Clasificarea Jocurilor

5. Clasificarea jocurilor

Clasificarea jocurilor a constituit și constituie în continuare o preocupare pentru mulți specialiști, dar nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptată. S-a operat, astfel, cu criterii multiple de clasificare, cum ar fi: conținutul, forma, sarcina urmărită cu prioritate, materialele folosite, s.a.

In lucrarea "Probleme ale adaptării școlare – ghid pentru perfecționarea activității educatoarelor și învățătorilor", Editura All, București 1999, autoarea, Elvira Cretu realizeaza urmatoarea clasificare a jocurilor:

jocuri în care sunt solicitate funcțiile psihofiziologice (senzoriale, motorii, intelectuale);

jocuri tehnice (productive) care solicită fondul de reprezentări, memoria, motricitatea și care dezvăluie medii de viață (agricole, industriale, meșteșugărești, școală);

jocuri care exersează relațiile sociale (de familie, de grup școlar);

jocuri artistice (desen, muzică, arte plastice, s.a.);

J. Piaget abordează evoluția jocului la copil și realizează o altă clasificare a jocurilor, concludentă pentru buna înțelegere a funcțiilor sale:

jocul exercițiu – forma cea mai elementară a jocului, prezentă în etapa inteligenței senzorio-motorii și constă în repetarea unei activități însușite anterior pe alte căi pentru plăcerea activității;

jocul simbolic (de imaginație) îndeplinește în cea mai mare măsură funcția de adaptare. Permite asimilarea realului la "eu-l" copilului fără constrângeri și sancțiuni, asigură retrăirea unor realități transformate după propriile trebuințe;

jocul cu reguli apare în stadiul gândirii preoperatorii (2-7 ani). Are un rol deosebit în socializarea copilului, deoarece realizează înțelegerea reciprocă prin intermediul cuvântului și disciplinei;

jocul de construcție care se dezvoltă pe baza jocului simbolic dupa vârsta de 5-6 ani. Jocurile de construcție apar ca jocuri integrate în simbolismul ludic pentru ca mai târziu să devină autentice adaptări, rezolvări de probleme, creații inteligente.

Clasificare a jocurilor realizeaza si A.N. Leontiev, stabilind urmatoarele tipuri:

jocurile cu rol -în care prim plan apare rolul asumat de copil, care reprezintă de fapt o funcție socială generalizată a adultului;

jocurile cu rol și subiect- în care copilul își asumă o funcție socială anume pe care o realizează prin acțiunile sale;

jocurile cu reguli care apar mai târziu, în cadrul lor copilul se subordonează unei ordini fixe și raporturi între participanți, includ o anumita sarcină, au un mare rol în structurarea personalității și în socializarea copilului;

jocurile de tranziție spre activitatea de învățare ("jocurile de graniță"). Din aceasta categorie fac parte: jocurile distractive, dramatizările, jocurile sportive, jocurile didactice. Acestea pregatesc învățarea, încep să substituie procesul de joc cu învățarea.

Clasificare mai complexă și mai nuanțată, luând în considerare mai multe criterii ce operează succesiv, o realizeaza autorii lucrării "Activități de joc și recreativ-distractive. Manual pentru scolile normale".Ei împart jocurile in două mari categorii după schema de mai jos:

Jocul atinge în anii preșcolarității o înaltă perfecțiune, exprimată, între altele, în marea sa varietate de forme. De aceea în studiile de psihopedagogia jocului se regăsesc numeroase încercări de integrare a activităților ludice în categorii de sinteză, preocuparea specialiștilor pentru clasificarea tipurilor de joc fiind constantă, indiferent de perspectiva teoretică din care fiecare dintre aceștia a analizat fenomenul de joc.

În scopul didactic care interesează aici, se poate propune ca un principal criteriu de clasificare a formelor jocului, gradul de intervenție a adultului în organizarea și în potentarea influenței educative a jocului. Se pot distinge astfel:

jocurile spontane;

jocuri inițiate de copii;

jocurile didactice.

Pentru jocurile spontane, foarte semnificativă este clasificarea pe criteriul evolutiv, facută de Piaget, conform căreia tipurile fundamentale de joc sunt: jocul de exersare, jocul simbolic, jocul cu reguli și jocul de construcție.

Jocul de exersare sau jocul funcțional este o prezență constantă în activitatea copiilor. Pentru fiecare achiziție nouă a copilului, există o perioadă în care acesta exersează prin joc respectiva achiziție, doar pentru plăcerea de a o putea realiza cât mai bine, fără a o integra în altă activitate.

Jocul de exersare se manifestă și în plan intelectual: se joacă amestecând silabe și construind cuvinte fără sens, inventează un răspuns sau o poveste voit neverosimile pentru a se distra, se străduiește să alcătuiască un șir nesfârșit de întrebări sau de considerații pe o anumită temă.

Jocul simbolic, cunoscut în literatura noastră pedagogică sub numele de joc de creație, este jocul prin care copilul redă prin gesturi și cuvinte și, eventual, cu ajutorul unor obiecte, jucării, un aspect al realității. Redarea va fi mai mult sau mai puțin veridică în funcție de reprezentările de care dispune copilul și de mijloacele materiale pe care le are la îndemână.

Jocul simbolic cu roluri poate fi realizat, mai întâi, de un copil cu rol principal și jucării cu roluri pasive sau prin redarea alternativă a mai multor roluri de către același copil. Ulterior, aproximativ la 4-6 ani, jocul simbolic atinge apogeul prin jocul cu mai multe roluri, interpretate fiecare de către un copil, eventual și de jucării episodice.

Dramatizările au ca suport textul unei povestiri sau al unei povești cu conținut atât de impresionant pentru copil, încât să dorească să-l retrăiască afectiv și cognitiv. Sunt prilejuri de a organiza idei, sentimente, acțiuni, personaje, lumi și societăți mai mult sau mai puțin imaginare și de a comunica prin intermediul lor atitudini și convingeri. Solicită preocupare pentru exprimarea orală, mimică și gesturi expresive, pe măsura dorințelor proprii și a exigenței ,,publicului” .

Jocul cu reguli se constituie începând cu perioada preșcolară și se desăvârșește în perioada școlară mică. Fie că sunt inventate sau adaptate de participanții la joc sau formulate de educator, fie că sunt impuse prin tradiție, sau de normele morale, regulile jocului sunt convenții cu privire la un mod de a proceda și de a interacționa social (precizează mișcările și acțiunile și restricționează asupra anumitor mișcări și acțiuni) pe parcursul activității ludice. Prin interiorizare, unele dintre ele tind să devină principii de conduită în joc și viața reală.

Jocul cu reguli are două caracteristici esențiale:

existența cel puțin a unei reguli

și caracterul competitiv.

Regula este o convenție între persoane cu privire la un mod de a proceda sau de a aprecia ceva. Acest tip de jocuri poate fi preluat și de la alți copii, de obicei mai mari, sau poate fi inventat de participanții care stabilesc ei însăși regulile. Apare după patru ani, dar se dezvoltă deplin după 7 ani. Preșcolarii pot participa la jocuri cu reguli de mișcare sau intelectuale. Jocurile de mișcare sunt foarte îndrăgite de copii . Posibilitățile lor de a stabili reguli sunt reduse. De aceea, jocurile originale cu reguli sunt relativ puține. În grădiniță se practică multe jocuri didactice cu reguli. Pe unele dintre ele le reiau singuri.

Jocul de construcții exprimă atitudinea creatoare a preșcolarilor. Prin acest joc copilul poate realiza îmbinări fanteziste, poate să redea configurația aproximativă a unor obiecte sau să încerce să reproducă fidel obiecte respectând proporțiile, detaliile. În primele două cazuri, jocul de construcții este apropiat de jocul simbolic, iar în al treilea caz el face trecerea spre muncă. Această formă de joc solicită, în special, reprezentările spațiale și abilitățile manuale.

În procesul instructiv- educativ din grădiniță, un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare este jocul didactic. Acesta este organizat și propus de educatoare, care urmărește realizarea unei sarcini didactice prin acceptarea de către copil a unui joc în care se exersează un conținut corespunzător cu respectiva sarcina didactică.

Jocurile de mișcare organizate de educatoare sunt frecvente în practica grădiniței ca jocuri didactice cu reguli. Acest tip de jocuri corespunde dinamismului specific copilăriei și satisface în cea mai mare măsură nevoia de mișcare a preșcolarilor. În general, aceste jocuri se bazează pe respectarea unui set de reguli prestabilite și pe performarea unor mișcări specifice. Spre deosebire de etapa anterioară de vârstă, în perioada preșcolară, aceste mișcări sunt încadrate într-un context, în jocuri de mișcare ce reflectă fragmente din viața reală, presupunând cel mai adesea imitarea unor mișcări, atitudini și relații din viața oamenilor și animalelor (ex. : ,,Lupul și oile”, ,,Hoții și vardiștii”, ,,Rațele și vânătorii” ) – jocuri de mișcare cu subiect. Contextualitatea mișcărilor are loc și în jocurile cu text și cântec, în care copiii se organizează în cerc sau horă, iar existența textului sau a cântecului asigură o interpretare mai expresivă a rolului impus de text și executarea mai corectă a mișcărilor ( ex.: jocuri cu degetele). În aceeași categorie a jocurilor de mișcare se integrează și jocurile fără subiect, a căror scop principal este exersarea îndemânării și agilității motrice. De cele mai multe ori acestea primesc un caracter competitiv, desfășurându-se sub forma întrecerilor.

Indiferent de forma pe care o iau, jocurile de mișcare exercită un important rol formativ în planul dezvoltării psihofizice a preșcolarilor. Impunând respectarea unor reguli de mișcare, ele contribuie la sporirea preciziei și coordonării mișcărilor generale și fine. Integrând valențele formative în plan intelectual ale jocurilor care presupun prelucrarea datelor unei situații sau sarcini de lucru, jocurile de mișcare contribuie în plus la conturarea unui comportament bazat pe corectitudine și perseverență. Copilul învață să își subordoneze tendințele, interesele și trăirile proprii intereselor de grup, fixate prin regulile jocului, ceea ce implică exersarea stăpânirii de sine, a altruismului și spiritului de echipă.

Jocurile didactice

Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se realizează o parte din sarcinile instructive formative ale activităților obligatorii, dar și a celor alese, într-o atmosferă distractivă, antrenantă și motivantă. Jocul didactic rezolvă, într-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcini instructive complexe, programate în grădiniță de copii.

Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfașurării lui, copilul are ocazia să-și aplice cunoștințele dobândite în diverse tipuri de activități, să își exerseze priceperile și deprinderile în cadrul unei activități plăcute, în care sarcinile și condiția de învățare sunt stabilite de cadrul didactic, dar elementul ludic este prezent prin integrarea unor momente surpriză, așteptare, încercare a capacităților personale și întrecere între copii.

Jocul didactic poate fi văzut ca o fază intermediară și pregătitoare pentru copil în trecerea de la jocul liber la învățare. Termenul ,,didactic”, asociat celui de joc, accentuează latura instructivă a activității care devine, în mod necondiționat, parte integrantă a acestuia și se concretizează printr-un anumit volum de cunoștințe, de acțiuni obiectuale și mintale pe care le solicită. Indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ al procesului de învățământ cât și aspectul formativ al acestuia.

Jocul didactic utilizat în contextul activităților preșcolare relevă această trăsătură esențială: el trebuie să îmbine armonios elementul instructiv și exercițiul cu elementul distractiv. Învățând prin joc, copilul trebuie să se distreze în același timp. Îmbinarea elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și intensifică procesele de dezvoltare psihică.

Jocurile didactice pot îmbrăca forma unor jocuri de mișcare; parcurgerea de către copii a unor trasee identice într-o întrecere, sau a unor jocuri sportive combinate cu jocul de creație: jocuri concurs în care copiii îndeplinesc rolul unor personaje(,,Dacii și romanii” ).

Jocurile didactice care urmăresc explicit dezvoltarea psihică pot fi și acestea foarte variate. După criteriul ariei psihofizice exersate, jocurile didactice pot avea o mare diversitate (adaptată dupa J. Moyles, 1989):

Jocul psihomotor ce vizează dezvoltarea mobilității generale și fine:

* Jocuri de construcție/ dezasamblare;

* Jocuri de manipulare/ coordonare;

* Jocuri de stimulare senzorială: de discriminare cromatică, muzicale;

* Jocuri de mișcare creativă (dansul) ;

* Jocuri de cațărare, escaladare;

Jocul de stimulare intelectuală:

* Jocuri lingvistice: de comunicare, gramaticale, de exersare a ascultării, de cuvinte;

* Jocuri de cunoaștere a mediului: de explorare, investigație, rezolvare de probleme;

* Jocuri logico-matematice: cu numere și numărare, de comparare, analiză, descriere, clasificare, de perspicacitate;

* Jocuri de creativitate: de imagerie mintală, de reprezentare estetică;

* Jocul de dezvoltare socio-emotională:

* Jocuri de comunicare, cooperare;

* Jocuri de autocontrol: de imobilitate, de tăcere;

* Jocuri de empatie: interpretarea unor povești, redarea unui personaj, imitație;

* Jocuri de prezentare de sine;

* Jocuri de competiție;

* Jocuri terapeutice.

Diversitatea jocurilor didactice primesc în practica educațională valențe organizatorice și formative specifice în funcție de nivelul de dezvoltare al copiilor, ele trebuind să vizeze zona proximei dezvoltări și să țină cont de linia generală a evoluției preșcolarilor în activitatea ludică.

Alte criterii de adaptare a tipurilor de joc didactic sunt: finalitatea mai generală urmărită, particularitățile individuale și de grup ale copiilor, nevoile lor de cunoaștere. Detaliind asupra acestui ultim criteriu, trebuințele de cunoaștere ale preșcolarilor pot fi pe deplin întâmpinate în jocul didactic, dacă acesta este riguros gândit și organizat, educatoarea fiind în același timp preocupată pentru diferențierea și individualizarea sarcinilor de joc. Trebuințele de cunoaștere și acțiune ale preșcolarilor se pot manifesta în direcții variate:

nevoia de a exersa, persevera, imita, controla, a obține încredere în forțele proprii;

nevoia de a achiziționa noi cunoștinte în domenii de interes, de a exersa deprinderi fizice și intelectuale și de a obține competențe specifice;

nevoia de a gândi și crea original;

nevoia de a investiga, cauta, explora neîngrădit;

nevoia de a comunica, a pune întrebări, a interacționa cu ceilalți, a avea momente de reculegere și reflecție;

nevoia de a se prezenta pe sine și de a-și evalua posibilitățile și limitările;

nevoia de a se angaja în activitate în ritm propriu.

Spre deosebire de jocul liber, ca activitate aleasă și organizată de copii, jocul didactic este un tip de joc direcționat spre îndeplinirea anumitor finalități prestabilite. Această caracteristică presupune o susținuta implicare a cadrului didactic din grădiniță în proiectarea, organizarea și desfășurarea eficientă a activităților de joc didactic.

Proiectarea jocului didactic presupune din partea educatoarei proiectarea elementelor de structură a jocului. Jocul de natură didactica are o structură specifică, în care se integrează:

Scopul didactic al jocului reprezintă o finalitate educativă și se formulează prin raportare la obiectivele specifice. El trebuie să fie clar și precis, pentru a asigura organizarea și desfașurarea corectă a activității.

Sarcina didactică este formulată în funcție de conținutul activității și de nivelul de vârstă al copiilor. Ea reprezintă elementul de instruire în jurul căruia sunt antrenate operațiile gândirii.

Pentru copii, sarcina didactică apare ca o problemă de gândire ( de recunoaștere, denumire, descriere, comparative, etc.). Acest aspect trebuie să se reflecte în modul în care educatoarea formulează aceste sarcini, ținând seama de urmatoarele caracteristici:

să fie definită sub forma unui obiectiv operațional, cuprinzând un singur aspect al conținutului și precizând ceea ce trebuie să facă în mod conștient și concret copiii în desfășurarea jocului, pentru a realiza scopul propus; (,,Formează mulțimea triunghiurilor roșii “).

cuprinde o problemă care trebuie rezolvată de către toți copiii;

antrenează întreaga personalitate a copilului; chiar și atunci când jocul didactic este integrat în activități de consolidare / recapitulare, nu trebuie să se facă apel numai la memoria reproductivă, ci la întreg sistemul intelectual ( la operațiile gândirii, capacitatea de asociere, flexibilitate, fluiditate, etc.);

valorifică în diferite moduri cunoștințele, deprinderile și priceperile.

Elementele de joc reprezintă mijloacele de realizare a sarcinii didactice constituind elementele de realizare a sarcinii didactice de învățare. Ele pot fi dintre cele mai variate ( întrecere, recompense, aplauze, etc.), alegerea lor făcându-se în funcție de conținutul jocului, de vârsta copiilor, etc.

Conținutul jocului didactic este alcătuit din ansamblul cunoștințelor și capacităților obținute în diversele activități instructive formative, care sunt activate în funcție de sarcina jocului ce presupune aplicarea lor practică. Sarcina educatoarei este aceea de a solicita în cadrul jocului nu doar activități de recunoaștere sau de reproducere a informației pe care copiii au achiziționat-o, ci și activități de reorganizare a cunoștințelor pentru sarcini de rezolvare de probleme sau aplicative, conținutul jocului fiind prezentat într-o formă accesibilă și atractiva de desfășurare.

Regulile jocului didactic sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții. Ele reglementează conduita și acțiunile copiilor în funcție de structura particulară a jocului didactic ( arată cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă, succesiunea acțiunilor in joc, ce este si ce nu este permis în timpul jocului ), dar au și rolul de a descrie cadrul de rezolvare a sarcinii jocului, de aceea ele trebuie să restrictioneze comportamentul copiilor într-o măsura care să asigure caracterul incitant al jocului ( ex. 😮 echipă de jucători nu poate continua jocul până nu primește răspunsul corect de la o altă echipă ).

Materialul didactic utilizat în cadrul jocului trebuie să fie variat, adecvat conținutului activității, vârstei și particularităților individuale ale copiilor: jucării, fișe individuale, cartonașe, jetoane, etc.

Acțiunea de joc este componenta prin care se realizează sarcina de joc. Ea cuprinde momente de asteptare, surpriză, ghicire, mișcare si întrecere.

Metodologia jocului didactic: 

Succesul jocului didactic este asigurat de respectarea urmatoarelor momente:

Organizarea sălii de grupă ( a locului unde se va desfășura jocul) în funcție de particularitățile jocului ce se organizează, a materialului didactic utilizat ( demonstrativ și distributiv ), de nevoia unor amenajări speciale.

Introducerea în joc urmărește crearea unei atmosfere favorabile, trezirea interesului și a curiozității copiilor pentru ceea ce va urma. La grupele mici, acest moment se va realiza în maniera surprizei, prin intermediul unui personaj cunoscut de copii, prin intermediul unei ghicitori, al unor versuri cunoscute. La grupele mari, jocul poate incepe printr-o conversație cu rol motivațional sau prin anunțarea scopului și a titlului jocului.

Prezentarea materialului – moment în care materialul de lucru ( distributiv și / demonstrativ ) necesar în joc este pus la dispoziția copiilor pentru a-i fi cunoscute caracteristicile intuitive și pentru familiarizarea copiilor cu el. Materialul poate fi prezentat în maniera surprizei ori ca material de lucru care nu atrage în mod expres atenția asupra lui insuși. La grupa mică acest moment este realizat de către educatoare, care descrie materialul și reamintește și alte jocuri în care a fost folosit același material. La grupele mari intuirea se poate face cu ajutorul copiilor sub forma reactualizării cunoștințelor. Copiii observă materialele și enumeră proprietățile lor.

Materialul demonstrativ e pus în coșulețe, săculețe, plicuri, este așezat pe măsuțele copiilor sau poate fi adus de către personajul ( copilul) ce joacă un anumit rol. Momentul în care copilul primește materialul este ales în funcție de tipul de joc, iar ca plasament în desfășurarea activității: fie la începutul jocului, fie în timpul jocului.

Anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia se face scurt și sugestiv. Denumirea jocului are rolul de a sintetiza esența jocului și se constituie ca un adevărat laitmotiv pe întreaga durată de desfășurare a acțiunii.

Scopul jocului și denumirea sa determină, prin urmare, continutul în jurul căruia se structureaza apoi sarcina, regulile și elementele de joc.

Explicarea și demonstrarea jocului are un rol hotărâtor pentru buna desfășurare a activitătii. În această etapă educatoarea își orientează efortul educativ în următoarele direcții:

a) să-i ajute pe copii să înțeleagă sarcinile ce le revin;

b) să precizeze regulile jocului, asigurându-se că au fost înțelese corect și că sunt bine

reținute de către copii;

c) să prezinte conținutul jocului și principalele momente de realizare a acestuia, în

funcție de reguli;

d) să facă precizări concrete și coerente privind folosirea materialului didactic de către

copii;

e) să fixeze sarcinile conducătorului de joc;

f) să formuleze cerințele ce trebuie satisfăcute pentru a câștiga;

g)să stabilească modalitățile de complexificare treptată și de dozare a efortului

intelectual și fizic al copiilor.

Executarea jocului de probă se realizează sub directa îndrumare a educatoarei care intervine destul de des reamintind regulile și succesiunea etapelor jocului, făcând unele precizări cu caracter organizatoric. La grupa mică, educatoarea va conduce jocul în mod direct, iar la grupele mari ea poate transfera rolul de conducator unui copil.

După desfășurarea jocului de probă educatoarea va face aprecieri privind modul de realizare a sarcinilor, va evidenția greșelile săvârșite, va reveni cu explicații suplimentare pentru corectarea greșelilor tipice.

Executarea jocului de către copii se face în momentul imediat următor jocului de probă. Chiar dacă jocul se execută independent, educatoarea va urmări:

să mentină atmosfera de joc, favorizand manifestările specifice: mișcare, aplauze, competiție;

să antreneze toți copiii în acțiune;

să încurajeze copiii să adopte modul corect de colaborare;

să stimuleze evoluția jocului evitând momentele de monotonie;

să creeze condițiile necesare pentru ca fiecare copil să rezolve sarcina didactică, independent sau in grup, funcție de modul de organizare a jocului.

Complicarea jocului se realizează după ce se constată că întreg colectivul de copii a executat corect elementele de detaliu. Pentru a se asigura transferul deprinderii se pot introduce noi materiale și elemente noi de joc, sau se pot complica sarcinile jocului prin introducerea situațiilor problemă.

Încheierea jocului este momentul în care se fac aprecierile finale, se formulează concluzii asupra modului de executare a sarcinilor de către fiecare copil sau de către întreaga grupa, de stabilire a câștigătorilor. Se va repeta titlul jocului și scopul său.