Clasificarea Formelor Clinice ale Edentatiei

Introducere

Din cele mai vechi timpuri a existat preocuparea pentru restaurarea morfologicaa arcadelor dentare, care in etapa contemporana a dobandit noi valente, prin progresele realizate de stiintele exacte (chimie, metalurgie,biologie)si gnatologiei clinice in special.

Leziunile coronare, edentatia partiala sau totala, reprezinta o inbolnavire a intregului organism, cu importante repercusiuni indeosebi asupra aparatului digestiv si uneori asupra comportamentului neuro pshihic.

Imbolnavirea, cu localizare la nivelul unor elemente ale aparatului dento maxilar, necesita tratament complex curativ si profilactic. Suferinta in cadrul leziunilor coronare, edentatia partiala sau totala poate avea multiple aspecte, in functie de : topografia edentatiei, numarul dintilor absenti, varsta, sex,profesie, stare sociala si de tipul de sistem nervos, medicul stomatolog fiind chemat sa rezolve complex si complet fiecare caz.

Multi pacienti se adreseaza cu speranta de a obtine restaurari protetice obtime din punct de vedere estetic, pentru zona frontala, si masticator pentru zona latarala. Complexitatea particularitatiilor morfo-clinice ale campului protetic reprezentat de forma, dimensiunea, pozitia si culoarea dintilor, relatia dintre arcadele dentare si caracteristicile specifice materialelor utilizate pentru confectionarea protezelor (aliaje metalice, mase plastice si mase ceramice) nu sant intotdeauna favorabile sa-i ofere solicitantului rezolvarea pe masura asteptarilor.

Frecvent sant obtinute restaurari protetice satisfacatoare pentru functiile aparatului dento-maxilar, unele din ele se dovedesc a fi efemere, dupa o perioada scurta de timp pacientul se declara foarte multumit, iar consultatia de specialitate face aceeasi remarca.

Ulterior datorita actiunii nocive a protezelor asupra unor structiri ele devin ineficiente, reprezentand in final, un insucces terapeutic total.

In asemenea situatii a fost neglijat aspectul profilactic al tratamentului si nu s-a cunoscut, sau s-a minimalizat, actiunea iatrogena, ceea ce a determinat modificari morfo-patologice profunde unor tesuturi. Dupa aceste insuccese se impun tratamente complexe in urama carora sa realizeze proteze corecte, care sa dureze o lunga perioada de timp.

In cadrul Disciplinei de Propedeutica Stomatologica, prin specificul programei analitice, se imbina in mod armonios activitatea curativa-profilactica cu activitatea didactica, ceea ce are rezultat stimularea efectuarii de observaii utile, materializate prin scrierea unui indreptarcare sa fie pus in slujba studentilor , tehnicienilor si a medicilor stomatologi.

CLASIFICAREA FORMELOR CLINICE ALE EDENTAȚIEI

De mai mult timp s-a căutat să se găsească expresii care să exprime, în mod simplificat, denumirea diferitelor edentații. Exprimarea simplificată a însemnat sintetizarea, crearea unor clasificări ce au la bază diferite criterii. Clasificarea poartă numele autorului care a imaginat-o.

Astfel:

1. Clasificarea lui Cummer, bazată pe criteriul poziției liniei croșetelor (fulcrum line sau kippline) împarte edentațiile în patru clase (fig. 2—9):

Fig. 2—9. Clasificarea edentației după Cianmcr.

— clasa I cuprinde edentațiile la care linia croșetelor este oblică, în diagonală, față de linia mediană a arcadei dentare;

— clasa a Il-a cuprinde edentațiile Ia care linia croșetelor este transversală față de linia mediosagitală a arcadei dentare;

— clasa a IlI-a cuprinde edentațiile la care linia croșetelor este unilaterală și nu interesează linia mediosagitală a arcadei dentare;

— clasa a IV-a cuprinde edentațiile la care linia croșetelor este bilaterală,transversală, poligonală, oferind stabilitatea optimă protezelor parțiale.

Clasificarea poate fi criticată pentru că nu indică numărul și poziția dinților absenți, făcînd dificil, astfel, diagnosticul formei de edentație (indirect, după forma protezei).

2. Clasificarea lui Friedman, bazată pe criteriul funcțiilor îndeplinite de segmentul dentar lipsă pe arcadă, împarte edentațiile în două clase, cu două variante (fig. 2—10):

Fig. 2—10. Clasificarea edentației după Friedman.

l

— clasa I cuprinde edentațiile la care lipsesc dinții din segmentu anterior, cu funcție în incizia alimentelor;

— clasa a Il-a cuprinde edentațiile la care lipsesc dinții din segmentul lateral, cu funcții în fragmentarea șî zdrobirea alimentelor. Această clasă prezintă variantele:

A — breșa este delimitată anterior și posterior de dinți restanți j

B — breșa este delimitată numai anterior de dinți restanți (corespunde edentației terminale).

3. Clasificarea lui Kennedy., bazată pe criteriul topografic al breșelor, împarte edentațiile în patru clase (fig. 2—11):

Fig, 2—-11. Clasificarea edentației dupii Kennedy.

— clasa I cuprinde edentapUle bilaterale ale arcadei, breșele fiind delimitate de dinți restanți numai mezial;

— clasa a Il-a cuprinde edemațiile unilaterale ale arcadei, breșele fiind delimitate de dinți restanți numai mezial.

— clasa a IlI-a cuprinde edentatiile bilaterale ale arcadei, breșele fiind delimitate de dinți restanți mezial și distal;

— clasa a IV-a cuprinde edentațiile în regiunea anterioară.

Această clasificare este mai simplă și mai practică, ceea ce a dus la răspîn-direa ei în multe țări, unde este folosită și în prezent. Ulterior, Kennedy și alți specialiști au adus modificări,, introducînd la fiecare clasă, subclase (fig. 2-12).

Pîg. 2—12. ModificSrile cksi&firii Iui Kennedy.

Swenson a propus o modificare logică în succesiunea edentațiilor: a grupat întii edentațiile unilaterale și apoi pe cele bilaterale, adică clasa a II-a, clasa I, clasa a IlI-a și clasa a IV-a (fig. 2—13). Se dă prioritate edentației simple. Kennedy a formulat clasificarea lui în forma indicată anterior, observînd frecvența crescută a clasei I, iar modificarea propusă de Swenson nu a fost folosită decît într-un cerc local, restrîns.

l

Pig. 2—13. Modificările aduse de Swenson clasificării lui Kennedy.

Terkla și Laney au propus modificări utile ale clasificării lui Kennedy, care au fost însușite de mulți specialiști. Acestea constau în notarea breșelor suplimentare din regiunea anterioară cu litera A, a breșelor suplimentare din regiunea posterioară cu litera B, completând util clasificarea anterioară.

4. Clasificarea lui Appiegate aduce, în 1958, completări clasificării lui Kennedy, asociind la criteriul topografic elemente de fiziologie și terapie ale edentației parțiale. Appiegate împarte edentațiile în șase clase

după localizarea breșelor, după valoarea dinților stîlpi, după tipul protezelor proiectate (împărțind dasa a IlI-a a lui Kennedy în subclase, corespunzătoare protezei parțiale diferențiate (fig. 2—14).

5. Clasificarea lui Bailyn, bazată pe criteriul topografic

(întinderea breșelor), împarte edentațiile în 3 dase (fig. 2—15):

Fig. 2-~14. Clasificarea edentației după Applegate.

Fig. 2—15, Clasificarea edentației după Bailyn.

— clasa I cuprinde edentațiile care prezintă breșe formate prin absența a trei dinți, delimitate la ambele extremități de dinți restanți;

— clasa a Il-a cuprinde edentațiile care prezintă breșe formate prin absența maximă a trei dinți, delimitate numai Ia o extremitate de dinți restanți;

— clasa a IlI-a cuprinde edentațiile care prezintă breșe mai mari, formate prin absența mai multor dinți, delimitate la ambele extremități de dinți restanți.

Precizarea acestor forme de edentații se efectuează dependent de denumirea topografică a breșelor, adică edentații din regiunea frontală și laterală.

6. Clasificarea lui Beckett și Wîlson, bazată pe criterii topografice și biologice, împarte edentațiile în trei clase:

— clasa I cuprinde edentațiile care prezintă breșe delimitate la ambele extremități de dinți bine implantați, capabili să asigure sprijinul dentar al protezei;

— clasa a Il-a cuprinde edentațiile care prezintă breșe delimitate de dinți numai la o extremitate. Sînt prevăzute două subdiviziuni, determinate de valoarea dinților limitanți.

Subdiviziunea A include dinți-stîlpi bine implantați, cu parodonțiu normal. Subdiviziunea B include și dinții-stîlpi deficitari, cu parodonțiu modificat;

— clasa a III-a cuprinde edentațiile care prezintă breșe delimitate la ambele extremități de dinți-stîlpi deficitari, incapabili de a suporta sprijinul protezei parțiale.

7. Clasificarea lui Dubecq si Benoit, bazată pe calcule matematice, reprezintă o clasificare statico-dinamică necesară planurilor protezelor. Sînt discutate) astfel, proteze simetrice echilibrate, proteze nesimetrice echilibrate și proteze parțial simetrice neechilibrate. Această clasificare este interesantă) și oferă indicații terapeutice prețioase, dar solicită specialiștilor cunoștințe matematice și timp pentru realizarea calculelor și planurilor protetice.

Se pot remarca, de asemenea, deosebiri de clasificare sau de terminologie între diferite școli stomatologice.

Astfel, în școlile anglo-saxone, franceze și italiene, edentațiile sînt denumite, frecvent, prin clase numerotate, iar în școlile germane sînt denumite special, mai rațional, dar mai puțin cuprinzător.

Se consideră, astfel, edentații intercalate, edentațiile la care breșele pot fi situate frontal, lateral și bilateral, fiind delimitate la ambele extremități de dinți restanți.

Se consideră edentații terminale, edentațiile la care breșele pot fi situate uni-sau bilateral pe arcadă, delimitate numai mezial de dinți restanți.

Se consideră edentații combinate, edentațiile cu numeroase breșe așezate diferit, în orice parte a arcadei fig. (2—16).

Fig, 2—16. Clasificarea edentației după școlile gențiane.

în decurs de aproximativ cinci decenii, s-au elaborat diferite clasificări pe criterii variate: morfologice, biologice, terapeutice etc., fără, însă, a se putea obține o clasificare completă necesară realizării planului de tratament.

8. Clasificarea lui E. Costa sistematizează edentațiile folosind o terminologie topografică, utilă elaborării planului de protezare. Astfel, denumește:

— edentatie frontală, absența unor dinți incisivi sau canini;

— edentatie laterală, absența unor premolari sau molari uni- sau bilateral, edentatie la care breșa este delimitată la ambele extremități de dinți restanți;

— edentatie terminală, absența premolarilor sau molarilor uni- sau biter-minali, edentații la care breșa este delimitată numai anterior de dinți restanți;

— edentatie mixtă, absența mai multor dinți; edentații la care pot coexista breșe frontale, laterale ți terminale;

— edentatie întinsă, caracterizată prin absența dinților din două regiuni (frontal și lateral);

— edentații suttotale, cînd rămîne unul sau doi dinți pe arcadă. Clasificarea edentațiilor după E. Costa, bazată pe criterii topografice, indică șapte posibilități de edentatie (fig. 2—17).

Fig. 2—17, Clasificarea edentațîei după Eugen Costa.

Formele 1—2—3—4 se referă la edentațiile din regiunile laterale ale herniarcadei drepte sau stingi și cuprinde fie două breșe laterale, fie două breșe terminale, fie patru breșe laterale.

Formele 5—6—7 se referă la edentațiile din regiunea frontală și pot cuprinde fie absența caninilor, fie absența incisivilor centrali sau poate fi mixtă, combinată, a unui canin și un incisiv central, sau a unui incisiv lateral de pe partea opusă.

Diagnosticul topografic al edentației se exprimă ușor, citirea edentației începe la maxilar din partea dreaptă și se termină la mandibulă pe partea stingă. Notarea edentației se face prin inițialele breșelor (de exemplu: edentația L—F, L, T exprimă o breșă laterală pe hemiarcada dreaptă și trei breșe: frontală, laterală și terminală pe hemiarcada stingă).

Diagnosticul reprezentativ al edentației necesită date complexe topografice și fiziologice ale cîmpului protetic, elemente obținute printr-un examen atent al pacientului și care sînt indispensabile unui plan de tratament corect.

:

Cap.II Particularitati ale edentatiei partiale frontale

In zona frontala la maxilar, corpul de punte este ot cuprinde fie absența caninilor, fie absența incisivilor centrali sau poate fi mixtă, combinată, a unui canin și un incisiv central, sau a unui incisiv lateral de pe partea opusă.

Diagnosticul topografic al edentației se exprimă ușor, citirea edentației începe la maxilar din partea dreaptă și se termină la mandibulă pe partea stingă. Notarea edentației se face prin inițialele breșelor (de exemplu: edentația L—F, L, T exprimă o breșă laterală pe hemiarcada dreaptă și trei breșe: frontală, laterală și terminală pe hemiarcada stingă).

Diagnosticul reprezentativ al edentației necesită date complexe topografice și fiziologice ale cîmpului protetic, elemente obținute printr-un examen atent al pacientului și care sînt indispensabile unui plan de tratament corect.

:

Cap.II Particularitati ale edentatiei partiale frontale

In zona frontala la maxilar, corpul de punte este realizat cu o forma caracteristica , deoarece restaureaza functia fizionomica , fonetica si reprezinta un element esential al ocluziei functionale.

Corpul de punte in aceasta zona va corespunde urmatoarelor conditii :

– Fizionomica.Dintii frontali participa la conturarea aspectului figurii individului prin urmatoarele elemente : 1.aranjamentul general, fiind asezati de cele mai multe ori pe un arc de cerc, a carei baza este mai mare sau mai mica ; 2. aranjamentul individual, fiecare dinte este aliniat unul langa altul unde pot aparea inghesuiri suprapuneri, intalnite , inspecial, la incisivii laterali ;3. forma contururilo fetelor vestibulare care poae avea aspecte diferite fiind corelate cu aspectul figurii ; 4. dimensiunea fetelor estibulare in cele doua sensuri : cervico – incizal si mezio – distal : 5. culoarea, cu noante mai deschise la sexul feminin decat la sexul masculin sau mai deschis la tineri si ma inchis la cei in varsta si in armonie cu aspectul tegumentelor figurii. Toate aceste elemnte participa la cresterea armoniei dento – dentare si dento – faciale.

Corpul depunte prin fata vestibulara, trebuie sa restaureze aceasta armonie, in scopul redarii fizionomiei.

– Fonetica.In emitera consoanelor dintii frontali reprezinta, prin fetele palatinale, suportul fix pe care se sprijina varful limbii. Prin acest sprijin, forma si volumul cavitatii bucale, ce reprezinta camera de rezonanta , se modifica, dar intotdeauna la fel, mentinadu-se nealterata pronuntarea si timbrul vocii. Limba, cu sensibiliatetea ei tactila atat de pronuntata, intalneste suportul intr-o singura pozitie si cu un singur relief morfologic. Fiind cunoscute aceste elemente morfo – fiziologice, se impune sa se creeze conditii identice si dupa confectionareqa corpului de punte in edentatii frontale. Modelajul fetei palatinale a corpului de punte si pozitia sa in sens vestibulo – oral, dimensiunea in sens cervico – incizal si vestibulo – oral sa fie identice cu a dintilor naturali.

-Raportul cu creasta alveolara.In acasta zona corpul de punte este realizat in contact cu mucoasa crestei alveolare in semisea sau, mai rar, in seapentru a se inchide cavitatea bucala, in scopul favaorizarii functieifonetice si al impiedicarii emiterii unor particule de saliva in timpul vorbirii prin presiunea care se creeaza.

Raportul cu creasta este neigienic, ceea ce impune sa fie recomandate purtatorilor unor astfel de lucrari protetice, efectuarea unei curatari instantanee si corespunzatoare.

– De stabilitate a ocluziei si de conducere mandibulara.In pozitia de intercuspidare maxima, marginile incizale ale frontalilor inferiori sunt in contact cu zonele supra cingularen ale frontalilor superiori, alcatuind stopurile ocluzale din grupa b. Corpul de punte trebuie sa restaureze contactele dento – dentare in pozitia de intercuspidare maxima.

Deplasarile mandibulei cu contacte dentare , in sens anterior sau anterolateral, sunt dirijate de alunecarea marginilor incizale le frontalilor inferioripe fetele palatinale ale frontalilor superiori.Corpul de punte prin fetele palatinale, trebuie sa creeze aceleasi conditi de alunecare a marginilor incizale, pentru a conduce mandibula fara modificari de la normal.

Corpuri de punte semifizionomice in zona frontala la maxilar.

Corpul de punte cu casata si fateta de acrilat este indicat frecvent la maxilar, fiind rezistent si ppartial fizionomic. Componenta metalica este sub forma de unghi cu doua laturi, una reprezinta fata mucozala , iar cealalta fata palatinala. Fata mucozala are raport cu creasta alveolara in semisa sau sa. Raportul de contact in suprafata, este favorabil pentru restaurarea fizionomiei si a fonatiei, dar retentioneaza multe resturi alimentare.

Aceste punti sunt estetice, daca structura metalica nu modifica culoarea fatetelor datorita transparentei masei acrilice si daca se creeaza o relativa individualizare a dintilor lipsa, fara sa se diminueze rezistenta mecanica .

Culoarea solicitata a fetelor se obtine astfel :

dimensiunea fatetei in sens vestibulo – oral sa fie mai mare de 3mm,

efectul transparentei acrilatului fiind astfel redus.

Retentiile din interiorul casetelor, reprezentate de mici emisfere sau de

bare, sa ocupe un spatiu minim, suficient retentionarii acrilatului. Retentiile prin dimensiuni sau prin pozitia vestibulara, reprezinta fatori de influenta negativa a aspectului cromatic al fatetei. In cazul puntilor semifizionomice metalo-compozite retentiile pot fii si sub forma de microcristale.

– Interiorul peretilor casetei sa i se scimbe culoarea caracteristica aliajelor prin depunerea de lacuri speciale cu noante alb – gri si alb – galben.

Individualizarea reala a fiecarui dinte absent este imposibila de obtinut, corpul de punte nu are intreruperi. Se creeaza o imagine optica de spatiere intermediara prin recurgerea la urmatoarele artificii :

se introduce un acrilat intens colorat in brun pe fetele proximale ae fetelor.

Sunt utilizate fetele fabricate, fixate cu pasta de acrilat, colorata mai intens.

Fetele realizate in laborator prezinta urmatoarele deficiente :rezistenta mecanica inferioara, imbaranirea structurii cu modificarea culorii, abraziunea intensa este semnul caracteristic al deficientelor prezentate.

Casetele cu fatele palatinale metalice sunt indicate pentru conservarea contactelor dentodentare si mentinerea stabilitati ocluziei pe perioade de timp indelungate.

Corpul de punte cu semicasete si fatete din acrilat

Corpul de punte cu semicasete ofera posibilitati mai mari de restaurare a fizionomiei, comparativ cu cel reprezentat de casete metalice si casete.

Este indicat pentru redarea transparentei zonei incizale a frontalilor superiori, dar realizarea este conditionata de existenta unei ocluzii deschise sau a unei inocluzii congenitale.

Componenta metalica are forma triunghiulara, cu latura, care reprezinta fata palatinala, scurtata. Metalul protejeaza fata palatinala a fetetei 2/3 cervical. In 1/3 ocluzala, fateta ramane fara suport metalic. In aceasta zona culoarea fatetei ramane nemodificata de culoarea metalului, fiind posibil sa se asigure marginii incizale transparenta dorita.

Absenta metalului din zona incizala a fatetei palatinale aduce prejudici rezistentei fatetei, fiind in pericol a se fractureze la contactele puternice cu dintii antagonisti. Elementul de retentie din interiorul semicasetei este reprezentat de anse metalice sau de proeminente emisferice. Componenta fizionomica poate sa fie o fateta obtinuta manufactural, in laboratorul de tehnica dentara, dupa tehnologia cunoscuta sau o fateta fabricata, ce se adaptaeaza si se ficseaza in semicaseta , cu pasta de acrilat.

Cap. III Principiile Urmarite in Confectionarea Puntilor Dentare

Toate puntile dentare, indifferent de tehnica prin care sant realizate (dintr-o bucata sau mai multe elemente), trebuie sa corespunda unor principii general valabile, cunoscute sub numele de :principiul biofunctional, biomecanic si profilactic.

Principiul Biofunctional

Restaurarea integritatii arcadei dentare cu ajutorul puntilor dentare, se realizeaza in scopul restabilirii functiilor majore ale aparaatului dento-maxilar:masticatie, fonatie, fizionomie.

Functia de masticatie.Arcadele dentare, restaurate prin punti, pot realiza masticatia eficienta in limite fizionomicedaca sant asigurate urmatoarele conditii:

fetele ocluzale ale constructiei protetice sa prezinte dimensiuni identice

sau asemanatoare cu fetele ocluzale ale dintilor naturali pierduti ;

relieful fetelor ocluzale, cuspidat cu toate elementele bine exprimate in

concordanta cu individualizarea stereotipiilor musculare;

– raportul de contact cu dintii antagonisti sa se obtina functional, cu multiple contacte, stabile si simultane pentru a favoriza transmiterea presiunilor in axul dintilor stalpi.

Functia fonetica.Puntile dentare restaureaza fonatia in edentatiile frontale, prin urmatoarele elemente :

pozitia corpului de punte; in sens vestibule-oral sa fie asezat pe aceeasi

linie curba, pe care au fost inplantatii dintii naturali. Varful limbii in pronuntarea consoanelor se va sprijinii in aceleasi conditii ;

morfologia fetelor orale ale dintilor corpului de punte sa fie identica cu

a celor naturali concav – convexa (cingulum), si fiecare fata delimitata de creste marginale, mai mult sau mai putin exprimate ;

dimensiunea cervico – incizala a corpului de punte egala cu a dintilor

naturali, favorizeaza articularea fonemelor ;

dimensiunea vestibulo – orala a dintilor corpului de punte si a

elementelor de agregare, sa nu produca modificari in plus sau minus ale spatiului fonetic pentru limba si buze.

Functia fizionomica. In zona frontala si fronto – laterala, corpul de punte si elementele de agregare restaureaza aceasta funtie prin urmatoarele elemente de morfologie coronara :

forma fetelor vestibulara a dintilor artificiali identica cu a dintilor

retrasi de pe aceeasi arcada si in coreletie cu a dintilor arcadei antagoniste ;

dimensiunea fetelor vestibulare egale cu ale dintilor naturali absenti si

in armonie cu a dintilor restati ;

pozitia fiecarui dinte, atat unul fata de celalalt, cat si pozitia pe o

anumita curbura. Pozitia de usoara suprapunere sau de inghesuire este mai dificila de redat, incat sa se imite in totalitate unele malpozitii preexistente ;

culoarea reprezinta elementul principal pentru restaurarea aspectului

estetic ; la punti se obtine cu multa dificultate culoarea naturala. Culoarea fetelor vestibulare, impreuna cu forma si dimensiunea, reprezinta caracteristicile capabile sa restaureze armonia dento – dentara si dento – faciala, care exista la fiecare pacient dentat.

Puntile dentare, dupa modul cum reusesc sau nu sa restaureze functia fizionomica, sant clasificate in : fizionomice, nefizionomice, partial fizionomice.

Puntile fizionomice sant reprezentate de cele la care atat elementul de

agregare , cat si corpul de punte reproduc, pe toate fetele lor, culoarea naturala a dintilor. Acestea pot fi realizate numai din rasini acrilice sau mese ceramice, sant nemetalice. Dar pot fi alcatuite dintr-o structura de rezistenta metalica, acoperita, in totalitate, cu material de culoarea dintilor. Sant puntile mixte metalo – ceramice si metalo – acrilice.

Puntile partial fizionomice sant cele care ofera, numai pe fetele vizibile,

culoarea naturala a dintilor, data de o fateta fixata pe structura metalica. Fetele care nu apar vizibile sant metalice.

Puntile nefizionomice sant in totalitate realizate din aliaje metalice

utilizate in stomatologie, culoarea fiind specifica pentru fiecare grupa de aliaje.

Puntile din aliaje inoxidabile, cum sant cele din crom – nichel sau crom – cobalt, au culoare argintie sralucitoare. Puntile dinaliaje seminobile de argint – paladiu au culoare alb – cenusie, cand contin mici cantitati de aur.

Puntile din aliaje nobile di aur au culoare galbena, care varieaza de la o culoare galben inchis pana la galben roscat in functie de procentul de aur, cupru sau argint di compozitie. Aliajele de aur platinat au ca particularitate noanta galben – gri, care, in cazul aliajelor cu procent mare de platina, cum sant cele pentru metalo – ceramica, culoarea este aproape gri – galbena.

Principiul Biomecanic

Acest principiu urmareste sa asigure lucrarii protetice urmatoarele caracteristici:

1. Rezistenta fizica,inseamna ca elementele de agregare, dar in special corpul de punte, sa nu se fractureze, sa nu se deformeze elastic sau plastic sau sa se abrazeze in contact cu dintii antagonisti. Corpul de punte, pentru simplificarea intelegerii, poate fii asemanat cu o bara sprijinita la extremitati, pe suprafata careaia se exercita presiuni.

Rezistenta fizica a barei poate fi asigurata astfel:

prin alegerea unui anumit aliaj cu caracteristici fizice corespunzatoare,

fiind cunoscut ca aliajele au rezistenta fizica diferita, in functie de structura fizico – chimica;

prin marirea dimensiunii barei in sectiune trasversar. Doua bare cu

sectiuni diferite, din acelasi aliaj, au si rezistenta fizica diferita. Bara cu diametru mai mare in sectiune transversala este mai rezistenta la deformare si la rupere, decat cea cu diametrul sectiunii mai mici;

prin alegerea unei forme in sectiune transversala care asigura cea mai

mare rezistenta. Forma de litera T sau unghi drept sant mai rezistente decat formele rotunde sau patrate;

prin orientarea formei barei astfel ca diametrul mare in sectiune

transversala se fie indreptata pe directia de actiune a fortelor . Bara dreptunghiulara este orientata pe directia presiunilor ocluzale;

fata ocluzala a corpului de punte sia elementelor de agregare sa fie

reprezentata de un aliaj metalic cu un coeficient de rezistenta la abraziune asemanator celui al tesutului dentar (smalt), pentru a nu se produce disfunctiiocluzale ulterior prin abraziunea excesiva a antagonistilor sau a corpului de punte.

Structura metalica de rezistenta a corpului de punte poate sa fie in sectiune transversara in forma literei L, dreptunghiulara, ovalara, a literei T sau patrata.

Materialele folosite la confectionarea puntilor dentare sunt urmatoarele:

Acrilatuleste un material organic macromolecular. Din punct de vedre

al calitatii sale mecanice este un material foarte putin rezistent la rupere, indoire si abraziune. Rezistenta lui la abraziune este mai mica. Dace exista un tonus crescut al muschilor periorali, el poate fii tocit chiar de catre partile moi. Din acestte cauze el este folosit, in mod normal, sustinut de o structura metalica. Se foloseste singur la confectionarea puntilor provizorii cu dimensiuni mici, mai ales in zona frontala.

Portelanul este un material foarte dur, deosebit de fizionomic dar este

si foarte casant. Din cauza usurintei cu care se sparge sau se rupe si tehnicii de confectionare foarte dificila, nu se foloseste singur la confectionarea puntilor. Se poate folosi numai in puntile frontale care inlocuiesc un singur dinte.

Aliajul de crom – cobalt este foarte rezistent din toate punctele de

vedere. Rezistenta deosebita la abraziune este un defect in protetica fixa. Fiind mai dur decat smaltul dintilor, abrazeaza dintii antagonisti si determina aparitia disfunctiei ocluzale.

Aliajele seminobile sant materiale cu rezistenta medie, asemanatoare

aurului. Suntindicate pentru corpuri de punte total metalice in zona laterala mandibulara, in edentatiile de 2 – 3 dinti sau corpuri de punte cu casete in edentatii de 1 – 2 dinti.

In edentatiile frontale sunt intrebuintate pentru realizarea puntilor partial

fizionomice sau total fizionomice datorita calitatilor fizico – mecanice si a pretului de cost redus.

Aliaje de aur. Aceste aliaje au o serie de avantaje care le impun in

practica stomatologica, astfel: sunt usor de prelcrat, permit obtinerea pieselor de mare exactitate, se pot turna in structuri foarte subtiri si rezistente. Prin modificari in compozitia materialului se obtin variatii, in limite foarte largi, ale calitatilor lor mecanice, ceea ce confera acestor aliaje ceea ce confera acestor aliaje un caracter de universalitate.

In constructia unei punti sunt folosite uneori, mai multe tipuri de aliaje ale aceluiasi metal. De exemplu: la o punte canin – molar 1 , cand elementele de agregare sunt: coroane de substitutie pe canin si si coroana turnata pe molar, corpul de punte format din casete cu fatete, aliajele folosite pot fi: dispozitivul radicular pe canin din aliaj de aur cu platina , casetele din aliaj de aur , iar coroana turnata din aliaj de aur .

Insertia. Puntile dentare sant corpuri rigide nederformabile, se pot confectiona numai daca dintii stalpiau fost pregatiti paraleli intre ei.

Examenul modelului arata daca exista conditii de realizare tehnica si de introducere pe dintii stalpi.

Stabilitatea. Este asigurate de gradul de frictiune ce se produce intre elementele de agregare si dintii stalpi. Valoarea frictiunii depinde de exactitatea microprotezei, de agregare si de intinderea suprafetei de contact.

Astfel, microprotezele din aliaje nobile au o stabilitae mai indelungata. In raport cu intinderea suprafetei de frictiune, coroanele au grosime totalaau stabilitate mare, comparativ cu cele cu grosime dirijata.

Principiul Profilactic

Puntile dentare, conform acestui principiu, sunt concepute si realizate sa nu produca modificari patologice in troficitatea formatiunilor anatomice cu care au relatii de contact (dinti stalpi, dinti antagonisti, parodonitu, creasta alveolara si mucoasa). Acest principiu este cel mai complex dintre toate principiile, deoarece se refera la urmatoarele elemente:

Directia corpului de punte. Directia pe care este necesara sa o urmeze

corpul de punte intre elementele de agregare si transmise osului alveolar prin tesuturile dento – parodontale. Aceasta impune ca toate fortele (presiunile)ocluzale sa actioneze in axul lung al dintilor stalpi. Numai asa se poate mentine integritatea si starea de sanatate a parodontiuluidintilor stalpi. Pentru a obtine aceasta rezultanta axiala a presiunilor masticatorii, corpul de punte este realizat in linie dreapta intre elementele de agregare. Pentru zonele latarale se poate realiza in linie dreapta, deoarece si forma arcadei se inscrie pe o linie dreapta. Pentru zonele frontale, unde se restaureaza fizionomia si relatia de conducere anterioara, nu este posibila realizarea puntii in linie dreapta.

In concluzie sunt urmarite:

obtinerea celor mai favorabile conditii biomecanice, pentru

repartizarea judicioasa a presiunilor in axul lung al dintilor stalpi;

Incadrarea lucrarii protetice in configuratia generala a arcadelor

dentare naturale;

Obtinerea unor contacte interdentare ocluzale functionale cu dintii

antagonisti.

2. Relieful ocluzal si latimea vestibulo – orala a corpului de punte.Relieful ocluzal al puntilor dentare asigura: efectuarea functiei de masticatie, relatia functionala ocluzala functionala cu dintii antagonisti si libertatea miscarilor reflexe ale mandibulei.

Inaintea conceptiei functionalistedespre ocluzia dentara, corpul de punte este realizat dupa doua reguli considerate fundamentale si absolute:

dimensiunea in sens festibulo – oral , mai redusa decat a dintilor

naturali, proportional cu lungimea;

Fata ocluzala modelata cu relief aplatizat, pantele cuspizilor inclinate

intr – un unghi mai mic de 20.

Cunostintele de fiziologie ocluzala au combatut aceste reguli,

demonstrand urmatoarele:

Ingustarea corpului de punte nu favorizeaza micsorarea presiunilor

ocluzale in masticatie, cand se intrerup alimentele, deoarece acestea au intensitatea cea mai mare numai in momentul producerii momentului de intercuspidare maxima. Ingustarea corpului de punte are insa urmatoarele consecinte nefavorabile:

Scaderea rezistentei fizice ; structura de rezistenta fiind redusa

dimensional , nu mai are suficienta rigiditate, corpul de punte se deformeaza elastic sau plastic, traumatizeaza parodontiul dintilor stalpi in mod repetat aparand mobilitatea lor.

Instabilitatea ocluziei. Ingustarea se realizeaza dinspre oral, pentru a nu

se aduce prejudicii aspectului estetic; la maxilar erau redusi partial sau total cuspizii de sprijin, la mandibula cuspizii linguali, micsorandu-se santurile si fosetele.

In prezent sunt excluse aceste consecinte nefavorabile, corpul de punte se realizeaza in sens vestibulo – oral egala cu cea a dintilor naturali pe care ii inlocuieste.

Fata ocluzala cu relief aplatizat favorizeaza eliminarea rezultantelor orizontale aparute din descompunerea vectorului ce intalneste un plan inclinat reprezentat de pantele cuspidiene.

Planurile inclinate pe care actioneaza fortele reprezentate de relieful ocluzal al dintilor laterali multicuspidati, prezinta cate doua orientari : vestibular si oral sau mezial si distal.

Rezultatele orizontale aparute pe aceste planuri se anuleaza reciproc prin anularea pantelor cuspidiene intr-un unghi cu valoare egala pentru cele orientate vestiubularsi oral sau mezial si distal prin obtinerea unui angrenaj functional cu dintii antagonisti.

Dezavatajele modelajului ocluzal aplatizat sunt:

ineficienta masticatorie, alimentele nu pot fi triturate;

cresterea numarului miscarilor mandibulei, un ciclu masticator prelungit;

crestereafortelor de contractie a muschilor ridicatori ai mandibulei;

aparitia posibila a oboselii musculare;

supra solicitarea lucrarii protetice;

suprasolicitarea paroddontiului dintilor stalpi.

In prezent modelajul este dictat de conceptia fuctionalista fiind realizat in scopul restaurarii aparatului dento maxilar. Relieful ocluzal este in concordanta cu morfologia dintilor antagonisti si cu stereotipiile contractiilor muschilor mobilizatori a mandibulei pacientului. Aspectul morfologiei ocluzale este caracterizat de prezenta cuspizilor cu pante usor convexe, inclinate sub un ughi ce creeaza contacte punctiforme cu relieful ocluzal al dintilor antagonisti. Corpul de punte , la nivelul fetei ocluzale , poate sa restabileasca cu dintii antagonisti cele trei tipuri de contacte ocluzale pe care le prezinta arcadele dentare naturale:

contactul tripodic;

contact verf cuspid, planseu foseta;

contact de suprafata.

Contactul tripodic reprezinta tipul ideal de contact, deoarece asigura:

stabilitate in pozitia de intercuspidare maxima;

alunecarea libera a miscarilor mandibulei insotite de contacte interdentare;

eficienta maxima masticatorie;

Dupa cum este cunoscut, contactele sunt prezente numai intre

convexitatile pantelor cuspizilor activi de pe fetele ocluzale ale corpului de punte si micile zone punctiforme de la nivelul peretilor fosetelor. Este posibil sa se obtina, daca relieful ocluzal al dintilor antagonisti are cuspizi inalti cu pante abrupte. Aceste fel de contact este asemanator cu cel care se realizeaza intre suprafetele mai multor sfere.

Contactul intre varful cuspidului si planseul fosetelor.Acest tip de contact este mai putin favorabil, deoarece in pozitia de intercuspidare maxima nu asigura stabilitate mandibulei in plan orizontal. Asigura in dinamica mandibulei miscarile libere si este posibila efectuarea unei masticatii cu eficienta maxima. Contactul intre varful cuspidului si planseul fosetelor este posibil sa se produca daca se modeleaza cuspizii inalti, iar fosetele dintilorantagonisti sant larg deschise. Astfel apare o incongruenta intre cele doua elemente morfo – functionale.

Contactul in suprafata este reprezentat de un angrenaj foarte strans. Apare prin realizarea unui corp de punte al carui relief ocluzal prezinta cuspizi inalti ce patrund in fosetele dintilor antagonisti. Intre pantele cuspizilor si peretii fosetelor se produc contacte intinse.

Acest tip de contact asigura:

stabilitatea mandibulei in pozitia de intercuspidare maxima;

eficienta in masticatie;

In dinamica mandibulara, genereaza obstacole insotite de aparitia fortelor

de frecare intre suprafetele de contact, datorita carora sucrarea protetica poate devenii un factor iatrogen; reprezinta cauza determinata a unei disfunctii ocluzale.

Corpul de punte in zona frontala restaureaza fizionomia, fonatia si reprezinta determinantul anterior, ce conduce mandibula in miscarile de propulsie si lateropulsie cu contact intermediar.

Conducerea mandibulei se realizeaza prin alunecarea marginilor incizale ale dintilor frontali inferiori, pe fetele palatinale ale dintilor frontali superiori.

In pozitia de intercuspidare maxima sunt restaurate stopurile ocluzale.

Contactele dento – dentare intre marginile incizale ale inferiorilor si fata palatinala a corpului de punte sunt restaurate prin:

redarea morfologiei dintilor absenti pe fata palatinala a corpului de

punte;

inclinarea fetei palatinale a corpului de punte intr-un unghi egal cu cel

avut de dintii naturali bsenti;

plasarea corpului de punte in sens vestibulo-oral pe locul dintilor

absenti.

Inaintea conceptiei functionale, corpul de punte in zona frontala a fost realizat fara contact cu dintii antagonisti. Se ceea un spatiu de inocluzie in sens sagital si vertical, in scopul micsorarii solicitarii dintilor stalpi.

Consecinta acestei erori, se manifesta prin:

Disfunctionarea aparatului dento- maxilar. In lipsa conducerii

anterioare, apareau suprasolicitari la nivelul articulatiei temporo-mandibulare, tesutului parodontal si muscular.

Dintii stalpi si dintii antagonisti din zona frontala erau lipsiti de stimuli

functionali la nivelul tesutului parodontal.

Dificultati constante pe model in modelarea fetei ocluzale a corpului de punte , determinate de dintii antagonisti:

dintii antagonisti naturali intr-o edentatie veche neprotezata, pot sa fie

migrati in sens vertical , corpul de punte sa nu se inscrie armonios in planul de ocluzie al arcadei pacientului. In aceasta situatie , se incepe slefuirea mai intai a dintilor antagonisti pentru nivelarea planului de ocluzie si apoi a dintilor stalpi.

Dintii antagonisti pot fi reprezentati de o punte incorecta. Ea va fi

indepartata, refacuta corect, si dupa aceea se confectioneaza puntea care rezolva edentatia de tratat.

Dintii antagonisti reprezentati de o lucrare mobila sau

mobilizabila.Daca lucrarea este recenta si corecta , puntea se va realiza in functie de aceasta.Daca lucrarea este incorecta, puntea va fi corect confectionata, dupa care se confectioneaza o noua proteza mobilizabila.

Daca proteza este recenta si incorecta , se va remodela relieful ocluzal al protezei, dupa care se va confectiona puntea.

In toate aceste situatii se urmareste realizarea unui angrenaj functional cu antagonistii care sa permita permita o totala libertate a miscarii mandibulei.

3. Raportul corpului de punte cu creasta alveolara.

Forma corpului de punte dar, in special, contactul sau cu tesuturile inconjuratoare trebuie sa favorizeze curatirea si auto curatirea. Fata corpului de punte orientata spre mucoasa crestei alveolare sa prezinte forme si prelucrari prin lustruire care sa nu retentioneze alimente in timpul masticatiei. Toate puntile dentare , la nivelul corpului de punte , retentioneaza mai mult sau mai putin alimente , formandu-se un depozit solid, pietrificat, prin precipitarea sarurilor minerale , luand un aspect asemanatort cu al tartrului dentar.

Acest depozit isi manifesta prezenta in cavitatea bucala creand halena caracteristica si producand leziuni gingivale. Acest dezavantaj al puntilor dentare cu implicatii asupra igienei orale reprezinta obiectivul preocuparii pentru obtinerea intotdeauna a celui mai corespunzator corp de punte,

Au fost imaginate mai multe posibilitati de relatie a corpului de punte cu creasta alveolara , fiind alese in functie de topografia edentatiei (fronto maxilare, lateral maxilare, frontal mandibulare, lateral mandibular), de inaltimea si forma crestei.

Relatia sau contactul dintre fata sau marginea mucozala a corpului de punte si mucoasa poate fi:

in sa;

in semisa;

tangential linear la maxilar;

tangential linear la mandibula;

tangent punctiform;

suspendat.

Corpul de punte in sa. Morfologia acestui corp de punte este indentica cu a dintilor naturali; prezinta forma si volumul coroanelor naturale.Fata mucozala acopera versantul vestibular si oral al crestei alveolare , fiind in contact intim cu mucoasa. Functional, ofera pacientului posibilitatea exercitarii functiei fonetice si restaurarea fizionomiei.

Rezistenta este asigurata de structura metalica ce poate avea dimensiuni mai mari.Din punct de vedere igienic, este foarte deficitar, favorizeaza retentia alimentelor si nu permite curatirea si autocuratirea. Datorita acestui dezavantaj, apar leziuni inflamatorii ale mucoasei gingivale. Ca indicatie este realizata din stricta necesitate , numai in situatii clinice particulare. Astfel: in zona frontala la maxilar, impus de cerinta economica : in zona laterala impus de conditiile morfologice ale campului protetic (creasta alveolara lata, si inaltimea spatiului edentat foarte redus). Acest corp de punte este cel mai confortabil pentrui pacient, o scurta perioada de timp.

Corpul de punte in semisa. Prezinta dimensiuni mai mici si forma modificata, deoarece acopera numai versantul vestibular al crestei pana la mijlocul crestei. Suprafata mucozala este redusa la jumatat si se intalneste cu cea orala intr-un unghi larg deschis, rotunjit. Comparativ cu cel in sa retentioneaza mai putine resturi alimentare , fiind asigurata o igiena corespunzatoare . Indicatiile sunt asemanatoare cu ale corpului de punte cu contact in sa. Este corpul de punte realizat in zona frontala la maxilar. Prin forma si dimensiune se creeaza un compromis intre restaurarea funciilor: fizionomica, fonatie si de igiena a cavitatii bucale.

Corpul de punte in contact tangent linearAcest corp de punte prezinta o forma caracteristica , rezultata din reducerea fetei ocluzale. Contactul cu creasta alveolara se realizeaza pe versantul vestibular al crestei sub forma de lineara, la nevelul liniei ce marchiaza coletul dintilor, deoarece fata mucozala este desfintata. Exista fata palato mucozala inclinata intr-un unghi de aproximativ 45 de grade, orientata de sus in jos si dinspre vestibular pe oral. Inclinatia este variabila, fiind dependenta de distanta dintre aceasta alveola si planul de ocluzie. Distanta mai mare creeaza posibilitatea modelarii fetei palato- mucozale cu o inclinare favorabila alunecarii alimentelor.

Fata vestibulara este modelata pentru a se crea imaginea individualizata a dintilor absenti, fara santuri adanci. Indicat in zona laterala la mxilar, pentru edentatiile limitate de dinti stalpi cu dimensiuni cervico – ocluzale normale si cu creasta alveolara de latime medie sau ingustata. Daca inaltimea spatiului este mica si creasta alveolara lata, nu se poate realiza.

Corpul de punte cu raport linear la mandibula.Pentru a nu se cre confuzii, precizam ca nu este asemanator cu cel indicat pentru maxilar. Acest corp de punte reprezinta trei suprafete si o muchie mucozala. Suprafata ocluzala este modelata cu un relief cuspidat, coordonat cu cuspidarea dintilor antagonisti, in asa fel, incat sa se realizeze un angrenaj echilibrat si functional.

Ingustarea este acceptata numai atunci cand distanta intree planul de ocluzie si creasta alveolara este foarte mica.

Reducerea suprafetei ocluzale se poate realiza spre lingura, deoarece cuspizii linguali sunt inactivi, pantele lor linguale nu participa la realizarea angrenajului interarcadic.

Suprafata linguala este modelata usor convex in sens cervico – ocluzal, pentru a favoriza alunecarea fragmentelor alimentare in afara zonelor de retentie si pentru a nu fii usor de curatat de limba si de mijloacele artificiale. Suprafata linguala in sens mezio – distal este neteda , fara santuri, intermediarii nu sunt nici macar schitati si se obtine o suparafata fara depresiuni, usor de curatat, cu o directie usor convergenta spre muchia crestei alveolare unde se intalneste cu fata vestibulara.

Suprafata vestibulara in 1/3 ocluzala prezinta individualizarea dintilor intermediari, atat cat este vizibil, prin santuri de descarcare . Aceste santuri au o adancime redusa si sunt larg deschise, astfel incat sa nu permita retentionarea resturilor alimentare . Restul suprafetei vestibulare in cele doua treimi cervicale apare fara relief, este modelata usor convex in sens cervico – ocluzal si convergent spre lingual, intalnindu-se cu fata linguala pe muchia crestei.

Muchia mucozala rezulta din unirea suprafetei vestibulare cu ceaa linguala , urmareste configuratia mijlocului crestei alveolare, fiind neteda si in contact lejer cu ea.

Zonele proximale, unde corpul de punte este solidarizat de elementele de agregare , sant modelate cu unghiuri larg deschise.

La puntea din aliaje nobile si seminobile , corpul de punte se poate realiza sub forma de creasta si fateta de acrilat, pentru a reduce consumul de acrilat. Fata linguala si ocluzala sunt metalice , formeaza peretii casetei. Fateta dinacrilat formeaza farta vestibulara. Pentru a evita contactul acrilatului cu mucoasa crestei alveolare se creeaza , in zona cervicala , pe toata lungimea corpului de punte, o liziera inalta de 2 milimetri metal; jonctiunea acrilat metal este plasata vestibulo – cervical.

Corpu de punte cu contact punctiform.La acest corp de punte fata mucozala a fiecarui dinte artificial este redusa la un punc ce vine in contact cu mijlocul crestei edentate.Fetele priximale, vestibulare si orale, sunt convergente spre zona cervicala; din aceasta cauza, sub punctul de unire cu alt dinte artificial sau cu elemente de agregare , dintele are o forma conica.Locul de unire cu dintele alaturat este rotunjit pentru a retentiona mai putin alimentele.

Acest tip de contact nu asigura o igiena satisfacatoare in situatia unor dinti cu coroane scurte, asociati cu creste edentate inalte.Spatiile interdentare triunghiulare reprezinta zone de retentie greu accesibile pentru autocuratire. Individualizare dintilor intr-o zona putin vizibila nu inbunatateste aspectul fizionomic al lucrarii protetice . Este realizat in zona latarala mandibulara.

Corpul de punte suspendat.Conceperea unei astfel de relatii intre fata mucozala a corpului de punte si creasta edentataporneste de la constatareaca raporturile in sa, in semisa, tangential sau punctiform, nu asigura o igiena suficienta.Daca xista un spatiu mare de 3-4 mm intre fata mucozala a crpului de punte si creasta, alimentele vor putea intra si iesi usor din acest spatiu. Acest corp de punte are fata ocluzala modelata morfologic individualizat, fetele vestibulare orala schitate in proportie de 1\3 ocluzala cu santurile de descarcare se de separare.

Aceste doua fete trec rotunjit spre fata mucozala , care este usor convexa, neteda, fara delimitari sau santuri si foarte bine lustruita. Trecerea spre elemtele de agregare se face rotunjit, astfel incat din profil are aspectul unui pod.

Existanta spatiului de 3-4 mm este obligatorie, un spatiu mai mic nu asigura igiena, iar unul mai mare devine inconfortabil pentru pacient.Indicat in zona latarala mandibulara cand dintii stalpi sunt inalti sai creasta este atrofiata. In aceste situaatii exista o distanta 7-8 mm de la planul de ocluzie la creasta. Distanta este necesara pentru a obtine spatiull necesar igienic si o grosime a corpului de punte care sa-i asigure rezistenta.

4. Protectia papilei interdentare.Sunt afectate papilele la extremitatea edentatiei datorita compresiunii znei de joctiune a corpului de punte cu elementele de agregare.

Macheta corpului de punte trebuie sa fie modelata la distanta de papila. De asemenea , lipirea trebuie sa pastreze spatiul respctiv.

Cap.IV Generalitati Puntea Dentara

Majoritatea definitilor de specialitate care vizeaza protetica dentara au fie un continut predominant tehnologic, fie unul predominant fuctional. Din prima categorie mantiona,m doua definitii care sant reprezentative :

Protetica dentra – se ocupa cu inlocuirea tesuturilor lipsa din cadrul aparatului masticator

Protetica dentara – are o ramuraa somatologiei care se ocupa cu design-ul, realizarea, inserarea si mentinerea unor piese protetice care inlocuiesc unul sau mai multi dnti, precum si a unor tesuturi din vecinatatea acestora.

Din categoria definitiilor care vizeaza aspectul functional al disciplinei amintim :

Protetica este o ramura a stomatologiei care se ocupa cu mentinerea si restauarea functiilor orale, a confortului si fizionomiei, precum si a stari de sanatate al pacientului, prin restaurarea sau inlocuirea dintilor naturali si\sau a structurilor orale sau maxilare cu piese protetice artificiale.

Protetica den tara este o ramura a stomatologiei care se ocupa cu restaurarea functionala si estetica a sistemului masticator, prin inlocuirea dintilor lipsa si tesuturilor limitrofe.

Protetica dentara are patru ramuri disticte : protetica fixa, protetica implantologica, maxilo-faciala si mobila.

Protetica fixa este o ramura a proteticii dentare care se ocupa cu restaurarea si\sau inlocuirea dintilor cu materiale sau substituenti artificiali care nu pot fi indepartate din cavitatea bucala.

Protezele adm sant corpuri fizice aloplastice confectionat (metale, ceramica,polimeri), care se insera pe campul protetic pentru a restaura morfologic si functional tesuturi sau segmente modificate patologic sau pierdute.

In cadrul protezelor adm, protezele fixe detin o pondere importanta deoarece au un volum apropiat de al tesuturilr pe care le inlocuiesc, au un caracter fix pe perioada protezarii lor in cavitatea bucala, transmit fortele masticatorii dento-parodontal sau implanto-osos, fiind de aceea mult mai apreciate de catre pacienti decat cele mobilizabile. Protezele fixe sant acceptate relativ usor si ofera satisfactii deosebite, atat pacientului, cat si medicului. Ele pot transforma o dentatie inestetica si nefunctionala intr-una placuta, confortabila, care restabileste perfect morfologia si functiile atterate.

Indepartarea lor de pe campul protetic se face prin sectionarea lor de catre medic, cu exceptia celor mobilizabile si demontabile.

Componentle puntilor dentare

Puntea dentara este constituita din urmatoarele parti componente :

Corpul de punte format din dintii de inlocuire cunoscuti si sub numele de dinti intermediari.

Elementele de agregare reprezentate de microprotezele, care sant cimentate pe dintii stalpi.

Corpul de punte

Este reprezentat de dintii artificiali ce inlocuiesc dintii absenti din spatiul edentat al arcadei dentare. El restaureaza integritatea morfologica a arcadei dentare. El restaureaza integritatea morfologica a arcadei dentare si functiile aparatului dento-maxilar. Corpul de punte suporta presiunile masticatorii de la dintii antagonistii la nivelul fetelor ocluzale si le transmite elementelor de agregare. Corpul de punte trebuie sa fie rigid, nedeformabil. Impreuna cu elementele de agregare formeaza o singura piesa protetica puntea dentara un ansamblu care restaureaza functiile afectate.

Deoarece intreaga lucrare este rigida, nedeformabila, se impune o pregatire speciala a dintilor stalpi pentru a permite insertia pe campul protetic.

Clasificarea corpurilor de punte poatefi facuta din mai multe puncte de vedere, astfel :

Dupa materialul din care sant realizate :

corpuri de punte metalice;

corpuri de punte nemetalice acrilice sau ceramice in puntile pentru spatiu edentate unidentar;

corpuri de punte mixte : metalo-acrilice, metalo-ceramice.

Dupa aspectul fizionomic :

corpuri de punte nefizionomice ;

– corpuri de punte fizionomice ;

– corpuri de punte partial fizionomoce ;

Dupa forma aliajului metalic :

Corpuri de punte masiv metalice

Corpuri de punte metalice si fatete de acrilat ;

Corpuri de punte cu semicasete si fatete din acrilat ;

Corpuri de punte cu casete metalicesi fatete din portelan ;

Corpuri de punte cucupe metalice, si componenta fizionomica acrilica ;

Corpuri de punte cu semicupe metalice ;

Corpuri de punte cu bara metalica acoperita cu acrilat ;

Corpul de punte cu bara metalica si bonturi metalice acoperite cu coroane acrilice ;

Corp de punte cu bara si bonturi metalice pentru dinti tubulari din portelan ;

Dupa raprtul corpului de punte cu creasta alveolara :

– corp de punte cu raport in sa ;

– corp de punte cu raport in semisa 

– corp de punte cu raport tangent linear la maxilar ;

– corp de punte cu raport tangent linear la mandibula ;

– corp de punte cu raport punctiform ;

– corp de punte suspenda.

Elementele de agregare

Sant micro protezele prin care puntea se fixeaza de dintii stalpi. Aceste proteze monodentare constitue mijlocul terapeutic protetic al leziunilor coronare si elementele de agregare ale puntilor dentare. Pentru proteza mobilizabila sant utilizate ca elemente favorizante in asigurarea ancorarii si a sptijinului. Microprotezele ca elemente de agregare ale puntilor dentare sant supuse unor frte suplimentare, a celor preluate de la nivelul corpului de punte. Pentru a le suporta, trebuie sa fie cu o rezstenta si fixitate marita. Alegerea microprotezelor ca elemente de agregare se realizeaza in functie de urmatorii factori : topografia edentatiei, intinderea bresei edentate, caacteristicile mecanice ale microprotezei, morfologia coronara si numarul dintilor stalpi, posibilitatile tehnico-materiale.

Topografia edentatiei . Zona in carex se afla situat dintele stalp, reprezinta criteriul pentru precizarea tipului de microproteza din punct de vedere estetic. In zona frontala elementele de agregare trebuie sa fie total fizionomice sau partial fizionomice reprezentate de ; incrustatii, coroane partial, coroane mixte sau coroane de substitutie. In edentatiile laterale puntea dentara trebuie sa asigure, in special, masticatia. Elementele de agregare pe dintii laterali (molari, premolari)putini vizibil, dar supusi la presiuni mari, sant reprezentate de coroanele de invelis metalice, cele care ofera rezistenta mai mare. Cu totul exceptional se pot folosi elemente de agregare partial fizionmice sau total fizionomice ( coroane mixte, metalo-crilice, sau coroane, mtalo-ceramice).

Intinderea edentatiei influenteaza alegerea microprotezelor de agregare deoare ce, prin legatura cu corpul de punte, suporta toate presiunile masticatorii. Elementele de agregare ale puntilor lungi, din cauza suprasolicitatrilor se pot deforma, rupe sau decimenta. Sant indicare microproteze re4zistente mecanic, cu retentivitate foarte buna la dintii stalpi.

Microprotezele deacoperire metalice turnate si coroane de substitutie prezinta caracteristicile solicitate de puntile intinse.

Cracteristicile mecanice ale microprotezei. Doua din cracteristici prezinta interes in alegerea pentru a folosite ca elemete de agregare : rezistenta mecanica la deformare elastica si la rupere si retentivitate sau fixitate pe dintele stalp.

Structura fizico-chimica a materialului din care este realizata microproteza si grosimea peretilor acesteia confera rezistenta la rupere si la deformare.

Coroanele turnate, coroanele de substitutie sau coroanele mixte din aur platinat, sint superioare celorlalte micro proteze.

Retentivitatea la dintele stalp este asigurata numai de coroanele turnate cu grosime totala si de coroanele de substitutie.

Morfologia coronara si numarul dintilor stalpi.

Este cunoscuta variabilitatea formei si volumul coronarpentru fiecare dinte in cadru aceleiasi arcade si variabilitatea in cadrul diferitelor arcade. Exista dinti cu dimensiuni mari, dinti voluminosi si dinti cu dimensiuni reduse, dinti mici. Dinti voluminosi asigura retentivitate optima, fiind posibila si realizarea coroanelor mixte. Dintii mici nu asigura retentivitate. Pe acestia sant contra indicate coroanele mixte.

Pe dintii cu pierderi mari de substanta coronara in zona frontala, sint indicate coroane cu substitutie sau reconstituirile corono radiculare acoperite de coroane mixte. Pe dintii cu pierderi mari de substanta din zona laterala (molari), dupa reconstituiri corono radiculare sint indicate coroan de acoperire metalice.

Numarul dintilor poete influenta alegerea intre coroane de acoperire tornate cu grosime totala si coroanele de acoperire turnate cu grosime dirijata, sau intre coroanele de substitutie si reconstituirile corono- radiculare acoperite de coroane mixte. Ori de cate ori nu exista certitudinea unei posibile preparati corecte la nivelul dintilor stalpi care favorizeaza insertia lucrarii protetice, se recurge la coroane turnate cu grosime turnata sau din doua bucati.

Conditiile tehico-materiale, daca sant obtime, pot fii indicate si folosite toate tipurile de microproteze, coroane, coroane de substitutie sau coroane turnate. Daca aceste conditii nu sant corespunzatoare, indicatile sant limitate numai la un anumit tip, care este posibil sa fie realizat. In toate edntatile frontale si fronto laterale poate fi utilizata cu foarte mult succes coroana mixta metalo-ceramica. Este foarte rezistenta si cu un aspect fizinomic destul de bun.

Indicatile microprotezelor ca elemente de agregare

Coroana fizionomica din acrilat se poate utiliza numai in zona frontala, in edentatiile reduse 1-2 dinti, pentru o perioada scurta de timp. Lucrarea protetica se realizeaza in totalitate din polimetil-metaacrilat si are un caracter de provizorat, fiind folosita pana la obtinerea protezei definitive.

Coroana fizionomica din ceramica. Aceasta micro proteza se obtine destul de greu, are un pretde cost ridicat, este casanta, este recomandata mai rar si nu in edentatii unidentare in zona lat frontala.

Coroana metalo-acrilica este o micro proteza care impune, pentru a fi aleasaelement de agregare, ca dintelestalp sa nu prezinte dimensiuni reduse. Pentru executare sant necesare conditii tehnico-materiale corespunzatoare. Este un element de agregare fizinomic si rezistent, caracteristici ce o recomandad sa fie preferata. Coroana metalo-ceramica este un element de agregare indicat pe canini si premolari voluminosi si evantual palatinizati. Pentru dintii cu impantare normala, apare, in general, necesitatea devitalizarii urmata de reconstituirea metalica.

Coroana metalo-acrilica total fizionomica Este solicitata de pacientii a caror profesie solicita prezenta unei fizionomii desebite.

Coroanele metalo-acrilice (parial sau tutal fizionomice) sant folosite din ce in ce mai rar locul lor fiind lut de coroanele metalo ceramice care prezinta o fizionomie mult mai apropiata de dintii naturali si o rezistenta marita.

Coroanele de substitutie este o inbunatatire ca element de agregare pe dintele stalp mezial in edentatiile laterale. Este mai mult folosita in edentatiile frontale, deoare ce este rezistenta si fizionomica. Pentru mentinerea ocluziei si participarea la conducerea mandibulei, se realizeaza cea cu caseta metalica si fateta fizionomica. Este limitata inicatia de sacrificiu mare de tesuturi dentar pe care il cer sectionarea coroanei naturale a dintelui stalp si de imposibilitatea indepartarii, cand trebuie sa fie refacuta puntea.

Coroanele de invelis metalice, cu toate variantele obtinute prin cele trei procedee tehnologice : turnate, din doua bucati, sant indicate in mod diferentiat pentru fiecare situatie clinica, coreland cu posibilitatile tehnico materiale. Intotdeauna acopera dintii stalpi distali in edentatiile laterale.Dintre coranele metalice , este preferata cea turnata cu grosime dirijata pentru multiplele avantaje pe care le are.

Campul Protetic

Notiunea de proteza dentara, in general, ramane totdeauna legata de ansamblul elementelor morfologice ale zonei unde este asezata, pentru a fi integrata morfofunctional aparatului dento-maxilar.

In acest context, puntea dentara are cu unele formatiuni anatomice raporturi de contact, iar de altele se fixseaza (dinti restanti, limitati spatiului edentat). Toate aceste elemente morfologice sunt cunoscute sub numele de camp protetic.

Capul protetic este necesar sa fie totdeauna studiat, analizat si cunoscut, deoarece influenteaza conceperea, functionalitatea si prognosticul puntii dentare.

Analiza campului protetic in scopul unei cunoasteri temeinice este posibila daca sunt corelate datele obtinute la examenul clinic al pacientului, al modelului arcadelor si radiografiilor.

Valoarea examenului modelului de studiu este reprezentat de urmatoarele :ofera, in mod foarte vizibil, toate elementele anatomice ale campului protetic, este posibila o examinare directa a tuturor fetelor dintilor restanti, sunt apreciate pozitiile dintilor restanti ce vor fi folositi ca dinti stalpi, este evaluat raportul care se va stabili intre corpul de punte la nivelul suprafetelor ocluzale cu dintii antagonisti, apare evidenta necesitatea eventualelor interventii pentru modelarea suprafetelor ocluzale ale acestora si este utilizat pentru unele probe de modelaj in ceara a viitorului corp de punte , sau proba unor fatete fabricate ddin portelan sau din acrilat.

Elementele cmponente sunt : dintii stalpi in edentatiile frontale si dintii omologi de pe cealalta hemiarcada, dintii antagonisti si crestele edentate.

Dintii stalpi de punte sunt dintii naturali ce delimirteaza spatiul edentat la ambele extremitati sau numai la o extremitate, care vor fi preparati pentru a fi confectionate elementele de agregare.

In edentatiile mai intinse, sunt folositi si dintii vecini dintilor limitati ca dintii stalpi, pentru a prelua o parte din presiunile masticatorii.

In special pe modelul de studiu se observa, consecutiv edentatiei, ca dintii stalpi pot suferii modificari privind pozitia lor pe arcada, ca axul de implantare este altul. Raportul intre partea coronara, extraalveolara si cea intraalveolara sa fie schimbat, cunoscute sub numele de migrari, au directia intotdeauna orientata spre spatiul edentat. Aceste migrari se pot produce in doua planuri : in plan orizontal si in plan vertical.

Migrarile in plan orizontal reprezinta rezultatul deplasarii dintelui dealungul apofizei alveolare spre spatiul edentat. Consecinta migrarii este micsorarea spatiului, cu aparitia concomitenta a dificultatiilor in dimensionarea mezio – distala a ditilor de inlocuire a viitoarei punti dentare.

Migrarile insotite de inclinari ale dintilor limitati spatiului edentat, impun sacrificii mari de tesuturi dentare pentru cresterea conditiilor de introducere a lucrarii finite.

Dinti antagonisti sunt dinti existenti pe maxilarul opus, corespunzator spatiului edentat. Acesti dinti in fuctie de varsta edentatiei, migreaza, mai mult sau mai putin, spre spatiul edentat.Cand se observa astfel de migrari, inainte de inceperea restaurarii protetice, se impune reducerea coroanelor prin slefuire, pentru ca suprafete ocluzale sa formeze cu restul dintilor de pe arcada un plan de ocluzie functional.

Creasta aleolara rezulta in urmqa atrofiei procesului alveolar dupa pierderea dintilor. Gradul de atrofie este influentat de mai multi factori, printre cauzele care au determinat edentatia. Atrofia este mai mare la cei la care cauza pierderii dintilor a fost parodontopatia. Atrofia este mai redusa la cei la care extractia o fost determonata de carie si de complicatii ale acesteia. Atrofia este proportionala cu pierderea de timp scursa de la edentare si cu intensitatea traumatismelor produse la nivelul peretilor alveolari in momentul extractiei. Interventiile laborioase, cu distrugeri marcante ale peretilor alveolari, vor fi urmate de creste alveolare atrofiate.

Creasta este analizate pe model din punct de vedere al dimensiunii si al formei, deoarece conditioneaza alegerea timpului de raport de contact pe care il va avea corpul de punte cu varful crestei.

Cap V. Etapele realizarii puntii dentare frontale semifizionomice metalo – acrilice.

1. Examenul clinic al pacientului.

A.Diagnosticul . In vederea realizarii unei terapii de restaurare protetice fixa, pe prim plan se situeaza elaborarea unui diagnostic cat mai exact, care vizeaza atat tesuturile dento-parodontale cat si toate formatiuniile conexe ale ADM. Pe baza informatiilor culese in cadrul etapelor de diagnostic, este posibila ulterior eleborarea unui plan de tratament in conformitate cu statusul clinic si doleantele pacientului.

B.Examenul exobucal si al articulatiei temporo – mandibulare

Examenul exobucal va interesa , in general, extremitatea cefaleica si in special fata si figura. Examinarea va incepe in norma frontala (in care se va urmarii cu precadere simetria etajelor) si, ulterior, in norma laterala, cand vom remarca profilul.

Se studiaza culoarea tegumentelor, ca si eventualele informatii sau traiecte dureroase, evidentiabile prin palpare. Hipertrofiile musculare unii sau bilaterale (de exemplu a maseterului, care everseaza gonionul), tradeaza existenta unei parafunctii (de obicei bruxism). Buzele pot imbraca o serie de aspecte(egale, pronuntate, subtiri, ondulate, desfacute, stranse etc.)

Examinarea buzelor este importanta, deoarece in dinamica, ele dezvelesc mai mult sau mai putin arcadele dentare. Se poate aprecia hipo sau hipertrofia orbicularului buzei. Dupa palparea grupelor ganglionare, se trece la examinarea ATM. Se va urmari prin inspectie examinarea comparativa a regulilor pretragiene, apoi prin palpare(introducerea indexelor in conductele auditive externe), policele stang si drept fiind situate pretragian, bolnavul va executa cateva miscari de inchidere si deschidere a cavitatii bucale.

Se va urmarii amplitudinea deschiderii gurii ( normal – 4 cm ; limita -2 -3cm ;redusa 1 – 2cm), dupa cre vom decela excursia mentonului, cara poate fi normala, in baioneta sau arcada.

Examenul ATM trebuie corelat obligatoriu cu o seri de date culese la examenul endobucal Ș uyura coronara, gradul de supraacoperire frontala, bresele edentate, contacte premature si interferente. Un examen radiologic poate completa investigatia clinica a ATM.

C.Evauarea ocluzo – articulara si ai muschilor mobiliyatori ai mandibulei

Se verifica preyenta sau absenta contactelor simultane pe ambele parti ale arcadelor. Existenta si amplitudinea ghidajelor este de asemenea importanta. Restaurarile dintilor anteriori trebuie sa respecte ghidajul existent.

Examenul ocluyiei urmareste atat aspectu morfologic, cat si pe cel functional. Examenul functional este un timp esential in analiza functiei ocluyale, permitand determinarea contactelor premature si a interferentelor ocluzale.Pentru marcare contactelor cluzale sunt utiliyate materiale specifice hartie de ocluyie, folie, spray, panglica de matase pentru a putea localiza cu preciyie panta fosa , creasta, varful cuspidului care intra in contact cu antagonistii.

D.Examenul Endobucal

Examenul endobucal incepe cu observarea mucoaselor bucale )aspect normal sau nu, culoare, iritare, fisurare etc.) si continua cu bolta palatina, valul palatin, planseul bucal si limba aspect , marime, tonicitate , insertie. Urmeaza examenul arcadelor dentare, al restaurarilor protetice existente si statusul parodontal.

Se va verifica existenta atasamentului gingival de la nivelul tuturor dintilo, in special la nivelul celor ce urmeaza sa fie restaurati cu ajutorul coroanelor.Frecvent , molarii trei mendibulari nu prezinta atasament gingival in portiunea distala 30 – 60 %. Un dinte care nu prezinta minim de tesut gingival de atasare nu poate fii considerat un potential stalpsi pe el nu poate fi aplicata o restaurare protetica unidentara.

Prezenta sau absentainflamatiei trebuie notata impreuna cu aspectul si culoarea gingiei. Existenta pungilor parodontale trebuie consemnate in fisa , iar localizarea si adanciea trebuie inregistrate. Prezenta si amploarea mobilitatii dentare trebuie deasemenea inregistrata, acordand o atentie speciala contactelor ocluzale premature si interferentelor prezente pe dintii mobili.

Examenul, clinic parodontal se va corela cu examenul radiologic parodontal. De asemenea, vom da o atentie deosebita indiceluil de sangerare a papilelor si vom aprecia starea de igiene bucala. Congestionarea festonului gingival este, de obicei, expresia existentei unei inflamatii gingivale, datorita unei igiene buco – dentare deficitare. Retractiile gingivale , ghirlandele McCall, fisurile Stillmann si pungile false sau adevarate vor fi consemnate in foaia de observatie.

E.Examinarea modeleleor de studiu

Examenul modeleor este o etapa obligatorie in majoritatea terapiilor de restaurare protetica fixa. Orice practician , chiar cu o experienta indelungata, observa mult mai multe detalii atunci cand examineaza in liniste modelul , fara sa fe presat de timp ca si in decursul examenului endobucal. Multe elemente ale viitorului plan de tratament se desprind inca din cursul examinarii modelului.Modele de studiu se pot confectiona nu doar la prezentarea pacientului , ci si pentru a evidentia diferite rezultate ale etapelor din cursul evolutiei tratamentului.

Modelele de studiu reprezinta totodata si importatnte documente medico – juridice. Ele se confectioneaza in lab, din gipsuri dure care redau cu fidelitate detaliile de finete. Este recomandabil ca soclurile modelelor , sa fie paralele cu planul de ocluzie. Soclurile nu se mai fasoneaza la piatra motoarelor , pentru confectionarea lor exista conformatoare prefabricate din mase plastice care se prezinta de obicei intrei marimi, atat pentru modele maxilare cat si pentru cele mandibulare.

Pentru ca rezultatele examenului modelelor de studiu sa fie optime, acestea vor fi montate in sinulatoare partial portabile.

Dupa pozitionarea cu ajutorul unui arc facial si programarea simulatorului folosind inregistrarea ocluziei si a miscarilor de laterealitate, va fi posibila simularea satisfacatoare a miscarilor mandibulei. Valorile inregistrate pe articulator trebuie notate in fisa pacientului, pentru a facidita posibile programari ulterioare ale articulatorului. Astfel modelele de studiu, montate in articulator, pot oferi, pe langa un set de informatiistatice si o serie de informatii in dinamica, utile atat in elaborarea diagnosticului, cat si a planului de tratament.

In general, pe un model de stiudiu se analizeaza atat forma arcadelor dentare, cat si dintii restanti (numar, pozitie, fetete de uzura, migrari, raporturi de agregareetc.)Tot pe modele , se analizeaza topografic bresele edentate (forma, grad de atrofie, profil de sectiune, inaltime, latime versanti, versanti etc)

Modele vor fi privite dinspre ocluzal, dinspre vestibular, se va apreciaoverbite – ul si overjet – ul, in usoara dezagregare, in general static si dinamic (dupa ce au fostmontate in simulatoare).

F.Examenul Radiologic

Investigarea radiologica este indispensabila in cursul realizarii unei reconstituiri protetice fixe. Ea se executa de obicei inainte de a incepe tratamentul, dar adeseori se poate practica si in cursul desfasurari acestuia.

Practicianul poate solicita atat radiogrfii endoorale, cat si extraorale de tipul ortopantomografie. Investigarea pacientului ce urmeaza a fi protejat difera in functie de prezenta sau absenta breselor edentate. In general se urmares particularitatiile de structura a oaselor maxilare, aspectul trabeculizarii in zona breselor edentate, implantarea stalpilor, directia radacinilor , prezenta unor resturi radiculare, dinti inclusi si chisturi reziduale in tesutul osos corespunzator breselor edentate.

Pe ortopantograma se vor urmari atent particularitatiile ambelor arcade , de la o ATM la alta, prezenta dintilor supranumereari, a dintilor inclusi, topografia proceselor carioase, prezenta unor chiste, rapoartele apexurilor cu formatiunile cavitare sau nervoase.

Amprenta in protetica fixa

Amprenta, etapa eminamente clinica detine un rol important in reusita elaborarii unei restaurari protetice fixe. De-a lungul anilor, atat tehnicile , cat si materialele de amprenta au evoluat mult, astfel incat o serie de procedee utilizate in trect au diparut.

Amprenta este o reproducere in negativ a unui relief. De obicei, in amprenta clasica un material in stare plastica se aplica, acoperind campul protetic asteptandu-se sa se intareasaca.

Dupa intarire se indeparteaza si este folosit pentru confectionarea replicii pozitive, care devine model de lucru, pe care tehnicianul dentar va macheta urmatoarea proteza. Modelele se obtin prin procedee specifice : turnarea de material in amprenta( gipsuri, materiale compozite mase ceramice), Executarea unei amprenta ridica de la inceput cateva conditii demne de remarcat :

campul protetic care se amprenteaza trebuie sa aiba o consistenta

cat mai ferma, pentru a putea produce modificari materialului de amprenta ;

pentru ca inregistrarea sa aiba loc, obiectul de amprentat nu

trebuie sa-si schimbe forma in cursul amprentari ;

materialul de amprenta trebuie sa fie plastic in cursul amprentari,

adica sa-si modifice forma sub actiunea obiectului si sa nu revina la forma initiala dupa indepartarea de pe obiectul de amprenta ;

materialul de amprenta trebuie sa-si pastreze forma inregistrata,

faptul realizandu-se prin cresterea consistentei acestuia , pana la valori care sa nu mai permita maodificarea formei sale sub actiunea factorilor mecanici externi. Acest produs de natura exclusiv chimica poarta numele de priza si are o durata variablila , de la material la material.

Conditile esentiale pe care trebuie sa le indeplineasa un material de amprenta in protezarea fixa sunt plasticitatea , fidelitatea, elasticitatea, rezistenta mecanica buna, stabilitatea dimensionala, timp de priza corespunzator si compatibilitate cu materialele din care se confectioneaza modelele .

Alegerea unui timp de materila sau al altuia se poate face tinand cont de anumite criterii dintre care amintim :

Timpul de pastrare al amprentei pana la realizarea modelului ;

necesitatea realizarii succesive a mai multor modele exacte dupa aceeasi amprenta ;

manipularea facila adaptata la cazul clinic ;

toleranta la umiditate, umectabiliate si caracteristicile reologice influenteaza abilitatea materialului de a inregistra exact detaliile campului protetic ;

Portamprentelesunt confectionate din diferite materiale, fiind utilizate in aproape toate procedeele de amprentare , de la cele mai simple la cele mai complexe .

Ele au mai multe forme in functie de zona care urmeaza sa fie amprentata. Cea mai utilizata este lingura metalica sau de plastic care are capacitatea de amprentare a unei arcade in totalitate , aceasta mai fiind folosita exclusiv pentru amprentarea zonelor frontale. Mai exsita si portamprente partiale pentru amprentele segmentare, pentru hemiarcada stanga sau dreapta la maxila si mandibula.

Amprentarea se poate efectua in mai multi tipi :amprenta intr-un singur timp, atunci cand se amprenteaza dintii preparati , antagonisti si ocluzia in aceelasi timp.Aceasta metoda reduce mult timpul de lucru si materialul utilizat.Amprenta in doi timpi folosita mai putin , se amprenteaza in primul timp dintii preparati, iar apoi se amprenteaza dinti antagonisti si ocluzia.Amprenta in trei timpi este cea mai complexa , avand de asemenea si o fidelitate mare in comparatie cu celelalte modalitati de amprentare. Se amprenteaza mai intai dintii preparati , apoi dintii antagonisti si la final se amprenteaza ocluzia.

Modelul in protetica fixa

Modelul reprezinta o veriga importanta in procesul tehnologic al protezelor fixe. Nu este suficient ca maprenta sa fie de calitate. Este necesar ca acesta sa parvina in timp util in laboratorul de tehnica dentara unde se realizeaza modelul. Un model care prezinta imperfectiuni poate compromite piesa protetica finita, anuland eforturile fizice si materiale, atat ale medicului, cat si ale tehnicianului, din cursul tehnologiei oricarei proteze fixe.

Sunt modele obtinute prin diferite tehnologi in laboratorul de tehnica dentara, pe baza unor amprente chimici – manuale ale campului protetic, fiind corpuri fizice confectionate, de obicei, din materiale dure.

In ultima vreme a aparut notiunea de modele virtuale, obtinute prin procedee de modelare numerica , pe baza unei amprente optice . Au fost numite virtuale , deoarece ele pot fi vizualizate doar pe monitor, neexistand ca si corpuri fizice . Practic ele rezulta in urma , prelucrarii tridimensionale a campului protetic din diferite metode , datele fiind stocate , prelucrate si redate de catre un calculator.

Confectionarea modeluli traditional, copia fidela a campului protetic amprentat anterior, reprezinta prima faza de labrator si serveste la confectionarea oricarei proteze fixe dupa o amprenta conventionala a campului protetic.

Deoarece etapa de cofectionare a modelului fizic este adese ori tratata cu superficialitate sau chiar ‘pasata’ in laborator unui incepator.

In protetica fixa exista mai multe tipuri de modele traditionale : modelele de studiu si /sau documentare, modelele de lucru si modelele duplicate.

Orice model fizic este alcatuit din doua parti care formeaza un tot unitar : modelul propriu – zis si soclul. Aceste componente au functii diferite si pot fi constituite din aceelasi material sau din materiale diferite , depinzand de piesa protetica si de tehnologie.

Modelelor pe care se realizeaza protezele fixe , le sunt impuse anumite conditii esentiale si utile :

a)conditii esentiale :

– exactitatea dimensionala ;

– capacitatea de reproducere fidela a detaliilor ;

– duritatea suprafetelor

b)conditii utile:

– manipulare usoara;

– confectionare rapida;

– compatibilitate cu materialele de amprenta.

1.Verificarea amprentei.

Inainte de turnarea metalelor din care se confectioneaza modelul, atat medicul, cat si tehnicianul verifica calitatea amprentei si mai ales prezenta unor defecte vizibile ale amprentei :

prezenta unor spatii intre cele doua straturi de elastomeri sau hidrocoloizi

de consistente diferite ;

prezenta unor incluziuni de aer ;

lipsa de aderenta a materialelor de amprenta la linguri, cu antrenarea unor

deplasari ale materialelor ;

prezenta unor resturi de sange, saliva, dantina sau tartru..

2. Realizarea unui model din gips dur

Alegera gipsului dur sau superdur se face in functie de piesa protetica ce trebuie confectionata si de materialul de amprenta utilizat. De exemplu hidrocoloizii reversibili, se folosesc gisuri dure , care duapa contactul cu materialul de amprenta au o capacitate de redare exacta a detaliilor.Proprietatiile principale ale unui anumit ti de gips sunt variabile doar daca au fost testate in conditii satandard.

Dozarea gipsurilor :pentru malaxare se folosesc insrumente curate si fara resturi de gips vechi. Pulberea de gipsuri dure si apa distilata se vor doza dupa indicatiile producatorului.

Realizarea modelelor de gips : Timpul de lucru al gipsurilor naturale reprezinata in general 2/3 din timpul de priza. Amprenta se pune cu impresiunile in sus pe o masa vibratorie, iar gipsul se toarna in cantitati mici, sub vibratie pe marginea amprentei. Astfel riscul aparitilor incluziunilor de aer sunt diminuate.

3.Modelele cu bonturi mobilizabile

Varianta modelelor cu bonturi mobilizabile este foarte des adoptata pentru elaborarea protezeleor uni dentare , punti si protezarilor compozite.

Modelele cu bonturi mobilizabile ofera o seri de avantaje. Datorita posibilitatii dezinserarii bonturilor din ansamblul modelului, tehnicianul are un acces facil in modelare fetelor proximale . Tehnica permite un cnfort sporit pentru tehnician, asigurandu-i o vizibilitate optima.

Modelul in formularea initiala, tine de timpuri trecute. Ea se preteaza la obtinerea modeleleor cu bonturi mobilizabile confectionate pe baza unor amprente luate cu inele de cupru.Astazi alte metode :pinurile cilindro conice care se infig in amprenta chiar in locul dintelui preparat si se toarna gips dur pana la limita indicata pe pin (dupa coletul dintelui preparat), dupa care se toarna soclul modelului.

Sistemul Tray consta dintr-un conformator prefabricat realizat dim

material plastictransparent si care prezinta numeroase proeminente sub forma de lamele.Acestea prin turnarea soclului, vor determina apariti tot atator reliefuri negative pe baza modelului. La insertia si dezinsertia modelului din conformator, reliefuriel negative gliseaza pe lamelele cu rol de pozitionare a acestuia.Bonturile din model se vor sectiona mezial si distal cu o panza de fierastrau sau la aparatul model – cut, dupa care se luxeaza cu ajutorul unei spatule sau instrument ascutit.Toate elementele se repun inapoi in conformator, in pozitia unica permisa de acesta.

Sistemul ACCU – TRAC este un sistem asemanator cu sistemul tray dar

este mult mai exact si mai economic.Este un sistem rapid, economicos si foarte precisde realizare a modeleleor cu bonturi mobile , rapunzand unui ideal impus de stomatologia moderna.Componentele sistemului sunt:dispozitivul principal (suportul sau conformatorul)cu bratele laterale, placuta de baza si mentinatorul de spatiu.

Bratele mobile confectionate tot din mase plastice , se prezinta sub forma de jgiab si permit fixarea bonturilor mobile prin intermediul unei margini proeminentede gip dur, care rezulta dupa priza materialului.

Macheta componentei metalice.

Prima eratinune in confectionarea machetei o reprezinta, studiu modelului pe care urmeaza sa se realizeze macheta.Tehnicianul dentar trebuie sa sesizeze doctorul in legatura cu posibile inperfectiuni ale modelului si sa incerce sa le corecteze pe model. In cazul in care aceste imperfectiuni nu pot fii indepartate , se toarna un nou model bine inteles dupa ce medicul remediaza aceste erori in cavitatea bucala a pacientului. Urmatoarea etapa o constitue gravarea modelului(n cazul in care aceasta nu este realizata in cavitatea bucala si nu apare pe model) care este o operatiune complicata,de mare finete. Gravarea se face cu o spatula cu varful ascutit. Spatula trebuie sa aiba o pozitie prpendiculara pe model usor convergenta spre dintele preparat.

Inainte de izolarea modelului pe bonturi pe care urmeaza sa fi confectionata macheta se aplica un strat de spacer care creeaza un spatiu intre bont si macheta util momentului cimentarii. Izolarea se face in mai multe moduri :se introduce modelul intr-un bol cu apa calduta timp de 10-15 minute, pe bonturile preparate se aplica izodent sau un ulei special.

Macheta pentru casete cu fatete acrilice,

Se obtine o punte semifizionomica , rezistenta la indoire, rupere si abraziune, insotita de economie de aliaj. Machete prefabricate industrial se executa in stante dintr-o ceara osor elastica , cu temperatura de topire ridicata, machetele de casete in marimi si forme diferite. Asemenea machete sunt si din mase plastice. Pentru un corp de punte format din 2-3 dinti, se unesc cu cera topita mai multe casete – machete si se obtine un elemente unic.

Aceste machete prezinta urmatoarele avantaje : au grosime uniforma in limita de rezistenta a aliajelor dentare ; au retentii satisfacatoare ; se pot adapta usor prin radiere sau completare prin picurare cu ceara ; economisesc foarte mult timp.

Machetele realizate manufactural in laborator se obtin astfel: se picura ceara pe fetele palatinele ale bonturilor, iar in zona frontala se aplica o folie de ceara calibrata de 0,4mm care este lipita de ceara picurata in zona palatinala cu o spatula incinsa.In zona incizala se lasa un prag cu o latime de aprox 0,6mm.

Tiparul

Sunt doua tehnici pentru realizarea tiparului: clasica si moderna.

a)Tehnica moderna practicata de firma Heraeusse prezinta astfel :tijele sunt din ceara cilindrica sau din mase plastice. Pe fiecare element se aplica, in 1/3 ocluzala a fetei palatinale, perpendicular, cate o tija lunga de 2 – 4cm cu diametrul de 3 mm, care reprezinta machete canalelor secundare de corgere a aliajului. La extremitatea libera a acestor tije se aplica o tija cu diametrul de 5mm, macheta canalului intermediar de curgere a aliajului lichid.

La aceasta tija se aplica doua tije usor cubate care se unesc dupa aproximativ 10 – 15 minute , reprezentand macheta canalelor principale de curgere a aliajului.

b)Tehnica clasica. Tija trebuie sa fie cilindrica , cu o grosime curpinsa intre 1,5 – 3 mm si cu o lungime de aproximativ 4 – 5 cm. Ca numar se indica , pentru fiecare element al machetei, cate o tije. Tijea se fixeaza cu o extremitate pe fata orala a mechetei, imediat sub cuspizi, iar directia va fii astfel orientata, incat sa nu formeze unghiuri ascutite cu suprafata machetei. Locul de jonctiune al capetelor libere ale tijelor va fii la 2- 3 cm de macheta , in nici un caz sub 2cm. Tijele de turnare pot fi : metalice , din ceara sau mase plastice.

Cand tija de turmare este din ceara , se poaterealiza un element central de la care pleaca tije secundare.

Urmatoarea etapa o reprezinta ambalarea machetei de ceara in masa de ambalat.In timpul ridicarii machetei de pe model se poate produce deformarea sau chiar fracturarea machetei.Pentru evitarea acestei dificultati se recomanda sa se utilizeze numai ceara indicata pentru machetele lucarilor metalice.Masa de ambalat se compune din doua parti 😮 parte pulbere si o parte lichid. Prepararea masei de ambalat reprezinta o operatiune dificila, malaxarea trebuie sa se produca corect si sa evite creearea de bule in pasta masei de ambalatcare pot duce la erori ale piesei turnate.Macheta este introdusa in chiuveta metalica sau din material plastic, dupa care se toarna pasta masei de ambalat.Turnarea are in vedere depunerea cantitatii necesare de aliaj in creuzet, pentru a umple in intregime cavitatetea tiparului si, in plus, sa ramana si in conul de turnare.

Dupa dezambalare se trece la prelucrarea piesei turnate cu cun micromotor si apoi lustruirea numai pe fetele palatinale .

Fatetele din acrilat.

-Fatetele realizate in laborator din acrilat termopolimerizabil in tipar.

Macheta fatetelor din ceara alba sau roz, se obtine prin picurarea in interiorul casetelor urmata de modelare , redandu-se morfologia caracteristica fiecarui fete vestibulare a dintilor respectivi. Tiparul se obtine dupa ambalarea intregii puntii dentare in pasta de gips dur sau obisnuit, in indepartarea cerii machetei. Intr-o jumatate a chiuvetei, se acopera cu pasta de gips fata vestibulara, reprezentata de macheta fatetelor . Ceara este indepartata cu un jet de apa la temperatura de 100 garade. Peretii de gips ai tiparului sunt izolati cu solutie alginica .

Culoarea fatetelor acrilice , datorita transparentei materialului, este influentata de culoarea aliajului casetei. Prin depunerea in interiorul casetei, pe pereti, a unei pelicule de lac opac de tipul conalor, culoarea devine asemanatoare cu a acrilatului.

Pasta de acrilat preparata in culori diferite , pentru colet si marginea incizala in 2-3 godeuri, este introdusa in casete fara sa se incorporeze aer. Culorile sunt suprapuse pentru a nu aparea , in final , o demarcatie neta intre ele. Chiuveta asamblata este presata si desfacuta de mai multe ori pentru controlul si repartizarea nuantelor cromatice. Pentru polimerizare, chiuveta este sransa intr-o presa hidraulica si apoi mutata intr-un inel cu surub, mentinuta sub presiune constanta si introdusa intr0un vas cu apa. Regimul termic de polimerizare este dirijat, suprevegeat si se desfasoara timp de 120 min.Dupa dezambalare piesa protetica este prelucrata , operatiune in timpul carea se finiseaza fetele vestibulare ale fatetelor dupa care se lustruieste cu ajutorul unor paste speciale.