Civilizatia Erele Si Poluarea Mediului

Civilizația umană parcurge una dintre etapele ei cele mai dinamice, caracterizată prin schimbări structurale profunde în toate domeniile vieții. ,,Era nucleară”, ,,era informaticii”, ,,era roboților”, ,,era genetică”,toate acestea creează un mediu nou de viață și o nouă conștiință în raport cu aceasta. Descoperirile tehnico-știinșifice au produs schimbări majore în viața noastră și asupra mediului înconjurător. Printre factorii determinanți ai schimbărilor din educația contemporană,ca:globalizarea, evoluția tehnologiilor informaționale, explozia tehnologiilor informaționale, explozia demografică, evoluția spre descentrelizare, dinamica forței de muncă, se numără și poluarea mediului.

Poluarea mediului a apărut ca o consecință a revoluției industriale, a diversificării producției, a creșterii populației și consumului de materiale. Acestea îngreunează procesul de debarasare a rezidurilor, neexistând nicio soluție pentru eliminarea rezidurilor radioactive; poluarea atmosferei superioare provocate de cantitatea mare de fum, determinând mari găuri în stratul de ozon; efectul de ,,seră” prin care crește nivelul temperaturii la suprafața Pământului și acidizarea lacurilor, distrugerea pădurilor, eroziunea solului.

Ritmul rapid al schimbărilor a condus omenirea în fața unei alternative extreme,care poate impinge lumea spre o catastrofă finală, dacă nu se iau măsurile de rigoare. În acest sens, sunt necesare,, crearea unui nou stil de viață și mai ales a unei noi conștiințe, problemă în realizarea cărora, educația are rol hotărâtor’’ (Pâslaru C., Cazacu O., p. 14,2005). ,,Omul nu poate deveni om decât prin educație”, spunea Kant, la modul imperativ, educația fiind o dimensiune constructivă a ființei umane .Este poluarea mediului o problemă astringentă a lumii contemporane? Desigur că da, răspunsul este pozitiv. Fenomenul de poluare apare drept consecința revoluției industriale. Diversificarea producției, creșterea populației și a consumului de materiale determină îngreunarea procesului de debarasare a rezidurilor.(Gamănă N.A., Dima M., Zainea D., p.21,2008)

Distingem patru cazuri de macropoluare;

Pătrunderea substanțelor toxice în mediu, substanțe provenind de la rezidurile radioactive, pentu dar nu există solușii de eliminare

Poluarea atmosferei superioare din cauza cantităților mari de fum și alți poluanți, ceea ce a determinat apariția găurilor de ozon de deasupra Antarcticii

Efectul de seră care crește nivelul temperaturii de la suprafața pământuluischimbări climatic cu efect devastator:eroziune, alunecări de teren , inundații Distrugerea pădurilor și acidizaree lacurilor, care generează(Geamănă A.N.,p14,2003).

Degradarea continuă a mediului se produce chiar sub ochii noștri datorează tocmai intervenției omului asupra naturii. Pericolul este foarte mare și de aceea trebuie să sensibilizăm atât copii cât și adulții, față de problemele mediului. Numai ocrotind cu grijă, viața din juru nostru, plantele , animalele, ne asigurăm nouă o viață fără de pericol de îmbolnăvire.

Era revoluției științifice și tehnice, pe care se pare că am ignorant-o, este caracrerizată de transformări profunde nu numai în domeniul economic, ci și în sfera raporturilor sociale și psihice dintre oameni, în cultură și morala lor. Idealul educațional al lumii de azi este omul total, apt să desfășoare o activitate socială, să se adapteze rapid la dimensiunea transformărilor condițiilor de existență.

Conceptul de problematică a lumii contemporane a fost introdus de Aurelio Peccei, fondatorul Clubului de la Roma, pentru a sublinia că nu este vorba despre probleme izolate ci despre un sistem de probleme corelate, independente. Problematica lumii contemporane se impune prin următoatele caracteristici:

Caracter universal: nici o țară și nici o regiune nu se pot situa în afara acestei problematici, iar soluțiile nu pot fi găsite decât prin cooperare și solidaritate;

Caracter global afectează: toate domeniile și toate aspectele vieții sociale;

Complexitate și caracterpluridicciplinar: analiza și rezolvarea unei probleme necesită luarea în considerare a conexiunilor cu alte probleme, adoptarea unor strategii de analiză și rezolutive complexe, care să coreleze perspective multiple;

Evoluție rapidă și greu de prevăzut: foarte des , aceste probleme ne pun în fața unor situații complexe, pentru care nu suntem destul de pregătiți și pentru abordarea cărora nu există metode sau soluții adecvate:

Caracter prioritar:din cauza gravității lor , aceste probleme au devenit priorități ce trebuie puse în legătură cu viitorul planetei și supraviețuirea speciei umane.

Sfera dimensiunilor formării personalității se lărgește , incluzând valori prioritare ale societății contemporane:pace și cooperare, toleranță,participare și democrație, comunicare și mass-media, schimbare și dezvoltare. Îmbogățirea conținutului valoric al educației, un conținut dinamic și comllex, impune schimbarea sensului formării prin trecerea de la modelul pluridisciplinar la modelul interdisciplinar. În programele Unesco, adoptate în cele peste 160 de state membre și în dicționarele sau glosarele internaționale există listarea ,,noilor educații”, dintre care cităm:

Educația relativă de mediu(ecologică) , care își propune dezvoltarea conștiinței, a simțului responsabilității ființei umane în raport cu mediul și problemele sale;

Educația pentru pace, care presupune cultivarea unor atitudini superioare, formarea oamenilorpentru evitarea conflictelor , receptivitate și flexibilitate, respect pentru valori;

Educația pentru participare și democrație, care își propune formarea unei culturi politice și atitudinilor specifice comportamentului democratic;

Educația pentru comunicare și mass-media, care urmărește formarea unei atitudini selective și responsabile față de informație, formarea competenței comunicative și capacității de a dialoga;

Educația pentru schimbare și dezvoltare sursa dezvoltării economice și sociale o constituie înscrierea în competiția educației. Dezvoltarea ,,trece’ prin educație , progresul se bazează din ce în ce mai mult pe ,,produsele educației’’;

Educația economică și casnică modernă, practicată mai ales în țările dezvoltate, ca modalitate de pregătire pentru viață, în general, pentru viața de familie în special. Inițierea în problematica economiei casnice este un pas important în formarea capacității de autogestiune;

Educația nutrițională, întâlnită ca disciplină de învățământ sau ca activitate extra-școlară , vizând cunoașterea alimentelor sau a substanțelor nutritive, producerea și conservarea acestora;

Educația pentru timpul liber, care include componente culturale, artistice , turistice, sociale , sportive.

Lista acestora rămâne deschisă noilor schimbări ce pot surveni în planul societății, conținuturile noilor educații fiind în plină îmbogățire și restructurare. Prin caracterul lor vizionar, aceste educații pot fi incluse în conceptul de „educație a viitorului” , individul fiind implicat conștient și decisiv într-un proces permanent de educație ,cuprinzând familia, școala, activitățile practice, timpul liber.

La aceste provocări, noile educații, asemeni educației viitorului, și-au stabilit anumite priorități, cum ar fi, în viziunea lui King Schneider „accesul la cunoaștere, structurarea inteligenței și dezvoltarea facultăților critice, dezvoltarea autocunoașterii, deprinderea de a trece peste impulsurile nedorite și comportamentul distructiv, permanenta apropiere de facultățile creative ale individului, deprinderea de a stabili o comunicare cu ceilalți, deprinderea de a-și asuma responsabilități în viața socială, abilitatea fiecărei persoane pentru a căpăta o vedere globală, dezvoltarea capacității de a acționa eficient în scopul rezolvării unor probleme diverse”.

Termenul de ecologie fost introdusde către biologul german Ernest Heachel în 1866,utilizând cuvintele grecești ,,oikos”-casă,gospodărire și ,,logos”-cuvânt, vorbă,sens, deci termenul ecologie desemnează gospodăria(gospodărirea, economia ) naturii.

Tot Heachel a definit ecologia ca,,știința relațiilor dintre organismele vii și mediul ambiant”sau o știință a condițiilor luptei pentru existanță a naturii,a economiei naturii.Ecologia –una din cele mai de seamă ramuri ale biologiei contemporane a fost împinsă pe un făgaș nou,sub impulsul revoluției științifice , fiind percepută ca un domeniu de legătură între științele naturii și cele sociale. .Ecologia este nu numai o știință, ci și o concepție care trebuie să fie prezentă în toate activitățile.

În zilele noastre ecologia este,,știința care studiază condițiile existenței ființelor vii și interacțiunile de orice natură care există între ființe vii, pe de o parte și între aceste ființe vii și mediul lor, pe de altă parte”.

Dr. Docent Săileanu și dr. Bogdan Strugen(1976) consideră ecologia drept ,,știința care studiază interacțiunile vitale cu mediul,economia naturii circulația energiei, materiei și informației din natură.””

George Văideanu în 1988,utilizează în lucrarea sa,,Educația la frontiera dintre milenii”expresia de ,,educația relativă de mediu”,expresie care acoperă mai bine esența noțiunii decât educația ecologică. Alți autori, traducând expresia englezească,,environmental education”,introduc termenul de,,educație privind mediul”,specificând că termenul de educație ecologică poate da naștere la anumite confuzii.

Kyburz-Graber, Rigendinger, Hirsch-Hadorn&Werner-Zentner(1977) prezintă educația ecologică ca educație pentru durabilitate, iar Baraza(2001) evidențiază faptul că educația ecologică și educația pentru dezvoltare durabilă sunt una și aceeași. Educația pentru durabilitate poate fi un termen mult mai potrivit pentru a exprima necesitatea ca educația să cuprindă domeniile mediu și dezvoltare. În anii 90, educația a fost orientată spre o abordare holistă(Barza,2001), ,,holismul fiind baza filozofică a educației ecologice pentru durabilitate, ceea ce reprezintă o nouă focalizare penru eceasta’’(Tilbury,1995).

În decursul timpului s-au purtat numeroase discuții referitoare la denumirea acestui tip de educație, dar, fie că se numește educație ,,despre mediu”, ,,cu privire la”, ,,pentru” sau ,,referitoare la mediu”, preocuparea educației ecologice se referă, în mod fundamental, la relația omului cu mediul.

Indiferent ce denumire poartă, este clar că un astfel de tip de educație constituie baza dezvoltării durabile a societății, prin promovarea unei noi atitudini a indivizilor și a grupurilor, generând o mai mare responsabilitate față de mediu și viitorul acestuia. Dezvoltarea durabilă presupune și modificări tehnologice, dar implică într-o mare măsură schimbarea mentalităților oamenilor, a modului de a gândi și acționa față de mediu astfel încât impactul dezvoltării sistemelor socio-economice să se mențină în cadrului domeniului de stabilitate al sistemelor ecologice. Prin urmare,necesitatea pregătirii oamenilor pentru schimbările ce pot fi în contradicție cu sistemul de valori pentru care a fost instruit și cu care este obișnuit constituie o problem de maximă urgență care presupune schimbarea atitudinilor personale, a comportamentelor ce dovedesc utilizarea eficientă a resurselor, precum și modificarea mecanismelor economice naționale și internaționale, a comerțului și politicilor interstatale de cooperare pentru realizarea tranziției globale către un model de dezvoltare durabilă.

Educația ecologică vizează conservarea biodiversității, precum și educația pentru un consum rațional pentru solidaritate, cu o distribuitre echitabilă în cadrul societății, între societățile prezente și cele viitoare,dar și educația privind aspectele legate de gestionarea deșeurilor. Educația ecologică integrează și educația economică focalizată pe propriile noastre relații individuale și collective cu privire la resursele vitale extrase din mediu.

Aceste activități educaționale trebuie să contribuie la dezvoltarea unor capacități și aptitudini intelectuale și fizice, a unor calități morale și trăsături pozitive de voință și de caracter, care, în cursul proceselor de învățare, se traduc prin comportamente. În același timp, trebuie să se încurajeze gândirea critică, astfel încât oamenii să nu accepte automat ceea ce se petrece în mod curent, ci să fie capabil să înțeleagă aspectele fundamentale și structurile societății și să manifeste atitudini consistente.

Educația ecologică vine în sprijinul dezvoltării socio- economice durabile pentru că:

Asigură baza teoretică a conoștințelor de ecologie sistemică, pe de o parte, ajutându-i pe oameni să conștientizeze locul și rolul ocupat de sistemele antropizate în mediu, iar pe de altă parte stabilește un limbaj comun pentru toți oamenii implicați în procesul de dezvoltare socio-economică durabilă;

Prin intermediul laturii inovatoare a științei educației, prin cercetare, asigură mijloacele, tehnicile, metodele și procedeele necesare dezvoltării socio- economice durabile.

EDUCAȚIA ECOLOGICĂ ȘI NECESITATEA EI DE LA VÂRSTA TIMPURIE

În 1982, un raport UNESCO propunea introducerea în unitățile de învățământ, probleme precum:pacea și securitate, sărăcia și progresul economic, drepturile și libertățile omului, problemele mediului, alimentația și nutriția, protecția copilului. Apar astfel așa numitele ,,noile educații”, printe care se numără și educația privind mediul sau educația ecologică,așa cum este ea cunoscută de cei mai mulți.Oricum ar fi denumită:educație ecologică, educație privind mediul sau educație relativă de mediu, această latură a educației-moral civice și-a câștigat un rol important fiind una din noile educații, cu impact deosebit asupra învațământului preprimar

Rachel Carson, a fost printre primii pedagogi care a pledat pentru începerea învățării educației ecologice, de la vârste mici.El menționa:,, Dacă un copil trebuie să mențină viu spiritul său nativ de se întrteba ….el are nevoie de compania a cel puțin unui adult căruia să-i împărtășească, redescoperind împreună bucuria, incitarea și misterul lumii în care trăim sentimentul întrebării, nesiguranței(1956).

Probleme legate de mediu trebuie studiate de la cele mai fragede vârste și acest lucru poate fi realizat cu o mare eficiență în cadrul unităților de învățământ.Este adevărat că nu trebuie să uităm de educația celor ,,7 ani de acasă”, prin care unui copil i se pot transmite cele mai elementare norme de comportament care să constituie fundamentul acțiunilor unui cetățean preocupat de mediul în care trăiește. Dar pentru că nu toți părinții pot realiza acest lucru,fie din neștiință, fie din nepăsare sau poate numai din lipsă de timp, activitățile care se desfășoară în unitățile de învățământ au o foarte mare importanță. Pe de o parte, în mod teoretic, unitățile școlare reprezintă un veritabil mijloc de acțiune în formarea generațiilor viitoare, adresându-se unui segment larg al populației( copiii școlarizați și, prin intermediul acestora părinților lor), iar pe de altă parte, în mod practic, procesele-instructiv educative fiind dependente de calitatea cadrelor didactice, dar și de cea a copiilor, școala are un rol hotărâtor în crearea unei societăți care să nu fie indiferentăfață de mediul său, societate care ar putea deveni distructivă și autodistructivă.

Educația ecologică a preșcolarilor este foarte importantă pentru:

Dezvoltarea sentimentelor de afecțiune față de tot ceea ce-i înconjoară;

Corectarea atitudinilor comportamentale sau chiar suplinirea părinților în formarea comportamentelor copiilor;

Transmiterea unor noi cunoștințe și lămurirea/corectarea informațiilor pe care le au în familie, prin intermediul televizorului sau din basme;

Formarea unor viitoare personalitati.

Educația ecologică constituie o formă de educație non-disciplinară ce folosește abordări interdiciplinare centrate pe mediu și problemele acestiua.Procesele de învățământ ce se înscriu în sfera educației ecologice presupun mai multe niveluri de acțiune:

Cognitiv/al cunoștințelor

Afectiv/al sentimentelor,atitudinilor

Comportamental/al priceperilor și deprinderilor

Participativ/al experienței de acțiune civică.

Educația ecologică apreșcolarilor se realizează mai ales la nivel afectiv, indeosebi prin accentuarea aspectelor ce țin de legăturile emoționale,cunoașterea elementelor mediului fiind necesar să înceapă ce la cele mai mici vârste.Astfel,la copil se conturează sentimente care se vor manifesta prin atitudini ce dovedesc atenția acordată de acesta mediului.La această vârstă,educația ecologică se realizează mai ales prin accentuarea sentimentelor și atitudinilor,deoarece copilul preșcolar este mai sensibil și se află la începutul acumulărilor sale teoretice referitoare la aspectele legate de elementele structurale și fuccționale ale mediului. Puterea exemplului este foarte importantă la această vârstă,deoarece copiii imită ceea ce văd,adulții din jutul lor trebuie să-și controleze comportamentul în permanență.De aceea trebuie să dovedim copiilor că nu ne este indiferent nimic din ceea ce se petrece in jurul nostru. Totodată, copiii sunt dornici să participe la acțiuni de amenajare a locului în care trăiesc. Așadar, ei se vor imlica cu plăcere în activități de îngrijire a plantelor ți animalelor, dar trebuie să fie la fel de entuziasmați și de participarea la acțiunile de curățare a locului/camerei de joacă. În acest caz intervine puterea cuvântului și, renunțând la directive, observații critice, cu ajutorul încurajărilor și al implicării efective a cadrelor didactice, preșcolarii își pot forma comportamente ce dovedesc dorința de a nu deteriora locul în care se află. Acțiunile de igienizare ajută la realizarea educației ecologice la nivelul sentimentelor, al atitudinilor față de mediu sau al implicării în activitățile ce arată atenția acordată mediului. Însă o simplă acțiune de curățenie nu poate însemna educație ecologică, deoarece prin intermediul acestui tip de educație putem afla despre modul în care este structurat mediul și cum funcțiomeazăacesta, ne explicăm problemele cu care se confruntă mediul și putem identifica soluțiile ce pot fi folosite pentru remedierea acestor probleme. Copiii vor fi încurajați să desfășoare activități în aer liber, ca de exemplu: grădinărit,acțiuni de îngrijire a parcuriilor și a spațiilor verzi, excursii în natură, ,,experiențe”ce au funcții educative și recreative. Natura în sine, oferă în orice anotimp și orice vreme oportunități de învățare și joacă,atât la țară cât și la oraș.Experiența dobândită în natură, activitățile desfășurate în aer liber, sunt importante atât pentru dezvoltarea copiilor în general,căt și pentru promovarea cunoștințelr și atitudinilor despre și față de mediu. La această vârstă pot fi formate atitudini pozitive, precum: închiderea becului atunci când este suficientă limină naturală, cunoașterea faptului că hârtia trebuie reciclată, oprirea apei în timpul spălarii dinților. Este esențial ca educația privind mediu înconjurător să înceapă încă de la grădiniță, când li se pot educa copiilor emoții, sentimente și atitudini pozitive față de acesta. Musser spunea, că majoritatea lucrurilor ce pot fi învățate la vârsta preșcolară, îi vor folosi copilului pe tot parcursul vieții. Familia,grădinița și mai apoi școala, îl vor ajuta pe copil să înțeleagă mai bine efectele pe care le are un comportament necorespunzător asupra mediului.

FINALITĂȚILE ȘI OBIECTIVELE EDUCAȚIEI ECOLOGICE

Ultimile decenii au fost marcate de evenimente care au atras atenția asupra relației dintre problemele mediului și cele de natură economică,socială, politică și au adus un progress semnificativ în perceperea implicațiilor socio-economice ale problematicii mediului și a relației dintre protejarea mediului și dezvoltare. Una dintre finalitățile educației ecologice , așa cum rezultă din programele internaționale sau regionale elaborate în acest sens, este de a dezvolta simțul responsabilității și solidaritatea între țări și regiuni, indifferent de nivelul lor de dezvoltare, pentru păstrarea și ameliorarea mediului.

Educația ecologică urmărește:

dezvoltarea conștiinței ecologice, a simțului responsabilității, a solidarității dintre indivizi pentru păstrarea și ameliorarea mediului;

dezvoltarea capacității de a lua decizii, de a identifica și de a pune în practică soluții pentru prevenirea și rezolvarea problemelor concrete legate de relația individului cu mediul său de viață;

pregătirea cetățeanului actual și viitor pentru a influența pozitiv deciziile politice, economice și sociale cu privire la mediu.

Educația ecologică are în vedere cinci obiective ce acționează asupra: conștiinței/responsabilității, nivelului de cunoștiințe/nivelului cognitiv, atitudinilor/sentimentelor, abilităților/priceperilor/deprinderiloe și capacității de participare a copiilor. Astfel, obiectivele se referă la:

Conștientizare

Copiii sunt sprijiniți pentru:

Atingerea unui nivel de cunoștințe și atenție față de mediu și problemele sale;

Dezvoltarea capacității de a observa și alege stimulii;

Prelucrarea, perfecționarea și extinderea percepțiilor nou formate, legate de mediu:

Folosirea în diferite situații a calităților nou formate.

Cunoștințe

Copiii trebuie să înțeleagă modul de funcționare a mediului, de aparișie a problemelor cu care se confruntă acesta și de rezolvare a acestor probleme.

Atitudine

Copiii trebuie să-și însușească un set de valori și să manifeste grijă pentru mediu, precum și să posede motivație și dorință pentru a participa la acțiuni menite să îmbunătățească starea mediului.

Copiii sunt sprijiniți pentru a-și form și dezvolta abilități necesare identificării problemelor de mediu și în scopul participării lor la rezolvarea acestora.

Participare

Copiii sunt ajutați să-și însușească experiența/capacitatea de a folosi cunoțtințe și abilitățile formate, în luarea unor decizii bine gîndite, pozitive, pentru rezolvarea problemelor de mediu.

Discund despre obiectivele sale, aș putea spune că educația ecologică trebuie să urmărescă:

Abilități/Priceperi/Deprinderi

Transmiterea unor informații corecte privind mediul în acord cu baza teoretică a ecologiei sistematice;

Evidențierea relațiilor directe și indirect ale tuturor sistemelor de viață de pe Terra;

Conștientizarea rolului fiecărui om în procesul de dezvoltare durabilă a sistemelor socio-economice;

Dezvoltarea unor responsabilități personale și civice ale copiilor;

Conștientizarea necesității protejării mediului;

Încurajarea copiilor pentru a deveni factori activi ai protecției mediului, acționând, ralizînd proiecte, modificându-și propriul stil de viață, precum și pe cel al persoanelor din jurul lor;

dezvoltarea abilităților copiilor de a rezolva probleme și a lua decizii.

Câteva dintre obiectivele educației ecologice ar fi(de Landshheere,1996; Călin,1996; Văideanu, 1996):

,,Alfabetizarea” în materie de mediu,dobândirea cunoștințelor, a abilităților și atitudinilor pe care orice cetățean onest trebuie să le stăpânească;

Conștientizarea diversității și importanței problemelor ecologice, precum și a diversității comportamentlor umane care afectează mediul;

Înțelegerea corectă a raportului individ-mediu; mediul precizează Văideanu, nu este ceva exterior, ceva ce trebuie cucerit și dominat; omul descoperă cu surprindere și în grijorare că mediul nu îi aparține, ci el se integrează în acest ansamblu extrem de complicat, iar viața lui e condiționatî de viitorul mediului;

Dezvoltarea respectului față de mediu și a reponsabilității, ca elemente definitorii pentru stilul individual de viață;

Analiza critică a problemelor de mediu, la scară locală și mondială;

Dezvoltarea capacității de a lua decizii care să influențeze pozitiv raportul individ-mediu.

După Claude Sauchon și Lester Brown, condițiile unei educații ecologice eficiente sunt:

înțelegerea interdependențelor dintre factori și a efectelor în lanț, de unde necesitatea unei analize critice globale;

respectarea principiului interdisciplinarității în realizarea educației ecologice;

analiza și înțelegerea, mai întâi, ale mediului imediat, care îl interesează realmente pe preșcolar;

utilizarea metodelor de acțiune (anchete, dezbateri, cercetarea documentelor etc.) pentru întregirea judecăților de formare și a atitudinilor față de mediu;

utilizarea unor modalități specifice pentru atingerea obiectivelor cognitive, afective și acționale: în plan cognitiv preșcolarul trebuie să aibă acces la cunoștințe care-i permit accesul la documente, la înțelegerea aspectelor tehnice, la instrumente de analiză și aplicare a cunoștințelor. În plan afectiv, se urmărește sensibilizarea preșcolarului în raport cu problematica mediului, dezvoltarea responsabilităților și respectului față de mediu. În plan acțional, se urmărește formarea unor atitudini care duc la inițiative, decizii și acțiuni concrete asupra mediului;

acțiunea conjugată a tuturor factorilor care contribuie la educația ecologică; educația relativă la mediu nu-și poate atinge finalitățile dacă valorile pe care le vehiculează și atitudinile pe care-și propun să le formeze nu sunt cultivate și în familie, în comunitatea în care trăiește preșcolarul.

Eficiența educației relative la mediu poate fi apreciată numai prin efectele pe termen lung asupra comportamentukui viitorului cetățean activitățile de educație ecologică trebuie să prezinte însă și o utilitate imediată pentru copil , să-l pună în situația de a intervene în situații concrete și de a aprecia efectele intervențiilor sale. Printre situațiile de învățare funcțională a cunoștințelor referitoare la problematica mediului, Viviane de Landsheere enumeră(1992, p.337):

observațiile de teren;

constituirea de dosare, plecând de la observațiile directe și de la analiza presei sau a documentelor tehnice;

difuzarea informațiilor primite și analizate prin diverse mijloace jurnalul școlar,corespondența interșcolară;

constituirea de bănci de date asupra mediului imediat sau îndepărtat;

discuții de grup, cu sau fără participarea unor persoane de resurse sau experți;

studii de caz;

exerciții de simulare.

Abordarea „noilor educații” în sistemul educativ nu este eficientă fără fixarea unor obiective concrete, mărginindu-se numai la realizarea unor activități recreative.

La nivelul învățământului preșcolar aceste componente ale educației nu sunt ocolite, dimpotrivă, educarea la vârste timpurii este este un concept destul de cunoscut, în prezent „noile educații” difuzând „marile idei” ale lumii contemporane, dar care trebuie interpretate și transpuse adecvat, astfel încât preșcolarul să le poată integra în experiența lui. Acest rol revine fiecărui cadru didactic, care va trebui să găsească soluțiile pedagogice cele mai bune de a le transmite corect, dar, accesibil, individualizat și într-un spirit interdisciplinar, găsind rezolvarea decalajului dintre recomandările teoretice și practicile efective la grupa preșcolarilor.

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

ssssssssssssssssssssssssssssssss