Circulatia Monetara In Romania

CUPRINS:

1)      Capitolul 1: Repere în evoluția circulației monetare în România până la înființarea sistemului monetar românesc

–          Monezile care circulau pe teritoriul României înainte de 1867

–          Primele încercări de bate de monedă națională

–          Primele încercări de înființare a unui sistem monetar

–          Factori care impunea înființare unui sistem monetary

2)      Capitolul 2:  Fundamentele sistemului monetar național în România

–          Legea monetară 1867: prevederile legii, bimetalism, leul românesc,

–          Legea biletelor ipotecare 1877

–          Legea de înființare a BNR de la 1880:

– Prima bacnota a BNR si primele monede

3)      Capitolul 3: Evoluția sistemului monetar național din România între anii 1889-1989

–          Abandonarea bimetalismului și trecerea la monometalism aur 1889;

–          Perioada primului Război Mondial: sistarea convertibilității;

–          Unificarea monetară din 1920-1921

–          Încercările de stabilizare monetară 1923-1928 și criza economică;

–          Naționalizarea BNR și sistemul monetar național după al doilea război mondial;

4)      Capitolul 4: Sistemul monetar național al României după 1989

Capitolul 1:

Repere în evoluția circulației monetare în România până la înființarea sistemului monetar românesc

Fiecare dintre noi folosește astăzi banul despre care nu știm mare lucru. Pe parcus voi incerca să vin cu idei noi care sper să vă starnească curiozitatea în a vă informa despre istoria banilor !

Lipsa unei ,monede unice a fost una din cauzele principale ale dificultăților financiare care au existat pe perioada domniilor și chiar mai târziu.

În perioada evului mediu, în ciuda numeroaselor dificultăți interne și externe se va înregistra un process semnificativ de stratificare economic, social și politică procese în urma cărora își vor face apariția statele românești medievale și va apărea necesitatea de batere a primelor monede proprii.

MONEZILE CARE CIRCULAU PE TERITORIUL ROMÂNIEI ÎNAINTE DE 1867:

În Țările Romane înainte de 1867 apare Lowenthalerul sau talerul cu leu fiind strămoșul leului. Acesta era un taler de argint și a circulat pe teritoriul Țărilor Romane in secolul XVI-XVII lăsand o foarte bună impresie în metalul colectiv.

Talerul leu ca orice monedă bună a fost falsificat, tezaurizat si a dispărut din circulație astfel devenind doar o moneda de calcul.

Înainte de 1867 putem spune ca a fost un haos monetar în Țările Romane deoarece circulau cam 60 de monede straine din diferite metale.

Din aur: napoleonul, lira otomana, polul imperial rus, galbenul austriac ș.a

Din argint: rubla, piastrul, 1 franc, 5 franci, scorovațul ș.a

Din aramă: creițarul, centime

Din nichel: firfirica

Și in vremea aceea se verifică Legea lui Gresham : moneda bună fiind mereu înlocuită de moneda depreciată. Valoarea monedelor era stabilita făcandu-se raportare la leu ( Modena de calcul) citându-l pe Ștefan Dumitrescu „ funcțiunea leului era în întregime ficțiune ”

Atât calculele cât și plățile cotidiene, tranzacțiile și plățile se calculau in lei și erau platite în monedă reală.

De exemplu: prețul de 50 de lei al unui cal putea fi plătit cu diferite monede: 5 galbeni ( 25 lei), 3 iuzluci (15 lei) si 400 parale (10 lei) dar nu în toate târgurile.

Erau diferențe foarte mari la valoarea cursurilor de la o localitate la alta și de la o zi la alta după cum a observant și N. Ștuțu : “Galbenul umblă 32 de lei la Brăila, dar ajunge la Galați la 46 de lei ”.

Ceaa ce privește plata impozitelor era admis un număr limitat de monede cele turceștii fiind excluse. Populația având in mare parte monele turcești era nevoită să apeleze la ZARAFI ( stim de la seminar ca este persoana care știe toate cursurile la toate monedele și se ocupa cu schimbul banilor).

PRIMELE ÎNCERCĂRI DE A BATE MONEDĂ NAȚIONALĂ ȘI PRIMELE ÎNCERCĂRI DE ÎNFIINTARE A UNUI SISTEM MONETAR:

Primele încercări de a înființa un sistem monetar național au loc încă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza cand a propus un proiect de lege monetară ce avea in vedere baterea unei monede naționale : romanatul.

Sistemul propus de Cuza era inspirat dupa sistemul francez. Chiar daca parlamentul a aprobat legea , aceasta nu a intrat in vigoare deoarece Poarta se opunea vehement care nu ii dadea lui Cuza dreptul de a bate moneda.

Chiar daca nu au putut fi puse in aplicare proiectele romanatului lui Cuza , au stat la baza legii din 22 aprilie 1867 cand dupa abdicarea lui Cuza , prințul Carol de Hohenzollern- Sigmaringen ajutat de Anglia și Franța prin care s-a înființat sistemul monetar național al leului.

1 leu era echivalent cu 5 g de argint cu titlul 835‰ și 0,3226 g aur cu titlul 900 ‰

În 1868 au fost puse in circulație primele monede 1,2,5, 10 bani intr-un triaj de 100 exemplare- moneda de aur de 20 lei iar in 1870 a fost înființată Monetăria Statului unde s-au fabricat monede de aur de 20 lei si de argint de 1 leu.

Chiar daca de atunci au aparul foarte multe modificări in structura Sistemului Monetar, leul a ramas pană în present moneda națională a Romaniei.

MONEDA DE 1 LEU 1870

 Capitolul 2:

Fundamentele sistemului monetar național în România

Legea pentru înfințarea unui nou sistem monetar și pentru fabricarea monedelor monetare este actul normativ prin care se vor stabili pentru prima dată în România condițiile emisiunii, circulației și retragerii din circulație a banilor.Denumirea legii a iscat multe controverse între specialiștii în domeniu, cei mai mulți dintre aceștia considerând ca nu este vorba de instituirea unui nou sistem monetar, deoarece reglementările anterioare cu privire la organizarea circulației monetare nu erau suficiente pentru a întruni atributele unui sistem monetar propriu-zis.

LEGEA MONETARĂ 1867:

Legea monetară de la 1867 a fost ca „un rău ” necesar. Ea a avut un caracter progretist pentru ca a înlătuat un sistem bănesc inadecvat exigențelor timpului și a creat premisele instaurării unei circulații bănești ordonate.

Principalele prevederi ale legii bănești de la 1867 au fost:

Unitatea monetară a României lua denumirea de „ leu ” si era definită printr-un conținut de 5 grame de argint cu titlul de 835 la mie. Astfel leul se transformă dintr-un ban fictiv într-o moneda reala ca valoare 2 lei vechi si 28 de parale

Unitatea monetară era împărțită in 100 de părți denumite „bani ”

Metalul monetar ce va fi utilizat în baterea monedelor vor fi aurul pentru piesele de 5,10,20 lei si argintul pentru piesele de 0.50,1,2 lei si arama pentru piesele de 1,2,5,10 bani.

Conținutul în aur al etalonului monetar este fixat la 322 mg aur fin cu titlul de 0,900 iar conținutul în argint la 5 g de argint cu titlul de 0,835. Pentru piesa de aramă se întrebuințeaza 1g aramă cu titlul de 0,950 pentru fiecare unitate de ban.

Legea prevede că monedele din aur si argint ale țărilor din Uniunea Latină se primesc la toate casierile publice

Legea spune ca vor fi fabricate întâi monedele de aramă de a căror circulațiunese simte mai imediată necesitate, urmând ca monedele de aur si cele de argint să fie fabricate de îndată ce mijloacele financiare vor permite.

În ceea ce privește greutatea, dimensiunea,titlul și toleranța monedele care se vor fabrica vor fi identice cu cele franceze

Banii de aramă sunt declarați cu putere liberatorie limitată de 5 lei

Dupa prima emisiune a banilor de aramă era prevăzută ținerea in bania noilor evidențe contabile ale statului, întreprinderilor și instituțiilor, monedele străine aflate în circulație încetând să mai aibă un curs legal după împlinirea a 6 luni de la emisiunea monedelor de aur și argint.

Chiar dacă legea monetară era incompletă adică nu făcea referire la folosirea ca mijloace de plată a bacnotelor, ea a stimulat dezvoltarea schimburilor econimice și a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea relațiilor de producție capitaliste în Romania.

Sistemul monetar instituit la 1867 a dus la instituirea bimetalismului a cărui consecințe nu au întârziat să apară. Deprecierea argintului față de aur cu 22-25%. Moneda bună de aur va fi scoasă treptat din circulație de către moneda rea de argint, moneda de aur fiind tezaurizată.Țările din Uniunea Latină au fost favorizate de instituirea bimetalismului în România care în țara noastră nu a fost admisă deși recunoștea monedelor acestora calitatea de mijloace legale de plată.

În anul 1867 guvernul român a comandat baterea unei cantități de monedă de 4.000.000 de lei de la firma din Anglia . Piesele metalice de 1,2,5,10 bani sosesc în țară anul următor având imprimate stema țării cu Dacia și leul.

PRIMA MONEDĂ DE AUR DE 20 DE LEI__ PRIMA MONEDĂ DE ARGINT DE 1 LEU

Prima monedă de aur a avut o valoare nominală de 20 de lei și a fost bătută la Monetaria Statului. În data de 24 februarie a avut loc inaugurarea Monetăriei statului în acelasi an la București fiind bătută prima monedă de argint de 1 leu.

Dupa doi ani a fost bătuta prima monedă de argint de 2 lei iar în 1880 prima monedă de 5 lei iar prima monedă de argint de 0,50 de bani va fi bătută la monetăria Jose Allard din Bruxelles în 1873.

LEGEA BILETELOR IPOTECARE:

În data de 10 iunie 1877 a fost promulgată „ Legea pentru emisiunea de bilete ipotecare” cu ajutorul căruia Ministerul de Finanțe putea să emită bilete ipotecare până la 30 de milioane de lei. Denumirea scoatea în evidență faptul că la baza emisiunii există o garanție patrimonială.

Aceste bilete urmau a fi emise la o valoare de 5,10,20,50,100 si 500 de lei, urmau a fi la purtător, vor avea un curs obligatoriu și urmau să fie primite în plată la toate casele publice.

Chiar daca biletele ipotecare aveau funcții monetare aveau totuși un caracter particular : deși erau bani de hârtie având un curs forțat impus de stat urmau a fi scoase din circulație într-un termen precis. Momentul punerii în circulație biletele ipotecare a constituit momentul înlocuirii și în România a banilor reali cu semne ale valorii . EXEMPLE:

Bilet ipotecar de 500 de lei

Bilet ipotecar de 5 lei

Bilet ipotecar de 10 lei

Bilet ipotecar de 50 de lei

Bilet ipotecar de 100 de lei

Evolutiile în domeniul transporturilor și al comunicațiilor erau deranjate de insuficiența banilor. De aceea era necesară înființarea unui sistem bancar care să asigure mobilizarea capitalurilor bănești temporar disponibile și să le redistribuie în economie cu o dobândă mică.

LEGEA DE ÎNFIINȚARE A BĂNCII NAȚIONALE ROMÂNE:

Încercările de înființare a unei bănci în Romania au cunoscut mai multe tendințe printer care si:

Tendința promovată de reprezentanții burgheziei industrial și comerciale și ai moșierimii ce doreau crearea unui institute de emisiune cu capital autohton,

Tendința promovată de reprezentanții capiitalului străin ce doreau ca această bancă sa se constituie cu capital majoritar străin pentru a impulsiona si dezvolta relațiile capitaliste

Tendința unor reprezentanți ai burgheziei și moșierimii ce erau pe o poziție intermediară

În aprilie 1880 a fost publicată în Monitorul Oficial : „ Legea pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune” astfel ia ființa Banca Națională a României ce avea privilegiul de a emite bacnote. Capitalul băncii era în întregime românesc ( o treime al statului si doua treimi particularilor).

Principalele reglementări din articolele legii sunt următoarele:

♦ legea dă Băncii Naționale monopolul emiterii de bilete la bancă dar in anuminte condiții, avand domiciliul la București si obligația de a înființa sucursale in principalele orașe ale țării: Iași , Galați, Craiova , Brăila

♦ banca urma să aiba un capital social mixt ( o treime al statului și doua treimi de particulari)

♦ legea reglementează cum erau determinate beneficiile anuale si fondul de rezervă , acesta fiind alcătuit din prevederi anuale de 20% din beneficiile nete ( dupa ce se platea 6% din dividend acționarilor)

♦ legea stabilea că cota maximă a dobânzilor pentru creditele acordate să nu treacă de 7% iar daca totuși se întampla asta , diferența să fie un venit al statului

♦ erau specificate principalele operațiuni ce pot fi facute de către bancă:

Să sconteze sau să cumpere efecte de comerț având la baza operații comerciale

Să sconteze bonuri de tezaur

Să facă comerț cu aur și argint

Să încaseze efecte pentru particulari sau diferite instituții publice

Să facă avansuri pe aur și argint

Să primească în deposit metale, monede de aur și argint sau sume de bani în cont current

Să facă avansuri în cont current pe termene scurte garantate prin depozite de efecte publice sau alte valori garantate de stat….

♦ banca se oblige să devină casier al statului efectuând operații în mod gratuit

♦ emisiune bacnotelor va avea o acoperire metalica – o treime din valoarea biletelor emise

♦ sunt specicate aspecte legate de modul de organizare și de conducere a băncii

♦ bancă e obligată ca în timp de 4 ani să retragă biletele ipotecare emise, și să le înlocuiască cu biletele de bancă pe măsura vânzării proprietăților domeniale ale statului .

La caracterizarea activității băncii trebuie adăugate si trasaturi positive:

A pus la dispoziție un mijloc comod și ieftin de circulație și plată

BNR împreună cu sediile a mobilizat o parte din disponibilitățile economiei , precum și ale tezaurului si le-a folosit pentru acordarea de credite industriei, comerțului și agriculturii

Dezvoltarea economiei, creșterea continuă a producției în ultimile 2 decenii ale sec XIX sunt legate de activitatea Bancii Naționale

și acordarea de credite capitaliștilor autohtoni a sprijinit creșterea si dezvoltarea unor ramuri ale economiei.

PRIMA BACNOTĂ BNR:

Prima bacnotă emisa de BNR a fost pe 19 ianuarie 1881, data la care emiterea ei a fost aprobată în sedința Consiliului de administrație al băncii, a împlinit în acest an 17 decenii de la apariție. Avea valoarea de 20 de lei, a fost tipărita de BNR la București folosind clișee și hârtie cu filigran elaborate la Banca Franței.Tot în același an au fost fabricate si bacnote de 100 si 1000 de lei, desenele si gravura fiind realizate tot de artiștii care au realizat și biletele ipotecare. Bacnotele au fost emise pana în 1895 ( bacnota de 20 de lei), pana în 1906 ( bacnota de 1.000 de lei ) si pana în 1907 cea de 100 de lei.

Introducerea în circulație a bacnotelor BNR a reprezentat finalul constituirii sistemului monetar românesc, prin adăugarea la structura lui a semnelor de valoare din hârtie asta asigurând o cantitate de bani suficientă pentru dezvoltarea econimiei tânărului stat român independent.

PRIMELE MONEDE ROMÂNEȘTI

Legea monetară din 22 apr./4 mai 1867 prevedea emisiunea de monede din aur (20, 10 și 5 lei), argint (2 și 1 lei, precum și 50 bani) și bronz (10, 5, 2, 1 bani). Baterea monedei din aur și argint a fost întârziată nu numai de lipsa mijloacelor financiare, dar și de natura relațiilor de dependență a statului român față de Imperiul otoman.

Luând în considerație aceste dificultăți, legea monetară din anul 1867 prevedea ca, pentru început, să se bată doar monede de bronz. Astfel, până la înființarea Monetăriei Statului în anul 1870, a fost comandată baterea de monede la fabricile Watt & Co. și Heaton din Birmingham, precum și la monetăria din Bruxelles. În primul deceniu de la legea monetară au fost bătute monede din aur în cantități mici (102 000 lei), față de cele din bronz (4 mil. lei doar la prima comandă din 1867) și de cele din argint (cca 14 mil. Lei)

      Capitolul 3: Evoluția sistemului monetar național din România între anii 1889-1989

în Antichitate și în Evul Mediu sistemele bănești naționale au uitilizat etalon aurul dar și argintul. Sistemele monetare de atunci erau caracterizate de doua trasaturi caracteristice: farâmițarea și deteriorarea monedei. Farâmițarea era determinată de baterea descentralizată a monedei și de lipsa de unitate a circulației monetare pe teritoriul unei țări fiecare suveran având dreptul de a bate monedă pe teritoriul ce în stăpânea. Deteriorarea a fost din cauza folosirii integral a monedelor cu valoare proprie dar mai ales falsificării acestora fenomen întâlnit sub numele de „ mutații monetare ” .

Chiar dacă aceste practice erau dur pedepsite de lege au continuat să fie practicate de către suverani care reușeau astfel sa obțină venituri suplientare.

Constantin Kirițescu dă o definiție pentru bimetallism:

„ o bază a sistemelor monetare în cadru căreia doua metale aurul și argintul, servesc ca echivalent general și ca mijloc de circulație”

Pentru funcționarea acestul sisitem era baterea monedelor din doua metale. În funcție de existența efectivă în circulația moneledor celor doua metale se poate face diferanța între bimetallism integral, parțial și paralel.

În bimetalismul integral se putea bate liber atât argintul cât și aurul . Legea monetară stabilea un raport deschimb fix între cele doua metale. Această variant avea avantajul că se asigura o ofertă suficientă de monedă iar monedele erau stabile. Incovenientul principal îl constituia faptul că raportul de valoare stability de lege între cele două metale intra în contradicție cu cel de pe piață.

În bimetalismul paralel era deosebit faptul că raportul de valoare dintre cele două monede nu era fixat de stat ci prin lege, acestea circulau independent pe piață fara ca autoritățile monetare să intervină.Această variant a fost practicată în Germania unde monedele de aur și monedele de argint citculau după propria valoare. Astfel prețul mărfurilor era exprimat în aur cât și în argint și se modifica în funcție de evoluția raportului dintre cele doua metale prețioase.

În bimetalismul parțial principal caracteristică a fost că presupunea utilizarea ambelor metale ca monede principale, dar baterea era liberă doar pentru monedele din aur. Baterea monedelor de argint era controlată de către stat iar între cele doua monede era stability un raport oficial. Acest tip de bimetallism a fost folosit în țările Uniunii Monetare Latine cum ar fi Franța, Italia, Belgia, Elveția și Grecia.

Pe parcursul evoluției sale, bimetalismul a avut perioade în care raportul de valoare dintre cele doua metale monetare afost același cu cel official fixat prin lege. Din a doua jumătate a secolului XIX , contradicțiile bimetalismului se vor accentua ca urmare a sporirii diferențelor dintre raportul fixat de lege și cursul commercial al celor două metale. Acest lucru a avut loc din cauza descoperirii unor zăcaminte de argint importante.

Dificultatea esențială a bimetalismului se datora faptului că pe piața liberă nu era obligatorie respectarea egalității 1 gram de aur = 15,5 grame de argint. În această situație cei care aveau aur nu aveau interesul să îl utilizeze ca monedă fiind mai avantajos să îl cedeze pe piață, astfel primind în loc cantitatea ce I se cuvenea în argint. Astfel daca se vindea 1 kg de aur se obținea cu 2 kg în plus de argint față de raportul legal. Prețul argintului devenea inferior prețului legal, astfel aurul se retrăgea ușor , ușor de pe piața monetară.

Acest fenomen a fost cunoscut sub denumirea de Legea lui Gresham cand mondeda rea scoate din circulație moneda bună.

Trecerea la monometalismul- aur ( 1890-1892) a avut efecte importante asupra activității susținute de Banca Națională Romană. Aceasta a fost obligată să convertească în aur bacnotele emise asta presupunea transformarea în aur a stocului de argint. Legea spunea că stocul de aur al emisiunii trebuie să fie peste 40% din valoarea biletelor ce au fost emise, iar rezervele institutului de emisiune erau destul de reduse. A fost nevoie de noi legi precum cea din anul 1982 cand acoperirea metalică a emisiunii rămane tot de 40% din care 30% poate fi alcătuită din tratate „ de primă ordine„ trase asupra Londrei sau Berlinului.

Această trecere nu a crescut importanța aurului, aurul deținând din totualul plăților cam 20%.

Inconveniente ale monometalismului – aur :

● cantitatea de aur disponibilă era limitată în comparație cu nevoile de monedă ale economiei

● folosirea aurului ca marfă aduce efecte asupra nivelului rezervelor și duce la scăderea continuă a prețului aurului,

● monometalismul bazat pe aur nu era capabil să asigure stabilitate monetară deoarece antrena o scădere a prețurilor ce perturba activitatea econimică.

Primul Război Mondial a însemnat o nouă etapă în dezvoltarea sisteului bănesc național . Această etapă presupunea renunțarea la etalonul aur classic și introducerea unei noi baze a acestuia. Baza monometalistă aur va începe sa scârțâie în perioada ce va urma, intensificându-se atunci când România a intrat în război.

Monedele românești nu vor mai fi preschimbate în monede de aur de orice fel iar exportul monedelor de aur a fost oprit. Sistemul bănesc classic românesc se caracteriza prin limitarea unor principii de funcționare a mecanismelor acestora. Tezaurizare era limitată deoarece aurul era aspirat mereu de Banca Națională , monedele și bacnotele fiind predominante în circulație.

În 1914 leul românesc se va izbi de prima mare inflație din istoria lui. Deoarece războiul trebuia susținut financiar cresc mult cheltuielile statului astfel în 1918 datoria statului la bancă fiind de 64 % din volumul biletelor din circulație.

Leul românesc emis de Banca Națională devine ban de hârtie iar între 1914-1928 puterea lui de cumpărare se va diminua cand masa monetară va crește de peste nouă ori

Leul în anul 1917

Procesul inflaționist care începuse în ultima parte a neutralității s-a resimțit puternic după intrarea în război a României. Acest fenomen s-a datorat, în primul rând, suspendării convertibilității bancnotelor la 12/25 apr. 1917, ceea ce a marcat finalul sistemului monetar monometalist aur în România

În al doilea rând, a fost influențat de emisiunile BNR fără acoperire, făcute la comanda guvernului pentru acoperirea cheltuielilor de război. Fenomenul a fost influențat și de autorizarea Ministerul de Finanțe de a emite bani de hârtie. În plus, guvernul a pus în practică și alte mijloace de plată prin tipărirea de bonuri de tezaur pentru plata rechizițiilor făcute de armată, precum și a furnizorilor statului, ceea ce a contribuit decisiv la agravarea inflației.

UNIFICAREA MONETARĂ 1920-1921

După ce s-au alipit provinciile românești la patria mamă,în granițele noi ale României care acum era reîntregită circulau mai multe semne bănești: banii de război ce erau emiși de cei germane numiți și lei Germani, coroanele austro-ungare , cele doua ruble Romanov și Lwov. Înlocuirea acestor însemne va avea loc mai târziu ceea ce va duce la pătrunderea prin contraband a unor cantități foarte mari de bani în țară și va afecta negativ planul economic cât și pe cel social.

Guvernanții ștampilau banii străini din circulație doar să creeze iluzia că iau măsuri contra invaziei de bacnote străine depreciate. Faptul ca unificarea monetară a întârziat a facut un câmp larg pentru ca unele operații speculative să aibă loc și tot acest lucru a contribuit la intensificara procesului de depreciere inflaționistă a leului.

 Încercările de stabilizare monetară 1923-1928 și criza economică;

După perioada de declin si de dezorganizarea de care au avut parte dupa intrarea în primul razboi mondial au intrat într-o perioada de prosperitate, economia s-a înviorat iar între anii 1923-1928 s-au consolidate pozițiile politice ale clasei dominante.

În ianuarie 1922a avut loc instalarea guvernul liberal ce a condus guvernul pâna în 1926 dar s-a retras pentru a-și reface autoritatea grav subdominată darla 22 iunie 1927 ia din nou puterea care a deținut-o pană în 1928.

S-a decis revenirea la leul antebelic cu ajutorul unui process deflaționist și revalorizarea monedei naționale. Însa soluția care a propus-o Vintila Brătianu și anume să se reducă volumul de circulație a banilor cu 60% s-a dovedit a fid oar o iluzie.

Dorința de a revalorize leul cu ajutorul deflației a avut un eșec total ce a dăunat economiei țării. Deoarece banca Națională Romană nu a mai emis s-au diminuat drastic volumul creditelor de scont și au crescut dobânzile și prețturile iar leul pe plan extern s-a depreciate.

În urma încercării de revalorizare a leului au apărut două fenomene cu care țara s-a confruntat pentru întâia oara:

● transformarea bacnotelor Băncii Naționale în bani de hârtie

● inflația ( care a fost consecința transformării bacnotelor în bani de hârtie)

În anul 1929 noul guvern ce era condus de Virgil Madgeru în urma acestor încercări nereușite a realizat stabilizarea monetară.

Noua lege monetară din 7 februarie 1929 va consfinți deprecierea de 32 de ori a leului conținutul lui official reducandu-se de l 322 mg aur fin la 10 mg aur fix. În urma noii legi guvernul avea voie să emită monede de 1,2,5,10 și 20 de lei din aluminiu sau nichel Banca Națională acoperind de peste 35% în aur sau devize, acele bacnote emise.

Astfel sunt adoptate metode de convertire aferente celor trei etaloane aur monedă, aur-lingou, aur-devize, convertibilitatea era asigurată fară a limita cantitatea de bacnote aduse la preschimbare dar suma minimă nu putea fi mai mică de 100.000 de lei.

Chiar daca legea dădea voie să se practice toate cele trei metode de convertibilitate , în practică Banca Națională a României a asigurat aproape numai convertibilitatea în devize. Din acest motiv în 1929 a avut loc înlocuirea etalonului aur-monedă cu etalonul aur-devize.

După aceasta lege stocul de aur al băncii de emisiune nu mai ajută la funcționarea sistemului bănesc actual și nu mai acoperă biletele emise. Ajuta doaar la echilibrarea balanței de plăți externe.

Dispar monedele de aur și argint din structura circulației bănești deoarece nu mai face nici o referire la monedele de aur și de argint ( caracteristicile lor, cum erau emise etc)

Astfel are loc o schimbare a concepției despre organizarea circulației bănești în țara noastră. Noua lege monetară pune la dispoziție supremația etalonului aur-devize, aurul nu mai are din acest moment funcții monetare.

Însă aceasta stabilizare monetară facută în 1929 nu va ține foarte mult…

În urma crizei mondiale din 1029-1933 afost afectată mersul normal al sistemului bănesc național. Bacnotele emise de Banca Națională vor devein simpli bani de hârtie care nu se converteau nici măcar în devize. Încercarile Bancii Centrale de retragere treptată a excedentului de monedă din circulație cât și încercările de plafonare a emisiunii de monedă, încercările de dirijare și ce controlare a devizelor cu scopul de a împiedica inflația vor eșua iar leul românesc se va prabuși atat pe plan intern cât și pe plan extern.

Inflația va cunoaste cote mai ridicate în anii ce vor urma, în 1934-1940 circulația bacnotelor crescând de trei ori , acest process luând amploare atunci când România intră în cea de-a doua configurație mondială.

În țara noastră criza s-a manifestat prin scăderea puternică a prețurilor mai ales la produsele argicole a caror preț în 1931 a ajuns la jumătate față de 1929. Și instituțiile de credit au fost afectate , clienții nemaiavând încredere s-au retras capitalurile străine și depunerile interne s-au oprit.

Nivelul de trai a scăzut enorm de mult, în 1933 indicele salariului nominal fiind de 63% din cel din anul 1929. Salariații publici erau supuși la reduceri repetate de salar ( 10-23% în anul 1930, 15 % în 1932 și de 10% în 1934 . aceste reduceri purtând denumirea de „ curbe de sacrificiu„ . Salariile nominale au scăzut mai puțin față de cele nominale ceea ce a făcut ca populația să simtă din nou scumpirile de zi cu zi ce aveau loc.

Faptul că leul s-a devalorizat a fost acoperit prin micșorarea tuturor prețurilor însă nu s-a putut opri deprecierea cursului monedei noastre.

În 1936 a avut loc o nouă devalorizare a leului din cauză că valoarea monedei naționale pe piața internă și cursul ei pe piața străină a scăzut. Stocul de aur al Băncii Naționale Române a fost reevaluat la 153.333.333 lei / kg de aur fin rezultat după ce s-a adaugat prima de 38% la prețul de 111.111.111 lei / kg de aur fin stabilit în anul 1929.

NAȚIONALIZAREA BĂNCII NAȚIONALE ROMÂNE:

Naționalizarea a avut loc pe 11 iunie 1948 cand au fost trecute sub aripa statului 1.050 de întreprinderi , bănci, uzine, societăți de transport , case de asigurări, și Societatea Română de Radio fuziune. Această decizie a fost dată de Moscova cu ajutorul consilierilor sovietici ce erau implantați în fiecare organ al statului Român.

CAPITOLUL 4 : SISTEMUL MONETAR NAȚIONAL DUPĂ 1989

Între anii 1947-1989 sistemul monetar național a avut parte de transformări importante , transformări de care aveau parte țările ce au trecut la conducerea prin plan central a economiei.

Era format o idee eronată – în condițiile noului tip de econimie planul asigură regalrea mecanismului economic, și că nu ar fi nici o nepotrivire între plan și piață. Contradicțiile apărute în economie subliniau faptul că echilibrul dintre cerere si ofertă nu poate fi făcut în mod administrativ oricât de mult și-ar dori persoanele din această activitate.

Eliminarea criteriilor valorice și a condițiilor normale pentru ca banii să își îndeplinească funcțiile s-a datorat conduceri prin plan central al economiei. Prețurile propuse de către stat nu au putut să echilibreze cererea și oferta de pe piață și nu au putut să stimuleze activitatea econimocă și libera inițiativă.

Transformarea banilor într-un instrument de conducere a economiei și sterilizarea funcțiilor banilor s-a datorat faptului că moneda era subordonată intereselor statului.

Sistemul monetar internațional a fost foarte afectat de intervențiile directe ale statului în sfera econimică, monetară și bancară, intervenții ce au dus la detașarea lui de context internațional. Aceste intervenții au constat în cvasi-generalizarea proprietăților de stat în econimie, în fixarea prin plan a prețurilor, în subordonarea activității sectorului bancar față de plan, în eliminarea bursei de valori ș.a.

După 1989 , România a încercat să se realinieze la Sistemul Monetar Internațional. Procesul de restructurare a început având ca obiective stabilizarea macroeconomică, reducerea inflației, oprirea fenomenelor de demonetizare și a fenomenului de dolarizare a economiei, creșterea rezervelor valutare, liberralizare cursului de schimb ș.a.

Trecerea la conducerea administrativă descentralizată a fost bazată pe mecanismele pieței a avut efecte directe asupra modului de funcționare a sistemului monetar național.

Toate acestea fiind spuse cred ca v-am îmbogațit cunoștințele și ca v-am stârnit interesul în a vă documenta despre istoria noastră monetară.