Cheltuielile Uniunii Europene.modificarea Regulilor Financiare In Cadrul Financiar 2014 2020

Cheltuielile Uniunii Europene.

Modificarea regulilor financiare în cadrul financiar 2014-2020

CUPRINS

Introducere în temă

I. Bugetul Uniunii Europene. Aspecte comparative ale evoluției bugetului

I.1.Prezentarea principiilor bugetare ale Uniunii Europene

I.1.1. Principiul unității

I.1.2. Principiul universalității

I.1.3. Principiul anualității

I.1.4. Principiul echilibrului

I.1.5. Principiul specificării cheltuielilor

I.1.6. Principiul finanțării prin resurse proprii

I.2.Prezentarea procedurii bugetare

I.2.1.Temeiul juridic privind procedura bugetară

I.2.2. Rolul Parlamentului European

I.2.3.Etapele procedurii bugetare

II. Cheltuielile Uniunii Europene

II.1.Cheltuielile structurale ale Uniunii Europene

II.2.Cheltuielile agricole ale Uniunii Europene

II.3. Cheltuielile politico-interne ale Uniunii Europene

II.4. Cheltuielile externe ale Uniunii Europene

II.5. Alte cheltuieli ale Uniunii Europene

III.Studiu de caz privind modificările regulilor financiare în cadrul financiar 2014-2020

III.1. Necesitatea modificării regulilor financiare

III.2. Paralelă între cadrul financiar 2007-2013 și cadrul financiar 2014-2020

III.2.1. Cadrul financiar multianual 2007 – 2013

III.2.2. Cadrul financiar multianual 2014 – 2020

III.2.2.1. Modificări privind noul cadru financiar în funcție de destinații

III.2.2.2. Noile reguli financiare în cadrul financiar 2014-2020

Concluzii și propuneri

Bibliografie

Introducere în temă

Tema aleasă de mine se referă la categoriile de cheltuieli bugetare în cadrul Uniunii Europene și la modalitatea de a cheltui eficient banii intrați în buget, astfel ca am ales această temă pentru că este una de actualitate iar cheltuielile Uniunii Europene sunt în vizorul public în ultima vreme, acordându-se o importanță deosebită modului în care sunt alocate fondurile din buget.

Bugetul Uniunii Euroepene este finanțat din surse care includ un procent din venitul național brut al fiecărui stat membru. Acest buget este orientat către domenii foarte diferite, cum ar fi creșterea nivelului de trăi în regiunile mai sărace sau garantarea siguranței alimentare. Euro este monedă comună a celor mai multe țări ale Uniunii.

În bugetul Uniunii se regăsesc nu numai contribuțiile statelor membre, ci și taxele vamale de import aplicate produselor provenind din afara Uniunii și un procent din taxa pe valoare adăugată percepută de fiecare țară.

Am considerat ca această temă este una interesantă deoarece din bugetul Uniunii sunt finanțate diverse activități, de la dezvoltare rurală și protecția mediului, până la promovarea drepturilor omului și asigurarea protecției la frontierele externe, ceea ce prezintă o importanță deosebită pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.

Lucrarea este structurata pe două părți, o parte teoretică în care am sintetizat elementele teoretice referitoare la categoriile de cheltuieli și destinațiile acestora, iar în partea aplicativă am încercat să subliniez modalitatea practică prin care sunt alocații banii din fondul bugetar al Uniunii Europene, în funcție de importante fiecărei destinații, și după cum am subliniat acest lucru, se va putea vedea că anumite zone de interes sunt prioritare pentru a păstra și îmbunătăți bunăstarea populației statelor membre.

Bugetul Uniunii sprijină, de asemenea, facilitarea cooperării economice și sociale transregionale și internaționale iar acțiunile ei presupun adesea schimburi de experiență și de know-how, care se pot dovedi mult mai utile pentru regiunile mai puțin prospere, acesta fiind una dintre preocupările principale ale Comisiei Uniunii.

Capitolul I. Bugetul Uniunii Europene. Aspecte comparative ale

evoluției bugetului

I.1.Prezentarea principiilor bugetare ale Uniunii Europene

Bugetul Uniunii Europene este actul care autorizează în fiecare an finanțarea ansamblului activităților și intervențiilor comunitare iar în funcție de acesta pot fi observate în fiecare an prioritățile și orientările politice comunitare.

Fiecare buget anual face parte dintr-un ciclu bugetar de șapte ani cunoscut sub numele de „perspectivă financiară” iar perspectivele financiare sunt stabilite de Comisia Europeană și necesită aprobarea în unanimitate din partea statelor membre și negocieri care să fie urmate de acordul Parlamentului European.

Responsabilitatea finală pentru alocarea bugetului îi revine Comisiei, cu toate acestea, 80 % din fondurile UE sunt gestionate de guvernele statelor membre. Dacă se constată că au fost efectuate plăți necuvenite, Comisia colaborează cu statele membre în cauză pentru a recupera banii iar pentru a asigura transparența, informațiile privind organizațiile și întreprinderile care beneficiază de fonduri europene sunt făcute publice.

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene constituie împreună autoritatea bugetară a Uniunii Europene, care stabilește, în fiecare an, cheltuielile și veniturile acesteia, precum și procedura de examinare și apoi de adoptare a bugetului care are loc din luna iunie până la sfârșitul lunii decembrie a fiecărui an premergător anului pentru care se stabilește bugetul.

Comisia elaborează un proiect pe care îl înaintează spre analiză Consiliului și Parlamentului, care pot aduce modificări iar în caz de dezacord, instituțiile trebuie să negocieze până ajung la un compromis, iar bugetul din fiecare an va conține sumele convenite în prealabil prin cadrul financiar multianual, fapt ce permite Uniunii Europene să planifice programele de

cheltuieli cu câțiva ani înainte, astfel ca, în prezent, cadrul actual acoperă perioada 2014-2020.

Există o serie de principii fundamentale, norme și proceduri comunitare care guvernează bugetul Uniunii Europene, pe care le voi detalia în cele ce urmează.

I.1.1. Principiul unității

Principiul unității prevăzut în art. 268 al Tratatului de la Roma, stipulează că toate veniturile și cheltuielile Comunității trebuie să fie înscrise într-un singur document.

Conform acestui principiu, ansamblul încasărilor și cheltuielilor trebuie să se regăsească într-un singur document bugetar, pentru a asigura astfel un control eficient al modului de utilizare a resurselor comunitare.

Sistemul financiar comunitar a cunoscut o mișcare de unificare a instrumentelor bugetare, iar dacă, la început, cele trei Comunități (CECO, Euratom, CEE) dispuneau de propriile bugete, odată cutratatul de fuziune din 1965, numai două instrumente bugetare vor continua să existe:

bugetul general

bugetul operațional CECO.

Chiar și în prezent, anumite elemente financiare ale Comunității dispun de un regim particular:

politica externă și de securitate,

justiția și afacerile interne, FEDER.

Derogările sunt în mod egal admise pentru organismele descentralizate ale Comunității care dispun de propriul lor buget iar resursele lor provin din subvenții înscrise în bugetul general.

I.1.2. Principiul universalității

Principiul universalității se bazează pe două reguli:

regula nerepartizării sau non-asignementa care prevede că veniturile bugetare nu pot fi alocate dinainte numai unor anumite categorii de cheltuieli;

principiul bugetului în ansamblu sau gross budget principle, care stabilește că toate veniturile și cheltuielile trebuie să fie prevăzute integral în buget fără nicio modificare.

Încasările bugetare reprezintă o masă comună care servește finanțării tuturor cheltuielilor, fără deosebire iar aceasta implică existența a două reguli caracteristice dreptului bugetar, pe care le-am enumerat mai sus.

Regula non-afectării dispune ca încasările bugetare să nu fie afectate de anumite cheltuieli precise. Totodată, excepții de la regulă sunt admise pentru anumite programe de cercetare sau pentru contribuția țărilor din SEE către anumite politici precise.

Regula non-contracției arată că nu pot fi acceptate micșorări ale încasărilor sau cheltuielilor, însă sunt admise numai excepții de ordin tehnic, care să vizeze ușurarea procedurii.

I.1.3. Principiul anualității

Principiul anualității prevede că operațiile bugetare sunt stabilite pe un singur an iar acest principiu înlesnește controlul asupra activităților executive ale comunității.

Comunitatea trebuie să reconcilieze acest principiu cu nevoia de a întreprinde operații financiare pe mai mulți ani, lucru posibil prin diferențierea care se face între cele două tipuri de operații:

fonduri de plăți (payment appropriations);

fonduri de angajament (commitment appropriations).

Fondurile de plăți definesc cheltuielile anului financiar în curs iar acest lucru nu exclude posibilitatea ca o parte a cheltuielilor să provină din înțelegeri și angajamente făcute anterior.

Fondurile de angajament definesc plafonul resurselor ce urmează a fi alocate în anul curent.

Principiul semnifică dependența operațiilor de către un exercițiu anual capabil să faciliteze controlul activității executivului comunitar, dar, adesea sunt necesare acțiuni plurianuale.

Creditele de angajament acoperă, în timpul exercițiului financiar în curs, costul total al

obligațiilor juridice contractate pentru acțiuni a căror realizare se întinde pe o perioadă mai mare de un exercițiu iar creditele de plăți acoperă, până la concurența nivelului înscris în buget, cheltuielile care derivă din execuția angajamentelor contractate în cursul acelui exercițiu sau al unui exercițiu anterior.

Diferența dintre creditele de angajament și cele de plăți este măsurată prin angajamente restante de lichidat și reprezintă decalajul în timp între momentul în care angajamentele sunt contractate și momentul în care plățile corespunzătoare sunt lichidate.

Derogări de la principiul anualității sunt posibile prin sistemul reportărilor de credite. Pentru creditele disociate, creditele ne utilizate la finele exercițiului pentru care ele sunt înscrise sunt, ca regulăgenerală, anulate dar cu titlu excepțional, ele pot fi și reportate.

Pentru creditele ne-disociate, există un raport de drept în exercițiul următor al creditelor care corespund plăților restante datorate angajamentelor contractate între 1 ianuarie și 31 decembrie.

În ceea ce privește încasările, toate eventualele excedente sunt reportate în exercițiul următor și numai încasările intervenite între 1 ianuarie și 31 decembrie sunt avute în vedere, în cazul unei aplicări stricte a acestui principiu.

I.1.4. Principiul echilibrului

Principiul echilibrului stabilește că veniturile și cheltuielile unui an financiar trebuie să fie egale, deficitul bugetar fiind exclus prin art. 199 al Tratatului de la Roma iar un eventual surpuls este înregistrat ca venit în bugetul anului următor și apariția oricăror cheltuieli neașteptate vor trebui să fie finanțate printr-un buget suplimentar sau amendat care ar însemna o reorganizare a fondurilor din bugetul adoptat sau atragerea unor resurse adiționale.

Conform tratatelor, bugetul comportă același nivel al încasărilor și cheltuielilor iar comunitatea nu este autorizată să recurgă la împrumuturi pentru a-și acoperi cheltuielile.

În momentul în care bugetul a fost aprobat exisă un echilibru perfect între venituri și cheltuieli, însă bugetul reprezintă o previziune, atât în ceea ce privește cheltuielile, cât și veniturile, deci, prin urmare, nu este imposibil ca pe perioada execuției bugetare să apară diferențe între venituri și cheltuieli.

Două situații sunt posibile:

1.Înregistrarea unui sold pozitiv, deci a unui excedent. Aceasta este cea mai frecventă situație, excedentul fiind reportat în anul următor.

2.Înregistrarea unui sold negativ, deci a unui deficit. Este o situație mai degrabă excepțională, care va antrena înscrierea unei noi cheltuieli în bugetul următor.

Situația obișnuită este cea a înregistrării de excedente si din acest motiv există un mecanism care constă în finanțarea noilor cheltuieli prin anticiparea de economii ce se vor realiza în cursul unui exercițiu, fără ca acele categorii generatoare de economii să poată fi identificate în momentul votării bugetului.

Aceasta este așa numita „rezervă negativă” ate printr-un buget suplimentar sau amendat care ar însemna o reorganizare a fondurilor din bugetul adoptat sau atragerea unor resurse adiționale.

Conform tratatelor, bugetul comportă același nivel al încasărilor și cheltuielilor iar comunitatea nu este autorizată să recurgă la împrumuturi pentru a-și acoperi cheltuielile.

În momentul în care bugetul a fost aprobat exisă un echilibru perfect între venituri și cheltuieli, însă bugetul reprezintă o previziune, atât în ceea ce privește cheltuielile, cât și veniturile, deci, prin urmare, nu este imposibil ca pe perioada execuției bugetare să apară diferențe între venituri și cheltuieli.

Două situații sunt posibile:

1.Înregistrarea unui sold pozitiv, deci a unui excedent. Aceasta este cea mai frecventă situație, excedentul fiind reportat în anul următor.

2.Înregistrarea unui sold negativ, deci a unui deficit. Este o situație mai degrabă excepțională, care va antrena înscrierea unei noi cheltuieli în bugetul următor.

Situația obișnuită este cea a înregistrării de excedente si din acest motiv există un mecanism care constă în finanțarea noilor cheltuieli prin anticiparea de economii ce se vor realiza în cursul unui exercițiu, fără ca acele categorii generatoare de economii să poată fi identificate în momentul votării bugetului.

Aceasta este așa numita „rezervă negativă” si care este o valoare negativă care este înscrisă în buget și care trebuie să dispară pe parcursul exercițiului bugetar prin viramente provenind din capitolele care se vor dovedi excedentare.

I.1.5. Principiul specificării cheltuielilor

Specificarea cheltuielilor înseamnă că fiecărui fond trebuie să i se asigure un scop și o destinație specifică, mai ales pentru a preveni orice confuzie în alocarea fondurilor iar conform acestei reguli, fiecare credit trebuie să aibă o destinație determinată și trebuie afectat unui scop precis, astfel încât să fie evitate orice fel de confuzii între diferitele credite în momentul autorizării și executării, nicio încasare și nicio cheltuială nu poate fi afectată altfel decât prin raportarea la un articol al bugetului.

Aceeași regulă este valabilă și pentru încasări, care trebuie precis identificate.

Bugetul este structurat pe secțiuni, titluri, capitole, articole și poziții. Adevăratul sediu al specializării este capitolul, acesta fiind cel care indică competența autorității bugetare iar orice virament de la un capitol la altul este rezervat autorității bugetare.

I.1.6. Principiul finanțării prin resurse proprii

Finanțarea prin resursele proprii ale Comunității se face începând cu anul 1975 potrivit unor proceduri definite în întregime la nivel comunitar, fără nicio implicatie directă a statelor membre iar acest mecanism al resurselor proprii este una din principalele polemici politice întrucât presupune abordarea unor probleme cum ar fi cea a independenței financiare a Uniunii, relațiile ce se stabilesc între cetățenii Uniunii, statele membre și instituțiile acesteia.

Resursele proprii tradiționale sunt considerate ca resurse proprii prin natura lor, fiind vorba de venituri colectate în cadrul politicilor comunitare, și nu venituri obținute de la statele membre cu titlu de contribuții naționale.

Resursele proprii actuale provin din taxe vamale, taxe agricole, cotizații pentru zahăr, o cotă aplicată bazei armonizate a taxei pe valoarea adăugată și o cotă prelevată din venitul național brut .

În continuare, voi detalia pe scurt proveniența acestor resurse proprii de finanțate.

Taxele vamale

Taxele vamale sunt percepute la frontierele externe asupra importurilor. Tariful vamal a devenit un tarif vamal comun în 1968, cu doi ani mai devreme decât se prevăzuse inițial.

Tratatul de la Roma a prevăzut taxele vamale ca primă resursă atribuită Comunității Economice Europene pentru finanțarea cheltuielilor sale, iar taxele vamale aferente Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului au fost integrate în această resursă începând cu 1988.

Resurse agricole

Cele mai importante resurse din această categorie sunt taxele agricole, denumite inițial prelevări agricole.

Acestea au fost instituite în 1962 și au fost transferate Comunității prin Decizia din 21 aprilie 1970.Inițial, taxele agricole erau taxe care variau în funcție de prețurile de pe piața mondială și cea europeană.

Taxa pe valoarea adăugată

În 31 octombrie 2004 s-a organizat revenirea treptată la limita de 1% îndeosebi din considerente de echitate, iar decizia din anul 2000 privind resursele proprii, în prezent în vigoare, a redus cota maximă la nivelul său actual de 0,5 % din baza TVA armonizată și plafonată.

Venitul național brut

Actuala decizie privind resursele proprii extinde aplicarea sistemului european de conturi naționale și regionale din 1995 la bugetul UE, unde conceptul de produs național brut a fost înlocuit cu cel de venit național brut.

Totuși, pentru a menține neschimbat cuantumul resurselor financiare puse la dispoziția Comunităților, plafonul resurselor proprii ca procent din venitul național brut al UE a fost adaptat iar noul plafon corespunde unui procent de 1,24 % din VNB.

I.2.Prezentarea procedurii bugetare

Bugetul Uniunii Europene finanțează activități diverse, de la dezvoltarea zonelor rurale și conservarea mediului, până la promovarea drepturilor omului și protecția frontierelor externe, iar dimensiunea bugetului și modul de alocare sunt stabilite de Comisie, Consiliu și Parlament.

I.2.1.Temeiul juridic privind procedura bugetară

Responsabilitatea privind cheltuielile îi revine Comisiei, țările Uniunii Europene și Comisia își împart responsabilitatea pentru aproximativ 80 % din buget.Bugetul care este stabilit, în comun, de Comisie, Consiliu și Parlament.

Comisia elaborează un proiect pe care îl înaintează spre analiză Consiliului și Parlamentului, care pot aduce modificări iar în caz de dezacord, instituțiile trebuie să negocieze până ajung la un compromis.

Bugetul din fiecare an conține sumele convenite în prealabil prin cadrul financiar multianual iar acest fapt permite Uniunii Europene să planifice programele de cheltuieli cu câțiva ani înainte, astfel ca, în prezent, cadrul actual acoperă perioada 2014-2020.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European a obținut puteri egale de decizie cu Consiliul Uniunii Europene în privința întregului buget anual al UE și are ultimul cuvânt de spus în legătură cu acesta.

Deciziile Parlamentului și Consiliului în privința cheltuielilor și a veniturilor anuale trebuie să se încadreze în limitele de cheltuieli anuale prevăzute în planul financiar pe termen lung al UE, și anume cadrul financiar multianual, negociat o dată la șapte ani, și odată adoptat bugetul UE, Comisia Europeană este responsabilă pentru execuția acestuia.

Legislația care este în vigoare în prezent se referă la:

articolul 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 106A din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice;

articolele 36-52 din Normele financiare [Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului;

Acordul interinstituțional între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și bună gestiune financiară, adoptat de Parlament la 19 noiembrie 2013 și de Consiliu la 2 decembrie 2013.

I.2.2. Rolul Parlamentului European

Ca instituție aleasă în mod direct și ca reprezentant al contribuabililor europeni, Parlamentul European exercită un control democratic pentru a se asigura că instituțiile europene inclusiv Comisi, gestionează în mod corespunzător fondurile europene.

Parlamentul European, la recomandarea Consiliului Uniunii Europene, decide dacă acordă descărcarea de gestiune, adică aprobarea finală a execuției bugetului pentru un anumit exercițiu financiar.

Parlamentul ia o decizie după examinarea atentă de către Comisia sa pentru control bugetar a conturilor financiare ale Comisiei și a raportului privind activitățile sale pentru exercițiul respectiv, și de asemenea, ține seama și de raportul anual al Curții de Conturi și de răspunsurile Comisiei la întrebările specifice adresate de deputații europeni.

De asemenea, Parlamentul poate face recomandări Comisiei în ceea ce privește executarea bugetului iar la cererea Parlamentului, Comisia trebuie să prezinte rapoarte cu privire la măsurile luate pe baza unor astfel de observații și comentarii, apoi procedura se încheie cu acordarea, amânarea acordării sau refuzul descărcării de gestiune.

Exercitarea competențelor bugetare constă atât în stabilirea cuantumului total și a distribuirii cheltuielilor anuale ale UE, precum și a veniturilor necesare pentru a le acoperi, cât și în exercitarea controlului asupra execuției bugetului.

Procedura bugetară propriu-zisă constă în elaborarea și adoptarea bugetului, iar Parlamentul European și Consiliul formează împreună autoritatea bugetară. Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, atât Consiliul, cât și Parlamentul efectuau două lecturi pe parcursul procedurii bugetare, la finalul căreia acesta putea să adopte bugetul sau să-l respingă.

Până la schimbările majore introduse prin Tratatul de la Lisabona, tratatele ulterioare nu au adus modificări substanțiale iar Tratatul de la Lisabona a introdus o procedură bugetară mai simplă și mai transparentă si anume codecizia bugetară.

I.2.3.Etapele procedurii bugetare

Cu toate că fazele și termenele care trebuie respectate pe parcursul procedurii bugetare sunt prezentate amănunțit în tratat, instituțiile convin în fiecare an asupra unui calendar pragmatic, în timp util, înainte de demararea procedurii bugetare, pe baza practicii curente.

Fazele procedurii bugetare sunt împărțite astfel:

1. Stabilirea de către Comisie a unui proiect de buget

Parlamentul și Consiliul stabilesc orientări privind prioritățile bugetare. Comisia elaborează proiectul debuget și îl transmite Consiliului și Parlamentului cel târziu până la 1 septembrie, în temeiul articolului 314 alineatul (2), dar până la sfârșitul lui aprilie sau începutul lui mai conform calendarului pragmatic Comisia poate modifica proiectul de buget într-o fază ulterioară pentru a se lua în considerare noi evoluții, însă nu mai târziu de momentul convocării comitetului de conciliere.

2. Stabilirea poziției Consiliului asupra proiectului de buget

Consiliul adoptă poziția sa asupra proiectului de buget și o transmite Parlamentului cel târziu până la1 octombrie, în temeiul articolului 314 alineatul (3) dar până la sfârșitul lui iulie conform calendarului pragmatic acesta trebui să informeze pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziției respective.

3. Lectura Parlamentului

Parlamentul are la dispoziție 42 de zile pentru a reacționa iar in termenul respectiv, acesta poate fie să aprobe poziția Consiliului sau să refuze să ia o decizie, caz în care bugetul este considerat adoptat definitiv, fie să adopte amendamente cu majoritatea membrilor care îl compun, caz în care proiectul modificat se trimite înapoi Consiliului și Comisiei.

Președintele Parlamentului, în consens cu președintele Consiliului, trebuie să convoace fără întârziere comitetul de conciliere

4. Reuniunea Comitetului de conciliere și adoptarea bugetului

Din ziua când este convocat, comitetul de conciliere compus din reprezentanți ai membrilor Consiliului și un număr egal de reprezentanți ai Parmalentului dispune de 21 de zile pentru a ajunge la un acord asupra unui proiect comun.

In continuare, voi prezenta tabelul care prezintă succint posibilele rezultate la sfârșitul perioadei de 14 zile.

Tabel 1.1. Posibilele rezultate la sfârșitul perioadei de 14 zile

Sursa: Ungureanu, M.. Buget și trezorerie publică, Ed. Universitară, București, 2011, p.140

În cazul în care, în termenul de 21 de zile menționat mai sus, comitetul de conciliere nu ajunge la un acord asupra unui proiect comun, Comisia trebuie să prezinte un nou proiect de buget.

În cazul în care comitetul de conciliere ajunge în termenul respectiv la un acord asupra unui proiect comun, atunci Parlamentul și Consiliul dispun de 14 zile de la data acordului pentru aprobarea proiectului comun.

Dacă procedura s-a încheiat cu succes, președintele Parlamentului declară că bugetul este adoptat definitiv.În cazul în care nu se ajunge la niciun acord până la începutul unui exercițiu financiar, se instituie un sistem provizoriu până la realizarea unui acord.

Capitolul II. Cheltuielile Uniunii Europene

În anul 2014, Comisia Europeană a adoptat un set comun de standarde pentru ameliorarea consultării, a participării și a dialogului cu parteneri și organismele responsabile cu promovarea incluziunii sociale, în etapele de planificare, de punere în aplicare, de monitorizare și de evaluare a proiectelor finanțate de fondurile structurale și de investiții europene.

În Codul de Conduită European privind principiul parteneriatului,s-a solicitat statelor membre să consolideze cooperarea între autoritățile naționale responsabile pentru cheltuirea fondurilor structurale și de investiții ale UE și partenerii de proiect pentru a facilita schimbul de informații, de experiență, de rezultate și de bune practici în perioada de programare 2014-2020, contribuind astfel la garantarea faptului că aceste fonduri sunt cheltuite în mod eficient.

Dacă facem o analiză istorică scurtă a cheltuielilor Uniunii Europene, vedem că acesta a decis că bugetul pentru anul 2007 să fie de 120,7 miliarde de Euro, iar pentru perioada 2007-2013 un buget de 864,3 miliarde Euro, reprezentând 1,10% respectiv 1,05% din venitul național brut estimat pentru perioada respectivă. Spre exemplu, cheltuielile Marii Britanii în 2004 au fost estimate la 759 miliarde Euro, iar Franța a avut cheltuieli estimate la 801 miliarde Euro.

Din bugetul pentru anul 2010 în valoare de 141,5 miliarde, cei mai mulți bani au fost alocați politicilor de „coeziune și competitivitate” cu aproximativ 45% din totalul bugetului, cei mai mulți bani au fost acordați agriculturii, aproximativ 31% din total.

Dezvoltarea rurală, mediul și pescuitul primesc aproximativ 11%, cheltuielile pentru administrație sunt în jur de 6%, iar cheltuielile pentru parteneriatul global al UE și domeniul „cetățenie, libertate, securitate și justiție” sunt aproximativ de 6%, respectiv 1%.

În bugetul Uniunii, cheltuielile sunt grupate pe opt secțiuni, corespunzător instituțiilor create printr-un Tratat pentru punerea în aplicare a politicilor UE:

Parlamentul European;

Consiliul UE;

Comisia Europeană;

Curtea de Justiție;

Curtea de Conturi;

Comitetul Economic și Social;

Comitetul Regiunilor;

Ombudsman-ul.

Toate instituțiile, cu excepția Comisiei Europene, au numai cheltuieli administrative iar Comisia Europeană are atât cheltuieli administrative, cât și cheltuieli operaționale aferente programelor și acțiunilor pentru realizarea politicilor Uniunii Europene.

II.1.Cheltuielile structurale ale Uniunii Europene

Având în vedere că fondurile structurale nu sunt cheltuite pe proiecte alese la nivel european iar alegerea proiectelor și managementul lor sunt doar în responsabilitatea autorităților naționale și regionale, totuși, proiectele sunt cofinanțate atât prin fonduri naționale, cât și prin fonduri comunitare.

De aceea, un principiu important este așa-numitul principiu al adiționalității, care arata ca finanțarea comunitară nu ar trebui utilizată pentru a economisi fondurile naționale însă acest principiu este greu de verificat pentru că prioritățile bugetare naționale se modifică frecvent, deci este greu de știut cât de mult s-ar fi cheltuit dacă fondurile comunitare nu ar fi fost disponibile.

Dacă stăm să analizăm grupele de cheltuieli ale Uniunii Europene, vom putea observa faptul că cea mai mare parte a cheltuielilor regionale ale UE este canalizată prin cinci „fonduri”:

patru „fonduri structurale”;

„Fondul de Coeziune”.

Dacă cele patru fonduri structurale pot fi cheltuite în orice regiune eligibilă a UE, cel de-al cincilea, Fondul de Coeziune, finanțează direct proiecte individuale în domeniul protecției mediului și al transporturilor numai în Irlanda, Grecia, Spania și Portugalia.

Cele patru fonduri structurale sunt următoarele:

Fondul European pentru Dezvoltare Regională – care finanțează lucrări de infrastructură, investiții pentru creare de locuri de muncă, proiecte de dezvoltare locală și sprijin pentru IMM;

Fondul Social European – care îi sprijină pe șomeri și populația dezavantajată să revină la lucru, mai ales prin finanțarea unor măsuri de pregătire profesională și acordarea de ajutoare pentru sistemele de recrutare;

Instrumentul Financiar de Orientare pentru Pescuit – care sprijină industria de pescuit să se adapteze și să se modernizeze;

Fondul European pentru Orientare și Garanție Agricolă – care finanțează măsuri de dezvoltare rurală și ajutor pentru fermieri, mai ales în regiunile cel mai puțin favorizate.

Deși există numeroase programe, inițiative și obiective, peste 90% din fonduri sunt cheltuite în cadrul a trei „obiective” prioritare:

1. Obiectivul 1 care reprezinta 70% din cheltuielile structurale.

Acesta cuprinde cheltuieli pentru infrastructura de bază și subvenționarea producției în cele mai puțin dezvoltate regiuni definite în general ca regiuni cu un PIB pe locuitor mai mic de 75% din media comunitară.

În Uniune 15 există circa 50 de regiuni în cadrul obiectivului 1, care dețin împreună circa 20% din populația UE.

Structura cheltuielilor se compune din:

infrastructură (30%), din care aproximativ jumătate este infrastructură pentru transport;

resurse umane (30%), acordând prioritate politicilor privind ocuparea și sistemelor de educație și pregătire;

ajutor pentru sectoarele productive (42%).

2. Obiectivul 2 care reprezinta 15% din cheltuielile structurale.

Acesta cuprinde proiecte în regiunile ale căror economii sunt specializate în sectoare în declin, cum ar fi mine de cărbuni, pescuit și producție de oțel.

Cheltuielile sunt menite să sprijine „conversia” economică și socială, adică mutarea forței de muncă și a investițiilor spre activități mai promițătoare iar circa 18% din populația UE trăiește în regiuni acoperite de obiectivul 2.

Conform regulilor, două treimi din populația acoperită de acest obiectiv provin din zone urbane sau industriale, restul de o treime din regiuni fiind dependente de pescuit.

3.Obiectivul 3care reprezinta circa 15% din fonduri.

Acesta vizează măsuri menite să ducă la modernizarea sistemelor naționale de pregătire profesională și promovare a ocupării.

Sunt acoperite toate regiunile UE, cu excepția regiunilor acoperite de obiectivul 1 iar măsurile eligibile sunt definite generic, de exemplu politici active pe piața muncii pentru a combate șomajul, promovarea incluziunii sociale și a egalității de șanse pentru bărbați și femei.

În ceea ce privește fondurile structurale pentru România, având în vedere faptul că, de regulă, Comisia Europeană gestionează fondurile structurale și de coeziune în Euro, astfel că și alocările pe programe operaționale către România se fac tot în Euro.

II.2.Cheltuielile agricole ale Uniunii Europene

În urma unei analize putem vedea că partea cheltuielilor agricole în bugetul Uniunii Europene este în continuă diminuare de mai mulți ani, astfel ca, aceasta grupa reprezinta 66% din bugetul Uniunii la începutul anilor 1980, însă acum cheltuielile aferente acestei politici se ridică la numai 37,8 % în perioada 2014-2020.

Începând cu 1992, data primei reforme de anvergură și a exploziei ajutoarelor directe, cheltuielile agricole au rămas stabile în termeni reali, cu excepția anilor 1996 și 1997, când, din cauza crizei „vacii nebune” și a aderării a trei noi state membre, costul bugetar raportat la venitul național brut al Uniunii Europene a scăzut la un procentaj de 0,34 % prevăzut pentru 2020.

Cheltuielile agricole în valoare de 45,3 miliarde de Euro, cât erau în 2013, printre care cheltuielile neteritorializate – 340,2 milioane de euro, au fost formate, în proporție de 93 %, din ajutoare directe acordate agricultorilor in valoare de 41,6 miliarde de Euro.

Creșterea foarte importantă a ajutoarelor directe începând cu 1992 este compensată de reducerea în paralel a celorlalte cheltuieli cum sunt subvențiile la export care nu reprezintă mai mult de 0,13 % în 2013 adica 62,3 milioane de Euro.

Celelalte intervenții ca de exemplu depozitare, fonduri pentru restructurarea industriei zahărului, măsuri de promovare și de informare, măsuri veterinare și fitosanitare se ridică la numai 3,5 miliarde de euro.

Tabelul 2.1.PAC în cadrul financiar multianual 2014-2020

Sursă: Comisia Europeană pe baza Regulamentului Consiliului (UE, Euratom) nr. 1311/2013 din 2.12.2013

În trecut, primele trei sectoare beneficiare au fost culturile erbacee: cereale, oleaginoase și proteaginoase, carnea de vită și produsele lactate iar după reforma din 2003 și după introducerea decuplării ajutoarelor în raport cu producția, cea mai importantă categorie de cheltuieli este reprezentată de plățile unice pentru exploatații, adică 84 % din total în 2013, urmată de ajutoarele directe legate de producție în proporție de 7,9 %.

Dacă studiem secțiunea de repartizarea cheltuielilor pe țări și pe tipuri de exploatații din anul trecut, vedem că Franța este principalul beneficiar (16,6 %), urmată de Spania (12,1 %), Germania (11,4 %) și Italia(10,3 %), Polonia (14 %), Italia (9,8%), Germania (9,8 %) și România (9,2 %).

În schimb, noile state membre primesc deja o parte semnificativă din FEADR (40,1 %) datorită priorității acordate modernizării structurilor agricole și dezvoltării zonelor rurale.

De asemenea, se poate observa repartizarea inegală a ajutoarelor directe la nivelul exploatațiilor: 79,08 % dintre beneficiari au primit în 2013 mai puțin de 5 000 de euro anual, suma totală acordată reprezentând 15,6 % din totalul ajutoarelor directe plătite din FEGA.

În schimb, o parte foarte mică din exploatații, adică un număr de 129 320 dintr-un total de 7,4 milioane, respectiv 1,74 % au primit mai mult de 50 000 de euro, suma totală fiind de 13,3 miliarde de euro adica 31,96 % din totalul ajutoarelor directe plătite în 2013.

Țările în care procentajul marilor exploatații beneficiare este mai important sunt Danemarca, Franța, Republica Cehă, Regatul Unit și Slovacia, iar această situație ridică probleme de legitimitate a ajutoarelor, având în vedere valorile cetățenilor europeni în ansamblu.

II.3. Cheltuielile politico-interne ale Uniunii Europene

Principalele cheltuieli pentru politici interne ale Uniunii Europene se referă la o multitudine de domenii, dar, în raport cu sumele alocate, cele mai importante sunt:

cercetare și dezvoltare tehnologică care e aproape 63% din totalul pentru politici interne;

rețele de transport transeuropene ;

învățământ, pregătire profesională vocațională, tineret, cele mai cunoscute programate fiind Socrates, Leonardo și Tineri pentru Europa;

piața muncii și inovare tehnologică, mediu, cultură și audiovizual etc.

A.Cheltuielile pentru cercetare- dezvoltare și inovare tehnologică

În anul 1957, Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene deschide calea pentru o serie de programe de cercetare în domenii considerate prioritare la momentul respectiv, cum ar fi energia, mediul și biotehnologia.

Apoi în 1986 cercetarea devine în mod oficial o politică comunitară, căreia îi este dedicat un capitol specific în Actul Unic European. Obiectivul acestei politici este „întărirea bazei științifice și tehnologice a industriei europene și încurajarea dezvoltării competitivității sale pe plan internațional.”

Începând din 1984, finanțarea politicii de cercetare și inovare a Uniunii Europene s‑a bazat pe programele‑cadru multianuale. Din 1984 până în 2013 au existat șapte programe‑cadru, iar programul Orizont 2020, noul program de cercetare și inovare al UE, a fost lansat la începutul anului 2014.

Mă voi axa pe Programul Orizont 2020, pentru că este unul de actualitate și reflecta cel mai bine previziunea bugetară privind acest segment de cheltuieli bugetare.

Bugetul programului Orizont 2020 este alcătuit din:

poziția de lider în segmentul industriei în valoare de 17 miliarde de Euro:

investiții în tehnologii promițătoare și strategice, încurajarea întreprinderilor să investească mai mult în cercetare și să coopereze pentru a stimula inovarea.

excelenta științifică în valoare de 24, 4 miliarde de Euro:

stimularea competitivita, crearea de locuri de muncă, îmbunătățirea nivelului de investiții.

Euratom în valoare de 1.6 miliarde de Euro:

finanțarea cercetării UE în domeniul fisiunii și în cel al fuziunii nucleare; probleme de siguranță și securitate; cercetare medicală, radioprotecție, gestionarea deșeurilor, utilizări industriale ale radiațiilor, utilizări în producția de energie.

provocări societale în valoare de 29.7 miliarde de Euro:

investiții în proiecte de cercetare și inovare care pot aduce beneficii concrete cetățenilor;

Instituitul European de Inovare în suma de 2.7 miliarde de Euro:

valorificarea potențialului rezervei de talente a Europei și maximizarea și distribuirea beneficiilor inovării la nivelul întregii UE.

B.Cheltuielile privind rețelele de transport

Noua politică a fost elaborată în urma unui proces de consultare de doi ani în cadrul UE și stabilește o rețea centrală de transport care urmează să fie instituită până în 2030 pentru a reprezenta coloana vertebrală a transporturilor în cadrul pieței unice.

Propunerile de finanțare publicate pentru perioada 2014-2020 concentrează de asemenea fondurile UE din domeniul transporturilor cu preponderență către această rețea centrală de transport, completând verigile lipsă la nivel transfrontalier, înlăturând blocajele și transformând-o într-o rețea mai inteligentă.

Noua rețea TEN-T centrală va fi susținută de o rețea cuprinzătoare de rute la nivel regional și național care aduc trafic în rețeaua centrală. Aceasta din urmă va fi în mare parte finanțată de statele membre, cu câteva posibilități de finanțare UE și regionale din fonduri destinate transporturilor, inclusiv noi instrumente de finanțare inovatoare.

Scopul este ca treptat, până în 2050, cea mai mare parte a cetățenilor și a companiilor din Europa să se afle la cel mult 30 de minute de rețeaua-„afluent”.

Cele 31,7 miliarde de euro alocate transporturilor în cadrul facilității „Conectarea Europei” al cadrului financiar multianual vor servi în practică drept „capital inițial” pentru stimularea investițiilor suplimentare din partea statelor membre în vederea finalizării conexiunilor și legăturilor transfrontaliere dificile, iar fiecare 1 milion de Euro cheltuit la nivel european va genera 5 milioane de Euro din partea guvernelor statelor membre și 20 de milioane de Euro de la sectorul privat.

C.Cheltuielile privind învățământul și dezvoltarea profesională

La nivelul Uniunii Europene, prin raportul din data de 10 mai 2006, statele membre au fost îndemnate să grăbească modernizarea universităților europene cu scopul de a spori contribuția adusă de universități la agenda stabilită prin Tratatul de la Lisabona privind o dezvoltare mai mare și locuri de muncă mai multe și mai bune.

În sprijinul acestor obiective și al agendei pentru cooperare în domeniul educației, Direcția Generală pentru Educație și Cultură a Comisiei Europene a invitat Rețeaua Eurydice să strângă date pentru un studiu privind cadrele reglementatoare în guvernarea din învățământul superior.

În 2003, totalul cheltuielilor publice pentru învățământul superior a reprezentat cifra estimată de 1,14% din PIB în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene iar cheltuielile publice pentru educația terțiară au reprezentat mai mult de 2% din PIB în Danemarca, Finlanda, Suedia și Norvegia în același an.

Aceste țări ale Uniunii Europene au crescut valoarea totală investițiilor publice în educație din 2000 în 2010, tendința de creștere este în general pozitivă în toate aceste țări, valoarea medie a investițiilor per total în UE crescând în fiecare an.

În perioada 2007-2013, Danemarca, Franța și Suedia au crescut semnificativ investiția în educație, ca răspuns la criza financiară globală. Finlanda a păstrat-o la un nivel stabil, în timp ce în Portugalia a avut loc o tăiere drastică în 2009, urmată de o revenire la valoarea obișnuită în anul 2010.

În cazul Italiei, scăderea investiției în educație după anul 2008 se datorează în principal unei decizii legislative menită să eficientizeze cheltuielile publice, și plăților retroactive efectuate în 2008, care nu au corespuns cu acel an fiscal.

Un grup de opt țări, Belgia, Germania, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Slovenia și Norvegia este definit de o creștere ușoară dar constantă în investiția în educația, cu perioade scurte de scădere de un an sau doi în cazul Austriei și Maltei. În toate aceste țări investiția în educație a continuat să crească din 2007 în 2013, cu excepția Sloveniei unde există un mic declin de 0,2%.

În alte 11 țări cum ar fi Bulgăria, Cehia, Estonia, Irlanda, Islanda, Marea Britanie, Spania, Letonia, Lituania, România și Ungaria investiția în educație a crescut considerabil în perioada 2000 – 2013 adica niste creșteri în proportie de 25% și 50%, însă trendul nu a rămas constant în toate aceste țări în perioada 2007-2010.

Pe de o parte Cehia, Irlanda și Marea Britanie au continuat să crească investițiile în educația și după 2012, deși creșterile nu au fost la fel de mari.

De cealaltă parte însă, în celelalte țări investiția în educație a fost puternic afectată de criza financiară și aceasta a scăzut din 2007 sau 2008, însă cea mai mare scădere a avut loc în România și Bulgaria, unde din 2008 până în 2013 investiția în educație a scăzut în termeni reali cu 40%, respectiv 21,6%, iar Ungaria a avut parte de trei ani de scăderi din 2006.

II.4. Cheltuielile externe ale Uniunii Europene

Cheltuielile pentru politici externe ale Uniunii Europene se referă, în special, la realizarea programelor și acțiunilor de cooperare cu țările din:

Zona mediteraneană și Orientul Mijlociu;

Asia și America Latină;

Balcani;

Spațiul fostei Uniunii Sovietice.

1.Zona mediteraneană și Orientul Mijlociu

Uniunea pentru Mediteraneană este un parteneriat multilateral ce implică 43 de țări din Europa și din bazinul mediteranean: 28 state-membre ale Uniunii Europene, Orientul Mijlociu și Peninsula Balcanică care a fost creată în 13 iulie 2008, la Paris, ca o versiune nouă a parteneriatului Euro-Mediteranean, când ideea de a crea o uniune autonomă a fost respinsă.

Misiunea acestei uniuni este de a promova stabilitatea în toate domeniile din regiunea țărilor membre, mai ales în a celor cu ieșire la Marea Mediterană, iar cheltuielile care sunt făcute de Uniunea Europeană sunt menite să sustina acest parteneriat.

Uniunea pentru Mediteraneană a facilitat deschiderea a mai multor instituții, fapt ce i-a dat impulsuri pentru a deschide și un secretariat pe viitor si este de asemenea regiunea sudică de cooperare și dezvoltare în cadrul Programului European de Vecinătate, așa cum este și Parteneriatul Estic.

Uniunea Europeană participa în diferite programe importante  de dezvoltare economică și socială în țările mediteraneene, în particular, prin intermediul intervenției Băncii Europene de Investiții sub formă de împrumuturi pe termen lung.

2. America Latină și Asia

Cooperarea intre Uniune și țările din Asia și America Latină este mai puțin structurata. Țările în curs de dezvoltare din acele zone se bucura de sistemul de preferințe generalizate, ce acordă exporturilor lor un tratament preferențial și anumite ajutoare financiare.

S-au semnat acorduri de cooperare între Uniune și Argentina, Brazilia, Mexic și Uruguay, la fel și cu țările Grupului Andin ca Bolivia, Ecuator, Columbia, Peru și Venezuela, cu obiectivul sprijinirii integrării economice regionale.

După Consiliul European de la Madrid din 1995, ce tinde să întărească asocierea dintre Uniunea Europeană și țările Americii Latine, Comunitatea a decis să aprofundeze cooperarea sa

în jurul a trei axe:

reforma instituționala și consolidarea procesului democratic;

lupta împotriva sărăciei și marginalizarea socială;

sprijinul pentru reformele economice.

Relațiile dintre Uniunea Europeană și Asia se bazează pe o "nouă strategie asiatică" adoptata în Consiliul European de la Essen din decembrie 1994 iar această strategie are ca obiect dezvoltarea relațiilor comune în mediul comerțului și cooperării industriale și întări cooperarea în domeniul creșterii investițiilor, cooperarea intre întreprinderi, investigarea și dezvoltarea.

Uniunea este principalul asociat al țărilor în curs de dezvoltare și activează prin intermediul instituțiilor sale sau al statelor membre iar în plan comercial Uniunea Europeană absoarbe 21.5% din exporturi, contribuind cu 36% din total la ajutorul public mondial:

ajutorul pentru țările ACP a reprezentat 33.8 % din efortul Uniunii Europene în 1995;

ajutorul pentru țările din sudul Mediteranei a atins 11%;

țările din America Latină și Asia au primit 18% din ajutorul respectiv.

3. Țările din Africa, Caraibe și Pacific

Astăzi, 71 de tari din Africa, Caraibe și Pacific dețin o relație privilegiată cu Comisia Europeană în virtutea Convențiilor de la Lomé. Aceste convenții sunt însoțite de o înzestrare financiară sub formă de subvenții și împrumuturi bonificate care sunt destinate finanțării, prin intermediul Fondului European de Dezvoltare programe de investiții economice și sociale în țările ACP iar cooperarea cu aceste țări cuprinde și sectoarele industrial și agrar.

Convenția permite ca 99% din produsele industriale ale țărilor ACP să penetreze pe piața celor cincisprezece fără a plăti taxe vamale și fără reciprocitate, existând un acord similar unui contract de asigurare ce acordă o anumită garanție de stabilitate veniturilor, pe care țările ACP le obțin din exporturile a 48 de produse agricole.

Acordul promulgat de Uniunea Europeană acționează în caz de grave evenimente climatice sau de prețuri internaționale ale acelor produse iar acest mecanis se aplică și resurselor miniere (Sysmin).

Convenția de la Lomé stabilește unele relații politice instituționalizate prin intermediul Consiliului de Miniștri, al Comitetului de Ambasadori și al Adunării Paritare ACP-UE, în care parlamentarii europeni reprezintă Parlamentul European.

II.5. Alte cheltuieli ale Uniunii Europene

Pe lângă acele grupe enumerate, mai sunt prevăzute o serie de cheltuieli precum:

cheltuieli pentru ajutor în alimente și umanitar (0.9 miliarde euro);

alocații pentru Fondul european de dezvoltare;

alte cheltuieli în sprijinul democrației și drepturilor omului;

cheltuieli pentru măsurile decurgând din politica externă și de securitate.

Cheltuielile administrative, pe ansamblul UE, sunt în medie de cca 5% din bugtul UE, iar diferența de cca 95% o reprezintă cheltuielile operaționale. Aceste cheltuieli administrative se referă la:

salariile angajaților UE;

chirii pentru terenuri;

întreținere și funcționare;

informații și comunicare etc.

În cheltuielile administrative pentru Comisia Europeană, se includ și contribuțiile Uniunii pentru sistemul de pensii aferente angajaților tuturor instituțiilor Uniunii Europene.

Cheltuielile privind ajutorul de pre-aderare sunt destinate fondurilor pentru țările candidate la aderare.

Rezerevele și garanțiile înscrise în bugetul Uniunii asigură flexibilitatea necesară pentru rezolvarea sistuațiilor neprevăzute care pot apare în cursul exercițiului financiar, cum ar fi:

cele referitoare la rezerva monetară pentru acoperirea diferențelor de curs;

la cheltuielile pentru agricultură sau rezerva pentru ajutor de urgență;

sau rezerva la împrumutruile acordate cu garanția Uniunii Europene.

Capitolul III. Studiu de caz privind modificările regulilor financiare

în cadrul financiar 2014-2020

III.1. Necesitatea modificării regulilor financiare

Comisia Europeană efectuează o evaluare permanentă a modului în care gestionează fondurile Uniunii Europene, ținând seama de lecțiile învățate din trecut, de reacțiile primite de la utilizatorii finali și de la părțile interesate, precum și de necesitatea de a moderniza normele financiare, însă există, de asemenea, o cerință oficială de a revizui Regulamentul financiar și normele sale de punere în aplicare cel puțin o dată la trei ani.

Provocarea pe care o reprezintă depășirea crizei economice implică reflecții asupra modului în care fondurile Uniunii Europene pot fi utilizate mai simplu și mai responsabil, și cu mai multă eficacitate și eficiență dacă modificările sunt introduse la momentul potrivit atât pentru beneficiari, cât și pentru autoritățile care acordă finanțarea, înainte de lansarea programelor multianuale de cheltuieli.

Uniunea Europeană își modernizează procedurile sale financiare pentru a contribui mai bine la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020, acesta fiind principalul și actualul obiectiv de atins, iar aceste modificări se concentrează pe trei domenii:

simplificare: reducerea birocrației, accelerarea procedurilor și focalizarea asupra rezultatelor, nu asupra formalităților administrative;

responsabilitate: asigurarea unei bune gestiuni financiare consolidate și a protecției intereselor financiare ale UE;

inovare: introducerea unor mecanisme financiare care vor permite mobilizarea de fonduri ale unor părți terțe, ca efect de levier al fondurilor UE.

Utilizarea sporită a acestor metode mai simple va muta accentul de la justificarea costurilor la demonstrarea rezultatelor convenite pentru care s-au folosit finanțările de la bugetul Uniunii Europene, iar în continuare voi sintetiza aceste modificări survenite în cadrul financiar 2014-2020, în comparație cu cel anterior, și anune cadrul financiar 2007-2013.

III.2. Paralelă între cadrul financiar 2007-2013 și cadrul financiar 2014-2020

În următorul grafic sunt evidențiate zonele la care se referă noul cadrul financiar stabilit de Comisia Europeană pentru perioada 2014-2020, pe cele 3 categorii de regiuni.

Grafic 3.1.Cadrul legislativ european adoptat pentru perioada 2014-2020

Sursa: Asociatia Eurogeografics pentru frontiere administrative

Regulamentul financiar instituie principiile bugetului UE și reglementează modul în care este cheltuit bugetul UE iar dacă stăm să facem o analiză în paralel între cele două cadre financiare la care am făcut referire mai sus, vom putea urmări obiectivele politicii de coeziune pentru cele două cadre în parte, iar rezultatul analizei este prezentat în tabelul următor:

Tabel 3.2.Obiectivele politicii de coeziune pentru cadrul financiar 2007-2013 si cadrul 2014-2020

Sursa: Fondurile Structurale ale UE dincolo de Agenda 2000

III.2.1. Cadrul financiar multianual 2007 – 2013

Pentru o imagine corectă a modificărilor survenite între cele două cadre, voi face, în prima fază, o analiză al cadrului financiar pentru perioada 2007-2013, mai precis a persepectivelor acestuia, care se împart astfel:

Creștere durabilă :

fondurile structurale, cercetarea și educația, având un buget de 382 de miliarde de euro pentru 7 ani.

Conservarea și gestionarea resurselor naturale:

finanțarea politicii agricole comune și finanțarea politicilor de mediu, având un buget de 371 de miliarde de euro.

Cetățenie, libertate, securitate și justiție: 10,7 de miliarde de euro sunt destinate activităților legate de justiție și afaceri interne.

Această sumă acopera și programele care încurajează cetățenia europeană, cum ar fi:

schimburile între tineri,înfrățirea orașelor și dimensiunea europeană a presei și culturii

Uniunea Europeană ca actor global: 49,5 de miliarde de euro vor fi alocate acțiunilor:în favoarea țărilor în curs de dezvoltare,promovării drepturilor omului,politicii externe și de securitate comune, sprijinul pentru dezvoltarea țărilor învecinate.

Administrația beneficiază de 49,8 de miliarde de euro, adică 5,75% din bugetul total.

Pentru finanțarea politicilor sale, Uniunea Europeană dispune de un buget anual care a depășit 140 miliarde EUR în 2010 iar acest buget este finanțat prin așa-numitele „resurse proprii” ale UE, care nu pot depăși echivalentul a 1,23 % din venitul național brut total al tuturor statelor membre și nici 1,29 % din venitul național brut al Uniunii pentru angajamente adică cea ce se numește plafonul CFM pentru perioada 2007 – 2013.

Aceste resurse provin în principal din:

taxe vamale asupra produselor importate în UE, inclusiv din prelevări pe produse agricole;

un procent din taxa pe valoarea adăugată aplicată bunurilor și serviciilor pe întreg teritoriul UE;

contribuții din partea statelor membre proporționale cu puterea economică a acestora.

Pachetul aprobat de Parlamentul European include un buget pentru 2013 în suma de:

132.8 miliarde de euro în plăți;

150.9 miliarde euro în angajamente.

Bugetul acesta se ridică la 0,99% din venitul național brut al Uniunii în plăți și 1,13% din VNB al Uniunii în angajamente și este mai redus decât bugetul pe 2012.

În continuare, voi detalia valoarea acestor cheltuieli făcând comparație între anul 2012 și 2013 din acest cadru financiar, pe grupe diferite de indicatori.

Tabel 3.3. Modificări procentuale ale bugetului 2013 fată de anul 2012

Sursa: Council regulation- the multiannual financial framework for the years 2014-2020, Brussels, 25 Nov 2013

Tabel 3.4. Modificări procentuale ale bugetului 2013 fată de anul 2012

Sursa: Council regulation- the multiannual financial framework for the years 2014-2020, Brussels, 25 Nov 2013

Tabel 3.5. Modificări procentuale ale bugetului 2013 fată de anul 2012

Sursa: Council regulation- the multiannual financial framework for the years 2014-2020, Brussels, 25 Nov 2013

Tabel 3.6. Modificări procentuale ale bugetului 2013 fată de anul 2012

Sursa: Council regulation- the multiannual financial framework for the years 2014-2020, Brussels, 25 Nov 2013

III.2.2. Cadrul financiar multianual 2014 – 2020

Consiliul Uniunii Europene a adoptat în data de 2 decembrie, Regulamentul 11791/7/2013, care stabilește cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020, decizie adoptata de către Parlamentul European, pe 19 noiembrie, a bugetului pentru următoarea perioadă financiară.

Adoptarea Regulamentului marchează finalul a doi ani și jumătate de negocieri și face posibilă implementarea, începând cu 1 ianuarie 2014, a noilor programe de finanțare ale UE.

Regulamentul privind cadrul financiar multianual permite Uniunii Europene să cheltuiască până la aproape 960 de miliarde de euro în angajamente și peste 908 miliarde de euro în plăți pe parcursul următorilor 7 ani. Aceste valori sunt cu 3.5%, respectiv 3.7% mai mici decât cele aferente cadrului financiar 2007-2013, reflectând presiunea la nivel de buget cu care statele membre se confrunta la momentul de fată.

III.2.2.1. Modificări privind noul cadru financiar în funcție de destinații

1. Resursele umane și creșterea numărului de locuri de muncă

Un nou fond, facilitatea „Conectarea Europei”, vizează stimularea valorii paneuropene a proiectelor de infrastructură, și având la dispoziție 40 de miliarde de euro, la care se adaugă alte 10 miliarde din Fondul de Coeziune, acesta include o listă preliminară de proiecte din domeniul transporturilor, energiei și tehnologilor informației și comunicațiilor care sporesc interconectivitatea în Europa.

Aceste conexiuni care consolidează creșterea vor îmbunătăți accesul la piața internă și vor pune capăt izolării anumitor „insule” economice. Facilitatea „Conectarea Europei” oferă oportunități de utilizare a instrumentelor de finanțare inovatoare pentru accelerarea și garantarea unor investiții mai importante decât cele ce s-ar fi putut realiza doar prin finanțare publică.

Comisia va promova utilizarea obligațiunilor UE pentru finanțarea proiectelor în scopul de a favoriza realizarea celor importante, și având în vedere că punctul de plecare al unei creșteri economice durabile îl reprezintă orașele și regiunile, sumele alocate coeziunii economice, sociale și teritoriale, care se ridica la 376 de miliarde de euro pentru întreaga perioadă, vor avea o legătură mai strânsă cu obiectivele strategiei Europa 2020.

Se va introduce o nouă categorie, cea a „regiunilor de tranziție” iar noi dispoziții în materie de condiții vor garanta faptul că finanțarea UE se concentrează asupra rezultatelor și stimulează puternic statele membre pentru a se asigura realizarea efectivă a obiectivelor strategiei Europa 2020.

Se vor încheia contracte de parteneriat cu fiecare stat membru, în scopul de a garanta sprijinirea reciprocă a finanțării naționale și a celei UE. De asemenea, Comisia propune consolidarea programelor în materie de educație și formare profesională.

A investi în tineri este unul dintre cele mai bune planuri de afaceri. Pentru a depăși fragmentarea instrumentelor actuale, Comisia propune crearea unui program integrat în valoare de 15,2 miliarde de euro pentru educație, formare și tineret, orientat în mod clar către dezvoltarea competențelor și mobilitate.

În următorii șapte ani, investițiile în cercetare și inovare vor crește în mod semnificativ. O strategie comună a UE, intitulată „Orizont 2020” și care beneficiază de 80 de miliarde de euro.

Acesta va stimula competitivitatea Europei la nivel mondial și va contribui la crearea de viitoare locuri de muncă și la apariția de noi idei iar aceasta va reuni toate proiectele din domeniul în cauză pentru eliminarea fragmentării și asigurarea faptului că proiectele finanțate de UE sunt complementare în mai mare măsură eforturilor naționale și contribuie la coordonarea acestora. 

2. Pentru o agricultură mai ecologică, mai modernă

Beneficiind de 371,72 miliarde de euro, politica agricolă comună modernă, care este o adevărată politică europeană comună, își menține importanța strategică pentru economia noastră și mediul nostru, pentru producerea de alimente sigure și sănătoase și pentru dezvoltarea comunităților rurale.

Ea ilustrează modul în care un euro poate și trebuie să servească mai multor obiective: 30% din sprijinul direct acordat agricultorilor va fi condiționat de ecologizarea exploatațiilor lor.

De asemenea, Comisia propune ca Fondul European de Adaptare la Globalizare să fie accesibil agricultorilor și se vor reduce diferențele între statele membre în ceea ce privește plățile.

3. Pentru o Europă mai sigură

Construirea unei Europe mai sigure înseamnă îmbunătățirea mediului nostru înconjurător și protejarea climei noastre.

Comisia propune integrarea acestor aspecte în toate domeniile. Comisia intenționează să crească cheltuielile legate de combaterea schimbărilor climatice la cel puțin 20%, contribuțiile diferitelor domenii de politică făcând obiectul unor evaluări ale impactului.

De asemenea, Comisia propune să se investească 4,1 miliarde de euro în securitatea europeană pentru combaterea infracțiunilor și a terorismului, precum și 3,4 miliarde de euro în politicile în domeniul migrației și azilului, care sunt esențiale pentru competitivitatea și coeziunea noastră socială. Ambele fonduri au o dimensiune externă, sub forma cooperării cu țările terțe. 

4. Resurse mai bune pentru bugetul UE

Noul buget multianual al UE va dispune de resurse mai transparente și mai echitabile, reducând și simplificând contribuțiile statele membre. Comisia propune adăugarea de noi resurse proprii celor deja existente, așa cum se prevede în Tratat.

Obiectivul nu este de a spori bugetul UE, ci de a furniza acestuia o bază mai solidă și de a reduce contribuțiile directe ale statelor membre.

Noile resurse proprii vor fi o taxă pe tranzacțiile financiare și o taxă pe valoarea adăugată modernizată, iar simultan, se renunță la actuala resursă bazată pe TVA adica o parte din TVA-ul colectat de statele membre si de asemenea, Comisia propune simplificarea actualelor mecanisme de corectare care se aplică unor state membre.

5. Cheltuielile administrative

În prezent, cheltuielile administrative reprezintă doar 5,7% din bugetul total al UE. Comisia propune ca aceste cheltuieli administrative să nu crească în următoarea perioadă financiară.

În paralel, pe baza reformei politicii în materie de personal din 2004 care a permis deja economisirea a 3 miliarde de euro și va genera alte economii în valoare de 5 miliarde de euro până în 2020, Comisia propune modificarea în continuare a Statutului funcționarilor Uniunii.

III.2.2.2. Noile reguli financiare în cadrul financiar 2014-2020

A. Sistemul de granturi

În cadrul sistemului de granturi, se face mutarea accentului de pe rambursări acordate pe baza cererilor de decont pe plăți efectuate pentru obținerea de rezultate concretecum sunt sume forfetare, rate forfetare, costuri unitare.

În majoritatea cazurilor, granturile UE reprezintă rambursări ale unei părți din costurile reale suportate de către beneficiar, ceea ce presupune proceduri administrative îndelungate atât pentru beneficiar, care trebuie să specifice toate cheltuielile, cât și pentru Comisie, care, ulterior, trebuie să verifice proiectul nu numai din perspectiva obținerii rezultatelor, ci și din perspectiva eligibilității tuturor costurilor declarate.

Modificarea privind simplificarea acestui sistem se referă în principal la metode alternative la rambursarea costurilor efective, și anume:

sume forfetare : plăți efectuate după obținerea rezultatelor;

rate forfetare : procente care să acopere anumite categorii de costuri;

costuri unitare : cote pe o anumită unitate, cum ar fi costurile pe persoană/zi:

pragul maxim privind plata unei sume forfetare va fi eliminat, Comisia urmând să stabilească sumele în funcție de natura programului;

va fi posibil să se ajungă la un acord cu beneficiarii astfel încât sumele forfetare, ratele forfetare și costurile unitare să fie calculate pe baza istoricului de date proprii ale beneficiarilor sau pe baza practicilor contabile uzuale.

pentru entități precum patronii întreprinderilor mici și mijlocii sau pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă iar costurile unitare pot fi folosite ca bază pentru efectuarea plăților.

B. Termene de plată mai scurte

Beneficiarii vor avea dreptul să primească finanțarea exigibilă în termen de 30, 60 sau 90 de zile, în funcție de cât de complicată este verificarea rezultatelor față de obligațiile contractuale.

Deși în prezent Comisia aplică în mod voluntar termene similare, adoptarea noilor dispoziții înseamnă că nerespectarea unui termen va conferi beneficiarilor dreptul la dobânzi de întârziere.

C. Obiectivul legat de durata de acordare a granturilor și termenul orientativ

În cadrul cererilor de propuneri se va indica data preconizată pentru comunicarea rezultatelor evaluării către solicitanți iar această dată trebuie să fie, în mod normal, în termen de șase luni de la încheierea cererii de propuneri.

Cererea va indica, de asemenea, data preconizată pentru încheierea acordurilor de oferire a granturilor cu candidații selecționați sau notificarea acestora în legătură cu decizia de acordare iar această dată trebuie să fie, în mod normal, în termen de trei luni de la comunicarea rezultatelor evaluării.

Funcționarul responsabil din cadrul Comisiei, denumit în Regulamentul financiar „ordonator de credite delegat”, de obicei directorul general, trebuie să justifice de ce termenele maxime orientative nu au fost respectate și, dacă este necesar, să propună măsuri corective în raportul său anual de activitate.

D. Eliminarea obligativității de a genera dobânzi de „prefinanțare” și de returna dobânzile

Beneficiarii de fonduri UE nu vor mai fi obligați să deschidă conturi bancare separate, purtătoare de dobânzi. Mai mult, chiar dacă există câștiguri din dobânzi, acestea nu vor mai trebui returnate Comisiei Europene și nu vor fi considerate venituri ale proiectului.

Astfel va dispărea o sarcină administrativă care a fost frecvent criticată de către beneficiarii granturilor și de părțile interesate în cadrul consultării publice care a avut loc în 2009, precedând propunerea Comisiei din 2010, în special de comunitățile de cercetare si de ONG-uri.

E. Cerințe administrative simplificate pentru un grup mai extins de granturi de mică valoare

Beneficiarii care solicită granturi de până la 25 000 EUR sunt deja scutiți de obligația de a depune anumite documente. Acest prag va fi ridicat la 60 000 EUR.

Pentru aceste granturi nu se pot cere garanții pentru prefinanțare; statutul juridic al beneficiarului, precum și capacitatea să financiară și operațională vor fi dovedite printr-o declarație pe propria răspundere, fără a fi necesare documente justificative și o certificare a faptului că beneficiarul nu este într-o situație de excludere.

De asemenea, pentru aceste granturi, nu se aplică principiul non-profitului, aceste sume se aplică pentru fiecare beneficiar, ceea ce poate fi relevant pentru acțiunile cu beneficiari multipli organizați într-un consorțiu.

F. O mai mare flexibilitate și simplificare a regulilor de finanțare

În prezent, așa-numitelor granturi „în cascadă” sau subcontractare de granturi, atunci când beneficiarul unui grant alege, ulterior, noi beneficiari în cadrul propriei cereri de propuneri, li se aplică un prag maxim pentru suma totală a grantului care urmează să fie subcontractat, prin aceasta limitându-se posibilitatea de a reuni parteneri cu competențe specifice care nu au fost identificați inițial, dar acest plafon va fi eliminat.

G. Taxa pe valoare adaugatași fondurile Uniunii Europene

Regula actuală conform căreia TVA-ul poate fi considerat eligibil în cazul în care nu este recuperabil în temeiul legislației privind TVA este, în principiu, păstrată dar totuși, organismele publice vor fi autorizate să includă TVA-ul în categoria costurilor eligibile în cazul acțiunilor în care nu au calitatea de autorități publice.

Definiția profitului în cadrul unui grant este mai bine explicată, ținându-se seama de discuțiile cu părțile interesate. Profitul este diferența dintre încasările realizate și costurile eligibile în cadrul unei acțiuni iar Comisia va recupera numai o parte din profit, corespunzătoare contribuției UE la finanțarea acțiunii.

Normele privind contribuțiile în natură, care pot fi folosite pentru a demonstra cofinanțarea, devin mai ușor de utilizat, în special pentru subvențiile mai mici de 60 000 EUR.

În ceea ce privește granturile de funcționare, acestea nu vor mai trebui să fie degresive si se asemenea, crearea unei rezerve de către un beneficiar al unui grant de funcționare nu va fi luată în considerare la calcularea profitului.

H. Achizițiile

Normele privind achizițiile sunt în general bazate pe directivele UE în materie iar prin urmare, posibilitatea de a opera modificări este destul de limitată:

nu vor fi necesare garanții generale,ci se va ține seama de o evaluare a riscului;

procedurile aplicabile în cazul sumelor inferioare pragurilor stabilite prin directivele UE privind achizițiile sunt simplificate;

achizițiile comune vor fi posibile nu numai între statele membre, ci și cu statele AELS și cu țările candidate, atunci când acest lucru este prevăzut de un acord internațional.

I.Instrumente IT

Comunicarea cu beneficiarii și cu alte autorități ar trebui să aibă loc din ce în ce mai mult pe cale electronică insa au fost adăugate dispoziții concrete, de exemplu în contextul granturilor și achizițiilor, pentru promovarea unei comunicări mai rapide, electronice.

J. Buna administrare și căi de atac

În viitor, nu vor mai fi respinse definitiv propunerile sau ofertele de participare la licitații în cazul în care există documente neclare sau lipsesc documente.

Solicitanții vor avea ocazia să prezinte informațiile lipsă sau să ofere lămuriri în măsura în care acestea nu modifică propunerea sau oferta de participare la licitație.

De asemenea, actele autorității de finanțare care afectează negativ un cetățean vor trebui să conțină informații referitoare la posibilitatea de a introduce o cale de atac împotriva unui astfel de act.

K. O mai mare responsabilitate în gestionarea fondurilor UE

Articolul 317 din Tratatul privind funcționarea UE prevede obligația statelor membre de a coopera cu Comisia în execuția bugetului UE. Statele membre gestionează până la 80 % din cheltuielile din bugetul UE, pe baza așa-numitei gestionări partajate, în domenii precum agricultura, creșterea economică și ajutorul pentru ocuparea forței de muncă în regiunile UE.

În agricultură, agențiile naționale de plăți își asumă răspunderea în mod oficial pentru fondurile Uniunii cheltuite iar acest lucru a contribuit la reducerea amplorii erorilor.

Conform noilor norme, administratorii naționali ai fondurilor structurale și ai altor fonduri UE în cadrul gestiunii partajate vor emite, de asemenea, declarații anuale de asigurare de gestiune, care vor face obiectul unui audit independent.

L.Măsuri suplimentare pentru a consolida răspunderea, buna gestiune financiară și protecția intereselor financiare ale UE

Dispozițiile privind gestionarea indirectă în temeiul cărora agențiile naționale din statele membre, țările terțe, organizațiile internaționale sau alte organisme autorizate execută fonduri UE vor fi armonizate și raționalizate.

În cazul în care se preconizează că erorile constatate în urma controalelor asupra anumitor acțiuni ale unui beneficiar pot fi găsite și în alte acțiuni similare ale aceluiași beneficiar, constatările referitoare la astfel de erori pot fi aplicate și acestor acțiuni similare iar astfel se pot realiza recuperări suplimentare și se oferă un stimulent mai puternic în vederea respectării normelor de finanțare ale UE.

În procedurile de faliment, creanțele UE vor avea același rang de preferință cu creanțele echivalente ale statelor membre iar pentru a descuraja utilizarea abuzivă a fondurilor UE, deciziile privind sancțiunile pentru astfel de utilizări improprii pot fi, de acum înainte, publice.

M. Mobilizarea fondurilor UE prin instrumente financiare

Există instrumente financiare, respectiv măsuri de sprijin sub formă de împrumuturi, participații la capital, inclusiv capital de risc sau garanții, iar acestea contribuie în mod semnificativ la îndeplinirea obiectivelor de politică ale UE.

Noul Regulament financiar prevede un cadru armonizat și solid pentru aceste instrumente.Intensificarea utilizării lor va asigura, de asemenea, un efect de multiplicare pentru fondurile UE, în vederea sporirii eficienței acestora.

Noile norme vor facilita, de asemenea, parteneriate cu Grupul Băncii Europene de Investiții.

N. Premiile

Premiile, până în prezent tratate ca granturi sui generis, vor beneficia de o atenție mai mare.Acestea vor fi atribuite de Comisie în urma evaluării participanților la un concurs.Premiile pot recompensa contribuțiile la politicile UE deja realizate.

Premiile de încurajare pot stimula în mod real, după lansarea acestora, creativitatea și soluțiile inovatoare la problemele existente, provenite de la un grup mare de aspiranți la premiu.

O. Parteneriatele public-privat

Două inovații în materie de parteneriate sunt următoarele:

se pot înființa organisme speciale dedicate parteneriatelor, reglementate de norme financiare bazate pe modelul Regulamentului financiar;

pot fi puse în aplicare de organisme de drept privat în cadrul gestionării indirecte.

P. Fondurile fiduciare ale Uniunii Europene

Fondurile fiduciare din cadrul acțiunilor externe de la o serie de donatori, în special cele de la Uniunii, statele sale membre, țările terțe, organizații internaționale sau donatori privați, cum ar fi cetățenii, sunt grupate pentru a oferi sprijin în realizarea unor obiective convenite de comun acord.

Acestea se pot referi, de exemplu, la luptă împotriva unei anumite boli sau se pot concentra pe oferirea de ajutor în situații precum catastrofele naturale.

Noul Regulament financiar permite Uniunii Europene să instituie astfel de fonduri fiduciare iar acestea vor fi gestionate de către Comisie si execuția lor se va realiza la standarde de responsabilitate la fel de ridicate ca și cele aplicabile bugetului Uniunii.

Acestea sunt reglementate de un act constitutiv care reflectă acordul donatorilor privind obiectivele și gestionarea respectivului fond fiduciar al Uniunii iar nouă posibilitate reprezentată de fondurile fiduciare ale Uniunii Europene va spori coordonarea sprijinului financiar în cadrul acțiunii externe și vizibilitatea ajutorului extern și al statelor membre ale UE.

Concluzii și propuneri

Comisia Europeană efectuează o evaluare permanentă a modului în care gestionează fondurile Uniunii Europene, ținând seama de lecțiile învățate din trecut, de reacțiile primite de la utilizatorii finali și de la părțile interesate, precum și de necesitatea de a moderniza normele financiare.

Provocarea pe care o reprezintă depășirea crizei economice implică reflecții asupra modului în care fondurile Uniunii Europene pot fi utilizate mai simplu și mai responsabil, și cu mai multă eficacitate și eficiență dacă modificările sunt introduse la momentul potrivit atât pentru beneficiari, cât și pentru autoritățile care acordă finanțarea, înainte de lansarea programelor multianuale de cheltuieli.

Uniunea Europeană își modernizează procedurile sale financiare pentru a contribui mai bine la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020, acesta fiind proncipalul și actualul obiectiv de atins, iar aceste modificări se concentrează pe domeniile cele mai importante, pentru a asigura maximă eficiență în alocarea resurselor pentru țările membre.

După cum am aratat in partea teoretică, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene constituie împreună autoritatea bugetară a Uniunii Europene, care stabilește, în fiecare an, cheltuielile și veniturile acesteia, precum si procedura de examinare și apoi de adoptare a bugetului care are loc din luna iunie până la sfârșitul lunii decembrie a fiecărui an premergător anului pentru care se stabilește bugetul.

În consecință, cadrul financiar elaborat trebuie să fie unul eficient, și având în vedere faptul că există o serie de principii fundamentale, norme și proceduri comunitare care guvernează bugetul Uniunii Europene, pe viitor trebuie avute în vedere cele mai importante destinații pentru alocarea bugetului.

Așa cum am văzut, pe lângă nevoile de bază care prezintă o importanță deosebită, după pararea mea una dintre cele mai importante probleme ale acestui secol îl reprezintă investiția în educație și modelarea populației țărilor membre deoarece de aici converg și celelalte preocupări pe care le are Uniunea Europeană privind alocarea bugetului de care dispune.

Bibliografie

Autori:

1. Moșteanu, Tatiana .Buget și trezorerie publică, Ed. Universitară, București, 2008

2. Moșteanu, Tatiana, Politici și tehnici bugetare, Ed. Universitară, București, 2005

3. Moldoveanu, M. Mersul lumii la cumpăna dintre milenii – integrare regională și globalizare, București, 2003

4. Mutașcu, M.I., Finanțe publice, Ed. Augusta&Art Press, Timișoara, 2004

5. Năstase, A. România Europeană, Ed. MondoMedia, Bucuresti, 2007

6. Popescu, N.D., Finanțe publice, Ed. Economică, București, 2002

7. Silași, G., Rollet, Ph., ș.a., Economia Uniunii Europene: o poveste de succes?, Ed. de

Vest, Timișoara, 2005

8. Tănăsescu, Elene Simina, , ș.a. Dispoziții financiare și bugetare, Ed. Dacris, Bucuresti, 2004

9. Ungureanu, M.. Buget și trezorerie publică, Ed. Universitară, București, 2011

Publicații:

10. Buletin informativ- instrumente structurale nr.5 aprilie 2013

11. Cadrul Strategic National de Referinta, octombrie, 2006

12. Council regulation- the multiannual financial framework for the years 2014-2020, Brussels, 25 Novembre 2013

13. Commission to the European Parliament and the Council.Implementation of the European Neighbourhood Policy in 2008”

14.CSNR iunie 2007

15.Fondurile Structurale ale UE dincolo de Agenda 2000: Reforma si implicatiile pentru actualele si viitoarele state membre.Institutul European de Administratie Publică, Maastricht, Olanda

16.Revista Română de Statistică – Supliment nr. 5 / 2014

17.Regulamentul nr. 1083/2006 stabilind prevederile generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondul de Coeziune

18.Sectoral Progress Report, SEC(2009) 522/2, Brussels, 23/04/2009

Site-uri:

19. http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications

20. http://www.mfinante.ro/reformabugue

21. http://eur-lex.europa.eu/budget/www/index-ro.htm

22. http://anaf.mfinante.ro/static/fond_structural/fonduri_structurale/cadrul_institutional.htm

23. www.fonduri-structurale.ro

24. http://www.insse.ro/cms

Bibliografie

Autori:

1. Moșteanu, Tatiana .Buget și trezorerie publică, Ed. Universitară, București, 2008

2. Moșteanu, Tatiana, Politici și tehnici bugetare, Ed. Universitară, București, 2005

3. Moldoveanu, M. Mersul lumii la cumpăna dintre milenii – integrare regională și globalizare, București, 2003

4. Mutașcu, M.I., Finanțe publice, Ed. Augusta&Art Press, Timișoara, 2004

5. Năstase, A. România Europeană, Ed. MondoMedia, Bucuresti, 2007

6. Popescu, N.D., Finanțe publice, Ed. Economică, București, 2002

7. Silași, G., Rollet, Ph., ș.a., Economia Uniunii Europene: o poveste de succes?, Ed. de

Vest, Timișoara, 2005

8. Tănăsescu, Elene Simina, , ș.a. Dispoziții financiare și bugetare, Ed. Dacris, Bucuresti, 2004

9. Ungureanu, M.. Buget și trezorerie publică, Ed. Universitară, București, 2011

Publicații:

10. Buletin informativ- instrumente structurale nr.5 aprilie 2013

11. Cadrul Strategic National de Referinta, octombrie, 2006

12. Council regulation- the multiannual financial framework for the years 2014-2020, Brussels, 25 Novembre 2013

13. Commission to the European Parliament and the Council.Implementation of the European Neighbourhood Policy in 2008”

14.CSNR iunie 2007

15.Fondurile Structurale ale UE dincolo de Agenda 2000: Reforma si implicatiile pentru actualele si viitoarele state membre.Institutul European de Administratie Publică, Maastricht, Olanda

16.Revista Română de Statistică – Supliment nr. 5 / 2014

17.Regulamentul nr. 1083/2006 stabilind prevederile generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondul de Coeziune

18.Sectoral Progress Report, SEC(2009) 522/2, Brussels, 23/04/2009

Site-uri:

19. http://ec.europa.eu/budget/library/biblio/publications

20. http://www.mfinante.ro/reformabugue

21. http://eur-lex.europa.eu/budget/www/index-ro.htm

22. http://anaf.mfinante.ro/static/fond_structural/fonduri_structurale/cadrul_institutional.htm

23. www.fonduri-structurale.ro

24. http://www.insse.ro/cms