CINEMATOGRAFICĂ „I.L.CARAGIALE” BUCUREȘTI TEZĂ DE DOCTORAT CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC: Prof.univ.dr. Cristian PEPINO DOCTORAND: Georgiana DINESCU Anul… [621489]
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI
CINEMATOGRAFICĂ „I.L.CARAGIALE” BUCUREȘTI
TEZĂ DE DOCTORAT
CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Prof.univ.dr. Cristian PEPINO
DOCTORAND: [anonimizat] 2018
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI
CINEMATOGRAFICĂ „I.L.CARAGIALE” BUCUREȘTI
TEZĂ DE DOCTORAT
Terapia prin intermediul artelor la copii
CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:
Prof.univ.dr. Cristian PEPINO
DOCTORAND: [anonimizat] ……………………………………………………………………5
Arta și terapia prin artă…………………………………………………… .12
REZUMAT …………………………………………………………………….17
PARTEA ÎNTÂIA
FUNCȚII ALE PĂPUȘII ÎN DIFERITE TRADIȚII ……………………… ..23
PARTEA A DOUA
CREATIVITATEA …………………………………………… ………………….. 34
Stadiile de dezvoltare a copilului și importanța
activităților în dezvoltarea acestuia…………………………………… …..39
Caracteristici ale dezvoltării preșcolarului între
3 și 6/7 ani…………………………………………………………… …….41
Egocentrismul gândirii copilului………………………………………… ..44
Modul de reprezentare a lumii în perioada preoperatorie ………………… ..45
Jocul în dezvoltarea copilului……………………………………………………………..48
Jocul didactic………………………………………………………………49
Funcția jucăriilor…………………………………………………………..57
PARTEA A TREIA
FUNCȚIA PSIHOLOGICĂ A PĂPUȘII ÎN
DEZVOLTAREA IMAGINAȚIEI COPILULUI ……………………………60
3.1. TEATRUL ȘI DEZVOLTAREA IMAGINAȚIEI
LA COPIII TIPICI……………………………………………………………62
Principii ale realizării spectacolelo r de animație
cu interpreți copii………………………………………………………….63
Textul spectacolului de animație în cazul proiectelor
artistice cu interpreți copii…………………………………………………72
Prințesa și Broscoiul………………………………………………………74
Puiul de Om din Cartea Junglei………………………………………… ..102
Încurcata Poveste a unui Spiriduș și a Potirului Fermecat………………..126
Aspecte practice ale organizării spectacolului de
animație cu copii, în grădinițe……………………………………………142
Etapele pregătirii unui spectacol de animație cu
interpreți copii……………………………………………………………144
Teatrul de animație cu copiii de la 3 la 6 ani………………………………148
3.2. TEATRUL ȘI DEZVOLTAREA IMAGINAȚIEI LA
COPIII CU DIZABILITĂȚI MENTALE CONGENITALE……………….151
Terapie în etape…………………………………………………………..159
Experiența personală la centrul A.N.C.C.A.R……………………………165
PARTEA A PATRA
METODE DE COMUNICARE PRIN
INTERMEDIUL ARTELOR ……………………………………………….176
4.1. COMUNICAREA LA COPIII TIPICI………………………………….178
Jocuri de creație și exerciții de mobilitate a mâinii
și corpului. Dinamică de grup. Construcția
propriu -zisă a păpușii…………………………………………………….185
Jocul organizat cu păpuși…………………………………………………188
4.2. COMUNICAREA LA COPIII CU DIZABILITĂȚI
MENTALE CONGENITALE ………………………………………………199
PARTEA A CINCEA
INTERACȚIUNEA ÎNTRE COPII PRIN
INTERMED IUL JOCULUI ȘI AL PĂPUȘII ………………………………206
5.1. INTERACȚIUNEA COPIILOR TIPICI……………………………….209
5.2. INTERACȚIUNEA COPIIILOR CU DIZABILITĂȚI
MENTALE CONGENITALE………………………………………………212
PARTEA A ȘASEA
TERAPII ALTERNATIVE PENTRU COPIII
CU DIZABILITĂȚI MENTALE CONGENITALE ……………………….214
6.1. ETAPELE DE CUNOAȘ TERE A COPILULUI……………………….215
6.2. PĂPUȘA ÎN COMUNICARE…………………………………………216
6.3. ALTE ARTE CA MIJLOC DE COMUNICARE……………………… 227
a. Dansul………………………………………………………………… 227
b. Muzica………………………………………………………………… 228
c. Artele pl astice………………………………………………………….231
d. Cuvâ ntul……………………………………………………………….234
CONCLUZII …………………………………………………………………237
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………….240
5
ARGUMENT
Aflat la izvoarele vieții și ale iubirii, copilul are nevoie de căldură , echilibru
familial și voioșie pentru a se dezvolta sub aspect psihic. Copilăria presupune
sinteza celor mai de preț valori ale vieții: înțelegerea, încrederea, binele, frumosul,
bucuria, dragostea, fericirea, farmecul și prospețimea vârstei copilăriei ne oferă
resurse și mai târziu în viață. De aceea este necesar ca orice acțiune educativă să
cultive frumusețea morală prin modelele de conduită ale celor din jur, prin
transmiterea unor norme, reguli și valori morale. O privire de schisă, un zâmbet
binevoitor, o glumă adecvată, o ușoară ironie spusă pe un ton prietenesc sunt tot
atâtea căi de stabilire a unui climat educativ, pozitiv, eficient, fiind absolut necesar
ca edu catorului să îi fie clară misiunea sa și să stăpânească metodele adecvate
pentru atingerea obiectivelor propuse.
Un rol complex în formarea copilului îl are arta, începând cu formele
artistice rudimentare, cum ar fi jocurile teatrale ale părintelui cu copi lul, poeziile,
vorbele de duh, proverbele și zicătorile etc. La un moment dat își face apariția în
lumea copilului și literatura specifică pe care o oferă fie tradiția (povestirea,
povestea, povestirea cu personaje animaliere etc.) sau chiar literatura cul tă scrisă
special pentru copii, care s -a dezvoltat mai ales în secolul al 19 -lea și care are deja
o tradiție foarte bogată.
6
Așa cum scria George Călinescu:
„… Copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta în ea.
Literatura care îi sati sface această pornire îl încâ ntă…”1 (George Călinescu,
Estetica basmului , Editura pentru literatură, București, 1965, pg. 8)
Dar, deși arta pentru copi i este privită de multe ori ca „gen minor” , George
Călinescu remarca mai departe faptul că, pentru a fi opere de artă „… scrierile
pentru copii trebuie să intereseze și pe oamenii maturi și instruiți…”2 (op. cit.,
idem).
O altă sursă deosebit de importantă a dezvoltării copilului este jocul, care
adeseori are componente teatrale. Jocul, alături de educ ația care vine de la părinți,
are un rol decisiv în procesul de înțelegere a lumii de către copil, fie că este vorba
de lumea fizică, fie de cea socială. Jocul presupune atât elaborarea unui model al
lumii, cât și experimentarea în cadrul acestui model.
Alături de artă, jocul – care conține germenii artistici și care constituie ș i
prima formă d e contact a copilului cu arta, ș i totodată – mai ales prin jocurile
teatrale – una dintre primele forme de autoexprimare artistică, are un rol deosebit
de important î n evoluț ia copilului:
„… Copilul care se joacă își dezvoltă percepțiile, inteligența, tendința de a -și
experimenta instinctele…”3 (Jean Piaget, Psihologia inteligenței , București ,
Editura Științifică , 1998, pg. 6).
Jocul transforma realul printr -o asimilare mai mult sau mai puțin pură la
trebuințele eului. Jocurile simbolice și cele de construcții, realizează o adaptare
adevărată, duc la creații inteligente. Jocul simbolic reprezintă pentru inteligență
ceea ce jocul de mișcare este pentru activitate a senzorio -motrică.
Jocurile de rol mai ales îl ajută pe copil să înțeleagă și să experimenteze
1 George Călinescu, Estetica basmului , Editura pentru literatură, București, 1965, pg. 8
2 op. cit., idem
3 Jean Piaget, Psihologia inteligenței , București, Editura Științifică, 1998, pg. 6
7
relațiile sociale, să exerseze un anumit tip de comportament, inspirat din ceea ce
vede la adulți. În același timp, jocul copilului îi dezvoltă capacitatea de
identificare cu un model uman existent în „lumea reală”, și de a -și adapta
comportamentul pe parc ursul interacțiunii prin joc cu „partenerii sociali”.
Dar jocul teatral se interferează nu numai cu modelele din realitate, dar și
cu toate elementele furnizate de cultură, tradiții, literatură. Însăși identitatea
națională, apartenența la o cultură, l a o civilizație, se conturează prin asimilarea
acestor tradiții.
Pe de altă parte, f olosirea în joc a proverbelor, a zicătorilor, reproducerea
unor dialoguri hazlii din operele literare cunoscute, plac mult copiilor și constituie
mijloace de formare a unor trăsături morale pozitive. Varietatea lor tematică pune
copilul în contact cu medii sociale, obiceiuri, relații sociale, răspunde setei sale de
cunoaștere. Încetul cu încetul, atitudinea personală va fi subordonată mai întâi
cerințelor anumitor norme es tetice, desprins din morala întâ mplărilor hazlii din
povești, zicători care vor fi subordonate la rândul lor normelor estetice și normelor
etice, de conduită socială.
Jean Piaget a observat că în procesul de formare a inteligenței copilului,
prima etapă este încercarea de a reproduce, de a imita ceea ce vede sau aude de la
părinți sau din realitatea înconjurătoare. Această imitare a formelor are un rol
important în dezvoltare, deoarece, prin acest exercițiu se dezvoltă abilități fizice
(cum ar fi cele de rost ire). „Formulele” imitate inițial fără a fi înțelese, vor căpăta
treptat sens pentru copil, devenind „unități de bază” care îl vor ajuta să comunice,
apoi elemente pe care va învăța să le articuleze între ele, dezvoltându -i capacitatea
de a gândi și de a c omunica. Acest proces de dezvoltare este stimulat și de către
forme diferite de teatru mai mult sau mai puțin rudimentare care pot fi practicate
de către copil.
Însă prin joc, copilul nu numai că devine un actor care imită și reflectă
realitatea, dar și u n „regizor” care urmărește acțiunile celorlalți participanți la joc,
8
fiind preocupat de veridicitatea modelului realității, de respectarea de către toți
participanții la joc a „regulilor realității”. Se poate constata că după vârsta de 3 -4
ani, când copilu l trece de la jocurile solitare la jocurile de grup, este foarte
preocupat de respectarea regulilor jocului, fapt pentru care acest stadiu a fost
numit de către specialiști „stadiul judiciar”.
Aceste principii se manifestă și în cazul practicării în joc a teatrului de
păpuși, care poate avea un rol important în actul educațional, implicând o serie de
acțiuni succesive de o mare diversitate: fabricarea păpușilor, mânuirea,
interpretarea vocală a rolului.
Dar ș i teatrul pentru copii contribuie la stimularea fanteziei celor mici, oferă
o sursă de cunoaștere și educaț ie estetică. În cadrul teatrului dramatic sau de
păpuș i un rol important are modelul interpretă rii, rostirii, de că tre artiș tii adulți.
Alături de toate acestea, importantă este si însușirea în mod corect a unor
construcții verbale, iar spectacolul oferă copilului ocazia de a afla modele verbale
care îl vor ajuta în evoluț ia lui.
Tot ce am vorbit mai sus este aplicabil copiilor normali, sănătoși din punct
de vedere psihic. Dar, atunci când ne referi m la copiii cu probleme psihice
congenitale, ce putem face pentru ei? Câte metode de recuperare ale corpului și a
minții cunoaștem? Fizioterapia, kinetoterapia, reflexoterapie, sunt câteva din
metodele și procedeele clasice de recuperare. Dar oare creierul , înafară de
ședințele de terapie (întâlnirile cu psihologul) și de tratamentul medicamentos se
mai poate vindeca într -un fel? Ce facem în cazul în care copiii nu pot vorbi despre
problemele pe care le au și nici nu răspund la medicamentație? Acesta este c azul
copiilor autiști. Oare aceștia au vreo șansă? Experiența unor educatori, medici,
cercetători, și a mea personală, au dovedit că da. Teatrul poate ameliora sau chiar
vindeca copiii cu o dezvoltare psihică sub normală, dacă această metodă este
folosită corect.
Autism este un nume generic pentru o serie de tulburări comportamentale
9
fundamentale. Cauzele autismului nu sunt încă înțelese complet, dar se crede că
tulburările se datorează unor defecțiuni genetice, ale unor interacțiuni între gene
sau mutații rare cu efecte majore. În unele cazuri rare, autismul este asociat cu
agenți teratogeni (care produc defecte natale). Autismul se observă deja de la o
vârstă fragedă (înainte de 3 ani), cu excepția sindromului Asperger, care poate de
obicei să fie diagnost icat când copilul merge la școală.
Simptomele obișnuite ale autismului sunt acțiuni repetitive, monomane,
contactul și comunicarea limitată cu alte persoane și interese foarte restrânse față
de lumea exterioară, față de celelalte persoane. Frecvența bolii este cam de 6 la
1000 de persoane, și este de trei sau patru ori mai des întâlnită la băieți decât la
fete. Gravitatea autismului variază de la sever la ușor, iar acesta se intersectează
cu diverse nivele de inteligență care, și acestea, variază de la difi cultăți profunde
de învățare, până la nivele normale de inteligență sau, în cazuri mai rare, la
inteligență superioară, chiar aproape de genialitate (așa numiții „savanți”/
„autistic savants”).
Dificultățile pe care le au persoanele cu autism la nivelul i nteracțiunilor
sociale cu ceilalți reprezintă problema centrală a acestei tulburări. Studiile arată
că, până în prezent, acest deficit este permanent și este întâlnit indiferent de
nivelul intelectual al persoanei.
Unele persoane cu autism pot fi foarte i zolate social; altele pot fi pasive în
relațiile sociale sau foarte puțin interesate de alții; alți indivizi pot fi foarte activ
angajați în relațiile sociale, însă într -un mod ciudat, unidirecțional sau de o
manieră intruzivă, fără a ține seama de reacții le celorlalți. Toate aceste persoane
însă au în comun o capacitate redusă de a interacționa cu altele, deși sunt capabile
de a fi afectuoși, această afectivitate manifestându -se însă în modalitatea
particulară a autiștilor.
Din păcate, în România sunt foa rte puține centre specializate pentru tratarea
dizabilităților mentale ale copiilor. În România, o organizație non –
10
guvernamentală care se ocupă de persoanele ce suferă de autism este fundația
Pentru Voi . În străinătate însă există foarte multe centre de ce rcetare, ONG -uri și
fundații care pun în practică terapia autismului prin teatru, și mai ales prin teatrul
de păpuși, cu rezultate evidente.
Creierul uman se dezvoltă prin joc. Jocul, în copilărie, este cel care dezvoltă
imaginația și tot prin joc deprinde m o mulțime de lucruri necesare unei bune
dezvoltări psihice. Atunci când suntem copii ne imaginăm diverse lucruri, ne
atașăm de anumite lucruri. În fiecare individ se dezvoltă o lume a lui. Toți trăim
în lumi diferite, dar avem același limbaj (semne, cuvi nte, onomatopee).
Dar ce se -ntâmplă când un individ nu poate comunica în nici un fel? Aici
se conturează importanța obiectului sau a păpușii . Sunt foarte mulți copii, care
după multe ședințe de terapie prin teatru, ajung să spargă „globul de sticlă” în c are
trăiesc și să comunice cu exteriorul. Arta, indiferent de natura acesteia, poate
ameliora anumite condiții psihice. Teatrul de păpuși poate ajuta copiii autiști, care
de obicei trăiesc într -o lume a lor, fără a putea comunica cu cei din jur. Copiii
autiști (aproximativ 30% dintre ei) au calități deosebite, sunt adevărate genii.
Aceștia pot excela în matematică, fizică, chimie, pictură, ș.a.m.d. Dar acum
vorbim doar de cazurile fericite, ale celor care comunică cu cei din jur prin
intermediul cifrelor, f ormulelor sau schițelor.
Lucrând ca voluntar la o organizație care se ocupă cu copiii autiști, am pus
în practică, cu copiii, unele lucruri pe care le -am învățat în timpul facultății. Așa
că am construit niște păpuși pe mână cu care am început să mă joc cu copiii. După
primele zece ședințe nu am simțit nici o reacție din partea lor. În acel moment am
crezut că eforturile mele au fost în zadar, ca cei șase copii autiști cu care lucrasem
respingeau propunerea mea de a intra în acest joc. Atunci am început să mă
documentez asupra problemelor copiilor autiști. Întâmplător am găsit un articol al
unui medic care spunea că pe copiii autiști îi atrag culorile. Păpușile mele nu erau
viu colorate, aveau culori terne. Le -am adăugat diverse accesorii colorate, apoi
11
am m ers din nou la copii cu ele. Doi copii din șase au avut reacții pozitive,
începând să le atingă și să se joace cu ele, ceilalți patru copii rămânând în
continuare în lumea lor. După câteva ședințe, a mai intrat în acest joc încă un
copil, acesta ajungând s ă comunice cu mine, timid totuși, prin intermediul păpușii.
Ioana Mărgineanu4 vorbea în cartea sa Istoria teatrului de păpu și și
marionete (curs dactilografiat, Biblioteca UNATC, 1973 -1974), despre
rezultatele pe care le au păpușile și marionetele în educații unor copii cu o
dezvoltare sub normală, cum ar fi de exemplu păpușile executate de copiii arierați
mental la o școală specială din Londra.
Și cercetătoarea americană Sylvia Cassels a obț inut rezultate remarcabile
cu așa numita „Doll Therapy” la Spitalul de Pediatrie Wesley Memorial. S -au
încercat jocuri experiment, copiii ajungând să -și învingă inhibițiile, problemele,
pătrunzând în ambianțele care îi timorau la început, venind cu drag la ședințele de
terapie.
Limbajul teatrului de păpu și este ca un „ abecedar” care poate avea ca rol
cultivarea imagina ției, a rela ției cu partenerul, cu obiectul, memoria și
concentrarea. Cu toate astea , acest limbaj teatral poate fi folosit și la ameliorarea
simptomelor copiilor cu dizabilități mentale (autism, sindromul down).
În cei trei ani de doctorat mi -am propus să mă documentez, să cercetez și
să lucrez în continuare cu astfel de copii pentru a putea pune bazele unei terapii
alternative pentru aceste b oli.
Domeniul de cercetare este unul foarte vast și implică toate formele de artă
teatrală. Pentru a putea ajunge la un rezultat cât mai bun , îmi propun să mă
document ez în primul rând î n domeniul metodelor moderne de interac țiune cu
copiii prin intermediu l păpu șilor și a marionetelor. Totodată, cred că este
important să studiez funcția psihologică a păpușii î n constituirea echilibrului
4 Ioana Mărgineanu , Istoria Teatrului de Pă puși ș i Marionete , 1973 -1974 (Biblioteca UNATC, dactilografiat)
12
psihic al copilului, păpușa permițând copilului exprimarea unor gâ nduri in terzise
sau exercitarea unor acțiuni nepermise, în mod simbolic.
În ca drul cercetării pentru această teză , mi-am propus să mă documentez și în
domeniile următoare :
Funcția terapeutică a păpușilor în tradiț iile arhaice
Funcț ia pedagogică a păpu șii
Func ția psihologică a păpu șii în dezvoltarea imagina ției la copiii normali și
cei cu dizabilități mentale
Metodele de comunicare a copiilor cu dizabilități mentale și a copiilor
normali prin intermediul artelor
Interac țiunea între copiii cu dizabilități mentale cu ajutorul jocului și al
păpu șilor
Interac țiunea între copiii normali cu ajutorul jocului și al păpu șilor
Înțelegând funcțiile și efectele păpușii – personaj – de la reprezentare a
sinelui la reprezentare a părintelui, a prietenului, sau substitut pentru dezvoltarea
sau manifestare a instinctului parental, sper că voi ajunge la rezultate relevante și
utile atât pentru creatorii di n domeniul artei pentru copii cât și pentru toți cei care
sunt preocupaț i de dezvoltarea armonioasă a copilului.
Arta și terapia prin artă
Sunt numeroase def inițiile termenului artă, începâ nd de la cele tradi ționale
care implică ideea de mimesis , de imitare a realității, și pâ nă la cele actuale, care
pun accentul pe transmiterea unor idei, pe comunicare (cum ar fi cazul artei
conceptua le). Fie că este vorba de artă î n formele ei tradiționale, fie de cea î n
forme moderne, arta a presupus întotdeauna existenț a unor norme, a unor reguli,
13
deși ele, mai ales începând cu secolul al 20 -lea, tind să fie mereu schimbate radical
sau reformulate.
Însă, în cadrul lucrării de faț ă, ne vom limita la arta văzută ca manifestare
liberă, spontană, instinctivă ș i dezinteresată a individului, excluzând ideea de
comunicare prin artă, de mesaj, de valoare, de îndemânare etc.
Există numeroase prejudecăți față de artă ș i de artiști , care creează probleme
de diverse tipuri. În societățile totalitare arta este privită de către autorități cu
suspiciune, și puterea î ncearcă prin diferite mijloace să pună arta î n slujba
propagandei. Arta (în înț elesul limitat al lucrării noastre) este o man ifestare liberă,
sponta nă, instinctivă a individului, și în această ipostază este î n general tolerată la
copil, fiind asimilată cu jocurile copilărești. Așa și este, până câ nd activ itatea
artistică se diminuează în general spre vâ rsta de 10 -11 ani a copilu lui. Acea stă
diminuare sau chiar dispariție a activităț ilor artistice are mai multe cauze. Copilul
ajunge la un stadiu autocritic, în care î ncepe să compare propriile realizări cu cele
ale adulților, pe care î ncepe să le cunoască. Spiritul critic este dezv oltat însă ș i de
către familie, anturaj, societate.
Pe de altă parte, pentru unii adulț i, arta nu este o „ocupație serioasă”, iar
artiștii sunt un fel de paria în societate. Mulți părinți sunt îngrijoraț i pentru viitorul
copiilor lor dacă aceștia îș i manifestă dorința de a deveni artiști. Alții, dimpotrivă,
văd î n artă posibilitatea pentru copiii lor de a deveni celebri și bogați, ca starurile
de cinema sau câ ntăreții, și se încăpățânează să investească enorm î n pregătirea
artistică a copilului, fără ca aceștia să aibă ș i talent. Bineînțeles, ș i asta este o
prejudecată , cu consecinț e uneori nefaste pentru dezvoltarea individului .
Înclinarea către artă est e o trăsătură comună a majorităț ii oamenilor.
Copilul are manifestări artistice î n mod sponta n încă de la vârste foarte fragede:
cântă, dansează, desenează cu pasiune și entuziasm. Aceste înclinaț ii naturale sunt
de foarte multe ori descurajate însă în primii ani de ș coală, fie de către familia
care nu vede cu ochi buni viitorul artistic al copilu lui, fie de propria nemulțumire
14
a copilului care îș i dă se ama că nu poate atinge anumite „performanțe” pe care le
impune arta adulț ilor (cum ar fi asemănarea desenului cu modelul reprezentat).
Înclinațiile naturale către artă pot fi astfel descurajate, individul dezvoltând astfel
frustrări care rezultă din reprimarea instinctelor artistice. Sunt însă foarte mulți
oameni maturi cu diferite profesiuni pentru care arta este un hobby , fie că este
vorba despre muzică sau pictură. Ei practică arta î n anonimat, un eori chia r în
secret, fără a -și dori să se afirme î n domeniile artistice. Pentru aceș ti oameni,
practicarea artei le asigură echilibrul psihic necesar. Din păcate, nu sunt foarte
multe persoane care au aceas tă posibilitate. Problemele vieții, lipsa de înț elegere
din partea partenerilor, l ipsa de timp sau lipsa unui spaț iu intim nu permit multor
oameni să practice hobby -urile artistice. Dar acolo unde există pos ibilitatea, sunt
evidente benef iciile psihologice ale practicării libere a artei. De aici s -a aju ns la
ideea utilizării artelor î n terapii psihologice.
Arta este privită la noi de mul te ori ca un fenomen marginal, și există chiar
în țara noastră tendința de a diminua sau chiar î nlătura materiile artistice din
învățămâ nt (desenul, muzica). Dansul sau teatrul nu sunt predate deloc în școli
(înafară de cele specializate, în ș colile de artă), ele fiind practicate sporadic și în
cadrul unor activități extra -școlare (cercuri artistice), susț inute de către profesori
entuziaști. Însă î n multe țări din lu me a sta este considerat ă un domeniu important
al educaț iei, care asigură o dezvoltare armonioasă a individului. În universităț ile
din SUA , de exemplu, studenț ii au posibilitatea de a opta, î n funcție de aptitudinile
lor, î ntre activitatea sportivă sau cea artistică ( formații de muzică de jazz sau
clasică, echipe de teatru etc.). Ș i ne referim nu la învățământul vocațional , ci la
facultăți cu alte profile. Nu vreau să spun că nu există și la noi cercuri de teatru,
coruri, cenacluri literare etc., dar acestea ființează uneori ca activități marginale,
și nu este s uficient de subliniată importanț a lor pentru dezvoltarea copilului. Și
acest luc ru provine dintr -o mentalitate învechită, care consideră că învățămâ ntul
constă doar în transmiterea unor informaț ii, și accentul nu se pune de o bicei pe
15
dezvoltarea creativității și pe educația care urmărește dezvoltarea calităț ilor native
ale elevului.
Arta este așadar – sau cel puțin așa ar trebui să fie considerată – un domeniu
absolut necesar pentru dezvoltarea individ ului. Utilitatea activităților artistice nu
este semnificativă numai pentru formarea gustului publicului, rid icarea nivelului
cultural, dar ș i pentru dezvoltarea creativității indiv idului, indiferent de domeniul
în care activează.
Valoarea activităților a rtistice este demonstrată și î n cazul metodelor
terapeutice, în special î n cele dedica te copiilor, care, prin artă, își pot accentua
performanțele și diminua handicapurile.
Terapia artistică (art therapy) mai este numită și „terapie expresivă prin
artă” (expressive art therapy) și este o formă de terapie care foloseș te proc esul
creativ artistic pentru a îmbunătăți starea fizică, mentală și emoț ională a unei
perso ane. Procesul creativ implicat î n exprimarea artistică personală a cuiva poate
contribui la rezolvarea unor probleme comportamentale, de adaptar e, de
comunicare, de exprimare ș i stăpânire a sen timentelor, de reducere a stres ului, de
dezvoltare a stimei de sine și a responsabilităț ii.
Dar care este semnificația termenului „artă” î n contextu l terap iei artistice?
Desigur, începâ nd d in secolul al 20 -lea, termenul „artă” a fost aplicat și unor
creaț ii care nu mai corespu ndeau normelor din trecut. Mai întâi a dispărut condiț ia
asemănării cu realita tea, unii teoreticieni considerând că acest lucru s -a datorat î n
mare măsură inventării fotografiei. În această situație nici condiția de îndemânare,
de stăpâ nire a unor teh nici dificile, abilitatea de a „reda” aspecte ale realităț ii, nu
au mai fost ne cesare. Mai întâ i arta abstractă, apoi action painting a lui Jackson
Pollock au permis oricărei persoane, chiar lipsi tă de talent, să realizeze creații care
nu purtau în sine un mesaj, ci puteau fi înț elese, interpretate de către spectator. Pe
de altă part e a început să fie apreciată ingenu itatea artei naive, primi tive, ș i chiar
16
a desenelor f ăcute de către copii, unii artiș ti (cum ar fi Paul K lee sau Juan Miro,
de exemplu) încercâ nd să redescopere ingenuitatea originară a copilului.
În lipsa îndemâ nării, a performanț ei, a mesajului, a valorii, a raportării la
model e, a normelor, ce mai poate rămâ ne „artistic” într-o act ivitate umană de
acest tip? Rămâ n manifestarea liberă a individului, manifes tarea spiritului ludic,
joaca. Ș i tocmai aceste ca racteristici asigură eficienț a terapiei prin artă.
În mod eronat, unele persoane consideră că terapia prin artă presupune
învățarea unor tehnici artistice ș i a unor reguli de reprezentare. Dimpotrivă,
efectul maxim al terapiei prin artă este asigurat de lipsa constrângerilor și de
asigurarea condiț iilor ca subiectul acestei terapii să se bucure pe deplin de
exprimarea liberă a personalităț ii sale. Este nece sar deci ca terapeutul să renunțe
la propriile prejudecăți în ceea ce priveș te arta. Stabilirea unor obiective dificile
pentru subiectul terapiei prin art ă este deci contra -productivă. Obiectiv ul terapiei
prin artă nu este așadar „învățarea artei”. Nu sunt urmă rite performanț ele, imitarea
unor modele sau procedee, ci obț inerea unor progres e în ceea ce privește evoluț ia
spirituală, sufletească a subiectului, care va permite integrarea sa în societate.
17
REZUMAT
PARTEA I -A
Funcții ale păpușii în diferite tradiții
În zilele noastre, păpușa este considerată, în general, ca un simplu obiect de
divertisment destinat exclusiv copiilor. Însă, chiar și la o privire sumară putem
observa prezența păpușii în diferite tradiții și obiceiuri. Păpușa a apărut în istoria
civilizațiilor încă din cele mai vechi timpuri. În aceasta prima parte vom
descoperii p ăpușa în diferite tradiții și vechimea acesteia atâ t la noi în țară cât și
în lume.
PARTEA A II -A
Creativitatea
Lucrând cu copii am descoperit că aceștia pot comunica mult mai ușor prin
intermediul unui obiect, în special prin intermediul unei păpuși. Păpușă, practic
este un paravan. Copilul se simte mai sigu r și mult mai stăpân pe sine atunci când
comunică cu cei din jur prin intermediul păpușii. Se simte protejat.
18
PARTEA A III -A
Funcția psihologică a păpușii în dezvoltarea imaginației copilului
Imaginația copilului se dezvoltă prin intermediul jocului, al poveștilor, al
cântecului, al frumosului. Sunt foarte mulți copii care încă nu au încredere în ei
atunci când comunica cu cei din jur, sunt copii autiști care trăiesc numai în lumea
lor. Prin joc am descoperit că aceștia pot depăși aceste bariere cu ajutor ul păpușii.
Copii autiști preferă păpușile colorate iar cei normali, dar cu probleme emoționale,
pe cele care au culori mai neutre.
3.1. Teatrul și d ezvoltar ea imaginației la copiii tipici
Imaginația se dezvoltă foarte ușor la copiii cu vârste de până la 1 2 ani. Sunt
extrem de inventivi și ușor de stimulat.
3.2. Teatrul și d ezvoltarea imaginației la copiii cu dizabilități mentale
congenitale
Aici imaginația se dezvoltă un pic mai greu, este nevoie de mai mult timp
de lucru, dar satisfacția este mult mai mar e atunci când îi vezi pe acești copii că
ajung să inventeze povești.
PARTEA A IV -A
Metodele de comunicare prin intermediul artelor
4.1. Comunicarea la copiii tipici
La copiii tipici dorința de cunoaștere este firească, aceștia sunt dornici să
afle, să des copere, să inventeze tot timpul. Acestora le este mult mai ușor să intre
într-un joc față de cei cu dizabilități. La clasa unde predau, cursul se deschide cu
o poveste inventată. Eu le dau 3 cuvintele pe care să le folosească în poveste iar
pe marginea ace stora își creează povestea. Imaginația funcționează la maxim.
19
4.2. Comunicarea la copiii cu dizabilități mentale congenitale
Am încercat același joc și la copii cu dizabilități, din păcate nu a funcționat.
Așa că am început să discut cu diferiți medici c are au studiat problema acestor
copii și care mi -au zis că ar fi bine să introduc în acest joc muzica și dansul. Așa
că după foarte multe încercări , aceste arte au ajuns să dea roade la acești copii.
PARTEA A V -A
Interacțiunea între copii prin intermediul jocului și al păpușii
5.1. Interacțiunea copiilor tipici
Copii interacționează minunat atunci când au păpuși practic poarta care stă
între ei și realitate se deschide. Cheia fiind păpușă. Scapă de timiditate, uită de
defectele de vorbire, ajungând să vorb ească corect, își folosesc imaginația la
nivelul maxim.
5.2. Interacțiunea copiilor cu dizabilități mentale congenitale
Copii cu dizabilități au nevoie de mai mult timp de lucru ca să ajung să
poată comunica cu cei din jur, în special copii autiști. Din pă cate sunt foarte puține
centre de terapie care apelează la această metodă. Aceștia nu se pot vindeca, dar
se pot ameliora stările lor.
„Jocul este o activitate necesară, extrem de importantă în dezvoltarea
copiilor, prin care aceștia învață să -și dezvolte noi abilități. La copilul cu autism
jocul că orice abilitate se învață pas cu pas, prin repetiție, fiind nevoie de
consecvență. Fiecare copil învață în ritmul său propriu, iar în funcție de capacități
și de abilități va avea un program personalizat care să -i permită dezvoltarea
potențialului la nivel maxim.
20
• jocul manipulativ: la 8 săptămâni copilul explorează mediul,
descoperă plăcere în experiențele senzoriale pe care le are cu obiectele, cu sine
dar și cu ceilalți, învață să anticipeze efectele obiectel or ;
• jocul combinativ: la vârsta de 8 luni copilul descoperă relațiile dintre
obiecte, faptul că poate face diverse combinații (ex: construcții din cuburi);
• jocul funcțional: la 2 ani copilul folosește obiectele în mod adecvat:
ia o cană și se preface că bea, pentru acest lucru copilul are nevoie de abilitatea
de a imita.
• jocul simbolic: un anumit obiect îndeplinește altă funcție, devine
ceva ce nu este; racheta de tenis poate deveni o chitară, copilul învață să fie
flexibil.”
psiholog Andreea Maxim
PARTEA A VI -A
Terapii alternative pentru copiii cu dizabilități mentale congenitale
În grădinițe, școli speciale și centre de zi, educatorul care are ca obiect de
activitate disciplinele de terapie ocupațională, este necesar să stabilească o relație
perman entă cu ceilalți specialiști din instituție: psihodiagnosticieni, logopezi,
profesori de cultură fizică medicală și asistenți sociali. Din păcate în țara noastră,
în unele situații, nivelul exercitării diverselor roluri ce revin specialiștilor, care
realiz ează activități de terapie ocupațională, este limitat la condițiile materiale
precare din diferite tipuri de instituții. Comparativ cu țara noastră, în SUA și
majoritatea țărilor dezvoltate ale Europei de Vest, pregătirea specialiștilor în
domeniul terapie i ocupaționale durează trei ani și se realizează în instituții
specifice.
Acest fenomen intră în contradicție cu anumite schimbări pozitive, apărute
în ultima vreme, în special pe linie metodică și care au constat în elaborarea unor
21
programe școlare pentru educatori care oferă îndrumări competente pentru
activitățile din domeniul terapiei ocupaționale.
6.1. Etapele de cunoaștere a copilului
În acest capitol mi -am propus să vorbes c despre dezvoltarea copilului și
cum acesta face cunoștință cu mediul înconjur ător de când se naș te. Tot aici am
vorbit despre experiența mea de a încerca să cunosc alți copii ș i cum am procedat
să-i cunosc fără ca aceștia să se simtă î ntr-un fel anume.
6.2. Păpușa în comunicare
Păpușa î n comunicarea copilului este esențială la vârs te fragede atât pentru
copiii tipici cât ș i pentru cei atipici. Mi-am propus în acest capitol să vorbesc
despre rolul și importanța păpușii și a jucăriilor î n viața unui copil.
6.3. Alte arte ca mijloc de comunicare
Fără toate aceste elemente, dans, muzică, arte plastice , cuvânt, tot ce a ș
lucra cu copiii ajutată de păpușă ar fi incomplet, aici mă refer la jocuri , spectacole
și texte.
a. Dansul
Dansul ajută copilul să se exprime liber și să se descopere pe sine . Să
realiz eze ce poate face cu ajutorul pro priului corp. Dansul , chiar dacă nu este dus
către artistic spre teatru -dans, rep rezintă o metodă de relaxare ș i cuno aștere care
este la îndemâ na oricui.
b. Muzica
Muzica drept terapie se definește prin folosirea acesteia în tratamentul
diverselor afecțiuni p sihologice, accentul fiind pus pe dob ândirea de competențe
non-muzicale. La acest punct am vrut să demonstrez cât de necesară este muzica
atât copiilor tipici câ t și celor atipici și ce beneficii are muzica î n terapie.
22
c. Arte plastice
Desenul, culoarea sunt o terapie care n u implică mari costuri ș i care se poate
realiza foarte uș or. Prin desen copilul trece într -o altă dimensiune creându -și
propria lume prin culoare ș i linii. Această lume , de cele mai multe ori este lumea
care pe acesta îl frământă .
d. Cuvântul
Printr -un singur cuvâ nt, cei care lucrează cu copii, fie ei tipici sau atipici ,
pot afla foarte multe despre aceș tia, fiind o metodă de terapie la care copiii
reacționează uneori bine, alteori mai puț in bine.
23
PARTEA ÎNTÂIA
FUNCȚII ALE PĂPUȘII ÎN DIFERITE TRADIȚII
În zilele noastre, păpușa este considerată , în general , ca un simplu obiect de
divertisment destinat exclusiv copiilor . Însă, chiar ș i la o privire sumară putem
observa prezen ța păpușii în diferite tradiții ș i obiceiuri. Păpușa a apărut în istoria
civilizațiilor încă din cele mai vechi timpuri. Este binecunoscută prezenț a unor
păpuși î n neolitic ca reprezentare a divinității, a spiritelor sacre, folosite în cadrul
unor ritualuri. Cea mai vec he marionetă descoperită până acum este chiar ș i mai
veche, ea datează de acum circa 25.000 de ani. Este vorba despre o statuetă
articulată realizată din fildeș de mamut, care a fost descoperită la Brno, î n Cehia.
Statueta este cunoscută sub denumirea de „ Brnoman” datorită localită ții în care a
fost găsită. Statueta a fost descoperită într-un mormânt ș i s-au emis o serie de
ipoteze pentru a expl ica funcția ei. De la î nceput a fost exclusă ideea că ar fi vorbe
despre jucăria unui copil, dat fiind că morm ântul aparț inea unui adult. Este posibil
ca această marionetă să fi aparț inut unui șaman , cunoscut fiind faptul că șamanul
folosește în ritualurile sale o păpușă.
Funcțiile păpușilor arhaice se pare că nu erau legate de ideea de joc sau de
copilărie, ci de diverse ritualuri și ceremo nii magico -religioase. Astfel, î n anul
2000 înaintea erei noastre, în Egipt existau figurine din lemn articulate, mânuite
24
cu fire, care însoț eau ceremonia lul frământării pâinii. Astfel de figurine din lemn,
fildeș sau lut au fost descoperite de asemenea în morminte din Egiptul antic.
În Grecia și Roma antică au fost găsite în morminte de copii, păpuși (unele
chiar din fildeș) datate ca aparținând anului 500 î.e.n. Aceste păpuși aveau
articulații la mâini și la picioare. Este discutabil î nsă dacă erau simple jucării sau
aveau un rol magico -religios, datorită prezenței î n diverse ritualuri antice a unor
asemenea statuete articulate. Un ritual foarte interesant , numit Charilia5 era
practicat , de exemplu , la Delphi î n Grecia antică. El a fost descris de că tre Geza
Roheim î n lucrarea Animism, magic and the divine king (London, K. Paul, Trench,
Trub ner & Co., Ltd., 1930, pg. 297 ș i următoarele). Charilia era o păpu șă
„maltratată și sacrificată ” și înmormâ ntată în cadrul unor ritualuri periodice
despre care se credea că asigură fertilitatea, rodnicia pă mântului. Î n unele dintre
miturile legate de acest personaj se spune că ea reprezintă foamea, și „uciderea”
ei simbo lică apără comunitatea de asemenea probleme.
Alte marionete (statuete articulate) din ritualurile din Grecia antică se
numesc Kore6 și erau folosite în ritualurile dedicate zeiței Demeter a vegetaț iei,
divinitatea care mo are și renaș te periodic (după Martin Persson Nilsson, Greek
Folk Religion , Glerup, 1968, pg. 50). Acest e statuete au fost descoperite î n num ăr
foarte mare, și au fost fabricate începâ nd cu secolul a l 10-lea înaintea erei noastre,
continuând pâ nă în perioada romană. Aceste statuete erau aruncate în foc î n cadrul
ritualurilor dedicate lui Demeter, ș i această practică i -a făcut pe unii cercetători să
considere că marionetele reprezentau bolile sau ghinionul de care doreau să scape
cei ca re practicau ritualul. Nu este î nsă exclus, ca și î n cazul ritului pă pușii
Charilia, ca aceste „sacrificii” de statuete să fi înlocuit chiar sacrificii umane ,
rituale practicate în vremuri imemoriale.
5 Geza Roheim, Animism, magic and the divine king , London, K. Paul, Trench, Trubner & Co., Ltd., 1930, pg.
297 și următoarele
6 Martin Persson Nilsson, Greek Folk Religion , Glerup, 1968, pg. 50
25
Termenul de păpușă este un derivat î n limba chineză având aceeași rădăcină
cu termenii „i dol” și „ fetiș”; deci ele au funcționat ca obiecte folosite în ritualurile
religioase. De exemplu, în China, în perioada preistorică erau utilizate î n
ceremoniile de sacrificiu , păpuși împletite din paie.
Însă conform izvoarelor scrise, păpușile au apărut în China abia în secolul
al VII – lea e.n., fiind menționate pentru prima oară în anul 633, în perioada
dinastiei T’ang. Aceste păpuși erau confecționate din lemn și serveau, în cadrul
ceremoniilor funerare, ca și în Egiptul antic, dar și cu ocazia nașteri lor, când se
cereau favoruri, prin intermediul păpușilor, Zeiței Fecundității, reprezentată la
rândul ei printr -o statuetă.
Păpușa din paie nu o găsim numai la chinezi, ci și în cultura japoneză. Aici
păpușa avea puteri magice și era folosită pentru a atra ge bolile, pe timpul
epidemiilor, asupra ei, fiind î n final distrusă, pentru ca boala să dispară.
O figurină denumită „ Ning yo” (în traducere, „păpușă ”) reprezenta idolii,
care apărau oamenii de boli și de moarte, de demonii din natură și de cei din ființ a
umană. O altă figurină, d e data asta din hârtie colorată era „Kiyomi”, folosită la
purificarea păcatelor, aceasta fiind aruncată în fluviu într -o bărcuță, tot din hârtie,
având func ția de „țap ispășitor”.
În paleolitic, păpuș ile erau utilizate î n ritualurile care se considera că
asigură renaș terea animalului vânat. Animalul ucis de vânători era „reconstruit”
cu ajutorul oaselor sale și al blăni i montate fie pe un suport din lemn, fie pe unul
de lut, aș a cum atestă unele descoperiri arheologice. Leo Frobenius7 a descris
asemenea ritualuri existente chiar p ână în secolul al 19 -lea la popoare care tră iesc
din vânat î n diverse zone ale lumii , cum ar fi Siberia sau Urali (î n volumul Leo
Frobenius, Cultura Africii , volumul I, Editura Meridiane, pg. 103 -105).
7 Leo Frobenius, Cultura Africii , volumul I, Editura Meridiane, pg. 103 -105
26
Păpușile erau folosite și î n ritualurile funerare. Sunt multe mărturii despre
asemenea practici care au supraviețuit pâ nă aproape de zilele noastre î n zone mai
izolate din Africa. Rămă șițele celor decedaț i erau pă strate în relicvarii . Dea supra
acesto r relicvarii erau aș ezate statuete articulate realizate din lemn sau materiale
textile ș i care erau considerate lă cașuri ale sufletului celui decedat. Relicvarii de
acest tip sunt foarte ră spândite mai ales î n Africa Centrală , și statuetele ataș ate de
ele sunt adeseori animate î n cadrul unor ritualuri periodice8 (după cum afirmă
Louis Perrors, î n studiul Les figures funeraires du basin de l'Ivindo (Gabon –
Congo) publicat î n revista Arts d'Afrique noire , nr. 20 / 1976, pg. 24).
Acest tip de practici a cunoscut câ ndva o mare ră spândire. De exemplu,
locuitorii din Sumatra credeau că sufletul omului este localizat în inimă și nu
părăsește corpul după moarte, ci la un anumit timp după aceea. Membrii familiei
construiau o statuetă de lemn cu chipul celui dec edat și așteptau ca spiritul să se
despartă de trup sub forma unui păianjen, pe care îl puneau pe statuetă. Dacă
statueta se crăpa, acest lucru însemna că sufletul omului a plecat din reprezentarea
sa și ciopleau o altă statuetă identică pe care o păstrau în casă.
Astfel de ritualuri erau răspândite în multe triburi și culturi, dar treptat, cu
trecerea timpului, statuetele sau rămășițele celor decedați nu au mai fost păstrate
în casele familiilor ci mutate într -un loc mai ferit și mai greu de ajuns, pentru ca
spiritele lor să nu mai fie tulburate.
Există o sumedenie de ritualuri ce folosesc statuete din lemn sau lut, măști,
figurine sau păpuși pentru culturi mai bogate, pentru a proteja spiritele, pentru
fertilitate sau pur și simplu pentru rugăciune. Foart e răspândite sunt ș i ritualurile
folosite pentru vindecare și purificare ce utilizează păpuși și figurine.
În cazul ritualurilor de vindecare sau purificare, oamenii primitivi apelau la
vraci, șamani sau vrăjitori, pentru că bolile, în majoritatea cazurilo r, erau asociate
8 Louis Perrors, Les figures funeraires du basin de l'Ivindo (Gabon – Congo) ,revista Arts d'Afrique noire , nr. 20 /
1976, pg. 24
27
cu magia făcută de că tre un duș man sau considerate o pedeapsă divină sau din
partea spiritului morț ilor pentru nerespectarea ritualurilor. S -au dezvoltat foarte
multe ritualuri de vindecare ce difereau în funcție de cultură, în funcție de ziua în
care era îmbolnăvită persoana, în funcție de tipul de boală de care suferea.
Aceste ritualuri ce implicau vracii (vrăjitori) și păpușile, au intrat atât de
adânc în memoria colectivă a societății, încât multe se păstrează și în epoca
modernă a uman ității, inclusiv în România, intrând în folclorul nostru ca practică,
obiceiuri și tradiții.
Supraviețuirea datinilor ce includ păpuși în folclorul român are ca o primă
explicație credința în eficiența magică a acestor ritualuri. În momentele de
cumpănă, o mul apelează la orice mijloc de salvare – îngăduit de religia oficială
sau prohibit.
Pentru a descânta un copil de sperieturi, trebuia să se facă pe ascuns o
păpușă din trei petice adunate din gunoi căreia i se dădea foc. Cu fumul ei era
afumat copilul în timpul somnului. Acest ritual era repetat de trei ori, trei zile la
rând, apoi păpușa folosită era îngropată la o răscruce de drumuri recitându -se de
trei ori un descântec.
În sudul țării, cu precădere în zona Olteniei, s -au păstrat multe practici de
vinde care și apărare împotriva farmecelor cu ajutorul descântecului păpușii.
Pentru a se scăpa de junghiuri, o păpușă era descântată într -o oală unde i se
tăia și gâtul pentru a se tăia și junghiul, apoi persoana descântată trebuia să bea
acea apă pentru ca des cântecul să aibă efect.
În ziua cununie i, mireasa trebuie să aibă la ea un cuțitaș și o păpușă. Cu
ajutorul cuțitașului purtat în ziua nunții, se pot face vrăji ce ajută fetele să se mărite
mai repede, iar păpușa purtată în ziua nunții anulează efectul vr ăjilor de ursite ce
sunt făcute pentru a omorî nevestele.
28
În Ajunul Crăciunului , tot în zona Oltului , pe la lăsatul întunericului, pe
ulițele satului Salcia, din comuna Argetoaia, este zarvă mare: se colindă cu Steaua,
dar mai ales cu Vicleiul.
Vicleiul constă într -o cutie mare, împodobită în fel și chip, pe care o poartă
doi flăcăi. În interioru l cutiei există o scenă, unde, „ la vedere”, sunt j ucate, de un
alt flăcău, niște păpuși , care dau naștere la o serie de momente în care se prezintă
diferite obic eiuri sau sunt satirizate diferite întâmplări din lumea satului.
Cântecele, pe ritmul cărora sunt jucate păpușile, sunt inter pretate la Salcia
de ceata lui „ Donică”, muzicant din tată -n fiu, pe numele adevărat Lică
Constantin, de 68 ani, agricultor, dar ca re a lucrat și croitorie, iar din anul 1960
cântă la figorn, la fel cu alți doi frați ai săi: unul tot la figorn și altul la „ taiere”.
Ceata lui Donică cup rinde trei figoarne, o tobă și „ taiere”; asta când cântă la
înmormântări. Pentru hora satulu i cântă d ouă figoarne, o tobă, „ taiere”, la care
mai adaugă două „ clanarete”. Pe vremea când cântau la nunți, la aceste
instrumente mai alipeau încă o tobă; trebuia o formație mare fiindcă se împărțeau:
la mireasă se duceau trei muzicanți, iar la nunta mare rămânea u patru. Duminica,
când mergeau la biserică, la cununie, se uneau toți cei șapte care cântau apoi
reuniți până luni seara, când se încheiau nunțile.
Pentru Viclei, lăutarii erau tocmiți de flăcăi, cu mult înainte. Știau că au de
mers din casă -n casă, până spre dimineață, cântând de fiecare dată cele șapte
cântece care însoțeau jocul păpușilor: „ Crăițele ”, „Floricica”, „Lupul și oaia” ,
„Caii”, „Ursul”, „Mortul”, „ Cerșitoarea”.
Apoi „ ziceau” două -trei hore ca la Salcia și se încingea jocul în curtea
colindat ă, de către întreg alaiul care însoțea Vicleiul prin tot satul.
Nea` Aurică Stănciulescu, de 70 ani, își amintește că între 16 și 20 ani a
mers în fiecare an cu Vicleiul: „La 14 noiembrie, când se lăsa Postul de Crăciun,
ne asociam patru flăcăi și „arvunea m” fetele care să ne dea „păpuși” pentru Viclei,
dar și lăutarii de la Argetoaia: Nicolae Figornistul cu cei doi băieți ai săi. Cu o
29
săptămână înainte de Crăciun primeam păpușile lucrate de fetele din sat, care se
străduiau să le facă cât mai frumoase, le puneam pe Viclei, iar în Ajunul
Crăciunului, seara, plecam cu lăutarii după noi pe la fiecare casă, având grijă să
nu ocolim gospodăriile fetelor care ne -au dat păpuși, și unde trebuia să scoatem
cât mai la vedere păpușile făcute de acestea, altfel era mar e supărare.
Fiind satul cu case multe, și pentru a fi călcată fiecare casă, se alcătuiau mai
multe cete de flăcăi.
Spre dimineață număram banii încasați: plăteam întâi lăutarii cu cât îi
tocmisem, iar dacă mai rămâneau îi împărțeam între noi.
Dar nu pentru bani umblam cu Vic leiul, ci pentru fetele cărora „ le dam
târcoale” și pentru bucuria cu care întâmpinam această mare sărbătoare creștină.
Mă bucur că obiceiul n -a pierit deși, parcă, nu mai este ca pe vremea
mea…”
Aceste mărturii ne trimit cu mult în ur mă, făcându -ne să înțelegem lumea
satului de -acum 50 ani, dar ne și îndeamnă să păstrăm și să ducem mai departe
tradițiile, în special cele legate de Sărbătorile Nașterii Domnului.
(Prof. Nicolae Dumitru, referent CJCPCT Dolj )
Păpușa poate influența și fenomenele naturii, așa cum se întâ mplă cu
obiceiul Caloianului9 ce se practică din vremuri imemoriale (cf. Ion Cuceu, Maria
Cuceu, Ritualurile agrare românești II. Orații după colind în spațiul româ nesc
intracarpatic , Editura Efes, Cluj -Napoca, 2008, pg. 36). Pentru obiceiul
Caloianului se confecționează o păpușă din lut în care se pun lumânări. Pă pușa
este î mpodobită cu flori, apoi se pune în râu să urmeze cursul apei, în speranța că
va aduce ploaia. În Maramureș, păpușa este făcută din cârpe în jurul unei
lumânări, pusă în râu și în timp ce păpușa plutește se rostește o incantație. O
9 Ion Cuceu, Maria Cuceu, Ritualurile agrar e românești II. Orații după colind în spațiul românesc intracarpatic ,
Editura Efes, Cluj -Napoca, 2008, pg. 36
30
versiune complexă a Caloianului este descrisă de către Marcel Olinescu10 (cf.
Marcel Olinescu, Mitologie românească , București, 1944, pg. 323). Î n cadrul
acestui ritual se fac două statuete din lut, reprezentâ nd un bă rbat ș i o femeie. Ele
sunt numite Tată l Soarelui ș i Muma Ploii. Ritualul este practica t pentru a opri
ploaia atunci câ nd este prea abundentă . Statueta care î l reprezintă pe bă rbat este
așezată în vârful unei troiț e care se afla la marginea unei fântâ ni, iar statueta care
o reprezintă pe Muma Ploii este î ngropată respectâ ndu-se ri tualurile unei
înmormâ ntări adevărate.
Tot în Maramureș, când preotul vine de Bobotează să sfințească toate
casele, unele femei vin în întâmpinarea preotului cu o păpușă făcută din ștergare
din care iese o lumânare. Această păpușă cu lumină lângă ea este și ea sfințită și
se crede că astfel aduce prosperitate și bucurie în noul an. Această păpușă are și
caracter tămăduitor. Este folosită pentru a liniști somnul copiilor, când se spune
că acestora li s -a furat somnul și nu dorm noaptea ori au fost deocheați. La lăsarea
serii, mama copilului ia un cuțit, o mătură, un făraș și păpușa, se îndreaptă spre
sud și se desc ântă de deochi. După acest ritual se spune că cei mici dorm liniștiți
din nou și nu vor mai fi deocheați.
Vrăjitoarele din Maramureș foloseau păpușile pentru a face rău sau a se
răzbuna. O păpușă aruncată în curtea cuiva, aducea foarte mult rău persoanei c are
o găsea. Puneau în păpuși fire de păr sau ceva de la cel căruia voia să îi facă rău,
dar mergeau și mai departe și căutau copii nebotezați pe care îi dezgropau și din
cenușa lor puneau în păpușile respective, apoi le aruncau în curtea dușmanilor.
Moart ea era garantată dacă păpușa avea ace înfipte în gât. Nu trebuia să o pățească
chiar persoana căruia îi era menită, ci chiar o persoană dragă din casa asupra căreia
s-a făcut vraja. Dacă se găsea o astfel de păpușă în curte, era foarte important ca
aceasta să fie arsă. Însă dacă o astfel de păpușă aducătoare de vrăji nu se
descopere a în cel mult 24 de ore și nu se ardea, vraja se lega.
10 Marcel Olinescu, Mitologie românească , București, 1944, pg. 323
31
Tot în tradiția populară maramureșeană, existau păpuși fără ochi, sau păpuși
care aveau legate de ele broaște sau picioare de broaște râioase, despre care se
zicea că fac fetele să nu se mai mărite. În anumite sate, chiar și în zilele noastre,
dacă părinții care au fete de măritat găsesc o broască prin curte, fug repede în casă
să ia sare pentru a pune pe spatele broaștelor pentru a nu se lega vraja de a nu se
mărita niciodată nici o fată din casa respe ctivă.
În afară de păpușile folosite în diferite ritualuri, există o categorie
interesantă de reprezentări sacre, cea a păpușilor mânuite din interior (sau a
măștilor -costum), care cunosc o varietate bogată în tradiția teatrului sacru popular
românesc. E vorba de reprezentări zoomorfice care apar î n străvechi rituri magico –
religioase. Capra și Cerbul sunt păpuși -măști complexe, construite din materiale
de o mare diversitate. Ele sunt împodobite cu panglici, împletituri, mărgele,
oglinzi. E vorba, în mod ce rt, de un alt tip de personaj – unul totemic, detaliile
purtate de coarne certificând fie originea sa divină sau cel puț in calitatea de
însoțitor al divinității. Un alt element interesant al acestor animale magice este
maxilarul mobil, care poate fi manevr at în așa fel încât să susțină ritmul
incantației. Capra sau Cerbul sunt însoțite de personaje antropomorfe. Cel mai
adesea poartă masca unui Moș, în mod cert o versiune laicizată a magului sau
înțeleptului care vine printre oameni o singură dată pe an pen tru a alunga spiritele
rele și a purifica, astfel, comunitatea. Măștile sunt făcute din lut sau lemn, dar cele
mai spectaculoase sunt cele din zona Moldovei, realizate din blană de oaie sau
urs, cu detalii din pene, colți de animale sălbatice, plante, ogli nzi. Multe au coarne,
deși nu au nicio legătură cu mitologia creștină demonică ci, așa cum am subliniat
deja, cu reprezentări totemice. Riturile românești cu Capra și Cerbul, ce au ca
subiect moartea și învierea unor personaje, fac parte dintr -un străvechi ritual
inițiatic care evoca simbolic, cu ajutorul acestor păpuși -măști, călătoria în lumea
de dincolo.
32
Ce a determinat continuitatea formelor de cult arhaice, în ciuda eforturilor
autorităților laice sau religioase de a le interzice? Ele au supravieț uit foarte mult ă
vreme datorită credinței î n eficienț a lor magică. În cele din urmă biserica a
acceptat unele dintre aceste rituri arhaice.
Iată că pă pușile au re prezentat un capitol important în istoria civilizaț iilor.
Sensurile lor originare s -au pierdut o dată cu dispariț ia practicilor magico –
religioase străvechi. Dar unele dintre funcț iile importante ale pă pușii s-au pă strat
până în zilele noastre. Teatrul de pă puși destin at copiilor care s -a dezvoltat
începâ nd din secolul al 19 -lea constituie un important fenomen artistic ș i cultural ,
aplicațiile posibile ale sale și în ceea ce privește educaț ia estetică sau chiar terapia
prin artă fiind multiple.
În ceea ce priveș te pă pușa-jucărie, asociată jocului copilului, ș i aceasta are
rădăcini arhaice și funcț ii mu ltiple. La popul ația mossi din Burkina Fasso, câ nd o
femeie se căsă torește și se stabilește î ntr-o nouă locuinț ă împreună cu soț ul ei, ia
cu sine o pă pușă de lemn numită biiga11, pe care o are de la mama ei (cf. Jean –
Baptiste Bacquart, The Tribal Arts of Africa , Thames & Hudson, 1998, pg. 129).
Ea va avea grijă de această pă pușă ca de propriul ei copil. Chiar după ce se
naște copilul ei, va avea grijă ca înainte de a -și alăpta pruncul, să ofere câ teva
picături de lapte statuetei. Câ nd copilul a crescut des tul de mult, va pre lua statueta
de la mama ei ș i va avea grijă de ea ca de propriul ei copil. În ceea ce privește
semnificaț ia acestei statuete există o serie de ipoteze. Unii cercetători sunt de
părere că ea ilustrează ideea – comună la multe triburi afri cane – că un copil este
de fapt un stră moș renăscut, și statueta î l reprezintă pe acest stră moș.
Dincolo de aceste credințe arhaice, î n cazul acestui tip de pă pușă se poate
constata importanț a ei deosebită pentru dezvoltarea copilului. Ea pregă tește pe
11Jean-Baptiste Bacquart, The Tribal Arts of Africa , Thames & Hudson, 1998, pg. 129
33
fetiță pentru rolul ei viitor de mamă , și o învaț ă să aibă sentimentul de
responsabilitate. Pe de altă parte, pă pușa este pentru copil un obiect că ruia î i
acordă afecțiune. Atașamentul faț ă de pă pușă se manifestă de multe ori pâ nă și la
persoanele care devin adulte. Pe de altă parte, pă pușa î l ajută pe copil să își
exteriorizeze frustrările. Î n jocul solitar al copilului cu pă pușa putem observa
adeseori că acesta repetă situaț ii neplăcute trăite în raporturile cu pă rinții. După
ce a greșit cu ceva ș i a fost c ertat, copilul îș i ceartă pă pușa sau chiar o lovește, o
pedepsește pentru ceea ce el însuș i a făcut. Acest episod este urmat de o scenă a
iertării, în care copilul îș i manifestă părerea de rău pentru că a pedepsit prea aspru
păpușa, și îș i manifestă din nou afecțiunea faț ă de ea, așa cum face ș i un părinte
după un asemenea episod.
Păpușa are deci o importanț ă deosebită pentru echilibrul sufletesc al
copilului. Ceea ce este foarte interesant este faptul că cercetă ri și experimente
realizate nu de mult au condus la concluzia că pă pușa poate fi un obi ect deosebit
de eficient pentru tratarea cazurilor speciale. Unii cercetători au constatat că prin
intermediul pă pușii se poate stabili o comunicare cu copilul autist.
34
PARTEA A DOUA
CREATIVITATEA
Orice activitate artistică are o multitudine de efecte pozitive asupra oricărui
copil, mai ales asupra preșcolarului. Cea mai importantă temă legată de activităț ile
artistice este dezvoltarea creativității.
Creativitatea se afl ă la ora actuală în centrul preocupărilor multor
teoreticieni și practicieni ai învățământului î n general. Cercet ări recente au condus
la concluzia că mult mai eficientă în educaț ie decât transmiterea de informaț ii
(caracteristică ideii tradiț ionale de î nvățământ) este dezvoltarea creativită ții
copilului. Ră mâne de văzut cum definim creativitatea din această perspectivă.
Unii cercetători au atras atenț ia că aceast ă capacitate a individului,
creativitatea, nu trebuie confundat ă cu inteligenț a12 (Anca Munteanu, Incursiuni
în creatologie , Ed. Augusta, Timiș oara, 1994, p g. 29). Anca Munteanu consideră
creativitatea o funcție a î ntregii pe rsonalită ți care integrează intel igența ca factor
esenț ial, alături de factorii nonintelectuali.
Sigmund Fr eud pune la baza creativit ății sublimarea . Sublimarea13 este un
mecanism de ap ărare al Ego -ului prin deghizarea și transfigurarea tendinț elor
12 Anca Munteanu, Incursiuni în creatologie , Ed. Augusta, Timișoara, 1994, pg. 29
13 Sigmund Freud , Psihanaliza ș i arta , Editura Trei, Bucureș ti, 1996, pg. 96
35
I.D.-ului – ascunse în subconș tient datorită fricii de a fi respinse de societate, în
simboluri socialmente acceptabile (vezi Freud, S igmund , Psihanaliza ș i arta ,
Editura Trei, Bucureș ti, 1996 , pg. 96).
Psihologul american Campbell14 (Campbell, Donald T., Blind variation
and selective retention in creative thought as in other knowledge processes . în
Psychological Review , 67, 1960, pg. 380) propune o altă definiție a creativităț ii,
care se bazează pe teoria evoluț iei speciilor a lui Charles Darwin . După el, ideile
creative sunt rezultatu l unor procese „oarbe”, dincolo de deducție ș i previziune ,
comparând apariț ia ideilor creative cu mu tațiile speciilor determinate de procesul
selecț iei natural e. Deci ș i după el, creativitatea nu este rezultatul unui proces
conștient.
Alfred Adler15 (Alfred Adler, Understanding human nature , Garden City
Pub. Co., 1927 , pg. 67 ), considera creativitatea un mod de eliberare de complexul
de inferioritate al individului. Creativitatea este deci o formă de adaptare a
indivizilor de elit ă, de rezolvare a pozi ției lor faț ă de problemele apă rute în
existenț a lor.
Și alți autori văd în creativitate un proces î n care subconș tientul are un rol
important. E. Kris numeș te acest proces „regresie adaptativ ă”16 (Kris, Ernst ,
Psychoanalitic exploration in art , New York, Univers. Press, 1952 , pg. 36) .
Acesta ar fi un proces primar de amestec al gândurilor neconș tiente (din vis,
psihoze, st ări modificate de conștiinț ă) care stimuleaz ă gândirea creativ ă.
Sunt mulț i autori care văd altfel lucrurile, cum ar fi Margaret A. Bode n
pentru care creativitatea constă în „realizarea de combinații noi, originale de idei
vechi”17, iar combinaț iile noi trebuie sa aibă o anumită valoare (cf. Margaret Ann
14 Donald T. Campbell , Blind variation and selective retention in creative thought as in other knowledge
processes . în Psychologic al Review , 67, 1960, pg. 380
15 Alfred Adler, Understanding human nature , Garden City Pub. Co., 1927, pg. 67
16 Ernst. Kris, Psychoanalitic exploration in art , New York, Univers. Press, 1952, pg. 36
17 Margaret Ann Boden, The Creative Mind: Myths and Mechanis ms, Weidenfeld/Abacus & Basic Books, 1990,
pg. 16
36
Boden, The Creative Mind: Myths and Mechanisms , Weidenfeld/Abacus & Basic
Books, 1990, pg. 16).
Teresa Amabile consider ă creativitatea ca o caracteristic ă general uman ă,
deoarece este implicat ă frecvent în deciziile noastre cotidiene. De asemenea,
pentru ea, creati vitatea este asociata cu motivaț ia intrinsec ă. După T. Amabile18,
(Amabile, T. , Creativitatea ca mod de viață, Editura Științ ă & Tehnic ă, Bucureș ti,
1997 , pg. 34 ), personalitatea creativ ă are o serie de particularit ăți de la indivi d la
individ, care depind de abilit ățile profesionale – calificarea / specializarea în
domeniu – care ar constitui „materialul indivi dual brut” pentru creativitate ș i ele
depind de factori ereditari ș i educaț ionali; abilit ățile creative ; stilul cognitiv al
individului , stilul de acț iune, trăsături de personalitate , independenț a,
autodisciplina, tolera nța la ambiguitate ș i frustrare, orientarea spre risc,
nonconformismul , motivaț ia intrinsec a – bucuria și satisfacț ia pe care o procur ă
activitatea.
Teresa Amabile19 (op. cit., pg. 35 ) consider ă că adoptarea deciziilor cere de
multe ori creativitate, iar soluț iile creative ajut ă la rezolvarea problemei în mod
eficient, elegant ș i simplu. Dup ă Amabile, modelul creativit ății include , citez :
”…1. gradul de spec ializare sau calificarea: cunoștinț e de specialitate,
abilit ăți tehnice, talent în domeniul respectiv. Aceste abilit ăți profesionale depind
de capacităț ile creatoare, perceptive și motorii î nnăscute și de educaț ia individului
în respectivul domeniu.
2. abilit ăți creative: un set cognitiv și unul perceptiv î n vederea abord ării
din perspective noi î n rezolvarea problemei; stilul de munc ă perseverent și plin de
energie specific creaț iei (abi litatea de a depune efort timp î ndelungat).
18 Amabile, T., Creativitatea ca mod de viață , Editura Știință & Tehnică, București, 1997, pg. 34
19 op. cit., pg. 35
37
3. motivaț ia intrinsec ă: adic ă practicarea unei activităț i pentru c ă pentru noi
este interesant ă, plăcută, și ne ofer ă bucurie și satisfacț ie…”20 (cf. Teresa Amabile,
op. cit., pg. 35)
Alți autori exclud î nsă at ât ideea de utilitate finală a creativită ții, cât și de
proces conș tient, consider ând că o trăsătură specifică a creativ ității este
experimentarea ș i adaptarea la rezultatele cvasi -aleatorii ale experimentului.
Pentru Gombrich, de exemplu, artistul face descoperiri pe măsură ce își exercită
creativit atea. Studiind schiț ele lui Picasso pentru celebrul său tablou Guernica ,
eseistul ș i cercetătorul Ernst Gombrich afirmă că pentru marele pictor, „creaț ia
însăși este explora re. El nu are un plan , ci observă figurile bizare care ies de sub
mâinile lui și le atribuie o via ță proprie… ”21 (Gombrich, E. H.. Art and illusion: A
study in the psych ology of pictorial representation , Princeton, NJ: Princeton
University Press , 1969 , pg. 356).
Foarte mulți cercetători, printre care și Jean Piaget, susțin că fiecare copil
are de la naștere, o anumită potențialitate creativă. Sub o îndrumare
corespunzătoare a unui educator, potențialul creativ se dezvoltă cu timpul și
permite apoi manifestarea originalității și inventivității ca adult. Din momentul î n
care cei mici încep să primească tot felul de jucării, încep să le descopere utilitatea
lor, dar și diverse moduri prin care aceste jucării pot fi folosite, altfel decât sunt
ele destinate. Copilul instinctiv începe să -și folosească imaginația, creativit atea,
fantezia; însă, fără o susținere, încurajare în această direcție, creativitatea naturală
poate fi, în timp, inhibată în momentul în care copilul este integrat în societate
prin intermediul sistemului de învățământ. Din punctul meu de vedere, sistemul
20 cf. Teresa Amabile, op. cit., pg. 35
21 Gombrich, E. H.. Art and illusion: A study in the psychology of pictorial representation , Princeton, NJ:
Princeton University Press, 1969, pg. 356
38
nostru de învățământ nu este pregătit pentru o schimbare de „atitudine”, folosind
în continuare aceleași metode de transmitere a informației, aceleași modele de
gândire imitativ și comportament uniform, lucru ce contracarează orice dorință
creativă. Din p ăcate, în societatea noastră, tendința de ironizare a celui ce iese din
tipare este manifestată tot timpul, astfel că o idee mai deosebită este privită din
start cu neîncredere, fiind dată, rapid, la o parte. Ușor, ușor, copilul cu o
imaginație mai bogată, începe să se teamă de greșeli și de marginalizarea din
partea celor din jur, inhibându -și creativitatea și renunțând chiar ș i la opiniile
personale.
Mai mulți cercetători din lume cred că este foarte importantă și componenta
creativă în dezvoltarea armoni oasă a copilului. De aceea, în ultimele decenii s -a
încercat o schimbare în sistemul educațional, mai ales în țările nordice, o educație
activă ce stimulează creativitatea. Profesorii sunt nevoiți să creeze și să descopere
noi mijloace de educare a gândiri i creatoare a copilului, stimulându -i să descopere
singuri materia predată de profesor prin rearanjarea și transformarea materialului
dat, ajutându -i în același timp să li se fixeze mai bine cunoștințele și încurajându –
i să găsească singuri rezolvări și so luții.
Totodată, teoreticieni precum Jerome Bruner, susțin că elevii trebuie
stimulați să proceseze informațiile primite în așa fel încât să descopere și alte
aspecte ale acestora ajutându -i să înțeleagă mai repede subiectele predate,
motivând necesitatea învățării și încurajându -i să descopere ei înșiși propriile
principii. Cred că profesorii din țările nordice ar fi în asentiment cu teoria
constructivistă a lui Jerome Bruner, ce releva faptul că învățătura trebuie să fie un
proces activ în care cei ce înv ață să fie capabili în viitor să -și folosească
cunoștințele prezente și trecute pentru a construi noi idei și concepte. Pentru ca
teoria sa să poate fi realizabilă, profesorii (educatorii) trebuie să reușească să
transpună informația predată într -un format adecvat stadiului de înțelegere a
fiecărui copil. Doar așa ar putea fi asimilată de orice elev și folosită pentru „a
39
merge dincolo de informația primită”22 și de a construi mereu pe baza a ceea ce a
învățat anterior (cf. Jerome Bruner, Toward a Theory of I nstruction , Cambridge,
MA: Harvard University Press, 1966 . pg. 16 ).
Creativitatea nu reprezintă neapărat realizarea unor lucruri nemaivăzute, în
totalitate originale, ci modul original de utilizare, rearanjare, redefinire a unor
elemente pre -existente. Acest lucru presupune flexibilitatea gândirii, tendință
naturală a oame nilor. Dar o condiție esențială pentru manifestarea creativității este
existența unor condiții favorabile de manifestare.
Cel care conduce un proiect artistic pentru copii va trebui să țină seama de
faptul că încurajarea creativității este și o metodă deo sebit de eficientă de a o
stimula. În cazul în care copilului i se induce „teama de a nu greși” , sau este făcut
să se raporteze la modele sau obiective prea greu de atins sau imitat, dacă este
ironizat pentru „eșecurile” sale, creativitatea va fi suprimată cu consecinț e grave
asupra dezvoltă rii normale a copilului.
Nu numai educatorul, î nvățătorul sau profesorul pot să îl inhibe pe copil ,
dar ș i anturajul să u, și din păcate acest fenomen este foarte ră spândit. Din propria
teamă de a nu greș i, copilul este g ata să își ironizeze colegul, să îi „pâ ndească ”
greșelile. Această tendinț ă trebuie î nlăturată cu grijă de că tre educator, ș i pentru
asta el însuș i trebuie să își reprime tendinț a de a critica sau ironiza pe copil.
Stadiile de dezvoltare a copilului și importanța activităților artistice în
dezvoltarea acestuia
Factorul cultural determină în mod hotărâtor evoluția ființei umane.
Numeroși cercetători susțin că spre deosebire de animale, la care predomină
22 Jerome Bruner, Toward a Theory of Instruction , Cambridge, MA: Harvard University Press, 1966. pg. 16
40
moștenirea gen etică și nu învățarea; la ființele umane elementele de maximă
importanță sunt transmise prin intermediul învățării.
Factorii biologici, genetici, sociali, culturali, educaționali și, bineînțeles,
spirituali contribuie la o dezvoltare normală a vieții unui copil. Fără acești factori
nu se po ate contura personalitate a, nu se poate forma caracterul, nu poate evolua
conștiinț a. Toți acești factori ai devenirii ființei umane, ereditate, mediu și
educație, nu acționează izolat, ci intercorelat și interdependent. Cu ajutorul
diferitelor modalități de învățare, (cognitivă, perceptivă, verbală, simbolică,
creativă) putem dezvolta procesele intelectuale superioare. Gândirea, voința,
atenția, imaginația, pot fi stimulate cu ajutorul unor jocuri de dificultăți diferite
(în funcție de vârsta micului om) pentru a se dezvolta psihic și fizic în același
timp.
Așadar, dezvoltarea psihică a copilului are loc sub acțiunea unor numeroase
și variate influențe externe și interne, directe și mijlocite, naturale și sociale, care
determină nivelul și calitatea dezvoltării psihice la fiecare persoană în parte. Atâta
timp cât copilul este corect motivat prin educație și „instrucție”, își poate extrage
propriile informații în baza mediului socio -cultural în care trăiește, dezvoltarea
„Eu-lui”, fiind interconectat ă cu factorul ereditar, cu mediu l și cu educați a.
Ce rol poate avea activitatea artistică spectaculară a copiilor în acest
context? Ea prilejuiește în primul rând realizarea unui model al realității care îl va
ajuta pe copil să înțeleagă mai bine lumea. Acest model simplificat al realită ții
care este spec tacolul facilitează înțelegerea cauzalității. Construcția subiectului
spectacolului prin succesiunea acțiune -contraacțiune îl ajută pe copil să înțeleagă
mai bine construirea unei succesiuni de evenimente. Pe de altă parte, dihotomia
între personajele nega tive și cele pozitive face foarte clar un sistem de valori
morale, de opțiuni morale dezirabile pentru societate, esențiale pentru formarea
individului social.
41
Caracteristici ale dezvoltării preșcolarului între 3 și 6/7 ani
Această perioadă este foarte importantă pentru copil, pentru că acesta trece
prin niște transformări în planul dezvoltării somatice, psihice și relaționale.
Începând cu vârsta de trei ani, copilul începe să fie capabil să urmărească și să
înțeleagă o poveste , și prin urmare să se ident ifice cu personajul principal, chiar
să își dorească să fie chiar el în locul personajului fictiv. Acest lucru se datorează
apariției fenomenelor de identificare și de proiecție care apar numai începâ nd cu
această vârstă. Cei care practică art ele spectacol ului pentru copii ș tiu bine , din
proprie experienț ă, că înainte de vâ rsta de trei ani copilul nu poate urmă ri o
poveste. Ș i aceasta pentru că încă nu este capabil să recunoască într-o narațiune
propriile probleme, ș i să se identifice cu personajul central.
Cu ajutorul poveștilor, a teatrului de păpuși copilul începe să înțeleagă
idealurile, problemele și nevoile altora, astfel trecând de la stadiul egocentric (în
care nu este capabil să empatizeze cu nimeni) la sta diul social. La fel ca și teatrul
de păpuși, grădinița este o sursă importantă pentru dezvoltarea psihică a copilului,
ajutându -l să întărească formarea relațiilor cu cei din jur și lărgindu -i orizonturile
prin adâncirea contradicțiilor dintre cerințe și p osibilitatea intelectuală a copilului,
impulsionându -l să caute soluții dincolo de propriile bariere.
Pentru a -l înțelege pe copil și pentru a -l ajuta să evolueze în mod normal,
trebuie să ținem seama de specificul mentalității sale. Dintre cercetătorii c ei mai
importanți care au studiat dezvoltarea mentală a copilului normal se remarcă,
firește, Jean Piaget care a elaborat o teorie personală asupra genezei și
mecanismelor gândirii denumită teoria operațională23, care a avut o mare
23 Jean Piaget , Nașterea inteligenței la copil , EDP, 197 1
42
influență asupra metodolo giei educației copilului (v. PIAGET, Jean, Nașterea
inteligenț ei la copil , EDP, 1971 ).
Jean Piaget a detectat următoarele stadii în dezvoltarea copilului :
stadiul senzorialo -motor, de la naștere până la vârsta de 2 ani, când
copilul capătă treptat controlul motor și se deprinde să acționeze cu
obiectel e fizice. Este faza î n care jocurile elementare (ascunderea
părintelui, de exemplu) î l amuză și începe să le imite ș i el.
stadiul preoperațional, între 2 și 7 ani, când copilul este preocupat de
manifestarea verbală. Mai întâ i el este fascinat de mu zicalitatea
cuvintelor pe care î ncearcă să le imite, ș i trept at învaț ă să își exprime
dorințele prin intermediul lo r. Într-o primă fază copilul este fascinat
de sonorită ți, de rimă , nefiind î ncă preocupat de înț elesul vorbelor.
stadiul concret operațional, între 7 și 12 ani, când copilul începe să
opereze cu concepte abstracte, cum ar fi numerele și relațiile,
înrudir ile.
stadiul formal operațional, între 12 și 15 ani, etapă în care copilul
începe să raționeze logic și sistematic.
În ceea ce privește stadiul preoperațional, între 2 -7 ani, el este divizat de
către Jean Piaget astfel:
între 2 – 4 ani etapa preoperațională , în care utilizarea cuvintelor este
din ce în ce mai frecventă, mai importantă, discursul copilului fiind
încă egocentric.
între 4 -7 ani etapa intuitivă, în care discursul copilului devine mai
social, mai puțin egocentric. În această fază, copilul nu are încă un
înțeles intuitiv de concepte logice. Cu toate acestea, există încă o
43
tendință să își concentreze atenția pe un singur aspect al unui obiect
în timp ce ignoră altele. Conceptele formate sunt brute și ireversibile.
De-abia între 7 -11 ani se dezvoltă perioada operațiunilor concrete, în care
se dezvoltă capacitatea de a efectua mai multe sarcini de clasificare, pentru obiecte
într-o succesiune logică, și a înțelege principiul de conservare. Gândirea devine
din ce în ce mai puțin egocentrică. Copilul es te capabil de acum de rezolvarea
concretă a problemelor.
Aceste stadii mai sunt numite, prin alte elemente de caracterizare, și:
stadiul animist infantil,
stadiul gândirii magice,
stadiul gândirii referențial egocentrice -sincretice, subiectivist -autistă
stadiul constituirii gândirii concrete și apoi a celei formal -logice.
Jean Piaget, î n Nașterea inteligenț ei la copil (EDP, 1971) urmărește
fenomenul care se manifestă în mentalitatea copilului, și care îl caracterizează în
etapa egocentrică:
„… Pentru a situa cu exactitate reprezentările copilului despre lume, prima
întrebare care trebuie pusă este fără îndoială aceasta: este realitatea exterioară, la
copil, la fel de exterioară și obiectivă ca la noi? Altfel spus, este copilul capabil
să distingă l umea exterioară de propriul eu? …”24 (op. cit., pg. 11)
Cată vreme copilul crede că toată lumea gândește numai ca el însuși, el nu
va căuta în mod spontan nici să convingă pe alții, nici să se conformeze
adevărurilor celorlalți, și nici să demonstreze sau să verifice spusele lui. Piaget va
urmări în studiile sale raporturile gândirii copilului, nu numai cu gândirea altuia,
24 Jean Piaget, Nașterea inteligenței la copil , EDP, 1971 , pg. 11
44
dar și cu lucrurile, constatând că de la început se pune problema următoare: „…va
ști copilul să iasă din propriul eu pentru a -și constru i o reprezentare obiectivă a
realității?…”
Egocentrismul gândirii copilului
Perioada preoperatorie (de până la trei ani) este caracterizată printr -un
egocentrism marcant al gândirii copilului. Egocentrismul explică de ce copilul
vorbește și se joacă în anumit mod, considerat specific acestei vârste.
Egocentrismul se exprimă în incapacitatea copilului de a lua în considerare mai
multe puncte de vedere sau, mai exact, de a vedea lumea altfel decât din punctul
său de vedere. El este convins că oricare ar fi poziția unui obiect observat, acesta
arată la fel cum îl vede el. De exemplu, Piaget citează următorul dialog cu un copil
care este întrebat: „Tu ai un frate?” Răspunsul este: „Da, îl cheamă Alain”.
Adultul întreabă în continuare: „Dar spune -mi, oare Alai n, are un frate?”; la care
copilul răspunde: „Nu”. Exemplul prezentat demonstrează faptul că copilul nu
reușește să se pună în locul altuia și vede situația numai din punctul său de vedere.
Acest mod de gândire egocentric, în care toată lumea pare că se în vârtește în jurul
său, are implicații profunde atât asupra modului în care copilul înțelege lumea, cât
și asupra aspectelor afective. Egocentrismul explică și faptul că până pe la vârsta
de circa trei ani copilul nu se poate juca cu alți copii. Dacă observ ăm doi copii
care se joacă alături, vom sesiza lipsa de comunicare între ei. Dorința de
comunicare există, dar ea nu apare încă, tocmai din pricina egocentrismului.
Copiii se vor juca în paralel, vorbind încontinuu, dar fiind incapabili să creeze un
dialog între ei sau să coopereze în cadrul unui joc. Este o fază numită și „a jocului
solitar”. Singurul mod în care relaționează cumva un copil cu altul este în acest
stadiu încercarea de a -i lua jucăria, mingea etc. fără a fi capabil să înțeleagă că
această ac țiune îl poate deranja, supăra, pe celălalt.
Depășirea egocentrismului se realizează treptat, odată cu trăirea de noi
45
experiențe, prin schimburi informaționale, prin compararea „fațetelor” aceleiași
realități. Egocentrismul gândirii se manifestă frecvent și la vârste mari, chiar și la
adulți, în special în zona domeniilor abstracte: estetic, moral, ideologic. În cazul
adulților, cercetătorii vorbesc despre „egocentrismul cognitiv” care se
caracterizează prin lipsă de flexibilitate, prin rigiditate mentală. La mulți adulți se
poate observa egocentrismul care se manifestă prin incapacitatea de a stabili un
dialog, lipsa de efort de a înțelege o opinie diferită, considerarea unei opinii
diferite ca un atac asupra propriei idei, excluzând posibilitatea ca aceas ta să
reprezinte o alternativă posibilă. Persoanele de acest tip sunt creatoare de tensiune
în relațiile cu ceilalți și reprezintă o frână serioasă în progresul unei comunități.
Din păcate, pericolul egocentrismului adult nu este suficient de combătut, dar nici
ușor de eliminat în relațiile dintre oameni.
Modul de reprezentare a lumii în perioada preoperatorie
Farmecul deosebit al zicerilor unui copil, asemănătoare uneori cu limbajul
poetic, plin de metafore involuntare, este apreciat de toată lumea. Piaget a studiat
modul în care se formează aceste rostiri încântătoare. Piaget afirmă că în perioada
preoperatorie, egocentrismul gândirii copilului determină fenomene precum
animismul, artificializarea relațiilor, realismul, sincretismul sau transducția.
Animismul
În această perioadă apar așa -numitele „interpretări animiste ale lumii”.
După cu arată Jean Piaget, în această fază copilul are tendința de a crede că
lucrurile sunt vii și au intenții proprii: „munții au fost aduși de cineva când erau
mici și ai ci au crescut”, soarele are sentimente („urăște norii”), vântul are voință,
motive, intenții etc. Această tendință transpare în relațiile pe care copilul le
stabilește cu obiectele: le vorbește ca și cum ar fi capabile să audă și să îl înțeleagă.
46
Totuși, c onștiința pe care copilul o atribuie obiectelor sau animalelor este diferită
de cea pe care o atribuie ființelor umane. De exemplu, Piaget citează explicații pe
care le dă un copil despre „conștiința” vântului: el știe să sufle da r nu știe atâtea
lucruri c a noi … ceea ce înseamnă că, dacă vorbește cu vântul, vântul nu poate să
îi răspundă (în nici un caz, nu prin cuvinte). Animismul stă la baza tratării
obiectelor ca persoane. El spune de pildă unei jucării pe care o trântește din
greșeală pe podea „iartă -mă, nu am vrut”. Dar există uneori și un sentiment de
teamă pe care i -l inspiră uneori obiectele, și pe care încearcă să o elimine „vorbind
cu ele”.
Artificializarea relațiilor
Artificializarea corespunde unei credințe a copilului că totul a fost creat de
om, pentru om: totul a fost fabricat și este, deci, artificial. Această tendință este
vizibilă mai ales în cazul explicării unor noțiuni abstracte cum sunt nașterea și
devenirea: „cine a făcut -o pe bunica?”, „oamenii puternici au făcut munții” etc. și
cond uce la conceptul următor: finalismul.
Finalismul
Finalismul corespunde nevoii copilului de a da o explicație pentru fiecare
lucru sau fenomen: altfel spus, pentru că a fost creat de om, fiecare lucru servește
unui scop (are o finalitate). Inevitabilele întrebări „de ce ?” pe care copii le pun
între doi și șapte ani sunt o reflectare a acestei tendințe. Întrebarea „de ce” face
referire în același timp la cauză și scop. Acesta este motivul pentru care, de multe
ori, cascada de „de ce” -uri este dificil de o prit: fiecare răspuns oferit, conduce la
un nou „de ce” care, în mod frecvent, sfârșește prin a aduce adultul în situația de
a face apel la aspecte existențiale, filosofice, morale, cum se întâmplă în exemplul
de mai jos: Copilul: „de c e trebuie să mergi l a serviciu? ”; Mama: „ca să câștig
47
bani.” ; Copilul: „de ce trebuie să câștigi bani?” ; Mama: „ca să cumpăr ceva bun
de mâncare.” ; Copilul: „de ce trebuie să mâncăm?” ; Mama: „ca să fim sănătoși,
să trăim.” ; Copilul: „de ce trăim?” etc.
Realismul
Realismul es te definit prin reprezentarea concretă a lucrurilor de către
copil. În universul copilului, totul este tangibil, palpabil: fiecare lucru sau
fenomen este perceptibil prin organele lui de simț. De exemplu, procesele mentale
(vise, idei) sunt obiecte; gândir ea este vocea.
Sincretismul și transducția
Sincretismul se referă la incapacitatea copilului de a lega părțile într -un tot.
La această vârstă el nu reușește să creeze categorii largi, cu subdiviziunile
aferente. Pe de altă parte, transducția se referă la o un tip special de logică a
copilului care este opusă deducției (o logică rațională, bazată pe compararea
elementelor între ele și emiterea de ipoteze). Wallon explică transducția în
conceptul său de gândire în cupluri. De exemplu, la întrebarea „de ce ex istă
marea?” copilul răspunde „pentru că există vapoare” și invers, la întrebarea „de
ce există vapoare” va răspunde „pentru că există marea”. La această vârstă copilul
încearcă să își explice totul, creând legături temporale și cauzale arbitrare. Acest
fapt are consecințe deosebite în plan afectiv. De exemplu, până la șapte ani copilul
poate crede că poartă responsabilitatea pentru problemele familiei fie direct
(părinții se ceartă din cauza educației sale), fie indirect (pentru că a fost „rău”
părinții să i divorțează). Acest tip de legături cauzale pot fi create în mintea
copilului chiar și atunci când adulții nu fac insinuări de acest tip.
48
Intuiția
În opinia lui Piaget, intuiția este „logica micii copilării”. Între doi și șapte
ani, copilul nu oferă ar gumente, nu prezintă elemente obiective pentru a -și apăra
punctul de vedere: el „afirmă tot timpul, dar niciodată nu demonstrează”.
Gândirea intuitivă implică absența logicii și a raționalității. Este vorba de o
gândire prelogică, pusă în evidență de multe dintre experiențele lui Piaget.
Jocul în dezvoltarea copilului
Jocul are o importanță deosebită în dezvoltarea copilului, acest lucru fiind
subliniat de numeroși cercetători. Prin joc copilul își dezvoltă noi abilități,
exersează comportamente în diverse situații de viață, învață să se supună regulilor
și să ceară respectarea regulilor și de către ceilalți participanți la joc, fapt deosebit
de important pentru relaț ionarea sa socială.
La copilul cu autism jocul se învață pas cu pas, prin repetiție, fiind nevoie
de consecvența educatorului -terapeut. Fiecare copil învață în ritmul său propriu,
iar în funcție de capacități și de abilități va avea un program personalizat care să –
i permită dezvoltarea potențialului la nivel maxim.
Există patru tipuri de joc ce corespund stadiilor de dezvoltare a copilului:
1. jocul manipulativ: la 8 săptămâni copilul explorează mediul,
descoperă plăcere în experiențele senzoriale pe care le are cu
obiectele, cu sine dar și cu ceilalți, învață să anticipeze efectele
acțiunii asupra obiectelor;
2. jocul combinativ: la vârsta de 8 luni copilul descoperă relațiile dintre
obiecte, faptul că poate face diverse combinații (cum ar fi în cazul
construcției de forme din cuburi);
3. jocul funcțional: la 2 ani copilul folosește obiectele în mod adecv at:
ia o cană și se preface că bea, pentru acest lucru copilul are nevoie
49
de abilitatea de a imita;
4. jocul simbolic: un anumit obiect îndeplinește altă funcție, devine
ceva ce nu este: racheta de tenis poate deveni o chitară, copilul
învățând astfel să fie flexibil.
Jocul Didactic
Specific activității didactice, jocul didactic îmbogățește cunoștințele
copiilor, declanșează capacități mentale, asigură participarea activă a copilului la
lecție.
În general, jocurile implică o întrecere între componenții unor e chipe sau
între echipe și determină o ierarhie.
O clasificare a jocurilor se poate realiza după criterii diferite: conținut,
obiective, materiale utilizate, procese psiho -fizice.
Jocurile în care sunt solicitate funcțiile psiho -fiziologice, senzoriale,
motorii, intelectuale.
Jocurile tehnice (productive)
Jocurile care solicită fondul de prezență și memoria, motricitatea și care
dezvăluie medii de viață (agricole, industriale, meșteșugărești, școală).
Jocuri care exersează relațiile sociale (de familie, de grup, școlar)
Jocuri artistice (desen, muzică, teatru)
Pentru copiii autiști jocurile sunt bazate pe cifre, culori, păpuși. Am avut
privilegiul de a lucra cu astfel de copii la Asociația Sf. Ana din București, care se
ocupă de copiii cu sindromul autist, fiind un centru de zi unde primeau copii de la
10 ani în sus. Asociația, privată de altfel, avea prețuri modice pentru a fi accesibile
oricărui tip de familie. Pentru o perioadă scurtă de timp am colaborat și cu Școala
specială de Hipoacuzici numărul 1 din București. În aceste două centre am lucrat
50
pentru o perioadă de două luni și jumătate, unde am pus în practică exercițiile din
cartea Violei Spolin (Theater Games for the Classroom: A Teacher’s Handbook,
Northwestern University Press, 1986).
Exemple de jo curi folosite în terapia alternativă:
1. Loto cu litere
Acesta este un joc pentru copii între 8 -13 ani
Materiale necesare
Creioane
Hârtie
Organizarea jocului
Bucăți de hârtie egale ca mărime pe care sunt notate literele alfabetului
(câte o literă pe foaie). Jocul se desfășoară în scris. Dintr -un săculeț unde sunt
introduse biletele cu toate literele alfabetului (în afară de x, k, y) se trag pe rând
cinci bilețele. Fiecare literă scoasă este anunțată jucătorilor, iar biletul respectiv
este reintrodus în sac, a stfel încât să poată fi, eventual tras din nou. Se cere ca, în
timp de 3 -4 min, fiecare participant să compună cât mai multe cuvinte alcătuite
numai cu aceste litere, luate o singură dată într -un cuvânt. Nu sunt admise cuvinte
care au mai puțin de trei lit ere. Nu este admis să se scrie nume proprii, în afara
unor denumiri geografice.
2. Alfabetul
Acesta este un joc de grup și îl pot juca până la 48 de persoane.
Materiale necesare
Cartonașe
51
Markere
Organizarea jocului
Cartonașele au pe o parte litera mică iar pe cealaltă litera mare. Se aleg două
echipe de 20 -24 de copii care se aliniază pe câte un rând la o distantă de 20 -30 de
pași una de cealaltă.
În mijlocul terenului se trasează două linii paralele, la o distantă de 3 pași
una de alta. Fiecare jucător prim ește câte un cartonaș pe care este scrisă câte o
literă a alfabetului.
Conducătorul jocului strigă un cuvânt în care fiecare literă apare o singură
data. Jucătorii din cele două echipe care au cartonașele cu literele respective
aleargă la linia fixată și s e aliniază cu cartonașele ridicate deasupra capului
formând cuvântul strigat. Echipa care se aliniază prima fără greșeală primește un
punct. Jocul continuă cu formarea altor cuvinte, iar echipa care totalizează cel mai
mare număr de puncte este câștigătoa re.
3. Poșta Merge
Toți copiii sunt dispuși în formație de cerc. În jurul picioarelor fiecare își
desenează un cerc. În mijlocul cercului mare se află un copil care are rol de poștaș.
Cei de pe cerc primesc câte un nume de oraș. La începerea jocului poștașul
strigă de exemplu: Poșta merge de la București la Ploiești! Cei care au primit
aceste denumiri trebuie să treacă repede unul în locul celuilalt. În timpul acesta
poștașul caută să ocupe unul din cele două cerculețe. Acela care rămâne fără cerc
devine poș taș și jocul continuă.
4. Ghicește!
Unul dintre jucători iese din cameră. Ceilalți rămân să aleagă obiectul sau
52
persoana care trebuie să fie ghicită. De exemplu: s -a ales o floare, un trandafir
roșu. Cel care ghicește revine în cameră, iar cei care joacă adr esează diferite
întrebări, încercând să determine obiectul, în cazul de față floarea. Ceilalți răspund
cu Da sau respectiv Nu. Alte precizări sunt interzise.
5. Fă ca mine și spune -mi ce fac!
Copiii sunt așezați pe scăunele, stând în fața lor, conducătorul j ocului
execută unele acțiuni simple: tușește, cască, miroase o floare, cântă, se apleacă,
sare, etc.
Pe rând copiii trebuie să imite acțiunea conducătorului jocului, apoi s -o
denumească.
Cu timpul, conducătorul jocului trece la mimarea unor acțiuni mai
complicate.
6. Pantoful Cenușăreselor
Materiale necesare:
Pantofi
un CD cu muzică de dans (foarte importantă este muzica pentru
copiii autiști, pentru aceștia este nevoie de o muzică cu bași foarte
puternici)
Copiii sunt împărțiți în două echipe, egale ca număr, una de fetițe și una de
băieți. Fetele stau pe scăunele. Conducătorul jocului primește de la fiecare fetiță
care dorește să participe la joc câte un pantof, pe care îl pune într -un coș. Se duce
în fața băieților, care stau pe scăunele în partea opu să a sălii și fiecare îș i alege un
pantofior.
După ce toți băieții au luat câte un pantofior, se duc în fața fetițelor, le invită
53
la dans și caută perechea pantofiorului.
7. În țara jucăriilor
Copiii sunt dispuși în formație de cerc pe scăunele sau pe covor. Fiecare își
alege numele jucăriei preferate. În mijlocul cercului se află un copil care
povestește și pe parcurs folosește la întâmplare numele diferitelor jucării alese de
copii. De exemplu: În țara jucăriilor, mergând pe străzile înguste, a trecut pe lâ ngă
mine un ursuleț. Copilul care și -a ales numele de ursuleț trebuie să bată din palme.
Continuându -și povestea, copiii trebuie să bată de trei ori din palme dacă pe
parcurs vor auzi cuvântul jucării, iar dacă vor auzi de țara jucăriilor, vor trebui să
se ridice în picioare și să bată de trei ori din palme.
Copiii care greșesc sunt scoși din joc.
8. Aș mânca portocale!
În joc portocalele sunt copiii. Conducătorul jocului dă fiecărui participant
un număr de ordine: atâtea numere câți participanți sunt. Unul dintre ei spune: Aș
mânca trei portocale!. Cel care are numărul 3 trebuie să răspundă De ce 3 și nu 7?
Cel cu numărul 7 intervine imediat: De ce 7 și nu 5?, până ce sunt strigate toate
numerele. Nu este voie să se spună de două ori același număr.
9. Buchețel ele
Acest joc se poate organiza pe teren sau în sală cu orice număr de persoane.
Jucătorii se deplasează în același sens, primesc comenzi de la conducător (nu au
voie să se împingă.
La un moment dat, conducătorul jocului strigă un număr, de exemplu trei.
La auzul acestei comenzi, jucătorii se strâng repede în grupe formate dintr -un
54
număr de jucători egal cu numărul strigat. Gruparea se face sub forma de
buchetele, stând cu fața spre centrul grupului și cu mâinile prinse la spate.
Numărul strigat de conducăt orul jocului trebuie astfel ales, încât să nu fie
exact divizibil cu numărul total al jucătorilor.
Jucătorii care n -au reușit să se grupeze, rămânând pe dinafară sunt eliminați
din joc.
10. Formele
Materiale necesare:
dacă se joacă afară pe asfalt, avem nevoie de cretă
dacă se joacă în sala de curs avem nevoie de creioane și cartoane
Copiii sunt împărțiți în patru echipe, egale ca număr, aliniate de -a lungul
celor patru laturi ale sălii sau ale terenului de joc. Pentru toată durata jocului,
locurile copii lor în echipă rămân neschimbate. Conducătorul jocului desenează cu
creta pe sol (respectiv pe carton) în centrul spațiului, câte trei -patru figuri
geometrice de același fel: cercuri, pătrate, triunghiuri etc, dispuse diferit.
El indică și modul cum trebuie să se deplaseze copiii, în mers sau în
alergare. La semnalul de începere, copiii se deplasează pe laturile sălii sau ale
terenului de joc, păstrând distanța stabilită la început între ei. În acest timp
conducătorul jocului strigă numele unei figuri geomet rice, de exemplu: cerc.
Atunci copiii aleargă să ocupe cercurile fără să se înghesuie. Cei rămași în afară
se întorc la echipele lor, continuând să se deplaseze în ritmul indicat de
conducătorul de joc până ce acesta strigă numele altei figuri geometrice.
Jocul continuă în același fel, până ce au fost strigate toate figurile
geometrice. Este declarată câștigătoare echipa care, la terminarea jocului a reușit
să ocupe cele mai multe locuri în figurile geometrice.
55
Acesta este un joc benefic copiilor autiști. Aceștia sunt fascinați de forme,
culori, obiecte. Prin intermediul acestui joc copiii autiști pot ajunge să lucreze în
echipă.
11. Roata
Copiii sunt împărțiți în trei -patru echipe în funcție de numărul
participanților, fiecare echipă formează un cerc, ținând u-se de mâini.
La comanda conducătorului, copiii încep să alerge în cerc spre dreapta, iar
la următoarele comenzi, schimbă alternativ direcția de alergare, spre stânga și spre
dreapta, de mai multe ori.
La comanda de oprire, echipele se opresc în ghemuit, fără să desprindă
mâinile. Este câștigătoare roata a cărei așezare este mai rotundă și ai căror copii
nu au dat drumul la mâini.
Acest joc este des întâlnit în terapia copiilor cu Sindromul Down.
12. Pământ, aer, apă
Acesta este un joc adresat mai mult copiilor cu Discromatopsia.
Copiii stau în formație de cerc în poziția așezat, cu genunchii îndoiți,
apropiați sau pe scăunele. Conducătorul jocului face ghem o batistă (acesta are o
culoare neutră) și o aruncă pe genunchii unui copil, pronunțând unul dint re
cuvintele: pământ, aer sau apă.
Acela căruia i -a aruncat batista trebuie imediat să numească un animal care
trăiește în mediul numit și să își imagineze ce culori ar putea avea, în funcție de
locul unde trăiește, ce mănâncă. Cine greșește iese din joc. Iar cel care răspunde
corect devine conducătorul jocului.
56
13. Arată ce îți spun!
Copiii sunt așezați în formație de semicerc. În fața lor, la câțiva metri
distanță, stă cel care coordonează jocul. După comanda de începere a jocului,
conducătorul le spune co piilor: Fiți atenți! Apoi ridică mâna, indicând prin gest și
cuvânt o parte a corpului. De exemplu: Arată nasul! El poate să îi păcălească pe
copii arătându -le prin gest altă parte a corpului decât cea indicată verbal, însă ei
sunt obligați să pună degetul pe locul indicat prin cuvinte. Acela care greșește,
luându -se după mișcările conducătorului de joc și nu după cuvintele sale, este
penalizat, pus să execute niște mișcări sau să pronunțe onomatopee care să -i
amuze pe toți copiii (în nici un caz nu vor fi puși să execute pedepse umilitoare).
Este foarte interesant, că pe toată perioada jocului copiii sunt extrem de
concentrați și încearcă din răsputeri să nu se lase păcăliți de cel care conduce jocul.
14. Zboară
Copiii sunt dispuși în formație de semicerc, în poziția așezat încrucișat.
Poate vă întrebați de ce această poziție? Vorbind cu diverși psihologi mi s -a
explicat că în această poziție ne simțim protejați, ca și când nimic nu ne -ar putea
atinge). În fața lor pe un scăunel, stă conducătorul jocului. La începerea jocului
mișca alternativ degetele arătătoare ale mâinilor, în sus sau în jos, spunând:
Zboară, Zboară. Trebuie să adauge după mai multe repetări numele unei păsări
sau al unui aparat care zboară, de exemplu: Rân dunica zboară, Avionul zboară.
Copiii imită mișcările conducătorului de joc și repetă în cor cuvintele
Rândunica zboară. Imitând zborul ei. Dacă el vrea să verifice atenția copiilor, în
loc de aceste cuvinte poate spune altceva: Cățelul sau pisica zboară. Atunci copiii
nu trebuie să ridi ce mâinile, ci să spună în cor: Cățelul sau pisica nu zboară.
57
Funcț ia jucăriilor
Aceste obiecte specifice pentru copii au o mare importantă pentru formarea
lor. Mai mult sau mai pu țin conș tient, jucăriile sunt purtătoarele unor mesaje,
exprimă idei ale s ocietă ții, sunt expresia unui sistem de valori și contribuie la
educaț ia estetică a copilului. În ultimii ani se manifestă în țările civilizate o
preocupare deosebită atât faț ă de jucă rii, cât și faț ă de litera tura sau filmele pentru
copii. Și cu toate acestea, deș i se s pune că trebuie acordată o atenț ie deosebită
mesaj elor transmise copiilor, eliminând violenț a, rasismul, discri minarea femeilor
sau a minorităț ilor de orice fel, peisajul actual al jucăriilor ș i al art ei pentru copii
nu este de loc încura jator. De exemplu, cele câ teva canale TV de desene animate
care funcționează în ț ara noastră nu cred că oferă ce ar tre bui să ofere micului
spectator. Pe de altă parte, industria jucăriilor face să prolifer eze personaje
terifiante, groteș ti, sinistre, cuno scute di n filmele actuale pentru copii ș i tineret.
Ca să nu ma i vorbim de abundenț a armelo r de jucărie care nu au cum să îl înveț e
lucruri bune pe copil.
Pe de altă parte, putem să tragem o serie de î nvățăminte chiar din propriile
alegeri ale copilului. P referin ța copilului pentru o anumită jucărie nu este
întâmplătoare, iar psihologii cu care am vorbit despre acest lucru confirmă că
putem să vorbim de un rol psihologi c al jucăriilor. C ând copilul va alege un urs,
un pistol sau un cuțit, acest lucru va indica prezența unui nivel ridicat de
agresivitate și mânie. Atunci când trebuie să aleagă un personaj dintr -o poveste
copilul care a ales urs, pistol, cuțit ca și jucării va alege automat un personaj
negativ din poveste. Așa a fost și în cazul unor copii pe car e i-am avut la atelier,
care în momentul în care am adus păpușile la curs au ales personajele negative. În
momentul în care am încercat să le explic că pot să aleagă și alte personaje ca să
vadă cum sunt și celelalte păpuși au refuzat să mai participe la c urs. Am înțeles în
acel moment că trebuie să îi las să se joace cu acele personaje negative și să aflu
povestea care stă în spatele acelor fețe angelice și totodată foarte triste. În
58
momentul în care am început să ne jucăm cu păpușile și a fost improvizați e, am
aflat povestea vieții lor prin intermediul păpușilor. În momentul în care au încetat
să se mai joace cu păpușile, masca angelică a revenit. Poate că păpușa este o
metodă mult mai bună față de terapiile lungi și costisitoare de la psiholog unde
părint ele află cu greu ce se întâmplă cu copilul lor. Chiar dacă sunt copii, frustrări,
frământări, există la orice vârstă iar netratate la timp ajung să se reflecte când
devine adolescent sau adult. Atunci când un copil, indiferent de sex, alege păpuși,
diverse obiecte de bucătărie, exprimă nevoia copilului de protecție, de a fi îngrijit,
protejat. Jocuri precum Catan, Monopoly și alte jocuri care implică bunuri și bani
indică trăsături competitive și dorința de a fi lider. Poate pare ciudat dar nu este,
atunci când un copil dorește o cas ă pentru păpuși cu diverse obiecte în interiorul
acesteia este adesea expresia unor probleme de familie existente. Personajele
animaliere sunt cele mai căutate de copii, deoarece acestea sunt pure – acest
cuvânt este folosit de circa 7 copii din 10 cu vârste între 5 -8 ani. Copilul până la
urmă caută armonia, iar păpușile animaliere pot favoriza armonia. Așa că după un
studiu legat de preferințele copiilor legat de personaje am ajuns la concluzia c ă
animalele și în special povești le cu animale sunt preferatele copiilor. Sunt cele
care le dau încredere în ei și o stare de bine.
Cei mai mulți psihologi, spun că păpușa îi permite copilului să înțeleagă
ceea ce trăiește. O păpușă poate ajuta copilul să treacă mai ușor peste frustrări, îl
va ajuta să înțeleagă, să se r aporteze la realitatea adul ților, în funcție de activitate.
Prin intermediul păpușii, prin joaca cu acesta copilul se poate pune în locul
părinților sau al oricărui adult care se ocupă de el. Este o perioadă în care copilul
imită adultul cu ajutorul păpușii. Atunci când face acest lucru putem observa cum
își schimbă vocea pentru fiecare membru al familie, dar totodată observăm cum
păpușa împrumut ă parcă și personalitatea copilului .
Păpușa poate să joace uneori rolul celui mai bun prieten al copilului. Uneori
ea devine un adevărat co nfident căruia copilul îi încredinț ează tainele sale ș i
59
căruia îi împărtășește propriile probleme și frămâ ntări. Păpușa poate prelua rolul
oricărui membru din familie în care copilul are încredere și căruia i se destăinuie.
După ce m -am uitat cu ce jucării vin copii la grădiniță sau la ateliere (în
funcție de vârstă ), după un șir lung de magazine cu jucării vizitate, am observat
diferența între păpuși și jocul copilului cu acest ea. Până la vârsta d e 18 luni copilul
caută o păpușă pe care o asociază cu imaginea mamei și care, de cele mai multe
ori, este mult mai mare decât el.
După 18 luni, copilul caută o păpușă care să îi devină prieten sau prietenă
alegând ca acestea să fie mai în vârstă ca el.
În acelaș i timp, p ăpușa este pentru copil ș i o reprezentare at ât a unui copil
– ocazie cu care îș i exercită instinctul matern, dar ș i un alter -ego al copilului, cu
ajutorul căruia acesta spune sau face ceea ce în realitate nu ar îndrăzni, de teama
pedepsei.
Până la urmă păpușile nu sunt simple jucării, acestea contribuie enorm la
dezvoltarea și educația copilului , și în acel ași timp oferă miculu i individ echilibru
sufletesc, î l eliberează de frustrări, de tens iunile care provin dintre dorințele sale
și inter dicțiile impuse de către familie și societate.
Trebuie să s ubliniem faptul că, în lipsa unei păpuși căpătate de la părinți,
copilul îș i va fa brica, instinctiv, propria păpușă, improvizând -o dintr -o cârpă, din
bețe, ghemotoace de lână sau div erse obiecte pe care le are la îndemână, fără ca
cineva să îl înveț e să facă acest lucru. Acest feno men demonstrează faptul că
păpuș a nu este un simplu divertisment cop ilăresc, ci o necesitate fundame ntală .
Este normal ca un părinte să î i proc ure copilului jucării frumoa se și scumpe, dar
copil ul poate stabili o intensă relaț ie sufletească și cu o simplă bucăț ică de c ârpă.
Și acesta este lucrul cel mai de preț pentru el.
60
PARTEA A TREIA
FUNCȚIA PSIHOLOGICĂ A PĂPUȘII ÎN DEZVOLTAREA
IMAGINAȚIEI COPILULUI
Adesea, un copil atunci când este pus într -o situație mai delicată sau
emoționantă, nu se poate exprima liber, se inhib ă. Dar a tunci când le pui o păpușă
în mână, îl pui în spatele unui paravan și îl rogi să se exprime cu ajutorul ei, s -ar
putea să spună lucruri pe care nu le -ar dezvălui în alte situații , dispare teama de a
se exprima . Dacă suntem atenți la ce spun copiii și observăm jocul lor cu păpuși,
putem afla mul te lucruri despre felul în care gândesc și c e doresc ei de fapt . Însăși
ideea că nu el, ci „păpușa vorbește” îl ajută pe copil enorm din punct de vedere
psihologic. Copilul scap ă astfel de inhibiții și exprim ă liber ceea ce simte și
gândeș te.
De altfel, păpușa, ca și masca, au acest efect, iar acest fenomen a avut o
mare importanță de-a lung ul vremurilor. Exprimarea liberă a adevă rului,
manifest area spiritului c ritic, sunt caracteristici esenț iale ale ar telor spectacolului,
ele asigurâ nd perenitatea teatrului. Asumarea altei identități cu ajutorul măș tii sau
a păpușii a creat în multe tradiții posibilitatea manifestă rii spiritului critic.
61
Sunt foarte mulți copii care „descoperă” singuri, instinctiv, teatrul de
păpuși, copilul făcând să se miște una dintre păpușile -jucărie ale sale care va
deveni un „alter -ego” al său care va „exprima” dorințele cele mai ascunse ale sale.
Păpușa, în acest joc solitar, este o proiecție a copilului însu și, acesta comportându –
se cu aceasta a șa cum părintele se poartă cu el. O va certa atunci când va „spune”
sau va „face” lucruri nepermise, ba chiar o va admonesta fizic, pentru ca apoi să
o îmbrățișeze , să o „consoleze” și să o ierte. În acest joc solitar, copilul se
eliberează de tensiunea psihică pe care o cree ază sentimentul de vinovăție sau
teama de pedeapsă. Tentația de a face sau spune un lucru nepermis este foarte
mare. În acest caz, păpu șa „face și vorbe ște” în locul copilului, copilul
reprezentând apoi și pedepsirea fizică sau/ și verbală a păpu șii. În ace st mod
copilul exprim ă ceea îș i dorea s ă exprime și nu îndră znea să o facă de teama
pedepsei.
Acest proces pe care îl permite jocul solitar cu păpu șa are așadar un rol
foarte important pentru echilibrul emoțional al copilului.
Este interesant că păpu șa poate facilita chiar și în cazul copiilor auti ști
comunicarea, ea fiind folosită în mod spontan de către ace știa ca „alter -ego”. Sunt
din ce în ce mai frecvente informațiile despre folosirea eficientă a păpușilor în
terapia copiilor autiș ti, constatându -se fie apariția comunicării, fie o ameliorare a
comunicării dintre acești copii și ceilalți. Î ntr-un asemenea arti col sunt date
exemple de utilizări ale păpușii în terapia pentru copiii autiș ti25 (Finding a voice
with Puppets: A strategy for children with L anguage Delay , January 20, 2015,
https://belongingbeingbecomingfuture.wordpress.com/2015/01/20/finding -a-
voice -with-puppets -a-strategy -for-children -with-language -delay/ )
25 Finding a voice with Puppets: A strategy for children with Language Delay , January 20, 2015,
https://belongingbeingbecomingfuture.wordpress.com/2015/01/20/finding -a-voice -with-puppets -a-strategy -for-
children -with-language -delay/
62
Autorul a constatat c ă fetiț a lui de p atru ani, care nu mai vorbise pâ nă
atunci, imediat după ce a văzut o păpușă a început să aibă încredere în ceilalți ș i
să verbalizeze. Autorul articolului de scrie o serie de jocuri cu păpuși care pot avea
o mare eficiență î n ajutarea copilului cu probleme de vorbire. D e pildă, poate
pretinde că păpușa nu știe să pronunțe corect un cuvânt, și î i propune copilului să
ajute păpuș a să rostească corec t. Copilul autist va accepta cu bucurie rolul de
„profesor” . Cel care face jocul cu pă pușa se va preface c ă personajul pronunță în
continuare greșit, creâ ndu-se ocazia ca pacientul autis t să exerseze de fapt acest
cuvânt.
De asemenea, păpușa poate ajuta la conștientizarea de către copil a
caracterului n egativ al unor comportamente față de ceilalț i copii, realizând un joc
în care smulge din mâna personajului -păpușă o jucărie sau o mușcă , făcând păpușa
„să plângă” . În acest fel, copilul autist va începe să în țeleagă emoțional
consecințele acțiunilor sale asupra celorlalț i.
3.1. TEATRUL Ș I DEZVOLTAREA IMAGINA ȚIEI LA COPIII TIPICI
Teatrul, în orice formă, contribuie la stimularea fanteziei copiilor, care,
alături de cunoștințele dobândite, îi va ajuta, ca adulți, să -și împlinească visele,
idealurile și proiectele, indiferent dacă domeniul de activitate va fi știința, tehnica
sau art a. Prin intermediul teatrului de păpuși copilul are ocazia să practice atât
ascultarea citirii model a adulților, fapt care îi permite să își poată însuși în mod
corect unele construcții verbale, cat și să exerseze rostirea, să imite modalități
expresive v erbale, sau să își dezvolte pur și simplu îndemânarea prin mânuirea
personajelor sau prin construirea păpușilor.
63
Principii ale realizării spectacolelor de animație cu interpreți copii
Prin spectacole de animație, copiii își pot exprima în mod liber imagi nația,
umorul, inteligența și spiritul ludic, calități pe care aceștia nu le pot descoperi sau
exprima în timpul cursurilor de la grădiniță sau școală, neexistând o programă
școlară care să includă spectacole de animații. Ca o necesitate, au apărut pe lâng ă
bine cunoscutele Școli Populare sau cercuri de teatru ale copiilor, trupe
independente formate din actori profesioniști, care au format cercuri de teatru atât
în grădinițe, școli, cât și în spații neconvenționale. În ultimii ani au apărut foarte
multe tr upe care fac aceste cursuri de actorie pentru copii , dar destul de puțini care
au format cercuri, cursuri la care copiii să învețe despre teatrul de păpuși și lumea
magică a acestuia. Cred că sunt mai mulți factori pentru care nu există cer curi de
teatru cu păpuși. După ce am stat să analizez această carență am ajuns la
următoarele concluzii:
1. Există prea puțini actori păpușari care să se implice în construirea
acestor cursuri, neexistând o metodologie clară care să -i ajute pe
aceștia și să fi e aplicată la copii cu vârste de la 2 la 14 ani.
2. Ca să încep cursuri de teatru de animație, ai nevoie de păpușă, care
dacă nu știi să le construiești singur, acestea necesită o investiție
financiară destul de mare. Mulți preferă să facă cursuri de teatru
pentru copii, deoarece investiția este minimă.
3. Părinții sunt destul de sceptici în ceea ce privește cursurile de teatru
de păpuși, existând prea puține informații care să le explice părinților
importanța păpușilor în dezvoltarea copiilor.
4. Cei mai mulți pări nți consideră teatrul de păpuși o joacă și nimic mai
mult sau că cei mici vor sta în spatele unui paravan și că nu -i vor
vedea pe aceștia în plină splendoare pe scena. Această mentalitate pe
care o au marea majoritate a părinților se poate schimba dacă ace știa
64
ar merge mai des la spectacole de teatru de păpuși împreună cu
copiii, schimbându -și imaginea întipărită în mintea lor din copilări e.
De când fac aceste cursuri de teatru cu păpuși, lucrurile s -au mai schimbat.
Aici mă refer strict la părinții cu ai c ăror copii am lucrat în cadrul Teatrului Colibri
din Craiova , după ce aceștia au văzut beneficiile pe care teatrul de animație le -a
adus în viața copiilor lor.
De multe ori am fost întrebată de către părinți la începutul cursurilor, cu ce
îi ajută pe copii teatrul de animație iar de fiecare dată le explicam că prin
intermediul teatrului, copiii vor înțelege mai bine viața și că teatrul reflectă mult
mai clar instinctele umane de bază. Teatrul este magie, totul plecând de la lumini,
costume, decoruri, actori i care interpretează personajele, făcându -i pe spectatori
să treacă, pentru o oră, într -o lume fantastică. Atunci când un spectacol îl prinde
pe copil în mrejele sale, totul se transformă într -un soi de auto -terapie pentru copil,
ajutându -l să se conecteze cu emoțiile lui și să -și elibereze sentimentele. Copilul
care merge sau face cursuri de teatru, învață despre valori, culturi, reușind într -un
timp relativ scurt să -și îmbogățească vocabularul, abilitățile de ascultare și
comunicare, toate acestea întâmpl ându -se într -un cadru relaxant de joacă. Fără să
conștientizeze, copilul atunci când este la spectacol sau cursurile de teatru, învață
mult mai ușor lucruri care îl vor ajuta în viață fără ca aceștia să asimileze
informațiile și învățăturile cu școala. Pen tru realizarea unui spectacol de animație
cu interpreți copii, coordonatorul trebuie să aibă o schiță sau o programă, ca să o
numim așa, foarte bine structurată. De obicei cursurile de teatru pe care eu le
susțin durează aproximativ 8 săptămâni, întâlniril e fiind de o dată sau de două ori
pe săptămână, în funcție de vârstele copiilor, iar durata cursului este între 50 și 70
de minute, tot în funcție de vârsta participanților.
În primele două cursuri, coordonatorul îi descoperă pe copii, același lucru
fiind valabil și pentru copii, după care, împreună, aceștia aleg o poveste cu care
sunt toți de acord și încep să lucreze la ea. Dacă titlul a fost stabilit, coordonatorul
65
începe să citească povestea fiind atent la reacțiile copiilor, astfel își va da seama
cum vor urma să fie împărțite personajele. Dacă avem de -a face cu copii care nu
știu să citească, atunci când urmează să facem un spectacol, eu devin povestitorul
iar ei devin strict mânuitori aceștia făcând acțiunile ilustrate de povestitor. Dacă
există copi i care, în timp ce povestesc, spun după mine textul și îl și rețin, trec în
locul meu ca povestitor. Prefer această metodă, deoarece nu doresc ca cei mici să
învețe textul acasă, fiind obligați destul la grădinițe și școli să învețe diverse poezii
sau rolu ri pentru serbări. De cele mai multe ori copiii ajung să considere textul
sau poezia o corvoadă, făcându -l pe aceștia să se închisteze și să nu -și mai
dorească să se exprime în public. Din punctul meu de vedere, în momentul în care
copilul pleacă acasă nu trebuie să plece stresat că mai are încă o temă pentru acasă,
ci să -i pară rău că s -a terminării cursul așteptând cu nerăbdare să revină la
următoarea întâlnire. După ce am stabilit povestea, care de cele mai multe ori este
Scufița Roșie, Cartea Junglei, A lbă ca Zăpada, aceste titluri fiind preferate atât de
băieți cât și de fete, urmează etapa de distribuire a rolurilor. Chiar dacă poveștile
enumerate mai sus nu au atâtea personaje câți copii sunt la curs, teatrul de animație
permite inclusiv decorului, fl orilor, copacilor să devină personaje. Următoarea
etapă este construirea păpușilor și a unui minim de decor. Dacă de cele mai multe
ori copiii preferă să vadă spectacolele de la teatrele de animație așa cum sunt ele
în varianta desenelor animate, atunci câ nd își construiesc păpușile și decorurile,
copiii nu vor ca personajele să semene cu cele din desenele animate, păpușile
aducând foarte mult cu fizionomia și personalitatea fiecărui copil. Atunci când
construim păpuși cu copii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani, este important să
folosim cât mai puține materiale pentru a nu -i deruta și a nu -i pune să aleagă.
Alegerile la această vârstă sunt foarte grele, făcându -l pe copil să devină agitat și
să-și piardă punctul de interes. Este foarte important, la aceas tă categorie de
vârstă, să folosim materiale care nu sunt toxice și cu care să nu se rănească.
Procesul de construcție, atunci când avem în jur de 15 copii, se desfășoară pe
parcursul a aproximativ 4 întâlniri, evident primind ajutorul și îndrumarea din
66
partea mea. Pe perioada de construcție a păpușilor și decorului, pe fundal folosesc
o muzică ce va urma să o regăsim în spectacol. Muzica îi ajută să fie mai relaxați,
creativi iar în momentul în care vor fi gata păpușile, muzica n -o să mai fie o
surpriză, c are de cele mai multe ori îi inhibă pe copii. După ce am terminat toate
aceste etape, în ultimele cursuri rămase, ne jucăm de -a Albă ca Zăpada, Scufița
Roșie sau Cartea Junglei, lăsându -i pe copii să descopere singuri ce pot face cu
păpușile create de ei. Păpușile pe care le construim sunt păpuși pe mână de tip Bi –
Ba-Bo și sunt în mare parte făcute dintr -o ghenă cu două mâini și cu o bilă de
polistiren pe post de cap, iar dacă vorbim de construcție de marionete, avem
nevoie de bucăți de lemn, material și sf ori. În joacă, copiii descoperă că pot face
și ei, la rândul lor, ce au văzut că fac actorii la teatru. Aici mă refer strict la copiii
care au fost duși la teatru, iar cei care nu au termen de comparație, se raportează
la colegii lor de curs. De multe ori la copiii de 2 -4 ani, atunci când joc rolul
povestitorului, mă iau după ei în funcție de cheful și pofta lor de joacă, scenariul,
chiar dacă își păstrează forma, suferă ușoare modificări. Niciodată spectacolul cu
cei mici nu iese de două ori la fel, chiar dacă are un schelet clar, copiii sunt
imprevizibili, făcând ca lucrurile să se schimbe de la un curs la altul. Pe mine mă
bucură că nu este mereu la fel, deoarece aceștia descoperă lucruri noi de fiecare
dată și nu au timp să se plictisească. Când avem pre zentarea finală, nimic nu este
cum am repetat. Având în vedere că își văd părinții, frații, bunicii în sală, spre
surprinderea mea, aceștia se auto -depășesc, emoțiile lor fiind constructive, putând
să pună în practică toate lucrurile bune pe care le -au înv ățat în perioada cursurilor.
Dacă până acum, la copiii cu vârstele cuprinse între 2 și 4 ani lucrurile
păreau destul de simple, la copii cu vârstele cuprinse între 6 și 9 ani lucrurile devin
mai complicate. La aceste vârste, personalitatea și dorința de a fi cât mai bun fac
ca la cursuri, aceștia să nu fie la fel de docili ca cei despre care am vorbit mai sus.
Chiar dacă folosesc aceeași structură ca la copiii cu vârste cuprinse între 2 și 4
ani, abordarea mea se schimbă. La aceste vârste nu mai sunt captiv ați de poveștile
clasice, așa că ne facem propriile scenarii în care fără să își dea seama, se regăsesc
67
personaje și situații din poveștile cunoscute. Practic aceștia traversează o perioadă
preadolescentină, dorind să devină cât mai repede independenți. Du pă ce am
parcurs primele două cursuri în care ne -am expus fiecare ideile și după ce ne -am
cunoscut prin intermediul jocurilor specifice teatrului de animație, ne -am jucat cu
diferite obiecte pe care le -am transformat în personaje cât mai sofisticate. Ca și
materiale, de data aceasta, avem mult mai multe pentru a le spori creativitatea și
imaginația, păpușile fiind construite din obiecte pe care le găsim de obicei în
bucătărie (polonic, lingură, furculiță etc.). Folosesc aceste materiale pentru a le
arăta că nu avem neapărat nevoie de lucruri scumpe și sofisticate pentru a crea
ceva nou și frumos, impulsionându -i să apeleze la o gândire mai abstractă asupra
lucrurilor. De multe ori copiii iau în râs propunerea mea, ca primă reacție, dar
după ceva timp sunt ca ptivați și surprinși de ce lucruri frumoase și interesante ies
din mâinile lor. Momentul în care concepem împreună scenariul pe care urmează
să-l punem în scenă, fiecare își dorește ca ideea lui să rămână în scenariu și să o
vadă pusă în scenă. Până ajunge m la un numitor comun, le explic că scenariul
trebuie susținut și să respecte toate normele, urmând o serie de discuții în care
întrebarea de bază este „De ce?”. Dacă la început am spus că această categorie de
vârstă nu își dorește povești clasice, după câ teva cursuri și după câteva spectacole
văzute, aceștia își doresc să pună în scenă spectacole pe care le -au văzut
interpretate de actori profesioniști. Revin în discuție titluri din poveștile clasice ca
Vrăjitorul din Oz sau Prințesa și broscoiul. Ajunși î n faza în care avem păpuși,
personaje, scenariu, intervine o altă problemă, cea de a fi generoși unii cu alții și
de a lucra în echipă, fiecare copil vrea să iasă în evidență, nici unul nerenunțând
la ideea lui. Până în ziua cu spectacolul, când mă gândesc cu groază de ce o să
iasă, aceștia nu reușesc să lase de la ei și să asculte indicațiile mele. În momentul
în care au pășit pe scenă, aceștia se schimbă complet devenind alți copii.
Surprinzător sunt foarte atenți la mine, la păpușă și la partenerii de sc enă, reușind
să scoată un spectacol captivant, legat și plin de bucurie, ca și când aceștia ar fi
profesioniști. Emoțiile și spaima de penibil îi împing pe aceștia să lucreze în
68
echipă și să pună în practică tot ce i -am învățat la curs, chiar dacă atunci î mi
dădeau senzația că nu înțeleg sau că nu -i interesează.
Copiii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani vin la primul curs cu idei deja
formate despre ce înseamnă teatrul de animație și despre ce cred ei că o să facă la
curs. După ce facem cunoștință prin i ntermediul jocurilor, unde inventăm diverse
povești, îi întreb ce își doresc să punem în scenă și ce ar dori fiecare să joace.
Dacă la primele categorii de vârstă am avut povești clasice și povești inventate,
această categorie de vârstă se îndreaptă spre p ovești de dragoste și de luptă. După
discuțiile legate de filmele care le plac și genul de spectacol, a urmat întrebarea
referitoare la ce poveste își doresc să lucrăm. Aproape în unanimitate au vrut
Romeo și Julieta. Ar fi trebuit să -mi dau seama încă din jocuri despre ce vor urma
să spună ca titlu de poveste. Fiecare dintre ei aștepta să fie unul din personajele
principale, uitând de faptul că se află la un curs de animație cu păpuși. După ce
le-am adus aminte acest lucru, am scos materialele cu care urma să construim
păpușile și recuzita pentru spectacol, păpușile urmând să fie construite din hârtie
natur, articulate cu scotch de hârtie. Etapa următoare a fost să -i las să -și împartă
personajele și să decidă ei cum să construiască decorul cu materialele pe care le
aveau la dispoziție. Textul, evident, nu a fost cel original ci o dramatizare făcută
chiar de copii. Textul a fost adus în zilele noastre, după ce doi dintre cursanți au
văzut o montare a spectacolului Romeo și Julieta, aceștia dorind să aducă
elemente văzute în acel spectacol în creația lor. Fiind o poveste destul de grea
pentru nivelul copiilor de înțelegere, a fost mult mai ușor să aducă textul în zilele
noastre. A reveni în discuție repartizarea rolurilor principale, uitând încă o dată că
păpuș a cu ajutorul lor, este cea care va deveni Julieta sau Romeo. La cursurile
mele, nu încerc să scot performanțe cu care copiii să meargă la diferite concursuri
de teatru, de aceea nu fac un casting pentru distribuția rolurilor. Din punctul meu
de vedere, es te mult mai important ca ei să stabilească între ei repartizarea
personajelor. În momentul în care copiii ajung să stăpânească textul și după ce
păpușile sunt gata, începem construcția spectacolului. La lucru, copiii își dau
69
seama că unele lucruri trebuie schimbate, de la text până la păpuși. Niciodată nu
le spun că ceva nu este bine, deoarece nu vreau să îi inhib și să le distrug
creativitatea. Copiii au un instinct foarte bun, ajutându -i să creioneze un spectacol
clar și curat. Există coordonatori de teat ru, care le spun copiilor, de cele mai multe
ori, ce să facă etapă cu etapă știrbindu -le, din punctul meu de vedere, imaginația
și bucuria de a descoperi singuri această lume frumoasă pe numele ei, teatrul de
animație.
Pentru a scrie o poveste reușită după care să se facă un spectacol, avem
nevoie să trecem prin niște etape, pe primul loc stând imaginația și creativitatea.
Este nevoie să ne acordăm timp să visăm, deoarece ideile pentru povești sau
scenarii pot veni în minute sau în zile, pur și simplu când inspirația își face
apariția. O poveste este despre cineva sau ceva. Pentru a crea o poveste avem
nevoie de un substantiv care denumește o persoană sau un lucru, ajutându -ne să
indicăm direcția spre care vrem să pornim. În toate poveștile găsim eroi, crear ea
personajelor fiind punctul de bază într -o poveste. Personajele nu au nevoie să fie
construite ca să iasă în evidență prin diferite artificii. Este important ca personajul
sau personajele respective să fie conturate foarte clar și să se deosebească de ce le
negative. Personajul trebuie să aibă foarte bine conturate trăsăturile, felul în care
vorbește, cum gândește, ce face și de ce face și care este scopul și rolul lui în
poveste. De multe ori personajele pozitive devin pe parcursul poveștii personaje
negative și pentru asta, cel care scrie povestea trebuie să explice de ce personajul
are aceste schimbări. Personajele fie ele negative sau pozitive, au nevoie de un
cuvânt distinctiv pe care să -l întâlnim de cel puțin două ori în poveste. Personajul
principal în momentul în care scriem o poveste trebuie să devină eroul poveștii,
ajutând la firul acțiunii. Numele personajelor sunt extrem de importante, fiind
indicii pentru cel care citește sau privește povestea. Personajele pot avea caractere
diferite pentru a scoate în evidență tipologia personajului. Atunci când folosim
diverse adjective pentru creionarea personajelor, dau cititorilor sau spectatorilor
informații suplimentare legate de personaje. Dacă au fost stabilite personajele,
70
plasarea acțiunii este următ orul punct important pentru a putea înțelege unde și
când se întâmplă povestea. Dacă descrierea este amplă, îl fac pe cel care citește
sau vede spectacolul să simtă anumite lucruri de la văz, auz sau miros.
Cel mai greu este să așezăm ideile pe hârtie. De oarece avem multe
informații și idei în cap, vrem să spunem cât mai multe, iar atunci când sunt
așternute pe hârtie nu mai au nici o logică, pentru asta este nevoie de un timp de
gândire. Poveștile au nevoie de un început, un cuprins și o încheiere. Intrig a este
cheia, de cele mai multe ori pot exista răsturnări de situație, punând personajele
în dificultate sau ducându -le în puncte culminante. Intriga trebuie văzută ca pe o
scară, cu cât urci mai sus pe aceasta, lucrurile se intensifică ajungând să se apro pie
de punctul culminant. Important pentru cel care scrie o poveste este să găsească
scăpare pentru personajele sale și să le ajute pentru a termina povestea. Cel care
scrie, trebuie să se decidă cine va spune povestea și din ce punct de vedere. Ca
povești le să fie captivante, în special pentru cei mici, este nevoie să -i prindem în
mrejele sale încă de la primele propoziții. Există multe variante de a începe o
poveste pe lângă bine cunoscuta formulă „A fost odată…”. De exemplu se poate
folosi, „A fost cândv a…”, „Odată era…”, „Într -o seară…” și așa mai departe.
Indiferent de modul pe care scriitorul îl folosește pentru a începe o poveste, este
important ca ce e scris la început să declanșeze intriga. În general poveștile scrise
pentru copii sau scrise de cătr e aceștia, acțiunea este foarte importantă. Față de
adulți, copiii fără să -și dea seama, când scriu povești, evită instinctiv clișeele. În
timp ce povestea avansează, scenele trebuie să crească. Personajele nu ar mai avea
ce să facă și cum să se dezvolte dacă ar rămâne în același stadiu. Tot fără să -și dea
seama, atunci când scriu povești, copiii văd toate întâmplările mai întâi filmic,
lucru pe care mulți adulți nu reușesc să -l facă. Am observat de -a lungul timpului,
în scrierile copiilor, că atunci când intriga trebuie să avanseze, aceștia aruncă un
mister în povestea lor. Chiar dacă mulți dintre copiii care scriu povești au
vocabularul bogat pentru vârsta lor, aceștia preferă să inventeze propriile lor
cuvinte, punând practic o amprentă clară în povestea lor. Finalul fiind important
71
într-o poveste este creionat de către copii la punctul maxim, reușind să -i lase
cititorului sau spectatorului o stare de împlinire și de bine. Dacă în general
întâlnim în multe povești clasicul final „Și au trăit fericiți până la adânci
bătrâneți!”, o mare parte dintre copii preferă să -și lase cititorii sau spectatorii în
suspans. Întrebându -i pe cei care au lăsat un asemenea final, am înțeles dorința lor
de a-i face și pe alții să -și imagineze finalul, contribuind și aceștia l a poveste.
Participarea copiilor la un spectacol trebuie să fie în concordanță cu
preferințele lor. Ei vor prefera poveștile cunoscute și se vor identifica cu plăcere
cu personajele îndrăgite, mai ales cu cele animaliere. Plăcerea copilului de a
participa la jocul teatral a copiilor este deosebit de importantă, și adultul care
conduce realizarea spectacolului are un rol dificil, care presupune conducerea
atentă a procesului de pregătire. De cele mai multe ori copii sunt timorați de un
eventual eșec. Atunci când încep să lucrez la un proiect cu copii, prima întâlnire
se desfășoară astfel: ne așezăm într -un cerc, ne prezentăm, aflăm câte ceva despre
fiecare, apoi vedem care sunt poveștile preferate și de ce? Aflăm că nu este o
problemă dacă spunem lucruri car e poate ni se par stupide și că nu există nimic
greșit în construcția unui personaj atâta timp cât este justificat. Orice inițiativă a
copilului trebuie încurajată, chiar dacă propunerile sale nu sunt adecvate
proiectului. Coordonatorul spectacolului trebu ie să dea dovadă de multă
flexibilitate, pentru că scopul spectacolului este dezvoltarea creativității copilului,
nu realizarea unui proiect artistic în sine. De cele mai multe ori, din dorința
părinților de a demonstra, prin intermediul copiilor, cât de b uni sunt ei în postura
de părinte, închistează copiii, le creează complexe, astfel că nu își mai dau frâu
liber imaginației. Coordonatorul trebuie să aibă răbdarea și înțelegerea să nu
respingă din start ideea copilului, pentru că în acest fel îl poate fac e să se închidă
și să nu mai participe cu plăcere la activitatea propusă. Copilul se poate
demoraliza foarte ușor dacă tot ce a propus el e respins. Din ce am observat de -a
lungul anilor, sunt foarte puțini pedagogi care le permit copiilor să pună în
pract ică, chiar dacă nu este bine ceea ce gândesc. Cam același lucru se pune în
72
practică și în facultățile de teatru. Din ce îmi aduc aminte profes orii ne ziceau; da,
este bine… acum vreau să văd practic! Asta chiar dacă era un lucru pornit greșit
din start, dar ne lăsau să experimentăm și să fim creativi! Același lucru e și la cei
mici, mai ales că aceștia sunt la vârsta când învață ce este bine ce este rău. De
asemenea, el nu t rebuie în nici un fel ridiculizat, certat față de ceilalți copii. Teama
de a nu greși se instalează imediat și aceasta îl poate face să refuze să mai participe
la activități.
Coordonatorul activității artistice, trebuie să aibă un plan de activitate
viabil . Trebuie să avem în vedere ca aceste sarcini să fie înțelese de către copii.
Dacă pregătirea spectacolului va ridica probleme dificile, poate fi chiar
insurmontabil pentru copil, scopul activității artistice va fi compromis: în loc de
o experiență plăcută , aceasta va fi una traumatizantă, percepută ca pe un eșec.
Discutând cu foarte mulți părinți și profesori coordonatori, aproape toți au
spus că există o mare problemă: cea de a comunica pe limbajul copiilor! Mă
întreb, care este limbajul lor? După multe a teliere, am realizat că știu răspunsul:
să nu îi tratăm ca pe niște copii și să îi lăsăm să viseze.
Textul spectacolului de animație în cazul proiectelor artistice cu
interpreți copii
Selectarea unui text sau a unei teme îi revine, aproape în exclusivitate
coordonatorului care îndrumă jocul teatral al copiilor pe parcursul întâlnirilor.
Foarte mulți coordonatori de proiect susțin că textul este extrem de
important ca să iasă un spectacol de calitate. Eu nu sunt de aceeași părere! Textul
nu este important pentru a avea un act artistic de calitate. Dar pentru că așa apare
în programa grădinițelor, ca trebuie să îi învățăm poezii și cântece, este cu totul
altceva. Dacă suntem nevoiți să alegem un text, acesta trebuie ales cu mare grijă
și adaptat l a vârsta copilului. Este necesar ca textele să fie potrivite interpreților,
73
pentru a se evita problemele de transfigurare complexe pe care le ridică
interpretarea rolurilor de personaje adulte, de către copii. De multe ori am auzit
replica „Îi costumam!”. Nu cred că este o soluție potrivită rolurilor jucate de către
copii decât în cazul personajelor animaliere. Am învățat că efectul cel mai
puternic îl au spectacolele în care energia copilărească, naturalețea lor, este pusă
în valoare atunci când copiii sun t copii.
Un bun coordonator trebuie îi dea siguranța de sine copilului când joacă un
rol. De asemenea, plăcerea de a spune sau a arăta ceva artistic în fața publicului.
Pentru aceasta este absolut necesar ca micul interpret să înțeleagă perfect ceea ce
spune, și că textul să poată deveni un mesaj personal al său. Plăcerea jocului se
exprimă, se transmite, se citește pe fața copilului. După ne dăm seama dacă acesta
este concentrat pe transmiterea mesajului, trăiește momentul său, sau e timorat,
copleșit de o emoție distructivă, atunci când nu înțelege ce spune sau ce face.
Copiii sunt cei mai buni actori când stăpânesc foarte bine ce au de făcut, când le
este foarte clară ideea, au o dicție impecabilă, stăpânire de sine, mimică discretă,
naturalețe, spontanei tate. Dacă folosim text, acesta nu trebuie să cuprindă
dificultăți insurmontabile, care provin dintr -o lungime prea mare a replicilor sau
dintr -o complexitate prea mare a lor. Dacă observăm că un interpret se
„poticnește” la un cuvânt, vom schimba cuvântul cu altul, sau chiar îi vom
propune să găsească el însuși un altul. Dacă vom insista să facă un lucru pe care
nu poate sau nu dorește să îl facă din diverse motive, copilul se va bloca și vom
pierde din vedere lucruri mult mai importante pentru spectacol ș i pentru
dezvoltarea copilului. Coordonatorului i se cere o mare maleabilitate în realizarea
spectacolului, o adaptare la dificultățile specifice ale copilului, schimbarea
replicii, cuvântului sau a sarcinii scenice atunci când acestea amenință să devină
o sursă de stres pentru copil. Orice greșeală trebuie corectată cu tact și calm, fără
a-l ironiza pe copil, mai ales față de ceilalți. Teama copilului de a greși este un
sentiment care are o intensitate deosebită, și admonestarea sa, marginalizarea sa,
au efecte deosebit de puternice chiar asupra dezvoltării sale. „Greșelile” trebuiesc
74
corectate discret, într -un mod în care să nu îi dezvolte copilului un complex de
inferioritate. Mai curând lăudarea sa pentru reușite îl va stimula mai mult decât
semnalarea o bsesivă a greșelilor.
Un text potrivit și adecvat pentru vârsta copiilor este Prințesa și Broscoiul,
o poveste pe care copiii o îndrăgesc, fiind totodată plină de morală și mesaje
importante pe care copiii le pot descoperi și reține fără să -și dea seama. Prințesa
este o răsfățată care are impresia că totul i se cuvine, iar prințul, înainte de a deveni
broscoi, era un înfumurat pentru care nu conta nimic înafară de titlu și statut.
Trecând prin diferite aventuri, având alături de ei oameni care să îi îndrum e
corespunzător, aceștia doi și -au dat seama de ce este cu adevărat important.
Și pentru a nu face un fel de lecție moralizatoare despre ce contează cel mai
mult în viață și pentru a permite copiilor să descopere singuri acest lucru, am scris
următorul sc enariu.
PRINȚ ESA ȘI BROSCOIUL
după Frații Grimm
(adaptare de Geo Dinescu)
PERSONAJE:
Bunicul (Povestitorul)
Regele
Prințesa
Porumbița (prietena prințesei)
75
Broscoiul / Prinț
Broscuțele
Vrăjitoarea / Corb
SCENA I
(Se deschide cortina. Vedem un bătrânel stând în semi -profil pe un balansoar
uitându -se la TV. Deodată se aude un plânset de copil din camera alăturată.
Bunicul se ridică repede și iese din scenă, după care intră cu un bebeluș înfășat în
brațe care plânge necontenit. Bunicul încearcă să îl lini ștească începând să -i spună
o poveste.)
Bunicul: Șșssst, dragul moșului, nu mai plânge. Uite… A fost odată ca
niciodată, un moș și -o babă. Moșul avea o fată frumoasă, harnică
și bună. (copilul se liniștește ușor, ușor) Baba avea și ea o fată
urâtă, rea și leneșă cum mai rar întâlnești.
Bebelușul: (începe să plângă) Uaaaa, uaaaa, ih ih, uaaaaa!
Bunicul: Gata puișor, gata… A fost odată o capră care avea trei iezi, într -o
bună zi, rămasă fără merinde, (bebelușul se liniștește ușor, ușor)
capra plecă în târg l ăsându -și iezii singuri acasă, neștiind că prin
apropiere pândea, lupul.
Bebelușul: (începe iar să plângă) Uaaaa, uaaaa, ih ih, uaaaaa!
Bunicul: Off, nu se -ntâmplă ni mic, nu mai spun cu lupul, gata … A fost
odată ca niciodată, într -un ținut îndepărtat, magi c, fermecat și plin
de bogății… a fost odată un împărat. Acesta avea multe fiice,
frumoase și foarte iubite de curteni. (bebelușul se liniștește ușor,
76
ușor) Însă cea mai mică dintre fete era atât de frumoasă, încât
soarele ardea de nerăbdare să răsară, num ai pentru ai vedea chipul
ei minunat. (bebelușul adoarme) Șșșșt! A adormit. Hai să facem
liniște să nu îl trezim. (bunicul iese)
(În timp ce bunicul încearcă să liniștească bebelușul, pe ecran vedem fragmente
cu ce încearcă să povestească acesta.) (posibi l o scenă de dans la curte , cu fiicele
împăratului)
SCENA II
(interior, camera Prințesei )
Regele: (intrând în scenă) Fiica mea, lumina ochilor mei, micul dejun e
gata!
Prințesa: (adormită) Nu vreau!
Regele: Haide draga mea, fiecare copil trebuie să mănânce câte puțin. Să
nu plece la joacă cu burtica goală!
Prințesa: Tată, mai lasă -mă puțin… mi -e lene…
Regele: Haide scumpa mea, trezește -te, soarele e sus pe cer, păsărelele
cântă, hai draga mea, hai… sus.
Prințesa: Dar tată… sunt obosită… vreau să mai dorm…
Regele: Draga mea, vrăbiuțele și căprioarele te caută… Hai să te ajut să te
trezești, (moment cântec rege) uite… spălăm ochișorii, urechile…
și dinții… gata, ești pregătită pentru o nouă zi. Haide, fă -ți patul,
înviorează -te, (aparte spre public) așa cum toți copiii trebuie să
facă dimineața, și vino la masă. (regele iese)
77
Prințesa: Bine tată, de -ndată.
Porumbița: Bună dimineața, prințesă! Bună dimineață! Vai, ce bine că te -ai
trezit. Abia așteptam să înceapă ziua să ne distrăm din nou
împreună. Să ne plimbăm prin grădină, prin pădure, să cântăm și
să ne jucăm cu mingiuca ta de aur preferată. Dar hai, mai întâi, să
te ajut să faci puțină ordine pe aici.
Cântec Prințesă și Porumbiță (Harnici, ordonați)
Refren: Harnici, ordonați și veseli să fim
Mereu de curățenie să ne amintim,
Sănătoși, voioși și cu chef de joacă
Învățăm și ne jucăm ziulica toată.
I: În fiecare dimineață când ne trezim
Patul îl facem, așa ne pregătim.
Ziua ordonați degrabă s -o începem
Ca apoi la școală sau la joacă să mergem.
Refre n: Harnici, ordonați și veseli să fim
Mereu de curățenie să ne amintim,
Sănătoși, voioși și cu chef de joacă
Învățăm și ne jucăm ziulica toată.
78
II: Creioane, jucării de le găsești pe jos
Să le ridici rapid, le pui frumos la loc
Mai târziu de vrei să le folosești
Știi de îndată unde să le găsești.
Refren: Harnici, ordonați și veseli să fim
Mereu de curățenie să ne amintim,
Sănătoși, voioși și cu chef de joacă
Învățăm și ne jucăm ziulica toată.
(se repetă refrenul)
Porumbița: Acum ca totu -i gata și te -ai și înviorat, fuguța, fuguța la micul
dejun, iar eu te voi aștepta în grădină la joacă. (ies amândouă)
(schimbare de decor, se aud scâncete de copil, intră bunicul cu bebelușul în brațe)
Bunicul: Ei, gata, gata, pui mic… Așa începea fiecare dimineață din viața
micii prințese, alături de prietena ei cea mai bună, Porumbița.
(moment dans: prințesa, porumbița, animalele pădurii) Toată
ziulica se jucau, alergau și se distrau de minune cu mingea de aur
primită în dar de la tatăl ei. Zi după zi, zi după zi. În tr-o dimineață,
aproape de palat, în pădurea întunecoasă și răcoroasă, prințul din
regatul vecin, se afla la vânătoare de porci mistreți.
79
SCENA III
(exterior, pădure)
Cântec Prinț (La Vânătoare)
I: Ce bine -i în pădure, când vrei să vânezi
Aerul curat, te face să visezi
Vezi peste tot verdeață, căprioarele zburdând
Totul e minunat, de aceea mă vedeți cântând.
II: Pun ținta la stânga, pun ținta la dreapta
Acum vânez mistreți, țintesc, împușc, gata. (bis)
Orice alt animal deloc eu nu rănesc
Vânez doar mistreți niciodată nu greșesc.
Prințul: Aaah, ce bine -i în pădure, la aer curat!
(după cântec, începe să caute pradă și vede un corb prins într -o capcană de urși)
Prințul: Vai, săraca pasăre. Cum a reușit oare să pice în capcană?
Corbul: (îndurer at) Crrrr, crrr!
Prințul: Haide, stai liniștit, o să te scot eu de aici!
80
Corbul: Oooo, mulțumesc, bunule prinț. Nu știu cât mai rezistam aici, în
mijlocul pustietății, fără hrană și fără apă.
Prințul: Dar, tu… tu vorbești?
Corbul: Da, să știi că nu sunt un corb oarecare. Sunt un corb cu puteri
speciale, magice cum se mai spune.
Prințul: Uite, încă puțin și reușesc să te scot de aici. Nu știu ce fel de om
ar putea să pună astfel de capcane prin pădure? Poate numai un om
laș, fără suflet.
Corbul: Da, cred că ai dreptate.
Prințul: Când mergi la vânătoare, este un lucru de onoare să reușești să
prinzi un animal sălbatic. Și dacă se poate, nu permiți nici unui
animal să sufere cât de puțin.
Corbul: Ce suflet bun ai… și câtă onoare!
Prințul: Gata, am reușit!
Corb ul: Vai, ce bine! Acum în semn de recunoștință, pentru binele ce mi l –
ai făcut, o să -ți permit onoarea… (pe loc corbul se transformă în
vrăjitoarea rea)… de -a te căsători cu mine! Ha, ha, ha, ha, ha!
Prințul: Ești o vrăjitoare!?!
Vrăjitoarea: Da, scumpul m eu prinț. De mult așteptam momentul acesta,
momentul în care să te găsesc singur și neajutorat, pentru a te
convinge să mă iei de soție!
Prințul: Ha, ha, ha! Ați auzit!?! Asta e foarte amuzant! Ha, ha, ha!
Vrăjitoarea: Ți se pare amuzant?! Bine, bine! Asta înseamnă că vom fi foarte
fericiți împreună.
Prințul: Doamnă, iertați -mă, dar cum să vă spun, ceea ce îmi cereți este
imposibil.
81
Vrăjitoarea: Deci, se pare că nu sunt destul de bună pentru pretențiile tale, nu?!
Prințul: Nu, nu, sigur că nu. Cred că sunte ți una din cele mai uimitoare
persoane pe care le -am întâlnit vreodată.
Vrăjitoarea: Dar…?
Prințul: Dar destinul meu ca prinț, de altfel, este să mă căsătoresc cu o fată
frumoasă adică, vreau să spun, doar cu o frumoasă prințesă mă pot
căsători, nicidecum cu o vrăjitoare. Așa sunt tradițiile la noi. Îmi
pare rău! Nu trebuie să vă supărați acum.
Vrăjitoarea: Cum îndrăznești să -mi vorbești așa?! Pentru asta vei plăti cu
viața!… Sau nu… Uite, îți mai acord o șansă. Dacă mă dai pe mine
la o parte pentru o pr ințesă, trebuie să te și dovedești demn de o
prințesă.
Prințul: Cum, cum adică? Cum să dovedesc asta?!
Vrăjitoarea: Simplu.
Cântec Vrăjitoare (Blestemul)
I: De-acum înainte tu ești blestemat
Să-ți cauți o prințesă cu suflet nepătat
Ea să te primească în al iei palat
Să mănânci, să bei, să dormi la ea în pat
Refren: Dacă toate astea nu le vei reuși
Degrabă eu la cină te voi servi
Dar dacă din greșeală tu vei câștiga
82
Eu din viața ta pe loc voi dispărea.
II: Un lucru important vreau tu să reții
De blestem de vrei să spui mai bine te ții
Prințesa un cuvânt dac -a aflat, eu știu
Voi apărea și te mănânc de viu.
Refren: Dacă toate astea nu le vei reuși
Degrabă eu la cină te voi servi
Dar dacă din greșeală tu vei câștiga
Eu din viața ta pe loc voi dispărea.
Prințul: Să dorească să fim prieteni, să mănânc și să bem la aceeași masă?!
Ei, bine… având în vedere că sunt cel mai frumos prinț din lume
și că tatăl meu este cel mai bogat rege, cât de greu poate fi?!
Vrăjitoarea: Iată cât e de greu, dragul meu. Iaaaaaa!!!
(îl transformă pe loc în broscoi -păpușă, efect de fum)
Broscoiul: Mă simt cam ciudat. De ce mă simt așa de ciudat?!
Vrăjitoarea: Pentru că acum ești un broscoi.
Prințul: Ha, ha, ha, un bros -coi?! Aaaaaaaaa!!! I a ascultă aici, fă -mă cum
am fost, altminteri…
83
Vrăjitoarea: Altminteri, ce? Ha, ha, ha, ha, ha! (se transformă din nou un corb)
Și ține minte, de scoți vreo vorbă oricărei familii regale… mă voi
întoarce și te voi mânca de viu! Ha, ha, ha, ha, ha! (își ia zborul)
Am să te urmăresc!
Cântec Broscoi (Cum de s -a-ntâmplat)
Refren: Nu știu cum de s -a-ntâmplat
Ca dintr -un prinț frumos să ajung un brotac
Acest blestem răutăcios
M-a transformat în buburos.
I: Cum să găsesc prințesa mea
Unde -mi voi întâlni jumăt atea
Voi căuta neîncetat
Ne-înfricat.
Refren: Nu știu cum de s -a-ntâmplat
Ca dintr -un prinț frumos să ajung un brotac
Acest blestem răutăcios
M-a transformat în buburos.
II. Și când ne vom întâlni
Împreună vom cina, vom dormi
84
Dimineață mă va săruta
Din nou în prinț mă voi transforma
Ne vom căsători
Împreună vom domni.
(pe finalul cântecului Broscoiul iese din scenă)
Bunicul: (intrând în scena) Așa… și cum îți spune -am, prințul ne -având
încotro porni prin pădure… (către public) Șșssst! cred că începe să
adoarmă!… Porni prin pădure să găsească o prințesă, sau cel puțin
un eleșteu sau o fântână. Însă la palat, porumbița abia aștepta
momentul în care prințesă se va trezi ca să se joace cu ea. (iese
bunicul)
SCENA IV
(exterior palat, în grădină )
Porumbi ța: Bună dimineața, scumpa mea prințesă! Ce bine că te -ai trezit! Te –
ai trezit, nu?
Prințesa: Da, m -am trezit. (se întinde)
Porumbița: Te-ai spălat, ai făcut înviorarea, ai mâncat?!
Prințesa: Da, da și da. (recapitulând pe degete)
Porumbița: Ei… acum dacă ai și mâncat, ce facem, cu ce începem joaca?!
Prințesa: Păi, dacă în dimineața asta soarele e așa puternic, eu zic să mergem
să ne jucăm cu mingea mea de aur în pădure, unde -i mai răcoare.
85
(pleacă spre pădure jucându -se cu mingea, moment balet)
Cântec Prințesă și Porumbiță – duet (În pădure)
Refren x2: Toată ziua aș vrea să mă joc
Toată ziua ai vrea să te joci
Cu porumbiță mea
Cu prietena ta
Mereu noi ne jucăm
De toate învățăm.
I: În pădure când cu mingea ne jucăm
Despre animale învățăm
Iepura și, vulpi, căprioare -ntâlnim
Pe toate noi le ocrotim, le -ndrăgim
II: Cu mingiuca -n poieniță ne distrăm
E răcoare, deci nu transpirăm
Peste tot sunt veverițe
Și mănâncă alunițe.
Pădurea -i minunată
E perfectă pentru joacă
86
Refren x2: Toată ziua aș vrea să mă joc
Toată ziua ai vrea să te joci
Cu porumbiță mea
Cu prietena ta
Mereu noi ne jucăm
De toate învățăm.
I: În pădure când cu mingea ne jucăm
Despre animale învățăm
Iepurași, vulpi, căprioare -ntâlnim
Pe toate noi le ocrotim, le -ndrăgim
II: Cu mingiuca -n poieniță ne distrăm
E răcoare, deci nu transpirăm
Peste tot sunt veverițe
Și mănâncă alunițe.
Pădurea -i minunată
E perfectă pentru joacă
87
SCENA V
(exterior, fântâna din pădure , intrare baletul broscuțelor)
Broscuțele: Oac, oac, broscuțele -s pe lac
Oac, oac, iți fac ție pe plac,
Oac, oac, broscuțele -s pe lac
Oac, oac, iți fac ție pe plac.
Broscoiul: Bună dimineața, surioarelor! Dar ce -i cu veselia asta?!
Broscuțele: Ne bucurăm ca e o nouă zi și poate vei reuși să devii din nou om.
Și cine știe poate vom avea norocul să devenim și noi niște
domnițe frumoase. Ha, ha, ha, ha!!! …asta doar dacă vom încerca
împreună.
Broscoiul: Cum să nu, surioarelor, vom încerca!
Cântec Broscoi și Broscuțe – duet (De-aș fi iar om)
I: Dacă lucră m împreună
Voi fi iar om într -o săptămână
Dacă lucrăm împreună
Vei fi iar om într -o săptămână
II: Doar trebuie să sper
Și prințesa va pica din cer
88
Dacă lucrăm împreună
Mă va transforma de voie bună
Vei fi iar om
Refren 2: De-aș fi iarăși om, eu aș face
Doar ce vreau eu și ce -mi place
DA!
Voi cânta în fiecare zi
De voi reuși.
Refren 1: Aș da un bal în fiece seară
Dacă lucrăm împreună
C-o prințesă frumoasă lângă mine iar
Vei fi iar om
Refren 2: De-aș fi iarăși om, eu aș face
Doar ce vreau eu și ce -mi place
DA!
Aș cânta în fiecare zi
De voi reuși.
Bridge: Voi fi / Vei fi
Iar om (x3)
89
Refren 1: Aș da un bal în fiece seară
Dacă lucrăm împreună
C-o prințesă frumoasă lângă mine iar
Vei fi iar om
Refren 2: De-aș fi iarăși om, eu aș face
Doar ce vreau eu și ce-mi place
DA!
Aș cânta în fiecare zi
De voi reuși.
(se repetă refrenul 1 și 2)
Broscuțele: Hei, să ne ascundem. Vine cineva!
(apare prințesa jucându -se cu porumbița apoi scapă mingiuca direct într -o fântână)
Prințesa: Vai, cum s -a putut întâmpla așa ceva! Mingiuca mea de aur pe care
am primit -o de la tata… am scăpat -o în fântână. (începe să plângă)
Ce mă fac eu acum… ce -o să-i spun tatei?!
Porumbița: Liniștește -te, scumpa mea prințesă. Găsesc eu o soluție! Aaaa, știu,
o să încerc să cobor în fântână ș i să o recuperez.
Prințesa: Prea bine!
Porumbița: Ooof, n -am reușit. E tare întuneric și m -am speriat.
90
Prințesa: (începe să plângă) Mingiuca mea de aur… am pierdut -o pentru
totdeauna! (continuă să plângă)
Broscoiul: Poate reușesc să te ajut eu.
Prințesa: (fără să îl privească) Nu cred că mă poate ajuta cineva.
Broscoiul: O să cobor eu după mingiuca ta și dacă reușesc să ți -o înapoiez,
vreau doar să îmi îndeplinești o singură dorință.
Prințesa: Doar o dorință?! Orice! (ridică apoi capul din palme) Ooooh, un
broscoi! (indignată) Și care ar fi mă rog dorința ta, broscoiule?!
Broscoiul: Să mănânc la masa ta, cu tacâmurile tale, să beau din cupele tale
și să dorm în patul tău.
Prințesa: Să mănânci la masa mea și să dormi în patul meu!?! Ha, ha, ha,
ha!!!
Broscoi ul: Ce zici, te -nvoiești?
Prințesa: Bine… mă -nvoiesc. (aparte către public) Asta s -o crezi tu!
Broscoiul: Gata, sar în fântână și -ți arunc mingea de aur.
Prințesa: Uaaaa, mingiuca mea!!! (iese fugind)
Broscoiul: (ieșind din fântână) Și acum prințesă… prințesă, prințesă… (către
public) Unde a dispărut? Ooof, m -a păcălit! Dar nu -i nimic.
(pe proiecție o vedem pe Vrăjitoare – Corb dând târcoale )
Corb : Sunt cu ochii pe tine, Doar un cuvânt greșit, și ciocul meu abia
așteaptă să se înfulece cu piciorușele tale. Ha, ha, ha!
Broscoiul: Surioarelor, am nevoie de ajutorul vostru!!!
Broscuțele: Aici suntem, frățioare.
Broscoiul: Aduceți -mi repede rădăcină de rapiță albă.
Broscuțele: De-ndată, frățioare.
91
Broscoiul: Rădăcina mă va ajuta să cresc și să ajung mai repede la palat.
Broscuțele: Poftim, frățioare.
Broscoiul: Mulțumesc. (o mănâncă, efect creștere)
Cântec Broscoi (Când blestemul se v -a sfârși)
I: Chiar de -a fugit, eu am aflat -o
Acum sunt sigur, visul se v -a-nplini
E șansa mea, n -o pierd, am luat -o.
Eu după ea acum mă duc
Dar nu știu încă pe unde s -o apuc
Nu mai rămân, din loc am luat -o
Refren: Când am zărit -o, m -am îndrăgostit
Inima -n piept mi -a tresărit
Sunt sigur că și ea mă va iubi
Când blestemul se v -a sfârși.
II: Degrab -acum pornesc la drum
Să-i dau de urmă la asta -s cel mai bun
Nu mai ezit, acu -i acu.
Dar am emoții, ce să fac
Până la urmă sunt doar un biet brotac
92
Voi reuși să -i fiu pe plac.
Refren: Când am zărit -o, m -am îndrăgostit
Inima -n piept mi -a tresări t
Sunt sigur că și ea mă va iubi
Când blestemul se v -a sfârși.
(mereu pe finalul strofei Broscoiul dă să iasă din scenă, dar mereu la refren se
întoarce de parcă ar vrea să se afirme în muzică, la finalul cântecului, Broscoiul
iese)
SCENA VI
(interior p alat, sala de mese , balet)
Regele: Draga mea, te -am așteptat să luăm masa împreună. S -a-ntâmplat
ceva, de ce ai întârziat?
Prințesa: Iartă-mă, tata. Mă jucam cu porumbița și cred că am pierdut
noțiunea timpului.
Regele: Bine, draga mea. Te iert. Dar haide, mănâncă.
Prințesa: Mulțumesc, tata. Mulțumesc.
Broscoiul: Prințesă!!! Deschide ușa!
Prințesa: (aparte) Vai de mine, m -a găsit.
Broscoiul: Prințesă, deschide ușa!!!
Regele: Dar ce se -aude!?
93
Prințesă: Nu știu, tată?! Mă duc să văd. (iese și se aude di n off. „Pleacă de
aici broscoi buburos, hai pleacă! ”, revine)
Regele: Ei, draga mea. De ce te -ai înspăimântat așa, nu cumva era un
căpcăun care voia să te răpească?
Prințesa: Nu, tată. Nu era nimeni. Cred că a greșit adresa.
Broscoiul: Haide prințesă, desc hide ușa!
Regele: Fiica mea, cineva totuși e la ușă. Mă duc eu să văd cine e!
Prințesa: Nu, tată. Nu te deranja. E doar un broscoi buburos.
Regele: Și ce voia broscoiul.
Prinț esa: Păi…
Broscoiul: Prințesă, deschide ușa. Te rog, sau ai uitat învoiala făc ută în pădure
la fântână!?!
Regele: Am auzit eu bine?!
Prințesa: Dar tată, stai să -ți explic. Mă jucam cu mingea de aur, împreună
cu Porumbița…
Regele: Așa…
Prințesa: (începând să plângă) Când deodată mingea a căzut.
Regele: Unde -a căzut?!
Prințesa: (plângând) În fântână… și broscoiul a sărit și mi -a adus mingea
din fântână.
Regele: Și i-ai promis…
Prințesa: Că v -a mânca la masa mea, cu tacâmurile mele, că v -a bea cu
pocalul meu și că v -a dormi în patul meu.
Regele: Dacă ai făcut o învoială, fata mea, tre buie să te ții de ea. Deschide –
i ușa.
94
Prințesa: Dar, tata!…
Regele: Deschide -i ușa.
Prințesa: Bine, fie! (îi deschide) Hai intră, intră…
Broscoiul: Mulțumesc. O, ce sală frumoasă. Bună seara, Maiestate! (către
public) Bună seara, tuturor! Acum prințesă, așază -mă lângă tine la
masă.
Prințesa: Aaaah, poftim!
Broscoiul: Acum, te rog, dă -mi farfuria mai aproape. (mănâncă) Ah, ce bun.
Și-acum, te rog să -mi permiți să beau și din pocalul tău. Ah,
delicios. Ha, ha, ha! Am mâncat pe săturate, uite ce burticică am
făcut. Du -mă degrabă în odaia ta, (cască) sunt rupt de oboseală.
Prințesa: Hai, hai mai repede.
(ies împreună, schimbare de decor)
Bunicul: Și mica prințesă merse să -l conducă pe broscoi în camera ei. Dar
numai gândul că va trebui să împartă patul cu acel broscoi buburos
îi făcea silă. Totuși promisiunea unei prințese, și în general orice
promisiune, este sfântă. (iese)
SCENA VII
(interior, camera prințesei )
Cântec Prinț esă (Cum de s -a-ntâmplat )
95
I: Nu știu cum de s -a-ntâmplat
Să am tocmai eu un broscoi în pat.
Ăsta chiar e un blestem
Să dorm și o noapte în pat cu el.
(Cum de s -a-ntâmplat
De el cum să scap ?) – vorbit
II: Acum tot palatul râde de mine,
L-a-și izgoni, dar nu se cuvine.
Însă este norocos
Că-i un broscoi politicos.
(Cum se v -a termina…
Blestemul acesta?!?) – vorbit
III: Dar atunci când soarele -o să răsară
Datoria mea o să dispară
Voi fi liberă și fericită
Alături de Porumbiță îndrăgită.
(Dar se v -a încheia
Când v -a veni dimineața!) – vorbit
Prințesa: Of, ce zi grea am avut. O să mă întind puțin. Vai, ce sentiment
ciudat. Gata, nu mai suport. S -a terminat! (îl împinge pe broscoi
din pat)
96
Broscoiul: Aaaaa! Ce tare m -am lovit.
Prințesa: Îmi pare rău! N -am vrut să te rănesc.
Broscoiul: Ce s-a-ntâmplat? De ce m -ai azvârlit din pat?!
Prințesa: Scuză -mă, m -am enervat!
Vrăjitoarea: (apare drept corb) Crrrrr, crrrrr! Aha, am văzut tot! Prințesa nu te
vrea, șansa ta s -a spulberat. Acum sigur ești mâncat! N -o să mai
fii niciodată un prinț adevărat.
Prințesa: Iartă-mă, te rog! N -am știut. E adevărat?
Broscoiul: Doar cu un sărut, de la o prințesă pot fi salvat.
Vrăjitoarea: Prea târziu, acum ești al meu!
Prințesa: Stai puțin, că vreau să -ncerc să mă revanșez eu.
(îl sărută pe broscoi, efect transformare)
Vrăjitoarea: (către public) A făcut -o, a făcut -o! Nu -mi vine să cred. Nu trebuia
să se întâmple așa, acum blestemul pică asupra mea. Aaaaaaaaa!
(se dezintegrează, efect fum)
Prințul: Prințesă!
Prințesa: Prințul meu!
Amândoi: Am reușit, blestemul s -a sfârșit!
97
Cântec Final: Prinț – Prințesă (Ne căsătorim)
Prințesa: Vai, ce minune s -a întâmplat
Deodată tu în prinț te -ai preschimbat
Nu am crezut că mi se va -ntâmpla
Să trăiesc vreod at’ așa ceva.
Prințul: Doar c -un sărut m -ai vindecat
De-acel blestem de vrăjitoare aruncat
Nu am crezut că mi se va -ntâmpla
Să mă -ntorc din nou la viața mea.
Sunt prinț adevărat
De-acel blestem eu am scăpat
Acum te -ntreb, să știi
Dacă regină vrei să-mi fii.
De tu vei accepta
Să fii soția mea
O mare nuntă voi organiza.
Prințesa: M-ai învățat să dăruiesc
Și doar cu tine viața eu o s -o trăiesc
Dragostea va dăinui
Și doar pe tine, doar pe tine
98
Doar pe tine eu te voi iubi.
Amândoi: Povestea s-a sfârșit
Și ce -ați urmărit
Nicicând să nu uitați
Mereu să sperați
Când totul va părea mult prea greu
Voi să vă păstrați mereu
Sufletul curat
Ce pe noi ne -a ajutat
Să ne întâlnim
Să ne iubim.
Acum ne căsătorim!
Sfârșit / Aplauze / Cortina
Textul de mai sus a fost gândit special pentru copiii cu vârste cuprinse între
6 și 9 ani. Acest spectacol a fost construit prima dată în anul 2007, la Grădinița /
After School „Happy Place” din București, fiind prezentat la finalul modulului
opțional de te atru (aprilie -iunie) din cadrul cursurilor de la After School. Inițial
textul a fost mult mai simplu, fiind adaptat pentru teatrul de umbre. Distribuția
pentru acest spectacol am gândit -o în funcție de nevoile și problemele fiecărui
copil, în scopul de a -i ajuta să depășească anumite frustrări, emoții și pentru a le
demonstra câte lucruri frumoase se pot face în echipă și că nimeni nu este mai
99
prejos decât celălalt indiferent de statutul social sau de problemele de sănătate pe
care unii dintre ei le aveau.
Bunicul/Povestitorul a fost Ion (7 ani), un băiat extrem de timid care a reușit
să treacă, odată cu acest spectacol, de teama de a vorb i în public și de a se exprima.
Regele a fost interpretat de Mihai ( 7 ani ), un băiat răsfățat care a înțeles,
după ce a interpretat personajul regelui, că nu trebuie să fie atât de răsfățat, să își
asculte părinții și să fie mai bun cu cei din jurul lui.
Prințesa a fost interpretată de Alexia (8 ani), o fetiță diagnosticată cu autism
la vârsta de 3 ani – aceasta a fost dusă din timp la doctor, părinții și medicii reușind
să amelioreze efectele autismului, aceasta fiind capabilă să urmeze cursurile unei
școli normale – chiar dacă aceasta la prima vedere nu dădea semne de autism,
teama de nou și de a lucra în echipă au existat. Provocarea pe care am avut -o cu
Alexia a fost să o fac să cânte. După mult exercițiu teama a dispărut, aceasta
reușind să comunice mult mai ușor cu colegii săi și a devenit mult mai sigură pe
ea.
Mihaela (6 ani), a fost cea care a interpretat rolul Porumbiței, cea mai bună
prietenă și confidenta Prințesei, cu toate că nu avea probleme congenitale , așa
cum era Alexia , aceasta avea o mare teamă , și anume, cea de a -și face prieteni și
de a lucra cu aceștia la c urs. Aceasta de cele mai multe ori, în timpul cursului se
retrăgea într -un colț, refuzând să interacționeze cu ceilalți. Prin intermediul
teatrului de umbre, aceasta și -a câștigat încrederea în sine și siguranța de care avea
nevoie.
Broscoiul a fost inter pretat de Andi (7 ani), un băiat atipic diagnosticat cu
ADHD, care a reușit pe parcursul cursurilor să -și controleze stările specifice, fiind
captivat și extrem de interesat de teatrul de umbre ajutându -l pe acesta să
depășească momentele în care era domin at de ADHD.
100
Broscuțele au fost interpretate de 3 surori: Ana (6 ani), Deea și Ioana (8
ani). Am ales să le distribui astfel deoarece acestea nu reușeau să se joace
împreună, gemenele izolând -o pe Ana de fiecare dată. În acest caz nu știu dacă
am reușit să schimb ceva deoarece în timpul și după terminarea cursurilor, acestea
se comportau la fel cu Ana.
Vrăjitoarea a prins viață cu ajutorul Crinei (7 ani), aceasta reușind prin
intermediul spectacolului să -și depășească limitele. La început, Crina trata cu
superficialitate orice îi spuneam, nu am reușit s -o captivez până când nu am
început construcția spectacolului cu umbre. Teatrul de umbre a reușit s -o prindă
în mrejele sale, făcând -o pe aceasta să trateze altfel cursul, așteptându -l cu mare
drag în fiecare săptămână.
Când mi -am propus să implementez/ montez acest spectacol cu copiii de la
Grădinița/ After School „Happy Place”, scopul meu era să -i ajut pe copiii mei de
la cursul de teatru să depășească anumite frustrări acumulate și să le arăt o altă
lume, o lume a poveștilor, în care dacă vrei te poți schimba. Scopul meu, în mare
parte, a fost atins reușind să -i fac pe aceștia să vadă dincolo de desenele animate
poveștile care îi pot bucura și îi pot împrieteni cu alți copii, învățându -i să se
tolereze și să lucreze în echipă.
O altă variantă a spectacolului Prințesa și Broscoiul am realizat -o la
Grădinița / After School „Bell” tot din București în anul 2009, dar am folosit
păpuși, unele construite chiar de copii. În această distribuție am lucrat cu copiii
de la After School, școlari cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani, cu care mă știam
din perioada cursurile pe care le susțineam la grădinița Bell. La început am crezut
că va fi simplu, cunoscându -i pe aceștia, dar m -am înșelat, ajunseseră deja la o
vârstă în care orgoliile și individualismul ocupau primul loc. De această dată am
lucrat numai cu copii tipici, dar care nu reușeau niciodată să lucreze în echipă.
101
Scopul meu a fost de ai face să înțeleagă că nu pot construi un spectacol
elaborat dacă nu sunt uniți , nu ascultă unii de ceilalți și nu reușesc să lase orgoliile
deoparte.
Prințesa a fost Lilu (7 ani), o fetiță răsfățată căreia dacă nu -i plăcea ceva
sau nu voia să lucreze începea să plângă apoi părăsea sala de curs. În perioada de
lucru Lilu a învățat d atorită personajului că nu este bine să fii atât de răsfățată și
că de fiecare dată când promiți ceva trebuie să onorezi acea promisiune. Dacă la
început aceasta își judeca colegii după felul în care se îmbrăcau, vorbeau și se
purtau, într -un final a înțel es că nici ea nu este perfectă și că nu trebuie să -și
rănească colegii, jignindu -i.
Prințul Broscoi a fost jucat de Alin (8 ani), care întotdeauna era ridiculizat
de colegi pentru că acesta purta ochelari de vedere. Din acest motiv Alin era retras,
intrân du-i în cap că este urât și că nu trebuie să iasă în evidență pentru a evita
orice confruntare. Prin intermediul păpușii, Alin a reușit să descopere lucruri pe
care nu le știa despre el, iar colegii de curs și -au schimbat vizibil atitudinea pe
durata cursu lui.
Ionuț în vârstă de 8 ani, a interpretat Regele. Chiar dacă am sperat ca acesta
să-și schimbe atitudinea pe parcursul lucrului la spectac ol, a rămas la fel de
violent, strigând și lovind colegii de la curs.
Porumbița i -a revenit Andei (9 ani), un copi l extrem de sensibil și emotiv,
lăsând impresia că este tristă mereu. Prin intermediul păpușii, cu care aceasta s -a
împrietenit din momentul în care a văzut -o, a descoperit că nu este o problemă să –
ți exprimi sentimentele și totodată a reușit să învețe să -și controleze emoțiile.
Vrăjitoarea le -a revenit celor trei fete: Alina (7 ani), Oana (6 ani), Cristina
(8 ani), fete care, până în momentul în care am început să lucrăm la spectacol,
erau într -o continuă competiție una cu cealaltă. După ce au lucrat împr eună la
acest personaj au realizat că nu tot timpul este bună competiția și că atunci când
lucrează una cu cealaltă, nu una împotriva celeilalte, pot realiza mai ușor orice.
102
Broscuțele au fost distribuite vorbăreților grupului: Gabi (7 ani), Anca (7
ani), Victor (8 ani) și Tibi (9 ani). Acești copii, până să începem să lucrăm efectiv
la spectacol, nu reușeau să aibă răbdare și să se asculte unul pe celălalt. Datorită
acestui spectacol, cei patru a u învățat să se asculte dar să și respecte opiniile
celorlal ți.
Din punctul meu de vedere, scopul acestui spectacol a fost atins, făcându -i
pe aproape toți participanții la curs să realizeze ce anume din comportamentul lor
îi ținea în loc și îi dezavantajau în relația cu colegii, schimbându -și atitudinea în
bine.
Lucrul efectiv la acest spectacol a fost de două luni de zile. O parte din
păpuși și elemente de decor au fost construite înainte de începerea modulului și
câteva în timpul modulului, pentru ai ajuta pe copii să învețe să lucreze în echipă
și să descopere lumea teatrului de animație.
Un alt text pe care l -am lucrat cu c opiii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani,
a fost după Cartea Junglei. Povestea este extrem de ofertantă pentru coordonator ,
deoarece are multe personaje, permițând unui grup mare de copii să joace și să
aibă un rol important în spectacol.
PUIUL DE OM DIN CARTEA JUNGLEI
adapt are liberă după Rudyard Kipling
PERSONAJE:
Mowgli – pui de om (marionetă/figurină umbre)
Raksha lupoaica / Akela lupul alfa (marionetă)
Lupi (figurine umbre)
Puiul de lup / Raksha -pui (marionetă)
103
Bagheera – pantera (păpușă pe corp)
Baloo – ursul (păpușă pe corp)
Regele Louie – urangutanul (siluetă sau mascotă)
Maimuțe (marionete)
Junior – elefănțel (păpușă pe corp sau marionetă )
Elefanți (siluete umbre)
Kaa – pitonul (m arionetă)
Shere Khan – tigrul (siluetă umbre)
Papagal 1 (păpușă)
Papagal 2 (păpușă)
Amplasament:
În îndepărtata junglă indiană cu superba ei vegetație, în culori luminoase și
variate. Doi papagali stau într -un copac, foarte plictisiți.
Papagal 1: (cântând plictisit) Sunt singurel, bing -bang / Într -un copac, bing –
bang / Și chiar nimic, bing -bang / Nu m -a uimit, bing -bag.
Papagal 2: Încetează odată cu cârâiala asta!
Papagal 1: Dar m -am plictisit! Nu se mai întâmplă nimic interesant în ju –
jungla asta. Pe vrem uri… când omul era spaima ju -junglei, mai
vedeam și noi puțină acțiune.
Papagal 2: Vai ce ne mai distram pe seama animalelor! Hahahaha!
(Apare în scenă un pui de lup)
104
Papagal 1: Ia uite un pu -pu… un pu -pu…
Papagal 2: Un pu -pu?!
Papagal 1: Un pui de lup rătăcit!
Papagal 2: Aaaaa…!!!
Papagal 1: Ce-ar fi să -l pă-pă… să -l pă-pă…
Papagal 2: Să-l păpăm?!
Papagal 1: Nuuuuu…. să -l păcălim, să -l speriem, să ne distrăm!?
Cântec papagali
Păzea (cra), păzea (cra), e chiar pe urma ta! (Da!)
E spaima j unglei, omul, cu floarea de foc
Te vânează și din pielea ta face cojoc
De unul singur de umbli, te va vedea
Și soarta ta va fi în mâna sa!
Păzea (cra), păzea (cra), e chiar pe urma ta! (Da!)
Pe unde trece iarba se usuncă -ndat,
Copacii în cuibar i -au transformat.
Nimeni din junglă nu răsuflă ușurat
Până ce omul nu s -a-ndepărtat!
Păzea (cra), păzea (cra), e chiar pe urma ta! (Da!)
De haita ta să nu te mai îndepărtezi
Ai grijă și cu cine te -nhăitezi.
105
Ești încă mic, naiv, ce vrei să -ți spun
Ai gri jă să n -ajungi cumva săpun!
Păzea (cra), păzea (cra), e chiar pe urma ta! (Da!) Hahahaha!
(în timpul melodiei, puiuțul de lup este speriat de cei doi papagali și spre final,
ghemuit, începe să plângă)
Raksha: (urlă) Auuuuu!!!
Papagali: Aaaaah!!!
Raksha: Încetați! Nu -mi mai speriați puiuțul!
Papagal 2: Iartă-ne, Raksha, ne distram și noi puțin!
Papagal 1: Da! Hahahahah!
Raksha: Gata, gata, puiuț mic, să nu -ți fie frică. Nu toți oamenii sunt spaima
junglei. Uite ca să te liniștești, o să îți spun o poveste de pe vremea
când eram de vârsta ta.
(Se așază lângă puiuț, care se cuibărește pe ea. Se trece pe umbre, ilustrând
cântecul ei.)
Cântec Raksha
Cândva, demult, pe râu în jos
Bagheera a găsit un micuț coș
De oameni uitat, sau abandonat
106
Nici p ână azi nu s -a aflat.
Din acel coș se auzea
Un brotăcel micuț care plângea.
Uimit a fost când a văzut
Că era un pui de om, gol goluț.
Dacă -l lăsa acolo, sigur pierea
Așa că l -a adus în haita mea.
Mamei și tatei i l -a încredințat,
Ca unul din noi s -a dezvoltat.
Mowgli a crescut tare frumos
Și ca noi toți, respectuos
Legea junglei mereu o urma
Stătea cu haita, puternic era.
(schimbare de decor, reîntoarcere în timp. Mowgli și Raksha -pui)
Raksha -pui: Mowgli, Mowgli… hai să alergăm după n iște șoareci sau să ne
jucăm de -a v-ați ascunselea! Așa ne mai exersăm mirosul.
Mowgli: Bine, dar doar dacă mă prinzi mai întâi! (începe alergarea, nu face
mulți pași și dă nas în nas cu Akela)
107
Akela: Uită-te pe unde mergi, Mowgli. Mereu trebuie să te uiți pe unde
calci, altfel poți nimeri chiar într -o capcană făcută de OM. Ce tot
alergați așa?! Ați recitat astăzi Legea Junglei?!
Raksha -pui: Da, Akela. Ca în fiecare dimineață!
Akela: Fruntea sus, micuțule. O să fac un lup bun din tine până la urmă.
Raksha -pui: Dar de mine ce zici?! Voi fi și eu un lup bun?! Uite cum urlu!
Auuuuu!
Akela: În unele haite, cei care fac prea multă gălăgie sunt mâncați. Hai să
vă aud recitând Legea Junglei!
Amândoi: Aceasta este Legea Junglei. Atât de veche și adevărată ca cerul.
Lupul care o respectă va prospera. Lupul care o încalcă va pieri.
Așa cum șarpele cuprinde un trunchi, așa legea cuprinde totul.
Pentru că puterea haitei este lupul. Iar puterea lupului e haita.
Aaaaaaauuuuuu!!!
(Deodată se aud vulturii urlând, prevesti nd ceva rău.)
Akela: Mowgli, treci în spatele meu. Nu ieși la iveală.
(Mowgli și Raksha -pui se ascund. Apare Shere Khan pe umbre.)
Shere Khan: Sunt atâtea mirosuri cunoscute în junglă… dar n -am putut să nu
remarc și un miros straniu pe aici. Ce este oare… acest miros pe
care-l simt?! Aproape că m -am gândit că seamănă cu mirosul
unui… pui de om!
Akela: Mowgli face parte din haita mea, Shere Khan.
108
Shere Khan: Mowgli?! I -ați dat un nume!? Cum de ai ajuns să adopți un om în
jungla asta?
Akela: E doar un pui de om!
Shere Khan: Fața mea îți aduce aminte ce poate face un om matur? Mi -am
schimbat teritoriul de vânătoare pentru câțiva ani și toată lumea a
uitat cum este legea. Dați -mi voie să vă amintesc că un pui de om
devine om. Și omul este interzis!
Akela: Ce știi tu despre lege? Vânezi de plăcere, ucizi pentru putere. N -ai
respectat -o niciodată. Puiul este al nostru! Așa că întoarce -te de
unde ai venit, bestie!
Shere Khan: Dacă vreți să -l protejați, treaba voastră. Dar ar trebui să mi -l
predați mie, alt fel vă pecetluiți propria soartă. Întrebați -vă, câte
vieți valorează acest pui de om?! (dispare)
Bagheera: Câte vieți?! Nimeni nu poate răspunde la această întrebare. Puiul
de om trebuie să se întoarcă în satul oamenilor.
Akela: Nimeni nu a rupt legământul haitei până acum, da r amenințările
lui Shere K han nu pot fi ignorate.
Mowgli: O să plec. Nu vreau ca nimeni să sufere din pricina mea.
Akela: Dar te -am crescut ca pe unul de -al nostru. Ești parte din haită.
Bagheera: Akela, băiatul are dreptate. poate că e timpul să se alăture
semenilor lui. Eu sunt cel care l -a adus în haită și este de datoria
mea să îl duc acolo unde îi este locul. E singurul loc unde va fi în
siguranță.
Mowgli: Stați liniștiți, nu o să fiu prea departe. Și oricum o să vin să vă
vizitez.
109
Akela: Să nu uiți niciodată: Oriunde te -ai duce și orice nume ți -ar pune,
vei fi mereu parte din haita asta.
Bagheera: Să mergem, Mowgli.
(Mowgli îl îmb rățișează pe Akela și pornește alături de Bagheera.)
Mowgli: Unde mergem, Bagheera?!
Bagheera: Te voi duce în satul oamenilor.
Mowgli: Dar eu nu știu nimic despre acești oameni, toată viața mea am stat
în jungla asta.
Cântec Mowgli – Bagheera
Mowgli: Eu nu vreau să merg acolo, jungla este casa mea
Din haită am plecat, să -mi protejez familia
Nu mă obliga te rog, să merg acolo, nu vreau deloc
Pot rămâne chiar aici, eu mă descurc și singur, hai ce zici?
Bagheera: Tu chiar nu -nțelegi, un tigru e pe urma ta.
Și până nu te va prinde, nu va renunța.
Mowgli: Ce rău i -am făcut, asta chiar nu știu
De ce mă urmărește, de ce nu mă vrea viu.
Doar că -s diferit, nu e vina mea
110
Jungla mă iubește și eu o iubesc pe ea.
Bagheera: Shere K han urăște OMUL și nu te va lăsa
Să devii un vânător, să fii mereu pe urma sa.
Mowgli: Dar mie nu mi -e teamă și îi voi expl ica
Eu cunosc legea junglei, nu sunt crescut așa.
Bagheera: Nimic n -o să-i explici, ascultă -mă, îți spun
Pune -te să dormi, mâine ne pornim la drum.
(Apar elefanții, pe umbre, făcându -și rondul de dimineață.)
Cântec elefanți
Un, doi, trei, patru și pe loc, doi, trei, patru.
Un doi trei patru, tot așa, doi trei patru.
Noi jungla o apărăm, facem gărzi și defilăm
Toată lumea ne respectă, nu rănim nici o insectă.
Dacă plouă cumva tare, facem dig de -acumulare
Apă să avem cu toți, dăm până și la coioți.
Nu e rost de supărare, când soarele sus răsare
Patrularea o pornim, din bătrâni o moștenim.
111
Elefanții de mici știu, boticul ciocolatiu
Să-l spele de dimineață, s -asculte de -orice povață.
Noi în șir ne deplasăm, urmărim și măsurăm
Tot ce mișcă pe pământ, nu ieșim nicicând din rând.
(pe ultima aparte a cântecului, apare un elefănțel rătăcit)
Mowgli: Hei, tu cine ești?!
Junior: Eu sunt un viitor gardian! Vreau să ocrotesc și să apăr jungla, așa
cum o face și tatăl meu.
Mowgli: De cine apărați jungla?!
Junior: De orice și oricine îi poate face rău! Și toți elefanții fac tot posibilul
ca ordinea și legea să fie păstrate. Să avem tot timpul hrană și apă,
să nu irosim nimic și nimeni să nu vâneze de plăcere.
Mowgli: Și ce faceți acum?
Junior: Facem gărzile de dimineață, face parte din instrucția noastră. Așa
învățăm jungla și putem învăța, de la cei în vârstă, ce trebuie să
facem când ne va veni rândul să devenim noi gardieni ai junglei.
(Șeful elefanților strigă după Junior: „Junior, unde ești? I ar ai rămas în urmă, gură
cască?! ”)
Junior: Acum trebuie să plec, mă strigă tata! Ai grijă de tine!
112
(Continuă cântecul elefanților)
Un, doi, trei, patru și pe loc, doi, trei, patru.
Un doi trei patru, tot așa, doi trei patru.
Noi jungla o apărăm, facem gărzi și defilăm
Toată lumea ne respectă, nu rănim nici o insectă.
Dacă plouă cumva tare, facem dig de -acumulare
Apă să avem cu toți, dăm până și la coioți.
Nu e rost de supărare, când soarele sus răsare
Patrularea o pornim, din bătrâni o moșten im.
Elefanții de mici știu, boticul ciocolatiu
Să-l spele de dimineață, s -asculte de -orice povață.
Noi în șir ne deplasăm, urmărim și măsurăm
Tot ce mișcă pe pământ, nu ieșim nicicând din rând.
Bagheera: Mowgli, de ce te -ai îndepărtat atât de mult de mine? Dacă te
rătăceai?! Sau mai rău, dacă dădeai nas în nas cu Shere K han?
Mowgli: Și ce dacă, nu mi -e frică! Eu sunt curajos și cunosc foarte bine
locurile. Am crescut în junglă, sau ai uitat cumva?!
Bagheera: Haide, trebuie să te duc în satul oamenilor, chiar acum!
Mowgli: Nu vreau!
Bagheera: Și dacă v -a trebui să te târăsc, tot te voi duce în satul oamenilor!
Mowgli: Tu chiar nu înțelegi că nu vreau?! Sunt destul de mare și pot să
hotărăsc și singur ce să fac!
113
Bagheera: Până aici! M -am săturat! De -acum înainte să te descurci singur!
(pleacă)
Mowgli: O să vezi că o să mă descurc! (observă că a plecat) Bagheera…!
Bagheera!?!… Să știi că nu mi -e frică… (iese din scenă)
(schimbare de decor)
Papagal 2: De data asta chiar că l -a supărat pe Bagheera!
Papagal 1: Ete, na! Ce să -ți spu -pu… ce să -ți spu -pu… ce să -ți povestesc!
Bagheera a fost rău cu Mowgli.
Papagal 2: Doar voia să îl protejeze.
Papagal 1: Așa îmi zici și mie când nu mă lași să mănânc ba -ba… ba -ba…
baba…
Papagal 2: Baba?!
Papagal 1: Ei, baba… banane fermentate. (schimonosindu -l) „Vreau doar să
te protejez!”
Papagal 2: Asta și fac! Hai, gata cu vorba! Mai bine să vedem pe unde umblă
Mowgli. După tine!
Papagal 1: După mine!!! (dă să iasă, dar se lovește de un copac, efect sonor)
Papagal 2: Mai bine o iau eu înainte!
(Papagalii ies și intră Mowgli. Jungla devine mai întunecată și înspăimântătoare.)
Mowgli: Ce repede se întunecă prin locurile astea! Poate că ar trebui să -mi
găsesc un loc sigur unde să rămân peste noapte. (Își găseș te un loc
114
pe o creangă de copac mai groasă. Se aud foșnete de frunze) Hei!
E cineva acolo?!
Kaa: Bună, micuțule. Nu trebuie să -ți fie frică, nu o să -ți fac nici un rău.
Mowgli: Eu… eram doar în trecere pe aici. Nu vreau să creez probleme.
Kaa: Nu e nici o problemă! Ești singur?! Nimeni nu ar trebui să fie
singur prin locurile astea, e periculos!
Mowgli: Aștept un prieten, trebuie să apară dintr -o clipă -n alta.
Kaa: Pot să stau cu tine, până ajunge aici. Vei fi în siguranță! Doar tu și
cu mine, scumpule!
Mowgli: Tu cine ești?
Kaa: Eu sunt Kaa… Săracul pui de om! Cum de ai ajuns în adâncul
junglei?! Te -ai rătăcit?
Mowgli: Jungla este casa mea.
Kaa: Locul tău nu este aici. Eu știu ce ești tu. Știu și de unde te tragi.
Mowgli: Serios?!
Kaa: Da… ssss… Vrei să afli adevărul?!
Mowgli: Daaaaaa…
Cântecul lui Kaa
Kaa: Stai aici și vei afla, cum a -nceput povestea ta.
Relaxat și liniștit, vei asculta ce -o să îți zic.
Tatăl tău la vânătoare, era cu tine -n spinare
Păsări multe a vânat și apoi s-a-ntunecat.
115
A găsit un loc înalt, frumos el te -a așezat
Ți-a făcut moale culcuș și cu -n pic de rumeguș
A creat floarea de foc, să nu -ți fie frig deloc,
Apoi te -a acoperit cu frunze moi, cu ce -a găsit.
Nu știa că pe -undeva, tigrul Shere Khan îl urm ărea
Peste el s -a aruncat, s -au bătut, s -au înfruntat
Însă cu floarea de foc, l -a lovit direct în bot
Pe tigru l -a însemnat, dar tatăl n -a rezistat.
Tigrul repede -a fugit, de durere -nvăluit,
N-a văzut că undeva puiul de om se -ascundea
Astfel ai răm as în viață în jungla aceasta deasă
Ai crescut, te -ai dezvoltat, numai bun pentru vânat.
(Când se pregătea de atac, apare Baloo. Îl scapă pe Mowgli de strâmtoarea lui
Kaa, salvându -l de la moartea sigură.)
Mowgli: Ce s-a întâmplat, unde sunt? Aaaaaah!!! Tu cine ești?!
Baloo: Hahaha! Eu sunt Baloo, eroul tău! Te -am salvat din mrejele lui
Kaa. Chiar așa, cum îți zice, pui de om?
Mowgli: Mowgli, e numele meu!
116
Baloo: Acum îmi ești dator, Mowgli! Va trebui să mă ajuți să fac rost de
niște miere. Dar mai întâi, să vedem de ce ești în stare. Ia să te aud,
cât de fioros poți fi?
Mowgli: Sunt foarte fioros… Aaaaauuuuuu!!!
Baloo: (amuzat) Oo, nu… vreau s -aud un răcnet fioros, așa… (urlet
puternic pe bandă)
Mowgli: Aaaaaauuuu!!! Cum a fost?!
Baloo: Mai b ine! Și -acum o să te -nvăț cum să te lupți, ca un adevărat urs!
(joc) Hai, capul sus! Dreapta, stânga, încearcă să mă lovești, haide!
Să vedem ce poți! (face o piruetă și -l dărâmă pe Mowgli)
Mowgli: Uăăăăău!!!
Baloo: Vai… nu prea te ții bine pe picioare!
Mowgli: Sunt mai puternic decât ar crede unii!
Baloo: Oricum asta nu prea contează. Lucrul cel mai important este să
faci rost de tot ce ai nevoie, fără să te -agiți prea mult. Lasă că te –
nvăț eu!
Cântec Baloo
Ascultă la ursul Baloo, ce te învață e simp lu
Cum să trăiești regește ca -n povești
Nu trebuie să te -grijești că nu obții ce îți dorești,
Privește -n jur ai tot ce îți dorești.
117
Tot timpul mierea ce -o poftesc albinele mi -o dăruiesc
De legume nu mă feresc și fructele le îndrăgesc.
Nu-ți fie tea mă de nimic, vei fi al meu mic ucenic
Și te voi învăța cum să iubești viața. Da! Da!
Baloo: Tu știi să dansezi?
Mowgli: Ce-i aia?!
Baloo: Hahaha! Ce -i aia!? Să -ți miști corpul pe un ritm și să te exprimi
liber prin mișcare. Uite așa…
Bababa dubidubi dam, dududu baba dubidam
Dadam da dubidubi dam, bububu bibam dubidam.
Baloo: Hai și tu!
Amândoi: Bababa dubidubi dam, dududu baba dubidam
Dadam da dubidubi dam, bububu bibam dubidam.
Baloo: Nu-ți fie teamă de nimic, vei fi al meu mic ucenic
Și te voi învăța cu să iubești viața. Da! Da!
Mowgli: Nu-mi va fi teamă de nimic, voi fi al tău mic ucenic
Și mă vei învăța cum să trăiesc viața. Da! Da!
(Apar maimuțele și îl răpesc pe Mowgli, în timp ce Baloo dansează.)
118
Baloo: Ei, Mowgli, ești pregătit de avent ura vieții tale?! Mowgli…
Mowgli?! (către copii) Pe unde s -a ascuns Mowgli?… Vrea să ne
jucăm de -a „V-ați ascunselea”?… Poftim?!… Nu se poate, trebuie
să-l salvez….! Mowgli! Mowgli?!
Bagheera: Baloo… l -ai văzut cumva pe Mowgli?! Trebuia să -l duc în satul
oamenilor, dar ne -am certat și a fugit de mine.
Baloo: Da, l -am salvat din strânsoarea lui Kaa și tocmai ce îi explicam
cum e cu viața de urs, dar a dispărut și copiii mi -au spus că
maimuțele l -au luat.
Bagheera: Incredibil! Nu poți să ai grijă de un pui de om nici măcar o zi?!
Cât de aiurit poți să fii?
Baloo: Îmi pare rău! Într -o secundă ne distram împreună și în următoarea
a dispărut. Și chiar îmi plăcea de el! Dar stai liniștit, am un plan!
(îi șoptește planul la ureche)
Bagheera: Să nu mai pierdem timpul! Hai după el!
Baloo: Păi nu știu unde l -au dus maimuțele?
Bagheera: Știu eu!
Baloo: Mowgli! Mowgli?! Unde ești?!
Bagheera: Șșșșst! Faci prea multă gălăgie!
Baloo: Scuze!
(Cei doi ies. Schimbare de decor.)
Papagal 1: Vai, săracul Mowgli! Mereu intră în be -be… în be -be… Ooof! În
belele!
119
Papagal 2: Ce tot te bâlbâi?!
Papagal 1: De fi -fi… d e fi-fi… Ooof! De emoții!
Papagal 2: De ce ai emoții??!
Papagal 1: Păi tu nu vezi câți oameni se uită la noi?
Papagal 2: Aaaaaah! Oameni!!! Să fugi m…..!!! (da să iasă și se lovește de
copac, efect sonor) Aaauu!
Papagal 1: Vedeți nu numai mie mi se -ntâmplă! Hahahaha!
Papagal 2: Hai mai bine să vedem unde l -au dus pe Mowgli!
(Apare templul dărăpănat al lui Louie – urangutanul și maimuțele lui, care -l aduc
pe Mowgli)
Regele Louie : Ooooo! Mi -ați adus un cadou?! Bună treabă, băieți!
Mowgli: Unde sunt?! Și tu cine ești?
Regele Louie : Vaaaai! Nu știi cine sunt?! Eu sunt Louie. Bine ai venit în umila
mea casa. Vrei o banană, un mango, puțină papaia? Avem tot ce
îți dorești aici.
Mowgli: Vreau să mă întorc la prietenul meu.
Regele Louie : Dar și eu sunt prietenul tău, dar nu ți -ai dat seama încă!
Mowgli: Prietenii nu se răpesc între ei!
Regele Louie : Eeei, voiam neapărat să te cunosc și nu mai aveam răbdare.
Mowgli: De ce?
Regele Louie : Cum de ce?! Păi, noi doi suntem aproape la fel. Parcă am fi frați!
Bine, nu frați, mai degrabă verișori. Dar vreau să învăț de la tine
120
tot ce știi, toate trucurile tale… și cel mai mult, secretul florii de
foc.
Mowgli: Dar eu nu știu secretul florii de foc.
Regele Louie : Dar ești om, nu -i așa?! Păi tocmai asta te face om. Poți controla
floarea de foc! De ce nu vrei să -mi împărtășești secretul? Nu știi
cu cine vorbești?!
Mowgli: Ba da… cu Louie, așa te -ai prezentat.
Cânte cul Regelui Louie
Eu sunt un rege x3 / Regele maimuțelor!
Semăn foarte mult cu tine
Dar nu, nu suntem la fel
Îmi lipsește un lucru, știi bine
Să fim la același nivel
Vai tare mi -ar plăcea să fiu și eu un om
Nimeni n -ar sta în calea mea, de -aș fi ca tine pui de om
Așa că nu te mai juca, hai spunem ce să fac
Să stăpânesc floarea de foc, hai fă -mi puțin pe plac.
M-am plictisit de când sunt rege
Și vreau să fiu mai mult de -atât
Ești singurul care înțelege
Și știu că mă crezi pe cuvânt
121
Știu că vrei să rămâi în junglă și ai putea
Ai fi prietenul meu bun, te -aș proteja
Nimeni nu te -ar mai izgoni, de -ntreaga jungl -aș stăpâni
Cu floarea cea de foc, aș fi ca un om pe loc.
Regele Louie : Ei ce zici? Ne -am învoit? Batem palma?!
Mowgli: Dar ți -am spus nu știu cum să fac floarea de foc. N -am știut
niciodată.
Regele Louie : Nu știi sau nu vrei să -mi spui?! (îl ia pe Mowgli pe sus și -l pune
în spatele unor gratii) O să stai aici până îmi vei spune secretul,
sau vei rămâne aici tot restul vieții!
Mowgli : Nuuuu! Dă -mi drumul de aici!!!
Regele Louie : Îmi spui secretul și voi împărți cu tine întreaga junglă! Dar dacă
vrei să ții secretul doar pentru tine, vei putrezi aici!
(apare Baloo încercând să creeze o diversiune ca Mowgli să poată fugi)
Baloo: E cine va aici, scuzați -mă… Sunt cumva în templul faimoaselor
maimuțe, că m -am c -am zăpăcit? Nu pot să cred e chiar faimosul
rege Louie! Legendele despre marele Rege Louie, nu sunt nici
măcar pe aproape . Sunteți cu adevărat măreț!
Regele Louie : Prindeți -l!
Baloo: Stați numai puțin! Am venit până aici doar să fiu în prezența
domniei voastre… E ca un vis devenit realitate.
Regele Louie : Dați-l afară!
122
Baloo: Așteptați! Știu… e numai vina mea. Am venit aici neinvitat doar
pentru a vedea cu ochii mei inteligenț a rasei voastre. Adică ați
reușit să evoluați atât de mult, aveți și degetele acelea minunate cu
care puteți apuca lucruri, chiar și cu picioarele….
Regele Louie : Hei, unde e puiul de om?! A reușit să scape! După el!!!
Baloo: Nu așa repede!
(Îl împing e pe regele Louie, care cade peste o coloană din templu. Și tot templul
începe să se clatine și să se dărâme peste maimuțe.)
Mowgli: Baloo! Baloo?! Ooo, Baloo, mulțumesc că ai venit după mine! De –
acum n -o să mai dezlipesc de lângă tine.
Baloo: Nu trebuie să-mi mulțumești doar mie, Bagheera a știut unde te –
au dus maimuțele
Mowgli: Bagheera!!! Bagheera , iartă -mă că te -am supărat. Nu o să mai ies
din cuvântul tău niciodată! Și dacă tot vrei să mă duci în satul
oamenilor… Fie! O să merg!
Bagheera: Mowgli, to t ce fac este pentru binele tău. Ca tu să fii în siguranță!
Mowgli: Ce e aia, acolo în vale?!
Bagheera: Satul oamenilor. Acolo este casa ta, locul tău e printre oameni!
Mowgli: Dar mi -e teamă. Nu -i cunosc! Voi sunteți familia mea!
Baloo: Nu trebuie să -ți fie frică. Îți v -a plăcea acolo, sunt sigur. Și oricum,
nici noi nu vom fi așa departe și sper că ne vei mai vizita! Hai du –
te acum!
123
Bagheera: Hai du -te! Mai departe nu putem merge. Va trebui să te descurci
singur până acolo. Și știu că o vei face! Cu bine , Mowgli !
Baloo: Cu bine!!!
Mowgli: Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. O să -mi fie dor
de voi, de voi toți… Cu bine!
(Mowgli se îndreaptă spre satul oamenilor)
Baloo: (ștergându -și lacrimile) Dacă mai stătea puțin, cred că începeam
să plâng!
Bagheera: Hai, bătrâne Baloo, să ne întoarcem acasă!
Se închide cortina!
Această poveste a fost iubită de la început de copii, acest titlu fiind ales încă
de la prima oră de curs, atunci când i -am întrebat ce poveste să lucrăm. Inițial am
vrut să le propun alt titlu, știind că este foarte greu de realizat un spectacol după
Cartea J unglei, fiind un scenariu greu, o multitudine de personaje și diferite stiluri
de păpuși și marionete. Practic și pentru mine a fost o mare provocare, fiind un
titlu greu, este evitat punerea lui în scenă, deoarece implică mulți actori, multe
păpuși și o scenografie amplă.
Acest text a fost lucrat la atelierul pe care îl susțin la Teatrul pentru copii și
tineret Colibri din Craiova , în anul 2018 , cu copii cu vârste cuprinse între 8 și 12
ani. Am fol osit mai multe elemente ale teatrului de animație: păpuși, marionete și
umbre .
124
Mowgli a fost interpretat de Mihai (8 ani), un băiat timid care a reușit să
iasă din „carapace” cu acest rol și să descopere câte lucruri minunate poate crea.
Personajul Baloo i -a revenit lui Andrei (9 ani), care niciodată nu voia să
participe la curs, timorat de sentimentul de a fi penibil. Acesta a reușit să
depășească această piedică în momentul în care eu am început să interpretez rolul
lui, făcându -i pe colegii lui să râdă, înțelegând că rolul trebuie să fie comic și că
toți ceilalți copii râdeau doar pentru că el interpreta rolul cu succes.
Bagheera, deși în alte montări acest rol este jucat de personaje masculine,
ca și rol, i -a fost dat Deliei o fe tiță de 8 ani care și -a dorit de la început să joace
acest rol, dându -i viață personajului nu numai cu ajutorul textului ci și datorită
imaginației bogate și chefului de joc de care a dat dovadă.
Pentru personajul Raksha au fost distribuiți doi frați, Andi (8 ani) și Daria
(10 ani), deoarece Raksha apare în varianta noastră atât ca pui de lup cât și lup
adult. Ambii aveau fobie de animale, în special de câini, dar datorită personajului
au reușit să -și stăpânească frica de animale, realizând chiar performanț a de a
mângâia un câine după ce am terminat acest proiect.
Akela a prins viață în mâinile Adelei (10 ani). La început, aceasta avea
probleme de concentrare, dar cu exerciții și datorită acestui personaj a reușit să
ducă la bun sfârșit sarcinile din specta col, fiind destul de credibilă în rolul unui
mascul alfa.
Regele Louie a fost interpretat de Andrei (9 ani). Am sperat că în momentul
în care va interpreta acest rol își va depăși mai ușor emoțiile și că îl va amuza
personajul. Din păcate nu a fost așa. An drei a respectat indicațiile date, dar nu pot
spune că i -a și plăcut ceea ce a făcut.
Maimuțele au fost mânuite de cei mai mici copii din cadrul cursului, Cristi
(8 ani) și Iulia (8 ani). Aceștia erau mereu lăsați în urmă și ridiculizați de colegii
mai ma ri, în special de Andrei interpretul personajului Louie. Având mereu scene
125
împreună, cei trei – Andrei, Cristi și Iulia – au reușit să se înțeleagă și chiar să
devină prieteni înafara cursului.
Junior, puiul de elefant, a fost interpretat de David (10 ani ), care a fost
fascinat de teatrul de păpuși chiar dacă acesta nu a fost dus niciodată la teatrul de
păpuși și nici la un alt curs de teatru.
Elefanții, siluetele de umbre, au fost mânuiți tot de Cristi și Iulia, aceștia
rugându -mă în mod insistent să -i las tot pe ei la siluete.
Kaa a fost refuzat de toată lumea, așa că am fost nevoită să preiau eu
personajul.
Luca (12 ani) a fost cel care a dat viață personajului Shere Khan și care a
recunoscut că teatrul de păpuși nu este numai pentru copii mici, făcând u-l pe
acesta să uite pe perioada cursului de telefonul mobil de care nu se dezlipea
niciodată.
Papagalii au fost mânuiți de către întregul colectiv.
Scopul acestui spectacol a fost atins, participanții descoperind o lume
frumoasă a păpușilor, care nu are vârstă și care a reușit să creeze noi prietenii și
i-a făcut pe toți să comunice mult mai ușor unii cu alții.
Un alt text conceput special pentru un atelier de teatru de păpuși, ce a durat
aproximativ 14 zile, din cadrul „Curții Comedianților” de la Râșnov, în anul 2007 ,
Proiect Multicultural Internațional destinat comunității orașului Râșnov, care avea
ca scop să aducă copiilor privați de un mediu cultural bogat ocazia de a face
cunoștință și a se implica în toate disciplinele din sfera Artei Spectacolului și de
a face cunoștință cu tradițiile și cultura diverselor țări participante (Turcia,
Croația, Estonia, Lituania, Letonia, Spania, Italia, Ungaria și bineînțeles
România). Curtea Comedianților a fost inițiată de Compania de Artă Studio 24 ,
prin Mihai Serghei Tudor (regizor) și Clara Dărângă (scenograf), în anul 2000
126
fiind organizat de Fundația Scat Concret. Din 2003 până în 2014, Curtea
Comedianților s -a ținut la Râșnov.
Ca și coordonator de atelier, datoria mea era să îi învăț pe copii cum s ă
construiască un spectacol pe o temă medievală, de la scrierea scenariului până la
construirea păpușilor, decorului și montarea spectacolului.
ÎNCURCATĂ POVESTE A UNUI SPIRIDUȘ
ȘI A POTIRULUI FERMECAT
poveste medievală inventată
PERSONAJE:
Povestitor ul
Pub
Irish
Vrăjitoarea Shakira
Vrăjitorul Stupinsky
Don Carlos
Prințesa Sisi
Prințul Jose
Castelanul
Pablo (calul lui Don Carlos)
127
SCENA I
Povestitorul: A fost odată ca niciodată, o pădure întunecată dar fermecată, în
care trăia un elf . . .
Toți: Nuuuuu . . .
Povestitorul: Un urs? . . .
Toți: Nuuuuu . . .
Povestitorul: Un lup, u n dinozaur, un chițibuș? . . .
Toți: Nuuuuu . . .
Povestitorul: (după paravan) Un ce? A, da, un spiriduș !
Toți: În sfârșit !
Povestitorul: Un spiriduș pe care -l chema Pub. El era vesel, ghiduș, (Pub – joc
cu copiii, bau -bau) dar din păcate nu avea nici un prieten aici în
pădure. Drept pentru care s -a hotărât să plece în lume . . .
Pub: M-am hotărât să plec în lume!
Povestitorul: Să își caute un prieten . . .
Pub: Să îmi caute un prieten !
Povestitorul: Dar nu mai spune ce spun eu!
Pub: Dar nu mai spune ce spun eu…! Hei… dar ce vrei să spun?
Povestitorul: Spune și tu altceva!
Pub: Păi cum să spun altceva, dacă asta e povestea mea?
Povestitorul: Da, ai dreptate. Și Pub a plecat! Dar încotro a luat -o?
Pub: Hmm… Încotro s -o iau? S -o iau încolo?
Povestitorul: Nu!
128
Pub: Ăăăm, dar încolo?
Povestitorul: Nu, nu, nu, nu, nu…
Pub: Știu, o iau pe dincolo. Hahahahaha!
SCENA II
Povestitorul: Ei bine, spiridușul nostru a pleca t în aventura vieții lui. A mers, a
mers și a mers, a trecut printr -o pădure de spini, a trecut peste
munți și văi, prin 7 mari și șapte țări. A mers și -a mers și -a mers…
(povestitorul adoarme) Însă Pub nu se lăsă așa ușor și îi veni de
hac rechinului. Ș i mai merse puțin și mai merse încă puțin . . .
Pub: Hei, hei!
Povestitorul: (se trezește brusc bâlbâindu -se)
Pub: Am ajuns?!?
Povestitorul: Nu. . .
Pub: Am ajuns?!?
Povestitorul: Nu. . .
Pub: Dar acum am ajuns?!?
Povestitorul: Da!
Pub: Serios!?!
Povestitorul: Nu!!!
Pub: Off, ce mare e și lumea asta! Nu găsești și tu o scurtătură?!
Povestitorul: NU!… Gata…
Pub: Ce?!
129
Povestitorul: Am ajuns!
Pub: Ura, am ajuns, am ajuns! Dar unde am ajuns?!
Povestitorul: La un Castel mare și înfricoșător!
Toți: Ba nu!!!
Povestitorul: Bine… Era un Castel mic și frumos! Cu multe bogății, cu floricele,
cu grădini…
Toți: Treci la subiect…!!!
Povestitor: Spiridușul Pub, a bătut la poartă.
Pub: Domnule Castelan (ecoul: lan, lan, lan). Deschideți poarta (ecoul:
arta, a rta). Domnule Castelan!
Castelanul: Cine îndrăznește să mă deranjeze? Tu? Tu, mai mucosule?
(uitându -se spre Pub) Un spiriduș?! Fugiți….!!!
Pub: Domnule Castelan, stați nu pleca! Știți cumva unde aș putea găsi
un prieten?!
Castelanul: Da, vă rog. Ah, tot tu ești?!? (leșină) (fără vlagă) Da, da… la
vrăjitoare… Dute de aici! Pleacă la vrăjitoare, piaza rea!
Pub: La vrăjitoare?! Oare ce prieten o -i găsi la vrăjitoare . . . ?
Hmmm…!!!
SCENA III
Povestitorul: Se pare că Pub nu era dorit la Castel. Oare de ce se întâmpla asta?
Hmmm… mister, mister…
Toți: Misteeeeeeeerrrrrr!!!!
Povestitorul: Oriunde se ducea, lumea se speria de el!
130
Toți: AAAAAAAA!!!
Povestitorul: Leșina
Toți: AAAAAA
Povestitorul: Fugea
Toți: (fugind în jurul paravanului) AAAAAA
Povestitorul: Tot mergând, a auzit strigătul unei prințese…
Prințesa: Bunăăăă!!!
Povestitorul: (spre prințesă) Deznădăjduită!
Prințesa: Ajutor, help, au secours, ajudame … Mă ajută și pe mine cineva?!?
Pub: Bună ziua, doamnă prințesă.
Prințesa: Ăăămmm… domnișoară…
Pub: Ooo, ce frumoasă ești … (apare vrăjitoarea)
Shakira: Pleacă de aici! Ooo, mulțumesc micuțule! Și tu ești apetisant. Vino
mai aproape, să -ți văd ochișorii dulci.
Pub: Ooooo… Doamnă vrăjitoare…
Shakira: Mmm, doamnă… îmi place, spune mai departe, că mă ruși nez și
nu vrei să mă vezi cum arăt roșie . . .
Pub: (aparte) Ca o sfeclă murată!
Shakira: (aparte) Merge cu tine fiert.
Pub: Mă numesc Pub și am plecat în lume.
(Cântec Vrăjitoare Shakira)
131
Shakira: Mă numesc Shakira și sunt talentată
Lumea e a mea, o mănânc pe toată
Mă numesc Shakira și sunt talentată.
Mă numesc Shakira și -mi place iubirea
Cu-n pic de tequila și o quesadilla.
Mă numesc Shakira și -mi place iubirea
Te iubesc și te doresc…
Pe grătar să te prăjesc. Hahahaha!
Shakir a: (spre public) Mă scuzați, m -a luat valul!
Pub: Credeți că m -aș putea angaja la dumneavoastră?!
Shakira: Depinde cât dai pe lună! Ăăăm… Da, sunt multe de făcut, hai cu
mine înăuntru să vezi câte sunt. Da! Ai venit la momentul potrivit!
Povestitorul: Vrăjitoarea, o închisese pe Prințesă în turnul castelului pentru că
voia să -i fure frumusețea și puritatea. Vrăjitoarea era
îndrăgostită… dar să vedem de cine!
(Cântec Vrăjitoarea Shakira)
Shakira: Eu sunt o mare vrăjitoare
Toți băieții îmi cad la picioare
Vă-ntrebați cum procedez eu oare
E simplu, magia mea e tare.
132
De pui în apă pură un strop de cianură
Îndată este gata minunata băutură
Și-apoi dacă -i dau lui Carlos să bea
Se îndrăgostește lulea.
Dar fiți atenți, magia dă roade
Doar dacă el bea poțiunea -n miez de noapte.
Hahahahahah!
(apare Don Carlos călare pe cal)
Don Carlos: Vamos, Pablo! (cântă)
Soy un hombre muy honrado
Que me gusta lo mejor
Las mujeres no me faltan, ni el dinero, ni el amor.
Don Carlos: Hoooo, Pablo! Bruja Shakira, ven acá !
Shakira: Aici sunt! Îmi pudram nasul! Hmmm, miroase a parfum, caliente,
Don Carlos! Ați venit să vedeți dacă am rezolvat problema?
Don Carlos: Da!
Shakira: Am făcut ce ne-am înțeles.
Don Carlos: Da?!
Shakira: Am răpit -o pe Prințesă.
Don Carlos: Qué bueno, qué bueno, buen ίsimo! Ella será mi esposa, y yo seré
el Rey de los Reyes.
133
Shakira: Da, el va fi rege iar eu o să fiu regina! Aah, Don Carlos, erați încă
aici?! Mâine se ară, Prințesa va fi pregătită să vă primească.
Don Carlos: Ooh, e târziu, trebuie să plec.
Shakira: Aaah, muchacho caliente, mâine seară în loc de prințesă mă va găsi
pe mine, frumoasă și tânără! Hahahahahah!
SCENA IV
Povestitorul: Ați văzut cât de urâtă și de rea este vrăjitoarea?! Don Carlos crede
că va primi Prințesa, dar planul ei e altul… Vrea să fure frumusețea
Prințesei și să se mărite ea cu el. L -a trimis pe noul ei servitor Pub
să ia poțiunea magică de la marele vrăjitor Stu pinsky, vestit pentru
puterea și răutatea sa… și pentru zăpăceala slujitorului său.
(La castelul lui Stupinsky)
Irish: Ăăăm… gaură de covrig, pene de rechin, picioare de șarpe, buze
de găină, gogoși cu aer, piele de schelet, plante de pudră, pleoape
de elefant, coate de râmă, pulpe de pește… Ooof, ce obosit sunt…
Stupinsky: Irish, du -te și adu -mi carne și sânge de dragon!
Irish: Da, maestre Stupidy!
Stupinsky: Stupinsky!
Irish: Da, Stupidinsky!
Stupinsky: Aaaah…!
134
Irish: Unde să găsesc eu un dragon? Și dacă-l găsesc, cum să -i cer sânge?
(repetă pentru sine) Ăăăm… Domnule și stimate, prea amabile
drăguț dragon! Nu așa! Bă, dragonule dă -mi și mie niște sânge că
am auzit că tu ai!
Stupinsky: Mi-ai adus ce ți -am cerut!
Irish: Da!
Stupinsky: Și unde sunt?
Irish: Păi, sunteți aici!
Stupinsky: Aaah, lasă glumele că te transform în…
Irish: …Coate de râmă mai aveam nevoie!
Stupinsky: Așa! Bine că știi! Acum du -te și adu -le!
Irish: Ooof, da’ mult mai muncesc! (iese)
Stupinsky: Arresto momentum, Flipendo obiectum! ( către public) Nimeni nu
mișcă de aici! Cine mișcă se transformă într -o pisică diformă.
(dispare) Uuuaaa! Unde sunt?! Unde sunt?! Na, c -am dispărut eu,
iar am greșit vraja! Mai încerc o dată! Bambarda Bum Bum, vreau
s-apar din nou acum! Hahahahahaha!
(Apare Pub, care este confundat de către Stupinsky cu Irish)
Stupinsky: Ai și venit?!
Pub: Da!
Stupinsky: Și mi -ai adus?!
Pub: Ce?!
135
Stupinsky: Ingredientul principal, adică Rostopopoburluzicioasa! E în turnul
rotund, în colțul din stânga, de lângă fostul vis-a-vis, cum intri -n
spre ieșire -n dreapta. E clar?!
Pub: Cristal! (iese)
(apare Irish)
Irish: Nu mai avem nici pene de balenă, nici stomac de muscă, nici
plante de pudră.
Stupinsky: Cum ai permis să se -ntâmple așa ceva?! Eu, marele vrăjitor
Stupinsky să rămână fără ingrediente?! Nu -i nimic, merge și cu
sare. Du -te după sare.
(iese Irish și intră Pub, joc, comic de situație)
Stupinsky: Mi-ai adus sarea?!
Pub: Ce sare?!
Stupinsky: Du-te după sare, acum!!! O să fac o poțiune și -o să iasă de minune,
vrăjitoarei i -o voi da și pe veci va fi a mea! Hahahahahah!!! Aaah,
iubita mea vrăjitoare… aaah, ce ochi frumoși are! Ce buze, ce
gât… și urechiușele ei mititele și drăgălașe… Vai, de dorul ei
mor… mor… mor… mooooorrr…
Irish: Poftim sarea, maestre!
Pub: Poftim sarea, maestre! …Hei, eu te cunosc pe tine!
Irish: Și eu te cunosc pe tine!
136
Pub: Eu sunt tu…
Irish: Și tu ești eu…
Pub: Noi suntem noi…
Irish: Noi amândoi…
Pub: Cred că suntem…
Irish: E posibil să fim…
Pub: FRAȚI!!!
Irish: FRAȚI!!!
Irish: Irish!
Pub: Pub!
(amândoi încep să râdă, se iau în brațe fericiți și încep să cânte)
Amândoi: De când ne -am întâlnit
Ne-am și împrietenit
Parcă de mult ne cunoșteam
Că frați suntem, știam.
De azi, noi vom fi
Nedespărțiți în orice zi.
Spiriduși foarte hazlii
Model pentru voi copii.
137
De azi, noi vom fi
Nedespărțiți în orice zi.
Spiriduși foarte hazlii
Model pentru voi copii.
SCENA V
Povestitor: După ce au dansat și cântat, cei doi și -au povestit aventurile.
Ghiduși cum erau, s -au hotărât să -i joace o festă vrăjitoarei și să -i
ducă poțiunea inversată prin care aceasta se îndrăgostea de prima
ființă pe care o vedea.
Pub: Ooo, să -i arătăm un melc!
Irish: Un elefant…!
Amândoi: Hahahahah!
Pub: Ba nu, ba nu… o muscă!
Irish: Să-i arătăm o broască râioasă!
Amâ ndoi: Hahahahahah!
Povestitorul: Cei doi, au furat poțiunea de la vrăjitor și au plecat spre castelul
vrăjitoarei, unde, au lăsat poțiunea la îndemâna vrăjitoarei, din
păcate pentru Don Carlos care tocmai venea să -și ia Prințesa.
Don Carlos: Ooo, Pablo, ce obosit sunt! (observă pocalul cu poțiunea magică,
o miroase și de atâta sete, o bea) Hmm?! Gulp, gulp! Aaah!
(apare vrăjitoarea Shakira)
138
Shakira: Cine mă deranjează?! Ce -i cu atâta gălăgie?!
Don Carlos: Ooo… Vrăji Shakira, ce frumoasă ești!
Shakira: Ay, signore…
Don Carlos: Taci, femeie…! (o ia pe Shakira pe sus și iese)
Povestitorul: Și s-au dus împreună să ia o cină romantică. Dar… aventura nu
se termină aici, pentru că poțiunea avea să -ncurce foarte mult
lucrurile. Ei, dar ce se -aude…
(Apare și Stup insky la castelul vrăjitoarei, găsește poțiunea și din greșeală ia o
gură din ea)
Stupinsky: Vai, vai… poțiunea mea… ce dor mi -a fost de ea… (pupă
pocalul cu poțiunea magică) Gulp! Ooo!
(apare din nou Don Carlos, fericit)
Don Carlos: Ooo, ce cină romantică, dumnezeule!
Stupinsky: Signor Carlos…
Don Carlos: Ce?!
Stupinsky: …inima mea este plină de iubire…
Don Carlos: Huh!?
Stupinsky: Vă iubesc!
Don Carlos: Nu!
139
Stupinsky: Vă ador!
Don Carlos: Nu! Lasă -mă!
Stupinsky: Vă venerez!
Don Carl os: Lasă-mă, lasă -mă!
Stupinsky: Nu fugi de mine!
Don Carlos: Nu, dă -mi drumul! Lasă -mă! (iese din scenă)
Stupinsky: Nu! Nu! Nuuuuu!!! (fuge după Don Carlos)
(apare Prințesa)
Prințesa: Ce-i cu gălăgia asta? Uuuu, oare a venit cineva să mă salveze?!
(se uită de jur împrejur) Nimeni?! Dacă stau bine să mă gândesc,
nici nu mai vreau să fiu salvată, na!
Povestitorul: Dar, de peste nouă mări și nouă țări, după ce a îndurat frigul,
foamea, oboseala acută, dureri de dinți, într -un final, Prințul Jose
Rosario An tonio Mariano Rodrigo de Castillo, veni să -și salveze
prințesa din ghearele vrăjitoarei.
Prințul: Draga mea prințesă Sisi Manuela, am venit să te salvez! Hai, sari
în brațele mele!
Prințesa: Frumosul meu salvator! Aaaaaaaah!!! (sare din turn în brațele
prințului) Ooo, prințul meu!
Prințul: Aah, prințesa mea!
(Cântec Prinț -Prințesă)
140
Prințesa: Doamne, visul mi s -a-mplinit
Și cel mai frumos prinț am întâlnit
Prințul: De-o viață o aștept pe ea
E cea mai frumoasă! Prințesa mea!
Prințesa: Pentru că m -ai salvat, demn tu ești
Toată dragostea mea, pe veci o primești
Prințul: Tu o să mă faci cel mai fericit
Sunt tare norocos că te -am găsit
Amândoi: Până la adânci bătrâneți
Împreună vom fi
Tot timpul ne vom iubi
Vom avea și copii
Rod al iubirii ce ne va uni.
Povestitorul: Și astfel, prințul și prințesa au rămas împreună, până la adânci
bătrâneți. Don Carlos s -a căsătorit cu vrăjitoarea Shakira și au
făcut copii la fel de urâți ca ei. Cei doi spiriduși, Irish și Pub,
după o serie de aventuri, s -au hotărât să deschidă o cârciumă și
astfel au devenit foarte bogați. Vrăjitorul Stupinsky și astăzi îl
mai caută pe Don Carlos, înnebunit de dragoste. Ei… și dacă
povestea noastră va plăcut, vă rog să -i aplaudați pe actorii noștri!
(Actorii păpușari ies la aplauze , apoi împreună cu publicul, după ce îi învață
mișcările, dansează un dans estonian medieval.)
141
Această variantă de spectacol cu interpreți copii, a fost realizată în anul
2012, actorii fiind o parte din copiii din Râșnov, care au luat parte la atelierele
Curții Comedianților.
Timpul destul de scurt pentru realizarea unui spectacol, m -a determinat să
fiu foarte atentă cu distribuirea rolurilor, în funcție de receptivitatea copiilor la
tema dată.
Fiind foarte sociabil și vorbăreț, Aron (11 ani) a fost distribuit pe rolul
Povestitorului.
Spiridușul Pub a prins viață prin interpretarea Cristinei (9 ani), plină de
energie și cu o voce perfectă pentru un spiriduș.
Castelanul a fost jucat de Gigel (10 ani), un copil privat de școală și de
mediul cultural, acesta reușind să învețe textul, chiar dacă citea pe litere, în
perioada lucrului pentru spectacol.
Rolul Prințesei i -a fost înmânat Dianei (10 ani), care provenea dintr -o
familie numeroasă și care vis a mereu cum ar fi fost dacă s -ar fi născut prințesă.
După acest rol a realizat că nimic nu este așa cum pare și că e bine să te mulțumești
cu ceea ce ai.
Vrăjitoarea Shakira a fost jucată de Andreea (11 ani), nemulțumita
grupului, care după interpretarea acestui personaj a realizat că nu este bine să fii
răutăcios cu cei din jur.
Spiridușul Irish a fost interpretat de Robi (12 ani), care a dat viață celui mai
simpatic personaj, acesta nefăcând nimic special dar fiind extrem de talentat,
reușea să captivez e pe oricine cu interpretarea lui.
Stupinsky și Prințul au ajuns în mâinile lui Raul (13 ani), deoarece acesta a
pus un pariu cu sine că poate să mânuiască și să reușească să -și schimbe vocea
atât de mult încât nimeni să nu își dea seama că este același in terpret.
142
Don Carlos a fost mânuit de Ștefan (7 ani), mezinul trupei, care și -a folosit
graseiatul în avantajul personajului, reușind să aducă un plus de umor acestuia.
Totodată el a reușit să mânuiască și Calul lui Don Carlos, Pablo, în același timp,
ambel e personaje fiind mereu împreună în scenă.
După această experienț ă toți participanții atelierului au fost nelipsiți la toate
edițiile Curții Comedianților desfășurate în Râșnov, devenind Micii Comedianți
ai Râșnovului.
Aspecte practice ale organizăr ii spectacolului de animație cu copii, în
grădinițe
Pentru a construi un spectacol de teatru de păpuși sunt necesare o serie de
condiții care să asigure vizibilitatea personajelor și eventual ascunderea
mânuitorilor. De cele mai multe ori este de preferat ca aceștia să fie la vedere.
Pentru aceasta nu este nevoie de investiții foarte mari. De obicei mobilierul
existent în încăpere poate să fie folosit cu succes în acest scop. O masă poate
constitui un paravan pentru copiii care nu sunt înalți. Iar dacă înăl țimea mesei nu
este suficientă pentru a constitui un paravan, putem să o completăm cu diverse
obiecte pentru a ne ajuta: cutii de carton, ambalaje, valize etc. Sau putem să
acoperim o masă cu o cârpă lungă iar copiii pot sta în spatele ei, în genunchi, pe
niște pernuțe, ținând păpușile sus pentru ca spectatorii să le poată vedea. De
asemenea se poate utiliza rama unei uși deschise, pe care vom fixa la înălțimea
dorită o perdea, aceasta constituind paravanul în spatele căruia se pot ascunde cei
care mânuiesc păpușile.
Sunt metode care folosesc și alte elemente ale arhitecturii. În vechime, în
China erau prezentate spectacole de umbre în cadrul unor ferestre de clădiri.
Spectatorii puteau sta fie în interiorul casei, iar actorii înafara ei, fie invers. Când
spectacolele erau prezentate noaptea, sursa de lumină era artificială, dar când erau
jucate ziua, chiar lumina soarelui putea constitui sursa de lumină.
143
Adesea, în mod spontan, copiii, după ce ajung să cunoască bine o poveste,
doresc să devină actorii ei. Ha inele, recuzita și echipamente speciale pentru aceste
dramatizări pot fi create din orice material avem la îndemână: hârtie creponată
pentru rochie, un bețișor în folie de staniol cu rolul unui sceptru etc.
Există diferite căi de a confecționa păpuși simpl e și multe feluri de a le
prezenta. O varietate de păpuși pe mână sau pe deget pot fi confecționate din
materiale uzate ori care sunt aruncate, de exemplu niște șosete uzate. Păpușile pot
căpăta corpuri din cârpă și capete din cartofi, mingi găurite ori li nguri de lemn.
Păpușile pe deget pot fi făcute din petice textile, cusute astfel ca să se potrivească
pe deget ori pot fi făcute din carton sau hârtie, având ca bază tuburi de carton de
care pot fi atașate capetele personajelor și trunchiurile lor. Păpușil e pe tijă, așa
cum le arată și numele, sunt figurine atașate de un bețișor. Pe această tijă pot fi
atașate elemente din hârtie decupată, sau realizate din colaje textile, mingi de
ping-pong pentru a permite realizarea capului etc. În același timp, putem l ega de
tijă și brațe ale personajului, realizate din sfoară, tuburi de material umplute cu
vată etc., care la rândul lor pot fi mânuite de asemenea cu ajutorul unor tije.
O altă tehnică de realizare a păpușilor care poate fi folosită cu succes este
cea a păpușilor pe mână. Deși limitată ca posibilități de mișcare, păpușa pe mână
nu ridică probleme complexe de mânuire. În același timp, acest sistem dezvoltă și
îndemânarea copilului. Când alegem un sistem de construcție și animație pentru
copiii interpreți, trebuie să avem în vedere ca el să nu îi creeze copilului dificultăți
fizice. Poziția de mânuire la paravan e în sine dificilă din punct de vedere fizic.
Ea pare ușoară pentru cei care nu o experimentează, dar a mișca o păpușă pe care
o ții deasupra capulu i reprezintă și pentru adult o problemă după câteva minute,
darmite pentru un copil. Așadar, sunt mai recomandabile pentru copii păpușile
mânuite „la masă”, care oferă posibilitatea de a fi în cea mai mare parte a timpului
sprijinite pe masă, și nu susținu te integral de către copii. Poziția de mânuire este
una naturală în acest caz, nu solicită musculatura copilului și nu provoacă
144
deformări ale coloanei vertebrale. Aceste aspecte sunt și ele foarte importante
pentru ca micul artist să participe cu plăcere l a realizarea spectacolului. Așadar,
nu trebuie să încercăm să preluăm tehnici și practici clasice, ci trebuie să le
adaptăm la particularitățile fizice ale copilului.
La fel, nu putem prelua automat anumite tehnici de construcție și mânuire
„clasice”, ori cât ar fi ele de spectaculoase. Marioneta cu fire de exemplu este un
sistem complex, care cere ani de pregătire și pentru un adult, darmite pentru un
copil. Sistemul ar putea fi înlocuit pentru copii cu marioneta cu tije, relativ mai
ușor de controlat.
În ceea ce privește teatrul de umbre, trebuie să alegem un sistem care să
permită mânuirea siluetelor la nivelul natural al copilului. Siluetele ar fi bine să
se miște fiind susținute de un suport de la baza ecranului, care să se afle în dreptul
buricului co pilului.
Etapele pregătirii unui spectacol de animație cu interpreți copii
Etapele pregătirii unui spectacol de teatru de păpuși cu copii pot fi
următoarele:
Alegerea unei teme
Alegerea unui text (daca se cere)
Distribuirea rolurilor
Caracterizarea personajelor
Construcția păpușilor
Lectura textului
Repetițiile
Spectacolul propriu -zis
145
Dintre obiectivele urmărite în pregătirea unui spectacol de teatru amintim:
Perfecționarea deprinderii de a urmări cu atenție o povestire
accesibilă în vederea înțeleg erii și reproducerii ei, fapt care este
posibil pentru copilul de peste 3 ani, la care se manifestă procesul de
proiecție care permite identificarea cu un personaj, identificarea
propriilor probleme în cele prezentate într -o istorioară
Dezvoltarea capacită ții de receptare/transmitere a mesajului oral
Cultivarea vorbirii nuanțate, expresive și îmbogățirea vocabularului
Formarea gustului estetic, cultivarea plăcerii de a participa la un
spectacol de teatru
Redarea unor povestiri cu ajutorul păpușilor, folosin d dialogul
Formarea deprinderii de muncă în colectiv, în echipă, descoperirea
avantajelor colaborării cu ceilalți copii
Cultivarea perseverenței în atingerea scopului propus
Dezvoltarea memoriei și imaginației
Analiza personajelor, distribuirea rolurilor, dezbaterile asupra temei, dau
posibilitatea fiecărui copil să -și declanșeze imaginația creatoare. Expunerea cu
cele două forme, povestirea și explicația – poate fi folosită în prezentarea
scenariului sau a piesei de teatru, a unor fapte de viață care treb uie reliefate în
abordarea unui rol, a concluziilor asupra activității cotidiene, în analiza
personajelor, a cauzelor care determină unele fenomene.
Primul contact cu o piesă nouă trebuie să fie pentru grupul de participanți
o mică sărbătoare. Într -un fel se dă aici semnalul de pornire pentru o activitate
nouă care poate fi pentru unii din grup și un prim contact cu teatrul de păpuși, un
146
început într -o activitate artistică spectaculară. De felul în care decurge această
primă „probă” depinde și entuziasmul l or pentru repetițiile următoare.
Niciodată nu trebuie oprită fantezia copiilor, dar pentru a obține un succes
sigur, cel mai important lucru este distribuirea cât mai atentă, cât mai potrivită a
interpreților, pentru a le da posibilitatea de a se identific a cu personajul. Copilul –
interpret trebuie să se regăsească în acest personaj pe scenă, fapt care îi va permite
să se desfășoare ușor, îi va îngădui dezvoltarea unui joc degajat, nestingherit.
O problemă importantă o constituie intensitatea vocii. Nu putem cere
copiilor să aibă voci puternice, important este să fie auzite. A vorbi „tare”, nu
înseamnă „cu toată puterea”, ci în primul rând, cu claritate. Practicarea unor
exerciții de dicție simple, în joacă, îl poate ajuta pe copil să își dezvolte abilitatea
de a rosti clar. De exemplu, „vorbirea cu creionul în gură”, pe durate scurte de
timp, pentru a nu deveni dureroasă, poate contribui la dezvoltarea abilității de a
articula clar cuvintele. De asemenea, exerciții de dezvoltare a intensității vocale,
cum ar fi cele de vorbire după un mic efort fizic, pot conduce la rezultate bune
dacă sunt practicate ușor, fără a -l chinui pe copil.
Ritmul vorbirii poate să exprime diferite stări sufletești, dispoziția bună sau
rea și trăsăturile de caracter. Dacă un copil va trebui să interpreteze un rol de
moșneag și va vorbi cu voce tinerească, deschisă, în ritm grăbit, mijloacele
artistice folosite nu vor mai corespunde, și „adevărul scenic” va avea de suferit.
Deși tendința copilului este de a „turui un text”, de a rosti destul de monoton un
text învățat pe dinafară, putem să îl facem să alterneze în mod expresiv ritmurile
rostirii dacă replicile sunt destul de scurte, adaptate la capacitatea sa de redare și
de memorie.
Dacă vom ține cont de aceste lucruri și nu vom propun e copilului -interpret
sarcini care îl depășesc, cu ajutorul jocurilor teatrale cu subiecte din povești,
copilul va putea pătrunde mai adânc în lumea sentimentelor și trăirilor din basm,
povestire, snoavă sau fabulă. Interpretul -preșcolar trebuie să ia atit udine, să
147
gândească, să simtă și să acționeze la fel cu personajele din piesă, manifestându –
se ca în fața unor situații și persoane reale, concrete. Iar ca spectator, copilul, prin
identificarea cu un personaj și cu situațiile dificile în care se găsește, va trăi
sentimente de compasiune față de erou.
Jocurile de creație contribuie foarte mult la dezvoltarea intelectuală a
copilului, la formarea în ansamblu a personalității și la dezvoltarea morală a
preșcolarului. Prin aceste jocuri copiii devin mai comunicativi, mai sociabili,
timiditatea dispare și devin mai încrezători în puterile lor.
Copilul trebuie să se identifice cu personajul pe care îl interpretează, el
trebuie să își „trăiască sincer” rolul, simțind puternic ceea ce întruchipează și
sentime ntele personajului.
Poveștile, prin conținutul lor, trezesc în sufletele copiilor admirația față de
tot ce este nobil și măreț, educându -se astfel modestia, optimismul, cultivarea
unor modele de comportament: „Cei trei purceluși”, „Cenușăreasa”, „Punguța cu
doi bani”, „Fata babei și fata moșului” conțin elemente clare în acest sens.
Înțelegând aceste exemple, copiii deprind să manifeste grijă unii față de alții, să
nu atragă prea mult atenția asupra lor, să -și manifeste spiritul critic și autocritic,
să aibă o atitudine normală, colegială față de colegii lor.
Tot cu ajutorul poveștilor se evidențiază necesitatea vieții în colectiv, a
relațiilor corecte dintre membrii unui grup, povești cum ar fi „Căsuța din oală”
sau „Cei trei purceluși” având o acțiune ind irectă asupra conștiinței copilului, dar
constituind exemple hotărâtoare în formarea personalității copilului.
Teatrul de păpuși, teatrul de marionete, teatrul de umbre, permit
coordonatorului să prezinte în fața copilului scene din povești sau unele aspe cte
din viața de toate zilele. Pe de altă parte, valoarea artistică a pieselor prezentate și
a interpretării lor contribuie foarte mult și la educația estetică a copilului. Chiar
dacă micul interpret nu va deveni în viață un artist profesionist, el va înțe lege care
148
sunt scopurile, regulile, baremurile, mijloacele teatrului, și va învăța să aprecieze
o interpretare sau o montare valoroasă.
Teatrul de animație cu copiii de la 3 la 6 ani
Teatrul de păpuși este un teatru în care actorul de obicei ascuns privirilor
spectatorilor își alege o formă deosebită de a înfățișa publicului viața personajelor.
În ultimi ani, actorii nu se mai ascund după paravane așa cum se făcea pe vremuri,
aceștia fiind de cele mai multe ori la vedere. Păpușile mânuite de copii er au
păpușile baston și cele pe mână, fiind foarte ușor de mânuit și de construit.
Teatrul de marionete constituie tot o formă a teatrului de păpuși, aceasta
fiind mânuită prin intermediul firelor. Mânuirea marionetelor se învață și se
construiesc mult mai g reu. Marionetele din punctul meu de vedere sunt indicate
copiilor de peste 10 ani.
Teatrul de umbre reprezintă forma cea mai simplă, dar totodată complicată
a teatrului de păpuși și se pot confecționa cu cele mai simple mijloace. Principiul
după care se fa ce acest gen de teatru este prin obținerea unei umbre pe un ecran
de pânză sau hârtie subțire, interpunerea între el și figurină (siluete de carton
reprezentând oameni, animale sau obiecte) a unei surse de lumină. Se mai poate
realiza acesta formă de teatr u și cu ajutorul mâinilor și a unei surse de lumină. De
obicei pentru grupele de 3 -6 ani este indicat folosirea mâinilor libere. În paralel
cu apariția umbrelor, mânuitorul siluetelor sau al umbrelor făcute cu ajutorul
mâinilor poate însoți mișcarea cu tex tul.
Chiar dacă este o tehnica simplă de confecționare și mânuire, teatrul de
umbre chiar daca poate fi utilizat în orice grădinița, are nevoie de o pregătire
specială în vederea mânuirii. În alegerea poveștilor pentru teatrul de umbre se
preferă poveștile cu personaje puține și cu acțiuni simple.
149
Teatrul de umbre constituie un mijloc de a crea copiilor buna dispoziție , se
verifică și se precizează unele cunoștințe, se îmbogățește vocabularul, fiind însoțit
de un dialog între educator și copil. Astfel, pove ști ca „Ursul păcălit de vulpe”,
„Capra cu trei iezi”, „Scufița Roșie”, „Șoricelul cel prostuț”, „Căsuța din oală”,
„Cei doi arici”, „Iepurele și ariciul” se pot transpune cu ușurință în teatrul de
umbre.
Dramaturgia pentru copii, sub forma spectacolelor de teatru poate constitui
unul din cele mai puternice mijloace de influențare asupra sentimentelor și
convingerilor morale, asupra imaginației, a gustului estetic și a caracterului uman
în formare.
Punerea în scenă a povestirilor cunoscute de copii are ca scop crearea unor
păreri și idei proprii copiilor, îndemnându -i să se transpună în pielea personajelor,
trăind pentru o scurtă perioadă viața și frământările personajelor. De aceea,
alegerea povestirilor ce urmează a fi dramatizate, cu sau fără ajutorul co piilor,
trebuie să aibă un conținut simplu cu multă acțiune și dinamism, având dialoguri
expresive dar scurte și simple.
Dacă în grupele mici și mijlocii, de obicei, educator se ocupă de narațiunea
și copiii de mânuirea siluetelor sau a păpușilor, la grupe le mari, deja copiii pot fi
implicați activ în interpretarea rolurilor, având posibilitatea de a reproduce
independent dialogul corespunzător personajului pe care îl mânuiește sau îl
interpretează.
Dându -le ocazia de a se manifesta într -un mediu creativ c ontrolat,
folosindu -se de instinctul nativ, copiii preșcolari își dezvoltă, subconștient,
abilitățile de observație și discernământ prin redarea stărilor sufletești ale
personajelor pe care le însuflețesc, cu ajutorul mișcării și mimicii. În momentul
în ca re cei mici sunt implicați și în dramatizarea povestirilor, capacitatea lor
intelectuală se dezvoltă și mai mult fiind stimulate diferite procese psihice de
analiză.
150
Dramatizarea constituie un model și un stimulent pentru dezvoltarea
jocurilor de creație c u subiecte din povești, trecerea făcându -se treptat pe măsură
ce preșcolarii își îmbogățesc experiența.
Teatrul de umbre, teatrul de păpuși și marionete, grupurile de creație
dramaturgică pot fi considerate jucării teatrale. Aceste „jucării”, îmbogățește
percepția artistică a copilului, ajutându -l în dezvoltarea propriului joc teatral și
dezvoltând capacitatea de interacțiune cu ceilalți copii.
Poveștile, basmele oferă posibilitatea familiarizării copiilor preșcolari cu
relațiile de sens, cu armonia, dobând ind un vocabular diversificat. Povestea
despre fata babei și fata moșului, prin costumația artistică și comportament, arată
copiilor opoziția de sens harnic -leneș, bun -rău, frumos -urât. Comportamentul
dezirabil este ilustrat prin interpretarea rolului fete i harnice, iar cel indezirabil prin
interpretarea rolului fetei leneșe, rele și urâte.
La această vârstă, foarte bogată și expresivă, imaginația este pronunțată
afectiv și constituie baza psihologică a receptării imaginii artistice. Întreaga
activitate a preșcolarului are un conținut afectiv intens, în viața lui psihică
delimitându -se tot mai mult sentimente de care copilul devine conștient.
Un rol important în dezvoltarea preșcolarului îl are limbajul, el însuși
înregistrând în această perioadă transformă ri la toate nivelurile limbii – lexical,
fonetic, gramatical și al expresivității.
Limbajul copiilor, în perioada preșcolară, se dezvoltă datorită experiențelor
senzoriale trăite, influențate direct de realitatea momentului. Prin intermediul
activităților creative, copilul trece de la un limbaj situativ la limbajul contextual,
ce îi permite să povestească ce a văzut și să redea acțiunea experimentată.
Activitatea artistică și plastică influențează limbajul prin însuși actul de
exersare a vorbirii în diferit e momente ale activității. În aprecierea lucrărilor
proprii sau ale colegilor, copiii își formează un anumit discernământ artistic, dar
151
și exersează exprimarea, folosirea unor noțiuni și concepte. Prin însușirea
modalității artistice de exprimare, alături de celelalte modalități, copilul se
exprimă creativ, fapt care contribuie de asemenea la conturarea treptată a
personalității sale. Dar și capacitatea sa de exprimare în general, în viața de toate
zilele, se va dezvolta astfel.
Structura formală și informa lă a grupului de copii din grădiniță generează
un climat psihosocial în care fiecare copil este în același timp spectator și actor al
tuturor întâmplărilor ce au loc aici. Pe măsura acceptării și conștientizării unor
reguli și norme de comportare, relațiil e interpersonale se diversifică și se
îmbogățesc în conținutul lor informațional. Copilul este în stare să realizeze o
selecție în relațiile sale interpersonale, considerându -i pe unii, partenerii săi,
prieteni sau rivali, ca într -o piesă de teatru. Sistem ul relațiilor interpersonale
constituie fondul pe care încep să se contureze trăsăturile caracteriale.
Cezar Bârzea considera că nu se poate trece cu vederea faptul că situațiile
educative sunt ele însele o creație perpetuă, că ele nu se repetă niciodată i dentic,
ci se adaptează mereu persoanelor participante, că educația este ea însăși „un
miracol, devenire, speranță”, că rolul educatorului este în mare măsură
asemănător actorului de teatru. Arta educației include de asemenea „arta de a
înțelege motivația și maniera de a fi a partenerilor, proiecție interpersonală și
empatie, capacitatea de a sesiza și de a înțelege aspirațiile și problemele copiilor.
3.2. TEATRUL ȘI DEZVOLTAREA IMAGINAȚIEI LA COPIII CU
DIZABILITĂȚI MENTALE CONGENITALE
Una din cele mai răspândite dizabilități mentale congenitale este Sindromul
Autist. Acesta este o tulburare de dezvoltare considerată una din cele mai severe
152
tulburări ale copilăriei. Cei care prezintă astfel de tulburări au dificultăți în mai
multe arii d e dezvoltare. Cu autism te naști și până în momentul de față nu s -a
găsit nici un remediu care să trateze și să vindece definitiv această boală. Autismul
de multe ori poate fi confundat cu alte tulburări de dezvoltare cum ar fi Sindromul
Asperger. Față de autism sindromul Asperger le permite copiilor să vorbească
începând cu vârsta de doi ani, vârstă la care, în mod normal orice copil tipic începe
să vorbească. Copiii diagnosticați cu sindromul Asperger au un IQ normal sau
peste normal față de copiii autișt i care doar o medie de 20% au un IQ peste media
normală, având o atracție deosebită spre cifre și științe exacte. Copiilor cu
Asperger le lipsește empatia, le displace orice schimbare în rutina zilnică, nu
înțeleg comentariile sarcastice, glumele, fiindu -le aproape imposibil să perceapă
stimulii emoționali. În schimb copilul din spectrul Autist, în timp și cu o terapie
adecvată, este capabil să interacționeze senzorial și să perceapă emoțiile.
Copilul autist este captiv într -o lume a tăcerii, într -o lume li psită de zâmbete
sau de bucuriile normale ale copilăriei. Aceș ti copii a u uneori o privire atâ t de
inexpresiv ă încât ai impresia că trăiesc într -o lume a lor, refuzând să o accepte pe
cea în care i -am adus noi, pentru că nu este suficient de bună pentru e i. Încerci să
le vorbești, dar nu te înțeleg. Adesea continuă să facă ceea ce făceau dând impresia
ca nu aud. Nu vorbesc , deși simți că ar avea atât de multe de spus. Acești copii au
fost descriși sugestiv, ca fiind într -un labirint cu pereții de sticlă și în
imposibilitatea de a comunica cu ceea ce este dincolo de aceștia. Și atunci nu pot
decât să lovească acești pereți în speranța de a fi auziți și înțeleși.
Autismul are o plajă largă de gravitate. Începând de la formele ușoare, în
care se găsesc copiii greu sociabili, considerați foarte serioși, care interacționează
dificil chiar și cu părinții, și au anumite obiceiuri neobișnuite, până la cazurile
grave în care vorbirea lipsește cu desăvârșire, iar copiii sunt în imposibilitatea de
a fi independenți sau de a interacționa în vreun fel cu lumea înconjurătoare.
153
Depinde foarte mult nu numai gravitatea bolii, ci și momentul în care aceasta este
descoperită și se începe terapia cu ei.
Autismul este din păcate, o boală gravă, fără leac, dar care poate fi
amelio rată dacă este depistată la timp și tratată corespunzător. Primele semne pot
apărea încă din primele luni de viață.
Copilul autist nu zâmbește, nu râde. Nu se uită în ochii celuilalt. Nu întinde
mânuțele către părinți. Are o expresie a feței aproape imobil ă și nu reacționează
aproape deloc la ceea ce -l înconjoară. Preferă anumite poziții ale corpului și repetă
mecanic anumite mișcări. Mai mărișor, la vârsta primelor gângureli, acestea
întârzie. Nici cuvintele nu se grăbesc să apară în gurița lui. Mulți pări nți ignoră
acest aspect punându -l pe seama unei simple întârzieri în vorbire sau cel mult îl
suspectează de probleme cu auzul și vorbirea.
E trist cum pe acești micuți jucăriile îi lasă reci. Ursuleții care se învârtesc
deasupra patului o fac în zadar. Sun etul jucăriei muzicale trece pe lângă urechea
lor. Nu știu să ceară sau să arate cu degetul ceea ce doresc. Atunci când cresc mai
mărișori, în formele mai ușoare ale bolii, deși își pot coordona mișcările parțial
sau chiar total, au predilecție spre repeti tivitatea exagerată a unor activități sau
gesturi. Bat cu lingura în farfurie, învârt o roată, apasă un buton, etc. Dacă adulții
nu îi opresc, pot continua acest lucru ore în șir. Dacă reușesc să -și însușească
vorbirea și acesta este marcată de stereotipii verbale. Repetă anumite cuvinte.
Rare sunt cazurile în care reușesc să conceapă propoziții cursive, coerente. Au
crize de plâns inexplicabile, care pornesc din senin și se opresc fără un motiv
plauzibil. Au tendința să se legene cu tot corpul sau să -și mi ște mecanic, timp
îndelungat mâinile în aceiași mișcare. Datorită faptului că nu pot comunica,
frustrările lor sunt aduse la suprafață de ieșiri și sentimente violente.
Tratamentul autismului nu poate fi unul medicamentos. Singura terapie
aplicată și care dă rezultate foarte bune dacă este susținută și timpuriu depistată,
este așa numita Applied Behavior Analysis – Analiza Aplicată a
154
Comportamentului. Aceasta constă în însușirea treptată, mecanică și rigidă la
început, a anumitor comportamente, gesturi, act ivități și înlăturarea celor specifice
bolii. Rezultatele nu vor întârzia prea mult, deși abia în 2 -3 ani de muncă asiduă
se poate spune că aceștia pot deveni independenți și se apropie de normalitate.
Terapia prin artă îl ajută pe copil să se înțeleagă pe sine, să se elibereze de
anxietățile și tensiunile acumulate, să dezvolte abilități de comunicare și să
exerseze și optimizeze propriile capacități de relaționare cu ceilalți copii și cu
adulții, ajutând în final, la elaborarea unor strategii de rezolvare a conflictelor.
Iată câteva dintre beneficiile art -terapiei: dezvoltarea inteligenței
emoționale, dezvoltarea abilităților de exprimare, comunicare și relaționare,
creșterea adaptării în societate, o dezvoltare armonioasă, echilibrată,
responsabilizare, d ezvoltarea inițiativei, dezvoltarea imaginației și a spiritului
creativ, reducerea tensiunilor și a anxietății, dezvoltarea unor instrumente
sănătoase de rezolvare a conflictelor și dezvoltarea stimei de sine.
Art-terapia utilizează toate formele expresive: pictura, sculptura, muzica,
literatura, poezia, teatrul și dansul ca mijloace de punere în valoare și îmbogățire
a personalității fiecăruia, ajutându -l să exprime emoțiile profunde și dificultățile
pe care le întâmpină sau pur și simplu să se de zvolte armonios.
Copiii au rareori limbajul și dezvoltarea cognitivă necesare procesării și
redării experiențelor lor numai prin intermediul cuvintelor, astfel încât ei își
completează comunicările în mod spontan cu ajutorul formelor simbolice de
expresie și comunicare, cum ar fi joaca, metaforele și o varietate de imagini
vizuale, auditive și kinestezice.
Tehnicile de art -terapie oferă copiilor oportunitatea de a explora și exprima,
prin intermediul materialelor specifice creației artistice, dificultățile în legătură cu
diversele trăiri sau relații personale, dificultăți ce ar putea fi greu de exprimat în
cuvinte. Atmosfera relaxată îl îndeamnă pe copil să se exprime liber, oferindu -i
155
posibilitatea de a se descărca, de a dezvălui trăiri care, în alte condiț ii, par a fi
inacceptabile.
Poveștile și confecționarea de măști au rolul de a -l ajuta pe copil să
asimileze experiențele trăite și realitatea în general. Copilul învață să dea sens
lumii din afara lui dar și să -și structureze gândurile.
Teatrul de păpuși are un rol extrem de important în dezvoltarea copiilor cu
autism, ajutându -i pe aceștia să găsească calea de comunicare cu cei din jurul lor
aceasta fiind păpușă.
Teatrul de păpuși reprezintă cea mai puternică formă de joc, care captează
și introduce copil ul într -o diversitate de situații și posibilități. Copilul reușește
într-un timp scurt să se identifice cu păpușile sau cu marionetele. Teatrul de păpuși
este unealta care aduce de fiecare dată copilului, fantezia și starea de bine. Prin
intermediul păpuși i, copilul atacă diverse comportamente și strategii. Acesta
poate să învețe mai ușor ce este bine și ce este rău, apoi să ia în calcul și în seamă
consecințele. Ce este extrem de important este faptul că prin intermediul păpușii,
copilul reține toată discu ția purtată. Dacă aceiași discuție s -ar purta între
coordonator și copil, cel mic va uita discuția după o perioadă scurtă de timp. După
ce o păpușă și -a încheiat povestea, copilul poate aplica ce a auzit de la aceasta
mult mai ușor în vița de zi cu zi. Înt r-un timp foarte scur t, păpușile îi pot ajuta pe
copii să facă față anxietății și să gestioneze mult mai bine această stare. Prin
intermediul păpușii, coordonatorul poate c rea povești similare cu cele ale
copilului, fără ca acesta să fie traumatizat. Poveș tile coordonatorului au nevoie de
o dinamică aparte și de personaje care să întruchipeze persoanele din realitate și
care trebuiesc puse într -o lumină bună.
Dacă vorbim despre copiii cu o formă ușoară de autism, păpușa se mai poate folosi
fără ca aceasta s ă spună ceva pentru a -și exterioriza sentimentele pe diferite
melodii. De multe ori la această etapă de joc cu păpușa, copiii devin agitați și
uneori violenți, fiind semn clar de o problemă emoțională.
156
Drama -terapia (sau terapia prin teatru) se ocupă de a plicarea tehnicilor și
proceselor specifice teatrului în terapia grupurilor de persoane cu nevoi speciale.
Drama -terapeuții lucrează în spitale psihiatrice, penitenciare și școli speciale,
precum și în comunitate. Cu toate că, în mod esențial, drama -terapi a este o
activitate de grup, ea poate fi aplicată și în cazul persoanelor individuale.
Folosirea teatrului de păpuși în terapie este un mijloc de dezvoltare a
exprimării și a comunicării cu copiii și adulții, în cazul în care există dificultăți în
exprimarea verbală directă. Teatrul de păpuși este integrat, de obicei, în practica
drama -terapiei și nu este considerată o practică terapeutică de sine stătătoare.
Drama -terapia este utilizată pentru a ajuta subiectul să rezolve probleme,
să ajungă la cat harsis, să afle adevărul în legătura cu sine însuși, să se înțeleagă
pe sine, să exploreze tipare de interacțiune disfuncționale și să învețe să le
modifice.
Drama -terapia include o mulțime de tehnici, de la punerea în scenă a unei
piese de teatru la tehni ca scaunului gol, de la psihoterapia individuală la ședințe
de terapie de grup cu participarea unei trupe de actori. Se utilizează intenționat
teatrul pentru ca persoanele să atingă tot felul de obiecte terapeutice astfel încât
în timp se pot ameliora simp tomele mentale și fizice de integrare și de asemenea
e o tehnică bună pentru dezvoltarea personală a fiecăruia.
Drama -terapia ajută de asemenea subiectul în problemele sociale și
psihologice, boli mintale sau handicap. Omul poate descoperi prin creativita te,
componenta de comunicare verbală și nonverbală.
Drama -terapia se aplică în grup sau individual.
Obiectivele drama -terapiei:
Creșterea interacțiunii sociale și a inteligenței emoționale și
interpersonale
Creșterea capacității de relaxare
157
Capacitatea de a controla emoțiile
Capacitatea de a fi spontan
Creșterea capacității de concentrare
Creșterea stimei de sine
Capacitatea de recunoaștere și acceptare a limitelor și posibilităților
fiecăruia.
Am decis că cel mai bine ar fi să merg să fac practică în mai m ulte centre,
atât la copii tipici cât și la copii atipici. Copiii tipici, chiar dacă mă așteptam să fie
mulți mai deschiși la ideea de a se juca, de cele mai multe ori au refuzat să
interacționeze cu mine. M -am gândit de multe ori dacă este ceva greșit în
abordarea mea și exact așa a fost. După ce am mai discutat cu prieteni care
lucrează în mai multe centre sau fac diverse cursuri de teatru, toți mi -au spus că
acești copii sunt saturați de lucrurile impuse de către personalul centrelor sau ale
educatorilor. De multe ori copiii nu aleg singuri, nu sunt lăsați să aleagă ce să facă
într-o zi obișnuită și nu li se explică de ce trebuie să facă anumite lucruri și la ce
îi ajută. Ulterior mi s -a confirmat și mie spusele colegilor mei, după ce am făcut
câteva vizite la diferite centre de recuperare. Acesta a fost momentul în care am
hotărât ca de fiecare dată când încep un curs cu copiii tipici sau atipici, să -i întreb
pe ei ce ar vrea să facă în timpul pe care o să -l petrecem împreună și cum ar vedea
ei păpușa -personaj perfectă pentru ei.
De obicei, la primul curs aduc mai multe materiale pe care le pun la vedere,
lăsându -i pe ei să aleagă cu ce vor dori să -și construiască păpușa. Fără să le explic
foarte multe lucruri, pentru a le lăsa senzația că ei c onduc cursul, i -am lăsat să -și
construiască după modelul pe care eu l -am adus, păpușa. Stând pe margine,
puteam să analizez fără ca ei să simtă acest lucru dacă aceștia se ajută între ei,
dacă-și vorbesc unul celuilalt și dacă vor încerca să -și aducă păpuș a fizionomiei
lor. Dacă înainte să le aduc materialele, erau indiferenți unii din ei, acum toți cei
158
15 copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, erau interesați și captivați de ceea ce
făceau. Dacă aceștia niciodată nu reușeau să facă o activitate în gru p, iată ă acum
au reușit să se ajute unul pe celălalt. În timpul în care aceștia lucrau, am început
să introduc alte sarcini, cum ar fi: să -și aleagă o poveste, sau să inventeze o
poveste. Eram foarte curioasă ce or să aleagă, dar totodată intuiam că vor d ori să
inventeze povești. După ce au intrat în convenția că sunt regizori și actori –
păpușari, și -au dat frâu imaginației prinzând viață următoarele povești.
Povestea Gabrielei – 10 ani:
A fost cândva, undeva, o fată care avea o mare dorință: să -și vadă ma ma
adevărată, pe care s -o strângă în brațe măcar un minut. Fata dornică să -și vadă
mama a plecat în lume, unde a realizat că lumea nu era așa cum visa ea. Oamenii
erau răi unii cu ceilalți, încercând să ajungă cât mai sus în viață. Fata s -a
îndrăgostit de un tânăr cu care a făcut un copil frumos și cu care nu a reușit să stea
prea mult, începând certurile. Aceasta a plecat de acasă, cu un copil de mână și
obosită de la atâta drum s -a oprit la un lac, unde a început să plângă iar lacrimile
s-au scurs în lac transformând lacul într -o oglindă de gheață. Aceasta și -a văzut
întreaga viață în oglinda de gheață, inclusiv pe mama sa. A doua zi fata s -a întors
acasă împreună cu copilul său, copilul a crescut iar printr -o magie, copilul a
devenit rege în regatul în ca re aceștia trăiau.
Povestea lui Daniel – 12 ani:
A fost odată ca niciodată, o fată care avea o căprioară. Într -o zi căprioara s –
a îmbolnăvit iar fetița a plecat în pădure să adune leacul pentru a o face bine.
Leacuri pe care le știa de la bunica ei care acum era plecată în lumea îngerilor.
Ceea ce nu știa fetița, era că această căprioară avea puteri magice. După ce a reușit
fetița să o vindece, căprioara a început să -i vorbească și să -i povestească fetiței
159
despre bunica ei care o părăsise. Fetița a pus ca pul pe iarbă și a ascultat -o pe
căprioară, până când aceasta a adormit așa cum o făcea bunica ei s -o adoarmă pe
când aceasta trăia.
După ce am ascultat poveștile copiilor, povestite cu ajutorul păpușilor
create de ei, am realizat că tot ceea ce au povestit face parte din viața lor. Având
în vedere că la început erau niște copii care respingeau tot ceea ce venea din
exterior, au acceptat să povestească, prin intermediul păpușii, evenimente pe care
aceștia le -au trăit în trecut, lucru pe care nul -au făcut în preajma psihologului.
Până la urmă, totul ține de metoda pe care o aplică adulții, când vor să afle și să
ajute un copil. Păpușa este neutră, dacă e construită de ei este și mai bine, deoarece
este asimilată mult mai repede de către aceștia.
Terapie în etape
Desenul, cel pe care copilul tipic îl asimilează cu firesc și foarte multă
ușurință, este mult folosit și în terapiile pentru copiii cu tulburare din spectrul
autist, însă în cazul lor împrietenirea cu desenul se face step by step.
Nu se ajunge la p artea cu coloratul, cu jocul, atât de repede. Nu pot fi sărite
etape. Copiii care intră în terapii trec printr -o evaluare, pentru a fi identificate
ariile de dezvoltare ce sunt afectate. Se face un plan de intervenție strict pentru
nevoile copilului. Nu fi ecare copil are afectată aceeași arie de dezvoltare. În
funcție de evaluare se lucrează planul de intervenție. Se începe cu pași mărunți,
de la o pre -terapie, prin care copilul să se obișnuiască în primul rând cu terapeuții
și cu spațiul de lucru. În cazul terapiei comportamentale aplicată, se stă pe jos,
este cel mai ușor de lucrat astfel, nu pe scăunele, în jurul unor măsuțe, cum se
întâmplă într -un context tipic de lucru cu copiii.
La cei mici, modul de abordare este diferit față de cel al copiilor mari . Sunt
folosite des recompensele care să îi motiveze. În momentul în care vin la terapie
160
și vin destul de mici nu știu să se joace adecvat cu jucăriile, acesta este unul dintre
lucrurile care îngrijorează, e un semnal de alarmă. Spre exemplu, să învârtă ro țile
unui cărucior de jucărie, este un comportament stimulativ pentru ei, pentru partea
de vizual. Învață cu căruciorul un joc adecvat și, încet, încet, după ce capătă un
pic de încredere se poate spune că începe și perioada de terapie, care depinde de
fiecare copil în parte. Se poate obișnui cu terapeuții într -o săptămână sau în mai
multe.
Foarte importantă este implicarea familiei. Într -o ecuație echilibrată se
poate vorbi de egalitate în asumare și implicare, 50% familia – 50% terapeutul. E
firesc, în co ndițiile în care, de cele mai multe ori copilul petrece două – patru ore
cu terapeutul, în restul timpului fiind cu familia. Există reguli, stabilite de
terapeut, pe care le spune la sfârșitul programului de terapie. De exemplu, reguli
trasate de unul dint re terapeuții de la A.N.C.A.A.R. (Asociația Națională a
Copiilor și Adulților cu Autism din România – filiala Craiova), pentru a fi aplicate
acasă: pentru un copil de 1 an și 7 luni păstrarea contactului vizual: la începutul
terapiei învață totul prin prez entare, cum se întâmplă și în cazul copilului tipic,
care nu are nicio afecțiune (ex.: prezentare cu telefonul, învață ce face cu el, învață
incidental, văd și prin imitație fac același lucru).
Lucrul cu copiii cu autism depinde foarte mult de ingeniozitat ea
terapeutului. Fiecare obiect în parte poate deveni personajul unei povești și chiar
se impune acest lucru pentru a împiedica dezvoltarea unor automatisme. Copilul,
în relația cu obiectul (jucărie, fruct etc.), dezvoltă un întreg univers al cunoașterii.
Află că există obiectul, iar cu ajutorul lui descoperă culorile, utilitatea, încearcă
bucuria atingerii și transformării lui în ceea ce imaginația îi dictează, generându –
i și o stare de bine.
Dar, foarte important este gradul de afectare a copilului. Atunc i când este
vorba de un copil grav afectat trebuie luat în calcul faptul că el nu va putea învăța
mult, că va fi mai puțin atent la indicațiile terapeutului, modul de lucru cu el fiind
161
diferit. Este foarte important ca specialistul care își asumă un astfe l de copil să
fie foarte bine pregătit, să cunoască în detaliu afecțiunea de care copilul suferă și
să ia cele mai sănătoase și înțelepte decizii în ceea ce privește îmbunătățirea stării
de sănătate a acestuia. Se lucrează în etape. În privința desenului, se pleacă de la
mâzgălit și se lucrează prin imitație, face întâi terapeutul, apoi copilul. Comanda
e: “Fă ca mine!”
Ca să îl determine să ajungă să coloreze, i se pregătește o formă foarte mică,
un cerc sau un pătrat, ce poate fi desenat și cu mâna copi lului.
“Pentru ei este foarte important ca șansa de reușită să fie foarte mare, ca să
nu-i frustrăm și să lucreze de drag. Este foarte important ca un copil, când vine în
terapie, indiferent că lucrezi acasă sau într -un spațiu specializat, în momentul în
care intră în sală sau în momentul în care te vede să zâmbească. Faci totul în așa
fel încât el să aibă mereu succes, să se bucure de câștig, să fie pus în valoare”, a
spus Andreea, terapeut la A.N.C.A.A.R. Craiova.
G.D: Ce se întâmplă când sunt puși în si tuația de a interacționa cu jucării
din pluș sau alt material, care reprezintă diverse animale?
Terapeut: Există posibilitatea să aibă un deficit senzorial și să refuze să
atingă. Se fac acțiuni de sensibilizare, care înseamnă pași mărunți. Îi este prezent at
animăluțul din plus (cățel, urs etc.), îl atinge terapeutul, îl pune pe față, îi
povestește despre el, urmărind în tot acest timp reacțiile copilului, evident reacția
fiind diferită de la un copil la altul. Terapeutul va încerca să -l facă să pună mâna
pe jucăria de pluș, să -l atingă măcar cu un deget.
Sunt copii care stau și privesc jucăria, sunt curioși, dar sunt și copii care au
deficit de atenție și nu vor urmări manevrarea jucăriei.
Păpușa poate fi o alternativă în terapiile de recuperare pentru co piii cu
afecțiuni mai ușoare. Pe bebelușii pe jucărie, de exemplu, sunt învățați prin
imitație să -i legene, ajutați de un cântecel, un joc, sunt ajutați să învețe părțile
162
corpului omenesc. Eficiența se vede aici după cât mai multe jocuri. Se spune că
în zilele noastre copiii nu mai știu să se joace. Este mai simplu acolo unde copilul
afectat are o soră sau un frate, deoarece împreună cu acesta va îndrăgi mai repede
jocul și și -l va dori.
În ceea ce privește culoarea, textura, dimensiunea păpușilor nu sunt aceleași
referințe de utilizare pentru toți copiii. Diferențe apar în primul rând între cel care
face terapie și cel care nu este inclus într -un astfel de program. Terapeutul va ști
că este obligatoriu să îi facă o generalizare a culorilor, materialelor, d imensiunilor.
De exemplu, el trebuie să cunoască îndeosebi faptul că un creion este un creion și
să devină conștient de el ca obiect. La texturi sunt probleme acolo unde există
deficit senzorial. Sunt copii care nu pot pune mâna pe făină, pe mălai, pe
plastilină, copii care nu calcă pe nisip la mare, pentru că le fuge piciorul și devine
disconfort pentru ei.
Dar, totul depinde de gradul de afectare, de deficitul senzorial și de terapeut.
Dacă acesta identifică problema și lucrează asupra ei atunci ar trebui să apară și
îmbunătățiri în relația cu obiectul, materialul, culoarea, care generau stare de
nesiguranță , de insatisfacție. Unii dintre ei fac o fixație din a colora doar cu o
anumită nuanță, fac o fixație pentru anumite obiecte, feluri de mâncare. Sunt copii
foarte selectivi, care mănâncă doar preparate albe sau roșii, care consumă doar
mâncăruri pasate, al ții care le refuză dacă sunt moi și pasate, pentru că nu le place
senzația.
Roșu, verde, albastru, galben, mov sunt culorile cu care se începe lucrul de
obicei în terapie, se învață după alb și negru, dar cele menționate sunt cele de
bază.
De asemenea, un rol important îl joacă linearitatea tonului în stabilirea unei
relații apropiate cu copilul. Terapia prin joc și joacă impune o stare de echilibru
din prima secundă de interacțiune cu copilul. De la prima întâlnire va fi primit cu
163
zâmbet și un ton linișt it, controlat, de care va trebui să beneficieze pe tot parcursul
terapiei.
Fiecare obiect nou de învățat este transformat într -un personaj într -o
poveste. Animalele domestice sunt aduse în interiorul unui cadru care redă o
fermă. Cu ajutorul jucăriilor în vață de la sunete până la fiecare detaliu din viața
acestor animale.
Dar, până la demararea terapiei, cea mai grea luptă o duc părinții cu ei înșiși,
cu conștientizarea, acceptarea diagnosticului pus de neuropsihiatru sau a evaluării
efectuate de un terape ut acreditat pe terapie comportamentală aplicată, dacă aici
au venit prima dată și nu la un medic specialist. Evaluarea acestuia, care se face
de-a lungul mai multor zile, poate semnala o întârziere în dezvoltarea copilului
de până la 5 luni, 6 luni, un a n – doi ani – trei ani. Pe lângă întârzierea pe care o
are, care poate fi una cognitivă, terapeutul va observa comportamentul copilului,
dacă are autostimulări, obiceiuri repetitive, dacă nu socializează, nu știe să se
joace adecvat cu jucăriile, nu ating e diferite materiale, este un semn de întrebare
care duce cu gândul la tulburarea de spectru. Toate acestea le va spune părinților,
cu recomandarea clară să se îndrepte spre medicul neuropsihiatru. Șocul este
foarte mare. Mulți părinți nu se opresc la cons ultarea unui singur medic, merg și
la cinci – șase specialiști pentru diagnosticare. Apare negarea, care este primul
stadiu al durerii.
Munca terapeutului este în prima fază cea cu părintele și care se dovedește
foarte grea. Cu ei se comunică permanent, relația este una foarte strânsă,
comunicarea permanentă, fiind obișnuiți de terapeut să observe fiecare modificare
de comportament la copil, fiecare gest nou, fiecare reacție la obiectele și oamenii
din mediul în care acesta trăiește. Prima dată, de la afl area diagnosticului,
părintele refuză să îl accepte, iar lupta se dă pentru conștientizarea acestuia, să
înțeleagă și să accepte că are nevoie de ajutor copilul și că trebuie să facă terapie.
164
Din păcate, toate aceste drame se accentuează în contextul unei societăți
care etichetează persoanele aflate în dificultate, care nu se implică în programe
comunitare de integrare a acestora în sistemul de învățământ, care nu se alătură
asociațiilor, organizațiilor care fac diferite acțiuni de conștientizare.
La 2 ap rilie, când este Ziua Internațională a Autismului, se încearcă anual
ca toate campaniile de conștientizare să se desfășoare în spațiul public, în mijlocul
oamenilor și prin implicarea lor, pentru a -i înțelege pe semenii lor cu nevoi
speciale și a înțelege de ce este imperios necesar să trăiască împreună și nu prin
izolarea acestora din urmă, de ce este vital să existe proiecte care să vizeze
investiții în școli specializate, cu personal specializat pe tulburări din spectrul
autist, de ce este important ca a cești copii să fie incluși în programe de terapie
care să minimizeze dependența lor de un însoțitor pe tot parcursul vieții, pentru
lucruri pe care le -ar putea asimila prin terapii începute la timp.
O problemă rămâne în continuare reticența, chiar refuzul părinților care au
copii sănătoși, ca aceștia să se afle în preajma celor cu nevoi speciale. Dramatic
este când apar situații în care aceștia se opun integrării lor în comunitate, în
grădinițe, școli.
Potrivit studiilor, autismul este pe un trend ascend ent, din 60 de nașteri unul
dezvoltă autism, a precizat Luminița Sandu, vicepreședinte A.N.C.A.A.R.
Craiova. “Eu nu aș lega fenomenul de vaccinuri, ci mai degrabă de
vulnerabilitatea individului în ceea ce privește partea de metabolizare a
substanțelor, a alimentelor. Și o parte genetică este implicată. Conform studiilor,
se pare că sunt 22 de gene incriminate, care ar putea să afecteze. De aici, varietatea
și diversitatea pe care o întâlnim în rândul persoanelor cu tulburare din spectrul
autist, pentru că ele, în general, sunt afectate în două – trei, cinci domenii de
dezvoltare, unele mai mult, altele mai puțin. Eu aș găsi o explicație mai degrabă
pe partea genetică, deoarece se poate întâmpla ca la unul să fie o problemă pe
165
două – trei gene, la unul pe 15 – 16, altul pe 20. În același timp și pe partea de
metabolizare. Cert este că nu s -a găsit o cauză cu siguranță, încă sunt suspiciuni,
ipoteze de lucru, cu certitudine nu putem spune astăzi că partea de genetică
intervine și dezvoltă autism.”
Experiența personală la centrul A.N.C.C.A.R.
După ce am fost de mai multe ori în vizită la centrul A.N.C.C.A.R., mi -am
luat inima în dinți și am decis că este momentul să interacționez direct cu copiii
care vin acolo. De ce spun inima în dinți? Este simplu. Acei copiii care vin la
recuperare au forme foarte grave de autism, sunt imprevizibili, uneori violenți și
foarte greu de convins să interacționeze cu persoane pe care nu le cunosc. După
ce am stat de vorbă cu terapeuții și cu voluntarii de la centru, după ce a m aflat
puțin despre fiecare copil, ce le place, ce nu le place, ce îi deranjează, am intrat în
sala de kinetoterapie unde i -am găsit pe: Ami – de 23 de ani, Andrei – 27 de ani
și Bobo – 25 de ani. A fost o noutate pentru mine să lucrez cu „copii” atât de mari
având în vedere că până atunci am lucrat numai cu copii mici și în nici un caz cu
cazuri atât de grave.
Primul lucru pe care îl face un terapeut specializat pe terapia ABBA, este
să te descurajeze, să -ți spună că terapia prin teatru, inclusiv art -dram a nu poate
avea efecte atât de rapide și atât de eficiente. Nu m -am descurajat, cred cu tărie
ca terapia prin intermediul păpușii funcționează. Am intrat în sala de kinetoterapie
cu zâmbetul pe buze, deoarece urma să cunosc niște oameni absolut minunați,
care de multe ori nu găsesc modul de a comunica cu noi, ceilalți. Așa a și fost!
Primele 10 minute, am încercat să fac cunoștință cu cei trei adulți care
suferă de autism infantil, vârsta cognitiva fiind de 3 ani la Bobo – limbaj limitat,
specific; de 3 ani și jumătate la Ami – nu vorbește funcțional, este repetitivă și
uneori agresiva; de 3 ani la Andrei – nu vorbește funcțional, are perioade când
adoarme pe masa și perioade când cântă și spune poezii.
166
Din experiențele anterioare cu copiii mai mici știam că le plăcea foarte tare
să le zâmbești, să le transmiți o stare de bine, să nu te îmbraci cu culori închise,
deoarece îi întristează și nu vei reuși să interacționezi cu ei nici măcar o secundă.
Când am intrat în sala unde cei trei făceau kinetoterapie, fie care se afla într –
un colț al sălii, m -am prezentat, repetitiv pentru a le atrage atenția și pentru ai
convinge să interacționam. Ami, a fost prima care a intrat în discuție cu mine
repetându -mi că mama ei trebuie să vină să o ia și că se duce acasă, apoi m -a
întrebat de unde mi -am luat geaca pe care o aveam pe mine și că a avut și ea una
la fel. A început să mă mângâie pe păr și să -mi zică daca o iau la mine acasă. Deja
era o legătură între noi, așa că am decis că este momentul să îi fac cunoștință cu
prietenii mei, cu cele două păpuși muppet: o fetiță pe care am numit -o Lola și un
băiețel pe care l -am numit Bu. Cele două păpuși au aceste nume deoarece și un
copil autist care nu vorbește funcțional, poate sa pronunțe literele L și B fiind
foarte ușor pentru aceștia să le pronunțe numele păpușilor.
Ami, când a văzut cele două păpuși muppet, a început să țipe, deoarece una
din păpuși avea o rochiță roșie, aceasta fiind sensibilă la această culoare. Am luat
eșarfa pe care o aveam la gât și am acoperit rochița cu ea, apoi Ami s -a liniștit! În
tot acest timp, în cameră mai erau cu noi și Bobo și Andrei, iar la țipetele lui Ami,
au început să se miște haotic prin camera. Mi -am pus păpușa pe mana și am
început să mă joc cu ea. Cu mișcări lente, m -am îndreptat spre Am i, care mi -a
zâmbit și a răspuns atunci când păpușa a întrebat -o cum o chema. Am întins mâna
păpușii către ea, aceasta nu a mai avut acea reacție de frică și respingere, așa ca a
început să mângâie păpușa. A început să zâmbească și să zică repetitiv: „Lola ,
prietena mea mergem acasă”. Dacă la început, Ami a făcut o criză atunci când a
văzut păpușa îmbrăcată cu roșu, acum lucrurile erau schimbate radical. Nu după
foarte mult timp, mi -a scos păpușa de pe mână și a luat -o în brațe, apoi a aruncat –
o. Am realiza t după aceea de ce a aruncat -o. Lola nu mai era „vie” și acest lucru
a speriat -o. I-am pus păpușa pe mana ei și a început să râdă. apoi brusc a
167
îndepărtat -o cât mai departe de ea, chiar daca aceasta se afla tot pe mână, deoarece
Lola nu mai vorbea. Am înce put să vorbesc cu ea, aceasta crezând că este Lola.
A fost un moment în care Ami, era extrem de fericită că are un nou prieten și,
culmea, pe care îl privea în ochi. În tot acest timp, cât Ami se juca cu Lola, cei
doi băieții au devenit curioși la ce se în tâmpla, cel mai curios fiind Andrei, care a
vrut să interacționeze și el cu cealaltă păpușă Bu. Andrei este un copil care până
acum câțiva ani nu știa să meargă, să se ridice din fund, să meargă la toaletă. Nu
știa să facă nimic din ce face un copil atipic . Acesta a stat cu păpușa pe mână
aproximativ 20 de minute, având în vedere că acesta nu suporta obiectele noi,
reușind să comunice cu mine după încă alte câteva minute. Limbajul fiind unul
foarte simplu de exemplu: Bună! Ce faci? Eu sunt Andrei!; până la a ajunge să
vorbească pe voci folosindu -și vocea când subțire când groasă, era extrem de
încântat și de bucuros. Terapeuta pe care o cunoștea foarte bine și cu care lucra
de câțiva ani, l -a îndemnat să cânte, aceasta știind clar că este într -o perioadă bun ă.
Fără să -și dea seama, păpușa a început să se miște odată cu el pe ritm și să o
privească. Andrei nu privește persoana cu care vorbește sau activitatea pe care o
face de obicei la ședințele de terapie, acesta fiind tot timpul cu capul în altă parte.
După acest moment în care am crezut că am reușit să îl convingem să comunice
prin intermediul păpușii și să aibă contact vizual cu aceasta, a urmat un moment
în care acesta a încetat să mai interacționeze cu Bu. Preț de câteva minute acesta
a stat ca o statuie cu păpușa pe mână. Împreună cu terapeuta ne -am îndreptat spre
el să îi luăm păpușa de pe mână, spunându -i repetitiv că Bu trebuie să plece acasă
să doarmă. Acesta a refuzat să ne dea păpușa, uitându -se fix la ea. A îmbrățișat –
o, apoi a așezat -o pe băncuță , de menționat fiind faptul că acesta arunca obiectele
după ce se juca sau lucra cu ele.
Față de Ami și Andrei, Bobo nu este așa sociabil având un limbaj limitat,
un limbaj specific. Acesta era într -o perioadă de anxietate. Agitat pe parcursul
ședinței, a cesta a început să meargă în cerc prin încăpere. După ce s -a așezat, m –
am apropiat și i -am repetat cu păpușa ca el este Bu și l -am întrebat cum îl cheamă
168
pe el. După multe repetări, acesta a răspuns că îl cheamă Bo. Și iată că după ce
am vrut să renunț, ac esta a întins o minge de kinetoterapie spre păpușă. Primul
semn că acesta îl plăcea pe Bu și că ar vrea să mai interacționeze cu el.
A fost incredibilă senzația, de cele mai multe ori ajungi la această
performanță, ca un copil diagnosticat cu autism să ati ngă un obiect nou și mai ales
să îl faci să se joace cu el, abia după foarte multe întâlniri, asta din ce am observat
la ceilalți copii cu care am lucrat. Este adevărat, ca la celelalte întâlniri cu copiii
autiști nu am folosit păpușile muppets, de obicei foloseam marionete sau păpuși
pe deget.
După ce s -a terminat întâlnirea, cei trei au venit după mine până la ieșirea
din centru, repetând să mă întorc și în următoarele zile și să le aduc și alți prieteni
cu care să se joace. Așa că am decis să merg și în următoarele zile la centru.
Următoarele întâlniri au fost la fel de spectaculoase, chiar dacă au trecut câteva
zile de la prima întâlnire cu Bobo. Andrei și Ami, când m -am întors la centru, erau
tot în camera de recuperare și aproape în aceleași poziții și stări. Când m -au văzut
și-au amintit de prietenii mei și de promisiunea făcută de a mai aduce și alte
personaje. M -am ținut de promisiune și pe lângă cele două păpuși muppets, am
mai adus două marionete, un cățel și un clown. La fel ca data trecută, cea m ai
vorbăreață a fost Ami, care în momentul în care a văzut că se mișcă marionetele
s-a speriat foarte tare și a început să plângă. Terapeuta văzând reacția ei m -a sfătuit
să ascund marionetele noi și să scot păpușile cu care aceștia erau familiarizați. În
momentul în care am vrut să strâng marionetele, mâna lui Andrei m -a oprit.
Acesta își dorea să îi cunoască și pe noii prieteni repetând încontinuu: „Sfoară!
De ce?” Atunci am înțeles că acesta nu înțelegea cum se poate mișca marioneta și
cine îi făcea voce a. Având în vedere faptul că marioneta stă pe sol iar cel care o
mânuiește este la alt nivel de înălțime, Andrei credea că se mișcă singură deoarece
punctul lui de atenție era numai pe marionetă. In momentul în care m -am așezat
la același nivel cu marionet a, copilul a înțeles cum funcționează și a început să
169
zică: „Geo! Sfoară!”, asta însemna că a înțeles că eu sunt cea care mânuiește
marioneta, iar pentru mine era clar în acel moment de ce la celelalte ședințe cu
copiii autiști, aceștia reacționau mai greu când vedeau marionete. Tot în acel timp,
Bobo repeta că îl vrea pe Bu, păpușa muppet pe care a acceptat -o și cu care a
interacționat la prima întâlnire. Am scos păpușa, mi -am pus -o pe mana, iar în
momentul în care m -am apropiat de Bobo acesta s -a luminat la față și a început să
zâmbească. Era un pas extrem de important faptul că a recunoscut personajul, care
îl vizitase cu câteva zile în urma și că a ținut minte cum îl cheamă. De obicei
Bobo, ține minte foarte greu numele. În momentul în care am scos păpuș a de pe
mâna mea și am încercat s -o pun pe mana lui Bobo, acesta a început să devină
agitat și să se plimbe prin camera. Am lăsat păpușa într -un colț al camerei și după
aproximativ 20 de minute, Bobo s -a dus la ea să o ridice. La început a fost violent
în mișcări cu ea, după care a început să o mângâie și să o pupe. În acel moment
instinctul a fost să mă duc să îl înde mn să bage mâna în păpușă, și să o mâ nuiască,
dar am fost oprită de terapeută, care mi -a zis să îl lăsăm să vedem ce vrea să facă.
Surpriză, după multe tatonări cu personajul, acesta a luat păpușa muppet a pus -o
pe mână și a început să o analizeze și să râdă la ea. Trebuie să menționez că Bobo
este extrem de reticent la ce este nou și mai a les la obiecte, de care se fereș te.
Când Ami a văzut ca Bobo râde cu păpușa, a vrut și ea o păpușă și, culmea,
fără să -și dea seama a luat marioneta care o făcuse să plângă cu ceva timp înainte.
Să nu ne imaginam că acești copii au început să se joace cu ele cum se joacă copii
normali. Faptul că o trăgea după ea, era modul ei de acceptare și exprimarea
dorinței de joc. În dorința de a se juca cu Bobo, cu marioneta, Ami a ajuns lângă
acesta iar Bobo pentru prima oară de când mergeam la ei la centru, a ridicat
privirea din pământ și a privit pentru câteva secunde la Ami și la marionetă.
Practic a fost primul contact vizual pe care acesta îl avea cu marioneta și cu colega
lui pe care o cunoștea de foarte mult timp. Cei doi au început să râdă și din păcate
acest moment frumos a fost foarte scurt, deoarece brusc cei doi au aruncat
marioneta și păpușa de lângă ei. Nu înțeleg de ce? Care a fost elementul
170
declanșator al acestui refuz. Terapeuta mi -a explicat că aceștia au intrat înapoi în
faza de refuz a ceea ce îi înconjoară, că este normală această reacție și că evoluț ia
lor cu aceste păpuși este foarte mare, într -un timp atât de scurt. Mi -a explicat că
toate terapiile folosite pentru copiii autiști, dau rezultate după foarte mult timp.
După această ședință am vorbit cu terapeuta, care la început a fost foarte sceptica
în ceea ce privește terapia prin teatru de păpuși și am rugat -o să încerce să
vorbească cu cei trei, să aflu ce părere au despre prietenii mei. Așa că după ce am
plecat de la centru, cei trei, evident într -o discuție foarte relaxată, au fost întrebați
de către terapeuta dacă îi plac pe prietenii mei.
Terapeuta: Ami, ce părere ai despre prietenii aduși de Geo?
Ami: Sunt buni!
Terapeuta: În ce sens, sunt buni?!
Ami: Nu se uită urât la mine!
Terapeuta: Tu crezi că oamenii se uită urât la tine?
Ami: Da! Sunt altfel!
Terapeuta: În ce sens ești altfel?
Ami: Așa! Bu și Lola zâmbesc!
În acest dialog a intervenit Andrei, care la această ședință de terapie a fost
apatic și foarte distant.
Andrei: Sunt copii ca noi! Sunt veseli! Nu sunt răi?
Oare ce însemnă răi pent ru un copil autist? Ce înțelege acesta prin rău? Am
încercat să găsesc răspunsul la aceste întrebări, întrebând și alți terapeuți și părinți
care au copii autiști.
Psihologii spun că rău, pentru un copil autist, înseamnă că nu reușește să
găsească calea de comunicare și că în disperarea de a comunica, cataloghează pe
toată lumea din jurul lui ca fiind răi, deoarece limbajul este diferit, iar vocile sunt
171
stridente și au tonalități diferite. Unui copil autist trebuie să îi vorbești linear, calm
și cu zâmbetul pe buze.
Având în vedere că vârsta cognitivă a acestor copii este de 3 ani jumătate –
4 ani, aceștia simt nevoia ca ce este în jurul lor să fie adecvat vârstei lor. Păpușa
este obiectul care îi face să se simtă în largul lor și să le fie aproape.
După ce mi-a povestit terapeuta discuția dintre ea și cei doi, Ami și Andrei,
am realizat că terapeuții ar trebui să aibă un alt mod de abordare cu acești copii.
Aceștia simt nevoia de afecțiune și de o altfel de abordare, cea prin joc. Chiar dacă
foarte mulți te rapeuți susțin că folosesc jocul pentru ai învăța pe copiii autiști
lucrurile uzuale pe care un copil normal le învață din mers, cred că păpușa ar putea
sa devina unealta de ai face să învețe mult mai ușor și de a se simți în largul lor.
Faptul că reușesc să accepte o păpușă mai ușor decât un om, cred că este o metodă
eficientă pentru ai ajuta în lupta cu autismul.
În general, până acum câțiva ani, în Romania se știa foarte puțin despre
autism, existau câteva centre subvenționate de stat, care erau neîncăpă toare, iar
părinții cu copii autiști au fost nevoiți să înființeze centre pentru a -și ajuta copiii
și pentru ai ajuta și pe ceilalți părinți aflați în același impas, cum este și cazul
Centrului A.N.C.C.A.R. din Craiova.
Păpușile permit copilului să -și expl oreze emoțiile de la o distanță care să -i
permită o siguranță . Odată ce ajungem să stabilim o relație între coordonator,
copil și păpușă, ne va permite să răspundem metaforic la nevoile copilului.
Andreea este o fetiță în vârstă de 6 ani, care este extrem de retrasă, plină de
teamă și mereu deprimată. Atunci când părinții au aflat că aceasta suferă de
autism, au mers la foarte mulți medici încercând să găsească o rezolvare. A făcut
multe ore de terapie ABA, care în cele mai multe cazuri dă roade, dar la And reea
această terapie nu a funcționat. După multe tratamente medicamentoase și
drumuri nenumărate între diferite centre de specialitate, părinților li s -a
recomandat să încerce și un alt fel de terapie, aceasta fiind terapia prin joc și teatru
172
de păpuși. Pâ nă la vârsta de șase ani, Andreea nu a petrecut prea mult timp la
grădiniță și până în acel moment nu a putut scoate un sunet coerent, aceasta fiind
absentă atât ca privire cât și ca vorbă. Educatorii de la grădinița particulară
respectivă, unde se presupu ne că au personal calificat, în momentul în care accepți
să înscrii un copil cu autism, este clar că ai și un personal care să știe să gestioneze
problemele copiilor autiști. Nu a fost chiar așa. Educatoarea, la finalul zilei, le
repeta părinților că fetiț a lor este moartă emoțional deoarece aceasta nu se
manifestă într -un mod tipic, nu zâmbește și nu reacționează cu cei din jurul ei.
Din punctul meu de vedere este ciudat că un pedagog, conștient de problemele
copilului, să spună cu asemenea ușurință părinț ilor asemenea cuvinte, fără ca
măcar să încerce să facă ceva pentru a o ajuta pe fetiță.
Andreea este singură la părinți și chiar dacă istoricul familiei este unul
tumultos, cu cazuri de alco olism sever și tulburări mentale, părinții acesteia au
rămas u niți și au făcut tot posibilul s ă nu treacă și copilul lor prin ce au trecut și
ei. De cele mai multe ori istoricul unei familii își pune amprenta pe copiii acestora.
Am avut ocazia să o am pe Andreea, înscrisă la un curs de -al meu de la
Grădinița Happy Plac e din București. În timpul primului curs, a refuzat să
exploreze jucăriile și păpușile, evitând orice contact vizual. Andreea a stat 50 de
minute în mijlocul încăperii, așezată turcește pe podea, fără nici o expresie. M –
am așezat lângă ea, încercând să -i ofer încrederea că nimeni și nimic din acea
încăpere nu o să -i facă rău. Toate vorbele mele, inclusiv apropierea mea, nu au
făcut -o decât să devină mai retrasă și mult mai stânjenită. În acel mo ment am
simțit că este timpul să închei cursul, deoarece făceam mai mult rău decât bine.
La al doilea curs, am decis să abordez teama Andreei într -o formă care să
nu fie amenințătoare. Am scos din rucsac o păpușă de tip muppet cu care am
început să mă joc. Am făcut păpușa să -și pună o mână la ochi și cealaltă la gură ,
am încep ut să vorbesc cu păpușa folosind o voce caldă. Discuția dintre mine și
păpușă a fost despre cât de înspăimântă tor este să ajungi într -un loc nou și cum
173
un adult, pe care nu -l cunoști, vrea să se joace cu tine. I -am mai spus păpușii că
ne aflăm în tr-un loc unde nu o se poate întâmpla nimic rău și că nu o să las pe
nimeni să le facă ceva celor aflați în acea încăpere, cât ne jucăm împreună.
În acel moment, păpușa a devenit unealta prin care îi transmiteam Andreei
sentimentul de siguranță și accepta re necondiționată, î n același timp asigurând -o
că po ate face orice în timpul cursului, inclusiv să rămână așezată și cu ochii în
pământ d acă asta își dorește. În acel m oment am câștigat o privire de o secundă,
ceea ce însemna enorm. Am început să vorbesc prin intermediul păpușii cu o voce
temătoare: „Nu vreau să vorbesc, îmi este teamă să vorbesc, deoarece este
înfricoșător”. I -am răspuns păpușii spunându -i că sunt de ac ord cu alegerea ei,
dacă aceasta nu dorește să vorbească. I -am mai spus că mă simt foarte bine cu ea
în preajmă și că nu trebuie să facă nimic din ce nu vrea să facă. I -am dat
permisiunea păpușii să arate cu mâna către jucăriile cu care voia să se joace.
La a treia întâlnire, Andreea părea mai puțin speriată, rămânând totuși
destul de temătoare. Am repetat același joc cu păpușa, în care răspundeam fricilor
acesteia. Andreea a rămas în aceiași poziție ca și la cursurile p recedente, fără să
schițeze vre un ge st sau să scoată un sunet. Am rugat păpușa să -mi spună cu ce am
vrea să ne jucăm, apoi să arate cu ce jucărie din bucătăria miniaturală ar vrea să
interacționeze. La auzirea acestora, Andreea a ridicat ochii din pământ și ne -a
privit, în timp ce eu împreun ă cu prietena mea, păpușa, pregăteam un tort în
bucătăria miniaturală. La finalul cursului, i -am spus Andreei cât de speriată era
păpușa și că vreau să mă ajute să o liniștesc. Această metodă simbolică, ajutând
copilul să accepte alinarea. După ce am reuși t să-i captez atenția prin intermediul
păpușii, i -am spus că aceasta dorește să asculte o poveste. I -am sugerat Andreei,
să o ajutăm pe aceasta să o facem să se simtă mai bine și mai puțin speriată, ținând –
o în brațe în timp ce eu urma să inventez o povest e despre temerile Andreei.
Înainte de a începe povestea, i -am sugerat Andreei că ar fi bine să îi dăm
un nume prietenei noastre, păpușa. Nu mă așteptam să primesc un răspuns din
174
partea ei, de aceea nu am insistat. În momentul în care am început să spun pri mele
cuvinte: „A fost odată…”, Andreea a spus „A”, apoi a luat păpușa și a îmbrățișat –
o tare. Nu vă pot spune ce sentiment m -a cuprins în acel moment, o bucurie pe
care Andreea nu trebuia s -o vadă și s -o perceapă greșit. Pe parcursul poveștii am
felicita t-o pe Andreea cât de pricepută este și cum a reușit s -o liniștească pe A,
așa cum a numit -o aceasta, transmi țându -i o stare de siguranță și liniște. După ce
am terminat povestea, Andreea încă o ținea strâns pe A, de parcă nu mai dorea s –
o lase din brațe. Cursul se încheiase, însă Andreea nu dorea să plece, așa cum a
făcut la cursurile anterioare.
În cursul cu numărul patru, Andreea a intrat direct în încăpere și a luat -o
imediat în brațe pe A, arătându -i o explozie de afecțiune. Printre stările mele de
bucurie, i -am spus Andreei cât de fericită este A să o vadă și cât de bine se simte
în preajma ei. Practic, păpușa devenise obiectul de siguranță de care Andreea avea
nevoie și timp de opt săptămâni de la acel moment, am introdus păpușa în orice
activitate p e care o făceam la curs. La finalul cursului cu numărul patru, Andreea
s-a așezat pe spate, punând -o pe A pe pieptul ei. Am simțit nevoia ca păpușa A,
să-i spună Andreei cât de speriată a fost până când a început să se joace cu noi și
cât de bine se simte acum. Din poziția în care se afla Andreea, a făcut ca păpușa
să nu mai fie mânuită de mine, ci s -o miște ea, dându -mi un răspuns afirmativ prin
intermediul păpușii.
Trecutul plin de terapii și medici, o împiedicau pe Andreea, într -o oarecare
măsură, să acc epte orice tip de îngrijire care venea din direcția mea. Nu mă lăsa
nici măcar să -i leg șireturile, sau s -o șterg la gură, ca atunci când ne jucam cu A.
Prin intermediul păpușii am reușit să ne arătăm afecțiunea una față de cealaltă,
Andreea reușind, după ce i-a permis păpușii s -o îmbrățișeze și să fie grijulie cu
ea, să mă îmbrățișeze și pe mine și să -și arate sentimentele. După mai multe
cursuri am început să folosesc păpușa explorând experiențele din trecut ale
acesteia. După cum am mai spus, nu sunt psi holog, nu am studii de specialitate,
175
dar la rândul meu am fost îndrumată de psihologul cu care am colaborat, ce puncte
importante trebuiesc abordate pentru a o face pe Andreea să se simtă din ce în ce
mai bine. Dacă nu mă înșel, la cursul cu numărul zece, Andreea a simțit nevoia
să-și facă noi prieteni, atât pentru ea, cât și pentru păpușa A.
Andreea a devenit extrem de zâmbitoare, o stare pe care înainte de a începe
acest curs nu o arăta. Ușor, ușor, a început să atingă mai multe păpuși, fiind clar
că se afla într -o zonă de confort, deoarece timp de zece cursuri, nu a fost interesată
și de alte păpuși înaf ară de A. După ce a reușit să se împrietenească cu celelalte
păpuși cu ajutorul păpușii A, am luat -o pe A la mine în brațe, i -am acoperit ochii
și am făc ut-o să tremure de frică. În acel moment, Andreea a luat -o pe A în brațe
și a început să -i arate că noii prieteni sunt de încredere și că n -o să-i facă nimic
rău. Practic, la acest curs, Andreea a găsit o modalitate de a comunica cu ceilalți
din jurul ei. După ce păpușa a căpătat încredere în ea, am început să -i vorbesc
Andreei prin intermediul păpușii, în șoaptă. Aceasta s -a speriat, a lăsat păpușa jos
și a vrut să plece acasă. După ce a aju ns acasă, primul lucru pe care l -a făcut a fost
să-i spună mamei s ale, în șoaptă, mami, acesta fiind singurul cuvânt rostit clar,
până la vârsta de șase ani.
Zilele treceau și aceasta începea să spună din ce în ce mai multe cuvinte,
iar singura cu care nu comunica fără intermediul păpușii eram eu. Păpușa A,
ulterior și -a pierdut din importanță, intrând în jocul Andreei alte păpuși și jucării.
Înainte de a termina sesiunea de cursuri, am petrecut cam două ore toate trei, fără
alte jucării sau păpuși, în sala de curs, având grijă de A astfel încât să se simtă
puternică.
Din punctul meu de vedere, păpușa a fost de ajutor în procesul de vindecare,
sau mai corect spus, în procesul de ameliorare a condiției Andreei, fiind singura
terapie care a dat rezultate vizibile până în acel moment.
176
PARTEA A PATRA
METODE DE COMUNICARE PRIN INTERMEDIUL
ARTELOR
De m ulte ori noi, oamenii, credem că doar cuvintele sunt capabile să poarte
un mesaj, când de fapt orice gest, expresie a corpului, îmbrăcăminte, formă,
contribuie la modul în care oamenii primesc cuvintele. Comunicarea nonverbală
nuanțează sensul mesajelor verbale, in anumite situații, ajun gând să fie mai
credibilă decât comunicarea verbală. Există mai multe tipuri de comunicare
nonverbală, de exemplu: comunicarea senzorială, comunicarea nonverbală
estetică, comunicarea nonverbală prin folosirea însemnelor.
Orice formă de expresie prin artă, că este pictura, sculptura, muzica,
literatura, poezia, teatrul și dansul, ca mijloc de punere în valoare, îmbogățește
personalitatea fiecăruia, ajutându -l să exprime și să depășească dificultățile pe
care le întâmpină sau pur și simplu să se dezvolte arm onios.
Proiectul Comunică prin Intermediul Păpușii și al Jocului, la care am lucrat
și pe care l -am pus în practică la copiii tipici și la cei atipici, dacă este bine
structurat și concentrat, poate ameliora și chiar vindeca (la cazurile ușoare)
anumite af ecțiuni. Este foarte importantă o comunicare și o deschidere atât copil –
coordonator, părinte -copil cât și coordonator -părinte. Având în vedere că nu am
177
studii de specialitate în psihologie am discutat cu foarte mulți medici, dacă teatrul
este benefic pentr u copiii tipici și atipici și dacă păpușa poate fi o soluție pentru
medicina clasică și pentru terapiile deja aplicabile. Foarte mulți medici au fost
sceptici atunci când am vorbit cu aceștia de o terapie alternativă pentru copiii tipici
și atipici prin jo c și teatru de păpuși, aceștia susținând cu argumente clare existența
terapiei prin art -drama și care are o proporție de reușită de 20% la copiii tipici și
atipici.
Teatrul este un puternic instrument de captare a motivației tinerilor de a se
deschide cătr e cultură. Se promovează valori precum sensibilitatea și inteligența
favorizând educația tinerilor și modul lor de viață. Mijloacele de comunicare
artistică se dovedesc a fi mai subtile, mai folositoare și mai expresive decât alte
activități intelectuale.
Teatrul ca instrument în educație este o cale directă de a lupta cu barierele
și prejudecățile impuse de societate. Teatrul lasă urme clare în experiență. Este
necesară o cultură modernă, naturală care să difere de cultura familial -socială și
cea clasic -școlară, care să acorde libertatea de alegere între activități diverse care
pot valorifica coordonatele umane naturale.
Teatrul contribuie la stimularea fanteziei copiilor, care, alături de
cunoștințele dobândite, îi va ajuta, ca adulți, să -și împlinească v isele, idealurile și
proiectele, indiferent dacă domeniul de activitate va fi știința, tehnica sau arta.
Prin cultivarea afectivității, echilibrului, sentimentului de încredere și forță,
copiilor li se construiesc multiple posibilități de a deveni mai târ ziu oameni de
succes.
Obiectivul principal este de a dezvolta o atitudine pozitivă în crearea unui
grup, a unei echipe, în care fiecare copil își poate descoperi și dezvolta aptitudinile
proprii, potențialul și poate devine deschis și încrezător atât în p ropriile forțe cât
și în comunicarea cu ceilalți.
178
Când ajung prima dată într -un mediu unde există copii fie tipici sau atipici,
prefer să stau să îi urmăresc pentru câteva minute pentru a încerca sa îi fac să mă
accepte în mediul lor. De obicei când mă du c la copii tipici este mult mai ușor,
aceștia fiind mult mai dornici de joacă. Asta nu înseamnă ca cei atipici nu sunt
dornici de joacă, aceștia sunt mult mai rezervați și așteaptă să le câștigi încrederea.
Este destul de greu să câștigi încrederea unui co pil, fie el atipic sau tipic, pe copii
nu îi poți minți, aceștia renunță să interacționeze cu tine imediat după ce le -ai
pierdut interesul. Așa că cel mai bine este să fii sincer și să -i tratezi ca de la egal
la egal. În acel moment pornești cu dreptul în interacțiunea cu aceștia.
4.1. COMUNICAREA LA COPIII TIPICI
Ce este comunicarea?
Comunicarea reprezintă schimbul de informații între două sau mai multe
persoane. Oamenii nu pot trăi fără să comunice între ei. Încă de când copilul se
dezvolta în pântecel e mamei deja există o comunicarea între cei doi. De la naștere,
copilul comunică cu mama lui și mama lui cu el. Atunci când copilul vrea ceva
plânge, atunci când este fericit zâmbește, atunci când părinții și cei cel iubesc îl
strâng în brațe, el simte căl dura și dragostea.
Sunt foarte mulți părinți care intra în panică dacă copilul nu vorbește până
la vârsta de un an. Este absolut normal, susțin foarte mulți medici psihologi. În
mod normal un copil până la un an are în vocabular maxim 4 cuvinte, iar dacă n u
reușește să le dobândească până la această vârstă, nu este o problemă. Copiii sunt
diferiți, pot începe să -și dea drumul la vorbire după vârsta de un an jumătate când
părinții pot rămâne uimiți câte cuvinte au învățat, ajungând să facă propoziții
scurte. De multe ori am auzit părinți vorbind între ei că dacă le citești și le pui
179
desene animate, copilul va vorbi mult mai repede. Da, cititul ajută în dezvoltarea
imaginației unui copil și în modul în care acesta va începe să vorbească, dar asta
nu înseamnă c ă dacă unui copil îi citești de la câteva luni acesta va vorbi mult
mai repede. Copilul, până ajunge să folosească cuvinte comunică prin mimică și
limbajul trupului, prin plâns, râs, strâmbături. Copiii comunică și cu cât stai mai
mult în preajma lor, îi vei înțelege limbajul. De aceea părinții sunt cei care le
înțeleg nevoile până ajung să folosească cuvinte.
Momentul în care părinții își dau copiii la grădiniță sau la diferite ateliere
de creație, au pretenția ca aceștia să învețe poezii, cântece și după caz, texte de
teatru, dacă sunt înscriși la ateliere de teatru. Am simțit acest lucru când am lucrat
la gră dinița „Bell” din București ca profesor de teatru, când părinții doreau la
serbare să -și vadă copiii recitând. Este greșit din punctul meu de vedere. Copilul
la vârsta de 2 -3 ani trebuie să învețe să se joace, să nu i se pară o povară ceea ce
face la curs, să își dorească să facă mai mult în următoarea ora de curs și să nu o
perceapă ca pe o obligativitate. La cursul de teatru nu este nimic obligatoriu, dacă
erau copii ce nu voiam să participe, îi lăsam să stea pe scaune sau pe jos, în funcție
de sala unde se desfășuram activitatea. De obicei, cei care zic ca nu vor să
participe, în aproximativ 10 minute intră în activitate fără să îi îndemne nimeni.
De aceea folosesc ideea de teatru Step by Step, unde, după câteva întâlniri, după
ce ne jucăm și ne cunoaștem , introduc și păpușa ca metoda de exprimare. La
începutul cursurilor, încerc să îi provoc să se descopere pe ei, sa decidă când sa
participe la activitățile pe care le desfășor în timpul cursurilor. Copiii descoperă
că se pot juca și când sunt singuri și n u au jucării, că pot face cu ajutorul mâinilor
diverse personaje, că pot transforma un obiect, de exemplu un pix, într -un soldat
sau într -o pușcă, asta numai dacă își folosesc imaginația. Păpușa este elementul
care îi bucură cel mai tare în timpul cursuril or, deoarece prind curaj și încredere
în ei. Păpușa le permite să greșească, toți copiii au tema de a face ceva greșit, asta
pentru că educatorii, învățătorii, profesorii nu îi lasă să greșească, copiii ajungând
să fie timorați de gândul că ar putea greși. Chiar dacă fac ceva greșit, cei mici
180
trebuiesc încurajați și să li se explice cum ar fi trebuit să fie de fapt, ca următoarea
dată să facă bine acel lucru. Metoda este una foarte bună, tu îi lași senzația
copilului că este liber să decidă și să gândească, când de fapt tu îl conduci din
spate spre ceea ce vrei tu să învețe. Ambiția copilului crește, atunci când îl lași să
decidă singur, practic el vrea să se autodepășească.
Jocurile de creație contribuie foarte mult la dezvoltarea intelectuală a
copilului, la dezvoltarea morală și la formarea în ansamblu a personalității.
În proporție de 70% sunt interesați de jocurile fizice și de jocurile în echipa,
care implică strategii și efort fizic, iar cealaltă parte de 30% sunt cei care doresc
jocuri de dezvoltare personală și care în mare parte sunt exerciții de teatru. Aceste
procente nu sunt după un studiu clar, sunt după observațiile mele în cei 14 ani de
lucru cu copiii și de discuții cu diverși psihologi și colegi -actori, care au observat
aceleași lucruri atun ci când mergeau fie la evenimente pentru copii, fie predau ore
de teatru la d iferite cluburi, grădinițe sau ș coli sau voluntari în diferite organizații.
De când am început să lucrez cu copiii, niciodată nu mi -am făcut un
program de acasă, fie că era evenim ent pentru copii sau cursuri de teatru. După ce
mă integram în mediul lor, le propuneam niște jocuri simple de cunoaștere. Primul
lucru este cunoașterea coordonator -copil, unde avem o discuție liberă, prezint
regulile jocurilor, câteva idei despre teatru ș i ce presupune asta. Încă din timpul
facultății am lucrat cu copii cu diferite personalități sau probleme de
comportament, inclusiv la evenimentele pentru copii pe care le susțineam. Aceste
experiențe, m -au impulsionat să trec la un alt nivel și anume lucr ul efectiv cu
copii, în cadrul cursurilor opționale de teatru, care acum sunt la mare căutare în
grădinițe. Prima grădiniță la care am avut cursuri de teatru și unde am dat piept și
cu copii atipici a fost grădinița Happy Place din București, în anul 2004. La
această grădiniță pot spune că „mi -am făcut mâna”, pornind de la propriul instinct
de a aborda copiii atipici, fie ei cu sindromul Down, Autism sau ADHD. Datorită
experienței pe care am căpătat -o lucrând la această grădiniță și after school și a
181
propri ilor „cercetări” din acea vreme, am reușit să deosebesc destul de repede
fiecare formă de dizabilitate mentală congenitală. Acest lucru, acum, pare mult
mai ușor din multe puncte de vedere de gestionat decât lucrul cu copiii tipici, care
în perioada în car e ne aflăm au devenit și aceștia la rândul lor autiști, dar o formă
care pe mine personal mă face să -mi pun multe întrebări despre societatea noastră,
și anume autiști emoționali . Din anul 2004 până în anul 2009, cât am avut cursuri
de teatru la Grădinița / After School Happy place, am experimentat cu o mulțime
de jocuri și mai jos este o listă de jocuri care au ajutat foarte mult copiii de a ieși
din starea lor de „amorțeală”, cauzată de jocurile video, telefoane sau tablete. Pe
scurt, iată componentele pe care trebuie să le avem în minte când executăm fiecare
exercițiu:
5 minute , încălzire, introducere spațiu
Mișcare brauniană în sală, alergare ușoară, sărituri, comenzi de mers în
diverse feluri, mers pe numărătoare, etc.
5-7 minute, Salutare!
Când doi p arteneri se întâlnesc, se privesc, își dau mâna, își spun numele și
merg mai departe se numește un nou mod de a saluta. De exemplu: salută timid,
salută un prieten vechi, salută o persoană importantă, salută o persoană dragă, etc.
15 m inute, Prinde -mi num ele!
Grupul stă într -un cerc, se folosesc una sau mai multe mingi de tenis,
depinde de concentrarea grupului. Un jucător ia o minge, se prezintă și o arunca
mai departe. Când mingea a fost la toată lumea, următorul jucător spune numele
său și numele celui către care aruncă, de exemplu: de la Andrei la Mihaela,
ș.a.m.d.
182
Variații:
– Rog tot grupul să strige numele aruncătorului.
– Mai multe mingi pot fi introduse pentru a se crea un joc de grup tip junglă.
Name show
Un jucător merge în centrul cercului, își spune numele și face un gest mare,
restul grupului îi spune numele și repetă gestul, în final se poate face un cerc în
care fiecare pe rând repetă numele și gestul tuturor celorlalți.
5 minute, Sectoare
Joc de concentrare, încălzire.
De comun acord cu el evii se stabilesc anumite mișcări pentru fiecare număr
de la 1 la 5. Apoi mișcare brauniană în sală.
Observații: este un joc bun pentru energizare și atenție, tot timpul se
răspunde cu entuziasm, se pot folosi oricâte comenzi poate reține un grup.
10-15 minute, Ascultarea sunetelor din jur
Toți trebuie să stea liniștiți și să asculte câteva clipe sunetele din imediata
apropiere. Apoi se compară sunetele auzite: păsări, traficul străzii, scârțâitul
scaunelor, etc.
Punct de concentrare: asupra auzirii sunetelor din jur.
Observație : Luați acest exercițiu ca temă pentru acasă zilnic câteva
momente.
183
10 minute, Ce ascult acum
Două echipe.
Fiecare echipă hotărăște (prin acord colectiv) ce anume va asculta. Se poate
alege fie o lectură, fie un program muzical, specificând totodată ce tip de lectură
sau de concert vor asculta (muzică clasică, jazz, psihologie).
10 minute, Trei schimbări
Două rânduri de jucători stau unii în fața celorlalți. Fiecare jucător trebuie
să observe persoana din față și să -și noteze în minte îmbrăcămintea, pieptănătura,
etc. Jucătorii se întorc apoi cu spatele unii la alții. Fiecare jucător își schimbă trei
lucruri în ținută (de pildă își fa ce o cărare în păr, își deznoadă șireturile de la
pantofi, schimbă ceasul de pe mâna stângă pe mâna dreaptă). Apoi jucătorii se
întorc din nou unii spre alții. Fiecare jucător trebuie să identifice ce schimbări au
intervenit la cel ce -i stă în față. Contin uați să schimbați partenerul după fiecare
schimbare, până când ajungeți la 7 -8 sau mai mulți.
Joc de identificare a obiectelor 5 -10 minute
Jucătorii stau în cerc. Un jucător este chemat în centru, unde stă cu mâinile
la spate. Profesorul îi pune ușor un obiect în mâini. Folosindu -și simțul tactil el
trebuie să ghicească ce fel de obiect este. Întrebați -l pe jucător: Ce culoare are?
Ce formă are? Cât de mare este? La ce folosește?
Rațele și vânătorii, 10 minute
Punct de concentrare : ascultă sunetele mișcă rii celuilalt.
Doi jucători. Un jucător se numește vânător și celălalt rață. Vânătorul
trebuie să prindă rața și rața trebuie să ajungă în locul de unde a plecat vânătorul.
184
Ambii jucători sunt legați la ochi și trebuie să fie foarte atenți la sunetele și la
spațiul din jurul lor.
Samuraiul
Punct de concentrare pe circulația impulsului.
Jucătorii stau într -un cerc. Primul trimite un impuls vocal „Ha!” ridicându –
și mâinile către alt jucător. Al doilea jucător primește „Ha -ul!” ridicându -și
brațele. Jucător ii care stau în dreapta și stânga acestuia „îl taie” simultan cu
mâinile.
Observații: Jucătorii devin foarte concentrați și atenți. Exercițiul presupune
multă energie. „Ha -ul” implică folosirea mușchilor diafragmei și o transmisie
bună!
Joc de orientare 1 (interacțiunea colectivă)
O persoana merge pe scenă și începe o activitate simplă. Alți parteneri vin
treptat pe scenă și participă la această acțiune.
Punct de concentrare: Se arată această acțiune.
Observații:
– Activitatea simplă poate consta în vopsirea unui gard, baterea unui covor,
frecarea dușumelei , strângerea frunzelor cu grebla.
– Partenerii nu trebuie să știe dinainte ce face primul.
– Această interacțiune colectivă creează avânt și energie. Repetați exercițiul
până când acestea se manifestă într -adevăr.
185
Jocuri de creație și exerciții de mobilitate a mâinii și corpului.
Dinamică de grup. Construcția propriu -zisă a păpușii.
De exemplu, ne așezăm într -un cerc, fiecare trebuie să fie foarte atent la
colegii lui și să le țină minte numele după ce aceștia sau prezentat, iar în momentul
în care spun un nume toți trebuie să se uite la acesta. Pare un joc simplu și fără
logică, dar nu este așa, acesta le dezvolta memoria vizuală, deoarece trebuie să
țină mint e locul unde este poziționat colegul cât și memoria, pentru a ține minte
numele colegilor. După acest joc practic îmi permite să văd cine are atenție
distributivă, urmând să -mi pregătesc următoarele jocuri (când este vorba de
cursuri de teatru), dacă este vorba de evenimente pentru copii prefer să abordez
jocurile de echipă și care să îi țină pe toți atenți. În general, la cursurile de teatru
la copii cu vârstele între 3 și 6 ani, la 20 de minute de jocuri există pauză deoarece
aceștia obosesc și nu se mai pot concentra și când practic este momentul în care
pot avea o discuție cu ei despre ceea ce am făcut înainte și despre personajele
favorite din povesti, piese de teatru. Acesta este momentul în care aduc în discuție
teatrul de păpuși. Sunt foarte multe ră spunsuri interesante, mulți au idee despre
teatru de păpuși deoarece au văzut spectacole și mulți care confundă desenele
animate cu teatrul de păpuși. Am înțeles mai târziu această confuzie, având în
vedere că după desenele animate au apărut și jucării cu personajele respective,
aceștia jucându -se cu ele considera ca fac un spectacol cu păpuși, reproducând
scene din desenele văzute la televizor, pe telefon sau pe tabletă. Este important să
se joace cu păpușile, în acest fel aceștia se eliberează de frustrăr ile pe care le -au
acumulat inconștient, astfel părinții și cei apropiați își pot da seama ce îi supără
pe aceștia și pot lua măsuri la timp. La joacă își folosesc imaginația, ajung să -și
creeze propriul scenariu și propria regie. De cele mai multe ori pări ntele, prin
jocul copilului cu o jucărie, își poate da seama de cum este copilul sau dacă îl
afectează ceva în viața reală. Prin jocul cu păpușa, acesta își refulează frustrările
pe care le acumulează. Mulți părinți nu înțeleg ca și un copil, la o vârstă a tât de
fragedă poate acumula frustrări și probleme. Evident, aceste probleme și frustrări
186
fiind mici, dar care îl macină pe copil fără ca părintele să -și dea seama. De aceea
le zic tuturor ca este important să tratăm copilul de la egal la egal și să îl asc ultăm.
În general răspunsurile legate de personaje sunt cele clasice, băieții sunt înnebuniți
după super eroi, mașini, cavaleri și prinți, iar fetele după prințese și zâne. În ultimii
ani, în special din 2016 am observat o creștere semnificativă a personaj elor
animaliere la băieți, iar la fete o creștere a personajelor negative. Am întrebat la
ultima tura de ateliere din stagiunea 2017 -2018 de la Teatrul Colibri, la atelierul
pe care îl conduc (Cine sunt eu! – vârsta 3 -6 ani), 15 fete, ce personaje din pove ști
sau desene animate le plac. Răspunsul a fost altul față de primul curs, dacă la
primul curs acestea preferau personajele pozitive, prințese și zâne, acum au apărut
și personajele negative cât și cele animaliere. Băieții, rămânând constanți. Fetele
au o rată de curiozitate și înțelegere mult mai mare și sunt mai deschise spre
noutate, față de băieți. Poveștile pe care copiii le știu în acest moment, sunt cele
mai cunoscute cum ar fi: Scufița Roșie, Capra cu Trei Iezi, Cenușăreasa, Albă ca
Zăpada, Mica Si renă, Alice în Țara Minunilor. Aceste titlurile sunt, în general.
cele mai cunoscute după care s -au făcut filme de desene animate și le sunt la
îndemâna părinților. Într -un procent foarte mare sunt dornici să descopere povești
noi și să devină ca eroii ace lor povești. De aceea la fiecare curs facem o nouă
poveste și ne transformăm în acele personaje. După ce cunoaștem povestea bine,
la următorul curs încercăm să construim personajele așa cum le vede fiecare, sau
cum și -ar dori să fie personajele. Inclusiv ș i cei mai timizi copii participă la
construcția păpușii, apoi la mânuirea acesteia, uitând de rușine, de frica de penibil
și că cineva ar râde de el sau de ea. Prin intermediul păpușii și al poveștii, copilul
intră într -o altă dimensiune care îl ajută să d evină creativ și să interacționeze mult
mai ușor cu cei din jur. De multe ori, poveștile cu păpușile create de cei mici devin
fabuloase, aceștia reușind să iasă din zona lor de confort și să -și folosească
imaginația, reușind să creeze o zona fantastică car e este doar a lor. Răutățile dintre
copii dispar când devin una cu păpușa, preluând cu o mare ușurința personajul.
Textele dintre personaje devin savuroase și extrem de credibile și ancorate în
187
realitate. Chiar dacă aceștia acceptă convenția ca e doar un j oc, că ne facem că
suntem Albă ca Zăpada, nu uită să aducă elemente din viața reală. Chiar dacă în
momentul în care aceștia se joacă, ai senzația că au uitat de locul unde se afla, nu
este chiar așa, în momentul în care îmi caută privirea, este clar că au ieșit din joc
sau că așteaptă confirmarea mea că este bine ceea ce fac. Din cauza societății în
care trăim, copiii până când ajung la maturitate au nevoie în permanență de
confirmarea că fac bine ceea ce fac, acest lucru blocând imaginația și oprind
creati vitatea. De multe ori am observat cum păpușa devine legătura dintre ei,
reușind să rupă barierele de comunicare și care după un timp devine una cu ei.
Asta nu înseamnă că acel copil rămâne în lumea poveștilor sau că nu mai poate
face alte activități decât cu păpușa. Copiilor le place jocul cu păpușile și cu
animale din pluș. Dacă stăm pentru câteva clipe să îi privim cu atenție, vom
observa că o proporție mare de copii cară după ei o păpușă sau un animal de pluș
și dacă au un moment când sunt așezați și pl ictisiți, le iau în mâini și le dau viață,
atribuindu -le diferite roluri de care ei au nevoie să le exploreze. Copilul se joacă
de-a ceva pentru că el are nevoie să se înțeleagă pe sine, pe părinți și pentru a -și
procesa durerile care îl frământă. Prin joc ul cu păpușa, copilul privește viața
emoțională mai detașat. Joaca cu păpușile le oferă copiilor distanța psihologică de
la probleme lor, creând siguranța de a le exprima și explora într -un mod liber.
Psihicul copilului se eliberează iar comunicarea este m ult mai ușoară în relația cu
cei din jur. Important este că aceștia să fie încurajați să se joace, părinții sunt
motorul de joacă al acestora până la vârsta de 3 ani, așa îți explorează emoțiile și
se pregătesc să facă față situațiilor similare cu care se vor confrunta în viața. În
toată această perioadă de lucru cu copiii, a fost să le arăt acestor copii, educatori,
părinți, partea magică a teatrului de păpuși și că nu este o casă a groazei, cum
mulți dintre copii au descris teatrul de păpuși și greșelile pe care le fac adulții când
duc prima dată copilul la un spectacol, fără să le explice ce vor vedea pe scenă și
fără să se informeze înainte pentru ce categorie de vârstă este spectacolul. De
aceea toate teatrele pun pe afișe, site, vârsta recomandată pent ru acel spectacol.
188
Adulții au senzația că dacă cel mic a văzut acasă, grădiniță, cinematograf, desenul
sau filmul respectiv pe care urmează sa -l vadă montat la teatrul de păpuși, va fi la
fel și nu consideră că mai este nevoie să îi povestească copilului c e urmează să
vadă pe scenă. De aceea de cele mai multe ori vin la teatru cu o imagine deja
formată în mare parte viziunea celor de la Disney. Din punctul meu de vedere este
total greșită această gândire, deoarece asta ar însemna că echipa de teatru,
regizo rul, scenograful, actorii, să nu mai creeze ci să facă un copy/paste al marilor
filme în spectacole. Există, este adevărat, francize pentru spectacolele realizate de
anumiți producători de desene animate. La un asemenea spectacol am lucrat și eu,
se numea Winnie the Pooh. Nu pot să spun că a fost o experiență foarte bună,
deoarece după cum am spus mai sus, nu am putut crea nimic, totul era deja
conturat.
Copiilor trebuie să li se permită să mânuiască păpușile, adesea copilul va
spune lucruri pe care nu le -ar fi dezvăluit în alte situații. Dacă suntem atenți la ce
spun copiii și observăm jocul lor cu păpușile, putem afla multe lucruri despre felul
în care gândesc și sunt ei.
Jocul organizat cu păpuși
Fiecare copil își alege păpușa care îi place cel mai tare, este bine să fie una
sau două păpuși în plus pentru a nu se crea un conflict (5 -10 minute). Pe rând
fiecare face o caracterizare a păpușii pe care și -a ales -o și pe care urmează să o
mânuiască (10 minute).
Câteva exerciții de cunoaștere a păpușii:
– noțiuni simple de mânuire
– interpretare de roluri, păpușii i se dau anumite întrebări, indicații pe care
să le rezolve, indentificându -se cu păpușa, copilul poate scăpa mai repede de
inhibiții sau frica de a nu se integra în grup.
189
– păpușile alese pot fi folo site și mai târziu în jocurile de creație, ca element
ajutător.
Există diferite modalități de a confecționa păpuși simple și multe feluri de
a le prezenta. O varietate de păpuși pe mână sau deget pot fi confecționate din
materiale uzate ori care sunt arunc ate, cum ar fi niște șosete uzate, cartoane, cutii,
pahare de plastic. Păpușile pot căpăta corpuri din cârpă, pănuși de porumb, hârtie,
carton, iar pentru capete putem folosi, cartofi, mingi găurite, bile din polistiren,
șosete ori linguri de lemn. Păpușil e pe deget pot fi făcute din petice textile, cusute
astfel încât să se potrivească pe deget ori făcute din carton sau hârtie. Păpușile pe
o tija așa cum le spune și numele, sunt figurine decupate, atașate de o tija sau
figurine pentru teatrul de umbre, und e avem nevoie de hârtie sau carton și de bete
de frigărui. Toate aceste tipuri de păpuși confecționate stimulează receptivitatea
și creativitatea copiilor ajutându -i să comunice mult mai ușor unii cu alții.
Păpușile au devenit unealtă terapeutică în anul 1 940 și au fost introduse de
Woltmann, care a observat utilitatea acestora, deoarece le oferea copiilor
posibilitatea sa fie spontani fiind ușor de mânuit și care se mula perfect procesului
de autoexprimare. Prin intermediul păpușii copiii sunt capabili să -și exprime
suferință fără a fi nevoiți să -și revendice experiențele, unele dintre ele traumatice,
ca fiind personale. Există într -o proporție destul de mare copii retrași, rușinoși,
temători care se opun la primul contact cu păpușa. Copiii retrași evită să se alăture
coordonatorului din prima întâlnire, de multe ori aceștia sunt înspăimântați,
temători. Coordonatorul poate să încerce să scoată o păpușă căreia să îi transmită
emoțiile prin care trece copilul. Facilitarea proiecției emoțiilor copilului asupra
păpușii îl va face pe acesta să vadă realitatea într -un mod prietenos și amuzant.
Dacă această etapă este depășită, coordonatorul poate să treacă la etapa următoare,
cea de a lua păpușa în brațe și să o liniștească. Practic în acel moment, copilul se
liniștește și devine el coordonatorul păpușii. Se vor atinge mai multe obiective
190
importante: răspunde la emoțiile copilului fără să simtă amenințare, mobilizează
participarea copilului la curs, încurajează o nouă prietenie pozitivă cu copilul.
Păpușile, indife rent de ce gen sunt ele, sunt utile deoarece stârnesc în mod
natural proiecția emoțională. Termenul de proiecție a fost folosit prima dată de S.
Freud, în lucrarea Psihonevrozele de apărare. Acesta afirmă că proiecția implică
un procedeu prin care copilul sau adultul expulzează din sine și localizează în altul
anumite sentimente, calități, dorințe pe care nu le cunoaște sau refuza să și le
asume.
7-12 ani, școlari
La această categorie de vârstă lucrurile se mai complica. Accentul se pune
mai mult pe dezvo ltarea comunicării verbale, care pentru nivelul evoluției între 8
și 12 ani are o importanță majoră. În cadrul grupului, spontan și deschis copii sunt
încurajați să relateze visele, reveriile, experiențele și evenimentele zilnice.
Ca și coordonator, sarcin a mea este de a fi conștientă de individualitatea
fiecărui copil în special pentru a cumula și cataliza reacțiile tuturor copiilor. Prin
dezvoltarea încrederii, atât în ei înșiși cât și în ceilalți, se poate constitui un grup
legat, în care fiecare copil î și găsește locul și se simte liber să învețe.
Este de preferat ca acest tip de grup să fie structurat mixt, fetele exercitând
o influență moderatoare și diminuând comportamentele extreme ale băieților la
această vârstă.
Obiective:
perfecționarea deprinder ii de a urmări cu atenție o povestire
accesibilă în vederea înțelegerii și reproducerii ei,
dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral,
cultivarea vorbirii nuanțate, expresive și îmbogățirea vocabularului,
191
formarea gustului estetic, cultivarea plăcerii de a participa la o
activitate artistică,
redarea unor povestiri cu ajutorul păpușilor, folosind dialogul,
formarea deprinderii de muncă în colectiv, în echipă,
cultivarea perseverenței în atingerea scopului propus,
dezvo ltarea memoriei și imagina ției.
Vorbire neinteligibilă
Doi jucători, unul vorbește o limbă necunoscută, al doilea traduce
publicului ce a spus colegul său. Se creează un dia log între public și necunoscut.
Cuvinte noi
Trei jucători, unul spune un cuvânt într -o limbă necunoscută, a l doilea dă
definiția, al treilea face o propoziție cu acest cuvânt. Se schimbă perechile până
când toată lumea trece prin exercițiu.
Cree ază o nouă poveste!
Un elev începe o poveste și ceilalți interpretează povestea auzită. Povestea
trebuie să fie scurt ă și clară astfel încât ceilalți să o poată juca, generează
creativitate, însă poate fi și schimbată. Povestitorul poate fi schimbat pe parcurs,
astfel încât situația să -și schimbe tra seul și jucătorii să se plieze.
Analiza personajelor, distribuirea rolurilor, dezbaterile asupra temei dau
posibilitatea fiecărui copil să -și declanșeze imaginația creatoare. Expunerea cu
cele două forme povestirea și explicația – poate fi folosită în prezentarea
scenariului sau a piesei de teatru, a unor fapte de viață care trebuie reliefate în
192
abordarea unui rol, a concluziilor asupra activității cotidiene, în analiza
personajelor, a cauzelor care determină unele fenomene.
Primul contact cu o piesă nouă este pentru grupul de jucători o mică
festivitate. Într -un fel se dă aici semnalul de pornire pentru o activitate nouă care
poate fi pentru unii din grup și un prim început. De felul cum decurge această
primă ,,probă” depinde și entuziasmul lor pentru repetițiile următoare.
Exercițiul „O glinda”
Doi jucători. A stă în fața lui B. A este oglinda, iar B inițiază toate mișcările.
A reflectă orice activitate și orice expresie facială a lui B. Privind în oglindă, B
face un lucru simplu, de exemplu: se spală sau se îmbracă. După un timp inversaț i
rolurile.
Punct de concentrare: oglindirea exactă a mișcărilor inițiatorului, din cap
până în picioare.
Indicații pe parcurs: „Reflectă numai ce vezi, nu ce ți se pare! Schimbă!
Schimbă!”
Ghidează -l pe orb
Se lucrează în echipe de câte doi, un exercițiu foarte important pentru
construirea încrederii în ceilalți. Unul dintre parteneri este legat la ochi și celălalt
îl ghidează ținându -l de un deget, se poate schimba ritmul mersului, poziția, etc.
După un timp se schimbă și partenerii.
Cine sunt? ( personaj în funcție de obiecte)
Fiecare elev își alege unul sau mai multe obiecte (evantai, ochelari,
umbrelă, minge de fotbal), în funcție de obiect fiecare își alege un persoana. Pe
193
rând, elevii joacă o situație, folosindu -se de obiect, publicul trebu ie să
caracterizeze personajul.
Picture making
Tot grupul se împarte în mai multe echipe de minim 3 persoane. Trebuie să
construiască un tablou imaginat de ei care să exprime o anumită temă, se pot folosi
diverse obiecte, haine, etc. Au la dispoziție 5 mi nute de gândire, apoi pe rând
fiecare echipă își prezintă tabloul.
Câteva exerciții de cunoaștere a păpușii:
– Noțiuni simple de mânuire.
– Interpretare roluri, păpușii i se dau anumite întrebări, indicații pe care să
le rezolve, identificându -se cu păpuș a, elevul poate scăpa mai repede de inhibiții
sau frica de a se integra în grup.
Folosirea în joc a proverbelor, a zicătorilor, reproducerea unor dialoguri
hazlii din operele literare cunoscute, plac mult copiilor și constituie mijloace de
formare a unor t răsături morale pozitive.
Se lucrează în echipe de câte minim 3 persoane, fiecare echipă își alege un
proverb și împreună trebuie să creeze o situație care să sugereze proverbul. În
final fiecare echipă își prezintă pe rând creația ei.
Toată echipa. Se al ege o fabulă, se citește și se înțelege de către toată lumea.
Toți se pun de acord asupra unei situații de viață asemănătoare și apoi tot grupul
o joacă.
Joc de orientare
Un copil merge pe scena și începe o activitate. Alți copii i se alătură câte
unul, ca diferite personaje și încep o acțiune în corelație cu această activitate.
194
Exemplu: Primul copil este un chirurg, alți copii sunt chirurgul, infirmiera,
anestezistul, internul, etc.
Observații:
– Jucătorii nu trebuie să știe de la început ce anume face primul jucător și
cine este el.
– La fiecare lecție se va juca „Jocul de orientare” până când copiii -actori se
vor lăsa antrenați de problema respectivă cu interes și plăcere ca și de orice joc.
Aceasta declanșează o energie care își găsește expresia în interacțiune și aduce
naturalețe în vorbire și mișcare. Dacă scena este prea verbalizată sau dacă jucătorii
se mișcă fără scop, înseamnă că nu sunt concentrați asupra activității colective, ci
pur și simplu inventează o acțiune scenică. Dacă aceasta se înt âmplă, spuneți
primului jucător sa înceapă un joc (ping -pong, baseball, etc.) și îndemnați -i pe
ceilalți să participe.
– Întrucât aici intervine elementul „Cine”, aveți grijă ca activitatea să se
desfășoare în prim plan, altfel copiii vor începe „să joace teatru”.
Ce profesie am?
Punct de concentrare: De a arăta ce profesiune ai.
Apreciere: Numai prin activitate ne putem arăta vârsta? Numai prin
activitate ne putem arăta profesiunea? Corpul se schimbă în anumite profesiuni?
Există o diferență între un negustor și un profesor? Practicarea profesiunii de
muncitor timp de 20 de ani?
Observații:
– Chestionarea în apreciere ar trebui să provoace prima pătrundere în
fizicalitatea aspectelor caracteristice. Aceasta trebuie să varieze de la caz la caz.
195
– Dacă grupul este mare, doi sau trei jucători pot lucra simultan pe scenă,
totuși ei trebuie să lucreze separat, fără nici un fel de interacțiune.
– Glumele, „jocul de teatru”, clovneria, etc. sunt o mărturie a rezistenței față
de problema respectivă.
– Pentru a preveni elementul „cum” studentul trebuie lăsat să stea liniștit
concentrându -se asupra profesiunii pe care și -a ales -o, nimic mai mult. Dacă
concentrarea este completă, ceea ce este necesar pentru problema lui se va ivi
spontan.
Interviu. Cine sunt?
Profesorul scrie pe mai multe foițe roluri deja cunoscute de către copii
(Albă ca Zăpada, Tarzan, Lupul cel rău, etc.). Fiecare copil extrage câte un bilețel
și este apoi supus unui interviu. Cei care îl intervievează trebuie să afle cine este
personajul. A cesta e obligat să răspundă conform rolului său, însă nu are voie să
divulge cine este.
Mâna te conduce, încălzire corporală
Pe muzică se încălzește fiecare parte de corp.
Cine a început acțiunea?
Jucătorii stau în cerc. Un jucător este trimis afară din camera în timp ce
ceilalți aleg un conducător pentru a începe acțiunea. Jucătorul este chemat
înăuntru. El merge în centrul cercului și caută să -l descopere pe conducător, a
cărui funcție este de a iniția o acțiune: tropăit de picioare, legănarea capului î n sus
și-n jos, mișcarea mâinilor, etc. schimbând acțiunea când vrea. Ceilalți jucători
196
imita aceste acțiuni și caută să facă în așa fel ca jucătorul din centru să nu
ghicească cine e conducătorul.
Când jucătorul din centru îl descoperă pe conducător, alț i doi jucători îi iau
local.
Mișcarea ritmică
Întregul grup. Toți jucătorii stau în șezut sau în picioare într -un cerc larg.
Profesorul numește un obiect (tren, avion, vas cosmic, mașina de spălat, etc.). În
același moment jucătorii fără să se gândească, trebuie să execute mișcarea pe care
le-o sugerează obiectul respectiv. Îi lăsăm să continue mișcările până când acestea
devin ritmice și curgătoare. După ce aceasta se întâmplă, indicați ca grupul să se
miște în jurul scenei, continuându -și mișcările. Pune ți muzica sau pe cineva care
să acompanieze la pian aceea mișcare. Organizați o scenă pentru copii în timp ce
ei se mișcă în jurul camerei.
Exemplu: Personajele se conturează rapid fără a tulbura mișcările copiilor.
Un copil care a dezvoltat o mișcare int eresantă de cufundare, folosindu -și întregul
tors, devine un barcagiu. Două fete care au făcut mișcări cu mâinile ca niște elice,
devin dansatoare de cabaret. O fata care traversează scena de la un capăt la altul
foarte grăbită, devine o mamă care își caut ă copilul etc. Întreaga scenă devine un
carnaval însuflețit și interesant.
Cuvântul nou
Se lucrează în echipe de câte trei. Unul cântă un cântec pe care îl știe,
ceilalți doi exprimă corporal ce cântă al treilea. În cazul în care nu vor să cânte se
pune m uzică.
197
Melodii noi
Jucătorii stau așezați într -un cerc, fiecare începe un ritm (din mâini,
picioare, voce, etc.) pe care îl păstrează constant. Se creează astfel o muzică a
grupului.
Exercițiu de atmosferă
Atmosferă 1 – coordonatorul dă o temă. De exemplu: sub apă, în cimitir, la
doctor, nava extraterestră etc. Pornind de la a crea atmosfera prin sunete, copiii
intră în joc asumându -și diverse personaje, componente ale situației. Pot fi folosite
și păpușile. Situația trebuie să aibă final.
Atmosferă 2 – se dă altă temă
Atmosferă 3 – se schimbă tema
Parte dintr -un întreg
Un jucător merge pe scenă și devine o parte dintr -un obiect mare, însuflețit
sau neînsuflețit, în mișcare. De îndată ce natura obiectului devine clară pentru un
alt jucător, acesta s e alătura celui de pe scena și devine o altă parte a întregului.
Acțiunea continuă până când tot grupul a luat parte la joc și lucrează împreuna
pentru a da forma întregului obiect.
Punct de concentrare: asupra situației de parte a unui obiect mare.
Exem plu: O persoană merge pe scenă și face mișcări ondulatorii cu brațul,
de la umăr, ca un piston. Un alt jucător se aliniază lângă primul la o distanța de
aproximativ un metru și ia o poziție similară. Doi alți jucători se alătură și acum
sunt 4 roți care se mișcă. Alți jucători devin rapid sirene, mașini și în cele din
urma semafoare care opresc trenul.
198
Observații: Acest exercițiu generează multă spontaneitate și veselie. Orice
grup de vârstă acționează cu egală energie. Veți observa că efectele sonore răsa r
spontan atunci când e nevoie de ele.
Alte exemple: Un grup statuar, o floare, un animal, celulele corpului,
interiorul unui orologiu. Totuși nu dați exemple. Daca jocul este prezentat cu
claritate, jucătorii vor găsi ei înșiși obiectele cele mai interes ante.
Scândura
Un jucător trece în mijloc și devine scândură, ceilalți se așază în jurul lui,
scândura trece pe rând în brațele fiecăruia. Este necesar un grup compact și lucru
în echipă pentru a putea susține scândura.
Relații onomatopeice
Echipe de câ te doi. Unul închide ochii iar celălalt trebuie să -i ghideze
traseul pentru a un se atinge de ceilalți, numai prin onomatopee. O altă variantă:
Obstacole, toți jucătorii se așază în sală reprezentând obstacole, un jucător trebuie
să-l ghideze pe celălalt n umai prin onomatopee.
Transformarea obiectelor
Un obiect simplu, ex: un băț, un creion etc, trece prin mâinile fiecărui elev.
Fiecare trebuie să -i dea un alt sens, o altă semnificație. Obiectul trece mai departe
până când elevii nu mai găsesc noi întrebui nțări.
199
Acțiune cu obiectul/Contracțiune
Fiecare elev merge în mijloc și prin acțiune îi dă o însușire obiectului (ex:
un băț lung devine o pușcă). Al doilea jucător intră în scenă, participă la jocul
partenerului și apoi schimbă sensul obiectului.
4.2. COMUNICAREA LA COPIII CU DIZABILITĂȚI MENTALE
CONGENITALE
Cauzele cele mai frecvente ale întârzierii mintale la copii sunt de cele mai
multe ori afecțiunile genetice al sindromul Down și al sindromul X fragil. Atunci
când am mers la un Centru pentru copii cu sindromul Down din București, am
avut ocazia să vorbesc cu mai mulți medici despre această boală despre care nu
știam foarte multe lucruri pe atunci. Auzeam de la foarte mulți prieteni că se feresc
să-și lase copii să se joace cu copii afectați de aceasta boală. Îi întrebam de ce, dar
aceștia nu știau să -mi răspundă la această întrebare. Sindromul Down nu este în
nici un caz contagios, iar dacă te documentezi puțin poți afla multe lucruri
minunate pe care acești oameni le pot realiza. Ce au acești oameni în plus am aflat
de la medicii din acest centru. Au un cromozom în plus. un copil normal
moștenește 46 de cromozomi, 23 îi primește de la mama și 23 de la tata. În cazul
sindromului Down, în urma diviziunii celulare anormale, rezultă un cromozom în
plus, material genetic în plus. Oamenii cu sindromul Down se diferențiază foarte
ușor de cei din jur, aceștia fiind de statură mai mică, având un ritm de creștere mai
lent, fizionomia fetei fiind un pic mai specială. Aceștia învață mult mai greu să
meargă, să vorbească, având nevoie de un logoped. Reușind să învețe gesturi
simple în comunicare, vor învăța denumirea obiectelor uzuale de exemplu: fructe,
legume, culori, cifre, nume. Copiii normali asimilează în vocabular cel puțin 4 -5
200
cuvinte până la vârsta d e 12 luni, iar în următoarele șase luni mai pot învăța încă
pe atât. Copii cu sindromul Down vor dobândi un număr redus de cuvinte până în
jurul vârstei de 12 -18 luni. Însă o schimbare majora se poate vedea după vârsta de
5 ani. Un copil cu sindromul Down v-a învăța să folosească cuvintele în
comunicare, apoi propozițiile și frazele după o terapie destul de lungă. Una din
aceste metode este cititul de povesti zilnice, fiind un procedeu ideal pentru
învățarea de concepte și cuvinte noi.
Aceștia sunt mult mai reticenți și mult mai rezervați cu persoanele pe care
nu le cunosc indiferent că se află la evenimente pentru copii sau cursuri -terapii
prin teatru. Dacă până acum am vorbit de o abordare prin jocuri de cunoaștere și
interacțiune rapidă, la copii atipici nu funcționează. Copiii atipici sunt irascibili la
abordările directe, ața că cel mai bine este să stai în același mediu cu ei și să -i lași
pe ei să vină spre tine. Acești copii simt imediat dacă ai venit cu drag și bucurie
la ei sau ai venit sa îi analize zi. Experiențele mele cu aceștia au fost extrem de
diferite, asta și în funcție de cât de afectați erau aceștia de condiția lor.
Jocurile cu cuvinte îi ajută foarte mult în formarea limbajului, de exemplu:
1. Copiii sunt așezați într -un cerc, se stabilesc reg ulile, iar fiecare va
spune câte un cuvânt ajungând, în funcție de câți participanți sunt, să
iasă o scurtă poveste cu introducere, cuprins și încheiere. La final
coordonatorul jocului va citi povestea iar copiii vor trebui sa spună
ce cuvinte a zis fiecar e.
2. Povestea magică – avem nevoie de un pix și o foaie, coordonatorul
va spune un cuvânt pe care îl va desena iar copiii vor continua să
deseneze rând, iar după ce au terminat, trebuie să îndoaie foaia și să
o dea mai departe. La final se citește poveste de către coordonator,
urmărind fiecare desen scris în parte. Prin acest joc copiii sunt
obligați să asocieze cuvântul cu imaginea.
201
3. Povestea mea – participanții au nevoie de cretă, sunt așezați într -un
cerc cu fața în exteriorul cercului, fără să vorbească î ntre ei și
desenează ceva. La final unul din participanți va spune prin cuvinte
povestea.
4. Manechinul și hainele – avem nevoie pentru acest joc de o foaie de
hârtie, pe care coordonatorul va scrie un cuvânt cu zona unde se afla
acțiunea. Participanții vor s ta cu spatele la un manechin, iar lângă ei
vor avea diverse haine și accesorii pe care le vor adăuga pe manechin
pe rând, făcându -ne să înțelegem în ce zonă a lumii se află
manechinul.
5. Obiectul transformat – avem nevoie de mai multe obiecte, fiecare
partic ipant la acest joc alege un obiect pe care îl anima pe o tema data
de coordonator schimbându -i utilitatea.
6. Păpușa și expresia – avem nevoie de o păpușă umplută cu vatelină și
elementele feței separate. Participantul la joc trebuie să le așeze la
locul potr ivit.
Foarte puțini părinți știu de existența autismului iar cei ce au auzit de
această boală sunt cei care sunt puși în situația de a avea un copil sau un membru
al familiei cu autism, dar nici aceștia la început nu știu mare lucru. În ultimii ani,
la no i în țară, au apărut mai multe informații despre autism datorită creșterii
procentului de copii diagnosticați cu autism. Până în anul 2000, chiar dacă existau
copii cu autism, țara noastră s -a confruntat cu o lipsă de informații, făcându -i pe
părinții cu c opiii autiști să meargă în alte țări pentru a găsi terapii alternative
pentru boala acestora. De câțiva ani încoace, există informații mult mai clare la
noi în țară, legate de terapiile alternative și despre metodele pe care copiii le pot
urma. Foarte puți ne persoane știu cum se manifestă autismul la copii în funcție de
202
vârstă și de aceea mi -am propus, după o cercetare elaborată, să vorbesc despre
primele semne ale autismului.
În primele luni de viață ale copilului, în cele mai multe cazuri, părinții
ignoră anumite semne. Nu pentru că își doresc acest lucru ci pentru că nu cunosc
cum se manifestă un copil tipic și unul atipic. Chiar dacă cel mic se naște clinic
sănătos, este bine ca părinții săi să îl supravegheze și să -i urmărească activitatea
iar în cazul în care ceva nu este normal, să apeleze la un cadru medical specializat.
În perioada 0 -12 luni, semnele sunt subtile dar dacă i se acordă copilului o
atenție sporită în anumite momente ale zile, vom observa cum își duce mâinile la
urechi când e gălăgie, a poi fără ca cineva să -i facă ceva, copilul va țipa pentru a
acoperi gălăgia. După vârsta de 5 luni, când începe diversificarea mâncării,
părinții pot observa când acesta mănâncă un singur fel de mâncare cu o anumită
culoare și textură refuzând orice alt ti p de mâncare, este semn că cel mic are o
problemă. De multe ori părinții nu sunt atenți la aceste lucruri, neobservând
semnele, copilului i se accentuează stările. Dacă se simte nesigur în tot ceea ce
face sau dacă miroase jucăriile obsesiv, este evidentă apariția autismului. Indicat
pentru părinți ar fi să țină cont de aceste semne, minore la început și să -i
monitorizeze pe copii. Psihologii cu care am vorbit despre aceste semne, susțin
faptul că mamele pot fi sau pot deveni specialiștii cei mai pregătiți, având în
vedere că acestea stau cel mai mult în preajma copiilor.
La vârsta de 5 luni, copiii cu autism nu au reacții la sunete, nu pot urmări
obiecte sau persoane aflate în mișcare, nu reacționează la propriile mâini sau
picioare, nu reușesc să țină obi ecte în mână privind ore întregi la obiectele viu
colorate pe care le primesc de la părinți, este clar că cei mici trebuie consultați de
un medic. Mulți părinți dau vina pe vârstă sau că este obosit cel mic, când apar
aceste semne. Cu o terapie timpurie, a utismul nu evoluează atât de repede. Nu a
fost găsit încă un tratament care să reușească să vindece persoanele diagnosticate
cu autism. Toate terapiile apărute, pot ameliora starea copilului, dar nu să -l și
203
vindece. Dacă până la trei luni, patru luni, cinc i luni semnele nu sunt atât de
evidente în legătură cu apariția autismului, între 7 și 12 luni acestea sunt foarte
clare. Copilul are probleme de dezvoltare a musculaturii, refuză îmbrățișarea și
contactul vizual, are sensibilitate crescută la lumină, nu î ntoarce capul atunci când
este strigat și nu încearcă să se ridice sau să meargă în patru labe, copilul deja
poate să fie diagnosticat cu autism, evident în urma unor investigații amănunțite.
Cu cât crește copilul, iar acesta nu face lucrurile pe care în mod normal le
face un copil până la această vârstă, este clar că există o problemă. Primul instinct
al părintelui este să meargă la medicul de familie sau să citească pe internet despre
acest s imptome aceștia făcând o mare greșeală, aceea de a nu merge la un medic
specializat care să le dea un diagnostic clar. Medicii de familie, de obicei,
încearcă să -i liniștească pe părinți spunându -le să mai aștepte și să le urmărească
evoluția. Din punctul meu de vedere este greșit, o intervenție rapidă poate duce la
progrese majore ulterior.
Astfel de semne a sfidat și Tania, mamă de gemeni născuți perfect sănătoși.
Pe Tania o cunosc de foarte mulți ani, am copilărit împreună și sub nici o formă
nu a cons umat droguri înainte sau în timpul sarcinii. Am vrut să menționez acest
lucru, deoarece am auzit mulți medici de familie susținând că drogurile sunt una
din cauze. Tania a fost și este o mamă responsabilă, care nu a văzut aceste
simptome la primul născut, pe nume David. Chiar dacă aceasta avea termen de
comparație cu fratele său Andi, nu își dădea seama de ce se întâmplă cu David.
De fiecare dată când ne vedeam împreună cu cei mici și încercam să interacționez
cu David, mi se părea că ceva nu este în regulă cu acesta. La început nu am vrut
s-o sperii pe Tania, dar la fiecare întâlnire eram din ce mai atentă dacă s -a
schimbat ceva în comportamentul lui David. După câteva întâlniri, mi -am luat
inima -n dinți și a rugat -o pe Tania să se ducă la un consult cu Dav id. Aceasta a
avut o reacție extrem de urâtă, spunându -mi că este doar în mintea mea, că este
ceva în neregulă cu David. După ce a primit mai multe semnale de la diverși
204
prieteni, aceasta a decis să meargă cu David la un consult. De fiecare dată, atunci
când se întâlnea cu mine și ceilalți prieteni, când ajungeam să discutăm despre
David, aceasta ne spunea că a mers la medicul de familie și că acesta i -a spus că
nu trebuie să se îngrijoreze, că nu este nimic anormal și că este doar leneș. Cu cât
creșteau, î ntre cei doi frați se vedeau diferențele. Andi zâmbea tot timpul, analiza
fiecare sunet și fiecare persoană pe care o vedea, însă David stătea în căruț cu o
privire fixă, fără să interacționeze cu nimeni și nimic din jur. De fiecare dată când
aduceam vorba de David, Tania se supăra pe mine și -mi spunea că nu știu ce
vorbesc. În acea perioadă, eram voluntar la Fundația Autism și vedeam copiii de
acolo care se comportau exact cum se comporta David. La doi ani, când deja Andi,
fratele lui, mergea, David era în că în căruț și refuza să meargă inclusiv ajutat. În
acel moment, Tania a realizat că toate semnele pe care le dăduse David de mic, se
acutizau de la zi la zi. Nici în momentul în care Andi a început să facă propoziții
simple iar David nu spunea nici măcar mama, a căutat cu adevărat ajutor la medici
specializați pentru problema lui. Disperarea Taniei creștea, așa că a decis să mă
sune și să ceară ajutor, după ce David a fost diagnosticat cu autism. A început o
luptă grea pentru a -l aduce pe David în parametr i unui copil de vârsta lui. Au
încercat diferite terapii care nu l -au ajutat. Într -o zi, David și cu Andi au rămas cu
mine, deoarece era iarnă iar Tania trebuia să meargă să -i cumpere tratamentul lui
David de la o farmacie foarte îndepărtată și ca să nu -i mai ducă prin frig, m -a rugat
să stau eu cu aceștia. Mi -aduc aminte că era anul 2005 și știu că urma să am
examen la facultate la modulul de păpuși. Fiindcă nu știam cât o să fie plecată
Tania, mi -am luat păpușa cu care trebuia să lucrez pentru examen cu m ine. Atunci
a fost momentul care m -a făcut să înțeleg că pe lângă a juca pe scenă cu păpușa și
de a spune povești pentru a -i bucura pe copii, păpușa poate deveni partenerul unui
copil autist. Deja trecuse ceva timp de când mama lor plecase iar Andi se plic tisea,
așa că am decis să scot păpușa și să mă joc cu el. În prima oră, David nu a schițat
nimic, după ce i -am pus păpușa în mână lui Andi și acesta a început să se joace
cu ea în fața lui David, acesta a zâmbit, lucru pe care nu l -a făcut niciodată. Andi
205
a continuat să se joace cu păpușa până când fratele său a început timid să
gângurească. La un moment dat Andi a lăsat păpușa, semn că se plictisise iar
David a început să țipe cât îl țineau plămânii. Am intrat în panică. Până să -mi dau
seama ce voia acesta , nu știam ce să -i mai fac ca să se liniștească. Am realizat
într-un târziu că acesta voia păpușa să se miște și el s -o privească. Până a ajuns
Tania acasă, m -am jucat cu păpușa în fața lui David, acesta fiind cu ochii numai
pe ce făcea personajul. Tania n e-a găsit jucându -ne, rămânând fără cuvinte la
zâmbetul și atenția pe care fiul ei autist o acorda păpușii.
Așa a început, practic, prima mea ședință de terapie alternativă și
comunicare prin intermediul păpușii.
206
PARTEA A CINCEA
INTERACȚIUNEA ÎNTRE COPII PRIN INTERMEDIUL
JOCULUI ȘI AL PĂPUȘII
Interacțiunea joacă un rol important în dezvoltarea socială a copiilor,
aceștia învață să își descopere abilitățile, să înțeleagă motivațiile și consecințele
comportamentului ajungând să înțeleagă relațiile umane în lumea socială.
Jocul este una dintre cele mai plăcute activități ale omului, generatoare ale
unor stări unice, este cea care descătușează energiile, cea care evadează din
realitatea vieții obișnuit e într -o alta, o lume a imaginației.
Perioada copilăriei, are un rol esențial în dezvoltarea viitoare a copilului,
își pune amprenta pe existența oricărui individ. Practic jocul este un instrument
care ajută la formarea și dezvoltarea individului.
Teoriile actuale legate de joc/joacă sunt structurate în jurul celor patru teme.
Jocul ca factor de progres se referă la teoria că jocul este o activitate de a
învăța ceva util, este cel care permite și îmbunătățește nevoile psihologice și
sociale.
Jocul ca factor de putere se referă la controversele și competițiile în urma
cărora se declară câștigătorul și învinsul.
207
Jocul ca fantezie se referă la dezvoltarea gândirii creatoare.
Jocul însuși este privit ca o modalitate de a obține experiențe de viață.
Educația urmă rește să stimuleze natura umană, să dezvolte atât calități
generale ale speciei umane, cu care este înzestrată de natură, cât și potențialități
pe care aceasta o permit. Oamenii astfel educați urmează să -și desfășoare
activitatea în societate, să -și exerci te anumite roluri sociale. În mod obiectiv,
asemenea roluri se multiplică, se diferențiază și se ierarhizează de la o etapă la
alta a dezvoltării societății. Ca și concept joaca este destul de greu de definit, de
cele mai multe ori joaca este catalogată gr eșit. Prin joc copilul devine implicat,
poate rezolva probleme și poate să consolideze cunoștințele.
Doctorul Kathleen Alfano, directorul Centrului de Cercetare și Dezvoltare
Fisher -Price, susține că joaca le oferă copiilor oportunitatea de a descoperi cu m
funcționează lucrurile, de a se înțelege cu alții și de a încerca roluri noi. Jocul este
o activitate dominantă a copilăriei, prin care copilul își satisface propriile dorințe
și visuri, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și -o creeaz ă. De
aceea foarte multe din jucăriile create de acest mare brand sunt bazate pe
funcționalitate și provocare. De exemplu păpușile sunt destul de diferite față de
cele clasice, deoarece acestea vin cu accesorii neutre pe care copilul le dă culoare,
le poat e înregistra voci. Total diferite față de cele clasice care vin cu o voce direct
din fabrică. Copilul de această dată, este provocat să -și folosească imaginația
înregistrând acesta ce ar vrea să spună păpușa.
Cercetătorii au demonstrat că jocul este esenți al pentru dezvoltarea
personalității copilului și că prin joc se dezvoltă capacitățile și competențele de
bază ale acestuia. Scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă de a satisface
imediat dorințele sau aspirațiile copilului.
Prin atingerea scopului, se restabilește echilibrul vieții psihice. Importanța
locului pe care îl ocupă jocul în viața copilului e dată de faptul că acesta satisface
dorința firească de manifestare, de acțiune și de afirmare a independenței lui.
208
Prin joc, copilul își satisface:
nevoia de a se mișca
nevoia de a crea
nevoia de a fi acceptat
de a-și satisface curiozitățile
nevoia de a distruge.
Necesitatea de a distruge este mai greu de înțeles, mai ales de către părinți,
însă aceasta exprimă spiritul de cercetare a copilului.
Odată cu trecerea timpului și a înaintării în vârstă, se schimbă stilul de
joacă. Acesta devine mult mai complex și imaginativ. Prin joc, copiii își
exersează, descoperă diferite abilități și calități, precum independența,
creativitatea, curiozitatea și capacita tea de a rezolva unele probleme.
De 4 ani de zile am înființat la grădinița particulară Bell din București, un
program distractiv prin intermediul teatrului de păpuși. Programul distractiv are
ca scop să influențeze refacerea energiei nervoase prin care nu mim odihna
plăcută.
Ca și obiecte de joc folosesc păpuși muppet, păpuși pe deget, păpuși wa –
yang și marionete.
Teatrul de păpuși are o deosebită importanță practică (privind atât din punct
de vedere pedagogic cât și psihologic). Este un mijloc de educație prin care se
acționează cu ușurință, în joacă, direct și în același timp, puternic asupra vieții
afective a copilului.
Teatrul de păpuși exercită o puternică influență asupra dezvoltării
personalității copilului preșcolar. Elementul cel mai important este păpușa, un
obiect ce capătă viață când este mânuită de actor. Între copil și păpușă se stabilește
ușor un raport de înc redere, în fața ei copilul se simte liber, inhibițiile, timiditatea
209
dispar. Dimpotrivă, este oricând gata să se identifice cu ea.
5.1. INTERACȚIUNEA C OPIILOR TIPICI
De aproximativ 11 ani, lucrez cu copiii normali atât în grădiniț e particulare
din Bucure ști, câ t și în instituții publice cum ar fi teatrul Colibri din Craiova unde
susțin cursuri de teatru și unde copiii descoperă o nouă lume a poveștilor și a
păpușilor. Am încercat pe cât posibil să respect o programă analitică și să
urmăresc punctele impor tante pentru ai apropia pe copii mai mult de ce urmează
să învețe la școală. Cursurile de obicei sunt o dată pe săptămână, atât la București
cât și la Craiova, având ca durată 50 de minute. Vârsta copiilor înscriși la grădinițe
este de 2 -5 ani, iar la atel ierele care durează două luni și jumătate se desfășoară în
cadrul Teatrului pentru Copii și Tineret Colibri, la atelierul Cine sunt eu? , sunt
înscriși copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, iar la atelierul Dincolo de mască ,
vârsta minimă a participan ților este de 8 ani.
Atelierul Cine sunt eu! urmărește dezvoltarea personalității copilului prin
modalități specifice actului de creație artistică, urmărind totodată și programa
Step by Step. În România, programa Step by Step a fost recunoscută de Minister ul
Educației abia în anul 1994, chiar dacă în Statele Unite ale Americii funcționa de
foarte mulți ani. Principiile metodei Step by Step se bazează pe teoriile celor 3
mari pedagogi, Eric Erikson, L.S. Vâgotsky și Jean Piaget care au plecat de la
ideea ca cei mici pot învăța activ acumulând informații permanent prin joc.
Metoda Step by Step are ca scop să abordeze toate aspectele dezvoltării și să îi
pregătească pe copii pentru viață, să își asume alegerile, să lucreze independenți
și să fie responsabili, să știe cum să lucreze în echipă și să se dezvolte armonios.
Sunt foarte mulți părinți care își dau copii la ateliere de la vârste fragede, pentru
210
ai pregăti într -un mod armonios pentru sistemul de învățământ destul de riguros
și rigid de la noi din țară. Toate aceste ateliere/cursuri au început să se desfășoare
în diferite locuri, orașe datorită cererii mari din partea părinților care în ultimii
ani, preferă pentru copii lor metoda Step by S tep.
La aceste vârste (3 -6 ani) copiii sunt plini de energie și to todată dornici de
joacă. Atelierul este unul relaxant în care nici un copil nu este obligat să stea pe
scaune, nu se dau note, nimeni nu este criticat dacă greșește, jocurile sunt de
improvizație, o mare parte fiind cele pe care le fac studenții în anul I de facultate
la Teatru – Viola Spolin, ușor adaptate vârstei lor.
În primele cursuri, toți copiii sunt un pic reținuți, având în vedere că intră
în contact cu un alt mediu pe care nu îl cunosc, colegi noi, profesor nou, nu știu
la ce să se aștepte. Mulți d intre ei, fiind învățați cu anumite rigori impuse de
grădiniță sau de părinți, când văd ce înseamnă acest atelier, încep să reacționeze
total diferit față de cum se comportă la grădiniță sau acasă. Se simt liberi și încep
să viseze și să creeze. Dacă au aj uns în această etapă este minunat, primul pas a
fost făcut, li s -a ridicat autocenzura pe care sistemul o instalează. Când spun
sistem, mă refer la tot ce se învârte în jurul copiilor. Există și copii care nu sunt
reținuți și care te uimesc din prima cu po veștile lor. Un astfel de exemplu este
Radu, care are 4 ani și care la primul curs, când i -am întrebat pe copii dacă vor să
inventăm o poveste împreuna, el a fost cel mai curajos.
Povestea oamenilor ca noi se numea și începea așa:
„A fost odată ca niciodat ă, într -o lume ca a noastră, o fetiță care nu se putea
uita în oglindă, din cauza luminii. Aceasta trăia în zona părculețului verde,
împreună cu familia ei. Era foarte frumoasă dar și tristă, deoarece niciodată nu
putea să se privească în oglindă, deoarece din ea ieșeau raze de căldură. Aceasta
se ruga la steluța ei de pe cer în fiecare seara, să ajungă să se privească măcar o
dată în oglindă. Până când într -o zi, aceasta a fost la coafor să se tundă, evident
că nici acolo nu se putea uita în oglinda și s -a întâmplat minunea. Când a ajuns
211
acasă, trecând prin holul casei, a văzut că se poate uita în oglindă. De bucurie a
strigat la părinții ei, iar când aceștia au venit, ei nu mai puteau să privească în
oglindă. Seara, fetița s -a rugat la steluță și a rugat -o să îi ia această bucurie și să
le dea părinților ei puterea să redevină normali, deoarece acesta și -a îndeplinit
visul de a se privi în oglinda. Steluța ia zis că dacă o să facă asta nu va mai putea
să se privească niciodată în oglindă ca acum, deoarece va vedea iar ca înainte.
Fetița a acceptat învoiala, iar a doua zi lucrurile au redevenit la normal.”
Și pentru că orice poveste are un final fericit și pentru că poveștile se
încheie cu: „Am încălecat pe -o șa și v -am spus povestea așa … Asta a fost.”
Am u itat să menționez, Radu vede cu ambii ochi în proporție de 40 la sută.
Iar Radu poate să viseze și să ia totul firesc, să fie plin de viață, dornic de povești
și joacă.
Copii sunt extrem de inventivi, sunt ca un burete care absorb informația
instantaneu și care sunt nerăbdători să pună în practică ce au învățat. Dorința de
noutate și de nou, apare în momentul în care copilul nu privește informația ca o
obligativitate, ci ca pe un joc. Asta încerc să fac la aceste cursuri, să îi fac să
viseze, să afle și să învețe cât mai multe lucruri care mai târziu or să le fie de folos.
Creativitatea de cele mai multe ori la vârsta de 4 -7 ani poate depăși orice așteptare,
copiii ajungând să creeze foarte ușor o dimensiune și o altă lume a poveștilor pe
care noi, actorii p ăpușari încercăm să o redobândim în timpul facultății. Să ne
întoarcem la această stare de visare, de bucurie și de entuziasm. Am avut foarte
multe surprize plăcute de -a lungul acestor ateliere, unde am întâlnit copiii extrem
de talentați care m -au purtat pe aripile copilăriei. Naivitatea și inocența copiilor
de cele mai multe ori, trezesc adultul care este intrat în cotidian și care are nevoie
de foarte multe ori, de această gură de oxigen.
212
5.2. INTERACȚIUNEA COPIILOR CU DIZABILITĂȚI MENTALE
CONGENITALE
La copiii cu autism, jocul imaginativ, jocul simbolic cu obiecte sau cu
oameni nu se dezvoltă în mod spontan ca la copiii obișnuiți. Jocul acestora este
repetitiv, stereotip, luând forme mai simple sau mai complexe. Copiii mai înalt
funcționali au stereot ipii mai complexe.
Forme mai simple: învârtirea jucăriilor sau a unor părți ale acestora, lovirea
a două jucării între ele, etc., scopul fiind autostimularea. Alte activități stereotipe
pot fi: mișcarea degetelor, agitarea obiectelor, rotirea sau privirea obiectelor care
se rotesc; zgârierea unor suprafețe, umblatul de -a lungul unor linii, unghiuri,
pipăirea unor texturi speciale, legănatul, săritul ca mingea sau de pe un picior pe
altul, lovirea capului, scrâșnitul dinților, mormăitul repetitiv sau produce rea altor
sunete, etc.
Forme mai complexe pot fi: atașarea de obiecte neobișnuite, bizare, interese
și preocupări speciale pentru anumite obiecte (ex. mașini de spălat) sau teme,
subiecte (ex. astronomie, păsări, fluturi, dinozauri, mersul trenurilor, cifr e etc.),
fără vreun scop anume, care devin preocuparea de bază și singurul subiect despre
care persoana este interesată să vorbească, în multe cazuri punând aceeași serie
de întrebări și așteptând aceleași răspunsuri (cei care au limbaj); aliniatul sau
aranjarea obiectelor în anumite feluri, colecționarea, fără vreun scop anume, a
unor obiecte (ex. capace de suc, sticle de plastic).
Lipsa imaginației duce și la tipare comportamentale rigide de tipul
rezistenței la schimbare și a insistenței pe rutina zilnic ă, de exemplu, insistența în
a urma exact același drum spre anumite locuri; același aranjament al mobilierului
acasă sau la scoală, același ritual înainte de culcare; repetarea unei fracțiuni
ciudate de mișcare corporală. Adesea orice minimă schimbare într -o anumită
rutină este deosebit de frustrantă pentru persoana cu autism, producându -i o
213
intensă suferință.
Manifestările clinice ale tulburării la nivelul imaginației sunt foarte variate
de la un individ la altul, dar pot varia și de la o etapă de dezvoltare a aceluiași
individ la alta. Unele manifestări pot fi mult mai accentuate la o vârstă (ex. la
vârsta copilăriei cea mai vizibilă manifestare a afectării imaginației este lipsa
jocului de rol, deși unii copii pot copia acte de joc simbolic), dar acestea pot suferi
modificări de natură și intensitate la o altă vârstă (ex. la vârsta adultă este mai
vizibilă incapacitatea de a înțelege intențiile și emoțiile celorlalți), conducând la
un alt profil clinic al persoanei, dar care rămâne totuși în cadrul manifestărilor
specifice sindromului autismului.
Lucrând ca voluntar la o organizație care se ocupă cu copiii autiști, am pus
în practică, cu copiii, unele lucruri pe care le -am învățat în timpul facultății. Așa
că am construit niște păpuși pe mână cu car e am început să mă joc cu copiii. După
primele zece ședințe nu am simțit nici o reacție din partea lor. În acel moment am
crezut că eforturile mele au fost în zadar, că cei șase copii autiști cu care lucrasem
respingeau propunerea mea de a intra în acest j oc. Atunci am început să mă
documentez asupra problemelor copiilor autiști. Întâmplător am găsit un articol al
unui medic care spunea că pe copiii autiști îi atrag culorile. Păpușile mele nu erau
viu colorate, aveau culori terne. Le -am adăugat diverse acce sorii colorate, apoi
am mers din nou la copii cu ele. Doi copii din șase au avut reacții pozitive,
începând să le atingă și să se joace cu ele, ceilalți patru copii rămânând în
continuare în lumea lor. După câteva ședințe, a mai intrat în acest joc încă un
copil, acesta ajungând să comunice cu mine, timid totuși, prin intermediul păpușii.
214
PARTEA A ȘASEA
TERAPII ALTERNATIVE PENTRU COPIII CU
DIZABILITĂȚI MENTALE CONGENITALE
Terapiile alternative, au ap ărut ca o neces itate la medicina tradițională fiind
extrem de importante în lupta cu dizabilităț ile mentale congenitale. În timp au
apărut mai multe terapii alternative care din păcate sunt prea puț in cercetate ,
prioritar e fiind cele din medicina tradițională , unele care au dat roade iar altele
care nu au avut un rezultat favorabil. Mulți medici, refuză să trateze copii autiști
dacă aceșt ia în paralel fac terapii alternative. Chiar dacă cifrele vorbesc de la sine,
între 30% ș i 90% dintre copiii cu autism a u fost trataț i cu ajutorul terapiilor
alternative, medicina tradi țională nu rec unoaște ș i nici nu va recuno aște, din
punctul meu de vede re, rezultatele terapiei alternative. Pe lângă deja cunoscutele
terapii î n lupta cu autismul, aici mă refer la terapia ABA, integrare senzorială ,
terapia prin joc, terapia ocupa țională , ludoterapia, terapia prin artă, cred că terapia
prin intermediul teatr ului de păpuș i este la fel de benefic ă, fiind mult mai uș or
acceptat ă de că tre copil indiferent de stadiul bolii. Teatrul de păpuși poate să
devină, din punctul meu de vedere , o terapie alternativă cu rezultate foarte bune.
215
6.1. ETAPELE DE CUNOAȘTERE A COPILULUI
Încă de când apare pe lume, copilul e într -o continua cunoaștere și evoluție,
iar cei care stau în preajma lui descoperă odată cu acesta o nouă lume. Adultul
împreună cu copilul pornesc într -o excursie a cunoașterii. Dacă la începutul vieții
copilului cunoașterea se rezuma la descoperirea propriului corp și al mediului
înconjurător, cu cât înaintează în vârsta, copilul învață ce -i place și ce nu îi place.
Descoperă în fiecare zi lucruri care îl uimesc sau care îl dezamăgesc, ajutând -ul
să se dezv olte și să crească sănătos. Cel mai bine îl cunosc pe copil părinții, încă
din primele zile de viață, aceștia descoperă ce îi place ce nu îi place, ce îl supără
și cum să îl aline atunci când este supărat sau când îl doare ceva. Este foarte greu
să ajunge m noi ca și coordonatori să spunem că am ajuns să ne cunoaștem
participanții la curs. Părinții de cele mai multe ori nu reușesc să -și cunoască
propriul copil, stând în preajma acestuia mult mai mult față de un coordonator de
grup, care petrece maxim 2 ore pe săptămână cu aceștia. Pentru a înțelege mai
bine acest fenomen am stat de vorba cu Andreea, 36 ani (psiholog -liber
profesionist) – voluntar în diferite proiecte de integrare a copilului și a familie.
G.D.: Cât este de greu să cunoaștem un copil?
Andreea : Copilul poți să -l cunoști în timp și evident dacă ești lăsat de către acesta
să-l cunoști. Copilul din punctul meu de vedere este cel mai bun actor,
îl crezi, deoarece el crede cu tărie în ce spune. Dacă nu ai experiență cu
alți copii ești ușor de păcăli t. Copilului dacă nu îi câștigi încrederea nu
te va lăsa să -l cunoști.
G.D.: În cazul părinților este mai ușor să -și cunoască proprii copii?
Andreea: Evident că este mai ușor, aceștia petrec mult mai mult timp împreună și
ajung să -și cunoască copilul, con duși de instinct. De aceea te îndemn și
pe tine, atunci când ești la cursuri și vrei sa -ți cunoști cursanții cel mai
216
bine este să mergi după instinct. Părintele devenind de cele mai multe
ori cel mai bun psiholog pentru copilul său.
G.D.: Care sunt etapele de cunoaștere a copilului?
Andreea: Dacă mă întrebi pe mine, față de alte domenii, cunoașterea psihologică
se bazează pe legi de tip statistic și probabilistic, care se caracterizează
prin faptul că nu se verifică la fiecare componentă a unei mulțimi dat e,
ci doar la media lor. Etapele țin de fiecare individ în parte nu există un
tipar.
G.D.: Cum ar trebui să mă comport cu copiii când intră prima dată în sala de
curs?
Andreea: Să fii extrem de prietenoasă și să ai grijă să păstrezi distanța între tine
și copiii. Dacă te vei apropia de prima dată de ei foarte mult, o să -ți fie
foarte greu să îi cunoști. Lasă -i pe ei să vină spre tine și așa o să vă
cunoașteți reciproc.
6.2. PĂPUȘA ÎN COMUNICARE
Păpușa poate să fie un mijloc de comunicare între adulți și copii sau între
copiii atipici și tipici atunci când exprimarea directă nu se poate realiza din diferiți
factori. Teatrul de păpuși are un limbaj universal și este înțeles de oricine dacă
este bin e făcut. Lumea păpușilor rupe barierele imaginației, făcând ca aproape tot
ce ne imaginăm să devină realitate pe scenă. Poveștile cu păpușa, chiar dacă
spectatorul sau copilul care mânuiește păpușa știe că este convenție, imaginația și
creativitatea sunt s timulate la maxim. Păpușile îl ajută pe copil la dezvoltarea
abilităților de ascultare și de vorbire, făcându -l pe acesta să comunice mai ușor,
depășind bariera timidității. Păpușa îi creează confort copilului, ajutând -ul să se
217
exprime mai ușor probleme se nsibile pentru acesta. În timp am observat că la
primele cursuri, aici mă refer la copiii tipici, păpușile sunt vesele iar poveștile la
fel. Cu timpul situația se schimbă, dar nu înainte ca păpușa să -i capete încrederea
copilului. Poveștile spuse de copii prin intermediul păpușii devin triste, cu
frământări arătând adevăratele sentimente ale copilului. Copilul exprimă fricile
mai ușor prin păpușă ajungând mult mai ușor informațiile către adult. Adultul are
nevoie de mult mai mult timp ca să -i câștige încred erea unui copil, însă păpușa în
câteva ședințe reușește ce nu reușesc în luni de zile adulții să facă.
La începutul oricărui atelier, atât cu copii tipici cât și cu cei atipici, încerc
să le explic părinților, în special celor cu copii tipici, că nu vor în văța poezii,
cântece și nu vor face scenete, dar că vor reuși să comunice mai bine cu ceilalți
copii și vor descoperi o nouă metodă de comunicare, prin intermediul păpușii.
Păpușa este un refugiu pentru mulți copii care nu reușesc să se exprime din teama
de a nu greși și de a nu -și stăpâni emoțiile „noului”. Mulți părinți tratează cu
superficialitate anumite reacții sau lipsa acestora, din această cauză își aduc copiii
mult prea târziu la un specialist, astfel privându -i de o recuperarea timpurie a
tulburăr ilor. Există și părinți care observă din timp aceste probleme și fac tot
posibilul ducându -i la diferite activități alternative și în același timp lucrând acasă
cu copiii lor pentru a avansa procesul de ameliorare a tulburării.
După fiecare curs, părinții pun aceleași întrebări: Cum s -a descurcat
copilul? Dacă a evoluat? Dacă a scăpat de teamă? Dacă a reușit să ridice ochii din
pământ? Dacă a interacționat cu ceilalți copii? Fiind cele mai frecvente întrebări.
De foarte puține ori sunt întrebată „Cum pot s ă fac să mă joc si eu cu el acasă?”.
Părintele poate observa schimbările copilului mult mai ușor dacă face echipă cu
coordonatorul, lucrând cu el suplimentar acasă. Ce fac eu într -un curs de o oră,
este practic un pas mic, care evident trebuie ajutat și su sținut de părinți. Etapa cea
mai grea pentru mine este să -i fac pe părinți, încă de la început, să înțeleagă că
această terapie alternativă îi va ajuta copilul. După primul curs, coordonator află
218
foarte multe lucruri despre fiecare copil în parte. Ca acea stă terapie să dea roade,
părintele, pe lângă faptul că trebuie să lucreze suplimentar acasă, trebuie să mai
înțeleagă că acest curs pentru a da rezultate, trebuie să aibă o continuitate de cel
puțin șase luni. Copiii tipici, chiar dacă nu prezintă afecțiu ni vizibile, sunt extrem
de închiși în ei și într -o oarecare măsură „autiști”. Ei au nevoie de o perioadă
destul de lungă pentru a se vedea rezultatele. Rezultatele sunt mult mai evidente
și se văd mult mai repede la copiii atipici, deoarece și părinții ac estora se ocupă
mult mai mult de ei. După ce am terminat de prezentat atât copiilor cât și părinților
ceea ce urmează să facem, urmează etapa de cunoaștere. Primele două cursuri sunt
bazate pe jocuri, pentru a ne cunoaște mai bine, a ne acomoda unii cu alț ii și pentru
prezentarea jucăriei favorite. Jucăria cu care vine copilul are un rol important,
deoarece îi voi afla stilul de joacă preferat și câte ceva despre comportamentul
său. În general băieții preferă jucăriile care întruchipează supereroi sau eleme nte
din costumele acestora (pelerine, arme de luptă, gadgeturi), iar fetele preferă
personajele care întruchipează prințesele și 3 din 10 fete preferă personajele
animaliere. După ce am discutat cu diferiți psihologi care au studiat semnificația
acestor pe rsonaje, i -am rugat să -mi explice ce înseamnă când o fetiță preferă un
personaj animalier, ce înseamnă când un băiat alege un supererou sau elemente
ale acestuia.
Doctor: În momentul în care un copil preferă să se joace cu un personaj
animalier înseamnă că acesta nu are încredere prea mare în cei din jur.
Iar personajul animalier îi dă încrederea pe care nu o are în oameni.
G.D.: Credeți că aleg un animal, deoarece le este teamă de semenii lor?
Doctor: Posibil. Copiii sunt imprevizibili și cu toane. Imp ortant e să le dăm
păpușa pe care o doresc. Știu că de cele mai multe ori, atunci când copiii
intră într -un magazin de jucării, ar vrea să aleagă tot ce este pe rafturi.
În acel moment părintele trebuie să -l pună să aleagă o jucărie și vom
219
observa că acest a va alege jucăria cea mai colorată și cea pe care a
văzut -o pe posturile TV dedicată copiilor.
G.D.: Ce facem când copilul nu poate să aleagă doar o jucărie și vrea mai
multe jucării?
Doctor: Părintele are două opțiuni: fie să iasă din magazin fără a cum păra o
jucărie, fie să îl facă pe acesta să înțeleagă că nu poate cumpăra mai
multe jucării. Jucăriile ar trebui alese în funcție de vârsta și nevoile
copilului. Părintele poate refuza copilul, chiar dacă a ales o jucărie, dacă
aceasta nu este utilă copilu lui. Dacă i se va explica cu calm de ce nu
este bună această jucărie pentru el, copilul va înțelege și părintele va
evita o criză pe care cel mic ar putea s -o facă în magazin.
G.D.: Cum aleg băieții o jucărie?
Doctor: Băieții aleg jucăriile în funcție de c um este tatăl lor și meseria acestuia.
Tații în ochii copiilor sunt niște supereroi, iar 5 din 10 băieți își doresc
să devină cum este tatăl lor, când vor face mari.
G.D.: Care sunt criteriile pentru alegerea unei jucării bune, din punctul
dumneavoastră de vedere?
Doctor: Jucăria se alege în funcție de vârsta copilului. Părinții trebuie să țină joc
de siguranța și dezvoltarea mentală a acestuia. Pare un lucru banal, dar
o jucărie bine aleasă pentru copilul tău, devine dificil deoarece avem o
zonă bine dezv oltată în ceea ce privește magazinele de jucării și
publicitatea pe care copiii o văd în pauza dintre desenele animate. Din
punctul meu de vedere jucăriile bune nu sunt cele mai spectaculoase,
cele mai bune jucării fiind multifuncționale, de exemplu: cubur ile sau
jocurile Lego, deoarece îi permit copilului să construiască în funcție de
starea pe care o are în acel moment. De multe ori se întâmplă ca în
camerele copiilor să găsim jucării nefolosite sau cu care s -au jucat
220
maxim o dată și care au fost alese de copil după criteriul culorii sau că
a văzut -o la televizor.
G.D.: Care sunt jucăriile adecvate diferitelor etape de dezvoltare?
Doctor: Când avem de -a face cu bebeluși 0 -2 ani, este indicat să le cumpărăm
copiilor jucării pe care pot să le bage în gură, care le dezvoltă
motricitatea, jucării pentru împins care îi va ajuta pe aceștia la mers, la
ridicat și pentru a coordona privirea cu mișcarea. Din punctul meu de
vedere, pentru dezvoltarea auzului și asocierea imaginii cu sunetul,
jucăriile polifonice au un rol important în dezvoltarea imitației verbale.
La aceeași categorie de vârstă extrem de importante sunt jucăriile pe
care aceștia le pot folosi pe perioada băiței și tot la fel de importante
sunt jucăriile de sortare a formelor.
G.D.: Ce părere aveți d espre faptul că o mare firmă de jucării are pe rafturi
păpuși pentru degete din cauciuc? Îi ajută pe copii genul acesta de
jucării?
Doctor: Da, îi ajută! Atât la o descoperire mult mai rapidă a mânuțelor, cât și ce
pot face cu ele. Sunt foarte mulți copii care preferă acest tip de jucărie,
deoarece îi ajută la dentiție. Există mulți copii care refuză noul și
atingerea obiectelor din jur. Nu trebuie neapărat să ne gândim că acel
copil are o afecțiune, ci doar că nu vrea să atingă obiectele din jur. Acest
tip de jucărie -păpușă, chiar dacă vorbim de copii de 0 -2, păpușa poate
să devină confidentul lor. Astfel, în momentul în care aceștia simt un
moment de nesiguranță, își vor lua păpușa și se vor refugia lângă ea.
G.D: Cum sunt jucăriile pentru 2 -3 ani și ce ju cării ar trebui pentru această
vârstă.
Doctor: Din punctul meu de vedere, jucăriile la această vârstă, trebuie să
dezvolte capacitatea de a avea răbdare și afectivitatea. La această vârstă
221
este indicat ca personajele animaliere să domine camerele micuților .
Având în vedere că vorbim de rolul unei păpuși în viața unui copil, pot
să susțin că păpușa este o terapie alternativă la orice vârstă.
G.D.: Ce jucării avem pentru copiii de 3 -7 ani?
Doctor: Ei, aici lucrurile se complică! Personalitatea copilului devine puternică,
dornică de cunoaștere și aventură. Jucăriile adecvate acestei perioade
sunt jocurile puzzle, jocurile sociale, bucătăriile în miniatură cu
ustensilele specifice, jocurile cu litere și cifre și nu în ultimul rând
păpușile care îi poate înv ăța cum să devină părinți pe parcursul jocului
și frați mai mari pentru acestea. La această categorie de vârstă, copilul
are nevoie să -și găsească un prieten într -o păpușă. Atunci când acesta
este furios, se simte neputincios, nu -și va vărsa frustrările pe oamenii
din jurul lui, ci acestea se vor duce către confidentul lui, păpușa.
G.D.: Să înțeleg că păpușa, din punctul dumneavoastră de vedere, poate să fie
refugiul frustrărilor?
Doctor: Da. Păpușa poate rezolva multe din problemele pe care copilul le are
indiferent de vârstă. De multe ori, adulții au senzația că cei mici nu au
probleme, că au tot ce au nevoie. Nu este așa. Fiecare vârstă are
problemele ei. Ei au probleme pe care noi adulții nu le vedem. Dacă
faceți un mic experiment și pentru câteva zile v ă duceți în fiecare
dimineață într -o grădiniță, veți vedea că fiecare copil aduce cu el o
jucărie, în special ceva din pluș, o păpușă cu care vorbește și pe care o
tratează ca pe un om, așezându -l lângă el, sau dacă acesta nu are voie
cu ea în sala de curs , îi va spune că după ce termină „serviciul” o va lua
acasă, acesta o îmbrățișează și o va băga în dulapul său.
G.D.: Ce părere aveți despre faptul că multe grădinițe refuză să -i lase pe copii
cu jucăriile de acasă la cursuri?
222
Doctor: Din punctul meu de ve dere, nu este un lucru foarte bun, deoarece se vor
timora, vor începe să se simtă singuri și să se închidă în ei. Pe de altă
parte, este un lucru bun deoarece foarte mulți părinți nu își pot permite
să le cumpere celor mici jucăria pe care a văzută la cole gul X sau Y. Ca
o concluzie, ne aflăm într -o zonă gri. Nici libertatea să vină cu orice
jucărie la grădiniță, dar nici interzicerea de a veni la grădiniță cu
prietenul lui nu este bună.
G.D: În acest caz, ce este de făcut?
Doctor: Cred că cel mai bine este să meargă cu jucăria la grădiniță dar în
momentul în care ajung la grădiniță, să o lase la intrare, să li se explice
de ce, apoi să o ia la plecare. Copilul se va simți altfel când știe că
jucăria/prietenul este cu el în grădiniță și dacă are o problemă a cesta
este acolo.
G.D.: Dacă aleg o păpușă cum sunt cele de la Monster High, asta înseamnă
ceva?
Doctor: Nu știu dacă înseamnă neapărat ceva sau dacă nu este cumva curentul
desenelor animate. Nu cred că -l afectează pe copil, dar nici nu cred că
îi stimulează creativitatea.
G.D.: Credeți că jucăriile care întruchipează roboți, monștri, zombi, pot să
scoată la suprafață niște probleme pe care le are copilul alegând acest
gen de jucării?
Doctor: Eu cred că scot la suprafață niște probleme ale adulților , cum ar fi faptul
că-i lasă prea mult în fața televizorului și al calculatorului, uitându -se
la filme, desene, emisiuni neadecvate vârstei. Copilul este precum un
cățel, care învață ce este bine și ce este rău, ce are voie să facă și când
să facă. Dacă pă rinții ar petrece mai mult timp cu copilul, acest lucru se
va reflecta inclusiv în alegerea jucăriilor și ale activității acestuia.
223
G.D.: Până la urmă, jucăriile indiferent de ce formă ar avea, pot să reflecte
personalitatea copilului și trăirile acestuia ? Jucăria poate să fie o
continuare a copilului?
Doctor: Pentru dumneavoastră, când sunteți pe scenă, păpușa nu este o
prelungire a sinelui?
G.D.: Ba da, atunci când sunt pe scenă, păpușa este o continuare a mea. Este
momentul în care găsesc refugiul și li bertatea de a mă exprima.
Doctor: Vedeți, dumneavoastră puteți face mai ușor o departajare. Dacă păpușa
ajută sau nu în dezvoltare sau exprimare. Puteți să explicați mult mai
ușor trăirile pe care dumneavoastră le aveți, unui copil care are sau nu
probleme .
G.D.: Este adevărat. Prin teatrul de păpuși, eu mă exprim altfel față de teatrul
dramatic. Aici găsesc confortul și libertatea de care am nevoie pentru a
evolua.
Doctor: Vedeți, fiecare individ se regăsește în ceva și mai ales în perioada
copilăriei. De aceea, din punctul meu de vedere, este foarte grea meseria
pe care o faceți, faptul că rămâneți copii și că apelați de fiecare dată la
memoria afectivă, rezolvă multe din probleme. Este foarte greu ca un
adult să se joace cu păpușile, iar publicul, care es te format din copii, să
vă creadă și să intre în convenție. De aceea, de multe ori, noi adulții,
avem o idee preconcepută că ceea ce faceți dumneavoastră este o joacă
de copii și că atunci când sunteți pe scenă, oricine poate face acel lucru.
Eu nu sunt de acord cu această afirmație. Din punctul meu de vedere,
sunteți niște terapeuți care, fără să vă dați seama, reușiți să schimbați
copiii în bine, învățându -i lucruri simple dar fundamentale pentru
dezvoltarea acestora.
224
Sesame Place din Pennsylvania este primul parc de distracție din lume care
a devenit oficial un centru pentru autism. Oficialii parcului de distracție din
Langhorne au făcut echipă cu The International Board of Credentialing and
Continuing Education Standards (Comisia Internațională de Acre ditare și
Standarde de Educație Continuă) pentru a primi un certificat special. Membrii
echipei parcului de distracții au făcut cursuri despre conștientizarea emoțională,
abilități motorii, sensibilitate și multe altele, conform NBC.
„Scopul nostru este să oferim fiecărei familii o experiență cât mai plăcută
și memorabilă și suntem mândri că putem oferi servicii specializate vizitatorilor
noștri cu autism și celor cu nevoi speciale”, a declarat managerul parcului de
distracții într -o postare pe o pagină de socializare, anunțând acordarea
certificatului de acreditare. Pe lângă echipa specializată, aparatura și instalațiile
parcului de distracții conceput special pentru persoane cu nevoi speciale, parcul
oferă și două „camere de recreere” specifice pentru copi ii cu autism, localizate
lângă Big Bird’s Rambling River – „Aceste camere au sistem de iluminare
ajustabil și scaune speciale unde vizitatorii pot fi liniștiți”, specifică managerul pe
site-ul oficial al parcului de distracții.
Parcul are, de altfel și zon e senzoriale, căști antifonate și un ghid virtual
senzorial pentru a ajuta familiile să -și planifice vizita și activitățile în funcție de
nevoile speciale ale copiilor lor.
Managerul Sesame Place, Cathy Valeriano, a declarat pentru NBC că:
„Sesame Place este onorat să fie primul parc de distracție din această
industrie care face tot posibilul ca facilitățile parcului să fie cât mai prietenoase
familiilor cu copii din spectrul autism.”
Parcul de distracție Sesame Place, a fost inaugurat la mai bine de un a n după
ce emisiunea Sesame Street a introdus personajul Julia, o păpușă roșcată cu
autism. Vicepreședintele executiv al Global Impact and Philanthropy at Sesame
Workshop, Sherrie Westin, spune despre personajul Julia că „Va ajuta copiii cu
225
autism să se ide ntifice cu personajul și, de asemenea, va avea un rol important în
destigmatizarea autismului. Ne dorim să aducem la cunoștință câtor mai mulți
copii și părinți problemele asociate spectrului autist, să ajutăm la conștientizarea
și înțelegerea acestui feno men.”
Julia a fost introdusă în 2016 ca personaj digital în Sesame Workshop’s
Sesame Street and Autism: See Amazing in All Children (Atelierele Sesame:
Sesame Street și Autismul: Vedeți Minunea din Toți Copiii) o inițiativă globală
pentru comunitatea și fa miliile cu copii între 2 -5 ani cu autism. Sherrie Westin
declara: „Trebuia s -o facem și personaj real, păpușă. Păpușa Julia a fost creată
datorită reacțiilor pozitive a comunității persoanelor cu autism.”
Personajul Julia are „autism moderat” și suferă de ecolalie (modele
repetitive de vorbire). Producătorii emisiunii Sesame Street au vrut să se asigure
că Julia are caracteristicile specifice persoanelor din spectrul autist, într -un mod
în care copiii să poată să se identifice cu ea. Timp de nouă luni, arti știi Sesame
Workshop au încercat să -i schițeze trăsăturile caracteristice, lucrând aproape de
comunitatea autistă și alături de 14 mari organizații pentru autism. Ce -a mai mare
provocare a fost ca personajul să se identifice cu toți copiii.
Fiecare copil este unic și Julia nu poate fi identică cu fiecare copil din
spectrul autist, dar s -a lucrat intensiv pentru ca Julia să aibă anumite trăsături pe
care oamenii să le înțeleagă foarte clar. Lucrul cel mai important a fost ca Julia să
arată că, deși nu arăta de fiecare dată, asta nu însemna că nu voia să fie prietenoasă
sau să se implice în activități. Lucru cu care copiii pot empatiza foarte clar.
Julia are 4 ani, este extrem de curioasă și jucăușă, nu prea este vorbăreață
dar are multe metode de a se exprim a, așa cum sunt și copiii autiști. Julia a apărut
prima dată în cartea We are Amazing 1, 2, 3 (Suntem Uimitori 1, 2, 3). Creatorii
văzând de câtă popularitate se bucură cartea și personajul acesteia, au decis să o
aducă pe aceasta la viață construind o păp ușă muppet, așa cum sunt în mare parte
toate păpușile din emisiunea Sesame Street. Julia a devenit un personaj iubit
226
datorită emisiunii atât în rândul copiilor tipici cât și a celor atipici. Creatorii Juliei
au studia și cercetat nevoile copiilor autiști ș i ce fel de materiale aveau nevoie
pentru construcția unei păpuși care să -i facă pe copiii autiști să reacționeze. Capul
păpușii a fost construit din burete, apoi îmbrăcat în material, cu ochi luminoși și
verzi, nasul în formă de diamant iar părul tuns bob cu două nuanțe de roși (unul
mai slab și altul mai puternic). Rochița păpușii a fost croită dintr -un material cu
colorit puternic, culori ce îi ajută pe copiii autiști să se liniștească.
Cea care îi dă viață Juliei este Stacey Gordon, un păpușar în vârstă de 38 de
ani, care are un copil de 13 ani, autist. Ea spunea: „Mi -aș fi dorit ca Julia să fi
existat și când copilul meu era mai mic. Este un lucru minunat că îi pot da viață
Juliei, va fi un adevărat fenomen pentru comunitatea persoanelor cu autism.”
Stacey Gordon este păpușar al Teatrului de Păpuși Great Arizona din
Phoenix și spunea că s -a pregătit pentru acest rol vizionând imagini cu o tânără
cu autism de care avea grijă și din experiența personală ca mamă a unui copil cu
autism. „Sunt momente în emis iune când Julia se simte copleșită de sunetele
puternice care o iau pe nepregătite și în acel moment are atacuri de panică, își
acoperă urechile și începe să plângă. Allen o ajută cu exerciții de respirație pentru
a o calma. În acele momente mă gândesc pri n ce am trecut cu fiul meu, când era
mai mic și folosesc aceste amintire pentru ai da viață Juliei.” Stacey Gordon
spunea că erau sfâșietoare pentru ea momentele când se folosea de amintiri cu fiul
ei din momentele critice ale vieții lui. „Îmi reaminteam c onstant de momentele în
care copilul meu era marginalizat sau agresat de copiii care nu -l înțelegeau, lucru
pe care mi -l doream să nu îl fi trăit, dar pe care o să îl mai trăiască pe viitor, cu
siguranță. Dar în același timp sunt recunoscătoare că aceste e xperiențe i -au permis
să se dezvolte, mi -au permis și mie să mă dezvolt și prin intermediul Juliei, pot să
ajut alți copii să înțeleagă cum să se exprime cu alți copii normali și să se dezvolte
frumos.”
227
6.3. ALTE ARTE CA MIJLOC DE COMUNICARE
Arta, indif erent de ce formă capătă are ca scop să transmită stări,
sentimente, trăiri. Acestea pot să fie stări de bine sau de rău, lăsându -l pe cel care
creează să -și expună trăirile din acel moment. Prin orice fel artă, ne putem
exprima sentimentele, comunicând pr in intermediul culorii, al sunetului, al
cuvântului, lucruri pe care de cele mai multe ori ne ferim să le spunem direct prin
viu grai. Arta, de cele mai multe ori, devine un paravan de protecție și de încredere
pentru cel care se exprimă prin intermediul a cesteia. Dacă stăm să analizăm
diferite sculpturi, picturi, melodii, texte de teatru sau poezii, vom observa stările
prin care a trecut artistul respectiv creând. De multe ori, melancolia, tristețea și
iubirea sunt cele mai vizibile într -un act artistic.
a. Dansul
Dansul, încă din cele mai vechi timpuri a reprezentat o modalitate de
relaxare, de eliminare a oboselii, de exprimare a emoțiilor și de socializare. Încă
din antichitate oamenii erau convinși de beneficiile terapeutice ale dansului, de
aceea îl util izau. În anul 1940 a luat naștere această îmbinare între dansul modern
și psihiatrie. Dansul terapeutic este total diferit de dansul cu care suntem obișnuiți
noi, la început când m -am apucat să mă documentez am înțeles că de fapt este o
terapie a mișcării având ca bază unitatea între corp -mișcare si psihic -emoții,
problemele sufletești ale oamenilor apar tocmai din această scindare minte -corp.
Prin dans, emoțiile negative, stresul, neîncrederea, teama, furia dispar. În funcție
de tema muzicală aleasă, cel c are participă primește diferite teme date de terapeut.
Muzica aduce un plus terapiei prin dans, fiind bine cunoscute efectele minunate
ale muzicii asupra psihicului nostru.
228
La cursurile de teatru din cadrul teatrului Colibri, pe lângă jocuri, povești
și păpuși, am îmbinat destul de des și elemente din teatru -dans. Aceste ore de
teatru -dans îi ajută pe participanți să -și conștientizeze corpul și să scape de
complexul că nu știu să se miște pe muzică. La ultimul modul de la teatru, aprilie –
iunie 2018, am îmbi nat pe un colaj de muzică păpușa, masca și teatru -dans.
Prezentarea a durat 10 -15 min, în care participanții s -au mișcat pe ritmurile
muzicale, construind personaje fabuloase. Dansul i -a disciplinat și i -a făcut mult
mai atenți la ce au de făcut dându -le o energie și o voie bună tot timpul repetițiilor.
Copiii au multă energie și simt nevoia să o consume, de aceea în mare parte
părinții își doresc să -i înscrie la astfel de cursuri pentru a canaliza energia către
ceva constructiv. Având în vedere că la final ul modulului, fiecare atelier prezintă
un moment de 10 -15 minute din ce au lucrat la curs, am observat uitându -mă la
colegii mei coordonatori, ce a funcționat și ce nu a funcționat în cadrul atelierului.
În general atelierele dedicate categoriilor de vârst a 3-8 ani, folosesc multă mișcare
și muzică, însă atelierele dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 8 -16 ani, pun
accent pe text și pe interpretare. Nu zic ca este un lucru rău să folosești text și să
te concentrezi pe interpretare, dar cred că este es ențială și mișcarea și expresia
corporală la această vârstă. Din punctul meu de vedere, mișcarea pe muzică sau
teatrul -dans aduce un plus copilului în dezvoltare dar și spectacolului.
b. Muzica
Muzica drept terapie se definește prin folosirea acesteia în tra tamentul
diverselor afecțiuni psihologice, accentul fiind pus pe dobândirea de competențe
non-muzicale.
Terapia prin muzică a apărut prima ora în anul 1944 și a fost implementat
ca și program de Universitatea din Michigan, SUA. Această terapie oferă
pacien ților o altă metodă de a se exprima. Terapia prin muzică poate îmbunătăți
abilitatea de a reține informații, dezvoltă interacțiunea socială, atunci când vorbim
229
de terapie de grup, stimulează capacitatea creativă, aducând uneori rezultate
miraculoase.
Când am stat de vorbă cu diferiți terapeuți legat de terapiile alternative și
când am ajuns la terapia prin muzică, toți au spus același lucru. Pentru a traduce
muzica, creierul uman folosește aceleași circuite neuronale ca și în cazul vorbirii.
Sunetele nu sun t traduse în cuvinte, ci în mișcări. Cel mai clar exemplu a fost că
în timpul în care vorbeam cu unul din terapeuți, unul din copii bătea cu pixul un
anumit ritm fără ca măcar să -și dea seama. Era o luptă câștigată pentru terapeut,
deoarece pe acest tip de reacție cerebrală mizează când fac terapie cu copii pentru
următoarele afecțiuni:
– tulburări din spectrul autist
– ADHD
– retard de dezvoltare psiho -emoțională
– copii hipoacuzici
– dizabilități în învățare
– copii abuzați
-copii cu diverse dizabilități fizice
Această terapie este ca un ceas, se lucrează cu particularitățile fiecărui copil
și a fiecărei probleme. La copiii cu autism se ține cont de refuzul acestora de a
avea contact fizic cu alte persoane, terapeutul încercând să creeze relații empatice
și de încredere.
Experimentând diverse jocuri care implicau muzica și ritmul, am observat
cât de rapide sunt schimbările emoționale ale copiilor și cât de ușor se pot exprima
când au o muzică pe fundal și o păpușă pe mână. Siguranța de care au nevoie este
asigurată de aceste două elemente, muzică și păpuși.
230
Exemple de jocuri:
Broscuțele muzicale
Cei care participă la joc se împart în trei grupe, fiecare grup trebuind să țină
un ritm, coordonatorul jocului este cel care dirijează broscuțele și care la un
moment dat dacă greșesc le elimină rămânând o singură persoană. Poziția în care
stau este cea a unei broscuțe gata să sară. Acest joc implică atât atenție,
muzicalitate, cât și concentrare într -o poziție nu prea confortabilă.
Ghicește ce cânt
Acesta este u n joc în care toți participanții la joc nu au voie să vorbească,
pe rând fiecare va cânta o melodie folosindu -și mimica dar fără a scoate un sunet,
iar cei care trebuie să ghicească în funcție de mimica feței să zică titlul melodiei.
Este un joc care nu es te atât de ușor precum pare, dar care este amuzant și care dă
participanților o stare de bine.
Calul
Fiecare participant are în mână o pereche de pantofi. Coordonatorul jocului
trece pe la fiecare atingându -i, în acel moment fiecare va da câte un ritm.
Construind o melodie din bătăile pantofilor. Acest exercițiu ajută la dezvoltarea
urechii muzicale, coordonare și cultivarea răbdării.
Sunetele corpului
Pentru acest joc avem nevoie de propriul corp pentru a reproduce diverse
sunete. Fiecare participant va încerca să descopere cele mai interesante sunete prin
bătăi de palme, picioare, piept, burtă. Acest exercițiu ajută la conștientizarea
corpului și a persoanei proprii.
231
Instrumentele
Pentru acest joc avem nevoie de diferite obiecte, sticle, cutii, bețe, în
funcție de modul și intensitatea în care lovesc participanții la joc obiectele,
coordonatorul își poate da seama de stările prin care trec aceștia, ajutându -i să
refuleze și să se calmeze.
Acestea au fost o parte din jocurile pe care le -am folosit, în ainte de a face
un spectacol senzorial. Acest spectacol senzorial, l -am realizat la Teatrul pentru
Copii și Tineret Craiova, în cadrul atelierului Cine sunt eu? cu copii cu vârste
cuprinse între 3 -6 ani, în perioada februarie -martie 2018. Având copii foarte mici,
această formă de teatru a fost benefică pentru aceștia, calmâdu -i și făcându -i mai
curioși de ce este în jurul lor. Prin acest spectacol senzorial, cei mici au descoperit
noi sunete, care i -au amuzat și care le -au dat o stare foarte bună.
c. Artele plastice
Terapia prin desen, pictură, modelaj ajută la detensionarea emoțională.
Copilul când pictează, desenează, acesta se relaxează găsind echilibrul de care are
nevoie în acel moment. La cursurile mele, nu îi pun pe copii să deseneze pe hârtie,
însă îi pun să -și construiască un decor sau o păpușă. În funcție de culorile pe care
aceștia le folosesc, pot să -mi dau seama de starea emoționala a copilului. Cele mai
frecvente culori fiind roșu, verde, albastru și galben. La început, nici eu nu am
știut semnificația ex actă ale acestor culori, așa că am început să mă interesez și să
aflu cât mai multe păreri. Roșu este culoare care reprezintă cel mai bine voința și
care în mare parte este folosită de fete. Copilul care folosește această culoare în
mod excesiv este auton om, competitiv și care este extrem de dornic de nou. Cei
care pun accent pe galben sunt copii extrem de spontani, extrovertiți, activi, dar
care de cele mai multe ori sunt inconștienți de asta, dar cu dorință și o bucurie de
232
a trăi intens. Verdele, care es te predominant la băieți, este o culoare a copiilor
defensivi, posesivi care își doresc să se afirme și au o părere foarte bună despre
ei. Albastrul este folosit și de fete și de băieți, fiind culoarea care reprezintă
profunzimea sentimentelor, cei care au excese spre această culoare sunt extrem de
liniștiți, tandri, sensibili dar și foarte deschiși la prietenii.
Prin culoare poți afla despre copil, lucruri care nu le poți afla prin alte
metode terapeutice.
Păpușile construite în cadrul atelierului sunt, du pă părerea mea, sufletul
celui care le construiește, păpușa devenind oglinda sufletească a acestuia.
Desenul este o formă de terapie, folosită des deoarece nu este amenințătoare
față de discuțiile despre experiențele supărătoare care de cele mai multe ori îi
copleșesc pe copii atunci când merg să discute față în față cu psihologul. Prin
intermediul desenului, copilul se poate exprima liber, reușind să -și ilustreze mai
ușor trăirile pe care le -a experimentat. Prin desen coordonatorul poate vedea
temerile pe care le are copil, ce îi creează inconfort și care sunt lucrurile negative
care trebuiesc înlăturate. Pentru acest tip de terapie, nu este nevoie de prea multe
lucruri, ci doar de hârtie, creioane cerate, mai ales dacă avem copii cu autism care
nu pot folo si creioanele obișnuite, deoarece acestea sunt tari și lungi și se pot răni
cu ele dacă fac vreo criză în timpul atelierelor. Chiar și hârtia joacă un rol
important, atunci când lucrăm cu copiii atipici. De exemplu, atunci când avem
copii care își pierd co ntrolul, este important să folosim bucăți de hârtie mici, tăiate
în pătrat, pentru ai face să -și stăpânească impulsivitatea și starea de anxietate.
Dacă lucrăm cu copiii deprimați și lipsiți de încredere, avem nevoie de hârtii cât
mai mari, pentru ai încur aja să se exprime liber, fără să se simtă încorsetați. Atunci
când vorbim de copii cu un grad ridicat de autism, avem nevoie de foi colorate, la
aceștia nu contează dimensiunea colii, numai că trebuie să excludem colile de
culoare galbenă, deoarece această culoare le dă o stare de neliniște. De obicei la
acest tip de terapie, le cer copiilor să deseneze ce vor fără să le impun ce anume
233
să deseneze. De cele mai multe ori, copiii desenează exact ceea ce vreau să aflu
despre ei. Desenul îi ajută pe copii să se relaxeze, făcându -i să se exprime liber.
Prin intermediul culorilor, copiii pășesc într -o lume vie și veselă, care de cele mai
multe ori le lipsește în viața de zi cu zi. Această metodă terapeutică o folosesc cu
copiii care sunt pentru prima data la acest tip de terapie prin joc. Desenul
reprezintă un imbold pentru copiii care au stimă de sine scăzută, ajutându -i să
depășească momentele grele de care au fost marcați. Cu ajutorul desenului, copilul
poate înțelege mult mai ușor trecutul, prezentul și viitoru l, reușind să -și domine
emoțiile pe care le trăiește.
O altă formă de desen este cea cu sfoară sau ață. O tehnică ieftină, care se
poate folosi în centrele de recuperare, unde nu există un buget alocat pentru
jucăriile terapeutice. Această formă de desen a apărut odată cu lipsa bugetelor în
instituțiile de specialitate, care i -a făcut e coordonator să devină la rândul lor mai
creativi, pentru ași putea continua munca cu acești copii. Desenul cu sfoara sau
ața, a devenit o metodă des întâlnită în centrele d e specialitate și care este extrem
de benefică, ajutându -i pe copii sau pe adulți să interacționeze mai bine, atunci
când aceștia lucrează în echipă. Acest tip de desen este o alternativă la desenele
cu creioane sau carioci, fiind foarte bun ca exercițiu t erapeutic pentru cei care au
o părere proastă despre ei și care sunt cuprinși de teama de a se exprima. Această
metodă este antrenantă, obligându -i pe participanți să -și depășească limitele
imaginației. Pentru coordonatorul exercițiului, această activitate îl poate face pe
acesta să descopere cât mai multe lucruri despre cel sau cei care participă la
această activitate. Pentru această tip terapie avem nevoie de o sfoară sau de o
papiotă de ață de orice culoare (atunci când avem copii tipici), iar pentru cop iii
atipici de o papiotă de ață foarte viu colorată. Coordonatorul, după ce i -a
familiarizat pe participanți cu materiale pe care urmează să le folosească, va
exemplifica cum trebuie să le folosească. Acesta are nevoie de o suprafață plană,
pe care să poat ă întinde cât mai multă ață. Primul lucru pe care îl desenez cu
ajutorul aței este o casă și un soare, apoi fără să impun unui copil anume să
234
participe și el, îi întreb la modul general ce ar mai merge să desenăm cu sfoara în
continuare.
Ionuț, este un băi at de șapte ani cu autism. Acestuia i s -a pus diagnosticul
la vârsta de un an și șase luni, care a mers pentru prima oară fără ajutor la abia la
vârsta de cinci ani, iar primele sune abia la șase ani. Nivelul lui de concentrare
este ca al unui copil de doi ani, iar faptul că acesta s -a ridicat și a venit spre mine
scoțând sunetele unei mașini, înseamnă că acest tip de joc, i -a inspirat o stare de
bine și de confort. Așa am înțeles că trebuie să mai fac o mașină lângă casa pe
care o schițasem mai devreme. Am repetat aceiași întrebare, Ionuț nu a mai schițat
nimic, semn că -i pierdusem interesul, dar o altă fetiță, pe numele ei Ilinca, în
vârstă de cinci ani, a țipat din spatele încăperii spunând „Mama”. Acum aveam o
casă, un soare, o mașină și un personaj care era mama. Din punctul meu de vedere
aveam un desen complet. Atunci i -am întrebat pe copii ce văd. Când avem de -a
face cu copii cu autism, răspunsul la aceste întrebări vin destul de rar, de aceia
pentru aceștia este nevoie de un proces repetitiv al joculu i. Copii tipici pot vedea
lucruri care în mod normal, fără o imaginație bogată și jucăușă, nu ar putea să
transforme imaginea clasică într -un fel de mâncare sau într -un mesaj scris. Acest
tip de joc este benefic copiilor timizi, închiși în sine, unde ideil e acestora nu știu
cum să iasă la suprafață. Coordonatorul îi poate încuraja să se uite și să analizeze
din toate unghiurile ce văd, permițându -le să-și dezvolte imaginația. Beneficiile
acestui timp de joc se poate aplica nu numai copiilor cu autism ci și copiilor cu
ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder / Tulburare Comportamentală
și Deficit de Atenție) și ODD (Oppositional Defiant Disorder / Tulburare de
Opoziție și Comportament Sfidător).
d. Cuvântul
Din punctul meu de vedere și din experiența m ea de până acum, cuvântul,
în special la copii tipici, poate crea lumi și dimensiuni, în funcție de ce ne dorim
235
să creăm, cuvântul poate aduce stare de bine, de rău, frustrare, întrebare, rezolvare
a unor probleme. Cuvântul poate crea realitatea pe care o vrem. Acest lucru l -am
înțeles în special de la copiii dependenți de rețelele de socializare. La cursul
Dincolo de mască de la Teatrul Colibri, unde lucrez cu copiii mari, cu vârste de
la 8 la 14 ani. În mare parte aceștia sunt dependenți de telefoane și t ablete,
refuzând în primele cursuri să participe activ. Așa că am decis ca la următorul curs
să ne așezăm într -un cerc și tot ce ne transmitem, să scriem pe rețeaua de
socializare, unde am creat un grup.
Poveștile, poeziile, în momentul în care se folosesc ca metodă terapeutică,
este bine să nu fie citite. Acestea, ca să ajute participantul, trebuiesc povestite sau
interpretate. Fiecare poveste sau poezie terapeutică, este mult mai greu de spus
sau de interpretat deoarece o intenție sau o pauză greșită poat e afecta grav
participanții la terapie. Povestea, poezia, devine un instrument tăios care va scoate
la suprafață sentimente și emoții ce în mod normal nu ies la iveală. Povestea și
poezia trebuiesc adaptate în funcție de vârsta participanților care să înțe leagă
mesajul și să -i facă să -și pună întrebări la finalul cursului. Tonul și starea cu care
se rostesc acestea sunt foarte importante pentru a reuși activarea resurselor vitale,
pentru a depăși momentele critice pentru participant. Poveștile și poeziile
terapeutice nu se explică, deoarece riscăm ca acestea să piardă efectul terapeutic.
După mai multe ședințe coordonatorul, le poate da ca temă participanților
ca ei să inventeze o poveste sau o temă pentru o poezie, astfel terapeutul va afla
mult mai ușor pr oblema sau problemele celui care vorbește. Fără să -și dea seama,
copilul, prin intermediul cuvintelor într -un mediu de poveste, reușește să spună ce
îl frământă și tot el să -i ofere soluția terapeutului la problema pe care o are.
Printr -un simplu cuvânt, î n funcție de cum este rostit și ce fel de cuvânt
este, îi poate spune coordonatorului foarte multe lucruri despre copil. De cele mai
multe ori, când prin intermediul jocului, caracterizarea într -un cuvânt, descopăr
foarte multe informații care mă vor ajuta să coordonez modulul de teatru, în
236
funcție de necesitățile participanților. În ziua de astăzi, sunt foarte puțini părinți
care au timp să discute cu copii lor ce îi frământă, ce au făcut în ziua respectivă la
școala sau la grădiniță. Copiii au nevoie de m ultă comunicare, pentru a -și spune
problemele pe care le au la această vârstă. Am întâlnit părinți, care mă întrebau
cum se descurca copilul la curs, iar în momentul în care le spuneam că cel mic are
nevoie de mai multă atenție sau că îl macină o problemă, aceștia de cele mai multe
ori se enervau spunându -mi că nu are cum să existe o problemă, copilul are tot ce
vrea. Nu este tocmai așa. Copilul are nevoie de atenție și de cineva care să -i
asculte problemele, chiar dacă sunt minore și amuzante. Aceste etape îl vor ajuta
să-și gestioneze emoțiile și problemele când acesta va crește, iar problemele vor
devenii grave. În multe cazuri, printr -un sigur cuvânt copilul spune ce îl doare și
ce vrea să schimbe. Din păcate, noi, adulții, în această goană a vieții igno ram
semnele copiilor, iar cu timpul ele pot deveni niște mari frustrări.
237
CONCLUZII
În toată această perioadă, în care am pus în practică ceea ce am învăț at atât
în timpul facultății cât și pe parcursul cercetării pentru teza de doctorat, am realizat
că sunt foarte puțini oameni specializați cu adevă rat să lucreze atât cu copiii tipici
cât și cu cei atipici. Cred că ar trebui să existe niște cursuri pentru a-i învăța pe cei
care îș i dor esc să lucreze cu copiii tipici ș i cu cei atipici. Acum informația este
mult mai accesibilă , iar cei care doresc să lucreze cu copiii tipi ci și atipici se pot
documenta ș i pot merge la diferite cursuri, unde pot învăța metode de predare și
de implementare a terapiilor alternative. Din păcate metode de predare ș i de
implementare pentru teatrul de păpuși ca ș i terapie alternativă, nu există . Am
încercat prin aceasta lucrare să dau o mână de ajutor celor care vor să se implice
în astfel de proiecte. Poate experiența mea îi va ajuta să pună în practică mult mai
ușor terapia prin teatru de păpuș i.
Sper că tot ce am scris în această lucrare să fie un punct de plecare pentru
o programă psiho -pedagogică clară care să îi ajute pe copiii tipici ș i atipici. Când
am decis să scriu această teză de doctorat , mi-am dorit să aflu cât mai multe lucruri
care să mă ajute să le pot introduce în cursurile mele . Dacă la începutul cursurilor
acționam după cum simț eam eu că este bine, pe parcurs am început să țin cont de
toate părerile medicilor și terapeuților ajungând la rezultatele menționate în
această lucrare. Sunt sigură că în timp, cu multă practica ș i document are, o să pot
238
ajung e să afirm că metoda mea de predare poate să fie un exemplu ș i pentru alte
persoane care vor să se implice în terapii alternative .
Pentru mine a fost și este o mare bucurie să lucrez cu copiii, î n special cu
cei atipici , deoarece rezultatul este mu lt mai vizibil și determinarea mea este mult
mai puternică . Nu pot să spun că a fost ușor, nu pot să spun că a fost greu, pot să
spun însă că a fost o bucurie, alimentată de niște copii minunaț i. Toți ne naștem
speciali, numai c a unii știu să mascheze sau ș tiu cum să folosească aceste calităț i.
Am cunoscut niște persoane care vor rămâne mereu în sufletul meu și care m -au
făcut să deschid ochii mai bine și să mă bucur de tot ce am și de tot ce este î n jurul
meu. După acești ani pe trecuți cu diferiți copii, fie ei tipici sau atipici , am observat
și un lucru mai puțin plăcut, acela că de fiecare dată când vedem o persoană mai
specială, o catalogă m direct, o analizăm evident cu privirea, făcând -o pe acea
persoană să se simtă diferită . Acest lucru l -am observat î n mod special în
Romania, unde există prea puține grădinițe și școlii unde sunt acceptați ș i copii
atipici. Aceștia nu suferă de o boală contagioasă, percepția despre acești copii
fiind una superficială . M-am bucurat enorm câ nd aveam la cursurile de teatru, un
mix de cop ii și atipici și tipici deoarece, într -o proporție mică, reușeam să le
schimb percepția, și celor tipici ș i celor atipici , unii față de ceilalț i. Poveștile spuse
cu păpuși nu au preferințe, ele fiind pentru toată lumea , făcându -i să fie mai buni,
mai liberi ș i fără prejudecăț i.
Teatrul de păpuși, poate să devină o terapie alternativa dacă, încă din
timpul facultății, studenț ii ar putea face practică în diferite centre și instituții de
învățămâ nt. Păpuș arii au un a ltfel de limb aj, mult mai apropiat copiilor ș i ar pute a
să facă lucruri pe care te rapeuții, învăță torii, educatorii , nu reușesc î n ani de zile
să-l dobândească . Nu zic că metodele de predare, de terapie nu sunt bune, dar cred
că teatrul de p ăpuși poate ame liora și nu vindeca î n totalitate an umite probleme ,
dar poate rupe bariera c reată de preconcepț iile existente , mult mai uș or.
239
Poate că de cele mai multe ori ne întrebăm de ce să ne ducem copiii la
teatru. Răspunsul este simplu , teatrul de p ăpuși le oferă copiilor o lume plină de
fantastic ș i bucurie , în care sunt presărate exemple de viață, ideologii, concepte
morale sănătoase și învățături, iar părinț ilor le oferă o gura de oxigen de care au
mare nevoie , chiar dacă mulți nu recunosc, prinș i în tumultul c otidianului.
240
BIBLIOGRAFIE
ADLER, Alfred, Psihologia școlarului greu educabil , București, Editura Iri , 1995
ADLER, Alfred, Understanding human nature , Garden City Pub. Co., 1927
AMABILE, T., Creativitatea ca mod de viață , Editura Știința & Tehnica,
București, 1997.
ATKINSON, R.L. , R. C., Smith, E. E., & Bem, D. J., Introducere în psihologie ,
Ediția a 11 -a, București, Ed. Tehnică, 2002
BACHMANN, Manfred, HANSMANN, Klaus, Dolls the Wide World Over ,
Leipzig, 1973
BACUS, A., Bebelușul de la o zi la un an , Bucureșt i, Ed. Teora, 1999
BACQUART, Jean -Baptiste, The Tribal Arts of Africa , Thames & Hudson, 1998
BIRCH, A., Psihologia dezvoltării , București, Ed. Tehnică, 2000
BERLOGEA, Ileana, Teatrul Medieval European , ed. Meridiane, București , 1970
Bideaud, J. , O. Houdé și J.-L. Pedinielli, L'Homme en développement , Paris, PUF,
2002
BODEN, Margaret Ann, The Creative Mind: Myths and Mechanisms ,
Weidenfeld/Abacus & Basic Books, 1990
Botez, C., Mamali, M., Psihologia copilului de la naștere la adolescență ,
București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1970
Bowlby, J., Child care and the growth of love , Harmondsworth, England,
Penguin, 1953
241
Bowlby, J., The nature o f the child's tie to his mother , International Journal of
Psycho -Analysis, 39, 1958
BRUNER, Jerome, Toward a The ory of Instruction , Cambridge, MA: Harvard
University Press, 1966
CAMPBELL, Donald T., Blind variation and selective retention in creative
thought as in other knowledge processes , în Psychological Review , 67, 380 –400.
(1960)
CATTELL, R., Children’s Langua ge: Co nsensus and Controversy , London,
Cassell, 2000
CIOFU, C., Interacțiunea părinți -copii, București, Ed. Medicală Almatea, 1998
Ciofu, Eugen, Ciofu Carmen, Esențialul în pediatrie , Editura Medicală Amaltea ,
București, 1997
CHARMAN, T.; Baron -Cohen, S., Understanding drawings and beliefs: A
further test of the metarepresentation theory of autism , Journal of Child
Psychology and Psychiatry , 1992
COX, M., Contrasting styles of drawing in gifted individuals with autism , Autism ,
1999
COOPER, Alistair; REDFERN, Sheila, Ghid pentru înțelegerea minții copilului:
Metoda Parentajului Reflexiv , București, Editura Trei, 2018
CREȚU, Tinca , Psihologia vârstelor , Editura Credis, Universitatea București,
2001,
CHATEAU, Jean, Copilul și jocul , Editura Didactică și P edagogică, București,
1970
CUCEU, Ion, CUCEU, Maria, Ritualurile agrare rom ânești II. Orații după colind
în spațiul româ nesc intracarpatic , Editura Efes, Cluj -Napoca, 2008
EPP, K., Outcome -based evaluation of a social skills program using art therapy
and group therapy for children on the autism spectrum , Children & Schools , 2008
DEBESSE , M., Psihologia copilului de la naștere la adolescență , București, Ed.
Didactică și Pedagogică, 1970
242
DOTTRENS, Robert; MIALARET , Gaston ; RAST , Edmond ; RAY , Michel ; A
educa și a instrui , Editura Didactică și Pedagogică , 1970
FITZGERALD, Michael, Autism and Creativity , 2004
FREUD, Sigmund., Psihanaliza ș i arta , Editura Trei, București , 1996.
GLEASON, J.B., The development of language (4th ed.) , Boston: Allyn & Bacon,
1997
FONTAINE, Anne -Marie , L’enfant et son image , Paris, Nathan, 1992.
FROBENIUS, Leo, Cultura Africii , volumul I, Editura Meridiane, 1978
GOLU, P. , Psihologia învățării și dezvoltă rii, Editura F undaț iei Humanitas, 2001
GOLU , M., DICU, A., Introducere în psihologie , EDP București , 1972
GOLU , P., Învățare și dezvoltare , Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1985
GOLU , P., GOLU , I., Psihologie educațională , Editura Ex Ponto, Constanța ,
2002
GOMBRICH, E. H.. Art and illusion: A study in the psychology of pictorial
representation , Princeton, NJ: Princeton University Press, 1969
HOFF -GINSBERG , E., Language development , Pacific Grove, CA: Brooks Cole
Publishing , 1997
JONES , M. C., The elimination of children's fears' , Journal of Experimental
Psychology, 7, 1924.
KILLEN, K., Copilăria durează generații la rând , Timișoara , Editura First , 2003
KRIS, E., Psychoanalitic exploration in art , New York, Univers. Press, 1952.
LEFRANCOIS, G.R., Of Children. An introduction to Child Developme nt,
Belmont, California, Wadsworth Publishing Company, 1989
LUQUET, G.H., Le dessin enfantin , Delachaux e Niesfle, Neuchatel -Paris, 1927
MAGNIN, Charles, Histoire des Marionnette en Europe , Michel Freres, Paris,
1862
MARTIN, Nicole, Art as an Early Interve ntion Tool for Children with Autism ,
2009
243
MIRCEA, T., Psihologia și psihopatologia dezvoltării copilului mic , Timișoara,
Ed. Augusta, 1999
MARGINEANU, Ioana, Istoria Teatrului de Păpuși și Marionete , 1973 -1974
(Biblioteca UNATC, dactilografiat)
MUNTEANU, A., Psihologia copilului și adolescentului , Timișoara, Editura
Augusta, 1998
MINULESCU M. (2003): Psihologia copilului mic, București, Editura Psyche;
MORAND DE JOUFFREY , P., Psihologia copi lului, București, Editura Teora,
1998
MARCELLI , D. , Tratat de psihopatologia copilului , București, Editura Fundației
Generația , 2003
MCLANE , J., & MCNAMEE , G., Early literacy. Cambridge, MA: Harvard
University Press, 1990
MIRCEA , T., Psihologia și psihopatologia dezvoltării copilului mic, Timișoara
Editura Augusta, 1999
MORAND DE JOUFFREY , P., Psihologia copilului , București, Editura Teora,
1998
MUNTEANU, Anca, Incursiuni î n creatologie , Ed. Augusta, Timișoara , 1994
NELL, Marcia L.; DREW, Walter F.; BUSH, Deborah E., De la joc la învățare:
cum folosim jocul didactic în educația timpurie , București, Editura Trei, 2016
NEWMAN, B. M., Newman P.R., Development through life, Pacific Grove,
Brooks/Cole Publishing Company, 1995
NILSSON, Martin Persson, Greek Folk Religion , Glerup, 1968
OLINESCU, Marcel, Mitologie românească , București , 1944
OSBORNE, J., Art and the child with autism: Therapy or education? Early Child
Development and Care , 2003
PEPINO, Cristian, Automate – idoli – păpuși , Ed. Alma, Galați , 1999
PERRORS, Louis, Les figures funeraires du basin de l'Iv indo (Gabon – Congo)
publicat î n revista Arts d'Afrique noire , nr. 20 / 1976
244
PIAGET, Jean, Nașterea inteligenț ei la copil , EDP, 1971
PIAGET, Jean, Psihologia inteligenței , București, Editura Științifică , 1998
PRING , L., HERMELIN , B., and HEAVEY , L. , Savants, segments, art and
autism , în Journal of Child Psychology and Psychiatry , 1995
RADU , Valentina, Gândire concret operatorie și conținut obiectual , Ed.
Academiei RSR, București, 1973.
ROHEIM , Geza, Animism, magic and the divine king , London, K. Paul, Trench,
Trubner & Co., Ltd., 1930
SCHAFFER , H. R., Introducere în psihologia copilului , Cluj -Napoca, Editura
ASCR, 2005
SHORE , Cecilia, First sentences in language and symbolic play , Developmental
Psychology, vol. 20, 1984
SLAMA -CAZACU , Tatiana, Relațiile dintre gândire și limbaj în ontogeneză ,
București, Ed. Academiei, 1957
STEKEL , W., Recomandări psihanalitice pentr u mame , București, Editura Trei,
1995
STAN , V. , Atașamentul – de la teorie la practică , Timișoara, Ed. Grafo Market,
1998
STAN , V. , Atașamentul și sistemul de comunicare în sănătatea mentală ,
Timișoara, Ed. Eurobit, 2002
SLAMA -CAZACU, Tatiana, Dialogul la copii , București , Editura Academiei,
1961
ȘCHIOPU , U., VERZA , E., Psihologia vârstelor , București, Editura Didactică și
Pedagogică, 1997
ȘCHIOPU , Ursula, Curs de psihologia copilului , Editura Didactică ș i Pedagogică,
București , 1963.
ȘCHIOPU , Ursula, Dezvoltarea operativității gândirii copilului de 7 -11 ani ,
Editura Științifică , București , 1966.
245
TOURRETTE , Catherine, GUIDETTI , Michèle, Introduction à la psychologie du
développement: Du bébé à l'adolescent , Armand Colin, Paris, 2002
TUCICOV BOGDAN , Ana, Psihologie generală și psihologie socială , Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1973,
VERZA , E., VERZA , F.E., Psihologia vârstelor , București: Ed. Pro Humanitate,
2000
VERZA , E., Conduita verbală a școlarilor mici, București, Ed. Didactică și
Pedagogică, 1973
VINCENT , Rose, Cunoașterea copilului , Editura Di dactică și Pedagogică ,
București, 1970
VRĂSMAȘ , E., Educația copilul ui preșcolar, Elemente de pedagogie la vârsta
timpurie , Editura Prohumanitate, București , 1999
Wallon, H., Evoluția psihologică a copilului , București, Ed. Didactică și
Pedagogică, 1975
ZAZZO , R., L’Attachement, 2 ème edition , Paris, Ed. Delachaux et Niestls , 1991
ZLATE , Mielu, Fundamentele psihologiei , Editura Pro Humanitas, București,
1993
Surse internet
http://www.circleofsecurity.net/publications.html
http://www.personalityresearch.org/attachment.html
http://www.psychology.sunysb .edu/ewaters/reprints/conferences/ew -dc97.htm
http:// www.ada.gov
http:// www.autism -society.org
http:// www.autismspeaks.org
http://idea.ed.gov
https://belongingbeingbecomingfuture.wordpress.com/2015/01/20/finding -a-
voice -with-puppets -a-strategy -for-children -with-language -delay/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: CINEMATOGRAFICĂ „I.L.CARAGIALE” BUCUREȘTI TEZĂ DE DOCTORAT CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC: Prof.univ.dr. Cristian PEPINO DOCTORAND: Georgiana DINESCU Anul… [621489] (ID: 621489)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.