Clima Si Topoclima Orasului Pitesti

CLIMA ȘI TOPOCLIMA ORAȘULUI PITEȘTI

CUPRINS

INTRODUCERE

1. FACTORII CLIMATOGENI

1.1. Factorii climatogeni radiativi

1.1.1. Radiația solară directă (S)

1.1.2. Radiația solară difuză

1.1.3. Radiația solară globală (Q)

1.1.3. Bilanțul radiativ

1.2. Factorii climatogeni dinamici

1.2.1. Principalii centri barici de acțiune care influențează evoluția vremii în România

1.2.2. Tipurile de circulație atmosferică de pe teritoriul României

1.2.3. Circulația maselor de aer pe teritoriul României

1.3. Factorii climatogeni fizico-geografici

1.3.1. Așezarea geografică

1.3.2. Relieful

1.3.3. Hidrografia

1.3.4. Vegetația

1.3.5. Solurile

1.3.6. Utilizarea terenurilor

2. CARACTERISTICILE CLIMEI

Descrierea istoricului și activității stației meteorologice Pitești

2.1. Temperatura aerului

2.1.1 Regimul anual al temperaturii medii lunare

2.1.1.1. Amplitudinea anuală a temperaturii medii lunare

2.1.1.2 Diferențele medii de temperatură de la o lună la alta

2.1.1.3 Temperaturile medii anotimpuale și semestriale

2.1.2. Oscilațiile neperiodice ale temperaturii aerului

2.1.2.1. Abaterile temperaturilor medii anuale față de temperatură medie multianuală

2.1.2.2.Variația de la un an la altul a temperaturii medii anuale față de

media multianuală

2.1.2.3. Variația de la un an la altul a temperaturii medii a lunii ianuarie față de media multianuală a lunii ianuarie

2.1.2.4. Variația de la un an la altul a temperaturii medii a lunii iulie față de media multianuală a lunii iulie

2.1.2.5. Cea mai mare și cea mai mică temperatură medie lunară

2.1.3.Temperaturile extreme absolute

2.1.3.1. Media temperaturii minime lunare

2.1.3.2. Media temperaturii maxime lunare

2.1.4 Numărul mediu anual și lunar de zile cu temperaturi caracteristice

2.1.4.1. Numărul și frecvența zilelor de iarnă (t. max. ≤ 0ºC)

2.1.4.2. Numărul și frecvența zilelor de îngheț (t. min. ≤ 0ºC)

2.1.4.3. Numărul și frecvența zilelor de vară (t.max. ≥25 ºC)

2.1.4.4. Numărul și frecvența zilelor tropicale (t.max. ≥30 ºC)

2.1.5. Datele medii de trecere a temperaturii aerului prin praguri caracteristice de temperatură și duratele medii ale intervalelor cu temperaturi caracteristice

2.2. Umezeala aerului

2.2.1. Umezeala relativă

2.2.1.1. Regimul anual al umezelii relative

2.2.2. Deficitul de saturație

2.2.2.1. Regimul anual al deficitului de saturație

2.3 Norii

2.3.1. Nebulozitatea totală medie anuală și lunară

2.3.2. Frecvența medie anuală și lunară a nebulozității

2.4. Durata de strălucire a Soarelui

2.4.1. Regimul anual al duratei efective de strălucrire a Soarelui

2.4.2. Fracția de insolație

2.4.3. Numărul mediu lunar și anual al zilelor cu Soare

2.5. Precipitațiile atmosferice

2.5.1. Regimul anual al precipitațiilor atmosferice

2.5.2. Cele mai mari și cele mai mici cantități medii lunare de precipitații

2.5.3. Cantitățile semestriale de precipitații

2.5.4. Cantitățile anotimpuale de precipitații

2.5.5.Variații neperiodice ale precipitațiilor

2.5.5.1. Variații neperiodice ale sumelor medii anuale de precipitații

2.5.5.2. Variația de la o lună la alta a cantității medii de precipitații

2.5.5.3. Variația de la un an la altul a cantității medii de precipitații

2.5.5.4. Variația numărului mediu lunar de zile cu ploaie

2.5.6. Cantități maxime de precipitații în 24 ore

2.5.7. Stratul de zăpadă

2.5.7.1. Numărul mediu de zile anual și lunar cu strat de zăpadă

2.6. Vântul

2.6.1. Frecvența și viteza medie anuală a vântului pe direcții

2.6.2. Frecvența vântului în lunile caracteristice: Ianuarie, Aprilie, Iulie, Octombrie

2.7. Fenomene meteorologice deosebite

2.7.1. Ceață

2.7.2. Chiciura

2.7.3. Bruma

2.7.4. Grindina

3. TOPOCLIMA ORAȘULUI PITEȘTI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Lucrarea de față reprezintă o abordare a analizei factorilor climatici și topoclimatici care au un rol semnificativ în influența climatului orașului Pitești, astfel realizând un studiu complex pe această temă

Am ales ca temă a acestei lucrări studiul climatic și topoclimatic al orașului Pitești din interesul pentru cercetarea în domeniul meteorologiei și climatologiei acumulat în cei trei ani de studiu dar și din activitățile extra-universitare din cardrul Cercului de Climatologie la care am participat cu interes deosebit având un rol important în vederea cunoașterii mult mai în amănunt a domeniului meteorologic și climatologic, dar și dintr- un considerent afectiv deoarece Piteștiul este orașul natal, astfel cunoscând îndeajuns zona.

Etapele pe care le-am parcurs în vederea elaborării studiului climatic și topoclimatic al orașului Pitești s-au concretizat în primul rând pe procurarea datelor de la Administrația Națională de Meteorologie, consultarea surselor bibliografice care mi-au fost de mare ajutor, astfel încât aceste două acțiuni să se completeze reciproc, iar în final informația obținută să fie completă. Pe lângă obținerea și prelucrarea datelor statistice, și informațiile din sursele bibliografice au fost adăugate și informații obținute din observațiile făcute pe teren, în legătură cu relieful, hidrografia, solurile, vegetația, precum și activitățile antropice care au o influență directă asupra climei și topoclimei orașului. Aceste informații de pe teren au fost colectate pe parcursul numeroaselor ieșiri în oraș de-alungul timpului, dar și în momentul analizei specifice în vederea elaborării lucrării de licență. Un alt pas în redactarea lucrării îl reprezintă realizarea unui material fotografic ce surprinde stația meteorologică a orașului Pitești, fenomene meteorologice sezoniere specifice, aspecte legate de vegetația prezentă în cadrul orașului, activitățile ce se desfășoară în oraș și își pun amprenta asupra climei și topoclimei, de asemenea realizarea materialelor grafice și cartografice proprii au reprezentat o altă etapă în vederea redactării studiului, acest lucru fiind posibil datorită participării active la orele de lucrări practice în decursul a celor trei ani de studiu și a informațiilor dobândite pentru a putea prelucra datele statistice și elaborarea hărților prin intermediul tehnicilor S.I.G.

Capitolul de incipit al acestei lucrări pune în evidență informații și concepte climatice generale cu privire la clima României, precum clasificarea factorilor climatogeni ce se divid în trei categorii și anume factorii climatogeni radiativi, factorii climatogeni dinamici și în cele din urmă factorii climatogeni fizico-geografici. Din punct de vedere al ultimei categorii de factori climatogeni a fost necesară o particularizare a informației îndreptată către orașul Pitești, care să pună în prim plan aspectele legate de așezarea geografică, relieful, vegetație și soluri pentru a crea o perspectivă de ansamblu asupra întregului areal studiat.

Capitolul al doilea cuprinde caracteristicile climatice ale orașului Pitești, cu toate datele meteorologice necesare în vederea realizării unei analize climatice complexe, puse în evidență prin graficele și tabelele prelucrate ce vin în sprijinul acestui studiu. De asemenea în cadrul acestui capitol se regăsesc parametriii și indicii climatici din cadrul orașului Pitești în perioada 1971-1980. Analiza tutor parametrilor a presupus elaborarea unor tabele și grafice care să scoată în evidență valorile medii anuale și lunare ale temperaturii aerului, variațiile de la un sezon la altul și de la un an la altul a temperaturii aerului, valorile de temperaturi extreme, numărul zilelor tropicale și numătul zilelor de iarnă, analiză asupra precipitațiilor, fenomenelor meteo specifice fiercărei sezon din an.

Cel de-al treilea capitol evidențiază aspectele topoclimatice ale orașului Pitești, în general fiind un topoclimat urban care se clasifică în mai multe tipuri și anume topoclimatul de bulevard, al spațiilor verzi, topoclimatul de pădure, cel al zonelor agricole suburbane, topoclimatul zonelor cu clădiri joase și clădiri complexe, topoclimatul de luncă, topoclimatul zonelor industriale acesta regăsindu-se unde își desfășoară activitățile societăți comerciale în zona platformei industriale Nord – Găvana și a platformei petrochimice ARPECHIM.

Mulțumiri deosebite doamnei prof.dr. Nicoleta Ionac, pentru sprijinul și îndrumarea acordate necondiționat în elaborarea acestei lucrări, precum și întregului corp profesoral pentru cunoștințele acumulate în cei trei ani de studiu la Facultatea de Geografie, din cadrul Universității din București, dar și pentru experiența obținută pe teren, pe parcursul lucrărilor și aplicațiilor practice.

CAPITOLUL 1

FACTORII CLIMATOGENI

Zona studiată se află situată în apropierea paralelei de 45º latitudine nordică, în plină zonă temperată. Din punct de vedere climatic această localizare determină un anumit potențial al distribuției radiației solare și a unui tip de climat cu variații specifice de la iarnă la vară acestea fiind sezoniere și variațiile diurne și nocturne.

Factorii climatogeni se grupează în următoarele categorii:

Factorii climatogeni radiativi;

Factorii climatogeni dinamici;

Factorii climatogeni fizico-geografici;

FACTORII CLIMATOGENI RADIATIVI

Factorii climatogeni radiativi au un rol hotărâtor în definirea climatică a unei regiuni, deoarece în absența lor restul factorilor climatogeni nu pot exista ca atare și nici un se pot manifesta. Suprafața terestră absoarbe și reflectă diferențiat radiația globală incidentă din cauza neomogenității condițiilor ei fizico-geografice. Cea mai pregnantă diferențiere se constată între cele două tipuri fundamentale de suprafață activă: apa și uscatul. ( Ciulache S., Ionac Nicoleta, 2007)

Radiația solară directă

Radiația solară directă este principala sursă de căldură pentru Pământ, este o componentă esențială a bilanțului radiativ și depinde de unghiul de incidență al Soarelui, unghiul sub care este recepționată radiația solară și de opacitatea atmosferei. Acest tip de radiație provine direct de la Soare, iar valorile acesteia depind de doi factori primordiali respectiv geometria Pământ-Soare și caracteristicile optice ale atmosferi. În funcție de înălțimea la care se află Soarele, distanța zenitală are o influență importantă asupra drumului parcurs de radiația solară directă prin atmosferă, să varieze iar astfel intensitatea radiației să fie mai mare sau mai mică. De starea atmosferei din punct de vedere al opacității poate duce la procese de amplificare sau de diminuare a proceselor de extinție astfel încât radiația solară directă suferind variații ale intensității ( Clima României, 2008 ).

În zona sudică a României datorită reliefului predominant plat, cu altitudini relativ reduse valorile medii anuale ale radiației solare directe sunt cuprinse între valorile de 70-75 kcal/cm², față de nordul țării, unde aceste valori sunt mai reduse, respectiv 65 kcal/cm². În sezonul cald, atunci când Soarele este prezent pe bolta cereasca un timp îndelungat, iar nebulozitatea lipsește ci desăvârșire, valorile lunare ale radiației solare directe ajungând la valori de 10-12 kcal/cm², în timp ce în sezonul rece valorile sunt mult mai coborâte, aproximativ 1 kcal/cm².

Radiația solară difuză

Radiația solară difuză reprezintă o parte din radiația solară care ajunge la suprafața terestră nu direct de la Soare, ci din toate părțile bolții cerești după ce razele Soarelui au suferit procese de reflexie, refracție, de către moleculelor gazelor din atmosferă, particulele care alcătuiesc norii, suspensiile și pulberile din atmosferă. Norii transparenți din cadrul claselor Altocummulus și Cirrus duc la mărirea gradului radiației solare difuze. În cazul unei zile cu timp predominant însorit, cer senin, la miezul zilei radiația solară difuză reprezintă aproximativ 20% din radiația solară directă. Pe 21 decembrie, atunci când are loc solstițiul de iarnă, unghiul de înclinare al Soarelui are o valoare destul de mică astfel rezultând un drum mai lung al razelor solare prtru sprijinul și îndrumarea acordate necondiționat în elaborarea acestei lucrări, precum și întregului corp profesoral pentru cunoștințele acumulate în cei trei ani de studiu la Facultatea de Geografie, din cadrul Universității din București, dar și pentru experiența obținută pe teren, pe parcursul lucrărilor și aplicațiilor practice.

CAPITOLUL 1

FACTORII CLIMATOGENI

Zona studiată se află situată în apropierea paralelei de 45º latitudine nordică, în plină zonă temperată. Din punct de vedere climatic această localizare determină un anumit potențial al distribuției radiației solare și a unui tip de climat cu variații specifice de la iarnă la vară acestea fiind sezoniere și variațiile diurne și nocturne.

Factorii climatogeni se grupează în următoarele categorii:

Factorii climatogeni radiativi;

Factorii climatogeni dinamici;

Factorii climatogeni fizico-geografici;

FACTORII CLIMATOGENI RADIATIVI

Factorii climatogeni radiativi au un rol hotărâtor în definirea climatică a unei regiuni, deoarece în absența lor restul factorilor climatogeni nu pot exista ca atare și nici un se pot manifesta. Suprafața terestră absoarbe și reflectă diferențiat radiația globală incidentă din cauza neomogenității condițiilor ei fizico-geografice. Cea mai pregnantă diferențiere se constată între cele două tipuri fundamentale de suprafață activă: apa și uscatul. ( Ciulache S., Ionac Nicoleta, 2007)

Radiația solară directă

Radiația solară directă este principala sursă de căldură pentru Pământ, este o componentă esențială a bilanțului radiativ și depinde de unghiul de incidență al Soarelui, unghiul sub care este recepționată radiația solară și de opacitatea atmosferei. Acest tip de radiație provine direct de la Soare, iar valorile acesteia depind de doi factori primordiali respectiv geometria Pământ-Soare și caracteristicile optice ale atmosferi. În funcție de înălțimea la care se află Soarele, distanța zenitală are o influență importantă asupra drumului parcurs de radiația solară directă prin atmosferă, să varieze iar astfel intensitatea radiației să fie mai mare sau mai mică. De starea atmosferei din punct de vedere al opacității poate duce la procese de amplificare sau de diminuare a proceselor de extinție astfel încât radiația solară directă suferind variații ale intensității ( Clima României, 2008 ).

În zona sudică a României datorită reliefului predominant plat, cu altitudini relativ reduse valorile medii anuale ale radiației solare directe sunt cuprinse între valorile de 70-75 kcal/cm², față de nordul țării, unde aceste valori sunt mai reduse, respectiv 65 kcal/cm². În sezonul cald, atunci când Soarele este prezent pe bolta cereasca un timp îndelungat, iar nebulozitatea lipsește ci desăvârșire, valorile lunare ale radiației solare directe ajungând la valori de 10-12 kcal/cm², în timp ce în sezonul rece valorile sunt mult mai coborâte, aproximativ 1 kcal/cm².

Radiația solară difuză

Radiația solară difuză reprezintă o parte din radiația solară care ajunge la suprafața terestră nu direct de la Soare, ci din toate părțile bolții cerești după ce razele Soarelui au suferit procese de reflexie, refracție, de către moleculelor gazelor din atmosferă, particulele care alcătuiesc norii, suspensiile și pulberile din atmosferă. Norii transparenți din cadrul claselor Altocummulus și Cirrus duc la mărirea gradului radiației solare difuze. În cazul unei zile cu timp predominant însorit, cer senin, la miezul zilei radiația solară difuză reprezintă aproximativ 20% din radiația solară directă. Pe 21 decembrie, atunci când are loc solstițiul de iarnă, unghiul de înclinare al Soarelui are o valoare destul de mică astfel rezultând un drum mai lung al razelor solare prin stratul de nori decât în timpul verii când acest drum este mult mai scurt și radiația solară difuză înregistrând valori mult mai coborâte. ( Clima României, 2008 ).

1.1.3. Radiația solară globală

Acest tip de readiație este alcătuit din radiația solară directă pe de-o parte, iar pe de altă parte din radiația solară difuză. Reprezintă însumarea radiației solare directe cu radiația solară difuză. Uneori radiația solară globală este denumită și „insolație”. Nebulozitatea are o influență apreciabilă asupra radiației solare globale. În cazul în care bolta cerească se acoperă treptat cu nori are loc o scădere a radiației solare directe în timp ce radiația solară difuză înregistrează o creștere. Aceasta este considerată ca fiind cel mai important tip de radiație fiind prezent tot timpul anului, în fiecare zi. În zona de Est a României, pe litoralul Mării Negre se înregistrează valorile cele mai mari ale radiației solare globale anume 132,5kcal/cm², în timp ce zona montană nu este o zonă destul de favorabilă pentru înregistrarea unor valori mari, aici înregistrându-se sub 110kcal/cm². Pe parcursul unui an întreg, radiația solară însumează valori diferite. În timpul verii, când ziua este mai lungă iar nebulozitatea lipsește cu desăvârșire în luna iunie se înregistrează cele mai mari valori ale radiației globale de 15-16 kcal/cm² în Nord și 18-19 kcal/cm² în Sud. În schimb, iarna când zilele sunt mai scurte, nebulozitatea este mare sumele lunare ale valorilor radiației solare globale sunt cele mai scăzute, în Nord 2,6 %, iar în Sud 3,2 % din suma anuală.

1.1.4. Bilanțul radiativ

Bilanțul radiativ este diferența dintre valorile radiației efective și valorile radiației absorbite fiind influențat de caracteristicile fizico-geografice. Din aspecte ale latitudinii există o variație de la zi la noapte a bilanțului radiativ ce pune în evidență schimbul de energie ce are loc între atmosferă și suprafața activă ( Clima României, 2008 ).

În Sudul a României, cu precădere în zona de câmpie anual se înregistrează valori ridicate ale bilanțului radiativ, anume 40.000-50.000 cal/cm² în timp ce în zona de Nord valorile bilanțului radiativ sunt mai coborâte, înregistrând valori cuprinse între 35.000-40.000 cal/cm². La altitudini peste 2000 metri, în Munții Carpați unde stratul de zăpadă persistă în cea mai mare parte a anului, iar albedoul este destul de ridicat, valorile bilanțului radiativ înegisrează valori de aproximativ 0 cal/cm². Bilanțul radiativ are cele mai mici valori, fiind chiar negative în timpul sezonului rece când radiația absorbită este mai mare decât radiația efectivă datorită albedoului zăpezii. În timpul lunilor de vară, bilanțul radiativ însumează valori în jur de 8 kcal/cm², urmând ca spre finalul sezonului cald să fie înregistrate valori mai coborâte, apărând valori mai diferențiate cu până la 1kcal/cm² pe lună din punct de vedere latitudinal.

FACTORII CLIMATOGENI DINAMICI

Factorii climatogeni dinamici au o importanță mare în cadrul clasificării factorilor climatogeni generali ce evidențiază circulația generală a atmosferei.

România are o climă diversificată din punct de vedere al reliefului, ce reprezintă o consecință directă în modul cum circulă masele de aer în atmosferă. Mișcarea maselor de aer din atmosferă este influențată de mai mulți factori:

Mișcarea de rotație a Pământului;

Distribuția presiunii atmosferice inegale pe Pământ;

Zonele de uscat;

Zonele apelor;

Repartiția neuniformă a energiei solare pe Pământ.

Principalii centri barici de acțiune care influențează starea vremii pe teritoriul României

Datorită poziționării în zona temperat-continentală, zona în care se întâlnesc masele de aer polar cu masele de aer de origine tropicală, astfel încât România aflându-se sub incidența directă a marilor sisteme barice ce acționează în Europa. La nivelul acestora cele mai importante sisteme barice sunt:

Anticiclonul Azorelor: își are originea în Oceanul Atlantic, formându-se la 20-40° latitudine Nordică. Prezența lui se face simțită tot timpul anului, și are unele manifestări mai intense în timpul verii. Pe timpul sezonului cald prezintă o pozitie mai Nordică decât în restul perioadelor deasupra Scandinaviei și deasupra Mării Mediterane.

Ciclonul Islandez: după cum poartă denumirea, se formează în Insula Islanda partea Sud-Vestică, dar și în mările polare adiacente. Acest ciclon este generat de curenții reci de origine polară. Ciclonul Islandez activează pe parcursul întregului an iar prezența Anticilonului Azorelor face ca acesta să nu își maniferste activitatea zilnic. Pe timp de iarnă Ciclonul Islandez este foarte activ și acoperă Oceanul Atlantic. Vara când temperatura aerului începe să crească intensitatea acestuia scade treptat fiind influențat de circulația Anticilonului Azorelor. Datorită distanței destul de mari față de zona de formare a acestuia, țara noastră nu are de suferit din punct de vedere meteorologic, influența ciclonului fiind destul de mică.

Anticiclonul Siberian: are o influență mare în timpul sezonului rece, se formează deasupra Europei, este favorizat de răcirea intensă a aerului. De asemenea acesta își desfășoară activitatea și Marea Kara situată în Nordul Siberiei de unde se extinde către zona Nord-Estică a Europei și întreaga Siberie.

Ciclonii Mediteraneni: Caracteristicile ciclonilor din regiunea mediteraneeană sunt puternic influențate de marea cu același nume, aproape închisă de uscat, care reprezintă o importantă sursă de energie și umezeală pentru dezvoltarea acestora, dar și de complexitatea reliefului terestru care înconjoară marea. Ciclonii mediteraneni au un caracter semipermanent și se formează în bazinul occidental al Mării Mediterane, pe frontul creat de pătrunderea aerului polar peste vestul și centrul Europei la contactul cu aerul cald tropical (Geografia României, Vol. I). Mai mult, fiind localizată în zona de tranziție dintre regiunea anticiclonilor de brâu tropical și zona latitudinilor medii, a vânturilor de vest, regiunea mediteraneeană este supusă unei puternice variabilități a activității ciclonice în timpului unui an și, în consecință, unei variabilități accentuate a regimului precipitațiilor dar și a resurselor de apă. .
Ciclonii mediteraneeni sunt caracterizați de un ciclu de viață mai scurt și de o extindere spațială mai mică decât ciclonii extratropicali care se dezvoltă deasupra Oceanului Atlantic.

Ciclonii Mediteraneni sunt de două tipuri:

Ciclonul Est-Mediterenean: care își face simțită prezența în timpul iernii în Estul Mării Mediterane și al cărui punct de apogeu apare în mijlocul sezonului rece. În România acesta își face simțită prezența în a doua parte a sezonului cald cu preponderență în zona de Sud a țării unde generează precipitații însemnate din punct de vedere cantitativ. Pe timpul iernii, acesta are o direcție de deplasare sprea Marea Neagră, fiind precedat de un aer cald și umed care intră în contact cu o masă de aer uscat și rece adusă de Anticilonul Siberian, ce aduce asupre României intensificări ale vântului și precipitații în general sub formă de ninsoare.

Ciclonul Arab: are o influență foarte slabă, doar în sud-estul Europei, unde determină o circulație de origine estică ce aduce aer uscat.

Ceilalți centri barici au o influența mai redusă asupra teritoriului României, printre aceștia numărânu-se: Anticiclonul Scandinav: care determină schimbări bruște ale vremii afectând 20% din suprafața României în condițiile formării acestuia (I.Stăncescu, Doina Damian, 1983), ca urmare prin acțiunea acestuia se produce bruma timpurie înghețul la sol în anotimpurile de tranziție uneori aceste fenomene meteorologice fiind foarte apropiate ca moment al producerii de anotimpul de vară, respectiv brume și înghețurii timpurii de toamnă sau sau târzii de primăvară (V.Budui, 2001).

Anticilonul Groenlandez: este asemănător cu ciclonul scandinav.

Anticiclonul nord-africam: transporta aer cald și uscat de origine tropicală, uneori încărcându-se cu umezeală deasupra Mării Mediterane. Are o mare instabilitate termică și produce fenomene ce generează furtuni, instabilitate atmoferică, vijelii mai ales în sudul și sud-vestul țării.

1.2.2. Tipurile de circulație atmosferică de pe teritoriul României

Îm cadrul României, analizând diferitele tipuri de circulație atmosferică ce se deplasează deasupra țării, astfel putând fi arătate procesele implicate în conturarea particularităților climatice. Există patru forme principale ale circulației aerului: cicrulația vestică, circulația tropicală, circulația polară și circulația de blocaj.

Circulația vestică: Acest tip de cirulație prezintă frecvența cea mai mare dintre toate tipurile de circulație, și anume peste 45% din majoritatea cazurilor, încadrându-se în circulația generală de la vest la est.

Acest tip de circulație are loc pe parcursul întregului an indiferent de anotimp, poate să dureze perioade îndelungate. Circulația vestică se definește prin prezența existenței unui câmp baric de mare presiune atmosferică deasupra părții sudice a Europei și a zonelor depresionare din zona nordică. Când deasupra continentului european este sub influența unei zone ciclonare depresionare de mare anvergură în care circulă curenți de la vest la est, pe teritoriul României predomină o vreme în general închisă, umedă, cu precipitații frecvente în anotimpul rece acestea fiind sub formă lichidă sau în unele cazuri lapoviță. În timpul verii, când gradul de instabilitate atmosferică este destul de ridicat, la trecerea fronturilor reci au loc averse de ploaie, cu descărcări electrice în nordul și nord vestul teritoriului.

Circulația polară:

Se datorează Anticiclonului Azorelor, se dezvoltă și se deplasează spre Islanda, iar în anumite cazuri izolate se alipește dorsalei Anticilonului Groenlandez. Circulația polară pentru România are o influență din punct de vedere al climei destul de importantă deoarece aduce perioade cu temperaturi ale aerului mai scăzute la începutul sezonului de vară, iar în timpul iernii temperaturi ale aerului sub normele climatologice (mai ales în zonele depresionare). Acest tip de circulație

circulație se manifestă asupra României și prin prezența precipitațiilor sub formă de ninsoare însemnate din punct de vedere cantitativ, vânt puternic (peste 60-80km/h) troienind și viscolind zăpada.

Circulația polară poate fi de mai multe tipuri în funcție de deplasarea pe direcții a maselor de aer cu catacter rece de origine polară:

Directă: se definește prin deplasarea maselor de aer rece de origine polară din

zona nordică spre sud-estul teritoriului, în aceste condiții se va prognoza o scădere a temperaturilor aerului în imediata perioadă.

Întoarsă: acest tip de circulație polară are loc în perioada iernii și se manifestă prin circulația unei mase de aer rece polară de origine maritimă. În timpul verii această masă de aer aduce instabilitate atmosferică ce produce precipitații însemnate, iar în timpul rece determină o scădere bruscă a temperaturii aerului și precipitații sub formă de ninsoare.

Ultrapolară: determină scăderea bruscă a temperaturii aerului.

Circulația tropicală:

Pentru România, circulația tropicală are o probabilitate de producere mai redusă, ajungând la 15%. Acest tip de circulație asigură transportul aerului cald și uscat către zonele temperate ajungând în unele cazuri și înspre zonele subpolare și polare. Această circulație produce un echilibru caloric în zonele excententare și deficitare din Europa. Acest tip de circulație transportă spre România mase de aer tropical-maritime dinspre direcția Oceanului Atlantic și a Mării Mediterane, generând o încălzire a vremii și prezența nebulozității ridicate. Pe timpul verii acastă circulație tropicală face ca timpul predominant să fie frumos, temperaturi ale aerului ridicate, averse de ploaie în zonele montane. Pe timpul iernii influența circulației tropicale se simte prin prezența ploilor mai ales în zona vestică a României, cer mai mult acoperit, temperaturi ridicate ale aerului.

Circulația de blocaj:

Este circulația cu cea mai scăzută probabilitate, ajungând aproximativ la 10% în totalul cazurilor. Aceasta determină deasupra continentului european prezența unui câmp de presiune atmosferică cu valori ridicate. Acest tip de circulație determină în cea mai mare parte a teritoriului vreme în general însorită, secetoasă uneori în timpul verii cu temperaturi ale aerului peste normele climatologice sezoniere, iar în timpul iernii vreme închisă cu precipitații reduse și cu temperaturi scăzute.

1.2.3. Circulația maselor de aer

Distribuția neuniformă a valorilor de temperatură și de umezeală ale aerului în stratul limită generează gradienți mari ai caracteristicilor fizice ale volumelor de apă din stratul troposferei. Se manifestă în primă etapă în în straturile inferioare ale atmosferei, apoi se extind în altitudine imprimând aerului însușiri neomogene. Acest proces conduce la formarea maselor de aer în atmosferă.

Masele de aer în deplasarea lor circulă deasupra suprafeței terestre . Proprietățile maselor de aer se modifică și se diferențiază în timp în funcție de traseul lor. În funcție de masa de aer înlocuită se două tipuri de mase de aer:

De aer cald: când temperatura masei de aer în advecție este mai mare decât aceea

care se retrage;

De aer rece, când temperatura aerului care avansează este mai mică decât cea a

aerului.

În funcție de originea lor deasupra Europei sunt următoarele tipuri de mase de aer:

Mase de aer arctic: formate deasupra Oceanului Arctic. Acestea sunt de două feluri și

anume: continentale ce intră dinspre Polul Nord peste Marea Barents și Marea Kara și masele de aer arctic de origine maritime care pornesc dinspre Groenlanda ajungând până în Peninsula Scandinavă și Marea Nordului.

Mase de aer polar: ce se formează în anticiclonii regiunilor subpolare

Mase de aer tropical: formate în anticiclonii tropicali, de mare presiune, care sunt de

două tipuri, și anume continentale care ajung în Europa dinspre Africa de Nord și maritime care își au originea la latitudini subtropicale ale părții de nord a Oceanului Atlantic și destul de rar în Marea Mediterană.

Masele de aer polar sunt dintre cele toate menționate mai sus, masele de aer cu un caracter stabil din punct de vedere meteorologic. Inversiunile termice se datorează acetei mase de aer de origine polară, care împiedică schimbul de căldură pe verticală. Răcirea adiabatică are rolul cel mai pregnant în acest schimb de căldură pe verticală, lucru ce se observă cu precădere cel mai bine în timpul iernii Această masă de aer polar ajută la apariția formațiunilor noroase cu dezvoltare mare pe verticală și anume norilor de tip Cumulonimbus.

FACTORII CLIMATOGENI FIZICO GEOGRAFICI

Suprafața activă subiacentă este suprafața terestră cu tot ceea ce cuprinde pe teritoriul ei și anume: relief, rețea hidrografică, sol, vegetație. Rolul acesteia este acela de a fi un factor determinant climatogen ce se definește numai în contextul raporturilor sale cu pătura de aer inferioară atmosferei, de unde se definește și noțiunea de suprafață activă Cu cât suprafața activă este mai neuniformă și mai variată cu atât fenoemene meteorologice și climatice generate vor fi influențate de aceasta.

Așezarea geografică:

Orașul Pitești este reședința județului Argeș. Este cel mai vechi oraș din cadrul Țării Românești, fiind atestat ca așezare pentru prima dată într-un document datat la 20 mai 1388. Atestările documentare dovedesc că aici a fost o așezare în epoca veche pe actualul teritoriu , aici fiind descoperite obiecte străvechi din piatră șlefuită și neșlefuită, bucăți de ceramică și monede.

Municipiul Pitești, așa cum poate fi observat în Fig 1, este situat în partea central-sudică a României, între Carpații Meridionali și Dunăre , în nord-vestul Munteniei, la confluența râului Argeș cu râul Doamnei, în punctul de intersecție al paralelei de 44˚51 30 latitudine nordică cu meridianul de 24˚52 30 longitudine estică, la distanță relativ egală față de Polul Nord și Ecuator, paralela de 45˚ trecând prin comună Merișani, care se află la doar 12 km nord de Pitești.

Fig. 1 Harta localizării orașului Pitești (realizată de Stănciulescu Eduard)

Date sursă: Harta Topografică 1:25000

Fig. 2 Harta localizării orașului Pitești în cadrul Județului Arges, cu principalele orașe din județ și rețeaua hidrografică (realizată de Stănciulescu Eduard) Date sursă: Harta Topografică 1:25000

1.3.2. Relieful

Orașul Pitești aparține Piemontului Getic și Câmpiei Române fiind localizat în Câmpia Înaltă a Piteștilor. Orașul se află situat exact la limita dintre subunitățile de relief Platforma Cotmenei ce se întâlnește în nordul și nord vestul teritoruiuliui (Fig.3)

Fig. 3 Localizarea orașului Pitești din punct de vedere al treptelor de relief (realizată de S. Eduard) Date sursă: Harta Topografică 1:25000

Câmpia Înaltă a Piteștilor este o câmpie subcolinară ce are un caracter piemontan este situată sub dealuri fiind despărțită de Platforma piemontană Cândești prin intermediul culoarului luncii Argeșului ce are o lărgime de la 2 până la 4 km desfășurându-se între Pitești și Găești, dominate la vest de Platforma piemontană Cotmeana iar spre sud pierzându-se înspre Câmpia Găvanu-Burdea (V.Mihăilescu, 1966). În partea de est a Piemontului Cotmeana se găsesc Terasele Argeșului. E. Liteanu, (1967) observă pe marginea estică a Piemontului Cotmeana începând din localitatea Merișani și până la sud de orașul Pitești, 4 niveluri de terase ale râului Argeș și anume terasa veche cu altitudini cuprinse între 100-100m, terasa înaltă cu altitudini de 60-65m, terasa superioară de 40-45m și terasa joasă ce ajunge la altitudini de până la 5-7m. Structurie de adâncime de la nord de anticlinalul localizat la Merișani se reflectă foarte slab sau chiar lipsesc din relief, iar creșterea altitudinii în dreptul anticlinalelor sudice având loc la nivelul teraselor. Câmpia Piteștilor are altitudini ce depășesc frecvent 200m și care prin procesele de ridicare din partea centrală este pusă în prim plan de văile râurilor Vedea, Teleorman, Glavacioc și Neajlov. Sunt prezente terase de tip evantai sprea albia majoră a râului Argeș, iar trecerea acestora înspre zona sudică în Câmpia Găvanu-Burdea scoate în evidență personalitatea și datarea din Pleistocenul Inferior a celui mai mare con deltaic din Câmpia Română (P,Coteț, 1976).

Din punct de vedere al localizării, orașul Pitești este situat în mare parte pe terasele malului drept ale Râului Argeș, pe malul stâng aflându-se lunca râului Argeș, având la vest ca limită Dealul Viilor și orașul Ștefănești. Dispunerea altitudinală a reliefului (Fig. 4), influențează în mod diferit deplasarea curenților și a maselor de aer, de asemenea și direcția și viteza vântului. Cu cât altitudinile sunt mai mari cu atât tăria vântului este mai mare în comparație cu zona de câmpie unde datorită lipsei curenților transversali nu există perioade îndelungate cu vânt puternic.

Fig. 4 Harta hipsometrică a orașului Pitești (realizată de Eduard Stănciulescu) Date sursă: Harta Topografică 1:25000

Din punct de vedere altitudinal, în orașul Pitești altitudinea cea mai redusă se găsește la nivelul luncii râului Argeș respectiv 255 m, în cartierul Trivale 316 m, în zona Valea Mare este altitudinea de 406m în timp ce spre vestul orașului, mai exact satul mica și zona metropolitană Bascov (spre Platforma Cotmeana) altitudinile ajung până la 439m.

În profil longitudinal, orașul se desfășoară pe o distanță de aproximativ 12 km, de la Bascov până la autostrada A1 Pitești – București. Din punct de vedere al desfășurării, Piteștiul se învecinează cu comuna Bascov (NNV), Budeasa (NNE), Mărăcineni (NE), orașul Ștefănești (E), Bradu-Geamăna (SSV), Albota (SV), Moșoaia (V), Băbana (VNV).

Relieful, alături de vegetație, hidrografie și sol alcătuiesc suprafața activă care este esențială pentru desfășurarea activităților, această suprafață fiind influențată antropic de oameni. Suprafața activă are o importanță atât din punct de vedere climatic cât și topoclimatic deoarece influențează în mod direct temperatura în oraș, umezeala, direcția și viteza vântului și infiltrația precipitațiilor în sol în cazul în care suprafața activă nu este din beton. Din punct de vedere al distribuției reliefului de la sud la nord, relieful este proporționat în trepte, altitudinile crescând din Câmpia Găvanu Burdea, până înspre limita NV a orașului Pitești (com. Uiasca, Valea Ursului, Bradu) respectiv Platforma Cotmenei. De asemenea energia recepționată de suprafața activ subiacentă de la Soare este de 8 până la 10 ori mai mare în zonele de terasă cu expunere directă la radiația solară față de cele aflate în zonele umbrite (C. Pegui, 1961).

1.3.3. Rețeaua hidrografică

Râurile din vecinătatea orașului Pitești au o influență importantă asupra climatului orașului Pitești prin proprietățile fizice pe care le oferă apa asupra mediului înconjurător.

Fig. 6 Râul Argeș fotografiat de pe DN 73 – Podul Viilor (Arhivă personală)

Rețeaua hidrografică a județului Argeș ce este curprinsă în cadrul Bazinului Hidrografic Argeș – Vedea are o influență deosebită asupra topoclimatului de luncă din imediata vecinătate a orașului Pitești, iar albia râurilor create de râuri au rol în conducerea cursului de apă în sensul orientării lor, a meandrelor și pantei mai line spre zona de câmpie.

Râul Argeș alături de afluenții săi (Fig. 6), râul Doamnei – afluent de dreapta al Argeșului, având confluența în zona orașului Pitești au diverse particularități care influențează în oarecare măsură clima prin albiile formate de râuri, diferențele de pantă, meandrele și belciugele formate. Din punct de vedere hidrografic, râul Argeș are o importanță mare în cadrul Bazinului Hidrografic Argeș-Vedea, fiind cel mai important curs hidrografic ce își are obârșia în Munții Făgăraș. Regiunea de vale a râului Argeș se desfășoară pe o suprafață în profil latitudinal de aproximativ 9-10 km, albia majoră având o lățime de până la 4 km, valea Argeșului reprezentând o zonă largă de luncă în cadrul căreia se regăsesc bălți, lacuri, pâraie. Suprafața Bazinului Hidrografic Argeș-Vedea este de 12600 km², în dreptul orașului Pitești suprafața acestuia fiind de 900 km², iar lungimea totală a râului de 327 km. În zona orașului Pitești râul Argeș străbate o zonă cu pantă lină, primind de pe partea stângă afluentul Râul Doamnei. Argeșul și râul Doamnei au debite aproximativ constante încadrâmduse în valori cuprinse între 20-35 m³/s.Pe partea stângă Argeșul de asemenea colectează afluenți de ordin secund, cu cursuri de apă ale căror debite sunt nesemnificative precum pârâul Zamfirești, pârâul Bascov, pârâul Trivale.

Fig. 7 Confluența râului Argeș cu râul Doamnei (arhivă personală)

Pe Râul Argeș au fost efectuate numroase lucrări hidrotehnice, albiile pâraielor ce vin din oraș fiind canalizate pe parcursul traversării orașului. De asemenea valea râului Argeș a constituit o zonă propice pentru construcția lacurilor de acumulare și hidrocentrale și anume hidrocentrala și lacul de acumulare de la Budeasa și de la Bascov (Fig. 8), lacul de acumulare de la Prundu (Fig.9) și cel de la Golești (Fig.10)

Fig. 8 Hidrocentrala și lacul de acumulare de la Bascov (arhivă pesonală)

Fig.9 Hidrocentrala și lacul de acumulare Prundu (arhivă personală)

Fig.10 Hidrocentrala și lacul de acumulare Golești – Udeni (arhivă personală)

Prezența lacurilor de acumulare și a hidrocentralelor în imediata vecinătate a orașului Pitești aduce modificări din punct de vedere al topoclimatului urban, astfel încât pe râul Argeș relizându-se activități turistice și de agrement, pescuit, dar și folosirea apei pentru alimentarea orașului Pitești și localităților învecinate. În comuna Budeasa (la 5km de orașul Pitești) există zonă de agrement amenajată pe malul râului Argeș, cu plajă, camping, activități nautice. De asemenea orașul Pitești beneficiază de o stație modernă de tratare și epurare a apelor uzate, aceasta fiind situată în cartierul Prundu în aval de vecinătatea lacului de acumulare cu același nume. În sud-vestul orașului, râul Argeș mai primește doi afluenți de parte dreaptă și anume Neajlovul și Dâmbovnicul. Există și surse de apă subterană în oraș, anume foraje de mare adâncime situate la 20 – 60m acestea fiind la dispoziția locuitorilor ca fântâni cu apă potabilă în cartierele Ceair și Popa Șapcă.

1.3.4 Vegetația

În orașul Pitești vegetația este diversificată din punct de vedere al densității și al speciilor din punct de vedere climatic dar și datorită activităților întreprinde de către locuitori. Vegetația este diferențiată și din punct de vedere al utilizării terenurilor, având zone parc împădurite, exemplul fiind pădurea parc Trivale, zone spații verzi (scuaruri, grădini între blocuri – case), parcuri (Ștrand, parcul Lunca Argeșului, – ambele pe malul râului Argeș, parcul Lumina în cartierul Găvana, parcul Tineretului din Craiovei, Expo-Parc – cartier Ceair și parcul din cartierul Prundu) care oferă locuitorilor o zonă de recreere. Cea mai mare întindere de vegetație din orașul Pitești este pădurea Trivale ce are o suprafață de aproximativ 7000 ha ce se întinde din cartierele Trivale, Găvana 2 și 3 (zona de vest a Piteștiului) până în vecinătatea localităților Ciocănăi, Băbana, Uiasca și Valea Ursului. Rolul important al pădurii este de a purifica aerul prin reținerea dioxidului de carbon, a pulberilor în suspensie, astfel fiind o sursă bine venită de aer curat pentru locuitori.

Fig. 11 Harta repartiției vegetației în orașul Pitești (realizată de Stănciulescu Eduard) Date sursă: Harta Topografică 1:25000

Din ceea ce se observă în Fig 11 în cadrul hărții vegetației orașului Pitești se constată că o mare suprafață a orașului cuprinde zone unde vegetația lipsește cu desăvârșire aceasta fiind înlocuită de amenajările antropice iar o mare extindere a zonei de vegetație o reprezintă pădurea Trivale. În cadrul pădurii se găsesc specii de fag, stejar, gorun, carpen, frasin, gârniță și pe alocuri brad și molid. Pădurea Trivale (Fig.12) a fost amenajată în anul 1900, iar peste 39 de ani a fost declarată rezervație naturală. În afară de aceasta, în vecinătatea orașului Pitești se găsesc Pădurea Enculești, pădurea de la Ștefănești și pădurea de la Mioveni din imediata vecinătate a Uzinei Dacia și Institutului de Cercetări Nucleare.

Fig. 12 – Pădurea Trivale în zona cartierului Găvana 2 (arhivă personală)

În interiorul pădurii temperatura este influențată de repartiția razelor solare, acest fapt depinzând de înălțimea arborilor și densitatea acestora. În anotipul cald, zona pădurii având densitate mare din punct de vedere al vegetației, razele solare pătrund mai greu. Astfel comparând o zonă de poiană cu pădurea propriu-zisă, într-o zi călduroasă de vară cu cer senin se pot constata diferențe de până la 5-6 ˚C între cele două. Pe timp nocturn, în pădure temperatura este mai ridicată față de poiana din imediata vecinătate din cauza radiației calorice emise de frunzele copacilor și de trunchiurile acestora, astfel radiația efectivă măsurând valori mai coborâte.

Precipitațiile în interiorul pădurii sunt mai însemnate din punct de vedere cantitativ cu până la 5% față de regiunile neîmpădurite din jur și de asemenea frecvența producerii precipitațiilor în pădure este mai mare decât în oraș datorită miscării curenților de aer și a turbulențelor produce în deplasarea acestora de către arbori, se produc răciri de ordin adiabatic ce favorizează dezvoltarea nucleelor noroase pe verticală, generând nori de tip Cumulonimbus, Nimbostratus care aduc ploi de scurtă durată în timpul verii.

În sezonul rece, când predomină precipitațiile sub formă de ninsoare, în pădure se depunde un strat neuniform și gros de zăpadă, densitatea acestuia depinzând de desimea pădurii dar și dacă zăpada a fost viscolită. În pădure zăpada se menține mult mai mult timp decât în zonele de poiană deoarece radiația solară pătrunde mult mai greu, astefel menținându-se temperaturi mai scăzute ce favorizează persistența stratului de zăpadă. Curenții de aer au o influență mare în pădure, aceștia fiind perturbați în mare parte de coronamentul arborilor, uneori aceștia deservind drept barieră în traseul acestora.

1.3.5 Solurile

Fig. 13 Harta solurilor în orașul Pitești (realizată de Stănciulescu Eduard) Date sursă: Harta Topografică 1:25000

În orașul Pitești, solurile fac parte din clasa celor silverste-submontane din cauza faptului că orașul se găsește situate la zona de limită dintre zona solurilor de deal cu cea a solurilor fertile de pădure. Câmpia Înaltă a Piteștilor cuprinde soluri argilo-aluviale brun-roșcate. Se întâlnește sol cu conținut deficitar de humus. Pe valea râului Argeș, din cauza umidității mari sunt soluri fertile, ce sunt permeabile și au fertilitate crescută fiind favorabile pentru practicarea legumiculturii. În zona teraselor orașului Pitești, se întlnesc argiluvisolurile (Fig.12), erodisolurile fiind cele mai frecvente, în zona de pădure se găsesc solurile pseudo-gleizate, iar în zona de luncă solurile neevoluate (soluri și protosoluri aluviale) și soluro hidromorfe – solurile alibiilor râurilor. Stratul de zăpadă depus pe sol în timpul iernii determină creșterea albedoului, Solul are un rol important atunci când are loc schimbul de energie din atmosferă și suprafața activă.

1.3.6 Utilizarea terenurilor

Orașul Pitești este cunoscut ca fiind un oraș în care se desfășoară activități economice, agricole, industrial importante, astfel utilizarea terenurilor făcându-se în funcție de domeniul de activitate prestart de societățile economice, comercianți și locuitori. În aproape majoritatea regiunilor orașului de-alungul timpului s-au dezvoltat cartiere astfel utilizarea terenurilor făcându-se pentru construcția de locuințe. În zona centrală a orașului, de-a lungul axului principal DN7C ce tranzitează orașul de la nord la sud s-au dezvoltat așezări umane sub formă de case sau blocuri cu 4 – 8 nivele. În zona de nord a orașului terenurile sunt utilizate pentru activități industrial, existența fabricii de prelucrare a lemnului, dar și spații comerciale. În zona periferică a orașului sunt terenuri agricole sau terenuri pe care se cultivă legume.

Fig. 14 Harta utilizării terenurilor în orașul Pitești (realizată de Stănciulescu Eduard) Date sursă: Harta Topografică 1:25000

CAPITOLUL 2

PARTICULARITĂȚILE CLIMATICE ALE ORAȘULUI PITEȘTI

Descrierea stației meteorologice din Pitești:

Activitatea meteorologică în orașul Pitești

Observațiile meteorologice s-au efectuat în Pitești încă din anul 1896, odată cu reluarea Jocurilor olimpice din Atena. Primul Război Mondial perturbă activitatea stației meteorologice destul de mult. La începutul anului 1939, la data de 1 octombrie, C.Merinescu reînființează stația meteorologică Pitești pe terasa Exercițiu, la altitudinea de 310m pe strada Leonte Filipescu, azi Teilor.

În anul 1958, o comisie formată din D. Țâștea, Fetov și Emilian Chiriță mută stația meteorologică în afara orașului pe acceași terasă, tot la altitudinea de 310m dar mai în sud. Astăzi locul unde a funcționat stația meteorologică în perioada 1958-1963 este ocupat de blocuri de locuințe respectiv cartierul Războieni.

În anul 1964, la 1 ianuarie aceeași comisie stabilește ca amplasament al stației meteorologice aerodromul de la Geamăna, zonă reprezentativă pentru o stație meteorologică, situată la 3-4 km de oraș în zona de sud. La data de 15 august 1980 din lipsă de spațiu și din cauza ordinelor date de comandamentul aerodromului, stația meteorologică este mutată în partea de nord a orașului, în cartierul Găvana la o altitudine de 295m. La 1 august 1983 stația revine pe vechiul amplasament din cadrul aerodromului de la Geamăna, desfășurând activitate sinoptică complexă, climatologică, agroclimatologică, protecția meteorologică a navigației aeriene

În anul 1989, la data de 14 decembrie stația meteorologică își mută sediul în oraș pe terasa Stadion, vis-a-vis de Stadionul Trivale la altitudinea de 316m. Din data de 15 decembrie 1994 s-a mutat în propria clădire realizată de Regia Autonomă Apele Române administrând stația în perioada 1978-1999. De menționat că în cadrul stației meteorologice Pitești a funcționat începând cu anul 1962 Laboratorul de Radioactivitate Pitești. Activitatea aceasta a fost strâns legată de activitatra stației meteorologice până în anul 1991 când a trecut în subordinea Agenției Naționale de Mediu.

Caracteristicile climatice ale orașului Pitești sunt evidențiați prin prelucrarea datelor climatice de la Stația Meteorologică din Pitești. (Fig. 13, Fig. 14)

Fig. 15. Accesul în Stația Meteorologică Pitești (arhivă personală)

Fig. 16. Platforma și clădirea biroului Stației Meteo Pitești (arhivă personală)

2.1Temperatura aerului

Temperatura este cel mai important parametru meteorologic care definește starea timpului în momentul observației. Aceasta este mărimea fizică ce pune în evidență starea de încălzire sau de răcire a unui corp. Proprietatea corpului este de a fi un bun conductor respectiv distribuitor al căldurii de la un mediu sau un alt corp cu care intră în contact. Variațiile temperaturii sunt de ordin spațial și temporal, în funcție de fluxul energiei solare și a proceselor fizice care au un deosebit impact asupra încălzirii stratului de aer și a solului. Distribuția temperaturii aerului a fost analizată prin măsurarea mediilor multianuale, mediilor lunare, temperaturile extreme și frecvența acestora. Măsurătorii asupra acestor parametrii se fac cu cele trei tipuri de teremometre și cu termograful în interiorul adăposturilor meteorologice amplasate pe platforma stației meteorologice la înălțime de 2 m. Măsurători asupra temperaturii aerului se fac la orele climatologice standard 1, 7, 13 și 19.

Fig. 17 Interiorul platformei meteorologice (arhivă personală)

2.1.1 Regimul anual al temperaturii aerului

În oraș distribuția temperaturii aerului este influențată de altitudine, de activitățile antropice, de vegetație astfel rezultând diferențe termice în regimul anual al temperaturii aerului. În zona centrală a orașului datorită concentrării mari de clădiri complexe, suprafețelor betonate și a celor asfaltate se crează un nucleu de căldură.

Tabelul 1 Valori medii lunare ale temperaturii aerului la statia meteorologică Pitești

Din analiza tabelului de mai sus, se observă că în anotimpul rece cea mai mare temperatură medie lunară s-a înregistrat în luna februarie din anul 1977, respectiv 4,6°C. În schimb, în cadrul perioadei analizate cea mai mică valoare a temperaturii medii lunare s-a înregiatrat la Pitești în anul 1980, în luna ianuarie, -3,9°C. Sezonul cald, de asemenea, prin observațiile făcute asupra temperaturilor medii lunare se constată că valoarea cea mai ridicată a mediei lunare se înregistrează în luna iulie a anului 1972, anume o temperatură de 20,9°C, pe când cea mai coborâtă medie lunară a temperaturii aerului este de 13°C în luna mai anul 1980.

Tabelul 2 Valorile medii lunare ale temperaturii aerului la stația Pitești 1971-1980

Din prelucrarea datelor temperaturii aerului în perioada 1971-1980 se observă că cea mai scăzută valoare medie lunară se înregistreză în luna ianuarie, respectiv -1,6°C, în timp ce temperatura medie lunată din timpul verii fiind de 19,9°C în luna iulie. Orașul Pitești, pe parcursul măsurătorilor în perioada 1971-1980 înregistrează o valoare a temperaturii medii anuale de 9,6°C . Analiza temperaturii medii anuale evidențiază parametrii climatici ai orașului Pitești și cum sunt aceștia influențați de relief, activitățile antropice și alți factori.

Fig. 18 Temperatura medie anuală la stația meteorologică Pitești

Temperatura aerului la stația meteorologică Pitești în perioada 1971-1980 are valori cuprinse între -1,6°C și 19,9°C. Cea mai scăzută temperatură se înregistrează în luna ianuarie iar cea mai ridicată temperatură se înregistrează în iulie. În sezonul rece, din observațiile făcute asupra graficului de mai sus se observă o creștere seminficativă a temperaturii aerului spre sezonul cald. Începând cu luna ianuarie, temperatura crește atingând valoarea maximă, după care urmează o descreștere mult mai rapidă a acesteia. Din luna mai, temperaturile medii lunare depășesc media multianuală, care este de 9,5˚C și se opresc în luna octombrie, când are o valoare de 9,4˚C cu puțin sub aceasta.

2.1.1.1. Amplitudinea anuală a temperaturii medii lunare

Fig. 19 Amplitudinea termică anuală la Stația Meteorologică Pitești

Amplitudinea termică este diferența de temperatură dintre cea mai mare valoare și cea mai coborâtă valoare a temperaturii. În Pitești se observă în urma analizei graficului o fluctuație a amplitudinii termice în decursul celor 10 ani studiați raportată la media multianuală. Anul 1971 a fost anul cu amplitudinea termică cea mai coborâtă (18,9°C) , iar valoarea amplitudinii termice cea mai ridicată a fost ăn anul 1972 (24,1°C).

2.1.1.2 Diferențe medii de temperatură de la o lună la alta

Temperatura aerului reprezintă elementul meteorologic care se supune într-o mare măsura unui ciclu anual, ca urmare a unei consecințe a acesteia față de radiația solară (Săraru,2008). În urma analizării tabelului de mai jos (Tabel 3), astfel în urma analizei efectuate observându-se că o diferență pregnantă de temperatură se înregistrează între lunile martie și aprile, o diferență de 5,4°C iar cea mai mică între lunile septembrie și octombrie de -5,6°C. La începutul perioadei de observații diferențele de temperatură sunt pozitive, acestea fiind ascensionare până în luna august. După această perioadă, diferențele între luni se măresc. În funcție de aceste temperaturi se poate prognoza starea vremii în perioada imediat următoare.

Tabel 3. Diferențele medii de temperatură de la o lună la alta la stația meteorologică Pitești

2.1.1.3 Temperaturile medii anotimpuale și semestriale

Datorită influențelor climatice, temperaturile din timpul sezonului cald și sezonului rece înregistrează variații semnificative. În urma prelucrării temperaturilor medii anotimpuale cea mai scăzută temperatură este în timpul iernii iar cea mai ridicată, vara.

Tabel 4. Temperaturile medii anotimpuale și semestriale la stația Pitești

Diferențele mari de temperatură se observă între iarnă și vară, însă temperaturi apropiate se găsesc între primăvară și toamnă. Iarna temperatura medie este de 2,9°C, iar vara de 18 °C.

2.1.2.Oscilații neperiodice ale temperaturii aerului

Acestea sunt diferențele pozitive respectiv negative pe care temperatura aerului le înregistrează paralel cu temperatura medie multianuală. Circulația maselor de aer în cadrul atmosferei are o influență semnificativă în oscilațiile neperiodice ale temperaturii aerului. Caracteristicile circulației generale ale atmosferei, se manifestă prin intensificări sau reduceri permanente ale circulației atmosferice, conjugate cu schimbările neîncetate ale direcției din care sunt transportate masele de aer cu însușiri fizice diferite, la care se adaugă fluctuațiile înregistrate de radiația solară pe parcursul unui an sau de la un an la altul, duc la variații neregulate ale temperaturii aerului, sesizabile atât la nivelul mediilor lunare, cât și la cel al mediilor anuale (Sterie Ciulache, 1997).

2.1.2.1 Abaterile temperaturii aerului față de media multianuală

Abaterile de temperatură ale aerului față de media multianuală pot înregistra valori atât pozitive cât și negative. În Tabelul 5 se observă temperatura medie multianuală de la stația meteorologică Pitești de 9,5°C. În cadrul acestor abateri, putem observa că în decursul celor 10 ani au existat perioade cale, cu temperaturi ridicate succedate de perioade mai reci cu temperaturi mai coborâte. Cea mai importantă abatere din perioada 1971-1980 este de 0,7°C înregistrată în 1975, iar cea mai mică abatere de numai -0,7°C.

Tabel 5. Oscilațiile temperaturilor aerului față de media multianuală

2.1.2.2 Variația de la un an la altul a temperaturii medii anuale față de media multianuală

Fig. 20 Variația temperaturii medii anuale față de media multianuală

Temperatura, în cazul orașului Pitești, nu prezintă o tendință clară de creștere sau de scădere, ea variază de la un an la altul. Cea mai ridicată valoare o regăsim în anul 1975, de 10,2˚C, iar cea mai scăzută în anul 1980, de 8,8˚ C.

Aceste creșteri și descreșteri ale valorilor temperaturii medii anuale față de media multianuală

2.1.2.3 Variația de la un an la altul a temperaturii medii a sezonului rece față de media multianuală a acestuia

Observațiile asupra variației temperaturilor în sezonul de iarnă au fost realziate în graficul de mai jos (Fig. 21). După cum se poate observa, luna ianuarie este cea mai rece lună a anului. Din anul 1971 se observă o creștere a variației de la valoarea de 0,8°C, ulterior ajungând la valoarea de -3,2 °C. Între anii 1972-1974 se înregistrează oscilațiile cele mai vizibile, valorile măsurate fiind negative. Cea mai ridicată temperatură medie a lunii ianuarie se înregistrează în anul 1975, atingând valoarea de 0,9°C, apoi până în anul 1980 având un trend descrescător ajungând să înregistreze o valoare minimă de -3,9°C

Fig. 21 Variația temperaturii medii a lunii ianuarie de la un an la altul

2.1.2.4 Variația de la un an la altul a temperaturii medii a lunii iulie față de media multianuală a lunii iulie

Observațiile efectuate asupra temperaturii medii a lunii iulie, sunt observații realizate asupra temperaturilor medii lunare din cadrul sezonului cald. Luna iulie este considerată din punct de vedere climatologic ca fiind cea mai călduroasă lună din an, media multianuală din perioada 1971-1980 fiind de 19,9°C. În general în sezonul cald din timpul anului temperatura medie a lunii iulie are o tendință de creștere, iar în cadrul celor 10 ani studiați valorile temperaturii medii a lunii iulie sunt situate peste media multianuală Valoarea maximă a temperaturii medii a sezonului cald se înregistrează în anul 1972, aceasta fiind de 20,9˚C, iar minimul în anul 1980, de 18,4˚C.

Fig. 22 Variația temperaturii medii a lunii iunie de la un an la altul

2.1.2.5 Cea mai mare și cea mai mică temperatură medie lunară

În perioada 1971-1980 variația minimelor și maximelor temperaturilor medii lunare nu variază semnificativ, încadrându-se în valori normale din punct de vedere climatologic. Media minimă lunară, media maximă lunară prezintă o tendință de creștere, ce se poate observa începând cu prima lună a anului, ajungând la valoarea maxiă în luna iulie, după care urmând o coborâre până în luna decembrie.

Fig 23. Minima și máxima de temperatură medie lunară la stația Pitești

2.1.3. Temperaturi minime și maxime absolute din sezonul rece și cald

Pe platforma meteorologică Pitești temperatura aerului se măsoară cu termometrul ordinar. În schimb temperaturile maxime absolute din sezonul cald cât și temperaturile absolute din sezonul rece se măsoară cu termometrul ordinar. În România în timpul verii temperatura maximă absolută s-a înregistrat în localitatea Ion Sion și a fost de 44,5°C în anul 1951, iar cea mai mică temperatură absolută s-a măsurat la Bod, respectiv -38,5°C în anul 1942

2.1.3.1 Media temperaturii minime lunare

Tabel 6. Valorile temperaturilor medii minime lunare

Temperatura minimă medie lunară se măsoară pe platforma meteorologică cu ajutorul termometrului de minimă aflat în adăpostul meteorologic. Cea mai mică valoare a temperaturii medii minime lunare se observă în luna ianuarie de -14,1°C iar cea mai mare valoare a temperaturii medii minime lunare în luna iulie de 10,2°C

2.1.3.2 Media temperaturii maxime lunare

Tabel 7. Valorile temperaturilor medii maxime lunare

Valorile temperaturilor maxime medii lunare se măsoară cu termometrul de maximă, de asemenea cele mai mari valori se înregistrează în lunile de vară, în iulie și august respectiv 32,3 °C și 31,7°C

Cele mai mici valori se înregistrează în timpul sezonului de iarnă când masele de aer de origine polară se deplasează spre zonele temperate ale continentulul acest fapt observându-se și în valorile medii ale temperaturii maxime din timpul iernii. Valorile cele mici sunt de 10,9°C în luna ianuarie și 12,4°C în luna decembrie.

Din punct de vedere agroclimatologic, temperaturile medii minime lunare cât și temperaturile maxime medii lunare au o importanță seminificativă în agricultură.

2.1.4. Numărul mediu lunar și anual al zilelor cu temperaturi caracteristice

În decursul anilor, sub influența temperaturii, numărul mediu anual și lunar de zile cu temperaturi caracteristice cunoaște o serie de modificări acestea influențând regimul lunar și anual. În cadrul acestor zile cu temperaturi caracteristice din punct de vedere al temperaturii aerului s-au stabilit anumite limite în cazul în care temperatura coboară o perioadă de timp sub limita de îngheț sau în cazul în care temperatura depășete 20°C o perioadă însemnată de timp. Astfel se clasifică aceste perioade în zile cu îngheț, zile de iarnă, zile de vară și zile tropicale. La stația meteorologică Pitești, după măsurătorile efectuate în perioada 1971-1980 se observă că frecvența cea mai crescută o au zilele de vară și zilele tropicale.

Normele stabilite pentru clasificarea numărului de zile cu temperaturi caracteristice se face astfel: Zilele de îngheț sunt perioadele cu temperatură minimă a aerului mai mică sau egală cu 0°C, zilele de iarnă sau perioadele cu temperatură maximă a aerului mai mare sau egală cu 0°C, zilele de vară atunci când temperatura maximă a aerului depășește valoarea de 25°C și zilele tropicale în cazul în care temperatura maximă a aerului este egală sau depășeste 30°C.

2.1.4.1 Numărul și frecvența zilelor de îngheț (temperatura minimă ≤ 0ºC)

Tabel 8. Zilele de îngheț în orașul Pitești (numărul și frecvența de producere)

Observațiile efectuate asupra Tabel 8 arată că, cele mai multe zile cu îngheț au fost înregistrate în luna ianuarie, sezonul rece anume 27,3 zile de îngheț, iar cel mai mic număr de zile cu îngheț a fost înregistrat în luna septembrie, 0,2 zile. Frecvența cea mai ridicată a zilelor cu îngheț se înregistrează tot în luna ianuarie, ca și în cazul numărului mediu al zilelor de înghe și anume o frecvență de 26,8%, iar în schimb luna septembrie înregistrează o frecvență redusă a zilelor de îngheț respectiv 0,1%.

Valori mici se regăsesc și în luna aprilie, cu un număr mediu de zile de îngheț de doar 0,8 zile și cu o frecvență a zilelor de îngheț de doar 0,78%.

2.1.4.2 Numărul și frecvența zilelor de iarnă (temperatura maximă ≤ 0ºC)

Tabel 9. Zilele de iarnă în orașul Pitești (numărul și frecvența de producere)

Numărul zilelor de iarnă reprezintă numărul de zile succesiv când temperatura maximă a aerului într-o perioadă este mai mică sau egală cu 0 ºC. La stația meteorologică Pitești numărul mediu al zilelor de iarnă cel mai mare s-a înregistrat în luna ianuarie, un număr de 9,1 zile. Zile de iarnă înregistrându-se în ultima perioadă a sezonului de toamnă, în luna noiembrie și anume 0,9 zile dar și în prima parte a primăverii în luna martie, un număr de 0,8 zile de iarnă. Din punct de vedere al frecvenței zilelor de iarnă, cea mai mare valoare procentuală se înregistrează în luna ianuarie, o valoare de 49,5% această valoare fiind urmată de luna februarie, lună în care frecvența zilelor de iarnă este mai scăzută ajungând la valoarea de 24,5% . Cea mai redusă frecvență a zilelor de iarnă se înregistrează îndeosebi în luna martie, la începutul primăverii când temperatura medie lunară a aerului înregistrează creșteri semnificative. În sezonul de toamnă, spre sfârșit în luma noiembrie frecvența numărului de zile de iarnă debutează cu uin procentaj de 4,9%. Influența ciclonilor și anticilonilor asupra vremii în Europa, îndeosebi anticiclonul siberian ce aduce un aport de mase de aer rece de origine polară în România, face ca vremea să sufere modificări semnificative în sezonul rece din punct de vedere al temperaturii aerului, al numărului de zile cu îngheț și al numărului de zile de iarnă. De asemenea și amplitudinea fenomenelor meteorologice, numărul de zile cu fenomene extreme din timpul iernii cum ar fi viscolul sau zilele îndelungate cu temperaturi negative au efecte negative asupra vegetației.

2.1.4.3 Numărul și frecvența zilelor de vară (temperatura maximă ≥25 ºC)

Tabel 10. Zilele de vară în orașul Pitești (numărul și frecvența de producere)

În perioada sezonului cald, dar și în perioadele de tranziție spre sezonul rece numărul mediu al zilelor de vară cel mai ridicat se înregistrează în luna iulie, respectiv 26,7 zile. Numărul de zile este specific acestei luni datorită temperaturilor ridicate ale aerului, lipsa desăvârșită a nebulozității dar și prezenței maselor de aer cald ce fac ca temperaturile maxime din timpul zilei să depășească valoarea de 25 ºC. În luna aprilie sunt cele mai puție zile de vară, respectiv 2,1 zile. O valoare apropiată se înregistrează spre începutul sezonului rece, unde nunărul zilelor de vară atinge valoarea de 2,8 zile.

Din punct de vedere al frecveței zilelor de vară în orașul Pitești în luna iulie se înregistrează cel mai ridicat procent, respectiv 25,7% , îndeosebi de luna aprilie unde frecvența zilelor de vară este cea mai scăzută cu un procent de 2,03%. În timpul verii, respectiv în lunile iunie, iulie și august fercvența zilelor de vară variază între 20-25%.

2.1.4.3 Numărul și frecvența zilelor tropicale (temperatura maximă ≥30 ºC)

Tabel 11. Zilele tropicale în orașul Pitești (numărul și frecvența de producere)

În urma analizei Tabelului 11, numărul de zile cel mai ridicat cu temperaturi mai mari sau egale de 30 ºC este alocat lunii iulie, lună cu 4,1 zile tropicale, în schimp luna mai este luna cu cea puține zile tropicale respectiv 0,1 zile. Frecvența zilelor tropicale în sezonul cald este în creștere încă din luna mai, luna în care își fac debutul zilele tropicale, atingând valoarea cea mai ridicată, de 45,5% în luna iulie. Luna mai înregistrează valoarea cea mai coborâtă a frecvenței zilelor tropicale, o valoare de 1,1%.

2.2. Umezeala aerului

În cazul în care în aer sunt prezenți vapori de apă iar aceștia tind să evolueze acest fenomen se definește drept fiind umezeala aerului. Măsurarea valorilor umezelii aerului se face la stațile meteorologice, instrumental, prin intermediul higrometrului și a higrografului iar valorile obținute prin măsurătorile efectuate la orele climatologice se dau în procente. Valoarea procentelor umezelii aerului este dată în primul rând de gradul de nebulozitate, de precipitații, de cât de opacă este atmosfera dar și de bilanțul radiației solare. (S. Ciulache, 2004). Măsurătorile umezelii aerului se fac la orele climatologice de către meteorologul de serviciu la ora 1, la ora 7, la ora 13 și la ora 19.

Umezeala relativă, deficitul de saturație și tensiunea vaporilor de apă sunt esențiale pentru gradul umezelii aerului (Clima României, 2008).

Umezeala relativă

Este raportul dintre tensiunea maximă a vaporilor de apă și tensiunea reală atunci când se efectuează măsurători la o anumită temperatura a aerului. Umezeala relativă se măsoară în procente și este cea care arată saturația aerului cu vapori de apă. (Clima României, 2008)

2.2.1.1. Regimul anual al umezelii relative

Fig. 24 Regimul mediu anual al umezelii aerului la stația meteorologică Pitești (%)

Media multianuală a umezelii relative în perioada 1971-1980 la stația meteorologică Pitești înregistrează valoarea de 75,3%. În sezonul de iarnă, în luna februarie se măsoară maximul umezelii relative, perioadă în care aceasta atinge valoarea de 82,8%. Valoarea cea mai coborâtă a umezelii relative la stația meteorologică Pitești se înregistrează în luna iulie când valoarea umezelii relative atinge valoarea de 67,9% . O influență importantă în distribuția umezelii relative o au evapotranspirația și temperatura aerului. În timpul verii când temperatura aerului depășeste valoarea de 25 ºC procesele de evapotranspirație vor avea o activitate mult mai intensă iar coeficientul de umiditate al aerului va fi mai mic față de cel care se înregistrează în timpul iernii.

2.2.2. Deficitul de saturație

Deficitul de saturație reprezintă diferența dintre tensiunea maximă (de saturație) și tensiunea reală a vaporilor de apă în condiții date de temperatură și presiune. (M. Cândea, 2008)

2.2.2.1.Regimul anual al deficitului de saturație

Fig. 25 Regimul al deficitului de saturație la stația meteorologică Pitești

Valori coborâte ale deficitului de saturație se înregistrează în timpul iernii, îndeosebi în luna februarie, doar 17,2%, însă în timpul verii valorile parametrului sunt ridicate după cum observăm în Fig. 25, mai exact vara în luna iulie când deficitul de saturație atinge maximul de 32,1%. Media multianuală a deficitului de saturație este de 24,6% în perioada 1971-1980. Deficitul de saturație are un rol de completare a umezelii relative pe care îl utilizează pentru a putea obține starea de saturație totală a aerului. În cazul în care umezeala aerului scade, deficitul de saturație înregistrează valori ridicate.

2.3. Norii

Prezența norilor pe bolta cerească se datorează condensării vaporilor de apă din atmosferă. Toți norii care sunt prezenți în momentul observației pe bolta cerească reprezintă nebulozitatea totală, care se măsoară în optimi respectiv zecimi.

Norii reprezintă, astfel, sisteme coloidale produse de condensare ( picături de apă la temperaturi pozitive sau negative) ori sublimare (cristale sau asociații de cristale de gheață) ori mixte (picături și cristale) aflate în suspensie în atmosferă. Spre deosebire de ceață, norii nu sunt în contact cu suprafața terestră și îmbracă o mare varietate de forme, dependente de geneza și particularitățile structurii lor fizice. (Ciulache, 2004)

Fig. 26 – Nori Cumulus în Pitești (arhivă personală)

2.3.1. Nebulozitatea totală medie anuală și lunară

Fig. 27 Regimul anual al nebulozității la stația Pitești

Nebulozitatea totală reprezintă gradul de acoperire a bolții cerești cu toți norii vizibili existenți în momentul observației (Cândea, 2008).

Nebulozitatea totală medie lunară și anuală la stația meteorologică Pitești înregistrează valoarea cea mai ridicată în luna februarie, o valoare de 6,97 zecimi. În luna ianuarie este de asemenea înregistrată o valoare ridicată și anume de 6,43 zecimi. În timpul iernii gradul nebulozității este ridicat în timp ce vara nebulozitatea medie lunară coboară sub media multianuală.

Valoarea cea mai scăzută a nebulozității se găsește în cadrul lunii august, și anume o valoare de doar 4,56 zecimi, urmată de o valoare mai ridicată tot în sezonul cald, în luna iulie de 4,62 zecimi.

Media multianuală a nebulozității totale a înregistrat o valoare de 5,68 zecimi, lucru din care se poate evidenția că, jumătate din bolta cerească este în medie acoperită cu nori în perioada anului. De asemenea în Fig. 26 se observă o fluctuație a regimului anual al nebulozității la stația meteorologică Pitești, mai exact în timpul iernii se constată creșteri ale valorilor gradului acoperirii cerului cu nori, ce aduc în general precipitații sub formă de ninsoare, dar valori mari se observă și în luna aprilie, lună în care își fac apariția precipitațiile din timpul primăverii. Vara se înregistrează valorile cele mai coborâte ale mediilor lunare multianuale ale nebulozității, ceea ce determină în general un timp predominant frumos, senin.

2.3.2. Frecvența medie anuală și lunară a nebulozității

De la o zi la alta, dar și de la o regiune la alta, gradul de acoperire al cerului cu nori se modifică considerabil, nebulozitatea fiind influențată în general de circulația atmosferică dar și de condițiile locale (relief, poliuare, hidrografie).

Astfel, pentru o caracterizare cât mai completă a acestui element climatic s-a considerat necesară și analiza numărului de zile senine și acoperite. ( Cândea, 2008 ).

Fig. 28 Frecvența medie anuală și lunară a nebulozității la statia meteorologică Pitești

Numărul de zile cu cer senin înregistrează cea mai ridicată valoare în luna octombrie, de peste 20% iar numărul cu zilele senine cele mai puține se observă fiind în luna aprilie, cu o valoare de sub 5%..

Comparativ cu cerul senin, cerul noros din punc de vedere al numărului de zile înregistrează valori mai ridicate în sezonul cald, în lunile iulie și august în schimb cele mai scăzute valori ale numărului de zile cu cer noros sunt în timpul sezonului rece, în lunile noiembrie și februarie.

Numărul de zile cu cer acoperit, în cele mai multe cazuri se observă fiind în lunile de iarnă cu valori procentuale destul de ridicate și anume în lunile noiembrie, ianuarie și vebruarie în schimb cele mai coborâte valori ale numărului de zile cu cer acoperit sunt în timpul verii.

2.4. Durata de strălucire a Soarelui

Durata de strălucire a Soarelui este un parametru climatic ce evidențiază timpul în ore șizecimi de oră în care discul solar a fost vizibil pe bolta cerească. Acest parametru este măsurat cu ajutorul heliografului (Clima României, 2008). De asemenea, acest parametru se exprimă în ore și zecimi de ore.

Fig. 29 Regimul anual al duratei efective de strălucrire a Soarelui la stația meteo Pitești

Maximul duratei efective de strălucire a Soarelui are o valoare maximă de 287,8 ore în cadrul sezonului cald, în luna iulie Din cauza duratei de strălucire a Soarelui, se remarcă faptul că în luna iulie temperaturile maxime zilnice au valorile cele mai ridicate din sezonlu de vară. Valorile reduse ale duratei efective de strălucire a Soarelui sunt în lunile de iarnă în februarie 93,9 ore și ianuarie 97,5 ore.

Durata medie efectivă se strălucire a Soarelui are o influență semnificativă a temperaturilor medii anuale. Cu cât Soarele strălucește mai mult cu atât temperaturile sunt ridicate o perioadă mai îndelungată.

Media multianuală a duratei efective de strălucire a Soarelui pe bolta cerească este de 181,1 ore.

2.4.2. Fracția de insolație

Fig. 30 Regimul anual al fracției de insolație la stația meteorologică Pitești

Fracția de insolație este parametrul meteorologic care se obține prin efectuarea calculelor asupra procentului duratei efective de strălucire a Soarelui și durata posibilă de strălucire a acestuia.

Valoarea cea mai ridicată a fracției de insolație la stația meteorologică Pitești se înregistrează în perioada verii, în luna iulie 67,3% , în schimb valoarea minimă a fracției de insolație se înregistrează în sezonul de iarnă mai exact în luna februarie, 27,6%.

2.5 Precipitațiile atmosferice

Particulele de apă lichidă sau solidă (cristalizată sau amorfă) care cad din nori (rar și din ceață) atingând suprafața terestră, poartă numele de precipitații atmosferice. Ele constituie veriga prin care se încheie circuitul apei în natură și unul din cele mai importante elemente mereorologice (Ciulache, 2004). La stațiile meteorologice cantitatea de precipitații se măsoară cu ajutorul pluviometrului și pluviografului. Pluviograful înregistrează în mod continuu cantitatea de precipitații căzută și evoluția acesteia pe o pluviogramă. Cu ajutorul pluviometrului se măsoară cantitatea de precipitații la orele climatologice 07 și 19 sau ori de câte ori este nevoie. Cantitatea de precipitații este influențată de nebulozitate, poluarea atmosferei dar și prezența diferitelor mase de aer sau fronturi atmosferice. (Clima României, 2008)

2.5.1. Regimul anual al precipitațiilor atmosferice

Din punct de vedere al repartiției precipitațiilor acestea sunt distribuite neuniform la scară locală cât și la nivel regional. Precipitațiile atmosferice sunt fenomnene meteorologice ce se produc periodic, și cantități de precipitații care variază în funcție de sezon.

Fig. 31: Regimul anual al precipitatilor atmosferice la statia meteorologică Pitești

În graficul de mai sus, este ilustrat regimul mediu anual al precipitațiilor atmosferice la stația meteorologică Pitești în perioada 1971-1980, cantitatea maximă de precipitații a fost înregistrată în sezonul de vară, mai exact în luna iunie, o valoare medie a precipitațiilor de 124,8 mm. Această valoare este specifică zonei de câmpie piemontane, așa cum este cazul de față – Câmpia Înaltă a Piteștilor. Valori reduse ale cantității de precipitații au fost înregistrare în lunile de iarnă, luna februarie și luna decembrie fiind caracteristice cu valori de 29,7mm în primul caz și 30,4mm în cel de-al 2-lea caz.

2.5.2 Cele mai mari si cele mai mici cantități medii lunare de precipitații

Fig. 32: Cele mai mari si cele mai mici cantități medii lunare de precipitații la statia meteorologică Pitești

Cantitatea medie lunară de precipitații cea mai mare se regăsește, conform Fig.31, la nivelul lunii octombrie, respectiv 282,9 mm, iar cea mai mică medie lunară în luna imediat următoare, noiembrie, și anume 70,5 mm. De asemenea, cea mai mare cantitate de precipitații totale lunare s-a înregistrat în luna iunie, și anume 124, 84 mm.

2.5.3 Cantități semestriale de precipitații

Tabel 12. Cantități anuale și anotimpuale de precipitații la stația Pitești

În Tabel 12, se observă că în anotimpul cald, valorile semestriale ale precipitațiilor sunt mai mari față de perioada iernii.În timpul iernii precipitrațiile anotimpuale au înregistrat o valoare de 94,4mm, în timp ce valorile cele mai ridicate au fost în timpul verii și anume 285,2mm. În semestrul rece valoarea medie a precipitațiilor este de 238,1mm pe când valoarea în sezonul cald este aproape dublă fiind de 516,7mm.

Diferența dintre cantitatea de precipitații căzută în timpul verii și cea în timpul iernii poate fi observată și în Fig.33.

Fig. 33 Cantitățile semestriale de precipitații la stația meteorologică Pitești

2.5.4. Cantitățile anotimpuale de precipitații

În timpul iernii din cauza că temperaturile aerului sunt scăzute și precipitațiile sunt mai neînsemnate cantitativ, în timp ce vara se observă a fi anotimpul cu cele mai mari cantități de precipitații, așa cum poate fi remarcat și în Fig.34. În perioada de tranziție dintre vară și iarnă precipitațiile atmosferice înregistrează valori asemănătoare.

Fig.34 Cantități anotimpuale de precipitații la stația meteorologică Pitești

2.5.5. Variații neperiodice ale precipitațiilor

Calcularea sumelor medii lunare și anuale de precipitații, pe baza șirurilor multianuale de măsurători instrumentale oferă numai posibilitatea unor aprecieri sintetice globale, deosebit de importante, dar insuficiente pentru caracterizarea completă a regimului pluviometric. Pentru că sub influența neîncetatelor modificări ale circulației atmosferice, sumele lunare și anuale de precipitații din fiecare an, luat în parte, sunt cel mai adesea foarte diferite de mediile plurianuale corespunzătoare (Ciulache, 1997).

2.5.5.1 Variații neperiodice ale sumelor medii anuale de precipitații

Tabel 13. Variații neperiodice ale sumelor medii anuale de precipitații la stația Pitești

Cea mai mare valoare a unei abaterei negative a fost înregistrată în anul 1973, când cantitatea de precipitații a fost cu 206, 16 mm mai mică decât media multianuală, de 754,8 mm, iar media anuală a înregistrat și cea mai mică valoare, și anume 546,9 mm. Anul 1979 a fost specific pentru prezența celei mai mari abateri pozitive și anume 183,8mm . Cea mai scăzută abatere negativă a fost înregistrată în anul 1973 o valoare de -206,1mm.

Media anuală cea mai ridicată a fost în anul 1979 de 938,7mm, în schimb cea mai coborâtă medie anuală a fost în anul 1977 de doar 546,9mm.

Abaterile negative au avut loc în anii 1973, 1974, 1976, 1977 și 1978 când a fost înregistrat un deficit de precipitații și temperaturi ridicate ale aerului. Observând abaterile pozitive acestea au fost în anii 1971, 1972, 1975, 1978 și 1980.

2.5.5.2 Variația de la o lună la alta a cantității medii de precipitații

Tabel 14. Variația de la o lună la alta a cantității medii de precipitații la stația Pitești

Tabelul 14 arată diferențele medii de precipitații la nivelul lunilor anului la stația meteorologică Pitești. Cea mai mare diferență pozitivă a fost înregistrată între lunile aprilie și mai de 34,1 mm, luna mai fiind luna cu cele mai multe precipitații. Diferența de ordin negativ cea mai pregnantă s-a înregistrat între lunile iulie și august de -34 mm, luna august fiind luna în care s-au înregistrat cele mai puține precipitații.

Cea mai mică variație pozitivă a precipitațiilor se înregistrează între lunile februarie și martie de doar 2,6mm aceste luni fiind echilibrate din punct de vedere al cantității de precipitații. Cea mai mică valoare negativă se observă între lunile ianuarie și februarie, respectiv -4,56, nici între acestea două nefiind o diferență contrastantă din punct de vedere al căderii precipitațiilor. Aceste diferențe pot fi observate și în Fig.35

Fig. 35 Variația de la o lună la alta a cantității medii de precipitații la stația Pitești

2.5.5.3 Variația de la un an la altul a cantității medii de precipitații

Fig.36 pune în evidență variația de la un an la altul a cantității medii de precipitații înregistrate la stația meteorologică Pitești, între anii 1971 și 1980. Astfel, se poate observa o valoare maximă în anul 1979, de 938,7 mm, în timp ce valoarea minimă a cantității medii de precipitații se regăsește la nivelul anului 1973, și anume 548,7 mm. Media multianuală a cantității de precipitații în intervalul studiat este de 754,8 mm.

Fig. 36. Variația de la un an la altul a cantității medii de precipitații la stația Pitești

2.5.5.4 Variatia numarului mediu lunar de zile cu ploaie.

Tabel 15. Variația numărului mediu lunar de zile ploioase la stația meteorologică Pitești

Cele mai multe zile cu ploaie la stația meteorologică Pitești au fost în luna noiembrie respectiv 9,2 zile cu precipitații. În timpul sezonului cald, când temperaturile sunt ridicate se înregistrează și cel mai scăzut nunăr mediu lunar de zile cu precipitații sub formă de ploaie anume 2,5 zile în luna iulie, observând din tabelul de mai sus că luna în cauză este cea mai secetoasă și cu cele mai puține precipitații. Media anuală a zilelor cu precipitații la stația meteorologică Pitești în perioada studiată este de 6,4 zile.

2.5.6. Cantitățile maxime de precipitații în 24 ore

Fig. 37. Cantități maxime de precipitații căzute în 24 de ore la stația Pitești

La nivel lunar, cea mai ridicată cantitate de precipitații înregistrată în 24 de ore la stația meteorologică Pitești a fost în luna iunie de 37,5 mm. În luna iulie de asemenea s-au înregistrat precipitații căzute în 24 de ore apropiate ca medie de luna iunia respectiv 36,7 mm. În lunile de vară datorită temperaturilor medii zilnice ridicate și a gradului ridicat al instabilității atmosferice au loc ploile torențiale sub formă de aversă, respectiv precipitații însemnate cantitativ în decurs de câteva ore.

Cea mai scăzută valoare a cantității maxime de precipitații căzute în 24 de ore la stația meteorologică Pitești a fost înregistrată în luna februarie, respectiv o valoare de 9,7 mm în condițile în care în luna respectivă temperaturile fiind coborâte predomină precipitațiile sub formă de ninsoare.

2.5.7. Stratul de zăpadă

În timpul iernii, când temperatura aerului înregistrează valori coborâte, chiar și sub limita înghețului este favorizată depunerea stratului de zăpadă. Precipitațiile predominante din timpul iernii sub în cea mai mare parte sub formă de ninsoare, iar solul având o temperatură coborâta favorizează cu ușurință depunerea și acumularea stratului de zăpadă.

Fig. 38 Strat de zăpadă la stația meteorologică Pitești (arhivă personală)

2.5.7.1 Numărul mediu de zile anual și lunar cu strat de zăpadă

În sezonul rece precipitațiile sunt predominant sub formă de ninsoare. Acest strat de zăpadă poate fi persistent de grosimi considerabile sau poate fi strat care se topește rapid din cauza temperaturilor aerului ridicate. De asemenea și vântul are o importanță considerabilă în depunerea stratului de zăpadă, atunci când zăpada este viscolită în zonele deschise formându-se troiene de câțiva metri.

Tabel 16. Numărul mediu de zile anual și lunar cu strat de zapadă la stația Pitești

În perioada 1971 – 1980, cel mai mic număr mediu al zilelor cu zăpadă s-a înregistrat în luna octombrie 0,2 zile cu strat de zăpadă, în timp ce numărul mediu cel mai mare al zilelor cu zăpadă s-a înregistrat în luna ianuarie 16 zile. Acest număr mediu este influențat de temperatura aerului și a solului. În medie, la stația meteorologică Pitești, anual se înregistrează o medie de 3,3 zile cu strat de zăpadă.

2.6. Vântul

Vântul este determinat de mișcările curenților de aer din atmosferă prin activitatea sistemelor barice asttel acești curenți de aer deplasându-se pe anumite direcții și cu o viteză diferită. Viteza și direcția vântului se măsoară pe platforma meteorologică cu ajutorul giruetei cu placă grea sau ușoară, care este amplasată pe un catarg metalic situată la o înălțime de 10m față de sol. Pentru a se putea face măsurători exacte ale vitezei și direcției vântului nu trebuie să existe obstacole în preajma giruetei. (Clima României, 2008).

Fig. 39 Girueta de pe platforma stației meteorologice Pitești (arhivă personală)

Astfel, vântul este un fenomen meteorologic vectorial, deosebit de variabil în timp și spațiu, condiționat de contrastul baric orizontal creat în cadrul circulației generale a atmosferei. Deplasarea curenților de aer dintr-un loc în altul este determinată, în principal, de dezvoltarea diferitelor sisteme barice și, în primul rând, de activitatea centrilor barici de acțiune. Vântul se caracterizează prin doi parametri extrem de variabili în timp și spațiu: direcția din care bate vântul și viteza, reprezentând distanța parcursă de particulelede aer în unitatea de timp, exprimată în m/s (Soare, 2008).

2.6.1. Frecvența și viteza medie anuală a vântului pe direcții

Fig. 40. Roza anuală a frecvenței și vitezei vântului la stația Pitești

La stația meteorologică Pitești, direcția din care predomină vântul este în general nord – vest. O oarecare influență o au vânturile din timpul iernii, respectiv crivățul care aduce viscol și timp rece. Frecvența cea mai redusă a vântului este din direcția NE. Din punct de vedere al tăriei vântului, în perioada studiată vitezele vatiază între 0,5m/s și 5m/s cea mai mare intensitate fiind din sector estic. De asemenea și austrul are o tărie semnificativă fiind prezent în timpul furtunilor de vară sau când se schimbă starea vremii. Calmul atmosferic se evidențiază printr-o valoare de 19,91 %.

2.6.2 Frecvența și viteza vântului în lunile caracteristice: (Ianuarie, Aprilie, Iulie, Octombrie)

Fig. 41. Roza anuală a frecvenței și vitezei vântului în luna ianuarie la stația Pitești

În timpul iernii la stația meteorologică Pitești vântul are frecvența dominantă pe direcția nord-vest. De asemenea se observă prezența vântului atât din sector estic cât și vestic. Frecvența vântului pe sectorul nord-estic este aproape inexistentă. Calmul atmosferic are o valoare de 19,9%.

Luna aprilie se remarcă tot prin direcția dominantă nord – vest, cu o frecvență din sud-vest și est. Direcția sud-est este pusă în evidență de această dată prin prezența vânturilor cu o intensitate uneori deloc neglijabilă.

Calmul atmosferic din timpul lunii apriie este considerabil mai redus față de calmul atmosferic din timpul iernii, atingând o valoare de 12%, acest lucru făcându-se vizibil în Fig. 42

Fig. 42 Roza anuală a frecvenței și vitezei vântului în luna aprilie la stația Pitești

În luna iulie, frecvența și viteza vântului la stația meteorologică Pitești este predominantă tot ca și în cazurile anterioare pe sector nord-vestic, cu o influență nesemnificativă din sector estic și vestic. Calmul atmosferic înregistrează o valoare de 11,2%.

Fig. 43. Roza anuală a frecvenței și vitezei vântului în luna iulie la stația Pitești

Luna octombrie, cu viteza și frecvența vântului specifice pentru stația Pitești, pot fi observate în Fig.44, de unde reiese faptul că direcția dominantă a frecvenței vântului un mai este, aproape exclusivă din nord-vest, direcția estică devenind mai importantă în cadrul general al frecvenței vântului în această lună.

Calmul atmosferic revine la o valoare mai ridicată, respectiv 18,7% , mai ridicată decât a lunilor iunie și aprilie, dar puțin mai coborâtă decât a lunii ianuarie.

Fig. 44. Roza anuală a frecvenței și vitezei vântului în luna octombrie la stația Pitești

2.7. Fenomenele meteorologice deosebite

Atunci când în atmosferă este apă din abundență, iar limita de îngheț este depășită atât latitudinal cât și longitudinal face posibil apariția unor fenomene meteorologice ce pot căpăta aspecte periculoase chiar. Aceste fenomene sunt legate de prezența apei în atmosferă, cum ar fi fenomenele hidrometeoroice, fenomenele bazate pe prezența electrometeorilor. În acest capitol sunt evidențiate următoarele fenomene meteorologice deosebite la stația meteorologică Pitești: ceața, bruma și chiciura în perioada 1971-1980. Aceste fenomene sunt tratate ca fiind fenomene meteoerologice de risc deoarece își pun amprenta asupra naturii, afectând vegetația, pomicultura, agricultura dar și în domeniul transporturilor sunt considerate fenomene periculoase deoarece ceața reduce semnificativ vizibilitatea, bruma afectează vegetația, chiciura de asemenea afectează rețelele de distribuție a energiei electrice. (Mărcuși, 2008).

2.7.1 Ceața

Apa, în stare lichidă aflată în vapori în cadrul atmosferei alcătuiește ceața. Ceața compusă din particule fine de apă în stare lichidă, particule de dimensiuni de ordin microscopic care se deplasează în atmosferă, ceea ce face ca vizibilitatea orizontală să ajungă sub 1.000 de metri.

Condițiile de formare a ceții sunt strâns legate de existența concomitentă a umidității de la sol (între 90-100%), un vânt în general calm sau cu viteză de până la 3 m/s și a unei inversiuni termice (creșterea cu înalțimea a temperaturii aerului) la sol. Dacă una din aceste condiții nu e realizată șansele de formare a ceții sunt foarte mici. Din punct de vedere al cauzei formării ceții pot fi distinse cauze termice și cauze dinamice. Astfel, răcirea radiativă produsă în timpul nopții poate fi enumerată ca principală cauză termică, iar advecția termică (deplasarea unei mase de aer cu o anumită temperatură peste o masă de aer cu temperatură diferită), ca principală cauză dinamică, însă pot exista și cauze complexe, având ca și origine mai mulți factori.

Cel mai adesea, ceața apare în primele ore ale dimineții atunci câde umezeala relativă înregistrează valori ridicate acest lucru favorizând apariția ceții. În decursul zilei, mai ales la orele amiezii, când temperatura areului este în creștere, acest lucru făcând să scadă valoarea umezelii relative Poluarea atmosferei reprezintă un factor important în producerea ceții, atunci când aerul este poluat apare fenomenul numit smog.

Tipurile de ceață ce se formează sunt: ceața de advecție,ceața de amestec, ceața de radiație, ceață de evaporație, pâcla, smogul. (Păltineanu, Lungu, Mihăilescu, 2008).

Ceața de advecție: apare atunci când are loc pătrunderea unei mase de aer cald și umed deasupra unei suprafețe subiacente mai reci.

Ceata de amestec: are timp de viata mai scurt, apare in urma amestecului a doua mase de aer foarte umede, dar nesaturate, ce au temperaturi diferite.

Ceața de radiație: se formează în timpul nopților senine și fără vânt, mai des iarna, datorită răcirii aerului din apropierea solului, umiditatea relativă crescând.

Ceața de evaporație: se formează în urma evaporării ce apare la trecerea unei mase de aer rece deasupra unei suprafețe mai calde și umede. Aceasta se formează în strat subțire în apropierea suprafeței deasupra căreia s-a format. Acest tip de ceață se datorează creșterii tensiunii vaporilor de apă.

Fig. 45. Ceață în orașul Pitești (sursa: www.orasul-pitesti.info)

La stația meteorologică Pitești, cele mai multe zile cu ceață au fost înregistrate în perioada rece, în luna februarie, respectiv o valoare de 9,2 zile, în schimb în timpul verii când temperaturile sunt ridicate în luna iulie a foat înregistrată o valoare de 0,1 cea mai redusă valoare medie anuală a zilelor cu ceață. Media anuală a zilelor cu ceață a indicat o valoare de 3,98 zile.

Tabel 17. Numărul mediu de zile anual cu ceață la stația Pitești

2.7.2. Chiciura

Chiciura reprezintă un alt fenomen meteorologic deosebit, fiind “o depunere de gheață pe obiecte, provenită în general din înghețarea picăturilor de apă suprarăcită din ceață sau nor” (Mărcuși, 2008). Acest tip de fenomen se produce mai ales în timpul iernii datorită temperaturilor coborâte ce favorizează depunerea și persistența acesteia.

Tabel 18. Numărul mediu de zile anual cu chiciură la stația meteorologică Pitești

Chiciura este un fenomen meteorologic periculos ce se manifesta prin depunerea stratului de gheață pe conductorii electrici și pe copaci, iar datorită greutății acesteia pot rupe firele electrice, crengile copacilor.

Fig. 46 Chiciură depusă pe crengile copacilor (sursa: www.gabyral.blogspot.com)

Tabelul 18 pune în evidență faptul că, cele mai numeroase zile cu chiciură se înregistrează în luna ianuarie, respectiv 3,2 zile, iar cel mai scăzut număr al zilelor cu chiciură se observă în luna martie, doar 0,2 zile. Chiciura este un fenomen ce se produce cu desăvârșire iarna. Este o formă de precipitații produsă prin condensareaceții pe fulgi de zăpadă, acumulându-se pe ramurile copacilor, pe conductorii liniilor electrice sau pe alte obiecte de pe sol. Ea constituie o masă cristalină albă, cu o structură fină. Apare prin desublimarea vaporilor de apă sau prin înghețarea picăturilor suprarăcite.

2.7.3.Bruma

Bruma este un fenomen hidrometeorologic la nivelul anotimpurilor de tranziție ,ce apare iarna și lipsind vara. Constă în sublimarea vaporilor de apă pe suprafața răcită sub 0°C, a solului și reprezintă unul din factorii meteorologici periculoși pentru culturile legumicole, pomicole, viticole etc., aflate primăvara la începutul și toamna la sfârșitul ciclului lor vegetativ (Ciulache, 1997).

Fig. 47 Bruma depusă pe iarbă sursa: www.gabyral.blogspot.com)

Tabel 18. Numărul mediu de zile anual cu brumă la stația meteorologică Pitești

Numărul maxim de zile cu brumă la stația meteorologică Pitești se înregistrează în luna decembrie, 18,3 zile. Cele mai puține zile în care se produce acest fenomen se întâlnesc la sfârșitul sezonului rece și tranziția spre primăvară când temperaturile aerului cât și solului sunt în continuă creștere, respectiv o valoare de 1,2 zile de brumă în luna aprilie.

2.7.5 Grindina

Grindina este un fenomen ce apare in timpul lunilor de vara, fiind formata in cadrul norilor de tip cumulonimbus, atunci cand picaturile de ploaie trec prin staturi de aer mai reci de zero grade Celsius. Deoarece acest fenomen se manifesta mai ales in timpul verii, grindina reprezinta un cosmar pentru orice agricultor, intrucat poate distruge intregi culturi in numai cateva minute.

CAPITOLUL 3

TOPOCLIMA ORAȘULUI PITEȘTI

Orașul Pitești prezintă o suprafață activă subiacentă cu diferențe mari ale climatului local față de localitățile învecinate. Față de suprafață împânzită cu clădiri, drumuri betonate și alte construcții spațiul din vecinătatea orașului este acoperit în cea mai mare parte cu vegetație dezvoltată pe soluri fertile ce nu modifică semnificastiv climatul. Diferențele din punct de vedere termic dintre orașul Pitești și zonele învecinate dunt destul de mari.

Topoclimatul Municipiului Pitești este determinat de anumite particularități ale suprafeței active urbane, ca rețeaua stradală, înălțimea și densitatea clădirilor, obiectivele industriale, spațiile verzi, compoziția orașului: tablă, țiglă, beton, asfalt, care sunt capabile să diferențieze orașul de regiunea din jurul acestuia. Astfel, printre particularitațile climatice ale Municipiului Pitești se definesc:

Temperatura aerului: mai ridicată în oraș față de zonele exterioare orașului

Umezeala relativă a aerului: mai redusă în oraș datorită absenței vegetației

Viteza vântului: care fluctuează în funcție de densitatea clădirilor, înălțimea lor, dar și

de rețelele stradale care uneori permit conducerea destul de bună a maselor de aer.

Din cauza contrastului termic dintre oraș și regiunea limitrofă, în jurul acestuia se formează briza urbană, care dă naștere unor cantitați mai ridicate de precipitații grație concentrației mari cu aerosoli (Ciulache, 1980).

Fig. 48 O perspectivă de la înălțime asupra centrului orașului Pitești (sursa:www.orasul-pitesti.info)

Ca o consecința a orientării foarte diferite a străzilor municipiului Pitești, curenții de aer din interiorul orașului nu mai corespund curentului general din afara sau de deasupra perimetrului urban. Aceasta poate fi și o explicație pentru descreșterea frecvenței vânturilor din cele opt direcții cardinale și intercardinale. Datorită fenomenului de frecare cu zidurile clădirilor care se produce în momentul pătrunderii vântului în oraș , o parte ridicată a energiei interne a aerului se consumă, ceea ce face ca viteza vântului la sol să slăbeasca.

Datorită perimetrului urban, cu construcții care au o concentrare mai ridicată în unele zone, iar în altele prezintă o dezvoltare mai mică, sau sunt în curs de dezvoltare, lipsa sau prezența spatiilor verzi și platformelor industriale, străzilor asfaltate, procesele de absorbție si emisie a radiațiilor de undă scurtă și lungă se diferențiază categoric de la un loc la altul, generând în intervale de timp calm și senin, se pot enumera o serie de microclimate specifice. Acestea pot fi grupate în trei mari categorii:

* Nucleul central care cuprinde locuințe dese, variate ca înălțime, cu străzi dispuse în toate direcțiile și cu lățimi diferite. În această zonă temperaturile sunt foarte ridicate, circulația aerului este redusă, dirijată după amplasamentul străzilor. Cu toate acestea, datorită temperaturilor mai ridicate, impuritățile sunt antrenate de mișcările termoconvective ale aerului, briza urbană din timpul zilei aducând cu ea aer mai poluat de la platformele industriale din zona periferică a orasului.

* Topoclimatele urbane mediane sunt situate în zonele unde inițial existau o serie de ateliere și platforme industriale. Întâlnim o alternanță între spațiile de locuit, care ocupă suprafețele cele mai extinse și suprafețele uzinale. În partea de nord, nord-est și sud a municipiului Pitești, poluarea este mult mai ridicată, pâcla si ceața sunt mai intense, nebulozitatea mai ridicată, durata de strălucire a Soarelui mai scăzută, iar ploile care au un caracter de aversă sunt mai dese datorită numărului mai ridicat de aerosoli din atmosferă.

* Topoclimatele urbane periferice sunt dominate în general de zonele rezidențiale, formate din cartiere noi și mari, care au înălțimi mai ridicate și artere largi către părțile mediane și centrale. În acest microclimat sunt cuprinse și multe spații verzi. Valorile parametrilor climatici diferă puțin de cei ai zonelor limitrofe, aerul fiind împrospătat continuu prin intermediul vântului care are o intesitate mai ridicată de-a lungul culoarelor de vale și a brizei urbane.

Slaba permeabilitate a suprafeței active constituită din beton , tablă, asfalt, care are o dezvoltare ridicată în cadrul orașului face ca cea mai mare parte a apei să nu se poată infiltra. Pentru evacuarea ei în orașul Pitești s-a construit un sistem de canalizare.

Rețeaua de canalizare menajeră în municipiul Pitești însumează 171,4 km. Din totalul lungimii rețelei de canalizare, 54% este formată din canale stradale de diametre reduse 20, 25, 30 cm, iar restul este formată din tuburi de beton simplu sau beton armat, pentru secțiunile mai mari. Imposibilitatea infiltrării și evacuarea rapidă a apei fac ca suprafața activă a orașului să rămână mult mai uscată în raport cu cea din regiunile înconjurătoare.

Toate aspectele prezentate mai sus ce fac referire la diferențele de temperatură dintre orașul Pitești și împrejurimile acestuia, indică o superioritate termică a orașului. Cea mai importantă dintre cauzele acestei superiorități o constituie pânza de pâclă și ceață, caracteristică orașului, care în timpul nopții datorită particulelor din care este formată absoarbe radiațiile calorice emise de suprafața activa, aceste particule se încălzesc, emițând la rândul lor radiații în toate direcțiile. De aici pot rezultă valori foarte ridicate a radiației atmosferei.

O altă cauză legată de această superioritate temică constă în materialul de construcție al orașului Pitești. În general aceste materiale de construcție au o căldură specifică mică, dar o conductibilitate calorică ridicată, tocmai de aceea în orele de seară orașul rămâne mai cald decât câmpul liber din împrejurimi, care datorită unei conductibilitați calorice mai reduse, se încălzește puternic ziua, doar la suprafață, răcindu-se foarte rapid la lăsarea serii (Ciulache, 1980).

Din analiza orașului cu clima rezultă că influențele pe care orașul le exercită asupra fiecărui element meteorologic creează o topoclimă urbană, clar diferențiată față de cea a regiunilor înconjurătoare. Această topoclimă urbană este în principal creația factorilor care au un caracter constant (materialul de construcție, spațiile verzi,sistemul de canalizare). Față de regiunile din jurul municipiului Pitești, această topoclimă urbană se diferențiază prin valori mai ridicate ale temperaturii, nebulozității, ceții și precipitațiilor și prin valori mai coborâte ale umezelii, duratei de strălucire a Soarelui, frecvenței și vitezei vânturilor.

Fig. 49 Harta topoclimatică a orașului Pitești (realizată de Stănciulescu Eduard)

Date sursă: Harta Topografică 1:25000

Analiza asupra Fig. 49 ilustrează faptul că în orașul Pitești, predomină în zona centrală un topoclimat al zonelor cu clădiri complexe. În acest cadru se găsesc locuințe, clădiri complexe în care se desfășoară activități publice. De asemenea în aceste zone se găsesc rețele stradale pe aliniamentul cărora se găsesc clădiri înalte, acest lucru fiind favorabil deplasării curenților de aer. În general, topoclimatele de bulevard se găsesc pe arterele de circulație largi, care au pe de-o parte și de alta clădiri înalte, exeple sunt arterele rutiere ce traversează orașul de la nord la sud. De asemenea cea mai mare parte a centrului orașului cât și zonele adiacente respectiv cartierele de locuințe sunt predominant construite din beton, cărămidă, materiale de construcție alternative și lemn. Aceste regiuni datorită complexității materialor de construcție, la care se adaugă lipsa spațiilor verzi sau a parcurilor, ajung să fie așa numite regiuni de insule de căldură, deoarece pereții și acoperișurile clădirilor se încălzesc și degajă căldură. Acest lucru se evidențiază mai ales în timpul sezonului cald, începând din luna iunie până înspre august, când după-amiaza se înregistrează și disconfortul termic în oraș.

O influență mare asupra topoclimatului orașului o au spațiile verzi dar și cel mai evident, pădurea Trivale. Măsurătorile întreprinse au arătat că ziua în pădure, temperatura aerului este mai redusă decât în câmp deschis. Aceste diferențe se datorează în primul rând reducerii de către coronamentul pădurii a intensității radiației solare. Ca urmare, ziua suprafața solului din pădure se încălzește mai slab decât cea a câmpului ceea ce determină și încălziri diferențiate cu aerul de deasupra. Diferențele maxime se înregistrează în după-amiezele zilelor senine de vară.

În pădure maximele diurne se produc la suprafața solului cu o oarecare întârziere, deoarece radiația solară directă pătrunde mai ușor printre arbori când are incidența oblică. La latitudini medii, diferențele maxime individuale pot atinge 7-8°C sau chiar mai mult. Aceste diferențe sunt favorizate de situațiile sinoptice anticiclonice cu timp senin și calm, atenuându-se până la dispariție pe timp noros și cu vânt.

Noaptea și iarna diferențele termice sunt mici, adesea chiar de semn contrar. Radiațiile calorice emise de trunchiurile și coronamentul arborilor reduc radiația efectivă astfel că pădurea rămâne ceva mai caldă decât câmpul deschis. De asemenea pe lângă faptul că temperaturile sunt mai scăzute în pădure decât în oraș.

Topoclimatul orașului este complex, cuprinzând atât topoclimatul urban cu zonele unde se înregistrează valori ridicate ale temperaturii aerului, topoclimatul de luncă pe valea râului Argeș cu influențele pe care acesta le exercită asupra climei, topoclimatul zonelor industriale care sunt prezente în zona de nord a orașului, dar și topoclimatul de pădure și parcuri care are un rol esențial în reglarea temperaturii aerului.

CONCLUZII

Lucrarea, “Clima și topoclima orașului Pitești” pune în evidență caracteristicile climatice ale acestei așezări urbane, prin intermediul tuturor parametrilor climatici.

. Așezarea geografică a orașului în zona de câmpie înaltă determină particularități climatice ale zonei. Dintre toate particularitățile suprafeței active ale acestui areal, relieful are cea mai importantă influență, deoarece el generează cele mai importante trăsături climatice. În cadrul județului Argeș, relieful se caracterizează printr-o dispoziție în trepte, ce urcă de la sud, din Câmpia Găvanu-Burdea, la nord, unde crestele masivului Făgăraș ating cele mai mari înălțimi din întregul lanț al Carpaților Romanești. Astfel, regimul de variație solară variază între versanții însoriți și cei umbriți, determinând și diferențieri climatice.

Râul Argeș influențează clima stratului de aer inferior prin proprietățile fizice pe care le prezintă apa, și anume: capacitatea calorică ridicată, conductivitatea calorică scăzută și căldura specifică mare. Rețeaua hidrografică din municipiul Pitești are o influență deosebită în modificarea condițiilor locale de climă, iar văile care au fost create de râuri dirijează scurgerea aerului în sensul orientării lor.

Vegetația, ca rezultat al condițiilor climatice dominante, generează, la rândul ei, particularități climatice și topoclimatice diferite, în funcție de speciile caracteristice, densitatea acestora sau înălțimea arborilor.De asemenea prezența pădurii Trivale, a spațiilor verzi și a parcurilor din oraș au o influență importantă asupra climatului zonal,.

Solul joacă, de asemenea un rol, deși mai neînsemnat, în influențarea climei locale. În perioadele de timp când solul nu este acoperit de vegetație sau în zonele unde aceasta lipsește, prezintă o influență importantă locală în schimbul de energie dintre atmosferă și suprafața terestră. De asemenea acesta are un rol important prin albedoul său, în momentul în care este acoperit cu vegetație.

Parametrii climatici prelucrați oferă perspectiva unei analize asupra climei orașului destul de complexă, analizându-se astfel temperatura, umezeala, norii, durata de strălucire a Soarelui, precipitațiile, vântul și fenomenele climatice deosebite, acestea fiind reprezentate sub formă de grafice și tabele.

În concluzie lucrarea de față evidențiază o analiză complexă asupra reliefului orașului Pitești, a parametriloc climatici și a fenomenelor meteo, dar și evidențierea topoclimatelor din orașul Pitești.

BIBLIOGRAFIE

ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE METEOROLOGIE ( Autor Colectiv ), 2008, Clima României, Editura Academiei, București

BÂZAC, Gh., 1983, Influența reliefului asupra principalelor caracteristici ale climei României, Editura Academiei, București

CIULACHE, S. , 1980, Orașul și clima, Editura Științifică și Enciclopedică, București

CIULACHE, S., IONAC, N., 1995, Meteorologie grafică, Editura Universitară, București

CIULACHE, S., IONAC, N., 1995, Fenomene atmosferice de risc, Editura Universitară, București

CIULACHE, S., IONAC, N., 1998, Climatologie comportamentală, Editura Universitară, București

CIULACHE, S., 2000, Monografia climatică-ghid practic, Editura RAO, București

CIULACHE, S., 2002, Meteorologie și Climatologie, Editura Universitară, București

COCEAN, P., FILIP, S., 2008, Geografia regională a României, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

CUCU, V., 1972, Orașele României, Editura Academiei, București

FĂRCAȘ, I., 1999, Clima urbană, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca

FLOREA, N., MUNTEANU, I, OPRIȘ, N, 1968, Geografia solurilor României, Editura Științifică, București

GHINEA, D., 1996, Enciclopedia Geografică a României, Vol.1, Editura Enciclopedică, București

GIUGIUMAN, I., COTRĂU, M., 1975, Elemente de climatologie urbană cu exemple din România, Editura Academiei, București

IELENICZ, M., 2005, Geografia fizică a României, Editura Credis, București

IONAC, N., CIULACHE, S., 2008, Atlasul Bioclimatic al României, Editura Ars Docendi, București

MIHĂILESCU, Vintilă, 1966, Dealurile și câmpiile României: studiu de geografie a reliefului, Editura Științifică, București

MIHĂILESCU, Vintilă, 1969, Geografia fizică a României, Editura Științifică, București

ONCESCU, N., 1965, Geologia României, Ed. a III-a, Editura Tehnică, București

POPA, Petre, DICU, Paul, 1988, Istoria municipiului Pitești, Editura Academiei, București

POSEA, Gr., IELENICZ, M., POPESCU, N., GRIGORE, M., 1976, Geomorfologie, Editura Didactică și Pedagogică, București

TEODORESCU, Elena, 2002, Bioclimatologie Umană, Editura Academiei Române, București

TIȘCOVSCHI, A.A., DIACONU, D., 2005, Prelucrarea și reprezentarea datelor climatice și hidrologice, Editura Universitară, București

ȚÂȘTEA, D., 1972, Culegere de lucrări de climatologie aplicată, Întreprinderea Poligrafică Tiparul, București

VELCEA, Valeria, 2001, Geografia fizică a României, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu

VLĂSCEANU, Gh., IANOȘ, I., 1998, Orașele României, Editura Odeon, București

www.gabyral.blogspot.com, accesat la 20 mai, ora 15:10

www.orasul-pitesti.info, accesat la 23 mai, ora 16:30

www.primariapitesti.ro, accesat la 18 mai, ora 19:50