Circulatia Monetara Si Creditul Bancar
Introducere
Politica monetară, piața monetară și sistemul bancar sunt părți ale macrosistemului economico-social, aflate într-o continuă mișcare și schimbare.
Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul căreia se acționează asupra cererii și ofertei de monedă din economie. Importanța politicii monetare rezultă din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea prețurilor, la care se adaugă limitarea inflației și menținerea valorii interne și externe a monedei. Responsabilitatea îndeplinirii acestor obiective revine băncii centrale, care deține monopolul în formularea și transpunerea în practică a obiectivelor politicii monetare durabilă, ocuparea deplină a forței de muncă, sustenabilitatea balanței de plăți.
Sistemul bancar se află în continuă interacțiune cu mediul economic din care ia intrările și le prelucrează în vederea obținerea ieșirilor – produse și servicii bancare.
Găsirea unei relații stabile pentru cererea și oferta de bani este considerată esențială pentru formularea și conducerea unei politici monetare eficiente.
Inflația, în economia națională, reprezintă unul dintre cele mai nocive fenomene economice moderne. Reprezintă un dezechilibru major prezent în toate economiile naționale, reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și o scădere a puterii de cumpărare a monedei naționale.
Tendința Băncii Naționale a României din ultimii ani a fost de ținere sub control a inflației, prin politicile monetare, fiscale și legislația existentă.
Mărimea ratei dobânzi este dată de cererea și oferta de bani pe piața bancară, taxa oficială a scontului, puterea economică a statului, rata inflației, politicile băncilor comerciale.
Rata dobânzii de politică monetară reprezintă plafonul ratelor dobânzilor la care Banca Națională a României atrage depozitele pe termen de o lună de pe piața monetară interbancară.
În România, mediul bancar este concurențial. Pentru atragerea noilor clienți și păstrarea celor actuali, băncile oferă nenumărate oferte de creditare, de economisire, de plăți online, prin telefon, de trezorerie; de asemenea, plăți și încasări pentru IMM și companii mari, pentru comerțul intern și internațional, tranzacționarea de titluri financiare și servicii de leasing.
În funcție de indicatorii economico-financiari care caracterizează clienții, de volumul plăților efectuate prin bancă, se pot negocia nivele mai scăzute ale ratei dobânzii.
Fluctuațiile cursurilor de schimb EUR/RON, USD/RON pot provoca creșteri sau scăderi semnificative ale ratelor și datoriilor totale la creditele în valută, prin raportarea la moneda națională, astfel intervenind mișcări în operațiunile de export-import, în consum și economisire.
Politica monetară contribuie la realizarea politicii economice și prin obiectivele specifice
care constau în următoarele:
creșterea masei monetare până la un nivel optim;
menținerea ratei dobânzii la un nivel corespunzător;
practicarea unui nivel optim al ratei de schimb;
alocarea optimă a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) în cadrul economiei.
Acest obiectiv cantitativ se concretizează în determinarea de către autoritatea monetară a
unui nivel de creștere a masei monetare, cât mai apropiat de rata de creștere reală a
economiei.
Astfel, în anii ‟70, în țările dezvoltate, obiectivele formulate au vizat dinamica
agregatelor monetare, însă regulile au demonstrat că este dificil și limitat un control al
masei monetare, atunci când economiile țarilor respective participă puternic la relațiile
comerciale și financiare internaționale.
Rata dobânzii și nivelul optim al acesteia a fost considerată ca obiectiv fundamental al
politicii monetare până în anii ‟70, situându-se în centrul analizelor lui Keynes, care evidențiază că Banca Centrală poate echilibra piața monetară prin utilizarea unui nivel de echilibru al ratei de dobândă.
În prezent, rata de dobândă prezintă un rol important în cadrul politicii monetare, prin aceea că permite menținerea unui anumit nivel al cursului de schimb și influențează investițiile agenților
economici.
Menținerea unui anumit nivel al cursului de schimb constituie un obiectiv al politicii
monetare, prin aceea că antrenează echilibre sau dezechilibre ale balanței de plăți în funcție de aprecierea sau deprecierea monedei naționale. Dacă nivelul cursului este supraevaluat pentru moneda națională, rezultă un consum de rezerve valutare, în timp ce un curs depreciat ar putea antrena creșterea exporturilor și majorarea disponibilităților în valută.
Alocarea optimă a resurselor financiare, la nivelul unei țări, constă în selectarea creditelor
în funcție de nivelul rentabilităților posibile de obținut. Un asemenea obiectiv antrenează efecte negative, precum și diminuarea concurenței între agenții economici și diminuarea reacției acestora la evoluția ratei de dobândă. Din acest motiv se remarcă, în prezent, o limitare a utilizării acestui obiectiv al politicii monetare.
Politica de credit, înfăptuită prin banca centrală (în unele state și prin guverne), cu ajutorul unor instrumente și tehnici specifice, urmărește să asigure, prin promovarea funcțiilor creditul echilibrul general economic al societății. Politica de credit se realizează printr-o serie de instrumente specifice, și anume: manevrarea taxei scontului, operațiunile pe piața liberă (open market), politica rezervelor obligatorii ale băncii centrale, politica de încadrare a creditului
(care constă în impunerea unor cote maxime de creștere a creditului).
Cunoașterea acestor instrumente și aplicarea lor adecvată, în funcție de evoluția de durată conjuncturală a economiei, va permite creditului exercitarea rolului său de factor mobilizator dar și de reglare a vieții economice.
Creditul bancar cuprinde o serie largă de raporturi angajând modalități diferite, pe termen scurt și pe termen mijlociu și lung, privind operațiunile bazate pe înscrisuri sau fără, garantate sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general.
În rapoartele de credit cu banca se pot angaja și persoane care în acest cadru nu au calitatea de agenți economici.
Raporturile de credit ale întreprinderilor cu băncile sunt de regulă reciproce.
Pe de altă parte, întreprinderile având conturi deschise la bănci formează depozite care pot fi folosite de către acestea, ca resurse. Pe de altă parte, băncile acordă credite întreprinderilor pentru nevoile lor de producție curentă sau cu recuperare ulterioară, pentru investiții.
Esențial în aceste raporturi este faptul că unul din parteneri este banca, iar relațiile între bancă și partener se desfășoară pe terenul valorificării capitalurilor disponibile și realizarea de profituri, în principal sub forma de dobânzi.
Operațiile de credit bancar vor fi examinate în sensul raportului bancăîntreprindere,
respectiv principalele credite acordate de bănci.
Operațiile de credit pot interveni într-o gamă amplă, de la relațiile între indivizi sub forma unor acorduri personale simple, până la tranzacțiile formalizate ce se efectuează pe piețele monetare sau financiare foarte dezvoltate și formulate în cadrul unor contracte complexe, o parte importantă a relațiilor de credit privind mobilizarea capitalurilor disponibile și a economiilor.
Specificul creditului este indiferent de forma sa, același: o valoare actuală se transmite de un creditor (investitor sau împrumutător) unui debitor (împrumutat) care se angajează să-l ramburseze, după un timp, în condițiile specificate de acordul de credit, în cadrul căruia debitorul promite, de asemenea de a plăti o dobândă pentru a remunera pe creditor.
Raportul de credit implică, primordial, redistribuirea unor capitaluri aflate în stare de disponibilitate ceea ce presupune preexistența unor procese de economisire sau acumulări monetare.
Capitolul I. Rata dobânzii în cadrul economiei de piață
Piața monetară este piața care reglează fluxurile la nivelul economiilor monetare și cuprinde procesele monetare desfășurate pe o perioadă mai mică de un an. În funcție de cererea și oferta de pe această piață, se cumpără și se vând active monetare și bani la un anumit preț. Prețul pieței monetare este rata dobânzii.
Rata dobânzii afectează toată activitatea economică, sub toate aspectele ei. Schimbările în politica ratei dobânzii afectează investițiile fixe; un nivel înalt al ratei dobânzii, reduce rata de investire și determină, de asemenea, un efect de venit asupra gospodăriilor, reduce durata de funcționare a veniturilor, ulterior micșorând consumul. Modificările ratei dobânzii pot afecta stocurile și obligațiunile, și pot avea un efect benefic asupra consumului sectorului privat.
De asemenea, rata dobânzii și modificările ei pot produce variații ale ratei de schimb, modificând astfel prețurile, iar competitivitatea poate să influențeze negativ exportul net.
Politica de rescont determină modalitățile și condițiile în care se realizează refinanțarea băncilor comerciale de la banca centrală, pentru că atât în România, cât și în alte țări, băncile comerciale nu sunt capabile să emită monedă în mod autonom, ci sunt nevoite să ceară băncii centrale să le înlocuiască parțial în rolul lor de centru creator de monedă. Această operațiune antrenează o emisiune de monedă legală în favoarea băncilor comerciale, care pot spori astfel volumul creditelor acordate sectorului nebancar.
Banca centrală rescontează efectele prezentate de băncile comerciale în schimbul unei dobânzi (dobânda de refinanțare), pe care o stabilește în mod unilateral. Rata dobânzii de refinanțare influențează direct celelalte rate ale dobânzii aferente creditelor bancare, creditelor private și publice.
Pe termen scurt, faptul că trebuie să se refinanțeze la banca centrală împiedică băncile comerciale să practice o politică de creditare independentă și calculează ratele dobânzii folosind rata dobânzii de refinanțare a băncii centrale la care adaugă o anumită primă de risc.
Influența ratei dobânzii de refinanțare asupra ratei dobânzilor pe termen lung este mult mai mică. Prin stabilirea ratei dobânzii de refinanțare, banca centrală influențează rata dobânzii aferentă datoriei publice pe termen scurt.
I.1 Delimitări conceptuale cu privire la dobândă
Dobânda reprezintă excedentul ce revine proprietarului capitalului dat cu împrumut, ca răsplată pentru cedarea dreptului de folosință a numerarului pe o perioadă de timp determinat.
Dobânda, ca preț al capitalului împrumutat poate fi analizată atât ca mărime absolută, cât și mărime relativă (sub formă de rată procentuală).
Rata dobânzii este o mărime variabilă în timp, dinamica ei fiind rezultatul acțiunii a mai mulți factori:
rata dobânzii trebuie să fie mai mică decât rata profitului;
cererea și oferta de capital de împrumut;
riscul pentru cel ce acordă capitalul de împrumut;
inflația;
politica guvernului;
conjunctura economică (pentru stimularea investițiilor trebuie să scadă rata dobânzii).
Dobânda are următoarele funcții:
influențează repartizarea factorilor de producție;
este o pârghie de stimulare a firmelor și a populației pentru economisirea unei părți din venituri
asigură băncile în recuperarea cheltuielilor și obținerea unui profit;
are rolul unei pârghii de redistribuire a venitului.
Rolul capitalului în activitatea economică a statului și a oricărui întreprinderi economice este acela de a contribui la sporirea producției, la creșterea productivității, indiferent dacă originea capitalului este din resurse proprii sau împrumutate.
Dobânda este o caracteristică a oricărui capital prin a cărei folosire sporesc resursele viitoare. Este recompensa ce revine posesorului de capital pentru aportul adus la producție, și se cuvine și resurselor proprii folosite în calitate de capital.
Pentru debitor, dobânda este un cost, o plată inclusă în costul de producție. Dobânda se descompune în :
prima de risc, o compensație a riscului, care se majorează în funcție de nivelul de securitatda, ca preț al capitalului împrumutat poate fi analizată atât ca mărime absolută, cât și mărime relativă (sub formă de rată procentuală).
Rata dobânzii este o mărime variabilă în timp, dinamica ei fiind rezultatul acțiunii a mai mulți factori:
rata dobânzii trebuie să fie mai mică decât rata profitului;
cererea și oferta de capital de împrumut;
riscul pentru cel ce acordă capitalul de împrumut;
inflația;
politica guvernului;
conjunctura economică (pentru stimularea investițiilor trebuie să scadă rata dobânzii).
Dobânda are următoarele funcții:
influențează repartizarea factorilor de producție;
este o pârghie de stimulare a firmelor și a populației pentru economisirea unei părți din venituri
asigură băncile în recuperarea cheltuielilor și obținerea unui profit;
are rolul unei pârghii de redistribuire a venitului.
Rolul capitalului în activitatea economică a statului și a oricărui întreprinderi economice este acela de a contribui la sporirea producției, la creșterea productivității, indiferent dacă originea capitalului este din resurse proprii sau împrumutate.
Dobânda este o caracteristică a oricărui capital prin a cărei folosire sporesc resursele viitoare. Este recompensa ce revine posesorului de capital pentru aportul adus la producție, și se cuvine și resurselor proprii folosite în calitate de capital.
Pentru debitor, dobânda este un cost, o plată inclusă în costul de producție. Dobânda se descompune în :
prima de risc, o compensație a riscului, care se majorează în funcție de nivelul de securitate al operațiunii;
cheltuiala de gestiune, suportată de împrumutator pentru a controla solvabilitatea împrumutatului;
dobânda pură, ceea ce rămâne din dobânda brută (totală) după scăderea primei de risc și a cheltuielilor de gestiune.
Dobânzile sunt prețuri care se practică pe o piață specifică, piața capitalului. Beneficiarii de credite se confrunta cu dobânda bancară de împrumut, la care obțin creditul. Pentru persoanele fizice sau juridice solcabile și cu lichiditate, există un nivel orientativ al dobânzilor preferențiale. Această dobândă, cea preferențială, constituie baza stabilirii celorlalte dobânzi, mai ridicate.
Nivelul dobânzii pe o piață depinde de prețul de procurare de către băncile comerciale a resurselor proprii, pentru că ele, băncile, sunt intermediari în comerțul de capital. Pentru a acorda credite la dobânda de piață aceste bănci comerciale trebuie să-și procure resurse, mai ales de la banca națională, contra unei dobânzi numite taxa de scont. Pentru asigurarea profitabilității băncilor comerciale ele vor adăuga dobânzii de scont, două sau trei procente și astfel vor forma dobânda de creditare a clienților.
Pe piețele internaționale ale capitalului, nivelul dobânzii se fundamentează și pornește de la dobânzile plătite pentru depozite; aici se iau în considerare termenul de contract (o zi, o lună) și moneda creditului.
I.2 Importanța ratei dobânzii
Rata dobânzii este prețul plătit pentru a dispune timp de un an de 100 de unități monetare.
Ea reprezintă raportul procentual dintre mărimea absolută a dobânzii anuale plătite și creditul acordat.
Dobânda se stabilește pe piață în funcție de cererea și oferta de capital. Astfel, s-a trecut de la dobânda fixă la dobânda variabilă, calculată perioadic, odată la trei sau la șase luni, în funcție de evoluția dobânzii pe piață, cu ajutorul unor coeficienți (ex. Robor, Euribor).
Valoarea reală a dobânzii se circumscrie expresiei monetare a valorii în timp a banilor, cu construcția procedurilor de compunere și actualizare a fluxurilor de lichidități, și determinarea valorii viitoare și prezente a fluxurilor, prin calculul dobânzii compuse.
O măsură corectă a ratei dobânzii în cazul unui debit o constituie randamentul la scadență, care ia în considerare valoarea prezentă a plăților primite prin deținerea debitului și a valorii lui actuale, în timp ce rata profitului este măsura unui titlu financiar. Rata dobânzii unui titlu variază în funcție de: riscul de faliment, riscul de credit, lichiditate, vechimea titlului. Ratele nominale ale dobânzii sunt diferențiate în funcție de natura împrumuturilor.
În sistemul bancar se întâlnesc următoarele feluri principale de dobândă:
a) dobânda simplă – când perioadele pentru care se calculează sunt mai mici de un an;
b) dobânda compusă – când perioadele pentru care se calculează acestea sunt mai mari de un an.
Rata dobânzii este o mărime variabilă în timp, în funcție de rata profitului, raportul dintre cererea și oferta de capital de împrumut, riscul celui ce acordă capitalul, inflația, durata creditului, politica guvernului. De asemenea, nivelul ratei dobânzii este determinat și pornind de la analiza: modificării veniturilor, nivelul prețurilor și oferta de monedă.
Efectul nivelului veniturilor asupra ratei dobânzii se observă în situațiile:
când economia este în expansiune și nivelul veniturilor sporește, se manifestă o preferință pentru deținerea de monedă;
populația realizează un volum mai mare de tranzacții utilizând moneda, în condiții de creștere economică;
un nivel înalt al veniturilor generează creșterea cererii de monedă.
Legătura între ratele dobânzii stabilite pe piață și ratele dobânzii la depozite este asigurată prin posibilitatea ca populația și companiile să-și țină activele financiare nu numai sub formă de depozite bancare, ci și de titluri de stat. În perioade de creștere economică rapidă, băncile pot să transmită mai ușor și mai rapid modificările ratei dobânzii de politică monetară la ratele dobânzii pe care ele le aplică la depozitele și creditele pe care le acordă.
Nivelul ratei dobânzii la credite este determinat pe piața bancară prin confruntarea cererii și ofertei de credite, nivelul ratei fiind la punctul de întâlnire a ofertei și a cererii de împrumuturi; cererea este invers proporțională cu rata, iar oferta este direct proporțională cu rata.
Cererea de bani va depinde de nivelul venitului real al unui individ și de rata dobânzii. Cu cât rata dobânzii va fi mai mare, cu atât costul deținerii de bani lichizi va fi mai mare, ceea ce va determina populația să-și creeze depozite bancare.
Ratele dobânzii afectează interdependețele financiare, valoarea activelor financiare și performanțele instituțiilor financiare, implicațiile fiind dincolo de lumea financiară.
În condițiile globalizării financiare ratele dobânzii se confruntă cu deprecierea monetară, cu un risc valutar, care are trei forme:
riscul valutar de tranzacție;
riscul valutar de translație;
riscul valutar economic
Riscurile care afectează ratele dobânzii sunt:
riscuri de piață;
riscuri de lichiditate;
riscuri de neplată;
riscul de țară.
Acoperirea riscului de rată a dobânzii se realizează prin folosirea produselor derivate: contractelor la termen, forward și futures.
Rata dobânzii și venitul sunt determinate de echilibrul între piața de mărfuri și piața monetară. La fel, cheltuielile care determină producția sunt determinate de venit și de efectele ce le exercită rata dobânzii, și de efectele pe care le exercită rata dobânzii asupra veniturilor
Figura nr. 1 Factorii care influențează rata dobânzii
sursa: prelucrare proprie a autorului
Băncile acționează ca un intermediar în relațiile bunuri prezente – bunuri viitoare. Băncile își opresc o marjă, ca să acopere riscul operațiunilor de intermediere. Cu cât numărul băncilor este mai mare, cu atât rata profitului obținută de aceasta va scădea, ceea ce va reduce diferența dintre rata dobânzii la depozite și rata dobânzii la credite.
Statul, prin reglementările stufoase sufocă libera intrare pe piață a concurenților noi, a altor bănci care să facă concurență celor existente deja pe piață.
I.3 Formele și calculul dobânzii
În funcție de felul debitorilor și creditorilor, prin prisma diversității activităților economice și bancare a zilelor noastre, există mai multe feluri de dobânzi.
Formele de dobânzi, în sens larg sunt:
dobânda pe piața monetară, pentru împrumuturile pe termen scurt între băncile comerciale și banca de emisiune;
dobânda de referință (dobânda de politică monetară) – dobânda de referință a BNR se calculează ca medie între dobânda la depozitele atrase de BNR și vânzările reversibile de titluri de stat efectuate de aceasta în luna anterioară;
dobânda percepută la operațiunile de scontare a efectelor de comerț – rata dobânzii percepute de banca centrală este mai mică decât rata dobânzii încasate de băncile comerciale;
dobânda aplicată întreprinderilor de către bănci;
dobânda aplicată între întreprinzători – vânzarea mărfurilor pe datorie (creditul comercial);
dobânzi corelate – pentru renumerarea diferitelor forme de plasament pe termen scurt și mediu, pentru depozitele la vedere și la termen;
dobânzi pe piața obligațiunilor;
dobânda practicată pentru titluri guvernamentale;
dividentul – pentru acțiunile deținute la firmele pe acțiuni;
dobânda la creditul de licitație – forma de refinanțare acordată de BNR societăților bancare;
dobânda la creditul lombard;
dobânda aferentă creditelor acordate de banca centrală băncilor comerciale sub formă de refinanțare, care se stabilește zilnic la nivelul băncii centrale;
dobânda la rezervele minime obligatorii.
Din punct de vedere al băncii, avem următoarele forme de dobânzi:
dobândă pasivă (dobânda bonificată) – cu care sunt renumerate disponibilitățile bănești ale celor care au depozite bancare;
dobândă activă – dobanda încasată de bănci de la clienții care beneficiază de creditele acordate.
Factorii care influențează nivelul acestei dobânzi:
– rata inflației
– dobânda de referință
– ratele dobânzilor practicate de băncile comerciale
– dobânda activă (dobânda percepută) – exprimă dobânda încasată de la clienții care beneficiază de creditele acordate
Factorii care influențează nivelul acestei dobânzi:
– erodarea monetară
– nivelul cheltuielilor cu operațiunile bancare
– gradul de risc
– profitul bancar
– rezerva minimă obligatorie
Rata reală a dobânzii se obține după ajustarea ratei nominale prin inflație. Corelația dintre cele două rate se realizează prin „efectul Fisher”:
(1 + i) = (1 + r)(i + п)
i – rata nominală a dobânzii
r – rata reală a dobânzii
п – rata inflației
Nivelul ratei de dobândă reală este influențat de:
• presiunea fiscală în economie
• deficitul bugetar
• cursul de schimb
• balanța comercială și de plăți
Dobânda real negativă se manifestă atunci când rata nominală a dobânzii nu acoperă rata inflației; ea duce la scăderea încrederii populației în moneda națională.
Din punct de vedere al perioadei pentru care se acordă creditul și felul de capitalizare a dobânzii, avem:
dobânda simplă, se calculează pentru o perioadă mai mică de un an în cazul în care dobânda nu este capitalizată
DS = S0 x i – t
DS – dobândă simplă
S0 – suma împrumutată
i – % de dobândă
t – timpul, în ani
dobânda compusă, pentru perioade mai mari decât un an și dobândă capitalizată
DC = St – S0
St = S0 x (1 + 1)t
S0 – suma împrumutată
St – suma fianlă
DC – dobânda compusă
i – % dobândă
t – timpul în ani
Dobânda brută este cea calculată înainte de deducerea unui impozit la sursă sau a impozitului anticipat.
Dobânda netă decurge din dobânda brută, prin scăderea taxelor și impozitelor.
I.4 Determinarea nivelului ratei active de bază a dobânzii
Factorii care ajută la stabilirea ratei active de bază sunt:
1) nivelul ratei dobânzii de pe piața monetară
2) nivelul prognozat al inflației
3) politica monetară a BNR
4) costul de achiziție a resurselor
5) rata de recuperare a investiției acționarilor în bancă
Nivelul ratei dobânzii se formează pe piața de capital în funcție de raportul dintre cererea și oferta de capital de împrumut.
Oferta de capital de împrumut depinde de:
– volumul producției și circulației mărfurilor
– fazele ciclice ale producției
– mărimea capitalurilor economiilor populației
Cererea de capital de împrumut depinde de:
– volumul producției și circulației mărfurilor
– fazele ciclice ale producției
– caracterul sezonier al activității economice
– nevoia statului de a acoperi deficitul bugetar
Cererea de monedă este influențată de :
a) Volumul total al schimburilor mijlocite de monedă și viteza de rotație a acesteia
Q x P
M =
Vr
unde, M – masa monetară
Q – volumul bunurilor și serviciilor supuse tranzacțiilor
Vr – viteza de rotație a banilor
b) Amploarea creditului de consum
Q x P – Cr + Ps
M =
Vr
unde, M – masa monetară
QxP – volumul valoric al bunurilor și serviciilor tranzacționate
Cr – creditul de consum
Ps – plăți efectuate în contul creditului
Vr – viteza de rotație a banilor
c) Posibilitățile sistemului financiar-bancar, care sunt exprimate prin volumul creditelor care pot fi acordate agenților economici
d) Nivelul veniturilor
e) Intensitatea înclinației agenților economici spre lichiditate
Cererea și oferta de monedă și sistemul bancar se întâlnesc prin intermediul agenților economici din sistemul bancar, care cuprinde: Banca Națională, băncile comerciale, bănci și instituții de credit.
În România, Banca Națională are următoarele funcții:
– elaborează politica monetară și de credit
– emite moneda
– menține stabilitatea monetară
– supraveghează activitatea băncilor comerciale
Băncile comerciale, la rândul lor, au următoarele funcții:
– repartizează disponibilitățile bănești
– acordă credite
– execută plăți și încasări
– păstrează economiile clienților
– execută operații de vânzare-cumpărare de valută
Băncile și instituțiile de credit specializate sunt următoarele:
– băncile de afaceri
– bănci de comerț exterior
– casele de economii
– societăți de asigurări
Rata dobânzii active o reprezintă nivelul procentual la care banca dă împrumut o sumă de bani.
Rata dobânzii pasive o reprezintă nivelul procentual la care banca ia cu împrumut o sumă de bani.
Dobânda activă totală se calculează ca medie ponderată între valorile absolute ale indicatorilor de activ și dobânzile lor active corespunzătoare.
Venit indicator
Dobânda activă =
Valoare absolută indicator
Marja dobânzii este diferența dintre rata dobânzii active și rata dobânzii pasive. Se pot calcula tipurile de marje următoare:
– marjă totală – diferența dintre dobânda medie la total active și dobânda medie la total pasive
– marjă parțială – diferența în dobânda medie a activelor într-o valută și dobânda medie a pasivelor din aceeași valută
– marjă extinsă – este calculată între dobânzile medii active și pasive față de totalul posturilor bilanțiere
– marjă restrânsă – este calculată între dobânzile medii active și pasive față de posturile bilanțiere care produc dobânzi
Capitolul II. Rata dobânzii și politica monetară
Rata dobânzii are un rol important în cadrul politicii monetare, deoarece menține un anumit nivel al cursului de schimb și influențează investițiile firmelor.
Stabilirea ratei dobânzii în calitate de obiectiv al politicii monetare presupune ca banca centrală să fie în măsută să o controleze pentru că evoluția ei influențează atât agenții economici, cât și deținătorii de capital pentru investiții sau plasamente financiare. Rata dobânzii trebuie să fie suficient de atractivă pentru a stimula economisirea.
Pe plan intern, influențează cererea de credite, volumul investițiilor, ocuparea forței de muncă, cererea globală. Pe plan extern, rata dobânzii are un impact mare asupra fluxurilor de capital pe termen scurt.
Pe termen scurt, o creștere a ratei dobânzii determină o creștere a cererii de monedă pentru speculații, care antrenează o creștere a masei monetare, iar scăderea ratei dobânzii diminuează cererea de monedă pentru speculații, care antrenează o reducere a masei monetare.
Pe termen mediu, o creștere a ratei dobânzii încetinește creșterea masei monetare, iar o scădere a ratei dobânzii accelerează creșterea masei monetare.
II.1 Politica monetară: obiective și instrumente
Politica monetară este ansamblul de reglementări pe care Banca Centrală le impune băncilor comerciale pentru a-și atinge obiectivele economice stabilite, pe termen mediu și scurt.
Obiectivele specifice ale politicii monetare sunt:
• un nivel optim al masei monetare
• un nivel corespunzător al ratei dobânzii
• practicarea unui nivel optim al ratei de schimb
• alocarea optimă a resurselor financiare în cadrul economiei
Figura nr. 2 Obiectivele politicii monetare
sursa: www.bnr.ro
Instituțiile care stabilesc obiectivele politicii monetare sunt: Guvernul, Parlamentul, Banca Națională.
Obiectivele generale ale politicii monetare sunt:
– stabilitatea prețurilor
– rata înaltă a ocupării forței de muncă
Prin o rată a șomajului mică, crește și nivelul de trai al populației, deci și investițiile sunt favorizate, favorându-se astfel modernizarea tehnologiei:
• echilibrul balanței de plăți și creșterea rezervelor mijloacelor de plată internaționale
• contradicții și complementarități între obiectivele generale ale politicii monetare
• contradicția dintre rata înaltă a ocupării forței de muncă și stabilitatea prețurilor
• contradicția dintre cursul adecvat de schimb valutar și rata înaltă a ocupării forței de muncă și stabilitatea prețurilor
• complementaritatea dintre creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și creșterea economică
• contradicția dintre creșterea economică și stabilitatea prețurilor pe termen scurt
• contradicția dintre stabilitatea prețurilor și nivelul ridicat al ocupării forței de muncă și conservarea mediului și evitarea poluării
Banca Centrală are un rol important în crearea de monedă prin tehnica indirectă a rescontării titlurilor de credit.
Scontarea constă în actul prin care o bancă achiziționează de la clienții ei creanțe pe termen scurt, la vedere și înainte de termen; banca le oferă suma de pe respectivul act. Din această sumă se scade dobânda pentru durata de timp cuprinsă între momentul achiziționării creanței și scadența ei.
Rescontarea reprezintă operația de achiziționare de către banca de emisiune a efectelor deja scontate la băncile comerciale, operațiune la vedere și înainte de scadență. Taxa de rescont este rata dobânzii pe care o calculează banca de emisiune în momentul rescontării.
Achiziționarea și vânzarea de titluri pe piața deschisă este de asemenea un instrument al politicii monetare. Banca Centrală intervine pentru reglarea lichidității bancare în funcție de nevoile sistemului economic pentru a evita variațiile mari de ritmuri. Pentru a micșora excedentul de monedă, Banca Centrală vinde pe piață obligațiuni și creanțe publice sau private; pentru a spori cantitatea de monedă, achiziționează efecte publice sau private.
Prin intrările și ieșirile de capital se reechilibrează balanța de plăți și se suportă mai ușor presiunea valutară din exterior atunci când mișcările de capital sunt speculative.
În România, Banca Națională a României folosește următoarele instrumente:
– plafoanele de credit – prin care Banca Națională stabilește sumele maxime de credit pentru fiecare bancă în parte
– rata de refinanțare bancară – Banca Națională furnizează lichidități societăților bancare solicitante pe termen scurt, de maxim 90 de zile, prin:
– linii de credit; rata dobânzii pentru aceste credite este stabilită de conducerea Băncii Naționale
– creditul de licitație; rata dobânzii este stabilită prin licitație
– creditul pe termen fix; refinanțare acordată de BNR pentru societățile bancare aflate în situații limită, cu scadență de maxim 30 de zile
Instrumentele pieței monetare sunt:
– biletele de trezorerie – reprezintă un împrumut al statului pe termen scurt pentru agenți economici sau de populație
– titlurile comerciale – sunt instrumente pe termen scurt, emise de instituțiile financiare
– cecurile – reprezintă un înscris bancar emis de o firmă ce se obligă să plătească o sumă la scadență și este trimis spre acceptare unei bănci; ele sunt folosite mai ales de agenții economici și în tranzacțiile de pe piață
– certificatele de depozit negociabile – sunt înscrisuri emise de bănci comerciale, atestând existența unor fonduri în depozit, iar unele certificate sunt răscumpărate de bănci înainte de maturitatea depozitului
– eurodolarii – desemnează depozitele la termen exprimate în dolari, efectuate la bănci străine sau la filiale ale băncilor americane din străinătate
– acordurile de răscumpărare – sunt titluri ce atestă împrumuturi foarte scurte, uneori de 24 de ore, făcute de agenții economici, pe care băncile acceptă să le răscumpere la un preț foarte apropiat de cel de răscumpărare
II.1.1 Obiectivele politicii monetare a Băncii Naționale a României
Regimul de politică monetară a fost cel de urmărire a agregatelor monetare, având ca obiectiv intermediar masa monetară, iar ca obiectiv operațional baza monetară.
Politica monetară imprimată de Banca Centrală Europeană are în vedere agregatele monetare ca valori de referință și o rată a inflației care să nu depășească, pe termen mediu, 2%. Astfel în România se va impune reconsiderarea masei monetare și crearea agregatelor monetare și renunțarea la aranjamentul țintirii deprecierii nominale a cursului de schimb.
Regimul de politică monetară adecvat României este cel al țintirii inflației.
Banca Națională a României a urmărit simultan armonizarea legislației bancare românești cu cea a Uniunii Europene și întărirea capacității sale administrative, prin consolidarea cadrului legislativ și de reglementare pentru sectorul bancar și prin creșterea eficienței activității de supraveghere bancară.
Operațiunile Băncii Naționale pe piața monetară sunt:
– tranzacții repo și reverse repo cu titluri de stat – valoarea acestor titluri trebuie să acopere tot timpul valoarea de răscumpărare a acestora
– credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare – debitorul păstrează proprietatea asupra activelor eligibile, dar valoarea acestora trebuie să acopere 100% creditul acordat și dobânda acestuia
– vânzări și cumpărări definitive de tiluri de stat – realizata prin mecanismul livrare contra plată
– emiterea de certificate de depozit de către BNR
– swap-ul valutar – prin care BNR cumpără la vedere lei contra valută și vinde la termen aceeași sumă în valută contra lei; în același timp, vinde la vedere lei contra valută și cumpără la termen aceeași sumă în valută în lei
– atragerea de depozite de la bănci
În cadrul pieței monetare interbancare, Banca Națională supraveghează societățile bancare participante la această piață și publică zilnic nivelul de referință și rata dobânzii pentru depozitele atrase și plasate.
Potrivit statutului BNR, aceasta are două obiective majore:
– stabilitatea monedei
– stabilitatea prețurilor
Pe termen scurt, BNR are ca obiectiv limitarea inflației, iar pe termen lung are obiectivele:
– menținerea controlului asupra agregatelor monetare
– menținerea ratei dobânzii reale pozitive
– predictibilitatea cursului de schimb
Pentru țintirea directă a inflației, BNR a îndeplinit o serie de cerințe, astfel:
▪ armonizarea politicii monetare cu cea fiscală
▪ prioritatea obiectivului de inflație
▪ existența unui sistem financiar dezvoltat
▪ un curs de schimb flexibil
▪ responsabilitatea Băncii Centrale
Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă totalitatea canalelor prin care banca centrală poate influența dinamica cererii agregate și a prețurilor din economie.
Figura nr. 3 Mecanismul de transmisie a politicii monetare
sursa: www.bnr.ro
Cele mai importante canale sunt: canalul ratelor dobânzilor practicate de instituțiile financiare, canalul creditului, canalul cursului de schimb, canalul efectelor de avuție și bilanț, canalul anticipațiilor agenților economici privind inflația.
Relația dintre BNR și băncile comerciale se stabilește pe pieșele financiare, BNR controlând eficient ratele dobânzilor pe termen scurt prin gestionarea lichidității pe piața monetară interbancară.
Economia reală este influențată cu precădere de ratele dobânzilor pe termen mediu și lung practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase sau pentru creditele acordate clienților acestora. Dobânzile mai reduse stimulează investițiile și consumul în defavoarea economisirii, în timp ce dobânzi mai ridicate stimulează economisirea, inhibând pe termen scurt consumul și investițiile.
BNR influențează motivația agenților economici de a deține monedă națională comparativ cu aceea de a deține monedă străină, adică cursul de schimb. Evoluția cursului de schimb este rezultatul acțiunii unui număr mult mai mare de factori:
– aversiunea la risc a investitorilor străini
– dezechilibrele macroeconomice interne și externe
– factorii politici
Cursul de schimb influențează prețul relativ al bunurilor interne față de cel al bunurilor tranzacționate pe piețele externe.
O depreciere a cursului de schimb al monedei naționale generează o diminuare a apetitului pentru contractarea de credite în valută. Aprecierea cursului de schimb va avea efecte de sens invers: va spori motivația sectorului privat de a se împrumuta în valută.
Prețul la care un agent economic va comercializa pe piața internă bunuri achiziționate din import, este format din prețul în valută al bunului respectiv transformat în lei la cursul de schimb. Din cauza costurilor ridicate, prețurile în moneda națională se ajustează imcomplet la variațiile cursului de schimb.
În condițiile creșterii transparenței și credibilității demersurilor băncii centrale, ancorarea așteptărilor inflaționiste la o traiectorie compatibilă cu obiectivele acesteia privind inflația devine unul dintre cele mai puternice și mai eficiente canale de transmisie a politicii monetare.
Dinamica cererii agregate și a prețurilor este determinată și de conduita altor componente ale setului de politici macroeconomice: politica fiscală și politica veniturilor.
II.1.2 Instrumente directe și indirecte de politică monetară
Politica monetară este formată din setul de instrumente și proceduri pe care Banca Centrală le implementează în vederea atingerii obiectivelor sale.
Principalele instrumentele ale băncii centrale sunt:
operațiunile de piață monetară (open market), folosite mult în țările dezvoltate
Avantajele acestor operațiuni sunt:
– flexibilitate sporită
– stabilesc niște relații impersonale între paricipanții la piața monetară
– evită ineficiența pieței și a economiei
Pentru implementarea acestor operațiuni este nevoie de o piață monetară performantă și cu transparență sporită. De asemenea, este foarte importantă dezvoltarea pieței interbancare, respectiv a numărului de participanți activi pe aceste piețe.
Politica de open market poate fi transmisă în două moduri:
a) activ, prin țintirea cantității de monedă centrală
b) pasiv, prin țintirea ratei de dobândă pe piața monetară
Autoritatea monetară poate realiza două feluri de titluri, cele guvernamentale și cele emise de banca centrală, pentru absorbția excesului de lichiditate.
Aceste titluri pot fi folosite pentru ajustarea variațiilor de lichiditate în timpul unui an, și ajustarea volumului de titluri emise și răscumpărarea acestora la maturitate de către banca centrală.
Când banca centrală deține controlul asupra factorilor care influențează nivelul rezervelor din sistemul bancar, operațiunile de open market sunt mai favorabile.
Pentru Banca Națională a României, operațiunile open market reprezintă cel mai important instrument de politică monetară.
Principalele operațiuni reglementate și aflate la dispoziția BNR sunt:
– operațiuni repo – sunt destinate injectării cu lichidități; BNR cumpără de la instituțiile de credit active eligibile pentru tranzacționare, și se angajează să le răscumpere la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data tranzacției
– atragere de depozite – tranzacții cu scadența prestabilită, pentru absorbția de lichiditate, prin care BNR atrage depozite de la instituțiile de credit
– emitere de certificate de depozit – BNR vinde instituțiilor de credit certificate de depozit
– operațiuni reverse repo – BNR vinde instituțiilor de credit active eligibile pentru tranzacționare și se angajează să răscumpere activele la o dată ulterioară și la un preț stabilit șa data tranzacției
– acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare – tranzacții folosite pentru injectarea cu lichidități, prin care BNR acordă credite instituțiilor de credit iar acestea își păstrează dreptul de proprietate asupra activelor eligibile puse în garanție
– vînzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzicționare – pentru inabsorbția sau injectarea de lichidități, prin care BNR vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacționare
– swap valutar – prin care:
– BNR injectează lichiditate și cumpără la vedere valută convertibilă contra lei și vinde ulterior aceeași sumă în valută convertibilă contra lei
– BNR vinde la vedere valută convertibilă contra lei pentru a absorbi lichiditatea, și cumpără ulterior aceeași sumă în valută convertibilă contra lei
– facilitățile permanente acordate instituțiilor de credit
Facilitățile permanente oferite de BNR instituțiilor de credit au drept scop:
▪ absorbirea sau furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt
▪ semnalizarea orientării generale a politicii monetare
▪ stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piața monetară interbancară
Instituțiile de credit pot accesa cele două facilități permanente oferite de BNR:
1) Facilitatea de creditare – care permite obținerea unui credit cu scadența de o zi de la banca centrală, la o rată de dobândă predeterminată
2) Facilitatea de depozit – care permite plasarea unui depozit cu scadența de o zi la banca centrală, la o rată de dobândă predeterminată
Principalele caracteristici sunt următoarele:
sunt inițiate de banca centrală
ratele de dobândă la care se realizează sunt variabile
înlocuiesc operațiunile cash de pe piață
rezervele minime obligatorii
Acestea sunt disponibilitățile bănești ale instituțiilor de credit, în lei sau valută, păstrate la conturi deschise la Banca Națională a României.
Principalele caracteristici ale rezervelor minime obligatorii sunt:
– baza de calcul a rezervelor minime obligatorii se determină ca nivel mediu zilnic al soldurilor elementelor de pasiv în lei și în valută din bilanțurile băncilor
– perioda de observare și cea de aplicare au durata de o lună
– ratele rezervelor minime obligatorii pot fi diferențiate atât în funcție de moneda de constituire, cât și în funcție de scadența reziduală a elementelor calculate (mai mică sau mai mare de doi ani)
– rezervele minime obligatorii se constituie ca nivel mediu zilnic al disponibilităților
– deficitului de rezerve i se aplică o dobândă penalizatoare sau amendă
Ratele rezervelor minime obligatorii (RMO)
Ratele dobânzii bonificate la RMO
Ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de RMO
Sursa – www.bnr.ro
Rezervele minime obligatorii nu sunt destinate asigurării solvabilității băncilor comerciale în vremuri de panică. Banca centrală poate interveni pentru a redresa situația unor bănci aflate în pierdere de credibilitate. În general, băncile sunt obligate să mențină rezerve peste nivelul minim, deși acestea sunt mai slab renumerate decât cele plasate pe piața monetară.
Politica rezervelor minime obligatorii are mai multe forme:
• norma rezervelor de casă
• norma lichidității (un raport între numerar, titlurile comerciale și de stat și depozite bancare)
• coeficient de trezorerie (deținerea de titluri de valoare)
• norma rezervelor minime obligatorii
Rezervele obligatorii pot prezenta un nivel optim care depinde și de variația și elasticitatea ratei de dobândă, care trebuie să rămână constant pe termen lung.
Obiectivul principal al creării rezervelor obligatorii minime a fost de a permite băncilor centrale să acționeze asupra creației monetare, prin influențarea comportamentului băncilor în materie de credite, fără să provoace efecte inverse.
Dacă scade rata de rezervă minimă obligatorie, atunci nevoile băncilor comerciale în moneda națională se vor diminua, majorându-se lichiditatea bancară.
Utilitățile rezervelor minime obligatorii sunt:
– acționează asupra costului creditului fără a modifica rata dobânzii pe piața monetară
– compensează neregulile altor factori monetari
– sunt utile atunci când piața devine suprasolicitată
– influențează costul resurselor bancare
Din cauza efectelor negative, începând cu anii ’80, multe țări au renunțat la alt instrument al politicii monetare, plafoanele de credit. Acestea sunt instrumente directe de control monetar, prin care băncile sunt informate despre nivelul maxim al creditelor și ponderea lor în activele băncilor.
Efectele produse de acest instrument au fost: scăderea competitivității în sistemul bancar, micșorarea rolului intermediarilor financiari, creșterea nivelului rezervelor excedentare.
La nivelul zonei euro, Banca Centrală Europeană poate să influențeze prețurile pe întreaga zonă prin intermediul ratei dobânzilor.
Banca Centrală Europeană are obiectiv de politică monetară menținerea sau restabilirea mecanismul de transmisie a acesteia. Instrumentele utilizate pentru a-și atinge scopurile sunt:
– furnizarea de lichiditate la rată fixă și la alocarea integrală
– extinderea listei activelor eligibile drept garanție
– furnizarea de lichiditate pe termen mai lung
– furnizarea de lichiditate în valută
– modificări ale ratei rezervelor minime obligatorii
– achiziții simple de titluri de credit specifice
Cadrul operațional al Băncii Central Europeane este foarte flexibil.
II.2 Influența ratei pe piața monetară
Piața monetară cuprinde procese și tranzacții cu termen mai mic de un an. Piața monetară asigură cantitatea necesară de bani pentru cheltuielile guvernamentale și deficitul bugetar; de asemenea, acoperă cantitățile de bani necesare tranzacțiilor comerciale din cadrul economiei naționale.
Prețul pieței monetare este rata dobânzii sub diverse forme, rezultat al raportului dintre cererea și oferta produselor tranzacționate pe această piață.
Rata dobânzii influențează prețurile relative ale capitalului, prețurile viitoare de consum și prețurile relative ale bunurilor interne și afectează investițiile fixe prin intermediul costului de folosire al capitalului. De asemenea, modificarea ratei dobânzii modifică rata de schimb, deci influențează exportul net.
O creștere a ratei dobânzii determină scăderea raportului dintre cerere și ofertă, a produselor și serviciilor la nivelului stocurilor, pe care agenți economici le mențin pentru acoperirea fluctuațiilor neașteptate în cererea sau oferta de piață.
O creștere a ratei dobânzii duce la diminuarea profitabilității nete și la diminuarea cheltuielilor de consum.
II.3 Evoluția ratei dobânzii în România în perioada 2010-2012
Adoptarea monedei euro în România este condiționată de îndeplinirea unor criterii de convergență nominală; dacă România va îndeplini toate criteriile de convergență, adoptarea euro va putea fi realizată după data de 1 ianuarie 2015.
Cele patru criterii de convergență care trebuie îndeplinite sunt:
– rata inflației nu trebuie să depășească 1,5% pe an față de cele mai performante trei state membre
– deficitul bugetar nu trebuie să depășească 3% din PIB, iar datoria publică să nu depășească mai mult de 60% din PIB
– moneda națională trebuie să-și mențină rata de schimb în marjele de fluctuație permise; când tratatul de la Maastricht a fost semnat, limitele acceptabile ale fluctuației erau ± 2,25%, ulterior aceste limite au ajuns la ± 15%
– rata nominală a dobânzii pe termen lung nu trebuie să depășească cu mai mult de 2% pe cea înregistrată de cele mai performante trei state ale uniunii
În anii 2009 și 2010, dominați de criza economică mondială, nici România nu a înregistrat progrese în atingerea acestor criterii. Totuși, vulnerabilitatea financiară recent vizibilă a unor țări din zona euro a întărit nevoia de a demonstra sustenabilitatea îndeplinirii criteriilor de convergență nominală.
Politica monetară Băncii Naționale a României a fost concentrată de ani buni pentru reducerea și ținerea sub control a inflației. În anul 2000, România avea o rată a inflației de 45,7% față de 1,9% în Uniunea Europeană 2,1% în zona euro, dar a ajuns la valoarea de 4,9% în anul 2007.
Pe termen mediu, pentru o creștere economică durabilă și micșorarea riscurilor macroeconomice, s-a încercat finanțarea sectoarelor fundamentale ale economiei românești, pentru a menține stabilitatea acestora.
În Raportul privind situația macroeconomică pentru 2009 și proiecția acestuia pe anii 2010-2012, întocmit pentru Camera Deputaților, se menționează că obiectivul specific pe termen mediu este reprezentat de ajustarea bugetului general consolidat către o țintă a deficitului sub 1% din PIB.
Veniturile, cheltuielile și deficitul bugetului general consolidat 2010-2012
În anul 2012, Consiliul de Administrație a Băncii Naționale a României a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară de la 5,50% la 5,25%, faptul că rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se reduce de la 1,50% la 1,25%, iar rata dobânzii pentru facilitatea de creditare scade de la 9,5% la 9,25% pe an.
De asemenea, s-a hotărât gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Banca Centrală a României a început în toamna anului 2011 un ciclu de reducere a ratei dobânzii de politică monetară și de adecvare corespunzătoare a condițiilor lichidității, mișcările fiind receptate rapid de către piața monetară prin scăderea ratelor dobânzilor interbancare sub nivelul ratei dobânzii de politică monetară, o tendință continuu descendentă a randamentelor titlurilor de stat pe piața primară, astfel și piața secundară devenind mai activă.
Criza mondială a exercitat un impact nefavorabil asupra distribuției lichidității în sistemul bancar și pe piața monetară.
Pentru refacerea încrederii investitorilor va trebui să se atenueze distribuția neuniformă a lichidității pentru asigurarea unei alocări mai bune a resurselor.
Atingerea obiectivelor privind stabilitatea prețurilor și cea financiară pentru îndeplinirea angajamentelor convenite în cadrul acordurilor cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și alte instituții financiare internaționale, este esențială pentru obținerea unei creșteri economice de durată.
Banca Națională a României controlează ratele de dobândă pe termen scurt și foarte scurt prin deciziile de politică monetară pe care le ia, iar ratele de dobândă pe termen mediu și lung sunt influențate de așteptările inflaționiste sau deflaționiste.
Evoluția dobânzii de referință este importantă pentru că o creștere a acesteia duce la mărirea ratei dobânzilor în economie și o scădere a activității economice. Astfel, Banca Centrală a României este nevoită să crească dobânda de referință pentru a contrabalansa efectele inflației.
Figura nr. 4 Evoluția dobânzii de referință a BNR
Sursa – www.bnr.ro
II.3.1 Politica monetară a BNR în anul 2010
Economia reală este influențată mai ales de ratele dobânzilor pe termen mediu și lung practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase sau pentru creditele acordate clienților.
Dobânzile mai reduse stimulează investițiile și consumul în defavoarea economisirii, în timp ce dobânzi ridicate stimulează economisirea, inhibând pe termen scurt consumul și investițiile.
În 2010, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a hotărât:
– reducerea ratei dobânzii de politică monetară de la 7% la 6,5% pe an
– gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar
– menținerea nivelului ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit
De asemenea, BNR a monitorizat evoluțiile interne și externe cu atenție, pentru atingerea obiectivelor de stabilitate a prețurilor și de stabilitate financiară, pentru respectarea angajamentelor pe care le-a stabilit cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și alte organisme internaționale.
Rata anuală a inflației a scăzut la 4,49%. A fost o ușoară atenuare a ritmului de scădere a consumului final, îmbunătățirea performanțelor exportului și menținerea deficitului de cont curent.
S-a remarcat o îmbunătățirea semnificativă a lichidității din sistemul bancar; ratele medii ale dobânzilor la depozitele și la creditele noi au rămas relativ ridicate comparativ cu nivelul dobânzii de politică monetară.
Rata dobânzii pentru facilitarea de depozit se reduce la nivelul de la 3% la 2,5%, iar rata dobânzii pentru facilitatea de creditare se reduce de la 11% la 10,5%.
La nivel global criza financiară a corectat dezechilibrele, în mod brutal. Dar, odată cu anul 2010, încrederea a început să se refacă și au crescut șansele de creștere a intrărilor de capital.
Injecțiile monetare făcute de unele bănci centrale din țări cu rate mici ale dobânzii au creat o lichiditate abundentă, care își caută plasamente cu randamente relativ mari. În zona euro, rigiditățile structurale împiedică o creștere economică la rate relativ înalte și au dus la intrări masive de capitaluri în România. Aceste intrări masive au trei efecte:
– reducerea inflației
– stimularea acumulării de datorii în active străine
– erodarea competitivității internaționale a economiei
În cazul României, influențele aprecierii leului asupra inflației depind mult de modul de formare a prețurilor, astfel o reducere a ratei dobânzii nu produce pierderi semnificative în termenii creșterii ratei inflației.
Reducerea inflației și deprecierea leului au făcut ca diferența dintre costul împrumuturilor în lei și cel al împrumuturilor în valută să se reducă. O dobândă relativ joasă, care temperează intrările de capitaluri și acumularea de datorii în active străine, ar putea fi insuficientă din perspectiva atingerii țintelor de inflație.
Nici creșterea rezervelor minime obligatorii nu a fost de dorit din perspectiva diferenței negative dintre rata dobânzii plătită pentru aceste rezerve băncilor comerciale și dobânda încasată de Banca Națională a României din investirea rezervelor.
În anul 2010, deficitul de cont curent a scăzut dramatic, deși au fost alte riscuri care au dus la deprecierea leului, mai ales riscul politic și incertitudinea privind implementarea reformelor, rezultând creșterea TVA-lui, respectiv la creșterea inflației.
II.3.2 Politica monetară a BNR în anul 2011
În anul 2011, Consiliul de Administrație a Băncii Naționale a României, a hotărât:
• menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivel de 6,25% pe an
• gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar
• reducerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută de la 25% la 20% și menținerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale instituțiilor de credit la nivelul de 15%,
pentru alinierea la standardele Băncii Centrale Europene.
BNR trebuie să asigure realizarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu și a stabilității financiare. Rata anuală a inflației a crescut la 7,6%; analiza evoluției indicatorilor macroeconomici a evidențiat continuarea dinamicii anuale pozitive a producției industriale și a exporturilor.
Condițiile monetare au rămas adecvate atingerii țintei de inflației pe termen mediu, ratele dobânzilor practicate de băncile comerciale s-au apropiat de nivelul ratei dobânzii de politică monetară, iar moneda națională a manifestat o tendință ușoară de apreciere în termeni nominali.
BNR a monitorizat în continuare evoluția mediului intern și internațional și prin utilizarea corespunzătoare a instrumentelor de care dispune a asigurat realizarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu și a stabilității financiare.
BNR a limitat, iar apoi a stopat, reducerea ratei dobânzii pentru că a acordat o probabilitate mare riscurilor de materializare a presiunilor inflaționiste; criza a dus la căderea prețurilor la locuințe, dar reducerile ratei dobâmzii sprijină investițiile, prețurile și ajută bilanțurile.
II.3.3 Politica monetară a BNR în anul 2012
În anul 2012, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a hotărât:
– reducerea ratei dobânzii de politică monetară de la 5.5% la 5,25% pe an
– gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar
– menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit
Rata anuală a inflației și-a continuat trendul descendent de la 3,14% la 2,6%.
Scăderea ratei anuale a inflației la un minim istoric este rezultatul îndeplinirii programului economico-financiar prevăzut în cadrul acordurilor cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și alte instituții internaționale și disiparea impactului majorării taxei pe valoarea adăugată și evoluția relativ favorabilă a prețurilor produselor alimentare au contribuit și ele la decelerarea rapidă a inflației.
Banca Națională a României a început în toamna anului 2011 un ciclu de reducere a ratei dobânzii monetară, mișcările fiind receptate rapid de către piața monetară prin scăderea ratelor dobânzilor interbancare sub nivelul ratei dobânzii de politică monetară.
Dinamizarea activității pe piața secundară a titlurilor de stat, alături de refacerea încrederii operatorilor și a investitorilor va contribui astfel la atenuarea distribuției neuniforme a lichidității, asigurând o alocare mai bună a resurselor.
Riscurile interne asociate contextului electoral și incertitudinile legate de evoluțiile mediului extern, ale fluxurilor de capital și ale unor prețuri volatile, au reclamat o calibrare în continuare judicioasă a conduitei politicii monetare în vederea ancorării eficace a anticipațiilor și pentru asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu.
Capitolul III. Modalități de creditare la UniCredit Țiriac Bank România
III.1 Prezentarea UniCredit Țiriac Bank România
UniCredit Țiriac Bank este o parte a grupului UniCredit, banca europeană de top cu rețeaua cea mai extinsă din Europa Centrală și de Est, cu peste 3.900 de sucursale.
În România, UniCredit Țiriac Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. La finalul anului 2012, banca avea o rețea națională de 208 sucursale, deservind aproximativ 595.000 de clienți. UniCredit Țiriac Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul preocupărilor sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte foarte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea.
Grupul UniCredit Țiriac este prezent pe piața din România și prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit CAIB România, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing și UniCredit Business Integrated Solutions.
Dezvoltarea durabilă este esențială pentru misiunea și activitatea UniCredit Group și a UniCredit Țiriac Bank, prin combinarea celor patru fundamente ale dezvoltării durabile, care astfel generează beneficii și câștiguri pe termen lung:
– crearea de valori pe termen lung – crearea de valori economice pe termen lung mai mari decât costurile capitalului este esențială pentru a menține o afacere durabilă
– loialitatea clienților – sub toate aspectele sale, loialitatea clientului este fundamentală pentru creșterea veniturilor pe termen lung
– conducere – un sistem robust de conducere bazat pe transparență și pe eficiență
– valori, identitate și managementul angajaților
Pentru creșterea gradului de mulțumire a clienților, banca face următoarele eforturi: Programul Mystey Shopping, reacții la diferite feed-back-uri, elaborarea de noi programe, îmbunătățirea calității serviciilor în scopul de a furniza servicii excelente, loialitatea față de clienți.
III.2 Influența pieței monetare naționale și internaționale asupra activității băncii UniCredit Țiriac Bank
Reputația este rezultatul final al modului cum sunt percepute acțiunile companiei de către părțile interesate și de către publicul larg. E dificil să construiești și e simplu să distrugi.
Actuala situație a pieței solicită o concentrare tot mai mare asupra riscului legat de reputație. Acesta e un rezultat al unor solicitări complexe, al presiunilor intense din partea organizațiilor neguvernamentale, al interesului presei și al cercetărilor atente ale organelor de reglementare.
Portofoliul de credite al UniCredit Țiriac Bnak a crescut cu 9% în 2012, iar profitul net a avansat cu 11,3%, până la 177 milioane lei. Activele totale ale băncii au crescut cu 10%, până la aproximativ 25 miliarde lei, astfel că banca s-a plasat pe locul 5 pe piața bancară din România. Volumul depozitelor atrase a urcat cu 20%; banca beneficiază de niveluri bune ale lichidității și capitalului.
Veniturile din dobânzi au fost influențate negativ de scăderea indicilor de referință și a marjelor practicate pentru împrumuturi, în timp ce costurile de finanțare au crescut, fiind compensate doar parțial de creșterea cu 9% a volumului finanțărilor.
Provizioanele nete pentru activele financiare (preponderent credite ale clientelei) s-au diminuat cu 4,2% față de anul precedent.
Depozitele clienților totalizau 13,8 miliarde de lei la 31 decembrie 2012, în creștere cu 20% față de finalul anului 2011, un avans mai accentuat înregistrându-se pe segmentul persoanelor fizice (28%). Raportul între credite și depozite la finalul anului trecut a fost de 125%.
Acoperirea cu provizioane a portofoliului de credite s-a plasat la 7,8%. Calitatea activelor băncii se situează la un nivel mai bun decât media sistemului bancar.
UniCredit Țiriac Bank a fost certificată Top Employers Europe 2013 de către Corporate Research Foundation, institut independent de cercetare a standardelor de resurse umane și condițiilor de lucru în companiile europene. Banca a fost prima și singura din România care a obținut această acreditare. UniCredit Țiriac Bank a parcurs un proces de cercetare și audit în care au fost evaluate: cultura companiei, oportunități de carieră, training și dezvoltare, condițiile de lucru, beneficiile de bază și pachetul de beneficii secundare.
UniCredit Țiriac Bank a înregistrat un profit net de 60 de milioane ron, cu 166,4% mai mare față de aceeași perioadă a anului 2012.
Pierderea netă din deprecierea activelor financiare a înregistrat o evoluție adecvată, în creștere cu 5,4% față de 2012. Raportul dintre costuri și venituri s-a îmbunătățit cu 5,4 puncte procentuale, ajungând la 45,7%.
Activele totale ale băncii au ajuns la 23,1 mld. Lei (5,2 mld euro) în 2013, în creștere cu 3,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. La evoluția portofoliului de credite al UniCredit Țiriac Bank a contribuit majorarea cu 49% față de începutul anului a portofoliului de împrumuturi pentru întreprinderi mici și cu 16% a creditelor acordate companiilor de talie medie.
Rata solvabilității a urcat la 14,8%, iar profitul obținut în 2012 a fost recapitalizat în vederea susținerii în continuare a creșterii business-ului băncii. Nivelul acoperirii cu provizioane a urcat de la 8% la 8,9%.
Activitatea de administrare a riscurilor constituie o prioritate în conducerea activității UniCredit Țiriac Bank, fiind acceptată ca o condiție esențială și obligatorie în asigurarea stabilității și performanțelor acesteia.
Administrarea riscurilor presupune monitorizarea, prevenirea și limitarea expunerilor băncii la risc, precum și determinarea raportului de asumare a anumitor riscuri, astfel încât, la momentul producerii lor, banca să dispună de capacitatea de a depăși impactul financiar negativ pe care acestea îl pot produce.
O parte a procesului de evaluare a riscurilor identificate se referă la încadrarea acestora în categoria controlabil sau necontrolabil, în funcție de posibilitatea băncii de a interveni asupra lor și în funcție de natura riscului (de credit, de piață, operațional, de lichiditate), în vederea diminuării frecvenței de apariție sau impactului acestora.
Obiectivul general al Strategiei de administrare a riscurilor semnificative a băncii este ca asumarea riscurilor să fie consistentă cu așteptările acționarilor, cu planul strategic al băncii și cerințele reglementate, dar și ca la nivelul entității să fie promovată o cultură de risc clară și cuprinzătoare.
Stabilirea și monitorizarea indicatorilor și limitelor de risc se constituie ca parte integrantă și instrument tehnic de implementare a Strategiei de Administrare a Riscurilor în cadrul UniCredit Țiriac Bank România. Pentru realizarea obiectivelor privind managementul riscurilor, banca se bazează pe:
– principii de management al riscurilor
– o structura organizatorică specializată în managementul riscurilor
– proceduri și tehnici specifice de cuantificare și monitorizare a riscurilor
Divizia de Risc Management este structurată în șapte departamente de gestionare și control a riscului, ale căror responsabilități sunt detaliate în Regulamentul de Organizare și Funcționare al Băncii UniCredit Țiriac:
– Direcția Management Risc de Credit
– Departamentul Control Risc
– Direcția Analiza Credite Retail
– Direcția Analiza Credite Corporate
– Direcția Suport Risc de Credit
– Direcția Recuperare Creanțe și Prevenire Fraudă
– Direcția Risc de Piață și Risc Operațional
Banca UniCredit Țiriac evaluează balanța dintre riscul asumat și capitalul disponibil în conformitate cu strategia și obiectivele asumate, respectiv compararea capitalului disponibil cu riscul încorporat în activitățile băncii atât în conformitate cu perspectiva anuală cât și cu una de viitor.
Misiunea finală a adecvării capitalului este asigurarea faptului că face parte integrantă din procesele zilnice de luarea adeciziilor și management cum ar fi: încorporarea măsurilor referitoare la risc și la capitalul implicit în planificarea strategică, limitarea proceselor de evaluare a performanței mediului și a domeniului de activitate în conformitate cu perspectivele actuale și viitoare.
Banca UniCredit Țiriac Bank este implicată într-un proces permanent de evaluare a adecvării de capital în scopul susținerii activităților curente și viitoare, care cuprinde procesele: bugetare, monitorizare și analiză, stress testing, previzionare.
În cadrul procesului bugetar:
– diversele segmente de afaceri furnizează volumele preconizate a se realiza
– Direcția Management Risc de Credit realizează o estimare a provizioanelor de risc
– în cadrul Departamentului Strategic Planning și Control se calculează necesarul de capital, și se compară cu capitalul existent
Procesul de monitorizare și analiză:
– calculul lunar al necesarului de capital și ratei de solvabilitate
– optimizarea continuă a RWA
– alocarea optimă a capitalului
Procesul de stress testing:
– presupune evaluarea necesarului de capital
– se urmărește surplusul de capital necesar în situațiile extreme
Procesul de previzionare:
– se urmărește o estimare cât mai apropiată de realitate a evoluției necesarului de capital
Riscul de credit înglobează atât riscul din activitatea de creditare propriu-zisă, cât și din alte tranzacții inițiate pentru clienții băncii UniCredit Țiriac, precum: emiterea de scrisori de garanție, deschiderea și confirmarea de acreditive, avatizarea, scontarea unor efecte de comerț, investiții în acțiuni și alte valori mobiliare, alte facilități acordate clienților.
Obiectivul administrării riscului de credit este maximizarea profitului prin menținerea expunerii la riscul de credit în limite acceptabile.
Strategia băncii în privința administrării riscului de credit stabilește următoarele obiective:
– UniCredit Țiriac Bank este o bancă universală, oferind clienților săi persoane fizice și juridice produse de garantare și creditare, precum:
• credite pentru capital de lucru și de investiții, pentru persoane juridice
• credite de investiții și de nevoi personale, pentru persoane fizice
• scrisori de garanție bancară
• alte tipuri de facilități stabilite prin norme și proceduri interne de creditare
– Produsele de creditare și garantare sunt oferite în egală măsură atât sectorului privat cât și sectorului public
– Expunerile purtătoare de risc de credit sunt supuse unor limitări determinate de strategia generală a băncii, astfel:
• UniCredit Țiriac Bank acceptă expuneri față de clienți rezidenți
• produsele de garantare și creditare sunt oferite numai în lei și în valute străine cotate de Banca Națională a României
• expunerile sunt limitate pe: sectoare de activitate ale economiei naționale, regiuni geografice, valute de acordare a creditelor, tipuri de clienți, produse
• prețul creditelor este determinat în strânsă corelație cu costul finanțării și cu marja de risc de credit aferentă rating-ului intern de client
Marja de dobândă se calculează astfel încât să acopere costul finanțării, cota de cheltuieli generale și administrative corespunzătoare, o marjă a riscului de credit și cota de profit
Marja riscului de credit și cota de profit se vor stabili în funcție de evoluția structurii portofoliului de credite pe categorii de performanță financiară și grade de risc
Marja de risc de credit este partea din marja de dobândă, care se stabilește în funcție de bonitatea debitorului; are drept scop acoperirea riscului de nerambursare a debitorului
Politicile și procedurile referitoare la activitatea de creditare și riscul de credit sunt stabilite și implementate conform rolurilor și responsabilităților alocate astfel încât să se asigure:
– menținerea unor standarde sănătoase de creditare
– monitorizarea și controlul riscului de credit
– evaluarea corespunzătoare a noilor oportunități de afaceri
– identificarea și administrarea activelor „problemă”
Eligibilitatea debitorilor și cea a tranzacțiilor propuse spre finanțare băncii UniCredit Țiriac sunt determinate de un set de criterii minimale:
– compatibilitatea destinației creditului cu cele prevăzute de normele interne și strategiile de afaceri și risc de credit
– existența sursei de rambursare
– integratatea și reputația clientului care solicită creditul
– profilul de risc curent al împrumutatului și garanțiile prezentate
– istoricul serviciului datoriei și capacitatea curentă și viitoare de a rambursa, indicatorii financiari și cash flow previzionat pentru persoane juridice
– capacitatea legală a împrumutatului de a-și asuma obligații
– experiența în afaceri a împrumutatului
– termenii și condițiile propuse în contractul de creditare
În vederea evaluării pe baze prudențiale a expunerii la riscul de credit, la nivelul UniCredit Țiriac Bank au fost implementate sisteme de rating și scoring cu ajutorul cărora se realizează clasificarea expunerilor pe baza evaluării riscului de credit asociat debitorilor, prin raportare la o scală generală de evaluare a riscului de nerambursare.
Pentru derularea activității în condiții de eficiență și eficacitate, controlul intern din cadrul UniCredit Țiriac Bank România se exercită pe parcursul diferitelor etape ale desfășurării activităților, cât și de către entități separate, specilizate, din interiorul băncii.
Obiectivele activității de control intern al riscului de credit se concentrează pe îmbunătățirea calității activității de creditare, incluzând procesele și fluxurile, precum și furnizarea unei evaluări profesionale a profilului de risc al fiecărei sucursale.
În vederea acoperirii unor pierderi potențiale din credite și plasamente, banca constituie provizioane de risc în conformitate cu prevederile normelor BNR în vigoare. Astfel, expunerile din credite sunt clasificate pe baza următoarelor elemente:
categoria de performanță a debitorilor, serviciul datoriei (numărul de zile de întârziere la plată), inițierea de proceduri judiciare
Scopul acceptării de garanții este acela de a minimiza pierderea rezultată în urma apariției unui eveniment de nerambursare (risc de credit) prin evitarea pierderilor sau prin transferarea riscului, astfel:
a) pentru garanțiile reale, financiare sau corporale, expunerea la risc se reduce cu venitul estimat a fi realizat din executarea garanțiilor
b) pentru scrisori de garanții sau alte tipuri de garanții personale, riscul este transferat furnizorului garanției în cauză
Tipurile de garanții acceptate de UniCredit Țiriac Bank, în vederea diminuării riscului de credit, sunt prezentate astfel:
Riscul de piață al băncii provine din fluctuații ale prețurilor sau ale altor factori de piață ce afectează valoarea pozițiilor proprii din trading sau banking book.
UniCredit Țiriac Bank produce zilnic rapoarte detaliate cu privire la tendințele și modificările de business și riscurile asociate, transmițând aceste documente către managementul local.
Funcția de administrare a riscului de piață este organizată în UniCredit Țiriac Bank la nivel centralizat, în cadrul Diviziei Risk Management – departamentul Market Risk.
Riscul de lichiditate reflectă posibilitatea ca o bancă să întâmpine dificultăți în îndeplinirea obligațiilor financiare așteptate sau neașteptate atunci când sunt datorate, prin aceasta afectând operațiunile zilnice sau condiția financiară.
Obiectivul UniCredit Țiriac Bank este să-și finanțeze operațiunile la cea mai bună rată de dobândă posibilă în condiții normale și să se afle în poziția de a-și onora toate obligațiile financiare în eventualitatea unei crize.
Atât banca cât și Grupul UniCredit își concentrează atenția pe managementul lichidității urmărind două componente:
1) Managementul lichidității pe termen scurt – este esențial pentru susținerea activității de zi cu zi
2) Managementul lichidității structurale – al cărui scop este de a menține un echilibru între totalul pasivelor și activelor pe termen mediu și lung
UniCredit Țiriac Bank rulează zilnic rapoarte de cash flow pentru măsurarea lichidității pe termen scurt. Acestea sunt comparate cu rezervele de active lichide, cuprinzând în marea lor majoritate, titluri emise de Guvernul României.
Responsabilitatea monitorizării poziției de lichiditate a băncii a fost încredințată, în baza rolurilor și a funcțiilor acestora, către departamentele Trezorerie, Managementul Activelor și Pasivelor și Departamentul Risc de Plată.
Riscul de dobândă constă în schimbări ale ratelor de dobândă reflectate în:
– veniturile din dobânzi, având impact asura câștigurilor băncii (risc de cash flow)
– valoarea netă prezentă a activelor și pasivelor din cauza impactului asupra fluxurilor viitoare (risc de valoare justă)
La nivelul UniCredit Țiriac Bank, Direcția ALM în cooperare cu Departamentul Risc de Piață întreprinde următoarele activități:
• creează analize de senzitivitate pentru a măsura orice schimbare în valoarea capitalului bazate pe șocuri paralele la nivelele de dobândă pentru toate scadențele de-a lungul curbei de randament
• utilizează analiza intervalelor de re-pricing (presupunând că pozițiile rămân constante pe toată perioada), întocmește simularea impactului asupra veniturilor din dobânzi pentru perioada curentă luând în considerare diferite grade de elasticitate a pasivelor fără maturitate pre-stabilită
• analizează veniturile din dobânzi prin utilizarea de șocuri paralele asupra dobânzilor din piață
Administrarea riscului aferent investițiilor financiare se realizează prin:
– identificarea, monitorizarea, analiza și controlul riscului investițiilor financiare conform standardelor de grup și a cerințelor Băncii Naționale a României
– implementarea strategiei de management al riscului investițiilor financiare prin politici și procese adecvate
– raportarea corectă și la timp a aspectelor legate de riscul investițiilor financiare către Grupul UniCredit
– asigurarea suportului pentru desfășurarea activității Comitetului de Administrare a Riscurilor
Riscul aferent investițiilor imobiliare este definit ca o pierdere potențială ca urmare a fluctuațiilor valorii de piață a portofoliului de investiții imobiliare deținut de UniCredit Țiriac Bank. Aceasta include portofoliul UniCredit Țiriac Bank și cele aflate în portofoliul subsidiarelor.
Riscul de afacere este definit ca reprezentând schimbări adverse și neașteptate în volumele de afaceri și/sau marjele sale. Acest risc poate conduce la diminuări serioase ale veniturilor și prin urmare la diminuarea valorii de piață a unei companii.
Riscul reputațional este riscul actual sau viitor al unor efecte negative asupra profiturilor și capitalului ca urmare a percepției negative asupra imaginii instituției de credit de către clienți, contrapartide, acționari, investitori sau autorități de reglementare.
Sistemul de valori al UniCredit Țiriac Bank se bazează pe integritate ca mecanism de transformare a profitului în valoare durabilă, aceasta implicând o mai mare claritate în a transmite mesajele privind aspectele relevante către angajați, clienți, comunitatea financiară, organisme de reglementare, organizații neguvernamentale și publicul general.
Obiectivul administrării riscului de credit este maximizarea profitului prin menținerea expunerii la riscul de credit în limite acceptabile. Administrarea riscului de credit se face având în vedere creditele atât la nivel individual, cât și la nivelul întregului portofoliu și include considerarea aspectelor cantitative și calitative aferente riscurilor, prin aplicarea principiilor:
– stabilirea unui cadru și a unor parametrii adecvați de risc de credit
– promovarea și operarea unui proces sănătos și solid de acordare credite
– promovarea și menținerea unui proces adecvat de administrare, măsurare și monitorizare credite
– asigurarea unui control permanent asupra calității portofoliului de credite acordate
Riscul de piață este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care apare din fluctuațiile pe piață ale prețurilor, ratei dobânzii și cursului valutar, prețului titlurilor de capital și a titlurilor de creanță și prețurilor mărfurilor tranzacționate.
Pentru UniCredit Consumer Financing, riscul de piață are următoarele două componente:
a) riscul valutar
b) riscul de rată de dobândă
Administrarea de către UniCredit Țiriac al riscului de piață se realizează prin:
– identificarea, monitorizarea, analiza și controlul riscurilor de piață: riscul valitar și de rată a dobânzii, conform standardelor de grup și a cerințelor Băncii Naționale a României
– dezvoltarea și implementarea strategiei de management al riscului
– raportarea aspectelor legate de riscul de piață către conducerea companiei
Riscul de lichiditate reprezintă probabilitatea ca banca să nu-și poată onora la timp și integral obligațiile de plată, așa cum rezultă din relațiile sale contractuale cu clienții și cu terții.
Pentru UniCredit Consumer Financing, riscul de lichiditate are următoarele două componente:
– riscul de a nu putea să își onoreze la timp obligațiile față de clienți, creditori și furnizori
– riscul de a suporta costuri de oportunitate, dacă deținerile de numerar sunt prea mari și nu sunt investite la randamente mai mari în activitatea de creditare
Mai sunt și alte riscuri majore care pot influența situația lichidității: riscul de credit, riscul operațional, riscul reputațional, riscul de dobândă și valutar.
Banca dispune de sisteme de informare în baza cărora aspectele legate de riscul de credit sunt raportate la timp; de exemplu, atenta monitorizare a portofoliului de credte care se întocmește lunar și este prezentat conducerii băncii.
Când sunt descoperite abateri de la termenii din contracte sau deteriorări ale situației financiare și solvabilității împrumutaților, banca trebuie să propună în scris împrumutatului să întreprindă o serie de pași pentru eliminarea motivelor care au condus la aceste abateri.
Creditele mari sunt clasificate pe baza sistemului de rating, de determinare a riscului de credit, pe când creditele mici sunt clasificate pe baza sistemului de rating sau după delicvența la plată.
III.3 Programele de creditare ale UniCredit Țiriac Bank România
UniCredit Țiriac Bank România are o paletă diversificată de produse și servicii atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice. Aceste produse și servicii sunt de o înaltă calitate și destinate fiecărei nevoi ale clienților.
Pentru persoanele fizice, banca oferă de la conturi curente, în lei sau în valută, până la credite imobiliare.
Disponibil în lei sau în valută, contul curent este un instrument esențial prin care se pot derula operațiuni de bază, cum ar fi: încasarea salariului, retragerea de numerar, efectuarea de plăți prin ordin de plată, plata în magazine sau pe Internet.
De asemenea, prin conturi de depozit, clienții pot economisi sume importante.
Clienții au acces la banii din cont, iar prin ridicarea acestora, pierd doar dobânda aferentă ultimei luni.
Există și conturile de economii în RON, EURO sau USD, pe perioade de 1,3,6,9 sau 12 luni, depozite la termen, cu dobândă care crește odată cu mărimea sumei din cont; și aici există posibilitatea retragerii banilor în orice moment.
De asemenea, clientul poate alege varianta de economisire convenabilă:
– Depozite cu scadență unică – la scadență, dobânda și principalul se virează în contul curent
– Depozite cu prelungire automată, fără capitalizare – la scadență, dobânda se virează în contul curent, iar depozitul se prelungește numai cu suma depunerii inițiale
– Depozite cu prelungire automată și capitalizare – la scadență, dobânda se adaugă la depunerea inițială, iar depozitul se reînnoiește cu soldul astfel obținut
Deoarece cei mai mulți visează să cumpere sau să construiească un apartament sau o casă, UniCredit Țiriac Bank oferă credite ipotecare sau imobiliare cu dobândă fixă în primii trei ani, dacă clientul are minim 20 de ani și venituri suficiente; imobilul cumpărat sau construit va constitui garanția băncii până la rambursarea întregului credit.
În ceea ce privește creditele fără ipotecă, există mai multe variante de creditare:
– Creditul pentru Orice fără ipotecă Expres
– Creditul pentru Orice fără ipotecă Standard
– Creditul pentru Orice fără ipotecă Special
– Creditul pentru Orice fără ipotecă Refinanțare
Pentru credite în sume mai mici și cu durata mai mică de rambursare, există creditul Expres, cu aprobare în maxim 24 de ore.
Cardurile de debit sunt instrumente de plată actuale, nelipsite din viața modernă, o soluție simplă și eficientă de a avea rezerve de bani, în țară sau în străinătate, pentru plata pe Internet sau retragerea de numerar; se poate beneficia de descoperire de cont.
Cardurile oferite de UniCredit Țiriac sunt: MasterCard, Visa Electron, Visa Clasic, Visa Gold.
Cardurile de credit oferite de UniCredit Țiriac sunt: MasterCard Standard, MasterCard Cora, MasterCard Gold, MasterCard Gold Miles & More.
De asemenea, UniCredit Țiriac Bank oferă clienților persoane fizice următoarele servicii:
– Mobile B@nking
– Direct Debit
– Casete de valori
– Online B@nking
– Serviciul prin telefon
– Info SMS
– Mobilitatea conturilor
– Serviciul de reîncărcare a cartelelor pre-plătite de telefonie mobilă
Începând din anul 2007, compania UniCredit Leasing Corporation IFN S.A. a devenit liderul pieței de leasing din România. Finanțează cu succes diverse domenii: vehicule, contrucții, transporturi, agricultură, industria medicală și alimentară, prelucrarea lemnului, textile și pielărie. Oferă finanțare prin contracte de leasing financiar și operațional, cu o durată medie cuprinsă între 12 și 60 luni, pentru următoarele domenii: leasing de echipamente industriale, leasing de autovehicule, leasing imobiliar, leasing de tip „sale and lease back”, leasing public.
UniCredit Țiriac Private Banking are rădăcini adânci în România, prin servicii superioare de investiții și consultanță financiară pentru clienții cu un portofoliu bancar și investițional complex, pe piața locală sau internațională.
Pe lângă experiența specialiștilor săi în investiții globale, banca oferă planificare financiară detaliată, informații de ultimă oră despre evoluția piețelor financiare și condiții preferențiale pentru anumite produse și servicii.
Oferta de Private Banking are la bază:
un singur contact cu banca prin intermediul Relationship Managerului;
o gamă largă variată de produse de investiții;
planificare financiară detaliată în funcție de apetitul de risc al clientului;
acces la produsele și serviciile Private Banking din Grupul UniCredit;
evenimente dedicate.
Pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și firme mari, indiferent de tipul afacerilor derulate, banca UniCredit Țiriac oferă un pachet care curpinde: finanțare, administrare, acoperirea riscului de neplată și colectarea creanțelor pe piața internă și internațională, prin factoring.
Figura nr. 5
sursa: http://unicredit-tiriac.ro
Conturile curente oferite IMM-lor sunt instrumente esențiale prin care acestea pot derula operațiuni de bază, cum sunt:
– depunerile și retragerile de numerar
– efectuarea de plăți prin ordine de plată, în lei sau valută
– constituirea de depozite
– încasarea sau plata de cecuri și bilete la ordin
– Direct Debit, plata serviciilor prin debitarea automată a contului
Pentru sume considerabile sau în cazul distanțelor mari, numerarul poate deveni destul de repede un inconvenient. Există o alternativă excelentă în locul banilor lichizi: cecuri barate și biletele la ordin în lei sau în valută, și o multitudine de variante și soluții pentru încasările și plățile IMM.
UniCredit Țiriac Bank oferă și pentru întreprinderile mici și mijlocii depozite, la termen, în ceea ce privește lichiditățile; oferă depozite la vedere sau la termen în RON, EUR, GBP pe o perioadă de o săptămână, o lună, 3 luni, 6 luni, 9 luni sau un an, cu dobânzi ce variază în funcție de evoluția piețelor financiare internaționale.
Printre serviciile oferite de bancă este și serviciul Business Net, o aplicație web care permite efectuarea de operațiuni bancare de la orice calculator cu acces la Internet. Serviciul este oferit în două variante: Basic și Professional. Ambele variante oferă o vedere de ansamblu asupra conturilor companiei, asupra liniilor de credit și a depozitelor la termen.
Se pot efectua toate tipurile de operațiuni bancare:
– plăți în lei (inclusiv de trezorerie)
– plăți în valută (în România și în străinătate)
– transferuri între conturile companiei și schimburi valutare (inclusiv cu rate negociate)
– constituire și anulare de depozite la termen
– rambursarea datoriilor aferente unui card de credit
Operarea transferurilor este facilitată prin:
– posibilitatea salvării informațiilor despre beneficiari și a șabloanelor de plăți pentru transferuri în lei, și pentru transferuri în valută
– existența șabloanelor predefinite de către bancă pentru plăți către o serie de furnizori de servicii
– posibilitatea creării de mandate de Direct Debit pentru o serie de furnizori de servicii
– posibilitatea creării de ordine de plată programate
Pachetul BusinessNet Professional oferă facilitatea de interfațare cu sisteme de contabilitate și gestiune (de tip ERP) prin:
– posibilitatea exportării extraselor de cont în format MT940 (standard SWIFT)
– posibilitatea exportării extraselor de cont în format CSV, conform unui standard propriu
– posibilitatea exportării informațiilor intra-day în format MT942
– posibilitatea încărcării de plăți generate de sisteme contabile
– posibilitatea preluării informațiilor despre beneficiari sau a șabloanelor de plăți din sisteme contabile
Creditele oferite IMM cuprind creditele Agenției de Plăți în Industrie și Agricultură (APIA): subvenții bunăstare porcine; subvenții SAPS; subvenții PNDC 1-vegetal; subvenții PNDC zootehnic – bovine, ovine, caprine; subvenții Axa II a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2012 PNDR; subvenții pentru viticultură.
De asemenea, oferta creditelor pentru IMM cuprinde și:
– credite pentru cheltuieli generale pe 2 ani cu rambursări
– creditul capital de lucru
– descoperiri de cont
– linia de finanțare facturi, bilete la ordin, cecuri
Incasso-ul este o procedură prin care banca procesează documente (comerciale sau financiare), conform instrucțiunilor primite, pentru:
– a obține acceptarea și/sau plata documentelor
– a remite documentele contra acceptare și/sau plată
– a remite documentele în baza altor termeni și condiții
UniCredit Țiriac Bank poate oferi linii de emitere de scrisori de garanție în scopul optimizării tranzacțiilor firmelor. Scrisoarea de garanție reprezintă un angajament irevocabil asumat de o bancă, din ordinul clientului său sau, în forma scrisă, cu privire la plata unei sume de bani către beneficiarul garanției, ca urmare a prezentării de către acesta din urmă a unei cereri de plată în conformitate cu termenii și condițiile scrisorii de garanție. Scrisoarea de garanție bancară este un mijloc de garantare a îndeplinirii unor obligații contractuale ale unei societăți față de o altă societate. Garanțiile bancare sunt reglementate de Regulile uniforme pentru garanții la cerere – Publicația nr. 458 a Camerei Internaționale de comerț, Paris.
Acreditivul documentar este unul dintre cele mai folosite documente de plată în comerțul internațional, dar și local; asigură exportatorului-vânzător un angajament irevocabil de plată din partea băncii și oferă importatorului-cumpărător siguranța că plata se va efectua numai la prezentarea de documente în strictă concordanță cu termenii și condițiile acreditivului.
În ceea ce privește firmele mari cea mai simplă soluție oferită de UniCredit Țiriac în privința colectării obligațiilor de plată este Direct Debit. Practic reprezintă un debit preautorizat al contului plătitorului, debit inițiat de către firmă în baza unui acord de colectare prin debitare directă. Astfel, obligațiile de plată către diverși furnizori, care au contracte de colectare facturi încheiat cu UniCredit Țiriac Bank, vor fi realizate automat, prin instrucțiuni de Direct Debit trimise de bancă beneficiarului (furnizorului de servicii).
UniCredit Țiriac Bank oferă firmelor servicii de transport securizat de numerar și alte valori. Pentru încasarea contravalorii produselor/serviciilor comercializate pe Internet, banca pune la dispoziție Soluția de încasare prin acceptare la plată a cardurilor pe Internet, în condiții de maximă securitate.
Trezolink – serviciu pentru transferul fondurilor din contul firmei deschis la Trezoreria Statului, în contul curent din UniCredit Țiriac Bank și este disponibil pentru următorul tip de cont deschis la Trezoreria Statului: 50.69 – „Disponibil al operatorilor economici”. Transferurile sunt efectuate de către bancă fără a mai fi necesare ordine de plată din partea firmei.
UniCredit Țiriac oferă clienților persoane juridice soluții de plată, astfel:
– plăți domestice și în valută
– plăți SEPA
– ordine de plată programate
– plăți de salarii
– customslink-decontarea electronică a datoriei vamale
Incoterms reprezintă un ansamblu de reguli și principii referitoare la interpretarea uniformă a obligațiilor vânzătorului și cumpărătorului privind derularea contractelor internaționale în ceea ce privește livrarea mărfurilor, repartiția cheltuielilor, transferul riscurilor și formalitățile documentare privind trecerea mărfurilor de la vânzător la cumpărător. Incoterms este un acronim derivat din „International Commercial Terms” și este publicat de Camera Internațională de Comerț de la Paris, iar ediția în vigoare (INCOTERMS 2010) a impus un set de 11 condiții de livrare, dintre care cele mai cunoscute și utilizate sunt: Ex Works (franco uzina), FOB (Free on Board), CIF (Cost, Insurance and Freight), CIP (Carriage and Insurance Paid to).
În ceea ce privește creditele pentru companii, banca oferă: credite APIA, credite pentru investiții, sindicalizări, credite pe termen scurt.
UniCredit Țiriac Bank reprezintă cea mai experimentată bancă de real estate din România. Experiența sa se întinde de la primele dezvoltări imobiliare în România până în prezent și se îmbină cu abordarea internațională și capacitățile tehnice de implementare. Pentru investițiile în proprietăți comerciale, UniCredit Țiriac oferă:
– credite de dezvoltare pe termen scurt, de la demararea construcției până la finalizarea și închirierea proprietății
– credite de investiții pe termen lung pentru finanțarea achizițiilor de clădiri și/sau refinanțarea creditelor de dezvoltare în momentul îndeplinirii condițiilor specifice
– structuri de finanțare complete și adaptate de la caz la caz pentru proiecte precontractate spre vânzare către fonduri de investiții internaționale și investitori specializați
– asistență în îmbunătățirea și stabilizarea fluxului de lichidități al proiectelor și parametrilor împrumutului prin soluții de acoperire a riscului de dobândă și indicelui Euro CPI
Departamentul Piețe Financiare din cadrul UniCredit Țiriac Bank este o instituție preferată de exportatori, importatori, marii dezvoltatori imobiliari, precum și de clienții de Private Banking – grație ofertei superioare de produse de trezorerie; oferă pachete de produse de trezorerie pentru structurarea finanțărilor și realizarea tranzacțiilor valutare.
Banca sprijină clienții în identificarea și reducerea riscurilor – riscul valutar și riscul de rată de dobândă și riscul prețului la materii prime – și în oferirea soluțiilor potrivite pentru administrarea lor.
Acestea fac parte dintr-un portofoliu care cuprinde: operațiuni de schimb la termen, opțiuni valutare, Structuri zero-cost, Swap-uri valutare, Opțiuni pe rata dobânzii CAP și FLOORS, COLLARS, SWAPTIONS.
Pe termen scurt, banca oferă clienților:
– titluri de stat (piața primară și secundară) și tranzacții asimilate
– depozite la termen
– depozite structurate
Pe termen mai lung, variantele sunt:
– obligațiuni guvernamentale cu randament fix , Eurobond-uri/Yankees
Concluzii și propuneri
Această lucrare a analizat evoluția și obiectivele pieței și a politicii monetare din România, din prisma politicii monetare a Băncii Naționale a României, aceasta influențând sistemul economic național.
În prezent, dobânda reprezintă unul din cei mai importanți factori de influență a vieții economice, iar nivelului său, o parte din economiști, îi atribuie slaba dezvoltare economică prezentă în România.
Dobânda bancară și managementul ratei dobânzii constituie pentru perioada în care se regăsește economia românească – tranziția la economia de piață – după jumătate de secol de planificare centralizată în toate sferele vieți economice și sociale, atât o problemă de noutate cât mai ales una de actualitate.
Astfel, dacă în perioada economiei planificate rolul dobânzii era minimizat, intervenția sa pe plan economic fiind nesemnificativă, în condițiile economiei de piață actuale, când sistemul bancar românesc cunoaște o dezvoltare importantă, dobânda este un instrument fundamental al politicii monetare, prin intermediul căruia se intervine asupra dimensiunii creditului, influențează inflația și deflația, mobilizează economiile latente și determină nivelul investițiilor.
Dobânda nu constituie numai pentru economiile contemporane o problemă majoră, importanța ei a fost un subiect dezbătut din cele mai vechi timpuri, reprezentând una din problemele cele mai discutate de filosofi, sociologi și economiști pe seama căreia s-au construit numeroase teorii. Confruntările pe această temă au apărut cu mult timp în urmă, pe un adevărat câmp de luptă și în termeni economici, dar, în fapt, cu răbufniri ale disputelor filosofice și religioase.
Rata dobânzii în sistemul Keynesian nu este determinată de cantitatea de bani și stadiul lichidității, ci de forțele ”reale” exprimate în raportul investiții – cerere și funcție de consum.
Pe scurt, economiștii clasici au neglijat influența forțelor monetare asupra ratei dobânzii, dar progresul analitic real s-a realizat când ei au respins ipoteza că explicațiile asupra ratei dobânzii se pun în evidență singure sub forma cantității de bani.
J. A. Schumpeter, considera că rata dobânzii este comandată, ca și alte prețuri, prin oferta și cererea de capital, cererea de capital fiind funcție de speranțele profitului întreprinzătorului și oferta de capital depinzând de reticența mai mult sau mai puțin puternică, a deținătorilor de moneda.
Cererea de capitaluri a întreprinzătorilor și prin aceasta rata dobânzii îi apare ca fiind legată de progresul economic concluzionând că dobânda este în esența sa un fenomen dinamic.
Karl Marx considera dobânda o primă a plusvalorii: “ dobânda este așadar, profitul net pe care îl dă proprietatea, asupra capitalului ca atare, fie simplului împrumutător care rămâne în afara procesului de reproducție, fie proprietarului de capital, pe care acesta îl întrebuințează în mod productiv”.
Cele de mai sus sunt doar câteva succinte viziuni pe care, de-a lungul vremii, gânditorii din domeniul economic le-au formulat cu referire la apariția și justificarea existenței dobânzii.
Dobânda bancară, cererea și oferta de bani, cursul de schimb, inflația, piața financiară și de capital internațional, toate acestea interacționează și atrag modificări ale economiei naționale și internaționale.
Schimbările care intervin în funcție de reacția autorităților monetare pot schimba programele de cointegrare și exogenitate ale sistemului.
Politica Băncii Naționale a României a fost îndreptată în ultimii ani spre menținerea sub control a inflației, a dobânzii interbancare, scopul final fiind trecerea României la moneda euro.
Dobânzile mai reduse stimulează investițiile și consumul; BNR influențează motivația agenților economici de a deține monedă națională. De asemenea, Banca Națională a României și economia mondială influențează evoluția și activitatea băncilor din România, implicit a UniCredit Țiriac Bank România.
Această bancă are o paletă foarte variată de produse și servicii destinate persoanelor fizice și juridice, de înaltă calitate și responsabilitate.
Evoluția tehnologiilor și comunicațiilor pe plan mondial a dus și la diversificarea și modernizarea mijloacelor și instrumentelor de plată bancare.
Acum, oricine și aproape de oriunde poate cumpăra, tranzacționa pe piețe financiare, vinde produse sau servicii, iar băncile trebuie să fie pregătite cu mijloacele necesare deservirii nevoilor clienților pentru a se menține pe piață în mediul concurențial.
UniCredit Țiriac Bank oferă servicii de creditare cu sau fără ipotecă, soluții de economisire, carduri de debit și credit, servicii online de banking, prin telefon, leasing sau tranzacționare de titluri financiare.
Dobânda trebuie privită deopotrivă în ipostaza de efect și în cea de cauză, astfel :
în prima ipostază cuantumul dobânzii, într-o ecuație clădită pe relația cerere-ofertă, va reflecta punctul de intersecție și cel de echilibru dintre capitalul disponibil și necesitățile de împrumuturi. Dacă punctul de intersecție coincide cu cel de echilibru atunci veridicitatea ratei dobânzii nu poate fi contestată. Nivelul dobânzii este influențat și de dividendele plătite în acțiuni, veniturile din negocierea valorilor mobiliare, evoluția operațiunilor la bursă etc.;
în ipostaza de cauză, dobânda condiționează procesele economice, in primul rând prin mărirea ei conferindu-i-se rolul de regulator al pieței capitalului.
În practică, dobânda își exercită funcțiile de corelare cu finalitatea sectorului finanțat: investiții, producție, consum. În toate cazurile rata redusă a dobânzii va stimula procesul economic respectiv, după cum creșterea ei va avea efecte contrare.
Intervenția băncii nu se manifestă în sfera proceselor economice, ci are numai rolul de a orienta către scopurile majore ale economiei naționale, cu repercursiuni pozitive și la nivelul microeconomic.
Dobânda este un instrument fundamental al politicii monetare. Prin intermediul modificării dobânzii, banca centrală influențează asupra expansiunii creditului și monedei scripturale. De asemenea, dobânda este utilizată în unele limite în influențarea inflației și deflației, în mobilizarea economiilor latente și determinarea nivelului investițiilor.
Diferitele tipuri de dobândă ce se utilizează pe piață, potrivit destinației economice productive sau de consum, servesc pentru repartizarea masei monetare disponibile intre diferitele utilizări.
Schimbările neprevăzute în nivelul ratei dobânzii și compoziția pasivelor băncii pot ridica sau coborî în mod semnificativ profiturile băncii deoarece cheltuiala cu dobânda poate crește sau scade mai mult decât nivelul din dobândă. Aceste schimbări pun în pericol poziția băncii față de riscul de dobândă.
Variațiile mari ale ratei dobânzii, potențate de inflație și conjunctura economică, pot influența în mod drastic costurile, rambursarea și activele băncii.
Băncile care dau împrumuturi cu rata dobânzii fixă și susțin aceste împrumuturi prin depozite pe termen scurt cu rata dobânzii fluctuantă au, în mod cert, rezultate negative, falimentul fiind iminent.
Situația ideală ar fi ca fiecărei categorii de activ să-i corespundă un pasiv cu aceleași caracteristici din punct de vedere al valorii, volatilității și duratei. Dar în mod real această situație nu există, însă se poate crea printr-o corelare a resurselor și plasamentelor băncii de către managementul băncii.
O bancă care-și asigură un risc mic al dobânzii va fi insensibilă la modificările ratei dobânzii. Fluctuațiile ratei dobânzii modifică valoarea de piață a unei bănci dacă managementul nu elaborează strategii în vederea reducerii impactului. Politicile elaborate de managementul active-pasive vizează nevoia de fonduri, veniturile din afara dobânzilor pentru acoperirea cheltuielilor indirecte și monitorizează resursele lichide.
Bibliografie
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Circulatia Monetara Si Creditul Bancar (ID: 137607)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.