Cocis Alex12@yahoo.com 757 Convert Jpg To Pdf.net 2019 08 20 16 15 18 Text

Raspunderea delictuala a parintilor pentru copii 1. Condiile angajării răspunderii pentru fapta altuia. în actualul Cod cl, răspunderea pentru fapta altuia ete reglementată atăt în cadrul capitolului destinat răspunderi ee delietuale, în cuprinsul dspozițier art. 1.372 – 1.374 €. cw, cât și în materia răspunderi ce contractuale (captolul destinat execută site a obigaților, mai exact în cuprinsul dspeziilor art. 1.519 Cc. privind răspunderea pentru fapta terior. Potrivit art. 1.372 alin (1) C. ev: “cl care în temelul legi, al unu contract ori al unei votărâri judecătorești este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub Interditi(3) răspunde de prejudiciu cauzat altuia de către aceste din urmă persoane”. Din această reglementare înțelegem că orce persoană, fiică sau juridică, poate rispun tocul minorului sau interzisulu judecătoresc; noțiunea de supraveghere este privit în sens arg, cireumserisă act ăla cu caracter continuu de educare, îndrumare, responsabilizare, ocrotre control; persoana autorizată legal, judiciar sau conventional cu exercitarea autorității părintești sau a supravegheri va răspunde direct pentru actitatile prejudicablesivarsite de autorul pat de capactate legală deplină e exerci: răspunderea celor obligat a supraveghea un minor sau o persoană pusă sub interdictie subzstă sin cazul în care făptuitorul nu răspunde pentru fapta proprie, intrucat nu are discernământ art. 1.372 ali. (2) C. cv]; victima pagubita va dovedi fapta iit, existenta prejudiciul raportul de cauzaltate dintre faptă și prejudiciu, ind scutită însă de proba clpeifâptutorulul Ta (avoarea persoanelor ținute l supraveghere, operează art 1.372 alin. (3) C. ev Dacă deținătorii autorități asupra minorull sau interzisului judecătoresc demonstrează că nu ar i putut împiedica fapta prejudiciablă, nu se poate anala contra ler răspunderea ch în conditile art. 1.372 ain (1) C. cv. Cum vom vedea, detaliat în cele ce urmează formularea legiuitorului, viată în aim. (3) al art. 1.372 C. e, constitue un element foarte important în tabiirea naturi răspunderi pentr fapta minorulu sau a cell pus sub interdeleLeglutarul a impus, totus, restricții suplimentare pentru persoanele care: ‘exerci autoritatea părintească. Astfel, în cazu părinților, funcționarea cauze exoneratoare de răspundere este condiionată de ineistența oricărei culpe părintești în ceea ce privește educația și formarea morală a minorul Prin urmare, pentru a evit angalarea răspunderii cuie, părinți trebuie să demonstreze intervenția unei cauze străine, constând în fata victimei sau fapta unui tert, fat de care nu sunt inut sd răspundă rin în doctrina și eratura de specialtate, anterioare actualului Cod hi, determinarea tundamentului răspunderi părinților pentru prejudice cauzate de copii lor minor sa făcut en în funcție de modul n are au fost corelate sau nu dspoziileart. 000 an. (2) vechiu C. ‘iv, eu disposi art, 101 alin. (2) C. fam. din 1956. Inia atât Iteratura de specialitate, ct și praciea instanțelor de judecată au pornit de premisa că răspunderea prinți se fundamentează pe nerespectarea obigație! de a exerct supravegherea asupra copilor minori) Opinia în discuție prezenta dezavantajul că nu corela dispoziție art. 1000 alin (2) C. ev. din 1864 care afirma principiul răspunderi părinților pentru faptele copiter lor minor, cu aspoznile ar. 101 lin. (2) C. fam. in 1956 care reglementa această răspundere, ajungându-se ta concluzia eronată că acesta nu răspund decăt în temelul une prezurmii de culpă din lipsa de supraveghere a minorilor. Or, în acest mod, răspunderea păințler era restrânsă nejustiicat, find ignorată stuata victimei care trebule să dovedească culpa proprie a părinți în educarea copiler lor minori, cru care era foarte dif Pornindu-se de la dispoziție ar. 101 an. (2) C. fam. din 1956, conform cărora părinți obligați să crească copilul, ingrind de sănătatea și dezvoltarea ul, e educarea, învătătura și pregătirea profesional a acestora, potrivi cu încuirte li (1, spre telostor colectivități, atăt în doctrină, căt și în practică a fost reasezat fundamentul prezumție! de culpă a părinilor. S-a opinat 5), aste, că părinții ăspund atăt pentru lipsa de supraveghere copilul, căt și pentru neindeplinirea în practică, acestă conceptie s-8 gist aplicarea pentru prima dată prin Decal nr aa Tribunalului Suprem din 17 ianuarie 1977, fin consacrată definitiv prin Decizia nr. 18 din 15 marte 198216). Î prezent, intreaga doctrină interpretează Aspozițle art. 1.372 C. cl. cai tavoral răspunderi obiectiveIntemelate pe ideea asumării risculul aferent exert unei relații de autoritate asupra autorului faptei ce prejudicial, Priv dn punct de vedere istoric, nu este însă o concepție nouă, ea find preluată din docărina jurisprudenta franceză. în acest sens, menționăm că, potrvt legislației franceze, anterioară anulu 1960, răspunderea părințier pentru faptele prejudiiable ae copile avea ca suport judi prezumția de culpă Legea prezuma ch părințisunt vinovați iresponsabil, ntrucăt nu au supravegheat suficient sau nu au educat corespunzător copii-autor al unor fapte dăunătoare altora. Ulterior, pe mătură cea trecut timpul și moravurile societății au evoluat în direcția diminvărisevertății părintești răspunderea chil a părinților pentru faptele cite săvărte de copli lor a fst privită ca garanție, fondată pe ideea de slidartate familial. Actualmente, ca urmare, Indeosebi, a hotărăi judecătorești pronunțate In februarie 1997 In cauza Bertrand(7), jurisprudența franceză a transformat răspunderea cla a părinților într-a răspundere de pin. rept, întemeiată pe ideea de pază a sula, obietivăl8) find angalabi char și în lisa culpei autorului fapte en, Prin dspositile art. 1.372 an. (2), redactorii Codului evil au statuat că răspunderea celor obligația supraveghea un minor sau o persoană pusă sub nterdeiesubuistă și în cazu în care ‘iptuitorul nu răspunde pentru apta proprie, Intrucat nu are discernământ. In atare împrejurare, n care ăptutorul minor sau nterz, nu are dincernământ, antamarea răspunderii celui chemat în temeiul lei al unu contractor al unei hot judecătorești să supravegheze apare ca o răspundere străină de culpă, ceea ce înseamnă că redactorul Codului 3 avut în vedere să stabilească o răspundere obiectivă În favoarea acestui raționament sunt și aspozțile art. 1.372 alin. (3) C. ch. conform cărora cel obigat la supraveghere este exonerat e răspundere numai dacă dovedește că nu a putut impiedica fapta prejudicial Privtor la dovada pe care o poate ace cel obligat la supraveghere, în vederea exonerării de răspundere, este evident că aceasta este o cauză strand care poate consta în fapta vetimei sau fapta une terte persoane. Pe cale de consecință, exon: pundere nu este tundamentată pe existenta sau inexistența vinovăție persoanei răspunzătoare, ci pe baza unor cauze străine. Dacă în Codul evil dn 1864, egiutorul stabilea în ar. 1000 ali. (5) că, tată și ‘mama, institutori i atzani sunt apărați de responsablitate, dacă probează că rau putut „piedica faptul prejudiiabl apare ca evident că redactori actualului Cod au urmări să înlăture situația profund inechitabl în care părinți ar ffcut dovada că au supravegheat. au educat corespunzător copii, ăsând astfel victima complet nedespăgubtă. Prin urmare, în condiile în care exonerarea de răspundere intervine numai în cazurile amintite mal sus, pentru densitate de ratune juridică, apare ca evident că suntem în prezența une răspunderi obiecta Invirtutea căreia, cel obligat l supraveghere răspunde direct și independent de minor sau persoana interzisă, în raport de calitatea și de legătura cu autorul preludiiabl Precum s-a tatuat și în doctrinăl9), răspunderea obiect pentru fapta ituia, pe temeiul unei garanții în favoarea vitimei, nu are ai asimilată fidelusini, în condiție î care celor implicați nule este recunoscut dreptul de a invoca beneficil de dviiune or cel de discutine. In realtate, imiitudinea între fideiustune și răspunderea pentru fapta altuia constă în ideea de prezentă, în forme epectice, în cazu tuturor tipurilor de răspundere indirectă tie Modiicarea art. 1.372 alin (3) C.c¥v, prin Legea nr. 71/2011, î sensul completări cu teza final a textului conform căruia “n cazul Părnțiler sau, după caz,altutorilor, dovada se consideră a fifăcută numai dacă e probează că fapta copilului constitue urmarea unei ate cauze decât modul în care s-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exercițiu autorității pirintest”, ar apărea că vine în contradicție cu dispoztile anterioare, deoarece pe terenul probațiuni(pta copilu trebule să consttule urmarea unei ale cauze decât modul în care. părinți sau, după caz, tutorele, și-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exerciul autorități părintești Este evident că aceste cauze nu pot i decăt cele indicate la art 1.381 -1.382 €. cv LUteratura de specaitate(10) analizat problema persoanei în rapor cu care trebuie examinată cauza exoneratoare de răspundere, În acest sens, -a considerat că în conten care cauza străină este menită a impiedica pe cel obligat la supraveghere de la executarea, obigațiior sale, cauza exoneratoare va trebui să se interpună faptei cupraveghetorului și cell 2 supravegheatulu, înlăturând, astel raportul de cauzaitate. Operând odisunctie între părin i tutori și celelate persoane chemate să răspundă, reglementarea în discuție devine prolsă, generând neajunsuri în interpret dată asupra fundamentulu acestu tip de răspundere pentru fapta altel persoane, putând să ducă la antamarea discuțiler asupra prezumtilor de culpă vehiculate anterior în doctrină. De el sunt autor) care au preciza că, des răspunderea părinți și tutorlr ar trebui să le obiectivă, nu pot ide acord cu opinia potrwit cela înlăturarea răspunderi acestora este posibilă doar pe terenul raportului de cauzalitate, prin dovedirea ate cauze a prejudiciului, aducând ca argument faptul că atunei când legiutorul a înteles să stipulezesituat de răspundere obiectivă, a folosi, de obicei, sintagma “independent de orice culpă (at. 1375, 1376€. cu) șia precizat expres ca și singure cauze exoneratoare fapta victime înseși fapta ‘unui ter, forța majoră (stipulate de at. 1.380). Observaile autorului ctat sunt pertinente, deoarece, aga cum, d altfel, acesta arată în continuarea analize sale, dacă lgiuitorulavea intenția ă instituie în mod expres o astfel de situație și pentru răspunderea părinți și tutori avea modaltat! mal care dea o face decât prin formularea „numa dacă dovedește cd nu a putut impiedica fapta prejuicabil”. Drept urmare, nu putem decât să fim deacord cu aptu că, în ceea ce privește răspunderea părinr i tutoror, legea las expres posi care trebuie unei probe contrare c face ca răspunderea lor să le întemeiată pe o prezumție relativă de cupa. Rămâne, așadar, un deziderat doctrinar justitia din punet de vedere al titi sociale opinia ă și în acest caz ami în prezența unei răspunderi obiective, deziderat care urmeaz să ie consacrat, dacă va (însuși și în practica instanțelor de judecată Condiile generale pentru angajarea răspunderii primi pentru prejudiul comis prin {apt eta a copiler er minor sunt următoarele: fapta iia @ minorului prejudicial injust cauzat unei terțe persoane și raportul de couzaitate dintre fapta ct și prejudiciu. Observăm, tel că, lipseste cea de-a patra conditie pe care regăsim în cazul răspunderi ce subiective slanume, vinovăția autorului a momentul săvâriniaptei Acest tim aspect este conturat cel ine în art. 1372 alim. 2) din NCC. ‘Am trecut doar în revistă condiție generale pentru angajarea răspunderi chile delicuale pentru apta atua, urmând acum să ne aplecim, mai în detalu, asupra conditilor specie ale acestui tip de răspundere, anume minoritatea și fapta lita 8 aibă la bază cupa părnțilr în supravegherea minorul. + Minoritatea nealementare legală A se vedea ar. 1372 alin. (3), art. 38 aln.2, art.272 alin 2, art. 39, at. 40, art 484 sfera noțumii de minor „Având a Baza tatele legale ma sus menționate, vom stabili stea persoane se răspunde car este înglobată în noțiunea de minor. După cum bine stim, conform art. 38 alin. 2 din NCC Persoana devine majoră e împlinirea vârstei de 18 ani Lecturând alin. (1) al art 38, putem observa că, odată cu majoratul minorul dobândește capacitatea depină de exercitu. Prin exceptie însă, minorul poate dobandt caparitatea de exereți deplină anticipat după împlinirea vârtei de 16 ani în două cazuri expres limitativ prevăzute de lege, anume ie prin emancipare în Baza art. , fie pin castor în baza. Astfel, după toate cele stabilite pind acum, trebarea care serială este cum interpretăm acestă noțiune de minor raportat a fondul discuții noastre, răspunderea pentru fapta altuia. Putem conditona răspunderea indirectă a părinților de existenta sau inexistența capacității deniine de exerci sau vom interpreta ca intrând în fera noțiuni de minor aice persoana care nu’s împlinit vărita de 18 ani la momentul comiterii fapte ete? Considerăm că răepuntul a acestă întrebare n oferă art. 484 coform căruia în momentul debândiri capactății de exert depine persoana ese de sub exercițiul outortăți părintești ieste cheta discuției noastre. Existența capactăiidepiine de exercițiu este doar o punte, cltre adevări urale. Autoritatea părintească este definită la art. 483 ca find ansamblul