Circulatia Bunurilor

INTRODUCERE

Necesitatea circulației bunurilor a fost impusă încă din cele mai vechi timpuri, aceasta manifestându-se concomitent cu dezvoltarea economică și socială a comunității umane. Într-o lume în care termenul „globalizare” dobîndește accente din ce în ce mai puternice, libera circulației a bunurilor, respectiv a persoanelor trebuie înțelese potrivit voinței legiuitorului. Pentru atingerea acestui scop, normele juridice din toate sisteme de drept trebuie să se sincronizeze și să funcționeze după aceleași principii.

Indiferent că e vorba despre dreptul Uniunii Europene, dreptul islamic sau dreptul anglo-saxon, personele trebuie să se bucure de aceleași libertăți si privilegii pe de o parte, și să fie ținuți la îndeplinirea acelorași obligații pe de altă parte.

Am ales să abordez această temă întrucât problematica infracționalității vamale în societatea românească ocupă un loc fruntaș datorită condițiilor economice tot mai fluctuante. Criza economică care a început odată cu anul 2008, și care a impus stabilirea unor măsuri de austeritate pentru toate țările lumii este considerată principalul „vinovat” pentru creșterea alarmantă a traficului ilicit de bunuri. Eludarea reglementărilor vamale este vazută de persoanele care participă la aceste activități ilicite ca fiind un mijloc necesar pentru ameliorarea politicilor restrictive impuse de către stat pentru depăsirea crizei economice.

Organele de control ale statului se confruntă cu numeroase cazuri de contrabandă, cărora le sunt asimilate metode de comitere diversificate, unele chiar inovatoare și surprinzătoare. Prin intermediul mass-media ne sunt prezentate o gamă largă de exemple, acestea conducând spre îngrijorarea societății civile cu privire la propria siguranța. Oamenii privesc cu neîncredere produsele alimentare care fac obiectul comerțului internațional, originea acestora fiind de multe ori greu de identificat.

Un alt aspect pe care l-am avut în vedere pentru abordarea acestei teme este stâns legat de situația societăților de stat și a persoane juridice din România care participă la procesul de producție industrială, indiferent că vorbim despre industria alimentară, industria textilă, industria siderurgică, industria zootehnică, etc. Ocolirea taxelor vamale are drept consecință un preț mai redus al bunurilor importate, iar menținerea prețurilor bunurilor obținute prin industria națională la același nivel este, practic, imposibil.

Personal, imi exprim mirarea cu privire la prețurile extrem de mici ale unor bunuri având ca țări de proveniență China și Turcia și sunt convins că industria națională este impiedicată să funcționeze la nivelul dorit.

O altă problematică pe care o întâlnim din ce în ce mai des este aceea referioare la traficul produselor accizabile, în special din țările est-europene, cota ridicată a accizelor determinând intensificarea activității infracționale. Lucrătorii de poliție și vameșii din județele aflate la granițele naționale cu Ucraina și Rep. Moldova constată zilnic infracțiuni și contravenții incidente dreptului vamal.

Pentru a înțelege cu adevărat problematica infracționalității vamale, și pentru a avea o imagine cât mai clară și mai completă asupra reglementărilor statuate în acest domeniu, este necesară prezentarea unor noțiuni istorice, a unor noțiuni generale privind taxele vamale, a unor noțiuni generale privitoare la dreptul vamal, precum și a izvoarelor aferente acestuia.

CAPITOLUL I-NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Evoluția regimului vamal

Încă din cele mai vechi timpuri statele au prelevat impozite pentru mărfurile care treceau frontiera. Toate aceste contribuții intrau în visteria statului, asigurând astfel o parte importantă a bugetului general, consolidat. De-a lungul timpului întâlnim și măsuri de prohibiție, prin care se încerca protejarea unei anumite colectivități, însă acestea nu aveau la bază o gândire de natură economică sau comercială, ci țineau mai mult de cadrul politic existent.

Datorită poziției geografice, în perioada Principatelor Române, teritoriul țarii era considerat o bază a comerțului între mărfurile Orientului și cele din nord-vestul Europei. În prima fază comerțul se făcea prin schimb în natură, pentru ca mai apoi să apară moneda. Încă din acele vremuri taxele vamele de import sau export se stabileau de către domnitor pe baza convențiilor pe care acesta la încheia cu vecinii. În acele convenții sistemul de taxe era împărțit în două categorii: accize(texele percepute la intrarea și ieșirea mărfurilor dintr-un oraș în altul) și vama(taxe încasate pentru intrarea sau ieșirea mărfurilor dintr-o țară în alta).

O importantă reglementare apare odată cu intrarea în vigoare a Regulamentelor Organice în anul 1831; astfel, sunt prevăzute o serie de norme prin care sunt înființate impozitele indirecte și taxele vamale, care devin venituri ale statului și nu ale domnitorului, urmând a fi puse la dispoziția administrației statale.

Odată cu debutul perioadei moderne, în anul 1859, apare Proiectul pentru administrarea vămilor Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, care a fost promulgat de Alexandru Ioan-Cuza la data de 16 decembrie. Această lege era influențată de legislația franceză și pentru prima data reglementa o sistematizare judicioasă a sistemului vamal, din toate punctele de vedere, în sensul că făcea referiri exprese la modul de administrare, impunere, norme economice, financiare, juridice, etc. Erau trasate directive clare privind subordonarea sistemului vamal, astfel că direcția generală se afla în subordinea celor doi miniștri de finanțe( de la București și de la Iași). Această lege a avut un caracter pozitiv în ceea ce privește dezvoltarea relațiilor economice ale Principatelor Române, dar eu nu a putut fi pusă în aplicare în întregime și în mod concret, datorită faptului că se constata o lipsă de pregătire și calificare a personalului vamal. În perioada aplicării acestei legi se observă faptul că sistemul de taxe vamale a fost schimbat, ajungându-se de la taxa de 5% la 1% în 1868.

După anul 1868 România a devenit stat constituțional, astfel că reglementările au statuat o organizare în mai bune condiții a sistemului vamal. Analizând Legea vămilor din 1875, putem spune că aceasta a legiferat într-un mod precis- ținănd cont de elementele economico-financiare, de dreptul public și privat – ansamblul de probleme care se refereau la elementul statutului de vamă. Legea avea un caracter sistematizat, cuprindea 11 titluri și 265 de articole și aborda următoarele chestiuni: drepturile de vamă, administrarea vămilor și poliția frontierelor; importul și exportul vămilor; antrepozitele; tranzitul; tranzitul interior; contrabanda; transportul pe cale ferată și alte asemenea dispoziții. În esență, aceasta lege menționa că orice marfă ori produs ce intră sau iese din țară va fi supus drepturilor vamale ori îndeplinirii unor formalități sau achitării unor taxe fixate prin tariful vamal.

După intrarea în vigoare a Tarifului vamal din 1875, acesta a suferit modificări în anii 1878 și 1886. Modificările au fost determinate de dezvoltarea unor ramuri industriale autohtone, prin ele urmărindu-se, în primul rând aplicarea unui regim protecționist, în special la produse cum sunt cele din lemn, metal, piei tabăcite, etc. Dezvoltarea economică din acea perioadă a determinat ca în anul 1904 să se pună în aplicare un nou Tarif vamal, al cărui scop, de fond, era tot o măsură protecționistă. Primul război mondial, care a implicat serios și țara noastră, a determinat o scădere considerabilă a operațiunilor de import-export și în această perioadă erau operante prevederile tarifului vamal din 1904.

În anul 1929, renumitul politician și economist Virgil Madgearu reușește elaborarea unui nou regim vamal, despre care putem afirma că a urmărit interesele dezvoltării industriei și agriculturii autohtone. În anul 1939 România a incheiat cu Germania o convenție economică pe timp de 10 ani și, odată cu aceasta întreaga economie a fost subordonată intereselor economice ale Germaniei.

După 23 august 1944, evenimentele politice ce au avut loc au condus treptat la înlăturarea elementelor economiei de piață, deci la distrugerea totală a sistemului privat în ceea ce privește operațiile de import-export. Aceste operațiuni au fost preluate progresiv de către stat, aspect consacrat prin Legea vamală din 1948. Decretul nr.172/1953 regelementează în mod concret acest lucru și consacră caracterul planificat și centralizat, de stat, al tuturor operațiunilor de comerț exterior. În anul 1978 a fost adoptată legea nr.30, prin care s-a aprobat Codul vamal al României, intrat în vigoare în anul 1979, iar prin Decretul nr. 337/1981- Regulamentul vamal.

După decembrie 1989, au rămas în vigoare Legea nr. 30 și Decretul nr. 337 cu unele modificări ce le-au fost aduse prin ordonanțe și hotărâri de guvern. Apariția acestor acte normative a fost impusă de schimbările ce au avut loc și au loc în activitatea economică și socială din România, prin ele încercându-se crearea condițiilor pentru realizarea proceselor economice impuse economiei de piată. Astfel, au apărut o multitudine de societăți comerciale preivate care realizează operațiuni de import-export.

Adoptarea de către Parlamentul României în anul 2006, prin Legea nr. 86/10.04.2006, a unui nou Cod Vamal, și a unui nou Regulament de aplicare a Codului vamal al României care a suferit modificări inclusiv în anul 2006, aprobat prin H.G. nr. 707/2006, a constituit un moment important în politica vamală a României.

1.2 Izvoarele dreptului vamal

Izvoarele dreptului vamal, în ceea ce privește țara noastră, sunt următoarele:

Constituția României;

Legile care conțin reglementări cu privire la regimul vamal (Legea nr. 243/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal; Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României modificată prin O.U.G. nr. 33/2009;).

Ordonanțele de Urgență (O.U.G. nr.8/2005 privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare și a Autorității Naționale a Vămilor în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, precum și a unor măsuri de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală).

Hotărârile Guvernului României, care cuprinde reglementări cu privire la o succesiune de aspecte în materie vamală(H.G. nr. 788/2001 privind aprobarea Procedurii de control al valorii în vamă a mărfurilor importate; H.G. nr. 366/2004 care face referiri la funcționarea Autorității Naționale a Vămilor; H.G. nr. 707/2006 care se referă la Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României).

Ordinele Ministrului Finanțelor, care reglementează executarea unor dispoziții vamale.

Ordinele vicepreședintelui Autorității Naționale a Vămilor, care sunt date pentru ca actele normative care cuprind aspecte în materie penală să fie puse în executare.

Caracterizare generală a normelor din dreptul vamal

Dezvoltarea economică a societății a impus ca, odată cu trecerea timpului, circulația bunurilor să devină o necesitate. În același timp, odată cu evoluția diverselor forme de organizare statală a apărut și s-a dezvoltat activitatea vamală, înființându-se vămi pentru implementarea, dar și menținerea unui climat de legalitate. Reglementarea amănunțită a activității vamale, dar și rolul și locul acesteia în cadrul politicii economice au fost impuse, în primul rând, de apariția statelor moderne.

În ceea ce privește Dreptul vamal, acesta este format din ansamblul tuturor normelor juriice care reglementează activitatea din acest domeniu, în scopul realizării în bune condiții a actului vamal în sine, pe o parte, iar pe de altă parte a prevenirii acțiunilor de evaziune fiscală de natura vamală și a săvârșirii oricăror infracțiuni din acest sector. Observăm că el poate fi definit ca o ramură distinctă de drept, având un obiect propriu, o reglementare proprie și o categorie aprte de raporturi, care prezintă anumite caracteristici.

În ceea ce privește obiectul dreptului vamal, acesta este reprezentat de apărarea directă a intereselor economice ale statului, având în vedere că pentru perceperea impozitului indirect pe care îl reprezintă taxa vamală se desfășoară o multitudine de activități absolut necesare, eludarea acesteia lezând interesele legale ale societății. Respectarea îndatoririlor importatorilor și exportatorilor, precum și persoanele fizice care uneori realizează raportul juridic vamal, asigură normala desfășurare a activității vamaleși, odată cu aceasta, realizarea unui venit substanțial și foarte bogat la bugetul statului.

Dreptul vamal are serioase legături cu dreptul transporturilor, dacă avem în vedere faptul că in procesul de executare a actului vamal în sine sunt operante o serie de dispoziții interne și reglementări internaționale privind transportul mărfurilor pe calea ferată, pe căile rutiere, navale sau aeriene. În acest context distigem serioasele legături ce există intre dreptul vamal și dreptul comerțului internațional, dar și între dreptul vamal și dreptul internațional privat, dreptul civil, dreptul comercial, etc. Aceste legături conferă dreptului vamal un caracter aparte deoarece, aproape în majoritatea cazurilor, desfășurarea raportului juridic de drept vamal nu este posibilă fără aplicare reglementărilor din ramurile de drept mai sus amintite.

Faptele juridice de natură vamală sunt imprejurări, care potrivit legii, dau naștere, modifică sau sting raportul juridic de drept vamal sau împiedică înfăptuirea acestuia. Ele sunt compuse din acțiuni, pot avea caracter licit sau ilicit, pot fi constitutive, modificatoare sau instinctive și, nu de puține ori, impeditive.

Raporturile juridice de drept vamal sunt acele raporturi care apar în cursul realizării actului vamal în sine și au o structură specifică, deoarece:

Subiecții principali ai raportului juridic de drept vamal sunt de regulă organele vamale, ca reprezentanți ai statului(ai organelor financiare ale acestuia) pe de o parte, iar pe de altă parte, persoanele fizice și juridice, iportatori, exportatori sau reprezentanții acestora;

Conținutul raportului juridic vamal este format din totalitatea drepturilor, prerogativelor, obligațiilor pe care le au în baza legii subiecții care participă la înfăptuirea actului vamal;

Obiectul raportului juridic de drept vamal îl constituie stabilirea legalității operației vamale și finalizarea acesteia, care constă în perceperea de către stat a tuturor texelor ce i se cuvin, pe de o parte, iar pe de altă parte, în satisfacerea cerințelor importatorului/exportatorului ori a persoanei fizice de a-și realiza cele solicitate prin declarația adresată organelor vamale.

Analizînd raportul juridic de drept vamal observăm faptul că acesta prezintă unele particularități, și anume: este în primul rând un raport juridic de putere, întotdeauna unul dintre subiecți fiind statul reprezentat de organul vamal abilitat; iau naștere prin manifestarea de voință a unuia dintre subiecți de a realiza actul vamal, încheindu-se în final atât prin acordul de voință al celui care a solicitat, cât și al organului abilitat în perceperea drepturilor statului; nu întotdeauna se termină la acordarea liberului de vamă, adică la încheierea operațiunii; organele vamale acționează ca organe de prevenire și descoperire a fraudei comerciale de natură vamală și chiar a infrcțiunilor.

Mergând pe considerentele exprimate mai sus, conform cărora există o ramură distinctă de drept vamal, putem spune că activitatea științifică desfășurată în acest domeniu are ca obiectiv studierea normelor juridice vamale, precum și raporturile juridice reglementate de acestea. Această cercetare științifică, care este în prezent foarte deschisă, lasă loc pentru aprobarea sau infirmarea părerilor de mai sus, dar indiferent de opțiune, nimeni nu poate contesta volumul mare al legislației existente în domeniu, caracterul specific al acesteia și faptul că multe probleme sunt încă neclare.

Clasificare ca ramură distinctă de drept impune evidențierea și descrierea succintă a izvoarelor acesteia.

Noțiuni generale privind taxele vamele

În orice stat taxele vamele reprezintă un impozit indirect pe care statul îl percepe asupra mărfurilor atunci când ele trec granițele vamale respective. Aceste taxe vamale sunt suportate în final de către consumatori, întrucât se reflectă în prețul produsului respectiv, care reprezintă valoarea produsului plus taxele achitate.

Aceste taxe se instituie de către stat în primul rând pentru a se realiza venituri bugetare, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a se asigura la un moment dat măsuri protecționiste pentru industria națională, agricultură, etc. Sunt însă situații când intervenția statului este necesară pentru a se echilibra balanța de plăți. În țara noastră veniturile bugetare pe care le încasează vama, ca reprezentant al statului, respectiv al Ministerului Finanțelor Publice, consituie a treia sursă principală a bugetului de stat.

Aceste taxe, care se aplică pe teritoriul vamal național, sunt cuprinse de regulă intr-un tarif vamal, care este de fapt un catalog în care este cuprins nomenclatorul produselor supuse acestor taxe. Observăm deci că aceste taxe vamale sunt din punct de vedere juridic niște obligațiuni financiar-bugetare(îndatorirea pe care o au importatorii sau exportatorii de a achita în contul bugetului statului aceste taxe).

În actualul Cod vamal, se menționează expres faptul că în prezent în România sunt supuse taxelor vamale mărfurile care se importă. Această obligație are o natură pur juridică deoarece ea nu se face la voia întâmplării, ci este reglementată de normele juridice în vigoare, iar neîndeplinirea ei atrage după sine răspunderea juridică și silită de a fi achitate intr-un termen legal. Practic, obligația se consumă într-un raport juridic de natură vamală, materializată în obligația importatorului de a-și achita taxele conform dispozițiilor legale și în conformitate cu legislația exitentă, taxe care, bineînțeles, în subsidiar sunt vărsate direct la bugetul de stat. Raportul specific dreptului vamal reiese motivat din faptul că aceste taxe sunt percepute în mod concret de organele special abilitate ale statului care, pentru a consuma raportul juridico-financiar, desfășoară activități specifice în cadrul unui raport specific, în cadrul unor proceduri proprii, în care apar drepturi și obligații de o natură aparte, dar, desigur, subordonate ideii și raporului general de a se atrage venituri bugetare sau de a realiza o anumită politică protecționistă la un moment dat.

Dintre efectele care se produc ca urmare a desfășurării raportului juridic de drept vamal trebuie menționat pe langă faptul că reprezintă o sursă importantă de venit la bugetul statului, taxele au o consecință directă asupra procesului de protejare a producției interne, a economiei naționale, asupra consumului intern, sporind totodată și competitivitatea economico-comercială.

Dacă analizăm bine evoluția și structura taxei vamale, observăm că ea devine la un moment dat din instrument fiscal și un mijloc de politică comercială, utilizat nu de puține ori pentru protejarea economiei naționale, deoarece se realizează protejarea unor ramuri care sunt importante din punct de vedere social și care nu trebuie să fie afectate de concurența străină. Are efect, de asemenea, asupra forței de muncă interne, asupra reducerii importului și în paralel, stimulează producția internă, diversificarea unor producții industriale, creează premisele unor negocieri comerciale.

La baza tutror funcțiilor pe care le înregistrează trebuie să troneze interesul statului, realizat în așa manieră încât să nu fie afectate nici cele ale relațiilor comunitare și internaționale în care statul este implicat în mod inevitabil.

Pentru realizarea în bune condiții a raportului juridic vamal, trebuiesc implementate strategii clar definite, ulterior unei analize complete și racordată direct la realitățile interne.

Clasificarea taxelor vamale

Clasificarea taxelor vamale se realizează după următoarele criterii:

A.După scopul impunerii, taxele vamele se împart în:

Taxe vamale cu caracter fiscal- au ca scop obținerea de venituri pentru bugetul statului;

Taxe vamale cu caracter protecționist- urmăresc reducerea forței concurențiale a mărfurilor, și implicit protejarea pieței interne de concurența străină.

B.După obiectul impunerii, taxele vamale sunt de trei feluri:

Taxe vamale de import- se percep asupra mărfurilor importate atunci când acestea trec granițele vamel ale țării importatoare. Constituie, în principal, mijloc de protejare a produselor naționale față de concurența străină, contribuind direct la ridicarea prețului mărfurilor importate și făcându-le din acest punct de vedere mai puțin competitive cu cele indigene.

Taxe vamale de export- se percep de către stat asupra mărfurilor indigene atunci când acestea sunt exportate(se referă la un nomenclator redus de produse și pe perioade limitate de timp). Ca și exemplu, ne putem referi la unele produse neprelucrate, materii prime industriale sau agricole.

Taxele vamale de tranzit- se percep de către stat asupra mărfurilor străine care tranzitează teritoriul vamal al țării respective. Acestea nu au o răspândire largă pe plan internațional, întrucât fiecare stat este interesat să incurajeze tranzitul pe teritoriul său.

C.După modul de percepere al taxelor vamale, acestea se împart în:

Taxe vamale ad valorem- se percept de către stat asupra valorii vamale a mărfurilor importate sau exportate și se stabilesc sub forma unor cote procentuale care se raportează la valoarea vamală a mărfurilor respective. Pe lângă avantajul că pot fi stabilite ușor, eel prezintă două mari inconveniente, și anume: sensibilitatea la oscilațiile conjuncturale ale prețurilor pe piețele internaționale de mărfuri, pe de o parte, iar pe de altă parte, existența fraudelor de tipul nefacturării mărfurilor la prețul real.

Taxele vamale specifice- se percep de către stat pe unitatea de măsură fizică mărfurilo importate/exportate(bucată, tonă, metru cub, metru pătrat, etc) și se stabilesc sub formna unei cifre absolute în moneda țării respective.

Taxele vamale mixte- se percep atunci când taxele vamale ad valorem nu sunt destul de eficiente ca mijloc de protecție; în aceste cazuri, pe lângă taxa vamală ad valorem se mai percepe, temporar, și o taxă vamală specifică atunci când prețurile înregistreză importante scăderi.

D.După modul de stabilire sau fixare de stat, taxele vamale se împart în patru categorii:

Taxe vamale autonome- sunt stabilite de către stat în mod independent și nu pe baza unor convenții bi sau multilaterale încheiate cu alte state.

Taxe vamale convenționale(contractuale)- se stabilesc de stat prin înțelegerea cu alte state, conform clauzelor stabilite prin acordurile bi sau multilaterale încheiate.

Taxe vamale preferențiale(de favoare)- sunt taxe foarte reduse(uneori chiar zero) care se aplică tuturor sau numai anumitor mărfuri importate din anumite țări și care nu se extind asupra mărfurilor provenind din celelalte.

Taxe vamale de retorsiune(de răspuns)- se aplică de stat ca represalii și ca răspuns la politica comercială neloială a altor state. Aceste taxe îmbracă două forme: taxe antidumping(pentru interzicerea practicării unor prețuri de dumping-de subevaluare) și taxe compensatorii(pentru neutralizarea oricăror subvenții acordate direct sau indirect în țara de origine).

1.3

1.5 Explicarea unor termeni

În vederea înțelegerii din punct de vedere juridic a unor termeni, voi prezenta definițiile legale a unor termeni esențiali pentru domeniul vamal, așa cum reies din prevederile Legii nr. 114/1997- vechiul Cod vamal, legii nr. 243/2002 privind frontiera de stat a României și a legii nr. 103/2000 privind aderarea României la Convenția internațioanală privind armonizarea controalelor mărfurilor la frontiere.

• Vamă – serviciul administrativ responsabil cu punerea în aplicare a legislației vamale și cu încasarea taxelor la import și la export și care răspunde și de aplicarea altor legi și regulamente privind, între altele, importul, tranzitul și exportul de mărfuri.

• Control vamal – ansamblul măsurilor luate în scopul respectării legilor și reglementărilor pe care vama are sarcina să le aplice.

• Inspecție veterinară – inspecția sanitară efectuată pe animale și pe produsele de origine animală în vederea protejării vieții și sănătății persoanelor și animalelor, precum și cea realizată asupra obiectelor sau mărfurilor care pot fi purtătoare de boli de animale.

• Control de conformitate cu standardele tehnice – controlul al cărui scop este de a verifica dacă mărfurile respectă cerințele minime ale standardelor internaționale sau naționale prevăzute de legile și reglementările aferente.

• Controlul calității – orice alt control decât cele menționate mai sus, prin care se verifică dacă mărfurile corespund definițiilor minime de calitate internaționale sau naționale, prevăzute în legile și reglementările aferente.

• Serviciul de control – orice serviciu însărcinat cu efectuarea tuturor sau a unora dintre controalele definite mai sus, a oricăror alte controale efectuate de obicei la importul, exportul sau tranzitul de mărfuri.

• Reglementări vamale – dispozițiile cuprinse în Codul Vamal, în regulamentul de aplicare de aplicare al acestuia, precum și în alte acte normative care cuprind prevederi referitoare la domeniul vamal.

• Persoana – persoană fizică sau juridică.

• Persoană stabilită în România – o persoană fizică cu domiciliu în România sau o persoană juridică româna.

• Autoritate vamală – autoritate investită pentru aplicarea reglementărilor vamale.

• Birou vamal și punct vamal – unități ale autorității vamale în care pot fi îndeplinite, în tot sau în parte, formalitățile prevăzute de reglementările vamale.

• Statut vamal – clasificarea unei mărfi ca marfă românească sau străină.

• Mărfuri românești – mărfuri obținute cu respectarea condițiilor de origine prevăzute de Codul Vamal.

• Mărfuri străine – altele decât cele românești.

• Drepturi de import – taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accizele și orice alte sume care se cuvin statului la importul de mărfuri.

• Drepturi de export – taxele vamale și orice alte sume care se cuvin statului la exportul de mărfuri.

• Tarif vamal – tabel care cuprinde nomenclatura combinată a mărfurilor, taxele vamale exprimate în procente, precum și cele rezultate din aplicarea măsurilor tarifare preferențiale prevăzute în reglementările legale.

• Datorie vamală – obligația unei persoane de a plăti drepturile de import sau de export.

• Debitor vamal – titularul unei datorii vamale.

• Supraveghere vamală – orice acțiune a autorității vamale pentru asigurarea respectării reglementărilor vamale în acest domeniu.

• Control vamal – îndeplinirea de către autoritatea vamală a operațiunilor de verificare a mărfurilor, a existenței și autenticității documentelor; examinarea evidențelor financiar-contabile și a altor înscrisuri ale titularilor de operațiuni; controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor și a altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative și alte acțiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale și a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală .

• Destinație vamală a mărfurilor – plasarea mărfurilor sub un regim vamal, introducerea lor într-o zonă liberă sau antrepozit liber, reexportul acestora în afara teritoriului României, distrugerea sau abandonul în favoarea statului.

• Declarație vamală – actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană manifestă, în formele și modalitățile prevăzute de reglementările vamale, voința de plasa mărfurile sub un regim vamal determinat.

• Declarant – persoana care întocmește și depune declarația vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia este întocmită declarația vamală de către mandatar sau comisionar.

• Liber de vamă – actul prin care autoritatea vamală lasă la dispoziția titularului declarației vamale mărfurile vămuite, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate.

• Vămuire – ansamblul de operațiuni efectuate de autoritatea vamală de la prezentarea mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror alte bunuri până la acordarea liberului de vamă.

• Decizie vamală – orice act al autorității vamale, privind reglementările vamale, adoptat de acestea, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multe persoane.

• Frontieră de stat – linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul, la fluviul Dunărea și celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin acordurile, convențiile și înțelegerile dintre România și statele vecine.

• Frontiere interne – frontierele comune terestre ale României cu fiecare dintre statele vecine cu care s-au încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controlului la frontiera comună, precum și aeroporturile pentru zborurile externe, curse regulate și neregulate, porturile maritime și fluviale pentru liniile regulate de pasageri și mărfuri care au ca punct de plecare sau ca destinație exclusivă alte aeroporturi sau porturi de pe teritoriile statelor sau comunităților de state cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controalelor la frontieră, fără escale în aeroporturi sau porturi din afara teritoriului acestora;

• Frontiere externe – frontiera terestră și maritimă, precum și aeroporturile și porturile maritime și fluviale ,dacă acestea nu reprezintă frontiere interne;

• Stat terț – orice alt stat decât statele cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controlului la frontieră;

• Punct de trecere a frontierei – orice loc organizat și autorizat de Guvernul României pentru trecerea frontierei de stat;

• Punct de mic trafic și punct destinat trecerilor simplificate – orice loc organizat și autorizat de Guvernul României pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor din zona de frontieră, într-o formă simplificată, convenită prin convenții și acorduri încheiate cu statele vecine;

• Control la frontieră – activitatea desfășurată de personalul autorităților competente pentru asigurarea respectării condițiilor prevăzute de lege pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și a altor bunuri;

• Infracțiune de frontieră – fapta prevăzută de lege ca infracțiune, săvârșită în scopul trecerii ilegale peste frontiera de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor sau altor bunuri;

• Trecere ilegală a frontierei de stat – trecerea peste frontiera de stat în alte condiții decât cele prevăzute de legea română;

• Transportator – orice persoană fizică sau juridică care asigură, cu titlu profesional, transportul de persoane și bunuri pe cale aeriană, navală sau terestră;

1.6 Comparație cu alte sisteme de drept în ceea ce privește reglementările vamale

Sistemul de drept francez

Legislația franceză în vigoare împarte infracțiunile pe trei clase, specificând de la început faptul că tentativa reprezintă infracțiune și este considerată ca un delict(art 409 din Codul vamal francez).

Astfel, delictele de gradul I, prezentate în art 414 din Codul vamal, sunt sancționate cu închisoare de maximum 3 ani, confiscarea obiectului material al fraudei, confiscarea mijlocului de transport și cu o amendă situată între o dată și de 2 ori valoarea mărfurilor confiscate. În această categorie intră toate faptele de contrabandă prin nedeclararea la import sau export a mărfurilor prohibite sau cu un nivel înalt de taxare. Sancțiunea poate reprezenta până la 10 ani de închisoare, și amendă egală cu de 5 ori valoarea mărfurilor care formează obiectul fraudei, dacă acestea sunt periculoase pentru sănătatea, moralitatea sau securitatea publică sau infracțiunea a fost comisă de persoae organizate în bandă. În această categorie intră și contrabanda săvârșită de un grup de 3 pană la 6 persoane.

Delictele de gradul al II-lea, menționate în art 415 cod vamal, sunt sancționate cu închisoarea de la doi la zece ani, confiscarea sumelor rezultate din infracțiune și cu amendă situată între o dată și de cinci ori suma rezultată(sau care s-ar fi realizat în cazul tentativei) din comiterea infracțiunii. Situațiile în care pot fi întâlnite sunt reprezentate de import, export, transfer sau compensare, efectuarea unei operațiuni financiare între Franța și străinătate, în cazul în care se cunoaște că sumele respective provin direct sau indirect dintr-o infracțiune prevăzută în Codul vamal sau din substanțe clasificate ca stupefiante.

Legislația vamală franceză(art 416) consideră delict de clasa a III-a contrabanda calificată, adică săvârșită de mai mult de 6 indivizi, sau 3 sau mai mulți intrebuințând un vehicul cu tracțiune animală sau macanică, o navă sau o ambarcațiune maritimă ori un vapor fluvial.

Infracțiunea de contrabandă este incriminată în art. 417-422 din Codul vamal francez. Practic, contrabanda reprezintă o activitate ilicită prin care mărfurile sunt sustrase de la controlul autorității vamale. Încadrarea în una dintre categorii se face după cum mărfurile sunt care formează obiectul matrerial al contrabandei sunt libere sau puternic taxate, sau sunt interzise la import sau export.

Codul vamal franzez face distincție între contrabanda la importuri și cea la exporturi. Astfel, oreice introducere pe teritoriul vamal într-un mod ilegal constituie import de contrabandă. Există delict de contrabandă și atunci când importul este realizat pe cale legală închisă însă temporar traficului internațional. Evitarea birourilor de vamă fără autorizația serviciului vamal constituie, de asemenea, contrabandă.

Contrabanda pe cale maritimă se produce prin acostarea navelor în afara porturilor și descărcarea frauduloasă a mărfurilor, iar în ceea ce privește contrabanda pe cale aeriană, aceasta se realizează prin aterizarea în afara aeroporturilor vamale.

Este considerată contrabandă și sustragerea de mărfuri, odată cu vizita serviciului vamal, prin utilizarea mijloacelor de disimulare.

În ceea ce privește contrabanda la export pe cale terestră, această constă în realizarea de exporturi în afara birourilor vamale. Constituie contrabandă la export pe cale maritimă, scoaterea din port fără manifest și îmbarcarea frauduloasă a mărfurilor în incinta porturilor sau pe coaste. Cât despre contrabanda la export pe cale aeriană, aceasta se realizează prin declararea în afara aeroporturilor vamale a unei aeronave având direcția spre străinătate.

Cât despre sancționare delictelor de contrabandă, acestea se sancționează diversificat, în raport cu gravitatea lor: contrabanda care privește mărfuri nesuprataxate sau neinterzise se sancționează mai usor, în timp ce contrabanda care are ca obiect material mărfuri interzise sau supuse unui sistem fiscal mai aspru, se sancționează mai sever.

Așa cum am prezentat, în sistemul de drept francez, pedeapsa privativă de libertate pentru infracțiunea de contrabandă se cumulează cu pedeapsa amenzii în limitele prevăzute de lege.

În ceea ce privește sistemul de drept italian, pentru infracțiunile de contrabandă, cadrul legislativ este asigurat de Codul legilor vamale din 1940, republicat în 1973, și mai precis, de art. 281-299. Evident, conceptul de contrabandă este același, si anume elidarea impozitului prin scoaterea mărfurilor din țară peste linia vamală.

Sistemul de drept italian incriminează și sancționează recidiva specială în materie de contrabandă. Totodată, tentativa nu numai că este incriminată, dar se aplică și regimul sancționator al parificării pedepselor.

Interesant este faptul că legea italiană a instituit o prezumție de vinovăție asupra bunurilor aflate în așa-numita zonă de vigilență vamală, făptuitorii fiind obligați să facă dovada cu documente legale a caracterului licit al originii mărfurilor deținute sau achiziționate.

Contrabanda, potrivit jurisprudenței italiene, nu presupune nicio înșelătorie, nicio fraudă specifică, fiind suficientă dorința de introducere a mărfurilor pe teritoriul statului, fără a se efectua controlul vamal. De asemenea, tot conform jurisprudenței italiene, au calitatea de participanți și răspund penal, fără nicio distincție, atât achizitorii inițiali, cât și cei succesivi, adică toți aceia care se găsesc în posesia mărfurilor străine pentru care nu s-au plătit taxe vamale.

Specificul sancționării infracțiunilor vamale în alte sisteme de drept

Potrivit Recomandării nr. 81 din 25 iunie 1981 a Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre ale Consiliului Europei, infracțiunile vamale sunt incluse în sfera criminalității afacerilor.

În ceea ce privește calitatea persoanei, sistemul penal român în vigoare prevede atât ideea răspunderii persoanei fizice, dar și a persoanei juridice, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

Fapta să fie comisă de o persoană fizică ce are aptitudinea de a angaja penal persoana juridică. Așa cum reiese din art. 191din Codul penal, sistemul pentru care s-a optat în legislația în vigoare este cel al angajării răspunderii penale a persoanei juridice pentru infracțiunile comise de angajații săi, indiferent că fac parte din cadrul organelor de conducere sau de execuție.

Fapta să fie imputabilă persoanei juridice. Aceasta înseamnă că fapta este comisă fie în realizarea obiectului de activitate, fie în interesul persoanei juridice, fie în numele persoanei juridice.

Fapta să fie comisă cu forma de vinovăție solicitată de norma de incriminare.

Raportându-ne la celelalte sisteme de drept din Europa, vom observa că și acestea consacră răspunderea persoanelor juridice. Astfel, sisteme de drept ale Austriei, Belgiei, Greciei, Italiei, Luxemburgului, Elveției, respectând cu strictețe regula „societas deluiquere nonpotest”, prevăd faptul că în domeniul legislației economice, a muncii și antreprezelor, precum și în legislația vamală, o persoană juridică(organizație, companie, parteneriat, asociație, orice grupare cu statut legal) nu poate fi trasă la răspundere pe cale penală, si numai civilă sau administrativă. Avem și excepții care prevăd tragerea la răspundere penală numai în anumite condiții și limite.

În sistemul de drept al Portugaliei, în mod excepțional este îngăduită răspunderea penală a persoanelor juridice pentru faptele reprezentanților care acționează în numele lor, în domeniul criminalității economice, în materie fiscală, vamală, a controlului bancar.

Sistemul de drept suedez, cel din Țările de Jos, precum și cel al Marii Britanii au permis instituirea răspunderii penale pentru faptele altuia atunci când sunt îndeplinite anumite condiții.Spre deosebire de sistemul de drpet românesc, în care interdicția exercitării dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit făptuitorul pentru săvârșirea infracțiunii, este o pedeapsă complementară, în cadrul sistemului de drept francez, interdicția profesională este o pedeapsă principală chiar dacă se aplică numai alături de pedeapsa închisorii.

În sistemul de drept din Australia este considerată infracțiune vamală orice încălcare a reglementărilor vamale. Se pbserrvă în acest caz, delimitarea pedepselor în funcție de mărfurile care sunt obiectul material al infracțiunilor și de valoarea acestora. Astfel, infracțiunile care au ca obiect contrabanda cu bunuri de orice natură(excluzând substanțele stupefiante și psihotrope) sunt sancționate cu amenda de până la 50.000 dolari S.U.A.(calculată ca fiind un multiplu al cuantumului datoriei vamale care s-ar fi născut în cazul introducerii legale, situată între de două ori și de cinci ori această datorie) sau 2 ani închisoare. Sunt prevăzute ca infracțiuni și delicte minore cum ar fi refuzul de a răspunde la întrebări sau de a produce documente, vânzarea unor bunuri cunoscând că acestea sunt contrafăcute sau provin din contrabandă, neîndeplinirea obligației de a face accesibilă verificare locurilor desemnate, a aeronavelor sau vaselor și sunt sancționate cu o amendă de 1000 dolari S.U.A.

În cazul în care obiectul material al infracțiunii sunt narcoticele infracțiunile sunt mult mai aspre: în cazul în care este o cantitate mică, nefiind folosită pentru trafic, amenda este de 2000 dolari sau 2 ani de închisoare(sau ambele cumulate), iar în cazul traficului de substanțe stupefiante sau psihotrope sancțiunea prevăzută este de la 10000 dolari sau 25 de ani de închisoare, până la închisoarea pe viață. Reglementările vamale în materie prevăd, de asemenea, circumstanța agravantă a recidivei.

În sistemul de drept din Cehia, infracțiunile vamale sunt delimitate de contravențiile vamale(denotă o acțiune culpabilă care violează sau dăunează interesului public, așa cum prevede art. 293 din Codul vamal al Cehiei, fără ca această acțiune să constituie un act de natură penală) și sunt sancționate cu o penalitate de la 250.000 până la 4.000.000 coroane cehe.

În conformitate cu art. 185 din Codul vamal al Armeniei, transportul în cantități mari a bunurilor culturale sau a altor bunuri- arme, narcotice, substanțe toxie, radioactive, materiale explozive- livrate peste graniță fără control vamal sau folosindu-se documente falsificate, constituie infracțiunea de contrabandă și este pedepsită în conformitate cu legea penală. Este prevăzută, de asemenea, la art.191, și procedura livrării controlate de bunuri interzise și substanțe stupefiante sau psihotrope, specificandu-se faptul că nicio persoană care participă la această acțiune nu va putea fi condamnată în conformitate cu legea penală.

În ceea ce privește sistemul de drept albanez, se prevede în art. 285-296 din Codul vamal că întreaga procedură de urmărire penală a infracțiunilor vamale este în competența procurorului. În cazul în care urmărirea penală nu este începută, iar prejudiciul este mai mic de 5 milioane de coroane albaneze și achitat în totalitate, atunci se poate aplica o sancțiune administrativă. Acest lucru nu mai este posibil atunci când infracțiunea este săvârșită de către un funcționar public, un agent vamal, mărfurile fac parte din patrimoniul cultural, sunt interzise pentru operațiunile de import sau export, sau subiectul este recidivist.

În sistemul de drept al Belgiei, modul de determinare a cuantumului amezii aplicabile persoanelor juridice are în vedere, pe de o parte, natura infracțiunii, iar pe de altă parte sancțiunea legal aplicabilă persoanelor fizice pentru fapta săvârșită.

Dacă legea prevede pentru fapta comisă doar pedeapsa amenzii, limitele vor fi aceleași ca și în cazul persoanelor fizice. Legea instituie și posibilitatea suspendării executării pedepsei și a probațiunii în cazul persoanelor juridice, stabilind și limitele de pedeapsă. Ca și pedepse complementare aplicabile persoanelor juridice putem menționa: dizolvarea- când persoana juridică a fost creată în special pentru săvârșirea de infracțiuni; interzicerea de a desfășura o activitate ce ține de obiectul social și inchiderea unuia sau mai multor stabilimente ale persoanei juridice.

Analizănd totalitatea acestor dispoziții prevăzute în legislațiile diferitelor state, constatăm o uniformitate a sistemului sancționator, infracțiunile vamale care poartă diferite denumiri fiind supuse unor pedepse mai mult sau mai puțin drastice, în funție de originea sistemului de drept.

Este evidentă preocuparea la nivel mondial în vederea anihilării fenomenului de contrabandă, dar trebuie ținut cont că pe lângă un cadrul legal coerent și corect, trebuie să funcționeze organe de constatare și tragere la răspundere foarte bine pregătite, competente și aflate într-o continuă perfecționare și preocupare.

CAPITOLUL 2 – ACTIVITATEA VAMALĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI

2.1 Structura organizatoricã a autoritãții vamale

Activitatea autoritãții vamale se exercitã prin:

a) Autoritatea Naționalã a Vãmilor;

b) direcțiile regionale vamale;

c) birourile vamale.

În cadrul birourilor vamale se pot înființa puncte vamale.

Autoritatea Naționalã a Vãmilor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridicã, finanțat de la bugetul de stat, care se organizeazã si funcționeazã în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscalã. Organizarea si funcționarea acesteia se aprobã prin hotãrâre a Guvernului.

Funcțiile generale si specifice utilizate în Autoritatea Naționalã a Vãmilor, în direcțiile regionale vamale, în birourile și în punctele vamale se stabilesc prin lege.

Direcțiile regionale vamale și birourile vamale sunt unitãți subordonate Autoritãții Naționale a Vãmilor. Deschiderea de noi birouri vamale de frontierã sau închiderea celor existente se face prin hotãrâre a Guvernului. Direcțiile regionale vamale, birourile vamale de interior și punctele vamale se înființeazã prin decizie a Autoritãții Nationale a Vãmilor.

Autoritatea vamalã își desfãșoarã activitatea în sedii proprii sau, când acest lucru nu este posibil, în spații date în folosințã gratuitã de cãtre deținãtorii legali.

2.2 Atribuțiile autoritãții vamale

Autoritatea vamalã exercitã, în cadrul politicii vamale a statului, atribuțiile conferite prin reglementãrile vamale pentru realizarea controlului vamal al mãrfurilor introduse sau scoase din țarã.

Controlul vamal se efectueazã la birourile si punctele vamale de cãtre personalul autoritãtii vamale, sub îndrumarea și controlul direcțiilor regionale vamale si ale Autoritãții Naționale a Vãmilor. În cazurile și condițiile prevãzute Codul Vamal și de regulamentul vamal, controlul vamal se poate efectua și în alte locuri.

Autoritatea vamalã are dreptul sã efectueze controlul vamal al mijloacelor de transport și al mãrfurilor, precum și al bunurilor și valorilor aparținând persoanelor fizice, prezentate la introducerea sau la scoaterea lor din țarã.

În situația neprezentării autoritatea vamalã are dreptul sã efectueze controlul vamal din proprie inițiativã, fãrã acordul titularului.

Când existã indicii temeinice de fraudã, se poate efectua, cu aprobarea șefului biroului vamal, controlul vamal corporal sumar, cu respectarea normelor de igienã și în încãperi separate, de cãtre persoane de același sex cu persoana controlatã. Se considerã cã existã indicii temeinice de fraudã în situațiile când agentul vamal:

a) descoperã în timpul controlului indicii cu privire la existența unor mãrfuri nedeclarate sau ascunse;

b) deține informații despre intenția persoanei controlate de a sãvârși contravenții sau infracțiuni vamale;

c) posedã date cã persoana controlatã a sãvârșit contravenții sau infracțiuni vamale;

d) constatã comportamente neobișnuite din partea persoanei controlate.

Controlul vamal corporal sumar nu are caracterul percheziției corporale prevãzute în Codul de procedurã penalã.

Autoritatea vamalã, când are informații cu privire la persoanele care, la trecerea frontierei de stat, ar transporta droguri sau precursori ai acestora ascunși în corpul lor, poate, pe baza consimțãmântului acestora, sã le supunã unui examen de investigare medicalã.

Dacă refuză, agentul vamal solicitã parchetului în a cãrui razã de competențã se aflã biroul vamal autorizarea pentru examinarea medicalã și reținerea persoanei. Rezultatele examinãrii medicale se prezintã parchetului în scopul aplicãrii procedurilor penale.

Conform art. 12. personalul vamal este învestit cu exercitiul autoritãtii publice si are dreptul sã conducã la sediul biroului vamal persoanele suspecte de încãlcarea reglementãrilor vamale, a cãror identitate nu a putut fi stabilitã în condițiile legii.

Echipajele mobile ale autoritãții vamale, identificabile prin dotãri și însemne specifice, au dreptul de a opri mijloacele de transport, în vederea verificãrii respectãrii reglementãrilor vamale, folosind semnale formale specifice.

Când conducãtorii mijloacelor de transport refuzã sã opreascã, pot fi utilizate pentru imobilizare și alte modalitãți prevãzute de lege.

În caz de infracțiuni flagrante, personalul vamal are obligația sã îl înainteze de îndatã procurorului pe fãptuitor, împreunã cu lucrãrile efectuate și cu mijloacele de probã.

Personalul vamal abilitat are dreptul ca, în vederea efectuãrii controlului vamal în condițiile legii, sã urce la bordul oricãror nave, inclusiv al celor militare, aflate în porturile maritime sau fluviale, precum și în rada acestora.

Comandantul sau, în absența acestuia, secundul navei comerciale ori militare este obligat sã primeascã autoritatea vamalã, sã o însoțeascã în timpul controlului și sã îi creeze posibilitatea de a verifica orice loc de pe navã susceptibil de a ascunde mãrfuri sau valori supuse reglementãrilor vamale. Aceste prevederi se aplicã și aeronavelor comerciale sau militare aflate în aeroporturi, la sosirea ori plecarea din tarã.

Autoritatea vamalã poate controla mãrfurile supuse reglementãrilor vamale în orice loc s-ar afla pe teritoriul țãrii. Pe durata controlului și a verificãrilor efectuate de personalul vamal cu atribuții în acest domeniu se pot reține, potrivit legii, de la persoanele fizice și juridice, documente de orice naturã și pe orice fel de suport, care pot facilita îndeplinirea misiunii de control.

Reținerea documentelor se face pe baza unui proces-verbal.

În vedera atingerii acestui scop, autoritatea vamalã poate:

a) verifica, în condițiile legii, clãdiri, depozite, terenuri, mijloace de transport susceptibile de a transporta mãrfuri supuse unui regim vamal sau care ar trebui supuse unui regim vamal, precum si orice alte obiective;

b) preleva, în condițiile legii, probe pe care le analizeazã în laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificãrii și expertizãrii mãrfurilor;

c) efectua investigații, supravegheri și verificãri în cazurile în care sunt semnalate situații de încãlcare a reglementãrilor vamale;

d) desfãșura activitãțile necesare pentru gestionarea riscurilor;

e) exercita controlul ulterior la sediul agentilor economici asupra schimbului de mãrfuri dintre România și alte țãri, în scopul verificãrii respectãrii reglementãrilor vamale;

f) identifica, pe bazã de documente, persoanele care se aflã în raza de activitate a biroului vamal, precum și persoanele care au legãturã cu mãrfurile și se aflã în locurile verificate potrivit lit. a);

g) participa, în condițiile legii, la realizarea livrãrilor supravegheate;

h) coopera direct cu alte instituții centrale române sau cu administrații vamale strãine, în condițiile legii și cu respectarea obligațiilor ce decurg din convențiile si înțelegerile la care România este parte;

i) culege, prelucra si utiliza informații specifice necesare pentru prevenirea și combaterea încãlcãrii reglementãrilor vamale, inclusiv prin gestionarea, potrivit legii, a unor baze de date privind schimbul de mãrfuri.

Conform art. 15. pentru efectuarea controlului vamal al mãrfurilor si, când este cazul, instituțiile și orice alte persoane au obligația sã punã la dispozitțe autoritãții vamale, fãrã platã, datele și informatiile pe care le dețin referitoare la acele mãrfuri. Aceste date și informații se transmit, în scris sau înregistrate pe alt suport material compatibil, în termenul solicitat.

Organele poștale sunt obligate sã prezinte pentru control, autoritãții vamale aflate în incinta oficiului poștal, coletele și trimiterile postale internaționale, cu respectarea normelor poștale.

În exercitarea atribuțiilor de control, autoritatea vamalã nu poate sã aducã atingere secretului corespondenței și trimiterilor postale.

Autoritatea vamalã își exercitã atribuțiile prezentate anterior pe întreg teritoriul vamal al României, în condițiile stabilite prin prezentul cod.

Organele de poliție și alte autoritãți publice ce au, potrivit legii, competențe în domeniul controlului fiscal, al circulației și utilizãrii mãrfurilor pe teritoriul vamal al României sunt obligate sã anunțe de îndatã autoritatea vamalã cea mai apropiatã când constatã încãlcãri ale reglementãrilor vamale și sã depunã la aceasta mãrfurile care au fãcut obiectul acelor încãlcãri, precum și documentele doveditoare.

Totodată, în scopul prevenirii încãlcãrii reglementãrilor vamale, se instituie o zonã specialã de supraveghere vamalã, cuprinsã între limita exterioarã a mãrii teritoriale și frontiera de stat, precum și o fâșie de 30 km în interiorul frontierei de stat.

În zona specialã de supraveghere vamalã autoritatea vamalã efectueazã și alte actiuni specifice, prin înființarea de posturi de supraveghere vamalã, permanente sau temporare, fixe ori mobile. Totodatã, realizeazã controale inopinate, urmãrește și identificã persoanele suspectate de încãlcarea reglementãrilor vamale.

2.3 Drepturile si obligațiile autoritãții vamale

Autoritatea Naționalã a Vãmilor și direcțiile regionale vamale exercitã coordonarea, îndrumarea și controlul efectuãrii operatiunilor realizate de birourile vamale, asigurând aplicarea uniformã a reglementãrilor vamale.

Birourile vamale efectueazã operațiunile de control și supraveghere vamalã în cazurile și în condițiile prevãzute de reglementãrile vamale.

Autoritatea vamalã comunicã, în condițiile legii, la cererea ministerelor și a altor instituții centrale, precum și a Bãncii Naționale a României, date privind operațiunile vamale care le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor lor prevãzute de lege.

2.4 Obligațiile și drepturile personalului vamal

Conform art. 22. personalul vamal cuprinde funcționarii numiți în funcția publicã în cadrul sistemului instituțional al autoritãții vamale.

Condițiile de recrutare, de numire în funcția publicã, de promovare și evaluare, precum și de încetare a raportului de serviciu se stabilesc prin legislația aplicabilã funcționarilor publici și personalului vamal.

Personalul vamal poartã, în timpul serviciului, uniformã, însemne, ecusoane distincte și, dupã caz, echipament de protectie, care se atribuie în mod gratuit. Durata de utilizare și caracteristicile acestora se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.

Personalul vamal își exercitã atribuțiile în cadrul operațiunilor de control și supraveghere vamalã numai pe baza legitimațiilor de serviciu, în care sunt înscrise competențele conferite prin normele legale.

Este instituită obligația organelor de poliție de a acorda sprijin autoritãții vamale în exercitarea atribuțiilor care le revin. Personalul vamal, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, beneficiazã de ocrotirea specialã prevãzutã de lege pentru ofițerii de poliție.

In conformitate cu art. 27. al Codului Vamal, personalul vamal are dreptul de a purta și a face uz de armã, în conformitate cu normele legale privind regimul armelor și al munițiilor.

Condițiile în care personalul vamal are dreptul sã deținã și sã poarte arme se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.

Personalul vamal, indiferent de funcția deținutã, este obligat sã pãstreze confidențialitatea datelor și a operațiunilor efectuate, precum și a oricãror documente, date și informații despre care ia cunostintã în exercitarea atribuțiilor de serviciu și care nu sunt, potrivit legii, informații de interes public.

Personalul vamal este obligat sã fie loial instituției, sã aibã o atitudine corectã și integrã, acționând cu competențã si fermitate pentru prevenirea, combaterea și sancționarea încãlcãrii reglementãrilor vamale.

2.5 Drepturile și obligațiile instituite în sarcina persoanelor cu privire la reglementările vamale

2.5.1 Dreptul de reprezentare

  Acesta reprezintă un avantaj acordat persoanei implicate în activități reglementate de normele vamale și constă în aceea că aceasta își poate desemna un reprezentant în relația sa cu autoritatea vamalã pentru a întocmi actele și a îndeplini formalitãțile prevãzute în reglementãrile vamale.

Dreptul de reprezentare este un drept aferent contractului de mandat.

Reprezentarea poate fi directã sau indirectã.

În cazul reprezentãrii directe, reprezentantul acționeazã în numele și pe seama unei alte persoane.

În ceea ce privește reprezentarea indirectă, reprezentantul acționeazã în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane.

Reprezentantul trebuie sã fie stabilit în România, cu urmãtoarele excepții:

a) în cazul declarãrii mãrfurilor pentru regimul vamal de tranzit sau admitere temporarã;

b) în cazurile când mãrfurile sunt declarate cu titlu ocazional, cu condiția ca autoritatea vamalã sã considere justificat acest lucru.

În concordanța cu prevederile regulamentului vamal, reprezentantul poate fi un comisionar în vamă.

Reprezentantul are obligatia sã declare cã acționeazã pentru persoana care l-a împuternicit, sã specifice dacã reprezentarea este directã sau indirectã și sã fie învestit cu putere de reprezentare.

O persoanã care nu declarã cã acționeazã în numele sau pe seama altei persoane ori care declarã cã acționeazã în numele sau pe seama altei persoane fãrã a fi împuternicitã sã facã aceasta se considerã cã acționeazã în nume propriu și pe contul sãu.

Autoritatea vamalã poate cere oricãrei persoane care declarã cã acționeazã în numele sau pe seama altei persoane sã facã dovada calitãții și capacitãții sale de a acționa ca reprezentant.

2.5.2 Agenți economici autorizați

Autoritatea vamalã acordã, pe baza criteriilor prevãzute în prezenta secțiune și, dacã este necesar, dupã consultarea altor autoritãți competente, statutul de agent economic autorizat oricãrui agent economic stabilit în România. Agentul economic autorizat beneficiazã de anumite facilitãti în ceea ce priveste controlul vamal privind securitatea și siguranța și/sau de anumite simplificãri prevãzute de reglementãrile vamale.

Statutul de agent economic autorizat se acordã pe baza urmãtoarelor criterii:

a) lipsa înregistrãrilor în baza de date a autoritãții vamale, referitoare la încãlcarea reglementãrilor vamale de cãtre agentul economic solicitant;

b) un sistem corespunzãtor de gestiune a înscrisurilor comerciale și, dacã este cazul, a documentelor de transport, care sã permitã efectuarea controlului vamal;

c) dovada solvabilitãții financiare, dacã este cazul, și, când acestea sunt aplicabile, normele corespunzãtoare de securitate și siguranțã legate de gestionarea riscurilor.

Regulamentul vamal stabilește normele privind:

a) acordarea statutului de agent economic autorizat;

b) eliberarea autorizațiilor pentru utilizarea simplificãrilor;

c) stabilirea autoritãții vamale care acordã statutul de agent economic autorizat și care elibereazã autorizația prevãzutã la lit. b);

d) tipul de facilitate și limitele acesteia, care pot fi acordate în ceea ce privește controalele vamale referitoare la securitate și siguranțã, ținând cont de regulile referitoare la gestionarea riscurilor;

e) condițiile în care statutul de agent economic autorizat poate fi suspendat sau retras.

2.5.3 Introducerea mãrfurilor pe teritoriul vamal al României

Mãrfurile introduse pe teritoriul vamal al României fac obiectul unei declarații sumare, cu excepția celor încãrcate în mijloace de transport care trec, fãrã oprire, prin apele teritoriale sau prin spațiul aerian al teritoriului vamal.

Această declarație se depune la biroul vamal de intrare. Autoritatea vamalã poate permite ca declaratia sumarã sã fie depusã la alt birou vamal, cu condiția ca acesta sã comunice imediat sau sã punã la dispoziție pe cale electronicã informațiile necesare biroului vamal de intrare. Autoritatea vamalã poate accepta, în locul declarației sumare, depunerea unei notificãri și accesul la datele din declarația sumarã în sistemul informatic al operatorului economic.

Declarația sumarã se depune înainte ca mãrfurile sã fie introduse pe teritoriul vamal al României.

În anumite cazuri și în funcție de anumite tipuri de transport al mãrfurilor, de modul de transport sau de agentul economic ori în conformitate cu acordurile internationale care prevãd dispoziții specifice în materie de securitate, prin regulamentul vamal se stabilesc:

a) termenul limitã pânã la care este depusã declarația sumarã, înainte ca mãrfurile sã fie introduse pe teritoriul vamal al României;

b) modalitãțile de derogare de la termenul limitã prevãzut la lit. a) și de modificare a acestuia;

c) condițiile în care se poate renunța la declaratia sumarã sau în care aceasta poate fi adaptatã.

Declarația sumarã se întocmește prin utilizarea tehnicii de procesare a datelor. Se pot folosi informații comerciale, portuare sau de transport, cu condiția sã conținã detaliile necesare. Autoritatea vamalã poate accepta declarația sumarã pe suport de hârtie în cazuri excepționale, cu condiția aplicãrii aceluiași nivel de gestionare a riscului cu cel folosit la declarațiile sumare întocmite prin tehnica de procesare a datelor.

Declaratia sumarã se depune de persoana care introduce mãrfurile pe teritoriul vamal al României sau care își asumã responsabilitatea pentru transportul lor cãtre acest teritoriu.

Declarația sumarã poate fi depusã și de:

a) persoana în numele cãreia acționeazã persoana care introduce mãrfurile pe teritoriul vamal al României;

b) orice persoanã care este în mãsurã sã prezinte mãrfurile sau sã dispunã prezentarea acestora la autoritatea vamalã competentã;

c) un reprezentant al persoanei care introduce mãrfurile pe teritoriul vamal al României sau care își asumã responsabilitatea pentru transportul lor cãtre acest teritoriu sau al celei menționate la lit. a) sau b).

Persoana care introduce declarația sumară are dreptul, la cerere, sã modifice una sau mai multe date din declarația sumarã, dupã depunerea acesteia. Modificarea nu mai este posibilã dupã ce autoritatea vamalã:

a) a informat persoana care a depus declaratia sumarã de intenția de a verifica mãrfurile;

b) a constatat inexactitatea datelor în cauzã;

c) a aprobat ridicarea mãrfurilor.

Mãrfurile introduse pe teritoriul vamal al României se aflã sub supraveghere vamalã din momentul intrãrii lor și pot fi supuse controlului vamal pânã la stabilirea statutului lor vamal.

Mãrfurile strãine rãmân sub supraveghere vamalã pânã când:

a) se modificã statutul lor vamal;

b) intrã într-o zonã liberã sau antrepozit liber;

c) sunt reexportate sau distruse potrivit legii.

Mãrfurile care beneficiazã de un tratament tarifar favorabil, în funcție de destinația lor finalã, rãmân sub supraveghere vamalã potrivit dispozițiilor cuprinse în leagea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Mãrfurile introduse pe teritoriul vamal al României sunt transportate fãrã întârziere de persoana care le aduce, în conformitate cu instrucțiunile autoritãții vamale, astfel:

a) cãtre biroul vamal desemnat de autoritatea vamalã sau în alt loc desemnat sau aprobat de aceasta;

b) spre o zonã liberã sau antrepozit liber, când mãrfurile sunt destinate acestora.

Persoana care își asumã rãspunderea pentru transportul mãrfurilor, dupã ce au fost introduse pe teritoriul vamal al României sau ca urmare a transbordãrii, devine rãspunzãtoare pentru respectarea obligației de aducere a marfii catre biroul vamal desemnat sau către zona libera sau antrepozitul vamal.

Când o navã sau o aeronavã este obligatã, din motive de forțã majorã sau caz fortuit, sã facã o escalã sau sã staționeze temporar pe teritoriul vamal al României, transportatorul sau orice persoanã care acționeazã în numele acestuia este obligatã sã informeze fãrã întârziere autoritatea vamalã asupra situației intervenite, aceasta stabilind mãsurile de supraveghere a navei sau aeronavei, precum și a mãrfurilor transportate de acestea.

Aceste prevederile nu se aplicã mãrfurilor aflate la bordul navelor sau al aeronavelor care traverseazã marea teritorialã și apele teritoriale sau spatiul aerian al României, fãrã a avea ca destinație un port sau aeroport românesc.

În caz de forțã majorã sau de caz fortuit, la schimbarea destinației stabilite potrivit alin. (1), transportatorul este obligat sã informeze imediat autoritatea vamalã, inclusiv despre eventualele pierderi parțiale sau totale ale mãrfurilor.

  2.5.4 Descãrcarea mãrfurilor prezentate în vamã

Mãrfurile sunt descãrcate sau transbordate de pe mijlocul de transport numai cu permisiunea autoritãții vamale în locurile desemnate ori aprobate de aceasta.

În cazul unui pericol iminent care impune descãrcarea totalã sau parțialã a mãrfurilor, operațiunea se poate face fãrã acordul autoritãții vamale, care trebuie sã fie informatã imediat despre aceastã situație.

Autoritatea vamalã poate oricând sã efectueze controlul mãrfurilor și al mijloacelor de transport, impunând sã se procedeze la descãrcarea și dezambalarea mãrfurilor.

Mãrfurile care au fãcut obiectul declarației sumare pot fi transferate numai în cazurile și în locurile stabilite de autoritatea vamalã.

2.5.5 Atribuirea unei destinații vamale mărfurilor prezentate în vamă

Autoritatea vamală aprobă acordarea unei destinații mărfurilor străine prezentate în vamă.

Când mãrfurile sunt înscrise într-o declarație sumarã, titularul operațiunii comerciale sau reprezentantul acestuia este obligat sã solicite o destinație vamalã, aprobatã de vamã, în termen de:

a) 45 de zile de la data depunerii declarației sumare, în cazul mãrfurilor transportate pe cale maritimã;

b) 20 de zile de la data depunerii declarației sumare, în cazul mãrfurilor transportate pe altã cale decât maritimã.

Când împrejurãrile o justificã, autoritatea vamalã poate stabili un termen mai scurt sau poate aproba prelungirea termenului de 45, respectiv 20 de zile.

Prelungirea termenului nu poate depãți necesitãșile reale justificate de împrejurãri și se acordã numai dacã solicitarea este depusã în cadrul termenului inițial. 

Pânã când li se atribuie o destinație vamalã, mãrfurile prezentate în vamã au, din momentul prezentãrii, statutul de mãrfuri depozitate temporar.

Mãrfurile pot fi depozitate temporar numai în locurile și în condițiile aprobate de autoritatea vamalã. Autoritatea vamalã poate cere persoanei care deține mãrfurile sã constituie o garanție care sã asigure plata drepturilor de import.

Mãrfurile depozitate temporar pot fi manipulate numai în scopul conservãrii lor în starea inițialã, fãrã sã se modifice aspectul tehnic și comercial al acestora.

Autoritatea vamalã are dreptul sã ia mãsurile necesare, inclusiv valorificarea potrivit legii, în situația mãrfurilor pentru care nu au început, în termenele menționate la art. 72, formalitãțile pentru acordarea destinației vamale.

Autoritatea vamalã poate dispune ca, pe riscul și pe cheltuiala persoanei care le deține, mãrfurile sã fie transferate într-un alt loc care se aflã sub supraveghere vamalã, pânã la reglementarea situației acestora.

Când împrejurãrile o impun, autoritatea vamalã poate dispune, în condițiile legii, ca mãrfurile prezentate în vamã sã fie distruse, informându-l în prealabil pe deținãtorul mãrfurilor despre aceasta.

Costurile rezultate în urma distrugerii mãrfurilor sunt suportate de cãtre deținãtorul mãrfurilor.

În cazul în care se constatã cã mãrfurile au fost aduse pe teritoriul vamal al României cu nerespectarea normelor legale sau cã au fost sustrase de sub supravegherea vamalã, autoritatea vamalã ia mãsurile prevãzute de lege pentru reglementarea situației, inclusiv pentru valorificarea acestora potrivit legii.

2.6 Destinația vamalã

În mãsura în care nu existã dispoziții contrare, mãrfurilor li se poate acorda în orice moment, în condițiile prevãzute de lege, orice destinație vamalã, indiferent de natura sau cantitatea lor, de țara de origine sau proveniențã, de transport ori de destinație.

Aceste prevederi nu exclud aplicarea interdicțiilor sau restricțiilor justificate din rațiuni de moralã, ordine și securitate publicã, de protejare a sãnãtãții și a vieții persoanelor, animalelor sau plantelor, de protejare a patrimoniului național cu valoare artisticã, istoricã sau arheologicã ori de protejare a proprietãții industriale și comerciale.

2.7 Plasarea mãrfurilor sub un regim vamal

Mãrfurile destinate plasãrii sub un regim vamal trebuie sã facã obiectul unei declarații pentru acel regim vamal.

Mãrfurile românești declarate pentru regimul de export, perfecționare pasivã, tranzit sau antrepozitare vamalã sunt supuse supravegherii vamale din momentul acceptãrii declarației vamale pânã la momentul în care acestea pãrãsesc teritoriul vamal al României ori sunt distruse sau declarația vamalã este invalidatã.

În funcție de felul mãrfurilor și de regimul vamal care poate fi utilizat, Autoritatea Naționalã a Vãmilor poate stabili, prin decizie, ca numai unele birouri vamale sã fie competente sã procedeze la efectuarea controlului vamal și la aplicarea reglementãrilor vamale.

Declaratia vamalã se face:

a) în scris;

b) prin utilizarea unui procedeu informatic aprobat de autoritatea vamalã;

c) fie printr-o declarație verbalã sau orice altã acțiune prin care deținãtorul mãrfurilor își manifestã voința de a le plasa sub un regim vamal, în cazurile și condițiile prevãzute în regulamentul vamal.

Regimuri vamale

2.7.1 Punerea în liberã circulație

Punerea în liberã circulație conferã mãrfurilor strãine statutul vamal de mãrfuri românești. Punerea în liberã circulație atrage aplicarea mãsurilor de politicã comercialã și îndeplinirea formalitãților vamale prevãzute pentru importul mãrfurilor, precum și încasarea oricãror drepturi legal datorate.

Conform art. 102–“ (1) Prin exceptie de la art. 90 alin. (2), în situația în care ulterior înregistrãrii declarației vamale, pânã la acordarea liberului de vamã, intervin taxe vamale de import reduse, titularul operațiunii comerciale sau reprezentantul acestuia poate solicita autoritãții vamale aplicarea taxei vamale mai favorabile.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplicã în cazul în care nu a fost posibilã acordarea liberului de vamã din motive imputabile declarantului”.

Când un transport este format din mãrfuri cu încadrãri tarifare diferite, iar operațiunile de clasificare tarifarã și de completare a declarației vamale ar presupune un efort suplimentar și cheltuieli disproporționate fațã de drepturile de import care se percep, autoritatea vamalã poate aproba, la cererea declarantului, ca drepturile de import sã fie achitate pentru întregul transport, pe baza clasificãrii tarifare a mãrfurilor pentru care se percepe cea mai mare taxã vamalã de import.

Mãrfurile puse în liberã circulație, care au beneficiat de drepturi de import reduse sau zero în funcție de destinația lor finalã, rãmân sub supraveghere vamalã pânã când condițiile pentru acordarea tratamentului favorabil înceteazã a mai fi aplicabile, precum și în cazurile în care mãrfurile sunt exportate sau distruse.

Supravegherea vamalã se încheie și când mãrfurile sunt utilizate în alte scopuri decât cele prevãzute pentru aplicarea tratamentului favorabil, cu condiția achitãrii taxelor datorate la punerea în liberã circulație.

Drepturile și obligațiile titularului unui tratament tarifar favorabil pot fi, în condițiile prevãzute de autoritatea vamalã, transferate succesiv unor alte persoane care îndeplinesc condițiile prevãzute pentru a beneficia de regimul în cauzã.

Titularii punerii în liberã circulație a mãrfurilor destinate unei anumite utilizãri, în cazul în care, ulterior acordãrii liberului de vamã, schimbã utilizarea mãrfii, sunt obligați sã înștiințeze în prealabil autoritatea vamalã, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzãtor noii utilizãri.

Mãrfurile puse în liberã circulație își pierd statutul vamal de mãrfuri românești când declarația de punere în liberã circulație este invalidatã dupã acordarea liberului de vamã.

Mãrfurile puse în liberã circulație își pierd statutul vamal de mãrfuri românești și când drepturile de import sunt rambursate sau remise:

a) în cadrul regimului de perfecționare activã sub forma sistemului cu rambursare;

b) în cazul mãrfurilor defecte sau al celor care nu respectã prevederile contractuale;

c) când rambursarea sau remiterea este supusã condiției ca mãrfurile sã fie exportate sau reexportate ori sã li se atribuie o destinație vamalã aprobatã în condițiile prevãzute de regulamentul vamal.

2.7.2 Regimuri suspensive si regimuri vamale economice

  Sintagma regim suspensiv se utilizeazã, în cazul mãrfurilor strãine, pentru urmãtoarele regimuri:

a) tranzit;

b) antrepozitare vamalã;

c) perfecționare activã sub forma unui sistem cu suspendare;

d) transformare sub control vamal;

e) admitere temporarã.

Sintagma regim vamal economic se utilizeazã pentru urmãtoarele regimuri:

a) antrepozitare vamalã;

b) perfecționare activã;

c) transformare sub control vamal;

d) admitere temporarã;

e) perfectionare pasivã.

Prin mãrfuri de import se înțelege mãrfurile plasate sub un regim suspensiv, precum si mãrfurile care, în cadrul regimului de perfectionare activã în sistem cu rambursare, au fãcut obiectul formalitãților de punere în liberã circulație si al formalitãților prevãzute la art. 145.

Prin mãrfuri în aceeași stare se întelege mãrfurile de import care, în regimul de perfecționare activã sau de transformare sub control vamal, nu au suferit nici o operațiune de perfecționare sau de transformare.

Utilizarea unui regim vamal economic este condiționatã de eliberarea unei autorizații de cãtre autoritatea vamalã.

Autorizația se acordã persoanelor care asigurã toate condițiile necesare pentru efectuarea corectã a operațiunilor și când autoritatea vamalã poate asigura supravegherea și controlul regimului fãrã a mai trebui sã introducã mãsuri administrative disproporționate fațã de necesitãțile economice respective.

Condițiile în care este utilizat regimul respectiv sunt stabilite în autorizație.

Titularul autorizației este obligat sã informeze autoritatea vamalã asupra tuturor elementelor survenite dupã acordarea autorizației care pot influența menținerea acesteia sau condițiile de utilizare a acesteia.

2.8 Tariful vamal și clasificarea tarifară a mărfurilor

Conform Codului vamal, drepturile legal datorate când ia naștere o datorie vamală se determină pe baza Tarifului vamal al României.

Art.46 din Codul vamal ne oferă informații cu privire la alcătuirea Tarifului vamal al României, după cum urmează:

a) Nomenclatura combinatã a mãrfurilor;

b) orice altã nomenclaturã care se bazeazã partial sau integral pe Nomenclatura combinatã a mãrfurilor sau care adaugã la aceasta orice subdiviziuni si care este stabilitã prin dispoziții legale naționale care reglementeazã domenii specifice în vederea aplicãrii mãsurilor tarifare legate de schimbul de mãrfuri;

c) taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale aplicabile mãrfurilor cuprinse în Nomenclatura combinatã a mãrfurilor, precum și cele instituite în cadrul politicii agricole sau prin reglementãrile specifice aplicabile anumitor mãrfuri care rezultã din transformarea produselor agricole, dacã este cazul;

d) mãsurile tarifare preferențiale cuprinse în acordurile încheiate de România cu anumite țãri sau grupuri de țãri și care stipuleazã acordarea tratamentului tarifar preferențial;

e) mãsurile tarifare preferențiale care pot fi acordate unilateral de România pentru anumite țãri sau grupuri de țãri;

f) mãsurile tarifare care prevãd o reducere sau o exonerare a drepturilor de import aferente unor anumite mãrfuri;

g) alte mãsuri tarifare prevãzute în legislația României.

2.9 Stabilirea originii mărfurilor

Codul vamal în vigoare prevede două posibilități de stabilire a originii mărfurilor, și anume originea nepreferențială și originea preferențială.

I.Originea nepreferențială

În conformitate cu prevederile art. 50 din Codul vamal, la stabilirea originii nepreferențiale a mărfurilor se au în vedere următoarele criterii:

a) criteriul mãrfurilor produse în întregime într-o țarã, când numai o țarã se ia în considerare la atribuirea originii;

b) criteriul transformãrii substantiale, când douã sau mai multe țãri iau parte la producerea mãrfurilor.

Prin “mărfuri obținute în întregime într-o țară” se înțelege, conform art.51 alin (2), următoarele:

a) produse minerale extrase pe teritoriul acelei tãri;

b) produse vegetale recoltate acolo;

c) animale vii, nãscute și crescute acolo;

d) produse obținute de la animale vii crescute acolo;

e) produse de vânãtoare sau de pescuit obținute acolo;

f) produse de pescuit maritim si alte produse obtinute din afara apelor teritoriale ale unei tãri de cãtre navele înmatriculate sau înregistrate în acea tarã si sub pavilionul acelei țãri;

g) mãrfuri obtinute sau produse la bordul navelor-uzinã din produse mentionate la lit. f), originare din acea tarã, cu conditia ca astfel de nave-uzinã sã fie înmatriculate sau înregistrate în acea tarã si sub pavilionul acesteia;

h) produse obtinute din solul sau din subsolul marin în afara apelor teritoriale, cu conditia ca acea tarã sã aibã drepturi exclusive de a exploata solul sau subsolul respectiv;

i) deseuri si produse reziduale, rezultate din operatiuni de fabricare, precum si articole uzate, dacã acestea au fost colectate în tara respectivã si sunt folosite doar pentru a recupera materia primã;

j) mãrfuri care sunt produse acolo, exclusiv din mãrfuri mentionate la lit. a)–i) sau din derivatele lor, în orice stadiu al productiei.

Mãrfurile a cãror productie implicã mai mult decât o tarã sunt considerate originare din tara în care au fost supuse ultimei transformãri sau prelucrãri substantiale, motivate economic, într-o întreprindere echipatã în acel scop si din care a rezultat un produs nou sau care reprezintã un stadiu important al fabricatiei.

II.Originea preferențială

Aceasta este prevăzută în art. 46 lit d) și e) și are la bază regulile și formalitățile prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte. Aceasta se aplică și acordurilor preferențiale incheiate de comunitățile europene: Acordul dintre Comunitatea Economică Europeană si Confederația Elvețiana privind comerțul cu produse agricole din 21.06.1999; Acordul de comerț liber între Comunitatea Economică Europeană si Republica Islanda din 22.07.1972; Acordul de comerț liber între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei din 14.05.1973.

2.10 Aspecte privind introducerea și scoaterea din țară a armelor și munițiilor

În conformitate cu H.G. nr. 707/2006 privind Regulamentul de punere în aplicare al Codului vamal al României, art. 156, persoanele fizice române sau străine au obligația de a declara la autoritatea vamală și de a depune la biroul vamal de intrare/ieșire în/din România, o declarație vamală scrisă în toate cazurile de introducere sau scoatere a armelor letale sau neletale, definite potrivit Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.

I.Regimul aplicabil persoanelor fizice române

Introducerea în țară a armelor

Persoanele fizice care intenționează să introducă în România arme letale sau neletale achiziționate din străinătate, trebuie să prezinte la Biroul vamal de intrare în țară autorizație de procurare a armei care se eliberează de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, inspectoratele de poliție județene în a căror rază teritorială își are domiciliul solicitantul, precum și de către Inspectoratul General al Poliției Române.

Persoanele române pot achiziționa din străinătate maximum două arme pentru fiecare călătorie în afara teritoriului României. Pentru armele achiziționate dintr-un stat terț(care nu este membru al U.E) sau achiziționate din U.E.. dar care nu au statut comunitar, la biroul vamal de intrare trebuiesc achitate următoarele taxe:

Taxe vamale: 2,7%-revolvere și pistoale;

3,2 % arme;

Accize: 100%;

T.V.A. 24% ;

Nivelul acestor taxe se aplică la valoarea în vamă a armelor achiziționate, calculată conform H.G. nr 945/2006 pentru aprobarea Normelor privind determinarea valorii în vamă pentru bunurile aparținând călătorilor și altor persoane fizice și Ordinului Ministrului Finanțelor nr 1076/2006.

Scoaterea din țară a armelor

Persoanele care dețin legal arme letale sau neletale și intenționează să călătorească în străinătate cu acestea, poate solicita organului de poliție care i-a acordat permisul de armă eliberarea unei autorizații în baza căreia organele de poliție de frontieră permit ieșirea de pe teritoriul României cu armele înscrise în autorizație, făcând mențiune despre acestea în documentul de călătorie al titularului.

Persoanele prevăzute mai sus au obligația ca, la întoarcerea în România, să prezinte la frontieră toate armele înscrise în documentul de călătorie, pe care le-au deținut la ieșirea din țară. În cazul în care, pe perioadsa șederii în străinătate, armele înscrise în documentul de călătorie au fost furate, pierdute sau distruse, titularul trebuie să facă dovada prin documente autentice eliberate de către organele de poliție competente din statul în care s-a produs evenimentul, care să certifice faptul că persoana a reclamat pierderea, furtul sau, după caz, distrugerea armei, organele poliției de frontieră având obligația să facă mențiune despre aceasta în documentul de călătorie și să informeze în scris IGPR.

II.Regimul aplicabil persoanelor fizice străine

Introducerea în țară a armelor

Străinii care cășătoresc în România pentru a participa la concursuri ofifiale de tir sau pentru a practica vânătoarea, în condițiile legii, pe baza unei vize de scurtă ședere ori care beneficiază de scutire de la obligativitatea acestei vize, pot fi autorizați să dețină și, după caz, să poarte și să folosească armele de vânătoare sau de tir pe care le dețin, dacă armele și muniția sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei. Avizul de introducere a armelor în țară se poate acorda străinilor de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Scoaterea din țară a armelor

Străinii care au domiciliul sau reședința în România sau călătoresc în România pe baza unei vize de scurtă ședere ori care beneficiază de scutire de la obligativitatea acestei vize, pot fi autorizați să procure din România numai arme de vânătoare, de tir sau colecție, în vederea scoaterii acestora din România. Persoanele fizice străine pot fi autorizate să scoată, personal, de pe teritoriul României, doar câte o singură armă dintre cele procurate în timpul unei călătorii în România. Scoaterea din România a două sau mai multor arme se poate face numai prin intermediul armurierilor români autorizați să comercializeze aceste arme.

Autorizația de procurare a armelor se eliberează persoanelor fizice străine de către IGPR.

2.11 Intrarea în România dintr-un stat necomunitar

Baza legală:

Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui comunitar de scutiri de taxe vamele;

Regulamentul Comisiei(CEE) nr 2454/1993 privin dispoziții de aplicare a Regulamentului(CEE) nr. 2913/1992 privin instituirea Codului Vamal Comunitar(Jurnalul Oficial seria L, nr 253/11.10.1993).

A). DECLARAREA BUNURILOR

Fiecare persoană este obligată să declare și să prezinte autorității vamale bunurile aflate asupra sa; declararea se poate face prin următoarele metode:

În scris;

Verbal;

Prin trecerea prin culoarul verde sau „nimic de declarat” la birourile vamale în care funcționează sistemul cu două culoare de control sau prin trecerea printr-un birou vamal care nu folosește sistemul cu două culoare fără a face o declarație vamală voluntară.

Este olbigatorie declararea în scris în următoarele cazuri:

a). Arme și muniții, materiale explozive, radioactive, nucleare, precum și produse strategice prevăzute în legi speciale;

b). Droguri sau substanțe psihotrope și precursorii acestora, materiale biologice cu potențial de contaminare în masă, medicamente care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, substanțe chimice esențiale, precum și produse și substanțe toxice;

c). Instrumentele de plată sub formă de numerar aflate asupra persoanei, care sunt egale sau depășesc echivalentul a 10000 euro/persoană.

Mărfurile cu caracter cultural, istoric sau artistic pot fi delcarate în scris la intrarea în țară în vederea scoaterii lor din țară fără altă aprobare.

Prin instrumente de plată sub formă de numerar se înțelege:

a). Instrumente negociabile la puratător, inclusiv instrumente monetare la purtător, preum cecuri de călătorie, instrumente negociabile(inclusiv cecuri, bilete la ordine și mandate poștale), care sunt fie la purtător, andosate fără restricții, întocmite pe numele unui beneficiar fictiv, fie intr-o astfel de formă încât proprietatea asupra acestora este transferată în momentul transmiterii, precum și instrumente incomplete(semnate, dar cu numele beneficiarului omis).

b). Valută(bancnote și monede în circulație, ca mijloc de schimb).

Nedeclararea sau declararea eronată poate fi sancționată contravențional sau penal, după caz, bunurile nedeclarate fiind reținute în vederea confiscării.

B). BUNURI IMPORTATE ÎN SCUTIRE DE TAXE VAMALE

Bunurile conținute în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o țară non-U.E. sunt admise fără plata taxelor vamale cu respectarea următoarelor condiții:

-importul să fie de natură ocazională;

-bunurile să fie exclusiv de uz personal al călătorilor sau familiilor acestora sau destinate pentru cadouri.

Natura și cantitatea acstor bunuri nu trebuie să indice ca sunt importate în vederea comercializării

Sunt permise a fi importate în scutire de taxe vamale, TVA și accize, următoarele bunuri:

a). Obiecte de uz personal necesare în mod rezonabil pentru călătorie(îmbrăcăminte, încălțăminte, articole de toaletă, bijuterii personale, aparate foto-video, etc);

b). Mărfuri pentru scopuri sportive(de ex: schiuri și bețe, patien, sănii, îmbrăcăminte, mingi de orice fel, rachete, crose, etc);

c). Produse din tutun:

-40 de țigarete;

-100 de cigarillos(trabucuri cu o greutate maximă de 3 grame fiecare);

-50 de trabucuri;

-250 grame de tutun de fumat.

Scutirea poate fi aplicată fie pentru una din categoriile de produse din tutun menționate la lit c), fie pentru o combinație a acestora cu condiția ca totalul procentelor utlizate din cantitațile individuale permise să nu depășească 100%.

d). Băuturi alcoolice:

-un total de 1 litru de alcool și băuturi alcoolice cu o concentrație alcoolică distilate și băuturi spirtoase, cu o tărie alcoolică de peste 22% volum sau alcool etilic nedenaturat de 80% volum și peste;

-un total de 2 litri de alcool și băuturi alcoolice cu o concentrație alcoolică mai mică de 22% în volum.

Scutirea poate fi aplicată fie pentru una din categoriile de tipuri de alcool și băuturi alcoolice menționate la lit. d), fie pentru o combinație a acestora cu condiția ca totalul procentelor utilizate din cantitățile individuale permise să nu depășească 100%.

-4 litri de vinuri liniștite și 16 litri de bere;

e). Bunuri diverse, altele decât cele de la lit a).-d), în limita unei valori globale de 430 euro pentru fiecare călător în cazul transporturilor pe cale aeriană și maritimă, și 300 euro în cazul celorlalte mijloace de transport.

f). Carburantul conținut în rezervorul standard al mijlocului de transport cu motor și o cantitate de până la 10 litri conținută într-un rezervor portabil.

Călătorilor sub 17 ani nu li se acordă nicio scutire pentru produse din tutun, alcool și băuturi alcoolice. Atunci când valoarea totală a două sau mai multe articole pentru un călător depășește valorile menționate mai sus, se acordă scutiri până la aceste sume la articolele la care, dacă ar fi fost importate separat, s-ar fi acordat scutiri, cu condiția ca valoarea totală a unui articol individual să nu poată fi divizată.

Importul în mod repetat, într-o anumită perioadă de timp, în scutire de la plata taxelor vamale, a bunurilor din categoria celor prevăzute la lit.a).-g), se consideră ca fiind import în scop comercial și atrage plata taxelor vamale, precum și îndeplinirea formalităților legale pentru importul bunurilor în scop comercial.

C). BUNURI IMPORTATE CU PLATA TAXELOR VAMALE

În afara bunurilor prevăzute la punctul B), călătorii pot importa bunuri aflate în bagajele personale cu plata taxelor vamale, a taxei pe valoare adăugată(24%) și a accizelor după caz. Taxele vamale aplicabile la importul de bunuri aflate în bagajele personale sunt cele cuprinse în Tariful Vamal Comun de Import al Uniunii Europene, adaptat prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2658/1987 privind Nomenclatura tarifară statistică și tariful vamal comun..

Valoarea în vamă la care se aplică taxele vamale este prețul efectiv plătit pentru achiziționarea bunurilor, care rezultă din prețurile înscrise în facturi sau alte documente fiscale echivalente.

În cazul bunurilor aflate în bagajele personale ale călătorilor, care nu au caracter comercial și a căror valoare globală pe călător nu depășește 700 euro, se aplică taxa vamală forfetară de 2,5 %. Taxa vamală forfetară nu se aplică bunurilor:

-pentru care persoana solicită aplicare taxelor vamale care le sunt prpprii în Tariful Vamal Comun de Import al Uniunii Europene;

-pentru care în Tariful Vamal Comun de Import al Uniunii Europene figurează mențiunea „scutire”;

-pentru produsele din tutun și băuturi alcoolice atunci când acestea depășesc cantitățile prevăzute pentru a fi admise cu scutire de la plata taxelor vamale.

Prețul efectiv plătit nu se ia în considerare atunci când autoritatea vamală are suspiciuni cu privire la subevaluarea bunurilor, devalorizarea monedei de tranziție sau perioada care s-a scurs de la achiziție și până la vămuire.

E). INTRODUCEREA SPECIILOR DIN FLORĂ ȘI FAUNĂ SĂLBATICĂ

Introducerea în România a speciilor de floră și faună înscrise în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 338/1997 privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice, se face numai în baza certificatelor/permiselor CITES, eliberate de Ministerul Mediului.

F) MĂRFURI CARE ADUC ATINGERE UNUI DREPT DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Este interzisă introducerea în Comunitate a mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, și care prin cantitatea ori natura lor sugerează că sunt introduse în scop comercial. Prin mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală se înțelege:

Mărfuri contrafăcute;

Mărfuri pirat;

Mărfuri care aduc atingere drepturilor asupra unui brevet de invenție sau unui certificat suplimentar de protecție ori unei indicații geografice sau unui brevet de soi.

G) ANIMALE DE COMPANIE

În vederea mișcării animalelor de companie acestea trebuie să fie identificate fie prin tatuaj clar, lizibil, fie printr-un sistem electronic de identificare(transponder).

Oricare ar fi forma de identificare a animalelor de companie, aceasta trabuie să conțină detalii privind identificarea numelui și adresa proprietarului de animale.

Mișcarea animalelor de companie se face numai în baza unui pașaport eliberat de un veterinar autorizat de autoritatea competentă care să certifice valabilitatea vaccinării antirabice sau revaccinării, după caz.

Introducerea în România a animalelor de comapnie se poate face doar prin punctele de control trecere frontieră în care sunt organizate controale sanitar-veterinare.

2.12 Intrarea în România- dintr-un stat comunitar

Baza legală:

Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar;

Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 2454/1993 privind dispozițiile de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/1992 privind instituirea Codului Vamal Comunitar.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europenă, teritoriul vamal al României a devenit parte integrantă din teritoriul vamal al Uniunii Europene, iar pentru bunurile aparținând călătorilor care au statut comunitar și care fac obiectul unor schimburi intracomunitare, între statele membre și România, nu se mai efectuează control vamal și nu se mai întocmesc formalități vamale.

Potrivit prevederilor art. 1927alin (1) DIN Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru produsele supuse accizelor și eliberate în consum în alt stat membru, achiziționate de către persoanele fizice pentru nevoile proprii, și transportate de ele însele, accizele se datorează în statul membru în care produsele au fost achiziționate.

Potrivit prevederilor pct. 185, alin(2) din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodoligice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, se consideră achiziții pentru uz propriu produsele cumpărate și transportate de persoane fizice până în următoarele limite cantitative:

I.TUTUNURI PRELUCRATE:

1). Țigarete-800 bucăți;

2). Țigări(cu o greutate maximă de 3 grame/bucată)-400 bucăți;

3). Țigări de foi-200 bucăți;

4). Tutun de fumat-1 kg.

II. BĂUTURI ALCOOLICE

1). Băuturi spirtoase- 10 litri;

2). Produse intermediare- 20 de litri;

3). Vinuri și băuturi fermentate- 90 de litri;

4). Bere- 10 litri.

Produsele achiziționate și transportate în cantități superioare acestor limite se consideră dacă nu se dovedește contrariul, a fi achiziționate în scopuri comerciale și pentru acestea se vor respecta prevederile art. 1924 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, acciza urmând a fi percepută la intrarea în România.

Condiții care generează comiterea ilegalităților

Ca orice fenomen abordat din punct de vedere criminologic, și contrabanda și celelalte infracțiuni la regimul vamal trebuie analizate și prin prisma vulnerabilitaților și factorilor de risc care genereaza comiterea acestui gen de ilegalități.

Vulnerabilitățile care pot genera infracțiuni la regimul vamal sunt atît de natură subiectivă cît și de natură obiectivă, concurentă acestora, repercutîndu-se în mod negativ asupra aplicării legislației vamale în mod general și asupra anumitor fluxuri comerciale în special.

In categoria vulnerabilităților care pot genera ilegalități la regimul vamal enumerăm:

1.legislația vamală insuficientă sau neadaptată realităților comerciale ale momentului;

2. inexistența sau neaplicarea unor metodologii unitare de control vamal sau fiscal;

3. permeabilitatea sau ineficiența sistemelor de control vamal;

4. complicitățile existente intre persoanele predispuse la comiterea acestui tip de ilegalități și funcționarii vamali, bazate pe coruperea funcționarilor publici;

5. sistemul de taxare și accizare excesiv sau dificil de aplicat;

6. agregarea unor rețele internaționale de contrabanda, ca urmare a permanentizării unor contacte care vizează savirșirea de infracțiuni;

In categoria factorilor de risc care contribuie la crearea premiselor necesare savîrșirii acestui gen de ilegalități vom aminti:

1.salarizarea insuficientă a personalului vamal sau a altor categorii de funcționari publici cu atribuții de decizie sau control;

2.lipsa de profesionalism a funcționarilor vamali;

3.lipsa controalelor ierarhice periodice sau a sistemului general de control ulterior trecerii frontierei;

4.tolerarea unor comportamente ilicite sau abuzive în cadrul organizației vamale;

III b. Metode utilizate la comiterea ilegalitãților

Infracțiunile la regimul vamal nu pot fi privite in individualitatea lor, fara a fi conexate la perspective generala a criminalității. În acest sens, trebuie sa remarcăm că, în mod apodictic, criminalitatea la regimul vamal este organic legată de crima organizată și corupție, putîndu-se conexa cu aria spălării banilor sau a criminalității economico-financiare.

Tot atfel putem aprecia ca infracționalitatea la regimul vamal este una din zonele care cunoaște metodele cele mai variate de comitere, mascare și valorificare a produselor infracțiunilor, din acest punct de vedere fiind comparabilă cu structurarea gruparilor de crimă organizată pură.

Pe de alta parte, comparativ cu crima organizată pura, criminalitatea vamala este mult mai vizibila in domeniul economic, implicând o multitudine de agenți economici și fluxuri comerciale.

Privind generic, vom afirma că printre metodele utilizate in mod frecvent se regăsesc:

1.Introducerea de mărfuri sau bunuri cu valori declarate mult subevaluate;

2.Introducerea de marfuri in cantități superioare celor declarate la vama;

3.Declararea marfurilor ca fiind în tranzit vamal, acestea fiind valorificate ulterior în mod illegal;

4.Introducerea de băuturi alcoolice sau țigări cu timbre fiscale false sau fără timbre fiscale.

5.Introducerea spre comercializare a mărfurilor din magazinele duty-free.

6.Utilizarea micului trafic de frontieră pentru introducerea unor cantități mari de bunuri care ulterior sunt comercializate.

7.Importul de materii prime, utilaje și tehnologii cu scutirea de plata taxelor vamale conform legislației zonelor defavorizate și utilizarea ulterioară în aceste scopuri.

8.Utilizarea unor circuite legale în vederea expatrierii unor cantități însemnate de metale prețioase și/sau diamante.

III c.) Modalitãți de comitere a infracțiunilor la regimul vamal.

Liberalizarea comerțului internațional a generat ca fenomen subiacent creșterea exponențială a volumului operațiunilor de comerț internațional, concomitent cu instituirea unor noi modalități de executare a contractelor și de finanțare a acestora.

Fără a detalia aceste aspecte, ne vom rezuma la a prezenta cîteva din cele mai frecvente modalități de realizare a laturii materiale a unor infracțiuni la regimul vamal, așa cum au rezultat din cazuistica judiciara și vamală:

-Utilzarea la vamă a unor documente false referitoare la prețul mărfii. Această metodă permite plata unor taxe vamale diminuate. Se bazează in exclusivitate pe utilizarea unor facturi false de export-import, în sensul că factura prezentată în vamă este diferită de cea emisă de vînzătorul mărfii.

Această metodă este utilizată și în prezent, existînd numeroase cazuri în care la vamă au fost prezentate facturi cu valori foarte mici în comparație cu cele reale, situație în care organele vamale pot aplica tariful vamal impus de O.G. nr. 13/1993.

-Utilizarea zonelor libere (a beneficiilor vamale prezentate de acestea) pentru introducerea de mărfuri, în mod ilegal, care ulterior sunt valorificate în circuitele comerciale românești.

-Trecerea prin punctele vamale a unor bunuri cu documente vamale valabile pentru alte bunuri sau alt tip de bunuri. Spre exemplu, un autocamion sau un container este încarcat cu produse pentru care accizele sau taxele vamale sunt foarte mari, iar la ușa de acces sunt încarcate produse pentru care accizele sau taxele vamale sunt mici. Acest procedeu este utilizat întrucît se cunoaște faptul ca autoritățile vamale recurg foarte rar la controale fizice extrem de amanunțite. Procedeul este denumit in terminologia vamala drept “procedeul capac”.

-Utilzarea la vama a unor documente false referitoare la cantitățile de marfă, in vederea eludării sistemului de taxare vamală.

-Utilizarea regimului de tranzit vamal în vederea introducerii ilegale in țara a unor mărfuri scutite de taxe vamale sau accize care ulterior sunt valorificate pe piață. Pentru realizarea rezoluției infracționale, infractorii utilizează ștampile vamale false prin care confirmă liberul de vama ca urmare a regimului de tranzit vamal.

-Folosirea firmelor fantomă pentru efectuarea unor importuri care generează datorii vamale, care ulterior nu sunt achitate.

Coruperea funcționarilor vamali în vederea efectuării unor controale superficiale sau pentru neexecutarea controlului vamal.

Utilizarea timbrelor false pentru introducerea în țara a țigărilor sau băuturilor alcoolice.

III d.) Alte ilegalități aflate in conexiune directă cu infracțiunile la regimul vamal.

În mod firesc infracțiunile la regimul vamal se săvârșesc în numeroase cazuri cu complicitatea interesată a funcționarilor vamali sau a auxiliarilor vamali ( declaranții vamali și comisionarii vamali). Adeseori, congruența intereselor infracționale conduce la structurarea unor filiere criminale care pot avea sau nu și o componentă transnațională.

În această categorie intră infracțiunile de serviciu sau în legatură cu seviciul savîrșite de funcționarii vamali( abuz în serviciu, neglijența în serviciu, etc), infracțiuni de corupție ( luare de mită, primire de foloase necuvenite, trafic de influență), asociere in vederea savîrșirii de infracțiuni sau aderarea la un grup criminal organizat.

În sfera infracțiunilor de crimă organizată, funcționarii vamali pot fi, de regulă complici, iar în cazuri izolate, autori sau instigatori, putîndu-ne referi la infracțiunile la regimul stupefiantelor, substanțelor interzise, tehnologiilor cu dublă utilizare, etc.

Gradul de implicare a funcționarilor vamali trebuie evaluat individual pentru fiecare caz de savîrșire a unor infracțiuni, întrucit spre exmplu ei pot fi implicați și în alte genuri de infracțiuni.

Spre exemplu, infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea unor fapte de corupție face referire la utilizarea subvențiilor în alte scopuri decit cele pentru care au fost acordate. Sunt cunoscute cazuri, în care grîul scos din rezerva de stat pentru acoperirea unor deficite de consum intern a fost exportat cu complicitatea unor vameși prin utilizarea unor documente false, în vederea obținerii unor profituri imediate. Acordarea unor cantități de grîu din rezerva de stat operează în perioade de criză internă și are natura juridică a unui împrumut de consum a unor bunuri generic determinate pe o perioadă prestabilită, de regulă 6-9 luni. În aceste condiții “exportatorul” vinde grîul subvenționat la un preț superior și răscumpară aceeași cantitate peste 6-9 luni la un preț inferior, realizând astfel un profit imediat fără nici o investiție.

CAPITOLUL 3 – STUDIEREA INFRACȚIUNILOR STATUATE ÎN LEGEA NR 86/2006, PRIVIND CODUL VAMAL AL ROMÂNIEI

3.1 Considerații generale

În sens larg, prin “contrabandă” se ințelege trecerea peste frontieră a unor mărfuri sau bunuri fără respectarea regimului vamal, în scopul realizării unor profituri ilicite de către persoanele implicate.

Incriminarea contrabandei ca infracțiune la regimul vamal a fost realizată din mai multe considerente printre care au prevalat cele de natură fiscală și cele de natură concurențială, statul roman fiind obligat să asigure un cadru concurențial adecvat în economie.  

Potrivitart. 270. – Introducerea în sau scoaterea din țarã, prin orice mijloace, a bunurilor sau mãrfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandã și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 271. incriminează “contrabanda calificată” ca fiind reprezentată de “Introducerea în sau scoaterea din țarã, fãrã drept, de arme, muniții, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanțe radioactive, substanțe toxice, deșeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase constituie infracțiunea de contrabandã calificatã și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, dacã legea penalã nu prevede o pedeapsã mai mare”.

Prinart. 272. legiutorul a incriminat infracțiunea de “folosire de acte nereale”– Folosirea, la autoritatea vamalã, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referã la alte mãrfuri sau bunuri ori la alte cantitãți de mãrfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamã constituie infracțiunea de folosire de acte nereale și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Art. 273. – Folosirea, la autoritatea vamalã, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate constituie infracțiunea de folosire de acte falsificate și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

In art. 274. sunt introduse formele agravante ale infracțiunilor la regimul vamal și anume dacă faptele prevãzute la art. 270–273, sunt sãvârșite de una sau mai multe persoane înarmate ori de douã sau mai multe persoane împreunã, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 275. sancționează tentativa infracțiunilor prevăzute în articolele anterioare.

Art. 277. prevede că atunci când mãrfurile sau alte bunuri care au fãcut obiectul infracțiunii nu se gãsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei.

În paginile care urmează am ales să analizez infracțiunile în mod detaliat, pentru o mai bună înțelegere a fiecăreia dintre ele.

3.2 Infracțiunea de contrabandă simplă

Această infracțiune este prevăzută de art. 270 din Codul Vamal și constă în intoducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau marfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru codul vamal [alin. (1)].

Legea nr. 291/2009 privind modificarea Codului Vamal al României include în sfera infracțiunii de contrabandă și “introducerea în sau scoaterea din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal,a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoare în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri.”

Pînă în prezent, Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 33/2009 stabilea ca fiind contrabandă sustragerea de la controlul vamal, a bunurilor sau mărfurilor care ar trebui plasate sub un regim vamal, a căror valoare este egală sau mai mare de 20.000 lei fără să facă o diferență între produsele accizabile și celelalte categorii de produse, mărfuri sau bunuri.

In situația în care valoarea bunurilor sustrase controlului vamal este mai mică de 20.000 lei in cazul produselor accizabile și mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte mărfuri sau bunuri, fapta nu va constitui infracțiune, ci contravenție, fiind sancționată cu amenda de la 3.000 la 8.000 lei și confiscarea bunurilor în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României. Inainte de modificare prin Legea nr. 291/2009 alineatul 2 al art.270 avea următoarea formă: “Constituie, de asemenea, infracțiunea de contrabandă și se pedepsește potrivit alin. (1) introducerea în sau scoaterea din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea in vamă a bunurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei”.

Infracțiunea este mai gravă dacă se comite de una sau mai multe persoane înarmate ori de doua sau mai multe persoane împreuna (art. 274).

Obiectul juridic general al infracțiunilor pe care le analizăm este reprezentat de acele relații sociale care se referă la respectarea regimului vamal. În accepțiunea art. 4 pct. 20 din legea nr. 86/2006, regimul vamal cuprinde următoarele activități: punerea in liberă circulație; tranzitul; antrepozitarea vamală; perfecționarea activă; transformarea sub control vamal; admiterea temporara; perfecționarea pasivă; exportul.

Obiectul juridic special al infracțiunii de contrabandă îl constituie relațiile sociale referitoare la regimul vamal, relații care sunt asigurate doar prin respectarea de către toți destinatarii legii a obligației de a trece mărfuri sau bunuri supuse regimului vamal doar prin locurile stabilite pentru control vamal, in condițiile legii.

Obiectul material este reprezentat de bunurile sau mărfurile care, în temeiul legii, sunt supuse regimului vamal. Dacă bunurile trecute prin alte locuri decat cele stabilite pentru controlul vamal nu sunt supuse unui regim vamal, considerăm că nu va exista această infracțiune.

Niciodată obiectul material al contrabandei nu poate fi corpul unei persoane. In aceste condiții, dacă sunt îndeplinite toate cerințele legale, se pot reține infracțiunea de trafic de persoane.

Subiectul activ al infracțiunii de contrabandă poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale pentru a răspunde penal, legea necerând o anumită calitate pentru făptuitor.

Participația este posibilă sub forma instigării dacă instigatorul nu se află la locul comiterii faptei sau a complicității anterioare. În cazul coautoratului, al complicității concomitente sau dacă instigatorul se află la locul comiterii faptei se va reține varianta agravată potrivit art. 274 C.P., autorul, complicele sau instigatorul după caz, fiind pedepsiți prin raportare la forma agravată.

Atunci cand contrabanda este săvârșită de un funcționar, angajat sau reprezentant al unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operțiuni de import-export ori in folosul acestor persoane juridice se poate aplica și interdicția exercitării ocupației, potrivit art. 64 lit.c) din C.P.

În cazul in care un funcționar vamal, în schimbul unei sume de bani sau alte foloase, înlesnește trecerea frontierei prin alte locuri decat cele stabilite pentru controlul vamal a unor persoane având asupra lor bunuri supuse regimului vamal, acesta va raspunde pentru complicitate la contrabandă, și trecerea ilegala a frontierei de stat și luare de mită (in calitate de autor).

Subiectul pasiv al infracțiunii este statul, ca titular al valorii sociale protejate prin norma de incriminare. În aceste condiții, dacă prin săvârșirea infracțiunii de contrabandă s-a produs efectiv și o pagubă proprietății publice sau private a statului Autoritatea Naționala a Vămilor dobândește dreptul de a se constitui parte civila în procesul penal, cu toate drepturile și obligațiile care decurg, în temeiul legii, dintr-o asemenea calitate procesuală.

Latura obiectivă: Elementul material constă, în mod alternativ, într-o acțiune de introducere în țară sau de scoatere din țară, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri.

Pentru existența acestei infracțiuni nu are importanță faptul dacă persoanele care săvârșesc fapta au trecut frontiera având sau nu asupra lor pașapoarte valabile, deoarece incriminarea are în vedere in mod exclusiv încalcarea reglementarilor vamale privitoare la marfuri și alte bunuri, iar nu regimul legal al trecerii persoanelor peste frontiera, esențial fiind ca trecerea de marfuri sau bunuri peste linia de frontiera să se facă prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal.

În cazul în care bunurile care sunt trecute peste frontieră se află asupra unei persoane care trece ilegal frontiera, apreciem că ne aflăm in prezența unui concurs ideal de infracțiuni, in condițiile art. 33 lit. b Codul penal, reținându-se infracțiunile de contrabandă și trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Condiția esențială pentru existența acestei infracțiuni este aceea că introducerea sau scoaterea bunurilor să se facă prin alte locuri decat cele stabilite pentru controlul vamal. Conform art. 2 alin.(2) din Legea 86/2006, introducerea sau scoaterea din țară a mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat. În punctele de trecere a frontierei de stat și pe teritoriul țării sunt organizate birouri vamale care funcționează potrivit legii. La trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport și orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal și aplicării reglemetarilor vamale numai de autoritatea vamala.

Pentru existența infacțiunii de contrabandă simplă nu intereseaza natura sau destinația efectivă a locului (pădure, drum adiacent, teren arabil sau pășune din zona de frontieră, etc) prin care mărfurile sau alte bunuri sunt trecute peste frontiera de stat a României, ci imprejurarea că acele mărfuri sau alte bunuri nu sunt prezentate pentru efectuarea controlului vamal mai înainte de scoaterea din țară sau după caz, imediat dupa introducerea în țară a acestora și sunt tranzitate prin alt loc decât punctul vamal.

Daca persoana in cauza a fost supusa controlului pentru trecerea frontierei, dar a ocolit punctul vamal (locul unde se face efectiv controlul vamal) sustragand acele bunuri de la controlul vamal se va reține infracțiunea prevăzută de art.270 din Legea 86/2006. Așa cum s-a mai precizat, în concret o astfel de situație este greu de imaginat deoarece controlul vamal și cel al documentelor pentru trecerea frontierei se fac în același loc și aproape simultan. S-ar putea spune că punctul de control al trecerii frontierei de stat este și loc stabilit pentru controlul vamal.

În mod similar, în practica judiciara mai veche s-a pus întrebarea dacă infracțiunea de contrabandă săvârșită prin folosirea de acte falsificate (mai exact încercarea de a trece peste graniță anumite bunuri) poate fi reținută în concurs real cu infracțiunile de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. În această situație consideră că atâta vreme cât trecerea frontierei s-a făcut prin punctul vamal și s-au folosit acte falsificate, nu se poate reține infractțiunea de contrabandă simplă, motiv pentru care încadrarea juridica trebuie să se facă ținând seama de prevederile art. 273 Cod Vamal – folosirea, la autoritatea vamala, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate. Dacă documentul falsificat face parte din categoria “înscris oficial” in accepțiunea art. 150 alin. (2) C. pen., se poate reține un concurs de infracțiuni între falsul în înscrisuri oficiale și infracțiunea prevazută in art. 273 Cod Vamal, dacă faptele au același autor.

Urmara imediata a infracțiunii constă într-o stare de pericol în care este pusă normala desfășurare a activității în domeniul vamal.

Legatura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, deoarece infracțiunea este una de pericol.

Latura subiectivă: Forma de vinovație cerută de norma de incriminare este intenția, în oricare din formele sale (directă sau indirectă). Nu se cere, ca o cerință esențiala a infracțiunii existența vreunui scop sau mobil. Acestea vor fi luate în considerare la individualizarea pedepsei.

Actele pregatitoare, deși posibile, sunt lăsate în afara incriminării de către legiuitor. Tentativa este posibilă și se pedepsește.

Infracțiunea se consumă în momentul realizării elementului material, respectiv atunci când bunurile sau alte mărfuri sunt trecute peste frontiera prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau chiar prin alte locuri destinate controlului vamal. Infracțiunea poate fi săvârșită și în formă continuată, momentul epuizării fiind acela al săvârșirii ultimei acțiuni de introducere sau scoatere din țară de mărfuri sau alte bunuri fără respectarea dispozițiilor legale.

Infracțiunea se poate săvârși într-o modalitate normativă de bază, respectiv trecerea peste frontieră, putând exista o multitudine de modalități faptice.

Exista si o modalitate agravată, atunci când fapta descrisă mai sus a fost săvârșită de una sau mai multe persoane înarmate sau de doua ori mai multe persoane împreună.

Sancțiuni. În varianta tip fapta se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar în cazul variantei agravate pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

Dacă pedeapsa concret aplicată este mai mare de 2 ani se aplică obligatoriu și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Tot astfel se aplică și măsura de siguranță a confiscării speciale. Când mărfurile sau alte bunuri care au facut obiectul infracțiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Dacă fapta este săvârșită de angajați sau reprezentanți ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operațiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice se poate aplica și interdicția exercitării ocupației, potrivit art. 64 lit. c) C. pen.

De asemenea, precizăm că bunurile care au facut obiectul contrabandei se confiscă. În acest caz, inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale

3.3 Contrabanda calificată

Această infracțiune este prevazută de art. 271 din Codul Vamal și constă în introducerea în țară sau scoaterea din țară, fără drept, de arme, muniții, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanțe radioactive, substanțe toxice, reziduuri ori materiale chimice periculoase.

Obiectul juridic special este format din relațiile sociale care au în vedere activitatea de infăptuire a politicii vamale a statului român, cu referire specială la interzicerea trecerii peste frontieră, fără drept, a unor categorii de bunuri care au un regim juridic special.

Obiectul material. Este constituit, în mod alternativ, din arme, muniții, materiale explozive, droguri, precursori etc. Prin arme se ințelege armele ”stricto sensu”, adică așa cum ele sunt definite prin art. 151 alin 1 C. pen. și Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor. Se consideră că armele de panoplie, cele de tir ori de vânătoare ca și cele ascunse, chiar defecte de-ar fi, realizeaza situația premisă necesară pentru realizarea infracțiunii de contrabandă calificată, deoarece acest din urma text cand se refera la “arme” nu deosebește după cum acestea sunt funcționale sau defecte, la momentul comiterii infracțiunii de contrabandă calificată.

Subiectul activ nemijlocit (autor) al contrabandei poate fi orice persoană ce îndeplinește condițiile legale pentru a răspunde din punct de vedere penal. De asemenea, poate exista și participație improprie în sensul art.31 C. pen.

Subiectul pasiv al infracțiunii pe care o analizăm este statul român.

Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii de contrabandă îl constituie acțiunea de trecere peste frontieră a armelor, munițiilor, materialelor explozive, drogurilor, precursorilor, materialelor nucleare sau alte materii radioactive, substanțe toxice, deșeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase.

Există elementul material al infracțiunii de contraband calificată indiferent de modul în care aceste bunuri au fost scoase din țară, adica manifest sau ocult. Spre deosebire de infracțiunea de contrabandă simplă, elementul material al contrabandei calificate este realizat și dacă trecerea bunurilor peste frontiera de stat a României se face prin punctul de trecere și pe la biroul vamal, fără a exista o autorizație legală în acest sens. Va exista această infracțiune dacă făptuitorul este proprietarul bunurilor respective sau este un simplu posesor sau deținător al acestor bunuri, ori este doar un transportator-prepus al unei unități private sau publice. Cerința esențiala a acestei infracțiuni este ca activitatea ce formează elementul material al faptei să se desfășoare fără drept.

Cerința legală vizează absența unui drept conferit de un înscris oficial prin care se permite, de catre autoritățile române competente, să se scoată sau să se introduca peste frontieră astfel de bunuri. Este realizat conținutul constitutiv al acestei infracțiuni dacă spre exemplu, un înscris oficial de import, de export sau de tranzit a unor astfel de mărfuri produse sau substanțe provine de la o autoritate publică necompetentă (material sau teritorial), ori autorizația privește bunuri într-o altă cantitate, valoare sau tip, decât cele pentru care, prin declarația vamală, se solicită importul, exportul, tranzitul sau o autorizație emisă în condiții legale a expirat fiind emisă pe o anumită perioadă.

Urmarea imediata constă într-o stare de pericol pentru existența și siguranța regimului juridic vamal al României. În egală masură, este realizată o încălcare a regimurilor stabilite pentru bunurile și substanțele enumerate de art. 271 din Codul Vamal.

Legatura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă. Forma de vinovăție cerută de norma de incriminare este intenția, care poate fi directă sau indirectă.

Mobilul cu care acționează făptuitorul nu are importanță pentru existența infracțiunii, dar este utilă pentru individualizarea pedepsei.

Actele pregătitoare, deși posibile, sunt lăsate în afara incriminării de către legiuitor. Tentativa este posibilă și se pedepsește.

Infracțiunea se consumă în momentul realizării elementului material, respectiv atunci cand bunurile sau alte mărfuri sunt trecute peste frontiera fără a fi prezentate pentru controlul vamal. Infracțiunea este susceptibilă de a fi săvârșită și în formă continuată.

Infracțiunea se poate săvârși într-o singura modalitate normativă, respectiv trecerea peste frontieră, insa faptic modalitățile sunt diverse.

Infracțiunea prezintă o formă agravată, dacă fapta descrisă mai sus a fost săvârșită de una sau mai multe persoane înarmate sau de doua sau mai multe persoane împreună.

În varianta tip infracțiunea se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani, iar în cazul variantei agravate cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

3.4 Folosirea de acte nereale la autoritățile statului

Această infracțiune este prevăzută în art. 272 Cod Vamal și constă în folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte măsuri sau bunuri ori la alte cantități de marfuri sau bunuri decât cele prezentate in vamă.

Obiectul juridic special este format din relațiile sociale referitoare la regimul vamal, relații a căror normală desfășurare este condiționată de respectarea regulilor impuse de lege în ceea ce privește folosirea la autoritatea vamala a documentelor vamale, de transport sau comerciale. În secundar, prin norma de incriminare sunt apărate și relațiile sociale care privesc ocrotirea încrederii publice în documentele vamale, fie oficiale, fie sub semnătură privată.

Obiectul material îl constituie documentele vamale, de transport sau comerciale, folosite la autoritatea vamala cu ocazia prezentării mărfurilor sau a altor bunuri în vederea aplicării regimului vamal legal. Aceste documente sunt reale, emise de organe abilitate și in condițiile legii, dar sunt prezentate in legătură cu alte mărfuri decât la care acestea se referă în mod concret sau cu alte cantități. Documentele la care se referă textul de lege pot fi: documente vamale (declarația vamală, declarația proviziilor de bord, permisul vamal etc.), documente de transport (foi de parcurs, avizul de expediere etc.),sau documente comerciale (facturi de procurare a mărfurilor, scrisori de garanție, convenții de plată, cecuri etc.).

Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană care indeplinește condițiile legale pentru a răspunde penal. Participația este posibilă.

Subiectul pasiv este statul, ca titular al obligației de a asigura desfășurarea în condiții de legalitate a activității din domeniul vamal.

Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii de folosire de acte nereale constă într-o activitate exteriorizată de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă pentru trecerea peste frontieră a bunurilor în scopul eludării datoriei vamale sau la alte cantități de mărfuri sau bunuri.

Cerința esențială specifică și necesară pentru existența laturii obiective este ca fapta ce alcatuiește elementul material să se realizeze ”prin folosirea de documente vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri, sau la alte cantități de mărfuri sau bunuri”.

Folosirea presupune infațișarea documentului vamal ca mijloc adevărat de dovadă privind anumite marfuri sau bunuri, supuse controlului autorităților publice competente din unitățile vamale, fie de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, fie din interiorul țării.

Va fi realizat elementul material al acestei infracțiuni chiar dacă un singur document din cele enumerate, prezentat autorităților vamale se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele transportate.

Urmarea imediată a infracțiunii de folosire de documente nereale constă într-o stare de pericol în care este pusă desfășurarea activității vamale.

Legatura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă. Forma de vinovăție cerută de norma de incriminare este intenția directă sau indirectă.

Particularitatea elementului subiectiv constă in reprezentarea sub aspect intelectiv a imprejurării că documentul pe care autorul îl folosește la autoritatea vamală se referă la alte marfuri sau bunuri sau la alte cantități de mărfuri sau bunuri.

Actele pregătitoare, deși posibile, sunt lăsate în afara incriminării de către legiuitor. Tentativa este posibilă și se pedepsește.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care are loc prezentarea în vama a documentelor care se referă la alte mărfuri sau bunuri sau la alte cantități decât cele prezentate in vamă și care au intrat sub regimul de supraveghere vamală. Infracțiunea este susceptibilă de a fi săvârșită și în formă continuată.

Infracțiunea prezintă o singură modalitate normativă, respectiv folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate in vamă. Există și o modalitate agravată atunci când fapta prevazută la art.272 Cod Vamal este săvârșită de una sau mai multe persoane înarmate sau de una sau mai multe persoane împreuna.

În varianta tip infracțiunea se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar în cazul variantei agravate cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

Norma de incriminare din art. 272 are un caracter special față de cea din art. 292 C. pen care reglementează falsul in declarații. În acest sens nu se va putea reține un concurs de infracțiuni, ci va avea prioritate în aplicare prevederea din Legea 86/2006.

3.5 Folosirea de acte falsificate

Această infracțiune este prevăzută de art. 273 din Legea 86/2006 și constă în acțiunea de folosire la autoritatea vamală, de documente vamale, comerciale sau de transport falsificate. Atât infracțiunea de față, cât și cea anterioară se pot comite la punctul de trecere a frontierei când se efectuează controlul vamal, dar și în interiorul țării, dacă controlul vamal se realizează la birourile vamale sau punctele vamale din teritoriu. De cele mai multe ori, aceste două infracțiuni se comit în cazul operațiunilor comerciale de import de produse din țări extracomunitare.

Obiectul juridic special principal este constituit de acele relații sociale care vizează ocrotirea specială a operațiunilor de vămuire a bunurilor, precum și a celorlalte operațiuni vamale ce reclamă prezentarea unor documente reale cu prilejul trecerii peste frontieră a bunurilor. În subsidiar sunt ocrotite relațiile sociale referitoare la ocrotirea încrederii publice în documentele vamale, de transport sau comerciale, fie oficiale fie sub semnatură privată.

Obiectul material il constituie documentele vamale, de transport sau comerciale falsificate, folosite la autoritatea vamala pentru mărfuri sau alte bunuri prezentate în vamă. Prin “documentele vamale, de transport sau comerciale falsificate” trebuie să se ințeleagă orice înscris oficial sau sub semnatură privată, cu funcție probatorie în sistemul vamal, falsificat.

Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile legale pentru a raspunde penal. Participația este posibilă.

Subiect pasiv este statul, titular al valorii sociale protejate prin norma de incriminare.

Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii de folosire de acte false prevăzută de art. 273 Cod Vamal, constă în folosirea de documente vamale, de transport sau comerciale falsificate.

“Folosirea” presupune intrebuințarea efectivă a unuia sau mai multor documente vamale, de transport sau comerciale falsificate. Simpla deținere a unui document vamal, comercial sau de transport falsificat nu va atrage incidența legii penale.

Fapta de folosire, cu vinovăție, de acte vamale false la Registrul Auto Roman, în vederea verificării unui autotirism adus din strainatate în scopul înmatricularii acestuia, constituie infracțiunea de uz de fals prevazută de art. 291 C. pen., aceasta deoarece actele false nu sunt folosite la autoritatea vamală.

Urmarea imediată a infracțiunii constă tot într-o stare de pericol care se creează pentru desfășurarea legală a activității vamale. De asemenea, se creează și o stare de pericol pentru încrederea publică in veridicitatea înscrisurilor oficiale sau sub semnatură privată folosite ca mijloc de dovadă a unor bunuri, în sfera regimului juridic vamal.

Într-o astfel de situație, infracțiunile de uz de fals și cea de folosire de acte falsificate nu pot deveni concurente, deoarece norma din Codul Vamal are un caracter special și , în consecință, are prioritate in aplicare. Pe de altă parte, apreciem că se va putea reține infracțiunea de falsificare a înscrisului, după caz, în concurs cu fapta de folosire sau în sarcina persoanei care l-a falsificat. Pentru identitate de raționament, apreciem că în cazul în care înscrisul este sub semnatură privată și este falsificat chiar de cel care îl folosește, se va reține doar folosirea de acte falsificate. Aceasta deoarece falsificarea unui înscris sub semnatură privată are semnificație penală doar când a și fost folosit pentru a produce consecințe juridice.

În ceea ce privește raportul de cauzalitate acesta va rezulta din materialitatea faptei.

Latura subiectivă. Forma de vinovăție cerută de norma de incriminare este intenția în cele doua forme ale sale, directă sau indirectă. În cazul în care nu se cunoaște caracterul fals al actului, fapta nu va putea fi calificată drept infracțiune de folosire de acte falsificate, fiind incidente prevederile art. 51 alin. (1) C. pen., care reglementează eroarea de fapt principală.

Actele pregătitoare, deși posibile, nu sunt incriminate. Tentativa este posibilă și se pedepsește. Consumarea acestei infracțiuni are loc în momentul în care se săvârșește fapta de prezentare în vamă a documentelor vamale falsificate. Infracțiunea este susceptibilă de a fi săvârșită și în formă continuată.

Infracțiunea prezintă o singură modalitate normativă, respectiv folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate. Infracțiunea este mai gravă și se pedepsește mai aspru dacă este comisă de una sau mai multe persoane înarmate sau de două sau mai multe persoane împreună.

În varianta tip infracțiunea se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar în cazul variantei agravate cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

3.6 Tipuri de contrabandă

3.6.1 Contrabanda cu țigări

În ultimele decenii, țigările au costituit o pradă prioritară pentru contrabandiști datorită solicitării pieței. În același timp, producătorii și comercianții animați de dorința de a obține câștiguri mari prin eludarea taxelor, au contribuit din plin la proliferarea contrabandei cu țigări. Rolul autorităților în acest context este de a găsi pârghii de control cât mai sigure și de a înăspri controlul la frontierele de stat. Una din metodele de evidență și control este reprezentată de marcarea prouselor accizabile cu timbre.

În vederea realizării unui import ilegal cu țigări, o societate comercială procură timbrele necesare pe care le trimite producătorului extern pentru a le aplica pe pachete. Timbrele sunt aplicate, dar marfa este introdusă illegal, fără a se plăti taxele aferente. Societatea care a comandat timbrele dispare, și astfel se pierde urma acestora. Rostul lor este acela de a asigura cumpărător, deoarece în țară sunt comercializate numai produse marcate. Neachitându-se taxele legale la frontier, țigările introduce în țară în maniera descrisă au un preț mai mic și fac o concurență distrugătoare celor introduce legal.

S-a stabilit din practica judiciară că realizarea unui astfel de mecanism presupune două moduri de operare, și anume:

Fabricarea timbrelor „regie proprie”- astfel marcajele sunt false. Un timp metoda a dat rezultate remarcabile, până când au fost introduse elemente de siguranță.

Procurarea timbrelor originale prin intermediul firmelor fantomă. Ulterior acestor ahiziții, firmele care au comandat marcajele dispar, pierzându-se evidența și controlul asupra cantităților de țigări existente pe piață și a provenienței lor.

Trebuie precizat faptul că, după introducerea în țară a țigărilor, contrabandiștii procură documente de livrare a țigărilor către cumpărători de bună credință, de la firme fantomă. Pe lângă acestea se folosesc vânzările succesive prin societăți reale, dar la care nu ajung decât documentele, țigările mergând direct la societatea comercială care le vinde cu amănuntul.

Țigările de contrabandă care ajung în Romănia proveni în proporție covârșitoare din Ucraina și Rep.Moldova. De aici ele urmează un adevărat periplu, o parte rămânând pe piața autohtonă și fiind comercializat pe întreg teritoriul țării, în timp ce o parte semnificativă trec granițele țării, fiind destinate statelor occidentale. Aceste circuite demonstrează faptul că investigarea contrabandelor cu țigări produce rezultate parțiale în angrenaj, dimensiunile infracționalității impresionând de cele mai multe ori organele judiciare și opinia publică.

În acest sens pot fi evocate episoade succesive care au avut loc în România, cunoscute sub denumirea „Țigareta”, cel mai faimos fiind „Țigareta 2”. De fiecare dată au fost descoperite operațiuni care făceau parte dintr-un întreg ansamblu infracțional. Printre cauzele multiple ale acestei situații se evidențiază, în mod deosebit, complicitățile clasei politice, lucru întâlnit și în alte părți ale lumii, aceasta nereprezentând o inovație specifică sistemului din România.

Pentru a se realiza o restrângere a activității infracționale, protejându-se astfel societatea de efectele negative ale contrabandei cu țigări, organele judiciare trebuie să lămurească următoarele aspecte:

Locul de proveniență al țigărilor;

Locul pe unde au fost introduse în țară și metodele utilizate în acest sens;

Veridicitatea documentelor utilizate pentru transport, precum și dacă acestea conțin date reale;

Identificarea tuturor societăților implicate și stabilirea situației acestora;

Gradul de implicare, sub raportul răspunderii penale, a fiecărei persoane;

Posibilele complicități din partea unor persoane din cadrul autorităților statului(vamă, poliție, comisionari vamali, angajați ai companiilor portuare, etc);

Ridicarea mărfii sau a unor părți cât mai mari din aceasta;

Evaluarea taxelor neachitate;

Evaluarea mărfii(în cazul în care nu se găsește).

3.6.2 Contrabanda cu alcool

La fel ca și în cazul contrabandei cu țigări, contrabanda cu alcool a apărut tot ca urmare a cererii pieței. Fiscalitatea ridicată în acest domeniu a determinat pe comercianți, dar și pe consumatori să își îndrepte atenția asupra piețelor din țările ex-sovietice.

Principală problemă impusă cercetării în asemenea cauze este aceea a identificării metodei de eludare a taxelor vamale, cu alte cuvinte a modului de operare. Contrabanda cu alcool se află în strânsă legătură cu evaziunea fiscală, uneori considerându-se că este vorba despre aceeași infracțiune.

Dintre modalitățile utilizate în vederea eludării legii, amintim: Folosirea banderolelor fiscale contrafăcute sau obținute pe căi frauduloase; folosirea documentelor privind alte mărfuri; interpunerea societăților fantomă(ca și în cazul contrabandei cu țigări); declararea în vamă ca materii prime a diferitelor sortimente de alcool și crearea unui circuit al documentelor prin mai multe firme, fără ca mărfurile să ajungă la acestea. În unele cazuri, contrabandiștii profitând de lacunele legislative destul de severe, au abordat diverse metode de operare care au determinat imposibilitatea tragerii lor la răspundere pentru contrabandă, încadrarea juridică acordată fiind evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și alte infracțiuni. Menționăm în acest sens asa numitele „exporturi oarbe”, în cadrul cărora cantități însemnate de materii prime sau diverse produse distilate nesupuse vreunei restricții, în fapt alcool, sunt exportate scriptic. În realitate mărfurile nu părăsesc teritoriul României, fiind înlocuite cu produse calitativ inferioare, firma exportatoare beneficiid de TVA zero și impozit pe profit 5%. Mecanismul continuă cu emiterea unei facturi de prestări servicii externe, și astfel valuta se reîntoarce în exterior, importatorul român majorându-și artificial cheltuielile.

De asemenea, au fost situații când s-au importat cantități însemnate de alcool, menționându-se în documente „distilat” din cereale sau din vin. Marfa a fost mai apoi comercializată fără nicio procesare pe piața internă, după ce a fost trecută scriptic prin mai multe firme până la cea de bună credință. Prejudiciile cauzate bugetului de stat prin asemenea manopere este greu de calculat, neexistând posibilitatea de „contabilizare” a acestor pierderi.

3.6.3 Contrabanda cu arme

În comparație cu formele de contrabandă prezentate în titlurile precedente, contrabanda cu arme și muniții ne oferă o cazuistică mult mai restrânsă, asta pentru că accesul pe piață la astfel de bunuri este foarte limitat, pesoanele interesate fiind în număr mai mic. Totuși, problema trebuie luată în serios și tratată cu mare diligență, întrucât periculozitatea acestei fapte penale excede din sfera economică. Prin actele de contrabandă cu arme se pun în pericol valori de importanță capitală, cum ar fi siguranța națională, viața persoanei, și nu în ultimul rând ordinea publică.

Piața subterană a armelor este alimentată din această unică sursă, si anume contrabanda. Organizațiile criminale și cele teroriste sunt principalii beneficiari ai acestui comerț ilicit.

După evenimentele de la începutul ultimului deceniu al secolului al XX-lea, care au afectat estul Europei, s-au creat cele mai propice condiții desfășurării unor asemenea activități ilegale. Haosul din sistemele militare sovietice a permis procurarea cu mare ușurință a tot felul de arme care au fost mai apoi valorificate. Primii care au fost interesați de tot felul de arsenale au fost membrii lumii interlope, ai crimei organizate. Mafiile și organizațiile teroriste au cumpărat atât în scop propriu, dar și în scopul de a le vinde mai departe, jucând astfel rolul unor intermediari. Datele și informațiile care s-au putut obține în acest mediu greu de penetrat au scos la iveală implicația serviciilor secrete, a formațiunilor separatiste sau de altă natură, spațiul fostei Iugoslavii devedind nivelul de calificare și de susținere a celor implicați.

Aparte de criminalitatea organizată în acest sector al contrabandei, mai există și unele cazuri izolate, a celor care au desfășurat activitatea infracțională pe cont propriu. Din această categorie fac parte și români întorși din străinătate sau străini veniți în România, care au introdus ilegal arme pentru uz personal sau pentru valorificare. Introducerea se înfăptuiește prin ascunderea în bagaje, în mijloacele de transport care, în domeniul naval, oferă condiții generoase. Armele pot fi de asemenea, demontate în părți componente și disimulate în diverse piese mecanice.

În asemenea situații, cercetarea trebuie să clarifice, printre altele, următoarele probleme:

Dacă obiectul în cauză este o armă;

În ce categorie se încadrează;

Dacă este funcțională;

Porveniența armei;

Modul în care a fost introdusă în țară;

Destinația care urma să-i fie oferită;

Persoana făptuitorului(identitate, activități desfășurate, antecedente, preocupări) și legăturile lui infracționale.

În prezent contrabanda cu arme reprezintă o problematică greu de soluționat de către autoritățile statelor lumii și o provocare pentru organele judiciare. Actuala mobilizare a omenirii pentru combaterea terorismului constituie o bună ocazie pentru a asigura controlarea acestei ramuri infracționale.

3.6.4 Contrabanda cu autoturisme

Autoturismele care fac obiectul contrabandei se împart în două categorii: cele furate și cele dobîndite legal în străinătate. În ambele cazuri determinantă este cererea de pe piața românească. După câteva tatonări la începutul anilor 90, s-au constituit rețele transnaționale care au acaparat această „afacere”. În acest lanț infracțional un rol hotorâtor l-a constituit complicitatea unor funcționari publici, deoarece folosirea unui autoturism impune îndeplinirea unor proceduri(omologare, înmatriculare). Au fost atrași în cercuri vicioase polițiști, angajați ai Registrului Auto Român, ai Autorității Rutiere Române, care „acționau” după intrarea în țară a autoturismelor.

Din domeniul transportului fluvial este de amintit următorul caz implicând zonele libere: în luna septembrie 1995 au fost aduse cu nave fluviale din Zona Liberă Sulina, 200 autoturisme „Lada” care au fost depozitate în Portul Docuri Galați, la acea dată societate comercială cu capital integral de stat. Autoturismele au fost aduse de firma VELISH Ltd. Din Viena, reprezentată de numitul R.S.I. cu dublă cetățenie: rusă și belize. Transportul de la Sulina la Galați s-a efectuat de Compania de Navigație Fluvială NAVROM S.A., societate comercială cu capital de stat, care a și garantat plata taxelor vamale de tranzitare, conform legii. Potrivit documentelor de transport și declarației vamale de tranzit intern, destinația autoturismelor trebuia să fie Zona Liberă Galați. Numai că aceasta nu îndeplinea atunci condițiile minime de funcționare și nu desfășura nicio activitate specifică. În consecință, cele 200 de autourisme au fost depozitate pe platformele Portului Docuri. În continuare, fără a avea reprezentanță la Galați, și nici altundeva în România, firma VELISH Ltd. din Viena prin reprezentantul său legal R.S.I. a vândut autoturismele unor cetățeni moldoveni care au plecat cu ele pe roți. Pentru efectuarea unei asemena operațiuni, R.S.I a apelat la serviciile firmei comisionare vamală UNION STEEL SA, care a întocmit declarații vamale de cumpărare pentru fiecare autoturism. Tot această firmă s-a ocupat și de înmatricularea provizorie a autoturismelor, recuperând plăcuțele cu numere la vama de ieșire Oancea.

În fapt, a fost vorba despre un import și un export cu încălcarea normelor vamale, deoarece autoturismele au fost aduse în România, depozitate, și apoi vândute unor cetățeni străini care le-au dus în altă țară(Republica Moldova). Pentru fiecare autoturism în parte statu român a fost prejudiciat cu câte 1000 de dolari. Din expunerea acestui caz identificăm problemele care trebuie tratate în cadrul contrabandei cu autoturisme:

Proveniența autoturismului;

Legalitatea și autenticitatea documentelor privind proveniență;

Concordanța dintre documentele însoțitoare și seriile înscrise pe șasiurile, motoarele autoturismelor;

Corectitudinea omologărilor și a înmatriculărilor;

Modul de introducere în țară și persoanle care au efectuat operațiunea.

Cazuistica în domeniu a scos la suprafață o tehnică inedită pentru realizarea elementului material al contrabandei:demontarea autoturismelor în componente și declararea acestora ca fiind piese de schimb.

3.6.5 Contrabanda cu alte categorii de mărfuri

Din categoria altor bunuri sau mărfuri care suscită interes pentru contrabandiști menționăm: produse alimentare(ulei, zahăr, cafea, conserve), produse electronice și electrocasnice(laptop-uri, televizoare, camere video, telefoane mobile, etc), anvelope, materiale de construcție, motoare, produse petroliere!, și altele.

În asemenea cazuri, modul de operare cel mai răspândit îl constituie folosirea documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate ori privind alte bunuri. În consecință, trebuie acordată o maximă atenție veridicității documentelor, uneori, această operațiune implicând activități de cooperare cu autorități similare din alte state. De exemplu, pentru clarificarea situației unui transport de 600 tone ulei combustibil, importat din Turcia, pentru care s-au prezentat facturi subevaluate, s-a solicitat sprijinul autorităților turcești prin intermediul unei comisii rogatorii internaționale. Astfel, au fost obținute seturi complete de documente privind marfa importată, inclusiv facturile originale cu prețurile reale.

De asemenea, aceste activități se pot realiza și prin intermediul INTERPOL sau Centrului Focal SECI.

O altă problemă de clarificat o reprezintă țara sau spațiul de origine a mărfii pentru a se constata dacă a existat obligația de plată a taxelor vamale, accizelor, TVA sau alte impuneri, precum și valoarea acestora, precum și stabilirea valorii mărfii pentru cazul negăsirii acesteia, în vederea obligării la plată a persoanelor vinovate.

Alte aspecte care să contribuie la stabilirea exactă a împrejurărilor comiterii faptei și a vinovăției făptuitorilor sunt comune tuturor formelor de contrabandă, indiferent de marfa trecută peste frontieră prin eludarea reglementărilor vamale.

CAPITOLUL 4-Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere

Conceptul de „zonă liberă” a fost definit de către Consiliul de Cooperare Vamală ca fiind o parte din teritoriul unui stat în care mărfurile care se introduc se consideră ca nefiind în teritoriul vamal din punct de vedere al drepturilor și al taxelor vamale și nu sunt supuse controlului obișnuit al vămii. Scopul acestor zone îl reprezintă stimularea economică din unele teritorii.

Zonele libere se împart în următoarele categorii:

Comerciale- operațiunile autorizate sunt în general limitate la cele necesare pentru stocarea mărfurilor. Acestea sunt utile pentru ameliorarea prezentării comerciale sau pentru condiționarea la transport și se utilizează în Uniunea Europeană;

Industriale-în cadrul acestora se permite transformarea industrială a mărfurilor.

Mixte-în cadrul lor se vor putea desfășura ambele tipuri de activități.

Cu toate că mărfurile introduse în zonele libere sunt considerate ca nefiind pe teritoriul vamal, pot fiind totuși aplicate unele prevederi ale statului în cauză; autoritățile vamale pot să efectueze controale pentru a verifica respectarea prevederilor legale.

Zonele libere existente pe teritoriul României sunt: Sulina, Constanța Sud, Basarabi, Galați, Giurgiu, Brăila, Curtici(Arad).

4.1 Regimul juridic al zonelor libere

Din punct de vedere juridic putem remarca o lipsă de uniformitate al reglementărilor în vigoare. Acest regim diferă de la o țară la alta, precum și de la o zonă la alta.

În literatura de specialitate s-a apreciat că pot fi diferențiate mai multe tipuri de regimuri ale zonelor libere:

1.”regimul național”-reprezintă sistemul de drept al statului respectiv care nu se aplică, în întregime, în perimetrul delimitat al zonei libere.

2.”regimul de excepție”- sistemul de drept al statului respectiv conține prevederi care se aplică exclusiv acelei zone libere.

Astfel, regimul juridic al zonelor libere reprezintă insumarea normelor juridice din regimul național cu normele juridice cuprinse în regimul de excepție.

Conceptul de zonă liberă este teritorial, întrucât regimul juridic al zonelor libere se aplică unui perimetru precis determinat al teritoriului național. Existența zonelor libere nu afectează unitatea și indivizibilitatea teritoriului României, întrucât aceste concepte constituționale nu impun uniformizarea reglementărilor juridice pe întreg spațiu(terestru, aerian, maritim) în care se exercită suveranitatea statului.

Parlamentul, în exercițiul puterii sale legislative, poate să adopte reglementări juridice pentru porțiuni diferite ale teritoriului României, cu respectarea dispozițiilor constituționale. Art. 2 din legea 84/1992 stabilește că zonele libere sunt zone geografice ale teritoriului României, în care operatorii desfășoare activități, iar mărfurile, mijloacele de transport și alte bunuri se supun prevederilor vamale, dar supravegherea se efectuează la limita acestor zone.

În zonele libere, mărfurile străine sunt considerate, din punct de vedere al aplicării drepturilor de import și al măsurilor de politică comercială la import, ca mărfuri care nu sunt situate pe teritoriul României atâta timp cât nu sunt importate. Aceste nu pot fi plasate sub un alt regim vamal și nici nu pot fi folosite sau consumate în alte condiții decât cele prevăzute de reglementările vamale.

În ceea ce privește mărfurile românești, acestea pot fi introduse în zonele libere cu respectarea condițiilor stabilite pentru exportul de mărfuri.

Un aspect deosebit de important îl constituie faptul că staționarea mărfurilor în zonele libere nu este limitată în timp.

Administrațiile zonelor libere pot desfășura activități productive, comerciale și servicii, în nume propriu și în asociere, în afara perimetrelor declarate a fi zone libere, cu respectarea legislației în vigoare, fără a beneficia de facilitățile de zonă liberă.

4.2 Aspecte privind înființarea și delimitarea zonelor libere

Crearea zonelor libere în cuprinsul teritoriul național este un atribut exclusiv al Guvernului: „înființarea și delimitarea teritorială a zonelor libere, înființarea birourilor vamale și ale punctelor poliției de frontieră sa fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităților administrației publice centrale și locale interesate”(art.6 din Legea 84/1992).

Prin hotărâre a Guvernului de înființare a zonei libere se aprobă regulamentul de organizare și funcționare a zonei libere, regimul de exploatare, administrare și control, modul de percepere a taxelor și a tarifelor, precum și mijloacele necesare supravegherii vamale și ale poliției de frontieră. Fiecare zonă liberă are propriul său regulament de organizare și funcționare. Totalitatea prevederilor comune va forma regimul comun al zonelor libere.

Delimitarea acestor zone se face atât în drept prin prevederile actului normativ în vigoare, cât și în fapt, zonele libere fiind precis delimitate și împrejmuite fie prin îngrădire, fie prin existența unor limite naturale, cum ar fi luciul sau cursul de apă.

Intrarea și ieșirea din zonele libere sunt permise numai prin punctele stabilite de autoritatea vamală. Accesul în aceste zone poate fi interzis de autoritatea vamală dacă persoanele fizice sau juridice nu justifică interesul lor de a desfășura o activitate licită în acea zonă.

Autoritatea vamală are dreptul de a controla mărfurile care intră în yonele libere sau care staționează ori ies din acestea pe baza documentelor de transport însoțitoare. Marfa se prezintă autorității vamale, la cererea acestei, de către titularul operațiunii.

Din punct de vedere al administrării zonelor libere, această activitae se realizează de către administrațiile lor, care funcționează ca regii autonome și care se pot realiza ca societăți comerciale sau companii naționale, aflate sub autoritatea Ministerului Transportului sau sub autoritatea administrației publice locale, după caz. Dat fiind paftul că organizarea și funcționarea zonelor libere sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului, tragem concluzia că toate administrațiile zonelor libere sunt de interes național, chiar dacă o parte a acestor zone libere sunt înființate la ptopunerea autorităților locale.

Administrația zonelor libere are obligații diferite de la o zonă la alta și sunt stabilite prin hotărârea Guvernului prin care se înființează.

4.3 Coordonarea și supravegherea activității zonelor libere

Coordonarea activității administrațiilor zonelor libere se exercită prin Agenția Zonelor Libere din cadrul Ministerului Transporturilor.

Ideea de coordonare, în sine, nu este criticabilă întrucât activitățile, disparate și simultane, care se desfășoară în diferite zone economice necesită, cât de cât, un anumit grad de coordonare. Importantă este modalitatea prin care se concretizează, în practică, această idee, existând pericolul ca, sub pretextul coordonării, Agenția Zonelor Libere să se lanseze în activități de planificare a activităților diferitelor administrații.

Supravegherea vamală în porturile și zonele libere se realizează prin:

Ținerea operativă a evidenței mărfurilor și bunurilor supuse regimuli vamal prin înscrierea lor în registrul sau documentele vamale;

Aplicare de sigilii vamale la mărfurile, bunurile și mijloacele de transport supuse regimului vamal, precum și la accesul în spațiile în care acestea se găsesc.

Efectuare de verificări inopinate, selective la mijloacele de transport încărcate cu mărfuri nevămuite sau aflate în tranzit.

Stabilirea de posturi permanente sau temporare, fixe sau mobile, la locul de acces al persoanelor în porturi sau aeroporturi, la scala navelor sau aeronavelor, în depozite și în alte locuri unde se află mărfuri și alte bunuri supuse vămuirii.

Efectuarea de verificări totale la mărfurile sau bunurile care trec frontiera în anumite perioade sau pentru anumite categorii, atunci când există indicii de fraudă vamală.

4.4 Autorizarea activităților în zonele libere

Contrar conceptului de „zonă liberă”, activitățile în cadrul acestor porțiuni ale teritoriului sunt bazate pe o restricție fundamentală: licența eliberată de Administrația zonei libere, care este cerută de art. 11 din legea 84/1992.

Conform definiției preluate din Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 199/1995 pentru aprobarea licențelor de lucru în zonele libere, licența de zonă liberă este documentul potrivit căruia administrația zonei libere permite unui agent economic, persoană fizică sau juridică română sau străină, denumită în continuare utilizator, să desfășoare activități în baza contractelor încheiate.

Între administrația zonelor libere și utilizatori sau între aceștia și terți se pot încheia contracte de concesionare, de închiriere sau de prestări servicii. Licențele de lucru în zonele libere se eliberează de către adminstrația zonei libere, la solicitarea utilizatorilor, făcută în baza unei cereri. Licența de lucru se solicită pentru fiecar activitae ce urmează să se desfășoare în zona liberă și est emisă în program. Aceasta nu este transmisibilă de la un utilizator la altul și nici nu poate fi folosită în comun de mai mulți utilizatori.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un utilizator pentru a primi licența de lucru

Întocmirea unei cereri.

Obținerea aprobărilor necesare desfășurării activității respective, de la organele abilitate conform legii.

Plata taxelor de licență și a tarifului aferent serviciilor efectuate de adminstrația zonei libere pentru eliberarea licenței.

Contravaloarea taxei de licență este stabilită de fiecare administrație conform uzanțelor internaționale și cu respectarea prevederilor legale în vigoare. În vedera stabilirii acestei taxe se va ține cont de valoare economică și socială a activității ce urmează a se desfășura, volumul investiției, dar și de durata activității.

Primul pas în vedera acordării licenței este pronunțarea administrației asupra legalității cererii primite, și anume, a conformității cererii cu dispozițiile Legii nr. 84/1992 și cu dispozițiile Regulamentului de înființare și organizare a zonei în cauză. Totodata, administrația trebuie să decidă și asupra oportunității acelei cereri, adică asupra posibilității de încadrare a operației solicitate în ansamblul vieții economice, comerciale, financiare din acea zonă.

În cazul în care administrația nu răspunde la cererea primită în termen de 10 zile lucrătoare sau o respinge pentru una sau mai multe activități propuse de solicitant, acesta poate depunde contestație la Consiliul de administrație al Regiei Autonome „Administrația zonei libere”, care are obligația să o soluționeze în termen de 30 de zile.

Dacă instituția solicitată nu răspunde la cererea primită sau o respinge, deși nu erau întrunite condițiile care să justifice respingerea cererii, administrația va comite un abuz în serviciu care poate fi atacat după procedura contenciosului administrativ. Astfel, în conformitate cu art. 1 alin (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori intr-un interes legitim, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a intereseului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât public, cât și privat”.

4.5 Reglementarea renunțării, retragerii și anulării licenței de lucru

Există posibilitatea ca utilizatorul să renunțe la una sau mai multe activități dintre cele pentru care a primit licența. Situațiile intervin ulterior dobândirii cererii și depind exclusiv de voința utilizatorului, care are obligația să notofice administrația zonei libere despre renunțarea la respectiva activitate. Termenul în care va fi emisă notificare este de 15 zile lucrătoare înainte de a interveni această manifestare de voință.

În aceste cazuri, administrația va retrage imediat licența acordată pentru acea activitate sau activități, fără reternarea contravalorii acesteia, indiferent de durata rămasă neexecutată.

Sancțiunile care privesc încălcări ale drepturilor și obligațiilor legate de obiectul licenței sunt:

Retragerea licenței și/sau anularea licenței(dacă fapta comisă potrivit legii nu constituie infracțiune).

Retragerea sau anularea licenței se face fără returnarea contravalorii acesteia, indiferent de durata rămasă neexecutată. Utilizatorul poate depune cotestație cu privire la această măsură în termen de 10 zile la Consiliul de Administrație al Regiei Autonome „Administrația Zonei Libere”.

În cazul în care utilizatorul pierde licența, i se va elibera o nouă licență, la cererea acestuia, consemându-se despre aceasta în registrul de evidență a licențelor eliberate. Pentru eliberarea unei noi licențe solicitantul trebuie să prezinte dovada publicării anunțului într-un ziar de mare tiraj, precum și dovada achitării taxei de licență și tariful pentru eliberarea acesteia.

4.6 Facilitățile și restricțiile de care se bucură utilizatorii licențelor de lucru în zonele libere

Persoanele care își desfășoară activitatea legal în zonele libere pot beneficia de următoarele facilități:

FACILITĂȚI VAMALE- Bunurile dintr-o zonă liberă pot fi transportate într-o altă zonă liberă fără plata taxelor vamale. Aceste bunuri pot fi introduse în țară cu indeplinirea condițiilor de import sau primire temporară, iar tranzitarea lor pe teritoriul României se poate realiza cu respectarea dispozițiilor legale. După lichidarea și restrângerea activității desfășurate în zona liberă, profitul și capitalul pot fi transferate în străinătate numai după plata tuturor obligațiilor către statul român și partenerii contractuali.

FACILITĂȚI FINANCIAR-FISCALE- Se pot concesiona sau închiria pe baza de licitație publică, bunuri proprietate publică sau privată a statului ori a unitaților administrativ teritoriale, precium și activități/servicii publice de interes național sau local, aflate în administrarea zonelor libere.

Pentru investițiile realizate în baza contractelor comerciale încheiate, desfășurate în cadrul zonelor libere se poate acorda un ajutor de stat, cu condiția îndeplinirii criteriului privind ajutorul de stat regional și ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii. De asemenea, pentru investițiile realizate în zonele libere, operatorii, precum și administrațiile zonelor libere se poate acorda un ajutor de dezvoltare regională în cuantum de 50% din costurile eligibile ale investițiilor realizate de întrepreinderile mari, și de 65% din costurile eligibile ale investițiilor realizate de întreprinderile mici și mijlocii.

C.FACILITĂȚI COMERCIALE- sunt reglementate de art. 20 alin(1) din Legea nr. 84/1992 și se referă la faprul că „toate operațiunile financiare legate de activitățile desfășurate de zonele libere se fac în valută liber convertibilă, acceptată de Banca Națională a României. Fac excepție operațiunile financiare ce se efectuează în perioada realizării construcțiilor și obiectivelor în zonele libere, precum și cele realizate în cadrul activităților comerciale în nume propriu de către administrațiile zonelor libere în afara perimetrelor zonelor libere, precum și operațiunile comerciale, inclusiv prestațiile de servicii între rezidenți, cele de alimentație publică, prin cantine și restaurante, care se pot efectua și în lei.”

O altă facilitate comercială este cea stipulată în art.32 din Legea nr 84/1992, și care se referă la faptul că este permisă fixarea salariilor printr-o combinație de lei sau valută ori numai în lei sau valută.

Restricții în zonele libere

Potrvit Legii nr 84/1992, întâlnim următoarele restricții cu privire la zonele libere:

Prima referitoare la uzul clădirilor din zonele libere, astefel încât aceste clădiri nu pot fi folosite ca și locuințe(art 28);

A doua referitoare la măsuri profilactice: mijloacele de transport, mărfurile și alte bunuri, care se introduc, se află, sau se scot din zonele libere, precum și activitățile desfășurate în aceste zone sunt supuse, după caz, normelor sanitare fitosanitare, sanitar-veterinare și de protecție a mediului(art.30);

A treia, prevăzută de art. 31 prin care se stabilește că bunurile și mijloacele de transport necesare administrației zonei libere urmează regimul juridic prevăzut de legislația națională.

4.7 Contravenții referitoare la regimul zonelor libere

Acestea sunt prevăzute de art. 22 din legea nr. 84/1992 și sunt sancționate prin raportare la moneda euro, astfel:

A). Intrarea în zonele libere fără aprobarea administrației, fără permis eliberat de administrația zonelor libere sau cu permis anulat, expirat ori suspendat, se sancționează cu amendă, în echivalent lei, de la 250 la 1000 euro;

B). Introducerea în zonele libere de bunuri neînsoțite de documente, cu amendă, în echivalent lei, de la 2000 la 10.000 euro;

C). Desfășurarea de activități fără licențe, cu licențe expirate sau desfășurarea altor activități decât a celor specificate în licențe, cu amendă, echivalent în lei, de la 2500 la 10000 euro;

D). Desfășurarea de activități, altele decât cele prevăzute în hotărârea de înființare a zonei libere, cu amendă, echivalent în lei, de la 5000 la 20.000 euro.

Plata amenzii se face în lei, prin transformarea cuantumului acestora la cursul oficial de referință în vigoare la data constatării contravenției.

Bunurile care fac obiectul contravențiilor de la lit B)., C)., D). se confiscă.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către împuterniciții administrației zonei libere, iar împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia. Plângerea se depune la adminstrația zonei libere și se soluționează de către judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.

4.8 Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 84/1992

Conform dispozițiilor cuprinse în articolul 26 din prezenta lege putem distinge doua infracțiuni.Prima este stipulată la alin (1) și constă în:”Introducerea în zonele libere de bunuri a căror import este prohibit pe teritoriul României constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.”

A doua este prevăzută de alin (2) și constă în:”Introducerea de mărfuri în zonele libere, cu bună știință, pentru a deveni deșeuri în aceste zone.”. Aceasta este sancționată cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Tentativa infracțiunilor prevăzute la alin (1) și (2) se pedepsește.

Infracțiunea prevăzută de articolul 26 alin. (1)

”Introducerea în zonele libere de bunuri a căror import este prohibit pe teritoriul României constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.”

Obiectul juridic generic are în vedere asigurarea respectării regimului juridic al zonelor libere.

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale care asigură introducerea în zonele libere de pe teritoriul României numai a bunurilor permise la import potrivit legii, convențiilor internaționale și reglementărilor comunitare.

Obiectul material este reprezentat de bunurile al căror import este interzis pe teritoriul României. Stabilirea categoriilor de bunuri care nu pot fi importate se face prin lege sau prin hotărâri sau alte acte care emană de la diferite autorități publice. Există posibilitatea interzicerii anumitor bunuri pentru o anumită perioadă de timp, având astfel caracter provizoriu. Spre exemplu din rațiuni de sănătate publică, se poate interzice importul de produse alimentare dintr-o țară în care există epidemie de o boală gravă. Pentru respectiva perioadă de prohibiție, importul bunurilor respective constituie infracțiune.

De asemenea, mai sunt interzise armele, munițiile și materialele explozive radioactive, drogurile, precursorii, bunurile pentru care importul constituie monopol de stat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1996.

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică care indeplinește condițiile generale pentru a răspunde penal. Această infracțiune este susceptibilă de participație în orice formă(coautorat, instigare, complicitate).

Subiectul pasiv este reprezentat de stat, ca și garant al valorilor sociale ocrotite prin regimul legal instituit pentru zonele libere.

Latura obiectivă. Elementul material este reprezentat de acțiunea de introducere în zonele libere a acelor bunuri al căror import este interzis prin dispozițiile legii. Prin această introducere se înțelege trecerea peste linia de demarcație a acestor zone a bunurilor care nu pot fi introduse în țară de către persoanele fizice sau juridice, atât ca bunuri personale, cât și a celor care nu pot forma obiectul activității de comerț.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă intereselor statului prin introducerea acestora în zonele libere. Legătura de cauzalitate rezultă implicit din materialitatea faptei.

Latura subiectivă

Forma de vinovăție este intenția, indiferent că vorbim de intenție directă sau indirectă. În conținutul constitutiv al infracțiunii nu identificăm existența vreunui mobil sau scop, însă vor putea fi luate în considerare la individualizarea pedepselor.

Din punct de vedere al formelor, legiuitorul nu incriminează actele pregătitoare, însă tentativa este posibilă și se pedepsește.

Infracțiunea se consumă în momentul în care s-a reușit trecerea efectivă a bunurilor peste linia de demarcație a zonelor libere. Infracțiunea este, totodată, posibilă de formă continuată, atunci când făptuitorul introduce la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale bunuri prohibite. În cazul în care făptuitorul introduce două sau mai multe bunuri ori feluri de bunuri interzise la import, nu va exista un concurs real de infracțiuni sau o infracțiune continuată, ci o singură infracțiune simplă.

Sancțiuni

Pedeapsa aplicabilă infracțiunii este inchisoarea de la 2 la 7 ani pentru forma continuată, în cazul tentativei reducându-se la jumătate.

Infracțiunea prevăzută de art. 26 alin. (2)

”Introducerea de mărfuri în zonele libere, cu bună știință, pentru a deveni deșeuri în aceste zone.”

Obiectul juridic general este unul complex. În principal, trebuie avută în vedere regimul juridic stabilit pentru zonele libere pentru evitarea faptelor de introducere în perimetrul lor a unor mărfuri în alte scopuri decât cele comerciale. In secundar, sunt protejate relațiile care vizează protejarea mediului înconjurător, întrucât introducerea de mărfuri în scopul de a deveni deșeuri poate aduce atingere calității mediului.

Obiectul material este format din mărfurile care sunt introduse în perimetrul acelei zone. Elementul care determină caracterul antisocial al faptei este de natură subiectivă, și anume scopul ca aceste mărfuri să devină deșeuri în perimetrul zonei libere.

Totodată, poate exista un concurs între infracțiunea prevăzută de art. 26 alin(1) și aceasta prevăzută în alin (2), în situația în care mărfurile fac parte din categoria celor interzise pentru import și sunt introduse în zonele libere cu scopul de a deveni deșeuri.

Subiectul activ al acestei infracțiuni poate fi orice persoană fizică ce îndeplinește condițiile pentru a răspunde penal. La fel ca și infracțiunea prevăzută în alineatul precedent, este pasibilă de a fi comisă în orice formă de participație(coautorat, instigare, complicitate).

Subiectul pasiv este reprezentat de către stat.

Latura obiectivă. Elementul material este alcătuit dintr-o acțiune de introducere în zonele libere de mărfuri în scopul indicat de lege.

Cerința esențială pentru completarea laturii obiective a infracțiunii este aceea ca mărfurile săă fie introduse pentru a deveni deșeuri.

Urmarea imediată constă în periclitarea intereselor statului prin introducerea mărfurilor în scopul de a deveni deșeuri. Calitatea mediului înconjurător este și ea grav afectată.

Latura subiectivă

În comparație cu prima infracțiune aici întâlnim calificarea prin scop, ceea ce conduce la existența intenției directe.

Actele pregătitoare nu sunt incriminate, însă sunt avute în vedere la individualizarea pedepsei. Tentativa se pedepsește(art. 26 alin.(3)).

Infracțiunea se consumă în momentul în care s-a reușit trecerea efectivă a frontierei. Este susceptibilă de a fi săvârșită în forma continuată(trecerea la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale).

Sancțiuni

Infracțiunea se pedepsește cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani pentru forma continuată, limita pedepsei reducându-se la jumătate în cazul tentativei.

4.9 Activitatea ilicită

Înainte de introducerea pe teritoriul vamal al României a bunurilor, ca principiu, este necesară depunerea unei declarații sumare sau a unei notificări dublată de permisiunea de acces la datele din declarația sumară în sistemul economic al operatorului economic titular al operațiunii. În conformitate cu art. 66 din Codul vamal, mărfurile care intră pe teritoriul vamal al României se prezintă la biroul vamal de către persoana care le-a introdus sau, după caz, de persoana care își asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor după ce au fost introduse, cu excepția mărfurilor transportate cu mijloace de transport care tranzitează, fără întrerupere, apele teritoriale sau spațiul aerian al teritoriului vamal al României.

Este necesară depunerea unei declarații vamale ce, dacă este depusă în scris, se face pe un formular corespunzător modelului oficial prevăzut în acest scop, aprobat de autoritatea vamală. Aceasta se semnează de titularul operațiunii sau de reprezentantul său și conține datele necesare aplicării dispozițiilor care reglementează regimul vamal pentru care se declară mărfurile. Declarația vamală trebuie însoțită de toate documentele necesare pentru aplicarea dispozițiilor care reglementează regimul vamal specific operațiunii solicitate, urmând a fi acceptată sau respinsă în funcție de cum respectă sau nu procedura și condițiile de fond și formă impuse prin prevederile Codului și Regulamentului vamal. După acceptarea declarației vamale autoritatea vamală poate proceda la controlul documentar al acesteia și al documentelor însoțitoare și poate cere declarantului să prezinte și alte documente necesare verificării exactității elementelor înscrise în declarație. Autoritatea vamală poate proceda la controlul fizic al mărfurilor, total sau parțial, precum și, dacă este cazul, la prelevarea de probe pentru analize sau pentru verificări amănunțite.

În zona ilicitului poate aparea situația în care bunuri comune se trec peste frontieră prin incinta punctelor de control pentru trecerea frontierei și acestea sunt sustrase sau se încearcă sustragerea lor de la controlul vamal, activitatea ilicită descrisă putând întruni elementele constitutive ale contravenției prevăzute la art. 653 lit. „a” din Regulamentul vamal. De asemenea, mai este posibil ca pentru bunurile comune care tranzitează frontiera să se respecte procedura vamală însă, documentele vamale, de transport sau comerciale folosite la autoritatea vamală să se refere la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantități de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă ori să fie falsificate.

Procedura vamală impune obligații în sarcina unor categorii de persoane ca pentru operațiunile prevăzute expres în Codul și Regulamentul vamal să prezinte acte în fața autorității vamale. Pe cale de consecință, cei care aveau obligația de a prezenta aceste acte au prezentat în fața autorității vamale acte vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantități de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă sau acte, de natura celor arătate, falsificate. Din punct de vedere al dreptului penal material, pertinent problemei, legiuitorul a reglementat două infracțiuni: infracțiunea de folosire de acte nereale și infracțiunea de folosire de acte falsificate. Analizând elemental material în cazul celor două infracțiuni, se constată că, pe de o parte, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune (în cazul infracțiunii prevăzute de art. 272), iar pe de altă parte, și ale infracțiunii de uz de fals, (în cazul infracțiunii prevăzute de art. 273), ambele manifestându-se într-un domeniu special – așa cum este cel vamal – cu scopuri și funcționalități caracteristice sferei de aplicare.

Pentru bunurile speciale legea este mult mai puțin permisivă, existența infracțiunii de contrabandă calificată fiind condiționată, doar de trecerea fără drept a frontierei de stat – indiferent dacă este vorba de frontiera terestră, aeriană sau pe apă – neinteresând dacă trecerea s-a făcut cu ocolirea punctelor de control a trecerii frontierei sau prin incinta acestora. În situația în care ancheta va constata că metodele sau mijloacele folosite de făptuitor pentru trecerea peste frontieră a bunurilor speciale întrunesc elementele constitutive ale altor infracțiuni vom fi în situația unui concurs de infracțiuni – contrabanda calificată cu folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate, infracțiuni de corupție, etc.

Întrucât legiuitorul folosește noțiunea „fără drept” anchetatorii vor trebui să se documenteze, înainte de toate, cu privire la ceea presupune introducerea în sau scoaterea din țară, cu drept, de arme, muniții, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanțe radioactive, substanțe toxice, deșeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase.

Astfel, în materia trecerii peste frontiera de stat a României a armelor de foc și munițiilor trebuie distins între două regimuri: un regim ce are ca obiect trecerea peste frontieră a armelor de foc și munițiilor ca act de comerț și un regim ce are în vedere trecerea peste frontieră de arme de foc și muniții de către persoane fizice ca acte necomerciale, în vederea folosirii în folos personal.

Autorizarea operațiunilor de import-export care au ca obiect arme de foc și muniții este un proces complex, etapizat, ce începe cu solicitarea autorizației de funcționare în fața instanței de judecată competente, pentru o societate comercială care să aibă ca obiect de activitate desfășurarea de operațiuni de import-export cu arme de foc și muniții și se termină, odată cu avizarea de către Inspectoratul General al Poliției a unei anumite operațiuni, pe baza licențelor eliberate de Ministerul de Finanțe – abia după această avizare se poate considera că operațiunea este autorizată și nu se mai poate pune problema săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 271 din Codul vamal.

Aceste activității ilicite se desfășoară într-un sistem spațiio-temporal bine determinat – în fața autorității vamale după ce bunurile au fost prezentate în vamă. Trebuie observat că reglementările vamale sunt de o permisivitate, aparent, deosebită, bazată pe buna credință a celor care desfășoară activități comerciale transfrontalieră și forțată de necesitatea facilitării tranzitului transfrontalier cu consecințe, evident, pozitive în plan socio-economic. În materia controlului vamal, atât controlul documentelor cât și cel fizic sunt facultative, declarația vamală poate fi rectificată până la începerea controlului fizic al mărfurilor, până la constatarea inexactității uneia sau a mai multor date ce se doresc a fi rectificate ori până la acordarea liberului de vamă.

Cum infracțiunile în discuție au o consumare instantanee, tentativa fiind greu de acceptat, este necesară stabilirea momentului când acestea se consumă. Ca o particularitate, în situația folosirii de acte nereale trebuie făcută diferența între infracțiunea prevăzută de art. 272 din Codul vamal și contravențiile de la art. 651 lit. „l” și de la art. 652 lit. „l” din Regulamentul vamal – depunerea declarației vamale conținând date incomplete sau inexacte, în cazul în care această faptă nu influențează stabilirea drepturilor de import și a altor drepturi legal datorate reprezentând impozite și taxe ce se stabilesc la punerea în liberă circulație a mărfurilor, dar produce efecte asupra aplicării măsurilor de politică comercială ori a altor dispoziții stabilite prin reglementări speciale; prezentarea de către un solicitant a unor documente conținând date inexacte sau eronate, în vederea obținerii unei autorizații sau a unui certificate de origine eliberat de către autoritatea vamală.

În activitatea practică concursul de texte legale între textul art. 272 din Codul vamal și textele contravențiilor de la art. 651 lit. „l” și 652 lit. „l” din Regulamentul vamal poate genera confuzie și suspiciuni cu privire la aplicarea unui regim sau altul. În cazul contravenției de la art. 651 lit. „l”, cercetarea va trebui să constate că datele incomplete sau inexacte conținute de declarația vamală nu influențează stabilirea drepturilor de import și a altor drepturi legal datorate reprezentând impozite și taxe ce se stabilesc la punerea în liberă circulație a mărfurilor, dar produce efecte asupra aplicării măsurilor de politică comercială ori a altor dispoziții stabilite prin reglementări speciale.

În cazul contravenției de la art. 652 lit. „l”, cercetarea va trebui să surprindă, prin rezultatul activităților specifice, în planul laturii subiective, existența unui scop calificat – obținerii unei autorizații sau a unui certificat de origine eliberat de către autoritatea vamală – care să fie urmărit de către făptuitori. Practic, anchetatorii vor trebui să probeze, cu maximă precizie, în ce măsură o activitate ilicită poate fi încadrată în limitele impuse de către legiuitor pentru existența acestor excepții de la aplicarea legii penale, în considerarea, probabil, a pericolului redus pe care îl reprezintă desfășurarea unor astfel de activități pentru valorile apărate prin regimul vamal.

În ceea ce privește consumarea infracțiunilor de folosire de acte nereale și folosire de acte falsificate prevăzute de art. 272 și de art. 273 din Codul vamal, aceasta are loc în momentul în care declarantul vamal care poate fi titularul operațiunii, transportatorul, comisionarul în vamă ori alte persoane în baza unor împuterniciri din partea acestora, în virtutea obligației stabilită prin procedura vamală, depune în fața autorității vamale competente actele necesare efectuării operațiunii pe care o solicită.

Rectificarea sau invalidarea declarației vamale putând interveni într-un termen de grație acordat declarantului – între momentul depunerii declarației vamale însoțite de actele necesare pentru regimul vamal solicitat și momentul anunțării intenției de a efectua controlul fizic al mărfurilor de către autoritatea vamală – generează două situații: pe de o parte vor exista declarații vamale însoțite de actele necesare care nu sunt rectificate sau invalidate, iar, pe de altă parte, declarații vamale, însoțite, de asemenea, de actele necesare, care se retrag sau se invalidează la cerere, odată sau de mai multe ori, până la anunțarea intenției de a desfășura controlul fizic al mărfurilor. În aceste condiții consumarea infracțiunilor prevăzute de art. 272 și art. 273 din Codul vamal are loc în momentul în care declarantul vamal depune în fața autorității vamale declarația vamală în forma în care aceasta este solicitată prin natura operațiunii solicitate.

.

4.10 Făptuitorii activităților ilicite

Cercetarea făptutorilor va trebui să lămurească aspecte legate de identitatea și cetățenia acestora, dacă au avut calitatea de angajați sau reprezentanți ori alte persoane care au acționat în folosul unor persoane juridice ce au ca obiect de activitate operațiuni de import-export pentru aplicarea art. 276 din Codul vamal.

Practica judiciară a scos în evidență că, cel puțin din punct de vedere statistic, în desfășurarea de activități ilicite specifice trecerii ilicite peste frontieră a bunurilor comune și speciale sunt implicate persoane de naționalitate română care cunosc bine împrejurările de loc și timp corespunzătoare golurilor de natură diferită ce apar în activitatea organelor investite cu atribuțiuni în domeniu, împreună sau în legătură cu cetățeni străini interesați în activitatea infracțională. O categorie aparte o reprezintă cetățenii români rezidenți în străinătate sau cu dublă cetățenie care, reîntorcându-se în România stabilesc legături infracționale și înființează împreună cu acestea adevărate filiere capabile să transporte cantități de mărfuri de contrabandă. În ceea ce îi privește pe cetățenii străini trebuie observat că aceștia, ca regulă, evită să se implice direct în activități de contrabandă, în forma prevăzută de art. 270 din Codul vamal, datele problemei schimbându-se atunci când este vorba despre bunurile speciale, la care face referire art. 271 din Codul vamal..

Ca regulă, activitățile corespunzătoare aducerii bunurilor în imediata vecinătate a frontierei și chiar trecerii frontierei, presupun concursul unor persoane, ce sunt și cetățeni ai altui stat. Atunci când este vorba despre cantități importante de mărfuri, contrabanda nu poate fi concepută fără concursul unor grupuri infracționale de la granița țărilor vecine.

Legea nu condiționează existența infracțiunilor prevăzute de Codul vamal de o anumită calitate a făptuitorilor însă este evident că nu oricine poate depune acte în fața autorității vamale, aceasta făcând parte dintr-o procedură riguros reglementată.

Astfel, declarația mărfurilor și prezentarea lor pentru vămuire se fac de către importatori, exportatori sau reprezentanți ai acestora la birourile vamale din interiorul țării sau de frontieră. De asemenea, Regulamentul vamal mai stabilește în sarcina unor persoane precum reprezentantul căilor ferate, transportatorul sau reprezentantul acestuia la transportul pe calea rutieră, comandantul, armatorul sau agentul navei, în cazul transportului pe cale maritimă sau fluvială unele obligații legate de desfășurarea procedurilor vamale.

Instigarea, complicitatea sau coautoratul trebuie analizate în contextual întregii activități infracționale și nu luând în considerare, în mod particular, doar actul prezentării unor acte în fața autorității vamale. Acesta este un aspect deosebit de delicat al cercetării cunoscut fiind că având de-a face cu așa numita criminalitate a gulerelor albe, cei care vin, forțați de împrejurări, în fața anchetatorilor au un grad de pregătire și experiența care le oferă posibilitatea expunerii unor apărări care nu sunt ușor de combătut.

Odată stabilită identitatea și calitatea în care vor fi cercetați cei implicați în desfășurarea activităților ilicite, se vor putea alege cele mai bune procedee tactice de ascultare, stabilind strategia de anchetă, investigarea celor din cercul social, totul pentru lămurirea cauzelor sub toate aspectele.

4.11 Condițiile ce caracterizează activitățile ilicite de traficare a bunurilor peste frontieră – locul, timpul, modul de operare

Locul unde s-a desfășurat tranzitarea ilicită de bunuri peste frontiera României este important, înainte de toate, pentru corecta încadrare juridică, așa cum am arătat, pentru existența infracțiunii de contrabandă în forma simplă (art. 270 Cod vamal) este necesar ca bunurile să fie trecute peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, această condiție nefiind impusă pentru infracțiunea de contrabandă calificată (art. 271 Cod vamal).

Din punct de vedere operativ locul unde s-a realizat trecerea peste frontieră a bunurilor oferă posibilitatea descoperirii, fixării, ridicării și valorificării tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă ce au legătură cu activitatea infracțională prin efectuarea activității de cercetare la fața locului.

De asemenea locul și timpulprezintă importanță pentru formarea cercului de bănuiți, căutarea și identificarea rapidă a martorilor oculari sau a altor persoane care pot cunoaște informații despre activitatea ilicită desfășurată. Tot astfel, cunoscând locul și timpul când s-a săvârșit infracțiunile prevăzute de Codul vamal, anchetatorii au posibilitatea să valorifice datele privitoare la frecvența comiterii unor astfel de fapte într-un anumit loc și pe această bază, să intensifice măsurile de supraveghere și să creeze condițiile de intervenție și depistare operativă a persoanelor implicate.

În ceea ce privește, modalitățile faptice de săvârșire – modul de operare– acestea prezintă pentru organele de urmărire penală o importanță deosebită atât pentru formarea corectă a cercului de bănuiți, cât și pentru identificarea eventualilor martori. Legea stabilește124 ca agravantă în raport cu modul de operare săvârșirea infracțiunilor vamale de către una sau mai multe personae înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună. Astfel că, organele de anchetă trebuie să stabilească dacă fapta a fost comisă de infractori înarmați precum și dacă aceștia au acționat sau nu în împreună. În acest sens trebuie observate prevederile art. 151 din Codul penal al României potrivit cu care prin „persoane înarmate” trebuie avute în vedere persoanele care au asupra lor instrumente, piese sau dispozitive astfel declarate prin dispoziții legale precum și orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac.

În cazul desfășurării trecerii ilicite a bunurilor pentru frontieră de către două sau mai multe persoane împreună, ancheta va trebui să probeze că persoanele s-au aflat și s-au manifestat, în sensul încălcării legii, în cadrul aceluiași sistem de referință spațiio-temporal; practic, o împrejurare sau un aspect de natură a optimiza activitatea ilicită. Este posibil ca persoanele să se manifeste atât în calitate de coautori cât și în calități diverse – autori, instigatori sau complici (cel puțin unul dintre ei fiind autor) important fiind, cu obligativitate, ca participația să fie concomitentă, fiind exclusă participația subsecventă.

Locul și perioada de timp în care a fost desfășurată trecerea peste frontieră a bunurilor speciale sunt deosebit de importante, în primul rând, din punct de vedere operativ. În funcție de locul prin care au fost trecute bunurile speciale se pot pune concluzii în legătură cu natura și cantitatea acestora, mijloacele de transport folosite, numărul de persoane ce ar putea fi implicate în operațiune, legăturile infracționale necesare – inclusiv în rândul funcționarilor cu atribuții în respectarea regimului de trecere a frontierei și în combaterea activităților ilicite de crimă organizată implicați – posibilul traseu urmat pe teritoriul național, etc. Exploatarea datelor cu privire la loc și timp poate ajuta la formarea cercului de suspecți, căutarea și identificarea de martori, diseminarea unor cauze și condiții care au favorizat ori înlesnit desfășurarea activității ilicite.

În ceea ce privește modul de operare este evidentă preocuparea deosebită a făptuitorilor pentru găsirea de noi locuri și procedee de ascundere sau disimulare a bunurilor speciale traficate ilegal. Dacă o armă de foc sau o cantitate mică de muniție, cantități mici de bunuri contaminate radioactiv, substanțe toxice sau droguri pot fi ascunse relativ ușor și nu vor fi găsite dacă nu apar indici de suspiciune care să-i determine pe polițiștii de frontieră să devină foarte atenți, atunci când este necesară tranzitarea unor cantități mari, ambalate corespunzător, lucrurile se complică foarte mult, fiind necesară, inevitabil în opinia mea, coruperea unor funcționari publici care să faciliteze activitatea. De la caz la caz, în funcție de natura bunurilor tranzitate, mai este necesară și folosirea unor specialiști care să cunoască efectele și comportamentul bunurilor transportate în diferite condiții, care să poată asambla, dezasambla, pune în funcțiune, organiza și aplica măsuri de securitate și siguranță a transportului – oricât de inconștienți ar fi infractorii, chiar și ei realizează periculozitatea operațiunii fiind interesați, în primul rând, de securitatea personală dar și de evitarea consecințelor ce ar putea apare prematur ori de aspectele care ar putea pune în pericol operațiunea. Analizând comportamentul persoanelor implicate în activități teroriste, trebuie avută în vedere și posibilitatea punerii în scenă a unui act terorist chiar în imediata apropiere a frontierei și/sau în incinta punctelor de trecere a frontierei. Pe o ipoteză de lucru în care o organizație teroristă ar pregăti un terorist care să transporte un dispozitiv exploziv clasic, nuclear, chimic, etc. pentru a-l detona în orice moment favorabil pentru atingerea scopului propus, se poate observa că un astfel de moment poate fi trecerea prin incinta unui punct de trecere a frontierei aglomerat datorită fluxului mare de persoane și mijloace de transport.

CAPITOLUL 5- COOPERAREA JURIDICĂ INTERNAȚIONALA PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FRAUDEI VAMALE

INSTRUMENTE JURIDICE

5.1 Protoculul 6 privind asistența reciprocă în domeniul vamal

Acest instrument juridic are o deosebită importanță, având în vedere problemele deosebit de grave cu care se confruntă societatea contemporană din punct de vedere al fraudelor comerciale, al contrabandei și al fraudelor de natură vamală. Instrumentul juridic mai sus amintit creează posibilitatea conjugării forțelor statelor Uniunii Europene și a celor asociate de a desfășura o acțiune comună pentru prevenirea și combaterea fraudei comerciale de natură vamală.

Părțile se angajează să-și acorde reciproc asistență în modul și în condițiile stabilite pentru asigurarea aplicării corecte a legislației vamale, în special prin prevenirea și depistarea contravențiilor la această legislație și prin investigarea cazurilor respective.

Asistența în domeniul vamal prevăzută în protocol se aplică oricărei autorități administrative a părților contractante, care este competentă în aplicarea acestuia și nu va prejudicia alte înțelegeri referitoare la asistența în domeniul penal. Sunt stabilite o serie de reguli în ceea ce privește asistența la cerere, asistența spontană sau de urgență și tehnică, prin care se realizează acest lucru.

Astfel, asistența se cere de către autoritatea vamală și se referă la operațiuni care au contravenit legislației sau la situația unor mărfuri care au făcut obiectul încălcării legisllației vamale. Este foarte importantă o înțelegere care pune serios probleme celor care comit infracțiunea de contrabandă, în scopul facilitării comunicării oricărui document. Mă refer la acest lucru pentru că la majoritatea infracțiunilor de contrabandă elementul material se realizează reducerea valorii bunurilor importate. Astfel, infractorii se prezintă la vamă cu facturi falsificate pe care este înscrisă o valoare mai mică decât cea reală, care s-a plătit pe marfa respectivă, și în acest fel taxa vamală se percepe conform valorii din factură(a se vedea conținutul constitutiv al infracțiunii de folosire de acte nereale, infracțiune prevăzută în art. 272 Cod vamal). Pentru a se putea contracara acest sistem este necesar ca organul vamal să poată dovedi celui în cauză că valoarea pe care a înscris-o în factură nu este reală.

Prin aceasta, Protocolul 6 creează un cadru juridicdeosebit, în sensul că părțile, adică statele din Uniunea Europeană, se angajează ca în cazul unor fraude comerciale de natură vamală să comunice orice document, ceea ce va ușura foarte mult depistarea încălcărilor de legislație.

Protocolul menționează modul în care trebuie întocmită cererea de asistență, cum se rezolvă aceasta, respectiv în conformitate cu legile, reglementările sau alte instrumente juridice ale părților contractante. Forma de comunicare a solicitărilor se face pe bază de documente, respectiv copii certificate după rapoarte, texte, etc.

O precedere importantă este aceea că în activitățile de cooperare în materie de fraude trebuie respectat secretul și orice informație de această natură are un caracter confidențial, datele obținute pe baza acestui protocol comunicându-se numai autorităților vamale, iar atunci când este cazul și autorităților judiciare. La art. 10, pct. 3 se prevede faptul că orice persoană sau autoritate poate obține astfel de informații numai în baza aprobării prealabile a autorității care le furnizează.

Acest protocol, alături de alte înțelegeri care există între vama română și alte administrații vamale, reprezintă un succes în lupta împotriva fraudei comerciale de natură vamală și poate constitui un model de cooperare.

Prima acțiune de cooperare în baza acestui protocol s-a realizat în România în anul 1994 într-o speță deosebit de interesantă. Astfel, doi infractori de origine belgiană au intrat în legătură cu o societate românească cu răspundere limitată folosind regimul Drawback, importând o mare cantitate de carne de vită. Pentru această cantitate, cei de mai sus au primit câte 2 dolari subvenție per kg de la Uniunea Europeană, iar atunci când carnea a intrat din nou în spațiul european, ea a fost scutită de taxe vamale, respectiv 3 dolari per kg. În total aceștia au câștigat 5 dolari per kg, iar prejudicierea finală a acestei afaceri derulată pe o perioadă de aproape un an era de peste 90 de milioane de dolari în dauna Uniunii Europene. În fapt, cantitățile de carne erau aduse în România la sediul societății, care dispunea de instalații, produsele erau ambalate în niște cutii și apoi returnate în belgia. Verificările au fost efectuate în baza protocolului 6 de către un reprezentant al autorității vamale belgiene, un reprezentant al departamentului de fraudă din Uniunea Europeană, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Generale a Vămilor.

Acest caz a fost documentat în întregime, s-a întocmit dosar cu toate datele care au fost predate autorităților belgiene, pentru că infractorii erau din Belgia, cei din România fiind duși practic în eroare și neavând participație penală.

Au mai fost realizate și alte acțiuni de cooperare în baza acestui protocol, s-a realizat schimb de documente originale și s-a demonstrat vinovăția unor persoane care au încălcat legislația română.

5.2 Protocolul 4

Regulile de origine a mărfurilor reprezintă un instrument important de politică comercială în procesul de negociere și aplicare a acordurilor bi și multilaterale privind crearea yonelor de comerț liber. Preferințele convenite între țări prin astfel de acorduri se realizează numai în situația în care mărfurile care fac obiectul schimburilor comerciale îndeplinesc criteriile stabilite prin protocoalele privind regulile de origine, anexe la respectivele acorduri.

În contextul realizării unui sațiu larg de comerț liber în Europa, Comisia Europeană, ca reprezentant al U.E, țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb(AELS), au convenit să unifice regulile de origine aplicabile în comerțul dintre ele. În acest scop a fost elaborat un protocol comun privind regulile de origine, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1997, iar aplicarea s-a făcut față de acele țări cu care au fost incheiate acordurile de comerț liber.

În relațiile cu Uniunea Europeană, Protocolul nr 4 privind definirea noțiunii de produse originare și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul European de Asociere al României la U.E., a fost adoptat și ratificat prin O.U.G. nr. 1/1997, aprobată prin Legea nr. 51/1997.

Numărul mare de amendamente aduse Protocolului nr. 4 de-a lungul anilor a condus la existența mai multor documente de origine, fapt ce a condus la dificultăți în administrarea și utilizarea prevederilor acestui protocol. Înțelegând utilitatea și funcționalitatea existenței unui singur document de origine care să conțină toate amendamentele convenite până în prezent, țările participante la cumulul de origine pan-european au decis consolidarea Protocolului nr.4.

Astfel, la 1 ianuarie 2002 România și-a respectat angajamentul convenit și a pus în aplicare Protocolul consolidat de origine prin O.U.G. nr 192/2001, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 849/2001.

Modificările aduse Protocolului de origine a mărfurilor nu ridică probleme de fond care să nu poată fi acceptate de către partea română și nu creează dificultăți în punerea lor în aplicare de către autoritățile competente românești. Având în vedere faptul că România este singura țară a cărei legislație internă nu permite aplicarea provizorie a unui astfel de document, a fost necesar ca aprobarea amendamentului să se facă în timp util, în vedera intrării în vigoare de la data de 1 ianuarie 2003. În caz contrar, România risca să se singularizeze în raport cu celelalte țări asociate și să creeze impresia că nu avansează în același ritm în procesul de armonizare a legislației sale cu cea a U.E.

Prevederile Protocolului nr. 4, care reglementează raporturile României cu U.E., urmează să se regăsească și în protocoalele similare, anexe la acordurile de liber schimb încheiate de România cu țările AELS, cu țările CEFTA, cu Lituania și cu Turcia.

5.3 Protocolul privind negocierile comerciale între țările în curs de dezvoltare(Protocolul celor 16)

Acest protocol a fost semnat de următoarele state: Bangladesh, Brayilia, Chile, Egipt, Israel, Mexic, Pakistan, Peru, Coreea de Sud, România, Turcia, Tunisia, Uruguay, Iugoslavia.

Pentru ca mărfurile să beneficieze de concesiile oferite prin Protocolul celor 16, trebuie prezentat un certificat de origine preferențial, tip GATT, care să ateste că originea mărfurilor este dintr-o țară participantă la acest protocol.

În tariful vamal de import al României se întânesc pe coloane inițialele C.E:, AELS, SGPC și P-16, iar în cadrul acestora sunt trecute în dreptul produselor procentele care exprimă taxele vamale care se percep la importul produselor din aceste zone, în conformitate cu obligațiile asumate de țara noastră prin aderarea la aceste organizații internaționale. Aceste aspecte au fost redate, în esență, cu scopul de a se prezenta importanța pe care activitatea vamală o are în contextul relațiilor comerciale internaționale.

Este necesar să subliniem, de asemenea, faptul că în conformitate cu articolul 11, pct.2 din Constituția României „tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Subliniem aceasta deoarece nu de puține ori au avut loc serioase discuții și litigii în legătură cu determinarea valorii în vamă a unor bunuri importate, în sensul că în conformitate cu acordul GATT, la care România este parte, trebuie luate în considerație documentele prevăzute de acesta, adică contractul extern, respectiv valoarea tranzacției.

S-au produs erori din ambele direcții, atât din partea autorităților vamale, la interpretare, dar mai ales din partea unor importatori care au prezentat facturi cu valori nereale. S-a creat o practică nelegală, în sensul că în unele cazuri, prin ordine ale directorului general al vămilor, s-au stabilit anumite prețuri sau valori după care să se perceapă taxa vamală. Evident că aceste ordine sau chiar unele hotărâri de guvern au un caracter nelegal, neconstituțional.

Această susținere are la bază prevederile art. 138, pct.2 din Constituție, care menționează: „ impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. Taxele vamale sunt impozite indirecte, iar organul abilitat să fixeze anumite limite este numai Parlamentul României.

5.4 Convenții multilaterale în domeniul vamal la care România este parte

România este parte contractantă la următoarele convenții internaționale vizănd armonizarea regimurilor și procedurilor vamale, denumirea și codificarea mărfurilor:

Convenția vamală privind înlesnirile acordate pentru importul mărfurilor destinate a fi prezentate sau utilizate la expoziții, târguri, congrese sau la manifestări similare;

Convenția vamală relativă la Carnetul ATA pentru admiterea temporară a mărfurilor(Convenția ATA);

Convenția vamală relativă la importul temporar de material profesional;

Convenția vamală relativă la importul temporar al ambalajelor;

Convenția vamală relativă la importul temporar de material pedagogic;

Convenția vamală referitoare la containere;

Convenția vamală relativă la importul temporar al vehiculelor rutiere particulare;

Convenția vamală asupra facilităților vamale în favoarea turismului;

Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție.

Acorduri interguvernamentale bilaterale privind cooperarea în domeniul vamal

Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea vamală și asistența administrativă reciprocă pentru prevenirea, investigarea și combaterea infracțiunilor vamale, semnat la București la 27 noiembrie 1997;

Acord între Guvernul României și Guvernul Federal al Republicii Federale Iugoslavia privind colaborarea vamală și asistența administrativă reciprocă pentru prevenirea, cercetarea și urmărirea fraudelor vamale, semnat la Belgrad la 14 ianuarie 1998;

Acord între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind asistența reciprocă între administrațiile lor vamale, semnat la Washington la 16 iulie 1998.

Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea și asistența reciprocă în domeniul vamal, semnat la București la 10 noiembrie 1998;

Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Elene privind cooperarea și asistența reciprocă între administrațiile lor vamale, semnat la Atena la 19 octombrie 1999;

Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea vamală și asistența administrativă reciprocă pentru prevenirea, investigarea și combaterea infracțiunilor în domeniul vamal, semnat la București la 24 aprilie 2000;

Acord între Guvernul României și Cabinetul de miniștri al Ucrainei privind asistența reciprocă în domeniul vamal, semnat la București la 19 iunie 2000.

Concluzii personale

Abordarea acestei teme în vederea elaborării lucrării de licență m-a determinat să consult cât mai multe materiale bibliografice în vedera înțelegerii și prezentării într-o manieră cât mai clară și obiectivă a problematicii.

Evident, exprimarea unor considerații personale este absolut necesară, întrucât părerile și abordările teoreticienilor în acest vast domeniu al infracționalității vamale diferă.

Mai întâi de toate este foarte important să înțelegem voința legiuitorului și contextul în care au fost elaborate legile care reglementează în prezent activitatea vamală. Problematica infracționalității vamale dăinuie de foarte mult timp, încă de la apariția primelor forme de organizare statală, drept pentru care mereu a fost necesară actualizarea reglementărilor în domeniu. Prezenta legislație vamală, și aici mă refer în mod special la legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, și la H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a codului vamal al României, cuprinde reglementări moderne care vin să satisfacă nevoia de reglementare a activităților infracționale dintre cele mai inovatoare. Reglementările au în vedere contextul economic și social actual.

Un aspect deosebit de important în această activitate legislativă este reprezentat de uniformizarea normelor naționale cu normele comunitare, respectiv cu normele internaționale. România a aderat la numeroase tratate internaționale și a încheiat de asemenea, multe convenții bilaterale și multilaterale în ceea ce privește cooperarea juridică în sfera criminalității transfrontaliere. În prezent, cea mai mare preocupare a statului român din punct de vedere al integrării europene este aderarea la spațiul Schengen. De ani buni sunt elaborate strategii și implementate politici comunitare care au ca scop eliminarea frontierelor din cadrul U.E. Desigur, acest obiectiv nu se poate realiza decât prin reunirea forțelor organelor legislative naționale și comunitare.

Contextul aderării la spațiul Schengen a reprezentat o bună oportunitate pentru modernizarea dotărilor specifice din cadrul organelor cu activitate de control ale statului român; astfel, în ultimii ani s-au investit, și totodată s-a beneficiat de mulți bani prin programe europene, bani care au avut ca destinație perfecționarea echipamentelor și a instrumentelor necesare controlului la frontiera de stat.

Personal, consider că o mare problemă care generează și permite comiterea faptelor de natură infracțională și contravențională este de natură subiectivă și se referă la atitudinea organelor de control vamale. Această problemă ar trebui privită sub două considerente diferite: fie este vorba despre slaba pregătire profesională, fie că este vorba despre inclinația personalului spre comiterea unor fapte de corupție. Sunt de părere că slaba pregătire în domeniu reprezintă cazuri izolate, care tind spre dispariție, întrucât actualul context social economic de origine comunitară nu permite acest lucru. Asistăm la metode de comitere a ilegalităților din ce în ce mai diverse și inovatoare, astfel că prevenirea și combaterea acestora nu este posibilă decât printr-un nivel de cunoștiițe perfecționat.

Una dintre cele mai importante condiții care conduc la comiterea faptelor ilicite este asimilată faptelor de corupție întâlnite la nivelul organelor vamale(atât la nivel local, cât și la nivel central) și a personalului din cadrul Ministerului Afacerilot Interne. Aceasta este o părere strict personală și o fundamentez, cu bună dreptate, pe cazurile întâlnite în practică, dar mai ales pe numeroasele evenimente relatate de mass-media. Imi exprim critica cu privire la acest aspect și consider că ar fi necesară intensificare activităților de descoperire, cercetare și tragere la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de comiterea faptelor de corupție. Aceste cercetări ar trebuie să se finalizeze cu tragerea la răspundere a personalului corupt, și să nu reprezinte doar activități de fațadă. Totodată, sunt de părere că este necesară o sporire a pedepselor care se referă la faptele de corupție săvârșite de către persoanele în cauză, iar organele cu atribuții în sfera corupției(DNA, DGA) ar trebui să-și coordoneze activitățile pentru stârpirea fenomenul infracțional.

Strict referitor la conținutul normelor în materie vamală, studiindu-le, am ajuns la concluzia că acestea se caracterizează prin complexitate, reglementările în cauză acoperind necesarul oferit de cazuistica și diversitatea mijloacelor și a metodelor utilizate de persoanele cu activitate infracțională. Desigur, normele sunt coordonate și armonizate cu legislația comunitară și internațională în materie, intrucât raporturile juridice care iau naștere în acest domeniu angrenează de multe ori cooperarea a două sau mai multe state.

Un alt aspect pe care îl consider important spre a fi luat în considerare, cu privire la comportamentul ilicit al diverselor persoane juridice se referă la acordarea licențelor pentru operațiunile vamale. Aceste persoane juridice trebuie să se bucure de diversele facilități de natură financiară din partea statului numai în măsura în care îsi indeplinesc propriile obligații fiscale cu celeritate, dovedind astfel bună-credință față de solicitările statului.

Trebuie conștientizat faptul că încasarea taxelor de către stat este în beneficiul cetățenilor și conduce la bunul mers al celorlalte activități de natură economico-socială. Cu cît gradul de încasare al taxelor este mai mare și persoanele își îndeplinesc în mod conștiincios obligațiile, cu atât mai mare este prosperitatea economică a statului.

Concluzionând, situația prezentă din sistemul vamal român este cu mult mai performantă și mai concludentă în comparație cu cea întâlnită în anii trecuți, asta datorându-se eforturilor conjugate ale autorităților responsabile ale statului, dar și sprijinului primit din partea organismelor comunitare competente în domeniu. Evoluția fenomenului infracțional vamal este dependent de politica fisacală a statului, care a căpătat valențe ridicate în contextul crizei economice mondiale începute în anul 2008; așadar, pentru atingerea unei rate corecte de ”culegere” a taxelor și accizelor în domeniul vamal statul, prin intermediul organelor competente în domeniu, trebuie să aplice o politică strictă in ceea ce privește constatarea, cercetarea și tragerea la răspunderea a celor vinovați de comiterea infracțiunilor vamale.

SURSE BIBLIOGRAFICE

LEGISLAȚIE

1. Constituția României,

2. Codul de procedură penală al României;

3. Codul penal al României;

4. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României;

5. Legea nr. 65 din 11 martie 2003 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal;

6. Legea nr. 243 / 2002 privind Frontiera de Stat a României;

7. Legea nr. 103 din 19 iunie 2000 pentru aderarea României la Convenția internațională privind armonizarea controalelor mărfurilor la frontiere, semnată la Geneva la 21 octombrie 1982;

8. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;

9. Legea nr. 16/1996 privind scoaterea peste graniță a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Național al României;

10. Legea nr. 243 din 29 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României;

11. Legea nr. 81 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române;

12. Legea nr. 387 din 30 septembrie 2003 privind regimul de control al exporturilor de produse și tehnologii cu dublă utilizare;

13. Legea 30/1978 privind vechiul Cod Vamal al României;

14. Ordonanța de urgență a Guvernului Nr. 90 din 2 octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României și a art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice;

15. Ordonanța de urgență a Guvernului Nr. 91 din 2 octombrie 2003 privind organizarea Gărzii Financiare;

16. Hotărârea Guvernului Nr. 788 din 21 august 2001 privind aprobarea Procedurii de control al valorii în vamă a mărfurilor importate;

17. Hotărârea Guvernului Nr. 707 din 07 iunie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României;

18. Hotărârea Guvernului Nr. 767 din 3 iulie 2003 privind organizarea și funcționarea Oficiului Concurenței în subordinea Ministerului Finanțelor Publice;

19.Hotărârea Guvernului Nr. 482 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Strategiei managementului integrat al frontierei de stat în perioada 2003 – 2006;

20. Hotărârea Guvernului Nr. 445 din 9 mai 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României;

21. Ordonanța de urgență a Guvernului Nr. 86 din 28 august 2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală;

22. Ordonanța de urgență a Guvernului Nr. 59 din 22 august 2002 pentru modificarea Legii nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire;

23. Ordinul Nr. 687 din 17 aprilie 2001 pentru aprobarea valorilor în vamă;

DOCTRINĂ

1. A. Boroi – Drept Penal- Partea Generală, Edit. C.H.Beck, București 2008;

2. Ion Suceavă- Dr. vamal, Ed. Sitech, Craiova 2007;

3. C.Voicu, A.Boroi- Dr. penal al afacerilor, Ediția a 4-a, Ed. C.H.Beck, București 2008;

4. A. Ciopraga și A. Ungureanu, Dispoziții penale din legi speciale române, vol. VIII, Ed. Lumina Lex, București, 1998;

5. A. Ciopraga, I. Iacobuță, Criminalistica, Editura fundației „Chemarea” Iași, 1997;

6. C. Aionițoaie, Curs de criminalistică, vol. III, Metodică Criminalistică, partea a III-a, Academia de Poliție A.I. Cuza, București, 1977;

7. C. Bulai – Manual de Drept Penal, Partea Generală, Editura All, 1997;

8. C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache – Instituții de Drept Penal, Univ. Titu Maiorescu, Edit. TREI, București, 2003;

9.Nicolae Ghinea, Investigarea fraudelor-Curs universitar, Editura Sitech, Craiova 2008

10.Marius Pantea, Investigarea criminalității economico-financiare, Vol I, Editura Pro Universitaria, București 2010 ;

C.Tănase, Contrabanda pe căile maritime și fluviale, Ed. Arionda, Galați 2004

11. S.Corlățeanu, Dr. penal al afacerilor, Curs universitar, Ed.ProUniversitaria, București 2008

12. C. Paraschiv și colectivul, Drept Procesual Penal, Editura Augusta, Timișoara, 1999;

13. C. Pletea, Elemente de Anchetă Penală, Editura Little Star, București, 2003;

14. C. Voicu, F. Sandu, Criminalitatea financiar-bancară; Editura Trei, București, 1998;

15. C. Voicu, G. Ungureanu, A. Voicu, Investigarea Criminalității Financiar-Bancare, Editura Polipress, București, 2003;

16. Carmen Mladen – Drept vamal românesc și comunitar, Edit. Economică, București, 2003;

17. Colectiv, Realități și perspective în criminalistică, Asociația Criminaliștilor din România, 2003;

18. Colectiv, Tratat Practic de Criminalistică, Editura M.I. București, 1976;

19. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache – Drept Penal Român, Partea generală, Universul Juridic, București, 2003;

20. D. Tudor – Orașe, târguri și sate în Dacia Romană, București, 1968;

21. Dorin Ciuncan, Participarea statului în litigiile vamale, Revista Dreptul 3/1996;

22. E.Stancu, Tratat de criminalistică, Ed.Universul Juridic, București 2004;

23. Elena Cherciu, Considerații teoretice și practice privind infracțiunea de contrabandă, Revista Dreptul 4/1995;

24. F, Deak, S. Cărpenaru, Contracte civile și comerciale, Editura Lumina Lex, București 1993;

25. Florin Sandu – Contrabanda și albirea banilor, Editura Trei, București, 1999;

26. 40. Ghe. Caraiani, Gelu Ștefan Diaconu, Regimurile suspensive în legislația vamală comunitară și în cea românească, Editura Lex, București, 2000;

27. V.Bercheșan, Metodologia investigării infracțiunilor, Ed. Paralela 45, Pitești 1999

În ceea ce privește circulația mărfurilor, există anumite prohibiții și restricții cu privire la introducerea sau scoaterea unor mărfuri de pe teritoriul vamal al României.

Conform art. 269 din Codul vamal al României toate mãrfurile a cãror introducere pe teritoriul României sau scoatere de pe teritoriul acesteia este interzisã cu orice titlu, potrivit legii, sunt considerate prohibite. De asemenea, sunt considerate ca restrictionate mărfurile a căror introducere pe sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este supusă unor condiții sau îndeplinirii unor formalități speciale.

Atunci când introducerea sau scoaterea mărfurilor este permisã doar cu prezentarea unei autorizații speciale, mărfurile sunt considerate a fi prohibite dacã nu sunt însoțite de un astfel de document sau dacă documentul care le însoțește nu este valabil.