Cicloturism Ul

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

facultatea de management, inginerie economicĂ În agriculturĂ Și dezvoltare ruralĂ

specializarea inginerie Și management În alimentaȚiA publicĂ Și agroturism

PROIECT DE diplomĂ

ÎndrumĂtor:

ȘEF LUCR. DR. PETRICĂ ȘTEFAN

absolvent:

ANDRONACHE Ș. ANDREI ALEXANDRU

bucureȘti

2016

STUDII PRIVIND DEZVOLTAREA TURISMULUI DIN ROMÂNIA PRIN CICLOTURISM

CUPRINS

INTRODUCERE

România ar putea fi descoperită în toată splendoarea ei dacă ar putea fi luată la pas. Însă, cum numai câțiva oameni s-ar putea încumeta să facă asta, s-au dezvoltat alte metode de a descoperi, admira și profita de tot ce este mai frumos și mai autentic în țara noastră. Una dintre ele este cicloturismul. Adică turism pe bicicletă. În afară de utilitatea ei dovedidă, pentru unii zilnic, de a ușura deplasarea în trafic, bicicleta a devenit pentru mulți români, dar mai ales pentru străini, un partener de nădejde pentru petrecerea timpului liber, de întreținere a condiției fizice și de cunoaștere a unor locuri noi.

Deși cicloturismul are o tradiție destul de îndelungată, la noi se practică prea puțin în comparație cu alte țări europene. “Față de potențialul enorm al României în materie de cicloturism, acesta este încă foarte puțin răspândit. În țări ca Franța sau Germania sunt milioane de cetățeni care fac turism pe bicicletă la sfârșit de săptămână sau în vacanțe. Noi avem, încă, un număr relativ mic și cea mai mare parte se limitează la ture de o zi în împrejurimile orașului sau la munte și puțini fac excursii de mai multe zile sau concedii întregi pe bicicletă. Cea mai mare parte din cicloturistii care fac ture mai lungi în România continuă să fie vest-europeni.” Da, străinilor le place ce descoperă pe cărările munților noștri. Iar unii chiar au scris în publicații de prestigiu despre România, ca destinație excelentă pentru cicloturism. Este o metodă ieftină de a vizita locuri noi, de a fi mai aproape de natură și de oameni, și care care-ți oferă în plus și un tonus excelent; iar România are toate atuu-rile: relief favorabil, peisaje variate și atractive, o mulțime de obiective turistice naturale și culturale, diversitate culturală, antropologică și ocupațională, oameni primitori, rețea densă și variată de căi de comunicație, climă acceptabilă și chiar favorabilă și prețuri în general rezonabile. Dezvoltarea și promovarea acestei forme de turism poate constitui pentru unele pensiuni rurale sau agroturistice din țară noi oportunități pentru atragerea de clienți, pentru că turiștii care vor face trasee cu bicicletele vor avea nevoie de gazde pentru a se odihni și pentru a gusta din preparatele tradiționale românești.

CAPITOLUL 1

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND TURISMUL RURAL, AGROTURISMUL ȘI TURISMUL ECOLOGIC

1.1 Conceptul de turism

Chiar dacă este considerat de către cei mai mulți dintre specialiști un fenomen al perioadei contemporane, prin care se valorifică potențialul turistic al unui spațiu, acesta s-a cristalizat la sfârșitul secolului al XIX-lea și, astfel, primele încercări de definire și caracterizare a lui datează din perioada aceea.

Turismul se prezintă ca o activitate economică situată la interferența altor ramuri, ceea ce determină o serie de dificultăți în definirea acestuia. Pornind de la premisa că fiecare ramură economică reprezintă locul unei producții de bunuri sau servicii care sunt consumate într-un mod specific, turismul are ca obiect „o producție și un consum de bunuri eterogene care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor, a nonrezidenților”.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea turismul era considerat ca fiind sinonim cu călătoria. Călătoria sau sejurul de agrement devin inseparabile de noțiunea de turism odată cu înmulțirea stațiunilor termale și balneare.

O primă încercare de definire a turismului ca fenomen social și economic aparține lui E. Guy Freuler și datează din anul 1880. Potrivit părerii lui, turismul este „un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate față de frumusețile naturii… rezultat al dezvoltării comerțului, industriei și perfecționării mijloacelor de transport”.

O definiție mai expresivă este formulată în anul 1938 de Leville-Nizerolle „turismul este ansamblul activităților nonlucrative ale omului, în afara ariei de reședință”.

Definiția propusă de W. Hunziker și K. Krapf, având meritul de a realiza o abordare mai complexă a turismului ca fenomen economico-social, se constituie ca moment de referință în literatura de specialitate: „ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor, în afara locului de reședință, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare.”

Kaspar (1975) definește turismul ca fiind: „ansamblul raporturilor și fenomenelor rezultate din călătoria și sejurul persoanelor, pentru care locul sejurului nu este nici rezidența principală și durabilă, nici locul obișnuit de muncă. Deplasarea și sejurul rămân componente fundamentale, cărora li se adaugă trasnportul, cazarea și comerțul.”

Kalfiotis (1972), specialist în economia turismului, definește turismul ca fiind „ deplasarea temporară a persoanelor individuale sau în grup de la domiciliu către un alt loc, pentru simpla plăcere și satisfacerea unor interese morale ori necesități intelectuale, conducând astfel la realizarea unor activități economice.”

Michaud (1983), de formație geograf, șef al Consiliului Superior al Turismului Francez, arată că turismul „grupează ansamblul activ de producție și consum, generate de deplasările de o noapte sau mai multe, de la domiciliul obișnuit, motivul călătoriei fiind plăcerea, afacerile, sănătatea (tratament termal, talaso-terapie) sau participarea la o reuniune profesională, sportivă sau religioasă etc.”

În sinteză, turismul, având criteriul principal deplasarea pe o perioadă mai mare de 24 ore, reprezintă o abordare predominant economică, pe când agrementul, având ca motivație de bază călătoriile de agrement, este o abordare mai mult socială.

O reflectare sugestivă a conținutului și complexității activităților turistice poate fi redată astfel: latură a sectorului terțiar al economiei, unde activitatea prestată are ca scop organizarea și desfășurarea călătoriilor de agrement, recreere sau a deplasărilor de persoane la diferite congrese și reuniuni; include toate activitățile necesare satisfacerii nevoilor de consum și servicii ale turiștilor.

Trecerea în revistă a principalelor puncte de vedere referitoare la noțiunea de turism, consemnate în literatura de specialitate, evidențiază faptul că acesta este un fenomen deosebit de dinamic, care își lărgește continuu sfera de activitate, imprimând definițiilor un caracter limitat. Noțiunea de turism trebuie, deci, adaptată permanent schimbărilor în viața economică și socială, confruntată și corelată cu activitatea practică, cu celelalte domenii ale economiei.

Ansamblu al proceselor și relațiilor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătoriilor, turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate, constituindu-se, așa cum apreciază unii autori, într-o ramură a economiei naționale. Prin specificul ei, această ramură se integrează în sfera sectorului terțiar. Această apartenență este susținută de conținutul și caracteristicile sale, precum și de comportamentul economic pe care îl manifestă.

Astfel, în ce privește conținutul, turismul cuprinde în sfera sa de acțiune o serie de activități de natura serviciilor și anume: furnizarea de informații, comercializarea de vacanțe, efectuarea unor prestații de transport, cazare, alimentație, agrement, tratament.

Totodată, diversitatea activităților ce dau conținut prestației turistice, ca și prezența unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei (transport, alimentație publică, tratament balneo-medical) conferă turismului caracterul unei ramuri de interferență. De aici, amploarea și complexitatea legăturilor ce se dezvoltă între turism și celelalte ramuri ale economiei indiferent din ce sector fac parte. Aceste relații îmbracă forme diferite, manifestându-se direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontală sau pe verticală. Spre exemplu, pentru desfășurarea activității turistice sunt necesare intrări din alte ramuri ca: industria materialelor de construcții, a sticlei, a lemnului, metalurgiei, chimică, energetică, alimentară, textilă, agricultură; de asemenea, turismul întreține legături directe cu transporturile, telecomunicațiile, gospodăria comunală, cultura și arta. La rândul său, prin produsele pe care le oferă, contribuie nemijlocit la asigurarea consumului și sănătății populației, împărțind această sarcină cu ocrotirea sănătății și comerțul.

Privit în corelație cu ansamblul economiei naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global. Desfășurarea turismului presupune o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere care antrenează o creștere în sfera producției acestora. Totodată, cererea turistică determină o adaptare a ofertei ce se materializează, între altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector și, indirect, în stimularea producției ramurilor participante la construirea și echiparea spațiilor de cazare și alimentație, modernizarea rețelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalații pentru agrement.

Turismul apare și ca un mijloc de diversificare a structurii economiei, prin crearea unor activități sau ramuri proprii acestuia (industria agrementului, agențiilor de voiaj), sau dezvoltarea la noi dimensiuni a unora dintre cele existente.

Dezvoltarea turismului exercită influență pozitivă și asupra utilizării forței de muncă, în sensul înființării de noi locuri de muncă. De asemena, turismul are efecte benefice și asupra nivelului de calificare și instruire a forței de muncă, lucrătorul în turism trebuie să aibă un orizont cultural-științific larg, să cunoască o limbă străină de circulație, să fie un bun psiholog, să știe să recomande un produs turistic, să stimuleze cererea. „Expansiunea” turismului determină apariția de noi profesii și, asociat acestuia, influențează procesul formativ al specialiștilor din acest sector.

În calitatea sa de consumator de bunuri și servicii, turismul are consecințe și asupra utilizării forței de muncă în alte ramuri ale economiei, cum ar fi: agricultura, industria alimentară, industria ușoară și construcțiile. Studiile întreprinse în sensul evidențierii acestor efecte demonstrează că la fiecare sută de noi locuri de muncă în turism se creează 60-70 locuri de muncă în construcții și agricultură.

Turismul este o activitate complexă, capabilă să determine mutații și în dezvoltarea în profil teritorial; din acest unghi, el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, privite la scară națională. El favorizează, de asemenea, utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităților de forță de muncă. Tot aici trebuie menționată vocația ecologică a turismului. În strategia dezvoltării turismului se impun măsuri de protejare a mediului.

Pe plan social, turismul se manifestă ca un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură și civilizație a oamenilor. Are un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populației și reprezintă una din principalele destinații ale timpului liber de la sfârșitul săptămânii sau al vacanțelor.

Societatea modernă a ajuns, în prezent, să se confrunte cu o serie de probleme rezultate în urma propriei sale afirmări: poluarea mediului, urbanizarea, industrializarea, robotizarea. În aceste condiții mulți citadini aspiră la vacanțe sau week-enduri în zone rurale, aproape de natură; încearcă să scape de turismul de masă, de mediile puternic artificializate ale stațiunilor litorale sau montane. Prin urmare, preocuparea pentru găsirea unor noi formule de vacanță, a unor noi destinații mai puțin monotone și mai originale s-a bucurat și se bucură de atenția cuvenită din partea organizatorilor de turism.

Alături de vacanțele la mare, la munte sau pentru tratament s-au impus, în ultimul timp, ca noi formule de concediu: sejurul în mediul rural, la ferme, sejurul în satele de vacanță, dar mai ales în satele turistice – atât ca necesitate, cât și ca „modă turistică”. Turismul în mediul rural nu mai este doar un paleativ pentru cei săraci și nicio curiozitate, ci o alternativă, o posibilitate de recreere departe de orașele poluate și puternic artificializate și de aglomerația marilor hoteluri.

Interesul pentru petrecerea timpului liber la țară, în unele zone rurale – dominate de activități economice de natură agrară și forestieră tradiționale, care reprezintă un cadru de conservare al unui „univers natural” și al unei vieți arhaice (Beteille R. 1999, pag 26) – a apărut, deci, ca o reacție la stresul orașelor industriale în expansiune și ca una din puținele soluții care transferă citadinul din mediul său cotidian într-un alt mediu, asigurându-i posibilități evidente de relaxare, confort fizic și intelectual.

1.2 Turism rural, agroturism, turism ecologic

Deși turismul, în mediul rural, nu atrage decât aproximativ10-15 % dintre turiști, iar creșterea ponderii acestui tip de turism este dificil de apreciat în cifre, se vorbește tot mai mult despre el ca despre un sector în creștere (reprezentat prin agroturism și turism rural), un sector care include o mare varietate de servicii turistice, acțiuni, evenimente, festivități – toate dezvoltate într-o zonă rurală. Încă din anul 1996 Organizația Mondială a Turismului aprecia că „turismul rural este salvarea țărilor europene”, acoperind activitatea turistică organizată și condusă de populația rurală și bazată pe potențialul natural, antropic și uman propriu.

Turismul rural și agroturismul sunt considerate noțiuni diferite de unii, desemnând același lucru pentru alții. De cele mai multe ori se apelează la termenul de turism rural pentru a desemna doar activități și structuri turistice specifice agroturismului. Iată de ce atât în programele Leader, inițiate de Comisia Europeană, cât și în raportul Turism Rural în cele 12 state ale CE (1987), se subliniază și se accentuează necesitatea unei definiri mai exacte a turismului practicat la țară, o definiție cu care să fie de acord toate statele membre. O definiție mai clară a turismului rural ar ușura „vânzarea” acestui produs, urmând principiul că este mai ușor de vândut ceva care este bine definit pentru consumator și, de asemenea, ar facilita conturarea strategiilor pentru dezvoltarea acestui sector în întreaga lume, deoarece managerii din turism și din sectoarele adiacente ar lucra cu aceleași concepte față de ceea ce se înțelege prin turism rural.

Trebuie, de asemenea, să se clarifice raportul dintre turism rural și agroturism. În unele sate europene agroturismul este definit în funcție de profesia acelora care operează în acest domeniu; oricine posedă o gospodărie rurală și o pune la dispoziția turiștilor se presupune că practică agroturism. Dar această conceptualizare îi poate include și pe proprietarii de gospodării mari, moderne, mecanizate, în care caracteristicile rurale (care reprezintă esența agroturismului) sunt foarte mult estompate. În mod similar, există țări în care termenul de agroturism poate fi folosit numai pentru a desemna acele activități care asigură din partea turistică a afacerii mai mult de 50% din venitul total al gospodăriei, restul fiind obținut din producția agricolă. Toate aceste inconsecvențe generează o serie de probleme legate de comercializarea acestui tip de produs turistic, de mesajul care îi este transmis turistului ce cumpără produsul.

Programul Leader definește turismul rural astfel – totalitatea acțiunilor turistice practicate în mediul rural. Pentru ca turismul rural să-și atingă obiectivele (de prestare a unui serviciu turistic, de aducere de venituri suplimentare pentru gospodăriile țărănești, de revitalizare a comunității rurale, de protecție a mediului înconjurător) trebuie să corespundă unor cerințe:

Localizare în arii rurale (prestația turistică trebuie localizată într-un han, hotel, motel, sat turistic, campinguri, camere de închiriat etc., cu condiția să fie amplasate la sat);

Să funcționeze pe principii rurale (case și amenajări tradiționale, contact cu natura, societăți tradiționale, populație ocupată rural etc.);

Să se practice la scară rurală, mică (din punct de vedere al construcțiilor și amenajărilor);

Să fie, în general, plasat sub controlul autorității locale și să se dezvolte astfel încât să răspundă intereselor pe termen lung ale regiunii;

Să fie viabil, dezvoltarea sa să ajute la menținerea caracterului rural, particular al regiunii și să facă uz de resursele locale;

Turismul rural trebuie considerat ca un instrument potențial de protejare și durabilitate și nu ca un instrument de urbanizare.

Astfel, „ turismul rural este un concept care acoperă activitatea turistică desfășurată și condusă de populația locală și bazată pe potențialul natural și antropic local”. Această definiție este una care ar putea fi acceptată aproape universal, ea făcând deosebirea între turismul rural și activitatea turistică clasică desfășurată în stațiuni sau orașe, unde numărul vizitatorilor și natura activităților elimină contactul direct între turiști și populația locală. În absența unei definiții unanim acceptată a turismului rural, se folosește tot mai mult termenul de „turism verde”, pentru a face o distincție față de turismul alb (turismul sporturilor de iarnă), de turismul albastru (la mare) și turismul luminilor (urban).

„Turismul verde” poate fi înțeles ca o activitate turistică practicată la țară sau în regiuni slab populate și poate fi caracterizat prin dorința vizitatorilor de a se integra în împrejurimile naturale și umane, și prin implicarea fermei a populației locale în asigurarea serviciilor pentru turiști.

Ca o componentă a planificării regionale, turismul rural ar trebui să stimuleze afacerile locale, să creeze noi locuri de muncă, să fie un factor recunoscut și înțeles în dezvoltarea regională economică și socială, să fie clar poziționat în termenii contribuției sale la diferite compartimente ale dezvoltării regionale. (Craik J., 1991)

În esență, indiferent de definițiile și interpretările date acestui fenomen, turismul rural presupune o serie de elemente definitorii comune, mediul rural, populația rurală, comunitatea locală, constante turistice (cazare, masă, agrement, recreere activă, activități specifice).

Fig. 1. Conceptualizarea turismului rural

(după Melinda Cândea)

Legat de aceste particularități, de aceste elemente definitorii, Bernard Lane se întreabă: „are turismul rural calități intrinseci speciale sau este un simplu turism într-o localitate rurală?”. Răspunsul constă într-o listă de elemente particulare acestui gen de turism:

Apropierea de natură, absența aglomerației, existența liniștii și a unor dotări nemecanizate;

Contactul personal între gazdă și turist;

Antiteza anonimității urbane;

Spiritul de continuitate și stabilitate într-o istorie îndepărtată ;

Posibilitatea de a cunoaște zona și populația care locuiește acolo ;

Dezvoltarea comunității locale prin dezvoltarea turismului rural.

În literatura de specialitate românească, una din definițiile turismului rural presupune acel tip de activitate turistică, asociată mediului rural, care gestionată într-un mod adecvat asigură perenitatea spațiului rural și convergența intereselor economice și spirituale ale ofertanților și respectiv clientelei, ce relaționează prin mijlocirea produsului turistic (Petrea R., Petrea D. 2000). Într-un mod pragmatic, unii specialiști privesc turismul rural ca o ecuație: ”ecuația fundamentală a produsului turistic rural este: cazarea la fermă = vacanța petrecută la sat + petrecerea timpului liber în spațiul rural (Bran F., Marin D., Simon T. 1997).”

Conform metodologiei adoptate de Autoritatea Națională pentru Turism, Centrul de Cercetare pentru Promovarea Turistică Internațională și de Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural ” turismul rural îmbrațișează toate activitățile turistice derulate în mediul rural, având drept scop valorificarea potențialului natural și uman al satelor.”

În comparație cu agroturimul, turismul rural are o sferă de cuprindere mult mai largă, are caracter permanent și dispune de o structură de primire eteropană, reprezentată prin hoteluri rurale, hanuri, campinguri, popasuri turistice, sate de vacanță, bungalouri sau vile grupate în jurul unor spații comune pentru masă, agrement, distracții sportive etc. Activitatea de bază a persoanelor implicate este prestarea unor servicii turistice, iar veniturile realizate au caracter permanent.

Putem considera agroturismul ca un concept mai restrâns, integrat în turismul rural și care se referă la totalitatea serviciilor turistice practicate și legate în mod direct de gospodăria țărănească. Termenul de agroturism vizează activitatea de găzduire și petrecere a timpului liber în gospodăria țărănească, împreună cu gazdele; astfel acest concept vizează oferirea serviciilor de cazare, masă și agrement în cadrul gospodăriei și în strânsă legătură cu acestea. Orice altă formă de turism practicat la sat este inclus în domeniul turismului rural. În turismul rural apare necesitatea creării unor spații de cazare, în timp ce în agroturism se vor utiliza gospodăriile agricole ca perimetre de desfășurare a prestației turistice.

Agroturismul, ca formă particulară a turismului rural, trebuie să fie practicat de fermieri și gospodari ca o activitate secundară, agricultura rămânând principala ocupație și sursă de venit.

Comisia Zonei Montane din România, în cadrul Programului privind organizarea și dezvoltarea agroturismului în zona montană definește agroturismul astfel: formă particulară de turism rural, mai complexă, cuprinzând atât activitatea turistică propriu-zisă: cazare, pensiune, circulație turistică, derularea programelor, prestarea serviciilor de bază și suplimentare, cât și activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele turiștilor (activități productive de obținere și de prelucrare a produselor agricole în gospodărie și comercializarea acestora către turiști, sau prin rețele comerciale, precum și modul de petrecere a timpului liber).

În cadrul conceptului de dezvoltare durabilă, agroturismul devine factorul ce asigură păstrarea nealterată a structurilor și modurilor de viață rurală, a obiceiurilor și tradițiilor, într-un cuvânt a unei culturi tradiționale pusă la dispoziția turiștilor. Această formă de turism este o activitate multifuncțională, ea reprezentând mai mult decât un sejur petrecut la o casă țărănească. Interesul în creștere față de alimentația naturală și rațională reprezintă un factor de atracție ce se manifestă tot mai pregnant pe piața internațională, și în special în țările dezvoltate.

Viața la țară asigură o odihnă activă, din ce în ce mai rară sau mai scumpă în mediul urban. Datorită dimensiunilor relativ mici ale fermelor implicate (de cele mai multe ori de natură familială), agroturismul este apt să satisfacă mai bine cererea turiștilor pentru calitate, intimitate, originalitate, iar elasticitatea serviciilor cumpărate asigură adaptabilitatea acestora la nevoile individuale.

Agroturismul poate să ajute la diversificarea și, deci, la stabilizarea economiei locale, la creșterea unor oportunități de afaceri și prin acestea la apariția de noi locuri de muncă, promovarea și dezvoltarea serviciilor, diversificarea modului de utilizare a forței de muncă, atragerea de noi investiții.

Agroturismul se conturează ca o activitate capabilă să valorifice excedentul de cazare care există în numeroase gospodării, pregătite și amenajate pentru a primi oaspeți pe o perioadă de timp determinată. El generează motivația gospodarului de a amenaja interiorul și exteriorul gospodăriei în scopul obținerii de venituri suplimentare, îl stimulează să dezvolte activități complementare preocupărilor sale de bază, să fie la nivelul standardelor de calitate dorite de turiști.

În esență, agroturismul presupune o valorificare superioară a valențelor economice, naturale și antropice ale unor așezări rurale prin turism, accentul punându-se pe menținerea componentelor tradiționale atractive în paralel cu satisfacerea cerințelor turismului modern, competitiv; coparticiparea și coabitarea reciprocă turist-musafir și gazdă-receptor fiind elemente definitorii.

Radu Rey aprecia că „agroturismul nu este doar un factor de echilibru economic, care angrenează o multitudine de factori adiacenți și resurse reproductibile, ci devine un ambasador cultural-educațional, un instrument constant și nu foarte costisitor de progres social”. (Carpații României. 2001). Prin prestația agroturistică intră în contact categorii de oameni (gazde și turiști) care provin din medii economice și sociale total diferite și care, prin această interacțiune pot determina evoluții pozitive, atât în rândul turiștilor – care intră în contact cu alte mentalități, obiceiuri cu un alt mod de organizare a vieții, cât și în rândul gazdelor care pot cunoaște o serie de caracteristici ale mediului și locurilor din care provin turiștii. Astfel, prin schimbul de informații, lumea rurală iese din izolare, dar își protejează dimensiunea culturală, viabilitatea și stabilitatea prin turism.

Activitățile agroturistice trebuie să fie elemente de menținere și de dezvoltare a activităților agricole și un substituent al acestora, deoarece s-ar pierde esența agroturismului.

Factorii care au stimulat și stimulează dezvoltarea agroturismului, influențând asupra creșterii fluxurilor turistice sunt, în principal:

creșterea stresului urban;

creșterea interesului pentru menținerea sănătății în paralel cu creșterea nivelului de educație;

creșterea interesului pentru autentic, tradițional, pentru anumite specialități culinare, pentru liniște și confort psihic;

creșterea cererii de oferte turistice personalizate;

afirmarea invidualismului pe piața turistică.

Ecoturismul se conturează ca o nouă formă de turism, care s-a dezvoltat foarte repede în ultimul deceniu sub deviza „turism al naturii”, caracteristica principală fiind orientarea puternică a activității spre anumite principii ecologice. Este un turism practicat de grupuri mici de oameni, sau la un nivel mai redus (ca afacere); contribuie la conservarea biodiversității și susține prosperitatea populației sătești; include acțiuni responsabile, atât din partea turiștilor, cât și din partea industriei turismului.

Ecoturismul presupune desfășurarea întregii activități turistice și economice într-un mediu ambiant nealterat, unde restructurările economice și ajustările tehnico-edilitare sau remodelarea managementului mediului – întreprinse pentru satisfacerea nevoilor de bunăstare a populației – nu trebuie să afecteze, sub nici o formă, moștenirea generațiilor viitoare. Iată de ce acest tip de turism necesită adoptarea unui nou comportament din partea agenților economici și turistici, din partea turiștilor și populației în general, din partea organizațiilor guvernamentale și nonguvernamentale, deziderat realizabil prin:

implicarea educației ecologice la nivelul tuturor categoriilor de populație;

promovarea responsabilităților morale și etice, precum și a atitudinii îndreptate spre conservarea și protejarea mediului natural și cultural de către toți agenții;

culturalizarea turiștilor și participarea lor la experiențe directe.

Ca o formă de turism bazată pe natură ecoturismul a început să fie studiat de către experții în dezvoltare încă din anii ’90; astfel în anul 2015 „The International Ecoturism Society” – societate non-profit având 14 000 de membrii din 135 țări – definește ecoturismul ca fiind „acele călătorii responsabile, ce conservă mediul și susțin dezvoltarea populației locale”. Această definiție se apropie mai mult de forma unui principiu, decât de explicitarea elementelor care condiționează în practică ecoturismul.

În 1996, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), apreciază ecoturismul prin excursiile organizate în mod responsabil față de mediu și prin turiștii care se bucură și apreciază natura, elemente peste care se suprapun măsurile de conservare, limitarea impactului negativ și furnizarea unor beneficii socio-economice importante pentru populația locală.

Ca un instrument ce ajută la dezvoltare, ecoturismul poate fi pus în practică prin cele trei principii enunțate sub egida UNEP (Consiliul de Administrație al Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător):

să conserve diversitatea biologică și culturală prin întărirea sistemelor manageriale (publice și private) prin creșterea valorii de ecosistem;

să promoveze folosirea biodiversității prin generarea de venituri, locuri de muncă și posibilități de afaceri în ecoturism și în rețelele de afaceri ce țin de ecoturism;

să împartă beneficiile dezvoltării cu comunitățile locale prin atragerea și participarea acestora la planificarea și managementul afacerilor de ecoturism.

Susținătorii ecoturismului consideră această formă de turism ca făcând parte din

aria turismului susținut (ca și turismul rural, sau agroturismul), care are o poziție aparte pe piața turistică.

Fig. 2. Poziționarea ecoturismului pe piața turistică

(după „Ecoturism, principii, practici și politici de durabilitate”, UNEP)

Deși atât ecoturismul, cât și turismul de aventură fac parte din turismul natural trebuie făcută o distincție clară între acestea. Astfel, ecoturismul are o legătură mai puternică cu turismul rural și cultural; în ecoturism motivația este aprecierea naturii și a tot ce este legat de cultura locului, în timp ce turismul de aventură este ca un exercițiu fizic sau o provocare într-un mediu natural. Pe de altă parte, din punct de vedere funțional, ecoturismul este în mare parte individual și practicat la scară mică, concentrându-se pe capacități turistice reduse (ca număr de locuri).

Putem considera că un turism ecologic bine conceput ar trebui să genereze, în toate cazurile, rezultate pozitive, obținute dintr-o dezvoltare durabilă.

1.3. Conceptul de „turist”

Și în privința noțiunii de turist, în literatura de specialitate există o diversitate de opinii. Prima încercare de unificare a punctelor de vedere a fost realizată în 1937 când, la recomandarea Comitetului de experți – statisticieni ai Ligii Națiunilor, a fost acceptată următoarea definiție pentru turistul străin: „orice persoană care se deplasează pe o durată de cel puțin 24 de ore, într-o altă țară diferită de cea în care se află domiciliul său permanent”. Corespunzător acestei definiții sunt considerați turiști: persoanele care călătoresc pentru propria plăcere sau pentru alte motive (familiale, de sănătate etc.); cei care participă la diferite manifestări internaținale sau misiuni de orice natură; persoanele care călătoresc în interes de afaceri; cei care iau parte la croaziere, indiferent de durata sejurului. Sunt excluse din categoria turiștilor: persoanele care vin într-o țară (cu sau fără contract de muncă) pentru a ocupa o funcție sau a exercita o activitate remunerată; cei care își stabilesc reședința permanentă într-o altă țară; elevii și studenții care locuiesc temporar în străinătate; persoanele cu domiciliul într-o țară și locul de muncă într-o țară învecinată; călătorii în tranzit, chiar dacă durata călătoriei depășește 24 de ore.

În anul 1950, Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism (UIOOT) acceptă această definiție cu o singură modificare, și anume, includerea în categoria turiștilor a elevilor și studențiilor care locuiesc temporar în străinătate. Definiția excursiei este plimbarea sau călătoria făcută de obicei în grup, pe jos sau cu un mijloc de transport, în scop recreativ, educativ etc.

Prin dezvoltarea turismului se obține un semnificativ spor de producție; în țările cu tradiție turistică – Spania, Franța, Italia, Austria, Elveția, Grecia – participarea turismului la crearea PIB este de 5-10 %, proporție comparabilă cu aportul unor ramuri de bază, ca agricultura sau industria automobilelor. În același timp, producția turistică are și un important efect de antrenare, decurgând din caracterul de interferență al acestei ramuri. În acest sens, un studiu elaborat în Franța evidenția că apariția consumului turistic ar provoca o diminuare a activității cu: 75 % în hoteluri și restaurante, 39 % pentru vagoane de dormit și vagoane- restaurant, 20 % pentru cursele de taxi, 17 % pentru transporturile rutiere, 75 % în transporturile aeriene, 50 % în construcția de automobile, 33 % la locurile în teatre, 50 % în domeniul materialelor fotografice etc. (R. Minciu).

Turismul apare și ca un mijloc de diversificare a structurii economiei, prin crearea unor activități proprii acestuia: industria agrementului, agențiile de voiaj sau dezvoltarea unei noi dimensiuni a unora dintre cele existente.

Dezvoltarea turismului exercită o influență pozitivă și asupra utilizării forței de muncă, în sensul creării de noi locuri de muncă. Pe lângă influența asupra gradului de ocupare, turismul are efecte benefice și asupra gradului de calificare a forței de muncă, lucrătorul din turism trebuind să aibă un orizont cultural – științific larg, să cunoască o limbă străină de circulație, să fie un bun psiholog, să știe să recomande un produs turistic, să stimuleze cererea. De asemenea, expansiunea turismului determină apariția de noi profesii și, asociat acesteia, influențează procesul formativ al specialiștilor pentru acest sector.

În calitatea sa de consumator de bunuri și servicii, turismul are consencințe și asupra utilizării forței de muncă în alte ramuri ale economiei, cum ar fi: agricultura, industria alimentară, industria ușoară, construcțiile ș.a.. Studii întreprinse în sensul evidențierii acestor efecte demonstrează că la fiecare sută de noi locuri de muncă în turism se crează 60- 80 de locuri în constructii și în agricultură.

Turismul este o activitate complexă, capabil să determine mutații și în dezvoltarea în profil teritorial; din acest unghi, el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interegionale, privite la scară națională sau mondială. Pe lânga incidentele asupra economiei regiunilor și zonelor turistice, rezultate din atragerea lor în circuitul de valori, dezvoltarea turismului are consencințe asupra geografiei acestora, asupra urbanizării și construcției de locuințe, amenajării de drumuri, realizării de servicii publice, industrializării etc. El favorizează, de asemenea, utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităților de forță de muncă. Tot aici trebuie menționată și vocația ecologică a turismului. În strategia dezvoltării turistice se impun măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenței umane: peisaj, apă, aer, floră, faună etc.

Pe plan social, turismul se manifestă ca mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură și civilizație a oamenilor. Prin stimularea schimbului de valori, dezvoltarea turismului facilitează îmbogățirea orizontului cultural, informațional atât pentru turiști cât și pentru populația locală, contribuind la formarea lor intelectuală. Turismul se caracterizează astăzi și printr-o largă penetrare în rândul tuturor categoriilor sociale, transformându-se într-un fenomen de masă, cu profunde semnificații umane. El creează condiții de accesibilitate la valorile culturale ale civilizației pentru un număr sporit de oameni.

Turismul are, de asemenea, un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populației; el reprezintă, de altfel, unul din principalele destinații ale timpului liber de la sfârșitul săptămânii sau al vacanțelor. În condițiile unui timp liber în continuă creștere, petrecerea acestuia în afara localităților de reședință, respectiv, practicarea turismului constituie una din modalitățile eficiente de cheltuire a lui. Se asigură astfel recreerea, destinderea, dar și refacera potențialului de muncă prin odihnă, mișcare, tratamente balneo-medicale influențând activ procesul de menținere a sănătății fizice și psihice a omului zilelor noastre.

CAPITOLUL 2

PROPUNERE DE NORME LEGALE PRIVIND CICLOTURISMUL

Autoritatea Națională de Turism dorește să promoveze un act normativ care să introducă și în țara noastră o formă de turism practicată cu mult succes în țările din vest, este vorba despre cicloturism.

Putem afirma că, în România, se practică și acum cicloturismul, dar în mod neorganizat și pe trasee neomologate.

Dezvoltarea și promovarea acestei forme de turism poate constitui pentru unele pensiuni rurale sau agroturistice din țară noi oportunități pentru atragerea de clienți, pentru că turiștii care vor face trasee cu bicicletele vor avea nevoie de gazde pentru a se odihni și pentru a gusta din preparatele tradiționale românești.

În cele ce urmează, prezentăm câteva aspecte din proiectul noului act normativ:

Se organizează Rețeaua Națională de Trasee Cicloturistice din România denumită în continuare RNTCR, formată din totalitatea căilor terestre de comunicație din România marcate pentru circulația cu bicicleta în scop turistic, denumite în continuare "ciclotrasee".

Ciclotraseele se clasifică astfel:

(1) după criteriul extensiei geografice, în trei ranguri: naționale, regionale și locale;

(2) după criteriul tipului de cale de comunicație utilizată, în două tipuri: de șosea și de munte;

(3) după criteriul nivelului de dificultate, în patru grade: lejer, mediu, dificil și expert.

Ciclotraseele se desfășoară pe căi de comunicație existente, accesibile cu bicicleta, cu caracter cât mai pitoresc din punct de vedere peisagistic și trafic motorizat cât mai redus, alese în funcție de rangul, tipul și gradul traseului.

Suprafața de rulaj a căilor de comunicație utilizate ca ciclotrasee este asfaltată sau echivalentă celei asfaltate pentru cele de șosea și pe cât posibil nemodernizată pentru cele de munte, de rugozitate cât mai redusă în toate cazurile, cu excepția ciclotraseelor de munte de grad expert.

Panta medie și maximă și diferența de nivel totală și pentru fiecare urcuș a ciclotraseelor sunt în concordanță cu:

a) gradul – crescând de la lejer spre expert;

b) tipul – pe cât posibil mai reduse la cele de șosea decât la cele de munte;

c) rangul – mai reduse la cele naționale și regionale, posibil și ridicate la cele locale.

Ciclotraseele de munte de rang național și regional sunt accesibile și bicicletelor de munte încărcate cu bagaje, pe timp umed.

Căile de comunicație utilizate ca ciclotraseu au lățimi și raze de curbură adecvate circulației cicloturistice în dublu sens, în condiții de siguranță și confort, ținând cont și de necesitățile de depășire și de eventuala prezență pe / la biciclete a bagajelor și remorcilor de până la 1 m lățime.

Ciclotraseele de șosea străbat preponderent regiunile turistice consacrate și alte zone ale țării care prin obiectivele turistice naturale, culturale, istorice, prin peisaj etc. sunt interesante din punct de vedere turistic și conectează aceste zone între ele și respectiv cu marile orașe și nodurile de comunicații.

Ciclotraseele de munte străbat preponderent zonele montane ale țării precum și zone care prin natura reliefului sunt peisagistic sau ca și căi de comunicație asimilabile sau apropiate de zonele montane, cu accent pe zonele turistice consacrate sau cu potențial turistic și care prin relief și rețea de căi de comunicație existente se pretează adecvat la ciclism montan, și conectează aceste zone între ele și respectiv cu alte căi sau noduri de comunicații..

Se pot asimila ciclotraseelor de munte trasee pe drumuri de pământ de-a lungul râurilor sau pe digurile acestora în regiuni de șes sau prin păduri periurbane.

Pe porțiuni intravilane din localități urbane sau rurale de interes cicloturistic, itinerarul ciclotraseelor se alege astfel încât să străbată pe cât posibil: zona centrală; zone comerciale, administrative și de servicii; perimetre de interes turistic direct sau indirect; zone verzi sau zone rezidențiale liniștite.

Itinerarul intravilan al unui ciclotraseu se alege fără sinuozități mari, ușor de urmărit și desfășurat pe căi de comunicație cât mai adecvate mersului cu bicicleta, cu condiția realizării cerințelor prevăzute la pct. (1).

Configurația ciclotraseelor respectă principiul continuității și directitudinii. Lungimea ciclotraseelor se alege astfel încât durata normală de parcurgere să fie: 5-12 zile în cazul celor de rang național; 2-5 zile în cazul celor de rang regional; maxim o zi în cazul celor de rang local.

Forma ciclotraseelor poate fi de două stiluri: liniar sau circuit. Ciclotraseele naționale sunt de tip liniar, iar cele regionale și locale de tip circuit.

Fiecărui ciclotraseu i se atribuie convențional un sens. Marcarea și parcurgerea se face atât în sens cât și în contrasens, cu excepția unor ciclotrasee de munte locale de grad "expert" care pot fi cu sens unic ca mod de marcare și ca admisibilitate la parcurgere.

Fiecărui ciclotraseu i se atribuie convențional un punct de start și unul de final (care coincid în cazul ciclotraseelor în circuit), eventual suplimentar și un punct secundar de start și final.

Punctele de start și de final ale unui ciclotraseu sunt accesibile cu mijloace de transport public.

Toate ciclotraseele din România sunt conectate cu altele și organizate sub formă de rețea ierarhizată, cu subrețele corespunzătoare tipului și rangului ciclotraseelor și cu grefarea fiecărui ciclotraseu local sau regional pe unul de regulă de rang imediat superior de același tip, care va cuprinde astfel și punctele de start și final ale ciclotraseului grefat și eventual porțiuni din acesta.

Ciclotraseele de șosea de rang național se intersectează multiplu între ele și se conectează cu ciclotraseele din țările din țările vecine și intră în compunerea unor ciclotrasee internaționale inclusiv a magistralelor cicloturistice transeuropene din rețeaua EuroVelo și formează o subrețea care constituie structura de bază a RNTCR, pe care se grefează celelalte ciclotrasee.

Punctele de start și de final ale ciclotraseelor de șosea de rang național sunt amplasate în puncte de trecere a frontierei de stat deschise traficului rutier sau pietonal internațional de persoane.

RNTCR se integrează cu celelalte rețele de transport din România – pietonală, rutieră, feroviară, navală, aeriană, asigurând intermodalitatea, și intră în componența sistemului național de transport.

Numărul de ciclotrasee, tipul și gradul lor, densitatea și repartiția lor în teritoriu se adecvează necesităților și resurselor disponibile, încadrându-se pentru fiecare zonă a țării între un minim și un maxim pentru fiecare tip și grad de traseu, ținând cont și de caracteristicile zonei, atractivitatea turistică și numărul și tipul potențialilor utilizatori pe plan local, cerințelor de protecție a naturii și alți factori.

Pentru identificare, administrare și promovare, fiecărui ciclotraseu i se atribuie temă, denumire, siglă și indicativ.

Pentru marcare, descriere și administrare, fiecare ciclotraseu se împarte convențional, după caz, pe până la trei nivele succesive de subdiviziuni: etape, secțiuni și segmente.

Realizarea de ciclotrasee noi sau modificarea semnificativă sau desființarea celor existente, atât ca itinerar cât și ca mod de marcare și amenajare, se autorizează de către comisiile județene de trasee cicloturistice, organizate în cadrul consiliilor județene.

Modificările ciclotraseelor precum și lucrările de refacere și întreținere ale ciclotraseelor, se aprobă de către comisia județeană de trasee cicloturistice marcate.

Ciclotraseele se consideră autorizate dacă au fost aprobate și dacă lucrările de marcare / amenajare au fost finalizate și recepționate.

Recepția se face cu avizul comisiei / comisiilor județene de trasee cicloturistice, dat pe baza raportului de evaluare întocmit de persoanele desemnate sau agreate de comisie.

Omologarea poate fi suspendată de către comisia județeană de trasee cicloturistice dacă este afectată negativ într-un mod, pe o porțiune și perioadă semnificativă calitatea marcării / amenajării sau posibilitatea utilizării adecvate de către cicloturiști a ciclotraseului în cauză. În caz de persistență a problemelor ce determină suspendarea omologării, aceasta poate fi retrasă de către comisiile județene de trasee cicloturistice.

Evidența traseelor cicloturistice se ține în teritoriu de către consiliile județene.

Ciclotraseele sunt, din momentul omologării, căi de comunicație de interes public deschise accesului public pentru bicicliști, indiferent de proprietarul și administratorul căii de comunicație utilizate ca ciclotraseu.

Restricționarea accesului bicicliștilor pe un ciclotraseu poate fi dispusă numai temporar și motivat de către organele de ordine publică sau cele asimilate lor, precum și de către proprietarul sau administratorul căii de comunicație, pentru lucrări de reparații, calamități, evenimente deosebite sau alte cauze ce fac imposibilă sau inacceptabilă circulația cicloturistică. În toate cazurile de restricții acestea se vor anunța din timp și se vor prevedea alternative.

Traseele cicloturistice se evidențiază corespunzător în documentațiile de urbanism și amenajarea teritoriului, în cadastrul turistic, în cadastrul căilor de comunicație, în inventarele de resurse turistice și în alte documentații, conform legislației în vigoare.

Marcajele cicloturistice – semne, indicatoare, panouri cu accesoriile acestora – și celelalte elemente specifice de amenajare cum sunt semnele speciale de circulație și informative pentru bicicliști sunt proprietate publică și au regimul de protecție și administrare specific acesteia.

Proiectarea, marcarea, monitorizarea și întreținerea ciclotraseelor se face din fondurile alocate în acest sens din bugetul consiliilor județene și, în completare, din alte fonduri publice sau private, interne sau externe, prin grija autorităților publice centrale și locale, a organizațiilor neguvernamentale de profil, a agenților economici din turism și a altor factori interesați. Utilizarea ciclotraseelor este liberă și nu poate fi supusă plății de taxe de acces sau tranzit. Traseele cicloturistice se marchează în teren prin amplasarea de-a lungul căilor de comunicație pe care trece ciclotraseul, la anumite intervale și la ramificații și intersecții a unei succesiuni de elemente grafice numite "marcaje cicloturistice". Marcajele cicloturistice, în funcție de complexitate și condițiile tehnice, se aplică prin vopsire directă pe substrat sau prin intermediul unor indicatoare și panouri de marcaj cicloturistic.

Marcajele cicloturistice au design standardizat specific și sunt compuse din elemente grafice de bază, numite "semne de marcaj cicloturistic" la care se pot adăuga suplimentar alte elemente de text și grafică, formând cinci tipuri de combinații de complexitate crescândă, numite ordine de marcaje cicloturistice.

Semnele de marcaj cicloturistic sunt pictograma "cicloturism" în varianta de șosea și de munte, ca semne comune, și simbolul "C" ca semn de individualizare.

Elementele suplimentare ce pot figura pe marcajele cicloturistice sunt: indicativ traseu; siglă traseu; coordonatele GPS ale locației; destinație (principală, proximală, altele) cu distanțele până la acestea; denumirea traseului; siglă finanțator; schița zonei; alte elemente.

Marcajele cicloturistice au ca și culori de bază verde închis pe fond alb. Pentru diferențierea vizuală facilă a ciclotraseelor, simbolul C din cadrul marcajelor se colorează diferit, în roșu pentru ciclotrasee naționale, galben sau albastru pentru ciclotrasee regionale și bicolor (combinații de roșu, galben sau albastru) pentru ciclotrasee locale.

Pentru identificare vizuală facilă a gradului de dificultate a ciclotraseelor, indicativul acestora se înscrie pe indicatoare și panouri în codul de culoare corespunzător gradului: albastru pentru lejer; roșu pentru mediu; negru pentru dificil; galben / negru pentru expert.

Distanțele pe indicatoarele cicloturistice se indică până la o destinație principală și una proximală. Indicația se dă în kilometri, rotunjit la kilometru la distanțele peste 10 km și rotunjit la hectometru la distanțele sub 10 km.

Din punct de vedere al materialelor și tehnologiilor folosite, semnele de marcaj vopsite se realizează și întrețin conform normelor pentru marcajele de turism pedestru montan iar indicatoarele și panourile sunt realizate și se întrețin conform normelor pentru indicatoarele rutiere.

CAPITOLUL 3

STUDIU DE CAZ: PROPUNERI DE TRASEE:

„AGROTURISM ȘI CICLOTURISM”

Cu un teren care variază de la abrupt la plăcut și lin, România oferă bicicliștilor de toate categoriile și nivelurile lucruri de care se pot bucura, pe lângă traseele de ciclism. O priveliște magnifică oferită de rute, prin păduri sau sate tradiționale, îi invită pe bicicliști să se oprească destul de des.

Romania are un potențial deosebit pentru cicloturism, în general, și pentru cicloturismul montan (mountain biking) în particular, datorită reliefului favorabil, peisajului variat, multitudinii de atracții turistice naturale și culturale, toate pe fondul unei rețele dense de căi de comunicație favorabile mountain biking-ului.

Multe dintre masivele montane din Carpați se preteaza bine sau foarte bine la mountain biking de toate nivelele de dificultate, de la trasee ușoare pe drumuri auto forestiere pana la lungi ture de creastă pe poteci mai accidentate și cu diferențe de nivel ridicate. Practic, orice cale de comunicație (potecă, drum de cărare, drum de tractor, drum forestier etc.) din orice masiv montan este deschisă pentru mountain biking, excepțiile fiind foarte puține (rezervații științifice cu regim sever, zona de frontieră etc.).

Pe drumurile forestiere trebuie circulat cu atenție la traficul auto forestier, fiind vorba, în general, de drumuri nedestinate circulației publice. Pe poteci se va circula numai în zonele cu trafic redus de drumeți și li se va acorda prioritate acestora.

Caracteristici meteo specifice României, importante pentru cicloturism: Lunile iulie și august au, de regula, vremea cea mai stabilă, favorabilă pentru mountain biking. Mai și iunie sunt mai puțin fierbinți dar mai umede, iar din septembrie vremea poate deveni racoroasa. In zonele montane inalte, la 2.000 m altitudine persistă zăpada până în iunie. Vremea la munte este schimbătoare și se poate strica oricând și foarte rapid, impunând cicloturistului să fie totdeauna pregătit să facă față unor condiții meteo dificile.

Elemente ce necesită atenție specială la MTB în România: Pentru orientare se recomandă harta sau GPS. Trebuie avut în vedere că situația de pe teren nu corespunde totdeauna cu cea din ghiduri și hărți, în special cabanele și drumurile pot uneori lipsi în realitate sau pot fi puternic degradate. În special la turele cu bagaje mari e importantă o documentare prealabilă cu privire la starea traseului propus, iar la ture lungi în zone izolate, la distanță de localități, sunt recomandabile precauții suplimentare deoarece, în caz de accident, Salvamontul e mai dificil de alertat (neexistând acoperire GSM în multe zone montane) și intervenția poate dura mult. Sunt valabile principiile codului etic internațional pentru mountain biking, de exemplu să nu se circule în afară cailor de comunicație sau pe cele sensibile (cu risc de degradare), să se respecte celelalte categorii de utilizatori, în special drumeții, să se circule preventiv, să nu se sperie animalele și să se manifeste grijă față de natură, față de localnici și față de cei din jur în general.

Când pe traseu nu pot fi evitate secțiunile de drum modernizat principal se recomandă circulația cu grijă, evitarea rulajului în timpul nopții. Pe drumurile de munte, pot fi întâlnite pe neașteptate obstacole (gropi, șanțuri, animale, căruțe, autovehicule etc.), ceea ce impune conduită preventivă în special la coborâri.

Va propunem mai jos două dintre multiplele variante de excursii cu bicicletă în relief submontan desăvârșit în frumusețe și inedit numit "musceluri" trecând prin localități bine conservate din punct de vedere cultural-natural:

Traseu pastoral

Brăduleț – Corbi – Nucșoară – Cheile Valsanului – Stațiunea Brădet – Brăduleț

Tură începe din Satul de Vacanță Brăduleț, pe drumul carului, spre Corbi, unde, la numai 30 minute de la plecare, dacă traversăm răul Doamnei putem vizită mănăstirea Corbii din Piatră, lăcaș săpat în stanca, dincolo de care se află ruinele de vastate ale cătații lui Dromichetes – Gezidava.

Drumul către Nucșoară este asfaltat și urcă ușor până la lacul de prăbușire, atracție pentru pescarii amatori.

Din Nucșoară urcăm dealul și apoi cobaram și în 40 de minute ajungem la Cheile Valsanului, în zona izvoarelor minerale de tratament.

Coboram pe drunul forestier mai puțin de un km până la intrarea în satul Brădet, stațiune balneoclimaterică, unde începe asfaltul. Coborând ușor ne întoarcem în Brăduleț la mai puțin de trei ore de la start.

Expediție de anduranță

Brăduleț – Stațiunea Brădet – Poienile Valsanului – Poiana Molivis – Baraj Vidraru – Poienari – Corbeni – Turburea- Brădet – Brăduleț

Expediția începe din satul de vacanță Brăduleț și are că și scop pricipal vizitarea a trei sate argeșene, a zonei turistice Poieni, a Barajului de la Vidraru precum și a cetății Poienari.

Drumul începe relaxant, pe șoseaua asfaltată, în susul răului Vâlsan. După primii 7 km intrăm în stațiunea-sat Brădet, iar după hotelul M.I. asfaltul se termină și intrăm pe drumul forestier.

Ținând nordul, mergem prin Cheile Valsanului cam 40 de minute, până la Poieni, unde se campează rulote și corturi. După acest punct, drum la stânga, pe un pod, apoi o ora de drum până în Curmătura și Poiana Molivis ( 1154 m). Ne continuăm drumul ocolind poiana pe latura să nordică, după care începem coborârea spre Barajul Vidraru – încă 45 de minute. De la baraj, pe Transfăgărășan, începem o coborâre lînă, încă 12 km, trecând peste viaducte și străpungând stanca prin tunelurile existente. Lăsăm în dreapta Cetatea Poienari – construită din ordinul lui Vlad Țepeș, apoi hidrocentrala, și comună Arefu. După aproximativ o ora de la baraj, ajungem în localitatea Corbeni. După traversarea podului spre Turburea – un cătun izolat pe dealuri, ne confruntăm cu un prim urcuș, apoi ajungem în Turburea. Urmează alte câteva urcușuri, dficile dar nu foarte accentuate, având în vedere că atingem muchia dealului după numai 45 de minute. Din muchia acestui deal care separă albia Argeșului de albia Valsanului, începem o coborâre spre localitatea Brădet, care durează în jur de 20-25 de minute, apoi pe asfalt în avalul Valsanului până la punctul nostru de plecare, închizând astfel circuitul.

Timp total : 7-8 ore

Traseu cicloturistic Comarnic – Valea Doftanei – Campina

     Vă garantăm că dacă parcurgeți odată acest traseu o să doriți să reveniți, oricum nu veți regretă. Este un traseu cu un grad de dificultate redus, fiind unul dintre cele mai pitorești din Muntenia.

Circuitul propriu-zis începe din gara Comarnic (550 m altitudine), de aici ieșiți în DN București – Brașov și faceți stânga (adică spre Brașov ). După cca 100 de metri veți vedea pe partea dreapta a șoselei drumul (pietruit) către valea Doftanei.

Nu va speriați, pentru că începutul este într-adevăr dur (pantă e destul de abruptă), dar dacă aveți ceva antrenament puteți urcă pe bicicletă, dacă nu, alături de "ea". După aproximativ 2 km de urcuș, dar nu că în prima parte, mai greu, am glumit, se ajunge în vârful dealului care străjuiește Comarnicul. De aici panta

devine mult mai domoală, drumul fiind aproape plat, încadrat de o parte și de altă de fânețe. După un cot la dreapta (cca 950 m altitudine) veți începe o splendidă coborâre spre satul Secaria situat la aprox 750 m altitudine. Odată intrați în sat urmați, să zicem așa, drumul principal, care trece pe lângă un monument ridicat în cinstea bravilor soldați români care au murit în luptele împotriva nemților, treptat șoselei îi va lua locul un drum de țară (forestier mai bine spus) pe care continuați să mergeți, urcați o serpentină, iar de aici vi se deschide o priveliște minunată. Loc de popas: iarbă din belșug, aer curat, munți (în partea stânga, cum stați cu față la drum, adică spre N, se întind Munții Baiului cu Bucegii în spatele lor). Puteți admira și drumul pe care ați coborît în Secaria.

După ce v-ați încărcat bateriile o luați binișor pe biciclete înspre valea Doftanei (loc. Teșila). Și aici mai aveți puțin de urcat, dar nu foarte mult, veți vedea pe partea dreapta, undeva mai sus, o carieră de piatră. De aici drumul se bifurcă ( 985 m), puteți merge tot înainte sau puteți face stânga pe un drum mai prost întreținut, tot acolo veți ajunge. Dacă alegeți cea de-a două varianta o să constatați la un momentdat (după cca 300m) că drumul este închis de o poartă. Nu va chinuiți să o deschideți pentru că nu pe acolo trebuie să mergeți. Coborâti pur și simplu pantă din față dvs, doar aveți mountain bike, pentru a ajunge la drumul principal pe care l-ați părăsit după carieră pentru a va bucură din plin de frumusețea naturii.

După o coborâre pe cinste, în serpentine, prin pădure, ajungeți în valea Doftanei (loc Teșila). Până aici ați parcurs cca 14 km.

Din Teșila intrați pe șoseaua care coboară spre lacul de acumulare Paltinu (încă 5km până la coadă lacului) și mai departe spre Câmpina.

Lacul Paltinu se află pe valea Doftanei, la confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile", la o altitudine de cca 650m. Apă lacului are o culoare albastru-verzuie ceea ce-i da un aspect cu totul aparte. Dacă va încadrați în timp puteți coborî pe malul lacului, șoseaua e puțin mai sus. Totuși vara mai bine va lăsați păgubași, nu aveți de ce va bucură decât de grătare, fum, mirosuri amețitoare, manele. Dacă toate acestea va îngrozesc mai bine poposiți după cîțiva kilometri la baraj.Superb.

Apoi va continuați coborârea, atenție însă la camioane, mai ales că șoseaua este în serpentine.

Va mai puteți opri în drum la o pensiune foarte liniștită, pe partea dreapta a șoselei, unde puteți mânca, bea un suc, o bere sau altceva.

Mai aveți puțin și ajungeți la intrarea în depresiunea Câmpina care este străjuită de un portal de tip bazaltic și uite așa încet-încet ne apropiem de lumea "civilizată". Păcat! Dar nu-i nimic, puteți reveni oricând doriți.

Asociația turistică sportivă civică și ecologistă

CLUBUL DE CICLOTURISM

NAPOCA

CICLOTURISM  CICLISM MONTAN    PROMOVAREA BICICLETEI

TURISM MONTAN  ALPINISM  SPEOLOGIE    SCHI  PARAPANTĂ

PROTECȚIA MEDIULUI  DEZVOLTARE DURABILĂ  ECOTURISM

TINERET  DEZVOLTAREA SOCIETĂȚII CIVILE

Caracter: organizație neguvernamentală, pentru tineret, independența, apolitică și nelucrativă, de utilitate publică

• Fondată la 3 iunie 1992 . • Cod Fiscal 5800675

Persoană juridică română de drept privat cu sentința civilă Nr. 77 / PJ / 21.08.1992

Înscrisă la Tribunalul Cluj în Registrul persoanelor juridice la Nr. 48 / 1992.

Sediu : Str. Septimiu Albini nr. 133 ap. 18 cod 3400 Cluj-Napoca 9 România

telefon: 064-142953 • fax: 064-142953 • mobil: 094+275570

E-mail: [anonimizat]

WWW: http://www.dntcj.ro/NGOs/napoca/

Cont: Banca Transilvania SĂ Cluj , cont nr. 2511000013626912.

Scopul CCN: Promovarea bicicletei precum și promovarea sporturilor montane, protecția mediului, cunoașterea și dezvoltarea durabilă a zonei montane, promovarea tineretului și dezvoltarea societății civile

Afiliat la structuri locale, naționale și internaționale.

Ture cicloturistice montane estivale în Carpați

Ca în fiecare an, CCN organizează în sezonul estival și o serie de

acțiuni cicloturistice deschise pentru participare nu numai membrilor

CCN, ci și membrilor altor cluburi și grupuri din țară și străinătate

cu care CCN are relații de colaborare și parteneriat.

În vara anului 2009, CCN organizează două ture cicloturistice montane

în Carpații românești, de câte o săptămâna:

1. Bike România Tour 2009 (BRT09)

13-20 iulie, zona Munții POIANA RUSCĂ

Este o tură cu cazare în principal în pensiuni, fără mașină de însoțire

(dar majoritatea etapelor sunt circuite de o zi, cu întoarcerea seară

la pensiune, deci nu se merge cu bagaj mare decât la începutul și

finalul turei). Traseele vor fi de nivel mediu (că lungime și

diferența de nivel) dar dpdv tehnic trebuie experiență (vor fi multe porțiuni de drumuri de căruță și tractor).

2. Meridionali Bike Tour 2009 (MBT09)

2-10 august, zona Munții Cindrel și Șureanu

Este o tură cu cazare în principiu la cabane și pensiuni, și va fi

probabil cu mașină de însoțire ( deci nu se va merge pe bicicletă cu

bagaje mari). Traseele vor avea varianta de nivel mediu (pe drumuri

forestiere) și varianta de nivel ridicat (trasee de creastă, p single

track, adesea la mare altitudine). Prin urmare vor fi distanțe și

diferențe de nivel destul de ridicate, iar pentru variantele "de

creastă" trebuie echipament și experiență serioasă…

Program și traseu propus pentru BIKE ROMÂNIA TOUR 2009

13-20 iulie 2009, Munții Poiana Ruscă

12iulie

– pentru cine vrea și poate – plecare cu bicicletă din Cluj, peste

munte, pe la Steaua – Bistra – Abrud ( circa 100 km).

13iulie

– pentru cei plecați pe bicicletă din Cluj sâmbătă, sunt două variante:

– asfalt: Abrud – Brad – Mintia – Ilia – Dobra – Roșcani ( circa 100 km)

– asfalt și drum forestier / neasfaltat: Abrud – Brad – Țebea – Visca

– Vorta – Ilia – Dobra – Roșcani ( nu se știe însă cum arată drumul

Țebea – Visca, dacă e tot de mașină sau o parte e doar de căruță 7

tractor)

Restul – cu tren sau mașină până în Roșcani sau cu bus sau tren până

în Deva sau până în Ilia și ultimii km până în Roșcani ( situat pe

V.DObrii, la 6 km amont de Dobra).

Cazare pensiune în Roșcani (Vila Cornelia)

1. L, 14 iulie Roșcani – urcare tot pe valea Dobra apoi valea Bătrână până în Vadu Dobrii. Pus cortul, circuite scurte de prospectare în jur.

2. Mă, 15 iulie Circuit fără bagaj mare:

Vadu Dobrii – pe culme prin Poiana Rachiteii – Feregi – Poieniță

Tomii – Cutin – coborâre și traversare valea Zlasti – urcare în Cerbai

pe culme prin Socet – Poiana Rachiteii – Vadu Dobrii

3. Mi, 16 iulie Circuit fără bagaj mare:

Vadu Dobrii – pe culme prin Sohodol – Lelese – Cerisor – coborâre în

valea Sohodol – Govăjdia – retur urcuș pe v.Runcu – Vadu Dobrii

4. J, 17 iulie Circuit fără bagaj mare:

Vadu Dobrii – pe culme prin Bunila – Poieniță Voinii – Rudă – Ghelari

– Dealul MIc – coborâre la Toplița – lacul Cinciș – Teliucu Inferior

– returi prin Govăjdia – V.Nadrab – Alun – culme – Vadu Dobrii

5. V, 18 iulie Circuit fără bagaj mare:

Vadu Dobrii – pe culme prin Poiana Crivină – poiana Manjila –

v.Bordului – Lunca Cernii de Sus – Hasadau – retur în urcuș pe valea Bunila – v.Bilii – Vadu Dobrii

6. S, 19 iulie

Vadu Dobrii – pe culme prin Poiana Crivină – poiana Manjila – pas –

Rușchița – pasul Tăul Ursului – Luncanii de Jos.

Cazare la o pensiune agroturistică

Alternativă: Coborâre prin Lunca Cernii de Jos – trecere la Rachitova

– Hațeg – Hunedoara – Simeria, și de acolo spre casă tren / bus /

mașină.

7. D, 20 iulie Retur acasă ( cu tren, autobus, cu mașină sau cu bicicletă)

MERIDIONALI BIKE TOUR 2009

2-10 august 2009

TRASEU ȘI PROGRAM

2 august 2009 Deplasarea de la Cluj la Sibiu ( cu mașini, sau / și cu bus sau / și tren sau cum vom reuși…). Vizitare Sibiu etc.

Cazare la o pensiune în Dumbravă Sibiului sau într-un sat de lângă Sibiu.

D, 3 august

Varianta drum forestier 1: Sibiu – Poplaca – Gură Răului – Cheile

Cibinului – Păltiniș.

1.2 Varianta asfalt și drum forestier 2 Sibiu – Rășinari – Santa – Păltiniș

Cazare cabană în Păltiniș

2. L, 4 august

2.1 Varianta drum forestier: Păltiniș – pas Muncel – Rozdesti – șaua

Steflesti – v.Frumoasei – Oasă 2.2 Varianta de creastă (single track și drum care): pasul Muncel – sub vf. Bătrână – refugiu Canaia – vf. CIndrel – Oasă. Cazare Pensiune Oasă

3. Mă, 5 august

3.1 Varianta circuit de creastă: Oasă – pas Tartarau – vf.Tâmpele – vf. Steflesti – șaua Steflesti – v.Frumoasei – Oasă

3.2 Varianta circuit drum forestier: Oasă – pas Tartarau – Obârșia Lotrului – apoi circuit în jurul L. Vidra sau urcare până în pasul Urdele – retur la Oasă tot prin pasul Tartarau. Cazare pensiune Oasă

4. Mi, 6 august

4.1 Varianta drum forestier: Oasă – pasul Tartarau – v.Salanele – cab.ȘUreanu

4.2 Varianta creastă / single track: Oasă – pas Tartarau – Obârșia Lotrului – ( eventual pas Groapă Seacă) – creastă – Salanele ( eventual Gură Potecului) – cab. Șureanu Cazare cab.Șureanu

5. J, 7 august

5.1 Varianta traseu creastă / single track și drum tractor:

Cab.Șureanu – vf. Șureanu – creastă – cab. Prislop – creastă sau v.Răului MIc – Cugir

5.2 Varianta drum forestier: Cab.Șureanu – pas Prisacă – v. Cugirului – Cugir

Cazare pensiune în Cugir sau în împrejurimi

6. V, 8 august

6.1 Varianta creastă / single track și drum forestier: Cugir – Purcăreți – Strungari – Tonea – Plesi – Loman – Sasciori – Sugag

6.2 Varianta drum forestier: Cugir – V.Cugirului – pas Prisacă – Luncile Prigoanei – Tău Bistra – Sugag

Cazare pensiune în Sugag sau alt sat pe v.Sebeșului

7. S, 9 august

7.1 Varianta creastă / single track: Sugag – Dobra – creastă până la Crint sau cab.Fântânele – Sibiel – Orlat – Sibiu

7.2 Varianta drum forestier și asflat: Sasciori – Sugag – Dobra – Jina – Tilisca – Săliște – Sibiel – Orlat – Sibiu ( sau prin Sasciori – Dumbravă – Clanic – Gârbovă – Dobarca – Apoldu se Sus – Tilisca … )

Cazare pensiune lângă Sibiu

8. D, 10 august

Întoarcerea acasă

ZONE CICLOTURISM

Ciloturism montan:

Chioarul, Țara Năsăudului, Bucovina, Ținutul Neamțului, Zona centrală și sudică a Carpaților Orientali, Apusenii, Carpații de Curbură, munții dintre Olt și Jiu, Munții Banatului, zonele Văii Prahovei și Bârsei;

Culmile principale ale munților Suhard, Rarău, Obcina Mestecănișului,

Grohotiș, Baiului, Bucegi, Gilău-Muntele Mare, Vlădeasa, Latoriței;

Văile: Cernei, Frumoasei, Sadului, Lotrului, Ialomiței, Doftanei, Bâscei Mari și Bâscei Mici, Uzului, Someșului Rece

Drumurile care urcă varfuri înalte ale multor masive montane:

Cucurbata Mare, Găina, Vlădeasa și Muntele Mare (Apuseni), Mestecănis

(Obcina Mestecăniș), Rarău, Igniș (Gutâi), Rețițiș (Călimani), Lăcăuți (Vrancei), Penteleu (Buzău), Omu (Bucegi), Semenic etc.

Cicloturism clasic (de șosea):

Oașul, Maramureșul, Lăpușul, Bucovina, Ținutul Neamțului, Apusenii, Banatul montan, Oltenai subcarpatică, Muntenia subcarpatică, Țara Făgărașului, Țara Bârsei, Podișul Târnavelor, Țara Secuilor, Dobrogea

Văile: Arieșului, Izei, Crișului Alb, Crișului Negru, Dunării, Bistriței, Oltului superior, Jiului, Prahovei

Litoralul de la Constanța, spre nord și până în Deltă

Șosele asfaltate montane precum Transalpina, Transrarăul, Transfăgărășanul

Împrejurimile marilor orașe și stațiunilor turistice.

România are un potențial cicloturistic care ar putea fi bine exploatat, atât pentru cicloturismul pe șosea, cât și pentru cel montan, cunoscut mai mult sub numele de mountain bike. Cicloturismul practicat pe șosele este destinat, în special, celor modernizate, fără un trafic intens, însă se poate practica și pe drumuri nemodernizate sau pe căi necarosabile. Cicloturismul se practică mai ales pe drumuri de țară, drumuri forestiere, drumuri de car etc.

CAPITOLUL 4

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Este clar că potențialul turistic deosebit al României, oferă multiple posibilități, foarte puțin exploatate: turism rural (agroturism), turism ecologic (ecoturism), turism balnear. De ce nu și cicloturism? Parte integrantă a ecoturismului, excursiile pe bicicletă au prins rapid și puternic în țările din vestul Europei, unde s-au amenajat trasee speciale pentru amatorii de ciclism montan. Pe lângă traseele marcate, găsim și hărți amănunțite ale acestora, puncte de informare turistică care te pot îndruma pe traseele adecvate în funcție durata și dificultatea acestora, centre de închiriat biciclete, ghizi cu atestat și excursii bine organizate.

Din păcate noi suntem departe de toate acestea, la noi nici măcar în orașele supraaglomerate, nu există peste tot benzi de circulație pentru bicicliști, o alternativă viabilă în cea ce privește circulația urbană în multe alte țări europene (Germania, Olanda, Belgia). Totuși, cadrul natural există din belșug în țara noastră, iar faptul că este încă puțin amenajat, nu este neapărat un dezavantaj, putând deveni chiar un element de atracție. O plimbare de o jumătate de oră, o oră, două, sau o zi este o experiență care până la urmă merită să fie încercată. O plimbare cu bicicleta prin pădure singur sau împreună cu câțiva buni prieteni, încordează mușchii, dar relaxează mintea, eliberându-vă de stres mai mult decât credeți.

Plimbarea poate fi făcută atât pe o potecă de pădure cât și pe un drum nepavat de țară, pe un drum forestier care alunecă ușor prin văi, coborând și urcând dealuri sau chiar printre stânci pe un drum șerpuind de munte. Ciclismul este atractiv și fiindcă este un sport ce poate fi practicat la orice vârstă. Nu ești niciodată prea bătrân pentru a merge pe bicicletă; am putea zice că elixirul tinereții îl găsim pe două roți. Pe bicicletă nu merg doar adolescenții, tinerii sau masculii feroce. Este un sport care poate fi practicat și de cei de vârstă mijlocie, de fete/femei și să nu uităm de copii.

Sport extrem?

      Să nu confundăm plimbarea prin păduri cu bicicleta, cu sporturile extreme. Până la urmă orice sport poate deveni extrem, depinde până unde îți împingi limitele și de nevoia de adrenalină a fiecăruia. Și înotul este un sport extrem dacă îl practici într-un bazin plin de crocodili sau rechini. Și din păcate în realitatea cotidiană românească, “sport extrem” este mai degrabă să circuli cu bicicleta pe străzile unui oraș aglomerat unde pericolele motorizate și șoferii neciopliți te așteaptă la fiecare intersecție.

Condiție fizică

     Ce-ți trebuie practic să te apuci de ciclism este voință (să te ridici de pe canapea, să stingi televizorul și să pui telecomanda deoparte), disponibilitate de efort, o condiție fizică adecvată turelor pe care vrei să le faci și evident o bicicletă. E important să-ți alegi traseul (durata și dificultatea acestuia) în funcție de condiția fizică și disponibilitatea de efort pe care o ai. Întrebarea care trebuie pusă este: Am antrenamentul necesar pentru a pedala în continuu timp de câteva ore în condiții dificile de teren? Este important ca fiecare dintre noi să-și cunoască limitele și starea sănătății. Nu trebuie uitat că ciclismul montan se practică în general în zone puțin locuite, și greu accesibile altor mijloace de transport, în consecință un accident poate avea urmări neplăcute. Așa că traseele trebuie alese iar viteza de rulare trebuie adaptată, în funcție de capacitatea fiecăruia de a ține sub control bicicleta.

Nu trebuie uitat că scopul plimbării este relaxarea, odihna activă, că la sfârșitul traseului nimeni nu te așteaptă cu vreo cupă sau medalie, așa că trebuie mers într-un ritm care îți este confortabil, nu unul ce te va face să-ți scuipi plămânii. De asemenea este bine ca partenerii de tură să fie cam la același potențial ciclistic, nu unul să gonească după ceilalți, scopul plimbării nefiind căpătarea unei febre musculare sau a unor dureri de spate.

Echipament

     Echipamentele de protecție sunt și ele utile. Poate că pe stradă unii vor zâmbi că porți o cască de protecție (că așa-i la noi), dar nimeni nu te poate proteja cu comentarii și zâmbete răutăcioase dacă ai ghinion și cazi. Până la urmă casca poate face diferența, dacă la sfârșitul turei, te întorci pe picioarele tale acasă sau te aduc alții. Și nu în ultimul rând trebuie să ai echipamentul necesar pentru o asemenea ieșire, dacă nu neapărat un echipament special de ciclism, să fii îmbrăcat măcar în așa fel încât să te simți relaxat și comod în timp ce rulezi. Dacă se zice că fotbal în pantofi și sacou e aproape imposibil să joci, ciclism montan e sigur imposibil. Ochelarii de soare sunt și ei recomandați și chiar e indicat să ai ochelari speciali pentru bicicletă care protejează și de soarele lateral care poate fi deranjant sau chiar periculos în cazul unei coborâri abrupte. Ei sunt de mare ajutor în pădure când alternanța lumină – umbră este atât de rapidă încât ochiul nu are timp să se acomodeze. Ochelarii protejează ochii și de curenții de aer, care în cazul unei coborâri rapide, îi pot face să lăcrimeze, dar și de diferite gâze, insecte care și-ar putea înfige ghiarele în ei, provocând în cel mai bun caz o senzație de disconfort.

Psihic

  Pe lângă efortul fizic, ciclismul montan este un sport care solicită foarte mult si psihicul. Sigur că mușchii și tendoanele, sunt extrem de importante în acest sport. Dar, ca și în alte sporturi, nu este suficient. Atletul perfect, pachet de mușchi, poate pierde uneori teren în fața unuia puțin mai slab pregătit fizic, dar mai bine pregătit psihic. Ciclismul este un sport de anduranță, poți porni cu energie debordantă, care însă începe să scadă după câțiva kilometrii parcurși, iar apoi începi să te întrebi, de ce te-ai urcat pe bicicletă sau cât mai ai până la destinație. Cine a urcat serpentine dificile știe care este sentimentul care te cuprinde când crezi ca te apropii de vârful pantei, iar după colț observi practic că greul abia începe. Este asemănător cu acel sentiment care apare când, in maxim de efort în pantă, ridicat din șaua bicicletei și cu limba de un cot, observi că un alt ciclist trece ca acceleratul pe lângă tine și tu nu-i poți face față. În acel moment, intervine de obicei o ultimă sforțare, mai mult de formă, urmată de abandonul, în primul rând la nivelul voinței, dispărând astfel și suportul energetic care să susțină organismul.

Bicicleta

Și am ajuns la cel mai important aspect al pledoariei și anume, bicicleta. Vrei să cobori pe stânci, să urci sau să cobori dealuri, să alergi în pădure sau pe drumuri de țară, atunci ai nevoie de roți tari, cauciucuri groase si frâne foarte bune. În consecință îți iei un mountainbike (mtb). Oferta este foarte generoasă la ora actuală, existând destule magazine de profil, din care poți să-ți achiziționezi de la biciclete „no name” la biciclete de firmă. Prețul unui mtb pornește de la 100 de euro și poate ajunge la câteva mii. Achiziționarea unei biciclete trebuie să țină cont evident și de buzunarul fiecăruia, dar mai ales de utilizarea ulterioară a acesteia. În general este valabilă regula: cheltuind mai mulți bani, vei achiziționa o bicicletă mai bună. Forma bicicletei, calitatea diferitelor componente și nu în ultimul rând mărimea sa – toate sunt funcție de scop. Biciclistul și bicicleta nu trebuie neapărat să funcționeze ca un tot unitar, ci mai degrabă să existe o simbioză, o compatibilitate. Suprasolicitând bicicleta riști să cedeze și să te arunce din șa ca un cal nărăvaș, când nici nu te aștepți.

Mtb – câteva considerații tehnice

  Mountain bike-urile sunt biciclete proiectate pentru a fi utilizate pe terenuri dure, nepavate, având ghidon drept, schimbătoarele de viteze pe ghidon, cauciucuri late și suspensii (amortizoare) pentru absorbirea șocurilor. Sunt mult mai lente decât bicicletele de șosea, dar în același timp mult mai rezistente. Sintetizând puțin putem spune că vorbim despre biciclete care se comportă bine în orice situație, pe orice teren, biciclete pe care putem urca muntele pe drumul forestier, pentru ca apoi să îl coborâm pe o potecă sinuosă si abruptă. Din punct de vedere a design-ului și a prezenței/absenței suspensiilor mtb s-ar putea clasifica: în mtb rigide fără suspensii (fully rigid), mtb cu suspensii pe față – pe furcă (hardtail) și mtb cu suspensii atât pe față (pe furcă) cât și pe spate (în cadru) (full suspension). În ultimii ani au început să se utilizeze din ce în ce mai mult mtb suspensie măcar pe furcă, cea ce permite deplasarea mai ușoară pe un teren accidentat și ușurează efortul fizic al ciclistului. O bicicletă rigidă poate fi utilă pe un teren neaccidentat, sau la urcări, dar suspensiile pot ajuta mult la rularea pe un teren accidentat sau la coborâri. Dacă la începuturi mtb au fost fabricate având cadrul și geometria asemănătoare cu cea a unei biciclete de șosea, cu timpul acestea au devenit mai “mainstream” pentru a rezista unui stil mai agresiv de rulare. Mtb moderne au 21, 24 sau 27 de viteze cu 3 foi pe față și 7, 8 sau 9 pinioane pe spate, cu cadre ușoare dar în același puternice și cu o geometrie ce permite abordarea în viteză unor trasee dificile. În cea ce privește mărimea bicicletei sunt mai multe aspecte care trebuie avute în vedere, cele mai importante fiind: mărimea cadrului și distanța șa-ghidon („reach-ul”). Evident, pe piață există o sumedenie de mărimi de cadre, de la cele „mini” de 14’-15’ pana la cele “gigant” de 22’-23’ (mărimile sunt exprimate în inchi). Cadrul poate fi din aluminiu, titan, carbon sau oțel, fiecare material având propriile avantaje și dezavantaje. Frânele pot fi în V situate pe roată, sau pe disc situate în centrul roții, acestea din urmă oferind un control superior asupra bicicletei, prin capacitatea de a absorbi frânările bruște. Șaua de mtb este în general îngustă, ușoară, iar spatele acesteia este modelat pentru a permite o mișcare mai liberă și mai amplă față-spate. O șa bună poate face diferența între plăcerea de a rula și chinul de a sta pe un scaun a doua zi. Șaua trebuie să fie specifică stilului în care rulează biciclistul și fizicului acestuia. Astfel cu cât un ciclist rulează mai repede, cu atât este mai probabil să aibă nevoie de o șa îngustă, ținând cont că la viteze mari, greutatea se transmite asupra brațelor și picioarelor mai mult decât asupra șezutului, iar frecarea cu părțile laterale este mai mare.

     Așadar, fixați bine casca, băgați aer în cauciucuri, ungeți lanțul și, dacă aveți bună dispoziție și un zâmbet larg, puteți pleca la drum. Să rămânem mereu dinamici, tineri, să mergem înainte, să vedem ce este după fiecare curbă, după fiecare obstacol, să ne uităm în împrejur și să ne bucurăm de frumusețile pe care le vedem, să ne mai luăm o doză de adrenalina și, odată ajunși la capătul drumului, să vedem unde duce în definitiv acesta – poate că nu este unul dintre secretele vieții dar este, cu siguranță, secretul unui tur reușit.

BIBLIOGRAFIE

Antonoaie Niculaie, Foriș Tiberiu, Crețu Romeo ș.a. – „Management în turism. Ecoturismul- componentă a turismului modern”, Ed. Psihomedia, Sibiu, 2002

Crețu Romeo Cătălin – „Legislație în alimentație publică și agroturism”, Editura CERES, București, 2012

Crețu Romeo Cătălin, Ștefan Petrică – „Resurse Agroturistice”, Editura CERES, București, 2012

*** – Clubul de Cicloturism Napoca

*** – Institutul Național de Statistică. „Turismul României- breviar statistic” 2000-2012.

*** – Monitorul Oficial al României, Legislația din domeniul turismului 1997-2013

http://www.ciclotrasee.ro/galerie/

http://jurnalul.ro/timp-liber/calatorii/cicloturismul-in-romania

Despre cicloturism în România, în The Guardian

https://www.proalpin.ro/blog/cicloturism-munte

http://timp-liber.acasa.ro/vacante-calatorii-291/unde-poti-face-cicloturism-in-romania

Ghidul României văzute de pe bicicletă