Clauze Legale de Revocare a Donatiilor
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE
Secțiunea I
Scurt istoric
Donația este consacrată înca din dreptul roman ca fiind actul prin care o parte numită donator își micșorează patrimoniul în favoarea celeilalte părti,numită donatar,cu scopul de a o îmbogăți.Donația care,la origine,nu avea o forma proprie,îndeplinea o mulțime de funcții. Astfel,ea se putea face între persoane care aparțineau unor familii diferite sau între soți,putea fi utilizată pentru constituirea unei dote sau a unei donațiuni ante nuptias(înainte de casatorie).
Pană în epoca postclasică,simpla convenție de donație nu producea efecte juridice, conform principiului ex nudo pacto actio non nascitur.Mai târziu,în dreptul vechi și clasic, donația nu îmbraca forma unui act special,ci forma proprie altor acte.Pentru a obține efectele donațiunii, romanii recurgeau fie la unele moduri de dobandire a proprietății (mancipatio, traditio), fie la unele moduri de creare sau de stingere a obligațiilor (stipulatio, acceptilatio). Intenția parților era cea care determina faptul că actele de mai sus erau utilizate în scopul realizarii donației. Contractul de donație nu era recunoscut de către clasicii juriști romani ca un contract tipic (contractus), dar se atribuia la contracte, nefiind inclus într-o categorie dintre acestea.
În vechiul drept francez, donațiile nu erau deloc favorizate, din contră, tendințele erau în sensul de a se conserva bunurile în familie, mai ales pentru că, în acea perioadă, rezerva nu îi proteja pe moștenitorii de sânge decât împotriva liberalităților testamentare.
Antipatia epocii față de liberalitățile convenționale este lesne de înțeles din perspectiva încercării de a menține bunurile în cadrul aceleiași familii.
Pentru a se da o și mai mare eficiență principiului irevocabilității, în anul 1731, în Franța a fost introdusă pentru prima dată formalitatea autentificării donațiilor, de către cancelarul D'Agnesseau, prin Ordonanța asupra donațiilor din 1731.
În lumina legislației vechiului Cod Civil, în art. 801 Cod civil se prevedea că „donația este un act de liberalitate prin care donatorul dă invocabil un lucru donatarului care-l primeste.”
În prezent, donația este definită , potrivit art. 985 din Noul Cod Civil: „Donația este contractul prin care, cu intenția de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți, numită donatar.”
Secțiunea a II-a
Precizari prealabile
Având în vedere scopul urmărit de părți la încheierea lor,contractele se clasifică în: contracte cu titlu oneros și contracte cu titlu gratuit.
Contractele cu titlu oneros sunt definite în art. 1172 alin(1) C.civ și sunt caracterizate prin faptul ca fiecare parte urmărește un beneficiu în schimbul obligațiilor pe care și le asumă.
Contractele cu titlu gratuit sunt definite în alin.(2) ale aceluias articol și sunt acele contracte în care una dintre părți urmărește să procure celeilalte părți un avantaj,fără a urmari la schimb o contraprestație.Acestea se clasifică,la rândul lor, în contracte dezinteresate și liberalități.
Contractele dezinteresate sunt acele contracte prin care se urmărește a procura un serviciu celeilalte părți,fără ca partea care face serviciul să iși micșoreze patrimoniul(de exemplu:comodatul,mandatul cu titlu gratuit),iar liberalitățile sunt acele contracte prin care una din părți dispune cu titlu gratuit de bunurile sale,în tot sau în parte,în favoarea unei alte persoane.
Prin urmare,liberalitățile au ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de contractele dezinteresate,prin care nu se micșorează patrimoniul celui care procură altuia un folos,motiv pentru care acestea nu sunt supuse regulilor de formă și de fond prevăzute pentru donații.
Potrivit articolului 984 alin.2 C.civ „nu se pot face liberalități decât prin donație sau prin legat cuprins în testament”.
Donația și legatul sunt definite de Noul Cod civil în cadrul titlului III,denumit „Liberalități”,capitolul I,secțiunea 1 „Dispoziții preliminare” de catre art.985 ,respectiv art.986. Donația este definită ca fiind „contractul prin care,cu intenția de a gratifica,o parte,numită donator,dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți,numită donator”,iar legatul este „dispoziția testamentară prin care testatorul stipulează că,la decesul său,unul sau mai mulți legatari să dobândească întregul său patrimoniu,o fracțiune din acesta sau anumite bunuri determinate”.
Rezultă că,donația este un contract cu titlu gratuit și alături de legat,formează cele două categorii de liberalități reglementate în Noul Cod civil,însă spre deosebire de legat,care este un act juridic unilateral,donația este un contract,adică un act juridic bilateral.
Secțiunea a 3-a
Noțiune și reglementare
Contractul de donație este definit de articolul 985 C.civ ca fiind:”contractul prin care,cu intenția de a gratifica,o parte,numită donator,dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți,numită donator”. În doctrina de specialitate s-a opinat sugestiv că,”cine dăruiește în timpul vieții,precis o să regrete mai tarziu” .
Donația este,deci,un act juridic sui generis,caracterizat astfel prin inegalitatea dintre prestațiile părților. Ceea ce este definitoriu pentru acest contract este caracterul gratuit al acestuia(caracter ce ține de esența contractului),prin donație realizându-se trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent ,cu intenția de a face o donație(animus donandi) si tocmai această intenție este criteriul principal al calificării contractului ca donație.
Astfel,în materia liberalităților,elementul voinței prezintă,mai mult ca oricand,o importanță deosebită,în doctrina franceză s-a spus chiar că donatarul joacă un rol mai puțin important,voința donatorului fiind preponderentă.
Forma de realizare a voinței animus donandi determină și clasificarea donațiilor în: donații directe(realizate cu respectarea formei autentice),donații indirecte(înfaptuite pe calea unui alt act juridic decât donația) sau simulate(deghizate sau”disimulate sub aparența unui act juridic oneros”).
Din cele arătate mai sus,rezultă că ,donația poate fi definită ca fiind acel contract cu titlu gratuit prin care una din parti,numită donator,cu intentia de a gratifica,iși micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său,mărind patrimoniul celeilalte părti,numită donatar,cu același drept,real sau de creanță,cu care și-a micșorat patrimoniul său,fără a urmări să primească la schimb o contraprestație sau vreun avantaj.
Se produce deci, o sărăcire a patrimoniului donatorului și o îmbogățire corespunzătoare a patrimoniului donatarului, dar, spre deosebire de îmbogățirea fără just temei, în cazul donației cauza o constituie voința liberă a donatorului exprimată în forma ceruta de lege (animus donandi) și cu acceptarea donatorului.
Donația este,totodata,o liberalitate inter vivos,deoarece se încheie și își produce efectele,de regulă,în timpul vieții donatorului(spre deosebire de testament,care este tot o liberalitate,însă mortis causa).
În privința reglementării,donațiile sunt consacrate îndeosebi de Codul civil,în cartea a IV-a, Titlul III,intitulat „Liberalitațile”,Capitolul II,”Donația”,art. 1011-1033.Astfel,donațiile au fost reglementate alături de testamente(ca liberalitați inter vivos,respectiv mortis causa), și nu împreună cu celelalte contracte speciale.
Codul Civil nu este singurul act normativ care cuprinde dispoziții incidente în materie. De exemplu,Legea nr.32.1994 a sponsorizării numește „doua contracte noi”,respectiv contractul de sponsorizare și contractul de mecenat. Un alt exemplu este Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,cu modificările ulterioare(Titlul VI „Efectuarea prelevării și transplantului de organe,țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic); Legea nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, Legea nr.246/2005 pentru aprobarea O.G nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații.
Secțiunea a III-a
Caractere juridice
Contractul de donație are anumite caractere juridice prin care se particularizează față de celelalte contracte speciale,ce reies din reglementările legale ale acestuia.
Contractul de donație prezintă următoarele caractere juridice:
1.Donația este un contract unilateral, deoarece dă naștere la obligații numai în sarcina donatorului. Donatarul are numai o îndatorire de recunoștință față de donator, care rezultă din lege și nu din contract,fiind o obligație morală și în principiu,nu atrage sancțiuni juridice,cu excepția ingratitudinii,când donația poate fi revocată.
2.Donația este un contract esențialmente gratuit (o liberalitate). Donatarul transmite un drept din patrimonuiul său fără a primi o contraprestație din partea donatarului.Însă contractul poate fi și cu titlu oneros, în cazul donației cu sarcină, dar numai pentru ceea ce depășește valoarea sarcinii.
Caracterul gratuit al contractului se realizează prin întrunirea cumulativă a doua elemente și anume:un element subiectiv,intenția de a gratifica și un element material,obiectiv, realizat prin însărăcirea donatorului și îmbogațirea corelativă a donatarului. În lispa intenției de a gratifica nu suntem în prezența unui contract de donație deoarece dacă donatarul nu a dispus de bunul său în favoarea donatorului în scopul de a-i face o liberalitate, ci cu scopul de a primi o contrapresație,contracul va fi unul oneros.
3. Caracterul solemn al donației este reglementat de Noul Cod civil “toate donațiunile se fac prin act autentic”. Caracterul solemn al contractului de donație s-a impus ca o necesitate,în scopul de a proteja donatorul și de a accentua importanța acestui contract. Sancțiunea impusă de legiuitor pentru nerespectarea acestei cerințe este nulitate absolută,astfel orice contract de donație care nu este încheiat cu respectarea solemnitații, nefiind încheiat sub forma autentică, este nul absolut.
De la caracterul solemn al contractului fac excepție donațiile indirecte,donațiile deghizate și darurile manuale. În cazul acestora legea nu cere respectarea formei autentice.
4.Donația este, în principiu, un contract translativ de proprietate. Transferul de proprietate de la donator la donatar operează în momentul închierii contractului,respectiv în momentul exprimării consimțământului în formă autentică.Uneori, efectul translativ de proprietate este subsecvent încheierii contractului de donație, de exemplu, în cazul contractelor de donație imobiliare, în zonele supuse regimului de carte funciară, unde dreptul real se strămută, se modifică și se stinge – chiar și între părțile contractante.
Deși donația este un contract translativ de proprietate,nu se exclude posibilitatea ca prin acest contract să se transefere și un alt drept(de exemplu un drept real sau un drept de creanță).
Ca și la vânzare,dreptul de proprietate se transferă din momentul încheierii contractului, însă parțile pot amâna momentul transferului.Totuși,avand în vedere ca darul manual presupune tradițiunea(predarea bunului),momentul predarii nu poate fi amânat,acesta transmițându-se la momentul încheierii contractului.
CAPITOLUL II
CONDIȚII DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE DONAȚIE
Secțiunea I
Capacitatea părților
Așa cum am arătat mai sus,donația este un contract,fiind definită astfel chiar de codul civil ,care în art.985 stabilește că donația este „contractul prin care,cu intenția de a gratifica,o parte,numită donator,dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți,numită donatar”. Menționăm că ,potrivit art.1166 C.Civ contractul reprezintă” acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”. Se observă că, în dreptul modern al contractelor, voința are un rol esențial, fiind fundamentul actului juridic. Voințele individuale sunt cele care dau naștere obligațiilor necesare satisfacerii nevoilor contractanților.
Ca orice contract,donația trebuie să îndeplinească condițiile impuse de lege,cunoscute drept „condiții de validitate”. Condițiile esențiale pentru valabilitatea unui contract sunt: „capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și licit, o cauză licită și morală". Rezultă că,simpla întelegere dintre doua persoane(acordul de voințe) devine(se califică) contract doar dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de lege.
Capacitatea de a contracta este reglmentată de articolul 1180 C.civ.,care stabilește că poate contracta „orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte „ . Se observă deci,că în privința contractelor,privite în mod general,și prin urmare,și a contractului de donație ,capacitatea este regula,iar incapacitatea este excepția.
Tot în privința capacității,Codul Civil,instituie unele reguli speciale,astfel potrivit art. 989 alin.1 C.civ contractul de donație poate fi încheiat și în beneficiul unei terțe persoane,însa în acest caz,beneficiarul nu poate fi lăsat la alegerea unui terț și nici nu poate fi nedeterminat,art. 989 C.civ instituind regula conform căreia dispunătorul este cel care trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalității,iar în cazul în care nu o face, este necesar să arate criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice. Trebuie menționat că, deși donatorul nu poate lasa unui terț dreptul de a-l desemna pe befeficiar,cu toate acestea,”repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de testator poate fi lasată la aprecierea unui terț”(art. 989 alin.3 C.civ).
Poate beneficia de donație și o persoană care nu există la data încheierii contractului,însă numai cu condiția ca donația să fie făcută în favoarea unei persoane capabile,pentru care se instituie sarcina de a transmite beneficiarului obiectul liberalității îndată ce acesta va fi posibil”.Tot astfel,este valabilă și donația făcută unei persoane desemnate de donatar,”cu sarcina în favoarea unei persoane alese fie de gratificat,fie de un terț desemnat,la rândul său,tot de dispunator”(art.989 alin 2 si 4 C.civ).
Articolul 987 alin.2 si alin.3 C.civ instituie unele momente la care este necesară îndeplinirea condiției capacității:
-condiția capacității de a dispune prin liberalități trebuie îndeplinită la data la care dispunatorul își exprimă consimțământul(art.987 alin.2 C.civ);
-condiția capacității de a primi o donație trebuie îndeplinita la data la care donatarul accepta donația.
Legislația noastră conține anumite dispoziții speciale (derogatorii de la regulile generale) cu privire la capacitatea părților contractante, stabilind anumite incapacități speciale de a dispune și de a primi prin intermediul contractului de donație.
Incapacitățile sunt expres și limitativ prevazute de lege și se împart în: incapacități de a dispune prin donații(incapacități active) și incapacități de a primi donații(incapacități pasive).
Incapacitățile mai pot fi clasificate și în :incapacități absolute(o persoană nu poate face și nu poate primii donații) și incapacități relative(când o persoană nu poate dona în favoarea anumitor persoane determinate sau nu poate primii donații de la anumite persoane).
1.1 Incapacități de a dispune prin donații
Asemănător celorlalte acte juridice civile, capacitatea de a contracta este regula, iar incapacitățile sunt excepția fiind de strictă interpretare(exceptiones strictissimae interpretationis sunt).Incapacitățile de a dispune se justifică,de cele mai multe ori, prin aceea că,nefiind un act necesar,donația, ca act de dispoziție, are implicații directe asupra patrimoniului dispunătorului,deposedându-l irevocabil pe donator,fără nicio compensație,și deci,legiuitorul a dorit ca prin institurirea acestor incapacități să ocrotească interesele patrimoniale ale unor categorii de persoane.
Incapacitățile de a dispune prin donație cuprind mai multe categorii de persoane și pot fi catalogate în:
a)Incapacitatea minorilor și a interzișilor judecătorești de a dispune prin donații.
Așa cum am arătat,legea impune ambelor părti,atât donatorului,cât și donatarului, capacitatea de a putea încheia acte de dispoziție,iar așa cum știm,minorii și interzișii judecătorești nu au,în principiu,capacitatea de a încheia acte de dispoziție. Potrivit art.988 alin.1 C.civ., în principiu,”cel lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalități,cu excepția cazurilor prevăzute de lege”. Rezultă o prima categorie de persoane pentru care legiuitorul a instituit excepția incapacității de a face donații și anume minorii și interzișii judecătorești.
Pentru a-i ocroti pe aceștia,codul civil interzice minorilor să doneze,fie personal, fie prin reprezentant legal chiar dacă există încuviintarea autoritătii tutelare.Astfel,art .988 alin.1 C.civ stabileste că minorii nu pot face donații,nici chiar cu încuviințarea parinților sau cu autorizarea instanței de tutela.Mai mult,potrivit art.988 alin.2 „sub sancțiunea nulității relative, nici chiar după dobândirea capacității depline de exercițiu persoana nu poate dispune prin liberalități în folosul celui care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al său, înainte ca acesta să fi primit de la instanța de tutelă descărcare pentru gestiunea sa. Se exceptează situația în care reprezentantul ori, după caz, ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului.”.
De la regulile instituie mai sus,există și anumite exceptii,precum:cazul minorului căsătorit și cazul minorul cu capacitate anticipată de exercițiu.
În privința minorului căsătorit, Noul Cod civil prevede în art. 272 că, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutela în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul , și astfel,prin casătorie,minorul dobândește capacitate deplină de exercițiu,ceea ce îi conferă aptitudinea de a încheia acte de dispoziție, prin urmare acesta îndeplinește condițiile capacității în materie de donație.
Rezultă că minorul în vârstă de 16 ani care a dobândit în temeiul legii capacitate deplină de exercițiu, poate face donații,întocmai ca o personă majoră,constituind o excepție de la regula conform căreia minorii nu pot dispune prin donații.
Așa cum am arătat,o altă excepție este aceea a minorului cu capacitate anticipată de exercițiu. În legătură cu aceasta, art 40. C.civ stabilește că minorului care a îndeplinit vârsta de 16 ani, pentru motive temeinice,i se poate recunoaște capacitatea deplină de exercițiu. Aceasta recunoaștere se poate face de către instanța de tutela,iar pentru aceasta vor fi ascultați și părinții sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, și avizul consiliului de familie. Prin recunoasterea capacității depline de exercițiu,minorul dobândește exercițiul total al drepturilor sale,întocmai ca o persoană majoră.Așadar, se poate spune că scopul emancipării minorului constă în eliberarea acestuia de a primi acordul părinților, adoptatorilor sau curatorului pentru încheierea actelor juridice.
Minorul emancipat dobândește și exercită în volum deplin toate drepturile pe care le are o persoană cu capacitate de exercițiu deplină și își asumă personal obligații civile și le execută, avand inclusiv,capacitatea de a dispune de bunurile lui,în orice mod,inclusiv prin donații.
În concluzie,minorii,în pricipiu,nu pot dispune de bunurile lor prin donație,legiuitorul instituind regula capacității de a încheia acte de dispoziție pentru ambele părți,atât pentru donator,cât și pentru donatar,însă de la acestă regulă există și două excepții:minorul care se căsătorește și minorul care dobândește capacitate anticipată de exercitiu. În ambele cazuri,minorii dobândesc capacitate deplină de exercițiu și deci,aptitudinea de a încheia acte de dispoziție.
Persoanele puse sub interdicție judecătorească nu au capacitate de exercițiu și nu pot încheia valabil contracte de donație.
Potrivit art. 105 C.civ: sunt „supuși unor măsuri speciale de ocrotire minorii și cei care, deși capabili, din cauza bătrâneții, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să își administreze bunurile și nici să își apere interesele în condiții corespunzătoare.”,iar potrivit art.106 alin.2 C.civ :” ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicție judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condițiile prevăzute de prezentul cod.”.
Interzistul este prezumat în mod absolut ca lipsit de discernământ în tot timpul interdicției, prezumție ce nu poate fi răsturnată prin probă contrară,efectul interdicției va fi,deci,de a generaliza o incapacitate a interzisului și în intervalele izolate în care acesta va fi lucid. Prin urmare,pentru o eventuală anulare a contractului,nu trebuie să se dovedească decât statutul de interzis al donatorului.
Observăm că interdicția judecătorească este o măsură de ocrotire, de drept civil, care poate fi dispusă numai de către instanța de judecată (așa cum arată și denumirea), dacă și numai dacă interesul persoanei fizice o impune și așa cum o definea profesorul Gh. Beleiu, interdicția judecătorească este măsura ce se ia față de “persoana fizică lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale datorită alienației sau debilității mintale, constând în lipsirea de capacitate de exercițiu și instituirea tutelei.”
Cât privește donațiile făcute de o persoană înainte de punerea sub interdicție, valabilitatea lor depinde de existența sau inexistența discernământului în momentul încheierii contractului, căci hotărârea judecătorească de punere sub interdicție nu produce efecte retroactive. Dacă persoana care,fară a fi pusă sub interdicție,este vremelnic lipsită de discernământ din cauza unor afecțiuni psihice sau alți factori(beție cronică,consum de stupefiante),trebuie să se facă dovada lipsei discernământului la momentul perfectării contractului. Fiind vorba de dovedirea unui fapt material,orice mijloc de probă este admisibil și instanța va aprecia în mod suveran dacă donatorul și-a exprimat în mod conștient voința la încheierea actului.
Legiuitorul sancționează cu nulitate relativă, contractele de donație încheiate de persoanele lipsite de capacitate deplină de exercițiu(minorii și interzișii judecătorești). Este vorba de o nulitate de fond,expresă,judecătorul fiind obligat să pronunțe nulitatea,care va putea fi invocată,în intervalul de timp prescris de lege,de către cel ocrotit prin dispoziția legală incălcată sau de către succesorii săi în drepturi.
Ca excepție la toate cele arătate mai sus,în condițiile art. 41 alin 3 și art. 43 alin.3 C.civ., minorii și interzișii judecătorești(fară excepție) pot încheia singuri donații,”de mică valoare,cu caracter curent și care se execută la momentul încheierii lor” .
2. Art. 12,alin.2 C.civ prevede că: „ nimeni nu poate dispune cu titlu gratuit, dacă este insolvabil”.Rezultă,deci,o a doua categorie de persoane care nu pot dispune prin donații,și anume,insolvabilii.
În acest sens,Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenție ,art 80. alin(1) lit a) prevede că : „administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin(…)acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar”.
3. Formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, pășunilor și fânețelor, obștile de moșneni în devălmășie, obștile răzeșești nedivizate, composesoratele, obștile de cumpărare, pădurile grănicerești, pădurile urbariale, comunele politice, cooperativele, alte comunități și formele asociative cu diferite denumiri cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor în temeiul Legii nr.1/2000 nu pot înstrăina aceste terenuri, în nici un mod, în întregime sau în parte, nici prin acte cu titlu oneros, nici prin donații (art.28 alin.7 din Legea nr. 1/2000).
1.2 Incapacități de a primi prin donație.
Având în vedere că principalul efect al contractului de donație îl constituie transmiterea dreptului care formează obiectul liberalității,este evident că donatarul trebuie să aibă personalitate juridică și să nu fie lovit de incapacitatea de a primi. Având în vedere că incapacitățile sunt de strictă aplicare și interpretare,este imperios necesar ca aceasta să fie o persoana precis determinată.
Sunt incapabile de a primii donații următoarele categorii de persoane:
1)Persoanele fizice neconcepute .
Acestea pot fi gratificate numai indirect, de exemplu, prin liberalități cu sarcini, făcute unor terțe persoane capabile. Iar organizațiile (entitățile) care n-au dobândit personalitatea juridică vor putea primi donații în cursul constituirii de la data actului de înființare (art. 208 C.civ.).
Copilul conceput (infans conceptus) poate fi gratificat,în legătură cu aceasta art.36 C.civ prevede că: „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște viu. Dispozițiile art. 412 referitoare la timpul legal al concepțiunii sunt aplicabile.” Se observă că legiuitorul recunoaște drepturi pentru copilul nenăscut,dar conceput,cu condiția ca acesta să se nască viu(nu si viabil),prin urmare nu are relevanță cât timp supraviețuiește copilul după nastere sau dacă s-a născut sau nu sănatos,fii suficient și necesar ca acesta să se nască viu. Legea stabilește și o anumită prezumție în legatură cu momentul concepție,astfel acesta este prezumat a fi între a treia sută și a o sută optzecea zi dinaintea nașterii copilului,insă acestă prezumție poate fi rasturnată prin mijloace de probă științifice.
2. Organizațiile care n-au dobândit personalitatea juridică.Acestea vor putea primi donații în cursul constituirii de la data actului de înființare,articolul 208 C.civ prevede:” Prin excepție de la prevederile art. 205 alin. (3) și dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi liberalități în condițiile dreptului comun, de la data actului de înființare sau, în cazul fundațiilor testamentare, din momentul deschiderii moștenirii testatorului, chiar și în cazul în care liberalitățile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod legal.”
În legatură cu capacitatea persoanelor juridice se impune să facem anumite precizari în legatură cu acceptarea acestora,astfel:
– donațiile oferite regiilor autonome sau societăților comerciale cu capital majoritar de stat se acceptă de conducătorii acestora însă, dacă sunt de interes național, cu autorizația prealabilă a organului tutelar, iar dacă sunt de interes local, cu autorizația consiliului județean sau al municipiului București, după caz;
– donațiile oferite unităților administrativ-teritoriale se acceptă, după caz, de consiliul județean sau al municipiului București. „Donațiile și legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau, după caz, a consiliului județean, cu votul majorității consilierilor locali sau județeni, după caz, în funcție” .
– donațiile oferite ministerelor, altor organe sau instituții centrale care depind direct de Guvern, precum și unităților bugetare care fac parte din sistemul acestora se acceptă de ministrul sau conducătorul organului ori instituției centrale de stat;
– dreptul de proprietate publică se dobândește prin acceptarea liberalității de Guvern, de consiliul județean sau de consiliul local, după caz;
-potrivit art. 2-4 din Decretul nr.478/1954, bunurile grevate cu sarcini sau pentru care există restanțe de impozite sau taxe pot fi acceptate numai cu avizul Ministerului Finanțelor.
Dacă obiectul donației este un teren agricol se cere și avizul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale , iar dacă este un imobil situat într-o localitate, este necesar avizul Ministerului Administrației și Internelor.
Pentru achiziționarea, prin cumpărare, schimb sau donație, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Națională a Pădurilor, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului.
Cât privește persoanele juridice care nu sunt de stat, acceptarea donațiilor (inclusiv a darurilor manuale) se face prin organele abilitate să încheie acte juridice în numele și pe seama persoanei juridice, respectiv prin persoanele împuternicite în acest scop. În cursul constituirii, liberalitățile făcute în scopul formării patrimoniului necesar se acceptă de persoanele împuternicite (prin actul constitutiv) să îndeplinească procedura de dobândire a personalității juridice.
Aceste reguli de drept comun de acceptare a liberalităților sunt aplicabile atât în cazul persoanelor juridice care urmăresc un scop patrimonial, cât și în cazul asociațiilor sau fundațiilor fără scop patrimonial.
3. Minorii și interzișii au dreptul de a primi donații, dar nu au exercițiul acestui drept.
Potrivit art. 1.013 C.civ., oferta de donație făcută unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu se acceptă de către reprezentantul legal, iar oferta de donație făcută unei persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă poate fi acceptată de către aceasta, cu încuviințarea ocrotitorului legal.
4. Cetățenii străini (persoanele juridice străine) și apatrizii pot primi liberalități având ca obiect dreptul de proprietate asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică (art.44 alin. 2 din Constituție) .
5 . Potrivit art. 990 C.civ. „(1) Sunt anulabile liberalitățile făcute medicilor, farmaciștilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului. (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1): a) liberalitățile făcute soțului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiați; b) liberalitățile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data liberalității, dispunătorul nu are soț și nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiați. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și în privința preoților sau a altor persoane care acordau asistență religioasă în timpul bolii care este cauză a decesului. (4) Dacă dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare curge de la data la care moștenitorii au luat cunoștință de existența liberalității. (5) În cazul în care dispunătorul s-a restabilit, legatul devine valabil, iar acțiunea în anularea donației poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data la care dispunătorul s-a restabilit”.
Legiuitorul a insituit incapacitatea de a dona medicilor pornind de la prezumtia de captație și sugestie a bolnavului și, implicit, prezumția de viciere a consimțământului acestuia prin dol, pentru a-l determina să facă liberalități excesive.
Important este că în acest caz,calitatea de medic,de farmacit sau de preot ,nu constituie prin ea însasi o incapacitate,ci asistența cu caracter repetat sau de continuitate, acordată bolnavului în această calitate, atrage incapacitatea. Prin urmare, bolnavul poate gratifica, de exemplu, un prieten medic, dacă nu l-a tratat în cursul ultimei boli.
În ceea ce îi privește pe farmaciști , legea are în vedere pe aceia care au tratat un bolnav de boala de care acesta a murit, și nu acele persoane care se mărginesc a elibera medicamentele prescrise de medic.
Prin sintagma „altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului” legiuitorul a avut în vedere atât persoanele care practică ilegal medicina , cât și persoanele care, deși nu aveau calitatea de medic curant al bolnavului, prin calitatea avută și prin gradul de implicare în tratarea bolnavului au exercitat o influență suficient de mare asupra acestuia încât se presupune că voința a fost viciată.
Pentru a opera incapacitatea se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) liberalitatea trebuie făcută în cursul bolii de care dispunătorul a murit.Liberalitatea va fi valabilă dacă a fost făcută uneia din persoanele precizate în perioada când donatorul era sănătos sau chiar în cursul unei boli de care acesta s-a vindecat.
b) decesul donatorului să fi fost cauzat de boala pentru care a fost tratat au asistat, în caz contrar, donația fiind valabilă;
c) donatarul trebuie să fi tratat sau asistat pe donator în ultima boală a acestuia;
d) tratamentul sau asistența bolnavului donator să fi avut un caracter repetat sau continuu
Ca exceptie,donatiile sunt valabile,dacă sunt facute :
-sotului,rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiați;
-altor rude până la gradul al patrulea grad inclusiv,dacă,la încheierea contractului,donatorul nu are soț și nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiați(art.990 alin.2 C.civ).
Aceste excepții au fost instituite de legiuitor deoarece în acest caz se presupune că liberalitatea a fost făcută în considerarea calității de rudă ori de soț a beneficiarului, iar nu în considerarea calității de medic, farmacist sau preot, chiar dacă ruda ori soțul are și o astfel de calitate.
În cazul în care ,dispunătorul nu decedează,ci se restabilește are posibilitatea să ceară anularea în termen de 3 ani de la data la care s-a restabilit. Data restabilirii poate fi stabilită cu orice mijloc de probă, fiind vorba de o situație de fapt. Dacă donatorul restabilit nu cere anularea donației în termenul de 3 ani, înseamnă că a înțeles să confirme acest act anulabil.
1.3 Sancțiunea incapacităților speciale de a face și de a primi donații.
Nerespectarea incapacităților – atât de a face, cât și de a primi donații – se sancționează cu nulitate,absolută sau relativă,în funcție de natura interesului protejat prin norma incapacității.Astfel,atunci când se protejează un interes privat sancțiunea este nulitatea relativă a contractului, nulitatea putând fi invocată de cel ocrotit (prin ocrotitorul legal, dacă este cazul) sau de succesorii săi în drepturi. Din contră,atunci cand se urmărește protejarea unui interes public,sancțiunea este nulitate relativă. Astfel, sunt nule absolut donațiile făcute persoanelor juridice, dacă n-au fost acceptate în condițiile prevăzute de lege .
Donația va fi nulă, respectiv anulabilă, chiar dacă părțile – pentru a ocoli dispozițiile privind incapacitățile speciale – au recurs la deghizare sau la interpunere de persoane, căci actul care sincer încheiat ar fi nul, rămâne nul și dacă a fost simulat.
Secțiunea a II-a
Consimțământul
Donația este,în primul rând, un contract, având la bază acordul de voințe între părți(între donatar și donator),dar donația face parte din categoria liberalităților și deci, acordul părților trebuie să exprime voința animus donandi a donatorului și acceptarea acesteia de catre donatar.Prin urmare,pentru ca donația să fie valabil încheiată este necesar ca dispunătorul să aibă discernământ, iar voința sa (consimțământul) să nu fie alterată de vreun viciu de consimțământ: eroare, dol sau violență.
În materia donației,se impune analizat cu precădere consimțământul donatorului,pentru ca lui îi aparține inițiativa liberalității și se impune a fi protejat.
În absența unor dispoziții exprese în Codul Civil consimțământul în materie de donații va fi analizat prin analogie la principiile generale de drept comun.Potrivit dreptului comun, consimțământul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:să provină de la o persoană cu discernământ,să fie exteriorizat,să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice,să nu fie afectat de vreun viciu de consimtamant.
În materie de liberalități vicierea consimțământului se face de regulă, prin dol, manifestat sub forma captației sau sugestiei.. Atât eroarea ,cât și violența, inclusiv morală, aplicabile în materie, se întâlnesc rar în practică. În schimb, dolul înfățișat în această materie sub forma sugestiei și captației se întâlnește relativ frecvent în practică.
Dolul se înfățișează în materia liberalităților sub forma captației și sugestiei, constând în utilizarea de manopere viclene și frauduloase, pentru introducerea în eroare a dispunătorului, câștigându-i încrederea și înselându-l ,pentru a-l determina să dispună în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativă.
Sugestia constă în folosirea unor mijloace nepermise în scopul de a sădi în mintea dispunatorului ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativă.
Captația înseamnă folosirea de manopere dolosive în scopul de a înșela buna credință a donatorulu pentru a-l determina să facă o liberalitate, fără de care nu ar fi făcut-o.
Nu orice sugestie sau orice staruintă a unui pesoane catre donator atrage existența dolului,dacă acestea sunt făcute cu bună-credință și în mod onest.
Sugestia și captația nu se prezumă niciodata,astfel că,fiind chestiuni de fapt,vor putea fi dovedite cu orice mijloc de probă.
Secțiunea a III-a
Obiectul donației
Potrivit dreptului comun, obiectul obligației (adică prestația la care se angajează debitorul) trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil și licit. De asemenea, numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestații contractuale.Prin urmare, pot forma obiectul donației bunurile mobile și imobile care deopotrivă, trebuie să îndeplinească (potrivit dreptului comun) o serie de condiții precum: să fie în circuitul civil, să fie determinate sau determinabile, posibile, licite și să existe sau să poată exista în viitor.
Sancțiunea aplicabilă în cazul viciilor de consimțământ este – ca și în cazul incapacității legale – nulitatea relativă, potrivit dreptului comun.
În practică,s-a pus problema stabilirii naturii obiectului contractului,atunci când contractul de donație este însoțit, precedat sau urmat de încheierea unui alt contract.
S-a pus astfel problema: Care este obiectul contractului de donație în cazul finanțării cumpărării sau construirii unei case?Respectiv,obiectul contractului este suma de bani sau casa? Deoarece, donatorul, nefiind proprietar, nu putea dona imobilul, iar afectațiunea sumei de bani donată pentru cumpărare nu este un caz de subrogație reală s-a stabilit că atunci când s-a prestat o suma de bani în vederea achiziționării unui imobil, obiectul donației este suma de bani.
Drept consecință,in cazul prezentat mai sus ,nulitatea contractului de donație sau reducțiunea, raportul ori revocarea donației nu va afecta dreptul de proprietate al dobânditorului.
Secțiunea a IV-a
Cauza donației
Cauza sau scopul actului juridic civil este acel element al actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Consimțământul și cauza formează împreună voința juridică. Astfel, cauza reprezintă un element distinct față de consimțământ și de obiectul actului juridic. Cauza actului juridic este un element independent și față de izvorul raportului juridic civil concret, deoarece partea nu se poate confunda cu întregul.
Pentru a fi valabilă, cauza actului juridic civil trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:să existe,să fie reală,fie licită și morală.
Donația,fiind un contract,trebuie să aibă o cauza care să corespundă cerințelor generale în materie,deci ,scopul pentru care donatorul transferă, cu titlul gratuit, proprietatea sau un alt drept patrimonial altei persoane trebuie să fie real, licit și moral. În caz contrar, donația nu poate fi valabil încheiată.
Cauza donației cuprinde două elemente: intenția de a gratifica și motivul determinant.
Intenția de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanță, cu titlu gratuit. Voința de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil și comun tuturor contractelor de donație.
Motivul determinant este scopul practic urmărit de donator, element subiectiv, variabil și concret în fiecare contract de donație.
Donația care are o cauză (scop) ce contravine legii sau bunelor moravuri ori ordinii publice este nulă absolut. Dovada cauzei ilicite incubă celui care o pretinde și fiind o chestiune de fapt, poate fi făcută prin orice mijloace de probă.
Secțiunea a V-a
Condiții de formă ale donației
Conform art. 1.011 alin. 1 C.civ. „Donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute”.Prin urmare,pentru producerea efectelor contractului de donație,este necesară îndeplinirea formei ad validitatem ,iar dovada existenței unei donații nu poate fi făcută cu martori, chiar dacă ar exista un început de dovadă scrisă .
Fiind un contract solemn,forma autentică a donației reprezintă un element constitutiv al operatiei juridice,înscrisul autentic fiind cerut ca element esențial de valabilitate a contractului(ad validitatem), și nu ca un mijloc de probă(ad probationem). Solemnitatea nu constituie numai un simplu caracter al contractului,ea fiind ridicată la rang de principiu.Precizăm că și sarcinile sau condițiile donației trebuie sa fie prevazute în formă solemnă.
Solemnitatea contractului de donație a fost instituită atât pentru protejarea consimțătmântului donatorului și a familiei acestuia dar și a protejării donatarului.În acest sens,legiuitorul a urmărit atât ca voința donatorului să fie chibzuită și să fie expresie a unei intenții deliberate și perseverente,cât și a protecției donatarului,prin obligarea notarului de a-și informa clientii cu privire la efectele angajamentului lor(de pildă,în cazul donației cu sarcină).
În cazul în care contractul de donație se încheie între absenți, prin ofertă și acceptare separate , atât oferta de a dărui, cât și acceptarea trebuie să fie făcute în formă autentică , altfel nu vor produce efecte juridice, fiind nule absolut cu toate consecințele și regulile arătate mai sus.
Acceptarea donației trebuie făcută personal de donatar și notificată donatorului, în limitele termenului stabilit de acesta , iar dacă nu s-a fixat un termen, înainte de revocarea ofertei în timpul vieții lui și înainte de a deveni incapabil. Notificarea acceptării, neavând caracter personal, poate fi făcută și de către alte persoane (de exemplu moștenitorii donatarului). De menționat, că acceptarea donației trebuie să aibă loc în timpul vieții donatorului, în caz contrar oferta fiind caducă.
Dacă destinatarul ofertei încetează din viață înainte de acceptare, nici moștenitorii săi si nici creditorii sai,nu pot acceptat donatia, acestia din urma nu ar putea ataca refuzul acceptării donației pe calea acțiunii pauliene, pentru că destinatarul ofertei nu-și micșorează patrimoniul, ci pierde numai ocazia de a și-l mări.
Dacă donația are ca obiect bunuri mobile, corporale sau incorporale, se mai cere ca obiectele mobile donate să fie enumerate și evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute a donației (art. 1.011 alin. 3 C.civ.).Acest inscris se numește stat estimativ și poate fi cuprins în contractul de donație sau întocmit print-un înscris separat,pentru acesta legea necerând formă autentică, însă înscrisul trebuie să fie semnat de ambele părți.
Această formalitate este necesară pentru asigurarea respectării principiului irevocabilității donațiilor și pentru aplicarea, dacă va fi cazul, a normelor privitoare la reducțiunea sau raportul donației care a avut ca obiect bunuri mobile.
Nerespectarea acestei forme se sancționează cu nulitatea absolută a contractului.
Potrivit dispozițiilor art. 1011 alin. 2 N.C.C. donațiile indirecte, deghizate și darurile manuale sunt expres exceptate de la condiția formei autentice. Este cunoscut faptul că donațiile indirecte sunt acte juridice încheiate cu intenția de a gratifica, dar diferite de contractul de donație. Ceea ce se impune a preciza este faptul că dacă donațiile indirecte nu sunt supuse regulilor de formă cerute pentru validitatea donației, acestea sunt supuse însă regulilor de fond specifice acestei liberalități și anume capacitate, irevocabilitate, raport, reducțiune, revocare.
CAPITOLUL III
PRINCIPIUL IREVOCABILITAȚII DONAȚIEI
Secțiunea I
Istoric,noțiune,rațiune
Principiul irevocabilității donației este reglementat în art.1015 C.civ,iar alin.1 al aceluiaș articol prevede că: „ donația nu este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voința sa.”
Acest principiu decurge firesc din conținutul forței obligatorii a contractelor(pacta sunt servanda),reglementată în articolul 1270 C.civ(„contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”). Așadar,putem spune că donația,fiind un contract civil,este irevocabilă,în primul rand,în temeiul dreptului comun,pentru că odata încheiată nu poate fi revocată,însă,irevocabilitatea în materia donațiilor este mult mai riguroasă decât în materia contractelor cu titlu oneros,această caracteristică fiind de natuta contractului,esențială în chiar formarea contractului.
Irevocabilitatea specială a donației exclude orice mijloc care ar permite donatorului să își rezerve ,printr-o clauză accesorie,posibilitatea de a revoca donația,dispunătorul neputând sub nicio formă să își asigure dreptul de a reveni în vreun mod asupra liberalității pe care a consimțit-o,irevocabilitatea specifică a donației fiind exprimată prin adagiul”donner et retenir ne vaut”.
În concluzie,irevocabilitatea donațiilor are un caracter special,având o forță mai mare decât irevocabilitatea oricărui alt contract,fiind de esența contractului și reprezentând chiar o condiție pentru ca acesta să se încheie valabil,irevocabilitatea donației este numită irevocabilitate de gradul II.
Raționamentul juridic al instituirii principiului irevocabilității donațiilor este fundamentat pe interesul donatorului și al familie sale,irevocabilitatea având drept scop limitarea facultății de a dispune cu titlu gratuit,însă legiuitorul a permis donațiile,deoarece nu putea să îl împiedice pe proprietar să dispună de bunul său,însă această irevocabilitate are menirea de a face exercițiul acestui drept cât mai greu și de a atrage atenția asupra importanței deosebite a acestui contract. În același timp,legiuitorul a urmărit ocrotirea și garantarea dreptului de proprietate dobândit de donatar,deoarece,acesta este asigurat că donatarul nu va putea dispune revocarea donației,dar și ocrotirea terților care intră în raporturi juridice cu donatarul proprietar.
Secțiunea a II-a
Clauze incompatibile cu principiul irevocabilitații donației
Așa cum am arătat,irevocabilitatea donațiilor este una specială,fiind de natura contractului și reprezentând o condiție esențială în formarea contractului. Pentru a apăra această irevocabilitate specială a contracului de donație legiuitorul a considerat necesar instituirea unor clauze de natura a atrage nulitatea contractului de donație,apărând astfel exercițiul drepturilor transmise donatarului.
Clauzele incompatibile cu principiul irevocabilitații donației sunt reglementate de art. 1015 C.civ și sunt clasificate în :
a)condiții potestative.
Condițiile sunt de doua feluri:condiții potestative simple și condiții pur potestative.
Condițiile potestative simple depind de voința uneia dintre părți,cât și de un fapt exterior sau atât de voința unei parți cât și de voința unei terțe persoane.Condiția pur potestativă constă într-un eveniment viitor,a cărui realizare depinde excusiv de voința uneia dintre părți,de exemplu: „iți vând mașina mea,daca vreau”.
Principiul irevocabilității donației sancționează cu nulitatea absolută introducerea în contractul de donație atât a condițiilor pur potestative cât și a condițiilor potestative simple.
Se pune întrebarea care este situația altor categorii de condiții,adică dacă numai condițiile pur potestative și condițiile potestative simple atrag nulitatea contractului de donație sau dacă și condițiile mixte sau cauzale au același regim.
Răspunsul îl gasim în faptul că această interdicție,fiind o excepție,este de strică interpretare,rezultă per a contrario că donațiile făcute sub condiție mixtă sau cauzală ,nefiind expres interzise de lege sunt valabile și prin urmare,nu atrag nulitatea contractului.
În legatura cu aceasta,Curtea de Apel Suceava a decis că donația făcută soților sub condiția divorțului este valabilă,aceasta a apreciat că divorțul este un element aleatoriu, nedepinzând de voința donatarului,ci a întamplării. În acest caz s-a decis că,divorțul atrage nulitatea donației cu efect retroactiv,deoarece contractul este afecat de o condiție cauzală, perfect valabilă într-un contract de donație,iar nu de una potestativă.
b)Plata datoriilor nedatorate
O a doua categorie de clauze incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor o reprezintă situația în care donatorul se obligă să achite,după primirea donației,orice datorii ar contracta în viitor donatarul,indiferent de suma datorată,valoarea acestora nefiind determinată în contract.
În privința datoriilor viitoare,trebuie să distingem între datoriile determinate prin contract sau cele nedeterminate. Art.1015 alin(2),lit.b) prevede că interdicția se aplică „dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donație”. Rezultă că,dacă valoarea donației este determinată prin contract,deci obligația donatarului constă în plata unei datorii viitoare determinate,contractul de donație este valabil,deoarece donatarul cunoaște întinderea acesteia,neavând un caracter nesigur,deoarece donatarul nu o mai poate modifica.
Dacă,în schimb,valoarea datoriei viitoare este nedeterminată,donația este nulă absolut, deoarece se consideră că aceasta ar putea fi o modalitate ascunsă de revocare a donației, datoriile pe care donatorul putând să le însumeze egalând,sau chiar depășind contravaloarea donației.
După cum se observă,această interdicție a fost instituită pentru protecția donatarului, excluzând posibilitatea unei revocări ascunse,mascate,a donațiilor și eliminând o posibilă stare de incertitudine cu privire la dreptul transmis.
În ce privește dreptul comparat,este de menționat că, spre deosebire de legislația românească,unde,pentru a fi valabile,datoriilor trebuie să fie determinate numai prin actul de donație, în Codul civil francez,datoriile trebuie să fie arătate în actul de donație sau într-un act anexat.
În privința datoriilor prezente ale donatarului,este de necontestat că inserearea în contractul de donație a unei clauze care să prevadă pentru donatar obligația de plată a acestora nu afectează validitatea donației. În acest caz,donația capătă caracterul unei donații cu sarcină,iar donatarul dobândește în mod definitiv bunul,nefiind în puterea donatorului să îl revoce.
c) Dreptul de denunțare unilaterala a donatarului
Art.1015 alin(2),lit.c) C.civ interzice inserarea în contractul de donație a unei clauze care permite donatarului să denunțe unilateral contractul.
În dreptul nostru civil este consacrată regula simetriei în contracte,ceea ce însemnă că orice contract,poate fi desfăcut sau revocat,în principiu,numai în acelasi fel în care a fost încheiat, adică mutuus dissensus.De la această regulă există și anumite excepții,adică anumite contracte care pot fi revocate unilateral. Dreptul de a denunța unilateral contractul reprezintă o clauză neuzuală potrivit art. 1203 C.civ, ceea ce înseamnă că respectiva clauză nu va produce efecte decât în măsura în care această clauză este acceptată în mod expres, în scris, de către cealaltă parte contractantă.Dacă clauza de denunțare unilaterală a contractului nu a fost acceptată în mod expres de către cealaltă parte contractantă, clauza respectivă nu va produce efecte.
Deși clauza denunțarii unilaterale a unui contract este,în principiu,permisă,o astfel de clauză este incompatibilă cu principiul irevocabilității donațiilor.
d)Dreptul de a dispune de bunul donat.
Conform art. 1.015 alin. 2 lit. d C.civ. „este lovită de nulitate absolută donația care permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de acel bun. Dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte din bunurile donate, nulitatea operează numai în privința acestei părți”.
Legiuitorul a instituit această interdicție deoarece reprezintă o clauză rezolutorie pur potestativă,care,așa cum am văzut,atrage nulitatea absolută a contractului de donație.
În literatura juridică s-a sustinut că pentru a fi în prența acestei clauze incombatibile cu principiul irevocabilității donațiilor,este necesar ca donatorul să își rezerve un veritabil drept de a dispune de bunul donat,rezerva dreptului de administrare a bunului nefiind interzisă.
În cazul instituirii în contractul de donație a unei asemenea clauze sancțiunea este nulitate absolută ,dacă donatorul își rezervă dreptul de a dispune de întreaga donație. În schimb,în cazul în care dreptul de a dispune vizează doar un bun din cele donate,sancțiunea va viza numai bunul asupra căruia donatarul și-a atribuit dreptul de a dispune,prin urmare,într-o asemenea situație,ne aflăm în prezența unei nuliăți parțiale a contractlui de donație.
Secțiunea a II-a
Clauze compatibile cu principiul irevocabilității donațiilor.
Întrucât enumerarea clauzelor incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor nu este limitativă,pentru a delimita mai bine câmpul de aplicație al principiului irevocabilității, se impun unele precizari cu privire la clauzele care sunt permise,care,deși ar părea că aduc atingere caracteristicilor contractului de donație,în realitate nu au acest efect, ci, dimpotrivă, servesc unor interese reale și legitime al doantarului.
Sunt compatibile cu principiul irevocabilității donațiilor:
a)Clauzele prin care contractul de donație este afectat de un termen.
Termenul (dies), ca modalitate a actului juridic civil, este acel eveniment viitor și sigur ca realizare, până la care este amânată începerea sau, după caz, stingerea exercițiului drepturilor subiective civile și a executării obligațiilor civile corelative.
Deoarece transmisiunea irevocabilă a dreptului donat nu implică o predare imediată a bunului,donația poate fi cu termen,pentru că termenul, ca modalitate a actului juridic, afectează numai executarea actului juridic, iar nu și existența acestuia.
b)Clauze prin care contractul de donație este afectat de o condiție potestativă simplă,cauzală sau mixtă.
Condiția potestativă simplă este acea condiție a cărei realizare depinde atât de voința uneia dintre părți, cât și de un element exterior acesteia (fapt exterior sau voința unei persoane nedeterminate).
Condiția este cazuală (casus = întâmplare) atunci când realizarea evenimentului depinde de hazard, de întâmplare, fiind deci independentă de voința părților.De exemplu art. 1016 alin. (1) C.civ., prevede că „contractul poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul, cât și descendenții săi ar predeceda donatorului”.
Condiția este mixtă atunci când realizarea evenimentului depinde atât de voința uneia dintre părți, cât și de voința unei persoane determinate, de exemplu, „mă oblig să îți vând garsoniera mea, dacă până la sfârșitul anului mă voi căsători cu X”.
Aceste clauze sunt valabile în primul rand pentru că nu contravin art.1015 alin (2),lit a), deoarece acestea nu depind de voița exclusivă a donatarului,articolul fiind de strictă interpretare și aplicare.Deasemenea,cele trei tipuri de condiții(potestativă simplă,cauzală și mixtă) sunt valabile pentru că nu pun în pericol dreptul dobândit de donatar.
c)Clauze prin care se stipulează plata datoriilor prezente.
Am arătat ca este incompatibilă cu principiul irevocabilității donației clauza prin care este stipulată plata unor datorii viitoare care nu au fost determinate prin contractul de donație, pentru că ar putea duce la revocabilitatea acesteia.Însă,plata datoriilor prezente este valabilă, pentru că de data aceasta,nu mai este amenințat dreptul dobândit de donatar,prin faptul că datoriile pe care donatarul le-ar însuma ar putea egala contravaloarea obiectului donației.De data aceasta,donatarul dobândește în mod definitiv bunul dăruit,astfel că nu mai stă în puterile donatarului să revoce donația.
În cazul inserării în contractul de donație a clauzei de a plăti datoriile prezente ale donatarului,donația capată un caracter oneros,avand natura unei obligatii cu sarcină și prin urmare,donatarul nu se poate sustrage de la plata lor.
Pentru ca datoriile să fie prezente,deci să nu atragă nulitatea contractului,trebuie să aibă dată certă anterioară donației.
d)Clauza de reîntoarcere convențională a bunui donat
Art. 1.016 C.civ. prevede expres posibilitatea stipulării întoarcerii convenționale a bunurilor dăruite pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, chiar dacă lasă descendenți, sau pentru cazul de predeces al donatarului și al descendenților lui (donatarul decedat fără posteritate). O asemenea stipulație este o condiție cazuală rezolutorie expresă care, în caz de realizare, produce efecte retroactive (art.1407 alin.4 C.civ.).
În doctrină,reîntoarcerea convenționala a fost numită și dreptul de reîntoarcere sau dreptul de reversiune(quod dedit,iterum ad eum revertatur).
Rațiunea acestei instituții iși are fundamentele în caracterele intuitu personae și anumus donandi,caractere specifice contractului de donație. Este natural ca donatarul să poată să prevadă posibilitatea întoarcerii la el a bunurilor în ipoteza predecesului donatorului. În caz contrar,în lipsa acestei posibilitati,s-ar putea ajunge ca pe calea devolutiunii succesorale, bunurile donate să ajungă la moștenitorii donatarului,fața de care,ipotetic,donatarul să nu aibă niciun fel de afecțiune.
În cazul în care persona care a primit donația este dispărută,se pune intrebarea dacă va avea loc,și în acest caz,reîntoarcerea bunurilor donate către donatar.
Clauza de reîntoarcere convențională a bunui donat,fiind derogatorie de la dreptul comun în materie de donații,este de strictă interpretare,așa că nu poate fi extinsă peste cuprinsul ei. Prin urmare,în cazul persoanelor dispărute,bunurile donate nu se vor întoarce în patrimoniul donatarului deoarece cel disparut este socotit a fi în viață,dacă nu a intervenit o hotărâre judecătorească declarativă de moarte ramasă definitivă. În schimb,clauza va produce efecte și bunurile se vor întoarce la donatar,în cazul în care donatarul a fost declarat judecătorește mort, deoarece efectul hotarârii declarative de moarte este identic cu acela produs de actul de deces al morții constatate fizic.
Clauza de reîntoarcere nu aduce atingere principiului irevocabilitatii donațiilor,deoarece condiția nu este una potestativă,ci cauzală,predecesul nefiind un eveniment care depinde de voința donatarului,ci de hazard.
Fiind o condiție rezolutorie,ea trebuie stipulată expres,neputand fi prezumată.
În privința condițiilor pe care aceasta clauză trebuie să le îndeplinească pentru a fi valabilă,trebuie menționat că legea nu cere pentru aceasta forma solemnă,însa ea trebuie clar și precis exprimată,iar voința donatorului trebuie să rezulte în mod neîndoielnic.
Clauza de reîntoarcere,odată îndeplinită,produce efecte retroactiv,donatorul devenind din nou proprietar al bunurilor dăruite,donația fiind desființata în mod retroactiv.
În cazul în care terțe persoane dobândesc bunul donat și sunt îndeplinite condițiile clauzei de reîntoarcere,distingem între doua momente:dacă bunul a fost dobândit sub condiție sau dacă a fost dobândit ulterior îndeplinirii condiției.
În cazul în care moștenitorii donatarului sau terțele persoane care au dobandit sub condiție refuză să restituie bunul,donatarul va putea promova în instanță o acțiune în revendicare,iar în cazul în care a fost dobândit ulterior îndeplinirii condiției rezolutorii,donatorul,poate exercita toate atributele dreptului de proprietate,inclusiv ius fruendi.În acest caz,moștenitorii sunt ținuți numai la restituirea fructelor percepute de ei în urma îndeplinirii condiției rezolutorii,nu și pe cele percepute de autorul lor.
În ceea ce privește prescripția achizitivă,termenul va începe să curgă de la data decesului donatarului.
e)Clauze care privesc donația cu rezerva uzufructului
Deși donația cu rezerva uzufructului nu este prevăzută expres în Codul civil,validitatea acesteia nu este pusă la îndoială. Din moment ce dreptul de proprietate poate fi transmis prin acte juridice inter vivos și mortis causa,nimic nu împiedică pe donatorul proprietar să dispună cu privire la unele prerogative ale acestui drept,inclusiv prin donații.Deasemnea,poate forma obiectul contractului și un drept de uzufruct,donatarul păstrand nuda proprietate.
Așadar,donația cu rezerva uzufructului în favoarea donatorului sau a unui terț reperezintă una din clauzele compatibile cu principiul irevocabilitații donațiilor,obiectul contractului fiind nuda proprietate,care se donează irevocabil.
Obiectul donției poate fi format și din bunuri consumabile,în acest caz,rezerva uzufructului devine în fapt o rezervă de cvasi-uzufruct,prin urmare,donatorul poate dispune de bunurile donate,numai cu condiția ca stingerea uzufructului să restituie bunuri de același gen,aceeași cantitate și valoare sau prețul.
f) Depunerea de sume de bani la C.E.C sau alte unitați bancare,în numele altei persoane,cu clauză de împuternicire pe seama donatorului.
S-a apreciat că,în acest caz,deponentul poate insera o clauză de împuternicire pe seama sa,fără a contraveni principiului irevocabilitații donațiilor,deoarece va acționa ca un mandatar al beneficiarului depozitului bancar. Având natura juridică a unui mandat,donatarul va avea posibilitatea de a-l menține,sau de a-l revoca,înlaturându-se astfel posibilitatea donatorului de a revoca donația.
g)Clauzele de inalienabilitate
Clauza de inalienabilitate, ca stipulație inserată într-un contract, de cele mai multe ori translativ de proprietate (donație, vânzare, schimb), prin care proprietarul bunului dobândit prin contract se obligă să nu îl înstrăineze pentru un anumit termen, nu era reglementată în Codul civil de la 1864.Cu toate acestea, în practica instantelor române, pe baza unor analize produse în literatura de specialitate, s-a recunoscut, în anumite cazuri, valabilitatea unor asemenea clauze.
Neîndoielnic, avantajul introducerii unei reglementări este acela de a reduce riscul unei practici neunitare și imprevizibile, cu efecte dăunatoare asupra încrederii cetățenilor în drept și în justiție. În cazul de fața, este vorba de dispozitiile art.627-629 din Noul Cod civil.
Cu toate acestea,pentru ca o clauză de inalienabilitate să fie introdusă în mod valabil, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1)să fie justificată de un interes legitim,fie al dispunătorului,fie al unui terț,fie chiar al dobânditorului. Acesta trebuie dovedit de cel care îl invocă și se raportează la momentul încheierii donației,dispariția ulterioară a acestuia neavând natura de a afecta valabilitatea clauzei de inalienabilitate.
2) inalienabilitatea să fie temporară. Art. 627,alin(1) C.civ instituie regula potrivit căreia clauza de inalienabilitate poate fi instituită „numai pentru o durată de cel mult 49 de ani”.Prin urmare,protejând libera circulație a bunurilor,dar și libertatea contractuală,legiuitorul a instituit,în virtutea caracterului temporar al clauzei de inalienabilitate,un termen maxim pentru care aceasta se poate constitui.Se consideră că este nulă clauza fixtă pe întreaga durată a vieții donatarului,întucât acesta ar fi pus în situația de a nu-și putea exercita niciodată dreptul de proprietate asupra bunului donat.
În toate cazurile, condiția interesului legitim și serios are prioritate față de durata pentru care s-a stipulat inalienabilitatea. În acest sens, legea (art.627 alin.2 C.civ ) permite ca dobânditorul să fie autorizat de instanță „să dispună de bun dacă interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un interes superior o impune”.
Dacă interesul serios și legitim dispare înainte de data la care a fost instituită clauza,donatarul poate solicita instanței autorizația de a înstraina bunul,ajungându-se la caducitatea clauzei de inalienabilitate. Diferența dintre caducitatea și nulitatea parțială a donației este importantă întrucât caducitatea nu va afecta niciodată valabilitatea contractului de donație,în timp ce,nulitatea clauzei de inalienabilitate,chiar dacă este,în principiu,parțială poate duce la nulitatea întregului contract în care a fost introdusă.
În cazul în care clauza de inalienabilitate nu întrunește aceste condiții,numai această clauză va fi lovită de nulitate,dar numai dacă aceasta nu constituie cauză determinantă la încheierea contractului.Daca,însă,clauza de inalienabilitate are caracter determinant,nulitatea va lovi intregul contract de donație.
În privința efectelor pe care le produce contractul de donație,trebuie menționat faptul că pe toată durata clauzei de inalienabilitate ‚bunul nu va putea fi vândut și nici ipotecat sau gajat. Însa,bunul grevat cu condiția inelienabilitații,poate fi transmis pe cale succesorală,în acest caz transmiterea proprietății se va realiza grevată pe aceeași inalienabilitate până la expirarea duratei pentru care a fost stabilită inițial.
În legătură cu sancțiunea ce se impune în cazul nerespectării de către donatar a clauzei de inalienabilitate,donatarul poate cere revocarea donației și nulitatea actului juridic subsecvent de înstrainare. În privința revocarii,s-a arătat că prin nerespectarea clauzei de inalienabilitate donatarul nu își îndeplinește o obligație contractuală,caz în care clauza ar avea natura juridică a unei sarcinii,nerespectarea acesteia atrăgând revocarea donației pentru nerespectarea sarcinii.
Cât privește nulitatea actului subsecvent încălcarii nulității donației,art.629 alin(2) C.civ stabilește că aceasta poate fi cerută atât de înstrăinător,cât și de terț,dacă inalienabilitatea s-a făcut în favoarea acestuia. Prin urmare,în cazul contractului de donație,nulitatea poate fi cerută atât de donator,cât și de terțul în favoarea căreia a fost introdusă clauza de inalienabilitate,dacă donatarul a dispus instituirea clauzei în favoarea acestei terțe persoane. Se pune întrebarea dacă donatarul poate cere chiar el nulitatea actului subsecvent donației atunci când clauza de inalienabiltate a fost instutuită în favoarea lui. S-a apreciat că donatarul înstrainator nu ar putea cere anularea actului subsecvent,considerându-se că i s-ar permite să se prevaleze de propria culpă,ceea ce ar contraveni principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
CAPITOLUL IV
REVOCABILITATEA DONAȚIILOR ÎINTRE SOȚI
Secțiunea I
Scurt istoric
În dreptul roman erau consacrate două tipuri de căsatorie:căsătoria cum manu și căsătoria sine manu. În cazul donației cum manu nu se putea pune problema doației între soți deoarece aceasta era o formă a căsătoriei în care femeia,aflându-se sub autoritatea bărbatului,nu avea bunuri proprii și,prin urmare,ea nu avea dreptul de a primi sau de a face donații.În schimb,în cazul căsătoriei sine manu,soția nu este sub autoritatea soțului,ea rămânând legată de familia ei de origine,iar aceasta poseda,cel puțin teoretic,bunuri pe care le administra singură. Așadar,în drepul roman,donația între soți apare odată cu căsătoria sine manu,când femeia poate avea un patrimoniu distinct de cel al bărbatului,putând face și primii donații.
Odată cu dezvoltarea societății,femeia dobândește din ce în ce mai multe drepturi și devine mai independentă față de puterea soțului,astfel la finalul Republicii se consacră o afirmare tot mai mare a căsătoriei cum manu,în epoca imperială,aceasta devenind o raritate.
Cât priveste donațiile între soți(inter virum et uxorem),la finele Republicii acestea au fost interzise deoarece s-a constatat că în cadrul căsătoriilor sine manu existau presiuni din partea unui soț asupra celuilalt pentru a-l determina să-i facă donații.Cu toate acestea,soții continuau să-și facă donații ocolind prin anumite practici această interdicție.Astfel,unul din soți putea sa-i doneze celuilalt un bun,donație,care deși nu era recunoscută juridicește,era eficientă din punct de vedere practic.Cât timp trăia donatorul,soțul donatar se putea folosi de bunuri cu acordul celui dintâi,iar după moartea donatorului le dobândea în proprietate,în baza legatului introdus în testament.
Împaratul Antonius Caracalla a dat un senatusconsult,numit oratio Antonini,prin care a adus unele modificări regimului donațiunii între soți.Potrivit acestuia,donația devenea valabilă dacă soțul donator persista până la mortea donatarului și dacă bineînțeles,acesta nu revenea asupra voinței de a face donația,sistemul consolidarii donației prin legat,este înlocuit de Caracalla cu prezumția voinței de a face o donație.
Vechiul drept românesc reproduce în linii mari principiile dreptului roman.Legea Caragea interzicea donațiile între soți în timpul căsătoriei,iar Codul Calimach le admitea numai în anumite cazuri.
Codul Civil de la 1864,consacra în articolul 969 posibilitatea soțului donator de a revoca contractul de donație prin simpla manifestare de voința.
În prezent,revocabilitatea donaței între soți este reglementată de Codul Civil în articolul 1031 prin care se stipulează ca aceasta este valabilă dacă are loc în timpul căsătoriei.
Secțiunea a II-a
Reguli speciale
Referitor la donațiile dintre soți,Codul civil prevede anumite reguli speciale, derogatorii de la regulile generale aplicabile donațiilor.Cea mai importantă regulă specială este cea a revocabilitații donației între soți,derogare de la principiul irevocabilitații donațiilor.
Revocarea donațiilor între soți este singura excepție veritabilă de la principiul irevocabilității speciale a donației. Ea se poate realiza prin voința unilaterală a soțului donator, indiferent de forma în care s-a efectuat donația (act autentic, donație indirectă sau dar manual).
Rațiunea pentru care legiuitorul a instituit această excepție de la principiul irevocabilitații este bazată pe faptul că este posibil,date fiind relațiile de familie,ca soțul donatar,profitând de sentimentele de afecțiune ale donatorului,ar putea să îl determine pe acesta să dispună în favoarea lui,abuzând de influiența sa.
În privința bunurilor ce pot forma obiectul contractului de donție între soți,acestea sunt bunuri proprii ale soțului donator și care,prin donație,devin bunuri proprii ale soțului donatar,dacă nu s-a stipulat intrarea lor în comunitate. Donatorul poate dispune prin donție și de cota-parte ce-i aparține din dreptul de proprietate asupra bunului ce nu formeza obiectul comunitații de bunuri sau dreptul asupra unei moșteniri nedeschise,care este un bun propriu al soțului mostenitor.
Revocarea nu are caracter judiciar, nefiind necesară obținerea unei hotărâri judecătorești de revocare. Ea se produce prin manifestarea de voință neechivocă a donatorului de a revoca donația.Revocarea poate fi expresă sau tacită.Revocarea expresă se face prin declarație autentică a donatorului. Nu este necesară prezența donatarului, însă trebuie comunicată acestuia. În baza declarației, dacă bunul obiect al donației care se revocă este imobil, pe baza declarației autentice se face înscrierea în Cartea funciară.Revocarea este tacită când rezultă dintr-o manifestare de voință, care deși nu se referă expres la revocare, o implică, cum ar fi de exemplu, acordarea unui mandat unei persoane pentru a face toate demersurile necesare în vederea înstrăinării bunului ce a format obiectul donației. . Cu titlu de exemplu, revocarea donației poate avea loc pe calea unui act cu titlu gratuit pentru cauză de moarte, cum este legatul cu titlu particular, prin care bunul donat soțului este lăsat altei persoane, cu condiția ca manifestarea de voință pentru cauză de moarte să fie făcută în timpul căsătoriei.
Prevederile art. 1.031 Cod civil prezintă interes deoarece, pe de o parte, consacră principiul revocabilității donației între soți, dar, pe de altă parte, limitează posobilitatea de revocare numai în timpul căsătoriei acestora.Prin urmare, după încetarea sau desfacerea căsătoriei, soțul donator sau moștenitorii acestuia nu mai pot revoca donația, aceasta devenind irevocabilă prin moartea donatorului sau desfacerea căsătoriei.
Este lovită de nulitate orice simulație în care donația reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donaiilor între soți (art. 1033 alin. (1) C.civ.).
Dreptul soțului donator de a revoca liberalitatea este de esența donației făcute între soți și pentru aceasta,nu este necesar să fie stipulat în actul de donație,iar soțul donator nu are nici posibilitatea ca prin actul de donație să renunțe la dreptul de revocare, deoarece revocabilitatea donațiilor între soți este de ordine publică.
Dreptul de a revoca donția este un drept personal,astfel ca va putea fi exercitat doar de soțul donator,nu și de creditorii sau moștenitorii lui.Acest drept poate fi exercitat oricând în timpul căsătoriei.
Aceste donații sunt valabile chiar dacă s-au facut sub condiție potestativă, chiar dacă se impune donatarului obligația de a plăti datoriile nedeterminate ale donatorului și chiar dacă donatorul și-a rezervat dreptul de a dispune de bunurile dăruite.
Pentru a asigura posibilitatea revocarii unilaterale,legea interzice sub sancțiunea nulitații absolute,donațiile simulate(donațiile deghizate sau făcute prin interpunere de persoane). În acest sens,există o prezumție relativă că este persoană interpusă orice rudă a donatarului la a cărei moștenire aceasta ar avea vocație în momentul donției și care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul(art.1033 alin.2 C.civ), cum ar fi copiii din altă căsătorie, din afara căsătoriei, adoptați numai de acesta și rudele donatarului în linie directă și colaterală până la clasa a patra. Față de aceste persoane, soțul donatar ar avea, în ipoteza deschiderii moștenirii, vocație succesorală legală și utilă, ceea ce conferă caracter absolut prezumției de deghizare a donației prin interpunere de persoane. Efectul prezumției de interpunere este acela că persoanele prezumate sunt incapabile de a primi ca și incapabilii propriu-ziși.
Caracterul deghizat al donației între soți poate fi dovedit de orice persoană și prin orice mijloc de probă,deoarece sancțiunea deghizarii este nulitate absolută.
Ca element de noutate al noului Cod civil este textul art. 1032 care reglementează pentru prima dată situația donațiilor între soți atunci când căsătoria este nulă sau anulată pentru una dintre cauzele prevăzute expres în cuprinsul art. 293-306 N.C.C.
Deoarece, potrivit art. 304 alin. 1 N.C.C. soțul de bună-credință este asimilat soțului dintr-o căsătorie valabilă, iar raporturile patrimoniale dintre foștii soți sunt supuse dispozițiilor privitoare la divorț, donația între soții unei căsătorii nule, când soțul donatar este de bună-credință, este supusă principiului revocabilității, potrivit art. 1031 N.C.C.
În ceea ce-l privește pe soțul donatar de rea-credință, legiuitorul a optat pentru sancționarea donației cu nulitatea relativă, pentru a concilia principiul irevocabilității donației cu aprecierea morală a donatorului dacă cere anularea donației făcute soțului de rea-credință sau confirmă contractul de donație în condițiile art. 1248 alin. 4 N.C.C.
CAPITOLUL V
CLAUZE LEGALE DE REVOCARE A DONAȚIILOR
Secțiunea I
Revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii
Prin esența lor, donațiile sunt irevocabile.Ca excepție de la principiul irevocabilității, donațiile între soți sunt revocabile în timpul căsătoriei (art. 1031 Noul Cod Civil). Tot astfel, „părțile pot stipula în contract – cu respectarea principiului irevocabilității – anumite clauze (condiții) care pot duce la desființarea donației”.
Spre deosebire de Codul civil de la 1864,care,în art. 829 prevedea trei clauze legale de revocare,și anume: revocarea pentru neexecutarea sarcinii, pentru ingratitudine și pentru nașterea unui copil,Noul cod civil,reglementeaza în art. 1020 două clauze:revocarea pentru neexecutarea sarcinii și pentru ingratitudine.
În doctrină s-a arătat că ingratitudintea și neexecutarea sarcinii nu reprezintă cauze de revocare a donațiilor,deoarece nu depind exclusiv de voința donatorului,considerent pentru care au fost denumite „cauze legale de revocare a donațiilor”.
Sarcina este o modalitate specifică liberalităților și constă într-o obligație de a da, a face sau a nu face, impusă gratificatului de către dispunător,ea este o obligație impusă donatarului care este ținut să o execute după ce acceptă donația, asemenea unui debitor în contractele sinalagmatice. În caz contrar, donatarul poate solicita în instanță revocarea pentru neîndeplinirea sarcinii.
Sarcina trebuie să fie posibilă, licită și morală și poate să fie prevăzută în favoarea donatorului, a unei terțe persoane sau a donatarului însuși, dacă donatorul are vreun interes, cel puțin moral, în exercitarea sarcinii.
În funcție de persoana beneficiarului, există trei feluri de sarcină:sarcina în favoarea dispunătorului donatorul,care îi impune donatarului obligația de a-i plăti o datorie a sa față de un terț);sarcina în favoarea gratificatului (de exemplu, donatorul impune donatarului să folosească suma de bani donată în scopul efectuării unei lucrări de specialitate);sarcina în favoarea unei terțe persoane (spre exemplu, se lasă prin testament o casă unei persoane, cu îndatorirea legatarului de a plăti o rentă viageră soției supraviețuitoare a testatorului).
Numai printr-o donație se poate institui o sarcină în favoarea dispunătorului (donatorului) ce urmează a fi prestată în timpul vieții acestuia, gratificatul neputând fi obligat prin testament să execute o îndatorire a testatorului în timpul vieții acestuia, deoarece, pe de o parte, efectele testamentului se produc numai după moartea testatorului, iar, pe de altă parte, în caz contrar, ar fi vorba practic de un pact asupra unei succesiuni viitoare, expres prohibit de art. 956 C.civ. (este însă valabilă clauza testamentară prin care se instituie o sarcină în interesul testatorului, dacă sarcina urmează a fi executată de către legatar după deschiderea succesiunii).
1.1. Neexecutarea sarcinii
Dacă donația este cu sarcini,donatarul are obligația de a executa sarcina,deoarece,în caz contrar,donația poate fi revocată .
Contractul de donație cu sarcină are un caracter gratuit numai în limita valorilor bunurilor donate care depășește valoarea sarcinii impuse donatarului.
Revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinii se poate face numai prin hotărâre judecătorească, la cererea donatorului sau a moștenitorilor acestuia, ori la cererea creditorilor săi, dacă donatarul nu a îndeplinit sarcina ce i-a fost impusă prin contractul de donație. Este irelevant dacă sarcina fusese stipulată în folosul donatorului, al donatarului ori al unui terț.
Donația,fiind un contract solemn,presupune ca sarcina să fie stipulată expres în contract, nefiind permisă o sarcină instituită în mod tacit. În cazul donațiilor exceptate de la regula solemnitații,proba sarcinii se va putea face prin orice mijloc de probă.
În conformitate cu art. 1027 alin. 1 C. civ., revocarea donației este facultativă,donatorul având la îndemână două posibilități de acțiune în situația în care sarcina nu este îndeplinită de donatar:executarea sarcinii sau revocarea donației. În cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terț, acesta poate cere numai executarea sarcini. Prin efectul revocării, donația se desființează retroactiv, donatarul fiind obligat a restitui donatorului bunul donat, liber de orice sarcini; el păstrează însă fructele percepute până la data introducerii acțiunii pentru revocare. Dreptul la acțiunea prin care se solicită executarea sarcinii sau revocarea donației se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată (art. 1027 alin. 3 Noul Cod Civil).
Faptul că,la un moment dat,donatorul a acționat în executarea sarcinii nu poate fi considerat ca o renunțare tacită la acțiunea în revocare,nefiind aplicabil principiul electa una via non datur recursus ad altera.Prin urmare,donatorul are libertatea de a cere revocarea după ce a cerut întâi executarea și invers.Mai mult chiar,donatorul ar putea,prin chiar aceeași acțiune,să solicite executarea sarcinii și în subsidiar revocarea.
1.2 Revizuirea condițiilor si a sarcinilor
Ca noutate și într-un oarecare spirit al teoriei impreviziunii, Noul Cod Civil a prevăzut posibilitatea revizuirii condițiilor și sarcinilor din cadrul liberalităților. Astfel, „dacă, din cauza unor situații imprevizibile și neimputabile beneficiarului…, executare a sarcinilor care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor.”
Atunci când, după încheierea donației, din cauza unor situații imprevizibile și neimputabile beneficiarului, îndeplinirea condițiilor sau executarea sarcinilor care afectează contractul a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă, donatarul poate cere revizuirea sarcinilor sau a condițiilor (art. 1006 Noul Cod Civil). În această situație,instanța de judecată poate să dispună modificări cantitative sau calitative ale condițiilor sau ale sarcinilor care afecteaza contractul „ori sa le grupeze pe acelea similare provenind din alte liberalitați”(art.1007 alin.1 C.civ).
Secțiunea a II-a
Revocarea pentru ingratitudine
La origine,revocarea pentru ingratitudine a fost o clauză de revocare numai în cadrul raporturilor dintre patroni și clienți. Dreptul de revocare,a fost extins,în timpul lui Iustinian,în favoarea tuturor donatorilor,dar acest drept nu putea fi exercitat împotriva moștenitorilor donatarului.
În vechiul drept românesc,revocarea pentru ingratitudine o găsim în Codul Calimach și în legea Caragea. Codul Calimach a prevăzut revocarea donațiilor atunci când „primitorul lor se face vinovat de o mare nemultumire către dăruitor,al său făcător de bine”(art.1275). Legea Caragea stipuneză că „după ce se va face darul,nu se mai cere înapoi,afară numai de va necinsti primitorul darului pe dăruitor sau de-l va pagubi sau va cugeta în faptă rea asupra-i sau de va da jalbă cu pâră nedreptă”.
În Vechiul Cod civil,art.829 enumeră printre cauzele de revocare a donațiilor și ingratitudinea,conservându-se o obligație morală a donatarului de recunoștință,care deși nu îmbracă forma unei datorii pozitive care să poată fi valorificată printr-o acțiune în executare,îl obligă pe donatar să se abțină de la un comportament ingrat,respectiv de la săvârșirea unor fapte necorespunzătoare la adresa donatorului. Majoritatea doctrinei a vazut în ingratitudine opusul recunoștinței. Fundamentul revocarii donației pentru ingratitudine nu este decât pedeapsa cuvenită ingratitudinii, motiv pentru care dispozițiile legale care reglementează aceasta materie sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie și la alte cazuri.
În prezent,posibilitatea revocării donației pentru ingratitudine este prevăzută de Codul civil în art. 1020,fiind regementată de articolele 1023-1024.
Nu orice încălcare a moralei ori atitudinea nepotrivită duce la revocarea donației pentru ingatitudine,ci numai faptele de o gravitate deosebită.
Revocarea donației pentru ingratitudine este o modalitate legală de revocare în virtutea căreia donația se poate desființa judiciar în cazurile limitativ prevăzute de art. 1023.
Astfel,donația se poate revoca în unul din urmatoarele cazuri:
a) Dacă donatarul a atentat la viața donatorului sau a „unei alter persoane apropiate lui”.Cu titlu de noutate,Codul civil asimilează acestui caz de ingratitudine și situația în care donatarul a cunoscut intenția altor persoane de a atenta la viața donatorului,dar „ nu l-a înștiințat” .
În acest caz este suficient să se stabilească intenția donatarului de a-l ucide pe donator. Prin urmare, nu este neapărat necesar ca donatarul să fie condamnat penal pentru săvărșirea unei asemenea fapte.De asemenea, trebuie precizat că revocarea donației nu este posibilă dacă donatarul l-a ucis pe donator din culpă (fără intenție), în legitimă apărare sau în lipsa discernământului.
În literatura juridică s-a arătat că intenția donatarului de a atenta la viața donatorului, manifestată prin acte exterioare urmate de un început de executare,nu reperezintă o cauză de revocare pentru ingratitudine,dacă actele de executare au fost sistate din propria inițiativă .
Pentru prima dată în legislația noastră,legiuitorul instituie faptul că și în cazul în care donatarul nu a atentat la viața donatorului sau a unei persoane apropriate acestuia,se poate cere revocarea pentru ingratitudine dacă donatarul,stiind că alții intenționează să atenteze la viața donatorului nu l-a înștiințat.Cauza de revocare este valabilă și dacă donatarul a aflat că altcineva intenționează să atenteze la viața unei persoane apropiate donatorului și nu i-a adus la cunoștiința.Apreciez că,prin completarea vechiului articol cu această prevedere,legiuitorul a dorit să acorde mai multă importanță obligației morale a donatarului de recunoștiință.
b) Dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de donator;
Conținutul aceste cauze este aproape identic cu cel prevăzut de Vechiul Cod civil,legiuitorul optând numai pentru înlocuirea cuvântului „delicte” cu sintagma „fapte penale” , prin delicte înțelegându-se acele fapte penale săvârșite de donatar care lezează bunurile sau persoana donatorului.
Prin fapte penale înțelegem orice infracțiuni prin care sunt lezate bunurile sau persoana donatorului. Infracțiunile comise asupra persoanei sau averii soțului donatorului sau contra rudelor acestuia se consideră îndeplinite contra donatorului însuși.
Injuriile sunt manifestări care ating onoarea, demnitatea și/sau reputația donatorului.
Nu orice astfel de fapte pot atrage revocarea donației,ele trebuind să aibă o anumită gravitate (pe care instanța de judecată o va aprecia în funcție de problematica speței) și să fie săvârșite cu intenție. De exemplu, simplele certuri survenite între părțile contractului de donație nu pot atrage revocarea donației.
Se poate observă că formula preferată de legiuitor în acest caz de revocare este una generică, enumerarea din art.1023 alin 1 ,lit.b), fiind limitativă rămânând la aprecierea instanței să stabilească dacă motivul invocat de donator constituie una din cauzele enumerate.
c)Refuzul donatarului de a da alimente donatorului
Pentru ca acestă cauză să atragă revocabilitatea donației este necesar să fie îndeplinite cumulativ anumite condiții. Astfel,donatorul trebuie să fi avut nevoie de aceste alimente și să le fi cerut,iar donatarul să fi refuzat să i le ofere,deși ar fi avut posibilitatea să o facă.O altă condiție pentru ca revocarea să fie aplicabilă este ca alimentele sa aibă o valoarea mai mică decât cea a darului care a făcut obiectul donației.
La aceste condiție se mai adauga încă una,de unde reise caracterul subsidiar al obligației,anume că va exista numai în cazul în care donatorul nu are rude(sau alte persone) obligate care să îi acorde întreținerea. În cazul în există și alte persoane obligate cu întreținerea donatorului,donația nu poate fi revocată pentru ingratitudine.
În cazul în care,donția este cu sarcina întreținerii donatorului și donatarul nu își îndeplinește această sarcină,vor fi incidente dispozițiile legale care guvernează revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinii,și nu pentru ingratitudine.
Când bunul a fost donat mai multor persoane și numai una dintre acestea se va face vinovată de ingratitudine,revocarea donației va acționa numai împotriva donatarului vinovat.
Acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine.
Acțiunea în revocare este o acțiune strict personală (intuitu personae) a donatorului și prin urmare, nu poate fi exercitată nici de creditorul donatorului pe calea acțiunii oblice și nici de moștenitorul său.
Există însă și o excepție de la această regulă, și anume atunci când dontorul a introdus inițial acțiunea și a decedat înainte de terminarea procesului sau când el a decedat înainte de expirarea termenului de decădere în cadrul căruia se poate formula acțiunea.
Deoarece sancțiune care nu se produce niciodată de drept, fiind vorba de posibilitatea aplicării unei sancțiuni civile,donatorul sau moștenitorul său, îl poate ierta pe donatar.În schimb, donatorul nu poate renunța cu anticipație la acțiune, de exemplu, prin introducerea unei clauze în contractul de donație.
Iertarea se prezumă absolut (fără a fi admisă proba contrară) dacă a trecut un an din ziua săvârșirii faptului sau din ziua când donatorul sau moștenitorul au avut cunoștință de acel fapt, fără să fi cerut revocarea. Acest termen de un an este unul de decădere bazat pe o prezumție legală care nu este supus cauzelor de întrerupere și de suspendare stabilite în materia prescripției.
Acțiunea în revocare, în ipoteza în care prin contractul de donație sunt gratificați mai mulți donatari,este admisibilă decât împotriva donatarilor care s-au făcut vinovați de ingratitudine.
De asemenea, ca să fie admisibilă, acțiunea în revocarea donației se formulează numai împotriva autorului faptei de ingratitudine, ea neputând fi pornită și nici continuată contra eventualilor moștenitori ai donatarului.
Acțiunea în revocarea pentru ingratitudine este o acțiune în restituire cu caracter de pedeapsă strict personală și nu o acțiune în rezoluțiune. De aceea, admiterea acțiunii în revocarea donației nu produce efecte retroactive față de terți, drepturile dobândite de aceștia rămânând intacte.
Totuși, din partea donatarului restituirea trebuie să fie integrală. Prin urmare, restituirea trebuie să constea fie în bunul dăruit cu toate accesoriile sale, dacă n-a fost înstrăinat, fie în despăgubirea reclamantului-donator de sarcinile constituite în folosul terțelor persoane (ipotecă, uzufruct etc.) sau din plata valorii integrale a bunului, apreciată din momentul pronunțării hotărârii de revocare. În ambele cazuri se va ține seama de sporul de valoare sau de degradările provenite din faptul donatarului sau al terțulu.
Legiuitorul a hotărât ca data restiturii fructelor să fie cea a cererii de revocare pentru că în momentul introducerii cererii este incertă atitudinea donatorului, respectiv dacă îl va ierta sau nu pe donatar.
Toate donațiile, inclusiv cele autentice sau făcute prin dar manual, sunt supuse revocării pentru cauză de ingratitudine.
Sancțiunea revocării donației intervine atât în caz de neexecutare totală cât și în caz de neexecutare parțială a contractului. Dacă donatarul nu îndeplinește sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donației.
În schimb, în cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terț, acesta poate cere numai executarea sarcinii.
Donatarul este ținut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat, actualizată la data la care sarcina trebuia îndeplinită.
Când donația este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintră în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra lui, sub rezerva dispozițiilor art. 1.648 din Codul civil .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Clauze Legale de Revocare a Donatiilor (ID: 126764)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.