Chistul Ovarian

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………pag. 4

CAPITOLUL I

I.Anatomia și fiziologia organelor genitale feminine…………………………pag. 5

I.1.Noțiuni generale de anatomie………………………………………………………………………pag. 5

I.2Vascularizația organelor genitale………………………………………………………………….pag. 8

I.3.Structura ovarului………………………………………………………………………………………pag. 9

I.4.Fiziologia aparatului genital feminin……………………………………………………………pag.12

CAPITOLUL II

II.CHISTUL OVARIAN…………………………………………………………………………………pag.15

II. 1 FIZIOPATOGENIE………………………………………………………………………………..pag.15

II.2 SIMPTOMATOLOGIA ………………………………………………………………………….pag.17

II.3 EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTICUL …………………………………………………………..pag.17

II.4 COMPLICAȚIILE CHISTURILOR OVARIENE…………………………………….pag.19

II.5 CHISTURILE OVARIENE SI SARCINA…………………………………………………pag.19

II.6 INVESTIGATII PARACLINICE SI DE LABORATOR…………………………..pag.17

II.7 TRATAMENTUL…………………………………………………………………………………….pag.20

CAPITOLUL III

CAZ CLINIC………………………………………………………………………………………………..pag.21

FISA TEHNICA……………………………………………………………………………………………..pag.30

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………….pag.32

Introducere

Chisturile ovariene sunt structuri închise, sub formă de sac, aflate în interiorul ovarului care sunt pline cu lichid sau substanță semisolidă. Orice folicul ovarian care este mai mare decât aproximativ 2 cm este denumit chist ovarian. Dimensiunea lor poate varia de la mărimea unui bob de mazăre până la mai mare decât o portocală.Marea majoritate a chisturilor ovariene sunt nedăunătoare (benigne), cele mai multe fiind chisturi funcționale.Apariția și formarea chisturilor ovariene poate avea diverse cauze.

Cel mai comun simptom al unui chist ovarian este durerea în abdomen sau pelvis, dar majoritatea acestora sunt asimptomatice. Unele chisturi ovariene pot cauza probleme, cum ar fi sângerare sau durere sau pot ridica probleme de malignitate. Poate fi nevoie de operație pentru îndepărtarea chisturilor mai mari de 5 cm în diametru.

Chisturile ovariene apar la femeile de toate vârstele incluzând perioada neonatală și copilăria. Cel mai des apar în timpul copilăriei, adolescenței și anilor în care se nasc copiii.Majoritatea chisturilor sunt diagnosticate cu ajutorul ecografiei sau prin examen fizic. Prin ecografie se pot demonstra chisturile ovariene la aproape toate femeile pre-menopauzale și la aproximativ 18% din femeile post-menopauzale.

Tratamentul unui chist ovarian depinde de diagnosticul acestuia și variază de la observare și monitorizare până la tratamentul chirurgical.

CAPITOLUL I

1.Anatomia și fiziologia organelor genitale feminine

1.1.Noțiuni generale de anatomie

Organele genitale ale femeii îndeplinesc funcția de reproducere, și acestea sunt:

organe genitale externe

organe genitale interne

Organele genitale externe sunt alcătuite din:

Regiunea pelviană (muntele lui Venus) este un relief anatomic acoperit de un tegument cu peri.

Labiile mari sunt două cute tegumentare simetrice acoperite de păr pe fața externă și cu foarte multe glande sebacee și sudoripare pe fața internă. Ele se unesc formând înainte comisura anterioară și apoi comisura posterioară. În profunzimea lor se află situate corpul vulvar format din țesut erectil.

Labiile mici sau nimfele sunt niște cute în care tegumentul suferă o tranziție către mucoase.

Glandele Bariholin sunt situate în 1/3 posterioară a labiilor mari interpuse între bulbul vaginal și mucoasa vulvară. Orificiul canalului lor de excreție este situat în unghiul dintre baza labiei mici și inelul himenal.

Clitorisul este organul erectil situat înaintea și deasupra meatului urinar. El este format din cei doi corpi cavernoși înșirați pe ramurile ischiopubiene. Clitorisul, numfele și meatul urinar (orificiul extern al uretei) delimitează un spațiu triunghiular numit vestibule. În această regiune, pe lângă uretră, se deschid și canalele glandelor Skence. Bulbii vaginali sunt constituenți ai aparatului erectil alături de clitoris.

Himenul este o membrană muco-fibro-elastică reprezentând granițe dintre organele genitale externe și cele interne. Membrana himenală prezintă orificiul care permite drenarea fluxului menstrual. Acest orificiu prezintă configurații variate.

Organele genitale interne sunt constituite din: vagin, trompe, uter, ovare.

Vaginul este un organ cavitar, care se întinde de la colul uterin la vulvă. Lungimea sa este variabilă între 7 și 9 cm. Canalul vaginal este turtit anteroposterior, încât i se poate distinge un perete posterior în raport cu vezica urinară și cu uretra, și un perete posterior în raport cu rectul și fundul de sac peritoneal Douglas; pereții laterali ai vaginului vin în contact cu mușchiul ridicător anal, diferite planuri ale perineului și bulbii vaginului. Limita extremității inferioare a vaginului este formată din membrana himenală, care se rupe la primul contact sexual. Prin extremitatea superioară, vaginul se inserează pe colul uterin, înconjurând porțiunea vaginală a colului. Se realizează astfel un șanț circular numit don sau fundul de sac vaginal. Vaginul este un canal musculomembranos elastic care face legătura între organele genitale interne și externe.

Inervația vaginului este dată de plexul pelvic și plexul sacral.Organele genitale externe și treimea interioară a vaginului sunt inervate de nervul rușinos intern care provine din plexul sacral.

Trompele. Trompa uterină, tuba sau salpinga se prezintă ca un conduct neregulat, cilindric, care la un capăt se deschide liber în cavitatea peritoneală, iar la celălalt se continuă cu cornul uterin. La nivelul tubelor se întâlnește ovulul cu spermatozoidul și se produce fecundația. Prin ele, oul ajunge în uter.

Trompa are o lungime de 10-12 cm și se împarte în patru porțiuni:

a) porțiunea interstițială (intramurală) se află în grosimea musculaturii uterului;

b) porțiunea istmică este porțiunea de lângă uter, strâmbată, având o lungine de 3-4 cm.;

c) porțiunea ampulară este cea mai largă, flexoasă;

d) porțiunea pavilionară cu care se termină;

Trompa are forma de pâlnie ai cărei pereți sunt crestați puternic și tranformați în franjuri fimbrii tubare. Pavilionul se află în imediata vecinătate a ovarului. Trompa prezintă un mic mezon (mezosalpinx), care este format de peritoneu și prin care ea primește vasele și nervii. Rolul trompei este de a capta ovulul și a-1 aduce după fecundație spre uter. Timpul necesar ca să ajungă în uter este de 7-8 zile.

Uterul ste un organ muscular, cavitar, în care se dezvoltă oul; la sfârșitul sarcinii el expulzează fătul. Este un organ median nu are pereche. Are forma unui trunchi de con, turtit în sens anteroposterior, având baza orientată în sus și vârful trunchiului în jos. In partea sa mijlocie uterul prezintă o îngustare aproape circulară numită istm, care îl împarte în două porțiuni diferite ca formă și dimensiune:

portiune superioară, mai voluminoasă numit corp uterin

portiune inferioară numit col.

Corpul uterului are un aspect conoid, turtit anteroposterior, căruia i se descriu: două fețe (vezicală și intestinală); două margini (dreapta și stânga); fundul și două unghiuri tubare. Corpul uterin este supus influenței hormonilor ovarieni mai mult decât celelalte segmente ale aparatului genital. Corpul este implantat oblic față de vagin, axul uterului făcând cu axul vaginului un unghi deschis înainte, denumit unghiul de versiune. înclinația uterului pe vagin poate varia în mod fiziologic sau patologic.

Colul uterin, are aspect conic, separat pe linia inserției vaginului într-o porțiune intravaginală și una supravaginală. Porțiunea intervaginală prezintă prin orificiul extern în centrul ei deschiderea canalului cervical. Canalul cervical se continuă în porțiunea supravaginală,se deschide în cavitatea uterină printr-un orificiu, numit orificiu intern. Axul colului uterin face cu axul uterului un unghi deschis – unghi de flexiune.

Uterul este situat în planul sagital anteversat și anteflectat. Are o mare mobilitate și își menține poziția datorită ligamentelor sale: largi, rotunde, uterosacrate.Mai este menținut și de țesutul conjunctiv pelvian, de sistemul de susținere constituit din planșeul pelviperineal.

Peretele corpului uterin aceste alcătuit din strat muscular -miometrul- căptușit la interior de mucoasă – endometrul – și tapetat în cavitatea peritoneală de peritoneu- perimetrium.

= Tunica musculară – miometrul este stratul cel mai bine reprezentat. Este format din de fibre musculare netede separate, dar în același timp solidarizate între ele prin țesut conjunctiv; conține numeroase vase sanguine. Fibrele musculare au un rol important în închiderea vaselor sanguine

= Tunica mucoasă – endometrul aderă strâns la miometrul fără interpunerea unei submucoase. Mucoasa cavității uterine este netedă si are o culoare roză-roșiatică; aderentă la miometru și friabilă. Grosimea variază în funcție de etapele ciclului menstrual

= Tunica seroasă – perimetrul este formată din foița peritoneală care îmbracă uterul. Învelitoarea peritonală este dedublată pe fața ei profundă de stratul subseros.

Mucoasele

Mucoasa uterină este puternic hormonodependentă și supusă unor intense modificări cilice.

Mucoasa istmului are aceleași caractere histologice cu cea a corpului uterin. Mucoasa canalului cercival este încrețită, groasă și rezistentă. Mucoasa este de tip glandular.

Glandele corpului secretă un mucus gros care protejează cavitatea uterină împotriva infecțiilor ascendente din vagin și facilitează ascensiunea spermatozoizilor spre această cavitate.

Mucoasa porțiunii vaginale – a exocolului – este de tip stratificat, necheratinizată. Celulele straturilor superficiale sunt bogate în glycogen .

Mucoasa exocolului suferă o descuamație permanentă. La nivelul ostiumului uterin, mucoasa glandulară cervicală este separată de mucoasa pavimentoasă necheratinizată a exocolului. Zona de demarcație dintre cele două se numește joncțiunea cervico-vaginală si este ca un lizereu roșu deschis.

În decursul ciclurilor menstruale uterul se congestionează iar volumul lui crește ,nu devine mai dur, ci consistența lui scade.

Mijloacele de fixare ale uterului sunt:

a) mijloacele de suspensie

b) mijloacele de susținere.

Țesutul conjunctiv pelvian se afla sub peritoneu și este alcătuit din tracturi fibroase care se fixează de colul uterin, domul vaginal și pe pereții escavației pelviene. Mijloace de susținere sunt aderențele la organele învecinate , prin lamele sacro-recto-ganitopelvine și conexiunile cu perineul.

Perineul constituie cel mai valoros mijloc de susținere al uterului, transmiterea foițelor de presiune de la uter asupra perineului se face prin intermediul vaginului.

I.2Vascularizația organelor genitale

Este asigurată de artere, vene și vase limfatice.

= Sistemul arterial.

Organele genitale externe sunt irigate de artera rușinoasă internă, ramură a arterei hipogastrice și artera rușinoasă externă, care vine din artera femurală.

Organele genitale interne sunt irigate de artera uterină, artera ovariană, artera ligamentului rotund, artera funiculară și artera ligamentului sacrouterin.

Vaginul este irigat de artera vaginală și hemoroidală medie și artera cervico-vaginală.

Trompa este irigată de artera uterină și ovariană.

Ovarul este vascularizat de artera ovariană.

= Sistemul nervos formează pluxuri bogate care explică posibilitatea aparițiilor hemoragiilor masive, a dificultăților hemostazei și a trombozelor.

= Venele pleacă din toate tunicile uterului formând sinusurile uterine, apoi plexurile venoase uterine. Din acestea sângele este condus pe două căi: în jos spre venele uterine care se varsă în iliaca internă, în sus spre venele tubei și ale ovarului în vena ovariană. Din plexurile uterine pleacă și venele ligamentului rotund.

= Limfaticile sunt importante pentru urmărirea metastazelor și a difuzării imflamațiilor. Limfaticile provin din trei rețele: mucoasă, musculară și seroasă și formează rețeaua subseroasă, care deși formează un plex continuu, drenajul limfatic al uterului se descrie separate pentru corp și col din anumite considerente practice, clinice. Limfaticile corpului se adună aproape toate înspre unghiurile uterului plexul hipogastric inferior.

Ovarele sunt organele principale ale aparatului genital al femeii.

I.3.STRUCTURA OVARULUI

Pe secțiune ovarul apare constituit în felul următor: la suprafață este acoperit de un epiteliu, sub care se găseste un învelis conjuctiv. Sub aceste învelisuri se găsesc cele două zone caracteristice ale ovarului: una centrală,medulară si alta periferică, corticală.

1.Epiteliul este simplu, cubic sau turtit si se opreste brusc la nivelulhilului; de aici se continuă cu mezoteliul mezovarului. Linia de separație dintreepiteliu si mezoteliu e foarte netă (linia lui Farre). Dedesuptul epiteliului segăseste o pătură subțire, albicioasă, rezistentă, formată din fire conjuctive –albugineea ovarului, care se continuă fără delimitare netă cu stroma corticalei.

2.Sustanța medulară are o culoare rosiatică si e caracterizată printr-ostructură intens vascularizată.Este formată din țesut conjunctiv lax si fibre musculare netede provenitedin parametru.Între aceste elemente se găsesc numeroase vase sanguine si limfatice. Semai află si fibre nervoase, precum si mici grupuri de celule nervoase simpatice dispuse în regiunea hilului. În vecinătatea mezovarului se găseste orudimentară rețea ovariană.

3.Substanța corticală are o culoare galbenă-cenusie si conține foliculiiovarieni în diferite faze de evoluție sau involuție.Cea mai mare parte a corticalei este formată dintr-un țesut conjunctiv,extrem de bogat în celule, unele cu caractere embrionare si care aresemnificația de stromă.Stroma corticalei conține foliculii ovarieni în diferite faze de evoluție.Forma inițială o constituie foliculii primordiali, care au aspectul unor corpusculi sferoidali plini.

Forme evolutive sunt o lungă gamă de forme evolutive:

– foliculii primari, asemănatori însă ceva mai tari decât cei primordiali;

– foliculii secundari plini si care devin apoi cavitari

– foliculii terțiari maturi de Graaf.

Dezvoltarea si măturarea foliculilor ovarieni cuprinde o serie detransformări succesive pe care le suferă ovogoniile si celulele foliculare , până la eliminarea unui ovul prin fenomenul ovulației.

După ovulație, evoluția folocului ovarian este încheiată. În cavitatea foliculară se va organiza o nouă structură numită corpul galben.Atât foliculul ovarian cavitar cât si corpul galben au si o importantăfuncție endocrină. În timp ce foliculul ovarian cavitar are o dublă funcție: lanivelul său se desfăsoară procesele ovogenezei, dar unele structuri ale saleelaborează si hormonii sexuali feminini sau estrogenii, corpul galben are numai funcție endocrină: el produce progesteronul.

Dezvoltarea si măturarea foliculilor ovarieni sunt procese ritmice,periodice, care în mod normal se desfăsoară într-un interval de 28 de zile siconstituie în totalitatea lor ciclul ovarian.

Raportate la un ciclu menstrual, succesiunea este următoarea: dezvoltarea și măturarea folicului ovarian se petrece între zilele 1-a si a 13-a; ovulația se produce în ziua a 14-a; constituirea si evoluția corpului galben au loc întrezilele 15-25; iar între zilele 26-28 se produce degenerarea corpului galben, careva fi înlocuit cu un țesut cicatricial – corpul albicans.

Fenomenele care caracterizează ciclul ovarian se găsesc sub control hipotalamo-hipofizar. La nivelul hipotalamusului sunt elaborați factorii eliberatori. Acestia sunt transportați la hipofiza anterioară si aici regleazăproducerea hormonilor gonadotropi. Nucleii neutro-secretori aihipotalamusului sunt influențați de concentrația sanguină a hormonilorovarieni, dar se găsesc si sub influența nervoasă centrală.

Folicului matur, terțiar, sau foliculul ovarian veziculos constituie stadiulde dezvoltare completă a folicului secundar cavitar. Peretele folicului veziculoseste format din 4 straturi concentrice care de la interior spre exterior sunt:

1 membrana granuloasă, formată din celule foliculare dispuse pe 2-3 rânduri;

2 membrana bazală foliculară;

3 tunica internă

4 tunica externă.

Foliculul cuprinde în interiorul său lichid folicular. Celulele foliculare din imediata apropiere a ovocitului devin prismatice, înalte, se dispun radiar si constituiecoroana radiată.

Funcția ovarului

Functia ovarului se instalează la pubertate si durează până laclimacteriu. Această funcție se desfăsoară sub dependența hormonilorgonadotropi antehipofizari (FSH, LH, sau ICSH si LTH), controlați prinfactorii eliberatori hipotalamici. Hormonii secretați de ovar sunt estrogenii siprogesteronul.

Estrogenii sunt elaborați de tunica internă a tecii foliculilor.

Progesteronul este secretat de corpul galben.

Progesteronul areurmătoarele acțiuni:

= Reglează ciclul menstrual;

= Pregăteste mucoasa uterinăpentru nidarea oului si are rol important în menținerea sarcinii; = Determinămodificări ciclice ale epiteliului vaginal;

= Cantitățile mari de progesteron inhibă producerea LH-ului antehipofizar, împiedicând ovulația.Ovarul mai secretă în mod continuu si cantități mici de hormoniandrogeni, necesari pentru echilibrul hormonal.

Dispunerea ovarului este în cavumul retrouterin, alipit de peretele lateral al pelvisului, sub bifurcarea arterei iliace comune. În urma nașterilor repetate, el se deplasează în jos și posterior, putând ajunge până în fundul excavației.

Glandele sexuale ale femeii sunt organe pereche, care împreună cu tubele uterine și cu ligamentele largi alcatuiesc anexele uterului.

Forma sa este cea a unei migdale. Cu toate că are o serie de mijloace de fixare, ovarul este foarte mobil, situația sa variind, în condiții ficiologice, în limite destul de largi. Faptul se datorește atât laxității mijloacelor de fixare, cât și stării de plenitudine sau de vacuitate a organelor învecinate.

Mijloacele de fixare ale ovarului sunt reprezentate de o serie de ligamente și formațiuni peritoneale.

Principalul mijloc este ligamentul său suspensor (lombo-ovarian). Acesta este o formațiune fibro-musculară care coboară din fosa iliacă (de pe mezo-apendice în dreapta și de sub mezoclonul sigmoidian în stânga), trece peste oasele iliace externe și peste linia terminală a pelvisului, pentru a se fixa pe extremitatea tubară a ovarului de înfundibulul tubei, pe el fiind fixată fimbria ovarică. Ligamentul propriu al ovarului (utero-ovarian) se întinde de la cornul uterin la extremitatea uterină a glandei.

Mexovarul este o plică peritoneală desprinsă de pe foița posterioară a ligamentului larg și care se termină de-a lungul marginii mezovariene a ovarului. La acest nivel mezoteliul se continuă cu epiteliul ovarian (linia lui Farre-Waldeyer). În acest fel glanda nu este acoperită de peritoneu, fiind singurul organ real intraperitoneal (situat în interiorul cavității peritoneale).

Raporturile ovarului.

Fața laterală sau parietală, privește spre peretele lateral al pelvisului, răspunzând fosei ovariene. Aceasta este o depresiune a peritoneului la nivelul mușchiului obturator intern.

Fosa ovariană (Krause) descrisă la nulipare este delimitată posterior de vasele iliace interne șata cat si de ureter. Anterior de ligamentul larg.In sus, de vasele iliace externe; în jos, de arterele uterină și ombilicală. În aria fosei, trece mănunchiul vasculo-nervos obturator; raportul cu nervul explică iradierea durerilor în partea supero-medială a coapsei în tumorile de ovar. La multiplicare se descrie fosa lui Claudius, delimitată anterior, de ureter și artera uterină; posterior este de marginea sacrului; este străbătută de mănunchiul vasculo-nervos gluteal inferior.

Fața medială a ovarului este acoperită de mezosalpinge; poate avea raporturi cu anse ileale și cu colonul sigmoidian – în stânga și cu apendicele vermiform în dreapta. Deaceea sunt dificultăți de diagnostic diferențial între apendicită și o anexită dreaptă.

Marginea mezovariană privește anterior, este în raport cu mezovarul și cu ligamentul larg. Aici este hilul organului. De-a lungul ei urcă si porțiunea ascendentă a ampulei tubare.

Marginea liberă numita si posterioară răspunde anselor intestinului subțire.

Extremitatea tubară sau superioară este înconjurată de tubă.

Extremitatea uterină sau inferioară , dă inserție ligamentului propriu.

Structura este parenchimatoasă. La suprafață este acoperit de un epiteliu simplu care la marginea mezovariană se continuă cu peritoneul mezovarului; dedesubtul epiteliului, stroma conjunctivă este condensată într-o lamă subțire albugineea ovariană.

Parenchimul ovarului este format din corticală și medulară.

Corticala ovariană conține într-o stromă conjunctivă, un număr foarte mare de foliculi ovarieni, în diferite stadii evolutive.

Medulara constituită din țesut conjunctiv lax, conține elementele vasculo-nervoase.

Vascularizația și inervația ovarului este comună cu cea a tubei.

1.4.Fiziologia aparatului genital feminin

Menstruația este prierderea de sânge periodică , temporară prin organele genitale, care se produce ciclic, începe cu pubertatea și sfârșeste cu menopauza.Are caracter de periodicitate a ciclului este o consecință a interrelațiilor hipotalamo – hipofizare – ovariene în care fenomenele se condiționează reciproc astfel: periodicitatea 27 +/- 4 zile, durata 3-5 zile si cantitatea variază între 50-200 gr.

Mucoasa uterină are două straturi:

a) stratul superficial care se elimină cu menstruația;

b) stratul bazal din care se reface mucoasa în cursul ciclului următor.

După menstruație, mucoasa uterină este foarte subțire, alcătuită numai din stratul bazal.Apoi, ea se îngroașă treptat, ajungând în a 14-a zi a ciclului menstrual la o grosime de 2-3 mm. Această fază se numește faza proliferativă, ea durează în medie 14 zile, calculând din prima zi a menstruației. Ovarul secretă foliculina din ce în ce mai mult, influențând endometrul care va răspunde printr-o proliferare intensă. Predominând hormonal folicular este faza foliculinică.

De la a 15-a zi a ciclului menstrual, mucoasa uterină își continuă hipertrofia, iar glandele mucoase se dezvoltă foarte mult – este faza secretorie.Foliculina crește progresiv până la câteva zile înainte de menstruație, ea este însoțită de al II-lea hormon secretat de ovar – progresteronul sau luterina.

Deoarece sunt prezenți cei doi hormoni în organism – foliculina și progesteronul, este faza foliculino -luteinică, în care mucoasa uterină se pregătește pentru nidarea ovulului fecundat. Atunci cand ovulul eliminat de ovar prin trompă nu este fecundat dupa a 28-a zi a ciclului menstrual începe a IlI-a fază numită menstruală, care durează 3-5 zile. Dacă a fost fecundat, apare sarcina; mucoasa uterină se dezvoltă cu scopul pregătirii unui cuib propice ovulului în creștere.

Prima menstră (menarha) apare între 11-14 ani si ultima menstruație arată instalarea menopauzei între 48-55 ani și este însoțită de încetarea funcției ovariene.

Mucoasa vaginală va reacționa și ea sub influența hormonilor genitali. Epiteliul vaginal este format din cele trei straturi:

a) stratul bazal profund

b) stratul intermediar

c) stratul superficial

Ciclul ovarian

Începutul activității ovarelor se face în perioada pubertății, perioada de maturitate sexuală și de apariție a primelor menstruații. Prin secreția lor ovarele au o funcție dublă:

– secreția externă, prin care se elimină ovulele cu rol în perpetuarea.

– secreția internă — hormonală, care creează condițiile necesare pentru fecundație și menținerea sarcinii.

Din punct de vedere hormonal, ovarul prezintă un ciclu corespunzător celor doua faze de transformări foliculare.

În primele zile de ciclu menstrual, foliculina este secretată în cantitate mică după aceea să crească progresiv si continuă să crească și în faza de luteinizare, ca să scadă brusc în câteva zile înainte de menstruație.

Sub denumirea de foliculină sunt înglobați un complex de hormoni care se numesc estrogeni. Acești hormoni sunt: foliculina – hormonul feminității și progesteronul – luteina.

Secreția ovarului este menținută , stimulată de secrețiile specifice ale glandei hipofize: hormoni gonadotropi. Secrețiile hipofizei depind direct conexiunile si de integritatea hipotalamusului.

CAPITOLUL II

CHISTUL OVARIAN

Chistul ovarian este o tumoră ce se poate dezvolta la nivelul unuia sau ambelor ovare, care poate îmbrăca de regulă forme ciclice sau policiclice și a cărui consistență diferă în funcție de cauza care l-a produs ,de complicațiile la care este expus în evoluția

Chisturile ovariene sunt tumori (deobicei benigne) ce se pot dezvolta la nivelul ovarelor având cauza principala dereglarea hormonala.

Chisturile ovariene se impart in :

dupa mecanismul de producere

– chisturi funcționale

– chisturi organice

– chist mucoid

– chist seros sau dermoid

în funcție de natura histopatologică a tumorii

– chist benign

– chist malign

în funcție de consistența tumorii

– chist solid

– chist lichidian

– chist mixt

II. 1 FIZIOPATOGENIE

Tumorile chistice de ovar sunt șase entități clinice: chisturi mucoide sau enteroide, chisturi dermoide, chisturi seroase, chisturi luteinice, foliculare, si endometrioamele ovarului .

A. chisturile mucoide

Sunt mai frecvente decât chisturile dermoide. Ele sunt de cele mai multe ori unilaterale si variază ca volum ce de la câțiva cm cubi până la zeci de litri.Forma lor este sferica,culoarea este obișnuit sidefic, conținutul este un lichid mucos putând lua cateodata chiar un aspect gelatinos.

Histologic chistul are peretele format din doua straturi:

un strat extern fibros, format din țesut conjunctiv, cu vase sangvine și limfatice care prezintă cateodata un inveliș epitelial plat;

un strat intern epitelial format din celule calciforme , cilindrice, ciliate sau neciliate, uneori atipice .

Chistului mucoid de ovar este o incluzie de celule endometrice la acest nivel .

B. chisturile dermoide

Au sediul mai ales in dreapta, sunt mai puțin frecvente, sunt mici de volum, adesea uniloculare, de consistență păstoasă. Conținutul lor este o pastă sebacee uneori lichid uleios galben – cenușiu. Peretele este gros. In interiorul chistului, este papila chistului dermoid, la nivelul acestei papile se gasesc formațiuni reprezentând cele trei foițe blastodermice. Derivatele ectodermului sunt constante in conținutul chistului (păr , unghii), se intâlnesc uneori derivatele mezodermului (țesut osos, cartilaginos) și ale endodermului (mucoasă intestinala, țesut tiroidian).Cateodata se găsesc chiar fragmente de embrion.

C. chisturile foliculare

Sunt de dimensiuni mici au conținut lichidian, bogat in foliculină.Bolnava prezintă hemoragii prelungite, făra dureri, instalate dupa o perioadă de intârziere a menstruației iar endometrul este hipertrofiat glandulo-chistic.

D. chisturile seroase

Sunt multiloculare, cu conținut lichidian incolor sau citrin si peretele subțire. Volumul lor este variabil de la câtiva cm la zeci de litri. Peretele chistului seros este format dintr-un strat fibro-elastic extern si unul striat intern epitelial .Stratul intern este un epiteliu unistratificat, de obicei ciliat si nesecretant. Vegetațiile sunt destul de rare. Histogeneza lor provine din epiteliul excretor wolffian a căror resturi se găsesc mai ales sub corticala la nivelul hilului ovarian.

Chisturile seroase si mucoide pot forma in anumite condiții vegetații papilomatoase când se transformă in chisturi vegetante .

E. chisturi luteinice

Nu se pot deosebi de cele foliculare decât microscopic

F. endometrioamele ovarului

Au un conținut hematic si deobicei sunt rare .

II.2 SIMPTOMATOLOGIA

Simptome

– dureri în abdomenul inferior, unilateral sau bilateral cu o senzație de tragere

– poate fi un episod scurt de durere acută în partea de jos a abdomenului, în mijlocul ciclului menstrual apoi apare o sângerare vaginală ușoară;

– pot aparea ușoare sângerări vaginale care nu sunt legate de menstruație;

– apare nevoia frecventă falsă de a defeca sau de a urina.

– durerile pot fi spontane sau provocate de efort fizic, contact sexual

– statusul menstrual, dereglări ale ciclului menstrual, cu menstruații mai abundente uneori frecvente,

– stare de disconfort general,

– depistarea unei formațiuni străine în abdomen la persoanele suple, la palparea abdomenului sau la toaleta intravaginale,

– tulburări digestive, constipație alternant cu diaree, greață, scăderea apetitului alimentar, vărsături

Semne clinice

-La examenul clinic digital combinat cu palparea abdominală, se percepe o formațiune străină în abdomenul inferior, deseori dureroasă.

Consistența și mărime ei poate sa fie variabilă.

Abdomenul poate prezenta sensibilității dureroase modificări în sensul contracturii sau se suspectează colecții lichidiene în cavitatea peritoneală ce se acumulează, deobicei în fundul de sac Douglas.

II.3 EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTICUL

Evoluția este lentă. Trecerea se face în mulți ani de la stadiul pelvian la stadiul abdominal. Chistul ovarian poate să ajungă sa influențeze starea generală când survin complicații, .

Prognostic in cazul tumorilor de ovar benigne, prognosticul este favorabil – totuși trebuie să ținem seama de recurența destul de crescută a acestora, care poate duce uneori la sacrificarea unuia sau chiar a ambelor ovare – cu influență majoră asupra statusului hormonal al pacientei și asupra funcției reproductive.

În cazul tumorilor ovariene maligne, depistarea lor de regulă în stadii avansate, conduce la o atitudine ceva mai rezervată în evaluarea speranței de însănătoșire.

II. 4 COMPLICAȚIILE CHISTURILOR OVARIENE

Infecții ale chistului: lichidul este aseptic; se poate infecta prin puncții, rupturi, torsiuni, si indeosebi prin aderențe cu organele cu conținut septic;

Torsiunea pediculului chistului, este dramatică; apare o durere bruscă, care se poate asocia cu stare de șoc, puls mic, dispnee, față palidă uneori durere sincopală; chistul suferă o mărire bruscă in volum;

Ruptura chistului de ovar, este rară; ea poate fi spontană sau dupa un traumatism; tabloul clinic al rupturii chistului este dramatic (durere violentă, accelerarea pulsului, hipotensiune, grețuri, varsături si paloare) . La tuseu sau la palpare, chistul este de volum scăzut. Hemoragia intrachistica apare de obicei secundar unui traumatism, torsiuni sau puncții. Se manifestă prin mărirea consistenței lui, mărirea de volum a chistului si chiar prin simptome de hemoragie internă.

Cancerizarea chistului: se manifestată prin creșterea rapidă de volum a chistului care devine imobil, neregulat prin apariția unei ascite.La puncția chistului se pune in evidență un lichid hemoragi

II.5 CHISTUL OVARIAN SI SARCINA

Chisturile ovariene funcționale, deobicei, nu afectează probabilitatea de concepere a unui copil și dezvoltare normală a sarcinii. Dacă conceperea a avut loc la câtva timp după detectarea chistului ele pot sa dispar de la sine până la 16-20 săptămâni de sarcină.

Adresați-vă medicului ginecolog pentru a discuta dacă știți că aveți un chist ovarian și doriți să rămâneți gravidă în viitorul apropiat,deoarece pentru îndepărtarea integrală și în condiții de siguranță a chistului, va fi nevoie de un tratament, care este contraindicat în timpul sarcinii.

Daca chistul a fost depistat în timpul ecografiei, în primul trimestru de sarcină, medicul vă va recomanda să repetați, de mai multe ori ecografia pentru a urmări dezvoltarea chistului.

Dacă, dimensiunea chistului nu va scădea și va fi de 5-10 cm, este posibil că veți avea nevoie de o intervenție chirurgicală.

II.6 INVESTIGATII PARACLINICE

Echografia abdominală și transvaginală – ne arata o formațiune nou apărută și îi definește într-o anumită măsură caracteristicile, dimensiunile, contur, compoziție, număr, stare de bilateralitate.

Tomografia computerizată abdomino-pelvină – ajunge cât mai aproape de natura benignă sau malignă a tumorii, sugerând intervenția chirurgicale de un anumit tip și stabilind starea de sănătate si implicarea în această afecțiune a organelor învecinate.

Rezonanta magnetica se poate efectua daca exista posibilitatea, pentru a pune un diagnostic de certitudine.

Examinări de specialitate ginecologica, chirurgicală și de boli interne – care vor face diagnosticului diferențial cu o altă tumoră ce ar putea evolua în micul bazin cu punct de plecare dintr-un organ învecinat și nu ovarian.

II.6 INVESTIGATII DE LABORATOR

Analize de hematologie – V.S.H. ; Fibrinogen ; H.L.G.; T.S.;T.C.aPTT; I.N.R

Analize de biochimie – Uree; Creatinina; Glicemie; T.G.O.; T.G.P.; Sideremie; Calciu total Magneziu ;Sodiu ;Potasiu. Marcari tumorali acestea pot demonstra infectarea sau malignitatea tumorii .

II.7 TRATAMENTUL

Exista mai multe forme de tratament.

Tratamentul medicamentos – conservator- se aplica în chisturilor seroase simple ce nu depășesc 5cm al căror conținut este echografic transsonic și prezintă un contur regulat la femeia tânără. La acestea se administrează tablete anticoncepționale pentru o perioadă de 1-3 luni, sub supravegherea evoluției chistului prin echografie și din evaluările stării oferite de însăși pacienta. Tratamentul chisturilor ovariene cu utilizarea contraceptivelor hormonale normalizeaza ciclul menstrual și reduce riscul de cancer ovarian. Contraceptivele orale pot fi, sunt utilizate ca un tratament în cazul chisturilor endometriale. Se pot asocia antiinflamatorii nesteroidiene si medicație adjuvantă de protecție a tubului digestiv.

Tratamentul chirurgical este rezervat dar obligatoriu în scop curativ atunci când chisturile sunt prea mari, sunt solide sau prezintă o complicație si necesită îndepărtarea lor de urgență. Se recomandă intervenția chirurgicală femeilor la menopauză cu chist de ovar, datorită riscului de a fi malign.

Tratament complex radio – chimio – chirugical se aplică tumorilor maligne de ovar care pot evolua spre organele din jur.

Tipuri de tratament chirurgical

Chirurgia clasică – laparotomia – evacuează chistul sau extirpa ovarul și uneori si trompa uterină, în funcție de gravitatea leziunii. Tumora va fie extirpată intactă, în cazul în care nu a fost eclatată anterior.

Chirurgia laparoscopică – in ultima perioada reușește cu succes să îndepărteze acele chisturi necomplicate prin drilling – aspirație, sau extirpare cu găzduire în săculeți.

Alegerea finală a tehnicii chirurgicale poate depinde de următorii factori:

Starea generală a femeii

Dimensiunile și tipul chistului

Existența sau probabilitatea dezvoltării a complicațiilor

Echipamentul de care dispune clinica în care se efectuează intervenția chirurgicală.

Scopul de bază al intervenției chirurgicale, indiferent de tehnica aplicată, este:

Confirmarea diagnosticului de chist ovarian și stabilirea naturii chistului

Excluderea cancerului ovarian

Înlăturarea chistului și a conținutului lui și, pe măsura posibilităților, păstrarea țesuturilor sănătoase ale ovarului.

CAPITOLUL III

Caz clinic

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

Alimente permise: – brânză de vacă, caș, urdă, iaurt, lapte, carne de pasăre, vită-fiartă sau grătar, legume fierte, piureuri, soteuri, făinoase cu lapte, compot, sucuri de fructe, ceai.

Alimente interzise: alimente flatulente – fasole, linte, mazăre, varză, carne de porc, mezeluri, condimente iritante

FUNCTII VITALE

INVESTIGATII DE LABORATOR

EXAMINARI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la: nu se știe alergică

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCATIE PENTRU SANATATE

Fișa tehnică

SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE

OBIECTIVELE PROCEDURII

• Introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a facilita scurgerea urinii în vederea:

– Obținerii unei mostre de urină pentru examene de laborator

– Evacuării conținutului vezicii când aceasta nu se produce spontan sau în caz de incontinență

– Spălături vezicale

PREGĂTIREA MATERIALELOR

– Tavă pentru materiale

– Sonde urinare sterile (Foley, Nelaton) de diferite dimensiuni

– Tăviță renală

– Mănuși sterile și mănuși de unică folosință

– Soluții dezinfectante, tampoane și comprese sterile

– Seringi

– Ser fiziologic sau apă sterilă

– Soluții sterile pentru lubrifierea sondei

– Pungi colectoare

– Materiale pentru toaleta organelor genitale

– Mușama, traverse

– 1 -2 eprubete sterile, 1 – 2 eprubete curate și uscate

PREGĂTIREA PACIENTEI

a) PSIHICĂ:

– Informați pacienta cu privire la necesitatea sondajului

– Obțineți consimțămantul și colaborarea acesteia

b) FIZICĂ:

– Așezați pacienta în poziție ginecologică

– Asigurați intimitatea pacientei prin izolare cu paravan

EFECTUAREA PROCEDURII:

– Identificați pacienta

– Verificați recomandarea medicală

– Protejați patul cu aleză și mușama

– Îndepărtați perna și pliați pătura

– Lăsați accesibilă numai regiunea vulvară

– Spălați mainile și îmbrăcați mănuși de unică folosință

– Efectuați toaleta regiunii vulvare cu apă și săpun sau dezinfectați organele genitale folosind 6 tampoane: tampoanele 1 și 2 – pentru labiile mari, tampoanele 3 și 4 – pentru labiile mici, tampoanele 5 și 6 – pentru meatul urinar

– Îndepărtați materialele folosite pentru toaletă și așezați între coapsele pacientei tăvița renală

– Schimbați mănușile de unică folosință cu cele sterile

– Evidențiați meatul urinar

– Dezinfectați orificiul uretral de sus in jos, folosind 2-3 tampoane

– Prindeți sonda între degetele mediu și inelar ale mâinii dominante

– Lubrifiați în întregime cu ulei steril

– Orientați vârful sondei în sus, ținând-o ca pe un creion în timpul scrisului

– Introduceți sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm

– Continuați sondajul în funcție de scopul propus: evacuare, recoltare, spălatură

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

– Ajutați pacienta să se îmbrace

– Reașezați perna și înveliți pacienta

– Așezați pacienta în poziție comodă

– Verificați dacă pacienta acuză disconfort

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

– Colectați deșeurile în recipiente speciale

– Îndepărtați mănușile

– Spălați și dezinfectați mâinile

NOTAREA PROCEDURII

Notați:

– Data, ora, scopul sondajului

– Numele persoanei care a efectuat procedura

– Aspectul și cantitatea urinii eliminate / colectate

EVALUAREA EFICACITĂȚII PROCEDURII

Rezultate așteptate/dorite:

– Pacienta exprimă stare de confort

– Sondajul s-a efectuat fără incidente

Rezultate nedorite / Ce faceți:

– Sonda nu se poate introduce

– Alegeți sonda mai subțire

– Controlați dacă poziția sondei este corectă

– Verificați dacă pacienta nu are malformații ale meatului urinar

– Sonda a fost desterilizată in timpul manevrelor

– Schimbați sonda

– Pacienta acuză dureri, sangerează

– Anunțați medicul

– Sonda este infundată cu cheaguri de sange sau mucus

– Incercați să desfundați prin aspirare

– Schimbați sonda

Bibliografie

Anatomia si fiziologia omului

– Coordonator I.C.Voiculescu si I.C.Petrescu

Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistenti medicali

– Coordonator Lucretia Titirca

Ghid de nursing cu tehnici de evaluare si ingrijiri corespunzatoare nevoilor fundamentale

– Coordonator Lucretia Titirca

Urgente medico chirurgicale

– Coordonator Lucretia Titirca

Chirurgie, specialitati inrudite,nursing in chirurgie

– Coordonator Mircea Constantinescu