Ciclicitate, Ciclicitate Economica Si Rolul SAU In Declansarea Crizei Economice

CICLICITATE, CICLICITATE

ECONOMICĂ ȘI ROLUL SĂU ÎN DECLANȘAREA CRIZEI ECONOMICE

CUPRINS

INTRODUCERE

Problematica lucrării, cu explicitarea principalelor întrebări cărora li se caută răspuns și a ipotezelor de lucru centrale

CAPITOLUL I

Ciclicitatea activitatii economice

CAPITOLUL II

Criza economică actuală: cauze, ciclicitate și norme primare

CAPITOLUL III

Studiu de caz

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

OPIS

ANEXE

INTRODUCERE

Realizarea unui studiu referitor la ciclicitate, ciclicitate economică și roul acesteia în declanșarea crizei economice constituie o provocare pentru fiecare individ. Atracția pentru o temă ce pare să lanseze o mulțime de probleme și ȋntrebări ȋn perioada actuală la nivel mondial, este din ce ȋn ce mai mare

Lucrarea prezintă o situație prin comparație, de la nivel regional și ținând cont de anumite criterii și sub influența anumitor factori.

Realizarea schematică a studiului se poate face doar printr-o vizibilitate reală a datelor acumulate și supuse analizei. Toate aceste prelucrări ale datelor din teren nu fac altceva decât să stabilească o relație între aspectul teoretic și cel practic, într-o proporție bine definită.

Stabilirea normelor de analiză documentară permit mai depate o implicare a factorilor evaluatori, în așa fel încât studiul să fie într-o concordanță perfectă cu realitatea și bazându-se pe o ținută corectă.

Fig. _______ . Schema metodei de analiză pentru întocmirea studiului

Pașii propuși pentru a realiza acest studiu sunt poate ceva mai îndrăzneți, ținând cont de faptul că este un sistem economic diferit, în bună parte de cel cunoscut în cea mai mare parte de populația europeană și implicit de populația românească.

CAPITOLUL I

CICLICITÁTE, ciclicități, s.f. Caracter ciclic. – Ciclic + suf. -itate.

Ciclicitatea activității economice

„Ciclicitatea este, de fapt o caracteristică logică a mișcării materiei in diferitele sale forme de organizare (natura, stiinta, societate, economie). Expansiunea si contractia alterneaza in evolutia generala a Universului si se incadreaza intr-o spirala a progresului. Ciclicitatea nu este o evolutie in cerc cum am fi tentati sa credem. Deci, ea este proprie si economiei. ” (F. Braudel)

Oricare ar fi nivelul ei de structurare si de desfasurare, activitatea economica a fost si este fluctuanta in timp (cunoaste cresteri, stagnari si reduceri). De asemenea, ea inregistreaza schimbari permanente de sensuri si de ritmuri. In acest capitol, se pune accentul, evident, pe fluctuatiile activitatilor economice dintr-o tara, pe intrarile (input-urile) si pe iesirile (output-urile) din cadrul economiei nationale. Deci, evolutia fluctuanta este opusa evolutiei uniforme (lineare) a economiilor tarilor.

Istoria moderna a fost brazdata (traversata) de mai multe feluri de fluctuatii eco¬nomice: sezoniere, intamplatoare, ciclice.

Fluctuatiile sezoniere se manifesta indeosebi in agricultura, turism, constructii, in limitele unui orizont de timp dat (un an economic) pe baza unor conditii climaterice, a unor obiceiuri si traditii statornicite intr-o tara sau alta.

Fluctuatiile intamplatoare, accidentale, sunt cauzate de cataclisme naturale, de evenimente politice deosebite neasteptate, de deciziile derutante ale unor agenti economici influenti.

Fluctuatiile cicilice sunt cauzate de factori interni ai economiei, de interdepen-dentele dintre diferitele laturi ale acesteia. in cadrul unor anumite marje, acestea se pro¬duc cu o anumita regularitate, la intervale de timp relativ egale.

Fluctuatiile ciclice presupun alternanta, succesiunea perioadelor de expansiune (de crestere, dezvoltare) si de contractie (stagnare, scadere, regres) a afacerilor dintr-o tara, a activitatilor economice. Ele constau, de asemenea, in trecerea periodica prin anumite faze, fiecare cu trasaturi distincte, care se schimba in aceeasi succesiune.

Fluctuatia ciclica se caracterizeaza prin:

– repetabilitatea in timp a unor faze;

– modificarea starii si performantelor agregate ale economiei de la o faza la alta; fiecare faza in parte si toate, luate impreuna, pregatesc premisele schimbarilor calitative in viata economica, deschid calea progresului economic.

Intensitatea evolutiei activitatilor si sensul acesteia se masoara cu indicatori rezultati vi macroeconomici atat in expresie nominala, cat mai ales in expresii reale (curatate de efectul inflatiei cu ajutorul deflatorului).

Unitatea de masura a timpului in care se succed ciclurile activitatii economice, segmentele de timp in care se incadreaza dinamica economicareprezinta ciclul economic.

Prin ciclu economic se intelege succesiunea in timp si schimbarea periodica a conditiilor si rezultatelor cresterii si dezvoltarii economice.

Pe baza datelor statistice acumulate, specialistii au identificat mai multe tipuri de cicluri economice, care, in fiecare perioada, s-au intrepatruns si s-au interinfluentat: cicluri pe termen lung, seculare sau Kondratief; cicluri pe termen mediu, comerciale, decenale sau Juglar; cicluri pe termen scurt, conjuncturale sau Kitchin. Adesea, toate aceste cicluri sunt surprinse si analizate pe un fundal general, numit trend secundar.

In mediul de miscari vibratorii pe care il distinge economia – remarca F.Braudel – calculele izoleaza cu usurinta zeci de miscari, conform cu lungimea perioadei: miscarea seculara, asa numitul trend, cea mai lenta dintre miscarile lente; conjuncturile indelungate, ciclurile de 50-60 ani ale lui Kondratief, cicluri duble sau intercicluri; conjucturile scurte durand circa 10 ani.

In jurul anului 1470, incepe probabil o ascensiune seculara a vietii economicecare se intrerupe sau cel putin se incetineste o data cu scumpirile record ale anilor 1590-1600, dar continua totusi pana spre jumatatea secolului al XVII-lea, secol ce este apreciat ca un fel de sanatate secreta a economiei, adica o crestere lenta de profunzime a vietii materiale. Anumiti ani in aceasta perioada au doar valoarea unor repere foarte aproximative in esenta, aceasta lunga ascensiune se verifica pe baza variatiilor preturilor la cereale (prin scaderea lor).

Ciclul Kondratief, dupa numele economistului rus care 1-a fundamentat, are locpe baza tendintei lungi in evolutia economiilor (nu-i vorba de acele cicluri seculare, cunoscute sub denumirea de 'trenduri ale statisticienilor'). Kondratief a relevat accentuarea, intr-o perioada de 20 – 30 de ani, a bazelor de expansiune, pentru ca, apoi, intr-o perioada asemanatoare ca durata sa se intensifice fazele de regresiune.Ansamblul ciclului Kondratief apare deci pentru o perioada semicentenara, cu o proiectie ascendenta foarte marcata (faza A), urmata de o profunda depresiune (faza B). intre cele doua faze are loc schimbarea de sens a evolutiei, numita criza de mai mare anvengura (criza structurala). De fapt, J. Schumpeter apreciaza: 'Fiecare dintre fluctuatiile ciclului lung (K) cuprinde o revolutie industriala, apoi asimilarea efectelor sale'.

Ciclul Juglar (major) a fost fundamentat de economistul francez care a cercetat problema in perioada 1860 -1890. Avand o durata de circa 10 ani, acest ciclu priveste orice perioada industriala a secolului al XlX-iea, dupa constructia cailor ferate m Franta si Marea Britanie. La intensitatea maxima a sa, ciclul era marcat aproape intotdeauna de o criza de supraproductie.

Ciclul Kitchin (minor) a fost observat si caracterizat de economistul american, al carui nume il poarta. Acesta apare ca o inrautatire a miscarii pozitive, a expansiunii din cadrul ciclului Juglar. Proces fara criza, el exprima o usoara repriza (relansare) in faza depresiunii Avand o durata intre 3 si 3,5 ani, adesea este legat in S.U.A. de durata unui mandat prezidential (4 ani).

Ciclul economic pe termen mediu

Ciclul (in economie) este o suita neintrerupta de fenomene si procese economice care se reinnoiesc intr-o succesiune imuabila; ciclul cu o durata medie de 10 ani consta intr-o perioada de timp in limitele careia se succed faza de criza propriu-zisa, o faza de depresiune, un palier de refacere incompleta si apoi o faza de expansiune.' (Grand Larousse Encyclopedique)

Ciclul pe termen s-a bucurat si se bucura de cea mai mare atentie din partea specialistilor. Literatura de specialitate consacrata acestui gen de fluctuatii economice este foarte bogata si extrem de variata.

Caracterizarea acestui ciclu economic se face, de regula prin compararea cresterilor economice reale anuale cu cele potentiale.

Cresterea economica reala exprima sporul efectiv de productie nationala si se masoara prin ratele procentuale anuale ale sporirii rezultatelor macroeco-nomice, prin indicatorii consacrati in acest sens (P.N.B., P.I.B. etc).

Cresterea economica potentiala arata sporul anual al capacitatii de a produce a unei tari, capacitate ce consta atat din cantitatile de resurse suplimentare ce pot fi atrase in activitatile economice, cat si din sporul de eficienta cu care pot fi utilizate toate acestea.

Deci, daca cresterea economica reala se exprima prin rezultatele macroeconomice suplimentare efectiv obtinute, cea potentiala semnifica sporirea premiselor cantitative si calitative ale producerii acesteia.

Multi specialisti analizeaza relatiile dintre cresterea economica reala si cea potentiala prin relatia de marime, in dinamica, intre venitul national (ca fluxuri anuale) siavutia nationala (ca stoc). in genere, premisele cresterii potentiale (avutia nationala) se extind si se modernizeaza de la un an la altul, in functie de progresul tehnico-stiintific, de descoperirile si atragerea de noi resurse naturale, de cotele de produs national acumulate, de ridicarea gradului de calificare etc. Este vorba, deci, de un proces cumulativ de acumulari de avutie nationala, proces cu intensitati anuale diferite. El este insa continuu in plan istoric.

Cresterea economica reala a fost si a ramas insa fluctuanta, asa cum confirma istoria moderna, atat fata de potentialitati, cat si fata de perioadele precedente. Aceasta inseamna ca, in anumiti ani, tarile inregistreaza rate relativ inalte de crestere a venitului (produsului) national, ca ele parcurg o perioada de prosperitate economica, de afaceri bune. In alti ani, ele cunosc rate mai joase de crestere economica sau chiar scaderi ale venitului national (cresteri negative), traversand o perioada de afaceri proaste, de recesiune. Asemenea rate de crestere – diferite ca marime si ca sens – se succed de la o perioada la alta, la intervale aproximativ egale.

Succesiunea fazelor (anilor buni si anilor rai pentru economiile nationale) si pastrarea unei anumite ordini in aceasta succesiune dau fluctuatiilor respective caracter legic, o regularitate anume (determinata).

Acest ciclu pe termen mediu cu ani economico-financiari buni (prosperi) si cu ani nefavorabili (cu dificultati multiple) poarta numele de ciclu economic decenal, de ciclu comercial sau al afacerilor.

Desi i se spune decenal, totusi acest ciclu se extinde pe intervale variind intre opt si doisprezece ani, in functie de perioada istorica, de faza ciclului economic pe termen lung in care se incadreaza, de tara si de politicile promovate in una sau alta dintre tari. De pilda, in unele tari, undele favorabile ale cresterii economice pot sa se extinda pe 5 -6 ani, in altele doar pe 3 – 4. Ca urmare, durata totala a unui asemenea ciclu poate fi doar de 7 – 8 ani, in timp ce durata altuia se poate incadra in 11 – 12 ani.

De asemenea, magnitudinea fazelor, amploarea si intensitatea scaderilor sau cresterilor difera de la o tara la alta, de la o perioada la alta. Au fost situatii cand, in evolutia economica a unei tari, intr-un orizont de 8 – 12 ani, au alternat cresterile anuale ale P.N.B. cu 6 – 8 procente cu scaderi anuale ale acestuia variind intre 3-4 procente .

Durata unui ciclu, ca si duratele diferitelor lui faze, precum si intensitatea abaterilor (variatiilor) cresterilor anuale se afla in dependenta de fazele ciclului economic pe termen lung. in fazele ascendente, d 12 ani, au alternat cresterile anuale ale P.N.B. cu 6 – 8 procente cu scaderi anuale ale acestuia variind intre 3-4 procente .

Durata unui ciclu, ca si duratele diferitelor lui faze, precum si intensitatea abaterilor (variatiilor) cresterilor anuale se afla in dependenta de fazele ciclului economic pe termen lung. in fazele ascendente, durata ciclului pe termen mediu este mai lunga, mai ales pe seama anilor buni care, in aceasta faza, predomina ca numar. in ceea ce priveste magnitudinea undelor pozitive (bune) si negative (rele), aceasta este mai mica in fazele respective, indeosebi ca urmare a intensitatii reduse a caderilor productiei nationale, caderi care se manifesta sub forma unor ritmuri mai lente de crestere.

Modelul ideal al ciclului pe termen mediu (aratat mai sus) este analizat concret prin fazele lui, respectiv prin caracteristicile acestora. Denumirile, termenii folositi pentru desemnarea fazelor ciclului economic decenal difera de la un autor la altul.

De pilda, in literatura anglo-saxona cele patru faze sunt numite astfel: restrangerea sau contractia (slowdown, slump); expansiunea, criza (peaking), reprise.

In gandirea economica de nuanta socialista, aceste faze sunt urmatoarele:

-criza ciclica propriu-zisa;

-depresiunea;

-inviorarea;

– avantul.

Economistul italian Franco Poma considera ca cele patru faze ale ciclului decenal sunt: expansiunea; punctul de cotititura superior (criza); depresiunea; punctul de cotitura inferior, de reluare a expansiunii.

In Grand Larrouse, avandu-se in vedere distinct punctele de cotitura, de schimbare a sensului evolutiei rezultatelor macroeconomice, se enumera urmatoarele sase faze si momente, carora li se dau denumirile: reluarea avantului (reprise); prosperitatea sau expansiunea; tensiunea financiara; criza sau punctul de cotitura fsuperior; depresiunea; stagnarea.

Ciclul comercial, cunoscut si ca ciclul afacerilor sau ca ciclu economic, este o fluctuatie a nivelului activitatilor economice agregate, masurat de regula prin venitul national, careia ii corespunde, pe ansamblu, un model cu o expansiune a activitatii, urmata de o contractie, succedata, in continuare, de o expansiune.

Asemenea cicluri se produc in jurul (pe fundalul) trendului secular sau pe fundalul unui ciclu pe termen lung.

Ciclul pe termen mediu poate fi reprezentat astfel:

Curba care reflecta evolutia iesirilor cu apogeele (varfurile, crizele) in punctele B si F si cu nivelul minim in D sugereaza ciclul comercial. Timpul scurs intre cele doua puncte reprezinta durata ciclului sau perioada lui; aceasta poate fi considerata cea de la punctul A pana la punctul E sau de la punctul B la punctul F. Trebuie precizat ca intr-un ciclu nu se cuprind doua faze sau doua momente de acelasi fel.

Amplitudinea ciclului este data de inaltimea (distanta) varfului (crizei) fata de linia trendului sau de distanta fata de punctul caderii. in grafic este vorba de distanta BG sau de cea exprimata de DD’.

Ciclul poate fi divizat in doua faze – faza expansiunii si faza contractiei.De regula, faza contractiei este mai scurta decat cea a expansiunii. Ciclul poate fi convergent, divergent ori constant, in ceea ce priveste amplitudinea sa.

Pe baza celor aratate, a fost construit graficul de mai jos in care sunt sugerate dom cicluri economice pe termen mediu: unul – AB -, care poate fi considerat tipic pentru fazele ascendente ale ciclului pe termen lung; altul – A'B' -, ce ar putea sugera specificitatea sa in fazele descendente ale aceluiasi ciclu lung.

Recesiunea (R-l) reprezinta acea faza a ciclului economic mediu care se caracterizeaza prin reducerea de durata sau stagnarea ratelor de crestere a productiei nationale; in aceasta faza, reducerile absolute si relative ale cresterii activitatilor economice principale se intrepatrund cu scaderi absolute ale rezultatelor in alte sectoare. Aceasta este sugerata in ciclul economic AB. in unele perioade si in unele tari, evolutia negativa a activitatilor economice dintr-o tara se poate manifesta prin reducerea absoluta si de durata, in termenii reali, a P.N.B., a rezultatelor in cele mai multe sectoare si domenii. Situatia in cauza este numita depresiune si este redata in grafic pe traiectul ciclului decenal in faza descendenta a ciclului pe termen lung (D – 1).

In faza recesiunii, a depresiunii se manifesta autonom si se intepatrund asemenea procese reale si masuri de politica economica cum sunt:

– neincrederea agentilor economici in perspectiva afacerilor viitoare; neincrederetj aparuta in faza anterioara (criza) se mentine si isi exercita influenta asupra evolutia! generale a economiei;

– numeroase firme mai siabe isi restrang sau chiar isi intrerup activitatea (faliment);

– alte firme intampina dificultati in calea asigurarii profitului, fie din cauza sca-derii cererii agregate (care conduce la scaderea preturilor), fie din cauza sporirii costurilor. Oricum, reducerea profitului diminueaza la maximum posibilitatile de autofinantare a acestor firme;

– reducerea capacitatilor de productie sau sporirea lor intr-o foarte mica masura are ca efect sporirea somajului , care duce la scaderea cererii solvabile in societate;

– se reduce, deci si masa monetara;

– stagneaza sau scad cursurile hartiilor de valoare, indeosebi ale actiunilor ordi¬nare;

– intreprinderile sunt obligate de imprejurarile aratate mai sus sa recurga la masuri drastice de reducere a costurilor, pe baza reinnoirii capitalului fix, favorizate de inovatiile tehnice din societate si sustinute prin investitii, care pot fi potentate si prin politicile bugetare.

Perioada de inviorare (I – 2) sau punctul de cotitura inferior semnifica reluarea cresterii economice. De regula, aceasta este efectul conjugat a doua procese relativ independente unul de altul:

a) procesul investitional favorizat de asteptarile agentilor economici de a-si spori profitul in viitor;

b) cel al politicii monetare expansive, adica de reducere a ratei dobanzii si de ridicare a restrictiilor din calea creditarii.

in aceasta faza, problemele economice se leaga intre ele, in sensul antrenarii cresterii, dezvoltarii si progresului economic, dupa cum sugereaza cele de mai jos:

– reinnoirea capitalului fix activ stimuleaza cererea de prodfactori si ocuparea, mai intai, in sectoarele care produc bunuri investitionale;

– cresterea veniturilor celor ce lucreaza in sectoarele producatoare de bunuri capital va antrena si sporirea cererii solvabile de satisfactori; aceasta va antrena sporirea productiei de bunuri de consum personal curent, ceea ce va antrena investitii supli¬mentare in ramurile producatoare de satisfactori;

– bunurile de folosinta indelungata achizitionate in faza expansiunii precedente se uzeaza fizic si moral, trebuind sa fie inlocuite si sporind astfel cererea de consum, deci si cererea agregata; este, in acest caz, un efect – ecou, paste intreg ciclul mediu, ce se leaga de la o inviorare la alta, de la o recesiune la alta (in cadrul a doua cicluri

succesive);

– surplusurile relative de resurse financiare pe care bancile le au in perioada de recesiune sunt oferite acum de acestea cu rate reduse ale dobanzii;

– daca aceasta oferta avantajoasa de credite se va corobora cu anticipari optimiste ale producatorilor – investitori, atunci exista sanse mari ca cererea agregata de consum sa fie onorata de investitii pe masura;

– daca in recesiune balanta de plati s-a imbunatatit in conditii de austeritate, iar inflatia s-a redus, atunci guvernul isi va concentra atentia asupra somajului, el va cauta sa amelioreze aceasta problema prin masuri convergente ca: reduceri de impozite direc¬te si indirecte, care vor incuraja afacerile pe cont propriu; sporirea cheltuielilor guver¬namentale; reducerea taxelor rescontului si a ratei dobanzii;

Firmele si menajele pot anticipa asemenea masuri guvernamentale si actioneaza in sensul sporirii cheltuielilor de consum si al cresterii investitiilor; in aceasta faza, sporirea cererii agregate poate fi potentata si de unele socuri aleatoare din economia nationala.

Expansiunea (E – 3, in grafic) preia toate tendintele favorabile din faza anterioara si le duce mai departe, le potenteaza:

– majoritatea factorilor vor continua sa stimuleze cererea agregata; ca urmare, multiplicatorul investitiilor si acceleratorul consumului vor interactiona, efectul lor conjugat concretizandu-se in sporuri de crestere economica mai mari;

– agentii economici consumatori anticipeaza, acum, de regula, cresteri de pret si vor achizitiona mai multe marfuri;

– intreprinderile vor anticipa noi cresteri ale cererii agregate si vor spori investitiile;

– sporirea cererii de munca este insotita de sporirea salariilor, proces care se inscrie in factorii expansiunii etc. etc.

Procesele expansiunii ating insa un punct, cand incepe sa fie pusa sub semnul intrebarii posibilitatea continuarii ei cu aceeasi intensitate. In faza expansiunii, apar unele tensiuni financiare.

Tensiunea financiara (T.f. – 3', in grafic) in evolutia pe termen mediu semnifica:

– facilitatile de creditare depasesc limita prudentei in ceea ce priveste indebitarea (sa nu se uite ca bancile au functia de a restrictiona creditul);

– autoritatile monetare iau masuri de franare a cererii globale prin majorarea taxei scontului;

– multe firme, valorificandu-si posibilitatile sporite de a produce, decid sa produca pe stocuri in asteptarea unor sporuri de cerere solvabila;

– are loc, ca urmare, incetinirea reinnoirii si modernizarii capitalului fix etc.

Criza ciclica sau punctul de cotitura superior (C – 4) este o continuare fireasca, conditiile date, a evolutiilor anterioare, indeosebi a proceselor ce s-au manifestat in &za de expansiune, cu segmentul ei – tensiunea financiara. In aceasta faza:

– apar fenomenele care marcheaza inversarea conjuncturii, a evolutiei economice;

– restrictiile impuse de guverne sau de agentii straini, dar mai ales epuizarea efectelor de antrenare din perioada (faza) anterioara, duc la greutati in livrarea pro¬duselor, la aparitia unor dezechilibre puternice intre cererea si oferta de bunuri;

– tendinta de reducere a ratei profitului;

– marirea stocurilor produse, neconcordanta structurala intre cererea globala si oferta globala de satisfactori;

– reducerea relativa a investitiilor fata de evolutia economiilor;

– operatiunile bursiere anticipeaza, de regula, inversarea conjuncturii, generand neincredere in activitatile viitoare; se amplifica operatiunile speculative;

– bancile maresc rata dobanzii si restrictioneaza creditul, deci, franeaza investi-tiile; debitorii nu pot onora scadentele creditelor primite;

– boom-ul cheltuielilor de consum se termina, se reduce cererea nominala agre-gata, deci se epuizeaza efectul accelerator al ei asupra investitiilor;

– inflatia erodeaza competitivitatea exporturilor si a productiei de substitutie a importurilor;

– diverse socuri aleatoare pot urgenta sau prelungi criza (razboi, crah bursier, socul petrolier).

„Indiferent de natura sau originea lor – remarca marele nostru economist Victor Slavescu -, crizele economice se pot defini ca tulburari generale si trecatoare ale vietii economice, ce apar ca o reactiune impotriva unei activitati exagerate, de cele mai multe ori cu caracter speculativ'.

Prin regularitatea cu care se succed, fazele ciclului indeplinesc anumite Junetii in desfasurarea procesul complex si contradictoriu al cresterii economice reale. in fond, fiecare faza este rezultat al precedentei si, in acelasi timp, o pregateste (anticipeaza) pe urmatoarea.

Cunoscandu-se acest lucru, agentii economici particulari si statul desfasoara o politica de diminuare a consecintelor negative ale fluctuatiilor economice ciclice, de asigurare a unei mai mari stabilitati in economie. Pe baza unei politici de gestiune a stocurilor si a programelor de investitii pe termen lung, a capacitatii lor de autofinan¬tare, marile intreprinderi lanseaza permanent noi bunuri, stimuland astfel consumul, investitiile si cercetarea. Prin politicile de mentinere in anumite limite a preturilor, salariilor si altor venituri, se atenueaza fluctuatiile activitatii economice. in raport cu conjunctura economica (cu fazele ciclului decenal), este folosit sistemul securitatii sociale, atenuandu-se, prin parghiile lui, marile fluctuatii ciclice in consumul populatiei. Astfel, in conditiile unei conjuncturi nefavorabile, se reduc cotizatiile pentru asigurarile sociale, timp in care cresc prestatiile si alocatiile in contul acestora. Invers, in anii

prosperi. Dar, pentru a se ajunge la asemenea masuri alternative de politica sociala este necesara conceperea ei pe termene variate (lung, mediu, scurt).

Ciclicitatea dezvoltării economice – mod specific de evoluție a activităților economice, caracterizat prin alternanța, într-o anumită succesiune, a stărilor de expansiune și de contracție; evoluție ondulatorie a activității macroeconomice, regenerarea în timp, într-o anumită succesiune și regularitate, a unor trăsături (caracteristici, stări) ale acesteia. Recunoașterea ciclicității dezvoltării economice conduce la concluzia implicită că evoluția economiei nu este liniară, ci ondulatorie, cu perioade de expansiune urmate de încetiniri, stagnări și chiar regrese. Ciclicitatea dezvoltării economice se deosebește de unele fluctuații întâmplătoare ale activității economice pentru că ele sunt agregate și cumulative, în sensul că expansiunea (contracția) dintr-un anumit domeniu se propagă în altele, ca urmare a interdependențelor generate de diviziunea muncii și a legăturii dintre variabilele și fluxurile reale și cele monetar-financiare. Ciclicitatea dezvoltării economice apare o dată cu revoluța industrială, cu maturizarea apa- ratului de producție al societății și se manifestă în forme, intensități și cu consecințe diferite în timp și spațiu. Ciclicitatea dezvoltării economice conduce la concluzia că evoluția principalelor fenomene economice este pulsatorie, se derulează sub formă ondulatorie și are caracter ciclic, o anumită repetabilitate în timp a unor stări ale economiei care seamănă în linii generale. Majoritatea teoreticienilor consideră că ciclicitatea dezvoltării economice este o formă de evoluție firească, normală, a activității economice a afacerilor. Ea este rezultatul interdependențelor dintre factorii naturali, tehnici, economici, psihologici, socio-politici etc. și a întrepătrunderii mai multor tipuri de cicluri lungi, medii, scurte (conjuncturale) (v. Dezvoltare economică, Cicluri economice).

FLUCTUAȚIILE ACTIVITĂȚII ECONOMICE

Acestea se pot clasifica astfel:

fluctuațiile sezoniere sunt determinate de factori naturali si sociali, în functie de sezon;

fluctuațiile economice întâmplãtoare sau accidentale sunt determinate de factori sau evenimente neasteptate (inundatii, seceta etc.);

fluctuațiile ciclice sunt legate de însusi mecanismul de functionare a economiei si se reproduc cu o anumita regularitate, în timp.

Ciclicitatea constituie o forma speciala de evolutie a activitatii economice, în cadrul careia alterneaza perioade de crestere cu perioade de încetinire a cresterii, de stagnare sau chiar declin economic.

Principalele determinãri calitative ale ciclicitãții:

alternanta – fenomenele de crestere economica sau descrestere alterneaza;

periodicitatea – procesul economic este dependent de evolutia unor factori ai ciclicitatii economice;

inerenta – procesul economic se supune întotdeauna trasaturii de ciclicitate;

cumulativitatea – alternanta în cadrul fenomenului ciclicitate se produce pe baza unui proces cumulativ, în care anumite functionalitati îsi ating, în timp, limitele specifice;

autoreglarea – ciclicitatea se caracterizeaza prin autoreglare.

Factorii ciclicitatii economice se împart în:

1. Factori cauzali: a) factori de infrastructura – cei care conditioneaza procesul economic sub aspectul aprovizionarii cu resurse economice;
b) factori de structura – se refera la structura activitatii economice din cadrul sistemului în care este studiata ciclicitatea;

c) factori de reglementare – interventia statului în economie, prin pârghii si mecanisme economice;

d) factori de anticipare – se refera la orientarea comportamentului agentilor economici.

2. Factori perturbatori:

a) perturbatii naturale (calamitati naturale);

b) perturbatii sociale;

c) perturbatii electorale;

d) perturbatii intraciclice – când se suprapun anumite ciclicitati economice.

Fazele ciclului economic: 1) faza de expansiune: faza de crestere a variabilelor economice care cuantifica procesul economic;

2) faza de recesiune: faza de scadere a variabilelor economice care cuantifica procesul economic.

Punctele ciclului economic:

a) punctul de relansare este punctul în care factorii ce concura la încurajarea cresterii economice preiau dominanta asupra factorilor ce frâneaza cresterea economica;

b) punctul de contracþie este punctul în care factorii ce concura la frânarea / scaderea variabilelor economice preiau dominanta asupra factorilor ce încurajeaza cresterea economica.

Fazele ciclului economic

Faza de expansiune îsi alimenteaza principiile de mentinere prin: cresterea cererii agregate, cresterea preturilor, marirea marjei de profit, ceea ce încurajeaza cresterea productiei, a investitiilor, a consumului etc.

Faza de expansiune contine si principii de autonegare: cresterea preturilor conduce la reducerea puterii de cumparare; cresterea ratei dobânzilor bancare conduce la cresterea economisirii, deci, la reducerea consumului, adica a cererii agregate.

Mecanismul ciclului economic – ansamblul proceselor care au loc în cadrul activitatii economice si care confera acestia un caracter ondulatoriu specific ciclicitatii economice.

Mecanismul fazei de expansiune: în vederea cresterii ofertei vor spori investitiile; va spori cererea de credite bancare, va creste relativ rata dobânzii; cresterea depozitelor bancare va conduce la reducerea consumului; faza de expansiune îsi alimenteaza principiile de mentinere din însusi continutul ei; faza de expansiune contine si principiile de autonegare: cresterea preturilor conduce la reducerea puterii de cumparare etc.

Mecanismul fazei de recesiune: depasirea pragului ratei real negative a dobânzii bancare; depasirea pragului ratei real negative a salariilor; factorii care actioneaza în sens contrar; efectul de clichet (structura de consum ramâne neschimbata); activizarea concurentei economice, punctul de relansare; continuarea cresterii fortelor productive; necesitatea refacerii stocurilor epuizate.

Tipologia ciclurilor economice

Tipuri de cicluri economice:

a. Cicluri economice pe termen scurt – oscilatii ce se desfasoara pe o perioada de max. 1 an: oscilatii saptamânale, care se datoreaza alternantei saptamânale a unor variabile economice de comanda; oscilatii lunare; oscilatii sezoniere, în interiorul unui an (comportamente de consum specific în vacante si în perioada sarbatorilor etc.); oscilatii anuale.

b. Cicluri economice care depãsesc durata unui an calendaristic: cicluri Kitchin, care au o durata de cca 40 de luni, se mai numesc si cicluri ale stocurilor, deoarece principala cauza a producerii acestor cicluri o reprezinta necesitatea refacerii stocurilor de orice fel; cicluri Juglar, care au o durata de cca 10 ani, se mai numesc si cicluri decenale sau de afaceri, fiind determinate de evolutiile marilor procese industriale; cicluri Kondratieff, denumite si cicluri lungi, au o durata de cca 50 de ani, constituindu-se într-o alternanta a ciclurilor economice cu o durata mai mica.

Politici anticriza

Politicile anticrizã reprezintã ansamblul mãsurilor întreprinse de cãtre stat, prin care se urmãrește corectarea evoluțiilor ciclice excesive ale activitãții economice și atenuarea efectelor nefavorabile care decurg din acestea.

Politica de relansare are drept scop sustinerea activitatii economice, stimulând investitiile, consumul etc. relansarea prin oferta, relansarea prin cerere.

Politica anticriza de rigoare este aplicata mai ales când tensiunile din sistemul economic (inflatie) ascund pericolul unui derapaj economic. Ideea de baza este ca, în aceste conditii, statul sa înceteze politica de îndatorare si de finantare a deficitului.

CAPITOLUL II

Criza globala si teoria ciclicitatii

Este dificil sa apreciem când o criza financiara devine una economica sau daca o criza economica genereaza o criza financiara sau invers. În principiu, vorbim întotdeauna de o criza economica generata fie de cauze financiare, fie politice sau sociale. Criza financiara este o forma de manifestare a crizei economice care reflecta neîncredere în sistemul financiar, scaderea semnificativa a volumului tranzactiilor la bursa, dereglarea mecanismelor de piata, bursa fiind barometrul economiei care tranzactioneaza afaceri de diferite dimensiuni si din diferite sectoare. Criza financiara este o situatie în care cererea de bani este mai mare decât oferta de bani (disponibilul), adica lichiditatea este scazuta deoarece banii disponibili sunt retrasi din banci, fortând astfel bancile fie sa vânda propriile active si investitii, pentru a-si acoperi necesitatile, fie sa intre în colaps. Criza financiara poate duce la o criza economica.

În momentul în care piata sufera dereglari sau corectii importante acestea se vor reflecta în profitabilitatea afacerilor listate la bursasi, implicit, în pretul activelor financiare (actiuni sau obligatiuni) care depind direct de asteptarile investitorilor. Panica legata de economie nu face altceva decât sa accentueze amplitudinea acestor corectii si sa induca noi incertitudini în economie. De aici si pâna la reducerea apetitului pentru economisiri si investitii si apoi la cresterea dobânzilor pe piata nu este decât un pas.

Vorbim de o criza atunci când efectele acesteia se manifesta asupra unui numar foarte mare de oameni/companii. Crizele pot exista însa într-o stare latenta. Crizele nu sunt greu de previzionat (cauzele acestora fiind destul de clare).

Crizele economice nu se încadreaza într-un anumit model. Teoriile economice moderne resping ideea unei teoretizari generale a crizelor economico-financiare, conform carora acestea pot fi încadrate într-un model general valabil, considerându-se ca fiecare criza financiara este unica, fiecare reprezentând de fapt un accident istoric, generat de factori specifici, într-o anumita conjunctura social-economicasi politica. Conform acestor teorii crizele nu pot fi anticipate, astfel încât efectele negative ale acestora sa fie aduse la un nivel minim. Cu toate acestea, istoria ne arata ca, desi crizele economico-financiare nu apar si nu produc efecte în parametrii identici, ele sunt strâns legate de caracterul ciclic al proceselor economice.

Perioada actuala de criza prin care trecem poate fi incadrata in faza de regresie economica (declin) din cadrul ciclului economic. O faza normala intr-o economie de piata, capitalista. Cauzele acestei crize le-am explicat in articolul precedent .

In aceasta etapa consumul, productia, nivelul de trai scad, si in general toti indicatorii macroeconomici care masoara performantele unei economii inregistreaza scaderi.

In conjunctura actuala asteptarile privind evolutia consumului trebuie sa determine deciziile si comportamentul de adoptat pe termen mediu, atat de agentii economici cat si de stat. Cert este ca nivelul consumului se va reduce pana la limita in care va putea fi sustinut prin valoarea adaugata creata in economie, fara ajutorul creditarii; pe termen scurt este posibil sa inregistram scaderi sub aceasta valoare datorate in principal necesitatii rambursarii creditelor catre banci.

Contextul actual obliga actorii economici la adoptarea unor masuri de combatere a efectelor crizei.

Persoanele fizice care au un grad de indatorare scazut sau aproape de zero pot sa opteze in continuare pentru economisire cu scopul de a face anumite achizitii in momentul in care nivelul preturilor va scadea suficient de mult pentru bugetul lor. De aici rezulta faptul ca nivelul consumului se va stabiliza la un anumit nivel al preturilor, nivel mult mai mic decat cel actual.

In consecinta, pe termen mediu si lung, producatorii care vor reusi sa-si diminueze costurile vor rezista pe piata. Divizarea muncii in economia de piata a dus la creearea de lanturi de dependenta intre producatorii de diverse subansamble necesare pentru a realiza un produs finit. Aceste interdependente pot conduce la falimente pe principiul de domino, sau la adoptarea unor politici comune.

Costurile pot avea ca inceput al scaderii costul cu forta de munca. In fata alegerii dintre concedierea unui numar de angajati sau diminuarea salariului tuturor angajatilor cu un procent considerabil, multi sunt tentati sa o aleaga pe prima; insa gandirea pe termen lung contrazice aceasta alegere.

O concediere partiala a personalului duce, in primul rand, la scaderea potentialului productiv al firmei in perspectiva schimbarii cilclului economic, si in al doilea rand la o micsorare a veniturilor populatiei, implicit la o diminuare drastica a consumului, care va avea un efect negativ de bumerang si va duce in timp la inchiderea productiei.

Reducerea costurilor nu trebuie sa afeceteze potentialul productiv si trebuie sa asigure continuitatea productiei. Mergand pe acest principiu, costurile pot fi micsorate pana la un anumit prag; profitul poate fi diminuat si poate tinde spre zero in unele cazuri.

Adoptarea acestei politici a costurilor poate salva de la faliment firmele care fac productie, si le asigura continuitatea in vederea schimbarii fazei (ciclului) de contractie a economiei.

Un rol semnificativ in tot acest tablou il are statul, prin parghii fiscale semnificative de sustinere a sectorului productiv privat, concomitent cu crearea de locuri de munca generate de investitiile in infrastructura. Aceste investitii pot sa absoarba o parte din excesul de forta de munca de pe piata.

Orice masuri s-ar lua in vederea diminuarii impactului crizei economice, trebuie avuta in vedere evolutia imediata a cursului valutar – care poate scumpi sau ieftini materiile prime importate sau produsele finite exportate. O perioada de depreciere este asteptata in primavara anului viitor datorita in principal intoarcerii capsunarilor si nu in ultimul rand trecerii alegerilor (care lasa bugetele goale).

In concluzie, pentru o dezvoltare durabila atitudinile adoptate in aceste vremuri ar trebui sa tina cont de perspectiva si nu de interesele pe termen scurt.

PIAȚA LIBERĂ ȘI IMPLICAȚIILE EI ÎN EVOLUȚIA CRIZEI

Este foarte dificil de realizat imaginea condițiilor principale etatiste care întrețin ciclurile economice, cu toate detalierile teoretice ce deslușesc cauzele crizei. S‐au scris deja și se vor mai scrie astfel de incursiuni, mai mult sau mai puțin tehnice, în fizionomia crizei.

Mult prea frecvent, dezbaterile pe agenda crizei se poartă în tandemul consecințe ‐ soluții, explicabil de altfel pentru obsesia neoclasică de pragmatism empiric și activism etatist. Este lipsită de sens, însă, orice tentativă de „combatere” a crizei – așa cum triumfalist anunță rapoartele oficiale – în absența oricărei probe de discernământ asupra cauzelor fundamentale, ale ciclului afacerilor.

Fig. _____ Schema raportului beneficiu/ pierdere în cazul creditelor

Ce anume poate declanșa o criză?

Acest raspuns nu este deloc simplu. Criza petrolului, una dintre resursele naturale, ce a condus în secolul trecut economia Statelor Unite către progres, se răsfrânge astăzi într-un sens ușor negativ. Ca orice resursă naturală, este epuizabilă. Tocmai această caracteristică conduce către orientarea principalilor consumatori către importuri. Acestea, la rândul lor reprezintă importante sume de bani dintr-o economie ce urmează a fi eliberate. Prețul apare astfel ca o componentă importantă a sistemului economic. În acest sens, „criza” trebuie să fie analizată plecând de la aceste componente destul de simple: proprietate, forță de muncă, preț, import și balanță comercială.

Cauzele crizei: „mecanisme de transmisie” în analiză empirică

Pentru a înțelege mecanismul apariției unei situații de criză, este necesară analizarea tuturor elementelor ce pot fi considerate elemente declanșatoare.

În cazul SUA, care ar putea fi acești factori declanșatori?

Pe prima poziție, mai mult decât evidentă este influența politicii monetare.

Politica monetară influențează toate domeniile de activitate, incluzând aici și politica de prețuri, care la rândul ei are legatură directă cu domeniile productive și de consum. Inflația este o altă componentă ce are o deosebit de mare influență în activitatea umană.

Fig. _______ Analiza fluxurilor de credit (%)

Fluxurile de credit către țările în dezvoltare

O parte din banii puși la dispoziție de băncile centrale au fost utilizați în tranzacții locale – investiți în propriile economii. Cel mai bun exemplu îl constituie tocmai boom‐ul imobiliar din SUA, însă astfel de fenomene au existat oriunde condițiile monetare au permis înflorirea speculei imobiliare: Spania și Islanda sunt două exemple elocvente.

DISTORSIONAREA STIMULENTELOR ȘI HAZARDUL MORAL; EȘECUL REGLEMENTĂRILOR GLOBALE

Fig. ____ . Evoluția depozitelor și creditelor externe ale sectorului bancar

Efectele politicii de expansiune monetară în SUA au fost acutizate de distorsionarea stimulentelor care modelează comportamentul agenților economici, ale instituțiilor financiar‐bancare în primul rând. Au existat astfel o serie de măsuri care au dus la creșterea sumelor alocate importurilor și, în special asupra importurilor de petrol, conducând astfel la o creștere pe piața internă a consumului și spre dezvoltarea inductiilor consumatoare de petrol. Acestea, pe termen scurt, au avut efecte benefice, dar au avut efecte negative pe termen lung, prin dependența pe care au generat-o de zonele mari deținătoare de rezerve petroliere.

Fig.________ Evoluția ratei capitalului băncilor în SUA

Există o legătură destul de strânsă între: sistemul bancar, criza economică și prețurile produselor de bază, materiilor prime aflate în exploatare proprie, dar și obținute prin importuri.

Fig. ___ Legătura dintre sistemul bancar, economia locală, politica de prețuri și

criza locurilor de muncă

ROLUL STATULUI ÎN REDRESAREA ECONOMIEI: SOLUȚIA LAISSEZ‐FAIRE

Făcând o trecere în revistă o terminologie cu care suntem familiarizați, incerc să realizez o similitudine între SUA și România (economie cu care suntem familiarizați).

Dacă intrarea în socialism a însemnat naționalizarea proprietății private, atunci ieșirea din socialism nu se poate face altfel decât prin denaționalizare, prin refacerea instituției esențiale a economiei de piață – proprietatea privată. Pornind de la această pildă de istorie recentă, în special pentru noi, românii, putem trasa liniile generale ale oricărei „strategii” economice de redresare în condiții de recesiune. Elementul fundamental ține de înțelegerea cauzelor determinante, definitorii, ale crizei, așa cum au fost ele zugrăvite în secțiunea anterioară. În consecință, dacă derapajul recesionist este rezultatul conjugat al expansiunii continue a mijloacelor bănești, ca încununare a intervenției statului în economie, atunci ieșirea sănătoasă din recesiune nu poate purta tot marca imixtiunii guvernului în funcționarea piețelor, în speță în alterarea funcției economice esențiale a banilor. Altfel, mult prea ușor vom confunda politicile anticiclice cu cele prociclice. De fapt, cea mai serioasă capcană a șanselor de redresare economică provine dintr‐o astfel de confuzie, ridicată adesea la rang de… „gândire strategică”.

Trăsăturile specifice ale politicii fiscale a SUA – particularități și specificații

Criza economică declanșată în urma spargerii bulei imobiliare din SUA și mai multe economii europene, propagată prin sectorului financiar american și internațional expus la instrumentele derivate create pe baza creditului imobiliar, a reînviat în forță politicile fiscale expansioniste de stimulare a economiei. Formulate și puse în aplicare pentru prima dată în timpul Marii Crize, principiile teoretice și aplicațiile practice ale politicilor fiscale activiste au făcut obiectul unor numeroase testări și revizuiri în ultimii 50 de ani, fiind în bună măsură discreditate până recent în comunitatea academică și de policymakers. Cu toate acestea, presiunea politică și poate chiar psihologică creată în Statele Unite și Europa de criza din momentul de față a dus la adoptarea unor vaste programe fiscale anti‐ciclice ale căror rezultate rămân deocamdată extrem de îndoielnice.

În esență, obiectivul unei politici fiscale anti‐ciclice este stabilizarea economiei prin managementul cererii agregate prescris de interpretarea curentă a gândirii economice a lui John Maynard Keynes, economist britanic din prima parte a secolului XX. În momentul de față turbul ențele inițiale din sectorul imobiliar, transferate repede în sectorul financiar, au dus la o diminuare a investițiilor, iar anticiparea unui nivel al cererii mai redus a dus la o diminuare a producției industriale. Ca urmare a acestei situații, consumul s‐a diminuat și rata șomajului a crescut, evenimente care au exacerbat căderea în spirală a cererii agregate. În aceste condiții, activitatea economică a coborât sub nivelul PIB potențial, o măsură care încearcă să capteze, în baza trendului istoric, ritmul sustenabil de creștere al unei economii în absența unor șocuri. În condițiile unei căderi a activității economice sub nivelul său normal, teoria keynesiană susține că în absența unei intervenții stabilizatoare a guvernului spirala descendentă se va amplifica până ce va atinge un punct de echilibru mult inferior nivelului la care opera anterior. Din acest motiv, o bună parte a guvernelor, atât din economiile dezvoltate cât și din economiile emergente intrate în recesiune sau afectate de o încetinire a ritmului de creștere economică, au considerat că eforturile anti‐ciclice de la nivelul politicii monetare trebuie dublate de intervenții robuste la nivel fiscal. În consecință, s‐au adoptat sau urmează să se adopte o serie întreagă de programe menite să stimuleze consumul și investițiile, fie prin cheltuieli publice (finanțate prin creșterea deficitelor bugetare), fie prin reduceri temporare de taxe (fără o reducere corespunzătoare a cheltuielilor publice, deci finanțate de asemenea prin deficite bugetare).

Deși în momentul de față popularitatea politicilor fiscale expansioniste în rândul autorităților guvernamentale este greu de contestat, bazele acestora și șansele lor de reușită sunt extrem de discutabile. Creșterea explozivă a deficitului bugetar pe fondul reducerii veniturilor fiscale presupune atragerea unor finanțări masive din sectorul privat intern sau extern. Dacă acestea se realizează prin împrumuturi externe, acest lucru înseamnă o creștere a datoriei publice sau, cu alte cuvinte, o creștere a poverii fiscale viitoare a contribuabililor autohtoni (anticiparea unor taxe mai ridicate în viitor duce, conform postulatului echivalenței ricardiene formulat de economistul american Robert Barro, la o creștere a economisirilor și o reducere a cheltuielilor – situație care contravine obiectivelor unei politicii anti‐ciclice de stimulare a cererii prezente) . Cu toate că în forma sa tare echivalența ricardiană a făcut obiectul a numeroase critici, ideea că nu există un prânz gratis în economie este larg recunoscută și plata împrumuturilor în viitor va însemna deci un nivel mai redus al investițiilor și o creștere economică mai redusă. În cazul în care deficitul bugetar va fi finanțat prin atragerea economiilor de pe plan intern, acest lucru va duce – așa cum a arătat Milton Friedman – la o deviere a resurselor din sectorul privat către sectorul public. Investițiile și consumul generate de cheltuielile publice se vor face cu prețul investițiilor și consumului care ar fi putut fi generate de sectorul privat în absența intervenției guvernamentale. În consecință, multiplicatorul politicii fiscale va fi nul sau nesemnificativ. La toate acestea se adaugă ineficiența și distorsiunile cauzate de întreprinderile publice datorate absenței stimulentelor economcie și derogării de la calculul economic.

Principala cauza a ciclului secular o constituie evolutia ciclica a cercetarii

stiintifice si a inovatiei tehnologice. Ciclul decanal cu o durata care variaza de la 4-5 ani la 10-12 ani cuprinde patru faze: expansiunea, punctul de cotitura superior, recesiunea (depresiunea) si reluarea cresterii. Ciclurile decanale se deruleaza pe fondul celor seculare. De-a lungul timpului economia mondiala s-a confruntat cu numeroase crize economice.

Criza economica din 1929, ca amploare teritoriala, duratasi efecte economice si politice, cunoscutasi sub denumirea de Marea Depresiune, s-a dovedit a fi cea mai severa. Declansata în Statele Unite ale Americii, precedata de o perioada de 9 ani (între 1920 si 1929) de dezvoltare economica, a avut ca suport cresterea masei monetare în circulatie de catre Banca Centrala a Americii – Federal Reserve (FED) precum si o politica de relaxare a creditelor si de reducere a ratei dobânzilor. Ca urmare a acestei politici monetare si financiare a FED, populatia a cumparat masiv actiuni, care au înregistrat o crestere constanta la bursa, pâna la momentul septembrie 1929, când s-a produs marele crah bursier de pe Wall Street. FED intervine prin restrângerea masei monetare si prin restrictionarea creditelor, iar urmarea a fost producerea de falimente în toate sectoarele economiei: agricultura, industrie, banci. Productia nationala a scazut la jumatate si a crescut somajul. Statele Unite ale Americii au adoptat o politica de restrângere a importurilor prin masuri protectioniste, fapt care a condus la extinderea crizei si în Europa. La rândul lor, statele europene au adoptat masuri prohibitive fata de exportul american.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial si pâna la începutul anilor ’70 – timp de 25 de ani – economiile tarilor industrializate au cunoscut o foarte puternica dezvoltare, ca urmare a unor factori economici si politici favorabili (mentinerea unui raport corect între cerere si oferta, promovarea politicilor economice de ocupare completa a fortei de munca, crearea unui cadru institutional international stabil). Dupa aceasta perioada de puternica dezvoltare economica a majoritatii statelor lumii, la începutul anilor ‘70 s-a declansat o perioada de recul, care a durat 10 ani, cunoscuta sub denumirea de Marea Stagflatie, caracterizata prin cresterea inflatiei si scaderea cresterii economice, precum si a produsului intern brut. La baza acestor tulburari economice au stat o serie de factori conjuncturali specifici perioadei respective: adoptarea de catre SUA a unor politici macroeconomice inflationiste, declansarea în 1973 a primei crize a petrolului. În toata aceasta perioada productivitatea muncii în tarile industrializate a scazut si a crescut somajul, fapt ce a avut ca efect reducerea consumului pe fondul diminuarii veniturilor si al cresterii inflationiste a preturilor. Perioada de recul a luat sfârsit odata cu triumful bancilor centrale (americana, germanasi japoneza) care au promovat politici stricte antiinflatie.  

O alta criza financiara de proportii internationale s-a produs la sfârsitul anilor 90 în Asia de Sud-Est. Factorul determinant al acestei crize cu efecte economice si financiare devastatoare l-a constituit retragerea masiva a capitalului investitorilor straini, care la începutul anilor 90 au facut investitii de miliarde de dolari pe aceasta piata ca urmare a slabirii încrederii investitorilor în sistemul bancar si financiar al tarilor din aceasta zona. Efectele au fost devastatoare pentru toate tarile din regiune: în 1998, de exemplu, PIB-ul Coreei de Sud a scazut la 33% din PIB-ul din anul 1997, PIB-ul/locuitor a scazut în 1998 cu 42% în Indonezia, 21% în Tailanda.

Criza din Rusia (1998): a fost indusa, în opinia specialistilor, de criza din Asia de Sud – Est având drept cauze scaderea drastica a exporturilor de petrol si gaz (si alte materii prime) catre aceasta regiune (de care Rusia era puternic dependenta), dar si de neplata taxelor si impozitelor de catre o parte însemnata de companii din sectorul energetic si industriei prelucratoare.

Toate aceste exemple arata ca exista o istorie a crizelor. Mai mult, criza actuala difera prin amploarea ei de aceste crize afectând în momentul de fata un numar foarte mare de tari. Daca pâna acum afectate erau cu precadere tarile în curs de dezvoltare, în actuala criza au fost implicate si cele mai dezvoltate tari ale lumii.

Lipsa unei viziuni si a unor puncte de vedere în consens a majoritatii economistilor de profesie în ceea ce priveste problematica crizelor financiare si economice explica de ce nu s-au putut anticipa tulburarile financiare din Asia de Sud – Est din anul 1997, si mai ales cum a fost posibila producerea actualei crize financiare.

Unii specialisti în economie au studiat problematica declansarii crizelor.

Milton Friedman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1976, promotor al teoriilor cu privire la economia de piata si la minimalizarea rolului statului în coordonarea economiei, a sustinut ca întrucât actorii economici sunt întotdeauna rationali, într-o economie de piata nu sunt posibile speculatiile, iar asa-numita „speculatie” reprezinta încercarea investitorilor de a se proteja împotriva actiunilor irationale ale guvernelor.

Charles P. Kindleberger, în lucrarea sa „Manii, panici si crize: o istorie a crizelor financiare”, arata casi daca s-ar accepta rationalitatea investitorului individual, istoria a demonstrat în repetate rânduri ca pietele au un comportament uneori irational, cea mai buna explicatie a „maniilor” financiare fiind oferita de „psihologia multimilor”: cu toate ca actorii economici individuali pot fi rationali, speculatia financiara este un fenomen de masa, în care actiunea rationala a mai multor indivizi produce consecinte irationale. Kindleberger considera crizele financiare ca fiind o trasatura inerenta a capitalismului international.

Hyman Minsky sustine teoria „instabilitatii financiare” ca factor de producere a crizelor financiare. Conform acestei teorii, crizele financiare reprezinta o trasatura inevitabila a sistemului capitalist si urmeaza un curs previzibil. Primul semn care anunta o viitoare criza financiara îl constituie un soc din exterior asupra economiei. Acest factor exogen puternic conduce la cresterea sanselor de profit într-unul din sectoarele majore ale economiei si reduce oportunitatile economice din alte domenii. Cresterea sanselor de profit într-un anumit sector economic atrage sursele de finantare, generând o explozie a investitiilor. Febra investitiilor este alimentata de cresterea substantiala a creditului bancar, precum si de atragerea fondurilor personale si ale firmelor. Atragerea creditelor conduce la cresterea impulsului de a specula, manifestat prin cresterea preturilor la activele si bunurile cu mare cautare. Într-o urmatoare etapa, o parte dintre investitori observa ca piata a atins un punct de maxim si cauta sa-si transforme activele supraevaluate în bani sau active de calitate. Ulterior, tot mai multi investitori sesizeaza pericolul si cauta sa-si vânda activele riscante si supraevaluate, fapt care conduce la o prabusire a preturilor.

Dupa declansarea crizei în investitii urmeaza o criza a creditului provocata de faptul ca bancile nu mai acorda credite. Falimentele se declanseaza în lant, iar economia poate intra în recesiune sau chiar în depresiune economica. În final starea de panica se calmeaza, economia se reface, iar piata revine la o stare de echilibru, dar cu plata unui pret foarte mare.

Criza financiara actuala, declansata în SUA, a izbucnit în anul 2007, la zece ani de la ultima criza financiara de proportii din Asia de Sud-Est. Ea reprezinta finalul unui ciclu decenal (mediu) sau de afaceri.

Efectele crizei financiare internationale s-au extins si asupra economiei României. Totusi, din punct de vedere al impactului direct, sistemul bancar a fost putin afectat întrucât nu a fost expus la active toxice, precum si datorita masurilor prudentiale si administrative adoptate de-a lungul timpului de catre Banca Nationala a României. Indirect însa, criza financiara internationalasi mai ales consecinta ei evidenta – recesiunea din tarile dezvoltate – s-a extins asupra economiei românesti. În plan comercial, remarcam reducerea exporturilor, iar în plan financiar observam limitarea accesului la finantare externa, restrângerea volumului creditarii, care genereaza dificultati în serviciul datoriei externe private.

Reducerea finantarilor externe s-a reflectat în deprecierea monedei nationale.

Filozofia keynesianasi politica fiscala anticiclica

În esenta, obiectivul unei politici fiscale anticiclice este stabilizarea economiei prin managementul cererii agregate, asa dupa cum afirma John Maynard Keynes, economist britanic din prima parte a secolului XX.

  Turbulentele din sectorul imobiliar, transferate în sectorul financiar, au dus la o diminuare a investitiilor, iar anticiparea unui nivel redus al cererii a dus la o diminuare a productiei industriale. Ca urmare a acestei situatii, consumul s-a diminuat si rata somajului a crescut, evenimente care au exacerbat caderea în spirala a cererii agregate. În conditiile unei caderi a activitatii economice sub nivelul sau normal, teoria keynesiana sustine ca în absenta unei interventii stabilizatoare a guvernului spirala descendenta se va amplifica pâna ce va atinge un punct de echilibru mult inferior nivelului la care opera anterior. Din acest motiv, o buna parte a guvernelor, atât din economiile dezvoltate, cât si din economiile emergente intrate în recesiune sau afectate de o încetinire a ritmului de crestere economica au considerat ca eforturile anticiclice de la nivelul politicii monetare trebuie dublate de interventii robuste la nivel fiscal. În consecinta, s-au adoptat o serie întreaga de programe menite sa stimuleze consumul si investitiile, fie prin cheltuieli publice (finantate prin cresterea deficitelor bugetare), fie printr-o reducere temporara a presiunii fiscale.

Impactul global al crizei financiare asupra economiei reale s-a resimtit puternic, iar economia, în ansamblul sau, a fost afectata de o încetinire substantiala a cresterii, care a afectat populatia, întreprinderile si locurile de munca.

Dupa explodarea bulei imobiliare americane, dezvoltarea economica a zonei euro a scazut cu o rata anualizata de circa 0,8%, cea mai mare scadere din 2001 pâna în prezent. Pe masura ce conditiile de creditare au devenit mai stricte, europenii au devenit si ei mai prudenti, reducându-si investitiile si consumul; fiind amenintati de somaj, au preferat sa economiseascasi sa îsi protejeze veniturile prin mentinerea lor în afara sistemului financiar bancar. Unul dintre principalii factori promotori ai dezvoltarii economice, investitia în capital, a fost oprita brusc.

Criza declansata în America în anul 2007 a avut efecte complexe asupra economiilor europene, resimtite puternic pe piata de capital, precum si pe piata muncii. În plan financiar s-au materializat prin:

• efecte directe asupra institutiilor financiare: falimente, restructurari de companii si institutii financiare, preluari si fuziuni, sustinere financiara directa cu fonduri importante;

• efecte asupra volumului si cotatiilor bursiere: volumul tranzactiilor bursiere a scazut, însa impactul cel mai puternic l-a avut criza asupra volatilitatii (riscului) si asupra randamentelor bursiere asociate mai ales instrumentelor cu venit variabil;

• efecte asupra comportamentului investitorilor pe piata, care s-au îndepartat tot mai mult de piata de capital modificându-si radical optiunile investitionale, fapt ce a avut impact direct asupra costului capitalului si dobânzilor financiare;

• efecte asupra reglementarilor privind piata de capital (intensificarea controlului asupra unor zone ramase în afara jurisdictiei bancilor centrale sau comisiilor de supraveghere a pietelor de capital). Pe piata muncii asistam la o criza globala a locurilor de munca, la o scadere dramatica a veniturilor salariale, conform Raportului publicat de Organizatia Internationala a Muncii (OIM) la sfârsitul lunii ianuarie 2010. Printre indicatorii macroeconomici, somajul se reflecta direct în viata cotidiana a cetatenilor afectând nivelul de trai al acestora.

Încrederea consumatorilor si a investitorilor a fost afectata, fapt ce a condus la adoptarea unor masuri pentru relansarea cererii pe piata internasi stabilizarea pietei fortei de munca, respectiv stoparea cresterii numarului de persoane disponibilizate, urmarindu-se sprijinirea categoriilor sociale defavorizate.

În vederea sustinerii economiilor nationale, statele lumii au apelat la contractarea de împrumuturi pe pietele interne si externe, fapt ce a condus la explozia datoriilor publice.

Povara datoriei apasa în acelasi timp asupra finantelor publice si asupra capacitatilor bancilor de a împrumuta sectorul privat. Desi în momentul de fata popularitatea politicilor fiscale expansioniste în rândul autoritatilor guvernamentale este greu de contestat, bazele acestora si sansele lor de reusita sunt extrem de discutabile. Cresterea exploziva a deficitului bugetar pe fondul reducerii veniturilor fiscale presupune atragerea unor finantari masive din sectorul privat intern sau extern. Aceasta finantare a deficitului s-a realizat prin împrumuturi de stat, interne sau externe, fapt ce presupune o crestere a datoriei publice, o crestere a poverii fiscale viitoare pentru contribuabili. Plata împrumuturilor în viitor va însemna o reducere a fondurilor destinate investitiilor si o crestere economica mai redusa.

În privinta politicii monetare, bancile centrale au urmarit protejarea sistemului de plati si prevenirea unei deflatii ca urmare a prabusirii unor banci sau institutii financiare de credit. O criza în sistemul bancar, ca urmare a falimentului unor mari institutii financiare, ar avea ca efect pierderea economiilor deponentilor, drept pentru care majoritatea statelor lumii au crescut garantiile de stat asupra depozitelor.

Excesul monetar este doar una dintre erorile de politica monetara facute de bancile centrale în actuala criza. Evitarea unei deflatii monetare presupune, în termenii ecuatiei monetare MV=PQ, mentinerea nivelului masei monetare M în conditiile unei scaderi a vitezei de circulatie a banilor, V.

Stabilizarea masei monetare constituie obiectul politicii monetare în conditii de criza, iar exercitarea acestuia nu trebuie sa presupuna rasplatirea ineficientei unei institutii financiare sau a alteia. O anumita banca poate intra în faliment, iar activele sale sa fie preluate de alti actionari, fara ca circulatia monetara sa sufere un soc. Stabilitatea sistemului monetar nu este, în ultima instanta, dependenta de soarta niciunei companii/banci private, iar competitivitatea unei institutii financiare nu trebuie sa depinda de exercitiul discretionar al politicii monetare. Acesta trebuie sa constituie cadrul relativ neutru în care se desfasoara relatiile de productie si schimb din economia reala.

Cel mai important efect al interventiilor fiscale este blocarea risipei de capital realizata în perioada premergatoare crizei. Solutia iesirii din criza consta în ajustari microeconomice realizate de autoritatile guvernamentale, bazate pe optica agregata a modelelor macroeconomice.

Masurile anticriza se fundamenteaza pe:

• adevarurile formulate de stiinta economica;

• cunoasterea interdependentelor economice;

• informarea promptasi reala asupra evolutiei activitatii.

Acestea vizeaza politica monetara, bugetarasi fiscala, bazându-se pe aplicarea diferentiata a acestora în cele doua faze (stari) ale ciclului economic. În conditii de boom prelungit, politica monetara urmareste frânarea cererii de bunuri de consum si a investitiilor prin majorarea ratei dobânzii, impunerea de restrictii la acordarea de credite, efectuarea unui control mai riguros al masei banesti. În faza de recesiune se urmareste stimularea productiei si a investitiilor prin reducerea ratei dobânzii, sporirea volumului de credite si cresterea masei monetare.

Politica cheltuielilor publice consta în alocarea de la buget, în faza de recesiune, a unor fonduri necesare impulsionarii productiei, cresterii cererii globale, care sa permita iesirea din criza. Cheltuielile publice sunt orientate spre achizitii de stat, investitii cu caracter social-cultural, investitii în întreprinderile publice. Investitiile realizate permit depasirea depresiunii si trecerea la o noua faza ascendenta a ciclului economic. În faza de boom cheltuielile publice (bugetare) se reduc.

Cât priveste politica fiscala, statul reduce presiunea fiscala în faza de recesiune, stimulând astfel consumul si investitiile, iar în faza de boom, majoreaza fiscalitatea, în vederea constituirii de fonduri la sistemul national de bugete.

Concluzii

În vederea diminuarii efectelor crizei, statele au conceput programe anticiclice denumite „mix policy”, bazate pe promovarea diferentiata de masuri monetare (care vizeaza dinamica preturilor si a inflatiei) si bugetare (care urmaresc volumul activitatii economice si acoperirea deficitului bugetar prin credite si nu prin emisiune de moneda). Astfel, în functie de conjunctura economica prin intermediul politicii bugetare, monetare si fiscale se actioneaza în sensul stimularii sau frânarii cererii si ofertei agregate. Politicile economice anticiclice asigura o stabilitate proceselor economice, precum si reducerea efectelor negative ale evolutiilor ciclice inevitabile, fiind bazate în principal pe influentarea cererii si ofertei agregate.

Cresterea economica globala nu va atinge nivelul din ultimii ani prea curând, fiind necesare reechilibrari masive ale balantei de plati. Totodata, conditiile de creditare ramân restrictive în ciuda îmbunatatirii lichiditatii pe pietele monetare si a emiterii masive de bonduri. Asprirea conditiilor financiare afecteaza cresterea economica, iar activitatea economica slaba a condus la cresterea numarului de falimente.

Consecinte negative extrem de severe are criza în special asupra economiilor orientate pe export. Multe economii emergente au fost total nepregatite sa absoarbasocul structural al cererilor scazute pentru export.

În prezent majoritatea statelor lumii se confrunta cu o criza de mare anvergura, care respecta canoanele ciclicitatii.

CAPITOLUL III

Studiu de caz

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

OPIS

ANEXE