coala Postliceală Sanitară al Colegiului Traian-Lalescu Re i aȘ ș ț Specializare: Asistent medical generalist PROIECT ABSOLVIRE Îngrijirea… [623149]

coala Postliceală Sanitară al Colegiului Traian-Lalescu Re i aȘ ș ț
Specializare: Asistent medical generalist
PROIECT ABSOLVIRE
Îngrijirea pacientului cu gonartroză
Coordonator : Absolvent: [anonimizat]
2015

-Introducere –

,,Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic”.
,,Sănătatea ar trebui să se afle deasupra oricăror plăceri trecătoare”
Artur Schopenhauer

În ultimii ani se subliniază efectele diverselor acțiuni motrice specifice educației fizice,
sportului și kinetoterapiei care au o contribuție substanțială la menținerea stării de sănătate a
individului, a condiției fizice a acestuia.
Educația fizică și kinetoterapia desfășurate sistematic duc la un număr redus a multor
defecțiuni ale organelor și sistemelor corpului uman, la o bună funcționare a mușchilor,
ligamentelor, al întregului organism uman, ferindu-l de boli cardiovasculare, obezitate, stres,
contribuind astfel la o mai bună funcționare a acestuia.
De-a lungul timpului s-au efectuat nenumărate cercetări (în China, Franța, Egipt,
Germania)care dovedesc aspectele negative pe care le are asupra organismului uman lipsa de
mișcare, de practicare a unor activități fizice.
Totodată s-a arătat și rolul pe care îl are kinetoterapia și exercițiile fizice executate cu o
anumită intensitate distractive și relaxante în ceea ce privește pre-întâmpinarea și combaterea
stării de depresie, anxietate, stres și în dezvoltarea voinței și încrederii în sine.

Importanța temei
Genunchiul,una din cele mai mare articulații a corpului, prin poziția sa de articulație
intermediară a membrului inferior are în mers un dublu rol:
• de a asigura statica printr-o mare stabilitate în momentul de sprijin;
• de a asigura elevația piciorului (corectarea acestuia în funcție de denive-lările
terenului în momentul de balans);
Totodată joacă un rol important într-o serie de momente și activități uzuale (stat pe
scaun, înălțat, ridicarea unui obiect) sau activități profesionale.
Datorită rolului său în biomecanica statică și dinamică a membrului inferior, ca și prin
slaba acoperire cu țesuturi moi, genunchiul devine deosebit de predispus traumatismelor
directe sau indirecte, care mai târziu pot conduce la artroze ale genunchiului.
Artroza = reumatismul cronic degenerativ este un proces articular de uzură întâlnit mai
frecvent la femei de la 40 de ani în sus, iar la bărbați de 55 – 60 de ani în sus, totuși îl putem
găsi și la o etate mai tânără, chiar și în adolescență, în aceste cazuri uzura se poate constitui
datorită unui traumatism (accidente, contuzii, fracturi). Cei care au reumatism degenerativ
suferă de dureri articulare aproape zilnic, iar pe termen lung pot prezenta deformări articulare
invalidante.

Un genunchi normal din punct de vedere morfo-funcțional, este un genunchi ca-re, în condiții
de indoloritate are atât stabilitate cât și mobilitate, indiferent de activitățile la care sunt supuse
membrele inferioare.
Genunchiul dureros este un genunchi nefuncțional, atât pentru susținere cât și pentru
mișcare, iar prezența gonalgiei îngrădește mult posibilitatea de recuperare a elementelor
sechelare disfuncționale generate de injuria respectivă.
Oricare din cele 3 compartimente ale genunchiului, femuro-tibial, femuro-rotu-lian, tibio-
fibular superior, poate genera perturbarea stabilității sau mobilităii,pe fondul unei stări
dureroase.
În cadrul asistenței medicale conservatoare, kinetoterapia are un rol deosebit asigurând
indolaritatea, stabilitatea și mobilitatea genunchiului.
Realizarea unui program eficient de către kinetoterapeut în recuperarea pacientului cu
gonartroză, presupune ca acesta să aibă cunoștințe temeinice de anatomie, fiziologie și
biomecanică ale genunchiului.
Rezultatele din ultimii ani privind recuperarea pacientului cu gonartroză arată rolul
kinetoterapiei în asistența medicală a gonartrozei.

Tratarea temei în literatura de specialitate
Deoarece la nivelul genunchiului se pot întâlni toate tipurile de traumatisme și lezarea
tuturor structurilor anatomice și datorită rolului său în statica și dinamica piciorului, de-a
lungul timpului s-au scris diferite tratate, teze și lucrări cu privire la utilizarea programelor de
kinetoterapie profilactică și de recuperare în cazul gonartrozelor.
Astfel amintim din literatura de specialitate:,,Kinetologia profilactică, terapeutică și de
recuperare” de T. Sbenghe, ,,Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei” de T. Sbenghe,
,,Kinetologie Medicală” de M.Cordun, ,,Bazele fizice și anatomice ale Kinetologiei”, de
Popescu R., Marinescu L., ,,Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală”, de Kiss I.

Motivația alegerii temei
Tema a fost aleasă cu scopul de a demonstra o dată în plus rolul benefic al practicării
kinetoterapiei în recuperarea bolnavilor cu gonartroză, în condițiile unei bune colaborări între
echipa de medici, kinetoterapeuți, asistenți, psihoterapeuți.
Gonartroza fiind o boală întâlnită în ultimii ani tot mai des și în rândul tinerilor,
kinetoterapia își propune obținerea unei bune funcționalități a genunchiului și implicit al
întregului membru inferior prin utilizarea atât a mijloacelor profilactice dar și curative.
Un număr mare de bolnavi ar putea beneficia de o mare autonomie de mișcare, dacă s-ar
aplica la timp anumite măsuri simple de Kinetoterapie, de aceea un program de recuperare
trebuie început din primele zile de debut ale bolii sau din faza inițială

CUPRINS
Argument ……………………………………………………………………………………………………….
Capitolul I. – Noțiuni de anatomie și fiziologie ale gonartrozei………………………………..
Capitolul II. – Particularitați biomecanice și clinice ale gonartrozei…………………….…….
Capitolul III. – Îngrijiri ale pacienților cu gonartroză ………………………………………
A. Date despre boală
3.1.. Definiție……………………………………………………………….
3.2. Etiologie………………………………………………………….…….
3.3. Patogenie………………………………………………………………..
3.4. Diagnostic clinic (Simptomatologie)……………………………………..
3.5. Diagnostic diferen ial (Semne radiologice)……………………………. ț
3.6. Evoluție si prognostic……………………………………………………
3.7. Tratament………………………………………………………………….
3.7.1.Măsuri igienico-dietetice și educative……………………………
3.7.2.Tratament medicamentos……………………………….…….
3.7.3. Tratament Balneo-fizioterapic…………………………….….
3.7.4.Tratament Ortopedico-chirurgical……………………….……
3.8. Educație pentru sănătate…………………………………………………
B. Studiu de cazuri clinice
Studiu de caz 1………………………………….…………………………
Studiu de caz 2………………………………………………….……
Studiu de caz 3………………………………………………….……
C. Concluzii ……………………………………………………………………….…
D. Anexe …………………………………………………………………………
Bibliografie selectivă …………………………………………………….….
Cap I. Noțiuni de anatomie și fiziologie ale gonartrozei
Prezentarea no iunilor de anatomie i fiziologie ale genunchiului ț ș
Aparatul locomotor este constitutit din sistemul osos si sistemul muscular, ambele
asigurand și deplasarea corpului. Organele de legatură dintre capetele osoase se numesc
articulații, forma si structura lor fiind adaptate rolului pe care-1 îndeplinesc în organism:
– de a participa la mișcările diferitelor segmente ale corpului;
– de a oferi rezistență la presiune și tracțiune.
Genunchiul este o articulatie cu un singur grad de libertate, realizand o parghie de
gradul III, cu forta intre punctul de sprijin si cel de rezistenta. Alcatuirea sa ii confera

posibilitatea miscarilor de flexie-extensie cat si miscari limitate de rotatie si inclinatie
laterala.
Anatomia i fiziologia genunchiului ș
Articulația genunchiului ( trohleoartroză) este cea mai mare articulație a corpului omenesc,
căreia i se acordă o atenție deosebită datorită următoarelor aspecte:
este mai puțin acoperită și protejată de părți moi;
este solicitată foarte mult în statică și locomoție, ceeace determină uzura mai
accentuată a elementelor sale;
numeroaselor implicații în patologie;
Articulația prezintă următoarele componente:
A. suprafețele articulare :
epifiza inferioară a femurului având următoarele particularități :
oeste reprezentată de cei doi condili femurali;
ofiecare condil este orientat oblic , axul său de rotație fiind oblic;

ocondilul medial este mai proeminent și se găsește pe un plan inferior celui
lateral;
oraza de curbură a celor doi condili descrește dinainte-înapoi, suprafața
articulară a condililor apărând ca o curbă spirală;
ocondilul medial este mai îngust și mai lung decât condilul lateral;
ocei doi condili diverg dinainte-înapoi, diametrul transversal al extremității
inferioare a femurului fiind mai mare posterior decât anterior;
epifiza superioară a tibiei – prezintă două fose articulare (cavități glenoide) separate
prin eminența intercondiliană (spina tibiei) ;
  patela (rotula) ;
Observație: peroneul (fibula) nu ia parte la alcătuirea articulației.
Meniscurile intraarticulare
– sunt două fibrocartilaje dezvoltate la periferia fiecărei fose articulare tibiale; ele
contribuie la o mai bună concordanță între suprafețele articulare;
C.Mijloacele de unire :
capsula articulară – unește cele trei oase: femurul, tibia și patela;
ligamentul patelei (ligamentul rotulian) ;
ligamentele posterioare reprezentate de:
oligamentul popliteu oblic sau tendonul recurent al mușchiului
semimembranos;
oligamentul popliteu arcuat;
ligamentul colateral peroneal (fibular);
ligamentul colateral tibial;
ligamentele încrucișate:
oligamentul încrucișat antero-extern;
oligamentul încrucișat postero-intern;
formațiuni aponevrotice de întărire a capsulei:
ofascia genunchiului;
oexpansiunea cvadricipitală consolidată pe marginile patelei de retinaculele
medial și lateral ale patelei.

Capitolul II. – Particularitați biomecanice și clinice ale gonartrozei
Date anatomofiziologice ale genunchiului
Reprezentând cea mai mare articulație a corpului, genunchiul are o structura complicată,
ca urmare a unei fiziologii complexe, ale cărei mecanisme fine nu sunt cunoscute înca în
totalitate. Așezat la mijlocul levierului membrului inferior, el controlează distanța corpului
față de sol. Din punct de vedere mecanic, genuchiul trebuie să facă față la două imperative
contradictorii :
• mare stabilitate în extensie, pozițe în care genunchiul lucrează
predominant prin compresie, sub acțiunea greutății corpului;
• mare mobilitate, care, de la un anumit grad de flexie, să asigure
cursa și orientarea necesară piciorului pentru a se adapta la neregularitățile terenului.
În realitate, genunchiul trebuie să aibă o mare stabilitate nu numai în extensie, ci și în
diverse grade de flexie, pentru a face fața tuturor împrejurărilor, atât ale unei vieți normale
(urcatul și coborâtul scărilor, de exemplu), cât și celor mai complexe și violente mișcări din
timpul sportului (fotbal, rugbi, schi etc.).
Structura fiziologică a genunchiului
Apărut dintr-un conglomerat de celule mezenchimatoase,așezat între machetele
cartilaginoase ale femurului și tibiei, genunchiul se va dezvolta sub acțiunea forțelor
mecanice, inițial prin apariția unei cavități, apoi prin modelarea suprafețelor articulare ca
urmare a mișcării. Nivelul de inserție a mușchilor periarticulari are un rol important în această

modelare a suprafețelor articulare;
Curburile femurului și ale tibiei sunt explicate astfel:în plan frontal tibia poate fi

considerată ca o coloană incarcată, fixata la ambele extremități, ceea ce determină apariția
unei curburi situate în cele două pătrimi medi ale coloanei (fig. 1). Femurul a fost comparat cu
o coloană incarcată excentric, fixa la extremitatea sa inferioară și mobilă la cea superioară,
ceea ce, potrivit teoriei coloanelor, determina apariția unei curburi care cuprinde două treimi
superioare din lungimea osului (fig. 2). În plan sagital, lunga curbură a femurului, cu
convexitatea anterioara, este asemanată cu o coloană mobilă la ambele extremități (fig. 3).
Tibia are în plan sagital trei tipuri de unghiulări, (fig. 4) :
• retrotorsiunea (T), adică proiectarea posterioară a extremității sale superioare ;
• retroversiunea (v), care înclină suprafața superioară a platoului tibial cu 5 – 6C față
de orizontală ;
• retroflexiunea (F), prin care se realizează încovoierea posterioară a diafizei.
În plan sagital, această retroflexie reprezintă o coloană mobilă la ambele extremități,
curbura cuprinzând intreaga lungime a diafizei. În cursul flexiei, curburile cu concavitatea
posterioară ale femurului și tibiei realizează un spațiu disponibil pentru voluminoasa masă
musculară (fig. 5). Axa condililor femurali rămânând în plan frontal, femurul și tibia vor
-suferi în cursul dezvoltării o serie de torsiuni, realizindu-se anteversia colului femural și

rotația în afară a axului articulației tibio-tarsiene.
Eșalonate în lungul membrului inferior, aceste torsiuni se anulează reciproc, astfel încat
axul articulației gleznei se gasește aproape în aceeași direcție cu axul colului femural. În
timpul mersului, inaintarea membrului oscilant duce șoldul omolog înainte, bazinul pivotează,
astfel încât axul piciorului este dirijat direct anteroposterior, ceea ce permite derularea optimă
a pasului.

Componente anatomice ale genunchiului

În descrierea anatomiei genunchiului ne vom limita la enumerarea acelor elemente
care ne vor permite o înțelegere exactă a biomecanieii. Din punct de vedere anatomo-
funcțional, genunchiului i se pot distinge patru tipuri de structuri : portante; de fixare; de
alunecare; care participă la mișcările active ale genunchiului:
• Structurile portante. Acest tip de structuri este reprezentat de extremitățile osoase
ale femurului, tibiei și rotulei. Extremitatea inferioara a femurului prezintă o trohlee ce se
desparte în doi condili divergenti (condiliul lateral și medial), care se sprijină pe două platouri
tibiale. Anterior, trohlei i corespunde suprafața articulară posterioara a rotulei. Condilul
femural medial este mai divergent, mai lung (măsoară 10 mm, deci cu 2 mm mai mult decât
cel lateral) și coboară mai jos (2 – 7 m) decât cel lateral, astfel încat femurul, așezat cu cei doi
condili pe un plan orizontal, va lua o direcție oblică în sus și în afara. Din profil, forma
condililor realizează o volută – raza de curbură crescand dinapoi-înainte de la 17 la 38 mm,
pentru cel medial, și de la 12 la 60 mm, pentru cel lateral (fig 6 a, b). De la aceste valori
maxime, raza de curbură începe să scadă din nou până la 15 mm pentru condilul medial și
până la 16 mm, pentru cel lateral.

Fig. 6. — Condili femurali au o forma de voluta
Deci,în totalitate fiecare condiliu este alcătuit din doua spirale – anterioară și posterioară -,
alipite, care au centrii de curbură dispuși după alte două spirale (fig. 6). Spiralele anterioare
corespund trohlei și fac parte din articulația femuro-patelara. Corespunzator condililor
femurali, tibia prezintă două cavități glenoide: cea medială, mai adâncă cu 2,5-3 mm decât cea
laterală, este concave în sus, având o raza de curbură de 80 mm; cea laterală, convexă în
11

sens
sagital și concavă în sens transversal, are o raza de cubura de 70 mm(fig.7).Din cauza
decalajului dintre cele două glene tibiale, fiecare din ele primește transmisia fortelor de
presiune pe un plan orizontal, dar la niveluri diferite.
Invers conformată față de troheea femurală, suprafața articulară rotuliană prezintă, în
afara crestei verticale ce desparte cei doi versanți (medial și lateral), două creste orizontale,
descrise de De Palma, care împart în trei suprafețe orizontale ce iau contact cu femurul, în
mod succesiv, în cursul mișcărilor de flexie-extensie.
Structura extremităților osoase marchează, prin sistemul lor trabecular, traiectoria
tensiunilor principale la care sunt supuse (fig. 8). Epifiza femurală distală are două sisteme
trabeculare : unul pleacă de la corticala miedială și se pierde, în parte, în condilul omonim
(sistem supus tensiunilor de compresiune) și, în parte, în condilul contralateral (pe traiectoria
tensiunilor de tracțiune); al doilea pornește de la corticala laterală și realizează o dispoziție
simetrică.
Fig. 7. — Corespunzator condililor femurali, tibia prezinta doua cavitați glenoide cu
raze de curbura deosebite (dupa Kapandji). Suprafețele articulare sunt acoperite cu un strat de
cartilaj hialin de 2,5-3 mm pe femur, de 3-4 mm pe rotula, care atinge 6-7 mm în central
glenelor tibiale. Fibrele colagene ale cartilajului sunt și ele dispuse pe traiectoriile tensiunilor
principale .Pentru rotulă fibrele sunt orientate de sus in jos ; pe trohlee ele urmează direcția
acesteia și se departează spre exterior pe condilii femurali. În cartilajul platourilor tibiale,
fibrele superficiale sunt dispuse radiar, plecând din regiune spinelor. În caitilaj există elemente
care rezistă la

presiune-celulele cartilaginoase și altele care rezistă la tracțiune-fibrele substanței
fundamentale. Structura acestuia este asemanatoare betonului armat.
Fibrele sunt așezate în special pe direcțiile eforturilor de tractiune, iar celulele pe
direcțiile eforturilor de presiune ( fig 9).Suprafața articulară totală a genunchiului este
considerată ca fiind în medie de 30 cm2.
• Structurile de fixare au rolul de a menține în contact extremitățile oase, permițând
mișcările fară pierderea raporturilor reciproce dintre sprafețele articulare. Ele sunt
reprezentate de o capsula foarte rezistentă, putând suporta tracțiuni de peste 300 kg, care,
alături de ligamente, asigură stabilitatea genunchiului. Când genunchiul este în extensie
completă, .capsula se află sub tensiune; când începe flexia, ea se întinde în partea anterioara,
dar se relaxeaza posterior realizând și o stabilizare a mișcărilor de rotație a gambei.
Capsula este prevazută cu ligamente de întărire. Ligamentul anterior al genunchiului

este format de tendonul rotulian, care aderă lateral de capsulă, întărită la acest nivel de fascia
genunchiului, expansiunile cvadricepsului și aripioarelor rotuliene (fig. 10). Ligamentul
posterior este constituit din două părți laterale -calotele condiliene -, care aderă posterior și
lateral de capsulă, și o parte mediană, formată din numeroase fibre, fie proprii -ligamentul
popliteu arcuat -,fie provenite din tendonul recurent al semimembranosului – ligamentul
popliteu oblic. Acest ligament posterior reprezintă punctul de rezistentă al extensiei
(fig.11).Ligamentul colateral tibial prezintă un fascicul superficial format din fibre
longitudinale directe (clasicul ligament lateral) și un strat profund,constituit dintr-o porțiune
anterioara pre- și subligamentară (care include ligamentul femuro-meniscal și pe cel menisco-
tibial) și o porțiune

posterioară, care este o îngroșare a capsulei, cu fibre oblice ce se pierd în calota condiliană
internă (fig. 12). Ligamentul colateral fibular, orientat în jos și înapoi între condilul femural și
capul peroneului, este reprezentat de un cordon lung de 5-6 cm și gros de 4 -5 mm. În afara
acestui fascicul principal, care este subțire, lung și ușor răsucit ,există un al doilea fascicul,
denumit ligamentul colateral fibular scurt, care se îndreapta de la capul peroneului spre calota
externă, alcătuind un arc pe sub care trece tendonul popliteului (fig. 13 ).

Fig. 10. -Planul capsulo-ligamentar fig11 .Planul capsulo-ligamentar anterior al
genunchiului. posterior al genunchiului
Fig. 12. -Planul capsulo-ligamentar fig13.Planul capsulo-ligamentar medial al
genunchiului. lateral al genunchiului
Ligamentele încrucișate (fig. 14 a ) , situate în partea centrală a articulației, sunt două
structuri robuste, complexe, constituite din fibre răsucite în axul lor (în sensul acelor de
ceasornic pentru genunchiul drept, văzut în fața).
Ligamentul antero-extern pornește oblic în sus și în afara, de la suprafața tibială
prespinala, pentru a se insera pe o suprafața verticală de pe fața internă a condilului lateral.

Fig.14. — a — ligamentele incrucisate ale genunchiului ; b — fiecare din cele dona
ligamente incrucisate se intretaie in spatiu si cu ligamentul colateral omolog.
Ligamentul postero-intern pleacă de pe suprafața tibială retrospinală, merge în sus și
înainte, pentru a se inseră pe suprafața orizontală de pe fața externă a condilului femural
medial. Ligamentul postero-intern este mai scurt decât cel antero-extern, reprezentând 3/5 din
acesta. Acest raport reprezintă una dintre caracteristicile esențiale ale genunchiului și
determină modul de funcționare a ligamentelor și forma condililor. Prin direcția pe care o au,
ligamentele încrucișate se întretaie atât în plan sagital, cât și în plan frontal. În același timp,
fiecare din cele două ligamente (antero- extern și postero-intern) se înciucișează în spațiu și cu

ligamentul colateral omolog (fig. 14 b). Din punct de vedere histologic, ligamentele sunt
formate dintr-un tesut conjuntiv bogat în fibre colagene, orientate fiziologic și conținând
fibrocite. Acest țesut conjunctiv este puțin elastic, slab vascularizat. dar bogat inervat.
•Structurile de alunceare înlesnesc mișcarea extremitățilorosoase care sunt în contact
reciproc, facând mai alunecoase suprafețele și acționând ca amortizor al mișcărilor efectuate
sub încărcare.Ele sunt reprezentate de meniscuri și, într-o măsură mai Hoffa debursele seroase
extraarticulare ,de membrane sinoviala care acționează și
Fig. 15. – Meniscurile au forma unor indirect, prin producerea lubrifiantului
semilune -lichidul sinovial.
Meniscurile (fig. 15) au forma unor semilune ale căror extremități corn anterior și
posterior, sunt inserate pe platourile tibiale în regiunea spinelor și a suprafetelor pre- și
retrospinale. Meniscul lateral în formă de ,,O" este mai gros și mai larg decât cel medial, în
formă de „C”.Meniscurile prezintă o serie de conexiuni cu elementele vecine, importante din
punct de vedere funcțional :
• cu fața internă a capsulei, de care aderă ;
• cu platoul tibial, prin inserțiile sale ;
• coarnele anterioare ale celor două meniscuri sunt reunite de ligamentul transvers
anterior sau ligamentul jugal; inconstant, există și un ligament transvers posterior între cele
două coarne posterioare :
• aripioarele menisco-rotuliene.
Pauzat leagă marginea laterală a fiecărui menisc de marginea corespunzatoare a rotulei;
• ligamentele femuro-meniscal și menisco-tibial din stratul profund al ligamentului
colateral intern fixează meniscul intern la extremităților osoase ;
• muschiul popliteu trimite, de la nivelul porțiuni sale tendinoase o expansiune
fibroasă la marginea posterioară a meniscului extern :
• semimembranosul trimite, de asemenea, o expansiune fibroasă la marginea
posterioară a meniscului intern ;
• fibre din ligamentul încrucișat postero-intern se inserează pe cornul posterior al
meniscului extern, formând un ligament femuro-meniscal ;
• inconstant, se pare că există fibre din ligamentul încrucișat anteroextern care se
inserează pe cornul anterior al meniscului intern.
Din punct de vedere histologic, meniscurile sunt alcătuite din fibrocartilaj. Pe o
secțiune verticală se evidențiază o zonă bazală de inserție capsulară singura vascularizată la
adulți și o zonă internă, intraarticulară avasculară, reprezentând triunghiul de sprijin. Zona
bazală de inserție capsulară are o structură fibrovasculară.

Fibrele sint dispuse în fascicule groase circulare. Componenta celulara este
reprezentată de fibrocite. În jurul insertiei meniscale, vasele, împreună cu citeva fibre
nervoase formează un semicerc, mai mult sau mai putin complet. Triunghiul de sprijin, având
o structură fibrocartilaginoasă, avasculară la adulți,cuprinde trei sisteme de fibre : radiale –
abundente la nivelul suprafețelor superioară și inferioară ale meniscului; longitudinale –
situate în profunzime și dispuse în lungul axului mare al meniscului; verticale – mai
sistematizate și anastomozate între ele. Componenta celulară este reprezentată mai ales, de
condrocite, rotunde sau ovale, incapsulate,puțin numeroase, însă regulat repartizate ; numărul
fibrocitelor este foarte redus. Între zona bazală și triunghiul de sprijin există o zona de trecere
de rezistența minoră, căreia se repercutează toate solicitarile patologice ale meniscurilor – fie
traumatice, fie degenerative.
Sinoviala genunchiului – parte integrantă din manșonul capsular este cea mai
întinsă și cea mai complexă din toate sinovialele articulare.Ea înlesnește alunecarea atât
direct, cât și indirect, prin secreția lichidului sinovial.Sinoviala este alcătuită dintr-un tesut
conjurictivo-vascular, care este acoperit spre cavitatea articulară de un strat celular – cu aspect
uneori continuu alteori întrerupt – caracterizat prin prezența a două tipuri de celule mai multe
dintre acestea sunt de tip A și au caracteristicile unor macrofage iar cele de tip B par a fi
secretoare de hialuronat.
• Stucturile care participă la mișcările active ale genunchiului, organele lui de
mișcare, sunt muschi și tendoanele. Aceste structuri pot fi grupate astfel;
Flexori -Principali – bicepsul
– semimembranosul
– semitendinosul
-Accesori – gemeni
– popliteul
– plantarul subțire
– croitorul
– dreptul intern , activ pe genunchiul aflat în ușoară flexie.
Extensori – Principali – cvadriceps
– Accesori – tensorul fasciei lata,când genunchiul are deja un grad de extensie
Rotatori externi – bicepsul
– tensorul fasciei lata, când genunchiul este extins
– cvadricepsul, prin vastul lateral
Rotatori interni – semimembranosul
– popliteul

– muschii ,,labei de gisca" (semitendinosul, croitorul, dreptul intern)
Forța de acțiune a extensorilor (în total 142,7 kgf) este cu mult mai mare decât cea a
flexorilor (45,7 kgf), deoarece primii au de luptat împotriva gravitației.
17

CAPITOLUL III
ÎNGRIJIRI ALE PACIENȚILOR CU GONARTROZĂ
A.DATE DESPRE BOALĂ
3.1. DEFINIȚIE
Gonartroza se defineste prin prezenta reumatismului cronic degenerativ la nivelul
articulatiei genunchiului. Se cunoaste că această afectiune gonartroza are o frecventă maximă
si se întâlneste la populatia vârstnică.

Boala se constituie în timp îndelungat ca o consecintă a uzurii cartilajelor, care îsi pierd
elasticitatea si rezistenta la socurile mecanice din timpul mersului.
3.2. Etiologie
Este o boala cu un debut lent, in medie dupa varsta de 45 de ani, cu o evolutie
progresiva, ireversibila, continua care duce in final la anchiloza (blocarea) articulatiei
genunchiului, devieri de ax in special in genu varum, insotite de dureri foarte mari. Adesea
este o boala caracteristica persoanelor de varsta a doua si a treia,dar boala nu are neaparat
legatura cu varsta. Poate sa apara si la tineri, in urma unui traumatism foarte puternic la
nivelul articulatiei genunchiului: luxatii de genunchi, leziuni capsulo-ligamentare(ruptura de
menisc, ruptura ligamentelor incrucisate, fracturi articulare de femur, tibie sau rotula, leziuni
condrale posttraumatice).
Gonartroza este o problema de sanatate care apare la persoanele de peste 40 de ani,
afectand aproximativ 25% – 30% din persoanele cu varste intre 45-65 ani, si aproximativ 60%
din persoanele cu varste peste 65 ani. Gonartroza este practic o uzura a cartilajului articular, al
articulatiei, si aceasta uzura poate debuta la orice varsta, in functie de anumiti factori
favorizanti: ereditari, sportul de performanta, obezitate, munca fizica grea, traumatisme,
anomalii de ax congenitale sau dobandite.
3.3. Patogenie
Functionalitatea normala a unei articulatii depinde de integritatea morfofunctionala a
componentelor sale si de prezenta cantitativ normala a lichidului sinovial care asigura nutritia
cartilajului si ungerea articulara.
Nutritia cartilajului este in mod normal foarte precara depinzand, printre altele, de o
serie de factori mecanici de frecare si presiune care favorizeaza patrunderea lichidului
sinovial in porozitatile cartilajului. Nutritia cartilajului poate deveni deficitara in imobilizarile
articulare, precum si in tulburarile de secretie a lichidului sinovial, in particular a acidului
hialuronic, de catre celulele sinoviale in porozitatile cartilajului. Perturbarea echilibrului
articular in coxartroza poate fi determinata de factori biologici sau mecanici
Procesul de degenerescenta a cartilajului, in zona in care nu suporta greutatea corpului,
provoaca o proliferare activa a vaselor subiacente stratului calcifial al cartilajului, pe care il
invadeaza si il transforma in tesut osos. Astfel, in zona neportanta a capului femural si a
cotilului au loc procese osteogenetice cu formare de osteofiti. In zona care suporta greutatea
corpului, cartilajul degenerat se subtiaza pana la disparitie.
3.4.Diagnosticul (Simptomatologie)
Gonartroza este o boala cu debut insidios, lent, avand o perioada de debut cuprinsa intre
cateva luni si 3-5 ani. Simptomul principal este durerea la nivelul genunchiului, cu caracter
profund si care apare la mobilizarea articulatiei dupa o perioada de repaus. Durerea este
moderata la inceput, pe timpul zilei si raspunde la tratamente cu antiinflamatoare si antialgice.
De asemenea pot aparea crepitatii si impotenta functionala. In stadiile avansate poate sa apara

instabilitate la nivelul genunchilor. Devierea axului biomecanic, iar durerea devine
invalidanta, fara sa mai raspunda la antiinflamatoare. Alte simptome si semne pot fi
tumefactia genunchilor, spasme musculare periarticulare. Mobilitatea articulara este pierduta,
pacientul fiind condamnat sa ramana in casa, si sa se deplaseze pe distante scurte cu pasi mici.
3.5. Diagnostic diferen ial ( țSemne radiologice)
Diagnosticul diferențiat al gonartrozei în faza inflamatorie se face cu:
1. Momoartrita reumatoidă circa 6-10% din poliartritele reumatoide pot prezenta un
debut ca o monoartrită la nivelul genunchiului. Abia după 12-18 luni de evoluție, radiografia
prezintă modficări mai caracteristice, iar factorii reumatoizi serici se pozitivează după 6 luni
până la 2 ani de la debut, deci diagnosticul este dificil. Viteza de sedimenatre poate fi crescută
de la debut.
2. Monoartrita de debut a spondilartritei periferice:
La un bărbat tânăr, prezentând în plus dureri de tip inflamator care va fi confirmată
prin evidențierea radiografică a artritelor sacro-iliace și pozitivitatea antigenului HLA-B27.
3. O monoartrită a genunchiului poate face parte din tabloul clinic al gutei cronice.
4. Gonartroza activată trebuie diferențiată de o monoartropatie determinată de o
condrocalcinoză diagnosticată prin: evidențierea radiografică de încrustație calcică în
cartilajul hilian în fibrocartilajul meniscal și prezența în lichidul articular a microcristalelor de
pirofosfat de calciu.
Forma cronică are un aspect clinic „pseudoartrozic” în timp ce forma acută are un
aspect „pseudogustos” , iar cea subacută un aspect „ pseudo-reumatoid”.
5. Leziunile artrozice ale genunchiului pot fi secundare unei osteocondro-artroze,
diagnostic comfirmat prin evidențierea radiografică de corpi străini intraarticulari.
6. Osteonecroza-poate prezenta un tablou clinic asemănător gonartrozei, uneori cu
hidraartroze repetate.
7. O gonartroză secundară pe genu varum trebuie diferențiată de o artropatie
patologică. Este vorba de un fals gen varum, simulat de încurbarea femurotibială „în lamă de
sabie”.
8. Dacă la tabloul clinic de gonartroză se adaugă un lichid articular sanguinolent și
uneori o formațiune tumorală, care se dezvoltă lent în zona paraarticulară, diagnosticul
probabil este de sinovialom malign, examenul lioptic confirmă diagnosticul.
9. Gonartroza cu hemartroze repetate în anamneză la un bărbat tânăr, cu leziuni
distructive progresive, sugerează o artropatie hemofilică, stadiul hemostazei și dozajul
factorilor antifemofilici confirmă diagnosticul.
Radiografia de profil a articulației femuropatelare evidențiază îngustarea interliniei
(traducând racția omului, în zonele de presiune maximă) și osteofitoza (în afara zonelor de
presiune; la nivelul condililor femurali și la marginea rotulei).

Prin acest „defileu standar” se pune în evidență modificările interliniei osoase în timp ce
„defileu opac” (obținut după injectarea laterorotuliană de 6-8 ml substanță de contrast, după
care se efectuează radiografia femuro-patelară din incidența axială), se vizualizează în plus și
interlinia cartila-ginoasă, ceea ce permite un diagnostic precoce al leziunilor artrozice.
Radiografiile descoperă în plus o luxație sau subluxație rotuliană sau o displazie, pe
defileul standar femuropatelar, axul sagital al rotulei este pe aceiași linie verticală cu axul
trohleei femurale, cele două fațete rotuliene formează între ele un unghi de 1200-1400,
încadrându-se între cele două versante ale trohleei femurale.
Uneori se constată displazie rotuliene sau displazii la nivelul trohleei.
Articulația femurotibală prezintă artrozice evidențiate pe radiografia standard. În cazurile
gonartroză secundară unui genu varum sau genu valgus, leziunile artrozice predomină în
compartimentul femurotibial intern sau extern.
Radiografia de față și profil a ambilor genunchi, cu calcularea unghiului dintre axele
longitudinale ale femurului și tibiei pe de o parte și de alta a axelor transversale bicondiliene
pe de altă parte.
Examenul radiologic al altor regiuni ale căror afecțiuni pot avea răsunet maxim la
nivelul genunchiului (șold, articulațiile sacroiliace, coloana vertebrală lombosacrată, gleznă).
Probe de laborator: semne radiologice.
Îngustarea spațiului articular;
Osteofite rotuliene sau pe platourile tibiei;
Modificări de formă ale spinelor tibiale;
Osteocondensând subcondrale mai ales la tibie.
In imagistica genunchiului o importanta deosebita o are examenul RMN (rezonanta
magnetica nucleara), care aduce informatii despre starea meniscurilor, ligamentelor,
cartilajului articular, partilor moi in general. In gonartrozele avansate acest examen nu mai
este necesar, insa in fazele incipiente el poate face diagnosticul diferential intre diverse tipuri
de leziuni intraarticulare.

Examenul CT (computer tomograf) este mai util in context traumatic (fracturi
complexe) decat in evaluarea unei gonartroze, iar ecografia articulara are de asemenea o
valoare limitata in aceasta situatie.
3.6. Evoluție si prognostic
Gonartroza este lentă, dar progresivă cu degradarea tot mai accentuată a articulației,
permanetizarea durerilor, agravarea instabilități, deformarea genunchiului și reducerea
perimetrului de mers. În general ameliorarea radiografică este rară.
Evoluția simptomelor este foarte variabilă ele putându-se ameliora tranzitoriu într-un
procent împortant de cazuri.
1. Dureri, spațiul articular pensat în compartimentul afectat, condensarea osoasă,
subcondrală.
2. Dureri, limitarea subiectivă a mișcărilor, atitudini vicioase, antalgice (genu flexum),
tumefacție, căldură locală, impotență funcțională.
3. Dureri mari la orice mișcare, atitudini vicioase, tumefiere cu dezaxarea genunchiului
urmată de laxitatea ligamentară anormală și instabilitate.
Poate fi influențat de anumiți factori; bilateralitaea crește progresia boli, afectarea artrozică
multiplă (poliartroza) crește rate de deteriorare a articulației, coexistența de noduli Heberden
crește de 6 ori riscul de deteriorare articulației.
Vârsta se dovedește a fi și ea un factor de risc pentru progresia boli, la fel ca și obezitatea,
chiar gonartrozele cu evoluția cea mai gravă și rapidă (genu varum), pot evolua favorabil dacă
sunt „interceptate” la vreme și tratate corespunzător.
Prognosticul gonartrozei netratate este prost, deși mai bun decât al coxartrozei.
3.7. TRATAMENT
3.7.1. Tratamentul profilactic.
Prevenirea artrozei are la bază cunoașterea factorilor de risc și favorizanți. Este necesară
instituirea cât mai devreme a măsurilor de educație, de modificarea stilului de viață.
Exercițiile fizice ameliorează mobilitatea articulară și previne atrofia prin inactivitate a
musculaturii periarticulare.
3.7.2. Tratamentul igieno-dietetic.
Se impune de la început repausul articular pentru a preveni o solicitare prea mare a
articulației ce prezintă deja modificări degenerative. Regimul alimentar trebuie să fie
hiposodat atubci cînd bolnavul utilizează medicație antiinflamatoare nesteroidă (pentru a evita
retenția hidro – sodată ce se manifestă clinic prin hipertensiune arterială și edeme).

3.7.3. Tratamentul medicamentos.
Are următoarele obiective:
Îndepărtarea durerii
Creșterea mobilității în articulația suferindă
Împiedicarea progresiei bolii (atrofii musculare, deformări articulare)
Combaterea durerii se face cu analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene administrate pe
cale generală sau în aplicații locale.
Cele mai utilizate astfel de medicamente sunt: aspirina, indometacinul, diclofanec,
fenilbutazona.
Ele trebuiesc administrate cu precauție datorită efectelor secundare defavorabile pe care le
au (iritabilitatea gastrică, retenția hidrosodată). De asemenea, trebuie evitată administrarea
prelungită a acestor medicamente.
Corticosteroizii se folosesc rar, mai mult aplicați local, rareori pe cale sistemică sau
intraarticulară (datorită reacțiilor lor adverse). Ei sunt indicați atunci cînd există un proces
inflamator important, cu lichid sinovial abundent. Administrările repetate pot produce
deteriorări ale cartilajului
miorelaxante (diazepam, clorzoxazonă), care combat spasmele și contracturile musculare.
În scopul protecției și refacerii cartilajului se administrează condroprotectoare obținute din
extracte de cartilaj și măduvă osoasă. Ele au scopul de a normaliza și a stimula metabolismul
perturbat al cartilajului.
3.7.4. Tratamentul ortopedico-chirurgical.
Se aplică în artrozele deformate, cu invalidități. Se pot folosi diverse tehnici, de la artrodeze
și osteotomii pînă la proteze articulare. Se poate face rezecția marilor osteofite, atunci cînd
este cazul.
3.8. EDUCATIE PENTRU SANATATE
Educatia pentru sanatate este un proces interactiv ce favorizeaza invatarea avand ca
scop promovarea sanatatii, de prevenire a bolilor, de a ajuta persoana sa dobandeasca mai
multa autonomie, de a asigura continuitatea ingrijirilor din spital la domiciliu.
Asistenta medicala este cea care ajuta omul suferind sa-si mentina un regim de viata pe
care l-ar fi avut singur, daca ar fi avut forta, viointa sau cunostintele necesare.
Asistenta medicala va incerca sa transpuna elementele educationale in cuvinte pline de
caldura, de incredere in sansa vindecarii, va incerca sa transmita bolnavului acea energie are
aduce in sufletul lui dorinta de viata si optimism.Bolnavul trebuie sa simta ca suferinta lui nu
ii este indiferenta asistentei medicale, ca aceasta o traieste, ii simte durerea si mai ales in ceea
ce face pentru a-l ajuta sa treaca mai intai prin filtrul daruirii si intelegerii toate reactiile si mai
ales simptomele bolii.
Responsabilitatile esentiale ale asistentei medicale sunt: promovarea si pastrarea
sanatatii, prevenirea imbolnavirilor, restaurarea sanatatii , inlaturarea suferintei.

Asistentele medicale creaza o ambianta in cadrul careaia valorile, oboceiurile,religia,
credinta individului sunt respectate, este legata prin secretul profesional si analizeaza
indeaproape informatiile detinute despre bolnav, in ce masura si ciu sa le comunice.Va fi
intotdeauna alaturi de pacient, indiferent de starea acestuia, va incerca sa-i asigure o buna
postura, si mai ales confort psihic si intelegere.Toate intervetiile asistentei trebuie facute cu
maxima responsabilitate cu siguranta si atentie sporita, iar orice neregula trebuie adusa
medicului la cunostinta imediat si remediata.