Children Learn What They Live:Parenting to Inspire ValuesCopyright 1998 by Dorothy Law Nolte and Rachel HarrisThe poem Children Learn What They Live… [614752]

Dorothy Law Nolte (1924–2005), specialistã în consilierea familiei, a
avut cele mai diverse ocupații dupã ce a scris, în 1954, pentru rubricaei sãptãmânalã din revista californianã Torrance Herald , poemul care urma
sã o facã celebrã, Children L earn What They Live . A ținut cursuri de edu-
cație a copiilor adresate pãrinților, a înființat o grãdinițã, a lucrat ca instructor
pentru gravide în vederea nașterii, a promovat o tehnicã de reducere astresului. A fost cãsãtoritã de douã ori și a avut patru copii.N-a prețuit niciodatã pe deplin impactul poemului sãu. „Pur și simplul-am scris și i-am dat drumul în lume, unde s-a mișcat, dupã cât se pare,în virtutea propriului impuls“, spunea autoarea într-un interviu recent.
Rachel Harris, prietena și colaboratoarea lui Dorothy Law Nolte, este psi-
hoterapeut specializat în probleme familiale.

Cuvânt înainte de
JACK CANFIELD, coautor al volumului
Supã de pui pentru suflet
Traducere din englezã de
LUANA STOICA

Redactor: Oana Bârna
Coperta: Ioana NedelcuTehnoredactor: Luminița SimionescuCorector: Maria MușuroiuDTP: Emilia Ionașcu
Tipãrit la Proediturã și Tipografie
Dorothy Law Nolte and Rachel Harris
First published in the United States under the title: Children Learn What They Live:Parenting to Inspire ValuesCopyright © 1998 by Dorothy Law Nolte and Rachel HarrisThe poem Children Learn What They Live on page 17–18
© 1972 by Dorothy Law NoltePublished by arrangement with Workman Publishing Company,New York.
© HUMANITAS, 2001, 2012, pentru prezenta versiune româneascã
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
NOLTE, DOROTHY LAWCopiii învațã ceea ce trãiesc: educația care insuflã valori / Dorothy Law Nolte,Rachel Harris; cuvânt înainte: Jack Canfield; trad.: Luana Stoica. – Ed. a 5-a. –București: Humanitas, 2012ISBN 978-973-50-3568-6I. Harris, RachelII. Canfield, Jack (pref.)II. Stoica, Luana (trad.)37.018.1
EDITURA HUMANITAS
Piața Presei Libere 1, 013701 București, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro
Comenzi online: www.libhumanitas.ro
Comenzi prin e-mail: [anonimizat] telefonice: 021 311 23 30 / 0372 189 509

Dedic aceastã carte, în numele dragostei
și al luminii, tuturor copiilor vieții.
DOROTHY LAWNOLTE
Fiicei mele, Ashley, care m-a învãțat ce înseamnã sã iubești și sã fii pãrinte.
R
ACHEL HARRIS
MulțumiriSincere aprecieri editorului nostru, Margot Herrera, pentru
numeroasele contribuții pline de intuiție aduse la scrierea acesteicãrți. Îi suntem de asemenea recunoscãtoare lui Janet Hulstrandpentru atenția minuțioasã și bine venitele adãugiri la manuscris.Calde mulțumiri designerului Nancy Gonzales și agentului nos-tru literar, Bob Silverstein.

Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
Copiii învațã ceea ce trãiesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
Dacã trãiesc în criticã și cicãlealã,
copiii învațã sã condamne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
Dacã trãiesc în ostilitate, copiii învațã sã fie agresivi . . . . . . . . . . . 29Dacã trãiesc în teamã, copiii învațã sã fie anxioși . . . . . . . . . . . . 36Dacã trãiesc înconjurați de milã,
copiii învațã autocompãtimirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
Dacã trãiesc înconjurați de ridicol,
copiii învațã sã fie timizi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52
Dacã trãiesc în gelozie, copiii învațã sã simtã invidia . . . . . . . . . . 59
Dacã trãiesc în rușine, copiii învațã sã se simtã vinovați . . . . . . . 66Dacã trãiesc în încurajare, copiii învațã sã fie încrezãtori . . . . . . 76Dacã trãiesc în toleranțã, copiii învațã rãbdarea . . . . . . . . . . . . . . 84Dacã trãiesc în laudã, copiii învațã prețuirea . . . . . . . . . . . . . . . . 92Dacã trãiesc în acceptare, copiii învațã sã iubeascã . . . . . . . . . . . . 101
Dacã trãiesc în aprobare, copiii învațã sã se placã pe sine . . . . . 107Dacã trãiesc înconjurați de recunoaștere,
copiii învațã cã este bine sã ai un țel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115
Dacã trãiesc împãrțind cu ceilalți,
copiii învațã sã fie generoși . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122Cuprins

Dacã trãiesc în onestitate,
copiii învațã respectul pentru adevãr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
Dacã trãiesc în corectitudine, copiii învațã sã fie drepți . . . . . . . . . 145
Dacã trãiesc în bunãvoințã și considerație,
copiii învațã respectul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
Dacã trãiesc în siguranțã,
copiii învațã sã aibã încredere în ei și în ceilalți . . . . . . . . . . . 160
Dacã trãiesc în prietenie,
copiii învațã cã e plãcut sã trãiești pe lume . . . . . . . . . . . . . . . 1678/ Copiii învațã ceea ce trãiesc

Copiii învațã ceea ce trãiesc
Dacã trãiesc în criticã și cicãlealã,
copiii învațã sã condamne.
Dacã trãiesc în ostilitate,
copiii învațã sã fie agresivi.
Dacã trãiesc în teamã,
copiii învațã sã fie anxioși.
Dacã trãiesc înconjurați de milã,
copiii învațã autocompãtimirea.
Dacã trãiesc înconjurați de ridicol,
copiii învațã sã fie timizi.
Dacã trãiesc în gelozie,
copiii învațã sã simtã invidia.
Dacã trãiesc în rușine,
copiii învațã sã se simtã vinovați.
Dacã trãiesc în încurajare,
copiii învațã sã fie încrezãtori.
Dacã trãiesc în toleranțã,
copiii învațã rãbdarea.
Dacã trãiesc în laudã,
copiii învațã prețuirea.
Dacã trãiesc în acceptare,
copiii învațã sã iubeascã.

Dacã trãiesc în criticã și cicãlealã,
copiii învațã sã condamne
Copiii sunt ca bureții. Absorb tot ce facem, tot ce spunem.
Învațã în fiecare clipã de la noi, indiferent dacã suntem sau nuconștienți de asta. Dacã a doptãm o atitudine criticã – plângân-
du-ne de ei, de alții ori de lumea care ne înconjoarã –, le arãtãm
cum sã-i condamne pe ceilalți sau, și mai rãu, cum sã se con-damne pe ei înșiși. Îi învãțãm sã vadã mai curând ce este rãuîn lume decât ce este bun.
Putem critica în nenumãrate feluri – prin cuvinte, prin tonul
vocii, prin comportament sau chiar printr-o privire. Toți știmsã condamnãm din priviri ori sã dãm o tentã criticã vorbelornoastre. Copiii mici sunt foarte sensibili la felul în care suntspuse lucrurile și le pun la inimã. Un pãrinte îi poate spune co-pilului «E timpul sã plecãm», fãrã ca vorbele lui sã transmitãmai mult decât acest mesaj. Un alt pãrinte, grãbit și nerãbdãtor,poate rosti aceleași cuvinte într-un fel care sã sugereze «Eștirãu pentru cã te tândãlești atât». Deși nici una dintre variantenu va avea neapãrat efectul scontat, copilul va recepționa diferitcele douã mesaje și existã riscul ca al doilea sã-i dea un sen-timent de nemulțumire de sine.
Nu are sens sã ne ascundem, toți avem momente când ne
sare țandãra din nimic. Criticãm cu toții din când în când. ăi o
facem, poate, chiar de fațã cu copiii noștri. Nu este însã totuna
cu a trãi într-un climat de criticã permanentã, cu atenția ațintitãasupra depistãrii greșelii. Indiferent de obiectul lor, criticile frec-vente au un efect cumulativ, dând o tentã negativã, intolerantã,

vieții de familie. Ca pãrinți avem de ales: putem crea o atmosferã
sufleteascã criticã și acuzatoare sau una tolerantã și încu-rajatoare.
În febra momentului. Abby are șase ani și stã la masa
din bucãtãrie aranjând într-o canã de plastic plinã cu apã flo-
ricelele culese de ea. Deodatã, cana se rãstoarnã, umplând totul
cu apã, frunze și flori. Abby stã udã în mijlocul dezastrului și
plânge în hohote. Mama ei vine într-o clipitã.
«Vai de mine! Cum poți fi atât de neîndemânaticã?» exclamã
ea exasperatã.
Am spus cu toții asemenea lucruri. Reacționãm fãrã sã gân-
dim. Vorbele ne ies pe gurã atât de repede încât ne surprind și
pe noi. Poate cã suntem obosiți. Poate cã suntem preocupați de
ceva fãrã nici o legãturã cu ce s-a întâmplat. Indiferent de motiv,nu e prea târziu sã schimbãm tonul și sã evitãm ca un asemeneaincident mãrunt sã capete proporții exagerate, afectând sen-timentul valorii de sine al copilului. Dacã mama lui Abby s-ar
opri, s-ar calma și și-ar cere scuze cã a țipat, curãțenia s-ar face
mult mai repede. Abby ar fi, poate, stânjenitã de incident, nuînsã și de propria persoanã. Pe de altã parte, dacã mama lui Abbycontinuã sã-și critice fata, Abby ar putea începe sã se considereo ființã incompetentã și neîndemânaticã.
ătiu, nu e ușor sã ne înfrânãm supãrarea chiar dacã suntem
conștienți cã asta ar fi spre binele copiilor noștri. Cei mai mulțidintre noi trebuie sã facem eforturi considerabile pentru a neînțelege și a ne controla reacțiile afective.
Ne-ar fi de mare ajutor sã avem pregãtit un rãspuns alter-
nativ de genul «Cum s-a întâmplat?». O asemenea formularepune accentul pe incident, nu pe copil. În felul acesta, preîn-tâmpinãm sentimentul de inadecvare și de eșec al copilului șipregãtim terenul pentru î nvãțarea constructivã. Încurajând copilul
sã explice succesi unea evenimentelor, puteți sã urmãriți alãturi22/ Copiii învațã ceea ce trãiesc

cizii mult mai importante. Crescând conștienți de faptul cã îi vom
asculta și le vom respecta pãrerile, copiii vor accepta mai ușorsã discute cu noi și sã coopereze la rezolvarea problemelor cuadevãrat grave.
Vorba dulce mult aduce. De cele mai multe ori ne cri-
ticãm copiii doar ca sã-i încurajãm sã facã lucrurile mai bine,sã fie mai buni. Poate cã la fel au procedat și pãrinții noștri cunoi când eram copii. Sau poate cã recurgem la critici când sun-tem obosiți ori stresați. Copiii însã nu privesc criticile ca pe oîncurajare. Pentru un copil critica pare mai curând un atac lapersoanã și existã mai multe șanse sã-i provoace o atitudinede autoapãrare decât una de cooperare. În plus, copiilor micile este greu sã înțeleagã cã nu ei sunt inacceptabili, ci com-portamentul lor.
Asta nu înseamnã însã cã nu le putem spune copiilor cã nu
ne place ceea ce fac. Dacã ne acordãm rãgazul de a cântãriimpactul cuvintelor noastre, putem spune exact ce vrem fãrãa minimaliza respectul de sine al copilului. Indiferent ce s-aîntâmplat, putem sã-i dãm de înțeles cã ele în ordine, deși ceea
ce a fãcut nu este.
Când a auzit zgomotul de sticlã spartã, tatãl lui William a
ghicit totul. A intrat calm în camera de zi, a cãrei pardosealãera acoperitã de cioburi. Fiul sãu, în vârstã de opt ani, stãteade cealaltã parte a ferestrei, în curte. O expresie de uluire șiteamã i se putea citi pe chip. Bâta de baseball zãcea pe jos,lângã el, iar mingea se afla în mijlocul camerei, pe podea.
«Acum știi de ce existã regula „Nu juca niciodatã baseball
aproape de casã“, William?», îl întrebã tatãl.
Bãiatul privi în pãmânt.«ătiu, tatã. Dar am fost atent.»«Nu, Will, regula nu se referã la atenție. Se referã la dis-
tanțã.»Dacã trãiesc în criticã și cicãlealã… / 25

«Îmi pare rãu», zise William, sperând cã discuția se va sfârși
aici.
Tatãl îl privi cu seriozitate. «Bine, hai sã vedem cât ar costa
sã schimbãm geamul ca sã știm cât timp va trebui sã-ți puideoparte banii de buzunar ca sã-l plãtești.»
Cuvintele se așezau încet, pe mãsurã ce William realiza con-
secințele greșelii lui. Tatãl vãzu cum umerii bãiatului se lãsausub povara responsabilitãții.
«ătii, Will, cã și bunicul tãu m-a pus sã plãtesc o fereastrã
pe care am spart-o? Cred cã aveam cam vârsta ta», îi mãrturisiel bãiatului, care îl asculta acum transpus.
«Zãu?»«A durat mult pânã sã-l plãtesc, zise tatãl. ăi îți mãrturisesc
cã de-atunci n-am mai spart niciodatã vreun geam. Acum fugiși adu o mãturã și un fãraș sã strângem cioburile astea.»
Prea mult accent pus pe învinovãțire sau pe pedeapsã pro-
duc separare, nu comuniune. Adevãrul este cã toți greșim, iaraccidentele nu lipsesc din viața nimãnui. Dacã rãspundem înasemenea momente transmițând mesaje utile, îi ajutãm pe copiisã învețe ceva din experiența lor, sã facã legãtura dintre ce aufãcut și ce «s-a întâmplat» și sã descopere cam cum ar trebuisã procedeze pentru a readuce situația la normal.
Cicãlealã, cicãlealã și iar cicãlealã. Poate cã nu ne dãm
seama, dar cicãleala și lamentația cronicã sunt forme subtilede criticã. Mesajul implicit al cicãlelii este «Nu am încrederecã îți vei aminti sã faci un anumit lucru sau sã te comporți cumtrebuie». Nu ne ajutãm copiii așteptând de la ei tot ce este mairãu și pe deasupra suntem ineficienți. Oricât ar fi de mici, copiiiînvațã foarte repede sã facã abstracție de frazele repetate lanesfârșit. Cât despre adolescenți, este bine cunoscutã capacitatealor de-a fi «surzi» la vorbele noastre, indiferent dacã au saunu cãștile pe urechi.26/ Copiii învațã ceea ce trãiesc