Cheltuielile Destinate Serviciilor Publice Generale ALE Republicii Moldova
CHELTUIELILE DESTINATE SERVICIILOR PUBLICE GENERALE ALE REPUBLICII MOLDOVA
Cuprins
Declarația de propria răspundere
Lista abrevierilor
Lista tabelelor
INTRODUCERE
Capitolul I. CHELTUIELI PENTRU SERVICIILE PUBLICE GENERALE
Destinația și conținutul cheltuielilor pentru serviciile publice generale
Nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice privind serviciile generale
Finanțarea și eficiența cheltuielilor pentru serviciile publice generale
Capitolul II.EVOLUȚIA ȘI STRUCTURA CHELTUIELILOR PUBLICE PENTRU SERVICIILE PUBLICE GENERALE
2.1.Cheltuielile pentru serviciile de stat cu destinație generală și cheltuielile pentru activitatea externă
2.3.Cheltuielile pentru Justiție și cheltuielile pentru Jurisdicția Constituțională
CAPITOLUL III. SPECIFICUL FINANȚĂRII CHELTUIELILOR PUBLICE PENTRU SERVICII PUBLICE GENERALE
3.1 Specificul finațării cheltuielilor pentru serviciile de stat cu destinație generală și activitatea externă
3.2 Specificul finațării cheltuielilor pentru apărarea națională, menținerea ordinii publice și securitatea națională
3.3 Specificul finațării cheltuielilor pentru Justiție și cheltuielile pentru Jurisdicția Constituțională
Concluzie
Bibliografie
Lista Abrevierilor
AOD – Asistență Oficială pentru Dezvoltare
AID – Agenția Internațională pentru Dezvoltare
BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
BIRD – Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare
BEI – Banca Europeană pentru Investiții
BM – Banca Mondială
CIPS – Comitetul Interministerial pentru Planificare Strategică
CPIA – Country Policy and Institutional Assessment (CPIA)
CIB – Comprehensive Institution Building
CCTM – Cadrul de cheltuieli pe termen mediu
DFID – Department for International Development (UK)
IMM – Intreprinderi Mici și Mijlocii
IDM – Indexul Dezvoltării Internaționale
FMI – Fondul Monetar Internațional
SCERS – Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei
SND – Strategia Națională pentru Dezvoltare
OCDE- Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
ODM – Obiectivele Dezvoltării Mileniumului
OMS – Organizația Mondială a Sănătății
UIP – Unitatea de Implementare a Proiectelor
USAID – U.S. Agency for International Development
UNDAF – United Nations Development Assistance Framework
UNC – Unitatea Națională de Coordonare
PNUD – Programul Națiiunilor Unite pentru Dezvoltare
R&D – Research and Development
SIDA (ASDI) – Agenția Suediei pentru Dezvoltare Internațională
Twinning – Secondment of experts from the European Union institutions to a member state
TAIEX – Technical Assistance Information Exchange
TTSIB – EU project Support to the State Chancellery Moldova
M&E – Monitorizare și Evaluare
VNB – Venitul Național Brut
SIS – Informații și Securitate
Lista Tabelelor
Figura.1.1.1 Destinația cheltuielilor pentru serviciile publice generale.
Figura 1.3.2. Sursele de finanțare a cheltuielilor pentru serviciile publice generale
Figura 1.3.3. Efectele cheltuielilor pentru serviciile publice generale.
Figura 2.1.4.Evoluția cheltuielilor publice pentru serviciile de stat cu destinație generală si activitatea externă
Figura 2.2.5. Factorii ce influențează nivelul și volumul cheltuielilor pentru Apărare.
Figura2.2.6. Destinația mijloacelor financiare.
Figura 2.2.7. Evoluția bugetului public apărarea națională, menținerea ordinii publice și securitatea națională.
Figura 2.3.8. Evoluția bugetului public Justiția și Jurisdicția Constituțională
Figura 3.3.9. Repartizarea instituțională a alocațiilor bugetare pentru sectorul Justiției în 2009-2013, mil. lei
Figura 3.3.10 Distribuirea alocărilor de resurse pe programe/subprograme de cheltuieli în cadrul sectorului Justiția, pentru anul 2014.
INTRODUCERE
,, Finanțele sunt arta
de a plimba banii din mînă
în mînă pînă cînd dispar.’’.
Robert W. Sarnoff
Importanța și actualitatea temei. Noi ne-am propus ca această lucrare științifică să prezinte principalele destinații ale cheltuielilor destinate serviciilor publice generale. Prin cheltuielile publice statul acordă necesitățile publice de bunuri și servicii considerate prioritare în fiecare perioadă. Componența funcției de repartiție a finanțelor publice, cheltuielile publice, reprezintă etapa urmatoare constituind: fondurile publice și se referă la distribuirea acestor resurse bănești către diferite obiective sociale sau economice. Tendinta generală a cheltuielilor publice este aceea de crestere de la un an la altul. Analizate în dinamică, cheltuielile publice ale țărilor cu economie de piață, manifestă o tendință de crestere acelerată atît ca expresie relativă, cît și în mărime absolută.
Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezintă o componență importantă a politicii sociale a statelor și presupune folosirea pe scara largă a resurselor financiare în scopul îmbunatățirii condițiilor de viață ale populației. Cheltuielile pentru serviciile publice generale constituie un segment deosebit al finanțelor publice. Ele sunt principalele surse de finanțare ale administrației de stat, ordinii interne și apărării. Domeniile vizate sunt indispensabile în viața fiecărei țări și, evident că, buna lor funcționare depinde în primul rând de asigurarea financiară. Aceasta, cu bună dreptate, se referă și la apărare.
Scopul și Obiectivele cercetării. Lucrarea destinată abordării cheltuielilor pentru serviciile publice generale reproduce după structură studiul premergător. Un element distinctiv al lucrări este abordarea categoriilor de cheltuieli publice respective prin prisma eficienței lor. Lucrarea este însoțită de scheme, grafice si formule.
În vederea scopului propus avem următoarele obiective:
relatarea și descrierea cheltuielilor pentru serviciile publice generale
destinația, nivelul, structura și dinamica lor
finanțarea și eficiența cheltuielilor
clasificarea și caracterizarea in parte a cheltuielilor pentru serviciile publice generale
Obiectul investigat și subiectul cercetat. Obiectul investigat și subiectul cercetat constă în studierea amănunțită a cheltuielilor pentru serviciile publice generale. Aceste cheltuieli sunt de o importanță majoră în viața fiecărui cetățean. De investigat structura abuzului de drept și de cercetat cheltuielile cît mai subiectiv și obiectiv.
Metodologia cercetării.Cercetarea științifică reprezintă în sine o investigație a cheltuielilor efectuate in bugetul țării și fiind aprobate de lege. O investigație în ceea ce privește noțiunea de cheltuieli pentru serviciile publice generale în viziunea mai multor cercetătorii, calificarea lor ca o parte importantă a cheltuielilor facute din buget.
Baza informațională. Baza informațională cuprinde un asamblu de concepte de norme, acte normative atît legislative cît și normative, lucrări didactice . Exemplu: ,, Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare’’ scrisă de Oleg STRATULAT, Chisinău 2002. La fel în cercetarea științifică am folosit și surse de pe internet, cărți digitale care sunt expuse in biografia lucrării. Ca sait de capatîii mi-a folosit gov.md.
Descrierea volumului tezei. Teza de licență este alcătuită din 3 capitole. În primul care se intitulează ,, CHELTUIELI PENTRU SERVICIILE PUBLICE GENERALE’’ se cercetează conținutul cheltuielilor pentru serviciile publice generale care sunt definite sub aspect social-economic. În capitolul II,, EVOLUȚIA ȘI STRUCTURA CHELTUIELILOR PUBLICE PENTRU SERVICIILE PUBLICE GENERALE’’ se analizează evoluția și structura cheltuielilor pentru serviciile publice generale. Fiecare în parte sunt caracterizate amănunțit și însoșite de grafice cu date luate din Bugetul de stat. Capitolul III este denumit ,, SPECIFICUL FINANȚĂRII CHELTUIELILOR PUBLICE PENTRU SERVICII PUBLICE GENERALE’’ în acest capitol este descrisă importanța finanțării acestor domenii și care sunt schimbările, planurile, efectele și contribuția lor la dezvoltarea țării.
Bibliografia cuprinde numeroase informații atît din cărți cît și informații luate de pe Ministerul Finanțelor și alte surse specificate în finalul lucrării.
Capitolul I.CHELTUIELILE PENTRU SERVICIILE PUBLICE GENERALE.
1.1 Destinația și conținutul cheltuielilor pentru serviciile publice generale.
Cheltuilile pentru serviciile publice generale constituie un segment deosebit al finanțelor publice. Ele sunt principalele surse de finanțare ale administrației de stat,ordinii interne și apărării. Domeniile vizate au o importanța marcantă în viața fiecărei țări și evident că buna lor funcționare depinde în primul rînd de asigurarea financiară.
Conceptul serviciului public a aparut odată cu dreptul administrati, evoluînd de la o etapă la alta.Una din primele definiții a apărut în Tratatul de drept administrativ, editat sub redacția profesorului Maurice Haurion în anul 1892, lucrare în care a fost expusă doctrina juridică franceză.
Serviciile publice, în entitatea modernă, reprezintă activități sociale realizate de instituțiile publice orientate spre satisfacția intereselor colectivităților într-o formulare mai cunoscută ,,serviciul public’’ desemnează relația dintre,,guvernanti’’și cei ,,guvernați’’, în care primii au obligația de a presta servicii celor din urmă.
În asa mod serviciul public constă în obligația de natură juridică a celor care se află la guvernare de a asigura desfășurarea constantă a unor activități de o anumită natură și semnifică un tip de organizare, o structura de administrare, un ansamblu de structuri instituționale și mijloace materiale alocate în vederea împlinirii unui interes sau realizării unor obiective specifice de utilitate public.
Serviciile publice sunt organizate de autoritățile publice centrale și locale.Serviciile publice se divizează în servicii de importanță națională, organizate și desfașurate la nivel național pe întreg teritoriu al țării și servicii cu caracter local, de importanță comunală, orasănească, municipală. Serviciile publice generale includ serviciile acordate de autoritățiile publice pentru populație în vederea organizarii și dirijării vieții social-politice și economice a țarii. Autoritatea publică centrală își exercită funcția sa de dirijare, organizare și formare a condițiilor pentru funcționarea normală a societății prin diferite instituții și acțiuni.
Cadrul intituțional al acestor activități îl reprezintă organele puterii și administrației de stat și organele de ordine publice și securitate. În cadrul organelor puterii și administrației de stat intră: organele puterii legislative, președenția țării, organele puterii executive centrale și locale. Organele de ordine publică sunt reprezentate de poliție, carabinieri, jandarmi, securitatea. Organele de justiție includ procuratura, judecătoriile. În cadrul instituțional al serviciilor publice generale intră de asemenea și organele administrației publice de nivel regional și local.
Conținutul serviciilor publice generale este redat prin atribuțiile și funcțiile pe care le exercită instituțiile respective ale aparatului de stat, stabilite prin Constituție și legi speciale. Ele se referă la aspecte pivind conducerea generală a vieții social politice și economice la nivel central (Parlament, Președinte, Guvern, Curtea Constiționala, Curtea Supremă de Justiție, ministere, departamente de stat și alte organe subordonate Guvernului), regional și local, și anume:
– adoptarea și urmărirea respectării Constituției;
-adoptarea legilor;
-adoptarea hotărărilor și ordonațelor guvernamentale;
-executarea deciziilor;
-conducerea economiei;
-conducerea armatei;
-coordonarea relațiilor externe;
-instituirea impozitelor si colectarea lor;
-asigurarea respectării legilor , depistarea coi executive centrale și locale. Organele de ordine publică sunt reprezentate de poliție, carabinieri, jandarmi, securitatea. Organele de justiție includ procuratura, judecătoriile. În cadrul instituțional al serviciilor publice generale intră de asemenea și organele administrației publice de nivel regional și local.
Conținutul serviciilor publice generale este redat prin atribuțiile și funcțiile pe care le exercită instituțiile respective ale aparatului de stat, stabilite prin Constituție și legi speciale. Ele se referă la aspecte pivind conducerea generală a vieții social politice și economice la nivel central (Parlament, Președinte, Guvern, Curtea Constiționala, Curtea Supremă de Justiție, ministere, departamente de stat și alte organe subordonate Guvernului), regional și local, și anume:
– adoptarea și urmărirea respectării Constituției;
-adoptarea legilor;
-adoptarea hotărărilor și ordonațelor guvernamentale;
-executarea deciziilor;
-conducerea economiei;
-conducerea armatei;
-coordonarea relațiilor externe;
-instituirea impozitelor si colectarea lor;
-asigurarea respectării legilor , depistarea contravențiilor și infractorilor;
-soluționarea litigiilor;
-menținerea ordinii publice și multe altele.
În stat de drept, organele puterii, administrației și ordinii publice acționează în conformitate cu legislația țării și în concordanță cu interesele societății, pentru dezvoltarea economică, pentru respectarea drepturilor omului, protecția economică și socială a populației.
În promovarea politicii bugetare o atenție deosebită se acordă cheltuielilor pentru serviciile publice generale.
Sub aspect social-economic, cheltuielile publice pentru serviciile publice generale reprezintă relațiile realizate între autoritățile publice și instituțiile, care le reprezintă cu ocazia repartizării și utilizării resurselor finaciare publice pentru prestarea serviciilor în domeniul administrației de stat, justiției, ordinii interne, securității statului.
Cheltuielile pentru serviciile publice generale sunt orientate la finanțarea organelor, care prestează aceste servicii, si acțiunilor, care se încadreaza în domeniul dat.
Ele includ cheltuielile pentru intreținerea:
a) organelor administrative publice central – Parlamentului, Președenției, Guvernului, Ministerelor, departamentelor de stat și alte organe subordonate guvernului;
b) organelor de administrație publică regionale și locale – Consililor raionale, municipal, orașănesti si de comună, primăriilor;
c) organelor judecătorești – Curții Supreme de Justiție, Curții de apel, tribunalelor, judecatoriilor ;
d) organelor de justiție- procuraturilor ;
e) forțelor de minținere a ordinii publice- poliției și a carabinerilor ;
f) organelor securității naționale.
Figura.1.1.1 Destinația cheltuielilor pentru serviciile publice generale.
Sursa: Stratulat O., Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare, ediție științifică și didactică, Chișinău 2002, pag.23
Către acțiunile finanțate din contul cheltuielilor pentru servicile publice generale se referă alegerile generale ( Parlamentarii) și locale, referendumurile naționale și locale și altele ( în unele țări-alegerile prezidențiale, alegerile judecătorilor, etc).
Componența cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale diferă de la o țara la alta. Spre exemplu, în țarile în care s-au păstrat monarhiile cheltuielile publice pentru intreținerea curților regale sunt incluse în cletuielile pentru serviciile publice generale. Privite din punct de vedere al esenței economice, ele reprezintă consumul public de produs intern brut, un consumul definitiv de resurse financiare. Urmărind evoluția cheltuielilor pentru serviciile publice generale de la o perioadă la alta, de asemenea se observă o crestere a mărimii. Factorii care conduc la creșterea volumului cheltuielilor publice pentru administrația de stat, ordinea publică și securitatea națională sunt diverși.
Creșterea demografică care conduce la sporirea volumului de lucru al organelor administrative de stat, creșterea gradului de urbanizare cu același efect, sporirea complexității aparatului administrative, cresterea costului serviului administrativ datorită perfecționarii și modernizării modalitătilor de desfășurarea activităților administrației de stat, și nu in ultimul rind, datorită creșterii salariilor fucționarilor publici.
Pornind de la faptul, ca rolul aparatului de stat prin toate atribuțiile enunțate mai sus și prin complexitatea problemelor de ordin economic, social și politic este deosebit de important. Cheltuililor pentru serviciile publice generale le revine funcția economică cu o semnificativă conotație socială de asigurare cu resurse finaciare a activităților de administrare a societății, supravegherea ordinii publice, garantarea securitații naționale, înfăptuirea justiției.
1.2. Nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice privind serviciile generale.
Caracteristica cheltuielilor pentru servicile publice generale, estimarea evoluției lor, aprecierea politicii în aces domeniu este posibilă în baza indicatorilor de nivel, structură și dinamica. Sistemul acestor indicatori este comun pentru toate categoriile de cheltuieli publice. Vom analiza cîteva particularități de calculare a indicatorilor respectiv referitor la cheltuielile pentru serviciile publice generale.
Indicatorii care arata nivelul cheltuielilor pentru serviciile publice generale sunt:
a)volumul anual al cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale;
b) ponderea cheltuielilor publice pentru serviciile publice în P.I.B;
c)ponderea chentuielilor publice pentru serviciile publice generale în cheltuielile publice pentru serviciile publice generale medii pe un locuitor;
Volumul anual al cheltuielilor pentru serviciile publice generale (GGPS) reprezintă marimea lor valorică în unități monetare. Acest indicator poate fi nominal și real. Volumul anual nominal al cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale (GGPS) se determină reieșînd din prețurile curente ale perioadei respective. Datele din bugetele proiectate și aprobate sunt exprimate in mărimi nominale.
Volumul anual real al cheltuielilor publice pentru GGPS se stabileste reieșînd din prețurile constante, recalculate și raportate la anul de referință.
Ponderea cheltuielilor pentru serviciile publice generale în P.I.B.(WGGPSGDP) se determină prin raportarea volumului anual al cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale la produsul intern brut din anul respectiv și se exprimă in procente:
[1.1]
unde: GGPS – volumul anual al cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale;
GDP- volumul anual al P.I.B.
Acest indicator este utilizat pentru estimarea obiectivă a nivelului cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale și compararea lui în diferite țării și diferite perioade.
Ponderea cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale în cheltuielile publice (WGGPSG) se determină prin raportarea cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale la totalul cheltuielilor publice conform relației:
[1.2]
unde: G –cheltuielile publice.
Cheltuielile publice pentru serviciile publice generale medii pe un locuitor (GGPS ml) se determină prin raportarea volumului anual al cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale la numărul de locuitori:
[1.3]
unde: Nl – numărul locuitorilor.
Volumul cheltuielilor privind serviciile publice generale depinde de structura aparatului de stat, de numărul persoanelor, de gradul de înregistrare tehnică a instituțiilor publice, de structura și efectivul subdiviziunilor organelor de ordine publică și securitate etc. Aceste cheltuieli în mare măsură sunt influențate de situația economică, politică, socială concretă din țară.
Cheltuielile privind serviciile publice generale dețin ponderi relativ reduse în totalul cheltuielilor publice și în P.I.B. în toate țările lumii. Astfel de cheltuieli reprezintă sub 10 % din totalul cheltuielilor publice. O importanță deosebită pentru caracteristica cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale o are analiza structurii lor.
Structura cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale reprezintă greutatea specifică (ponderea) fiecărei categorii de cheltuieli în totalul lor. Acest indice se calculează conform relatiei :
[1.4]
unde : SGGPSi – ponderea categoriei de cheltuieli ( i ) în totalul cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale;
GGPSi – cheltuielilor pentru serviciile publice generale de categoria ( i );
i – categoriia cheltuielilor pentru serviciile publice generale.
Structura cheltuielilor pentru serviciile publice generale pe diferite categorii se stabilește în cadrul fiecărei clasificări întocmite conform criteriului respectiv.
Clasificarea funcțională divizează cheltuielile pentru serviciile publice generale în cheltuieli pentru finanțarea :
-administrației publice centrale de stat;
-adminstrației publice locale;
-securității;
-justiției;
-apărarea națională;
-menținerea ordinii publice;
În cazul clasificării economice, cheltuielilor pentru serviciile publice generale cuprind cheltuielile curente, prin care se asigură funcționarea acestor instituții și cheltuieli de capital, de creare și dezvoltare din contul cărora se face înzestrarea tehnică, automatizarea, informatizarea instituțiilor de resort. Aproximativ 90% din cheltuielile pentru serviciile publice generale sunt cheltuielile curente și servesc întreținerii și funcționării organelor și instituții respective salarii și alte drepturi asimilate lor, cheltuieli de gospodărie, reparații ș.a, iar 10% reprezintă cheltuieli de capital, materializate în investiții pentru construcții, echipamente, mașini, tehnică, specială etc. Clasificarea orgazițională împarte cheltuielile pentru serviciile publice generale pe ministere și unități administrativ-teritoriale.
Evoluția cheltuielilor publice pentru servicii publice generale în timp se estimează indicatorii de dinamică. La indicatorii de dinamică se referă creșterea nominală și reală a cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale exprimată în mărimi absolute și relative .
Creșterea absolută nominală a cheltuielilor pentru serviciile publice generale ( ) se determină prin compararea mărimii lor din diferite perioade prin relația:
[1.5]
unde: – cheltuielile publice pentru serviciile publice generale
nominale respectiv în perioada t și 0.
Creșterea absolută reală a cheltuielilor pentru serviciile publice generale () se stabilește prin compararea mărimii lor din diferite perioade exprimată în prețuri constante conform următoarei relații:
[1.6]
unde: – cheltuielile publice pentru serviciile publice generale
reale respectiv în perioada t și 0.
Creșterea relativă nominală a cheltuielilor pentru serviciile publice generale ( ) se stabilește prin raportarea mărimii nominale a lor din diferite perioade și se exprimă în procente:
[1.7]
unde: – cheltuielile publice pentru serviciile publice generale
nominale respectiv în perioada t și 0.
Creșterea relativă reală a cheltuielilor pentru seviciile publice generale () se obține prin raportarea mărimii lor reale din diferite perioade și se exprimă în procente:
[1.8]
Estimarea complexă a evoluției cheltuielilor pentru serviciile publice generale se efectuează cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cheltuielilor publice pentru
serviciile publice generale.
Elasticitatea cheltuielilor pentru serviciile publicegenerale potrivit P.I.B. (eGGPSGDP ) se calculează conform relației:
[1.9]
sau :
[1.10]
Elasticitatea cheltuielilor pentru serviciile publice generale potrivit cheltuielilor publice ( eGGPSG ) se determină conform relației:
[1.11]
sau:
[1.12]
Elasticitatea cheltuielilor pentru serviciile publice generale redă reacția acestora la creșterea cheltuielilor publice sau a P.I.B. Dacă elasticitatea cheltuielilor pentru serviciile publice generale este mai mare decît unu ( ), ritmul lor de creștere a cheltuielilor publice sau P.I.B.
1.3. Finanțarea și eficiența cheltuielilor pentru serviciile publice generale.
Finanțarea cheltuielilor pentru serviciile publice generale se efectueaza din contul bugetului administrației centrale, regionale sau locale. Caracteristic proporției repartizării acestor cheltuieli pe diferite verigi ale bugetului public este ponderea lor în bugetul de stat, ceea ce reflectă rolul important al organelor centrale în conducerea țării. Descentralizarea împuternicirilor și responsabilităților conduce la creșterea rolului organelor locale ale administrației publice locale și respectiv – la sporirea cheltuielilor vizate din bugetele locale.
Figura 1.3.2. Sursele de finanțare a cheltuielilor pentru serviciile publice generale
Sursa: Stratulat O., Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare, ediție științifică și didactică, Chișinău 2002, pag.27
Finanțarea instituțiilor din domeniul serviciilor publice generale se produce conform planului de finanțare anual, cu divizarea pe luni, elaborat în baza normelor și normativelor.
În Republica Moldova cheltuielile pentru serviciile publice generale sunt reflectate în bugetul de stat în cîteva poziții:
cheltuieli pentru asigurarea ordinii publice, securității și apărării statului.
cheltuieli pentru întreținerea organelor puterii și administrației de stat.
c) cheltuieli pentru justiția și juriscdicția țării.
Finanțarea instituțiilor din domeniul serviciilor publice generale se produce conform planului de finanțare anual, cu divizare pe semestre și luni.Planul de finanțare se elaborează în baza parametrilor instituțiilor respective numărului personalului, normelor și normativelor de consum al resurselor materiale, financiare etc.Mijloacele financiare destinate serviciilor publice generale trebuie să conducă la eficientizarea activității organelor administrației publice, diminuării criminalității, funcționării normale a economiei etc.
Politica în domeniul cheltuielilor pentru serviciile publice generale este apreciată pozitiv în cazul în care acestea nu cresc brusc, iar la sporirea lor este însoțită de evoluții adecvate în organizarea și funcționarea societății civile, economiei, sferei sociale, organelor de drept.
Efectele cheltuielilor pentru serviciile publice generale sunt de natură economică ( evoluția indicilor macroeconomici – creșterea economică, șomaj, inflație, investiții etc.) și socială (situația politică din țară, relațiile internaționale, nivelul criminalitășii etc. ) .
Figura 1.3.3. Efectele cheltuielilor pentru serviciile publice generale.
Sursa: Stratulat O., Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare, ediție științifică și didactică, Chișinău 2002, pag.28.
Eficientizarea cheltuielilor pentru serviciile publice generale urmărește diminuarea acestor cheltuieli concomitent cu sporirea efectelor lor. Față de aceste aspecte se cuvine subliniată necesitatea raționalizării, simplificării și evitării paralelismelor în ceea ce privesc organele sau funcțiile în organele administrative de stat, optimizării aparatului de conducere – acțiuni, rezultatul cărora este eliberarea resurselor materiale și fincanciare pentru alte domenii de activitate, obținerea unei mai bune organizări a muncii de gestiune, facerea conducerii mai operativă, concretă, eficientă și în final – eficientizarea cheltuielilor respective.
Un fenomen separat al domeniului de activitate vizat este corupția. Ea există în toate țările lumii, dar mai ales în țările subdezvoltate economic, fără tradiții în organizarea conducerii societății, cu instabilitate politică. De rînd cu acțiuni de natură juridică, educațională etc. Trebuie să fie în mod obligatoriu și cele de natură financiară. Prin cheltuielile pentru serviciile publice generale se poate mări remunerarea muncii funcționarilor publici. Creșterea salariilor angajaților în acest domeniu poate fi o metodă rezultativă de a feri de diferite tentații spre corupție.
În Republica Moldova organizarea administrației de stat s-a dovedit a fi un domeniu problematic. În primii ani după obținerea independenței a fost instituit un nou organ al puterii executive – Președenția, au fost reorganizate Parlamentul și Guvernul.Ulterior au avut loc reforma juridică, reforma forțelor de menținere a ordinii publice, notariatului etc. Acesta pozitiv a influențat cheltuielile pentru serviciile publice generale.
Însă reforma administrașiei publice locale și mai cu seamă reforma teritorial- administrativă s-a realizat numai după opt ani de independență.De rînd cu faptul, că structura teritorial-administrativă cuprinde în afară de județe încă și unități teritorial- administrative formate numai din ambiții politice, este evident faptul păstrării nejustificate a nivelului înalt al cheltuielilor pentru întreținerea organelor administrației regionale și locale.Aceste probleme necesită să fie soluționate.
Capitolul II.EVOLUȚIA CHELTUIELILOR PUBLICE PENTRU SERVICIILE PUBLICE GENERALE
2.1.Serviciile de stat cu destinație generală și activitatea externă
Aceste cheltuieli conduc, uneori, la asigurarea unor contraprestații și servicii directe cetățenilor alteori, unor servicii sau avantaje indirecte, iar în alte cazuri
satisfac nevoi de ordin general, care au caracter indivizibil (exemplu, asigurarea liniștii publice).
Autoritățile publice generale cuprind:
a.) Organele puterii și administrației publice:
1. instituția prezidențială;
2. organele puterii legislative centrale și locale adică Parlamentul, consilii și autorități locale;
3. organele puterii judecătorești;
4. organele executive centrale și locale (guvern, ministere, prefecturi, primării, alte instituții).
b.) Organele de ordine publice:
1. poliția;
2. securitatea națională;
3. serviciile speciale de pază și protecție.
Atribuțiile aparatului de stat sunt prevăzute în Constituție și legi speciale. Cheltuielile publice destinate acestei categorii manifestă ca și celelalte cheltuieli publice o tendință de creștere de la o perioadă la alta.
Ele se referă la aspecte privind conducerea generală a vieți social-politice și economice la nivel central și anume:
a) adoptarea și urmărirea respectării Constituției;
b) adoptarea legilor;
c) înfăptuirea sarcinilor guvernului și ale structurilor de conducere a economiei;
d) conducerea armatei;
e) acreditarea ambasadorilor și coordonarea relațiilor externe politice, financiare,
comerciale, culturale;
f) formularea și îndeplinirea obiectivelor politicii statului;
g) instituirea impozitelor și taxelor;
h) asigurarea respectării legilor și depistarea contraventiilor și infracțiunilor soluționarea litigiilor;
j) organizarea activitaților de gospodărie comunală, menținerea ordinii publice etc.
În statul de drept, organele puterii administrației și ordinii publice acționeaza în conformitate cu legile țării și în concordanță cu interesele generale ale societații pentru dezvoltarea economică, respectarea drepturilor omului, evoluția economică și protecția sociala a populației.
Activitățile desfășurate privesc conducerea și administrația generală a întregii vieți economice si sociale, începand cu adoptarea Constitutiei, a legilor si a altor acte normative, asigurarea aplicării acestora, înfăptuirea conducerii economiei, întreținerea relațiilor diplomatice, organizarea și desfășurarea activităților de gospodărie comunală (canalizare, salubritate, iluminat public, protecția mediului etc.) și încheind cu asigurarea ordinii și securității publice.
Factorii care influențează nivelul acestor cheltuieli publice sunt:
1 mărimea și structura aparatului de stat și a organelor de ordine publică;
2 nivelul salarizării funcționarilor publici;
3 dezvoltarea economică, socială și urbană;
4 înzestrarea cu echipamente, aparatură informatică, mijloace de transport și alte
mijloace tehnice specifice.
Aceste cheltuieli dețin ponderi reduse în totalul cheltuielilor publice sau în P.I.B., atît în țările dezvoltate, cît și în țările în curs de dezvoltare.
În Moldova asemenea cheltuieli sunt înscrise în bugetul administrației centrale de stat, și în bugetele locale, în două poziții distincte: cheltuieli cu ordinea publică și siguranță națională și cheltuieli pentru administrația statului, de limitate, la rîndul lor, pe categorii ale instituțiilor (presedinție, putere legislativă, organe judecătorești și procuratură, organe ale puterii executive ș.a.).
Ca structură, cheltuielile privind serviciile publice generale cuprind cheltuieli curente, prin care se asigură funcționarea acestor instituții, reprezentînd majoritatea absolută din totalul lor, adică aproximativ 95% și cheltuieli de capital, de creare și dezvoltare a înzestrării tehnice, a automatizării și informatizării acestora. La rîndul lor, cheltuielile curente cuprind salariile și alte drepturi de personal, cheltuieli materiale, chirii, cheltuieli administrativ-gospodărești, de protocol și altele.
Întreținerea aparatului administrației de stat necesită cheltuieli din ce în ce mai mari, atît ca urmare a creșterii numerice a acestuia, cît și a înzestrării lui cu mijloace moderne.
Pe de alta parte, creșterea absoluta a populației și afluența acesteia către zonele urbane unde, de regulă, pulsează viața economică, ridică probleme din ce în ce mai mari cu caracter edilitar gospodăresc, social-economic și administrativ. Dezvoltarea economiei și extinderea așezărilor pe orizontală și pe verticală, concomitent cu creșterea gradului de urbanizare, cu accelerarea deplasării în spațiu a oamenilor, a marfurilor și informațiilor, a determinat adaptarea formelor de administrație la specificul condițiilor social-economice și tehnice contemporane.
Complexitatea vietii economice și sociale, apariția și accentuarea fenomenelor de criză, a perturbațiilor în echilibrul social, în comportamentul civic al unor grupuri ale populației, toate acestea conduc la sporirea numărului persoanelor ocupate în aparatul administrativ de stat, în organele de poliție, jandarmerie și la creșterea costului administrației publice, determinînd, implicit, sporirea cheltuielilor publice aferente aparatului administrativ și de ordine internă.
În funcție de importanța și gradul de subordonare a instituțiilor publice, cheltuielile privind serviciile publice se includ în bugetul administrației centrale sau în bugetele unităților administrativ-teritoriale după caz. În statele federale, cheltuielile respective se repartizează pe cele trei verigi ale sistemului bugetar: bugetul federal, bugetele statelor membre ale federației, ale regiunilor sau provinciilor și bugetele administrației locale.
Cheltuielile pentru administrație diferă de la un stat la altul și sunt în funcție de felul organizării administrative. De regulă într-o organizare administrativă centralizată cheltuielile de administrație sunt mai mari decât în cazul unei descentralizări administrative.
Unele state cu economie de piața (SUA, Franta, Canada, Japonia) în ultimii ani au luat unele măsuri pentru raționalizarea aparatului de stat și implicit pentru reducerea cheltuielilor de administrație.
Pentru fundamentarea cheltuielilor publice pentru servicii publice generale, ordine publică și siguranță națională, în țara noastra se pornește de la indicatori specifici (număr de personal) și indicatori de calcul și fundamentare (cheltuiala medie anuală pe o persoană).
Țările dezvoltate alocă pentru finanțarea cheltuielilor privind serviciile publice generale între 1% și 6% din produsul intern brut, adică între 4% și 10% din cheltuielile publice totale. În țările în curs de dezvoltare, ponderea acestor cheltuieli este între 2% și 5% din produsul intern brut și, respectiv 7% pană la 22% din totalul cheltuielilor publice și chiar mai mult întrucît sistemul serviciilor publice generale este în formare, iar problemele cu care se confruntă populația sunt numeroase.
În cadrul cheltuielilor pentru servicii publice generale sunt predominante cheltuielile de functionare (85%) reprezentând salarii, bunuri și servicii, cheltuieli administrative, cheltuielile de capital reprezintă 15% și cuprind construcții și înzestrări cu echipamente și mijloace de transport.
Principala sursă de finanțare a acestor cheltuieli o reprezintă bugetul de stat
guvernamental sau local, în funcție de subordonarea instituției. Alte surse: venituri proprii, donații, ajutoare financiare externe, credite externe.
Această categorie de cheltuieli este înscrisă în bugetul de stat în 2 poziții distincte:
1. Cheltuieli cu autoritățile publice care cuprinde cheltuieli pentru președenție,
autorități legislative, autorități judecătorești și autorități executive.
2. Cheltuieli cu ordinea publică și siguranța națională care cuprinde cheltuieli cu poliția, jandarmeria, grănicerii, protecția și paza contra incendiilor, penitenciare,pașapoarte și arhivele statului.
În aceste cheltuieli, din punct de vedere al structurii economice, 84%
reprezintă cheltuieli curente în cazul autorităților publice și 90% cheltuieli curente în cazul ordinii publice.
Nivelul acestor cheltuieli este influențat de următorii factori:
1. numărul de salariați;
2. nivelul salariilor;
3. indexări și majorări;
4. mărimea cheltuielilor materiale.
Cheltuielile de capital reprezintă dotări cu echipamente și construcții.
Sursa de finanțare a cheltuielilor cu autoritățile publice o reprezintă bugetul de
stat sau bugetele locale.
Unele ministere sau instituții publice centrale realizează și venituri din activități specifice sub formă de taxe judiciare de timbru, amenzi, taxe consulare. De asemenea pentru acoperirea acestor cheltuieli o altă sursă o reprezintă creditele externe. Finanțarea cheltuielilor cu ordinea publică este tot bugetară dar începînd cu 1991ea este completată cu venituri proprii obținute din activități specifice ( pază, alte prestări de servicii) sau prin reținerea unor procente din amenzile și penalizările încasate.
Principala sursă de finanțare a acestor cheltuieli o reprezintă bugetul de stat central sau bugetele locale, în funcție de subordonarea instituțiilor respective. Mai există și alte surse de finanțare, cum ar fi: venituri proprii realizate din anumite activități specifice, donații, ajutoare financiare externe, credite externe, mai ales în cazul combaterii în comun a unor activități criminale transfrontaliere.
Eficiența cheltuielilor pentru servicii publice generale se poate exprima cu ajutorul unor indicatori specifici, cum ar fi:
– "densitatea administrației", care exprimă numărul persoanelor ocupate în aparatul de stat, la 1000 de locuitori;
– "costul administrației publice", care arată marimea cheltuielilor publice aferente finanțării aparatului de stat, ce revin la 1000 sau 1.000.000 u.m. PIB.
Cheltuielile pentru serviciile publice generale satisfac necesități publice, de ordin general, care înteresează întreaga societate, avînd un caracter indivizibil și dînd substanță suveranității unui stat. În acest scop, toate statele alocă importante resurse financiare din bugetul public.
Activitatea economică externă în Republica Moldova se consideră activitatea persoanelor ei juridice și fizice din alte state, precum și activitatea acestora în Republica Moldova, în toate formele de relații economice internaționale.
Scopurile activității economice externe este menită să contribuie la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, la integrarea ei în economia mondială. În Republica Moldova se desfășoară următoarele tipuri de activitate economică externă:
a) exportul și importul de mărfuri (de lucrări și servicii) în conformitate cu nomenclatorul și în modul stabilit de Guvernul Republicii Moldova;
b) schimbul de mărfuri (operațiuni barter) și alte tipuri de activitate, bazată pe
principiile comerțului de întîmpinare; – cooperarea în producție și cooperare de altă natură cu subiecte ale activității economice de peste hotare;
c) activitatea de antreprenor desfășurată în comun cu subiecte ale activității economice de peste hotare;
d) activitatea investitorilor străini;
e) concesiunile acordate persoanelor juridice și fizice străine;
f) operațiunile internaționale financiare, bancare, de credit, de decontare, de asigurare și operațiunile cu hîrtii de valoare în cazul și în modul prevăzut de legislația
Republicii Moldova;
g) operațiunile de arendă, inclusiv de leasing;
h) operațiunile de misiție;
j) alte tipuri de activitate economică externă ce nu contravin legislației R.Moldova.
Reglementarea de stat a activității economice externe se efectuează în scopul asigurării apărării intereselor statului și a creării condițiilor pentru includerea economiei Republicii Moldova în sistemul diviziunii internaționale a muncii și apropierii ei de structurile de piață ale țărilor dezvoltate.
Mecanismul reglementării de stat a activității economice externe cuprinde:
– înregistrarea subiectelor activității economice externe;
– eliberarea licențelor și fixarea cotelor pentru operațiunile economice externe;
– regimul vamal;
– reglementarea operativă a activității economice externe;
– relațiile valutar-financiare și de credit-decontare;
– stabilirea direcțiilor prioritare în activitatea economică externă.
Înregistrarea subiectelor activității economice externe se efectuează, în baza unui aviz prealabil, de către organul împuternicit de Guvernul Republicii Moldova. Modul de înregistrare îl stabilește Guvernul Republicii Moldova.
Eliberarea licențelor și fixarea cotelor pentru exportul și importul de mărfuri (de lucrări și servicii) se efectuează de către organele de stat ale Republicii Moldova în caz de:
– înrăutățirea balanței de plăți
– dereglarea considerabilă a echilibrului pe piață internă de consum mai ales privind producția agricolă, producția industriei alimentare și mărfurile industriale de primă necesitate;
– necesitate a asigurării în producție a unor anumite proporții între materia primă de import și cea locală;
– necessitatea adoptării operative a unor măsuri de răspuns la acțiunile discriminatorii ale altor state;
– semnarea de către Republica Moldova a acordurilor comerciale internaționale respective sau aderarea la ele a acesteia.
Mărfurile și alte bunuri exportate sau importate se declară în mod obligatoriu, prezentîndu-se organelor controlului vamal al Republicii Moldova o declarație vamală despre încărcături.
Tipurile, mărimea și modul de încasare a taxelor vamale, a impozitelor și a altor taxe le stabilește Parlamentul Republicii Moldova.
În scopul dezvoltării echilibrate a activității economice externe se pot aplica, în anumite cazuri, măsuri operative: limitarea exportului și importului de mărfuri (de lucrări și servicii), suspendarea operațiunilor economice externe.
Limitarea exportului și importului se instituie pe anumite perioade de timp la unele mărfuri(lucrări sau servicii) pentru unele țări și grupuri de țări în cazul în care lucrul acesta îl impune starea relațiilor de piață, alte condiții economice și politice.
Guvernul Republicii Moldova suspendă sau sistează activitatea economică externă a subiectelor ei în caz de:
– încălcare a legislației Republicii Moldova sau a tratatelor și acordurilor
internaționale, la care este parte;
– neexecutare a condițiilor de licență și a cotelor fixate;
– recurgere la demping sau la concurență neloială;
– exportare și importare repetată de mărfuri necalitative;
– prezentarea internațională de date eronate în documentele de activitate economică externă.
Toate subiectele activității economice externe plătesc impozite în conformitate cu legislația Republicii Moldova. Subiectele activității economice externe participă la formarea fondurilor valutare republicane și locale.
Modul de formare a fondurilor valutare ale subiectelor activității economiei externe, de efectuare a operațiunilor valutar-financiare și de credit-decontare, precum și de folosire a mijloacelor fondului valutar republican se stabilește de Guvernul Republicii Moldova.
Creditele de stat ale subiectelor activității economice externe și garanțiile de stat ale creditelor comerciale le acordă Banca Națională a Moldovei din mijloacele fondului valutar republican și din alte surse.
Persoanele juridice și fizice ale altor state pot face investiții în Republica Moldova pentru crearea de întreprinderi, sub orice formă ce nu contravine legislației ei, pe calea:
a) participării prin cotă la întreprinderi și organizații împreună cu persoanele juridice și fizice ale Republicii Moldova (întreprinderi mixte), inclusiv prin procurarea de acțiuni;
b) creării de întreprinderi cu capital străin de 100% (întreprinderi străine).
Baza juridică și economică a activității investitorilor străini în Republica Moldova o stabilește legislația ei.
Concesiunea, obținerea pe o anumită perioadă de timp de către o persoană
juridică sau fizică a altui stat a autorizației pentru desfășurarea unui anumit tip de activitate economică, se admite în toate ramurile economiei naționale și în toate tipurile de activități dacă aceasta nu contravine legislației Republicii Moldova.
Ponderea cheltuielilor pentru serviciile de stat cu destinație generală si activitatea externă în PIB și bugetul public național, %.
Figura 2.1.4.Evoluția cheltuielilor publice pentru serviciile de stat cu destinație generală si activitatea externă.
Sursa:Creată de autor cu culegerea datelor de pe Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova.
Conform datelor din grafic observăm o creșterea din 2011 pînă în 2013 în P.I.B. cu 0,3 % cît și în B.P.N. cu 0,9 %. Cele mai însemnate alocații suplimentare specifice acestor ramuri sînt următoarele: dezvoltarea infrastructurii vamale, inclusiv investițiile – cu 106,9 mil.lei, desfășurarea alegerilor parlamentare și creării sistemului informațional „Alegeri” – cu 45,4 mil.lei; în anul 2009. Cheltuielile din componenta activității externe au însumat 3667,3 mil. lei, cu 664,5 mil. lei mai puțin față de prevederile anuale. Cheltuielile respective s-au majorat cu 1048,7 mil. față de anul 2013. Executarea bugetului de stat în anul 2014 s-a soldat cu un deficit ceea ce constituie 2,1 % din PIB.
Sursele de finanțare a deficitului bugetului de stat s-au constituit din:
– surse interne în sumă de 689,8 mil. lei, inclusiv mijloacele din vînzarea și privatizarea patrimoniului public 191,4 mil. lei;
– surse externe în sumă de 1426,9 mil. lei;
– majorarea soldului de mijloace bănești în conturile bugetului de stat cu (-486,1) mil. lei.
2.2.Apărarea națională, menținerea ordinii publice și securitatea națională.
Apărarea națională constituie o importantă problemă politică și face obiectul politicii promovate de fiecare stat, de blocuri și alianțe militare. De aceea, cheltuielile de apărare se suporta în exclusivitate din surse financiare publice, prevăzute în bugetele statelor sau ale blocurilor și alianțelor militare interguvernamentale.
Îndeplinirea funcției statului de apărare a țării, de asigurarea securității naționale, inclusiv prin participarea la organisme internationale cu caracter militar, implica alocarea an de an a unor importante resurse financiare publice.
Cheltuielile militare au un caracter neproductiv, reprezentînd un consum final de produs intern brut, cuprinzînd întreținerea și funcționarea armatelor, desfășurarea activității de cercetare științifică în domeniul militar, efectuarea de experiente în scop militar, întreținerea conflictelor militare sau lichidarea urmărilor acestora, precum și pe cele pentru construirea și modernizarea unor unități militare, dotarea cu armament și tehnică de luptă, aparatură necesară cercetarilor spațiale etc.
Din punct de vedere al conținutului economic, cheltuielile publice pentru aparare cuprind:
a) cheltuielile curente (pentru procurări de materiale și servicii, drepturi de personal,
transferuri);
b) cheltuielile de capital sunt destinate dezvoltării si modernizării tehnicii militare,
extinderii cercetării în domeniul militar și îndeosebi, a celui nuclear.
Din punct de vedere al structurii lor, cheltuielile cu caracter militar sunt de 2
tipuri :
a) directe.
b) indirecte.
Cheltuielile directe cuprind cheltuielile legate cu întreținerea forțelor armate în țară sau în cadrul bazelor militare din alte țări și ele se concretizează în procurarea de bunuri și servicii reclamate de această întreținere, precum și dotarea cu echipament, armament, tehnică de luptă. Aceste cheltuieli figurează în bugetul Ministerului Apărării. În afara acestora, există și alte cheltuieli militare, finanțate din fonduri speciale separate de bugetul de stat sau există cheltuieli „civile” cu finalitate militară, cuprinse în bugetele altor ministere. De asemenea, în diferite țări există structuri diverse referitoare la aceste cheltuieli, spre exemplu includerea pensiei militarilor etc. Pe lângă bugetele acestor ministere mai pot exista și bugete speciale cu caracter militar, precum și cheltuieli militare directe, camuflate în bugetele unor departamente cu caracter civil.
Tarifele la serviciile de distribuire a pensiilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a altor ajutoare prevăzute în bugetul de stat pentru pensionarii militari, pentru persoanele din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, pentru alte categorii de persoane, servicii prestate de “Banca de Economii” S.A., se stabilesc la încheierea contractelor între bancă și autoritățile administrației publice de resort și la valoarea maximă de 0,8% din suma distribuită.
La stabilirea volumului cheltuielilor militare directe, trebuie să se țină seama de toate aceste elemente.
Figura 2.2.5. Factorii ce influențează nivelul și volumul cheltuielilor pentru Apărare.
Sursa: Stratulat O., Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare, ediție științifică și didactică, Chișinău 2002, pag.29.
Cheltuielile militare indirecte sunt considerate cele legate de lichidarea urmărilor războaielor sau pentru pregătirea unor viitoare acțuni armate: plăți în contul datoriei publice contractate pentru înzestrarea armatei sau pentru ducerea războaielor; despăgubiri de război datorate de țările învinse țărilor care au câștigat războiul; cheltuieli de refacere a propriei economii distruse; plăți de pensii cuvenite orfanilor, invalizilor sau văduvelor de război; cercetări științifice cu finalitate militară. Cunoașterea tuturor acestor categorii de cheltuieli și indentificarea lor în amsamblul cheltuielilor publice ale statelor face posibilă măsurarea mai aproape de adevăr a întregului efort financiar de natură militară.
Ponderea cheltuielilor directe și indirecte se schimba continuu de la o etapa la alta. În timpul razboiului, creste ponderea cheltuielilor militare directe, iar în perioada urmatoare creste ponderea cheltuielilor indirecte.
Avînd ca sursa de finanțare produsul intern brut, cheltuielile militare, prin creșterea lor, afectează consumul final și formarea brută de capital.Alocarea unor resurse insemnate scopurilor militare limitează investițiile productive, conducînd la scăderea ritmului creșterii economice.
Între consecintele militare se află și dezechilibrul financiar, monetar și valutar.
Dezechilibrul financiar îmbracă forma deficitului bugetar, concretizat prin depășirea veniturilor publice ordinare de către cheltuielile publice, între care, un loc important îl ocupă cheltuielile militare. Pentru acoperirea acestui deficit, se procedează adesea, la emisiune monetară peste nevoile reale ale economiei, ceea ce provoacă dezechilibru monetar, inflație etc.
Deficitul bugetar poate fi acoperit și pe seama împrumuturilor statului pe piața internă, ceea ce antrenează în perioadele următoare cheltuieli cu plata dobînzilor la aceste imprumuturi și cu amortizarea (rambursarea) datoriei publice. Aceasta conduce la cresterea gradului de fiscalitate in perioada urmatoare, ceea ce are, ca și inflația, de altfel, consecințe nefavorabile asupra puterii de cumparare a populației și, implicit, asupra nivelului de trai al acesteia.
Pentru țările în curs de dezvoltare, importul de armament și echipament militar presupune de multe ori împrumuturi externe, pentru plata acestora, ceea ce determină dezechilibre valutare și contribuie la cronicizarea datoriei externe a acestora.
Cea mai mare parte a resurselor sunt destinate întreținerii și dotării forțelor armate și acțiunilor de menținere a pacii, acțiunilor de integrare euro-atlantică și pentru constituirea forței de reacție rapidă, participării la ,,parteneriatul pentru pace’’
sau plăților compensatorii către personalul disponibilizat.
Caracterul neproductiv al cheltuielilor de apărare face ca ele să nu reprezinte, de regulă, o prioritate a politicii bugetare și să se urmărească o dimensionare corect a lor, în funcție de obiectivele politice stabilite pentru acest domeniu.Volumul acestor cheltuieli și mai ales creșterea lor are efecte nefavorabile asupra dezvoltării economice și sociale a statelor luate individual, cît și la nivel mondial. Aceste cheltuieli consumă importante resurse materiale, umane și financiare; este cazul, de exemplu, al materiiilor prime, al combustibililor și a altor materiale care se folosesc pentru a asigura întreținerea forțelor armate, instruirea și echiparea efectivelor, producția militară. Există și un important consum de resurse umane, deoarece o mare parte din forța de muncă este implicată, direct sau indirect, în servicii legate de apărarea națională, de industria care lucrează pentru armată.
O caracteristică a cheltuielilor militare o reprezintă faptul ca ele sunt finanțate în toate țările din bugetele centrale (ale statelor), la care se pot adauga resurse financiare provenite de la anumite alianțe militare si credite externe .
Volumul acestor cheltuieli si mai ales creșterea lor au efecte nefavorabile asupra dezvoltării economice si sociale ale statelor lumii luate în mod individual, dar și la nivel mondial. Aceste cheltuieli consumă importante resurse materiale, umane și financiare. În scopuri militare sunt scoase din circuitul economic semnificative cantități de materii prime, combustibili, energie, materiale etc., care se folosesc pentru a asigura întreținerea forțelor armate, înstruirea si echiparea efectivelor.
Există și un important consum de resurse umane, deoarece o mare parte din forța de muncă înalt calificată este implicată direct sau indirect în servicii legate de apărarea națională, de industria care lucrează pentru armată. În cercetarea stiințifică din domeniul militar sunt antrenați mulți cercetători stiințifici, alte cadre deosebit de bine pregătite profesional, iar cheltuielile de cercetare-dezvoltare cu caracter militar reprezintă 20-25% din cheltuielile mondiale pentru toate destinațiile.
În cazul în care pentru activitățile cu caracter militar sau pentru industria militară sunt necesare importuri sau se fac împrumuturi în exterior, statele sunt obligate la un important efort valutar care influentează negativ rezervele valutare sau duce la creșterea datoriei externe.
Aceste considerente conduc la concluzia ca nivelul cheltuielilor militare și creșterea lor au influențe nefavorabile asupra activităților civile și ca ele deturnează resurse importante către scopuri neproductive. Caracterul neproductiv al cheltuielilor militare impune o dimensionare corectă a lor în funcție de obiectivele politicii stabilite pentru acest domeniu, în condițiile asigurării securității fiecărei țări.Unele țări pot avea câștiguri de pe urma creșterii producției militare, și anume din exportul de armament.
Privite din punct de vedere al conținutului economic, cheltuielile militare prezintă o structură aparte, în sensul că ponderea cheltuielilor militare curente este mai apropiată de ponderea cheltuielilor militare de capital.
Dacă volumul cheltuielilor curente destinate întreținerii forțelor armate (cheltuieli materiale, de personal, transferuri) depinde în principal de efectivele armatei, cheltuielile de capital, destinate tehnicii militare, dezvoltării și modernizării acesteia, presupune alocarea unor însemnate resurse financiare. Aceasta orientare este mai pragmantă în cazul marilor puteri nucleare care au acordat (și acordă) prioritate cheltuielilor de capital în raport cu cheltuielile curente. Spre exemplu, în Franța în perioada 1962-1980 cheltuielile militare de capital au fost cuprinse între 31% si 50% si chiar 53% din totalul cheltuielilor militare. Din aceste cheltuieli de capital, partea destinată înarmării nucleare a avut o evoluție asemanatoare: în perioada 1960-1980 ponderea cheltuielilor pentru arsenalele nucleare a crescut de la 9,3% la 31,2%, iar în 1993 ea a reprezentat 76,6% din totalul cheltuielilor militare.
Analiza cheltuielilor militare la nivel mondial arată ca de la sfîrsitul deceniului al IX-lea se constată o relativa reducere a volumului acestora, ca efect al încetării "razboiului rece" și al tratatelor privind dezarmarea și încetarea experientelor nucleare. Astfel, în 1987 cheltuielile militare mondiale erau evaluate la peste 1.000 mld. dolari SUA, în 1992 ele totalizau 815 mld., iar în 1997, aproximativ 700 mld. Reduceri semnificative au fost efectuate în special de țările dezvoltate ale caror cheltuieli militare au scăzut de la 850 mld. dolari SUA în 1987 la 669 mld. în 1993, reprezentând o scădere de 3% pe an.
Prin prisma ponderii cheltuielilor militare în totalul cheltuielilor publice și în P.I.B, se constată, că și la alte categorii de cheltuieli publice, o diferențiere a acestora în raport cu gradul de dezvoltare. În cazul tărilor dezvoltate, reprezintă între 2% si 8% din totalul cheltuielilor publice și între 1% și 3% din P.I.B. pentru același grup de țări. În cazul țărilor în curs de dezvoltare, diferențele sunt foarte mari, și în același timp ponderile respective depășesc, în unele cazuri, nivelul din țările dezvoltate. (Egipt, India). Ponderea în P.I.B. a cheltuielilor militare ale acestor țări este însa foarte redusă (cu unele excepții).
În perioada contemporană armatele naționale se organizează si funcționează pe baza unui nou principiu. Acesta urmarește constituirea de armate "mai puțin numeroase, dar mai profesioniste".
În Republica Moldova, asigurarea financiară a forțelor armate se efectuează exlusiv de la bugetul de stat.
Forțele Armate ale Republicii Moldova sunt destinate apărării statului în caz de agresiune militară, asigurării inviolabilității frontierelor și a spațiului aerian. Ele se compun din trupe regulate și din rezerva de militari instruiți. Baza trupelor regulate o constituie trupele de uscat, unitățile de apărare antiaeriană și aviația militară. Armata Republicii Moldova are un efectiv de 10 mii de soldați și ofițeri. În cadrul ei există numai brigăzi de infanterie, artilerie și rachete antiariene. Forțele militare nu includ trupele blindate ( nu este în dotare nici un tank), aeriene, de rachete etc.
Republica Moldova, conform doctrinei militare, s-a declarat țară neutră. Ea nu participă la nici un bloc militar. Cu toate că este stat-membru al C.S.I., ea nu participă la structurile militare ale acesteia, mărjinindu-se numai la activități consultative.
Finanțarea Forțelor Armate ale Republicii Moldova se efectuează în conformitate cu actele legislative și normative din contul alocărilor de la bugetul de stat. Aceste mijloace se reprtizează pentru întreținerea și instruirea efectivului, pentru achiziționarea de armament și de tehnică militară, pentru lucrările de cercetare științifică, de experimentare și proiectare și de construcții capitale, asigurarea cu pensii, asigurarea de stat individuală obligatorie a militarilor și cetățenilor care trec pregătirea militară.
Figura2.2.6. Destinația mijloacelor financiare.
Sursa: Stratulat O., Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare, ediție științifică și didactică, Chișinău 2002, pag.29.
Cu toate acestea cheltuielile pentru apărare nu asigură nici necesarul în îmbrăcaminte și hrană, cu atît mai mult – de echipament militar modern, amuniții, armament etc. Este evidentă necesitatea utilizării cît mai eficiente a resurselor financiare alocate în scopuri militare.
În soluționarea problemelor de finanțare a armatei Republicii Moldova există mai multe probleme, dar principala constă în determinarea rolului și locului ei în societate.
Analiza și tendințele principale din sector.
Ministerul Apărării are misiunea să elaboreze politica de apărare, să conducă și să coordoneze construcția și dezvoltarea Armatei Naționale, să determine riscurile și amenințările cu caracter militar și necesitățile privind pregătirea sistemului național de apărare pentru asigurarea securității militare a statului.
La momentul actual, Ministerul Apărării este în proces de implementare a unui șir de proiecte și activități în domeniul politicii de apărare demarate în anii precedenți, cele mai semnificative fiind derivate din prevederile Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO (IPAP), Programului de activitate a Guvernului „Integrare Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare” 2009-2014, Programul Individual al Parteneriatului (IPP), planurile bilaterale de cooperare cu țările partenere și alte organizații internaționale și regionale, acordurile internaționale, precum și din alte documente ale legislației naționale din domeniul apărării și angajamentele asumate în plan internațional.Armata Națională, cît și întregul sistem de apărare, au nevoie de reformare, dar acestea trebuie modernizate
în baza unor programe și strategii bine determinate, și nu în baza unor abordări sporadice.
Sectorul de securitate și apărare trebuie sa fie reformat în scopul sporirii eficienței lui în combaterea amenințărilor la adresa securității naționale. Acest efort are și scopul de a spori nivelul de transparență a sectorului de securitate și apărare. O
evaluare a întregului sector de securitate va fi efectuată în vederea identificării celei mai adecvate formule de promovare a reformei, precum și a acțiunilor ce urmează a fi întreprinse. În baza rezultatelor acestui exercițiu va fi elaborat un Plan de acțiuni care va ghida reforma. O atenție deosebită va fi acordată instituțiilor-cheie ale sectorului de securitate, în special Consiliului Suprem de Securitate, în scopul sporirii rolului acestuia în calitate de autoritate națională de coordonare în sectorul de securitate și apărare. În paralel, vor fi continuate eforturile legate de Strategia Securității Naționale, Strategia Militară Națională și Analiza Strategică a Apărării.Alocațiile financiare pentru sector din bugetul de stat.
Figura 2.2.7. Evoluția bugetului public apărarea națională, menținerea ordinii publice și securitatea națională.
Sursa: Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova.
În perioada anilor 2011-2014 alocațiile bugetare estimate pentru sectorul apărării naționale se vor menține la nivel de circa 0,3 % din PIB și 0,8 din bugetul public național menținîndu-și același nivel in toata perioada.Republica Moldova urmărește scopul instituirii unui sistem eficient de planificare și bugetare a apărării, care să cuprindă Armata Națională și alte structuri relevante. Acest sistem urmează să asigure mecanismul de identificare a priorităților și resurselor necesare pentru dezvoltarea capacităților de apărare, în limitele bugetului alocat.
Structura sectorului ”Armata Națională” include în sine aparatul Ministerului Apărării și Statul Major al Armatei Naționale. Ministerul Apărării administrează domeniul public central de specialitate prin intermediul Aparatului Central al ministerului, iar conducerea politico-militară a Armatei Naționale – prin intermediul Marelui Stat Major. Ministerul, în calitatea sa de organ guvernamental, întreprinde toate măsurile de asigurare politică, legislativă (juridică), tehnico-materială și financiară, de pregătire și protecție socială a cadrelor, îndreptate spre executarea sarcinilor militare puse în seama Armatei Naționale de către Președintele Republicii Moldova -Comandant Suprem al Forțelor Armate.
În subordinea Ministerului Apărării sunt:
1. Departamentul dotări.
2. Direcția inspecția generală.
3. Direcția analiză și informație.
4. Academia Militară a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”.
5. Orchestra prezidențială a Republicii Moldova.
6. Clubul sportiv central al Armatei Naționale.
7. Casa centrală a Armatei Naționale.
8. Muzeul Armatei Naționale a Republicii Moldova.
9. Centrul mass-media militară.
10. Spitalul clinic militar central.
11. Centrul consultativ-diagnostic.
12. Centrul de medicină preventivă.
13. Comisia centrală de expertiză medico-militară a Forțelor Armate ale Republicii Moldova.
Marele Stat Major al Armatei Naționale este organul central al Armatei Naționale care are misiunea de a asigura șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale comanda militară a armatei. În scopul asigurării apărării naționale și executării altor misiuni, determinate de destinația Armatei Naționale, Marele Stat Major efectuează planificarea strategică a întrebuințării trupelor Armatei Naționale în acțiuni de luptă și alte operații, asigură comanda militară a forțelor antrenate în aceste acțiuni, planifică și organizează pregătirea organelor de conducere a comandamentelor Armatei Naționale (1. Forțe Aeriene; 2. Forțe Terestre; 3. Logistică) și a unităților militare ale armatei în vederea executării misiunilor ce le revin.
Prioritățile pe termen mediu. Reieșind din prevederile Programului de activitate a Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare” 2011-2014 acțiunile prioritare în domeniul securității naționale și apărării, sunt:
– Efectuarea analizei strategice a sectorului;
– Adoptarea Strategiei Militare Naționale;
– Formarea capacităților necesare și implementarea întregului arsenal de instrumente ce țin de exercitarea controlului civil și democratic asupra sectorului apărării naționale, inclusiv prin extinderea posibilităților de coparticipare a mass-media și societății civile;
– Accelerarea implementării Planului Individual de Acțiuni ale Parteneriatului Republica Moldova –NATO (IPAP) în condiții de transparență și informare obiectivă;
– Profesionalizarea graduală a Armatei Naționale, astfel încît aceasta să facă față noilor amenințări
care se manifestă pe plan global și regional și pot afecta securitatea națională;
– Dezvoltarea în cadrul Armatei Naționale a capacităților de colectare și analiză a informației în scopul apărării naționale.
2.3.Justiția și Jurisdicția Constituțională.
Termenul de justiție desemnează "puterea de a decide asupra conflictelor ivite între diferite subiecte de drept persoane fizice sau juridice prin aplicarea legii", însuși termenul la care ne referim provine din limba latină: jurisdicția, cuvînt compus din jus(drept) și ducere(a spune, a pronunța) deci a pronunța dreptul.
Această accepție a conceptului de justiție de totalitatea puterilor date unui magistrat pentru rezolvarea conflictelor s-a păstrat și în dreptul modern.În dreptul roman justiția era considerată ca o componentă a funcției administrative, ambele avînd rolul de a aplica legile. De abia în celebra lucrare "Spiritul legilor", Montesquieu formulează principiul potrivit căruia în orice stat există trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească.
Constituția Republicii Moldova consacră, în mod expres, principiul separației puterilor în stat(art. 6), realizat neîndoielnic prin modul de reglementare a atribuțiilor diferitelor autorități publice.
Statul are dreptul de a aplica sancțiuni, intervenții ce nu pot avea loc decît prin desfășurarea unor activități de către organe anume împuternicite în acest scop. După caracterul și gradul de pericol social încălcările de drept pot fi contravenții administrative, infracțiuni și încălcări de drept civil.
Instanța de judecată învestită de autoritatea publică sau de o persoană fizică sau persoană juridică, este competentă să aplice legea față de cel care a violat-o sau n-a recunoscut-o, să anuleze actul invalid, să condamne sau să repare prejudiciul cauzat, să-1 condamne pe cel vinovat etc. În art.9 din Codul cu privire la contravențiile administrative se conține noțiunea de contravenție administrativă, fiind recunoscută fapta (acțiunea sau inacțiunea) ilicită ce atentează la personalitate, la drepturile și la interesele legitimeale persoanelor fizice și juridice, la proprietate, la orînduirea de stat și la ordinea publică, precum și alte fapte ilicite pentru care legislația prevede răspunderea administrativă.
Cazurile cu privire la contravențiile administrative sunt examinate de comisiile administrative de pe lîngă organele administrației publice locale, organele afacerilor interne, organele departamentelor, inspectoratelor de stat și alte organe (factori de decizie) împuternicite în acest sens.
Spre deosebire de contravenția administrativă, infracțiune (art. 7 C.P.) se consideră fapta (acțiune sau inacțiune) social periculoasă, prevăzută de legea penală, ce atentează la viața și sănătatea persoanei, drepturile și libertățile cetățenilor, proprietatea, orînduirea de stat, sistemul economic și politic al Republicii Moldova, cît și alte fapte social periculoase prevăzute de Codul penal. Recunoașterea persoanei vinovate de comiterea infracțiunii, stabilirea modalității și mărimii pedepsei penale constituie prerogativă exclusivă a instanței de judecată.
Avîndu-se în vedere menirea, rolul și atribuțiile instanței de judecată în raport cu alte organe statale, putem deduce un șir de particularități prin care justiția se deosebește de celelalte genuri de activitate statală.
Și anume:
1. Justiția se înfăptuiește numai de instanțele judecătorești Justiția constituie monopol de stat.Apreciem că sunt abilitate cu această funcție judecătoriile raionale,Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție.
2. Justiția se înfăptuiește prin metode prevăzute de lege. Potrivit art. 4 din Legea privind organizarea judecătorească, justiția se înfăptuiește prin:
a) examinarea și soluționarea în ședințe judiciare a cauzelor civile în scopul apărării și realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și ale asociaților acestora, ale întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor.
b) examinarea în ședințe de judecată a cauzelor penale, rezolvarea chestiunii cu privire la vinovăția inculpaților, aplicarea măsurilor de pedeapsă față de persoanele vinovate sau activitatea nevinovaților.
3. Justiția se înfăptuiește în numele legii și în strictă conformitate cu legea (art. l, al. 2, și art. 5din Legea privind organizarea judecătorească).
De accentuat că, prin actele sale și prin hotărîrile emise (acestea pot fi: încheieri, hotărîri, decizii, sentințe) , instanțele de judecată nu elaborează norme de drept, ci doar aplică legea față de anumite întreprinderi, trăgînd concluziile despre prezența sau lipsa drepturilor și obligațiilor subiective ale persoanelor interesate în cauze civile, fie caracterul ilicit al faptelor inculpaților și eventuala pedeapsă în cauze penale. Hotărîrile adoptate se vor considera ilegale ori de cîte ori instanța aplică o lege necorespunzătoare sau legea corespunzătoare o interpretează greșit, contrar sensului ei adevărat.
4. Justiția se înfăptuiește într-o formă strict procedurală. Statul nu-i poate pedepsi însă pe vinovați direct, prin aplicarea dispozițiilor de drept material, deoarece acesta nu reprezintă un drept de aplicație directă, ci va cere pedepsirea făptuitorilor pe calea justiției, într-un proces judiciar. Legiuitorul, mai mult decît în orice alt sector al activității publice, prin reglementările pe care leface procesului penal și celui civil (respectiv prin Codul de procedură penală și Codul de procedură civilă), precizează pînă în cele mai mici amănunte cum se procedează în rezolvarea cauzelor judiciare. Orice abatere de la legea procentuală poate implica adoptarea unei hotărîri ilegale și inevitabil conduce la casarea ei de instanță superioară.
5. Numai instanța de judecată poate declara persoana vinovată de comiterea infracțiunii și este în drept de a aplica pedeapsa penală. Caracterul de constrîngere al activității jurisdicționale se manifestă și în cauze civile. Un aspect aparte îl reprezintă refuzul privind aplicarea constrângerii de stat, manifestat prin achitarea sau reabilitarea inculpatului, sau prin respingerea acțiunii civile. La încheiere am putea menționa că justiția, ca formă a activității statului de drept, are sarcina de a apăra drepturile și interesele legitime ale cetățenilor și a-i educa în spiritul respectării legilor.
Principiile justiției, noțiunea, importanța și clasificarea lor.
Cuvîntul "principiu" provine din limba latină și se traduce "început", "element fundamental", în orice domeniu de activitate. În literatura de specialitate s-a arătat că principiile organizării și funcționării justiției pot fi definite ca reguli cu caracter general pe baza cărora sunt structurare și își exercită atribuțiile prevăzute de lege sistemul de instituții care compun puterea judecătorească, raporturile dintre aceste instituții, precum și relațiile pe care le stabilesc cu celelalte autorități ale statului, cu organizațiile private și cu cetățenii.
Principiile justiției conferă organelor judecătorești o, fizionomie proprie și le guvernează activitatea, sunt consacrate expres prin dispoziții ale constituției sau rezultă din alte acte normative. Principiile de drept constituie idei conducătoare de conținutul tuturor normelor juridice, cuprind cerințe obiective ale societății, cerințe cu manifestări specifice fiecărei ramuri de drept.
Spre deosebire de alte norme, cele cu valoare de principiu conțin dispoziții de ordin obligatoriu nu numai pentru cetățeni, factori de decizie și organul chemat să asigure respectarea dreptului, ci și pentru legiuitor, care, elaborînd noi legi, fie modificându-le sau completîndu-le, trebuie să țină cont de cerințele democratice și tradițiile dint-un domeniu sau altul, în special din domeniul organizării și funcționării justiției.
Din punctul de vedere al sistematizării s-au propus grupări ale principiilor în categorii, în funcție de diferite criterii. Astfel, s-a propus o împărțire a principiilor dupăcriteriul normelor juridice care le prescriu.În prima grupă sunt incluse principiile prevăzute în Constituție, iar în grupa a doua principiile înscrise în Legea privind organizarea judecătorească sau alte acte normative.
O asemenea împărțire a principiilor a fost criticată pe motiv că duce la o ierarhizare a principiilor în funcție de un criteriu formal. Suntem de acord că principiile justiției nu sunt mai importante pentru că le prevede constituția și mai puțin importante pentru că sunt prevăzute în alte legi. În funcție de domeniul aplicării lor în sistemul de drept se deosebesc principii generale, ramurale, interramurale și principii specifice unor instituții ale ramurii de drept.
De asemenea, se face o grupare a principiilor în: organizaționale și funcționale.
Principiile organizaționale prevăd modul de înființare a instanțelor de judecată, iar cele funcționale- procedura de înfăptuire a justiției. Curtea nu-și poate exercita atribuțiile sale decît în baza unor principii clare, stabilite și formulate prin literă de lege.
Acestea sunt:
1) respectarea legalității și transparenței;
2) securitatea juridică;
3) independența absolută a puterii judecătorești de puterea legislativă și de cea executivă;
4) exercitarea dreptului său de a adopta hotărîri legale, întemeiate și echitabile;
5) executarea justiției exclusiv în numele legii și în conformitate cu ea;
6) repartizarea aleatorie a cauzelor care urmează a fi judecate;
7) respectarea egalității tuturor persoanelor (părților) în fața legii;
8) ierarhia normelor;
9) dezbaterea și judecarea cauzelor în conformitate cu principiul contradictorialității;
10) interdicția imixtiunii în executarea justiției;
11) prezumția nevinovăției;
12) pregătirea și prezentarea bugetului propriu.
Principiul legalității .
Fiind un principiu fundamental al activității tuturor organelor de stat chemate să asigure respectarea legii și a prevederilor cerințelor democratice, fiind stipulată în Constituția Republicii Moldova, care în art. 114 prevede: "Justiția se înfăptuiește în numele legii numai de instanțele judecătorești", precum și în art. 5 al Legii privind organizarea judecătorească.
Definind principiul legalității, putem spune că desfășurarea întregii activități procesuale, toate actele participanților la proces, deliberarea și hotărîrea pronunțată trebuie să aibă loc, să se realizeze numai în conformitate cu prevederile legii.
Principiul legalității vizează, de asemenea, respectarea de către instanțele judecătorești, pe tot parcursul judecării cauzei, a legilor penale, civile, procesual-penale, procesual-civile, a altor dispoziții legale, cauza urmînd a fi soluționată potrivit tuturor dispozițiilor legale în vigoare.Deasemenea, garantează respectarea integrală a drepturilor procesuale acordate de lege participanților și prevede doar utilizarea mijloacelor și modelelor admise de lege.
O altă cerință a legalității o reprezintă organizarea controlului judiciar și a supravegherii judiciare pentru asigurarea respectării Constituția este Legea supremă și nici o lege sau un alt act juridic care contravine prevederilor Constituției nu are putere juridică, în baza art.7 al ConstituțieiRepublicii Moldova, la înfăptuirea justiției instanțele judecătorești urmează să aprecieze conținutul legii sau al altui act juridic ce reglementează raporturile juridice litigioase și în cazurile necesare aplică Constituția, ca act juridic normativ, cu acțiune directă.
La înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești, potrivit art.4 al Constituției, trebuie să țină cont de obligativitatea de a aplica dispozițiile constituționale privitoare la drepturile și libertățile omului în concordanță cu Declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și tratatele la care Republica Moldova este parte, precum și de prioritatea reglementărilor internaționale față de legile interne, dacă există neconcordanțe între legile interne, pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte.
În concluzie putem menționa că în corelație cu celelalte principii fundamentale ale justiției, principiul legalității impune prima condiție de existență celorlalte principii (legea), găsindu-și,totodată, în acestea primele sale garanții.
Înfăptuirea justiției numai de instanțele de judecată.
În societățile moderne justiția este o funcție fundamentală a statului, iar administrarea ei reprezintă unul din atributele esențiale ale puterii suverane. Rezolvarea neînțelegerilor dintre particulari nu poate fi privită într-o societate civilizată ca o afacere a persoanelor în cauză, înfăptuirea justiției excede interesele private, ea constituind și o îndatorire a organelor judiciare. De aceea legislațiile moderne atribuie funcția jurisdicțională unor organe statale specializate. Potrivit art. 115, al. l, din Constituție, "Justiția se înfăptuiește prin Curtea Supremă de Justiție, prin Curtea de Apel și judecătorii ".
Privitor la judecarea cauzelor penale, principiul examinat este detaliat în art. 7 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, care prevede: "Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrșirea unei infracțiuni, precum și supus unei pedepse penale, decît în faza sentinței definitive pronunțate în condițiile legii de instanța de judecată" .
Dispoziția constituțională potrivit căreia justiția constituie monopol de stat printre cele menționate include obligativitatea respectării sentințelor și a altor hotărîri definitive ale instanțelor judecătorești. Modificarea sau casarea lor poate fi efectuată doar de instanțele judecătorești ierarhic superioare cu respectarea strictă a regulilor și organizațiilor procesuale, prin care se asigură drepturile și interesele legitime ale persoanei, în particular, și ale societății și statului, în general.
Principiul egalității în fața legii și autorității judecătorești. Noile condiții ale statului de drept presupun o egalitate reală și deplină a tuturor în fața legii, în Constituția Republicii Moldova (art. 16, al. 2) este stipulat că fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială, toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice. Statul garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor în toate domeniile, neadmițând nici o îngrădire a drepturilor acestora în funcție de criteriile sus menționate. Principiul egalității cetățenilor în procesul de realizare a justiției semanifestă prin următoarele aspecte:
a) desfășurarea justiției se realizează de aceleași organe în raport cu toate persoanele. Existența unei competențe personale în legătură cu anumiți făptuitori (de ex. militari, judecători, deputați etc.) nu infirmă acest principiu, întrucât atragerea unei competențe în funcție de calitatea infractorului nu se face în mod discriminatoriu în raport cu criteriile menționate;
b) justiția se desfășoară pentru toate persoanele după aceleași reguli și norme procesuale, iar făptuitorii poartă răspundere potrivit acelorași legi;
c) participanții au drepturi egale în fața autorității judecătorești: nu există drepturi procesuale mai numeroase pentru anumite persoane și drepturi mai restrînse pentru alte persoane. Relativ pînă nu demult excepțiile de la principiul egalității erau o raritate, în concordanță cu experiența țărilor avansate, legislația Republicii Moldova conține un regim distinct în vederea atragerii la răspundere penală și aplicării anumitor măsuri de constrîngere procesual-penală (percheziția, reținerea, ascultarea convorbirilor, aducerea silită ș.a.) a șefului statului, deputaților, judecătorilor, procurorilor.
Analiza și tendințele principale al sectorului. Rolul sectorului justiției se rezumă la asigurarea performanței și infrastructurii instituțiilor justiției în edificarea statului de drept.
Analiza situației actuale a sectorului denotă, că acesta se confruntă cu următoarele probleme-cheie:
-Insuficiență numerică și pregătire insuficientă a profesioniștilor din domeniu.
-Condiții de activitate și infrastructură depășite de timp.
-Corupție.
-Încredere în justiție în scădere.
Structura instituțională curentă a sectorului Ministerul Justiției este organul central al administrației publice de specialitate, care asigură realizarea politiciide stat în sfera justiției și în activitatea sa se subordonează Guvernului Republicii Moldova.
Instituții subordinate:
1.Centrul de armonizare a legislației.
2.Direcția de justiție a Unității teritoriale autonome cu statut special Găgăuzia (Gagauz-Yeri).
3.Instituții cu funcții de control și supraveghere.
4.Departamentul de administrare judecătorească.
5.Instituții prestatoare de servicii.
6.Serviciul Stare Civilă.
7.Centrul de Informații Juridice.
8.Centrul Național de Expertize Judiciare de pe lîngă Ministerul Justiției.
9.Î. S. „Camera Înregistrării de Stat” (întreprindere monitorizată de către Ministerul Justiției).
10.Consiliul de Mediere, pe lângă Ministerul Justiției.
In total – 4326 unități
Consiliul Superior al Magistraturii, principala autoritate de administrare judecătorească, este un organ independent cu competențe în numirea, promovarea, transferarea, sancționarea și eliberarea din funcție a judecătorilor, examinarea și prezentarea proiectelor de bugete instanțelor judecătorești și raportarea asupra modului de organizare și funcționare a sistemului judecătoresc.
Instituții subordonate.
Pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii funcționează:
1.Colegiul de calificare și atestarea a judecătorilor.
2.Colegiul disciplinar.
3.Inspecția Judiciară. (In total – 23 unități).
Instanțele Judecătorești și Curtea Supremă de Justiție.
Sistemul judecătoresc actual cuprinde:
-Curtea Supremă de Justiție.
-Curți de apel – 5
-Judecătorii – 46
In total – 221 unități în Curtea Supremă de Justiție și 1873 unități de personal în judecătorii.
Procuratura este instituția autonomă în cadrul autorității judecătorești, care reprezintă interesele generale alesocietății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele judecătorești.
Instituții subordinate:
-Procuraturile teritoriale și procuraturile specializate.
În total – 1136 unități.
Curtea Constituțională este unica autoritate publică politico-jurisdicțională, care examinează în exclusivitate probleme de drept și contribuie la perfecționarea actelor cu caracter normativ adoptate de Parlament, Președintele Republicii Moldova și Guvern.
În total – 55 unități.
Departamentul Instituțiilor Penitenciare este o instituție a Ministerului Justiției. Avînd în vedere particularitățile de finanțare a domeniului penitenciar, acesta nu este inclus în prezentul document.
Institutul Național al Justiției, este o instituție publică, care realizează instruirea candidaților la funcțiile de judecător și procuror, perfecționarea profesională a judecătorilor și procurorilor în funcție, precum și a altor persoane care contribuie la înfăptuirea justiției. În total – 49 unități.
Consiliul Național pentru asistența juridică garantată de stat este o persoană juridică de drept public, care, împreună cu oficiile sale teritoriale, este mandatat prin lege să implementeze și să acorde asistența juridică garantată de stat.
Instituții subordinate:
-Oficii teritoriale -5
În total – 19 unități.
Principalele schimbări instituționale recente sînt cele generate de trecerea la sistemului de executare privat, cu lichidarea Departamentul de executare silită din subordinea Ministerului Justiției.
Strategia sectorială de cheltuieli pe anii 2011-2014 în cadrul sectorului justiției este structurată în 10 subprograme, după cum urmează:
01. Elaborare a politicii și management în domeniul justiției;
02. Administrare judecătorească;
03. Înfăptuire a judecății;
04. Implementare a politicii penale a statului;
06. Apărarea drepturilor și a intereselor legale ale persoanelor;
07. Formare profesională în domeniul justiției;
08. Expertiză legală;
09. Sistem integrat de informare juridică;
10. Stare civilă;
11. Jurisdicție constituțională.
Rolul sectorului justiției se rezumă la asigurarea performanței și infrastructurii instituțiilor justiției în edificarea statului de drept.
Analiza situației actuale a sectorului denotă, că acesta se confruntă cu următoarele probleme-cheie:
Insuficiență numerică și pregătire insuficientă a profesioniștilor din domeniu.
Condiții de activitate și infrastructură depășite de timp.
Corupție.
Încredere în justiție în scădere.
Alocațiile financiare din bugetul de stat în anul 2011 pentru sectorul justiției reprezintă suma de 387294,2 mii lei ceia ce reprezintă 1,9% din cheltuielile bugetului de stat sau 1,2% din bugetul public național. În perioada anilor 2012-2014 pentru sectorul justiției se preconizează următoarele alocații financiare cu ponderea respectivă în bugetul de stat și bugetul public național.
Ponderea sectorului ”Justiția” în bugetul de stat sistemul public național (BPN).
Figura 2.3.8. Evoluția bugetului public Justiția și Jurisdicția Constituțională
Sursa: Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova.
Conform datelor estimative din tabelă putem spune, că începînd cu anul 2013 alocațiile pentru sectorul justiței sînt în creștere și se vor majora de la 531042,9 mii lei pînă la 790671,4 mii lei (în anul 2014).
Asigurarea unei sistem judiciar eficient și eficace, apt să genereze un act de justiție corect, transparent, desfășurat în termen rezonabil și la un cost accesibil cetățenilor și statului reprezintă preocuparea Ministerului Justiției în perioada următoare.Reformei vor fi supuse toate instituțiile sectorului justiției.În acest sens, pînă în septembrie 2011, urmează a fi elaborată Strategia de reformare a sectorului justiției. Pentru implementarea Strategiei va fi elaborat planul acțiunilor de finanțare a sectorului conform cerințelor Uniunii Europene.
Prioritățile de politică pe termen mediu pentru sectorul justiției sînt:
-Instituirea unui sistem judecătoresc eficient, profesionist și independent, conform practicilor europene;
-Asigurarea respectării Drepturilor și libertăților cetățenilor pe sectorul justiției;
-Asigurarea accesului la serviciile publice de calitate;
-Sporirea calității actului de justiție;
-Implementarea politicii penale a statului;
-Formarea continuă a angajaților din sector.
Obiectivele sectorului:
-Reformarea sistemului judecătoresc și a procuraturii în vederea asigurării unei justiții independente, imparțiale, funcționale și transparente.
-Asigurarea unui sistem stabil și eficient de finanțare a justiției.
-Sporirea accesului la justiție.
-Asigurarea unui cadru legislativ coerent și previzibil, corelat cu exigențele europene în domeniu.
CAPITOLUL III. SPECIFICUL FINANȚĂRII CHELTUIELILOR PUBLICE PENTRU SERVICII PUBLICE GENERALE 2015.
3.1 Specificul finanțării cheltuielilor pentru serviciile de stat cu destinație generală și activitatea externă.
În ultima perioadă de timp un uz tot mai frecvent în vocabularul politicienilor, birocraților și reprezentanților societății civile l-a căpătat un termen – asistența externă (AOD). Deși este prezentat drept un instrument tehnic desemnat pentru a promova anumite schimbări pozitive în societate și anume sprijin pentru dezvoltare conform unor criterii de eficiență, semnificația și rolul acestuia rămîn destul de vagi. Departe de a fi un teren neutru însă, diverse motivații politice și concepte de dezvoltare stau la baza sa.
La nivel practic, această asistență externă este interpretată ca un gest prietenesc al partenerilor de dezvoltare, cooperare la nivel de guverne și o sursă de bani mai ieftină, relativ accesibilă, pusă la îndemîna Guvernului pentru a implementa reforme, pentru a lupta cu corupția și sărăcia, pentru a sprijini dezvoltarea țării. Totodată, ea poate reprezenta și un sprijin pentru societatea civilă din țara beneficiară, iar odată condiționată de politici, poate funcționa ca o pîrghie de influență pentru promovarea anumitor schimbări asupra unui Guvern care nu se grăbește să implementeze reforme, dar și un instrument de politică externă pe care alte state îl folosesc pentru a promova niște schimbări din perspectiva propriilor interese.
Unui public puțin inițiat în detalii și în lipsa unor estimări complete, concrete și periodice cu privire la rezultate, informațiile despre natura sa ajung într-o formă extrem de simplificată, pasibilă interpretărilor de tot felul și politizării. Astfel, înțelegerea rolului AOD adesea variază de la resurse oferite pentru a acoperi deficitul bugetar și promovarea schimbărilor pozitive în societate, la aceea de panaceu pentru rezolvarea problemelor cu efecte deseori paliative, sau și mai rău, pentru că poate servi unele interese de politică externă sursă de ineficiențe și corupție.
În ciuda faptului că deja 22 de ani Moldova beneficiază de AOD pentru sprijinirea dezvoltării, rezultatele acestui proces rămîn discutabile. La proclamarea independenței sale, R. Moldova avea cel mai înalt venit pe cap de locuitor în cadrul URSS. Astăzi Moldova a ajuns țara cu cel mai mic nivel per capita din Europa .
Această situație incită multe organizații și țări donatoare să-și extindă programele și volumul de asistență în Moldova, lucru care nu are cum să nu ridice o întrebare firească: ce efecte are această asistență pentru dezvoltarea țării avînd în vedere rezultatele modeste de pînă acum?
În ce măsură asistența externă a contribuit la dezvoltarea Moldovei. Eficiența cadrului instituțional de management al AOD in Moldova.
Așa cum am menționat in contextual tezei, eficiența asistenței e la fel de importantă precum alinierea la prioritățile de dezvoltare a țării și probabil e și mai dificil de apreciat. Aceasta poate fi măsurată în mod individual, pe fiecare program proiect în parte sau în baza performanței activităților proiectului în sector. În R. Moldova, în ciuda eforturilor de a îmbunătăți actul de coordonare a asistenței, aceasta continua să fie deficientă în special în aspectele ce țin de cadrul instituțional pentru managementul asistenței externe, centralizarea excesivă a managementului AOD, fragmentarea lucrului donatorilor, misiunile și lucrul necoordonat al donatorilor, legarea asistenței de serviciile sau produsele donatorilor, sistemele de monitorizare și evaluare (M&E) slabe, responsabilitatea reciprocă și predictibilitatea fluxurilor de asistență.Există doi actori majori implicați în acest proces și acțiunile lor determină eficiența asistenței externe. Pe de o parte, este Guvernul care formulează cadrul de politici și cel instituțional pentru coordonarea activității donatorilor și supravegherea implementării, monitorizării și evaluării. Pe de altă parte, donatorii elaborează propriile strategii regionale sau de țară și utilizează diferite instrumente ale asistenței (program sau proiect) și sisteme de M&E pentru a asista agenda de dezvoltare a Guvernului.
Una din constrîngerile Guvernului se referă la asemenea particularități precum elaborarea unui cadru strategic clar. În acest moment există cîteva strategii care ghidează intervențiile donatorilor și necesitățile Guvernului pentru a asigura o legătură între SND “Moldova 2020”, Programul Guvernului, aspirațiile de integrare europeană și un program de investiții publice care va orienta alocările multianuale de asistență externă sub formă de credite sau granturi.
Comitetul inter-ministerial pentru planificare strategică trebuie să fie transformat într-o structură mai activă pentru a asigura o coordonare și programare pentru întregul process.
O altă constrîngere apare la faza de programare a asistenței externe care e excesiv de centralizată. Aici Unitatea Națională de coordonare (UNC – din cadrul Cancelariei de Stat) stabilește măsura în care proiectul propus va rezolva problemele din sector, ceea ce nu reprezintă o soluție optimă avînd în vedere că responsabilitatea în sector e asumată de ministerul agenția specializată și poate fi ajustată doar în cadrul comitetului interministerial pentru planificare strategică.Mai mult ca atît, în Regulamentul ,, Hotărîrea de Guvern nr. 12 din 19.01.2010 despre Regulamentul privind cadrul institutional și mecanismul de coordonare al asistenței externe recepționat de Moldova de la organizații internaționale și țări donatoare’’ actual apare o confuzie creată între contractele sectoriale și cele de stat.
Primul este un acord încheiat cu donatorii la nivel de stat, Guvern, minister sau alte autorități publice centrale. În ciuda faptului că a fost menționat în mod expres în textul Regulamentului, nu există nicio definiție ce ar explica ce înseamnă un contract sectorial. Acest fapt cauzează incoerențe și ineficiențe care la rîndul lot reduc implicarea și autonomia autorităților de sector. Rolul original al UNC de a oferi asistență pentru elaborarea contractelor de stat, negocierea și orientarea la nivel de politici este transformat în unul de decizie în cadrul sectorului la faza de programare, iar implementarea e lăsată exclusiv în responsabilitatea autorității de sector. Astfel, rolul autorității responsabile de sector care are și cea mai mare expertiză în domeniu este transformat dintr-unul de coordonare în unul de implementare o situație care trebuie evitată. O opțiune ar fi ca responsabilitatea pentru desfășurarea negocierilor contractelor de stat care se referă la sectorul analizat să fie transferată la autoritatea de sector cu participarea UNC care la rîndul ei va transmite aceste propuneri pentru aprobare finală către Comitetul interministerial pentru planificare strategică. UNC va continua să furnizeze expertiză tehnică și va asigura ca aceste propuneri să corespundă priorităților de dezvoltare.
Actualmente, schimbarea realităților din industria AOD necesită un sistem mai sofisticat de management al asistenței pe care UNC, care încă se bazează pe diviziunea asistenței în financiară și tehnică, nu-l mai poate asigura. Accentul e pus în prezent pe instrumente mai variate de furnizare a asistenței externe precum suportul bugetar sau sectorial, o abordare largă de suport sectorial, utilizarea asistenței tehnice (Twinning, TAIEX și CIB), o mai mare implicare a societății civile în implementarea proiectelor. De asemenea, tipul alocărilor e mai variat pentru că băncile de dezvoltare (BM, BEI, BERD) combină creditele cu granturi adică asistența financiară cu cea tehnică.
Formele mixte și diversificate creează probleme pentru UNC a Cancelariei de Stat, avînd în vedere cadrul existent de diviziune a muncii între Cancelaria de Stat, Ministerul Finanțelor, ministerele de resort și agențiile de stat care implementează proiecte de ajutor extern. Nu mai e posibil ca asistența să fie divizată în două categorii, financiară și tehnică, astfel încît și cadrul instituțional corespunzător trebuie să fie revizuit pentru a răspunde schimbărilor în livrarea asistenței.
„În ciuda perspectivelor diferite, viziunile Guvernului și donatorilor coincid în privința faptului că coordonarea asistenței rămîne confuză și în mare măsură ineficientă. Guvernul se ghidează după percepția că trebuie să pună mai mult accent pe parteneriat și aliniere la documentele și sistemele de planificare naționale. Perspectiva predominantă a donatorului este că autoritățile națioale nu au capacitatea necesară pentru a implementa programele și proiectele.
Deși Decizia Guvernului nr. 12 din 19 ianuarie 2010 definește competențele, ea poate rezolva doar parțial specificitățile de coordonare dintre aceste instituții și departamente. Regulamentul stabilește cadrul instituțional, dar nu aduce claritate cu privire la raportare și relațiile de autoritate în cadrul cadrului de coordonare al asistenței. Unica referință în acest sens în Regulament sînt prevederile că UNC oferă propuneri comitetului interministerial de planificare strategică la faza de programare pentru aprobare. În același timp, unitatea de coordonare a sectorului poate transmite proiecte către comitetul interministerial de planificare strategică pentru aprobare, evitînd astfel UNC. Mai mult ca atît, nu este clar care sînt competențele CIPS dincolo de recepționarea, audierea și aprobarea proiectelor și de ce acesta nu are un rol mai activ în dezvoltarea unei direcții strategice, coordonare, monitorizare și evaluare.
O altă deficiență majoră ține de faptul că autoritățile publice angajate în cadrul managementului proiectelor de asistență externă nu efectuează evaluări ale măsurii în care proiectele implementate au contribuit la atingerea obiectivelor fixate în prioritățile țării. Practica curentă a principalei autorități responsabile pentru coordonarea asistenței externe (UNC) este de a efectua o monitorizare anuală.
Ministerele care implementează proiecte de asemenea produc rapoarte de monitorizare pe sector, însă acestea cu greu pot fi denumite monitorizare. Mai degrabă e vorba de rapoarte de progres care rezumă realizările fiecărui proiect, grupate în jurul priorităților, fără însă a încerca să estimeze măsura în care aceste rezultatele acestor proiecte au contribuit la atingerea obiectivelor la nivel de sector în conformitate cu strategia sectorială și cu prioritățile din strategia de dezvoltare națională care să meargă mai departe la nivel de sub-priorități și activitățile care derivă din ele. Mai mult ca atît, Regulamentul nu stipulează care autoritate e investită cu funcția de a examina rapoartele și de a extrage concluziile, încotro merg aceste concluzii, cum vor fi introduse ajustările sau îmbunătățirile în politicile ce urmează a fi implementate, cine e responsabil să informeze donatorii despre deficiențele descoperite. Fără un exercițiu potrivit de monitorizare și evaluare, nicio lecție nu va fi învățată și intervențiile vor tinde să repete aceleași greșeli.
Recent, Guvernul a început să măsoare eficiența asistenței în corespundere cu prioritățile de dezvoltare naționale. Din păcate, rapoartele sale încă mai păstrează caracteristicile unui raport de progres, rezumînd rezultatele proiectelor în conformitate cu prioritățile din SND (raportul din 2011) și Programul de Activitate al Guvernului (raportul din 2012) în anul de raportare. Acestea nu măsoară alinierea asistenței la nivel de sub-prioritate activități ale strategiei de dezvoltare națională, contribuția financiară și rezultatele realizării anuale a obiectivelor sectoriale ca exercițiu de monitorizare) și pentru toată perioada de implementare a strategiei de dezvoltare (ca evaluare.
Totalizarea rezultatelor tuturor proiectelor poate oferi o descriere a ceea ce s-a făcut, dar nu va produce o concluzie validă cu privire la impactul asistenței.
În ceea ce privește abordarea donatorilor, e de notat faptul că concluziile din raportul OCDE cu privire la monitorizarea Declarațiilor de la Paris referitor la eficiența AOD arată că există progrese semnificative în termeni de creștere a capacităților instituționale ale Guvernului. Majoritatea indicatorilor cu privire la sistemele naționale ce țin de responsabilitatea Guvernului au fost îndepliniți. În acelașii timp, așa cum menționează raportul, “există indicatori care n-au fost atinși în domenii ce țin de responsabilitatea donatorilor în aliniere și armonizare, indicatori precum existența unităților paralele de implementare, excluderea legării asistenței de serviciile și mărfurile din țara donatorului, predictibilitate, aranjamente și lucru comun”.
Raportul îndeamnă donatorii să întreprindă mai multe eforturi în ceea ce privește utilizarea sistemelor naționale, aranjementelor comune și reducerea fragmentării eforturilor.
Problema fragmentării eforturilor reprezintă un impediment pentru autoritățile țării care au de confruntat un număr larg de donatori și proiecte. Dacă nu luăm în calcul suportul pentru buget, oferit tradițional de 2-3 donatori (UE, BM și FMI), majoritatea asistenței tehnice este fragmentată și dispersată pe diferite sectoare. Actualmente, majoritatea donatorilor își concentrează atenția exclusiv pe realizarea obiectivelor proiectelor proprii. Chiar și atunci cînd aceste proiecte sînt implementate cu succes, nu înseamnă că acestea contribuie la realizarea obiectivelor de dezvoltare a țării. Un asemenea rezultat necesită un efort comun în cadrul căruia pe de o parte donatorii acordă suport, iar pe de alta, există un cadru de coordonare efectiv și eficient al unui Guvern pro-activ.
Mai mult ca atît, fragmentarea ajutorului donatorilor și utilizarea de către aceștia a unei varietăți mari de proceduri reprezintă o constrîngere pentru Guvern care trebuie să coordoneze suportul donatorilor pentru implementarea programelor sectoriale strategiilor și programelor naționale de dezvoltare. Chiar dacă asistența externă sprijină un program național, utilizarea sistemelor naționale bugetare de raportare, management financiar și procurări este limitată. Conform datelor din anul 2010, circa 51% din asistența pentru Moldova a utilizat o abordare bazată pe program. Aceasta nu e suficient pentru a atinge cifra dorită de 66%, dar constituie totuși un progres, comparativ cu măsurările precedente 16% în 2005, 30% în 2007. Majoritatea asistenței donatorilor care utilizează o abordare bazată pe program este constituită de UE și BM cu 34% și 30%. O importantă parte din aceste sume e compusă din suport bugetar și suport bugetar sectorial .
Există un număr semnificativ de donatori implementatori prezenți în Moldova care realizează proiecte, utilizînd fonduri de la alte organizații donatoare, fapt care contribuie la creșterea fragmentării. La începutul lui 2014 erau 365 proiecte în curs de implementare, majoritatea ținînd de asistență tehnică și fiind finanțate de 31 de donatori, 10 din care erau donatori implementatori și circa 190 (52%) de proiecte implementate de donatori implementatori sau prin utilizarea unor ONG-uri internaționale, universități și companii private.
Numărul de unități de implementare paralele (UIP) este în continuare considerabil (18), în special comparativ cu ținta pentru anul 2010 (0). Deoarece nu e posibil să fie schimbată abordarea anumitor donatori mai ales din cauza specificității activității lor, specializarea asistența tehnică și interesele de politică externă, armonizarea lucrului donatorilor în jurul unei abordări bazate pe program, fondurile fiduciare sau alte modalități care ar contribui la armonizarea lucrului lor toate acestea sînt văzute ca o posibilă soluție pentru facilitarea lucrului la nivel sectorial. În acest fel, fragmentarea activității și procedurilor donatorilor ar putea fi rezolvată.
Guvernul și-a anunțat poziția cu privire la mecanismele preferate de alocare a asistenței externe ce ține de suportul bugetar. Dincolo de faptul că poate fi folositoare pentru depășirea sau evitarea unor constrîngeri menționate mai sus, aceasta poate contribui la o descreștere a costurilor tranzacționale.
În acest fel sînt create premise pentru instituirea unui proces eficient de monitorizare și evaluare al asistenței oferite ce ar putea fi utilizate în modul cel mai bun, folosind toate mijloacele interne pe care țara beneficiară le are la dispoziție. Aceasta poate reprezenta un nou sistem operațional pentru evaluarea performanțelor asistenței la nivel de țară. O schimbare de abordare a comunității donatorilor cu privire la instrumentul utilizat pentru asistență reprezintă o necesitate urgentă. Aceasta implică un proces de creștere a capacităților care poate fi obținut doar dacă activitățile de dezvoltare vor fi implementate de autoritățile naționale și nu de donatori prin intermediul proiectelor individuale.
În afara constrîngerilor generate de către fragmentarea și utilizarea limitată a sistemelor naționale, numărul misiunilor necoordonate este destul de înalt: în 2005 erau 20% din 201 de misiuni, 14% din 229 misiuni în 2007 și 36% dintr-un număr total de 187 misiuni în 2010 ținta de 40% n-a fost atinsă. Numărul mare de misiuni reprezintă o problemă pentru administrația publică centrală din cauza că funcționarii publici sînt solicitați să acorde mult timp acestor întîlniri. O altă problemă este numărul mare de lucrări analitice necoordonate – 50% în 2010, 46% și 51% ținta de 66% n-a fost atinsă.
O altă constrîngere de eficiență ține de statutul de racordare a asistenței de bunurile și serviciile din țara donatoare. Pentru 2005 și 2007, indicatorul de racordare a fost de 81% din asistență care a înregistrat o ușoară înrăutățire în 2010 la 80%. Rezultatele capitolului de țară al raportului din 2010 al OCDE arată că majoritatea donatorilor oferă asistență neracordată, cu excepția SUA, Spaniei, Olandei, Italiei, și Austriei. În ciuda faptului că majoritatea țărilor raportează toată asistența lor ca neracordată, acuratețea datelor poate provoca dubii. O privire mai atentă la anexa nr.1 al HG nr. 246 din 8 aprilie 2010 arată că din 114 proiecte reprezentînd asistență bilaterală, circa 45% sînt implementate cu un nivel diferit de implicare de contractori, ONG-uri sau instituții din țara donatoare. Numărul e și mai semnificativ pentru asistența tehnică bilaterală SUA, Germania, Austria, Republica Slovacă, Republica Cehă, Turcia. Acest tip de informații nu ne permite să tragem concluzii generale, dar totuși oferă o impresie generală despre posibilele racordări ascunse și despre înrăutățirea statutului de evitare a legării asistenței de produsele și serviciile din țara donatoare.
De notat că dacă este măsurată ca volum al AOD implementat de contractori din țara donatoare, procentajul asistenței legate ar putea fi mai semnificativ. Doar asistența bilaterală a fost luată în considerare, în timp ce nu e exclus că și alți donatori, cum ar fi UE a cărui asistență e implementată predominant de implementatori originari din UE și nu de autorități naționale sau ONG-uri locale, sau CPM care are printre principalii contractanți companii din SUA, ceea ce ar putea de asemenea reprezenta asistență legată. Este discutabilă nu atît utilitatea intervenției prin intermediul implementatorilor străini ca import de expertiză, cît mai degrabă faptul că competiția pentru contracte ar putea fi incorectă contractorii străini ar putea să fie privilegiați și prețurile la bunuri și servicii mai mari decît cele locale. Această întrebare necesită o cercetare separată.
Ultimul exercițiu al OCDE cu privire la eficiența asistenței externe arată că numărul aranjamentelor comune cu privire la previzibilitatea ajutorului extern au crescut. Totuși Guvernul a raportat dificultăți la capitolul ce ține de coordonarea fluxurilor de asistență pentru asistență tehnică și calendarul de plăți. De exemplu, în 2010, unele părți ale tranșelor anticipate pentru suport bugetar n-au fost alocate, fapt care a exercitat presiuni financiare asupra planului Guvernului de a implementa programe și investiții publice.
Un alt aspect îl constituie condiționalitățile de politici care pun presiuni adiționale asupra Guvernului pentru adoptarea practicilor și normelor UE într-o perioadă de timp foarte scurtă. Calendarul nerealist se datorează unor costuri mult mai mari decît cele prognozate pentru implementarea condiționalităților. Unele condiționalități adoptate de către Guvern au fost însoțite de costuri administrative ridicate din cauza constrîngerilor sau/și sînt implementate de UIP-uri.
Pe lîngă aceste deficiențe, o altă circumstanță e faptul că mulți donatori în continuare nu fac publice rapoartele lor de evaluare cu unele excepții BM, ocazional UE, Suedia, instituțiile ONU sau prezintă niște rapoarte narative/de progres generale care nu examinează ce a fost realizat sau nu și motivele. Unii donatori enumeră activitățile fără a face o evaluare serioasă sau nu le publică deloc.
Moldova, fiind o țară cu un venit mediu per capita, a primit mai puțină asistență externă decît țările cu un nivel mediu superior al venitului per capita. Acest aspect arată că pentru țările donatoare nivelul sărăciei necesitățile țării recipiente nu este un factor decisiv care să influențeze alocările de AOD. Astfel, fluxul asistenței externe nu pare orientat să acopere necesitățile țărilor cu nevoile cele mai urgente.
În toată perioada cercetării (2004-2012) marea parte a țintelor de eficiență a AOD care nu au fost atinse țin de competența donatorilor. În particular, acestea se referă la utilizarea modestă a sistemelor naționale financiare și de procurări, la care au recurs doar cîțiva donator majori UE, BM, dar nu pentru totalitatea AOD oferită de ei, nu însă și ceilalți. Eficiența asistenței externe, în ciuda eforturilor de creștere a ei, rămîne modestă în special în domeniile ce țin de cadrul instituțional, centralizarea excesivă a administrării ajutorului, fragmentarea lucrului donatorilor, misiuni și lucru analitic al donatorilor slab coordonat, ne-racordarea asistenței de bunurile și serviciile donatorilor, măsura în care aceștia își aliniază procedurile la sistemele naționale, monitorizare și evaluare (M&E) slabă, responsabilizarea reciprocă, predictibilitatea și transparența ajutorului extern. Guvernul a îmbunătățit sistemele naționale financiare și de procurări, calitatea strategiilor de dezvoltare, iar media CPIA a crescut. Totuși, per ansamblu, aceasta n-a dus la o creștere semnificativă a utilizării de către donatori a sistemelor naționale. Acest rezultat indică faptul că asistența externă e orientată spre satisfacerea în primul rînd a intereselor donatorilor și doar în al doilea rînd a necesităților Moldovei.
În general, majoritatea ajutorului extern poate fi considerat ca fiind aliniat la prioritățile de dezvoltare a țării. Totuși, măsura corelării acestuia cu politicile de stat este selectivă în dependență de scopurile urmărite de donator și măsura în care acesta poate exercita influență asupra Moldovei mai exact, elaborarea politicilor. Strategiile de dezvoltare naționale au fost consultate cu comunitatea donatorilor (fapt care le oferă posibilitatea, în special donatorilor majori multilaterali (FMI, BM sau UE) să influențeze elaborarea, iar mai tîrziu implementarea acestor strategii prin măsura de condiționare. Apar probleme ce țin de aglomerarea donatorilor pe anumite sectoare, fapt care lasă sectoare “orfane”, persistența unui nivel înalt de fragmentare a proiectelor în special asistența tehnică, existența unităților paralele de implementare. Această stare de lucruri impune concluzia că pentru majoritatea țărilor dezvoltate asistența externă reprezintă un instrument de realizare a intereselor proprii. Donatorii activi din Moldova (în special donatorii bilaterali) își concentrează eforturile în acele domenii unde gradul de interdependență este mai mare. De asemenea, specificul instrumentelor de asistență folosite a suferit schimbări, reflectînd interesele donatorilor (predominarea asistenței tehnice sau a celei financiare, fiecare modalitate avînd un potențial diferit de a produce schimbări în țara asistată).
Potențialul asistenței externe de a promova dezvoltarea Moldovei este limitat în principal de variații frecvente și diversitatea intereselor donatorilor de a urma agenda de dezvoltare a Guvernului, lucru care afectează eficiența ajutorului și într-o măsură mai mică, de propriile constrîngeri în ceea ce ține capacitățile instituționale. Moldova trebuie să-și îmbunătățească în continuare cadrul institutional pentru administrarea asistenței externe, capacitățile de negociere, sistemele de M&E, capacitățile de absorbție, de a valorifica în cel mai eficient mod mijloacele disponibile. O strategie independentă de asistența externă trebuie elaborată în timp pentru a permite o mai bună finanțare a necesităților de dezvoltare a țării.
3.2 Specificul finanțării cheltuielilor pentru apărarea națională, menținerea ordinii publice și securitatea națională.
Pentru a întelege specificul acestor cheltuieli vom analiza reforma sectorului de securitate națională care desemenea necesită alocații bănești.
Sistemul de securitate națională funcționează în conformitate cu legislația în vigoare. Obiectivele principale ale reformei acestui sistem vor ține cont de standardele și de practicile avansate din domeniu implementate în țările Uniunii Europene.
Cadrul instituțional care stă la baza sistemului alcătuiește sectorul de securitate națională a Republicii Moldova. Din acest sector fac parte instituțiile de stat cu mandat de forță destinate implementării sarcinilor de protecție a cetățenilor și a statului și instituțiile civile de stat care exercită funcțiile de guvernare, de planificare, de control și de supraveghere în sistemul securității naționale (nivel administrativ).
În conformitate cu legislația în vigoare, la formarea și la realizarea politicii de asigurare a securității naționale participă autoritățile publice supreme în domeniul asigurării securității statului Parlamentul, Președintele Republicii Moldova, Guvernul și Consiliul Suprem de Securitate, organele securității și ale apărării statului Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informații și Securitate, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Serviciul Grăniceri și Serviciul Vamal, alte autorități publice..
Consiliul Suprem de Securitate este un organ consultativ care analizează starea sectorului de securitate națională și prezintă Președintelui Republicii Moldova, altor autorități recomandări în luarea de decizii ce țin de securitatea națională.
Forțele armate sînt destinate asigurării securității militare și au următoarele misiuni: apărarea independenței, integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova, participarea la operații internaționale de pacificare, acordarea de sprijin autorităților civile în situații de criză.
Forțele armate vor fi pregătite în baza doctrinelor moderne de luptă, pentru o gamă largă de misiuni, în corespundere cu modalitățile moderne de ducere a acțiunilor militare.
Pentru realizarea obiectivelor trasate în Strategie, se stabilesc următoarele sarcini specifice pe termen mediu:
1. modernizarea Armatei Naționale în vederea creării unei structuri de forță, capabilă să asigure securitatea militară, precum și folosirea eficientă a resurselor alocate, menținerea sistemului de serviciu militar mixt, cu majorarea ulterioară a ponderii serviciului militar prin contract;
2. îndeplinirea misiunilor corespondente menținerii păcii în Zona de securitate, pînă la modificarea formatului actual al forțelor mixte de menținere a păcii;
3. dezvoltarea continuă a capabilităților naționale de participare la operații internaționale de pacificare și extinderea nivelului de participare pînă la o unitate independentă;
4. supravegherea și controlul spațiului aerian al țării;
5. revizuirea sistemului național de mobilizare, necesar pentru asigurarea securității militare.
Activitatea Serviciului de Informații și Securitate
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) este un organ de stat specializat, căruia îi revine competența directă de asigurare a securității de stat a Republicii Moldova.
Scopul activității SIS îl constituie asigurarea securității interne și externe, apărarea ordinii constituționale, a sistemului economic național și a capacității de apărare, combaterea terorismului și altor amenințări la adresa securității de stat cu mijloace preventive și speciale de natură nonmilitară.
Pentru atingerea acestui scop și realizarea obiectivului general al politicii statului în domeniul securității naționale, SIS obține, verifică, evaluează, păstrează și valorifică informațiile necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie sau ar putea constitui amenințări la adresa suveranității, independenței, securității, ordinii constituționale și integrității teritoriale a Republicii Moldova, precum și datele cu referire la evoluțiile și la evenimentele din afara țării de care se ține cont la formularea politicii externe, de apărare și a politicii economice a Republicii Moldova. SIS previne și contracarează aspirațiile subversive orientate împotriva Republicii Moldova, acțiunile de subminare violentă a instituțiilor democratice ale statului, alte acțiuni ce prezintă amenințări la adresa securității statului; întreprinde măsuri de prevenire și de combatere a infracțiunilor cu caracter terorist, a acțiunilor de finanțare și de asigurare materială a actelor teroriste și altor activități extremiste; edifică și asigură funcționarea securizată a sistemelor guvernamentale de comunicații, protecția și prevenirea divulgării de informații ce constituie secret de stat; asigură crearea, funcționarea și dezvoltarea sistemelor de protecție criptografică și tehnică a informației; întreprinde măsuri de asigurare contrainformativă în condițiile legii.
Liniile directoare ale reformei sectorului de securitate națională.
Reforma sectorului de securitate națională constituie un obiectiv-cheie în atingerea unei stări durabile de securitate și de stabilitate a Republicii Moldova. Reformarea acestui sector reprezintă un proces complex, cu efect asupra întregului sistem de securitate națională, inclusiv asupra instituțiilor de stat și a celor nestatale din afara limitelor sectorului de securitate națională.
Procesul de reformare a sectorului de securitate națională, în care vor fi antrenate societatea civilă, mass-media, organizațiile internaționale relevante, include în perioada de referință a Strategiei următoarele obiective: redimensionarea calitativă și cantitativă a sectorului de securitate națională, astfel încît să se facă posibile planificarea activității și alocarea resurselor necesare acestui sector în conformitate cu principiile, cu valorile generale, cu obiectivele și liniile directoare ale securității naționale; consolidarea capacităților de analiză și de reacție a sectorului de securitate națională la schimbările mediului de securitate la nivel național și internațional; asigurarea controlului civil asupra sectorului de securitate națională; întărirea legitimității sectorului de securitate națională; prevenirea eficientă a situațiilor de conflict, de criză și de urgență; reunificarea țării pe cale pașnică.
Reformarea sectorului de securitate națională al Republicii Moldova în conformitate cu standardele și cu practicile euro-atlantice se va realiza gradual și va cuprinde două niveluri: nivelul politic al reformei, care prevede eficientizarea gestiunii sectorului de securitate națională, și nivelul tehnic, orientat spre ridicarea nivelului de competență operațională, spre consolidarea capacităților instituționale și de personal, precum și a funcționalității structurilor sectorului de securitate națională.
În scopul derulării corespunzătoare a reformei sînt definite următoarele sarcini:
a) consolidarea capacităților de planificare strategic.
Scopul acestei sarcini îl constituie dezvoltarea unui sistem eficient de planificare în vederea asigurării securității naționale, învestirea cu putere a acestuia, în funcție de amenințările și de riscurile cu impact asupra securității naționale, precum și de resursele și de instrumentele politice disponibile.
Metode de implementare:
Consolidarea rolului Consiliului Suprem de Securitate, învestirea sa cu funcții deliberative, de coordonare și de elaborare a politicilor în domeniile de securitate și de apărare, precum și dezvoltarea următoarelor capacități:
– de informare și comunicare;
– de analiză permanentă a sistemului de securitate națională și de ajustare a acestuia în funcție de evoluția amenințărilor și a riscurilor;
– de coordonare, de monitorizare și de planificare strategică pentru prevenire și reacție în situații de criză;
b) perfecționarea cadrului instituțional și normative.
Scopul acestei sarcini îl constituie consolidarea bazei normative relevante pentru consfințirea și implementarea competențelor structurilor din sectorul de securitate națională, respectarea ierarhiei administrative din sector, precizarea funcțiilor și a mandatului structurilor din sectorul de securitate națională, ierarhizarea sistemului de securitate națională.
c) reformarea forțelor armate
Scopul acestei sarcini îl constituie dezvoltarea și menținerea permanentă a unor forțe armate credibile, suficiente cantitativ, flexibile, mobile, multifuncționale și interoperabile, capabile să asigure îndeplinirea misiunilor.
Pentru atingerea acestui scop va continua reforma forțelor armate, ghidată de analiza strategică a apărării, cu concentrare prioritară asupra următoarelor aspecte-cheie:
• îndeplinirea recomandărilor date în Analiza Strategică a Apărării;
• revizuirea structurii componentelor forțelor armate;
• trecerea la planificarea apărării bazată pe capabilitățile și capacitățile existente și pe cele necesare pentru participare la eventuale operații, în scopul atingerii obiectivelor de securitate națională, regională și internațională;
• armonizarea procesului de planificare a apărării cu sistemul de planificare strategică și bugetară al statului în sectorul de securitate națională;
• delimitarea atribuțiilor între structurile de comandă, realizarea sistemelor moderne de comunicații și de informatică, ajustarea sistemului național de mobilizare;
• perfecționarea bazei conceptuale cu privire la modalitățile de îndeplinire a misiunilor, de planificare și de organizare a operațiilor militare;
• modernizarea sistemului de management al resurselor umane, creșterea calității vieții
personalului și perfecționarea profundă a instruirii și a învățămîntului militar;
• promovarea imaginii forțelor armate în societate prin intermediul intensificării educației militar-patriotice a cetățenilor;
• realizarea programelor de înzestrare cu echipament necesar pentru executarea misiunilor în zona de securitate, asigurarea supravegherii și a controlului spațiului aerian, îndeplinirea angajamentelor internaționale;
• elaborarea unui program național de modernizare a tehnicii militare și a armamentului din dotare, precum și reînzestrarea forțelor armate în corespundere cu misiunile și cu sarcinile lor.
În procesul reformării, forțele armate vor realiza structura lor modificată, compusă din următoarele forțe: terestre, aeriene, speciale și de suport. Pe plan operațional, forțele vor fi grupate astfel: forțe operaționale, forțe cu efective reduse și forțe de rezervă;
d) instituirea unui sistem viabil de informare a populației și de comunicare
Scopul acestei sarcini îl constituie încurajarea participării societății civile la procesul de reformare a sectorului de securitate națională, stimularea dezbaterilor în societate a problemelor de securitate și a rolului instituțiilor de securitate, ridicarea nivelului interacțiunii dintre societate și instituțiile statului.
Informarea adecvată a cetățenilor despre problemele ce țin de securitatea națională este un punct de pornire în promovarea relațiilor dintre structurile de forță ale sectorului de securitate națională și populație, în crearea de condiții pentru ca marea majoritate a populației să accepte obiectivele de reformare a sectorului de securitate națională, în instituirea unui climat politic propice susținerii procesului de reforme.
Realizarea acestor sarcini se va baza pe prevederile Strategiei de informare și de comunicare cu publicul în domeniul apărării și securității naționale, care urmează a fi aprobată de Guvern.
e) reformarea trupelor de carabinieri
Procesul de reformare a trupelor de carabinieri prevede restructurarea lor în forțe capabile să execute misiuni pe timp de pace și în situații de criză. În procesul reformării se preconizează întreprinderea următoarelor măsuri:
• revizuirea structurilor operaționale din componența unităților militare existente în timp de pace pentru alocarea eficientă a resurselor financiare, menținerea sistemului de serviciu militar mixt, cu majorarea treptată a ponderii serviciului militar prin contract;
• examinarea și adaptarea, bazate pe rezultatele analizei strategice a apărării, a actualului sistem de mobilizare a trupelor de carabinieri în vederea corespunderii structurii aprobate și resurselor disponibile;
• adaptarea la cerințele actuale a sistemului de pregătire inițială și de perfecționare profesională a corpului de subofițeri al trupelor de carabinieri;
• revizuirea componenței forțelor destinate să participe la acțiuni în situații de criză și în situații excepționale, la acțiuni antiextremiste (antiteroriste);
• perfecționarea subunităților asigurare de luptă și logistică (tehnică și logistică) ale trupelor de carabinieri;
•preluarea asigurării și restabilirii ordinii publice pe întreg teritoriul țării.
Planurile de reformare a trupelor de carabinieri vor fi ajustate, după caz, la rezultatele analizei strategice a apărării.
Asigurarea cu resurse a sectorului de securitate națională
Conștientizarea importanței pe care o are starea satisfăcătoare de securitate națională pentru Republica Moldova, care va permite dezvoltarea democratică a statului și a societății pînă la transformarea lor într-o democrație viabilă și modernă, precum și asumarea răspunderii pentru asigurarea unei astfel de stări trebuie să conducă la angajarea plenară a politicului și a societății civile în realizarea prevederilor programatice ale Strategiei.
Nu în ultimul rînd, importanța securității naționale trebuie să indice necesitatea asigurării întregului sistem de securitate națională și a sectorului de securitate națională cu resurse umane de calitate, cu resurse tehnico-materiale, financiare și științifice corespunzătoare realizării măsurilor prevăzute în Strategie.
Sînt stabilite următoarele obiective pentru asigurarea economico-financiară, tehnico-materială și științifică a implementării Strategiei:
• programarea și alocarea de resurse pe obiective strategice în strictă conformitate cu prioritățile stabilite în Strategie;
• aplicarea managementului resurselor în baza programelor pentru toate structurile sectorului de securitate națională;
• dezvoltarea conlucrării instituțiilor implicate în asigurarea resurselor, precum și exercitarea eficientă a controlului parlamentar;
• promovarea transparenței în alocarea și utilizarea resurselor publice menite să ducă la creșterea responsabilității față de contribuabil.
Instituțiile abilitate vor prevedea în planurile de activitate măsuri adecvate de consolidare a capacităților de administrare și de utilizare eficientă a resurselor pentru implementarea obiectivelor stabilite în Strategie.
Etapele de implementare, procedurilede raportare și de monitorizare
În conformitate cu prevederile Legii nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, luînd în considerare caracterul dinamic al stării securității naționale, Strategia cuprinde direcții orientative de activitate în domeniul securității naționale pe un termen mediu de 4–7 ani.
Rolul de monitorizare a procesului de implementare și de coordonare interinstituțională a activităților se atribuie Consiliului Suprem de Securitate. Autoritățile administrației publice centrale vor informa semestrial Consiliul Suprem de Securitate despre mersul implementării Strategiei și vor formula, după caz, propuneri, recomandări, soluții coordonate. Consiliul Suprem de Securitate va informa anual Parlamentul despre aplicarea Concepției Securității Naționale și despre implementarea Strategiei.Strategia va fi revizuită și actualizată, inclusiv prin consultarea societății civile, cel puțin o dată la 4 ani de la intrarea ei în vigoare.
3.3 Specificul finanțării cheltuielilor pentru Justiție și cheltuielile pentru Jurisdicția Constituțională.
Prezentarea generală a sectorului Sectorul Justiției este compus din Ministerul Justiției și autorități administrative din subordine, conform Hotărîrii Guvernului nr.736 din 3 octombrie 2012 și alte autorități publice independente de minister, precum Consiliul Superior al Magistaraturii, Curtea Supremă de Justiție, Curțile de Apel și instanțele de judecătorești, Procuratura Generală, Institutul Național al Justiției, Consiliul Național pentru Asistență Juridică de Stat. Sarcina principală a sectorului este asigurarea supremației legii și respectarea drepturilor omului, prin consolidarea independenței, responsabilității, imparțialității, eficienței și transparenței sectorului.
Principalul produs al sectorului Justiția ține de activitatea instanțelor judecătorești. Făcând abstracție de performanța anumitor prestatori de servicii din domeniul justiției, suntem nevoiți să constatăm că performanța instanțelor judecătorești până în 2012 s-a aflat într-o continuă scădere. Examinând informația cu privire la numărul de dosare prelucrate în prima instanță 2 observăm că creșterea numărului de judecători în 2012 de la 240 până la 270 și, respectiv, scăderea sarcinii lunare de dosare (civile și penale) per judecător de la 84 la 80 nu a afectat în nici un fel rezultatele. Numărul cazurilor neexaminate, atât pe dosarele civile cât și pe cele penale, a fost în continuă creștere, iar rata de soluționare a dosarelor în continuă scădere. Bineînțeles, această imagine alarmantă nu reflectă dublarea volumului de alocații financiare survenit în 2013, ceea ce ne face să contăm pe o ameliorare graduală a situației în domeniul justiției începând cu 2013
Figura 3.3.9. Repartizarea instituțională a alocațiilor bugetare pentru sectorul Justiției în 2009-2013, mil. lei
Sursa:Creată de autor cu culegerea datelor de pe Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova.
Principalul produs al sectorului Justiția ține de activitatea instanțelor judecătorești. Făcând abstracție de performanța anumitor prestatori de servicii din domeniul justiției, suntem nevoiți să constatăm că performanța instanțelor judecătorești până în 2012 s-a aflat într-o continuă scădere. Examinând informația cu privire la numărul de dosare prelucrate în prima instanță observăm că creșterea numărului de judecători în 2012 de la 240 până la 270 și, respectiv, scăderea sarcinii lunare de dosare (civile și penale) per judecător de la 84 la 80 nu a afectat în nici un fel rezultatele. Numărul cazurilor neexaminate, atât pe dosarele civile cât și pe cele penale, a fost în continuă creștere, iar rata de soluționare a dosarelor în continuă scădere. Bineînțeles, această imagine alarmantă nu reflectă dublarea volumului de alocații financiare survenit în 2013, ceea ce ne face să contăm pe o ameliorare graduală a situației în domeniul justiției începând cu 2013.
Problemele principale
Principalele probleme ale sectorului Justiției sunt:
Încălcarea drepturilor omului în sectorul justiției
Fluxul sporit și necesitatea calificării continue a personalului
Necesitatea consolidării capacităților de management a sectorului justiției
Transparență insuficientă în activitate
Lipsa responsabilităților actorilor din sectorul justiției
Insuficiența resurselor financiare
Condiții de activitate și infrastructură depășite de timp
Corupția
Utilizarea insuficientă a echipamentelor din dotarea instanțelor
Securitatea redusă a instanțelor
Lipsa spațiului informațional cu caracter juridic unic
Lipsa unor servicii juridice de calitate
Lipsa personalului specializat pe anumite domenii
Conlucrare insuficientă între instituțiile responsabile de implementarea SRSJ
Mediatizarea insuficientă privind beneficiile utilizării mecanismelor alternative de soluționare a disputelor
Ținînd cont de alocările financiare din bugetul de stat au fost identificate acivitățile prioritare
care necesită a fi finanțate, în scopul atingerii obiectivelor stabilite pe fiecare domeniu din
sectorul justiției.
Figura 3.3.10 Distribuirea alocărilor de resurse pe programe/subprograme de cheltuieli în cadrul sectorului Justiția, pentru anul 2014.
Sursa:create de autor.
Priorități și obiective
Una din prioritățile esențiale la moment a sectorului este implementarea Strategiei de Reformă
a Sectorului Justiției, a cărei perioadă de implementare se finisează în anul 2016 perioadă ce
corespunde cu CBTM 2014-2016. Deci în acest context s-a depus efort ca în CBTM să fie
incluse toate activitățile prioritare ce vor duce la realizarea obiectivului general al sectorului
care este edificarea unui sector al justiției accesibil, eficient, independent, transparent,
profesionist și responsabil față de societate, care să corespundă standardelor europene, să
asigure supremația legii, respectarea drepturilor omului și să contribuie la asigurarea
încrederii societății în actul de justiție.
Fiecare subprogram conține Obiective specifice stabilite în dependență de necesitățile
identificate în domeniul de activitate care este cuprins in subprogram. Menționăm că
realizarea obiectivelor specifice vor duce la realizarea obiectivului general.
Factorii care au determinat la stabilirea obiectivelor au fost dificultățile/deficiențele apărute
în desfășurarea activității, cu care s-a confruntat sectorul. Ca urmare au fost stabilite
următoarele obiective specifice:
Asigurarea unui cadru națíonal și legislativ coerent și previzibil, corelat cu exigențele
europene către anul 2016
Instruirea funcțíonarilor
Reducerea nivelului de migrație a personalului
Consolidarea procesului de coordonare interinstitutională necesară implementării
reformei pînă în anul 2016
Asigurarea mecanismelor transparente de implementare și coordonare a Strategiei
Asigurarea transparenței în activitatea întregului sistem judiciar către anul 2016
Creșterea gradului de transparență a actului de justiție
Diminuarea corupției în sistemul judiciar
Creșterea ratei de publicare a hotărîrilor instanțelor de judecată pînă la 100 % către
anul 2016
Dotarea a 100% din instanțe cu echipament tehnic necesar pentru activitatea instanțelor
pînă în 2016
Asigurarea condițiilor adecvate de funcționare în 30 % judecătorii către anul 2016
Amenajarea în 100% din instanțele judecătorești a încăprerilor de audiat martorii în
anonimat către anul 2016
Amenajarea în 3 instanțe a birourilor de arhivă către anul 2016
Asigurarea securității sediilor instanțelor judecătorești și a organelor procuraturii la
100%.
Specializarea cadrelor implicațe în procesul prejudiciar
CONCLUZII
Autorul tezei de licență consideră că afirmația spusă de către Cicero și anume că ”Bugetul trebuie echilibrat, Tezaurul trebuie reaprovizionat, datoria publică trebuie micșorată, aroganța funcționarilor publici trebuie moderată și controlată, și ajutorul dat altor țări trebuie eliminat pentru ca țara să nu dea faliment. Oamenii trebuie să învețe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului” are un mare consens.
Cercetările realizate ne-au dat răspuns la întrebările pe care le-am avut ca obiectiv de bază la începutul studierii acestei teme actuale. Toate aceste cercetări științifice ar fi imposibile, dacă nu am studia bugetul statului.
Tema abordată în această lucrare a fost descrisă din punctul de vedere al nostru cît și a multor economiști, atît naționali cît și internaționali, care au desfășurat pe lung această temă. Analizînd fiecare tip de cheltuială aparte, dîndu-ne explicații minuțioase și importante despre destinația și importanța lor. Cercetînd această temă avem unele concluzii:
Cheltuielile publice exprima relatii economic-sociale in forma banească manifestate intre stat pe de o parte si persoane fizice si juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării si utilizării resurselor financiare ale statului in scopul indeplinirii functiilor acestuia.
Toate cheltuielele efectuate din bugetul țării au importanță aparte. Și anume acțiunile de interes general ce se întreprind în scopul asigurării de servicii publice destinate populatiei. Efectuarea cheltuielilor pentru serviciile publice generale, presupune cuantificarea si alocarea volumului de resurse financiare necesare realizării diferitelor obiective sau acțiuni, urmărind obținerea unei eficiente cît mai ridicate. În acest scop, sunt necesare calcule de fundamentare bazate pe o documentație specifică, luînd în considerare factorii tehnici, economici și sociali, care condiționează realizarea fiecărui obiectiv, atît prin prisma efortului financiar, cît și prin cea a rezultatelor utile ce urmează a se obține.
Alocările facute în aceste domenii neavînd caracter productiv joacă un rol deosebit de important prin impactul pe care îl au asupra dezvoltării țări sub aspect social si economic, contribuind din plin la progresul umanității, în general.
Analizînd și studiind această temă, care a fost relatată mai sus, avem unele recomandări:
Stabilirea acțiunilor prioritare care trebuie întreprinse în cadrul serviciilor publice generale;
Evaluarea implicațiilor financiare pentru fiecare program;
Ajustarea politicilor și a estimărilor costurilor la limitele de cheltuieli stabilite de Ministerul Finanțelor
Politicile sectoriale trebuie planificate în mediul financiar disponibil și asigurarea realismului strategiilor sectoriale de cheltuieli.
Monitorizarea schimbărilor în prognoza macro-fiscală pe parcursul anului și analiza factorilor ce le-au influențat.
Bibliografie
Bassiouni S. David, Varghese Mathew, Otter Thomas, Melikyan Lilit, Esser Andrea, Gheorghe Camelia, Osoian Ion 2011, “Evaluation Report United Nations Development Assistance Framework – Moldova”, Chisinau (last accessed 02.01.2014)
Alvin Hall, Misterele Economiei. Prima mea Enciclopedie de Știință;
Analiza financiara. Studii de caz Autor(i): Willi Pavaloaia, Gabriela-Daniela Olaru, Florin Radu;
Finante publice, Narcisa Roxana Moșteanu 2011;
Finante. Editia a II-a Prof.univ.dr.Radu STROE; Lect.univ.drd.Dan ARMEANU
Finanțele instituțiilor publice autori lect. univ. dr. Attila Gyorgy, conf. univ. dr. Luacian Țâțu și lect. univ. dr. Andreea Stoian;
Gaibu Corina, Litra Leonid, Lozovanu Valentin, Gîrbu Viorel 2011, “Evaluation of Moldova`s Absorption Capacity of External Assistance”, IDIS “Viitorul”, Chisinau (last accessed 02.01.2014) http://www.viitorul.org/lib.php?l=en&idc=294
Gaibu Corina, Litra Leonid, Lozovanu Valentin, Gîrbu Viorel 2011, “Evaluation of Moldova`s Absorption Capacity of External Assistance”, IDIS “Viitorul”, Chisinau (last accessed 02.01.2014) ;
Government of Moldova 2007, “Annual evaluation report on the implementation of the economic growth and poverty reduction paper 2006”, Chisinau;
Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 249 din 02.11.2012, cu modificarile ulterioare (nr. 277 din 15.11.2013)
Legea privind organizarea judecătorească
OECD 2011, “2011 Survey on Monitoring the Paris Declaration Country Chapter Moldova”
Petre Brezeanu , Analiza financiara 2007;
Prof.univ.dr.Radu STROE; Lect.univ.drd.Dan ARMEANU, Finante. Editia a II-a;
State Chancellery 2012, “Annual Report on External Assistance to Moldova”, Chisinau (last accessed 02.01.2014) (last accessed 02.01.2014;
STRATULAT O.Cheltuieli pentru securitatea socială. Chișinău 2002;
STRATULAT O.Cheltuieli pentru serviciile publice generale și apărare. Chișinău 2002;
Support to the State Chancellery – TTSIB 2012, “Strengthening the Capacities of the National Authorities to Programme, Manage, Report and Monitor External Assistance” (last accessed 02.01.2014;
Voiculescu Dan, Economia: realităţi şi perspective de dezvoltare, pref. de dr. Ilie Şerbănescu. – Târgovişte : Bibliotheca, 2015”- apare pe site-ul Bibliotecii Naționale.
Site-ografia
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=310913
http://www.scritub.com/economie/finante/Caracterizare-generala-a-princ18410202416.php
http://ru.scribd.com/doc/251811933/10740110-321385754727634-1149861205-n-doc
http://biblioteca.regielive.ro/referate/finante/cheltuielile-publice-pentru-aparare-98659.html
http://ru.scribd.com/doc/87714030/Notiunea-de-Justitie-Si-Principiile-Ei
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=337692&lang=1
http://www.platzforma.md/asistenta-externa-si-dezvoltare-in-ce-masura-asistenta-externa-a-contribuit-la-dezvoltarea-moldovei-2/
http://www.army.md
http://www.justice.gov.md/public/files/file/Strategii%20si%20planuri/final_SSC_Justitia_2014-2016_RO.pdf
http://www.ncu.moldova.md/libview.php?l=en&id=1443&idc=405
http://www.ncu.moldova.md/public/files/AE_REPORT_2012_eng.pdf
http://www.viitorul.org/lib.php?l=en&idc=294
http://ncu.moldova.md/doc.php?l=en&id=1592&idc=525
http://search.oecd.org/officialdocuments/publicdisplaydocumentpdf/?cote=DCD/DAC(2012)39&docLanguage=En
http://www.unfpa.md/images/stories/docs/UN-Moldova_Partnership_Framework_2013-2017.pdf
http://www.oecd.org/dac/stats/dacandcrscodelists.htm
http://www.e-democracy.md/files/prioritati-guvernare-2009.pdf
http://www.ncu.moldova.md/lib.php?l=en&idc=423
http://conspecte.com/Finante-Publice/caracteristicile-principalelor-cheltuieli-publice.html
http://www.scritub.com/administratie/CHELTUIELILE-PUBLICE-PENTRU-SE52566.php
https://stelian23august.files.wordpress.com/2008/03/finante-publice2.pdf
http://ru.scribd.com/doc/253797457/Cheltuielile-Pentru-Serviciile-Publice-Generale-i-Aprare#scribd
Bibliografie
Bassiouni S. David, Varghese Mathew, Otter Thomas, Melikyan Lilit, Esser Andrea, Gheorghe Camelia, Osoian Ion 2011, “Evaluation Report United Nations Development Assistance Framework – Moldova”, Chisinau (last accessed 02.01.2014)
Alvin Hall, Misterele Economiei. Prima mea Enciclopedie de Știință;
Analiza financiara. Studii de caz Autor(i): Willi Pavaloaia, Gabriela-Daniela Olaru, Florin Radu;
Finante publice, Narcisa Roxana Moșteanu 2011;
Finante. Editia a II-a Prof.univ.dr.Radu STROE; Lect.univ.drd.Dan ARMEANU
Finanțele instituțiilor publice autori lect. univ. dr. Attila Gyorgy, conf. univ. dr. Luacian Țâțu și lect. univ. dr. Andreea Stoian;
Gaibu Corina, Litra Leonid, Lozovanu Valentin, Gîrbu Viorel 2011, “Evaluation of Moldova`s Absorption Capacity of External Assistance”, IDIS “Viitorul”, Chisinau (last accessed 02.01.2014) http://www.viitorul.org/lib.php?l=en&idc=294
Gaibu Corina, Litra Leonid, Lozovanu Valentin, Gîrbu Viorel 2011, “Evaluation of Moldova`s Absorption Capacity of External Assistance”, IDIS “Viitorul”, Chisinau (last accessed 02.01.2014) ;
Government of Moldova 2007, “Annual evaluation report on the implementation of the economic growth and poverty reduction paper 2006”, Chisinau;
Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 249 din 02.11.2012, cu modificarile ulterioare (nr. 277 din 15.11.2013)
Legea privind organizarea judecătorească
OECD 2011, “2011 Survey on Monitoring the Paris Declaration Country Chapter Moldova”
Petre Brezeanu , Analiza financiara 2007;
Prof.univ.dr.Radu STROE; Lect.univ.drd.Dan ARMEANU, Finante. Editia a II-a;
State Chancellery 2012, “Annual Report on External Assistance to Moldova”, Chisinau (last accessed 02.01.2014) (last accessed 02.01.2014;
STRATULAT O.Cheltuieli pentru securitatea socială. Chișinău 2002;
STRATULAT O.Cheltuieli pentru serviciile publice generale și apărare. Chișinău 2002;
Support to the State Chancellery – TTSIB 2012, “Strengthening the Capacities of the National Authorities to Programme, Manage, Report and Monitor External Assistance” (last accessed 02.01.2014;
Voiculescu Dan, Economia: realităţi şi perspective de dezvoltare, pref. de dr. Ilie Şerbănescu. – Târgovişte : Bibliotheca, 2015”- apare pe site-ul Bibliotecii Naționale.
Site-ografia
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=310913
http://www.scritub.com/economie/finante/Caracterizare-generala-a-princ18410202416.php
http://ru.scribd.com/doc/251811933/10740110-321385754727634-1149861205-n-doc
http://biblioteca.regielive.ro/referate/finante/cheltuielile-publice-pentru-aparare-98659.html
http://ru.scribd.com/doc/87714030/Notiunea-de-Justitie-Si-Principiile-Ei
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=337692&lang=1
http://www.platzforma.md/asistenta-externa-si-dezvoltare-in-ce-masura-asistenta-externa-a-contribuit-la-dezvoltarea-moldovei-2/
http://www.army.md
http://www.justice.gov.md/public/files/file/Strategii%20si%20planuri/final_SSC_Justitia_2014-2016_RO.pdf
http://www.ncu.moldova.md/libview.php?l=en&id=1443&idc=405
http://www.ncu.moldova.md/public/files/AE_REPORT_2012_eng.pdf
http://www.viitorul.org/lib.php?l=en&idc=294
http://ncu.moldova.md/doc.php?l=en&id=1592&idc=525
http://search.oecd.org/officialdocuments/publicdisplaydocumentpdf/?cote=DCD/DAC(2012)39&docLanguage=En
http://www.unfpa.md/images/stories/docs/UN-Moldova_Partnership_Framework_2013-2017.pdf
http://www.oecd.org/dac/stats/dacandcrscodelists.htm
http://www.e-democracy.md/files/prioritati-guvernare-2009.pdf
http://www.ncu.moldova.md/lib.php?l=en&idc=423
http://conspecte.com/Finante-Publice/caracteristicile-principalelor-cheltuieli-publice.html
http://www.scritub.com/administratie/CHELTUIELILE-PUBLICE-PENTRU-SE52566.php
https://stelian23august.files.wordpress.com/2008/03/finante-publice2.pdf
http://ru.scribd.com/doc/253797457/Cheltuielile-Pentru-Serviciile-Publice-Generale-i-Aprare#scribd
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cheltuielile Destinate Serviciilor Publice Generale ALE Republicii Moldova (ID: 137578)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.