Clasificarea Bolilor Si Daunatorilor LA Vita DE Vie

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII

SPECIALIZAREA BIOTEHNOLOGII AGRICOLE

CLASIFICAREA BOLILOR SI DAUNATORILOR LA VITA DE VIE

BOLILE VITEI DE VIE

VIROZE

Scurt nodarea (Marmor viticola Holmes)

Boala este raspandită ȋn Europa și Africa. În țara noastră, boala este frecventă în plantațiile situate pe terenuri argiloase, dar și în anii cu primăveri reci și umede.

Agentul patogen. Virusul se poate transmite prin altoire, iar în natură prin anastomozele radiculare.

Simptome. La plantele care sunt infectate cu acest virus lăstarii sunt slab dezvoltați, iar internodiile sunt scurte și dispuse în zig-zag. Din cauza acestei dispuneri frunzele apar înghesuite, iar lastarul ia aspectul de tufă deasă. Frunzele lăsarilor atacați au dimensiuni mai mici decât de pe plantele sănătoase, sunt deformate, cu numeroase pete clorotice.

Combatere. Noile plantații vor trebui amplasate pe terenuri corespunzatoare acestei plante, trebuie să se evite solurile reci, argiloase și care pot reține puternic apa. Se vor folosi altoi și portaltoi sănătoși, iar terenurile destinate a fi plantate cu viță de vie se vor trata de nematozi utilizandu-se preparate ca: diclorpropan ȋn cantitate de 900 kg/ha sau sulfură de carbon care se va injectata în sol la aproximativ 20-30 cm adâncime.

Mozaicul nervunian al vitei de vie (Grapevine vein mosaic virus)

Agentul patogen. Virusul atacă numai speciile genului Vitis. Planta indicatoare utilizată este soiul St. George. Pe acest soi virusul formează pete verzui-deschis de-a lungul nervurilor, iar agentul patogen se transmite doar prin altoire.

Simptome. Principalul simptom se manifestă prin îngălbenirea nervurilor principale, dar si cele secundare ale frunzelor. Acest fenomen apare în lunile mai-iunie. Deseori nervurile se prezintă ca o retea galbuie, iar țesuturile limbului prezintă niște pete clorotice care dau frunzei un aspect de mozaic. Plantele se dezvoltă normal, manifestând vigurozitate. Pot să mai apară fenomene de meiere și mărgeluire care nu sunt absolut specifice acestei boli.

Combatere. Se recomandă producerea de material săditor care este"liber" de viroze.

2.MICOPLASMOZE

2.1. Îngalbenirea aurie la vita de vie (Flavescenta aurie) – Mycoplasma

În țara noastră boala a fost semnalata în podgoriile Murfatlar, Valea Calugareasca, Odobesti, Minis (Rafaila si Costache, 1968).

Agentul patogen. Ȋngălbenirea aurie se manifestă sub formă de particule pleiomorfe, ovala, care pot fi alungite sau sferice, de 100-600  mµ în diametru. Transmiterea acestei boli de la plantele bolnave la cele sănătoase se poate face prin altoire și prin cuscută. Plantele atacate de această boală dezvoltă o sensibilitate sporită la Uncinula necator.

Simptome. Plantele nu sunt atacate ȋn totalitate de această boală ci prezintă numai unii lăstari cu aceste simptome. Frunze lăstarilor infectați se pot îngălbeni parțial sau chiar total, tesuturile afectate având un colorit metalic, caracteristic. Atacul mai este însotit și de o răsucire a frunzelor spre partea interioară, urmând ca mai târziu să cadă de pe lăstar în luna iulie. Lăstarii care au fos atacați nu se vor mai lignifica și vor rămâne elastici, cu o colorație verzuie și pigmentați din cauza petelor necrotice. Ȋn majoritatea cazurilor acești lăstari vor degera în timpul iernii și prin urmare se vor ȋnregistra scăderi de producție.

Combaterea. Plantele atacate, cât și cele din școlile de viță se vor scoate din planții și se vor distruger prin ardere; combaterea cicadei Scaphoideus littoralis se face prin tratamente cu produse adecvate.

3.MICOZE

3.1. Mana vitei de vie -Plasmopara viticola

Ȋn România mana viței de vie a fost observatã ȋncă din 1887, în podgoriile Buzãului, dar se pare cã a apãrut mai devreme, deoarece în tãrile ȋnvecinate a fost semnalatã încã din 1881.

Plasmopara viticola este cea mai pãgubitoare boalã a vitei de vie, pierderile provocate de această boală nu apar numai în anul în care ea se manifestã cu intensitate ci si în anii urmãtori. Pierderile de recoltã pot să varieze de la 12% pânã la 75-80%, în functie de conditiile meteo din anul respectiv.

Agentulpatogen. Mana este produsã de Plasmopara viticola, din familia  Peronosporaceae , ordinul Oomycetales, clasa Phycomycetes.

Simptome. Atacul de manã se regăsește pe toate organele aeriene aleplantei: frunze, lãstari, cârcei, flori, ciorchini, boabe.

Atacul pe frunze. Atacul de manã pe frunzele viței de vie este cel mai frecvent, dar nu este și cel mai pãgubitor. Astfel, frunzele pot fi atacate la orice vârstă începând de când au o suprafatã de 6 cm².

Suprafata optimã este de când frunza prezintã ostiolele stomatelor deschise și până când îmbătrânesc, moment în care se manifestă o rezistență sporită la mană.

Frunzele bătrâne sunt rezistente la ȋmbătrânire datorită hidratării scăzute a țesuturilor, a presiunii osmotice ridicate, a procenului mai mare de potasiu și datorită pH-ului alcalin.

Datorită temperaturii de 20-22°C și a umidității ridicate, care sunt optime pentru perioada de incubare foarte scurtă, faza de pete untdelemnii poate sã nu aparã, iar frunzele pot prezenta pe partea inferioară puful albicios caracteristic.

La soiurile cu struguri de culoare roșie sau negră petele de provocate de această boală sunt înconjurate de un halou vișiniu, iar la cele rezistente acestei boli petele se necrozeazã, iau o formă colțuroasă si au dimensiuni mici datorită reacțiilor celulare de apărare a plantei împotriva ciupercii.

Toamna,pe frunze apar pete mici si colțuroase, neregulate, foarte numeroase, risipite pe toată suprafața limbului. Ȋn dreptul acestor pete țesuturile se brunifică, în timp ce restul frunzei rãmâne de culoare verde. Această formă de atac a bolii poartă se numește pată ȋn mozaic și în această etapă ciuperca nu mai produce pe fata inferioară a limbului conidiofori cu conidii.

Atacul pe lãstari se ȋntalneste ȋn anii ploioși pe lăstarii verzi și tineri sub forma unor pete brune acoperite cu un puf alb. Lăstarii care sunt atacați direct de boală ȋși pierd de timpuriu frunzele, nu se mai lignifică și degeră ȋn timpul iernii. Ȋnsă boala sepoate manifesta și pe lăstarii care sunt mai evoluați și lignificați, sub forma unor pete brun violacee, alungite, ȋn dreptul cărora scoarța este moartă.

Atacul pe cârcei. Aceștia pot fi infectați atât la vârful cât și la punctul de ramificație. Cârceii se brunificã și se acoperă de puful alb format din conidiofori cu conidii.

Atacul pe ciorchinii tineri. Această formă de atac este mai puțin frecventă, dar este cea mai gravă. Se manifestă în anii foarte ploioși, când pot fi distruși toți ciorchinii.

Infectia se manifestă prin pedunculul inflorescențelor, prin flori. Ciorchinii tineri se îngãlbenesc și se acoperã de conidiofori cu conidii pe timp umed sau se usucã pe timp secetos.

Atacul pe boabe. Infectia pe boabe poate să apară de la formarea lor pânã la pârgă. Atacul este mai păgubitor cu cât are loc mai de timpuriu. Ȋn funcție de faza în care se găsesc boabele în momentul infectării și ȋn funcție de condițiile climatice, boala se prezintă sub douã aspecte diferite :

Putregaiul cenusiu al boabelor, apare pe boabele tinere, atunci când vremea este umedă, infectia manifestându-se pe perioada înfloritului și imediat după acesta. Bobitele se vor acoperi de conidiofori cu conidii. Ȋn țara noastră este cel mai vrecvent ȋntâlnit ȋnregistrându-se cele mai mari pagube .

Putregaiul brun, apare pe boabele de dimensiuni mai mari, când infectarea se face prin peduncul și prin receptacul. Boabele atacate se vor brunifica fără să apară pe suprafața lor puful albicios produs de conidii, se vor zbârci și vor cădea. Acest aspect parazitar întâlnit pe boabe dezvoltate este ȋntâlnit și sub numele de "rot brun".

Combatere. Se recomandă a se realiza arături adânci,sau strângerea și distrugerea frunzelor cãzute toamna prin ardere.Plantările se vor face mai des, se vor lega pe spalier pentru o mai bunã aerisire,se vor drena terenurile pentru a se evita băltirea în vie. O altă măsură preventivă contă ȋn menșinerea terenului curat de buruieni pentru a se evita atmosfera umedă favorabilă infecțiilor de mană. Alte metode de combatere ale manei sunt tratamentele, fãrã de care cultura nu poate fi realizată. Pentru aceste tratamente chimice se folosește zeama bordelezã în diferite concentratii, oxiclorura de cupru,Cimoxanil + oxiclorurã de cupru, Ridomil 25. O mãsurã eficace este si folosirea de port altoi care sã sporeascã rezistenta altoiului la manã cum sunt : Vitis riparia, Vitis berlandieri si Vitis labrusca

3.2 Fãinarea vitei de vie – Uncinula necator 

Această boală este originară din America de Nord. Ȋn Anglia, a fost precizată în 1845,de unde apoi s-a răspândit în toate țările europene.

Ȋn țara noastr a fost semnalată în anul 1851. Astăzi se manifestă în podgoriile din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, uneori fiind mai păgubitoare decât mana.

Agentul patogen. Fãinarea vitei de vie este produsã de Uncinula necator (Schw.) Burr., din familia Erysiphaceae, ordinul Perisporiales, clasaAscomycetes.

Spre sfârșitul lunii august pe organele atacate se formează cleistotecii, care la început au culoarea galben deschis, ca apoi să capete o culoare negricioasă, au formă sferică cu perete subțire parenchimatic. Ele prevãzute cu apendici de aproximativ 3-7 ori mai lungi decât diametrul periteciei și sunt răsuciți spre vârf căpătând formă de cârjă.

Ciuperca produsă de făinare iernează sub formă de miceliu, care ȋi conferă rezistență în scoarță și în mugurii lăstarilor care sunt infectați sau sub formă de periteci.

La ȋnceputul primăverii, odată cu pornirea ȋn vegetație a viței de vie miceliul ȋși reia activitatea. Pe toată perioada de vegetație, ciuperca se răspândește prin conidii, care produc infecțiile secundare.

Condițiile favorabile pentru dezvoltarea bolii sunt de temperaturi ridicate, în jur de 20-25°C, când perioada de incubatie este între 7-10 zile, mai ales atunci când este secetă.

Dupã ce s-au produs infecțiile, boala evoluează la temperaturi cuprinse între 18 -25°C,si la umiditatea moderată a aerului, cuprinsă între 50-80%, când atacul pe ciorchine și boabe producȋnregistrează pagube forte mari.

Combatere. Măsurile care se iau pentru prevenirea apariției și a răspândirii bolii sunt următoarele: lăstarii atacați trebuie să fie distruși prin ardere, iar butucii puternic afectați de boală ce constituie focare de infecție trebuie să fie scoși și arși, să se aplice corect lucrările de întreținere: tăiat, legat, prășit, combaterea buruienilor. Aplicarea corectă a îngrășămintelor, dar trebuie să se evite aplicarea azotului ȋn cantități excesive. Măsurile de combatere chimică recomandate sunt: înainte de pornirea în vegetație trebuie ca plantele să fie stropite cu zeamă sulfocalcicã sau Dibutox 1-1,5.

3.3Putregaiul cenusiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana

Această boală se manifestă cel mai bine ȋn toamnele ploioase, atunci când se ȋnregistrează și cele mai mari pierderi. Putregaiul cenusiu al  strugurilor se regăsește în toate țările ȋn care se cultivă vita de vie.

Ȋn România se regăsește ȋn toate podgoriile. Cele mai frecvente și intensive atacuri sunt ȋnregistrate ȋn anii cu precipitații abundente, acestea variind și ȋn funcție de precipitațiile din perioada de coacere a strugurilor; în unii ani, în anumite podgorii pagubele ridicându-se și la 70-80% din recoltă.

Boala se manifestă frecvent la strugurii de masă, în timpul depozitării și transportului.

Agentul patogen. Putregaiul cenusiu al strugurilor este produs de Botryotinia fuckeliana 

Simptome. Ciuperca produsă de putregaiul cenușiu atacă frunzele, lăstarii tineri, ciorchinii și boabele. Această boală se ȋntâlnește mai puțin ȋn vii și nu produce pagube, dar această formă de atac se ȋntâlnește ȋn serele de forțat vițele altoite și ȋn pepiniere.

Pe frunze, putregaiul cenușiu se manifestă ca niște pete, care la ȋnceput sunt galbene, iar mai apoi devin ruginii sau roșiatice. Ȋn dreptul petelor se va dezvolta mai târziu un mucegai cenușiu alcătuit din sporulațiile ciupercii. Frunzele care sunt atacate se vor răsuci și vor cădea. Pe lăstarii infectați va apărea ȋntâi de la nodurile acestora, unde țesuturile vor fi acoperite cu un mucegai cenușiu caracteristic.

Daca vremea este secetoasă, ciorchinii vitei de vie se usucă, iar boabele atacate de diferite ciuperci saprofite se mumifiază. Boala este răspândită de ȋnțepăturile insectelor Cochylis si Eudemis, de rănile provocate de grindină, de crăparea bobițelor coapte, ȋn perioada ploioasă.

Combatere. Se recomandă ca: în toamnele ploioase să se culeagă vițele timpuriu, ȋnainte ca putregaiul să producă pagube ȋnsemnate. Se mai recomandă și cultivare a de soiuri rezistente la acest patogen, cum sunt Coarnă neagră, Codană, Cabernet Sauvignion.

DAUNATORII VITEI DE VIE

Filoxera viței de vie – Phylloxera vastatrix Plancth., ordinul Homoptera, familia Phylloxeridae

este originară din America de Nord ,unde și astăzi se găsește pe numeroase specii de vită sălbatică (Vitis riparia, Vitis rupestris, etc.).

În Europa, filoxera a fost semnalată pentru prima dată în anul 1863 în Anglia și în Franța. Treptat, filoxera s-a răspăndit și în alte tări din Europa (Portugalia 1871, Austria 1872, Spania 1877, Germania și Ungaria 1874).

În țara noastră a fost semnalată pentru prima dată în anul 1884 la Pietroasele, în podgoria Dealul Mare, de unde s-a extins în toate regiunile viticole, producând pagube majore la vița indigenă.

Descriere. Filoxera se prezintă sub 4 forme morfologice și anume:

1) forma galicolă apteră;

2) forma radicicolă apteră;

3) forma sexupară;

4) formele sexuate.

1.Forma galicolă apteră se prezintă sub două tipuri:

a) fundatrixul are corpul piriform de 1,5 – 2,0 mm lungime, de culoare brună, lățit, ușor bombat dorsal și cu abdomenul subtiat spre partea posterioară;

b) fundatrigenele au corpul globulos, de culoare galbenă-portocalie de 1,5 – 1,8 mm lungime și 1,0 – 1,2 mm lătime; capul și toracele lătite, abdomenul ușor îngustat apical. Dorsal are un aspect rugos și este lipsit de tuberculi. Rostrul este lung, ajungănd pănă la coxele posterioare.

2.Forma radicicolă apteră (virginogenă) are corpul oval 0,8 – 1,0 mm lungime, de culoare variabilă, după anotimp: vara estegalben-roșcat, iar iarna este castaniu-închis. Dorsal prezintă aproximativ 70 de tuberculi mici, dispuși în rănduri simetrice. Antenele sunt formate din 3 articole, ca la formele galicole .

3.Forma sexupară are corpul mai alungit de 1,0-1,3 mm lungime, de culoare galbenă-portocalie, în afară de mezotorace, care este brun. Este singura formă aripată. Aripile sunt mai lungi decăt corpul, transparente, cu reflexe irizante.

4.Formele sexuate (femele și masculi) au corpul alungit, de culoare galbenă, fiind lipsite de aripi și aparat bucal. Femela are corpul de 0,45 – 0,50 mm lungime, iar masculul de 6,21 – 0,30 mm.

Oul de iarnă este eliptic, avănd chorionul gros, reticulat, de culoare galbenă la depunere, iar mai tărziu devine brun-deschis. Lungimea oului este de 0,27 – 0,38 mm.

Oul de vară este eliptic, galben, de 0,18 – 0,22 mm lungime.

Biologie. Filoxera prezintă două cicluri bine distincte:

a) un ciclu complet pe vitele americane sau pe hibrizi, prezentănd cele 4 forme morfologice; în acest caz iernează ca ou de rezistentă și larve pe părțile subterane ale vitei de vie;

b) un ciclu incomplet pe vitele europene , fiind reprezentată în principal prin forma radicicolă, care se dezvoltă pe părțile subterane ale viței de vie (rădăcini, radicele) și mai putin prin forma galicolă, care nu prezintă importanță economică.

Plante atacate și mod de dăunare. Filoxera este un dăunător specific genului Vitis, trăind pe diferite specii sălbatice și cultivate: Vitis riparia, Vitis rotundifolia, Vitis californica, Vitis candicans, etc. Toate aceste specii nu sunt atacate în aceeași măsură.

Millardet emite ideea că rezistenta la atacul filoxerei este o însușire ereditară a unor specii și soiuri de vită de vie; singura specie imună la filoxeră este Vitis rotundifolia. Viola și Ravaz au stabilit o scară în 20 de puncte, notănd cu zero Vitis vinifera (cea mai sensibilă) și cu 20 Vitis rotundifolia (imună).

Formele radicicole înteapă și sug seva din rădăcini. în locurile atacate, țesuturile se deformează și se hipertrofiază apărănd umflături denumite "nodozităti". Nodozitătile sunt produse pe rădăcinile subtiri, iar tuberozitătile apar pe rădăcinile mai groase, avănd 4-10 mm lungime și 1- 3 mm grosime. Rădăcinile cu nodozităti se usucă total, iar în cele cu tuberozități, țesuturile se necrozează și se rup, formăndu-se porti pentru pătrunderea diferitelor microorganisme. Vitele atacate se debititează, au frunze vestejite, dau productii din ce în ce mai mici și în decurs de cătiva ani se usucă. Atacuri mai puternice se constată la vitele europene, cultivate pe soluri grele, pagubele pot ajunge la 70 – 90%.

Forma galicolă determină aparitia pe partea inferioară a unor gale, sub forma unei urne neregulate, de mărimea unui bob de măzăriche sau de mazăre, la început de culoare galbenă-verzuie, apoi ruginie. La invazii mari pot fi acoperite cu astfel de gale atăt limbul foliar, precum petiolul, uneori și cărceii.

Combatere. Pentru combaterea formei radicole cea mai importantă măsură este altoirea soiurilor de viță europeană pe portaltoi americani sau pe hibrizii lor. Înființarea plantatiilor de viță de vie pe rădăcini proprii este posibilă numai în terenurile nisipoase (cu peste 60% SiO2), unde filoxera nu se poate dezvolta. în focarele izolate, butucii se scot, iar solul se tratează cu diferite substante gazoase: diclor etan, bromură de metil, etc.

În ultimul timp, se folosește preparatul Phyllodien R, aplicate la sol în două etape:

a) primăvara, înainte de dezmugurit;

b) în prima jumătate a lunii iunie.

Pentru fiecare tratament se aplică în doză de 180-200kg/ha.

Forfecarul – Lethrus apterus Laxm., ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae

răspândit în Europa – Meridională și Orientală, în Asia Centrală. La noi se întălnește frecvent în Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia.

Descriere. Adultul are corpul masiv, de culoare neagră-mat, de 10-20 mm lungime. Capul este masiv, mandibulele sunt mari și prevăzute cu un dinte la mascul, îndreptat în jos. Protoracele este puternic dezvoltat. Elitrele sunt sudate între ele, iar aripile posterioare lipsesc și de aceea adultul nu poate zbura.

Larva matură este de tip scarabeid, galben-albicioasă, ce atinge dimendiuni cuprinse ȋntre 30 – 38 mm lungime.

Biologie. lernează în stadiul de adult în galerii în sol, la 50 – 70 cm adăncime și are o generatie de an.

Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifag ce atacă vița de vie, diferite specii pomicole, floarea-soarelui, sfecla, lucerna, rapita, ceapa, etc. Pagubele mari le produc adulții care atacă frunzele și lăstarii vitei de vie atăt pentru hrănirea proprie în perioada maturației sexuale, căt și pentru pregătirea hranei larvelor.

Combatere. Întreținerea plantațiilor viticole prin lucrări de arat, săpat și prășit pentru distrugerea galeriilor.

În regiunile de invazie, primăvara devreme, în jurul plantatiilor sau în interiorul lor se va trata solul sub forma unor benzi de 2 – 3 m lătime cu produse granulate: Sinoratox 10 G -15 kg/ha.

La semnalarea atacului se vor efectua tratamente cu produse organofosforice: Carbetox 37 CE – 0,4%, Sinoratox 35 CE – 0,15%, Sumithion 50CE-0,1%,etc.

Cărăbușul marmorat – Polyphylla fullo L., ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae

Este răspăndit în Europa Centrală și Orientală. La noi este mai frecvent în viile pe nisipurile din Oltenia, Cămpia Romănă și unele regiuni din Moldova (județul Galati).

Descriere. Adultul are corpul masiv, convex, de 28 – 38 mm lungime, de culoare neagră sau castaniu-roșcat. Elitrele apar marmorate din cauza numerosilor peri solzosi albi sau gălbui. ce formează pete neregulate.

Larva este de tip scarabeid și are 60 – 75 mm lungime.

Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă mai ales ca larvă numeroase plante de cultură: vița de vie, diferite specii pomicole și forestiere, etc. Larvele atacă rădăcinile, în care rod cavităti sub forma unor galerii, uneori retează rădăcinile. Pagube mai mari se înregistrează în pepinierele viticole din terenurile nisipoare cănd numărul larvelor la m2 poate ajunge pănă la 8 – 12. Datorită atacului, plantele nu se mai dezvoltă normal și treptat se usucă. Adultii în general nu se hrănesc.

Combatere. Adunarea adultilor la începutul apariției prin scurtarea butucilor sau a arborilor pe prelate și distrugerea lor. In terenurile infestate se tratează solul cu insecticide carbamice granulate: Furadan 5 G – 40 kg/ha, etc.

Cărăbușelul verde al viței de vie – Anomala solida Er., ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae

Este răspândit în țările din centrul și sudul Europei, în nordul Africii. În tara noastră se întălnește în plantațiile de viță de vie de pe nisipuri din Oltenia, Muntenia și Moldova. Descriere. Adultul are corpu! oval de 12,5 – 16,8 mm lungime, de culoare verde metalic cu reflexe arămii sau albăstrui. Antenele și marginile laterale ale pronotului sunt gălbui. Elitrele prezintă puncte fine și dungi longitudinale

Oul este aproape sferic, de culoare gălbuie.

Larva este de tip scarabeid, de 31,2 – 36,8 mm lungime, de culoare galbenă- închis; capul, stigmele, ghiarele și perișorii de pe tergite sunt ruginii.

Pupa este gălbuie de 18,0 – 18,7 mm lungime.

Biologie. lernează în stadiul de larvă de vărsta a ll-a în sol, la 50 – 80 cm adăncime și are o generatie pe an.

Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifag, atacă: vița de vie și pomii (mai ales sâmburoasele), salcâmul, plopul, fasolea, secara, porumbul, floarea-soarelui, etc.

Adulții rod frunzele sub formă dantelată, lăsand intacte numai nervurile. Atacul începe cu frunzele de le varful lăstarului, ce capătă o culoare ruginie. La invazii mari se pot întalni pe un lăstar 50-100 de adulti.

Uneori pot fi atacati si strugurii în formare, precum și scoarta lăstarilor. Larvele atacă rădăcinile sub forma unor rosături, concave, superficiaie.

Combatere. Adunarea și distrugerea adulților manual sau cu diferite aparate de capturat insecteie, în perioada hrănirii suplimentare.

La apariția în masă a adultilor se aplică tratamente chimice cu produse organofosforice: Carbetox 37 CE – 0,4%, Sinoratox 35 CE – 0,1%, etc.

Țigărarul viței de vie – Byctiscus betulae L., ordinul Coleoptera, familia Attelahidae

Este răspăndit în Europa, Asia Centrală și America Centralăi. În țara noastră apare mai frecvent în Muntenia (podgoria Dealul Mare).

Descriere. Adultul are corpul oviform de 5,5 – 9,5 mm lungime, de culoare albastru-metalic, cu reflexe verzui-aurii. Rostrul este lung și putin lățit spre vărf. Pronotul este cordiform, prevăzut la mascul cu căte un dinte lateral. Elitrele sunt patratiforme, cu striuri longitudinale punctate

Larva are 5-8 mm lungime, este apodă, de culoare alb-gălbuie, capul brun.

Biologie. lernează în stadiul de adult în căsute pupale în sol, în litieră sau în crăpăturile scoartei butucilor și are o generatie pe an.

Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă frunzele la numeroase specii de arbori forestieri: fagul, alunul, castanul, plopul, salcia, arinul, mesteacănul, etc., precum și diferite specii de pomi: prun, cireș, păr, gutui, etc., preferănd frunzele de viță de vie, pe care le transformă în tigări. Numărul frunzelor din căte sunt confectionate țigările diferă în functie de specia atacată: 1-2 frunze la vița de vie, 5 – 7 la pomi, 8 – 15 la plop și mesteacăn, etc. La invazii mari poate produce defolierea în masă a vitei de vie, ceea ce duce la scaderea producției de struguri și a formării mugurilor de rod pentru anul următor.

Combatere. Adunarea tigărilor și distrugerea lor prin ardere. Aplicarea de stropiri cu produse organofosforice, la aparitia adulților, cu unul din produsele: Carbetox 37 CE – 0,4%, Sinoratox 35 CE – 0,15%, etc.

Molia verde a strugurilor (eudemisul) – Lobesia botrana Den et Schiff., ordinul Lepidoptera, familia Tortricidae

Molia verde a strugurilor este considerat ca cel mai important dăunător al viței de vie, fiind răspăndit mai ales în regiunile viticole din Europa CentralMeridională, în Africa de Nord, Asia Mică, India, Japonia, etc.

În țara noastră este frecventă în toate podgoriile, producănd pagube de 30 – 50% la toate cele trei generatii, începănd cu înfloritul viței de vie și pănă la recoltatul strugurilor. Descriere. Fluturii au corpul galben-cenușiu de 6 – 8 mm lungime. Aripile anterioare au anvergura de 14 – 18 mm, sunt de culoare cenușie cafenie, cu 3 macule brune (bazală, mediană, apicală), ce alternează cu dungi albastre-cenușii, cu franjuri fine pe margini. Aripile posterioare sunt cenușii-deschis și cu franjuri lungi

Oul are formă eliptică, de culoare gălbuie la depunere și verzuie înainte de ecloziune. Larva are 10 – 12 mm lungime, de culoare verde-cenușie; capul, pronotul și picioarele sunt brune.

Pupa are 7 – 9 mm lungime, brun-verzuie sau cărămizie.

Biologie. lernează în stadiul de pupă într-un cocon mătăsos sub scoarța butucilor sau a coardelor vitei de vie, mai rar sub resturile vegetale și în crăpăturile solului.

În țara noastră, molia verde a strugurilor are 3 generatii pe an și anume:

G I – de primăvară (mai-iunie);

G II – de vară (iulie-august);

G III- de toamnă (septembrie – aprilie).

Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifag, care atacă peste 20 specii de plante lemnoase și ierboase (Cornus mas, Viburnum lantama, Ribes spp., Rhus glabra, Convolvulus arvensis, etc).

Atacul este diferențiat în funcție de generatie. Astfel, larvele generației I rod bobocii florali și inflorescentele; o larvă distruge 2-3 boboci pe zi, deci 60 – 80 boboci în timpul dezvoltării sale.

Larvele generației a II-a atacă boabele verzi sau în pargă (la soiurile timpurii), consumand o parte din pulpă, iar larvele generației a III-a rod boabe în părga sau coapte. Organele atacate sunt înconjurate cu fire mătăsoase albe, sub forma unor cuiburi. Totodată se creează microleziuni, prin care se scurge sucul zaharat, ce constituie un mediu foarte favorabil pentru dezvoltarea ciupercii Botryotinia fuckeliana.

Soiuri sensibile la atacul moliei verde a strugurilor s-au dovedit: Perlă de Csaba, Muscat Hamburg, Muscat Ottonel, Chardonay, Riesling italian, Tămăioasă romănească, Pinot gris, etc.

Combatere. Noile plantatii să fie înfiintate pe spalieri din beton și la distanțe corespunzătoare între randuri și pe rand, pentru o bună aerisire și iluminare.

Efectuarea în conditii optime a lucrăriior de întretinere cum sunt: legatul lăstarilor, copilitul, cărnitul, distrugerea buruienilor.

Tratamentele chimice se fac la avertizare prin urmărirea curbei de zbor a adulților la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrabot sau cu ajutorul capcanelor alimentare. PED este de 100 fluturi măsculi capturați/ săptămănă/capcană.

Schemele de tratament se aplică în functie de intensitatea atacului. Se pot adopta schemele: 1+1+1; 2+1+1; 1+2+1; 2+2+1.

La soiurile cu coacere timpurie nu se mai aplică tratamente pentru generația a III-a. Pentru larvele din generatia I-a și a II-a se pot folosi produsele: Actellic 50 CE – 0,1%, Carbetox 37 CE – 0,4%, Ekalux 25 CE – 0,1%, Nogos 50 CE -0,1%, Vapona 48 CE – 0,1%, Zolone 35 CE – 0,2%, Decis 2,5 CE – 0,03%, Ripcord 40 CE – 0,03%, Karate 2,5 CE – 0,025%.

Pentru larvele generației a III-a se folosesc produse biologice: Dipel 2X WP- 0,1%.

Se poate folosi și combaterea biologică prin lansarea viespii Trichogramma embryophagum, în două reprize, asigurăndu-se o eficacitate de peste 90%.

Molia brună a strugurîlor (cochilisul) – Eupoecilla amblguella Hb., ordinul Lepidoptera, familia Cochylidae

Este răspândită în Europa, Africa de Nord, Asia Centrală, Japonia, etc. În țara noastră se întălnește mai ales în regiunile viticole mai nordice, găsindu-se împreună cu molia verde a struguri

Descriere. Fluturii au anvergura aripilor de 12 – 15 mm. Aripile anterioare sunt galben deschis, străbătute median de o bandă transversală, trapezoidală, brun-albăstruie. Aripile posterioare sunt brune-cenușii sau albicioase, cu franjuri pe margini.

Larva are 10-13 mm lungime și este de culoare brună-măslinie; capul și picioarele negre.

Biologie. Iernează în stadiul de pupă în scoarța butucilor sau a coardelor mai groase și are 2 generatii pe an.

Plante atacate și mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă peste 90 specii de plante, printre care: Cornus mas, Cornus sanquinea, Viburnum lantana, Rlbes grossularia, Ribes rubrum, Syringa vulgaris, etc. Pagubele cele mai mari le produce la vita de vie.

Larvele generatiei I-a atacă la început inflorescentele, pe care le înfășoară cu fire de mătase, albicioase, sub formă de cuiburi. Mai târziu, larvele rod boabele, mai rar frunzele și lăstarii.

Larvele generatiei a II-a atacă boabele verzi sau în părgă, provocănd microleziuni prin care pătrund bacterii și ciuperci. Boabele atacate se brunifică, se zbârcesc și putrezesc, mai ales în perioadele ploioase. În anii favorabili atacului, pagubele produse de cochilis pot ajunge la 20 – 30% din recoltă.

Combatere. Se aplică tratamente chimice efectuate la avertizare, prin urmărirea curbei de zbor a adultilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrambig. Se pot folosi aceleași produse, care au fost specificate la molia verde a strugurilor.

Acarianul galicol al viței de vie – Eriophyes vitis Nal., ordinul Acari, familia Eriophyidae.

Este răspândit mai ales în Europa Central-Meridională și Orientală, în America, Africa și Asia. În țara noastră este răspândit în toate zonele viticole.

Descriere. Femela are 0,18 mm lungime, iar masculul 0,14 mm; corpul este alungit-viermiform, cu segmentele mediane mai late, iar abdomenul prezintă 80 de striuri transversale. Ochii lipsesc și are numai două perechi de picioare. Corpul este de culoare alb-gălbuie sau roșcat.

Biologie. lernează în stadiul de adult sub scoarta butucilor, solzii mugurilor sau pe sub frunzele căzute. Prezintă 3 – 4 generatii pe an, din care 2-3 generatii partenogenetice și una sexuată.

Plante atacate și mod de dăunare. Atacă numai vița de vie. Pagubele mai mari se înregistrează în primăverile si verile secetoase și călduroase. Acarienii atacă în colonii pe partea inferioară a frunzelor, întepănd și sugănd seva din țesuturi. În timpul hrănirii secretă o substantă toxică, care acționează asupra tesuturilor foliare determinănd hipertrofierea lor si aparitia pe partea superioară a frunzelor a unor umflături sub forma unor gale. Din această cauză, acest atac, este cunoscut și sub denumirea de "bășicare" sau "erinoza" vitei de vie. În dreptul acestor gale are loc o hipertrofiere a perilor cuticulei inferioare și formarea unor pete pasloase. La începutul atacului, petele sunt subtiri și de culoare gălbuiealbicioase, apoi devin mai mari, dense și cafenii, iar spre toamnă cafenii-brunii. La infestări puternice, acarienii pot ataca și petiolul frunzelor, mugurii, cărceii și ciorchinii. în urma atacului, frunzele se etiolează și cad; iar florile avortează.

Soiuri mai sensibile la atacu! acarianu!ui galicol sunt: Riesling italian, Caberet Sauvignon, Chasselas dore, Pinot gris, Muscat Hamburg, iar ca rezistent Fetească albă.

Combatere. In plantatiile puternic infestate se vor aplica tratamente chimice, primăvara devreme, în fenofaza umflarii mugurilor cu zeama sulfocalcică 8 – 10% sau polisulfură de bariu 4%.

În timpul perioadei de vegetație se vor aplica tratamente chimice cu acaricide selective, pentru protejarea acarienilor prădători. Se pot folosi următoarele acaricide: Kelthane 18,5CE – 02%, Mitigan 18,5 CE – 0,2%, Neoron 500 CE – 0,1%, Omite 57 E – 0,1%, Tedion V 18 – 0,2%.

În general nu se intervine cu tratamente chimice, dacă procentul de frunze ocupate cu acarieni prădători este egal sau superior procentului de frunze ocupate de acrieni. Se poate admite o diferență de 20% în defavoarea acarienilor prădători.