Ciclul Ordinar al Procesului Penal

TITLUL IV CĂILE EXTRAORDINARE 1)1 a T/U

CAPITOLUL /

SISTEMUL ROMÂN AL CĂILOR DE ATAC EXTRAORDINARE

Secțiunea I Caracteristicile căilor de atac extraordinare

De principiu, activitatea desfășurată în ciclul ordinar al procesului penal, dacă a fost legală și temeinică, trebuie Hă sc finalizeze cu pronunțarea unei hotărâri penale definitive în care faptele reținute exprimă adevărul iar legea penală și legea civilă au fost aplicate corect. Practica juridică învederează, însă, și cazuri de hotărâri definitive, având autoritatea de lucru judecat, care au soluționat cauza penală cu grave erori de fapt și de drept.

Legiuirile modeme de procedură penală caută să stabilească un echilibru corespunzător între necesitatea respectării autorității de lucru judecat și necesitatea ca hotărârea penală definitivă să fie conformă cu legea și adevărul. Admițând necesitatea unor căi de atac extraordinare, legiuitorul a procedat la reglementarea lor restrictivă în raport de căile de atac ordinare, în sensul că stabilirii unor cazuri stricte în care pot fi exercitate, precum și a unei proceduri mai complicate care să nu afecteze autoritatea de lucru judecat decât în acele situații în care legea și adevărul o impun.

Spre deosebire de căile de atac ordinare, care se exercită numai împotriva hotărârilor penale nedefinitive, pronunțate de prima instanță sau de instanța de apel, căile de atac ex-

traordinare se exercitâ numai împotriva hotărârilor care au rftmas definitive. Așadar, aptitudinea de a folosi o cale de atac ordinară exclude aptitudinea de a recurge 1a o cale de atac extraordinară.

Având aptitudinea de a provoca un control judecătoresc cu privire la hotărârile penale, atât căile de atac ordinare cât și cele extraordinare au același scop de a înlătura erorile grave de fapt și de drept pe care le cuprind. Ele au comune unele cazuri de exercitare, reguli de procedură, soluții. Constituind, însă, o derogare de la autoritatea hotărârilor penale definitive, căile de atac extraordinare au și caracteristici care le deosebesc de căile de atac ordinare, atât față de apel cât și față de recurs.

Dacă apelul promovează verificarea hotărârii atacate sub toate aspectele de fapt și de drept, iar recursul o verificare, de regulă, cu privire la toate erorile de drept și, în anumite limite, cu privire la erorile de fapt, căile de atac extraordinare nu se pot introduce decât în anumite cazuri, strict prevăzute de legislative. Astfel, pentru contestația în anulare și pentru revizuire se prevăd 5 cazuri. Pentru recursul în anulare cazurile restrânse în ce privește situația tuturor părților și mai extinse atunci când sunt favorabile celor condamnați. Recursul în interesul legii nu produce efecte asupra situației părților din proces.

b) Căile de atac extraordinare au un regim deosebit în

ce privește titularii exercițiului lor și termenele în care pot fi exercitate. Astfel, recursul în interesul legii are ca titular pe procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, precum și colegiile de conducere ale curților de apel și ale parchetelor de pe lângă acestea care au obligația, pentru a asigura aplicarea și interpretarea unitară a legilor penale și de procedură penală de pe întreg teritoriul țării să ceară înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești.

Revizuirea și contestația în anulare sunt încredințate părților din proces și procurorului competent. Dacă apelul ți recursul trebuie exercitate în termene scurte (10 zile), căile de atac extraordinare în favoarea inculpatului pot exercitate oricând, în timp ce revizuirea în defavoarea inculpatului poate fi exercitată în termen de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii sau de la descoperirea împrejurărilor noi ce stau la baza revizuirii. Contestația în anulare are termene mai scurte; determinate și de cazurile în care se poate acționa.

Exercitarea unei căi de atac ordinară învestește instanța de apel sau de recurs cu judecarea imediată a acestor căi de atac. în cazul revizuirii și contestației în anulare, a căror exercitare revine părților din proces, reexaminarea cauzei se face numai după ce s-a desfășurat o procedură de admitere în principiu, principiul care se cenzurează îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislative pentru luarea în considerație a căii de atac extraordinare.

Introducerea apelului și a recursului atrage suspendarea de drept a executării hotărârii atacate, deoarece aceasta nu este încălcarea definitivă. Căile de atac extraordinare, fiind îndreptate împotriva unei hotărâri penale definitive, nu suspendă, prin exercitarea lor, executarea dispozițiilor cuprinse în hotărârea atacată mai ales atunci când se are în vedere agravarea situației celui condamnat. Instanța sesizată cu judecarea căii de atac extraordinară poate, însă, suspenda executarea până la soluționarea căii de atac exercitate. Dacă se are în vedere o rezolvare favorabilă părților care suportă executarea, continuarea acesteia apare ca dăunătoare.

Judecarea apelului și a recursului cade în competența instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată (reformare). Căile de atac extraordinare au un regim special în ce privește instanța competentă să le judece: contestația în anulare și revizuirea sunt date în competența instanței care le-a pronunțat (retractare), iar recursul în anulare și re-

jjl în interesul legii sunt de competența exclusivă a înaltei gtfji de Casație și Justiție.

Secțiunea a Il-a

Sistemul român al căilor de atac extraordinare

în redactarea inițială a Codului de procedură penală din 1968, căile de atac ordinară și extraordinară erau reglementate într-un singur capitol, denumit “Căile de atac”. Principiul legea numărul 45/1993 s-a înființat un nou capitol intitulat “Căile extraordinare de atac“ și, principiul secțiuni diferite, au fost reglementate contestația în anulare, revizuirea, recursul în anulare și recursul în interesul legii.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care nu poate fi folosită decât împotriva unei hotărâri definitive. Această cale extraordinară de atac se adresează instanței re recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.

Revizuirea este instituită, pentru înlăturarea erorilor de fapt săvârșite de instanțele de judecată ca urmare a necunoașterii, în momentul soluționării cauzei, a unor împrejurări esențiale, în raport de care hotărârea definitivă nu mai corespunde adevărului, cât și atunci când s-au săvârșit infracțiuni care au influențat soluționarea cauzei. Instanța de revizuire revine asupra soluției pronunțate printr-o hotărâre definitivă și rejudecă întreaga cauză în baza noilor fapte și împrejurări constatate, pronunțând o nouă hotărâre. Revizuirea este astfel,

o cale de atac tipică de retractare a propriei soluții,înlocuind-o cu o soluție corespunzătoare noilor împrejurări constatate.

Recursul în interesul legii înlocuiește, într-o anumită măsură, deciziile de îndrumare ale fostului Tribunal Suprem și are rolul de asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii penale și de procedură penală pe întreg teritoriul țării.

Căile de atac extraordinare au domenii diferite de aplicare în raport de eroarea de fapt sau de drept produsă. Ele nu se

suprapun nefiind posibilă aplicarea mai multor căi de atac extraordinare pentru aceeași eroare de fapt sau de drept, după cum nu se exclud, în aceeași cauză fiind posibilă folosirea mai multor căi de atac extraordinare, în raport de erorile săvârșite. Astfel, în aceeași cauză se poate exercita contestația în anulare împotriva instanței de recurs pentru vicii ale procedurii de citare, apoi, față de soluția adoptată se poate folosi revizuirea dacă au intervenit noi împrejurări de fapt și, împotriva soluției de revizuire se poate folosi un recurs în anulare dacă s-a aplicat în modificare greșit legea.

O dată exercitată, calea de atac extraordinară promovează o etapă procesuală distinctă a judecății, care primește denumirea căii de atac exercitate: judecată în contestație în anulare sau judecată în revizuire. Aceste etape de judecată sunt în afara ciclului procesual ordinar al procesului penal. Ele produc, însă, efectul, în cazul admiterii lor, de a se reduce cauza în ciclul ordinar, cum ar fi judecata în primă instanță, în apel sau în recurs, în care etapă urmează a se pronunța o nouă hotărâre asupra fondului cauzei.

Atacarea hotărârilor pronunțate în căile de atac extraordinare. Hotărârile pronunțate în căile de atac extraordinare înlătură, de regulă, erorile de fapt și de drept care au făcut obiectul atacării lor pe cale extraordinară. Dar și hotărârile pronunțate într-o cale de atac extraordinară pot cuprinde erori judiciare. De aceea, și ele pot fi supuse unei căi de atac ordinare, dacă nu sunt definitive, sau unei căi de atac extraordinare în cazul în care au rămas definitive.

Astfel, sunt cazuri în care hotărârea dată într-o cale de atac extraordinară este supusă apelului și recursului, declarații unei căi de atac ordinare. Astfel, revizuirea fiind de competența instanței care a judecat cauza în primă instanță, sentința dată de aceasta în revizuire este supusă apelului, afară de cazurile în care legea prevede că este supusă numai recursului; decizia dată în apel poate fi atacată cu recurs. Ori de câte ori o cale de

atac extraordinară este de competența primei instanțe de jude- catâj hotărârea pronunțată de aceasta este supusă apelului și

recursului.

în cazul trimiterii recursului în anulare și casarea hotărârii atacate cu trimiterea spre rejudecare rejudecare la prima instanță sau la instanța de apel, cauza se reia în cadrul ciclului ordinar al procesului penal, ceea ce permite interve- nirea unei căi de atac ordinare – apelul, în cazul în care s-a pronunțat o sentință de către prima instanță, recursul în cazul în care a rejudecat cauza instanța de apel.

CAPITOLUL II CONTESTAȚIA !nANULARE

Secțiunea I Cazurile de contestație în anulare

!n art. 386 din Codul de procedură penală sunt reglementate limitativ 5 cazuri în care poate fi promovată calea de atac extraordinară a contestației în anulare:

Când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii (art. 386 lit. a).

Pentru ca o parte din proces să beneficieze de contestație în anulare pentru acest caz, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

Pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, procedura de citare față de această parte nu a fost îndeplinită potrivit legii, în sensul că operațiile de emitere a citației, de înmânare a acesteia cât și dovada modului de îndeplinire a procedurii de citare nu au fost efectuate deloc sau au fost efectuate în condiții ce asigură cunoașterea de către parte a datei de desfășurare a ședinței de judecată la instanța de recurs. Se au în vedere toate cazurile întâlnite în practică privitor la viciile procedurii de citație.

Partea nu a fost prezentă la judecarea cauzei de către instanța de recurs, aducându-se astfel, atingere dreptului său de a participa la judecată și de a pune concluzii. Dacă partea a

fost prezentă la judecata în recurs, deși procedura de citare nu fusese îndeplinită potrivit legii, nulitatea a fost acoperită de prezența părții și aceasta nu mai poate invoca acest caz de contestație în anulare, chiar dacă a cerut amânarea în vederea pregătirii apărării. Nu poate invoca acest caz nici partea care a fost reprezentată la judecata în recurs printr-un avocat, care a pus concluzii în numele său, deoarece este considerată prezentă prin reprezentare2.

Lipsa părții să se fi produs în fața instanței de recurs, când au avut loc dezbaterile judiciare, fie în stadiul judecării recursului fie la rejudecarea cauzei, după casare, de către instanța de recurs. Lipsa părții nelegal citate la prima instanță se poate invoca doar în apel, iar lipsa părții nelegal citate la judecata în apel se invocă în recurs.

Când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința despre această împiedicare (art. 386 lit. b).

Pentru a se putea folosi acest caz de contestație în anulare se cere a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:

Partea să nu fi fost prezentă la termenul când a avut loc ședința de judecată de dezbateri asupra recursului sau la rejudecarea cauzei după casare, de către instanța de recurs, deși procedura de citare a părții la judecata în recurs a fost îndeplinită conform legii (altfel se folosește primul caz de contestație în anulare).

Partea să fi fost în imposibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată al recursului sau la rejudecarea cauzei după casare. Imposibilitatea de prezentare a părții să fie datorită unor împrejurări care, în funcție de realitatea concretă raportată la fiecare caz în parte, pot fi apreciate ca având un caracter excepțional, de neînvins, să nu fi fost prevăzute în

Vezi și C. Apel București, s.I p., d. nr. 71/1996, R.D.P., nr. 2/1996, p. 111

modificare normal de parte, ca: aflarea inculpatului în stare deținere, de internare într-un spital în stare gravă, o epidemie ce a necesitat măsuri de carantină, întreruperea circulației ca urmare a unei înzăpeziri, inundații, încorporarea, concentrarea unei persoane etc. Nu poate fi o cauză de imposibilitate de a se prezenta la judecată împrejurarea că trenul a întârziat sau a fost prea aglomerat, că partea se află în tratament medical ori că s-a deplasat în interes de serviciu etc.

Partea a fost și în imposibilitate de a înștiința instanța de recurs despre împiedicarea de a se prezenta la judecată. Această imposibilitate are în vedere o împrejurare care a împiedicat partea să comunice în scris, (telegramă, comunicare telefonică adresată instanței) despre imposibilitatea de a se prezenta la judecată, cum ar fi starea de inconștiență în care s-a aflat, întreruperea comunicațiilor între localitatea în care se afla și localitatea de în care se desfășoară ședința instanței de recurs etc. Condițiile privind imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștința instanța de recurs, iar aceasta nu a luat în considerare solicitarea de a se amâna cauza, contestația în anulare este admisibilă numai în baza dovezilor de imposibilitate de a se prezenta la judecată în fața instanței de recurs.

L-nenea, eficiență unei asemenea cauze, iar instanța de recurs a pronunțat asupra motivului de recurs sau asupra cererii formulate. în cazul în care instanța de recurs s-a pronunțat Ehm-a motivului de recurs în sensul că acesta nu este întemeiat că o astfel de cauză nu există, contestația în anulare nu

| , , • A t •

I p0ate fi admisă. Acest caz operează și atunci cana instanța, I examinând recursul sub toate aspectele cazurilor de casare care I pot fi luate în considerare și din oficiu, nu a reținut existența ei, fiind o omisiune esențială a instanței.

Deși legea are în vedere doar cauzele de încetare a procesului penal prevăzute în art. 10 alin. Lit. f-i indice 1, conform practicii judiciare trebuie să includem și așa-numitele es>3 K-II cauze de nepedepsire, înscrise atât în partea generală a Codului penal cât și în partea sa specială, deoarece au același efect de înlăturare a răspunderii penale și de încetare a procesului penal.

b) La dosar există probe din care rezultă existența unei cauze de încetare a procesului penal, omise de instanța de recurs în soluționarea recursului. Astfel, nu există plângerea ! prealabilă, sau alt mod de sesizare, ori există dovada că inculpatul a decedat, o declarație de împăcare a inculpatului cu persoana vătămată sau declarația acesteia că își retrage plângerea prealabilă. Dovada existenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie să fie la dosar până la momentul pronunțării instanței de recurs, depunerea ulterioară, după rămânerea definitivă a hotărârii, fiind ineficientă.

Acest caz de contestație în anulare privește fondul procesului penal, aplicarea corectă a legii penale, rațiune pentru care , după admiterea contestației, instanța, în soluționarea recursului, dispune încetarea procesului penal.

Când împotriva unei persoane s-au pronunțat hotărâri definitive pentru aceeași faptă (art. 386 lit. d).

Existent și sub codul anterior, acest caz de contestație în anulare se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive (art. 10 lit. j), regulă potrivit căreia nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceeași faptă (non bis idem).

Așadar, după ce s-a pronunțat o hotărâre definitivă față de un inculpat, acesta este judecat din nou pentru aceeași faptă, chiar sub o altă încadrare juridică, pronunțându-se o nouă hotărâre definitivă.

Cea de-a doua hotărâre definitivă este dată cu încălcarea autorității de lucru judecat, care constituie, potrivit art. 10 lit. j, o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a exercitării acțiunii penale, astfel că trebuie desființată, fiind contrară legii.

Când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 indice

alin. 1 indice 1, ori art. 385 indice 16.

Secțiunea a Il-a Procedura de exercitare a contestației în anulare

naU pronunțată de instanța de recurs atât decizia penală care a fost respins recursul sau a fost admis în parte, menținându-se unele dispoziții ale hotărârii atacate, precum și decizia prin care, după casare, s-a rejudecat cauza de către u ^stanța de recurs și s-a pronunțat o nouă decizie asupra I fondului.

pentru cazul de contestație în anulare (art. 386 lit. d) [ se poate exercita contestația în anulare prevăzut de art. 386 lit. I d se poate exercita contestație în anulare împotriva ultimei hotărâri penale rămase definitive, care poate fi, potrivit art. 416-417, o sentință a primei instanțe, o decizie a instanței de apel sau o decizie a instanței de recurs.

Titularii exercițiului contestației în anulare. Legea recunoaște dreptul de a face contestație în anulare în primul rând, părților – inculpat, parte vătămată, parte civilă și parte responsabilă civilmente. Se au în vedere atât partea care a declarat recurs și a căpătat calitatea de recurent cât și partea cu privire la care s-a declarat recursul, având calitatea de intimat. Dacă a fost recurent poate declara contestație în anulare și martorul, expertul, interpretul, apărătorul, precum și persoana vătămată în interesele sale legitime de hotărârea atacată. Când

o parte nu a declarat recurs ori recursul declarat nu se referă la această parte, nefiind nici recurent nici intimat, nu este îndreptățită a uza de contestația în anulare.

Contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, iar contestația pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. c și d și de procuror.

In cererea de contestație în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a, b, c și e trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.

Pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d este suficient a se face numai dovada existenței celor două hotărâri definitive.

Contestația este făcută și semnată personal de către contestator sau de către un mandatar cu împuternicire specială.

Termenul de exercitare a contestației în anulare (art. 388). Pentru a nu împiedica punerea dispozițiilor definitive în executare, legea a prevăzut pentru exercitarea contestației în anulare termene relativ scurte, spre rejudecare deosebite de cele fixate pentru revizuire și recursul în anulare. Termenele se diferențiază după cazul de conea invocat și după titularul său.

Astfel, pentru contestația în anulare art. 388 C.pr.pen. cuprinde următoarele termene de introducere a cererii și anume:

pentru motivele arătate în art. 386 lit. a, b, c și e C.pr.pen. cererea poate fi introdusă de persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării pedepsei;

pentru celelalte părți, în termen de 30 de zile în cazurile prevăzute în art. 386 lit. a, b, c și e C.pr.pen. de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere;

în situația în care s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, contestația poate fi introdusă oricând.

2. Condiții de formă

Cererea de contestație în anulare (art. 387). Contestația în anulare se exercită printr-o cerere scrisă formulată de partea interesată sau, în cazurile prevăzute de lege, printr-o adresă a parchetului corespunzător. In cerere trebuie să fie arătate, în cazurile prevăzute la literele a, b, c și e, toate motivele pentru care este atacată decizia instanței de recurs. Astfel, în cazul neîndeplinirii procedurii de citare trebuie arătate toate dispozițiile legale care au fost încălcate. Pentru cazul neaplicării unei cauze de înlăturare a răspunderii penale trebuie arătate toate cazurile dovedite și care nu au fost luate în considerare. Această cerință împiedică partea de a face cereri

ccesivc, întemeiate pe alte încălcări ale legii de procedură Hk !^jndicate anterior. Cererea trebuie motivată și în fapt, în I nsui indicării împrejurării care a împiedicat partea să fie 1 prezentă la judecata în recurs, alăturându-se, totodată, înscri- ftk șurile ce o confirmă sau invocarea probelor care o pot susține. I pentru al treilea caz de contestație în anulare trebuie arătată I cauza de înlăturare a răspunderii penale care a operat și probele | din dosar care stabilesc existența ei și care nu au fost avute în I vedere de către instanța de recurs. Cererea va fi considerată

f contestație în anulare, dacă se întemeiază pe unul din cazurile

prevăzute în art. 386, chiar atunci când i s-ar da o altă denumire [ (recurs, apel etc.).

Instanța competentă să judece contestația în anulare. Competența de judecare a contestației în anulare se rezolvă astfel:

Pentru cazurile de contestație în anulare, prevăzute la lit. a, b, c și e, cererea se depune la instanța care a judecat în recurs și a cărei decizie este atacată. Această instanță poate fi, după caz, tribunalul sau curtea de apel, tribunalul militar teritorial sau Curtea Militară de Apel, sau înalta Curte de Casație și Justiție.

In cazul prevăzut în art. 386 lit. d, contestația în anulare se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Dacă această hotărâre a rămas definitivă la prima instanță, cererea se va adresa acesteia. Dacă a rămas definitivă în apel sau în recurs, contestația se adresează tribunalul sau curții care a pronunțat-o.

Secțiunea a IH-a Procedura de judecată a contestației în anulare

Examinarea în principiu

Suspendarea executării hotărârii atacate. Hotărârea | t penală definitivă este executorie, introducerea contestației în i anulare neavând efect suspensiv, ca oricare cale de atac extraordinară. Executarea poate fi însă, suspendată de către instanța sesizată cu judecarea contestației în anulare, care poate aprecia, în raport de cazul invocat, că nu se justifică executarea condamnării înainte se soluționarea contestației.

La cererea contestatorului sau chiar din oficiu, luând și concluziile scrise ale procurorului sau chiar cele orale făcute de acesta în camera de consiliu, instanța se pronunță asupra cererii, respingând-o, dacă nu este justificată, sau admițând- .

o, în care caz, suspendă executarea hotărârii atacate până la I soluționarea în fond a contestației în anulare .

Soluționarea cererii de suspendare a executării hotărârii atacate se face în camera de consiliu, fară citarea părților. ' Legea nu cere prezența procurorului, dar aceasta nu este inter- ! zisă. Suspendarea executării hotărârii contestate se dispune prin încheiere motivată. Suspendarea durează până la soluționarea contestației, dar poate fi revocată în cursul judecării ei.

Examinarea în principiu a cererii. Judecarea contestației în anulare pentru cazurile prevăzute la lit. a, b, c și e, se începe cu o procedură prealabilă, denumită examinare de principiu. Această procedură a fost considerată necesară datorită caracterului definitiv al hotărârii atacate, care nu poate fi afectat de o cerere de contestație în anulare care nu îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de lege.

Abia după ce se constată îndeplinirea acestor condiții, contestația în anulare devine admisibilă în principiu și se deschide procedura de judecare și soluționare a temeiniciei ei în raport cu legea și cu dosarul cauzei.

Instanța verifică îndeplinirea următoarelor condiții: dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestației în anulare; dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege, dacă se întemeiază pe un caz din cele prevăzute în art. 386 lit. a-c și e și sunt dovezile necesare sau sunt invocate dovezile care confirmă acest caz. Răspunsul negativ la aceste examinări atrage respingerea, în principiu, a

contestației în anulare, prin decizie definitivă, împiedicând judecarea ei în fond.

Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a-c și e fără citarea părților.

Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, se admite în principiu, contestația în anulare, prin încheiere, fără a se intra în examinarea temeiniciei ei, deoarece părțile nu au fost citate. Prin admiterea în principiu se deschide procedura de judecare în fond a contestației în anulare.

Când contestația în anulare se întemeiază pe cazul prevăzut de art. 386 lit. d nu se desfășoară procedura examinării în principiu, trecându-se direct la judecarea ei, fiind citate părțile interesate.

Judecarea și soluționarea contestației în anulare

Desfășurarea judecății în contestație în anulare. După admiterea în principiul se trece la judecarea temeiniciei cazului invocat în contestația în anulare. Fiind o cale de atac extraordinară, contestația în anulare pune în fața instanței care

o judecă doar unul sau mai multe din cazurile prevăzute în art. 386, fără a se intra în examinarea fondului cauzei: existența faptei, săvârșirea ei de către inculpat și vinovăția acestuia, încadrarea juridică ori pedeapsa aplicată.

La judecarea contestației în anulare (pentru toate cazurile), după fixarea termenul de judecată se dispune citarea părților interesate, nefiind citate părțile care nu sunt legate de contestație. Astfel, pentru cazurile prevăzute la lit. a-c și e se citează părțile care au luat parte la judecată la instanța de recurs, a cărei hotărâre a fost contestată iar în cazul prevăzut în art- 386 lit. d, se citează părțile care au luat parte la judecata a cărei hotărâre a rămas ultima definitivă.

Atunci când contestatorul se află în stare de deținere, judecarea contestației nu poate avea loc decât în prezența inculpatului.

Procurorul participă întotdeauna la judecarea contestației în anulare.

Dezbaterea se face în ședință publică, orală, nemijlocită și contradictorie. De regulă, judecarea constă din dezbateri judiciare, punându-se concluzii de către contestator, celelalte părți și de către procuror. Când este necesar să se dovedească împrejurarea care constituie temeiul contestației, se administrează probele necesare, prin depunerea actelor doveditoare sau prin cererea de relații de la autoritățile în drept. Contestatorul argumentează temeinicia contestației făcute, încadrarea în unul din cazurile prevăzute în art. 386, arătând și probele care o susțin. Celelalte părți pot combate argumentarea contestatorului sau o pot susține, Procurorul pune concluzii în raport de convingerea care și-o face cu privire la legalitatea și temeinicia contestației.

Soluționarea contestației în anulare. Instanța, în compunerea prevăzută pentru judecata în recurs, în primele trei cazuri, sau pentru judecata în primă instanță, în apel sau în recurs, după cum a rămas definitivă ultima hotărâre, în cazul prevăzut la litera d, deliberează în secret și se pronunțat asupra cererii cu care a fost sesizată. Soluționând contestația, instanța poate dispune respingerea sau admiterea ei. In primele trei cazuri și în cel prevăzut la litera e se pronunță o decizie, corespunzătoare hotărârilor pronunțate de instanța de recurs, iar în cazul de contestație prevăzut la lit. d, se poate pronunța o decizie în cazul în care judecă instanța de apel sau cea de recurs.

Respingerea contestației se dispune fie pentru că exercitarea contestației este inadmisibilă sau tardivă, fie pentru că nu este întemeiată. Contestația se respinge ca inadmisibilă atunci când se atacă o hotărâre ce nu este susceptibilă de contestație în anulare, pe un motiv neprevăzut de lege, de către

o persoană neadmisă de lege sau prin care se repetă o contes-

ție respinsă anterior prin hotărâre definitivă și ca tardivă, când este introdusă după ce a expirat termenul prevăzut de lege. Contestația în anulare se respinge ca nefondată atunci când nu sunt îndeplinite condițiile pe care legea le prevede i pentru cazul invocat. Prin respingerea contestației în anulare, [ hotărârea atacată își menține puterea executorie și-și produce, [ în continuare, efectele, ca orice hotărâre penală definitivă. Dacă anterior a fost suspendată executarea hotărârii, această suspen- | dare încetează de drept și se dispune, după caz, începerea sau continuarea executării.

Admiterea contestației în anulare are ca efect desființarea (anularea) hotărârii atacate. în primele trei cazuri se anulează hotărârea instanța de recurs, de regulă, în întregime, urmând a se rejudeca recursul sau fondul după casare. Sunt și cazuri în care anularea este parțială, atunci când contestația a fost introdusă de o parte lipsă la judecata în recurs, dar care era implicată numai cu privire la o parte din faptele judecate. Fiind anulată hotărârea instanței de recurs, cauza este repusă în stadiul de judecată imediat anterior pronunțării hotărârii instanței de recurs atacate. Astfel, dacă s-a respins sau s-a admis recursul, cauza este repusă în stadiul de dezbatere a recursului; dacă s-a soluționat fondul după casare, se repune cauza în stadiul în care se afla înainte de pronunțarea hotărârii care a fost anulată. Recursul sau rejudecarea cauzei în fond se poate desfășura în aceeași ședință, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, sau la un alt termen de judecată fixat în acest scop.

Rejudecând recursul, instanța de recurs poate pronunța oricare din soluțiile prevăzute de lege, fie să mențină soluția dată prin hotărârea atacată, fie să adopte o altă soluție. Posibilitatea de a se pronunța o altă soluție se justifică prin aceea că la noua judecată se prezintă și partea care a fost lipsă la judecata anterioară, cu care ocazie poate aduce probe sau argumente care conduc la schimbarea soluției. In cazul prevăzut în art. 386 lit.c, în modificare este necesar a se ajunge la o altă soluție, căci se ia în considerare o cauză de înlăturare a

■ i : . 207 răspunderii penale neavută în vedere anterior. La rejudecarea recursului sau la rejudecarea cauzei în fond după casare, în urma admiterii contestației în anulare, trebuie schimbat completul de judecată, deoarece acesta s-a pronunțat asupra soluției ce trebuie dată prin hotărârea anulată (art. 47 alin. 2) .

Deși nu este prevăzut în modificare expres de lege, în calea de atac a contestației în anulare se aplică regula non reforma tio instanța pejus, în sensul că la rejudecarea pe care

o face instanța, după admiterea contestației în anulare, nu i se poate agrava situația celui care a introdus cererea de contestație în anulare.

In cazul prevăzut în art. 386 lit. d, admiterea contestației atrage anularea ultimei hotărârii rămase definitive, rămânând în vigoare prima hotărâre, care se execută. Desființarea ultimei hotărâri rămase definitive se poate face în întregime, dacă se referă la o singură faptă, dar și parțial, atunci când, referindu-se la mai multe fapte și persoane, numai pentru unele din ele există autoritate de lucru judecat.

Căi de atac. O hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară poate fi atacată printr-o cale de atac ordinară numai dacă și hotărârea supusă contestației era susceptibilă de o asemenea cale de atac. Constatarea pentru primele trei cazuri și cel prevăzut la lit. e se îndreaptă împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, aceasta nefiind susceptibilă de un alt recurs, astfel că, nici decizia dată în contestație în anulare nu poate fi atacată cu recurs.

în cazul prevăzut în art. 386 lit. d, dacă hotărârea atacată a fost pronunțată de prima instanță, ea poate fi atacată cu apel, iar dacă nu era susceptibilă de apel, poate fi atacată cu recurs. Dacă a rămas definitivă la instanța de apel, poate fi atacată cu recurs. Atunci când hotărârea atacată a fost pronunțată de înregistrată, nu mai este susceptibilă de nicio cale de atac ordinară.

Vezi, Gr. Theodoru, op. cit., Partea specială, p. 473.

Conf. univ. dr. Qavril PARASCHIV Drd. Daniel-Ștefan PARASCHIV Simona DUTU

DREPT PROCESUAL PENAL

– PARTEA SPECIALA –

Secțiunea I

DECIZII DE ÎNDRUMARE ALE PLENULUI TRIBUNALULUI SUPREM

TEM A A. CONTESTAȚIA IN ANULARE

Problemă

Dacă condițiile cerute pentru ă se admite contestația în anulare; pe motiv că^ partea a fost în imposibilitate de a se prezenta și a încunoștința instanța despre aceasta la judecarea recursului, sînt cumulative ori alternative ?

Soluția : Condițiile cerute prin art. 433 pct. 1 lit. b C. proc. pen.. sînt cumulative și, în consecință, contestatorul, pentru a i se putea admite contestația, trebuie să dovedească atît imposibilitatea de a fi prezent la termenul de judecată cît și imposibilitatea de a fi încunoștințat instanța despre această împiedicare (dec. îndr. nr. 24 din 17 noiembrie 1960)1.

Comentariu

Această decizie de îndrumare a fost determinată de interpretarea greșită pe care instanțele o dădeau dispozițiilor art. 433 pct. 1 lit. b C. proc. pen. anterior.

Textul de lege amintit mâi sus se referea la posibilitatea folosirii căii de atac a contestației în anularea hotărîrii cînd-la judecata în recurs una din părți a fost în imposibilitate de a se prezenta și în imposibilitate de a încunoștința instanța despre aceasta împiedicare.

Unele instanțe însă au hotărît în sensul că anularea hotărîrii pronunțate la judecata în recurs poate să intervină și în situația

în care partea dovedește fie numai imposibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată în recurs, fie în cazul în care partea dovedește numai imposibilitatea de a încunoștința instanța despre situația care o împiedică să se prezinte la judecată.

Așa cum se arată în motivarea deciziei de îndrumare, în textul art. 433 pct. 1 lit. b C. proc. pen. anterior, fiind folosită conjuncția „și“ între condiția imposibilității de prezentare și condiția imposibilității de îneunoștințare a instanței de recurs, rezultă necesitatea realizării cumulative a celor două condiții.

Noul cod de procedură penală păstrează temeiul contestației prevăzute în art. 433 pct. 1 lit. b C. proc. pen. anterior și reglementează acest caz de contestație în anulare în dispozițiile art. 386 lit. b C. proc. pen.

I Pentru existența acestui caz de contestație în anulare trebuie ca ^partea să dovedească atît imposibilitatea de prezentare la judecata în recurs cît și imposibilitatea de a încunoștința instanța despre împiedicarea de- a se prezenta la judecată, acest caz fiind astfel dublu condiționat de lege 2.

în literatura de specialitate se arată că alături de cele două condiții cumulative trebuie ca partea să facă dovada imposibilității de prezentare și dovada imposibilității de a încunoștința instanța despre împiedicarea de a se prezenta la judecată 3.

Imposibilitatea în care s-a aflat partea de a încunoștința instanța despre situația în care s’-a aflat rezultă uneori implicit din imposibilitatea prezentării la instanță (internarea într-un spital în stare de inconștiență) f.

Nu însă orice internare în spital implică și imposibilitatea încu- noștințării instanței ; astfel persoana care a suferit un accident ce a necesitat internarea ei în spital și imobilizarea în aparat gipsat are posibilitatea de a încunoștința instanța despre această stare în care se află 5.

Pe bună dreptate se subliniază- în literatura de specialitate că dovada imposibilității de prezentare și a imposibilității de încu- noștințare trebuie făcută de contestator, afară de cazurile de imposibilitate notorii : cutremur, inundații, catastrofă de cale ferată etc. 6.

Dovada imposibilității trebuie să fie făcută prin certificate, acte notariale, constatări oficiale etc. 7

împiedicarea trebuie să fie nu numai obiectivă, ea trebuie să . nu poată fi prevăzută în mod normal. .Astfel nu constituie motiv de contestație întîrzierea trenului, eveniment previzibil 8.

De asemenea, nu constituie motiv de contestație neprezențarea la judecată datorită comodității în deplasare9, sau faptul că la

termenul de judecată partea s-a aflat în deplasare în interes de serviciu10.

TEM A B. REVIZUIREA

Problemă

Daca prin hotărîri definitive ce pot fi revizuite se înțeleg și hotârîrile pronunțate după rejudecarea dispusă printr-o decizie de admitere a recursului în supraveghere ?

Soluția : Hotărîrile de fond pronunțate după reluarea judecății pe calea supravegherii sînt supuse revizuirii în condițiile generale determinate de lege (dec. îndr. nr. 5 din 29 decembrie 1952)ll.

Comentariu

îndrumarea de mai sus a fost determinată de interpretarea greșită a dispozițiilor art. 417 și 419 din Codul de procedură ’ anterior, în care se arăta că hotărîrile de achitare sau de o nare rămase definitive puteau fi revizuite în cazurile g1 du]

ȘI ALE TRIBUNALELOR JUDEȚENE PRONUNȚATE DUPA 1 IANUARIE 1969

TEM A A. CONTESTAȚIA IN ANULARE

Cu privire la problema care a făcut obiectul deciziei de îndrumare a se vedea : Trib. jud. Dolj, dec. pen. nr. 1602/1969, „R.R.D.* * 7/1970, p. 184.

NOTE ȘI BIBLIOGRAFIE

*

l In „C.D.“ 1960, Editura științifică, București, 1961, p. 67.

2. NICOLAE VOLONCIU, Drept procesual penal, E.D.P., București, 1972. p. 432—433.

DUMITRU MIHÂIESCU, VIRGIL RAMUREANU, Căile extraordinare de atac în procesul penal, Editura științifică. București, 1970, p. 47.

GRIGORE THEODORU, LUCIA MOUDOVAN, Drept procesual penalf E.D.P., București, 1979, p. 303.

DUMITRU MIHÂIESCU, VIRGIL RAMUREANU, Căile extraordinare de atac în procesul penal, Editura științifică, București, 1970, p. 47.

VINTILÂ DONGOROZ SIEGFRIED KAHANE, GEORGE ANTONIU, COSTICĂ BULAI, NICOLETA ILIESCU, RODICA STÂNOIU, Explicații teoretice ale codului de procedură penală, partea specială, voi. II* Editura Academiei R.S.R., București, 1976, p. 248.

7. Ibidem.

DUMITRU MIHÂIESCU, VIRGIL RAMUREANU, Căile extraordinare de atac în procesul civil, Editura științifică. București, 1970, p. 48.

GRIGORE THEODORU, LUCIA MOLDOVAN, Drept procesual penal, E.D.P., București, 1979, p. 303.

Trib. regional Craiova, Colegiul penal, decizia nr. 513/1967, în „R.R.D.“ nr. 4/1968, p. 184.

în „C.D.“ 1954, voi. I, E.S.P.L.A., București, 1955, p. 24.

GEORGE ANTONIU, VASILE PAPADOPOL, MIHAI POPOVICI, BOG

DAN ȘTEFANESCU, îndrumările date de Plenul Tribunalului Suprem și noua legislație penală, Editura științifică, București, 1971, p. 356—357.

DUMITRU MIHÂIESCU, VIRGIL RAMUREANU, Căile extraordinare de

atac în procesul penal, Editura științifică, București, 1970, p. 132—133.

T.S. Secț. pen. dec. nr. 2936/1971 în „Repertoriul alfabetic de practică

judiciară în materie penală pe anii 1969—1975“, Editura științifică și enciclopedică, București, 1977, p. 385.

DUMITRU MIHÂIESCU, VIRGIL RĂMUREANU, op. cit., p. 133.

I

PROCESUAL PENAL

mimul »

Df MOCA JUDICIARA

EDITURA DIDACTICA Șl PEDAGOGICA BUCUREȘTI – 1962

Capitolul IV. Căile extraordinare de atac

Soluționarea cauzelor penale, potrivit ciclului procesual prevăzut de lege, încheiat cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive care urmează a fi pusă în executare, reprezintă scopul activităților desfășurate, atât de organele judiciare, cât și de părțile implicate în rezolvarea acestora.

Hotărârile definitive, care au autoritate de lucru judecat, au drept efect stoparea ciclului procesual parcurs de cauza penală, împiedicând declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceleași persoane.

Hotărârile definitive urmează a fi puse în executare, considerându-se că acestea corespund realității.

Cu toate acestea, în unele cazuri, s-a constatat că aceste hotărâri, deși definitive conțin aspecte de nelegalitate și netemeinicie, situație care pune în discuție autoritatea lucrului judecat, față de respectarea principiului legalității și aflării adevărului.

Această situație a fost rezolvată de legiuitor prin introducerea căilor i extraordinare de atac, ca mijloc procesual penal de desființare a hotărârilor ce au autoritate de lucru judecat, pentru înlăturarea erorilor de fapt sau de drept.

Căile de atac constituie o instituție creată tocmai în scopul preîntâmpinării și înlăturării erorilor în sfera de realizare a justiției, reprezintă mijloacele procesuale care permit o nouă examinare a cauzei, în care s-a pronunțat una sau mai multe hotărâri judecătorești, în vederea desființării totale sau parțiale a acestora, atunci când sunt greșite, în fapt sau în drept.

Căile de atac apar ca niște remedii procedurale de înlăturare a greșelilor ce eventual s-ar ivi datorită părților sau judecătorilor, la împărțirea dreptății.

Privite sub acest aspect, căile de atac presupun atât o prezumție de greșeală cât și o prezumție de eventuală îndreptare, cu acoperirea viitoarei judecăți.

Fără a intra în detalii, trebuie subliniat că există deosebiri de esență între căile ordinare și căile extraordinare de atac. Dacă în cazul căilor ordinare de atac, apelul și recursul, sunt vizate hotărâri nedefinitive, căile extraordinare de atac sunt îndreptate împotriva hotărârilor deja definitive, care au autoritate de lucru judecat.

Deosebiri sunt și în ceea ce privește: termenele de declarare, sfera titu larilor acestor căi de atac, instanța care le soluționează etc. Potrivit reglementării actuale, căile extraordinare dc atac sunt: conte,* tația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii. Dispozițiile art. 409-414 C. proc. pen., care reglementează recursul în anulare au fost abrogate prin art. I, pct. 5 din Legea nr. 576/2004'. Cauzele privind recursurile în anulare declarate până la data intrării în vigoare a acestei legi vor continua să fie judecate de înalta Curte dc Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor în vigoare la data declarării recursurilor în anulurc.

Secțiunea 1. Contestația în anulare

Contestația în anulare este un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi, fiind o cale de anulare pentru vicii, nulități privind actele de procedură.

Cu ocazia soluționării cauzelor penale de către instanța de recurs, se pot comite nereguli constând în încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal ori nesoluționarea cauzei în concordanță cu probele administrate în cauză.

Cei care au pierdut exercitarea drepturilor procesuale ca urmare a acestei încălcări de lege, pe această cale pot obține anularea actului procedural întocmit fără respectarea dispozițiilor legale, urmând a fi repuși în drepturi.

Contestația în anulare are o natură juridică mixtă, fiind atât cale de anulare cât și cale de retractare.

Este o cale de anulare, deoarece, prin introducerea contestației în anulare se urmărește anularea hotărârii atacate, iar caracterul de retractare rezultă din faptul că însăși instanța care a judecat cauza și pronunțat hotărârea criticată, o va anula dacă este cazul.

§1. Cazurile de contestație în anulare

Fiind o cale extraordinară de atac, cazurile în care poate fi introdusă contestația în anulare, pe lângă faptul că sunt limitate, sunt indicate cu exactitate, neexistând posibilitatea declanșării judecății în alte condiții.

în aceste condiții, potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor k penale definitive se poate face contestație în anulare, în următoarele cazuri:

când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat I cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

când partea dovedește că la termenul în care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și dc a încu-

| noștința instanța despre această împiedicare;

A c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de înce

pi tare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. fM)1, cu

privire la care existau probe;

când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive

pentru aceeași faptă.

în continuare vom analiza condițiile prevăzute de lege, pentru consta- I tarea acestor cazuri.

Când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a jude- I cat cauza de către instanța de recurs, nu a fost îndeplinită conform legii

Legiuitorul sancționează, prin acest caz de contestație în anulare,

I încălcarea normelor procedurale privind procedura de citare a părților la r soluționarea cauzelor în recurs cu motivația că prezența la ședințele de [ judecată este un drept al părților și, totodată, un important mijloc de exer- [ citare a dreptului la apărare.

Potrivit art. 299 C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este legal îndeplinită.

Totodată, legea prevede că neprezentarea părților citate nu împiedică I judecarea cauzei.

în dispozițiile art. 175 și urm. C. proc. pen., simt indicate în detaliu activitățile ce trebuie efectuate pentru realizarea citării, în ceea ce privește: conținutul citației, locul de citare, înmânarea citației, dovada realizării citării.

Plecând de la aceste reglementări, s-a susținut că încălcarea normelor procedurale ce reglementează citarea poate consta în omisiunea citării, emiterea unei citații fără mențiunile prevăzute de lege, inexistența la dosar a dovezii de înmânare a citației sau existența acestei dovezi fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege1.

în cazul în care, în cursul judecății apelului, inculpatul și-a schimbat domiciliul indicat la urmărirea penală, însă el nu a comunicat instanței această schimbare și locul unde ar fi urmat să fie citat, așa cum prevede art 177

1 D.V. Mihăescu, Probleme teoretice ți practice ale contestației împotriva hotărârii,

în Justiția Nouă nr. 7/1965, p. 91.

alin. (2) C. proc. pen., în mod legal, atât instanța de apel cât și instanța dc recurs, l-au citat la domiciliul avut anterior, așa încât, contestația la execu tare potrivit art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu este fondată.

Din redactarea textului ce reglementează acest caz dc contestație la executare, rezultă că neregulile pot fi invocate privind procedura de citare a părții, practica judiciară interpretând aceste prevederi, în sensul că pot fi invocate aceste nereguli de către o parte, numai în ceea ce privește propria citare. în acest sens, s-a hotărât că este exclusă posibilitatea pentru inculpat de a invoca, drept temei al contestației la executare, nelegala citare în recurs a părții civile.

Potrivit art. 297 alin. (2) C. proc. pen., părțile se pot prezenta și participa la judecată chiar dacă nu au fost citate sau nu au primit citația. în această situație, faptul că la judecarea recursului, recurentul a fost prezent și asistat de avocat ales, neîndeplinirea procedurii de citare nu poate fi invocată drept caz de contestație în anulare.

Contestația în anulare pe motivul prevăzut în art. 386 lit a) C. proc. pen. nu este întemeiată dacă în recurs, la termenul la care s-a judecat cauza, inculpații care cunoșteau termenul au fost reprezentați de avocații lor.

Deoarece pentru acel termen ei au absentat din țară, aveau posibilitatea să-l anunțe pe avocat că la aceea dată vor fi absenți din țară și eventual să solicite un nou termen, dacă ar fi socotit necesar.

Practica judiciară a hotărât în mod constant că, dacă inculpatul a indicat, pe lângă domiciliu și o altă adresă unde locuiește ca flotant, potrivit art. 177 C. proc. pen., instanța este obligată să-l citeze la ambele adrese.

Pe lângă constatarea neregulilor în procedura de citare, în art. 386 lit. a) C. proc. pen. se mai prevăd alte două condiții: partea să nu fi fost prezentă la judecarea cauzei de către instanța de recurs și în lipsa acesteia să se fi înregistrat la termenul la care s-a judecat cauza.

în cadrul soluționării cererii de strămutare, părțile nu se citează, ci se feicunoștințează potrivit art. 58 C. proc. pen., adăugându-se la dosar comuni* carea despre aceasta.

: Totodată, încheierea pronunțată în soluționarea cererii dc strămutare, nu poate fi atacată cu nici o altă cale ordinară sau extraordinară de atac, cererea putând fi însă repetată, în condițiile art. 61 C. proc. pen.

Față de aceste prevederi, contestația în anulare introdusă împotriva încheierii de strămutare, pe motiv că la data judecării cererii de strămutare, procedura de citare a petiționarei nu a fost legal îndeplinită, este respinsă ca inadmisibilă1.

Potrivit art. 177 alin. (8) C. proc. pen., dacă învinuitul sau inculpatul locuiește în străinătate, citarea se face prin scrisoare recomandată, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Avizul de primire a scrisorii reco-

mandate, semnat de către destinatar, ține loc de dovadă de îndeplinire a pro-

cedurii de citare.

în cazul în care, fiind citat în străinătate, citația este retumată cu mențiunea că inculpatul nu domiciliază la adresa indicată, dispoziția de citare se face la ultimul domiciliu cunoscut și la consiliul local în a cărui rază s-a comis infracțiunea, procedura de citare este legal îndeplinită, contestația în anulare întemeiată pe art. 386 lit. a) C. proc. pen. fiind nefondată.

Când partea dovedește că la termenul în care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare

Din redactarea textului rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea a lipsit la termenul la care s-a judecat recursul, lipsa părții s-a datorat imposibilității prezentării, aceasta fiind totodată în imposibilitate de a încunoștința instanța de judecată de situația de împiedicare.

în ceea ce privește prima condiție și anume lipsa de la judecarea cauzei, aceasta nu se datorează nerealizării procedurii de citare, care a fost legal îndeplinită, altfel puteau fi invocate prevederile art. 386 lit. a) C. proc. pen.

Referitor la situațiile ce pot justifica imposibilitatea de prezentare a părții la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, nu trebuie înțelese cazuri, situații excepționale. împrejurările trebuie apreciate în concret, cât mai realist, avându-se în vedere atât posibilitățile părții care invocă acest caz, cât și împrejurările normale de înlăturare a stării de imposibilitate și posibilitatea încunoștințării instanței de judecată.

dec. nr. 3730/2002, în Buletinul Jurisprudenței-C.D., Ed. AII Beck.

Av&nd în vedere aceste aprecieri, instanța a admis contestația In anulare, pe motiv că partea a avut la termenul la care s-a judecat recursul, un alt proces unde s-a prezentat, încunoștințfind de acest lucru instanța, care a luat în considerare această împrejurare.

C&nd instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art 10 alin. (1) lit Q-i1), cu privire la care existau probe la dosar

Este o obligație a instanței să se pronunțe, chiar din oficiu, cu privire la toate aspectele ce țin de rezolvarea legală și temeinică a cauzei.

în aceste condiții, se poate constata că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la anumite aspecte, chiar dacă motivele de casare nu au fost invocate de părți.

Aplicarea acestui caz de contestație în anulare este condiționată și de existența probelor la dosar cu privire la cauza de încetare a procesului penal, neexaminate de instanța de recurs la soluționarea recursului. De exemplu, lipsa plângerii prealabile sau existența la dosar a declarației de împăcare a părților, neexaminate de instanță.

Această dovadă trebuie să fie în dosar, până în momentul pronunțării instanței de recurs. Dacă aceste probe se depun ulterior, după rămânerea definitivă a hotărârii, nu mai poate avea eficiență.

Sunt însă situații, când deși nu există probe la dosar cu privire la cauza de încetare a procesului penal, instanța trebuie totuși să se pronunțe cu privire la această situație, de exemplu în cazul amnistiei.

Când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă

Acest caz se invocă drept urmare a încălcării autorității de lucru judecat, știut fiind că nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceeași faptă (non bis in idem)»

Trebuie să se constate, pentru invocarea acestui caz, existența unei hotărâri judecătorești definitive și identitate de obiect și persoană, în cea de a doua hotărâre.

§2. Cererea de contestație în anulare

Potrivit art. 387 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestație trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatarul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.

Așadar, acțiunea prin care se declanșează contestația în anulare, este o cerere care, ca act procedural, trebuie să cuprindă mențiunile arătate, înțelegând „toate motivele aduse în sprijinul acestora”, orice mijloc de probă, inclusiv înscrisuri care pot susține cererea.

Titularii cererii de contestație în anulare

Contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, iar contestația pentru motivele prevăzute la art. 386 lit. c) și d) C. proc. pen. și de procuror [art. 387 alin. (2) C. proc. pen.].

Din examinarea textului, rezultă că sfera titularilor, nu este aceeași pentru toate cazurile de contestație în anulare.

Pentru cazurile de contestație în anulare prevăzute la art. 386 lit. a) și

C. proc. pen. titular poate fi oricare dintre părți iar pentru ultimele două cazuri și procurorul.

Procurorul nu este inclus în sfera titularilor în primele două cazuri, deoarece față de acesta nu se realizează procedura de citare, neexistând deci 'posibilitatea constatării unor nereguli, privind citarea acestuia.

Procurorul participă obligatoriu la soluționarea cauzelor penale, potrivit art. 315 C. proc. pen., prezența sa la termenele de judecată fiind consecința acestei prevederi legale și nu citarea lui, ca în cazul părților celelalte, participante la soluționarea cauzei penale.

Din analiza dispozițiilor art. 386 și art. 387 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că cel care introduce cererea, trebuie să aibă calitatea de parte la judecarea recursului, să fie recurent, adică cel care a declarat recursul, ori intimat, cel cu privire la care s-a declarat recurs.

Dacă o parte nu a declarat recurs și recursul declarat nu se referă la aceasta, neavând calitatea de recurent sau intimat, aceasta nu poate declara contestație în anulare.

Termenul de introducere a contestației în anulare

Contestația în anulare, pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) C. proc. pen. poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Ev. ^eoarece începerea executării este plasată diferit în timp, față de ■S^ânerea definitivă a hotărârii, de regulă aceasta din urmă fiind ante-

. g2 T. II. Judecata

rioară, purica poate introduce cercrea de contestație chiar înainte de începerea executării.

Cu toate că în lege nu se fac precizări cu privire la procuror, se consideră că pentru acesta, termenul este de 30 de zile de la data pronunțării, fiind inclus în categoria celorlalte părți, în afara persoanei împotriva căreia se facc executarea.

tn situația prevăzută de art. 386 lit. d) C. proc. pen., contestația poate fi introdusă oricând.

Instanța competentă

Contestația în anulare, pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c), se I introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se | cere [art. 389 alin. (2) C. proc. pen.]

Potrivit acestor dispoziții, orice instanță care soluționează cauzele penale în recurs, poate soluționa și contestația în anulare. Având în vedere, competențele prevăzute de lege, excluzând judecătoria și tribunalul militar, care nu soluționează recursuri, celelalte instanțe pot soluționa contestația în anulare.

Contestația pentru cazul prevăzut la art. 386 lit. d) C. proc. pen. se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre [art. 389 alin. (2) C. proc. pen.].

In acest caz poate fi competentă și judecătoria sau tribunalul militar deourecc hotărârile, în urma soluționării în primă instanță la aceste instanțe, pot deveni definitive în condițiile legii2.

§3. Procedura de judecată a contestației în anulare

Potrivit articolelor 391 și 392 C. proc. pen., judecata se realizează în două etape: admiterea în principiu și judecata propriu-zisă.

Această procedură se aplică numai cererilor de contestație în anulare, care au ca temei art. 386 lit. a)-c), pentru ultimul caz prevăzut la art. 386 lit. d) C. proc. pen., aplicându-se o altă procedură.

Instanța sesizată, până la soluționarea cauzei, luând concluziile procurorului poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere (art. 390 C, proc. pen.).

Cap. IV. Căile extraordinare de atac

Admiterea în principiu

Având în vedere că este pusă în discuție o hotărâre judecătorească definitivă, care în majoritatea cazurilor a parcurs mai multe etape procesuale și al cărei regim nu poate fi afectat numai de depunerea unei cereri de contestație în anulare, legiuitorul a fixat o fază anterioară judecății propriu-zise, pentru a se verifica îndeplinirea condițiilor de fond și de formă.

| Ședința de judecată se desfășoară fără citarea părților, ocazie cu care se verifică dacă contestația este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este din cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar. Dacă sunt îndeplinite aceste condiții, se dispune admiterea în principiu a contestației și se dispune citarea părților interesate.

Admiterea în principiu se dispune prin încheiere iar respingerea printr-o decizie1.

Judecarea contestației în anulare

La termenul de judecată, fixat în ședință publică, după admiterea în principiu, instanța ascultă părțile și procurorul. După examinarea motivelor contestației, ascultarea părților și a procurorului, dacă găsește întemeiată cererea, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un alt termen, după caz la rejudecarea recursului sau la rejudecarea cauzei după casare.

La judecarea contestației în anulare, fiind o cale extraordinară de atac, instanța examinează numai îndeplinirea condițiilor prevăzute pentru cazurile din art. 386 C. proc. pen., neexaminând cauza pe fond, în ceea ce privește existența faptei, identitatea făptuitorului, vinovăția acestuia sau, dacă este cazul, pedeapsa aplicată.

Se citează părțile interesate, ceea ce presupune că alte părți implicate în soluționarea recursului, dar care nu au legătură cu contestația în anulare, nu vor fi citate.

Judecății, în cazul prevăzut în art. 386 lit. d) C. proc. pen. îi lipsește prima fază, admiterea în principiu, judecata efectuându-se direct cu citarea părților și participarea procurorului.

In acest caz, după ascultarea părților și a concluziilor procurorului, ^ consideră contestația întemeiată, instanța desființează prin decizie sau,

184 T. II. Judecata I

după caz, prin sentință, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hut&rlre cu I privire la care există autoritate de lucru judecat.

Recursul declarat împotriva unei decizii prin care s-a respins contestația în anulare întemeiată pe cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c) C, proc, pen, este inadmisibil1.

în cazul contestației în anulare, pentru cazurile prevăzute la art, 386 lit. a)-c) C. proc. pen. se pune în discuție o decizie care, firesc, nu este supus! căilor ordinare de atac.

Pentru cazul prevăzut la art. 386 lit. d) C. proc. pen., dacă hotărârea pusă în discuție este o sentință, ea poate fi apelată, iar dacă este dută dc instanța de apel, poate fi recurată.

Secțiunea a 2-a. Revizuirea

La soluționarea cauzelor penale pot fi comise erori, atât în aplicarea dispozițiilor procedurale, cât și în stabilirea situației dc fapt.

înlăturarea acestor erori produse de vicii procedurale, după cum s-a arătat, se realizează prin intermediul contestației în anulare.

Erorile reținute de organele judiciare, în stabilirea situației dc fapt, pot determina, în final, pronunțarea unor hotărâri judecătorești, nelegale și nete- mcinicc, hotărâri ce pot fi chiar definitive, având antnn»p*» A-

Curs universitar

Anastasiu Crișu

Drept procesual penal

Editura AII Beck

BIBLIOTECA județean*

VÂLCEA

Drept procesual penal. Partea specialâ

Editura AII Beck București 2005

Nu se împrumută

CAPITOLUL I

NOȚIUNEA ȘI SISTEMUL PROCESULUI PENAL ȘI ALE DREPTULUI PROCESUAL PENAL

SECȚIUNEA I

Procesul penal ca mijloc de realizare a justiției penale

§ 1. Definiția procesului penal

împotriva celor care săvârșesc infracțiuni, statul, prin intermediul organelor sale specializate, intervine pentru a-i sancționa, reeduca și reda societății.

Reacția societății față de cei ce intră în conflict cu legea penală nu este arbitrară, ci, dimpotrivă, chibzuită, amplu reglementată prin dispozițiile legii. De aceea, între săvârșirea infracțiunii și aplicarea unei sancțiuni penale autorului ei se situează procesul penal ca activitate organizată în vederea adoptării unei soluții corespunzătoare datelor concrete ale fiecărei cauze penale.

Descoperirea infracțiunilor, identificarea și prinderea infractorilor, strângerea și administrarea probelor, tragerea la răspundere penală se constituie într-o activitate complexă desfășurată de către organele specializate ale statului.

La înfăptuirea justiției penale participă și persoanele care au drepturi și obligații ce decurg din săvârșirea infracțiunii, persoane care poartă denumirea de părți, precum și alte persoane care, potrivit legii, sunt chemate la rezolvarea cauzelor penale.

Față de cele arătate mai sus, definim procesul penal ca fiind activitatea reglementată de lege, desfășurată de organele competente, cu participarea părților și a altor persoane, în scopul constatării la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit

o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Definițiile date în literatura de specialitate sunt apropiate de aceea enunțată mai sus, conținând și unele aspecte diferențiale.

Știința dreptului procesual penal are legături și cu psihologia judtcitri aceasta din urmă furnizând informații legate de psihologia subiecților care pwrtt- cipă la realizarea procesului penal. în domeniul psihologiei judiciare s-iu întocmit lucrări valoroase, în care se subliniază contribuția deosebită pe care o poate aduce această știință la rezolvarea a numeroase probleme ce te pot tvi pe parcursul procesului penal.

SECȚIUNEA a V-a

Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal român

§ 1. Considerații preliminare

Noțiunea de izvor al dreptului poate fi determinată în sens material fi In sens formal.

în sens material, prin izvor al dreptului înțelegem condițiile materiale de existență ale societății. Dreptul, ca parte a suprastructurii societății, este determinat de baza economica a societății. Legătura de determinare între baza societății și drept nu este, desigur, nemijlocită, baza societății determinând conținutul voinței poporului, voință care se exprimă, prin intermediul Parlamentului, în norme juridice.

Formele juridice specifice în care se exprimă voința poporului constituie izvorul formal sau juridic al dreptului.

§ 2. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal

Constituția

Constituția este izvor al dreptului procesul penal, deoarece, ca lege fundamentală, stabilește multe reguli cu caracter general care își găsesc aplicabilitate directă în cadrul înfăptuirii justiției penale. Actuala Constituție a României este forma republicată a Constituției din 1991, cu actualizarea denumirilor și renumerotarea articolelor, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin

referendumul național din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin hotărârea Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003.

Dintre normele constituționale care sunt izvoare ale dreptului procesual penal menționăm art. 16, în care se arată: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”. Așadar, potrivit Constituției țării noastre, toți cetățenii sunt egali în fața legii și, în consecință, și în fața legii procesual penale.

De asemenea, izvor al dreptului procesual penal este și norma constituțională conținută în art. 23, în care se artă că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile (art. 23 ptc.1). în acest articol din Constituție sunt cuprinse reglementări amănunțite privind reținerea și arestarea ca măsuri procesual penale.

Și art. 27 pct. 1 din Constituție este izvor al dreptului procesual penal. Consacrând inviolabilitatea domiciliului, Constituția arată că nimeni nu poate pătrunde în locuința unei persoane fără învoirea acesteia. în pct. 2 literele a, b, c și d sunt arătate situațiile în care se poate deroga de la prevederile pct. 1.

Codul de procedură penală

Codul de procedură penală este principalul izvor al dreptului procesual penal, el conținând marea majoritate a normelor juridice care disciplinează și organizează activitatea de tragere la răspundere penală a celor ce au săvârșit infracțiuni.

Primul Cod modem de procedură penală a intrat în vigoare la 2 decembrie 1864 și s-a aplicat în Principatele Unite până la 19 martie 1936, când a intrat în vigoare un nou Cod de procedură penală aplicabil pe întreg teritoriul unificat al României. Acest Cod, modificat substanțial în 1948 și perfecționat între anii 1949- 1960, a fost abrogat la 1 ianuarie 1969, când a intrat în vigoare actualul cod de procedură penală (Legea nr. 29/1969).

Codul de procedură penală în vigoare a a suferit numeroase modificări prin Decretele nr. 154/1970, nr. 335/1971, nr. 545/1972", nr. 83/1973; Legea

nr. 7/1973, Decretele nr. 203/1974, nr. 235/1974^, nr, 365/1976; Decretul- Lege nr. 3/1990 și modificări substanțiale, prin Legea nr. 32/1990, Legea nr. 104/1992, Legea nr. 92/1992, Legea nr. 45/199310', Legea nr. 141/1996106, Legea nr. 456/200110°; Legea nr. 169/2002; Legea nr. 281/2003, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2003, Legea nr. 159/2004, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2004, Legea nr. 302/2004, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 72/2004, Legea nr. 480/2004, Legea nr, 576/2004, Legea

nr. 160/2005, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005, Legea nr. 356/2006, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2006, Legea nr. 79/2007.

Codul penal

Codul penal poate fi considerat și el izvor al dreptului procesual penal. Numeroase dispoziții din Codul penal fac referire directă la unele aspecte ale desfășurării procesului penal. Pot fi date ca exemple, în acest sens, normele care prevăd modul în care se pune în mișcare acțiunea penală în cazul unor infracțiuni. Astfel, pentru infracțiunile prevăzute în art. 180, 181, 192 alin. 1, 193, 197 alin. 1 C.p., acțiunea penală se pune în mișcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Izvoare ale dreptului procesual penal pot fi considerate și dispozițiile Codului penal referitoare la stingerea acțiunii penale în anumite condiții. Pot fi date ca exemple, în acest sens, prevederile art. 180 alin. final, art. 181 alin. final, art. 193 alin. final, în care se arată că împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Alături de dispozițiile Codului penal menționate mai sus, pot fi considerate izvoare ale dreptului procesual penal și alte reglementări existente în legea penală, cum sunt cele privind înlocuirea răspunderii penale (art. 90 și 91), lipsa plângerii prealabile (art. 131), împăcarea părților (art. 132) etc.

Codul de procedură civilă și Codul civil

Codul de procedură civilă este izvor al dreptului procesual penal prin normele sale, care reglementează ce bunuri nu pot fi sechestrate (art. 406 și urm. din Codul de procedură civilă fixează lista bunurilor ce nu pot fi supuse sechestrului).

■I I

CAPITOLUL al V-lea

CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC

SECȚIUNEA I

Considerații cu caracter introductiv § 1. Necesitatea căilor extraordinare de atac

Pentru a se da activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au o autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată un principiu exprimat prin adagiul non bis in idem, principiu care nu mai permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care există o hotărâre definitivă. în virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res iudicata pro veritate habetur).

înfăptuirea justiției a demonstrat că, în marea majoritate a cauzelor rezolvate, hotărârile penale rămase definitive reflectă adevărul. Totodată, a reieșit că, în anumite situații, chiar hotărârile rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, în această din urmă ipoteză s-a pus problema raportului dintre principiul autorității lucrului judecat, pe de o parte, și principiile legalității și aflării adevărului, pe de altă parte, și s-a decis că, în împrejurări excepționale, cauza rezolvată printr-o hotărâre penală rămasă definitivă poate fi supusă unei reexaminări printr-o procedură cu caracter extraordinar. Mijloacele prin care pot fi atacate hotărârile penale definitive sunt căile extraordinare de atac.

în lumina considerațiilor făcute, căile extraordinare de atac se înfățișează ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive.

Autonomia căilor extraordinare de atac poate fi conturată în urma comparării lor cu calea ordinară de atac a apelului, prin sublinierea aspectelor diferențiate între cele două categorii ale căilor de atac.

§ 2. Paralelă între căile extraordinare de atac șt căile ordinare de atac

O primă deosebire, care trebuie subliniată, între căile ordinare și căile extraordinare de atac constă în faptul că apelul și recursul sunt îndreptate împotriva hotărârilor nedefinitive, în timp ce căile extraordinare de atac sunt îndreptate împotriva hotărârilor definitive. Din această deosebire cu caracter esențial derivă și alte distincții între căile de atac ordinare și căile de atac extraordinare, și anume:

în timp ce căile ordinare declanșează o judecată ce se înscrie în ciclul procesual normal, căile extraordinare de atac declanșează o judecată situată în afara sistemului gradelor de jurisdicție prevăzute de lege;

în timp ce căile ordinare pot fi exercitate de un cerc foarte larg de subiecți interesați, căile extraordinare de atac pot fi exercitate de un cerc restrâns de persoane (anterior adoptării Legii nr. 356/2006, spre exemplificare, recursul în interesul legii nu putea fi promovat decât de către procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție);

sunt deosebiri și în privința termenelor de declanșare a celor două categorii de căi de atac; astfel, în timp ce căile ordinare pot fi exercitate, ca regulă, în termen de 10 zile, căile extraordinare de atac pot fi exercitate în termene mai lungi (30 de zile, un an), uneori în timp nelimitat (revizuirea poate fi făcută oricând);

căile ordinare declarate în termen au, ope legis, efect suspensiv (art.370), în timp ce căile extraordinare de atac produc acest efect nu prin efectul legii, instanțele judecătorești competente având latitudinea să decidă dacă declanșarea unei asemenea căi de atac suspendă sau nu executarea hotărârii definitive,

căile ordinare pot fi exercitate pentru orice motiv de nelegalitate și petemeinicie a hotărârii atacate, în timp ce căile extraordinare de atac pot fi exercitate numai în cazurile expres prevăzute de lege;

în timp ce căile ordinare declanșează întotdeauna o nouă judecată, unele căi extraordinare de atac conduc la reluarea procesului penal din faza de urmărire penală; în acest sens, se poate arăta că revizuirea presupune întotdeauna reluarea activităților de cercetare penală;

în timp ce în cazul căilor ordinare funcționează regula că acestea sunt soluționate întotdeauna de instanța ierarhic superioară celei a cărei hotărâre este atacată, în cazul căilor extraordinare de atac, uneori este competentă o singură instanță (bunăoară, recursul în interesul legii este soluționat numai de către înalta Curte de Casație și Justiție), alteori fiind competentă instanța a cărei hotărâre este atacată (contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art.386 lit.a-c și e) sau instanța care a judecat cauza în primă instanță (în cazurile de revizuire prevăzute de art.394 lit.a-d).

Fără a intra în detalii, arătăm că folosirea căilor extraordinare de atac în procesul penal român poate duce, în cazul în care motivele invocate sunt temeinice, la desființarea hotărârii atacate, prin aceasta fiind înlăturate toate efectele pe care o asemenea hotărâre le-a produs sau le-ar fi putut produce.

Căile extraordinare de atac în actuala reglementare procesual penală română sunt: contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii.

SECȚIUNEA a Il-a Contestația în anulare

§ 1. Noțiune și caracterizare

în reglementarea procesului penal în dreptul rom&n, judecata se înfăptuiește în trei grade de jurisdicție, orice cauză penală judecându-se în primă instanță, cu posibilitatea judecării în recurs, instituția recursului fiind considerată un mijloc procedural indispensabil pentru garantarea drepturilor individuale, împotriva hotărârilor judecătorești greșite și deci dăunătoare atât pentru cetățeni, cât și pentru autoritatea justiției.

Calea de atac a recursului contribuie, pe de o parte, la repararea greșelilor ce s-ar putea strecura într-o hotărâre judecătorească, iar pe de altă parte, ajută la realizarea uniformității în interpretarea și aplicarea legilor.

Dar, în activitatea sa, și instanța de recurs poate greși uneori, fie prin nerespectarea unor dispoziții legale după care se desfășoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanță cu materialele aflate la dosar. Este deci posibil ca instanța de recurs să pronunțe o hotărâre nelegală și netemeinică, dar care, fiind definitivă, nu poate fi atacată cu o cale ordinară de atac. Asemenea hotărâri judecătorești nu pot fi lăsate însă să-și producă efectele juridice, legiuitorul punând la dispoziția celor interesați contestația în anulare, care este o cale extraordinară de atac. în lumina celor arătate mai sus, contestapa în anulare apare ca un remediu procesual prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi, fiind o cale de anulare pentru vicii, nulități privind actele de procedură; motivul contestației nu îl poate constitui o nulitate care ar privi fondul cauzei (vitio sau errores in iudicando)18.

în legătură cu obiectul acestei căi extraordinare de atac, în practica judiciară s-a stabilit că cererea de contestație în anulare împotriva unei decizii prin care a fost respins recursul formulat împotriva încheierii de menținere a arestării preventive este inadmisibilă, deoarece, pe calea contestației în anulare pot fi desființate hotărâri penale definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei.

Contestația în anulare este o cale de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procedural nul sunt repuși în aceste drepturi. Contestația în anulare nu trebuie confundată cu contestația la executare,

are nu aste o cale de atac, ci un mijloc de rezolvare a incidentelor ce se pot ivi ia „««cutare"-

Contestația în anulare are o natură juridică mixtă, fiind atât o cale de anulare, cât Și d® ^rac^are■ Caracterul de anulare rezultă din scopul urmărit prin exercitarea acestei căi de atac, și anume, anularea hotărârii.

Caracterul de cale de atac de retractare rezultă din faptul că însăși instanța care a dat hotărârea este pusă în situația de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Această cale extraordinară de atac este reglementată în Codul nostru de procedură penală în art.386-392.

Folosirea contestației în anulare este prevăzută în anumite cazuri expres | arâtate în lege. De asemenea, în lege sunt reglementate aspectele privind titularii I acestei căi de atac, termenele de exercitare a căii de atac și procedura de I soluționare.

§ 2. Cazurile de contestație în anulare

Considerații preliminare

Dat fiind caracterul ei de cale extraordinară de atac, contestația în anulare trebuie folosită numai în cazuri cu totul deosebite, aceasta contribuind la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

în literatura de specialitate se subliniază pe bună dreptate că determinarea exactă a cazurilor în care poate fi exercitată contestația în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive și irevocabile.

Potrivit art.386, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat

cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; ți

când partea dovedește că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a i procesului penal din cele prevăzute în art, 10 lit f-i1, cu privire la care existau 1 probe la dosar;

când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive 1 pentru aceeași faptă;

când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța j de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este j obligatorie potrivit art. 38514 alin, 11 ori art. 3851fl alin. 1.

Din lecturarea textului se observă că legiuitorul a folosit tehnica enumerării 1 expres limitative a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă prin ] intermediul contestației în anulare. Determinarea exactă a cazurilor în care poate 1 fi folosită contestația în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu | va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe ■ care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive și irevocabile. în aceste circumstanțe, susținerea condamnatului cu privire la temeinicia menținerii suspendării condiționate a executării pedepsei neregăsindu-se printre cazurile I prevăzute în art. 386, cererea de contestație în anulare urmează a fi respinsă. !

Analizând implicațiile procesuale pe care le poate avea rejudecarea cauzei după casarea cu reținere, rejudecare ce poate avea loc la același termen de judecată la care s-a dispus casarea hotărârii și când părțile nu au avut posibilitatea de a fi discutat toate chestiunile asupra cărora instanța s-a pronunțat, în literatura de specialitate s-a propus înscrierea, pentru ipoteza menționată mai sus, a unui caz de contestație în anulare. O asemenea propunere o găsim temeinică, i deoarece prin ea s-ar crea garanția respectării drepturilor părților și în cazurile în ; care ele au fost încălcate prin rejudecarea cauzei după o procedură, așa cum se poate observa, foarte operativă.

Cazul de contestație în anulare prevăzut în art.386 lit. a"- Existența acestui motiv de contestație în anulare este justificată de dreptul pe care-l au părțile de a fi prezente la ședințele de judecată. Acest drept este ; prevăzut atât în dispozițiile generale privind judecata (art.291 alin.1), cât și în dispozițiile privind recursul în special (art.38511 alin.1 și 2). Prezența părților la ședința de judecată oferă posibilitatea funcționării din plin a dreptului de apărare. Exercitarea dreptului de apărare în cursul judecății, în condițiile unei ședințe publice orale și contradictorii, nu poate fi pe deplin asigurată fără prezența concomitentă a părților la desfășurarea ședinței de judecată, unde, de pe poziții de egalitate procesuală, pot susține și combate cererile formulate, participă la administrarea probelor și dezvoltă concluziile orale, atât în susținerea învinuirii, cât și în combaterea ei.

în vederea garantării participării părților în procesul penal, legea reglemen- [ tează procedura de citare a acestora în fața primei instanțe, în fața instanțelor f de control judiciar și, în anumite condiții, în unele căi extraordinare de atac. Menționăm, în acest sens, dispozițiile art.175, 291, 313, 375, 391, 405 și 4081 alin. 7. Mijlocul legal prin care se realizează chemarea părților este citația, care,

' potrivit legii, trebuie să respecte anumite condiții procedurale.

Cazul de contestație în anulare pe care-l analizăm se referă la neîndeplinirea legală a procedurii de citare pentru judecata care are loc la instanța de recurs28.

încălcarea procedurii de citare poate consta în omisiunea citării, emiterea unei citații fără mențiunile esențiale pe care trebuie să le cuprindă, în inexistența la dosar a dovezii (procesul-verbal) de înmânare a citației sau în existența unei asemenea dovezi, dar care nu este conformă cu cerințele legii28.

Nelegalitatea procedurii de citare poate fi invocată de fiecare parte din proces, dar numai în ceea ce privește citarea sa, și nu citarea altei părți. Astfel, în practica judiciară, s-a precizat, în mod corect, că referirea expresă a textului de lege la „procedura de citare a părțir exclude posibilitatea pentru inculpatul contestatar

de a invoca, drept temei al contestației în anulare, nelegaia citare în recurs părții civile.

Cu privire la neîndeplinirea procedurii de citare prin omisiunea citării, trebuie precizat că instanța are obligația înștiințării părții pentru data când are loc prima ședință de judecată. Chemarea părții se face la primul termen de judecată, pentru termenele ulterioare instanța nemaiavând obligația să citeze părțile care au fost prezente la un termen de judecată, chiar dacă aceste părți ar lipsi la unul din termenele ulterioare (art.291 alin.3). De la această regulă, legea a instituit două excepții, și anume, militarii și deținuții sunt citați la fiecare termen.

Având în vedere modul în care legea a reglementat procedura de citare, se poate trage concluzia că cel prezent la un termen de judecată la instanța de recurs nu mai poate uza de contestația în anulare atunci când nu a fost citat pentru un nou termen de judecată la aceeași instanță.

Nu sunt incidente dispozițiile legale privind termenul în cunoștință (art.291 alin.3) atunci când procesul s-a desfășurat, la mai multe termene, la sediul instanței de recurs și apoi în alt loc, în afara acestui sediu, deoarece, într-o asemenea situație, nu se poate presupune că părțile, având cunoștință de termenul fixat, ar cunoaște implicit și măsura judecării cauzei în altă parte decât la sediul instanței. într-o asemenea situație, partea absentă la judecata în recurs poate uza de contestația în anulare, deoarece au fost încălcate dispozițiile legale privind legala sa citare.

Nu poate exercita contestația în anulare partea care, deși a fost neregulat citată, a participat, totuși, la judecată, deoarece dispozițiile art.297 alin.2 prevăd că părțile se pot prezenta și participa la judecată, chiar dacă n-au fost citate sau n-au primit citație, de unde se poate trage concluzia că, deși nu a fost îndeplinită procedura legală de citare, prezența părții la judecată face ca desfășurarea judecății să fie considerată legală. O asemenea soluție se impune având în vedere și dispozițiile art. 197 alin.1, în care se arată că încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui

t or, în cazul participării părții la judecată, unde aceasta își realizează drepturile ^ocesuale, vătămarea se poate considera acoperită.

procedura de citare este, de asemenea, neîndeplinită conform legii și (n cazUl în care nu au fost respectate dispozițiile privind conținutul citației, dispoziții prevăzute în ari. 177.

Una din mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină citația se referi la adresa celui citat; în art. 177 se arată, în acest sens, că învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscuți, la adresa locului său de muncă, prin serviciul personal al unității la care lucrează" încălcarea dispozițiilor privind conținutul citației, precum și a acelora referitoare la înmânarea citației și întocmirea dovezii de citare poate constitui motiv de introducere a contestației în anulare dacă aceste vicii de procedură au fost făcute cu ocazia judecării cauzei în recurs.

în ipoteza în care contestația în anulare este fundamentată pe existența unui viciu de procedură în ceea ce privește citarea inculpatului la judecarea apelului, soluția legală constă în respingerea cererii ca fiind neîntemeiată14. Apreciem, însă, că în această ipoteză, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă, soluție agreată și în practica instanțelor de judecată.

în soluțiile instanțelor s-a statuat că, dacă inculpatul a indicat, pe lângă domiciliul stabil, și o altă adresă la care locuiește în fapt chiar și fără forme legale, potrivit art. 177, instanța este obligată să-l citeze la ambele adrese. în consecință, având în vedere că prin declarația de recurs inculpatul a indicat un domiciliu stabil, în Republica Moldova, cât și o altă adresă la care locuiește fără forme legale, iar instanța de recurs a judecat cauza în lipsa lui, deși îl citase numai la această din urmă adresă, contestația în anulare introdusă de inculpat, în baza art. 386 lit. a, este fondată și va fi admisă36. în ipoteza în care, însă, inculpatul invocă încălcarea procedurii de citare, în condițiile în care acesta a procedat la schimbarea adresei fără a încunoștința instanța, fiind citat la toate celelalte trei adrese indicate, soluția legală constă în respingerea cererii de contestație în anulare.

Cazul de contestație în anulare prevăzut în art.386 llt.b Potrivit art.386 lit.b, partea poate face contestație în anulare dacă dovedește că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Cerințele art.386 lit.b sunt cumulative, astfel că pentru admiterea contestației în anulare nu este suficient să se facă dovada imposibilității de prezentare, ci contestatarul să dovedească, pe lângă aceasta, și imposibilitatea de a încunoștința instanța despre împiedicarea de a se prezenta.

în literatura de specialitate s-a arătat, pe bună dreptate, că imposibilitatea de prezentare a părții la judecată nu trebuie înțeleasă ca datorându-se unei împrejurări cu totul excepționale (un război, un cataclism etc.), ci trebuie apreciată în funcție de anumite realități care pot să împiedice partea să se prezinte la judecată. în acest sens, pot constitui motive de contestație în anulare o boală gravă, un accident, întreruperea circulației între localitatea unde se află partea și localitatea unde se află instanța. De asemenea, împrejurarea că la termenul la care au avut loc dezbaterile și pronunțarea hotărârii de către instanța de recurs, inculpatul se afla în stare de arest în străinătate constituie cazul de contestație în anulare reglementat în art. 386 lit. b40.

Sunt anumite împrejurări care, prin natura lor, pot conduce, așa cum arătăm, la imposibilitatea de prezentare și imposibilitatea de a încunoștința despre cauza de împiedicare. Astfel, o inundație sau o înzăpezire poate duce atât la întreruperea căilor de acces între două localități, cât și la întreruperea comunicațiilor poștale, telefonice sau telegrafice.

Nu poate fi considerat motiv de contestație în anulare faptul că la termenul de judecată partea s-a aflat în deplasare în interes de serviciu.

Nu constituie, de asemenea, motiv de contestație în anulare neprezentarea la judecată datorită lipsei de comoditate în deplasare.

Cazul de contestație în anulare prevăzut în art.386 llt.c

Potrivit art.386 lit.c, poate fi făcută contestația în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit.f-i144, cu privire la care existau probe în dosar.

Judecând recursul, instanța trebuie să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, ea având obligația ca, în limitele devoluțiunii, să analizeze toate aspectele care privesc buna rezolvare a cauzei. între altele, instanța trebuie să se pronunțe asupra tuturor motivelor de casare a hotărârii, atât în situația în care motivele au fost invocate de părți, cât și din oficiu.

Așadar, termenul folosit de lege „nu s-a pronunțat’ trebuie înțeles într-un sens larg, adică o omisiune a instanței de a da răspuns unor motive de casare, motive care duceau la încetarea procesului penal, indiferent dacă motivele au fost invocate sau nu de părți45.

Pentru a se putea reține acest caz de contestație, legea fixează cerința ca la dosar să fi existat probe cu privire la cauza de încetare a procesului penal, această cerință urmând a fi interpretată în funcție de cauza de încetare a procesului penal cu privire la care instanța trebuie să se pronunțe. Astfel, în cazul unei împăcări a părților, instanța, având la dosar înscrisul care atestă că partea vătămată s-a împăcat cu inculpatul, va trebui să dispună încetarea procesului penal. în legătură cu această cauză de încetare a procesului penal, în practica judiciară s-a arătat că este admisibilă contestația în anulare întemeiată pe împăcarea părților intervenită în recurs dacă această situație a fost adusă la cunoștința instanței de recurs printr-o cerere depusă la registratură, însă, din vina personalului administrativ, cererea respectivă nu a fost atașată la dosarul cauzei până la momentul pronunțării.

Uneori, fa dosarul cauzei nu trebuie să existe probe cu privire la cauza de încetare a procesului penal și totuși instanța, din oficiu, trebuie să se pronunțe asupra acesteia. Astfel, în cazul amnistiei, instanța are obligația ca din oficiu să pronunțe încetarea procesului penal, partea interesată în această situație neavând nici o obligație. Probele de la dosar privind existența cauzei de încetare a procesului penal trebuie să constituie un temei real pentru exercitarea contestației în anulare, fiindcă în situația în care ele nu pot fi luate în considerare, această cale de atac nu poate fi exercitată. în acest sens, în practica judiciară s-a arătat, în mod just, că nu constituie temei pentru exercitarea căii de atac a contestației în anulare (formulată în baza art.386 lit.c) omisiunea instanței de recurs de a lua în considerare împrejurarea că, pentru aceleași fapte pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, contestatarul a mai fost cercetat de Parchet, care însă au dispus încetarea urmăririi penale împotriva sa, dar cu posibilitatea legală, potrivit art.270 lit.c, de a o redeschide.

Având în vedere că art. 386 lit. c prevede, în mod expres, că se poate desființa

o hotărâre definitivă pe calea contestației în anulare numai atunci când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, invocarea unei cauze de achitare conduce spre soluția respingerii contestației în anulare.

Cazul de contestape în anulare prevăzut în art.386 lit.d

Potrivit art.386 lit.d, poate fi făcută contestația în anulare când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

în practică se poate ajunge la acest caz de contestație în anulare când au fost încălcate dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat.

Reglementarea acestui caz de contestație a condus la instituirea unui remediu procesual prin care partea interesată obține restabilirea legalității încălcate prin nesocotirea principiului non bis in idem.

Pentru a se reține acest caz de contestație în anulare, este necesară existența cumulativă a două condipi, și anume:

să existe o hotărâre penală definitivă;

să existe identitate de obiect și persoană, adică în cadrul celei de a doua judecați să fi fost inculpată aceeași persoană care a mai fost judecată, iar obiectul cauzei să-l constituie aceleași fapte pentru care inculpatul a fost judecat.

Nu poate fi reținut acest caz de contestație în anulare în ipoteza în care

împotriva contestatarului s-a pronunțat o hotărâre civilă prin care acesta a fost .. condamnat la închisoare contravențională, fiindcă cele două hotărâri nu sunt, gjflbele, penale și, în consecință, nu se poate discuta despre repetiția acțiunii penale și nu poate fi invocată existența a două hotărâri judecătorești penale

definitive.

Cazul de contestape în anulare prevăzut în art.386 lite

împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. 11 ori art. 38516 alin. 1.

Condițiile cu îndeplinirea cumulativă a cărora se poate invoca acest caz de contestație în anulare sunt următoarele:

la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat;

ascultarea inculpatului să fi fost obligatorie.

§ 3. Cererea de contestație în anulare și titularii ei

Cererea de contestație în anulare

Actul procesual prin care este declanșată contestația în anulare este o cerere.

Actul procesual se consemnează într-un act procedural scris în care trebuie să se arate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatarul și toate motivele aduse în sprijinul acestora. Dacă în sprijinul motivelor invocate în cerere pot fi depuse înscrisuri, acestea se vor atașa cererii.

Cazul de contestație în anulare prevăzut de art.386 lit.d poate fi probat numai prin înscrisuri oficiale, și anume, copiile hotărârilor judecătorești definitive.

Titularii contestației în anulare

în ceea ce privește titularii contestației în anulare, trebuie arâtat că aceștia sunt diferențiați în funcție de cazurile în contestație.

Potrivit art.387 alin.1, contestația în anulare poate fi făcuta de oricare dintre părți, iar contestația pentru motivele prevăzute în art.386 lit.c și d, și de procuror.

în practica instanțelor de judecată s-a procedat la respingerea cererii de contestație în anulare formulată de mama inculpatei, în condițiile în care inculpata, minoră la momentul condamnării definitive, a devenit majoră. Astfel, cererea a fost apreciată ca fiind inadmisibilă, cu argumentarea că mama inculpatei nu este parte în proces, la momentul introducerii cererii inculpata era majoră, toate acestea conducând la concluzia că nu sunt îndeplinite prevederile art. 387, referitoare la persoanele care pot formula contestație în anulare. în literatura de specialitate, soluția a fost criticată. Astfel, s-a observat că, într-adevăr, potrivit art. 387, titularii cererii de contestație în anulare sunt părțile din procesul penal (inculpatul, partea vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente) și procurorul, persoane între care, în mod evident, nu figurează mama inculpatei. De asemenea, s-a remarcat faptul că, deși la data condamnării inculpata era minoră, la momentul introducerii contestației în anulare ea devenise majoră. Din cumulul acestor împrejurări, soluția instanței, de respingere a contestației în anulare, este justificată. Problema apare la momentul în care se raportează procedura instanței la principiul rolului activ, regulă de bază a procesului penal, instituit prin dispozițiile art. 4, potrivit căruia „organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penar. Astfel, în virtutea acestui principiu, instanța de judecată avea obligația de a chema pe inculpată și de a-i pune în vedere că poate să-și însușească cererea făcută de mama ei. Soluția, de altfel, nu este singulară, ea regăsindu-se, de exemplu, în materia liberării provizorii (art. 1607 alin. 2, potrivit căruia cererea trebuie să fie însușită de inculpat) ori în ipoteza însușirii unei declarații de apel sau recurs formulate de o persoană fără calitate de către cel în favoarea căruia a fost introdusă calea de atac56.

Pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a, b și e, procurorul nu poate face contestație în anulare, pentru că, nefiind citat în cauză, nu se comit nici încălcări cu privire la procedura de citare; reamintim că procurorul participă la judecarea recursului în mod obligatoriu, fără a fi citat (art.38511 alineat final).

Cu privire la posibilitatea părților de a face contestație în anulare, trebuie arătat că este necesară o hotărâre a instanței de recurs în care partea să fie implicată ca recurentă sau ca intimată.

în cazul în care unul dintre inculpați nu a declarat recurs, nu a fost real implicat (intimat) în recursurile declarate de celelalte părți și nici nu s-a făcut o extindere a acestor recursuri în ceea ce îl privește, acel inculpat nu poate uza de calea extraordinară a contestației în anulare.

Termenul de introducere a contestației în anulare

Având în vedere motivele ce pot fi invocate în cazul contestației în anulare, se poate spune că, în principiu, pentru situațiile prevăzute de art.386 lit.a-c și e, contestatarul cunoaște cazurile de contestație încă de la data definitivării hotărârii. Ținând seama de această situație cu caracter particular, legiuitorul a prevăzut termene relativ scurte de introducere a cererii de contestație. Astfel, potrivit art.388 alin.1, contestația în anulare pentru motivele arătate în art.386 lit.a-c și e poate fi introdusă de către partea împotriva căreia se face executarea cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Termenul de 10 zile, sus-menționat, este un termen maxim, adică intervalul cel mai mare de timp în care poate fi declarată contestație în anulare. Aceasta înseamnă că nimic nu se opune ca cererea să fie depusă și înainte de împlinirea lui – oricând după momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești -, dar nu mai târziu de termenul limită de 10 zile de la începerea executării. Prin „începerea executării11 se înțelege, în cazul pedepselor privative de libertate, prima zi de încarcerare sau, dacă s-a dispus ca pedeapsa să fie executată în condițiile art. 867 C.p., prima zi de executare la locul de muncă. în cazul pedepsei amenzii, executarea pedepsei se consideră începută, după caz, la data depunerii recipisei de plată integrală a amenzii, la data depunerii recipisei de plată a primei rate sau la data efectuării primei rețineri când, amenda nefiind achitată voluntar, s-a trecut la executarea ei silită. Trebuie menționat, de asemenea, că prin sintagma „începerea executării" se au în vedere atât ipoteza începerii executării pedepsei, cât și ipoteza începerii executării despăgubirilor civile.

în practica judiciară s-a apreciat că cererea de contestație în anulare formulată pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a-c și e împotriva unei decizii pronunțată de instanța de recurs cu privire la soluțiile procurorului de netrimitere în judecată este inadmisibilă dacă nu a fost introdusă în termenul legal de 30 de zile de la data pronunțării acesteia, deoarece o astfel de decizie nu conține dispoziții care să fie puse în executare.

în ceea ce privește introducerea contestației de către procuror pentru c*^ prevăzut de art.385 lit.c, considerăm că termenul este întotdeauna de 30 de zu de la data pronunțării hotărârii, deoarece el nu face parte dintre persoanei împotriva cărora se face executarea și, în consecință, niciodată nu se poate pun* problema termenului de 10 zile de la începerea executării.

în mod practic, în cazul în care a început executarea hotărârii, termenul di introducere a contestației este valabil, deoarece legea prevede cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării; or, începerea executării poate fi plasată în momente diferite în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii.

în ipoteza în care termenele pentru introducerea contestației în anulare nu sunt respectate, instanța va respinge cererea formulată ca fiind inadmisibilă în principiu.

Pentru cazul de contestație prevăzut de art.386 lit.d, contestația poate fi introdusă oricând.

§ 4. Judecarea contestației în anulare

Instanța competentă

Pentru cazurile de contestație în anulare prevăzute în art.386 lit.a-c și e este competentă instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere62. în raport cu această dispoziție legală, se poate spune că orice instanță care poate judeca recursul poate judeca și contestația în anulare. Având în vedere modul de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești, contestația în anulare pentru motivele prevăzute în art.386 lit.a-c și e poate fi judecată, după caz, la oricare instanță, cu excepția judecătoriei și a tribunalului militar43.

Contestația în anulare pentru cazul prevăzut în art.386 lit.d se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre64. în acest caz de contestație în anulare instanța competentă poate fi și o judecătorie, deoarece este posibil ca la această instanță să fi rămas definitivă ultima hotărâre. în privința compunerii completului de judecată, trebuie arătat că, deși în lege nu se prevede expres, în literatura de specialitate a fost exprimată opinia potrivit căreia completul de judecată va fi constituit în același fel ca și cel care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere65.

4.2f Ședința de Judecăți în care se rezolvi contestație în anulare Subliniem faptul câ procedura de judecare a contestației în anulare este diferențiată în funcție de cazurile invocate de contestatar.

Astfel, pentru contestația în anulare declanșată pe temeiurile prevăzute în art.386 lit.a-c și e există o procedură de judecată deosebită de aceea reglementată pentru cazul prevăzut de art.386 lit.d.

Procedura de judecată în cazurile prevăzute în art.386 lit.a-c și e are două etape admiterea în principiu și judecata propriu-zisă.

4.2.1. Admiterea în principiu

în vederea verificării prealabile a contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art.386 lit.a-c și e, legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanța examinează dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă cererea este făcută de o persoană care are calitatea procesuală cerută de lege, dacă cererea este motivată și dacă cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de lege.

Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzută în art.386 lit.a-c și e, fără citarea părților.

Ședința de judecată în care se judecă admiterea în principiu a contestației nu este publică, lipsind dezbaterile, instanța mărginindu-se la analiza actelor și a lucrărilor din dosarul cauzei.

Potrivit art.391 alin.2, dacă instanța constată că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este din cele prevăzute de art.386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Deși în lege nu se precizează, admiterea în principiu a contestației se face prin încheiere.

După examinarea în principiu a cererii de contestație este posibilă și o soluție68 negativă în situația în care se constată că nu au fost depuse dovezi în sprijinul contestației sau în cazul în care termenul legal de introducere a cererii de contestație a fost depășit.

Respingerea contestației după examinarea în principiu se face printr-o

decizie.

în cazul în care instanța admite în principiu contestația în anulare, ia măsuri în vederea pregătirii ședinței de judecată. în acest sens, instanța va fixa termenul de judecată și va dispune citarea părților.

Potrivit art.390, până la soluționarea contestației în anulare, instanța sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare o cere.

Judecarea contestației în anulare

La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare pot fi prezente părțile care au fost citate, precum și procurorul.

Judecarea contestației în anulare nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de reținere.

Judecând contestația, instanța ascultă părțile și ia concluziile procurorului și, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere. în urma admiterii contestației în anulare, pe temeiul art.386 lit.a, instanța urmează a desființa în întregime decizia instanței de recurs, chiar în partea privitoare la inculpatul care nu a făcut contestație și al cărui recurs a fost soluționat în lipsă. O asemenea soluție se impune față de legătura funcțională dintre calea de atac a contestației în anulare și calea de atac a recursului – recurs pe care cea dintâi are menirea de a-l pune în situația de a fi rejudecat în condiții de legalitate.

După desființarea hotărârii a cărei anulare se cere prin contestație, instanța procedează, fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea recursului sau la rejudecarea cauzei după casare.

în cazul contestației prevăzute în art.386 lit.d, lipsește etapa admiterii în principiu. în această din urmă situație, judecarea contestației se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre.

Judecând contestația introdusă în baza art.386 lit.d, instanța ascultă părțile și ia concluziile procurorului și, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie sau, după caz, prin sentință ultima hotărâre sau acea parte din hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.

Sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului (art.392 alin.4). Prevederile art.392 aiin.4, potrivit cărora sentința dată în contestație este supusă apelului, își găsesc aplicare numai în cazul contestației în anulare bazată pe art.386 lit.d, și numai atunci când instanța se pronunță asupra unei asemenea contestații prin sentință.

Față de modul în care legea reglementează atacarea cu recurs a hotărârilor judecătorești și ținând seama de dispozițiile art.392 alin.4, care prevăd posibilitatea atacării cu apel sau cu recurs a unor hotărâri date în rezolvarea contestației în anulare, în literatura de specialitate74 și în practica judiciară75 s-a arătat că deciziile prin care s-a soluționat contestația în anulare în cazurile prevăzute în art.386 lit.a-c și e nu sunt supuse nici apelului și nici recursului76.

De asemenea, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate în cazul rezolvării contestației întemeiate pe art.386 lit.d.

SECȚIUNEA a ffl-a Revizuirea

§ 1. Noțiune și caracterizare

în înfăptuirea justiției penale sunt posibile unele erori judiciare care își pot avea izvorul în nenumărate cauze. Astfel, sunt posibile erori judiciare datorită necunoașterii adevăratei situații de fapt de către instanța de judecată; folosirea unor probe denaturate (datorate unor activități infracționale); corupția organelor care au rezolvat cauza; existența unor hotărâri contradictorii. Nu în ultimul rând, prin intermediul revizuirii se pot critica hotărâri definitive pronunțate prin încălcarea unor drepturi prevăzute în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului Și a libertăților fundamentale, încălcare constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Este posibil ca unele hotărâri judecătorești care conțin erori judiciare să intre în puterea lucrului judecat, deși nu reflectă adevărul cu privire la cauza în care au fost pronunțate.

Prin existența unor hotărâri judecătorești definitive, care sunt netemeinice, sunt puse față în față principiile autorității lucrului judecat și al aflării adevărului.

Fără îndoială că existența unor hotărâri penale definitive care conțin erori Judiciare constituie o gravă atingere adusă operei de înfăptuire a justiției, fiind

^*fe8ani înriror»»*»-: «liwiworaa Qrr>rilr>r no rara Ip rnntm Așadar DSntrU 3

3 D.V. Mihăescu, V. Rămureanu, op. cit., p. 56

1. Condiții de fond

Hotărârile penale susceptibile de contestație în anulare. Fiind o cale de atac extraordinară, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărârii penale definitive. Modalitățile de definitivare a hotărârii penale și data la care rămâne definitivă sunt prevăzute în art. 416, 4161 și 417. Nu toate hotărârile penale definitive sunt susceptibile de contestația în anulare, în raport de cazurile care sunt invocate.

Pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. a, b, c și e poate fi atacată cu contestație în anulare numai hotărârea

' Publicată în M. Of. nr. 1223/ 20.12.2004.

1 Or. Theodoru, op. cit., p. 467.

Decretul nr. 545 din 30 decembrie 1972 privind executarea măsurii educative a internării minorilor infractori într-un centru de reeducare, publicat în Buletinul Oficial nr. 162 din 30 decembrie 1972.

107 Legea nr. 45 din 1 iulie 1993 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 1 iulie 1993.

108 Legea nr. 141 din 5 noiembrie 1996 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996.

109 Legea nr. 456 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.

16 Pop IV, p.543. în același sens, vz. C. Apel București, s, l-a pen., dec.nr.4/1999 în C 35, p.256

24 Vz. I.Neagu, Unele considerații privind contestația în anulare în materie penală introdusă în ! temeiul art.386 lit.a, înA.U.B., 1975, p.105-109.

“Spre exemplu, în cazul procedurii de judecare a constestațieiîn anulare, instanța, constatând că cererea este admisibilă și introdusă în termen, dispune citarea părților interesate (art. 391 alin. 2).

28 D.V.Mihăiescu, Probleme teoretice și practice ale contestației împotriva hotărârii, în J.N. nr.7,1965, p.91. în același sens, vz. C. Apel Bacău, s.p., dec.nr. 337/2004, în C 50, p. 737-738; C. Apel București, s. l-a pen., dec.nr.220/1997, în C 20, p.78.

34 C. Apel București, s. a ll-a pen., dec.nr. 1838/2003, în C 49, p. 322*323; în același sens, C. Apel Ploiești, dec.pen.nr. 666/1998, în C 22, p. 278.

C. Apel București, s. l-a pen., dec.nr. 2148/2000, în C44, p. 277; în același sens, C.S.J., s.p., dec.nr. 605/1999, în C 34, p. 326-327.

44 Pentru analiza cazurilor de încetare a procesului penal a se vedea Neagu X, p. 246-261. Reamintim că, prin Legea nr.281/2003, s-a introdus un nou caz de încetare a procesului penal, refllementat de art. 10 Irti1 – există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

48 C. Apel Ploiești, s.p., dec.nr. 189/1998, în C 29, p.76; T.S., s.p., dec.nr.440/1975, în C.D., 1975, p.520.

82 C. Apel București, s. l-a pen., dec.nr. 107/1997, în C 20, p.79.

® Judecătoria și tribunalul militar nu sunt instanțe de recurs.

04 T. mun. București, s. a ll-a pen., dec.nr. 109/1979, în R.R.D., nr.4, 1979, p.43. 95 V.Mihăiescu, V.Rămureanu, op.cit., p.76.

C. Apel București, s. a ll-a pen., dec.nr.460/1998, în C 25, p.