Clisura Dunarii Un Brand Pentru Turismul Durabil Mehedintean
CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………………………………………..2
CAPITOLUL I. CLISURA DUNARII – CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE.4
I. 1 Etimologie………………………………………………………………………………….4
I.2 Relief………………………………………………………………………………………..4
I.3 Condiții Climatice ………………………………………………………………………….5
I.4 Flora ……………………………………………………………………………………..…7
I.5 Fauna ……………………………………………………………………………………….9
I.6 Geologie …………………………………………………………………………………….12
CAPITOLUL II. TURISMUL ÎN „CLISURA DUNĂRII”………………………………16
II.1 Forme ale turismului și propuneri de dezvoltare pentru turismul durabil din „Clisura Dunării”……………………………………………………………………………………….16
II.2 Oferte turistice ale zonei Clisura Dunării……………………………………………..…19
II. 2. 1 Localități situate pe Clisura Dunării ……………………………………………….…19
II.2.1.1 Orsova ……………………………………………………………………………….20
II.2.1.2 Ilovița ………………………………………………………………………………20
II.2.1.3 Breznița-Ocol ……………………………………………………………………… 21
II.2.1.4 Eșelnița …………………………………………………………………………….21
II.2.1.5 Dubova ……………………………………………………………………………..22
II.2.1.6 Svinița………………………………………………………………………………23
II.2.2 PRINCIPALELE ATRACȚII TURISTICE ALE ZONEI……………………….24
II.2.2.1 Stâncile Babacai……………………………………………………………………..24
II.2.2.2 Cazanele Mari………………………………………………………………………..24
II.2.2.3 Cazanele Mici………………………………………………………………………..25
II.2.2.4 Tabula Traiana………………………………………………………………………..26
II.2.2.5 Bustul lui Decebal……………………………………………………………………26
II.2.2.6 Ruinele Mănăstirii Mraconia………………………………………………….……..27
II.2.2.7 Mănăstirea Mraconia………………………………………………………………….28
II.2.2.8 Mănăstirea Sfânta Ana………………………………………………………………..29
II.2.2.9 Mănăstirea Vodița………………………………………………………………..…..30
II.2.2.10 Catedrala Romano-Catolică………………………………………………………..30
CONCLUZII……………………………………………………………………………….32
ANEXE……………………………………………………………………………………..34
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………….41
INTRODUCERE
Județul Mehedinți este un județ ce se află în sud-vestul României, făcând parte din regiunile Oltenia și Banat.
Județul Mehedinți este un loc încărcat cu peisaje frumoase, vestigii încărcate de povești și multe alte lucruri pe care le are de oferit turiștilor.
Clisura Dunării face parte din aceste locuri, fiind una dintre cele mai spectaculoase zone de pe cursul Dunării, fiind o regiune deosebit de pitorească în sudul Banatului.
Această zonă este de o frumusețe aparte, oferind o gamă extrem de variată turistului dornic de a vedea cât mai multe. Aici se pot face drumeții, pescui dar nu este uitat nici trecătorul amator de turism cultural.
Sunt însă aspecte ca de exemplu faptul că aceasta este o zonă relativ izolată, lucru ce atrage atât avantaje cât și dezavantaje după sine. Avantajele constă în faptul că astfel se pot păstra frumusețea și varietatea locului și se pot prezerva tradițiile culturale și locale ale localităților din această zonă. Dezavantajele sunt atrase de infrastructura din zonă care nu permite zonei o valorificare a potențialului acestei regiuni.
Zona atrage prin varietatea tipurilor de turism: drumeții, ecoturism, turism cultural (monumente istorice, muzee, mănăstiri), turism științific (exemplare de specii rare de plante și animale, de interes științific).
Am ales această temă căci consider că această regiune de o frumusețe rară ar trebui să fie mult mai cunoscută turiștilor atât pentru lucrurile frumoase pe care le posedă dar și pentru faptul că aceasta este o sursă importantă de bani pentru această regiune. Așadar consider că ar fi necesară înmulțirea acțiunilor de promovare a acestor locuri. Totodată consider că locul nu este valorificat în mod real din cauza infrastructurii ce lasă de dorit.
Cuvântul de origine englezească, brand, are sensul în majoritatea dicționarelor de marcă de produs a unei firme renumite. O definiție exactă, complexă a acestei noțiuni nu s-a găsit deocamdată. Câteva dintre aspectele ce caracterizează brandul sunt însă: diferențiere, inovație, creativitate, unicitate, interes/atracție, context, astfel formându-se propria carte de vizită a acestuia pe piață.
Clisura Dunării întrunind toate caracteristicile enumerate mai sus este cu adevărat un brand pentru județul Mehedinți, o carte de vizită ce reprezintă județul cu succes atât pe plan național cât și internațional și care atrage anual mii de turiști veniți să se bucure de multitudinea ofertelor de distracție pe care acest loc le oferă.
Tema aleasă este una extrem de generoasă căci Clisura Dunării este o zonă largă ce cuprinde resurse bogate, unicate. De asemenea această temă este una e actualitate, căci turismul în aceste locuri reprezintă un subiect de maximă importanță ce ar duce la dezvoltarea acestor locuri, dezvoltare dorită atât de locuitorii acestor locuri cât și de forumurile administrative superioare.
Capitolul I cuprinde informații generale despre Clisura Dunării prezentând caracteristicile fizico geografice, relieful, flora, fauna, condițiile climatice, geologie.
În Capitolul II am insistat pe oferta turistică a zonei, ofertă care este foarte variată și bogată atât în localitățile situate pe Clisura Dunării dar și în apropierea acestora, în mijlocul naturii, unele fiind adevărate minuni naturale iar altele create de mâna omului.
Capitolul III înșiră formele de turism practicate în zona Clisurii Dunării, zona oferind o gamă largă, de la turismul de croazieră, religios, de afaceri, de odihnă la cel rural.
Capitolul IV prezintă câteva propuneri de valorificare a potențialului turistic în Clisura Dunării și încearcă abordarea problemelor actuale pe care le ridică turismul din zona Clisura Dunării.
Lucrarea se încheie cu unele concluzii ce ar putea constitui puncte de plecare pentru proiecte locale și de ansamblu în vederea dezvoltării turismului din zonă dar și a protejării întregului potențial, precum și cu o succintă bibliografie, în cadrul căreia am cuprins o serie de lucrări de specialitate, mai puțin cunoscute, apărute recent chiar în zonă. Anexele înșiruite în ordinea prezentării locurilor în cadrul lucrării sunt cele care creează o imagine mai amplă, chiar desăvârșită asupra peisajelor frumoase prezentate.
I. CLISURA DUNARII – CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
I. 1 Etimologie
Clisura Dunării, numit chiar cel mai spectaculos defileu european, reprezintă o succesiune de zone cu stâncării abrupte neatinsă practic de mâna omului, o zonă de un pitoresc deosebit.
Cu privire la denumirea de Clisură a Dunării și tronsonul desemnat de aceasta opiniile sunt împărțite. Deși în Dicționarul Explicativ al Limbii Române nu există, am găsit acest termen într-un alt dicționar, cu semnificația de strâmtoare, defileu, stâncă ascuțită.
Zona Defileului Dunării a fost încă din trecut importantă fiind chiar din paleolotic locuită și reprezentând o cale de transport și comerț, chiar dacă sectorul Cazanelor Dunării reprezenta un pericol.
Clisura Dunării este denumirea româneasca pentru suprafața ce cuprinde ultima parte din Defileul Porțile de Fier.
Clisura Dunării este locul unde orice vizită este o mică aventură.
I.2 Relief
În literatura de specialitate română termenul este prezentat ca fiind sinonim Defileului Dunării, cuprins între localitățile Baziaș și Vârciorova (Gura Văii), lung de 134 km. Cu toate acestea, referiri la Clisura Dunării o prezintă ca desemnând tronsonul situat între localitățile Coronini și Orșova, respectându-și astfel semnificația de strâmtoare.
Prin edificarea sistemului hidroenergetic si de navigație Porțile de Fier a luat naștere lacul omonim, care ocupa cursul Dunării intre kilometrii fluviali 943 – Gura Văii – Sip si km 1214, respectiv gura de vărsare a râului Tisa. Trebuie menționat ca amonte de Bazias caracterul lacustru se manifesta din ce in ce mai estompat, doar prin remuu, astfel ca lungimea sa variază în funcție de nivelul de retenție la baraj. Acest nivel are o amplitudine cuprinsa intre 63 m – nivelul minim de funcționare a turbinelor si 69,5 m – nivelul maxim de retenție, in altitudini absolute fata de Marea Adriatica.(Anexa 1)
Datorită cuprinderii văii între munți, care domina fluviul cu sute de metri, a reliefului în trepte, puternic fragmentat, a nivelului de baza foarte coborât: 70 m, altitudinea absoluta a luncii la Baziaș si 43 m la Gura Văii, defileul dunărean se deosebește net de restul cursului Dunării. Între localitățile menționate, Dunărea a fierăstruit pe 130 km unul dintre cele mai spectaculoase defilee din Europa; în cadrul sau fluviul este încorsetat intr-un culoar tectonic si de eroziune adâncit cu peste 200 m si larg intre 3 si 10 km. Malul stâng, romanesc îl constituie munții Locvei apoi munții Almaj, cu altitudine maximă în vârful Svinecea Mare (1226 m), munții si podișul Mehedinti, cu altitudini medii între 500 m în munții Locvei (max.794 m în Talva Cornului) si 950 m în munții Mehedinti (max.1466 m in Vârful lui Stan). Malul drept îl formează munții Debrianske Planina cu înălțimi medii de 800 m si in continuare, Miroci Planina cu înălțimi medii de 500-550 m și max 768m în vârful Veliki Strbac.
Oriunde, pe teritoriul Clisurii, te poți oprii să admiri paradisul. Pe o parte, dealurile stâncoase, cu parcurile și rezervațiile naturale, cu pădurile seculare protejate cu soiuri de plante și păsări unice în lume, iar pe cealaltă, firul leneș al Dunării. Iubitorii vor fi încântați de copacii și arbuștii rari, de coloniile de lăstuni.
Peisajul este rural, plin de nostalgie, cu sălașe pentru oi și vite, cu fânare oferite gratuit spre înnoptare tinerilor romantici. Pe Culmea Naidasului, soarele strălucește cu putere, încălzind viperele cu corn; în rezervația naturală Valea Mare tronează impozant teiul argintiu, iar pe stânca Babacai se adună stoluri de păsări multicolore și gălăgioase.
La intrarea în Defileul Dunării, timpul pare oprit spre a desluși în infinitele dantelării ale reliefului, tăiate și zimțuite de ploi, izvoare și vânturi și Dunărea, cea care dă farmec acestui spațiu.
Traseul Dunării carpatine oferă un peisaj cu versanți abrupți și masivi împăduriți. În acest sector Dunărea trece prin vestitele „Cazane” între masivii Stirbetul și Sucarul. De pe culmea Alionului se deschide perspectiva Văii Cernei și Văii Dunării, de la Cazane și până jos de Gura Văii.
Versanții sectorului românesc al Defileului Dunării au o expoziție predominant sudică, sunt mai puțin împăduriți și mai puternic degradați. Se remarcă procesele de degradare în masă a versanților ca rezultat al scurgerii difuze și/sau organizate a apei.
Se presupune ca Defileul „Porțile de Fier” își are originea dintr-o veche strâmtoare marină, care unea Lacul Panonic și Lacul Pontic. Apele acestui fluviu ar fi săpat însă în șisturile cristaline, granite și calcare cel mai impresionant defileu european. Datorită cuprinderii văii între munți, care domină fluviul cu sute de metri, a reliefului în trepte, puternic fragmentat, a nivelului de bază foarte coborât: 70 m altitudinea absolută a luncii la Baziaș și 43 m la Gura Văii, defileul dunărean se deosebește net de restul cursului Dunării.
Relieful ce caracterizează această zonă este rezultatul modelării fluviului și a altor agenți de modelare sub influența directă a structurii geologice și a rocilor. Sectorul românesc prezintă o succesiune dinspre amonte spre aval formată din Munții Almajului, Munții Mehedinți și Podișul Mehedinți. Zona este caracterizată printr-o alternanță a sectoarelor de bazinete depresionare cu sectoare înguste, diferențiate morfologic și structural. Relieful carstic evidențiază forme de suprafață diferite: doline, chei, uvale, lapiezuri,etc. Așadar relieful din sectorul de defileu prezintă o bogăție, varietate ieșită din comun, contribuind la creșterea importanței acestei zone atât din punct de vedere științific cât și turistic, dar având un rol foarte important și pentru locuitorii acelor locuri și așezările lor. (Anexa nr. 1)
Înainte de formarea lacului de acumulare, adâncimea maximă în Defileul Dunării era de 45 m în Cazanele Mari iar cea minimă de 6,5 m în gabbrourile de la sud-vest de Tisovița.
I.3 Condiții Climatice
Spațiul Clisurii Dunării a permis dezvoltarea umană, bazată pe resursele tipice acestei regiuni, un ecosistem dotat cu faună și floră bogate, un climat care face trecerea între spațiul egeo-anatolian și teritoriile balcanice, ponto-caspiene și central europene.
În apropierea Defileului Dunării, climatul este apropiat celui mediteranean, media multianuală fiind de circa 11ͦ C.
Clima, mai precis microclimatul local este determinat de interacțiunea factorilor fizico-geografici locali cu cei dinamici și radiativi din defileul Dunării, care acționează pe fondul unui climat continental temperat moderat. Aici a existat o climă caldă, mediteraneană, cu veri relativ răcoroase, cu rouă abundentă și ierni destul de blânde; rafalele vântului Bora, numit de localnici Coșava, izbeau destul de des mai cu seamă vestul defileului.
Temperatura medie anuală, calculată pe un interval de 60 de ani (1901-1960), se situa la 11,3ͦC. Ea se datora faptului că în Defileul Dunării are loc frecvent advecția aerului cald, tropical-maritim, iar aerul rece si dens pătrunde cu greu, încălzindu-se dinamic și sub influența schimbului de căldură cu apele fluviului. De asemenea această medie este influențată de expunerea versanților si adăpostul creat de orientarea principalelor culmi muntoase din jur. Cea mai scăzută medie se înregistrase în luna ianuarie, -0,7 ◦C, ea crescând în aprilie la 11.5 ;C, atingând în iulie 22,1 °C și scăzând în octombrie la 11,7 =C. rămânând pozitivă și în decembrie cu 1,7 °C. Amplitudinea temperaturii medii era astfel de 12,8 0C'°.
Totodată durata medie de strălucire a soarelui s-a stabilit a fi de 1.911 ore/anual11.
Temperatura medie anuală
În zona lacului de acumulare Portile de Fier I sunt frecvente invaziile de aer mediteranean, care încălzindu-se adiabatic în timpul mișcărilor descendente, produc o creștere dinamică a temperaturi aerului. Ca urmare, valorile temperaturi medii anuale cresc, atingând mari valori, raportat la alte stații din țară: Drobeta Turnu Severin 11,7°C și Orșova 11,5° și 10,8°C la Berzasca. Analizându-se separat datele din intervalele 1995-2000 și 2000-2008 la Orșova a rezultat o creștere a temperaturii medii anuale din ultimul interval.
Temperatura medie lunară
Temperatura aerului variază cu altitudinea, fiind diferită în funcție de anotimp, între luna cea mai rece și cea mai caldă existând diferențe nu numai în ceea ce privește valorile lunare, ci și în distribuția lor spațială.
În ceea ce privește luna ianuarie (cea mai rece a anului), ea reprezintă singura lună din an când valoarea medie a aerului este negativă(-1,1°C la Orșova și -1,8°C la Drobeta Turnu Severin). Aceste valori sunt mai ridicate comparativ cu cele din alte zone ale țării datorită pătrunderii în zona Banatului a aerului tropical-maritim.
Luna iulie, considerată cea mai călduroasă luna a anului, prezintă o distribuție spațială mai variată decât cea a lunii ianuarie, altitudinea fiind factorul hotărâtor în această repartiție. Valorile medii înregistrate în intervalul analizat au atins 22,3°C la Orșova și 23,1°C la Drobeta Turnu Severin. Vara contrastul termic dintre masele de aer care traversează regiunea este mai redus și abaterile fată de valorile medii sunt mai diminuate.
Creșterea luciului de apă după formarea lacului de acumulare, schimbarea orientării pantelor, deschiderile unor văi ce favorizează formarea unor curenți de aer au generat unele modificări în microclimatul local. Cercetări de început realizate la Stațiunea didactică de geografie a Universității din București în perioada 1983-1986 completate cu alte observații, au permis unele concluzii:
– Intervalul cald al anului se caracterizează printr-o perioadă mare. În prima parte a acestuia (lunile aprilie, mai iunie) timpul, este mai umed, mai noros și cad precipitații frecvente.
– Intervalul rece, care se instalează cu a doua jumătate a lunii noiembrie, este dominat de umezeală și nebulozitate ridicată datorită proceselor frontale și calorice.
– Regimul precipitațiilor se caracterizează printr-o mare variabilitate a cantităților de apă ce cad atât în perioada caldă a anului cât si în cea rece, ca și prin lipsa unor perioade îndelungate fără precipitații în timpul verii (excepție au făcut totuși unele veri din ultimul deceniu) și prin fenomenul de iarnă asemănătoare regiunilor temperate învecinate. De altfel în această perioadă s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din ultima jumătate de veac, -27,7 °C la 17 ianuarie 1985. Tot în iarna 1984/1985 s-a înregistrat pod de gheață pe aproape întreaga suprafață a golfului Cerna.
Regimul termic
Repartiția valorii medii a temperaturii variază în funcție de altitudine cu 5oC. Astfel, în zona defileului (55 m alt.), temperatura medie anuală este de 10oC, în zona înaltă a M-ților Locvei (700 m) de 8 – 9oC, iar în zona înaltă a M-ților Almăjului (1200 m) de 5 – 6oC.
Regimul vânturilor
Viteza medie a vântului ajunge în medie la 6-7 m/s în regiunile montane și în Defileul Dunării cu valori mai reduse în Podișul Mehedinți. Vitezele maxime ajung la 20 m/s, fiind mai frecvente în Defileul Dunării și la munte. Pentru această zonă sunt caracteristice tipurile locale de vânturi, generate de configurația locală a reliefului, ca de exemplu vântul Naidaș. În lungul Defileului Dunării direcția vântului se suprapune peste orientarea acestuia și de curgere a fluviului.
Cele mai violente vânturi din România, Coșava și Gorniacul au direcția dominantă din sectorul estic și vestic, remarcându-se slaba amplitudine a vânturilor din nord și sud.
Regimul precipitațiilor
Precipitațiile atmosferice cresc în raport cu altitudinea, media anuala de precipitații în M-ții Locvei fiind de 800 – 900 mm, iar în M-ții Almăjului de 1000 mm, mediile plurianuale de precipitații fiind de 800 – 1400 mm.
Condițiile schimbătoare ale acestor factori decisivi au obligat omul la o adaptare progresivă nu numai biologică, dar și în ceea ce privește mentalitatea sa și mijloacele culturale, putința de a supraviețui și progresa.
I.4 Flora
Caracterul biogeografic conservativ al Parcului Natural Porțile de Fier și în special a Defileului Dunării este determinat de varietatea substratului litologic, de caracteristicile climatice, de aspectul tânăr al reliefului reprezentat de versanți abrupți, profile longitudinale ale văilor cu rupturi de pantă accentuate, profil transversal slab evoluat și alte asemenea.
Caracteristicile ecologice au favorizat păstrarea unor elemente floristice și faunistice cuaterne sau precuaterne.
În Defileul Dunării biodiversitatea este impresionantă, peste 4.000 taxoni vegetali, dintre care 1.700 plante superioare, 549 specii de alge, 375 specii de licheni, 1.077 specii de ciuperci, 296 specii de briofite.
Flora zonei este reprezentată printr-un amestec de flore boreale, montane cu cele de origine mediteraneană. Totodată se constată coborârea în altitudine a unor elemente montane și urcarea unor elemente sudice. Au fost descrise și identificate 171 de asociații vegetale de cormofite cuprinse în 20 de clase de vegetație, din care 26 sunt endemice.
Zona are o floră bogată și spectaculoasă, impresionantă atât pentru cunoscători, cât și pentru simpli admiratori ai frumuseții naturale. Aici cresc specii rare, unice, protejate prin lege ca pinul de Banat, tisa, laleaua cazanelor, brândușa galbenă, ghimpele și liliacul sălbatic. (Anexa 2)
Vegetația cuprinde specii rare, submediteraneene: Clopoțeii Cazanelor, mojdreanul, cărpinița, lemnul râios, alunul și vișinul turcesc, stejarul pufos, arțarul trilobat, liliacul sălbatic, stânjeneii de stâncă, Laleaua de Cazane, specie unică pe glob.
Flora locală are la rându-i o serie de caractere specifice date de plantele rare ce pot fi întâlnite aici (adesea numai aici), remarcându-se o mare varietate de elemente floristice si faunistice de diferite origini: boreale-montane, central-europene și termofile-sudice.
Defileul Dunării se înscrie în "Carpații Porților de Fier", cum a fost denumit în mod expresiv masivul muntos pe care îl traversează Dunărea de către geograful Vintilă Mihăilescu. Ori acești Carpați ai Porților de Fier fac legătura între Carpații Meridionali și Munții Stara Pianina din Iugoslavia. Defileul Dunării a înlesnit întrepătrunderea elementelor floristice și faunistice din cele două compartimente muntoase pe care le separă contribuind la îmbogățirea florei și faunei acestora.
Comunitățile vegetale ale Orșovei și împrejurimilor sale, cu deosebire cele aflate tocmai în acest Defileu al Dunării, sunt foarte bogate în specii si variat organizate sub raport fitocenotic. Marea diversitate litologică, asociată cu intense procese biogeografice, au condus la crearea unui mare număr de biotipuri în care si-au găsit adăpost peste 4.000 de specii de plante. Această floră, interesantă ca fond genetic, pune în lumină resursele floristice ale Eurasiei, culoarul danubian fiind cea mai importantă cale de migrație a florelor dinspre lacul pontocaspic spre lacul panonic și invers. Majoritatea speciilor floristice prezente aici face parte din grupul elementelor eurasiatice caracteristice pentru România; nota specifică o dau elementele submediteraneene (illirice, moesice, balcanice) și chiar mediteraneene. Pe acest fond se grefează elemente central-europene, pontice, panonice, ponto-panonice, carpato-balcanice.
Din totalul speciilor de plante, 28 sunt endemice iar 14 își au mediul de viață numai în culoarul Dunării: Pinus nigra banatica, Minuartia cataractarum, Rubus banaticus, Rubus niveoserpens, Rubus severinensis, Polygala hospita, Prangos caninata, Veronica crassifolia, Crobanche valachica, Cephalaria multifida, Campanula caessipes etc.
Dintre acestea 21 specii de plante au indicele de abundență-dominanță redus, Defileul Dunării fiind singurul loc de supraviețuire pe teritoriul României. Dintre acestea amintim: Paeonica mascula, P. daurica, Pulsatillaaustralis, Ranunculus flobelifolius, Thlaspi jankae, Convolvulus tenuissimus, Gagea bohemica, Minuartia capillacea, M. squamata etc.
Grupările vegetale din această zonă reflectă atât condițiile genetice ale florei cât și condițiile de relief, edafice si topoclimatice, cu vădite influențe submediteraneene. Aceste grupări au nuanțări specifice pădurilor, pajiștilor și luncilor din jurul Orșovei. Trăiesc aici specii de copaci diferite, între care fagul, stejarul, carpenul, arțarul de Banat, cerul si gârnița iar spre luncă sălcii împreună cu tufărișuri de cărpiniță (Quercetum confertae – cerris Rudski, subasociația carpinetosum orientalis), mojdrean și jugastru; întâlnim însă și specii care suportă doar un climat mai blând, între care alunul turcesc, tuia, castanii, magnoliile si smochinii. În ultimii ani s-au înmulțit salcâmii meliferi, ale căror flori dau un miros îmbătător împrejurimilor la sfârșitul primăverii. Experimental a trăit aici, în zona Cazanelor, timp de patru ani, tropicalul eucalipt, gigantic dar cu flori mici și verzi.
Cercetările botanice în Clisura Dunării au început în urmă cu aproximativ 200 de ani, această zonă fiind una cu particularități geomorfologice și climatice ce au condus la dezvoltarea unor comunități de plante de interes științific.
Localnicii apreciază vegetația din zonă și frumusețea ei, fapt ce este demonstrat de sumedenia sărbătorilor folclorice legate de anumite specii de plante: iederă, liliac, stânjenelul galben, smochin.
I.5 Fauna
Fauna zonei este extrem de bogată, pe măsura climatului prietenos și plin de vegetație, propice vieții. Aici trăiesc adevărate comori faunistice, la nivel european: broasca țestoasă de uscat, vipera cu corn, scorpionul, vulturul alb, egreta mică, rândunica de stâncă, rândunica roșcată, lăstunul mare, liliecii de peșteră carstică.
Până în prezent au fost identificate 5.339 specii, o bogăție foarte rar întâlnită în România. Fauna caracteristică este central-europeană, în care se interpun elemente eurasiatice și mediteraneene. În acest parc se păstrează relicte glaciare, precum șopârla de munte (Lacerta vivipara) și vipera comună (Vipera berus). De asemenea, pot fi întâlnite năpârca (Anguis fragilis), șarpele de casă (Natrix natrix), șarpele de alun (Coronella austriaca).
Elementele central-europene sunt reprezentate de numeroase specii de nevertebrate, precum și de Neomys anomalus dintre mamiferele insectivore și Apodemus uralensis dintre rozătoare.
Deosebit de importante sunt speciile mediteraneene: scorpionul carpatic (Euscorpius carpathicus), broasca de pământ verde (Pelobates syriacus), țestoasa de uscat (Testudo hermanni), șopârlița de frunzar (Ablepharus kitaibelii), șopârla de ziduri (Lacerta muralis), gușterul (Lacerta viridis), șarpele rău (Coluber caspius), vipera cu corn (Vipera ammodytes), drepneaua mare (Apus melba), lăstunul de stâncă (Ptyonoprogne rupestris), presura bărboasă (Emberiza cirlus), specii aflate la limita nordică a arealului lor de reproducere. Dintre elementele eurasiatice, amintim: Rhogas rugulosus, Ponera coarctata și zvârluga (Cobitis taenia).
Specii rare și foarte rare sunt: fâsa mare (Cobitis elongata) și potârnichea de stâncă (Alectoris graeca).
Speciile endemice ce trebuie conservate în mod deosebit sunt: Acme banatica, Limax tigvenuis, Helicigona banatica, Troglohyphantes herculanus, Craspedosoma banaticum.
Ihtiofauna lacului de acumulare diferă într-o oarecare măsură de cea a Dunării, atât datorită diferențelor de mediu, cât și datorită introducerii deliberate a unor specii de interes economic (caras, crapi fitofagi); s-au înmulțit pești precum somnul, șalăul, crapul, dar a dispărut cega, care nu mai poate înainta în sus pe Valea Dunării din cauza barajelor.
În Parcul Natural Porțile de Fier au fost semnalate 14 specii de amfibieni și 17 specii de reptile (P. Bănărăscu, O. Gheracopol, A. Petcu, 1975). Dintre acestea, amfibianul Pelobates syriacus și reptilele Testudo hermanni, Ablepharus kitaibelii, Lacerta praticola, L. muralis, L. taurica, L. viridis, Coluber jugularis și Vipera ammodytes sunt elemente est-mediteraneene, respectiv mediteranene. Urmează să fie făcute demersuri pentru protejarea singurului sturion din zonă, Acipenser ruthenus (cega).
În arealul Parcul Natural Porțile de Fier s-au identificat un număr de 27 de specii răpitoare de zi: uliul, șorecarul, șoimul, acvila, gaia, eretele, șerparul, huliganul pescar și codalbul. Cea mai spectaculoasă specie care trăiește în arealul parcului este codalbul dar fiecare dintre cele enumerate au importanța și frumusețea lor. Vulnerabilitatea acestora în zilele noastre constă mai mult în pierderea habitatelor prielnice pentru cuibărit și hrană, precum și în folosirea insecticidelor și pesticidelor. Cu decenii în urmă, vulnerabilitatea lor era mai mare în fața vânătorilor. Acum vânatul este interzis la speciile de răpitoare.
Având în vedere faptul că în arealul Parcului Natural Porțile de Fier agricultura este de subzistență, se face în principal pentru uzul personal al producătorilor, nivelul de folosință al substanțelor chimice este destul de scăzut, aspect care face ca acest areal să fie deosebit de important în ecologia acestor specii de păsări.
Fauna dezvoltată într-o floră atât de luxuriantă este la rându-i extrem de complexă, cercetările efectuate în întregul Defileu dunărean relevând o diversitate specifică foarte mare: 5.339 de specii, unele grupe taxonimice nefiind încă studiate în țară.
Mediul acvatic este populat cu o mare varietate de pești, ponderea deținând-o știuca, șalăul și mreana iar în cantități apreciabile roșioara, coseacul și babușca. Înainte de construirea barajului de la Porțile de Fier adâncimea mare a apei, curentul rapid și fundul stâncos al albiei au favorizat existența unor biocenoze cu număr mare de indivizi, dar relativ mic de specii (aproximativ 150 de taxoni, din toate grupele de nevertebrate). În plus în acea perioadă migrau aici pentru a se reproduce sturioni din Marea Neagră iar cega de Orșova era renumită în multe centre urbane mari. În condițiile formării lacului de acumulare atât de prețuita cegă s-a retras în amonte, prin mărime și comportament ea reflectând și noile caracteristici fizico-chimice ale Dunării.
Sturionii marini migratori precum morunul, păstruga și nisetrul au dispărut din această regiune în jurul anilor 1965. o altă specie specifică zonei Cazanelor a dispărut între anii 1910-1930.
Lumea păsărilor lacustre a câștigat într-o serie de specii care migrează aici în anumite perioade ale anului, între acestea numărându-se rațele sălbatice, găinușe de baltă, perscăruși, egreta albă și, mai recent, lebedele.
Interesante sunt, din punct de vedere cinegetic, o serie de păsări între care găinușa de alun (Tetrastes bonasia), porumbelul gulerat (Columba palumbus), turtureaua (Streptopelia turtur), ciocănitoarea balcanică (Dendrocopus syryacus balcanicus), si altele, elemente mediteraneene care și-au extins arealul între Moldova Nouă și Drobeta Turnu Severin.
În ultimele decenii, din Defileu au dispărut potârnichea de stâncă (Alectoris graeca) hoitarul (Neophron percnopterus) și codalbul (Haliaetus albicilla); acestea îsi construiau cuiburile în biotopurile stâncoase ale Cazanelor, locuri greu accesibile intervenției antropice. Studii viitoare vor trebui să pună în evidență cauzele acestor dispariții, care au reflectare directă în biodiversitatea ecosistemelor versanților calcaroși.
Bogăția de păsări ce străbate văzduhul a înregistrat și alte pierderi, cum ar fi vulturii, care mai existau la începutul acestui veac; s-au împuținat, de asemenea, ulii, bufnițele și berzele negre.
Speciile de fluturi viu colorați se ridicau în împrejurimile Orșovei la peste o mie iar după căderea întunericului încântă privirile micile roiuri de licurici.
În zona Clisurii Dunării trăiesc mistreți, căprioare, lupul, vulpea, dihorul și nevăstuica mare, veverița, ultimele cinci specii de animale diminuându-și efectivele în urma măsurilor de combatere a lor.(Anexa 3)
În ceea ce privește lumea animalelor mărunte, fără vertebre, acvatice pe fundul Dunării, în defileu, se dezvolta, înainte de formarea lacului de acumulare, o bogată faună alcătuită din specii de viermi, moluște și crustacei onsiderate „relicte pontocaspice”, unice în lume.
Nevertebratele terestre sunt, de asemenea, reprezentate prin nenumărate specii, dintre care câteva meridionale, mai rare, merită menționate. O termită poate fi întâlnită din Defileul Dunării până la Mehadia și Băile Herculane. Un scorpion relativ mic trăiește în partea munților bănățeni, fiind a și termita, specie tipic meridională.
Licuriciul bănățean (Luciola mingrelica mehadensis), extrem de abundent uneori, atrage imediat atenția drumețului prin fulgerele sale de lumină verzuie – lăptoasă ce săgetează bezna nopților calde de vară. Peșterile adăpostesc și ele specii rare ce trăiesc doar în această zonă precum gândacul Duvalius milleri.
Crearea lacului de acumulare "Porțile de Fier" a marcat începutul unei noi etape în evoluția biotopurilor acvatice și costiere, cu reflectare directă în mutațiile cantitative și calitative înregistrate în structura și distribuirea biocenozelor.
În etapa de scurgere a apei Dunării din sectorul de defileu în regim fluviatil, biocenozele acvatice se caracterizau prin predominarea speciilor reofile, adaptate biotopurilor stâncoase, vitezei mari de scurgere a apei și conținutului ridicat de oxigen dizolvat: mreana, cleanul, scobarul etc; speciile de sturioni din Marea Neagră (Acipenser ruthenus, Acipenser stellatus, Acipenser guldenstaedti, Huso huso), în migrație pe Dunăre, ajungeau până în zona cataractelor dintre localitățile Șvinița și Pescari, unde își depuneau icrele în timpul primăverii; speciile limnofile, adaptate biotopurilor mâloase și nisipoase de bazinete, cu pantă mai redusă și viteză de scurgere a apei mai mică; fauna piscicolă a afluenților Dunării se caracteriza prin zona mrenei vinete și a lostritei, care, împreună cu scobarul, invadau cursurile inferioare ale Cernei și Nerei. Sectorul montan aparținea zonei păstrăvului care cobora altitudinal până în apropierea confluenței cu Dunărea (în valea Eșelniței până la 5 km. de vărsare iar în Mraconia până la 15 km). Menționăm că păstrăvul este singurul reprezentant al faunei piscicole în cursul superior al afluenților Dunării în acest sector.
După construirea barajului "Porțile de Fier", în etapele de tranziție fluvio-lacustră și lacustră, începe modificarea parametrilor habitatului acvatic, ceea ce determină o redistribuire a biocenozelor, astfel:
retragerea speciilor reofile spre coada lacului și spre sectorul superior al văilor afluente;
extinderea speciilor limnofile (crap Cyprinus carpio, somn Silurusglanis, linul Tincatinca, bibanul Percafluviatilis) cu precădere în golfurile create la confluența râurilor mai mari cu Dunărea;
stoparea migratiei sturionilor spre regiunea cataractelor (singurul reprezentant semnalat în ultima vreme în zonă este Acipenser ruthenus, care prin dimensiuni și comportament reflectă noile caracteristici fizico-chimice ale speciilor Dunării).
Din afirmațiile unor martori oculari care au realizat scufundări în amonte de baraj, rezultă că pe biotopurile nisipoase-mâloase de pe fundul lacului ar exista reprezentanți ai ihtiofaunei de dimensiuni impresionante, adevărați monștri acvatici (peste 2 m, lungime).
Până la realizarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație, Defileul Dunării era însoțit de două mari insule permanente: Ada Kaleh, situată la 3 km. în aval de Orșova, între gurile de vărsare ale Cernei și Bahnei, și Moldova Veche, desfășurată între localitățile Pescari și Moldova Veche. Aceste insule aparținând teritoriului României, erau consolidate de o vegetație ierboasă și arboricolă precum și de unele construcții antropice.
Prin crearea lacului, insula Ada Kaleh a fost complet inundată, dispărând astfel sub apele Dunării un biotop specific, caracterizat prin prezența unui mare număr de elemente de origine mediteraneeană: Cupressus sempervirens, Amigdalus communis, Castanea vesca, Platanus orientalis, Nerium oleander, Syringa vulgaris iar dintre epifite coarda de viță, răsucită sub formă de liană.
Alături de acestea pe insulă vegetau alte specii arboreascente ca: Aesculus hippocastanum, Gledischis triocanthos, Quercus sessiflorae, Quercus pedunculata, Populus nigra, Populus tremula, Juglans regia etc.
Stratul ierbaceu, dezvoltat în general pe soluri nisipoase, era format din specii de plante ierboase psamofile: Silenae infanta, Echium rubrum, Egiron canadensis, Hippericum perforatum, Daucus carota, Lamium purpurum etc.
Fauna insulei cuprindea o proporție însemnată de elemente de origine mediteraneeană, asemănătoare cu cele din întregul sector de defileu (șerpi de apă, broaște râioase, cheiroptere etc). Dintre speciile faunistice rare dispărute sub apă pot fi menționate: Triturus vulgaris, Triturus cristatus dobrogicus, Bufo viridis, Pelobates fuscus, Pelobates eyrianicus, Rana ridibunda, Bombina bombina, Hyla arborea, Lacerta muralis, Lacerta viridis, Natrix natrix.
În sectorul malurilor, inundarea generată de lac a dus la dispariția biotopurilor de luncă ce se caracterizau prin asociații vegetale higrofile.
În prezent, ecosistemul de tip lacustru cu cele două biotopuri ale sale – acvatic și costier – oferă condiții prielnice dezvoltării unor biocenoze inedite pentru această regiune. Astfel, zona lacului de acumulare a devenit loc de cuibărit și de pasaj pentru numeroase specii ornitofile, inexistente înainte de construirea barajului: cormorani, egrete (Egretta garzetta), lopătari (Platulea leucordia), stârci de noapte (Nycticorax nycticorax), stârci roșii (Ardeea purpurea), stârci galbeni (Ardeola ralloides), lebede, berze negre, rațe sălbatice, cărora li se adaugă răpitoare ca șoimul dunărean (Falco cherug danubialis).
I.6 Geologia
În lungul Defileului Dunării se întâlnește o mare varietate de roci sedimentare, metamorfice și magmatice, dar mai presus de orice, se poate observa unul din cele mai spectaculoase fenomene geologice, și anume: suprapunerea anormală a unor imense volume de formațiuni geologice, suprapunere rezultată din împingerea și alunecarea unor depozite mai vechi peste depozite mai noi. În felul acesta a luat naștere o pânză de șariaj, descoperită și numită de G. Munteanu-Murgoci pânza getică, în timp ce domeniul care alcătuiește suportul acestuia este cunoscut sub numele de autohtonul danubian.
Din punct de vedere geologic, aparține sistemului orogenic al Carpatilor Meridionali. Alături de marea varietate petrografică (roci sedimentare, metamorfice și magmatice), se remarcă un fenomen geologic grandios: suprapunerea anormală a unor imense formațiuni geologice, rezultata din împingerea și alunecarea unor depozite mai vechi peste altele mai noi. Rocile predominante sunt șisturile cristaline ale domeniilor getic și autohton, la care se adaugă rocile eruptive si sedimentare permo-mezozoice si neozoice.
Între Bazias și Liubcova afloreaza numai formațiuni ale pânzei getice, alcătuite din șisturile cristaline străpunse de masive granitoide, la care se adaugă rocile sedimentare. Între Sichevita si Liubcova, de sub depozitele tertiare, apar șisturile cristaline, care au fost străpunse de granitoidul de Sichevita, de vârsta hercinica. Rocile sedimentare ce aparțin intervalului carbonifer superior-cretacic mediu, au alcătuit o zona calcaroasă largă, cu direcția nord-sud si cunoscuta cu denumirea de zona Resita-Moldova Noua. În aval de Liubcova, Dunarea străbate pana la Gura Văii, cu unele excepții numai formațiuni ale domeniului danubian, reprezentate de șisturile cristaline, rocile sedimentare și cele magmatice.
Intre Berzasca si Cozla si in zona Cazanelor dominante sunt calcarele. Sisturile cristaline au fost străpunse de masive granitoide (Ogradena,Cherbelezu si Sfardinu). Domeniului danubian ii apartin si masivele de roci bazice si ultrabazice, reprezentate de gabrourile de Iuti și serpentinitele de Tisovita. De la Cozla pana la Svinita valea Dunarii prezintă un pitoresc deosebit datorita rocilor sedimentare dominante ce alcătuiesc arealul Svinita- Svinecea. Sectorul Cazanelor este deosebit de pitoresc fiind format din calcarele jurasice si cretacice.
În aval de Orșova si pana la Gura Văii, pânza getica a acoperit in întregime domeniul danubian, sprijinindu-se la rândul ei pe formațiunile pânzei de Severin. Acestea s-au format in Cretacicul inferior si afloreaza de-a lungul Dunării, la Varciorova.
Aranjamentul structural al zonei a rezultat in urma a doua faze orogenice: austrica și laramica; prima, mezocretacica, cea de a doua, la finele cretacicului – începutul paleogenului. Încă din jurasic se individualizaseră cele două domenii-getic și danubian separate de fosa de Severin. Fazele orogenice menționate au împins domeniul getic peste cel danubian rezultând marele sariaj getic, linia de încălecare fiind situata la Liubcova. Astfel, de la Bazias la Liubcova versantul stâng prezintă doar formațiuni ale pânzei getice, reprezentate de șisturi cristaline și masive intrusive de granitoide precum cel de la Sichevita. In avale de Liubcova și pana la râul Cerna apar in exclusivitate formațiuni ale autohtonului danubian alcătuite tot din sisturi cristaline, strapunse de masive granitoide la Ogradena si Cherbelezu. Între Iuti si Dubova apare masivul de roci bazice si ultrabazice reprezentat de gabrouri și serpentine. Bazinul sedimentar Orsova este alcătuit din conglomerate și microconglomerate cimentate într-o masa argilo-grezoasa. Între Orsova și Gura Vaii afloreaza cele două petice de acoperire ale pânzei getice, separate la rându-le de paraautohtonul de Severin.
Depresiunea de pe malul stâng al Dunării în care se afla Orșova are aspectul unui relief de dealuri cu interfluvii largi, rotunjite sau înguste, ce sunt despărțite prin orașe cu versante înclinate uneori până la puternic și ușor vălurite. împrejurimile orașului vechi erau dominate spre est de ultimele creste ale munților Mehedinți, dealul Alion (cu o înălțime de 317 m.) și culmea Ozoina (314 m.) iar în celelalte trei direcții cardinale de cele din urmă valuri ale munților Almăjului.
Amenajarea Sistemului hidroenergetic și de navigație "Porțile de Fier" a imprimat noi tendințe în ritmicitatea și forma de manifestare a proceselor geomorfologice, cu reflectare în calitatea ecosistemelor acvatice si terestre.
În raport cu amenajarea hidrotehnică, în dinamica proceselor de albie si a formelor geomorfologice corespunzătoare, se pot distinge trei etape.
Etapa fluviatilă, premergătoare lacului, în care procesele de albie și de versant au variat în strânsă dependentă cu fluctuațiile de nivel ale Dunării și afluenților săi.
Etapa de tranziție fluvio-lacustră, corespunde perioadei de umplere a lacului.
Etapa lacustră corespunde umplerii complete a lacului si atrage după sine formarea unui nou echilibru morfodinamic și genetic. Caracteristicile de lac propriu-zis se regăsesc în special în golfurile create la gurile de vărsare ale unor afluenți: Cerna, Mraconia, Gura Bahna.
Între procesele de albie caracteristice etapei actuale menționăm:
a. reducerea la maximum a transportului aluviunilor de fund;
b. anularea posibilității acumulării emerse sub formă de ostroave (de tipul insulei Ada Kaleh, în prezent inundată), datorită încetării transportului de fund. de la malul lacului spre larg, conform unei curbe parabolice concave.
c. Continua nivelare a neregularităților de pe fundul albiei minore de către materialele provenite de pe versanți și din transportul în suspensie, tendința fiind de uniformizare a profilului longitudinal de fund; pietrișurile si bolovănișurile sosite de pe versanți sau din râurile afluente nu mai sunt măcinate ci se acumulează sub formă de straturi grosiere în alternanță cu material mai fin.
d. Colmatarea parțială a formelor negative ale fundului lacului de retenție (marmite, arce depresionare sculptate în rocile mai mici etc). Un studiu de sinteză realizat în anul 1980 asupra prognozei sedimentării în lacul "Porțile de Fier", arată că în primii ani lacul retine circa 50% din aluviunile Dunării, ceea ce înseamnă 14.600.000 tone/an depunere. Această rată se va diminua treptat, fiind: după 11 ani de 12.300.000 tone/an; după 21 de ani de 10.600.000 tone/an și la circa 34 de ani de la darea în exploatare (aproximativ în anul 2004) de 8.000.000 tone/an, fenomen care se desfășoară diferențiat pe sectoare caracteristice pentru 1, 5, 15 și 30 de ani.
e. Înălțarea fundului cuvetei lacustre, începând de la baraj către amonte.
f. Apariția procesului de abraziune lacustră, determinat de frecvența valurilor generate de vânt și de circulația vapoarelor.
Spre deosebire de colmatare, care exprimă în primul rând relațiile dintre baraj și dinamica reliefului din întregul bazin hidrografic, abeaziunea exprimă relațiile cu versanții adiacenți lacului.
Elementele morfologice aparținătoare domeniului de abraziune a fâșiei de țărm, cu micromorfologia caracteristică, sunt falezele, cu înălțimi ce variază între câțiva centimetri si câțiva metri (frecvent între 1 si 2 m). în evoluția lor, specific este procesul de formare a nișelor si marmitelor de abraziune.
Nișele de abraziune apar frecvent la baza falezelor constituite în depozite neconsolidate, specifice mai ales sectoarelor de bazinete: Orsova-Ogradena, Dubova etc.
Marmitele de abraziune contribuie la procesul de retragere a falezei semnalat în sectorul țărmului românesc între Orșova si Dubova.
g. Apariția în zona liniei de țărm a lacului a unor alunecări locale de mică amploare, emerse si submerse.
h. În condițiile lacului de acumulare, aproape toți afluenții Dunării
se varsă în golfuri cu adâncimi variabile, unul dintre cele mai mari fiind
cel al văii Cerna.
i. Apariția unor coloane sau grinduri longitudinale laterale și a ridurilor de fund, transversale defileului, dispuse în zona de stingere a curentului.
j. În sectoarele de țărm ale zonelor de bazine s-au format acumulări de materiale fine, de tipul plajelor submerse și emerse; în formarea lor, un rol importanții joacă valurile și curenții lacustri.
Mai reținem faptul că procesele de versant care au cea mai largă dezvoltare în arealul ariei protejate "Porțile de Fier" pot fi grupate în:
a. procese de eroziune
b. procese gravitaționale.
Înainte de a trece mai departe, trebuie să amintim că prin construirea și modernizarea DN 57 s-au obținut multiple avantaje din punct de vedere social-economic, dar în același timp se exercită un impact deosebit asupra dinamicii reliefului, în sensul accelerării proceselor geomorfologice actuale în versanții în care se "taie" drumul (torențialitate, procesele gravitaționale). Aceste procese sunt foarte active în zonele din care sunt exploatate produsele de carieră necesare lucrărilor.
Amenajarea DN 57 a fost însoțită de deschiderea unor drumuri de acces în domeniul forestier, de-a lungul văilor afluente Dunării (Eșelnița, Mraconea etc), începând din perioada anilor '70. Construirea acestei rețele de drumuri a necesitat însă scoaterea din fondul forestier a aproximativ 30 ha. pădure.
Construirea Sistemului hidroenergetic și de navigație "Porțile de Fier" a impus însă și strămutarea Orșovei între anii 1966-1974, lacul de acumulare al hidrocentralei acoperind complet vechea vatră a localității. Strămutarea Orșovei Vechi s-a făcut cu numai câțiva kilometri mai spre nord, astfel că limita nord-estică a vechiului oraș a devenit limita sudică a celui nou. Majoritatea condițiilor geografice s-au păstrat, totuși unele modificări au devenit evidente în primul rând aspectul Orșovei noi s-a modificat radical, orașul luând forma unei potcoave în jurul golfului Cerna nou format, cu unele prelungiri spre vest și, mai recent, spre sud (prin formarea cartierului Grațca aflat în plină dezvoltare) în decembrie 1995 fiind aprobat de către Consiliul local și planul său de dezvoltare (PUZ). Și acum însă împrejurimile orașului continuă să fie dominate spre est de dealul Alion, limitele vestice constituindu-le versanții dealurilor Moșului și Poenilor.
Diversitatea petrografică se datorează structurii geologice și tectonice complexe. Dunărea s-a adâncit în roci cristaline ce aparțin fie domeniului getic, fie celui danubian; alături de șisturile cristaline apar roci eruptive (serpentine și granite) și sedimentare (calcare, marne, conglomerate, gresii, pietrișuri etc.). Drept urmare, defileele (formate în roci dure) alternează cu golfurile depresionare.
Diversitatea biologică, complexitatea substratului geologic, la care se adaugă valorile culturale, fac ca zona Porțile de Fier să aibă o reputație științifică internațională, Defileul Porțile de Fier fiind considerat un muzeu geologic în aer liber. Aici există o varietate de roci magnetice, metamorfice și sedimentare. Remarcabile sunt rocile tipice zonei Porțile de Fier ca: gresia de Gura Văii, calcarele urgoniene din Cazanele Dunării, granitul de Ogradena, gabbroul de Iuți, serpentinite de Tisovița și Plavișevița.
Datorită bogăției avifaunistice, cursul Dunării din zona Porțile de Fier este declarat Sit Natura 2000.
CAPITOLUL II. TURISMUL ÎN „CLISURA DUNĂRII”
II.1 Forme ale turismului și propuneri de dezvoltare
Din cadrul grupei de elemente individuale montane în zona turistică „Porțile de Fier” se întâlnește o mare varietate de astfel de elemente reprezentând baza pitorescului zonei fără a fi neapărat distincte prin altitudine. Pentru această categorie este reprezentativă zona Clisurii Dunării.
Zona Clisurii Dunării este cunoscută pentru multitudinea de oferte de petrecere a timpului pe care o oferă turiștilor. Formele cele mai cunoscute de turism ce acționează în zona aceasta sunt atât de diverse încât este imposibil ca trecătorul să nu fie mulțumit.
Potențialul turistic este condiționat de lacul de acumulare și dotările legate de acesta, de relieful carstic și peisajele geografice de o excepțională valoare a Cazanelor și nu numai.
Poate că pentru mulți noțiunea de turism în Clisura Dunării înseamnă simpla trecere cu mașina de-a lungul malului Dunării. Clisura Dunării este însă un brand în sine, având de oferit o serie de lucruri, mulțumindu-l pe turistul interesat de natură, de știință, de sport, de descoperire religioasă dar și pe acela interesat de afaceri.
Consecința amenajărilor hidrotehnice constă în îmbogățirea sau dezvoltarea ofertelor turistice. Urmare a transformărilor politice la nivel european, zona defileului nu mai este supusa rigorilor excesive de granița; apropierea unor centre urbane însemnate ca Drobeta Tr. Severin, Orsova, Baile Herculane și Moldova Noua, șoseaua de legătura cu Serbia peste baraj antrenează, an de an, in pofida unor dificultăți economice, un număr tot mai mare de vizitatori, atât din tara cat si din afara ei. Deja au apărut in Orsova cativa întreprinzători, care organizează, cu propriile ambarcațiuni excursii in diverse sectoare ale defileului. In afara acestora mai exista doua nave de agrement cu capacitate pana la 100 de locuri.
Clisura Dunarii este o ARIE TURISTICA inclusă în turismul romanesc si european, ce oferă tinerilor o educatie în privința conservării frumuseților naturale dar și a tradițiilor locale.
O plimbare pe Dunăre descoperă adevărate comori ale naturii și monumente istorice valoroase. Turiștii sunt atrași de frumusețea și bogăția locurilor.
Traseul începe cu mănăstirea Vodița ce ne oferă plăcerea vizitării ruinelor celei mai vechi așezări monahale din Țara Românească și continuă cu rezervația paleontologică Bahna, promovată de turismul științific.
Traversând Valea Râului Mraconea puteți admira chipul sculptat în stâncă al regelui dac Decebal, iar în amonte vă puteți opri să vizitați Mănăstirea Mraconia, sanctuar al sacralității și mărturie a ortodoxiei. Când apele Dunării sunt foarte scăzute golful Mracunea, cu o istorie plină de taine.
La ieșirea din Cazanele Mici, pe malul sârbesc, nu departe de statuia lui Decebal, se află Tabula Traiana, monument ridicat în urmă cu aproximativ 2000 de ani de împăratul roman Traian pentru a comemora victoriile Imperiului Roman asupra Daciei, în anul 105.
Pentru cei doritori de aventură în natură, Rezervația naturală Cazanele Dunării, Parcul Natural Porțile de Fier, Centrul de Monitorizare a habitatelor și speciilor și zona cinegetică Eșelnița sunt elemente ce vor face această experiență de neuitat.
Istoria locului și mozaicul etnic, spiritual și cultural se regăsesc în Muzeul Etnografic Doina (unde se poate vedea o colecție etnografică și colecția de icoane și cărți bisericești din sec XV – XX) și Teodor Grigore și Muzeul Parohial Eșelnița unde sunt păstrare mărturii ale dramei strămutării satului, odată cu construirea barajului Porțile de Fier, surprinzătoare prin originalitatea obiectelor și complexitatea poveștilor.
Orașul Orșova, cel mai mare centru urban din zonă, oferă o serie de o atracție turistice: Catedrala Romano Catolică (unică în România prin stilul său architectonic), dar și Mănăstirea Sf. Ana ce se află în apropiere.
Turismul fiind principala direcție de dezvoltare a regiunii Clisura Dunării, el poate fi întâlnit in diverse forme.
Turismul de odihnă si recreere – este cea mai frecventă formă de turism întâlnită. Turismul de odihnă este adesea cel practicat în concediul anual, el reprezentând o formă de relaxare fizică și intelectuală. Turismul de recreere se referă la sejururi scurte, preferate în mod special de către tineri și practicat mai ales în week-end-uri. Este turismul predominant în Clisura Dunării.
Este practicat de-a lungul întregului an, fiind cel mai mult practicat de cei care-și doresc, indiferent de vârstă, un scurt sejur. Tinerii îl preferă însă în mod special și-l practică mai ales in week-end-uri, dar și în alte intervale de timp. Este, de asemenea, practicat în concediile de odihnă de cei care cunosc zona și aleg diferite locații din Clisură.
Turismul de agrement – este o formă relativ similară celei precendente și cuprinde vizitarea unor obiective turistice (muzee, case memoriale etc), cunoașterea de oameni și locuri noi, și nu în ultimul rând participarea la partide de vânătoare,ori pescuit. Acesta din urmă motiv este cel mai întâlnit de-a lungul întregului an, cu excepția perioadelor de prohibiție.
Drumeția este una dintre cele mai întâlnite forme de activitate de agrement din turism, fiind de asemenea și cea mai ieftină. Administrația parcului poate pune la dispoziție servicii de ghid turistic pentru un număr de 10 trasee turistice, cu grade diferite de dificultate. Acestea oferă atât parcurgerea unor peisaje de un pitoresc deosebit, cât și vizitarea unor gospodării pentru doritorii de a cunoaște modului de viață, ocupațiile localnicilor. (Anexa 4)
Unele din trasee pot prezenta interes pentru turismul științific, acestea parcurgând parțial rezervații naturale forestiere, botanice sau mixt. De aceea turistul trebuie să păstreze patrimoniul natural din zonele protejate, dar trebuie la rândul său să știe să se protejeze căci locul nu este lipsit de primejdii. În zonă trăiește vipera cu corn, un șarpe veninos, care însă nu atacă decât dacă este agresată, călcată.
Drumeția este un mijloc de cunoaștere, de relaxare, mișcare, distracție. Un alt mod de distracție promovat de localnici este pescuitului tradițional cu sacoviștea, pescuitul pe Dunăre reprezentând oricum o provocare.
Zona este înzestrată și cu un mic poligon de alpinism, amenajat cu elemente de mică și medie dificultate, care cuprinde: escaladă, rapel și tiroliană.(Anexa 5)
De asemenea în zonă se pot practica diverse sporturi ce fac deliciul turistilor, gen cele de agrement nautic: schi nautic, o plimbare cu barca cu motor, cu hidrobicicleta sau cu banana trasă de barcă.(Anexa 6)
Deseori turiștii aleg plimbarea cu barca cu motor prin intermediul căreia pot admira majoritatea punctelor de atracție, dar și frumusețea specifică locului, stâncile prăpăstioase, vegetația luxuriantă, peșterile din zonă.
Turiștii pot de asemenea opta pentru cicloturism, sporturi pe două roți. Dintre acestea cel mai apreciat dintre turiști este mountain-bike, ce se desfășoară pe traseele montane și neapărat cu echipament adecvat. Conducerea Parcului natural Porțile de Fier a realizat trasee de vizitare a obiectivelor prin intermediul unor excursii pe două roți.
Pentru cei cărora li se par interesante activitățile rustice, plimbarea cu căruța este o bună ocazie de a le experimenta. Pe lângă peisajul în sine turiștii se pot bucura și de vizitarea sălașurilor localnicilor ce de regulă sunt foarte ospitalieri, oferindu-le din produsele tradiționale.
Un alt sport de care un turist aflat în această zonă se poate bucura este paintball-ul, un sport bun pentru teambuilding, fiind un mijloc de închegare al echipelor, de detensionare a conflictelor.
Turistul are așadar o gamă largă de activități la dispoziție, de la ciclism la tir cu arcul, de la pescuit sportiv la alpinism, putând să-și creeze astfel programe de aventură în aer liber.
O formă a turismului destul de dezvoltată în Clisura Dunării este turismul sportiv, localitatea Orșova deținând centre sportive de mare importanță, gen Centrul Național Olimpic de canotaj, care este destinat loturilor de canotaj și care este foarte bine dotat atât pentru primirea sportivilor, cât și pentru desfășurarea competițiilor. De asemenea acesta poate să fie folosit și de turiștii ce se află în zonă în limita locurilor disponibile.
Centre sportive de asemenea importante în zonă sunt Baza de kaiac-canoe ce se află în zona de nord a localității și care oferă cazare sportivilor și Stadionul municipal Orșova care pe lângă terenul de fotbal este dotat cu pista de atletism și teren de tenis..
Turismul cultural – este prea puțin dezvoltat, rezumându-se la participarea la festivaluri de artă, manifestări cultural artistice, majoritatea având loc în marile centre din zonă, Orșova, Eșelnița, și care se desfășoară la date fixe.
Turismul de croazieră – este foarte practicat în zonă în prezent practicându-se croazierele de cursă lungă și cele de agrement.
Turismul religios sau ecumenic îmbracă deseori forma pelerinajelor îndeosebi la Mănăstirea Sfânta Ana de la Orșova și Mraconea această parte a turismului fiind foarte dezvoltată datorită cererii de cazare, comercializare a obiectelor bisericești, etc.
Turismul de afaceri – ocupă deocamdată un loc modest în cadrul circulației turistice, constând în călătoriile de serviciu.
Turismul științific – zona Parcul național Porțile de fier cuprinde peste 15 rezervatii naturale avifaunistice protejate, de mare interes floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic fiind așadar într-o continuă observare și cercetare. Cei interesați de turismul științific pot vede aici unele dintre cele mai mari puncte de interes științific pe plan național și chiar european, Rezervațiile paleontologice de la Svinița (calcare cu amoniți).
Turismul rural are în atenție satul turistic, promovarea activităților, meșteșugurilor, produselor, gospodăriilor locale, elementele de autentică si straveche cultură populară.
Deosebit de interesante sunt obiceiurile specifice zonei care marchează momentele importante din viața omului. Deși nu se compară cu cele din alte zone ale țării acestea impresionează prin accentele specifice locului. Evenimentele turistice caracteristice zonei sunt nedeile ce sărbătoresc anumite evenimente ale calendarului religios ortodox. Prin promovarea turismului ecumenic, s-a ajuns la comercializarea anumitor produse și la crearea unor locuri de muncă.
În cadrul potențialului turistic antropic se evidențiază în primul rând elementele etnografice. O caracteristică etnografică apare prin îmbinarea dintre viata modernă a satelor și ceea ce numim arhaic, locuință și gospodărie, ocupații, obiceiuri, port, artă populară. În satele din județul Mehedinți s-au instalat un mod de viata și o cultură populară cu trăsături originale ce diferă de zonele învecinate. Specificacitatea acestei
zone este dată și de obiceiurile si tradițiile care sunt păstrate cu sfințenie din moși strămoși. De la obiceiurile legate de botez, nuntă și moarte, la tradițiile de peste ani, acești oameni ai munților păstrează si duc mai departe fiecare obicei în parte. Țăranul din această zonă știe să se bucure de fiecare lucru dat de Dumnezeu și știe să-i mulțumească în felul lui, pentru orice faptă.
Deoarece aceste locuri de o frumusețe impresionantă sunt prea puțin cunoscute se construiesc tot felul de proiecte de dezvoltare, ce au ca priorități de dezvoltare ale turismului durabil în zona Clisurii Dunării:
1. Dezvoltarea infrastructurii mari in microregiune
2. Sprijinirea certificării și promovării produselor locale
3. O altă prioritate de dezvoltare a turismului este aceea de a educa tinerii referitor la păstrarea și valorificarea tradițiilor
4. Dezvoltarea microfermelor (in special a plantațiilor si produselor agricole specifice regiunii)
5. Sprijinirea dezvoltării turismului – construirea sau dezvoltarea spatiilor de cazare si a infrastructurii de turism prin amenajarea de spațiilor de campare etc.
6. Se urmărește și promovarea si informarea turiștilor cu referire la centrelor de informare, a paginilor de internet, a participării la târgurile de turism și prin evenimente naționale și internaționale
7. Se urmărește de asemenea îmbunătățirea serviciilor turistice (dezvoltarea ofertei de evenimente, amenajarea spațiilor de parcare, toalete, porturilor, punctelor sanitare, existența serviciilor de salvamont, salvamar).
8. Se pune accent pe cooperarea națională dar și transnațională promovată prin diverse programe.
Clisura Dunării oferă o serie de atracții turistice dar chiar și așa turismul în zonă este prea puțin dezvoltat și asta datorită unităților de cazare ce sunt limitate ca număr și slab dotate și care duc astfel la scăderea atractivității acestei zone.
Așadar infrastructura turistică din zonă este slab dezvoltată deși în ultimii ani s-au înmulțit pensiunile de pe Clisura Dunării, un exemplu concret în această privință fiind localitatea Eșelnița.
În ultima vreme s-a constatat existența unui anumit tip de turism haotic, neorganizat ce se rezumă la pescuit și petrecerea timpului pe malul fluviului lucru ce va duce însă în timp la distrugerea patrimoniului natural al parcului.
Misiunea Asociației Grupul de Acțiune Locala "Clisura Dunarii" pentru 2013 este aceea de a dezvolta durabil microregiunea, asta fiind posibil prin conservarea, valorificarea mediului natural, revigorarea tradițiilor si promovarea produselor locale.
Clisura Dunării poate fi considerată cartea de vizită a județului Mehedinți. În anul 2008, a primit titlul de „Destinație europeană de excelență”.
II.2 Oferte turistice ale zonei Clisura Dunării
II.2.1 Localități situate pe Clisura Dunării
Defileul Dunării a reprezentat încă din paleolitic un mediu propice supraviețuirii omenești.
Deși condițiile de viață sunt dificile datorită izolării, a poziționării, încă îi mai găsim în puținele case grupate pe strănepoții celor ce în vechime aveau întrebuințări specifice acestui sector: apărători ai graniței, constructori ai șoselei de pe malul stâng, mineri ce se ocupau cu exploatarea cărbunilor, muncitori aduși pentru executarea lucrărilor necesare creării condițiilor cerute de navigație. Gospodăriile de aici seamănă cu cele de pe Valea Cernei, având acoperișuri cu șiță, ascuțite, locuința fiind sus și având cerdac, iar dedesubt gospodăria, curte cu împrejmuire zidită și cu poartă înaltă, acoperită.
Trăsătura demografică specifică a acestei zone este „mozaicul demografic”, dat de o structură etnică și, respectiv, confesională și lingvistică diversă.
Cea mai mare așezare din Defileul Dunării ce aparține de Județul Mehedinți este municipiul Orșova. Tot din Clisura Dunării fac parte și comunele mehedințene Svinița, Dubova, Eșelnița, Ilovița și Breznița-Ocol din județul Mehedinți.
În Parcul Natural Porțile de Fier densitatea localităților este de 4,1 sate/100 km2. La așezările permanente se adaugă sălașele, răspândite în apropierea localităților Sichievița, Svinița, Dubova, dar și Berzasca, Pojejena, Eșelnița.
II.2.1.1 Orșova
Orașul Orșova (anticul Dierna, cu rol strategic în evul mediu, mutat pe terasele Cernei odată cu formarea lacului) reprezintă centrul turistic al zonei, de aici plecând traseele în Defileul Dunării spre Moldova Nouă, pe Valea Cernei spre Caransebeș și în Munții Almăjului din imediata apropiere.
Orașul Orșova este situat în partea de sud vest a României, la vărsarea râului Cerna în Dunăre, într-una dintre cele mai reprezentative unități depresionale ale Defileului „Porțile de Fier” pe care îl împart, după numirile locale, dar și în funcție de caracterele istorico-etnografice, în „Porțile de Fier” propriu-zise, situate în aval până la Gura Văii și „Clisura Dunării”. (Anexa 7)
Situarea Orșovei pe malul stâng al Dunării, fluviu cu renume încă din antichitate, ce străbate longitudinal continentul fiind principala sa cale de navigație pe apă, s-a repercutat mereu, de obicei benefic, asupra dezvoltării sale istorice.
Orașul Orșova este situat în partea de vest a județului – în zona „Porțile de Fier”, la confluența râului Cerna cu Dunărea și ocupă o suprafață de 54 km.p.
În vastul program de construcții al Sistemului hidroenergetic și de navigație de la „Porțile de Fier” vechiul oraș Orșova a trebuit să fie demolat. Noul oraș Orșova a fost amplasat mai la nord, pe valea Cernei în amonte de linia lacului de acumulare al hidrocentralei.
Orașul Orșova prin așezarea sa într-un pitoresc cadru natural, la confluența văii Cernei cu Dunărea, în amonte de linia lacului de acumulare a hidrocentralei de la „Porțile de Fier”, la egală depărtare de municipiul Tr. Severin și stațiunea balneo-climaterică Băile Herculane, oferă pentru turism numeroase și atractive obiective deosebit de interesante și de o frumusețe rară în această zonă.
Construit pe o vatră nouă (parțial pe fostele vetre ale satelor Jupalnic, Coramnic și Tufări) după crearea lacului de acumulare Porțile de Fier I, orașul Orșova prezintă o structură adunată și o textură regulată a rețelei de străzi.
Orșova ca atracție turistică reprezintă un caz special, nepăstrând nimic din vechiul oraș ce era un adevărat centru istoric.
Orașul Orșova este un oraș cochet dar care nu are mari atracții turistice, cele mai importante fiind însă cele ce țin de arhitectură, una în stil modern cu influențe realiste.
II.2.1.2 Ilovița
Comuna Ilovița este situată în partea de vest a județului, la o distanță de 25 km. de municipiul Tr. Severin și la 10 km. de Orșova – orașul cel mai apropiat – ocupă o suprafață de 67 km.p.
Satul Ilovița este așezat în județul Mehedinți, el fiind reședința comunei.
Locație: la confluența pârâului Racovăț cu Bahna.(Anexa 8)
Atestare documentară: – 1409-1863 satul și moșia Ilovița/ Elhovița se află în stăpânirea Mănăstirii Tismana; – 1864- 50 familii plătitoare de bir;
Ilovița reprezintă un real punct de interes fosilifer pe plan național prin depozitele de calcare și argile marnoase ce conțin numeroase moluște, echinide și foraminifere fosile aparținând Sarmațianului.
II.2.1.3 Breznița-Ocol
Comuna Breznița Ocol este situată în partea de sud-vest a județului, la o distanță de 7 km de municipiul Tr. Severin și ocupă o suprafață de 85 kmp. (Anexa 9)
Localitatea Brezința-Ocol se află în partea de N-V a județului Mehedinți, la o distanță de 4 km de municipiul Drobeta Turnu-Severin pe DJ 607B.
Activități specifice zonei: centru viticol, agricultură, creșterea animalelor, exploatare calcar, exploatări forestiere Obiective turistice: Parcul natural Porțile de Fier, zona de agrement Vărănic (pădurea de pe dealul Văranic). În localitate s-au descoperit vestigiile unor castre romane (sec. II-III d. Hr.) Evenimente locale: Fiii satului (de Sf. Maria Mică, în 8 septembrie)
II.2.1.4 Eșelnița
Comuna Eșelnița este situată în zona Defileului Dunării, între Moldova Veche și Gura Văii. Eșelnița se află la poarta de intrare în mirifica zonă a „Clisurii Dunării” în care se îmbină atât de armonios toate formele de relief, imensitatea luciului de apă mărginită de dealurile joase, îngustimea Dunării în zona Cazanelor Dunării străjuite de masivele muntoase Ciucarul Mic și Ciucarul Mare, cunoscuți ca Munții Clisurii.
Această combinație de relief, climă și mediu natural se materializează ca un întreg în Eșelnița, punct de reper în Rezervația Cazanelor, care face parte din Parcul Natural Porțile de Fier.(Anexa 10)
Situată într-o depresiune formată pe valea râului Eșelnița și mărginită la est și vest de dealuri străbătute de ogașe adânci, comuna Eșelnița, reconstruită ca urmare a formării lacului de acumulare Porțile de Fier I, se află la 6 km de Orșova, pe DN 57.
Satul Eșelnița este așezat într-o vale deschisă la vărsarea pârăului cu același nume, însă mai spre interior, putând fi luat chiar ca un cartier al Orșovei.
Satul se întinde de-a lungul Dunării și pe Valea Eșelniței, râu care se varsă în Dunăre și care a dat numele comunei.
Localitatea se învecinează în est cu municipiul Orșova fiind situată pe malul Dunării, la 7 km în amonte de Orșova, la confluența cu râul omonim, la poalele Munților Almăj.
Iată de ce una dintre cele mai importante resurse ale comunei Eșelnița este pădurea care ocupă 86% din totalul suprafeței administrative, cu fauna bogată în specii de câmpie joasă, de stepă, alături de elemente caracteristice zonelor colinare, zonelor carstice și montane. Pe acest fond forestier se întâlnesc:urs, vulpe, viezure, vidră, fazan, iepure, căprior, mistreț, ciocârlie, prepeliță, cerb lopătar, cerb comun, cocoș de munte, coțofene etc.
În Eșelnița se află și Centrul de monitorizare a habitatelor și speciilor, o bază de cercetare a Universității din București – Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact.
Arhitectura populară este remarcabilă în zona Clisurii Dunării, cu case mari durate în piatră dar și cu sălașe de lemn construite ca locuințe de vară. Un alt element prezent pe aproape întreg cuprinsul zonei sunt morile de apă, construite din lemn și având dimensiuni reduse.
Și pentru că locuitorii nu uită trecutul și nici pe cei care și-au dat viața pentru a apăra ideea de națiune, dar și granițele țării, un reper în comuna Eșelnița este Monumentul dedicat eroilor locali din cele două războaie mondiale ridicat în 1975.
În Eșelnița se găsesc un muzeu al satului și un muzeu parohial. Ambele muzee sunt valoroase prin colecțiile pe care le prezintă dar și prin modul în care sunt organizate, oferind o atmosferă specifică locului, intimitate, istorie, trediție și autenticitate.
Principalele activități ale populației sunt agricultura, creșterea animalelor, pescuitul, apicultura și agroturismul.
Pădurile de asemenea sunt o importantă resursă a zonei, locuitorii fiind implicați în gospodărirea responsabilă a fondului forestier.
Poziționarea comunei la poarta de intrare în zona „Clisurii Dunării”, luciul de apă vast mărginit de masive montane, golfurile cu ape liniștite formate de cele trei pâraie care străbat comuna și aerul „sănătos” datorat apelor și pădurilor din jur, fac din localitatea Eșelnița o destinație perfectă pentru cei pasionați de natură, de istorie și de aventură. Beneficiind de atmosfera rustică tipică unui sat de munte, dar și de avantajele și confortul oferit de tehnologie, turiștii în Eșelnița au la dispoziție trasee montane, plimbări cu barca pe fluviu, posibilitatea de-a vizita vestigii istorice sau de a practica sporturi nautice, adică ingredientele câtorva zile perfecte de vacanță. Cei care caută liniștea și recreerea, cei ce vor să găsească în timpul liber și un pic de spiritualitate și tradiție, cei pasionați de natură și cei ce vor să retrăiască istoria din epicentrul ei, vor descoperi că Eșelnița este o destinație ideală de vacanță.
Un lucru inedit, ceva ce nu se practică pe tot parcursul Dunării de la izvor până la mare, o îndeletnicire unică și specifică locului este „pescuitul la socoviste” practicat în Cazanele Mici.
Între toate celelalte așezări de pe malul Dunării, comuna Eșelnița, este locul unde începe aventura în natură și călătoria în istorie.
II.2.1.5 Dubova
Dubova, comună alcătuită în prezent din locuitorii comunelor strămutate, Dubova, Plavișevița și Tișovița. în lungul Văii Satului, care fragmentează depozitele calcaroase, câteva cascade măresc și mai mult sălbăticia locurilor.
Dubova este o localitate situată în partea de sud a județului Mehedinți, în regiunea istorică Banat, la poalele sudice ale munților Almăjului, în zona Clisurii Dunării, pe malul stâng al fluviului, fiind reședința comunei Dubova. La recensământul din 2002 avea o populație de 499 locuitori.
Partea de jos a localității căzând sub cota lacului, ea s-a extins în susul Văii Satului, după e s-a defrișat parțial pădurea, atât cât să încapă și strămutații din Plavișevița și Tisovița, ambele acoperite de lac.
II.2.1.6 Șvinița
Comuna Șvinița este situată în partea de sud-vest a județului, la o distanță de 75 km de municipiul Tr. Severin și la 52 km de orașul Orșova – orașul cel mai apropiat – și ocupă o suprafață de 97 km.p.
Teritoriul comunei are un relief deluros; rețeaua hidrografică fiind reprezentată de fluviul Dunărea.
În componența comunei intră satul Svinița – reședința comunei.
Svinița se înalță în terase pe deal, nu departe de locul unde se afla vechea Sviniță. Numele de Svinița vine de la svinja – porc (cu trimitere la principala ocupație a acestor locuitori: crescători de animale, îndeosebi de porci) și înseamnă mai exact crescătorie sau târg de porci.
Datorită climei mediterannene, aici smochinul rezistă și rodește, ceea ce permite gospodinelor să facă dulcețuri, întrecându-se la concursul organizat anual, în luna august, cu ocazia „Zilei smochinului”.
Nu poți parcurge itinerariul ecoturistic, fără a vizita comuna Svinița, o fostă colonie sârbească, numită inițial Sinițe, azi locuită de populație vorbitoare de limbă sârbă. Cunoscătorii spun că aici este o enclavă, unde s-a conservat limba sârbă străveche, în care abundă regionalismele „cuscrilor” de peste Dunăre.
Departe de citadin, localnicii păstrează cu sfințenie elemente etnografice locale.
Locuitorii comunei Șvinița sunt antrenați în exploatarea și prelucrarea primară a lemnului, minerit, pescuit. În localitate se află o întreprindere de sortare a peștelui (cherhana). Satul este așezat la poalele muntelui Veligan (626 m), în apropiere de pârâul Stariște, unde au fost scoase la iveală urmele unui castru roman.
Recent aici a fost înființat Muzeul satului, un muzeu cu tematică etnografică ce evidențiază particularitățile vieții și istoriei comunității sârbești de aici.
Șvinița este cunoscută pe plan național, fiind un important punct fosilier declarat ca arie protejată. De asemenea în această zonă datorită calcarelor jurasice și cretacice s-au dezvoltat forme unice ce poartă denumirea de tâlve. De asemenea în zona aceasta este întâlnită și Rezervația botanică Șvinița ce a fost creată pentru a fi ocrotite exemplare de smochini și o speie de volbură mediteraneană ce își are aici unica stațiune din țara noastră.
II.2 Principalele atracții turistice ale zonei
II.2.2.1 Stâncile Babacai
Cum treci de stâncile Babacai de la Gura Văii, reperul care marchează începutul Clisurii, drumul șerpuiește paralel cu apa domoală, fără valuri și fără curenți de suprafață.
La capătul șerpuirilor șoselei (km 96,8) privirea ne este reținută de stânca Babacai (în turcă: destin rău), ivită deasupra apei, nu departe de mal, cu vreo 5-6 metri, în funcție de oscilațiile nivelului Dunării. Acest maiestuos și solitar pinten de calcar cretaic e un martor al stâncăriei ascunse în albia Dunării la începutul sectorului calcaros Pescari-Alibeg al Clisurii.
Privită la asfințit de pe parapetul șoselei, stâna pare când degetul unui uriaș înclinat spre apus, când soclul unei statui cuprinse de ape. Odinioară se prindea de ea un odgon-barieră pentru ca nu cumva să scape nevămuit vreun vas intrat în defileu. Marinarii care navigau pentru întâia oară în Clisura Dunării erau „botezați” (udați cu apă) aici în numele celor mai primejdioase locuri din aval: Izlaz, Tachtalia și Greben. (Anexa 11)
Din apele fluviului iese stânca Babacai, folosită în trecut de cei care vămuiau vasele aflate în trecere prin defileu. În jurul acestei stânci s-au țesut multe legende. Una dintre acestea spune că un voievod sârb și-ar fi legat de această stâncă soția necredincioasă, spunându-i „babo kaise” (caiește-te nevastă), după care ar fi părăsit-o. Aceasta și-a sfârșit zilele în chinuri, rugând vântul să sufle cu putere, pentru a le aminti tuturor nelegiuirea săvârșită de soțul ei. De atunci, Coșava suflă și se tânguie mai tare în dreptul stâncii, punând uneori în pericol vasele angajate în defileu.
II.2.2.2 Cazanele Mari
Zona turistică a Cazanelor Dunării se întinde pe o lungime de cca. 50 km de-a lungul malului nordic al Dunării, între localitățile Svinița, în amonte și Orșova în aval.
Între masivele calcaroase Ciucarul Mare (318 m) și Stirblețul Mare (768 m), Dunărea și-a decupat o vale îngustă (până la 170 m), cu versanți abrupți, uneori chiar surplombați. Calcarele au creat un relief specific, caracterizat printr-o largă diversitate de forme carstice.
În urma construirii hidrocentralei de la Porțile de Fier, prin dimensiunile noului lac de retenție, Defileul Dunării și îndeosebi zona Cazanelor au scăpat de grozăvia învolburării apelor prin strâmtorile marcate în versanții abrupți. S-au numit „Cazane” pentru că aici, prin coridoare cu fiorduri, apa părea că fierbe clocotitor și întunecat.
Cazanele, constituie partea cea mai spectaculoasă a defileului Dunarii alcătuita fiind din două subsectoare: Cazanele Mari, între Plavisevita și bazinetul Dubova, cu o lungime de 3,8 km și Cazanele Mici între Dubova și Ogradena, cu o lungime de 3,6 km. Cazanele sunt tăiate în nivelul Romanian de 300-320 m reprezentând în Ciucarul Mare un carst bine dezvoltat atât la suprafața cat și subteran. Ciucarul Mic este secționat pe direcția NV-SE de valea Mraconiei, care în condițiile actuale de lac a devenit un intrând, tip golf, lung de 1,5 km si lat de 250 m, foarte frecventat de turiști, îndeosebi după ce la intrarea în chei, într-un monolit calcaros s-a sculptat chipul lui Decebal. Bazinetul de la Dubova, o mica arie depresionara de circa 600 m diametru cu o altitudine absoluta de 55-65 m, a devenit un golf semicircular mărit la 1,5 km diametru.(Anexa 12)
Între km 970 și 965, „Cazanele Dunării”, dețin supremația în materie pitoresc. Apele fierb, pereții – pe alocuri surplombați – îți dau senzația, cu aproape cei 200 de metri înălțime, că se tot apropie unii de alții. Misterioase guri de peșteri sunt gata, parcă, să adune la sine pe toți curioșii.
Zona calcaroasă a Cazanelor se caracterizează printr-un relief exocarstic și endocarstic în diferite stadii de evoluție.
În acest areal al Cazanelor Mari se dezvoltă o flora diversificată, cu elemente central și est-europene, dar și elemente submediteraneene, endemisme și relicte iubitoare de căldură și uscăciune, dintre cele care au supraviețuit epocii glaciare. Se remarcă o serie de arbuști, precum liliacul, cărpinița, arțarul bănățean, mojdreanul, scumpia, dar și numeroase alte varietăți de stânjenei, campanule, lalele și ferigi, ce și-au găsit adăpost în stâncăriile neospitaliere ale defileului. Pădurile de stejar din această zonă ascund specii rare precum jugastrul Cazanelor (Acer monspessulanum) și gura lupului (Scutellaria columnae).
Cazanele Dunării au fost declarate rezervație naturală datorită speciilor floristice și faunistice ce se dezvoltă aici. Sunt frecvente elementele florei mediteraneene amestecate cu elemente central-europene. Rezervația Naturală Cazanele Mari și Cazanele Mici se întinde pe o suprafață de 200 ha.
II.2.2.3 Cazanele Mici
Cazanele – porțiune din defileul Dunării între Dubova și Ogradena, formată din Cazanele Mari (4 km lungime) și Cazanele Mici (5 km lungime), unde Dunărea este forțată să treacă printre munți, unde lățimea se îngustează între 180-250 m. Zona este declarată monument unic al naturii în Europa (aici poate fi găsită „laleaua cazanelor”).
Cum se ajunge în Cazane :
1. cu autoturismul, de la Orșova (aproximativ 20 km de Drobeta Turnu Severin) se merge pe drumul spre Moldova Nouă. Trecem prin Eselnița, Dubova. În total, aproape 25 km.
2. cu vaporul din Orșova.
Flora Cazanelor este bogată și diferită de-a lungul întregului an, renumite fiind lalelele de Cazane („Tulipa Hungurica”), liliacul, iar fauna este cunoscută mai cu seamă prin vipera obișnuită și vipera cu corn, dar și prin broaștele țestoase („Țestoasa lui Hermann”). Bogate sunt fenomenele carstice, cele mai cunoscute peșteri din zonă fiind „Ponicova” (cu intrări de pe ambii versanți ai muntelui), Piscabara (cunoscută apoi ca „a lui Veterani” sau „a lui Maovăț”).
Cazanele Mici, tăiate în calcarele din Ciucarul Mic și Stirblețul Mic, au formă de chei, late de circa 150 m, străjuite de versanți abrupți, împăduriți la partea inferioară și cu crestele golașe. În dreptul km 967, Cazanele Mici sunt despicate pe direcția NV-SE, sub formă de chei, de Valea Mraconia, în lungul căreia un drum forestier conduce în inima Munților Almăjului.
Deși această zonă nu este la fel de cunoscută turiștilor ca zona Cazanelor Mari, are aceeași grandoare a peisajului.
II.2.2.4 Tabula Traiana
La intrarea în Cazane, pe malul iugoslav se află Tabula Traiana, ridicată deasupra actualului nivel al lacului. Inscripția glorifică munca de construire a drumului militar roman din lungul Dunării, în timpul împăratului Traian. Drumul, început de Tiberiu (în anii 33-34 e.n.), continuat de Vespasian, Titus și Domițian, a fost terminat de Traian, între cele două războaie cu dacii (101-102 e.n. și 105-106 e.n.). În traducere, textul Tabulei sună astfel: „Împăratul Cesar Nerva Traian Augustul, fiul divinului Nerva, învingător al germanilor, cel mai mare dintre preoți, având pentru a patra oară puterea tribuniciară (anul 100 e.n.), părinte al patriei, consul pentru a treia oară, a refăcut drumul, după ce l-a adâncit în munți și i-a înlocuit podeaua”.(Anexa 13)
Face parte din patrimoniul UNESCO.
Din ordinul împăratului Tiberiu (14-37 e.n.) între anii 33-44 soldații legiunilor romane au început construirea unui drum de-a lungul malului drept al Dunării. Construcție realizată cu mari greutăți în porțiunea stâncilor, a fost reluată de împăratul Traian continuând construirea drumului prin defileul Cazanelor și în sectorul Porților de Fier.
Tabula este fixată în piatră și pe ea sunt reprezentați doi delfini plutind și un vultur pe cer.
Zece tabule au fost sculptate în defileu dintre care se mai păstrează 4 în desene și stampe din sec. al XVIII-lea și al XIX-lea. Tabula Traiana este singura păstrată până astăzi. Se pare că romanii au făcut eforturi extraordinare între 102-105 e.n. pentru a-și croi o a doua cale de pătrundere spre inima Daciei, alta decât cea cunoscută dinspre apus pe valea Mureșului.
Atât canalul Sip pentru navigație cât și drumul de traversare prin defileul Dunării precum și efortul de realizare, în timp record, a podului lui Apolodor din Damasc, dovedesc o precipitare aparte a romanilor pentru cucerirea Daciei. Probabil că Traian auzise de imensele bogății ale regatului Daciei, reprezentate de tezaurul care ulterior a fost evaluat la 1.640 tone aur și 3.310 tone argint. Aceasta 1-a determinat pe Traian să nu precupețească nici un efort în a-și croi cât mai repede căile de comunicație necesare deschiderii unui al doilea front de luptă în sudul țării, cu care să-1 surprindă pe Decebal dintr-o direcție din care acesta se considera ocrotit și apărat de obstacolele naturale pe care romanii, lucrau cu atâta sârg, să le înlăture.
Cu toată expansiunea Imperiului Roman din sec. II e.n., care a cuprins din Dacia doar o treime din teritoriul actual al României, istoricii vremii au considerat Dunărea granița între Imperiul Roman și Dacia. La retragerea romană din Dacia, din anul 271 e.n. Dunărea redevine graniță de netrecut.
II.2.2.5 Bustul lui Decebal
În zona cazanelor, la intrarea în golful râului Mraconia, pe un pisc de munte, se sapă în piatră un chip al lui Decebal, impresionant. Acesta are 55 de metri înălțime și 25 metri lățime.
Statuia „Bustul regelui Decebal” se află în zona golfului Mraconia, acolo unde adâncimea fluviului atinge cea mai mare adâncime, ajungând la 120 de metri.
Sculptat într-o stâncă, după tehnica basoreliefului, urmând modelul grupului statuar ce reprezintă chipurile a patru președinți americani, de pe muntele Rushmore din California, statuia ce îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei, are cu doar șase metri mai puțin decât Statuia Libertății din New York, cu opt metri mai mult decât monumentul lui Hristos din Rio de Janeiro și cu aproximativ 10 metri mai mult decât înălțimea legendarului Colos din Rhodos, una dintre cele șapte minuni ale lumii.(Anexa 14)
Ideea construirii acestui monument i-a aparținut omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan, îndrăgostit de România. Șantierul de construcție a lucrării a durat 10 ani și s-a desfășurat sub conducerea sculptorului român Florin Cotarcea.
Construcția ei a avut loc între anii 1994 – 2004, într-un timp foarte scurt, comparativ cu sculpturile de pe Muntele Rushmore, asemănătoare cu aceasta, care au fost construite în paisprezece ani. La acel proiect au lucrat peste trei sute de sculptori alpiniști, în timp ce construcția Capului lui Decebal a fost realizată într-un timp mai scurt și doar doisprezece persoane au lucrat la realizarea ei.
Lucrarea s-a realizat în ciuda pericolului reprezentat de stâncile verticale și înalte, ignorând pericolul de prăbușire a stâncilor, căldura insuportabilă din timpul verilor și fără teamă de atacul viperelor, care în această zonă sunt extrem de numeroase.
Prin modelarea acestui chip în munte, Iosif Constantin Drăgan a dorit să comemoreze istoria românilor, dar să și aducă o contribuție impresionantă în discursul culturii europene, pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor poate fi definită în primul rând prin componența sa daco-tracă.
Chipul lui Decebal a devenit atracția numărul 1 din Clisura Dunării, este cel mai vizitat și mediatizat atât în țară cât și în Europa, fiind vizitat de grupuri de turiști din Austria, Cehia, Slovacia, Germania, Italia, Spania.
Cum în viziunea majorității istoricilor „Porțile de Fier” au dimensiune istorică europeană prin prezența aici a Imperiului Roman doritor să subjuge Dacia, s-a hotărât sculptarea chipurilor celor doi regi, Decebal și Traian. Din păcate la realizarea chipului regelui Decebal muncitorii au întâmpinat probleme acesta fiind și motivul pentru care până în prezent nu s-a putut continua cu lucrările celei de-a doua statui.
II.2.2.6 Ruinele Mănăstirii Mracunea
La 12 km sud-vest de Orșova, pe valea Mrăcunea de lângă fosta localitate Ogradena Veche, s-a ridicat cu veacuri în urmă o mănăstire ortodoxă. Peste acest loc s-au adunat de curând apele Dunării în fermecătorul lac de acumulare, ca să lase apoi în vârtejurile hidrocentralei de la „Porțile de Fier” o imensitate de lumină și forță.
La locul de întâlnire dintre munți, apă și cer, în zona Cazanelor Dunării la intrarea pe Valea Mraconiei, a existat o mănăstire, pe numele ei adevărat Mrăcunea-Libeștine.
Distrusă în repetate rânduri de hoardele otomane în expansiunea lor către Imperiul Habsburgic, ruinele zidurilor mănăstirii Mracunea sunt vizibile când scad apele golfului din valea Mraconea. Mănăstirea, al cărei nume, preluat de la apele râului, are aceeași semnificație de „loc întunecat, ascuns” și păstrează taine povestite peste generații, dar încă nedescoperite până astăzi.
Singurele știri cunoscute despre această mănăstire sunt din 1829. folosite fragmentar în mai multe materiale publicate, se datoresc protopopului Nicolae Stoica al Mehadiei, păstrându-se în transcrierea germană cu litere gotice a unui anonim, care i-a adăugat și planul bisericii cu specificarea dimensiunilor.
Construită din piatră fasonată ca să înfrunte vremea, mănăstirea avea în 1735 sigiliu. A fost deci în ființă la această dată, viețuitorii părăsind-o din cauza luptelor care s-au dat în aceste părți și de pe urma cărora a suferit. În 1800 pictura murală era bine păstrată, iar în 1830 se vedeau numai zidurile despuiate de tencuială.
Între ruinele mănăstirii, în 1823, s-a găsit sigiliul vechiului locaș care are inscripția slavonă: „Peceat Mănăstirea Lubostinie Hram Uspenia Presvistaia Bogaraditi Leto 1735”.
Câteva decenii mai târziu retragerea apelor a descoperit sub ruine o icoană a Maicii Domnului, recuperată și dusă la o expoziție de prestigiu din Viena, de către pictorul Victor Schram din Munchen.
În 1931 s-a luat inițiativa rezidirii mănăstirii, care se realizează apoi prin ieromonahul Alexie Udrea.
Ruinele zidurilor mănăstirii pot fi vizitate fie la pas, fie într-un tur cu bicicleta. Ruinele sunt vizibile când scad apele golfului din valea Mracunea.
II.2.2.7 Mănăstirea Mraconia
Mânăstirea Mraconia a fost construită pe DN 57 între Orșova și Moldova Noua, în apropiere de Valea Mraconiei și a comunei Ogradena Veche, în fața fostului drum roman de pe malul sârbesc unde se afla Tabula Traiana. De-a lungul anilor mânăstirea a fost cunoscută sub mai multe denumiri: Mânăstirea din Valea Dunării, Mânăstirea din Valea Mracuna, Mânăstirea de la Ogradena Veche. Cuvântul "Mraconia" înseamnă "loc ascuns" sau "apa întunecată".
Mânăstirea Mraconia a fost ridicată pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor de pe Dunăre, căci datorită arhitecturii reliefului, prin îngustimea din loc în loc a defileului nu putea avea loc trecerea simultană a doua vase. Locul pe care a fost ridicată aceasta se numea "la balon", datorită punctului de observație de acolo.(Anexa 14)
Construirea hidrocentralei de la Porțile de Fier I realizată în anul 1967 a făcut ca așezământul să fie demolat, ruinele sale fiind inundate de apele Dunării. Mânăstirea nu a mai primit dreptul de a fi reconstruită în alt loc. Datorită sorții sale, aceasta a ajuns să fie cunoscută sub numele "Mânăstirea de sub ape, Mraconia".
După anul 1989, Mitropolia Olteniei a avut inițiativa reînființării Mânăstirii Mraconia. În anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995, cu binecuvântarea P.S. Nestor Vornicescu și cu aprobarea Sfântului Sinod, se reînființează acest așezământ. Actuala biserica poartă hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Treime. Biserica este din zid de cărămida, în forma de cruce. Este compartimentată în altar, naos, pronaos și pridvor deschis. Mânăstirea Mraconia are o obște de călugări. De la biserica inițială, care acum se află sub apele Dunării, se mai păstrează doar ușile împărătești și o candelă – în muzeul parohial de la Eșelnița.
Se crede că mănăstirea a fost ctitorită în jurul anului 1453. În locul vechii biserici cu hramul Sf. Proroc Ilie, în 1523 banul Nicolae Gârlișteanu ridică o altă biserică, ce va fi distrusă în războiul ruso-austro-turc, din anii 1787 și 1792. în 1823 a fost descoperită sub ruine o icoană a Maicii Domnului. A fost reconstruită între 1931 și 1947, însă în 1967 a fost acoperită de apele Dunării ca urmare a construirii hidrocentralei de la Porțile de Fier I. De la biserica inițială se păstrează ușile împărătești și o candelă, aflate în muzeul parohial de la Eșelnița.
Este reînființată în 1995, cu binecuvântarea ÎPS Nestor Vornicescu. Biserica de zid, în formă de cruce, a fost terminată în 1999, în prezent este în stadiul de pictură. Din 2008 devine mănăstire de călugărițe. Mănăstirea este așezată într-un loc pitoresc, în apropierea podului lui Traian. Pe malul celălalt al Dunării se află Tabula Traiana. În apropierea mănăstirii se află zona Cazanele Dunării, de o deosebită frumusețe.
Mănăstirea Mraconia se află în cel mai frumos defileu al Dunării, în Cazanele Dunării, pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor unde, datorită adâncimilor mari și a stâncilor colțuroase din adâncuri, se formează vârtejuri mari, de parcă apa ar fierbe în cazane. Chiar dacă mănăstirea s-a născut și a fost ucisă de atâtea ori, ea există pentru totdeauna, ca un loc sfânt de sub cerul lui Dumnezeu. Mănăstirea Mraconia a cunoscut toate vitregiile.
II.2.2.8 Mănăstirea Sfânta Ana
Mănăstirea este ctitorită de ziaristul Pamfil Șeicaru (1894-1980) -drept mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că a scăpat cu viață în timpul luptelor din 1916, în Primul Război Mondial – și este închinată memoriei tuturor eroilor care au luptat pentru România Mare. Inițial, în 1935, a fost construit Drumul Eroilor, lung de 1,5 km, din centrul Orșovei Vechi până pe Dealul Moșului, drum străjuit de 7 troițe și bănci sculptate în stejar, în care erau gravate dedicații pentru fiecare regiment care a participat la luptele de la Alion, Cerna și Orșova din 1916. Troițele s-au deteriorat treptat, dispărând în 1960. (Anexa 16)
Locașul a fost construit între anii 1936 și 1939, dar, din cauza regimurilor totalitare, a fost sfințit abia în 2 decembrie 1990, cu hramul Sf. Ana, după numele mamei ctitorului. în 1945 regimul comunist transformă locașul în restaurant. Devine mănăstire în 1990. Complexul monahal inițial a fost alcătuit dintr-o biserică de lemn, cu elemente de stil tradițional românesc, și chilii pe ambele părți, ansamblul având forma literei U. S-au mai construit clopotnița cu un altar de vară, Muzeul memorial Pamfil Șeicaru, biblioteca, trapeza și un atelier de croitorie.
Arhitectura este una tradițional românească a bisericilor de lemn rustice. Mănăstirea este alcătuită din biserica de lemn aflată în centrul lăcașului, ce este înconjurată de chilii.
Înălțarea mănăstirii constituie o mulțumire adusă lui Dumnezeu de ctitor, pentru că l-a ocrotit pe toată durata războiului, de la Orțova la Mărășești, pentru că i-a salvat viața când, în timpul grelelor lupte duse pe acest deal în vara și toamna anului 1916, a fost îngropat chiar pe această coamă de deal, într-un tranșeu, de explozia unui obuz, împreună cu prietenul și camaradul său de arme Petre Găvănescu. Scăpând amândoi cu viață, Pamfil Șeicaru s-a legat să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilități materiale, o mănăstire în spiritul tradițiilor noastre românești, așa cum au făcut-o în atâtea rânduri, prin veacuri, după bătălii victorioase, Ștefan cel Mare și Sfânt, Mircea cel Bătrân, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu și alți domnitori ori ctitori de inimă.
Astăzi, Mănăstirea „Sfânta Ana” din Orșova, este un așezământ monahal de călugărițe, așa după cum a fost dorința ctotorului. Mănăstirea este locuită de măicuțe abia din anul 1990, când cu puțin timp înainte de sfințirea ei au fost aduse aici opt măicuțe de la mănăstirea Tismana. Acestea, împreună cu Maica Stareță Justina Popovici și cu părintele duhovnic Calopie Georgescu, exarhul mănăstirilor din Oltenia din acea vreme, s-au nevoit să organizeze viața monahală după rânduielile și canoanele Bisericii Ortodoxe.
Mănăstirea Sfânta Ana își are hramul pus chiar de ctitorul său, în ziua Adormirii Sfântei Ana, în data de 25 iulie, hram stabilit după numele mamei.
II.2.2.9 Mănăstirea Vodița
Este cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar și totodată primul așezământ monahal din țara noastră administrat autonom după regulile monahale stabilite de Sf. Vasile cel Mare.(Anexa 17)
A fost ridicată între anii 1370 și 1372 de Sf. Nicodim, cu sprijinul voievodului Vladislav I. Mănăstirea a fost înzestrată cu moșii și venituri domnești de Vladislav Voievod, precum și de urmașii lui: Dan I, Mircea cel Bătrân, Dan al II-lea, Vlad Dracul și Radu cel Frumos, devenind un puternic centru al Ortodoxiei în zona dunăreană. Biserica a fost refăcută în timpul domniei lui Vlaicu-Vodă, care va fi rezidită din temelii în 1689, de Brăiloiu Cornea, mare agă. Unele lucrări de refacere sunt executate în 1705 de Athanasie, egumenul Mănăstirii Tismana.
În 1493, din cauza atacurilor turcilor, centrul monahal de la Vodița se mută la Tismana, mănăstirea rămânând doar un simplu metoc al acesteia, iar, în 1524, toate proprietățile ei trec la Mănăstirea Tismana. Mănăstirea Vodița va mai fi pomenită din nou abia într-un hrisov din 14 octombrie 1662.
Biserica inițială a mănăstirii este, probabil, primul monument al arhitecturii sacrale românești ridicat pe plan triconc. Acest tip, numit Vodița I, s-a păstrat doar prin fundamente. Sistemul de boltire a bisericii din timpul lui Vlaicu-Vodă este susținut de pilaștri aflați de o parte și de alta a absidelor laterale. Noul tip arhitectural, numit Vodița II, tot de plan triconc, dar cu bolta îngustată de sistemul de susținere, va fi întâlnit frecvent în arhitectura Țării Românești până în secolul al XVIII-lea.
Este reînființată în 1991 ca mănăstire de călugări. între 1991 și 1995 s-a construit un corp de chilii, în care se află și stăreția, și trapeza mănăstirii. S-a construit o frumoasă biserică de lemn, cu unele elemente din stilul tradițional maramureșean, sfințită în 2001 de către ÎPS Teofan.
Biserica (cu hramul „Sf. Antonie cel Mare”) are formă treflată, având 18 m lungime și 6,2 m lățime. Pereții edificiului au ca material de construcție piatra, în alternanță cu cărămida (unele dintre cărămizi provenind de la vechi construcții romane). Zidul exterior al mănăstirii forma unui dreptunghi de 60 x 30 m, fiind dărâmat (ca mai tot complexul monastic) în secolul al XVII-lea de trupele de ocupație austriece.
II.2.2.10 Catedrala Romano Catolică
Catedrala Romano Catolică – Orșova – este considerată o capodopera arhitecturala a sec. xx, reprezentând totodată o pagină unică in istoria orașului, biserica fiind puntea de legătură dintre minoritățile din Orșova (germani, cehi, maghiari, etc…). Biserica este unica in Europa, elementele sale specifice fiind forma de cort a interiorului și acoperișul în formă de cruce.(Anexa 18)
Construcția bisericii a avut loc intre anii 1972 – 1974 sub supravegherea arhitectului Hans Hackelmann, in timpul preotului Johann Marcovity.
Dispune de o orga electronica, dar si de o orga mecanica veche, la acestea fiind acompaniat serviciul religios, dar susținându-se si concerte. Serviciul religios este ținut in patru limbi: germana, ceha, maghiara si romana.
Friza de tablouri reprezentând "Drumul Golgotei" a fost pictata de Gabriel Popa, in maniera moderna.
Construirea Bisericii Romano-Catolice a fost finanțată de directorului Caritas Freiburg din Germania și construită de arhitectului Hans Fackelmann.
Aspectul ciudat al acestei biserici și anume sub formă de cort cu acoperiș în formă de cruce este cel care atrage turiștii dar și istoria acesteia, fiind singura de rit catolic ce a fost construită în perioada comunistă. Totodată Biserica Romano-Catolică din Orșova atrage prin controversele iscate datorită picturilor realizate de artistul G. Popa într-o manieră modernă.
Catedrala se afla în zona centrală a municipiului, în imediata vecinătate a "Pieței 1800", având o poziție dominanta.
CONCLUZII
Clisura Dunării este una dintre zonele cele mai frumoase din sud-vestul României, o zonă ce uimește prin frumusețea peisajelor, dar și prin multitudinea activităților pe care un turist le poate realiza aici.
Ca fiecare arie turistică de mare importanță și Clisura Dunării a necesitat elaborarea unor proiecte prin care să se valorifice potențialul turistic din această zonă.
Proiectele de promovare a acestei regiuni s-au desfășurat în funcție de mai multe cerințe ca de exemplu felul resurselor și atracțiilor turistice, îndeplinirea pe cât se poate a dorințelor turiștilor în legătură cu serviciile, condițiile din locațiile din zonă ce li se pun la dispoziție, dar și diversificarea ofertei obiectivelor turistice, a mijloacelor de agrement.
Odată cu desfășurarea programelor și proiectelor ce au scopul de dezvoltare, turismul din zona Clisurii Dunării s-a schimbat, trecând de la turismul empiric la cel care aplică managementul și marketingul adecvat. Așadar s-a dezvoltat o întreagă industrie, existând persoane ce se ocupă de acest domeniu până la cele mai mărunte amănunte, singurul lor scop fiind îndeplinirea dorințelor, necesităților turistului ce se află în zonă.
Dacă alte rezervații naturale sunt mult mai conservatoare spre protejarea patrimoniului lor, Clisura Dunării este mult mai permisibilă, aici turistul putând practica activități variate, prin care să cunoască frumusețea zonei fiind ajutat de ghiduri turistice, centre de informare despre zonă, echipamente pentru diferitele sporturi practicate în această zonă: schi nautic, ciclism, alpinism, etc.
Accentul se pune acum atât pe promovarea orașului Orșova, ca centrul urban cel mai important din zonă cât și spre îndreptarea atenției spre un turism transfrontalier, în primul rând spre Parcul Natural „Djerdap” aflat pe malul sârbesc al Dunării și care împreună cu malul românesc formează un întreg.
Clisura Dunării așa cum am arătat pe durata întregii lucrări este un loc încărcat de tot felul de lucruri frumoase, de pildă peisajele sălbatice și localitățile întinse de-a lungul acestei zone, locuri de mare interes mai ales pentru turiștii ce sunt interesați de practicarea anumitor activități (drumeții, alpinism, schi nautic, etc) dar și de istoria și tradițiile locurilor de pe malul fluviului.
Fiecare loc din acestă zonă este unic în felul său, Svinița impresionând prin influența sârbească ce se simte la orice pas, Eșelnița prin rezervația cinegetică ce marchează ținutul, Orșova prin multitudinea obiectivelor impozante din punct de vedere spiritual, Breynița Ocol prin turismul de agrement și istorie, ș.a.m.d.
Se dorește în continuare extinderea potențialului turistic și mularea lui pe nevoile, cererile turistului de rând, dar și dezvoltarea infrastructurii din această zonă, astfel încât să corespundă normelor europene, fiind considerată chiar una dintre cauzele încetinirii procesului de valorificare a zonei, dar și excelarea în domeniu a angajaților din turism.
Se observă faptul că omul, la nivel mondial își schimbă preferințele turistice, optând din ce în ce mai mult pentru locațiile sălbatice, pitorești ce pot realiza într-adevăr deconectarea de la o lume stresată, o viață cotidiană robotizantă. Așadar are loc schimbarea aspectului turismului mondial, lucru benefic pentru țara noastră ce se poate mândrii cu diverse forme de relief, cu locuri de o sălbăticie și frumusețe aparte, printre care și Clisura Dunării care este nevoită ca prin ofertele sale turistice să nu neglijeze reflectarea acestor tendințe și realități, caracterul lor dinamic.
Turistul observă cu încântare fiecare loc din acestă zonă a Clisurii Dunării, se bucură de fiecare activitate, bucurându-se aici de activități montane dar și nautice, se încarcă energetic, sufletește atât prin aerul pe care îl respiră în acest loc virgin, dar și prin intermediul mănăstirilor și bisericilor ce împânzesc locul. Astfel turistul încântat la cote maxime de toate cele văzute se întoarce cu drag în aceste locuri, de cele mai multe ori cu alți și alți acoliți dornici să se bucure de lucruri gen Bustul lui Decebal ce reprezintă o amintire de neuitat pentru albumul de vacanță.
ANEXE
Anexa nr. 1 – Imagine Clisura Dunării
Anexa nr. 2 – Laleaua
Anexa nr. 3 – Mistreții din zona Clisurii Dunării
Anexa nr. 4 – Practicarea drumeției în zona Clisurii Dunării
Anexa nr. 5 – Alpinism practicat în zona Clisurii Dunării
Anexa nr. 6 – Clisura Dunării – plimbare cu barca cu motor
Anexa nr. 7 (Imagine preluată din cartea „Localitățile….”)
Anexa nr. 8 (Imagine preluată din cartea „Localitățile….”)
Anexa nr. 9 (Imagine preluată din cartea „Localitățile….”)
Anexa nr.10 (Imagine preluată din cartea „Localitățile….”)
Anexa 11 – Stâncile Babacai
Anexa 12 – Imagine din Cazane
Anexa 13 – Tabula Traiana
Anexa 14 – Bustul lui Decebal
Anexa 15 – Mănăstirea Mraconia
Anexa 16 – Mănăstirea Sfânta Ana
Anexa 17 – Mănăstirea Vodița
Anexa 18 – Catedrala Romano-Catolică
BIBLIOGRAFIE:
Cărți, Articole publicate
Albulețu Ion, Mihalache Dumitru, Fusu Grigore, Ing. Toader Alexandru, Localitățile Județului Mehedinți, Comitetul Județean pentru Cultură și Educație Socialistă Mehedinți
Bulzan Carmen, Bulzan Florina, Interacțiune socială și comunicare interculturală în Clisura Dunării – Contribuții la o sociologie a frontierei, Editura Autograf MJM, Craiova, 2007
Burghele C., Dunărea: de la Baziaș până la Marea Neagră, Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, București, 1966
Chira Dănuț, Stănescu Dan, Danciu Marius, Patriche Neculai, Ruicănescu Adriana, Biodiversitatea ariilor protejate din zona Socol-Moldova Nouă, lucrări de cercetare, seria a II-a, Editura Silvică, București, 2011
Ciocioi Gheorghiță, Pr. Șerban Tica, Amalia Dragne, Diana-Cristina Vlad, Mihaela Voicu, Ghid turistic comuna Eșelnița, Editor Primăria comunei Eșelnița, martie 2014Ghidul Mănăstirilor din România, Editura Sophia, București, 2010
Dumbravă Simona-Mirela, Monografia Localității Eselnița, Editura IRCO, Drobeta Turnu Severin, 2009
Dumbrăveanu Daniela, Zona turistică Porțile de Fier, Analiză geografică, Editura Universitară, București, 2004
Eșelnița – Perla Dunării, Monografie, Editor Primăria Eșelnița, aprilie 2014
Manolache Dumitru, Eșelnița, sau despre Înviere ca memorie, Revista Candela din Dunăre, Anul IX, Nr. 1 (32), 2014, Editat de Parohia Ortodoxă Eșelnița
Mirela Mazilu – Title: The Romanian Tourism – A Promoter of Globalization and Sustainable Development Factor, ISBN: 978-1-61804-101-2, 470 pag., Published by WSEAS (World Scientific and Engineering Academy and Society) WSEAS Press (Cotată ISI) http://www.wseas.org/multimedia/books/2012/Mazilu/Mazilu.pdf
www.wseas.org
http://presadeturism.ro/premiile-ajtr-pentru-anul-2013-decernate-la-hotelul-marshal-garden-bucuresti-ziua-de-15-ianuarie-2014/
Mirela Mazilu (2012). Sustainable Tourism of Destination, Imperative Triangle Among: Competitiveness, Effective Management and Proper Financing, Sustainable Development – Policy and Urban Development – Tourism, Life Science, Management and Environment, Chaouki Ghenai (Ed.), ISBN: 978-953-51-0100-0, InTech, DOI:10.5772/28062 ,Available from:
http://www.intechopen.com/articles/show/title/sustainable-tourism-destination-an-imperative-triangle-between-competitiveness-performing-management
Mazilu Mirela,Global Swot Analysis, Proiectul TOUREG,Grant Agreement nr.206829,Regional Tourism report of Mehedinti,Project founded under the Regions of Knowledge Programme Capacities FP-7-th Framework Programme,2010,TOUREG,FP7
.Mazilu Mirela, Key elements of a Model for Sustainable Tourism, publicat în International Journal of Energy and Environment,Issue 2,Volume 4, ISSN:1109-9577,2010,p 45-54
Sabina.Mitroi,Mirela.Mazilu, The balance between economic, social and environmental development of tourism in the Danube bend tourist microdestination,S.Mitroi,M.Mazilu, Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 6/2014,p.85-90, „ACADEMICA BRÂNCUȘI” PUBLISHER, ISSN 2344 – 3685/ISSN-L 1844 – 7007
Mazilu Mirela,Turism și Dezvoltare Durabilă,Editura Universitaria,Craiova,2012.
Bădiță Amalia, Mazilu Mirela, Popescu Liliana (2014), Challenges for human capital and sustainable development of rural areas. A case study on Craiova Metropolitan Area, 22nd Annual Colloquium Commission on the Sustainability of Rural Systems, International Geographical Union ”Rural life and rural systems between tradition and integrated urban-rural development”, 24 August – 03 September 2014, Bucharest and Sibiu, Romaniahttp://www.cicadit.ro/en/events1.html
Liliana Popescu, Amalia Badita, Mirela Mazilu Cultural tourism in Oltenia (Romania) – disregarded opportunity, susținut la The 3-td International Romanian-Bulgarian-Hungarian-Serbian Conference Geographical Research and Cross Border Cooperation in the Lower basin of the Danube, veliko Gradiste, Serbia, 18-21 Sept. 2014
Mirela Mazilu, Cipriana Sava,The impact of travel and tourism on the romanian protected areas case study: Mehedinti Conty, Proceedings XXII International Conference Ecological Truth EcoIst'14, ISBN 978-86-6305-021-1,COBISS.SR-ID 207726860 Edited by: R.V.Pantovic and Z.S.MarKovic,pp.581-591http://www.eco-ist.rs/Final%20PROGRAM%20ECO-IST%2014.pdf
http://www.eco-ist.rs/committees.html
Popescu, Liliana; Bădiță, Amalia, Mazilu, Mirela, Can rural tourism foster local development? perspectives on the future of rural tourism in Romania, Journal of Tourism Challenges & Trends;Jun.2014, Vol. 7 Issue 1, p69,
Stăncioiu A.-F., Pârgaru I., Teodorescu N., Talpaș J., Răducan D. (oct. 2008) – ,,Imaginea și identitatea – instrumente de poziționare în marketingul destinației’’, lucrare susținută la Conferința organizată de Institutul Național de Cercetare –Dezvoltare în Turism, Ighiu.
Stăncioiu Felicia, Ion Părgaru, Mazilu Mirela Elena, (2009), Brandul destinatiei, câteva repere conceptual metodologice în marketingul destinației, publicat în Proceedings of The 2-nd INTERNATIONAL TOURISM CONFERENCE: ”Sustainable mountain tourism-local responses for global changes”, Drobeta Turnu Severin, 26-27-Sept.2009,Editura Universitaria, Craiova, ISBN: 978-606-510-622-2, pag.283-289;
Mănăstirea „Sfânta Ana” – Orșova, Ediția a V a, Editura MJM Craiova, 2011
Mironescu Valentina, Guță Mihai, Itinerare turistice în zona „porțile de fier”, Editura Sport Turism, București, 1975
Moșneanu Mihaela, Confluențe Literare, Ediția nr. 1149, Anul IV, 22 februarie 2014.
Mureșianu Ion B., Prot., Manastiri din Banat, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1976
Negrea Ștefan, Negrea Alexandrina, Din Defileul Dunării în Cheile Nerei: itinerare în Munții Almăjului și Locvei, Editura Timpul, Reșița, 1996
Parcul Național Porțile de Fier-Parcul Național Djerdap, Ediția a VI-a, 2014
Peisaje danubiene transfrontaliere, Ghid turistic, Editor Muzeul Regiunii Porților de Fier, ianuarie 2008
Petroi Constantin Juan, Orșova Străbună Vatră Bănățeană, vol. I, Editura Dacia Europa Nova Lugoj, 1999
Planul de Management al Parcului Natural Porțile de Fier, București, 11 decembrie 2013
Raicu Anda, România: Cazanele Dunării, Editura Ad Libri, București, 2003
Revista Buletin de Mehedinți, Nr. 61, 10 noiembrie 2014
Revista Buletin de Mehedinti, Nr. 62, 17-23 noiembrie, 2014
Surse de internet:
http://www.cazaneledunarii.com.ro/clisura-dunarii-cazane/orsova-ieri-azi-maine.html
http://www.cazaneledunarii.com.ro/obiective-turistice/catedrala-romano-catolica-orsova.html http://www.cazaneledunarii.com.ro/obiective-turistice/catedrala-romano-catolica-orsova.html
http://www.clisura-dunarii.com/pescuit.html
http://www.clisura-dunarii.com/decebal.html
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Timp+liber/Vacante/TURIST+ACASA+Biserica+icoane+controversate+Lenin+John+Lenon
http://www.gal-clisuradunarii.ro/turism
http://www.pnportiledefier.ro/ilovita.pdf
http://www.pnportiledefier.ro/breznita_ocol.pdf
http://www.pnportiledefier.ro/turism.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ilovi%C8%9Ba,_Mehedin%C8%9Bi
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Clisura Dunarii Un Brand Pentru Turismul Durabil Mehedintean (ID: 137636)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.