Circumplexul Interpersonal Si Raspunsul LA Expresiile Corporale ALE Emotiilor

CIRCUMPLEXUL INTERPERSONAL ȘI RĂSPUNSUL LA EXPRESIILE CORPORALE ALE EMOȚIILOR

Cuprinsul lucrării

Introducere

1. Capitolul 1. De la expresii emoționale faciale la cele corporale

1.1 Teorii ale emoției

1.1.1 Modele de bază ale emoției

1.1.2 Modele dimensionale ale emoției

1.1.3 Modele componențiale ale emoției

1.2 Fața umană – generator de informații

1.2.1 Modele de recunoaștere a feței umane

1.2.1.a Modelul informațiilor configurale

1.2.1.b Modelul funcțional al lui Bruce și Young

1.3 Scepticismul pentru inovație

1.4 Corpul uman – oglindă a trăirilor interioare

1.4.1 Argumente în favoarea expresiilor corporale

1.4.2 Expresiile corporale versus expresiile faciale

1.5 Concluziile capitolului

2. Capitolul 2. Circumplexul Interpersonal – un model de o simplitate intrigantă

2.1 Istoria Circumplexului Interpersonal

2.1.1 Reprezentări circulare ale naturii umane

2.1.2 Originea conceptului de circumplex interpersonal

2.1.3 Reprezentanți de seamă în istoria studiului circumplexului interpersonal

2.2 Saliența dimensiunilor comportament de comuniune și comportament agentic

2.2.1 Oxitocina și testosteronul, „catalizatori” ai celor două dimensiuni

2.2.2 Centralitatea comportamentului de comuniune și a comportamentului agentic

2.3 Five Factor Model vs. Circumplexul Interpersonal

2.4 Inventare ale Circumplexului Interpersonal

2.4.1 The Interpersonal Check List – primul inventar

2.4.2 The Interpersonal Adjective Scale – evaluarea trăsăturilor interpersonale

2.4.3 The Inventory of Interpersonal Problems – evaluarea problemelor interpersonale

2.4.4 Circumplex Scales of Interpersonal Values – evaluarea valorilor și motivelor interpersonale

2.4.5 Circumplex Scales of Interpersonal Efficacy – evaluarea auto-eficienței interpersonale

2.4.6 Alte inventare ale Circumplexului Interpersonal

2.5 Concluziile capitolului

3. Capitolul 3. Parte aplicativă

3.1 Scopul cercetării

3.2 Review privind literatura de specialitate existentă pe tema expresiilor corporale

3.2.1 Cadru teoretic

3.2.2 Metodă

3.2.3 Rezultate

3.2.4 Întrebări de cercetare adresate de studiile incluse in review

3.2.5 Concluzii

3.3 Ipotezele cercetării

3.4 Metodologia și organizarea cercetării

3.4.1 Metode și instrumente de cercetare

3.4.1.1 Design

3.4.1.2 Instrumente de cercetare

3.4.2 Lotul de subiecți

3.4.3 Culegerea și înregistrarea datelor

3.4.4 Rezultate

3.4.5 Interpretarea rezultatelor. Discuții.

3.5 Limite

3.6 Direcții viitoare

3.7 Concluzii

3.8 Anexe

3.9 Bibliografie

Introducere

Subiect ce suscită interes încă din cele mai vechi timpuri, mintea umană, privită ca un cluster de funcții dezvoltate de interacțiunea subiect-mediu, nu încetează să uimească prin evoluție și posibilități de ajustare. Mulțumită minții umane, oamenii pătrund dincolo de aparențe în plan social: ipoteza creierului social a fost avansată de antropologul Robin Dunbar. Acesta susține că inteligența umană nu a evoluat ca un mijloc de a rezolva problemele ecologice, ci mai degrabă ca un mijloc de supraviețuire și reproducere în grupuri sociale complexe (Dunbar, 1998).

Surclasând toate celelalte specii în dezvoltare socială, omul caută să înțeleagă și să interpreteze acțiunile, gesturile, intențiile sau emoțiile celorlalți. În timpul comunicării are loc un dublu proces: emitem și receptăm informație emoțională pe mai multe canale, decodarea corectă a acestor semnale devenind crucială în adaptare și interacțiuni sociale. Dintre cele trei niveluri în care se concretizează comunicarea, cel nonverbal (expresia facială, postura, mișcarea) reprezintă mai mult de jumătate, urmat de cel paraverbal (ton, volum, viteză de rostire). Doar șapte procente din tot ceea ce omul transmite compun nivelul logic, al cuvintelor. Așadar, pe lângă mișcare, expresia facială și postura corporală sunt piese esențiale în mecanismul comunicării, folosite pentru a maximiza potențialul uman de a accede în starea internă a celuilalt. Fața și corpul uman sunt în aceeași măsură saliente și familiare și emit concomitent semnale nonverbale, frecvent sincronizate.

Cercetarea psihologică privind recunoașterea emoțiilor s-a focalizat aproape în totalitate pe expresiile faciale, folosind fața umană drept stimul, în detrimentul celorlalți indici (spre exemplu, informațiile auditive). Există sute de articole având drept subiect percepția expresiilor faciale ce variază de la studiile behavioriste la experimentele axate pe imagerie cerebrală. Dar ce se întâmplă atunci când fața umană este inaccesibilă, din diverse motive? Spre exemplu, atunci când partenerii interacțiunii se află la o distanță considerabilă sau sunt de rase diferite și, prin urmare, au fizionomia feței diferită. Cum va fi recunoscută o emoție atunci când unul din parteneri este poziționat cu spatele spre celălalt?

Lucrarea de față își propune să lărgească cunoștințele psihologice din sfera recunoașterii emoțiilor, având drept scop relevarea dimensiunilor comportamentale la care oamenii apelează într-o interacțiune cu o persoană care exprimă diferite emoții prin intermediul corpului său. Prezenta lucrare constă într-o aprofundare a studiului „Communal and agentic behaviour in response to facial emotion expressions” (2014) și are drept scop deschiderea unor perspective inovative de cercetare datorită îmbinării dintre avantajele expresiilor corporale drept stimuli cu anumite patternuri comportamentale.

Capitolul 1. De la expresii emoționale faciale la cele corporale

Pe continuumul cercetării psihologice a emoțiilor se înscriu cronologic drept stimuli expresiile faciale și expresiile corporale sau postura. Interacțiunea dintre semnalele feței și ale corpului conferă informații suficiente pentru o bună decodare a stării emoționale a unui individ (Kret et al., 2013). Cunoscând modul în care celălalt se simte, putem acționa în concordanță cu expectanțele sale. Așadar, emoțiile au numeroase funcții, de la clădirea relațiilor sociale, până la evitarea pericolului și supraviețuire.

Teorii ale emoției

Dificultatea definirii emoțiilor survine din cauza faptului că la origine, cuvântul „emoție” nu este un termen științific, ci un construct popular. În linii generale, emoțiile sunt elemente abstracte care se conturează în jurul unor date fenomenologice (experiențele care le sunt asociate), comportamentale (mimica, gesturile) și fiziologice (modificări corporale cauzate de activarea sistemului nervos vegetativ). Emoțiile sunt declanșate de o situație care unește nevoile, obiectivele sau valorile subiectului; ele pregătesc organismul să acționeze, antrenează persoana la nivel psihic, motric și visceral și preiau controlul asupra altor activități psihice aflate în desfășurare (Derouesné, 2011).

Teoriile dezvoltate cu privire la natura emoției sunt numeroase, conturate de cele mai multe ori de cercetarea expresiilor faciale. Deși ipoteza conform căreia aceste teorii ar oferi explicații valide și pentru expresiile corporale nu a fost încă testată, ele implică anumite expectanțe privind patternurile de răspuns (Dael, Mortillaro & Scherer, 2012). În funcție de modul în care se raportează asupra naturii emoției, trei mari teorii vor fi discutate : modelele de bază, dimensionale și componențiale.

Modele de bază ale emoției

Expresiile faciale au constituit obiect de studiu începând din anul 1872, când Darwin a teoretizat universalitatea lor în “The Expression of the Emotions in Man and Animals”. Ulterior, au fost propuse diferite alternative variind prin natura informației oferite de expresiile faciale, acuratețea cu care ele transpun emoțiile individului, instrumente și metode folosite în cercetare sau clasificarea emoțiilor (Keltner & Ekman, 2000).

Modelele de bază ale emoției se plasează în continuarea tezei lui Darwin și sunt reprezentate de lucrările lui Silvan Tomkins, Paul Ekman și Carrol Izard. Acestea postulează existența unui număr limitat de emoții de bază (bucuria, furia, dezgustul, surpriza, tristețea și frica), independente unele de altele, caracterizate de procese mentale distincte. Celelalte emoții sunt produse prin amestecul emoțiilor primare, asemenea spectrului de culori derivat din amestecul culorilor fundamentale. Bazate aproape in totalitate pe cercetări empirice, aceste modele susțin că în timpul unei trăiri emoționale, fața umană oferă răspunsuri prototipice prin activarea anumitor mușchi (Havârneanu, 2013). În teoria feed-back-ului facial, Tomkins afirmă că fiecărei emoții de bază îi corespunde o mișcare distinctă a mușchilor faciali, mișcări universale omenirii, care preced trăirea emoțională. Dacă ceea ce produce o emoție, regulile de afișare a emoției și consecințele ei pot varia de la o cultură la alta, contracțiile mușchilor vor rămâne mereu aceleași (Ekman, 1970). Spre exemplu, motivele furiei a două persoane diferite pot varia, însă ambele vor avea sprâncene încruntate, privire tensionată și buze îngustate.

Modele dimensionale ale emoției

Dacă modelele de bază ale emoției au drept idee centrală existența unui sistem neuronal distinct pentru fiecare emoție primară, adepții modelelor dimensionale (Osgood, Russell, Schlosberg) găsesc această afirmație nefondată și susțin că nu există regiuni ale creierului care să corespundă unor categorii specifice de emoții, refuzându-le acestora statutul privilegiat de entități înnăscute (Barrett, 2006). Modelele dimensionale implică o definire a emoțiilor ca puncte într-un spațiu dimensional continuu, construit de obicei în jurul a două sau trei axe, iar un sistem neurofiziologic comun și interconectat este responsabil pentru toate stările afective.

Modelul circumplex a fost teoretizat de James Russell din nevoia de a pune bazele conceptuale pentru vastele observații empirice din domeniul afectivității. Toate stările emoționale posibile sunt incluse în interiorul unei structuri circulare conturate de așezarea perpendiculară a două axe independente : valența emoțională a stării respective, ce merge de la satisfacție la insatisfacție și nivelul de activare cu o activare puternică într-o extremă și o activare slabă în cealaltă (Posner, Russell & Peterson, 2005). Centrul cercului corespunde unei stări emoționale cu o valență neutră și un nivel mediu de activare.

Modele componențiale ale emoției

Spre deosebire de primele două modele explicative ale emoțiilor, modelele componențiale nu reduc stările emoționale la un număr restrâns de dimensiuni afective sau emoții de bază, ci încearcă explicarea conceptelor la cel mai complex nivel, devenind un cadru suport pentru formularea unor noi teorii. Emoția este definită prin prisma schimbării în cadrul vieții psiho-biologice a individului: mai întâi, acesta evaluează o expresie facială, un obiect sau un eveniment în concordanță cu nevoile organismului său și intențiile sau dorințele celui evaluat. Apoi au loc schimbări la nivel psiho-biologic, urmate de tendința spre acțiune, activitatea motorie și starea subiectivă a individului (Lin, Spraragen & Zyda, 2012).

Ipoteza modelelor componențiale este că elementele individuale ale activității motorii, spre exemplu mușchii faciali antrenați într-o anumită expresie, sunt efecte directe ale evaluărilor (appraisals) făcute pe diferire criterii precum noutatea, plăcerea intrinsecă sau semnificația evenimentului evaluat (Dael, Mortillaro & Scherer, 2012). Deși aceste evaluări apar cel mai frecvent corelate cu expresiile faciale și vocale, Scherer a demonstrat că această teorie nu are restricții și a extins modelul componențial la întregul corp, făcând predicții cu privire la postură, mișcări și gesturi (Scherer, 2001).

Fața umană – generator de informații

Nu mai este un mister faptul că fața umană transpune în concret toate emoțiile noastre, că o simplă strângere a buzelor sau o frunte încordată ne pot trăda gândurile pe care nu le doream expuse. Fața umană servește de secole drept referință socială și o folosim drept ghid atunci când alegem un trecător pentru continuu, construit de obicei în jurul a două sau trei axe, iar un sistem neurofiziologic comun și interconectat este responsabil pentru toate stările afective.

Modelul circumplex a fost teoretizat de James Russell din nevoia de a pune bazele conceptuale pentru vastele observații empirice din domeniul afectivității. Toate stările emoționale posibile sunt incluse în interiorul unei structuri circulare conturate de așezarea perpendiculară a două axe independente : valența emoțională a stării respective, ce merge de la satisfacție la insatisfacție și nivelul de activare cu o activare puternică într-o extremă și o activare slabă în cealaltă (Posner, Russell & Peterson, 2005). Centrul cercului corespunde unei stări emoționale cu o valență neutră și un nivel mediu de activare.

Modele componențiale ale emoției

Spre deosebire de primele două modele explicative ale emoțiilor, modelele componențiale nu reduc stările emoționale la un număr restrâns de dimensiuni afective sau emoții de bază, ci încearcă explicarea conceptelor la cel mai complex nivel, devenind un cadru suport pentru formularea unor noi teorii. Emoția este definită prin prisma schimbării în cadrul vieții psiho-biologice a individului: mai întâi, acesta evaluează o expresie facială, un obiect sau un eveniment în concordanță cu nevoile organismului său și intențiile sau dorințele celui evaluat. Apoi au loc schimbări la nivel psiho-biologic, urmate de tendința spre acțiune, activitatea motorie și starea subiectivă a individului (Lin, Spraragen & Zyda, 2012).

Ipoteza modelelor componențiale este că elementele individuale ale activității motorii, spre exemplu mușchii faciali antrenați într-o anumită expresie, sunt efecte directe ale evaluărilor (appraisals) făcute pe diferire criterii precum noutatea, plăcerea intrinsecă sau semnificația evenimentului evaluat (Dael, Mortillaro & Scherer, 2012). Deși aceste evaluări apar cel mai frecvent corelate cu expresiile faciale și vocale, Scherer a demonstrat că această teorie nu are restricții și a extins modelul componențial la întregul corp, făcând predicții cu privire la postură, mișcări și gesturi (Scherer, 2001).

Fața umană – generator de informații

Nu mai este un mister faptul că fața umană transpune în concret toate emoțiile noastre, că o simplă strângere a buzelor sau o frunte încordată ne pot trăda gândurile pe care nu le doream expuse. Fața umană servește de secole drept referință socială și o folosim drept ghid atunci când alegem un trecător pentru a-l întreba o adresă, atunci când ne stabilim noi relații de prietenie, când etichetăm o persoană pe care abia am cunoscut-o sau când ne protejăm de pericole. Exemple în care expresia facială a celuilalt este crucială într-o interacțiune umană pot fi oferite cu ușurință de simțul comun. Dar ce se petrece în creierul individului în tot acest timp și care sunt bazele neuro-fiziologice ale percepției feței umane? Studiile neuroimagistice au relevat că responsabilă de recunoașterea expresiilor faciale este partea mijlocie a girusului fusiform, o circumvoluție extrem de lungă care se extinde de-a lungul feței inferioare a lobilor temporal și occipital. O sensibilitate mai scăzută în sarcinile de percepție a feței o au girusul inferior occipital și șanțul temporal superior. Și celelalte regiuni ale creierului au fost studiate, însă nu au avut o importanță majoră în recunoașterea facială (de Riet, Grezes & de Gelder, 2009). Odată ce un stimul cu o semnificație emoțională este prezentat, creierului uman îi ia aproximativ 100ms pentru a extrage informația facială, pentru a o procesa și a stabili dacă aceasta exprimă sau nu o emoție (Adolphs, 2002).

1.2.1 Modele de recunoaștere a feței umane

1.2.1.a Modelul informațiilor configurale

Comparând recunoașterea feței umane cu cea a unei case, Bruce, Doyle, Dench și Burton (1991) au demonstrat că fața umană este procesată diferit față de restul obiectelor, că zace în natura umană o mare sensibilitate pentru percepția informației configurale a stimulului facial. Cercetările arată că procesarea feței umane nu se bazează doar pe identificarea elementelor ce o compun, ci și pe analiza pozițiilor acestora. Modelul informațiilor configurale descrie procesul de recunoaștere a feței umane pe două paliere: primul se referă la elementele ce compun o față umană și la așezarea lor în spațiu, numite și informații de prim ordin, iar la doilea este în conexiune cu distanțele exacte dintre elementele faciale, numite și relații de ordin secund (Maurer, 2002). Spre exemplu, o informație de prim ordin ar fi: „o față este o față pentru că are doi ochi care sunt situați deasupra nasului, care la rândul său e situat deasupra gurii”, iar cea de ordin secund : „nasul este la 22mm deasupra gurii”. Întrucât toate fețele umane au aceleași componente așezate în aceeași configurație, diferențierea dintre indivizi se face pe baza relațiilor de ordin secund. În acest sens, într-o cercetare desfășurată de Rhodes, Brennan și Carey (1987), s-a demonstrat că timpul de recunoaștere a unei persoane celebre este mai scurt într-o caricatură decât în desenul ce reproducea persoana în mod acurat, tocmai din cauză că s-a pus accentul pe elementele faciale definitorii.

Drept limită a acestui model teoretic s-a impus incongruența dintre cercetare, unde erau folosite planșe bidimensionale, desene, fotografii și realitate, care este tridimensională (Havârneanu, 2013).

1.2.1.b Modelul funcțional al lui Bruce și Young

Observând că subiecții întâmpină dificultăți atunci când informația de prim-ordin este alterată (în sarcina de recunoaștere a feței răsturnate), Vicki Bruce și Andy Young au propus un nou model teoretic, care ia în calcul și alte tipuri de informații, pe lângă cele referitoare la percepția elementelor faciale.

Cei doi psihologi susțin că recunoașterea fețelor familiare este diferită față de reunoașterea fețelor nefamiliare. Când acestea din urmă trebuie recunoscute, reținem adesea trăsăturile exterioare, care ocupă un spațiu mai mare și contrastează cu imaginea vizuală: linia frizurii și forma capului. Însă în cazul recunoașterii fețelor familiare, procesul este diferit, mai saliente fiind elementele interioare ale feței (nas, ochi, gură). Explicația autorilor pentru această procesare diferită este dată de comunicarea față în față cu persoana familiară în mod frecvent. Elementele faciale interioare contribuie la această comunicare și sunt studiate de parteneri, permițându-le să aibă o reprezentare mai acurată a celuilalt. În plus, frizurile oamenilor pot fi schimbate, așa că o reprezentare formată pe elemente interioare nu va crea confuzie (Bruce & Young, 2012). Cele două tipuri de recunoaștere a fețelor pot fi puse în conexiune cu etapele dezvoltării văzului la bebeluși. Între 4 și 6 săptămâni, copilul își recunoaște mama pe baza contrastului dintre linia părului și frunte și îi este imposibil să o recunoască cu capul acoperit, proces asemănător cu recunoașterea fețelor nefamiliare la adult. Dupa vărsta de 3 luni, copilul își va recunoaște mama în orice context pentru că a trecut la explorarea interiorului feței, asemenea unui adult.

Conform acestui model, recunoașterea feței umane este un proces rezultat din interacțiunea mai multor tipuri de informații: unități de recunoaștere a elementelor faciale, noduri de identitate personală și unități cu informații semantice. Intenția acestui model este de a descoperi procesele și funcțiile recunoașterii faciale, fără însă a încerca să descopere mecanismele fiziologice sau regiunile creierului implicate (Bruce & Young, 1986). Unitățile de recunoaștere a elementelor faciale se bazează pe elementele feței și relațiile configurale dintre acestea, fiecare unitate conținând anumite coduri structurale ce descriu fețe familiare. Odată ce o față este văzută, puterea unității de recunoaștere va fi în funcție de gradul de asemănare dintre stimul și codurile structurale. Unitățile de recunoaștere a elementelor faciale interacționează mai apoi în acest proces cu nodurile de identitate personală. Nodurile recepționează inputul de la unitățile de recunoaștere astfel încât, atunci când o față este recunoscută, nodurile de identitate potrivite oferă informații despre acea persoană, informații autobiografice și semantice legate de contextul în care au fost întâlnite. Diferența între aceste prime două elemente ale modelului funcțional este că, în timp ce unitățile de recunoaștere a elementelor faciale răspund doar la o față familiară, nodurile de identiatate personală pot fi accesate prin față, voce sau îmbrăcăminte. Este punctul în care nu doar fața este recunoscută, ci persoana (Bruce & Young, 1986). După ce nodurile de identitate personală procesează, se generează numele persoanei și intervin unitățile cu informații semantice. Acestea conțin informații despre hobby-urile persoanei, ocupația, statutul social etc.

Printre limitele acestui model se numără și studiile pe pacienții ce suferă de prosopagnozie, o tulburare cognitivă în care capacitatea de a recunoaște fețele este afectată, în timp ce alte aspecte ale procesării vizuale și funcționarea intelectuală rămân intacte. Un efect numit "recunoaștere sub acoperire" oferă dovezi că unitățile de recunoaștere a elementelor faciale și nodurile de identitate personală sunt separate de procesul de generare de nume. S-a demonstrat că pacienții puteau denumi ocupația unei persoane celebre, dar nu și numele acesteia.

Scepticismul pentru inovație

Faptul că expresiile corporale nu au ocupat niciodată primul loc în rândul cercetărilor asupra emoțiilor a dus de-a lungul timpului la o marginalizare a acestora, în detrimentul expresiilor faciale. Scepticismul survine din cauză că nu prea există o bază teoretică ce studiază întregul corp drept transmițător de emoții, ci doar câteva rezultate empirice neconcludente. Spre exemplu, Ekman (1965) a desfășurat 2 studii pe recunoașterea emoțiilor din expresiile corporale, însă rezultatele l-au determinat să împărtășească acest scepticism și să își dedice cariera studiului expresiilor faciale, căutând dovezi ale universalității lor. În aceste studii, cinci subiecți indicau pe două scale (plăcere-neplăcere și somn-tensiune) ce anume le transmitea fiecare imagine din cele 3 condiții: doar fața vizibilă, doar corpul vizibil sau corpul împreună cu fața. Ekman nu a găsit nicio corelație între judecățile corpului și cele ale feței împreună cu corpul, ci doar o corelație pozitivă între condițiile „față” și „față+corp”.

Astăzi, acest subiect stârnește curiozitatea, apare tot mai des întrebarea „care ar fi rezultatele dacă am înlocui expresiile faciale cu expresiile corporale?”. Corpul este studiat prin prisma valențelor sale afective și nu doar bio-fiziologice, în scopul deschiderii unor noi perspective de cercetare.

Corpul uman – oglindă a trăirilor interioare

Cercetările din ultimele decenii au denumit „emotional body language” exprimarea emoțiilor prin intermediul posturii sau a mișcărilor corpului, specialiștii în domeniu (de Gelder, 2006; Grezes, Pichon & de Gelder, 2007; Peelen & Dowing, 2007) considerând că limbajul corporal are același set de emoții de bază ca expresiile faciale (bucuria, furia, dezgustul, surpriza, tristețea și frica).

Bucuria este transpusă într-o relaxare generală a mușchilor și o postură deschisă, fără brațe încrucișate, palmele sunt deschise, picioarele paralele, cu contact vizual prelungit. Furia este exprimată adesea corporal prin încleștarea dinților și a pumnilor, capul și corpul sunt aplecate în față, mâinile în șolduri sau departe de corp, postură ofensivă, agresivă. Dezgustul este cel mai dificil de recunoscut și exprimat prin intermediul corpului, observându-se prin distanțarea față de persoana/obiectul care provoacă această emoție, încrucișarea brațelor pe piept sau abdomen. Surpriza se remarcă la nivelul posturii printr-o ușoară mișcare înapoi, un reflex de tresărire cu o smucire a capului, poziționarea mâinii pe torace. Tristețea se manifestă printr-o postură căzută, cu capul plecat și brațele pe lângă corp. Frica este ușor de recunoscut datorită posturii defensive cu palme care blochează orice contact, tendinței de „a se face mic” pentru a reduce expunerea la pericol sau a părului zburlit.

Argumente în favoarea expresiilor corporale

În ciuda tendinței de a asocia recunoașterea emoțiilor cu expresiile faciale, studiile în domeniu clasifică drept truism faptul că performanța indivizilor în recunoașterea emoțiilor este similară pentru expresiile faciale și cele corporale. Charles Darwin a fost printre primii teoreticieni care au dezbătut acest subiect. În “The Expression of the Emotions in Man and Animals” acesta susține că atât expresiile emoționale ale feței, cât și cele ale corpului, sunt răspunsuri psihologice adaptative și înnăscute ale organismului la mediu. După ani de cercetări, corpul uman este privit ca un canal de comunicare interpersonală. Dacă în ceea ce privește recunoașterea expresiilor faciale lucrurile sunt clare în literatura de specialitate, experimentele realizate până în prezent pe expresiile corporale au dovedit că nu există diferențe interindividuale semnificative în recunoașterea emoțiilor (Atkinson et al, 2004; de Gelder & den Stock, 2011). Testată în aceleași condiții și cu aceeași categorie de stimuli, performanța recunoașterii stării afective este la fel de omogenă în cazul posturii drept stimul ca și în cazul expresiilor faciale. Drept urmare, în ambele cazuri apare fenomenul de contagiune emoțională și motorie. Contagiunea motorie se referă la faptul că participanții tind să imite expresia facială pe care o văd, lucru vizibil cu ochiul liber, iar în cazul posturii, ei tind să experimenteze o kinestezie a mușchilor implicati în postura pe care o observă. Contagiunea emoțională înseamnă experimentarea trăirilor și emoțiilor asociate cu postura prezentată.

Investigațiile privind bazele neurofuncționale ale recunoașterii emoțiilor au demonstrat că aceleași regiuni ale creierului sunt implicate în percepția corpului și a feței. Într-un studiu în care subiecții aveau sarcina să categorizeze fețe și posturi ce exprimau frică, bucurie sau erau neutre, s-a observat că girusul fusiform, de obicei asociat cu percepția identității faciale, a fost mai activat chiar pentru postură decât pentru față (van de Riet et al. 2009). Într-o altă cercetare (Peelen & Downing, 2005), subiecților li se prezentau imagini cu fețe, posturi, unelte și peisaje și li se cerea să apese un buton de fiecare dată când aceeași imagine apărea de două ori consecutiv. A fost observată o activare aproape identică în girusul fusiform pentru percepția fețelor și corpurilor, în comparație cu imaginile cu unelte sau peisaje, unde nu s-a remarcat vreo activitate în această regiune.

Un alt avantaj al folosirii posturii drept stimul în cercetare ar fi faptul că permite reperarea de la distanță a stărilor emoționale, spre deosebire de expresiile faciale, care necesită o apropiere a celor doi participanți la interacțiune. Pentru a putea vedea în detaliu fața celuilalt, este nevoie de o distanță intimă (la 70 cm) sau personală (între 70 cm și 1,5m). Însă dacă situația sau relația dintre cele două persoane nu permite o astfel de apropiere, atunci se impun distanța socială (de la 1,5m la 3,5m) sau cea publică (peste 3,5m), suficiente pentru a observa poziția mâinilor, capului, picioarelor și orientarea generală a corpului.

O lungă perioadă de timp în lucrările din literatura de specialitate nu s-a ținut cont de efectele contextului în percepția fețelor. Acestea erau prezentate izolat și nu se putea ține cont de influența majoră a posturii în identificarea emoției. Cu alte cuvinte, în viața de zi cu zi, atunci când întâlnim o față, aceasta nu este niciodată disociată de corp. O ipoteză susține faptul că expresiile faciale pot fi controlate, spre exemplu să părem veseli într-o situație în care simțim furie, însă limbajul corpului este mai dificil de gestionat și, inconștient, va releva adevărata noastră stare. Dacă fața și corpul nu emit același tip de semnal, se produce o confuzie în procesul de recunoaștere a stării afective care va duce în final la o recunoaștere anevoioasă sau chiar eronată. Meeren et al. (2005) au prezentat subiecților fețe și posturi care exprimau furie și frică. În condiția de congurență, și fața și corpul indicau aceeași emoție (fie frică, fie furie), iar în condiția de incongruență, emoții diferite (față exprimând frică + corp exprimând furie, față exprimând furie + corp exprimând frică). Participanții erau rugați să facă judecăți doar pe baza informațiilor oferite de față, ignorând corpul. Importanța limbajului corporal a fost dovedită de rezultate: în condiția de incongruență, recunoașterea a fost mai puțin acurată decât în condiția de control și cea de congruență, iar timpii de reacție au fost mai mari (845 de ms față de 771ms).

În ciuda stereotipurilor de gen cu privire la comunicarea afectivă, Kret și colaboratorii săi (2011) au dovedit că nu există diferențe semnificative în acuratețea recunoașterii expresiilor faciale și corporale de către participanții de gen feminin și cei de gen masculin. În acest studiu au fost folosite videoclipuri care prezentau o expresie corporală sau facială prezentând una din cele două stări afective vizate: frica și furia. Procedura a presupus monitorizarea activității din diferite regiuni ale creierului, iar experimentul a avut drept scop observarea influenței genului în percepția celor două emoții. Rezultatele au arătat că subiecții, indiferent de gen, au activat zonele subcorticale clasice ale percepției emoției (amigdala, puntea, talamusul și hipocampul) doar atunci când au perceput o amenințare, corporală sau facială, din partea actorilor de gen masculin. În plus, femeile au activat și regiunile specifice pregătirii de acțiune, concretizând nevoia de protecție prin acoperirea feței cu mâinile.

Un alt argument în favoarea utilizării posturii în cercetările despre recunoașterea emoției este faptul că percepția expresiilor corporale este automată și nu necesită o atenție sporită. Pacienții cu leziuni ale cortexului unilateral au recunoscut corect 108 din 160 de prezentări ale stimulului în zona „oarbă”, procentaj situat deasupra probabilității de ghicire. Aceștia pot diferenția și categorisi expresiile corporale bucuroase și neutre prezentate în câmpul vizual procesat de regiunea lezată a creierului (de Gelder & Hadjikhani, 2006). Automatismul procesării emoției exprimate în postură a fost demonstrat prin sincronizarea spontană a propriului corp cu cel al partenerului într-o interacțiune față în față, fenomen ce poartă numele de contagiune emoțională, dezbătut într-un argument anterior.

Un studiu publicat în 2014 de Volkova și colaboratorii săi a testat limitele expresiilor corporale ale emoțiilor printr-un design interesant. Actorii erau liberi să își folosească fața, vocea și corpul pentru a face povestiri în care să exprime o anumită emoție. Apoi, cercetătorii au preluat doar partea superioară a corpului, excluzând pelvisul și picioarele și le-au transformat în animații silențioase de bastoane. Astfel, deși singurul reper în recunoașterea unei emoții rămâne postura și mișcarea părții superioare a corpului într-un context natural, 7 din 10 emoții au fost recunoscute deasupra posibilității de ghicire, iar pentru 85% din scenariile narative distribuția a avut o valoare modală unică.

Nu în ultimul rând, investigarea expresiilor corporale ale emoțiilor pe subiecți ce suferă de diferite afecțiuni va îmbogăți cercetarea clinică și va conduce la noi instrumente de observație si diagnoză (de Gelder, 2009). Autismul, schizofrenia, depresia sau anxietatea sunt câteva dintre tulburările care au drept simptom un deficit în recunoașterea fețelor și a expresiilor faciale. Având în vedere că pacienții cu autism evită să privească fața celuilalt, studiile au exploatat un alt canal de comunicare, postura. Cercetătorii au descoperit că aceste persoane nu fac distincția între un corp ce exprimă frică și unul neutru (Hadjikhani et al. 2009) și nu li se activează amigdala și cortexul premotor atunci când văd gesturi caracteristice fricii (Grezes et al. 2009).

Expresiile corporale versus expresiile faciale

În literatura filozofică a emoțiilor, Descartes a formulat o teorie dualistă în care există o distanță considerabilă între minte, considerată substanță de gândire și corp, substanța extinsă, existența materială. Expresia minții este fața, însă corpul este văzut ca o mașinărie: la fel cum mișcările unui aparat nu-i exprimă intențiile, nici mișcările corpului nu fac acest lucru și sunt mecanice, lipsite de sens (de Gelder, 2009).

În compararea expresiilor corporale și posturilor au fost deja dezbătute asemănările dintre cele două privind performanțele similare ale subiecților și acuratețea în recunoaștere, prezența contagiunii emoționale și motorii, dar și automatismul procesării celor două tipuri de expresii.

La nivel comportamental, asemănarea dintre expresiile faciale și expresiile corporale ale emoțiilor este că ambele sunt procesate configural, și nu ca un ansamblu de elemente. Această procesare configurală este măsurată în experimente printr-un efect de inversiune, descoperit mai întâi în cazul fețelor, iar apoi confirmat și pentru corpuri. Efectul de inversiune presupune că un stimul configural – față/corp – care este prezentat răsturnat este mult mai dificil de recunoscut decât un alt stimul complex răsturnat, spre exemplu, o casă (den Stock, Righart & de Gelder, 2007). Dacă în literatura de specialitate procesarea similară a corpurilor și fețelor este un consens, Gliga & Dehaene-Lambertz (2005) s-au întrebat în ce perioadă de dezvoltare a omului apare această asemănare. Rezultatele arată că la vârsta de 3 luni, bebelușii sunt capabili să aleagă configurația normală a feței, dar și a corpului. Această capacitate este fie înnăscută, fie datorată unei învățări rapide în timpul intteracțiunii intense cu mediul din primele luni de viață. O preferință a bebelușului pentru față sau corp apare din cauza distanței: expresia feței este procesată atunci când fața este aproape de copil și ochii se pot vedea bine, iar expresia corporală atunci când distanța crește.

Deși arată diferit din punct de vedere estetic, fața și corpul au multe aspecte în comun: ele furnizează indicii ale identității personale, emoțiilor, intențiilor, vârstei și genului (Peelen & Downing, 2005). Pentru exemplarele aceleiași specii, diferențele dintre fețe și corpuri sunt mai degrabă metrice decât calitative, adică se referă, spre exemplu, la lungimea membrelor sau la distanța dintre elementele faciale care diferă de la un individ la altul.

Fața și corpul uman se deosebesc prin faptul că fața este doar o componentă a unui obiect, a persoanei, pe când corpul, deși are fața acoperită, constituie în sine un obiect complet. Așadar, în comparația celor doi stimuli, corpul uman ar fi superior feței deoarece se definește prin el însuși, nefiind dependent de alte elemente. În plus, această diferență joacă un rol important în comparațiile indirecte : obiect versus față comparativ cu obiect versus corp. În schimb, în percepția feței se observă toți mușchii activați într-o anumită expresie, pe când o importantă parte a mușchilor corpului sunt ascunși de haine. Din punctul de vedere al transparenței, fața este superioară corpului (de Gelder & den Stock, 2009). Contrastând cu alte mijloace de comunicare nonverbală, postura corporală implică o prezență tridimensională care oferă diferite imagini, în funcție de poziția obsevatorului. Prin urmare, schimbările unghiului de observație vor conduce la acoperirea unei părți a corpului cu o alta.

La construirea bazei de date BEAST (The bodily expressive action stimulus test), cercetătorii au folosit 254 de expresii corporale ale 46 de actori, exprimând furie, frică, bucurie și tristețe. La testarea instrumentului, participanții au fost rugați să clasifice fiecare expresie într-una din cele 4 categorii. Toate emoțiile au fost recunoscute în mod acurat, însă tristețea se situează în polul cel mai facil de recunoscut, iar bucuria în polul opus. Experiența cercetătorilor din timpul construcției instrumentului a arătat o diferență semnificativă între expresiile corporale și cele faciale: actorilor le-a fost cel mai greu să învețe și să exprime bucuria prin intermediul corpului, în timp ce bucuria din expresia facială este foarte ușor de instruit și exprimat (de Gelder & den Stock, 2011). În cazul fricii, evaluând expresia facială se poate deduce doar că este vorba despre o amenințare, pe când postura este mai concludentă: indică nu doar cauza amenințării ci și tendințele de acțiune.

În ceea ce privește controlabilitatea celor două tipuri de expresii, de-a lungul timpului s-au formulat mai multe opinii care susțin că mai greu de disimulat sunt fie expresiile faciale, fie cele corporale. Pe de o parte, Darwin presupunea că deși oamenii își pot controla postura, aceștia nu se deranjează să își cenzureze mișcările corpului. Pe de altă parte, Ekman și Friesen nu au găsit dovezi care să sprijine afirmația lui Darwin și au susținut că oamenii fac încercări conștiente de a-și controla mușchii faciali și, implicit, expresiile faciale. Hocking și Leathers afirmă că acestea din urmă sunt mai greu de controlat sunt deoarece individul nu are acces la ele. Poziționarea membrelor și postura pot fi văzute, deci expresiile corporale sunt mai ușor de disimulat (Kleinsmith & Bianchi-Berthouze, 2013). Tocmai de aceea, pentru a combate stereotipul conform căruia oamenii execută multe mișcări corporale în timp ce mint sau înșală, prin control și disimulare se întâmplă exact opusul. S-a demonstrat că într-o situație de înșelăciune, sunt utilizate mai puține mișcări ale degetelor și membrelor decât într-o situație normală (Ekman, 1997).

Concluziile capitolului

Relațiile sociale încep cu un prim contact. Omul este cel mai bun în judecarea celuilalt, în doar câteva secunde extrage toate informațiile de care dispune pentru a le extrapola într-o primă impresie și stabilește în funcție de indicii faciali și de postură dacă partenerul de interacțiune este dominant, vesel, furios etc. Apoi, decide dacă îl abordează sau îl evită și ce atitudine va adopta, decizie semnificativă pentru supraviețuire.

Până de curând, cercetarea psihologică s-a constituit în jurul ideii că expresiile faciale au un rol esențial în comunicarea afectivă, însă numeroasele studii care demonstrează că stările emoționale pot fi recunoscute și din voce, mișcare, postură sau diferite combinații între modalitățile senzoriale stau mărturie pentru o nouă viziune.

În acest capitol au fost sintetizate principalele teorii ale emoției (modelele de bază, dimensionale și componențiale) și teoriile aflate la baza procesării feței și a corpului uman. A fost structurat conceptul de „expresie corporală”, atât de sine stătător, cât și prin comparație cu expresiile faciale.

Capitolul 2. Circumplexul Interpersonal – un model de o simplitate intrigantă

Teoria interpersonală este construită în jurul ideii că tot ceea ce face un individ în interacțiunile cu ceilalți este un rezultat al încercării de a-și păstra stima de sine ridicată și de a evita anxietatea (Leary, 1957). Cu alte cuvinte, această teorie se centrează pe efectele reflexelor indivizilor în diadele interpersonale și pe bunăstarea generală a persoanei, fiind acompaniată de o teorie ce măsoară variabilele din spațiul interpersonal, cunoscut ca cercul sau circumplexul interpersonal (Acton, 2002).

Circumplexul interpersonal este definit în literatură ca o reprezentare bi-dimensională a unui spațiu interpersonal dat, ce implică trăsături, nevoi, valori și probleme ale indivizilor. În interiorul acestei reprezentări, un set de variabile este organizat teoretic sub formă de cerc, într-o ordine continuă, fără început și sfârșit (Gurtman, 2009). Acest model este unul dintre cele mai populare în psihologia personalității și psihologia socială și se folosește în conceptualizarea, organizarea și evaluarea dispozițiilor interpersonale. Grafic, spațiul interpersonal este definit de cele două axe perpendiculare: axa verticală (comportament agentic), cea a statutului, puterii, controlului, dominanței și axa orizontală (comportament de comuniune), cea a solidarității, prieteniei, iubirii. Astfel, orice trăsătură de personalitate poate fi localizată în acest spațiu, fiind un amestec între diferitele proporții ale celor doi factori. Bakan (1966) a definit comportamentul agentic ca „o presiune înnăscută de individualizare, manifestată prin dorința de a stăpâni mediul cuiva, prin impulsul de a se separa de ceilalți și de a fi independent față de mediu”. Tot Bakan consideră că atributele de comuniune sunt încercările individului de a-și integra eul într-o unitate socială prin grija manifestată față de ceilalți. O distincție de bază între cele două comportamente ar fi, din punctul de vedere al autorului, consecințele profitabile pentru sine în cazul comportamentului agentic versus consecințele profitabile pentru ceilalți în comportamentul de comuniune.

O serie de caracteristici descriu circumplexul interpersonal din prisma simplității cercului ca figură geometrică și ajută la o mai bună înțelegere a modelului. În primul rând, toate cercurile au o rază constantă, așadar fiecare variabilă interpersonală din această reprezentare este echidistantă față de origine, iar comportamentul agentic și cel de comuniune sunt relevante în egală măsură în constituirea unei variabile interpersonale. În al doilea rând, cercurile sunt curbe continue. Acest lucru presupune faptul că în orice punct de pe cerc este posibil să se identifice o variație interpersonală exprimată printr-un cuvânt care face trimitere la o anumită trăsătură sau construct interpersonal. Circumplexul presupune o distribuție continuă și uniformă a variabilelor în jurul cercului, fără lacune majore sau regiuni cu densități diferite (Gurtman, 2009). În al treilea rând, circumplexul interpersonal servește drept taxonomie circulară pentru acest spațiu conceptual; toate trăsăturile de personalitate sunt incluse în interiorul acestui cerc imaginar, aspect care face ca modelul să fie exhaustiv pentru toate posibilitățile de a caracteriza un individ. Astfel, în funcție de cât de subțire tăiem o felie din această „plăcintă”, vom obține trăsături mai generale ca extraversiunea sau mai restrânse ca asertivitatea (Wiggins 1979). Tot geometria circumplexului oferă posibilitatea de a evalua diferențele generale și pe cele individuale în comportamentul interpersonal, de a studia personalitatea atât nomeotetic, cât și ideografic (Hopwood, 2011).

Dar ce face ca acest circumplex să fie interpersonal? Wiggins și Trobst (1997) afirmă: „Pentru a putea spune că un circumplex este interpersonal este nevoie de o structură a circumplexului demonstrată empiric și o justificare rațională pentru plasarea unei interpretări interpersonale cu privire la măsurile care au pus bazele circumplexului”.

Istoria Circumplexului Interpersonal

Teoriile interpersonale au început să prindă contur în anii 1940-1950 drept un mijloc de a explica fenomenele asociate studiului personalității și al interacțiunilor sociale. Acestea au fost construite drept alternative la teoriile dominante în acea perioadă – psihanaliza și behaviorismul – întrucât stârneau interesul prin noi perspective asupra comportamentului uman (Horowitz, 2006).

2.1.1 Reprezentări circulare ale naturii umane

Reprezentările sub formă de cerc ale naturii umane pot fi extrase încă din cele mai vechi timpuri, de la astrologia greacă la Leonardo Da Vinci la mai modernul circumplex interpersonal. În astrologia greacă, zodiacul era o centură imaginară ce împărțea cerul în 12 sectoare de cerc de 30 de grade, prin care orbitau soarele, luna și celelalte planete. Constelațiile din fiecare sector care semănau cu o figură mitologică furnizau un semn pentru a denumi sectorul (doi pești, un scorpion etc.). Astfel, se credea că poziția corpurilor cerești influența chiar și viața unui copil nenăscut, iar despre cei născuți în aceeași perioadă se spunea că vor avea destine asemănătoare și trăsături comune de personalitate. Pe baza acestor considerente s-a ajuns la utilizarea zodiacului pentru prevestirea unor comportamente și evenimente din viața unei persoane.

O altă reprezentare circulară a naturii umane a fost prezentată acum mai bine de 2000 de ani în „Tetrabiblos-ul” lui Ptolemy, o lucrare în patru părți, considerată a fi una dintre cele mai importante și vechi scrieri din astrologie. La baza acesteia stă melotezia, credința că organele interne și funcțiile corpului sunt controlate de așezarea corpurilor celeste, credință ce a influențat medicina până în secolul al șaptesprezecelea (Wiggins, 1996). Așezarea corpurilor astrale determină, spre exemplu, probleme cu talpa piciorului pentru cei născuți în zodia pești sau cu încheietura mâinii pentru cei născuți în zodia balanței.

„Omul vitruvian”(1490) al lui Leonardo Da Vinci este o altă reprezentare circulară a omului, o schiță ce portretizează un corp bărbătesc simetric, considerat un etalon al corpului perfect, ce se potrivește atât într-un pătrat, cât și într-un cerc (anexa 1). Maiorino (1992) afirmă că schița lui Da Vinci nu are nici început, nici sfârșit, ceea ce înseamnă că este simbolul eternității: „Dumnezeu este un cerc al cărui centru este peste tot, dar a cărui circumferință nu este nicăieri”. Titlul lucrării provine de la numele arhitectului roman Vitruvius care a publicat un document despre proporțiile corpului uman cu aproximativ 15 secole înainte de creația lui Da Vinci: "niciun templu nu poate fi ridicat fără simetria și proporția corpului unui bărbat bine făcut", afirma Vitruvius. Tot acesta era de părere că un corp ideal ar trebui să încapă într-un pătrat și într-un cerc, afirmație considerată de istorici drept o trimitere la teoria microcosmosului a romanilor și grecilor, care vedeau în om o variantă în miniatură a universului. Cercul și continuitatea erau asociate elementelor cosmice, iar pătratul, cu unghiurile lui drepte, elementelor pământești.

În prezent, circumplexul interpersonal este cea mai bună reprezentare circulară a interacțiunilor sociale, prin prisma dimensiunilor și a exhaustivității sale.

2.1.2 Originea conceptului de circumplex interpersonal

Termenul „circumplex” a fost propus și utilizat pentru prima dată de Louis Guttman în lucrarea „A new approach to factor analysis: The Radex” (1954), pentru a desemna un sistem de variabile cu „o lege circulară a ordinii”. El a gândit circumplexul ca o teorie structurală ce compară variabile de aceeași complexitate, dar cu un conținut diferit. Acestea pot fi așezate pe un cerc, distanța dintre variabile fiind invers proporțională cu gradul de similaritate dintre ele. În psihologia personalității, circumplexul reprezintă o rețea nomotetică ce organizează și ajută la înțelegerea constructelor de natură interpersonală și emoțională (Gurtman, 1992). Sintagma „circumplex interpersonal” a fost folosită pentru prima dată de Jerry S. Wiggins (1979) care a alăturat modelul psihometric și riguros propus de Guttman studiilor făcute de Kaiser Research Group (SUA), care își asumă creditele pentru reportarea datelor din profilul rezultat în urma evaluării interpersonale sub formă circulară.

2.1.3 Reprezentanți de seamă în istoria studiului circumplexului interpersonal

Harry Stack Sullivan a abordat pentru prima dată comportamentul interpersonal în 1953 prin ilustrarea conceptului de „situație interpersonală”. Două diagrame ce reprezintă două personalități ipotetice sunt situate pe un inel sau cerc imaginar, iar distanța dintre ele poartă denumirea de „sistem motivațional”. În partea superioară, cele două diagrame sunt legate de o forță disjunctivă care împiedică intimitatea, iar în partea inferioară acționează o forță conjunctivă ce întreține intimitatea (anexa 2). „Teorema emoțiilor reciproce” subliniază complementaritatea într-o interacțiune diadică (Horowitz, 2006). O manifestare complementară poate fi similară în ceea ce privește comportamentul de comuniune (prietenia stârnește prietenie, ostilitatea stârnește ostilitate) și reciprocă în privința comportamentului agentic (dominanța determină supunere și invers). Cu toate acestea, caracterului complet al teoriei lui Sullivan îi lipsește o bună operaționalizare a conceptelor.

Timothy Leary a fost succesorul lui Sullivan în studiul comportamentului interpersonal, lucrarea sa „Interpersonal Diagnosis of Personality” (1957) fiind chiar și astăzi, așa cum era și la lansarea ei, un punct de interes pentru absolvenții facultăților de psihologie. Leary însuși susține continuitatea dintre el și Sullivan: „Cercetările și teoriile prezentate în această carte sunt bazate pe scrierile lui Sullivan, și reprezintă, într-un fel, o încercare de a le extinde” (Leary, 1957). Însă istoricii din acest domeniu sunt sceptici în privința preluării și îmbunătățirii teoriei propuse de Sullivan de către Leary, întrucât acesta din urmă a avut tendința de a minimiza citatele și de a evita să dezvolte sau să exemplifice conceptele complexe și inconsistente din teoria lui Sullivan. Cu toate acestea, Leary a avut un mod unic de a citi și interpreta scrierile antecesorului său și i se recunoaște măiestria cu care a descris concepe centrale în relațiile interpersonale ca „importanța securității” sau „motive legate de stima de sine”. Modurile caracteristice fiecărui individ prin care acesta încearcă să-și mențină un nivel ridicat al stimei de sine se numesc operatori de securitate sau reflexe interpersonale. Autorul susține că acestea sunt evidente în orice situație interpersonală, de la enumerarea într-un interviu psihiatric a aspectelor pe care persoana le consideră dificil de făcut, până la scorarea unor adjective dintr-un test de personalitate în funcție de cât de bine descriu individul. Conform teoriei interpersonale, personalitatea unui individ conține un set de reflexe interpersonale specifice tuturor.

Cercul interpersonal dezvoltat de Timothy Leary a fost apoi a fost aplicat pentru a reprezenta limbajul trăsăturilor interpersonale, comportamente sociale, acțiuni și reacții interpersonale, probleme interpersonale, stiluri de suport social, relații părinte-adolescent sau stiluri de atașament (Blas, 2007).

Primul cercetător care a utilizat termenii „comportament agentic” și „comportament de comuniune” a fost David Bakan. Acesta a identificat două tipuri de motive ce se regăsesc în comportamentele și interacțiunile interpersonale: un motiv de conectare cu ceilalți, de a participa la o uniune cu aceștia (motiv de comuniune) și unul care se concentrează pe influența și controlul personal al individului, pe stăpânirea celorlalți și a mediului (motiv agentic). Pentru a face distincția între cele două tipuri de comportamente interpersonale, Bakan afirmă : „am adoptat termenii de „comportament agentic” și „comportament de comuniune” pentru a caracteriza două modalități fundamentale în existența formelor de viață, comportamentul agentic pentru existența unui organism ca individual și comportamentul de comuniune pentru participarea individualului într-un organism mai mare din care individualul face parte. Comportamentul agentic se manifestă prin protejarea sinelui, afirmare de sine și auto-dezvoltare; comportamentul de comuniune se manifestă prin lipsa separării, […] prin cooperarea non-contractuală” (Bakan, 1966).

Cel dintâi teoretician al personalității care a utilizat sintagma „circumplex interpersonal”, Jerry S. Wiggins, a avut o contribuție semnificativă în istoria circumplexului interpersonal prin interpretarea sa privind metaconceptele propuse de Bakan promovând ideea că pentru comportamentul agentic există două sensuri distincte și autonome. Primul aspect al comportamentului agentic (protejarea sinelui, afirmare de sine și auto-dezvoltare) face referire la auto-guvernare și a fost numit de Wiggins „autonomie 1”. Acest prim tip de autonomie există pe un continuum între pasivitate și comportament agentic. Pasivitatea este considerată de Wiggins opusul bipolar al comportamentului agentic și reflectă impactul influențelor externe asupra individului. Al doilea aspect al comportamentului agentic ce se concentrează pe existența organismului ca individual, pe izolare și singurătate face referire la tema separării și a fost numit de Wiggins „autonomie 2”. Acest al doilea tip de autonomie capturează esența comportamentului de disociere, opusul bipolar al comportamentului de comuniune (Hmel, 2002). Anexa 3 prezintă grafic interpretarea lui Wiggins asupra celor două dimensiuni ale circumplexului interpersonal.

Prin cercetările sale, Donald J. Kiesler a încercat să restabilească tradiția circumplexului interpersonal în psihologia clinică și psihiatrie. În 1983 Kiesler vorbește despre cele patru scale ale circumplexului interpersonal, agreabilitate, ostilitate, dominanță și supunere, ca dimensiuni ce cuprind majoritatea comportamentelor interpersonale și pot fi considerate nomotetice în elucidarea constructelor și măsurilor interpersonale (Gallo, 2003). Kiesler afirmă că în cadrul circumplexului, interacțiunile diadice sunt conceptualizate prin principiul complementarității, idee întâlnită și în teoria lui Sullivan: „acțiunile interpersonale ale unei persoane tind (cu o probabilitate semnificativ mai mare decât șansa) să inițieze, să invite sau să evoce din partea partenerului de interacțiune un răspuns complementar” (Kiesler, 1983). Complementaritatea este presupunerea conform căreia comportamentele diadice tind să fie opuse pe axa comportamentului agentic (dominanța determină supunere și invers) și similare pe axa comportamentului de comuniune (prietenia stârnește prietenie, iar indiferenței i se răspunde cu indiferență). În funcție de stilul interpersonal, principiul complementarității ne permite să facem predicții cu privire la comportamentul unui individ. Kiesler mai adaugă în teoria sa interpersonală și conceptul de „ciclu interpersonal sau tranzacțional” pentru asocierea ce se produce între personalitatea individului și mediul social (Smith, 2010).

În secolul XXI, cercetările privind circumplexul interpersonal au luat amploare prin studiile lui Gurtman, Pincus, Horowitz sau Hopwood, apărând concepte neologice ca „interpersonal spin” (gradul de dispersie în comportamentele interpersonale ale unui individ în circumplexul interpersonal de-a lungul timpului) sau „motive interpersonale” (cauze abstracte ale comportamentelor interpersonale). Folosirea modelului circumplex la copii, analiza interpersonală a stilului de atașament la adulți, structura circumplexului la pacienții cu tulburări de personalitate sau descrierea interpersonală a factorilor psiho-sociali în boala fizică sunt doar câteva teme abordate de cercetătorii contemporani. În plus, au fost elaborate și validate numeroase instrumente ce utilizează circumplexul interpersonal în diferite scopuri, însă acestea vor fi detaliate într-un subcapitol ulterior.

Saliența dimensiunilor comportament de comuniune și comportament agentic

Centralitatea comportamentului de comuniune și a comportamentului agentic este un fapt de necontestat în literatura științifică. Psihologia evoluționistă demonstrează cum, de-a lungul dezvoltării umane, selecția naturală a favorizat supraviețuirea celor care au știut să se alieze cu semenii lor, să formeze grupuri pentru a fi protejați (triburile) și a celor care au reușit să se poziționeze în topul ierarhiei sociale și să îi domine pe ceilalți, astfel încât să nu le fie amenințată viața.

2.2.1 Oxitocina și testosteronul, „catalizatori” ai celor două dimensiuni

Cercetătorii au adus dovezi care susțin faptul că anumiți hormoni și neurotransmițători din corpul uman sunt asociați cu reglementarea comportamentului de comuniune (oxitocina) și a comportamentului agentic (testosteronul) (Bartz & Hollander, 2006; Archer, 2006). Oxitocina, numită și hormonul fericirii și al atașamentului, este secretată de hipotalamus și determină în comportamentul interpersonal o reducere a temerilor și creșterea încrederii în ceilalți. Studii recente au investigat rolul oxitocinei în diferite situații: orgasmul, recunoașterea socială, anxietatea, atașamentul sau comportamentul matern (Lee HJ et al., 2009). Rezultatele au arătat că acest hormon stârnește comportamente etnocentrice, caracterizate de empatia și încrederea în membrii in-group-ului și respingerea celor din out-group (De Dreu et al., 2011). În plus, diferențele genetice în gena receptorului de oxitocină au fost asociate cu comportamentele anti-sociale și dezadaptative, cum ar fi agresivitatea (Malik Al et al., 2012).

Testosteronul este motivul pentru care nivelul agresivității la bărbați este mai ridicat decât cel al femeilor și, prin urmare, dorința de putere și exercitarea dominanței, identificate cu comportamentul agentic, sunt mai ridicate în rândul bărbaților. Dacă oxitocina ce însoțește comportamentul de comuniune este specifică femeilor, în cazul comportamentului agentic, cortizolul și testosteronul sunt mai frecvent întâlnite la persoanele de sex masculin. Testosteronul este cunoscut în literatură și sub numele de „efectul câștigătorului”, întrucât crește încrederea în sine și asumarea riscurilor, acestea fiind trăsături specifice persoanelor cu scoruri ridicate pe axa dominanță-supunere. Prin urmare, aceste două dimensiuni reflectă rolurile de gen în mod stereotipic și dezirabil social: feminitate versus masculinitate (Ghaed, 2006).

2.2.2 Centralitatea comportamentului de comuniune și a comportamentului agentic

Dar de ce comportamentul de comuniune și cel agentic sunt atât de saliente ca dimensiuni de organizare a variabilelor în multiple domenii, precum comportamente, trăsături și scopuri? Horowitz și colaboratorii săi (2006) au presupus că motivele de comuniune și motivele agentice dau naștere comportamentelor, trăsăturilor și scopurilor interpersonale. Un alt argument în favoarea salienței comportamentului de comuniune și a celui agentic este faptul că acestea constituie dimensiuni fundamentale de-a lungul existenței umane și reflectă două sarcini ample cu care fiecare individ se confruntă începând din copilărie. Hogan și Roberts (2000) au postulat printr-un joc de cuvinte faptul că cele două dimensiuni reprezintă două provocări esențiale de-a lungul vieții: „getting along” (a se înțelege cu cineva) pentru comportamentul de comuniune și „getting ahead” (a trece mai departe) pentru comportamentul agentic. Cele două sarcini au fost descrise de alți autori drept „conectând [individul] cu alte persoane în scopul formării unei comunități mai mari și protective” și ducând la „obținerea unui simț stabil și realist al competenței și controlului cuiva, fapt ce facilitează acțiunea instrumentală” (Horowitz, 2004).

Ca urmare a preocupării pentru acest subiect, cercetătorii au început să investigheze efectele dăunătoare ale comportamentului de comuniune și ale comportamentului agentic în varianta extremă a acestor constructe, ce cuprind comportamentele inadaptate sau stereotipuri de gen indezirabile social. Ghaed și colaboratorii săi au realizat în 2006 un studiu în care au evidențiat diferențele de gen dintre trăsături, utilizând circumplexul interpersonal și Five Factor Model. Rezultatele au arătat, contrar cercetărilor anerioare, că bărbații și femeile nu diferă în ceea ce privește nivelul comportamentului agentic, chiar dacă bărbații au avut scoruri mai mari decât femeile la nivelul comportamentului agentic extrem și mai mici la nivelurile comportamentelor de comuniune și comuniune extremă.

Abele și Wojciszke (2007) au făcut în cercetarea lor asocierea între comportamentul agentic/de comuniune și profitul sinelui/profitul altora. Ipoteza autorilor a fost că principala diferență dintre cele două dimensiuni ale circumplexului constă în profitul sinelui (comportament agentic) versus profitul celorlalți (comportament de comuniune). Prin urmare, comportamentul agentic este mai dezirabil din perspectiva sinelui, iar comportamentul de comuniune este mai important și de dorit din perspectiva celorlalți. Din perspectiva evoluționistă a funcționării sociale, oamenii sunt interesați să își atingă scopul și să mențină relații binevoitoare cu ceilalți. Comportamentul agentic este dimensiunea legată de interesele proprii și este concretizat prin trăsături ca: activ, decisiv, încrezător în forțele proprii și eficient. În schimb, comportamentul de comuniune este dimensiunea care se referă la interesele celorlalți indivizi și este definit de trăsături ca: binevoitor, demn de încredere, prietenos și empatic.

Five Factor Model vs. Circumplexul Interpersonal

Five Factor Model este o paradigmă ce folosește cinci factori în analiza și descrierea personalității: extraversiunea, deschiderea către experiență, agreabilitatea, neuroticismul și conștiinciozitatea. Contrar aparențelor, Five Factor Model și Circumplexul Interpersonal nu sunt două modele competitive, ci complementare. În acest sens, ele sunt folosite împreună în studii pentru o mai bună predicție a comportamentului uman; spre exemplu, pentru a prezice schimbările din simptomatologia personalității borderline s-au măsurat iubirea și dominanța pe dimensiunile circumplexului interpersonal și conștiinciozitatea și neuroticismul din Five Factor Model.

Între cele două modele există o relație simplă: concepte diferite par să măsoare aceleași variabile ale comportamentului interpersonal. Agreabilitatea și extraversiunea din Five Factor Model sunt rotații la aproximativ 45 de grade ale celor două dimensiuni ale circumplexului interpersonal: comportamentul agentic și comportamentul de comuniune (DeYoung et al., 2013). Toate aspectele comportamentului interpersonal sunt cuprinse și pot fi explicate prin intermediul circumplexului interpersonal, iar cele trei aspecte pe care le analizează în plus Five Factor Model privesc stabilitatea versus instabilitatea emoțională, conștiinciozitatea sau reținerea versus dezinhibare sau lipsa de responsabilitate, intelectul creativ, „open-minded” versus intelectul „close-minded” (Widiger et al., 2010). Dacă circumplexul interpersonal nu este exclusiv un model al trăsăturilor pentru că poate descrie orice comportament social, Five Factor Model oferă o descriere a personalității printr-o structură simplă cu cinci dimensiuni, modelând trăsăturile ierarhic.

Circumplexul interpersonal, deși regăsit în abordarea bazată pe factori, oferă cel puțin două avantaje în comparație cu aceasta. În primul rând, pentru că circumplexul este caracterizat de un număr mare de trăsături poziționate pe o structură circulară, poziția unei anumite variabile sau a unui anumit concept oferă un nivel mai ridicat al înțelegerii acestora. În acest sens, Five Factor Model a fost criticat deoarece semnificația unor termeni ca „înfricat” și „timid” este neclară, estompată atunci când trăsăturile sunt grupate în factori. În al doilea rând, abordarea factorială este vazută ca fiind restrictivă și focusată pe trăsături ce țin de bunăstare precum „vioi” sau „vesel”, în timp ce circumplexul interpersonal include o serie de atribute care sunt atât pozitive, cât și negative. În cadrul aceasteia din urmă, reprezentarea personalității este mai bogată și mai acurată (Sweeney et al., 2009).

Inventare ale Circumplexului Interpersonal

Pentru a fi considerat un inventar ce măsoară constructele interpersonale, acesta trebuie să îndeplinească anumite condiții: scalele ce sunt situate în apropiere una de alta pe cerc ar trebui să aibă corelații mai mari decât scalele situate la depărtare una de cealaltă; scalele care stau la baza comportamentului de comuniune și comportamentului agentic ar trebui să fie înalte și aproximativ egale; din împărțirea celor două dimensiuni rezultă opt scale distribuite la intervale aproximativ egale de 45 de grade (Locke, 2010). Deși circumplexul poate fi împărțit ușor într-un cadran, cele mai multe inventare preferă o partiție a cercului în opt octante. Pentru simplitate, unii cercetători folosesc doar cele două dimensiuni, comportamentul agentic și comportamentul de comuniune, în loc să împartă cercul în 8 sau chiar 16 sectoare de cerc.

Astăzi există multe inventare ale circumplexului interpersonal care măsoară diferite constructe cum ar fi trăsăturile, problemele interpersonale sau auto-eficiența. Chiar dacă cele mai multe dintre ele utilizează o auto-raportare a dispoziției globale, acestea au fost și sunt folosite în diferite scopuri, spre exemplu, pentru a evalua starea dispozițională în situații specifice (la muncă), în relații specifice (cu terapeutul), în condiții specifice (în condiții de stres).

2.4.1 The Interpersonal Check List – primul inventar

Primul inventar ce folosea circumplexul interpersonal a fost The Interpersonal Check List din 1955. Cei 128 de itemi evaluau cele 16 sectoare ale circumplexului interpersonal, iar 8 adjective sau verbe evaluau fiecare sector. Fiecare item este construit în funcție de una din cele patru extremități ale celor două dimensiuni așezate perpendicular. Chiar dacă instrumentul a fost folosit în numeroase studii în acea perioadă, s-a dovedit că scalele sale nu acopereau întreg spațiul interpersonal. The Interpersonal Check List a constituit un punct de plecare în construirea și validarea unor noi scale interpersonale pentru diferite domenii.

2.4.2 The Interpersonal Adjective Scale – evaluarea trăsăturilor interpersonale

Scala adjectivelor interpersonale servește drept prototip pentru toate măsurătorile interpersonale și rămâne un mijloc popular de evaluare a trăsăturilor din perspectiva circumplexului. Persoana care răspunde la acest inventar estimează pe o scală în 8 puncte cât de acurat o descrie fiecare din cele 64 de adjective interpersonale (spre exemplu: înțelegător, plin de viață, puternic, lăudăros, nemilos, timid etc.), câte 8 adjective pentru fiecare din cele 8 octante ale circumplexului. Proprietățile psihometrice și proprietățile circumplexului acestui inventar (1995) sunt superioare celui anterior. Scala adjectivelor interpersonale poate fi utilă în clarificarea semnificației unui anumit comportament sau a unei dispoziții, semnificație care nu este evidentă. Spre exemlu, într-o cercetare (Markey & Markey, 2009) ce avea drept obiectiv explorarea promiscuității sexuale, grupuri de tineri și de tinere au completat acest inventar și apoi au indicat numărul persoanelor cu care întreținuseră activități sexuale până în acel moment. Indivizii reci, calzi și cei dominanți au reportat că au avut mai mulți parteneri pentru fiecare tip de activitate sexuală decât indivizii cu scoruri ridicate ale supunerii. Chiar dacă au avut un număr asemănător de parteneri, diferența dintre persoanele „calde” și cele „reci” pare să fie că primele au fost conduse mai mult de motive focalizate pe alții, ca nevoia de intimitate și de apropiere, în timp ce a doua categorie de indivizi a avut predominante motivele focusate pe sine, ca plăcerea sau întreținerea ideii narcisice.

2.4.3 The Inventory of Interpersonal Problems – evaluarea problemelor interpersonale

Inventarul problemelor interpersonale este în prezent cel mai folosit instrument pentru măsurarea caracteristicilor interpersonale (Gurtman, 2009). Dacă scala adjectivelor interpersonale a fost construită pentru a măsura variațiile normale ale personalitătții, inventarul problemelor interpersonale evaluează acele aspecte din funcționarea interpersonală asociate cu problemele, stresul și suferințele personale. Este alcătuit din serii de câte 8 itemi, evaluând dispozițiile problematice pentru fiecare din cele 8 scale ale circumplexului. Subiecții răspund cât de afectați au fost/sunt de fiecare problemă, pe o scală de la 0 (deloc) la 4 (extrem de mult). Itemii sunt divizați în două secțiuni: lucruri pe care îți este greu să le faci și lucruri pe care le faci în exces. Iată câteva exemple de itemi: încerc prea mult să îi mulțumesc pe ceilalți; spun prea des altor oameni lucruri personale; încerc să îi controlez prea mult pe ceilalți; mă cert prea des cu alți oameni; îmi este greu să arăt afecțiune celor din jur; îmi este greu să fiu asertiv; sunt prea naiv.

Printre utilizările acestui inventar, identificarea problemelor interpersonale asociate cu diferse forme de psihopatologie este una foarte comună. În timp ce unele tulburări, mai ales tulburările de personalitate de pe axa II a DSM-ului, arată profile distincte și consistente, altele, mai ales cele de pe axa I, nu au un profil tipic. Salzer et al. (2008) au aplicat inventarul problemelor interpersonale indivizilor cu anxietate generalizată. În urma analizelor statistice, au fost identificați patru clusteri – rece, supus, intruziv, exploatabil – care sugerează că anxietatea generalizată poate fi asociată cu un anumit pattern de probleme interpersonale.

2.4.4 Circumplex Scales of Interpersonal Values – evaluarea valorilor și motivelor interpersonale

Motivele și valorile interpersonale definesc răspunsurile comportamentale ale indivizilor în cazul anumitor experiențe. Spre exemplu, a i se spune ce să facă poate fi o simplificare a sarcinii și o necesitate pentru o persoană supusă, dar în acelașii timp, același gest poate fi o umilință pentru o persoană dominantă. Acest inventar (2000) evaluează valoarea pe care fiecare individ o atribuie experiențelor interpersonale și conține câte 8 itemi pentru fiecare secțiune a circumplexului. Pentru fiecare item, subiecții răspund cât de importantă este pentru ei acea experiență interpersonală, pe o scală de la 0 (deloc important) la 4 (extrem de important). Iată câteva exemple de itemi: Când sunt cu el/ea/ei este important ca ei… să respecte ceea ce am de spus; …să recunoască atunci când am dreptate; …să păstreze distanța față de mine; …să mă placă; …ca eu să nu spun ceva stupid; …ca eu să nu îi enervez.

Valorile interpersonale pot atenua sau intensifica reacțiile indivizilor în anumite situații. Un proces comun în rândul evenimentelor interpersonale este compararea socială, adică compararea sinelui cu o altă persoană. Într-un experiment din 2003, Locke a testat ipoteza conform căreia valorile interpersonale moderează reacțiile ăn compararea socială. Subiecții au ținut jurnale în care se comparau zilnic cu alte persoane, precizând dacă acestea au fost mai bune, mai rele, similari sau diferiți cu subiecții și cum i-au făcut comparațiile să se simtă. După ce subiecților le-a fost aplicat inventarul privind valorile interpersonale, rezultatele au arătat că cei cu scoruri ridicate la comporamentul de comuniune au avut reacții pozitive puternice aunci când au remarcat că o persoană este similară cu ei, dar nu au avut reacții puternice atunci când au observat că alte persoane sunt fie mai bune, fie mai rele în comparație cu ei.

2.4.5 Circumplex Scales of Interpersonal Efficacy – evaluarea auto-eficienței interpersonale

Auto-eficiența se referă la încrederea persoanei în sine însăși, că poate reuși să finalizeze cu succes o anumită sarcină. Cele 8 scale cu câte 4 itemi ai inventarului (2007) evaluează încrederea pe care persoana o are că poate finaliza sarcini specifice fiecărui octant al cicumplexului interpersonal. Subiecții răspund pe o scală de la 0 (deloc încrezător) la 10 (foarte încrezători) cât de siguri sunt că pot acționa față de ceilalți în maniera prezentată în item. Iată câteva exemple de itemi: Evaluați cât de încrezător sunteți că… puteți fi de ajutor; …că vă puteți exprima liber; …că puteți fi agresiv dacă e cazul; …că vă puteți ascunde gândurile și sentimentele; …că vă puteți înțelege cu ceilalți.

Locke și Sadler au realizat un studiu în 2007 prin care, după ce subiecții completau acest inventar, erau grupați în perechi cu persoane necunoscute și încercau să rezolve misterul unei crime. O mai mare auto-eficiență pe dimensiunea dominanței din circumplex a prezis un comportament mai dominant în timpul interacțiunii. În plus, perechile care aveau scoruri asemănătoare la eficiență pe scala comportamentului de comuniune au declarat că au fost mult mai mulțumite de interacțiunea lor.

2.4.6 Alte inventare ale Circumplexului Interpersonal

Inventarelor deja prezentate li se mai adaugă și altele ce evaluează comportamente interpersonale pe baza itemilor completați de un observator (The Chart of Interpersonal Reactions in Closed Living Environments, 1996; The Check List of Interpersonal Transactions, 1991; The Check List of Psychotherapy Transactions). Alte instrumente, precum Impact Message Inventory-Circumplex din 1997, determină dispozițiie interpersonale ale unei persoane specifice nu întrebând persoana în mod direct, ci evaluând mesajele de impact (gânduri, sentimente, tendințe spre acțiune) pe care persoana țintă le evocă în persoana care completează itemii. Există și inventare precum The Support Actions Scale-Circumplex din 2000, ce măsoară capacitatea de a furniza un comportament agentic sau de comuniune celor care au nevoie de asistență. Nu în cele din urmă, trebuie precizată existența inventarelor pentru copii, adaptate limbajului acestora: the Child and Adolescent Interpersonal Survey (2006) sau Interpersonal Goals Inventory for Children (Locke, 2011).

2.5 Concluziile capitolului

Încă din cele mai vechi timpuri, complexitatea personalitatății a fost suprinsă prin reprezentări circulare, descrise în acest capitol. După ce au fost puse de către Harry Stack Sullivan bazele viitorului model, acesta a fost îmbogățit și teoretizat de numeroși cercetători, care și-au adus contribuțiile în definitivarea circumplexului interpersonal de astăzi.

Circumplexul interpersonal este un model util în conceptualizarea, organizarea și evaluarea comportamentului, valorilor sau motivelor interpersonale (Wiggins, 2003), model ce se bucură de o vastă recunoaștere în literatura științifică pentru aportul adus psihologiei personalității. Definit de cele două axe ortogonale, dimensiunile comportament agentic și comportament de comuniune, circumplexul interpersonal cuprinde, prin natura sa circulară, toate posibilitățile de caracterizare a personalității unui individ.

Capitolul al doilea al prezentei lucrării a prezentat argumente care susțin centralitatea dimensiunilor „comportament agentic” și „comportament de comuniune” în cadrul circumplexului interpersonal, o comparație între două modele cu un grad ridicat de asemănare: Five Factor Model și Circumplexul Interpersonal. Și, nu în ultimul rând, au fost sintetizate instrumentele circumplexului interpersonal, de la primul inventar (The Interpersonal Check List) ce a utilizat acest concept, la scalele moderne ce măsoară caracteristici interpersonale în diferite maniere (studiind problemele interpersonale, auto-eficiența, valorile și motivele interpersonale).

Capitolul 3. Parte aplicativă

Scopul cercetării

Teza de față este orientată asupra investigării comportamentului interpersonal în baza unei reprezentări bi-dimensionale – o axă a dominanței, controlului și puterii și o axă a prieteniei și solidarității – denumite circumplex interpersonal. Diferențele interindividuale, conform abordării nomotetice a personalității, sunt estompate în ceea ce privește recunoașterea emoțiilor exprimate prin intermediul posturii (Atkinson et al, 2004; de Gelder & den Stock, 2011). Însă, după ce persoana identifică starea afectivă a partenerului de interacțiune decide, în funcție de trăsăturile sale care o diferențiază de restul indivizilor (abordarea ideografică), cu ce tip de comportament va răspunde. Indiferent de specificul comportamentului, acesta poate fi identificat în spațiul imaginar al intersecției dintre comportamentul de comuniune și cel agentic.

Obiectivul principal al acestei cercetări este explorarea variațiilor comportamentului interpersonal al indivizilor în termeni de comportament agentic și comportament de comuniune, atunci când aceștia se află în interacțiune cu o expresie corporală ce exprimă frică, furie, bucurie sau tristețe. Cu alte cuvinte, este vizat răspunsul comportamental al indivizilor față de postura adoptată de ceilalți.

Obiectivele secundare vizează starea afectivă și anxietatea ca trăsătură de personalitate în relație cu răspunsul comportamental. Studiul de față are ca obiectiv cercetarea măsurii în care starea afectivă influențează modul în care individul se comportă în aceleași condiții de interacțiune imaginară cu o persoană ce exprimă diferite emoții prin intermediul posturii sale corporale. Al doilea obiectiv secundar al demersului vizează diferențele comportamentale între subiecții cu o anxietate ridicată și cei cu un nivel scăzut de anxietate.

Fiind primul studiu ce relaționează posturile corporale cu circumplexul interpersonal, este asigurată noutatea acestuia, până în prezent fiind publicate în literatura de specialitate lucrări ce abordează doar expresiile faciale din prisma circumplexului interpersonal sau studii ce analizează comparativ comportamentul interindividual produs după recunoașterea emoției exprimate prin față sau corp.

Review privind literatura de specialitate existentă pe tema expresiilor corporale

3.2.1 Cadru teoretic

Informația emoțională poate fi obținută în comunicarea socială din surse multisenzoriale ce implică fața, postura corporală, vocea și mișcarea unei persoane (Heberlein & Atkinson, 2009). Mult timp, cercetarea psihologică s-a axat pe rolul esențial al expresiilor faciale și vocale în comunicarea afectivă în detrimentul studierii expresiilor corporale. Ulterior, când cercetarile s-au focusat pe expresiile corporale, s-a constatat că, în anumite circumstanțe, corpurile ar putea semnala stările afective mai bine decât fețele (de Gelder, 2009) și că acuratețea în identificarea emoțiilor la adulți exprimate în posturi corporale și mișcări este comparabilă cu cea a fețelor (Atkinson, Tunstell, & Dittrich, 2007; Zieber et al., 2014). Corpurile au câteva avantaje ce facilitează comunicarea informației emoționale comparativ cu fețele, cum ar fi mărimea superioară ce le face vizibile mai bine de la distanță și faptul că permit obsevarea semnalelor emoționale chiar când persoana stă cu spatele (de Gelder, 2009). Cercetările au arătat că în condiția în care emoția era exprimată de față și corp, recunoașterea a fost semnificativ mai mare comparativ cu condiția în care emoția era exprimată doar prin postură (Ruffman, Sullivan, & Dittrich, 2009).

În anul 2009, de Gelder et al. au sintetizat informațiile de ordin neurofuncțional, comportamental și electro-fiziologic care existau în studii până la acea dată, identificând similarități și diferențe între percepția expresiilor corporale și percepția expresiilor faciale. Obiectivul nostru este de a sintetiza literatura de specialitate existentă pe tema procesării expresiilor corporale ale emoțiilor pentru a evidenția evoluția cunoașterii privind acest subiect după anul 2009. În acest scop, mai întâi vom realiza un rezumat al descoperirilor mai importante până în anul respectiv, pentru a avea o imagine clară a nivelului cunoașterii din acel moment, urmând ca în partea a doua a articolului să sintetizăm evoluția cunoștințelor pănă în 2014.

În literatura de specialitate, până în anul 2009, conceptele holistic și configural erau utilizate interșanjabil în multe dintre studiile referitoare la percepția feței. Se punea întrebarea dacă corpurile sunt procesate configural, ca fețele. Rezultatele primelor cercetări indicau că fețele și corpurile nu sunt procesate ca un ansamblu de trăsături, ci configural, așa cum reieșise din efectul de inversiune (Reed et al., 2003), în timp ce studiile de imagerie cerebrală conturau diferențe între efectul de inversiune al fețelor și cel al corpurilor (Meeren et al., 2008). Studiile care au vizat neurofiziologia percepției corporale au constatat că în sulcusul superior temporal (STS) au fost descoperiți neuroni care răspund la mișcările coporale, orientările corpului și la imaginile statice ale întregului corp (Perrett et al., 1985; Barraclough et al., 2006). S-a constatat că efectul electro-fiziologic de inversiune al corpurilor este de aceeași magnitudine cu cel al fețelor atunci când este evaluat ca diferența relativă de latență și amplitudine între un stimul dat și răsturnarea stimulului prezentat (Stekelenburg and de Gelder, 2004). Investigarea debutului efectului electro-fiziologic pentru fețe și corpuri drept stimuli a indicat că distribuția corticală a fost foarte specifică pentru fiecare categorie (Meeren et al., 2008), indicând diferențe în timpul de activare al substratului neural din girusul fusiform (FG) și o activare corticală timpurie pentru percepția configurală a corpului și feței (de Gelder et al., 2009). În 2009 existau doar câteva investigații fMRI la oameni care să compare direct fețele și corpurile (deGelder et al., 2009), iar cele mai multe studii foloseau o abordare indirectă (Schwarzlose et al., 2005), ceea ce avea ca efect obținerea unor paternuri diferite de rezultate. Țintele cercetărilor privind selectivitatea categorială au fost „the extrastriate body area” (EBA) (Downing et al., 2001) și girusul fusiform (FG) (Kanwisher et al., 1997). Studiile ce vizau efectul informației emoționale asupra nivelului de activare a zonelor corticale specializate în percepția corpurilor au descoperit o activare crescută pentru corpurile ce exprimau frică, în comparație cu posturile instrumentale din amigdală (AMG) și girusul fusiform (FG) (Hadjikhani & de Gelder, 2003) și o implicare a zonelor motoare (de Gelder et al., 2004). În sarcinile de detectare vizuală în care participanții trebuiau să găsească stimulii ce exprimau frică printre alți distractori neutri (Öhman, Lundqvist, & Esteves, 2001), aceștia activau în mod automat răspunsuri pentru frică (Öhman, 2002, 2005).

3.2.2 Metodă

Articolele incluse au fost identificate prin căutarea următorilor termeni: “body”, “bodily expression”, “body perception”, “emotions”, “emotional body language”, “posture”, “body recognition” și combinații ale acestora. Studiile au fost căutate în următoarele baze de date electronice: PsychINFO, Ebsco, ERIC, ProQuest, Sagepub, and SCOPUS. Criteriul de incluziune pentru prezentul review a inclus articole publicate în jurnale din ianuarie 2009 până în decembrie 2014. Criteriile de excludere au fost: studii realizate pe copii și vârstnici, articole de tip review, studii calitative sau cu design mixt, studiile realizate exclusiv pe expresii faciale, fără a lua în considerare și expresiile corporale, studiile care vizau validarea unor instrumente, precum și rapoartele scurte.

3.2.3 Rezultate

După anul 2009 este impropriu să mai afirmăm că investigarea expresiilor corporale reprezintă relativ o temă nouă de cercetare în neuroștiințele cognitive datorită numărului mare de studii care au abordat acest subiect. Cele mai multe studii au integrat analiza expresiilor faciale cu cele corporale deoarece și fata și corpul reprezintă surse importante de informație emoțională (App, Reed & McIntosh, 2012).

3.2.4 Întrebări de cercetare adresate de studiile incluse in review

Studiile recente au utilizat stimularea magnetică transcranială (TMS) (Filmer & Monsell, 2013; Wold et al., 2014), electromiografia, pupilometria și fixarea privirilor (Kret et al., 2013), analiza ERP (event-related potential) (Proverbio et al., 2014; Gu, Mai & Luo, 2013; Jessen, Obleser & Kotz, 2012; Jesse & Kotz, 2011) (vezi Tabelul 1), magnetoencefalograma (MEG) și conductibilitatea pielii (D’Hondt et al., 2010). Mai jos redăm principalele întrebări de cercetare care au fost puse în discuție de studiile incluse în review-ul curent.

Care sunt mecanismele neuronale ale procesării expresiilor corporale ale emoțiilor?

Multe cercetări au vizat studierea sistemelor cerebrale care stau la baza comunicării non-verbale. „The extrastriate body area” (EBA) este o regiune vizuală occipito-temporală care s-a constatat că este implicată în percepția corpului, excluzând fața umană (Downing and Peelen, 2011), în acțiuni îndreptate spre un scop (Wiggett and Downing, 2011), în procesarea informației vizuale și haptice (Constantini et al., 2011), în iluzia că un obiect aparține corpului lor (Limanowski et al., 2014) și EBA stângă în procesarea reprezentării propriului corp (Wold, Limanowski, Walter & Blankenburg, 2014). Sulcusul temporal superior (STS) răspunde la observarea mersului și apucării (Proverbio et al., 2014). Proverbio, Calbi, Manfredi & Zani (2014) au utilizat analiza ERP pentru a investiga mecanismele neuronale de la baza abilității umane de a înșelege limbajul corporal emoțional (EBL). Materialele stimuli au fost imagini cu expresii corporale ale emoțiilor care au fost atribuite în condițiile congruent versus incongruent. În condiția de incongruență descripțiile verbale erau incompatibile cu starea emoțională afișată în imagini. Rezultatele acestui studiu, în care sarcina subiecților era de a procesa starea emoțională a persoanei care acționa, au evidențiat activarea sistemului limbic și a cortexului orbito-frontal, plus a cortexului premotor, implicat în procesarea sensului acțiunii. Recunoașterea primară a limbajului corporal incongruent a implicat girusul drept (BA11) al coretexului orbitofrontal ventromedial, uncusul bilateral (sistemul limbic) și cortexul cingular, zonele cerebrale specializate în procesarea feței și corpului și cortexul premotor (Proverbio et al., 2014).

Se punea întrebarea dacă paternurile de activare a regiunilor creierului sunt aceleași în cazul observării expresiilor faciale și a gesturilor dinamice, dacă luăm în considerare presupunerea că gesturile ar putea fi procesate într-o manieră mai cognitivă spre deosebire de expresiile faciale care exprimă sensuri emoționale (Prochnow et al., 2013).

Fig. 1. Procesul de selecție a studiilor

Într-un studiu recent s-a constatat că aceleași reugiuni cerebrale, girusul temporal inferior (ITG) si girusul frontal inferior (IFG), au fost activate în cazul observării expresiilor faciale și corporale dinamice (Prochnow et al., 2013), spre deosebire de alte studii anterioare, care au descoperit că pe lângă activarea IFG s-a adăugat activarea cortexului prefrontal anterior medial (Lotze et al., 2006) ) sau cortexul paracingulat (Gallagher & Frith, 2004). Pentru a studia procesarea vizuală a emoției, studiile au trecut de la utilizarea expresiilor faciale ca stimuli, la utilizarea imaginilor cu posturi corporale și au constatat că discriminarea emoției se realizează independent de calea geniculo-striată (Filmer et al., 2013). În girusul fusiform stâng și drept s-a observat o mai intensă activitate cerebrală la vederea corpurilor statice care exprimau o emoție decât la vederea fețelor ce exprimau o emoție (van de Riet, Grezes, and de Gelder, 2009), în timp ce în cazul utilizării stimulilor dinamici faciali și corporali, în girusul fusiform, EBA, joncțiunea temporo-parietală, lobul parietal superior, cortexul primar somato-senzorial și în talamus a fost declanșată mai multă activitate de expresiile corporale decât expresiile faciale (Kret et al., 2011). Rezultatele obținute de Prochnow et al. (2013) au sugerat dominanța emisferei drepte în procesarea expresiilor corporale emoționale datorită activării mai mari a cortexului dorsal medial frontal drept și a firusului temporal inferior pentru o analiză vizuală și evaluare socială.

1.1. Care sunt structurile neuronale activate de semnalele amenințătoare (furie și frică) din expresiile faciale și corporale?

În 2006, de Gelder constată că în cercetările asupra emoțiilor, cele mai folosite emoții erau furia, frica, tristețea și bucuria. După anul 2009, cercetările s-au focusat, pe lânga cele patru emoții și pe alte emoții de precum dezgustul și surpriza, dar și emoții secundare de amuzament, mândrie și jenă (de exemplu Volkova et al., 2014). Procesarea semnalelor amenințătoare din expresii faciale și corporale a fost un subiect investigat în studiile recente în diferie abordări metodologice (Sinke et al., 2009; Kret et al., 2010; Kret et al., 2011; Jesse & Kotz, 2011; Van den Stock et al., 2014).

Numeroase studii neurofiziologice (Tabelul B) s-au focusat pe percepția furiei și fricii, în special din perspectiva diferențierii între structurile neuronale implicate în răspunsul la expresiile faciale și cele care răspund la expresiile corporale. S-a constatat, astfel, că percepția furiei a activat lobul temporal anterior și cortexul premotor ventromedial (Pichon et al., 2009), iar în pregătirea comportamentului defensiv sunt implicate cortexul premotor (PM) și zonele subcorticale ce includ amigdala (AMG), hipotalamusul (HYP) și the periaqueductal grey (PAG). Studiile recente (Grezes et al., 2013; Kret et al., 2011, Pichon et al., 2011; Van den Stock et al., 2011) au confirmat descoperirile anterioare (Grosbras & Paus, 2006; Pichon et al., 2008) care au constatat că percepția expresiei corporale a furiei activează amigdala, girusul fusiform, sulcusul temporal superior și cortexul premotor. Jessen & Kotz (2011), pentru a investiga perceția vizuală a emoției au utilizat stimuli complecși în care au inclus și limbajul corporal, pe lângă expresiile faciale și informația vocală. Ei au prezentat participanților stimuli emoționali (furie și frică), și stimuli non-emoționali vizuali, auditivi și audio-vizuali, elaborând ERPuri (event-related potential) și puterea spectrală în frecvențele alfa și beta. Rezultatele au arătat că expresiile de furie și frică nu au fost distinse în condiția audio-vizuală, însă în condiția auditivă da. Pentru procesarea informației relevante social a limbajului corporal, s-a raportat un alfa mărit și beta micșorat în zona occipitală (Perry et al., 2010, Jessen & Kotz, 2011).

Cercetările recente au analizat modul în care reactionează diferite categorii de participanți când sunt confruntați cu indici de furie și frică din față și corp. Astfel, Kret & de Gelder (2013) au raportat că la infractorii violenți un bias în recunoașterea furiei exprimate în mișcarea corpului este mai pronunțat, interpretând expresiile corporale de frică ca fiind furie, în timp ce indivizii anxioși au răspunsuri fiziologice amplificate la indicii furiei (Kret et al., 2013).

Visch et al. (2014) au arătat că la subiecții sănătoși recunoașterea furiei exprimate în mișcările corpului a fost mai acurată în privința unor stimuli degradați. Expresiile de furie orientate către sine au activat cortexul prefrontal ventromedial și coretxul somato-senzorial (Grezes et al., 2013), în timp ce sulcusul temporal superior și EBA au fost mai activate de corpurile amenințătoare (Kret et al., 2010). Kret et al. (2011) au găsit un model de activare diferit al expresiilor faciale amenințătoare și al mișcărilor corporale. Amigdala a fost activată în mai mare măsură de fețe, confirmând rezultatul din 2010, când Kret et al. au descoperit că amigdala răspunde mai pronunțat la stimulii faciali față de cei corporali, în timp ce girusul fusiform, EBA, joncțiunea temporo-parietală și lobul superior parietal au fost activate în mai mare măsură de acțiunile corpului. În girusul fusiform s-a observat o mai mare activare neuronală în studiile de imagerie cerebrală când subiecții judecau expresiile corporale din imagini cu fața și corpul ce exprimau frică, dar cu fața blurată, comparativ cu situația în care ei evaluau imagini cu corpuri neutre sau bucuroase (van de Riet, Grezes & de Gelder, 2009) sau imagini cu fața și corpul cu corpul exprimând frică, față de când evaluau imagini cu corpul exprimând bucurie (Gu, Mai & Luo, 2013).

Recent, Van den Stock et al. (2014) au arătat că corpurile ce exprimă frică au activat mai mult EBA, comparativ cu corpurile neutre. Spre deosebire de indicii bucuriei, indicii de furie și frică din față și corp au atras mai multă atenție în studiul lui Kret et al. (2013) în care au investigat dacă răspunsuri psihologice similare pot fi evocate prin observarea semnalelor emoționale faciale și corporale.

Procesarea stimulilor ce exprimă frică s-a dovedit a avea un statut special mai ales în cercetările care au investigat rolul conștientizării vizuale în percepția expresiilor corporale (Stiene & de Gelder, 2011; Stienen, Tanaka & de Gelder, 2011). În cazul expresiilor faciale cercetările au demonstrat că discriminările vizuale a stimulilor afectivi pot fi procesate în absența conștientizării vizuale a stimulului (Stienen & de Gelder, 2011). Într-un studiu care a verificat dacă percepția vocilor și percepția întregului corp se înfluențează reciproc atunci când observatorii nu sunt conștienți de vederea expresiei corporale, Stienen, Tanaka & de Gelder (2011) au arătat că conștientizarea vizuală nu este necesară pentru integrarea audio-vizuală între expresiile corporale și prozodia afectivă. Studiile neuroimagistice, care coroborează observații ale stimulării procesării emoționale și activarea automată, indică predominant o activare a emisferei drepte în răspunsul la stimuli emoționali (D’Hondt et al., 2010).

1.2. Care este derularea a integrării semnalelor emoționale provenite de la față și corp?

Rudrauf et al. (2009) au arătat că răspunsurile corpului la stimulii emoționali au apărut în timpul primelor 500ms de după prezentarea vizuală. Înregistrând datele magneto-encefalogramei (MEG) și ale conductibilității pielii (SCR) în timpul prezentării unor imagini emoționale și neutre pentru a determina stagiile temporale ale procesării cerebrale în legatură cu impactul corporal al emoțiilor, D’Hondt et al. (2010) au arătat un efect de stimulare la 180ms în componenta occipito-temporală care a fost semnificativ corelat cu impactul subsecvent al excitării emoționale la nivelul corpului.

Tabelul A. Studii ERP

Proverbio et al. (2014) au arătat că recunoașterea primară a limbajului corporal incongruent apare la 300 ms după stimul.

În domeniul percepției emoțiilor, studiile anterioare care au examinat integrarea semnalelor emoționale din diferite surse s-au centrat pe fețe și voci, dar recent cercetătorii au acordat atenție și expresiilor corporale. Un studiu ERP a demonstrat că informația vizuală formată din expresia facială și cea corporală influențează puternic procesarea informației auditive congruente, iar stimulii emoționali sunt diferențiați de cei neutri după 100ms (Jessen & Kotz, 2011). Gu, Mai & Luo (2013) au examinat desfășurarea în timp a integrării expresiilor faciale și corporale utilizând tot tehnologia ERP, când participanții au fost instruiți să își concentreze atenția pe față, în primul experiment, și pe corp, în cel de-al doilea experiment. Modelul procesării expresiilor faciale în 3 stadii (Luo et al., 2010) a fost extins și pentru procesarea expresiilor corporale (Gu, Mai & Luo, 2013). În primul stadiu al integrării, informația amenințătoare provenită de la corp este extrasă rapid și automat, în cel de-al doilea stadiu este detectată informația incongruentă dintre expresiile faciale și cele corporale, iar al treilea stadiu este modulat de concentrarea atenției asupra feței și a corpului. Astfel, când atenția subiecților este concentrată asupra feței se sugerează o atenție mai susținută și mai elaborată a informațiilor congruente emoțional extrase din față și corp, iar când atenția subiecților era concentrată asupra corpului, se sugerează o atenție mai susținută și mai elaborată a informațiilor amenințătoare provenite de la corp.

Care este rolul contextului în percepția semnalelor emoționale?

Cercetările au evoluat de la utilizarea imaginilor statice, în cazul cărora expresiile faciale influențează mai mult recunoașterea emoției (Lankes, Bernhaupt, & Tscheligi, 2010) la cele care implică stimuli vizuali dinamici și itemi situaționali, deoarece s-a constatat că procesarea expresiilor emoționale este influențată de informația contextuală (Lankes, Bernhaupt, & Tscheligi, 2010; Lankes & Bernhaupt, 2011, Buisine et al., 2014). Recunoașterea expresiei faciale este influențată de expresia corporală (Kret and de Gelder, 2013; Kret et al., 2013). Contextul natural influențează percepția semnalelor emoționale din fețe, corpuri și scene (Kret et al., 2013; Van den stock et al., 2014). Recunoașterea expresiei corporale este dependentă de expresia facială cu care este prezentată, precum și de influențele contextului social (Kret & de Gelder, 2010; Kret et al., 2013). Kret & de Gelder (2010) au arătat că congruența dintre emoția exprimată în acțiunile din scene și expresia corporală a figurii determină o recunoaștere mai acurată a expresiilor corporale. În scenarii îmbogățite cu un context, posturile emoționale au îmbunătățit detectarea expresiilor emoționale și au crescut intensitatea percepută a emoțiilor (Buisine et al., 2014).

Mecanismele perceptive implicate in percepția corpului sunt similare cu cele implicate în procesarea feței?

După dezbateri în literatura de specialitate, dovezile științifice au indicat valabilă ipoteza că fețele umane sunt procesate holistic și nu doar analitic, iar cercetările recente au încercat să răspundă la întrebarea dacă percepția corpului este similară cu procesarea feței. Cei mai mulți cercetători după 2009 au ales să utilizeze termenul “holistic”, mai mult decât conceptul “configural”, în accepțiunea dată de Galton (1883) că “o față este percepută ca un întreg ce nu se descompune, mai degrabă, decât o colecție de trăsături individuale”, deși încă nu este clar dacă cei doi termeni sunt sau nu sinonimi (vezi Piepers & Robbins, 2012). Printre dovezile principale care indică implicarea holistică a procesării faciale și care sunt acceptate de toate definițiile procesării holistice, se regăsesc: „the composite face effect”, considerat o măsurare directă a procesării holistice, și „the face inversion effect”, considerat o măsurare indirectă a procesării holistice (Verfaillie et al., 2014).

Tabelul B. Studii fMRI

Stimulii utilizați într-o sarcină de compozit sunt creați prin îmbinarea a două jumătăți complementare a două fețe diferite (de obicei, jumătatea de sus și cea de jos) iar sarcina care se dă participanților ( în recunoașterea unei fețe nefamiliare) este de a identifica dacă o jumatate (de obicei cea de sus) din cele două fețe prezentate secvențial este din aceeași față sau nu cu cealaltă jumătate (de obicei cea de jos) (Willems, Vrancken, Germeys & Verfaillie, 2014). Efectul de compozit al fețelor se manifestă prin faptul că două jumătăți identice din partea de sus a feței sunt percepute ca diferite dacă sunt prezentate cu două parți de jos diferite, ca urmare a procesării holistice. Această iluzie de compozit dispare când procesarea holistică este blocată prin mutarea în lateral (alinierea greșită) a ambelor jumătăți de jos.

Efectul de inversare a feței se referă la faptul că atunci când fețele și obiectele sunt răsturnate devin dificil de recunoscut din cauza unui eșec în procesarea holistică (Rossion , 2013; Verfaillie et al., 2014).

Cercetările care au căutat dovezi pentru procesarea holistică a corpului au obținut rezultate diferite în funcție de măsurările directe sau indirecte ale procesării holistice. Procesarea holistică a corpului a fost evidențiată până acum prin „the body inversion effect”, cel puțin în ceea ce privește capul (Minnesbusch et al., 2009; Robbins and Coltheart, 2012) și „the part- whole effect” (Seitz, 2002), dar în cazul unui efect compozit al corpului rezultatele obținute (Soria-Bauser et al., 2011; Robbins and Coltheart, 2012; Willems, Vrancken, Germeys & Verfaillie, 2014) sunt mixte. Astfel, chiar dacă studiile imagistice arată că fețele și corpurile sunt asociate cu arii diferite din creier, rezultatele obținute de Robbins and Coltheart (2012) și Willems, Vrancken, Germeys and Verfaillie (2014) sugerează că corpul uman poate fi de asemenea procesat holistic. Willems et al. (2014) au adus dovezi atât pentru efectul de compozit orizontal, cât și vertical, indicând că posturile corporale sunt procesate holistic, ca fețele. Același rezultat a fost obținut și de Robbins and Coltheart (2012). În contradicție cu acestea se înregistrează studiul lui Soria- Bauser et al. (2011) care, folosind o abordare identitară, a investigat dacă pot fi observate efecte de compozit comparabile pentru fețe și corpuri. Rezultatele au arătat că în cazul potrivirii fețelor există diferențe de procesare între fețele alineate și cele nealineate, dar nu s-a obseervat un efect similar și pentru corpuri.

3.2.5 Concluzii

Review-ul curent a sintetizat progresul cunoașterii și a subliniat câteva dintre întrebările importante care au primit atenție și au fost suficient investigate în literatura de specialitate. Studiile imagistice și electrofiziologice recente au extins înțelegerea procesării emoționale a expresiilor corporale, în ciuda întrebărilor la care rămâne să se găsească răspuns în cercetările viitoare. Este important de reținut că majoritatea studiilor s-au focusat pe procesarea semnalelor amenințătoare (furie și frică) din expresiile faciale și corporale, în timp ce există relativ puține cercetări pe alte emoții. Unele răspunsuri identificate în studii nu pot fi categorice din cauza limitelor cercetărilor, care uneori au presupus un număr redus de participanți, sarcini care decurg într-un mod oarecum nefiresc (Prochnow et al., 2013) sau rezultatele cercetărilor au fost contradictorii. Cercetările viitoare ar putea să se centreze pe clarificarea ipotezei de dominanță a expresiilor corporale identificată de Gu, Mai & Luo (2013) în cadrul modelului în 3 stadii ale procesării expresiilor corporale sau să se examineze rolul timingului dintre semnalul vizual și cel auditiv și gradul de specificitate pentru anumite emoții (Jessen si Kotz, 2011).

Datorită evoluției tehnologice s-a dezvoltat capacitatea de a combina tipuri diferite de stimuli pentru a fi utilizați în sarcini în care participanților li se solicită să facă alegeri forțate prin care să clasifice emoții. Unele cercetări au investigat efecte de congruență prin utilizarea unor stimuli incongruenți creați pentru a compara diferențele dintre condiția congruentă și cea incongruentă. Astfel, aceste cercetări au presupus ca participanții să categorisească expresii faciale ce erau prezentate împreună cu posturi corporale congruente sau incongruente (Kret et al., 2013), imagini congruente în care fața și corpul exprimau aceeași emoție și combinații incongruente (de exemplu, față tristă și corp ce exprimă bucurie) (Shields et al., 2012), sau descrieri verbale congruente sau incongruente care precedau imediat imagini cu posturi corporale emoționale (Proverbio et al., 2014).

Un număr semnificativ de studii ce au fost publicate demonstrează că fețele și corpurile sunt procesate ca o singură unitate (Aviezer, Trope, Todorov; 2012), iar procesarea expresiilor corporale ale emoțiilor se realizează în aceeași manieră ca procesarea expresiilor faciale (Kret et al., 2013).

3.3 Ipotezele cercetării

Ipoteze generale:

1)      Tipul de expresie emoțională corporală (furie, frică, bucurie, tristețe) influențează timpul de răspuns.

2)      Tipul de expresie emoțională corporală (furie, frică, bucurie, tristețe) are un efect asupra comportamentului agentic și de comuniune.

3)      Starea afectivă a subiecților are un efect asupra comportamentului agentic și de comuniune exprimat în interacțiunea cu expresiile emoționale corporale.

4)      Anxietatea subiecților are un efect asupra comportamentului agentic și de comuniune exprimat în interacțiunea cu expresiile emoționale corporale.

Ipoteze specifice:

1)      Expresiile corporale ale fricii vor avea cel mai lung timp de răspuns, în timp ce expresiile corporale ale bucuriei vor avea cel mai scurt timp de răspuns.

2)      Răspunsul comporamental la o expresie corporală ce exprimă furie va fi unul rece și submisiv, răspunsul comporamental la o expresie corporală ce exprima frică va fi unul rece și dominant, răspunsul comporamental la o expresie corporală ce exprimă bucurie va fi unul cald și dominant, iar răspunsul comportamental la o expresie corporală ce exprimă tristețe va fi unul dominant și cald/prietenos.

3)      Subiecții cu scoruri ridicate ale afectelor negative vor avea un comportament mai rece față de expresiile corporale ale bucuriei, în comparatie cu subiecții cu scoruri scăzute ale afectelor negative.

4)      Subiecții cu scoruri ridicate la anxietate vor avea un comportament mai supus la expresiile corporale ce exprimă frică, în comparație cu cei cu scoruri scăzute la anxietate.

Fundamentarea teoretică a ipotezelor va fi explicată în subcapitolul „Discuții”.

Metodologia și organizarea cercetării

Metode și instrumente de cercetare

Design

Variabilele independente ale cvasi-experimentului sunt: a) tipul de expresie corporală cu 5 nivele: neutră, furie, frică, bucurie și tristețe; b) starea afectivă cu 2 nivele: pozitivă și negativă; c) anxietatea cu 2 nivele: scăzută și ridicată.

Variabilele dependente sunt: a) timpul de răspuns, măsurat în milisecunde; b) comportamentul agentic, măsurat pe axa Y; c) comportamentul de comuniune, măsurat pe axa X.

Pentru a reduce influența variabilelor parazite ce țin de situație, s-au asigurat condiții experimentale identice pentru toți participanții (aceeași luminozitate, temperatură, nivel al zgomotului scăzut, aceeași distanță față de ecran).

Instrumente de cercetare

Pentru generarea sarcinii experimentale computerizate s-a folosit programul E-Prime.

Instrumentul principal al cercetării a fost The Bodily Expressive Action Stimulus Test (BEAST), un instrument construit și validat în 2011 de către de Gelder și den Stock. Instrumentul este compus din 254 de imagini în care 46 de actori exprimă furie, frică, bucurie sau tristețe. Imaginile din Beast au fost pretestate pe 30 de persoane cu caracteristici asemănătoare participanților la cvasi-experiment. În urma pretestării au fost alese 80 de imagini, care aveau scorurile de recunoaștere cele mai mari. Sarcina finală a fost constituită din 16 imagini (8 cu femei, 8 cu bărbați) x 5 emoții (neutră, furie, frică, bucurie, tristețe).

Pentru măsurarea afectelor pozitive și a celor negative, atât pre-test cât și post-test, a fost folosit PANAS-ul (The Positive and Negative Affect Schedule) cu 10 adjective pentru măsurarea stării afecive și 10 adjective pentru măsurarea celei negative.

Anxietatea stubiecților ca trăsătură de personalitate a fost măsurată folosind SIAS (Social Interaction Anxiety Scale) și a vizat anxietatea în interacțiunile sociale.

Lotul de subiecți

Participanții la cercetare sunt studenți la Psihologie în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași (N =101) care au fost recrutați pentru sarcina experimentală prin intermediul a două anunțuri: verbal și online. În acord cu Comisia de Etică a facultății care a aprobat acest studiu, subiecții au fost recompensați pentru participare cu puncte bonus la un examen, iar decizia de a participa nu le-a afectat negativ parcursul universitar. Vârsta subiecților este cuprinsă între 20 și 31 de ani (M=21,8 ; SD=1,8). Persoanele de sex feminin (87%) nu diferă semnificativ de persoanele de sex masculin în ceea ce privește vârsta și starea afectivă.

Culegerea și înregistrarea datelor

Procedura – Participanții au fost recrutați printr-un anunț verbal și unul online, postat pe un site accesibil doar studenților la psihologie. Cei interesați au fost programați într-un interval orar în una din cele 9 zile în care s-a desfășurat cercetarea. Subiecții au fost programați individual și nu au fost constrânși de timp în rezolvarea sarcinilor. După sosirea lor în laborator, li s-a explicat verbal de către experimentator ce aveau de făcut, apoi li s-a oferit un document ce conținea informațiile despre demers și un consimțământ informat pe care fiecare participant l-a semnat. Aceștia erau încurajați să pună întrebări în legătură cu eventualele nelămuriri care ar putea apărea.

Timpul mediu de finalizare a sarcinilor a fost de 45 de minute, timpul minim fiind de 25 de minute și cel maxim de 57 de minute. Subiecții au completat un chestionar ce măsoară anxietatea, apoi unul ce măsoară 5 factori de personalitate: extraversiune, conștiinciozitate, deschidere, nevrozism și agreabilitate. Ulterior, a fost administrat instrumentul ce măsoară afectele pozitive și afectele negative înainte de sarcina experimentală. A urmat sarcina propriu-zisă, în care participanții vizionau pe computer imagini (N= 80) cu corpuri ale unor persoane ce exprimau fie o emoție (furie, frică, bucurie sau tristețe), fie erau neutre din punct de vedere emoțional. Imaginile au fost prezentate în mod aleatoriu, timp de ???ms fiecare, fiind precedate de un punct de fixație ce apărea timp de ???ms. După vizionarea fiecărei imagini, participanții reflectau asupra modului în care s-ar comporta într-o conversație cu acea persoană, imaginându-și fața, întrucât nu era afișată. În mod evident, fețele persoanelor din imagini au fost blurate pentru a nu influența recunoașterea emoției. Apoi subiecții plasau cu ajutorul mouse-ului, printr-un click, răspunsul comportamental pe o grilă ce conținea intersecția perpendiculară a două axe: axa orizontală X, ce merge de la rece/ neprietenos în stânga la cald/ prietenos în dreapta și axa verticală Y, ce variază de la încrezător/ dominant în partea de sus la neîncrezător/ supus în partea de jos (Anexa 4). Odată ce subiecții au înțeles perfect modul de funcționare a grilei, se aplică o serie de imagini pentru antrenament, înainte de sarcina propriu-zisă. După ce subiecții indică modul în care s-ar comporta în toate interacțiunile imaginare cu persoanele prezentate, se măsoară pentru a doua oară afectele pozitive și cele negative.

Rezultate

Latența răspunsurilor

Deoarece subiecții au fost evaluați de mai multe ori în ceea ce privește variabila dependentă, am folosit în analiza statistică ANOVA cu măsurări repetate. O primă ANOVA a fost efectuată pentru a compara efectul tipului de expresie corporală asupra timpului de răspuns în fiecare condiție experimentală (furie, frică, bucurie, tristețe) și în condiția de control – expresia neutră. Rezultatele au arătat că există un efect seminificativ al variabilei independente (tip de expresie corporală), Wilks’ Lambda = 0.64, F(4,97) = 13.65, p < .001 . Expresiile corporale neutre au fost recunoscute cel mai ușor (M = 1430.6, SD = 48.2), urmate de bucurie (M= 1505.1, SD = 51.3), tristețe (M = 1518.1, SD = 52.9), furie (M = 1535.6, SD = 49), iar cel mai lung timp de răspuns a fost înregistrat pentru expresiile corporale ale fricii (M = 1675.6, SD = 55.1). În comparațiile pe perechi, constatăm că există diferențe seminificative între recunoașterea fricii și recunoașterea tuturor celorlalte emoții (p < .001), dar și între condiția „expresie de furie” și condiția „expresie neutră” (p = .033). În ceea ce privește timpul de răspuns la o expresie neutră, de frică, bucurie sau tristețe, acesta nu diferă semnificativ în nicio altă comparație dintre condiții.

Comportamentul agentic și de comuniune

Am efectuat o ANOVA cu măsurări repetate pentru a compara efectul tipului de expresie corporală asupra comportamentului agentic și a comportamentului de comuniune în condițiile expresiilor emoționale (furie, frică, bucurie, tristețe) și în condiția expresiei neutre. Rezultatele au arătat că există un efect semnificativ al tipului de exprsie corporală asupra comportamentului de comuniune – axa X : Wilks’ Lambda = 0.24, F(4,97) = 73.85, p < .001 și asupra comportamentului agentic – axa Y : Wilks’ Lambda = 0.59, F(4,97) = 16.58, p < .001.

Rezultatele au arătat că răspunsul comportamental la o expresie ce exprimă furie este unul neprietenos și neutru pe axa dominanță/ submisivitate. Atât expresia corporală neutră, cât și cea de tristețe provoacă în partenerul de interacțiune un răspuns cald, prietenos/ însă nici supus, nici dominant, ci mai degrabă neutru. Bucuria exprimată prin intermediul posturii trimite la un răspuns prietenos și dominant, iar frica la unul rece, neprietenos și submisiv (tabel 1).

Axa X

În ceea ce privește comportamentul de comuniune, subiecții tind să fie reci și neprietenoși când interacționează cu o persoană furioasă (M = -27.5, SD = 3.7) sau cu o persoană ce exprimă frică (M = -14.3, SD = 3.9) și calzi sau prietenoși atunci când interacționează cu o persoană bucuroasă (M = 31.9, SD = 3.4), neutră emoțional (M = 36.9, SD = 2.7) sau tristă (M = 28.1, SD = 3.9). În comparațiile pe perechi, constatăm că există diferențe semnificative între comportamentul de comuniune față de o persoană furioasă și comportamentul de comuniune față de o persoană ce exprimă bucurie, frică, tristețe sau e neutră emoțional (p < .001, dar și între condiția „expresie de frică” și toate celelalte condiții. Nu există diferențe semnificative între comportamentul de comuniune manifestat în condițiile „expresie de bucurie”, „expresie de tristețe” și „expresie neutră emoțional”.

Axa Y

În ceea ce privește comportamentul agentic, participanții tind să fie aproape neutri când

interacționează cu o persoană furioasă (M = .06, SD = 3.5), neutră emoțional (M = -0.2, SD = 2.7) sau tristă (M = 1.2, SD = 3.3), submisivi când interacționează cu o persoană ce exprimă frică (M = -7.4, SD = 3) și dominanți atunci când interacționează cu o persoană bucuroasă ( M = 18.1, SD = 3). În comparațiile pe perechi, constatăm că există diferențe semnificative între comportamentul agentic față de o persoană bucuroasă și comportamentul agentic față de o persoană ce exprimă furie, frică, tristețe sau e neutră emoțional (p < .001). În condițiile furie, frică, tristețe și expresie neutră nu există diferențe semnificative în ceea ce privește comportamentul agentic.

Starea afectivă

A fost efectuată o ANOVA pentru a compara efectul stării afective asupra comportamentului agentic și de comuniune în condițiile stare afectivă pozitivă și stare afectivă negativă. Rezultatele au arătat că starea afectivă pozitivă dinainte de a participa la sarcina pe computer nu influențează comportamentul de comuniune sau comportamentul agentic (p > .05) în niciuna dintre condiții (furie, frică, bucurie, tristețe și neutralitate emoțională). Starea afectivă negativă din pre-test nu are un efect semnificativ asupra comportamentului agentic și de comuniune în cazul furiei, fricii, bucuriei și tristeții (p > .05) (Tabelele 3 și 4). Însă, în condiția de control (neutralitate emoțională), rezultatele au fost semnificative atât pentru comportamentul agentic (p = .02), cât și pentru comportamentul de comuniune (p = .02) (Tabelele 3 și 4), în sensul că subiecții cu un scor ridicat al afectelor negative au reacționat dominant (M = 5.1) și mai puțin prietenos (M = 31.5), comparativ subiecții cu scoruri scăzute ale afectelor negative, ce au reacționat submisiv (M = -7) și mai prietenos (M = 43.7).

Anxietate

A fost efectuată o ANOVA pentru a compara efectul anxietății subiecților asupra comportamentului agentic și de comuniune în condițiile „anxietate ridicată” și „anxietate scăzută”. Rezultatele indică faptul că nivelul de anxietate al subiecților nu influențează semnificativ comportamentul de comuniune (p > .05) atunci când partenerul de interacțiune exprimă prin intermediul corpului furia, frica, tristețea sau când este neutru emoțional. În schimb, când expresia corpului este una de bucurie, există diferențe semnificative (p = .04) între subiecții cu anxietate ridicată și cei cu anxietate scăzută, în sensul că subiecții cu anxietate scăzută sunt mai prietenoși (M = 38.8) decât cei cu o anxietate ridicată (M = 24.8). Nivelul de anxietate al subiecților nu influențează semnificativ nici comportamentul agentic (p > .05) atunci când partenerul de interacțiune exprimă prin intermediul corpului frica, bucuria, tristețea sau când este neutru emoțional. În cazul furiei, există diferențe semnificative între participanți, în sensul că subiecții cu scoruri ridicate la anxietate reacționează submisiv (M = -7.6), iar cei cu scoruri scăzute reacționează într-o manieră dominantă (M = 7.6).

Interpretarea rezultatelor. Discuții.

Considerate dimensiuni fundamentale de-a lungul existenței umane (Horowitz et al, 2006; Hogan & Roberts, 2000), comportamentul agentic și cel de comuniune au pus bazele unui model util în conceptualizarea, organizarea și evaluarea conduitelor, valorilor sau motivelor interpersonale (Wiggins, 2003). Cercetările care conectează circumplexul interpersonal și emoțiile nu au abordat până acum exprimarea afectivă prin intermediul posturii corporale, ci au explorat doar răspunsurile comportamentale la expresiilor faciale în termeni de dominanță/ submisivitate și căldură/ indiferență afectivă. Aan het Rot, Hogenelst & Gesing (2013) au arătat că o expresie facială furioasă a provocat o dominanță neprietenoasă, frica o dominanță prietenoasă, bucuria a invitat la o dominanță prietenoasă, iar tristețea a produs comportamente prietenoase.

Prin indicarea avantajelor utilizării expresiilor corporale ale emoțiilor drept stimuli în cercetarea în domeniul emoțiilor (permit reperarea de la distanță a stărilor emoționale (Gunes, Shan Chen & Tian, 2012); postura are o influență majoră în identificarea emoției (Meeren, Heijnsbergen & de Gelder, 2005); percepția expresiilor corporale este automată și nu necesită o atenție sporită (de Gelder & Hadjikhani, 2006); îmbunătățesc instrumentarul clinic (de Gelder, 2009)) și comparația expresiilor corporale cu cele faciale (ambele tipuri de expresii sunt procesate configural (Willems, Vrancken, Germeys & Verfaillie, 2014; den Stock, Righart & de Gelder, 2007); performanța indivizilor în recunoașterea emoțiilor este similară pentru expresiile faciale și cele corporale (Coulson, 2004 – furie, tristețe și bucurie; Magnée, Stekelenburg, Kemner & de Gelder; 2007 – frică și bucurie); recunoașterea configurală a corpurilor, ca și a fețelor, ar putea fi înnăscută (Gliga & Dehaene-Lambertz, 2005); aceleași regiuni ale creierului sunt implicate în procesarea fețelor și a corpurilor (de Riet, Grezes & de Gelder, 2009; Peelen & Downing, 2005); nu există diferențe semnificative în acuratețea recunoașterii expresiilor faciale și corporale de către participanții de gen feminin și cei de gen masculin (Kret, Pichon, Grezes & de Gelder, 2011)), a fost argumentată alegerea de a utiliza expresiile corporale drept stimuli în prezentul studiu.

Am folosit o sarcină computerizată pentru a colecta răspunsuri comportamentale pentru anumite emoții (furie, frică, tristețe, bucurie) pe axele de comportament de comuniune și comportament agentic ale circumplexului. Furia a provocat un comportament neprietenos și neutru pe axa dominanță – submisivitate; frica a primit un răspuns comportamental supus și rece, bucuria a determinat un comportament cald și prietenos, iar tristeții i s-a răspuns într-o manieră prietenoasă și neutră axa dominanță – submisivitate. Observăm cum oamenii au tendința să se comporte rece, să fie indiferenți în cazul a două emoții: furia și frica, emoții cu un statut special în studiile de specialitate, care s-au centrat pe percepția celor două și pe diferențierea manierei în care creierul nostru procesează expresiile faciale și corporale ce exprimă furie sau frică. În cealaltă pare a axei comportamentului de comuniune regăsim bucuria și tristețea, față de care oamenii se comportă cald, afectuos. În ceea ce privește neutralitatea emoțională (condiția de control), oamenii reacționează aproape ca în cazul tristeții, adică prietenoși și neutri pe axa dominanță- submisivitate, cu precizarea că gradul de prietenie este mai ridicat în cazul neutralității emoționale.

De Gelder et al. (2011) au arătat, în studiul de validare al instrumentului folosit în prezenta lucrare, că tristețea este cel mai ușor de recunoscut, urmată de frică, în timp ce bucuria este cel mai greu de recunoscut, când sunt exprimate prin intermediul expresiilor corporale. Însă, cum participanții la cvasi-experiment trebuiau nu doar să recunoască starea emoțională, ci să aleagă și să raporteze modul în care s-ar comporta față de acea persoană într-o interacțiune, considerăm că timpul de răspuns se modifică. Așadar, ar fi mai rezonabil să ne sprijinim ipoteza pe rezultatele studiului lui het Rot et al. (2013), deoarece, chiar dacă expresiile folosite de aceștia au fost cele faciale, sarcina subiecților a fost asemănătoare. Prima ipoteză conform căreia expresiile corporale ale fricii vor avea cel mai lung timp de răspuns, în timp ce expresiile corporale ale bucuriei vor avea cel mai scurt timp de răspuns a fost confirmată. Frica a avut într-adevăr cel mai lung timp de răspuns, în timp ce dintre expresiile emoționale, bucuria a avut cel mai scurt timp de răspuns. Comparând rezultatele cu cele obținute în studiul expresiilor faciale, putem observa că oamenilor le este la fel de greu să decidă ce comportament vor adopta și au nevoie de cel mai mult timp în cazul fricii, indiferent dacă aceasta este exprimată prin intermediul posturii corporale sau a feței. În cazul bucuriei, indivizii aleg mai repede comportamentul atunci când emoția este exprimată de față, comparativ cu situația în care emoția este exprimată de corp.

Cea de-a doua ipoteză, privind răspunsurile comportamentale la diferite emoții, va fi analizată pe secțiuni. Ipoteza „răspunsul comporamental la o expresie corporală ce exprimă furie va fi unul rece și submisiv” a fost confirmată doar pe axa comportamentului de comuniune. Comportamentul rece față de o persoană ce exprimă furie s-ar putea explica prin faptul că ele transmit semnale amenințătoare prin intermediul posturii, semnale care îi îndepărtează pe ceilalți. Kntuson (1996) susține că oamenii se așteaptă ca persoanele furioase să se comporte într-o manieră rece și dominantă, iar Kiesler și Sullivan au presupus că există o complementaritate a comportamentelor: comportamentele diadice tind să fie opuse pe axa comportamentului agentic (dominanța determină supunere și invers) și similare pe axa comportamentului de comuniune (prietenia stârnește prietenie, iar indiferenței i se răspunde cu indiferență). Conform acestui principiu al complementarității au fost construite ipotezele. Ipoteza „răspunsul comporamental la o expresie corporală ce exprimă frică va fi unul rece și dominant” a fost confirmată doar pe axa comportamentului de comuniune. Indivizii aleg să fie supuși și neprietenoși deoarece frica semnalează existența unui pericol, trage un semnal de alarmă în privința periculozității mediului, iar apropierea de o persoană care exprimă frică ar putea însemna expunerea la același stimul. Ipoteza „răspunsul comporamental la o expresie corporală ce exprimă bucurie va fi unul cald și dominant” a fost confirmată în totalitate. Participanții au ales să fie implicați (dominanți și calzi) în interacțiunea cu o persoană bucuroasă întrucât o persoană veselă este deschisă, te invită la dialog, iar bucuria îl transformă într-o țintă ușor de dominat, întrucât oamenii nu filtrează argumentele foarte bine atunci când sunt veseli, ci atunci când sunt triști. Ipoteza „răspunsul comportamental la o expresie corporală ce exprimă tristețe va fi unul dominant și cald/prietenos” a fost confirmată doar pe axa orizontală. Oamenii sunt prietenoși cu o persoană tristă tocmai pentru a-i schimba starea, pentru a o înveseli. Se remarcă faptul că pe axa X, cea a comportamentului de comuniune, s-au confirmat toate ipotezele, iar pe axa Y, cea a comportamentului agentic, s-au infirmat toate ipotezele, cu excepția celei ce implică bucuria. Am putea concluziona că în cazul expresiilor corporale, principiul complementarității propus de Kiesler și Sullivan se aplică doar pentru comportamentul de comuniune.

În Tabelul 1 se remarcă două perechi de expresii emoționale: furie + frică și bucurie + tristețe. Luând în considerare axa comportamentului de comuniune, primei perechi i s-a răspuns într-o manieră rece, în timp ce bucuria și tristețea au stârnit prietenie. De asemenea, în cazul celor din urmă, timpul de răspuns a fost mai rapid (bucurie (M= 1505.1, SD = 51.3), tristețe (M = 1518.1, SD = 52), participanții hotârându-se mult mai rapid asupra comportamentului pe care îl vor adopta atunci când acesta era unul pozitiv.

Cea de-a treia ipoteză, „subiecții cu scoruri ridicate ale afectelor negative vor avea un comportament mai rece față de expresiile corporale ale bucuriei, în comparatie cu subiecții cu scoruri scăzute ale afectelor negative”, a fost infirmată. Starea afectivă negativă a subiecților nu îi face să reacționeze diferit față de cei cu afecte negative scăzute sau față de cei cu o stare afectivă pozitivă. Prin urmare, nu există vreo legătură între starea afectivă și comportamentul de comuniune sau comportamentul agentic față de persoane ce exprimă furie, frică, bucurie sau tristețe. Chiar dacă este contra-intuitiv, o persoană ce este supărată nu va avea un comportament diferit față de una mai puțin supărată, iar cele două vor acționa în maniere similare ca răspuns la aceeași expresie emoțională.

Ultima ipoteză, și anume „subiecții cu scoruri ridicate la anxietate vor avea un comportament mai supus la expresiile corporale ce exprimă frică, în comparație cu cei cu scoruri scăzute la anxietate” a fost infirmată, întrucât nu există nicio legătură între nivelul de anxietate al subiecților și comportamentul agentic atunci când partenerul de interacțiune exprimă prin intermediul corpului frica, bucuria, tristețea sau când este neutru emoțional. În cazul furiei, subiecții anxioși au reacționat submisiv, iar cei cu scoruri scăzute la anxietate au reacționat dominant. Astfel se explică de ce răspunsul comporamental general la o expresie corporală ce exprimă furie a fost unul neutru pe axa comportamentului agentic, subiecții fiind jumătate submisivi și jumătate dominanți, comportament determinat de gradul de anxietate.

Comparând rezultatele obținute de het Rot et al. (2013) cu cele obținute în prezentul studiu, remarcăm câteva asemănări și diferențe în privința comportamentelor de comuniune și agentic ca răspuns la expresiile faciale și corporale. Singura expresie emoțională care a provocat același răspuns pe ambele axe (o dominanță prietenoasă) în cazul celor două tipuri de expresii este bucuria. Pe axa comportamentului de comuniune, s-au regăsit în același cadran al circumplexului la expresiile corporale ca și la cele faciale furia (comportament neprietenos) și tristețea (comportament prietenos). Interesant este patternul comportamental pentru frică: dacă la o expresie facială ce exprimă frică, oamenii reacționează dominant și prietenos, atunci când aceeași emoție este exprimată prin intermediul corpului, oamenii reacționează într-o manieră opusă pe ambele axe: submisiv și neprietenos. Adăugând și faptul că frica a avut cel mai lung timp de răspuns pentru ambele tipuri de expresii, o explicație posibilă ar fi că această diferență s-ar datora semnalelor oferite de corp. Dacă pe față, expresiile fricii trimit cereri de ajutor și stârnesc prietenie, semnalele corporale ale fricii (postura) cu rol adaptativ ar putea fi greșit interpretate ca fiind furioase și, în consecință, li se răspunde submisiv și neprietenos.

3.5 Limite

O primă limită a studiului ar putea fi imaginile-stimuli folosite, care, din cauza pasivității lor, nu constituie o reprezentare naturalistică a realității. Acestă limită ar putea fi rectificată prin folosirea unor stimuli în mișcare. În plus, de multe ori în realitate postura corporală a unei persoane este însoțită de fraze, cuvinte sau interjecții care ar facilita recunoașterea emoției emițătorului. Imaginile folosite în procedură au redat doar postura, fără alte informații verbale suplimentare.

O altă limită se referă la faptul că sarcina experimentală a măsurat modul în care oamenii s-ar comporta într-o interacțiune cu o persoană ce exprimă o emoție prin intermediul posturii. Nu am măsurat exact comportamentul, ci doar ipotezele subiecților cu privire la acesta. Nu putem garanta că participanții se vor comporta într-o situație reală exact cum au indicat pe circumplexul interpersonal. În plus, etichetarea propriului comportament ca fiind prietenos, neprietenos, dominant sau submisiv nu este ceva ce oamenii fac în mod obișnuit.

Subiecții și-au plasat comportamentul agentic spre centru (neutralitate) în 2 condiții experimentale (furie și tristețe), dar și în condiția de control (neutralitate emoțională), în timp ce pentru comportamentul de comuniune alegerile subiecților au fost mai disparate. Dacă excludem ipoteza că participanții nu s-ar comporta nici dominant, nici supus în cazul furiei și tristeții, atunci putem constata că axa orizontală (comportamentul de comuniune) a fost luată mai mult în considerare în elaborarea răspunsului. O posibilă ipoteză ar fi faptul că oamenii sunt obișnuiți să citească de la stânga la dreapta, pe orizontală, ceea ce face stimulii orizontali mai salienți.

Direcții viitoare

Studiile viitoare ar putea să utilizeze aceeași subiecți pentru a determina răspunsuri comportamentale în termeni de comportament agentic și de comuniune, atât pentru expresiile corporale, cât și pentru cele faciale. Fiind o singură populație, ar fi ușor de determinat diferențele și asemănările în comportament pentru fiecare expresie emoțională și de stabilit valoarea expresiilor corporale ca stimuli în cercetarea în domeniu.

Cum în viața cotidiană, corpurile oamenilor sunt mereu în mișcare, și nu statice, ca în cvasi-experiment, ar fi interesant de cercetat răspunsurile comportamentale pe baza circumplexului interpersonal pentru secvențe de câteva secunde cu corpuri în mișcare ce exprimă o anumită emoție. Poate în acest fel ar fi mai ușor de diferențiat între furie și frică, rata recunoașterii emoției ar fi mai mare și s-ar măsura exact ce și-ar propune studiul să măsoare, adică răspunsul comportamental.

Ar fi interesant de studiat dacă personalitatea participanților influențează răspunsurile lor comportamentale. Spre exemplu, diferențele dintre cei care au fost submisivi și cei care au fost dominanți în cazul furiei ar putea fi explicate de diferențele obținute la un anumit factor al personalității.

Concluzii Finale

De modificat conditia de control si expresii emotionale in procedura

Anexe

Anexa 1 – Omul vitruvian, Leonardo da Vinci, 1490

Anexa 2 – Ilustrarea conceptului de situație interpersonală a lui H.S. Sullivan

Anexa 3 – Interpretarea lui Wiggins asupra celor două dimensiuni ale circumplexului interpersonal

Anexa 4 – Grila pe care subiecții își plasau răspunsurile în cadrul sarcinii experimentale

Bibliografie

aan het Rot, M., Hogenelst, K., & Gesing, C. M. (2014). Communal and agentic behaviour in response to facial emotion expressions.British Journal Of Psychology, 105(2), 173-186. doi:10.1111/bjop.12029

Abele, A. E., & Wojciszke, B. (2007). Agency and Communion From the Perspective of Self Versus Others. Journal Of Personality & Social Psychology, 93(5), 751-763.

Acton, G. S., & Revelle, W. (2002). Interpersonal Personality Measures Show Circumplex Structure Based on New Psychometric Criteria. Journal Of Personality Assessment, 79(3), 446-471.

Adolphs, R. (2002). Recognizing emotion from facial expressions: Psychological and neurological mechanisms. Behavioral and Cognitive Neuroscience Reviews, 1, 21-62.

App, B., Reed, C. L., & McIntosh, D. N. (2012). Relative contributions of face and body configurations: Perceiving emotional state and motion intention. Cognition & Emotion, 26(4), 690-698. doi:10.1080/02699931.2011.588688

Archer, J. (2006). Testosterone and human aggression: an evaluation of the challenge hypothesis. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 30(3), 319-345. doi:10.1016/j.neubiorev.2004.12.007

Atkinson AP, Dittrich WH, Gemmell AJ, Young AW. (2004). Emotion perception from dynamic and static body expressions in point-light and full-light displays. Perception 33:717–46

Atkinson, A.P., Tunstall, M.L. & Dittrich, W.H. (2007). Evidence for distinct contributions of form and motion information to the recognition of emotions from body gestures. Cognition 104(1), 59-72, doi: 10.1016/j.cognition.2006.05.005.

Atkinson, A.P., Vuong, Q. C., Smithson, H. E. (2012). Modulation of the face- and body- selective visual regions by the motion and emotion of point- light face and body stimuli, NeuroImage, 1700- 1712, doi:10.1016/j.neuroimage.2011.08.073.

Aviezer, H., Trope, Y., & Todorov, A. (2012). Holistic Person Processing: Faces With Bodies Tell the Whole Story. Journal Of Personality & Social Psychology, 103(1), 20-37, doi: 10.1037/a0027411

Bakan, D. (1966). The duality of Human Existence: Isolation and Communication in Western Man. Boston, MA: Beacon Press.

Bao, J. E., & Sweeney, J. C. (2009). Comparing factor analytical and circumplex models of brand personality in brand positioning.Psychology & Marketing, 26(10), 927-949.

Barraclough, N. E., Xiao, D.-K., Oram, M. W., Perrett, D. I. (2006). The sensitivity of primate STS neurons to walking sequences and to the degree of articulation in static images. Progress in Brain Research, 154 (1), 135–148, doi: 10.1016/S0079-6123(06)54007-5

Barrett, L. F. (2006). Are emotions natural kinds? Current Directions in Psychological Science, 1, 28–58

Bartz, J. A., & Hollander, E. (2006). The neuroscience of affiliation: Forging links between basic and clinical research on neuropeptides and social behavior. Hormones and Behavior, 50, 518-528.

Bruce, V., & Young, A. (1986). Understanding face recognition. British Journal Of Psychology, 77(3), 305.

Bruce, V., Doyle, T., Dench, N., & Burton, M. (1991). Remembering facial configurations. Cognition, 38, 109-144.

Bruce, V., Young, A.(2012). Face Perception. London: Psychology Press.

Buisine, S., Courgeon, M., Charles, A., Clavel, C., Martin, J. C.,Tan, N., Grynszpan, O. (2014). The Role of Body Postures in the Recognition of Emotions in Contextually Rich Scenarios, International Journal of Human-Computer Interaction, 30:1, 52-62, doi: 10.1080/10447318. 2013.802200.

Costantini, M., Urgesi, C., Galati, G., Romani, G. L., Agli- oti, M.(2011). Haptic perception and body representation in lateral and medialoccipito-temporal cortices. Neuropsychologia 49, 821–829, doi: 10.1016/j.neuropsychologia.2011.01.034

Coulson, M. (2004). Attributing Emotion to Static Body Postures: Recognition Accuracy, Confusions, and Viewpoint Dependence.Journal Of Nonverbal Behavior, 28(2), 117-139.

D’Hondt, F., Lassonde, M., Collignon, O., Dubarry, A.-S., Robert, M., Rigoulot, S., Honoré, J., Lepore, F., Sequeira, H. (2010). Early Brain-Body Impact of Emotional Arousal. Frontiers in Human Neuroscience, 4, 33, doi:10.3389/fnhum.2010.00033

Dael, N., Mortillaro, M., & Scherer, K. R. (2012). Emotion expression in body action and posture. Emotion.Advance online publication. doi:10.1037/a0025737.

Darwin, C. (1872), The expression of the emotions in man and animals, London: John Murray.

De Dreu CK, Greer LL, Van Kleef GA, Shalvi S, Handgraaf MJ (January 2011)."Oxytocin promotes human ethnocentrism". Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 108 (4): 1262 6. doi:10.1073/pnas.1015316108.

de Gelder, B. Van den Stock, J., Meeren, H. K., Sinke, C. B., Kret, M.E., Tamietto, M. (2010). Standing up for the body. Recent progress in uncovering the networks involved in the perception of bodies and bodily expressions. Neuroscience and Biobehavioral Reviews, 34 (4): 513- 27. doi: 10.1016/j.neubiorev.2009.10.008.

de Gelder, B. & Hadjikhani, N. (2006). Non-conscious recognition of emotional body language.Neuroreport, 17(6), 583-586.

de Gelder, B. & Van den Stock, J. (2011). The Bodily Expressive Action Stimulus Test (BEAST). Construction and validation of a stimulus basis for measuring perception of whole body expression of emotions. Frontiers in Psychology 2:181. doi:10.3389/fpsyg.2011.0018.

de Gelder, B. (2006). Towards the neurobiology of emotional body language. Nature Reviews Neuroscience, 7, 242–249, doi:10.1038/nrn1872

de Gelder, B. (2009). Why bodies? Twelve reasons for including bodily expressions in affective neuroscience. Philosophical Transactions of the Royal Society B, 364, 3475–3484, doi: 10.1098/rstb.2009.0190.

de Gelder, B., Snyder, J., Greve, D., Gerard, G., Hadjikhani, N. (2004). Fear fosters flight: a mechanism for fear contagion when perceiving emotion expressed by a whole body. Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 101, 16701–16706, doi: 10.1073/pnas.0407042101

de Gelder, B., Van den Stock, J., Meeren, H.K.M., Sinke, C.B.A., Kret, M.E., & Tamietto, M. (2010). Standing up for the body. Recent progress in uncovering the networks involved in processing bodies and bodily expressions. Neuroscience and Biobehavioral Reviews, 34(4), 513-527.

Derouesné, C. (2011). [What is an emotion? An introduction to the study of emotions]. Gériatrie Et Psychologie Neuropsychiatrie Du Vieillissement, 9(1), 69-81. doi:10.1684/pnv.2010.0249

DeYoung, C. G., Weisberg, Y. J., Quilty, L. C., & Peterson, J. B. (2013). Unifying the Aspects of the Big Five, the Interpersonal Circumplex, and Trait Affiliation. Journal Of Personality, 81(5), 465-475. doi:10.1111/jopy.12020

Di Blas, L. (2007). A Circumplex Model of Interpersonal Attributes in Middle Childhood. Journal Of Personality, 75(4), 863-897. doi:10.1111/j.1467-6494.2007.00459.x

Downing, P.E., Jiang, Y., Shuman, M., Kanwisher, N. (2001). A cortical area selective for visual processing of the human body. Science, 293, 2470–2473.

Downing, P.E., Peelen, M.V. (2011).The role of occipitotemporal body- selective regions in person perception. Cognitive Neuroscience 2, 186–203. doi: 10.1080/17588928.2011.582945.

 Dunbar, R. I. M. (1998). "The social brain hypothesis" . Evolutionary Anthropology: Issues, News, and Reviews 6 (5): 562–72. doi:10.1002/(SICI)1520-6505(1998)6:5<178::AID-EVAN5>3.0.CO;2-8. 

Ekman, P. (1965). Differential Communication of Affect by Head and Body Cues. Journal of Personality and Social Psychology, 2(5), 726-735.

Ekman, P. (1970). Universal Facial Expressions of Emotions. California Mental Health Research Digest, 8(4), 151-158.

Ekman, P. (1997). Lying and Deception. In Stein, N. L., Ornstein, P. A., Tversky, B., & Brainerd, C. (Eds.), Memory for Everyday and Emotional Events (pp. 333-347). Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.

Filmer, H. L., Monsell, S. (2013). TMS to V1 spares discrimination of emotive relative to neutral body postures. Neuropsychologia. 51 (13). 2485- 2491, doi: 10.1016/j.neuropsychologia.2013.09.029

Gallagher, H. L. , Frith, C. D. (2004). Dissociable neural pathways for the perception and recognition of expressive and instrumental gestures. Neuropsychologia, 42(13), 1725–1736, doi: 10.1016/j.neuropsychologia.2004.05.006

Gallo, L. C., Smith, T. W., & Ruiz, J. M. (2003). An Interpersonal Analysis of Adult Attachment Style: Circumplex Descriptions, Recalled Developmental Experiences, Self–Representations, and Interpersonal Functioning in Adulthood. Journal Of Personality,71(2), 141-182.

Galton,F.(1883). Inquiries into Human Faculty and its Development. London: Macmillan.

Ghaed, S. G., & Gallo, L. C. (2006). Distinctions Among Agency, Communion, and Unmitigated Agency and Communion According to the Interpersonal Circumplex, Five-Factor Model, and Social-Emotional Correlates. Journal Of Personality Assessment, 86(1), 77-88. doi:10.1207/s15327752jpa8601_09

Gliga, T., & Dehaene-Lambertz, G. (2005). Structural Encoding of Body and Face in Human Infants and Adults. Journal Of Cognitive Neuroscience, 17(8), 1328-1340.

Grèzes, J., Adenis, M. S., Pouga, L., Armony, J. (2013). Self- relevance modulates brain responses to angry body expressions, Cortex, 49 (8), 2210- 2220, doi: 10.1016/j.cortex. 2012.08.025

Grèzes, J., Pichon, S., & de Gelder, B. (2007). Perceiving fear in dynamic body expressions.NeuroImage, 35(2), 959-967.

Grezes, J., Wicker, B., Berthoz, S., & de Gelder, B. (2009). A failure to grasp the affective meaning of actions in autism spectrum disorder subjects. Neuropsychologia, 47(8-9), 1816-1825.

Grosbras, M., Paus, T. (2006) Brain Networks Involved in Viewing Angry Hands or Faces. Cerebral Cortex 16, 1087-1096, doi: 10.1093/cercor/bhj050

Gu, Y., Mai, X., & Luo, Y. (2013). Do Bodily Expressions Compete with Facial Expressions? Time Course of Integration of Emotional Signals from the Face and the Body. Plos ONE, 8(7), 1-9, doi:10.1371/journal.pone.0066762

Gunes, H., Shan, C., Chen, S., and Tian, Y. (2012). Bodily Expression for Automatic Affect Recognition. In Advances in Emotion Recognition.

Gurtman, M. B. (1992). Construct validity of interpersonal personality measures: The interpersonal circumplex as a nomological net. Journal of Personality and Social Psychology, 63, 105-118.

Gurtman, M. B. (2009). Exploring personality with the interpersonal circumplex. Social and Personality Psychology Compass, 3, 601-619.

Guttman, L. (1954) A new approach to factor analysis: The radex. In P.F. Lazarsfeld (Ed.) Mathematical Thinking in the Social Sciences. New York: Free Press.

Hadjikhani, N., & de Gelder, B. (2003). Seeing fearful body expressions activates the fusiform cortex and amygdala. Current Biology, 13(24), 2201-2205, doi: 10.1016/j.cub.2003.11.049

Hadjikhani, N., Joseph, R.M., Manoach, D.S., Naik, P., Snyder, N., Dominick, K., Hoge, R., Van den Stock, J., Flusberg, H.T., & de Gelder, B. (2009). Body expressions of emotion do not trigger fear contagion in autism spectrum disorder. Social, Cognitive and Affective Neuroscience, 4(1),70-78.

Havârneanu, C. E. (2013). Introducere în psihologie, Manual ID, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași.

Heberlein, A.S. & Atkinson, A.P. (2009). Neuroscientific evidence for simulation and shared substrates in emotion recognition: beyond faces. Emotion Review 1(2), 162-177, doi: 10.1177/1754073908100441

Hmel, B. A., & Pincus, A. L. (2002). The Meaning of Autonomy: On and Beyond the Interpersonal Circumplex. Journal Of Personality,70(3), 277-310.

Hogan, R., & Roberts, B.W. (2000). A socioanalytic perspective on person-environment interaction. InW. B.Walsh, K. H. Craik,& R. H. Price (Eds.). New directions in person-environment psychology. (pp. 1–24). Hillsdale, NJ: Lawrence Erlbaum Associates, Inc.

Hopwood, C. J., Ansell, E. B., Pincus, A. L., Wright, A. C., Lukowitsky, M. R., & Roche, M. J. (2011). The Circumplex Structure of Interpersonal Sensitivities. Journal Of Personality, 79(4), 707-740. doi:10.1111/j.1467-6494.2011.00696.x

Horowitz, L. M. (2004). Interpersonal foundations of psychopathology. Washington, DC: American Psychological

Horowitz, L. M., Wilson, K. R., Turan, B., Zolotsev, P., Constantino, M. J., & Henderson, L. (2006). How Interpersonal Motives Clarify the Meaning of Interpersonal Behavior: A Revised Circumplex Model. Personality & Social Psychology Review (Lawrence Erlbaum Associates), 10(1), 67-86. doi:10.1207/s15327957pspr1001_4

Jessen, S. S., & Kotz, S. A. (2011). The temporal dynamics of processing emotions from vocal, facial, and bodily expressions. Neuroimage, 58(2), 665-674, doi:10.1016/j.neuroimage. 2011 .06. 035.

Jessen, S. S., Obleser, J., Kotz, S. A. (2012). How bodies and voices interact in early emotion perception, PLoS ONE, 7(4): e36070, doi:10.1371/ journal.pone.0036070.

Kanwisher, N., McDermott, J., Chun, M.M. (1997). The fusiform face area: a module in human extrastriate cortex specialized for face perception. J. Neurosci. 17, 4302– 4311.

Keltner, D. & Ekman, P. (2000). Facial Expression of Emotion. In Lewis, M. & Haviland-Jones, J. (Eds.), Handbook of emotions, 2nd edition (pp. 236-249). New York: Guilford Publications, Inc.

Kiesler, D. J. (1983). The 1982 interpersonal circle: A taxonomy for complementarity in human transactions. Psychological Review, 90, 185–214.

Kleinsmith, A., Bianchi-Berthouze, N. (2012). Affective body expression perception and recognition: A survey., IEEE Transactions on Affective Computing,1–20.

Knutson, B. (1996). Facial expressions of emotion influence interpersonal trait inferences. The Journal of Nonverbal Behaviour, 20, 165–182. doi:10.1007/BF02281954

Kret, M. E. Pichon, S., Grezes, J., de Gelder, B. (2011). Men fear other men most: gender specific brain activations in perceiving threat from dynamic faces and bodies – an fMRI study, Frontiers in Psychology, 2: 3, doi: 10.3389/fpsyg.2011.00003.

Kret, M. E. Pichon, S., Grezes, J., de Gelder, B. (2011). Similarities and differences in perceiving threat from dynamic faces and bodies. An fMRI study. Neuroimage. 54 (2).: 1755- 62, doi:10.1016/j. neuroimage.2010.08.012.

Kret, M. E., de Gelder, B. (2010). Social context influences recognition of bodily expressions. Exp. Brain Res. 203, 169–180, doi: 10.1007/s00221-010-2220-8.

Kret, M. E., Roelofs, K., Stekelenburg, J. J., de Gelder, B. (2013). Emotional signals from faces, bodies and scenes influence observers’face expressions, fixations and pupil- size, Frontiers in Psychology, 7: 810, doi: 10.3389/fnhum.2013.00810.

Kret, M. E., Stekelenburg, J. J., Roelofs, K., de Gelder, B. (2013). Perception of face and body expressions using electromyography, pupillometry and gaze measures, Frontiers in Psychology, 4: 28, doi: 10.3389/fpsyg.2013.00028.

Kret, M. M., & Gelder, B. B. (2013). When a smile becomes a fist: the perception of facial and bodily expressions of emotion in violent offenders. Experimental Brain Research, 228(4), 399-410, doi:10.1007/s00221-013-3557-6.

Lankes, M., & Bernhaupt, R. (2011). Using embodied conversational agents in video games to investigate emotional facial expressions. Entertainment Computing, 2, 29–37, doi:  10.1016/j.entcom.2011.03.007

Lankes, M., Bernhaupt, R., & Tscheligi, M. (2010). Evaluating user experience factors using experiments: Expressive artificial faces embedded in contexts. In R. Bernhaupt (Ed.), Evaluating user experience in games (pp. 165–183). London, UK: Springer.

Leary, T. (1957). Interpersonal Diagnosis of Personality: A functional theory and methodology for personality evaluation. Ronald Press Company: New York.

Lee HJ, Macbeth AH, Pagani JH, Young WS (June 2009). "Oxytocin: the Great Facilitator of Life". Progress in Neurobiology 88 (2): 127–51. doi:10.1016/j.pneurobio.2009.04.001.

Limanowski, J., Lutti, A., Blankenburg, F. (2014). The extrastriate body area is involved in illusory limb ownership. Neuroimage 86, 514–524, doi: 10.1016/j.neuroimage.2013.10.035.

Lin, J., Spraragen, M., Zyda, M. (2012). Computational models of emotion and cognition. Advances in Cognitive Systems 2, 59-76.

Locke, K.D. (2011). Circumplex measures of interpersonal constructs. In L. M. Horowitz & S. Strack (Eds.), Handbook of Interpersonal Psychology (pp. 313-324). Hoboken, NJ: Wiley. 

Lotze, M., Heymans, U., Birbaumer, N., Veit, R., Erb, M., Flor, H., Halsband, U. (2006). Differential cerebral activation during observation of expressive gestures and motor acts, Neuropsychologia, 44 (2006), 1787–1795, doi: 10.1016/j.neuropsychologia.2006.03.016

Luo, W., Feng ,W., He, W., Wang , N. Y., Luo, Y. J. (2010). Three stages of facial expression processing: ERP study with rapid serial visual presentation. Neuroimage 49, 1857–1867, doi: 10.1016/j.neuroimage.2009.09.018

Magnée, M. J. C. M., Stekelenburg, J. J., Kemner, C., & de Gelder, B. (2007). Similar facial EMG responses to faces, voices, and body expressions. NeuroReport, 18(4), 369-372.

Maiorino, G. (1992). Leonardo da Vinci: The Daedalian mythmaker. University Park: The Pennsylvania State University Press.

Malik AI, Zai CC, Abu Z, Nowrouzi B, Beitchman JH (July 2012). "The role of oxytocin and oxytocin receptor gene variants in childhood-onset aggression". Genes Brain Behav.11 (5): 545–51. doi:10.1111/j.1601-183X.2012.00776.x. 

Markey, P. M., & Markey, C. N. (2009). A Brief Assessment of the Interpersonal Circumplex The IPIP-IPC. Assessment, 16(4), 352-361.

Maurer, D., Grand, R. L., & Mondloch, C. J. (2002). The many faces of configural processing. Trends In Cognitive Sciences, 6(6), 255.

Meeren, H. K., Hadjikhani, N., Ahlfors, S. P., Hamalainen, M. S., and De Gelder, B. (2008). Early category-specific cortical activation revealed by visual stimulus inversion. PLoS ONE 3:e3503, doi: 10.1371/journal.pone.0003503

Meeren, H. M., Van Heijnsbergen, C. J., & Gelder, B. D. (2005). Rapid perceptual integration of facial expression and emotional body language. Proceedings Of The National Academy Of Sciences Of The United States Of America, 102(45), 16518-16523. doi:10.1073/pnas.0507650102

Minnesbusch, D.A., Suchan, B., Köster, O., Daum, I. (2009) A bilateral occipitotemporal network mediates face perception. Behavioural Brain Research. 198(1), 179–185, doi: 10.1016/j.bbr.2008.10.041

Öhman, A. (2005). The role of the amygdala in human fear: Automatic detection of threat. Psychoneuroendocrinology, 30(10), 953–958, doi: 10.1016/j.psyneuen.2005.03.019

Öhman, A., Lundqvist, D., & Esteves, F. (2001). The face in the crowd revisited: A threat advantage with schematic stimuli. Journal of Personality and Social Psychology, 80, 381–396

Peelen Marius, V., & Downing Paul, E. (2005). Selectivity for the human body in the fusiform gyrus. Journal Of Neurophysiology,93(1), 603-8.

Peelen, M. V., & Downing, P. E. (2007). The neural basis of visual body perception. Nature Reviews Neuroscience, 8(8), 636-648. doi:10.1038/nrn2195

Perrett, D.I., Smith, P.A.J., Potter, D.D., Mistlin, A.J., Head, A.S., Milner, A.D., Jeeves, M.A. (1985). Visual cells in the temporal cortex sensitive to face view and gaze direction. Proceedings of the Royal Society of London B, 223, 293-317

Perry, A.,Troje, N. F.,Bentin, S.,(2010). Exploring motor system contributions to the perception of social information: evidence from EEG activity in the mu/alpha frequency range. Soc. Neurosci. 5(3), 272–284, doi: 10.1080/17470910903395767

Pichon, S., de Gelder, B., Grezes, J. (2008). Emotional modulation of visual and motor areas by dynamic body expressions of anger. Social Neuroscience, 3(3-4):199-212, doi: 10.1080/17470910701394368.

Pichon, S., de Gelder, B., Grèzes, J. (2011). Threat prompts defensive brain responses independently of attentional control. Cerebral Cortex, 22 (2), 274–285, doi: 10.1093/cercor/bhr060

Piepers, D., & Robbins, R. (2012). A Review and Clarification of the Terms "holistic," "configural," and "relational" in the Face Perception Literature. Frontiers In Psychology, 3559, doi:10.3389/fpsyg.2012.00559

Posner, J., Russell, J.A., Peterson, B.S., 2005. The circumplex model of affect: an integrative approach to affective neuroscience, cognitive development, and psychopathology. Dev. Psychopathol. 17, 715–734

Prochnow, D., Bermúdez i Badia, S., Schmidt, J., Duff, A., Brunheim, S., Kleiser, R., Seitz, R.J., Verschure, P.F. (2013) A functional magnetic resonance imaging study of visuomotor processing in a virtual reality-based paradigm: Rehabilitation Gaming System. Eur J Neurosci. 37(9), 1441–1447, doi: 10.1111/ejn.12157

Proverbio, A., Calbi, M., Manfredi, M., & Zani, A. (2014). Comprehending Body Language and Mimics: An ERP and Neuroimaging Study on Italian Actors and Viewers. Plos ONE, 9(3), 1-15, doi:10.1371/journal.pone.0091294

Reed, C. L., Stone, V. E., Bozova, S., Tanaka, J. (2003). The body-inversion effect. Psychological Science 14, 302–308, doi: 10.1111/1467-9280.14431

Rhodes, G., Brennan, S., & Carey, S. (1987). Identification and ratings of caricatures: Implications for mental representation of faces. Cognitive Psychology, 19, 473-497

Robbins, R., & Coltheart, M. (2012). Left-right holistic integration of human bodies. Quarterly Journal Of Experimental Psychology (2006), 65(10), 1962-1974, doi:10.1080/17470218.2012.674145

Rossion, B. (2013). The composite face illusion: A whole window into our understanding of holistic face perception. Visual Cognition, 21(2), 139-253, doi:10.1080/13506285.2013.772929

Rudrauf, D., Lachaux, J. P., Damasio, A., Baillet, S., Hugueville, L., Martinerie, J., Damasio, H., Renault, B. (2009). Enter feelings: somatosensory responses following early stages of visual induction of emotion. Int. J. Psychophysiol. 72, 13–23, doi: 10.1016/j.ijpsycho.2008.03.015

Ruffman, T., Sullivan, S., Dittrich, W. (2009). Older adults’ recognition of bodily and auditory expressions of emotion. Psychology and Aging, 24(3), 614–622, doi: 10.1037/a0016356.

Salzer, S., Pincus, A. L., Hoyer, J., Kreische, R., Leichsenring, F., & Leibing, E. (2008). Interpersonal subtypes within generalized anxiety disorder. Journal of Personality Assessment, 90, 292-299.

Scherer, K. R. (2001). Appraisal considered as a process of multilevel sequential checking. In K. R. Scherer, A. Schorr, & T. Johnstone (Eds.), Appraisal processes in emotion: Theory, methods, research (pp. 92–120). New York: Oxford University Press.

Schwarzlose, R.F., Baker, C.I., Kanwisher, N., (2005). Separate face and body selectivity on the fusiform gyrus. The Journal of Neuroscience. 25(47), 11055–11059, doi: 10.1523/JNEUROSCI.2621-05.2005.

Seitz, K.(2002). Parts and wholes in person recognition:developmental trends. J. Exp. Child Psychol. 82, 367–381, doi:10.1016/S0022-0965(02)00106-6

Shields, K., Engelhardt, P. E., & Ietswaart, M. (2012). Processing emotion information from both the face and body: An eye-movement study. Cognition & Emotion, 26(4), 699-709, doi:10.1080/02699931.2011.58869.

Sinke, C. B. A., Sorger, B., Goebel, R., de Gelder, B. (2010). Tease or threat? Judging social interactions from bodily expressions, NeuroImage, 49, 1717- 1727. doi:10.1016/j.neuroimage.2009.09.065

Smith, T. W., Traupman, E. K., Uchino, B. N., & Berg, C. A. (2010). Interpersonal Circumplex Descriptions of Psychosocial Risk Factors for Physical Illness: Application to Hostility, Neuroticism, and Marital Adjustment. Journal Of Personality, 78(3), 1011-1036. doi:10.1111/j.1467-6494.2010.00641.x

Soria Bauser, D., Suchan, B., & Daum, I. (2011). Differences between perception of human faces and body shapes: evidence from the composite illusion. Vision Research, 51(1), 195-202, doi:10.1016/j.visres.2010.11.007

Stekelenburg, J. J., de Gelder, B. (2004). The neural correlates of perceiving human bodies: an ERP study on the body-inversion effect. Neuroreport, 15(5), 777-780, doi: 10.1097/01.wnr.0000119730.93564.e8

Stienen, B. M. C., Tanaka, A., & de Gelder, B. (2011). Emotional Voice and Emotional Body Postures Influence Each Other Independently of Visual Awareness. PLoS ONE, 6(10): e25517, doi: 10.1371/journal.pone.0025517

Stienen, B., & de Gelder, B. (2011). Fear detection and visual awareness in perceiving bodily expressions. Emotion (Washington, D.C.), 11(5), 1182-1189, doi:10.1037/a0024032

van de Riet, W. C., Grezes, J., & de Gelder, B. (2009). Specific and common brain regions involved in the perception of faces and bodies and the representation of their emotional expressions. Social Neuroscience, 4(2), 101-120, doi:10.1080/17470910701865367

Van den Stock, J., de Gelder, B. (2014) Face identity matching is influenced by emotions conveyed by face and body. Front. Hum.Neurosci. 8:53, doi:10.3389/fnhum.2014.00053.

Van den Stock, J., Righart, R., & de Gelder, B. (2007). Body expressions influence recognition of emotions in the face and voice. Emotion, 7(3), 487-494.

Van den Stock, J., Tamietto, M., Sorger, B., Pichon, S., Grèzes, J., de Gelder, B. (2011). Cortico-subcortical visual, somatosensory, and motor activations for perceiving dynamic whole-body emotional expressions with and without striate cortex (V1). Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States America, 108 (39), 16188–16193.

Verfaillie, K. K., Huysegems, S. S., De Graef, P. P., & Van Belle, G. G. (2014). Impaired holistic and analytic face processing in congenital prosopagnosia: Evidence from the eye-contingent mask/window paradigm. Visual Cognition, 22(3), 503-521, doi:10.1080/13506285.2014.881446.

Visch V. T., Goudbeek M. B., Mortillaro M. (2014). Robust anger: recognition of deteriorated dynamic bodily emotion expressions. Cogn. Emot. 28, 936–946, doi: 10.1080/02699931.2013.865595

Volkova, E. P., Mohler, B. J., Dodds, T. J., Tesch, J., Bülthoff, H. H., Watson, R., & Kret, M. (2014). Emotion categorization of body expressions in narrative scenarios. Frontiers In Psychology, 51-11. doi:10.3389/fpsyg.2014.00623

Widiger, T. A. (2010). Personality, Interpersonal Circumplex, and DSM-5: A Commentary on Five Studies. Journal Of Personality Assessment, 92(6), 528-532. doi:10.1080/00223891.2010.513707

Wiggett, A.J., Downing, P.E. (2011). Representation of Action in Occipito-temporal Cortex. Journal of Cognitie Neuroscince, 23(7), 1765–1780, doi:10.1162/jocn.2010. 21552

Wiggins, J. S. (1979). A psychological taxonomy of trait-descriptive terms: The interpersonal domain. Journal of Personality and Social Psychology 37: 395–412.

Wiggins, J. S. (1996). An informal history of the interpersonal circumplex tradition. Journal of Personality Assessment 66: 217–233.

Wiggins, J. S. (2003). Paradigms of personality assessment. New York, NY: Guilford Press.

Wiggins, J. S., & Trobst, K. K. (1997). When is a circumplex an ‘interpersonal circumplex’? The case of supportive actions. In R. Plutchik & H. R. Conte (Eds.), Circumplex Models of Personality and Emotions (pp. 57–80). Washington, DC: American Psychological Association.

Willems, S., Vrancken, L., Germeys, F., Verfaillie, K., Benton, C. P., & Hill, H. (2014). Holistic processing of human body postures: evidence from the composite effect. Frontiers In Psychology, 51-9, doi:10.3389/fpsyg.2014.00618

Wold, A., Limanowski, J., Walter, H., & Blankenburg, F. (2014). Proprioceptive drift in the rubber hand illusion is intensified following 1 Hz TMS of the left EBA. Frontiers In Human Neuroscience, 8390, doi:10.3389/fnhum.2014.00390

Zieber, N., Kangas. A., Hock, A., Bhatt, R. S. (2014). Infants’s perception of emotion from body movements. Child Development, 85 (2), 675- 684, doi: 10.1111/cdev.12134

Bibliografie

aan het Rot, M., Hogenelst, K., & Gesing, C. M. (2014). Communal and agentic behaviour in response to facial emotion expressions.British Journal Of Psychology, 105(2), 173-186. doi:10.1111/bjop.12029

Abele, A. E., & Wojciszke, B. (2007). Agency and Communion From the Perspective of Self Versus Others. Journal Of Personality & Social Psychology, 93(5), 751-763.

Acton, G. S., & Revelle, W. (2002). Interpersonal Personality Measures Show Circumplex Structure Based on New Psychometric Criteria. Journal Of Personality Assessment, 79(3), 446-471.

Adolphs, R. (2002). Recognizing emotion from facial expressions: Psychological and neurological mechanisms. Behavioral and Cognitive Neuroscience Reviews, 1, 21-62.

App, B., Reed, C. L., & McIntosh, D. N. (2012). Relative contributions of face and body configurations: Perceiving emotional state and motion intention. Cognition & Emotion, 26(4), 690-698. doi:10.1080/02699931.2011.588688

Archer, J. (2006). Testosterone and human aggression: an evaluation of the challenge hypothesis. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 30(3), 319-345. doi:10.1016/j.neubiorev.2004.12.007

Atkinson AP, Dittrich WH, Gemmell AJ, Young AW. (2004). Emotion perception from dynamic and static body expressions in point-light and full-light displays. Perception 33:717–46

Atkinson, A.P., Tunstall, M.L. & Dittrich, W.H. (2007). Evidence for distinct contributions of form and motion information to the recognition of emotions from body gestures. Cognition 104(1), 59-72, doi: 10.1016/j.cognition.2006.05.005.

Atkinson, A.P., Vuong, Q. C., Smithson, H. E. (2012). Modulation of the face- and body- selective visual regions by the motion and emotion of point- light face and body stimuli, NeuroImage, 1700- 1712, doi:10.1016/j.neuroimage.2011.08.073.

Aviezer, H., Trope, Y., & Todorov, A. (2012). Holistic Person Processing: Faces With Bodies Tell the Whole Story. Journal Of Personality & Social Psychology, 103(1), 20-37, doi: 10.1037/a0027411

Bakan, D. (1966). The duality of Human Existence: Isolation and Communication in Western Man. Boston, MA: Beacon Press.

Bao, J. E., & Sweeney, J. C. (2009). Comparing factor analytical and circumplex models of brand personality in brand positioning.Psychology & Marketing, 26(10), 927-949.

Barraclough, N. E., Xiao, D.-K., Oram, M. W., Perrett, D. I. (2006). The sensitivity of primate STS neurons to walking sequences and to the degree of articulation in static images. Progress in Brain Research, 154 (1), 135–148, doi: 10.1016/S0079-6123(06)54007-5

Barrett, L. F. (2006). Are emotions natural kinds? Current Directions in Psychological Science, 1, 28–58

Bartz, J. A., & Hollander, E. (2006). The neuroscience of affiliation: Forging links between basic and clinical research on neuropeptides and social behavior. Hormones and Behavior, 50, 518-528.

Bruce, V., & Young, A. (1986). Understanding face recognition. British Journal Of Psychology, 77(3), 305.

Bruce, V., Doyle, T., Dench, N., & Burton, M. (1991). Remembering facial configurations. Cognition, 38, 109-144.

Bruce, V., Young, A.(2012). Face Perception. London: Psychology Press.

Buisine, S., Courgeon, M., Charles, A., Clavel, C., Martin, J. C.,Tan, N., Grynszpan, O. (2014). The Role of Body Postures in the Recognition of Emotions in Contextually Rich Scenarios, International Journal of Human-Computer Interaction, 30:1, 52-62, doi: 10.1080/10447318. 2013.802200.

Costantini, M., Urgesi, C., Galati, G., Romani, G. L., Agli- oti, M.(2011). Haptic perception and body representation in lateral and medialoccipito-temporal cortices. Neuropsychologia 49, 821–829, doi: 10.1016/j.neuropsychologia.2011.01.034

Coulson, M. (2004). Attributing Emotion to Static Body Postures: Recognition Accuracy, Confusions, and Viewpoint Dependence.Journal Of Nonverbal Behavior, 28(2), 117-139.

D’Hondt, F., Lassonde, M., Collignon, O., Dubarry, A.-S., Robert, M., Rigoulot, S., Honoré, J., Lepore, F., Sequeira, H. (2010). Early Brain-Body Impact of Emotional Arousal. Frontiers in Human Neuroscience, 4, 33, doi:10.3389/fnhum.2010.00033

Dael, N., Mortillaro, M., & Scherer, K. R. (2012). Emotion expression in body action and posture. Emotion.Advance online publication. doi:10.1037/a0025737.

Darwin, C. (1872), The expression of the emotions in man and animals, London: John Murray.

De Dreu CK, Greer LL, Van Kleef GA, Shalvi S, Handgraaf MJ (January 2011)."Oxytocin promotes human ethnocentrism". Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 108 (4): 1262 6. doi:10.1073/pnas.1015316108.

de Gelder, B. Van den Stock, J., Meeren, H. K., Sinke, C. B., Kret, M.E., Tamietto, M. (2010). Standing up for the body. Recent progress in uncovering the networks involved in the perception of bodies and bodily expressions. Neuroscience and Biobehavioral Reviews, 34 (4): 513- 27. doi: 10.1016/j.neubiorev.2009.10.008.

de Gelder, B. & Hadjikhani, N. (2006). Non-conscious recognition of emotional body language.Neuroreport, 17(6), 583-586.

de Gelder, B. & Van den Stock, J. (2011). The Bodily Expressive Action Stimulus Test (BEAST). Construction and validation of a stimulus basis for measuring perception of whole body expression of emotions. Frontiers in Psychology 2:181. doi:10.3389/fpsyg.2011.0018.

de Gelder, B. (2006). Towards the neurobiology of emotional body language. Nature Reviews Neuroscience, 7, 242–249, doi:10.1038/nrn1872

de Gelder, B. (2009). Why bodies? Twelve reasons for including bodily expressions in affective neuroscience. Philosophical Transactions of the Royal Society B, 364, 3475–3484, doi: 10.1098/rstb.2009.0190.

de Gelder, B., Snyder, J., Greve, D., Gerard, G., Hadjikhani, N. (2004). Fear fosters flight: a mechanism for fear contagion when perceiving emotion expressed by a whole body. Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 101, 16701–16706, doi: 10.1073/pnas.0407042101

de Gelder, B., Van den Stock, J., Meeren, H.K.M., Sinke, C.B.A., Kret, M.E., & Tamietto, M. (2010). Standing up for the body. Recent progress in uncovering the networks involved in processing bodies and bodily expressions. Neuroscience and Biobehavioral Reviews, 34(4), 513-527.

Derouesné, C. (2011). [What is an emotion? An introduction to the study of emotions]. Gériatrie Et Psychologie Neuropsychiatrie Du Vieillissement, 9(1), 69-81. doi:10.1684/pnv.2010.0249

DeYoung, C. G., Weisberg, Y. J., Quilty, L. C., & Peterson, J. B. (2013). Unifying the Aspects of the Big Five, the Interpersonal Circumplex, and Trait Affiliation. Journal Of Personality, 81(5), 465-475. doi:10.1111/jopy.12020

Di Blas, L. (2007). A Circumplex Model of Interpersonal Attributes in Middle Childhood. Journal Of Personality, 75(4), 863-897. doi:10.1111/j.1467-6494.2007.00459.x

Downing, P.E., Jiang, Y., Shuman, M., Kanwisher, N. (2001). A cortical area selective for visual processing of the human body. Science, 293, 2470–2473.

Downing, P.E., Peelen, M.V. (2011).The role of occipitotemporal body- selective regions in person perception. Cognitive Neuroscience 2, 186–203. doi: 10.1080/17588928.2011.582945.

 Dunbar, R. I. M. (1998). "The social brain hypothesis" . Evolutionary Anthropology: Issues, News, and Reviews 6 (5): 562–72. doi:10.1002/(SICI)1520-6505(1998)6:5<178::AID-EVAN5>3.0.CO;2-8. 

Ekman, P. (1965). Differential Communication of Affect by Head and Body Cues. Journal of Personality and Social Psychology, 2(5), 726-735.

Ekman, P. (1970). Universal Facial Expressions of Emotions. California Mental Health Research Digest, 8(4), 151-158.

Ekman, P. (1997). Lying and Deception. In Stein, N. L., Ornstein, P. A., Tversky, B., & Brainerd, C. (Eds.), Memory for Everyday and Emotional Events (pp. 333-347). Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.

Filmer, H. L., Monsell, S. (2013). TMS to V1 spares discrimination of emotive relative to neutral body postures. Neuropsychologia. 51 (13). 2485- 2491, doi: 10.1016/j.neuropsychologia.2013.09.029

Gallagher, H. L. , Frith, C. D. (2004). Dissociable neural pathways for the perception and recognition of expressive and instrumental gestures. Neuropsychologia, 42(13), 1725–1736, doi: 10.1016/j.neuropsychologia.2004.05.006

Gallo, L. C., Smith, T. W., & Ruiz, J. M. (2003). An Interpersonal Analysis of Adult Attachment Style: Circumplex Descriptions, Recalled Developmental Experiences, Self–Representations, and Interpersonal Functioning in Adulthood. Journal Of Personality,71(2), 141-182.

Galton,F.(1883). Inquiries into Human Faculty and its Development. London: Macmillan.

Ghaed, S. G., & Gallo, L. C. (2006). Distinctions Among Agency, Communion, and Unmitigated Agency and Communion According to the Interpersonal Circumplex, Five-Factor Model, and Social-Emotional Correlates. Journal Of Personality Assessment, 86(1), 77-88. doi:10.1207/s15327752jpa8601_09

Gliga, T., & Dehaene-Lambertz, G. (2005). Structural Encoding of Body and Face in Human Infants and Adults. Journal Of Cognitive Neuroscience, 17(8), 1328-1340.

Grèzes, J., Adenis, M. S., Pouga, L., Armony, J. (2013). Self- relevance modulates brain responses to angry body expressions, Cortex, 49 (8), 2210- 2220, doi: 10.1016/j.cortex. 2012.08.025

Grèzes, J., Pichon, S., & de Gelder, B. (2007). Perceiving fear in dynamic body expressions.NeuroImage, 35(2), 959-967.

Grezes, J., Wicker, B., Berthoz, S., & de Gelder, B. (2009). A failure to grasp the affective meaning of actions in autism spectrum disorder subjects. Neuropsychologia, 47(8-9), 1816-1825.

Grosbras, M., Paus, T. (2006) Brain Networks Involved in Viewing Angry Hands or Faces. Cerebral Cortex 16, 1087-1096, doi: 10.1093/cercor/bhj050

Gu, Y., Mai, X., & Luo, Y. (2013). Do Bodily Expressions Compete with Facial Expressions? Time Course of Integration of Emotional Signals from the Face and the Body. Plos ONE, 8(7), 1-9, doi:10.1371/journal.pone.0066762

Gunes, H., Shan, C., Chen, S., and Tian, Y. (2012). Bodily Expression for Automatic Affect Recognition. In Advances in Emotion Recognition.

Gurtman, M. B. (1992). Construct validity of interpersonal personality measures: The interpersonal circumplex as a nomological net. Journal of Personality and Social Psychology, 63, 105-118.

Gurtman, M. B. (2009). Exploring personality with the interpersonal circumplex. Social and Personality Psychology Compass, 3, 601-619.

Guttman, L. (1954) A new approach to factor analysis: The radex. In P.F. Lazarsfeld (Ed.) Mathematical Thinking in the Social Sciences. New York: Free Press.

Hadjikhani, N., & de Gelder, B. (2003). Seeing fearful body expressions activates the fusiform cortex and amygdala. Current Biology, 13(24), 2201-2205, doi: 10.1016/j.cub.2003.11.049

Hadjikhani, N., Joseph, R.M., Manoach, D.S., Naik, P., Snyder, N., Dominick, K., Hoge, R., Van den Stock, J., Flusberg, H.T., & de Gelder, B. (2009). Body expressions of emotion do not trigger fear contagion in autism spectrum disorder. Social, Cognitive and Affective Neuroscience, 4(1),70-78.

Havârneanu, C. E. (2013). Introducere în psihologie, Manual ID, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași.

Heberlein, A.S. & Atkinson, A.P. (2009). Neuroscientific evidence for simulation and shared substrates in emotion recognition: beyond faces. Emotion Review 1(2), 162-177, doi: 10.1177/1754073908100441

Hmel, B. A., & Pincus, A. L. (2002). The Meaning of Autonomy: On and Beyond the Interpersonal Circumplex. Journal Of Personality,70(3), 277-310.

Hogan, R., & Roberts, B.W. (2000). A socioanalytic perspective on person-environment interaction. InW. B.Walsh, K. H. Craik,& R. H. Price (Eds.). New directions in person-environment psychology. (pp. 1–24). Hillsdale, NJ: Lawrence Erlbaum Associates, Inc.

Hopwood, C. J., Ansell, E. B., Pincus, A. L., Wright, A. C., Lukowitsky, M. R., & Roche, M. J. (2011). The Circumplex Structure of Interpersonal Sensitivities. Journal Of Personality, 79(4), 707-740. doi:10.1111/j.1467-6494.2011.00696.x

Horowitz, L. M. (2004). Interpersonal foundations of psychopathology. Washington, DC: American Psychological

Horowitz, L. M., Wilson, K. R., Turan, B., Zolotsev, P., Constantino, M. J., & Henderson, L. (2006). How Interpersonal Motives Clarify the Meaning of Interpersonal Behavior: A Revised Circumplex Model. Personality & Social Psychology Review (Lawrence Erlbaum Associates), 10(1), 67-86. doi:10.1207/s15327957pspr1001_4

Jessen, S. S., & Kotz, S. A. (2011). The temporal dynamics of processing emotions from vocal, facial, and bodily expressions. Neuroimage, 58(2), 665-674, doi:10.1016/j.neuroimage. 2011 .06. 035.

Jessen, S. S., Obleser, J., Kotz, S. A. (2012). How bodies and voices interact in early emotion perception, PLoS ONE, 7(4): e36070, doi:10.1371/ journal.pone.0036070.

Kanwisher, N., McDermott, J., Chun, M.M. (1997). The fusiform face area: a module in human extrastriate cortex specialized for face perception. J. Neurosci. 17, 4302– 4311.

Keltner, D. & Ekman, P. (2000). Facial Expression of Emotion. In Lewis, M. & Haviland-Jones, J. (Eds.), Handbook of emotions, 2nd edition (pp. 236-249). New York: Guilford Publications, Inc.

Kiesler, D. J. (1983). The 1982 interpersonal circle: A taxonomy for complementarity in human transactions. Psychological Review, 90, 185–214.

Kleinsmith, A., Bianchi-Berthouze, N. (2012). Affective body expression perception and recognition: A survey., IEEE Transactions on Affective Computing,1–20.

Knutson, B. (1996). Facial expressions of emotion influence interpersonal trait inferences. The Journal of Nonverbal Behaviour, 20, 165–182. doi:10.1007/BF02281954

Kret, M. E. Pichon, S., Grezes, J., de Gelder, B. (2011). Men fear other men most: gender specific brain activations in perceiving threat from dynamic faces and bodies – an fMRI study, Frontiers in Psychology, 2: 3, doi: 10.3389/fpsyg.2011.00003.

Kret, M. E. Pichon, S., Grezes, J., de Gelder, B. (2011). Similarities and differences in perceiving threat from dynamic faces and bodies. An fMRI study. Neuroimage. 54 (2).: 1755- 62, doi:10.1016/j. neuroimage.2010.08.012.

Kret, M. E., de Gelder, B. (2010). Social context influences recognition of bodily expressions. Exp. Brain Res. 203, 169–180, doi: 10.1007/s00221-010-2220-8.

Kret, M. E., Roelofs, K., Stekelenburg, J. J., de Gelder, B. (2013). Emotional signals from faces, bodies and scenes influence observers’face expressions, fixations and pupil- size, Frontiers in Psychology, 7: 810, doi: 10.3389/fnhum.2013.00810.

Kret, M. E., Stekelenburg, J. J., Roelofs, K., de Gelder, B. (2013). Perception of face and body expressions using electromyography, pupillometry and gaze measures, Frontiers in Psychology, 4: 28, doi: 10.3389/fpsyg.2013.00028.

Kret, M. M., & Gelder, B. B. (2013). When a smile becomes a fist: the perception of facial and bodily expressions of emotion in violent offenders. Experimental Brain Research, 228(4), 399-410, doi:10.1007/s00221-013-3557-6.

Lankes, M., & Bernhaupt, R. (2011). Using embodied conversational agents in video games to investigate emotional facial expressions. Entertainment Computing, 2, 29–37, doi:  10.1016/j.entcom.2011.03.007

Lankes, M., Bernhaupt, R., & Tscheligi, M. (2010). Evaluating user experience factors using experiments: Expressive artificial faces embedded in contexts. In R. Bernhaupt (Ed.), Evaluating user experience in games (pp. 165–183). London, UK: Springer.

Leary, T. (1957). Interpersonal Diagnosis of Personality: A functional theory and methodology for personality evaluation. Ronald Press Company: New York.

Lee HJ, Macbeth AH, Pagani JH, Young WS (June 2009). "Oxytocin: the Great Facilitator of Life". Progress in Neurobiology 88 (2): 127–51. doi:10.1016/j.pneurobio.2009.04.001.

Limanowski, J., Lutti, A., Blankenburg, F. (2014). The extrastriate body area is involved in illusory limb ownership. Neuroimage 86, 514–524, doi: 10.1016/j.neuroimage.2013.10.035.

Lin, J., Spraragen, M., Zyda, M. (2012). Computational models of emotion and cognition. Advances in Cognitive Systems 2, 59-76.

Locke, K.D. (2011). Circumplex measures of interpersonal constructs. In L. M. Horowitz & S. Strack (Eds.), Handbook of Interpersonal Psychology (pp. 313-324). Hoboken, NJ: Wiley. 

Lotze, M., Heymans, U., Birbaumer, N., Veit, R., Erb, M., Flor, H., Halsband, U. (2006). Differential cerebral activation during observation of expressive gestures and motor acts, Neuropsychologia, 44 (2006), 1787–1795, doi: 10.1016/j.neuropsychologia.2006.03.016

Luo, W., Feng ,W., He, W., Wang , N. Y., Luo, Y. J. (2010). Three stages of facial expression processing: ERP study with rapid serial visual presentation. Neuroimage 49, 1857–1867, doi: 10.1016/j.neuroimage.2009.09.018

Magnée, M. J. C. M., Stekelenburg, J. J., Kemner, C., & de Gelder, B. (2007). Similar facial EMG responses to faces, voices, and body expressions. NeuroReport, 18(4), 369-372.

Maiorino, G. (1992). Leonardo da Vinci: The Daedalian mythmaker. University Park: The Pennsylvania State University Press.

Malik AI, Zai CC, Abu Z, Nowrouzi B, Beitchman JH (July 2012). "The role of oxytocin and oxytocin receptor gene variants in childhood-onset aggression". Genes Brain Behav.11 (5): 545–51. doi:10.1111/j.1601-183X.2012.00776.x. 

Markey, P. M., & Markey, C. N. (2009). A Brief Assessment of the Interpersonal Circumplex The IPIP-IPC. Assessment, 16(4), 352-361.

Maurer, D., Grand, R. L., & Mondloch, C. J. (2002). The many faces of configural processing. Trends In Cognitive Sciences, 6(6), 255.

Meeren, H. K., Hadjikhani, N., Ahlfors, S. P., Hamalainen, M. S., and De Gelder, B. (2008). Early category-specific cortical activation revealed by visual stimulus inversion. PLoS ONE 3:e3503, doi: 10.1371/journal.pone.0003503

Meeren, H. M., Van Heijnsbergen, C. J., & Gelder, B. D. (2005). Rapid perceptual integration of facial expression and emotional body language. Proceedings Of The National Academy Of Sciences Of The United States Of America, 102(45), 16518-16523. doi:10.1073/pnas.0507650102

Minnesbusch, D.A., Suchan, B., Köster, O., Daum, I. (2009) A bilateral occipitotemporal network mediates face perception. Behavioural Brain Research. 198(1), 179–185, doi: 10.1016/j.bbr.2008.10.041

Öhman, A. (2005). The role of the amygdala in human fear: Automatic detection of threat. Psychoneuroendocrinology, 30(10), 953–958, doi: 10.1016/j.psyneuen.2005.03.019

Öhman, A., Lundqvist, D., & Esteves, F. (2001). The face in the crowd revisited: A threat advantage with schematic stimuli. Journal of Personality and Social Psychology, 80, 381–396

Peelen Marius, V., & Downing Paul, E. (2005). Selectivity for the human body in the fusiform gyrus. Journal Of Neurophysiology,93(1), 603-8.

Peelen, M. V., & Downing, P. E. (2007). The neural basis of visual body perception. Nature Reviews Neuroscience, 8(8), 636-648. doi:10.1038/nrn2195

Perrett, D.I., Smith, P.A.J., Potter, D.D., Mistlin, A.J., Head, A.S., Milner, A.D., Jeeves, M.A. (1985). Visual cells in the temporal cortex sensitive to face view and gaze direction. Proceedings of the Royal Society of London B, 223, 293-317

Perry, A.,Troje, N. F.,Bentin, S.,(2010). Exploring motor system contributions to the perception of social information: evidence from EEG activity in the mu/alpha frequency range. Soc. Neurosci. 5(3), 272–284, doi: 10.1080/17470910903395767

Pichon, S., de Gelder, B., Grezes, J. (2008). Emotional modulation of visual and motor areas by dynamic body expressions of anger. Social Neuroscience, 3(3-4):199-212, doi: 10.1080/17470910701394368.

Pichon, S., de Gelder, B., Grèzes, J. (2011). Threat prompts defensive brain responses independently of attentional control. Cerebral Cortex, 22 (2), 274–285, doi: 10.1093/cercor/bhr060

Piepers, D., & Robbins, R. (2012). A Review and Clarification of the Terms "holistic," "configural," and "relational" in the Face Perception Literature. Frontiers In Psychology, 3559, doi:10.3389/fpsyg.2012.00559

Posner, J., Russell, J.A., Peterson, B.S., 2005. The circumplex model of affect: an integrative approach to affective neuroscience, cognitive development, and psychopathology. Dev. Psychopathol. 17, 715–734

Prochnow, D., Bermúdez i Badia, S., Schmidt, J., Duff, A., Brunheim, S., Kleiser, R., Seitz, R.J., Verschure, P.F. (2013) A functional magnetic resonance imaging study of visuomotor processing in a virtual reality-based paradigm: Rehabilitation Gaming System. Eur J Neurosci. 37(9), 1441–1447, doi: 10.1111/ejn.12157

Proverbio, A., Calbi, M., Manfredi, M., & Zani, A. (2014). Comprehending Body Language and Mimics: An ERP and Neuroimaging Study on Italian Actors and Viewers. Plos ONE, 9(3), 1-15, doi:10.1371/journal.pone.0091294

Reed, C. L., Stone, V. E., Bozova, S., Tanaka, J. (2003). The body-inversion effect. Psychological Science 14, 302–308, doi: 10.1111/1467-9280.14431

Rhodes, G., Brennan, S., & Carey, S. (1987). Identification and ratings of caricatures: Implications for mental representation of faces. Cognitive Psychology, 19, 473-497

Robbins, R., & Coltheart, M. (2012). Left-right holistic integration of human bodies. Quarterly Journal Of Experimental Psychology (2006), 65(10), 1962-1974, doi:10.1080/17470218.2012.674145

Rossion, B. (2013). The composite face illusion: A whole window into our understanding of holistic face perception. Visual Cognition, 21(2), 139-253, doi:10.1080/13506285.2013.772929

Rudrauf, D., Lachaux, J. P., Damasio, A., Baillet, S., Hugueville, L., Martinerie, J., Damasio, H., Renault, B. (2009). Enter feelings: somatosensory responses following early stages of visual induction of emotion. Int. J. Psychophysiol. 72, 13–23, doi: 10.1016/j.ijpsycho.2008.03.015

Ruffman, T., Sullivan, S., Dittrich, W. (2009). Older adults’ recognition of bodily and auditory expressions of emotion. Psychology and Aging, 24(3), 614–622, doi: 10.1037/a0016356.

Salzer, S., Pincus, A. L., Hoyer, J., Kreische, R., Leichsenring, F., & Leibing, E. (2008). Interpersonal subtypes within generalized anxiety disorder. Journal of Personality Assessment, 90, 292-299.

Scherer, K. R. (2001). Appraisal considered as a process of multilevel sequential checking. In K. R. Scherer, A. Schorr, & T. Johnstone (Eds.), Appraisal processes in emotion: Theory, methods, research (pp. 92–120). New York: Oxford University Press.

Schwarzlose, R.F., Baker, C.I., Kanwisher, N., (2005). Separate face and body selectivity on the fusiform gyrus. The Journal of Neuroscience. 25(47), 11055–11059, doi: 10.1523/JNEUROSCI.2621-05.2005.

Seitz, K.(2002). Parts and wholes in person recognition:developmental trends. J. Exp. Child Psychol. 82, 367–381, doi:10.1016/S0022-0965(02)00106-6

Shields, K., Engelhardt, P. E., & Ietswaart, M. (2012). Processing emotion information from both the face and body: An eye-movement study. Cognition & Emotion, 26(4), 699-709, doi:10.1080/02699931.2011.58869.

Sinke, C. B. A., Sorger, B., Goebel, R., de Gelder, B. (2010). Tease or threat? Judging social interactions from bodily expressions, NeuroImage, 49, 1717- 1727. doi:10.1016/j.neuroimage.2009.09.065

Smith, T. W., Traupman, E. K., Uchino, B. N., & Berg, C. A. (2010). Interpersonal Circumplex Descriptions of Psychosocial Risk Factors for Physical Illness: Application to Hostility, Neuroticism, and Marital Adjustment. Journal Of Personality, 78(3), 1011-1036. doi:10.1111/j.1467-6494.2010.00641.x

Soria Bauser, D., Suchan, B., & Daum, I. (2011). Differences between perception of human faces and body shapes: evidence from the composite illusion. Vision Research, 51(1), 195-202, doi:10.1016/j.visres.2010.11.007

Stekelenburg, J. J., de Gelder, B. (2004). The neural correlates of perceiving human bodies: an ERP study on the body-inversion effect. Neuroreport, 15(5), 777-780, doi: 10.1097/01.wnr.0000119730.93564.e8

Stienen, B. M. C., Tanaka, A., & de Gelder, B. (2011). Emotional Voice and Emotional Body Postures Influence Each Other Independently of Visual Awareness. PLoS ONE, 6(10): e25517, doi: 10.1371/journal.pone.0025517

Stienen, B., & de Gelder, B. (2011). Fear detection and visual awareness in perceiving bodily expressions. Emotion (Washington, D.C.), 11(5), 1182-1189, doi:10.1037/a0024032

van de Riet, W. C., Grezes, J., & de Gelder, B. (2009). Specific and common brain regions involved in the perception of faces and bodies and the representation of their emotional expressions. Social Neuroscience, 4(2), 101-120, doi:10.1080/17470910701865367

Van den Stock, J., de Gelder, B. (2014) Face identity matching is influenced by emotions conveyed by face and body. Front. Hum.Neurosci. 8:53, doi:10.3389/fnhum.2014.00053.

Van den Stock, J., Righart, R., & de Gelder, B. (2007). Body expressions influence recognition of emotions in the face and voice. Emotion, 7(3), 487-494.

Van den Stock, J., Tamietto, M., Sorger, B., Pichon, S., Grèzes, J., de Gelder, B. (2011). Cortico-subcortical visual, somatosensory, and motor activations for perceiving dynamic whole-body emotional expressions with and without striate cortex (V1). Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States America, 108 (39), 16188–16193.

Verfaillie, K. K., Huysegems, S. S., De Graef, P. P., & Van Belle, G. G. (2014). Impaired holistic and analytic face processing in congenital prosopagnosia: Evidence from the eye-contingent mask/window paradigm. Visual Cognition, 22(3), 503-521, doi:10.1080/13506285.2014.881446.

Visch V. T., Goudbeek M. B., Mortillaro M. (2014). Robust anger: recognition of deteriorated dynamic bodily emotion expressions. Cogn. Emot. 28, 936–946, doi: 10.1080/02699931.2013.865595

Volkova, E. P., Mohler, B. J., Dodds, T. J., Tesch, J., Bülthoff, H. H., Watson, R., & Kret, M. (2014). Emotion categorization of body expressions in narrative scenarios. Frontiers In Psychology, 51-11. doi:10.3389/fpsyg.2014.00623

Widiger, T. A. (2010). Personality, Interpersonal Circumplex, and DSM-5: A Commentary on Five Studies. Journal Of Personality Assessment, 92(6), 528-532. doi:10.1080/00223891.2010.513707

Wiggett, A.J., Downing, P.E. (2011). Representation of Action in Occipito-temporal Cortex. Journal of Cognitie Neuroscince, 23(7), 1765–1780, doi:10.1162/jocn.2010. 21552

Wiggins, J. S. (1979). A psychological taxonomy of trait-descriptive terms: The interpersonal domain. Journal of Personality and Social Psychology 37: 395–412.

Wiggins, J. S. (1996). An informal history of the interpersonal circumplex tradition. Journal of Personality Assessment 66: 217–233.

Wiggins, J. S. (2003). Paradigms of personality assessment. New York, NY: Guilford Press.

Wiggins, J. S., & Trobst, K. K. (1997). When is a circumplex an ‘interpersonal circumplex’? The case of supportive actions. In R. Plutchik & H. R. Conte (Eds.), Circumplex Models of Personality and Emotions (pp. 57–80). Washington, DC: American Psychological Association.

Willems, S., Vrancken, L., Germeys, F., Verfaillie, K., Benton, C. P., & Hill, H. (2014). Holistic processing of human body postures: evidence from the composite effect. Frontiers In Psychology, 51-9, doi:10.3389/fpsyg.2014.00618

Wold, A., Limanowski, J., Walter, H., & Blankenburg, F. (2014). Proprioceptive drift in the rubber hand illusion is intensified following 1 Hz TMS of the left EBA. Frontiers In Human Neuroscience, 8390, doi:10.3389/fnhum.2014.00390

Zieber, N., Kangas. A., Hock, A., Bhatt, R. S. (2014). Infants’s perception of emotion from body movements. Child Development, 85 (2), 675- 684, doi: 10.1111/cdev.12134

Anexe

Anexa 1 – Omul vitruvian, Leonardo da Vinci, 1490

Anexa 2 – Ilustrarea conceptului de situație interpersonală a lui H.S. Sullivan

Anexa 3 – Interpretarea lui Wiggins asupra celor două dimensiuni ale circumplexului interpersonal

Anexa 4 – Grila pe care subiecții își plasau răspunsurile în cadrul sarcinii experimentale