Circulatia Marfurilor. Statistica Circulatiei Marfurilor

CAPITOLUL 1

CIRCULAȚIA MĂRFUROILOR

1.1 Definirea circulației mărfurilor

Circulația mărfurilor este o ramură a economiei care înfăptuiește schimbul de mărfuri prin actele de vânzare – cumpărare, cu ajutorul banilor.

Circulația mărfurilor are o însemnătate deosebită în cadrul economiei naționale, deoarece prin intermediul ei se realizează mărfurile, se asigură trecerea lor în consum, dând posibilitatea reluării procesului de producție.

Circulația mărfurilor se înfăptuiește prin două stadii: circulația mărfurilor cu ridicata și circulația mărfurilor cu amănuntul.

Circulația mărfurilor cu ridicata este acel stadiu al circulației mărfurlor în cadrul căruia mărfurile se cumpără în partizi mari de la producător (de stat, cooperatiști, particulari ) și se vând tot în partizi mari în scopul revânzării (către comerțul cu amănuntul ) sau prelucrării lor ulterioare.

Prin partida de mărfuri se înțelege volumul fizic al mărfurilor, nu volumul lor valoric.

Activitatea de comerț cu ridicata se desfășoară de către societățile comerciale cu ridicata.

Prin intermediul circulației mărfurilor cu ridicata, mărfurile trec de la unitățile producătoare la cele comerciale cu ridicata sau cu amănuntul.

Circulația mărfurilor cu ridicata are ca scop și aprivizionarea unităților producătoare cu mijloace de producție necesare desfășurării procesului de producție.

Caracteristicile circulației mărfurilor cu ridicata sunt:

vânzarea – cumpărarea de mărfuri are loc în partizi mari;

relațiile economice se încheie între persoane juridice;

circulația mărfurilor cu ridicata nu încheie procesul circulației, mărfurile continuă să rămână în sfera circulației.

Circulația mărfurilor cu amănuntul reprezintă acel stadiu al circulației în cadrul căruia mărfurile se cumpără în partizi mari de la producător sau de la comerțul cu ridicata și se vând în partizi mici consumatorilor. Partida mică reprezintă cantitățile care corespund consumului individual.

Caracteristicile circulației mărfurilor cu amănuntul sunt:

cumpărarea are loc în partizi mari, iar vânzarea are loc în partizi mici;

relațiile economice se stabilesc, pe de – o parte, între persoane juridice și pe de altă parte, între persoane juridice și persoane fizice;

circulația mărfurilor cu amănuntul încheie procesul de circulație, mărfurile părăsesc circulația intrând în consum.

1.2 Indicatorii circulației mărfurilor și corelația dintre ei

Circulația mărfurilor cuprinde trei momente importante: aprovizionarea, stocarea și vânzarea. Corespunzător celor trei momente sunt trei indicatori: desfaceri, stocuri și intrări de mărfuri.

Cel mai important indicator este cel al desfacerilor de mărfuri, întrcât, funcție de acesta se determină ți ceilalți doi indicatori: volumul stocurilor necesare asigurării desfacerilor și volumul intrărilor de mărfuri pentru a acoperi atât vânzările cât și stocurile de mărfuri.

Între acești indicatori ( desfaceri, stocuri,și intrări ) există o corelație balanțieră, ce trebuie respectată pe totalul și structura circulației mărfurilor, pe perioade de timp determinate, pe societatea comercială și pe unitățile acesteia.

Această corelație poartă denumirea de balanța circulației mărfurilor (cu ridicata, cu amănuntul ).

Corelația se exprimă cu ajutorul relației:

Si + I = D + Sf

în care:

Si – reprezintă stocurile inițiale, adică stocurile de la începutul perioadei;

I – intrările de mărfuri în cursul perioadei;

D – desfacerile de mărfuri în perioada respectivă;

Sf – stocurile finale, adică stocurile la sfârșitul perioadei.

În cazul mărfurilor perisabile, pentru care sunt prevăzute cote de pierderi ce intervin în procesul de comercializare, în cadrul balanței apare și indicatorul P, care exprimă mărimea acestora.

Balanța circulației mărfurilor perisable are următorea formă:

Si + I = D + Sf + P

La volumul desfacerilor se adaugă și mărimea pierderilor care au avut loc penru ca, în acest mod să se coreleze desfacerile care au fost diminuate de pierderi cu intrările și respectiv, stocurile de mărfuri.

În practică, în cadrul balanței circulației mărfurilor mai intervin și indicatorii: alte intrări, care reprezintă mărfurile provenite din transferuri de la alte unități comerciale sau din plusurile de mărfuri constatate cu ocazia inventarierii și alte ieșiri, respectiv mărfuri care trec la alte unități ale societății comerciale ( prin transfer ) pentru a fi desfăcute și minusuri de mărfuri provenite din diferite cauze ( lipsa la inventar ).

Din corelația balanțieră se poate deduce fiecare indicator, astfel:

D = Si + I – Sf ; I = D + Sf – Si ;

Sf = Si + I – D ; Si = D + Sf – I .

1.3 Factori de influență și elasticitatea ofertei de mărfuri

Evoluția ofertei de mărfuri este marcată de numeroși factori, între aceștia se detașează, ca importanță: prețul produsului și condițiile ofertei, respectiv: costurile de producție; stadiul dezvoltării tehnologice; numărul de ofertanți; perspectivele pieței; influențele naturale și influețele anormale.

a) Prețul produsului. Ca și în cazul cererii, observăm că prețul constituie elementul principal de referință în orice demers al ofertei. Dacă prețul crește, oferta se va extinde, adică va crește cantitatea oferită,iar dacă prețul se va reduce, oferta se contractă, adică se reduce cantitatea oferită.

Prețul produsului afectează perspectivele de probabilitate ale firmei; perspectivele bune vor încuraja firmele să se angajezeproducă înt5r – o cantitate mai mare, bunurile sociale, extinzând producția pânăla punctul în care aceasta va atinge nivelul la care profitul este maxim. Considerând că într – o perioadă determinată de timp pe piața unui anumit produs, diferitele niveluri de prețuri nu se modifică, oferta poate să crească sau să scadă,în raport cu cantitatea oferită inițial la un nivel dat al prețului, curba ofertei deplasându – se, după caz la dreapta sau la stânga.

b) Modificarea cantității oferite la același nivel al prețului este determinată de o serie de factori cunoscuți sub numele de condițtiile ofertei:

Costul producției. Între nivelul costului și cantitatea oferită există un raport negativ; reducerea costului de producție a unui bun determină creșterea cantității oferite, în vreme ce creșterea costului înseamnă scăderea ofertei. Mișcarea costului depinde de nivelul costurilor factorilor de producție implicați în fabricarea produsului, ca și de calitatea tehnologiilor de fabricație.

Stadiul dezvoltării tehnologice. Îmbunătățirea tehnologiilor, înlocuirea celor învechite cu altele noi conduc la sporirea eficacității, la creșterea producției obținute cu același nivel de resurse, rezultatul fiind reducerea costurilor de producție.

Numărul de ofertanți.

Perspectivele pieței. Dacă în perspectivă se așteaptă într – o anumită ramură o scădere sau chiar oprirea producției, în prezent ofertanții vor produce mai mult pentru a contracara efectele acțiunilor viitoare.

Influențele naturale ( uraganele, incendii, grindina și seceta ) ca și cele politice anormale ( impozitele și taxele ) afectează negativ producția și oferta și în final cererea consumatorilor.

Reacția ofertei unui bun sau serviciu la modificarea prețului sau a oricăreia dintre condițiile acesteia se prin elasticitatea ofertei și se măsoară, ca și în cazul cererii, cu ajutorul coeficientului de elasticitate a ofertei.

Coeficientul de elasticitate a ofertei a unui bun, în funcție de prețul acesteia se determină după relația:

EO/p = ΔO/O : Δp/p

unde:

O și ΔO reprezintă nivelul ofertei și respectiv modificarea acesteia;

P și Δp reprezintă nivelul prețului și repectiv modificarea acestuia.

În concluzie, coeficientul de elasticitate al ofertei în funcție de preț este o reprezentare schematică a comportamentului agentului economic față de variația prețului.

Cunoașterea elasticității ofertei este necesară pentru a adopta cele mai adecvate strategii în raport cu mișcările prețurilor. Producătorii vor căuta soluții pentru adiminua impactul prețului asupra ofertei.

1.4 Interacțiunea ofertei cu cererea

Între generarea de trebuințe, pe de o parte, și satisfacerea lor, pe de altă parte, se interpun producția, distribuția,piața și circulația, cu numeroasele lor mecanisme, care de multe ori, produc discrepanțe și distorsiuni grave în sistemul trebuințelor, în evoluția lor, în măsura și modalitățile lor de satisfacere. Ca urmare, problematica raportului cerere – ofertă , a echilibrului pieței capătă un interes deosebit în cercetarea de marketing, cu atât mai mult cu cât amintitul raport constituie o sursă utilă de informații despre situația piței și a fiecărui segment al acesteia, în diferite etape ale evoluției ei.

Oferta și cererea interacționează în determinarea prețului la care vânzătorii sunt dispuși să – și ofere acea cantitate de bunuri pe care cumpărătorii doresc și pot să o cumpere. Ele se găsesc în relații de cauzalitate reciprocă, una reprezentând, în raport cu cealaltă, deopotrivă, cauză și efect.

Astfel, oferta acționează asupra cererii de consum, atât sub aspect dimensional, cât și structural: creșterea ofertei ( în măsura în care este însoțită de solvabilitate ) constituie o premisă importantă pentru sporirea volumului cererii de mărfuri, iar modificările în structura ofertei (diversificarea și înnoirea sortimentală ) se vor reflecta corespunzător și în structura cererii, consumatorii dovedind receptivitate față de produsele noi, cu parametri calitativi superiori.

Rolul ofertei asupra cererii nu exclude însă și acțiunea inversă: a cererii asupra ofertei. De altfel, oferta creează cerere numai în măsura în care produsele ce o compun corespund nevoii reale a consumatorului.

Din perspectiva raportului ofertă – cerere, pieței îi este caracteristică tendința de echilibrare acelor două categorii economice. Dacă echilibrarea apare ca o tendință generală, situațiile concrete în care se manifestă oferta și cererea pe piață, într – o perioadă sau alta, pot însă diferite.

Delimităm trei asemenea situații, în care raporturile dintre ofertă și cerere au caracteristici diferite:

Penuria, caz în care dimensional, oferta este mai mică decât cererea, este inferioară nevoilor de consum. Când neconcordanța dintre ofertă și cerere este mare, statul trebuie să intervină cu măsuri de raționalizare a consumului și distribuției produselor de primă necesitate.

Anlizând din această perspectivă, raportul ofertă – cerere, rolul determinant revine ofertei; producătorul este cel care domină piața, iar cererea devine dependentă de ofertă, restrângându –se la dimensiunile acesteia și modificându –și structura în funcție de mărfurile existente pe piață.

În acete condiții, specialștii în marketing trebuie să apeleze la soluții care să relaxeze dependența cererii de ofertă, să o facă suportabilă.

Creșterea producției, determinată de solicitările mari ale pieței și de nivelul ridicat al prețurilor, apropie treptat și vizibil oferta de cerere; rând pe rând, nevoile de consum, pentru început cele presante ( hrană, îmbrăcăminte etc. ), apoi și celelalte găsesc pe piață un corespondent în masa și structura ofertei. Se creează, astfel un echilibru în raportul dintre ofertă și cerere.

1.5 Dimensionarea volumului desfacerilor de mărfuri

Desfacerile de mărfuri reprezintă unindicator principal,deoarece acestea arată cererea solvabilă a populației.

Desfacerile de mărfuri cu amănuntul se realizează către populație în numerar (ponderea cea mai mare) și către societăți comerciale și instituții prin virament, pentru uzul lor gospodăresc.

Dimensionarea desfacerilor de mărfuri presupune luarea în considerare a unor elemente de fundamentare pe bază de calcule și analize economice.

Elementele de fundamentare adesfacerilor de mărfuri sunt:

Cererea de mărfuri a populației. Cunoașterea rezultatelor studierii cererii de mărfuri a populției permite elaborarea volumului și structurii desfacerilor de mărfuri în concordanță cu aceasta.

Studierea cererii de mărfuri a populației se face folosind mai multe metode, cum ar fi: metod în care raporturile dintre ofertă și cerere au caracteristici diferite:

Penuria, caz în care dimensional, oferta este mai mică decât cererea, este inferioară nevoilor de consum. Când neconcordanța dintre ofertă și cerere este mare, statul trebuie să intervină cu măsuri de raționalizare a consumului și distribuției produselor de primă necesitate.

Anlizând din această perspectivă, raportul ofertă – cerere, rolul determinant revine ofertei; producătorul este cel care domină piața, iar cererea devine dependentă de ofertă, restrângându –se la dimensiunile acesteia și modificându –și structura în funcție de mărfurile existente pe piață.

În acete condiții, specialștii în marketing trebuie să apeleze la soluții care să relaxeze dependența cererii de ofertă, să o facă suportabilă.

Creșterea producției, determinată de solicitările mari ale pieței și de nivelul ridicat al prețurilor, apropie treptat și vizibil oferta de cerere; rând pe rând, nevoile de consum, pentru început cele presante ( hrană, îmbrăcăminte etc. ), apoi și celelalte găsesc pe piață un corespondent în masa și structura ofertei. Se creează, astfel un echilibru în raportul dintre ofertă și cerere.

1.5 Dimensionarea volumului desfacerilor de mărfuri

Desfacerile de mărfuri reprezintă unindicator principal,deoarece acestea arată cererea solvabilă a populației.

Desfacerile de mărfuri cu amănuntul se realizează către populație în numerar (ponderea cea mai mare) și către societăți comerciale și instituții prin virament, pentru uzul lor gospodăresc.

Dimensionarea desfacerilor de mărfuri presupune luarea în considerare a unor elemente de fundamentare pe bază de calcule și analize economice.

Elementele de fundamentare adesfacerilor de mărfuri sunt:

Cererea de mărfuri a populației. Cunoașterea rezultatelor studierii cererii de mărfuri a populției permite elaborarea volumului și structurii desfacerilor de mărfuri în concordanță cu aceasta.

Studierea cererii de mărfuri a populației se face folosind mai multe metode, cum ar fi: metodele empirice de cunoaștere a cererii de mărfuri, dintre care o deosebită importanță o prezintă observarea directă a cererii de mărfuri, prin dicuțiile purtaqte de vânzător cu clienții și înregistrarea rezultatelor în caietul vânzătorilor,în vederea aprovizionării cu mărfuri.

O altă metodă de studiere a cererii de mărfuri a populației o reorezintă fondul de cumpărare a populației, calculat din Balanța de Venituri și Cheltuieli bănești ale populației. Calculând fondul de cumpărare se poate determina volumul vânzărilor de mărfuri pe tot județul, pe cele două medii urban și rural, pe total și pe grupe de mărfuri.

Studierea cererii de mărfuri cu ajutorul coeficienților de elasticitate în funție de preț, venit și a vânzărilor unei grupe de mărfuri față de vânzările totale permite elaborarea desfacerilor de mărfuri, nu numai pe total, ci și în structură.

Coeficientul de elasticitate indică cu cât s – a modificat ( +, – ) cererea de mărfuri a populației în condițiile în care veniturile, prețurile, vânzările totale au crescut cu 1%. Acest coeficient poate fi unitar, supraunitar și subunitar.

Calculul coefientului de elasticitate se face baza relației:

EY =

În care :

EY reprezintă coeficientul de elasticitate al cererii grupei de mărfuri;

Y reprezintă vânzările la grupa de mărfuri în perioada precedentă ( de bază );

Δy reprezintă creșterea ( descreșterea ) desfacerilor la grupa de mărfuri respectivă în perioada curentă față de perioada de bază;

x reprezintă volumul total al desfacerii în perioada precedentă;

Δx reprezintă creșterea ( descreșterea ) volumului total al desfacerilor în perioada curentă față de perioada precedentă.

Analiza realizării desfacerilor de mărfuri dinperioadele anterioare celei curente constituie o metodăde bază a fundamentării desfacerilor de mărfuri.

Analiza realizării desfacerilor de mărfuri se realizează pe total, pe grupe și subgrupe de mărfuri, pe o perioadă mai îndelungată de timp, pe an și pe trimestre.

Cu ocazia analizei se pot cunoaște: evoluția desfacerilor de mărfuri, factorii care au influențat desfacerile, gradul de satisfacere a cererii de mărfuri a populației.

Fundamentarea planului desfacerilor de mărfuri se face având în vedere capacitatea de desfacere a rețelei de unități și folosirea intensivă a spațiilor existente, prin sporirea desfacerilor pe metru pătrat de suprafață comercială și pe un lucrător, calculându – se următorii indicatori:

Desfacerile pe m2 de suprafață comercială =volumul desfacerilor/m2 de suprafă comercială

Desfacerile pe loc de muncă = volumul desfacerilor/locuri de muncă

Desfacerile pe loc la masă = volumul desfacerilor/locuri la mese

în alimentația publică.

Posibilitatea de acoperire cu mărfuri a desfacerilor, reprezintă un altlement de fundamentare deosebit de important. Societățile comerciale din comerț, în urma studierii cererii de mărfuri vor întocmi comenzile de mărfuri și le vor transmite producătorilor. În situția în care oferta producătorilor nu satisface cerințele populației, la unele grupe de mărfuri, se vor lua măsuri de aprovizionare cu sortimente înrudite, precum și aducerea mărfurilor din import.

1.6 Oferta de mărfuri

Manifestarea, dar mai ales realzarea efectivă a cererii depinde de oferta de bunuri și servicii: creșterea cantitativă a ofertei lărgește corespunzător proporțiile cererii și asigură satisfacerea unei mase mai mari de nevoi; creșterea calitativă a ofertei se răsfrânge asupra nivelului de satisfacere a nevoilor, iar lărgirea și înlocuirea sortimentelor duc la diversificarea cererii, la nuanțarea gusturilor și la mărirea posibilitățlor de alegere din partea consumatorilor.

În aceste condiții, modalitățile de asigurare a ofertei de produse și servicii, în concordanță cu mișcarea cererii, prezintă un interes deoseeebit pentru marketingul modern.

Oferta reprezintă cantitatea dintr – un anumit bun pe care agenții economici sunt dispuși să o cedeze cumpărătorilor într – o perioadă de timp determinată, la un anumit nivel de preț.

În funcție de nivelul cererii, cantitatea vândută poate fi diferită de cantitatea oferită. Însumând cantitățile oferite, la caelași preț, decătre toți vânzătorii, obținem oferta de piață sau oferta totală. Aceasta exprimă informații în legătură cu:

Cantitatea maximă dintr – un bun pe care ofertanții doresc să o vândă la un anumit preț unitar;

Prețul minim acceptat de ofertați pentru o cantitate dintr – un anumit bun, pe care doresc să – l vândă.

Oferta, ca și cererea, reprezintă o componentă complexă a economiei de piață. În teoria și practica economică se disting mai multe categorii de ofertă: oferta de produse, oferta de servicii, oferta de capital, oferta de forță de muncă etc. În acest sistem complex, oferta de produse și servicii (bunuri)ocupă un loc aparte, ea fiind chemată să asigure direct acoperirea cererii de consum și să stimuleze, pe mai departe, toate procesele dezvoltării.

Având drept element de referință cererea, trăsătura distinctivă a mișcării ofertei o constituie creșterea sa într – un ritm mai înalt și diversificarea ei continuă. Aceasta pentru că numai în măsura în care are corespondentîn oferta de mărfuri, fie și potențial, cererea poate fi considerată reală.

Confruntată cu cererea, oferta de produse și servicii își modifică, în anumite limite, dimensiunea, își schimbă parametrii.

Din punct de vedere dimensional, oferta cuprinde două elemente:

Oferta activă, respectiv fondul de marfă angajat, negociat de firmele distribuitoare de la cele producătoare, într – o perioadă de timp dată;

Oferta pasivă, care sereferă la stocurile de mărfuri existente în rețeaua comercială.

Oferta activă și oferta pasivă nu sunt însăpărți nete, separabile ale ofertei de piață. În afară de faptul că stocurile au numai aprent un rol pasiv în circulație, reținem că produsele ce alcătuiesc oferta de mărfuri trec, inevitabil, prin stadiul de stocaj, îmbracă forma stocurilor.

În funcție de segmentul de nevoi pe careîl vizează, delimităm:

Oferta adaptivă, care trebuie să se alinieze la nevoile existente, identificate prin diferite tehnici și metode de prospectare a pieței;

Oferta ofensivă, care privește nevoile noi, declanșate prin apariția unor produse care încorporeză un înalt nivel de cunoștințe științifice.

Privită în dinamică, oferta se structurează, de regulă, în:

Oferta reală, se referă la produsele livrate și livrabile pieței de către fimele producătoare;

Oferta potențială, care însumează posibilitățile de creștere și diversificare a produselor, de adaptare la trebuințele consumatorilor.

Din perspectiva naturii bunurilor oferite spre vânzare se pot delimita mai multe feluri de oferte:

Oferta de bunuri independente ( ex. Oferta de confecții, calculatoare etc );

Oferta complementară, când din producția unor bunuri pricipale (producția de țesături, miere etc ), rezultă bunuri secundare;

Oferta mixtă, când mai multe bunuri oferite pieței satisfac o anumită nevoie (cafea, ceai, lapte ).

După condițiile producției, reținem:

Oferta mixtă, determinată de raritatea deosebită a factorilor de producție, caz în care cantitatea de produse oferite pieței nu poate fi majorată prin decizii economice;

Oferta flexibilă ( mobilă ), cauzată de raritatea relativă a factorilor de producție, când un produs sau altul poate poate fi reprodus în cantități diferite, ținând seama însă și de dinamica și stringența nevoilor de consum.

După destinația bunurilor ce alcătuiesc oferta într – o perioadă dată, avem:

Oferta de bunuri de consum, caracterizată prin următoarele trăsături:

Se adresează unui număr mare și foarte mare de consumatori;

Caracteristicile tehnice, economice și estetice trebuie să conducă la satisfacerea gusturilor și preferințelor consumatorilor;

Se structurează pe clase de calitate, în vederea corelării ei cu solvabilitatea consumatorilor;

Condiționează consumul populației sub aspect cantitaiv și calitativ.

Oferta de bunuri de producție, care se particularizează mai ales prin aceea că:

Se adresază unui număr limitat de cumpărători – utilizatori;

Condiționează activitatea utilizatorilor, influențând ritmicitatea și calitatea producției lor și realizarea programelor de producție, comercializare și prețurile de vânzare a bunurilor respective.

Oferta de mărfuri mai poate fi structurată și pe grupe de produse, după modul cum se înrudesc, prin destinația lor comună, prin caracteristicile esențiale similare privitoare la materiile prime folosite pentru obținerea lor și tehnologia de fabricație. Astfel, în industria firelor, textilelorși confecțiilor deosebim:

Oferta de fire: din bumbac și tip bumbac, lână și tip lână, din in, cânepă și mixte.

Oferta de țesături: din bumbac și tip bumbac, din lână și tip lână, mătase și tip mătase;

Oferta de textile nețesute;

Oferta de tricotaje: din bumbac și tip bumbac, din lână și tip lână din mătase și tip mătase;

Oferta de ciorapi;

Oferta de confecții: confecții textile, confecții dinpiele și blană.

În economia de piață oferta se formează pe baza deciziilor agenților economici, care urmăresc cunoașterea și satisfacerea cât mai bună a cererii de consum.

Din perspectiva relației producător – consumator, interes prezintă și calitatea produselor și serviciilor; asigurând calitatea producătorul dă încredere beneficiarului că produsele sau serviciile respective sunt conform așteptărilor și ca atare, demonstrează capacitatea sa de a le realiza sau presta atâta timp cât este nevoie de ele.

Între produsele care alcătuiesc oferta de mărfuri pot exista diferite relații, în funcție de modul cum acestea ( produsele ) participă la satisfacerea nevoilor de consum, asfel:

Relații de indiferență, caracteristice produselor ce sunt destinate a acoperi nevoi diferite;

Relații de asociere, întâlnite la produsele care intră împreună în consum, formând un ansamblu organic în satisfacerea unor nevoi;

Relații de substituire și concurență, care se referă la produsele sau articolele diferite ca substanță sau înfățișare, dar destinate satisfacerii acelorași nevoi.

1.7 Echilibrul pieței

Piața este în echilibru când cantitatea oferită este egală cu cantitatea cerută.

Echilibrul pieței are însă un caracter temporar, menținându – se atâta timp cât condițiile producției nu se modifică, iar nivelul costului rămâne constant.

Așadar, relațiile cerere – ofertă – preț trebuie studiate atât din perspectiva prețului – cauză, privind modificările ce au loc în evoluția cererii și/sau ofertei, cât și din cea a prețului – efect asupra amintitelor modificări.

Și oricare ar fi locul său în cadrul acestor relații, concluzia ce se desprinde este că prețul reprezintă o rezultantă a comportamentului economic, deopotrivă al purtătorilor cererii, cât și ai ofertei.

Starea de echilibru apieței obligă ofertanții ( producătorii sau distribuitorii ) să manifeste preocupări pentru varietatea sortimentală, pentru calitatea produselor și nu în umtimul rând, pentru servirea consumatorilor. Mai mult, ofertantul trebuie să sesizeze și să ia în considerare ansmblul nevoilor, dorințelor și cerințelor consumatorilor, altfel realizarea produsului cade sub semnul incertitudinii.

De aceea implicarea specialistului în marketing, cu informații adecvate este absolut necesarăși oportunăîn tendința de echilibrare a pieței.

Din perspectiva echilibrului ofertă – cerere, se impune ca valoare pentru cercetător prețul de echilibru, care, într – o anumită piață și la un anumit moment dat, este determinată de punctul de echilibru între cerere și ofertă. La prețul de echilibru intenția consumatorului – cumpărător va coincide cu cea a ofertanților, iar deciziile cumpărătorului și respectiv, ofertantului nu vor fi influențate – după caz – de surplusul de cerere sau ofertă.

Punctul de echilibru și respectiv, prețul de echilibru reprezintă pentru cercetător o importantă sursă de informație cu privire la dimensiunile concurenței, la înclinația curbei ofertei totale și a curbei ofertei pentru un produs pe piață dată și o motivație pentru ofertant în alegerea unei strategii adecvate de marketing:

Fie strategia de cantitate, adică stabilirea de către fiecare ofertant a unei cantități optime pentru cerințele piței, capabilă să aducă profitul dorit;

Fie strategia de preț, concretizată în tendința de reducere a prețului pentru acâștiga un număr cât mai mare de cumpărători;

Fie strategia de produs, respectiv diferențierea produsului, prin anumite particularități ale acestuia ( marca de fabrică, originalitate de calitate, de model, de culoare etc ), prin care ofertantul respectiv își atrage cumpărătorii, impunând un alt preț de echilibru, desigur, care îl avantajează.

Ca urmare, pentru cercetătorul de marketing devin obligatorii: studiul atentși riguros al cererii consumatorilor; fundamentarea unei campanii promoționale deosebit de eficiente; accelerarea ritmului de înnoire structurii sortimentale; provocarea, din partea producătorului, a uzurii morale pentru a spori vânzările; acordarea de facilități și lărgirea gamei de servicii prestate în favoarea consumatorului.

Cunoașterea raportului ofertă – cerere are importanță pentru specialistul în marketing din mai multe motive dintre care trei au valoare maximă, respectiv:

Din perspectiva raportului ofertă – cerere, a evoluției acestuia, se poate “ localiza “ comportamentul celor doi parteneri ai pieței – ofertantul și consumatorul – și se pot adopta decizii adecvate de orientare a pieței spre starea de echilibru;

Raportul ofertă – cerere, evoluția lui permite înțelegerea mecanismului de formare a prețului de echilibru și a impactului acestuia asupra comportamentului partenerilor pieței,

Fundamentarea unei oferte care, dimensional, structural și calitativ să se alinieze la cererea consumatorului, înlăturând tendințele unor ofertanți de a spori producția nu acolo unde interesele lor o dictează, ci acolo unde nevoile consumatorilor sunt evidente și respectiv, capacitatea de manevrare comportamentului consumatorului este mare, făcând astfel ca echilibrul final să corespundă și nevoilor lor ( ofertanților ).

CAPITOLUL 2

STATISTICA CIRCULAȚIEI MĂRFURILOR

2.1 Obiectul, metoda și sarcinile statisticii comerciale

Statistica comercială reprezintă o parte a statisticii circulației mărfurilor care studiază fenomenele și procesele social – economice de masă din cadrul comerțului interior.

Fenomenele și procesele de masă din comerțul interior sunt legate de circulația mărfurilor de consum individual și familial, precum și a bunurilor destinate consumului colectiv și uzului gospodăresc al intreprinderilor. Comrețul cu ridicata este o verigă intermediară între producție și comerțul cu amănuntul. Deplasarea mărfurilor către beneficiarul final necesită oprațiuni de transportm, manipulare, recepție, stocare ți formare a sortimentului comercial. Comerțul cu amănuntul, este acea verigă a comerțului interior care asigură vănzarea mărfurilor către utilizatorul final.

Comerțul interior nu cuprinde circulația mărfurilor destinate consumului productiv ( aprovizionarea tehnico – materială ) și nici valoarea mărfurilor sau a reparațiilor executate la comanda clientului, ele fiind cuprinse în sfera seviciilor.

Un domeniu distinct al circulației mărfurilor îl constituie alimentația publică, în care se realizează producția și vânzarea unor preparate culinare și a altor mărfuri destinate, de obicei, consumului pe loc al acestora. Deorece comerțul interior și alimentația publică face partedin sfera mai largă a distribuției, în statistica oficială din România, alimentația publică se include în mod convențional în comerțul interior.

Statistica comercială studiază:

Baza materială a comerțului interior ( numărul unităților în funcțiune și structura acestora în funcție de specializare, tipul de unități etc., existentul și mișcarea fondurilor fixe, folosirea bazei materiale etc.);

Potențialul uman al comețului interior (numărul salariaților și mișcarea lor; utilizarea timpului de lucru etc.);

Rezultatele activității desfășurate în comerțul interior (desfacerile de mărfuri), stocurile de mărfuri, cheltuielile de circulație, prețurile mărfurilor etc.

Caraterizarea acstor fenomene și procese presupune folosirea metodelor și procedeelor statistice de culegere, prelucrare și interpretare a datelor și informațiilor.

Ca și în celelalte domenii de activtate, datele necesare calculării indicatorilor statistici în vederea caracterizării fenomenelor și proceselor de masă din comerțul interior pot fi obținute prin sistemul raportărilor statistice și observări special organizate.

2.2 Indicatorii statistici ai circulației mărfurilor

Activitatea economică de bază a intreprinderilor comerciale o constituie circulația mărfurilor cu cele trei componente: vânzările de mărfuri, formarea stocurilor, achiziționarea mărfurilor.

Corespunzător celor trei laturi, se calculează indicatorii statistici care stau la baza caracterizării desfacerii de mărfuri, stocurilor de mărfuri și intrărilor de mărfuri.

Între cei trei indicatori există o relație de balanță, obligatorie pe total și pe structura circulației mărfurilor, pe an și pe trimestre, pe intreprinderi și pe unități comerciale:

Si + I = D + Sf

unde:

Si – stocul inițial de mărfuri;

I – intrările de mărfuri;

D – volumul valoric al desfacerilor;

Sf – stocul final.

Din această relație poate fi determinat fiecare indicator în parte în funcție de ceilalți trei indicatori.

Indicatorii desfacerilor de mărfuri caracterizează vânzările de mărfuri. Principalii indicatori sunt:

Indicatorii statistici ai desfacerilor de mărfuri cu ridicata;

Indicatorii statistici ai desfacerilor de mărfuri cu amănuntul.

Desfacerile de mărfuri cu ridicata și cu amănuntul se caracterizează statistic pe baza datelor communicate de intreprinderile comerciale prin sistemul raportărilor. Vâbnzările de mărfuri pe piața țărănească se estimează pe baza datelor obținute printr – o observare specială privind cantitățile vândute și prețurile practicate la un eșantion de produse cu o pondere însemnată în cunsumul populației.

Desfacerile se urmăresc pe total și pe grupe de produse. Valoric, desfacerile de mărfuri cu ridicata și cu amănuntul se exprimă la prețul de vânzare cu amănuntul.

Pornind de la relația balanțieră mărimea desfacerilor se obține astfel:

D = Si + I – Sf

Indicatorii stocurilor de mărfuri caracterizează existentul de mărfuri la anumite momente, existentul mediu într – o anumită perioadă și viteza de circulație. Indicatorii care permit evidențierea acestor aspecte sunt:

Stocurile de mărfuri;

Stocul mediu;

Vitza de rotație.

Stocurile de mărfuri existente la un nmoment dat se pot stabili pe baza relației:

Sf = Si + I – D

Indicatorii intrărilor de mărfuri caracterizează cantitativ și valoric volumul și structura fondurilor de mărfuri. Formula de calcul este următoarea:

I = D + Sf – Si

Caraterizarea statistică a circulației mărfurilor presupune calcularea și utilizarea și a altor grupe de indicatori ce permitanalizarea eficienței și rentabilității activității. Astfel, se urmăresc și se analizează cheltuielile de circulație și rentabilitatea.

Cheltuielile de circulație se caracterizează prin indicatori care exprimă volumul acestora, raportul în care se află față de volumul valoric al desfacerilor, reducerea cheltuielor de circulație etc. Rentabilitatea activității se exprimă prin profit și rata profitului.

CAPITOLUL 3

STATISTICA CIRCULAȚIEI MĂRFURILOR CU RIDICATA

3.1 Conținutul circulației mărfurilor cu ridicata și sarcinile statisticii

Circulația mărfurilor cu ridicata are ca obiect cumpărarea mărfurilor și revânzarea lor intreprinderilor și unităților comerciale cu amănuntul. Deci intreprinderile comerciale cu ridicata se ocupă cu achiziționarea mărfurilor de la producători, de formarea sortimentului comercial, de vânzarea mărfurilor către comerțul cu amănuntul și de constituirea și păstrarea stocurilor în depozite.

Sarcinile statisticii privind circulația mărfurilor cu ridicata decurg din obiectul acestui domeniu de activitate. Din cadrul acestora, de mare importanță sunt:

Caracteizarea volumului și structurii intrărilor de mărfuri de la intreprinderile producătoare;

Caracteizarea nivelului, structurii și dinamicii desfacerilor de mărfuri;

Urmărirea volumului și structurii stocurilor de mărfuri.

Caracterizarea statistică a acestor probleme se bazează pe datele furnizate de diferitele forme de evidență și rapoartele statistice întocmite de intreprinderile comerciale cu ridicata.

3.2 Indicatorii statistici ai circulației mărfurilor cu ridicata

În vederea caracterizării circulației mărfurilor cu ridicata se folosește un sistem de indicatori statistici format din indicatori ai intrărilor de mărfuri, indicatori ai desfacerilor de mărfuri, indicatori ai stocurilor de mărfuri.

Indicatorii statistici ai intrărilor de mărfuri ( aprovizionării ) exprimă mărfurile intrate în intreprinderile comerciale cu ridicata. Intrările se evidențiază și se urmăresc pe grupe de mărfuri, iar în cadrul acestora pe articole de bază, cantități și furnizori. Mărimea intrărilor de mărfuriîntr – o anumită perioadă se poate stabili fie prin centralizarea datelor privind intrările dinperioada respectivă, fie pe baza relației de balanță:

I = D + Sf – Si

Volumul intrărilor de mărfuriîn cadrul unei intrprinderi comerciale cu ridicata este condiționat în principal de volumul desfacerilor.

Dinamica intrărilor de mărfuri se caracterizează prinintermediul indicilor statistici. Se urmărește dinamica din punct de vedere valoric și fizic.

Pe produse se folosesc indicii individuali, iar pe grupe de mărfuri se utilizează indicii de grup. Astfel, dinamica pe grupe de mărfuri și pe total,din punct de vedere valoric, se calculează folosind relația indicelui de grup al valorii mărfurilor :

Iv1/pl =

Abaterea absolută a intrărilor efective față de nivelul din perioada percedentă rezultă ca diferență dintre numărătorul și numitorul indicelui valoric:

ΔV1/pl =

Determinarea dinamicii dinpunct de vedere fizic pe grupe de mărfuri și pe total presupune calcularea indicelui de grup al volumului fizic:

Iq1/pl =

Acest indice exprimă dinamica intrărilor ( aprovizionarea ) datorită volumului fizic al mărfurilor.

Indicatorii statistici ai desfacerilor de mărfuri. Desfacerile de mărfuri cu ridicata reprezintă, conform metodologiei în vigoare în România, livrările de mărfuri către comerțul cu amănuntul și eventual către cooperativele de consum. Desfacerile de mărfuri cu ridicata se exprimă valoric la prețul de livrare cu amănuntul. Desfacerile de mărfuri de cerere curentă se exprimă în unități naturale.

Principalii indicatori statistici care pun în evidență volumul desfacerilor de mărfuri sunt:

Desfacerile de produse alimentare se calculează pe total de mărfuri alimentare, distinct penru mărfurile livrate din depozit, precum și pe principalele produse de cerere curentă.

Detrminarea volumului desfacerilor presupune centralizarea datelor privind vânzările efectuate prin depozit și tranzit în perioada respectivă. În cazul produselor de cerere curentă, desfacerile se pot calcula pe baza relației de balanță:

D = Si + I – Sf

Dacă vânzările se referă la mărfuri perisabile, relația de calcul de mai sus se modifică în sensul că va cuprinde și volumul perisabilităților ( P ) pentru o anumită perioadă de timp.

D = Si + I – P – Sf

Desfacerile de mărfuri textile – încălțăminte cuprind vânzările intreprinderilor comerciale cu ridicata efectuate dindepozit sau prin trazit și se calculează, ca și în cazul mărfurilor alimentare, prin însumareadatelor privind desfacerea din perioada respectivă.

Desfacerile de mărfuri tehnice și de uz îndelungat exprimă desfacerile de mărfuri din această, pe total și pe grupe.

Pe lângă indicatorii care evidențiază rulajul pe grupe de mărfuri se mai menționează: vânzări pe cont propriu; vânzări efectuate în contul terților; comisioane încasate pentru tranzacțiile efectuate în contul terților.

Volumul valoric al circulației mărfurilor cu ridicata cuprinde – conform definiției recomandate de ONU – revânzarea de mărfuri noi și uzate către detailiști, către utilizatori industriali și comerciali, către unele colectivități;sunt cuprinse de asemenea, activitățile acelor intermediari care cumpără mărfuri sau le vând în nume propriu, dar în contul unităților specializate în comerțul cu ridicata. Depozitele cu ridicata sunt, de regulă, specializate în funcție de natura mărfurilor vehiculate astfel: materii prime agricole; minerale și produse chimice industriale; petrol și produse petroliere; alimente, tutun și băuturi; produse textile și încățăminte; cherestea și materiale de construcții etc.

Pe baza datelor privind desfacerile pe grupe de mărfuri se calculează structura desfacerilror de mărfuri, se analizează abaterea acesteia de la structura desfacerilor planificate și/sau față de perioada precedentă, se examinează cauzele care au determinat aceste abateri.

Informații suplimentare se obțin dacă se folsesc și alți indicatori derivați, ca: rulajul pentru metrul pătrat de suprafață utilă a depozitului; rulajul / numărul muncitorilor operativi; comisionul / numărul muncitorilor.

CAPITOLUL 4

STATISTICA CIRCULAȚIEI MĂRFURILOR CU AMĂNUNTUL

4.1 Conținutul circulației mărfurilor cu amănuntul

Circulația mărfurilor cu amănuntul reprezintă totalitatea activităților legate de trecerea mărfurilor dinsfera circulației la consumatorii/utilizatorii finali – vânzarea mărfurilor, formarea stocurilor și aprovizionarea cu mărfuri.

Volumul valoric al circulației mărfurilor cu amănuntul include revânzarea către populație a mărfurilor destinate consumului individual și familial și uzului gospodăresc. În vânzările cu amănuntul se mai cuprind și vânzările către intreprinderi și instituții menite să asigure acoperirea consumului final sau uzul gospodăresc al acestora. De asemenea, în vânzarea mărfurilor cu amănuntul se include și vânzările efectuate de intermediari care primesc mărfuri în consignație și le comercializează în contul unor terți, precum și instalarea bunurilor furnizate și închirierea către populație a unor produse de uz personal sau menajer ( cu excepția articolelor recreative ).

Datele necesare caracterizării circulației mărfurilor cu amănuntul se bazează pe observări directe ( inventarierea stocurilor, recensământul rețelei comerciale, anchete etc. ) și observări bazate pe documente ( evidența tehnico – operativă, evidența contabilă ). Modalitatea de înregistrare statistică la care se recurge și frecvența cu care se efectuează depind de obiectivele cunoașterii.

Înregistrările lunare și trimestriale furnizează date privind activitatea curentă a unităților operative, menite să permită evaluarea activității la toatenivelurile de organizare a comerțului cu amănuntul. Înregistrările efectuate la anumite intervale de timp, 5 – 10 ani, se referă în principal la rețeaua comercialăși anume: numărul, mărimea și suprafața unităților; specializarea activității; dotarea cu mijloace fixe specifice activității.

Pornind de la natura mărfurilor vândute, comerțul cu amănuntul din țara noastră este repartizat pe trei grupe mari: comerț cu produse alimentare; comerț cu produse nealimentare; alimentație publică. În vederea analizei structurii desfacerilor cu amănuntul, fiecare din cele trei grupe poate fi detaliată după natura mărfurilor. Astfel, de exemplu, comerțul cu mărfuri nealimentare se defalcă în vânzări de: textile, îmbrăcăminte, încălțăminte; produse farmaceutice; mobilă; produse chimice; automobile, motociclete, biciclete etc.

Unitățile de desfacere cu amănuntul se grupează după locul unde funcționează în comerțul urban și comerțul rural. De regulă, această grupare este completată cu volumul vânzărilor stabilit în funcție de forma de proprietate.

În funcție de modalitățile de realizare a relațiilor bănești practicate în comerțul cu amănuntul, se disting următoarele tipuri de activități: comerțul cu plată imediată în numerar; comerțul cu plată prin virament; comerțul cu plată în rate; distribuția pe bază de abonament.

4.2 Statistica desfacerilor cu amănuntul

Volumul valoric al desfacerilor de mărfuri cu amănuntul, pe o anumită perioadă și pe unități comerciale și pe grupe de mărfuri, se stabilește prin însumarea încasărilor zilnice în numerar, a valorii mărfurilor vândute populației cu plata în rate și a vânzărilor prin virament către instituții și comunități. Prețurile la care mărfurile părăsesc rețeaua unităților cu amănuntul sunt prețurile cu amănuntul, formate din prețul de livrare și adaosul comercial.

De asemenea, în vederea stabilirii volumului valoric al al desfacerilor se poate porni de la datele cuprinse în evidența privind stocul la începutul perioadei pentru care se face calcul ( Si ), intrările de mărfuri în cursul perioadei ( I ), desfacerile pentru perioada respectivă ( D ), stocul existent la sfârșitul perioadei ( Sf ) și pierderile în decursul perioadei ( P ):

D = Si + I – Sf – P

Această relație de stabilire a desfacerilor de mărfuri poate fi folosită pentru fiecare grupă de mărfuri, precum și pe ansamblul unității comerciale.

Pornind de la diferite criterii de grupare se obțin informații utile în judecarea activivtății desfășurate dacă se analizează structura vânzărilor cu amănuntul pe grupe de mărfuri, pe medii, pe forme de plată etc.

În acest caz se calculează mărimi relative de structură care exprimă ponderea fiecărei grupe în totalul desfacerilor cu amănuntul.

MRS = , i = 1,k , grupe

Din compararea în timp a ponderii unei grupesau a unui produs se pot desprinde concluzii referitoare la mutațiile intervenite în timp. Aceste modificări pot fi puse pe seama unui număr mare de cauze ce țin de activitatea desfășurată în cadrul comerțului cu amănuntul ( fondul de marfă, modul de prezentare, cererea consumatorilor, ritmicitatea aprovizionării, comportamentul personalului etc. ), dar și de o serie de cauze care nu țin de cele menționate. În această grupă, un loc aparte, prin influența lui, îl ocupă prețul, deci modificările intervenite în prețurile unitare în cele două perioade care se compară.

Modificările intervenite în nivelul și structura circulației mărfurilor cu amănuntul a unei intreprinderi sau rețele comerciale se analizează prin metoda indicilor. Datele obținute din diferite înregistrări exprimă valoarea desfacerilor în prețuri curente, deci la prețurile care au fost în vigoare în perioada pentru care se face calculul. Dinamica – sau indicele vânzărilor – calculată pe baza acestor date, exprimă creșterea sau descreștera relativă datorată, atât modificărilor intervenite în cantitățile vândute, cât și în prețurile unitare cu amănuntul, deci este un indice al valorii:

ID1/0 = = Iv1/0

Dacă interesează dinamica valorii desfacerilor în condițiile în care s–ar fi modificat numai cantitățile vândute, respectiv numai prețurile unitare, se calcilează indicele volumului fizic, respectiv indicele prețurilor.

Analiza desfacerilor de mărfuri cu amănuntul nu se poate limita la folosirea indicatorilor care exprimă structura și dinamica. Este necesară și utilă corelarea vânzărilor cu o serie de indicatori care pun în evidență dotarea unității sau a rețelei comerciale cu “ resurse “ sau “ factori “ ce condiționează dimensiunea și structura desfacerilor.

Din cadrul acestor factori pot fi menționați: fondul de marfă; suprafața comercială utilă; numărul personalului operativ ( direct productiv ); numărul locurilor la mese într – un restaurant. Corelând vânzările cu astfel de indicatori rezultă mărimi relative de intensitate, cu mare cu mare putere de informare pentru analiza desfacerilor cu amănuntul: vânzările pe un metru pătrat de suprafață comercială utilă; vânzările pe o persoană direct antrenată în activitatea de desfacere ( productivitatea muncii ); încasările pe un loc de masă într –un restaurant; încasările ce revin la fiecare leu din stocul mediu existent în perioada anlizată etc.

Pe ansamblul economiei datele privind volumul valoric al desfacerilor de mărfuri către populație stau la baza calculării unor indicatori derivați cu largă utilizare în caracterizarea nivelului de trai. Astfel, se calculează și se analizează consumul mediu pe locuitor la principalele produse alimentare (în expresie fizică), consumul de produse alimentare vândute ce revine unui locuitor din mediul urban și rural, indicele prețurilor de consum etc. Pe baza consumului pe locuitor se caracterizează dinamica acestuia prin intermediul indicelui consumului pe locuitor .

De asemenea, concluzii importante se pot desprinde pe baza structurii desfacerilor pe cele două grupe mari de mărfuri: alimentare și nealimentare. Creșterea ponderii mărfurilor nealimentare în totalul desfacerilor de mărfuri pune în evidență creșterea veniturilor care pot fi alocate pentru cumpărarea de bunuri de folosință îndelungată și creșterea nivelului de trai, iar scăderea ponderii acestei grupe indică faptul că o cotă mai mare din veniturile disponibile ale populației au fost alocate pentru satisfacerea nevoilor de consum alimentar.

4.3 Satistica stocurilor de mărfuri

Realizarea finală a mărfurilor este condiționată de aducerea lor de la producători cât mai aproape de locul achiziționării în vederea consumului, proces în care pot interveni unul sau mai mulți intermediari.

Trecerea mărfurilor de la producători la utilizatori sau consumatori presupune , în mod inevitabil și stocarea mărfurilor. Aceasta deoarece menirea stocării constă în echilibrarea, în timp și în spațiu și din punct de vedere structural a ofertei producătorilor cu cererea consumatorilor. stocuri de mărfuri se formează la producător și la verigi intermediare ( depozitele intreprinderilor comerciale cu amănuntul și/sau cu ridicata ).

Stocurile de mărfuri sunt cantitățile de produse destinate fondului pieței interne, aflate în sfera circulației. Mărfurile se află în stoc din momentul intrării în sfera circulației, până în momentul trecerii lor în sfera consumului.

Caracterizarea structuriii stocurilor de mărfuri se face folosind metoda grupărilor pe baza următoarelor caracteristici:

După destinație, stocurile de mărfuri sunt de trei feluri: curente, sezoniere și cu destinație specială:

Stocurile curente sunt destinate asigurării necesității zilnice de desfacere a unităților comerciale, vânzărilor dintre două aprovizionări succesive. Stocurile curente pot fi inițiale și finale.

Stocurile sezoniere se constituie și se păstrează de regulă în unitățilecomerțului cu ridicata și destinate asigurării desfacerii sezoniere a unor mărfuri sau desfacerii curente a unor produse care se fabrică sezonier. Ele se creează în special pentru produsele de proveniență agricolă.

Sotcurile cu destinație specială se formează în rețeaua comercialăcu ridicata și sunt destinate asigurăriicontinuității vânzărilor în cazurile când apar situații neprevăzute: nerespectarea ritmicității livrărilor de către furnizori, modificarea prețurilor, a regimului de vânzare a mărfurilor etc.

După locul unde se formează, stocurile se clasifică în:

Stocuri de mărfuri în comerțul cu ridicata;

Stocuri de mărfuri în comerțul cu amănuntul;

Stocuri de mărfuri în curs de transport.

După mărimea lor, stocurile pot fi:

socul maxim, reprezintă limita maximă pe care o poate atinge stocul curent de mărfuri existent în unitatea comercială;

stocul mediu, este o mărime medie a stocului de mărfuri curent existent într–un anumit moment sau într–o anumită perioadă;

stocul minim este limita minimă pe care o poate atinge stocul curent de mărfuri într – o anumită perioadă.

Mărimea stocurilor de mărfuri depinde de o serie de factori, din cadrul cărora de mare importață sunt:

frecvența aprovizionării cu mărfuri de la furnizori;

fercvența cererii de mărfuri a populației;

amplasarea teritorială a rețelei comerciale;

gradul de complexitate a sortimentului de mărfuri;

condițiile de depozitare și păstrare;

starea căilor de comunicație și a mijloacelor de transport etc.

Stocurile de mărfuri se urmăresc în expresie cantitativă și valorică pe grupe de mărfuri și pe total, precum și în funcție de circulație a mărfurilor.

Dimensiunea stocurilor de mărfuri și mișcarea lor sunt elemente care influențează sensibil rezultatele economico – financiare ale intreprinderilor și unităților comerciale. Aceasta deoarece mărimea lor determină necesarul de mijloace circulante proprii și cuantumul creditelor bancare angajate de intreprindere pentru finanțarea stocurilor.

Caracterizarea statistică a stocurilor de mărfuri se bazează pe o serie de indicatori sintetici care pun în evidență mărimea lor la un moment dat și pe o anumită perioadă, viteza de circulație a mărfurilor, gradul de asigurare cu stocuri de mărfuri.

Mărimea stocurilor de mărfuri se evidențiază prin doi indicatori:

Nivelul absolut al stocurilor de mărfuri existent la un moment dat în cadrul verigilor comerciale cu ridicata și cu amănuntul. Se determină prin inventariere sau folosind metoda balanței.

Inventarierea mărfurilor aflate în stoc este de două feluri și anume totală și operativă.

Inventarierea totală se efectuează cantitativ (prin măsurare, cântărire, numărare) și valoric ( folosind prețurile ) pentru toate mărfurile aflate în stoc. Deși necesită un volum mare de muncă, inventarierea totală constituie cel mai sigur mijloc de determinare exactă a volumului absolut al mărfurilor existente în stoc.

Inventarierea operativă se execută într–un timp scurt, necesită un volum mai mic de muncă, dar prezintă inconvenientul că rezultatele ei nu sunt exacte ca la inventarierea totală, ci aproximative. Inventarierea operativă se efectuează prin înmulțirea numărului de ambalaje cu cantitățile de mărfuri existente în fiecare ambalaj ( saci, lăzi, butoaie ), la care se adaugă și cantitățile de mărfuri existente în ambalajele desfăcute.

Metoda balanței constituie o metodă operativă de detrminare a stocurilor de mărfuri și se bazează pe datele existente în evidența intreprinderilor comerciale cu privire la existentul și mișcarea stocurilor de mărfuri.

La baza acestei metode stă următoarea egalitate balanțieră:

Si + I – P = Sf + D

Pe baza acestei relații putem determina stocul final de mărfuri astfel:

Sf = Si + I – D – P

Stocul mediu exprimă existentul mediu al mărfurilor aflate în stoc într – o anumită perioadă de timp ( lună, trimestru etc. ).

Modul de calcul al stocului mediu se diferențiază în funcție de informațiile disponibile și de natura acestora.

Astfel, dacă se cunoaște numai stocul de la începutul ( Si ) și sfârșitul (Sf) lunii se aplică media aritmetică:

Tot media aritmetică simplă se aplică pentru calculul stocului mediu trimestrial dacă se cunosc stocurile medii lunare. Se însumează stocurile medii lunare și rezultatul se împarte la numărul lor.

În schimb dacă se cunoaște situația privind stocurile la anumite momente se utilizează media cronologică simplă sau ponderată în funcție de intervalele care separă termenii seriei cronologice.

Dacă stocul mediu se calculează pe baza datelor preluate din evidența analitică privind stocurile existente la intervale regulate de timp ( de exemplu, la începutul fiecărei luni ) se va aplica media cronologică simplă. Rezultatul acestui calcul conduce la aflarea stocului mediu scriptic.

În schimb, dacă calculul stocului mediu se bazează pe datele de inventariere efectuate la intervale neregulate de timp se va recurge la media cronologică ponderată. Pornind de la datele înregistrate cu ocazia inventarelor se obține stocul mediu faptic.

Caracterizarea activității desfășurate de intreprinderile comerciale presupune corelarea stocurilor cu alți indicatori, din cadrul cărora cel mai important este volumul desfacerilor. Din această corelare rezultă indicatori derivați cu mare putere de informare, cum sunt: rata stocului; stocul în zile desfacere; viteza de circulație a mărfurilor; dinamica stocurilor comparativ cu dinamica desfacerilor etc.

Rata stocului este un indicator care exprimă mărimea stocului necesar la 100 de lei încasări din vânzarea mărfurilor. Pornind de la faptul că mărimea stocului existent la un moment dat ( S ) ne este întotdeauna o mărime relevantă pentru volumul stocului, se recomandă să se calculeze rata stocului pe baza stocului mediu din perioada respectivă.

Rata stocului =

Dacă rata stocului se calculează ca raport între stocul existent la un moment dat și desfacerea zilnică se ajunge la indicatorul “ stoc exprimat în zile – rulaj ”.

Stoc în zile rulaj = ,

în care:

S – repezintă stocul existent la un moment dat;

D – desfacerea cu amănuntul;

Z – numărul de zile al perioadei de calcul.

Acest indicator mai este denumit și “gradul de asigurare cu stocuri de mărfuri “, deoarece artă numărul de zile pentru care desfacerea este asigurată cu stocuri fără a face o reaprovizionare a unității pentru care se face calculul.

Viteza de circulație a mărfurilor se caracterizează pe baza a doi indicatori: numărul mediu de rotații a stocului mediu și durata medie (în zile) a unei rotații.

Numărul mediu de rotații ( Nr ) exprimî de câte ori s – a reînnoit stocul de mărfuri într – o anumită perioadă de timp ( lună, trimestru etc. ). Se calculează ca un raport între volumul valoric al desfacerilor de mărfuri și stocul mediu din perioada respectivă:

Durata medie a unei rotații ( dz ) exprimă în câte zile se epuizează stocul mediu dacă se menține aceeași vânzare zilnică. Se determină ca un raport între numărul zilelor calendaristice ale perioadei și numărul rotațiilor:

sau

Creșterea numărului de rotații, respectiv scăderea unei rotații a stocurilor reprezintă o cale de sporire a eficienței economice a intreprinderilor comerciale. Ca să crească numărul rotațiilor față de o perioadă precedentă înseamnă că indicele ( INr ) a acestui indicator trebuie să fie supraunitar:

Aceasta se realizează numai dacă desfacerile de mărfuri cresc mai repede decât stocurile de mărfuri:

deci ID > IS

La această concluizie se ajunge dacă pornește de la durata medie în zile a unei rotații deoarece sporirea vitezei de rotație conduce la scăderea duratei unei rotații complete.

Ralația privind necesitatea creșterii mai rapide a desfacerilor de mărfuri cu stocurile de marfuri nu trebiue tratată simplist care se realizează automat. Expresie a preocupărilor ce privesc creștere eficienței, asigurarea devansării stocurilor de către desfacerile de mărfuri presupune luarea unor măsuri privind menținerea evoluției stocurilor sub nivelul creșterii desfacerilor. Aceste măsuri vizează cunoașterea temeinică a cererii consumatorilor, practicarea unor prețuri accesibile consunatorilor cărora se adresează mărfurile, diminuarea/lichidarea stocurilor greu vandabile.

Relația dintre stocurile și desfacerile de mărfuri cu amănuntul se bazează pe ipoteza că nu s- au modificat prețurile. Deci, în analiză este necesară eliminarea variației prețurilor curente, la indicele prețurilor mărfurilor ce intră în componența indicatorului respectiv.

4.6 Statistica intrărilor de mărfuri

Una din condițiile de bază ce determină desfășurarea normală a circulației mărfurilor, în general, este aprovizionarea unităților comerciale cu amănuntul cu cantitățile și în structura sortimentală solicitate de acestea.

Intrările de mărfuri se urmăresc pe furnizori, pe feluri de mărfuri după natura lor, în expresie fizică și valoric.

Fundamentarea intrărilor de mărfuri trebuie să pornească de la cunoașterea cererii populației atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. În funcție de cererea populației, de posibilitățile de depozitare, de raționamente de natură financiară etc. se decide asupra mărimii volumului intrărilor, asupra frecvenței la care urmează să se aprovizioneze unitatwea comercială.

În vederea caracterizării intrărilor de mărfuri se calculează și se utilizează indicatori absoluți și derivați – nivelul absolut al intrărilor în perioada analizată; livrarea medie; frecvența medie a livrărilor. În același scop se folosesc o serie de metode statistice ce permit urmărirea și caracterizarea ritmicității intrărilor de mărfuri într – o perioadă dată.

PARTEA A II – A

PARTEA PRACTICĂ

Scurt istoric

Societatea comercială S.C. “XILEF” SRL s-a infiintat in 1995 in temeiul Legii 31/1991 modificată în 1998 privind inființarea societăților comerciale.

Capitalu social al firmei este de 200 milioane lei capiatl vărsat, constând în resurse financiare și mijloace fixe care au fost aduse ca aport la capital în natură.

Firma S. C. “ XILEF “ S. R. L. funcționează și are sediul în Baia Mare și are ca obiect principal de activitate comerțtul cu amănuntul pentru produse nealimentare și de uz gospodăresc, metalo – chimice.

Având ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul, S.C. “XILEF” S.R.L., își desfășoară activitatea printr – o rețea puternică de magazine de desfacere cu amănuntul. Firma cumpără produsele în partizi mari direct de la producdători sau de la comercianți cu ridicata, urmând ca ele să fie vândute utilizatorilor pentru consumul final.

Principalii furnizori ai firmei sunt: S.C. “ DEROLEVER” S.R.L., S.C. “POLICOLOR” S.A., S.C. “INDUSTRIA SÂRMEI” S.A., S.C. “ PLASTROM “ S.R.L.,S.C. “ APULUM “ S.A., S.C. “ELECTROLUX” S.A., S.C. “ARCTIC GĂEȘTI” S.A.

Pentru buna desfășurare a activității firma are 40 de angajați distribuiți în compartimente după cum urmează:

manager general;

2 contabili;

manager de personal;

director de aprovizionare și desfacere;

20 de angajați direct productivi – vânzători;

5 șoferi;

10 angajați – personal tesa.

Firma are o cifră de afaceri anuală de 2miliarde de lei.

Rata profitului este de 14% din cifra de afaceri.

2. Analiza vânzărilor pe grupe de mărfuri

În continuare vă prezint analiza vânzărilor cu amănuntul în primul trimestru al anului 2001 și analiza lunară a desfacerilor pe principalele grupe de mărfuri care sunt:

produse de uz casnic;

detergenți;

mase plastice ;

porțelanuri.

În luna ianuarie a anului 2001 avem următoarele date culese din evidența operativă și anume: solduri inițiale, intrări de mărfuri, volum al desfacerilor, solduri finale:

Evidența operativă pe grupe de mărfuri în luna ianuarie 2001

Evidența operativă pe grupe de mărfuri în luna februarie 2001

Evidența operativă pe grupe de mărfuri în luna martie 2001

Din datele de mai sus se pot calcula indicatorii de analiză a vânzărilor pe grupe de mărfuri pe cele trei luni și pe trimestru.

Din relația balanțieră a indicatorilor circulației mărfurilor rezultă următoarele:

În luna februarie față de luna ianuarie avem:

grupa produselor de uz casnic: Sf1 = Si2

Si2 > Si1

I2 < I1

D2 > D1

Sf2 < Sf1

2. grupa “ detergenți “: Sf1 = Si2

Si2 > Si1

I2 > I1

D2 > D1

Sf2 > Sf1

3. grupa “ mase plastice “: Sf1 = Si2

Si2 < Si1

I2 > I1

D2 > D1

Sf2 > Sf1

4. grupa “ porțelanuri “: Sf1 = SI2

Si2 > Si1

I2 < I1

D2 < D1

Sf2 < Sf1

Studierea cererii de mărfuri cu ajutorul coeficientului de elasticitate la grupa de produse de uz casnic:

Ey = = = 1.523

Rezultă că cererea pentru grupa produselor de uz casnic este elastică. Ey>1.

Situația desfacerilor de mărfuri în luna ianuarie la toate grupele de mărfuri:

Evoluția intrărilor de mărfuri la produsele de uz casnic:

Evoluția intrărilor de mărfuri la grupa de mărfuri “ detergenți “ :

Evoluția intrărilor de mărfuri la grupa “ mase plastice “:

Evoluția intrărilor de mărfuri la grupa “ porțelan ” :

3. Concluzii

În urma analizei desfacerilor de mărfuri se observă o evoluție acendentă a evoluției desfacerilor pe fondul unei creșteri a volumului intrărilor, de unde va rezulta o creștere a cifrei de afaceri și implicit a ratei profitului.

BIBLIOGRAFIE

Deaconescu, Aurelia Florea, Valeria Tudose, Constantin – Organizarea activităților unităților comerciale

Niculescu, Elena – Marketing modern

CUPRINS

CAP.1.CIRCULAȚIA MĂRFURILOR ……………………………………… 2

1.1.Definirea circulației mărfurilor………………………………….. 2

1.2.Indicatorii circulației mărfurilor și corelația dintre ei…….. 3

1.3.Factori de influență și elasticitatea ofertei de mărfuri….. 5

1.4.Interacțiunea ofertei cu cererea………………………………. 7

1.5.Dimensionarea volumului desfacerilor de mărfuri……… . 10

1.6.Oferta de mărfuri…………………………………………………… 13

1.7.Echilibrul pieței……………………………………………………… 18

CAP.2.STATISTICA CIRCULAȚIEI MĂRFURILOR…………………. 21

2.1.Obiectul, metoda și sarcinile statisticii comerciale……… 21

2.2.Indicatorii statistici ai circulației mărfurilor…………………. 23

CAP.3.STATISTICA CIRCULAȚIEI MĂRFURILOR CU RIDICATA 26

3.1.Conținutul circulației mărfurilor cu ridicata și sarcinile

statisticii………………………………………………………………. 26

3.2.Indicatorii statistici ai circulației mărfurilor cu ridicata…. 27

CAP.4.STATISTICA CIRCULAȚIEI MĂRFURILOR CU

AMĂNUNTUL…………………………………………………………… 31

4.1.Conținutul circulației mărfurilor cu amănuntul……………. 31

4.2.Statistica desfacerilor cu amănuntul………………………… 33

4.3.Statistica stocurilor de mărfuri………………………………… . 36

4.4.Statistica intrărilor de mărfuri………………………………….. 43

PARTEA A II-A – PARTEA PRACTICĂ…………………………………. 45

1.Scurt istoric……………………………………………………………… 45

2.Analiza vânzărilor pe grupe de mărfuri………………………… 46

3.Concluzii…………………………………………………………………. 52

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………… 53