CLONAREA TERAPEUTICĂ,PREOCUPĂRI ETICE ȘI MORALE ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC: Lect. Dr. Olimid Daniel Alin ABSOLVENT: Anghelescu Andreea -Cătălina 2020… [606657]

1
0148

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE HORTICULUTRĂ
BIOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Lect. Dr. Olimid Daniel Alin

ABSOLVENT: [anonimizat]

2020

2
0248

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE HORTICULUTURĂ
BIOLOGIE

CLONAREA TERAPEUTICĂ,PREOCUPĂRI
ETICE ȘI MORALE

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Lect. Dr. Olimid Daniel Alin

ABSOLVENT: [anonimizat]

2020

PLANUL LUCRĂRII
1. INTRODUCERE
2. CAPITOLUL I NOȚIUNI DE BAZĂ

3
0348

A. CE ESTE CLONAREA?
B. AND -UL UMAN. LANȚUL VIEȚII
C. REPLICAREA MOLECULELOR DE AND
D. GENA – UNITATEA DE STRUCTURĂ A MATERIALULUI GENETIC
E. STRUCTURA GENEI
3. CAPITOLUL II TIPURI DE CLONARE
A. MANIPULAREA GENETICĂ ȘI CLONAREA
B. CLONAREA UMANA, LA ANIMALE ȘI PLANTE
C. FOLOSIREA CLONĂRII ÎN SCOPURI MEDICALE
4. CAPITOLUL III CLONAREA TERAPEUTICĂ. CELULE STEM
A. CLONAREA TERAPEUTICĂ
B. CELULELE STEM
5. CAPITOLUL IV PREOCUPĂRI ETICE ȘI SOCIALE
A. CELULA ȘUȘĂ – VINDECARE CE VINE DINĂUNTRU

INTRODUCERE
Clonarea nu mai reprezintă o metodă imposibilă sau rezrvată pentru viitorul îndepărtat.
Datorita dezvoltării medicinei și a geneticii a devenit posibilă producerea unei copii a
individului, fie femeie sau barbat.

4
0448

Clonarea este definită ca o metodă prin care se produc clone, adică organisme, celule
sau molecule identice. Cuvântul clonă vine din grecescul klon, care înseamnă ramură. În
momentul actual există două tipuri de clonare: clonare reproductivă și clonare terapeutică.
Prima dintre ele este interzisă formal în toate țările lumii, cel puțin in momentul actual. Cea de –
a doua, datorită promisiunilor medicale înalte, este tolerată în multe părți ale globului, cu
impunerea de restricții me nite în principal pentru evita ajungerea la clonarea reproductivă (
Tudora, 2006 ).
Aceasta pare a fi cea mai spectaculoasă tehnică, dar și cea care stârnește dilemele etice
cele mai aprinse. În diferite articole, carți și media sunt păreri pro și contra.
Pe zi ce trece clonarea devine o problemă din ce în ce mai îngrijorătoare, din cauza
consecințelor pe care le -ar putea avea asupra viitorului omenirii. Aproape zilnic apare câte un
articol sau o știre despre clonare. Privind acest subiect există discuții și păreri, dar nu mulți știu
cu exactitate ce este clonarea.
Așadar, prin clonare vom înțelege “o formă de reproducere, în care progenitura rezultă
nu din unirea unui ovul și a spermei (reproducerea sexuată), ci din replicarea intenționată a
aranjamentului genetic al unui singur individ (reproducere asexuata)” ( Waters,Turner, Ronald,
1948 ).
Discuțiile referitoare la acest subiect, clonarea, sun reprezentate de modul și metodele
prin care a fost clonată oaia Dolly in anul 1966. Clonarea acestui mamifer a f ost realizată la
Institutul Roslin din Edinburgh, prin transplantarea nucleului unei celule care apartinea unei oi
din rasa Finn Dorsett în ovulul denuclearizat al unei mame -gazdă din rasa de oi scoțiene cu fața
neagră.
După discuțiile și controversele în legătură cu clonarea oii Dolly, în anul 1997 a fost un
moment delicat pentru comunitatea națională a oamenilor de știință, o dată cu apariția clonării
umane. Clonarea umană a scandalizat întreaga lume, mai ales morala creștină.
Și în zilele noastre acest subiect este unul delicat, părerile fiind împărțite. Se pun în
balanță posibilele efecte negative pe care aceasta le -ar putea avea asupra condiției umane, și
oportunitățile pe care ni le poate oferi, adică deschiderea unei frontiere în reproducerea rasei
umane.

5
0548

Așadar, în lucrarea de față mi -am propus să realizez un scurt istoric al clonării,
prezentând metodele prin care aceasta poate fi realizată, efectele pozitive sau negative pe care
aceasta le poate avea asupra dezvoltării medicinei, dar și o scurtă părere punând în calcul și
părerile, discuțiile și controversele existente în legătură cu acest subiect.

CAPITOLUL I

6
0648

NOȚIUNI DE BAZĂ.
A. CE ESTE CLONAREA?
Clonarea reprezintă toate procesele prin care plante sau animale vii sunt multiplicate
asexuat, fiind o procedură prin care nu implică fuziunea dintre ovul și spermatozoid.
Principiul biologic de clonare este nou. Fenomenul prin care o celulă sau un organism
viu se înmulțește pe care asexuată, fenomen pe care astăzi îl numim “clonare”, a existat de
multă vreme în natură, cu mult timp înainte ca omul sa producă în laborator clone (Vasile
Răduca).
Exista multe procese naturale care sunt considerate forme de clonare. Ca de exemplu
drojdia, un microorganism, se înmulțește prin separarea în două celule fiice care sunt clone în
raport cu celula mamă și una cu cealaltă. În mod asemănător, multe animale simple, cum ar fi
steaua de mare pot transforma mici părți ale predecesorilor lor în organisme complete. Anumiți
corali se în muțesc prin sciziune longitudinală, iar unii viermi, ca de exemplu râma se regenreaza
prin sciziune transversală.
Clonarea reprezintă procesul de a crea o copie identică genetic a unui original. În sens
biologic, clonarea clona reprezintă un organism mult icelular car eposedă exact aceleași gene cu
un alt organism viu. Natural, acest lucru este posibil în cazul gemenilor monozigoți care s -au
format prin fertilizarea unui singur ovul de către un singur spermatozoid, și din motive
necunoscute zigotul format s -a divizat in doi zigoți.
Biologic, clonarea este procesul de producere a populațiilor formate din indivizi identici
genetic, fiind similară cu înmulțirea asexuată abacteriilor, insectelor sau plantelor.
În biotehnologie, clonarea se referă la procesele f olosite pentru a creea copii ale
fragmentelor de ADN , ale celulelor sau ale organismelor.
B. ADN -UL UMAN. LANȚUL VIEȚII.
Acizii nucleici sunt componentele nelipsite ale tuturor organismelor vii. Datorită lor
diviziunea celulară duce la celule identice. Așa dar, acizii nucleici sunt sediul caracterelor
ereditare care asigura identitata în timp a indivizilor și a speciilor.

7
0748

ADN -ul este materialul genetic al corpului, fiind principalul constituent chimic al
cromozomilor. Fiecare cromozom conține câte o moleculă de ADN care este suport al
controlului activităților celulare și al transmiterii caracterelor ereditare.
Molecula de ADN este lungă și este formată din două fire răsucite unul in jurul celuilalt,
formând o dublă elice.
În anul 1953 J. Watson ș F. Crick au descoperit structura ADN, format din două lanțuri
polinucleotide (dublu helix).

Fig.1 Dublu helix de ADN (Tudose, Maniu, 2000).

ADN -ul este un macropolimer de dezoxiribonucleotide, format din pentoză, baze
azotate și un r adical fosfat.
Dintre formele tautomere ale bazelor azotate, în acizii nucleici sunt prezente mai numai
forme ecto – și amino -, care sunt mai stabile și mențin atomii de hidrogen necesari pentru

8
0848

împerecherea bazelor azotate complementare. Prin înlocuirea un ei baze normale cu forma sa
tautomeră, pot să apară erori de împerechere, deci mutații punctiforme. ( Raicu, 1997)
Uracil Citozină
Timină
Adenină Guanină

Fig.2 Bazele azotate purinice și pirimidinice din structura ADN (Tudose, Maniu,
2000)

Erwin Chargaff și colaboratorii, analizând compozișia ADN -ului la diferite organisme
au constatat că, în ADN, concentrația de Timină este egală cu cea de Adenină, iar cea de
Citozină este egală cu cea de Guanină. Studiile lor au relevat că, și concentrația totală a bazelor
pirimidinice (T + C) este egală cu concentrația totală a bazelor purinice (A + G), după cum se
observă în tabelul urmator. În contrast, procentul de Adenină sau Tinină, în comparașie cu
Guanina sau Citozina variază în funcție de organism. Astfel, raportul T + A/C + G, variază la
diferite specii ( Snustad et al, 1997 ).

9
0948

Specia %
A %
G %
C %
G A+G/
T+C A+T/
G+C
I
Virusuri
Bacterio
fagul T 2 3
2,6 1
8,1 1
6,6 3
2,6
1,03
1,88
II
Bacterii
Escheri
chia coli 2
6,0 2
4,9 2
5,2 2
3.9
1,04
1,00
III
Fungi
Sacchar
omyces
cerevisiae 3
1,7 1
8,3 1
7,4 3
2,6
1,00
1,80
IV
Eucariote
superioare
Homo
Sapiens 3
0,2 1
9,9 1
9,6 3
0,3
1,01
1,53
Tabel 1 Compoziția în baze azotate a ADN, la diferite organisme (Snustad et
al, 1997) (Tudose,Maniu,2000)
Una dintre premisele importante pentru elucidarea structurii secundare a ADN a fos
deducerea experimentală a regulii lui Chargaff (1951), conform căreia:
A + G = T + C și A + C = G + T, iar A = T și G = C
A / T = G / C = 1
Pe baza datelor lui Chargaff și prin difracția în raze X utilizată de Wilkins și Franklin,
Watson și Crick au propus modelul dublu helixului de dreapta al ADN, în care cele două catene
polinucleotidice se răsucesc, formând o spirală, exact ca în figura „ Dublu helix de ADN„ (
Cristian Tudose, Călin Maniu, Marilena Maniu, 2000).

10
01048

Astfel, s -a dedus structura secundară de ADN, fiind reprezentat de două lanțuri
polinucleotidice legate prin punți de Hidrogen între bazele azotate.
Cantitatea de material genetic variază în limite mari în lumea vie, la om mărimea
genomului fiind de 3,3 x 109 p.b. (Raicu, 1997).
Structura bicaternară a ADN este foarte stabilă datorită existenței legăturilot
fosfodiesterice intercaternare și pe orizontală a legăturilor de Hidrogen intercaternare. Cele
două catene sunt antiparalele, prezentând polaritate chimică diferită. ( Cristian Tudose, Călin
Maniu, Marilena Maniu, 2000).

Fig.3 Structura secundară a moleculei de ADN (Maximilian, 1982)

C. REPLICAREA MOLECULEOR DE ADN
Replicarea ADN -ului este simplă din punct de vedere genetic – dublarea cantității de
material genetic prin autocopierea informației conținute de ambele catene de ADN – dar foarte
complexă din punct de vedere biochimic, implicând intervenția a numeroase enzime,
dependente de multipli factori reglatori.
Replicarea întregului genom uman, care conține aproximativ 6 miliarde de perechi de
baze, este un proces complex, deoarece necesită realizare tuturor etapelor cu maximă eficiență,
într-un timp limitat și cu o fidelitate extremă. (Gorduza V., 2007)

11
01148

Fig.4 Mecanismul replicării ( Gorduza, 2007)

Replicarea ADN este un proces fundamental care a re loc în celulele organismelor vii și
este baza eredității biologice. În urma acestui proces se realizează copierea, mai precis
duplicarea, moleculelor de ADN, care sunt purtătorii informației genetice. Este un proces
„semiconservativ”, ceea ce presupune faptul că molecula ADN inițială este despicată în lung,
ca un fermoar, în cele două șiraguri complementare care o compun. Fiecare din aceste două
șiraguri devine un model pentru sinteza unui nou șirag complementar, integrând, după regula
complementarității bazelor, nucleotide dispersate în nucleul celulei. Prin replicare rezultă două
molecule ADN identice. ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Replicare_ADN )

12
01248

Fig.5 Molecula ADN este despicată în lung în două șiraguri care apoi integrează
nucleotidele prin împerecherea bazelor pentru a produce două molecule ADN identice
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Replicare_ADN )
D. GENA. UNITATEA DE STRUCTURĂ A MATERIALULUI
GENETIC.
Conform concepției clasice, gena reprezintă un segment de comozom, precis delimitat,
continuu, indivizibil, care conține informația genetică necesară producerii unui caracter
fenotipic.
Gena ocupă pe un c romozom o poziție fixă, identică la toți indivizii speciei, numită
locus. Acesta poate fi localizat pe un autosom sau pe un cromozom sexual. (Gorduza V., 2007)
Gena este un fragment de ADN sau ARN, în virusurile ARN, care poartă un mesaj
specific. Ea este constituită din mai multe regiuni cu funcții distincte.

Fig.6 Structura genei(după Gondenough, 1978) (Maximilian, 1982)

13
01348

Notiunea de genă a fost introdusă în anul 1909 de către Johannsen, care definea gena ca
unitate funcțională a materialului genetic c e controlează un caracter fenotipic.
Mai târziu, Morgan (1915), exponentul geneticii clasice, definește gena ca unitate de
funcție, recombinare și mutație.
Gena, indivizibilă în concepția lui Morgan, ar prezenta următoarele particularități:
− Este unitatea d e funție localizată pe cromozom ce determină un caracter cu
exprimare fenotipică;
− Ocupă un spațiu, o anumită poziție pe cromozom, numită „locus”;
− Genele din componența aceluiași cromozom au dispoziție liniară (continuu și
nesuprapuse); sunt „independente” și strict delimitate funțional;
− Genele din componența aceluiași cromozom, „ordonate” liniar, sunt înlănțuite și
au transmitere „grupată”;
− Gena poate fi considerată unitate de recombinare, deoarece, prin procesul de
crossing -over între cromozomii omologi, genele alelomorfe își schimbă locusurile, formând noi
constelații genice în componența respectivilor cromozomi;
− Structura genei poare fi modificată prin „mutație” cu formarea de alele. (Isovaru,
1993)
Toate procesele biochimice din organisme sunt controlate genetic, fiecare reacție dintr –
un lanț metabolic fiind determinată primar de o genă. Între gene si enzimele respective există
raportul de 1:1. Prin mutația unei singure gene are loc blocarea sintezei enzimei
corespunzătoare și a reacției biochim ice catalizată de ea. Ca urmare are loc blocarea întregului
lanț metabolic. Ipoteza consideră că fiecare genă controlează sinteza, funcționarea și
specificitatea unei anumite enzime. (Beadle, Tatum, 1941)
E. STRUCTURA GENEI
Cu ajutorul datelor de genetică moleculară s -a stabilit că gena are o structuă funcțională
complexă care este formată din subunități active de funcție, mutație și recombinare.
Benzer – 1955 – ar fi demonstrat pentru prima dată structura complexă a genei, folosind
sistemul bacter ie-fag.

14
01448

Acesta consideră că cistronul este subunitatea genetică de funcție care realizează
transcrierea si translația informației genetice necesară sintezei unui lanț polipeptidic, iar
polipeptidul este definit ca „ unitate biochimică ” a fenotipului. (Is ovaru, 1993)
Cistronul este un segment din molecula de acid deoxiribonucleic, care cuprinde mai
multe secvențe de nucleotide și este cea mai mare subunitate funcțională de genă. Acesta se
subîmparte în muton și recon.
Aceste subunități ale genei – cistron, recon, muton – au valoare funcțional genetică, dar
au o mare valoare în carografierea genelor pe cromozomi, la întocmirea hărților genetice.
Muton este o regiune intragenică. Este unitata de mutație dintr -o genă. De fapt, este o
unitate mica ce poate apărea, de asemenea, din cauza unei înlocuiri a bazei sau a mai multor
baze. ( https://www.differencebetween.com/difference -between -muton -and-recon/ )
Prin „alterare” este capabil sa modifice expresia fenotipică a cistronului.
Reconul este definit ca cea mai mică parte din genom care se poate separa prin
recombinare. Unitatea de recombinare corespunde unui nucleotid, iar două perechi de
nucleotide adiacente pot fi sepa rate prin recombinare. (Isovaru,1993)

CAPITOLUL II
TIPURI DE CLONARE
A. MANIPULAREA GENETICĂ ȘI CLONAREA.
Sunt de părere ca cea mai uluitoare și plină de controverse dintre toate manipulările
genetice este clonarea. Aceasta este o tehnică de reproduce re asexuată de celule și organisme
prin care se obțin alte celule și organisme genetic identice.
Prin termenul de „manipulare genetică” înțelegem acele metode prin care se modifică
genomul sau structura genetică a unei celule sau a unui individ, urmărind crearea de specii noi
și animale sau îmbuătățirea celor existente.
S-au descoperit legile eredității în urma creării hibrizilor de mazăre de către Gregor
Mendel. În ingineria genetică s -au cunoscut numeroase succese, mai ales în industria
farmaceu tică, datorită clonării moleculare.
Prin ”tehnica clonării” se pot imita în masă nelimitat substanțe cu aceleași carcteristice
biologice și funcționale pe care le au într -un organism. Ca de exemplu producerea de hormoni

15
01548

indinspensabili pentru buna funcțio nare a organismului uman, cum ar fi insulina, interferonul,
somatropul sau hormonul de creștere. Ingineria genetică a dobândit capacitatea de a face
modificări genetice ale unor specii prin diferite combinații genetice, așadar obținăndu -se plante
și animal e transgenice.
În momentul actual există două tipuri de clonare, și anume clonarea ADN -ului adult
(clonarea reproductivă) și clonarea biochimică (clonarea terapeutică).
Clonarea reproductivă este o tehnologie utilizată pentru a genera un anumal care va avea
ADN nuclear identic cu al uui alt animal caretrăiește în prezent sau a existat în trecut, ca de
exemplu Oaia Dolly.
B. CLONAREA UMANĂ, LA ANIMALE ȘI LA PLANTE.
Procesul care a sc andalizat întreaga lume, în special lumea creștină. Despre ce este
vorba? – despre clonarea umană. Anul 1997 a fost anul de răscruce pentru comunitatea
internațională a oamenilor de știință .
„Un om reprezentând copia altuia nu mai este o ființă umană . Clonarea se înrudeăte cu
genocidul , pentru ca se bazează , ca ăi acesta , pe selecția genetică.”. Acestea au fost cuvintele
unui profesor francez, pe nume Jean -Francois Mattei, membru al Comitetului Național de Etică
din Franța.
Primul copil despre care s e spune că s -a născut prin clonare este o fetiță pe nume Eve,
care a avut doar mamă.
Toate discuțiile și controversele au avut un început, care acesta a fost recursul la
tehnologia prin care a fost clonată oaia Dolly, anume în anul 1966. A fost un sfârșit de secol
care urma a fi martorul primului caz de clonare a unui mamifer. Totul s -a întâmplat la Institutul
Roslin din Edinburgh, iar clonarea s -a realizat prin transplantarea nucleului unei celule care
aparținea unei oi din rasa Finn Dorsett în ovulul denu clearizat al unei mame gazdă din rasade
oi scoțiene cu fața neagră.
S-a stimulat artificial diviziunea celulară, iar uterul oii cu față neagră a fost purtătorul
viitoarei clone. Dolly a fost copia fidelă a unei oi Finn Dorsett. După clonarea lui Dolly au
urmat clonări pe vaci, porci, maimuțe și șoareci.
Problema cea mai gravă era că rata de reușire era destul de scăzută. Pentru clonarea lui
Dolly au fost necesare 276 de încercări.
De altfel , doctorul Harry Griffin , membru al echipei care a clonat -o pe Do lly , a
avertizat că tehnica actuală de clonare este înca la inceput , fiind “ineficientă deoarece s -au

16
01648

utilizat pentru Dolly 277 de ovule pentru a obține o sarcină reușită , recoltând ovule de la circa
40 de oi donatoare , dar și riscantă deoarece o mare parte din sarcini au eșuat , astfel încât am
avut miei care au murit imediat după naștere “ . Până acum s -au întreprins cu cinci specii de
animale.
Doar 1 % din clonările animale efectuate până în prezent au avut un rezultat pozitiv ,
dar și dintre acestea covrșitoarea majoritate a suferit serioase disfuncții : ficatul nu funcționa
bine , sângele nu avea tensiunea normaâlă , pămânii erau nedezvoltați , apăreau grave deficiențe
ale sistemului imunitar .
Ian Wilmut , creatorul oiței Dolly , a atras atenția că rata eșecurilor este extrem de
ridicată . El a amintit că abia la cea de -a 276 –a tentativă a reusit să obținâ o clonă viabilă , dar
nu și perfectă . La numai câteva luni de la nașterea lui Dolly cercetătorul irlandez a anuntat că
aceasta este bolnavă și îmbătrânește prematur .

Fig.7 Realizarea clonării oii Dolly
(http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5304 )

Clonarea la plante se bazează pe fenomenul de totiopotență. Aceasta constă în
capacitatea de a genera, prin diviziuni succesive, întregul organism.

17
01748

Pentru obținerea clonelor se urilizează fie pre levarea meristemelor, fie înmuțirea
vegetativă. Prin cultura de polen, antere, ovare sau ovule nefecundate se obțin organisme
haploide normale, dar sterile.
Cultivate , acestea produc substante farmacologic active necesare pentru :
− industria medicamentelor;
− industria alimentara;
− Industria cosmetica.
Astfel s -au obtinut carotenii din morcov , alcaloizii din tutun , saponinele din gingseng.
C. FOLOSIREA CLONĂRII ÎN SCOPURI MEDICALE.
Clonarea ar putea fi în prezent soluția pentru o serie de boli netratabile. În Marea
Britanie s -a legalizat utilizatea embrionilor umani pentru cercetările care sunt îndreptate în
direcția vindecării unor maladii, ca de exemplu Parkinson și Alzhimer.
Probabilitatea mai mare de realizare o are clonarea terapeutică, fiind mai accesibilă din
punct de vedere al tehnicii, dar și mai puțin problematică moral.
Plecând de la ADN -ul unui bolnav putem obține un embrion -clonă, care nu mai este
introdus în uter. Embrionul -clonă este utilizat drept cultură de celul e stem.
(https://clonarea.blogspot.com/ )
CAPITOLUL III
CLONAREA TERAPEUTICĂ. CELULE STEM.
A. CLONAREA TERAPEUTICĂ.
Clonarea terapeutică înseamnă folosirea tehnicilor de clonare pentru inițierea creșterii
embrionilor, în scopul extragerii celulelor stem pentru obținerea de organe, celule și țesuturi în
scopuri medicale și de cercetare.
Clonarea poate avea loc prin următoarele tehnici:
− Scindarea embrionului este similară procesului natural care gen erează gemenii
identici. În acest proces celulele embrionare sunt separate într -un stadiu foarte timpuriu de
dezvoltare, pentru a obține una sau mai multe clone;
− Înlocuirea nucleară are loc prin extragerea nucleului unei celule, adică partea
care conține cromozomii, fiind suportul informației genetice (a nu se confunda suportul cu
informația), de la o persoană și punerea lui într -un ovocit, al cărui nucleu a fost înlăturat, înainte.
Urmează diviziunea pseudo -zigotului, apoi începe creșterea embrion ului.

18
01848

Indiferent de vârsta unei persoane (stadiu de embrion, fetus sau adult) se poate folosi
tehnologia înlocuirii de nucleu pentru obișnuirea unei singure clone. Pentru obținerea mai
multor clone se poate folosi tehnica scindării embrionului.
(http://www.culturavietii.ro/2014/06/03/clonarea -umana -probleme -si-implicatii/ )
B. CELULELE STEM.
Celulele stem sunt acele celule care au capacitatea de multiplicare (auto -rgenerare) și
care se pot diferenția. Aceste celule sunt prezente în toate organismele multicelulare.
(https://bioinformant.com/ro/ce -sunt-celulele -stem/ )
Utilizarea celulelor stem a înce put cu mult timp în urmă. Acestea au fost folosite pentru
regenerarea sângelui și a sistemului imunitar în cazul pacienților tratați prin chimioterapie.
Aceste celule proveneau din maduva osoasă, tratamentul constând în efectuarea transplantului
de măduvă. ( https://www.lifelinecelulestem.ro/celule -stem/ce -sunt-celulele -stem/ )

Fig.8 Diferențierea celulelor stem în mai multe tipuri de celule

19
01948

(http://kidizi.ro/art_2 -63-417_tot -ce-vrei-sa-stii-despre -celulele -stem_338 )

Celulele stem au un potențial enorm pentru utilizarea acestora în medicina regenerativă ,
datorită capacității unice de a se divide și de a se replica în mod repetat, dar li faptului că natura
lor nespecializată le permite să devină o mare varietate de țesuturi.
În funcție de potențialul lor de celulele stem pot fi clasificate în:
− Totipotente;
− Pluripotente;
− Multipotente;
− Oligopotente;
− Unipotente.
1. Celulele stem totipotent sunt cele mai puternice celule existente. Ele se pot
diferenția în țesuturi embrionare, dar și în țesuturi extra -embrionice, ca de exemplu corionul,
sacul vitelin, amnionul și alantozii. Aceste țesuturi formează placenta, dar doar la oameni și la
alte animale placentare.
Una din caracteristicile importante ale acestei celule totipotente este faptul că poate
genera un organism complet funcțional și viu.
Cel mai cunos cut exemplu de celule totipotente este ovulul fertilizat, care e formează
atunci când spermatozoidul și ovului se unesc pentru a forma zigotul.
După fertilizare, aceste celule se indivizualizează în celule pluripotente, după o perioadă
de aproximativ 4 zil e.
2. Celulele stem pluripotent este al doilea cel mai puternic tip de celule. Aceste
celule sunt importante, datorită capacității de regenerare și diferențiere în oricare dintre cele trei
straturi de nucleu, mai precis ectoderm, endoderm și mezoderm. Aceste trei straturi de nucleu
se diferențiază în continuare pentru a forma toate țesuturile și organele dintr -o ființă umană.
Se cunosc diferite tipuri de celule stem pluripotente. Pe lângă celulele stem pluripotente
mai sunt celulele stem embrionare, dar există și un tip de celule „artificiale” (făcute de om),
adică celula stem pluripotent indusă (iPS).
Celulele stem pluripotent induse au fost produse din celulele provenite de la șoareci în
anul 2000, iar din cele umane în anul 2007. Ele sunt specifice țesuturil or care pot reprogramate
pentru a deveni funcțional similare celulelor stem embrionare.

20
02048

Aceste tipuri de celule stem sunt corespunzătoare folosirii în terapia celulară și în
medicina regenerativă, datorită faptului că au o capacitate de diferențiere într -o diversitate vastă
de țesuturi și au o natură non -controversată.
3. Celulele stem multipotent se pot regenera și se pot diferenția într -o gamă
specifică de tipuri de celule, de aceea sunt tipul de celule stem cu o rază mică de medie de
acțiune.
Ca un exemplu pentru acest tip de celule, avem celula mezenchimală (CSM). Aceste
celule mezenchimale au capacitatea de diferențiere în osteoblaste (tip de celulă osoasă), celule
miocitare (celule musculare), adipocite (celule grase) și condrocite (celule cartilaginoase ).
Ele sunt destul de diverse în caracteristicile lor, fapt pentru care celulele stem
mezenchimale sunt clasificate drept celule stem multipotent.
4. Celule stem oligopotent sunt similare celor multipotent, doar că acestea devin
mai limitate în ceea ce prive ște capacitatea de diferențiere.
Regenerarea și diferențierea se realizează limitativ și doar în anumite tipuri de celule de
care sunt strâns legate. Ca exemplu pentru acest tip de celule avem celula stem hematopoietică
(CSH). Celulele hemotopoietice sunt derivate din mezoderm și se pot diferenția în alte celule
sanguine. Ele se mai pot diferenția atât în celule mieloide, cât și în cele limfoide.
Celulele mieloide includ celulele bazofile, celulele dendritice, eozinofile, eritrocite, macrofage,
megacariocit e, monocite, neutrofile și trombocite, în timp ce celulele limfoide includ celulele
B, celulele T și celule naturale ucigașe.
5. Cele din urmă celule stem, cele unipotent, au cel mai scăzut potențial și
reprezintă cel mai limitat tip de celule. Un exemplu pentru acest tip de celule sunt cele
musculare.
Pe lângă capacitatea de regenerare și diferențiere a celulelor stem musculare, se
menționează fatul că acestea se realizează unui singur tip de celulă. Aceste celule sunt
unidirecționale în capacitat ea lor de diferențiere.
Scopul acestor clasificări pe categorii a celulelor stem este de a evalua capacitatea
funcțională a celulelor stem în funcție de potențialul lor de diferențiere.
Acest aspect este important, dat fiind faptul că fiecare categorie îș i găsește aplicații în
domenii de cercetare diferite, în sectoarele medicale și cele de dezvoltare a medicamentelor.
(https://bioinformant.com/ro/cunosti -cele-5-tipuri -de-celule -stem/ )

21
02148

Celulele stem sunt recoltate la naștere. Acest procedeu este preferat de medici, deoarece
extrasul de celule din măduva osoasă este dureros, și prezintă și un risc crescut.
După recoltarea celulelor, urmează analiza și testarea acestora. Apoi ele urmează a fi
depozitate într -o bancă de celule stem, doar dacă în urma analizelor și a testelor au rezultat ca
fiind folositoare. Conservarea acestora se face în containere speciale cu azot lichid și se
păstrează la temperatura de –197 de grade Celsiu s.
CAPITOLUL IV
PREOCUPĂRI ETICE ȘI SOCIALE
A. CELULA SUȘĂ -VINDECAREA CE VINE DINĂUNTRU
În anul 1980 s -au descoperit celulele stem în scopul cercetării. Astfel s -a realizat
extragerea de celule emrionare de la șoareci, pe care cercetătorii le -au analizat și testat în
condiții de laborator și conform tehnicilor de laborator.Apoi, în anul 1998 s -au produs pentru
prima dată celule stem într -un laborator.
Cercetările în diferitele domenii medicale au întocmit anumite întrebuințări ale celulelor
stem. Acestea au posibilitatea de a reda memoria bolnavilor de Alzheimer, de a redobândi
capacitățile motorii ale persoanelor cu acest tip de handicap și de înlocuire a tegumentului lezat
prin diferite cauze la oameni de diferite vârste.
Aceste celule se pot fol osi în scopuri terapeutice, iar pentru ca acest lucru să fie posibil
se impune un control prealabil al imensului potențial al acestora.
Conform principiilor etice, până nu se cunoaște modul în care se pot manipula și
controla celulele stem în producerea d e țesut sau prgan dorit nu se poate trata boala respectivă.
(Cheșcă, 2010)
Celulele stem sunt acele celule care au abilitatea de a se transforma în cursul dezvoltării
în mai mult de un singur tip de celule. Această proprietate unică face ca celulele stem s ă fie
țintă a numeroase cercetări, dezbateri, punctul de plecare a numeroase tehnologii, dar și o
problemă bioetică majoră în implicațiile științifice, religioase, filozofice, etice pe care le -ar
putea avea utilizarea lor asupra omului și asupra viitorului omului. (Geijsen,2004)
Se știu beneficiile pe care acestea le -ar putea aduce umanității, așadar cercetarea pe
celule stem embrionare este destul de importantă. Cu ajutorul celulelor stem preparate din

22
02248

embrioni creați prin transfer nuclear, adică transferu l unui nucleu din celulele proprii ale
pacientului, poate scădea riscul incompatibilității de organ, în cazul în care pacientul a suferit
un translant. Acest procedeu reprezintă clonarea terapeutică.
Există și riscuri, spre exemplu poliferarea necontrolată a celulelor transplantate sau
transmiterea agenților infecțioși.
Multe ramuri ale științelor medicale au revoluționat o dată cu prelevarea celulelor șușă.
Datorită beneficiilor acestora au fost descoperite diferite tratamente pentru diferite afecțiuni
care în acest moment sunt în mare parte incurabile. (Cheșcă, 2010)
Aceste afecțiuni sunt reprezentate de Alzheimer, Parkinson, scleroza multiplă precum
și alte afecșiuni neurodegenerative, la care dezvoltarea ar consta în înlocuirea celulelor nervoase
pierdut e sau deteriorate, cu țesuturi dezvoltate în laborator, derivate din celule embrionare stem.
(Geijsen,2004)
De asemenea se poate realiza înlocuirea de celule musculare cardiace deteriorate în
urma unui infarct miocardic cu celule musculare netede cardiace produse prin diferențierea in
vitro a celulelor stem embrionare. (Martin,1981)
Metoda de transplant de măduvă, parte a tratamentului neoplaziilor poate fi înlocuită cu
injectarea celulelor stem homepoietice, derivate din celule stem embrionare, cu potențial
imunogenetic definit sau celule autologe pacienților, deoarece permit folosirea intensivă a
citotoxinelor.
Această metodă are clar efecte benefice asupra imunității, ceea ce rezultă că ar putea fi
benefică în tratamentul imunodeficiențelor de tip SIDA sau bolilor imune cum sunt lupusul
eritematos sistemic sau scleroza multiplă.
Comisia Internțională de Bioetică a dispus o serie de considerații etice care trebuie să
fie urmate, în urma cinsiderării că cercetarea pe celulele stem embrionare este pos ibilă din punct
de vedere etic.
Există mai multe surse de embrioni care atrag de la sine o serie de discuții etice:
− Embrionii care rezultă în urma fertilizării in vitro cu scopul de a fi implantați în
uter, dețin statutul de precursori ai unei ființe vii și prin urmare nu ar trebui deloc opriți din
atingerea scopului pentru care au fost creați;

23
02348

− Embrionii supranumerari, creați inițial in vitro, tot pentru a fi implantați în uter,
reprezintă embrioni fără viitor, ceea ce ar determina posibililitatea utiliză rii lor în scop
terapeutic sau pentru cercetare;
− Interrelația dintre embrionii obținuți în urma fertilizării în scopul cercetării sau
dezvoltării de linii celulare stem și embrionul creat prin transferul nucleului unui donor într -un
ovocit denucleat.
Dezb aterile sunt de natură etică și se referă la cele două proprietăți ale embrionului uman
și anume la statutul său și la abilitatea de a se transforma într -o persoană.
În cazul embrionilor creați pentru cercetarea celulelor stem embrionare, făcându -se
referi re la statutul lor, intevine ideea că ei nu au avut niciodată vreun fel de viitor ca viață vie.
Așadar, rezută că dacă scopul embrionilor umani este de a da naștere la viață, scopul
embrionilor creați artificial este știința. (Cheșcă,2010)
O categorie spec ială este cea a embrionilor creați prin transfer nuclear în scopul derivării
celulelor stem. Această tehnică reprezintă o formă de clonare, care nu este clonare reproductivă,
având în vedere că acești embrioni nu urmează sub nici o formă de a fi implantați . Din acest
motiv, acest procedeu a fost numit și clonare terapeutică. Aceste celule au proprietatea de a fi
compatibile cu celulele donorului nucleului, cu numeroase posibilități pentru transplantul
autolog și rezolvări în cazul respingerii organului tran splantat. (Andrews, Matin, Baharami,
Damjanov, Gokhale, Drapen,2005)
Cu scopuri terapeutice, Comisia Internațională de Bioetică consideră acceptabilă din
punct de vedere etic crearea embrionilor prin transfer nuclear, în scopul producerii de celule
stem em brionare.
În conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului si Genomului Uman este
interzisă implantarea embrionilor creați. Problema etică ar fi transferul de nucleu, care ar
reprezenta primul pas către clonarea reproductivă umană.
Acestea ar reprezenta unele din multele motive pentru care dezbaterile vor continua
mult timp de acum în colo.(Cheșcă,2010)
Problemele etice cu privință la utilizarea celulelor sușă se împart în cel putin două
categorii:
− Obținerea acestor celule;

24
02448

− Utilizarea clinică a acestora.
Se ridică probleme etice și legale serioase în legătură cu celulele sușă obținute de la
embrionii umani, dar nu și în legătură cu celulele sușă car sunt obținute prin prelevarea de celule
somatice. ( http://www.culturavietii.ro/2015/02/14/bioetica -si-omul -viitorului -ix-vindecarea –
ce-vine-dinauntru -clonarea -noul-auschwitz/ )
În corpul uman sunt peste 200 de tipuri de celule „mature”, fiecae având o funcție
specifică, dar celulele stem sunt celule „universale” cu capacitatea de a crea diferite celule
„specializate” sau țesuturi.
Așa cum am prezentat mai sus, acestea reprezintă un potențial terapeutic unic, deja
dovedit.
Se speră că pe viitor aceste celule vor fi folosite în înlocuirea celulelor sau țesuturilor
distruse de boli de inimă, leziuni ale măduvei spinării, cancere, scleroză multiplă, boli
autoimune precum diabetul sau anumite malad ii.
Se pot menționa și anumite dezavantaje și riscuri în tratamentul cu celule stem, cum ar
fi potențialul oncogen, adică riscul de cancer, precum și alte efecte secundare care nu au fost
cercetare îndeajuns.
Găsim celule stem adulte în organism, într -un c orp complet dezvoltat. Recoltarea
acestora, care se face imediat după naștere este complet etică, intrucât nu presupune
întreruperea cursului vieții unei ființe umane. Celulele se recoltă dupa naștere din sângele
ombilical sau din măduva spinării, fiind un procedeu simplu și digur pentru mamă si pentru
noul născut.
Spre deosebire de acestea, celulele stem embrionare nu reprezintă o procedură etică.
Aceste celule embrionare au un rol esențial în dezvoltarea embrionului și a fătului. Recoltarea
lor presupune distrugerea embrionului, adică distrugerea unei vieți umane și încălcarea unuia
dintre principiile bioeticii.
Acest procedeu se promovează de mult timp de către oamenii de știință, acesta putând
fi utilizat în tratarea de boli.( https://www.provitabucuresti.ro/bioetica/celule -stem)
Din momentul în care apare cuvantul „terapeutic” în vreo acțiune, se pare că tot ceea ce
se întreprinde de orice persoană și, mai ales de medici, este justifi cat. Ca și în cazul clonării
reproductive, când vorbim de clonarea terpeutică înțelegem că ea este posibilă, atât la animale,
cât și la om, de unde posibilitatea clonării în sens terapeutic, atât a animalelor, cât și a omului.

25
02548

Se numește clonare terapeuti că orice formă de reproducere asexuată în vederea
vindecării de vreo maladie. Conceptul de „clonare terapeutică” este limitat de anumiți
specialiști la transferul de nucleu într -un ovul denucleat pentru a obține niște linii de celule
embrionare stem în ved erea executării unor transplanturi cu scopul de a nu prezenta un risc de
respingere a organismelor cărora li se face transplantul.
Așadar, se socotește drept „clonare terapeutică„ orice formă de reproducere asexuată
care presupune vindecarea omului de anum ite maladii. Clonarea terapeutică prin recombinarea
de ADN este deja un fapt, dar nu la nivel uman. Atât cât nun embrion u este distrus și nici nu
se face vreo intervenție la miștenirea sa genetică, toate performanțele biotehnologice care
presupun reproduc ere asexuată, intitulate „clonare terapeutică” nu ridică probleme grave de
ordin moral.
A fost mereu un subiect de controversă, clonarea umană terapeutică ridicând nu numai
probleme de ordin tehnic, dar și de ordin moral. Clonarea terapeutică presupune int ervenție pe
embrion, fie că acesta este dizivat sau în fazăde blastocit, fie că se obține prin transfer de nucleu
omolog sau heterolog. (Răducă, 2008)
B. RELIGIA. ASPECTE ETICE ȘI SOCIALE.
Cea mai importantă lacună în cazul clonei este absența spiritului ca s cânteie divină din
om, lipsind astfel legătura divină dintre clonă și Dumnezeu. Lipsind scânteia divină din clonă,
aceasta pierde orice legăturăcu divinitatea. (Popescu -Bălcești,2002)
Aceste probleme morale în legătură cu clonarea umană terapeutică depinde de modul în
care privim embrionul, iar considerațiile asupra sa variază în funcție de persoană. De tradiții
culturare și religioase.(Kahn, 2003)
Biserica se opune tuturor progreselor terapeutice sau căutărilor de leacuri pentru a curma
suferința oamenilor. Aceasta amintește lumii respectul valorilor fundamentale de care nu se
poate face abstracție fără riscul separării de Dumnezeu. (Beaufils,2003)
Problema clonării umane pleacă de la clonarea animalelor care a fost realizată de
oamenii de știință. Materializarea aceste idei, care a fost contestată de mulți oameni, poate avea
efecte distructive asupra oemnirii. Clonarea reprezintă o manipulare a componentei genetice a
persoanei umane într -un grad mai mare decât o pot face alte tehnologii de reproducere și
contribuie la dezvoltarea ființei umane. Omul nu are dreptul să pretindă a fi creator al semenilor
săi, acesta jucându -se de -a Dumnezeu, să le stabilească prototipurile genetice, determinându -le
caracteristicile personale după bunul plac.

26
02648

(https://www.provitabucuresti.ro/docs/bioetica/bazele -conceptiei -sociale -bisericii –
ortodoxe.pdf )
„Pe lângă aceste păreri, mai sunt și altele, ca de exemplu în „ O parere ortodoxă despre
clonare”, diaconul Andrei Kuraev își exprimă ideile despre clonare, spunând ca nu este un
păcat. Așadar, mai jos voi atașa întreaga părere a acestuia.
În discutiile despre clonare, un aspect a trezit nedumerirea ortodocsilor: oameni absolut
necredinciosi, necrestini declarati, se pronuntă împotriva clonării. Noi am observat cu
nedumerire că acele grupe cu care noi, de obicei, ne contrazicem, de data aceasta s -au dovedit
a fi pe aceeasi linie cu noi. Cine din orto docsi ar fi putut să vadă un aliat în congresul american
sau în presedintele Clinton? Dar uite că si ei s -au pronuntat împotriva clonării oamenilor.
Desigur, aceasta este o mirare îmbucurătoare. Dar mirarea este o reactie emotională. Însă, în
ortodoxie, se obisnuieste a gândi asupra reactiilor proprii, asupra motivelor actiunilor si
sentimentelor personale. Dacă noi, în această problemă, ne -am dovedit a fi împreună cu
necrestinii, ce înseamnă asta?
Reflexele partinice se revoltă: de vreme ce tu te -ai dovedi t a fi solidar cu dusmanul tău,
înseamnă că ai gresit ceva. Însă aici, de acum, e treaba ratiunii si a constiintei să spui acestor
reflexe: “taci!” Nu merită să te certi cu tabla înmultirii, chiar dacă cu ea e de acord cel mai înrăit
dusman al tău. Lumea o amenilor e foarte complicată. Si în această lume, noi nu avem dusmani
absoluti. Nu există oameni cu care noi să ne contrazicem absolut în toate. Contrazicându -ne în
ceva, noi avem păreri înrudite în altceva. Cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur: “Noi nu avem
nimic comun doar cu diavolul, însă cu toti oamenii, noi avem multe în comun”.
Înseamnă că nu pe tine trebuie să te condamni pentru neatentia în urma căreia, dintr -o
dată, te -ai dovedit solidar cu oponentii tăi traditionali, ci să te bucuri pentru aceea că ce va
general uman s -a dovedit a fi mai puternic decât ceea ce le desparte. Si aici apare întrebarea:
motivele pentru care crestinii ortodocsi se feresc de experimentele clonării sunt strict bisericesti
sau nu? Noi ne pronuntăm împotriva clonării deoarece ace astă activitate contrazice ceea ce scrie
în catehismele noastre, sau din alte motive? Ceea ce e specific doar crestinismului ortodox, ceea
ce deosebeste conceptia noastră de conceptia celorlalti oameni ne obligă să fim împotriva
clonării sau poate că argum entele noastre, dacă e să ne gândim mai serios, se vor dovedi a fi
aceleasi pe care le înaintează oamenii altor credinte si convingeri?
Eu cred că merită să ne gândim la asta anume pentru succesul luptei noastre împotriva
clonării. Se stie că atât în Rusia , cât si în alte tări, cea mai mare prăpastie între Biserică si

27
02748

“societatea civilă” se iveste anume în sfera problemelor despre reproducere. Problemele moralei
sexuale, a contraceptivelor, a avorturilor etc., Biserica le tratează evident (si spre mâhnirea
lumii laice) altfel decât o fac stereotipurile constiintei de masă. În constiinta de masă, e foarte
adânc înrădăcinat stereotipul potrivit căruia “Biserica întotdeauna e împotriva a ceea ce aduce
bucurie oamenilor”. Hai să nu ne amăgim, autoritatea Biseric ii în societate nu e chiar atât de
mare ca în constiinta oamenilor nebisericesti, opinia sustinută de Biserică să devină de la asta
mai autoritară si mai acceptabilă. Dimpotrivă, în constiinta multor oameni, problemele legate
de viata sexuală se rezolvă ma i degrabă printr -o reactie inversă celei bisericesti: “Ei, dacă până
si călugării ăstia care nu înteleg nimic în dragoste si plăcere ne spun să ne ferim de asta, cu atât
mai mult merită să încerci!” Înseamnă că noi trebuie să înaintăm argumente care să fie întelese
nu numai pentru oamenii care acceptă întru totul sistemul de valori bisericesc, ci argumente
întelese pentru “cei din afară”. Eu cred că e de folos a specifica oamenilor că noi avem aceleasi
motive împotriva clonării ca si voi, majoritatea oameni lor… În primul rând, noi ne ferim să
pătrundem într -o sferă despre care cunoastem foarte putin. Câstigând în ceva, oare nu vom
pierde noi altceva mult mai important, deocamdată neobservat pentru noi? O dată noi “am făcut –
o”. Nouă “ne -a mers” în acea joacă pe care au pornit -o fizicienii în anii patruzeci. După
mărturiile personale ale autorilor bombei atomice americane, ei nu stiau dacă reactia atomică
provocată de ei va avea un efect local limitat sau, odată începută descompunerea atomică, va
înghiti materi e la nesfârsit, si până la urmă va nimici toată substanta vie din jur, va nimici
Pământul, tot Universul… Atunci nouă ne -a mers. Sub lopata noastră îndrăzneată, nu s -a
dovedit a fi nici o mină. Dar oare există garantia că în locul unde sapă astăzi biologii nu este o
astfel de mină? Analogia cu fizicienii atomisti ne ajută să exprimăm si a doua temere a noastră.
Unde e garantia că din clonare nu se poate face o “bombă biologică”? Unde e garantia că
stăpânitorii lumii acesteia nu vor utiliza această practică pentru producerea unei noi rase umane
care să corespundă mai bine închipuirilor lor despre alegătorul ideal? Oare nu vor creste
laboratoarele pentru clonare niste "iliescieni" si "pedeserei" ("eltinoizi" si "ziuganoizi", în
original) docili?
În al treilea rând, cum vor arăta relatiile între oamenii acestor rase diferite? Oare toti vor
recunoaste clonele drept oameni? Ce vor fi ei în propria lor receptare? Cum vom arăta noi în
ochii lor? Mai pe scurt, aici noi ajungem la întrebarea pe care Biserica de mult l e propune
medicilor si juristilor să o rezolve: “Ce este omul”? Când începe si când se termină viata

28
02848

omenească? (problema avorturilor si a eutanasiilor); Ce îl face pe om să fie om? (problema
oamenilor cu psihicul afectat).
În al patrulea rând, se va decla nsa oare instinctul matern la femeie, dacă ea nu va trece
prin purtarea sarcinii si nasterea copilului? Oare va fi iubit un astfel de copil? În general, aceste
argumente se pronuntă în jurul problemei drepturilor omului: ce drepturi are omul si cine anume
detine aceste drepturi? Dar are oare Biserica unele argumente proprii împotriva clonării, care
să fie specific crestine? Deocamdată eu nu am întâlnit astfel de argumente. Strigătele
emotionale de felul că crearea omului de către om este uzurparea drepturil or Creatorului Divin,
si de aceea e satanism curat, mie nu mi se par convingătoare. La urma urmei, la început si
lumina a apărut după voia dumnezeiescului “să fie!” Acum însă, crearea luminii e accesibilă si
oamenilor, si noi nu vedem nimic blasfemitor în lucrul electricianului sau a operatorului statiei
electrice.
Graba unui astfel de argument se vede din pilda extraordinară povestită de Antoine de
Saint -Exupery în romanul “Citadela”: “Trăia pe lume un alchimist, el voia să descopere taina
vietii. Si s -a întâmplat asa încât cu ajutorul resorturilor, el a reusit să obtină un bot de aluat viu.
Au alergat logicienii. Ei au repetat experienta, au amestecat prafurile si aliajele, au aprins focul
sub resort si au obtinut încă un bot viu. Ei au plecat strigând tar e că taina vietii nu mai este
taină, că viata este o urmare firească a cauzelor si efectelor, influentele pe care le suportă prin
încălzire elementele lipsite de viată. Logicienii, ca întotdeauna, au înteles totul de minune. Ei
n-au înteles că natura creat ului si natura creării nu seamănă între ele, puterea creativă,
epuizându -se, nu lasă urme. Nu în zadar creatorul întotdeauna abandonează creatia sa si creatia
intră sub stăpânirea logicii. Si eu m -am îndreptat smerit spre prietenul meu geometrician. “Unde
ai văzut tu ceva nou? – a întrebat el – viata a dat nastere vietii. Noua viată a apărut datorită
alchimistului, iar alchimistul, din câte stiu eu, este viu. Despre el au uitat, cum se si cădea,
creatorul dispare si ne lasă nouă creatia”.
Dacă savantul cu ratiunea sa creează viata, asta nicidecum nu înseamnă că pentru
crearea vietii nu e nevoie de minte. Dacă omul poate crea viata, înseamnă că el, într -adevăr,
poartă în sine chipul propriului său Creator. Eu sunt convins că orice performante ale stiintei
nu fac decât să -L proslăvească pe Creatorul ratiunii noastre, dar nicidecum nu -L hulesc. Eu am
avut ocazia să aud si următorul argument specific “teologic” împotriva clonării: aceasta va fi o
nastere fără dureri, si prin aceasta se va anula porun ca Domnului, care a trimis suferinte în
timpul nasterii pentru păcatul originar. Dar pedeapsa pentru păcat a fost triplă: nerodirea

29
02948

pământului, care va rodi doar “spini si pălămidă”; greutatea muncii (“în sudoarea fruntii tale”)
si chinurile nasterii. La d rept vorbind, cu toate aceste urmări ale păcatului originar, munca
omenească luptă de mult si cu destulă eficientă, iar Biserica nu l -a condamnat niciodată pentru
asta. Dacă ar fi să întelegem prea ad literam aceste cuvinte din Vechiul Testament, va trebui să
condamnăm munca amelioratorilor (cum de îndrăznesc să îmbunătătească pământul blestemat
de Domnul!). Va trebui să condamnam orice progres tehnico -stiintific, orice inventii care
usurează munca omului (începând de la folosirea animalelor domestice, inve ntarea rotii, a morii
si a plugului). Va trebui să -i dăm anatemei pe anesteziologi, care usurează suferintele femeii
din timpul nasterii.
Rezultatul principal al păcatului originar nu stă deloc în durerea venirii omului pe lume,
ci în durerea plecării lui din ea. După cuvintele cuviosului Marcu Ascetul, de la protopărintele
nostru, “noi am mostenit nu păcatul lui Adam, ci moartea provenită din el… Pentru că nu se
putea ca noi, care am provenit din morti, să fim vii”.
Dacă rodul păcatului primordial ar fi co nstat anume în suferinta nasterii, atunci noi ar fi
trebuit să acceptăm dogma catolică despre imaculata conceptie a Fecioarei Maria. Căci doar nu
numai catolicii, ci si ortodocsii consideră că nasterea lui Iisus din Maria a fost fără dureri. Dar
catolicii văd în aceasta dovada faptului că Maria era de acum sustrasă actiunii păcatului
originar. Ortodocsii însă nu văd necesitatea de a trage o astfel de concluzie, care, în esentă,
anulează necesitatea venirii lui Dumnezeu în lume si unicitatea Jertfei Lui mânt uitoare, anume
pentru faptul că noi nu confundăm urmările particulare pământesti ale păcatului originar cu acea
catastrofă principală pe care el a provocat -o în relatiile noastre cu Viata, adică cu Dumnezeu.
În general, în reactia lumii catolice împotriva clonării se contine cu mult mai mult
elementul specific confesional decât în ortodoxie. Pentru catolici, clonarea ridică o gravă
problemă teologică: oare vor mosteni păcatul originar oamenii apăruti pe lume fără actul sexual,
iar dacă se va mosteni, în ce chip se va transmite acesta? Chestiunea constă în faptul că din
timpul lui Augustin, catolicii consideră că păcatul originar se transmite prin actul zămislirii,
deoarece de actul zămislirii se leagă o oarecare “plăcere necuvenită”. Nunta e permisă, si
zămi slirea la fel. Dar, după cuvintele scriitorului crestin latin din primele veacuri, Tertulian,
“Nunta este o desfrânare acceptată”. În desfătarea erotică, sotii îsi pierd controlul asupra lor,
îndulcindu -se unul de altul, îl uită pe Dumnezeu, si prin aceast ă fisură, în plodul zămislit de ei,
pătrunde un fel de “stricăciune”…

30
03048

Dar unde e plăcerea originilor acelei vieti care a fost obtinută printr -o operatie asupra
unei celule somatice obisnuite? Aparitia acestei celule primare e legată mai degrabă de
neplăcer i. Cum dar se va transmite aici “păcatul originar”? Omul zămislit fără plăcere si fără
împreunare, după logica augustină, se dovedeste a fi în afara puterii păcatului originar.
Ortodoxia însă nu vede aici o problemă. Biologia mai degrabă întăreste vechea n oastră
convingere: omul a fost creat pentru nemurire. Celulele noastre sunt într -adevăr nemuritoare.
Ele în sine sunt capabile să se separe la nesfârsit si să nu moară, în cazul în care în mediul
exterior nu există piedici pentru aceasta. Înseamnă că viata noastră e limitată nu de natura
noastră, ci de conditiile în care trăim (în care noi ne -am aruncat prin căderea în păcat). Dar,
deoarece celula luată pentru clonare si fiinta crescută din ea oricum vor vietui în lumea noastră
cazută, suflarea mortalitătii “originare”, vai, oricum o va cuprinde. Si nu biologii, ci doar Cel
Care El singur detine nemurirea poate apăra viata noastră de moarte sau să ne întoarcă în ea…
Asa că clonarea nu contrazice nicidecum interpretarea ortodoxă a păcatului originar. Mai
degrabă e invers, discutiile despre clonare sunt importante pentru polemica cu catolicismul si
augustinismul.
În parte, e posibilă o analiză a întrebării prin ce anume se transmite “păcatul originar”:
se petrece asta “din initiativa” părintilor, care, zămislin d copilul, îi transmit împătimirea lor sau
asta nu depinde de felul în care copilul este zămislit, ci pur si simplu pentru că el păseste în
lumea noastră bolnavă? În orice caz, enuntul Sinodului din Cartagina din 252 (“Să nu se
interzică botezul copilului care, abia născut, nu a păcătuit cu nimic, în afară de faptul că,
provenind din trupul lui Adam, a preluat molima mortii vechi prin însăsi nasterea sa”) admite
o interpretare dublă.
Încă o întrebare o constituie si aceasta: va fi oare om fiinta clonată? În scrierile
bisericesti, uneori e exprimată părerea cum că sufletul copilului se contine în sământa tatălui
(teoria tradutionistă). Potrivit ei, încă în sământa lui Adam existau sufletele noastre ale tuturor.
Noi toti am fost în Adam atunci când el a gresit si de aceea si noi suntem părtasi la acel păcat…
Prin urmare, copilul care îsi are originea nu în sământa tatălui, ci de la celula somatică a
acestuia, nu va avea suflet.
Dar si acest punct de vedere e preluat mai mult de catolicism decât de ortodoxie. În
conceptia ortodoxă, sufletul omului, personalitatea lui se creează de către Dumnezeu. Părintii
îi dau doar trupul. De aceea, pentru teolog, problema constă aici numai în aceasta: va ajuta oare
Domnul să unească cu embrionul, obtinut în rezultatul clonării , sufletul omenesc? Pentru că

31
03148

aceasta e o problemă de vointă a lui Dumnezeu, nu putem avea un răspuns anticipat. Si extrem
de îndrăzneată este fapta unui oarecare preot care a refuzat să boteze un copil despre care
părintii au spus că el a fost “conceput î n eprubetă” (preotul Anatolii Berestov a povestit despre
aceasta, exprimându -si nedumerirea, la “Rojdestvenskie citenia” 1998, din Moscova). Cred că
si în cazul clonelor, Biserica va insista pentru a -i recunoaste ca oameni (pentru a nu admite
experimentele asupra lor sau dezmembrarea lor în “piese de schimb”) si îi va boteza si îi va
împărtăsi pe acesti micuti.
Această problemă, cât n -ar părea de straniu, de acum e rezolvată de traditia bisericească.
În “Trebnicul” Sf. Petru Movilă, există rânduiala “Despre botezul celor asemenea cu animalele
si a altor ciudătenii născute”. În el găsim prescris: “Dacă vreun monstru sau o oarecare
ciudătenie se va întâmpla să se nască din femeie, dar nu va avea chip de om, să nu se boteze.
Dar dacă faptul se va pune la îndoia lă, să se boteze cu o conditie: Dacă acesta este om, se
botează robul lui Dumnezeu cutare în numele Tatălui s.a.m.d.”. În genere, pentru Biserică e
caracteristic să se insiste asupra faptului că granitele clasei fiintelor numite om să se lărgească.
Pentru conceptia laică, dimpotrivă, e caracteristică tendinta spre îngustarea limitelor existentei
umane (copiii în pântecele mamei nu sunt oameni, bolnavii de comatoză nu sunt oameni, copiii
născuti fără creier nu sunt oameni, copiii afectati de boala lui Daun l a fel…). Asa că si în cazul
clonării, nu merită să mergem împotriva traditiei bisericesti si să rezolvăm negativ întrebarea
dacă sunt sau nu oameni aceste “ciudătenii”.
Mai există în scrierile bisericesti precautii împotriva activismului care depăseste lim itele
lumii create de Dumnezeu. Nu arareori, ele sunt folosite ca argument care explică ostilitatea
ortodoxiei în fata clonării. Dar dacă ar fi să folosim cu sinceritate acest argument, atunci ar
trebui să interzicem să se mai ardă în biserici lumânări de parafină (această substantă nu a existat
în “lumea creată de Dumnezeu” până la aparitia chimiei omenesti), să se toarne vazilină în
candele, să se poarte haine sintetice, să se coacă anafure (ele doar nu cresc în curtea bisericii)
si, în genere, să interzi cem traiul în lumea culturii. Lumea “noosferei” (nu în sensul oculto –
cabalistic, ci în sensul pur culturologic: noosfera ca lume de care s -a atins activitatea
omenească) este mediul nostru de viată inevitabil. Si aici e foarte greu de hotărât: ce putem
atinge noi cu „dreapta noastră reformatoare” si ce nu. În orice caz, interdictia de a schimba
lumea si chiar omul nu se sustine (numai dacă noi nu vrem să anulăm medicina ca atare). Pot fi
puse în discutie doar scopul si urmările interventiei noastre. În înch eiere, vreau să atrag atentia
că goana nesăbuită după argumente teologice împotriva clonării poate da rezultate neasteptate.

32
03248

Cât n -ar părea de straniu, clonarea este înfăptuirea unei scheme prezente în literatura ascetică.
În orice caz, în scoala lui Orige n (în particular la Sf. Grigore de Nyssa), exista presupunerea că
omul, până la cădere, era capabil de o înmultire în afara sexualitătii, o înmultire a neamului său
care să nu fie legată de plăcerea trupească.
Altă problemă este că adeptii clonării sustin această idee, desigur, nu din simpatie pentru
extremitătile ascetice. Visul lor nu este înmultirea fără excitarea sexuală, ci jocurile erotice
lipsite de complicatiile graviditătii si ale nasterii. Dar aceasta iarăsi este o problemă de o
posibilă ut ilizare socială a clonării, si nu o problemă de atitudine fată de clonare ca atare.
Asadar, după părerea mea, clonarea în sine nu este păcat. Nu este încălcarea vreunui
aspect al învătăturii biblice. Dar este foarte mare pericolul folosirii clonării în sco pul păcatului,
si de aceea ar fi mai înteleaptă si mai morală abtinerea de la astfel de experimente ciudate.”
(http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodo xa/clonare.html )
C. MORALITATEA CLONĂRII PENTRU CERCETAREA
BIOMEDICALĂ