Clasificarea Sociala In Penitenciare

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Perspectiva sociologică asupra vieții carceral

1.1 Structura penitenciarelor și distribuirea deținuților

1.2 Regimuri de executare a pedepselor privative de libertate

1.3 Drepturile și obligațiile deținuților

1.4 Standardul de viață în mediul penitenciar

1.5 Avantajele și dezavantajele traiului în penitenciar

1.6 Tipologia deținuților și perspectiva acestora asupra mediului carceral

Capitolul 2. Problematica socio-umană în mediul penitenciar

2.1 Relațiile interpersonale între deținuți

2.2 Relațiile deținuților cu personalul penitenciarului

2.3 Comunitatea instituționalizaților

2.4 Personalul din administrația penitenciară

2.5 Controlul efectuat de administrația penitenciarelor

2.6 Ordinea și siguranța din penitenciare

Capitolul 3. Cercetarea empirică

3.1 Scopul și obiectivele cercetării

3.2 Ipotezele cercetării

3.3 Metodologie

3.4 Rezultatele obținute

3.5 Concluzii ale cercetării

Bibliografie

Anexe

Anexa 1 Ghid de interviu

Anexa 2 Chestionar

2

Introducere

În lucrarea de față am prezentat o sinteză a unor investigații prezentate în literatura de specialitate, pe problematica clasificării sociale din penitenciare precum și rezultatele cercetării personale pe această temă, prin care am încercat să observ și să înțeleg mai bine stratificarea socială din penitenciare, comportamentul deținuților și al personalului penitenciarelor față de deținuți în funcție de statusul fiecărui deținut în parte.

Așa cum au arătat numeroși autori, instituționalizarea se asociază cu o serie de caracteristici ale mediului instituțional, având repercursiuni asupra personalității deținuților și asupra formării de grupuri în penitenciar. Efectele instituționalizării se resimt la toate nivele personalității deținuților și în toate domeniile de funcționare a acesteia: formarea conștiinței de sinem natura imaginii și a respectului de sine și sistemul de interese și valori.

Lucrarea este organizată în trei capitole, dintre care primele două abordează o serie de probleme teoretice, legate de perspectiva sociologică asupra vieții carcerale, problematica socio-umană în mediul penitenciar, tipologia deținuților, relațiile deținuților cu personalul penitenciarului și cu alți deținuți, tipologia deținuților și drepturile și obligațiile acestora.

În cea de-a doua parte a lucrării și anume capitolul trei, am prezentat scopul cercetării, ipotezele, metodologia folosită, precum și rezultatele acestei cercetări prin care am observant și cercetat comportamentul deținuților în penitenciar, formarea de grupuri și existența unei clasificări sociale în penitenciare. Am evaluat 100 de deținuți folosind metoda cantitativă și

20 de deținuți folosind metoda calitativă.

Datele obținute mi-au confirmat ipotezele de la care am pornit, indicând faptul că există o clasificare socială în penitenciare, încarcerații se percep mai buni înainte de încarcacerare și își doresc schimbarea în bine după liberare, dar și faptul că deținuții sunt mai restrânși în declarații atunci când nu sunt sub anonimat. Totodată am demonstrat faptul că există

anumite norme și valori, nescrise, în fiecare penitenciar din țară.

3

1. Perspectiva sociologică asupra vieții carcerale

Studiile sociologice asupra vieții din închisoare dezvoltate înainte de al doilea război mondial au fost influențate de multe idei și concepte umanitare și practice. Studiile de cercetare erau concentrate pe tipologiile sociale găsite în închisori și pe procesele în care pușcăriașii adoptau valori și norme care constituiau subcultura încarceraților. Aceste studii prezentau de asemenea și partea funcțională a vieții carcerale. După cel de-al doilea război mondial s-a dezvoltat o nouă perspectivă structural-funcțională, care promova nu numai descrieri ale subculturii pușcăriașilor, ci și explicații ale originilor și funcționării acestora. La început sociologia a evoluat ca o disciplină științifică, cu obiective care descriau și explicau munca din interior și originile subculturilor deviante. Închisoarea, o minisocietate, oferea o excelentă oportunitate pentru explorarea cerințelor ordinii societății și transmiterea valorilor și normelor deviante. Mai mult, problema ordinii în închisori a devenit mai accentuată în anii

1950. Mai mult de 50 de revolte au izbucnit între 1950 și 1953, iar la începutul anului 1952 erau aproximativ 40 de revolte într-un interval de 18 luni.

În încercarea de a înțelege exercitarea puterii și impactul detenției asupra psihicului deținuților, este clar că aceste studii ale carcerii, făcute de-a lungul timpului, nu au fost doar povești despre modul în care pușcăriașii își ispășesc pedeapsa. Aceste studii au fost făcute asupra grupărilor din penitenciare, rezultând din acestea că prizonierii aflați în custodia penitenciarelor formează înăuntrul acestora, mini-societăți; fiecare din ei având un scop bine definit la fel ca și în viața din afară.

1.1 Structura penitenciarelor și distribuirea deținuților

Penitenciarele sunt unități subordonate Direcției Generale a Penitenciarelor, nu au personalitate juridică și sunt conduse de un comandant sau director, ajutat de doi locțiitori. În fiecare penitenciar întâlnim secții de deținere și de carantină pentru minori, bolnavi, arestați preventiv, recidiviști și deținuți foarte periculoși, fiecare secție fiind condusă de un comandant de secție. Conform Legii nr. 23/1969 unitățile penitenciare asigură custodia persoanelor condamnate pe o perioada mai mare de 30 de zile, dar și a persoanelor arestate preventiv.

Fiecare penitenciar are atribuțiile sale, emise de ministrul Justiției, atribuții care în principal se referă la :

evidența nominală a persoanelor condamnate;

menținerea ordinii în rândul deținuților;

4

prezentarea deținuților în fața instanțelor de judecată;

acordarea drepturilor prevăzute de lege;

aplicarea diferențiată a regimului de detenție;

derularea activităților pentru reintegrarea socială a condamnaților;

paza și apărarea locurilor de detenție și a punctelor de lucru;

realizarea separării deținuților;

escortarea și supravegherea încarceraților.

Repartizarea condamnaților în unitățile penitenciare se face după stabilirea identității acestora, împreună cu dosarele de penitenciar întocmite de organele de executare a mandatului. Dosarul de penitenciar conține actul de identitate, actul legal de deținere, fișă cu antecedente penale, fișă de cunoaștere, fișa dactiloscopică, fotografii cu fața și profilul condamnatului, fișă în care este trecut comportamentul pe timpul cercetărilor, dar și alte date care sunt folositoare în vederea repartizării și individualizării tratamentului penitenciar. Repartizarea se face în funcție de natura infracțiunii, durata pedepsei, receptivitate la acțiunea de reeducare și reintegrare socială și în funcție de prezența sau lipsa statutului de recidivist. Femeile sunt repartizate separat de bărbați, iar minorii nu sunt lăsați în preajma majorilor, fiind încarcerați în unități separate sau secții amenajate special pentru separarea acestora.

Repartizarea condamnaților este o operație administrativă, complexă, care are caracter juridic reeducativ, fiind o activitate ce presupune o cunoaștere exactă a condamnatului.

1.2 Regimuri de executare a pedepselor privative de libertate

Regimul de detenție reprezintă modul în care se organizează activitatea condamnatului în unitatea penitenciară pe durata executării pedepsei, având ca scop reeducarea deținutului și prevenirea recidivismului.

Încă de la început până în prezent au fost utilizate diferite tipuri de regimuri :

Regimul de detenție în comun

Regimul de detenție mixt

Regimul de detenție celular

Regimul de detenție deschis / Regim de încredere

Regimul de detenție în comun

Este cel mai simplu și mai economic regim, deținuții trăind la comun atât ziua cât și noaptea, dorm în dormitoare comune, mănâncă în săli de mese special amenajate și muncesc în atelierele construite pe domeniul penitenciarului. Acest tip de regim este relativ ieftin, costurile de construire fiind reduse, iar organizarea muncii deținuților are aproape aceleași condiții ca și în viața industrială. Cel mai mare dezavantaj al acestui regim îl constituie

faptul că deținuții, intrând în contact în fiecare zi, sunt expuși unor influențe nefaste, iar

5

instituția de detenție, în loc să corijeze comportamentul individului riscă să-l pervertească moral și fizic. Se pot constitui astfel grupuri de răufăcători care pot plănui revolte, evadări și chiar activități criminale după eliberarea din închisoare. Totodată acest regim de detenție nu este deloc propice celor care își regretă faptele, vor să-și ispășească în liniște pedeapsa și care după liberare vor să ducă o viață cinstită, uitând de antecedentele penale. Ei duc o viață neplacută, poate chiar insuportabilă în preajma deținuților corupți care încearcă prin șantaj și alte metode neortodoxe să-i coopteze în vederea săvârșirii activităților ce intră sub incidență penală.

Putem afirma, deci, că dezavantajele regimului de detenție în comun pot fi reduse doar în cazul în care acest tip de regim este aplicat doar anumitor deținuți, atent selectați și supravegheați de personal calificat din cadrul penitenciarului.

Regimul de detenție mixt :

– Regimul de detenție auburian, denumit în acest fel datorită faptului că a fost folosit prima dată în închisoarea Auburn, închisoare situată în Statele Unite ale Americii, reprezintă îmbinarea regimului de detenție în comun cu regimul de detenție celular și presupune izolarea prizonierilor pe timp de noapte și petrecerea timpului la comun în timpul zilei. Încarceratul doarme singur în celulă pe timpul nopții, iar ziua muncește, mănâncă și face exerciții fizice alături de ceilalți instituționalizați fără a avea voie să comunice cu aceștia. Putem spune, deci, că pe timpul zilei condamnatul are parte de o izolare psihică și morală neputând să intre în contact verbal cu ceilalți deținuți, caracteristica generală a acestui regim fiind regula tăcerii. Acest regim, deși izolează deținuții, datorită faptului că sunt lăsați împreună pe timpul zilei reușește să nu îndepărteze foarte mult deținutul de la traiul în societate și totodată îi oferă posibilitatea să reflecte asupra faptelor sale pe timp de noapte când este singur în celulă. În același timp, faptul că deținuții trăiesc la comun pe timp de zi, reprezintă un dezavantaj, datorită faptului că deținuții, totuși, pot intra în contact și pot plănui viitoare revolte, evadări sau chiar fapte infracționale după eliberare, chiar dacă există așa numita regulă a tăcerii.

– Regimul de detenție progresiv, numit de unii și regimul de detenție irlandez, datorită faptului că a fost implementat, cu succes, pentru prima dată în Irlanda, presupune reintegrarea în societate a condamnatului, urmând anumiți pași progresivi, trecând de la detenția celulară de zi la cea de noapte și într-un final la libertatea totală. Acest sistem de detenție are foarte multe avantaje deoarece deținutului îi sunt oferite favoruri și privilegii progresive, stimulând astfel eforturile deținutului pentru a-l face să se integreze mai ușor în

societate după eliberare.

6

Regimul de detenție celular, denumit și individual sau pennsylvanian este opusul categoric al regimului comun, bazându-se pe izolarea completă a deținutului, acesta fiind închis într-o celulă în care doarme, mănâncă și muncește, iar atunci când este scos pe culoare sau în curtea penitenciarului este obligat să poarte o cagulă pentru a nu putea identifica ceilalți deținuți cu care intră în contact. Acest regim a fost pus în practică în special în închisorile conduse de biserică, dar punerea lui în practică s-a realizat perfect într-o închisoare din Philadelphia, statul în Irlanda, presupune reintegrarea în societate a condamnatului, urmând anumiți pași progresivi, trecând de la detenția celulară de zi la cea de noapte și într-un final la libertatea totală. Acest sistem de detenție are foarte multe avantaje deoarece deținutului îi sunt oferite favoruri și privilegii progresive, stimulând astfel eforturile deținutului pentru a-l face să se integreze mai ușor în

societate după eliberare.

6

Regimul de detenție celular, denumit și individual sau pennsylvanian este opusul categoric al regimului comun, bazându-se pe izolarea completă a deținutului, acesta fiind închis într-o celulă în care doarme, mănâncă și muncește, iar atunci când este scos pe culoare sau în curtea penitenciarului este obligat să poarte o cagulă pentru a nu putea identifica ceilalți deținuți cu care intră în contact. Acest regim a fost pus în practică în special în închisorile conduse de biserică, dar punerea lui în practică s-a realizat perfect într-o închisoare din Philadelphia, statul Pennsylvania, de unde își poartă și numele de sistem pennsylvanian. Cel mai mare avantaj al acestui tip de regim este acela că datorită faptului că deținuții nu intră în contact, decât foarte rar și atunci nu își văd fețele, nu se pot organiza în bande și grupări pentru săvârșirea eventualelor revolte sau evadări și totodată oferă posibilitatea deținutului să reflecte asupra faptei comise, diminuând foarte mult recidivismul. Dezavantajul major al acestui tip de regim este acela al costurilor foarte ridicate de întreținere și construire a unității penitenciare, precum și faptul că izolarea deținuților provoacă tulburări psihice acestora, uneori ducând până la nebunie și sinucidere și totodată este defavorabilă pentru sănătatea fizică, majoritatea deținuților din acest tip de regim îmbolnăvindu-se de tuberculoză.

În România majoritatea penitenciarelor se bazează pe sistemul de detenție în comun iar prin Legea 275/2006 se prevăd cinci subtipuri de regim penitenciar :

Regimul arestaților preventiv;

Regimul de maximă siguranță;

Regimul închis;

Regimul semi-deschis;

Regimul deschis.

Aceste regimuri au activități specifice, diferite de la un regim la altul, precum: cazare, echipare, folosire la muncă, măsurile de pază și supraveghere și dreptul la vizite și pachete, iar deținuții nu sunt obligați să treacă prin toate aceste tipuri de regim.

1.3 Drepturile și obligațiile deținuților

Drepturile care le revin condamnaților sunt foarte importante pentru aplicarea tratamentului penitenciar, ele reprezentând obligații pentru administrația penitenciarelor. Prin lege sunt stabilite anumite drepturi și obligații ce le revin condamnaților, ca de exemplu relațiile cu familia sau cu administrația închisorii, legi ce ajută la situarea tratamentului aplicat deținuților la nivelul cerințelor europene. Potrivit legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, drepturile principale acordate încarceraților sunt :

Dreptul la hrană – Hrană caldă de trei ori pe zi;

Dreptul la odihnă și plimbare – Conducerea penitenciarului trebuie să respecte programul zilnic de somn al deținuților;

7

Dreptul de a înștiința familia despre situația în care se află – Intră în vigoare imediat după încarcerare;

Dreptul de a primi pachete – Este limitat la un număr de pachete într-o perioadă de timp și este acordat în funcție de infracțiunea săvârșită și de comportamentul deținutului în penitenciar;

Dreptul de a primi vizite și corespondență – Asigură legătura condamnatului cu mediul exterior, oferindu-i garanția că dincolo de gratii încă îl așteaptă cineva;

Dreptul la asistență medicală – Îngrijirile medicale se acordă de medicul penitenciarului, iar în cazuri foarte grave în spitale-penitenciar;

Dreptul de a i se respecta credința religioasă – Condamnatul poate lua legătura cu un reprezentant al religiei sale și poate participa la serviciile religioase oferite de penitenciar;

Dreptul la activități recreative și culturale – Administrația închisorii trebuie să pună la dispoziția încarceraților materiale educative, culturale și de informare;

Dreptul de petiționare – Condamnații pot adresa cereri, sesizări și reclamații către conducerea penitenciarului, procuror și alte organe abilitate.

Regimul carceral conține și diverse obligații care stabilesc privațiunile condamnaților pe durata executării pedepsei. Acestea ”trebuie să fie stabilite în spiritul și pe baza legii, precum și în conformitate cu scopul urmărit prin pedeapsă”(Bălan, 2002) și sunt următoarele :

Obligația de a fi percheziționat la intrarea în penitenciar și ori de câte ori este necesar – Este necesar datorită faptului că deținuții își pot confecționa arme albe din diferite materiale din penitenciar și totodată le pot primi sub formă de pachet;

Obligația de a respecta regimul de muncă și de a presta o muncă în folosul penitenciarului – În funcție de munca prestată, unii condamnați beneficiază de anumite stimulente din partea conducerii închisorii;

Obligația de a urma un program de calificare sau recalificare – Se facilitează reintegrarea indivizilor în societate după ispășirea pedepsei;

Obligația de a respecta regimul de detenție – Regimul celular sau regimul comun;

Obligația de a suporta sancțiuni în cazul încălcării disciplinei din penitenciar – Condamnații trebuie corectați în cazul în care se abat de la regulile penitenciarului pentru a putea fi ținuți în permanență sub control;

Obligația de a respecta programul zilnic de activitate – Urmărește corectarea încarceratului, deprinderea atitudinii de respect față de cei din

jur și în același timp previne dezordinea și încercările de evadare.

8

Conform Legii 23/1969 întâlnim o serie de acțiuni și activități interzise în penitenciar, precum :

Confecționarea sau deținerea obiectelor interzise;

Schimbul sau vânzarea de lucruri sau alimente;

Adunarea în grupuri după ora singerii;

Luarea legăturii cu deținuții din alte camere sau secții;

Folosirea unor condamnați pentru servicii personale;

Practicarea jocurilor de noroc;

Deplasarea fară pază sau supraveghere în incinta penitenciarului sau la punctele de lucru;

Trimiterea sau primirea de corespondență ori alte obiecte în afară de cele la care au dreptul;

Folosirea materialelor primite în alte scopuri decât cele pentru care au fost date sau modificarea acestora;

Îndemnarea altor condamnați la săvârșirea actelor de indisciplină;

Ascunderea obiectelor interzise în camere, la punctele de lucru sau în alte locuri.

1.4 Standardul de viață în mediul penitenciar

Regimul de viață din penitenciar, privit de la distanță, pare relativ simplu, deținuților fiindu-le asigurată, de către personal, culturalizarea, igiena, recreeare și hrănirea. Privită în amănunt viața carcerală își arată dimensiunile umane, structurile relaționale, normele și valorile neoficiale, dinamica zvonurilor, raporturile de forță, sistemul de privilegii și rolurile fiecărui ”actor” ce participă la viața de zi cu zi.

În cazul unei revolte dezordinea se instalează, dar totuși, întărește ideea de ordine coercitivă. Alături de elementele de stabilitate mai vizibile există și elemente susceptibile de a produce o dezintegrare progresivă a complexului coercitiv.

Autoritatea specifică în închisoare este bidimensională, întâlnind o autoritate ierahică ce impune gardienilor o subordonare verticală și o autoritate penitenciare ce impune deținuților o supunere aproape totală. Penitenciarul este un câmp de forțe în care întâlnim conflicte determinate de comportamentul de dominare al gardienilor și cele de rezistență ale deținuților.

Toate aceste lucruri au o consecință psihologică și psihosocială asupra deținuților și personalului. Comunitate deținuților constituie o lume anonimă, de oameni privați de

9

prestigiu, iar cariera infracțională a unora dintre ei le oferă imaginea unor lideri capabili de orice, uneori existând cazuri în care au aptitudini socio-afective.

Problematica normelor și valorilor capătă aspecte particulare, în penitenciar, acestea fiind determinate de absența libertății și celelalte frustrări ale deținuților, ce împiedică raportarea adecvată la aspectele semnificative ale traiului în închisoare.

Norma socială este regula care descrie comportamente acceptate de colectivitate sau de o instituție și înlătură conflictele traiului în comun a grupurilor din închisoare și poate fi perceput ca o normă juridică sau doar ca o normă morală. Aceste norme stabilesc cum trebuie să acționeze un individ sau un grup în anumite condiții și totodată prefigurează cadrul acțiunilor viitoare. Prin intermediul normelor, grupul exercită controlul asupra conduitelor individuale, le imprimă o anumită convergență și uniformitate, puterea acestui sistem fiind caracterizată de

pedepsele aplicate de grup, celor ce încalcă normele.

societate :

Astfel în penitenciar întalnim trei tipuri de norme ce acționează la fel ca în

Organizaționale – privesc mecanismul de funcționare a instituției;

Acționale – indică regulile de evaluare ”corectă” a situațiilor cotidiene ce interesează colectivitatea deținuților;

Relaționale – referindu-se la modalitățile considerate eficiente în relațiile deținut-deținut, deținut-grup, deținut-personal.

În mediul penitenciar sunt specifice existența în paralel a normelor oficiale, ce urmăresc atingerea obiectivelor instituției, cu normele neoficiale, ce exprimă generalizarea experienței dobândite de deținuți. Aceste norme au ca prim scop crearea unor relații și condiții de viață suportabile pe parcursul executării pedepsei. Normele neoficiale acționează doar în interiorul grupului de deținuți. Încarcerații respectă normele oficiale datorită factorului represiv și mai puțin datorită convingerilor lor asupra acestora. În același timp, normele neoficiale trebuiesc respectate necondiționat de deținuții nou veniți.

De regulă în cadrul grupului de deținuți poți să-ți desfășori activitatea fără a fi tracasat de către ceilalți și nu este nevoie să te impui prin forță sau să îți creezi o imagine de om dur, imagine neadevărată cu cel care ești cu adevărat în realitate. Conduita individului este funcția de statut actual al acestuia. Odată intrat în penitenciar, deținutul va acționa conform normelor și valorilor apreciate de el ca fiind în concordanță cu noile împrejurări cu care se află. Uneori, aderarea la sistemul de norme și valori informale are rolul de mecanism de apărare față de propriile remușcări acceptând modul de gândire emis de deținuții care îi oferă rațiuni deculpabilizante.

Normele și valorile informale din penitenciar constituie un indicator sensibil al stării de spirit a grupului de deținuți. Modul de ordonare a valorilor, precum și aspectele ce

10

guvernează latura invizibilă a vieții de detenție, dau relații privind punctele de interes pe termen lung ale masei de deținuți și parametrii acțiunilor considerate eficiente într-o situație sau alta.

Normele neoficiale conservă un sistem de relații interpersonale, în care recidiviștii cu pedepse mari și persoane mai în vârstă sunt avantajate, iar deținuții nou încarcerați aderă la aceste reguli din nevoie de securitate. Aceste norme nu sunt impuse de relațiile de putere ci de tradiție, noul deținut găsind un grup gata închegat, cu o structură bine determinată. Abaterea de la normele neoficiale nu atrage sentimentul de culpabilitate din partea deținuților, însă încălcarea normei nu trebuie să fie vizibilă de cei din jur, iar dacă este vizibilă, personalul trebuie să ofere suficientă protecție pentru a se îndepărta de normele ce-i sunt impuse de grup.

Nu există, însă, o contradicție între normele oficiale și neoficiale, ele având domenii diferite de aplicare. Normele oficiale se referă la drepturile și obligațiile deținuților, la modul de adresare și la pedepsele și recompensele legale, iar cele neoficiale au rolul de a diminua efectele frustrărilor deținuților, de a întreține relațiile afective din grup și de a reglementa circulația informațiilor între deținuți și personal.

1.5 Avantajele și dezavantajele traiului în penitenciar

Penitenciarul, ca și unitate supraveghetoare a executării pedepsei, are îndatorirea de a ajuta deținuții să se reintegreze în societate ca și persoane care respectă legea, să le mențină potențialul fizic și moral și, totodată are obligația de a menține viu interesul pentru viață și viitor. Relațiile stabilite între deținuți sunt mult mai superficiale datorită privării de libertate și din cauza faptului că nu au parte de afectivitate din partea celor dragi, iar lipsa informației accentuează această triadă care intervine și alterează caracterul moral al deținuților, aceștia bazându-se mai mult pe beneficiile relațiilor decât pe moralitatea care ar trebui să o aibă acestea. Unitatea penitenciară trebuie să se asigure că separarea deținuților se face după categoriile cele mai importante, cum ar fi: sex, vârstă, natura infracțiunii, starea de sănătate și conduita deținutului pe timpul încarcerării și totodată să acorde toată atenția asupra respectării drepturilor deținuților. Aceștia se pot adresa tuturor organelor de stat și organizațiilor nonguvernamentale.

În toate locurile, din penitenciar, frecventate de deținuți, trebuiesc îndeplinite anumite condiții pentru asigurarea bunului trai, condiții prevăzute și de prevederile legale, precum :

Instalații sanitare cu acces permanent, condiții decente și de curățenie;

Lumină naturală, sau artificială;

11

Păstrarea igienei personale;

Serviciile medicale, asigurate de către medicul internist angajat în unitatea penitenciară.

Pentru deținuții periculoși care nu respectă normele de disciplină și care au de executat pedepse de lungă durată este preferabilă executarea pedepsei în mediul închis, datorită izolării față de ceilalți deținuți. Însă, pentru infractorii cu pedepse de scurtă durată, acest mediu este nefast, accentuând sentimentul de îndepărtare de familie și de mediul social, acest fapt nefiind compatibil cu scopul educativ al pedepsei, deținutul neputând fi reintegrat normal în societate. Totodată contactul pe care îl au infractorii primari cu recidiviștii poate duce la

”perfecționarea” celor dintâi în activitatea criminală.

Chiar dacă contactul între cele două clase ( infractori la prima detenție și recidiviști ) este interzis, ele se pot întâlni la efectuarea plimbărilor sau a regimului de muncă și de aceea este nevoie de o supraveghere mult mai atentă a personalului angajat în penitenciar.

De aceea, părerea mea este că infractorii care sunt la prima abatere și care nu au infracțiuni foarte grave ca omorul, violul, traficul de persoane și recidivismul să fie supravegheate și reținute sub arest la domiciliu, iar persoanele recidiviste, criminalii, violatorii, etc. să fie încarcerați în unități penitenciare. Această modalitate va ușura munca gardienilor din penitenciare și totodată va fi un plus pentru bugetele acestora, fiind mult mai puține persoane pentru care se plătesc taxe, datorită numărului mic de instituționalizați.

1.6 Tipologia deținuților și perspectiva acestora asupra mediului carceral

Nu putem zice că avem o tipologie a încarceraților bine definită, aceasta referindu-se mai mult la o clasificare a celor ce săvârșesc un delict penal și sunt aflați în libertate. Aceste tipologii au mai mult menirea de a ușura munca specialiștilor în legătură cu diagnosticarea și totodată, ajutarea delicvenților, fiind aproape inutile personalului din închisori.

De-a lungul timpului, unii sociologi au evidențiat diverse tipologii. Unul dintre aceștia este C. Lombroso care a evidențiat :

Criminalul înnăscut;

Criminalul epileptic;

Criminalul pradă unei pasiuni irezistibile;

Criminalul cu spirit slab;

Delicventul ocazional.(Florian, 2008)

12

Totodată ”E. Ferri vorbește despre criminalul de ocazie și criminalul din obișnuință”(Florian, 1996), iar ”Asociația internațională a criminaliștilor” oferă ca tipuri :

Criminalul ocazional;

Criminalul cu capacitate redusă de adaptare la legile sociale;

Criminalul a cărui adaptare la societate nu este scontată, speranța de recuperare fiind pierdută.(Stănișor, 2004)

Deși sunt de acord cu toate aceste tipologii, eu consider că cea mai mare dreptate în privința acestor tipuri o are G. Florian care afirmă că ”penitenciarul primește în custodie două categorii de deținuți: cei care se consideră vinovați și cei care neagă orice vinovăție”(Florian,

1996). Astfel, fiecare dintre aceștia prezintă o conduită diferită și o viziune particulară asupra acțiunilor săvârșite.

Același lucru se întâmplă și în cazul diferențelor de intelectualitate. Așadar, cei care au depus muncă intelectuală în vederea asimilării cunoștințelor au un comportament diferit față de cei care nu au reușit să își formeze o carieră, să își întemeieze o familie sau să se satisfacă din punct de vedere cultural. Primii sunt manierați, încearcă să evite pe tot posibilul scandalurile, încăierările, sunt sociabili, într-un cuvânt civilizați.

În schimb, cei din urmă sunt dominați de negativism, de nepăsare și totodată urmăriți de insuccesele din viața de dinainte.

Diferențele se pot observa și din perspectiva psihicului. Astfel, sunt deținuți stabili din punct de vedere emoțional, deținuți ce prezintă probleme ale sistemului de personalitate încă de la începutul încarcerării și deținuți care dacă inițial sunt normali, de-a lungul perioadei de detenție pot suferii tulburări mentale. Nu trebuie să uităm deosebirea ce se face din punct de vedere al efortului depus în penitenciare. Sunt deținuți care muncesc și deținuți care nu muncesc. Pentru unii faptul de a muncii facilitează detenția, iar pentru cei care nu cunosc tainele unei meserii sau nu și-o pot excercita în cadrul închisorii, perioada în care aceștia sunt privați de libertate este mult mai greu de suportat.

Comportamentul de zi cu zi al deținuților este influențat de factorii materiali și spirituali, obiectivi – subiectivi și de factorii sociali și psihosociali. Acești factori devin relevanți doar atunci când există o corelație între ei și ajută la înțelegerea, explicarea și prevenirea atmosferei din penitenciar. Majoritatea deținuților nu apreciază efortul depus de personalul penitenciarelor pentru a le oferi condițiile de trai decent prevăzute de lege. Acest fapt alterează relațiile dintre personal și deținuți, generând tensiuni și chiar revolte ale instituționalizaților în penitenciare.

Ordinea și disciplina sunt cuvintele esențiale ce stau la baza vieții în penitenciar. Personalul, în frunte cu directorul, aplică un regim legal bazat pe respectarea drepturilor și

libertăților cetățenești. Totodată acest regim trebuie să fie și uman, adică deținuții să poată intra

13

în contact cu familia, să se simtă în siguranță în interiorul închisorii pe tot parcursul ispășirii pedepsei, să aibă acces la desfășurarea unor activități ce îi motivează și totodată îi ajută în reintegrarea în societate. Pe lângă aceste privilegii, ca să zic așa, deținuții dispun și de drepturi, precum dreptul la petiționare și dreptul la informare.

Trebuie menționat că regimul aplicat încarceraților este diferit, în funcție de nivelul de gravitate al faptelor sau de starea de recidivism.

Același regim legal și uman este aplicat și personalului, care trebuie să aibă o atitudine frivolă față de încarcerat. Ei nu trebuie să lege prietenii cu aceștia, discuțiile între aceștia fiind strict profesionale, acesta fiind un lucru ce contribuie la buna funcționare a penitenciarului.

2. Problematica socio-umană în mediul penitenciar

Spatiul de viață din mediul carceral are anumite caracteristici generale, cum ar fi faptul că este un spațiu închis, dihotomic, penal și totodată este un spațiu al autorității, o zonă a interacțiunilor asimetrice.

Comunitatea deținuților constituie o lume anonima, iar infracțiunile grave ale unora dintre ei, le conferă aura de lideri capabili de orice. Dacă deținuții au aptitudini socio- afective, pot avea o audiență mărită în rândul deținuților obișnuiți, iar problematica normelor și valorilor dobândește aspecte particulare determinate de situația în care se regăsesc deținuții. În mediul carceral, ca și în societate, întâlnim trei tipuri de norme :

Organizaționale – legea de executare a pedepsei;

Acționale – indică regulile de evaluare corectă a situațiilor cotidiene;

Relaționale – raporturile deținut-deținut, deținut-personal, deținut-grup.

În paralel, însă, există și norme oficiale, legiferate, care urmăresc atingerea obiectivelor educative, productive și preventive și au ca scop crearea unor condiții de viață suportabile, din punctul lor de vedere și acționează numai în interiorul grupului de deținuți.

Poziția deținuților față de norme și valori, precum și față de majoritatea evenimentelor, exprimă poziția lor de spectatori pasivi pe perioada ispășirii pedepsei. Acest lucru subliniază încă odată starea de așteptare a maselor de deținuți.

Libertatea constituie, din punct de vedere psihosocial, o necesitate fundamentală. Reacția socială față de persoanele care sunt private de libertate într-un loc de detenție reprezintă o formă a restrângerii libertății. Această situație este deosebit de complexă. Privarea de libertate

14

într-un penitenciar nu presupune izolarea totală a deținutului și nu are ca scop producerea de suferințe psihice, ci reprezintă o constrângere și totodată un mijloc de reeducare pentru a preveni săvârșirea de noi infracțiuni.

Administrația penitenciarului trebuie să asigure, pe langă muncă, o paletă largă de acțiuni educative, de la calificări și recalificări la școlarizare și alfabetizare și în același timp activități culturale, toate aceste activități având ca scop pregătirea deținuților pentru o reintegrare rapidă în societate după eliberare. La aceste activități se adaugă și criteriile de separație a deținuților în funcție de sex, vârstă, natura infracțiunii și în funcție de receptivitatea la activitățile de reeducare. Conform practicii penitenciare actuale, separarea deținuților dupa criteriile mai sus menționate, constituie baza diferențierii tratamentului aplica și premisa individualizării regimului de detenție.

Șocul încarcerării, contactul cu subcultura de penitenciar are o influență deosebită asupra vieții și comportamentului deținutului, afectând grav sentimentul de siguranță al acestuia. Normele specifice subculturii de penitenciar au o funcționalitate negativă față de acțiunile reeducative exercitate asupra deținuților și au ca efect solidarizarea deținuților, crearea unei coeziuni a grupului de detenție și constituie o barieră puternică în calea influențelor de natură educativă. Deținuții ce nu aderă la acest sistem de norme și valori sunt disprețuiți, dezaprobați și ținuți în afara grupului. Din această cauză unii deținuți se subordonează acestor reguli dar nu au un real sentiment de solidaritate față de aceste reguli.

Din punct de vedere psihosocial, în colectivitatea deținuților apar, ca și în cadrul oricărui grup uman, relații interpersonale cu încărcături socio-afective puternice. Penitenciarul are o structură relativ închisă, dar totuși nu înlătură posibilitatea de relaționare socio-umană dintre deținuți. Astfel în grupul de deținuți întâlnim relații de simpatie, antipatie, indiferență și totodată diferite statusuri informale precum lideri populari, deținuți izolați față de grup, solidari și respinși.

2.1 Relațiile interpersonale între deținuți

Odată intrați în spațiul carceral, deținuții trebuie să-și atribuie identități specifice precum o identitate comună, socială și personală. Aceste trei tipuri sunt susținute de integritatea, totală sau relativă, a valorilor morale specifice.

Deținutul este evaluat în funcție de identități și valori morale contradictorii. De fapt el trebuie să jongleze între identitatea și valorile sale din libertate și cele prezente, din închisoare. Deținutul ”jonglează” între identitatea și valorile sale de condamnat și identitatea personală și valorile ce trebuiesc arătate în fața personalului penitenciarului, ajungând să-și reconsidere fostele valori. Obligația de a trăi alături de comunitatea prizonierilor îl determină pe deținut să-și atribuie o identitate comuna, să integreze valori morale colective. Pentru

supraviețuirea personală, deținutul trebuie să-și construiască o identitate care să-l distingă față

15

de ceilalți deținuți. Viața în închisoare implică o mare instabilitate a identității sociale a deținuților.

Supravegherea continuă a tuturor deținuților este destul de pregnantă în închisoare. Deținuții nu sunt supravegheați doar de personalul penitenciarului, ci se supraveghează reciproc pentru a nu încălca normele neoficiale existente în închisoare. Și deținuții și personalul caută să știe cine este cel de lângă ei, dar sunt mai ales în căutarea identității reale a individului, petrecându-și timpul cercetându-i instabilitatea și contradicțiile sale.

Deținuții, gândindu-se la ieșirea lor, își construiesc și reconstruiesc constant identitatea, fie pentru a aparține colectivului, fie pentru a se singulariza și a se afișa ca oameni obișnuiți. În ceea ce privește personalul, este forțat să asiste indivizii pentru a le individualiza pedeapsa, încercând să producă identități multiple pentru același deținut. Dacă individualizarea pedepsei este trecută în teste, nu se efectuează decât plecând de la comportamentul condamnatului în închisoare și nu de la actul și istoria sa.

Diferitele schimbări identitare ale condamnatului sunt efectuate într-un context instabil. Această instabilitate este dată de mișcările continue și de faptul că deținutul ignoră data efectivă a eliberării sale. Pentru început au loc o serie de transformări mentale, scurgerea timpului de pedeapsă făcându-l pe condamnat să-și schimbe progresiv valorile morale.

Plecând de la crima comisă, identitatea și natura victimei și de la legăturile care îi unesc cu aceasta din urmă, deținuții definesc și califică un condamnat urmărind o scală care merge de la mai moral la mai puțin moral, de la mai curat la mai murdar și de la mai uman la mai puțin uman. Parametrii utilizați pun în evidență comunitatea morală de apartenență.

Reconstrucția personalității deținuților influențează atât perspectiva în care ei se percep, cât și relația cu ceilalți deținuți, personalul penitenciarului, modul în care se raportează la actul comis, activitățile din închisoare, precum și indentificarea unei direcții pentru viitor.

2.2 Relațiile deținuților cu personalul penitenciarului

Relația deținutului cu personalul angajat este influențată, în primul rând, de modificările identitare pe care aceștia le suportă odată cu intrarea în spațiul carceral. Astfel deținutului îi sunt atribuite o identitate personală, una social-individuală și una personal- specifică. Deținutul trebuie să jongleze între identitatea care o avea înainte de încarcerare și identitatea și valorile existente în spațiul carceral. Totodată există factori ce influențează relațiile destinse și cooperante dintre deținut și personalul angajat. Aceștia factori sunt influențați de

mediul social în care inculpatul s-a dezvoltat.

16

Deținutul trebuie susținut și încurajat să-și analizeze condiționările, experiențele trecute, să înțeleagă și să accepte că toate aceste experiențe, reprezentări trecute, nu pot constitui scuze pentru actul lor. Ei trebuie ajutați să înțeleagă că dispun de resurse umane care i-ar ajuta să-și reconsidere atitudinea față de lume, de viață și nu în ultimul rând față de sine și să-și reproiecteze procesele de decizie și control, ieșind de sub incidența acestor experiențe trecute care le-au marcat tragic existența.

Resocializarea deținutului este un proces de dezânvățare a normelor și valorilor avute de deținut în închisoare și de reinternalizare a altor norme și valori dezirabile, unanim acceptate, având ca finalitate asumarea din partea acestora a unui comportament responsabil. Deținutul este un maestru al evitării responsabilității personale din cauză că adesea îi lipsește încrederea în sine și refuză să și le asume. Mulți dintre deținuți se află în diverse forme și stadii de dependență. Lor le lipsește încrederea de a trăi o viață responsabilă auto-motivată.

Un mare obstacol în munca de reeducare este cauzat de absența unei legi care să reglementeze măsurile de reeducare care se pot lua față de adulți, de lipsa infrastructurilor necesare, de rămășițele unei concepții precum asistarea se bazează pe control și supravegherea deținuților și mai ales pe absența psihologilor, sociologilor și asistenților sociali.

Resursele de personal trebuie să fie adecvate ca număr, categorii profesionale, buni practicieni cu experiență și pregătire. Deficitul de resurse umane subminează, adesea grav, tentativele de punere în practică a activităților de reabilitare și a activităților terapeutice, închizând accesul la terapia de grup, psihoterapia individuală etc. Este de dorit să li se ofere deținuților activități educative și o muncă pentru a-i motiva. Aceste componente esențiale ale unui proces eficient de reabilitare psiho-socială sunt adesea prea puțin dezvoltate, ba chiar lipsesc cu desăvârșire, în cele mai multe cazuri tratamentul aplicat deținuților constă în principal în farmacoterapie.

Cred că ar fi necesară acordarea unei asitențe specializate deținuților, asigurată de o echipă disciplinară formată din psihologi, sociologi, consilieri pe probleme educaționale și consilieri juridici. S-ar impune consilierea educațională și psihologică atât la nivel individual, cât și la nivel de grup, prin abordarea unor activități care să ofere deținutului o viziune obiectivă asupra vieții și realității, acceptarea trecutului, atât de necesare producerii unor schimbări identitare autentice.

2.3 Comunitatea instituționalizaților

De-a lungul timpul s-au făcut studii care să arate cum comunitatea închisorii influențează și modelează atitudinea și comportamentul pușcăriașilor.

17

Scriind în urma valului de imigrație din secolul 20 și din perspectiva tradiției culturale, Clemmer a adoptat conceptul de asimilare ca un cadru pentru analiza sa asupra mediului carceral. Asimilarea era definită drept ”o persoană care învață destul despre cultura unei societăți în care el se află, pentru a-l face parte a sa.”1 Împrumutând din această definiție generală, Clemmer a dat naștere termenului ”prisonization” pentru a descrie procesul de luare, într-o măsură mai mică sau mai mare, a tradițiilor, moravurilor, obiceiurilor și în general a culturii penitenciarului.

Deținuții suferă anumite experiențe care i-au făcut parte din comunitate închisorii. O astfel de experiență o reprezintă intrarea în penitenciar, când deținutul este obligat să accepte un rol inferior față de ceilalți ”experimentați”. Uniformele standard împiedică exprimarea individuală accentuând anonimatul și inferioritatea. În ochii directorului și a personalului nu se face nici o diferență între deținuți, toți fiind fără onoare și fără putere. Mai târziu, Goffman s-a referit la acele proceduri de inițiere ca ”procedee de dezbrăcare și mortificare”. Goffman susținea că această metodă era una necesară și practică pentru oricare din instituțiile totale responsabile pentru îngrijirea și controlul unui număr mare de persoane.

O altă experiență care caracterizează intrarea în închisoare este învățarea căilor și mijloacelor comunicării din penitenciar. Un deținut trebuie să învețe normele care guvernează buna organizare și funcționare a închisorii, precum ”rândurile, titlul și autoritatea oficialilor funcționari ai închisorii”. Învățând noile obiceiuri pentru existența de zi cu zi se conturează o a treia experiență universală a închisorii. Asta include modele modificate de dormit, mâncat și muncit și înțelesurile modificate ale acestora. De exemplu, la intrarea în închisoare, deținuții sunt, în general, dornici să înceapă munca în orice domeniu, dar după trecerea timpului trec din starea de satisfacere în starea de mulțumire cu o slujbă bună. Același lucru poate fi spus și în legătură cu preferințele cu privire la mâncare și adăpost. Această tranziție de la a fi ușor satisfpcut la articularea preferințelor reflectă faptul că după câteva luni de carceră, toate activitățile și facilitățile i-au un nou sens și o nouă importanță.

În concluzie pot spune că viața în penitenciar schimbă într-u totul valorile morale ale deținuților, obligându-i pe aceștia să se adapteze și să accepte mai ușor anumite lucruri care în viața din exterior era de neconceput pentru ei. Trebuie să se obișnuiască cu prezența colegilor de camera, cu traiul la comun cu aceștia, trebuie să se obișnuiască cu mâncarea servită și orele de masă și totodată trebuie să se adapteze ”eroic” la condițiile și programul de muncă impus de

conducerea penitenciarului.

18

2.4 Personalul din administrația penitenciară

personal:

Personalul administrației penitenciare este format din mai multe categorii de

Personalul de conducere – însărcinat cu gestiunea și funcționarea administrației centrale și a unităților subordonate, este format din:

– Directori;

– Directori adjuncți;

– Șefi de servicii și de compartimente.

Ca un prim pas în procesul de demilitarizare al sistemului penitenciar, un număr de închisori sunt conduse de magistrați, judecători sau procurori, detașați la conducerea acestor unități pe o perioadă de timp determinată.

Personalul de supraveghere – formează partea cea mai numeroasă a personalului și este formată din:

– Ofițeri

– Subofițeri

Aceștia își desfășoară activitatea în sectoarele de deținere, pentru supraveghere, la paza perimetrului, escortare, evidența deținuților și organizarea muncii acestora.

Personalul cultural-educativ – este format din :

– Profesori;

– Educatori;

– Sociologi;

– Psihologi;

– Preoți.

Atribuțiile lor sunt legate de școlarizare, calificare, consiliere și terapie, organizarea activităților culturale, sportive și a timpului liber.

Alte categorii de personal :

– Medici și asistenți medicali;

– Ingineri;

– Personal financiar-contabil;

– Economiști;

– Personal de resurse umane;

– Personal secretariat și IT.

19

2.5 Controlul efectuat de administrația penitenciarelor

Organizarea și funționarea sistemului penitenciar se stabilește prin Regulamentul de organizare și funcționare aprobat de ministrul justiției, iar atribuțiile fiecărei persoane sunt stabilite prin fișa postului. Fiecare penitenciar are un regulament de ordine interioară, în care se

stabilesc activitățile desfășurate în unitatea respectivă.

închisorii:

În penitenciare întâlnim patru tipuri de controale efectuate de personalul angajat

Controlul ierarhic – se realizează în primul rând prin controlul executat de directorul general, general adjunct, șefii de servicii și specialiștii din administrația centrală. Prin specialiștii SICP ( Serviciul Idependent Control Penitenciar ) din structura organizatorică a Direcției Generale a Penitenciarelor, directorul general poate efectua controale periodice, prin sondaj sau tematice, pentru a fi informat cu privire la eventuale disfuncții în funcționarea penitenciarelor. În cadrul Ministerului Justiției își desfășoară activitatea Inspecția Generală, subordonată direct ministrului și are un corp de inspecție penitenciară. Acesta verifică legalitatea executării pedepselor privative de libertate, execută controale în urma sesizărilor primite și face propuneri de îmbunătățire a activităților desfășurate.

Controlul administrativ – se realizează în special pe plan financiar, de către Curtea de Conturi și Serviciul de audit financiar.

Controlul judiciar – efectuat de autoritatea judiciară, respectiv instanțe de judecată, asupra penitenciarelor aflate în aria de competență și vizează aplicarea corectă a hotărârilor de executare a pedepselor privative de libertate, îndeplinirea condițiilor cerute pentru liberarea condiționată. La rândul lui, procurorul delegat participă la lucrările comisiei de propuneri pentru liberarea condiționată, verifică modul de rezolvare a plângerilor deținuților și vizitează periodic penitenciarele.

Controalele privind respectarea drepturilor persoanelor private de libertate – se execută de organisme nonguvernamentale internaționale și din țară.

Prin activitățile desfășurate, Direcția Generală a Penitenciarelor asigură executarea pedepselor privative de libertate pronunțate de instanțele judecătorești, a măsurii arestării preventive și a măsurii educative de internare a delincvenților minori în centre de

reeducare.

20

2.6 Ordinea și siguranța din penitenciare

Aplicarea unui regim legal și în același timp uman, constituie o preocupare centrală a întregii activități desfășurate de personalul administrației penitenciare, activitate ce are la bază asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omuluiși a regulilor minime privind tratamentul deținuților, așa cum sunt prevăzute în documentele internaționale. Condiția de bază privind menținerea securității în mediul penitenciar este aceea de ordine și disciplină, atât în rândul deținuților, cât și al personalului. Pentru ca această condiție să fie îndeplinită, este obligatoriu ca deținuților să li se asigure :

– Posibilitatea de a trăi după un program ordonat;

– Siguranța vieții în colectiv;

– Dreptul la informare;

– Dreptul la petiționare;

– Legătura cu familia;

– Desfășurarea unor activități vizând atât viața în detenție, cât și pregătirea pentru liberare.

Regimul aplicat deținuților este diferențiat, fiind impuse restricții pentru unele categorii de deținuți, precum cei cu grad sporit de periculozitate sau cei în stare de recidivă, dar sunt oferite și stimulente unor categorii largi de deținuți, cum ar fi folosirea la muncă cu pază redusă, liberarea condiționată, suplimentarea numărului de pachete etc. Stabilirea și menținerea unor relații corecte, profesionale între personal și deținuți contribuie la climatul de ordine și disciplină.

Înțelegerea noțiunii de tratament penitenciar se bazează pe faptul că pentru recuperarea unui deținut nu sunt suficiente încarcerarea lui într-un sistem rigid de ordine și disciplină sau acțiuni care fac din el o marionetă. Trebuie să se țină cont de personalitatea deținutului și părțile sale, atât pozitive cât și negative, cu deficiențe educaționale și cu posibile tulburări de comportament.

Pedeapsa privativă de libertate, ca pedeapsă prevăzută de lege și aplicată de instanța de judecată, este o măsură complexă, ce ridică o serie întreagă de probleme:

Ca durată de timp, luni sau ani, executarea pedepsei trebuie observată, îndrumată și supravegheată pe toată perioada detenției;

Există multe probleme personale, de sănătate, educație etc. extrem de dificile ale celor care execută pedeapsa în penitenciar;

Executarea pedepsei închisorii se face într-o instituție specială și complexă, penitenciarul, instituție care are o anumită structură organizatorică, începând cu baza materială, cu problemele de pază și securitate, cu problema personalului și a particularităților acestuia și

terminând cu problemele vieții de zi cu zi din penitenciar.

21

3. Cercetarea empirică

3.1 Scopul și obiectivele cercetării

Lucrarea de față a avut ca scop principal verificarea prezenței clasificării și stratificării sociale în penitenciare și factorii determinanți ai acesteia. Totodată am vrut să observ diferitele moduri de relaționare deținut-deținut, deținut-personal și deținut-grup.

Așa cum am putut observa în partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate subliniază în nenumărate rânduri importanța acestui studiu, cu ajutorul lui putând să ne dăm seama de modul în care interacționează deținuții cu personalul penitenciarului în care își ispășesc pedeapsa și cum interacționează între ei. Am vrut să mai observ și modul în care se formează grupurile în penitenciare, reacțiile care le au deținuții față de ceilalți colegi și față de persoanele mai mult sau mai puțin privilegiate din anumite puncte de vedere.

Omul, ca ființă socială, are nevoie, indiferent de împrejurările în care se află, de un anturaj și de susținerea celor din jur în momentele dificile. O altă nevoie fundamentală a omului o reprezintă dobândirea autoaprecierii realiste și a respectului de sine. Persoanele instituționalizate întâmpină dificultăți în structurarea unor norme și valori adecvate societății în care trăim, caracterul său deși bun înainte de încarcerare v-a avea de suferit schimbări majore datorită spațiului în care el se află acum. În schimb, recidiviștii, fiind obișnuiți cu traiul din penitenciar se adaptează mai ușor normelor și valorilor penitenciarului, această situație fiindu- le, cam tuturor, prielnică în dezvoltarea caracterului lor de oameni fără de lege.

Ținând cont de observațiile de mai sus, am pornit de la premisa că recidiviștii se vor adapta mult mai ușor normelor din penitenciar și vor ieși mai ușor în evidență, acest aspect datorându-se în special experiențelor anterioare avute de aceștia în alte penitenciare.

Obiectivele urmărite de mine au fost:

Identificarea unor instrumente prin care să evaluez percepția celor din jur asupra unui individ, și percepția individului despre sine;

Administrarea instrumentelor pe un singur lot de deținuți din diferite pușcării din România;

Realizarea unei baze de date și analiza statistică a datelor obținute, în

vederea identificării tendinței de grupare a deținuților din penitenciar.

22

3.2 Ipotezele cercetării

Pornind de la documentarea din literatura de specialitate, am presupus faptul că:

Încarcerații se percep mai buni înainte de încarcerare și vor să se schimbe în bine după ispășirea pedepsei;

Personalul penitenciarelor face tot posibilul să reintegreze cât mai ușor fiecare deținut în parte.

Ipotezele de lucru care m-au orientat spre analiza atât cantitativă cât și calitativă au fost următoarele:

Persoanele încarcerate vor fi mult mai deschise în răspunsuri, date sub anonimat, sub formă de chestionare, așa v-oi putea înțelege ce simt ei cu adevărat cu privire la clasificare socială întâlnită în penitenciar.

Deținuții intervievați vor fi mai restrânși în răspunsuri privind grupurile din penitenciar, reacțiile gardienilor și personalului față de ei și față de deținuți mai privilegiați, din punctul lor de vedere;

Fiecare grup din penitenciar are un lider bine cunoscut care are grijă să nu fie încălcate normele și valorile, nescrise, ale deținuților;

Majoritatea deținuților respectă normele și valorile celorlalți deținuți de

frică să nu fie marginalizați și batjocoriți de ceilalți.

3.3 Metodologie

În cercetarea de față am investigat un lot de 100 de deținuți, dintre care 53 femei aflate în penitenciarul Târgșor și 47 de bărbați ( 27 din penitenciarul Jilava și 20 din penitenciarul Focșani ) cu vârste cuprinse între 19 și 56 de ani. Motivele instituționalizării acestora în aceste penitenciare țineau de: omor ( 13% ), tâlhărie ( 15 % ), trafic de droguri ( 52

% ), fals și uz de fals ( 20 % ), iar majoritatea dintre ei ( peste 75 % ), au comis aceste fapte datorită situației familiale precare din punct de vedere socio-economic. Pe lângă simptomele specifice instituționalizării, unii dintre deținuți prezentau o serie de tulburări comportamentale specifice.

Completarea chestionarelor s-a realizat în grupuri de 4 – 5 persoane la bărbați și grupuri de 8 – 9 persoane la femei, în aceeași zi în fiecare penitenciar. Am acordat o atenție specială supravegherii acestora, pentru a se evita situația contaminării răspunsurilor prin influență reciprocă, iar culegerea datelor s-a realizat în intervalul martie – mai, anul curent.

23

Totodată am intervievat și un număr de 20 de deținuți, dintre care 8 femei ( penitenciarul Târgșor ), 6 bărbați ( penitenciarul Jilava ), 6 bărbați ( penitenciarul Focșani ). Persoanele au fost alese aleator păstrând 2 femei care au completat și chestionare și câte un bărbat din fiecare penitenciar deoarece am vrut să văd dacă rămân consecvenți în răspunsurile date în chestionar. Cum era de așteptat, deținuții intervievați au fost mult mai calculați în răspunsuri datorită fricii care o au față de gardieni, crezând că aceste interviuri, nefiind anonime, vor ajunge pe masa conducerii penitenciarului. Discuțiile au fost degajate, încercând să le ofer o oare care siguranță în ceea ce privește acest interviu. Majoritatea deținuților au fost foarte retrași în răspunsuri, la începutul interviului, dar după ce au înțeles că aceste interviuri nu vor fi citite de conducere au început să dea răspunsurile de care aveam nevoie mult mai ușor.

Pentru colectarea datelor cu ajutorul chestionarului am folosit întrebări nu foarte complexe, pentru a fi înțelese mai ușor de toți deținuții, cu o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă dezacord total și 5 acord total. În același timp am atașat chestionarului alte două minichestionare în care am încercat să văd autoaprecierea imaginii de sine înainte de încarcerare și după, pentru a vedea dacă ei simt că s-au schimbat în vreun fel datorită încarcerării.

Autoevaluările deținuților reprezintă o nouă treaptă în conștientizarea propriilor trăiri asociate caracteristicilor și competențelor sale, o nouă cale de reajustare a percepției asupra sinelui, o cale de asumare și clarificare a propriei identități, de creștere a eficienței propriilor acțiuni. Pentru unii deținuți conflictul între eul actual, cel dinainte de încarcerare și eul ideal este copleșitor și poate duce chiar la depresie, iar pentru o mică parte această luptă între cele trei euri îi mobilizează spre atingerea idealurilor propuse. Chestionarul prezintă o listă de 28 de adjective reprezentând caracteristici pozitive cât și negative și nu implică răspunsuri greșite sau corecte, ceea ce contează fiind felul în care se percepe individul pe sine.

3.4 Rezultatele obținute

Comparând rezultatele obținute la chestionarele despre autoevaluarea sinelui am observat faptul că toți deținuții consideră, într-o mai mică sau mai mare măsură, că încarcerarea i-a schimbat complet, iar rezultatele au arătat că toți se percep diferit și vor să se schimbe după ispășirea pedepsei. Mai pe scurt pot numi aceaste chestionare ”cine am fost, cine sunt și cine vreau să fiu”, deoarece majoritatea deținuților se percepeau mai buni înainte de încarcerare, mai schimbați în rău pe timpul încarcerării și cu toții vroiau să se schimbe în bine după eliberare.

Aceste concluzii mi-au demonstrat prima dintre ipoteze, aceea că instituționalizații odată ”trezindu-se” în acest mediu fac tot posibilul să se reabiliteze și să fie persoane mai bune în libertate.

24

În același timp, pe parcursul cercetării mi s-a mai demonstrat una din ipoteze și anume, aceea că deținuții chestionați sub anonimat sunt mult mai deschiși în răspunsuri decât cei intervievați. În urma culegerii și interpretării datelor din chestionarul aplicat am observat faptul că personalul, în percepția deținuților, nu face tot posibilul să-i reintegreze în societate, tratându-i pe toți la fel indiferent de pedeapsa primită, fapta comisă sau studiile pe care le au deținuții. Astfel una din ipotezele mele pică, aceea că personalul face tot posibilul să reintegreze fiecare deținut în parte.

Totodată am realizat faptul că majoritatea deținuților respectă normele și valorile sociale, nu pentru că li se par normale, ci pentru a avea un grup de apartenență și pentru a nu fi marginalizați de cei din jur, astfel demonstrându-mi încă una din puținele mele ipoteze.

În schimb ipoteza cum că fiecare grup ar avea un lider se cam clatină datorită faptului că în afară de șefii de cameră care sunt desemnați de conducerea penitenciarului, pare că nu există alți lideri în penitenciar, cei mai respectați deținuți fiind cei care primesc pachete, astfel având o monedă de schimb în penitenciar.

Toate aceste rezultate confirmă observațiile din literatura de specialitate, care arată dificultățile de comunicare dintre deținuți și personal în ceea ce privește integrarea deținuților în mediul penitenciar și totodată reintegrarea acestora în societate după liberare.

3.5 Concluzii ale cercetării

În rezumat, datele obținute de mine îmi confirmă faptul că există o clasificare socială în penitenciare, aceasta făcându-se în funcție de contactul pe care deținuții îl au cu familiile lor și în funcție de pachetele primite. Astfel cei care primesc vizite din partea familiei, periodic și care primesc pachete constant sunt mai sus puși în ochii celorlalți deținuți, fiind mult mai respectați decât ”unul fără familiei, unul al nimănui”, după cum spunea unul din deținuții intervievați.

Cercetarea mea a evidențiat o mare discrepanță între eul actual perceput de deținuții și persoanele ideale care ar vrea să fie cu adevărat. Totodată există o discrepanță și în ceea ce privește caracterul avut de deținut înainte de încarcerare și după ce s-a trezit singur într- un mediu necunoscut de el până atunci. Aceste discrepanțe sunt expresia unor dificultăți pe care persoanele încarcerate le întâmpină încă din prima zi de încarcerare.

De aceea consider că un program care să-i susțină în reintegrarea lor în societate și îmbunătățirea imaginii de sine în poate ajuta pe deținuți să se accepte cu resursele pe care le dețin, să integreze problema familială în propria lor poveste de viață, să dobândească respectul

de sine necesar pentru a se integra psihic, social și profesional după eliberarea din penitenciar.

25

Bibliografie

1. Preda, A. (2012) Penologie, Editura Fundației România de Mâine, București

2. Giddens, A. (2010) Sociologie Ed.5, Editura All, București

3. Bălan, A. (2002) Penologie, Editura Oscar Print, București

4. Bălan, A. (2008) Criminalitatea feminină, Editura C.H. Beek, București

5. Blomberg, T. (2005) American Penology, Editura Aldine de Gruyter, New

York

6. Florian, G. (1996) Psihologie Penitenciară, Editura Oscar Print, București

7. Florian, G. (2008) Fenomenologie Penitenciară, Editura Oscar Print, București

8. Florian, G. (1998) Dinamică Penitenciară, Editura Oscar Print, București

9. Stănișor, E. (2004) Universul carceral, Editura Oscar Print, București

10. Stănișor, E. (2002) Monografia sistemului penitenciar românesc, Editura

Oscar Print, București

11. Foucault, M. (1975) Surveiller et punir, Editura Gallimard, Paris

12. Goffman, E. (2004) Aziluri, Editura Polirom, Iași

13. Munteanu, M. (2009) Folclorul detenției, Editura Valahia, București

14. Stănoiu, R. (2009) Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie nr.1/2009, București

15. Stănoiu, R. (2011) Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie nr.1/2011, București

16. Stănoiu, R. (2008) Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie nr.3/2008, București

17. Stănoiu, R. (2005) Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie nr.3/2005, București

18. Penal Reform International (1995) A pune regulile în aplicare, PRI, Haga

19. Legea Nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în

Monitorul Oficial Nr. 627 din 20 iulie 2006

26

20. Legea Nr. 83 din 13 mai 2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.

275/2006, publicată în Monitorul Oficial Nr. 329 din 19 mai 2010

21. Legea Nr. 23 din 18 noiembrie 1969 privind executarea pedepselor, publicată în Buletinul Oficial Nr 132 din 18 noiembrie 1969

27

Anexe

Anexa 1

Ghid de interviu

1. Nume

2. Vârstă

3. Stare civilă

4. Număr copii

5. Ocupație înaintea încarcerării

6. Motivul încarcerării

7. De cât timp se află în închisoare

8. Este recidivist ?

9. Cât mai are de ispășit din pedeapsă ?

10. Există o clasficare socială în penitenciar ?

11. Dacă da, în funcție de ce se face aceasta ?

12. Există tratament diferențial din partea deținuților pentru cei văzuți mai bine în penitenciar ?

13. Dar din partea personalului ?

14. Există conflicte în penitenciar ?

15. Dacă da, de la ce pornesc acestea ?

16. Cum aplanează gardienii conflictele ?

17. Personalul încearcă să ajute deținuții să se reintegreze în societate ?

18. Personalul are un comportament diferit, mai bun, față de cei pe o scară mai înaltă în clasificarea din penitenciar ?

19. Șefii de cameră au parte de tratament diferențiat din partea deținuților ?

20. Dar din partea personalului ?

21. Cum sunt priviți recidiviștii de către deținuți și personal ?

22. Care deținuți sunt priviți cel mai bine în penitenciar ?

23. Există norme și valori neoficiale în penitenciar ?

24. Dacă da, ce se întâmplă dacă le încalci ?

25. Dar dacă încalci normele și regulile oficiale ?

28

Anexa 2

Chestionar

În funcție de părerile dvs. notați cu indici de la 1 la 5 ( în dreptul fiecărei afirmații ) unde 1 înseamnă dezacord total, iar 5 acord total față de afirmația scrisă

1. Există clasificare socială în penitenciar

2. Deținuții cu un status important sunt tratați diferențial

3. Încălcarea normelor neoficiale aduce după sine pedepsirea de către ceilalți deținuți

4. Încălcarea normelor neoficiale aduce după sine marginalizarea de către ceilalți deținuți

5. Încălcarea normelor oficiale aduce după sine pedepse grave din partea personalului

6. Deținuții care țin legătura cu familia sunt mai sus clasați pe scara socială existentă în penitenciar

7. Șefii de camere au parte de tratament diferențiat (din partea personalului ) față de ceilalți

deținuți

8. Șefii de camere au parte de tratament diferențiat ( din partea deținuților ) față de ceilalți deținuți

9. Personalul se implică în mod egal în reintegrarea socială a deținuților

10. Personalul se implică mai mult în reintegrarea socială a deținuților sus puși și a șefilor de camere

În continuare avem un tabel cu 28 de adjective care ne ajută să ne autocaracterizăm ( înainte de încarcerare, în prezent și viziune asupra viitorului ). Vă rog să bifați căsuțele specifice răspunsurilor dvs.

29

30

Bibliografie

1. Preda, A. (2012) Penologie, Editura Fundației România de Mâine, București

2. Giddens, A. (2010) Sociologie Ed.5, Editura All, București

3. Bălan, A. (2002) Penologie, Editura Oscar Print, București

4. Bălan, A. (2008) Criminalitatea feminină, Editura C.H. Beek, București

5. Blomberg, T. (2005) American Penology, Editura Aldine de Gruyter, New

York

6. Florian, G. (1996) Psihologie Penitenciară, Editura Oscar Print, București

7. Florian, G. (2008) Fenomenologie Penitenciară, Editura Oscar Print, București

8. Florian, G. (1998) Dinamică Penitenciară, Editura Oscar Print, București

9. Stănișor, E. (2004) Universul carceral, Editura Oscar Print, București

10. Stănișor, E. (2002) Monografia sistemului penitenciar românesc, Editura

Oscar Print, București

11. Foucault, M. (1975) Surveiller et punir, Editura Gallimard, Paris

12. Goffman, E. (2004) Aziluri, Editura Polirom, Iași

13. Munteanu, M. (2009) Folclorul detenției, Editura Valahia, București

14. Stănoiu, R. (2009) Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie nr.1/2009, București

15. Stănoiu, R. (2011) Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie nr.1/2011, București

16. Stănoiu, R. (2008) Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie nr.3/2008, București

17. Stănoiu, R. (2005) Revista de criminologie, de criminalistică și de penologie nr.3/2005, București

18. Penal Reform International (1995) A pune regulile în aplicare, PRI, Haga

19. Legea Nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în

Monitorul Oficial Nr. 627 din 20 iulie 2006

20. Legea Nr. 83 din 13 mai 2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.

275/2006, publicată în Monitorul Oficial Nr. 329 din 19 mai 2010

21. Legea Nr. 23 din 18 noiembrie 1969 privind executarea pedepselor, publicată în Buletinul Oficial Nr 132 din 18 noiembrie 1969

Anexe

Anexa 1

Ghid de interviu

1. Nume

2. Vârstă

3. Stare civilă

4. Număr copii

5. Ocupație înaintea încarcerării

6. Motivul încarcerării

7. De cât timp se află în închisoare

8. Este recidivist ?

9. Cât mai are de ispășit din pedeapsă ?

10. Există o clasficare socială în penitenciar ?

11. Dacă da, în funcție de ce se face aceasta ?

12. Există tratament diferențial din partea deținuților pentru cei văzuți mai bine în penitenciar ?

13. Dar din partea personalului ?

14. Există conflicte în penitenciar ?

15. Dacă da, de la ce pornesc acestea ?

16. Cum aplanează gardienii conflictele ?

17. Personalul încearcă să ajute deținuții să se reintegreze în societate ?

18. Personalul are un comportament diferit, mai bun, față de cei pe o scară mai înaltă în clasificarea din penitenciar ?

19. Șefii de cameră au parte de tratament diferențiat din partea deținuților ?

20. Dar din partea personalului ?

21. Cum sunt priviți recidiviștii de către deținuți și personal ?

22. Care deținuți sunt priviți cel mai bine în penitenciar ?

23. Există norme și valori neoficiale în penitenciar ?

24. Dacă da, ce se întâmplă dacă le încalci ?

25. Dar dacă încalci normele și regulile oficiale ?

28

Anexa 2

Chestionar

În funcție de părerile dvs. notați cu indici de la 1 la 5 ( în dreptul fiecărei afirmații ) unde 1 înseamnă dezacord total, iar 5 acord total față de afirmația scrisă

1. Există clasificare socială în penitenciar

2. Deținuții cu un status important sunt tratați diferențial

3. Încălcarea normelor neoficiale aduce după sine pedepsirea de către ceilalți deținuți

4. Încălcarea normelor neoficiale aduce după sine marginalizarea de către ceilalți deținuți

5. Încălcarea normelor oficiale aduce după sine pedepse grave din partea personalului

6. Deținuții care țin legătura cu familia sunt mai sus clasați pe scara socială existentă în penitenciar

7. Șefii de camere au parte de tratament diferențiat (din partea personalului ) față de ceilalți

deținuți

8. Șefii de camere au parte de tratament diferențiat ( din partea deținuților ) față de ceilalți deținuți

9. Personalul se implică în mod egal în reintegrarea socială a deținuților

10. Personalul se implică mai mult în reintegrarea socială a deținuților sus puși și a șefilor de camere

În continuare avem un tabel cu 28 de adjective care ne ajută să ne autocaracterizăm ( înainte de încarcerare, în prezent și viziune asupra viitorului ). Vă rog să bifați căsuțele specifice răspunsurilor dvs.

29

30