Ciclul de studii: Masterat [601871]

Ciclul de studii: Masterat
Program de studii: Managementul și finanțarea proiectelor publice și private

Finanțarea IMM-urilor și a proiectelor publice si private

SINTEZA

Titular de curs: Prof.univ.dr. Daniela Pașnicu

An universitar
2016-2017

Cuprins

1. Importanța finanțării pentru dezvoltarea IMM-urilor
1.1. Delimitarea IMM-urilor în contextul întreprinderilor
1.2. Resursele financiare – factor important pentru succesul IMM-urilor
1.3. Importanța finanțării IMM-urilor prin prisma rolului acestora în dezvoltarea economică
1.4. Tablou statistic sintetic privind IMM-urile din Europa și România
1.5. Accesul la finanțare a IMM-urilor in România

2. Examinarea principalelor acte normative care reglementează activitatea IMM-urilor la
nivel național prin prisma accesului la finanțare
2.1. Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și
mijlocii pentru IMM-uri (actualizată cu Legea nr. 62/ 2014)
2.2. Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii și
îmbunătățirea mediului de afaceri din România – Orizont 2020;
2.3. Strategia națională pentru competitivitate 2015-2020;
2.4. Noul Cod Fiscal – Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este în vigoare din 1 ianuarie
2016;
2.5. Legea întreprinzătorului debutant Legea nr. 97/ 2014 ;

3. Modalități de finanțare a IMM-urilor și a proiectelor private
3.1. Fonduri proprii sau împrumutate de la persoane apropiate
3.2. Creditul bancar
3.3. Emisiunea de acțiuni pe piața de capital
3.4. Leasingul
3.5. Francisingul
3.6. Factoringul
3.7. Business Angels
3.8 Programe europene și guvernamentale

3.9. Programe guvernamentale de susținere a IMM-urilor din România
3.10. Fondul național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici si mijlocii

4. Probleme specifice IMM-urilor din România
Bibliografie

1. Importanța finanțării pentru dezvoltarea IMM-urilor
1.1. Delimitarea IMM-urilor în contextul întreprinderilor
Prin întreprindere se înțelege orice formă de organizare a unei activități economice,
autorizată potrivit legilor în vigoare să facă activități de producție, comerț sau prestări de servicii,
în scopul obținerii de venituri, în condiții de concurență, respectiv: societățile comerciale1, societăți
cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale și
întreprinderile familiale, autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, care desfășoară activități
economice2.
Societățile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române și se pot
constitui în una dintre următoarele forme: a) societate în nume colectiv; b) societate în comandită
simplă; c) societate pe acțiuni; d) societate în comandită pe acțiuni și e) societate cu răspundere
limitată.
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sunt definite ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc
cumulativ următoarele condiții:
a) au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250;
b) realizează o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 milioane euro, echivalent in lei, sau dețin
active totale care nu depășesc echivalentul in lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații
financiare aprobate. Activele totale includ activele imobilizate, activele circulante și cheltuielile in
avans;
Întreprinderile mici și mijlocii se clasifică, în funcție de numărul mediu anual de salariați ,
în următoarele categorii:
a) microintreprinderi – au pana la 9 salariați si realizează o cifra de afaceri anuala neta sau
detin active totale de pana la 2 milioane euro, echivalent in lei;
b) întreprinderi mici – au intre 10 si 49 de salariați si realizează o cifra de afaceri anuala
neta sau detin active totale de pana la 10 milioane euro, echivalent în lei;

1 Reglementate prin LEGEA Nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile comerciale, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
2 Legea nr. 62/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării
întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 06.05.2014 ( M.Of. nr.
328/2014 ).

c) întreprinderi mijlocii – au intre 50 si 249 de salariati si realizeaza o cifra de afaceri
anuala neta de pana la 50 milioane euro, echivalent in lei, sau detin active totale care nu depasesc
echivalentul in lei a 43 milioane euro.
Companiile care nu se incadreaza in aceste criterii intra in categoria întreprinderilor mari.

1.2. Resursele financiare – factor important pentru succesul IMM-urilor
Factorii care vizează succesul unui IMM sunt:
– numărul de clienți, segmentele de clienți, cota de piață;
– tipurile de produse sau servicii realizate, procesele de producție și de distribuție;
– resursele financiare;
– resursele de personal, în special managerial;
– resursele utilizate în sistemul informațional, de activitate de planificare și control.
Un IMM are nevoie de finanțare atât pentru inițiere cât și pentru dezvoltare. Un rol din ce
în ce mai mare în supraviețuirea și dezvoltarea unui IMM îl are, în contextul progresului tehnic și
științific, capacitatea acestuia de a inovare. Pentru a inova o firmă are nevoie să investească în
resurse umane și echipamente, utilaje, materiale moderne, de calitate înaltă științifică și tehnică.
Elemente care trebuie avute în vedere de firmă în determinarea necesităților de finanțare
(Ștefănescu, R, 2013) :
– inventarierea tuturor nevoilor de finanțare;
– prioritizarea nevoilor de finanțare;
– dimensionarea responsabilă/precisă a fondurilor necesare pentru satisfacerea nevoilor;
– eșalonarea termenelor în care nevoile de fonduri pot/trebuie satisfăcute;
– stabilirea nevoilor care pot fi finanțate din surse proprii;
– stabilirea nevoilor pentru care sunt necesare finanțări externe firmei.
Determinarea cât mai precisă a necesităților de finanțare este esențială pentru succesul
activității firmei nou înființate sau în curs de dezvoltare.
Nu vor exista impedimente semnificative în accesul la sectorul financiar pentru acele IMM-
uri care au competente suficiente și sunt producătoare de produse competitive. Din ce în ce mai
multe IMM-uri vor reuși să câștige încrederea creditorilor/investitorilor datorită evoluției pozitive
a indicatorilor lor de profitabilitate, cât și a perspectivelor de dezvoltare pe termen mediu.

Cooperarea mai bună dintre bănci și IMM-uri se va reflecta în relaxarea condițiilor de creditare,
în reducerea costurilor creditării, precum și în acordarea de asistență financiară pentru acele
întreprinderi care solicită finanțare pentru proiecte economice de anvergură mare (retehnologizare/
modernizare, CDI etc.).

1.3. Importanța finanțării IMM-urilor prin prisma rolului acestora în dezvoltarea
economică
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sunt considerate la nivel european ca reprezentând
un factor cheie pentru creștere economică, inovare, ocupare a forței de muncă și integrare socială.
Susținătorii modelului economic de dezvoltare care are în centru întreprinderea mică și
mijlocie folosesc trei argumente principale în susținerea ideilor lor (Beck et.al, 2005:1):
1. Capacitatea IMM-urilor de a stimula concurența și de a dezvolta spiritul antreprenorial .
Din această perspectivă suportul acordat IMM-urilor, prin facilitarea accesului la finanțare, nu
reprezintă altceva decât principalul instrument în asigurarea creșterii economice, a inovării și a
productivității agregate a unei țări.
2. Flexibilitatea productivă a IMM-urilor capabile să producă bunuri mai sofisticate,
variate și inovative decât marile întreprinderi care, obligate de ciclurile de producție rigide, oferă
adeseori bunuri care nu răspund nevoilor în permanantă schimbare ale consumatorilor. Abilitatea
IMM-urilor de a sesiza oportunitățile pieței și de a se adapta rapid la schimbările acesteia a fost
intens studiată existând în acest sens numeroase lucrări care demonstrează că flexibilitatea
întreprinderilor pe categorii de mărime variază invers proporțional cu dimensiunea întreprinderii
(Someșan C., 2010:9).
3. Contribuția semnificativă a IMM-urilor la creșterea gradului de ocupare al forței de
muncă datorită costurilor reduse asociate creării unui loc de muncă. Finanțarea IMM-urilor
conduce astfel la combaterea sărăciei și asigurarea premiselor necesare creșterii economice.
IMM-urilor se caracterizează prin flexibilitate și adaptabilitate crescute, atribute esențiale
pentru depășirea perioadei de criză economică. Importanța crucială a IMM în dezvoltarea
economică este recunoscută la nivelul UE prin adoptarea în 2008 a inițiativei Small Business Act
(SBA) (în 2011 a fost lansată forma revizuită). Aceasta conturează un cadru global pentru politica
UE privind IMM-urile cu scopul îmbunătățirii modului de abordare a antreprenoriatului în Europa,
pentru a simplifica mediul de reglementare și de politici pentru IMM-uri, precum și eliminarea

obstacolelor rămase în calea dezvoltării lor. Principalele priorități se referă la promovarea
antreprenoriatului, o mai bună reglementare, accesul la finanțare și accesul la piețe și
internaționalizare.
Accentul pe antreprenoriat și pe rolul IMM este reluat în strategia Europa 2020, prin care
se dorește deschiderea corectă a pieței unice pentru micii antreprenori. Având în vedere importanța
economică și în ocupare a industriei prelucrătoare se impune asigurarea unei baze industriale
prospere. La nivelul UE se menționează nevoia creșterii productivității în acest sector și în
serviciile asociate acestuia pentru a stimula refacerea economică și locurile de muncă, a sănătății
și sustenabilității economiei și pentru a contribui la susținerea modelului social. Criza economică
și financiară a reorientat atenția asupra importanței esențiale a unui lanț valoric de prelucrare
industrială puternic , competitiv și diversificat pentru potențialul de competitivitate și de creare de
locuri de muncă la nivelul UE3. În ultimul deceniu, mediul de afaceri mondial s-a schimbat
radical4. Tehnologia, Tehnologia Informării și Comunicării (TIC) și competențele devin din ce în
ce mai importante pentru competitivitatea la nivel internațional. Lanțurile valorice internaționale
devin din ce în ce mai interconectate și concurența pentru resurse energetice și materii prime
precare devine din ce în ce mai puternică. Un sector industrial dinamic, puternic, competitiv poate
asigura resursele și multe dintre soluțiile provocărilor societale, ca de exemplu, schimbarea
climatică, sănătatea și îmbătrânirea populației, precum și dezvoltarea unei societăți sănătoase,
sigure și liniștite. Tranziția necesară către o economie mai sustenabilă, incluzivă și cu o utilizare
eficientă a resurselor va trebui să fie susținută prin politici, atât orizontale cât și sectoriale, la toate
nivelurile și va necesita o guvernanță consolidată și un dialog social.
În cazul României, politica publică recunoaște importanța IMM-urilor, existând
instrumente variate de sprijin, atât direct, prin fonduri naționale și europene, cât și indirect, prin
conturarea unui cadru de reglementare favorabil. Cu toate acestea, politica actuală în domeniul
IMM este un mix de aspecte contrastante, având în vedere că se investesc anual sume consistente
în raport cu PIB-ul României, dar că nu există vreun consens referitor la eficiență sau rezultate
(Pîslaru, D, Comisia Națională de Prognoză).

3 comunicarea Comisiei către parlamentul european, consiliu, comitetul economic și social european și comitetul
regiunilor: O politică industrială integrată adaptată erei globalizării Atribuirea celui mai important rol competitivității
și sustenabilității
4 DG Întreprinderi și Industrie: ‘EU Manufacturing Industry: What are the Challenges and Opportunities for the
Coming Years?’.

IMM-urile sunt considerate ”coloana vertebrală” a economiei la nivelul UE, având în
vedere că 99% dintre întreprinderi aparțin acestei categorii, două treimi dintre lucrători sunt
angajați în IMM-uri și produc valoare adăugată de 58 de cenți la fiecare euro (contribuția netă a
companiei la nivelul economiei) (Annual Report o European SMEs 2014/2015). Trebuie subliniat
că, la nivelul UE, 9 din 10 IMM-uri sunt micro-întreprinderi (cu mai puțini de 10 angajați). IMM-
urile din cinci sectoare cheie (industria prelucrătoare, construcții, servicii de afaceri, sectorul
hoteluri-restaurante și comerțul) dețin la nivelul UE 78% din IMM-uri, 71% din valoarea adăugată
și 79% din ocuparea IMM-urilor.
Industria și mai ales IMM-urile au fost grav afectate de criza economică. Toate sectoarele
se confruntă cu provocări generate de globalizare și de adaptarea proceselor de producție și a
produselor lor la o economie cu emisii scăzute de carbon. Impactul acestor provocări va fi diferit
de la un sector la altul, în sensul că unele sectoare vor trebui să se ”reinventeze”, pe când altele
vor beneficia de noi oportunități de afaceri create de aceste provocări.
Provocările cu care se confruntă IMM-urile de la nivelul UE, respectiv din România și a
rolului acestora în asigurarea creșterii economice accentuiază importanța cunoașterii modalităților
de finanțare pentru IMM-uri.

1.4. Tablou statistic sintetic privind IMM-urile din Europa și România
Conform statisticilor publicate de Eurostat, 99 din fiecare 100 de companii din Europa sunt
IMM-uri si 67% dintre angajații europeni lucrează in aceste companii. După criza economică
numărul de IMM-uri a crescut în 2014 cu 1,5p.p. iar numărul angajaților a scăzut cu 2 p.p. fată de
2008. În 2014 lucrau într-un IMM în medie 4,12 angajați, în scădere față de 2008 cînd lucrau 4,27
angajați.

Grafic 1.4.1.: Numărul de IMM-uri și de angajați ai acestora în Europa

Sursa: Eurostat
În anul 2014, în România se înregistrau în total 507.440 întreprinderi active5.
Dintre acestea, 9,4% sunt întreprinderi mici (respectiv de 47.890); 1,7% sunt întreprinderi mijlocii
(respectiv 8374) și 0,3% sunt întreprinderi mari (respectiv 1674). Proporția covârșitoare pe
ansamblul întreprinderilor a reprezentat-o microîntreprinderile (88,6%) (respectiv 449.502).
Grafic: Distribuția întreprinderilor active pe clase de mărime, în anul 2014, în România

5 Întreprinderea activă este entitatea care, din punct de vedere economic, este activă (în perioada de observare),
respectiv realizează bunuri sau servicii, înregistrează cheltuieli și întocmește bilanț contabil.

Sursa: INS, TEMPO online
Analiza în dinamică a IMM-urilor pe clase de mărime indică o anumită constanță a acestor
distribuții ale întreprinderilor după clasa de mărime, în intervalul de timp 2008-2014. Ponderea
IMM-urilor a scăzut în anii 2011 și 2012, ca urmare a scăderii acestora ca valoare absolută pe
fondul crizei economice.
Grafic 1.4.2.: Evoluția ponderii IMM-urilor pe clase de mărime în perioada 2008-2014

Sursa: INS, TEMPO on-line
În anul 2014, conform statisticilor INS, Bucureștiul înregistra cel mai mare număr de
unități active locale (128.489), urmat fiind de județele Cluj cu 24.813, Timiș cu 22.994 și Constanța
cu 21.442. Dintre județele cu cele mai puține întreprinderi mici, enumerăm Vaslui cu un număr de
4681, Tulcea cu 4646, Botoșani cu 4096 și Mehedinti 3457. Pe ansamblul teritoriului predomină
întreprinderile micro (între 0 și 9 persoane angajate) așa cum rezultă și din grafic.
Deși au o pondere numerică de peste 99,7% din numărul total de întreprinderi, influența
IMM-urilor asupra evoluției economice a țării este mult mai redusă (de cca. 55 – 56% din PIB).
Întreprinderile formale joacă un anumit rol în economie, dar sectorul informal acoperă încă un
segment foarte mare din aceasta. Date statistice relevante arată că circa 57% dintre
microîntreprinderile actuale sunt întreprinderi de subzistență, care permit asigurarea unui oarecare
nivel de trai numai proprietarului afacerii și familiei acestuia.

1.5. Accesul la finanțare a IMM-urilor in România
Îmbunătățirea accesului la finanțare al IMM-urilor joacă un rol crucial în promovarea
spiritului antreprenorial și intensificarea concurenței la nivelul Statelor Membre ale Uniunii
Europene. Accesul la capital suficient și adecvat pentru a crește și a se dezvolta este unul din
principalele obstacole cu care se confruntă cele mai multe dintre IMM-urile europene. Această
situație este agravată de dificultățile întâmpinate de întreprinderile mici și mijlocii în relația cu
intermediarii financiari care consideră finanțarea lor ca o activitate cu risc crescut și rentabilitate
scăzută. Reticența intermediarilor financiari vizavi de finanțarea IMM-urilor este accentuată de o
serie de factori (World Bank, 2008):
1. costuri administrative ridicate. Indiferent de mărimea împrumutului acordat sau clasa
de mărime a întreprinderii solicitante creditorii suportă o serie de costuri fixe (de analiză a
dosarului solicitantului, de înregistrare, de monitorizare), în momentul în care acordă împrumuturi.
Din această perspectivă costurile administrative ridicate asociate cu acordarea de împrumuturi mici
fac ca finanțarea IMM-urilor să nu reprezinte pentru intermediarii financiari o afacere profitabilă;
2. lipsa bunurilor tangibile care ar putea fi utilizate ca și garanții. IMM-urile sunt
considerate de către creditori și investitori ca fiind debitori cu risc ridicat datorită insuficienței
activelor deținute, a vulnerabilității lor la fluctuațiile pieței și a ratelor ridicate de mortalitate;
3. asimetria informațională existentă între IMM-uri și creditori/investitori. Lipsa de
experiență a IMM-urilor în a furniza creditorilor situații financiare sau planuri de afaceri adecvate,
îngreunează activitatea de evaluare a propunerilor de investiții.
Multe guverne și instituții financiare internaționale au încercat să abordeze problemele
legate de barierele în calea finanțării IMM-urilor prin dezvoltarea unor programe de susținere a
micilor întreprinzători. Acesta este și cazul guvernului României, care, de la intrarea țării în
Uniunea Europeană, a susținut crearea de pachete de instrumente financiare (fonduri de garantare,
produse de creditare, etc) orientate spre facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare, în
concordanță cu cele mai bune practici europene. Inițiativele în acest domeniu, derulate până în
prezent, au încercat să întârească capacitatea intermediarilor financiari (instituții de microcreditare,
bănci, fonduri cu capital de risc etc.) de a susține, la nivel național și regional, investițiile derulate
de sectorul privat. În plus statutul de membru al Uniunii Europene asigură României dreptul de a
beneficia de transferuri financiare orientate spre facilitarea accesului la cunoaștere și inovare,

sporirea clarității și predictibilității mediului de afaceri, educația și pregatirea în domeniul
afacerilor.
Principalele categorii de finantatori activi in Romania sunt:
• Uniunea Europeana,
• Guvernul Romaniei,
• Guvernele sau ambasadele unor state straine,
• Bancile si institutii financiare
• Bancile internationale (de ex.: BERD, Banca Mondiala), bancile active in Romania,
• Fundatii sau alte organizatii internationale cu statut asemanator (de ex.: Fundatia "Soros"),
• Mari corporatii (de ex.: Microsoft, Coca-Cola).

2. Examinarea principalelor acte normative care reglementeaza activitatea IMM-urilor la
nivel national prin prisma accesului la finanțare

2.1. Legeanr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici
și mijlocii pentru IMM-uri (actualizată cu Legea nr. 62/ 2014)
Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale și
camerele de comerț și industrie au obligația să elaboreze politici și să asigure măsuri și acțiuni
menite să contribuie la protecția întreprinderilor mici și mijlocii în raporturile lor cu statul, în
special prin simplificarea procedurilor administrative și prin prevenirea creșterii nejustificate a
costurilor legate de conformarea acestora față de reglementările în vigoare.
În vederea asigurării unui mediu favorabil inițierii și dezvoltării afacerilor, în procesul de
elaborare a actelor normative care au impact asupra întreprinderilor mici și mijlocii, inițiatorii
vor respecta principiul «Gândiți mai întâi la scară mică», și principiul numărului constant.
Principiul «Gândiți mai întâi la scară mică» presupune ca inițiatorii actelor normative să evalueze
efectele introducerii noii reglementări asupra activității întreprinderilor mici și mijlocii.
Principiul numărului constant stabilește că introducerea unor noi sarcini administrative –

obligații de raportare/conformare – pentru întreprinderi mici și mijlocii trebuie să aibă loc
simultan cu eliminarea unor sarcini deja existente.
Mediul competitiv în care își desfășoară activitatea IMM-urile solicită o inovativitate
crescută axată pe cercetare dezvoltare. Prin urmare, Guvernul sustine si dezvolta activitatea de
cercetare-dezvoltare si inovare desfasurata de intreprinderi mici si mijlocii, prin politici și măsuri
care vizează:
 organizarea si desfasurarea de activitati de cercetare-dezvoltare si inovare de catre
intreprinderi mici si mijlocii;
 crearea unui mediu favorabil pentru diseminarea, transferul, absorbtia si valorificarea
rezultatelor activitatii de cercetare-dezvoltare si inovare;
 valorificarea si absorbtia rezultatelor activitatii de inovare, precum si a transferului
tehnologic la nivelul intreprinderilor mici si mijlocii;
 asigurarea imbunatatirii accesului intreprinderilor mici si mijlocii la informatii
stiintifice si tehnologice de specialitate;
 infiintarea de incubatoare de afaceri, parcuri stiintifice si tehnologice si de alte
infrastructuri asemanatoare;
 asigurarea in conditiile legii, transferul tehnologic cu titlu gratuit catre intreprinderile
mici si mijlocii.
Ministerul Educatiei Nationale, in calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare,
sustine activitatea de cercetare-dezvoltare desfasurata de intreprinderile mici si mijlocii, prin:
stabilirea in cadrul Strategiei nationale de cercetare-dezvoltare si inovare, a promovarii si
dezvoltarii activitatii de cercetare-dezvoltare si inovare desfasurate de intreprinderi mici si
mijlocii; includerea in Planul national de cercetare-dezvoltare si inovare a unor programe de
cercetare-dezvoltare si inovare destinate intreprinderilor mici si mijlocii; accesul
intreprinderilor mici si mijlocii la programele prevazute in Planul national de cercetare-
dezvoltare si inovare; finantarea cu prioritate a programelor prevazute in Planul national de
cercetare-dezvoltare si inovare destinate intreprinderilor mici si mijlocii; asigurarea
contractarii cu prioritate a tematicii solicitate de intreprinderile mici si mijlocii, de catre
unitatile si institutiile din sistemul national de cercetare-dezvoltare; organizarea de conferinte
cu participare internationala, la care intreprinderile mici si mijlocii care desfasoara activitati

de cercetare-dezvoltare sa participe cu lucrari stiintifice, in vederea stabilirii de obiective ce
vor fi incluse in programele nationale anuale; asigurarea de surse de finantare pentru programe
de cercetare-dezvoltare si inovare desfasurate de intreprinderi mici si mijlocii, in vederea
dezvoltarii activitatilor de cercetare-dezvoltare si inovare ale acestora.
Principalele prevederi ale legii nr. 62/ 2014 vizează:
• Testul IMM – se efectuează de către inițiatorul actului normativ, înainte de demararea
procesului de avizare a acestuia și constă în efectuarea unui sondaj cu privire la potențialele
efecte generate în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii la introducerea noilor
reglementări. Evaluarea rezultatelor Testului IMM, trebuie să conducă la identificarea
corecțiilor care se impun în definitivarea proiectului de act normativ. Cu această ocazie,
devine obligatorie consultarea organizațiilor reprezentative ale întreprinderilor mici și
mijlocii privind conținutul proiectelor de acte normative, al analizelor de impact și a
Testului IMM.
• Principiul numărului constant , însemnând introducerea unor noi sarcini administrative
(obligații de raportare/conformare) pentru întreprinderi mici și mijlocii trebuie să aibă loc
simultan cu eliminarea unor sarcini deja existente.
• Dispoziții speciale referitoare la achizițiile publice în cazul IMM-urilor care
subcontractează părți din contracte. Va exista obligația includerii de prevederi privind
termenele și modalitatea de plată a subcontractanților. În acest fel se va evita amânarea
plăților de către primii contractori a celor care prestează (subcontractanți) în mod efectiv
lucrările sau livrează bunurile, în majoritatea cazurile fiind IMM-uri. Acestea vin în
completarea dispozițiilor care dispun că IMM-urile beneficiază de reduceri cu 50 % pentru
criteriile legate de cifra de afaceri, de garanția pentru participare și de garanția de bună
execuție, cerute în achizițiile publice de produse, lucrări și servicii.
• Asigurarea a 0,4% din PIB pentru sectorul IMM.

2.2. Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și
mijlocii și îmbunătățirea mediului de afaceri din România – Orizont 2020
Strategia stabilește politica Guvernului României pentru următorii șapte ani cu privire la:
 sprijinirea creșterii extensive și intensive a sectorului IMM, cu accent pe sporirea
numărului de IMM-uri active la nivel local și pe piețe externe de interes;
 creșterea densității IMM-urilor, în special în zonele unde aceasta se situează sub media
europeană, în vederea diminuării disparităților regionale actuale.
Prioritățile programului de guvernare 2013-2016 referitoare la îmbunătățirea
mediului de afaceri autohton și dezvoltarea sectorului IMM sunt: 1. Îmbunătățirea cadrului
de reglementare existent; 2. Promovarea educației profesionale și a culturii antreprenoriale
3. Acordarea de facilități fiscale în vederea creării de noi locuri de muncă; 4. Îmbunătățirea
accesului IMM-urilor la finanțare; 5. Stimularea activităților de cercetare-dezvoltare și
inovare; 6. Încurajarea parteneriatului public privat.

Direcțiile de acțiune ale strategiei pentru dezvoltarea IMM-urilor:
 Sprijinirea și promovarea antreprenoriatului;
 Accesul IMM-urilor la finanțare adecvată;
 IMM-uri inovatoare;
 Accesul la piețe și internaționalizarea IMM-urilor;
 Reactivitatea administrației publice la nevoile IMM-urilor.
Ținte strategice până în 2020:
670.000 – număr de IMM-uri active (creștere cu 41,23%)
36,45 – număr IMM-uri active la 000 de locuitori (creștere cu 51,50%)
3.233.000 – număr total de angajați în IMM-uri active (creștere cu 23,23%)

 Măsuri de creștere a accesului IMM-urilor la finanțare adecvată:
– Sprijinirea creării, operaționalizării și dezvoltării de mecanisme și instrumente pentru
finanțarea IMM-urilor (inclusiv intermediari financiari și vehicule investiționale)
– Sprijinirea creării și dezvoltării de rețele de investitori privați
– Sporirea accesibilității la fondurile de micro-creditare a IMM din zonele rurale,
aparținând unor categorii dezavantajate (femei, tineri, persoane cu disabilități, etc.)

2.3. Strategia națională pentru competitivitate 2015-20206
Strategi are ca obiectiv sprijinirea sectoarelor-cheie naționale, în domeniul competitivității.
În document sunt menționate cele 10 sectoare economice cu potențial competitiv și anume:
1. turism și ecoturism,
2. textile și pielărie,
3. lemn și mobilă,
4. industrii creative,
5. industria auto și componente,
6. tehnologia informației și comunicațiilor,
7. procesarea alimentelor și băuturilor,
8. sănătate și produse farmaceutice,
9. energie și management de mediu,
10. bioeconomie (agricultură, silvicultură, pescuit, acvacultură), biofarmaceutică și
biotehnologii.

Obiectivele Strategiei naționale pentru competitivitate vizează:
• Reducerea fiscalității;
• Sprijinirea acțiunilor parteneriale între mediul public și mediul privat;
• Susținerea factorilor și serviciilor suport.

2.4. Noul Cod Fiscal – Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este în vigoare din
1 ianuarie 2016
Principalele schimbări prevăzute sunt:
• reducerea TVA în trepte: de la 24% la 20%, din ianuarie 2016 și de la 20% la 19%,
începând cu 1 ianuarie 2017;
• scăderea cotei impozitului pe dividende de la 16% la 5%, începând cu 1 ianuarie 2017;
• cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor se menține la 3%;
• firmele nou-înființate, cu cel puțin un salariat, constituite pe o durată mai mare de 48 de
luni au o cotă de impozitare de 1%;

6 Adoptată prin Hotărârea nr. 775/ 2015 publicată în Monitorul Oficial în 13 Octombrie 2015

• PFA plătesc și contribuția de asigurări sociale (CAS) de 10,5% la venitul net efectiv
realizat, plafonat la cinci salarii medii brute lunare;
• persoanele care nu realizează venituri plătesc lunar contribuția de asigurări sociale de
sănătate (CASS). Baza de calcul lunară este salariul minim pe economie.

2.5. Legea întreprinzătorului debutant Legea nr. 97/ 20147
Această lege oferă oricărei persoane fără experiență antreprenorială să își deschidă o
firmă fără nici o taxă.
• Principalele prevederi vizează:
• 10.000 de euro nerambursabili finanțare prin Programul pentru
stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri;
• Scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit
legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 (patru) salariați, angajați pe
perioadă nedeterminată;
• Scutirea de la plata taxelor pentru operațiunile de înmatriculare efectuate la
Oficiile Registrului Comerțului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum și de
la plata tarifului pentru publicarea în M O al României, Partea a IV-a;
• Consiliere, instruire și sprijin din partea O.T.I.M.M.C., în a cărui rază de competentă își
are sediul social.

3. Modalități de finanțare a IMM-urilor
Structura IMM-urilor în funcție de modalitățile de finanțare a activităților economice este
prezentată în graficul 3.1(Raportul de cercetare prezentat in Carta Alba a IMM-urilor din România,
2016). Acest raport are la bază interviuri cu 1096 întreprinzători.

7 Legea nr. 97/ 2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2011 este în
vigoare din 11 iulie 2014 oferind oricărei persoane fără experiență antreprenorială să își deschidă o firmă fără nici
o taxă.

Graficul 3.1.

3.1. Fonduri proprii sau împrumutate de la persoane apropiate
Resursele financiare proprii ale întreprinzătorului (autofinanțarea) reprezintă baza
financiară de demarare a afacerii, 72% dintre IMM-uri, așa cum rezultă din graficul 3.1. Această
modalitate de finanțare este specifică afacerilor mici și nou intrate pe piață. În general, institutiile
financiare sunt mai reticente in a acorda imprumuturi, in special in perioade de instabilitate
economica, firmelor nou intrate pe piață comparativ cu firmele care au o „istorie” deja bine
conturata. Aceasta decizie se bazeaza pe ratele mari de „mortalitate” inregistrate de afacerile noi.
Sursele fondurilor personale pot fi:
– Economii proprii;
– Venituri din plasamente în investiții;
– Polițe de asigurare pe viață;
– Ipoteci pe locuințe proprii sau pe bunuri persoanale;

– Împrumuturi personale bazate pe credibilitatea ridicată a propriei persoane;
– Cartea de credit personală

Avantajele fondurilor proprii:
– ofera avantajul unei sigurante mai mari ca in alte modalități de finanțare;
– nu este necesara expunerea detaliata a planului de afaceri in fata unor parteneri externi,
si nici aprobarea acestora pentru luarea deciziilor importante;
– asigura deci flexibilitate, siguranta si independenta deoarece nu au obligații
suplimentare (dobânzi, garanții);
– in perspectiva atragerii de surse de finantare exterioare firmei angajarea unor fonduri
proprii reprezinta o garantie a motivatiei intreprinzatorului pentru asigurarea succesului
afacerii.

Dezavantajele finantarii din surse proprii:
– fondurile proprii sunt in general destul de limitate si pot frana dezvoltarea afacerii;
– in caz de nereusita, pierderea va fi suportata in intregime de intreprinzator (sau de
apropiatii sai);
– firma va fi putin cunoscuta de institutiile financiare si va putea mai greu mobiliza
fonduri in situatii speciale.
Data fiind conjunctura economica care a caracterizat evolutia economiei romanesti
in perioada de tranzitie, majoritatea intreprinzatorilor nu au avut rezerve suficiente si nici
nu au avut intotdeauna posibilitatea sau curajul de a apela la credite bancare.
O sursă de finanțare pot reprezenta resursele prietenilor si cunoștințelor.
Accesibilitatea lor depinde de credibilitatea întreprinzătorului și de puterea financiară a
prietenilor și cunoștințelor.

3.2. Creditul bancar
Reprezintă sursa de finanțare la care IMM-urile apelează în mod curent. Accesul la credit
al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil.
Avantajele creditului bancar:
 obtinerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii;

 stabilirea unei relatii cu o institutie financiara cunoscuta, accesul mai usor la alte servicii
furnizate de catre banca;
 obtinerea unui credit poate functiona ca un semnal ce atesta viabilitatea afacerii in fata
altor investitori potentiali;
 in cazul anumitor forme de credit exista un grad de flexibilitate in ceea ce priveste sumele
angajate, datele la care se angajeaza sumele respective, dobanzile si termenele de
rambursare;
 necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simpla completare a unei
cereri de creditare poate „forta” intreprinzatorul sa isi analizeze in mod obiectiv afacerea,
sa obtina o imagine clara a situatiei sale financiare si un tablou al punctelor slabe,
punctelor tari, oportunitatilor si amenintarilor care caracterizeaza situatia firmei.

Dezavantaje ale creditului bancar:
 reticenta bancilor in ceea ce priveste finantarea noilor firme deoarece banca nu are
siguranta ca va primi inapoi banii acordati drept credit; firmele nou-infiintate nu ofera
aceasta garantie, din diferite motive (nu au istoric, nu au experienta, nu au foarte multe
elemente care sa faca din aceste firme elemente stabile in cadrul economiei);
 riscul de a pierde garantiile depuse sau chiar riscul de faliment in cazul nerestituirii
creditului;
 implicarea unui factor „extern” in managementul firmei, aparitia unor restrictii;
 expunerea la riscuri noi – de exemplu riscul ratei dobanzii;
 riscul intreruperii creditarii in cazul unor evenimente nefavorabile pentru firma.
Etapele procesului de obținere a unei finanțări:
– întocmirea dosarului de obținere a creditului;
– Evaluarea dosarului de creditare;
– Decizia de creditare;
– Furnizarea creditului;
– Urmărirea derulării finanțării și rambursarea creditului.

Principalele bariere în accesarea unor finanțări bancare întâmpinate de IMM-uri sunt
ilustrate în graficul 3.2.1.

Graficul 3.2.1

Sursa: Carta Albă a IMM-urilor din România, Ediția 2016
Cele mai importante elemente în alegerea unei bănci în opinia IMM-urilor sunt prezentate
în graficul 3.2.2.
Grafic 3.2.2

Sursa: Carta Albă a IMM-urilor din România, Ediția 2016

3.3. Emisiunea de acțiuni pe piața de capital
Este o sursa mai puțin utilizată de firmele mici și mijlocii. Practica arată că această
modalitate de finanțare nu este utilizată de microfirme, iar firmele mici și mijlocii o folosesc în
proporții reduse în România, doar 1,64% dintre firmele din eșantion (grafic 3.1.). Pentru a emite
acțiuni prin ofertă publică sau prin plasament privat firma trebuie să apeleze la o societate de valori

mobiliare sau o firmă de consultanță care să-i acorde consultanță în pregătirea documentației și pe
parcursul întregului proces.
Avantaj: atragerea de capital prin această metodă nu necesită garanții sau lichidități;
Dezavantaj: specificitatea procesului și costurile relativ ridicate.

3.4. Leasingul
Este o metodă de finanțare pentru IMM-uri des utilizată (reprezentă 8% în structura IMM-
urilor, grafic 3.1.)
Leasingul este un sistem prin care o firmă-client primește permisiunea de a folosi anumite
echipamente din partea firmei proprietare (de leasing), în schimbul plății periodice a unor sume
de bani. La sfîrșitul perioadei de leasing firma-client poate deveni proprietarul respectivului activ,
dacă este interesată, în schimbul achitării anumitor sume. Toate condițiile sunt menționate într-un
contract de leasing.

3.5. Francisingul
Reprezintă o finanțare indirectă/ în natură importantă prin asigurarea unei părți importante
din resursele necesare demarării și derulării unei afaceri. Exemple de elemente puse la dispoziție
de francizor: marcă, sistem de management, producție și comercializare, trening, consultanță, etc.

3.6. Factoringul
Este o metodă de ffinanțare care permite finanțarea unei firme în faza în care derulează
activități comerciale și are de primit sume pentru produsele vîndute. Metoda constă în preluarea
de către o instituție financiară (bancă, societate imobiliară, etc) a drepturilor de creanțe aferente
produselor vândute, în condițiile achitării imediate, firmei în cauză, a unei părți mjore din
contravaloarea sumei de încasat.
Avantajul IMM-ului:
– poate să obțină imediat lichidități pentru produsele vândute în schimbil cedării
unui procent din veniturile de încasat;
– instituția financiară își asumă integral riscurile privitoare la încasarea veniturilor
prevăzute în contract.

3.7. Business Angel8
Legea are în vedere stimularea investitorilor individuali creând un instrument modern de
finanțare a afacerilor, după modelul existent în alte țării ale UE (Finlanda, Marea Britanie, Italia),
așezând România pe harta antreprenorială a Europei. Documentul stabilește cadrul legal pentru
acordarea de finanțări noilor întreprinderi de către respectivii investitori, prin cesionarea de părți
sociale de către proprietarul afacerii.
Orice persoana fizică poate deveni investitor individual – business angel, dacă
îndeplinește cumulativ următoarele condiții :
 este o persoană din afara societății și dobândește calitatea de asociat al acesteia prin aportul
său în numerar la capitalul social al societății, rezultând emiterea de noi părți sociale în
favoarea sa;
 investește o sumă cuprinsă între 3.000 de euro și 200.000 euro (suma investită va fi plătită
prin intermediul sistemului bancar din România și va fi înregistrată în contabilitatea
societății);
 nu poate deține, ca urmare a investiției, în nume propriu sau prin persoane interpuse, mai
mult de 49% din capitalul social al societății în cauză;

Facilitățile de care beneficiază un business angel vizează scutirile de la :
• impozitul pe veniturile sub formă de dividende, pentru o perioadă de 3 ani, din momentul
dobândirii părților sociale, pentru dividendele aferente părților sociale dobândite;
• impozitul pentru câștigul stabilit din transferul părților sociale dacă înstrăinarea are loc
după cel puțin 3 ani de la dobândire.

3.8 Fonduri europene și guvernamentale
Finantarea nerambursabila (subventii guvernamentale, programe de finantare
nerambursabila publice sau private).
Avantaje:
 pot fi finantate activitati fara sa se consume resurse proprii sau sa se contracteze
credite;

8 Legea 120/2015, este în vigoare din 17 iulie 2015

 este pastrata independenta si autonomia financiara a organizatiei.
Dezavantaje:
 acces dificil (fondurile se acorda periodic, de regula pe baza unor licitatii);
 control strict al modului de utilizare a fondurilor de catre finantatori, inclusiv
prin colaborare cu alte institutii de specialitate (Curtea de Conturi etc.).
Fondurile structurale și de coeziune , numite generic, ”fonduri europene”, reprezintă
instrumentele financiare prin care Uniunea Europeană acționează pentru eliminarea disparităților
economice și sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice și sociale între aceste
regiuni aflate în componența sa. Aceste fonduri au fost, sunt și vor fi alocate pentru diverse proiecte
prin intermediul programelor de dezvoltare care conțin anumite direcții de dezvoltare și condiții
de eligibilitate pentru a putea beneficia de astfel de finanțări.
Acordul de parteneriat 2014 – 2020 include cinci fonduri structurale și de investiții
europene (fonduri ESI): Fondul european de dezvoltare regională (FEDR); Fondul de coeziune
(FC); Fondul social european (FSE); Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)
și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM).
Programele subsecvente , care vor transpune elementele prevăzute de Acordul de
Parteneriat 2014 – 2020 cu România și care vor conține angajamente ale acesteia privind
îndeplinirea obiectivelor UE prin programarea fondurilor comunitare sunt:
Programul Operațional Infrastructura Mare;
Programul Operațional Regional;
Programul Operațional Capital Uman;
Programul Operațional Competitivitate;
Programul Operațional Capacitate Administrativa;
Programul Operațional Asistenta Tehnica;
Plați directe in agricultura ;
Programul National pentru Dezvoltare Rurala;
Programul Operațional Pescuit; Facilitatea “Connecting Europe”;
Programele de cooperare teritoriala
Politica de coeziune a Uniunii Europene vizează, în principal, creșterea economică și
ocuparea forței de muncă. Politica de coeziune reprezintă o componentă esențială a cadrului

financiar multianual al UE pentru perioada 2014-2020 și este finanțată prin Fondul european de
dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC). Politica de
coeziune are 11 obiective tematice, printre care și Competitivitatea întreprinderilor mici și mijlocii
(IMM-uri) (obiectivul 3)
Obiectivele PC și ale PAC vor fi realizate prin intermediul a 8 programe operaționale (OP),
deci cu 1 program mai puțin în comparație cu perioada 2007-2013:
o Programul pentru competitivitate (FEDR), vizând obiectivele tematice 1 și 2;
o Programul privind infrastructura de anvergură (transport, mediu și energie),
finanțat din FEDR și din Fondul de coeziune, în cadrul obiectivelor tematice 6 și
7;
o Programul regional (FEDR), care se adresează nevoilor regionale și locale (în
cadrul obiectivelor tematice 1, 3, 4, 6, 8 și 9);
o Programul privind asistența tehnică (FEDR), care sprijină gestionarea fondurilor
ESI;
o Programul privind capitalul uman (FSE), în cadrul obiectivelor tematice 8, 9 și
10, care abordează prioritățile din domeniul ocupării forței de muncă, al educației
și al incluziunii sociale;
o Programul privind capacitatea administrativă (FSE), în cadrul obiectivului tematic
11, care abordează reforma administrativă și sprijinul pentru instituțiile publice;
o Programul de dezvoltare rurală – PNDR (finanțat din FEADR);
o Programul pentru pescuit și afaceri maritime (finanțat din FEPAM), în cadrul
obiectivelor tematice 3, 4, 6 și 8.

 Programe de finanțare pentru inițiere și dezvoltarea unei afaceri
-finanțator UE și Guvernul României-
– Programul Operațional Regional 2014-2020 –
– Programul Operațional Competitivitate 2014-2020
– Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime
– Programul de competitivitate pentru intreprinderi si IMM-uri – COSME
– Programul național de dezvoltare rurală – PNDR
– Programul Operațional Capital Uman

-Finanțator UE-
– Programul Orizont 2020
– Programul de competitivitate pentru intreprinderi si IMM-uri – COSME

– Programul LIFE+
– INTERREG Europe

3.9. Programe guvernamentale de susținere a IMM-urilor din România

 Programe de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii
Guvernul, organele de specialitate ale administrației publice centrale și autoritățile locale
acordă sprijin întreprinderilor mici și mijlocii prin:
a) facilitarea accesului la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii prin elaborarea și
implementarea de instrumente și scheme financiare de tipul:
– alocații financiare nerambursabile, acordate întreprinzătorilor la înființarea
întreprinderilor mici și mijlocii, în vederea completării capitalului necesar pentru inițierea afacerii;
– ajutoare financiare nerambursabile, acordate întreprinderilor mici și mijlocii pentru
realizarea investițiilor în sectorul productiv și servicii;
– constituirea de fonduri de garantare, fonduri de investiții și capital de risc în sprijinul
întreprinderilor mici și mijlocii;
– scheme de creditare cu dobândă redusă;
– alte scheme și instrumente financiare;
b) imbunatatirea accesului intreprinderilor mici si mijlocii la finantare, prin acordarea de
sprijin financiar si asistenta pentru dezvoltarea sistemelor moderne de finantare, asigurarea
fundamentelor informationale necesare in vederea elaborarii de proiecte viabile de catre
intreprinzatori, precum si stimulente pentru crearea de locuri de munca, pentru infiintarea si
dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii;
c) promovarea investițiilor străine la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii;
d) asigurarea resurselor financiare pentru cofinanțarea și utilizarea eficientă a ajutorului
financiar din partea Uniunii Europene și a altor donatori interni și internaționali;
Facilitarea accesului intreprinderilor mici si mijlocii la fonduri externe nerambursabile,
pentru ca acestea sa furnizeze doar o singura data datele necesare, precum si valorificarea bunelor
practici din Uniunea Europeana, prin proiectarea si implementarea, din fonduri externe
nerambursabile, a unor programe destinate intreprinderilor mici si mijlocii de tipul:

– fond de microfinantare a intreprinderilor mici si mijlocii axat pe dezvoltarea spiritului
antreprenorial, inovare de varf si introducerea noilor tehnologii;
– programe de cercetare, dezvoltare si consultanta privind managementul, marketingul,
networkingul, investitiile in intreprinderi mici si mijlocii, in vederea furnizarii de solutii
pragmatice pentru cresterea functionalitatii si performantelor firmelor pe piata interna si
internationala;
– fond pentru cofinantarea realizarii de produse ecologice;
– fond pentru minigranturi pentru microintreprinderi;
– program pentru organizarea, in fiecare regiune a tarii, a unor clustere inovative, focalizate
pe produse pentru export, finantate din fonduri europene, care sa valorifice potentialul si conditiile
specifice fiecarei zone;
– fond «capital de risc», in vederea finantarii infiintarii de start-up-uri inovative;
În aplicarea programelor destinate intreprinderilor mici si mijlocii prevazute la lit. d se va
acorda prioritate de finantare programelor de minigranturi pentru microintreprinderi, celor ce
finanteaza produse ecologice sau care apartin afacerilor de mediu si produselor sau serviciilor
inovative;
e) facilitarea accesului la servicii de informare, instruire, consultanță, consiliere și asistență
tehnică pentru potențialii întreprinzători care inițiază o afacere, pentru întreprinderile nou-
înființate și pentru întreprinderile mici și mijlocii existente, potrivit nevoilor acestora;
f) îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la informații despre piață și
servicii de marketing, financiare și informatice;
g) elaborarea și publicarea de studii, anchete statistice, materiale informative și alte lucrări
necesare desfășurării activității întreprinderilor mici și mijlocii;
h) facilitarea promovării produselor și serviciilor întreprinderilor mici și mijlocii pe piața
internă și externă, inclusiv prin ajutoare financiare pentru efectuarea de studii de piață, realizarea
de materiale informative, de reclamă și publicitate, participarea la târguri, expoziții și la alte
asemenea tipuri de manifestări, în țară sau în străinătate;
i) dezvoltarea cooperării interne și internaționale și stimularea creării parteneriatelor de
afaceri în domenii de interes pentru întreprinderile mici și mijlocii;
j) sprijinirea și stimularea activității de cercetare-dezvoltare, inovare și transfer tehnologic;

k) stimularea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la comerțul electronic, prin
sprijinirea acestora în consolidarea capacității lor tehnologice informaționale, în scopul promovării
afacerilor prin intermediul mijloacelor electronice;
l) sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii pentru îmbunătățirea calității produselor și
serviciilor și pentru introducerea sistemelor de standardizare și certificare a calității conform
normelor Uniunii Europene;
m) sprijinirea centrelor de consultanță și management al informațiilor, a organizațiilor de
reprezentare a întreprinderilor mici și mijlocii și a organizațiilor înființate în scopul sprijinirii
dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, la nivel regional și național, prin creșterea
potențialului lor instituțional, material și uman, în vederea diversificării, specializării și
perfecționării activităților pe care acestea le desfășoară, pentru îmbunătățirea climatului de afaceri,
stimularea creării de noi întreprinderi mici și mijlocii și sprijinirea dezvoltării acestora.

Programele naționale destinate finanțării întreprinderilor mici și mijlocii, care se
derulează de către autoritatea publică centrală cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și
mijlocii până în anul 2020, conform procedurilor de implementare aprobate în fiecare an prin
ordin al conducătorului acesteia, publicat în Monitorul Oficial, sunt:
a) programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul
femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii;
b) programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și
facilitarea accesului acestora la finanțare – START;
c) programul național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și
de afaceri;
d) programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor din sfera
economiei sociale;
e) programul pentru transferul afacerilor;
f) programul național multianual de microindustrializare;
g) programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de
piață;
h) programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului;

i) programul național multianual pentru stimularea creării, dezvoltării și promovării
brandurilor sectoriale și subsectoriale;
j) programul național multianual pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și
mijlocii în mediul rural;
k) programul de stimulare a cercetării-dezvoltării și inovării în rândul întreprinderilor
mici și mijlocii;
l) alte programe naționale pentru întreprinderi mici și mijlocii, aprobate în condițiile
legii.“
Anual, prin legea bugetului de stat se alocă fonduri în valoare de 0,4% din PIB, fonduri
europene și fonduri externe nerambursabile pentru finanțarea programelor de dezvoltare și a
măsurilor de sprijinire a înființării de noi întreprinderi și de susținere a dezvoltării întreprinderilor
mici și mijlocii, la nivel național și local, prevăzute în Strategia guvernamentală pentru susținerea
dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.“
Facilitatile de natura ajutorului de stat, prevazute de prezenta lege, se vor acorda prin
intermediul unor scheme de ajutor de stat sau de ajutor de minimis, elaborate si implementate in
concordanta cu legislatia Uniunii Europene si nationale in domeniul ajutorului de stat.

3.10. Fondul national de garantare a creditelor pentru intreprinderile mici si mijlocii
In vederea imbunatatirii accesului intreprinderilor mici si mijlocii la finantare,
functioneaza Fondul national de garantare a creditelor pentru intreprinderile mici si mijlocii,
infiintat prin hotarare a Guvernului ca institutie cu capital de risc, in conformitate cu legislatia in
vigoare, care poate infiinta filiale sau unitati teritoriale fara personalitate juridica.
Fondul national de garantare a creditelor pentru intreprinderile mici si mijlocii functioneaza
sub forma societatilor comerciale pe actiuni, in conditiile Legii nr. 31/1990 privind societatile
comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Capitalul social al Fondului national de garantare a creditelor pentru intreprinderile mici si
mijlocii, stabilit la infiintare, este de 50.000.000.000 lei, avand ca sursa de alocare bugetul de stat.
Capitalul social de 50.000.000.000 lei va fi majorat anual, pe o perioada de 5 ani de la
infiintare, cu 0,4% din veniturile bugetare.

4. Probleme specifice IMM-urilor din România

Probleme specifice IMM-urilor din România la nivel macroeconomic:
1. Problema masei critice a IMM-urilor – prea puține întreprinderi active în economie;
2. Problema gabaritului afacerii/dimensiunii companiilor – prea puține întreprinderi de mărime
mijlocie;
3. Problema structurii sectoriale – prea multe întreprinderi activează în domeniile serviciilor și
comerțului;
4. Problema rezilienței noilor afaceri – două treimi dintre întreprinderile noi dispar de pe piață în
primul an de viață.

Probleme specifice IMM-urilor din România la nivel microeconomic:
Grafic 4.1. Frecvența dificultăților majore cu care se confruntă IMM-urile

Sursa: Carta Albă a IMM-urilor din România, 2016

Bibliografie
1. Dumitrescu, Mihail – Strategii și management strategic , Editura Politică, București
2. Igăr, Elena Mihaela (coord), Întreprinderile Mici și Mijlocii în Economia Românească, Institutul
Național de Statistică, ISSN 1841-4419, 2013
3. Manolescu, Gheorghe – Finanțarea proiectelor de dezvoltare, Editura Fundației România de
Mâine, ISBN 978-973-163-616-0
4. Nicolescu, O (coord.), Carta Albă a IMM-urilor din Romania , Consiliul Național al Întreprinderilor
Private Mici și Mijlocii din România, ISBN 978-606-727-167-6, 2016
5. Nicolescu, Ovidiu – Managementul întreprinderilor mici și mijlocii , Editura Economică București,
2001
6. Pîslaru, Dragoș (coordonator), Modreanu, I Contribuția IMM-urilor la creșterea economică –
prezent și perspective , elaborata pe proiectul: Îmbunătățirea capacității instituționale, de
evaluare și formulare de politici macroeconomice în domeniul convergenței economice cu
Uniunea Europeană, Comisia Națională de Prognoză, cod SMIS 27153
7. Ștefănescu, Roxana – Managementul întreprinderilor mici și mijlocii , Editura Fundației România
de Mâine, ISBN 978-606-20-0177-3, 2013.
8. *** Anuarul Statistic al României 2015, Institutul Național de Statistică, ISSN: 1220-3246, 2016;
9. *** Financing SME in Romania, OECD, Bucharest, 2007
10. Legea pentru IMM-uri – Legea nr. 62/ 2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.
346/2004, http://legestart.ro/legea-nr-622014-pentru-modificarea-legii-privind-stimularea-
infiintarii-si-dezvoltarii-imm-urilor/
11. Legea 346/2004, http://normacorp.ro/lege-nr-346-din-2004-actualizata-2015/
12. Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii și
îmbunătățirea mediului de afaceri din România – Orizont 2020; http://cursdeguvernare.ro/wp-
content/uploads/2014/07/sgimmma-26-mai-2014.pdf;
13. Strategia națională pentru competitivitate 2015-2020;
14. Noul Cod Fiscal – Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este în vigoare din 1 ianuarie 2016;
15. Legea întreprinzătorului debutant Legea nr. 97/ 2014;
16. Legea Business Angel – Legea 120/2015,
17. *** Catalog surse de finanțare disponibile pentru inițierea/înființarea și dezvoltarea unei afaceri,
2015
18. *** Catalogul surselor de finanțare, 2016
19. *** Financing SMEs and antrepreneurs, OECD, 2016

Similar Posts