CIVILIZAȚIA VIKINGĂ ȘI DESCOPERIREA LUMII NOI [603374]

CIVILIZAȚIA VIKINGĂ ȘI DESCOPERIREA LUMII NOI
Muntean Adrian -Daniel

ABSTRACT

Această lucrare de cercetare examinează fenomenul expansionist al civilizației vikinge din
toate punctele sale de vedere. Lucrarea analizează contextul mondial în care au apăru t vikingii, factorii
geografici care au influențat caracterul nordicilor, aspecte legate de societate. Cu precădere, lucrarea se
focusează pe colonizarea Atlanticului de Nord și a Lumii Noi de către vikingii norvegieni și danezi,
dar și posibilii factori c are au putut duce la dispariția lor din spațiul american. Metoda de analiză
principal ă utilizată este metoda studiului bibliografic, pe baza literaturii de specialitate. Se aduc în
discuție opiniile mai multor experți în domeniu, urmărindu -se găsirea ipote zei celei mai plauzibile,
precum și stabilirea de noi conexiuni între diferitele informații disponibile. Concluzia este că o
multitudine de factori (geografici, politici, economici, biologici, sociologici) au dus la decăderea
civilizației europene Nord -Atlantice, nu doar unii factori, în lipsa altora. Lucrarea nu reușește să
releve total misterul din spatele dispariției europenilor din spațiul american și groenlandez, însă oferă o
importanță mai mare geografiei ca factor decisiv în decădere a societății sc andinave.
Cuvinte cheie: island hopping, Gulfstream, Mica Eră Glaciară, Vinland, Markland, Helluland,
stockfish, corăbii .

ARGUMENT

Lucrarea de față își are originea în propria dorință de a explora, aprofunda și elucida o parte din
multele mistere și necl arități ce înconjoară civilizația vikingă. Deși acest subiect este foarte des abordat
în literatura de specialitate, consider ăm că totuși nu ii se acordă suficientă atenție pentru cât de mult
înseamnă această civilizație pentru lumea de astăzi. Cu precăder e, expansiunea și voiajele oamenilor
nordului sunt o mărturie a puterii și voinței omului, care reușește să supraviețuiască și chiar, la un
anumit nivel, să prospere în cele mai vitrege condiții naturale. Mediul de viață i -a creat și i -a sculptat
pe acești oameni ai vik -urilor ( vik înseamnă golf, sau intrând în vechea limbă nordică, de unde se
presupune că ar veni denumirea de viking ), transformându -i în trainici agricultori, negustori de succes,
războinici feroce, și, poate mai presus de toate, niște navig atori înnăscuți.

2
Vikingii, încă de la începuturi, au stabilit relații comerciale cu state separate între ele de mii de
kilometri. Din Insulele Britanice și până în Bagdad, nordicii și -au făcut simțită prezența ca negustori
de succes. Din punct de vedere m ilitar, ei semănau teroare în inimile oamenilor, care erau neputincioși
în fața acestor atacatori, extrem de eficie nți și nemiloși. În viziunea noastră , însă, cel mai important
aspect al civilizației scandinave este crearea unei pânze de relații între colo niile stabilite în Oceanul
Atlantic și continentul American, care permiteau fondarea unor noi așezări tot mai departe, printr -o
tehnică numită în literatură “island hopping”. Descoperirea Lumii Noi, fondarea unor colonii prospere,
dar și declinul acestora, încă prea puțin relevat în literatura de specialitate , reprezintă obiectul principal
al acestei lucrări de cercetare.
Relațiile complexe stabilite între nordici și celelalte popoare, pătrunderea acestora în păturile
nobilimii occidentale, descoperirea, cu 500 ani înainte a lui Columb a unui nou continent, răspândirea
în Atlantic a civilizației vikinge, interacțiunea acestora cu triburile de amerindieni, precum și profunda
legătură dintre geografie și tot ce cuprinde era vikingă ancorează pe deplin acest pop or și civil izația sa
în domeniul de cercetare al Geografiei, și mai cu seamă a l Geogr afiei Umane. Inovația pe care noi , ca
cercetător i o vom aduce în lucrarea de față este de a sedimenta și mai profund, prin intermediul
analizei pe baza literaturii disponi bile, rolul pe care geografia îl joacă în făurirea istoriei omenirii,
precum și un scenariu alternativ , raportat la unul dintre cele ma i curajoase popoare – vikingii.

INTRODUCERE

Subiectul abordat în lucrarea de f ață este unul asupra căruia simțim că nu se insistă suficient de
mult, și anume descoperirea Lumii Noi de către vikingi, un popor suficient de capabil spre a
întreprinde această călătorie cu 500 de ani înainte de Cristofor Columb.
Această lucrare de cercetare se bazează pe un fond științific sol id fundamentat pe care se aduc
periodic noi și noi informații (arheologice și literare în special) asupra civilizației vikinge din
Scandinavia, Islanda, Groenlanda și America de Nord, îndeosebi. Dezbaterea generală asupra
subiectului în literatura de speci alitate se axează pe problema declinului civilizației vikinge și influența
vikingă asupra viitoarelor descoperiri europene, cât și influența vikingilor asupra continentului
american și populațiilor băștinașe americane. Lucrarea de față se bazează pe inform ația deja conținută
în lucrări ale unor specialiști străini, ce sunt menționați în text dar și în bibliografia selectivă de la
sfârșitul lucrării, precum: Seaver, 2004, Maps, Myths and Men ; Brøndsted, 1965, The Vikings ; Pohl,
1966, The Viking Explorers . La momentul scrierii acestui material, lucrările de sondare a unor lacuri
din Groenlanda dovedesc ipoteza, până acum doar speculată, că și climatul a avut un rol în declinul
viking groenlandez.
Deși, în literatura recentă, se consideră drept cele mai importa nte cauze ale dispariției
vikingilor din spațiul american, aspecte precum economia și comerțul, noi pornim de la ipoteza că
vikingii au început să dispară din America doar atunci când însăși condițiile naturale care le -au creat

3
civilizația scandinavă au în ceput să se schimbe, bineînțeles, neexcluzând ceilalți factori de natură
umană. Cu alte cuvinte, atunci când geografia a început să nu îi mai favorizeze, din punct de vedere
climatic, cu precădere, atunci vikingii au devenit vulnerabili în fața celorlalți factori, precum cei
economici și sociali.
Ne așteptăm ca , la finalul acestei lucrări, să putem demonstra că factorii geografici pot fi cea
mai importantă cauză a declinului unei civilizații umane. Dacă ne gândim că vikingii sunt văzuți astăzi
ca unii dintr e cei mai rezistenți, feroce, și abili oameni, atunci rezultatele acestei lucrări pot ajunge la
concluzia că nici cei mai determinați oameni nu pot rezista la nesfârșit vitregiilor naturii. Această
lucrare dorește să servească, prin rezultatele ei, drept a vertisment pentru civilizația umană, care nu
trebuie niciodată să excludă din calcul elementul natural, geografic, în orice moment al dezvoltării
sale.
Datorită limitărilor financiare și temporale, derularea cercetării s -a efectuat pe o perioadă de
câteva luni de zile, folosindu -se în principal ca sursă de informare rezultatele deja obținute de alte
cercetări, mai longevive și mai bine finanțate, care s -au deplasat în teren pentru a experimenta
realitatea geografică. Sursele de informație sunt în principal cărți publicate de diverși cercetători care
au abordat problema vikingilor în America de Nord , Europa și Groenlanda, dar și anumite articole
științifice publicate în mediul online, care detaliază rezultatele unor anal ize în teren.

TEORIE ȘI METODOLOGIE

Pentru înțelegerea clară și completă a lucrării de cercetare trebuie menționate anumite aspecte
ale scrierii. În text sunt menționați termenii „norvegieni” „suedezi” și „danezi.”. Atunci când folos im
acești termeni, nu ne referim la cetățenii actualelor st ate ale Suediei, Danemarcei și Norvegiei, ci la
vikingii care locuiau pe actualele teritorii ale acestor state.
Pentru realizarea acestei lucrări au fost utilizate diferite concepte și teorii ce au rolul de a fixa
lucrarea de cercetare în domeniul științif ic deja existent. Una dintre teoriile propuse este aceea că
factorii și condițiile naturale pot influența perspectivele de dezvoltare ale statelor. Astfel, datorită
barierelor naturale, vikingii norvegieni și danezi au avut o orientare spre vest, în timp c e suedezii au
avut o orientare estică, spre interiorul Europei.
Concepția de bază în literatura de specialitate este că vikingii au colonizat insulele Nord –
Atlantice, Groenlanda și uscatul american, ajungând în cele 3 pământuri numite Helluland, Markland
și Vinland. În unanimitate, toți cercetării sunt de acord în raport cu aceste realizări ale vikingilor.
Începând cu declinul și destinul vikingilor, însă, abordările științifice diferă la aproape toți autorii. Unii
au o abordare economico -socială asupra dec linului, alții una biologică, iar unii, geografică. Lucrarea
de față abordează, spre deosebire de alte lucrări, din toate aceste puncte de vedere (economic, social,
biologic, comercial, politic, geografic), și arată importanța fiecăruia din acești factori. În opinia

4
noastră , cele mai relevante abordări sunt cele geografice și într-o măsură biologice, pentru că geografia
și biologia au avut cel mai mare rol în destinul coloniilor vikinge din Lumea Nouă.
Modul în care am abordat această lucrare științifică a fost de a trece în revistă fiecare teorie
considerată relevantă de noi asupra civilizației vikinge în spațiul american, și apoi de a analiza fiecare
dintre aceste teorii în scopul de a o găsi pe cea mai probabilă. Limitările sunt reprezentate de obiectele
cu caracter arheologic găsite în spațiul american, care nu se găsesc într -o cantitate decisivă pentru a
spune concret anumite lucruri. Tehnica folosită a fost aceea de a lectura ce a fost propus de cercetători
și ce pare cel mai plauzibil, în concordanță c u realitatea din teren. Studiul acesta a fost necesar
deoarece nimeni nu a încercat vreodată să pună cap la cap ceea ce s -a scris de -a lungul timpului pe
domeniu. De asemenea, am propus o variantă alternativă a Lumii Noi, dacă vikingii ar fi continuat să
existe și să se dezvolte în Vinland și Groenlanda.

1. APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA CIVILIZAȚIEI VIKINGE

1.1. Pregătirea scenei
Cei mai mulți specialiști sunt de acord în privința delimitării temporale a perioadei vikinge,
localizând -o între secolele IX și XI. Însă, perioada vikingă „ clasic ă” a fost pregătită de o perioadă pre –
vikingă, în care s -au acumulat unele condiții și s -au sedimentat anumite caracteristici istorice,
denumită „perioada Vendel” după localitatea din Suedia unde s -au făcut descoperiri arheolo gice1.
Activitatea vikingă a început înainte de anul 800 e.n. și a lăsat o urmă proeminentă nu doar în
Europa Occidentală, ci de la strâmtoarea Gibraltar până în Asia Mică; în ceea ce azi este Rusia,
afacerile comerciale legau Arabia și Bizanțul de Suedia2. Succesul activității militare sau comerciale
vikinge asupra popoarelor europene nu a întâlnit niciun oponent suficient de puternic spre a -l opri.
Această activitate, explozivă și aparent, de nicăieri, trebuie privită însă dintr -o perspectivă globală în
care să nu omitem dezvoltarea politică, socială și comercială a vremii.
Cea mai importantă examinare a acestei perioade este realizată de renumitul istoric belgian,
Henri Pirenne. Statele europene din secolele VI -VII nu erau state naționale, ci continuau tradiția
romană, cu sateliți și provincii, mai ales după recuceririle lui Iustinian. Guvernele continuau să fie
absolutiste. Triburile germanice absorbite în urma migrațiilor erau majoritatea deja creștinizate sau

1 Belcin, Popescu, (1976 ), p. 11.
2 Brøndsted, (1965 ), p.11

5
practicau o religie politeistică care tol era alte zeități. De asemenea, erau cultural inferioare popoarelor
cucerite, ceea ce a făcut ca ei să fie capabili să absoarbă civilizația. Ca și în timpul imperiului,
negustorii sirieni și evrei importau bunuri de lux din Orient (Brøndsted, 1965, p.11 -15). În 634, la 2 ani
după moartea lui Mahomed, arabii și -au început activitatea expansionistă în Europa, cucerind, până în
711, nordul Africii și trecând strâmtoarea Gibraltar în Iberia. Nu au fost opriți decât 20 de ani mai
târziu, la Tours, în Franța, fiin d alungați înapoi în Pirinei. În acest timp, ei puseseră stăpânire și pe
sudul Italiei și Sicilia. Datorită faptului că nu exista o flotă capabilă să le țină piept, Mediterana de
Vest a devenit o „mare arabă”. Centrul Europei s -a mut at, din spațiul mediter anean, în spațiul francez
care i -a respins. Comerțul sudic a fost restricționat iar aurul, mătasea, papirusul care ajungeau în Franța
au încetat să mai fie importate. Sudul Franței a fost mai afectat decât partea de nord, cea care va da
dinastia carolingie nilor, cu reprezentantul său, Carol cel Mare. Însă, în timpul său, economia a
regresat, de la un comerț înfloritor la o societate agrară, inferioară. Moneda nu mai era din aur, ci
argint, iar latina vulgară a fost înlocuită cu dialecte regionale, latina vo rbindu -se doar în cercurile
bisericești. Implicit, popoarele au devenit mai dezorganizate, incapabile să reziste unei forțe
invadatoare organizate. Din cele mai multe puncte de vedere, „ Mahomed l -a dat pe Carol Cel Mare ”3.
După moartea lui Carol cel Mare î n 814, frontierele de nord ale Franței au intrat într -o stare de declin,
iar 2 decenii mai târziu au început raidurile vikinge, în special venind din Danemarca. Feudele interne
din Anglia, unde existau numeroase state, precum și dezorganizarea Irlandei și Scoției au făcut și din
acestea ținte ușoare pentru raidurile ulterioare ale vikingilor. Noi am relatat această istorie a Europei
feudale tocmai pentru a evidenția motivul pentru care vikingii erau temuți în viziunea popoarelor :
aceștia, atacând cu succes nordul Franței și Insulele Britanice, care era noul centru de putere și cultură
europeană, atacau , în fapt „inima Europei” .

1.2. Geografia a dictat destinul vikingilor
Departe de a împiedica dezvoltarea civilizației vikinge, condițiile naturale vitrege n u au putut
decât să frâneze viteza dezvoltării acesteia, în raport cu celelalte popoare pe scara evoluției istorice.
„Aceste piedici au fost însă curând depășite de oamenii nordului, care au dezvoltat o civilizație
adaptată la mediu, folosind o serie de av antaje dăruite de pământurile scandinave. De pildă […] lemn
de corăbii, […] porturi naturale ” (Belcin, Popescu, 1976, p.15).
Puțini specialiști, atunci când privesc civilizația vikingă, observă că însăși anumite
condiții naturale le -au dictat destinul. Pe ninsula Iutlanda, la sud -vest de Peninsula Scandinavă, prezintă
un istm în sudul regiunii Slesvig ce o leagă de Germania de astăzi, dar, prin ariditatea sa, îi separa pe

3 Pirenne (1996), Mahomed și Carol cel Mare

6
dani de vecinii lor sudici, saxonii și slavii. Tocmai această separare i -a făcut și pe dani să aibă o natură
maritimă, iar pescuitul a fost o îndeletnicire profitabilă. Finalizarea sistemului de fortificații
Dannevirke, precum și dezvoltarea tehnicilor de navigație au extins sfera de influență a danezilor spre
vest, în special spre Frisia, Normandia și Insulele Britanice, iar spre Est, în Marea Baltică.
Peninsula Scandinavă este străbătută, de la sud -vest la nord -est, de un lanț muntos impunător,
„care seamănă cu chila răsturnată a unei nave (de unde denumirea acestor munți, Keel) ”4. Acești
munți au dictat două destine diferite vikingilor suedezi și norvegieni deopotrivă.
Suedezii, situați într -o zonă mai puțin muntoasă, s -au dezvoltat în spațiul baltic, în zona
Uppsala și pe Insula Gotland. Ei au avut în fața lor o deschidere spre estul și sud-estul Europei,
stabilind colonii în Lituania de azi, iar în Rusia devenind o clasă nobilă. Urme ale activității varegilor,
cum au fost numiți în estul Europei, se găsesc chiar și în Dobrogea. Au fost descoperite motive
decorative, arme și unelte scand inave din secolul X -XI în cetatea dunăreană de la Dinogeț ia-Garvăn
(Logan, 1990, Vikingii în Istorie, p. 10).
Norvegienii, asupra cărora vom insista cel mai mult datorită importanței lor în descoperirea
Lumii Noi, nu au beneficiat de pământuri fertile, c a în cazul Suediei, sau de apropierea pe uscat de
continentul european, ca în cazul Danemarcei. Însă, întinsele păduri de pe teritoriul țării au furnizat
lemnul pe care autohtonii l -au utilizat la construirea de corăbii pentru diverse scopuri. Din studiul
hărții Scandinaviei din acele timpuri (figura 1), putem observa deschiderea largă a Norvegiei spre
Oceanul Atlantic, prin lungimea extraordinară a țărmurilor, crestate de fiorduri adânci. Norvegia însăși
avea două sfere de influență: una sudică, prima exp loatată, de altfel, spre insulele din nordul Scoției,
țărmurile Scoției, Irlanda, Insula Man, și țărmurile Mării Irlandei. Aceste regiuni au devenit baze de
plecare spre Franța și Marea Mediterană, mai departe. Franța a fost o zonă exploatată la comun de
danezi și norvegieni. Cea de a doua sferă, cea nordică, era orientată spre Insulele Feroe, Orkney,
Hebride, și, în viitor, spre Islanda, Groenlanda și Lumea Nouă. Inițiativa a venit din partea lui Harald
Păr-Frumos (Finehair) care, la sfârșitul secolului IX , și-a impus controlul peste o mare parte din
norvegieni, forțând mulți nobili și oameni de rând să emigreze spre teritorii noi, neprimitoare.

Figura 1. Deschiderea Norvegiei și Danemarcei spre Oceanul Atlantic – reprezentare artistică (cu roșu sunt repre zentate
teritoriile unde prezența vikingilor a fost însemnată ; cu albastru, rutele maritime principale)
Prelucrare după s ursă: Alternate History Hub (https://www.youtube.com/watch?v=UkHrYAU8ukY)

4 Logan (1990), Vikingii în Istorie, p. 22

7
Totuși, expansiunea aceasta fantastică a vikingilor norve gieni nu ar fi fost realizabilă dacă
geografia nu ar fi binecuvântat Norvegia cu următorul ajutor: Curentul Cald al Atlanticului de Nord,
reprezentat în figura 2. Cei mai mulți specialiști ne -au lăsat impresia că nu acordă suficientă atenți e
acestui fenome n. În opinia noastră , acest curent marin a fost cel care a permis cu adevărat ca spiritul
aventurier și navigator viking să se manifeste. În mod normal, la latitudinea la care se află Norvegia, în
decursul iernii, apele ar trebui să înghețe. Însă, din cauz a acestui curent cald, ce are originea la
Ecuator, apele norvegiene nu îngheață deloc pe tot parcursul anului. Asta face ca navigația norvegiană
să poată fi realizată 365 zile / an. Tot acest curent scaldă țărmurile islandeze și groenlandeze, iar dacă
urmă rim traseul vikingilor în Atlanticul de Nord, putem observa că multe dintre rutele folosite de
nordici nu ar fi putut fi utilizate dacă nu ar fi existat această încălzire cu câteva grade a apelor. La
aceeași latitudine, pe coastele a mericane întâlnim țărmu ri înghețate. Fără îndoială, dacă țărmurile
Norvegiei ar fi fost înghețate, consider ăm că norvegienii fie ar fi suferit o dezvoltare mult mai lentă ca
urmare a izolării (țărmuri ce nu permit navigația, și munți care au o masivitate ridicată), fie ar fi lua t
calea uscatului, ajungând pe teritoriile gotalandezilor, cel mai probabil având conflicte cu vikingii
suedezi. De asemenea, apele mai calde asigură o abundență de pește, care este dovedit că a fost hrana
de bază a vikingilor, mai ales pe ocea n. Însă, dup ă cum am spus și vom continua să spun em, destinul
norvegienilor a fost spre vest.

Figura 2. Gulfstream și ramura sa nordică – Curentul Cald al Atlanticului de Nord
Sursă: https://en.wikipedia.org/wiki/Gulf_Stream#/media/File:Golfstream.jpg

1.3. O societa te avansată
Fără nici un dubiu, societatea vikingă a fost remarcabil de avansată și înfloritoare, după cum au
revelat descoperirile arheologice din întreg spațiul scandinav. Am putea vorbi extrem de mult despre
portul vikingilor, religia, orașe, unelte, limbă, sistem de scrie re, și așa mai departe, însă, ne vom opri
doar asupra acelor aspecte pe care le consider ăm relevante pentru facilitarea drumului spre Vinland.
În primul rând, „ multe din satele și orașele vikingilor se aflau […] pe malurile unor fior duri,
ceea ce le oferea largi posibilități de comunicare, atât pe mare cât și pe uscat. Pământul Suediei, ca și
alte părți ale Scandinaviei, este acoperit cu păduri dese, oferind vikingilor un excelent material de
construcție pentru corăbiile lor ” (Belcin, Popescu, 1976, p. 65). Aici trebuie menționat probabil cel
mai important element al societății vikinge, și anume corăbiile. „ Corăbiile vikinge aveau lungimi de
15-30 metri. Erau construite folosindu -se o tehnică de tip scoică, care constă dintr -o chilă pu ternică,

8
ce era așezată înaintea celorlalte componente, preferabil dintr -o singură bucată care va crește
stabilitatea vasului. […] Odată ce design -ul era perfecționat, vasele, ce puteau naviga și în apele puțin
adânci, erau rapide, spațio ase și capabile să îndure marea […]. Uneltele folosite pentru construcția
corăbiilor erau atât de bine gândite încât încă se folosesc într -un fel aproape neschi mbat chiar și în
zilele noastre ”. 5 Brøndsted explică cel mai elocvent realizările nautice ale acestor oameni: „ Navele
vikingilor au fost realizarea supremă ce dovedește abilitățile lor tehnice, apogeul culturii lor
materiale; ele au fost fundația puterii lor, încântarea lor, și cea mai prețuită îndeletnicire. Ceea ce
templul a fost pentru greci, corabia a fost pentr u vikingi ”(Brøndsted, 1965, p.146). Sunt em complet de
acord cu această afirmație, deoarece, fără o tehnică de construire a unor nave ce ar fi putut rezista
fiorosului Atlantic de Nord, ei nu ar fi putut niciodată ajunge la atâția mii de kil ometri distanță. Mai
departe, ne spune: „ De-a lungul perioadei vikinge, această corabie a devenit din ce în ce mai mare.
Cele mai mari nave ale lui Cnut cel Mare au fost duble față de mărimea navei Gokstad, dar au fost
construite după același principiu – nave destinate at ât războiului, cât și comerțului. Tapițeria de la
Bayeux, a cărei dată coincide cu perioada vikingă târzie, arată același tip de navă utilizat pentru toate
scopurile ” (Brøndsted, 19 65, p.146 -147). Un alt mijloc de transport foarte util vikingilor, de data
aceasta pe uscat, era sania. Aceasta era folosită în principal pentru transportul bunurilor atunci când
gheața de pe lacuri și râuri permitea folosirea ei. Pentru oameni, însă, un mijloc extrem de eficient erau
rolele (skate -urile) cu țepușe din os cu care ei se puteau înfige în gheață și să avanseze fără a cădea.
Osul folosit provenea de la metatarsienele vacilor, cailor sau cerbilor.
O a doua caracteristică a omului din nordul Europei este anduranța și vigurozitatea. Când ne
gândim la vikingi, ne gândim î n principal la niște oameni puternici, vânjoși, înalți, cu o musculatură
dezvoltată. În literatura de specialitate, însă, puțini autori s -au gândit să facă conexiunea între
alimentația vikingilor și fizion omia lor. Unul dintre aceștia, Pohl, ilustreză cel mai bine latura agricolă
a scandinavului: „ Am putea găsi cheia, cel puțin pentru puterea fizică și anduranța vikingilor în dieta
de care n orvegienii se bucurau. Deși doar 1047 km pătrați erau capabili de a fi folosiți în scopuri
agricole, o fermă norvegian ă putea produce o varietate enormă de mâncare. Și, mulțumită Gulf
Stream -ului, unele legume și cereale preferau fiordurile nordului Norvegiei în detrimentul sudului
țării. Legumele includeau gulii, varză, napi, usturoi, morcovi, mazăre, linte și colțunași. Cerealele
cultivate erau grâul (numit porumb), care creștea până la 64 de grade latitudine nordică și până la
1000 m înălțime absolută; secara, ce creștea până la 69 de grade lat. N; orz și ovăz, care puteau
crește chiar până la 70 de grade lat. N dacă zo na dispunea de cel puțin 90 de zile însorite în sezonul
vegetal. Fermierii produceau pâine și bere. Culegeau coacăze, agrișe, afine, mure, căpșuni, boabe de
soc și mure galbene. În grădini creșteau pruni, meri și cireși. Aveau chiar și alune și nuci. Fermi erii

5 Orrling (1997), Vikings, p.7 -9

9
creșteau cai, vaci, oi, porci, capre și găini. […] Animalele sălbatice dădeau o varietate adițională
mesei norvegiene: urs, cerb, ren și multe păsări. De asemenea vânau rațe sălbatice, vidre, castori,
lupi, jderi și vulpi. Din mare obțineau morse, foc i, delfini și balene. Prindeau pești de diverse
sortimente, incluzând cod, eglefin, mihalț de mare, halibut, calcan, dar în principal herring. De
asemenea pescuiau în lacuri cu apă dulce și râuri ”6. Este dovedit că un climat prielnic, precum și o
diversita te de vitamine și minerale duc la dezvoltarea fizică a omului. Astfel, fermierii scandinavi erau
printre cei mai sănătoși, înalți și puternici oameni ai Europei (figura 3).

Figura 3. Aspectul general al adulților scandinavi
Prelucrare după s ursă: Graham -Campbell, J., et al., (2017), Vikingii din Scandinavia, National Geographic, issue 167, p 42 -43

Prin comparație cu europenii, s candinavii erau adevărați giganți. Înălțimea medie a unui bărbat
viking era de 172 cm, incluzând și bărbații ajunși la bătrânețe. Căpeteniile vikinge care organizau
raiduri alegeau bărbați în funcție de agilitate și putere, și de asemenea pentru înălțime deoarece asta
garanta că sabia va lovi mai departe datorită lungimii brațului. Statura și greutatea vikingului a fos t un
atu extrem de important în succesul luptelor duse cu popoarele invadate (Pohl, 1966, p.9). Un aspect
foarte important al diversității meniului viking era că aceștia dezvoltaseră metode eficiente de

6 Pohl, (1966 ), The Viking Explorers, p.8-9

10
depozitare a hranei, care le vor facilita de asemenea călătoriile lungi pe ocean. Una dintre cele mai
importante era uscarea peștelui, în special a herringului și a codului, care sunt din abundență în apele
Atlanticului, și care constituiau hrana de bază a viking ilor pe ocean.

2. TRAVERSAREA ȘI COLONIZAR EA ATLANTICULUI

2.1. Navigația și moștenirea predecesorilor
Colonizarea, treptată, a tuturor insulelor până la Groenlanda nu a fost un proces ce s -a
desfășurat concomitent în toate insulele, ci treptat, de la generație la generație, pe parcursul a câteva
secole. Dintr -un punct de vedere geografic, așa zisa călătorie a decurs din aproape în aproape, printr -un
proces denumit în literatură „island hopping” (en. hop = a sări dintr -un loc în altul). Seaver ne spune:
„Nu este nicio coincidență că acești marinar i nord europeni au devenit maeștri în partea lor de
Atlantic cu mult înainte ca partea sudică a oceanului să fie pe deplin navigabilă. Încet, dar sigur, ei au
ajuns să înțeleagă vânturile predominante și curenții ce existau în bucata lor de ocean […]. De
asemenea, navigația a fost înlesnită de faptul că Atlanticul de Nord nu este o masă imensă și
nebrăzdată de apă cum a fost aceea traversată de Cristofor Columb și oamenii săi secole mai târziu,
ci prezintă un șirag de insule și arhipelaguri pe tot parcursul drumului spre America de Nord. ”7 Iată
cum niște condiții geologice au permis acestor navigatori să navigheze mii de kilometri pe vastul
Atlanticul. Toate acestea au fost posibile datorită separării de acum 200 milioane de ani, când America
de Nord s -a sep arat de Europa, lăsând numeroase insule ca martori ai fragmentării, precum și un mare
rift medio -atlantic, din care se va forma Islanda, insula pe care vikingii se vor stabili în cel mai mare
efectiv.
Deși nu putem vorbi de un popor unde cunoștințele și d escoperirile europene să fie știute de
marea masă a populației, cel puțin în domeniul maritim, totuși, vikingii au fost extrem de eficienți în
descoperirea unor noi teritorii. „ Când navigau fără să vadă vreo urmă de țărm, vikingii foloseau toate
indiciile disponibile pentru a -și afla poziția și a vira către destinație. Prin observarea umbrei făcute de
marginea navei pe bănci la amiază, puteau să mențină traiectoria pe latitudine aproape perfect, pe

7 Seaver (2004), Maps, Myths, and Men, p.24

11
direcția est -vest în timpul unui voiaj – chiar dacă nu se g ândeau la latitudine în grade, cum facem noi
astăzi. Începând cu secolul al zecelea, există dovezi abundente despre cunoștințele islandeze despre
astronomia practică. Noaptea, vikingii se ghidau după Lună și stele, dar dacă era înnorat, puteau
foarte bine să își mențină traiectoria bazându -se pe unghiul dintre direcția valurilor și corabie, dacă
vântul era constant dintr -o direcție. Ei observau schimbări ale direcției vânturilor prin apariția unor
valuri mai mici, perpendiculare pe valurile mari. Mai mult, vikingii se ghidau după păsări, mai ales
când se apropiau de un pământ. Unele păsări rămân noaptea pe mare, dar unele se întorc la înserat
pe țărm. Marinarii știau că dacă pasărea pornea mai repede, țărmul era mai departe, iar dacă pornea
mai târziu, era m ai aproape. Chiar dacă nu le puteau vedea, cântul lor le putea da informații
esențiale. Chiar și ceața îi ajuta să navigheze, deoarece ei au învățat poziția bancurilor de ceață
principale. Balenele vânau în zonele unde planctonul era din abundență. În apro pierea Groenlandei
observau culoarea și temperatura apei ”(Pohl, 1966, p. 29 -30). De remarcat este că vikingii nu știau ce
este astrolabul sau busola. Nu aveau nici măcar vreun cuvânt care să însemne hartă, darămite hărți. Și
totuși au putut să se ghideze c u precizie, printr -un sistem simplu de indicații, spre exemplu, indicațiile
din cronica islandeză Landnamabok despre ajungerea din Norvegia în Groenlanda: „ Din Norvegia,
după ieșirea din Stad, este de navigat 7 zile vest până la Horn în estul Islandei; de la Snaefellsness, 4
zile de navigat vest până în Groenlanda. Dacă navighezi din Bergen direct spre vest înspre Hvarf
(Capul Farvel) în Groenlanda, vei fi l a 12 mile marine sud de Islanda. Din Reykjanes în sudul
Islandei, 5 zile până la Jolduhlaup în Irlanda, spre sud; din Langanes, în nordul Islandei, 4 zile spre
nord până la Svalbard în Hafsbotu; dar la o zi de navigat spre pustiul Groenlandei din dreptul I nsulei
lui Kolbein înspre nord ”8.
Seaver concluzionează: „ Nave bine lucrate, abilități de navigare și orientare, și norocul chior
au jucat o parte din rezultatul voiajelor, laolaltă cu distanțele traversate și proviziile de la bord.
Nordicii depindeau de resursele de la bord în timp ce se aruncau în Atlanticul de Nord cu mult înainte
de 1000 e.n. . Ei transportau apă în butoaie etanșe, și se bazau pe alimente care puteau rezista
săptămâni întregi pe mare dacă era necesar. Peștele nesărat și uscat la vânt c unoscut sub numele de
stockfish era o specialitate, și încă este, a oamenilor nordului, care, la acea dată nu avea echivalent
ca sursă de proteine durabile și de înaltă calitate. Acești pești nu produceau setea caracteristică
mâncărurilor sărate, nici nu e ra necesar să fie gătiți. Vikingii obișnuiau să ii mănânce chiar și cruzi,
tăiați în felii subțiri și unși cu unt sau alte unturi. […] O rezervă suficientă putea de asemenea să
susțină coloniștii pe parcursul primei ierni într -o țară până atunci nepo pulată ”(Seaver, 2004, p. 24) .

8 Pálsson, H., Edwards, P. , (2007), The Book of Settlements: Landnamabok

12
2.2. Groenlanda și cele trei pământuri
Dacă expedițiile războinice au avut o motivație militară și politică, expedițiile de descoperiri
reprezintă un fenomen cu caracter complex. Mai mult, călătoriile au dat ocazia afirmării nu do ar a
constructorului de corăbii și a navigatorului, ci și a agricultorului și poetului viking, ce va scrie cronici
despre lupta cu necunoscutul, poeme epice numite sagas . (Belcin, Popescu, 1976, p. 62). „Trecerea
vikingilor de pe o insulă pe alta în secolu l al IX -lea a fost aproape inevitabilă. Dinamica lăuntrică a
mișcării de migrație, în special foamea de pământ, i -a dus pe acești oameni ai mării și agricultori tot
mai departe și mai departe spre apus […] până când traseele au devenit atât de lungi, condi țiile atât
de grele încât expansiunea spre apus, de scurtă durată, s -a încheiat ” (Logan, 1990, p. 65). Dacă stăm
să privim traseul vikingilor, vom constata că expansiunea oceanică nu a avut un caracter întâmplător,
cum multă vreme s -a crezut. Este impresio nant că fiecare etapă este pregătită de o alta anterioară.
Fiecare țărm a fost transformat într -o bază de plecare pentru următoarea țintă. Islanda a fost treaptă
pentru Groenlanda, Groelanda pentru America de Nord.
„A existat așadar în perioada expediții lor, pornite mai ales dintre hotarele statului danez și ale
celui norvegian, în jurul anului 1000, un complex de factori materiali, tehnici și sociali care a făcut
posibil nu un miracol, ci un adevărat proces istoric ” (Belcin, Popescu, 1976, p.64).
Coloniz area Groenlandei este cunoscută din „Saga Groenlandezilor”, iar ideea lui Eric Cel Roșu de a o
numi „Țara Verde” pentru a atrage coloniștii a fost, nu doar inspirată, ci și trebuia să aibă un sâmbure
de adevăr. În literatura de specialitate și în studiile climatologice s -a dovedit că Groenlanda de atunci
era mai caldă cu 2 până la 4 grade Celsius. Ca rezultat, pășunile din sudul Groenlandei, unde s -au
format Coloniile Răsăriteană și Apuseană (figura 4), trebuie să fi fost mai verzi ca în zilele noastre.

Figura 4. Coloniile Răsăriteană și Apuseană din Groenlanda
Sursă: Seaver, A. Kirsten., (2004), Maps, Myths, and Men , p.25

Unii cercetători, îndeosebi cei de la mijlocul secolului XX, neagă că ar fi existat o perioadă mai caldă.
Totuși, literatura începând din anii ’60 este de acord că a existat o perioadă de încălzire, urmată de una
de răcire. De perioada de răcire vom vorbi mai târziu, însă această perioadă de încălzire trebuie să fi
înlesnit și ușurat călătoriile vikingilor, deoarece în relatările din ep ocă nu este menționată gheață pe
culoarele de navigație dintre Islanda și Groenlanda. Chiar și cu această perioadă de încălzire, „viața în
Groenlanda era deosebit de aspră. Doar cu mare greutate au reușit vikingii să cultive unele terenuri
cu orz și ovăz. Deși au încercat să facă din creșterea animalelor ocupația de bază, locuitorii de atunci

13
ai insulei au trăit mai ales de pe urma pescuitului și a vânătorii ” (Belcin, Popescu, 1976, p. 72). În
acest sens, vikingii au explorat până la paralela de 73 de grade , în dreptul Golfului Disko, pe coasta de
nord-vest a Groenlandei. Aici, se pare, era zona unde era cea mai mare concentrare de vânat, însă,
dovezile arheologice canadiene au arătat că și eschimoșii frecventau acest golf. Cu siguranță vikingii și
eschimoși i s-au întâlnit. Primii coloniști, după cum afirmă specialiștii, erau extraordinar de sănătoși.
Spre exemplu, coloniștii englezi ce s -au așezat în Plymouth, Massachusetts, au murit în prima iarnă,
dar nu există nici un caz de deces în rândurile scandinavil or. Groenlandezii erau născuți și crescuți în
Islanda, unde copiii bolnavi erau expuși condițiilor neprielnice și mureau, lăsându -i în viață doar pe cei
suficient de puternici. „Colonizarea Groenlandei de către vikingi, deși n -a cuprins teritorii întinse, ci,
mai degrabă, zone mici la marginea Lumii Vechi, a fost o dovadă a uimitoarei capacități a acestor
oameni ai mării – agricultori de a traversa Atlanticul de Nord și de a trăi pe un pământ marginal. În
același timp ea a furnizat dovada vicisitudinilor de care natura, nu întotdeauna ospitalieră, le impune
chiar celor curajoși și puternici. Timp de aproape 500 de ani au existat așezările europene de -a lungul
fiordurilor din partea de sud -vest a acestei insule – cea mai mare din lume -, situată în emisfera d e
vest. O hartă culturală a Europei pentru intervalul dintre 1000 și 1500 ar t rebui să cuprindă și
Groenlanda ” (Logan, 1990, p. 79).
Nu vom insista asupra întrebării dacă vikingii au ajuns sau nu pe țărmurile Americii de Nord.
Aceas tă realizare este, în o pinia noastră , clară ca lumina zilei. Este evident că ei au ajuns pe țărmurile
estice ale Americii, deoarece descrierile lăsate în cele două Saga corespund perfect cu locuri ce se
găsesc și astăzi în teren. Ne plasăm în tabăra celor care consideră „Hellula nd” ca fiind țărmurile
stâncoase ale insulei Baffin (Helluland însemnând Țara Stâncilor), „Markland” fiind reprezentată de
podișul împădurit al peninsulei Nova Scoția (Mark = pădure), și Vinland fiind reprezentată de zona ce
începe la sud de Nova Scoția, c hiar dacă nu putem spune cu exactitate unde ar fi delimitat -o vikingii.
Suntem în total dezacord cu Belcin, Popescu, și alți autori care consideră numele Vinland – „Țara
Pășunilor”. Se știe că vikingii au denumit regiunile explorate după principala caracte ristică economică
a regiunii, ca atare, ce îi interesa pe ei. Or, pășuni aveau acasă în Groenlanda, și mai la sud, în Islanda,
care era mai aproape ca Vinland. Belcin și alți specialiști consideră că prefixul „v in” ar veni de la
pășune, dar noi consider ăm că vine de la strugurii sau afinele care dădeau acel „vin sălbatic” foarte
apreciat de vikingi. Echivalentul suedez modern pentru vin este de asemenea „vin”, ca și în românește.
Nu vom încerca să propun em o nouă interpretare asupra locului denumit de viki ngi „Vinland”,
deoarece nu am cercetat suficient pent ru a ne forma propria opinie . Nu fac em parte din aceia care
consideră că vikingii au ajuns până la Marile Lacuri, până în Florida, sau, mai nou, până în jungla
paraguayană. Din studiul pe care l -am între prins, tind em să ne aliniem cu ceea ce au afirmat Pohl
precum și Logan. Logan afirmă următoarele: „Un mijloc de a aborda problema este de a defini zona în

14
cadrul căreia cresc strugurii și se găsește somonul, lăsând la o parte referirea ambiguă la culturile
care răsar singure (grâu? Secară? Iarbă?). Cu alte cuvinte, cât de departe în sud se găsește somon și
cât de departe în nord se găsesc struguri. În prezent, somonul se găsește în sud până la 41 grade
latitudine nordică, iar strugurii sălbatici nu mai la n ord de 42 grade latitudine nordică. Aceasta ar
plasa Vinlanda undeva între New York și Boston. O astfel de explicație facilă omite totuși să ia în
considerare schimbările climatice care au avut loc între epoca vikingilor și perioada actuală ” (Logan,
1990, p. 105). Pohl afirmă că locul de debarcare al vikingilor în Vinland ar fi Capul Cod și Golful
Capului Cod. Din intersectarea informațiilor acestor doi cercetători, localizând Capul Cod între New
York și Boston, putem afirma cu certitudine că vikingii trebu ie să fi inclus și zona Maine în Vinland
(figura 5).

Figura 5. Limita sudică atinsă de vikingi (Cape Cod), evidențiată cu negru în cadrul țărmului estic al Americii de Nord
Prelucrare după sursă: Pohl, F.J., (1966), The Viking Explorers , p.94 și p. 147

Consider ăm că vikingii nu au întemeiat colonii și în America de Nord din cauza mai multor factori: În
primul rând, distanța era deja destul de mare până la celelalte colonii vikinge. În al doilea rând,
coloniile Groenlandeze nu numărau prea mulți oameni, 20 00-4000 de coloniști fiind maximul pe toată
perioada celor 500 de ani. De asemenea, este cunoscut că vikingii au avut foarte multe conflicte cu
skraelingii (slăbiciuni, piticanii, barbari), acesta fiind termenul dat de vikingi amerindienilor și
eschimoșilo r de pe continentul american. Firește, chiar dacă nu au întemeiat așezări permanente, este
de la sine înțeles că au continuat să viziteze Markland și Vinland pentru resurse care nu existau în
Groenlanda: lemn, struguri sălbatici, etc.
3. DISPARIȚIA VIKINGI LOR DIN SPAȚIUL AMERICAN

Declinul civilizației vikinge, cel puțin în spațiul vest Atlantic, a survenit undeva către sfârșitul
secolului XV, începutul secolului XVI. Ne propun em să trec em în revistă câteva dintre cauzele cele
mai probabile ce au dus la sf ârșitul așa de subit al coloniilor groenlandeze.
Nu este cunoscut cu exactitate ce ar fi putut duce la dispariția unui popor așa de trainic, care a
prosperat într -un mediu în care alte popoare s -ar fi stins sau ar fi migrat. Totuși, o analiză asupra
condi țiilor climatice, agricole, politice, economice și biologice ar putea adăuga încă o piesă la acest
imens puzzle.

15
Cred em că, mai presus de tot ce omul înfruntă, el nu poate înfrunta și învinge cadrul natural și
geografia. De aceea, foarte mulți cercetători , de la începutul secolului XX și până azi, au înaintat
dispariția vikingilor groenlandezi pe seama unei modificări climatice numită „Mica Eră Glaciară”. Ei
susțin că, după încălzirea de la începutul Evului Mediu, a existat o răcire semnificativă care s -a resimțit
și în Europa, la o latitudine medie, cu atât mai mult în Groenlanda, la o latitudine mare. O expediție de
cercetare a Universității Brown din Statele Unite ale Americii, condusă de William D ’Andrea și
Yongsong Huang a reconstituit clima din ultimi i 5.600 de ani din Groenlanda, prin extracția de gheață
dintr -un lac groenlandez. Ei au studiat bulele de aer prinse în gheața de pe lac: „ Rezultatul arată cât de
rapid temperatura s -a schimbat în regiune și cu câte grade […]. Este interesant să observăm c um ar fi
putut influența schimbarea rapidă a climei vechile civilizații, în raport cu ce se întâmplă astăzi ” – a
declarat Yongsong Huang. „Cercetătorii au recreat climatul pe o perioadă de 5.600 de ani […]
folosindu -se de date din lacurile de lângă Colonia Apuseană în vestul Groenlandei. […] Cercetătorii
au determinat că temperaturile locale au coborât cu un număr mare de grade în doar câteva decenii, o
perioadă numită <<Mica Eră Glaciară>> ”. „Acesta este primul studiu cantitativ asupra temperaturii
din zon a în care vikingii locuiau” – a declarat William D ’Andrea, de la Universitatea Massachusetts –
Amherst . Acesta a mai ad ăugat : „Putem spune cu siguranță că a existat o răcire graduală în regiune
înainte de dispariția vikingilor ”.
În sprijinul acestui studiu din Groenlanda, am atașat un grafic realizat de IPCC
(Intergovernmental Panel on Climate Change), un organism științific însărcinat cu evaluarea riscurilor
asupra încălzirii globale datorită efectelor activității umane, care încearcă să reconstruiască
temp eratura medie anuală pe durata a 2000 de ani, începând cu primul an din era noastră și până în
anul 2000.

Figura 6. Gra ficul temperaturii reconstruite (0-2000 e.n.)
Prelucrare după s ursă: Interngo vernmental Panel on Climate Change

La acest grafic am adău gat două drepte verticale colorate cu verde, acestea corespunzând cu două
evenimente importante pentru civilizația vikingă. Prima dreaptă, notată cu cifra 1, corespunde
aproximativ anului 1000 e.n., adică data când vikingii ajungeau pentru prima oară în Gr oenlanda.
Corelată cu scara temperaturii, această dată ne arată că acea perioadă de timp corespunde cu o
„Perioadă Medievală Caldă” când temperatura medie era în mod vizibil mai ridicată decât înainte.
Astfel s -ar explica de ce nu există mărturii despre ex istența gheții pe ruta spre Groenlanda la data când
vikingii au navigat spre ea. Pe de altă parte, dreapta verticală notată cu cifra 2 ne relatează o altă

16
mărturie. Evenimentul cărei a corespunde această dreaptă este ultimul document oficial la care se face
referire despre colonia groenlandeză. Este vorba despre o scrisoare din anul 1490 a papei Alexandru al
VI-lea către Matthias Knutsson, care va fi desemnat ulterior episcopul Groenlandei (trebuie să
înțelegem că, mai ales spre sfârșitul existenței coloniei vikinge, titlul de episcop era acordat simbolic,
aceștia nedeplasându -se fizic vreodată în colonie, iar acesta era și cazul lui Knutsson). Alexandru îi
scrie lui Knutsson: „ Suntem informați că datorită înghețului mării, niciun vas nu a atins Groenlanda și
niciun episcop sau preot nu a ajuns în Biserica coloniei în ultimii 80 de ani”(Pohl, 1966, p.178).
Corelând, din nou, cu temperatura, vom observa că o răcire accentuată deja se manifesta, sprijinind
spusele papei și ale cercetătorilor de la Universitatea Brown. Această răcire, pe toată durata ei, este
cunoscută în literatură sub numele de „Mica Eră Glaciară”.
Climatologul B.P. Alisov confirmă faptul că nu se aseamănă climatul de astăzi al Groenlandei
cu cel de la începutul perioadei vikinge: „ Intensa act ivitate ciclonică, […], asigură schimbul sezonier
al maselor de aer maritim arctic, respectiv antarctic și maritim polar. […] Nota de asprime a iernii
este imprimată de vânturile vijelioase frecvente. În aceste condiții, pe insule și pe țărmurile
conti nentelor nu se poate dezvolta pădurea, ci numai vegetația de tundră. În emisfera nordică ocupă
[…] sudul Insulei Baffin, nordul Peninsulei Labrador, zona de litoral sud -vestic și sud -estic al
Groenlandei […]”9. Un alt studiu arheologic în regiune, care a analizat mormintele vikingilor, a ajuns
la următoarea concluzie: „Mormintele și ruinele din Groenlanda arată că oamenii au încercat să ducă
o viață civilizată până la sfârșitul vieții coloniei, dar frigul și lipsa unei nutriții adecvate a jucat un rol
important. Vikingii din primul val de colonizare aveau înălțimi de 170 cm în medie, dar, în jurul
anului 1400, înălțimea medie a unui groenlandez era mai puțin de 152 cm. După Primul Război
Mondial, Danemarca a trimis o comisie care a găsit rămășițele așeză rilor. În ultimii ani, vikingii
groenlandezi erau bolnavi, de înălțime mică și sufereau deformități ”.
Unii cercetători pun problema că de vină pentru dispariția lor ar fi fost sedentarizarea și
adoptarea unei vieți complet agro -pastorale. Este posibil, da r doar în condițiile în care clima a avut de
suferit, iar timpul de vegetație a scăzut pe perioada unui an.
Gerald L. Alexander vine împotriva extincției lor în Groenlanda, și susține că ei s -au adaptat la
noul mediu, învățând de la eschimoșii cu care au venit în contact, „nu numai cum să -și confecționeze
haine și locuințe, potrivite noilor condiții de viață, ci și meșteșugul de a întocmi hărți, îndeletnicire
necunoscută strămoșilor lor […]”.10 Dacă este valabilă ipoteza lui Alexander, atunci s -ar explica de ce
eschimoșii din cultura Thule, o cultură ce a coexistat cu vikingii, prezintă în ADN anumite

9 Pop, G., (1988), Introducere în meteorologie și climatologie , p.336
10 Belcin, Cornelia., Popescu, A. (1976), Vikingii , p.79

17
caracteristici diferite de restul amerindienilor, mai apropiate de europeni decât de americani, și
anumite ustensile pe care vikingii le foloseau (îndeosebi cele folosite la construcția de ambarcațiuni).
Odată cu descoperirea așezării vikinge de la L’Anse -aux-Meadows, care a fost datată la
începutul secolului XI, o nouă teorie a ajuns la suprafață, sau mai bine spus, două noi te orii. Una dintre
ele, pe care n oi o consider ăm nefondată, este că aici a debarcat Leif Ericsson, și aici a avut așezarea
din Vinland. Nu sunt em de acord cu ea deoarece nu corespunde cu descrierea din scrierile
groenlandezilor, deoarece aici nu sunt struguri sălbatici sau păduri întinse. Într-adevăr, aici există o
pășune foarte bogată, ce coincide cu opinia unor cercetători asupra denumirii de „Țara Pășunilor”, dar,
cum am spus anterior, Vinland trebuie să fi însemnat „Țara Vinului”. Dar, dacă nu este cazul așezării
lui Leif Ericsson, car e să fie explicația unei așezări v ikinge nemenționate? Ne alătur ăm lui Pohl, care
pune așezarea pe seama celor 11 corăbii pierdute când Eric cel Roșu a traversat Atlanticul din Islanda
spre Groenlanda, în 986. Atunci, este relatat că din 25 de corăbii, doa r 14 au ajuns la destinație, restul
fiind împinse de vânt și pierdute, sau întoarse în Islanda. Datarea cu radiocarbon arată că așezarea a
dispărut la doar câteva decenii, unul sau două, după înfiițare. Aceasta, consideră Pohl, se datorează
faptului că sol ul este prea slab pentru a fi cultivat, iar zona este mereu bătută de vânt și împânzită de
ceață. Chiar și astăzi, satul este unul de pescari, nu de agricultori. Această teorie presupune că acei
câțiva vikingi au fost capturați de amerindienii de pe Newfou ndland, care aparțineau tribului Beothuk,
o ipoteză foarte plauzibilă datorită mărturiilor care ne -au parvenit despre înfățișarea lor: „Harta Miller
din 1520 spune: <<Corte Real ne -a adus din regiune oameni de aceeași culoare cu noi. >> Hakluyt
spune : <<Sunt foarte albi. Dacă erau îmbrăcați precum sunt francezii, ar fi la fel de albi și de
curați. >> Narativa lui John Guy din 1612 este și mai specifică: Culoarea părului lor este diversă,
negru, șaten, și uneori blond ”.11 De asemenea, domnul Pohl ne spune că pă rul Beothuk era mai moale,
iar înălțimea mai mare decât a altor amerindieni. Dacă dăm crezare acestei teorii, și nouă ne pare
plauzibilă, atunci putem conchide că vikingii au fost capturați de Beothuk și au existat amestecări de
rase, iar practic, vikingii au existat chiar și după extincția din Groenlanda, dacă putem spune așa. Acest
trib Beothuk a existat cel puțin până în 1829, când ultimul reprezentant, o femeie, a murit.
Există și alte posibilități asupra destinului vikingilor, și le vom trece pe scurt în revistă pe cele
care n i se par cele mai relevante: Unii cercetători atribuie declinul pe anumite criterii economice. Se
cunoaște că vikingii exportau mai ales colți ale animalelor vânate, foart e prețuite în Europa, mai ales
fildeș. Dar, odată cu impor tarea fildeșului de la elefanții africani, cererea pentru produse groenlandeze
a scăzut, iar vikingii au fost scoși din rețeaua comercială. Acest comerț se îngreuna și datorită Micii
Ere Glaciare, despre care avem mărturii că a cauzat apariția gheții și a aisbergurilor pe rutele
navigabile, făcând ca transportul să fie mult mai periculos. Altă teorie susține că aceștia pur și simplu

11 Pohl, F.J., (1966), The Viking Explorers , p.185 -186

18
au migrat cu totul înapoi spre Islanda și spre Europa. O alta spune că s -au mutat în insula Baffin, unde
s-au amestecat cu esc himoșii din zonă.
Singurul lucru cert asupra declinului viking din America este că el nu a fost cauzat de un singur
factor. Noi suntem de părere că doar o combinație dintre toți factorii a putut duce la dispariția unei
civilizații atât de puternice și car e a răzbit de atâtea ori până atunci.
Un exercițiu interesant de imaginație este de a ne gândi ce s -ar fi întâmplat dacă clima nu s -ar fi
înăspr it în Groenlanda. În acest caz, prezența vikingilor ar fi continuat să existe. Sunt em înclinați să
credem că po pulația nu ar fi crescut foarte mult, probabil am fi putut vorbi de câteva zeci de mii de
scandinavi de -a lungul secolelor, dar nu mai mult , deoarece ei înșiși pe continentul european nu erau
un popor foarte numeros. C ert este că cele două colonii, Apusean ă și Răsăriteană , ar fi ajuns, în final,
cunoscute masei europene și ar fi devenit veritabile „escale” în timpul navigației spre America.
O situație foarte interesantă s -ar fi întâmplat dacă vikingii ar fi avut relații pașnice sau neutre cu
skraelingii (n ativii americani) în Vinland. Chiar dacă ne este greu de crezut acest lucru, deoarece știm
că vikingii nu aveau niciun fel de interes să intre în discuții cu triburile , considerate inferioare, totuși
perspectiva aceasta ar fi fost una ce ar fi schimbat istoria cunoscută de noi . O simplă relație benefică ,
care să dureze suficient de mult pentru ca alți coloniști să apară în „Țara Vinului”, ar fi fost suficientă,
deoarece, o așezare sigură din punct de vedere militar atrage coloniști, iar coloniștii contribui e mai
departe la asigurarea stabilității . Odată stabilită colonia Vinland, aceasta ar deveni punctul de oprire
principal de unde exploratorii și -ar putea lua provizii pentru explorări sudice de -a lungul coastei de
Est. Pentru scandinavi, ideea aceasta de „ țară unde sunt păduri nenumărate și struguri sălbatici care
dau vin” ar fi fost ocazia perfectă de a scăpa de regimurile opresive din Norvegia și Danemarca și de a
se muta într -o țară nouă , și am văzut anterior în această lucrare că vikingii erau dispuși s ă facă un astfel
de pas în Islanda, insulele Orkney, Hebride, ș.a.m.d. . Tehnicile superioare de bătălie, precum și
metalul utilizat la confecționarea armelor ar da un avantaj colosal vikingilor în luptele cu nativii ,
garantând expansiunea lor în Canada de astăzi. Cel mai probabil, dacă Vinland ar fi supraviețuit, nu
am mai vorbi despre voiajul lui Columb în Lumea Nouă. America ar fi fost descoperită de europeni cu
mult înainte, iar cetățenii europeni ar fi folosit ruta nordică pentru a ajunge în Vinland. To todată, acest
aflux de oameni ar î mbogăți descendenții vikingilor: danezii, norvegienii și într -o mai mică măsură,
suedezii . Practic, nu am mai vorbi de Imperiul Spaniol și Portughez drept cele care au dat startul
cuceririi Lumii Noi, ci de Imperiile Nordi ce. Nu știm dacă ar fi ajuns aceste imperii mai mari decât cel
francez și englez din timpul nostru. Ne punem întrebarea: Ce s -ar fi întâmplat dacă nordicii, și nu
latinii, ar fi intrat în contact cu incașii, mayașii și aztecii? Istoria cu amerindienii nordici ne spune că ar
fi făcut exact același lucru și cu aceștia. Dar la fel de bine se putea întâmpla orice altceva. Oare ar fi
încercat vikingii să treacă prin Pasajul de Nord -Vest, o încercare reușită abia secole mai târziu, în

19
1906? Ar fi reușit rușii să mai pună mâna pe Alaska dacă vikingii ar fi traversat și colonizat întregul
continent nord american? Toate aceste întrebări , totuși, nu își regăsesc răspunsul sau rolul în conținutul
acestei lucrări de cercetare. Este doar interesant să ne gândim cum istor ia Americii, și poate, de ce nu,
a Europei, ar fi fost scrise diferit, datorită unei singure civilizaț ii care nu ar fi dispărut.

CONCLUZII

În urma efectuării acestei lucrări de cercetare, în care am analizat informația conținută în
lucrările mai multor c ercetători, am reușit să demonstrăm că unul sau mai multe fenomene geografic e
în asociere cu unele de altă natură au dus la dispariția acestei civilizații în A merica de Nord. Într –
adevăr, putem afirma că, în ultimă instanță, climatul neprielnic agriculturi i și temperaturile scăzute fie
i-au exterminat, fie i -au obligat să migreze. Răspunsul complet , probabil, nu va fi descoperit în
totalitate decât în urma găsirii vreunei cronici pierdute, sau a vreunui document care să ateste ce s -a
întâmplat de fapt cu vi kingii groenlandezi. În lipsa unor documente elocvente, putem doar să analizăm
mormintele vikingilor groenlandezi, aerul prins în gheața arctică, precum și să studiem cronicile și
documentele care ne -au parvenit. De asemenea, putem să analizăm obiectele cu caracter arheologic
descoperite în spațiul scandinav, Islanda și Groenlanda, cele din Groenlanda fiind cele mai valoroase
în acest sens, deoarece ele au fost prinse și conservate în permafrost.
După ce am analizat aceste piste, și după ce am citit în literatura de specialitate, putem doar să
deschid em ușa unor alți cercetători viitori spre elucidarea totală misterului. Fie că vikingii s -au
amestecat cu amerindienii, fie că au migrat înapoi în Europa, fie că au murit în frig și de foame pe
pășunile puțin fe rtile ale Groenlandei, cert este că ei avut un impact asupra civilizației umane. Chiar
dacă am pornit de la ipoteza că factorii naturali au avut rolul decisiv, la finalul acestei lucrări
consider ăm că doar întregul ansamblu de fa ctori, interconectat, a put ut însuma cauza dispariției
acestora.
Scopul cercetării a fost îndeplinit, deoarece, prin conținutul lucrării, am reușit să punem în
evidență rolul fenomenelor de ordin geografic în decăderea societății groenlandeze. În urma acestei
lucrări, alți cercetăt ori pot construi mai departe, și, eventual, vor putea să reconstruiască civilizația
vikingă și ultimele sale z ile în spațiul american.

20

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Arneborg, J ., et al. (1999), Change of diet of the Greenland Vikings determined from stabl e
carbon isotope analysis and C -14 dating of their bones , Edit. Univ A rizona dept of G eosciences ,
Tucson
Belcin, Cornelia., Popescu, A. (1976), Vikingii , Edit. Albatros, București
Brøndsted, J. (1965), The Vikings , Edit. Penguin Books, Londra
Clarke, Howar d B., (2018), Viking Archaeology in Iceland: Mosfell Archaeological Project ,
Edit. Wiley , Hoboken , New Jersey
Dugmore, Andrew J. , et al., (2012), Cultural adaptation, compounding vulnerabilities and
conjunctures in Norse Greenland , Edit. Natl acad sciences , Washington DC
Edwards, Kevin J. , et al., (2013), Towards a first chronology for the middle settlement of norse
greenland: c -14 and related studies of animal bone and environmental material , Edit. Univ A rizona
dept. of G eosciences , Tucson
Frei, Karin M. , et al., (2015), Was it for walrus? Viking Age settlement and medieval walrus
ivory trade in Iceland and Greenland , Edit. Routledge journals, Taylor & F rancis LTD, Oxfordshire
Goering, H. , Koshuchowa, S. , (2016), Vitamin D deficiency in Europeans today and in Viking
settlers of Greenland , Edit. Maik nauka/ Interperiodica/ S pringer , New York
Langmoen, I A, (2005), The Norse discovery of America , Edit. Lippincott Williams & W ilkins ,
Philadelphia
Logan, D.F., (1990), Vikingii în istorie , Edit. Bălcescu, Bucureșt i
Orrling, Carin., (1997) Vikings , Edit. Swedish Institute, Stockholm

21
Pálsson , H., Edwards, P., (2007), The Book of Settlements : Landnamabok , Edit. University of
Manitoba Press, Manitoba
Patterson, William P. , et al., (2010), Two millennia of North Atlanti c seasonality and
implications for Norse colonies , Edit. Natl acad sciences , Washington DC
Pirenne, H., (1996), Mahomed și Carol cel Mare , Edit. Meridiane, București
Pohl, F.J., (1966), The Viking Explorers , Edit. Thomas Y. Crowell Company, New York
Pop, G ., (1988), Introducere în meteorologie și climatologie , Edit. Științifică și Enciclopedică,
București
Seaver, A. Kirsten., (2004), Maps, Myths, and Men , Edit. Stanford University Press, Stanford,
California
Witcher, Robert , (2017), A grand adventure: the l ives of Helge and Anne Stine Ingstad and
their discovery of a Viking settlement in North America , Edit. Cambridge Univ P ress, Cambridge
Zorich, Z ., (2017), Greenland's Vanished Vikings , Edit. Nature publishing group , New York
Graham -Campbell, J., et al., ( 2017), Vikingii din Scandinavia , în: National Geographic, issue
167, Edit. Burda, București, România, pp. 42 -43
Alternate History Hub , YouTube Channel , (2017), What if the Vikings Stayed in America ,
Ultima dată de acces are: 1 aprilie 2018
https://amp.lives cience.com/14381 -ice-age-viking -departure -greenland.html, Welsh, J., Ultima
dată de accesare: 1 aprilie 2018.
http://www2.sunysuffolk.edu/mandias/lia/end_of_vikings_greenland.html, Mandia A. S., The
end of the Vikings in Greenland , Ultima dată de accesare: 1 aprilie 2018.
https://www.ngdc.noaa.gov/mgg/image/2minrelief.html, Ryzhkov, A., Evolution of the Gulf
Stream to the west of Ireland continuing as the North Atlantic Current , Ultima dată de accesare: 1
aprilie 2018