritate este esențial în domeniul contabilității.
Necesitatea actuală în profesia contabilă o reprezintă educație etică a profesioniștilor contabili care să le permită să treacă dincolo de normele simpliste de bine și rău, pe care le-au învățat în copilărie. Contabili au nevoie de instrumente mai avansate pentru a-și îndeplini obligațiile față de societate, în acest mediu tot mai complex, cu multe nuanțe de gri.
CECCAR ca membru al Federației Internaționale a Contabililor (IFAC) contribuie permanent la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare și întărire a profesiei contabile , b#%l!^+a?coordonate la nivel mondial cu standarde armonizate. Creat cu scopul de a îmbunătăți nivelul de uniformitate al eticii profesionale și de a stabili norme de conduită pentru toți profesioniștii contabili din România, Codul etic național al profesioniștilor contabili, obligatoriu ca aplicabilitate încă de la 01 ianuarie 2007, formulează PRINCIPIILE FUNDAMENTALE care trebuiesc aplicate și respectate de către toți profesioniștii, și în special de către toți membrii Corpului, în vederea realizării obiectivelor comune, în conformitate cu Codul Etic Internațional emis de organismul mondial al contabilității IFAC.
Așadar, din punct de vedere deontologic , analizând modelele internaționale unde guvernează cu sfințenie în diverse ramuri cerințele etice manageriale, sau profesionale, că și profesionistul contabil român se aliniază la buna educație, civilizație și eleganță profesională. Pentru membrii CECCAR, cerințele Codului Etic sunt obligatorii atât prin legea specială de funcționare, OG 65/94 republicată cât și prin Regulamentul de organizare și funcționare al CECCAR, nerespectarea vădită a cerințelor etice , putând atrage după sine investigarea conduitei membrilor de către departamentele de etică profesională și comisiile de disciplină ale Corpului.
Necesitatea și importanța unor norme de etică și conduită profesională și personală, rezidă atât din rolul important pe care îl au liber profesioniștii contabili față de stat și societate, cât și din cerința esențială a calității serviciilor bazată pe știință, competență și conștiință independență de spirit și dezinteres material, moralitate, probitate și demnitate. Obiectivele profesiei contabile stabilite prin acest cod îndeplinesc cele mai înalte standarde de profesionalism, performanță și răspund cerințelor interesului public. Pentru îndeplinirea acestor obiective, profesioniștii contabili trebuie să respecte principiile fundamentale bazate pe: independență, integritate, obiectivitate, competență profesională și bună-voință, confidențialitate, comportament profesional, respect față de normele tehnice și profesionale. Profesionistul contabil va trebui sa-și exerseze raționamentul profesional pentru a se asigura de respectarea principiilor pentru fiecare situație pe care o analizează.
Importanța cunoașterii și aplicării principiilor de bază fundamentale ale profesiei contabile independente de către fiecare membru CECCAR reprezintă garanția unui profesionalism modern și performant, răspunzând celor mai înalte exigențe. Respectarea acestor norme este cu atât mai importantă cu cât ele asigură apărarea onoarei, independenței și prestigiului Corpului, dar și a fiecărui membru în parte.
Codul etic național al profesioniștilor contabili, obligatoriu ca aplicabilitate încă de la 01 ianuarie 2007, formulează PRINCIPIILE FUNDAMENTALE care trebuiesc aplicate și respectate de către toți profesioniștii, și în special de către toți membrii Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, în vederea realizării obiectivelor comune, în conformitate cu Codul Etic Internațional emis de organismul mondial al contabilității IFAC.
Principiile fundamentale se bazează pe: independență, integritate, obiectivitate, competență profesională și bunăvoință, confidențialitate, comportament profesional, respect față de normele tehnice și profesionale. Obiectivitatea unui profesionist contabil poate fi amenințată sau să pară a fi amenințată drept consecință a intereselor financiare ale clientului. În acest caz profesionistul contabil trebuie să fie pregătit astfel ca prin natura deprinderilor profesionale, să poată evalua singur dacă interesele financiare influențează independența sau obiectivitatea sa în îndeplinirea responsabilităților care îi revin.
Integritate, atât individuală cât și la nivel de instituție este esențială. De fapt, integritatea cu care acționează profesia contabilă și integritatea persoanelor care participă la această profesiune, reprezintă noul concept în cadrul doctrinei și deontologiei profesiei contabile, pentru redarea încrederii publicului în raportările financiare. Pe lângă vegherea cunoașterii și aplicării eticii și normelor profesionale, trebuie asigurată o competiție și o concurență loială între profesioniștii contabili, descurajând orice tendință agresivă sau abuzivă pe piață prin mijloace care lezează interesele publice. Etica va reprezenta pentru toți profesioniștii contabili, prestigiul și independența în raporturile cu societatea economică și socială, încurajând prin serviciile oferite, transparența și credibilitatea informațiilor financiare și va contribui astfel la armonizarea standardelor europene.
b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Bibliografie
1. Abbott A., Professional Ethics, American Journal of Sociology, 1983
2. Applbaum A.,Ethics for Adversaries: The Morality of Roles in Public and Professional Life, Princeton University, Press, Princeton, NJ, 1999
3. Armstrong M. B., Ethics Issues in Accounting, in N. E. Bowie (ed.), The Blackwell Guide to Business Ethics, Blackwell, Oxford, 2002
4. Bean David F., Bernardi Richard A., Accounting Ethics Courses: Do They Work?, The CPA Journal Online, 2007
5. Bobițan N., Expertiza contabilă în România, Ed. Mirton, Timișoara, 2006
6. Botez D., Tendințe actualități și perspective ale profesiunii contabile din România, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2005
7. Boulescu M., Contabilitate și expertiză contabilă, Ed. Fundației „România de mâine”, București, 2000
8. Boulescu M., Ghiță M., Expertiză contabilă, Ed. DP, București, 2001
9. Bunget O., Expertiza contabilă, Ed. Mirton, Timișoara, 2003
10.Bunget O. C., Contabilitatea românească între reformă și convergență, Ed. Economică, București, 2005
11.Cheffers M., Pakaluk M., Understanding Accounting Ethics, Sutton: Allen David Press, 2007
12.Cottel Philip G.,Accounting Ethics: A Practical Guide for Professionals, Quorum Books, 1990
13.Cristea H., Toma M., Doctrina și deontologie în profesia contabilă în România, Ed. CECCAR, București, 2001
14.Dobroțeanu, L., Geneză și viitor în contabilitate, Ed. Economică, București, 2005
15.Dobroțeanu L., Dobroțeanu C., Audit: concepte și practici. Abordare la nivel național și internațional, Ed. Economică, București, 2002
16.Duska Ronald F., Brenda Shay Duska, Accounting Ethics, Wiley-Blackwell, 2003
17.Horomnea E., Tratat de contabilitate, vol. II, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003
18.Ionașcu. I., Dinamica doctrinelor contabilității contemporane, Ed. Economică, București, 2005
19.McPhail K., Walters, D., Accounting & Business Ethics: An Introduction, Routledge Taylor & Frrancis Group, New York, 2009
20.Oprea D., Premisele și consecințele informatizării contabilității, Ed. Graphix, Iași, 1995
21.Stuart Iris,Ethics in the Post-Enron Age, South Western Thomson, 2004
22.Toma M., Organizarea activității de expertiză contabilă și contabil autorizat în România – tradiții și perspective, Revista Expertiza contabilă nr. 6/1993
23.Valentine S, Fleishman G., Ethics codes and professional’s tolerance of society diversity, Journal of Business Ethics, 2002
24.***, Codul etic al profesioniștilor contabili, Ed. CECCAR, București, 2006
25.***, Colecția revistei CECCAR, „Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”
26.http://www.aicpa.org
27.http://circa.europa.eu
28.http://ec.europa.eu
Bibliografie
1. Abbott A., Professional Ethics, American Journal of Sociology, 1983
2. Applbaum A.,Ethics for Adversaries: The Morality of Roles in Public and Professional Life, Princeton University, Press, Princeton, NJ, 1999
3. Armstrong M. B., Ethics Issues in Accounting, in N. E. Bowie (ed.), The Blackwell Guide to Business Ethics, Blackwell, Oxford, 2002
4. Bean David F., Bernardi Richard A., Accounting Ethics Courses: Do They Work?, The CPA Journal Online, 2007
5. Bobițan N., Expertiza contabilă în România, Ed. Mirton, Timișoara, 2006
6. Botez D., Tendințe actualități și perspective ale profesiunii contabile din România, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2005
7. Boulescu M., Contabilitate și expertiză contabilă, Ed. Fundației „România de mâine”, București, 2000
8. Boulescu M., Ghiță M., Expertiză contabilă, Ed. DP, București, 2001
9. Bunget O., Expertiza contabilă, Ed. Mirton, Timișoara, 2003
10.Bunget O. C., Contabilitatea românească între reformă și convergență, Ed. Economică, București, 2005
11.Cheffers M., Pakaluk M., Understanding Accounting Ethics, Sutton: Allen David Press, 2007
12.Cottel Philip G.,Accounting Ethics: A Practical Guide for Professionals, Quorum Books, 1990
13.Cristea H., Toma M., Doctrina și deontologie în profesia contabilă în România, Ed. CECCAR, București, 2001
14.Dobroțeanu, L., Geneză și viitor în contabilitate, Ed. Economică, București, 2005
15.Dobroțeanu L., Dobroțeanu C., Audit: concepte și practici. Abordare la nivel național și internațional, Ed. Economică, București, 2002
16.Duska Ronald F., Brenda Shay Duska, Accounting Ethics, Wiley-Blackwell, 2003
17.Horomnea E., Tratat de contabilitate, vol. II, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003
18.Ionașcu. I., Dinamica doctrinelor contabilității contemporane, Ed. Economică, București, 2005
19.McPhail K., Walters, D., Accounting & Business Ethics: An Introduction, Routledge Taylor & Frrancis Group, New York, 2009
20.Oprea D., Premisele și consecințele informatizării contabilității, Ed. Graphix, Iași, 1995
21.Stuart Iris,Ethics in the Post-Enron Age, South Western Thomson, 2004
22.Toma M., Organizarea activității de expertiză contabilă și contabil autorizat în România – tradiții și perspective, Revista Expertiza contabilă nr. 6/1993
23.Valentine S, Fleishman G., Ethics codes and professional’s tolerance of society diversity, Journal of Business Ethics, 2002
24.***, Codul etic al profesioniștilor contabili, Ed. CECCAR, București, 2006
25.***, Colecția revistei CECCAR, „Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor”
26.http://www.aicpa.org
27.http://circa.europa.eu
28.http://ec.europa.eu
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Codul Etic al Profesionistilor Contabili (ID: 137647)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.