Clusterul Inovativ

INTRODUCERE

Într-o societate aflată în continuă evoluție și cu tendințe tot mai evidente de globalizare, întreprinderile mici sau mijlocii sunt puse în dificultate de companiile naționale mari care dețin majoritatea exportului și puterii de producție. În competiția globală pentru piețe, șansele succesului economic al unei țări sau al unei regiuni se bazează pe specializarea ofertei și concentrarea eforturilor de dezvoltare spre domenii-cheie, unde se dețin avantaje competitive, resurse și competențe.

Ca urmare, pentru a porni o strategie cu șanse reale de succes în inovarea produselor și serviciilor în actualele condiții ale economiei bazată pe cunoaștere, a devenit tot mai clară necesitatea ca firmele să participe în rețele, alianțe și alte modele de colaborare pentru a reduce costurile din ce în ce mai ridicate ale transferului tehnologic.

Rețelele de firme reprezintă o formă de colaborare între firme independente din punct de vedere juridic, dar cu interese economice comune și care sunt dispersate din punct de vedere geografic.

Principalele avantaje oferite de rețelele de firme sunt prezentate în continuare:

– valorificarea oportunităților oferite de cooperarea dintre întreprinderi, în condițiile în care fiecare întreprindere își păstrează propria identitate;

– schimbul de bune practici între membrii unei rețele oferă un suport de consiliere care poate fi valorificat de către toți partenerii;

– valorificarea în comun a anumitor resurse (de exemplu resurse umane, tehnologii, credite, marketing) pentru obținerea unor avantaje pe linia costurilor;

– îmbunătățirea poziției firmelor în cazul unei negocieri comune cu o altă întreprindere din afara rețelei, de exemplu în cazul achiziției în comun a unor resurse sau servicii;

– asumarea în comun de către membrii rețelei a anumitor riscuri, de exemplu pentru unele finanțări;

– oferirea unei asocieri de relații relativ durabile între membri independenți;

– prezintă un caracter voluntar, dar bazat pe o structură neierarhică, diferită de cea a unor asociații sau organizații care exercită o influență directă asupra membrilor săi;

– oferă posibilitatea colaborării a unor parteneri eterogeni în cadrul unei rețele, nefiind necesară obținerea unei unanimități pentru o anumită problemă;

Conceptul de tip rețea de firme prezintă pe lângă avantajele prezentate și un important punct slab care iese în evidență mai ales dacă între parteneri există o neîncredere reciprocă, care poate în condiții extreme să conducă la destrămarea rețelei. Astfel, încrederea între partenerii rețelei reprezintă atât premisa înființării rețelei, cât și baza colaborării efective. Trebuie avut în vedere faptul că, pentru consilidarea încrederii se investește semificativ, atât din punct de vedere financiar, cât și din perspectiva consumului de timp, iar pe de altă parte încrederea este un concept instabil și precar.

Un concept avansat al rețelelor de firme este reprezentat de rețeaua colaborativă a sistemelor tehnologice inovative care este configurată în vederea coordonării colaborării dintre diverse organizații care urmăresc un obiectiv comun, și anume dezvoltarea economică, socială, poltică și culturală a unei regiuni.

Implementarea acestui concept presupune înființarea unor clustere prin valorificarea unor industrii și a altor competențe locale (universități, instituții financiare, administrație locală).

CAP.1 CONCEPTUL DE CLUSTER INOVATIV

1.1 Definirea conceptului de cluster

Clusterele inovative sunt o soluție de succes datorită faptului că oferă o combinație de dinamism antreprenorial, legături intense între companii și instituții ce dețin cunoștințe de top level, respectiv sinergii pro-active între actorii principali ai inovării.

La nivelul Uniunii Europene, clusterele inovative sunt considerate “motorul” dezvoltării economice și inovării, acestea reprezentând un cadru propice de dezvoltare a afacerilor, de colaborare între companii, universități, instituții de cercetare, furnizori, clienți și competitori situați în aceeași arie geografică (locală, regională, natională, trans-națională).

Odată cu accentuarea fenomenului de globalizare și creșterea competitivității pe piețele naționale, europene și internaționale, apartenența la un cluster inovativ devine un avantaj real pentru întreprinderile mici și mijlocii, ca urmare atât a accesului facil si rapid la rezultatelor cercetării în vederea implementării acestora în producție și realizării de produse inovative, utilizând tehnologii performante, cât și a strategiilor comune de dezvoltare, pornind de la cele de cooperare în producție și achiziție de tehnologii și echipamente performante destinate utilizării în comun, până la cele de marketing.

În timp, competiția globală a evoluat de la competiția dintre întreprinderi la competiția dintre regiuni. În acest context, clusterele joacă un rol important drept poli de concentrare a competențelor.

Inițiativele de tip cluster reprezintă eforturi concentrate pentru creșterea bunăstării și a competitivității dintr-o anumită regiune incluzând companii, administrația locală, societăți de cercetare și de instruire. Deși fenomenul de cluster apare în mod spontan, ca o reacție la cerințele pieței și valorificare a interconexiunilor dintre firme, totuși evoluția sa este puternic influențată de politicile promovate de guverne.

Pe baza dezvoltării rapide a clusterelor apare în practică un paradox: avantajele concurențiale de durată în cazul economiei globale sunt legate din ce în ce mai mult de aspecte ce se manifestă pe plan local – cunoștințe, relații, legături, motivare -, care nu sunt la îndemâna competitorilor dispersați geografic.

Formarea clusterelor și dezvoltarea acestora sunt văzute în prezent ca niște piloni centrali ai dezvoltării locale. Ineficiența rezultatelor locale este datorată de cele mai multe ori faptului că politicile guvernamentale și implicit și cele locale nu sunt focalizate asupra unor clustere economice.

Pe de altă parte, inițiativele de formare a clusterelor necesită implementarea unor strategii bazate pe logica economică. Existența clusterelor nu este un fenomen economic nou. Noi sunt forțele care determină apariția lor și corelarea acestora cu activitățile economice internaționale.

Fluxurile investițiilor directe din ultimii ani s-au concentrat acolo unde au găsit forță de muncă calificată, capital, experiență, tradiții în afaceri, furnizori specializați, instituții de capital și institute de cercetare competitive, precum și o infrastructură adecvată.

Conform definiției economistului Michael Porter: “Clusterele reprezintă concentrări geografice de companii și instituții aflate în interconexiune, care se manifestă într-un anumit domeniu de activitate. Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite și alte entități organizaționale importante din punct de vedere al concurenței. Acestea includ, de exemplu, furnizori de input-uri specializate, de tipul componentelor, mașinilor și serviciilor, sau furnizorilor de infrastructură specializată. De multe ori, clusterele se extind în aval către diverse canale de distribuție și clienți și lateral către producători de produse complementare și către industrii înrudite prin calificări, tehnologii sau input-uri comune.

În interiorul clusterelor pot fi întâlnite organisme guvernamentale sau universități, furnizori de instruire profesională și patronate care asigură instruire specializată, educație, informare, cercetare și suport tehnic.

Michael Porter, autorul unor noi abordări considerate moderne și dinamice, a elaborat teoria avantajului competitiv în care a pornit de la premisa că firmele pot obține avantaje competitive prin deținerea avantajelor tehnologice și nu prin abundența relativă a factorilor de producție. Avantajul tehnologic se obține prin inovare, prin valorificarea inteligenței umane. Albert Einstein spunea: „Imaginația este mai importantă decât știința.” Iar inovarea nu este decât rodul imaginației unor oameni inteligenți.

După cum a observat M. Porter, Japonia și China au cunoscut o dezvoltare rapidă după cel de-al doilea război mondial, datorită faptului că au reușit să înlocuiască lipsa resurselor prin inovarea științifică și tehnologică. Firmele pot creea avantaje competitive prin strategiile adoptate, prin gama de produse obținute și prin drepturile de proprietate intelectuală deținute, iar „proprietatea intelectuală are rădăcini în puterea imaginației”. Porter arată că avantajele competitive ale unei țări sunt influențate de două categorii de determinanți care alcătuiesc structura puternică a unui „diamant național” (figura 1).

Fig.1 „Diamantul inovării” definit de M.Porter

Prima categorie este alcatuită din:

Determinanții factoriali – sunt reprezentați de:

-Resursele umane: numărul, structura pe vârste, calificarea, costurile, atitudinea față de muncă, disciplina.

-Resursele naturale: poziționarea geografică, clima, solul, subsolul, apa, abundența, accesibilitatea, costul acestor resurse.

-Resursele de cunoștințe – se referă la cantitatea de cunoștințe științifice, tehnice și comerciale încorporate în bunurile și serviciile comercializate pe plan mondial. Aceste resurse se află „stocate” la nivelul universităților, institutelor de cercetare, precum și la nivelul compartimentelor de cercetare ale firmelor.

-Resursele de capital – se referă la costul capitalului disponibil pentru producție sau la investițiile străine directe și de portofoliu.

-Infrastructura – are influență asupra competitivității unei țări (rețelele de transport, serviciile poștale, rețelele de distribuție a energiei electrice, comunicațiile).

Determinanții cererii, se referă la:

dimensiunea, structura, internaționalizarea și ritmul de creștere al cererii,

complexitatea cumpărătorilor,

capacitatea unei industrii naționale de a prefigura cererea mondială, etc.

Ramurile industriale din amonte și aval contribuie la creșterea competitivității internaționale a producătorului.

Strategia și structura firmelor și concurența dintre acestea care includ:

– obiectivele firmelor,

– metodele de management utilizate,

– motivarea salariaților,

– nivelul competiției existente în industrie, etc.

A doua categorie de factori o formează, în opinia lui Porter, statul și întamplarea/șansa.

Spre deosebire de D. Ricardo (adeptul unei economii libere de intervenția statului), M. Porter consideră că statul are un rol principal în influențarea evoluției factorilor de producție prin politici de investiții, subvenții, prin reglementarea piețelor de capital, prin politici educaționale.

Statul singur, insă, nu are puterea de a crea avantaje competitive. Politicile publice trebuie să se armonizeze cu cele private pentru construirea unei configurații durabile a diamantului.

Modelul diamantelor lui Porter joacă un rol critic în direcționarea inovațiilor și îmbunătățirea avantajului competitiv al companiilor. O caracteristicǎ deloc de neglijat este faptul cǎ toate companiile din cluster au acces la factori de producție specializați, iar procesul de îmbunătățire a acestora este dictat de competiția și cererea specifică clusterului.

Pentru a fi performant pe termen lung clusterul trebuie să atragă companii, capital de risc, noi competențe și alte resurse din exterior.

In concluzie, clusterul se poate defini ca o concentrare geografică de companii și instituții interconectate într-un anumit domeniu.

Definiția clusterului este întâlnită și în legislația din România (HG 918:2006 – Programul „Impact”) ca o grupare de producători, utilizatori și/sau beneficiari, în scopul punerii în aplicare a bunelor practici din UE în vederea creșterii competitivității operatorilor economici.

1.2 Principalii actori

În contextul în care Uniunea Europeana pune accentul pe dezvoltarea „clusterelor inovative” – „clusterelor de top level”, luând în considerarea teoria avantajului competitiv al lui Porter și conceptele de învățare individuală și instituțională, Centrul pentru Inovare și Tehnică al landului Renania de Nord Westfalia – ZENIT (Germania) a dezvoltat recent modelul „Noul diamant al inovarii” (figura 2).

Fig.2 Noul „Diamant al inovării”

Considerațiile care au stat la baza dezvoltării modelului „Noul diamant al inovării”, sunt următoarele:

‐ Inovarea este fundamentată pe cunoștințe științifice aprofundate, susținute de o infrastructură modernă;

‐ Procesele de transfer tehnologic și inovare nu pot avea loc într-un mediu economico-social polarizat. O condiție pentru implementarea proceselor inovative o reprezinta coeziunea economică și socială;

‐ Inovarea se construiește pe învățarea individuală și instituțională;

‐ Învățarea individuală și instituțională pot avea loc dacă este stabilit un set comun de norme, reguli și viziuni;

‐ Se poate vorbi despre inovare doar atunci când cunoștințele sunt aplicate într-un produs/serviciu/proces nou sau într-un instrument de management.

Pentru ca transferul tehnologic și inovarea să aibă loc, este necesară participarea următoarelor categorii de actori:

‐ universitățile, institutele de cercetare, centrele de formare profesională – care reprezintă oferta de produse, procese și servicii inovative;

‐ industria, în special IMM-urile (inclusiv start-upurile și spin-offurile), care reprezintă cererea de inovare și la modul ideal ar trebui să determine și să absoarbă oferta mai sus menționată;

‐ autoritățile cu competențe în facilitarea proceselor inovative (autorităti centrale și/sau regionale, locale etc).

În accepțiunea lui Porter, clusterele au următoarea componență:

‐ industrii interconectate și alte entități, cum ar fi furnizorii specializați, precum și infrastructura aferentă;

‐ canale de distribuție și clienți, producători de produse complementare,

‐ companii afiliate din punct de vedere al competențelor, tehnologiilor etc;

‐ instituții conexe, cum ar fi organizații de cercetare, universități, organisme de standardizare, centre de formare profesională, și altele,

care colaboreaza dar ramân în competiție.

În România, experiența a arătat însă, că cei 3 parteneri naturali ai modelului „Triple helix” nu cooperează, mai mult decât atât, aceștia nu se cunosc și nu ajung să dicute unul cu celălalt.

În aceste condiții este necesară adaptarea modelului „Triple helix” și transformarea acestuia într-un model „Four clover“ – „Trifoi cu patru foi”, cel de al patrulea actor fiind reprezentat de organizații catalizator – entităti specializate în domeniul transferului tehnologic și al inovării, firme de consultanță.

Pentru a concluziona, conceptul de „cluster inovativ” are următoarele

dimensiuni:

‐ relațiile furnizor – client (lanțurile de furnizori), bazate pe teoria economică neoclasică;

‐ influența orașelor, în calitate de poli de creștere, care crează externalități, descrise în teoria noii geografii economice;

‐ influența instituțiilor de cercetare și a universităților, în calitate de poli de excelență, care crează oferta de produse, procese și servicii inovative;

‐ relațiile complexe între diverșii actori implicați (companii, furnizori specializați, instituții de cercetare-dezvoltare, universități, autorități publice, organizații catalizator), bazate pe teoria avantajului competitiv al lui Porter, a paradigmei „Four clover” și a modelului „Noul Diamant al Inovării”.

1.3 Condiții pentru un cluster inovativ de succes

Condițiile necesare pentru un cluster inovativ de succes sunt următoarele:

‐ Încredere între membri ;

‐ Participare voluntară ;

‐ Existența unei "mase critice“:

‐ Activități și companii complementare ;

‐ Interconectare printr-un interes comun ;

‐ Competențe existente, complementare și demonstrate ;

‐ Strategie de dezvoltare comună ;

‐ Asigurarea independenței pentru fiecare membru ;

‐ Cooperare dinamică și deschisă ;

‐ Participanții rămân concurenți din toate punctele de vedere ;

‐ Managementul este asigurat de structuri clar definite;

‐ Beneficii clare pentru toți membrii.

1.4 Beneficii

Beneficiile apartenenței unei companii la un cluster inovativ sunt următoarele:

‐ Creșterea competitivității și a ratei de ocupare a forței de muncă, prin interconectarea de oameni, abilități, competențe și cunoștințe ;

‐ Creșterea eficienței, deoarece este ușor să lucrezi într-o rețea cu clienții și furnizorii;

‐ Stimularea inovării, deoarece interacțiunea cu clienții creeaza idei noi și o mare presiune asupra inovării ;

‐ Reducerea constrângerilor pentru IMM-uri din partea marilor companii;

‐ Creșterea șanselor pentru internaționalizarea IMM-urilor;

‐ Șanse de succes pentru start-upuri și spin-offuri;

‐ Asigurarea capacității de a influența profilurile de învățământ pentru a corespunde cerințelor companiei de resurse umane calificate.

1.4 Obiectivele inițiativelor de formare a clusterelor economice

Obiectivele inițiativelor de formare a clusterelor sunt:

Promovarea conectării în rețea a organizațiilor

Promovarea expansiunii companiilor existente

Stabilirea de rețele între organizații

Facilitarea inovațiilor

Promovarea inovațiilor și a noilor tehnologii

Atragerea de noi companii și talente în regiune

Crearea unui brand pentru regiune

Promovarea exporturilor clusterului

Furnizarea de asistență pentru afaceri

Culegerea informațiilor privind piața

Promovarea formării de spin-off

Furnizarea de training tehnic

Transferul de tehnologie în cluster

Extinderea proceselor de produție

Lobby guvernamental pentru infrastructură

Facilități pentru investiții străine directe

Îmbunătățirea politicilor de reglementare

Furnizarea de servicii pentru incubatoare

Lobby pentru subvenții

Coordonarea aprovizionării

Derularea proiectelor private de infrastructură

Stabilirea de standarde tehnice

In baza unei analize statistice, obiectivele pot fi clasificate în șase mari grupe (figura 3), dupǎ cum urmeazǎ:

a. cercetare și networking,

b. acțiune politică,

c. cooperare comercială,

d. educație și training,

e. inovare și tehnologie,

f. extinderea clusterului.

Fig.3 Obiectivele inițiativelor de formare a clusterelor

a. Cercetare și networking

Multe inițiative de formare a clusterelor cuprind informare, schimb de informații în cadrul unor seminarii, invitarea unor specialiști, crearea de pagini web.

De exemplu, platformele soft din Vlaams (Flandra, Belgia) înființate în 1999 au constituit o inițiativă de formare a clusterelor și au avut în vedere organizarea de seminarii, cursuri de scurtă durată și actualizarea schimbului de informații între companii și organizații.

De asemenea, networkingul este un aspect central al celor mai multe inițiative de formare a clusterelor. De pildă, inițiativele IT din Africa de Sud au facilitat networkingul dintre companiile mari și IMM-uri.

b. Acțiunea politică

Activitatea de lobby și crearea cadrului de dialog între industrie, comunitatea științifică și autoritățile locale reprezintă un alt grup important de obiective.

De exemplu, Academia Oresund IT care grupează Copenhaga (Danemarca) și Malmo (Suedia) a fost înființată și pentru a reduce obstacolele administrative în vederea facilitării integrǎrii clusterului IT în Oresund Strait.

c. Cooperarea comercială

Cooperarea comercială include un număr de obiective, de pildă achiziții comune, asistență în afaceri, consultanță pentru marketing și promovarea exporturilor.

Spre exemplu, în anul 1998 guvernul austriac a demarat un proiect în vederea îmbunătățirii exporturilor produselor agricole prin intermediul clusterului. Proiectul a fost sprijinit de Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei care au furnizat fonduri Camerei de Comerț care a coordonat formarea clusterului.

Obiectivul principal al clusterului a fost de a promova exportul de produse agricole austriece prin punerea în comun a resurselor de vânzare și prin suport financiar public. Activitățile concrete s-au materializat în reprezentarea clusterului la târguri și elaborarea de cercetări de piață pe potențialele piețe de export.

d. Educație și training

Educația și trainingul cuprind, de exemplu, trainingul forței de muncă și instruirea managerilor.

Spre exemplu, Aerospace Components Manufacture din Connecticut a început inițiativa de formare a clusterelor cu trainingul forței de muncă, iar mai târziu a trecut la procesul de producție, la parteneriatele în achiziții și la marketingul internațional.

e. Inovare și tehnologie

Inițiativele de formare a clusterelor pot facilita îmbunătățirea procesului de inovare și transfer de tehnologie. Astfel, se pot defini noi standarde, pentru transferul noilor tehnologii și pentru îmbunătățirea procesului de producție.

f. Extinderea clusterului

Multe inițiative de formare a clusterelor au drept obiectiv dezvoltarea unei anumite regiuni prin promovarea unui anumit brand și a investițiilor străine directe în regiune.

Spre exemplu, inițiativa de formare a clusterelor din provincia Western Cape din Africa de Sud a promovat imaginea de IT a acestei regiuni.

Clusterul Pannon Automotive (PANAC) din Ungaria a avut drept misiune atragerea corporațiilor multinaționale în Ungaria și încurajarea acestora să formeze relații strânse cu furnizorii din Ungaria.

De asemenea, extinderea clusterelor include și serviciile asociate incubatoarelor și promovarea firmelor spin-off.

1.5 Avantajele clusterelor

Principalul instrument teoretic utilizat de Porter care explică sursa avantajului competitiv local este „diamantul competitivității” (figura 4)

Partea centrală a diamantului este datǎ de dinamica contextului local accentuată prin competitivitatea locală.

Celelalte forțe ale acestui model sunt considerate a fi rivalitatea dintre întreprinderi, condițiile cererii, industriile suport și factorii primari de producție (input-ul local).

Interacțiunile dintre diferitele componente ale diamantului sunt cele care generează avantajul competitiv al clusterului. Conform acestui model rolul autorităților locale este de a contribui la intensificarea relațiilor dintre factori.

Porter face distincția dintre politicile care contribuie la extinderea clusterului (de exemplu, atragerea de furnizori de produse sau de servicii din zonele învecinate) și cele care sunt axate pe creșterea competitivității clusterului (de exemplu, crearea de programe educaționale specializate) (figura 4).

Fig.4 Avantajele clusterelor în viziunea lui M.Porter

Modelul lui Porter dezvoltă în primul rând ideea că aceste clustere sunt o sursă de creștere a competitivității. Acest lucru se bazează pe un mix de politici specifice fiecărui cluster. Astfel, clusterele oferă o serie de avantaje pe care le analizăm din perspectiva organizațiilor care intenționează să se integreze într-o structură organizațională de acest tip.

Beneficiile economice pe care le generează clusterele, servesc atât membrilor clusterului, cât și interesului public, întrucât eficiența, nivelul de inovație și de formarea profesională ating cote superioare.

O serie de studii de specialitate au concluzionat faptul că principalele beneficii ale organizării de tip cluster sunt următoarele:

– inovațiile,

– accesul pe piață,

– infrastructura,

– resursele umane,

– resursele financiare,

– proximitatea,

– reducerea costurilor tranzacționale,

– îmbunătățirea imaginii.

Inovațiile și valoarea adăugată

Din perspectiva inovațiilor, clusterul reprezintă o strategie de promovare a măsurilor inovative în afaceri pentru îmbunǎtǎțirea competitivitǎții și asigurarea supraviețuirii întreprinderilor pe piața globală.

Mai multe argumente sprijină teza conform căreia inovarea și valoarea adăugată tind să fie conectate cu clusterele. Acestea presupun următoarele:

– necesitatea reducerii treptate a incertitudinii tehnice și economice;

– necesitatea interacțiunii repetate și chiar continue între companii și instituțiile specializate (inclusiv cele de cercetare și de instruire),

– necesitatea contactului direct între organizații în procesul de creare și transfer de cunoștințe.

În general, clusterele nu sunt caracterizate de avantaje de scală, ci mai mult de capacitatea de inovare continuă, precum și de cea de îmbunătățire a bunurilor și serviciilor, de procesul de creștere a specializării și de perfecționare a capitalului uman.

Ca urmare a intensificării competiției, întreprinderile din clustere trebuie să inoveze, să caute continuu noi produse și cele mai bune metode de producție. În general, clusterele dețin abilitatea de a inova deoarece concentrarea locală permite difuzarea mult mai rapidă a inovațiilor decât în cadrul altor zone „neintegrate”.

Pentru a dezvolta continuu noi inovații, întreprinderile sunt obligate să coopereze îndeaproape una cu cealaltă. Astfel, iau naștere relații de încredere reciprocă ceea ce reprezintă un capital social important necesar succesului continuității oricărei afaceri.

De exemplu, după terminarea unui proiect încrederea câștigată va permite ca și pentru alte proiecte viitoare să se aleagă aceiași parteneri, reducându-se nesiguranța cooperării cu alți noi parteneri.

Inovarea permite și găsirea unor noi modele de cooperare, de redefinire a relațiilor dintre organizații ca urmare a schimbărilor și oportunităților de la nivelul pieței.

Creșterea competitivității

Inițiativele de formare a clusterelor corespund unor eforturi concentrate pentru a crește competitivitatea unei anumite regiuni, prin implicarea tututor actorilor locali: companii , autorități locale și organizații de instruire și cercetare.

Creșterea productivității

Clusterele permit creșterea productivității, datorită faptului că întreprinderile din cluster au acces la furnizori, la forță de muncă și informații specializate existente în cluster.

Clusterul permite promovarea inovațiilor prin creșterea abilităților persoanelor să identifice oportunități pentru noi produse sau noi procese. De asemenea, clusterele facilitează comercializarea inovațiilor prin crearea de noi întreprinderi de tip spin off sau noi linii de afaceri ale întreprinderilor existente.

Lansarea unei noi afaceri într-un cluster este mai eficientă decât în alte locații, deoarece clusterul dispune de toți factorii de succes necesari promovării unei afaceri.

Accesul pe piață

Clusterele sunt cruciale pentru accesul pe piață a micilor întreprinderi care, în general, pot pătrunde pe piața internă, dar numai în foarte puține cazuri pot fi competitive pe piețe aflate la distanță, dacă nu fac parte dintr-o rețea locală de competențe complementare.

În acest sens, exportul în grup poate permite întreprinderilor să-și depășească anumite limite individuale și să pătrundă pe piața externă. Cooperarea între membrii grupului oferă o mai bună identificare pe piața de export, fiind mult mai puternici decât dacă fiecare întreprindere ar fi acționat în mod individual.

Îmbunătățirea comunicării și schimbul de informații strategice

Îmbunătățirea comunicării între organizațiile din cadrul clusterului, ca urmare a proximității și a creșterii încrederii față de celelalte întreprinderi, reprezintă un avantaj important oferit de acest tip de organizare.

Schimbul de informații strategice contribuie semnificativ la buna fundamentare a deciziilor de afaceri. Afacerile necesită informare detaliată în vederea îmbunătățirii calității strategiilor competitive și a flexibilizării managementului la noile cerințe ale pieței internaționale.

Resursele umane

Studiile de specialitate arată că prin concentrarea mai multor afaceri din același domeniu într-o anumită regiune se formează o bază importantă de specialiști. În cadrul clusterului poate fi găsită o sursă de forță de muncă specializată, cu o mobilitate ridicată. În acest caz, costurile tranzacționale pentru recrutare, selecție și angajare sunt reduse deoarece întreprinderile pot găsi relativ ușor resurse umane specializate în cluster.

Apropierea de clienți și furnizori

În cluster, majoritatea întreprinderilor folosesc aceleași „intrări” specializate, având aceiași furnizori de diferite servicii. Intrările sunt disponibile local, la costuri reduse, ca urmare a reducerii costurilor tranzacționale asociate acestui proces în interiorul clusterului, mai ales datoritǎ puteri de negociere mai mari a unui cluster în relația sa cu furnizorii, decât a unei organizații individuale.

De asemenea, dacă furnizorii sunt locali, scade necesitatea de a stoca o cantitate importantă de „intrări” reducându-se costul capitalului imobilizat în cazul depozitării acestora. În plus, furnizorii din proximitate sunt cei mai bine poziționați în cazul schimbului de informații și în cazul dezvoltării clusterului.

Proximitatea oferă posibilitatea schimbului de informații cu clienții cu referire la noi cerințe și tehnologii.

Reducerea costurilor tranzacționale

Prin îmbunătățirea comunicării are loc o scădere a costurilor asociate derulării contractelor și alegerii partenerilor de afaceri. Acest lucru este obținut și ca urmare a valorificării resurselor locale.

Resurse financiare și alocarea comună a resurselor

Clusterele facilitează specializarea și ajută în mod efectiv întreprinzătorii să investească „în pași mici”, în funcție de resursele și abilitățile de care dispun.

Astfel, în cadrul anumitor asociații formate în cadrul clusterului, se pot dezvolta relații strânse cu instituțiile financiare. Clusterul demonstrează că organizațiile care se află în competiție pot colabora, dacă găsesc o cale de colaborare reciproc avantajoasă, bazată pe principiul “win- win”.

Clusterul permite gândirea și implementarea unor noi tipuri de strategii de dezvoltare.

Principalele caracteristici ale noilor strategii de dezvoltare prin comparare cu strategiile clasice sunt prezentate în tabelul 1.

Avantajele endogene prezentate care au un efect pozitiv asupra întreprinderilor și zonei pot fi dublate de avantaje exogene, care contribuie la creșterea atractivității regiunii, de pildă fluxurile de investiții directe.

Caracteristicile strategiilor de dezvoltare a clusterelor

Tabelul 1

În general, aceste avantaje asociate întreprinderilor din cluster contribuie la creșterea regională prin înființarea de întreprinderi, crearea de locuri de muncă, creșterea valorii adăugate sau chiar apariția unor noi așezări umane.

Este de subliniat faptul că afacerile de succes devin din ce în ce mai mult dependente de mediul care promovează cooperarea și inovarea.

1.6 Concluzii

Clusterele reprezintă concentrări geografice cuprinzând întreprinderi, universități și institute de cercetare, precum și autorități locale sau regionale, și datorită acestui fapt acestea atrag furnizori specializați, pot selecta dintr-un bazin de forță de muncă, au acces la informații.

Prin facilitarea acestui dinamism al forței de muncă, al specializării și al schimbului de informații toate tipurile de întreprinderi pot beneficia de potențialul local de inovare, se încurajează antreprenoriatul, precum și creșterea productivității, a salariilor și a numărului de locuri de muncă .

Clusterele sunt caracterizate printr-o organizare flexibilă, fiecare membru îndeplinește anumite activități, are un rol stabilit în funcție de strategia clusterului și de cerințele pieței.

Clusterele au fost privite ca un instrument de promovare și susținere a competitivității, a inovării, a creșterii la toate nivelurile (local, regional și național).

În majoritatea cazurilor, inițiativa de asociere într-un cluster a influențat strategia întreprinderii, a îmbunătățit competitivitatea acesteia pentru că a crescut valoarea adăugată furnizată, iar autoritățile și-au regândit politicile publice și au analizat totul din noua perspectivă a economiei regionale.