China, India Si Tarile Bric Nivelul Competitivitatii

CAPITOLUL 2. CHINA, INDIA ȘI ȚĂRILE BRIC – NIVELUL COMPETITIVITĂȚII

Acronimul BRIC, format din inițialele țărilor membre (Brazilia, Rusia, India, China), se pare că a fost stabilit de către Jim O’Neill, expert în cadrul diviziei de cercetare a grupului Goldman Sachs, încă din anul 2001 pentru a atrage atenția asupra oportunităților de câștig pe care le oferă ceea ce compania numea piețele emergente. În opinia lui, grupul BRIC putea rivaliza cu grupul G7 (SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia,Canada), prin ritmul de creștere economică, mărimea populației și potențialul economic.

Dialogul politic între statele BRIC, a început în 2006, la New York, prin întâlnirea miniștrilor de externe și a continuat prin summit-urile organizate, începând cu anul 2008, la Yekaterinburg, Rusia, la care au participat liderii celor patru state.

În perioada 2009 – 2011, BRIC, alianța celor mai puternice economii emergente de pe planetă a fost privită cu circumspecție, deoarece interesele acestor țări pe scena internațională sunt adesea diferite, iar uneori chiar contradictorii. Un exemplu în acest sens poate fi politica monetară a Chinei, de subevaluare a cursului de schimb al monedei naționale (yuan), fapt ce generează costuri pentru economiile altor țări, inclusiv pentru Brazilia, India și Rusia.

Grupul BRICS este considerat în literatura de specialitate drept „unul dintre cele mai inovative și surprinzătoare elemente noi din structura guvernanței globale”, alături de G-20, din care fac parte toate cele cinci țări partenere. Cu toate că legitimitatea grupării continuă să fie contestată, atâta vreme cât niciun membru al alianței nu are mandat să reprezintă regiunea din care face parte, coordonarea pozițiilor țărilor membre la nivel internațional a devenit mai vizibilă în perioada recentă, deși adeseori într-o manieră mai puțin tranșantă.

Gruparea BRICS reprezintă o alianță informală, cu o agendă flexibilă, graduală și evolutivă. La cel de-al patrulea Forum Academic al BRICS, care a avut loc la New Delhi în perioada 4-6 martie 2012, s-a conturat un set de 17 recomandări ale reprezentanților mediului academic pentru liderii celor cinci țări partenere. Acestea se referă la patru domenii majore de cooperare:

(1) provocările comune din plan intern, schimb de experiență și bune practici;

(2) importanța menținerii și accelerării creșterii economice;

(3) geopolitica, securitatea și reforma instituțiilor internaționale într-o lume din ce în ce mai policentrică;

(4) pregătirea terenului pentru transformarea BRICS într-o alianță formală, instituționalizată.

Factorii creșterii economice la nivelul țărilor BRICS

Una dintre cele mai notabile transformări din economia mondială pe parcursul ultimelor decenii o constituie ascensiunea Chinei. Aceasta a influențat toate sectoarele și actorii din economia mondială și, evident, s-a răsfrânt și asupra partenerilor din rândul economiilor emergente, în special prin jocul cererii și al ofertei. Totodată, evoluția sa a conturat necesitatea construirii de noi alianțe geostrategice, inclusiv pe direcția „Sud-Sud”.

China este din 2010 a doua economie a lumii după SUA, în termeni de PIB nominal, iar din 2013 principala putere comercială (dacă excludem schimburile intracomunitare). Este a doua destinație importantă pentru investițiile străine directe (ISD) și a treia sursă de ISD la nivel mondial. Potrivit statisticilor oficiale, rezerva sa valutară este cea mai mare în plan global și se ridică la 4.000 miliarde dolari, reprezentând de 3,3 ori nivelul rezervelor următoarei țări din clasament, Japonia. Experții internaționali apreciază că cea mai mare economie asiatică va rămâne „atelierul lumii” și în anii care vor urma, în pofida majorării costurilor de producție, inclusiv ale forței de muncă. Printre atuurile sale se numără piața internă în plină expansiune, sporirea nivelului de pregătire a forței de muncă și sistemul competitiv al industriilor participante la lanțurile globale ale valorii. Legăturile sale cu celelalte economii în dezvoltare/emergente se adâncesc prin schimburile comerciale, investiționale și tehnologice.

India ar fi avut potențialul să se dezvolte în pas cu China, în pofida inițierii procesului său de reformă economică cu 13 ani mai târziu decât vecinul său din nord-est. Ritmurile robuste de creștere economică, deși inferioare celor înregistrate de China, dinamismul accentuat al populației, ratele economisirii și investițiilor de peste 30% din PIB și mai ales forța actorilor săi economici ar fi putut-o propulsa alături de China. Indiei i-a lipsit însă forța instituțională pentru a-și îndeplini menirea și, mai mult decât atât, ea nu a participat intens la procesul de integrare regională, spre deosebire de majoritatea țărilor Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est, Coreea de Sud, China și alte economii asiatice.

Figura nr. 2.1. – Valoarea PIB-ului și a PIB/locuitor la nivelul Chinei și Indiei în prețuri curente în perioada 1980-2013 (în miliarde USD și, respectiv, USD)
Sursa: Grafic realizat de autor, pe baza datelor IMF (2014)

În anii recenți, alături de motoare ale creșterii economice precum exporturile și ISD receptate, în economiile emergente s-au conturat forțe motrice complementare: cererea internă, activitatea companiilor naționale cu vocație globală și realizarea de investiții peste hotare, stimularea inovării. Remiterile conaționalilor din străinătate joacă un rol însemnat pentru economia indiană și cea chineză. Cele două țări ocupă primele două locuri în ierarhia principalilor receptori de remiteri din plan global, India cu aproximativ 70 miliarde dolari, iar China cu circa 60 miliarde dolari la nivelul anului 2013. Schimburile comerciale dintre țările BRICS sunt dinamice, datorită poziției dominante a Chinei, care a încheiat deja parteneriate strategice cu asociații din grupare. China este, după UE, al doilea partener comercial însemnat pentru Brazilia, Rusia și Republica Africa de Sud. În cazul Indiei, China este devansată de UE și Emiratele Arabe Unite. Legăturile economice dintre statele BRICS prin intermediul ISD sunt încă limitate, deși în ultimul deceniu fluxurile investiționale intra-BRICS au înregistrat un ritm de creștere mai dinamic față de investițiile în relație cu celelalte țări.

China și India s-au numărat printre economiile mai puțin afectate de criza mondială, deși în 2008, ritmurile lor de creștere economică au încetinit puternic. Potrivit datelor FMI, China a înregistrat un ritm de creștere economică de 9,6% în 2008, față de 14,2% în 2007, iar India 3,9% comparativ cu 9,8% în 2007. În 2009, ritmurile lor de creștere economică au fost robuste (9,2% pentru China, ușor mai scăzut față de cel din 2008 și 8,5% pentru India), iar în 2010 ambele au depășit 10%. Celelalte trei țări BRICS au intrat în recesiune în 2009, deși aceasta s-a resimțit cu intensități diferite. Federația Rusă a înregistrat o scădere abruptă a PIBului său în termeni reali de 7,8% în 2009 față de 2008, urmată de o creștere de 4,5% în 2010. Republica Africa de Sud a marcat o diminuare a PIB-ului de 1,5% în 2009 comparativ cu 2008, urmată de o creștere ușoară, de 3,1% în 2010, în timp ce Brazilia a trecut de la o scădere de 0,3% a PIB-ului în 2009 la o majorare de 7,5% în 2010. Cu excepția Republicii Africa de Sud, anul 2011 a evidențiat încetinirea creșterii economice a țărilor menționate. Aceasta s-a accentuat în 2012 pentru BRIC și a început să se resimtă și la nivelul Republicii Africa de Sud.

În ceea ce privește măsurile de redresare economică adoptate de guvernul chinez, trebuie subliniat că cea mai puternică economie emergentă a investit sume remarcabile în energia regenerabilă și tehnologiile „curate”: 218 miliarde dolari (37%) din totalul pachetului de stimulente economice la nivel național. China a ocupat, de altfel, locul 1 în ierarhia țărilor lumii în funcție de sumele alocate „energiei curate”, ca parte integrantă din pachetul de măsuri de stimulare a economiei, fiind urmată la mare distanță de: SUA (118 miliarde dolari), Coreea de Sud (60 miliarde dolari), Japonia (43 miliarde dolari) și UE (23 miliarde dolari).

În 2013, Brazilia a fost singura din cele cinci care a înregistrat o accelerare ușoară a creșterii (2,3% față de 1% în 2012), deși aceasta nu deschide calea unei tendințe pe termen lung. China a evitat o aterizare „forțată” a economiei, datorită măsurilor de „reglaj fin” și continuării implementării proiectelor de infrastructură prevăzute în cel de-al 12-lea Plan Cincinal (2011-2015). Aceasta a avut în 2013 un ritm de creștere economică de 7,7%, similar cu cel din 2012, India 4,4% (comparativ cu 4,7% în 2012), Republica Africa de Sud 1,9% (față de 2,5% în anul precedent), iar Federația Rusă numai 1,3% (comparativ cu 3,4% în 2012).

Figura nr. 2.2. – Ritmul de creștere a PIB-ului țărilor BRICS în perioada 2011-2015, în termeni reali (în %)

Sursa: Grafic realizat de autor, pe baza datelor IMF (2014).

Dintre cele mai acute constrângeri pentru economia indiană se remarcă rata ridicată a inflației, care continuă să fie o vulnerabilitate comună a țărilor BRICS. În rândul acestora, India este cea mai afectată de creșterea prețurilor. Pe ansamblul anului 2013, rata medie a inflației a fost de 9,5% (ușor mai scăzută comparativ cu 2012). Experții FMI apreciază că aceasta se înscrie pe o pantă descendentă, cu niveluri prognozate la 8% în 2014 și, respectiv, 7,5% în 2015. La începutul anului 2014, guvernatorul Băncii Centrale a Indiei a subliniat necesitatea țintirii inflației, acesta având în vedere o bandă de 4% ± 2 puncte procentuale. În opinia sa, un obiectiv cantitativ ferm ar asigura transparență și claritate politicii monetare naționale. India este singura țară din grupul BRICS care nu dispune de un cadru de țintire a inflației, deși aceasta se înscrie printre obiectivele centrale ale politicii sale monetare.

În pofida faptului că este încadrată în categoria economiilor vulnerabile, datorită dublului deficit, bugetar și de cont curent, India se înscrie pe o pantă ascendentă a creșterii. În orizontul anului 2015, experții FMI evidențiază frânarea creșterii economiei chineze, în contrast cu relansarea activității economice în India, însă apreciază că ambele vor marca ritmuri de creștere a PIB-ului peste media grupului economiilor în dezvoltare/emergente.

Alături de India, Brazilia și Republica Africa de Sud sunt celelalte două țări BRICS încadrate în categoria economiilor vulnerabile. În opinia experților internaționali, reducerea gradului de relaxare a politicii monetare a SUA va fi însoțită de retragerea unei părți însemnate a lichidității în dolari de pe piețele globale, ceea ce va scoate și mai mult în evidență problemele structurale și dezechilibrele din unele economii emergente. În timp ce relaxarea cantitativă în țările dezvoltate este echivalentă cu deprecierea monedelor acestora și, simultan, cu descurajarea exporturilor țărilor emergente pe piețele țărilor dezvoltate, la rândul său, frânarea relaxării cantitative constituie o amenințare considerabilă, ea fiind echivalentă cu scăderea cererii pentru activele de pe piețele emergente.

Conjunctura economică din Brazilia, gazda Campionatului Mondial de Fotbal în perioada 12 iunie-13 iulie 2014, se caracterizează prin incertitudine. În pofida faptului că pregătirile pentru acest eveniment major au fost însoțite de investiții masive în infrastructură, care au contribuit la accelerarea creșterii economice, în iunie 2013 au izbucnit proteste și manifestări de stradă, populația nemulțumită invocând o gamă largă de motive, de la sumele mari cheltuite pentru sport, la starea precară a sistemului de sănătate, fondurile insuficiente alocate educației, corupție și creșterea costului transportului în comun. Protestele continuă și, mai mult decât atât, alegerile prezidențiale din octombrie 2014 adaugă un plus de incertitudine conjuncturii actuale.

În Republica Africa de Sud, rata ridicată a șomajului (aproape un sfert din populația activă fiind fără loc de muncă), ritmul lent de creștere economică și scandalurile de corupție rămân motive de îngrijorare. În 2014, anul în care Republica Africa de Sud sărbătorește 20 de ani de democrație, rezultatele alegerilor generale din mai au reconfirmat încrederea populației în Congresul Național African. Partidul condus de Jacob Zuma a obținut 62% din voturi, dar scandalurile de corupție umbresc această victorie.

La rândul său, economia Rusiei se confruntă cu o serie de provocări majore, dintre care menționăm doar câteva. Prima vizează un grad încă redus de diversificare a economiei și dependența ridicată de sectorul energetic, cu o corelație extrem de puternică între evoluția prețurilor la țiței pe piața mondială și ritmul de creștere a PIB-ului. Pe acest palier, se mai evidențiază epuizarea treptată a resurselor de țiței ieftin, cea mai mare parte a rezervelor actuale fiind situate la adâncimi mai mari, ceea ce determină ca exploatarea acestora să fie mai puțin profitabilă datorită costurilor ridicate de producție. A doua slăbiciune este legată de multiplele carențe instituționale, în particular corupția, care constituie o piedică serioasă în calea dezvoltării resurselor fizice și umane la adevăratul lor potențial. La aceste două provocări se adaugă recentul conflict militaro-politic cu Ucraina și posibila extindere a listelor de sancțiuni impuse Rusiei de către SUA și UE. Dintre oportunitățile pe termen scurt și mediu merită amintite desfășurarea Jocurilor Olimpice de iarnă la Soci (7-23 februarie 2014), Rusia urmând a fi și gazda Campionatului Mondial de Fotbal în 2018 și a Marelui Premiu de Formula 1 în perioada 2014-2020, ceea ce implică un efort investițional masiv, însă transpus în efecte de antrenare pe ansamblul economiei.

Analiza comparativă a situației economice a țărilor BRICS prin prisma unor indicatori macroeconomici relevanți reliefează evoluții nuanțate ale acestora și, totodată, provocări și oportunități diferite. Pentru China, politica de „reechilibrare” a economiei, similară cu reducerea dezechilibrelor macroeconomice și financiare, implică printre altele limitarea creșterii creditului, reducerea supracapacității industriale și diminuarea datoriilor guvernului local. Cele mai însemnate provocări actuale pentru guvernul de la Beijing îl reprezintă controlul creșterii creditului, în paralel cu menținerea unui ritm dinamic de creștere economică și realizarea unei distribuții echitabile a veniturilor.

În India, încetinirea ritmului de creștere economică pe parcursul anilor 2011-2013 este rezultatul incertitudinilor politice și legislative, amânării aprobării și implementării unor proiecte de investiții, blocajelor din sistemul energetic, ceea ce se reflectă și asupra frânării productivității totale a factorilor de producție. Rezultatele alegerilor generale din aprilie-mai 2014, prin victoria Partidului Poporului Indian deschid calea guvernului actual condus de Narendra Modi pentru atingerea obiectivelor economice. Însă misiunea acestuia este dificilă, datorită spațiului redus de manevră, pe fondul unei rate ridicate a inflației și deficitului dublu.

Competitivitatea la nivelul țărilor BRIC

Pornind de la principiile avantajului comparativ și competitiv și de la teoria celor trei stadii potrivit căreia economia țărilor dezvoltate a devenit o economie a serviciilor, teorii economice mai noi tind să sugereze că țările în dezvoltare ar avea un avantaj comparativ în bunuri, în timp ce țările dezvoltate posedă un avantaj comparativ în servicii.

În realitate, între exportul de bunuri și exportul de servicii există o intercondiționare reciprocă. De fapt, abilitatea de a integra bunuri și servicii poate fi chiar cheia performanței în activitățile de export.

În privința posibilităților de măsurare a competitivității la nivel macroeconomicși pentru domeniul serviciilor se pot utiliza o mare varietate de indicicare să exprime nivelul de competitivitate al ansamblului serviciilor cât și al diferitelorramuri componente ale sectorului terțiar.

Astfel, variabile specifice competitivității serviciilor intră în componența unor indici ai competitivității macroeconomice, cum sunt Indicele competitivității globale și Indicele competitivității potrivit strategiei Lisabona.

Pentru a analiza mai îndeaproape competitivitatea la nivelul țărilor BRIC vom prezenta în continuare câteva aspecte ale competitivității în funcție de piloni.

Vom începe comparația prin analizarea indicilor prețurilor de consum, la nivelul țărilor BRICS.

Tabel nr. 2.1. – Indicii prețurilor de consum

Sursa: BRICS, Joint Statistical Publication 2014

Prețul de vânzare cu amănuntul este definit ca un cost de bani pentru consumatorul unei unități specifice de vânzare care să includă toate reducerile, discounturile, etc.

Indicii prețurilor de consum (IPC), prețul cu amănuntul indică fluctuații în timp ale prețurilor pentru bunurile și serviciile achiziționate de către consumatori pentru consumulde non producție într-o perioadă de timp specificată. Măsoară un raport de valoare a unui coș fix de bunuri și servicii principale la prețurile perioadei curente cu referirela valoarea sa, la prețuri HT din perioada de bază. IPC este calculat lunar pe baza datelor statistice culese în timp ce se observă modificări de preț în comerțul cu amănuntulși unități de servicii și, de asemenea, în marfă, amestecat și pe piața de alimente, precum și pe datele structurii reale a cheltuielilor de consum ale gospodăriilor casnicepentru anul precedent.

Brazilia

Institutul Brazilian de Geografie și Statistică (IBGE) este organizația guvernamentală responsabilă pentru calculul indicelui prețurilor de consum (IPCA), care este principalul indicatorul oficialal inflației din țară.

Indicele este calculat lunar și se referă la familiile ce locuiesc în localitățile urbane, cu venitul lunar, din orice sursă, variind de la 1 (unu) la 40 (patruzeci) reprezentând salariu minim.

Acoperirea geografică a indicelui cuprinde 9 regiuni metropolitane, orașul Goiânia și Brasília (capitala Braziliei), ceea ce reprezintă 37% din populația urbană, potrivit recensământului din 2010.

Rusia

Prețurile medii și indicii prețurilor se calculează pentru mai mult de 800 de bunuri reprezentative. Prețurile de producție sunt prețurile reale pentru mărfurile produse prevăzute prin vânzarea pe piața internă (cu excepția impozitelor indirecte).

Indicele prețurilor de consum este calculat pentru produse reprezentative, care sunt agregate treptat în indici de tipuri corespunzătoare, tipuri, clase, diviziuni ale activităților economice. Date privind volumul de producție în termeni valorici din perioada de bază sunt utilizate ca factori de greutate.

IPC este calculat pentru populația urbană și este difuzată pentru întreaga populație.

India

Indexul numărului de prețuri en-gros din India este compilat de Biroul consilierului economic, Ministerul de Comerț și Industrie. Prezenta serie are 2004-05 ca an de bază, iar datele sunt eliberate pe săptămână.

Seria existentă se bazează pe prețurile ex-fabrică/ex-miniere în ceea ce privește elementele fabricate. În cazul produselor agricole de bază, sunt utilizate cu toate acestea, prețurile cotate pe piețele primare de gros.

China

Indicii prețurilor de consum reflectă tendința și gradul de evoluție a prețurilor bunurilor și serviciilor achiziționate de către gospodăriile din mediul urban și rural de consum, pe o perioadă dată. Ele se obțin prin combinarea indicilor prețurilor de consum de uz casnic și indicii prețurilor de consum urban de uz casnic din mediul rural.

Indicii permit observarea și analizarea gradului de impact al schimbărilor în prețurile bunurilor și serviciilor cu amănuntul, pe cheltuielile de trai reale ale locuitorilor din mediul urban și rural.

Putem observa din datele trecute în tabelul anterior, că cea mai scăzută valoare a indicilor prețurilor de consum, s-a înregistrat în anul 2009 în China, acest lucru se presupune a se fi datorat crizei economice mondiale.

De asemenea, putem observa că în toate țările analizate, indicele prețurilor de consum este fluctuant.

Vom continua analiza, prin prezentarea evoluției industriei în țările BRICS.

Tabelul nr. 2.2. – Indicele producției industriale

Sursa: BRICS, Joint Statistical Publication 2014

Industria vechii Chine era, foarte înapoiată. În 1949, valoarea producției industriale a țării atingea 14 miliarde de yeni, adică 25 de yeni de persoană. Producția anumitor produse industriale de bază era foarte slabă: 32 milioane de tone de cărbune, 158.000 tone de oțel, 1.600 mașini-unelte, 327.000 tone de fire de bumbac și 200.000 tone de zahăr. În acea perioadă piața era invadată de mărfuri din import.

Redresarea economiei naționale, distrusă de război, s-a realizat în curs de trei ani. În 1952, valoarea globală a industriei depășea cu 23% nivelul record de dinaintea războiului antijaponez. Editificarea industrială a început în mod planificat și pe scară largă în 1953. Din 1952 până în 1980, 58,9% din investițiile în edificarea infrastructurii țării au fost afectate infrastructurii industriale.

În prezent, China poate produce atât avioane, nave, autovehicule, cât și sateliți, echipamente industriale moderne. S-a întemeiat deja un sistem industrial independent și relativ complet și la un nivel tehnologic ridicat. In viitor, China va aplica o strategie de antrenare a industrializării pe baza informatizării. Astfel, ca industria să joace un rol de promovare a dezvoltării economiei în ansamblu a Chinei.

Putem observa conform datelor prezentate în tabelul anterior, că în anul 2009 în aproape toată țările s-a înregistrat o scădere a indicelui producției industriale, în afară de India, unde a crescut față de anul precedent. Putem constata că acest lucru a fost cauzat de criza economică, scăzând cererea pentru produse, asta ducând la scăderea producției.

Prima schimbare industrială a apărut o dată cu evoluția țărilor în curs de dezvoltare. Aceasta incursiune a fost condusă de țările BRIC (Brazilia, Rusia, India și China).

În continuare vom analiza producția de energie primară și consumul de energie la nivelul țărilor BRICS.

Tabelul nr. 2.3. – Evoluția producției de energie primară (milioane de tone, echivalent petrol)

Sursa: BRICS, Joint Statistical Publication 2014

În cazul Braziliei, producția energiei primare include gazele naturale respinse și neutilizate. În cazul Indiei, energia primară nu include electricitatea termică.

Figura nr. 2.1. Evoluția producției de energie primară

Brazilia Rusia India China Africa de Sud

După cum putem observa din graficul prezentat mai sus, țara cu cea mai mare producție de energie primară este Rusia, urmată de China, diferența de producție între cele două state nefiind foarte mare, putem concluziona faptul că aceste două țări sunt cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, asta influențând și producția de energie primară la nivelul țării.

Cea mai mică producție de energie primară se înregistrează în Africa de Sud, aceasta fiind ultima țară care a aderat în cadrul grupului BRICS, fiind cea mai puțin dezvoltată, din acest motiv se înregistrează și o producție așa mică de energie.

Vom analiza de asemenea, și consumul de energie înregistrat în cele cinci țări BRICS.

Figura nr. 2.2. Consumul de energie la nivelul țărilor BRICS

Brazilia Rusia India China Africa de Sud

După cum putem observa, țara cu cel mai mare consum de energie este China, acest lucru se datorează mărimii țării și bineînțeles populației foarte mari, aceasta fiind urmată de Rusia, care de asemenea are un număr mare de locuitori.

Conform unor studii realizate de specialiști, cele cinci țări BRICS, au consumat pentru prima dată în anul 2012 tot la fel de muncă electricitate ca și țările membre G7 (SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie, Canada și Italia).

Într-o perioadă de 10 ani, consumul de electricitate ale celor cinci economii emergente s-a dublat, în timp ce consumul celor mai mari șapte țări industrializate s-a stabilizat.

În anul 2012 țările BRICS au consumat 6.800 terawatt/oră, adică la fel de mult ca G7, spre deosebire de anul 2002 când consumul acestora era de 3.000 de terawatt/oră.

Nevoia de energie, pare să se reducă un pic, creșterea cererii de electricitate a celor cinci țări BRICS a fost de 5% în anul 2012, față de anul 2000 când era de 8%.

Vom prezenta în continuare evoluția agriculturii în țările BRICS.

Tabelul nr. 2.4. – Evoluția agriculturii (suprafața de pământ cultivat, mil. hectare)

Sursa: BRICS, Joint Statistical Publication 2014

Dintre toate țările BRICS ( Brazilia,Rusia, India, China și Africa de Sud), India are cel mai mare teren arabil. În ciuda faptului că deține cel mai bun pământ, terenul Indiei este fragmentat și astfel este nepotrivit pentru mecanizare.

China este un stat în care cea mai mare parte a populației trăiește în mediul rural, agricultura având o importanță deosebită pentru economia chineză

China are o suprafață de uscat de 9.600.000 kmp, suprafața terenurilor arabile ajungând la numai 1.270.000 kmp, ce reprezintă circa 7% din terenurile arabile din întreaga lume. Ele se găsesc în principal în câmpiile și depresiunile cu un climat temperat-musonic din partea estică a Chinei. Culturile vegetale reprezintă un sector principal al agriculturii chineze. Principalele culturi cerealiere sunt orezul, grâul, porumbul, soia. Iar culturile tehnice sunt cele de bumbac, arahide, rapiță, trestie-de-zahăr și sfeclă-de-zahăr.

După cum se poate observa din tabelul prezentat anterior, India este țara cu cea mai mare suprafață de pământ cultivat, urmată de China și ulterior Rusia. Pe ultimele locuri situându-se Brazilia și Africa de Sud.

Pentru a asigura aprovizionarea cu alimente, țări cu creștere rapidă au intensificat investițiile publice în agricultură.

În China, de exemplu, investițiile agricole au crescut la mai mult de 10% cheltuielile guvernamentale în 2011, de la 8% în 2005, potrivit profesorului Huang.

În India, de exemplu, profesorul Chand subliniază faptul că investițiile private în agricultură, de către fermieri, a crescut de la 12% din PIB-ul agricol la 17% din PIB-ul agricol în ultimii șase ani.

Ca parte a acestor investiții, țările emergente investesc masiv în cercetarea agriculturii. Spre exemplu, în China, creșterea mediei anuale a cheltuielilor de cercetare în agricultură și dezvoltare publică, a crescut în termeni reali cu mai mult de 20% în 2010-2011, față de 16% în perioada 2000-2009.

În Brazilia, spre exemplu, băncile sunt obligate să acorde împrumuturi de un sfert din depozite, în sectorul agricol, la nivelul ratelor stabilite de către Guvern.

În Rusia, între timp, Guvernul oferă subvenții, pentru rata dobânzii aferentă împrumuturilor agricultorilor pentru a-și extinde capitalul de lucru sau pentru a investi în instalații și echipamente.

Figura nr. 2.3. – Producția de cereale 2000-2013 (milioane tone)

Analizând graficul de mai sus, putem observa, că în ciuda faptului că India deține cel mai mare teritoriu arabil, în ceea ce privește producție de cereale este depășită cu mai bine de jumătate de către China. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că majoritatea populației chineze trăiește în zonele rurale, iar principala lor activitate este agricultura, dar și din cauza faptului că terenul Indiei este fragmentat și asta împiedică mecanizarea.

De asemenea, observăm că producția de cereale înregistrată are în principiu un trend ascendent, în India și China înregistrându-se în perioada analizată o creștere a producției, acesta fiind un factor important la creșterea economiei celor două țări.

Se pune accent pe noi abordări în ceea ce privește revoluția agriculturii, accentul acestor noi abordări se pune pe marile piețe în creștere, în special țările BRIC, în care va avea loc cea mai mare creștere a cererii pentru produsele alimentare.

Dinamica ofertei industriei alimentare este mai degrabă oblică, producția agricolă fiind concentrată în câteva țări mari producătoare. Expansiunea demografică și a cererii din țările emergente, precum țările BRIC (Brazilia, Rusia, India și China) accentuează imaginea de ansamblu a sectorului F&B.

Creșterea cererii de produse pe măsura creșterii populației globale către 7 miliarde locuitori, concomitent cu ritmul rapid al urbanizării și noile stiluri de viață. Cu toate acestea, o nouă arie de preocupare o constituie schimbările climatice și managementul mai bun al sistemelor de producție, în scopul sporirii productivității și al reducerii impactului asupra mediului.

Un factor la fel de important care influențează competitivitatea țărilor BRICS îl reprezintă transportul. Din acest motiv vom prezenta în continuare infrastructura de care dispun cele cinci țări.

Chiar dacă infrastructura nu este cel mai important subiect în dezvoltarea internațională, nu putem contesta faptul că și aceasta are o contribuție.

Calitatea infrastructurii din India și China, spune multe despre faptul că sectorul de producție din India a rămas în urmă, în timp ce China s-a transformat într-o fabrică mondială, iar în ceea ce privește Brazilia, transportul de materii prime și produse finite este înăbușită de calitatea slabă a porturilor, căilor ferate și drumurilor, dintre care doar 14% sunt asfaltate.

Conform raportului din anul 2012 al Corporației Internaționale a Finanțelor, membră a grupului Băncii Mondiale, estimează că țările în curs de dezvoltare au nevoie de aproximativ 1100 miliarde de dolari anual pentru investiții în infrastructură.

Tabelul nr. 2.5. – Lungimea căilor ferate în exploatare (1.000 km)

Sursa: BRICS, Joint Statistical Publication 2014

După cum putem observa cele mai dezvoltate țări pe partea de căi ferate sunt Rusia și China, deși în anul 2005 Rusia avea mai mulți km de cale ferată, la nivelul anului 2012 China a depășit-o.

Tabelul nr. 2.6. – Lungimea autostrăzilor (1.000 km)

Sursa: BRICS, Joint Statistical Publication 2014

Cea mai dezvoltată țară, în ceea ce privește lungimea autostrăzilor, putem observa că este China, urmată de Brazilia. Acest lucru demonstrează ca infrastructura Chinei este într-o continuă dezvoltare, analizând și trendul ascendent înregistrat în ceea ce privește numărul de km disponibili.

Drumuri, porturi, căi ferate, electricitate și tehnologia informației comunicațiilor sunt toate elemente-vitale ale creșterii economice și nivelului de trai mai bune în piețele emergente și țările în curs de dezvoltare din întreaga lume.

Țările BRIC precum India, Brazilia și China au anunțat angajamente semnificative în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, iar după cum se poate observa din tabelul anterior, toate cele patru țări înregistrează un trend ascendent.

Guvernul Braziliei a cheltuit în perioada 2011-2014, 80 miliarde de dolari, adică 1% din PIB pentru dezvoltarea infrastructurii, iar China și India au planuri cincinale care necesită investiții agresive în infrastructură.

Pentru a stimula în continuare dezvoltarea și de a ajuta suficient pentru a opri o recesiune economică, China a lansat aprobarea de 60 de proiecte suplimentare de infrastructură în valoare de peste 150 miliarde dolari la convocarea anuala din septembrie 2012, al Cooperării Economice Asia-Pacific, summit-ul de la Vladivostok, Rusia.

Ca și în celelalte țări BRIC, scopul pentru aplicarea provocărilor ce țin de infrastructura Indiei, corespunde cu expansiunea geografică a țării și nevoile de dezvoltare ample.

După cum putem observa analizând aceste aspecte ale competitivității țărilor BRICS, acestea sunt într-o continuă creștere, făcându-se remarcată în deosebi China, care a evoluat cel mai mult în ultimii ani, din toate punctele de vedere, economia acesteia fiind în plină expansiune.