Clasele de Mostenire Si Drepturile Lor Succesorale

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I. Noțiuni introductive privind moștenirea legală.

1.1 Noțiuni generale despre moștenirea legală

1.2 Condiții pentru a putea moșteni. Nedemnitatea succesorală

1.3 Principiile generale ale devoluțiunii legale a moștenirii

CAPITOLUL II. Reprezentarea succesorală.

2.1 Importanța și domeniul de aplicare al reprezentării succesorale

2.2 Condițiile reprezentării succesorale

2.3 Modul cum operează și efectele reprezentării succesorale

CAPITOLUL III. Dreptul de moștenire al rudelor defunctului

3.1   Condiții generale pentru a putea moșteni 

  3.1.1 Capacitatea succesorală 

  3.1.2 Vocația la moștenire 

  3.1.3 Inexistența nedemnității succesorale 

  3.1.4 Inexisțenta dezmoștenirii succesibilului 

           3.2   Reguli speciale privind diferitele categorii de moștenitori legali

    3.2.1 Soțul supraviețuitor al defunctului 

     3.2.2 Moștenitori legali. Clasele de moștenitori legali

Concluziile lucrării

Bibliografie

Introducere

De la început omul a fost obligat, pentru a rămâne în viață, să întreprindă anumite acte atât fizice cât și morale sau intelectuale în vederea obținerii unui patrimoniu. Fixarea și punerea în ordine a activității, evoluția omului au schimbat aceste activități în muncă, mai întâi întâmplătoare, apoi din ce în ce mai sistematizat. Omul a muncit pentru a contribui la menținerea existenței sale, mijloacele de trăi atât pentru el cât și pentru familia sa.

Diversitatea tehnică a făcut realizabilă avansarea procedeelor de muncă implicând o ameliorare aceea ce se produce, ceea ce a condus la o acumulare treptată de bunuri. În cele din urmă, cu această acumulare se ivește și sentimentul proprietății, al controlului exercitat asupra lucrurilor respective.

În acele momente nu se pune problema încă a existenței proprietății private, ci doar o dominare personală asupra uneltelor: obiectele de vânătoare erau în posesia bărbatului, iar cele de uz caznic în posesia femeii.

În preajma morții, oamenii aspiră să lase ca moștenire tot ce au agonisit pe perioada vieții lor rudelor lor: bunurile imobile (casa de locuit și, eventual, o suprafață de teren), bunurile mobile. În această perioadă a vieții pe lângă bunuri au putut face și datorii sau, dimpotrivă, au putut împrumuta pe alții.

Toate bunurile mobile și imobile ale unei persoane, alături de drepturile și obligațiile al căror subiect este, constituie averea acestei persoane. Acestă avere se predă, în momentul decesului persoanei, către succesorii ei.

Cel care deține averea, făcând uz de dreptul său de dispoziție, întocmește un înscris unilateral prin care să lase acest patrimoniu, toată sau în fragmente, uneia sau mai multor persoane sau să dividă obiectele sale, după voința sa, între succesori. Cei care beneficiază de pe urma testamentului pot fi descendenții titularului averii sau pot fi persoane străine de familie.

Codul civil legalizează succesiunea în Cartea a-III-a privind diferitele feluri prin care se procură proprietatea , în Titlul I „ Despre succesiuni” ( art. 650 – 799 ) și Titllul II „ Despre donațiuni între vii și despre testament” ( art. 800 – 941 ) . De asemenea , tot în Codul civil există o multitudine de prevederi legale în ceea ce privește moștenirea și moștenitorii .

Succesiunea, averea unei persoane format atât din drepturi si obligații, predată la moartea unei persoane, pătrunde, în puterea legii, sau în puterea testamentului lăsat de defunct, în averea altei sau altor persoane (ascendenți, descendenți, soț supraviețuitor, colaterali pana la gradul IV inclusiv), dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca acea persoană să poată veni la moștenire, și anume:

– să trăiască în perioada deschiderii succesiunii;

– este rudă cucel care lasă moștenirea: descendent, ascendent, soț supravietuitor, colateral pana la gradul IV inclusiv;

– are aptitudine succesorală;

– nu este nevrednic;

– să nu fie exclus.

Persoanele care sunt adunate să dețină succesiunea, pot să o accepte pur si simplu, să o accepte sub beneficiu de inventar sau să renunțe, conform dreptului de opțiune succesorală art. 1103 Cod Civil, în termen de un an de la momentul deschiderii succesiunii.

Dreptul civil investighează în legile sale întreaga existență a omului, de la naștere și chiar de la concepție și până la moarte, și chiar după moarte, prevederile, consecințele succesiunii.

Legătura de rudenie al succesorului față de defunct stabilește clasa de moștenitori din care face parte eredele, clasă care, la rândul ei, determină cota parte la care eredele are dreptul din patrimoniul succesoral.

Motivul personal pentru care mi-am ales această lucrare de licență este în primul rând intersul pentru modul în care se desfășoară moștenirea, împărțirea moștenirii între succesorii săi, momentul și locul deschiderii moștenirii, persoanele cu vocație de a moșteni, calitățile cerute pentru a moșteni, dorința de a afla cât mai multe lucruri în legătură cu aceastea.

Această lucrare de licență a fost structurată în trei capitole respectiv:

Capitolul I. ”Noțiuni introductive privind moștenirea legală;”

Capitolul II. ”Reprezentarea succesorală;”

Capitolul III. ”Dreptul de moștenire al rudelor defunctului.”

Moștenirea este legală în cazul în care transmiterea ei are loc potrivit dispozițiilor legale (la persoanele, în ordinea și în părțile determinate de lege). Pentru a putea moșteni o persoană trebuie să aibăaptitudinea cerută de lege sau să fi fost numită de către defunct prin testament potrivit art. 962 Cod Civil.

Codul Civil art. 965 definește reprezentarea succesorală astfel: “ un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a aduna secțiunea din succesiune ce i s-ar fi potrivit acestuia dacă nu ar fi fost nevrednic față de cel care lasă moștenirea sau mort în momentul deschiderii moștenirii.”

Rudele defunctului vin la succesiune în următoarea organizare:

a) grupa întâi: descendenții;

b) grupa a doua: ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați;

c) grupa a treia: ascendenții ordinari;

d) grupa a patra: colateralii ordinari.

Dreptul la succesiune se înființează pe gradul de rudenie ce-i leagă pe moștenitori de defunct, normele juridice separându-i pe aceștia în clase sau ordine.

Prin Codul civil se identifică deptul la moștenire al soțului supraviețuitor în paralel cu fiecare dintre grupele de moștenitori legali, dreptul la rezervă succesorală, precum și alte drepturi accesorii.

Averea unei persoane se transferă moștenitorilor legali sau testamentari la moartea acesteia. Transferul are loc –chiar dacă succesiunea este legală sau testamentară – în momentul în defunctul încetează din viață, fără a fi nevoie de vreo manifestare de voință din partea moștenitorilor.

Prin urmare, transferul moștenirii are ca scop averea defunctului, adică totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale care au deținute de cel ce lasă moștenirea.

Capitolul I

Noțiuni introductive privind moștenirea legală

1.1 Noțiuni generale despre moștenirea legală

Moștenirea presupune, într-o formă sau alta, trecerea bunurilor persoanelor fizice decedate către anumite persoane aflate în viața. Moștenirea își are fundamental în:

a) legătura, relațiile de familie;

b) respectul datorat voinței declarate sau prezumate a proprietarului.

Deschiderea moștenirii este momentul juridic care dă naștere trecerii bunurilor de la o persoană la alta. Acest moment juridic îl reprezintă decesul titularului bunurilor materiale moștenite de la părinți.

Potrivit art. 954 alin. (1) C.civ. „Moștenirea unei persoane se deschide în momentul morții acesteia”. Prin deces , în sensul Codului civil, se înțelege atât moartea naturală, fizic constatată, a persoanei, cât și cea declarată prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă.

Devoluțiunea moștenirii constă în stabilirea persoanelor chemate să moștenească patrimoniul unei persoane fizice decedate. Această vocație operează în baza legii sau a legatului lăsat prin testament.

Devoluțiunea moștenirii este legală sau testamentară.

Art. 644 Cod Civil prevede: " Proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenție și prin tradițiune."

Prin succesiune (moștenire) se înțelege o trecere a patrimoniului, a unei părți din acesta, ori a unor bunuri sau valori care au aparținut unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice în viață, către una sau mai multe persoane juridice sau către stat, în baza unor norme juridice.

Potrivit art. 955 alin. (1) Cod Civil patrimonial succesoral “se transmite prin moștenire legală în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin testament” deci se are în vedere cele două forme ale moștenirii: moștenirea legală și moștenirea testamentară.

Moștenirea legală este moștenirea care are este prevăzută prin dispoziții legale, deci are loc în temeiul legii (la persoanele, în ordinea și în cotele determinate de lege). Moștenitorii legali mai poartă denumirea și de succesori , erezi.

Legea este cea care decide asupra patrimoniului succesoral , în cazul moștenirii legale, persoanele care întrunesc condițiile necesare pentru a-și procura moștenirea , organizarea modului în care vin la succesiune, cotele – părți. În cazul partajului de ascendent succesorii între care are loc ieșirea din indiviziune , tot în baza unor norme juridice prestabilte vor veni la moștenire. În doctrina juridică veche au fost denumiți succesorii legitimi , legiuiți sau regulați potrivit gradului de rudenie cu defunctul .

Moștenirea testamentară este moștenirea în care trecerea bunurilor moștenirii de la o persoană la alta se manifestă cu acordul voinței, concretizată într-un testament, al celui care lasă succesiunea. Moștenitorii sunt indicați chiar de către cel care transmite succesiunea, care poartă denmirea de cujus sau testator.

Noțiunea de moștenire legală nu se aseamănă cu devoluțiunea legală a moștenirii, care presupune determinarea persoanelor chemate în temeiul legii să moștenească patrimoniul persoanei fizice decedate.

Moștenirea legală există împreună cu cea testamentară dacă defunctul a decis prin testament numai de o secțiune a succesiunii sale (sau a dispus de întreaga moștenire, dar există moștenitori rezervatari), caz în care o parte din moștenire se va trece după voința testatorului, iar cealaltă după regulile moștenirii legale.

Moștenirea legală se mai denumește și moștenire ab intestat (când defunctul nu a lăsat testament) și a luat naștere odată cu posesia fiecăruia în parte sau pentru sine asupra unor bunuri. Moștenirea ab intestat reprezintă o formă care există de foarte mult timp, de trecere a bunurilor de la o persoană la alta pentru cauză de deces.

Moștenirea legală reprezintă continuu posibilitatea de a realiza cu titlu universal, în schimb succesiunea testamentară este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.

Aceste forme ale moștenirii,moștenirea legală și respectiv cea testamentară, nu se înlătură una pe alta ,ele pot exista împreună și în accealși timp.

O secțiune din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală conform cu art. 955 alin. (2) Cod civil.

Moștenirea legală se întrebuințează în același timp , într-o împrejurare dată cu succesiunea testamentară la fel o persoană poate deține în același timp , într-o situație dată , atât funcția de moștenitor legal cât și de moștenitor testamentar .

1.2 Condiții pentru a putea moșteni. Nedemnitatea succesorală

Una dintre obligațiile pe care trebuie să o savârșească o persoană pentru a primi un bun pe cale de succesiune, este aceea că persoana respectivă să nu fie nevrednică.

Nedemnitate succesorală reprezintă degradarea de drept a succesorului legal din dreptul de a dobândi o moștenire stabilită, respectiv o parte din averea launiversală, cu titlu universal sau cu titlu particular.

Aceste forme ale moștenirii,moștenirea legală și respectiv cea testamentară, nu se înlătură una pe alta ,ele pot exista împreună și în accealși timp.

O secțiune din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală conform cu art. 955 alin. (2) Cod civil.

Moștenirea legală se întrebuințează în același timp , într-o împrejurare dată cu succesiunea testamentară la fel o persoană poate deține în același timp , într-o situație dată , atât funcția de moștenitor legal cât și de moștenitor testamentar .

1.2 Condiții pentru a putea moșteni. Nedemnitatea succesorală

Una dintre obligațiile pe care trebuie să o savârșească o persoană pentru a primi un bun pe cale de succesiune, este aceea că persoana respectivă să nu fie nevrednică.

Nedemnitate succesorală reprezintă degradarea de drept a succesorului legal din dreptul de a dobândi o moștenire stabilită, respectiv o parte din averea la care ar fi avut dreptul din această moștenire, fiindcă s-a făcut culpabil de o acțiune gravă față de cel care lasă moștenirea sau față de amintirea acestuia.

Nedemnitatea succesorală ca pedeapsă civilă se individualizează prin următoarele caractere juridice:

a) Se raportează numai în cazul comiterii împrejurarilor expres si limitativ prevăzute de lege și numai în cadrul moștenirii legale, textele de lege care o deduc fiind unele imperative care exclud orice abatere de la normă.

b) Efectuază de drept cel care transmite succesiunea fără a fi posibil să îndepărteze rezultatele ei prin absolvirea nedemnului pentru acțiunea sa. Posterior înfăptuirii acțiunii, cel care lasă moștenirea putea totuși să-l favorizeze pe nevrednic (în termenii și conform regulilor stabilite pentru liberalități).

În toate cazurile nedemnitatea – care anulează doar vocația succesorală legală- nu marchează eficiența liberalităților prin acte între vii sau pentru cauză de moarte făcute pentru nedemn de către defunct, aceste liberalități fiind conduse de propriile norme.

Daca acțiunea înfaptuită este o cauză obișnuită pentru toate supozițiile , ea poate îngădui atât anularea funcției de moștenitor legal al nedemnului cât și anularea judecatorească a adopției sau/și legatului făcut în avantajul lui inainte de comiterea acțiunii, pentru fiecare în clauzele prevăzute de lege.

De exemplu, în situația unui proces, instanța numai determină nevrednicia care a s-a realizat conform legii și pronunță anularea donației pentru ingratitudine daca a fost solicitată în termenul de un an prevăzut de lege. Acțiunea în revocarea donației poate fi intentată numai contra donatarului autor al faptei, în schimb constatarea nedemnității poate fi solicitată și contra moștenitorului nevrednicului care dispune de bunurile celui care lasă moștenirea.

c) Fiind o pedeapsă se desfășoară și realizează rezultate numai în privința autorului acțiunii. Față de celelalte persoane numite de lege la succesiunea defunctului în nume propriu sau prin reprezentare, ea poate produce efecte numai în cazuri excepționale.

d) Sfera de desfășurare a sancțiunii nu se poate întinde la alte moșteniri, nedemnul fiind exclus numai de la moștenirea persoanei față de care a înfăptuit acțiuniile, în acest mod nevrednicia realizând efecte aproximative.

e) Pedeapsa nedemnității fiind prevazută pentru acțiuni comise cu vinovație, succesorul trebuie să fi operat cu rațiune, în lipsa acesteia neputând fi vorba de vinovăție. Fiind vorba de producerea de acțiuni și nu de acte juridice, se vor utilize normele care fac referire la discernământul indispensabil pentru angajarea răspunderii civile delictuale și anume, în cazul minorilor sub 14 ani și a persoanelor puse sub interdictie judecatorească se cere dovada discernământului din momentul comiterii faptei, iar în cazul persoanelor care au împlinit 14 ani și nu sunt puse sub interdicție judecatorească, discernământul se presupune până la proba contrară.

În condițiile în care nedemnitatea reclamă și o condamnare penală, se vor aplica normele de iresponsabilitate din dreptul penal.

Nedemnitatea succesorală este de două feluri și anume: nedemnitate de drept și nedemnitate judiciară.

În conformitate cu art. 958 Cod Civil este de drept nevrednică de a moșteni:

– persoana condamnată penal pentru comiterea unei infracțiuni cu intenția de a-l omorâ pe defunct;

– persoana condamnată penal pentru comiterea, chiar înainte de deschiderea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi exclus sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.

Poate fi declarată nedemnă de a moșteni:

a) persoana condamnată penal pentru execuarea , cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea a unor fapte grave de violență, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;

b) persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

c) persoana care, prin dol sau violență, l-a oprit pe defunct să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

1.3 Principiile generale ale devoluțiunii legale a moștenirii

Determinarea unui anumit grup de oameni, potrivit prevederilor legale, numite să dețină patrimonial defunctului, reprezintă devoluțiunea succesorală legală.

Principalul obiectiv al devoluțiunii succesorale legale îl reprezintă stabilirea grupului de persoane chemate să obțină succesiunea. Devoluțiunea succesorală legală are drept scop relațiile de rudenie, legăturile de căsătorie între posibili succesori și defunct.

Legea determină grupul persoanelor numite să dețină moștenirea, acestea nu vor putea să dețină toate, împreună, patrimoniul succesoral. De aceea, legiuitorul a instituit două criterii de bază și anume: clasa de moștenitori și gradul de rudenie cu ajutorul cărora determină relația concretă la moștenire a rudelor, stabilind trei principii de bază ale devoluțiunii legale.

Clasa de moștenitori este grupul de rude al defunctului , stabilit potrivit legii, adunate să moștenească într-o anumită ordine față de alte asocieri de rude dintr-o altă clasă. Gradul de rudenie reprezintă detașarea între două rude.

Sunt adunate la succesiune, potrivit legii, rudele celui care lasă moștenirea și alături de acestea , soțul supraviețuitor , descendenții și ascendenții au vocație la moștenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv iar în lipsa lor – dacă defunctul nu a dispus prin testament de bunurile moștenirii – statul.

Patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii conform art. 963 Cod civil.

Cele trei principii generale ale moștenirii legale sunt:

a) principiul chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori legali;

b) principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă;

c) principiul egalității între rudele din aceeași clasă și de același grad chemate la moștenire.

Principiul chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori legali

O clasă de moștenitori se definește ca fiind o anumită categorie de rude (spre exemplu, descendenții defunctului ) care, în mod colectiv, exclude o altă categorie, chiar dacă rudele din categoria exclusă ar fi de grad mai apropiat cu defunctul decât rudele din categoria numită. De exemplu, nepotul de fiu al defunctului (rude de gradul II) elimină de la moștenire pe părinții defunctului, deși aceștia sunt ruda de gradul I.

Potrivit Codului civil art. 964, sunt patru clase de moștenitori legali:

– clasa I, clasa descendenților in linie directă, formată din copii, nepoții, strănepoții ai defunctului, până la infinit;

– clasa a II-a (mixtă) a ascendenților privilegiați (părinții defunctului) colateralilor privilegiați (frații și surorile defunctului si descendenții lor până la gradul al IV-lea inclusiv).

– clasa a III-a, clasa ascendenților ordinari ( bunici, străbunici ai defunctului fără limită în grad);

– clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii și mătușile verii primari și frații – surorile bunicilor defunctului) .

Fiindcă rudele sunt adunate la succesiune într-o anumită ordine a claselor, în prezența fie și a unei singure rude din clasa I, rudele din clasele de mai jos nu mai sunt chemate la moștenirea legală, indiferent de gradul lor de rudenie cu defunctul. Deci rudele din clasa II-a sunt chemate la moștenire numai dacă nu există rude din clasa I sau cele existente nu pot sau nu vor să vină la

moștenire. Rudele din clasa a III-a sunt reunite la moștenire numai dacă nu există succesori din primele două clase sau cei existenți nu pot sau nu vor să vină la moștenire. Iar rudele din clasa a IV-a moștenesc numai în lipsa succesorilor din primele trei clase.

Observăm că sosirea în accelași timp la moștenire a rudelor din două clase diferite este realizabilă doar în caz de exheredare prin testament a moștenirilor dintr-o clasă preferată, dacă aceștia sunt rezervatari (descendenți și părinți defunctului). În acest caz ei culeg totuși, ca moștenitori legali , rezerva, prevăzută de lege , restul succesiunii fiind obținută (dacă defunctul n-a lăsat altfel prin testament) de moștenitorii din clasa de mai jos. Dacă descendenții (succesori din clasa I) sunt îndepărtați de la moștenire ei adună totuși rezerva legală, iar restul se cuvine moștenitorilor legali din clasa a II-a, a III-a sau IV-a, după caz, care culeg moștenirea având funcția de moștenitori legali, iar nu cea de legatari.

Distingem, de asemenea, că șotul supraviețuitor al celui care lasă moștenirea, care nu este înrudit cu defunctul, nu face parte din nicio clasă, însă vine la succesiune în concurs cu oricare clasă chemată la moștenire; deci el nu înlătură nico clasă moștenitori, dar nici nu este exclus de la moștenire indiferent de clasă,chiar și prima ,numită de lege la succesiune.

Principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din acceași clasă

„ Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul exclud de la moștenire rudele de grad mai îndepărtat, cu excepția cazurilor pentru care legea dispune altfel ”.

Conform acestui principiu în interiorul aceleași clase rudele mai apropiate în grad elimină de la succesiune rudele mai îndepărtate în grad (proximior excludit remotiorem). De exemplu, copii celui care lasă succesiunea înlătură de la moștenire pe nepoți, strănepoți etc.; frații si surorile pe nepoții si strănepoții de frate; unchii si mătușile pe veri primari etc. Astfel relația potrivită la moștenire în sfera aceleași clase ține de apropierea gradului de rudenie .

De la acest principiu legea prevede două excepții :

– în cadrul clasei a II-a (clasa mixtă a ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați) părinți defunctului (rude de gradul I) nu exclude de la succesiune pe frații sau surorile defunctului și descendenți lor (rude de gradul II și IV),aceștia vin concomitent la moștenire, în cote stabilite de lege;

– reprezentarea succesorală.

Principiul egalități între rudele din aceiași clasă și aceiași grad, chemate la moștenire

Moștenirea se divide în secțiuni egale între rudele adunate la moștenire din aceeași clasă și de același grad de rudenie (de exemplu, frații între ei, copiii sau nepoții etc.). „ Între rudele din aceeași clasă și de același grad, moștenirea se împarte în mod egal, dacă legea nu prevede altfel ” dispune art. 964 alin. (4) Cod civil.

Conform acestei reguli , dacă sunt mai multe rude din aceiași clasă și din aceiași grad , ele vin în acceași măsură la moștenire având drept la cote egale.

a) Impărțeala pe linii.

Are loc în cazul în care la succesiune sunt chemați frații și suroriile din părinți diferiți.

In această ipoteză, deși aceștia sunt rude de același grad cu cel care lasă moștenirea, ea nu se va divide în părți egale (pe capete), ci pe linii. Frații și surorile defunctului din aceiași părinți vor aduna o parte mai mare decat frații și surorile numai după tată (consangvini) sau numai după mamă (uterini).

b) Impărțeala pe tulpini.

In cazul reprezentării succesorale succesiunea se va divide pe tulpini.

CAPITOLUL II

Reprezentarea succesorală

2.1 Importanța si domeniul de aplicare al reprezentarii succesorale

Legiuitorul a dat naștere unității reprezentării succesorale, aceasta fiind legalizată de articolele 965 – 969 din Codul civil român.

Reprezentarea succesorală reprezintă un câștig al normelor juridice în vederea căruia un successor cu un grad mai îndepărtatse ridică în locul și gradul ascendentului său, care este mort la data deschiderii moștenirii, pentru a strânge, în concurs cu moștenitorii mai apropiați în grad, un fragment din moștenire care i-ar fi revenit celui pe care îl reprezintă, dacă s-ar fi aflat în viață.

Codul Civil în art. 965 definește reprezentarea succesorală astfel: “ un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în calitatea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii succesiunii.”

Avantajul acestei reprezentări este acordat de legiuitor numai descendenților copiilor defunctului și descendenților fraților și surorilor defunctului.

Din definiția dată reprezentării succesorale, se presupune că aceasta este o unitate

juridică deosebită și este altceva decat ceea ce se înțelege, în mod normal, în dreptul civil prin reprezentare.

Conform articolului 966 din Codul civil, reprezentarea succesorală este prezentată în două cazuri și anume:

a) în linie dreaptă, in privința descendenților copiilor defunctului;

b) în linie colaterală, descendenții fraților și surorilor celui care lasă moștenirea îi pot reflecta pe ascendenții lor decedați la data deschiderii moștenirii.

Legile care au în vedere instituția reprezentării succesorale sunt de strictă

interpretare și, prin urmare, numărul rudelor, care ar profita de acest avantaj al legii nu poate fi mărit.

Reprezentantul trebuie să satisfacă toate condițiile generale pentru a-l moșteni pe acesta pentru a ajunge prin reprezentare succesorală la succesiunea defunctului.

Reprezentarea se înfăptuiește chiar dacă reprezentantul este nevrednic față de reprezentat sau a renunțat la moștenirea lui ori a fost dezmoștenit de acesta potrivit art. 967 din Codul civil.

Dacă sunt aduse la îndeplinire toate condițiile menționate mai sus, reprezentarea se efectuază în toate cazurile, fără diferențe după cum reprezentanții sunt rude de același grad ori de grade diferite în raport cu defunctul.

2.2 Condițiile reprezentării succesorale

Reprezentarea succesorală se efectuază numai cu respectarea concomitentă a următoarelor condiții, prevăzute de lege:

Cel reprezentat să fie mort sau nevrednic la data deschiderii moștenirii.

În conformitate cu art. 965 Cod civil, reprezentarea operează în cazul reprezentatului „ nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii ”.

Drept consecință, o persoană nu poate fi reprezentată atâta timp cât este in viață, chiar

dacă aceasta abandonează sau a fost îndepărtată de la succesiune pentru nedemnitate.

Potrivit art. 967 alin. 1 din Cod civil , „ poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii ”.

In cazul comorienților și a persoanelor decedate în același timp, dar care nu sunt comorienți, reprezentarea succesorală va fi acceptată. Deoarece persoana declarată dispărută este presupusă a fi in viață pană la declararea judecătorească a morții, aceasta nu va putea fi reprezentată.

Un alt rezultat al interzicerii reprezentării persoanelor în viață este că reprezentarea succesorală nu poate opera per saltum și omissio medio, ci numai din grad in grad vacant, fără a se putea sări peste gradele intermediare rezervate de moștenitorii in viață.

b) Așezarea reprezentatului să fie un loc cu folos.

Pe langă nevoile manifestării unei așezări disponibile, pentru a putea moșteni prin reprezentare, mai este nevoie ca această așezare să fie și utilă. Aceasta prezintă că reprezentantul va putea să-l moștenească pe defunct numai în cazul în care cel reprezentat dacă s-ar fi aflat în viață imediat la deschiderea succesiunii celui care lasă moștenirea ar fi putut să-l succeadă pe acesta.

În concluzie, persoana care este numită la moștenire cu ajutorul reprezentării succesorale poate avea, cu privire la patrimoniul succesoral al defunctului aceleași drepturi pe care le-ar fi avut ascendentul său, dacă ar fi fost în viață la data deschiderii succesiunii celui care lasă moștenirea.

Clauza privind trebuința locului celui reprezentat nu va fi adusă la îndeplinire în situația în care cel reprezentat a fost recunoscut nedemn față de defunct, a renunțat sau a fost exclus de la succesiune prin exheredare testamentară.

c) Reprezentantul trebuie să înfăptuiască toate condițiile necesare pentru a culege succesiunea lăsată de defunct.

Reprezentantul este îndreptățit să moștenească pe defunct și nu persoana reprezentată, reprezentantul trebuie să execute toate clauzele pentru a-l putea moșteni pe cel care lasă succesiunea.

Acestea clauze sunt:

– reprezentantul trebuie să aibă calitate succesorală, este necesar să dăinuie în momentul deschiderii moștenirii (spre deosebire de reprezentat, el nu poate să fie comorient sau persoană decedată concomitent cu defunctul);

– reprezentantul trebuie să dețină aptitudine succesorală generală proprie la sucesiunea lăsată de defunct, deoarece o persoană care nu ar putea moșteni în nume propriu nu ar putea deține moștenirea nici prin reprezentare; astfel, descendenții din frați sau surori pot veni la moștenire prin reprezentare numai până la gradul al IV-lea inclusiv (strănepot de frate – gradul al IV-lea).

Nu se poate ca o persoană situată în afara sferei de moștenitori legali să poată ajunge la moștenirea defunctului prin reprezentare a rudelor în grad succesibil, care la data deschiderii succesiunii nu mai există. Aptitudinea generală a reprezentantului se schimbă în vocație concretă prin reprezentare.

In ceea ce se referă adopția este confirmat un singur fel de adopție – cea cu rezultate depline. Această circumstanță s-a întemeiat de curând , fiindcă până la publicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului cu privire la adopție nr. 25 din 12.06.1997, în dreptul României, erau stabilite două feluri de adopție: adopția cu rezultate depline și adopția cu rezultate restrânse.

Având în vedere că ordonanța de urgență a guvernului cu privire la adopție nu se efectuază pentru trecut, se afirmă unele mențiuni în legatură cu adopția cu rezultate depline și adopția cu rezultate restrânse în raport cu reprezentarea succesorală.

In cazul adopției cu rezultate depline adoptatul și descendenții lui sunt rude atât cu adoptatorul cat și cu rudele acestuia și, prin urmare, adoptatul și descendenții acestuia vor putea să beneficieze de reprezentarea succesorală.

In cazul adopției cu rezultate restranse adoptatul și descendenții acestuia vor bucura de reprezentarea succesorală numai dacă adopția a fost în acord cu cel care lasă moștenirea, fiindcă în cazul adopției cu rezultate restrânse adoptatul și descendenții acestuia sunt rude numai cu adoptatorul, dar nu și cu rudele acestuia.

– reprezentantul trebuie să nu fie nevrednic față de defunct, să nu fi dezistat la moștenirea acestuia și să nu fi fost înlăturat de acesta.

Reprezentantul întrunește condițiile necesare la succesiune prin reprezentare chiar dacă a renunțat la moștenirea celui reprezentat, fiindcă reprezentantul ajunge la moștenire în numele reprezentantului și nu în nume propriu. Tot astfel, reprezentarea succesorală se efectuază și în contextual în care reprezentantul este nedemn de a moșteni pe reprezentat.

Scopul principal al reprezentării succesorale îl reprezintă împărțirea moștenirii pe

tulpini. Astfel, art. 968 alin (2) din Codul civil dispune expres, că „ în toate cazurile în care

reprezentarea este acceptată, partajul se face pe tulpini”.

Astfel, în cazul reprezentării succesorale nu se ține cont de numărul reprezentanților, aceștia au dreptul numai la porțiunea din moștenire care s-ar fi cuvenit ascendentului lor, dacă acesta s-ar fi aflat in viață.

Prin tulpină se înțelege ascendentul decedat la data deschiderii moștenirii, reprezentat de către descendenții săi. In cazul în care o tulpină a realizat mai multe ramuri, partea de moștenire cuvenită acelei tulpini se va divide pe ramuri, descendenții din aceeași ramură adunând secțiuni egale.

Atunci când se realizează reprezentarea succesorală, moștenitorii indiferent de gradul de rudenie față de defunct, sunt moștenitori legali. In raport cu vocația succesorală a fiecăruia, succesorii care dobândesc moștenirea prin intermediul reprezentării succesorale, culeg atât drepturi cât și obligații.

2.3 Modul cum operează si efectele reprezentării succesorale

In cazul în care reprezentarea succesorală este accesibilă legii, aceasta se efectuază de drept și imperativ, în toate modurile și la infinit.

În acest fel, condițiile reprezentării succesorale nu pot fi schimbate prin decizia defunctului, iar hotărârile reprezentanților poate să marcheze regulile reprezentării succesorale numai prin acțiunea dezistării la moștenire, dar nu și prin faptul acceptării acesteia cu rezultate parțiale sau sub condiție.

Cu ajutorul instituției reprezentării, descendenții de gradul doi vor fi adunați la moștenire, atât în cazul în care s-ar afla descendenți de gradul întâi, cât și în cazul în care s-ar angaja la succesiune numai descendenți de gradul al doilea.

În modul acesta, nepoții de frate sau soră (rude de gradul trei) vor fi adunați la succesiune cu ajutorul reprezentării succesorale atât în cazul în care vin la moștenire frați și surorile defunctului (rude de gradul doi) cât și în situația în care ar veni la moștenire numai nepoți de frate sau soră.

Reprezentarea succesorală, fiind cerută la infinit, de folosul acesteia vor beneficia nu numai descendenții de gradul doi, ci și cei de gradul trei, patru. In cazul descendenților din colaterali privilegiați, deoarece moștenirea legală în linie colaterală este acceptată numai până la gradul patru, și reprezentarea succesorală se va efectua numai pană la acest grad.

Potrivit prevederilor art. 968 alin. 1 Cod Civil în toate posibilitățiile în care reprezentarea este aprobată, partajul se face pe tulpină, aceasta semnifică că reprezentanți unei persoane , nu contează numărul lor, vor lua din succesiune fragmentul ce corespunde ascendentului reprezentat dacă ar fi fost în viață la deschiderea moșteniri; ei nu pot avea pretenții la mai mult, dar nici să fie constrânși să ia mai puțin.

Dterminarea părți din succesiune se face pe tulpină aceasta stabilește că, dacă se ivește subiectului reprezentării a două sau mai multe persoane decedate la data deschideri moșteniri, reprezentanți lor vor divide moștenirea pe capete (în funcție de numărul lor), ci pe tulpini spre exemplu dacă cel care lasă moștenirea are doi copii predecedați, dintre care a lăsat un copil iar celălalt doi copii acești nepoți ai defunctului vor moșteni nu în părți egale ci primul nepot va lua ½ din moștenire, iar ceilalți doi câte ¼ fiecare, adică tot atât cat ar fi luat și ascendentul lor dacă ar fi existat.

În legătură cu rezulatele reprezentării mai observăm că reprezentarea se efectuază de drept și imperativ, reprezentantul nu este constrâns să primească moștenirea, iar în cazul în care există mai mulți reprezentanți, oricare dintre ei deține dreptul de opinie sucesorală, putând accepta pur și simplu sau sub beneficiu de inventar ori renunța la succesiune.

Un fenomen special îl reprezintă reprezentarea succesorală pentru copiii nevrednicului concepuți anterior deschiderii moștenirii de la care nedemnul a fost îndepărtat.

Copiii nevrednicului concepuți anterior deschiderii moștenirii de la care nedemnul a fost eliminat vor face referire la moștenirea acestuia din urmă la bunurile pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moștenirea lui în paralel cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost exclus nedemnul.

Dispozițiile art. 969 alin. (1) din Cod civil privesc faptul că contractul se face numai în cazul și în măsura în care prețul bunurilor acceptate prin reprezentarea nevrednicului întrece prețul pasivului succesoral pe care reprezentantul este nevoit să îl accepte ca urmare a reprezentării.

Conform noului Cod civil, reprezentarea succesorală realizează efecte generale și particulare.

A. Efectul general.

Conform dispozițiilor art. 968 alin. 1 Cod civil:„ în toate felurile în care operează reprezentarea succesorală, moștenirea se împarte pe tulpină”. În acest fel, reprezentanții, oricare ar fi numărul lor, vor lua secțiuni din moștenire ce s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat dacă ar fi fost în viață la deschiderea succesiunii.

Drept model, dacă cel care lasă moștenirea a avut doi copii predecedați, dintre care unul a lăsat un copil, iar celălalt doi copii, acești nepoți ai defunctului vor moșteni nu în secțiuni egale, ci primul va lua 1/2 din moștenire, iar ceilalți doi câte 1/4 fiecare. În concluzie, în cazul înfățișării a două sau mai multor persoane moarte sau nevrednice,în momentul deschiderii moștenirii, reprezentanții lor vor divide succesiunea pe tulpini (și nu pe „capete”).

Potrivit prevederilor art. 968 alin. 2 din Codul civil, prin tulpină înțelegem:

– interiorul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care adună moștenirea sau este înfățișat la moștenire;

– interiorul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care deține succesiunea sau este reprezentat la moștenire.

Dacă aceeași tulpină a „produs mai multe ramuri, în interiorul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, porția cuvenită descendenților de același grad din aceeași ramură dividându-se între ei în părți egale” conform dispozițiilor art. 968 alin. 3 din Cod civil.

Drept model, dacă în situația de mai sus unul dintre nepoți ar fi murit și el în momentul deschiderii moștenirii, lăsând doi copii (strănepoți ai defunctului), aceștia vor veni la succesiune tot pe tulpini (subtulpini), ar încasa secțiunea care i se cuvine ascendentului lor.

Subliniem că, concomitent cu drepturile pe care le dețin prin reprezentare, succesorii garantează și pasivul moștenirii (au, în consecință, și obligații în raport de vocația succesorală a fiecăruia).

B. Efectul particular al reprezentării succesorale.

Conform art. 969 alin. 1 din Cod civil, ”copiii nedemnului concepuți anterior de deschiderea moștenirii de la care nedemnul a fost înlăturat sunt obligați să raporteze, la succesiunea lăsată de nedemn, obiectele pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moștenirea lui în concurență cu alți copii ai săi, concepuți după momentul deschiderii moștenirii de la care a fost exclus nedemnul.”

Legătura obiectelor moștenite prin reprezentarea nedemnului se face numai în cazul și în măsura în care prețul acestora a depășit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.

Raportul bunurilor moștenite prin reprezentarea nedemnului este supus dipozițiilor legale cuprinse în partea dedicată „raportului donațiilor” din Codul Civil în art. 1146 – 1154.

CAPITOLUL III

Dreptul de moștenire al rudelor defunctului

3.1   Condiții generale pentru a putea moșteni

Pentru a apărea la succesiune o persoană, potrivit normelor juridice trebuie să dețină pe lângă capacitate succesorală, ca o clauză generală a dreptului la moștenire, aptitudine succesorală legală, să nu fie nevrednică si să nu fie exclusă de la succesiune (direct sau indirect) prin vocația testatorului (dezmoștenire).

O persoană trebuie să respecte următoarele condiții pentru a putea moșteni conforme cu prevederile Codului civil în art. 957, respectiv, art. 958 – 959:

a) să dețină capacitate succesorală;

b) să nu fie nevrednică de a succede;

c) să posede vocație succesorală legală utilă, sau vocație testamentară, la o moștenire deschisă, concretă.

Competența și vocația succesorală sunt condiții obligatorii pozitive atât pentru moștenirea legală, cât și pentru cea testamentară, în timp ce inexistența nedemnității succesorale este o condiție negativă, solicitată la fel atât pentru succesiunea legală, cât și pentru cea testamentară.

d) Vocația succesorală legală utilă implică inexistența dezmoștenirii succesibilului, care este o condiție specifică a succesiunii legale.

3.1.1 Capacitatea succesorală

Potrivit dispozițiilor art. 957 din Codul civil ” pentru a putea succede trebuie obligatoriu ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii”. Rezultă că orice persoana care este în viață la momentul deschiderii succesiunii are aptitudine succesorală, adică capacitatea de a moșteni, de a dobândi o succesiune.

Proba existenței în momentul deschiderii succesiunii dezvoltă aceluia care urmărește pretenții asupra succesiunii , și care poate să fie moștenitorul în cauza prin reprezentanți legali (daca este cazul), dar și succesorii săi in drepturi, în cazul în care moștenitorul a fost în viață la data deschiderii succesiunii fiind denunțată de proprii săi succesori în drepturi. Deci, dobândirea moștenirii are loc prin “retransmitere”, care nu trebuie să fie încurcată cu moștenirea în nume propriu sau prin reprezentare.

In situația moștenirii în nume propriu, succesorul aspiră la drepturile succesorale în ciuda funcției personale de moștenitor legal sau testamentar. Pentru a strânge moștenirea, este nevoie să probeze “existența sa “ la data deschiderii succesiunii.

In situația moștenirii prin reprezentare, prevăzută doar moștenirii legale, moștenitorul (unul sau mai mulți) cu aptitudine succesorală legală (reprezentat) mort în momentul deschiderii succesiunii, crescând în locul, gradul și dreptul acestuia. In acest caz, reprezentatul trebuie să demonstreze că el are capacitate succesorală că a existat sau este în viață la data deschiderii succesiunii, iar reprezentatul era mort la acea dată; pentru că nu se marchează decât persoanele moarte.

In caz de transferare a succesiunii, mostenitorul legal ( în nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar – existând un timp foarte scurt de cel care lasă moștenirea – câștigă moștenirea acestuia din urmă, chiar dacă a refuzat, dar nici nu a exclus-o și – încurcată cu a sa proprie – predată propriilor săi succesori legali sau testamentar (moștenire succesivă, subsecventă).

Deoarece proba urmărește realitatea în paralel cu momentul deschiderii moștenirii, poate fi vorba fie de motivul existenței persoanei în momentul deschiderii moștenirii, fie de actul deschiderii moștenirii în perioada existenței persoanei cu aptitudine succesorală.

Cu alte cuvinte, proba urmărește nu doar și nu atât existența persoanei, dar mai ales legătura ei cu momentul decesului defunctului.

Se afirmă unele indicații în raport cu persoanele care au capacitate succesorală, fiindcă sunt în viață în momentul deschiderii moștenirii și în raport cu persoanele care nu au aptitudine succesorală deoarece nu mai sunt în viață în acel moment.

Persoane fizice în viață

Persoanele fizice în viața în momentul deschiderii moștenirii au calitate succesorală fără deosebire de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.

Mărturia se face cu înscrisurile de stare civilă, iar în caz de moarte al succesorului care a existat la data deschiderii succesiunii cu certificat de deces al moștenitorului sau hotărâre judecatorească declarativă de moarte, care presupune că decesul moștenitorului s-a produs după deschiderea succesiunii persoanei interesate putând dovedi contrariul prin orice mijloc de probă admis de lege.

Normele juridice în vigoare nu pot determina capacitatea succesorală pe durata existenței moștenitorului după momentul deschiderii moștenirii. Dacă succesorul dispare de îndată după deschiderea moștenirii, drepturile sale succesorale se duc la proprii săi moștenitori ca secțiuni constitutive din averea succesorală lăsată de el.

În acest mod, se rezolvă încercarea unei persoane de a primi, în cele din urmă, de obiectele lăsate de o altă persoană față de care nu avea calitate succesorală (nici legală nici testamentară). Drept exemplu, la decesul părintelui unuia dintre soți, continuată de decesul soțului moștenitor, secțiunea acestuia din succesiunea părintelui va fi adunată de soțul supraviețuitor, ca o componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el, deși soțul supraviețuitor nu avea vocație la moștenirea depusă de socrii lui.

Persoane fizice dispărute

Persoanele pierite au, capacitate succesorală. In aceast sens, art. 19 din Decretul nr. 31/1954 prevede că “ cel dispărut este socotit în viață dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă”. Aceasta înseamnă că persoana disparută este recunoscută a fi în viată, așadar, persoana disparută are capacitate succesorală, indiferent dacă a intervenit sau nu o hotărâre judecatorească declatativă de dispariție și indiferent de timpul care s-ar fi scurs de la dispariția persoanei.

Insă capacitatea succesorală a disparutului este numai pentru o anumită durată, determinându-se prin reapariția lui sau prin constatarea fizică a morții lui, intervenită după deschiderea moștenirii ori declararea prin hotărâre judecatorească definitivă a morții lui, stabilindu-se ca data a morții o dată ulterioară deschiderii moștenirii la care are vocație succesorală. In toate aceste cazuri, ei vor putea aduna, chiar păstra drepturile moștenite.

Capacitatea succesorală a dispărutului se elimină cu caracter retroactiv dacă se determină fizic sau prin hotărâre judecatorească definitivă declarativă de moarte că nu mai exista la data morții defunctului.

In concluzie, tot ce s-a dobândit din succesiune în numele dispărutului va trebui dat moștenitorilor care au fost excluși de la moștenire prin apariția dispărutului sau ale căror cote-parți din succesiune au fost astfel diminuate. Desigur, urmașii lui care au dreptul să-l reprezinte succesoral vor deține fragmentul lui ca parte din succesiune, dar nu ca secțiune componentă a patrimoniului moștenit de la dispărutul dovedit mort cu efect retroactiv, ci în calitate de successor cu vocație proprie.

Persoane concepute dar nenăscute în momentul deschiderii succesiunii

Prezența persoanelor fizice debutează încă din ziua nașterii lor, Codul civil prevede în art. 36 și recunoaște prezența copilului din ziua concepției, cu condiția de a se naște viu și nu viabil. Aceasta regulă prevazută de Codul civil în cuprinsul succesiunii , este reglementată cu caracter general – dupa normele dreptului roman – și prin art. 7 alin. 2 din Decretul 31/1954 “ drepturile copilului sunt recunoscute încă de la concepțiune, însă numai daca el se naște viu.”

De aici ne putem da seama că normele juridice, în preocuparea copilului, reglementeză expres aptitudinea succesorală de la concepțiune, cu clauza ca acesta să se nască viu. Fiind vorba de garanții materiale, cel care dorește succesiunea în numele copilului, trebuie să probeze cu oricare mod de probă aprobat de lege, data concepției copilului, plasarea acestei date anterior de data deschiderii succesiunii și că el s-a născut viu.

Copilul va beneficia de dreptul la succesiune, dacă aceste mărturii au fost realizate, deoarece acest drept, cu toate că are ca scop o multitudine, nu poate atinge interesele lui, deoarece “ acceptarea succesiunii cuvenită unui minor va fi prsupusă întotdeauna ca fiind facută sub beneficiu de inventar“ astfel încât el va justifica datoriile moștenirii în limita activului, putând și părăsi bunurile succesorale dacă organizarea și achitarea moștenirii ar fi prea copleșitoare.

In accord cu dovada concepțiunii, nefiind posibilă stabilirea cu exactitate a momentului concepției, art. 412 Cod Civil stabilește perioada concepției ( timpul cuprins între a trei suta și a o suta optzecea zi dinaintea nașterii copilului). Această dispoziție este prevazută de lege în materia stabilirii filiației față de tată. S-a pus chestiunea dacă aplicarea ei poate fi mărită și la materia succesiunii, respectiv pentru determinarea aptitudinii succesorale a copilului?

Dacă situația determinării capacității succesorale se confruntă cu aceea a stabilirii filiației, nu se pun probleme, fiindcă fixându-se paternitatea, implicit și în mod obligatoriu s-a fixat și capacitatea succesorală a copilului născut dupa moartea tatălui, pe care continuă să-l succeadă (de ex. copilul născut cel mult la 300 zile după moartea soțului mamei).

Dacă se determină că cel care lasă moștenirea nu putea fi tatăl copilului pentru că acesta s-a născut după 300 zile, copilul nu va putea succede nici pe cale testamentară, deoarece nu a avut calitate succesorală în mometul deschiderii succesiunii.

Presupunerile legale referitoare la perioada concepției are o administrare generală și, deci, necesită a fi luată în considerare referitor la determinarea calității succesorale, chiar dacă această chestiune nu este același lucru cu problema stabilirii filiației, potrivit autorilor C. Stătescu, M. Eliescu, Gh. Beleiu.

Când se pune chestiunea moștenirii unui frate mort cu mai puțin sau mai mult de 300 zile înainte de nașterea copilului care are drepturi asupra moștenirii în calitate de frate sau soră, cel care pretinde moștenirea în această calitate trebuie să probeze că a existat în momentul deschiderii succesiunii. Copilul născut după teri sute de zile de la moartea fratelui nu poate avea pretenții la succesiune în această calitate.

Persoanele fizice predecedate și persoanele juridice care au încetat să existe

Fiincă au calitate succesorală numai persoanele care “există” potrivit art. 957 din Cod Civil în momentul deschiderii moștenirii, persoanele fizice predecedate și persoanele juridice care nu mai există mai înainte de data deschiderii succesiunii nu mai au capacitate succesorală, nefiind subiecte de drept, deci nu vor putea succede.

In cazul în care persoanelor fizice, secținea de avere care s-ar fi cuvenit persoanei predecedate va fi dobândită – în cadrul moștenirii legale – de descendenții săi, în condițiile prevazute de normele juridice pentru reprezentarea succesorală. Dacă aceste clauze nu sunt realizate, moștenitorii în drepturi ai persoanei predecedate, nu vor avea drept asupra fragmentului din moștenirea lui ce s-ar fi revenit persoanei predecedate dacă persoana predecedată ar fi existat la data deschiderii moștenirii, ea fiind adunată de moștenitorii în viață (eventual chiar și de descendenții persoanei predecedate, dar în nume propriu, iar nu prin reprezentare sau retransmitere).

Comorienții

Conform cu dispozițiile art. 957 alin. 2 din Codul Civil, “ în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeași circumstanță, fără să se poată stabili daca una a supraviețuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată.” Prin comorienți întelegem că sunt două sau mai multe persoane care au murit în aceeași situație în astfel de condiții încât nu se poate observa dacă una a supraviețuit alteia.

Unii autori mai adiționează încă o concluzie și anume că între persoanele în acceași cauză să existe atitudine succesorală reciprocă pentru că numai într-o astfel de situație preocupă a se stabili cu precizie momentul decesului fiecăruia. Dacă nu există o astfel de relație, chestiunea comorienților nu se pune.

Menționez că în dreptul roman, în cazul comorienților – commorientes sau simul periunt – se rezumă că persoanele calculate mai puternice după sex si vârsta au dăinuit și, deci, fiind în viață în momentul receptării moștenirii, puteau succede. Cu alte cuvinte, de exemplu, dacă între comorienți nu se constată o legatură de sange, se consideră că ei au murit deodată.

Având în vedere cele două ipoteze, cunoscute atât de dreptul roman cât și de anumite legislații, Decretul nr. 31/1954 a confirmat faptul că presupunerea morții în accelași timp, decizie care ar fi cea mai dreaptă, presupunerea supraviețuirii în funcție de vârsta și sex fiind criticată, socotindu-se abuzivă, mai ales în literatura juridică a țărilor unde legislația o dispune.

Dacă decesul se întâmplă cu prilejul unei catastrofe aeriene sau feroviare sau cu prilejul prabușirii unei construcții datorat cutremurului de pământ, ce însemnătate mai are rezistența fizică în funcție de vârstă, sex, a persoanei în cauză? In plus, presupunrea morții în accelași timp apare, de cele mai multe ori, ca fiind si mai echitabilă.

Drept model, dacă soții, au calitate succesorală reciprocă și ca succesori legali ai părinților lor, mor în aceeași împrejurare fără a se putea determina care dintre ei a supraviețuit celuilalt, în lumina prezumției morțiiîn accelași timp, nici unul nu va putea proba “existența”, deci aptitudinea succesorală a vreunuia dintre ei la data morții celuilalt soț.

Moștenirile deținute de soți vor fi adunate, ca două succesiuni diferite, de către părinții fiecăruia. Dacă s-ar rezuma, că soțul a supraviețuit soției, el ar succeed – în parallel cu părinții soției – jumătate din moștenirea ei adăungându-se bunurile aparținând gospodăriei casnice și darurile de nuntă, bunuri care s-ar ttransfera în domeniul succesiunii lăsate de el parinților lui. În concluzie, părinții soțului ar primi o secțiune bună din obiectele soției fiului, ceea ce în mod normal nu ar fi just.

Dacă comorienții au succesori variați, chestiunea prezintă însemnătate chiar dacă ei nu au calitate succesorală reciprocă. Prin urmare, dacă – nefiind rude și nici soți – unul dintre comorienți a făcut testament în favoarea celuilalt, referindu-se moartea lor în accelași timp, legatul devine caduc din absența capacității succesorale a legatarului.

În materia devoluțiunii legale a moștenirii, dacă comorienții au fost căsătoriți, dar căsătoria este declarată nulă sau se anulează după moartea soților, observându-se că unul dintre ei a fost de rea credință la încheierea căsătoriei (căsătoria putativă), soțul de rea credință nu are vocație succesorală la moștenirea soțului de bună credință. Deci potrivit art. 21 din Decretul 31/1954 este aplicabil nu numai în cazul vocației succesorale reciproce, dar și unilaterale, atât în domeniul moștenirii legale cât și al celei testamentare.

Persoanele fizice decedate în același timp (codecedații)

Subiectul care ne interesează, este de a ști ce soluție urmează a fi adoptată în cazul în care două sau mai multe persoane fizice cu calitate succesorală reciprocă sau unilaterală, legală sau testamentară mor concomitent, deci fără posibilitatea punerii în ordine deceselor și care nu reprezintă comorienți.

Dacă decesul s-a întâmplat în aceeași zi și ora, dar a avut loc în aceeași situație, ci din vina bolilor de care au indurate persoanele în culpă, iar minutul morții nu poate fi precizat, tot asemenea, dacă două sau mai multe persoane au dispărut fără a se putea sesiza direct decesul lor și din această vină nu se poate demonstra că au decedat în aceeași situație.

Rezolvarea cu privire la precizarea cu referire la data morții și drept urmare a calității succesorale, notariatul public capabil să desfășoare formalitatea moștenirii necontencioase sau de către instanța numită să rezolve procesul succesoral în condițiile în care prin hotărârea judecatorească declarativă de deces s-a decis că data morții pentru amândouă persoanele dispărate, definitive, este aceeași zi ?

Luăm în considerare că în toate posibilitățile unica rezolvare posibilă este aceea prevazută de art. 21 din Decretul 31/1954, adică prezumția decesului concomitent cu urmarea absenței capacității succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare. Această rezolvare se afirmă nu numai pentru că este unica în dreptul nostru, ci mai ales pentru că ea decurge din textul Codului civil aplicabil în materie.

Intr-adevar, dacă capacitatea succesorală se recunoaște numai persoanei care există din momentul deschiderii succesiunii și proba acestei existențe trebuie sa fie facută de cel care reclamă moștenirea, înseamnă că în situația imposibilității probării existenței, drepturile succesorale nu pot fi recunoscute din lipsa capacității succesorale, urmând ca succesiunile să fie considerate deschise concomitant pentru toate persoanele în culpă și diferite, separate moștenitorilor fiecareia dintre persoanele moarte în același timp, fără ca una dintre ele să poată folosească de succesiunea lăsată de cealaltă persoană sau de celelalte persoane.

Dispozițiile art. 21 din Decretul 31/1954 prevăd o rezolvare care s-ar afirma și în lipsa lui și nu numai în cazul persoanelor care au decedat în “aceeași împrejurare”, ci în toate modurile în care nu se poate fixa cu certitudine dacă una a supraviețuit alteia, respectiv predecesul uneia față de cealaltă. Deci, condiția referitoare la aceeași împrejurare este inutilă și, de lege ferenda, ar urma să fie înlaturată, rezultatul decesului în accelași timp fiind rațională, echitabilă și legală în toate presupunerile.

Rezultă că, de lege ferenda, cuprinsul textului ar urma să fie formulat în felul următor: “ În cazul în care mai multe persoane au murit în astfel de împrejurări încât nu se poate stabili dacă una a supraviețuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată sau, și mai simplu: dacă în cazul morții mai multor persoane nu se poate determina faptul că una a supraviețuit alteia, ele sunt calculate că au decedat deodată.”

Este posibilă și păstrarea textului actual al art. 21 din Decretul 31/1954, arătându-se însă că dispozițiile se aplică și în cazul în care nu se poate proba identitatea de cauză a decesului. O asemenea prevedere, inclusiv de lege lata, ar prezenta beneficiul avertizării oricăror discuții în literatura juridică sau situații neregulate în practica judecatorească.

Vocația la moștenire

Vocația la moștenire reprezintă că persoana fizică sau persoana juridică care urmarește succesiunea trebuie să fie numită de lege sau de testament la aceasta. „Pentru a putea moșteni o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost numită de către defunct sau testament ” potrivit dispozițiilor art. 962 din Codul civil.

Pentru ca o persoană juridică sau fizică ori statul să aibă dreptul de a aduna în tot sau în parte, succesiunea lăsată de o persoană fizică decedată, nu este ssatisfăcător ca persoana ce dorește moștenirea să aibă calitate succesorală, este obligatoriu ca ea sa aibă chemare la moștenire, fie în virtutea legii, fie în virtutea testamentului lăsat de defunct.

Normele juridice oferă vocație la succesiune rudelor defunctului mai ales rudenia determinată din adopție, soțului supraviețuitor al defunctului și statului. Vocația succesorală testamentară aparține, în principiu, fiecărei persoane înzestrată cu calitate succesorală, de asemenea, testamentul lăsat de defunct consacrat de lege cu anumite restrângeri, ca obiectiv al vocației la succesiune.

Vocația la moștenire este prezentată cu un dublu înteles: un sens general și un sens concret.

Chemarea succesorală legală în sensul ei general, reprezintă stabilirea, în principiu, vocația virtuală a unor persoane de a ridica succesiunea celui care lasă moștenirea. În acest sens au vocație succesorală la succesiunea defunctului descendenții până la infinit sau rudele colaterale până la gradul al IV-lea inclusiv. Cu alte cuvinte, reprezintă chemarea oferită de lege de a veni la succesiunea defunctului.

Vocația succesorală în sensul ei concret șila timp, desemnează selecționarea dintre succesorii legali virtuali, posibili, a celor care în mod efectiv pot participa la moștenire, nefiind excluși de un alt sau de alți moștenitori în clasă sau rang preferabil sau de un legatar testamentar. În cazul moștenirii testamentare,chemarea generală la moștenire nu este reglmentată de norme juridice, oricine putând fi numit legatar de către testator.

Principiul reciprocității vocației legale generale la moștenire

Având în considerare că transferul succesiunii este o transmitere pentru cauză de moarte (mortis causa), principiul reciprocității chemării succesorale nu vizează statul (și nici persoanele juridice), pentru că deși statul are, (iar persoanele juridice pot avea vocație succesorală) aceștia nu pot preda o succesiune.

Principiul reciprocității chemării succesorale generale conduce însă – fără a fi dispus expres de lege – menit succesiunii legale între persoanele fizice. În conformitate cu acest principiu, dacă o persoană care are chemare succesorală legală generală la succesiune lăsată de o altă persoană, atunci și persoana din urmă are vocație în raport cu prima (sensul pozitiv al principiului).

În concret chemarea lor va aparține de ordinea în care se va întâmpla moartea lor sau a uneia dintre ele (și desigur, de om, de concursul celorlalți moștenitori ). Drept model,dacă copilul are chemare la succesiunea lăsată de părinți, vocația succesorală se efectuză în sens invers. Tot astfel se aplică și în legăturile dintre frați și surori dintre nepoți de frate și unchi ori mătuși.

Conceptul de vocație are și un sens concret (chemare utilă, concretă), stabilite prin devoluțiunea succesorală în sprijinul căreia se optează, dintre persoanele cu chemare succesorală generală persoanele care vor obține efectiv succesiunea lăsată de defunct. Așadar, vocația succesorală concretă implică respectarea a două condiții:

– una pozitivă (vocația succesorală generală)

– una negativă (persoana în cauză să nu fie înlaturată de la succesiune de un alt succesibil numit de lege în rang preferabil sau de un legatar).

Persoanele care fac parte din acceași familie, cu chemare succesorală legală generală nu sunt adunate toate împreună și în accelași timp la succesiune “averile succesorale s-ar fărâmița în părți de o valoare nesemnificativă, iar unitatea moștenirii nu și-ar mai putea îndeplini rosturile ei social – economice”.

Pentru a nu întâlni astfel de rezultate, în sfera devoluțiunii legale a succesiunii, legiuitorul a întemeiat o anumită organizare de grupare concretă la succesiune a rudelor celui care lasă moștenirea.

În concluzie, pentru că o persoana să fie numită pentru moștenire în temeiul legii, este nevoie să aibă vocație legală concretă, nu este obligatoriu să facă parte din grupa moștenitorilor legali cu vocație generală, ci este nevoie să mai fie realizată o condiție negativă și anume: să nu fie exclusă de la succesiune de o persoană în rang preferabil, deci care are și vocație concretă, utilă.

Chemarea succesorală generală și cea concretă nu se confruntă cu aptitudinea general-abstractă a unei persoane de a beneficia în cuprinsul capacității sale de folosință, de dreptul la moștenire, garantat prin Constituție în art. 46.

Dreptul de succesiune, ca o aptitudine abstractă, devine potențial prin intermediul vocației succesorale generale și efectiv prin vocația concretă la moștenire.

Inexistența nedemnității succesorale

Pentru a putea veni la succesiune, moștenitorul apt și cu chemare legală concretă trebuie să nu fie nevrednic să moștenească.

Nedemnitatea succesorală reprezintă decăderea moștenitorului legal, care s-a făcut vinovat față de defunct sau față de memoria defunctului de fapte grave arătate limitativ de lege, din dreptul de a strange moștenirea acestuia. Nedemnitatea își are apartenența în instituția romană a exheredării.

Nedemnitatea succesorală reprezintă o pedeapsă civilă care se raportează numai în cazul comiterii faptelor dispuse expres și limitativ de lege.

Nevrednicul este exclus atât de la succesiunea legală, cât și de la cea testamentară conform cu art. 960 alin. (1) Cod civil.

Particularitatea de sancțiune civilă al nedemnității succesorale face ca ea să aibă un caracter personal, deci să se întrebuințeze numai autorului faptei; să aibă un caracter relativ, nedemnitatea manifestându-se numai față de de cujus-ul cu privire la care a fost executată isprava nedemnă; și, în sfârșit, să includă obligativitatea existenței discernământului și a responsabilității penale a nevrednicului în momentul comiterii faptei.

Nedemnitatea succesorală constituie o sancțiune aplicată succesibilului nevrednic, care a executat anumite acte de ostilitate față de defunct sau de memoria acestuia, enumerate limitativ de lege și care constă în excluderea lui de la succesiune.

Inexistența nedemnității succesorale este o condiție negativă, cerută atât pentru succesiunea legală, cât și pentru cea testamentară.

3.1.4 Inexisțenta dezmoștenirii succesibilului

Inexistența dezmoștenirii sau exheredării unor succesibili legali, deci a unor rude numite care nu există efectiv, de lege la succesiune de către cel care lasă averea, este de asemenea o condiție negativă în cazul moștenirii legale.

Pentru a putea primi moștenirea sau o secțiune din aceasta se cere ca succesibilul să nu fi fost dezmoștenit (exheredat) de defunct. Desigur, anumite grupuri de moștenitori legali (cei rezervatari) sunt ocrotiți cel puțin numai pe o parte (în limitele rezervei) împotriva voinței liberale a defunctului testator.

Condiția inexistenței dezmoștenirii nu se află în domeniul succesiunii testamentare unde vocația succesorală reprezintă manifestarea voinței testatorului.

3.2   Reguli speciale privind diferitele categorii de moștenitori legali

3.2.1 Soțul supraviețuitor al defunctului

Prin Codul civil se recunoaște deptul la succesiune al soțului supraviețuitor în paralel cu fiecare dintre clasele de succesori legali, dreptul la rezervă succesorală, precum și alte drepturi accesorii. Dreptul la moștenire se bazează pe relația de rudenie ce-i unește pe moștenitori de defunct, și aici legea îi divide pe aceștia în clase sau ordine, așa cum am observat în lucrarea prezentată.

“ Pentru a-l putea moșteni pe defunct, soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească condițiile generale cerute de lege pentru a moșteni (capacitate succesorală, să nu fie nedemn etc.), dar și o condiție specială, și anume să aibă calitatea de soț în momentul deschiderii moștenirii ” potrivit dispozițiilor art. 970, Cod Civil.

Codul Civil la art. 971 alin. (1) se referă la „ vocația succesorală generală a soțului supraviețuitor la moștenirea defunctului în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moștenitori legali.”

Soțul supraviețuitor nu este inclus în nici o grupă de moștenitori legali. Insă dreptul lui la succesiune lăsată de soțul mort este justificat prin căsătoria care i-a legat pe cei doi. De aceea, împreună cu rudele din căsătorie, din afara căsătoriei și din adopție, legea numește la moștenire și pe soțul supraviețuitor.

Soțul rămas în viață este chemat la succesiunea soțului său predecedat, indiferent de sex, indiferent dacă are sau nu mijloace de existență, dacă din căsătorie s-au născut sau nu copii, dacă soții conviețuiau la data deschiderii moștenirii sau dacă, dimpotrivă, ei erau despărțiți în fapt. Astfel, în afara condițiilor generale ce trebuiesc îndeplinite pentru a putea moșteni, soțul supraviețuitor trebuie să îndeplinească și o condiție specială, și anume, la deschiderea moștenirii și anume, să aibă aptitudinea de soț.

Spre deosebire de legătura de rudenie, calitatea de soț poate dispărea, fiindcă căsătoria se poate rupe prin divorț. In acest caz, potrivit dispozițiilor art. 382 Cod civil: “ căsătoria este desfacută din ziua când hotărarea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă.” Urmează că, dacă unul dintre soți decedează după data rămanerii definitive a hotărarii de divorț, cel rămas în viață nemaiavând calitatea de soț la data deschiderii succesiunii, fostul soț al defunctului nu mai beneficiază de chemare la succesiune.

Soțul supraviețuitor vine în concurs cu orice clasă de moștenitori.

Potrivit prevederilor art. 972 Cod Civil, “ cota soțului supraviețuitor este reprezentată în funcție de grupa de moștenitori legali cu care vine în concurs (sau subclasa în cazul clasei a II-a a ascendenților și a colateralilor privilegiați) după cum urmează:

a) un sfert din moștenire, dacă vine în concurs cu descedenții defunctului;

b) o treime din moștenire, dacă vine în concurs atât cu ascedenții privilegiați, cât și cu colaterali privilegiați ai defunctului;

c) o jumătate din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascedenți privilegiați, fie numai cu colaterali privilegiați ai defunctului;

d) trei sferturi din moștenire, dacă vine în concurs fie cu ascedenți ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.”

Partea soțului supraviețuitor în paralel cu succesorii legali făcând parte din clase distincte se determină ca și când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai strânsă dintre ele.

Pe langă obiectele proprii ale celui care lasă moștenirea și obiectele proprii ale soțului supraviețuitor, se mai află o altă categorie de bunuri, numite comune, care depind în codevălmașie ambilor soți.

In gruparea succesorală, pe lăngă obiectele proprii care sunt ale defunctului, vor mai face parte și secțiunea cuvenită soțului defunct din totalitatea de bunuri, după fixarea acesteia, soțul supraviețuitor primind la rândul său fragmentul ce i se cuvine din totalitatea de bunuri nu în calitate de moștenitor, ci de codevalmaș, adică titular al colectivității . Aceasta fiindcă obiecatele primite de cei doi soți în timpul căsătoriei nasc un drept asupra multitudinii de bunuri de partea fiecărui soț. Astfel, împărțeala comunitații se face potrivit regulilor stabilite pentru desfacerea căsătoriei.

Ajungând la gruparea succesorală stabilită după clauze exprimate anterior, soțul supraviețuitor are următoarele categorii de drepturi:

a) Un drept de succesiune în parallel cu oricare dintre clasele de moștenitori legali dar și în absența acestora;

b) Un drept de succesiune special asupra mobilelor și bunurilor făcând parte din gospodăria casnică;

c) Un drept de scurtă durată, de folosință asupra imobilului, conform art. 973 Cod civil.

In legătură cu obiectele care fac parte din gospodăria casnică, legea civilă ține cont de gradul de atașament pe care asemenea bunuri o au pentru soțul rămas în viață și de aceea i se conferă, de cele mai multe ori acesta nu vine în concurs cu descendenții, excluzând de la aceste lucruri pe ceilalți comoștenitori.

3.2.2 Moștenitori legali. Clasele de moștenitori legali

Potrivit dispozițiilor Codul civil sunt reglementate patru grupe de moștenitori și anume:

a) grupa I – clasa descendenților in linie dreaptă a defunctului (copiii, nepoții, strănepoții, fără limită de grad);

b) grupa a II-a- clasa ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați (părinții, frații și surorile defunctului și descendenții acestora din urmă pană la gradul al IV-lea inclusiv);

c) grupa a III-a – clasa ascendenților ordinari al celui care lasă succesiunea (bunicii, străbunicii celui care lasă moștenirea, fără limită de grad);

d) grupa a IV-a – clasa colateralilor ordinari (alți colaterali decat cei din clasa a II-a).

Rudele sunt adunate la succesiune în dispoziția grupelor.

Rudele din grupa I (chiar și o singură persoană) exclud de la succesiune rudele din clasele care urmează după ele; rudele din clasa a II-a care au vocație vin la moștenire numai dacă nu se găsesc rude din clasa I sau cele care se află nu pot (din cauza nedemnității) sau nu vor (deoarece sunt renunțători) să facă parte din moștenire. Rudele din clasa a III-a care sunt numite la moștenire vin numai dacă nu sunt succesori din primele două clase sau cei existenți nu pot sau nu vor să vină; de asemenea, rudele din clasa a IV-a moștenesc doar în lipsa succesorilor din primele trei clase.

Apariția la succesiune în accelași timp a rudelor din două clase diferite este posibilă doar în caz de excludere prin testament a succesorilor dintr-o grupă, care sunt și rezervatari, de exemplu, descendenții sau părinții celui care lasă moștenirea. Potrivit acestei situații moștenitorii rezervatari adună rezerva, iar restul succesiunii (cantitatea de care se poate dispune) este căpătată de succesorii din clasa subsecventă (dacă nu este potrivit altfel prin testament).

Se constată varianta participării în accelași timp la succesiunea rudelor, care sunt incluse în două grupe distincte în circumstanța în care defunctul a fost înlăturat prin testament moștenitorii dintr-o clasă preferată, dacă aceștia sunt moștenitori rezervatari.

În concluzie, aceste categorii de succesori nu exclud și nici nu pot fi înlăturate de la moștenire de nici un succesibil, nu contează din ce clasă ar face parte acesta.

Clasa I de moștenitori legali (descendenții defunctului)

În conformitate cu art. 975 alin. 1 Cod Civil prin descendenți se înțeleg „ copiii celui care lasă moștenirea și urmașii lor în linie dreaptă lainfinit ”, fără deosebire de sex și indiferent dacă sunt din aceeași căsătorie sau din căsătorii diferite .

Copiii defunctului și urmașii acestora din afara căsătoriei fac de asemenea parte din grupa I de moștenitori legali, cu condiția ca filiația să fie stabilită potrivit legii. Din grupa I mai fac parte și copiii adoptați. Prin adopție, adoptatul și descendenții săi beneficiază de aceleași drepturi pe care le are copilul din căsătorie. După rezultatele realizate, adopția este: cu efecte depline sau cu efecte restrânse.

Conform art. 451 și urm. din Codul civil, „ adopția este asimilată în totalitate rudeniei firești și deci, în actuala reglementare, adopția nu mai poate fi decât cu efecte depline. “

Adopția cu rezultate restrânse continuă însă în actualitate (cel puțin în materia dreptului de moștenire), deoarece actele juridice încheiate în regimul juridic anterior rămân valabile (tempus regit actum). În raport cu tipurile adopției (cu efecte depline sau restrânse), vor fi evidențiate și drepturile la succesiune.

a) Dacă succesiunea este cedată de adoptator, adoptatul și descendenții săi pot ajunge la succesiune, indiferent de felul adopției. Dacă defunctul nu este adoptatorul, ci o altă rudă a acestuia,adoptatul va avea calitate succesorală la succesiunea respectivă numai dacă adopția a fost cu rezultate depline (deoarece numai în aceast caz adoptatul devine rudă atât cu adoptatorul său, cât și cu rudele acestuia din urmă potrivit art. 451 Cod civil.

b) Dacă defunctul a fost o rudă firească a adoptatului, acesta din urmă:

– nu poate veni la moștenire, dacă adopția sa a fost terminată cu efecte depline (fiindcă relațiile adoptatului cu rudele firești se suspendă în acest caz);

– pot veni la succesiune în cazul adopției cu efecte restrânse, deoarece adoptatul păstrează relațiile de rudenie cu familia firească, astfel că el și descendenții lui vor avea vocație succesorală față de ascendenții lor firești.

În toate cazurile, adopția este valabilă și va produce efecte juridice numai dacă a fost făcută în scopul și cu finalitatea prevăzută de lege.

Dreptul la moștenire al descendenților

Potrivit art. 975 alin. 2 Cod civil, „ descendenții defunctului înlătură moștenitorii din celelalte clase ”.

Dacă participă singuri la moștenire, descendenții au dreptul la întreaga succesiune. În acestă situație, dacă sunt numiți doi sau mai mulți descendenți de gradul I (copiii celui care lasă moștenirea sau alți descendenți de grade egale), fiecare dintre ei va succeed în mod egal, în raport de numărul lor (pe capete).

În situația în care descendenții de gradul al II-lea și următoarele urmează la succesiune prin reprezentare,atunci împărțeala se va face pe tulpini și subtulpini, principiul egalității practicându-se doar între ramurile din aceeași tulpină, conform cu art. 975 alin. 4 Cod civil.

În situația în care la succesiune este și soțul supraviețuitor al defunctului, descendenții, neținându-se cont de numărul lor, vor culege 3/4 din moștenire, restul de 1/4 revenindu-se soțului supraviețuitor stabilit în art. 975 alin. 3 Cod civil.

Caracterele juridice ale drepturilor descendenților

Din dispozițiile Codului civil reiese că drepturile succesorale ale descendenților au următoarele caractere juridice:

– descendenții vin la succesiune în nume propriu sau prin reprezentare potrivit art. 965 Cod civil;

– descendenții sunt moștenitori rezervatari, adică ei beneficiază, în puterea legii, de o parte din moștenire, denumită rezervă, cu privire la care, sub sancțiunea reducțiunii, autorul nu poate dispune prin liberalități inter vivos sau mortis causa conform art. 1087 Cod civil;

– descendenții sunt moștenitori sezinari; ei au „stăpânirea de fapt asupra patrimoniului succesoral”, chiar înainte de eliberarea certificatului de moștenitor și fără vreo formalitate; pe lângă stăpânirea de fapt a patrimoniului succesoral, sezina conferă moștenitorilor sesizari și dreptul de a administra patrimoniul succesoral și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului;

– descendenții sunt obligați să raporteze donațiile, adică sunt ținuți să readucă la masa succesorală bunurile pe care le-au primit cu titlu de donație de la cel care lasă moștenirea.

Clasa II-a de moștenitori (ascendentii privilegiați si colateralii privilegiați)

Dacă cel care lasă succesiunea nu are descendenți sau cei care se găsesc „ nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni ” sau nu vor să participle la aceasta, normele juridice numesc la succesiune rudele care fac parte din clasa a II-a de moștenitori legali potrivit art. 976 alin. 1 din Cod civil.

Clasa a II-a de succesori legali este clasa mixtă, a ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați (ei se numesc privilegiați fiindcă exclud de la moștenire pe ceilalți ascendenți și colaterali, numiți ordinari, care sunt incluși în grupe de moștenitori subsecvente).

Clasa a II-a este mixtă, deoarece este formată din două grupe de rude, ceea ce stabilește că aprofundarea chestiunilor strânse de ascendenții privilegiați să se facă individual de cele privind colateralii privilegiați.

Ascendenții privilegiați

Ascendenții privilegiați sunt părinții celui care lasă moștenirea (tatăl și mama) din căsătorie, din afara căsătoriei și din adopție. Drepturile succesorale ale părinților din căsătorie și din afara căsătoriei sunt prevăzute expres de Codul civil în art. 976 și următoarele.

a). Filiația față de mamă și față de tată.

Potrivit art. 408 Cod civil, filiația față de mamă provine din faptul nașterii, al existenței. Ea se determină și prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească.

Filiația față de tatăl din căsătorie se determină prin rezultatul presupunerii de paternitate.

Filiația față de tatăl din afara căsătoriei se fixează prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească.

Paternitatea se presupune dacă se probează că aparentul tată a trăit cu mama copilului în momentul timpului legal al concepțiunii.

Anumite principii din materie de bază, stabilesc că determinarea filiației (prin recunoaștere) din afara căsătoriei s-a realizat în scopul exclusiv (și probat) de a crea tatălui din afara căsătoriei vocație succesorală la succesiunea copilului, recunoașterea este lovită de nulitate.

b). Vocația succesorală a părinților firești în cazul adopției.

În cazul adopției cu rezultate depline, părinții firești ai celui adoptat pierd orice calitate succesorală la succesiunea copilului adoptat, deoarece legăturile de rudenie dintre ei se întrerup.

În situația în care unul dintre soți adoptă cu rezultate depline copilul firesc al celuilalt soț, relațiile de rudenie dintre copil și părintele său firesc (care este soțul adoptatorului cu efecte depline) se păstrează și drept urmare, cel din urmă păstrează calitatea succesorală la succesiunea

copilului.

Dacă însă adopția este cu efecte restrânse, vocația succesorală a ambilor părinți firești se păstrează, chiar dacă adoptatorul este sau nu soțul unuia dintre părinții firești.

c). Vocația succesorală a adoptatorului.

În cazul adopției cu efecte depline, moment în care adoptatul se face rudă cu adoptatorul și rudele acestuia, vocația succesorală a celui din urmă nu este pusăsub semnul întrebării.

În ceea ce se consideră, adopția cu efecte restrânse, s-ar pune chestiunea: are adoptatorul calitate succesorală la succesiunea primită de adoptat (pe dovada că raporturile adoptatului cu familia nu mai continuă, iar adopția consimțită de adoptator se realizează exclusiv în preocuparea celui adoptat, și nu invers)? Subliniem faptul că adoptatorul are vocație succesorală la succesiunea lăsată de adoptat și în cazul adopției cu efecte restrânse, fiindcă în legătura relațiilor de rudenie dintre adoptator și adoptat nu se face deosebire între felurile adopției.

d). Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al ascendenților privilegiați.

Din dispozițiile Codului civil rezultă următoarele caractere juridice:

– ascendenții privilegiați vin la succesiune numai în nume propriu, nu și prin reprezentare;

– ascendenții privilegiați sunt moștenitori rezervatari;

– ascendenții privilegiați sunt moștenitori sezinari.

e). Împărțeala moștenirii între ascendenții privilegiați (și între aceștia și colateralii privilegiați).

Răspândirea drepturilor succesorale ale ascendenților privilegiați se diferențiază după cum ascendenții privilegiați vin singuri la succesiune sau în paralel cu colateralii privilegiați.

În cazul în care la succesiune sunt chemați numai ascendenții privilegiați ai defunctului (tatăl și mama acestuia), moștenirea se divide întotdeauna în mod egal, în funcție de numărul acestora.

Stabilim că, în cazul adopției cu rezultate restrânse, adoptatorul ajunge la succesiune alături de părinții firești (care există la data deschiderii moștenirii). Deci moștenirea se va separa în două, trei sau patru părți.

Potrivit art. 978 Cod civil, dacă ascendenții privilegiați vin la moștenire în concurs cu colateralii privilegiați, întinderea drepturilor ascendenților se stabilește astfel:

– când trăiește un singur părinte, el va primi 1/4 din moștenire, restul de 3/4 revenind colateralilor privilegiați;

– când există ambii părinți, vor culege 1/2 din moștenire (câte 1/4 fiecare), cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiați conform art. 978 lit. a Cod civil;

– când la moștenire vin părinții firești alături de adoptator (în cazul adopției cu efecte restrânse), ei împreună vor culege tot 1/2 din moștenire, pe care o vor divide în mod egal, iar restul de 1/2 va fi culeasă de colateralii privilegiați.

Dacă împreună cu grupa a II-a de moștenitori este numit și soțul supraviețuitor al defunctului, cota ce i se cuvine acestuia este de 1/3 sau 1/2 (după caz).

Colateralii privilegiați

Colateralii privilegiați reprezintă frații și surorile celui care lasă moștenirea și descendenții acestora până la gradul al IV-lea inclusiv (nepoți și strănepoți de frate/soră).

Frații și surorile defunctului și descendenții acestora pot fi din căsătorie (aceeași căsătorie sau căsătorii diferite), din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline.

De stabilit că, în cazul adopției cu efecte restrânse, adoptatul și descendenții lui nu ajung rudă cu rudele adoptatorului și, în concluzie, nici cu descendenții săi. Drept model, dacă soții au doi copii și adoptă cu efecte restrânse un al treilea copil, acesta din urmă nu ajunge frate cu copiii din filiația firească, deci, în situația în care unul dintre copiii firești decedează, succesiunea va fi culeasă numai de fratele său din filiația firească.

Dacă adoptatul ar deceda primul, niciunul dintre copiii din filiația firească a adoptatorilor nu va avea aptitudine în calitate de frate/soră la succesiunea adoptatului.

a). Dividerea succesiunii între colateralii privilegiați. În acestă situație, cazul este diferit după cum rudele colaterale din clasa a II-a ajung să succeadă „singure” sau în parallel cu ascendenții privilegiați.

Astfel:

– când participă singuri, colateralii privilegiați adună toată moștenirea;

– dacă ajung în parallel cu ascendenții privilegiați, colateralii privilegiați vor primi 3/4 din moștenire în concurs cu un singur părinte sau 1/2 în concurs cu doi (sau mai mulți) părinți ai defunctului;

– când la succesiune ajunge și soțul supraviețuitor al defunctului, cota-parte meritată acestuia va fi repartizată mai întâi.

Moștenirea ce se i se revine colateralilor privilegiați se împarte „în mod egal” între frații și surorile defunctului „pe capete” – potrivit art. 981 alin. 1 Cod civil.

Asemănător se împarte moștenirea și între descendenții din frați și surori, când ajung la succesiune în nume propriu. Dacă însă descendenții din frați și surori ajung la moștenire prin reprezentare, chiar dacă sunt de grad egal, împărțeala se face pe tulpini și subtulpini.

b). Împărțeala pe linii. În cazul în care „ colateralii privilegiați sunt rude cu defunctul pe linii colaterale diferite, moștenirea sau partea din moștenire ce li se cuvine se împarte, în mod egal, între linia maternă și cea paternă ” (art. 981 alin. 3 C. civ.).

Din prevederile de mai sus, reiese că în cazul în care frații și surorilecelui care lasă moștenirea nu sunt din aceiași părinți (ci din părinți diferiți), dividerea moștenirii se face pe linii, cotele fraților și surorilor fiind diferite.

Împărțeala pe linii reprezintă o abatere de la principiul conform căruia, în ansamblul aceleiași grupe, rudele de grad egal succed în cote egale.

Menționăm că, atunci când frații și surorile defunctului sunt din părinți diferiți, ei se împart în trei categorii:

– frați primari, adică frați cu defunctul și după tată și după mamă, indiferent dacă sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline făcută de ambii soți;

– frați consangvini (consângeni), adică frați cu defunctul numai după tată, indiferent dacă sunt din căsătorii deosebite, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline făcută numai de tată;

– frați uterini, adică frați cu defunctul numai după mamă, chiar dacă provin din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline (făcută numai de mamă).

Ca normă, atunci când la succesiune ajung frați sau surori ce sunt incluse într-o singură categorie (sau din aceeași căsătorie), drepturile lor succesorale vor fi acceleași.

Dacă la moștenirea defunctului vin frați din căsătorii diferite, moștenirea se va împărți pe linii și, drept consecință, frații buni vor lua o parte mai mare decât frații consangvini sau uterine.

Potrivit dispozițiilor art. 981 Cod civil, împărțeala pe linii se face în felul următor: averea lăsată de fratele mort se separă în două linii, linia paternă și linia maternă. Frații buni ajung la succesiune în ambele linii, cei consangvini doar în linia paternă, iar cei uterine doar în linia maternă.

În mod exact, art. 981 alin. 3 Cod civil presupune, atât supoziția în care colateralii privilegiați participă în parallel cu ascendenții privilegiați, dar și pe aceea când averea se divide numai între colaterali privilegiați (și ei sunt „pe linii colaterale diferite”).

Regula împărțelii pe linii se aplică și în situația în care descendenții din frați și surori vin la moștenire prin reprezentare sau prin valorificarea unui drept succesoral propriu.

c). Caracterele juridice ale dreptului la succesiune al colateralilor privilegiați.

Din dispozițiile Codului civil rezultă următoarele caractere juridice:

– colateralii privilegiați pot veni la moștenire numai în nume propriu; în schimb, descendenții lor pot veni la moștenire și prin reprezentare;

– colateralii privilegiați nu sunt moștenitori rezervatari;

– colateralii privilegiați nu sunt sezinari;

– colateralii privilegiați nu sunt constrânși la raportul donațiilor.

Clasa III-a de moștenitori (ascendenții ordinari)

În cazul în care cel care lasă moștenirea nu are succesori din primele două grupe sau cei în viață nu sunt în stare (din cauza nedemnității sau din cauza exheredării) sau nu au pretenția la moștenire (renunțând la ea), legea numește la succesiune ascendenții ordinari, adică „ rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului ” de gradul doi, trei (alții decât părinții stabilit în art. 982 alin. 1 Cod civil).

Ascendenții ordinari sunt bunicii, străbunicii (fără limită în grad). Ascendenții ordinari pot fi din căsătorie sau, în cazul adopției cu efecte depline, din rudenia civilă ca urmare a adopției. Dacă totuși, defunctul a fost adoptat cu efecte restrânse, ascendenții ordinari se vor evidenția dintre rudele sale firești.

a). Împărțeala moștenirii între ascendenții ordinari.

Potrivit art. 982 alin. 3 Cod civil, bunicii, străbunicii sunt chemați la moștenire în ordinea gradelor de rudenie (în baza principiului proximității gradului de rudenie), astfel că bunicii (rude de gradul al II-lea) exclude de la succesiune pe străbunici (rude de gradul al III-lea) etc.

Între ascendenții ordinari de grad egal chemați la moștenire se aplică principiul egalității conform art. 982 alin. 5 Cod civil. Dacă, împreună cu ascendenții ordinari, la succesiune este numit și soțul supraviețuitor al defunctului cota ce i se revine acestuia este de 3/4 din moștenire (iar ascendenților ordinari le revine 1/4 din avere – art. 972 alin. 1 lit. d Cod civil).

b). Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al ascendenților ordinari.

Din dispozițiile Codului civil rezultă următoarele caractere juridice:

– ascendenții ordinari pot veni la moștenire numai în nume propriu (nu și prin reprezentare);

– ascendenții ordinari nu sunt moștenitori rezervatari;

– ascendenții ordinari sunt moștenitori sezinari (fiind rude în linie directă).

Clasa IV-a de moștenitori (colateralii ordinari)

Grupa colateraliilor ordinari este alcătuită din: unchii și mătușile, verii primari și frații sau surorile bunicilor defunctului (unchiul mare).

Dacă defunctul nu are moștenitori din primele trei clase sau cei existenți nusunt în viață sau nu au pretenția să participle la succesiune, legea cheamă la moștenire pe colateralii ordinari, adică „ rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusive ” care nu sunt frați sau surori ori descendenți ai acestora.

Colateralii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau, în cazul adopției cu efecte depline, din rudenia civilă ca efect al adopției.

a). Împărțeala moștenirii între colateralii ordinari.

Potrivit dispozițiilor art. 983 alin. 3 Cod civil, colateralii ordinari sunt numiți la moștenire în ordinea gradelor de rudenie, astfel: unchii și mătușile (rude de gradul al III-lea) înlătură de la moștenire pe verii primari și fratele sau sora bunicilor defunctului (rude de gradul al IV-lea).

Între colateralii ordinari de grad egal chemați la succesiune se aplică principiul egalității. Astfel, dacă nu sunt în viață unchi sau mătuși, verii primari și unchiul mare separă moștenirea în mod egal.

Dacă la moștenire, alături de colateralii ordinari, este chemat și soțul supraviețuitor al defunctului, cota ce i se cuvine acestuia este de 3/4 din moștenire (iar restul de 1/4 se împarte între colateralii ordinari, potrivit celor două principii arătate mai sus).

b). Caracterele juridice ale dreptului la moștenire al colateralilor ordinari.

Potrivit normelor juridice în vigoare rezultă următoarele caractere juridice:

– colateralii ordinari pot veni la succesiune numai în nume propriu (nu și prin reprezentare);

– colateralii ordinari nu sunt moștenitori rezervatari;

– colateralii ordinari nu sunt moștenitori sezinari;

– colateralii ordinari nu sunt constrânși la raportul donațiilor.

CONCLUZII

Prin succesiune (moștenire) se realizează o transmitere a averii defunctului, a unei secțiuni din aceasta, ori a unor obiecte sau valori bine stabilite care au aparținut unei persoane fizice moarte către una sau mai multe persoane fizice existente, către una sau mai multe persoane juridice sau către stat, în baza unor reguli juridice bine puse la punct.

Unitatea juridică a succesiunii a luat naștere odată cu dezvoltarea proprietății și a crescut, pe măsura evoluției forțelor de producție și a modificărilor economice, care au intensificat caracterul privat al proprietății.

Primele forme de determinare a transmiterii succesorale, se întâlnesc la romani și la atenieni. Încă de la început, moștenirea era fundamentată pe legătura de sânge, cel care lasă moștenirea fără a putea să se bucure de patrimonial său numai în lipsa descendenților.

Posterior, transmiterea succesorală s-a transformat într-una primară, încuviințarea proprietarului, concretizată prin testament având prioritate față de legătura de sânge. În zilele noastre, moștenirea testamentară este restrânsă, normele juridice conferind descendenților un fragment din succesiune, în ciuda deciziei defunctului testator.

Succesiunea se datorează, organizarii și după dispozițiile stabilite de lege, soțului supraviețuitor și rudelor celui care lasă moștenirea, și anume descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia.

Descendenții și ascendenții au dreptul la succesiune nu contează legătura de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.

În absența, succesorii legali sau testamentari, averea celui care lasă moștenirea se transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau obiectele în momentul deschiderii moștenirii potrivit dispozițiilor din art. 963, Cod civil.

O problemă a dreptului de opțiune succesorală este că orice persoană care are apartenență succesorală la moștenirea depusă de defunct, indiferent de principiul acestei chemări (legea sau testamentul) și fără a compara după cum numirea este la întreaga avere, la un fragment din patrimoniu sau la anumite obiecte.

În situația succesiuniii legale, aptitudinea de subiect al dreptului de opțiune succesorală revine tuturor succesorilor, nu contează grupa din care fac parte.

În momentul deschiderii moștenirii, averea succesorală revine moștenitorilor legali ai celui care lasă moștenirea, dar, nu orice successor care și-a exprimat dreptul de opțiune, indiferent de grupa din care face parte, se va bucura de succesiune.

În material moștenirii este nevoie să se țină seama de ordinea claselor; dacă un successor în titlu preferat primește moștenirea, el dobândește drepturile izvorâte și în același timp, îndepărtează drepturile de opțiune ale moștenitorilor sub el, anulând drepturile succesorale ale acestora, pe care le primiseră în momentul deschiderii succesiunii.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de specialitate

1. M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei, Editura Academiei, București, 1966;

2. Dimitrie Alexandresco, Principiile dreptului civil român, vol. II, București, 1926;

3. D. Chirică, Drept civil, Succesiuni, Lumina Lex, București, 1996;

4. I. Filipescu, Adopția și protecția copilului aflat în dificultate, Ed. All, București, 1997;

5. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2002;

6. C.S Tomulescu, Drept privat roman, Universitatea din București, 1973;

7. Gabriel Boroi, L. Stanciulescu, Instituții de drept civil, in reglementarea noului Cod Civil, Editura Hamangiu;

8. Stătescu Constantin, Drept civil . Contractul de transport . Drepturile de creație intelectuală . Succesiunile , Editura Didactică și Pedagogică , București , 1967;

9. Francisc Deak , Moștenirea legală, Editura Actami , București , 1999 ;

10. Macovei Dumitru, Drept civil.Succesiuni, Editura “ Ștefan Procopiu” Iași, 1993;

Legi naționale

11. Cod Civil, Universul Juridic, București, 2011;

12. Tribunalul Suprem, s. civ., dec. nr. 1861/1982, în „Revista română de drept” nr. 11/1983;

13. Constituția României;

14. DECRET   Nr. 31 din 30 ianuarie 1954.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de specialitate

. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei, Editura Academiei, București, 1966;

2. Dimitrie Alexandresco, Principiile dreptului civil român, vol. II, București, 1926;

3. D. Chirică, Drept civil, Succesiuni, Lumina Lex, București, 1996;

4. Filipescu, Adopția și protecția copilului aflat în dificultate, Ed. All, București, 1997;

5. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2002;

6. C.S Tomulescu, Drept privat roman, Universitatea din București, 1973;

7. Gabriel Boroi, L. Stanciulescu, Instituții de drept civil, in reglementarea noului Cod Civil, Editura Hamangiu;

8. Stătescu Constantin, Drept civil . Contractul de transport . Drepturile de creație intelectuală . Succesiunile , Editura Didactică și Pedagogică , București , 1967;

9. Francisc Deak , Moștenirea legală, Editura Actami , București , 1999 ;

10. Macovei Dumitru, Drept civil.Succesiuni, Editura “ Ștefan Procopiu” , 1993;

Legi naționale

11. Cod Civil, Universul Juridic, București, 2011;

12. Tribunalul Suprem, s. civ., dec. nr. 1861/1982, în „Revista română de drept” nr. 11/1983;

13. Constituția României;

14. DECRET   Nr. 31 din 30 ianuarie 1954.